Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”Nume şi prenume: Porfireanu ManuelaSpecializarea: Resurse umaneAnul: IIGrupa: 1

DarulDarul este un fenomen complex a cărui funcţionare se bazează pe tehnici preponderent

pozitive, exprimând importante principii ce guvernează relaţiile umane; cel al reciprocităţii, al

înţelegerii şi prieteniei. În antropologia socială acesta este considerat un mediator.1

Darul poate avea însă şi conotaţii negative. Sensul principal al gestului oblativ este

reprezentat prin relaţia dintre două părţi aflate în echilibru, respingerea unui dar înseamnă

respingerea relaţiei şi chiar ruptura ei. În unele structuri arhaice, refuzul darului este echivalentul

unei declaraţii de război, dar în societatea modernă el poate conduce la deteriorarea gravă a

relaţiilor. Darul este reflectarea prestigiului social şi al puterii economice a celui ce donează, dar

totodată este şi reflectarea nivelului cultural al acestuia.2

De exemplu în Polinezia există potlatch propriu-zis. Societăţile Poliniziene în care

instituţiile erau mai evoluate nu păreau să depăşească sistemul „prestaţiilor totale”, al

contractelor perpetue între clanuri care îşi pun în comun femeile, bărbaţii, copiii, ritualurile etc.

Aceste fapte erau studiate, îndeosebi în Samoa.3

Sistemul de cadouri contractuale din Samoa se extinde şi dincolo de căsătorie: darurile

însoţesc evenimentele care urmează: naşterea unui copil, circumcizia, boala, pubertatea fetelor,

ritualurile funerare, comerţul. „După ceremoniile de naştere, după ce au primit şi oferit darurile,

bunurile masculine cât şi feminine, soţul şi soţia nu sunt mai bogaţi decât ca înainte. Dar au

satisfacţia de a fi văzut ceea ce ei consideră a fi o mare onoare: mulţimea de bunuri reunite cu

ocazia naşterii fiului.” Copilul este pentru părinţii săi este un mijloc de a obţine bunuri de natură

diferită de cea a părinţilor ce l-au adoptat, şi aceasta este pentru toată durata vieţii. Pentru că în

acest sens copilul pe care sora, şi în consecinţă cumnatul, unchi după mamă, îl primesc spre

creştere de la frate şi cumnat, este un bun uterin.4

1 Văduva, O., Magia darului, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1597, p. 21-222 Ibidem, p. 22-233 Mauss, M., Eseu despre dar, Editura Polirom, Iaşi, 1997, p. 544 Ibidem, p. 56

În concluzie, copilul, bun uterin, este mijlocul prin care bunurile familiei uterine se

schimbă contra celor de natură masculină. Şi este evident faptul că trăind la unchiul după mamă,

copilul are dreptul evident de a trăi acolo şi, în consecinţă, dreptul general asupra proprietăţilor

unchiului, este dreptul recunoscut al nepotului uterin asupra proprietăţilor unchiului.5

Pentru a înţelege complet prestaţia totală a potlatch-ului, nu ne rămâne decât să căutăm

explicaţia altor două momente ce îi sunt complementare; deoarece prestaţia totală nu antrenează

doar obligaţia de a oferi daruri pentru cadourile primite, şi încă două obligaţii, la fel de

importante: obligaţia de a oferi, pe de o parte, iar pe de altă parte obligaţia de a primi.6

Obligaţia de a oferi daruri este la fel de importantă, studiul său putându-ne face să

înţelegem cum au ajuns oamenii să facă schimburi. Refuzul de a oferi, neglijenţa de a invita, ca

şi refuzul de a primi echivalează cu o declaraţie de război, înseamnă să refuzi alianţa şi prietenia.

Oferim daruri şi pentru că suntem obligaţi, pentru că acel căruia i se dă are un anume drept de

proprietate asupra a tot ce aparţine donatorului. Acestă proprietate se exprimă şi este considerată

ca o legătură spirituală. Un exemplu este în Austria atunci când ginerele datorează tot ceea ce a

vânat tatălui socru şi mamei soacre şi nu poate consuma nimic de faţă cu ei, de teama că o

singură respiraţie de-a lor să nu otrăvească ceea ce el mănâncă.7

Un alt lucru foarte important este obligaţia potlatch-ului „Pradoxul potlatch-ului: este un

act aparent liber şi gratuit şi în acelşi timp, constrâns şi interesat.”8

Aici apar mai multe tipuri de obligaţie, o recunoştere din partea celorlalţi: 1. Obligaţia de

a oferi: oferă pentru fica lui pentru fiul lui, pentru soţi sau pentru el însuşi. Acest lucru are loc

pentru a aduce „umbra numelui său”; 2. Obligaţia de a primi: este o consecinţă firească a dăruirii.

Nu ai voie să refuzi darurile. „A refuza înseamnă a arăta că îţi este teamă, teamă că va trebui să

înapoiezi, teamă că vei fi la pământ atâta timp cât nu ai înapoiat.”; 3. Obligaţia de a înapoia:

darul se înapoiază în scopul restaurării echilibrului social şi egalităţii statului lor social. Darul nu

ar fi, în acest sens decât un simbol şi un instrument al raportului social. Este descris în acest sens

5 Ibidem, p. 576 Ibidem, p. 637 Ibidem, p. 64-678 Gavriluţă, N., Mentalităţi şi ritualuri magico-religioase, Editura Polirom, Iaşi, 1998, p. 121-123