ANüL UM. — ko. 29. 2 iei exemplarul Duminica 29 iulie №

universul Literar — ABONAMENTULUI In tară: pe un an 100 l e i . In străinătate pe un an 200 Loi. Ш* —

Din frumuseţile tarei noastre

t. — Nr. 29. UNIVERSUL LITERAR Dumíri'.c.-. 2 0 І.іГе 1 0 2 4 .

0 căsătorie în secolul Maria Ţăranu, era bunica mea, care

a trit 97 de ani. şi a murit in anul 1872.

De multe ori stam de vorbă cu bu­nica şi-mi plăcea mult s'o a s c u l t pentrucă îmi povestea lucruri vechi, interesante, fapte petrecute pe vre­muri în Botoşani, d i re le ş t i a ţ i dânsa delà bunicul ei Ion Boliosu, un bă­trân aproape de 100 ani.

I a t ă ce i-a povestit Ion Bolfosu bu­nicei mele : ,,Andrei Tătari i şi soţia sa Măriuea,

aveau un băiat mare. pe Ionică, şi vroiau să-1 însoare cu orice preţ.

„Andrei îşi petrecea viaţa mai mult într 'o cafenea, care era si tuată pe a-tunci, unde este astăzi strada Unirei. Acolo, se întâlneau mulţi bătrâni şi discutau de negustorii, căsătorii şi alte afaceri d'ale lor. Tinerilor, nu le era permis să viziteze cafeneaua.

„Şi bătrânii, nu rare ori făceau che­furi lungi şi late. Mai cu seamă An­drei, care era decanul chefliilor, se plimba prin cafenea, cu paharul de vin în mână. şi lăutarii îi cântau cân­tecul său obişnuit :

„Lp fântâna Ini Chitic. N'avcm apă nici un pic De aceia, eu beu vin, Vin, vin, vin şi pelin".

„Era pe vremuri» în Botoşani, fân­tâna lui Chitic, cu cea mai bună apă potabilă. Dar Andrei zicea că fântâ­na a secat, şi neavând apă. de nevoie hea vin ! Şi bea atât de mult, că dacă ar fi suflat într 'un poloboc cu apă,; oţet s 'ar fi făcut !...

„Andrei, era un t a t ă foarte sever» şî-1 ţ inea pe Ionica din scurt.

„— A r fi bine să-1 însurăm pe To­nică, zicea Andrei cătră soţia sa Mă­riuea, că ştii d-ta, băiatul este mare, are 20 ani. şl nu trebuie să-1 lăsăm să îmbătrânească, si ferească D-zeu, ча se înbolnăvească.

— Şi cu cine crezi să-1 însurăm ? — Eu cred, să-i dăm pe copila lui

Lebădă, care-i o fată cinstită şi bună gospodină, şi am auzit că are şi zes­tre frumoasă ; căci tatăl său îi dă o sută de galbeni zimţi austriac!.

— Bine bărbate, vorbeşte cu Le-bădă ;

„Andrei, chiar a4 doua zi. se umbră că iute în hainele sale obişnuite, cu antereu de citarea, lung până la p ă 1

rnânt, cu giubea, cu brâu roş. cu fes roş turcesc, şi d 'asupra fesului o şap­că cu cozoroc, şi porneşte spre ca­fenea, cu ciubucul în mână . unde ştia că o să-1 găsească pe 'Lebădă, şi aici îl întâlneşte.

— Noroc, şi o mie de ani pace, ju-pâne Lebădă, ce mai faci ?

— Mulţumesc d-tale. jupâne An­drei, ce să fac, sunt supărat că mi s'a

al iï-Іеа în Botoşani de A n t i r o n i : M. f ă r a n u

stricat ciubucul cel turcesc, şi nu gă­sesc altul la fel ca acela.

— Nu te supăra jupâne. că eu a m două ciubuce acasă, şi-ţi dăruesc d-tale unul, că de... doar suntem pri­eteni vechi.

— I ţ i mulţumesc, jupâne Andrei, dar eu ce să-ţi dau d-tale ?

— D-ta să-mi dai oe-mi trebuie, mie. — Ce-ţi trebuie ? — îmi trebuie pe copila /d-tale Mă-

rioara, pentru băiatul meu Ionică, că' tare ' mi-i dragă, şi aş vrea s'o am că noră. pentru că ştiu eă-i fată de treabă, cu purtăr i bune şi bună gos­podină. Ştiu că. d-ta îl cunoşti pe bă­iatul meu Ionică, ar fi poarte potri­viţi, amândoi. Ce zici. jupâne Le­bădă ?

