Anul II. Arad. loi 31 Maiu 03 Iunie) 1912. N-rul 118. 28 PB ROMA...

16
Anul II. Arad. loi 31 Maiu 03 Iunie) 1912. N-rul 118. ABONAMENTUL: 28 - Cor. PB jumătate an li-— Pe 3 Inni . . 7-— , o lună . . 240 Pentru România şi străinătate : Pe mi au. . 40'— franci T e le f o n pentrn oraş ţi interurban Nr. 750. ROMA Noul regulament. Dacă până acuma parlamentul un- gar putea să fie o cetate a intereselor de rasă ungureşti iş să adăpostească deodată cu aceste interese în primul loc şi interesele clasei feudale ungureşti, — de-acum întin- derile acestei cetăţi sunt reduse, fără, însă, ca interesele de rasă să fie primejduite, ră- mânând aceste în paza poate şi mai vigi- lentă a cetăţii reconstruite potrivit inte- reselor specific feudale ale oligarhiei ma- ghiare. Ca să fim mai explicaţi: Prin adopta- rea unui nou regulament intern al camerii, conceput în marginile credinţelor politice profesate de contele Tisza, camera ungară a ajuns o citadelă a intereselor oligarhiei maghiare şi ştim că aceste interese implică mai clar decât oricare altă categorie de interese a potrivnicilor noştri, interesele de rasă tmgureşti, a<şa cum se desprind ele din tendinţele regimurilor politice de până acuma. Noul regulament al camerii, adop- tat în şedinţa de ieri exclude aproape a li- mine orice afirmare efectivă a pretenţiilor democratice, chiar şi a celor ungureşti — şi în viitor întreagă viaţa „constituţio- nală" a Ungariei va trebui să primească o singură expresie, pe cea a intereselor clasei reacţionare ungureşti. Până acuma, în camera ungură, au mai putut să prindă glas şi credinţe politice de-un liberalism mai avansat, ba puteau să răsune acolo şi pretenţii de-O' ideală onestitate politică — adevărat, că fără să VISĂTORII. Copii nebuni sunt visătorii Şi 'n visurile fără frîne^ Ei nu-şi prea bat sărmanii capul Cu rostul zilelor de măme. î" Captivi .deşertelor chimère Să stmg prin umede mansarde T. Şi după lumi ce nu există T Nostalgicul lor suflet arde, F-T* • - ţf f Tristeţile fi-le îngroapă t Intre garafă ş-i pahare ' • _ . Şi 'ndură 'n viaţă-atâtea chinuri F Dar nu spun nimănui ce-i doare. k ..... . " Cu sărăcia doar se luptă De alte 'n lume nu le pasă, f Şi 'n visurile lor albasbre x i,i ~* Stau cu crăiesele la masă. A. Cotruş. poată avea sorţile afirmării —, pe viitor însă toate ideile de 'progres politic sunt osândite să amuţească în camera creiată de contele Tisza. Nu cunoaştem încă dispoziţiunile sin- guratice ale noului regulament, — tot ce cunoaştem e spiritul reacţionar din care s'au zămislit, interesele unei clase feudale şi şovine, spre a căror salvare au fost con- cepute. Acest spirit reacţionar, al cărui ex- presie atât de pregnantă e însuşi contele Tisza, va distruge de-acum cu armele unui regulament de-o rijiditate drastică, orice iniţiativă progresistă, încă în germene. Cu ajutorul acestor arme „parlamentare", contele Tisza va putea să intemeieze din nou, pe garanţii cu mult mai indelebile, dominaiţunea reacţiunei şovine. Va putea să hotărească mai precis calitatea elemen- telor din cari să se compună viitoarea „ca- meră ungară" ; va putea anume să-şi reali- zeze această dorinţă prin o reformă elec- torală aderentă intereselor de existenţă ale oligarhiei,.^ într'un articol recent am arătat, că în- spăimântătorul curaj cu care contele Tisza a trecut în galop peste normele atât de scump păzite de partidele kossuthiste, a fost alimentat tocmai de un sentiment de disperare al oligarhiei, care a făcut, — în faţa ideilor democratice ce începuseră a se anunţa cu o putere tot mai înfriooşată —-, o supremă încercare de-aşi salva pri- vilegiile seculare. Şi salvarea aceasta, re- presintantul oligarhiei o vede în o lege e- lectorală şi mai reacţionară decât cea de până acuma. Ca să poată obţine această reformă Brătescn-Voineşti pe drumuri nouă. Nu ştiam că scriitorul nostru Brătescu-Voi- neşti e un amator IAD ştiinţei şi filozofiei, până- ce am cetit în revista „Natura" 1 ) frumosul arti- col „Note pe marginea cărţilor", iar mai pe urmă articolul „Scrisoiatre" în „Viaţa Românească". Pă- cat numai, că scrie aşa de rar şi mă mir, că abia acum începe să scrie în acest domeniu, cu care, pe cât se vede, e de mult familiarizat. Sperăm însă, că de iaci înainte ne vom întâlni mai des. La articolul „Scrisoare" îi răspunde M. Co- dreanu în un sonet admirabil, ca toate sonetele acestui poet-filozof şi care culminează în îndo- iala filozofică: „In lume eşti, eau lumea e în tine?" E un vădit progres că literaţii noştri încep a se ocupa mai intensiv cu ştiinţa, care încăi îşi are partea ea poetică şi încă în un grad miai înalt de- cât mjaniîestaţiunile sentimentuluij Amator al ştiinţei e şi maestrul Carageale. Poetul Oodreanu, pe cum vedem, ţine mijlocul, cu îndoiala filozofică. Scriitorul Brătescu-V. e hotărât pentru „în lume eşti", în opoziţie cu *) Revistă pentru popularizarea «tiuitei. O reco- mand tuturor, ipretul la an e de 5 lei. Adresa: G. Ţi- teiea, prof. uûiv. Bucureşti, Strada Scaun* 93. REDACŢIA şi A D M I N I S T R A Ţ I A : Strada Zsltiyi N-ral l/a. INSERŢIUNILE se primesc la adminis- traţie. Mulţăinite publice şi Loc deschis costă şirul 20 fii. Manuscriptele nu se in- napoiază. electorală mai uşor, contele Tisza a făcut reforma regulamentului intern şi în pro- vocarea intereselor immédiate ale dinas- tiei. Noul regulament, anume, se va aplica şi án discuţiile aşanumitelor „chestiuni de interes comun" (chestiuni, cari intere- sează deopotrivă Austria şi Ungaria), nu ca regulamentul provizoriu de pe timpul coaliţiei, care voia să lase partidelor un- gureşti aceiaş latitudine pentru chestiunile comune şi să restrângă libertatea discu- ţiilor numai referitor la chestiunile de or- din intern. Regulamentul contelui Tisza va înlesni deci votarea rapidă a oricărei cereri formulate de coroană şi în schim- bul acestui mare favor contele Tisza va cere coroanei o deplină libertate a con- cepţiei, când va întocmi reforma elec- torală. Nu e de mirare, că în faţa acestei te- merare încercări a reprezintantului oligar- himei, presa ungurească şi opinia publică ungurească e întărâtată la culme şi că a- gitaţia enormă a spiritelor izbucneşte în manifestaţii publice în ţara întreagă. Nu e de mirare că delà un capăt al ţării la ce- lălalt se strigă cu înviforare, că a murit „constituţia". Mai întâi trebuie să facem mărturisi- rea că, cu tot limbajul hiperbolic al pressei maghiare, caro nu încetează apostro- feze cu cele mai energice invective şi bles- teme „pe asasinul constituţiei", pe contele Tisza, strigătele acestea tragice ale pressei maghiare ne lasă reci. Motivul e foarte simplu. Pentru noi naţionalităţile, constituţia aceasta a cărei moarte se plânge, a fost Kant, pentru care „lumea e în tine", ca să ne fo- losim tot de expresiunile poetului. Scopul meu nu e să întind o discuţie filozofică asupra temei, airătând unde ar fi după mine a- r'evărul, ci să arat o greşală esenţială din artico- lul „Scrisoare". Fiind vorba de cunoştinţele noastre câştigate cu ajutorul vederii, Brătescu-V., vorbeşte despre „energia moleculară, vibraţiile pe cari existenţa unui obiect le pricinuieşte (aerului 2 )" şi prin aier organelor vederii. „O copie extrem de mică a lu- crurilor primim în noi. Lupa, care readuce aceas- ta copie la proporţia exactă a originalului e ener- gia acestei miraculoase baterii, care se chiamă creerul nostru. Nu, simţurile nu ne înşeală... In creerul nostru toate vibraţiile, toate perturbările moleculare ale nervilor noştri se reprefac exact în realitatea externă, dare le-a pricinuit-o." D. Brătescu-V., ar avea dreptate, dacă aceea „copie extrem de mică a lucrurilor", acele „im- palpabile vibnaţiuni", ar emana din însăşi lucru- rile, dacă acele vibraţkmi ar face parte din vibra- ţiunile moleculelor acelor lucruri. Dar nu e aşa. In actul vederii nu primim nimic din vibna'ţiunile moleculelor lucrurilor. Tot ce primim, toate vib- *) In treacăi fie zis aerul — după cunoştinţele noa- stre — nu e mediul de r -, opagandă al luminei, ci ete- rul. Aerul nu e decât u;i corp itranaparent pentru lu- mină, ca şi sticla. Dar peatru tema, de care e vorba, aeeasa e ceva »ecundar.

Transcript of Anul II. Arad. loi 31 Maiu 03 Iunie) 1912. N-rul 118. 28 PB ROMA...

Page 1: Anul II. Arad. loi 31 Maiu 03 Iunie) 1912. N-rul 118. 28 PB ROMA …dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/16063/1/BCUCLUJ_FP... · 2016. 4. 5. · din tendinţele regimurilor politice

Anul II. Arad. loi 31 Maiu 0 3 Iunie) 1912. N-rul 118. ABONAMENTUL:

28 - Cor. PB jumătate an li-— „ Pe 3 Inni . . 7-— , ?» o lună . . 2 4 0 „

Pentru România şi străinătate :

Pe mi au. . 40'— franci T e le f o n

pentrn oraş ţi interurban Nr. 750. ROMA

Noul regulament. D a c ă p â n ă a c u m a p a r l a m e n t u l un­

gar p u t e a s ă fie o c e t a t e a i n t e r e s e l o r de rasă u n g u r e ş t i i ş s ă a d ă p o s t e a s c ă d e o d a t ă cu a c e s t e i n t e r e s e î n p r i m u l loc şi i n t e r e s e l e clasei f euda le u n g u r e ş t i , — d e - a c u m în t in ­derile a c e s t e i c e t ă ţ i s u n t r e d u s e , fă ră , î n să , ca i n t e r e se l e de r a s ă s ă fie p r i m e j d u i t e , r ă ­m â n â n d a c e s t e î n p a z a p o a t e şi m a i vigi­lentă a c e t ă ţ i i r e c o n s t r u i t e p o t r i v i t i n t e ­reselor specif ic f euda l e a l e o l iga rh ie i m a ­ghiare.

C a să f im m a i e x p l i c a ţ i : P r i n a d o p t a ­rea u n u i n o u r e g u l a m e n t i n t e r n al c a m e r i i , conceput în m a r g i n i l e c r e d i n ţ e l o r po l i t i ce profesate de c o n t e l e T i s z a , c a m e r a u n g a r ă a a juns o c i t a d e l ă a i n t e r e s e l o r o l i g a r h i e i m a g h i a r e şi ş t i m că a c e s t e i n t e r e s e i m p l i c ă mai c l a r d e c â t o r i c a r e a l t ă c a t e g o r i e de interese a p o t r i v n i c i l o r n o ş t r i , i n t e r e s e l e de r a s ă t m g u r e ş t i , a<şa c u m se d e s p r i n d ele din t e n d i n ţ e l e r e g i m u r i l o r po l i t i ce de p â n ă acuma. N o u l r e g u l a m e n t a l c a m e r i i , a d o p ­tat în ş e d i n ţ a de ie r i e x c l u d e a p r o a p e a li­mine o r i ce a f i r m a r e e fec t ivă a p r e t e n ţ i i l o r democrat ice , c h i a r şi a ce lor u n g u r e ş t i — şi în v i i t o r î n t r e a g ă v i a ţ a „ c o n s t i t u ţ i o ­nală" a U n g a r i e i v a t r e b u i s ă p r i m e a s c ă o s ingură exp res i e , p e c e a a i n t e r e s e l o r clasei r e a c ţ i o n a r e u n g u r e ş t i .

P â n ă a c u m a , în c a m e r a u n g u r ă , a u m a i putut s ă p r i n d ă g l a s ş i c r e d i n ţ e po l i t i ce de-un l i b e r a l i s m m a i a v a n s a t , b a p u t e a u să r ă s u n e a c o l o şi p r e t e n ţ i i de -O ' i d e a l ă onestitate p o l i t i c ă — a d e v ă r a t , c ă f ă r ă s ă

VISĂTORII. Copii nebuni sunt visătorii

Şi 'n visurile fără frîne^

Ei nu-şi prea bat sărmanii capul

Cu rostul zilelor de măme.

î" Captivi .deşertelor chimère

Să stmg prin umede mansarde

T. Şi după lumi ce nu există

T Nostalgicul lor suflet arde,

F-T* • -ţff Tristeţile fi-le îngroapă

t Intre garafă ş-i pahare ' • _ .

Şi 'ndură 'n viaţă-atâtea chinuri

F Dar nu spun nimănui ce-i doare. k .... . .

" Cu sărăcia doar se luptă

De alte 'n lume nu le pasă, f Şi 'n visurile lor albasbrex

i,i ~* Stau cu crăiesele la masă.

A. Cotruş.

p o a t ă a v e a s o r ţ i l e a f i rmăr i i — , p e v i i t o r î n s ă t o a t e ide i le de ' p r o g r e s po l i t i c s u n t o s â n d i t e s ă a m u ţ e a s c ă în c a m e r a c r e i a t ă de c o n t e l e T i s z a .

N u c u n o a ş t e m încă d i spoz i ţ i un i l e sin­g u r a t i c e a l e n o u l u i r e g u l a m e n t , — t o t ce c u n o a ş t e m e s p i r i t u l r e a c ţ i o n a r d in c a r e s ' a u zămi s l i t , i n t e r e se l e u n e i c l a s e f euda l e şi şov ine , s p r e a c ă r o r s a l v a r e a u fost con­c e p u t e . A c e s t sp i r i t r e a c ţ i o n a r , a l c ă r u i ex­p re s i e a t â t de p r e g n a n t ă e î n suş i c o n t e l e T i s z a , v a d i s t r u g e d e - a c u m cu a r m e l e u n u i r e g u l a m e n t de-o r i j i d i t a t e d r a s t i c ă , o r i ce i n i ţ i a t i v ă p r o g r e s i s t ă , î n c ă î n g e r m e n e . C u a j u t o r u l a c e s t o r a r m e „ p a r l a m e n t a r e " , c o n t e l e T i s z a v a p u t e a s ă i n t e m e i e z e d in n o u , p e g a r a n ţ i i cu m u l t m a i inde leb i le , d o m i n a i ţ u n e a r e a c ţ i u n e i şov ine . V a p u t e a să h o t ă r e a s c ă m a i p rec i s c a l i t a t e a e l emen­t e lo r d in ca r i s ă se c o m p u n ă v i i t o a r e a „ca ­m e r ă u n g a r ă " ; v a p u t e a a n u m e să-şi rea l i ­zeze a c e a s t ă d o r i n ţ ă p r in o r e f o r m ă elec­t o r a l ă a d e r e n t ă i n t e r e s e l o r de e x i s t e n ţ ă a le o l i g a r h i e i , . ^

î n t r ' u n a r t i co l r e c e n t a m a r ă t a t , c ă în­s p ă i m â n t ă t o r u l c u r a j c u c a r e c o n t e l e T i s z a a t r e c u t în g a l o p p e s t e n o r m e l e a t â t de s c u m p p ă z i t e de p a r t i d e l e k o s s u t h i s t e , a fos t a l i m e n t a t t o c m a i de u n s e n t i m e n t de d i s p e r a r e al o l iga rh ie i , c a r e a f ăcu t , — în fa ţa ide i lo r d e m o c r a t i c e ce î n c e p u s e r ă a se a n u n ţ a cu o p u t e r e t o t m a i î n f r iooşa t ă —-, o s u p r e m ă î n c e r c a r e de-aş i s a l v a pri­vi legii le s e c u l a r e . Ş i s a l v a r e a a c e a s t a , re -p r e s i n t a n t u l o l iga rh ie i o v e d e în o lege e-l e c t o r a l ă şi m a i r e a c ţ i o n a r ă d e c â t c e a de p â n ă a c u m a .

C a s ă p o a t ă o b ţ i n e a c e a s t ă r e f o r m ă

Brătescn-Voineşti pe drumuri nouă.

N u ştiam că scriitorul nostru Brătescu-Voi-neşti e un amator IAD ştiinţei şi filozofiei, până-ce am cetit în revista „Natura" 1 ) frumosul arti­col „Note pe marginea cărţilor", iar mai pe urmă articolul „Scrisoiatre" în „Viaţa Românească". Pă­cat numai, că scrie aşa de rar ş i mă mir, că abia acum începe să scrie în acest domeniu, cu care, pe cât se vede, e de mult familiarizat. Sperăm însă, că de iaci înainte ne vom întâlni mai des.

La articolul „Scrisoare" îi răspunde M. Co-dreanu în un sonet admirabil, ca toate sonetele acestui poet-filozof şi care culminează î n îndo­iala fi lozofică: „In lume eşti , eau lumea e în t ine?"

E un vădit progres că literaţii noştri încep a se ocupa mai intensiv cu ştiinţa, care încăi îşi are partea ea poetică şi încă în un grad miai înalt de­cât mjaniîestaţiunile sentimentuluij Amator al

ştiinţei e şi maestrul Carageale. Poetul Oodreanu, pe cum vedem, ţine mijlocul,

cu îndoiala filozofică. Scriitorul Brătescu-V. e hotărât pentru „în lume eşti", în opoziţie cu

*) Revistă pentru popularizarea «tiuitei. O reco­mand tuturor, ipretul la an e de 5 lei. Adresa: G. Ţi-teiea, prof. uûiv. Bucureşti, Strada Scaun* 93.

R E D A C Ţ I A şi A D M I N I S T R A Ţ I A : Strada Zsltiyi N-ral l / a .

INSERŢIUNILE se primesc la adminis­

traţie. Mulţăinite publice şi Loc deschis costă şirul 20 fii.

Manuscriptele nu se in-napoiază.

e l e c t o r a l ă m a i u ş o r , c o n t e l e T i s z a a f ă c u t r e f o r m a r e g u l a m e n t u l u i i n t e r n ş i î n p ro ­v o c a r e a i n t e r e s e l o r immédia te a le d inas ­t i e i . N o u l r e g u l a m e n t , a n u m e , se v a ap l i ca şi án d i scu ţ i i l e a ş a n u m i t e l o r „ c h e s t i u n i de i n t e r e s c o m u n " (ches t iun i , c a r i i n t e r e ­s e a z ă d e o p o t r i v ă A u s t r i a şi U n g a r i a ) , n u c a r e g u l a m e n t u l p r o v i z o r i u d e p e t i m p u l coa l i ţ i e i , c a r e v o i a s ă l a se p a r t i d e l o r un ­g u r e ş t i a c e i a ş l a t i t u d i n e p e n t r u ches t i un i l e c o m u n e şi s ă r e s t r â n g ă l i b e r t a t e a discu­ţ i i lo r n u m a i r e f e r i t o r la ches t iun i l e de or­din i n t e r n . R e g u l a m e n t u l c o n t e l u i T i s z a va în lesn i dec i v o t a r e a r a p i d ă a o r i c ă r e i ce re r i f o r m u l a t e de c o r o a n ă ş i î n s c h i m ­bu l a c e s t u i m a r e f avo r con t e l e T i s z a v a ce re c o r o a n e i o d e p l i n ă l i b e r t a t e a con­cep ţ ie i , c â n d v a î n t o c m i r e f o r m a elec­t o r a l ă .

N u e de m i r a r e , c ă în f a ţ a a c e s t e i te­m e r a r e î n c e r c ă r i a r e p r e z i n t a n t u l u i o l igar-h ime i , p r e s a u n g u r e a s c ă şi op in i a pub l i c ă u n g u r e a s c ă e î n t ă r â t a t ă la c u l m e şi c ă a-g i t a ţ i a e n o r m ă a sp i r i t e lo r i z b u c n e ş t e în m a n i f e s t a ţ i i pub l i c e în ţ a r a î n t r e a g ă . N u e d e m i r a r e c ă d e l à u n c a p ă t a l ţ ă r i i l a ce­lă la l t se s t r i g ă c u înv i fo ra re , c ă a m u r i t „ c o n s t i t u ţ i a " .

Mai î n t â i t r e b u i e s ă f a c e m m ă r t u r i s i ­r e a că , cu t o t l i m b a j u l h i p e r b o l i c al p re s se i m a g h i a r e , ca ro n u î n c e t e a z ă să a p o s t r o ­feze cu cele m a i e n e r g i c e i n v e c t i v e şi b les­t e m e „ p e a s a s i n u l c o n s t i t u ţ i e i " , p e c o n t e l e T i sza , s t r i g ă t e l e a c e s t e a t r a g i c e a le p re s se i m a g h i a r e n e l a s ă r e c i . M o t i v u l e f o a r t e s imp lu .

P e n t r u n o i n a ţ i o n a l i t ă ţ i l e , c o n s t i t u ţ i a a c e a s t a a c ă r e i m o a r t e se p l ânge , a fost

Kant, pentru care „lumea e în tine", ca să ne fo­losim tot de expresiunile poetului.

Scopul meu nu e să întind o discuţie filozofică asupra temei, airătând unde ar fi după mine a-r'evărul, ci să arat o greşală esenţială din artico­lul „Scrisoare".

Fi ind vorba de cunoştinţele noastre câştigate cu ajutorul vederii, Brătescu-V., vorbeşte despre „energia moleculară, vibraţiile pe cari existenţa unui obiect le pricinuieşte (aerului 2)" şi prin aier organelor vederii. „O copie extrem de mică a lu­crurilor primim în noi. Lupa, care readuce aceas­ta copie la proporţia exactă a originalului e ener­g ia acestei miraculoase baterii, care se chiamă creerul nostru. Nu , simţurile nu ne înşeală... In creerul nostru toate vibraţiile, toate perturbările moleculare ale nervilor noştri se reprefac exact în realitatea externă, dare le-a pricinuit-o."

D . Brătescu-V., ar avea dreptate, dacă aceea „copie extrem de mică a lucrurilor", acele „im­palpabile vibnaţiuni", ar emana din însăşi lucru­rile, dacă acele vibraţkmi ar face parte din vibra-ţiunile moleculelor acelor lucruri. Dar nu e aşa. In actul vederii nu primim nimic din vibna'ţiunile moleculelor lucrurilor. Tot ce primim, toate vib-

*) In treacăi fie zis aerul — după cunoştinţele noa­stre — nu e mediul de r-, opagandă al luminei, ci ete­rul. Aerul nu e decât u;i corp itranaparent pentru lu­mină, ca şi sticla. Dar peatru tema, de care e vorba, aeeasa e ceva »ecundar.

Page 2: Anul II. Arad. loi 31 Maiu 03 Iunie) 1912. N-rul 118. 28 PB ROMA …dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/16063/1/BCUCLUJ_FP... · 2016. 4. 5. · din tendinţele regimurilor politice

P a g . ± „EOMÄNÜL Nr. 1 Ï 8 — 1 9 1 2 .

m o a r t ă î n t o t d e a u n a . O c o n s t i t u ţ i e p e n t r u a p u t e a t r ă i , p e n t r a a se p u t e a zice că vie­ţ u i e ş t e , t r e b u i e s ă fie u n p a c t de g a r a n ­t a r e a t u t u r o r e l e m e n t e l o r c a r e c o n s t i t u e u n . s t a t . Oi a s e m e n e a c o n s t i t u ţ i e n u ^e p o a t e c r e a d e c â t c u c o l a b o r a r e a t u t u r o r a c e s t o r e l e m e n t e , f ă r ă de c a r e e a n u se p o a t e n u m i c o n s t i t u ţ i e , d u p ă c u m n u p o a t e e x i s t a c o n t r a c t la c a r e s ă p a r t i c i p e n u m a i o s i n g u r ă p a r t e c o n t r a c t a n t ă .

