ANUL VI, Nr.4(24), DECEMBRIE 2011

INTERNAL AUDITING & RISK MANAGEMENT

___________________________________________________________________________

Revistă trimestrială editată de Universitatea „Athenaeum” & Centrul de Excelenţă în Managementul Financiar şi Audit Intern

ANUL VI, NR. 4(24), DECEMBRIE 2011

Quarterly journal published by the "Athenaeum" University & Centre of Excellence in Financial Management and Internal Audit

YEAR VI, NO. 4(24), DECEMBER 2011

INTERNAL AUDITING & RISK MANAGEMENT

Revistă trimestrială editată de Universitatea „Athenaeum” & Centrul de Excelenţă în Managementul Financiar şi Audit Intern

ANUL VI, NR. 4(24), DECEMBRIE 2011

Director editorial / Editorial Director: Prof.univ.dr. Emilia VASILE

Secretar general de redacţie / Executive Editor: Prof.univ.dr. Marin POPESCU Membri / Members:

Redactor şef / Editor chief: Prof.univ.dr. Ion NIŢU Prof.univ.dr. Aron Liviu DEAC Lector dr. Daniela MITRAN

Prof.univ.dr. Mariana BĂLAN Lector dr. Nataliţa HURDUC

Academician Ion Păun OTIMAN, Secretar General al Academiei Române Academician Iulian VĂCĂREL Prof.univ.dr.Gheorghe ZAMAN, Membru corespondent al Academiei Române Prof.univ.dr. Eden ALI – Academia de Studii Economice Bucureşti Prof.dr.ing. Petru ANDEA – Universitatea „Politehnică” din Timişoara Prof.univ.dr. Daniel Ştefan ARMEANU – Academia de Studii Economice Bucureşti Prof.univ.dr. Mariana MAN – Universitatea din Petroşani Prof.univ.dr. Dumitru MĂRGULESCU – Universitatea “Athenaeum” din Bucureşti Prof.univ.dr. Pavel NĂSTASE – Academia de Studii Economice Bucureşti Prof.univ.dr. Verginia VEDINAŞ – Universitatea Bucureşti Adrian VASILESCU – Consilier Banca Naţională a României Ph.D. Paata KUNCHULIA – Ivane Javakhishvili Tbilisi State University, Georgia Ph.D. Gocha TUTBERIDZE – Professor of Kutaisi University, Georgia Ph.D. Nilgün VURAL – University of Political and Public Science, Ankatrasa, Turkey Prof.univ.dr. Emad EL DIN MAHMOUD ALI EID – Al Zarka High Institute for Computer and Business Administration Egypt

Tehnoredactare / Made-up: Mariana Geantă ___________________________________________________________________________________________________

Adresa redacţiei / Editorial Office: Universitatea „Athenaeum” din Bucureşti

20223 BUCUREŞTI, Str.Giuseppe Garibaldi nr.2A, sector 2 Telefon: 004021 2305726; 004021 2305738; Fax: 004021 2317418; http://univath.ro/aimr/

E-mail: [email protected]; [email protected] ISSN 2065 – 8168 (print) ISSN 2068 - 2077 (online)

Indexată în Bazele de date internaţionale

REPEC, DOAJ, ULRICH, EBSCO, SCOPUS.

COLEGIUL DE REDACŢIE / EDITORIAL BOARD:

COLEGIUL ŞTIINŢIFIC / ADVISORY BOARD:

Internal Auditing & Risk Management _______________ Anul VI, Nr.4(24), Decembrie 2011

1. Evaziunea fiscală - între legalitate şi ilegalitate. Mecanisme ale economiei subterane ……………………………………………………...

Corina Maria ENE Carmen Marilena UZLĂU Mariana BĂLAN

1

Tax evasion - between legal and illegal. Mechanisms of the underground economy …………………………………………………..

Corina Maria ENE Carmen Marilena UZLĂU Mariana BĂLAN

12

2. Aspecte privind reglementarea pieţei muncii în România ..................... Tănase STAMULE Marius VĂCĂRELU Meral KAGITCI

21

Aspects regarding regulation of the labor market in Romania ……... Tănase STAMULE Marius VĂCĂRELU Meral KAGITCI

37

3. Costul capitalului, divulgarea informaţiilor financiare şi aplicarea IFRS: O sinteză a literaturii ......................................................................

Lucian MUNTEANU

53

Cost of equity, financial information disclosure, and IFRS adoption: A literature review ……………………………………………………….

Lucian MUNTEANU

67

4. Metodologii de analiza si evaluare a riscului în exploatatiile agricole .. Iuliana DOBRE

81

Methodologies for analysis and evaluation of risk in agricultural exploitations ...............................................................................................

Iuliana DOBRE

89

5. Dificultăţi privind absorbţia fondurilor structurale şi de coeziune în România …………………………………………………………………

Meral KAGITCI

97

Difficulties regarding the absorbtion of structural and cohesion funds in Romania ……………………………………………………….

Meral KAGITCI

106

6. The Georgian banking system’s in post-crisis period ………………... Paata KUNCHULIA Gocha TUTBERIDZE

115

C U P R I N S C O N T E N T S

Internal Auditing & Risk Management _________________ Anul VI, Nr.4(24), Decembrie 2011

1

EVAZIUNEA FISCALĂ - ÎNTRE

LEGALITATE ŞI ILEGALITATE. MECANISME ALE ECONOMIEI SUBTERANE

PhD. Corina Maria ENE PhD. Mariana BĂLAN E-mail: [email protected] E-mail: [email protected] PhD. Carmen Marilena UZLĂU Universitatea “Athenaeum”, București E-mail: [email protected] Universitatea Hyperion, Bucureşti

Abstract: Evaziunea fiscală, componentă specială a economiei subterane, este

un fenomen economico-social a cărui dimensiune a luat amploare în toate statele lumii.

Evaziunea fiscală şi-a făcut apariţia odată cu statul şi legile fiscale. Domeniul său de acţiune este extins la nivelul tuturor impozitelor şi taxelor. Ea urmăreşte de fapt minimizarea impozitării prin utilizarea unor alternative inventive, accesibile şi reale.

Efectele evaziunii fiscale se repercutează direct asupra veniturilor fiscale şi cheltuielilor bugetare, asupra concurenţei, generează nemulţumire, inechităţi şi tensiuni sociale.

Cuvinte cheie: evaziune fiscală, corupţie, economie subterană, presiune fiscală.

Clasificare JEL: E26, H26, O17

1. Definirea conceptului de evaziune fiscală Evaziunea fiscală este considerată o componentă specială a economiei

subterane din cel puţin trei motive: 1. evaziunea fiscală este o infracţiune comisă la adresa unui agent

economic special statul; 2. presupune o conexiune firavă a informaţiilor între cei implicaţi în

activităţile economiei subterane (evazionişti, investigatori şi guvern); 3. există o relaţie specială între evaziunea fiscală şi alte fenomene importante

pentru studiul economiilor publice. Deşi problematica este intens abordată, literatura de specialitate n-a reuşit

formularea unei definiţii clare şi cuprinzătoare a acestei noţiuni, majoritatea ideilor emise evidenţiind particularitatea evaziunii fiscale – sustragerea de la plata obligaţiilor băneşti către stat - , dar nu şi sfera de cuprindere.


2

Trebuie menţionat că noţiunea de „venit fiscal neraportat” nu este sinonimă cu „evaziunea fiscală”. Aceasta din urmă include şi supradimensionarea unor deduceri fiscale. În acest sens consider necesară o clarificare a noţiunii de „venit fiscal”. Acesta este definit de legislaţia fiscală ca reprezentând totalitatea surselor de venit incluse în baza de impozitare naţională. Baza potenţială de impozitare (inclusiv venitul economic total şi câştigurile din capital) cuprinde mai multe componente (în România venituri impozabile, venituri neimpozabile şi venituri scutite de impozit), în funcţie de legislaţia fiscală a fiecărei ţări în parte. Veniturile impozabile includ atât veniturile în bani, cât şi echivalentul veniturilor în natură, diminuate cu mărimea deducerilor permise de lege. Veniturile neimpozabile sunt venituri care nu se supun impozitării din anumite considerente de ordin social. Veniturile scutite de impozit sunt de fapt venituri impozabile, dar care sunt scutite de plata impozitului pe venit.” Mai mult, conceptul de „venit neraportat” este total diferit de cel de venit „neînregistrat”, care presupune o subevaluare a venitului impozabil, ce determină diminuarea venitului economic total.

Modalităţile prin care se recurge la evaziune fiscală au în vedere: - legea fiscală ce asigură ea însăşi evaziunea printr-un regim fiscal de

favoare; - abţinerea contribuabilului de a îndeplini activitatea supusă impozitării; - folosirea lacunelor sistemului fiscal.

Hoanţă Nicolae1 a introdus conceptul de evaziune fiscală apriorică, care se referă la o evaziune fiscală datorată unui vid legislativ.

În perioada interbelică, noţiunea de evaziune fiscală era inclusă în cea de fraudă. Economiştii contemporani delimitează însă cele două noţiuni, considerând că evaziunea fiscală rep rezintă totalitatea manifestărilor având drept scop evitarea plăţii unor imp ozite, aceasta având două componente majore: evaziunea fiscală licită şi frauda fiscală (evaziune fiscală ilicită). Din punct de vedere economic distincţia juridică nu are relevanţă atâta timp cât ambele determină scăderea veniturilor bugetare de natură fiscală aflate la dispoziţia statului.

Activităţile specifice de evaziune fiscală frauduloasă au la bază decizia adoptată în condiţii de incertitudine (riscul de a fi descoperit şi obligat la plata impozitelor şi penalităţilor, eventual implicarea răspunderii penale). În schimb, evitarea fiscală licită implică decizii în mediu cert, contribuabilul este în siguranţă pentru că are la bază o scăpare sau o interpretare favorabilă a legislaţiei fiscale, se bazează pe utilizarea abilă a posibilităţilor şi alternativelor oferite de lege. În practică însă este foarte greu de delimitat evaziunea fiscală licită de cea ilegală, ele nefiind strict distanţate, între ele existând o demarcaţie relativă. Frecvent trecerea de la o

1 Hoanţă Nicolae, (1997), Evaziunea fiscală, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1997, pag. 216


3

formă la alta se face progresiv şi pe nesimţite, indivizii evoluând de la abţinerea de a încălca legea, la fraudă calificată.

Având în vedere că economia subterană presupune producţia de bunuri şi servicii atât legale, cât şi ilegale, este evident că şi evaziunea fiscală va fi asociată cu activităţi legale sau ilegale, după caz.

Evaziunea fiscală pură presupune neraportarea sau raportarea parţială a venitului sau profiturilor impozabile, fapt care nu implică forţa de muncă sau modul de operare al entităţii economice relativ la economia oficială. Unele activităţi se desfăşoară la limita reglementărilor legale, altele sunt convenţional-legale, dar nu-şi raportează veniturile sau îşi exagerează cheltuielile. Există şi situaţii în care au loc diferite forme de transferuri ale veniturilor între membrii familiei în scopul reducerii masei impozabile sau a ascunderii tipului, sursei şi momentului încasării respectivelor venituri. Potrivit lui Schneider F. şi Enste D., evaziunea fiscală pură este de regulă rezultat al tranzacţiilor financiare al căror obiectiv este ascunderea veniturilor astfel obţinute (venituri din capital). Aşadar, evaziunea fiscală pură nu afectează alocarea resurselor de muncă sau de capital, şi nici metodele de organizare şi operare ale unităţilor economice.

În ceea ce priveşte frauda fiscală, aceasta presupune o violare a legilor fiscale, o infracţiune conştientă şi deliberată asupra regulilor cu privire la plata obligaţiilor fiscale.

Conceptul de fraudă fiscală uneşte „ansamblul practicilor ilegale care permit să nu plăteşti, în parte sau total, impozitul obligatoriu. Aceste practici sunt susceptibil de a fi sancţionate prin pedepse administrative, chiar penale. Majoritatea legislaţiilor ţărilor europene tratează frauda fiscală prin prisma caracterului ilegal al acesteia, diferitele forme de manifestare ale acesteia fiind sancţionate în mod diferit. Astfel, în Luxemburg, frauda simplă, un act involuntar generat de neglijenţă, este amendată contravenţional cu sume care variază în funcţie de gravitate, în timp ce frauda intenţionată este pedepsită penal, ajungându-se la privare de libertate, de drepturi civile şi politice. În Olanda, frauda fiscală presupune declaraţii inexacte făcute în mod deliberat, prezentarea de documente false sau nerespectarea obligaţiei de informare a administraţiei fiscale cu privire la anumite elemente care permit stabilirea şi controlul impozitului. Asemenea fapte sunt pedepsite prin privare de libertate. Germania abordează frauda fiscală similar cu Olanda, cu menţiunea că aici sancţiunile constau în amendă de maximum 2 milioane euro şi privare de libertate pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 10 ani. Irlanda tratează frauda fiscală ca pe o infracţiune fiscală comisă intenţionat în scopul sustragerii de la plata impozitelor. În Japonia frauda fiscală este cercetată atât de administraţia fiscală, cât şi de poliţie şi parchet.


4

La nivelul Uniunii Europene, evaziunea fiscală este abordată prin prisma unor reglementări şi Directive care conturează acquis-ul comunitar în domeniul evaziunii fiscale. Acesta defineşte metodele evazioniste integrate în colectarea fondurilor proprii ce rezultă din T.V.A., impozitele legate de producţie şi import.

Aşadar, în timp ce frauda fiscală desemnează o infracţiune la lege, evaziunea fiscală presupune utilizarea abilă a lacunelor şi scăpărilor legii. Însă, indiferent de modul în care definim fenomenul de evaziune fiscală, este clar că reprezintă o manifestare condamnată peste tot în lume, care persistă în ciuda sancţiunilor de orice fel aplicate de stat.

2. Cauzele generatoare de evaziune fiscală şi implicaţiile acesteia Implicaţiile evaziunii fiscale sunt atât de natură economică - influenţează

negativ nivelul încasărilor fiscale şi concurenţa - dar şi socială, generând creşterea obligaţiilor fiscale suportate de restul contribuabililor, inechităţi şi tensiuni sociale.

Recurgerea la practici evazioniste ţine de sistemul de valori ale contribuabilului, de convingerile şi moralitatea sa, dar şi de conduita şi mediul economico-social din care acesta face parte. Posibilităţile de eludare diferă de la o categorie socială la alta, în funcţie de natura sau provenienţa averii supuse impunerii, de modul de stabilire a materiei impozabile, de modul de organizare a controlului etc. Un alt factor este reprezentat de percepţia contribuabilului asupra sistemului fiscal, respectiv dacă respectarea sa îi permite menţinerea standardului de viaţă şi satisfacerea unor nevoi individuale pe seama venitului rămas după plata obligaţiilor fiscale ce-i revin. Nu în ultimul rând, trebuie menţionat şi sistemul legislativ şi administrativ, modul în care aparatul de stat al acestora aplică legislaţia fiscală şi sancţiunile care decurg din nerespectarea sa.

Totuşi, înclinaţia spre evaziune fiscală este mai accentuată în unele ţări decât în altele, în funcţie de politica fiscală promovată, climatul economic, social şi politic, fiind de regulă invers proporţională cu gradul de dezvoltare economico-socială a unei comunităţi. În acest sens, „teoria persistenţei evaziunii fiscale” impune disocierea interesului la nivel individual de cel la nivelul comunităţii.

În ceea ce priveşte aspectul economic şi financiar al motivaţiei de a eluda, trebuie analizată rata fiscalităţii şi raportarea sa la nivelul veniturilor impozabile. Presiunea fiscală reprezintă unul dintre motivele inevitabile de conflict dintre stat şi contribuabili. Pe de o parte, statul urmăreşte creşterea veniturilor bugetare pe seama impozitelor pentru a putea face faţă finanţării cheltuielilor publice tot mai mari şi drept urmare generează o presiune fiscală tot


5

mai mare, iar pe de altă parte, contribuabilii doresc reducerea presiunii fiscale în vederea creşterii veniturilor individuale.

În ceea ce priveşte contribuabilii, apar inegalităţi sociale între cei care plătesc taxe şi impozite şi cei care le evită. Drept urmare se vor acutiza nemulţumirile şi vor apare tensiuni sociale. Un contribuabil onest va realiza că situaţia sa este precară în comparaţie cu a vecinului, care nu-şi plăteşte obligaţiile fiscale, iar autoritatea fiscală nu este capabilă să-l sancţioneze, sau dacă o face, acest lucru se întâmplă foarte târziu. Va ajunge la concluzia că este mai profitabil din punct de vedere economic să practice şi el evaziunea fiscală. Acest raţionament rezidă din frustrarea contribuabilului onest ce o resimte faţă de evazionist şi standardul ridicat de viaţă al acestuia. Sunt lezate astfel respectul faţă de munca cinstită, conceptele de echitate şi justiţie, dar şi autoritatea legii.

Presiunea fiscală excesivă generează evaziune şi fraudă fiscală, reducerea înclinaţiei spre investire şi economisire, lipsa dorinţei de a munci legal, revolte fiscale şi tulburări sociale. Ea este însă obiectiv influenţată de performanţele economice ale unui stat la un moment dat, de eficienţa redusă a cheltuielilor publice finanţate prin impozite şi taxe, de mentalitatea oamenilor relativă la necesităţile bugetare şi politica guvernului.

Vidul legislativ, actualizarea foarte înceată a legislaţiei, paralelismul şi ambiguitatea unor prevederi legislative fac posibilă propagarea fenomenului de evaziune fiscală în toate domeniile vieţii economice. Cadrul legislativ este baza sistemului fiscal. Dacă acesta are scăpări, este confuz sau prea stufos, evaziunea şi frauda fiscală îşi găsesc teren propice manifestării.

De asemenea, tehnicile de aşezare şi percepere a impozitelor, mecanismele de reducere şi deducere, acordarea unor facilităţi fiscale mult prea uşor şi fără o fundamentare raţională reprezintă premise ale evaziunii fiscale. Mai mult, acestea afectează veniturile bugetare şi stimulează indisciplina în achitarea obligaţiilor fiscale.

Lipsa personalului bine pregătit, devotat şi responsabil, salarizarea inadecvată, lipsa dotărilor în domeniul sistemelor informaţionale şi tehnicii de calcul performante din cadrul aparatului administrativ, organizarea haotică şi ineficientă, nu dau posibilitatea controlului şi prevenirii evaziunii fiscale.

Clasa politică aflată la putere, pe lângă faptul că nu mai dispune de resursele financiare pe care a mizat, nu mai poate asigura stabilitatea ,,contractului social”, nu-şi mai poate îndeplini programul politic de guvernare, îşi pierde credibilitatea şi voturile celor care i-au ales.

Concluzionând, tentaţia spre evaziune fiscală este amplificată de lipsa informării şi cunoaşterii domeniului fiscal, de presiunea fiscală şi lacunele sistemului legislativ şi ale administraţiei de stat.


6

3. Mecanisme ale economiei subterane 3.1. Munca „La Negru” Expresia populară, utilizată pentru munca fără forme legale, este muncă „ la

negru ”. Ea reprezintă o activitate profitabilă, desfăşurată însă în afara cadrului legal reglementat, respectiv prestările efectuate atât în condiţii clandestine, cât şi cele nedeclarate la adevărata valoare. Drept urmare, munca ,,la negru” nu este înregistrată, raportată, impozitată, asigurată social, protejată, lucrătorul fiind astfel totalmente la dispoziţia celui în favoarea căruia prestează munca. Se produce astfel o alterare a echilibrului de pe piaţa muncii deoarece apare o dereglare între cerere şi ofertă şi implicit, se crează o piaţă a muncii paralelă, subterană.

Potrivit teoriei duale a pieţei muncii, aceasta poate fi împărţită în patru mari categorii primară, secundară/subterană, informală şi ilegală. Aceste categorii reflectă de fapt stratificarea socială contemporană.

Corupţia este un fenomen complex, pluridimensional şi multidisciplinar, ale cărui cauze şi efecte, în diferite contexte, generează problematici economice grave.

Potrivit opiniei profesorului american Joseph S. Nye, corupţia este „comportamentul care deviază de la îndatoririle normale ale unui rol public sau violează legi împotriva exercitării anumitori tipuri de influenţă specifică, cum ar fi mita, nepotismul, deturnarea de fonduri”

Corupţia poate fi definită în multe feluri, însă cea mai populară şi cea mai simplă definiţie vehiculată este aceea că reprezintă „abuz de putere publică în interes personal”.

Literatura economică de specialitate furnizează o taxonomie a principalelor tipuri de corupţie având ca element principal de raportare administraţia fiscală:

- corupţia birocratică; - corupţia politico-administrativă; - corupţia politico-legislativă; - corupţia juridică; Corupţia birocratică implică de regulă funcţionarii aflaţi în „front-office”,

care tratează direct cu publicul. Poate apare în două forme: fie ca o oportunitate unică, fie ca parte a unei relaţii continue dintre un funcţionar şi un potenţial contribuabil. În primul caz, funcţionarul administraţiei fiscale poate descoperi o cantitate de bunuri livrate, dar nedeclarate în vederea impunerii, situaţie în care contribuabilul va încerca să mituiască funcţionarul pentru a nu fi pedepsit. În al doilea caz este vorba de o „primă” plătită periodic funcţionarului în vederea obţinerii protecţiei acestuia.

Corupţia politico-administrativă are în vedere situaţiile în care contribuabilul, uzând de influenţa sa politică, îşi asigură un tratament fiscal special. Capacitatea politicienilor de a „oferi” protecţie depinde de gradul de dependenţă politică a


7

nivelelor legislativ şi administrativ. Cu cât independenţa celor două nivele este mai mare, cu atât va fi mai dificil pentru politicieni să intervină în procesul administrativ fiscal.

Corupţia politico-legislativă se referă la cazurile în care contribuabilii încearcă să-şi asigure „o mai mare legitimitate” folosind procesul politic în scopul găsirii unor tratamente fiscale mai generoase. În general aceste tratamente vizează grupuri de interese.

Corupţia juridică apare în situaţia existenţei unui sistem juridic dependent de guvernul aflat la putere, iar din punct de vedere financiar este insuficient motivat astfel încât acceptarea mitei devine o soluţie alternativă. Pus în postura de arbitru între contribuabili şi administraţia fiscală, un astfel de sistem tolerează comportamente amendate în alt context de lege.

Ramânând tot în sfera fiscală şi punctând asemănările şi deosebirile dintre fenomenele de evaziune fiscală şi corupţie, poate fi trasat un paralelism între cele două maladii economicosociale pe următoarele considerente:

- evaziunea fiscală poate fi un act unilateral, în timp ce corupţia presupune obligatoriu un act cel puţin bilateral;

- evaziunea fiscală nu presupune, în mod automat, recurgerea ulterioară la fapte de corupţie, pe când finanţarea faptelor şi actelor de corupţie este asigurată, cu precădere, pe seama unor resurse băneşti sustrase de la impunere;

- evaziunea fiscală este componentă a economiei subterane, manifestându-se cu precădere în această zonă, pe când corupţia îşi găseşte adepţi în economia reală, formală, deşi acest fapt nu exclude ca intenţia şi indivizii corupători să provină din economia subterană;

- în timp ce evaziunea fiscală are drept scop protejarea câştigurilor în faţa impozitării percepute de stat, corupţia vizează accesul la pârghiile statului în vederea obţinerii de câştiguri. Totuşi, trebuie subliniat că în cele mai multe cazuri, evaziunea fiscală şi

corupţia merg „mână în mână”. Evaziunea fiscală nu exclude corupţia, reciproca fiind şi ea valabilă.

O altă tipologie a fenomenului poate fi identificată dacă se are în vedere vulnerabilitatea la corupţie a diferitelor structuri sociale astfel: corupţie economică, corupţie socială, corupţie administrativă sau birocratică, corupţie politică. Cauzele generatoare de corupţie sunt multiple şi foarte diverse: sărăcie, inechitate în ceea ce priveşte veniturile, nivel redus al salariilor funcţionarilor publici, management public necorespunzător şi ineficient, birocraţie excesivă, lipsa transparenţei decizionale etc. Aşadar, factorii care intervin în dezvoltarea acestui flagel sunt de sorginte economică, politică şi instituţională.


8

Corupţia economică presupune acţiuni ilegale comise de către persoane fizice sau juridice, concretizate în diferite infracţiuni: falsuri bancare şi contabile, contrafacere de mărfuri, înşelăciune, delapidare, fraudă, bancrută frauduloasă, abuz de putere etc. În general, fundamentul actului de corupţie economică este reprezentat de un schimb de bani sau bunuri materiale. Dacă se procedează însă la un „schimb social”, care presupune clientelism, nepotism, favoritism, simpatie etnică, putem vorbi de corupţie socială.

4. Paradisurile fiscale şi spălarea banilor murdari Globalizarea economică a condus implicit la internaţionalizarea infracţiunilor în

domeniul economic. În acest context a apărut necesitatea ascundererii originii frauduloase a unor resurse băneşti şi integrarea lor ulterioară în economia formală ca resurse investiţionale, procedeu cunoscut sub denumirea de „spălare a banilor”. Obiectivul final al operaţiunilor de această natură este reprezentat de obţinerea accesului la disponibilităţi băneşti, fără ca acestea să ridice suspiciuni cu privire la modul de obţinere.

Spălarea banilor murdari, expresie a criminalităţii economice transfrontaliere, este atributul unor grupări infracţionale cu potenţial coruptiv ridicat, care dovedesc o mare abilitate, ingeniozitate şi profesionalism, dar şi capacitate ridicată de adaptare la cerinţele pieţei, profitând de criza de autoritate a instituţiilor statului.

Referitor la procesul de spălare a banilor, o definiţie complexă este aceea potrivit căreia reprezintă „un proces complex prin care veniturile despre care se crede că provin dintr-o activitate infracţională sunt transportate, transferate, transformate sau amalgamate cu fonduri legitime, în scopul de a ascunde sau escamota adevărata natură, provenienţa, dispunerea, deplasarea sau dreptul de proprietate asupra profiturilor respective”.

În legislaţia comunitară operaţiunile de spălare a banilor se referă la: - conversia sau transferul de bunuri (sau asistenţa acordată în acest scop),

dacă se cunoaşte faptul că aceste bunuri provin din activităţi infracţionale, penale; - tăinuirea sau mascarea adevăratei naturi a bunurilor (provenienţă,

locaţie, circulaţie, drepturi privind proprietatea), dacă se cunoaşte faptul că aceste bunuri provin din activităţi penale sau din participarea la astfel de activităţi;

- achiziţionarea, păstrarea sau folosirea bunurilor, dacă la momentul livrării se ştie că acestea provin din activităţi penale sau din participarea la astfel de activităţi.

Tehnicile cele mai uzuale de spălare a banilor au în vedere: achiziţii de mărfuri la preţuri supraevaluate de la firme tip „fantomă”, operaţiuni de export fictive, operaţiuni financiare complexe care au drept scop deturnarea creditelor bancare, respectiv folosirea lor în alte direcţii decât cele pentru care au fost acordate, apelarea la „investitori strategici” în scopul simulării unor privatizări de succes, care în


9

realitate au drept scop tranzacţii speculative cu activele patrimoniale ale firmei sau valorificarea lor, spălarea veniturilor clandestine obţinute în urma unor activităţi cu caracter licit sau ilicit, inclusiv corupţie etc. Principalul mijloc de schimb în cadrul activităţilor infracţionale de acest gen este numerarul.

„Eficienţa fenomenului de spălare a banilor negri se cuantifică prin capacitatea grupărilor mafiote de a recicla rezultatele infracţiunilor desfăşurate (de tipul evaziune fiscală, trafic de droguri, trafic de maşini furate etc. - denumite generic infracţiuni predicat), utilizând, de regulă, sistemul financiar”.

Procesul de spălare a banilor are la bază trei faze: - plasarea – presupune colectarea, manevrarea şi transportul profiturilor

ilegale (numerar) în afara spaţiului în care poate fi depistat şi confiscat, prin intermediul unor instituţii bancare, financiare şi de asigurări, a unor sisteme paralele de remitere de fonduri, cazinouri, agenţii de bursă, comerţ cu amănuntul, transfer extern, amestecare cu fonduri legale, companii „fantomă” care nu au încasări reale, ci doar depuneri ale reciclatorilor etc.;

- stratificarea – urmăreşte conceperea unor tranzacţii financiare complexe (activităţi şi tranzacţii sunt sunt adăugate pas cu pas una în continuarea alteia pentru a face extrem de dificilă, dacă nu imposibilă, depistarea profiturilor ilegale) menite să separe veniturile ilicite de sursa lor: se achiziţionează cecuri de călătorie, ordine de plată, obligaţiuni, acţiuni, se fac transferuri electronice, se revând bunurile de mare valoare achiziţionate cu ocazia plasării numerarului etc., operaţiuni care dau posibilitatea efectuării în continuare de tranzacţii pe piaţa internă sau externă;

- integrarea – încheie circuitul banilor negri prin oferirea unei imagini aparent legitime asupra bunurilor dobândite în baza unor resurse financiare ilicite.

Paradisurile fiscale sunt în fapt „ umbrela” sub care are loc spălarea banilor proveniţi din activităţi ilegale de natura traficului de droguri şi arme, contrabandă etc.

Deşi, în general, paradisurile fiscale oferă aceleaşi facilităţi, există totuşi câteva deosebiri între ele care le fac mai atrăgătoare pentru anumite categorii de investitori. În acest sens voi prezenta câteva dintre cele mai cunoscute paradisuri fiscale, pornind de la caracteristicile lor de bază, încadrându-le în şapte tipuri de ţări:

1. ţări care nu aplică nici un fel de impuneri asupra veniturilor şi creşterilor de capital („pure heavens”): Aruba, Bahamas, Bermude, Insulele Cayman, Dominica, Grenada, Madeira, Mauritius, Saint-Vincent, Samoa etc.;

2. ţări în care impozitul pe venit sau beneficiu este redus: Cipru, Liechtenstein, Malta, Oman, Jersey etc.;


10

3. ţări în care impozitul este stabilit pe o bază teritorială, iar contribuabilii beneficiază de o exonerare a beneficiilor obţinute prin operaţiuni realizate în afara teritoriului: Costa Rica, Hong Kong, Malaezia, Panama, Filipine etc.;

4. ţări care oferă tratamente speciale companiilor offshore şi companiilor holding: Luxemburg, Antilele Olandeze, Singapore, Thailanda etc.;

5. ţări în care sunt scutite de taxe companiile ce produc pentru export: Irlanda şi Madeira;

6. ţări în care sunt oferite avantaje fiscale companiilor de afaceri internaţionale, companii care se califică drept companii financiare offshore privilegiate: Antigua, Bahamas, Barbados, Bermude, Dominica, Grenada, Montserrat, St.Vincent, St. Lucia etc.;

7. ţări care oferă avantaje fiscale specifice societăţilor bancare sau altor instituţii financiare cu activităţi offshore: Hong Kong, Madeira, Malaezia, Filipine, Singapore, Thailanda şi Vanuatu. Avantajele oferite de paradisurile fiscale nu ţin numai de absenţa

impozitării sau dimensiunea redusă a acesteia, ci şi de avantaje nefiscale pe care acestea le oferă: publicitate promoţională, reţea de comunicaţii modernă şi eficientă, stabilitate politică şi economică,

protecţie, precizie şi disciplină etc. Toate acestea permit crearea unei reţele complexe prin care tranzitează capitaluri, bani murdari, resurse financiare frauduloase, profituri criminale, dar şi capitaluri legale ale unor firme mari, în căutare de tratamente financiar-fiscale necostisitoare.

Consecinţa cea mai gravă a fenomenului este că reciclatorii dispun după bunul plac de venituri frauduloase, fără a putea fi traşi la răspundere pentru activităţile ilicite generatoare ale acestora. Având profituri enorme, neimpozitate şi nesupuse normelor legale aplicate în afacerile derulate în economia formală, aceştia efectuează cheltuieli mult mai mari când investesc legal decât firmele ancorate în economia reală. Drept urmare, fac concurenţă neloială acestor firme.

Spălarea banilor concură la dezvoltarea unui mediu financiar, juridic şi politic coruptibil: reprezentanţii instituţiilor financiare, ai autorităţii judiciare şi politice cad pradă sumelor imense de bani vehiculate.

Odată cu expansiunea deosebită a activităţii economice globale, respectiv creşterea investiţiilor străine directe la nivel mondial, a crescut simţitor şi cererea pentru operaţiuni derulate prin companii offshore, respectiv în ţări considerate paradisuri fiscale, cu scopul evitării/diminuării impozitelor. Fiind ţări mici din punct de vedere geografic, cu resurse naturale reduse, care nu pot sprijini dezvoltarea unei industrii oarecare, acestea s-au orientat către turism şi servicii, respectiv către „închirierea suveranităţii fiscale”. Creşterea accentuată a acestui sector a avut loc pe fondul presiunilor exercitate de autorităţile fiscale ale statelor dezvoltate, a reglementărilor restrictive şi protecţioniste practicate de acestea, precum şi ca urmare a nemulţumirii contribuabililor.


