Introducere in Antropologie
Click here to load reader
-
Upload
bianca-ghica -
Category
Documents
-
view
162 -
download
8
description
Transcript of Introducere in Antropologie
UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI”FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂCATEDRA DE SOCIOLOGIE
PROF. UNIV. TRAIAN VEDINAŞ
INTRODUCERE ÎN ANTROPOLOGIE
-SUPORT DE CURS-
2006
OBIECTIVE:
- stabilirea matricei disciplinare a antropologiei sociale, în raport cu
antropologia culturală, sociologia şi etnologia;
- prezentarea principalelor momente din constituirea şi dezvoltarea antropologiei;
- familiarizarea cu specificul de bază al antropologiei sociale: noţiuni, concepte,
teme de cercetare.
EVALUARE: Examen scris şi anchetă de teren.
SISTEMUL ŞTIINŢELOR DESPRE OM
O sintagmă precum “ştiinţe socio-umane “ este dominantă pentru o dimensiune
expresivă a gândirii umane şi concentrează, în puţinătatea ei, o seamă de discipline
istorice, economice, lingvistice, sociologice, filosofice, teologice şi antropologice, care,
în timp şi spaţiu, se ocupă succesiv şi în acelaşi timp de om şi societate.
Acest “socio-uman” de care se preocupă ştiinţele din profilurile de mai sus,
primeşte din partea fiecărei ştiinţe o anumită întruchipare. Astfel, există un “socio-uman”
specific în ştiinţele istorice, în ştiinţele economice, în ştiinţele lingvistice, în ştiinţele
sociologice, ştiinţele filosofice, ştiinţele teologice şi ştiinţele antropologice. Toate acestea
cu specificul fiecăreia alcătuiesc sistemul ştiinţelor despre om şi societate, un sistem
diferit de ştiinţele naturii (biologie, fizică, matematică, etc.). În cadrul acestui sistem
distingem între subsistemul ştiinţelor sociale şi subsistemul ştiinţelor umaniste.
Antropologia este atât o ştiinţă socială, cât şi o ştiinţă umanistă.
Ca ştiinţă socială şi umanistă antropologia are mai multe matrici disciplinare.
Avem astfel o antropologie generală, cum există o sociologie generală, o economie
politică generală, o psihologie generală, o pedagogie generală. Funcţia principală a
antropologiei generale o reprezintă formarea culturii generale a unor specialişti.
În practica academică nu vom găsi însă tratate de “antropologie generală” după un
singur tipar. Astfel, George-Hubert de Radkowski, a elaborat o Antropologie generală
(Amarcord, 2000) din studii ce reprezintă diversitatea abordărilor antropologice şi nimic
altceva. În spaţiul cultural american manualele, micile tratate şi marile tratate ce vizează
o antropologie generală se numesc “Cultural Antropology”, cu o nuanţă specifică a
termenului “cultural”: comportament social uman integrat în structuri axiologice
organizaţionale şi simbolice complexe şi specifice. În spaţiul european “cultura”
înseamnă creaţie spirituală : filosofie, literatură, artă, arhitectură, pe când în viziunea unei
“cultural antropology”, cultura reprezintă un “ansamblu complex ce include cunoasterea,
credinţele, arta, morala, dreptul, tradiţiile şi orice alte producţii şi modalităţi de viaţă
create de omul ce trăieşte în societate”(Tylor, 1871).
În ce ne priveste îi vom spune acestei antropologii de problematică generală:
antropologie socială, iar problematica ei este studiul omului ca fiinţă bio-psiho-socio-
cultural-spirituală. Se conturează o serie de raporturi : în“bio” avem conturat raportul
om-natură, în“psiho” este implicat raportul om-sine, în “socio” este conturat raportul
om-societate şi comunitate, în“cultural” se instituie raportul dintre om şi gândire, om şi
limbă, om şi civilizaţie, om şi valori morale, estetice, ştiinţifice, iar în“spiritual” citim
raportul dintre om şi divinităţi, dintre om şi religie, dintre om şi sacru, în variantele
complexe şi tainice ale acestuia.
Aceste raporturi au generat matrici antropologice distincte, conturând un sistem al
ştiinţelor despre om, ce însumează următoarele antropologii:
Antropologia biologică şi antropologia fizică cercetează şi interpretează
variaţiile caracteristicilor biologice ale omului, în timp şi spaţiu, relaţiile dintre
patrimoniul genetic şi mediul geografic, ecologic şi social. Pornind de la particularităţi
morfologice, psihologice şi evoluţii particulare, antropologia biologică îşi formează
interogaţii precum “ Pentru ce dezvoltarea psihomotorie a copilului african e mai
avansată ca a celui european?” (Laplantine, 2001, 13). Pe temeiul unei astfel de
problematizări e firesc ca domeniul antropologiei biologice sau fizice să-şi subsumeze
studiul formelor craniilor, măsurarea scheletelor, talia, picioarele, culoarea părului,
comparaţiile anatomice între rase şi sexe, genetica populaţiilor, ce este înnăscut şi ce este
dobândit prin experienţă în biosul uman.
În vecinătatea antropologiei biologice sau fizice se inscrie paleo-antropologia, o
reconstituire arheologică a componentelor organizaţionale, tehnice şi culturale a omului
societăţilor dispărute. E o cercetare arheologică de teren centrată nu pe relicve de
civilizaţie şi epoci istorice,ci pe omul şi întruchiparea condiţiei lui sociale, culturale şi
spirituale în societăţi ascunse sub straturile timpului şi spaţiului.
Antropologia culturală, cum deja am subliniat îşi asumă un domeniu larg de
cercetare precum culturi şi civilizaţii străvechi, organizarea socială, politică, spirituală,
ritualică a unor comunităţi privite întotalitatea lor. Studiază sisteme de înrudire şi sisteme
de cunoaştere, sisteme lingvistice, sensurile simbolurilor, relaţiile interetnice, fenomenul
multiculturalismului. Datorită lui Claude Lévi-Strauss domeniul antropologiei culturale a
4
fost fixat într-un cadru general, sintetic şi teoretic, etnologia şi etnografia fiind numite
subdomeni sau subramuri ale antropologiei culturale (Claude Lévi-Srauss, 1978).
Autorul celebrelor lucrări: Tropice triste şi Gândire sălbatică a numit etnografia
“observaţie şi descriere, muncă de teren (field-work), dezvăluind chemarea esenţială a
antropologului de a observa mici comunităţi umane, cu ocupaţiile lor, configuraţiile
sociale, organizarea, viaţa cotidiană, în familie, în grup, în comunitate, în activităţi
economice, activităţi ritualice şi sărbătoresti. În calitate de observator şi descriptor al
comunităţilor mici şi accesibile contactului direct, antropologul-etnograf reproduce
(descrie) obiectiv, detaşat, distant de tot ceea ce vede, aude, i se spune, i se arată, i se
oferă spre participare în viaţa unei comunităţi, în care trăieste şi studiază un anumit timp
sau în care a revenit. Rezultatul observării şi descrierii e un material brut, cu asperităţi şi
traiectorii ce reproduc ştiinţific fapte şi acte ce se petrec în realitate. Antropologul
etnograf consemnează, nu interpretează, descrie, nu idealizează, oferă documente – în
măsura în care poate un corpus complet – produse de propria lui cercetare ştiinţifică, ce
se validează numai şi numai prin realismul observaţiei şi descrierii.
Etnologia reprezintă o sinteză ce poate opera “ în trei direcţii: geografică, dacă
dorim să integrăm cunoştinţe relative la grupuri învecinate; istorică, dacă urmărim
reconstituirea trecutului uneia sau mai multor populatii; în sfârşit, sistematică, dacă
izolăm, pentru a-i acorda o atenţie specială, un anumit tip de tehnică, de cutumă, sau de
instituţie”.
Iar, antropologia culturală sau socială “vizează o cunoaştere globală a omului,
cuprinzând subiectul şi toată extinderea lui istorică şi geografică aspirând la o
cunoaştere aplicabilă ansamblului dezvoltării umane de la, să spunem, homini până la
rasele moderne şi căutând să ajungă la concluzii pozitive sau negative, valabile însă
pentru toate societăţile umane, de la marele oraş modern la cel mai mic trib
melanezian”.