— Bine, jupâne Andrei, d-ta ai bă­iat de însurat, şi eu audia tă de mări­t a t . Aşa se fac lucrurile în lume. I ţ i făgăduesc că ţi-o dau pe Mărioara, pentru că îmi place şi mie băiatul d-tale.

— Şi ce zestre dai fetei ? — Ii dau zestre inimoasă : 100 gal­

beni zimţi. 4 vaci. 20 oi. 2 divanuri, 1 masă, scaune. 4 iăicere. cămeşi de borangic, veşminte, .şi altă gospodă­rie.

— Atunci dă mâna încoace jupâne, ne-am împăcat, şi să fie într 'un ceas bun şi cu noroc. Să trăiască copiii noştr i î

..Şi bătrânii, după ce au bătut pal­ma, au poruncit să li se aducă vin şî

cafele, ca să cinstească a l l ămaşu l . Şt amândoi ; ' au cherchent iáu . căcl( nici unul din ei nu ducea la ure< che !.... Apoi s'au despărţit ducândn se fiecare la casele lor, ca vai de eî căci nu nemercau bine s t rada ! ..

„Andreî, ajungând a-.asă. comuni­că soţiei sale că, 1-a logodit pe l on ; că cu fata lui Li bădă. Apoi îl chemă pe 1 ăiat. ca să-1 felicite.

— Ionică, vină încoace ! — Sărut mâna tată. zise acesta

s tând înaintea bătrânului drept, ca un soldat înaintea superiorului SĂU.

— Să ştii. m i i , ca te-am logodit cu coplia lui jupânu Lebădă, fată' cinstită şi gospodină bună. şi cu zes­tre frumoasă, să trăiţi până, Ia a-dânci" bă t râneţe .

„Ionică,, sărută mâna ta tă lu i său, Har nu văzuse pe fată niciodaiă, şi n'a yăzut-o până în ziua cununiei, nici h ' a îndnVznit să-1 întrebe pe bătrân, 'dacă viitoarea lui soţie este înaltă, scurtă sau /frumoasă, pentrucă bă­iatul avea mare frică de ta tă l său, şi cu nici un preţ nu putea să-i calce voinţa, căci pe atunci, copiii erau ascultători şi respectuoşi faţă de pă­rinţii lor.

In fine a sosit şi ziua nunţii . Mirea­sa . era cu faţa împodobită, căci, cum îmi povestea bunica mea , ' pe a-cele vremuri, toate miresele erau aco­perite pe faţă. în t impul cununiei, cu un voal gros. obîceiu luat delà turci, care £1 au astăzi şi evreii. Mirele, când a văzut-o. a rămas încânta t de talia ei subţirică, de mânuţele şi pi­cioarele ei delicate.

„După cununie, s'au aşezat cu toţi i la masa cea mare . Acum e momentu '

R U G Â C 1 U N 'Ai zilei zori Cobor uşori Neguri ştergând In veşnicii Se sting făclii Pe rând, pe r ă n i .

Uşor. domol Porneşte-un stol. Trimes de vânt. Prin munţi, prin şei<< Prin codrul des Să dea curant

hi Lungu-i dru*» Trezeşte-acwn

Oştiri de •foi Grădini, câmpn Şi paseri mii Şi valuri moi-

Şi t.oate'n coi încep cu dor ün dxdcc cânt. Un imn pios

Să'l dea pdnos Celui prea sfânt; .

'Adânc tresar'l... Dar e-n zadar : Mă văd per dut ; — Credinia m e e , Iubită stea ! Ce te-am făcut t f.M

54 şi vrea şi eu .Lüi Dumnezeu Să mă pr os terţi Dar cad secat Căci Te-am uitat Simbol etern.

Mă ntorc spre vot Pas-eri şi fm : - De mă іиЬЦі t

Voi fi curând Şi bun şi blând. Să mă ргтѵЦі t

Şi-al vostru cânt Curat şi Sfânt Să mă'nvăţaţi Şi-n < alea Lui, ІП Ochit Lui S : Să mă'nălţaţi.