11

BIBLIOGRAFIE 1. Anghelache Gabriela, Belean Pavel – Finanţele publice ale României,

Editura Economică, Bucureşti, 2005; 2. Cebula Richard J., Saadatmand Yassaman – Income Tax Evasion

Determinants: New Evidence, The Journal of American Academy of Business, Cambridge, Vol.7, Num. 2, September 2005;

3. Ciucur Dumitru, Gavrilă Ilie, Popescu Constantin – Economie. Teoria generală a economiei, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2004;

4. Craiu Nicolae – Economia subterană între „Da” şi „Nu”, Editura Economică, Bucureşti, 2004;

5. Feige Edgar – The Underground Economies. Tax Evasion and Information Distortion, Cambridge University Press, 1989;

6. Franzoni Luigi Alberto – Tax Evasion and Tax Compliance, University of Bologna (6020), Italy, 1999;

7. Franzoni Luigi Alberto – Tax Evasion and Tax Compliance, University of Bologna (6020), Italy, 1999;

8. Hoanţă Nicolae – Evaziunea fiscală, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1997;

9. Hoanţă Nicolae – Evaziunea fiscală, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1997;

10. Kesselman Jonathan R. – Policy Implications of Tax Evasion and Underground Economy in The Underground Economy: Global Evidence and its Size and Impact, Edited by Owen Lippert and Michael Walker, The Fraser Institute Vancouver, British Columbia, Canada, 1997;

11. Legea nr.87/1994 a fost abrogată prin adoptarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 672/27.07.2005;

12. Popa Ştefan, Cucu Adrian – Economia subterană şi spălarea banilor. Abordare teoretico-metodologică, Editura Expert, Bucureşti, 2000;

13. Schneider Friedrich, Enste Dominik H. – The Shadow Economy. An International Survey, Cambridge University Press, 2002;

14. Şaguna Dan Drosu, Tutungiu Mihaela – Evaziunea fiscală, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1995;

15. Wintrobe R. – Tax Evasion and Trust. UWO Department of Economics, Working Papers 200111, University of Western Ontario, 2001.


12

TAX EVASION - BETWEEN LEGAL AND ILLEGAL.

MECHANISMS OF THE UNDERGROUND ECONOMY

PhD. Corina Maria ENE PhD. Mariana BĂLAN E_mail: [email protected] E_mail: [email protected] PhD. Carmen Marilena UZLĂU “Athenauem” University, Bucharest E_mail:[email protected] Hyperion University, Bucharest

Abstract: Tax evasion, special component of the underground economy is an economic

and social phenomenon whose size has grown in all countries. Tax evasion and has appeared with the state and tax laws. Its cover area is

extended to all taxes. It actually aims to minimize taxation through the use of inventive, accessible and real alternatives.

The effects of tax evasion are reflected directly on fiscal revenues and expenditures, competition, generating social dissatisfaction, inequity and tensions.

Key words: tax evasion, corruption, underground economy, tax burden JEL Classification: E26, H26, O17

1. Definition of tax evasion Tax evasion is considered a special component of the underground economy

because of at least three reasons: 1. Tax evasion is a crime committed against a special economic agent - the

state; 2. Involves a fragile connection of information between those involved in the

activities of the underground economy (tax dodgers, investigators and government);

3. There is a special relationship between tax evasion and other important events for the study of public economies. Although the issue is extensively approached, the specific literature failed to

formulate a clear and comprehensive definition of this concept, most of the ideas issued highlighting the tax evasion’s particularity - avoiding the tax payment to the state -, but not the scope.

It should be noted that “unreported income tax” is not synonymous with “tax evasion”. The latter includes as well the oversizing of tax deductions. In this way deemed necessary to clarify the concept of “fiscal income”. This is defined by the tax law being all sources of income in the national taxation base. Potential taxation


13

base (including total economic income and capital gains) includes several components (in Romania taxable income, non-taxable income and tax-exempt income), depending on the tax laws of each country. Taxable income includes both cash income and equivalent income in kind, minus the amount of deductions allowed by law. Non-taxable incomes are not subject to income taxation because of certain social considerations. Exempt from tax revenues are actually taxable income but exempted from taxation. Moreover, the concept of “unreported income” is totally different from that of “unregistered” income, which implies an underestimate taxable income, which reduces the total economic income.

The manner in which it resorts to tax evasion regards: - The law that provides by itself tax evasion, being favorable; - Abstention of the taxpayer to perform activities subject to taxes; - Use of tax system loopholes. Hoanţă Nicolae1 introduced the concept of tax evasion apriori, which refers

to a tax evasion due to a legal vacuum. During the interwar period, the notion of tax evasion was included in the

fraud. Contemporary economists, however, defines the two terms, considering that tax evasion represents all events aimed at avoidance of taxes, having two major components: licit tax evasion and fiscal fraud (illegal tax evasion). From economical point of view, the judicial distinction is irrelevant as long as both of them lower budgetary tax revenues available to the state.

Specific activities of fraudulent tax evasion are based on decision taken under uncertainty (risk of being discovered and forced to pay taxes and penalties, possibly involving criminal liability). Instead, licit tax avoidance involves decisions within an exact environment, the taxpayer being safe because of a refuge or a favorable interpretation of tax legislation, based on skillful use of the possibilities and alternatives offered by the law. In practice, it is very difficult to distinguish lawful from the unlawful tax evasion, they are not strictly separated, and there is a dividing each relative. Frequently, the shift from one form to another is gradual and imperceptible, individuals moving from abstention to break the law, to qualified fraud.

Since the economy involves the production of goods and services both legal and illegal, it is clear that tax evasion will be associated with legal or illegal activities, as appropriate.

Pure tax evasion consists of failure to report or partial reporting of profits or taxable income, which does not involve labor or way that operates the economic entity related to the economy. Some activities are carried out at the limit of law regulations, others are conventionally-legal, but do not report income or exaggerate

1 Hoanţă Nicolae, (1997), Evaziunea fiscală, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1997, pag. 216


14

their expenses. There are situations that occur in various forms of income transfers between family members to reduce the taxable supply or conceal the type, source and upon receipt of such income.

As regards the tax evasion, this implies a violation of tax laws, a conscious and deliberate infringement of the rules regarding the payment of fiscal obligations. The concept of tax fraud unites “all unlawful practices that allow not paying, in part or all mandatory taxes”. These practices are likely to be punished by administrative penalties, even criminal. Most European countries treat tax fraud in terms of its illegal nature, its various manifestations being punishable in different ways. At EU level, tax evasion is addressed by regulations and Guidelines that outline the acquis communautaire in the field of tax evasion. It defines methods to collect integrated evasion equity resulting from VAT and import taxes linked to production.

So, while tax fraud designates a crime, tax evasion requires skillful use of gaps and leaks of the law. But regardless of how we define the phenomenon of tax evasion, it is clear that it is a manifestation condemned around the world, which persists despite any sanctions imposed by the state.

2. Causes of tax evasion and its implications The implications of tax evasion are both economic - adversely affect the tax

revenues and competition - and social, leading to increased tax liability incurred by the rest of taxpayers, inequalities and social tensions.

Recourse to escapist practices is related to the taxpayer's system of values, beliefs and morality, but also social conduct and economic environment in which it belongs. Circumvention possibilities vary from a social category to another, depending on the nature or origin of property subject to taxation, the manner of material taxes, etc. control the organization. Another factor is the perception of the taxpayer on the tax system that allows them to maintain that compliance standard of living and satisfaction of individual needs into account remaining after paying income tax obligations incumbent. Finally, it should be noted both legislative and administrative system, how their state apparatus applies tax laws and penalties arising from conformation to the law.

However, the propensity to tax evasion is more pronounced in some countries than others, depending on the promoted fiscal policy, economic, social and political climate, being usually inversely proportional to the degree of economic and social development of communities. In this sense, “the theory of tax evasion persistence” requires dissociation between the individual interest and the community one.

As regards economic and financial aspect of motivation to evade taxation, the fiscal rate must be analyzed and reported to the level of taxable income.


15

Tax burden is one of the reasons of inevitable conflict between the state and taxpayers. On the one hand, the state seeks to increase tax revenues at the expense of funding to meet increasing public spending and therefore generates a growing tax burden and on the other hand, taxpayers want to reduce the tax burden to increase individual revenues.

Regarding the taxpayers, social inequities appear between those who pay taxes and those who avoid them. Therefore, discontent will deepen and social unrest will occur. An honest taxpayer will realize that the situation is precarious compared to the neighbor, who does not pay tax liabilities and tax authority is unable to punish him, or if it does, this happens very late. He may conclude that it is economically more profitable to practice also tax evasion. This reasoning lies in the frustration that honest taxpayer feels to tax dodger and its high standard of living. Respect for honest work is injured this way, and the concepts of fairness, justice and the rule of law as well.

Excessive tax burden generates evasion and tax avoidance, propensity to invest and save reduction, unwillingness to work legally, tax revolts and social unrest. It is however influenced by economic performance objective of a state at a time, the low efficiency of public spending financed through taxes, the mentality of the people related to budgetary needs and government policy.

Legal vacuum, very slow updating of legislation, duplication and ambiguity of legislative provisions enable the propagation phenomenon of tax evasion in all areas of economic life. The legislative framework is the base of the tax system. If it has flaws, is confusing or too thick, tax evasion and fraud event find fertile ground.

Also, techniques for setting and collection of taxes, reduction and deduction mechanisms, and granting tax breaks too easily and without rational foundation is the premise of tax evasion. Moreover, they affect revenues and stimulate indiscipline in fulfillment of tax obligations.

Lack of skilled, dedicated and responsible staff, inadequate salaries, lack of equipment in the field of computer systems and performance of the administrative apparatus, chaotic and inefficient organization, do not give possibility to control and prevent tax evasion.

The political class in power, besides having no longer the financial resources they relied on, cannot ensure the stability of “the social contract” cannot meet the political program of government and loses credibility and votes of those who elected them.

In conclusion, the temptation to tax evasion is amplified by the lack of information and knowledge about tax system, the tax burden and gaps in the legal system and state administration.


16

3. Mechanisms Of Underground Economy 3.1. Work „black” Work "black" is a profitable activity, but performed outside the legal

regulation, services supplied in clandestine conditions and the true value not reported, respectively. As a result, work “black” is not recorded, reported, taxed, insured, and socially protected, putting the worker totally at the disposal of that for which he works. So, it appears an alteration of the balance of the labor market because there is a disruption of supply and demand and thus a parallel, underground labor market is created.

According to dual labor market theory, it can be divided into four major categories: primary, secondary/shadow, informal and illegal. These categories reflect actually the contemporary social stratification.

Corruption is a complex, multidimensional and multidisciplinary phenomenon, whose causes and effects in different contexts generate serious economic problems.

Corruption can be defined in many ways but the most popular and simplest definition which is circulated is as an “abuse of public power for personal interests”.

Specialized economic literature provides taxonomy of the main types of corruption having as the main element tax reporting:

- Bureaucratic corruption; - Political - administrative corruption; - Political - legislative corruption; - Legal corruption. Bureaucratic corruption usually involves officials at the "front desk", which

deals directly with the public. It may occur in two forms: either as a unique opportunity, or as part of an ongoing relationship between an officer and a potential contributor. In the first case, the official tax administration can find a quantity of goods delivered, but not declared for taxation, in which the taxpayer will try to bribe officials in order not to be punished. In the second case it is a “premium” regularly paid to the officer, in order to obtain its protection.

Political - administrative corruption is considering situations where the taxpayer, making use of political influence, shall provide special tax treatment. The ability of politicians to “provide” protection depends on the political dependence of the legislative and administrative levels. The higher independence of the two levels, the more difficult for politicians to intervene in the tax administration.

Political - legislative corruption refers to cases where taxpayers try to ensure “greater legitimacy” with the political process in order to find more generous tax treatment. The general purpose is to groups of interest.

Legal corruption occurs when there is a legal system dependent on the government in power, and the financially motivation is insufficient, so accepting of


17

bribes is an alternate solution. Put in the position of arbitrator between taxpayers and tax administration, such a system tolerates behaviors in another context the law amended.

Still remaining in the fiscal sphere and pointing out similarities and differences between tax evasion and corruption phenomena a parallel can be traced between the two social-economic maladies, on the following considerations:

- Tax evasion may be a unilateral act, while corruption requires mandatorily at least a bilateral act;

- Tax evasion does not mean, automatically, subsequent use of corruption, while corruption acts and funding is provided, particularly on account of financial resources stolen from taxes;

- Tax evasion is a component of the underground economy, particularly manifested in the area, while corruption has its followers in the real, formal economy, although this does not exclude that the intention and corrupters individuals come from the underground economy;

- While tax evasion is to protect earnings against taxes levied by the state, corruption concerns access to the levers of state to obtain gains.

However, it should be noted that in most cases, tax evasion and corruption go “hand in hand”. Tax evasion does not rule out corruption, and vice-versa.

Another type of phenomenon can be identified if it is to their vulnerability to corruption of various social structures as follows: economic corruption, social corruption, administrative or bureaucratic corruption, political corruption. Causes of corruption are many and very different: poverty, inequity in terms of income, low civil service salaries, inadequate and inefficient public management, excessive bureaucracy, and lack of transparency in decision-making, etc. Thus, factors involved in the development of this phenomenon are from an economic, political and institutional origin.

Economic corruption involves illegal actions committed by individuals or legal entities, embodied in different offenses: false banking and accounting, counterfeit goods, fraud, embezzlement, fraudulent bankruptcy, abuse of power, etc. Generally speaking, the foundation of economic corruption acts is the exchange of money or material goods. If, however, it proceeds to a "social exchange", which implies client-sympathy, favoritism, or ethnic sympathy, we can speak of social corruption.

4. Fiscal paradise and dirty money laundering Economic globalization has led to the internationalization of crime,

including within the economic field. In this context it was necessary to conceal the origin of fraudulent financial resources and their subsequent integration into the formal economy as investment resources, a procedure known as "money


18

laundering". The ultimate objective of the operations of this nature is the availability to gain access to money, without any suspicion about their origin.

Dirty money laundering, as an expression of the cross-border economic crime, is the attribute of high corruptive potential criminal groups, which show great skill, ingenuity and professionalism, and high capacity to adapt to market requirements, taking advantage of the authority crisis of the state institutions.

Regarding the money laundering process, a definition is that it is “a complex process through which revenues that are believed to arise from criminal activity are transported, transferred, converted or mixed with legitimate funds, in order to hide or distort the true nature, source, disposition, movement or ownership of those profits”.

In Community law, money laundering operations relate to: - Conversion or transfer of property (or assistance for this purpose), if it is

known that such property is derived from criminal activities; - Concealing or disguising the true nature of goods (origin, location,

movement, property rights), if it is known that such property come from criminal activities or participation in such activities;

- Acquisition, retention or use of goods, if on the delivery it is known that they come from criminal activities or participation in such activities.

“Efficiency of the black money laundering phenomenon is measured through the ability of mafia groups to recycle results of crimes carried out (such as tax evasion, drug trafficking, trafficking in stolen cars, etc. - generally called predicate offenses), usually using the financial system”.

Money laundering process is based on three phases: - Placement - involves the collection, handling and transport of illegal profits

(cash) out of space that they might be detected and confiscated through banks, financial and insurance systems to parallel remittance, casinos, stock agencies, retail, external transfer, mixing with legal funds, “ghost” companies without real income, but with deposits from recyclers, etc.;

- Stratification - aims to design complex financial transactions (activities and transactions are added as a step in continuing to make another extremely difficult, if not impossible to detect illegal profits) designed to separate the illicit income from their source: purchase of travel checks, payment orders, bonds, stocks, electronic transfers are made, the resell value of goods purchased during the placement of cash, etc., transactions giving rise to the possibility of making further domestic and external transactions;

- Integration - ends black money circuit by providing an apparently legitimate image on assets acquired with illicit financial resources.

Fiscal paradises are in fact “the umbrella” under which money laundering come from illegal drug trafficking, weapons smuggling, etc.


19

Although, in general, fiscal paradises offer the same facilities, there are some differences between them that make them more attractive to certain categories of investors. Thus, upon their basic characteristics, they can be grouped into seven types of countries:

1. Countries which do not apply any taxation on income and capital gains ("pure Heavens"): Aruba, Bahamas, Bermuda, Cayman Islands, Dominica, Grenada, Madeira, Mauritius, Saint Vincent, Samoa, etc.;

2. Countries where income or benefit tax is reduced: Cyprus, Liechtenstein, Malta, Oman, Jersey, etc.;

3. Countries where the tax is established on a territorial basis, and taxpayers receive tax exoneration for benefits obtained in operations conducted outside: Costa Rica, Hong Kong, Malaysia, Panama, Philippines, etc.;

4. Countries that offer special treatments for offshore and holding companies: Luxemburg, Netherlands Antilles, Singapore, Thailand etc.;

5. Countries where companies producing for export are exempted of taxes: Ireland and Madeira;

6. Countries where tax benefits are offered to international business companies, companies that qualify as privileged offshore financial companies: Antigua, Bahamas, Barbados, Bermuda, Dominica, Grenada, Montserrat, St.Vincent, St. Lucia, etc.;

7. Countries that offer tax advantages to specific bank companies or to other financial institutions with offshore activities: Hong Kong, Madeira, Malaysia, Philippines, Singapore, Thailand and Vanuatu. Advantages offered by fiscal paradises are not only no taxation or it is

smaller size, but also non-fiscal advantages: promotional advertising, modern and efficient communications network, political and economic stability, protection, precision and discipline, etc. This allows creation of complex networks through which capital, dirty money, financial fraud, criminal profits are transited and as well legal capital of large companies, on search of affordable financial and tax treatments.

Most serious consequence of this phenomenon is that recyclers have the pleasure of fraudulent income and may not be held liable for the infringing activities of their generators. With enormous profits, untaxed and not subject to applicable legal standards developed businesses in the formal economy, they carry much higher costs than firms investing legally in the real economy. As a result, these companies are unfair competition.

Money laundering contributes to the development of a financial, legal and political corruption: the representatives of financial institutions, the judicial and political authority fall prey to huge circulating amounts of money.

Together with the great expansion of global economic activity, and increasing of foreign direct investment worldwide respectively, the demand for


20

operations performed by offshore companies has significantly increased as well, especially in countries considered fiscal paradises, in order to avoid / reduce taxes. Being geographically small countries, with limited natural resources, which cannot support the development of some industries, they turned onto tourism and services and the "rental tax sovereignty." Rapid growth of this sector took place amid pressure from developed countries’ tax authorities, and their restrictive and protectionist regulations, and as a result of taxpayer discontent.

REFERENCES 1. Anghelache Gabriela, Belean Pavel - Finanţele publice ale României,

Editura Economică, Bucureşti, 2005; 2. Cebula Richard J., Saadatmand Yassaman - Income Tax Evasion

Determinants: New Evidence, The Journal of American Academy of Business, Cambridge, Vol.7, Num. 2, September 2005;

3. Ciucur Dumitru, Gavrilă Ilie, Popescu Constantin - Economie. Teoria generală a economiei, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2004;

4. Craiu Nicolae - Economia subterană între „Da” şi „Nu”, Editura Economică, Bucureşti, 2004;

5. Feige Edgar - The Underground Economies. Tax Evasion and Information Distortion, Cambridge University Press, 1989;

6. Franzoni Luigi Alberto - Tax Evasion and Tax Compliance, University of Bologna (6020), Italy, 1999;

7. Franzoni Luigi Alberto - Tax Evasion and Tax Compliance, University of Bologna (6020), Italy, 1999;

8. Hoanţă Nicolae - Evaziunea fiscală, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1997;

9. Hoanţă Nicolae - Evaziunea fiscală, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1997;

10. Kesselman Jonathan R. - Policy Implications of Tax Evasion and Underground Economy in The Underground Economy: Global Evidence and its Size and Impact, Edited by Owen Lippert and Michael Walker, The Fraser Institute Vancouver, British Columbia, Canada, 1997;

11. Legea nr.87/1994 a fost abrogată prin adoptarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 672/27.07.2005;

12. Popa Ştefan, Cucu Adrian - Economia subterană şi spălarea banilor. Abordare teoretico-metodologică, Editura Expert, Bucureşti, 2000;

13. Schneider Friedrich, Enste Dominik H. - The Shadow Economy. An International Survey, Cambridge University Press, 2002;

14. Şaguna Dan Drosu, Tutungiu Mihaela - Evaziunea fiscală, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1995;

15. Wintrobe R. - Tax Evasion and Trust. UWO Department of Economics, Working Papers 200111, University of Western Ontario, 2001.


21

ASPECTE PRIVIND REGLEMENTAREA

PIEŢEI MUNCII ÎN ROMÂNIA Asistent drd. Tănase STAMULE Asistent dr. Marius VĂCĂRELU E-mail: [email protected] E-mail: [email protected] Lector dr. Meral KAGITCI Şcoala Naţională de Studii Politice E-mail: [email protected] şi Administrative, Bucureşti Academia de Studii Economice, Bucureşti

Abstract: Prin prezenta lucrare am încercat surprinderea aspectelor privind piaţa

muncii din România dintr-o perspectivă legislativă, dar şi dintr-o perspectivă religioasă. Astfel, cercetarea se doreşte a fi una interdisciplinară, pornindu-se de la cele mai vechi timpuri şi ajungându-se la România postdecembristă, o Românie afectată de criza financiar globală generată în anul 2008, o criză cu repercursiuni şi asupra pieţei muncii.

Cuvinte-cheie: codul muncii, angajat, angajator. Coduri JEL: J0, J7, J8, K31. Introducere Pentru a înţelege reglementările privind munca în orice ţară, trebuie pornit

de la câteva idei legate de rolul religiei şi al dreptului într-o societate. Astfel, atitudinea omului faţă de muncă, ca instituţie socială, este

determinată de prima formă de educaţie de tip social pe care acesta o primeşte, prin intermediul instituţiilor religioase (şcoala urmând a fi a doua, în această direcţie).

De asemenea, dreptul, ca instituţie – pilon al oricărei societăţi omeneşti, indiferent de mărimea acesteia, precizează care este cadrul de acţiune al oamenilor în toate domeniile de interes public, iar în această sferă munca şi raporturile juridice de muncă sunt fundamentale.

Aspecte religioase şi legislative privind piaţa muncii în România 1. Religia etnicilor români este de fapt ortodoxia – predominantă sau

naţională, prin statutul conferit Bisericii Ortodoxe Naţionale1, celelalte fiind doar importuri politice din alte istorii (spre exemplu, catolicismul nu apare în Ţările

1 Discuţie largă, fără îndoială, fără sens însă în raport cu realitatea istorică. Totuşi, statutul de biserică naţională nu înseamnă eliminarea celorlalte.


22

Române decât după pătrunderea ungară; cultele neoprotestante – doar în secolul XX etc.).

De ce este necesară această explicaţie? Pentru că în societatea românească de după 1990 a produs o puternică

impresie o lucrare a lui Max Weber, publicată de acesta în 1922, dedicată eticii protestante, iar în multe dezbateri s-a considerat că la baza problemelor economiei româneşti este ortodoxia, văzută ca o religie retrogradă. Această dezbatere se poartă şi astăzi, pe forumuri, unde, sub masca anonimatului, aceleaşi persoane postează cu înverşunare mesaje1.

Important este însă altceva: religia influenţează puternic normele juridice ale unui stat, existând unele state în care însăşi legea fundamentală fiind inspirată din cartea sfântă a unei religii2 (a se vedea Iranul, Arabia Saudită, parţial Israelul etc.).

2. În acest sens, pentru a înţelege mai bine situaţia pieţei muncii şi a reglementării relaţiilor de muncă în statul român, precum şi a atitudinii poporului român faţă de muncă, vom prezenta pe scurt unele aspecte ce ţin de ortodoxism şi textele pe care acesta le conţine în această arie3.

Astfel, autorul4 a reţinut că: - Mântuitorul Iisus Hristos şi Sf. Apostoli pornesc în general în privinţa

muncii de la doctrina Vechiului Testament, împlinind-o doar cu câteva elemente specifice creştinismului, ca religie a harului şi a iubirii de oameni. Vechiul şi Noul Testament, ca depozite ale aceleiaşi revelaţii în cele două faze ale ei, stau şi în privinţa muncii pe aceeaşi linie, Testamentul Nou neabrogând, ci îmbogăţind învăţătura despre muncă a Vechiului Testament;

- Munca este poruncă de la Dumnezeu şi lege fundamentală a vieţii omeneşti, existând ca atare de când există şi omul. De aceea, îndată după crearea omului şi întocmirea Edenului, Geneza arată cum omul a fost pus în această gradină ca s-o lucreze, "Şi a luat Domnul Dumnezeu pe Adam şi l-a pus în grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o pazească. Şi a poruncit Domnul Dumnezeu lui Adam, zicând: Din toţi pomii grădinii vei mânca. Dar din pomul cunoştinţei binelui şi al răului să nu mănânci, fiindcă în ziua în care vei mânca din el, vei muri" (Gen, II, 15-17). Vrând să arate cât de mult coincide începutul muncii cu începutul omului, sau că ea ţine iar de firea omului, Geneza vorbeşte de destinaţia lui Adam de a lucra grădina Edenului chiar înainte de scoaterea Evei din coasta lui. Căci abia dupa versetele anterioare urmează descrierea creării Evei. Putem deduce de aici faptul, pe

1 Problematica este mai largă; reţinem ofensiva dusă împotriva ortodoxiei şi, paradoxal, al cooperării acesteia cu islamul. A se vedea în acest sens colecţia săptămânalului „Academia Caţavencu” şi a derivatelor sale, care are o poziţie tranşant anti-ortodoxă. Important este şi motto-ul cu care revista s-a afirmat peste 15 ani: „Cititorii noştri sunt mai inteligenţi decât ai lor”. 2 Mai mult, aceste referinţe apar inclusiv în denumirea oficială a acelor state. 3 Comentariile aparţin pr. prof. Dumitru Stăniloaie. 4 Sursă: http://www.crestinortodox.ro/editoriale/invatatura-crestina-despre-munca-70075.html


23

care îl observăm şi în realitatea concretă, că munca face parte din fiinţa fiecărui individ chiar înainte de a se naşte din el un alt om1;

- Munca apare ca voie a lui Dumnezeu, ca prima poruncă a lui Dumnezeu. Munca nu apare numai după căderea omului în păcat, ca o pedeapsă pentru păcat şi ca o condiţie a stării de păcat. Deci nu munca reprezintă blestemul rostit de Dumnezeu asupra omului (Gen. III, 17-19), ci osteneala ce se adaugă la ea, pe de o parte din pricina că natura îşi dă după cădere mai anevoie rodul ei, pe de alta din pricină că omul în starea de păcat sau de egoism şi de lene în care a căzut, simte prea mult greutatea muncii2.

- Cu aceste două caracteristici: ca poruncă divină şi ca lege fundamentală a vieţii, apare munca şi în Decalog. Căci precum porunceşte Dumnezeu prin Decalog cinstirea Sâmbetei, aşa porunceşte ca celelalte şase zile să fie umplute de muncă. Munca ţine de evlavie, de religiozitate, e datorie faţă de Dumnezeu. A nu munci înseamnă a nu asculta pe Dumnezeu, a păcătui faţă de El.

- Munca nu e numai poruncă dumnezeiască, prin a cărei împlinire se cinsteşte Dumnezeu şi numai o condiţie necesară de viaţă şi de bunăstare, ci mai e şi factorul principal prin care se formează, se educă omul pe linia virtuţilor. E al treilea sens pe care îl acordă muncii Vechiul Testament.

- La popoarele păgâne judecata asupra muncii varia dupa clasa căreia aparţineau cei ce se rosteau asupra ei. Filosofii şi literaţii, care aparţineau în general clasei celor avuţi, consideră, cu unele excepţii, munca drept o îndeletnicire inferioară studiului sau gândirii, bună doar pentru sclavi. Cicero spune că toate muncile murdăresc degetele. Cel ce munceşte pentru plată este vrednic de dispreţ. Oamenii din popor dau un alt înţeles muncii. Pentru că trăiau muncind, munca le era dragă şi cinstită. O femeie lăuda într-o inscripţie pe un mormânt pe bărbatul ei că a muncit mult pentru ea. Totuţi lipseţte la pagâni legătura între muncă şi religie, munca nu e vazută ca poruncă divină. Zeii nu muncesc, ci petrec; petrec adeseori în desfrânare3.

- Creştinismul are marele merit că a extins concepţia Vechiului Testament despre muncă, la toate popoarele pe care le-a convertit, completând-o cu alte câteva trăsături pozitive.

- Este un lucru hotărâtor pentru atitudinea creştinismului faţă de munca manuală că Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în familia unui teslar şi El însuşi a practicat această meserie până la vârsta de 30 de ani. Iar cei trei ani de propovăduire au fost ani de efort încordat şi de mare osteneală (Luca VIII, 23). El nu are odihnă, "Eu trebuie să lucrez", declara El în mai multe rânduri

1 Ibidem. 2 Ibidem. 3 Ibidem.


24

(Ioan IX, 4). In aceasta trebuie să urmeze pilda Tatălui care şi El lucrează (Ioan V, 17)1.

- Sf. Apostol Pavel vorbise Tesalonicenilor nu în mod întâmplător, ci dând o adevărată poruncă sau lege de viaţă despre datoria muncii: "Să faceţi fiecare ce are de făcut şi să lucraţi cu mâinile voastre, precum v-am dat porunca" (I Tes. 4, 11). In Epistola a doua către Tesaloniceni revine, accentuând porunca de a munci. Cine nu munceşte este un om care "umbla fără rânduială", un om dezordonat şi producător de dezordine în societate. El nu-şi are un loc al lui în acest proces de respiraţie regulată a vieţii omeneşti, care este munca. Dimpotrivă îi turbura şi pe ceilalţi distrăgându-i de la muncă. El n-are nici un rost în lume şi în societate. În plus de aceea, cel ce nu munceşte, împovărează şi pe alţii.

- Ca să îşi găsească un rost, ca să nu mai turbure pe alţii, ca să se liniştească, Apostolul Pavel le porunceşte să muncească şi să mănânce din rodul muncii lor: "Unora ca acestora le poruncim şi-i îndemnăm în Domnul nostru Iisus Hristos ca să muncească în linişte şi să-şi mănânce pâinea de ei agonisită" (II Tes. III, 12).

- Sfântul Apostol Pavel formulează într-un verdict aspru, dar drept, condiţionarea existenţei prin muncă, le aminteşte că încă de când era la ei le dăduse porunca: "Cine nu vrea să muncească, acela să nu mănânce"2 (II Tes. III, 10). El dă aici o formulare negativă, dar cu atât mai pregnantă, cuvantului de la Gen. II, 15, după care omul numai lucrând grădina poate să guste din fructele divine, o datorie religioasă.

- Urmând Scripturii, Sf. Părinţi şi scriitorii bisericeşti laudă munca şi condamnă lenea. Sf. Ioan Gură de Aur înfruntând concepţia păgână, declara că nu munca este ruşinoasă, ci inactivitatea: "Să nu se ruşineze nici unul din cei care au o meserie, ci cei ce mănâncă degeaba şi petrec în nelucrare, cei ce se folosesc de slujitori şi se bucura de o slujire negrăită"3. Astfel, observăm că influenţa religiei, potenţată şi de o anumită dezvoltare

comunitară a etnicilor români a făcut ca munca să reprezinte un aspect fundamental în viaţa lor.

Mai mult, această idee trebuie analizată dintr-o perspectivă realistă, şi nu influenţată de ideile post-moderne care elimină aproape complet factorul economic din studiul istoriei.

În această idee, vom observa că peste 400 de ani invaziile tătare erau anuale (ultima are loc la 1759), ţările române au fost ocupate de peste 40 de ori iar capitala de 33 de ori; a nu înţelege o mare vitalitate a naţiunii şi o putere imensă de a munci

1 Ibidem 2 Peste ani, formula a apărut inclusiv în textele unor constituţii. 3 După cum se observă, nici bogăţia nu este condamnată.


25

şi reface ceea ce distrugerile războaielor provocau1 înseamnă a nega pur şi simplu istoria2.

3. Analiza muncii este legată însă de un aspect reglementar, deoarece ea nu poate exista fără unele reguli clare care să statuteze o anumită relaţie de subordonare între angajator şi angajat.

Mai mult, condiţiile politice influenţează enorm reglementările din sfera activităţilor de muncă, acest domeniu fiind al doilea sub aspectul influenţei politice, după cel al dreptului fiscal. De aceea, metoda istorico-teleologică de interpretare a normelor juridice care au reglementat munca în România3 este obligatorie, iar rezultatele pot deveni utile pentru înţelegerea situaţiei de astăzi.

4. Pentru început, vom sublinia că reglementarea muncii s-a făcut în România prin intermediul legii fundamentale, a diferite legi speciale, şi, începând cu anii 1950, cu edictarea unei legi speciale, denumită Codul muncii.

De aceea, vom prezenta mai întâi câteva aspecte legate de legislaţia specială privind munca, apoi un comentariu pe larg al legilor fundamentale dinaintea anului 1991, urmate de prezentarea codurilor muncii. În final, legislaţia post-decembristă va avea parte de o analiză temeinică.

5. Caracteristică metodei de reglementare a dreptului muncii este poziţia de inegalitate juridică a părţilor aflate într-un raport juridic de muncă. Dintotdeauna, angajatorul şi-a exercitat autoritatea asupra lucrătorului sau, altfel spus, în raportul juridic de muncă, salariatul a fost şi este subordonat angajatorului. Cum această inegalitate a părţilor nu putea fi curmată în relaţiile de muncă, s-a căutat o cale de limitare a sa, aducând satisfacţie celui mai „slab juridic". Astfel, într-un proces evolutiv început la sfârşitul secolului XIX, s-a constituit dreptul muncii, ca un drept de protecţie al salariaţilor.

Cele mai importante reglementări juridice referitoare la relaţiile sociale de muncă au fost:

- Legea sanitară din 1885 şi Regulamentul industriilor insalubre din 1894, ambele vizând preponderent condiţiile de igienă şi de protecţie a muncii;

- Legea pentru organizarea meseriilor din anul 1902, ce reglementa ucenicia; - Legea cu privire la protecţia muncii minorilor şi femeilor în aşezămintele

industriale şi exploatări miniere, apărută în anul 1906, prin care se fixa vârsta minimă la angajarea în industrie;

- Legea asociaţiilor, Legea pentru cooperativele de muncitori şi meseriaşi apărute în anul 1909;

1 Doar un exemplu legat de aprovizionarea trupelor: conservele se inventează doar la sfârşitul secolului XIX, până atunci aprovizionarea trupelor realizându-se pe seama băştinaşilor. 2 Spre exemplu, munca şi mai amară se dovedea a fi prin faptul că tactica tradiţională presupunea de multe ori retragerea şi pârjolirea terenurilor în faţa invadatorilor, o însărăcire auto-provocată. 3 De altfel, în orice altă ţară.


