ANUL XU.- Mo. 22. * ьш Е Ш Р Ш И ; y ) Л . t t 1 1 IPWIE 1925

S u b C o n d u c e r e a D-lui N. IORGA

Г 2 . — No. 22- 2 UNIVERSUL LITERAR Duminică i Iunïe ІѲ25

La Congresul Cetitorii vor' întreba: oare

mai are un rost Liga Cultu­rală?

Voiu răspunde : când cultura romanească va fi bunul comun al întregului popor romanesc, când ea va pătrunde şi în stra­turile lui cele mai adinei, cînd neamurile conlocuitoare vor cunoaşte-o şi vor preţuio după valoarea cîtă poate s'o aibă— mai mult nu cerem—, cînd peste hotarele noastre ea va putea merge, aiinătoare şi în-demnătoare la orice Romîn ce se află supt stăpînire străină şi n'are dreptul decît la atîta din comoara neamului, cînd ce am făcut noi în domeniul cultu­ral se va încadra i a viaţa ci­vilizaţiei universale, atunci şi numai atunci va avea rost să fie părăsită şi să dispară şi cea din urmă şi mai; slabă din so­cietăţile pentru Cultura Romî-nilor.

Pană atunci însă, mai va... Că s'a înfipt tricolorul în pă-

mîntul înmuiat cji sînge proas­păt al terilor ajstfel răscumpă­rate, că s'au f u s firme româ­neşti la primării, Ia colţul stră­zilor şi la magazine e mult. Dar de aici іпщре o muncă de cultură mai gria poate, oricum mai delicată decît pină acum.

In adevăr árumul la inimi e mai târg deschis açum cînd toţi suntem întrlo ţară, dar nu mai e magia jRomăniei li­bere răsădind ut iare ca tem­plul de marmură al naţiei în viitor unite. Pragul sin trecut, şi toate neajunsurile din lăun-tru rlsar, supuse criticei, şi celei mai aspre.

Idealiştii de pe vremuri, cu lungi răgazuri pentru cultură, suntprinşi acum de nevoi şi înfo­metaţi. Ei participă pasionat la o viaţă politică de care au acelaşi drept de a s e împărtăşi.

Şi, în sfârşit, rivalitatea, să

Ligei Culturale . de N. IORGA.

zicem: emulaţia nu e numai între oameni, ci şi între ţinu­turi. Cele devenite libere con­curează fireşte la hegemonie cu ţara veche.

Peste toate aceste osebiri, dintre care unele sînt, cu in­tenţie sau fără, peste măsură exagerate, are a trece o mare

Reeditarea unei opere poetice e totdeauna o confruntare cu o epocă nouă şi In mic chiar cu nemurirea.

D-l Corneliu Moldovanu a riscat această confruntare adu nandu-şi în­tr'o singură carte toate versurile sale. D-l Moldovanu s'a supus u-nui greu examen. Acela de a oferi unei epoce, In care domină modele şi în în care capriciile acestei mode variază cu furie după anotimpuri, o haină literară ce nu corospunde nici unei formulé. E un curaj, căci confruntările literare sunt totdeauna riscate... Dar d. Corneliu Moldo­vanu este un învingător. Nu fiind­că anumiţi prieteni au căutat să

influenţă care să şteargă im­presia luptelor de fiecare zi şi să restabilească vechea frăţie, ce se cere strămutată din înnalta ideologie de pe vremuri în rea­litatea complexă de astăzi,

Măcar de aceia Liga Cultu­rală are misiunea de a inter­veni. Şi măcar ea are autori­tatea de a o face.

La Timişoara şi la Lipova a făcut-o azi. La Blaj şi aiurea va încerca-o mîne.

de ION SAN-GIORGIU

aducă un omagiu de recunoştinţă aceluia ce ocupă azi o Înaltă func­ţie culturală, ci fiindcă poezia sa a intervenit la timp Într'o luptă li­terară în care falsul şi artificialul, surogatul şi formula căutau să se impue prin toate mijloacele.

• * •

E multă vreme de când d. Mol­dovanu a apărut în poezie. Orice s'ar spunea de alţii, interesaţi a o face, d. Corneliu Moldovanu apar­ţine însă sufleteşte epocei BSămă-nătorulm". Nu fiindcă în poezia sa întâlnim elemente patriotice şi istorice, ci fiindcă ea este inainte de toate ceva organic, re-

Supusul lunii Surâsul lunii, Ningând alunii—, Păşeşte 'n sat—-, Lumini aprinde De 'crengi se prinde Neastâmpărat.

De la fântână Te ia de mână Incetinel. II duci acasă Nevrând să iasă Din cofăel.

In miez de noapte Ferit de şoapte II afli 'n prag.

Şi după tine In casă vine Prins de toiag.

De-l dăm a/ară, Stă jos la scara Ca un hoinar, De tragem storul Cu binişorul El intră iar.

Ştim că şiret e; De află fete De măritat, Se furişează Co blândă rază La ele 'n pat.

Volbură Poiană

Poesia Iul Cornelia МоЫоѵаші

Duminica ï Iunie 1925 3 - UNIVERSUL LITERAR Np. fS2. 3. V prezintă o stare de suflet unitara, închisă într'o formă, care nu în-seamnă nici un compromis şi care se încheagă într'un tot nedespărţit cu fondul poetic corespunzător.

Corneliu Moldovanu reprezintă acea disciplină artistică, pe care unii critici o numesc clasicism, dar pe care noi am numi-o mai curând sinceritate formală şi stilizare.

într'o epocă lipsită de discernă­mânt şi de disciplină literară, poe­zia lui Corneliu Moldovanu apare azi ca un îndreptar... Lumea se­toasă de sinceritate şi obosită de lipsa de afectare, dornică de o poe­zie în care cultul formei poetice să nu se confunde cu obsesia verbală, a regăsit în Corneliu Moldovanu, adevărata poezie, care înseamnă Învăluirea în vis şi ideal a unei vieţi interioare puternice. D l Mol­dovanu a apărut deci astăzi ca o noutate literară. Poëzia sa n'a prins mucegaiu. Imaginea nu e ştearsă, cuvântul nu s'a uzat, sen­sibilitatea nu s'a desactuahzar. Po­ezia d-saîe are caracter general uman, are frăgezimea florilor proas­pete care apar pe trunchiul ce se credea uscat. Găsim în ea nu numai acea intensă trăire a elementelor sale poetice, care constitue prima condiţiune de viabilitate în poezie, dar şi o sensibilitate deosebită şi un simţ al nuanţelor care menţin pe poet în cel mai actual moder­nism. Iar în forma poeziei sale, care fără a abuza de ritmuri variate şi de sonorităţi inutile, e totuşi mu­zicală, întâlnim o plasticitate pe care din contimporanii săi numai un Anghel o poseda...

D-l Corneliu Moldovanu a résis­tât peste aşteptările tuturor la con­fruntarea cu eternitatea.

»

Nu trebue să căutăm în poezia sa isbucniri de patimă, nici salturi în domeniul cugetării ca la P . Cerna. Şi e poate mai bine că d. Mol­dovanu nu s'a încurcat în specu­laţii filosofice, care, oricât de res­pectabile ar fi, nu pot duce bună casă cu poezia. Un poet trebue să aibă fireşte o concepţie de viaţă, o atitudine faţă de realitatea care-1 înconjură, dar e inutil să versifice lecţie de filosofic D-l Moldovanu deşi un contemplativ, nu e un cu­getător. Chiar şi concepţia sa de viaţă e destul dé vagă.

începând cu un optimism firesc la un tânăr _ de douăzeci de ani, care vede in iubirea eterică şi pla­tonică suprema fericire, poetul se resemnează curând, şi un scepti­cism amar face loc primelor clipe

de vrajă şi de vis. El care a înţe­les iubirea ca un suprem omagiu adujs visului în care învăluia fiinţa idealisată şi se mulţumia doar cu focul visurilor sale :

Ci nezărit în umbră şi tăcere, Asemenea parfumului în floare, Deţi-am cerut din ochi o mângâiere, lubit-am vtsul, nu pe visătoare,

ajunge curând Ia resemnarea amară din versurile:

Şi, de nu'nseamnă apusele vecii Nimic în faţa celor viitoare. La ce atunci să aibă însemnare O clipa între două veşnicii?

Poetul iubeşte mai presus de toate poezia care îmbracă în vers realitatea ale cărei metamorfose efemere il turbură. Eî ştie că „O-mul e oaspe vremelnic la masa durerii", el ştie că „taina" nu tre­buie vândută „vremelnicei iubiri", căci eternitatea nu trăeşte decât în visurile noastre.

Poezia d-sale nu e optimistă, cum s'a scris de către unu critici, ea nu e un strigăt de bucurie, ca la Cerna, ci e mai curând canti­lena, e romanţă şi elegia timidului, care nu-şi cucereşte, iubita ci o pândeşte de departe, pe fereastra poleită de lună, când doarme, iu­bind-o cu castitatea unui trubadur medieval: poezia d-sale e stampa în care e săpată o imagine învă­luită de taină şi de trecut.

Din această lipsă de vigoare d. Moldovan n'a putut crea ma­rea poezie în care s'a avântat în cele câteva poeme. Sacra Fames de pildă, cu despreţul ştiinţei şi cu apoteozarea credinţei, sau „ Hamletu, „Vulturul" şi „Spre Culme", cu toată frumuseţea, versului, sânt lipsite de elan şi de variaţie. Nu­mai simţului său formal poetul îi datoreşte lipsa de retorică, la care concepţia poemelor îl expunea. Nu e mai puţin adevărat însă ca „Cetatea Soarelui", cu toată bogă­ţia de imagini şi cu toate amplifi­cările uneori inutile, este o încer­care de poezie epică de mare ta­lent, ocupând In literatura noastră un loc unic.

Poetul nefiind un luptător, niçi un cuceritor de viaţă şi urmărind un vis şi o viziune, el va renunţa la orice atingere cu realitatea.

EI ştie bine că în lumea super­ficială care'l Înconjoară e un străin şi de aceea renunţă la ea :

La masa noilor plăceri Sosesc tîrziu... La ce-aş rămâne ? Cununa veştedă de eri N'o schimb pe florile de mame.

Iar iubitei care îaetarşit îl în­tâmpină, poetul ce ;şi* ;Щ ucis visul In singurătate nu-iţpoare) răspunde de cât:

'acere—, mistuit;

Tu eşti o însetată di Ţi-e sufletu de dor Eu sunt un obosit

şi mai departe:

Eu 4>reget mult, tu t\ mânii în sbor, Tu urci şi eu соЬоц.Ц

Sufleteşte poezia Flui Corneliu Moldovanu e un dcfoorâş de pe culmea de viaţă, un.'ie l-au înspăi­mântat adâncurile, câmpia în­florită cu flori | l b a tire a visului, în resemnarea şr*vrrfja trecutului.

De aceia poate sc ti rtele sale po­eme cu caracter istoáiic se desprind din opera sa ca nişi^. stampe isto­rice şi legendarejirirhizând în ima­gini de o clan* Bte s t r ă v e z i e şi într'o formă)} jde sonoritate şi rigiditate metaflficjj, gestul tipic şi evocator al unoirijilipe reprezen­tative sau a unorf fiinţe tipice de­venite mituri. D«li ífiforneliu Moldo-veanu, debutat aţ un creator de mi­turi... Poemele sai b istorice fac de astăzi înainte раиіс nu numai din istoria, literaturii! tioastre, dar şi din mitologia poporului nostru. Mi­rajul vieţii la atrets spre cuhni de" pe care a coborît fl@rând. „Cetatea Soarelui", în caret; poetul a prias marea tragedie a $ ţarinelor şi sate­lor noastre, e o гЦи^п ire la mit.