Concluzia lui Claude Lévi-Strauss nu putea fi decât aceea că etnografia, etnologia
şi antropologia socială reprezintă “ trei momente ale aceleaşi cercetări ”.
Activitatea şi opera lui Bronislaw-Malinowski ilustrează teza de mai sus, întrucât
el a fost etnograf – cercetător de teren - în insulele Trobiand, are lucrări de etnologie şi o
admirabilă sinteză de antropologie socială. Pentru dimensiunea etnografică a operei sale
5
este relevant: Jurnal etnografic , pentru sinteza etnologică capodopera este: Argonauţii
Pacificului, iar pentru antropologie, însăşi istoria acestei discipline a reţinut ca
memorabilă şi remarcabilă : O teorie ştiinţifică a culturii .
Antropologia lingvistică ieşită din preocupările unui Franz Boas, dar şi a unui
Edward Sapir îşi asumă un raport esenţial: om – limbă - gândire, triadă de perspectivă
hermeneutică în discursul antropologic, mai ales când dezvoltă şi o antropologie
cognitivă al cărei obiect este etno-ştiinţa, adică adeveriri şi realităţi ştiinţifice: botanice,
fizice, astronomice, exprimate în limbi vernaculare.
Antopologia economică cu originea în Eseu despre dar a lui Marcel Mauss îşi
asumă nu numai prezenţa schimbului economic în rituri şi ceremonii, ci chiar investigaţii
calitativiste ale schimbării sociale şi ale stratificării sociale. Ilustrează bine o posibilă
antroplogie economică, prin domeniul investigat, schimbarea socială, sinteza: Ţăranii
transilvăneni (Transilvanian villagers—1983) de Katherin Verdery. E vorba despre o
cercetare monografică asupra localităţii Binţinţi, ce are drept subtitlu: “Trei secole de
schimbări politice, economice şi etnice”. Verdery utilizează în lucrare documente
istorice, date statistice, mărturii şi notaţii din anchetarea etnografică a localităţii. Sigur că
nu avem de a face cu o antropologie economică declarată şi pură, ci numai cu dezvăluirea
prin date economice a unor diferenţe etnice şi politice, cum rezultă din următorul tabel;
cu o structură economică la 1910, din Imperiul Austro-Ungar, comparată cu a Romaniei
la 1930 :
Sectoare ocupateProvinciilecehe
Provinciileaustriece
Ungaria fără Transilvania
Transilvania Romania1930
Agicultură 38% 42% 71% 72% 78%
Industrie 34% 25% 19% 14% 7%
Comerţ/Transport 11% 14% 7% 4% 5%
Alte ocupaţii 17% 11% 13% 10% 10%
Katherin Verdeny, loc. cit., p. 203
Antropologia filosofică cu o tradiţie reprezentată de Lucian Blaga în cultura
românească, dar şi de Emil Cioran s-a constituit nu atât ca o ramură a antropologiei, cât
ca o replică a filosofiei seculare la dezvoltarea diverselor antropologii. S-a constituit
astfel o antropologie filosofică marxistă, în special în spaţiul cultural francez. În ce ne
6
priveste reţinem că italianul Battista Mondin în Antropologia filosofică oferă asupra
filosofiei europene, una dintre cele mai coerente perspective. Pentru filosoful italian
există o antropologie cosmocentrică la Platon, Aristotel şi Plotin, o antopologie
teocentrică la Sfântul Augustin, la Sfântul Toma şi o filosofie antropocentrică la
Descartes, la Spinoza, Hume, Pascal, Malebranche, Vico, Leibniz, Kant (Germinario,
1996).
Teologii şi filosofii de inspiraţie teologică propun o antropologie religioasă,
politologii o antropologie politică, psihologii o antropologie psihologică, iar cercetarea
cu instrumente antropologice (ancheta etnografică, observaţia coparticipativă, interviul,
metoda biografică) a comunităţilor rurale şi urbane, conturează azi existenţa unei
antropologii rurale şi a unei antropologii urbane. Obiectul acestora din urmă îl
reprezintă culturile şi identităţile rurale, “culturile şi identităţile urbane”(Raulin, 2001,
p.8).
Putem spune că în jurul lui “antropos” – numele grecesc al omului – s-a
configurat un sistem de ştiinţe, cu domeniu clar în cercetarea naturii umane, domeniu
distribuit în subdomenii, în hibridări cu alte domenii, consfinţind în esenţă un sistem
deschis al ştiinţelor despre om, ştiinţe în care mai este loc de inovaţie şi creativitate.
7
INTEROGAŢII ŞI DOMENII
Antropologia socială s-a constituit ca ştiinţă prin metodă proprie: observaţia
participativă sau coparticipativă şi are tot atâtea întruchipări câţi autori au practicat
metoda şi au alcătuit sinteze etnografice şi antropologice, precum în cazul deja evidenţiat
al lui Bronislaw Malinowski.
Alături de această metodă proprie, utilă astăzi şi altor ştiinţe socio-umane,
antropologia socială are interogaţii şi domenii specifice. Interogaţiile, ca formulări
problematice de maximă generalitate, nu sunt numeroase în cadrul acestei ştiinţe şi, chiar
dacă pentru diverşi autori, sunt mai multe, în concepţia noastră sunt reductibile la două:
Ce este natura umană? şi Care este sensul naturii umane? Domeniile antropologiei se
pot formula şi reformula, în funcţie de raportul şi diferenţele dintre sociologie, etnologie
şi antropologie.
Prima interogaţie, privitoare la natura umană (human nature), poate fi exprimată
concentrat prin aceea că antropologul “caută să explice o diferenţă, privilegiindu-l pe
Celălalt, iar nu cercetându-se pe sine” (Copans, 1999, p.27). Acest “Celălalt” nu este,
însă, o abstracţie, ci o existenţă umană concretă ce poate fi ipostaziată în mai multe
întruchipări.”Celălalt” este astfel, pentru antropologia clasică : exoticul, primitivul,
străinul, barbarul, sălbaticul, necivilizatul, iar pentru antropologia modernă şi actuală
acest “Celălalt” este autohtonul, ţăranul, etnicul. Prin aceste ipostaze ale lui ”Celălalt”,
reprezintă un studiu al omului- prin interogaţia: ce este natura umană? - “În toate
societăţile, sub toate latitudinile, în toate stările şi în toate epocile.”(Laplantine, 2001,
p.12)
Cercetate şi interpretate toate acestea, în stiluri, perspective, viziuni şi modalităţi
diferite, se conturează “antropologii”, care se diferenţiază după autori şi epoci, după
paradigme şi şcoli antropologice naţionale.
În chip esenţial, natura umană, distribuită spre cercetare diverselor matrici
antropologice, este identificată în originea ei materială sau spirituală, în organizarea
teritorială, socială şi culturală, în proiecţii simbolice şi mitologice structurate în
mentalităţi, întruchipări spirituale. Se poate observa astfel că, deşi interogaţia
antropologiei este: “Ce este natura umană?”, răspunsurile primite se circumscriu
problematicii lui cum este natura umană, de aceea fiind cu putinţă existenţa celei de-a
doua interogaţii a antropologiei: ”Care este sensul naturii umane?”, iar răspunsurile se
înseriază: naşterea, creşterea şi educarea progeniturilor, desfăşurarea de activităţi
economice, politice, sociale, organizaţionale, pentru întreţinerea şi perpetuarea naturii
umane, creaţia bunurilor spirituale, culturale şi simbolice, credinţa în sacru, în divinităţi
protectoare, în şamani, profeţi şi preoţi.
În ceea ce priveşte stabilirea domeniilor antropologiei, lucrurile sunt relativ
simple, dacă păstrăm identificarea acestor domenii prin analiza raportului, deja
menţionat, dintre antropologie, sociologie şi etnologie. În raportul dintre antropologie şi
etnologie, situaţia e cât se poate de clară, întrucât etnologia, aşa cum a dovedit Claude
Lévi-Strauss, este un subdomeniu al antropologiei. Astfel, etnologia este o ştiinţă
particulară, iar antropologia este o ştiinţă generală, în abordarea naturii umane şi a
sensurilor complexe şi diverse ale manifestării acestei naturi. Antropologia şi sociologia
au câteva domenii comune, adică antropologia îşi asumă câteva domenii ale sociologiei:
stratificarea socială, schimbarea socială, tipologiile societale.