26

- Legea asupra repausului duminical, în anul 1910; - Legea pentru asigurările muncitoreşti, în anul 1912, prin care se instituia

obligativitatea asigurării şi sarcina riscului în caz de accidente, asupra patronului; - În anul 1919 s-a înfiinţat Organizaţia Internaţională a Muncii, România

înscriindu-se printre ţările fondatoare. Orientarea acestui for spre o protecţie reală a salariaţilor, a impulsionat şi la noi elaborarea unor importante acte normative: Legea reglementării conflictelor de muncă (1920), Legea sindicatelor profesionale (1921), Legea repausului duminical (1925), Legea pentru organizarea serviciului de inspecţie a muncii (1927), Legea asupra contractelor de muncă (1929), Legea privind înfiinţarea jurisdicţiei muncii (1933) etc.;

- În intervalul 1938-1944, legislaţia muncii din ţara noastră înregistrează un declin, iar doctrina vremii nu acreditează ideea apariţiei şi existenţei în perioada interbelică a unui drept al muncii, ci doar o ,,legislaţie industrială” sau o „legislaţie muncitorească";

- Începând cu 23 august 1944, noua orânduire socială instalată în România, îşi impune cu deosebire trăsăturile şi în planul legislaţiei muncii1. Actele normative adoptate, vizau cu prioritate: sindicatele profesionale (Legea nr. 52/1945), salariile şi economatele (Legea nr. 48/1945), protecţia muncii (Legea nr. 408/1945), jurisdicţia muncii (Legea nr. 411/1945).

După cum se observă, nu a existat o viziune unitară în acest domeniu, deşi în multe alte activităţi codificarea se manifesta cu o forţă deosebită – statul român neavând atunci un interes major în protecţia lucrătorilor.

6. Prima Constituţie a României apare în 1866, însă ea nu prevede expres dreptul la muncă, fiind mai degrabă observată o obligaţie generală de a contribui la împlinirea sarcinilor statului, această urmând a fi făcută inclusiv prin muncă (art. 13 şi urm).

Unirea din 1918 aduce o nouă lege fundamentală, în anul 1923. Din nou, se identifică o mai mică preocupare pentru drepturile sociale şi

economice (categorie din care face parte dreptul la muncă). Aici vom regăsi câteva reglementări privind munca2, în art. 21, după cum

urmează: „Art. 21. - Toţi factorii producţiunii se bucură de o egală ocrotire. Statul poate interveni, prin legi, in raporturile dintre aceşti factori pentru a

preveni conflicte economice sau sociale. Libertatea muncii va fi apărată. Legea va regula asigurarea socială a muncitorilor, în caz de boală, accidente

şi altele.”

1 Celălalt domeniu cu importante modificări este cel al pedepselor penale, urmate mai apoi de materia emisiunii monetare 2 Din 1919 România era membră a Organizaţiei Internaţionale a Muncii


27

De asemenea, trebuie să precizăm că a apărut necesitatea unificării legislaţiei româneşti, integral aceasta reuşindu-se abia în 19961, legislaţia civilă fiind extinsă integral peste Carpaţi doar în 1943.

Astfel, anumite dispoziţii din legislaţia austro-ungară în materia muncii au subzistat până în 1943, iar alte norme ale statului ungar au avut aplicabilitate în perioada 1940 – 1946.

După cum se poate observa, statul manifestă un rol activ pe piaţa muncii, el protejând libertatea muncii şi încercând să asigure o situaţie socială favorabilă muncitorilor. Cu toate acestea, dispoziţiile art. 21 nu au avut o adevărată aplicabilitate.

Constituţia lui Carol al II-lea nu conţine nici o referire directă la muncă, stilul de redactare al acesteia fiind unul voluntar, iar în acel moment doctrina de extremă stângă comunistă nu era apreciată la Bucureşti.

7. Comunismul, instaurat în condiţii de război, este urmat de transformarea regatului român în republică, iar în 1948 se edictează prima Constituţie, cu dispoziţii diferite sub aspectul muncii, de data aceasta, consacrând existenţa dreptului la muncă, văzută şi ca obligaţie a fiecărui cetăţean. Vom preciza câteva aspecte din textul legii fundamentale cu relevanţă în materie:

„Art.2. - Republica Populară Română a luat fiinţă prin lupta dusă de popor, în frunte cu clasa muncitoare, împotriva fascismului, reacţiunii şi imperialismului.

Art.5. - În Republica Populară Română, mijloacele de productţe aparţin sau Statului, ca bunuri ale întregului popor, sau organizaţiilor cooperative, sau particularilor, persoane fizice sau juridice.

Art.9. - Pământul aparţine celor ce-l muncesc. Statul protejează proprietatea de muncă ţărănească. Statul încurajează şi

sprijină cooperaţia sătească. Pentru a stimula ridicarea agriculturii, statul poate crea întreprinderi agricole,

proprietatea statului. Art.11. - Când interesul general cere, mijloacele de producţie, băncile şi

societăţile de asigurare, care sunt proprietate particulară a persoanelor fizice sau juridice, pot deveni proprietatea Statului, adică bun al poporului, în condiţiunile prevăzute de lege.

Art.12. - Munca este factorul de bază al vieţii economice a Statului. Ea este o datorie a fiecărui cetăţean. Statul acordă sprijin tuturor celor ce muncesc, pentru a-i apăra împotriva exploatării şi a ridica nivelul lor de trai.

1 Prin adoptarea L. nr. 7 din 1996 privind publicitatea imobiliară.


28

Art.15. - Statul îndrumează şi planifică economia naţională în vederea dezvoltării puterii economice a ţării, asigurării bunei stări a poporului şi garantării independenţei naţionale.

Art.19. - Cetăţenii au drept la muncă. Statul asigură treptat acest drept prin organizarea şi dezvoltarea planificată a economiei naţionale.

Art.20. - Cetăţenii au drept la odihnă. Dreptul la odihnă este asigurat prin reglementarea orelor de muncă, prin concedii plătite, în conformitate cu legea, prin organizarea de case de odihnă, sanatorii, cluburi, parcuri, terenuri de sport şi aşezăminte special amenajate.

Art.21. - Femeia are drepturi egale cu bărbatul în toate domeniile vieţii de Stat, economic, social, cultural politic şi de drept privat.

La munca egala femeia are drept de salarizare egala cu bărbatul. Art.25. - Statul poartă grijă de sănătatea publică prin înfiinţarea şi

dezvoltarea de servicii sanitare şi prin încurajarea şi sprijinirea educaţiei fizice. Statul asigură ocrotire socială şi asistenţă medicală pentru boală, accidente şi

invaliditate, rezultate din muncă, în timpul muncii sau în serviciul de apărare a patriei, precum şi pentru bătrâneţe, atât salariaţilor săi cât şi acelora ai întreprinderilor particulare, a căror contribuţie şi drepturi se fixează prin lege.”

După cum lesne se poate identifica, preocuparea creării unei baze sociale a Partidului Comunist Român a fost majoră, şi, în aceste condiţii, legislaţia constituţională a avut un rol foarte important.

În acest sens, trebuie citită cheia art. 2 din legea fundamentală, precum şi art. 9, 12 şi 20.

8. În temeiul acestor texte constituţionale, în 1950 apare legea nr. 3, care se constituie într-un prim cod al muncii.

Astfel, materia reglementată, precum şi subiecţii cărora le era adresată se regăsesc în art. 1 şi 2:

„Art.1: Codul Muncii stabileşte reguli pentru contractele colective de muncă şi contractele de muncă şi normele de muncă şi salarizare, timpul de lucru şi odihnă, răspunderea materială şi compensaţiile, protecţia muncii, asigurările sociale, jurisdicţia muncii precum şi pentru toate celelalte probleme legate de muncă.

Art.2: Codul muncii se aplică, pe de o parte angajaţilor – muncitorilor şi funcţionarilor – iar pe de altă parte organelor şi instituţiilor de Stat, întreprinderilor şi organizaţiilor economice ale Statului, organizaţiile cooperatiste şi celor cu caracter obştesc, precum şi persoanelor fizice şi persoanelor juridice din sectorul particular, care folosesc munca salariată.”

După cum se învederează aici, nu există diferenţieri între funcţia publică şi angajaţii din întreprinderile economice (industriale sau agricole), iar sfera de


29

cuprindere a reglementării este una normală, în acord cu principiile legisticii formale1.

Sunt prevăzute instituţia preavizului (art. 16), precum şi cele ale detaşării (art. 16) şi delegării (art. 17). Instaurarea normelor de producţie se va face de comun acord între ministere şi uniunile sindicale (art. 27). De asemenea, codul se referă la calitatea produselor şi la rebuturi (art. 30 – 31).

Timpul de lucru de 8 ore este fixat prin dispoziţiile art. 49, iar cel de noapte la 7 ore (art. 50). De asemenea, este reglementat timpul de odihnă săptămânală (24 ore). Concediul de odihnă plăcut este stabilit la 24 de zile pe an (art. 63).

Art. 103 preciza că asigurările sociale ale muncitorilor şi ale funcţionarilor se fac prin Asigurările Sociale de Stat, care funcţionează în cadrul sindicatelor, iar organizarea, conducerea, îndrumarea şi controlul activităţii Asigurărilor Sociale de Stat se face de către Confederaţia Generală a Muncii, prin Consiliul Asigurărilor Sociale de Stat.

9. În 1952 Stalin stabileşte cu propria-i mână o nouă Constituţie statului român, mult mai dură, pentru că nu toate caracteristicile comunismului au putut fi incluse în textul din 1948. Vom prezenta mai multe dispoziţii, pentru a înţelege mai bine situaţia în care o importantă parte a generaţiilor de după război a trăit, precum şi câteva din consecinţele acestor reglementări.

În capitolul introductiv sunt învederate următoarele: „Republica Populară Română este un stat al oamenilor muncii de la oraşe si

sate. Republica Populară Română a luat naştere ca urmare a victoriei istorice a

Uniunii Sovietice asupra fascismului german şi a eliberării României de către glorioasa Armată Sovietică, eliberare care a dat putinţa poporului muncitor, în frunte cu clasa muncitoare condusă de Partidul Comunist, să doboare dictatura fascistă, să nimicească puterea claselor exploatatoare şi să făurească statul de democraţie populară, care corespunde pe deplin intereselor şi năzuinţelor maselor populare din România.

Astfel s-au putut încununa cu o victorie istorică lupta de secole dusă de poporul muncitor român pentru libertate şi independenţă naţională, luptele eroice ale clasei muncitoare aliată cu ţărănimea muncitoare pentru doborârea regimului capitalisto-moşieresc şi scuturarea jugului imperialist.

Prezenta Constituţie a Republicii Populare Române consacră rezultatele obţinute până acum de oamenii muncii, în frunte cu clasa muncitoare, în opera de construire a societăţii socialiste în ţara noastră.

1 Ramură a dreptului care studiază tehnica de redactare a actelor normative.


30

Politica statului de democraţie populară este îndreptată spre lichidarea exploatării omului de către om şi construirea socialismului.”

Din perspectivă juridică şi economică, ideea cheie este reprezentată de teza „Prezenta Constituţie a Republicii Populare Române consacră rezultatele obţinute până acum de oamenii muncii”. Este evident că se pregăteau noi paşi spre edificarea unei noi societăţi, mai apropiate de idealul marxist.

De asemenea, vom învedera următoarele dispoziţii: „Art.1. Republica Populară Română este un stat al oamenilor muncii de la

oraşe şi sate. Art.2. Baza puterii populare în Republica Populară Română este alianţa

clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare, în care rolul conducător aparţine clasei muncitoare.

Art.3. Republica Populară Română s-a născut şi s-a întărit ca rezultat al eliberării ţării de către forţele armate ale Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste de sub jugul fascismului şi de sub dominaţia imperialistă, ca rezultat al doborârii puterii moşierilor şi capitaliştilor de către masele de la oraşe şi sate în frunte cu clasa muncitoare, sub conducerea Partidului Comunist Român.

Art.4. În Republica Populară Română puterea aparţine oamenilor muncii de la oraşe şi sate, care o exercită prin Marea Adunare Naţionala şi Sfaturile Populare.

Art.6. Fundamentul formaţiunii social-economice socialiste este proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie care are fie forma proprietăţii de stat (bun comun al poporului), fie forma proprietăţii cooperatiste-colectiviste (proprietatea gospodăriilor agricole colective sau a organizaţiilor cooperatiste).

În formaţiunea socialistă a economiei naţionale este lichidată exploatarea omului de către om.

Art.11. Formaţiunea particular-capitalistă în Republica Populară Română cuprinde gospodăriile chiabureşti, întreprinderile comerciale particulare, micile întreprinderi industriale nenaţionalizate, bazate pe exploatarea muncii salariate.

Statul democrat-popular realizează în mod consecvent politica de îngrădire şi eliminare a elementelor capitaliste.”

Cea mai importantă dispoziţie apare în art. 15, unde se specifică că: «In Republica Populară Română munca este o datorie şi o chestiune de onoare pentru fiecare cetăţean capabil de muncă, dupa principiul "cine nu munceşte, nu mănâncă". În Republica Populară Română se înfăptuieşte tot mai larg principiul socialismului: "De la fiecare după capacităţile sale, fiecăruia după munca sa"».

Alte dispoziţii relevante sunt: „Art.16. Regimul de stat al Republicii Populare Române este regimul

democraţiei populare, care reprezintă puterea oamenilor muncii.”


31

În capitolul consacrat drepturilor cetăţenilor, primul este dreptul la muncă, urmat de dreptul la odihnă:

„Art.77. Cetăţenilor Republicii Populare Române le este asigurat dreptul la muncă, adică dreptul de a căpăta o muncă garantată şi plătită potrivit cu cantitatea şi calitatea ei.

Dreptul la muncă este garantat prin existenţa şi dezvoltarea formaţiunii socialiste a economiei naţionale, prin creşterea neîntreruptă şi sistematică a forţelor de producţie în Republica Populară Română, prin înlăturarea posibilităţii crizelor economice şi prin lichidarea şomajului.

Art.78. Cetăţenii Republicii Populare Române au dreptul la odihnă. Dreptul la odihnă este asigurat prin: stabilirea zilei de muncă de 8 ore pentru

muncitori şi funcţionari; reducerea zilei de muncă sub 8 ore pentru anumite profesiuni cu condiţii de muncă grele şi pentru secţii cu condiţii de muncă deosebit de grele; stabilirea de concedii anuale plătite pentru toţi muncitorii şi funcţionarii; punerea la dispoziţia oamenilor muncii a caselor de odihnă, sanatoriilor şi instituţiilor de cultură.

Art.79. Cetăţenii Republicii Populare Române au dreptul la asigurare materială la bătrâneţe, în caz de boală sau incapacitate de muncă.

Acest drept este garantat prin dezvoltarea largă a asigurărilor sociale ale muncitorilor şi funcţionarilor, pe socoteala statului, prin asistenţa medicală gratuită acordată celor ce muncesc şi prin punerea staţiunilor balneare şi climaterice la dispoziţia oamenilor muncii.

Art.86. În conformitate cu interesele celor ce muncesc şi în scopul dezvoltării activităţii politice şi obşteşti a maselor populare, cetăţenilor Republicii Populare Române li se asigură dreptul de asociere în organizaţii obşteşti, în sindicate profesionale, uniuni cooperatiste, organizaţii de femei, de tineret, organizaţii sportive, asociaţii culturale, tehnice şi ştiinţifice.

Cetăţenii cei mai activi şi cei mai conştienţi din rândurile clasei muncitoare şi din rândurile celorlalte pături de oameni ai muncii se unesc în Partidul Muncitoresc Român, detaşamentul de avangardă al oamenilor muncii în lupta pentru întărirea şi dezvoltarea regimului de democraţie populară şi pentru construirea societăţii socialiste.

Partidul Muncitoresc Român este forţa conducătoare atât a organizaţiilor celor ce muncesc, cât şi a organelor şi instituţiilor de stat. În jurul lui se strâng laolaltă toate organizaţiile celor ce muncesc din Republica Populara Română.


32

10. După ce sistemul politic a putut relaxa puţin viaţa în ţară (post 1958, dar mai ales după marile evenimente ale anului 19641), s-a adoptat o nouă Constituţie, în 1965, care a rămas în vigoare până la 1991, şi care a stat la baza Codului muncii din anul 1972.

Le vom prezenta pe rând, subliniind anumite aspecte importante din textele celor două acte în cauză:

Constituţia României: „Art.1. România este republică socialistă. Republica Socialistă România este

stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate, suveran, independent şi unitar. Teritoriul său este inalienabil şi indivizibil.

Art.2. Întreaga putere în Republica Socialistă România aparţine poporului, liber şi stăpân pe soarta sa.

Puterea poporului se întemeiază pe alianţa muncitorească-ţărănească. În strânsă unire, clasa muncitoare - clasa conducătoare în societate -, ţărănimea, intelectualitatea, celelalte categorii de oameni ai muncii, fără deosebire de naţionalitate, construiesc orânduirea socialistă, creând condiţiile trecerii la comunism.

Art.5. Economia naţională a României este o economie socialistă, bazată pe proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie.

În Republica Socialistă România, exploatarea omului de către om este pentru totdeauna desfiinţată şi se înfăptuieşte principiul socialist al repartiţiei după cantitatea şi calitatea muncii.

Munca este o îndatorire de onoare pentru fiecare cetăţean al ţării.” În acest text al legii fundamentale, al doilea drept prevăzut cetăţenilor

români este dreptul la muncă, fiind retrogradat în poziţie secundă: „Art.18. În Republica Socialistă România, cetăţenii au dreptul la muncă.

Fiecărui cetaţean i se asigură posibilitatea de a desfăşura, potrivit pregătirii sale, o activitate în domeniul economic, administrativ, social sau cultural, remunerată după cantitatea şi calitatea ei. La muncă egală retribuţia este egală.

Prin lege se stabilesc măsurile de protecţie şi securitate a muncii, precum şi măsuri speciale de ocrotire a muncii femeilor şi tineretului.

Art.19. Cetăţenii Republicii Socialiste România au dreptul la odihnă. Dreptul la odihnă este garantat celor ce muncesc prin stabilirea duratei

maxime a zilei de muncă la 8 ore, a unui repaus săptămânal şi prin concedii anuale plătite.

În sectoarele de muncă grea şi foarte grea, durata zilei de muncă este redusă sub 8 ore, fără scăderea retribuţiei.

1 Declaraţia de independenţă a PCR, eliberarea deţinuţilor politici.


33

Art.20. Cetăţenii Republicii Socialiste România au dreptul la asigurare materială de bătrâneţe, boală sau incapacitate de muncă.

Dreptul la asigurare materiala se realizează pentru muncitori şi funcţionari prin pensii şi ajutoare de boală acordate în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat, iar pentru membrii organizaţiilor cooperatiste sau ai altor organizaţii obşteşti, prin formele de asigurare organizate de acestea. Statul asigură asistenţă medicală prin instituţiile sale sanitare.

Concediul de maternitate plătit este garantat.”

11. Codul muncii apare la 7 ani după noua Constituţie, şi se constituie într-o reală evoluţie juridică, el fiind înlocuit – este drept, după mai multe amendări în perioada 1990 – 2002, în anul 2003, prin Legea nr. 53 / 2003.

Codul muncii din 1972 fixează pe larg regimul muncii în România, prin intermediul celor 191 de articole ale sale.

Dispoziţia cheie a acestui cod este conţinută de art. 4, şi ea se referă la omogenizarea societăţii: „Pe măsura dezvoltării bazei economice a socialismului, a introducerii în producţie a rezultatelor ştiinţei şi tehnicii contemporane, a dezvoltării învăţământului şi culturii, în ţara noastră are loc ştergerea treptată a deosebirilor esenţiale dintre munca fizică şi cea intelectuală, dintre modul de muncă şi viaţă de la sat şi cel de la oraş, şi omogenizarea treptată a societăţii.”

Alte dispoziţii interesante au fost: Art.5. (1)Munca, în condiţiile societăţii socialiste, formeaza şi dezvoltă între

oameni relaţii noi, de colaborare, de întrajutorare şi respect reciproc – potrivit principiului "toţi pentru unul şi unul pentru toţi" -, contribuie activ la formarea şi dezvoltarea multilaterală a personalităţii umane.

Art.6. Însuşirea sub orice formă a muncii altuia şi toate manifestările de parazitism social sunt interzise ca incompatibile cu orânduirea socialistă, cu principiile eticii şi echităţii socialiste.

Art.7. Începând cu vârsta de 16 ani, fiecare persoană aptă de muncă şi care nu urmează cursurile unei şcoli este datoare să desfăşoare, până la vârsta de pensionare, o muncă utilă societăţii, care să-i asigure mijloace de existenţă şi de dezvoltare spirituală.

Art.8. (2). Fiecare membru al colectivului de muncă participă la conducerea unităţii şi poartă răspunderea faţă de societate, atât individual, cât şi împreună cu ceilalţi membri ai colectivului, pentru buna gospodărire şi dezvoltare a părţii din avuţia naţională încredinţată, fiind dator să-şi consacre întreaga capacitate, pricepere şi putere de muncă scopului ca unitatea în care lucrează să-şi desfăşoare activitatea cu maximum de eficienţă.


34

Art.9. (1). Oamenilor muncii din Republica Socialistă România le este garantat dreptul de a participa efectiv la conducerea vieţii politice, economice şi sociale.

(2) Ca expresie a adâncirii democraţiei socialiste, activitatea tuturor unităţilor se bazează pe principiul muncii şi conducerii colective.

(3) Participarea la conducerea unităţilor a persoanelor încadrate în muncă se asigură direct sau prin reprezentanţii lor în adunările generale, în comitetele şi consiile oamenilor muncii, precum şi în alte organe de conducere colectivă şi forme organizate de participare colectivă la soluţionarea problemelor din unităţi.”

Se menţine amalgamul dintre funcţia publică, reglementarea acesteia şi muncitorii din întreprinderile economice industriale şi agricole.

Ceea ce trebuie subliniat, în contextul oricărei analize de text juridic, este conformitatea dintre normele morale şi cele juridice, diferenţele fiind întotdeauna de strictă interpretare şi aplicare, iar spaţiul nu ne permite să extindem analiza într-un asemenea grad, acesta fiind mai aproape de o cercetare din cadrul unei teze de doctorat.

Art.75 preciza condiţiile de promovare în funcţie, alin. (2) precizând că se ţine seama, totodată, de pregătirea politică, de aptitudinile organizatorice şi de conducere ale celor ce urmează a fi încadraţi în asemenea funcţii, precum şi de aprecierile şi recomandările colectivului de muncă în care şi-au desfăşurat activitatea.

12. Dispoziţiile acestui cod au trebuit a fi amendate de către legiuitorul român după 1990, sub presiunea trecerii la o nouă modalitate de aşezare politică şi economică a societăţii; apariţia şomajului, concedieri masive etc.

De asemenea, de sub reglementările specifice dreptului muncii funcţionarii publici sunt excluşi, dar numai din 1999, odată cu adoptarea statutului funcţionarului public. Cu toate acestea, este evident că acolo unde legea specială a acestora nu prevede, se va recurge la dispoziţiile codului muncii, ca lege generală.

Dispoziţiile legii fundamentale, adoptate în 1991, modificată şi republicată în 2003, statuează asupra relaţiilor de muncă în trei articole1:

„Art.41 – Munca şi protecţia socială a muncii (1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau

a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă. (2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc

securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.

(3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.

1 Textul la zi.


35

(4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii. (5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul

obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate. Art.42 – Interzicerea muncii forţate (1) Munca forţată este interzisă. (2) Nu constituie muncă forţată: a) activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum şi cele

desfăşurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de conştiinţă; b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în

perioada de detenţie sau de libertate condiţionată; c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum

şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege. Art.43 – Dreptul la grevă (1) Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale,

economice şi sociale. (2) Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept, precum şi

garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate.” Cele mai importante modificări ale legislaţiei muncii au avut loc în 2003 şi

2011, sub aspectul legii generale, pentru că în 2003, sub o guvernare de stânga se adoptă un nou cod al muncii, care, deşi era cu un pas înainte sub aspectul legisticii formale, se vede a fi criticat din primul moment de către mediul de afaceri, care a observat că anumite libertăţi pe care şi le-ar fi dorit (de multe ori, mai aproape de sclavia modernă1) nu îi sunt asigurate.

De fapt, modificarea din 2011 – legată de flexibilizarea încheierii şi mai ales a desfiinţării contractului individual de muncă – este un compromis între situaţia dificilă a statului român, care şi-a pierdut foarte multe din pârghiile economice (dar nu toate, şi nu pe cele decisive, pentru că drepturile regaliene ale statului nu dispar niciodată2), mediul de afaceri cu capital străin, care doreşte nu doar să profite de o piaţă a forţei de muncă încă incorect structurată, şi situaţia economică continentală – deoarece ţările de pe continentul european şi asiatic (eurasiatic) reprezintă principalul partener comercial.

Actualul cod al muncii este o lege foarte întinsă, în cele 281 de articole ale sale fiind reglementate, după cum precizam, de cele mai multe ori, în concordanţă cu morala societăţii româneşti. Dispoziţiile cu probleme sunt de detaliu, iar analiza practicii judecătoreşti din anul 2003 până în prezent subliniază mai puţin carenţele legiuitorului (cu o excepţie, situaţia concedierilor colective), cât mai ales ale practicii, supusă acţiunii diferiţilor vectori.

1 Workahoolic-ii sunt un simptom al acestei viziuni. 2 Despre semnificaţia drepturilor regaliene ale statului, a se vedea E. Bălan: Instituţii administrative, ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pg. 8 şi urm.


36

Legislaţia română a cunoscut sau cunoaşte legi speciale în domeniul legislaţiei muncii şi a altor instituţii ale dreptului muncii conexe (sindicatele, conflictele de muncă, statutul juridic al diferitelor profesii etc.), lor alăturându-se şi alte norme specifice, reduse ca dimensiune în corpul altor acte normative care reglementează diferite alte aspecte ale vieţii sociale.

Ceea ce nu ajută statul român şi reglementarea relaţiilor de muncă este marea discrepanţă ce apare uneori între textele actelor normative (de multe ori de calitate) şi aplicarea acestora, într-o societate bolnavă de incompetenţă, analfabetism funcţional1 şi lipsă a răbdării.

Concluzii: Nădăjduim că această criză globală, odată terminată sau intrată într-o fază

mai clară – chiar dacă foarte dură pentru un anumit număr de ani – va permite societăţii româneşti să se aşeze în cadre temeinice şi să reînceapă să performeze. Iar pentru aceasta, trebuie să se muncească mai bine. Iar cel care ne-a avertizat că munca proastă nu ne aduce folos, ci doar ruşine este Nicolae Iorga – a venit momentul să ne reamintim învăţăturile marilor noştri înaintaşi.

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE: [1]Bălan, E., (2008),”Instituţii administrative”, ed. C.H. Beck, Bucureşti; [2]Văcărelu, M.(2011), „Analphabetism in the 21st Century and its Legal

Consequences, la http://proceedings.univ-danubius.ro/index.php/eirp/article/view/733 [3]Ţiclea, Al., (2011), „Dreptul muncii”, ed. Universul juridic, Bucureşti, http://www.crestinortodox.ro/editoriale/invatatura-crestina-despre-munca-

70075.html; [4] Constituţia României din 1866; [5] Constituţia României din 1923; [6] Constituţia României din 1938; [7] Constituţia României din 1948; [8] Constituţia României din 1952; [9] Constituţia României din 1965; [10]Codul muncii din 1950; [11]Codul muncii din 1972; [12]Constituţia României din 1991; [13]Codul muncii din 2003 (Legea nr. 53 din 2003).

1 Vezi şi M. Vacarelu: Analphabetism in the 21st Century and its Legal Consequences, la http://proceedings.univ-danubius.ro/index.php/eirp/article/view/733


37

ASPECTS REGARDING REGULATION OF

THE LABOR MARKET IN ROMANIA

PhD Candidate Tănase STAMULE PhD Teaching Assistant Marius VĂCĂRELU E-mail: [email protected] E-mail: [email protected] Ph.D, Lecturer Meral KAGITCI National School of Political and Academy of Economic Studies, Bucharest Administrative Studies, Bucharest E-mail: [email protected]

Abstract: With the following paper I plan to surprise aspects of the Romanian labor

market through both a legislative and a religious perspective. Thus, the research intends to be interdisciplinary, starting from historical times and up to the post revolutionary Romania, a country affected by the global financial crisis that began in 2008, a crisis that produced repercussions in the labor market.

Key-words: labor code, employee, employer. JEL Code: J0, J7, J8, K31 Introduction In order to understand regulations regarding work in any country, one must

start their journey from a few ideas about the roles of religion and law in society. This way, ones attitude towards work, as a social institution, is determined by

the form of social education received from religious institutions (school being second in this direction).

Moreover, law, as an institution – pylon of any human society, no matter the size – represents a frame for people in all domains of public interest and in this circle work and juridical work relationships are fundamental.

Religious and legislative aspects regarding the labor market in Romania 1. The religion of Romanian ethnic members is, in fact, Orthodoxy–

predominant or national, through the status given to the National Orthodox Church1, others just being political imports (for instance, Catholicism does not appear in The Romanian Countries until the Hungarians entered the territory; neo-protestant cults – only in the XXth century etc.).

1Undoubtedly an ample discussion, however, lacking sense in reference to historical truth.


38

Why is this explanation necessary? Because after 1990, the Romanian society was profoundly impressed by the

works of Max Weber, particularly a paper published in 1922, about protestant ethics. In numerous debates, orthodoxy, seen as a retrograde religion, was considered to be the root of Romanian economical problems. This is still in question today, on forums, where, anonymously, the same people frenetically post messages1.

Essential is the following: religion strongly influences the juridical norms of a state and there are states in which the fundamental law itself is inspired by the holy book of a religion2 (examples being Iran, Saudi Arabia, partially Israel etc.).

2. In this sense, in order to better understand the situation of labor market and of the regulations of work relations in the Romanian state, as well as the Romanian attitude towards work, we are going to briefly present some aspects of Orthodoxy and the corresponding texts3.

Thus, the author4 finds the next ideas important: - Regarding work, The Lord Jesus Christ and the Holy Apostles adopt the view

of the Old Testament, adding just a few aspects typical for Christianity, as a religion of love for people. The Old and New Testament, as deposits of the same revelation in its two states, share the same view of work, the New Testament enriching rather than contradicting the work-related wisdom of the Old Testament.

Labor is a God-given commandment and a fundamental law of human life, existing as an entity since the beginning of Man. This is why, after the creation of humans and the making of Eden, the Genesis shows how man was placed in the garden in order to work its land, "And the Lord God took Adam and put him in the Garden of Eden to work it and keep it. And the Lord God commanded Adam, saying: Of every tree of the garden you eat. But of the tree of knowledge of good and evil you shall not eat, because the day you eat of it you will die "(Genesis, II, 15-17).

- In order to show how much the begining of work coincides with the begining of Man, or even that it is a part oh human nature, the Genesis talks about Adam’s work in the Garden of Eden even before the creation of Eve from his rib. For only after the above-given pasage is the making of Eve mentioned.

1 The problem is vaster; we keep in mind the offensive carried out against Orthodoxy and, paradoxally, its cooperation with the Islam. To support this, see the weekly publication “Academia Catavencu” that has a highly anti-orthodox perspective. The magazines motto, in use for over 15 years, is also relevant: “Our readers are smarter then theirs”. 2 Moreover, these references even apear in the oficial name of those states. 4 The comments belong to pr. Prof. Dumitru Staniloaie. 5 Source: http://www.crestinortodox.ro/editoriale/invatatura-crestina-despre-munca-70075.html


39

We may deduct from here a fact observable in real life, that work is a part of human nature even before a new life is created from him1.

- Labor appears as an order from God, as His first comandment. Labor does not only appear after Adam’s fall into sin, as a form of punishment and as part of the sinner’s condition. So it is not work that represents God’s curse on Man (Gen. III, 17-19), but the hardship that is added to it, on one hand because nature is now (after the primordial sin) less fertile and on the other because Man, now lazy and selfish, feels the hardship too strongly7.

- Labor, as it is represented in the Decalogue, is defined by the same two characteristics: devine comandment and fundamental law of life. For as God comands through the Decalogue the respecting of the Sabbath similarly He comands that the other six days be working days. To not work emplies disregarding God’s will.

- Labor is more than a godly comandment and a necesary condition for life in good conditions, but also the main factor that helps Man form himself and be educated towards virtue. This is the third role that the Old Testament atributes to work2.

- Pagan views upon work varied depending on their social status. Philosofers, that usually belonged to the upper classes, considered, with some exceptions, that work is inferior to study and thinking and is only apropriate for slaves. Cicero states that all works dirty the fingers. He who works for pay is unworthy of respect. However, people of the middle and lower class have another understanding of work. Because labor was their way of life, for them it was honest and dear. On a tombstone inscription, a woman prazes her man for he had worked hard for her. However, pagans lack a connection between work and religion and labor is not seen as a deist comandment. Gods do not work, they enjoy themselves; enjoyment often turns into orgy3.

- Christianity has the merit of extending the concept about work presented by the Old Testament, to all the nations that were converted to it, completing it with extra positive traits.

- Decisive for Christianity’s attitude towards work is the fact that Jesus Christ was born in the family of a carpenter and was one Himself, up to the age of 30. His three years of preaching were also marked by hardship and intense labor (Lucas VIII, 23). He does not rest, „I must work”, says He repetedly (Joan V, 17)4.