D e f a t p t o a s e m e n e a c o n s t i t u ţ i e c a r e r e p r e z i n t ă i n t e r e s e l e v i t a l e a le t u t u r o r ca­t egor i i l o r soc ia le şi e t n i c e ce c o n s t i t u e s t a t u l , atâta timp cât reprezintă cu ade­vărat a c e s t e i n t e r e se , n u m o a r e , n u p o a t e mir r i ,

î n l ă t u r a r e a şi s fâş ie rea a c e s t e i cons t i ­t u ţ i i n e l a să rec i , c h i a r şi c â n d v e d e m , că e a es te î n l o c u i t ă cu u n a ş i m a i m i n c i n o a s ă , cu u n a c a r e n ' a r e s c u t d e c â t p e n t r u in te ­rese le cele i m a i p u ţ i n n u m e r o a s e c a t e g o r i i a c e t ă ţ e n i l o r . Ba , p o a t e s ă a v e m , c u v i n t e de sa t i s f ac ţ i e , m a i c u r â n d d e c â t c u v i n t e de d u r e r e . P e n t r u c ă , cu c â t o a l c ă t u i r e a n e d r e p t ă ţ i i e î m p i n s ă m a i la a b s u r d , c u a t â t p r ă b u ş i r e a definitivă a fo r ţ e lo r p ă c ă ­t o a s e p e c a r i se r a z e m ă , e m a i aproape^5c*r;i

Az i c o n t e l e T i s z a e s t e p r i m i t i n audien­ţ ă p r e a î n a l t ă la m o n a r h u l . R ă m â n e o în­t r e b a r e desch i să , d a c ă cel î n t â i r ă s p u n z ă ­t o r în f a ţ a t r i b u n a l u l u i I s t o r i e i , v a p u t e a s ă r e c u n o a s c ă m a r i l e p r ime jd i i ce încol­ţ e s c pe u r m a „ se rv i c i i l o r " a p a r e n t e a le c o n t e l u i T i s z a .

Reformele militare în Reichsrath. Min i s t ru l de in te rne , ba ronu l H a y n o l d şi-a e x p r i m a t în fa ţa şefi lor .partidelor pol i t ice dor in ţa , c a pro iec tu l p r iv i to r la re formele mi l i t a re să) fie pus f ă r ă în­t â rz ie re la ordinea zilei, încă îna in te de a ee i n t r a în d iscuţ ia buge tu lu i provizorie. Desbaterea pro­iectului în a doua cet ire va avea loc în zilele delà 17—25 iunie . U n i i d i n t r e deputa ţ i au p r i m i t pro­punerea m i n i s t r u l u i de in te rne , a l ţ i i însă o c r i t ică , ba socialişt i i ş i r u t en i i amen in ţ ă cu obstrucţ ie . Dacă major i ta tea n u v a p r i m i p ropune r i l e lu i Heyno ld , guve rnu l îşi. va da demis i a şi î n acest caz reforma m i l i t a r ă va f i pusă î n vigoare p r i n apl icarea §-uilui 14.

Situaţia în Bosnia. P r o g r a m u l min i s t ru lu i de f inan ţe Bilin«ki desvol ta t î n f a ţ a şef i lor pa r t i ­delor d i n dietlai Bosniei , a avut da ru l să mul ţu ­mească ipe şefii par t ide lor . E posibil deci că în cursul t r a t a t ive lo r ce vor u r m a î n t r e şefi se vor pu tea s tabi l i condi ţ iuni le în ţe leger i i ş i p r i n a s t a se va a s i g u r a şi capaci ta tea d e muncă a diete i provinciale . S i n g u r i sâ rb i i rad ica l i se dec la ră ne­sat isfăcuţ i cu p romis iun le min i s t ru lu i de f inan ţe şi în u r m a consfătuir i i lor de a la l tăer i iám anun ţa t că n u vor vota n ic i b u g e t u l şi nici î m p r u m u t u l ' reclamat de noile învest i r i . Cu toa te acestea mar i d i f icu l tă ţ i n ' a r e să-i pr ic inuiască g u v e r n u l u i a-t i t ud ine osti lă sârbilor radical i , f i indcă aceşt ia , diipä cum se spune, n u vor recurge la obs t ruc ţ ie , ci vor p résen ta numai im s implu pro tes t formal .

Marile serbări din laşi. Y . • Y Y I L ! . ~ Y - - -

Discursul d-lui C. C. Arion. Acel care răsfoieşte is tor ia pa t r i e i noas t r e , gă­

seşte la f iecare pas, o dovadă n e t ă g ă d u i t ă de uea-sămăniaită energie sufletească, de rez is tenţă per­manen tă , împot r iva res t i ş t re i v remur i lor .

Cu o pu te rn ică conş t i in ţă d e s ine , cu o nestră­mu ta t ă năzu in ţă de v ia ţ ă p ropr ie , n e a t â m a t ă de neamur i l e s t r ă ine , ca r i îl înconjura , poporu l ro­

m â n e s c îşi t ră ieş te v ia ţa sa închegat în voevodate mici d i n văi le Carpaţ i lor , c a r e cu v remea ee în­t rupează î n mare le Dommii ale M o l d o v e f ş i ţăirei româneş t i . Cu a rma în m â n ă pe câmpie de lup tă , el îşi câş t igă d rep tu l de a t ră i în lume şi de a avea o mis iune istorică.

N u m a i p r i n lupte s t r ăbune d e a l t ăda tă . N u m a i p r i n un i rea depl ină a celor două p r inc ipa te de o-d in ioară şi-a dobândi t v ia ţa n o a s t r ă na ţ iona lă ex­pans iunea ei şi a ajuns la m ă r e ţ i a d e azi, c ând p u t e m pr iv i cu a tâ ta d r a g t r ecu tu l şi cu a t â t a în­credere vi i torul , r ega l i t a tea M. V., oare este mân­d r i a noas t r ă a t u t u r o r a îşi aire astfel obârş ie ne­s t r ă m u t a t ă în Domni i le cele mar i de al tă dată .

D in câto f r ămân tă r i , d in œ dure r i , d in ce glo­rie uda ţ i de sânge, a r ă să r i t , a crescut , a ajuns R o m â n i a la ceeace este, o spune istoria, ca re în­semnează şi zilele de biruinţă 1 .

Ş i in imi le noas t re b a t la amin t i r ea Domni lo r glorioşi şi în ţe lepţ i , car i a u î n t r u p a t aspi ra ţ iuni le , ca r i ne-au scr is i s tor ia cu vâr f d e sabie şi cu li­t e re d e foc.

Când în l u n g a noas t r ă epopee, cu s le i rea pu­ter i lor apune g lor ia armelor , to tuş i dă inu ieş te în­că o aduce re amin te a vitejiei t r e c u t e şi î n man i l e mul to ra m a i r ă m â n e o u r m ă de conş t in ţă na ţ io-

ra ţ iun i îe îşi au or ig inea în soare, sau în isvorul de lumină .

Une le d in aceste v ibra ţ iun i sun t absorbi te de că t re corpur i , a l tele le e t r ăba t şi t r ec mai depar te , ne înpedecate , iar o p a r t e se izbesc ea d e u n obs­tacol, de co rpur i , şi se res f rânge , se împrăş t ie în toa te d i rec ţ iuni le . O pa r t e d in aces te v ib ra ţ iun i res f rân te a jung în ochiu l nos t ru , d a r nici aces tea n n sun t s imţ i t e toa te , ci n u m a i o p a r t e : v ibra ţ iu-ni le sensibi le p e n t r u ochii noş t r i (roşu p â n ă la viole t ) . Incăodia.tă: v ib ra ţ iun i le nu s u n t ale lu­crur i lor , luc rur i l e s u n t numa i ţ e rmur i i , î n car i se s n a r g şi se r e s f r â n g valur i le de energ ie solară .

Aceste v ib ra ţ iun i res f rân te n e dau ş t i re des­pre es t inderea î n spa ţ iu şi despre mişcarea lucru­ri lor. Cât pen t ru ooloase, e a nu e a lucrur i lo r . Luiaţi-le însă coloarea şi lumina , c a r e nu e a lor şl a tunci ce idee n e roaá r ă m â n e despre acele lu­c rur i? - ; rfy >

De s igur , faptul , ca unele luc ru r i ref lectă un soiu, a l tele al t sora d e v ib ra ţ iun i ale energ ie i mo­lare , n e face sä admi tem, că î n t r e aces te l uc ru r i exis tă deosebir i . Diajr v ib ra ţ iun i le r e s f r ân t e . oari nu sun t nici lumină , nici coloare, şi pe car i cree-•rul nos t ru le p resch imbă în senza ţ ia de l umină şi colori, ne dau ele ceva idee despre acele deose­bir i , car i sun t înadevăr a le luc ru r i lo r? U n co rp solid şi u n u l licid ni-se poa te p rezen ta sub aceiaş coloiatre, d a r p u t e m noi deduce d in aceasta ceva ferudire? _ ^\iZiÎ&TâÊUÊËKSR

Desigur es te ceva la baza l u m e i e x t e r n e şi la acest ceva K a n t i-a zis „ luc ru l în s ine" .

Lumea însă, a ş a cum n e p a r e nouă , e creaţ iu-nea s imţur i lo r noas t re , cu a ju to ra i c ă r o r a o per ­cepem. A l t a e lumea orbu lu i , oare n u se poa te bu­cura de in f in i ta tea şi a rmonia colori lor , a l t a e lu­mea surdu lu i , eare n ' a r e idee de lairmonia tonu­ri lor, p e n t r u ca re iumea n u e decâ t coloare şi miş­care, d a r e m u t ă ca t ab lour i l e d i n u n k inemato -graf. Ş i to tuş i E l ş n a Kel ler , c ă r e i a î i l ipseşte şi văzul şi auzu l , n e compăt imeş te , c ă noi n ' am pu­tea g u s t a cit văizul nos t ru o scu lp tură , cum o poa te ea g u s t a cu a ju to ru l p ipă i tu lu i e i aşa de fin. .

D a r , Veţi zice, aceste f i inţe s u n t incoplecte, le l ipseşte un simţ, D á r , sun t em noi complec ţ i? N u po t eă exis te f i in ţe înzes t ra te şi cu al te s im ţu r i decâ t ale noaistîre, de p i ldă cu s imţu l e lectr ic i tă­ţii ? D a r chiar s imţur i le , ca r i le avem, n e dau ele cunoş t in ţe reale , adevă ra t e despre l uc ru r i ? <Ce a r e a face de pi ldă rozalbul , ga lbenu l del icat , a lbul de omăt cu flori le, car i ne des fa tă cu aceste culori p r iv i r i l e? Cea m a i esenţ ia lă însuş i re a IOT — d u p ă concepţ ia noas t ră — ca re ni-le fiace aşa de dragi şi p lăcute , coloarea, n u e a lor. E l e n ' au nici o coloare.

Şi a tunci — cum e lumea ex te rnă ?

P u t e m no i spune , că1 v ib ra ţ iun i l e d e ene rg ie solară res f rân te d e u n lucru, comunicându-ee ner­vi lor noş t r i , aceş t ia le repref ac - exac t î n rea l i ta ­tea ( lucrul) ex te rnă , «are nu le-a pr ic inui t , ei nn-

nală, l icăr i re de candelă s fântă arzând, de apuru-rea, î na in t ea a l t a ru lu i pa t r i e i .

Ou începu tu l veacului a l X l X J e a , această li­căr i re dev ine d i n ce în ce l umină ma i vie, şi sub suf larea vân tu lu i d e l ibe r ta te de là 48, e a apr inde suf le te le acelei m a r i g e n e r a ţ i u n i a l e că re i nes­t r ă m u t a t e c red in ţe de iub i re de taxă ni-a dat fi­in ţă d e s t a t modern , şi-a aşeza t temeli i le pe cari se îna l ţ ă şi se va î n ă l ţ a p u r u r i R e g a t u l R o m â n .

Ţăr i l e D u n ă r e n e e rau însă socotite m a i mu l t ca obiect de compenaaţ iune în pol i t ica diploma­ţiei europene , — decâ t ca na ţ i un i d e s ine s tă tă­toare . D a r to tuş i la 1848 români i se r idică cu as­p i ra ţ i i de popor modern , cu t end in ţ e că t re civi­l izaţia apuseană. D ivanu r i l e ad-hoc şi îndeosebi acela al Moldovei , expr imând în mod demn de ad­mira t , g â n d u l oare r ă să rea d i n adâncul cugetu­lui na ţ iune i române , ca u n s t r igă t de nădejde că­t r e o nouă viaţă.

Un i r ea e r a cea d in t â i t r ebu in ţ ă a acestei vieţi. O proc lamase Kogă ln i ceanu î n t e rmin i ne-

per i tor i . D a r ceeace .caracterazează m a i m u l t decât ori

ce s t r ă luc i t a ac t iv i t a t e a lui Cuza Vodă, e fap tu l că el s imţi că p e n t r u a face un b ine real ţ ă r i i sale, el nu p u t e a fi decât u n an temergă to r .

S ig i lu l pe oare însăş i d ivanele ad-hoc îl cre­deau indispensabi l p e n t r u a sigila o u n i r e defi­ni t ivă şi rod i toare , e r a : „ D o m n u l s t r ă in . "

U r m ă t o r cu do r in ţ e l e naţ ionale , u r m ă t o r cu el însuşi, Chi^a Vodă dec la ră delà început , adre-sându^se P u t e r i l o r europene , că n u consideră Co­roana decâ t ca u n depozi t şi ap roape d e sfârş i tu l domniei sale, e l r epe ta acelaş luc ru adresându-sa Ţăre i a cărei u n i r e e ra a tunc i depl ină .

Ş i aci eta măre ţ i a ambi ţ iune i lu i , căci a avut ambi ţ iunea de a lăsa o u r m ă neştearsă î n istoria neamulu i său şi a lăsat-o căci, n u a avut însă am­bi ţ iunea de tăc iuni la r .

Cât de m u l t a avut d r e p t a t e Cuza că delà în­ceput şi până la sfârşi t , să se f i î n d r u m a t pe acea­stă oale, o dovedeşte tot ce a u r m a t . A a r ă t a t a irăa-boiul ale căre i v ic tor i i , ecou d e p ă r t a t al trecu­tu lu i glorios, ne-a r e a m i n t i t b i r u i n ţ e l e s t r ăbune , car i au brăzda t is tor ia noas t ră , cum brăzdează fulgerele u n cer în tuneca t de no r i .

O a r a t ă d inas t i a , ale căre i rădăc in i au pă t runs până în suf le tu l ch ia r a l na ţ iune i . O a r a t ă repedea şi sp lend ida noas t r ă desvol tare , ro lu l care n i - l ' a dat astăzi î n lume, u n d e n u ma i avem de smuls păr t i c ică cu pă r t i c i că câ te un crâmpei a l inde­pendenţe i noas t re Idar u n d e s u n t e m factor î n po­l i t ica europeană, î n care regele îş i a re cuvântu l lor de spus .

Cuza-Vodă este m a r e pen t rucă a făcu t cu pu­t i n ţ ă aceia ce este astăzi. D o m n i a lu i sun t zorile zilei sp lendide a l cărei iscare luminează acum la een i t ! .

mai le-a ma i selecţ ionat şi le^a sch imba t direc­ţ iunea ? N u , lumea, aşa cum o concepem noi exis­t ă numai în noi . E a a r e des igur u n s u b s t r a t ex-te t rn , da r cum e a e e l a ? 3 ) I. Corbu.

C Â N T E C .

T e văd, t u p l âng i , oopiW... Y-,

D a r ochii tă i frumoşi >$ " iY! ÍNu-i c i ne să-d să ru te , ,., Y : ' î ^ i

Să-i facă luminoş i . ! > "Y;. [ •

-, S ă r m a n e a r i p i o a r e -Y: Y • '

Vă zbateţi înzădar . . . 'Y,. Y i .

D i n pra f ui voat i ' a naş te . . „ Y ^ i *

U n alb m ă r g ă r i t a r . i , ;

Menton, 1911. î . ^Viora dm Bihor. -

3) Asupra agate i teme ««titorii pot găsi mai multe amănunte în articolul „Există lumina?", ce va apare î* „Revista politică «t H t e w ă " dia Blaj.

Page 3: Anul II. Arad. loi 31 Maiu 03 Iunie) 1912. N-rul 118. 28 PB ROMA …dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/16063/1/BCUCLUJ_FP... · 2016. 4. 5. · din tendinţele regimurilor politice

118 -191*3 „ROMANUL

De aceia Sire, este f rumoasă şi mărea ţă această sorbare . I n t r ' î n s a s lăv ind un i rea , toate in imi le noastre bat î n t r ' u n s k g u r gând . S u n t e m î n t r ' u n u l din acele momente înă l ţă toare , î n care toţi sim­ţim, cugetăm, voim la un fel.

P r i n aceasta şi m a i ales p r i n prezenţa Ma-jestăţii Voast re , care , azi, ca to tdeauna aţi ş t iu t să nu vă despăr ţ i ţ i d e poporul Vos t ru , să rbă toarea de azi devine o adevă ra t ă so lemni ta te na ţ iona lă .

„ I n t recu t aceleaşi d u r e r i au î n d u r a t , aceiaş viitor avem de as igura t , aceiaş soar tă de împl i ­nit".

Acela oare fu chemat să în făp tu iască dorinţele naţ iunei exp r ima te d e di .vanuri le ad hoe, fu Alexandru Ioan I . 'Cuza Vodă, a căru i amin t i r e o celebrăm astăzi cu pioasa vene ra ţ i une a trecu­tului, cu nec l in t i ta spe ran ţ ă î n vii tor — t recutu l şi vi i torul î l simbolizează Cuza-Vodă, căci cu el încetează R o m â n i a t r ecu tu lu i şi cu el începe Ro­mânia v i i t o r u l u i ! Domn al U n i r e i ! T ră su ra de unire el însuş i în t rece ce a fost şi ce este.

Opera lui fu u t i lă şi mare , a t rebu i t energ ie şi pa t r io t i sm p e n t r u a o în făp tu i , căci n ' a u l ip­sit nici d i f icul tă ţ i le d in înăuntru, nci cele din afară.

P roc lamarea m a r i l o r p r i n c i p i i le de t e rmină curentele na ţ iona le , imanifes ta ţ iuni le d e voinţă ale unu i popor. I n asemenea momente pu te rea lor e iresist ibi lă, n imic n u le poate împiedeca de a eşi la l umina zilei . Real izarea lor însă este ade­sea ori mai g rea .

Căci le s tă în cale reaua voinţă a unora , de­pr inderi le , iner ţ ia al tora şi adesea ap r inde rea lup­telor poli t ice, cu atât mai violente ou cât viaţa consti tuţională e r a ma i nouă.

Aşa a fost şi eu u n i r e a şi cu toate m a r i l e do­rinţe puse î n a i n t e de D ivanu l Ad-hoe.

P r i n energ ie , p r i n voinţă , p r i n m i n t e ageră, Citza-Vodă a învins toato piedicele.

Greu tă ţ i l e d in afară e r au poa t e cmai mar i de­cât cele d in n ă u n t r u . Cont ra vieţ i i ar t i f ic ia le pe care ne-o crease d ip lomaţ ia eu ropeană p r i n con­venţia delà I aş i , era de real izat o v ia ţă reală, care să corespundă t rebuin ţe lor zilei ş i să as igure de­stinele v i i toru lu i . Aceasta o făcu Ouza, cu o admi ­rabilă pers is tenţă , cu un s imţ ex t r ao rd ina r al si-tinaţiunilor şi cu o depl ină m â n d r i e na ţ iona lă .

II vedem a doua zi chiar după lovi tura de stat, în vizi ta delà Cons tan t inopol , dobând ind o definitivă consacra ţ iune a diplomaţ ie i europene pentru faptele car i a t răsaseră când le făcuse, f-meninţare de i n t e rven ţ iun i a rmate . Astfel el ş t iu să t ransforme s t ă r i iprecare de fapt în s tă r i per­manente de drept .

Şi mai târziu. I I vedem iarăş i r ă spunzând marelui Viz i r F u a d - P a ş a în aşa fel , î ncâ t stâr­neşte admi ra ţ iunea s t ră in i lor şi fa lnicui Viz i r este sil i t el însuşi să recunoască dreptatea- mân­drului Domn român.

Iar N e g r i — iubi ta şi e te rna f i gu ră de pa­triotism, vorb ind cu ambasador i i d i n Constan­tinopol de secular izare, găseşte în i n ima lui acele cuvinte, car i a tât de ibine exp r imau şi gându l Domnului său : „ N u poate fi vorba de conven-„ţhini in terna ţ ionale , ci e vorba de însăşi pă­mân tu l nos t ru" .

Cât de mar i sunt asemenea cuvinte , când le judecăm d u p ă t i m p u r i l e în car i e rau p r o n u n ţ a t e .

Discursul M. S. Regelui. Cu o vie satisfacţie am venit în iubita mea

a doua capitală spre, a da o însemnătate si mai mare acestei sărbători naţionale, pentru a dovedi că poporul Român ştie a se arăta recunoscător că­tră acei, cari l-au sprijinit întru îndeplinirea, as-piraţiunilor sale.

Cea mai înaltă, cea mai sfântă dintre aceste aspiraţwni a fost Unirea ţărilor surori, pentru care au luptat necurmat, în împrejurări grele şi chiar primejdioase, toţi fruntaşii generaţiei delà mijlocul veacului trecut.

Domnitorid Alexandru Ion Cuza a avid gloria de a lega numele Său de acest mare fapt istoric,

începui 'prin alegerea sa şi a dus la deplină înfăp­tuire, prin încordata sa stăruinţă.

Sunt, însă, alte fapte mari, mai personale, ca­ri îndreptăţesc cinstea ce i-se face astăzi.

Pe lângă Unire, acest monument ridicat prin recunoştinţă obştească, mai înseamnă desrobirea ţăranilor, secularizarea averilor mănăstireşti şi îndrumarea ţării cătră neatârnare.

Voinţa hotărîtă a lui Vodă-Cuza şi pătrunză toarea înţelepciune a sfetnicilor săi, găsesc în sfîr-şit, dreapta şi frumoasa răsplată.

Primul Rege al României îşi îndeplineşte, o sfântă datorie, cătră vrednicul Domnitor al ţărilor surori unite, aducând în faţa acestui monument, prinosul de cinste, ce se cuvine memoriei lui Vo­dă-Cuza, care va rămânea de-a pururi neştearsă în amintirea noastră.

M i n a excelentă a M. Sa l e a impres iona t p lăcut mul ţ imea , care i-a î n t r e r u p t deseori cuvin te le aa­le p l ine de o îndrăsnea ţă iubi re s inceră , cu ova-ţ iunt şi ropote nesfârşi te de aplauze.

Act comemorativ.

Regele, p r inc ip i i , p r i m u l m i n i s t r u , p r i m a r u l şi d. Ghica Deleni , au s e m n a t u r m ă t o r u l act come­morat iv , redac ta t de d. O. Oh ibănescu :

I n t r u cea de -apuru r i aducere a m i n t e şi pro­slăvire a fapte lor săvârşi te de A l e x a n d r u Ioan I . Cuza, cel d in tâ i Domn al P r i n c i p a t e l o r R o m â n e Uni t e , sub a căru i ob lădu i re s'a î n f ă p t u i t U n i ­rea., s'a făcut secular izarea averilor mănăs t i r e ş t i , s'au î m p r o p r i e t ă r i t ţ ă ran i i , s 'au dat ţ ă r i i p rav i le nouă civile şi s'a pus temeiul aşezământului sta­tului R o m â n de astăzi, începutu-s 'a p r i n g â n d u l ce] bum şi îndemnul domnulu i Gr . Ghica Deleni , să se adune delà norod bani i t rabuincioşi p e n t r u răd icarea acestui monument , ca re va înveşnici în bronz mereu ch ip iu Domni to ru lu i Cuza — în ochii urmaşi lor .

l a ş i i , îm care Alexandru I o a n Cuza. ta domni t ca cel d in urimă Domn al Moldovei, s'a c rezu t che­mat a r id ica el cel în tâ i monumen tu l cerut de în t r eaga suf la re românească, p e n t r u a se vorbi de aici delà Iaş i t u t u r o r a de par tea m a r e ce au avut Iaş i i şi cu ei Moldova î n t r eagă î n f ă u r i r e a s ta tu lui R o m â n de astăzi.

Ină l ţa tu-s ' a acest falnic monumen t în al 47-lea an de lungă şi slăvită D o m n i e a Majes tă ţ i i Sale Carol T, Regele Românie i , iar desvălirea lui s'a făcut în faţa însuş i a Majestăţtii Sa le , înso ţ i t d e Alteţele Lor Regale , P r i n c i p e l e F e r d i n a n d mo­ş teni torul T ronu lu i şi de P r i n c i p e l e C a r o l ; Mi­tropoli t al Moldovei şi Sucevei f i ind I . P . S. S. Domnulu i Domn P i m e n Georgescu; p r i m min i ­s tru şi m in i s t ru de ex te rne f i ind d. T i t . L. Maio-rescu, ad in t e r im la p reş iden ţ ia consi l iului d e mi ­n i ş t r i şi m in i s t ru de f n a n ţ e f i ind d. Teodor Ro-sett i , cumna tu l lui A l e x a n d r u Vodă Cuza.; p r i ­mar al urbei l a ş u l u i f i ind d. Gh. N . Botez.

Scrisu-s 'a actul acesta în cea de a doua capi­tală, Iaş i i , în a l m â n t u i r i i leat u n a mie nouă sute doisprezece, luna lui Ma i î n 27.

* A fost imposibi l să se mai men ţ ină ord inea

la depunerea sutelor de coroane d i n toate ungh iu ­r i le p ă m â n t u l u i locuit de români . D e sus p â n ă jos .monumentul e ra acoperi t n u m a i d e coroane, astfel încât aivea înfă ţ i şa rea unei coloane îna l te acoperi tă n u m a i de flori .

După t e rmina rea d iscursur i lor M. S. Regele a p r imi t , în mijlocul une i mar i însuf le ţ i r i a pu­bl icului , def i larea câtorva şcoli super ioare şi re­g imente .

A. A. L. L. Rega le au lua t p r înzu l , î n t r ' u n res t r îns cerc de invi ta ţ i , la Mit ropol ie unde au fost găzdui ţ i .