Domenii specifice antropologiei sunt: inculturaţia - creşterea şi educarea
progeniturilor în mentalitatea şi comportamentul părinţilor şi al străbunilor; aculturaţia -
contactul şi influenţele sociale, culturale între comunităţi diferite; multiculturalismul,
cercetarea comunităţilor sociale simple şi mici, în configuraţie proprie, şi prin
comparaţie, integrarea discursului în perspective paradigmatice, studiul limbilor,
religiilor, obiceiurilor şi simbolurilor, structurilor economice şi politice ale comunităţilor
mici şi simple.
9
COMUNITĂŢI SIMPLE –FRAGMENTARIU PANORAMIC
1 2 3 4 5 6
Numele Teritoriul Organizarea OcupaţiiIdentitateaSimbolică
Populaţia
Aborigenii Australia51 grupări
clanice
Vânători şi culegători
nomazi
Strămoşi totemici picturi
figurative
250.000
AngaPlatorurile nigeriene
”munteni” ”câmpeni”
AgricultoriRituri iniţiatice
cultul strămoşilor
100.000
AnuakSudan şi Etiopia
Grupuri de 50-500 membrii
Păstori nomazi agricultori
Jwok-principiul vital
50.00080.000
AshanincaAmazonia,
Peru şi Brazilia
LemnariPlantatori:
cafea cacao, rucucu, banane
Muntele Sării 100.000
1 2 3 4 5 6
Numele Teritoriul Organizarea OcupaţiiIdentitateaSimbolică
Populaţia
ApasiiArizona
Noul MexicVânători
Agricultori
Yusu,Usen divinităţi supreme
50.000
Basotho Africa de SudPăstori
AgricultoriCultul
strămoşilor600.000
Bemba ZambiaAgricultoriItineranţi
Cultul strămoşilor
600.000
BoraAmazonia
Columbia şi Peru
f.plantatoareb.vânători
pescari
Malocas centre ceremoniale
2.000
BosimaniiNamibiaBotswana
Gwi, Gana, Nhoro, Aueisi,
Auni-Khomuni,
Xoo, Juhoasi, Xu, Kxoe,
Shua
Vânători şi culegători
Cultul strămoşilor
picturi rupestre
60.000
CeyeniiOklahomaMontana
VânătoareaDansul Soarelui
12.000
Crow MontanaVânătoareaAgricultura
Dansul Soarelui
6.000
Cuiba(araucani)
ColumbiaVenezuela
VânătoriCulegătoriAgricultori
Rituri de trecere
2.300
EvheTogoGhana
AgricultoriPescariArtizani
Mawu(pr. feminin)
Lissa(pr.masculin)
3 milioane
FangCamerunGabonCongo
Clanuri exogame (80)
VânătoriCulegători
Bilaba(Potlach)Mebere
(creatorul)525.000
Dagota Tanzania Clase de vârstăPăstori nomazi
Rituri ce comunică direct cu
divinitatea
150.000
DelawareOklahoma
HudsonBaltimor
VânătoriMarea Casa
(rit)800
Douala Litoralul -Pescari,
cultivatori de cacao
Nyambe- divinitate supremă acvatică
100.000
1 2 3 4 5 6
Numele Teritoriul Organizarea OcupaţiiIdentitateaSimbolică
Populaţia
Gbaya
Republica Central
Africană,Camerun
Bouli, Kaha, Bokoto,
Bodomo, Lai, Yaiyuwe,
Dooka, Kara
AgricultoriItineranţi
Gbason- divinitate creatoare
1,2 milioane
GuambianoCordilierii Centrali
Cultivatori de cafea,
Păstoritul ,Artizanatul
Murbic- şamanul
16.500
HaidaColumbia BritanicăAlaska
MassetSkidegateKunghit
PescariVânătoriLemnari
Potlach 2.300
HidastaDakoata
Fort BetholdAgricultoriVânători
Dansul Soarelui
-
Hopi ArizonaAgriculturaCreşterea animalelor
DansulŞerpilor
6.000
Igala NigeriaAgricultori
ArtizaniComercianţi
Ata- ritualul întronizării
400.000
11
IkaSierra
NevadaClanul
AgricultoriPăstori
ApiculturiOrfervrieri
Mamo- şamanul
13.500
Inuiti Siberia
Nomadismsezonier
Vânători de mamifere
marine
Şamanul 150.000
Kamsa Columbia
Culegători (plante
medicale)PăstoriArtizani
Rituri magice psihotrope
3.500
Kikuyu Kenya
EmbaMbeereChukaMeru
Agricultoridiversificaţi pe
altitudini
RitualulMugwe
4 milioane
HimbaDeşertul
KaokolandClanuri
Crescători de vite cornute
Mukuru - divinitate creatoare
12.000
Kogui Columbia
Plantatori: banane,
monioc, cafea, trestie de zahar
Mamo- samanul
6.700
Kurripako Columbia
HorticultoriCulegătoriVânătoriPescari
”Căpitan” şef politic
7.000
1 2 3 4 5 6
Numele Teritoriul Organizarea OcupaţiiIdentitateaSimbolică
Populaţia
LalaZambiaCongo
AgriculturaItinerantă
Kisenga strămoş feminin
200.000
Maku AmazoniaHorticultori
VânătoriPescari
Yurupari - rit iniţiatic
7.860
Mapuche ChileSeminomaziCulegătoriVânători
Nemchen- fiinţă supremă
550.000
Mangbetu Congo
AgriculturăitinerantăPescuit
Vânătoare
Sculpturile ”Mangbetu”
coafura feminină cilindrică
100.000
MiranaAmazoniaColumbia
Plantatori: monioc
VânătoareaCulegători
Maloca - casa comunitară
1.000
Maorii Noua Zeelanda 46 ivi (triburi) AgricultoriVânătoriPescariArtizani
Te tapu- interzisulTe mana- autoritatea spirituală
440.000
12
mostenită
Melanezienii Melanezia -
HorticultoriCrescători de
porci şi orătănii
SistemulKula
4.milioane
Piapaco Columbia
Plantatori: monioc, porumbPăstorit
VânătoarePescuit
Pasărea”Piapaco”
4.600
Pueblo Noul MexicAricultoriArtizani
Dansul Şerpilor
55.000
Sikuani ColumbiaVânători
CulegătoriPlantatori
Uuunma - arborele
primordial18.700
Uwa Columbia
Agricultori migranti
Apicultori Vânători Pescari
Yopo - ierburile spiritului
4.300
Zulu Africa de SudAgricultori
PăstoriZulu - erou
fondator5.milioane
Zunii Noul MexicAgricultori
OlariOrfevrieri
Tatăl: SoareMama: Luna
5.000
Yoruba NigeriaAgricultori
Păstori
Olondumare - divinitate creatoare
-
13
ŞCOLI ANTROPOLOGICE
Fie şi numai pentru faptul că: “ Ceea ce se numeste antropologie în Germania
corespunde “antropologiei fizice” în Statele Unite, iar ceea ce cercetătorii americani
desemnează prin “antropologie socioculturală” se numeste în alte părţi “etnologie” “
(Dogan, Phare, 1997, p.75-76), putem formula ipoteza, concret verificabilă de existenţă a
unor şcoli antropologice. Există astfel, şcoala antropologică anglosaxonă (engleză şi
americană), şcoala antropologică germană, şcoala antropologică franceză, direcţii
redutabile în abordarea interogaţiilor cu privire la natura umană şi la sensurile
existenţiale, sociale, spirituale şi organizaţionale, în special ale comunităţilor umane
sociale simple, dar şi a celor complexe, de tip urban şi industrial. Nu în ultimul rând, vom
contura şi existenţa unei şcoli antropologice românesti, e drept, fragmentată de optiuni,
unele deschise chiar spre şcolile antropologice mai sus menţionate.