S «ion bdre si-Biliftl

Dtmûiiba 29 iulie 1923. U.s V. KS Л - иТаллЛ Nr. 29. — 3 .

când mireasa trebuie să-şi descopere înro. Sărmanul Ionică, când şi-n va-Ѵлз* soţia, s'a făcut la. faţă, când gal­ben, când roş, şi n 'a putu t mânca n îmîc : Mire am ara urâtă în toată puterea cuvântului ! Dar sărmanul băiat, ce. era să facă ? a trebuit să se resemneze, şi de frica tatălui său. îndată după masă. a ple­cat, cu soţia sa la domiciliul său.

. „După vreo câteva zile, jupâneasa Măriuca. m a m a lui Ionică, merge să] vadă c e fac fcierii însurăţei . Dar ce văzu ? t ână ra mări ta tă , şedea Ia o masă. cu capul sprijinit între două mâini, şi plângea amar.

— Mama soacră o întreabă : de ce plângi noro ?

— C u m să nu plâng, dacă Ionică nu vrea să steie cu mine. şi nici nu-mi vorbeşte nimic. Dânsul s'a în­chis într 'o odaie, şi nu ştiu ce face acolo.

„Mama lui Ionică, intră în camera ea, şi-1 vede tologjt pe un divan.

/ — Ce faci aici. Ionică dragul ma­me*, de ce nu stai la un loc cu soţia ta ?

— N'o pot suferi, nu mi-i dragă, m'aţ i nenorocit !'

„ I a t ă că şi Andrei intră In c a m e r a \ lui Ionică. Băiatul, când a văzut pe ta tă l său, nu s'a mai tologit pe di­van, ci s'a sculat în picioare, stând înaintea, bătrânului într 'o pozîţhme respectuoasă.

Bine. măi, ce înseamnă purtarea asta faţă de soţia ta ?

— Tată . nu pot. nu pot s'o văd, m'ai nenorocit, şi plângea amar.

— Cum te-am nenorocit, ticălo­şiile ? Stai ! să-ţi arăt eu ţ i e nenoro­cire !

„Şi tute. ca im fulger, bătrânul a e-şit în ceardac (în balcon) şi a chemau pe doi servitori, ai săi : Grheorghe, V asile, veniţi iute încoace ! Luaţi-l pe ticălosul acesta, culcaţi-1 la pă­mânt, şi ţincţi-I bine, unul de cap. şi celait de picioare.

„ŞL bătrânul Andrei, care avea ciu-buc-ul în mână. i a aplicat lui Ionică, în raod sălbatec şi fără. milă, atâtea' lovituri. jîAnă şi-a rupt ciubucul u i două. iar m a m a băiatului, a căzuţi leşinată la păimânt. Sănnanu l lonicăi, a stat în pat mul tă vreme, până î s'aai- vindecat rănile de pe corp.

Eon Rolfosu, bunicul bunicei mele,, ziceai că. în urma acestei lecţiuni se­vere. ЬаГаІиІ a trăit cu soţia sa 5(i de ani, în cea mai m a r e armonie şî linişte, iar când moar tea t-a despăr­ţ i t de dânsa. Tonică arrîar a plâns-o şi n 'a ui ta t mult timp, pe aceea, care în totdeauna î-a fost credincioasă, şi l 'a îngrijit bine la boală.

Bu ered că, dacă omul se deprinde în viaţă cu toate, de ce nu s'ar de­prinde şi cu o femeie urână ? Avem destule cazuri similare în societa tea noastră. Astăzi, când suntem în seco­lul al 20-lea, când civilizaţia a pro­gresat mult, unii se însoară din dra­goste, şî această dragoste, câteodată 1

0

chiar înflăcărată, nu durează de cât câteva luni, şi apoi urmează divor­ţul .

Cum vedeţi, ciubucul lui jupan An­drei, a făcut o mare isprava : a evitat divorţul !....

F U L G I D E S O A R E Plăpând cu faţa ndoliată mă 'h torc

din ţăr i ispititoare, ca o scântee înă­buşită, de dâra grelelor furtuni, să-mi culc nădejdea lângă poala săcătuite-lor poene, şi să privesc cum se deşiră, umbrirea plânşilor aluni....

Pr in ţara rătăcirii mele. am întâlnit femei frumoase, şi cerul ţintuit cu-a-ramă. spre paşii mei, neobosiţi as-vârlea lumini ajutătoare, să-mi pot conduce umbra plânsă, ca pe-un co­pil orfan, prin noaptea necercetatelor credinţi....

