SCOALA POSTLICEALA ,,VASILE ALECSANDRI’’ -B O T O S A N I -

DOMENIUL : SANATATE SI ASISTENTA PEDAGOGICA

SPECIALIZAREA : ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE

FORMA DE INVATAMANT: ZI

PROIECT DE CERTIFICARE

ANTIBIOTICE ANTAMINOGLICOZIDICE

COORDONATOR

……………….. ABSOLVENT

……………………

1

- BOTOSANI-2009

MOTTO:

“PENTRU A TE NUMI OM CU ADEVĂRAT TREBUIE SĂ AI UN SINGUR LUCRU,

RESPECTUL FAŢĂ DE VIAŢĂ”

ROBERT HABERMANN

2

MOTIVAŢIE

“Lupta împotriva bolilor infecţioase se apropie de sfâtşit “ a fost un slogan care

costă în prezent milioane de vieţi omeneşti, aşa cum reiese din raportul OMS (1996) prezentat

de Dr. Hiroshi Nakajima (subiect reluat cu ocazia Zilei mondiale a sănătăţii în anul 1997),

având ca slogan, “Bolile infecţioase: alertă mondială, ripostă mondială “

Nicidecum "dispărute "- cum atât de nerealist şi de prematur s-au exprimat unii

necunoscători, bolile infecţioase sunt încă, numai parţial stăpânite, astfel, în timp ce s-a reuşit

ca unele să fie controlate, multe altele continuă să fie răspândite şi să fie terapeutic

nerezolvate, odată cu noi probleme, cum sunt infecţiile cu germeni rezistenţi la antibiotice şi

cele cu germeni cu patogenitate condiţionată, care se ridică la orizont.

Chiar vechile molime, în prezent înţarcuite, în câteva regiuni pe glob, ameninţă din

când în când să erupă de acolo, la orice scădere a vigilenţei sau aşteptând "o viitoare eroare a

omului ".

Bolile infecţioase persistă, evoluiază şi prin potenţialul lor de diseminare în lume,

ameninţă (hepatitele virale, bolile transmise sexual – îndeosebi infecţia cu HIV/SIDA,

malaria, tuberculoza, denga hemoragică) şi se răspândesc atât în ţări sărace, cât şi în cele

bogate.

3

S-a extins rezistenţa germenilor la antibiotice şi chimioterapice: “dinamica apariţiei

rezistenţei depăşeşte pe aceea a descoperirii“.

CUPRINS:

1. BOLI INFECŢIOASE …………………………………………. 5

2. PRINCIPALELE BOLI INFECŢIOASE …………………….. 6

3. INFECŢIE ŞI REZISTENŢĂ …………………………………. 7

4. FLORA MICROBIANĂ NORMALĂ A ORGANISMULUI … 9

5. AGENŢII INFECŢIOŞI ……………………………………….. 10

6. INFECŢIA ŞI FACTORII CARE O INFLUENŢEAZĂ ……… 12

7. CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR ………………………. 19

8. AMINOGLICOZIDE …………………………………………….. 20

9. MEDICAMENTE AMINOGLICOZIDICE ……………………. 22

4

10. AMINOGLICOZIDELE - ACTUALIZARE SI REEVALUARE IN

PRACTICA MEDICALA MODERNA ………………………….. 53

11. LOCUL AMINOGLICOZIDELOR ÎN TERAPIA INFECŢIILOR

BACTERIENE ALE COPILULUI ……………………………….. 56

12. CONCLUZII ………………………………………………………… 59

13. BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………. 61

BOLILE INFECŢIOASE ÎN PREZENT ŞI ÎN PERSPECTIVĂ

Tyndal aprecia, în 1876, că-n domeniul bolilor epidemice - aceste cercetări "au eliberat

medicina de empirism şi au pus-o pe baze ştiinţifice reale " şi au construit baza introducerii

în spitale de către Lister, în 1864, a antisepsiei şi asepsiei.

Suita de cercetări bacteriologice, începute în 1873 de Koch, a deschis era izolării

agenţilor patogeni a bolilor infecţioase: bacilul cărbunos ( Koch în 1876 ), cl. septicum

( Pasteűr, 1877 ), gonococul ( Neisser 1879 ), bacilul tific ( Eberrth 1880 ), stafilococul

( Ogston 1882 ) colibacilul ( Escherich 1882 ), bacilul tuberculos ( Koch 1882 ), vibrionul

holeric ( Koch 1883 ) etc.

Procesul imens, realizat de atunci în identificarea agenţilor etiologici ai bolilor

infecţioase şi parazitare, nu s-a încheiat încă până în prezent, s-au identificat noi agenţi

etiologici câteva exemple: virusul febrei de lassa ( febra hemoragică cu caracter grav, în

Africa de vest ), completând familia arenoviridae; virusul febrei de ebola şi virusul bolii

marbung ( tuburnavirusuri ).

Agenţi patogeni ai unor febre hemoragice africane; grupul rotavirusuri, agenţi ai gastro-enteri-

telor virale.

5

În grupul enterovirusuri, s-a identificat în 1972 un nou serotip, enterovirusul tip 71,

care, în 1975 a declanşat în unele ţări epidemii "poliolike" ( cu cazuri paralitice grave şi

forme

meningiene ).

Cercetările au vizualizat şi au completat datele privind virusul hepatitei de tip A, B, C,

de asemeni, s-au completat cu noi achiziţii marile grupe ale virusurilor respiratorii şi ale

arbovirusurilor.

În domeniul bolilor bacteriene, s-a identificat un nou microorganism gramnegativ

“legionella” pneumophila, agent al unei pneumonii severe ( pneumonia veteranilor ), de

asemenea s-au identificat noi serotipuri din genul Salmonella.

PRINCIPALELE BOLI INFECŢIOASE

Principalele boli infecţioase care ridică probleme pe plan mondial sunt grupate în două

categorii:

- boli carantinabile:

- variolă

- febra galbenă

- holeră

- pestă

- boli în supravegherea specială O.M.S.

- tifosul exantematic

- febra recurentă

- malaria

- poliomielită

- gripă

Clasificarea bolilor infecţioase care ridică probleme mai continuă şi cu altele:

6

- viroze respiratorii

- rujeola

- arbovirozele ( encefalite, febre hemoragice, boli febrile )

- hepatita virală cu toate tipurile a,b,c

- rabia

- rickettsiozele

- salmonelozele

- tuberculoza

- boli venerice

INFECŢIE ŞI REZISTENŢĂ

De la începutul existenţei lui, organismul intră în contact cu variaţi factori din

mediul înconjurator ( fizici, chimici şi biologici ), care acţionează asupra lui în diferite

moduri, adesea cu rezultate nocive aceste influenţe se pot exercita încă din timpul existenţei

intrauterine a fiinţei umane prin iradieri, prin substanţe chimice ( medicamente ), sau prin

agenţi biologici ( virusuri şi bacterii ), care pot determina tulburări de organogeneză şi de

dezvoltare a embrionului şi a fătului ( malformaţii congenitale ) sau chiar moartea şi

eliminarea acestuia.

Deosebit de importante sunt raporturile, care se stabilesc după naştere între fiinţa

umană

şi microorganismele din mediul înconjurator, astfel, cu cea mai mare parte din aceste

microorganisme ( bacili tetanici, fungi ca histoplasma, care se gasesc în sol ), omul poate veni

numai incidental în contact cu anumite microorganisme, însă, fiinţa umană ajunge în contact

strâns, stabilind cu acestea relaţii de convieţuire în mod normal, imediat după naştere se

produce o invazie treptată a tegumentului şi a majorităţii mucoaselor cu variate

microorganisme, care alcătuiesc microflora normală a organismului respectiv.

7

Există astfel o microfloră normală a cavităţii bucale, a tubului digestiv, a căilor

respiratorii a cărei conservare în limitele unei comunităţii constante ( biocenoza ), prezintă

importanţă pentru sănătate.

Cu o parte din microorganismele care-l populează, organismul uman stabileşte relaţii de

simbioză în care convieţuirea devine folositoare pentru ambii parteneri cu cea mai mare parte

din microorganismele parazitare, care alcătuiesc microflora normală. Relaţiile sunt de

comensualism ( germeni comensuali ), prin care aceştia depind în mod nutriţional de gazdă,

fără a-i crea prejudicii. Această convieţuire, exprimă însă un echilibru destul de instabil de

forţe şi de

interese, care poate fi uşor de tulburat factorii variaţi. Unii ţinând de mediul extern, alţii de

organismul gazdă. Pot modifica aceste relaţii în aşa fel încât unele din aceste microorganisme

aparţinând florei normale pot deveni patogene pentru organismul gazdă ( microorganisme

condiţionat patogene sau "oportuniste" ). Este suficient să intervină o scădere a rezistenţei sau

să apară pe tegument o soluţie de continuitate, prin care să se deschidă o poartă de intrare spre

ţesuturi sensibile, pentru că unele dintre aceste microorganisme să provoace acţiuni nocive

locale sau generale.

Când este vorba de microorganisme, care nu se pot dezvolta decât în organismul omului sau al

unor animale şi în dauna acestora, relaţia este de parazitism.

Microorganismele care pătrund în ţesuturile organismului-gazdă, unde se multiplică şi

determină tulburari morfologice sau/şi funcţionale, sunt considerate microorganisme

patogene. Numai un număr mic dintre organismele, care alcătuiesc microflora normală, sunt

constante şi iremediabil patogene.

Simpla prezenţă de microorganisme patogene pe suprafeţele epiteliale ale organismului-gazdă

fără ca ele să se multiplice, înseamnă numai situaţia de contaminare şi nu de infecţie.

Pentru a se realiza starea de infecţie, este nevoie de pătrunderea şi de multiplicarea

microorganismelor patogene în ţesuturile organismului-gazdă. Infecţia poate fi urmată, însă nu

în mod obligatoriu, de starea de boală.

Numai când rezistenţa organismului faţă de infecţie este depaşită şi survin tulburări

funcţionale şi/sau leziuni anatomice apare starea de boală .

Calitatea unui organism de a fi patogen depinde deci de mai mulţi factori. Agentul infecţios,

deşi constituie cauza primară şi indispensabilă în declanşarea infecţiei, nu este capabil el

8

singur să determine starea de boală pentru a se realiza o boală infecţioasă, este nevoie de o

anumită predispoziţie şi calitaţi din partea organismului-gazdă, la care se pot adauga şi factori

din partea mediului extern.

FLORA MICROBIANĂ NORMALĂ A ORGANISMULUI

Flora normală a tegumentului

- este supusă unor variaţii în funcţie de contactul cu mediul înconjurător şi de

apropierea de orificiile cavităţilor mucoasei. Temporar tegumentul poate fi contaminat cu

germeni coliformi, stafilococi patogeni rezistenţi la antibiotice.

Flora normală a mucoasei nazale

- constă în: stafilococi aurii şi albi, streptococi, corinebacterii, pneumococi şi variate

bacterii gramnegative.

Flora cavitaţii bucale şi a faringelui

- este bogată în variaţi coci şi bacili grampozitivi şi gramnegativi, aerobi şi anaerobi,

fungi şi uneori micoplasme.

Flora normală a tractului digestiv

- variază după segmente la nivelul esofagului se întâlnesc temporar germeni înghiţiţi

odată cu saliva sau cu alimentele, în timp ce în stomac, din cauza acidităţii pronunţate

microbiană este practic absentă în condiţii de ph-crescut se pot instala în stomac bacili şi apoi

9

coci grampozitivi. Intestinul subţire, având, un mediu alcalin, permite existenţa unor variaţi

coci şi bacili grampozitivi şi gramnegativi.

Flora colonului constă la sugar şi copilul mic, din bacterii grampozitive, aerobe şi anaerobe,

care pot trăi într-un mediu cu ph-acid. La copilul mare şi la adult, colonul se populează treptat

cu o populaţie microbiană "coliformă", constând din diferiţi bacili gramnegativi, anaerobi.

Flora normală a vaginului

- este dominantă de lactobacili la care se adaugă o floră mixtă, compusă în proporţii

variabile, din coci, clostridii, listerii şi alte microorganisme. Predominanta lactobacililor

menţine un ph acid vaginal.

AGENŢII INFECŢIOŞI

Agenţii cauzali ai bolilor infecţioase ( microorganisme patogene ) sunt foarte

numeroşi, fiind astăzi în cea mai mare parte bine studiaţi şi cunoscuţi. În cele ce urmează

microorganismele patogene pentru om în ordinea crescândă a complexităţii organizării lor

sunt grupate astfel:

- virusuri

- chlamidii

- micoplasme

- rickettsii

- bacterii

- fungi

- protozoare

Virusuri

Virusuri grupa importantă de agenţi infecţioşi pentru om şi animale, plante şi chiar

pentru bacterii sunt cele mai mici structuri biologice, care conţin codificate într-un volum

extrem de mic toate informaţiile necesare pentru reproducere.