Poate că primireşi jpj 2 care i-a îăc-ut-o critica şi publicşl h icestui vechîu volum reeditat асшю| vor deschide noi prespective crëjatfc irului de mi­turi Moldovanu. Nfti-f credem încă epuizat sufleteşte, ріщш a nu pu ­tea păşi, din nou în g r ă d i n a poe­ziei pure. Când ar* $eineva o u m b ă poetică asemenea Ăciifaceia in care a turnat acea camfR tioasă^i mistică poemă „Cantareatóad ttărilor", poate fără şovăire porniiäiM nou la drum.»

A o face nu e f n t | nai o firească continuare a une&eţlf Dluţu, dar e şi o datorie faţă degnjai.

H . г . ~ —

Un frate e un pr dăruieşte firea.

. pe care ţi-l

(LegoHvé)

Soarele şi пюагФгвіпи se pot privi în faţă. 1 /

(ÈLiiÂRovheJouceulii) înainte detoatu săjfii drept cu tine

însăţi. я U (Shakespeare)

Fiecare e ura'rc» Qui însuşi, şi sin­gur îşi toarce f Uţi. jjsrieiii.

. (Joabtrt)

-чтгтіттпя— t i N T v m s u E П Т Ж А Н к . і . і л T Iunie 1925

Deli^ W a s h i n g t o n prin Londra si Paris la Praga

-^;Din memoriile preşedintelui Masaryk —

In sfârşit, iată ma tar pe mare si — de rândul ;ißesta — fără teamă de submarine» germane. E ultimul prilej de odihnlăi şi examen de con­ştiinţă, dar prezidenţia este Q pie­dică în această; ;privinţă.

La flecare pas,, nu numaî pe con­tinentul américain, cl şl pe vapor> făceam observata că mi-am pier­dut libertatea personală - şî via­ta mea privată ; eram acum un om public, un om. oficial", totdeauna şi pretutindeni officiai. Aşa se cerea, aşa o cereau, MJU numai cetăţenii Statului nostru,, 'ti Şi stră'.nli 1er guvernele, prin ojrganele lor secre­te, făceau paza noului suveran, pa­nă şî Pe vapor.

Marea! MareiŞ! Creieri şi nervii se odihnesc. Nurlia I mare şî cer şî mare ziua şl noaptea ; vuetui ma­rnelor şî al helîoelor nu mă turbu­ră. In timpul şederii mele în stră­inătate mă desvăţasem de somnul regulat ; cred că: în tot tîmpul nu am avut nici cijucî nopţi da somn adevărat; créerai erau mereu în funcţiune, cai un] ceasornic chib­zuind, comparânfi, calculând, cân­tărind ce va iitfuce zîua de mâne pe câmpurile 'de luptă, ia ministe­rele diverselor) tărî) — era o măsu­rătoare contlnluă a 'distanţei şi a devierilor delsil tlnta noastră.

Marea liniştia nervii; şi observa rea vaporului ^Jfedşteşte ; vizitam ca 'de obiceîu, şi va-porul „Cara-man" şl ascultam eftpŞlîcaţiile ofiţerului cu privire la îwqgresele navigaţiei. Mi-am adus aţnirite de prima mea călătorie din Franţa în America (1878) şi de va^Ţul relativ imper­fect de atunci- ; :

Atunci calatotriaTn ca un necuno­scut spre Amef tea. fără Poziţie, dar plin de speran/te ?i energie—acum mă înapoiam dSh acelaş New-York, poate pe aceeaş earie, ca preşedinte şi iarăşi plîn de speranţe căvoiuîs buti în munca тпеп viitoare.

După alegerea rnea ca preşedinte, atât în America, ipe ctât şi în Anglîa şî pretutindeni f^jarta mulţi oame­ni mî au adresatïïntrebarea sterotî-Pă cum mă simt da preşedinte din moment ce am rq&jisat independen­

ţa noastră ? Pentru dânşîl era un lucru delà sine înţeles că trebue sa flu pe deplin fericit; la Praga m'a vizitat un cunoscut scriitor din Germania, numaî spre a vedea — precum pretindea dânsul -_, un om cu adevărat fericiţi?

Ca preşedinte mă gândiam nu maî la continuarea munceî şî la răspunderea, pe care noi toţi, cel cari ştiu să cugete şi să munceas­că politiceşte, trebuia s'o purtam îar, după războî.

Nu mă simţîam fericit, Sar m& bucura constatarea cohesiunii in­terne sau — dacă volţi >—% a lo­gicei muncei îndelungate a vîetej

D. MASARYK Preşedintele republice! ceho-elorace

meJe> Delà examinarea propriei mele vietî şi a activităţii meîe în străinătate, trecui la examinarea războiului mondial, a evoluţiei pp% lîtîce a Europei delà 1848 încoace, a timpului propriei mele vletl, cău­tând în îmensa mulţime a amă­nuntelor, firul roşul aï evoluţiei le­gitime. I i

Suntem deci liberi, vöm îl liberi, avem o republică independentă? Un basm — mî-o spune mereu, ade seori Involuntar, uneori cu glas tai­re, conştient că suntem într'adevăr liberi şî că avem republica noa­stră \ ' ' ' - \ l

Mă liniştisem — zile întregi mă plimbam pe bord, ochii îmi rătă-ciau 1д larg, dar In capul mieu clq cotiau noile probleme» aşteptarea tratativelor, de pace şi rezultatele lor: grljî peste griji!Odată cu pla­nurile pentru viitor, recapitulam e-venîmentele de căpetenie ale răz­boiului şl făceam revizia muncit mele pentru liberare.

In vârtejul gândurilor, un lucru lmî apărea lămurit: cu toată ştiin­ţa $i filozofia, cu toată inteligenţa, si înţelepciunea, сц toată precautlu-nea şl cu toata prevederea, viaţa Individului şl a naţiunii ia un mers care se deosibeşte considera­bil de dorinţile, voinţa, şl de strai duinţile noastre, şî totuşi este lo­gică în aceasta, o logică pe care d descoperisem ,,ex post". Planurile şi toate sforţările celor mal capa» bîlî conducători politici, cari creea­ză istoria, se manifestă ca Q ,,vatî-cînatîo ex eventu".

In tot timpul războiului am fă­cut mereu comparaţii între părţile beligerante, Intre planurile «1 stră-duinţile lor, j

Cu această refîexiune şi eu altele asămănătoare ne apropiam la 29 Noembrie de coasta engleză; în! porft onorurile militare şî diploma­tice miau adus iarăşi, aminte căi sunt suveran; tot astfel şl In gara Londrei. Seara am avut o întreve­dere cu prietenii si ajutorii mei dragi Steed şî Seton Watson.

Câtă deosebire Intre situaţia; po­litică dîn Decembrie 1918 şl cea din Mai 1917, când părăsisem Lon­dra, spre a face ocolul pământului! Este adevărat că grijile nu se îm­puţinaseră, cele vechi dispăruseră' întrucâtva, daţ se adăugaseră alte­le not

Am stai d săptămână la Eöndra (până la 6 Decembrie) $i am între­buinţat tîmpul pentru vizite la nu­meroşi cunoscuţi, mai ales la pu­blicişti, i*!ţ

La un „luncrT Ш de rd. Balföur, am întâlnit d societate aleasă da1

personagii politice: lord Miíneri Churchill, etc. Se vorbîa, fireşte,, de situaţia politică şi de sfârşitul războiului, de problemele conferin­ţei de pace. Tocmai In ziua aceea; (29 Decembrie) Germanii prezenta­seră ÂfoMor o propunere cu privi­re la instituirea unei comisiunl pentru stabilirea răspunderii гая-bQiuïuL Interesul pentçu Ruşii

I Iun'e 1925 UNIVERSUL LITERAR No. 22- — 5.

çi pentru legiunile noastre dîn Ru­sia 9! Siberia era mare; pentru a-ceasta se Interesa mai ales lordul Churchill. I a plăcut cum am în­frânt la Chiev — fără violenţă — agitatîa bolşevică. In timpul discu­ţiei noastre am făcut, in mod involuntar, comparaţii între băr­baţii de stat Balfour, Gladstone etc. şi bărbaţii de stat germani. Câtă deosebire in toate concepţiile privitoare la lume şi la societate, câtă deosebire intre constituţiona­lism şî parlamentarism şi ţarismul ruso-pruso austriac, care se prăbu­şea. Cu Balfour am vorbit mai mult despre filosofia religioasă de-

• cât despre politică.

In aşteptarea conferinţei 'de pace am vizitat câţiva politician! şî funcţionari, mat ales delà Ministe­rul de externe, cari urmau, după toate probabilităţile, să la parte la conferinţa de pace. Nu l-am uitat nici pe diverşii ambasadori. 1 Evenimentele politice pe conti­nent se desfăşurau mai departe. In urma înfrângerii Puterilor Centra­le, îmi aduc aminte ce impresie a făcut trecerea frontierei germane 'de către armata engleză (1 Decem­brie). In atceeaşzi, moşfjenitorulgep-man a renunţat la toate drepturile Coroanei prusiene şi ale Coroanei Imperiale germane. In Serbia, prin­ţul Alexandru luase regenta şi Sta­tul sârbocroato-sloven deveni rea­litate. \ La Londra am primit ştiri amă­nunţite despre ultimele zile ale A-ustrieî, am primit mal ales infon-maţîunî —- prin curierul meu spe­cial — despre modul cum au ex­ploatat Ausîriacîî prezenta delegaţi lor noştri la Geneva. Unii dintre agenţii lor şi câţiva diplomaţi aus-trofflî încercaseră să vorbească cu 'delegaţii noştri şi să afle convinge­rea lor politică.

Se pare că unii (untre membrii 'deïegatieî noastre, neobservând cursa, au retuşat faţă de agenţii a-ustriacl tabloul situaţiei de acasă; s'a vorbît maî ales despre contra­dicţia dintre vederile mele Şi ale dr-ului Kramarz şi partizanilor săî, iar la Viena s*au trîmîs apoi ştiri 'despre şovăiala câtorva delegaţi cu privire la Austria. Dr. Beneş a a-'dus insă claritate şl precizări delà Paris ; adversarii au observat Şi a-ceasta foarte bîne. Se Înţelege că eu

ştiri îmi amlntiau însă poziţia mea In lumea noastră politică dinainte de război îmî reamin­team că oamenii numai rar se schimbă în mod radical, fapt des­pre care va trebui să ţin seamă : ..preşedinte — fie, dar fără partid",

„un idealist", ,,maî mult filozof decât polit ician" etc., uita-vor oare totî şî toate parf iadele diversele cer­turi şi lupte, .oare nu vor reînvia vechile uri ?

(Va urma). Traj iucere de V. Teconjia

M Л L I M E S de N. IORGA

In plin ţinut flamand, Mali' nes, Mechelen pentru o popu laţie care nu Înţelege sau nu v r e a l imba francesă, înnalţâ formidabilul turn scorburos al clopotniţei sale .

In afară nimic nu s'a schim bat din vechea clădire gotică in care ramuri de piatră drepte l eagă Innalta navă de părţile laterale In care e încastrată o bună jumătate din contrafor turi. Mari portaluri îşi rotesc în dreapta şi In s tânga triumfa lele rosete . Doar calvinismul a rostogolit statuile. Numai în interior adăugiri şi reparaţii au adus e lemente de împrumut care aparţin altor epoce.

Modestă, piaţa medievală presintă f a ţ a d e l e i d e piatrănea-gră p e care bogăţia negoţului In acest cuib de industrie n'a adaus auriturile din Bruxelles . Palatul de Justiţie Îşi păstrează liniştita curte interioară, şi" că­rărui umede duc la beguina-ge le mănăstireşti părăsite.