Antropologia anglosaxonă, engleză şi americană, îl are ca reprezentant primar pe
Burnett Edward Tylor (1832 -1917), în primul rând lucrarea de observare şi descriere
istorică şi etnografică: Abahuac or Mexico and the Mexicans, Ancient and Modern
(1865), dar mai ales prin: Primitive Culture. Researches into the Develpoment of
Mythology, Philosophy, Religion, Art and Custom (1871), din care am reţinut deja
definiţia culturii în perspectiva antropologică, şi: Antropology. An Introduction to the
Study of Man and Civilization (1881). În aceasta din urmă domeniul antropologiei este
fixat ca “studiu al omului” (Study of Man).
Dincolo de ocean îl găsim contemporan cu Tylor pe Henry Lewis Morgan (1818 –
1881), cu System of Consanquinity and Affinity of the Human Family (1871) în cadrul
căreia a fost fixată o temă privilegiată a antropologiei: “ relaţiile de înrudire ”
(paternalitatea). Sistemul de înrudire asigură permanenţă grupurilor sociale, iar înrudirea
(paternalitatea) “reprezenta pentru antropologie ceea ce logica reprezenta pentru filosofie
şi ceea ce studiul nudului reprezenta pentru artele plastice (R. Fox)” (Colleyen 1979).
Celebritatea lui Morgan va fi provocată însă de Ancient Society (1877), temeiul
evoluţionismului antropologic, din care prin studiul lui Engels despre” originea familiei “
s-a derivat evoluţionismul marxist şi antropologia marxistă. Părintele evoluţionismului
este însă Herbert Spencer. El şi-a formulat ipotezele în1854 şi “ au reapărut în1857 în
Originea speciilor a lui Ch. Darwin “ (Coandă, Curta, 1994, p. 174).
Un discipol al lui Tylor a fost George James Frazer (1854 – 1941). Numit
“antropolog de bibliotecă “, întrucât n-a făcut cercetări de teren, are meritul de a fi dat
preocupărilor de antropologie, prin capodopera sa, The Golden Bough. A Study in Magic
and Religion (1880 – 1935) o anvergură universală. Mai ales stilul limpede şi fastuos, în
care erudiţia e topită până la imperceptibil, a făcut din Creanga de aur o lucrare care a
impus antropologia şi temele ei unei diversităţi de deschideri, de la domeniul
antropologiei până la filosofiile culturii şi istoriile religiilor. Bronislaw Malinowsky a fost
unul dintre antropologii moderni a cărui destin a fost hotărât de cartea lui Frazer, cum s-a
întâmplat pentru istoria religiilor cu Mircea Eliade. Descoperim în Creanga de aur, în
chip exemplar, referinţe la magia din cultura tradiţională a românilor, datorită faptului că
celebrul antropolog englez a avut în biblioteca sa câteva sinteze etnologice elaborate şi
publicate de etnografi saşi din Transilvania: J. K. Schiller, Schott Arthur, W. Schmidt,
W. Manhort, J. Hillner, A. Heinrich, H. Wislocki.
Peste ocean, antropologia modernă se iveşte datorită lui Franz Boas (1858 –
1942). Sintezele principale ale acestuia sunt: Handbook of American Indian Languages
(1888), Tsimshian Mythology (1916), Primitiv Art (1927), The Mind of Primitiv Man
(1938), Race, Language and Culture (1940), precum şi studii publicate în“ American
Antropologist “. Toate lucrările sale se bazează pe cercetări de teren, între 1883 – 1884 la
eschimoşii canadieni, în1886, 1888 şi 1896 cercetările sale de teren au avut loc la
comunităţile indigene de pe coasta de nord – vest a Americii de Nord. De asemenea, între
anii 1919 şi 1922 a cercetat comunităţile indienilor pueblos.
Franz Boas are o operă mult mai bogată decât textele nominalizate mai sus, pe
lângă calitatea de antropolog de teren, a mai îndeplinit-o şi pe cea de profesor de
antropologie fizică la Universitatea Columbia şi în paralel cu aceea de conservator la
Muzeul de Istorie naturală al Americii, tot ceea ce a făptuit el însemnând deschideri spre
multiple matrici antropologice, de la antropologia fizică, la antropologia lingvistică,
etnografie şi etnologie. Discipolii direcţiei lui Boas au fost Margaret Mead, cu cercetările
ei din Oceania şi Ruth Benedict, celebră prin Pattern of Culture, nu atât pentru că a fost
ucenic al lui Boas ci pentru că a impus conceptul de “pattern“, şi a interpretat cultura
15
comunităţilor cercetate de ea prin prisma conceptelor de filosofia culturii: apolinic şi
dionisiac, preluate tacit din Naşterea Tragediei a lui Friedrich Nietzsche. Această
proiecţie dinspre filosofia culturii spre comunităţile simple a generat în spaţiul american
cultivarea acelei antropologii “generale“, la care deja ne-am mai referit, numită:
antropologie culturală sau socioculturală.
În antropologia engleză îl găsim mai tânăr, dar contemporan cu Boas, pe Alfred
Reginald Radcliffe – Brown (1881 – 1950). Şi Radcliffe – Brown a excelat în cercetări
de teren, între 1906 – 1908, în insulele Andamann, în1910 şi 1916 în Australia, în 1918 în
Africa. Din toate acestea vor rezulta: The Andamann Islander (1922), The Organization
of Australian Tribes (1931), Structure and Functions in Primitive Society (1952), Method
in Social Antropology (1958).
Interesul lui Radcliffe – Brown s-a concentrat asupra organizării şi funcţionării
comunităţilor simple. El aduce în cercetările şi sintezele de antropologie o prevalenţă a
studiului de mici dimensiuni, în defavoarea lucrărilor erudite şi monumentale, în gen:
Creanga de aur. El înclină astfel cercetarea spre specificitatea esenţială a comunităţilor
simple, în care pot să se manifeste, în prim plan, în organizarea socială, sisteme de
înrudire, relaţii ludice, configuraţii simbolice (totem, tabu) toate dezvăluind funcţii şi
structuri specifice. Datorită acestei tratări esenţializate a realităţilor din comunităţile
cercetate, Radcliffe – Brown a reuşit să despartă antropologia socială de etnologia
istorică şi evoluţionistă, a separat antropologia clasică (evoluţionistă) de antropologia
modernă (funcţionalistă).
În ofensivă faţă de evoluţionismul clasic, alături de autorul lucrării: Structură şi
funcţie în societatea primitivă, s-a aflat chiar în chip mai pronunţat în clarificarea teoriei
funcţionaliste, Bronislaw Malinowski (1884 – 1942). Dacă Radcliffe – Brown a oferit
numai studii, de anvergură şi profunzime statornicind temele antropologiei sociale,
Malinowski prin Argonauts of the Western Pacific (1922), prefaţată de Frazer, şi
A Scientific Theory of Culture (1944) a oferit antropologiei moderne vocaţia marilor
sinteze. Cercetările sale de teren în Noua Guinee (1914) şi în Arhipeleagul Trobriand
(1915 – 1918) l-a condus pe de-o parte la cosfinţirea metodei ştiinţifice de cercetare
antropologică: observaţia participativă şi stabilirea corelaţiilor de profunzime între funcţii
16
primare (biologice) şi necesiţăti integratoare (culturale), consfinţind astfel
funcţionalismul ca paradigmă originar antropologică.
Evan Edward Evans – Pritcheard (1902 – 1973) a desăvârsit contururile
antropologiei sociale, mai înâtai prin cercetarea populaţiilor sud – sudaneze, şi apoi prin
lucrările The Nuer (1940), African Political Sistem (1940), în colaborare cu M. Fortes.
Social Antropology (1951) şi The Position of Woman in Primitive Societies and other
Essays in Social Antropology (1965) consacră prin Evans – Pritcheard profilul
antropologiei sociale ca ştiinţă, în spiritul clarificărilor făcute mai ales de Radcliffe –
Brown.