î n s o ţ i t de m i n i ş t r i i : Ar ion , Lahovary , Arge-toianu şi P a n g r a t i , M. S . Regele părăseş te l a şu l la o ra 4 j u m . Se va opr i la Zorleni ( jud. Tutova) unde se află or fe l ina tu l „ P r i n c i p e l e F e r d i n a n d " în f i in ţa t de M. Sa . Mâne la ora 2 j u m . va porn i mai depar te la S ina ia . Corespondent.

Scrisoare din Roma Atentatul din Camera maghiară şi opinia publică italiană: presa italiană critică foarte aspru pe

contele Tisza.

Roma, 26" M a i v.

(Delà corespondentul nostru.) (La tfcei zi le după mare le scandal din Camera maighiară, opi­nia publ ică italiană! a fost şi ma i p ro fund impre ­s ionată de vestea a t en ta tu lu i săvârş i t ier i con t ra preşedinte lu i T i sza ; gazetele au a p ă r u t cu por­t r e tu l contelui şi cu t i t l u r i mar i , cari mai ales în gazete le l iberale şi în cele democra t ice , sunt pu­ţini favorabi le ungur i lo r .

Fap t e l e pe t recu te ieri, sunt descrise cu toate deta l i i le , ş i cu reflecţ i i des tu l de aspre, la adresa reac ţ ionar i lor din Cameria: m a g h i a r ă şi mai ales la adresa conte lu i Tisza.

In g r a b a de a va comunica impresia p rodusă în Ttaliav, n u mai a ş t ep t sosirea la R o m a a gaze­te lor din celelal te oraşe, ci vă spui n u m a i că în capi ta la rega tu lu i i ta l ian, r ega t care siinpaitizează mul t cu ungur i i , impres ia es te dezas t ruoasă şi pu­blicul foar te ind igna t de despot ismul care lai cau­zat t ragedia .

P r e s a d in Roma, are cuvinte foar te aspre, cu car i comentează a t e n t a t u l ; as t fe l , cel d in tâ i z iar din Roma, „II Giorna le d ' I t a l i a " , sub t i t lu l „ U n p a r l a m e n t în sânge ra t " , dupăce vorbeş te de inde­penden ţa şi de g lo r ia na ţ iune i magh ia re , zice tex­tual „Trebu ie însă să no t ăm, că în p a r l a m e n t u l „ u n g a r nu este n u m a i u n s ingur proiect de lege, „care împa r t e în două tabere a tâ t de îndâ rg i t e a-„dimiarea na ţ ională d in Budapes ta , ci un î n t r e g „sistem de pol i t ică fundamenta lă , în con t ra că­pruia s'a r ă svră t i t opoziţia... şi dacă s is temul de „ răsvră t i ro n u este mai grav , mai în t ins , m a i te-„ribi l , aceasta se da to re ş t e numa i inf luenţe i per­s o n a l e pe c a r e b ă t r â n u l mona rh o are asupra na­ţ i u n e i magh ia re , în mijlocul căreia dânsu l vine „dese ori , şi carc-1 iubeşte cu iadevărat."

I a r z iaru l democra t ico-monarhic „II Messag-g e r o " , descr ie pe î n t r e a g a pagină 1 în tâ i , desfăşu­ra rea fapte lor t rag ice d in pa r l amen tu l m a g h i a r şi pune fotograf i i le conte lui Tisza şi a celor t re i . . leaders" ai opoziţiei J u s t h , K á r o l y şi Appony i . Când a junge la descrierea scenei în care deputa ţ i i major i tă ţ i i se reped l a r ăn i tu l Kovács şi-1 lovesc cu pumni i şi cu picioarele , o în tovărăşeş te cu un t i t l u : „O scenă de mişelie de să lbă t ic ie" , ia r ra­por tu l asupra a t en t a tu lu i îl încheie cu aprecier i le u rmă toa re , pe car i le d ă m în t r aducere f ide lă :

„ N u voi suspenda şed in ţa nici chiar dacă s 'ar „ t r a g e focuri de revolvere aici în aulă şi nici „chiar dacă ar cădea aci şi cinci-zeci de depu t a ţ i " .

„Aces te cuv in te — luiaite d i n t r ' o d a r e de samă ,,a unei şed in ţe ale Camere i d in Budapes t a — a „pr imei şedinţe d ramat ică , sau mai b ine zis a aces-„tei epoci a tâ t de dramat ică , a istoriei poli t icei „ungureş t i , — au fost zise de preşedin te le Tisza, „pe când pe s t radele Budapes te i c u r g e a sângele , „ iar deputa ţ i i d in opoziţ ie cereau să se r idice şe-„dinţa .

„Tisza vrea să se a r a t e , cum s 'a r zice, u n om „energ ic . P a r a f r a z â n d fără rost câte-va din fra-„zele celebre, ca r i se găsesc d in belşug în is tor ia t u t u r o r pa r lamente lo r , Tisza ţ in tea să puie f râu l „conservator , beţ iei revoluţ ie i populare .

„Ac ţ iunea sa însă n 'a fost decât o at i tudine „de cinism mate r i a l , ş i ca tot ce este cinic, a fost „provoca toare şi insu l tă toare . Convins că d r e p t u l „este un zero în fa ţa forţei , că sp i r i tu l şi art ico­l e l e cons t i tu ţ ie i sun t , sia.u mai bine zis, pot aă se „puie la dispoziţ ia unei major i tă ţ i , Tisza, bă t râ -„nu lu i şi r enumi tu lu i a r t i s t al reac ţ iunei , c a r e se „ insp i ră delà Viena, i-a p lăcut să glumească cu „sânge.

„Şi ieri — dupăce sângele a înroşi t siala de şe-„d in ţe a pa r l amen tu lu i unguresc — Tisza, fidel „cinicei făgăduiel i , nu a suspendat şedinţa. După-

! S'a deschis! er I. és Fia stabiliment colector de fabrică, v o p s i t o r de pănuri, ourăţitor chemic şi spălă-= torie de rufe cu aburi. —

Arad str. Weitzer János nr, 7. *£,ST

Totfelul de haine pentru bărbaţi, femei şi copii se curăţesc pe cale chimică, ori se văpsesc. Albiţii -— rile devin albe ca zăpada. —

Se primesc albituri pentru călcat.

Page 4: Anul II. Arad. loi 31 Maiu 03 Iunie) 1912. N-rul 118. 28 PB ROMA …dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/16063/1/BCUCLUJ_FP... · 2016. 4. 5. · din tendinţele regimurilor politice

Pag. 4. Nr. 117—1912.

„ce — cum se zice în l imbagiu l p a r l a m e n t a r — „incidentul a fost închis, contele reac ţ ionar a d a t „poruncă să se ©omită alte violenţe în -contra de­p u t a ţ i l o r din opoziţ ie, car i s'au. făcut vinovaţ i „numai de acuza că au voit să se respecte consti­t u ţ i a .

„ Insă , dacă violenţa în genera l , — şi mai ales „ în ceeace pr iveş te reg imul p a r l a m e n t a r — es te „ resp ingă toare , t r ebu ie să recunoaş tem că, a tunc i „când exemplu l de călcare .în picioare a d rep tu ­r i l o r v ine de là o persoană sus pusă, urmeaiză oea „mai oarbă reac ţ iune .

„Noi nu p u t e m să punem pe cea mai îna l t ă „ t r eap t ă a e ro ismulu i ges tu l r ă sbună to r al lui „Kovács , d a r nici n u p u t e m să nu cons ta tăm că „celee a provocat acel a t en t a t deplorabi l , a fost „ însuşi Tisza, care a asmuţ i t pe agen ţ i i d e poli-„ţ ie cont ra reprezen tan ţ i lo r poporulu i şi d in în-„nă l ţ imea scaunului său de preşed in te , rân jea vic­t i m e l o r dairi cădeau în fa ţa pa la tu lu i par lamen­t u l u i , pa la t t r ans fo rma t î n t r ' o fabr ică de ne­d r e p t ă ţ i şi de ne lega l i t ă ţ i " .

Ah, şi dacă opinia publ ică i ta l iană ar şt i cum se poar tă u n g u r i i cu noi români i , câte a r mai spu­ne z iare le! I. T. Alian.

Regele Nichita la Vieno. La o s ă p t ă m â n ă după p r i m i r e a regelui Fe r ­

d inand al Bu lga r i e i , Majestatea S a împănatul a avut al doilea oaspe încoronat. 'Sâmbătă d iminea ţa la 9 regele Nich i t a al Montenogru lu i a sosit la Viena p e n t r u a face vizită vecinului şi protectoru­lui său F ranc i se losif I .

N ich i t a nu pen t ru p r i m a dată a ven i t la Viena , dar acum s'a p rez in ta t în tâ i ca 'rege. P r i m i r e a ce i-s'a făcut de monarh , do cur te , de poporul pr ie tenos al metropolei a fost ma i mul t decât a-fectuoasă, şi suve ranu l imontenegrini lor s'a p u t u t delà început s imţi fami l ia r î n acest cerc de care al tcum e atât de î n d e p ă r t a t . U n vas d e răsboi aus t ro-ungar 1-a dus d in A n t i v a r i la Tr ies t , ofi­ţeri super ior i i-au eşit î na in t e aci şi u n ad iu t an t al Majes tă ţ i i Sale, u n t ren special al cur ţ i i 1-a adus, peste M i r a m a r e , la Viena . î n s u ş i b ă t r î n u l monarh l 'a aşteptat la g a r a de isud, ia r aş pe deplin sănătos şi infa t igabi l , genera l i i ş i of i ţe r i i supe­r io r i de serviciu — î n t r e ei r emarcăm pe dl colo­nel S i lv iu de H e r b a y — , o companie de onoare, şi foarte mul t publ ic pe p ia ţa din faţa g ă r i i fru­mos împodobi tă cu s t inda rde t r icolore.

10 minu te îna in te de 9 muzica in tonează im­nu l habsburgic , drapelul se închină , Maiestatea Sa i n t r ă cu suita, p r imeş te rapor tu l , t rece în re­vistă compania, mul ţămeşte şi -se postează la lo­cul unde va avea să stopeze vaporul-salon.

D a r m a i e t imp , F ranc i s e Iosif pr iveş te p r i n î m p r e j u r , pen t rucă , conştienţios cum este, să se convingă că toate dispozi ţ i i le .sunt l u a t e ; face semn să se acopere cei fon ;• : :*ini c ivi l i admiş i să in t r e aci pe peron, şi se " ,., • aptă spre g r u p u l arhiduci lor care formează -un <;ir după r a n g u l ce poar tă la cunte, F ranc i se F e r d i n á n d , P e t r u F e r d i ­nand , F ranc i se Sa lva tor , F r i e d r i c h , iCarol Alb­recht şi R a i n e r . î m p ă r a t u l se î n t r e ţ i ne cu arhi­ducele F ranc i s e F e r d i n a n d , şi d in ^es tur i înda tă înţelegem că e vorba de explozia din ziua prece­dentă la Wollersdorf l ângă Wiener^Neustadt . S ă nu se creadă că sunt exage ră r i o r i eufemisme cele ce se scriu despre sănăta tea m o n a r h u l u i ; împă­ra tu l a ra tă excelent , e d e coloare sănătoasă în faţă, păşeşte elastic şi se ţ ine d rep t , n u m a i ume­r i i cedează uşor .sub sarcina celor 82 de a n i . Cli-Tcnomul fusese î n preseară la locul s i n i s t r u l u i ; cum istoriseşte an imat , expl ică, descrie, în at i­t ud ine deslegată, d a r „ s t r a m m " , î n t imp ce Ma­jes ta tea S a ascultă, în t reabă , reflectează cu b r a ţ u l s t âng răz imat pe m â n e r u l săbiei , toate p r iv i r i l e sunt înd rep ta te spre dânşi i , şi a re ceva ex t raord i ­nar această î n t r e ţ i n e r e aci, degaja tă , a celui ma i b ă t r î n suveran, iubi t şi venera t de lumea în-

!! Gratis nicăiri!! dar cu preţuri i e f t ine

t r eagă cu urmaşu l său, a d m i r a t î n floarea bărbă­ţiei sale desăvârşite.

Adiu tan tu l -genera l , contele P a a r , rapor tează că t r enu l in t ră , î m p ă r a t u l păşeşte îna in t e , mu­zica începe imnul monténégr in , sa lu t genera l , t renu l s t ă ; încet şi precaut , regele Nichi ta , păşeşte pe t rep te le cupeului în jos bătrân şi el, t recut de 70 de ani , de coloare r u m e n ă a celor delà ţ a ră , cărunt , cu musta ţa ră teza tă scu r t ; îndesat ş i 'g ros , l-ai crede mic de s ta tu ră , deşi e î n a l t ; foarte vioi ochii , p r i v i r ea deşteaptă, finureagă înfă ţ i ­şarea deschisă, s impa t i că ; poa r t ă costumul ţ ă r i i sale, cuşmă îngus tă , sub pr i s tucu l bogat înf lor i t cu brodre i i , un fel de manta , până la genunchi , de abă subţ i re , călcaită î n cute l a rg i şi v ineţ i tă , aducând aminte p o r t u l d in unele ţ i n u t u r i ale Bă­na tu lu i . S a l u t ă şi se apleacă adânc. F ranc i se Io­sif îi î n t i n d e mâna î n a i n t e şi î l p r imeş te î n modul cel mai călduros. S e vede p e faţa şi pe ges tur i le Majestă ţ i i Sa l e o deosebită bucu r i e binevoi toare în faţa oaspelui său. Urmează prezentăr i le , t re ­cerea pe d ina in tea companie i de onoare, u n scur t cercle, apoi maies tă ţ i le ies u r m a t e de sui ta în t rea­gă şi după câteva momente auzim aclamări le pu­bl icului aduna t afară.

Regele Nich i ta a fost î noua r t i r a t la B u r g . î m p ă r a t u l 1-a însoţi t p â n ă aci.

La ameazi a fost p r î nz comun ac i ; d u p ă masă s'au schimbat vizite ? Sea ra , d ineu de ga lă î n ga­ler ia cea mare la Schönbrunn . N ich i t a s'a p re ­z in ta t deja în un i fo rma de colonel a l r eg imen­tului 55 de in fan te r ie care i-l'a ofer i t î m p ă r a t u l cu pr i le ju l acesta.

Au fost ex t raord ina r de călduroase toastele ce au schimbat în l imba franceză cei doi m o n a r h i . F ranc i se Iosif a făcut aluzie p r e g n a n t ă la me­ri tele regelui Nich i t a p e n t r u re ţ inerea păci i în Balcan şi-a expr imat s impa t i a ce poar tă poporulu i monténégr in şi suve ranu lu i său. I a r regele N i ­chita a r ă spuns cu cele mai expres ive cuv in te de mul ţ ămi re , recunoşt in ţă şi devotament, în nu­mele său şi în numele ţ ă r i i .

j ,Bunătă ţ i l e Voastre, Sire — a zis între altele Nichita — sunt dintre acelea cari nu se uită. Tot­deauna îmi voi aduce aminte de acelea, precum cu fericire îmi voi aminti primirea cardială cu cure. Maiestatea Voastră a ţinut demn a mă onora.

Muntenegrul găsindu-se lângă monarhia mare a Habsburg ilar, profită bogat de vecinătatea acea­sta; el trage beneficii eponomice de aci şi îi este dator pentru multe progrese ale culturii şi civi­lizaţiei sale.

De aceea sunt fericit de a putea asigura Maje­statea Voastră că toatet intenţiunile mele \au leu» scop strîng.erea şi mai tare a legăturilor de bunii vecinătate şi de prietenie care, sprei fericire, exi+ stă între imperiul său şi îmtre ţara mea.

Prosperitatea poporului meu şi menţinerea pă­cii fiind idealul suprem al preocupaţiwnilor mele, mulţămesc din inimă Majestăţii Voastre pentru sprijinul simpatic ce binevoeşte a-mi acorda".

D u p ă dineu regele iNichita s 'a dus încă la operă şi a asistat la p r e d a r e a ba le tu lu i „Nippes" de românul nostru G r i g . cavaler de P a n t a s i .

Duminecă d iminea ţ a a fost în cur tea pa la tu lu i delà S c h ö n b r u n n pa rada corpului de automobi-l iş t i vo lunta r i ai a rmate i . î m p ă r a t u l a îmbrăca t şi el un i fo rma de colonel. L a ora 10 au începu t cei doi bă t r în i coloneii auguş t i t recerea p r i n t r e l in i i le automobilelor, u r m a ţ i d e n u m e r o a s a su i tă de genera l i şi of i ţer i de s t a t ma jo r toţi cu bi­corne cu p e n e ; dar s'a r id ica t o f u r t u n ă , deodată a început a ploua tare şi suveran i i au fostbine s t ropi ţ i în t imp ce au urca t încet işor t rep te le neaooperi te ale pa l a tu lu i . Def i la rea , în mi j locul ploii torenţ ia le , au pr imi t -o de pe balcon, sem t i ţ i .

Domni to r i i au Tămas î n c ă un t imp î m p r e u n ă , apoi s'au despăr ţ i t , luând regele Nicolae răma3 bun delà împăra tu l .

La ora 1 a fost masă festivă la moş ten i to ru l t ronu lu i .

După ameazi, N ich i t a s'a dus la F r e u d e n a u la derby, unde a r e î n t â l n i t î n t r e a g ă curtea. Regele

a p r iv i t cu mul t interes a l e rgă r i l e şi s'a î n t r e ţ i nu t pr ie teneş te cu persoanele d i n j u r u l său. ß e zice că neobişnui t cu uni forma de of i ţer , N ich i t a a salutat mai de m u l t e or i r id icându-ş i ch ip iu l ca o pălăr ie .

Cu asta s'a epuizat p rog ramul . Regele a luat adio delà a rh iduc i şi delà arhiducese, a c inat în apar tamente le sale cu domni i d i n su i t ă , şi Luni d iminea ţa la 8 a plecat din g a r a de vest, cu ace-laş t ren al cu r ţ i i , sp re Tr ie s t şi iCetinie, în pa­tr ia ea. C. N.

Delà fraţi DIN BUCOVINA.

Centenarul răpirii Basarabiei în Cernăuţi.

Discursul d-lui Aurel Stefanelli ţ i nu t cu oca­zia şezători i de doliu.

O n o r a t audi tor , Români lor ,

S e împlinesc o su tă de an i d e când o mamă blândă şi bună a p ie rdu t p r i n v i t r eg ia sorţ i i una din fiicele ei. A fost m u l t ă ja le şi m u l t p lâns hk despăr ţ i re , a fost mu l t ă desnădejde şi m u l t ă nă­dejde în r ă sp la t a celui d e sus, d a r b lăs tămul unui ceas r ău a v ru t ca răsp la ta cea d r e a p t ă şi reîn­toarcerea fiicei p i e rdu t e să fie şi laizi încă, după 100 de v remur i , un vis ideal, o soarbe nedreapta 1 , a v ru t ca noul s t ăpân să pude î n t r e m a m ă şi fiică u n lanţ de cazaci p r i n ca r e ab ia miai po t s t răbate suspinele şi ja lea doinelor de peste P r u t .

E so ra noas t ră cea mezină , Gemând s u b c n u t u l de ca lmuc Lega tă 'n l an ţu r i iái e i m â n ă :'< D e ş t r e a n g tâ rând-o ei o duc.

Şi ja lea mamei î ndu re ra t e a c rescu t d in an în an cum a scăzut nădejdea ei. Cu in ima însângera­tă miama a văzut în torcându-se de o sută' de ori ceasul ja lnic al despăr ţ i r i i . Şi fiica ei e r a d i n an în a n mai îns t ră ina tă , u i t ând de porvul, de graiul şi de versul doinelor s t r ăbune .

Acum, dupăce o su t ă de ani de sufer in ţă , vol­nicul s t ă p â n p regă teş t e orgi i de veselie î n t r u a-min t i r ea ferici tei r ăp i r i şi va laide în templur i t ămâie . T o a t ă ja lea desnădăjdui tă , toa tă durerea mută a mamei aduna tă î n t r ' u n veac a t r ebu i t să isbuenească acum şi cu glasul înăbuş i t de lacrimi ea ehiamă fiii ei de p re tu t i nden i să îmbrace haina de ja le şi să p l ângă î m p r e u n ă cu dânsa pe cea mai d r a g ă şi mai nenoroci tă d in t re fiicele ei.

Români lor ,

Se împlinesc o su tă de ani de là r ă p i r e a Basa­rabiei ş i român imea de p re tu t inden i , u r m â n d u-nui îndemn sufletesc genera l , al c ă r u i in te rpre t s'a făcut savantu l p rofesor de istorie A. D . Xeno-pol, a ho tă râ t a înf ie ra în fa ţa E u r o p e i în t reg i , ned rep t a t ea făcută români lor î n anul 1812 şi a face o zi de doliu na ţ iona l d in ziua în care ruşii vor serba cen tenar id fericitei „ a n e x ă r i " a Basa­rabiei . — Ş i noi , români i bueuvineni , n e împli­nim o da tor ie s f ân tă şi du re roasă fiaiţă de neam şi de u m b r a mar i lo r eroi u n i n d glasul nos t ru de du re re cu cel al români lo r d e p re tu t inden i şi je­lind împreună cu ei cea miai t r i s tă pag ină a istoriei noas t re . P r i n şezătoarea de astăizi iái J u n i m e i , ro­mânii bucovineni aduc obolul lor de d u r e r e la al­ta ru l comun . Deie D o m n u l ca s t r i gă tu l nost ru de despera re şi ja le , un i t cu cel al t u t u r o r româ­nilor să fie o mică m â n g â i e r e p e n t r u asupr i ţ i i noş t r i f ra ţ i din Basarab ia , să fie u n b lăs tăm pen­t r u ceioe cred că vor cumpăra cu bani sau e u cnu­tu l conşt i in ţe p e n t r u recunoaş te rea u n u i sistem de g u v e r n a r e rusesc, deie Domnu l , ca s t r igă tu l nos t ru de desperare să fie o veşnică şi nemiloasă

DANTELE, CORDELE, ART1CLH, ŢESUŢI, se capătă nu-

mai în filiala magazinului Budapestan de dantele în ARAD,

bulevardul Andrássy numărul 20 [Palatul El. Fischer].

Page 5: Anul II. Arad. loi 31 Maiu 03 Iunie) 1912. N-rul 118. 28 PB ROMA …dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/16063/1/BCUCLUJ_FP... · 2016. 4. 5. · din tendinţele regimurilor politice

Bi 118 — m s . „ R O M Â N U L

mustrare de cuget p e n t r u acei român i basanaibeni, cari uitând d e omenia şi g lor ia n e a m u l u i lor se pregătesc a se rba a l ă tu r i cu ruşi i a n e x a r e a Basa­rabiei. P e n t r u ei tot. d i spre ţu l şi b l ă s t ămu l u n u i neam înt reg care-«i cunoaşte da to r ia .

Prin şezătoarea de laizi a J u n i m i i n e a m u l ro­mânesc din Bucovina exp r imă d u r e r e a şi d ispre­ţul său pen t ru cei ce-1 mer i tă . „Viaţa Nouă".

DIN ROMÂNIA. Şedinţa delà Academie. S â m b ă t ă l a ore le 3

d. a. Academia Română 1 a ţ inu t şedinţă i n t imă sub préside n ţ ia d-lui Negruzz i .

In t rându se în ord inea d e zi, d. de M a r t o n n e , cunoscutul geograf francez, care a ţ inu t o ser ie de conferinţe la noi , a fost ales m e m b r u cores­pondent al Academiei Române .

D. D. S t u r d z a este reales cu unan imi t a t e secretar a l Academiei pe t e rmen de 6 ani . D-sa luând cuvântu l , m u l ţ u m e ş t e d-lor aeademiciani de cinstea ce i-se face, as igurându- i că şi d'iaci înainte va munci cu aceeas dragos te ' ca şi p â n ă a-cruma pen t ru Academia Română .

D. I a c o b N e g r u z z i es te reales prez ident al Academiei pe a n u l 1912—1913. D-sa mul ţu­meşte membr i lo r Academiei d e cinstea ce i-se face.

„Sunt t re i ani de-arândul , zice d-sa, d e când Academia mi-a făcut cinsteai d 'a mă alege prez i ­dent. Voiu cău ta — ca şi în anii p receden ţ i — a ridica câ t mai sus îna l t a ins t i tu ţ i e ai că re imem-bri suntem."

Sunt aleşi apoi — oai viceprezidenţ i — d-nii X. Gane de là Iaşi , 1. Bogdan şi Hep i t e s .

In s fârş i t Academia ho tă reş te ca mie rcu r i — când a r e loc u l t i m a şedinţă d in sez iunea cu ren t ă — eă se facă decernareta) premi i lor . Se vor cet i — cm aceas tă ocaz iune — rapoa r t e de ta i la te asu­pra lucrăr i lor p remia te .

Ştiri politice din Viena. Parlamentai austriac în faţa unei alternative. —

Echoul evenimentelor ungare în Austria.