10

Chlamidii

Chlamidii- genul chlamydia ( familia chlamydiacee, ordinulii chlamydiales ) cuprinde

o serie de microorganisme odinioară, denumite virusuri mari. Din cauza parazitismului lor

strict intracelular.

Micoplasme

Micplasmele constituie un grup particular de microorganisme, care prin raspândirea

lor, mare în natură, par să deţină un rol patogen important pentru om.

Rickettsii

Rickettsii ocupă prin caracterele lor, o poziţie intermediară între virusuri şi bacterii.

Ele sunt microorganisme pleomorfe ( bacilară, sferoidale sau în formă de halteră ) cu structura

apropiată de a bacteriilor ( perete bacterian, enzime cu rol în metabolismul lor ).

Bacterii

Bacteriile sunt organisme unicelulare alcătuind regnul procaryote. În clasificarea lor,

aşa cum apare, ele sunt orânduite în mai multe părţi, ordine, familii, genuri şi specii.

Fungi patogeni

În natură există câteva mii de fungi ( ciuperci micete ), însă numai aproximativ

50 de specii dintre acestea sunt patogene sau condiţionat patogene, pentru om, cuprinse în

grupul denumit "fungi imperfecţi " ( produc numai spori asexuati ).

Dintre aceştia se numară: genul candida, histoplasma capsulatum, cryptococus neoformans,

coccidioides immitis, actinomyces israeli, genul nocardia, genul aspergilus.

Protozoarele

Sunt organisme unicelulare cu o structură celulară complexă. Un mare număr de

protozoare sunt responsabile de boli umane.

Metazoare

O serie de organisme pluricelulare ( în general viermi ), ca trichinella spiralis

11

( agent al trichinelozei ), schistosoma ( agent al schistosomiazei ), ancylostoma duodenalis şi

necator americanus ( agenţi ai anchilostomiazei ), paragonimus westermani ( agent al

paragonimiazei ), strongyloides ( agent al strongiloidozei ) sunt responsabile de boli extrem de

răspândite pe plan mondial ( boli parazitare ).

INFECŢIA ŞI FACTORII CARE O INFLUENŢEAZĂ

DEFINIŢIA INFECŢIEI:

În sens larg, infecţia se concepe ca o interacţiune între un microorganism parazit şi

organismul gazdă, sub influenţa factorilor dintr-un mediu comun ambilor. În mod corect prin

infecţie se inţelege pătrunderea unor astfel de microorganisme în organismul gazdă, urmată de

multiplicarea lor în ţesuturile acestuia.

Simpla prezenţă şi proliferarea pe o mucoasă a unui germen, fără o reacţie evidentă din partea

organismului-gazdă, este denumită colonizare, exprimând microflora uzuală a mucoaselor sau

a tegumentului.

Dacă interacţiunea dintre parazit şi gazdă este urmată de leziuni manifestate şi de reacţii din

partea gazdei, rezultă starea de boală ( clinică sau subclinică ) infecţia nu este urmată

obligatoriu de starea de boală şi nici, dacă aceasta apare, de un acelaşi tip de boală la toate

persoanele infectate cu acelaşi tip de agent patogen. Rezultatele infecţiei cuprind o întreagă

gamă de manifestări, în funcţie de o complexitate de factori:

agentul infecţios, cauza primară şi indispensabilă în declanşarea infecţiei, care

acţionează prin însuşirile lui agresive ( infecţiozitate, invazie, toxigeneză, patogenitate,

virulentă ) precum şi prin inoclul de germeni.

12

organismul- gazdă, cu posibilitaţile lui de rezistenţă ( mijloace de apărare nespecifice,

genetice

precum şi cu "reactivitatea" lui particulară.

mediul extern- ( factori geografici, climatici, sociali şi economici )

În funcţie de aceşti factori - după cum, de exemplu, vor domina mai multe capacităţi agresive

ale agentului infecţios sau dimpotrivă, mijloacele de apărare a organismului - gazdă -vor

rezulta manifestări variate, mergând de la boala infecţioasă cea mai gravă ( mortală ), până la

formele cele mai uşoare ( infecţie inaparentă ).

REZULTATELE INFECŢIEI

În funcţie de factorii menţionaţi, consecinţele infecţiei sunt multiple, cuprinzând un spectru

variat de manifestări intraclinice şi clinice.

- manifestări subclinice ( latente ) ale infecţiei şi care cuprind mai multe forme: infecţia

inapa-

- rentă, infecţia latentă, boala subclinică, boala virală cu evoluţie lentă, stare de purtător

cronic

- de germeni.

- manifestările clinice, după amploarea procesului, infecţios, sunt:

boala infecţioasă regională şi

boala infecţioasă generală sau sistemică (clinică sau

septicemică)

După aspectul evolutiv pot fi:

boli infecţioase acute

boli infecţioase cronice

INFECŢIA INAPARENTĂ

Infecţia inaparentă se desfaşoară asimptomatic; ea poate fi declarată numai prin

mijloace de laborator, care pun în evidenţă agentul patogen şi modificările imunologice ( între

care şi instalarea imunităţii specifice ), care nu existau înainte de infecţia inaparentă.

Spre deosebire de infecţia latentă, infecţia inaparentă are o evoluţie acută şi clinică, urmată

13

de imunitate. Lipsa manifestării de boală, cu tulburări funcţionale umorale sau organice, se

datoreşte fie unor slabe canlitaţii patogenice, ale agentului infecţios, fie unei rezistenţe

crescute din partea organismului - gazdă. Infecţiile inaparente sunt pentru unele entităţi

infecţioase foarte frecvente. În cazul infecţiei poliomielitice, proporţia de forme inaparente,

faţă de cele clinice, este de 100-200: 1 ex.de infecţie inaparentă: infecţia difterică, rubeolă, în

unele rickettsioze.

BOALA SUBCLINICĂ

Boala subclinică decurge fără expresie clinică, dar se deosebeşte de infecţia inaparentă,

prin faptul că în această formă apar tulburări funcţionale şi leziuni organice, lipsite însă de o

expresie clinică evidentă.

Noţiunea de boală subclinică, include şi posibilitatea apariţiei unor complicaţii şi a cronicizării

infecţiei, care rămân necunoscute mult timp în lipsa unei expresii clinice.

INFECŢIA LATENTĂ

În infecţia latentă, agenţii patogeni ( virusuri, bacterii, protozoare ) persistă timp

îndelungat în stare vie în ţesuturile organismului - gazdă ( ani de zile sau toată viaţa ), fără a

se putea detecta, prin mijloace clinice prezenţa lor, este deci o infecţie asimptomatică

( "mascata" ) care însă se poate activa şi deveni o infecţie evidentă clinic, după un timp

variabil, prin acţiunea

unor factori favorizanţi. Există o mare diversitate de infecţii latente:

infecţie latentă fără multiplicare microbiană;

infecţii latente durabile, cu recidive ulterioare posibile ( tuberculoza şi bruceloza )

infecţii latente virale cu toleranţa imunologică

infecţii latente virale fără toleranţa imunologică cu durată lungă ( luni, ani sau toată

viaţa )

unele infecţii latente virale pot produce transformări celulare şi pot determina tumori

( virusuri oncogene )

14

INFECŢIA LOCALĂ

În acest caz, agenţii patogeni rămân cantonaţi şi se multiplică la poarta de intrare şi în

interiorul acesteia ( furunculul stafilococic, uretrita gonococică, pustula maligna, rinita virală )

procesul infecţios local nu are incubaţie bine determinată, timpul de incubaţie fiind în general

scurt. Debutul formelor morbide este în funcţie de numărul germenilor infectaţi, de viteza lor

de inmulţire şi de rezistenţa organismului.

Evoluţia infecţiei locale este variata: vindecare, cronicizare, propagare regională sau

transformare într-o infecţie generală septicemică.

INFECŢIA DE FOCAR

O formă particulară a infecţiei locale este infecţia de focar, care evoluează în mod

cronic, cu simptome locale minime sau total absente, în contrast cu tulburările evidente

produse la distanţă subfebrilitate cu evoluţie interminentă, afectarea stării generale, mialgii,

artralgii, purpura.

Aceste somptome sunt manifesteri toxico-septice, care evoluează pe un teren sensibilizat la

infecţie şi care nu cedează decât după suprimarea prin extirpare chirurgicală sau prin

sterilizare a infecţiei de focar ( otita, mastoidita, sinuzita, amigdalita, colecistita, prostatita ).

ele pot fi locul de pornire a unor septicemii.

INFECŢIA REGIONALĂ

Această formă a infecţiei cuprinde un teritoriu mai întins, de obicei, teritoriul aferent

porţii de intrare a agentului infecţios, prin afectarea vaselor limfatice şi a ganglionilor

limfatici

regionali. Acest aspect al infecţiei apare în unele infecţii determinate de piogeni, cu process

infecţios local, limfangita şi adenita tributară.

BOALA INFECŢIOASĂ GENERALĂ ( SISTEMATICĂ )

15

În aceaste forme de boală infecţioasă, germenii patogeni se diseminează pe cale circulatorie în

variate ţesuturi şi organe, la distanţă de poarta de intrare sau de focarul infecţios primar.

Cuprinde două forme :

-boala infecţioasă clinică

- septicemică

INFECŢIA CRONICĂ

O modalitate a bolilor infecţioase este infecţia cu evoluţie cronică, în care agentul

patogen persistă şi acţionează vreme îndelungată în ţesuturile organismului - gazda

( dizenteria

bacteriană cronică, nefrita, menterita, hepatita virală cronică ) unele boli cauzate de protozoare

ca toxoplasmoza, malaria.

Inflamaţia

Este o reacţie complexă de apărare locală a ţesuturilor în zona unde au pătruns agenţii

infecţioşi.

Efecte patogene

Efectele toxinelor microbiene sunt frecvente în cursul bolilor infecţioase, adesea pe

primul plan şi intense, chiar catastrofice, constând din tulburări funcţionale şi leziuni organice.

Toxine bacteriene

Aceste toxine sunt cele mai importante şi pot fi imparţite după importanţa lor:

1.toxine puternice - care sunt singure responsabile de simptomatologia bolii respective

astfel:

- exotoxina produsă de cl.tetani şi de cl.botulinum. Exotoxinele crează "starea de

toxemie "având un tropism marcat pentru anumite celule, asupra cărora acţionează provocând

alterări până la gradul de ireversibilitate.

toxina botuluinică este o neurotoxină, care acţionează pe sistemul nervos

periferic.

16

toxina tetanică este o neurotoxină care acţionează central, blocând inhibiţia

sinspselor în s.n.c.

toxina difterică acţionează impiedicând sinteza proteinelor la nivelul unor

celule susceptibile.

2. alte toxine care sunt de o importanţă semnificativă însă fără să fie singure

responsabile bolii:

toxina eritrogenică şi alfa toxina.

3. toxine puse in evidenţa în vitro, a căror efect este însă insuficient cunoscut.

4. enterotoxina holerica este o exoenterotoxina, capabilă de a stimula puternic secreţia

de lichid şi electroliţi în peretele intestinal.

Efecte patogene

Acest mecanism patogenic este realizat de germeni neproducatori, sau puţini

producători de toxine, îndeosebi de virusuri, prin sustragerea, din celule pe care le parazitează,

a substanţelor necesare metabolismului celular şi, în final epuizarea şi distrugerea acestor

celule.

Fenomene generale

Metabolismul - în cursul bolilor infecţioase este crescut prin predominanta

catabolismului, cu pierderi de azot şi minerale.

Febra - este o manifestare comună şi caracteristică bolii infecţioase, fără a fi o manifestare

obligatorie şi nici patogonomică. Fiziologic se defineşte ca o stare în care nivelul de reglare

al centrului reglator şi al temperaturii este mai sus situat decât la sănătoşi.

Manifestările cutanate

Apariţia modificărilor cutanate se datoreşte fie unei inoculări directe fie unei

diseminări hematogene, limfogene sau prin răspandire pe piele a microorganismelor patogene.

Fenomene mecanice

17

În cursul unor boli infecţioase, pot apărea fenomene mecanice, cu rol important

patogenic. Astfel de situaţii survin, de exemplu, prin ruperea capilarelor şi apariţia de

hemoragii intracutanate în mucoase sau în diferite organe în cursul tifosului exantematic sau

în febra tifoidă, prin hemoragii şi perforaţii intestinale sau prin leziuni distructive intestinale

în dizenteria bacteriană şi amibiaza.

Fenomene alergice

Noţiunea de alergie reprezintă o reactivitate modificată a organismului faţă de

substanţe specifice, denumite alergene, faţă de care organismul răspunde prin reacţii alergice.

Reacţiile alergice pot fi:

- reacţii de tip imediat, cum este socul anafilactic, unele alergii la antibiotice.

- reacţii de tip întarziat ( sau celular ) cum este alergia la tuberculină, brucelină, la

hitoplasmină, la paraziţi pluricelulari.

Introducerea substanţelor antimicrobiene în terapeutica bolilor infecţioase a constituit un

eveniment remarcabil, care a influenţat profund lupta împotriva infecţiilor şi a adus beneficii

considerabile pentru sănătatea omenirii.