1 Ibid. 2 Ibid. 3 Ibid. 4 Ibid.


40

The Holy Apostol Paul spoke to the Thesalonicians giving them a real comandment or life law regarding the duty to work. "Each make what you have to do and work with your hands, as I have commanded" (I Thess. 4, 11).

- In the second letter adressed to the Tesalonicians the comandment to work is even more accentuated. One who does not work has no purpose, is unorganised and creates hazard in society. His life is aimles and he is useles to society. In adition, he who does not work burdeons the others.

- In order to find a use for themselves and not disturb others, Apostol Paul orders them to work and then eat the fruit of their own work: „We command and we urge some like these in the name of our Lord Jesus Christ to work in peace and eat the bread earned by themselves.” (II Tes. III, 12).

- The Holy Apostol Paul states through a harsh, but just verdict, that existence is conditioned by work, reminding them once again of his previous comandment: „He who does not want to work will not eat”1 (II Tes. III, 10). Using a negative form, he restates here even more firmly what had been previously said in Gen. II, 15, that only by working the garden can man taste the divine fruit, a religious duty.

- Following the Scriptures, the Holy Fathers and the clerical writers praise labor and condemn laziness. St. Joan, standing up to pagan belief, declares that inactivity is shameful and not work: „Those who work and have a profession should not be ashamed, but more likely those who spend their time in inactivity, those who use slaves and profit from unquestioning assistance.”2. Therefore, we observe that the influence of religion, increased by the

development of the Romanian community, made work into a fundamental aspect of their life.

Moreover, this ideea must be analyzed through a realistic perspective and post-modernist ideeas that almost completely eliminate the economic factor from history studies must be avoided.

To this end, we are going to observe how tatar invasions occured anually for over 400 years (the last dating 1759), the Romanian countries were occupied over 40 times and the capital 33 times; it shouldn’t be understood that the great vitality of the nation and the imense power to work and reconstruct the damage caused by the wars3 means denying history4.

1 Over the years, the formula even appeared texts of constitutions. 2 As shown, wealth is not condemned either. 3 Just an example related to supplying troops: cans were only invented in the late nineteenth century, until then troops were supported by natives. 4 For example, work proved to be more bitter when traditional tactics often involved setting fire to the natives’ lands.


41

3. Work analysis is, however, related to a legislative aspect, since it may not exist without certain clear rules to underline the subordonations between employer and employee.

In addition, teh political climate deeply influences the work-related legislation, this field being the second most politically-influenced field after that of tax law. This is why, the historical-teleological interpretation method for the juridical norms that have regulated work in Romania1 is compulsary, and its results may become useful for understanding the situation today.

4. To begin with, we are going to underline that the regulation of labor in Romania was achieved with the help of fundamental law, of different special laws, and, starting with the 1950’s, with a special law called the Work Code.

This is why, we will begin with presenting a few aspects about legislation that refers to labor, followed by an undetailed comment upon the fundemantal laws prior to 1991 and a presentation of the labor codes. Last, post-revolutionary legislation will be thoroghly analysed.

5. Tipical for the reglementation method of labor rights is the unequal juridical position of the sides involved in a juridical work relation. It is always that the employer exercises authority over his employee, or, in other words, in a juridical work relationm the employee is always subordoned to the employer. Since this distinction cannot be vanquished, the target becomes to limitate it, giving some satisfaction to that who is „juridically weaker”. Thus, in a continuos proces started at the end of the XIXth century, labor law was established as law designed to protect the employees.

The most important juridical reglementations about social work relations have been:

- The Sanitary Law from 1885 and the Unhealthy Industries Regulation from 1894, both mainly refering to higiene conditions and protection of work;

- The law for organizing work fields in 1902, that regulated apprenticeship; - The law regarding work protection for minors and women in industrial

settlements and mining, in 1906, that established the minimum age required in order to work in industry;

- The Associations’ Law, the law for workers’ cooperatives, in 1909; - The law for free Sundays, in 1910;

- The law for workers’ insurance, in 1912, that established the obligatory nature of the insurance and managing the risk of accidents as a task of the employer;

1 As happens in any other country.


42

- In 1919, the International Labor Organisation was formed, Romania being one of the founding countries. The orientation of this forum towards trully protecting the employees was an impulse to create important bills in our country: the law for solving work conflicts (1920), the law for porfessional sindicates (1921), the law for free Sundays (1925), the law for organising inspection services (1927), the law regarding work contracts (1929), the law regarding labor jurisdiction (1933) etc.;

- During the years 1938-1944, labor legislation in our country delines, and the doctrine of the time does not permit the ideea of the appearance and existance of labor law during the interbelic period, but only that of an „industrial legislation” or a „labor legislation”;

- Begining with August 23 1944, the new social layout instaled in Romania imposes its characteristics in the plan of labor law 1 . The bills adopted primarily concerned: profesional sindicates (Law no.52/1945), salaries and savings (Law no.48/1945), protection of work (Law no. 408/1945), jurisdiction of labor (Law no. 411/1945). It appears that there did not exist a coherent, unitary vision in this field,

unlike in other activities where codification maifested itself rapidly – the romanian stat had no particular interest in the protection of the workers.

6. The first Romanian Constitution appears in 1866, but does not explicitly state the right to work. It expreses a more general obligation to help succesfully accomplish the state’s tasks and it would follow that this obligation is executed through work(art. 13).

The 1918 union brings forth a new fundamental law, completed in 1923. Again, a slighter preocupation for social and economic rights may be

remarked (in this cathegory we include the right to work). Here we will find a few regulations that refer to work2, in art. 21, as follows: „Art.21. All factors of production are equaly entitled to portection. The state has the right to interfere, by law, in the relations between these

factors in order to prevent economic or social conflicts. The liberty of labor is to be defended. The law will regulate social insurance for the workers, in case of sickness,

accidents and others.” Furthermore, we must mention a new born need to unite Romanian

legislation, action completed as late as 19961, civil law being extended over the Carpathians as late as 1943.

1 The other area with important changes is the criminal penalties, followed later by issuing monetary matters. 2 Since 1919 Romania was a member of the International Labour Organisation.


43

This way, certain factors of the austro-hungarian legislation regarding labor subzisted until 1943 and others were aplicable throughout the 1940-1946 period.

As you may see, the state takes an active stand in the labor market, protecting freedom of labor and trying to ensure a favorable social situation for the employees. Despite all this, art. 21 was not truly and realistically aplicable.

Charles the 2nd’s Constitution does not contain any direct reference to labor, the syle in which it is writen is a voluntary one and at the time the left wing extremist communist doctrine was not apreciated in Bucharest.

7. Communism, instaled during war, is followed by the transformation of the Kingdom of Romania intro a republic, and in 1948 the first Constitution is edicted, with different dispositions about labor, this time consecrating the right to work, also seen now as an obligation of every citizen. Here are a few aspects presented in the fundamental law relevant in this matter:

„Art.2. The Popular Republic of Romania was established through battle conducted by the people, starting with the working class, against fascism, and imperialism.

Art.5. In the Popular Republic of Romania, the means of production belong either to the State, as good of the entire people, or to the cooperative organisations, or to proprietaries.

Art.9. The land belongs to those who work it. The state protects the work of the peasants. The state supports and

encourages rural cooperation. In order to stimulate the growth of agriculture, the state may create

agricaltural enterprises, as part of its porperty. Art.11. When general interest calls for this, the means of production, bancks

and insurance companiess, that are private property may become State property, which is a good of the people under the circumstances dictated by law.

Art.12. Labor is the main factor of the economic life of the State. It is a duty of every citizen. The state supports all those who work, in order to protect them from being eploited and in order to raise their income lifestyle.

Art.15. The state guides and plans the national economy as to develope the country’s economic strength, to ensure the people’s well-being and the national independence.

Art.19. The citizens have the right to leasure. The right to leasure is assured by regulations regarding working hours, paid holidays - acording to the law,

1 By adopting L. No. 7 of 1996 on real estate advertising


44

organising of retierment homes, sanatories, clubs, parks, sports fields and settlements.

Art.21. Women and men are equal in every domain of State life, economical, social, cultural, political and private.

For equal work, women are entitled to the same salary as men. Art.25. The state is responsable for public health through the development of

sanitary services and through encouraging and sipporting physical education. The state ensures social protection and medical assistance for sickness,

accidents and invalidity resulted from work, during work or while defending the country as well as for old age, both for public workers and for workers in the private sector, whos contribution and rights are settled by law.”

As you may easily see, the interest of the Romanian Comunist Partie for creating a social base was consistent, and, this given, the constitutional legislation played an important role.

To this end, art.2 from the fundamental law, as well as art. 9, 12 and 20 must be quoted.

8. On the grounds of these constitutional texts, in 1950 brings law no. 3, which consists of a first labor code.

Thus, the regulation as well as the subjects it is adressed to are found in art. 1 and 2:

„Art.1: The Labor Code sets rules for colective work contracts and the work contracts, norms for labor and salaries, time of work and rest, material responsability and compensations, protection of work, social insurances, jurisdiction of labor as well as for any other work-related issues.

Art.2: the Labor Code aplies both to the employees – workers and funcionaries and to the State institutions, enterprises and economic organisations of the State, cooperative organisations as well as to those in the private sector using paid labor.”

As disclosed here, there is no difference between public positions and employees from economic enterprises (industrial or agricultural), and the area covered by the regulation is a normal one, in accordance to the principals of formal law1.

Institutions for giving notice (art.16), for detachment (art.16), and for delegation (art.17) are provided. Ministries and sindical unions must reach a concensus for production norms (art.27). Also, the code refers to product quality and spoilaje (art.30 - 31).

1 Branch of law that studies of writing regulations.


45

The 8 hour per day work period as well as the 7 hour night shift are established through the dispositions of art. 49 and 50. In addition, the weekly rest time is regulated at 24 hours and vacations at 24 days per year (art.63).

Art.103 stated that social insurance for workers and clerks be completed through State Social Insurances, that function inside sindicates, and that organizing, leading, guiding and control of the State Social Insurances be executed by the General Labor Confederation through the State Social Insurances Council.

9. In 1952 Stalin himself lays out a new Constitution for Romania, much harsher than the previous, for not all characteristics of communism had been included in the 1948 text. We are going to present some of the dispozitions, in order to better understand the frame in which many post-war generations have lived, as well as some of the consequences of these regulations.

In the introductory chapter the following are established: „The Popular Republic of Romania is a state of the working people in the

urban and rural area. The birth of the Popular Republic of Romania is the result of the glorious

victory of the Soviet Union over german fascism and of the liberation of Romania by the glorious Soviet Army, liberation that gave posibility and strength to the working people, begining with the working class led by the Comunist Party, to take down the fascist dictatorship, to destroy exploiting classes and build a state of popular democracy that fully matches the interests and aspirations of the masses in Romania.

Thus, the century-long battle of the romanian workers for freedom and national independence, the heroic battles of the working class in aliance with the working peasentry to take down the captialist regim of the landowners was historically victorious.

This Constitution enshrines the Romanian People's Republic of results achieved to date by working people, esspecially the working class in the creation of a socialist society in our country.

The popular democratic policy of the state is oriented towards the abolishment of explotion of man by man and the construction of socialism.”

Through a legal and economic perspective, the key idea is the phrase "This Constitution enshrines the Romanian People's Republic of results achieved to date by working people." It is clear that further steps were being prepared towards building a new society, closer to the Marxist ideal.

We will also demonstrate the following: "Art.1. Romanian People's Republic is a state of working people in towns

and villages.


46

Art.2. The Romanian People's Republic source of popular power is the alliance of the working class and peasantry, the leading role belonging to the working class.

Art.3. Romanian People's Republic was born and strengthened as a result of the liberation of the country by the armed forces of the Union of Soviet Socialist Republics from the yoke of fascism and imperialist domination, as a result of landowners and capitalists loss of power at the hand of the masses of the towns and villages led by the working class, under the leadership of the Romanian Communist Party.

Art.4. Inside the Romanian People's Republic power belongs to the working people of towns and villages, which exercises it through the Grand National Assembly and People’s Assemblies.

Art.6. Socio-economic foundation of the socialist party is socialist ownership of means of production which has either the form of state property (common good of the people) or co-ownership in a collectivist form (collective farm property or cooperative organizations).

The socialist party of the national economy wounds exploitation of man by man.

Art.11. Private-capitalist party in the Romanian People's Republic includes landlords’ households, private businesses, small industrial enterprises based on the exploitation of wage labor.

The democratic state consistently performs the popular policy of containment and disposal of the capitalist elements."

The most important provision appears in Art.15, which states that: "In the Romanian People's Republic work is a duty and it is a matter of honor for every citizen able to work on the principle of" who does not work shall not eat". The Romanian People's Republic is accomplished on the more general principle of socialism: "From each according to his abilities, to each according to his work.".

Other relevant provisions are: "Art.16. State regime of Romanian People's Republic is the popular

democratic regime, which is the power of working people". In the chapter on citizens' rights, the first is right to work, followed by the

right to rest: "Art.77. Citizens of the Romanian People's Republic are guaranteed the right

to work, ie the right to receive guaranteed work and be paid according to quantity and quality.

The right to work is guaranteed by the existence and development of the socialist party of the national economy by increasing the continuous and systematic


47

productive forces in Romanian People's Republic, by removing the possibility of economic crises and unemployment liquidation.

Art.78. Citizens of the Romanian People have the right to rest. The right to rest is provided by: establishing the working day of 8 hours for

workers and officials, reducing working hours for certain professions under 8:00 with difficult working conditions and sections with particularly heavy working conditions, setting annual leave paid for all workers and officials, rest homes available to the working people, sanatoriums and cultural institutions.

Art.79. Citizens of the People’s Republic of Romania have the right to material security in old age, sickness or disability.

This right is guaranteed by developing broad social insurance for civil workers, at the state expense, through free medical care given to the employees and by giving access to climatic spas.

Art.86. In accordance with the interests of the working people and in order to develop political and public activity of the masses, citizens of the People's Republic of Romania are assured the right of association in public organizations, unions, cooperative unions, women's organizations, youth sports organizations, cultural, technical and scientific associations.

The most active and aware citizens of the working class and among the other strata of working people unite in the Romanian Workers' Party, the vanguard of the working people in the struggle to strengthen and develop the system of popular democracy and construct a socialist society.

Romanian Workers' Party is the driving force of the working organizations and state organs and institutions. Around it gather all the organizations functioning in the Romanian People's Republic.

10. After the political system was able to relax the life in the country a little bit (after 1958, especially after major events of 1964 1 ), has adopted a new constitution in 1965, which remained in force until 1991, a new Constitution was adopted, in 1965, the basis of the Labor Code of 1972.

The Constitution of Romania: "Art.1. Romania is a socialist republic. The Socialist Republic of Romania is

the state of working people in towns and villages, sovereignty, independence and unity. Its territory is inalienable and indivisible.

Art.2. All power in Socialist Republic of Romania belongs to the people, free and master of his fate.

1 The declaration of independence of the Romanian Communist Party, the liberation of political prisoners


48

People’s power is based on worker-peasant alliance. In close union, the working class - the ruling class in society - peasants, intellectuals, other categories of working people, irrespective of nationality, build the socialist system, paving the transition to communism.

Art.5. - Romania's national economy is a socialist economy based on socialist ownership of means of production.

In the Socialist Republic of Romania, the exploitation of man by man is forever abolished and the socialist principle of distribution is carried out by the quantity and quality of work.

Work is a duty of honor for every citizen of the country." In the text of the fundamental law, the second right of the Romanian citizens is the right to work, being relegated to second position:

"Art.18. In the Socialist Republic of Romania, citizens have the right to work. Each citizen is assured the possibility to perform, according to his preparation, an activity in the economic, administrative, social or cultural domains, paid according to its quantity and quality. Equal remuneration for equal work.

The law shall establish measures for the protection and safety of labor protection as well as special measures for the women and youth.

Art.19. Citizens of the Socialist Republic of Romania have the right to rest. Guaranteeing the right to rest is setting the maximum duration of working hours to 8 hours, a weekly rest and paid annual leave.

In sectors of hard work, hours are reduced below 8 hours without salary reduction.

Art.20. Citizens of the Socialist Republic of Romania have the right to material security of old age, illness or disability.

The right to material security for workers and civil servants is done through pensions and sickness benefits provided under the social security system and for members of cooperative organizations or other community organizations, the forms of insurance held by them. The state provides health care through its institutions. Paid maternity leave is guaranteed."

11. The Labor Code appears 7 years after the new Constitution, and is a real legal evolution, being replaced, however, after several amends in the period 1990-2002, in 2003, by Law no. 53/2003.

The Labor Code of 1972 sets the general labor regime in Romania, by means of its 191 articles.

Key provision of this code is contained in Art.4, and it refers to the homogenization of society: “With the development of the socialist economic basis, the introduction into production of the results of contemporary science and technology, education and cultural development in our country, there is a gradual


49

removal of the essential differences between physical and the intellectual life of work and between the village and the city, and a gradual homogenization of society.”

Other interesting provisions were: Art.5. (1) Work under the conditions of socialist society, forms and develops

new relations among people, collaboration, self-help and mutual respect - the principle "all for one and one for all" - actively contribute to the formation and development of human personality.

Art.6. The theft of someone else’s work in any form and all other manifestations of social parasitism are prohibited as incompatible with the socialist system, the principles of socialist ethics and equity.

Art.7. Since age 16, every person of working age and not attending a school is obliged to carry up to retirement age, work useful to society, to ensure its livelihood and spiritual development.

Art.8.(2). Each member of the work team is involved in the management unit and is responsible to society, both individually and together with other members of staff for the proper management and development of part of the national wealth and is entrusted the duty to devote their full capacity, skill and labor power to the unit in which they work in the scope of operating with maximum efficiency.

Art.9.(1). Working people of the Socialist Republic of Romania are guaranteed the right to participate effectively in the management of political, economic and social development.

(2) As an expression of the deepening of socialist democracy, the activity of all units is based on work and collective leadership.

(3) Participation in management units of employed persons is ensured directly or through their representatives in general meetings, committees as well as working people conceals and other organs of collective leadership and in organized forms of collective participation to solve the problems in their units. " Amalgam of public function, its regulation and workers in industrial and agricultural enterprises is maintained.

What should be stressed in the context of any legal text analysis is the correlation between moral and legal norms, the differences always being interpreted and applied strictly, and space does not allow us to extend the analysis to such a degree, which is closer to research in a doctoral thesis.

Art.75 specified the conditions for promotion according to para. (2) stating that it takes account also of political training, organizational and leadership skills of those involved to be in such positions, as well as assessments and recommendations of the working team where they have worked.


50

12. The provisions of this code had to be amended by the Romanian legislator since 1990, under pressure to move to a new way of political and economic settlement of society, the appearance of unemployment, massive layoffs, etc.

Also, under the specific regulations of labor law officials are excluded, but only in 1999 with the adoption of the civil servant status. However, it is obvious that where the special law does not provide explanations, provisions of the Labor Code, the general law, will be invoked.

Provisions of the fundamental law, adopted in 1991, as amended and republished in 2003, talks about labor relations in three articles1:

"Art.41. Employment and social protection of labor (1) The right to work can not be restricted. The choice of profession, trade or

occupation, as well as workplace is free. (2) Employees are entitled to social protection measures. These concern

safety and health of employees, working conditions for women and young people, establishing a minimum gross wages, weekly rest, paid annual leave, work in special conditions or special training and other specific conditions set by law.

(3) The normal working day is, on average, up to 8 hours. (4) On equal work, women have equal pay with men. (5) The right to collective bargaining on employment and collective

agreements binding are guaranteed. Article 42 - Prohibition of forced labor (1) Forced labor is prohibited. (2) This is not forced labor: a) activities for military duties, as well as activities replacing these, because

of conscience or religious reasons; b) the work of a sentenced person, carried out under normal conditions,

during detention or conditional release; c) Services required dealing with a calamity or any other danger, and those

that are part of normal civil obligations established by law. Art. 43 - Right to strike (1) Employees have the right to strike to defend their professional, economic

and social development. (2) The law establishes the conditions and limits on the exercise of this right,

and guarantees necessary to ensure essential services to society." The most important changes in labor laws took place in 2003 and 2011,

relating to general law, because in 2003, under a leftist government, a new labor

1 The updated text


51

code is adopted, which, though a step forward in terms of formality, is seen to be criticized from the start by the business environment, who noticed that certain freedoms it would find desirable (often closer to modern day slavery1) are not provided.

In fact, the change in 2011 - linked to the flexible end and especially the abolition of the individual employment contract - is a compromise between the plight of the Romanian state, which has lost a lot of economic leverage (but not all, and not those decisive, because royalty rights do not ever disappear from the state 2), foreign-owned businesses that want not only to take advantage of a labor market still incorrectly structured and the continental economic situation - as countries in Europe and Asia (Eurasian) are the main trading partner.

The current labor code is a very large law containing 281 articles which regulate, as mentioned, most times, in accordance with moral Romanian society. Problematic provisions refer to detail and analysis of judicial practice in 2003 shows far less gaps of the legislator (with one exception, the situation of collective redundancies), and especially the practice, subject to the action of different vectors.

Romanian legislation has seen or knows the special laws in labor law and other related institutions (unions, labor disputes, the legal status of different professions, etc.) Joining them and other specific rules reduced in size other regulations governing the various other aspects of social life. What does not help the Romanian government and regulation of labor relations is the great discrepancy between the text and normative acts (as often) and their application in a society sick of incompetence, lack of functional illiteracy3 and patience.

Conclusions: We hope that this global crisis, once completed or entered into a clearer

phase - even if very hard for a number of years - will allow the Romanian society to sit in solid frames and resume performance. And it should be working better. And the one who warned us that work does not bring us use, but only shame is Nicolae Iorga – the time has come to remember the teachings of our great forefathers.

1 Workaholics are a simptom of this vision 2 E. Bălan: „Instituţii Administrative”, ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2008, pages 8 and 9 3 M. Văcărelu: Analphabetism in the 21st Century and its Legal Consequences at http://proceedings.univ-danubius.ro/index.php/eirp/article/view/733


52

REFERENCES: [1] Bălan, E., (2008),”Instituţii administrative”, ed. C.H. Beck, Bucharest; [2] Văcărelu, M.(2011), „Analphabetism in the 21st Century and its Legal Consequences, at http://proceedings.univ-danubius.ro/index.php/eirp/article/view /733; [3] Ţiclea, Al., (2011), „Dreptul muncii”, ed. Universul juridic, Bucharest, http://www.crestinortodox.ro/editoriale/invatatura-crestina-despre-munca-70075.html; [4] Romanian Constitution of 1866; [5] Romanian Constitution of 1923; [6] Romanian Constitution of 1938; [7] Romanian Constitution of 1948; [8] Romanian Constitution of 1952; [9] Romanian Constitution of 1965; [10]Labor Code of 1950; [11]Labor Code of 1972; [12] Romanian Constitution of 1991; [13]Labor Code 2003 (Legea nr. 53 din 2003).


53

COSTUL CAPITALULUI,

DIVULGAREA INFORMAŢIILOR FINANCIARE ŞI APLICAREA IFRS: O SINTEZĂ A LITERATURII

Drd. Ec. Lucian MUNTEANU E-mail: [email protected] Academia de Studii Economice, Bucureşti

Abstract: Costul capitalului este un indicator important pentru operatorii de pe piaţa

financiară, de care sunt interesaţi, în special, atât managerii cât şi furnizorii de resurse financiare. Chiar dacă nu este direct observabil, iar modelele de determinare sunt încă dezbătute, importanţa lui a luat amploare din ce în ce mai mare, iar în ultima decadă, mai mulţi cercetători din domeniul contabilităţii au început să-l utilizeze în analizele empirice. Prezenta lucrare propune o recenzare a literaturii ştiinţifice dedicată costului capitalului, prin selectarea atât a lucrărilor cu impact major în curentele ştiinţifice, dar şi a celor mai recente abordări pe această temă, urmând apoi a direcţiona atenţia către studiile din zona contabilă. Din perspectiva contabilă, interesul este legat de impactul adoptării IFRS (Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară) asupra costului capitalului. Acest articol îşi are utilitatea în faptul că aduce în discuţie cele mai recente lucrări ştiinţifice privind impactul standardelor IFRS asupra costului capitalului, dar şi ale altor variabile, actualizând astfel stadiul cunoaşterii în literatura ştiinţifică românească.

Cuvinte cheie: costul capitalului, IFRS, divulgare, asimetria informaţiilor Clasificare JEL: G32, M41 1. Introducere În literatura financiară, termenul de cost al capitalului se referă la costul

suportat de companii pentru a obţine fonduri (atât sub formă de datorii cât şi sub forma de capital propriu). Din perspectiva investitorului, costul capitalului este venitul pe care-l aşteaptă din deţinerea în portofoliu a unei acţiuni.

Chiar dacă indicatorul costul capitalului nu este unul direct observabil şi niciun model de determinare nu se califică drept modelul universal valabil, importanţa acestuia este de necontestat în mediul financiar. Fie că e vorba de o decizie de finanţare pentru un proiect nou, fie că este vorba despre decizii


54

strategice la nivel de corporaţie ce se răsfrâng şi în afară, acest indicator este aproape nelipsit din ecuaţiile financiare.

Variaţiile înregistrate de costul capitalului trebuiesc interpretate în general printr-o relaţie inversă, şi anume, deciziile ce urmăresc îmbunătăţirea imaginii companiei în exterior dar şi mai buna informare a investitorilor, conduc la un efect benefic, în sensul diminuării costului capitalului. Totuşi, acest mecanism poate fi gripat de diverşi factori ce diminuează randamentul scontat, sau îl pot chiar anula. Din această cauză, analizele trebuie făcute întotdeauna cu prudenţă, ţinând cont şi de contextul individual, local sau naţional al fiecărei companii.

Interesul cercetărilor din zona contabilităţii către indicatorul costul capitalului a crescut odată cu un eveniment ieşit din cotidian. În anul 2002, Comisia Europeana emite un act, IAS Regulation (EC 2002), prin care obligă începând cu anul 2005 la aplicarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) pentru situaţiile financiare consolidate ale companiilor cotate din Spaţiul Economic European (SEE). Această abordare, a fost văzută drept o privatizare fără precedent a organismelor de reglementare a standardelor de contabilitate (Chiapello, Medjad, 2009) şi în acelaşi timp, o recunoaştere a eşecului Uniunii Europene de a-şi armoniza prin forţele-i proprii regulamentele contabile pentru facilitarea comparabilităţii dintre companiile din statele membre.

Urmare acestei decizii, dar şi răspândirii standardelor IFRS în multe alte ţări, cercetătorii şi-au îndreptat atenţia către beneficiile de care se pot bucura companiile care aplică IFRS. Pentru aceasta, multe studii au analizat variaţia costului capitalului după adoptarea IFRS. Mai departe, au analizat în ce măsură este influenţat costul capitalului de o adoptare voluntară, sau obligatorie.

2. Accepţiuni privind definirea costului capitlaului

Costul capitalului (r) este rata minimă de rentabilitate a capitalului cerută de investitori pentru a furniza capital firmei. Aşa cum se poate vedea din ecuaţia (1), costul capitalului se compune din rata dobânzii fără risc (rf) şi o primă pentru riscul non-diversificabil (rprem):

(1). Într-o altă abordare, costul capitalului mai poate fi descris şi ca o rată de

actualizare a riscului ajustat aplicată de investitori la preţul curent al unei acţiuni. Modelul este cunoscut ca formula de actualizare a dividendelor:

(2), unde:


55

Et(Div) sunt fluxurile aşteptate ale dividendelor viitoare (Et este factorul de speranţă din perioada t), Pt este preţul curent, iar r este rata de actualizare ajustată la risc.

Din prima ecuaţie, derivă modelul CAPM, (Capital asset pricing model, engl.)- cunoscut în literatură ca modelul de evaluare a capitalului investit, dar aşa cum concluzionează Botosan într-o analiză a modelelor, (2006) „[modelul CAPM] nu este util pentru empiriştii care investighează legătura dintre divulgare şi costul capitalului”. Astfel, modelele utilizate în cercetarea legăturii dintre divulgare şi costul capitalului, îşi au rădăcinile în cea de-a doua ecuaţie.

Botosan şi Plumlee (2005) evaluează cinci modele de estimare a costului capitalului (rDIVPREM, rGLSPREM, rGORPREM, rOJNPREM, rPEGPREM), prezentate pe scurt în continuare.

Modelul 1: Metoda preţului ţintă (rDIVPREM) Este un model ce foloseşte ecuaţia (2) pe un orizont scurt de timp. Astfel,

seria infinită a fluxurilor dividendelor este trunchiata la sfârşitul anului 5, prin inserarea unei valori terminale previzionată. Principala caracteristică a acestui model este că dividendele pe acţiune previzionate de analişti în orizontul de timp analizat şi preţul pe acţiune de la sfârşitul perioadei previzionate, captează aşteptările pieţei faţă de valorile lor. Formula de calcul a modelului este:

; (3), unde: P5 este preţul estimat în perioada t=5; rDIV este costul estimat al capitalului; dps dividende pe acţiune.

Modelul 2: Metoda industriilor specifice (rGLSPREM) A fost introdus de Gebhardt, Lee şi Swaminathan şi foloseşte un model de

evaluare a venitului rezidual, derivat din ecuaţia (2) într-un orizont previzionat de 12 ani. Preţul curent al acţiunii este captat de ecuaţia:

; (4), unde: ROEt este rentabilitatea financiară în perioada t, calculată:

; epst este profitul pe acţiune previzionat pentru anul t; bt este valoarea nominală a acţiunii pentru anul t; rGLS este costul estimat al capitalului.


56

Modelul 3: Metoda orizontului finit (rGORPREM) Se folosesc specificaţiile modelului de creştere propus de Gordon şi se

pleacă de la supoziţia conform căreia, după orizontul de timp previzionat, rentabilitatea financiară (ROE) este convergentă cu costul capitalului. Ca şi primul model, se ţine cont şi de faptul că dividendele previzionate de analişti pe termen scurt, dar şi profiturile pe acţiune previzionate pe termen lung captează aşteptările pieţei. Modelul este dat de formula:

; (5) unde: rGOR este costul estimat al capitalului.

Modelul 4: Metoda de creştere economică pe scară largă (rOJNPREM) Spre deosebire de celelalte modele, acesta captează printr-o variabilă

creşterea economică pe scară largă. Formula de determinare a costului capitalului este:

; (6) unde: ;

este creşterea economică pe scară largă; rOJN este costul estimat al capitalului.

Modelul 5: Metoda preţ-profit/rată de creştere (rPEGPREM) Ultimul model prezentat de Botosan şi Plumlee are la bază rata de creştere

preţ/profit. În plus, se consideră că peste orizontul de timp previzionat, profiturile nu mai înregistrează creşteri anormale. Astfel, se impun condiţiile dps1=0, şi =1. Aplicate ecuaţiei (6), modelul se reduce la următoarea formulă:

; unde : rPEG este costul estimat al capitalului. Evaluarea făcută de Botosan şi Plumlee a urmărit să determine în ce măsură

estimările rezultate din cele cinci modele pot fi asociate cu riscul specific al firmei într-o manieră stabilă şi semnificativă. Rezultatul evaluării a fost că estimările făcute cu ajutorul modelelor rDIVPREM şi rPEGPREM sunt asociate consistent şi predictibil cu riscul, pe când estimările realizate cu ajutorul celorlalte modele, nu. Astfel, cele două modele menţionate, faţă de celelalte alternative, sunt dominante.

În literatura financiară, costul capitalului mai este întâlnit şi sub denumirea de costul preconizat al capitalului pentru că este un concept orientat spre viitor. Luând în considerare ecuaţia (2), preţul acţiunii este observabil în timp ce costul


57

capitalului şi fluxurile de numerar viitoare, nu. În concordanţă cu acest aspect, Elton (1999) argumentează empiric problematica utilizării datelor efective în determinarea primei de risc faţă de datele previzionate, temeiul fiind corelaţia slabă dintre cele două tipuri de date. Utilizând datele previzionate, se poate determina costul ex ante al capitalului, după modelul ecuaţiei (2). Gode şi Mohanaram (2003) merg mai departe cu argumentaţia şi consideră că trebuie impuse două condiţii: un tipar al plăţilor şi o valoare terminală la sfârşitul perioadei previzionate, sau a tiparului de descompunere a ratei de creştere de la o perioadă de cinci ani, la o rată de creştere perpetuă. De asemenea, autorii avertizează că analiştii deşi pot lua în calcul cele două condiţii, nu le fac publice, forţând astfel cercetătorii să facă supoziţii ad hoc. Concluzia lor, este ca modelele ce se bazează pe previziunile analiştilor trebuie să aibă în vedere un minim de condiţii, şi propun un astfel de model Ohlson şi Juettner (2005), inclus în evaluarea de modele propusă de Botosan şi Plumlee (2005).

Având în vedere previziunile analiştilor, Guay et al (2011), analizează influenţa erorilor din previziunile acestora asupra preciziei estimării costului capitalului şi propun câteva măsuri de corectare a acestor erori. Autorii documentează empiric erori predictibile în estimarea costului capitalului cauzate de previziunile analiştilor care sunt vicioase în ceea ce priveşte informaţiile legate de rezultatele înregistrate de acţiuni în trecut. Autorii îşi argumentează poziţia, prin faptul că estimările costului capitalului nu sunt corelate cu rezultatele viitoare realizate. Măsurile de corectare propuse sunt aplicate prin două metode care conduc la o îmbunătăţire substanţială în explicarea variaţiei cros-secţionale a rezultatelor viitoare ale acţiunilor. În prima metodă, previziunile analiştilor sunt ajustate direct, pentru a preveni erorile predictibile. Prin a doua metodă li se acordă analiştilor un timp suplimentar pentru utilizarea în previziuni a informaţiilor legate de modificările recente ale preţului acţiunilor. Mai precis, se estimează costul capitalului folosind preţul acţiunilor din urmă cu aproximativ cinci luni faţă de data la care sunt evaluate previziunile analiştilor. Concluzia studiului, este că ambele metode s-au dovedit a fi eficiente, dar cu precădere, prima metodă s-a dovedit a fi dominantă.