P r i m i r e a en-ibloc a proiectelor m i l i t a r e în parlamentul u n g a r l'a conetr îns p e g u v e r n u l au­striac să se adreseze p a r l a m e n t u l u i cu cererea, ca in cel mai scur t t imp să se lămurească ce a t i tu ­dine intenţ ionează să ieie acum. Dezbaterea târ-zielnică a legi i mi l i t a re a fost până acum motivată cu aceea, că n u se voieşte, a se l u a hotarîri obli-

I gàtoare, până când n ' a fost l ă m u r i t ă soar tea re­formelor mi l i t a re în U n g a r i a . Aceasta este hotă-rîtS acum şi n u ma i poate f i n i c i o îndoia lă , că şi casa magna ţ i lo r îşi va d a cons imţămân tu l la legea mil i tară c re ia tă pe o cale a tâ t de memora­bili ţi apoi n u în t â rz i e n ic i sancţ iunea d in pa r t ea coroanei. D i n cauza aceasta t r e b u i e să n e dăm seama că avem de a face cu u n fai t accompli . P a r ­tidele par lamentu lu i aus t r i ac au a r ă t a t p r i n at i­tudinea lor încă l a p r i m a ce t i r e a reformei mi l i ­tare, că major i ta tea lor va vota re forma şi sun t gata de a n u face n ic i o obiecţ iune la oaz, că s'aT face încercarea, ca şi i n A u s t r i a să fie t recu tă posibil cât ma i iu te legea m i l i t a r ă p r i n un proce­deu scurtat. S e val id i tează aci î m p r e j u r a r e a că nu e vorba numai de spor i r ea pu t e r i i a rmate , ce­rută de admin is t ra ţ i a a rmate i , ci p r i n i n t rodu ­cerea serviciului de doi ani se face ş i o m a r e bine­facere populaţiunei. O a m â n a r e şi pe m a i depar te a rezolvirei legii m i l i t a r e a r î n t â r z i a de a l tcum şi ţinerea asentărilor, ce ar provoca cel mai m a r e resentiment în ce rcur i le in teresa te , ca re sunt miile, cari s t au îna in tea a sen tă r i i ! Da to r i a guvernului este acum p r i n t r a t a t i ve cu e lementele renitente — î n t r e car i în p r i m u l r î n d sun t a se înţelege rutenii, cari amen in ţă cu obstrucţ ia d in cauza neîmplinirei p re tens iun i lo r lor un ive r s i t a r e

Fabrica de granit, syenit industrie de marmoră şi ciselare de peaträ a lui

— de a î n l ă t u r a piedecile, ca r i §« p u n în calea unei desbater i expedi t ive a l eg i i m i l i t a r e .

Ce rcu r i l e guve rnamen ta l e intjenţionează, ca legea m i l i t a r ă să f ie xezolvită a t â t î n oomieie, cât şi î n p l é n u m încă îna in tea provizor iu lu i bugetar , î n cursul l une i i u n i e ,

E foar te in t e resan t a vedea c u m judecă op in ia publ ică d i n Cis le i thania evenimente le d i n u n g a ­r ia . P r e d o m n e ş t e impres ia , că a t â t p rocedura con­te lui Tisza ş i a t rabanţ i lo r l u i , cât şi a aşa. n u m i t e i opoziţi i n u este a se l u a î n serios, ci şi a c u m a-vem d e a face cu o comedie l ips i t ă d e demni t a t e . Ep i sodu l cu a t e n t a t u l depu t a tu lu i Kovács (S t r a s ­ser) n u schimbă î n t r u n imic fap tu l , deoarece fap ta unui m a g h i a r fabr ica t cu 5 p i ţu le e ap roape im­posibil de a fi j udeca tă oa o fap tă a u n u i „mar­t i r na ţ iona l" , mai cu seamă, că dupăce e'a con­s ta ta t că Kovács a fost a m e n i n ţ a t cu r u i n a f inan­c ia ră în u r m a speoulaţ iuni lor sale la bursă şi ast­fel e r a u n u l d i n t r e acele existenţe, c a r i n u mai au n i m i c de p i e rdu t . La tot cazul noi cei d i n Au­s t r ia ne-aan convins în u r m a evenimente lor ma i recente d i n U n g a r i a , că s i s temul de p â n ă acum din P e s t a n u va m a i putea f i m e n ţ i n u t pe m u l t t imp , ci se va p r ăbuş i î n t impu l cel m a i aprop ia t . Şi aceasta n u o va pu tea împiedeca n ic i contele Tisza cu pol i ţ i ş t i i săi chemaţ i în a ju tor . D o m n i a o l igarhie i m a g h i a r e merge cu paşi g r ăb i ţ i spre s fârş i tu l ei şi în z iua î n care se va ere i a r e fo rma mi l i t a r ă va da bancrot cu totul.

Viena, 16 iun ie . Ausiriacus.

Bajonett auf! — Spicuir i . —

Sfărâmătorii se sfarmă. — Astăzi mie, mâne ţie. Ai noştri pintre ei, când se răsboiesc ei între ei .

Budapesta, 11 I u n i e .

I a t ă , că se •împlineşte o săp tămână , d e când s'au început c iocnir i le , de u n aspect t ragicomic, d in t r e Tisza şi opoziţ ia coaiiată, p r i n lov i tu ra de s tat comisă de contele Tisza M a r ţ i n. a. î n t r e 10 ore 52 m. ş i 11 ore 2 m. în care r e s tknp n u tocmai sc rupulosu l „leu delà Geszt" a „ i sp r ăv i t " proiectele mi l i t a re , r iddcânduise de ma i mu l t e or i , la u n semn d a t 230 de depu ta ţ i guve rnamen ta l i din total i i lor, î n t r ' u n sgomot in fe rna l , f ă r ă să ştie de ce. Dupăce se m a i potolise sgomotul, t re­cură deja 8 m i n u t e delà deschiderea şedinţei , no­ta r i i camerei , r î n d pe r î n d au pă ră s i t t r i b u n a prz id ia lă , s p r e a comunica depu ta ţ i lo r colegi sen-saţ ionala veste, că ei au votat proiectele mi l i ta re . . . în genera l şi î n special , b a îşi în a t r e ia cetire.. .

S'a i sp răv i t ! Nic i u n remediu. . . t e m p e r a t u r a s'a u rca t la cele mai îna l t e g rade , p a r l a m e n t u l u n g a r agonizează.

Şeful opoziţiei l u l i u J u s t h în despera rea lu i — ce era să facă — s'a a runca t î n t r ' o calesă dând î n d r u m a r e a v iz i t iu lu i să oprească la pitonul ba­zar, ce-i cade în d r u m . Această ho tă r î r e a şefului opoziţiei a fost p r i m u l gest de re to r s iune .

S 'a s fâ r ş i t cu r ăbda rea — de ambele pă r ţ i . Gladia tor i i ambelor tabere au lua t ho t ă r î r i extre­me. I n aceiaşi zi is torică opoziţia întrebulinţând toate soiuri le d e obiecte p r i n car i poţi p roduce sunet, asurzi tor dacă v rea i , — au cercat să îm­piedece orice desbatere, dându-se deviza, „că până ce Tisza e p rez iden t şti Lukács p r e m i e r în par la­mentu l u n g a r n u se va mai desfbate n i m i c " . Nu­mai cât şi-au făcut socoteala f ă r ă b i r taş , căci în aceiaşi zi istorică, a a p ă r u t u n se rgen t de poli­ţie — de a tunci deveni t celebru — cu numele P a v l i k în inc in tă , ma i b ine pe scenă, în tovărăşia a 150 de poli ţ iş t i b ine dresa ţ i , şi a scos r î n d pe r înd , la o r d i n u l comandan tu lu i s u p r e m contele Tisza, (care mai a r e încă o funcţ ie — e şi prezi­dent al camerei u n g a r e ) , — pe r en i t en ţ i i opozanţi .

Ce era de făcut — de ambele părţii. F i eca r e pe pot r iva lui . P r o b a genera lă , ţ i n u t ă în aceia zi is tor ică a succes de m i n u n e — p e n t r u ambele

Iosif Nagy Braşov, str. Fântânei Nr. 50.

păr ţ i . F ieca re , încălzi t d« nădejdea mai Mn«lui , în credinţa că s i l inţele l u i pa t r io t i ce vor fi tnco-* ronate de succes, a con t r ibu i t d u p ă pu te r i cu repre­zentaţ i i le eă aibă succesul dor i t . F i eca re zi , o săp­t ămână de zile, s 'au ţ i n u t două reprezenta ţ i i , u n a îna in te de aimeatt, alta d u p ă amiazi .

Ce e ra d e făcut ?! * \ *

Dupăce descăroase deputa tu l Kovács revolverul şi se potolise î n t r u câtva iribaţia ne înch ipu i t ă , extazul, ce a s t ă p â n i t m i n u t e în t r eg i , pe toţi car i au as is ta t la şed in ţa aceea memorab i lă , î n in­c in tă şi pe ga le r i i , a m g r ă b i t , s t ăpân i t de imbol­dul ce c u p r i n d e pe orice om în aşa momente , d» a schimba o vorbă cu or i şi c ine — pe culoar», căutând pe deputa ţ i i noşt r i . I i af lasem înconju­ra ţ i de m a i mu l ţ i depu ta ţ i guvernamenta l i .

Dupăce se despăr ţ i ră , m ă apropi i şi î i î n t r eb : „Cum, domnilor depu ta ţ i î n aşa societate du-

b i e ! " „ Inch ipueş te ' ţ i — r ă s p u n d e depu ta tu l Vai -

da — ne cearcă r î n d pe r î nd oameni cu car i n u schimbasem nici o vorbă până acum".

,Dar nu n u m a i g u v e r n a m e n t a l i i " — a d a u g ă deputa tu l Miha l i . Cu Désy Zoltán avusem ma i na in te o discuţie. A veni t la m i n e adânc m â h n i t în t rebau du-<mă „ce zic la toate acestea ?" I -am răspuns , că escor tarea lor e m a i m u l t comică, or i cât de revol tă toare a r f i în fond, deoarece ei nu se opun serios, ci lasă ca se rgen tu l să simbolizez» n u m a i volnicia. N u a fost aşa, când cu cazul Va ida" .

„Deal t fe l îi spusesem" —zice depu t a tu l Vai ­da — „astăzi m i e , m â n e ţ i e ! "

I n t r ' u n a d in zilele aceste is tor ice, dupăc« opo­ziţ ia, escortată, a demons t ra t pe s t r adă în tovărăş ia publ icu lu i de pe s t răz i , care-i ac lama, s 'a î n t âm­plat- u n inc ident foarte semnif ica t iv . S e adunase o m u l ţ i m e considerabi lă d e oameni p e s t r ada Rá­kóczi, aşa că r eg imen tu l de soldaţi postat pe aceasta s t r adă sub comanda u n u i căp i tan , a t rebui t să in te rv ină p e n t r u menţ ine rea o rd ine i .

Căp i t anu l se adresează celor d i n f run tea con­voiului , î ndemnându- i să se resf i re . Gră ieş t e că t r ă şeful opoziţiei J u s t h .

J u s t h r ipos tează : „ E u sunt deputa t — m ă apă­ră imuni ta tea — merg u n d e v r e a u ! "

„Was d e p u t a t " — zice căp i t anu l ş i cont inuă apoi în acelaş momen t în torcându-se că t r ă soldaţi :

„Ba ione t t a u f ! " Şi zeci de suli ţe se î nd rep t au s p r e p ieptu l lui

J u s t h . F i o r i i ce i-a s imţ i t în acele c l ipe b ă t r î n u l şef al opoziţiei , ar t rebui să-i s imtă cât de des îngâmfa ţ i i pol i t ic iani magh ia r i . JŞboaia aceasta 1« cam lipseşte —şi noi o s imţ im. Cerdac.

Cronică externă. Un demers bulgar in România. U n ziar tur ­

cesc „Iktiharm" reproduce r ă spunsu l p e care , d u p ă „Den" , d i n Sofia, p r imul-minis t ru român l'iair fi făcut r ep rezen tan tu lu i Bu lga r ie i la Bucureş t i în chestia unu i demers comun pe l ângă guve rnu l turcesc p e n t r u a obţ ine despăgub i r i p e n t r u pier­der i le su fe r i t e p r i n înch iderea Dardane le lo r .

D u p ă „ D e n " , aces t răspuns ar fi fost u rmă­t o r u l : „Guve rnu l român nu va face în această pr iv in ţă nici u n demers pe l ângă Turc ia . Dacă scopul ce u r m ă r i ţ i este să împingeţ i micile s t a t e balcanice să facă p res iun i asupra ei, nu vă bizuiţ i de loc pe noi . Spune ţ i chiar guve rnu lu i d-voastră că în oaz de conflict turco-bulgiar, p e n t r u f iecare om ce se va t r i m i t e de d-voastră la g r a n i ţ a tur ­cească, noi vom t r i m i t e t re i la gnatniţa bulgă­rească ."

Rep roducând acest răspuns , z iaru l turcesc spune că n u c rede în pa r t ea a doua a acestei de-c la ra ţ iun i , găsindu-o incompat ib i lă cu cur ten i» p a r l a m e n t a r ă ca r e d i s t inge pe oameni i de s ta t ro­m â n i şi cu func ţ iunea d e şef de guve rn . Deci n u

p r i m e ş t e şi execu tă or i-ş i -ce fel de luc ră r i la c lădi r i , m o n u m e n t e mausu l eu r i în orice fel de s t i l . Lifprcazà luc ră r i de m a r m u r ă p e n t r u m o -bi la tur i . In u r m a m o d e r n u k u a r a n j a m e n t de fab;-.uftţie, p r e ţu r i iefnine. D i n depozi tu l m e u b o g a t do m o n u m e n t e , în care efeptuesc v i n d e r i î n m a r c şi în m i c liferez colegilor de b r a n ş e şi

obiec te s ingura t i ce , î n p re ţu l de fabrică,

Page 6: Anul II. Arad. loi 31 Maiu 03 Iunie) 1912. N-rul 118. 28 PB ROMA …dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/16063/1/BCUCLUJ_FP... · 2016. 4. 5. · din tendinţele regimurilor politice

i w s. . R O M Â N U L " 1 1 8 - ! - r

re ţ ine decâ t p r i m a pa r t e şi se î n t r e a b ă cum se poate împăoai demersu l Bu lga r ie i cu declaraţ i i le de pr ie tenie şi cu do r in ţ a de bună în ţe legere pe cari ea nu a înce ta t să le expr ime guvernu lu i o-toman. Rezu l t ă că cabinetu l Gbeşov şi pa r t i du l care-1 susţ ine au n men ta l i t a t e foar te b izară pen­t r u otomani în chest i i le de in terese mater ia le . -N1 ici unul , nici celalal t nu se ocupă 1 de pr ie tenie .

î n t â i punga , p i i e t en ia la u r m ă . Ziarul turcesc declară că nu e surpr ins de a-

ceastă a t i t ud ine şi adaogă :

„Credem că acest demers al guvernu lu i bu lga r pe l ângă Român ia a fost dic ta t de d o r i n ţ a de a uti l iza dispoziţ i i le ruseşt i în aceas tă chest ie , căci, dacă guvernu l rusesc ar fi făcut să par t ic ipe toate s ta te le de là marea N e a g r ă la ce re rea sa de despăr gub i re , e firesc că aceiaista ar fi avut mai m u l t ă şansă să fie p r i m i t ă de S u b l i m a P o a r t ă ca fiind opinia publ ică europeană . Cabine tu l Gheşov, a-mic al turc i lor , este în aceiaş t imp rusofil . De a-ceea nu © de mirtaire că î n t r ' o chest ie de bani , să sufere degrabă ascendentul d i n P e t e r s b u r g . P r i e ­tenia Românie i pen t ru Turc i a este, însă, o s tavi lă pen t ru Rus ia şi Bulgar ia . D e aceea aceste două s ta te cau t ă să se folosească de orice pr i le j p e n t r u a încerca o răc i re a acestei pr ie teni i . La Sofia, mai cu seamă, se operează în această d i rec ţ ie cu o îndemâna teeă în f lăcăra re , îndeosebi de când s'a r ă spând i t zvonul despre o- alianţă 1 tu rco-română. Acum de cu rând a fost vorba, ch iar , ca să se ali­pească Român ia de B u l g a r i a p r i n t r ' o l egă tu r ă mai s t r â n s ă : căsă tor ia fiicei p r i n ţu lu i moş ten i to r român cu p r i n ţ u l Boris , moş ten i toru l t r onu lu i b u l g a r ; d a r regele Ca ro l nu pa re pa r t i zan al a-eestei căsător i i , d in motive polit ice. Cu u n cuvânt , bu lgar i i se silesc ca să înşele R o m â n i a ; român i i s tăru ie î n a nu se lăsa ademeni ţ i " .

Răsboiul îtalo-turc. I n şedinţa de luni a ciai-merei o t tomane depu t a tu l R a h m i în t r ' o vorbi re lungàl a dec lara t , că până când vor ţ ine lup te le victorioase ale t u rc i lo r şi a rabi lor n u se va latfla nici u n guve rn o t toman, ca re să p r o p u n ă camerei , ca să eonceadă măcar o pa lmă de loc d in te r i tor iu l na ţ ional , iar depu t a tu l Ş e f i e a spus că l u p i i tor i i d in Tripol is po t să fie s iguri , că reprezentanţla T u r c i e i nu-i va părăs i nici când. A făcut cunoscut apoi că başa Nesid, comandantu l d in Tr ipol is a colectat delà ostaşii săi 1350 fonti pen t ru flotă, iar beiul En-ver 750 fonti p e n t r u cumpărarea! unui aeroplan.

Cu pr iv i re la ocuparea Zanzuru lu i o ş t i re se-miofiooasă d in Constant in apoi spune că i talieni­lor le-a succes să debarce la ţ ă rm după o bombar­dare de 8 ore, dar încercarea de a lua în tă r i tu -ri le cu a sa l t mi le-ar fi succes, a fost respinşi de t rupe le otomiane.

Ş t i rea aceasta cont raz ică toare celei sosite la Roma despre ocuparea Zanzura lu i şi oazei d in ju ru l lui d e că t r ă i tal ieni însă pa re tai fi numa i pen t ru l in iş t i rea popula ţ iunei otomane.

F lo t a i ta l iană e î n p l ina acţ iune şi se crede că asediarea insulelor Chios şi Mit i lene e n u m a i chestie d e t imp . Agenţia/ R e u t e r anunţai d in Smi rna , că sâmbăta t r ecu t ă au fost observate în j u r u l insulei Leros , 19 vase i tal iene îna in t ând în­spre ţe rmul o t toman .

O te legramă din Constant inopol spune că din 10,000 i ta l ieni expulsa ţ i 5,000 au şi plecat , Miaii toţ i încearcă să-şi amâne p lecarea sperând că guve rnu l va r e t r a g e ord inul d e expuilsare. Min i s t ru l d e i n t e r n e a făcut cunoscut însă, că după t e rminu l da t , adecă 13 iunie , i ta l ieni i nu vor mai fi sufer i ţ i p e teritoriul imper iu lu i oto­man. Ziarul i ta l ian „ T r i b u n a " pr imeş te d in Ph i -lipopolis şt irea, căi pe insulta Chios s 'ar fi pe t recu t u n măcel all c reş t in i lor . (Furia nrohamedanilior e î nd rep ta t ă mai cu seamă con t ra grec i lor şi în toa te mecetele se declară răsboiul sfânt con t r a creşt ini lor . I n S m i r n a poporul se înarmează şi în tă resc po r tu l în vederea u n u i a tac d in pa r t ea

flotei i tal iene. I n zilele aceste au fost aduse şi ma i m u l t e tunur i .

* Cont ra revo lu ţ ie în China . Cercur i le din

Vierna sunt foar te îngr i jo ra te d i n causa s i tuaţ iei cr i t ice d in China. Cont ra revo lu ţ i a îşi r idică ca­pul amen in ţă to r şi ag i ta ţ ia a lua t măsur i încât şi s t ră ini i -se află în per icolul cel mai mare . în ­t r eagă mişoairea revoluţionară! t inde la restabil i­rea monarhie i , da r n u mai cu d inas t i a Mandsu pe t ron , ci dinast ia p r e m e r g ă t o a r e ei ca re a fost r ă s t u r n a t ă de Mlaindsu î n sec. al X V I I I . U n r am al dinast iei de t ron isa te de Mandsu mai t ră ieş te şi azi şi în favorul acestuia s 'a început mişcarea revolu ţ ionară . Toate dep ind însă de là a t i tudinea ce o va lua J u a n Sch ikka i . Grav i t a t ea s i tuaţ ie i e măr i t ă şi p r i n împre ju ra rea , că î m p r u m u t u l încerca t pen t ru saniarea s tăr i i f inanciare a repu-blicei n u se poa te esopera, la ce dea l t cum vina o poar tă guvernu l , nevoind să primească' asupra veni te lor republicei supravegherea de eă t ră pu­teri , cari iar cont r ibui la î m p r u m u t .

la „Fundatiunea ziariştilor români 1 ' .

Delà „Funda t i unea pen t ru a ju tora rea ziarişt i­lor români d in U n g a r i a " n b s e comunică urmă­toarele :

1. I n favorul fundaţ iuni i s'au t r a n s p u s în de­cursul săp tămâni i t r ecu te la banca „Arde l eana" din Orăş t ie . Veni tu l conferenţei d lui dr . 1. Lupaş , ţi­

nu tă la Sibi iu în 17 Apr i l a. c. K 332.— Veni tu l conferenţe i d lui Oct. Ooga , ţi­

nu t ă la 26 Maiu a. c. K 118.80 Veni tu l conferenţe i dlui Ioan I . Lăpă-

diaitu, ţ inu tă la Arad în 15 Apr i l a .c K 237.— Delà fest ivalul Bar i ţ a ranja t de „Gazeta

{Transilvaniei" Braşov K 313 .— D^la convenirea socială a eodalilor ro­

m â n i din Sib i iu , ţ inu tă la 15 Mai a .c. K 50.— Delà „San t ine la Satul-nou K 50.—

( Tota l K 1,100.80

Í2. Confe r in ţa dlui dr . I oan Lupaş „Mis iunea

scopilor Gheras im Adamovici şi Ioan Bob la tea d in Viena în anul 1792" s'a t i pă r i t în bro­

şură şi se va vinde î n favorul fundiaiţiunii ziariş­tilor. Această b roşură valoroasă, ca re va face cin­stei or icărei case româneş t i şi al cărei p r e ţ este n u m a i 1 cor., se va t r imi t e t u t u r o r f runtaş i lor ro­mâni cu rugiarea să se pr imească şi reseumpere , iar bani i să-i r e m i t ă „Bănci i genera le de asigu­r a r e " de u n d e se vor depune apoi la banca „Ar­de leana" din Orăş t i e .

Din pa r t ea bănci lor noastre a incurs la „Fun ­dat iunea ziarişt i lor români ' până a c u m a în total suma d e K 3179.44 şi anume d e l à :

„Alb ina" , Sibi iu „Ardeleanta", Orăş t ie

K 1000.— „Alb ina" , Sibi iu „Ardeleanta", Orăş t ie K 1000.— „Ar ie şana" , T u r d a K 2 5 . — „Agr ico la" , 'Sebeş K 50.— „ A u r a r i a " , A b r u d K 50.— ..Casa de p . " , Să l i ş te K 1 0 0 — ..Casa de p . " , Mercurea K 50.— „Oord iana" , • Fofeldea „Coroana" , B i s t r i ţ a

K 20.— „Oord iana" , • Fofeldea „Coroana" , B i s t r i ţ a K 50.— ,, C-o rvinea na ' ', H u n e d o a r a K 50.— „Deceba l" , Deva K 50.— „Doinia", Câmpeni K 50.— „Economul" , Clu j K 25 .— „ F r ă ţ i a " , A g n i t a K 20.— „Fu rn i ca" , F ă g ă r a ş K 50.— „ H a ţ e g a n a " , H a ţ e g K 50.— ...Isvorul", S.-deorg.-r . K 10.44 „Lucea fă ru l " , Vârşe ţ K 50.— „Mureşanu l " , M.-Radna „Mie lu l " , P o i a n a

K 20.— „Mureşanu l " , M.-Radna „Mie lu l " , P o i a n a K 50.—

,Or ien tu l " , Dobna K 10.— „ P o p o r u l " , Să l i ş te K 50.— „ P o r u m b ă c e a n a " , P r b a c K 20.— „ S ă t m ă r o a n a " , Seini K 100.— „Sen t ine la" , Satul -nou K 50.— „Tib leşana" , R e t t e g K 20.— „ V a t r a " , Cluj K 50.— ,Vene ţ i ana" , Ven.-inf. K 14.— „ V u l t u r u l " , S.-Mărt in K 25 .— „ V u l t u r u l " , Taşnad K 50.— ,Zlăgneia'na", Z l a t n a K 20.—

T o t a l " K 3179.44

inc să lea

lui Lu o r ir: ,i au< fie

Inde-itmăm -m. noas t re ' ins t i tu te d e bani , ca r i 'ă n 'au cont r ibu i t la „ F u n d a t i u n e a " aceas ta , t r imeati î con t r ibu i r i l e lor fie d i rec t la „Arde -wa", fie la admin i s t r a ţ i a ^noastră. Asemenea a t r a g e m şi noii a t en ţ iunea publicu-nostru asupra valoroasei b r o ş u r i a d lu i d r . I .

pas şi rugăm pe cei cărona li-se via t r imi t e să ăscumpe-re, t r imi ţ ând după. p u t i n ţ ă o sumă m a i re ca pre ţul ei băgate i d e 1 cor . A con t r ibu i la .c imentarea funda ţ iune î ziaVriştilor t r ebu ie sa

î nda to r i r e na ţ iona lă pent ru ' o r i şi cine.