18

CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR

Antibioticele sunt substanţe antimicrobiene produse de diferite microorganisme ( bacterii,

ciuperci, actinomicete ) pentru om agenţii biologici patogeni sunt microorganisme şi

metazoare ( viermi paraziţi )

Antibioticele se clasifică:

a) beta-lactamine ( peniciline cefalosporine, cefamicine, peneme, penicilinat sulfone,

monobactame )

b) alte antibiotice cu spectru de tip penicilinic:

- macrolide ( eritromicina, triacetiloleandomicina, spiramicina )

- lincomicine ( lincomicina şi clindamicina )

c) aminoglicozide ( streptomicina, neomicina, kanamicina, gentamicina

tobramicina, paromomicina )

d) antibiotice cu spectru larg ( tetracicline şi cloramfenicol )

e) grupul rifampicinei

f) antibiotice polipeptidice ( polimixina b şi colistina )

g) antibiotice cu structuri diverse ( novobiocina, acid fusidic, vancomicina, ristocetina,

fosfomicina, puromicina )

19

AMINOGLICOZIDE

( AMINOZIDE )

Baze farmacocinetice

Absorbţie digestivă redusă, cu ineficacitate sistemică. Nu sunt distruse de sucurile

digestive, eliminandu-se integral prin scaun, după administrare orală. Absorbţie bună după

injectare i.m. difuziune bună în ţesuturi, mai puţin în l.c.r.concentraţii mari în parenchimul

renal, ceva mai puţin ptr. tobramicina.

Eliminare renală peste 90% în forma activă.

Baze farmacodinamice

Acţiunea bacteriostatică şi bactericidă asupra unor germeni grampozitivi şi

gramnegativi, activi asupra enteribacteriaceelor (e.coli; klebsiella, enterobacter, serratia,

proteus, citrobacter ) alţi bacili grampozitivi ( pseudomonas ), coci grampozitivi

( stafilococi ).

Este important să se ştie că unele microorganisme sunt în mod obişnuit rezistente la

aminoglicozide, cum ar fi germeni anaerobi din speciile bacterioides şi fusobacterium, şi în

mod neprinzător streptococii şi pneumococii care sunt în general sensibili la majoritatea

antibioticelor.

Spectrul de activitate real, întalnit în practică, este dependent pentru fiecare antibiotic

aminoglicozidic, de rezistenţă dobândită a germenilor.

Baze farmacotoxicologice

Oto-şi nefrotoxicitate. Riscul de nefrotoxicitate este minim în tratament de scurtă

durată, cu doze medii, la subiecţii cu funcţia renală normală. Riscul creşte în cazuri cu funcţie

20

normală diminuată, chiar dacă această diminuare este trecătoare ( ex: varstnici insufficient

hidrataţi, bolnavi acuţi cu tulburări hemodinamice ).

Risc mai mare prin asociere cu cefalosporine şi saluretice. Fenomenele nefrotoxice ale

aminozidelor sunt reversibile după întreruperea administrării.

Ototoxicitate vestibulară ( ameţeli ) şi cohleara ( diminuarea acuităţii auditive ). Înaintea

apariţiei semnelor clinice apar tulburări pe electronistogmograma şi audiograma. Fenomenele

pot apărea şi după oprirea administrării aminozidelor. Riscul de ototoxicitate ar fi mai mare la

persoane care repetă un tratament cu aminozide, chiar dacă acesta a fost făcut la distanţă.

Tulburările infraclinice sunt reversibile, cele cu manifestări clinice evidenţiate sunt adesea

definitive. Gentamicina şi tobramicina afectează preponderent labirintul, kanamicina cohleea.

Aminozidele au acţiune curarizanta.

Farmacoterapie

Utilizarea aminoglicozidelor este recomandată numai în cazuri strict indicate, care nu

beneficiază de alte antibiotice.

Farmacoepidemiologie

Aminozidele nu se vor prescrie în stările infecţioase obişnuite. Se contraindică administrarea

i.v şi asocierea cu alte medicamente nefrotoxice, cu diuretice şi cu cefalosporine.

21

MEDICAMENTE AMINOGLICOZIDICE

STREPTOMICINA

Streptomycinum ( dci ), streptomycina

Proprietaţi fizico-chimice :

- antibiotic produs de actinomicetul streptomyces griseus.

Din punct de vedere chimic streptomicina este un trizaharid, format din streptidina, streptoza

şi n-metilglucozamida. Ultimele două componente formează streptobiozamina. Streptidina

este un mezoinezitol pe care sunt grefate două tipuri de guanidin. Unitatea internaţională de

streptomicină este cantitatea de substanţă care inhibă creşterea unei tulpini standard de

echerichia coli într-un ml de mediu şi este egală cu 1microgram. într-un gram de

streptomicină intră un milion de unităţi. În terapeutică se foloseşte sulfatul de streptomicină;

care are o activitate microbiologică de cel puţin 720 u.i/ mg

Produsul farmaceutic este: streptomicina sulfat

STREPTOMICINA SULFAT

Streptomicinum

Producător: antibiotice-iaşi

Prezentare farmaceutică:

- flacoane conţinând streptomicina sulfat 1g, sub formă de pulbere pentru prepararea de

soluţie injectabilă.

Acţiune terapeutică: antibiotic bacteriostatic faţă de m.tuberculos şi o serie de bacterii

grampozitive şi gramnegative: streptococus viridans, enterococi ( sinergic cu penicilina ).

Pasteurella tularensis şi pestis. brucella; rezistenţa se instalează de regula, dacă tratamentul

este prelungit.

22

indicaţii:

tuberculoza (în asociere cu alte antituberculoase pentru a evita dezvoltarea

rezistenţei )

septicemia şi endocardite cu streptococ viridans sau

enterococ ( în asociaţie cu tetraciclină ), pesta.

mod de administrare: adulti: i.m. de 2ori /saptamană ( la nevoie 1g zil.)

în tuberculoză, 1-2 g / zi ( fractionat la 4-12 ore )

în alte infecţii; copii: 20-30mg / kg corp.

reacţii adverse: acţiune toxică asupra nervului vestibular, cu cefalee, greaţă, vomă, vertij,

ataxie, mai puţin asupra nervului cohlear, cu tinitus şi surditate ( tulburările de obicei

reversibile, sunt favorizate de dozele mari, tratamentul îndelungat vârsta înaintată, insuficienţa

renală şi injectarea intrarahidiană a antibioticului );

Dozele mari sunt hepatotoxice şi nefrotoxice; ocazional parestezie periorală, cefalee,

oboseală, rareori scotoame, fenomene nevritice, erupţii alergice, febra adenopaţii, foarte rar

dermatita exfoliativă, şoc anafilactic, neutropenic, trombocitopenie, anemie aplastica. Injectată

în cantităţi mari în pleura sau în peritoneu poate paraliza musculatura striata ( mai ales în

condiţii de insuficienţa renală, stări hipotoxice, şi în asociaţie cu miorelaxantă, curarizante

sau anestezice generale ). Injectarea intrarahidiana poate fi cauza de dureri

radiculare şi fenomene de mielita ( nu este recomandabila ). Poate interfera

determinarea glucozei urinare şi urobilinogenului contraindicaţii: boli de urechi, în special,

otita medie supurată, tulburari labirintice, miastenie gravă, alergie la

streptomicină; prudenţa la dozare în insuficienţa hepatică, renală ( în condiţii de anurie, doza

recomandată, la adult este de 0,5 g o dată la 4-6 zile ). În insuficienţa circulatorie la bătrâni;

prudenţă mare sau se evită asocierea cu cefalosporine ( nefrotoxicitate ), furosemid şi acid

etacrinic, antibiotice aminoglicozidice ( oto- şi nefrotoxicitate ) eter, halotan, metoxifluran,

curarizante, ( paralizie respiratorie ).

KANAMICINA

Sinonime: kanamicinum ( dci ), kanamicina sulfat, kantrex, kanamitrex,

23

resistomicin, kanasyn.

Antibiotic din culturile de streptomyces kanamiceticus. Sulfatul de kanamicină are o activitate

microbiologică de cel puţin 750 yg /mg.

Produsul farmaceutic: kanamicina. flacoane.

kanamicinum

Producator: europharm.

Forma de prezentare: flacoane cu pulbere albă, sterilă pentru soluţii injectabile.

Compoziţie: fiecare flacon conţine kanamicină sulfat echivalentă

cu 1g kanamicină bază.

Acţiune terapeutică: este un antibiotic bactericid din grupa aminoglicozidelor, sub grupa

dezoxistreptaminelor substituite în 1 si 3.

Spectrul său de activitate este urmatorul: specii sensibile: e.coli, klebsiella,

enterobacter, serratia proteus, indol pozitiv şi negativ, salmonella shigella, acinetobacter,

staphylococcus spp. mycrobacterium tuberculusis. Spectrul de acţiune inglobează ansamblul

florei microbiene, intestinale. Este puţin activă pe streptococi şi pneumococi. Specii

rezistente: pseudomonas meningococus, treponema polidum, germeni anaerobi.

Farmacocinetica: absorbţie: nu este absorbită prin mucoasa digestivă. După adm. i.m se

absoarbe rapid şi complet. Se distribuie în majoritatea ţesuturilor.

În parenchimul renal se distribuie inconcentraţii superioare celor plasmatoce. Concentraţii

active în secreţiile bronşice, în ţesutul osos, în articulaţii, în pericard, în pleură, în peritoneu.

Favorizează placenta şi produce efecte toxice la făt. După injectare i.m. a 500 mg, nivelul

sanguin este de 20 yg la o oră; dupa injectarea i.m.a 1g nivelul sanguin este de 30 yg la o oră;

Nivelele tisulare sunt inferioare celor serice.

La pacienţii cu funcţii renale normale timpul de injumatăţire este de 2 ore şi jumătate.

Legarea de proteinele plasmatice este slabă.

Indicaţii: Infecţii renale, urologice, şi genitale; septicemii şi endocardite; infecţii respiratorii;

infecţii cutanate ( mai ales cu stafilococi ), tuberculoza cu bk rezistent la antituberculoasele

majore.

24

Contraindicaţii: alergie la antibiotice din familia aminoglicozidelor, miastenie, sarcină,

alaptare, hipoacuzie, insuficienţă renală, insuficienţă cardiacă gravă.

Reacţii adverse: insuficienţa renală, tratamentele prelungite favorizează nefrotoxicitatea ( mai

ales în asociere cu alte nefrotoxice sau cu diuretice ca: furosemid sau acid etacrinic ). La doze

mari administrate timp îndelungat apare ototoxicitatea, manifestată prin tulburări de echilibru

( reversibile ), hipoacuzie şi surditate ( irevarsibile ). Mai pot apărea reacţii alergice minore.

Mod de administrare: se administrează numai la recomandarea medicului şi sub supraveghere

medicală. Posologia la pacienţii cu funcţie renală normală este: adm. i.m. profund; adulţi

15mg / kg corp / zi în două prize a câte 7,5 mg / kg la 12 ore.

Sugari: 15mg kg / zi în două prize a câte 7,5mg / kg la 12 ore.

Adm. i.v în perfuzii lente ( 30-60 minute ) 0,5-1g în 150ml soluţie izotonică de

glucoză sau ser fiziologic. La pacienţii cu insuficienţă renală trebuie adaptată şi

supravegheată funcţia renală în mod regulat prin dozarea creatinei serice sau

determinarea clearanceului creatinei.

Precauţii: la pacienţii cu insuficienţă renală se administrează doar dacă este strict necesar şi

sub supravagherea medicului. La persoanele în vârstă nu se administrează tratamente

prelungite nu se recomandă în infecţii uşoare sau infecţii cu germeni sensibili şi la alte

antibiotice.

La pacienţii cu tulburări vestibulare şi cohleare. Ca antituberculos se foloseşte

numai după confirmarea bacteriologică a tuberculozei şi trebuie să urmeze schema generală

de tratament a tuberculozei; în acest caz pentru a fi eficace se asociază unul sau mai multe

antituberculostatice.

Conservare: se pastrează ferit de caldură, lumină şi umiditate.

KANAMICINA SULFAT H, UNGUENT OFTALMIC

Kanamicinum

25

Producaror: ANTIBIOTICE SA

Compoziţie:

-Sulfat de kanamicină

-hidrocortizon alcool

-lanolina anhidră

-vaselina albă

-ulei de parafină

Acţiune terapeutică: kanamicina, antibiotic din grupa aminoglicozidelor are un larg spectru

de acţiune. Hidrocortizonul este un glucocorticoid cu acţiune antiinflamatoare şi antialergică.

Prin asocierea kanamicinei cu hidrocortizon este înlaturat pericolul mascării unei eventuale

infecţii microbiene, după cum se întamplă în cazul unguentelor oftalmice care conţin numai

hidrocortizon. În componenţa unguentului oftalmic, atât kanamicina cât şi hidrocortizonul

alcool acţionează strict local; fără efecte sistemice.