Pornind de la afirmaţia conform căreia estimarea costului capitalului fiind un rezultat al unui model ca multe alte modele de evaluare, este bun în limita calităţii datelor de intrare, Nekrasov şi Ogneva (2011), dezvoltă un nou model de determinare a costului capitalului fiind nemulţumiţi de sensibilitatea modelelor existente la supoziţiile legate de rata de creştere a profiturilor aşteptată.


58

3. Costul capitalului, divulgarea şi asimetria informaţiilor Teoriile actuale sugerează că o divulgare mai mare de informaţii ar trebui să

conducă la o scădere a costului capitalului, datorită asimetriei informaţiei existente atât între companie şi acţionarii ei, cât şi între cumpărătorii şi vânzătorii de acţiuni. Kosal (2010), distinge trei tipuri de teorii care urmăresc acest fenomen. Prima categorie are în vedere riscul estimării investitorului, ce îşi are originea în incertitudinea investitorului legată de distribuirea profiturilor. De vreme ce incertitudinea investitorului în estimarea distribuirii profitului acţiunilor depinde de nivelul de informaţii disponibile, riscul estimării este mai mare în cazul firmele care pun la dispoziţie mai puţine informaţii decât în cazul celor care au mai multe informaţii disponibile. Astfel, pentru a compensa riscul ridicat în estimare, investitorul se aşteaptă la o rată mai mare de profit, care înseamnă bunăoară, un cost al capitalului ridicat. Pe scurt, această teorie susţine că divulgarea informaţiilor reduce costul capitalului, prin reducerea riscului în estimările investitorului. O altă grupă de teorii, asociază legătura dintre divulgare şi costul capitalului cu costul de tranzacţionare şi cu lichiditatea pieţei. Asimetria informaţiei aduce o creştere a costurilor de tranzacţionare între cumpărătorii şi vânzătorii de acţiuni, iar lichiditatea redusă este o rezultantă a cererii reduse a investitorilor de acţiuni cu costuri de tranzacţionare mari. Costul capitalului este mai mare, pentru că firma trebuie sa acorde un discount pentru a combate ezitarea investitorilor de a deţine acţiuni cu lichiditate redusă. Prin dezvăluirea de informaţii, asimetria se reduce iar costul capitalului înregistrează scăderi. Ultima categorie de teorii, consideră că divulgarea informaţiei aduce o creştere în intermedierea informaţiilor, care la urma lor conduc la scăderea costului capitalului. Într-o primă etapă, o divulgare mai mare, aduce după sine o creştere a interesului analiştilor ce urmăresc compania, din moment ce costul de obţinere a informaţiilor scade. Creşterea numărului de analişti ce urmăresc compania conduce apoi la reducerea diferenţelor de informare dintre investitori. Într-o a doua etapă, diferenţele informaţionale reduse dintre investitori, conduc la scăderea costului capitalului. De vreme ce investitorii mai puţin informaţi solicită compensaţii suplimentare pentru pierderile aşteptate din tranzacţionarea cu investitorii informaţi, costul capitalului este mai mare pentru companiile cu un grad mai mare de informaţii private. Pe cale de consecinţă, dacă informaţiile private sunt împărtăşite cu largheţe, costul capitalului scade atât din cauza cerinţelor crescute ale investitorilor informaţi cât şi a reducerii compensaţiilor suplimentare solicitate de investitorii neinformaţi (Easley şi O’Hara, 2004).

O cercetare întreprinsă de Botosan şi Plumlee (2002), are rezultate contrare aşteptărilor. În mod normal, cu cât divulgarea creşte, costul capitalului ar trebui să scadă. Se pare însă că o divulgare excesivă are însă efecte inverse. În studiu,


59

divulgările sunt structurate în trei categorii: raportările anuale, raportările trimestriale şi alte raportări şi în ultima categorie, relaţia cu investitorii. Astfel, Botosan şi Plumlee găsesc că rapoartele anuale aşa cum era de aşteptat reduc costul capitalului, pe când rapoartele trimestriale au o relaţie pozitivă cu costul capitalului, conducând la creşterea valorii acestuia. Motivaţia este că divulgarea mai frecventă conduce la creşterea volatilităţii, iar aceasta creşte costul capitalului. Chiar dacă această documentare este contrară cu teoria, autorii menţionează că este conformă cu afirmaţiile managerilor, care susţin că o creştere a frecvenţei divulgărilor conduce la creşterea costului capitalului.

Geitzmann şi Ireland (2005) realizează primul studiu care urmăreşte la nivelul Marii Britanii relaţia dintre divulgare şi costul capitalului, şi în acelaşi timp combat studiul realizat de Botosan şi Plumlee (2002). Fără a nega relaţia dintre frecvenţa divulgării şi volatilitate, consideră că studiul a fost prea restrictiv cu ceea ce înseamnă comunicările corporative. Astfel, ei structurează comunicările în două mari categorii: alegeri de politici contabile şi divulgări legate de operaţiunile strategice. Rezultatele lor au fost însă contrare cu Botosan şi Plumlee, găsind o relaţie negativă între frecvenţa divulgărilor şi costul capitalului. În plus, companiile care aleg politici contabile agresive au un cost al capitalului mai ridicat decât firmele care aleg politici mai conservatoare. Prima categorie însă, poate reduce costul capitalului prin creşterea divulgărilor.

Din perspectiva bunăstării investitorilor, se remarcă un studiu recent, realizat de Gao (2010). Pornind de la ipoteza conform căreia o mai bună calitate a divulgărilor aduce după sine şi ameliorarea bunăstării investitorilor, studiul arată că această relaţie se confirmă doar în anumite situaţii. Dezvoltat într-o economie de producţie, cu concurenţă perfectă între investitori, modelul propus de Gao demonstrează trei puncte importante: (a) costul capitalului poate creşte odată cu calitatea divulgării atunci când investiţiile noi sunt suficient de elastice; (b) există condiţii care pot afecta negativ bunăstarea investitorilor; (c) costul capitalului poate varia în relaţie inversă cu bunăstarea investitorilor, pe măsură ce calitatea divulgărilor se modifică.

Un alt studiu realizat de Christensen et al (2010), sesizează că majoritatea cercetărilor recente ce urmăresc relaţia dintre divulgările de informaţii financiare şi costul capitalului şi-au concentrat atenţia asupra costului capitalului ulterior comunicărilor de informaţii, denumindu-l sugestiv: costul ex post al capitalului. Din studiu reiese că reducerea costului ex post a capitalului este acoperită de o creştere egală înregistrată de costul capitalului în perioada premergătoare comunicărilor de informaţii şi anume, a costului pre posterior al capitalului.


60

Easley şi O’Hara (2004) au dezvoltat un model de mare impact în literatura financiară, în care au arătat că diferenţele în compoziţia informaţiilor dintre publice şi private afectează costul capitalului. Studiul dezvoltat de Easley şi O’Hara (EO) propune şi diferite căi de reducere a costului capitalului, prin alegerea de tratamente contabile, urmărirea companiei de către analişti şi microstructura pieţei.

Precedentele două studii, au fost analizate comparativ de către Clich şi Lombardi (2011). Practic, autorii urmăresc impactul obţinerii interne de informaţii conform modelului EO, care presupune că transferul de informaţii din zona publică în cea privată conduce la o creştere a costului capitalului. Modelul Chrisensen (2010) sesizează însă, că la un cost fix de obţinere a informaţiilor, rezultatul modelului EO este invers. Au astfel în vedere două scenarii în care modelul EO îşi poate menţine rezultatul: (a) dacă costul de obţinere este crescător pe măsura preciziei; (b) dacă beneficiile obţinerii informaţiilor private se referă la mai multe companii. Concluzia studiului este că modelul EO îşi poate menţine rezultatul într-un model cu obţinere internă de informaţii.

Botosan şi Plumlee (2007), vin şi confirmă empiric modelul EO, dar şi un alt model, propus de Lambert et. al (2006). Rezultatele lor sunt în concordanţă cu predicţiile: costul capitalului creşte proporţional cu raportul dintre setul de informaţii private şi cele publice; se reduce pe partea investitorilor informaţi; şi nu în ultimul rând, se reduce odată cu creşterea preciziei şi calităţii informaţiilor.

În relaţia dintre costul capitalului şi divulgările financiare, Cheng et. al (2006) au mai introdus şi o altă variabilă: drepturile acţionarilor. Rezultatele studiului arată că firmele care adoptă un regim de drepturi puternice pentru acţionari şi un nivel ridicat de transparenţă financiară înregistrează un cost al capitalului la un nivel semnificativ redus. În plus, ei arată că un nivel ridicat al uneia dintre variabile (fie divulgare mai mare, fie drepturi mai puternice pentru acţionari) poate fi anulat de nivelul redus înregistrat de celalalt.

4. Efecte ale unor variabile diverse asupra costului capitalului Influenţele asupra costului capitalului au fost urmărite de cercetători şi din

perspectiva altor variabile. Astfel Ionaşcu et. al (2011), analizează relaţia dintre politicile de guvernanţă corporativă şi costul capitalului la nivelul companiilor româneşti listate, plecând de la o ipoteză lansată de Chen, Chen şi Wei (2004), conform căreia din cauza unei guvernanţe corporative slabe din unele pieţe emergente, modificarea costului capitalului nu este afectată de calitatea raportărilor financiare. Pentru determinarea costului capitalului, autorii folosesc unul dintre modelele dominante din evaluarea Botosan şi Plumlee (2005), rPEGPREM iar rezultatele obţinute arată că firmele româneşti cu politici de guvernanţă corporativă mai bune au înregistrat un cost al capitalului mai ridicat.


61

Din perspectiva globalizării, Stulz (1999) analizează impactul acesteia asupra costului capitalului. Rezultatele studiului empiric arată că într-adevăr, costul capitalului scade ca urmare a globalizării, dar nu într-o măsură aşa mare pe cât se aştepta.

Adoptarea legii Sarbanes – Oxley (SOX), caracterizată de preşedintele Bush drept: „cea mai de viitor reformă în practica de afaceri din America începând de la Franklin Delano Roosevelt” a atras atenţia mai multor cercetători, printre care şi Chang, Fernando şi Liao (2009). Ei realizează primul studiu empiric ce investighează impactul SOX asupra percepţiei profiturilor din piaţă, dar şi asupra costului capitalului. După cum se ştie, rolul SOX a fost de a restabili încrederea publicului în pieţele financiare, prin ameliorarea calităţii şi cantităţii de informaţii divulgate publicului. Rezultatele studiului arată că ulterior adoptării SOX, percepţia pieţei s-a îmbunătăţit, iar costul capitalului a scăzut. În determinarea costului capitalului, autorii au folosit modelul rPEGPREM.

În relaţia dintre costul capitalului şi divulgările financiare, Cheng et. al (2006) au mai introdus şi o altă variabilă: drepturile acţionarilor. Folosind unul din cele cinci modele propuse de Botosan şi Plumlee, rPEGPREM, pentru determinarea costului capitalului, rezultatele studiului arată că firmele care adoptă un regim de drepturi puternice pentru acţionari şi un nivel ridicat de transparenţă financiară înregistrează un cost al capitalului la un nivel semnificativ redus. În plus, ei arată că un nivel ridicat al uneia dintre variabile (fie divulgare mai mare, fie drepturi mai puternice pentru acţionari) poate fi anulat de nivelul redus înregistrat de celalalt.

De mare actualitate este studiul realizat de Barth et al (2011), care au analizat pentru prima oară relaţia dintre costul capitalului şi transparenţa profiturilor. Rezultatul arată că o transparenţă mai mare a profiturilor poate fi asociată cu o reducere a costului capitalului.

5. Impactul adoptării IFRS asupra costului capitalului Din perspectiva contabilă, interesul actual este legat de impactul adoptării

IFRS (Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară) asupra costului capitalului. Majoritatea cercetărilor din zona contabilă, pornesc în analiza lor de la declaraţia fostului preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Valorilor Mobiliare din SUA, Arthur Levitt (1998): „adevărul este că standardele contabile de înaltă calitate […] reduc costul capitalului.”

Pornind de la această ipoteză, majoritatea cercetărilor au căutat să-i testeze validitatea. Deşi în general, se poate spune că ipoteza este valabilă, totuşi nu în toate cazurile rezultatele o confirmă. Pe măsură ce rezultatele diverselor studii s-au arătat a fi contradictorii, au intervenit multe alte variabile, care să determine un context în care, ipoteza să fie demonstrată într-o măsură cât mai mare.


62

Astfel, luând în considerare faptul ca decizia de adoptare a standardelor IFRS a vizat şi multe companii care nu aveau în vedere utilizarea acestor standarde în raportările financiare, impactul acestor companii asupra ipotezei de lucru a ridicat multe probleme cercetătorilor. Drept urmare, cea mai mare parte a studiilor delimitează încă de la bun început companiile care adoptă voluntar IFRS de cele care adoptă obligatoriu.

Considerând contextul în care standardele IFRS au fost propulsate, cele mai multe studii şi-au îndreptat atenţia în zona Europei, ca principal izvor al fenomenului IFRS. Pentru a ţine cont atât de limitarea modului de aplicare, obligatoriu sau voluntar, cât şi de locaţie, numeroase studii au folosit ca model Germania, aceasta fiind ţara care a permis adoptarea voluntară fie a standardelor IFRS, fie a US-GAAP încă din 1998. Cum alte ţări, ca Marea Britanie nu au avut o astfel de opţiune, de adoptare voluntară, unele studii au folosit date din Germania pe care le-au extrapolat apoi în vederea efectuării de teste în zona Marii Britanii. Amintim în acest sens studiul Christensen et al (2007).

Hail şi Leuz (2007) în cercetarea lor empirică găsesc dovezi conform cărora, toate firmele care au adoptat obligatoriu IFRS au înregistrat o scădere a costului capitalului. Totuşi acest efect este de o magnitudine mică. Chiar dacă firmele care au adoptat voluntar IFRS au înregistrat efecte mai mici în anul 2005, răsplata primită din partea pieţei în perioada precedentă adoptării obligatorie a fost de bun augur.

Un alt grup de autori, Daske et al (2007) urmăresc efectele adoptării voluntare a IFRS. Ca noutate, se concentrează pe eterogenitatea consecinţelor economice, luând în calcul faptul că firmele se bucură de o discreţie considerabilă în ceea ce priveşte modul de adoptare a standardelor IFRS. Pentru a ilustra aceste diferenţe, firmele au fost clasificate în două categorii: (a) firme care adoptă într-o formă serioasă (b) firme care adoptă doar formal. La modul generalizat, studiul nu găseşte dovezi conform cărora, firmele care adopta voluntar s-ar bucura de beneficii pe piaţa de capital. Conform predicţiilor însă, găsesc dovezi conform cărora firmele care adoptă într-o formă serioasă IFRS, beneficiază de o creştere a lichidităţii în piaţă şi de o scădere a costului capitalului. În determinarea costului capitalului, s-au utilizat câteva modele din cele evaluate de Botosan şi Plumlee (2005).

Într-un studiu empiric realizat de Siqi Li (2010), pe un eşantion de 6456 observaţii an-firmă rezultat de la un număr de 1084 firme din UE, din perioada 1995-2006, autoarea documentează o scădere în medie cu 0.047% a costului capitalului pentru firmele ce au adoptat obligatoriu IFRS. Mai mult, studiul arată că această scădere are loc în ţările cu sisteme legale de constrângere puternice, iar în spatele scăderii costului capitalului se află o creştere a divulgărilor dar şi


63

îmbunătăţirea comparabilităţii. Per total, studiul arată că adoptarea obligatorie a standardelor IFRS reduce semnificativ costul capitalului, iar efectele depind în mare măsură de sistemele legale de constrângere.

Profitând de cazul special al Germaniei, Daske (2006) urmăreşte costul capitalului pe un eşantion de înregistrări lună-firmă, din care 13000 aparţin companiilor ce aplică GAAP locale, 4500 de observaţii pentru firmele ce aplică IFRS, 3000 de observaţi pentru companiile ce aplică US GAAP. În determinarea costului capitalului, foloseşte alături de altele şi modelul rGLSPREM . Contrar aşteptărilor însă, studiul nu poate confirma o scădere a costului capitalului nici pentru firmele care au ales voluntar adoptarea IFRS sau a US GAAP.

Preiato et al (2009) propun un studiu de analiză a efectelor adoptării obligatorie a IFRS în UE şi Australia asupra profiturilor din previziunile analiştilor. Cercetarea s-a făcut pe un eşantion de 53299 observaţii lună-firmă, din perioada 2002-2007. Studiul arată o scădere semnificativă a erorilor şi a dispersiei în previziunile analiştilor după adoptarea obligatorie a IFRS. Drept urmare, rezultă şi o creştere a calităţii raportărilor financiare post adoptării IFRS. Aceste beneficii depind însă aşa cum arată şi Siqi Li (2010) de sistemele legale de constrângere. Indirect, studiul aduce şi dovezi ale scăderii costului capitalului şi ale asimetriei informaţiei ca urmare a adoptării obligatorie a IFRS.

La nivel global, Daske et al (2008) propun un studiu ce analizează consecinţele economice ale adoptării obligatorie a IFRS pe un eşantion de 26 de ţări. Principalele concluzii ale studiului sunt că la nivel general: lichiditatea de piaţă a crescut în jurul perioadei de adoptare a IFRS, iar costul capitalului s-a redus, dar numai înainte de data oficială de adoptare. Aceste consecinţe apar însă doar în ţările unde firmele sunt motivate să fie transparente şi unde sistemul legal de constrângere este puternic. Comparând firmele care au adoptat voluntar cu cele care au adoptat obligatoriu, conform aşteptărilor, efectele mai pronunţate apar la firmele care au adoptat voluntar, atât în anul când trec la IFRS cât şi atunci când IFRS a devenit obligatoriu.

6. Concluzii Prezenta lucrare şi-a propus o recenzare a celor mai importante şi mai

actuale lucrări ştiinţifice ce urmăresc costul capitalului, rolul acestuia şi posibilităţile de influenţare, în vederea reducerii lui. S-a pus în discuţie importanţa ce o joacă în acest sens divulgarea de informaţii financiare ca o cale de reducere a valorii costului capitalului. S-au făcut diferenţieri între informaţiile de tip privat şi cele publice, ce influenţează asimetria informaţiei, atât între acţionari şi managementul firmei, cât şi dintre vânzătorii şi cumpărătorii de acţiuni. Lucrarea a analizat din perspectiva cercetărilor din domeniul contabil, impactul


64

adoptării standardelor IFRS asupra costului capitalului. În mare majoritate, studiile fac distincţie între companiile ce aplică voluntar IFRS şi cele care aplică obligatoriu. Majoritatea studiilor arată o scădere a costului capitalului în special la firmele care au aplicat voluntar IFRS, şi a celor care au adoptat într-o formă serioasă. Deşi scăderi ale costului capitalului înregistrează şi firmele care au adoptat IFRS obligatoriu, scăderea nu este semnificativă în majoritatea studiilor, deşi unele arată contrar.

Mulţumiri: Această lucrare este realizată în cadrul grantului „Beneficiile adoptării

normelor IFRS: o cercetare exploratorie privind impactul internaţionalizării contabilităţii româneşti asupra reducerii costului capitalului”, PNCDI II: 1840/2008/ IDEI II, finanţat de CNCSIS – UEFISCSU.

BIBLIOGRAFIE:

1. Barth M., Konchitchki Y., Landsman W.R. (2011). Cost of Capital and Earnings Transparency. Disponibil online: http://papers.ssrn.com/sol3 /papers.cfm?abstract_id=1348245;

2. Botosan C.A., Plumlee M.A.(2005). Assessing Alternative Proxies for the Expected Risk Premium. The Accounting Review, 80, 1; 21-53;

3. Botosan C.A. (2006). Disclosure and the cost of capital: what do we know? Accounting and Business Research, International Accounting Policy Forum, pp. 31-40;

4. Botosan C.A., Plumlee M.A. (2007) Are information Attributes Priced? Disponibil online: http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id= 475222;

5. Chen K.C.W., Chen Z.H., Wei K.C.J. (2004). Disclosure, Corporate Governance, and the Cost of Equity Capital in Emerging Markets, Hong Kong University of Science & Technology, http://www.accountancy.smu. edu.sg/research/seminar/pdf/kevin_chen. pdf;

6. Chang H., Fernando G.D., Liao W. (2009). Sarbanes – Oaxley Act, perceived earnings quality and cost of capital. Review of Accounting and Finance, Vol. 8, No, 3, 216-231;

7. Chiapello E., Medjad K., (2009). An unprecedented privatization of mandatory standard-setting: The case of European accounting policy. Critical Perspectives on Accounting, 20, 448-468;

8. Christensen H.B., Lee E., Walker M. (2007). Cross-sectional variation in the economic consequences of international accounting harmonization: The


65

case of mandatory IFRS adoption in UK. International Journal of Accounting, No.42, 341-379;

9. Christensen P.O., de la Rosa. L.E., Feltham G.A. (2010). Information and the Cost of Capital: An Ex Ante Perspective. The Accounting Review, Vol. 85, No.3, 817-848;

10. Daske H. (2006). Economic Benefits of Adopting IFRS or US-GAAP – Have the Expected Costs of Equity Capital really decreased? Journal of Business Finance & Accounting, Vol.33, No 3-4, 329-373;

11. Daske H., Hail L., Leuz C., Verdi R., (2009). Mandatory IFRS Reporting Around the World: Early Evidence on the Economic Consequences. Initiative on Global Markets, The University of Chicago, Working Paper;

12. Daske H., Hail L., Leuz C., Verdi R., (2009). Adopting a Label: Heterogenity in the Economic Consequences of IFRS Adoptions. Working paper. Disponibil onlie: http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm? abstract_id=1502413;

13. Easley D., O’Hara M. (2004). Information and the cost of capital. Journal of Finance, Vol. 59, No.4, 1553-1583;

14. European Commission (EC) (2002), Regulation (EC) No.1606/2002 of the European Parliament and of the Council of 19 July 2002 on the Application of International Accounting Standards, Official Journal L 243, 11/09/2002;

15. Gao P. (2010). Disclosure Quality, Cost of Capital, and Investor Welfare. The Accounting Review, Vol. 85, (1), 1-29;

16. Geitzmann M., Ireland J. (2005). Cost of Capital, Strategic Disclosure and Accounting Choice. Journal of Business Finance & Accounting, Vol. 32, (3-4), 599-634;

17. Gode D., Mohanram P., (2003). Inferring the Cost of Capital using the Ohloson-Juettner Model. Review of Accounting Studies, 8, 399-431;

18. Guay W. Kothari S.P., Shu S., (2011). Properties of implied cost of equity capital using analysts’ forecasts. Australian Journal of Management. Aug.2011, No.34, 2; 125-149;

19. Hail L., Leuz C. (2006). International Differences in the Cost of Equity Capital: Do Legal Institutions and Securities Regulation Matter? Wharton Financial Institutions Center. Disponibil Online: http://fic.wharton.upenn. edu /fic/papers/04/0406.pdf;

20. Hail L., Leuz C. (2007). Capital Market Effect of Mandatory IFRS Reporting in the EU: Empirical Evidence. Working Paper. Disponibilă online: http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=1511671;


66

21. Ionaşcu I., Olimid L., Ionaşcu M., Calu D.A. (2011). Efectul politicilor de guvernanţă corporativă asupra reducerii costului capitalului pentru companiile româneşti cotate. Audit Financiar, Nr.2, 12-17;

22. Kosal Ly (2010). Investor relations level and cost of capital: evidence from Japanese firms. Asia –Pacific Journal of Business Administration, Vol.2, No.1, 88-104;

23. Levitt A., (1998). The importance of high quality accounting standards, Accounting Horizons, 12, 79-82;

24. Nekrasov A., Ogneva M. (2011). Using earnings forecasts to simultaneously estimate firm-specific cost of equity and long-term growth. Review of Accounting Studies, Vol.16, No.3, 414-457;

25. Ohlson J., Juettner-Nauroth B. (2003). Expected EPS and EPS Growth as Determinants of Value, Review of Accounting Studies, Vol.10, No 2-3, 349-365;

26. Preiato J., Brown Ph., Tarca A. (2009). IFRS adoption, analysts and institutional setting. Disponibil online: http://www.afaanz.org/openconf /2009 /modules/request.php?module=oc_program&action=view.php&id=66;

27. Siqi Li (2010). Does Mandatory Adoption of International Financial Reporting Standards in the European Union Reduce the Cost of Equity Capital? The Accounting Review, Vol.85, No.2, 607-636;

28. Stulz R. (1999). Globalization of Equity Markets and the Cost of Capital. National Bureau of Economic Research Working Paper No. 7021.


67

COST OF EQUITY, FINANCIAL INFORMATION

DISCLOSURE, AND IFRS ADOPTION: A LITERATURE REVIEW

PhD Student Lucian MUNTEANU E-mail: [email protected] Bucharest Academy of Economic Studies

Abstract: The cost of equity capital is an important indicator for those who operate on

the financial markets, especially for managers and financial resources providers. Even if it is not directly observable, and the models used to determine it are still debated, its importance has continuously increased and in the last decade several researchers in the accounting field started to use it in their empirical analyses. The present paper proposes a review of the scientific literature dedicated to the cost of equity capital, by selecting the papers with a major impact in the scientific trends, and also the latest approaches on this subject, and then, by focusing on the studies in the accounting area. From the accounting perspective, the interest is related to the impact of IFRS (International Financial Reporting Standards) on the cost of equity capital. The utility of this paper is that it reviews the latest scientific works treating the impact of IFRS on the cost of equity capital but also of other variables, thus updating the knowledge base in the Romanian scientific literature.

Keywords: cost of equity capital, IFRS, disclosure, information asymmetry JEL Classification: G32, M41 1. Introduction In the financial literature, the term cost of equity capital refers to the cost of

companies for obtaining funds (both as debt and as equity). From the investor point of view, the cost of equity capital is the return he expects from a share of the stock he keeps in his portfolio.

Even if the cost of equity capital is not an indicator directly observable, and no model of determination thereof can be labeled as a universally valid model, its importance in the financial area is beyond any dispute. Whether it is used in an investment decision, or in a corporate strategic decision with exogenous implications, this indicator is customary in the financial equations.


68

The variations of the cost of equity capital should be usually interpreted in terms of a reversed relation, that is, decisions aiming to improve the company image towards the stakeholders, and to supply a better information to the investors, lead to a benefit by decreasing the cost of equity capital. However, this mechanism can be hindered by other factors that diminish the expected effect, or even nullify it. For this reason, the analyses should always be made with prudence, keeping into account the local or national environment of each company.

The interest of the accounting researchers towards the capital cost increased with an unexpected event from 2002, when the European Commission issued an act, IAS Regulation (EC 2002) that made IFRS mandatory for the listed companies in the EEA (European Economic Area) with regard to their consolidated financial statements, starting from 2005. This approach was seen as an unprecedented privatization of the accounting standard regulators (Chiapello, Medjad, 2009), and, at the same time, as recognition of EU failure to harmonize with its own forces the accounting regulations in order to facilitate the comparability between the companies of its own member states.

As a sequel of this decision, considering also the spread of IFRS in many other countries, the researchers focused their attention on the benefits that the companies may enjoy through the application of IFRS standards. Therefore, many studies analyzed the cost variation of the equity capital after the IFRS adoption. They have further analyzed to what extent the cost of equity capital is influenced by a voluntary or mandatory adoption.

2. Acceptable definitions regarding the cost of equity capital The cost of equity capital is the minimal rate of return required by the

investor to provide capital to the company. As it can be seen in the equation (1), the cost of equity capital is composed of the risk free interest rate (rf) and the non-diversifiable risk premium (rprem).

(1) In another approach, the cost of equity capital can be described as a risk

adjusted discount rate, applied by the investors to the current price of a stock. The model is known as the dividend discount formula:

(2), where: Et(Div) represents the expected future dividend cash flows; Pt is the current

price, and r is the risk adjusted discount rate.


69

The CAPM (Capital Asset Pricing Model) derives from the first equation, but as Botosan (2006) concludes in a model evaluation “[the CAPM model] is not useful to the empiricists investigating the relation between disclosure and cost of equity capital”. Thus, the models used in the analysis of the relation between disclosure and cost of equity capital have their roots in the second equation.

Botosan and Plumlee (2005) evaluate five proxies used for estimating the cost of equity capital (rDIVPREM, rGLSPREM, rGORPREM, rOJNPREM, rPEGPREM). We briefly present the models in what follows.

Model 1: Target Price Method (rDIVPREM) It’s a model that uses the equation (2), on a short horizon. Thus the infinite

series of dividend cash flows is truncated at the end of year 5, by inserting a forecasted terminal value. The main feature of this model is that the forecasted dividends per share in the analyzed horizon, and the stock price at the end of the forecasted period capture the market expectation of their values. The model formula is:

; (3), where: P5 is the estimated prince at period t=5; rDIV is the estimated cost of equity capital dps dividends per share. Model 2: Industry Method (rGLSPREM) It was introduced by Gebhardt, Lee and Swaminathan and it uses a residual

income evaluation model, derived from equation (2) in a forecasted horizon of 12 years. The current price is determined by the equation:

; (4),where: ROEt is the return on equity in period t, calculated:

; epst , earnings per share in period t bt is the book value per share in year t rGLS is the estimated cost of equity capital.


70

Model 3: Finite Horizon Method (rGORPREM) It is based on the growth model proposed by Gordon, and it takes into

account the assumption that after the forecasted horizon, the ROE is convergent with the cost of equity capital. As the first model, this model also assumes that short term dividends forecasts and the earnings per share forecasted on the long term capture the market expectations. The model is determined by the following formula:

; (5) where: rGOR is the estimated cost of equity capital. Model 4 Economy – Wide Growth Method (rOJNPREM) Unlike the other models, this model particularly uses a variable that

embeds the economy wide growth. The model is captured by the following equation:

; (6) where: ;

is the economy wide growth; rOJN is the estimated cost of equity capital. Model 5: PEG (Price/Earnings to Growth) ratio Method (rPEGPREM) The last model presented by Botosan and Plumlee, is based on the PEG

(Price/Profit) growth ratio. In addition, it is considered that after the forecasted horizon, there is no abnormal growth in earnings. Thus the conditions dps1=0, and

=1 are imposed. Applied to equation (6) the model is reduced to the formula below:

; where: rPEG este is the estimated cost of equity capital. The Botosan and Plumlee evaluation tried to determine to what extent the

estimations made through all five models can be associated with the specific risk of the company, in a stable and significant manner. The result of the evaluation was that the estimations made with the rDIVPREM and rPEGPREM models are consistently and predictably associated with the risk, while the estimations made with the other models are not. Thus, the forementioned two models are dominant over the others.


71

In the financial literature, the cost of equity capital is also named the expected cost of equity capital, as it is in itself a forward-looking concept. Considering the equation (2), the stock price is observable, while the cost of equity capital and the future cash flows are not. In accordance with this feature, Elton (1999) empirically argues that the usage of realized returns in determining the risk premium opposed to the expected returns, is questionable as the correlation between the two types of data is weak. Using the forecasted data, the ex ante cost of equity capital can be determined starting from the equation (2). Gode and Mohanaram (2003) go further in their argumentation, and consider that two assumptions should be imposed: a pattern of payout ratios and the terminal value at the end of the forecasted horizon, or the pattern of the decomposition of the five-year growth rate to a perpetual growth rate. Moreover, the authors warn that even if the analysts take into consideration the two assumptions, they are not going to make that known to the public, forcing this way the researchers to make ad hoc assumptions. Their conclusion it that the models based on the analysts forecasts should take into consideration a minimum set of assumptions, and they recommend such a model, the one proposed by Ohlson and Juettner (2005), a model included also in the benchmark of Botosan and Plumlee (2005).

Considering the analysts’ forecasts, Guay et al (2011), in a recent paper of great impact, analyze the influence of measurement errors in the analysts’ forecasts on the accuracy of cost of equity capital estimates, for which they propose some correction measures. The authors empirically document predictable errors in the estimation of the cost of equity capital, caused by the analysts’ forecasts which are vicious regarding the information from the past stock returns. The authors argue their position, by the fact that the estimates of the cost of equity capital are uncorrelated with the future realized returns. The proposed correction measures are applied through two methods that can lead to a substantial improvement of estimates of the cost of equity capital in explaining the cross-sectional variation in the future stock returns. For the first method, the analysts’ forecasts are bluntly rectified in order to prevent the expected forecast errors. The other approach, more time is given for the analysts to use in their forecasts the information in the recent price changes. More precisely, the cost of equity capital is estimated based on a stock price measured five months earlier than the time at which the analysts’ forecasts are measured. The study concludes that both methods are quite efficient, while the first one dominates the second.


72

Starting from the assumption that as long as the cost of equity capital is an output of a model as many other models, the quality depends in a great measure on the quality of the inputs, Nekrasov and Ogneva (2011), in a very recent paper, develop a new model for estimating the cost of equity capital, being dissatisfied with the sensitivity of the existing models to the assumptions on the expected earnings growth rate.