Şi toate, m'au luat în braţe, şi tu­turor le-au spus îndemnul. Toate-mi vorbeau de bucurie şi m'au culcat în pat cu ele, iar gura mea simţea ade­sea, dogoarea sânilor de fată : dar nu încolţise pân'-atuncea păcatu 'n gân­durile mele.... ч

Şi flori imi aruncau pe drumuri, când cântul meu o gamă plânsâ, bre cea răsleţ din poartă, în poartă şPo-t rebâlor la ori ce pas....

De-atunci e mul t : pe-albastra coa­mă, s'a stins a tâ ta licărire, şî din po­vestea depărtării, o rază nu mi-a mai rămas.. . .

Ajuns pe ţărmul plâns, de anii, per duti copilării mele, îhgenunchiez la poar ta ţării ei un sclav rentors din ră­tăcire ; când sub salicâmii de pe ha­turi, se scutura boltiţi de rouă cum cad petalele plăpânde, pe visul nos tru de amăgire....

Şi poarta, larg mi-se deschise ; ami­cii m ă primesc cu fală, pe straturi flo­rile se înclină ca"n preajma unui îm­părat ; dar mimai casa noastră plân­ge, cu frunte-n 'nfăşurată în doliu. c"au părăsit-o fără veste, toţi cei pe cari i-am lăsat....

Privesc din prag : prin zarea moar­tă, trec umbre reci. spre îngropare, mă recunosc ; dar din cadenţă, nu fac popas nu vor să stea. s'asculte ve­chea mea poveste, din anii prăbuşiţi în besna. şi îndemnul dus zădărnicii, prin plânsă rătăcirea mea....'

G e o r g e IVutzeseu

Prsp â p i i l a une! r o i t e în l i m f e

— Sărbătorirea Romániai oaste о с з а з і Cu tot rolul însemnat, pe care îl

joacă România Mare, după războiu, în lume. ea nu este în deajuns de cu­noscută în afară, iar comorile ei, nesemuit de frumoase, puţini străini le ştiu şi aceia, doar când vin aci să le cerceteze.

Propagandă oficial organizată spre a ne face cunoscut sufletul popora­lul aproape că nu există: ra r de tot. câte o minte românească 4 de elită îşi asumă- nobila sarcină, din pi prie iniţiativă şi atunci, asistăm fermecaţi

şi uimiţi la entusiasmul şi admiraţia, prin arătarea frumuseţilor noastre ro­mâneşti , stăinilor cari vor să le vadă.

0 luptătoare neobosită O neobosită luptătoare, în această

direcţiune şi mai ales o adânc cu­noscătoare a minunatelor produc ţiuni ale spiritului românesc, este fără îndoială. ' d-na Maria Ionescu, D-sa a scos, de curând, la Paris, o carte admirabil întocmită, înt i tulată „La Roumanie" şi în care, ajutată de. M. S. Regina Maria, de regretatul Take Ionescu şi de d. Ni colac Iorga, evidenţiază toate tezaurele noastre de artă, toate manifestările specific româneşti , de pe toate tărâmurile. Această carte a avut pretutindeni, o primire strălucită, pe deplin meri tată şi a contribuit mult de tot la cunoaş­terea României, Astăzi, ea figurează în toate marile instituriuni culturale şî artistice dîn cele două lumi. Cităm doar gestul d-lur H. W. Sartorius care a donat această curte Inst i tutului de Arte Frumoase din Indianopolis şi Biblîbleeei din New-York şî. al d-neî Hears t care a donat câte un exem­plar oraşelor Chicago şi San-Fran-eiset-

Propaganda ш america D-na Maria Ionescu a plecat de cu­

ra nd în America., unde a ţ inut nume­roase conferinţe de propagandă ro»

Nr. 29 UNIVERS'JL LITEÍJAR Dutiiîiiică 29 Iulie НГ2Л

mânească. P r ima conferinţă a ţinut-o. ia New-York. Cu această ocazie, d-na Charles Dahs a oferit un banchet , unde masa era acoperită cù tricolorul românesc iar luminile, florile şi în­treaga împodobire a sălii erau în cu­lorile româneşti .

L a Washington conferenţiara a fost primită de preşedintele Harding, că­ruia i-a oferit lucrarea sa.

0 sărbătorire a României l i a Cleyeland (Ohio), unde se află o

numeroasă colonie română d-na lo-riescu a ţ inut o frumoasă conferinţă', după care corul bisericei ortodoxe de acolo a cântat diferite cântece naţio­nale româneşti . Inăl ţă toarea serbare s'a sfârşit cu o „cină" în timpul că­reia a domnit o patriotică însufleţire.