În aplicarea locală la nivelul ochiului, hidrocortizonul determină dispariţia rapidă

a durerii şi a fotofobiei, mai ales la leziunile corneene. Substanţa înlatură şi alte aspecte

ale procesului inflamator ca hiperemia, infiltraţia celulară. Vascularizaţia corneei

şi proliferare fibroblastică.

Indicaţii: procese inflamatorii acute ale polului ocular anterior ( în cele cronice, unguentul

este mai puţin eficace ) blefarite ulceroase, conjunctivite alergice, kerato-conjunctivite

flictenulare, keratite superficiale nespecifice, keratite traumatice, sclero-keratite, episclerite.

Contraindicaţii: unguentul este contrindicat în afecţiuni tuberculoase şi fungice, ale ochiului,

de asemenea în supuraţiile acute acestuia. Alte c.i. anumite infecţii virotice ( herpes corneean,

leziuni provocate de vaccina sau varicelă ) ulcere corneene simple sau supurate, glaucom,

antecedente de hipersensibilitate la una din componentele unguentului.

Mod de administrare: la începutul tratementului, în formele severe ale inflamaţiilor oculare,

se introduce în sacul conjunctival cu ajutorul spatulei, o cantitate mică de

unguent, repetând procedura la o oră în timpul zilei şi la două ore noaptea.

26

De îndată ce acţiunea fenomenelor inflamatorii se atenuează, se poate trece la 3-4

aplicatii / zi ( eventual sub pansament care se menţine timp de 30 de minute ).

Efecte secundare: deşi toleranţa unguentului este în general bună pot apărea fenomene

iritative sau de sensibilizare, necesitând întreruperea tratamentului. În cazul utilizării

prelungite se poate înregistra ( rar ) formarea unei cataracte subcapsulare posterioare sau

creşterea presiunii intraoculare în unele cazuri.

Prezentare: tuburi de 6g.

Condiţii de conservare: la adăpost de caldură şi umiditate.

GENTAMICIN "BIOCHEMIE"

Producator: Biochemie

Compozitie: Gentamicin "Biochemie" 40 mg: 1 fiola de 1 ml contine: Sulfat de gentamicina:

40,0 mg, Metil parahidroxibenzoat: 1,8 mg, Propil parahidroxibenzoat in solutie apoasa

stabilizata: 0,2 mg. Gentamicin "Biochemie" 80 mg: 1 fiola de 2 ml contine: Sulfat de

gentamicina: 80,0 mg, Metil parahidroxibenzoat: 3,6 mg, Propil parahidroxibenzoat in solutie

apoasa stabilizata: 0,4 mg.Proprietati si actiuni: Gentamicina este un antibiotic cu spectru larg,

din familia aminoglicozidelor. Ea are o actiune bactericida, interferand sinteza proteinelor

bacteriene. Spectrul sau antimicrobian cuprinde germeni grampozitivi si gramnegativi,

incluzand asa-numitii "germeni problema", care sunt rezistenti la alte antibiotice.

In general, sunt foarte sensibili la gentamicina urmatorii germeni: E. coli, Proteus, Shigella,

Salmonella, Klebsiella, Enterobacter, Pseudomonas, Providencia, Haemophilus, gonococi si

stafilococi, incluzand pe cei rezistenti la penicilina (producatori de penicilinaza).

Farmacocinetica: Produsul se administreaza intramuscular sau intravenos; gentamicina

administrata oral nu este absorbita. Timpul de injumatatire plasmatica este de aprox. 2 ore.

Gentamicina nu este metabolizata fiind eliminata in forma activa. Eliminarea are loc

predominant pe calea filtrarii glomerulare, astfel incat flora intestinala ramane neafectata.

Indicatii: Gentamicina este indicata in infectii provocate de germeni sensibili la gentamicina,

cum sunt: Infectii ale tractului respirator, ex: bronsite si pneumonii, in special formele

recidivate; prevenirea pneumoniei in caz de intubatie endotraheala. Infectii ale cailor

urogenitale, ex.: pielonefrite, cistite, uretrite si prostatite; infectii cu gonococi inclusiv cele

27

provocate de specii rezistente la penicilina si alte antibiotice. Infectii oculare severe.

Tratamentul infectiilor in urma arsurilor grave. Septicemii. Gentamicina, datorita actiunii sale,

este foarte eficienta in combaterea infectiilor intraspitalicesti.

Mod de administrare: Administrare intramusculara sau intravenoasa. Pentru prevenirea

pneumoniei, gentamicina se aplica prin instilatii endotraheale. In infectii oculare severe

administrarea se face subconjunctival. Se vor folosi numai solutii limpezi si necolorate.

Posologie: Aminoglicozidele se utilizeaza in tratamente de scurta durata, in general in asociere

cu beta-lactamine.Un tratament asociat este indicat in cazul infectiilor grave; el este de scurta

durata si se efectueaza cu doze mari. In cazul infectiilor necomplicate, cu germeni sensibili, se

administreaza 2 mg/kg corp/zi in 2-3 prize. In cazul germenilor cu sensibilitate moderata sau

in cazul in care nu se observa o ameliorare clinica rapida, doza zilnica se va creste la 3 mg/kg

corp. In cazul infectiilor grave se pot administra pana la 5 ml/kg corp/zi repartizate in 3-4

prize. Pentru septicemii a se vedea tabelul. In priza unica, gentamicina este data sub forma de

perfuzie scurta de 15 minute, in 50-100 ml de ser fiziologic; altfel administrarea este i.m. sau

i.v. Durata tratamentului: 3 pana la 7 (10) zile. Dozele de mai sus se administreaza

persoanelor slabe; pentru femei si barbati obezi, dozele se vor reduce cu 15% (o medie de 80

mg/zi). Nivelul sanguin al aminoglicozidului se va determina in ziua a 2-a (nu mai tarziu de

ziua a 3-a); nivelul, à jeun, de gentamicina <2 mcg/ml.

Dozele maxime zilnice de gentamicina (mg), divizate in 1-2 prize egale, pentru pacientii cu

septicemie:

AdultiCreatinina serica (mg/dl)

Varsta (ani)Greut. (kg.)0,7 1,3 2,0 3,5 5,0

2060 480 320 200 120 80

70 640 480 240 160 120

80 640 480 240 160 120

90 680 560 320 200 160

40 60 400 240 160 80 80

70 560 320 200 120 120

80 560 320 200 120 120

90 640 400 320 200 120

60 60 320 200 120 80 80

28

70 480 240 160 120 80

80 480 320 200 120 80

90 560 360 240 160 120

80 60 300 160 120 80 40

70 360 200 160 80 80

80 360 200 160 120 80

90 480 240 200 120 80

Pacientilor cu insuficienta renala cronica li se va administra o doza de incarcare de 1-1,5

mg/kg corp, prescrisa dupa schema de mai jos:

Ghid de dozare pentru pacientii cu insuficienta renala cronica stabila:

Clearance de creatinina(ml/min) Creatinina serica (mg/100 ml) Toate celelalte doze (% din

doza initiala) Intervale dintre doze (ore)

70 1,2 100 8

40-69 2,2-1,3 100 12

30-39 3,0-2,3 50 8

20-29 4,2-3,1 50 12

15-19 6,0-4,3 50 16

10-14 8,5-6,1 50 24

5-9 12,0-8,6 50 36

La pacientii cu un clearance al creatininei mai mic de 5 ml/min se va aplica hemodializa; la

sfarsitul acesteia se va administra doza de gentamicina ce va fi adaptata in functie de

monitorizarea nivelului seric al gentamicinei. Posologie in caz de: Instilatie endotraheala: Se

va instila prin tub, de 6 ori pe zi, continutul unei fiole de 40 mg/ml, in timpul inspiratiei.

Infectii cu gonococ: 5 mg/kg corp, i.m. o data pe zi. Infectii bacteriene severe oculare: 40 mg

gentamicina subconjunctival de doua ori pe zi.

Contraindicatii: Sensibilitate cunoscuta la gentamicina sau aminoglicozide si/sau agenti de

conservare (alergie para-grup). Pacientilor cu afectiuni vestibulare sau/si cohleare nu li se vor

administra aminoglicozide decat in cazul unor indicatii vitale. Se va evita administrarea

simultana sau imediat consecutiva de alte antibiotice ototoxice sau/si nefrotoxice. In scopul

evitarii acumularii medicamentului, o prudenta deosebita se impune la pacientii cu functie

redusa. De asemenea prudenta este indicata si in cazul pacientilor cu insuficienta renala

29

usoara, cu boli neuromusculare (ex. miastenia gravis sau boala Parkinson) cat si la varstnici.

Sarcina si alaptare: In timpul sarcinii, substanta nu se va administra decat in cazul unei

indicatii vitale si daca nu pot fi administrate alte antibiotice. Daca gentamicina este

administrata in timpul alaptarii, laptele trebuie aruncat (gentamicina trece in lapte).

Efecte secundare: In anumite conditii, aminoglicozidele au efect ototoxic si/sau nefrotoxic.

In general, efectele nedorite sunt in functie de concentratia plasmatica inalta si sustinuta care

tinde sa apara daca doza de gentamicina nu este adaptata la functia renala. Semne ale

ototoxicitatii se traduc in principal prin alterarea functiilor nervului vestibular sub forma de

vertij, tinitus, nistagmus (spontan sau provocat), sindrom Meniere si tulburari de echilibru.

Aceste tulburari survin la aproximativ 2% din cazuri si se observa in decurs de 2 saptamani de

la initierea tratamentului. Simptome ale afectarii nervului cohlear sunt mult mai rare si se

manifesta prin hipoacuzie la tonuri inalte, conducand rar la surditate completa.

Nefrotoxicitatea se manifesta prin leziuni glomerulare si necroze tubulare. Se observa o

crestere reversibila a ureei si a creatininei serice. Albumina, leucocitele si eritrocitele pot fi

prezente in urina. Afectiunile renale sunt in general reversibile si apar la 3% din cazuri. Alte

efecte secundare posibile: Neuropatie periferica: parestezii faciale si ale extremitatilor, tremor

si spasm muscular. Reactii alergice (la mai putin de 0,5% din pacienti): prurit, febra, artralgii,

edem glotic. Tulburari hematologice: granulocitopenie, granulocitoza, eozinofilie,

trombocitopenie cu purpura, anemie. Alte efecte secundare observate: suprainfectii, febra

medicamentoasa, greata, stare de voma, scadere ponderala, alopecie, hipersalivatie, fibroza

pulmonara, hipotensiune sau hipertensiune arteriala, dureri localizate la locul injectarii. La

doze extrem de mari pot surveni blocaje neuromusculare si paralizii ale musculaturii

respiratorii.

Interactiuni medicamentoase: Utilizarea simultana de alte substante ototoxice si/sau

nefrotoxice (ex. alte aminoglicozide, cefalosporine din primele generatii, narcotice sau

diuretice ca furosemid si acid etacrinic) potenteaza ototoxicitatea si/sau nefrotoxicitatea

gentamicinei. Administrarea simultana de blocanti neuromusculari potenteaza blocajele

neuromusculare preexistente. O cross-alergie partiala poate sa se manifeste cu alte antibiotice

din clasa aminoglicozidelor. Penicilinele si aminoglicozidele au o actiune sinergica. Deoarece

ambele sunt bine tolerate, utilizarea combinata poate fi foarte utila in infectiile severe. Avand

in vedere posibilitatea inactivarii chimice nu se va amesteca gentamicina cu o beta-lactamina

30

in aceeasi seringa.

Atentionari speciale: In timpul tratamentului cu gentamicina se va urmari functia renala

(creatinina serica si clearance-ul de creatinina), in special la pacientii cu disfunctii renale. Se

vor supraveghea functiile vestibulare si cohleare, hepatice si hematologice. Pacientii sub

tratament cu aminoglicozide vor primi multe lichide pentru a asigura o hidratare adecvata. La

pacientii cu functii renale reduse, marimea dozelor si/sau intervalele de administrare trebuie

adaptate la severitatea insuficientei renale. La bolnavii care prezinta o functie renala instabila

(de ex. arsuri grave, septicemie, meningita, pacienti sub dializa), supravegherea nivelului

sanguin al gentamicinei poate imbunatati siguranta tratamentului. Reactiile alergice aparute

implica oprirea tratamentului si instituirea unui tratament simptomatic adecvat. La pacienti cu

simptome toxice sau de supradozare, eliminarea gentamicinei poate fi accelerata prin

hemodializa (efectul dializei peritoneale asupra eliminarii gentamicinei este mai putin prompt

si este discontinuu).

Conditii de pastrare: Se va pastra la intuneric, intre 2 si 30 grade Celsius. Stabilitate: Daca

este corect pastrat Gentamicin "Biochemie" fiole isi pastreaza intreaga activitate pana la data

de expirare aplicata pe ambalaj.