( î u z a - V o d c i s i Kei'.'ele Carol Când Dumnezeu hotărăş te ca popoare le să t r ă ­

iască — îndep l in ind izvodir i le lui nepă t runse — atunci şi răsar , în mijlocul lor , t r i m i ş i i P rov i ­denţei divine. Şi n i c ă r i nu se vădeşte pu te rea E i , mai l ămur i t , decât î n operele săvâ r ş i t e de dânşi i , nu pen t ru p rop r i a lor folosinţă, ci p e n t r u fer ici­rea mul ţ imei , ca re ea 'adeseori nu-i înţelege, ba le stă împot r ivă .

Cine dar aici e s t ăpânu l unor 'fapte, a l căror sfârşi t f ăp tu i to r i i nu-1 ş t iu , nu-1 pr icep , nu-I voiesc ?

Adânci î n t r ebă r i — d e a p u r u r i ne în ţe lese mi­stere — îna in t ea că ro ra g â n d u l se opreş te u imi t .

S u n t clipe, în oare n e a m u r i în t r eg i s tau în c u m p ă n ă : când totul dep inde de conducerea lor.

O îndoială e de-ajuns să le ţ ină pe loc ; o gre-şala, să le dea î n d ă r ă t cu sute d e a n i ; o alune­care pe povârnişu l s lăb ic iuni lor omeneşt i , să la p ia rdă .

Ei bine — n u ! Când v r e a D u m n e z e u : îndoel i nu vor fi, greşel i nu se vor face, şi f ă r ă alune­care, eroi i vor păşi îna in te , î n t e m e i n d aceea <ee o sort i t să existe .

Deschideţi cartea cea g r ea d e î n v ă ţ ă t u r ă a I s ­toriei , şi veţi ceti acest adevăr ân tâlcul dest ine­lor atâtor popoare. Şi veţ i vedea cum, î n momente supreme, împără ţ i i l e cele m'ai t a r i se desfac, nea­mur i l e cele mai t a r i se desfac, neamur i l e cele mai falnice pier — l ips indu- le omul .

Şi se r id ică totuşi necred inc ioş i i : r î zând . Tă l ­măcirea lor e hazardul . Căci ce-ar pu t ea f i — se în t reabă — Prov iden ţa d i v i n ă ? D u p ă ce să cunoa­ştem oameni i ei ?

Răspunsu l c red in ţe i e s i m p l u : C e este ea, se vădeşte în ceea ce sunt ei, cu însuş i r i l e lor, po t r i ­vit unor ta inice scopuri . Şi vedeţi u n e x e m p l u :

S u n a s e ceasul d i n unmă a l Mona rh i e i f ran­ceze, de opt ori seculară, s fâ r ş ind cu cel mai nobil rege, mar t i r , în t r ' o c l ipă de a n a r h i e grozavă.

Ş i ce i-a l ips i t acestui m o n a r h , ca să î n d u r a o asemenea soa r t ă? î n t r ' u n c u v â n t : însuş i r i le , ce­rute de crudele necesi tă ţ i ale v remei .

D a r şi mai s t r a n i u î ncă e fap tu l că n ic i un om nu s'a găsi t a tunci , să oprească p r ăbuş i r ea f inală — din atâ ţ ia , car i a u venit apoi să lucreze la aşezarea o rd in ei nouă.

Aşa se împl inesc porunc i le dumnezeeşt i , în veci neş t iu te : p r i n l i p su r i fatale , sau p r i n v i r tu ­ţile, mai presus de m ă s u r a comună, a celor aleşi să conducă.

P u t e m zice dar şi aici , î n t r u cât n e p r iveş te : R o m â n u l nu piere. Căci lu i nu i-au l ips i t până azi nici când conducători i înzes t ra ţ i cu însuş i r i l e corespunzătoare cerinţelor t i m p u l u i lor.

î m p o t r i v a fu lgeră toru lu i Baiaz id , se (ridică e-

„Să nn vinzi scump, «Iar să târgueşti ief t in". Acesta este secretul succesului nos t ru .

Cui îi trebuiesc dar mobile frumoase, ieftine şi bune

S ă cerceteze pa

Székely és Réti fabricanţi de mobile

Marosvásárhely, Széchenyi tér nr. 47

Chiar în in te resa i lui propriu.

A l e g e r e m a r e î n tru-sour i p e n t r u mirese .

Vânzare în ra te fără r idicare de preţ .

Page 7: Anul II. Arad. loi 31 Maiu 03 Iunie) 1912. N-rul 118. 28 PB ROMA …dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/16063/1/BCUCLUJ_FP... · 2016. 4. 5. · din tendinţele regimurilor politice

Nr. 1 1 8 - 1 9 1 2 „ R O M A N U L Pag. 7

roicul Mircea b ă t r î n u l . Nevoilor noas t re de paci-nică aşezare in te rnă , r ă s p u n d e în ţe lepciunea lu i Alexandru cel bun. Turc i i neb i ru i ţ i , t ă t a r i i , ungu-guri i , leşii năvă l i to r i , se f r î n g de b ra ţu l lu i Şte­fan cel Mare şi S fân t , la P o d u l î n a l t , l a Raia , la Dumbrava Roşie, iaT când e să înceapă epoca cea îndelungă a căderei noas t re adânci , tocauiai atunci Mihai Vi teazul v ine să n e r id ice mai sus prin b i ruinţe le lui, izvodind idealul Uni re i — pe eare-1 ap r inde ca o l umină înd rep tă toa re , în pra­gul în tunecimilor ce t r e b u i a u să urmeze.

Ni«i când însă adevă ru l acesta — p ă r î n d a ne asigura existenţa, p e n t r u c ine ş t ie ce mister ioase destine, — nu s'a adever i t mai depl in ca în zilele noastre, p r i n Cuza-Vodă şi Regele Carol .

Şi în adevăr, în î m p r e j u r ă r i l e cele mai gre le — după ce scăpasem, oa p r i n minune , d in atâtea încercări dure roase — ne-am o p r i t deodată în faţa dilemei po runc i toa re : să începem o nouă viaţă, sau să încetăm de a mai fi.

0 nouă viaţă însă, însemne sohimbarea desă­vârşită a condi ţ i i lor t r a iu lu i nos t ru de veacuri , realizând fără în tâ rz ie re u n şir de re forme funda­mentale pe ca re poporu l românesc el însuş i le for­mulase, p r in glasul adună r i l o r sale delà 1857, şi, mai ales, p r in Divanu l ad-ohc al Moldovei, în ur­mătoarele p u n c t e :

1. Autonomia P r i n c i p a t u l u i în cupr inde rea vechilor capi tu la ţ i i .

2. Unirea celor două ţăr i î n t r ' u n tsingur stat sub numele de „ R o m â n i a " .

3. Secular izarea 'averilor mănăs t i reş t i şi inde­pendenţa biserieei 'române.

4. Democrat izarea societăţii româneşt i , p r i n desfiinţarea pr iv i legi i lor , şi p r i n s tab i l i rea egali-tăţei t u t u r o r români lor îna in tea legei.

5. Emanc ipa rea sătenilor , obor înd claca şi îm-propr ie tăr indu- i .

6. Dinas t i a naţ ională a unui p r i n ţ d in t r 'o casă domnitoare s t ră ină .

liriaşa lucrare, de risipire a vechilor reforme; de sfărîmare a vechilor abuzuri; de împotrivire a vechilor deprinderi — pentru a ridica o nouă clă­dire — cu ameninţarea continuă ca dărîmăturile să acopere pe acei ce se trudeau să clădească.

In această primejdie — şi nu în anevoinţa re­formelor însăşi — se rezumă greutăţile timpului.

Căci între această din urmă reformă, a dinas­tiei naţionale, şi celelalte era o legătură firească, dar şi o contrazicere, care pidea să zădărnicească soluţia întreg ei probleme.

Cine voia să realizeze, reformele, nu putea, să, întemeieze dinastia; cine, avea de întemeiat dinas­tia, nu trebui-a să fie însărcinat cu înfăptuirea re­formelor.

Şi e uşor de înţeles pentru ce. Pentru că înoi-rea României era să ridice toate nemulţumirile vechilor interese jignite împotriva celui ce-ar fi săvârşit-o, şi, care astfel era de mai înainte osân­dit să fie victima lor.

Pentrucă, mai ales Prinţul străin, chemat a înfăptui Dinastia, ca străin de altă credinţă, nu ar fi putut seculariza averile mănăstireşti, procla­mând autocefalia Biserieei, pentrucă, venit să inaugureze o nouă viaţă constituţională, nu putea să înceapă cit sfărîmarea, silnică, necesară a con­stituţiei vechi.

Să cerea d a r un om d i n t r e noi, înzes t ra t cu destul patr iot ism oa să se je r t fească pe sine pentru real izarea re formelor p r egă t i t oa re , lu­crând repede, îndrăsne ţ şi fă ră c ru ţa re , nepăsă­tor de propria-i soar tă — ca să a jungă al tul apoi să pună cheia de boltă a î n t r ege i clădir i , înte­meind dinastia.

Omul acesta, î n t run ind cu pr isos in ţă toate însuşirile de dez in te resa re subl imă, de îndrăs-neală minunată , de ene rg ie nec ru ţă toa re — cu adevărat t r imis al lui D u m n e z e u î n t r e noi — a fost Cuza-Vodă 1, c a r e ia luc ra t cu c red in ţă la îndeplinirea p rogramulu i na ţ iona l , conşt ient de misia lui providenţială.

în t r 'o scurtă domnie , d e abia şap te an i , după îndoita alegere, contes ta tă , delà 5 şi 24 I a n u a r 1859, Cuza-Vodă a real izat Uni rea recunoscută , definitivă, din 1862, oare d a r este opera l u i ; el a secularizat averile mănăs t i reş t i , scoţând bise­rica noastră de sub dependen ţa P a t r i a r h i e i ; el o democratizat inst i tuţ i i le poporului românesc proclamând egali tatea t u tu ro r îna in tea leg i lor ; el a dobândit autonomia depl ină a ţăr i lor , p remer­gătoare independenţei ; el &• emanc ipa t pe săteni , oborând claca şi împropr ie tă r indu- i ; e l a orga­nizat armata na ţ ională ; el a în t emia t învă ţămân­

tul p u b l i c ; el a unif icat legis la ţ ia ţ ă r e i ; în sfâr­şit, el p r e g ă t i a dinast ia na ţ iona lă i n t r â n d în t r a ­t ă r i p e n t r u .aducerea u n u i p r in ţ d i n t r ' o casă domni toa re a Europe i —• când a căzut .

Aces te sun t fiaiptele cele mai însemna te ale mare lu i Domn. Şi I s tor ia m a r t u r ă este.

Aşa d a r :până la capă t — eu o lo ia l i ta te pe care t impur i l e vi i toare o va admirta tot ma i m u l t , măr ind uriaşa-i f igură — Cuza-Vodă a fost în­depl ini torul c inst i t .al t u t u r o r dor in ţe lor popo­ru lu i românesc , astfel p recum ele fusese expr i ­mate p r in adunăr i le delà 1857.

§ i diaică e să admirăm clădi rea cea nouă ce se r idică falnică îna in tea ochilor noş t r i — p u t e m zice că: el a fest meş te ru l zidiar, n e c r u ţ ă t o r de p rop r i a sa v i a t ă ; căci s ingur el — ca să as igure t ră in ic ia zidirei — şi-a lua t nmbna., şi a pus-o cu mani le lu i , în temelia de gran i t , pe ca r e s'a înăl­ţat Român ia modernă.

Această Românie însă •— independentă , mân­d r ă si încreză toare în sine — este opera Regelu i Carol .

D in neiaim s t ră luc i t de s tăpâni , înzes t ra t cu însuşir i le cele ma i alese, po t r iv i te cer in ţe lor t im­pului — aşa d a r şi E l t r imis al P rov iden ţe i în mijlocul nos t ru — Regele Carol a clădit mai de­par te , pe temel ia găsi tă . A c lăd i t cu t rudă , a clă­dit cu d u r e r i şi sufer inţ i de tot felul , a clădit cu r ăbda re fă ră exemplu — clădire neper i toare . Şi astăzi, la adânci bă t râne ţe , b i ru i to ru l Rege , în răsboi şi în pace, îşi vede roadele os teneie lor Sale în r ecunoş t in ţ a poporulu i Său , care în veci îi va păs t ra .amintirea.

Si re , gene ra ţ i i de genera ţ i i vor trece, şi nu­mele Tău nu va peri , p recum nu a p ier i t faima lui Ş tefan cel Maro şi lui A lexandru cel Bun .

Sire , pen t ru toate amărăc iuni le pe care le-ai îndurat- pen t ru noi , Te răsplă teş te astăzi admi­raţ ia lumei .

Si re , vi i torul îl poţ i pr ivi l iniş t i t , încerezător în s ta tornic ia neamulu i nost ru în t r eg , neam de viteji, neam de credin ţă nepr ihăn i t ă , rare stră-jues te în j u r u l Coroanei de oţel, f ăur i t ă de T ine — şi îndură şi el cu răbdare , sperând.

Şi astăzi când cel d in tâ i R e g e al Românie i independente vine să cinstească, împreună cu po­porul Său, amin t i rea celui d in tâ i D o m n al Ro­mâniei Un i t e , — cupr inzând deopotr ivă , în acelaş s imţ i re de recunoş t in ţă pe în temeie tor i i , deapu-rur i slăviţ i , ai S t a tu lu i lor, Români i de pre tu-t indoni rostesc î n t r ' u n g l a s :

Să t ră iască amint i rea lui Cuza-Vodă, Domni­torul Unirei .

Să t ră iască Regele Carol făur i to ru l glorios al Independenţe i şi al Coroanei Rega le Române .

Să t ră iască A u g u s t a Dinas t ie naţ ională — care în t rupează speranţe le noastre .

Să t ră iască România . „ U n i r e a " din Tiaisi A. C. Cuza,

Pentru fraţii rămaşi pe drumuri periteri de foame,

Glasul de desnădejde al fraţi lor noşt r i inun­daţ i , a găsi t răsune tu l ce se cuvine în massa ve­cinie gata la j e r t f ă a publ icu lu i nos t ru român.

Toate sufletele nobile, toate in imi le s imţ i toare se grăbesc a-şi t r im i t e obolul lor mân tu i to r , pen­t rucă n ic ioda tă cauză m a i demnă de j e r t f ă n u a solicitat dărn ic ia cuiva.

Es te în joc existenţa a m i i de f ra ţ i de ai no­ş t r i , care pier d e foame şi de l ipsă de adăpost .

Semna lând p i lda generoşi lor donator i de până acuma, rugăm toată suflarea românească de pre­tu t inden i să-i imiteze, pen t rucă este nevoie de a-ju to ru l t u tu ro ra spre a se acoperi mare le gol, lă­sat de cumpl i tu l dezas t ru .

F ă r ă de o asemenea p i ldă de so l idar i ta te za­darnică va rămânea spe ran ţ a noastră de a contri­bui la uşura rea soartei lor.

Facem deci încă odată apel la toţi r o m â n i i şi la t< ţi oamenii de i n imă ; săraci i şi bogaţ i i să ne tri­mită obolul, scăpând d in gh ia re le mor ţ i i atâtea zeci de mii de suflete capabile de a munci şi de a desvolta ene rg i a na ţ ională .

Sumele se pr imesc la „ R o m â n u l " Z r iny i uteza N r . 1. A r a d — U n g a r i a .

La admin i s t r a ţ i a z i a ru lu i nostru au mai i n t r a t u rmătoare le con t r i bu i r i :

D. 2 .—

T r a n s p o r t 1791.74 „ S p e r a n ţ a " inst , de credi t Hoeman p t . i n u n ­

daţ i i d in B ă n a t 2 .— Ioan Binchic iu , comersant , Pânco ta , pt . fra­

ţ i i din B ă n a t rămaş i pe d r u m 5.— Pave l Savulovic iu , S i rbova 20.— Colecta dlui Pave l Savuloviciu, Sirbova delà

mai m u l t e femei 2.30 „ D r ă g a n u l " inst, de credi t , Beiuş pt . f ra ţ i i

rămaşi pe d r u m u r i 100.— Colecta dlui Nicolae Popa , preot delà cre­

dincioşi pt . f ra ţ i i nenoroci ţ i 10.—-I. 1. Eş ianu , Ploieş t i pt . f r a ţ i i i nunda ţ i 5 .— Basi l iu I lodoş şi famil ia pt . inunda ţ i i din

Băna t 16.— Ioan Oltean, preot, Sucul de sus pt. nenoro­

ciţi i de u ragan 10.— Colecta dlui Ioan Baciu, Şoimuş, pt . victi­

mele potopului 13.60 Romulus R. Stoica paroh român, pt . inunda­

ţii d in Breţc 2 .— Hetea Abel, Mics, pt . vict imile potopului 2 .— Augus t in Târz iu , protopop Chereluş p t . cei

inunda ţ i 10.— Ne t t a Că lc iunar iu , Orşova pt . cei i nunda ţ i 3 . — Vasile P o p , profesor în pens iune , pt . cei

•inundaţi Axente Popovicin , m . faur pt. i nunda ţ i Dr . Ioan Mihá ly i , S ighet pt . fraţ i i neno­rociţi 20 .—

"~" Total """" ' "2019 .64

ÖROMII3A S P O I A L A

Ossparţămânîul „Gherla' ' ai Astrei. Conform avizului publ ica t şi în p re ţu i t u l „Ro­

m â n u l " despă r ţ ămân tu l „ G h e r l a " al Asociaţ iunei şi-a ţ i n u t a d u n a r e a sa genera lă , în ăst an, î n 2 iunie , în comuna Nicula . Dupăce dl p reşed in te

• dr. P e t r u F a b i a n deschide şedin ţa , se ceteşte de că t ră dl secretar r apor tu l comi te tu lu i cercual des­p re act ivi tatea sa de pe u l t imu l an. I n acel naport se constată, că î n p r iv in ţ a ac t iv i tă ţ i i desvoltate în u l t imul an, despă r ţ ămân tu l „ G h e r l a " e unu l d in cele mai rodnice. O m u l ţ i m e de pre leger i poporale, în f i in ţa rea do agen tu r i noui şi biblioteci poporale , cari sporesc văzând cu ochii, a t â t î n opu r i , cât şi în lă ţ i rea gus tu lu i de ce t i t ; n u m ă r u l m a r e de membr i de tot soiul de n o u înscr iş i , abonarea şi cetirea a o mul ţ ime de gazete române p r i n popor — o dovedesc aceasta. „Aan fi făcut şi m a i mul t — zice proas t imabi lu l domn rapor to r , — dacă am fi fost sp r i j in i ţ i în m ă s u r ă mai m a r e de cătră toţi m e m b r i i şi in te lectual i i d in despă r ţ ămân t" . Şi o refereşte aceasta mai cu seamă fa ţă de centru] Gherla , de unde aproape nici un s p r i j i n n u au p r imi t . Constată apoi r apor tu l cu cifre, că cele mai mul te preleger i poporale au fost ţ i nu te de cătră dl d i rec tor al despă r ţ ămân tu lu i .

î n c r e d i n ţ a t u l eu ţ inerea pre legerei poporale cu tema „Despre por tu l na ţ iona l " în u l t imele mo­mente a fost împiedecat a fi de faţă p r i n p r i m i r e a unei depeşe aducătoare d e veste despre o tristă moar t e ; dar a fost pe depl in sup l in i t ă p r i n Con­fer in ţa mul t ap lauda tă şi excelent p r eda t ă d e dl profesor E u g e n Széles având de subiect „Duioşia poeziilor lui Goga faţă de ţ ă r ă n i m e " . M u l ţ i m e a de ţă rani prezenţ i a fost depl in m u l ţ u m i t ă cu l im­ba clară poporală, ce atât de bine o posede dl con­ferenţ iar .

Urmează abzicerea d i rec torulu i şi a secreta­ru lu i , respective a unu i membru din comitet şi a-legerea unu i nou director şi m e m b r u în comitet . Anză la aceasta abzieere a dat poate în p r i m u l r înd multele corespondeţe publ icate în „Gazeta T rans i l van i e i " de că t ră „un preot anon im" . I n j u r u l acestei afaceri se ex t inde o lungă , poate prea lungă , discuţie. I n u r m ă u n a n i m se constată că:

1. Dacă dl director n u îşi revoacă abzicerea însăşi existenţa şi funcţ ionarea mai depar te a despăr ţământu lu i e amenin ţa tă ,

2. Că dupăce despă r ţ ămân tu l „ G h e r l a " 24 de ani a s tagnat în act ivi tatea sa, iar reac t ivarea lui în p r i m u l r î nd e a se m u l ţ u m i chiar celor două persoane, ce azi s t au în f runtea lui şi

3. React ivarea s'a făcut î n t r ' u n t i m p , când în Gher la a te p u n e î n f run tea une i mişcăr i r omâne însemna a-ţi per icl i ta poziţia ce o ocupi ;

Page 8: Anul II. Arad. loi 31 Maiu 03 Iunie) 1912. N-rul 118. 28 PB ROMA …dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/16063/1/BCUCLUJ_FP... · 2016. 4. 5. · din tendinţele regimurilor politice

Fag . 8. „ROMÂNUL' Nr. 1 1 8 - 1 9 1 2 .

Din aceste motive to ţ i cei prezenţ i roagă pe domni i d in f run tea despă r ţ ămân tu lu i să-şi xe-Toace abzicerea. D u p ă cari d l Ioan Găzan pro­p r i e t a r în Oşorhel p rez in tă u rmătoarea , d e toţi (.•ei de faţă cu acdamări p r i m i t ă :

Moţiune.

„ A d u n a r e a genera lă a despă r ţ ămân tu lu i „ G h e r l a " î n t r u n i n d mem'brii săi în comuna N i -eula, scârbi tă de arbacurile anonime ce le face „un preo t" d i n j u r u l Gher le i î n „Gaze ta" a. o. n r i i 2, 5, 26—27, 42—43 şi 53 fa ţă d e d i rec torul acestui despăr ţământ dr . P e t r u Fab i an , cum şi faţă de secretarul d r . Vasi le Moldovan şi alţi domni cin­st i ţ i , îşi ţ ine de da to r in ţă să protesteze şi şi pro­testează împo t r iva a tacur i lor făcute de acel ano­nim. Aceeaş adunare genera lă e recunoscătoare faţă de zelul neobosit a l susnumiţ i lor d o m n i î n t r u conducerea despă r ţ ămân tu lu i şi î n a i n t a r e a î n cul­tu ră a ţ ă r anu lu i român d i n aceste pă r ţ i . Mem­br i i acestei adună r i genera le sunt de c red in ţă , că numai interese josnice şi personale a u p u t u t în­demna pe acel anon im î n t r u născocirea atâtor ex-pres iun i greţoase. Dupăce în o r . 43 al „Gazete i" din a. c. a n o n i m u l preot se obligă, că îşi va spune numele adevărat , i a r d e a l tă d a t ă tot acelaş pre­ţu i t ziar p romi te a veni întire noi , eă ne adune r î ndu r i l e , pe cei dor i tor i de m u n c ă să-i cunoască etc. — îl somăm să ae ţ i nă de cuvânt , dacă e om de cuvânt" .

„Acest de spă r ţ ămân t n u voeşte să fie te renul hăr ţu ie l i lor josnice şi personale, a s i g u r ă şi cu a-ceastă ocaziune pe cei ce s tau în f run tea lui de dragostea sinceră, căci imembrii acestui despăr­ţ ământ cunosc oameni i d in j u r u l Gher le i şi îi ş t iu aprecia după fapte , caracter şi i n imă deschisă".

P r e ţu i t e l e r edac ţ iun i ale ziarelor noastre „Ro­m â n u l " , „Gazeta T r a n s i l v a n i e i " şi „ U n i r e a " res­pectuos sun t r u g a t e de că t ră acest de spă r ţ ămân t să binevoiască a publ ica acest protes t al nostru , as igur îndu- le ,şi noi din par te-ne că pen t ru impar ­ţiali tarte le suntem m u l ţ u m i t o r i " .

Convingându-se a tâ t dl director , câ t şi d l se­cretar , că această moţ iune e purceasă d i n cea ma i cura tă s incer i ta te şi e p r i m i t ă cu aplauze u n a n i m e şi, făcându-ae mai mul te provocări , oa anonimul , dacă e de faţă, să sară d i n tu fă , — ceea ce n u se în tâmplă , — spre è u c u r i a t u t u r o r celor de faţă, ambi i a tâ t d i rec torul cât şi secre tarul îşi revoacă nbzicerea.

Urmează înch ide rea a d u n ă r i i , iar după câteva ore de veselie românească îm zori le zilei a jungem cu toţii a constata, că nopţ i le d e i u n i e şi ma i cu samă cea de după dumineca m a r e e de tot p rea scurtă .

D i n înc red in ţa rea d e s p ă r ţ ă m â n t u l u i :

Troian Deac, preot , rapor tor

Ioan Melian, preot în Bont , rapor tor .