L a Indiano polis au fost ţ inute dea-seraoneadouă conferinţe în faţa unui public plin de entuziasm. Conferen­ţiara a putut constata ce puţin se cu­noaşte, ţara noastră şi numeroasele şi variatele întrebări pe cari i le punea publicul i-au arăta t că acesta nu ştie nimic despre trecutul şi prezentul nostru.

Tntr'un frumos castel, la Greenwich, lângă New-York, a -avut loc în ziua următoare un imens ,.garden par ty" la care a luat parte societatea distin­gă din New-York, şi unde s'a sărbăto­rit cu mult entuziasm România.

D-na ЗГагіа lonescu a plecat apoi in Virginia, unde a ţ inut conferinţe reuşite. Urmează cu aceiaş succes propaganda sa în Detroit, la Boston, Tlorward şi Yale.

In Canada Л primit invitaţiuni pentru Canada

delà numeraose societăţi culturale care au fost puse în curent de intere­sul ce l'a ridicat în Statele-Unite. Ma­rile universităţi din Yankee au reţi-, nut câte un exemplar din cartea d-nei lonescu.

înregistrăm cu bucurie toate aceste patriotice manifestaţiuni a tâ t de folo­sitoare pentru ţa ra noastră minunată

'ú'ar puţin cunoscută şi mult bârfită de duşmani, organiznţi în acest scop.

Gillj

UN PiCTOR RUS

P E C R E A N G A Un holteiu odată pune Unei fete oarecare, L a un dans într 'o gradină Dintr 'o vorbă 'n altă vorbă. Următoarea îiîtrebare : — Spune-mi, dragă copilita^ Tu pe Creangă l'ai citit ? ;— .,Eu pe creangă ! cum se poat« ! Eu pe creangă de-am cetit ° Nu, — ii dă ea ruşinoasă -— N'am citit că nu mi-e voie ,Pe o creanga să citesc, Căci mi-à interzis . .mămuţa", Ca să nu mă ameţesc !**...

Orest H o r i a P a ş e a n a

Constantin Macovski Arta rusească are multe nume iluş-

. ere şi cari 'au putut să se impună şî , s t răinătăţei . Dacă unele din ele şi-au

câştigat acest renume graţie neobiş­nuitului, îndrăzneţului pe care l 'au pus în operile lor, cum este un Vere-sciagkîn, care a făcut din ar tă un mijloc de propagandă contra războiu­lui, sunt însă pictori ruşi cari păs­t rând toate formele clasice ale artei au- putut prin talentul lor sănătos şi puternic să se impună. Unui din ace­ste talente originale şi mari ursiţi este Constantin Maeovski.

Macovski nu este dintre cei tineri, el este cu Perov, Karmski, Riepin din vechea generaţie, dar este totuşi unul din cei noui şi cari şi azi opresc privi­ri le entusiazmate ai acelor ce iubesc frumosul . Şi poate azi mai mult ca ori când, de oare-ce azi, ar ta rusă, sub teroare bolşevică, este în plină decă­dere şi singura mulţumire pe care o are "iubitorul-de frumos este" de a re­vedea cea ce vechii cei de eri, au fă­cut.; : -.,ц«У.

Macovski -impresionează prin fastul ^i bogăţia vieţei. El iubeşte străluci­rea, şi sănătatea tinereţe!, el iubeşte •energia vieţei care a fost a tâ t de par-

• ticulară vechei huni şi care transfor­mă ori;ce manifestare a vieţei obici­nuite într 'o sărbătoare. I a t ă tabloul lui „Moartea lui Petronhi1, moartea

Macovski, ca loate talentele mari u eşit dintr 'o familie de oameni săraci. Dar nu întâmplarea fa făcut- artist, căci şi tatăl sau de şi era un funcţio­nar obscur şi sărac a fost un amator de artă şi reuşise-din nevoile lui să-şî formeze o mică colecţie de tablouri de

Const. M a c o v s k i : Cazncul

pictură şi desemn pe care a ştiut s\>, impui© şi copiilor săî. Pe Constantin,;, în special, îl lua în fie care Duminecă; la „vânătoarea de artă" cum spuneaj el, prin toate muzeele* vizitelor lor şîi colecţiile de tablouri, prin dughenelei| de curiosităţi şi lucruri vechi, unde sé' putea găsi*ceva tipic şi interesant, ce' putea fi copiat.