Forma de prezentare: Gentamicin "Biochemie" 40 mg: cutie cu 5 fiole a 1 ml, ambalaj de

spital. Gentamicin "Biochemie" 80 mg: cutie cu 5 fiole a 2 ml, ambalaj de spital.

GENTAMICIN®

Producator: Lek

Compozitie: Un gram de unguent (0,1%) contine 1 mg de gentamicina in forma de sulfat de

gentamicina, un gram de crema (0,1%) contine 1 mg de gentamicina in forma de sulfat de

gentamicina.

Actiune: Gentamicina este un antibiotic bactericid cu spectru larg de actiune din grupa

aminoglicozidelor. Actioneaza asupra germenilor Gram-pozitivi si Gram negativi.

Importanata este actiunea asupra Pseudomonas aeruginosa, Klebsiella spp., Enterobacter,

31

Serratia, Escherichia coli, tulpini pozitive si indol negative de Proteus si mai putin activ

asupra Salmonella, Shigella, Neisseria gonorrhoeae si a stafilococilor, printre care si

Staphylococcus aureus. Gentamicina administrata local este eficace in tratamentul infectiilor

primare si secundare ale pielii.

Indicatii: Infectii primare ale pielii, arsuri si rani infectate si alte infectii secundare ale pielii.

Contraindicatii: Sensibilitate la gentamicina.

Reactii adverse: Sunt foarte rare. Poate apare eritem si prurit, care insa nu sunt periculoase.

Gentamicina poate determina crestera numarului de microorganisme, cum sunt ciupercile. In

acest caz se va intrerupe tratamentul cu gentamicina.

Dozare si mod de administrare: Se va aplica un strat subtire de crema sau unguent pe piele de

3 pana la 4 ori pe zi.

Conservare: Se va pastra la temperatura de pana la 25°C.

Forma de prezentare: Tub a 15 g crema; tub a 15 g unguent.

GENTAMICINA

Sinonime: gentamicinum ( dci ), gentamicin, cidomycin, gentalin.

Antibiotic obţinut din culturile de micromonospora purpurea.

Farmacodinamie: activă faţă de stafilococ. e. coli, aerobacter, pseudomonas, klebsiela,

proteus, serratia. Inactivă faţă de anaerobi. b.k. şi treponeme.

Produse farmaceutice: gentamicin ,fiole.

Gentamicinum

Producator: LEK, HELP, SANDOZ, KRKA, etc.

Compozitie: o fiolă conţine 40mg gentamicină; fiolă de 2ml

Forma de prezentare: cutii cu 10 fiole 40mg / 2ml;

cutii cu 10 fiole 80mg / ml;

Acţiune terapeutică: gentamicina este un antibiotic bactericid cu spectru larg de acţiune din

grupa aminoglicozidelor. Acţionează asupra germenilor grampozitivi şi gramnegativi.

Importanţa este acţiunea asupra pseudomonas aeruginosa, klebsiella spp, enterobacter,

serratia, escherichia coli, tulpini pozitive şi indol negative de proteus şi mai puţin active pe

32

salmonella, shigella; nisseria gonorrhaeae şi a stafilococilor printre care şi a staphilococus

aireus.

Indicaţii: este indicat în tratamentul unor infecţii severe cum ar fi septicemia, infecţii renale

severe complicate şi recurentă, infecţii de tract respirator inferior. Infectrii de tract

gastrointestinal, infecţii ale pielii, oaselor, ţesuturilor, noi infecţii ale s.n.c., alte

infecţii sistemice cauzate de germeni sensibili.

Gentamicina este tratamentul de elecţie în infecţii bacteriene severe, cauzate de agenţi

infecţioşi micşti necunoscuţi sau neidentificaţi.

Contraindicaţii: hipersensibilitate, miastenia gravis. Gentamicina este c.i. la indivizii cu

istoric de hipersensibilitate cunoscută la gentamicină sau alte aminoglicozide pot

contraindica folosirea gentamicinei datorită sensibilităţii încrucişate a pacienţilor la

medicamentele din aceasta clasă.

Reacţii adverse: ca şi alte aminoglicozide, gentamicina injectabil este potenţial nefrotoxică.

Riscul nefrotoxicităţii este mai mare la pacienţii care primesc doze mai mari sau terapie

prelungită.

Mod de administrare: se poate administra i.m. sau i.v. poate fi adm.

subconjunctival. Dozele recomandate şi precauţiile pentru administrarea i.m. şi i.v. sunt

identice şi pot fi calculate pe baza greutăţii corporale a pacientului. Durata tratamentului este

de 7 zile până la 10 zile.

Conservare: se va păstra la temperatura de până la 25 grade celsius.

GENTAMYCIN, SOLUŢIE OFTALMICĂ AURICULARĂ

GENTAMICYN

Producaror: e.i.p.i.c.o.

Compozitie: flacon cu soluţie oftalmică şi auriculară, conţinând 0,5 % gentamicină sulfat în

soluţie apoasă izotonică, sterilă tamponată.

Acţiune terapeutică: are activitate bactericidă asupra majorităţii germenilor grampozitivi şi

gramnegativi.

Indicaţii: utilizare oftalmică: soluţia oftalmică cu gentamicină sulfat este indicată în

tratamentul local a infecţiilor bacteriene ale polului anterior al ochiului incluzând

33

conjunctivitele blefaritele, keratite, ulcere corneene, dacriocistita, profilactic în traumatisme

şi intervenţii chirurgicale oftalmologice.

Utilizare auriculara: soluţia auriculară cu gentamicina sulfat poate fi utilizată în tratamentul

infecţiilor conductului auditiv extern determinate de germeni sensibili.

Contraindicatii: este contraindicat în caz de hipersensibilitate cunoscută la comportamentele

sale. Utilizarea auriculară este contraindicată dacă timpanul este perforat.

Reacţii adverse: reacţii alergice.Utilizarea prelungită poate favoriza suprainfecţiile cu fungi

sau alte microorganisme rezistente.

Mod de administrare: pentru adulşi si copii: oftalmic: 1-3 pic. Se instiliază în sacul

conjunctival de 3-4 ori / zi sau după necesităţi.

auricular: după toaleta conductului auditiv afectat, se instilează 2-4 pic de 3-4 ori /

zi şi o dată în cursul nopţii.

Forma de prezentare: flacon dispersor a 10ml.

GENTICOL, SOLUŢIE OFTALMICĂ ŞI UNGUENT

GENTAMICINUM

PRODUCATOR: S.I.F.I.

Acţiune terapeutică: genticol sifi-soluţie oftalmică şi unguentul conţin 0,5% sulfat de

gentamicină ( echiv. cu 0,3 % gentamicină bază ), bactericid care acţionează asupra

germenilor grampozitivi şi gramnegativi.

Compozitie: soluţie oftalmică: gentamicina sulfat, excipienţi:

dodecahidrat fosfat disodic; 2,14g monohidrat fosfat monosodic; 0,100 g clorura

de benzalconiu; 0,020g clorura de sodiu ; 0,600g apa distilată până la: 100.000 ml

unguent oftalmic: excipienţi: lichid petrolatum 14,400ml lanolina 15.000ml

petrolatum alb până la 100.000 q

indicaţii: genticol sifi ( soluţie oftalmică şi unguent ) este recomandată în tratamentul topic al

infecţiilor externe ale ochiului şi anexelor produse de germeni sensibili la gentamicină.

Reacţii adverse: iritaţii de scurtă durată.

Precauţii: gentico-sifi soluţie oftalmică nu este injectabil să nu se injecteze subconjuctival şi

nici să nu se introducă direct în camera anterioară oculară.

34

La femei gravide şi la copii produsul trebuie administrat doar în caz de nevoie şi

sub control medical strict.

TOBRAMICINA

Sinonime: tobramycinum ( dci ), brulamicin, distobram, gernebcin, nebecin, nebicina,

obracin

Antibiotic aminoglicozid, 3-deoxi kanamicina b, izolată ca factorul 6 din complexul

nebramicin al filtrului obţinut din culturile de streptomyces tenebrarius.

Tobramicina - este inclusă pentru a acţiona specific. antimicrobian poate în care

inhibarea mecanismelor de apărare este considerată a fi clinic semnificativă.

Indicaţii: inflamaţii oculare care răspund la tratamentul cu corticosteroizi, asociate cu

infecţiile oculare bacteriene, superficiale, precum şi atunci când există riscul apariţiei

infecţiilor oculare bacteriene.

Contraindicaţii: keratita epitelială produsă de herpes simplex, varicela şi multe alte afecţiuni

ale corneei şi conjunctivitei. Infecţiile micobacteriene ale ochiului. Afecţiuni fungice, ale

structurii oculare. Hipersensibilitate faţă de orice component al acestui preparat.

Atenţie! A nu se injecta în ochi; la unii pacienti pot apărea sensibilitate la aplicarea locală a

aminoglicozidelor. În cazul în care apare reacţia de sensibilizare se opreşte administrarea.

Precautii: după administrarea îndelungată a steroizilor există posibilitatea apariţiei unor

infecţii fungice persistente ale coreei. La fel în cazul unor preparate antibiotice, întrebuinţarea

prelungită poate duce la proliferarea organismelor non- sensibile, inclusuv fungi.

Reacţii adverse: administrarea combinaţiei steroid-agent infecţios, pot fi atribuite componentei

steroidice, componentei antiinfecţioase sau combinaţiei acestora. Creşterea tensiunii

intraoculare, afectarea nervului optic; formarea unei cataracte posterioare subcapsulare;

întârzierea vindecării leziunilor.

Mod de administrare: suspensie: se instilează 1 sau 2 pic in sacul conjunctival, la fiecare 4-6

ore. Pe parcursul a 24-48 ore doza v-a creşte la 1-2 picături la fiecare 2 ore.

unguent: se aplică o cantitate mică de unguent în sacul conjunctival de 3-4 x / zi.

35

TOBREX

Tobramycinum

Producator: ALCON

Soluţie sterilă oftalmică.

Prezentare: tobrex ( tobramicina 0,3 % ) este un preparat antibiotic steril oftalmic de uz

topic, produs specific pentru terapia locală a infecţiei oculare externe. Acest produs este

prezentat sub formă de soluţie.

Farmacologie:

Tobramicina este activă, împotriva speciilor sensibile la următoarele microorganisme:

stafilococi, specii penicilino-rezistente. Streptococi, pseudomonas aeruginosa, escherichia

coli, klebsiella pneumonae, enterobacter, aerogenes, câteva specii de neisseria.

Indicaţii: antibiotice de uz local indicat în tratamentul infecţiilor externe ale ochiului şi

anexelor sale, cauzate de bacterii sensibile.

Contraindicatii: pacienţilor cu hipersensibilitate crescută faţă de oricare din componentele

sale. Nu se v-a injecta în ochi.

Reacţii adverse: toxicitate oculară localizată şi hipersensibilitate incluzând pruritul şi edemul

palpebral şi eritemul conjunctival.

Mod de administrare: conform indicaţiilor medicului. În afecţiuni uşoare şi moderate se

instilează una sau doua picături în ochiul afectat, la patru ore.

În infecţii severe se instilează două picături în ochiul afectat, la o oră, până când se constată

ameliorarea.

Formă de prezentare: soluţie sterilă în flacon de 5 ml cu picurător conţinând tobramicina

0,3% ( 3mg / ml )

TOBRIN

Soluţie oftalmică 0,3 %

Producător: e.i.p.i.c.o.

Compoziţie: soluţie oftalmică sterilă, 1ml conţinând tobramicina 3mg

36

Acţiune terapeutică: antibiotic aminoglicozidic, solubil în apă, cu spectru larg de acţiune

asupra diferiţilor agenţi patogeni grampozitivi şi gramnegativi, fiind eficace faţă de bacteriile

obişnuite în infecţii oculare: staphilococus aureus, stf., epidermis, ps. aeruginosa, e.coli,

proteus.

Indicaţii: tratamentul infecţiilor oculare şi anexelor ochiului cauzate de bacterii sensibile la

tobramycin; blefarite, conjunctivite, keratite bacteriene, infecţii postoperatorii; este eficient

în tratamentul infecţiilor oculare la copii.

Contraindicaţii: la pacienţii cu sensibilitate cunoscută la oricare din componenţii săi.

Mod de administrare: în infecţii uşoare şi medii: 1-2 picături în ochiul afectat, la fiecare 4 ore.

În infecţii grave 2 picături în ochiul afectat la fiecare oră până la ameliorare.

Flacoane: flacon a 5ml soluţie.

NEOMICINA

Sinonome: neomycinum ( dci ), negamicin, bykamycin, neobiotic.

Antibiotic produs de streptomyces fradiae.

Bacteriostatic şi bactericid pentru colibacili, proteus, salmonela, shigella. Slab activ pentru

coci grampozitivi, ciuperci, virusuri.

Acţiunea nu este influenţată de sucuri digestive, enzime, puroi. Rezistenţa rară, dezvoltată

lent.