De-alungul D y l e i miloase luntri de o formă veche par uitate. Dar vremea nouă, fără a schimba şerpuirea străzilor, a prefăcut locuinţile în care dăi-nueşte încă o viaţă cu aromă de e v mediu. Şi , când de supt porţile boltite iese mulţimea gătită pentru primblările de Duminecă, feţele au un zlmbet de mulţămire, de calmă mlndrie ^ pentru munca îndeplinită. |

De-odată asupra acestei mul­ţimi care roieşte, solidară ca în cetăţile evului mediu în toate

turnului r ă s u n ă . Armonia de aramă se a. nuntă ca un zbor de îngeri, a ? Înfunda ca în pră­păstii de pocă in ţă , striga vic­torios ca In. tTîmbiţi de a r g i n t . E a spune toartă poves tea secu­lară a t r u d e i tenace , a lupte­lor nesfîrşiMie, a satisfacţiilor câşt igate aspi 'u şi gustate din plin, delà " v r emea intîii o r g a -nisări până l a ocupaţia ger­mană.

U n m a r e mar tur şi un de­plin biruitor a l ei e colo, a-proape, In cliidirea paşnică a arhiepiscopie i , un o m In faţa cărua se ріелзса regii şi către care de ani d e zi le se ridică aplausele popoare lor care ştiu ce e dreptul şi s e pricep s ă i apere. înalt,, s lab, puţin adus de spate, cu ş u v i ţ e l e de pâr alb fluturlnd-1 aşor, cu severa faţă sculptata c a în cedru, cu licărirea d u l c e a viilor ochi ti­neri e l p o v e s t e ş t e cu un g l a s In care e c a l m u l judecaţilor definitive a l e istoriei d e s p r e zilele când "Iniile de robi bel­gieni erau „c oncentraţi" de ger­mani la muraca silnică, despre vremea c â n d la plângerile e-piscopilor, a s e m e n e a cu aceia cari în s e c o l b î al V-lea- apă­rau oraşele contra lui Att i la , a р о і т е п і п г а rostirii aspre a

istoriei, ger ieralii răspundeau cinic: „Istor ia? noi o facem 1

Primirea sftr sfârşit, bună , caldă. In uşă. c â t e v a momente silueta impunăt oare a cardina­lului Mercie r dăinueşte. Un ЩсіеЬгапа g # ţ a a muri pentru

No. 22.

T UNIVERSUL' LITERAR Duminică i Iunie І925

dreptate şi aud în ur jeche cuvin­te le abia şoptite : , j e n'ai pas eu peur". •

Afară e o priiţrM v a r ă înce­pătoare plină de c e a mai dulce

lumină. Era ceva tot aşa de primăvăratec ín raza acelor ochi neuitaţi, pes te cari bătrl-neţa n'are putere, căci ea nu at inge pe cei ce Întrupează conştiinţa umană.

Culturale

Ini Ш , la Uliu tarol ( La 25 Maiu & PitfJiril şi-a înce

put conferinţele la |i{uindaţia uni­versitară Carol I- Jp ţ!j

Primit cu cuvinte efiítiimoase şi în aplauzele călduroasa Jale publicu­lui, eminentul arhewl^şr şi a justi­ficat subiectul confer înteî : va vor­bi întâi de operă şilapjoi de oame­nii preistorici.

Ca să se înţeleagă' sftibiectul, d-sa a schiţat aspectul gfiog; rafie şi cli­materic al Europei. epoca qua-terna-ră, întreaga Fp^U» septentrio­nală, adică delà AltŞffpelvetici, aco­perind Germania, iactfdul Franţei, delà jumătatea Rmsiei' în sus' era numai ghiaţă, Лійіцаа Egee, A-driatică nu existauj Spania şi I-talia erau unite de^ö ' r ica . Anglia cu Irlanda şi Scoţia.' Шсеаи corp cu Scandinavîa, iar Fijanta nu era despărţită de Angtliaij Evenimente­le geodezice care jumiează au Im­portanţă extraordinara din punct de vedere al urme&^rj omeneşti insă ele sunt ehîar iitf|cÄozimale.

In epoca întergl.JLO iifcă, cu ivirea regiunilor calde, 'fasuea şî flora îau o extensiune I U X U I Î E mtă : nici oda­tă Europa n'a avut' mai multe tur­me de cai, boi, bizo ni, mamuţi, hi­popotami, etc. şi pl; jmte, astfel că hrănea era supra abi m/lentă pentru oameni. Si/ *-

. Ca metale în aceas ($. vreme pre­domină silexul: scânfi jîa ce a ţâşnit din el,a folosit miL jjle ani oameni­lor ; şî tot el a seiţr K pentru făuri­rea atâtor instrumfe ftte necesare o-mului primitiv, (L ientitatea aces­tor instrumente Ia oamenii primi­tivi din Asia, Africa îşi Europa a nă­scut marea prohţ^mă dacăideia o riginală a formei* j.&strumentelor a apărut numai í*|t jftanul din con­tinente, ori în toaffe, jjhoatorită inteli­genţei — problem^ l^ligenişniului

şi monogenismului instrumentelor din silex).

Odată cu instrumentele îa loc şi ideea de artă- Din acest punct da vedere, după localităţile unde s'au găsit urme, arheologii au făcut împărţirea civilizaţiei Omeneşti b) perioada moustiefiană. Arta în b) perioada mustîerîană. Arta în ambele aceste perioade o relevă in­strumentele uzuale dîn silex se în­ţelege cu adevăr primitive şi groso lană. Ingeniozitatea minţii se rei-levă In acomodarea cât mai nime­rită la lovire. ы

Transformările cari au urmat perioadei post glaciale ne pun in faţa miraculosului. Fără a vorbi de faună şi floră, manifestarea esj-tetică a omului ajunge forma stră­lucirii. Nu se ştie cărui eveniment se datoreşte această fericită revolu­ţie. Este c) epoca sohilreană H maî ales d) epoca magdaieniană. Fru­museţea, compheaţia şi delicateţea instrumentelor, micilor obiece de­notă o preocupare înaltă şi largă artistică : arta împreunată cu reli­gia în cult. Armele, scluptura mi­nuţioasă şi gingaşe surprind pe un om modern şi sunt demne de tilul unei modelări moderne. Să amin­tim că osul e preferat în lucru, încă din epoca sohitrîenă.

In acelaş timp pictura îşi face (loc: pereţii grotelor întunecoase sunt pline de desemnurî. Ei bine, gravurile acelea de animale au aJ-tâta realism şî denotă atâta obser­vaţie în cât artiştii magdalenieni au rămas cei mai mari artişti de animale- Auditorii conferinţei au putut admira din proectiile cine­matografice exactitatea liniilor, dunga de mişcare, de fugă, de du-' rere a animalului rănit Sunt O an­tilopă ranîté, un bizon gata de lup tă, ca gravuri şî un cap- de cal, ca scluptiură, uimitoare şi demne de admirat. ' """^

Răscolind amintirile

Iniţ iala B. Acum vre o patruzeci şi şapte de

ani, conu Alecu Borănescu, cum îi ziceau şi profesorii şi elevii, era profesor la matematici la cursul superior delà Sf. Sava şi director la celaş liceu.

Prea multă algebră n'am învăţat noi de la conu Alecu, dar la oarele lui de curs n'am fi lipsit pentru nimic în lume, fiindcă erau pentru noi adevărate ore de petrecere. Mai întâiu conu Alecu nu ştia niciodată cum te chiamă de î'ai fi fost elev zece ani, aşa încât acelaş elev pu­tea răspunde în aceeaş oră şi pen^ tjru el şi pentru alt coleg fără ca profesorul să observe; apoi numele unora le confunda cu pronumele altora, ceiace da naştere la scene de un comîc iresistlbil ; de pildă, dacă spuneau lecţia la tablă doi elevi, să le zicem : Raiovlci Teodor şl Radovici Camil, din cari numai unul răspundea satisfăcători conu Alecu, pe lângă că i poreclia de-a'iv doasele, le punea si notele tot do-a'ndoasele şî fireşte păgubia cel care răspunsese bine.

Parcai aud pe conu Alecu doje­nind pe cine hu trebuia, cu glasu-î de târcovnic care iărăgănia cuvin-, tele pe na s : ;

Tu, Radovici Camil, nu ştii ni­mic, eşti o putoare, iar tu, Radovici Teodor, pentru c'ai ştiut, uite, îtî pun zece.

Bine înţeles protesta cel care ştiuse :

Nu mă chiamă Raiovlci Ca­mil, coane Alecule, ci Raîovîcî Teodor şl vă amintesc că eu am ştiut -í ' í ; 1

Conu Alecu îi 'dă înainte ; — Bine, bine, asta zic şî eu, tu al

ştiut . ' 'V ' 1

Dar nu treceau 'două minute şî iar Ц poreclia sucit.

Conu Alecu era sincer convins că numele care începeau cu litera: B aveau aplicaţie pentru matema­tici şi de acela ori de cate ori as­culta pe vre-un Constanţi nescu, Ionescu ori Petrescu cari nu ştiau* conu Alecu îsbucnîa:

— Nu mă mir de loc că nu ybitî. V'am ma' spus eu că toate nu­

mele cu înSHala B suni nume de mjitemaßci consumaţi :, Berlrandi

Dumlnîcă 1 Iunie 1925 UNIVERSUL LITERAR No. 22. — Ъ

Brîot, Borănescu — adecă eu — hm ! şi poale Bacaloglu. •

Toii făceau haz de pretenţia lui conu Alecu de a trece înaintea pro fesorului universitar Bacaloglu,

care avea într adevăr reputaţiunea unui matematician consumat, dar făceam mai ales haz de întâmpla­rea excepţional de comică, anume că tocmai în clasa noastră se bro dise ca acei cu iniţiala B să fie cei mai slabi la matematici, de şi ace­ştia se alegeau cu note mari la conu Alecu, gratie unei mistificări înge nîoase: dacă de pildă nu învăţau Bădescu, Berlescu, Bonciu sau Ber-tea, ori alţii cu aceiaş iniţială convenţia între noi era făcută; îl lăsam pe conu Alecu să ne pună notă rea, iar în şedinţa următoare, când totul se uitase, protestam. Cel cu musca pe căciulă, dar cuB în fruntea numelui, îl întreba pe conu Alecu ce notă î-a pus în şedin­ţa trecută şi, dacă profesorul răs­pundea, cum era firesc, că-i trânti­se un 3 sau 4, elevul, cu mutra foarte mirată, ridica tonul :

— Nu se poate, coane Alecule ; s'a făcut eroare ; eu am răspuns foarte bine : chiar m'ati felicitat çt voastră.

Iar conu Alecu, bănuitor:

— Cui tai tu braşoave, măi ? Cum ti aş fi pus 3, dacă ai fi răspuns bine ?

— M'ati . confundat, coane Alecule — insista îndrăzneţ elevul în ho­hotele de râs conţinute ale clasei— D voastră ştiţi că eu învăţ ; de altfel eu sunt la litera B. Atât îi trebuia lui conu Alecu I Ar­gumentul era prea convingător: muia tocul în cerneală şi transfor­ma pe loc pe 3 în 8, 9, şi chiar 10,

Dar mal adorabil ca ori când a fost conu Alecu pe ziua de 29 Noembrie 1878, a doua zi după că derea Plevnei. Mare fierbere dimi­neaţa aceia la liceu : nici noi nici unii din profesori nu voiam să ţi­nem cursuri. După lungi parla­mentari, conu Alecu convine să nu ţinem cursuri şi atunci prinzând curaj, devenim şi mai pretenţioşi: cerem să ni se dea steagul liceului ca să manifestăm cu el în frunte pe la oamenii zilei.

Conu Alecu résista dârz. Ştiţi cum l'am convins?