În momentul de faţă o figură celebră în antropologia socială anglo – saxonă,
engleză şi americană – inclusiv prin recunoastere europeană – este Cliford Geertz
(n. 1926). A realizat cercetări de teren în Jawa (1952 – 1953), în Bali (1957 – 1978), şi în
ultimele două decenii în Maroc. Lucrările lui The Religion of Jawa (1961), The
Interpretation of Culture şi Local Knowledge (1963), aduc o substanţială revizuire a
observaţiei participative (metoda etnografică) şi opţiunea pentru hermeneutică în
demersul antropologic.
Antropologia franceză, deşi a acceptat această identitate doar în a doua jumătate
a secolului al XX-lea, s-a constituit ca şcoală, în varianta etnologică, într-o creştere
organică de la precursorii moderni.
Precursorii antropologiei franceze sunt plasaţi într-un trecut mai îndepărtat, decât
pot să o facă anglosaxonii. Astfel e consemnat Buffon cu De l’homme (1774) şi “ Societé
des Observateurs de l’Homme”, constituită în timpul Consulatului (1799), la iniţiativa
naturalistului L. F. Jauffre.
În fapt antropologia (etnologia) franceză debutează la cumpăna secolului al XIX-
lea şi al XX-lea prin Emil Durkheim (1858 – 1917), sinteza lui Les forme elementaire de
la vie religieuse (1912) este o lucrare fondatoare pentru antropologia religioasă şi pentru
o posibilă hermeneutică a reprezentărilor simbolice (“reprezentări colective”) pe care le
găsim dezvăluite şi în sociologia sa. El a pus în circulaţie o teorie a înţelegerii religiilor
primare ca religii totemice, fapt discutabil şi nuanţabil, într-un context mai larg, precum
cel al ideilor antropologice.
17
Marcel Mauss (1872- 1950) este, însă, adevăratul fondator al antropologiei
franceze. El a descoperit viziunea antropologică asupra societăţii prin lecturi din Tylor şi
Frazer. El este în căutarea “faptului social total“ pe care îl dezvăluie, într-un mod cât se
poate de original în Essai sur le don (1924). Între 1926 – 1940 el a predat la Sorbona
etnografia descriptică, fiind mentorul primilor etnografi francezi de teren, pe care-i
orientează spre cercetarea etnografică şi prin: Manuel d’etnographi (1947). Un beneficiar
al modului de gândire al lui Marcel Mauss a fost şi antropologul român Ion I. Ionică.
“Faptul social total “ se va constitui într-o temă majoră a antropologiei franceze, Claude
Lévi – Strauss exprimându-se polemic faţă de consistenţa teoretică a acestuia.
Lucien Lévy – Bruhl (1857 – 1939) e cunoscut prin: Le fonction mentales dans le
societes inferieures (1910), L’éxperience mystiques et les symboles chez les primitifs
(1937), La mentalité primitive (1927). Antropologia (etnologia) lui Levy Bruhle se mişcă
într-o paradigmă a distincţiei între gândirea “ logică “ şi gândirea “ prelogică “ fapt
contestat şi deconstruit de către antropologia contemporană, opera antropologului fiind
însă activă prin prisma unei sociologii şi antropologii a mentalităţilor.
M. Griaule (1898 – 1956) a cercetat comunităţi din Sudanul francez din care a
rezultat lucrarea Masques dogons (1938) şi alte studii. Experienţa de teren şi-o comunică
în Méthode de l’ethnographie (1957), întreaga lui operă putându-se circumscrie într-o
antropologie a Africii.
În acelasi orizont al antropologiei Africii şi-a afirmat personalitatea Georges
Balandier (n. 1920). Circulaţia ideilor antropologice reţine din Balandier Antropologie
politique (1971) şi Antropo-logiques, lucrări determinate de axarea cercetărilor sale
sociologice şi etnografice din spaţiul african pe o problematică politică, aceea a relaţiilor
de putere, relaţii dominante chiar în organizarea unor comunităţi simple din teritoriile
africane.
Claude Lévi – Strauss este cu siguranţă cel mai celebru antropolog francez din
secolul al XX-lea. Între anii 1935 – 1938 a făcut cercetări de etnografie în Mato Grosso şi
în Amazonia. Îsi înscrie preocupările într-o antropologie a parentalităţii, prin Les
structure élémentaires de la perenté (1948), într-o racordare a cercetării etnografice la
structuralism Tristes tropique (1955) şi printr-o interpretare a totemismului în La pensée
sauvage (1962) în aceeasi paradigmă a structuralismului, o paradigmă foarte diferită de
18
prezenţa unui “ structuralism “ în paradigma funcţionalistă, numită prin prisma cărţii lui
Radcliffe – Brown Structură şi funcţie în societatea primitivă şi paradigma structuralim –
funcţionalism.
Există şi şcoala germană de antropologie, cu două ramuri Volkerkunde (“ştiinţa
popoarelor”) şi Volkskunde (“ştiinţa poporului”), cea dintâi practicând cercetarea
comunităţilor umane din afara teritoriului german, iar cea de-a doua axându-se pe cultura
“populară” autohtonă, “germană”.
Mai ales sociologia germană actuală, cea de după 1945, respinge existenţa, nu atât
a unei etnologii germane, cât mai ales faptul că etnologia germană, cea din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea şi cea din prima jumătate a secolului al XX-lea ar conţine
în propria-i viziune o anumită “distorsionare” a spiritului, demersul etnologilor germani
fiind asumat ca eşec.
Această judecată trebuie privită într-un context mai larg, istoric şi politic,
despărţirile de clasicii etnologiei, pe motive de distorsionare, fiind şi o modalitate de a
privi cât mai critic o istorie socială şi politică, încărcată de drame monumentale,
insuportabile şi de neuitat, precum “holocaustul”.
Pentru necesităţile discursului de faţă reţinem, mai întâi câteva lucrări : Antropo-
Geographi oder Grundzuge der Anwendung der Erdkunde auf die Geschichte (1882-
1891) de F. Ratzel şi Handbuch der Methoede der Kulturhistorischen Ethnologie, 1937,
de W. Schmidt, lucrări care au promovat şi cultivat teoria ariilor culturale şi ale
difuzionismului. Cel care a desăvârşit această dimensiune majoră a etnoantropologiei
germane a fost Leo Frobenius (1873-1938). Acesta a făcut cercetări în Africa, în Nubia şi
Eritrea, în Senegal, Liberia, Togo, Nigeria, Camerun , Zair, Africa Australă. Acestea se
vor concretiza în capodopera sa Kulturgeschichte Africas, 1933, în care teoria
antropologică a ariilor culturale apare ca desăvârşită.
În aceeaşi şcoală germană de antropologie îl putem integra şi pe Sigmund Freud
(1857-1939), cel puţin pentru lucrarea Totem şi tabu (1913) care a dat antropologiei
parentalităţii (relaţiilor de înrudire) tema psihanalitică a “complexului Oedip”.
Sigur că există şi o şcoală românească de antropologie, ce nu are însă continuitate
şi anvergură, ci mai de grabă, se manifestă printr-un sincronism discontinuu. Mai întâi s-a
manifestat în opera lui Bogdan Petriceicu Hasdeu o influenţă a antropogeografiei
19
germane, termen pe care îl şi pune în circulaţie în cercetările româneşti. Apoi, teoria
ariilor culturale a lui Frobenius va influenţa filosofia culturii a lui Lucian Blaga, ce a
oferit în spiritul acestei teorii constructul etnocultural “spaţiul mioritic”. În cadrul
sociologiei monografice, cercetările antropologice au suferit influenţe cel puţin din două
orizonturi. Ion I. Ionică şi-a elaborat lucrarea Dealul Mohului (1941) după metoda
monografiei etnografice a lui Marcel Mauss, iar raportul dintre mitologie şi folclor, dar şi
alte demersuri ale antropologiei lui Traian Herseni descind din contactul livresc al
acestuia cu antropologia lui Franz Boas. Raportul dintre mitologie şi folclor, o temă
colaterală în antropologia lui Boas, se va manifesta ca temă centrală în cercetările de
antropologie şi etnologie românească sub totalitarism, prin sintezele Mitologia română
(1970) de Romulus Vulcănescu şi Mitologie românească, vol. I, II, de Mihai Coman. În
acest sincronism discontinuu nu trebuie uitată influenţa lui Frazer asupra gândirii lui
Mircea Eliade. După 1990, putem observa sincronizări atât la şcoala antropologică anglo-
saxonă, cât şi la şcoala franceză, o direcţie fiind şi aceea de recuperare echilibrată şi bine
temperată a reperelor autohtone, care nu pot fi altele decât cele reprezentate de Haşdeu,
Blaga, Eliade, dar şi reprezentanţi ai şcolii sociologiei monografice, alături de Ion I.