Farmacoterapie: infecţii cu germeni sensibili, localizate la nivelul tubului digestiv. Coma

hepatică preoperator pentru suprimarea florei sensibile, în chirurgia colonului. Local în

infecţii dermatologice ( impetigo, foloculite, micoze suprainfectate ), în oftalmologie şi o.r.l.

NEGAMICIN

NEGAMYCINUM

Producător: antibiotice - Iaşi

Prezentare farmaceutica: comprimate conţinând neomicina sulfat 500mg ( flacon cu 20 bucaţi)

37

Acţiune terapeutică: antibiotic aminoglicozidic, bactericid faţă de mulţi bacili gramnegativi,

mai puţin faţă de stafilococi, streptococi şi meningococi;

Adm. oral îşi execută acţiunea antimicrobiană practic numai la nivel intestinal.

Indicaţii: enterite cu e.coli şi alţi germeni sensibili.

Mod de administrare: la copii 50mg / kg corp la adulţi 1-2g / zi ( fracţionat la 6 ore )

doze mai mari de 4g / zi timp de 2-3 zile la adult pentru suprimarea florei intestinale

în comă hepatică şi pregatirea intervenţiilor chirurgicale pe colon.

Reacţii adverse : malabsorbţie intestinală, suprainfecţii cu microorganisme rezistente, mai

ales stafilococi şi candida ( în deosebi pentru tratamentul prelungit cu doze mari )

rareori greaţă, vomă, diaree, ( la doze mari ) reacţii aleregice; fenomenele nefro-şi ototoxice

sunt rare în cazul folosirii căii orale. ( absorbţia este minimă )

Contraindicaţii: alergie specifică, obstrucţie intestinală, în sarcină nu se administrează la

prematuri: prudenţă în caz de ulceraţii întinse ale intestinului, afecţiuni renale şi auditive.

Diminuează absorbţia penicilinelor administrate oral; prudenţă sau se evită asocierea cu alte

antibiotice aminoglicozidice admnistrate sistemic.

NEGAMICINA-B, UNGUENT

NEOMYCINUM

Producător: antibiotice-Iaşi

Compoziţie: bacitracina, sulfat de neomicină, excipienţi

Acţiune terapeutică: infecţiile pielii generate de germeni microbieni grampozitivi şi

gramnegativi inclusiv stafilococul rezistent la alte antibiotice.

Indicaţii: diferite forme de impetigo, eczeme microbiene, micoze suprainfectate, foliculite,

stomatita angulara, otite externe.

Mod de administrare: unguentul se aplică în strat subţire pe zonele tegumentare afectate, de

1-2 ori / zi

Prezentare: tuburi de 6

38

BANEOCIN, pulb.

Substanta activa:  combinatii

Producator:  Biochemie

Indicatii: Baneocinul este activ în toate infectiile provocate de germeni patogeni sensibili la

neomicina si/sau la bacitracina. Actiunea Baneocinului unguent este intensificata de un

pansament. Baneocin pudra: - Infectii bacteriene ale pielii de mica extindere, de ex: Herpes

simplex, Herpes zoster/vezicule de varicela, impetigo contagios supurant, ulcere infectate ale

gambei, eczeme infectate, dermatite fesiere (la nou-nascuti) infectate cu bacterii. Prevenirea

infectiilor ombilicale la nou-nascuti. Dupa interventii chirurgicale (dermatologice) Baneocin

pudra poate fi utilizat ca adjuvant în îngrijirea postoperatorie (excizii si cauterizari, tratarea

ragadelor, ruptura perineala, episiotomie, rani si cicatrice supurante). Baneocin unguent:

Infectii bacteriene focale ale pielii: Furuncule, antrax (dupa tratament chirurgical), foliculita

barbiei, foliculita profunda, hidrosadenite supurative, periporite, perionyxis. Infectii ale pielii

de extindere limitata: Impetigo contagios, ulcere infectate ale gambei, eczeme secundare

infectate, rani si taieturi infectate secundar, opariri cu apa fierbinte, arsuri, operatii estetice si

grefe cutane (de asemenea profilactic si pansamente cu unguent). Dupa interventii

chirurgicale: Baneocin unguent poate fi folosit ca adjuvant în timpul îngrijirii postoperatorii:

Baneocin unguent întins pe fese de tifon este eficient la pacientii cu infectii sau rani (ex.

infectii ale canalului urechii externe, rani sau escare chirurgicale)

Contraindicatii: Hipersensibilitate cunoscuta la bacitracina sau/si neomicina sau la alte

antibiotice aminoglicozidice. Baneocinul nu trebuie aplicat în leziuni severe extinse ale pielii

deoarece absorbtia medicamentului poate cauza ototoxicitate pâna la pierderea auzului. Daca

exista posibilitatea unei absorbtii necontrolate, Baneocinul nu se va administra pacientilor cu

tulburari excretorii grave de origine cardiaca sau renala cât si celor cu leziuni vestibulare

sau/si cohleare. În caz de timpan perforat nu se aplica Baneocin în conductul auditiv extern.

Nu se aplica Baneocin pe mucoasa oculara.

Precautii: Sarcina si alaptare: În caz de posibila resorbtie, Baneocinul se aplica cu multa

39

prudenta; neomicina, ca si toate antibioticele aminoglicozidei, traverseaza placenta. S-a

descris aparitia de leziuni ale aparatului cohlear la fat, în cazul administrarii de doze mari pe

cale parenterala. În cazul aplicarii de doze mai mari decât cele prescrise (în special la pacientii

cu ulcere trofice), se recomanda observarea cu atentie a semnelor nefrotoxice sau/si ototoxice,

datorate posibilitatii de absorbtie a Baneocin-ului. La pacientii cu functii hepatice sau/si renale

reduse, înaintea si în timpul tratamentului intensiv cu Baneocin, datorita cresterii riscului

efectelor toxice, se vor face atât teste de urina si sânge, cât si audiometrice. Posibilitatea unei

ototoxicitati impune o folosire prudenta în caz de otita medie cronica mai veche. În caz de

timpan perforat nu se aplica în conductul auditiv extern. La pacientii cu acidoze, miastenia

gravis sau alte boli neuromusculare, în cazul în care pot avea loc absorbtii necontrolate,

atentia trebuie îndreptata catre blocajele neuromusculare. Calciul si neostigmina pot împiedica

astfel de blocaje. În tratamente prelungite trebuie avuta în vedere posibilitatea aparitiei

germenilor rezistenti, în special a fungiilor. În astfel de cazuri, se va proceda la tratamentul cel

mai adecvat. În caz de alergie sau suprainfectii se opreste tratamentul.

Reactii adverse: În aplicatii externe, pe piele, mucoase si rani, Baneocinul este în general bine

tolerat. Rar pot aparea descuamari, uscaciunea pielii, congestia tegumentelor pielii si prurit.

Aplicat în dermatoze cronice (ex. dermatoze congestive) si otita medie cronica, Baneocinul

favorizeaza sensibilizarea vis-a-vis de un mare numar de diferite substante, printre care si

neomicina. Aceasta se poate manifesta prin raspunsul slab la tratament. În anumite situatii pot

aparea reactii alergice. Alergiile ce se manifesta sub forma de eczeme de contact sunt extrem

de rare. Alergia la neomicina se asociaza, în aproximativ 50% din cazuri, cu o cross-alergie cu

celelalte antibiotice din clasa aminoglicozidelor. La pacientii cu leziuni extinse ale pielii se

vor avea în vedere absorbtia Baneocinului si urmarile ei (ex. leziuni vestibulare si cohleare,

nefrotoxicitate si blocaj neuromuscular).

Compozitie: Baneocin pudra/unguent: 1 g contine: Bacitracin zinc: 250 UI, Sulfat de

neomicina: 5000 UI (5 mg).

Actiune: Baneocinul este o combinatie de antibiotice exclusiv pentru uz extern care contine

bacitracina si neomicina, antibacteriene singerice, cu o puternica activitate locala. Bacitracina

actioneaza în principal asupra germenilor grampozitivi: Streptococcului haemolitic,

stafilococilor, Clostridiilor, Corynebacterium diphteriae cât si asupra Pnemonemiei pallidum

40

si a câtorva germeni gramnegativi; Neisserii si Haemophilus influenzae. Ea actioneaza de

asemenea si asupra actinomicetelor si fusobacteriilor. O rezistenta la bacitracina se observa

foarte rar. Neomicina actioneaza asupra germenilor grampozitivi si negativi: Stafilococi,

Proteus, Enterobacter aerogenes, Klebsiella preumoniae, Salmonella, Shigella, Hemophillus

influenzae, Pasteurella, Neisseria meningitidis, Vibrio cholerae, Bordetella pertussis, Bacillus

anthracis, Corynebacterium diphteriae, Streptococcus faecalis, Listeria monocytogenes,

Escherichia coli si Mycobacterium tuberculosis. Borrelia si Leptospira interrogans (L.

icterohaemoragie) sunt de asemenea supurate. Asocierea celor doua antibiotice permite

obtinerea unui spectru antibacterian larg care nu cuprinde Pseudomonas, Nocardia, ciuperci si

virusuri. Bacitracina si neomicina, în mod normal, nu seadministreaza sistemic. Aplicatiile

locale cu Baneocin pudra sau unguent reduc substantial riscul de sensibilizare la antibiotice

sistemice. Baneocinul este bine tolerat. Toleranta tesuturilor este excelenta si medicamentul

nu este inactivat de secretii sau componenti ai sângelui sau ai tesuturilor. Daca medicamentul

este aplicat pe leziuni mari, trebuie avuta în vedere absorbtia potentiala a medicamentului cât

si consecintele sale

Administrare: Se aplica un strat subtire de pudra sau unguent pe rana, acoperit eventual cu un

pansament. În general 2-4 aplicatii cu Baneocin-pudra sau 2-3 cu Baneocin-unguent pe zi, atât

la adulti cât si la copii. La pacientii cu arsuri care acopera mai mult de 20% din suprafata

corpului, Baneocinul se va aplica o singura data pe zi (în particular la pacientii cu functii

renale reduse), deoarece substantele active pot fi absorbite. În cazul unui tratament local este

recomandabil sa nu se depaseasca o doza de 1 g de neomicina pe zi (corespunzatoare la 200 g

de pudra sau pomada de Baneocin) timp de 7 zile. În caz de repetare se va înjumatati doza.

AMIKIN

amikacinum

Producător: bristol-myres-sqibb

Prezentare: flacon cu soluţie injectabilă i.m. şi i.v. conţinând amikacin sulfat 50mg / ml,

125mg / ml, 250mg / ml, 500mg / ml

Acţiune terapeutică: agent antibacterian, activ împotriva bacteriilor grampozitive şi în special

împotriva bacteriilor gramnegative. Este o substanţă semisintetică.

41

Indicaţii: infecţii cauzate de tulpini microbiene sensibile la amikin, bacteriemie şi septicemie,

infecţii grave ale tractului respirator, oaselor, articulaţiilor, s.n.c., ale pielii şi ţesuturilor

moi; infecţii ontraabdominale, infecţii grave şi repetate ale tractului urinar.

Mod de administrare: se administrează i.m şi i.v. în funcţie de prescripţia medicului.

Contraindicaţii: hipersensibilitate la amikacin în antecedente

Reacţii adverse: ototoxicitate, nefrotoxicitate şi blocaj neuromuscular.

Sinonime: amikozit

Producător: eczacibasi, turcia

Prezentare: soluţie injectabilă: 50mg / ml-2ml; 250mg/ml-2ml miacin

Producător: hikma ph, Iordania

Prezentare: soluţie injectabilă: 50mg / ml-2ml

250mg / ml-2ml

ORBOLIN

Producător: help, Grecia

Prezentare: soluţie injectabilă: 250mg / ml-2ml

PIERAMI

Producător: pierrel, italia

Prezentare: soluţie injectabilă: 50mg-2ml

125mg / ml-2ml

250mg / ml-2ml

ISEPAMICINA

Farmacodinamie: bactericid rezistent la majoritatea enzimelor bacteriene, inactivatoare.

activ pe stafilococ meticilino-sensibil, h-influenzae, l monocytogenes, campylobacter,

pasteurella coli, shigela, salmonela .p.mirabilis, p.vulgaris, yersina.

Indicaţii: infecţii cu bacili gramnegativi în special infecţii urinare, în asociere cu alte

antibiotice în septicemii infecţii respiratorii, abdominale.

42

Reacţii adverse: ototoxicitate, tulburări de echilibru ( reversibile ) hipoacuzie, surditate

ireversibilă favorizată de doze mari, tratament de lungă durată, insuficienţă renală.

Reacţii alergice minore, nefrotoxicitate.

Contraindicaţii: alergie, asociere cu alte ototoxice, miastenie, afecţiuni otice preexistente,

insuficienţă renală, hepatică, sarcină sugari.

Mod de administrare: i.m sau perfuzii i.v.15 mg în două prize la 12 ore reducerea dozelor în

insuficienţa renală.

Sinonome: isepacin-isepalline

Producător: schering-plough u.s.a.