Ne-am dus în delegaţie toţi purtă­torii numelor cu iniţiala B.

Apîlpisit, conu Alecu ni l'a dat : — Na, vi'l dau! Duceţi vă dra­

cului ! I V. Bllcinrescn.

România antică şi modernă Din „la Vita Italiana". Roma M

Obiceiurile, Instituţiile, tra­diţiile, arta

Pe terenul acesta, destul de vast, multe sunt de cercetat, Totuşi chiar cine-i uşor îmbibat de limbă şi cultură romană vede imediat un substrat de elemente traco-ilirico-romane, cu uşoare, inevitabile su­prapuneri streine.

Puterea conservativă a Dacoro­mânilor a săvârşit adevăr ite mi­nuni. In ciuda tuturor vicisitudinilor portul aminteşte pe Daci, obiceiu­rile — în reminiscenţele lor pă­gâne — amintesc Roma antică, in­stituţiile civile (Domni, Curte, ce­tate, judeţe, drept) imperiul roman, arta ne aminteşte Bizanţul. In ciuda tuturor infiltraţiilor şi amestecuri­lor, Românul s'a ţinut separat şi deosebit prin limbă, caracter, obi­ceiuri, prin tradiţie, faţă de nume roşii săi vecini: Sârbi, Ucrainîeni, Ruşi, Unguri, Tătari, Bulgari.

Firea Din cauza acestei complexităţi de

rasă, climă şi geografie care face să predomine în arta română co­lorile fundamentale şi accentuate, albul şi negrul, iar în poezia sa patrioticele „doine", şi sufletul po­porului român este înclinat mai de­grabă spre melancolie.

Motivele acestei stări psihologice pot Б lămurite prin aceste trei pă­reri ale unor Români eminenţi, cu­noscători ai poporului lor :

Profesorul Iorga a scris : „Psi­hologia poporului român, din care s'au rupt unele categorii de clase dominante, este aceia a unui civi­lizat aruncat de circumstanţe nefa vorabile in starea patriarhală, dar care păstrează elementele esenţiale ale unui trecut mai bun.

Scriitorul principe Bibescu a spus: „Românii sunt inteligenţi, buni, uneori turbulenţi, răbdători,

supestiţioşi, fatalişti, şi au in carac­terul lor un tond de nobleţă.

Profesorul Onciul a scris la rân­dul său că „Românul înfruntă toate cu o linişte neclintită. £1 munceşte cu multă preciziune ; dar munca nu-i procură vre-o mulţumire, de­oarece strămoşii săi l-au învăţat că de secole rodul muncii lui poate fi foarte uşor cules de altul."

Această schiţare poate fi complec­tată cu o părere străină, sârbească, Dealungul Punării Românii şi Sâr­bii trăesc amestecaţi de secole, în alternativă de progres şi regres ca penetraţie naţională, teritorială. Forţa de extindere a Sârbilor stă în arme, aceia a Românilor in pro-

i lificitatea lor. De aceia un proverb sârbesc spune: „Când o femeie româncă intră într'o casă sârbească toată familia încetează de a mai fi sârbească." Este Venus, care cu­cereşte şi subjugă pe Marte.

Criza romana încetând puternica stăpânire a

Romei şi şîăbindu-se" acea a Bi­zanţului, adversităţile istorice ale îndepărtatei Dacia Traiana suferiră fluctuaţiile neîncetate ale multor popoare neliniştite, timp de lungi secole.

Istoria popoarelor care au format Dacia Traiană este la noi puţin cunoscută din două motive: intâiu, fiindcă materialul de cercetat asu­pra faptelor principale şi acele care interesează mai mult, este destul de voluminos, apoi fiindcă istoria, deşi este numită învăţătoarea vieţii, este prezentata pretutindeni „ad usum Delphini" şi faptele poporu­lui român au fost diminuate, ne­neglijate, adumbrite, după placul celor cari l-au stăpânit.

Acum istoricii români reconstru­iesc trecutul lor şi revendică partea lor sub soarele civilizaţiei. Prin me­ritul profesorului Iorga mai ales, cine doreşte poate cu uşurinţă să se informeze asupra istoriei şi vieţii poporului român, delà căde­rea Romei până'n zilele noastre.

Oricât de. mare este ispita, un articol de revistă nu poate expune nici sumar firul faptelor care au curs timp de patrusprezece secole Aşa că, de cât să alterez, prefera trece peste perioada delà căderea Imperiului roman până la renaşte­rea poporului român ta secolul trecut, expunând numai ideile prin­cipale, care servesc a lămuri ches­tiunea tratată a istoriei poporului român in legătură cu acea a Romei şi a Italiei.

Delà căderea Imperiului roman

S. - No. 22. UNIVERSUL UTERAR Duminică 1 Iunie 1925

la apariţia Turcilor au încercat a se stabili în jurul lanţului Cârpa-tilor transilvani Ungurii, Bizantinii Sârbii, Bulgarii, Polonii. Toate a-ceste popoare au influenţat pe cel român; în vicisitudinile lor de cu­ceriri, domnatii, stăpânire, unitatea politică a Românilor a fost ruptă; dar reacţiunea lat năşi dorul de a-şi câştiga libertatea latină nu s a atins niciodată. Deoarece presiunea cea mai mare era atunci exercitată dinspre Cârpa(i, apărură in şesul moldavo-muntean care era mai adăpostit, două principate naţio­nale româneşti, acel al Munteniei Jn secolul XIII şi al Moldovei in secolul XIV.

Aceste două principate, multă vreme în duşmănie unul cu altul, avură o viaţă turbure şi sbuciu-mată, asemeni micilor state italie­neşti din Evul Mediu. Ele dădură Începutul unei civilizaţii româneşti sub domnii naţionali Ştefan cel Mare (1457-1504) şi Minai Viteazul (1І593-1601) şi formată embrionul din care s'a desvoltät învierea Daciei Traiane in România Mare dé azi.

Venirea Turcilor opri şi tulbură pentru alte cinci secole renaşterea civilizaţiei occidentale în Orientul european. In reacţia contra intruşi-unei' refractare a Semilunei, Car pa­jii transilvani avură de suferit pre­siunea Austriei din spre Apus, Ru­siei din spre Răsărit In epoca din urină Тиггіа impuse unei bune părţi din poporul român acea ad­ministraţie depravată şi tristă, care se-numeşte „domnia Fanarioţilor" greci din Constantmopol.

Trebue totuş să relevăm că nici Svâvii, nici Bizantinii, nici Turcii n'au reuşit niciodată să impue Ro­mânilor o dominare completă, ase­meni celorlalte popoare balcanice, ci că Românii au ştiut să-şi păs­treze totdeauna o anumită indepen­denţă administrativă locala. Ei au avut totdeauna principatele lor au­tonome cu domni propri.

Cu toată această îndelungată criză a libertăţii politice „poporul român" acela din şesuri şi din munţi, se menţinu neatins şi pur, credincios la două idealuri, care bau însoţit ca doi luceferi pe dru-mu-i dureros: al latinităţii şi al creş­tinătăţii.

într'adevăr, pe când mase mari de Bulgari, Sârbi, Albanezi, Greci primiră islamismul, care e semnul cel mai tangibil al stăpânirii tur ceşti, nici un Român nu a îmbră­ţişat religia lui Mahomet.

Aşa era chiar onoarea Români­lor pentru aceşti noi barbari pă­

gâni Că poezia populară preamă­reşte pe domnitorul Constantin Brâncoveanu, deoarece, fiind prin 5 şi dus la Constantinopol, э prefe­rat să moară împreună cu toată familia lui decât să-şi lase credinţa creştină. Poetul popular, întorcân du-se spre Turci, exclamă

Să ştiţi c'a murit creştin Brâncoveanu Constantin Latinitatea a trăit şi s'a exterio­

rizat în Dacoromâni prin amintirea Romei. Cuvântul „latin" e rar şi puţin cunoscut; in schimb la fie­care pas se întâlnesc numele de Roman. Ţăranul, care formează baza naţiunii, spune că-i Ro­mân, vorbeşte româneşte. Se­paraţi teritorial de Roma, stră­nepoţii legionarilor . i-au rămas credincioşi cu sufletul. Pe când stă­pânii cei noi se străduiau să în­depărteze chiar depe sol-amintirea Daciei şi Romei, şt impuneau re-

[ giunilor» desmembrate artificial, nu­mele exotic de Transilvania, Bu­covina, Basarabia, Dobrogea, ţă­ranul român transmicea cu tenaci* täte copiilor şi nepoţilor săi sim­bolul (arii româneşti. Toată ţara românească este conceptul abs» tract care rezumă patria, statul, naţiunea, indiferent de vicisitudi­nile stăpânirilor, guvernelor şi ho­tarelor politice.

Cu toata această conştiinţă su­biectivă, poporul român, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea era complect adumbrit, desmem-brat, uitat, necunoscut. Cei mai mulţi din Europa nu ştiau nici chiar dacă există: unii care-1 ştiau din nume amestecând religia cu naţionali­tatea, îl considerau grec ori slav. In principatele Munteniei şi Mol­dovei limba şi cultura greacă fă­cuseră într'adevăr să fie u.tate în clasele de sus limba şi conştiinţa românească. In Transilvania şi Bu­covina germana şi maghiara în-năbuşiau limba românească. In Ba­sarabia împilarea slavă scosese dia­lectul moldovenesc din viaţa civilă. Numai bunul popor del a ţară con­tinuă a întrebuinţa săraca lui limbă şi a avea încredere în ţara lui.

Nici una din variatele concepţii şi sisteme realiste, care conduse­seră politica Evului mediu şi mo­dern înnainte de revoluţia franceză, nici cel dinastic, nici cel economic, nici geografic, nu reuşise cel pu­ţin să adune ramurile poporului român sub o singură conducere. Unui principiu ideal, acela al na­ţionalităţii, li fusese dat să împli­nească misiunea reparaţiei meritate.

OSCAR RANDI

Din literatura moderna Italiana

Claudia Procura de Giovanni Papîni

In momentul când Pilat se ho­tăra din nou să iasă in faţa popo­rului Iui Israel, care murmura de nerăbdare, ca s ă i dea răspunsul, intră la el un servitor trimis de so­ţia lui.

Să nu fie nimic între tine şi purtătorul acesta de adevăr, îi pó­runcia soţia Iui, căci am suferit mult în noaptea aceasta din pri­cina lui.

Niciunul din cei patru istorici nu ni spune cum a primit Guver­natorul Imperiului intervenţia so­ţiei sale. Afară de numele ei, nu ştim nimic altceva despre ea. După evanghelia lui Nicodim ea se nu» mia Claudia Procula.

Dacă numele acesta a fost in­tr'adevăr aşa, atunci ea a aparţi­nut unei familii cunoscute şi puter­nice, familiei C'laud-e. Fără îndoială prin naşterea şi situaţia ei In so­cietate ea sta mai sus decât băr­batul ei; şi e posibil că Pilat, un sclav obişnuit eliberat, să fi fost dator mult influenţei soţiei sale în ceia ce priveşte situaţia sa de func­ţionar In alt în Iudeia.

Dacă aceasta era într'adevăr aşa şi dacă pentru aceasta anume Pi­lat îşi iubia soţia, oricum el n'a rămas nesimţitor la rugămintea ei. Reiese totuşi că el a iubit-©, pe cât era în stare să iubească un om de natura lui, de oare ce căutase ca ea să-1 însoţească In Asia. Vechea lege a Iui Opiu, de şi îndulcită printr'o dispoziţie a Se­natului în timpul consulatului lui Ceteg şi Varon, opri a pe procon­suli a-şi lua soţiile cu ei, încât după toate probabilităţile a trebuit un ordin special pentru ca Tiberiu sâ-i permită Claudiei Procula să-1 însoţească pe Ponţiu Pilat în Iu­deia.