Ionică şi Herseni fiind prezent şi Henri H. Stahl, promotorul unei antropologii de teren
orientată spre comunităţile ţărăneşti, ca şi aceea a celor de mai sus.
20
TIPOLOGII SOCIETALE
De la început, de la afirmarea antropologiei clasice, această stiinţă despre om, a
oferit periodizări ale istoriei omenirii, încadrarea acestei istorii în tipologii societale.
Astfel pentru Levis Morgan există trei perioade ale umanităţii : perioada sălbatică
(descoperirea focului), perioada barbară (domesticirea animalelor) şi perioada civilizată
(apariţia scrisului). De aici au derivat şi alte clasificări, dar numai în formulări
comparabile şi opozabile. Există societăţi aliterate (care nu cunosc scrisul) şi societăţi
literate (care cunosc scrisul). Apoi există societăţi aistorice (fără istorie) şi societăţi
istorice ( societăţi cu o istorie bazată pe documente scrise).
Pe aceasi linie, în momentul de faţă antropologia distinge între societăţi simple
(obiectul predilect al antropologiei) şi societăţi complexe (obiectul predilect al
sociologiei).
În mod cert această ultimă tipologie este cea mai operabilă pentru antropologie, şi
datorită faptului că cercetările antropologice, cele întemeiate pe observaţie participativă,
se desfăsoară în societăţi simple, ca şi cele studiate de Malinowski şi Claude Lévi –
Strauss. Dimensiunea simplă sau complexă a unei societăţi este dată de mai multe
elemente: ocupaţiile şi diviziunea pe gen a ocupaţiilor, structurile organizaţionale, aspecte
de stratificare socială, distribuirea şi funcţionarea puterii.
Din punctul de vedere al ocupaţiilor, în comunităţile simple, bărbaţii practică
vânătoarea, iar femeile sunt culegătoare. Asumarea acestor ocupaţii se face prin procesul
inculturaţiei (învăţarea în familie şi în interiorul comunităţii a abilităţilor necesare
practicării vânătorii şi culesului). Ocupaţii simple sunt : păstoritul nomad, agricultura
itinerantă, activităţi horticole, pescuitul, artizanatul. În general aceste societăţi simple au
o stratificare socială neclasială şi fără tendinţe clasiale. În general puterea este în mâinile
unui lider religios (şamanul), sau al unui şef religios şi al unui şef militar. Societăţile
complexe dezvoltă activităţi economice industriale, au ierarhie religoasă, ierarhie politică,
elite religioase, elite politice şi elite economice, partide politice, cunosc stratificarea
socială şi o organizare teritorială diversă. În societăţile simple se manifestă o unitate
dintre teritoriu şi limbă, ceea ce înseamnă că etnicitatea e un element definitoriu, în timp
ce în societăţile complexe funcţia acesteia este în declin, cu excepţia extremismelor
naţionaliste.
O polarizare a acestui raport între simplu şi complex îl regăsim în organizarea
teritorială a comunităţilor umane, în sate şi orase, în comunităţi rurale şi comunităţi
urbane, în momentul de faţă conturânde-se o antropologie urbană şi o antropologie rurală.
Există şi alte tipologii societale: societatea preindustrială, societatea industrială şi
societatea postindustrială sau societăţi tradiţionale, societăţi industriale şi societăţi
informationale, dar acestea sunt specifice discursului sociologic, nu celui antropologic.
22
George Balandier- Antropologia politica
I.Construirea antropologiei politice.
Antropologia politica se defineste ca proiect (încearca sa fondeze o stiinta a politicului) si ca specialitate a cercetarii antropologice (se ocupa cu analiza sistemelor politice proprii societatilor primitve/arhaice).
1. Semnificatia antropologiei politice- ca disciplina ce încearca sa dobândeasca statut stiintific, se impune ca mod de cunoastere sau recunoastere a formelor 18318w223s politice diferite. Montesquieu se afla printre primii fondatori ai antropologiei politice prin clasarea societatilor în functie de traditii. Antropologia a încercat sa determine succesiunile culturale pe baza criteriilor tehnico-economice a elementelor de civilizatie si a formelor strucuturilor politice. Studieaza societati "arhaice", în care statul nu este clar constituit sau prezinta configuratii deosebite.
Scopurile antropologiei politice: a) o determinare a politicului care nu îl leagp nici de singurele societati istorice, nici de existenta aparatului statal; b) elucidarea proceselor de formare si transformare a sistemelor politice cu ajutorul unei cercetari paralele cu cea a istoricului; c)un studiu comparativ care sa perceapa diferitele expresii ale realitatii politice nu în limitele unei istorii anume, ci în toata întinderea ei istorica si georgrafica.
2. Elaborarea antropologiei politice. a) Precursorii: Aristotel (prin cautarea cauzelor care produc degradarea guvernelor instaurate), Machiavelli (prin distinctia facuta în Principele între doua tipuri de guvernare- republica si principat- prefigureaza sociologia lui Weber- sultanism si patrimonialism), Montesquieu (Spiritul legilor este prima încercare de inventariere si clasificare a tipurilor de societati), Marx si Engels (schita de antropologie economica si politica, îsi elaboreaza teoriile pornind de la documentatie exotica- descrieri ale calatorilor, opere ale etnografilor); b) Primii antropologi: Henry Maine (Ancient Law, 1861), L.H. Morgan (Ancient Society, 1877); c) Antropologii politici: W.C MacLoad, R.H. Lowie- trateaza rolul factorilor interni si externi ai formarii statului, Sir James G. Frazer- studieaza raportul magie-religie-regalitate; majoritatea studiilor sunt facute pe societatile africane;
3. Metode si tendinte ale antropologiei politice: a) demersul genetic- pune problema originii si evolutiei, poate fi comparativ; b) demersul functionalist- identifica institutiile politice în societatile primitive dupa functiile asumate, permite definirea relatiilor politice; c) demersul tipologic- vizeaza determinarea tipurilor de sisteme politice, organizarea si clasificarea lor; d) demersul terminologic- elaborarea categoriilor fundamentale (sarcina foarte dificila, pentru elaborarea conceptelor de cele mai multe ori este nevoie de apel la lingvistica); e) demersul structuralist- politicul este vazut sub aspectul relatiilor formale, care explica raporturile de putere instaurate între indivizi/grupuri; f) demersul dinamist- sesizeaza dinamica structurilor si sistemul relatiilor ce le constituie(continuare a celui structuralist).
23
II. Domeniul politicului
Atât antropologia politica, cât si filosofia politica vor sa studieze esenta politicului, iar relatia dintre ele este ambigua. Antropologii moderni opun caracterul stiintific al cercetarii lor, caracterului normativ al filosofiei politice.
1.Maximalisti si minimalisti. Informatia etnografica dezvaluie o mare varietate de forme politice primitive, asadar este necesara clasificarea si tipologia lor. Dar înainte de acest demers, este nevoie de descoperirea si delimitarea domeniului politicului. Aici apar doua tabere: a) maximalistii- cei care sustin ca nu exista societate fara guverbare; viziunea lui Aristotel cu omul ca animal politic si anterioritatea statului fata de individ; b) minimalistii- se arata sceptici fata de aceasta abordare; W. C. MacLeod analizeaza popare pe care le considera lipsite de organizare politica, traind în anarhie. Cel mai adesea, aceasta abordare nu exprima decât absenta institutiilor politice comparabile cu cele care exista în statul modern. Este nevoie însa de stabilirea unui prag de la care sa existe politicul. Majoritatea autorilor considera ca acesta începe, acolo unde se sfârsesc relatiile de rudenie.