Pentru mântuirea şcoalei din Nima. P ă r i n ­tele George Manu , bunu l şi neobositul păstor al poporani lor d i n N i m a scrie d i rec toru lu i nos t ru u rmătoare le d e s p r e mersu l colectei pen t ru mân­tu i rea şcoalei sa le :

Speriate die Vasile Qoldiţ,

L a f anda i p e n t r u sus ţ inerea şcoalei d in N i m a a con t r i bu i t banca „ Ţ i b l e s i a n a " d in Be­teag cu 20 cor. I . P . S. Sa met ropol i tu l de Alba- Iu l ia şi F ă g ă r a ş , dl dr . Victor Miha l i s'a î n d u r a t prea gra ţ ios a asigna d in „ F o n d u l cul­tura l a rh id iecezan" f rumoasa sumă de una sută (100) cor. p e n t r u adap ta rea edi f ic iu lui şcoa­lei din comuna bisericească N ima .

P e n t r u car i f rumoase d ă r u i r i şi pe această •cale li-se aduce m u l ţ u m i t ă nobil i lor donator i , d in par tea senatului şcolar-parohial d i n N i m a .

Sena tu l şcoalei d i n N i m a se roagă să bine­

voiţi a le expr ima m u l ţ u m i t ă şi să ne prote­j a ţ i şi pe mai depar te .

Nima, la 11 iun ie 1912. A l spect. domn director al z ia ru lu i „Ro­

m â n u l " Ou dis t insă s t i m ă : George Manu, pTeot.

Dum. Lazar, p r . curator . V. Zaucu, v. curator . *

Pentru cei inundaţi. Gorul vocal bisericesc d in Ecica va aranja o s e r a t ă teatnală-muzicală împreuna t ă cu pe t recere şi joc în 14 I u n i e st. n. 1912; în sala ospătăr ie i comunale d i n loc, cu oca-zinnea confer in ţe i învă ţă toreş t i cu u r m ă t o r u l

P r o g r a m : „Cis la" cvar te t comic-satir ic, de C. G. Porumbescu . „ A r v i n t e şi P e p e l e a " comedie î n t r ' u n act d e V. Alexandr i . „O seară d in Ş t ren­gă reş t i " scenetă comică de R. He inze , t radusă de A. Coananeseu.

Venitul curat epte destinat pentru inundaţii din comitatul Torontal.

„Reuniunea învăţătorilor români Sălăgeni" vor a ran ja o pe t recere de va ră î m p r e u n a t ă cu joc cu ocaziuneia adunăre i g e n e r a l e la 23 Iun i e s t . n . 1912, în c o m u n a Giur te lec l â n g ă Şimleu. începu­tu l adunăre i la 9ore d iminea ţa . î n c e p u t u l pe t re -cerei la 8 ore seara. P r e ţ u l banche tu lu i 3 cor. 40 fii. de persoană .

N B . Comunica ţ ia t r e n u r i l o r : De că t ră Garai , Ceh, J i b o u şi Zălam, îna in te de amiazi la 10 o r e ; după amiazi la 6 şi 30 şi 9 şi 3 0 ; de că t r ă Şimleu, Margh i t a , d imineaţa la 8, după amiazi la 4 şi 80 şi 30.

INF0RMAŢIUN1 Arad, 12 Iunie n. 191?.

Rectificare. In d&elaraţiile făcute de dl deputat dr. Ale­

xandru Vaida, publicate în nr. 116 al ziarului no­stru s'a strecurat o greşală regretabilă.

Expresiunea ,/ipaşii lui Justh" col. III. pag. 3, rîndul al 13-lea numerînd de jos, nu aparţine dini dr. Vaida. Cuvântul textual al dlui Vaida a\ fost „tovarăşii" lui Justh. Greşala se datoreşte co­respondentului nostru cure a redat greşit această exprimare.

Pentru ziariştii români. D . Georg iu Novacu sub no ta r în Dragoş , a dă ru i t p e n t r u fondul zia­r iş t i lor — ca r e scumpăra re a anu ţu r i l o r ds . de lo­godnă cu d-şoara A n t o n i a Bogoi fiica d lu i înv. Belo t in ţu — suma de 10 cor.

Pentru loteria Reun. Fem. rom, din Arad şi jur. Au sosit anai nou următoare le obiecte de l à :

Dna Ivanca Dr. Nemet, Arad: 2 admirab i l e perde lu ţe p e n t r u feres t re , o f rumoasă vestă bro­derie pe pânză , 1 jabo dantelă i r i sch , 1 admira­bil evanta i broder ie pe mătase, 2 f rumoase cor­doane broder ie şi croşetărie, 1 perdni ţă de ace, 2 frumoase căvi ţe croşetate. .

Dşoara Florica Oniţa, Arad, o f rumoasă gen-tul i ţă croşetărie.

Dna Silvia Cărăbaş, Timişoara, o f rumoasă pe r ină de canapea luc ra tă p e catifea, 1 tăvi ţă cro­şetărie.

Dşoara Minerva Cărăbaş, Timişoara, 3 tăvi ţe croşetate.

Prevederile iui Bacon. R o g e r Bacon prevă­zuse, acum 700 de ani, apar i ţ ia t r ă s u r i l o r auto­mobile şi mul te al te minuna ţ i i rea l iza te astăzi . I n car tea sa : „Desp re admirabila, pu t e re a a r te i şi a n a t u r e i " .

Se vor fabrica ins t rumen te p e n t r u a nav iga fără a jutorul vâslaşi lor şi se va face să a lunece cele ma i mar i vase cu un s ingur om care să le

conducă; t r ă su r i care vor me rge eu o viteză de ne înch ipu i t f ă r ă cai , i n s t r u m e n t e de zbura t , în mijlocul cărora omul, aşezat v a face să se miş te un rezor t care va pnne în mişcare ar ip i ar t i f ic iale se va găs i u n apara t p e n t r u a me rge în fundu l măr i lor şi al f luvii lor, f ă ră de nici o pr imejd ie , i n s t rumen te p e n t r u a r ă m â n e sub a p ă ; p u n ţ i pes­te r âu r i fă ră s tâ lp i şi co loane; în fine, tot felul de mecanice şi de apă ra te m inuna t e .

Delà Reuniunea femeilor din Arad. Reântor-cându-se dşoara H o r t e n s i a Bogdan la Arad , a luat de nou asupra-<şi afaceri le loteriei R e u n i u n e i fe­meilor române . R u g ă m deci onora tu l publ ic ca în toate afacerile acestei loterii să se adreseze suisnumitei dşoare : str. Deák Ferencz nr. 27.

Totodată rugăm onoratul public să binevoiască a cumpăra cât mai multe lozuri, mai ales că ob­iectele cari se sortează sunt de o valoare şi frumu-seţă incontestabilă şi astfel pe l ângă că spr i j inesc un scop atât de nobil , mai pot spera şi un câş t ig de mare pre ţ .

P e n t r u lo t e r i aReun iune i femeilor r o m â n e din Arad şi provincie au mai sosit lunmătoarele o-biecte :

Delà dna lulia Popescu soţie de învă ţă tor , Co-văsinţ , 1 f rumos opreg şi un ş tergar ţesut cu mo­tive româneş t i .

Aeroforul. O nouă invenţ ie , de a s tăda tă pen­t r u muzicanţ i . Se ş t ie ce g rea este respdraţ iunea la ar t i ş t i i car i suf lă în i n s t rumen te de a lamă sau labano-s. Nu numai că suferă ei , d a r şi execuţ ia , deoarece nevoia d e a respi ra îi obligă la în t re ­ruper i în cân ta re .

Aeroforu l are scopul să remedieze ambele cusurur i . A t a şa t la i n s t r u m e n t , el es te r egu la t cu piciorul . P r m t r ' u n resor t poa te i m p r i m a a tâ ta aer cât este necesar , f ă ră vre-o s i l inţă a piep­tu lu i o rches t ran tu lu i şi f ă ră î n t r e r u p e r e a execu-ţ iunei .

Vom vedea p r i n u rmare mai pu ţ ine obrazur i umfla te şi p iep tur i uscate .

A trăznit în biserică. D i n Ga l i ţ i a de nord ne vine ş t i rea că în ju ru l oraşului Cracovia u n ura­gan a produs 2 zile daairândul ravagi i îngrozi­toare . Sa te le mai expuse au fost to ta l n imici te . I n t r ' o biserică a lovit t r ă sne tu l când lumea se afla în biserică. P a t r u oameni au rămas mor ţ i pe loc, alţi şease au fost r ău schilodiţ i .

Cine a felicitat pe contele Tisza. Ni-se s c r i e : I n t r e cei car i au fel ici tat pe contele Tisza cu pri­lejul s fârş i tu lu i norocos p e n t r u el al a t en ta tu lu i încercat asupră-i de deputa tu l A n t a l Kovács , se poa te ceti şi nume le M u r g u I . Acest M u r g u I. e preşedinte le pa r t idu lu i g u v e r n a m e n t a l din Sasca-montană, u n om încăpu t c u to tu l în sfera in terese lor poli t ice a tâ t de duşmănoase nouă . Au­to r i t a t ea lui — căci deţ ine conducerea aşezămin­te lor bisericeşti şi şcolare româneş t i d i n n u m i t u l opid — e sd runc ina tă a tâ t î n fa ţa ţ i nu tu lu i ro­mânesc cât şi la Caransebeş . Sub m â n a lui , fi­reşte , aşezămintele noas t re n'iaai p u t u t decâ t să decadă sub orice nivel. î n ţ e l ege ţ i deci , pen t ru ce a t r ebu i t să-1 felicite şi M u r g u I . pe contele Tisza?

Logodnă. D . Cor io lan Novac contabi l în Lu­goj şi d-şoara Vic tor ia Sa tu ru , fiica preotu lu i Iz idor S a t u r u din Mer işor , logodiţ i .

Fe l ic i t ă r i !

Trei femei salvate din valurile cele turbate ale potopului. D in Caransebeş ni-se scr ie : La moa ra comunei Dalciu din valea Sebeşu lu i se af lau t re i femei în pericol de moar te . Lumea aduna tă p r iv ia uimită delà d i s t an ţ ă şi n imeni mu îndrăsn ia să sa ră î n t ru a ju toru l femeilor ctairi ţ ipau d ispera te , iată că se iveşte u n sa lva tor în pe r soana cura-giosului şi ha rn icu lu i învă ţă to r A l e x a Ţigr i ş , ca re s'a desbrăca t de ves tminte de tot şi s'a legat cu un p a l a m a r şi p r i n înnot a s t r ăbă tu t în moa ră şi

G O N D A AAA Stabiliment de vestminte AAA

T I M I Ş O AR A-C E T A T E , STRADA HUNYADI nr. 7. Cea mai mare casă de tot felul de vestminte pentru bărbaţi , copii ş i f e t i ţe .

Secţie pentru comande după măsură. Pănuri originale engleze. P r e ţ n r i i e f t ine . TftMpj ftjfo.

Page 9: Anul II. Arad. loi 31 Maiu 03 Iunie) 1912. N-rul 118. 28 PB ROMA …dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/16063/1/BCUCLUJ_FP... · 2016. 4. 5. · din tendinţele regimurilor politice

Hr. 1 1 ^ — 1 9 1 2 , ROM . I N U L " P a » . 9 .

tot p e câ te una a lut-o pe spate şi aşa a îno ta t cu ea până la ţ e rmure , f i ind t raş i cu pa lamaru l , ast­fel i-a succes să m â n t u i e delia moar t e s igu ră t re i vieţi de femei. Laudă ţi-se cuvine bravule învă­ţător.

La marele congres naţional delà Alba-Iulia au pa r t i c ipa t : D in c o m u n a Moft inul-mic comi­ta tul S ă t m a r dni i l acob Moldovian, Teodor Da­vid. P e t r u David, Iu l iu Kaţ iu , A l e x a n d r u Ra ţ iu , P reo tu l şi învă ţă to ru l n ' au fost î n t r e cei par t i ­cipanţ i .

Promovare. D . E u g e n Pescă r i a din Bichiş-ciaba absolvent de d r e p t u r i , sâmbătă î n 1 i u n i e n. a fost p romovat de doctor în ş t i inţele ju r id ice , la univers i ta tea din Clu j .

Examene. Examene le la fineia anulu i şcolar 1911—1912 cu elevii delà g imnaz iu l nos t ru gr.-or. român d in B r a d se vor ţ inea din 17—26 iun ie n. Ou elevii p r iva t i ş t i se va ţ inea în 24—25 exame­nul sc r ip tur i s t ic , iar în 28 iunie verbalul . Exa­menul d in g imnas t i că va fi lun i în 17 iun ie delà 4—-G ore p. m. iŞeoalele e lementa re gr.-or. rom. din Bnad vor ţ inea examenul duminecă î n 23 iu­nie, înche ie rea anulu i va fi sâmbătă în 29 iun ie v.

Mortalitatea cârciumarilor. De obicei negus­torii de beu tu r i spi r toase sunt graş i , r u m e n i la faţă. Ai c rede că trăiesc mul t . S ta t i s t i c i însă a-rată con t ra r iu l . Cauza : nevoia , când nu e dispo­ziţia de a consuma alcool prea mul t .

Aşa, în P a r i s , mor ta l i t a t ea mijlocie la 1000 bărbaţ i de 30—40 ani este de 3(5 pe r soane ; ea se urcă la 46 p e n t r u câ rc iumar i . I n Elveţ ia , delà 25 persoane la 1000 pen t ru a l t e profes iuni , a junge la 42 pen t ru deb i tan ţ i i de spir toase.

In E lve ţ ia p ropor ţ i a pen t ru 1000 mor ţ i de tuberculoză, avem 67 preoţ i , 107 medici , 111 pro­fesori, 314 câ rc iumar i , 357 băieţi de cârc iumă în t r 'unele pă r ţ i şi chiar 607 în altele.

Moartea căpitanului din Köpenick. Des igur că-şi mai amintesc încă mul ţ i despre î n t â m p l a r e a faimosului căpi tan d in Köpenick pe t recu tă cu ani îna in te . Vi lhe lm Voight , c izmarul din Köpe­nick în t r ' o seară îmbrăca t în ha ino de căpi tan a intrat în cazarma din Köpenick , de unde luând T:U sine în t r eaga garn izoană s'a p rezen ta t la pri­măria oraşulu i şi acolo a secvestra t cu a ju torul soldaţilor cassa comunală ba luând bani i cu sine a condus î n t r eaga garn izoană şi î ndă ră t la ca­zarmă. D i n nefer ic i rea lui nu a avut t imp sufi­cient oa să se folosească de ban i i p r i m ă r i e i şi a şi fost arestat . De sine se în ţe lege , că a r î s o lume întreagă de în t âmpla rea c izmarulu i , care nu fu­sese nici cel pu ţ in soldat. D u p ă ce eşise d i n tem­

ni ţă a fost a ră ta t p r i n deosebite oraşe a l e F r a n ţ e i ca o a t racţ ie deosebită. Popu la r i t a t ea i-a t recu însă foar te repede astfel încât nu-şi pu tuse a s igura nici v i i torul . A cu t r i e ra t G e r m a n i a î n t r eagă fără să se mai apuce d in nou de vre-o ocupaţ ie serioasă astfel încât în t impul d in u r m ă a ajuns în mize­rie. Dupa cum anun ţă o t e l eg ramă Wi lhe lm Voi­ght celebrul căpi tan din Köpenich a m u r i t zilele acestea în Berlin în etiate de 63 ani.

E l u d a r e a dispoziţi i lor unui testament. E cu­noscut că eu ocazia catastrofei vaporu lu i „Ti ta­nic"' a p ier i t în valuri şi mi l ionaru l I . I . Aator . I n t e s tamentu l său milionarul lasă î n t r e a g a sa avere •neveste-sii doamnei As tor cu condiţ ia însă, ca să nu se mai măr i t e încă odată. Z ia ru l amer ican „Pa l i Mail Gaze t t e " amint ind de acest t es tament povesteşte un alt caz ana log cu acesta , a cărui sfârşit însă a fost cu totul con t ra r dor in ţe i tes­ta to ru lu i . Un mil ionar bă t r ân , d in Londra amo-resându-se de o fată t ână ră săracă a luat-o în că­să tor ie , iar lia, moarte a d ispus în t es tament , că îndată ce t â n ă r a văduvă se va m ă r i t a d in nou, averea dânsului în valoare de peste 70 mi loane coroane să t reacă în p ropr ie ta tea nepotu lu i .său. Fa ţ ă de această dispoziţ ie a t e s t amen tu lu i ce cre­deţi că' a făcut t ânăra văduvă ? S 'a mă r i t a t simplu de tot după n e p o t şi azi t ră ieş te mai ferici tă cu el ca cu unchiul bă t rân .

Dor şi iubi re . Tn t impul lung pe t recu t în tem­niţa de s ta t din Seghedin d. Cons tan t in Savu a compus mai mul te cântece şi doine popora le ro­mâneş t i pe car i le-a t ipăr i t î n t r ' u n caiet în t i tu ­lat „ D o r şi iub i re" . Caietul acesta (I) cupr inde u r m ă t o a r e l e c â n t ă r i : 1. Mot to , cor mixt , 2. F r u n ­ză verde ninifor , doină din Basarab ia , cor bărb . cu solo, 3. H o r a delà Drăgăşan i , cor mixt , 4. Dra­gostea d in tâ i , doină , cor mixt (5 voci) cu solo, 5. Var ia , cor mixt (5 voci), 6. F a , M a r i ţ o ! , cân­tec poporul, cor mixt cu solo de bas I şi sopran , 7. F r u n z u l i ţ ă muşeţele , cântec poporal , cor mixt . De vânzare la l ib răr ia „Tr ibune i " , Arad s t r . D e á k Fercncz nr. 20 şi la l ib răr ia diecezană, Arad , str . Deák-T'erencz nr . 33. P r e ţ u l 2 cor. 50 fii., p en t ru Român ia 2 lei 80 bani plus por to poştal .

x A încetat! căderea, purului, aceluia, care între­buinţează renumitul şi miraculosul balsam „Venusul" pentru păr al lui Dr. Şepetfanu. Balsamul acesta ajută creşterea, împiedecă căderea părului şi încetează total mătreaţa. De vânzare la Tóth Adorján, drogheria la „Venus". Lugoj-Lugos. Tot aci se capătă si renumita cremă „Venusul".

x Gustav Tátrzry — Onadea-mare, str. Rá ­kóczy, prăvăl ia pen t ru elită, unde se pot cum­păra lucrur i de mână, pen t ru dame p recum şi ne­cesarii , cu p re ţu r i foarte ieftine. Telefon 783.

F O IŢA Z I A R tJ T, HI „K O M A N TT T,tt.

NÎCOLAE GOGOL

Suflete moarte

Í1051

( R O M A N )

u r m a r e Trad. de Sml 'J i

Concenziunea aceas ta cu to tu l neaş tep ta tă pă­ru Gentilei o revelaţ ie , o descoper i re ex t raord i ­nară şi miraculoasă; as t fe l , ca să nu-şi p i a rdă în­văţul, ea fu câ tăva v reme ca împie t r i t ă şi deveni foarte palidă, apoi t r e m u r ă în toa tă r egu la din toate membrele sale şi s t r igă îmipreunându-şi ma­nile:

„Ah! drăguţu le D o a m n e ! nu m'aş fi gândi t nici odată la asta!

— Eu, de îndată ce ţi-ai deschis gu ra m a i a-dineauri cu povestea d-tale, am şi găc i t unde are să ajungă.

— Aşa că se vede ce-i educaţ ia d in ins t i tu te . . . e frumos, curăţenia domnişoare lor car i ies de a-colo!

— Curăţenia fetiţei acesteia, despre pi ldă, ei ! Eu care îţi vorbesc, eu am auzit-o ros t ind vorbele pe cari eu n'aş aveia cura ju l să le rostesc, eu, fe­meie măritată.

— Ştii d-ta, ţi-se sfâşie in ima când vezi până unde se merge acum cu imora l i ta tea?

— Bărbaţ i i înebunesc după ea. Cât despre mine, măr tur i sesc 'că o găsesc...

— Man ie r a t ă n'o poţi vedea cu ochii, nu- i aşa ? — I l a i d a d e ! asta-i s ta tu l , si nici cea mai mică

expresie , nici o f izonomie! — A h ! cât e de manie ra tă , da r cât es te de ma­

n i e r a t ă ! E u n u ş t iu cine a veghiat la educaţ ia ei, d a r n ' am ma i văzut v r ' oda tă o fată ori femeie fă­când a t â t ea nazur i .

— Dar , d r a g a mea, asta-i o s ta tuă de marmu­ră ; e rece şi pa l idă ca moar tea .

— Nu mai spune asta, Sof ia I v a n o v n a ; ea e întotdeauna, dreasă cum se cade.

— Ce-mi spui mie, A n a Gr igor i evna? ea e albă, albă ca creta .

— D r a g ă p r i e t enă , şedeam ch ia r l ângă ea, şi avea pe fa ţă roşeală de gros imea dege tu lu i meu celui mic, îţi spun, şi aşa de s ta tornic că se cojia în toa tă regula . Merse pe u rmele mamei sale , şi să fii s igură că va fi încă şi mai cochetă.

— Ei b ine ! dă-mi voie... d a r ascultă-mă... as­cultă1, eu sunt g:;ta să m a pr ind pe or ice ai voi, pe copiii mei, pe ; ţul meu, pe tot avutul meu, dacă pune fata asta o p ică tură , o umbră măcar de vre-o vonsea ne fa ţa e i !

— Ce-mi spui d-ta, Sofia Ivanovna? — zise Ş a r m a n t a lovind cu o pa lmă în ceala l tă .

— Inadevăr , d-ta eşti t a r e c iudată , A n a Gr i ­gor ievna, şi mă uimeşt i , — zise Gen t i l a u i t â n d gestul in ter locutoare i sale şi privind-o eu un aier de mi ra re .

L Ï T E E Â T Ï Ï E A .

Credinţe şi superstiţii. I n vremile noastTe de civi l izaţ ie , de cu l tu ră

super ioa ră , p l i ne de l u m i n a ţ i şi de l iber-cugetă-tori p r iv im n u m a i cu d i sp re ţ s p r e vremea de în­tunecime a m i n ţ i i , d e c red in ţe şi de înch ipu i r i fantast ice ale popoarelor t recu tu lu i . Astăzi ca ru l sf. I l i e n u mai bătătoreşte pardosea la d e stele a căii lap te lu i , n ic i sf. S o a r e n u ma i l u p t ă cu vâr­colacii, căci s'a î n t r u n i t şi în lumea albastră a cerului o confer inţă , la masa verde, u n d e s 'a b.o-tă r î t , ca în in teresul păci i popoarelor să se sta­bilească zona p â n ă unde se î n t i n d e inf luenţa şi d rep tu l de a m a n e v r a al soarelui ş i t e r i t o ru l unclj vârcolacii se pot lup ta î n t r e s ine f ă r ă flă c;ili­seze p r i n aceasta vre-un rău popoarelor conlocui­toare. »Şi dacă p r i v i m ma i depar te vedem izvear? locuite de n imfe , codri , în car i locuesc f aun i i , ma­rea, unde împă ră ţ i a ve rde a lui N e p t u m . Si astăzi? S'a dovedit ş t i in ţ i f iceş te — şi a ici toţi savanţ i i şi toate sistemele sunt de acord — că n imfe nu t răesc şi nici nu se poate să f i trăit vreo­dată, nici pe apă nici pe uscat, deoarece ar f i sufe­r i t de o groaznică pneumonie p u l m o n a r ă perma­nentă , că fauni i sau sa ty r i i nu t răesc prin pă­du r i , deoarece o astfel de speţă de f i in ţe n ' a existat niciodată , că N e p t u m nu se poate să f i t r ă i t în apă deoarece s'ar fi îneoat! Tot a tâ t de temeinic s'a dovedit că sf. I l i e n u s tăpâneşte fu lgere , ci c.'í totul se reduce la câteva fenomene electr ice, pe cari totuşi nu le pu tem deslega, că d racu l n u poate lua chip de motan sau de căp r ioa ră şi că în u r m a in tervenţ ie i conferenţelor in te rna ţ iona le pen t ru pace ch ia r şi l up ta î n t r e soare şi vârcolaci a încetat , şi că totul se reduce la câteva efecte d s lumină . I n s ă cum civi l izaţ ia n ' a b i r u i t încă pesi-3 tot locul, moldovanul nos t ru , care în c iuda t u t u r o r axiomelor şi a t u tu ro r legilor „de a u r " d i n fizică nu voieşte să ş t ie n i m i c de problemele universu­lui aşa cum le văd oameni i de ş t i i n ţ ă , tot credo că fulgerul e o scântee f u g a r ă d i n potcoava cailor sf. I l ie , că tune tu l e pocnetul bicelor sale şi că soarele luptă 'din g reu cu vârcolacii p â n ă RAI­

beste la apus. Ce să faci, nu voieşte să devie oin cult , ba poate încă l ibercugetă tor !

Noi tot p ropovăduim l u m i n a şi n u ş t im de u n d e s'o luăm, de zeci de a n i î i vorbim de car te şi câte altele, dar îl zăpăcim n u m a i m a i mu l t . Si

voim, să şt ie el mai în tâ i ? N u foloasele ş t i in­ţei de car te , n u t recu tu l neamulu i , d i n care sa t rage, INU cum să'şi d r e a g ă t r a i u l m a i omeneşte, ce să facă în vi i tor , ci că p ă m â n t u l se învâr tes le în j u r u l soarelui şi că s t r igoi i n u u m b l ă noaptea. E i bine, noi îi luăm ţ ă r a n u l u i credinţe le , da r ce îi dăm în loc? Lecţi i de geograf ie? A r e p e n t r u el toată ş t i in ţa aceasta vre-un ros t? TJn savant ca­re cercetează şi munceşte n u m a i cu sp i r i tu l , poate

Cet i toru l nu va găsi des igur r - c a ex t r ao rd i ­na r că cele două doamne să a ibă o "semenea dis­cuţie cu p r iv i re la o persoană pe c a r e au v ă z u t-o faţă în faţă, u n a şi alta, la aceiaş o r ă ; e l n u va u i ta că sun t , inadevăr , în lume, l u c r u r i c a r i au propriietaitea tíe a a p ă r e a une i c u t a r e doamne de u n f rumos alb d e ceruză, iar cu tă re i a l t e i a , ro­şu de coacăză or i ca rmin .