3. Cost of equity capital, disclosure and information asymmetry The current theories suggest that a increased disclosure should lead to a

decrease in the cost of equity capital, because of the existing information asymmetry both between companies and investors, and between buyers and sellers of stocks. Kosal (2010), distinguishes three types of theories that follow this phenomenon. The first category looks on the risk of the investor estimation, which has its roots in the investor uncertainty on the distribution of the security’s return. As long as the uncertainty of the investor regarding the estimation of distribution of the security’s return relies on the level of available information, the estimation risk is higher for the companies that disclose less information than of the risk of those that disclose more. Thus, to compensate the high estimation risk, the investor expects a higher rate of return, which of course means a higher cost of capital. On brief, this type of theories advocates that information disclosure decrease the cost of capital, by reducing the investor estimation risk. Another set of theories, associate the relation between disclosure and cost of equity capital with the market liquidity. The information asymmetry brings an increase into the transaction costs between the stock buyers and sellers, and the low market liquidity is a result of low demand from the investor’s part for stocks with high cost of transaction. The cost of equity capital is higher, because the company is supposed to give a discount to offset the investors’ reluctance to keep in their portfolio stocks with low market liquidity. With an increased disclosure, the asymmetry decrease, and the cost of equity capital also records reductions. The last category of theories assumes that the information disclosure brings an increase in the information intermediation, which leads eventually to a decrease of the cost of equity capital. In a first stage, a higher disclosure raises the interest of financial analysts that follow the company, because they acquire the information on a lower cost. An increased number of analysts that follow the company lead to a decrease in the differences of information between the investors. In a second stage, the less information differences between investors determine a decrease of the cost of equity capital. As long as the less informed investors require additional compensation for the losses they expect from the transactions with the better informed investors, the cost of


73

equity capital is higher for the companies with a higher degree of private information. Consequently, if the private information are to be widely spread, the cost of equity capital decreases both because of increased interest of the informed investors, and because of the reduction of additional compensations required by the uninformed investors (Easley and O’Hara, 2004).

A research performed by Botosan and Plumlee (2002) has results opposed to the expectations. Normally, the more disclosure increases, the less the cost of equity capital should be. It seems, however, that an excessive disclosure leads to reversed effects. The study structures the disclosures in three categories: annual reports, quarterly and other reports, and relationship with investors. Thus, Botosan and Plumlee find that the annual reports, as expected, decrease the cost of equity capital, while the quarterly reports have a positive relation with the cost of equity capital, leading to the increase of its value. The reason is that more frequent disclosure increases the volatility, and the volatility increases the cost of equity capital. Even if this documentation is opposed to theories, the authors declare that it is in accordance with what the managers claim: that a more frequent disclosure, increases the cost of equity capital.

Geitzmann and Ireland (2005) are the first who made a study that looks on the relation between disclosure and cost of equity capital in UK. At the same time, they combat the study of Botosan and Plumlee (2002). Without denying the relation between disclosure frequency and volatility, they consider that the Botosan and Plumlee study was too restrictive with respect to the corporative communication. Thus, they structure the communications in two categories: choices of accounting policies and disclosures regarding strategic ventures. Their results were opposed to those of Botosan and Plumlee, showing a negative relation between disclosure frequency and cost of equity capital. In addition, the companies that chose aggressive accounting policies encounter a higher cost of equity capital than the companies with more conservative policies. The first category however, can decrease the cost of equity capital by an increased disclosure.

From the perspective of investor’s welfare, a recent study of Gao (2010) is remarkable. Starting from the hypothesis that a higher quality disclosure brings a better welfare for investors, the study shows that this relation is valid only in specific circumstances. Developed in a production economy, with perfect competition between investors, the model proposed by Gao demonstrates three major points: (a) the cost of equity capital increases with the quality of disclosure when the new investments are sufficiently elastic; (b) there are conditions that can negatively affect the welfare of investors; (c) the cost of equity capital can vary in a reverse relation with the investors welfare, while the quality of disclosure changes.


74

Another recent study of Christensen et.al (2010), points out that the great majority of lately research studies that follow the relation between disclosure of financial information and the cost of equity capital are focused on the cost of equity capital subsequent to the information communication, naming it suggestively: the ex post cost of equity capital. The study show that the reduction of the ex post cost of equity capital is compensated by an equal increase of pre posterior cost of equity capital in the period preceding the information communication.

Easley and O’Hara (2004) developed a model of great impact in the financial literature, in which they show that the differences in the structure of information between public and private affect the cost of equity capital. The Easley and O’Hara (EO) study proposes some measures for reducing the cost of equity capital by choosing better accounting treatments, a better following of the company by the analysts and the market microstructure.

The previous two studies were comparatively analyzed by Clich and Lombardi (2011). Practically, the authors are looking on the impact of internal information acquiring in accordance with EO model, which state that the internal transfer of information from public to private leads to an increase in the cost of equity capital. The Christensen model (2010) apprises however that on a fixed acquisition cost of information, the result of EO model is reversed. The authors follow two scenarios: (a) whether the acquisition cost is increasing with precision; (b) if the benefits of private information acquisition allude to more companies. The study conclusion is that the EO model can maintain the results in a model of internal information acquisition.

Botosan and Plumlee (2007) confirm the EO model, and another model proposed by Lambert et.al (2006). Their results confirm the predictions: the cost of equity capital increase with the proportion of the ratio between the set of private and public information; decreases on the informed investors side; and not lastly, decreases with better precision and quality of information.

In the relation between cost of equity capital and financial disclosure, Cheng et.al (2006) introduced another variable: shareholder rights. The study results show that the companies that adopt a strong shareholder rights regime and a high level of financial transparency record a significantly reduced cost of equity capital. In addition, they show that a high level of one of the variable can be canceled by a low level of the other one.


75

4. Effects of other variables on the cost of equity capital The influences over the cost of equity capital were followed by researcher

also from the perspective of other variables. Thus, Ionaşcu et.al (2011) analyzes the relation between the policies of corporate governance and the cost of equity capital on a sample of listed Romanian companies. Starting from the hypothesis launched by Chen et.al (2004), which states that in some of the emerging markets, because of the weak corporate governance, the cost of equity capital is not influenced by the quality of the financial reporting. For the estimation of the cost of equity capital, the authors used one of the dominant models from the Botosan and Plumlee (2005) evaluation, rPEGPREM. The results show that Romanian companies with stronger corporate governance recorded a higher cost of equity capital.

From the perspective of globalization, Stulz (1999) analyzes its impact on the cost of equity capital. The study found a reduction in the cost of equity capital, but not as much as it was expected.

The adoption of the well known Sarbanes – Oxley Act (SOX), characterized by former president Bush as: “the most far-reaching reform of American business practices since the time of Franklin Delano Roosevelt”, raised the attention of many researchers, among whom, Chang, Fernando and Liao (2009). They are the first researchers who investigated the impact of SOX on the perception of earnings in the market, and also on the cost of capital. As known, the SOX role was to reestablish people's confidence in the financial markets, by enhancing the quality and the quantity of the disclosed information. The findings of the study show that after the SOX adoption, the perception improved and the cost of capital decreased. As proxy for cost of capital estimation, the authors used the rPEGPREM model, a state of art model.

In the relation between the financial disclosure and the cost of capital, Cheng et.al (2006) introduced a new variable: shareholder rights. Using one of the models evaluated by Botosan and Plumlee, rPEGPREM, to estimate the cost of equity capital, the findings of the study show that the companies who adopt a strong shareholder rights regime and a high level of financial transparency, achieve a significantly lower cost of equity capital. In addition, a high level recorded by one of the variables (be it increased disclosure, or stronger shareholder rights) can be annulled by a low level of the other.

Very recently, Barth et.al (2011) made a study which analyzes for the first time the relation between the cost of equity capital and the earnings transparency. The study shows that a higher transparency of earnings can be associated with a decrease of the cost of equity capital.


76

5. The impact of adopting IFRS on the cost of equity capital From the accounting perspective, the current interest is related to the impact

of IFRS (International Financial Reporting Standards) adoption on the cost of equity capital. Most research papers from the accounting area start the analysis from the statement of the former chairman of SEC (Securities and Exchange Commission), Arthur Levitt (1998): “the truth is that high quality accounting standards […] reduce the cost of capital”.

Starting from this hypothesis, many research papers tried to test its validity. Although in general the hypothesis can be considered validated, there are cases where the results do not confirm it. As the results of the researchers started to be discrepant, more variables were introduced in the analysis in order to determine a context where the hypothesis can be highly confirmed.

Thus, considering that the decision for adopting IFRS affected many companies that were not planning to use them as standards for financial reporting, the impact of these companies in the studies raised many problems for the researchers. Consequently, most of the studies distinguish in the first place the companies that voluntarily adopted IFRS from those that adopted them mandatorily.

Considering the context in which the IFRS were propelled, most studies focused on the EU area, as the main source of the IFRS phenomenon. Taking into account both the type of adoption, voluntary or mandatory, and the location, numerous studies have used Germany as a raw model, Germany being a country that allowed the voluntary adoption of either IFRS or US-GAAP since 1998. As other countries, for instance UK, did not have such option, some studies used Germany data as a model, then, those data were extrapolated to carry out tests in UK. Such approach was used by Christensen et.al (2007).

Hail and Leuz (2007), in their empirical research, found evidence of a decrease in the cost of equity capital of those companies that mandatorily adopted IFRS. Even if the voluntary adopters achieved smaller benefits in 2005, they had received a good reward during the period preceding the mandatory adoption.

Another group of authors, Daske et.al (2007), evaluated the effects of voluntary adoption of IFRS. As a novelty, the authors were focused on the heterogeneity of the economic consequences, taking into account that companies enjoyed a considerable discretion as concerns the way of adopting IFRS. To illustrate the differences, the firms were classified in two categories: (a) firms that were serious adopters; (b) firms that adopted them just as a label. On average, the study found no evidence of benefits for the voluntary adopters. However, according to their predictions, they found evidence that the serious adopters recorded benefits such as: increased market liquidity and a lower cost of equity


77

capital. For the cost of equity capital estimation, the authors used some of the models evaluated by Botosan and Plumlee (2005).

In an empirical study of Siqi Li (2010), on a sample of 6456 firm- month observations resulted from a number of 1084 EU companies, during the period 1995-2006, the author documented an average decrease in the cost of equity capital of 47 basis points. Furthermore, the study shows that this decrease occurs in the countries with legal strong legal coercion, and behind the reduction there is an increase in disclosure and a comparability improvement. Overall, the study shows that mandatory adoption of IFRS significantly reduces the cost of equity capital and the effects highly depend on the legal coercion system.

Taking advantage of the special case of Germany, Daske (2006) analyzes the cost of capital on a sample of 13000 local GAAP, 4500 IRFS, and 3000 US.GAAP firm-month observations. For the cost of capital estimation, he uses along with other models, the rGLSPREM proxy. Contrary to the expectations, the study cannot confirm a decrease of the cost of capital, either for the companies that voluntary adopted IFRE, or for those that applied US GAAP.

Preiato et al (2009) propose an analytical study of the effect of mandatory IFRS adoption on the analyst’s earnings forecasts in EU and Australia. The research was done on a sample of 53299 firm-month observations, in the period 2002-2007. The study shows a significant decrease in the analysts’ forecast errors and dispersion, in the period subsequent to the mandatory IFRS adoption. As a result, the quality of the financial reporting increases after IFRS adoption. These benefits depend however, as Siqi li also showed, on the legal coercion. Indirectly, the study brings evidence for the reduction of capital cost, and of information asymmetry, as a result of the mandatory IFRS adoption.

On global level, Daske et.al (2008) proposes a study that analyzes the economic consequences of mandatory IFRS adoption on a sample of 26 countries. The main conclusions show that the overall market liquidity increased around the time of IFRS adoption and the cost of capital decreased, but only before the official date of adoption. These consequences appear however in the countries where the companies were motivated to be transparent, and where the legal coercion is strong. Comparing the companies that voluntarily adopted IFRS with those that adopted them mandatorily, the more significant effects occurred, as expected, in the companies that voluntarily adopted IFRS, both in the period when they voluntarily switched to IFRS and in the period when IFRS became mandatory.


78

6. Conclusions This paper proposed a review of the most important current scientific works

that dealt with the cost of equity capital, its role and options for reducing it. There has been considered the role of financial information disclosure in the cost of capital reduction. Distinctions were made between private and public information that influence on the information asymmetry both between investors and the company management and between sellers and buyers of stocks. The paper analyzed, from the accounting research point of view, the impact of IFRS adoption on the cost of equity capital. Most of studies made clear distinction between companies that voluntarily apply IFRS and those that apply them mandatorily.. Most of the reviewed studies show a decrease in the cost of equity capital, especially in the case of voluntary adopters and serious adopters. Although decreases in the cost of capital are recorded also by the mandatory adopters, the reduction is not significant as most of the studies showed, even if some of them showed otherwise.

Acknowledgements: The present paper is issued with the financial support offered by CNCSIS –

UEFISCSU through the project PNCDI II: ID_1840/2008/IDEI II: “The benefits of IFRS adoption: an exploratory research regarding the impact of the internationalization of Romanian accounting on the cost of capital”.

REFERENCES:

1. Barth M., Konchitchki Y., Landsman W.R. (2011). Cost of Capital and Earnings Transparency. Available online: http://papers.ssrn.com/sol3 /papers.cfm?abstract_id=1348245;

2. Botosan C.A., Plumlee M.A.(2005). Assessing Alternative Proxies for the Expected Risk Premium. The Accounting Review, 80, 1, 21-53;

3. Botosan C.A. (2006). Disclosure and the cost of capital: what do we know? Accounting and Business Research, International Accounting Policy Forum, pp. 31-40;

4. Botosan C.A., Plumlee M.A. (2007) Are information Attributes Priced? Available online: http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id= 475222;

5. Chen K.C.W., Chen Z.H., Wei K.C.J. (2004). Disclosure, Corporate Governance, and the Cost of Equity Capital in Emerging Markets, Hong Kong University of Science & Technology, http://www.accountancy.smu. edu.sg/research/seminar/pdf/kevin_chen. pdf;


79

6. Chang H., Fernando G.D., Liao W. (2009). Sarbanes – Oaxley Act, perceived earnings quality and cost of capital. Review of Accounting and Finance, Vol. 8, No, 3, 216-231;

7. Chiapello E., Medjad K., (2009). An unprecedented privatization of mandatory standard-setting: The case of European accounting policy. Critical Perspectives on Accounting, 20, 448-468;

8. Christensen H.B., Lee E., Walker M. (2007). Cross-sectional variation in the economic consequences of international accounting harmonization: The case of mandatory IFRS adoption in UK. International Journal of Accounting, No.42, 341-379;

9. Christensen P.O., de la Rosa. L.E., Feltham G.A. (2010). Information and the Cost of Capital: An Ex Ante Perspective. The Accounting Review, Vol. 85, No.3, 817-848;

10. Daske H. (2006). Economic Benefits of Adopting IFRS or US-GAAP – Have the Expected Costs of Equity Capital really decreased? Journal of Business Finance & Accounting, Vol.33, No 3-4, 329-373;

11. Daske H., Hail L., Leuz C., Verdi R., (2009). Mandatory IFRS Reporting Around the World: Early Evidence on the Economic Consequences. Initiative on Global Markets, The University of Chicago, Working Paper;

12. Daske H., Hail L., Leuz C., Verdi R., (2009). Adopting a Label: Heterogeneity in the Economic Consequences of IFRS Adoptions. Working paper. Available online: http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract id=1502413;

13. Easley D., O’Hara M. (2004). Information and the cost of capital. Journal of Finance, Vol. 59, No.4, 1553-1583;

14. European Commission (EC) (2002), Regulation (EC) No.1606/2002 of the European Parliament and of the Council of 19 July 2002 on the Application of International Accounting Standards, Official Journal L 243, 11/09/2002;

15. Gao P. (2010). Disclosure Quality, Cost of Capital, and Investor Welfare. The Accounting Review, Vol. 85, (1), 1-29;

16. Geitzmann M., Ireland J. (2005). Cost of Capital, Strategic Disclosure and Accounting Choice. Journal of Business Finance & Accounting, Vol. 32, (3-4), 599-634;

17. Gode D., Mohanram P., (2003). Inferring the Cost of Capital using the Ohloson-Juettner Model. Review of Accounting Studies, 8, 399-431;

18. Guay W. Kothari S.P., Shu S., (2011). Properties of implied cost of equity capital using analysts’ forecasts. Australian Journal of Management. Aug.2011, No.34, 2, 125-149;


80

19. Hail L., Leuz C. (2006). International Differences in the Cost of Equity Capital: Do Legal Institutions and Securities Regulation Matter? Wharton Financial Institutions Center. Available Online: http://fic.wharton.upenn.edu /fic/papers/04/0406.pdf;

20. Hail L., Leuz C. (2007). Capital Market Effect of Mandatory IFRS Reporting in the EU: Empirical Evidence. Working Paper. Available online: http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=1511671;

21. Ionaşcu I., Olimid L., Ionaşcu M., Calu D.A. (2011). Efectul politicilor de guvernanţă corporativă asupra reducerii costului capitalului pentru companiile româneşti cotate. Revista Audit Financiar, Nr.2, 12-17;

22. Kosal Ly (2010). Investor relations level and cost of capital: evidence from Japanese firms. Asia –Pacific Journal of Business Administration, Vol.2, No.1, 88-104;

23. Levitt A., (1998). The importance of high quality accounting standards, Accounting Horizons, 12, 79-82;

24. Nekrasov A., Ogneva M. (2011). Using earnings forecasts to simultaneously estimate firm-specific cost of equity and long-term growth. Review of Accounting Studies, Vol.16, No.3, 414-457;

25. Ohlson J., Juettner-Nauroth B. (2003). Expected EPS and EPS Growth as Determinants of Value, Review of Accounting Studies, Vol.10, No 2-3, 349-365;

26. Preiato J., Brown Ph., Tarca A. (2009). IFRS adoption, analysts and institutional setting. Available online: http://www.afaanz.org/openconf/2009 /modules/request.php?module=oc_program&action=view.php&id=66;

27. Siqi Li (2010). Does Mandatory Adoption of International Financial Reporting Standards in the European Union Reduce the Cost of Equity Capital? The Accounting Review, Vol.85, No.2, 607-636;

28. Stulz R. (1999). Globalization of Equity Markets and the Cost of Capital. National Bureau of Economic Research Working Paper No. 7021.


81

METODOLOGII DE ANALIZA SI EVALUARE A

RISCULUI ÎN EXPLOATATIILE AGRICOLE

Conf. univ. dr. Iuliana DOBRE E-mail: [email protected] Academia de Studii Economice Bucuresti

Abstract: Riscul este un fenomen probabilistic asociat tuturor activităţilor economice.

Dimensiunea şi încărcătura decizională pentru diminuarea riscului sunt mai mari în agricultură, având în vedere condiţiile în care are loc obţinerea producţiei. Fie că este vorba de riscul de producţie, generat de factorii naturali sau de riscul economic, influenţat de intervenţiile inerente ale pieţei, in exploatatiile agricole, riscul apare ca o variabilă puţin controlabilă, ceea ce face necesară recurgerea la metodologii de analiza si evaluare a acestuia.

Lucrarea susţine afirmaţia potrivit careia riscul este cu atât mai mic cu cât cunoaşterea tendinţei manifestate de evoluţia anterioară a fenomenelor (producţie, preţ, cerere, ofertă, starea factorilor naturali) este mai analitică şi abordează problema gestionării riscului prin evaluarea acestuia, recurgand la metode, indicatori, modelare matematica. Scopul este de a evidenţia efectele pozitive ale previzionarii utilizând metode şi indicatori specifici, şi de a releva faptul că programarea are, pe lângă rolul de a orienta unitatea agricolă, în ceea ce priveşte modul de alocare a resurselor, prognozarea producţiei, a veniturilor şi cheltuielilor, şi pe acela al previzunii mărimii riscului, prin includerea acestuia în program.

Cuvinte cheie: metodologii, risc, exploatatie agricola, programare, decizii Clasificare JEL: P48, Q10, Q50 Introducere Agricultura se desfăşoară în condiţii de risc ca urmare a influentei

particularităţilor sale şi a unor factori a căror acţiune nefavorabilă poate provoca pagube însemnate. Prin urmare, deciziile, în majoritatea lor, se iau in conditii de risc. Acestea se fundamenteaza pe alegerea acelei variante care ar putea conduce la cel mai favorabil rezultat.


82

Managerii isi asumă un risc atunci cand optează pentru o anumita variantă in procesul de producţie, de comercializare, deoarece, oricât de bune ar fi optiunile privind nivelul productiei la hectar sau al veniturilor (preturi de vanzare ridicate intr-o anumita perioadă de timp poate influenţa atitudinea managerului/ producătorului), apar situatii intamplatoare care nu pot fi nici prevazute, nici controlate (grindina, invazii de insecte, boli la animale).

Evaluarea riscurilor presupune, pentru inceput, analiza acestora, cautand cauzele care au condus la aparitia lor, cu scopul reducerii gradului sau de manifestare. Recurgand la metode si indicatori specifici determinarii riscului, dar si la elemente de programare a activitatii agricole, se pot prevedea formele si efectele riscurilor provocate de diferiti factori, realizandu-se, in acest fel, suportul necesar adaptarii exploataţiilor la aceste fenomene probabilistice.

Material şi metodă de lucru Pentru atingerea obiectivelor studiului s-a recurs la analiza riscului în

agricultură, a conţinutului elementelor necesare identificării şi reducerii acestuia prin programarea activităţii, demersul fiind facilitat de preocupările anterioare ale cercetarii ştiinţifice în domeniu.

S-a recurs la o analiză corelativă şi cauzală în încercarea de a surprinde tendinţele diferitelor tipuri de riscuri din agricultură şi s-au formulat concluzii, apelând la sinteză, acestea constituind premise pentru direcţiile de acţiune menite să contracareze influenţele riscurilor în exploatatiile agricole.

Rezultate si discutii Riscul şi gestionarea sa sunt probleme deosebit de complexe, prezente in

toate tipurile de exploatatii din agricultura, de care depind puternic realizarile acestora. Fie ca este vorba de exploatatii individuale, caracterizate prin productie de autoconsum si mangement empiric, sau de unitati de tip societar, cu productie destinata exclusiv pietei, organizate structural si managerial, activitatea lor se desfasoara, cel mai adesea, in conditii de risc, ceea ce determina ca rezultatele sa poarte amprenta sintagmelor “eventualitate, probabilitate”.

Cercetările în domeniu arata ca activitatea exploatatiilor agricole este influentata de riscuri care provin din diverse surse, acestea constituind criteriul sau suportul declansarii riscurilor (fig. 1). Este usor de inteles ca cea mai mare parte a “starii” exploatatiei este determinata de factorii de mediu, fie el cel ecologic, tehnologic sau economic.


83

Acestia fiind elemente care sustin existenta si functionarea exploatatiei, fac necesara implicarea si exercitarea managementului, in sensul atenuarii efectelor negative (riscuri) generate de factorii purtatori de dezechilibre.

Fig. 1 Determinanti si tipuri de riscuri in exploatatiile agricole

Fiind vorba de activitati agricole, unele desfasurate in camp deschis, cel mai

puternic factor de risc il reprezinta cel ecologic. Acesta poate surveni din fenomene de felul secetei excesive, persistente in timp, care afecteaza terenurile neirigate, sau, dimpotriva, inundatii, ambele avand ca urmare reducerea nivelului si calitatii productiei agricole, in unele cazuri chiar pierderea acesteia.

Cu o anumita intensitate, in functie de tipul de exploatatie si de marimea acesteia, se maifesta riscul tehnologic si economic. Riscul tehnologic este determinat de neaplicarea tehnologiilor moderne şi se întâlneşte în cazul exploatatiilor de tip societar (societate agricola, societate comerciala agricola). Efectele acestui risc constau în creşterea cheltuielilor de productie, cu impact asupra costului pe produs, si, implicit, asupra reducerii profitului unitar si total. In ceea ce priveste riscul economic, acesta este efectul cumulat a trei factori: cantitatea vândută, costul de producţie şi preţul de vânzare. Fiecare din aceşti factori, fiind supuşi restricţiilor generate de variaţiile mediului economic, influenţează rezultatele exploataţiei agricole.

Tipuri de riscuri de productie tehnologice eeconomice

Determinanti principali ai riscurilor

ecologici tehnologici economici

Exploatatii agricole


84

Pe langa cele aratate, sursele de provenenta si riscurile pe care le genereaza si care se manifesta in exploatatiile agricole sunt si de alta natura (fig. 2).

Fig. 2 Surse si riscuri in exploatatiile agricole

Acestora li se adaugă şi alte tipuri de riscuri, cum ar fi riscurile de resurse. Riscurile de resurse apar atunci când disponibilităţile sunt mai mici decât necesităţile, respectiv când resursele sunt limitate cantitativ sau când preţurile lor variază liniar, intensitatea cu care se manifestă acest tip de risc depinzând de provenienţa resurselor, respectiv din agricultură sau din industrie. În exploataţiile agricole, acest risc se manifestă în cazul practicării unor ramuri (activităţi) care necesită aceeiaşi factori de producţie şi în acelaşi timp (ramuri concurente). Producătorul agricol se confruntă cu o problemă decizională de repartizare a factorului, astfel încât nivelul producţiilor sau al profitului pe unitatea care produce să fie optim. Interesează, de asemenea, cheltuielile pe care utilizarea factorului le generează, având în vedere caracterul său variabil şi impactul asupra riscului.

Cele mentionate arata necesitatea interventiei organismelor de management in gestionarea riscurilor, aceasta putand deriva de la utilizarea unor indicatori cu caracter specific de identificare a nivelulului acestora la metode de programare a activitatii, in sensul determinarii celor mai bune combinari intre ramuri, si de dimensionare optima a resurselor (factorilor de productie).

Indicatori şi metode de evaluare a riscului in exploatatiile agricole. Pentru evaluarea riscului se folosesc metode diverse, unele preluate din matematică, cum ar fi cele de analiză probabilistică, altele specifice economiei.

riscuri interne care provin din interiorul exploataţiei ca urmare a activităţilor pe care le desfăşoară; riscuri externe care provin din exteriorul exploataţiei ca urmare a influenţei componentelor mediului; riscuri generatoare de pagube pentru producătorii agricoli (de exemplu riscul semănatului târziu); riscuri generatoare de pagube pentru terţi (care afectează, de exemplu, relaţiile contractuale cu alţi agenţi economici); cu acţiune şi efect imediat; cu acţiune şi efect de durată.

provenienta

consecinte

durata


85

1. Valoarea asteptata Fie: VA (a) = valoarea asteptata a evenimentului a; P(a) = probabilitatea de aparitie a evenimentului a; Atunci: VA (a) = P(a) * E (a), unde: E (a) = efectul aparitie evenimentului a. Astfel, confrom teoriei probabilitatilor, aparitia unui eveniment a este

determinata de: P (a) = m/n, unde: m = numarul cazurilor favorabile avenimentului a; n = numarul cazurilor egal posibile. 2. Speranta matematica se calculeaza ca suma a produsului intre nivelele

posibile ale elementului de risc (de exemplu nivelul productiilor medii posbiile de realizat) si distributia probabilistica a sa.

S(x ) = Ʃ pi* xi, unde xi este variabila pentru care se estimeaza marimea riscului.

3. Marimea riscului se calculeaza cu ajutorul coeficientului de risc:

σi = ∑=

n

i

R1

( - S)2 p, unde:

R = riscul; S = speranţa matematică; p = probabilitatea de apariţie a fenomenului. 4. Coeficientul de risc ri= σ/S Evaluarea riscului se poate face recurgând şi la modelarea matematică.

Aceasta presupune, printre altele, apelarea la teoria jocurilor strategice.1 Aplicarea modelelor jocurilor strategice în procesul decizional din exploataţiile agricole trebuie să ţină seama de particularităţile acestora, plecand de la certitudinea aparitiei si manifestarii factorilor de risc. În acest scop, se utilizează o serie de informaţii statistice corespunzătoare elementului de risc asupra caruia se fac calcule probabilistice. In cazul factorilor naturali (acestia influentand in cea mai mare masura rezultatele de productie ale unei exploatatii), probabilitatea de a afla, cu o mai mare exactitate, starea lor, este cu atât mai mare cu cât baza de informaţii privind observaţiile făcute în timp este mai vastă.

1 Rusu, Elisabeta, 2001, Decizii optime în management, prin metode ale cercetării operaţionale, Ed. Economică, Bucureşti.


86

Avand datele necesare, se trece la construirea matricei decizionale si la calculul alternativelor, multimea acestora definind modul de comportare a stărilor naturii.

Matricea cuprinde: a) alternativele posibile, notate cu A1, A2, ..., Ai..., Am, unde, i = 1, 2, 3, ..., m b) stările naturii notate cu N1, N2, ..., Nj, ..., Nn, unde, j = 1, 2, 3, ..., n.

La intersecţia fiecărei linii cu coloana se trec rezultatele, matricea purtând denumirea de “matrice a rezultatelor” (tabelul 1).

Tabelul 1. Matricea rezultatelor

Stări ale naturii

Alternative N1 N2 ... Nj ... Nn

A1 R11 R12 ... R1j ... R1n A2 R21 R22 ... R2j ... R2n Ai Ri1 Ri2 ... Rij ... Rin Am Rm1 Rm2 ... Rmj ... Rmn

La intersecţia liniei Ai cu coloana Nj se află Rij, care reprezintă rezultatul

alternativei Ai în condiţiile apariţiei stării naturii Nj. Relaţiile care există în matrice se pot scrie în forma generală astfel: Rij = f (Ai, Nj). În matrice, rezultatele sau consecinţele pot fi exprimate în unităţi fizice sau valorice. Posibilitatea de a prevedea apariţia lui Nj este în funcţie de nivelul de cunoaştere a sistemului de factori necontrolabili, de faptul dacă există, în general, un mare număr de precedente şi un volum abundent de date. În acest caz, probabilitatea de apariţie a unei anumite stări a naturii Nj, se notează cu Pj. Deoarece există o probabilitate pentru fiecare din stările naturii, suma probabilităţilor tuturor stărilor naturii este egală cu unitatea, conform relaţiei P 1j

j 1=∑ = .

Stabilirea alternativei optime se face recurgnd la speranta matematica, calculata dupa formula prezentata anterior. In functie de criteriul de optimizat, respectiv maximizarea profitului sau minimizarea cheltuielilor, varianta optima va fi aceea careia ii va corespunde cel mai mare nivel al valorii sperantei matematice, in cazul profitului, si valoarea minima, in cazul cheltuielilor.

Asa cum am mentionat anterior, exista situatii specifice ramurilor de productie concurente, care necesita decizii privind repartizarea unor factori a caror cantitate este limitata. Optimizarea unui astfel de proces va reduce din intensitatea riscului de productie. Studierea repartizării optime a unui factor de producţie aflat în cantitate limitată, pentru mai multe produse, se face recurgând la funcţii de producţie de tip monofactorial.


87

Folosind funcţia tehnică şi pe cea economică, se va stabili nivelul maxim de distribuţie a factorului pe culturi, care determină cele mai bune rezultate de producţie şi economice1.

În cazul producţiei vegetale, dispunând de date experimentale privind nivelurile producţiilor pe hectar corespunzătoare diferitelor cantităţi de factor alocate culturilor, funcţiile care rezultă din reprezentarea grafică într-un sistem de axe XOY sunt de forma:

Y1 = a1 + b1x1 + c1x12

Y2 = a2 + b2x1 + c2x12

yj = aj + bjxj + cjxj

2 Ym = am + bmxm + cmxm

2

Repartizarea optimă a factorului xm necesită respectarea următoarelor relaţii: 1. 2.

Simbolurile au următoarele semnificaţii: −⋅ myyyy xdpxdp

mm/,...,/ 111

productivitatea marginală valorică a culturii m;

xi = cantitatea din factor care va reveni culturii i (i = m,1 ); y1, ..., yj = producţiile fizice totale pe unitatea care produce (ha) la cultura j (j = m,1 ); s1, s2…..,sm = suprafaţa culturii 1….m; D = disponibilul de factor (xm).

După determinarea cantităţii de factor ce revine pe o cultură, se face analiza funcţiilor de producţie monofactoriale, studiind punctele de extrem (de maxim sau de minim).

Alaturi de cele aratate, gestionarea riscurilor exploatatiilor agricole presupun apelarea si la alte elemente de previzionare. Aplicarea modelelor de programare liniara pentru determinarea celei mai bune variante de structuri de productie poate reduce din riscurile ecologice si economice. Aflarea acelei combinatii de culturi si/sau specii de animale in conditiile unor factori restrictivi (de risc) este rezultatul nu numai al cercetarii operationale, ci si un efort al decidentilor. “Aplecarea” spre cunoasterea fenomenelor probabilisice reprezinta o conditie pentru diminuarea efectelor negative ale unora dintre acestea si un suport pentru cresterea performantei economico-ecologice a exploatatiilor agricole.

1 Voicu, R., Dobre, Iuliana, 2003, Organizarea si strategia dezvoltarii unitatilor agricole, Ed. ASE, Bucuresti.

Dsxsxsx

ctxdpxdpxdp

mm

myyyyyy mm

=+++

=⋅=⋅=⋅

...

/....//

2211

21 2211


88

Concluzii 1. Riscurile nu sunt elemente abstracte, ele apar si se manifesta, avand influente,

de multe ori, decisive asupra economiei exploatatiilor agricole. 2. Factorii de risc si rezultatul lor exista in toate tipurile de exploatatii din

agricultura, insa gradul de percepere este mult mai mare in exploatatiile de tip societar, care produc pentru piata.

3. Reducerea riscului necesita directii de actiune, tinand de aplicarea unor metodologii recunoscute in literatura de specialitate.

4. Este nevoie de interventii manageriale care, prin cunoastere, sa contribuie la anticiparea fenomenelor probabilistice, naturale, tehnologice, de piata etc.

Această lucrare a fost cofinantata din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, proiect numărul POSDRU/89/1.5/S/56287 „Programe postdoctorale în avangarda cercetării de excelentă în tehnologiile societătii informationale si dezvoltarea de produse si procese inovative”, partener Academia de Studii Economice din Bucuresti – Centrul de Cercetări Analize si Politici Regionale.