2. Confruntarea metodelor. Definiri diferite ale politicului: a) definirea prin modurile de organizare spatiala- criteriu teritorial: domeniul politic ca sistem de organizare ce opereaza în cadrul unui teritoriu delimitat; b) definirea prin functii- functia de conservare, de decizie, de organizare a treburilor publice; G. Almond defineste sistemul politic ca îndeplinind functii de integrare si adaptare, prin recurgerea/amenintarea cu recurgerea legitima la constrângere fizica; c) definire prin modalitatile actiunii politice- actiunea sociala este actiune politica atunci când încearca sa controleze/inlfluenteze deciziile privind treburile publice; M.G. Smith opune actiunea politica celei administrative( prima se refera la decizii, iar cea de-a doua la executie si organizare, prima este putere, cea de-a doua autoritate); guvernarea unei societati implica întotdeauna aceasta forma dubla de actiune; d) definirea prin caracteristicile formale- metoda comparativa care justifica cercetarea antropologica impune apelul la unitati si procese abstracte; cercetarile structuraliste (nivel înalt de formalizare si abstractizare) nu sunt aproape deloc consacrate asupra sistemului politic, sunt adecvate mai mult "sistemului ideilor"; e) evaluarea- acest inventar arata ca delimitarile ramân imprecise/contestabile cu efect asupra dificultatii definirii politicului;
3. Putere politica si necesitate. Puterea este capacitatea de a produce efecte asupra persoanelor/lucrurilor sau capacitatea de a actiona efectiv asupra persoanelor/lucrurilor recurgând la mijloace ce varieaza între persuasim si coercitie; Puterea este recunoscuta în orice societate, indiferent cât de rudimentara este, pentru ca nu exista nici o societate în care regulile sa fie respectate automat. Puterea apare ca urmare a depasirii sferei de rudenie, pentru a limita efectele competitiei aparute între indivizi, puterea este vazuta ca necesitate, ca disimetrie (existenta inegalitatilor o face posibila), ca sacralitate, ca ambiguitate (puterea tinde sa se dezvolte ca raport de dominatie, dar consimtamântul care o legitimeaza tinde sa-i reduca autoritatea).
24
4. Relatii si forme politice. Definirea relatiilor politice independent de formele de guvernare pe care le organizeaza: sunt relatiile prin care persoane/grupuri exercita putere sau autoritate pentru mentinerea ordinii sociale într-un cadru teritorial. Max Weber porneste de la relatia fundamentala, aceea de comanda-supunere, pentru investigatia politicului.
III. Rudenie si putere
Pentru majoritatea autorilor, categoria rudeniei o exclude pe cea a politicului, una evoca structurile de reciprocitate iar cealalta structurile de subordonare. Antropologia politica dezvaluie legaturile între cele doua sisteme si le analizeaza raporturile.
1. Rudenie si lignaje. Societatile lignajere sunt cele în care functiile si institutiile politice sunt mai putin diferentiate. Criterii pentru determinarea domeniului politic: 1) Lingajele se bazeaza pe oamenii care sunt legati uniliniar de un stramos unic; în functie de numarul de generatii si extinderea lor varieaza numarul de segmente care îl compun. Din acest motiv grupurile lignajere se numesc segmentare. Semnificatia politica a acestor grupuri este derivata din faptul ca folosesc simboluri comune, rolul politic fiind determinat de ordonarea generala a segmentelor lignajere. 2) principiul descendentei si principiul teritorial- MG Smith considera relatiile externe ale unui lignaj (fie ele de razboi sau schimburi matrimoniale) ca fiind relatii politice, iar pe cele interne ca relatii administrative bazate pe ierarhie. În societatile segmentare, legea care determina pozitiile politice este structura genealogica.
2. Dinamica lignajera. Se ocupa cu studiul conditiilor necesare expresiei vietii politice, a cailor si mijloacelor ei. A) conditii- societatile lignajere nu sunt egalitare, clanurile si lignajele nefiind echivalente; dinamica lignajera rezulta din inegalitatile ce tin de diferentele de rang. Societatile fac din dezechilibru si confruntare un factor producator de coeziune sociala si de ordine, folosind ca instrument politicul. B) manifestarile si mijloacele- în societatile segmentare, viata politica difuza se manifesta mai mult prin situatii politice decât prin institutii politice (luarea deciziilor determina aparitia oamenilor cu rang superior, antagonismele pun în evidenta mediatorii si detinatorii puterii). Raporturile de putere (superioritate numerica si potential militar) determina relatiile dintre clanuri si lignaje. Rangul unul lignaj depinde de 3 factori: capacitatea sa economica, calitatea sa de centru integrator al activitatilor economice desfasurate de vecini, pozitia sa în retelele de aliante.
3. Aspecte ale puterii segmentare. Tipologia sistemelor segmentare ramâne o problema delicata din doua categorii de motive: instabilitatea lor fundamentala (puterea ramâne difuza, institutii politice schimbatoare, aliante precare) si variantele pe care le prezinta uneori un acelasi ansamblu etnic. J. Middletan si D. Tait construiesc 3 modele de clasificare: 1) societati cu geneaologie unitara si lignaje integrate într-un singur sistem piramidal; 2) societati formate din mici grupuri de descendenta devenite interdependente; 3) societati constituite din lignaje asociate care nu se pot situa în acelasi cadru genealogic.
25
IV. Stratificare sociala si putere
Nu exista societate fara putere politica (înteleasa ca forta de ordine prin excelenta) si nici putere fara ierarhii si fara raporturi inegale instaurate între indivizi si grupuri sociale.
1.Ordine si subordonare. Exista dezbateri nesolutionare în antropologia politica pe baza ierarhiei- unele teorii sustin ca manifestarea raporturilor de ierarhie si dominatie se gasesc în natura, iar altele sustin ca stratificarea sociala este înradacinata în cultura. Exista o multitudine de stratificari si ierarhii, care face dificila reducerea la un numar limitat de tipuri. Este legitim însa, sa se restrânga aplicarea conceptului de stratificare la societatile care satsfac cel putin doua conditii: 1) inegalitatile dominante se formuleaza pe alte criterii decât cele de vârsta, sex, rudenie, descendenta; 2) rupturile între grupuri ierarhizate se produc la scara societatii globale sau a unitatii politice nationale.
2. Forme ale stratificarii sociale si putere politica. Notiunea de statut este definita ca pozitia personala a unui individ fata de ceilalti, în cadrul unui grup; ea permite aprecierea distantei sociale existente între persoane pentru ca determina ierarhiile. Notiunea de rol este definita ca statutul în termeni de actiune, aspectul dinamic al acestuia. Oficiu (sau functie cu titlu) este un termen generic, rol si status fiind pentru el cazuri particulare. Oficiu desemneaza distinctia între functia detinuta si persoana care o detine pentru o vreme; conoteaza notiunile de rang/ordin/stare;
3. Feudalism si raporturi de dependenta. Feudalismul e un regim politic, o maniera de a defini rolurile de guvernanti si guvernati. Elementul specific este legatura interpersonala- relatii de protectie pe de o parte si fidelitate si aservire pe de alta parte.
VI. Aspecte ale statului traditional.
Interpretarile statului care îl identificau cu orice organizare politica autonoma sunt în regres, în vreme ce analiza fenomenului politic nu se mai confunda cu teoria statului.
1.Punerea în discutie a conceptului de stat. Statul este identificat cu mijloacele ce permit crearea si mentinerea ordinii în limitele unui spatiu determinat. Criteriile de identificare a formei statale: caracterul sau totalizant, autonomia si puterea sa de dominatie. Juristii i-au restrâns întrebuintarea, definindu-l ca fenomen juridic- ca sistemul normelor juridice în vigoare. Interpretarea lor este eronata, întrucât nu cuprinde si nivelul politic. Între aceste doua interpretari (una laxista si una restrictiva) se gasesc interpretarile comune ce caracterizeaza statul prin 1) teritoriu; 2) consimtamântul populatiei ce traieste între respectivele granite; 3) existenta de structuri organice mai mult sau mai putin complexe care constituie baza unitatii politice. Problema cu aceste interpretari este ca nu sunt specifice, abordând o acceptiune prea toleranta. De aceea, J. Freund introduce conceptul de rationalitate statala- ce îi permite sa opuna creatiile politice instinctive (triburile, cetatile) si strucuturile politice improvizate provenite din cuceriri, statului, care este opera ratiunii. Pentru Proudhon, statul deriva din viata sociala, îi ramâne acesteia exterior si realizeaza acapararea fortei colective. Viata sociala si statul centralizat se gasesc în mod necesar în raport de contradictie radicala. Viata sociala implica schimburi care implica
26
reciprocitate, în timp ce statul implica autoritate si constrângere ce implica nereciprocitate.