„Pof t im, înc 'o p robă că ea e foa r t e p a l i d ă , —

u r m ă G e n t i l a ; îmi amintesc că mă ap lecasem spre Manilof «i i-am z is : „Ui t e d-ta, câ t e d epa l iâă fe­t i ţ a a s t a ! Inadevăr , t rebuie să aibă p u ţ i n gust soţii noş t r i să îndră jească o u m b r ă a a r b ă d ă . " Şi f rumosul nos t ru , f rumosul nostru. . . A h ! c â t mi-a. p ă r u t de nep l ăcu t ! nu , d-ta n 'a i ideie p â n ă la C J

grad mi-a displăcut . — Şi s'a găsi t cu toate acestea acolo doamne

cărora nu părea a le fi ind i ferent . — Ui t e? mie? Nu , A n a Gr igor ievna , asta

n'o noţi zice despre m i n e ; n ic iodată , niciodată , te r o f s'o c r ez i !

— E u n u vorbesc d e d - t a . — Nic ioda tă ! n ic ioda tă! dă-oni voie s ă - ţ i spun

că mă cunosc. Şi acum, să crezi aşa, dacă vrea i , de anumi te p re făcu te car i în publ ic fac p e inacce­sibila.

(Va u r m a ) . , ;i *

Page 10: Anul II. Arad. loi 31 Maiu 03 Iunie) 1912. N-rul 118. 28 PB ROMA …dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/16063/1/BCUCLUJ_FP... · 2016. 4. 5. · din tendinţele regimurilor politice

P a g . 1 0 . „ROMÂNUL" Nr 118 -l912

sa'şi facă o re l ig ie din ş t i in ţa sa — şi aceasta du­pă mul te ceasuri de medita ro şi îndoială — şi noi voim ca ţ ă r anu l peste noap te să 'devie liber s le toate supers t i ţ i i le şi c redin ţe le sale, î n ca r i a crescut, să devie om cult , să facă poli t ică cu­minte şi să pr imească d in t r 'oda tă în suf le tul său l>;ate cucer i r i le şt i inţei şi ale civil izaţiei mode rne ? S poate „ ş t i i n ţ a " aceasta, r ă s p â n d i t ă p r i n mul te -ate şi p r i n toate cart ierele munci toreş t i în dife­r i te broşur i roşi i şi verzi cu o vădi tă t end in ţă an-i ireligioasă, să folosească ceva în t r ' adevăr , mai ale* cum se face aceasta azi în unele ipărţi, în le­gă tu ră cu propaganda socialistă '{ E a dă r îmă nu­mai şi nu zideşte n imic la loc. U n caz s implu nu­mai : .-S-i spui unu i ţă ran , că nu soarele se în­vârte în j u r u l p ă m â n t u l u i ci p ă m â n t u l î n j u r u l mare lu i — în clipa aceasta i-ai d ă r î m a t o credinţă , un razim sufletesc, fără să-i fi dat ceva î n loc, ..ci la u r m a urmei el to t nu va putea înţelege cum

sa poate asta, când aţâţi bătrâni înţelepţ i ai satu­lui au spus aitfel. „ D a r o fi ş t i ind şi feciorul lui l îadea Vasi le d in capul sa tu lu i , că a îmbia t la şcoală!" Acest „o f i " nimiceşte suf le te! I n cazul cel mai bun se va re în toarce la c red in ţa sa veche,

care au t ră i t a tâ ţ ia moşi şi s t rămoşi şi dacă ini, a tunci va fi p rada unor ch inur i sufleteşti u-nor îndoiel i fără rost, car i î i nimicesc toată pu­ie rea morală, toată 'puterea de, a se entuziasma, pe care se raz imă toată v ia ţa sa — şi acest pen t ru un lucru, care nouă, cari negoţăm atât de uşor ca „adevă ru r i l e " şi cu „convinger i le" noastre , ne pare de sine înţeles. Se înţelege că t rbu ie să deo­sebim aici e:r.d Miţele aceste inofensive, d e super­st i ţ i i stricăcioase şi dăunătoare lui , ca acela, că medicul ar fi î n s lujba draculu i , că n u e b ine să lucii în ziua lui Foca sau a altor sf inţ i , remăşi ţ i ale păgân i smulu i şi atâtea al tele!

Se vor în t r eba mulţ i : de unde vin aceste cré­d i t é e şi super s t i ţ i i ? N u sun t unu l d in t r e aceia, cari cred că a r ta ar fi un lux m e n i t oamenilor cu dare de mână , ci că ar ta a fost o necesi tate , aave fu mai iute s imţ i tă ca spre ex. i n d u s t r i a în stil mare, comerciul şi atâtea alte l uc ru r i folosi­toare — avem doar a tâ tea obiecte delà cele mai vecl:i popoare ale an t ich i tă ţ i i până la p r imele începutur i ale poporu lu i românesc, car i toate sun t înerrstabe, înfrumseţa to şi încondeiate cu dife­r i te f igur i şi desemnur i , în cari se reoglindeşte s imţul ar t i s t ic al unu i popor. Şi cred că credinţele şi supers t i ţ i i l e aceste s u n t p r i m a fază de desvol-fare a ar tei unu i popor — în special a l i teratu-rei . Pe lângă aceste ele conţin î n mare pa r t e şi î n t r eaga şi vasta filozofie a poporului a neamu­ri lor , tot folul lor, se înţelege subiectiv, de-a gândi şi de a vedea n a t u r a şi fenomenele ei. Şi un popor al vechimii , cu cât mai m u l t e c redin ţe şi mi tu r i va avea cu a tâ ta va t rebui să'l socotim mai r.u perior — cea mai splendidă dovadă sun t Greci i , cel m a i cult popor al an t ich i tă ţ i i , cari aveau totodată şi cea m a i bogată mitologie, o dovadă că au g â n d i t mul t asupra difer i te lor feno­mene, ce li-se p ă r î n d a u îna in t ea ochilor, îmbră-eându-!e apoi în ha ina albastră a fantaziei lor minuna te . Un popor p r i m i t i v în rea l i ta te e cu mul t mai pozitiv, ca noi intelectual i i , ca r i adese ne m u l ţ ă m i m cu o f r î n t u r ă de adevăr, ceeace pe el nu ' l mul ţămeş te : el vrea adevărul întreg, eeiace nici un om nu-i poate da, şi a tunci ş i ' l va clădi el cu mijloacele, ce-i s tau la îndemână , cu cât va avea o fantazie mai bogată, cu a t â t a va fi ma i depl in adevărul , aşa cum îl concepe el, ş i poate eă şi mai aproape de real i ta te , de adevărul abso­lut. Şi să l uăm ch ia r cazul, că în t r ' o cl ipă toate adevărur i le ş t i inţ i f ice, cunoscute până acuma, ar pă t runde în sufletul său — în câţ iva ani totul ar fi iar numai mi to logia cea veche îmbrăca tă în­t r 'o formă nouă, sch imbată pe ici-colea.

Şi mai este ceva, ce asemene a dat naştere di­feri telor c redin ţe şi supers t i ţ i i ale poporului , acea ce se numeş te „ in teres d r a m a t i c " ; adecă un om să­tul de ocupaţ i i le de toate zilele, monotone şi gre­oaie, va căuta ctmoţiuni extraordinare, cari să-l mai r idice din med iu l său de muncă t rupească şi de pi roteală sufletească, în t r ' o sferă m a i îna l tă , l iberă de tot ce-i pământesc — noi avem t ex tu l şi scena, poporului de jos aceste îi l ipseau şi a tunci şi le-a căutat în j n r u l său — î n n a t u r ă . Şi în faţa na tu r e i un sen t imen t îl încearcă mai m u l t : u imi rea . Şi de aceea vom şi afla acest sen t iment în toate credin ţe le şi basmele sale. Asociindu-se astfel încă şi necesitatea de a personif ica totul şi fantázia s'au născut credinţe le şi supers t i ţ i i le , de cari se îngrozesc oameni i de ş t i in ţ ă ; cari abia

mai târziu au dat naştere minuna t e lo r basme po­pulare . Şi-a p lăsmui t feţ i-frumoşi şi consânzene, zmei şi ba laur i , cari toţi n e uimesc p r i n pu te r i l e lor sup rana tu ra l e , deşi eroi i ba>sonelor noastre de altfel au însuş i r i des tul de omeneşti .

P e noi ne încearcă iubi rea şi u ra , fr ica şi mila, tri s teta şi bucur ia , când vedem o piesă reprezen­tată pe scenă, — el însă şi-a făcut o scenă în în­t reaga n a t u r ă şi-a populat codri i s tăpâni ţ i de mama pădur i i cu ba laur i şi ou zmei, cari por­ii- -:• fu r tun i l e şi chiaimă fu lger i le şi astfel p r i ­veşte la desfăşurarea amarei d r ame în na tu ră , pâ­nă ce cade şi el j e r t f ă de a l t a r . D i n t r ' o f u r t u n ă el îş iplăsmueşte o d ramă , d i n t r ' u n irourmur de isvor o poésie şi astfel u rmează numai po rn i r i ­lor in imei , cari cu cât e omul m a i cul t , cu a t â t se vor şi nnanifesta altfel, insă rare-or i î n t r ' u n mod tuai cura t şi nemeşteşugit ca în popor.

S'a zis adesea că ţ ă r anu l nost ru nu e capabil de «moţ iuni mai înal te . „O admirab i lă zeflemea învăluie încă toate în ţara n o a s t r ă " a zis odată u n scri i tor al nostru, cu talent dealtmirutrelea foarte remarcabi l . I n să un popor, care ne-a dat atâtea opere neper i toa re de ar tă populară , a tâ tea cân­tece, care a re o fantaz ie atât de ibogată, care a re credinţ i şl basme atât de in te resan te şi de fru­moase, care a dovedit că a r e încă puterea de a se u imi şi însufleţ i , despre u n astfel d e popor n u se poate zice că e incapabil de «moţ iuni mai înal te . Aceste însuş i r i însă i-se po t răp i luându- i credin­ţele, fă ră să le dăm ceva în loc, lăsându-i î n t r ' u n gol sufletesc, care pen t ru ei ar avea u r m ă r i fatale. Căci luându-i credinţele îi luăm şi acea m a r e pu­tere, care de termină şi cele mai m u l t e ac ţ iuni o-meueşt i , facultatea de a se entuziasma, care a şi scăzut în faţa atâtor împi lă r i şi nevoi. De aceea îna in te de a-i lua credinţele şi „supers t i ţ i i le" , cari deşi nouă ne par o împără ţ i e a î n tune recu lu i , pen t ru ei sunt un nesecat isvor de luimină, să ne gând im ce-i pu tem da î n loc.

Şi mă gândesc că după zeci de ani aceste cre­dinţe , aceste mici „p re judecă ţ i " vor fi pe rdu te , în era aceea a unei vieţi industrializate. Şi un isvor nesecat de poésie se va fi pe rdu t . Anima­lele şi gânp'ănii le pămân tu lu i vor fi n i ş te s imple organisme, de cari nu se va lega n ic i o legendă, şi lăcr imioarele nu vor mai fi „ lacr imi de înge r i pe p ă m â n t dan ceri p i ck te ! " Şî deasupra pămân­tului şi a lacur i lor noastre n u va m a i p lu t i acea ta inică lumină a legendelor şi a misterelor , nu vor mai p lânge sufletele copiilor noştr i nebotezaţi , ci totul va fi un — pust iu ! / . T. Lak.

S Ű O N O I I E Expoziţii le de vite ale Reuniunii rom. agrico­

le sibiiene. Ac t iva tă în 1888, Reun iunea agricolă sibiană în cei 24 ani ai act ivi tă ţ i i a a ran ja t , în isfară de celo 6 expozţ i i de copii , 5 de poame, 2 de oi şi 1 d in indus t r i a de casă ( lucru de m â n ă fe­meiesc), 20 expoziţ i i de vite de prăs i lă (bovine) , împreuna te cu împăr ţ i r e de premi i în bani , sau în tota l 34 expoziţ i i . Deşi cu mijloace modeste , dacă nu i-s'ar fi r e s t râns cercul de act iv i ta te la u n sin­gu r comita t , Reuniunetaj agricolă, judecând după isprăvile făcute în comita tul Sibi iu , ar fi schim­bat în t r eagă fa ţa economului român .

Scopul expozi ţ i i lor de vi te n u este a tâ t de a da economilor ocaziunea de a-şi p rezen ta vi tele lor de rassă şi de perfecţ iune, ci mai m u l t de ai dep r inde la nobi lă emula ţ iune , ai î ndemna , mai ales p r in împărţ irea, de premii . î n bani , la o pră­sire mai ra ţ iona lă şi la o îngr i j i re mai bună a vi­te lor şi a p r e p a r a astfel şi pe economul român, ca să poată şi el pa r t i c ipa şi concura la t â r g u r i şi expoziţ i i mai mar i , car i se ţ in în locuri cen­t ra le .

.Expoziţiile de vite s'au ţ inu t la 1890 în Răşi­nar i , la 1891 în Tilişca, la 1892 în Avr ig , la 1893 în P ianu l - român , la 1894 î n Săl iş te , la 1895 în Apoldul-româm, la 1896 în Fofeldea, la 1897 în Boita, la 1898 în Seboşul-săsesc, la 1899 în Sibi iu, la 1900 în Mor cu rea, la 1901 în I l imbav , la 1903 în Racovi ţa , liai 1904 în Răhău , la 1905 în Veştem, la 1906 în Săşciori , la 1907 în Sacadate , la 1908 în Şura-mare , la 1909 în Marpod şi la 1911 în Să-cel. Expozi ţ i i de vite nu s'au ţ inu t s i ngu r în anii 1888, 1889, 1902 şi în 1910.

P remi i l e împăr ţ i t e la aceste expoziţ i i d a u su­ma de cor. 4746 şi anume în 1890 s'au î m p ă r ţ i t

cor. 126, în 1891 şi 1892 câte 260 cor., în 1893— 1897 câte 200 cor., în 1898 500 cor., în 1899 400 cor., în 1900, 1901 şi î n 1903—1908 câ te 200 cor., în 1909 şi 1911 câte 300 cor.

Cum conform p rog ramulu i de lucru al Reu­niunei , cea mai d e aproape expoziţ ie d e vite da prăsi lă se va a ran ja în cotmuna Sebeşul- infer ior , comitetul cen t ra l s'a adresa t căt ră p r i m ă r i a co­muna lă de acolo cu rugămi tea , ca, în conţele-gere cu oficiul parohia l , să convoace de u rgen ţ ă o confe r in ţă a bă rba ţ i lo r f runtaş i d in local i ta te şi din comunele învecinate , în car i del iberându^se I. isupra acestei afaceri de in t e re s genera l econo­mic, să se hotărească ziua, luna şi locul t inerei expoziţ iei , să se aleagă comunele , al căror locui­tori síi fie admişi cu vi te le la expoziţ ie , să nu­mească persoanele , cari ar fi să in t r e în j u r i u şi să ins t i tu ie de pe acum un comitet ananjator local, cum şi câte o anchetă în fiecare comună admisă , luând în mână afacerea, să lumineze popora ţ iu-nc.ii asupra .scopurilor u rmăr i t e , să îndemne la buna îngr i j i re şi h r ă n i r e şi liai ţ inerea în cură­ţenie a vitelor, cu cari să ia pa r t e la expozi ţ ie .

Cunoscând zelul că r tu ra r i lo r noşt r i d in pa r t ea locului şi d ragos tea ce i-o poar tă ţ ă ranu lu i român , speranţiai ne nu t reş te , că şi aceas tă l uc ra re de in­teres obştesc va contr ibui la înmul ţ i r ea avutu lu i nos t ru nat ional .

Sibiiu, 1 Iun ie 1912. Vie. Tordăşianu .secretarul renn.

Delà ..Banca generală de asigurare". L u n a t recu tă , Main, a fost pen t ru afaceri le „Bănci i genera le de -asigurare" o lună de p rogres cons­tant , în care s'au obţ inut rezul ta te bune lattât ce priveşte a facer i le de a s igu ră r i con t ra focului , cât şi cele asupra vieţei.

Astfel : 1. La .asigurările con t ra daunelor de foc, „Ban­

ca noas t ră de a s igura re a emis în decur su l luni i t recute 516 poli ţe nouă pen t ru valori a s igura te de K 1.357.844— cor., şi cu un ractasso a n u a l de K 6205.37. Pes t e tot în decursu l celor 5 luni de zile de când banca de as igura re şi-a început acti­vi ta tea s'au emis peste 2000 de pol i ţe cu un in-oasso — după de t ragerea s tornăr i lor — de oca 22.000.— cor. Valor i le a s i g u r a t e sun t aproape şapto milioane coroane. P a g u b e până acum ban­ca noas t ră de as igura re încă n u a avut .

2. La a s igu ră r i l e a sup ra vieţ i i „Banca gene­rală de a s i g u r a r e " a p r imi t în luna Maiu 62 de oferte î n sumă to ta lă de cor. 2-56.900.— şi a eli­bera t 61 de poli ţe p e n t r u un capi tal de K 234.400 Incasso aninai al pol i ţelor e l ibera te î n luna t r ecu t ă face K 12,134.34. Pes t e to t în decursu l ce lor cinci luni de act iv i ta te t r ecu tă , banca noas t r ă de asi­g u r a r e a p r imi t ofer te de as igurăr i de peste 1 milion 100 de mi i şi ia e l iberat pol i ţe de peste 800 de mii cor. Incasso to ta l delà 1 I a n u a r i e în­coace este ap roape 37.000.— cor.

Incasso ambelor secţ iuni de foc şi viaţă este deci de aproape K 60.000.

I n 1 nnia Maiu Banca de as igurare a mijlocit şi însemnate afaceri de as igurăr i con t r a gr indi -nei. Aces te afacer i — şi până a le pu t ea face în cont p rop r iu —- con t inua a le mijloci pe î n t r e g sezonul. P r i n u r m a r e publ icu l nos t ru in te resa t este r u g a t să con t rac teze astfel de afaceri p r i n banca noas t r ă de as igurare , care le mijloceşte p rompt şi în condi ţ iuni aviaintagioase.

După cum Fain tem informaţ i cu f inea luni i cu­ren te se va înche ia b i lanţu l pe j u m ă t a t e a primă! a a n u l u i , care b i lan ţ va fi pe r t rac ta t în şedinţa p lenară a d i rec ţ iun i i .

POŞTA REDACŢIEI

Dlu i Bota. N u avem cunoşt inţă . Se vede că s'a p ie rdu t .

Coveş. D i n m u l t i p l e considera ţ i i , sun tem ne­voiţi să vă refuzăm în această chest iune coloanele noastre.

X. Y. P ro iec tu l de „ lup tă na ţ i ona l ă " îl vom studia în cur înd . Să n u credeţi că a fost d a t ui ­t ă r i i .

Redactor responsabil: Constantin Saru.

Page 11: Anul II. Arad. loi 31 Maiu 03 Iunie) 1912. N-rul 118. 28 PB ROMA …dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/16063/1/BCUCLUJ_FP... · 2016. 4. 5. · din tendinţele regimurilor politice

•'ta 1 1 8 — 1 9 1 2 . „EOMÂNUi Eag . 1 1

C a u t

un c a n d i d a t de a d v o c a t începător .

D r . N i c o l a e P e t r a , a d v o c a t

S ă l i ş t e ( S z e l i s t y e ) .

Caut

un c a n d i d a t de a d v o c a t cn praxă pe lângă condiţii favorabile. A s e adresa: D r . E m i l M o n ţ i a , advocat Siria ( V i ­lágos).

POPPER Testvérek

MAGAZIN DE MODA — Arad str. Forray Surprinde publicul cu cadouri estraordinare de Rusalii!

Toţ i ar t l c l i l aci înş iraţ i de-o execuţ ie admirabilă l e socoteşte în 20 coroane. Delin lânos, modern, în formă nouă pentru un în­

treg rând de haine. Í talie do pânză ori batist brodată cu mătasă, 1 velinţă de flanel pentru vară, tigru ori turcească. 1 sarviciu de cafea pentru 6 persoane. 1 păreche mănuşi lungi de aţă. 6 buc. băsmuluţe fine de mătasă, batist, ori pânză. 1 umbrelă ori ploier negru fin. 1 val de pânză fină pentru 6 cămeşi femoeşti.

Mare magazin dB covoare şi perdele. Expeűiare punctuala în provincie

pe lângă ramburs.

SZTANITY GYÖRGY antreprenor pentru zidiri şi pardositor Arad, piaţa Keiemen nr. 6.

Primeşte şi pregăteşte totfelul de lu­crări de pardosire, construcţ ia dra­muri lor , canalizări şi orice muncă în branşa aceasta oriunde, cu preţurile cele mai ieftine şi pe lângă condiţiu­nile cele mai convenabile. : : :

Prospecte g r a t i s !

Polacsek Henrik, = strungar artistic —

B u d a p e s t a VIL, Nagymezőutca 31. R e c o m a n d ă f a b r i c a t e l e s a l e p r e g ă ­

t i t e d i n l e m n d e p r i m a c a l i t a t e , c a

b i l e p e n t r u p o p i e i L i g n u m - S a n c t u m ,

a p o i a r t i c o l a p e n t r u a r a n j a m e n t u l

e a f e n e l e l o r , p r e c u m : b i l e , d a c u r i

p e n t r u b i l i a r d , ş a h u r i , d o m i n o , r a -

p e n t r u z i a r e , î n p r e ţ u r i f o a r t e m o ­

d e r a t e . T o t o d a t ă i a u î n î n t r e p r i n ­

d e r e t o t f e l u l d e r e p a r a ţ i i î n b r a n ş a

m e a , t n p r e ţ m i c . C o m a n d e l e d i n

p r o v i n e i s e " e x e c u t ă p r o m p t ş i s o l i d .

A R A D , W E I T Z E R U . 1 3 .

D n a SZÁLKAI ÁRMIN lucrează în timpul cel mai scurt în atelierul

său de BRODĂRII ŞI ALBITURI, trusouri complete pentru femei,

bărbaţi şi copii, lucrate artistic şi cu gust. — Brodării

albe şi colorate, lu­crări cu aur, albi­

turi, batiste, şervete, millienuri, perini pentru

divan, se află gata şi se vând cu preţ ieftin, — se află şi nelucrate.

D o m n i ş o a r e s e pr imesc spre instruare.

Distins cu medalia de aur la expoziţia din Paris!

Cel mai b a n cosmetic este

CREMA SĂPUNUL PUDRA Cel mai b u n şi mai sigur mijloc în contra

beţ iei se capă tă la

BRAUN ERNŐ F a r m a c i a la „SFÂNTA TREIME"

Temesvár-Józsefváros, strada Sem nrul 30.

PENTRU INDUSTRIA CIMENTULUI,

m

Fabrică pentru ţevi de c iment , presă pen­tru table de c iment ş i aranjează fabrici complecte din ciment

Hazai fémíemaz és cze-mentpyárf gépgyár r.-t.

B U D A P E S T A , VI. , Rei ter Ferenez-u. 66.

T E L E F O N : 9 3 - 1 8 .

u s t a l l

ţ B f B

I I I L O I * L i t / s ä . i f i

rthl l á n o s l ă c ă t u ş a r t i s t i c ş i d e e d i f i c i i

ARAD, Rákóczy utca numărul 9. (In casa proprie).

P r i m e ş t e spre e x é c u t a i s toa te lucrăr i le în b r a n ş a lui şi a n u m e : lucrăr i le din fer la edificii, con­strucţi i de fer, îngrădi r i şi d e ­coruri de fer, şi totfelul de r e ­para tur i . — Cu pre l iminar de gpese servesc gra tui t . R o g b ine ­

voitorul sprij in.

Cu sii ina : B A R T H L JANOS.

m

m o ATENŢIUNEA OESOR-CE ZIDESC! A m onoare a aduce la cunoş t in ţa on. publ ic , că r e în to r eându -mă acasă d u p ă 8 ani de exper ien ţă câş t iga tă In Amer ica , a m d e s ­chis aici în ioc, pe s t r ada .József főherceg n r . ! ( lângă „Victor ia")

II IFIM-il m l

u r a .

P r i m e s c totfelul de const rucţ iuni în b r a n ş a a rh i lec ture i , p r e c u m şi transformă!' ; conform cerinţelor m o d e r n e . L a dor in ţă servesc ou p lanur i şi prospec te . L a dor in ţă m e r g şi ir! provinţii , — Cu deo­

sebi tă s t i m ă :

GYAPJAS m a e s t r u z i d a r d i p l o m a t

A R A D , s t r . T e l e k i n r . 1 9 .