Din cauza spuselor necomplecte, rămân nedefinite cauzele ameste­cului Claudiei. După Matei, un vis o urmăria din cauza lui Isus. Ea a trebuit să audă cum de la un timp se vorbia de noul prooroc ; se poate chiar că 1-a văzut în zilele acelea, şi omul acesta aşa de deo­sebit de restul Evreilor, aşa de de­parte de demagogul mărginit şi de fariseul ipocrit, poate că a im­presionat-o pe Romana sentimen­tală. Ea nu înţelegea limba care se vorbia In Ierusalim, dar oriçè tâJmaîiu putea să-i iacă ştiute u-

Duminica 1 Iunie 1У2Э UNIVERSUL LITERAR No. 22. - , 9.

nele din cuvintele lui Isus, care au putut s'o convingă, contrar opiniei publice, că el nu este un tâlhir periculos.

In vremurile acelea m.turile şi credinţile Răsăritului, satisfăceau mai bine dorinţile pentru ne­murirea personală decât vechea credinţă latină, care era o negus­torie legală, victimă a scopuri­lor politice şi utilitare,—Începuseră să aibă influenţă asupra Romanilor, dar mai ales asupra femeilor lor. La Roma patricienele cunoşteau tainele lui Mifhras şi lui Osiris. iar unele din ele înclinau chiar spre iudaism. Sub Însuşi Tiberiu, Evreii cari locuiau In Roma, au fost toţi alungaţi din capitală, de oare ce unii dintre Evrei au fost Înşelat pe o matroană Fulvia, care trecuse la iu­daism. Iar, după cum reiese dintr'o aluziune a lui Suetoniu, Fulvia n'a fost singura care a trecut la iu­daism.

Poate deci că ea, Claudia Pro-cula, trăind inludeia, să fi cunos­cut mai cu temeiu credinţa poporu­lui In mijlocul căruia guverna băr­batul ei şi că a căutat să ştie, în­drăgostita de ceva nou,—ca orice femeie,—ce doctrină nouă propovă­duia acest prooroc, despre care se vorbia atâta In Ierusalim. Oe aceia se poate că ea a ajuns la convingerea că Isus a fost „purtă­torul adevărului" şi deci nevinovat. Visul din noaptea aceia a fost — îngrozitor, pentru că din cauza lui a suferit. — a întărit în ea convin­gerea, şi nu ede mirare că, bazân-du*se pe autoritatea ei asupra lui Pilat, ea a intervenit la el.

Nouă ne este de ajuns că ea a numit „Purtătorul Adevărului" pe acela pe care Evreii au vrut să-1 ucidă. Cu centurionul cin Caper-naumşi cu femeia cananeiană, Clau­dia a fost printre primii cari nu credeau In Dumnezeu, dar cari au crezut In Isus, şi nu fără pricină Biserica ortodoxă o socoteşte pe Clandia de sfântă.

In sufletul lui Pilat, pe care nu-1 socotiau pătimaş, dacă nu din milă, cel puţin din ura lui contra lui Caiafa, poate că răspunsul dat de el învinuitului, să fi fost influ­enţat de trimisul Claudiei. Claudia nu i-a spus- 9Scapă-//*, dar „Sá nu fie nimicîntre mine şt între tine". Aceasta a fost ideia ei conducă­toare (avut-a oare el sentimentul Insemnătăţei celor ce urmau să se Întâmple?) şi Pilat nu a vrut să iea parte la moartea acestui cerşi-tor tainic care se prezenta ca rege. Cuvântul lui a fost: să-1 judecş ei Înşişi, dar Evreii n'au.

PRIN ІТЛЕІЛ

Catedrala din oraşul Siena. — Secolul XIII-XV)

vrut de loc aceasta. Atunci lui Pilat i-a trecut prin minte un alt chip de a-1 scăpa. S'a intors spre Isus şi 1-a întrebat dacă este Galilean.

Pilat e scăpat. Isus nu-i aparţine lui. ci aparţine cercului de jude­cată a lui Irod Antipatru. Acesta se află la Ierusalim, unde venia, după obiceiu, la Paşti. Pilat a găsit o ieşire legală ca sä satisfacă pe so­ţia sa. Pe lângă aceasta, faţă de E-vrei, el face şi un gest frumos, predându-1 pe Isus unuia din ai lor; şi apoi el face şi o mare ne-mulţămire tetrarhului, pe_ care-1 urăşte din adâncul inimii, căci crede, şi aceasta cu multă dreptate, că este omul lui Tiberiu. Fără să piardă vreme, el ordonă soldaţilor să-1 ducă pe Isus la Irod.

Traducere de I. D.

Guvernământul arbi t rar este cel mai bun şi mai trainic din toate, când un rege înfelept, laminat şi hotărît îl con­duce el însuşi. Dar cuvântul „arbitrar" pare a fi sinonim cu „despotic", A-ceeta însă, derivă numai, din arbitrar . Şi totdeauna adepţii unei libertăţi fără margini an recurs în contestaţiile lor la arbitraj . " .

Toti filozofii noştrii moderni, înţe­lepţii noştri în discursuri, aşa-zişii noştri republicani, an tunat împotriva cuceritorilor. Şi-cu toate acestea prin eucerire s'a redat şi se va reda liber­tatea naţiunilor.

Napoleon

Folklore

Oe ce este Românul sărat (Legendă)

Dumnezeu a venit la Baba Iova şi-a întrebat-o :

— Cât torci într'o zi, Iovo ? Ea a. fost torcând un ciurel de

fuse (zece fuse). Da' ea a zis, ca femeia; —Câtm'oiusili „Doamne", şi, de

nu fac nimic în casă, mai mult de . un fus şi jumătate nu pot toarce.

— Tu nu spui drept, Iovo; dar să ştii că aşa o să fie.

Şi de atunci a rămas de nu poate să toarcă femeia mai mult de un fus şi jumătate pe zi.

Iar a mai venit Sfântuleţul să ispitească pe baba Iova şi-a între­bat-o.

— Cât teşi într'o z i? — Doi, trei, coţi, Doamnei — Tu nu spui drept, Iovo; dar ;

aşa să fie, Iovo, cât poate secera, omul într'o zi?

— De o da din aripi, Doamne,, mai mult de o jumătate pogon nu poate secera.

— Iovo, tu nu spui drept; da, aşa să fie; pe brânci de'ţi da, mai mult de două, trei clăiţe să nu pu­teţi secera.—Babă Iovo, da' că* maşa cât o porţi?

— Mai mult ruptă Doamne! — S'o porţi trganţă; ç j , djigäse

10. — No. 22. UNIVERSUL LITERAR Duminici 1 Iunie 1926

slăbeşte, să-i tot coşi la petece, s'o porţi potlog de potlog.

—• Da' c'un codru de săpun cât speli ?

— Odată, Doamne, că pe urmă se face coajă.

— Atât să speli. — Dar o mă­măligă cât iţi ajunge?

— Odată, Doamne şi nu mai ră­mâne.

— Tu nu spui drept, Iovo, dar aşa să fie.

— Dar pui la o cloşcă câţi scoţi ? — Cinci, şease, Doamne, şi la

ăia cloşca mai sparge capul unuia, mai scoate ochii altuia şi rămân doi, trei.

— Dar dintr'un car de lemne căt arzi ?

— O lună Doamne, şi se sfâr­şeşte.

— Tu nu spui drept, Iovo, dar aşa să fie.

Să fi zis Iova că-i ajunge mai multă vreme lemnele dintr'un car, nu s'ar fi sfârşit nici odată. Să fi zis ea că mănâncă dintr'o mămăligă cât trăeşte, ar fi lăsat Dumnezeu să-i ajungă o mămăligă cate zile o avea. Să fi zis ea că scoate cloşca două sute de pui, aşa ar fi fost. Dar, vezi, ei li plăcea sa se tângu-iască şi daia suntem noi săraci că-i tragem, păcatele ei.

Maria Drăgănescu-Combari Auzită delà Rada Neagu

Treşfceaic YUşca

Pagina teatrului C r o n i c a d r a m a t i c a

Nit A Galantonul de Stempo la Teatrul Naţional

înainte ca Teatrul' de la Cărăbuşi Ipa Nan. D-l Stempo l o fi întâlnit Vei deschidă stagiunea dû iwtafe 1 »ы— *'*• ' sä şi deschidă stagiunea de reviste,

Teatrul National a renunţat repede la repertoriul clasic Si ultramodern «1 s'a transformat în improvizată grădină de vară sau în teatru de cartlerL î • ;

Se vede că şi literatura trebuie potrivită cu anotimpul, nu numai haina- Pe căldură omului пц-І prea plac tragediile şi o consumaţie In­telectuală care oboseşte creerul este negreşit răspingătoajre.

'• De aceia &Ï Corneliu Moldovanu după „Mitu Boeru" n e a oferit pe ,,Nită Galantonul" de Stempo, o co­medie de moravuri, care a luat delà Caragiale numaî travialitătîle, ni­mic însă din acea desăvârşită tipi-.zare care dă eroilor lui caracter de eternitate. *

Nită Galantonul este un mitocan îndrăgostit de banî până la stupi­ditate şî care nevoind să piătească zestrea fiicei sale, nu se dă în lăurl să-i strtce pentr ua nuştîu câta oară fericirea. Timp de trei acte NItă cârciumarul nu face decât să strige că nu dă bani, până se la la bătae cu soţia sa şl cade extenuat de re-r«>ltă la marginea casei de bani. In cele din urmă unchiul Nae împacă lucrurile, plătind zestrea pe care NItă o refuză. •' -1

Harpagonul d-lui Stempo este foarte puţin moHeresc Se prea poa­te- ЩМ 3f Ш$Ш & Tal MU ІД Eû

chiar în carne şl oase. Nimic mal normal pentru o epocă atât de de­mocratică precum a noastră. Dar aceasta nu i putea îngădui tomna-tecului autor să prefacă scena Naţi­onalului într'o pitorească privelişte de Moşi.

Dar, s'o recunoaştem, reprezenta rea acestei comedii nu cade în vina autorului, care e liber să scrie cum îl ajutë mintea şi talentul. Vina nu ѳ nîcî a d-lul Corneliu Moldovanu care s'a opus la reprezentarea ei. Ci ea cade în seama comitetului de lectură şi mai ales în sarcina celui mai bătăios dintre ei, a ..macrocriti cuiul" Mihail Dragomlrescu.

D-l Corneliu Moldoveanu jucând pe „NItă Galantonul" s'a răsbunat amar împoViva d-lul Dragoniira-scu, dovedind astfel publicului şi criticei că utilitatea comitetului de lectură poate fi cel puţin discutată.

• • • Literatura noastră dramatică —>

este in plină ascensiune. Pentru stagiunea viitoare se anunţă până acum o nouă dramă a d lui N. Iorga „Cleopatra", o piesă de d j Ion Sân Giorglu, o comedie de Victor Ion Popa —şl un poem de Horîa Fur­tună, „Păcală".

* »•- ' • ' - • ' Teatrul Popular se pregăteşte cu

zor pentru stagiunea viitoare. Un Cg£9ÍteLlM ajej va fi Ifi cáriad

publicităţii. S^au făcut angajamente noul, iar direcţia de scenă o va avea d 1 Victor Ion Popa-

Mărunte (Teatrale) La Zagreb s'a jucat cu mare suc­

ces piesa „Liliom" de cunoscutul dramaturg ungur Molnar. Această lucrare, jucată şî la noi în trupa d-luî Bulandra, a fost foarte căutată în Iugoslavia. Ea s'a jucat în pro­vincie de nenumărate flori. La Za­greb a avut parte de regia Iui Tito Stozzi, un bine reputat om de tea­tru al statului vecin. In „Liliom" el a accentuat foarte mult elementul comic şi a dat piesei o înfăţişare caricaturală, prezentând-o astfel

într'o nouă fată destul de adequată de-altmînterî.