Prezentare: soluţie injectabilă: 250ml / ml ( 1ml )

ALTE AMINOGLICOZIDE

SUBSTANŢE NATURALE :

SISOMICINUM ( DCI )

Sinonime: EXTRAMYCIN

BAIMICINE

SISMINE

PATHOMYCIN

Antibiotic produs de micromonospora inyoensis, derivat dehidrogenat al gentamicinei clasa

alfa

Mod de administrare: adult şi copii 2-4mg / kg/ zi în 2-3 injecţiii.m sau i.v. ( de preferat în

perfuzie )

Tratament de 7-10 zile

PENTISOMICINUM ( DCI )

ESTE IPISISMICINA.

Antibiotic de rezervă în infecţii severe cu germeni rezistenţi la alte aminoglicozide.

43

FRAMYCETINUM ( DCI )

Sinonime: enterfram

framycort

framygen

sofradex

Acţiune terapeutică şi indicaţii: asemănătoare cu neomicina

Mod de administrare: oral, la adulţi 2-4g / zi

copii 50mg / kg în infecţii intestinale.

LIVIDOMYCINUM ( dci )

Sinonime: livaline

Spectru asemănător kanamicinei, având în plus acţiune faţă de pseudomonas aerugunosa.

Mod de administrare: injecţii i.m.1g / zi.

PAROMOMYCINUM ( DCI )

Sinonime: estomicinum

pucimycinum

gabbromycin

humagel

Antibiotic produs de streptomycesrimosus neabsorbit oral.

Spectru asemănător neomicinei.

În amebiaza intestinală 25-30 mg / kg / zi, în 3 prize, 5-10 zile.

SPECTINOMYCINUM ( dci )

Sinonime: actinospectacin

44

delspectin

trobicin

togamicin

Antibiotic obţinut din culturile de streptomyces spectabilis.

Bacteriostatic pentru germeni gramnegativi activ faţă de gonococ.

Eliminare renală sub formă activă.

Indicaţii: în gonoree

Reacţii adverse: produce rar ameţeli, greţuri, frisoane.

Mod de administrare: injectabil i.m. profunde, în suspensie, la barbaţi o singură injecţie de 2g,

la femei 2 injecţii concomitente de câte 2g în două locuri diferite.

SUBSTANŢE SEMISINTETICE

NETILMICINUM ( dci )

Sinonome: netromycin

Este n-etil sisomicina

Antibiotic semisintetic, derivat dehidrogenat al gentamicinei.

Spectru asemănător gentamicinei.

Antibiotic de rezervă pentru pseudomonas şi enterobacteriacee.

Mod de administrare: adulţi şi copii 3-5mg / kg / zi în 2-3 injectii i.m. sau i.v.( de preferat

perfuzii )

DIBEKACINUM ( dci )

Sinonime: orbicin

Este dideoxi kanamicin b

45

Acţiune şi indicaţii asemănătoare gentamicinei.

PROPIKAN AMICINUM ( dci )

Este dihidroxiizopropilkanamicina b.

* meti-S = sensibil la meticilin`; ** meti-R = rezistent la meticilin`.

Aparitia afectarii renale impune fie oprirea tratamentului, fie continuarea administrarii lui in 2

variante posibile: scaderea dozei zilnice, conform cu clearance-ul la creatinina sau mentinerea

dozei zilnice, cu cresterea intervalului dintre administrari.

Cl creatinina = (140-varsta in ani) x G (kg) / 72 x creatinina serica (mg/dl); pentru femei se

inmulteste cu 0,85.

Nefrotoxicitatea este reversibila la oprirea tratamentului.

Ototoxicitatea. Afectarea perechii a VIII-a de nervi cranieni vizeaza ambele componente,

determinand:

- tinitus, hipoacuzie, scaderea perceptiei pentru frecvente inalte, in final surditate (care poate

sa apara la cateva saptamani), prin efect toxic la nivelul cohleei;

- vertij, insotit de greata, tulburari de echilibru si nistagmus, prin efect toxic asupra aparatului

46

vestibular.

Acest efect poate fi ireversibil; uneori, pacientii recupereaza deficitul in 1-1 1/2 ani

Riscul de aparitie este mai mare la pacientii cu functie renala deja alterata. Factorii de risc

sunt aceeasi, ca si in cazul toxicitatii renale.

Se recomanda monitorizare prin audiograme, in cazul tratamentelor cu durata lunga.

Blocada neuromusculara. Aceasta reactie adversa apare rar, dar este foarte severa.

Pacientii cu miastenie gravis, boala Parkinson si sindroame parkinsoniene, botulism, cei care

primesc curarizante, anestezice sau transfuzii masive de sange cu anticoagulant pe baza de

citrat, prezinta un risc crescut de a face blocada neuromusculara.

Tratamentul se face cu calciu gluconic administrat i.v. Se manifesta prin paralizii de tip flasc,

scaderea pana la abolire a reflexelor osteotendinoase, dispnee prin afectarea musculaturii

respiratorii. Efectul poate sa apara, indiferent de calea de administrare; incidenta in ordine

descrescatoare este urmatoarea: streptomicina > kana-micina > tobramicina > gentamicina >

amikacina > netilmicina. Manifestarile apar din cauza scaderii eliberarii de acetilcolina din

terminatiile sinaptice.

Alte reactii adverse: febra, eruptie, crize de astm bronsic in cazul administrarii solutiei de

amikacina, care contine metabisulfit de sodiu.

Contraindicatii. Nu se recomanda administrarea la gravide, din cauza riscului de lezare a

perechii a VIII-a de nervi cranieni la produsul de conceptie . La sugar, se administreaza doar

in caz de stricta necesitate, nu de rutina, in infectii severe cu bacili gramnegativi sau cu

stafilococ meti-S.

Clasificare

In functie de momentul aparitiei, AGZ se impart in 3 generatii:

Generatia I include aminoglicozidele clasice, aminoglicozidele naturale.

- Streptomicina este indicata in bruceloza, pesta, tularemie, ca antituberculos de rezerva.

- Neomicina se administreaza oral in encefalopatia portala in doze 4-12 g/zi, si profilactic in

chirurgia gastrointestinala 1 g x 3/zi plus eritromicina.

Neomicina + bacitracina (ambele in preparatul numit Baneocin) se administreaza topic in caz

de infectii bacteriene cutanate, sub forma de pulbere sau unguent, de 2-3 ori/zi; la pacientii cu

insuficienta renala odata pe zi. Este contraindicata la persoane cu afectare renala sau

vestibulara, daca exista posibilitatea absorbtiei crescute.

47

- Kanamicina este indicata foarte rar, in tuberculoza cu bacil Koch multirezistent sau in

aplicatii locale, din cauza toxicitatii foarte mari. Apare surditate definitiva, in cazul

tratamentelor cu durata mai mare de 10 zile si mai mult de 1 g/zi la adult.

- Spectinomicina se foloseste in tratamentul gonoreei, in doza unica 2 g i.m, mai ales in cazul

gonococilor rezistenti la penicilina. Se poate folosi si in cazul persoanelor expuse recent la

gonoree.

- Paromomicina se administreaza oral in parazitoze intestinale. Pentru Cryptosporidium, doza

este de 500-750 mg x 2-3/zi, sau 1 g x 2/zi. Cand CD4 este Utilizarea aminoglicozidelor de

generatia I s-a redus foarte mult, din cauza toxicitatii foarte mari si a rezistentei in crestere.

Generatia II include aminoglicozide biosintetice na-turale: gentamicina, tobramicina,

sisomicina.

Dintre acestea, se mentin in uz gentamicina si tobra-micina. Au toxicitate mult mai mica decat

AGZ din ge-neratia I si spectru mai larg, asemanator pentru ambele: bacili gramnegativi,

inclusiv unele tulpini de piocianic. Au efect moderat pe stafilococul meti-S, pe Haemophilus

influenzae si Neisseria. Pneumococul si anaerobii sunt rezistenti. Efectul pe enterococ si

stafilococ creste prin asocierea cu betalactamine, cu glicopeptide sau cu rifampicina.

Gentamicina realizeaza in rinichi concentratii mai mari decat tobramicina, de aici si diferenta

de toxicitate.

Gentamicina se administreaza injectabil i.m. sau i.v. in perfuzie scurta in 1, 2 sau 3 prize pe

zi. Se poate administra local sub forma de colir, crema oftalmica si perle pentru afectiuni

ortopedice. Nu se amesteca cu nici un alt medicament, deoarece este inactivata. Doza este de

5-7 mg/kg/zi.

Tobramicina se administreaza in fibroza chistica sub forma de inhalatii.

Generatia III include AGZ semisintetice. Sunt obtinute prin acilarea unor AGZ din generatiile

precedente. Astfel, amikacina si dibekacina se obtin prin acilarea kanamicinei; netilmicina,

sagamicina, episisomicina se obtin prin acilarea sisomicinei.

Aceste AGZ au o toxicitate mult mai mica si spectru de actiune mult mai larg fata de

precedentele. Au eficacitate mult mai buna pe Pseudomonas aeruginosa, Serratia marcescens,

Proteus rettgeri, Providencia stuartii, inclusiv pe tulpinile rezistente la AGZ din generatia II.

AGZ din generatia III sunt indicate de prima intentie in infectiile grave la pacientii aflati in

sectii de ATI cu infectii nozocomiale polimicrobiene.

48

Amikacina se administreaza in doze de 15 mg/kg/zi, in priza unica sau in 2 sau 3 prize, i.m.

pentru 7-10 zile sau i.v. pentru 3-7 zile. Administrarea i.v. se face in perfuzie, cu durata de

30-60 min. la adulti si 1-2 ore la copiii mici, diluata in glucoza 5% sau ser fiziologic. In

infectii severe (Pseudomonas), se recomanda administrarea in 3 prize zilnic. La prematuri si

nou-nascuti, se administreaza initial 10 mg/kg/zi apoi 7,5 mg/kg/zi in 2 prize. Nu se depaseste

doza totala de 15 g, nici durata de 10 zile.

Netilmicina. Doza la adulti variaza in functie de seve-ritatea infectiei:

- in infectii sistemice, doza este de 4-6 mg/kg/zi, in priza unica sau in 2-3 prize zilnic;

- in infectii foarte severe, cu potential letal, doza initial este de 7,5 mg/kg/zi, care se reduce

apoi la valorile mentionate anterior, odata cu ameliorarea tabloului clinic, in general dupa 48

ore de tratament.

Doza la copii este de 6-7,5 mg/kg/zi (2-2,5 mg/kg/8 ore).

Doza la nou-nascuti mai mari de 1 saptamana si la sugari este de 7,5 - 9 mg/kg/zi (2,5-3

mg/kg/8 ore).

Doza la prematuri si nou-nascuti mai mici de o saptamana este de 6 mg/kg/zi (3 mg/kg/12

ore).

Durata tratamentului este de 7-14 zile. Administrarea i.v. se face in perfuzie scurta.

Efectul nefrotoxic si ototoxic este mai mare la amikacina, fata de netilmicina.

Durata tratamentului cu amikacina este mai scurta si in plus este activ pe bacilul Koch si pe

MAC, spre deosebire de netilmicina.

Comparativ cu AGZ din generatia II, in ceea ce priveste toxicitatea, se constata ca pentru

efectul nefroto-xic: gentamicina > amikacina > tobramicina > netilmicina, iar pentru efectul

ototoxic: amikacina > gentamicina > tobramicina > netilmicina.

Episisomicina. Doza este 15 mg/kg/zi in doza unica sau 7,5 mg/kg/12 ore, administrata i.m.

sau i.v. in perfuzie cu durata de 30 minute. Se recomanda a nu se depasi 10 zile de tratament

si doza totala de 15 g.

*

49

AMINOGLICOZIDELE - ACTUALIZARE SI REEVALUARE IN

PRACTICA MEDICALA MODERNA

Aminoglicozidele (AGZ) sunt una dintre familiile de antibiotice cele mai folosite.

Structura chimica include 2 sau 3 aminozaharuri legate de un aminoci [cenzurat]ol.

Mecanismul de actiune este de tip bactericid. Amino-glicozidele inhiba sinteza de proteine,

legandu-se intre cele 2 subunitati ribozomale 30S si 50S. Actiunea bactericida depinde de

capacitatea lor de a obtine rapid concentratii ridicate in ser si mai putin de durata contactului

bacteriei cu un anumit nivel seric.

Pe acest fapt, se bazeaza tendinta actuala de administrare a AGZ in priza unica zilnic, in locul

administrarii "clasice" in 2 sau 3 prize.

50

Spectrul de actiune cuprinde in principal bacilii gramnegativi aerobi: E. coli, Proteus,

Klebsiella, Pseudomonas, Serratia, Enterobacter, Acinetobacter. De asemenea, pot fi active pe

stafilococi sensibili la meticilina (meti-S). Enterococii sunt rezistenti la concentratii joase de

AGZ, datorita metabolismului lor partial anaerob; asocierea in acest caz cu betalactamine sau

glicopeptide determina un raspuns eficient. Pneumococii, spirochetele si germenii anaerobi

grampozitivi sau gramnegativi sunt complet rezistenti la actiunea AGZ.