P r i m e ş t e ori-ee lucrări

: în branşa acoaMa. :

Face ş i execută planuri

de zidiri pe lângă preţu-

ţur i le cele mai moderate.

y j î J .

zidar diplomat

D. s t r a d a J ó z s s f - f i ü i e r c s !

'T

I.» f-i

nu, dar pen t ru p i e i u n í'oarie ieftine poţi ?h e u m p ;ri cele m a i burw o w i o a g c , o ro luago cu penii a l , do juireto şi d e ş t c p l a l o a r e , p r e c u m sfi bijuterii de a u r şi a r g i n t

ş i a r t i c i i i c u t i e i iu

y . G y u l a

o v o l o g i e K»

ĂFMAR—Szati&ar, s í r . A t i l l a n r . 1.

S

P e n t r u orice fel de repa ră r i şi cumpără r i de oro loage ofer g a ­

ran t ă .

Page 12: Anul II. Arad. loi 31 Maiu 03 Iunie) 1912. N-rul 118. 28 PB ROMA …dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/16063/1/BCUCLUJ_FP... · 2016. 4. 5. · din tendinţele regimurilor politice

IV 12.

„ROMÂNUL' Nr 1 1 8 — 1 9 1 2

=Œ ratoclivill Ágoston

t u r n ă t o r i e de lucrări de artă şi firme Budapesta, Vil., Cserhaî-u. nr. 22.

Fond. în 1899. Telefon: 28—35. N-rnl cassei de păstrare poştală reg. ung. 15545.

(Notă Clearing).

Table de firmă vărsate d;fjr

pentru oficii, medici, advocaţi, Ingi­neri , arhi tecţ i , execută frumos şi modern. Cea mai mare fabrică în

branşa aceasta în Ungaria. — Preţuri de fabrică. — Corespondenţă în limbile maghiară şi germană

SINGURA. FIRMA R O M Â ­NEASCĂ IN ŢARĂ CARE

VOPSEŞTE,

CURĂTESTE CHEMIC

şi SPALĂ ALBITURI.

E U G E N JUNCAN, ARAI), str., JÓZSEF-FŐHERCEG 9

LUCBlRI EXCELENTE, PREŢURI IEFTINE.

Atenţiune ! Aducem la cunoştinţa on. proprietari şi economi, că

Pe timpul trieratului suntem în plăcuta poziţiune de a expedia imediat 2 garnituri cu aburi de trierat de 4 cai putere, 3 garnituri de 6 cai putere şi 3 garnituri de 8 cai putere, precum şi mai multe garnituri cu benzin de trierat şi motoare cu preţurile cele mai ieftine şi pe lângă cele mai favorabile eondiţiuni de plătire.

Cu stimă : mare magazin de maşinării économise şi ferărle, re­prezentanţii cerc. a fabrice! de maşini „NlGtiolsohn'N

A K A D , p ia ţa B o r o s B é n i nr. L FRAŢII BURZA

m m m

MJLMMMMMM

BUDAPESTA, VII, Óvoda utca nr. 40.

Atelier pentru aranjarea bisericilor.

i i A A

fej

r j M

Ej Ül "ni mi

Execută : Iconostase, icoane sßnte, fântâni pentru botez. Serii de icoane, aranjamente în orice stil pentru biserici, sfeşnice, candelabre, etc. Dantele artistice lucrate cu mâna. — Prospecte, desemnuri la dorinţă se trimit gratis.

T Î I T i l î l l l T l

Petru Moga pantofar pentru domni, dame şi ortoped Ciüj-Kolozsyár piaţa Bocskai nr. 8.

[lângă farmacia Biró]. Execută după cea mai nouă modă şi din materialul cel mai excelent totfelul de g h e t e pentru d o m n i , d a m e şi copii, precum şi ghete pentrn picioare suferinde, cu preţurile

cele mai moderate.

Putere dinamica ieft ină, foarte po­

tr ivi tă pentru eco­

nomie s i industrie .

y îGOomoSîiiele-Petroiin si motoarele lui Bernhardt se lucră pe jumătate mai ieftin decât cu maşin ele cu aburi ; nu rt-cer maşinist, sunt libere de concesiune, absolut sigure, nu

iac fum, nu produc funingine, nici miros.

Stabilimente do pumpe de gaz Sî* i ^ l S r £ mai ieftină putere dinamică. Cheltuelile de mânat circa 0'8—2 fileri pe oră. Cereţi prospecte delà fabrica de maşini şi mo­

toare, privilegiată, ces. reg.

G. BERNHARDTS Söhne, Wien XII, Scbönbrunnerstrasse 173.

1 I 1 1 1 I 1 I B § B 1 1 B Ë § § M 1 1 1 Ë I

ESS

Fabrica de maşini LAUFER JÓZSEF, BUDAPEST,

1 VI, PALOTAI-ÜT 15-11. Linii funiculare, şghia-buri de precipitat va­goanele pentru mine, osii de transmisii bre­vetate > B a l o n « , căngi automate de descărcat,

^ macazuri, maşini de re-morsaj cu lanţuri sau

' «frânghii . Aranjamente CV I S k i p s şi de încărcat,

elevatoare şi transpor-teure, etc.

r n 11111111111111111 i 11 H l Ş B H l i e i D Z E j n n n o

" P r i m n l ş i cel i á i m a r e d e p o z i t d e p i a n e f . P. R i c h t e r ,

[Braşov—Brassó, Fekete-utca 29 Liferează: piane, hartnonici şi pianine, fabricaţie Bössen­dorf, Schreighoffer şi Förster.

împrumută piane în condiţii f a v o r a b i l e

T O T r f f l

Page 13: Anul II. Arad. loi 31 Maiu 03 Iunie) 1912. N-rul 118. 28 PB ROMA …dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/16063/1/BCUCLUJ_FP... · 2016. 4. 5. · din tendinţele regimurilor politice

Nr. 118. „ROMÁMUL" Pag. 13.

A •"• A A c\52 / ° A A A A Nouă tipografie românească in Arad, strada Zrinyi Kr. ta.

T i p o g r a f i a „ C o n c o r d i a " atelier tipografic al ziarului „ROMANUL" şi al foii poporale a partidului, „POPORUL ROMAN"

Anunţă cu adânc respect onoratului public românesc in­trarea sa în activitate, în serviţiul cultural al neamului, stând la dispoziţia comitetului nostru naţional. :: ::

Provăzută cu aranjament tehnic modern, care ^ 1 îi dă putinţa să execute lucrări a l e s e şi B

H

O o artistice în ale tipografiei, o O

T i p o g r a f i a „ C o n c o r d i a " are afară de maşina mare, cu care se tipăresc organele publicistice ale partidului nostru naţio­nal, încă două maşini, noi, apte pentru executarea celor mai fine lucrări grafica :: : : : : : :

Í T i p o g r a f i a „ C o n c o r d i a " •j Roagă onoratul public românesc pentru binevoitorul sprijin. ^ Telefon pentru oraş şi interurban Nr, 750,

Tipărituri de bancă, tot soiul de tipărituri pentru birouri J| avocaţiale, invitări, anunţuri şi orice fel de tipăritură se execută solid, frumos şi se compută cu preţuri moderate la ~~ í

Page 14: Anul II. Arad. loi 31 Maiu 03 Iunie) 1912. N-rul 118. 28 PB ROMA …dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/16063/1/BCUCLUJ_FP... · 2016. 4. 5. · din tendinţele regimurilor politice

Pag. 14. „ R O M Â N U L " Nr. 118—1912

ea

E n i i i n B i i a a B i i a s i m i m Premiat cu diplomă delà corp. meseriaşilor.

B o t h á z y L á s z l ó , scu lptor şl întreprinzător de be ton şi piatră de artă, depoz i t d e nisip. N a g y v á r a d , — Erzsébet-utca.

Primesc ori-ce lucrări ce se refer la branşa mea precum lucrări la edi­ficii şi cripte cu diferite expozituri, de piatră şi marmoră, apoi cruci, monumente, etc. — Lucrez în beton cu mare pricepere, precum calda­râm de beton, canale, poduri de

beton cu fier, table de ciment, bazine de asfalt Trimit desemnu şi catalog. — Voiesc să atrag atenţia on. public prin lucru bun şi preturi ieftine. Llferez pietri şi nis ip în cant. mare.

i l l l l l l l l l f l l l l l l l l l l i l

m

Szighety Sándor atelier de cuţite şi toci lărie artistică

Budapesta, VII, Strada Akáczfa No 64. Colţul Străzii Király.

Se recomandă pentru ascuţirea şi repa­rarea de foarfeci, cuţite, brice şi tesacuri de bucătărie în condiţii ireproşabile şi pr. conv.

Mare depoz i t de u-nelte şi utensilii pentru bărbieri, ca f o a r f e c i , brice şi curele de as­cuţit etc. etc. precum şi cuţite de buzunar ş a.

Pentru bărbieri se as­cut două briciuri gratuit dacă trimit 12 deodată.

Comandele se execută pompt şi conşliinţios.

D a c ă s t r o p e ş t i c u „ F O R H I N " - à l mal pu-tină bătaie de cap, -a lucra mai puţin,

a cheltuială mal puţină!

_ « JSV \ jac fc \ _*t f, _ • ( , # L \ • < \

Premiat la a. 1902 din partea expoz i ­ţiei industr ia le d in Bec i cherecu l -mare .

BERBERSZKI MIKLÓS p â p u c a r ,

Nagybecskerek.

Liferează în (ară şi străinătate papuci de piele, pâslă, mătase şi catifea, pentru băr baţi, dame şi copii cu preturile cele mai ieftine. Serviciu prompt. — Catalog trimit gratuit. — Revînzătorilor H-se dă rabat.

deoarece *FORHIN<-ul este MICTURA D E B O R D Ó adesea îmbunătăţită. Se lipeşte uşor chiar şi de franzele umede. La orl -ce brumă poti s e stropeşt i , nelăsând ni < un

fel de sediment (droje1. ). Mulţime de scrisori dt mul-

ţămită şi recunoştinţă. Pregătim Invenţia drului Aschen, brandt de Rézkénpor şl Bordolpor. Cere prospect gratuit şi franco

delà fabrica

„ F O R H I N " ? » &

B I C I C L E T E

de renume mondial : THE CHAMPION

şi PREMIER cu osie campanilară, roată automată (cu frină liberă) se vând pe lângă ga­rantă de 3 şi 5 ani cu preţul origina! a fabricei, fără nici o ridicare de preţ, în rate lunare de 12 şi 15 o r precum şi părţi a lcătui toare pentru b ic i c l e t e , . i gumă interioara şi exterioara prima calitate, sonerie, lampe, pedale, lanţuri, roată automată, conus. — In urma circulaţiei mare unde în toată Autro-Ungaria trimite şi în provincii cu preţ foarte redus. — La

cumpărări mari se dă rabat mare.

Láng Jakab és fia mare comerc ian t de biciclete şi păr ţ i a lcă tu i toare

Budapest, VIII., József-körut 41. Filial»: Boross-tér 4 şi în Buda, II, Margit-körut 6. Catalogul de lux cu 1000 de chipuri se trimite gratuit.

Nr. telefonului 604. Nr. telefonului 604.

FRAŢII BURZA Cea mai mare f i r m ă ro­mânească din U n o a r i a .

J 9 L x » £ i c L 9 B o r o s B é n i - t é r M r . 1 . (Geusa, ppoprie).

Recomandă magazinul lor bogat asortat de f e r â r i i , a r m © şi tot felul de m a ş i n i a g r i c o l e aranjăm mori ou m o t o a r © , m a ş i n i d e t r i e r a t cu aburi, maşini de trierat cu motor, şi tot Mul de m o t o a r e cu benzin cu oieiu brut şi cu sugătoare cu gaz preţurile cele mai moderate şi

pe lângă plătire în rate.

Cu garnituri pentru trierat şi cu prospecte pentru mori servim bucuros, even­tual pentru primirea lucrurilor acestora şi facerea contractului mergem la faţa locului pe spesele noastre. Mare asortiment de osii Steier şi originale Winter,

„Catalog trimitem grraituit".

Page 15: Anul II. Arad. loi 31 Maiu 03 Iunie) 1912. N-rul 118. 28 PB ROMA …dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/16063/1/BCUCLUJ_FP... · 2016. 4. 5. · din tendinţele regimurilor politice

Nr. 118. R O M Â N U L . Pag. 15 .

II s: L i b r ă r i a T r i b u n a :: A R A D , strada Deák Ferencz nrul 20. — Telefon nrul 502. —

s Mare deposit de recvizite de scris şi cărţi literare.

Ilustrate delà balul costumat din Arad, bucata 24 fii, 12 buc Cor. 2 '50 plus porto poştal;

Guy de Maupassant. Inima noastră. Roman Trad . de I. C. Apostol Preţul Cor. 2 — .

Almanachul Societăţii scriitorilor români pe 1912 Ediţie populară Cor. 1'50 ediţie de lux 2 ' 50 .

A. Vlahuţă La gura sobei. Preţul Cor. 2 ' 5 0 . Dr. Onisifor Ghibu. Şcoala românească din Ungaria

î n anul 9 1 1 à 50 fil. S. Mehedinţi, Către noua generaţie à cor. 1 50 plus

10 fii. porto ; Spiridon Popescu, Zori de Iulie. Nuvele şi schiţe à

cor. 2 plus 10 fii. porto ;

Leon Tolstoi, Răsboi şi Pace roman istoric, trad. de Adrian Corbul vol. I cor. 1 5 0 , vol. II 1 2 0 ;

L&zăr Şaineanu, Dicţionar universal al limbei ro­mâne ed. Il-a cu totul prelucrată şi adăugită. Ortografia Academiei Române (cu 9 8 8 pagini) cor. 8 plus porto ;

D. Anghel, Fantome cor. 2 plus 20 fii. porto ; I. Agârbiceanu, In întuneric nuvele à cor. 2 pins

20 fil. porto ; €aton Theodorian, La masa calicului. Nuvele şi

schiţe à cor. 1'50 plus 10 fii. porto ; Virgil Caraivan, Basme şi legende străine. Tradu­

ceri din folklórul lumii à cor. 1'25 plus 10 fii. porto ;

Cincin at Pavel eseu, Poesii cor. 3 plus 20 fii. porto ; C. Collodi, Păţaniile lui Ţăndărică. (Povestea unei

păpuşi de lemn) cu 56 ilustraţiuni trad. din ita­lieneşte de A. Buzescu à cor. 1'50 plus 20 fii. porto ;

Hai să rîdem ! Almanachul revistei „Minerva" à cor. 1 plus 10 fil. porto ;

Constantin Savu, Dor şi iubire. Colecţiune de cân­tece pentru cor (mixt şi bărb.) à cor. 2 '50 ;

Teodor Romul Popescu, Din Carpaţi à cor. 1'50; Prin Turnu Roşu spre România à Cor 120.

I. Scarlatescu, Poeme româneşti : Pentru voce şi piano à cor. 5.

A. Bena, Nu m 'abandona. Romanţă pentru voce şi piano à cor. T20 ; Sboar'al nopţii negru flutur. Romanţă pen­tru voce şi piano à cor. 1*50.

N. Zaharia. Mihai Eminescu. Viaţa şi Opera sa. à Cor. 3 plus 20 fil porto.

7. JVovicow. Emanciparea femeii. Studiu sociologie. Tradus de Bogdan I. Goilav. à Cor. 2 plus 20 fil. porto.

Alexandru dura. Foiletoane à Cor. l '60 plus 20 fil. porto. Domnia şi detronarea lui Cuza Vodă. à Cor. 0'80 plus

5 fil. porto. Amintirile unui fost prefect din timpul răscoalelor, à

80 fil. plus 5 fil. porto. C. Negruzzi. Teatru, à Cor. T50 plus 10 fil. porto. Cezar Al. T. Stoika. Fiori de primăvară Poezii à Cor. 1

plus 5 fil. porto. Al. Ivan Constantinov, Bai-Ganciu sau "minunate poveşti

despre un bulgar din zilele noastre à 60 fil. plus 5 fil. porto.

Guy de Maupassant, Petru şi Ioan. Trad. de N. N. Beldiceanu à 1 cor. plus 5 f. porto.

Alexandru Davila, Vlaicu Voda, dramă în 5 acte, în versuri à 80 fil. plus 5 porto.

Ion Dragoslav, Povestiri alese á 55 fil. plus 5 porto. Mihail Kogálniceanu, Iluzii perdute, schiţe à 80 fil.

plus 5 porto. Ivan Turgenieff, Hangiul Faust à 75 fil. plus 5poro. Matildé Serao. Mama vitregă à 75 fil. plus 5 porto. A. Pogazzaro. Dragostea unui rege à 75 fil. plus 5 p. Iules Payot, Educaţia voinţei 2 cor. Trad. de N.

Pandeleu. Vasile Pop, Iubirea e biruitoare à 2 cor. pl. 20 p. M. Sadoveanu, Floare ofilită, roman. Ediţia II-a à

2 cor. plus 20 fil. porto. C. Dobrogeanu-Gherea, Neoiobăgia. Studiu écono­

mico-sociologie al problemei noastre agrare à 3.50 cor. plus 30 fil. porto.

Spiridon Popescu, Contribuţiune la munca pentru ridicarea poporului 2 cor.

Iosif Popu, Conceptul juridic de naţiune — naţio­nalitate în Ungaria à cor. 2 plus 10 fii. porto.

Octav Minar, Cum a iubit Eminescu. Pagini intime. (Amintiri, scrisori şi poezii inedite) à 60 fil. pl. 5 p.

Guy de Maupassant. Dolofana. Trad. de A. Mândru à 30 fil. plus 5 porto.

Edgard Allan Poe. Nuvele extraordinare. Trad. de B. Constantinescu à 80 fil. plus 10 porto.

N. V. Gogol, Taras Bulba. Traducere à 55 fil. pl. 5 p. Rudolf von Gottschall, Trădătorul. Trad. de A.

Frunzescu, à 30 fil. plus 5 porto. Biblioteca Flacăra. Preţul unui număr 80 fil. pl. 5 p.

Nr. 1. Princesa Elena de Racoviţă. Furiile amorului Nr.' 2. Memoriile lui Napoleon. Ediţia Il-a. Nr. 3. De pe tron la eşafod. Tragicul roman al

reginei Maria Antoaneta. Nr. 4. O dramă sub Napoleon. Conan Doyle. Nr. 5. Tragedia delà Mayerling. Romanul arhiduce­

lui Rudolf şi al baronesei Vecera. Maria Cioban, Doina. (Legendă) à 30 fil. plus 5 p. Victor Eftimiu. Poemele singurătăţii à 2 cor. plus

20 fil. porto. I. C. Apostol. Cuza-Vodă şi reforma sa în biserica

română după documente à 60 bani plus 5 b. porto. T, Popovici prof, de muzică. Carte de cântece pen­

tru şcoalele primare, gimnazii inferioare, scoale reale, civile şi preparandii. Partea I. 60 fii., partea H. 1 cor. plus 40 fii. porto.

N. Iorga. Ceva despre Ardealul românesb şi viaţa culturală românească de astăzi. Preţul 60 fil. pl. 5 p.

Conan Doyle. Duett . Roman tradus de dr. Victor Onişor à 1.60 cor. plus 10 fil. porto.

Dr. Victor Onişor. Legiuirea ţărei noastre. Cuno­ştinţe de drept constituţional à 1 cor. plus 5 fii p.

Dimitrie Onciul. Din istoria României à 95 fil. plus 10 fil. porto.

N. Zaharia. Tipuri sociale. Preţul 1.50 cor., ediţia de lux 2.50 cor.

Constantin I. A. Nottară. De dincolo de moarte 3 cor. plus 20 fil. porto.

Page 16: Anul II. Arad. loi 31 Maiu 03 Iunie) 1912. N-rul 118. 28 PB ROMA …dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/16063/1/BCUCLUJ_FP... · 2016. 4. 5. · din tendinţele regimurilor politice

Pag 16. „ROMÂNUL" Nr. 1 1 8 — 1 9 1 2 .

[ M I C A P U B L I C I T A T E plăteşte de cuvânt 5 (cinei) flleri. Titluri sau cnvinte mal groase 6 fll. J

Farmacie bine aranjată in comună românească, cu staţiune balneară, cu circa 3500 locuitori, o de vândut. Informaţiuni dă proprietarul IOSBF WAGNER, Sângeorgiul-român (Oláh Sz t György)

De vândut. In oomuna Uj-Ozora (corn. Torontál) se află de vânzare din mână liberă o casa cu prăvălie, cu drept de tot felul de beuturi şi trafica. A $e adresa lui IULIUS JURCA, corners. Ujozora.

Un harmonin. se află de vânzare foarte bun, tonuri curate şi puternice, bile de os veri­tabil, dulapul din lemn de stejar să­nătos, foarte potrivit pentru concerte, instruarea corurilor şi pentru acom­paniament. Doritorii să se adreseze cătră administraţia ziarului „Ro­mânul". 1—10

Econoamă. Caută un preot delà sate văduv

fără copii. Oferte să primesc numai delà preotese, soţii de învăţător, de notar, văduve şi fără de copii, sau delà înwăţătoare ; ovodişte necăsătorite.

Să oere ea să ştie şi să-i placă a canduce economia de casă. Altă e-coonomie nici nu port. Adresa la administraţia „Românul''.

Legătorie de cărţi. Iustin Ardelean. Arad vis-a-vis de poştă. Primeşte totfelul de lucrări a-parţinătoare de această branşă, pe-Îângă preţuri moderate.

Caut. o familie cinstită românească, care are un băiat la şcoli şi ar dori oa să în­veţe mai uşor limba ungurească dacă s'ar învoi ca în schimb să îmi susţină copilul meu în vrîstă de 12 ani, iar eu pe al lor pe timpul cât ţine oursul pe anul 1912/1913. Doritorii să so adreseze la administraţia ziarului. 3—8

Un tânăr român absolvent al şeoalei de agricultură, caută loc la vre-un domeniu. Se pri­cepe la toate ramurile agricole pre­cum şi la fabricarea unturilor, caşu­rilor şi brânzeturi. Doritorii să se a-dreseze la: Ştefan Calam!ci. Dombó­vár „Vajtermelö közp." (Tolnám.)

Caut post de maşinist. Un tânăr român, maşinist diplomat, caută loc de maşinit la vre-o moşie românească. P. T. Domnii cari au lipsă de un atare sunt rugaţi să comunice condiţiunile de plată, cât timp ar avea de treerat precum şi ce fel de maşină au, se poartă singură şi delà ce firmă e fabricaţia, câte H. P. are ? Toate a-oeste să se comunice la admnistraţia „Românului" unde se află adresa mea.

Pentru orice soiu de întreprindere (comerţ, industrie, moşie) „Românul" recomandă o persoană pricepută, mun­citoare, de absolută încredere. Vor­beşte româna, maghiara şi germana, etatea 35 ani, 2 gimnaziale, 5 ani prac­tică la bancă. Adr. la ziar sub „Corect".

De închiriat 3 odăi cuină, odaie de scaldă şi toate oele de lipsă în zidirea „Românului*,,

P r e ţ u r i s o l i d e s i i e f t i n e !

F r a f i i K l u b i t s c h k o atelier pentru instalâţiuni electrice şi de altă pu­tere, apaducte, vane de scăldat, colorifer şi cana­lizare. — Atelier de maşint, lucrări de aramă şi lăcătuşerie în £ } I E S I I ( J , Burgergasse Nr. 14. Rugăm on. public pentru încredinţarea ori-cărei lucrări de branşe. Totodată ne luăm voia ai atrage atenţiunea asupra

clonzetuli rezis­tent la îngheţ, invenţie proprie. Brevetată sub Nrul. 53932.

Are calităţile: 1. Se poate monta în ori­ce loc, fiind eschi-să posibilitatea de

a îngheţa apa. 2. Prin spălarea repede foloseşte apă puţină. 3 . In urma construcţiei simple, funcţionează sigur şi îndelungat Este îndeosebi de recomandat la casele vechi, deoarece introducerea se face cu mică cheltuială. — Este deci interesul proprietarilor de case ca să caute a-şi aproviziona casa cu astfel de clozet

Instalateurilor şi negustorilor dau rabat Ne luăm voia mai departe de a reco­manda în atenţia onoratului public:

vase de aramă, căldări de aramă şi picioare pentru

căldări de tinichea. l î x e c u t a r e s o l i d a , l a o r i - c e l x i e i - a r e !

r 1 1

f a b r i c a n t de s m a ş i n i M A X I M I. V U L C U

A R A D , S t r a d a F á b i á n L á s z l ó n - r u l 5 — 6 . Telefon ar. eos.

Schimbarea locomobilelor de treerat, s ă umble singure, o efeptuesc în preţuri moderate, după sistemele cele mai prac­tice şi cunoscute cu lanţ, cu roate şi cu

transmission.

Totfelul de maşini pentru agricultori, precum: pluguri, grape, maşini de semănat, de tăiat nutreţ, de secerat, băţoase complete de treerat cu aburi; Motor de oleiu brut sau cu benzină. Mai departe instalez totfelul de mori cu abur, motoare sau mori de apă, joagăre sau ferestreu, ţiglârie şi alte stabilimente mechanice-tehnice după cele mai noul şi mai moderne şi bine recunoscute sisteme. Á se adresa la firma M Ä X I M I . V U L C U Arad, strada Fábián László, (lângă gara mare). : : :

Se caută o maşină de 10 ori de 12 puteri de cai spre cumpărare.

1 Z 1 Í 1