In aceiaş vreme un alt mare suc­ces de teatru a avut un tânăr cari­caturist şl desenator dalmatian Tî-jardovîci, cu libretul pe care l'a, scris uneî operete „Illo, Pierrot". Tot Tljardovicl a făcut ş* schitele pentru decoruri şl costume. СЫед şl unele dansuri au fost conduse de dânsul* i

„Eleonóra Duseu e titlul şî apro*. pe subiectul unei cărţi scoase de Eduard Schneider. Zic „aproape" fiindcă subiectul e mal de grabă a-utorul decât celebra comediană, dec! maî putîn biografie şî mai1

mult autobiografie. In prefaţa pe care a scris'o lui P. Kropotcbin, Brandes spune că autobiografiile sunt cam de următoarele două fe­luri : „să vedeţi ce de a talent am avut ce atrăgătoare am fost! (Igd-hanne Heiberg), sau : „Mult talenfl am avut, meritam să mă Iubească lumea, şî cu toate astea era să ră­mân necunoscut. Să vedeţi cât de greu am luptat ca să ajung la ceie-brîtate (Andersen).

D-l Schneider ar fi din categoria întâie. D-°a a scris mai rrndte piese şl ь t r m î s tina Duseî, fiindcă pe semne nu găsea în Parisul d-sale aşa de lpsit d e actori, pe actriţa cai­ro să merite să-1 figureze în distri­buţie. (Deal de d. Schneider acesta, sunt şl între cel treizeci de autori dramatici Йеіа noi).Şi-aşa Duse I a citit piesa, î:a răspuns cä i genială dar., nu poate s'o joace fiindcă., şî fiindcă... şî oricâte motive vrei a-fară de unul care putea să fie sin-ІШІ a p ă r a t § ; delà incvJüulul

D u m i n i c ă i Iunie 1925 UNIVERSUL LITERAR No. 22. — 11.

până Ia sfârşitul cărt'î Duse există întrucât poate să i permită orgolioa­sa pană a scriitorului. E o carte ne­plăcută. Sub limbajul mieros şi hi­perbolic coicăe o îngâmfare şl o în­credere de sine tot pe-atât de obraz­nică şi nerespectoasă pe cât de umi­lită ar voi să pară. O simplă aface­re de librărie, poate, dar în nici un caz o evocare ca aceea pe care ar merita o m e moria uriaşei artiste i-taliene.

Teatru pentru copii Odată cu Fundaţia ,,Principele

Carol" care pregăteşte o serie de antologii cuprinzând piese scurte — de preferinţă comedii —pentru folosul copiilor satelor şi târgu­rilor, Casa Şcoalelor a început să tipărească o serie de piese peni-tru copii. Autoarea celor iintâl broşurele este d n a Lia Hărsu, scrii toare pricepută în literatura pen­tru cei mici. întâmplător la câieva zile după ce ne-а venit informaţia asta am nimerit într'o sălită de şcoală unde pe la sfârşit de serbare,

copiii jucau o piesă, înadins făcută — zice-se — pentru teatrul şcolar Era o monstruozitate. N'aveam cura­jul să-î povestim subiectul şi-i penî bil să descriem cazul bieţilor copi­laşi actori, puşi să joace rolurile şi să spue vorbe care n'au nimic ata­ce cu copilăria lor, cu sufletul lor fraged şi imaginaţia aceia bogată şi fantastică în care povestea delà tară a moşneagului sfătos se lipeşte ca o bucăţică ruptă de acolo

A doua zi am colindat librăriile şl am adunat tot ce am găsit pu­blicat în tara noastră ca teatru pen tru copii, şi ca teatru sătesc,— pe care tot copiii îl joacă pe la şcoli.

E de neînchipuit ce comori poa­te să găsească cineva cercetând a-ceste umile cărţulii. Parcă n'ar fi în tara asta nici un om să priceapă ce i un suflet de copil ! ' Dascălul cel mal plicticos nu fa­ce în ora lui de clasă o morală mai nesărată şi mai plină de îfose, Şî un actor de tragedie nu joacă în viaţa Iul roluri mai fără de haz. Dar acolo unde autorii s'au între­cut pe ei înşişi e în piesele în care personagiile sunt oameni mari, be­ţivi şi nebiţivl, răi şi buni, firpşti

şi deştepţi- Veti găsi piese antial-colice. Să le joace cine ? Copiii t Şi pentru cine? Pentru oamenii mari. InchipuHi-vă acum un nepot de o şchioapă cu barbă de vată spu­nând lui bunicu-său să nu mai bea : oul moralizează găina. De ce nu şi pe autor 1-

Câteva excepţii onorabile sunt, e drept, totuşi piesa pentru copii, a devărata, n'am găsH'o încă. De alt­fel nici Francezii nu s mai fericiţi A v e m dinainte zece vo lume g r o a s e de teatru pentru copil din Franţa, un total de vreo 150 de acte mic', şi afară de o dramatizare inteligen­tă şi plină de umor a fabulei lui l a Fontaine: „Greerele Şi furnica", o mică fantezie cu un Iepuraş vi­clean Şi-o fetită naivă n'am găsit nimic bun. Doar „O bucată de slă­nină", pîesă cu un subiect delicios dar foarte prost tratată, în care însă numai tratarea aparţine auto­rului fiindcă subiectul e o dulce poveste de copii de prin Slcîlia.

Poate că d n a Hărsu să fie mai fericită. In aşteptarea bucuriilor cu o curiozitate firească Şi pe care n'o întrece decât curiozitatea ceo a-vem să vedem pîesa pentru copii pe care a făgăduit s'o scrie d-Herz cunoscutul nostru autor dra­matic, pentru un teatru ce are d e

gând să înfiinţeze f-pectacole speci­ale închinate copiilor-

G. A H.

Din istoriajecornlni Până în 1898, lumânările, lămpi­

le si gazul aerian au furnizat lumi­na în teatre- In acel an Opera Co­mică şi Teatrul Châtelet din Paris şi-au instalat cele dintâi electrici täte.

Foarte curând după asta Teatrul nostru National din capitală şî a preschimbat şi el vechea lumină cu instalaţie electrică, aşa încât din punctul acesta de vedere stăm printre cele dintâi teatre din lume cari s'au folosit de avantagiile in­venţiei lui Edison.

Experienţele vestitei dansatoare Loîe Füller atrăseseră în sălile un­de danta, toată lumea artistică a Parisului. Jocurile de lumină între­buinţate de dânsa oricât de naive şi de primitive ar fi f«ţ, dăduseră guiemice şuggeştii şi arătaseră ßoj

i sibilităti mari în ceiace privea mon I tarea. Era firesc ca influenta eî să i dea roade imediate.

Odată introdusă electricitatea, de­corul trebuia să ia drumuri noul. Cel dintâi care aplică această bine­facere este Mariano Fortuny, in­ventatorul aşa-numitei cupole For tuny. El a preconizat o cupolă de pânză albă, astupând tot fondul, partea din lăturile şi susul scenei. Lumina acestei cupole trebuia să pornească dintr'un reflector aşezat în cuşca suflerului, Iar schimbă­rile de coloare urmau se se facft prin interpunerea de geamuri colo­rate.

Această cupolă — în Ţara Româ­nească aplicată numai de Teatrul Regina Maria şi Teatrul National din Craîova — e astăzi făcută pe schelet fix, din ipsos şî colorată cu un sistem special, prin stropî-tură fină, ceia ce face mult mal les­nicioase schimbările de lumină, iar luminarea ei se face din lături şi de sus, întrucât luminatul din cuşca sufleurului ar proecta necur mat pe cer umbrele actorilor dîn scenă.

Principial însă, cupola Fortuny, uşura scena de toată încărcătura culiselor, de toată pânzSrla plicti­coasă şî inestetică a sufitelor şi un singur plan, o singură culisă, un singur copac ajungeau pentru com­punerea unui decor.

Din nenorocire teatrele noastre— şi asta e cam în toate teatrele vechi — sunt construite în aşa fel încât cupola Fortuny Ie este inaplicabilă. Teatrul nostru National de pildă nu poate să şi o facă atâta vreme cât nu şi-o modifica arhitectura scenei- Şi lipsa acesfei cupoaeîm-piedică cele mai simple şî maî monumentale realizări scenice.

Dona lege a teatrelor şi literatura originală

Memorii şi altele.

Alcătuitorii legii celei nouă vor, să dea Teatrului românesc toată sprijinirea oficia'ă pe care o me­rită. Atât cât a ajuns până la noi, din memoriile breslelor interesate şi dîn intenţiile foştilor şi actuali­lor demnitari, vădeşte 0 dispunere generală pentru literatura origina­lă şi o înţelegere destul de serioasă

12. — No, 22. UNIVERSUL LITERAR 1 Iunie І925

a nevoilor ei de răspândire. Sub Imboldul legiuirii celei nouă — dacă vreun ministru de finanţe n'o pune bete în roate la legifera­rea, după care ar urma să fie redu­se mult taxele pe spectacolele date de oricine când se joacă pîese ro­mâneşti —, dramaturgia naţională ar ajunge să se bucure de vaza tu-tuturor alcătuirilor teatrale şi Tea trul National n'ar mai avea singur datoria să joace mai toată produc­ţia originală.

Comitetul de lectură al Teatrului Naţional face poate multe greşeli, ca să le zicem aşa, dar aceste gre­şeli sunt prea fireşti. In primul rând, pronosticurile de teatru au fost, sunt şi vor fi riscate, oricât de mare ar fi competenta celui care le formulează. Vechi oameni 'de teatru, de netăgăduită pricepere se văd contrazişi de nenumărate ori în aşteptările lor. Ce-î buni şi ce-I rău deci — dintr'un anume punct de vedere —, ce prinde şi ce nu prinde, numai publicul, masa, colectivitatea aşezată în scaune poate s'o spună. Director, actor, di­rector de scenă ori comitet,gre?ala îl aşteaptă în fiecare clipă când e vorba de aprecieri anticipate.

Pe de altă parte, comitetul are de ales din aceia ce i se prezintă. El nu poate să refuze o piesă care se prezintă cu destule însuşiri ca s& nu merite condamnarea definitivă sí a înţeles foarte Ыпе că o piesă răspinsă de Teatrul National este o lucrare maî totdeauna înmormân­tată. Doar trecerea şi numele unui .Victor Eftimiu a maî fost în stare să spargă ghîata teatrelor particu­lare şl să plaseze piese ce nu con­vinseseră comitetul de lectură. în­colo, lucrările rămân condamnate definitiv şi comitetul Naţionalului nu are dreptul să ucidă sâmburele de talent ce s'ar găsi într'o piesă.. El trebue s'o primească fiindcă nu­mai aici poate şă vadă ea lumina rampei şî să ajungă în faţa adevă­ratului judecător: publicul.

încurajate, prin avantagiî, sa joa­ce repertôf original, companiile particulare vor descongestiona Tea­trul Naţional, Iar comitetul de lec­tură al acestuia va putea să închi­dă puţintel robinetul primirii şi s& admită lucrări tot maî puţine. Mul te lucrări vor da greş — e Prese — şi multe vor face surprize- Teatrul Naţional, prin. cojşxljţetul Iui, уд Ц

Profesorul Eugène Pittard

chemat atunci să facă gesturi ele gante şî folositoare. Din lucrările multe, jucate pe scene particulare el vor admite mecanic pe cele de valoare şi le vor înscrie în rePerto-rul stabil al Teatrelor de Stat, ceia ce ar echivala cu o consacrare. In felul acesta, încetişor, Teatrul Na­tional va ajunge să fie aceea ce 1 au visat întemeetorii •• reprezentatul artei dramatice române-.