Unele AGZ au actiune in mod particular pe anumiti germeni, si anume: streptomicina,

kanamicina, amikacina pe micobacterii, inclusiv MAC; paromomicina pe Entamoeba

histolytica, Cryptosporidium.

Rezistenta bacteriana fata de AGZ are mai multe mecanisme:

- mecanismul principal este reprezentat de enzime plasmidice pentru coci grampozitivi si

bacili gramnegativi (aminozidacetiltransferaze, aminozidfosfotransferaze,

aminozidnucleotidoltransferaze);

- un alt mecanism consta in alterarea tintei de actiune: modificarea unui aminoacid din

structura unei proteine ribozomale, ceea ce va duce la scaderea afinitatii subunitatii 30S fata

de AGZ;

- mutatii care afecteaza difuzia pasiva la nivelul porinelor, ceea ce determina reducerea

acumularii AGZ in bacterie.

Avand in vedere riscul de selectie de tulpini rezistente pentru multi bacili gramnegativi,

precum si pentru stafilococ, se recomanda folosirea AGZ in asociere si nu in monoterapie;

AGZ se asociaza sinergic cu betalactamine, cu glicopeptide sau cu fluorchinolone.

Calea de administrare, pentru cele mai multe AGZ, este parenterala i.m sau i.v. Se recomanda

ca administrarea i.v. sa se faca in microperfuzie cu durata scurta (minimum 30 min.) si nu in

bolus.

Tendinta recenta este de se administra in priza unica zilnic, dar se pot administra si in 2 sau 3

prize/zi.

Neomicina si paromomicina se administreaza pe cale orala.

Tobramicina se poate administra pe cale inhalatorie.

AGZ nu se administreaza intraperitonal, din cauza riscului de apnee.

In conditii normale, absorbtia AGZ se face in intestin. La nou-nascut, sugar si prematur, din

cauza permeabilitatii crescute a mucoasei digestive, neomicina se absoarbe in cantitate mare

51

din tubul digestiv, realizand niveluri mari in ser, astfel incat utilizarea in aceste conditii este

contraindicata.

Metabolizare. AGZ cu actiune sistemica nu se metabolizeaza, se elimina renal prin filtrare

glomerulara 90% in prima zi, restul lent in urmatoarele 2 saptamani.

Se leaga in proportie mica de proteinele plasmatice.

Difuzarea in parenchime este inegala: moderat in lichidele seroase si lichidul sinovial 50%,

slab respirator, slab biliar 30%, deloc in LCR si in oase.

Indicele terapeutic al AGZ este mic, doza eficienta fiind apropiata de doza toxica. In caz de

supradozare, se indica hemodializa sau dializa peritoneala.

Reacţii adverse

Exista 3 reactii adverse principale, care pot fi produse de AGZ, si anume: nefrotoxicitatea,

ototoxicitatea si blocada neuromusculara.

Nefrotoxicitatea se manifesta prin reducerea filtrarii glomerulare si afectare tubulara

proximala, exprimata prin scaderea densitatii urinare, proteinurie, aparitie de cilindrii

granulosi, apoi cresterea ureei si creatininei, eventual oli-gurie. Astfel, ele pot induce

insuficienta renala sau pot agrava o insuficienta renala preexistenta.

Riscul este mai mare, in cazul administrarii unor doze mari si/sau pentru perioade lungi (peste

7-10 zile), mai ales la persoane cu alterare preexistenta a functiei renale.

Riscul este crescut, daca concomitent se admi-nistreaza: vancomicina, ciclosporina,

amfotericina B, cisplatina, polimixina B, aciclovir, diuretice (furosemid, acid etacrinic) sau

substante de contrast injectabile.

Riscul este scazut, daca se administreaza odata pe zi sau in asociere cu peniciline anti-

Pseudomonas.

Din aceste motive, se recomanda hidratare cores-punzatoare a pacientilor si monitorizarea

functiei renale (determinare periodica a ureei, creatininei, densitatii urinare, sedimentului

urinar).

52

LOCUL AMINOGLICOZIDELOR ÎN TERAPIA INFECŢIILOR

BACTERIENE ALE COPILULUI

Agenţii antimicrobieni sunt principalul instrument al medicilor în tratarea infecţiilor

bacteriene. Se observă ofolosire excesivă a acestora, crescând riscul apariţiei rapide a

rezistenţei germenilor la antibioticele uzuale. Copiiisunt expuşi acestui risc mai mult decât alte

categorii de vârstă. De exemplu, infecţii obişnuite cu Streptococcuspneumoniae sau

Staphylococcus aureus nu răspund la administrarea terapiei specifice, apariţia

rezistenţeicomplicând situaţia, crescând costurile şi crescând probabilitatea apariţiei lipsei de

răspuns la tratament. Trebuie făcute eforturi pentru determinarea etiologiei diverselor infecţii,

adaptarea tratamentului în funcţie de

rezultat, eventual folosirea unor antibiotice cu spectru cât mai restrâns atunci când este nevoie.

53

AMINOGLICOZIDELE

Aminoglicozidele sunt o grupă de antibiotice amino-ciclitol-aminoglicozidice, prezentând

asemănări cu unele polizaharide din capsula şi peretele celulelor bacteriene.

Aminoglicozidele au activitate bactericidă, în special pe bacilii Gram negativ aerobi.

INDICAŢIILE AMINOGLICOZIDELOR

În tratamentul empiric al pacienţilor febrili neutropenici

În infecţii severe cu germeni Gram negativ aerobi (inclusiv Enterobacteriaceae şi

Pseudomonas aeruginosa). Pentru infecţii sistemice cu Pseudomonas se folosesc combinaţii cu

peniciline antipseudomonazice sau cefalosporine. Aceste combinaţii se folosesc nu numai

pentru efectele sinergice, ci şi pentru prevenirea dezvoltării rapide a rezistenţei la β-lactami.

În ITU – în monoterapie, sunt eficiente datorită excreţiei exclusiv renale.

În tratamentul endocarditei bacteriene cu enterococi şi streptococi numai în combinaţie cu

β-lactami sau glicopeptide. Aceste combinaţii sunt sinergice, în ciuda faptului că enterococii

sunt rezistenţi la β-lactami şi glicopeptide.

Unele aminoglicozide au o activitate specifică pe anumiţi germeni:

Mycobacterium tuberculosis – streptomicina, kanamicina

Mycobacterium avium intracelulare – amikacina, isepamicina

Nocardia asteroides – amikacina

Giardia lamblia, Entamoeba histolytica- paromomicina

Staphilococcus coagulazo-negativ, meticilino-sensibil- tobramicina

Neisseria gonorhoeae – spectinomicina

Brucella, Francisella, Bartonella – streptomicina

MECANISMELE REZISTENTEI LA AMINOGLICOZIDE

Unele mecanisme au fost propuse pentru a se explica rezistenţa unor bacterii la

aminoglicozide:

Scăderea preluării aminoglicozidelor de către microorganisme (acţionează asupra fazei 2

energo-dependentă)

54

Sisteme de eflux active care scot aminoglicozidul din cellule

Mutaţii la nivelul genelor care codifică subunitatea 30s ribozomală sau proteinele

ribozomale

Modificări enzimatice ale moleculelor de aminoglicozide determină scăderea afinităţii pentru

ribozomi (modificarea fazei 3 energo-dependentă = cel mai important mecanism)

REACŢII ADVERSE ALE AMINOGLICOZIDELOR

Aminoglicozidele sunt una din cauzele cele mai cunoscute de nefrotoxicitate. Dacă detectarea

factorilor de risc legaţi de pacient şi de medicaţia acestuia se face la timp, iar administrarea de

aminoglicozide se face în doza unică, se poate asigura o toxicitate scăzută.

NEFROTOXICITATEA

Nefrotoxicitatea se manifestă prin leziuni ale celulelor tubulare proximale şi este reversibilă.

Se manifestă clinic prin insuficienţă renală acută nonoligurică, creşterea uşoară a creatininei

serice şi hipoosmolaritate urinară, apărute la câteva zile de la începutul tratamentului. Se poate

aprecia că 8-26% din pacienţii care primesc aminoglicozide pentru mai mult de 7 zile dezvoltă

o uşoară afectare renală în succesiune: afectarea renală uşoară: enzimurie; afectarea moderată:

proteinuria, scăderea capacităţii de concentrare renală, apariţia în urină a cilindrilor granulari

sau hialini; leziunea severă: creşterea creatininei serice, hipokaliemia, hipofosfatemia Din

aceste motive se recomandă îmbunătăţirea posibilităţilor de laborator în vederea depistării

precoce a: β–microglobulină, α microglobulină, enzime lizozomale, fosfolipide urinare.

Creşterea creatininei serice înseamnă existenţa afectării renale severe. Există teste recente

pentru depistarea urinară a β -microglobulinei şi a NAG (N-acetil-beta-D-glucozaminidaza) ca

markeri precoce ai toxicităţii tubulare indusă de aminoglicozide

OTOTOXICITATE

Ototoxicitatea se referă la disfuncţiile sistemului auditiv şi/sau vestibular determinate

de diverse substanţe Tipic, ototoxicitatea este bilaterală, cu scăderea acuităţii auditive pentru

sunetele de frecvenţă înaltă şi tinitus. Pierderea auzului poate fi temporară, dar mai frecvent

ireversibilă pentru majoritatea substanţelor implicate. În general, antibioticele determină

scăderea auzului bilateral, simetric.Aminoglicozidele determină lezarea celulelor ciliate

(celulele receptoare auditive) situate la nivelul organului Corti. Se observă scăderea acuităţii

auditive pentru sunetele cu frecvenţă înaltă, ulterior pentru cele cu frecvenţa joasă, însoţită sau

55

nu de tinitus. Nu există tratament pentru aceste disfuncţionalităţi. Leziunile vestibulare sunt o

altă reacţie adversă importantă a aminoglicozidelor datorată afectării crestei ampulare.

Afectarea poate fi lent instalată, unilaterală, fără a fi remarcată. Leziunile grave şi rapid

instalate se pot manifesta iniţial prin vertij, vomă, nistagmus. Este important ca pe parcursul

tratamentului să fie evaluate periodic funcţiile vestibulocohleare, ştiindu-se că majoritatea

cazurilor de surditate sunt ireversibile.

BLOCAREA TRANSMISIEI NEUROMUSCULARE

Blocarea transmisiei neuromusculare se datorează inhibării eliberării acetilcolinei din

terminaţiile presinaptice şi scăderii reactivităţii postsinaptice la mediatorul chimic. Este un

mecanism dependent de calciu, de aceea dacă apare blocaj neuromuscular sărurile de calciu

sunt eficiente trebuie avută în vedere şi posibilitatea protezării respiratorii. Netilmicina are

cel mai puternic efect de blocare a joncţiunii neuromusculare dintre aminoglicozide.

CONCLUZII

In concluzia evaluarii actualizate a terapiei cu aminoglicozide, sunt de retinut cateva

idei majore:

- acest grup de antibiotice este deosebit de util in infectiile cu bacili gramnegativi mai ales, dar

si in infectiile stafilococic, micobacteriene tipice si atipice;

56

- eficacitatea lor este maxima in asociere mai ales cu antibiotice betalactamice, motiv pentru

care nu se admi-nistreaza niciodata in terapie unica;

- administrarea lor necesita evaluare prealabila a functiei renale, cu monitorizarea ei pe

parcursul tratamentului, concomitent si in ceea ce priveste toxicitatea otica si vestibulara;

- terapia este relativ bine tolerata si de prima alegere in asociere, mai ales in infectiile

bacteriene severe sau cu germeni necunoscuti.

În funcţie de îmbunătăţirea condiţiilor social-economice şi de mediu de dezvoltarea continuă a

societăţii, se produc importante schimbări şi în morbiditate prin boli infecţioase, atât în

spectrul lor etiologic, cât şi în aspectele epidemiologice şi ale tablourilor clinice.

Asistăm, în multe privinţe, la o patologie infecţioasă aproape nouă ori mult schimbată prin

trecerea în umbră a unor boli infecţioase mult temute odinioară, şi deplasarea pe primul plan a

altora care ne pun problemele de altă dată, dar astăzi au devenit dominante.

57

BIBLIOGRAFIE

Agenda medicala 2007

Angelescu M - Terapia cu antibiotice, 1998, Ed. Medicala 64-68.

Chiotan M - Boli Infectioase 1998, Ed. National, 70-76.

Farmacoterapie - Dumitru Dobrescu-1989 vol i

Chiotan M - Boli Infectioase 1998, Ed. National, 70-76.

Mandell G - Principles and Practice of Infectious Diseases, ed.V, 2000, 311-

314,320-326

Memomed 2008

The Sanford Guide to Antimicrobial Therapy,2000, 31,70,48-50,54,56,82,121.

58