-Const. Macovsk i : P ic toru l Via

acestui filosof cinic, care a ştiut să moară aşa de plăcut. In acest tablou

"•tragicul dispare în luxul şi lumina or­bitoare a mediului de chef şi bucurie. Dar în toate tablourile din care nu putem reproduce de cât Ч т е і е se vede aceiaşi viaţă, energie, bucurie şi veselie.

c o v s k i in mij locul Гпміііі?! sa le . 4

Tatăl lui Macovski, mai târziu des*] chise fa Moscova chiar o „Şcoală de^ bellearte" unde Constantin Macovskt este dintre cei dintâi elevi. Dar pe. tânărul ta lent îl aş teaptă mari decep^ ţii. La două concursuri pentru expo.-' siţiile anuale tablourile lui sunt res- j

pinse şi numai la al treilea concurs e t

Duminica, гя Iul e 1923.̂ UNIVERS - !

Const. Macovsk l ; Ghic i toarea de n o r o c

abţine o i*ecompensă pentru lucrarea lui ..Moartea copiilor lui Boris Gödu-

Plecat Да Petersburg el devine aci în curând foarte cunoscut ; tablouri­le lui se cumpără nu numai de ruşi dar şi de străini şi multe din pânzele

lui originale trec Oceanul în A m e ­rica. *

Lucrările lui sunt renumărate . El a atins toate genurile şi a pătruns în în toate epocile şi în istoriile tuturor popoarelor, dar cele mai reuşite sunt lucrările din veaţa rusească, tipurile

şi scenele a tâ t din istoria ruseasd câ t şi xlin viaţa de toate zilele.

Cele mai caracteristice sunt „Moat tea lui Ivan Groaznicul" „Cheful ho ierilor", „Transportarea sfântului co vor". Din acelea cu subect rusesc cei măi frumoasă lucrare şi care aminteş»

Const. MacovsJd: Boero:î îe î ru­s e a s c a d a n s â n d .

te pe aelea a lui Seixuradzki este ., Moartea lui Petroniun care i-a fost inspirată de versurile poetului-, rus Mei „Florile" şi care în traducere li­beră sună astfel :

„Şi cad şi cad florile Se revarsă ca ploaia libere Se sbate sângele şi inima se strânge De căldură şi zăpulnd neînfrânat Şi cad şt cad florile !.... In această atmosferă de vin, de căl­

dură, de zăpuh şi năduşala corpu­rilor aprinse, s'a stins Petronius cel mai «'legam din. oamenii ceiui mai desfrânat.Veac al Romei, dar şi cc! mai cuminte privitor al ei. Sienkie-vicz Va făcut nemuritor în Quo-Vadis, Macovski l'a imortalizat în tabloul său.

L e a n d r u

N O A P T E A . — 0 ! noapte binecuvântată, Ce lumii ai lăsat odihnă, Cu frumuseţile din ceruri, Cu-a omeniri sfântă tihnă,

— Tu ai cuprins în vălul negru A păsărilor ci ri pire Şi ai ascuns în voalul sacru Etern misterul.de iubire...

— In anotimpuri cunoscut ii fost divină poezie, Căci cântecele tale moarte '"' Ecourile moarte 'nvie

—- Şi trubaduri văzul-ai iar.". Poeţi cu lira. 'ncântătoare...^ O ! noapte, tu eşti doar zeiU Iubirilor fermecătoare....

Luca Mal teze a n a

p : v « t i r e do ANDRE T H E U R E T

— Urmare

Luară cafeaua în salon şi cum cla­virul era deschis d. Fréhut rugă pe Nanina să cânte ceva. Fă ră să se lase mult rugată dânsa cântă aria dinOr-pheu. „Ara pierdut pe Eurydicia". Contele care avea o voce plăcută o a-.compania, ceia ce încânta pe .domni­şoara" de Seigneuries.

Muzica după cum se ştie, acţionea­ză minunat asupra simţurilor şi a úri­méi. După ce părăsiră clavirul, con-vorbirèa^luase p întorsătură mai du- . ioasă, mai intimă. Cu toate că păstra măsura pe care i-o impunea vârsta,

Cit. de Fréhaut deveni ceva mai galant convorbirea lui lunecă uşor asupra dragostei, iar ochii lui aruncau lu-mini pătrunzătoare.