BIBLIOGRAFIE 1. Ciobanu, Gh., Tiganescu, E., Cercetari operationale cu aplicatii in economie:

optimizari liniare, Ed. ASE, Bucuresti, 2002. 2. Gheorghiţă, M., Modelarea şi simularea proceselor economice, Ed. ASE,

Bucureşti, 2001. 3. Piciu, Gabriela, Cornelia, Decizii financiare în condiţii de risc, Vol.

Managementul riscului şi incertitudinii in activitatea economică şi socială, Ed. Performantica, Iaşi, 2007.

4. Rusu, Elisabeta, Deciziii optime în management, prin metode ale cercetării operaţionale, Ed. Economică, Bucureşti, 2001.

5. Voicu, R., Bran, Mariana, Dobre, Iuliana, Functoning of ecological criterion in sustainable development of agriculture, Conferinta internationala Performanta ecologica intr-o economie competitiva, ASE Bucuresti, 11-12 noiembrie 2010.

6. Voicu, R., Dobre, Iuliana, Managementul riscurilor în exploataţiile agricole, Simpozionul ştiinţific internaţional Evaluarea şi gestionarea riscurilor ecologice, Ed. ASE, Bucuareşti, 2006, pag. 218, ISBN (10) 473-594-873-7, ISBN (13) 978-973-594-873-3.

7. Voicu, R., Dobre, Iuliana, Organizarea si strategia dezvoltarii unitatilor agricole, Ed. ASE, Bucuresti, 2003.


89

METHODOLOGIES FOR ANALYSIS AND EVALUATION

OF RISK IN AGRICULTURAL EXPLOITATIONS PhD, Associate Professor Iuliana DOBRE E-mail: [email protected] Academy of Economic Studies Bucharest

Abstract: Risk is a probabilistic phenomena associated with all economic activities.

Size and charge decisions to reduce risk is greater in agriculture, given the conditions in which the production is obtained. Whether is about the risk of production, caused by natural or economic risk factors, influenced by the inherent market interventions, in agricultural exploitations the risk appears to be least controllable variable, making it necessary to use methodology for its analysis and evaluation.

This paper supports the assertion that the risk is even lower as the knowledge from the past tendencies of phenomena (production, price, demand, supply, state natural factors) is more analytical and addresses the issue risk management by its evaluation, turning to methods, indicators, mathematical modeling.

The aim is to highlight the positive effects of prevision, using the specific methods and indicators, and to reveal that programming has, in addition to the direct role to guide agricultural unit in respect of the allocation of resources, prevision production, income and expenditure, the role to prevision size of risk, through its inclusion in the program

Keywords: methodologies, risks, agricultural exploitations, programming, decisions

JEL Classification: P48, Q10, Q50

Introduction Agriculture is conducted under conditions of risk as a result of its

particularities and of the influence of factors whose an unfavorable action may cause significant damage.


90

Consequently, decisions, most of them, are taken in hazardous conditions. It is based on the choice of alternatives that could lead to more favorable results.

Managers take a risk when opting for a certain variant in the production process, trading, because any good are options regarding the level of production per hectare and income per hectare (higher selling prices in a certain period of time can influence the attitude manager / producer), there are situations that can not be accidental or planned, or controlled (hail, plagues of insects, diseases in animals).

Risk evaluation involves, first, analysis, searching for the causes that led to their appearance in order to reduce the degree to manifestation of it.

Resorting to methods and specific indicators to determine risk, but also the programming elements of agricultural activity may provide the forms and effects caused by different risk factors, achieving in this way, the necessary support to adapt of exploitations to these probabilistic phenomena.

Material and method of working For to achieve the objectives of this study was used analysis of risk in

agriculture, the content of the elements necessary to identify and reduce it through programming of activities, the approach being eased by the previous concerns of scientific research.

Has resorted to a correlative and causal analysis in an attempt to capture the trends of various types of risks in agriculture and were made conclusions, using the synthesis, these being premises for courses of action to mitigate risks influences in agricultural exploitations.

RESULTS AND DISCUSSIONS Risk and its management are very complex issues, present in all types of

agricultural exploitations, which depend heavily on their achievements. Be it to the individual exploitations, characterized by self-consumption production and empirical management or units by society type, with production exclusively for the market and the structural and managerial organization, their activities are to most often runs in hazardous conditions, which determine as the results to wear mark phrases “eventuality, probability”.

The researches in this field show that the activity of agricultural exploitations is influenced by risks which come from various sources, these being the criterion and support of risks outburst (figure 1). It is easy to understand that most part of the “state” exploitations is determined by environmental factors, be he


91

ecological, technological or economic. These being elements which support the existence and functioning of the exploitations, made necessary implication and exercise of management, in sense of mitigating the negative effects (risks), generated by factors imbalances carriers.

Fig. 1 Determinants and types of risks in agricultural exploitations

With regard to agricultural activities, some conducted in open field, the most

stronger risk factor is the ecological. This can arise from phenomena like excessive drought, persistent over time, which affects non-irrigated land, or on the contrary, floods, both having as result in reducing of level and quality of agricultural production, in some cases even lost of it.

With a certain intensity, depending on the type of exploitations and its size, is manifest technological and economic risk. Technological risk is determined by the failure of modern technology and is meet in case of exploitations to society type (agricultural society, commercial society). The effects of this risk consist in increasing production expenditure, with impact on product cost, and thus on reducing unit and total profit. In terms of economic risk, it is the cumulative effect of three factors: quantity sold, production cost and selling price. Each of these factors, being a subject to restrictions resulting from changes in economic environment, influence the results of agricultural exploitations.

Types of risks of production technological eeconomical

Main determinants of risks

ecological technologial economical

Agricultural exploitations


92

Besides the show, sources of origin and the risks they generate and that are manifested in agricultural exploitations are and other nature (figure 2).

Fig. 2 Sources and risks in agricultural exploitations

Also included are other types of risks such as resources risks. These appears when the availability are less than needs, respectively when resources are limited quantitative or when their prices varies linear, the intensity with which this is manifest, this type of risk depending on the source of resources, respectively agriculture and industry. In agricultural exploitations, the risk is manifested in case practice of branches (activities) that require the same factors of production and at the same time (concurrent branches).

The producers is faces with a decisional problem to allocating of factor, so the productions level or of profit per unit production to be optimal. Interested, also, the expenditures that use the factor it generates, given its variable nature and impact of the risk.

The mentioned show the need for management intervention in risk, it can derive from the use of indicators to identify the specific nature of their activity level to programming methods, in sense of determining the best combinations between branches, and the optimal sizing resources (production factors).

Indicators and methods from evaluation uf risk in agricultural exploitations. For risk evaluation are used different methods, some taken from mathematics such as probability analysis, other specifically, economy.

provenience

consequences

period

internal risks which come from exploitation as a result of their activities; external risks which come from outside of exploitation as a result of influence of environmental components; risks generating losses for producers (risk of later sowing); risks generating losses for others (affecting, for example, contractual relationships with other businesses); risks with immediate action and effect; risks with action and lasting effect.


93

1. Expected value Be: VA (a) = expected value of event P (a) = probability of the event a So: VA (a) = P(a) * E (a), where: E (a) = effect of the event a According to probability theory, the occurrence of an event is determined by: P (a) = m / n, where: m = number of cases favorable of event a; n = number of cases equally possible. 2. Hope math is calculated as the sum of the product between possible levels

of the element of risk (possible to achieve average production level) and its probability distribution. S (x) = Σ pi * xi, where: xi is a variable for which estimates the size of the risk.

3. Size of risk is calculated using the coefficient of risk:

σi = ∑=

n

i

R1

( - S) 2 p, where:

R = risk; S = mathematical expectation; p = the probability of occurrence of the phenomenon. 4. Coefficient of risk ri = σ / S Risk evaluation can be done using mathematic modeling. This means,

among other things, resorting to strategic game theory1. Applying models of strategic games in decision-process from agricultural

exploitations should take into account their specific features, starting from the certainty of the event occurrence and manifest risk factors.. For this purpose, they use a series of statistical information proper of risk element on which is made probabilistic calculation.

In case of natural factors (these having the most influence on fhe production results of agricultural exploitations), the probability to find, exactly, the state of them, is with so greater, with so base of information, on observations made in time, are large.

1 Rusu, Elisabeta, Decizii optime în management, prin metode ale cercetării operaţionale, Ed. Economică, Bucureşti, 2001.


94

Having the necessary data is pass to elaborating of a decisional matrix and to the calculation of alternatives, their multitude defining the behaviour of nature state.

The matrix includes: a. alternatives, denoted as A1, A2, ..., Ai ..., I, in which i = 1, 2, 3, ..., m; b. states of nature denoted by N1, N2, ..., Nj, ..., Nn, where, j = 1, 2, 3, ..., n. At the intersection each lines with column pass results, matrix bearing the

name of the matrix results (table 1).

Table 1. Results matrix

States of nature

Alternative N1 N2 ... Nj ... Nn

A1 R11 R12 ... R1j ... R1n A2 R21 R22 ... R2j ... R2n Ai Ri1 Ri2 ... Rij ... Rin Am Rm1 Rm2 ... Rmj ... Rmn

At the intersection line Ai with the column Nj are Rij which is the result of

alternative Ai in conditions appearance of natural state Nj. The relationships that exist in the matrix can be written in general form as follows: Rij = f (Ai, Nj). In the matrix, the results or consequences can be expressed in physical or value.

The possibility to predict the occurrence of Nj is depending to the level of knowledge of the system uncontrollable factors, on whether there, is generally a large number of precedents and an abundant amount of data.

In this case, the probability of a certain state of nature Nj, is denoted by Pj. Since there is a probability for each state of nature, the sum of probabilities of all states of nature is equal to the unit according to the relation:

P 1jj 1=∑ =

Establishing best alternative is made to use hope math, calculated by the formula presented above. Depending on the criterion to be optimized, that maximize profit or minimize costs, the best option would be one that will match the highest level of expectancy value math, for profit, and the minimum value, for expenditure.

As mentioned above, there are specific situations that require competing branches of production decisions on the allocation of factors whose quantity is limited. Optimization of such a process will reduce the risk of production intensity. Studying the optimal allocation of production factors found in limited quantities for multiple products, is using the monofactorial type production functions.


95

Using technical and economic function, it will set the maximum distribution of crop factor, which determines the best production and economic results. For vegetable production, with its experimental data on production levels per hectare allocated to the different amounts of crop factor, resulting in graphical functions in a system of axes xoy are like1. Y1 = a1 + b1x1 + c1x1

2 Y2 = a2 + b2x1 + c2x1

2 yj = aj + bjxj + cjxj

2

Ym = am + bmxm + cmxm2

Xm optimal distribution factor requires the following relations:

1. 2.

Symbols have the following meanings −⋅ myyyy xdpxdp

mm/,...,/ 111

value marginale productivity of crop m;

xi = quantity of factor returns crop I I; y1, ..., yj = average production (ha) to crop j (j = m,1 ); s1, s2…..,sm –area crop 1….m; D = availability factor (xm).

After determination of quantity of factor which returns to one culture is made analysis of production functions, to type monofactorial, studying extreme points (maximum or minimum).

Along with the show, managing risks in agricultural exploitations implies and using other elements for prevision. Application of linear programming models for determining the best variants of the structure of production may reduce the ecological and economic risks. Finding that combine crop and / or animal species in terms of restrictive factors (risk) is the result not only of operational research, but also an effort by the makers.“Bending” at knowledge of probabilistic phenomena is a condition for reducing of negative effects and a support for increase of economic and ecological performance of agricultural exploitations. 1Voicu, R., Dobre, Iuliana, Organizarea si strategia dezvoltarii unitatilor agricole, Ed. ASE, Bucuresti, 2003.

Dsxsxsx

ctxdpxdpxdp

mm

myyyyyy mm

=+++

=⋅=⋅=⋅

...

/....//

2211

21 2211


96

Conclusions 1. Risks are not abstract elements, they appear and manifest, having, often,

influence decisive on the economy of agricultural exploitations. 2. Risk factors and their results exist in all types of agricultural exploitations,

but the degree of perception is much higher in exploitations by type society, which producing for the market.

3. Reducing the risk requires actions, taking the application of recognized methodology in the literature.

4. Is needed to managerial intervention which, through knowledge, to contribute to predict probabilistic phenomena, natural, technological, market etc.

This work was cofinanced from the European Social Fund through Sectoral Operational Programme Human Resources Development 2007-2013, project number POSDRU/89/1.5/S/56287 „Postdoctoral research programs at the forefront of excellence in Information Society technologies and developing products and innovative processes”, partner Bucharest Academy of Economic Studies – Research Center for “Analysis and Regional Policies”

BIBLIOGRAFY 1. Ciobanu, Gh., Tiganescu, E., Cercetari operationale cu aplicatii in

economie : optimizari liniare, Ed. ASE, Bucuresti, 2002. 2. Gheorghiţă, M., Modelarea şi simularea proceselor economice, Ed. ASE,

Bucureşti, 2001. 3. Piciu, Gabriela, Cornelia, Decizii financiare în condiţii de risc, Vol.

Managementul riscului şi incertitudinii in activitatea economică şi socială, Ed. Performantica, Iaşi, 2007.

4. Rusu, Elisabeta, Deciziii optime în management, prin metode ale cercetării operaţionale, Ed. Economică, Bucureşti, 2001.

5. Voicu, R., Bran, Mariana, Dobre, Iuliana, Functoning of ecological criterion in sustainable development of agriculture, Conferinta internationala Performanta ecologica intr-o economie competitiva, ASE Bucuresti, 11-12 noiembrie 2010.

6. Voicu, R., Dobre, Iuliana, Managementul riscurilor în exploataţiile agricole, Simpozionul ştiinţific internaţional Evaluarea şi gestionarea riscurilor ecologice, Ed. ASE, Bucuareşti, 2006, pag. 218, ISBN (10) 473-594-873-7, ISBN (13) 978-973-594-873-3.

7. Voicu, R., Dobre, Iuliana, Organizarea si strategia dezvoltarii unitatilor agricole, Ed. ASE, Bucuresti, 2003.


97

DIFICULTĂŢI PRIVIND ABSORBŢIA FONDURILOR

STRUCTURALE ŞI DE COEZIUNE ÎN ROMÂNIA

Lector dr. Meral KAGITCI E_mail: [email protected] Universitatea “Athenaeum”, Bucureşti

Abstract: Absorbţia fondurilor structurale şi a celor de coeziune este una dintre cele

mai dezbătute probleme la ora actuală în UE în ceea ce priveşte gestionarea macroeconomică şi dezvoltarea financiară a Statelor Membre. Această direcţie duce la dezvoltarea unor fonduri şi a tuturor politicilor structurale şi de coeziune care să asigure ajustarea structurală şi armonizarea operaţiunilor de omogenizare şi susţinere a standardelor economice ale Statelor Membre. Bugetele de stat trebuie să fie modificate şi structurate pentru a asigura cofinanţarea proiectelor pentru care se va aplica, şi de asemenea, punerea în aplicare a unei creşteri sustenabile prin alocarea şi absorbţia fondurilor trebuie avută în vedere.

Cuvinte cheie: fonduri structurale, politica de coeziune, rata de absorbţie, programe operaţionale.

Clasificarea Jel: E22, G31, H12, H19, H43.

Introducere În ceea ce priveşte datele puse la dispoziţie de către Comisia Europeană, din

totalul fondurilor acordate doar 10% sunt concentrate pe partea de coeziune. Acest lucru se datorează în principal faptului că accentul se pune pe ajutorul reciproc şi solidaritate, urmărindu-se cum poate fi economia gândită mai bine şi cum ar putea aceasta funcţiona într-un mod mai flexibil. În actuala dezbatere privind criza europeană, o atenţie insuficientă este acordată posibilităţii de utilizare a resurselor imense ale fondurilor structurale şi de coeziune pentru gestionarea şi soluţionarea crizelor.

1. Politica de coeziune Fondurile structurale europene reprezintă o posibilitate de stimulare a

economiei în vederea unei redresări susţinute. Băncile care caută oportunităţi de investiţii , pe de-o parte ar putea beneficia de aceste fonduri, căci ele pot profita de o recuperare a investiţiilor şi a creşterii, care va determina creşterea cererii pentru


98

credite în toate sectoarele, iar pe de altă parte, la nivel microeconomic, băncile pot contribui direct la finanţarea proiectelor eligibile pentru fonduri UE. În ceea ce priveşte prefinanţarea şi cofinanţarea în absorbţia fondurilor UE, accentul acestei lucrări este pus pe rolul băncilor şi modul în care puterea lor influenţează o mai bună absorbţie a acestor fonduri. Acest lucru este valabil atât pentru funcţiile din segmentul administrativ şi de monitorizare cât şi pentru funcţiile de selecţie a proiectelor. Există trei obiective în cadrul politicii de coeziune 2007-2013: convergenţă, competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă, precum şi cooperare teritorială. Pentru perioada 2007-2013 Uniunea Europeană a pus la dispoziţia Noilor State Membre 178 miliarde EUR (aproximativ 19% total PIB2010, a se vedea tabelul 1) concentrate în trei instrumente diferite:

• Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), care finanţează: (i) ajutoare directe pentru investiţiile în întreprinderi (în special IMM-uri) pentru a crea locuri de muncă durabile; (ii) infrastructuri legate în special de cercetare şi inovare, telecomunicaţii, mediu, energie şi transport; (iii) instrumente financiare (fonduri de capital de risc, fondurile de dezvoltare locală, etc.) pentru a sprijini dezvoltarea regională şi locală şi pentru a favoriza cooperarea între oraşe şi regiuni; (iv) măsuri de asistenţă tehnică.

• Fondul Social European (FSE), care urmăreşte să îmbunătăţească ocuparea forţei de muncă prin sprijinirea acţiunilor în următoarele domenii:

(i) de adaptare a lucrătorilor şi a întreprinderilor prin intermediul unor programe de învăţare continuă şi organizaţiile de lucru inovatoare; (ii) accesul la încadrarea în muncă pentru solicitanţii de locuri de muncă, a şomerilor, femeilor şi a emigranţilor; (iii) integrarea socială a persoanelor dezavantajate şi combaterea discriminării pe piaţa muncii şi (iv) consolidarea capitalului uman prin reforma sistemelor de învăţământ.

• Fondul de coeziune (FC) este destinat Statelor Membre al căror venit naţional brut pe cap de locuitor este mai mic de 90% din media comunitară (aceasta include toate cele zece Noi State Membre) şi activităţile financiare din următoarele categorii:

(i) reţelele transeuropene de transport; (ii) mediu, inclusiv energia regenerabilă, transportul feroviar şi public.


99

2. Aspecte europene privind absorbţia fondurilor structurale şi de coeziune

Chiar dacă există sume mari de fonduri disponibile pentru Statele Membre – în special pentru cele din Europa Centrală şi de Est – deficienţele de absorbţie sunt mai mult decât evidente în România şi Bulgaria, cu doar 13% şi, respectiv 15%, iar gradul de absorbţie a fondurilor din FEDR, FSE şi FC, în perspectivele financiare 2007-2013 a fost mobilizat. Aceste rate de absorbţie sunt, în realitate, chiar mai mici, odată cu deducerea plăţilor de avans în numerar atingând un nivel de 3% şi respectiv 5% în cele două ţări. Datorită faptului că pentru perioada 2007-2009 avansurile în numerar plătite au fost necondiţionate şi nu au legătură cu punerea în aplicare a progresului proiectelor individuale, aceste cifre arată un progres mai bun în acest tip de implementare a proiectului.

Întârzierile absorbţiei pentru UE27 în perioada 2007-2013 se datorează faptului că acest cadru financiar multianual este convenit într-o etapă ulterioară, şi acest lucru a dus la întârzieri de negociere a cadrelor naţionale strategice de referinţă şi a Programelor Operaţionale. Dintre aceste programe cele mai multe au fost adoptate în 2007 şi doar câteva, la sfârşitul anului 2007. Şi în aceşti termeni, ţinând cont, de asemenea, şi de natura politicii, primul an al programului va fi cert caracterizat printr-o absorbţie lentă.


100

Mai mult decât atât, datorită începutului întârziat al programelor în perioada 2007-2013 a fost, este şi va fi, influenţat de criza economică şi financiară.

Utilizarea acestor fonduri nu se concentrează în prezent pe resursele de gestionare şi soluţionare a crizei financiare actuale. Ele ar putea fi utilizate pentru: i) contrabalansarea impactului recesiunii asupra consolidării fiscale, dacă ţările respective au beneficiat de asistenţă financiară şi sunt, astfel, sub condiţii stricte (de exemplu Grecia, Ungaria, Letonia şi România), sau contrabalansarea doar pentru a evita utilizarea de asistenţă financiară (de exemplu, Portugalia şi Spania); ii) păstrarea la un nivel constant a investiţiilor publice în infrastructură, capital uman şi de cercetare, având ca rezultat o creştere a producţiei potenţiale, precum şi concentrându-se şi promovând reformele structurale în ţările care sunt sub condiţii stricte.

În prezent, fondurile structurale şi de coeziune au fost subestimate şi, astfel, numerele atribuite acestora sunt lipsite de relevanţă. În acelaşi timp, fondurile nu au fost utilizate la un potenţial deplin din cauza unor probleme de guvernare. Pe baza datelor empirice, efectele pozitive ale transferurilor UE sunt slabe. Acest lucru nu înseamnă neapărat că datele sunt prea mici pentru face o diferenţă, dar poate că se datorează absorbţiei defectuoase şi slabe de către statele membre. Această lucrare scoate în evidenţă necesitatea evidentă ca guvernarea Fondurilor Structurale şi de Coeziune trebuie să fie modificată prin revizuirea obiectivelor şi metodelor de livrare. În acelaşi timp, pentru anumite proiecte fondurile ar trebui să fie supravegheate direct de către Comisia Europeană, cu sprijinul unei agenţii executive în vremuri de criză.

Există o sumă totală de 348 miliarde EUR, în temeiul articolului 1B din bugetul UE, care este pusă la dispoziţia statelor membre de către CFM pentru perioada 2007–2013. Aceasta reprezintă un procent de 2,8 din PIB-ul UE, în medie, circa 0,4% pentru fiecare an perioada 2007–2013. Astfel din cauza dimensiunii lor, fondurile UE nu sunt un instrument puternic pentru alocarea de resurse, cum este de exemplu bugetul naţional al unui stat federal. Dar această comparaţie nu este valabilă, în primul rând din cauza faptului că UE nu este un sistem federal într-u totul, şi în al doilea rând deoarece sprijinul pentru coeziune a UE este reprezentat de o sumă mare în comparaţie cu unele pachete de salvare( cum ar fi pentru Grecia sau Irlanda – 110 miliarde de EUR , respectiv 85 miliarde EUR. Datorită naturii sale, sprijinul Planului Marshall din perioada 1948-1951 a reprezentat doar 2% din totalul PIB-ul ţării ce a primit acest ajutor şi a fost mecanismul de declanşare în modificarea mediul economiei politice şi de a face, astfel, o contribuţie semnificativă la creşterea ţărilor vest-europene.


101

Fondurile structurale şi de coeziune pot avea un impact mai mare asupra creşterii economice şi a convergenţei, peste valoarea lor nominală în cazul în care obiectivele şi livrarea lor sunt restabilite. Pe baza acordului asupra Programelor Operaţionale (PO), toate fondurile sunt pre-alocate pentru fiecare ţară în funcţie de economia, de populaţia şi de suprafaţa acesteia.

Rata slabă şi lentă de absorbţie a fondurilor UE este cea mai mare problemă a oricărei ţări şi se reflectă prin dezvoltarea de credite de angajament şi plăţi realizate (de exemplu, reste à liquider sau RAL). Există 134 miliarde EUR, necontractate din totalul de 270 miliarde EUR alocate pentru perioada 2007 – 2013 pentru UE27. Comparativ cu perioada 2000–2006, rata de absorbţie este în mod clar mai lentă cu aparente întârzieri de un an şi acest lucru se datorează: i) regulii de relaxare n+2 din 2007, care a fost de ajutor ţărilor pentru a nu presiona planificarea şi punerea în aplicare a proiectelor finanţate de UE; ii) faptului că, în temeiul principiului de co-finanţarea un procent de 20% din costurile totale ale proiectelor trebuie să fie asigurat prin intermediul resurselor interne. În trecutul nu foarte îndepărtat, UE nu a acordat nici un interes semnificativ pentru efectele macroeconomice atunci când a fost vorba de fondurile de dezvoltare. În prezent, din cauza faptului că partea de sud a zonei euro se confruntă cu dificultăţi şi este nevoie de instrumente de politici pentru revigorarea mediului economic, această abordare nu mai este adecvată. De asemenea, sume mari de fonduri structurale şi de coeziune neutilizate, pe care unele ţări din UE le au la dispoziţia lor, ar trebui să fie utilizate în cadrul temporar 2011-2013 al Fondului European de Redresare Economică (FERE). Aceste fonduri ar putea fi administrate de către Comisia Europeană prin sprijinul unei agenţii executive similare cu Agenţia Executivă Trans-Europeană a Reţelelor de Transport. Chiar dacă există o menţiune a unui grad mai ridicat de absorbţie pentru fondurile UE în cadrul programelor de ajustare din Grecia, Letonia şi România acest lucru nu este suficient pentru a asigura creşterea economică dorită.

3. Aspecte privind fondurile structurale Comunitatea Europeană prevede că politica de „coeziune a fost recunoscută

ca un instrument-cheie la nivel comunitar, ce contribuie la punerea în aplicare a strategiei pentru creştere şi realizarea locurilor de muncă – nu doar pentru că reprezintă o treime din bugetul comunitar, dar şi pentru că strategiile concepute la nivel local şi regional trebuie să formeze, de asemenea, parte integrantă celor 33 de părţi din efortul de a promova creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă.


102

Rolul IMM-urilor, necesitatea de a raspunde cerintelor locale abilitate, importanţa grupărilor şi necesitatea de centre locale de inovare sunt de aşa natură încât, în multe cazuri, de asemenea, strategiile trebuie să fie construite de jos, la nivel regional şi local”. Al patrulea raport privind formularul de coeziune economică şi socială 2007, arată estimările preliminare pentru perioada 2000-2013, care sugerează o creştere a PIB-ului în comparaţie cu un scenariu de referinţă, fără politică de coeziune, de aproximativ 3,5% în Grecia, şi 3,1% în Portugalia şi cele mari pentru noile state membre (2004–2013): 9% în Republica Cehă şi Letonia, 8,5% în Lituania şi Estonia, 7,5% în România, 6% în Bulgaria şi Slovacia şi 5,5% în Polonia. În plus, se estimează ca până în 2015 aproximativ de 2 milioane de locuri de muncă suplimentare vor fi generate ca urmare a acestor niveluri de investiţii.

Potrivit unuia din Raporturile Comisiei Europene privind gestiunea bugetară şi financiară – Exerciţiul financiar 2003, principalele Fonduri Structurale Europene sunt după cum urmează: (i) Cel mai mare dintre cele patru fonduri structurale este Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), care este axat pe monitorizarea financiară a activităţilor de dezvoltare regională şi corectarea dezechilibrelor regionale. Cel mai frecvent este direcţionat spre resurse pentru infrastructură de transporturi „serioase” dar în acelaşi timp este legat şi de alte investiţii ce creează profit (pentru a ajuta IMM-urile). (ii) Fondul Social European (FSE) este menit pentru piaţa forţei de muncă, încurajarea mobilităţii în rândul factorilor de producţie umani şi finanţarea diverselor forme de instruire şi dezvoltarea forţei de muncă. (iii) EAFFG care se ocupă cu probleme în politica agrară, dar în prezent acest fond se concentrează cu egalizarea diferenţelor regionale în producţia agricolă (Departamentul de Orientare, cum mai este numit). (iv) Dintre cele patru fonduri, cele prezentate mai sus sunt cunoscute sub numele de fonduri structurale tradiţionale. Al patrulea fondul este Instrumentul financiar pentru Orientarea Pescuitului (IFOP), cu jurisdicţie asupra pescăriilor din interiorul UE.

Fondul de Coeziune (FC) a fost stabilit pentru a realiza coeziunea socială şi economică în interiorul Uniunii Europene. Astfel, acest fond este destinat doar ajutorării statelor membre care au VNB pe cap de locuitor mai mic de 90%. A fost acordat Greciei, Irlandei, Portugaliei şi Spaniei înainte de extinderea din 2004. Cea mai mare parte a acestui fond este concentrată spre transportul şi protecţia mediului.


103

În comparaţie cu resursele din fondurile structurale, care sunt complementare, resursele fondului de coeziune sunt condiţionate. Acest lucru înseamnă că, odată ce un stat membru a trecut de 90% din VNB pe cap de locuitor nu mai are dreptul de a primi aceste fonduri. Promovarea de inginerie financiară pentru start-up-uri şi microîntreprinderi a fost făcută prin combinarea acestor mecanisme financiare, cu asistenţă tehnică, granturi, subvenţii non-granturi cum ar fi împrumuturi, capital, capital de risc sau garanţii: JEREMIE, pentru IMM-uri şi micro-credite, şi JESSICA, pentru de dezvoltare urbană. Asistenţa financiară va fi acordată numai cu acordul şi cooperarea Comisiei Europene şi a instituţiilor Grupului Băncii Europene de Investiţii şi alte instituţii financiare internaţionale.

Programe 1) Programul URBACT II – este conceput pentru perioada 2007-2013având

ca obiectiv principal schimbul de experienţă între oraşele tuturor statelor membre UE, elementul-cheie fiind cooperarea participanţi. Luând în considerare că de la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al UE, oraşele din ţara noastră sunt în măsură să întocmească şi să prezinte proiecte pentru a obţine finanţare pentru dezvoltarea economică şi socială a regiunilor mai puţin norocoase şi dezvoltare durabilă în zonele urbane. Programul are un buget de aproximativ 68 milioane EUR. Astfel, în această perspectivă, 10 oraşe româneşti – Alba Iulia, Braşov, Blaj, Bucureşti (sectorul 2), Iaşi, Odorheiu Secuiesc, Săcele, Sighişoara, Piatra Neamţ şi Timişoara – au participat la “Ajutor pentru oraşe” – URBACT în perioada 2002-2006, în care un expert a colaborat cu factorii de decizie ai oraşului sau municipalităţii, care au solicitat asistenţă, ajutându-i să definească şi să dezvolte strategii de dezvoltare urbană la diferite niveluri (oraş, cartier / zonă din interiorul oraşului). Pentru acest proiect zonele urbane cu mai puţin de 20.000 de locuitori, din noile state membre şi oraşele din statele membre vechi, în cazuri justificate, au fost considerate eligibile.

2) MICRO-CREDIT – a reprezentat o serie de 80 de micro-creditelor acordate de Oficiul Român de Oportunităţi de Microcredite (OROM), instituţie de microfinanţare care în colaborare cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) au semnat un acord de împrumut în valoare de 263.396 EUR, sumă ce a fost acordată înainte ca România să adere la UE, pentru start-up-ul micro-întreprinderilor şi companiilor. Din totalul de 80 de micro-credite doar unul a fost de peste 10.000 EUR şi 36 dintre ele, cu o valoare totală de 109.449 EUR au fost atribuite în zona de Nord-Vest, şi celălalte 44, cu o valoare totală de 153.947 EUR, în regiunea Centrală.


104

4. Particularităţile cadrului românesc Exista trei mecanisme de transmitere a politicii de coeziune, cu efecte pe

termen lung: a) creşterea stocurilor şi infrastructurii fizice – reprezintă intrarea pentru întreaga activitate productivă; b) creşterea stocurilor şi a calităţii capitalului uman prin educaţie şi investiţii de formare profesională - este în general un factor eficient de creştere a productivităţii muncii; c) asistenţă financiară pentru IMM-uri prin stimularea iniţiativelor de investiţii, cercetare şi inovare şi de management şi marketing, rezultând în sporirea productivităţii a tuturor factorilor, reducând în acelaşi timp costurile de producţie şi capital. Prin urmare, ne putem explica agregarea măsurilor de coeziune în diverse categorii, cu semnificaţie economică diferită, care sunt realizate spre a sprijini relevanţa celor trei mecanisme de transmisie:

1. Investiţii în infrastructura tehnică; 2. Investiţii pentru îmbunătăţirea capitalului uman; 3. Sprijin financiar direct pentru industrie, servicii şi agricultură. Drept urmare, o distincţie posibilă între sursele de finanţare este destul de

necesară, ca şi operaţiune importantă în necesitatea de a accesa şi de a absorbi fondurile UE: i. transferurile de la UE, sub formă de subvenţii pentru autorităţile publice; ii. co-finanţare din surse publice şi private, aşa cum este prevăzut în Tratatul Fondurilor Structurale.

5. Concluzii Potenţialul acestor fonduri nu este folosit la maxim. Acestea ar putea fi

folosite pentru a contrabalansa impactul recesiunii, a ţine sub control investiţiile şi creşterea economică, şi, în acelaşi timp, ar putea fi folosite pentru stimularea necesităţii de a folosi şi de a creşte gradul de absorbţie al acestor fonduri, deoarece reprezintă un pas foarte mare în direcţia cea bună.

Acknowledgement : Această lucrare a beneficiat de suport financiar prin proiectul "Studii Postdoctorale în Economie: Program de formare continuă a cercetătorilor de elită - SPODE" cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, contract nr. POSDRU/89/1.5/S/61755.


