Antonie de Suroj Scoala rugaciuniiSa nu uiti niciodata ca a fi viu sau a fi mort nu inseamna mare lucru. Ceea ce conteaza este lucrul pentru care traiesti si lucrul pentru care esti gata sa mori.Ceea ce inteleg prin credinta nu o indoiala in sensul de a fi in confuzie si perplexitate, ci a te indoi pentru a descoperi realitatea vietii, acel fel de indoiala care te determina sa doresti sa cercetezi si sa descoperi mai mult, o indoiala care iti cere sa explorezi.Trebuie sa invatam sa fim liberi in noi insine. Sunt momente in care trebuie sa te retragi in mod fizic pentru a invata ce inseamna pentru ceva sau cineva sa existe in felul lui propriu si nu doar ca o oglinda a emotiilor tale.Se intampla atat de des ca, atunci cand spunem eu te iubesc, sa o spunem cu un mare eu si cu un tu mititel. Folosim iubirea ca pe o Conjunctie, in loc sa ne raportam la ea ca la un verb care implica actiunea. Nu este de ajuns sa stam cu privirea atintita spre orizont, sperand ca astfel il vom vedea pe Domnul; mai curand ar trebui sa ne uitam cu atentie la aproapele nostru, care este cineva a carui existenta a fost voita de Dumnezeu, cineva pentru care Dumnezeu a murit. Orice persoana pe care o intalnim are dreptul de a exista pentru ca are o valoare in sine, iar noi nu suntem obisnuiti cu lucrul acesta. Acceptarea deosebirii dintre mine si celalalt este un pericol pentru noi, ceva ce ne ameninta. A recunoaste dreptul celuilalt de a fi el insusi poate insemna recunoasterea dreptului sau de a ma ucide. Dar daca stabilim o limita celuilalt de a exista, lucrul acesta devine nedrept. Iubirea este dificila. Hristos a fost rastignit pentru ca ne invata un fel de iubire care ii ingrozeste pe oameni, o iubire care cere abandonare totala este aducatoare de moarte.Daca ne intoarcem la Dumnezeu si-L intalnim fata catre fata, trebuie sa fim pregatiti sa platim pretul. Daca nu suntem gata sa platim acest pret, trebuie sa mergem prin viata ca niste cersetori, sperand ca altcineva va plati in locul nostru. Dar daca ne intoarcem la Dumnezeu vom descoperi ca viata este adanca, vasta si extrem de vrednica de trait.

Scopul meu este de a trai intr-o situatie in care sa fiu in acelasi timp profund implicat si deplin liber. Lucrul esential este ca nu ma intreb niciodata care va fi rezultatul actiunii mele asta este grija lui Dumnezeu. Singura intrebare pe care mi-o pun in viata este: ce trebuie sa fac in acest moment? Ce ar trebui sa spun? Tot ceea ce poti face este sa te straduiesti din toata fiinta ta sa fii in fiecare clipa atat de cinstit pe cat iti sta in putinta iar in rest lasa-L pe Dumnezeu sa se foloseasca de tine, chiar impotriva ta.De fiecare data cand vorbesc, o fac cu toata convingerea si credinta care sunt in mine. Imi pun viata in ceea ce spun. Nu cuvintele in sine sunt importante, ci faptul de a ajunge pana la nivelul convingerilor oamenilor. Acesta este temeiul comunicarii, acesta este locul in care ne intalnim cu adevarat unii cu altii. Daca unii vor sa ma ia peste picior, nu ma deranjeaza; dar daca ceea ce spun produce o scanteie in ei si ajungem sa vorbim, aceasta inseamna ca vorbim cu adevarat despre ceva care ne preocupa cu adevarat.

Dumnezeu te ajuta atunci cand nimeni altcineva nu te ajuta. Dumnezeu se afla in punctul de maxima tensiune, in locul critic, in mijlocul furtunii. Intr-un fel, deznadejdea se afla in mijlocul tuturor lucrurilor numai sa stim cum sa trecem prin ea. Trebuie sa fim pregatiti pentru o vreme in care Dumnezeu nu va fi langa noi si trebuie sa stim sa ne ferim sa punem in locul Lui un fals Dumnezeu. Ziua in care Dumnezeu este absent, cand tace acesta este inceputul rugaciunii. Nu atunci cand avem multe de spus, ci atunci cand ii spunem: Nu pot trai fara Tine, de ce esti atat de crud, atat de tacut? Faptul de a sti ca ori il gasim, ori murim asta ne face sa ne cautam scaparea la locul in care ne aflam in Prezenta. Daca ascultam de ceea ce inimile noastre stiu despre iubire si dor si daca nu ne temem de deznadejde, vom afla ca biruinta este intotdeauna de cealalta parte a deznadejdii.Si mai este timpul acela in care avem un dor al inimii dupa Dumnezeu insusi, nu dupa darurile Lui, ci numai dupa El. Este multa tristete in ochii care incep sa vada si care cerceteaza infinitul, adeseori in mijlocul implinirii si al fericirii. Este vorba de un dor de casa, dupa un camin care nu poate fi localizat geografic, acel camin in care se gasesc iubirea, plinatatea si viata.

Este drept ca sunt nebun, dar este o nebunie stranie, fiindca si altii vor sa se molipseasca de ea ->Fiindc crestini, ne aflam intotdeauna in tensiune in neliniste, dar in acelasi timp in fericire. Acesta este un lucru nebunesc, ridicol. Numai ca este adevarat la fel de adevarat ca atunci cand acceptam intunericul noptii deopotriva cu stralucirea zilei. Trebuie sa implinim un act de capitulare daca sunt in Hristos, atunci exista momente in care trebuie sa impartasesc strigatul Domnului pe Cruce si intristarea Lui din Ghetsimani. Exista un mod de a fi infrant, chiar in credinta noastra atunci cand impartasesti tulburarea Domnului. Nu cred ca ar trebui sa spunem: Aceasta nu ti se va intampla tie niciodata. Daca suntem crestini ar trebui sa trecem prin aceasta viata acceptand viata si lumea fara a incerca sa cream o lume falsificata.Dar, pe de alta parte, crestinul este asemenea celui care traieste in trei dimensiuni intr-o lume in care majoritatea oamenilor traiesc doar in doua. Oamenii care traiesc in libertate si in interiorul unei dimensiuni a vseniciei vor simti intotdeauna ca ceva este gresit, vor descoperi ca ei sunt cei care vor ramane intotdeauna pe dinafara. Cu aceasta problema s-au confruntat primii crestini atunci cand au afirmat ca singurul lor rege era Dumnezeu. Ceilalti s-au strans roata in jurul lor si le-au spus: Daca spuneti asta inseamna ca nu va mai supuneti regelui nostru, asa ca deseori ii persecutau. Numai ca singurul mod adevarat de a ramane devotat lumii bidimensionale este de a fi devotat lumii tridimensionale, pentru ca in realitate lumea are trei dimensiuni. Daca traiesti cu adevarat in trei dimensiuni fara a vietui simplu in doua, imaginandu-ti-o doar pe-a treia, atunci viata va fi deplina si semnificativa. Primii crestini puteau trai asa, iar crestinii de astazi pot si ei.