şl sfârşit —

Când se retrase pe ia ora unspreze* ce, după ce sărutase mâinile Trani-neî, el o lasă extrem de turburată şi ruşinată de emoţia pe care i-o produ­sese, bărbatul acesta care avea aproa­pe îndoitul vârsţei-*sale.

•Nanina petrecu o noapte agitatăV Deşteptarea ei fu de asemenea tulbu­rată, dar penft-u alt motiv. Pe la ora douăsprezece, primarul din Veillons înşti inţa pe domnişoara de Seigneul-les că era bănuită că găzdueşte pe un emisar al lui P i t t şi Coburg. Câţiva indivizi văzuseră pe d. de Fréhut in­t rând la Nanina şi-1 denunţaseră co mitetului revoluţionar din Montme-dy. O vizită domiciliară era iminentS Pr imarul o prevenise prieteneşte.

6. — Nr. 2. UNIVERSUL LITERAR

— Ce să fac, strigă Nanina. — Trebue, reluă el, să vă scăpaţ i

.cât mai neîntârziat de el. La capătul parcului se află un pavilion ascuns iprintre copaci. Ascundeţi-1 acolo pa­nă la ivirea nopţei . Fiul meu va veni atunci să-l ia şi-I va conduce prin pă­dure, până la graniţă. De îndată ce gazda dv. va auzi cântecul cucuvelei, nu va avea altceva de cât să fugă pe fereastră, iar fiul meu îl va aştepta la poalele zidului.

Acesta era de altfel singurul mijloc 'de scăpare. Nanina se duse să înştiin­ţeze pe d. Fréhut, îi dădu repede să mănânce, apoi îl conduse ea însăşi la pavilionul din pădure.

Contele văzând-o pe Nanina a t â t de agitată, se sili s'o liniştească.

Orele treceau repede şi cu toa tă spaima ei. Nanina era într is tată de a *jedea trecând timpul a tâ t de repede. Iarna se înserează de vreme. P e la o-ra cinci odăiţa pavilionului era cu­fundată în întunerec.

— Haide, suspină d. de Fréhut, tre­buie să ne despărţim.

Luă mâinile Naninei. — înainte de a vă părăsi îngădui-

;i-mi domnişoară, să vă mulţumesc, pentru buna primire pe care mi-aţi tăcut-c şi vă jur că n'o voi uita nici oda! ă._

Şi în t imp ce vorbi, o arrase spre fcl sărutând-o pe frunte. Nanina zăpă-t'ită îi sărută şi ea. şi t imp de . câteva clipe, ui tară fotul în nebunia aceasta tle .uhue.

De odată se auzi cântecul cucuve­lei.

— Semnalul, îngână Nanfna, a-dio !

Ei voi s'o mai cuprindă odaia în braţe, dar ea se retrase.

— Pleacă, îl imploră ea. Fréhut sări repede pe fereastră şi

liispăru în întunerec. Peste câteva clipe Nanina se în­

toarse acasă. Era şi timpuL^de oare­ce, perchiziţionarii cercetau casa. Negăsind însă nimic se retraseră.

Nauina se închise în odaia ei re­gretând oare cum slăbiciunea ei...

A doua zi primarul veni s'o liniş-í căscă asupra soartei d-lui de Fré-rtufc. -

— A trecut cu bine graniţa zise el, si băiatul mc-u l 'a condus până Ia Circo«...

Trebue să fi fost frânt de obo-si ală. suspină Nanina. O călătorie a-* tát de lungă pe jos, la vârsta lui...

•-- La vârsta lui, replică primarul izbucnind într 'un hohot de râs ; ei dar dânsul n 'are mai mult de treizeci de ani. Se grimase pentru a nu fi re­cunoscut... Dar odată ce a. ajuns în Belgia şi-a aruncat peruca şi băialu! meu s*a pomenit în faţa unui tână-extrem de drăguţ.

— Ah ! îngână Nanina care răma­se iarăşi visătoare. In acelaş t imp ochii ei erau scăidaţi în lacrimi, gân-dindu-se ia clipele acelea scurte de

iubire care.nu se vor mai întoarce nici odată.

Când la 1815, contele de Fréhu t se înapoia în F ran ţa cu Ludovic al XVli l - lea , era într 'adevăr cărunt de dala asta. D. de Fréhaut se interesă de Nanina şi aflând că nu se mărita-

însemnările unui trecător Care-i cea mai mare forţă a Înmii ? Revista populară franceză ...Je sais .

tout" a făcut o acheta printre scrii­torii şi învăţaţii francezi asupra în­trebării : ,.Care-î cea mai mare forţă a lumii ' ?

