Anunt Acordare Binecuvantare Arhiereasca 2015 (1)

2
Anunț acordare Binecuvântare arhierească Admiterea Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae din Iaşi Sesiunea iulie 2015 Binecuvântarea arhierească pentru candidații din Arhiepiscopia Iaşilor va fi acordată în baza unui interviu care se va desfăşura la Colegiul „Sf. Nicolae”, Str. Agatha Bârsescu Nr. 9, Iaşi, în perioada 13-18 iulie 2015, interval orar 09.00 – 15.00; Binecuvântarea va fi eliberată după ce candidații prezintă următoarele documente: 1. cerere adresată Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înregistrată la secretariatul Centrului eparhial Iaşi; 2. recomandare de la preotul paroh şi de la duhovnic (dacă cei doi sunt persoane diferite atunci vor fi prezentate 2 recomandări; preoții vor prezenta recomandare de la protopopiatul de care aparțin, monahii de la starețul mănăstirii în care viețuiesc, iar stareții de la exarhul locului). Solicitările venite din partea monahilor şi monahiilor trebuie vizate de Exarhul mănăstirilor. 3. În cazul elevilor seminarişti se va ține cont de recomandarea Seminarului absolvit; 4. adeverința că este apt din punct de vedere psihologic (candidații din Arhiepiscopia Iaşilor pot obține acest document numai de la cabinetul ATEST, Bld. Ştefan cel Mare şi Sfânt, Nr. 8, et. 2, cam. 14, Iaşi, www.atest.ro);

description

anunt

Transcript of Anunt Acordare Binecuvantare Arhiereasca 2015 (1)

Anun acordare Binecuvntare arhiereasc

Anun acordare Binecuvntare arhiereasc

Admiterea Facultatea de Teologie Ortodox Dumitru Stniloae din Iai

Sesiunea iulie 2015Binecuvntarea arhiereasc pentru candidaii din Arhiepiscopia Iailor va fi acordat n baza unui interviu care se va desfura la Colegiul Sf. Nicolae, Str. Agatha Brsescu Nr. 9, Iai, n perioada 13-18 iulie 2015, interval orar 09.00 15.00;

Binecuvntarea va fi eliberat dup ce candidaii prezint urmtoarele documente:

1. cerere adresat naltpreasfinitului Teofan, Mitropolitul Moldovei i Bucovinei, nregistrat la secretariatul Centrului eparhial Iai;

2. recomandare de la preotul paroh i de la duhovnic (dac cei doi sunt persoane diferite atunci vor fi prezentate 2 recomandri; preoii vor prezenta recomandare de la protopopiatul de care aparin, monahii de la stareul mnstirii n care vieuiesc, iar stareii de la exarhul locului). Solicitrile venite din partea monahilor i monahiilor trebuie vizate de Exarhul mnstirilor.3. n cazul elevilor seminariti se va ine cont de recomandarea Seminarului absolvit;4. adeverina c este apt din punct de vedere psihologic (candidaii din Arhiepiscopia Iailor pot obine acest document numai de la cabinetul ATEST, Bld. tefan cel Mare i Sfnt, Nr. 8, et. 2, cam. 14, Iai, www.atest.ro); 5. CV Europass.

Consilier nvmnt

Arhim. Hrisostom Rdanu