2. Incertitudini ale antropologiei politice. examinarea criteriilor cel mai des utilizate în definirea statului: a) legatura teritoriala- fondarea statului implica o capacitate de a concepe o unitate ce largeste limitele rudeniei si a învecinarii spatiale; rudenia e înlocuita cu proprietatea ca baza a organizarii sociale. Lucrarile antropologice pun în evidenta 3 caracteristici ale acestui proces: numarul de oameni ca determinant as stergeii rudeniei, organizarea spatiului în scopuri politice, aparitia ideii de proprietate care intra în concurenta cu relatiile personale;
b) Segmentar si centralizat- sub vechea forma statul îsi putea asigura puterea mult mai bine la centru, fata de periferii. Instrumentele de care dispune puterea centralizata pentru a se mentine depind mult de dezvoltarea tehnica si a mijloacelor de informare (multe imperii africane au disparut din cauza spatiului mult prea vast). Opozitia segmentar- centralizat nu exista legat doar de teritoriu, se refera chiar la organizarea statala, a carei tendinta unitara o combate. A. Southal distinge între stat unitar (complet dezvoltat) si stat segmentar, statul unitar realizându-se foarte rar. sase caracteristici ale statului segmentar: 1) suveranitate teritoriala limitata- se estompreaza pe masura ce se aplica regiunilor mai departate de centru; 2) guvernarea centralizata coexista cu puteri locale asupra carora nu exercita decât un control relativ; 3) centrul dispune de o administratie specializata; 4) autoritatea centrala nu are monopolul absolut al utilizarii legitime a fortei; 5) relatii de tip piramidal; 6) autoritatile subordonate au cu atât mai multe posibilitati de schimbare cu cât ocupa o pozitie mai periferica.
c) rationalitatea statului traditional- statul rezulta din lenta rationalizare a structurilor politice existente, pe care o evidentieaza o vointa unitara, o administratie competenta, o tendinta de organizare a ansamblului vietii colective. Rationalitatea astfel definita exista în cazuri rare de stat traditional; ea devine mai accentuata în cazul "despotismului oriental" - acolo unde exista proprietate birocratica, capitalim birocratic, aristocratie rurala birocratica- acolo unde statul devine mai puternic decât societatea.
d) Caracteristicile statului traditional- statul traditional privit ca o mare familie, personalizarea raporturilor sociale si politice; instabilitatea- fragilitatea bazei teritoriale, rivalitatea politica pentru putere si a rebeliunilor lipsite de eficienta revolutionara. Statul traditional nu se poate defini printr-un model sociologic ce l-ar opune radical statului modern; în masura în care e stat el se conformeaza caracteristicilor comune. Nu trebuie ignorat de catre antropologie anumite aspecte: statul traditional permite unei minoritati sa exercite o dominatie durabila, luptele pentru putere (care reprezinta forma de politica pe care o cunoaste statul traditional) contribuie mai mult la întarirea dominatiei decât la slabiciunea ei (aspecte puternic accentuate în despotismul oriental). Trasaturi distinctive ale statului traditional: locul important acordat empirismului, se formeaza de la unitati politice preexistente, pastreaza un caracter difuz care îl diferentieaza de statul modern centralizat, ramâne amenintat de segmentarea teritoriala, corespunde tipului de "patrimonialism" definit de Weber (suveranul detine puterea pe baza unor atribute personale, actioneaza printr-un mandat primit din cer/ zei în numele traditiei.
27
3. Ipoteze asupra originii statului. R. Linton- 2 mijloace de construire a statului: asocierea voluntara si dominatia impusa printr-o putere superioara; S. Nadel sustine de asemenea ca factorul de cucerire este necesar pentru formarea statului. Lowie vede doua conditii care trebuie a fi împlinite pentru constituirea statului: existenta unor raporturi sociale exterioare rudeniei si existenta unor grupuri/asociatii care sa permita în cadrul lor sa se desfasoare raporturi de inegalitate.
VII. Traditie si modernitate
1.Factori si aspecte ale schimbarii politice. Transformarea sistemelor politice traditionale se raporteaza în general la colonizare/dependenta, colonizarea aparând drept un factor modernizator. Coloniile africane prezinta 5 caracteristici ce pot fi aplicate si altor societati în curs de modernizare: denaturarea unitatilor politice traditionale, degradarea prin depolitizare, distrugerea sistemelor traditionale de limitare a puterii, incompatibilitatea celor sisteme de putere si autoritate, desacralizarea partiala a puterii. Dinamica tranfsormarii sociale si dinamica modernizarii politice a fost analizata de catre D. Apter foarte elocvent. El sustine ca rezultatul modernizarii este aparitia de noi roluri sociale, celor traditionale li se adauga cele adaptative (transformare partiala a primelor) si cele novatoare, toate fiind în incompatibilitate. Exista trei forme de stratificare sociala în societatile în curs de modernizare: sistemul castelor, al claselor si al ierarhiilor. Cele 3 tipuri de roluri se gasesc în fiecare din cele 3 forme de stratificare, rezultând conflice, a caror linie de rezolvare trebuie gasita pe plan politic.
2. Dinamica traditionalismului si modernitatii. Notiunea de traditionalism este definita imprecis de catre antropologi, fiind definita mai ales prin respectarea normelor imemoriale, pe care mitul sau ideologia dominanta le afirma si le justifica. Traditionalismul fundamental asigura protectia valorilor, organizarii sociale si culturale din trecut. Traditionalismul formal coexista cu cel precedent- din mostenirea trecutului sunt pastrate doar anumite mijloace, functiile si scopurile schimbându-se. Traditionalismul de rezistenta a servit, în perioada de dominatie coloniala, drept ecran protector, prezentând disimularea reactiilor de refuz; Pseudo-traditionalismul dupa perioada coloniala- traditia manipulata devine mijlocul prin care se da sens noilor realitati sau prin care se exprima o revendicare. Trebuie luat în considerare, de asemenea, ca structurile politice rezultate în urma formarii statelor nu pot fi interpretate în perioada de tranzitie, decât recurgând la vechiul limbaj. Sugestii pentru studiul modernizarii:
a) comunitatea sateasca este unitatea de cercetarea cea mai pertinenta, pentru ca ea constituie câmpul de confruntare între traditie si modernitate; b) partidul politic, instrument modernizator, având în vedere ca în societatile traditionale în curs de modernizare, partidul îndeplineste functii multiple: orienteaza economia nationala, organizeaza suprematia politicului, participa la schimbare; este mijloc de modernizare pentru ca are avantajul, spre deosebire de autoritatile administrative, de a avea un contact direct cu comunitatea; c) ideologia, ca expresie a modernitatii- ideologia are o functie stimulata în perioadele modernizatoare (în cazul societatilor traditionale, ideologia apare odata cu epoca moderna, pe ruinele mitului ce garanta vechea ordine); ideologiile se prezinta în doua versiuni: una minutioasa destinata elitelor politice si intelectuale pentru
28
difuzarea în exterior si una simplificata pentru taranime si clasele mai putin educate; ideologiile modernizatoare se caracterizeaza prin instabilitate- nu sunt semnificative decât o perioada de timp scurta.
Încheiere. Perspective ale antropologiei politice.
Antropologia politica se prezinta ca un proiect în curs de realizare decât ca un domeniu constituit. Ea a dus la decentrare pentru ca a universalizat reflectia (pâna si la grupurile cu putere minimala). Detine eficienta critica fata de antropologie- disciplina mama. Ea necesita luarea în considerare a dinamicii interne a societatilor traditionale, pentru ca opereaza pe o realitate esential dinamica.
29