Se pare că anul acesta e anul memoriilor. Alături de memoriile Iul Alexandru Marghiloman, ca­re îşi vor avea rostul lor în poli­tică : se aude că vor mai apărea me­moriile unui mare om al tării, fost critic literar de o covârşitoare în­semnătate şi convertit, mai târziu, lţ& Р$ЩсІ- Mempr,i:Ue lui litji Ma-

iorescu —căci de el este vorba—, cuprind viata marelui cărturar de la vârsta de 23 ani şi învăluesc în­treaga viaţă culturală a ţări, delà aşa de însemnata mişcare a Juni­mii ieşene până prin zilele noastre.

într'un cerc de prieteni, Gib Mţ-hăescm nuvelistul atât de cunos eut, a citit o piesă în patru acte ,tAm ucis păcatul!"' Proaspătul dra maturg aduce într'o formă cam a lambicatö, dar de o frumoasă ţinută literară, un material dramatic deq sebit de valoros, neobişnuit de în­drăzneţ şi de bizar totodată, în ca­re adâncirea psihologică şi o anu­me atmosferă grea de dramă slavă îl arată plin de însuşiri ßenjtru nouj său .d£un> '

V I, ï Tunïe І925 UNIVERSUL1 LITERAR Kft 22. - 13. 4

Literatura s trăină Benedetto Croce critic In „Rivista d'Italîa e d'America"

numărul pe luna Martie — Ma­rio Puccini închină un articol lui Benedetto Croce, cu ocazia unul vo Ium recent de critică literară a a-cestuia : Poesla e non poesîa.

Se găsesc, în acest volum de stu­dii asupra scriitorilor celor maî în­semnaţi ai Italiei şl ţărilor străine prea puţine puncte pe care cititorul nu le-ar putea primi. In schimb, ci­tirea cărţii dă oricui putinţa de a lua cunoştinţă de esenţialul perso­nalităţii Iul Croce, şi aceasta din două motîve : i) scriitorii studîaţî sunt în mar e Parte străini ; 2) sunt autori dintr'o epocă depărtată de a noastră. Şi de aceia acuzarea ce se aducea lui Croce la apariţia prime­lor studii asupra scriitorilor noi al Italiei — anume că i-a valorificat după o singură cetîre — nu poate fi adusă acum.

Ca'n toate operele sale, se remari-6ă şi'n cartea aceasta cunoscutul de­fect al Iul Croce : lipsa de căidură şi avânt, lipsa de pasiune pentru subiectul tratat, defect pe care şl-1 recunoaşte şi e l Dar, mai mult poa te ca'n alte cărţi, apar aici într'un relief impresionant marile lui cali­tăţi : vederea justă, expunerea cla­ră, strălucitoarea limpezime a cu­vântului şi ceva cu totul personal : puterea de a găsi — par'că prin în-stinct — în opera unui autor re­giuni de o Importantă neaşteptată şl necercetatä de altiî.

Surprinzătoare vor părea pentru unii — dar netemeinice pentru ni­meni — părerile sale asupra unor autori pătrunşi adânc şi cu aparen te de eternizare în admiraţia cititoi rilor. Acesta e cazul George Sand, scriitoare socotită de mulţi genială, dar pentru Croce foarte dibace în construirea de lumî false şi nevero­simile, dar săracă, dacă nu lipsită de orice poezie.

MuH mai interesant este studiul consacrat lui Balzac Reproşează Croce lui Balzac ceîa ce în general 1 se reproşează: deslânarea în stil sî lîpsa de măsură. Pe când însă Ma­rio Puccini socoate că aceste lipsuri sunt provocate de graba cu care au fost compuse romanele lui Balzac si de dezarmonia emotivităţii sale,

Croce le pune pe seama ,,dispoziţJei psihologice Pe care o avea Balzac de a Imprima un impuls capricios creaţiilor sale, aşa în cât caractere­le Personagiilor sale se'nvârtesc şi cresc vertiginos în jurul lor însele devenind din ce în ce maî pline de .şî, câte odată, în vârtejul în carea-jung, se transformă în contrariul de ce erau, şi cu surprindere vedem la ele calîtătî contradictorii şî dis-cordate cu cele dîntâîu, pe când acţiunea, din cauza mersului verti­ginos, ori pierde orice logică şî, străduindu se să desvolte aceste ca­ractere, capătă apucătura unul ro­man de foileton, sau deodată se precipită şi lâncezeşte, iar stilul, care trebue să fie una cu acţiunea şî caracterele, cade din simplicita­tea robustă şi simplă în deslânare ori trece la tonul explicativ şi re­flexiv." i

Am pomenit la'nceputuf acestor rânduri de cunoscuta lipsă de a-vârit şî căldură a lui Croce ; dar şi

acest defect apare aici mult atenuat Cine vrea să se convingă, ar putea ceti paginile dense şi emoţionante asupra luî Maupassant, care se bu-cură de nemărgenita admiraţie a luî Croce, ca prozatorul cel mai bo­gat în poezie, oa nuvelistul care a evitat amănuntele împovărătoare ale vieţii din jurul nostru, nu idea-lizându-le romantic, ci sintetizând du le liric

încotro se îndreaptă li­teratura italiana?

E întrebarea pe care şi-o pune Benjamin Crémîeux în ultimul nu­măr din ..Nouvelles littéraires". Fi­ind privită de un străin, deci „de departe", în sensul necesităţii de a fi scutit de simpatii prea pronun­ţate şi prejudecăţi care împiedecă vederea clară a unei probleme — credem că este interesant să ară-tăm vederile generale ale lui Crô-mieux.

Ca şi literatura franceză după moartea lui France, Barrés şi Proust, literatura italiană trece în momentul de faţă printr'o criză evi­dentă.

Mai întâiu, în Italia nu se Poate vorbi de curentul sau maniera unul scriitor, şi aceasta din cauza indi­

vidualismului italian care nu lngft due predominarea autorilor con­sacraţi : o carte de d'Annunzio aaui Pirandello ar întâmpina acum ar ceeaşi rezistentă şi ar provoca ace-? leaşi discuţii ca la 'nceputul carier rei lor. s

Acest individualism literar esta cu atât mai ciudat , cu cât in arta plastică Italia a oferit şi oferă scoa­le neîntrerupte ; şi mal este de noi-tat că, de şi mai bogată poate decât orice ţară în genU literare. Italia este săracă în talente.

Tot aşa de greu este s& circumi scriem întreaga literatura italiană şî cele două grupări care se mani­festă : futurismul, care acum se poate considera ca încheiat, şl „Ronda", grup care a strâns în ju­rul său pe toţi neoclasicii, a scog revista cu acelaşi nume, care acum a încetat—şi cei cari au condus d şi-au luat complet libertatea de acţiune —. dar care singură ne ofe­ră întrezărirea punctului spre care se'ndreaptă literatura italiană, când afirmă că limba nu-i făcută pentru realism, impresionism şi pentni genul Inferior al romanului1, ci pentru poésie, tragedie, dialogul metafizic ori social, pentru expose-! ul dialectic, pentru marea Istorie, deci întoarcerea la leopardîsm şi reluarea subiectelor tradiţionale.

Chînul cel mai mare al unui scrii­tor Italian de azi e că nu ştie prîri ce să înlocuiască realismul şl Im­presionismul ; cei ma! mulţi se'n­dreaptă spre teatru, încurajaţi de succesele obţinute în străinătate de Pirandello, Rossö di SanSecondd şi Chiarelll. \

In general anti-reallsm, tendinţă persistentă spre intelectualism şi fantezie cu nuanţă ,,expresfonis(fc", cu Interes particular şi cu o criză evidentă în roman, sunt acum tră> săturile clare ale literaturii italiene.

A apărut şi s'a pus în vîniare Ia toate librăriile din ţară „Femela en d o n t •nflete" , piesă în trei acte de Ion Sân e io rg ln .

Manuscrisele nepublicate nu se îna­poiază. Debutanţilor de talent li se va răspunde prin scrisoare.

Abonamentele la Universul Li­terar, Ziarul Ştiinţelor Populare şi Veselia fiind cu premii se fac numai pa un an şi costi 210

iul flecara. W V V V V W V V W V V W V W V V V W V V

It " Nő. 22. nom

_J' UNIVERSITE LITERAR Duminică i Iunie 1925

M ă r u n t e Delà noi

*•, Se pare că noua lege a teatrelor, nu va trece prin Corpurile Legiui­toare în primăvara asta. Această lipsă de trecere a ministrului Arte­lor — care tine foarte mult să-şi aibă legea votată r— dovedeşte oda­tă mai mult ce consideraţie de a cincea roată la căruţă se dă cultu­rii şi artei în Ţara Românească, sub oblăduirea de astăzi.

De altfel d. Lăpădatu va trebui să maî renunţe şa la ideia aşa,de fericită a Teatrului de Vest, pen­tru conducerea căruia era desem­nat eminentul societar al Naţiona­lului, d- Aristide Demetriad. Puţi­nii banî liberi din budgetul Statu­lui cu cari trebuia să se facă acest teatru, aşa de necesar, au fost sa crificati — se vede — pentru călă­torii de fete mai mult sau mai puţin înalte, mai mult sau mai puţin grase în ţări mai mult sau mai puţin prietene, pentru afaceri mai mult sau mai puţin rentabile.

^^-T--^ww-"'Ш '•* I " 4 '

" D. Radu Portocală, o inimă de Român vrednic până într'atât, de a fost în stare să svârle în nasul gu­vernului o demisie indignată când a fost vorba să se ia prin ordin de sus hrana Brăilenilor conduşi de dsa, continuă să se ocupe de Tea­trul Comunal înfiinţat de dsa. In felul acesta, cea dintâiu trupă, sus ţinută pe de-a'ntregul de o comună, va putea să-şi treacă -activitatea şi in stagiunea ce vine. Se vorbeşte chîar de o întărire a trupei şî a miş­cării teatrale Şî d. Romald Bulfin,-ski, bine cunoscutul actor, pare că-şî va lua sarcina să o conducă d-sa de acum înainte. începutul acesta de fixare e un semn de vremuri bune. Elementele adunate de ici şi colo, cea maî mare parte deprinse cu vagabondajul unor turnee per­petue fără năzuinti prea înalte şi fără conducere cu preocupări "de artă, strânse odată într'un făgaş pe care d- Bulfînski îşi va pune pece­tea conştiinciozităţii sale cunoscu­te, vor adăoga mîşcăriî teatrale de la noi încă un factor de progres- Şi acest progres va fi şi pentru artişti şi pentru public.

D. C. Berariu, conducătorul Tea­trului National din Cernăuţi, şi-a luat ca mână dreaptă pe d. Petre Stürza. Acest boer moldovean, care

a adus la noî patima de teatru ib-senian, om de gândire înainte de toate, va putea să aştearnă activita­tea trupei sale pe o minunată că­rare de artă.

Teatrul Naţional Hin Capitală va cunoaşte în stagiunea viitoare o ac­tivitate şi mai plină de piese origi­nale decât a fost cea încheiată.