105

SURSE BIBLIOGRAFICE : 1. Banca Naţională a României – [http://www.bnr.ro]; 2. Barker, D., CEEN Consulting GmbH, „International Capacity Measurement

Questionnaire”, 3.Viena – 2005, disponibil pe : [http://ceen-consulting.com]; 3. Bicanic, I., Franicevic, V., „The Challenges of Real and Subjective Poverty

and the Growth of Inequality in the Economies of Southeast Europe in Transition”, summary published in Financial Theory and Practice, 29(1), pp 13-16, 2005;

4. CEROPE, Survey „Impactul fondurilor structurale în România – evaluare cu ajutorul modelului HEROM”, disponibil pe: [http://www.cnp.ro/ro/modelare];

5. Comisia Naţională de Prognoză – [http://www.cnp.ro]; 6. COM (2006) 281. European Commission, “The Growth and Jobs Strategy

and the Reform of European Cohesion Policy”, Fourth Progress Report on Cohesion, p. 8;

7. European Commission, Report on Budgetary and Financial Management- Yearbook - 2003, Disponibil pe: [http://europa.eu.int/comm/budget/infos /publications_en.htm];

8. Ministerul Economiei şi Finanţelor, [http://www.mefromania.ro]; 9. Pylak, C., „Intelligent Region Management = Intelligent Absorption of EU

funds”, article from The Romanian Journal of Regional Science, vol.1, nr. 1, pp. 70-80, 2007;

10. Puigcerver-Penalver, M.-C., „The Impact of Structural Funds Policy on European Regions! Growth. A Theoretical and Empirical Approach”, article from The European Journal of Comparative Economics, Vol.4, nr.2 (2007), pp 179-208, available on: [http://eaces.liuc.it];

11. Simovic,H., „The European Union Budget”, review article from Financial Theory and Practice (3), pp 245-262, 2005;

12. Susanu, Monica, “Romanian Pattern in Absorption and Management of European Structural Funds: A Critical Analysis”, Universitatea "Dunărea de Jos" Galaţi, Catedra de Finanţe şi Eficienţă Economică.


106

DIFFICULTIES REGARDING THE ABSORBTION OF

STRUCTURAL AND COHESION FUNDS IN ROMANIA

PhD. Lecturer Meral KAGITCI E_mail: [email protected] “Athenauem” University, Bucharest

Abstract: Cohesion and structural funds absorption in the EU is one of the most

debated issues at hand in terms of macroeconomic management and financial development of the MS. This direction results in the development of funds and all the related structural and cohesion policies as to assure structural adjustment and harmonize operations by homogenizing and sustaining the economic standards of MS. Central national budgets have to mold and be structured in order to ensure the co-financing in the projects appliance and also the fine implementation of growth through fund allotment and absorption.

Keywords: structural funds, cohesion policy, absorption rate, operational programmes.

Jel Classification: E22, G31, H12, H19, H43.

Introduction In terms of data made available by the European Commission out of the total

funds given only 10% are focused in the cohesion part of this aspect. This is mainly due to the fact that the focus is on mutual aid and solidarity with a close eye on how the economy can be better molded and could function in a leaner way. In the current debate on the European crisis, insufficient attention is being paid to the possible use of the immense resources of the Structural and Cohesion Funds for crisis management and resolution.

1. The cohesion policy European Union Structural Funds may represent the possibility of stimulating

the economy in a sustained recovery. Banks looking for investment opportunities could benefit on the one hand of the fact that they may take advantage of a recovery in investment and growth, which eventually will increase the demand for loans in all sectors and on the other hand, at the microeconomic level, banks can


107

contribute directly to the financing of projects eligible for EU funds. In terms of pre-financing and co-financing in the absorption of EU funds, the focus of this paper is on the role of banks and how their power influences a better absorption of these funds. This is mainly valid also for the functions in the administrative segment and project monitoring and selection. There are three objectives under the 2007-2013 cohesion policy: Convergence, Regional Competitiveness and Employment as well as Territorial Cooperation. For the 2007 - 2013 period the European Union made available to the new MSs EUR 178 billion (approximately 19% aggregate 2010 GDP, see Table 1) compacted within three different instruments:

• The European Regional Development Fund (ERDF), which finances: (i) direct aid to investments in companies (in particular SMEs) to create sustainable jobs; (ii) infrastructure linked notably to research and innovation, telecommunications, environment, energy and transport; (iii) financial instruments (capital risk funds, local development funds, etc.) to support regional and local development and to foster cooperation between towns and regions; (iv) technical assistance measures.

• The European Social Fund (ESF) which seeks to improve employment by supporting actions in the following areas:

(i) adapting workers and enterprises through lifelong learning schemes and innovative working organisations; (ii) access to employment for job seekers, the unemployed, women and migrants; (iii) social integration of disadvantaged people and combating discrimination in the job market and (iv) strengthening human capital by reforming education systems.

• The Cohesion Fund (CF) is aimed at Member States whose Gross National Income per inhabitant is less than 90% of the Community average (this includes all ten new member states) and finances activities under the following categories:

(i) trans-European transport networks and (ii) environment including renewable energy, rail and public transport.


108

2. European aspects regarding the absorption of structural and cohesion

funds Even though there are large sums of funds available to MS – especially for

the ones from the Central and Eastern Europe – the lack of absorption is more than obvious in Romania and Bulgaria, with only 13% and respectively 15% as the absorption degree of funds from the ERDF, ESF and CF in the Financial Perspectives 2007-2013 has been mobilized. This absorption rate is in reality even smaller with the subtraction of payments of cash advances reaching a level of 3% and respectively 5% in the two countries. Due to the fact that for the 2007–2009 period the cash advances disbursed were unconditional and unrelated to individual projects progress implementation these figures show a better progress in this project implementation.

The absorption delays for the EU27 in the 2007–2013 period, are due to the fact that the multi-annual financial framework is agreed upon at a later stage, and this has resulted in negotiation delays of the National Strategic Reference Frameworks and of the Operational Programmes. Out of these programmes most


109

were adopted in 2007 and only a hand full at the end of 2007. And in these terms, also given the nature of the policy, the first year of the programme’s period will be characterized by a definite slow absorption. Even more so, the late start of programmes in the 2007–2013 period was, is and will also be influenced by the economic and financial crisis.

The use of these funds is currently not focused in terms of resources for the management and resolution of the current financial crisis. These funds could be used for: i) counterbalance the recessionary impact of the fiscal consolidation, whether the respective countries have received financial assistance and are thus under strict conditionality (i.e. Greece, Hungary, Latvia and Romania) or are counterbalancing just to avoid the use of financial assistance (i.e. Portugal and Spain); ii) keep at a steady level the public investment in infrastructure, human capital and research, resulting in a potential output growth as well as focusing and promoting structural reform in countries that are under strict conditionality. In these times the Structural and Cohesion Funds have been underestimated and thus the numbers attributed to them are of no relevance. At the same time the funds have not been used at a full potential due to issues of governance. On the basis of the empirical data the positive effects of EU transfers is weak, but this means that the data is not necessarily too small to account for a difference but maybe it is due to their bad and poor absorption by MS. This paper states the obvious necessity that Structural and Cohesion Funds governance needs to be modified through the revision of objectives and methods of delivery. At the same time for certain projects the funds should be directly supervised by the European Commission with the support of an executive agency in times of crisis.

There is a total sum of EUR 348 billion under 1B of the EU budget which is made available to MS by the MFF for the 2007–2013 period. This represents a percentage of 2.8 of the EU GDP on average for every year this is 0.4% for the 2007–2013 period. Because of their size, EU funds are not such a powerful instrument for the allocation of resources, as for example the national budget of a federal state is. But this comparison is not valid, firstly due to the fact that the EU is not a per say federal system, and secondly the support for cohesion of the EU is represented by a large sum in comparison to, some rescue packages, like for Greece or Ireland – EUR 110 billion and respectively EUR 85 billion. Due to its nature the Marshall Plan support from 1948 to 1951 represented only 2% of all the receiving’s country GDP and it was the trigger in modifying the political economy


110

environment and thus making a significant contribution to the western European countries growth. Structural and Cohesion Funds can have a greater impact on growth and convergence over their face value if their objectives and their delivery are reestablished. On the basis of the agreement of Operational Programmes (OPs) all funds are pre-assigned to each country depending on that country’s economy, population and surface levels.

The poorly and slow absorption rate of EU funds is the biggest problem of any country which is reflected by the development of commitment credits and made payments (i.e. reste à liquider or RAL). There is EUR 134 billion not contracted from the total EUR 270 billion for the 2007–2013 period for the EU27 which represent the sums allotted for the 2011–2013 period. Compared to the 2000 – 2006 period the absorption rate is clearly slower with apparently one year delay and this is due to: i) the n+2 rule relaxation in 2007 which aided countries to not pressure the planning and implementation of the EU funded projects; ii) the fact that under the co-financing principle a percentage of 20% of the total costs of the projects have to be assured through domestic resources. In the not so distant past the EU paid no great interest to macroeconomic effects when dealing with development funds. Currently, due to the fact that the southern part of the euro zone is facing difficulties and is in dear need of policy instruments for the revival of the economic environment, this approach is no longer proper for this period. Also the large sums of unused Structural and Cohesion Funds which some EU countries have at their disposal should be used for the framework of a temporary 2011-13 European Fund for Economic Revival (EFER). These funds could be administered by the European Commission through the support of an executive agency similar to the Trans-European Transport Networks Executive Agency. Even though there is a mention of a higher absorption degree for the EU funds within the adjustment programmes of Greece, Latvia and Romania this is not enough to ensure the desired economic growth.

3. Aspects regarding structural funds The European Community stipulated that the “cohesion policy has been

recognized as a key instrument at the Community level contributing to the implementation of the growth and jobs strategy – not just because it represents one third of the Community budget, but also because strategies designed at local and regional levels must also form an integral 33 part of the effort to promote growth


111

and jobs. The role of SMEs, the need to meet local skill demands, the importance of clusters and the need for local innovation centers are such that in many cases strategies also have to be built from below, at the regional and local levels”. The Fourth Report on Economic and social Cohesion form 2007, shows preliminary estimates for the 2000-2013 period which suggest an increase in GDP compared to a baseline scenario without cohesion policy, of around 3.5 % in Greece, and 3.1 % in Portugal and larger ones for the new Member States (2004 – 2013): 9 % in the Czech Republic and Latvia, 8.5 % in Lithuania and Estonia, 7.5 % in Romania, 6% in Bulgaria and Slovakia and 5.5% in Poland. In addition, it is estimated that by 2015 around 2 million additional jobs will be generated due to these levels of investments.

According to one of the European Commission’s Report on Budgetary and Financial Management - Financial Year 2003, the main Structural European Funds are as follows: (i) The largest of the four structural funds is represented by the European Fund for Regional Development (ERDF), which is focused on the financial monitoring of the regional development activities and the regional imbalances correction. It most frequently directs resources to “hard” transport infrastructure but also gets into other profit-creating investment such as to help SMEs. (ii) The European Social Fund (ESF) is meant for the labor market, the encouragement of mobility among the human production factors and the financing of various forms of training and development of the labor force. (iii) The third structural fund is the EAFFG, which deals with issues in the agrarian policy, but at the current state this fund focuses with the even out of regional differences in agricultural production (the Guidance Department, as it is called). (iv) Out of the four funds, the ones presented above are also known as the traditional structural funds. The fourth fund is The Financial Instrument for Fisheries Guidance (FIFG), with jurisdiction for fisheries inside the EU.

The Cohesion Fund (CF) was established for the additional needs to achieve social and economic cohesion inside the EU. Thus, this fund is destined as an aid only to the MS which have GNI per capita fewer than 90%. These aids were given to Greece, Ireland, Portugal and Spain before the enlargement of 2004. The biggest part of this fund is focused towards transport and environmental protection. This fund’s resources are conditional in comparison with the resources of the structural funds which are supplementary. This means that once a MS has passed the 90% GNI per capita that MS has no longer the right to receive these funds.


112

Financial engineering promotion for start-ups and microenterprises has been made through combining these financial mechanisms with technical assistance, grants, non-grants instruments like loans, equity, venture capital or guarantees: JEREMIE, for SMEs and micro-credit, and JESSICA, for urban development. The financial assistance will be granted only with the agreement and cooperation of the European Commission and the Institutions of the European Investment Bank Group and other International Financial Institutions.

Programmes: 1) URBACT II Programme – is thought for the 2007-2013 period and the

principal objective of this program is to exchange experiences between cities all EU MS, the key-element of this program is the cooperation between the cities participating in projects. Considering the fact that from the 1st of January 2007, Romania is an EU MS, the cities of our country are able to build and present projects to obtain funding for economic and social, development the less-fortuned and sustainable development in urban areas. The program has a budget of around EUR 68 million. Thus in this perspective, 10 Romanian cities - Alba Iulia, Brasov, Blaj, Bucharest (Sector 2), Iasi, Odorheiu Secuiesc, Sacele, Sighisoara, Piatra Neamt, Timisoara and - have participated in the “Aid for Cities” project – URBACT in the 2002-2006 period, with the collaboration of an expert and the city or municipal decision makers who have requested assistance in helping them define and develop strategies for urban development at different levels (city, district / area within the city). For this project urban areas (with less than 20,000 inhabitants) in the new MS and cities of the old MS, in duly justified cases, were considered eligible for this project.

2) MICRO-CREDIT Programme represented a series of 80 micro-credits granted by the Opportunity Microcredit Romania Office (OMRO) - the first microfinance institution with which the European Bank for Reconstruction and Development (EBRD) signed a loan agreement – amounting to EUR 263,396, which were granted before Romania joined the EU, to start-up micro-enterprises and companies. Out of the total 80 micro-credits only one was of over EUR 10,000 and 36 of them, with a total value of EUR 109,449 were awarded in the North-West area, and the other 44, with a total value of EUR 153,947 in the Central region.


113

4. Particularities of the Romanian framework There are three mechanisms of transmission of cohesion policy with long-

term effects: a) increase the stock and physical infrastructure, which is an entry for the entire

productive activity; b) increase the stock and quality of human capital through education and

training investment, which is generally an effective factor of labor productivity growth;

c) financial assistance to SMEs by stimulating investment initiatives, research and innovation and management and marketing, eventually making it to increase productivity of all factors, while reducing production and capital costs. Therefore we can explain the aggregation of cohesion measures by different categories with different economic significance, which is to support the relevance of the three transmission mechanisms: 1. Investment in technical infrastructure; 2. Investments to improve human capital; 3. Direct financial support for industry, services and agriculture. Therefore, a possible distinction between funding sources is quite necessary,

as an important operation in the work to access and absorb EU funds: i. transfers from the EU, as subsidies for public authorities; ii. co-financed by public and private sources, as set out in the Structural Funds Treaty.

5. Conclusions The full potential of these funds is not used to its maximum as these funds

could be used to counterbalance the recession’s impact, keep under control investments and growth, and at the same time, increase stimulation for the need to use and increase the absorption degree of this funds as they represent a very big step in the right direction.

Acknowledgements: This article has benefited from financial support through the project „Post-

Doctoral Studies in Economics: continuous training program for elite researchers – SPODE”, financing contract number POSDRU/89/1.5/61755, European Social Fund project funded by Human Resources Development Sectorial Operational Programme 2007-2013


114

REFERENCES: 1. Banca Nationala a României – [http://www.bnr.ro]; 2. Barker, D., CEEN Cosulting GmbH, „International Capacity Measurement

Questionnaire”, 3. Viena – 2005, available on :[http://ceen-consulting.com]; 3. Bicanic, I., Franicevic, V., „The Challenges of Real and Subjective Poverty

and the Growth of Inequality in the Economies of Southeast Europe in Transition”, summary published in Financial Theory and Practice, 29(1), pp 13-16, 2005;

4. CEROPE, Survey „Impactul fondurilor structurale în România – evaluare cu ajutorul modelului HEROM”, available on:[http://www.cnp.ro/ro/modelare];

5. Comisia Nationala de Prognoza – [http://www.cnp.ro]; 6. COM (2006) 281. European Commission, “The Growth and Jobs Strategy

and the Reform of European Cohesion Policy”, Fourth Progress Report on Cohesion, p. 8;

7. European Commission, Report on Budgetary and Financial Management- Yearbook - 2003, available on: [http://europa.eu.int/comm/budget/infos /publications_en.htm];

8. Ministerul Economiei si Finantelor, [http://www.mefromania.ro]; 9. Pylak, C., „Intelligent Region Management = Intelligent Absorption of EU

funds”, article from The Romanian Journal of Regional Science, vol.1, nr. 1, pp. 70-80, 2007;

10. Puigcerver-Penalver, M.-C., „The Impact of Structural Funds Policy on European Regions! Growth. A Theoretical and Empirical Approach”, article from The European Journal of Comparative Economics, Vol.4, nr.2(2007), pp 179-208, available on: [http://eaces.liuc.it];

11. Simovic,H., „The European Union Budget”, review article from Financial Theory and Practice (3), pp 245-262, 2005;

12. Susanu, Monica, “Romanian Pattern in Absorption and Management of European Structural Funds: A Critical Analysis”, Universitatea "Dunărea de Jos" Galaţi, Catedra de Finanţe şi Eficienţă Economică.


115

THE GEORGIAN BANKING SYSTEM’S

IN POST-CRISIS PERIOD Paata KUNCHULIA, Doctoral candidate of the Iv. Javakhishvili Tbilisi State University E-mail: [email protected] Gocha TUTBERIDZE, Dr. of economics, Prof. of Kutaisi University E-mail: [email protected]

Abstract: The main purpose of our study was the evaluation of Georgian banking

system based on the events developed in recent years. The study covered the quality of assets, issued credits, stock and profit gaining ability.

The main attention was paid to the quality of assets of banking system, dynamics of portfolio of total assets and credits. We analyzed three years (2007-2009-2010) and made of their comparative analysis, which is given in the form of diagrams. On the basis of study it was determined that the year of 2009 was very severe for Georgian banks. The main reason of it was consequences of Russian aggression of 2008 and worldwide financial and banking crisis due to which the commercial banks were faced against. the acute problem of credit repayment and liquidity problem was arose as well.

At the end of 2009 and the beginning of 2010 situation, arose in banking system relatively became stable and the banks avoided banking crisis that was reflected on the credit issuance and depositing quantity and amount; however positive trends are still weak and the country still faces significant financial and political risks.

Key words: Georgian Banking System, dynamics of portfolio, financial and political risks.

Further reforms aimed at the stable banking system and the creation of a competitive environment still remains a priority in transition to the market economy in Georgia. For all, the major changes in the financial and monetary-credit system of the country, its still remain sensitive to a number of risks, that affecting the reliability and sustainability of the Georgian banks.

The August 2008 armed conflict has created financial problems, which were further aggravated by the world economic crisis. As a result, the assets of the Georgian banking sector have diminished significantly.


116

The liquidity crisis in 2009 caused a drastic demand for the physical and legal entities’ cash means, which understandingly led to their outflow. The repayment of the loans became a problem, too. The inflation of GEL increased indirect losses, with it all having an adverse affect on the standing of the Georgian banks.

However, in the early 2010, some positive indications were detected in the Georgian banking system. Namely, its assets grew by 5.1% and 10.9% y-o-y 2009, which in monetary terms represented over 8.7 bln GEL .

Understandingly, the ratio of the bank assets, deposits and loans with GDP is going up pro rata the growth of the banking system (see table 1).

Table 1 makes it clear that by the late 2010, the ratio of the bank assets to GDP formed 49.4%, which marked 5% increase y-o-y and 7.7% growth compared to 2007.

Table 1. The Nominal GDP and Bank Conduct Indexes

Tender 2007 2008 2009 2010

Real sector

Nominal GDP Mln. GELL 16993.8 19074.9 17986.0 20791.3

Bank assets/GDP, % 41.7 43.5 44.2 49.4

Bank loans/GDP, % 25,5 27,9 28.0 28.7

Deposists/GDP, % 17.4 14.9 17,1 28.3 Per capita GDP (in current prices), GEL 3866.9 4352.9 4101.3 4686.5

Source: The national Bank of Georgia and own calculations.

(Banks and Finances) The loans-GDP ratio went up significantly: from

25.5% to 28.7%. Compared to 2007, the deposit-GDP ratio went up too: from 17.4% to 28.3%1.

Table 1 testifies to the potential growth and development of the banking sector and, consequently, its investment opportunities.

Before the developments in August 2008, the Georgian banking system had been growing rapidly partly due to the liberal approach and low level government regulation of the credit etc. risks, which ultimately led to the acquisition of distressed assets by the commercial banks and the lower quality assets and capital. 1 Note: it should be said that in 2009, the GDP absolute value diminished and in 2010 the GDP growth slackened, which would have boosted the aforesaid ratio.


117

The crisis affected incomes of both the legal and natural entities, and apart from obstacles in credit issuance resulted in overdue loans. Therefore, most of the banks faced an acute liquidity problem.

Al-Tamimi and Al-Mazrooei (2007) state that they studied the bank risk management in the United Arab Emirates’ and foreign banks and detected three most significant risk factors: the foreign currency, credit and operational risks. In their words, the risk management in the United Arab Emirates was fairly efficient. According to their conclusions, there were noteworthy differences in the assessment, analysis, monitoring and risk control performed by the banks in the United Arab Emirates and elsewhere.

In the late 2010, the Georgian Finance Ministry and commercial banks executed a collaboration treaty at the National Bank of Georgia. The treaty aimed at higher accessibility of the bank credits, creation of a favourable business environment and, generally, a boost to the national economy by incentives to decent debtors.

The banks were allowed to leverage the liquidity decree partly by online monitoring of the correspondent account and partly by regulating the daily internal liquidity, which makes it possible to issue the secured loans and service by way of creation a single inter-bank pledge-crediting system.

According to A Crockett - liquidity is not dependent simply on objective, exogenous factors (such as efficient market infrastructure, low transaction costs, large number of buyers and sellers, transparent characteristics of traded assets), but is crucially influenced by endogenous forces, especially by the dynamic reactions of market participants in the face of uncertainty and changes in asset values. In favourable conditions, liquidity is easily available and cheap and can be determined by exogenous factors. But under stress conditions, liquidity becomes very scarce and expensive and it may become even effectively unavailable.

Rapid analysis of the bank system concerns 2010 since 2009 had been largely affected by the political crisis and economic slow-down of the previous year. The time was highlighted by the economic slump and 65mln. GEL loss suffered by the country’s banking sector. Therefore, we believe that 2010 gives a relatively accurate picture of the prospects of the banking system and the obstacles, too.


118

Table 2

Name of the Bank A

sset

s

Cre

dit I

nves

tmen

t

Tota

l Lia

bilit

ies

Dep

osits

Dep

osits

of

Non

-Ban

king

Leg

al

Ent

ities

and

Nat

ural

Per

sons

Dep

osits

of L

egal

Ent

ities

Dep

osits

of N

atur

al p

erso

ns

Shar

e C

apita

l

Bank of Georgia 35,62% 35,45% 35,59% 33,38% 33,88% 38,66% 28,98% 35,74%

TBC Bank 22,19% 23,84% 22,31% 24,25% 24,59% 17,74% 31,63% 21,60%

ProCredit Bank 7,81% 9,07% 8,02% 7,66% 8,26% 4,40% 12,23% 6,76%

Bank Republic 6,62% 7,05% 6,84% 7,50% 8,09% 6,65% 9,58% 5,48%

Liberty Bank 5,56% 3,15% 6,16% 7,94% 7,97% 9,70% 6,21% 2,48%

Cartu Bank 5,14% 7,06% 4,58% 2,32% 1,53% 1,75% 1,31% 8,03%

HSBC Bank 3,81% 1,72% 4,12% 4,17% 4,48% 8,70% 0,15% 2,18%

VTB Bank 3,35% 3,61% 3,34% 3,23% 3,48% 4,17% 2,77% 3,38%

KorStandard Bank 2,89% 2,58% 2,84% 4,06% 3,20% 3,88% 2,51% 3,13%

Privat Bank 2,37% 2,26% 2,43% 2,71% 1,83% 1,61% 2,05% 2,08%

Basis Bank 1,29% 1,03% 1,29% 1,48% 1,60% 1,72% 1,47% 1,32%

BTA Bank 1,00% 0,91% 0,84% 0,38% 0,32% 0,41% 0,23% 1,81%

Constanta Bank 0,89% 1,16% 0,88% 0,05% 0,06% 0,03% 0,08% 0,92%

International Bank of Azerbaijan

0,47% 0,54% 0,45% 0,48% 0,37% 0,21% 0,54% 0,58%

Halyk Bank Georgia 0,35% 0,15% 0,15% 0,16% 0,10% 0,16% 0,04% 1,40%

Ziraat Bank 0,23% 0,02% 0,09% 0,13% 0,14% 0,15% 0,13% 0,97%

Invest Bank 0,15% 0,18% 0,03% 0,05% 0,06% 0,02% 0,09% 0,77%

Progress Bank 0,13% 0,16% 0,03% 0,02% 0,02% 0,03% 0,01% 0,65%

Caucasus Development Bank

0,12% 0,07% 0,01% 0,01% 0,01% 0,01% 0,00% 0,73%

Consolidated 100,00% 100,00% 100,00% 100,00% 100,00% 100,00% 100,00% 100,00%

Source: National Bank of Georgia


119

Table 2 reflects the Georgian commercial banks in terms of assets, issued credits, deposits, capital and the percentage in the system by 1 March 2011. The table shows that over 85% of the non-banking deposits relate to 5 banks, while for 8 banks this index reflects 98% of all the 19 banks. Apparently, relatively minor banks find it difficult to form the deposit basis and/or operate at the market by means of outside resources or own capital. Consequently, their asset growth is restricted.

Analysis of the credit portfolio gives a similar picture. Over 83% of credits are related to 5 out of 19 banks, while for 8 banks this index makes up 93% of the common index. Obviously, in the crisis, the said factor heightens the system risks.

By 1 March 2011, in terms of their assets, the Georgian banks looked like as follows:

Table 3. The Georgian Banks in Terms of Their Assets

Total Assets (in thousands of GEL)

1. Bank of Georgia 3 802 344 2. TBC Bank 2 369 407 3. ProCredit Bank 834 058 4. Bank Republic 706 428 5. Liberty Bank 594 070 6. Cartu Bank 548 304 7. HSBC Bank 406 565 8. VTB Bank 357 552 9. KorStandard Bank 308 059

10. Privat Bank 253 502 11. Basis Bank 137 921 12. BTA Bank 106 247 13. Constanta Bank 95 008 14. International Bank of Azerbaijan 50 622 15. Halyk Bank Georgia 37 390 16. Ziraat Bank 24 404 17. Invest Bank 16 345 18. Progress Bank 14 040 19. Caucasus Development Bank 13 249 Total 10 675 516

Source: National Bank of Georgia


120

As the data make it clear, the relatively smaller assets amount to 50 mln GEL, which means that a newly set up bank aiming at the establishment at the market in 2-3 years to serve corporate clients should own the assets worth at least 30-35 mln GEL.

Along with the assets, the banks’ credit portfolio expanded, too. By the time the Georgian commercial banks’ credit portfolio looked like as shown below (see table 4)

Table 4: Volume of the commercial banks’ credit portfolio (in thousands GEL)

Source: National Bank of Georgia, statistical data

In 2010, the banking system’s deposit liabilities grew significantly, especially so in the fourth quarter, when it grew by 339.2 mln GEL, i.e. 7.5%, to form 4842.7mln GEL. Compared with last December, the index has gone up by 4.35%.

The index of the deposits denominated in a foreign currency expressed in the national currency grew by 132.7 mln GEL i.e. 4% to form 3482.4 mln GEL. The increase – 90.2 mln GEL is especially remarkable for the foreign currency deposits in the accounts of legal entities. 57% out of all the foreign currency deposits are held by natural persons, while 68.9% of thoses are term deposits.

1. Bank of Georgia _ 2 212 529 2. TBC Bank _ 1 487 625 3. ProCredit Bank _ 565 892 4. Bank Republic _ 439 892 5. Liberty Bank _ 196 781 6. Cartu Bank _ 440 645 7. HSBC Bank _ 107 054 8. VTB Bank _ 225 246 9. KorStandard Bank _ 160 819 10. Privat Bank _ 140 730 11. Basis Bank _ 64 229 12. BTA Bank _ 56 52413. Constanta Bank _ 72 184 14. International Bank of Azerbaijan _ 33 763 15. Halyk Bank Georgia _ 9 62316. Ziraat Bank _ 1 340 17. Invest Bank _ 11 003 18. Progress Bank _ 10 130


121

Table 5: Interest rates for deposits

Interest rates for deposits

Interest rates for deposits

TOTAL

Among those :

In national currency

Among those:

In foreign currency

Among those:

Legal entities

Natural persons Legal entities

Natural persons

December-09 9,4 10,7 10,2 11,0 9,2 9,3 9,1 January -10 8,9 10,9 9,4 11,4 8,6 8,2 8,8 February -10 9,2 10,7 10,0 11,1 9,0 10,3 8,5 March -10 9,0 10,7 10,1 11,0 8,8 7,1 9,3 April-10 8,4 10,1 10,1 10,1 8,1 8,8 8,0 May-10 7,9 10,0 10,8 9,8 7,5 7,6 7,5 June-10 8,2 9,5 8,7 9,8 8,0 9,8 7,6 July-10 7,7 9,2 8,1 9,7 7,4 7,0 7,4 August-10 7,5 9,3 8,0 9,9 7,2 6,7 7,3 September-10 8,0 10,0 10,1 10,0 7,6 7,1 7,7 October-10 7,9 10,3 10,3 10,1 7,3 7,7 7,2 November-10 7,8 9,9 8,5 10,5 7,5 7,6 7,4 December-10 7,9 10,2 8,8 10,7 7,6 7,2 7,8 January-11 8,2 11,0 10,7 11,2 7,6 7,3 7,6 February-11 8,3 11,4 10,5 12,1 7,9 7,0 8,5 March-11 8,8 11,9 11,7 12,2 8,2 7,7 8,4


The trend of smaller interest rates charged to the deposits, which started in June 2010 was replaced by their growth in the early 2011 for the resources both in the national and foreign currencies (See table 5).

Compared to last July interest rates charged to the natural persons’ deposits grew by 2.5 % on average and by 0.8% for the ones in a foreign currency. The trend is likely to preserve in 2011 due to the inflation, and, also the NBG decision to gradually increase the reserve requirements for foreign currency resources up to 15%.

In the 4 quarter of 2010 crediting of the economy by the commercial banks grew by 420,9mln GEL and formed 6337.1mln GEL. Since early last year, the credit investments have gone up by 21% from 5.2bln GEL to 6337.1mln GEL

The growth has largely resulted from larger loans borrowed by legal entities (9.4%), with the same index being 5.2% for the natural persons.

Between December 2009 and December 2010, the loans increased by 20,6 %.


122

Table 6: the Commercial Banks’ Credit Portfolio

Sum Share Interbank loans 4 395 0,1% Loans to commerce and service sectors 1 917 367 30,7% Loans to energy sector 170 381 2,7% Loans to agriculture and forestry sector 48 673 0,8% Loans to developers 418 633 6,7% Loans to mining and processing sector 400 376 6,4% Loans to transportation and communication sector 95 896 1,5% Loans to natural persons 2 441 006 39,1% Loans to other sectors 743 947 11,9% Total Loans 6 240 675 100,0%


Loans issued to natural persons and commerce and services formed 70% of the banking system’s credit portfolio (see table 6).

Since 2008 loans issued for construction and processing started growing again, with the trend likely to preserve in the mid–term perspective.

It is noteworthy that by the end of last year, the overdue loans reduced by 28.5mln GEL (14.1%) to form 174.0mln GEL while the percentage of debts in the total loans diminished by 0.68% compared to the previous reporting period to form 2.75%, which marks improved quality loans.

The figures below depict comparative analysis of 4 Georgian commercial banks:

• Ratio between the capital and total assets; • Ratio between the initial capital and the risk-weighted assets • Ratio between the risk-weighted and total assets • Net profit - total assets ratio • Net profit - share capital ratio • Liquid assets – total assets ratio • Liquid assets – total deposits ratio


123

The Georgian banking system’s capital adequacy index for three years (2007-2009-2010).

Figure 1

In 2007, the commercial banks formed on average 20%of the total number of banks in Georgia, while in 2009 their share was 17% and 2010 – 18% (see fig. 1). The comparative analysis of the index testifies to a smaller capitalization of the banks resulting from the crunch. As the table above shows, it was only in case of the VTB Bank that the index improved.

Figure 2

In 2007, the banks’ average index was 15%, while in 2009-2010 it went up

to 16% (See figure 2)


124

Figure 3

In 2007, the relevant index on average was 106%, while 2009 was marked by 16% reduction to form 90% on average.

In 2010, the average index was 99% (See fig.3) The figures make it evident that the financial indicator of the four Georgian

commercial banks in 2007 was better than in the next two years.

Figure 4

In case of the aforesaid banks, the average ROA for three years formed -1%

as against 2007 when the same was 1% and in 2009, the average of -3% which was a clearly a negative indicator.


125

2010 was marked with relative stability of the Georgian banks with its average indicator of 1%.

Figure 5

In 2009, the average ROE formed -24%, while in 2010 it went up to 7% (See

figure 5). The figures make it clear that 2009 was unfavorable to the banks as shown by

the smaller operational profits resulting from the poorer quality assets. It should be said that in the late 2009, the operational profits stopped diminishing, which means that the Georgian banks avoided bankruptcy.

REFERENCES:

1. Al-Tamimi, H., Al-Mazrooei, F. (2007), “Banks’ Risk Management: A Comparision Study of UAE National and Foreign Banks”, The Journal of Risk Finance Vol. 8, issue: 4, pp. 394 – 409.

2. A. Crockett, “Market Liquidity and Financial Stability,” Banque de France Financial Stability Review, 2008, pp. 13-18.

3. Banks and Finances: Dollarization rate of deposits is still at 70-71 http://banksandfinance.ge/banks/1352-dolarizacia.html

4. Geostat GDP and national income, quarterly publications (http://www.geostat.ge/?action=page&p_id=115&lang=geo);

5. NBG's monetary and bank statistics bulletin 2007; 2008; 2009;2010 and 2011 years (www.nbg.gov.ge);

ANUL VI, Nr.4(24), DECEMBRIE 2011

Documents

Transcript of ANUL VI, Nr.4(24), DECEMBRIE 2011