Lucrezzîa Petrescu, Ionescu Dar-Ьцп, Victor Eftimiu, Mircea Ştefă-nescu, A- Hertz, Man iu şî Froda, Horia Furtună, Ion Minulescu, Valjean, C. Petrescu, sunt cele din­tâi feţe de scriitori cu care ne vom întâlni în repertoriul nou al­cătuit. Directorul teatrului nu îm­părtăşeşte pe semne fobia unor ga­zetari grăbiţi şî car* n'au nîcî vre­me şi nici chibzuinţă caldă, priete­nească şi înţeleaptă ce-ţi trebueşte să judeci munca aituîa şî să-î res­pecţi umilului mânuitor de cori­dei, rătăcit în lumea asta de sam­sari şî şantagişti, cazna, străduin­ţa încăpăţânată Şî credinţa în ceva mai bun şî mai frumos- v

Dacă ar fî să credem cu putinţă trecerea în faptă a tuturor gânduri­lor bune ce se vântură prin Mi­nisterul Artelor, ar însemna să so­cotim că Ţara Românească va avea în toamna care vine încă trei tea­tre cu trupe stabile pentm stagiu­nea- întreagă. Inimos, d. Ludovic Dauş vrea să desăvârşească în Chi­şinău începutul de teatru făcut a-

nul acesta. In Cernăuţi d l C. Be­rariu caută să-şi înjghebe trupă, regulată, iar d-lui Aristide Deme­triad, îi revine sarcina s ă facă, aşa cum e hotărât, acel teatru de Vest, aşa de important pentru cultura românească delà graniţa apuseană unde opt trupe bine organizate, a-le minorităţilor, n'au de luptat cu nici o concurenţă artistică ori cul­turală. ,

Din Budapesta Teatrele particulare dîn capitala

Ungariei trec iarăş printr'o criză. Sunt in Budapesta două mari tru­sturi de teatru. Amândouă sunt a-menintate să se prăbuşească- Par­că o singură conducere ar împie­deca propăşirea mai multor teatre adunate. Un exemplu bun este so­cietatea ,,Union". Companiile de tea­tru propriu-zîs care fac parte din ea au avut în ultimul timp câteva succese mar*. Dar toate câştigurile venite de acolo au fost înghiţite de companiile de operetă care merg din ce în ce mai prost

Cel dintâiu succes mare l a avut Teatrul Unguresc cu ptesa „Mag­netic" a lui Árpad Pásztor. E o dramă de colportaj, cu oarecare ţi­nută literară, bîne construită şl cu excelente calităţi de caracterizări şi atmosferă. Al doilea succes 1-a avut Laios Blro cu drama „Mari­ska". De altfel Biro este un vechîu prieten al succesului. A colaborat cu Lengyel la vestita „Ţarină" pe care a jucatö— în lunga serie, la noi — trupa d-nei Lucia Stürza Bu-landra.

CÂRTI ŞI REVISTE Ramuri, No-3 şî 4- Număr 'dublu

şi Interesant. D l Iorga publică un judicios articol despre „Noul Ro­man Francez", analizând două'ro mane moderne franceze care repro duc în forma cea mai caracteristică totala decadenţă a genuin*" şi d>sa termină critica severă cu lapidara constatare, că „zeama lungă a ,,ana lizelor" duce totdeauna la desfrâul stilistic, ca la noî-

In acelaş număr d-1 Iorga pu blîcă un articol despre romanul d-lui Léon Thévenin, în car* re marcă însuşiri de scriitor şi dr,agot

ste pentru ţara noastră, dar şî 0 ju­decată uneori prea grăbită asupra lucrurilor delà noi.

Dl . Iacobescu dă câteva pagini de proză bine scrise. înregistrăm cu toată atenţia debutul în literatu­ră al unui nou prozator, d-l L. Len-guceanu, care nu are numai o vi-siune nou a naturii şî un simt fin de observaţie, dar şi o rară ele­gantă-

D l Sân-Giorgiu oferă o vie ca racterizare a lui Paul Claudel, 6 analiză concisă a poemului drama-«• i

Dumînîcă î Iunïe І925 UNIVERSUL' LITERAR No. 22. — 15.

tic „Isus" al d-luî Iorga ŞÎ o poezie cu versuri sculpturale.

D-l. Marcel Romanescu ne arată în delicioasa poezie „Troiţe" şi cum un poet rafinat se poate împăca cu ritmul Ş* naivitatea populară.

La Cronică, d- Iorga are juste observaţii despre poezia lirică a dlor Corneliu Moldovanu, Ion PU-lat şî Volbură Poiană.

Un anuar. — Liceul „Mircea cel Bătrân" din Constanţa şî a tipărit Anuarul pe anul 1923 — 1924. Ase­menea publicaţii au devenit foarte rare, deşi ele pot fi — cum ne ara­tă anuarul de fată — un stimulent pentru elevi! de talent.

Relevăm în Anuarul liceului din Focşani câteva articole bine scrise şi câteva traduceri, dîntre cari „Blestemul Bardului" de Uhland çi „Pierdevară" de Gollfried Keller sunt traduse cu talent şl într'o lim­bă plină de coloare. i •«.*• *

• • • ^Homunculus" de Al. Ciura începe cu două schite: Homunculus şi Ghită. în oare acelaş problemă e vă­zută sub două feţe diferite. In în­tâia băiatul de tară pe cale să se călugărească, în a doua acela? bă­iat de ţară trimis la carte în oraş. Pe amândoi îi gâtue îngustimea dintre ziduri, amândoi se sîmt traşi înapoi spre satul lor de viaţa din tru început şi amândoi fug, unul dela mănăstire şi altul din oraş ca să se întoarcă spre locuşoarele de-a-casă. E aceiaş problemă a desrădă-cînăril, dar pusă ceva mai sfios şi mai fragmentar, pe care o speculea­ză cu alt condeiu d. Cezar Petrescu-

Sfârşitul volumului cată spre o literatură de care a cam obosit vea­cul nostru, datorită mult şl d-lui Rădulescu Niger. E un fel de în­dreptare spre apostolat, cam prea romantică şi prea arbitară ca să fie tocmai-tocmai prilej de literatură. Un vocabular putfntel cam încăr­cat de provincialisme uneori îngre­unează pe alocuri mersul frazei curate, dar într'ftllfel „Homuncu­lus" e un volumaş care se poate citi ca un pahar cu apă răcoritor, aşa de bun ѳ sufletul dîn care a izvorât

*

^Cunoştinţe Folositoare", biblioteca scoasă sub directiva redacţională a d-luî profesor universitar Ion Si-mîonescu, are patru serii de publi­caţii interesante întitulate; Seria

A. Ştiinţa pentru toti ; Seria B. Sfaturi pentru gospodari; Seria G. Din lumea largă şi Seria D. Ştiin­ţă aplicată. Sunt mic» cărţulii in­structive admirabil alese şl pline de interes pentru oricine, scrise de oameni pricepuţi în materie, în for mă îngrijită şi pe înţelesul oricui. ..Cartea Românească", oricât de negustoroasă ar fi ea, Izbuteşte să ne împace cu iniţiativa acestor căr­ţulii- Ele sunt de un real interes şi ar П de datoria oricărui om de bi­ne să le răspândească luminiţele cât mai adânc în straturile ţării noastre.

Ultimele numere apărute sunt: Ingrâşarea pământului de Dr. I. M. Dobrescu profesor Ia Academia A-gricolă din Cluj, Frigurile de Baltă de Teodor Dumitrescu, Sfaturi practice de inginer dr. A. Schorr, profesor la şcoala de arte şî meserii din Braşov, Scrisori cereşti (meteo rîte) de Ion Simionescu.profesor la Universitatea d*n laşi, Dîn istoricul electricităţii de Stei. C Ionescu Şi Mercur şi Venus de C. Negoîţă.

* *

„Gândirea" numărul pe luna Mal Conţine, pe lângă bucăţi semnate de colaboratori obicinuiţi: Cezar Petrescu, Lucian Blagâ, Ciocâlteu, două poezii de Hosman, traduse din englezeşte de Dragoş Proto-popescu. Semnalăm cititorului a-ceste bucăţi de un tragism rustic adânc impresionant, precum şi ar­ticolul pe care—la finele revitei— D-l Protopopescu îl închină acestui poet care şi-a creat o rapidă cele­britate, şi a cărui influenţă domină mereu în openle celor mai cunos­cuţi poeţi englez^ de acum.

„Ritmul Vremit". Un studiu a-supra lui Rebreanu semnează D-l George Dumitrescu. Scris într'o limbă atât de distinsă, încât prea puţin o ofensează câteva regreta­bile latinisme, studiul d-lui Dumi­trescu nu-i elogiativă caracterizare, ci conţine remarcabile contribuţia la extinderea şi lămurirea operei romancierului necontestat.

Un alt studiu—asupra lui Pilat— scrie D-l Pompiliu Constantinescu tânăr al cărui nume semnează a-proape săptămânal articole de se­rioasă critică în revistele noastre.

Poezii semnează George Dumi­trescu şi Milcu.

O traducere din Leopardi ne oferă D-l N. Creţu.

Vom expune în numărul viitor observaţiile noastre.

Bibliografii Editura ,.Cartea Românească"

• A. VLAHUŢĂ. — In văl* toate, nuvele - Biblioteca Scrii­torilor Români, 184 pag. Lei 4 5 .

' NICHIFOR C R A I N I C - Cân­tecele patriei, poezii — Colecţia „Pagini alese din Scriitorii Ro­mâni, No. 189, 32 pag. Lei ч.

• I. POPESCU-BÄJENAIvU -Sfânta scriptură pentru popor — cu 118 ilustraţii, 4 icoane şi o hartă a locurilor sfinte — 182 pag. Lei 45.

• D. I. ŞTEFĂNESCU. — In­dustrializarea şi comercializarea fructelor şt legumelor, lucrare pre­miată de „Cartea Românească", 216 pag. Lei 80.

• J . M. GUYAU. - Pentru Părinţi şi cotii, pagini alese de mo­rală şi educaţie, traducere de Scar-lat Georgescu, Biblioteca Minerva N P - 59- 84 pag. Lei 5.

• SILVIO PELLICO. - Ani de temniţă, partea Il-a. traducere de N. Pandelea, Biblioteca Miner­va No. 92, 116 pag. Lei 8.

Colecţia „Cunoştinţe folosi­toare"

• L SIMÍONESCU. - Scrisori cereşti (Meteori te)-32 pag. Lei 4.

• ST . C. IONESCU. - Dm is­toricul electricităţii, 32 pag. Lei 4.

• C. N. NEGOIŢA. - Mercur şt Venus, 32 pag. Lei 4.

' Dr. I. M, DOBRESCU. — In­grâşarea pămăntnlui, 32 pag. Lei 4.

• TEODOR DUMITRESCU.— Frigurile de baltă, 32 pag. Lei 4.

' b g . Dr. A. SCHORR.— S fa-tun practice, 3 2 pagini, Lei 4.

Universul Literar

Cuponul Nr. 7. Strângeţi complect aceste cupoane şi veţi lua parte la premiile „Universului" printre cari 2 CASE. şi

= 2 VILE. = —Tragerea în toamnă — Citi ţ i In „Unive r su l " lista p r e ­

mii lor .

R A HrïfTRI' І R E V I S T A L I T E R A R A J J Й А * А І і ѵ А 1J пП*1 Director: N. IORGA

CBAIOVA

UNIVERSUL MIHAIL SADOVEANU COBMIUO H0L90VAHS

C O P I I L O R VENEA 0 MOARĂ POESII DIRECTOR PE ŞIRET

•> POESII

STELlflN POPESCU PE ŞIRET

•>

„Revista Is tor ică" Director: N. IORGA

„Universul Literar" Sub conducerea D-lui N. IORGA

I O N SAN Q I O R O I U

IIDOL SIFLEIIUI

„ U N I V E R S U L " S I E u „ T p ° i p t s c u

N. I ORGA f I O. BALS

L'ART ROUMAIN N. I O R Q A

HISTOIRE DES CROISADES OAMBBR - P A R I S

55

99

- Z I A R UMORISTIC — SI Al Ш І І в І

Director : STELIAN POPESCU

I O N s A N O I O R O I U

FEMEEA CU DOUA

SUFLETE

W s A A A / W V S / W V S W ^ r V W W W W W W V W V