Răspunsurile au fost desigur foarte interesante şi foarte variate, aşa că în conclusie, se poate face cel mult o statistică asupra forţelor — nu^for­iei — eele^mai puternice din lume.

Unii au răspuns că cea maî mare forţă ѳ a bunului simţ ; alţii : demo­craţia; alţii — în special, femeile — dragostea. ; iar câţiva : dobitocia ; unii : munca ; foarte mulţi : conştiin­ţa . iar unul cu multă vioiciune a răspuns, orice, afară de bani -şi orgo­liu.

• \

se, îi făcu o vizită ia Veillons. G ă sind-o încă seducătoare, cu toa tă vârs ta ei de patruzeci şi cinci de ani, se insură cu ea.

Şi astfel se realiză pentru Naninji viziunea din noaptea de Sfântul Ion.

Trad . de Const A. I. Ghica '

Libertate şi libertinaL Ce face, ca deosibeşte una de alta e desigur nu­mai un simţ moral personal.

D-ta poţi să aî libertatea de a sen orice, clar gândeşte-te, că scriind o pornografie într 'una din revistele de scandal, nu poţi da acea revistă nici-nevestei d-tale, nici copilului d-tale. Presupun că ţi-e ruşine să soco­teşti femeia şi copilul d-tale capabili să se entuziasmeze de expresiile do taverne şi de desen urile de casă do toleranţă.

Ruşinea, aceasta-i bunul aimţ mo­ral. Dacă'l aî, înţelegi l ibertatea ca т п adânc respect al celorlaţi.

Dacă nu-1 ai. eşti libertin, decazi în abjeetiunea pornografiei

O să-mi spui d-ta : — Da, dar dacă sunt în reali tate şi

pornografi", şi viţ'nşi şi desenuri de nuduri, etc. acestea, sunt luate dii

D.minlcă 29 Iulie 1923. UNIVERSUL LITERAR

viaţă, ele alcătucsc ceiace se numeşte in literatură, realism.

O fi. Dar realismul nu-î a r tă . Fiindcă*

a r t a cere o silinţă de înăl ţare sufle­tească : ea e ar tă când înfăţişează.' realul înfăşurat îut r 'o manifestare de convenţional, care să satisfacă, să în­cân te pe cât mai mulţi . •

Supărăciosul. Caracterist ica supă­răciosului e lipsă de abilitate.

In termeni comuni s'ar spune, c a supărăciosul „pune picîorele în farfu­r i e " tocmai fiindcă nu ştie să-şi ţ ină echilibrul.

Sjiancţi іпіша durerea!. Spune-ţi inimă durerea, Spune-ţi jalea inimioară, A'îi tăcea, că-i grea tăcerea Şi tăcerea te omoară.

Spune-ţi focul inimioară, Inimioară doru-ţî spune, Focul dorului doboară Şî via la ţi-o răpune.

Sofia M a d i n j f H'piaiaiu

s'a îiîiiiî MiMî de ştiinţe bulgară

Ea e üiera ш ш reíügiaíi bulgari la äücuresü-

Ziaru! oficiosul guvernului dhv So­fia „La Bulgarie" priveşte condiţiu-nile in cari s'a înfiinţat Academia de şt i inţe bulgară, amintind că în 18B9 prinţul Napoleon, nepot al împăratu­lui Napoleon I I I . a venit în Bucu­reşti, în misiune secretă.

Era înainte de răsboiul franco-ger-man, şi Parisul voia să se asigure dacă Turcia. România şi Aaustroun-garia ar rămâne neutre in cazul unui război între Franţa şi Germania .

Sosit la Bucureşti, prinţul Napole­on, în afară de ake întrevederi pe car i le-a a v u t a fost vizitat de o de-legaţiune de fruntaşi bulgari cari. re­fugiaţi în România, luptau din răspu­ter i pentru reînvierea ideei na ţ ionale bulgare.

Găsind chiar in Capitala ţării noas­t re un azil binevoitor- şi sincer, frun­taşii bulgari puseră înşişi 'bazele sta­tului bulgar independent de ' ina i târ­ziu.

In această privinţă, sunt toarte ca­racteristice datele pubnate<<de W a -sile D. i S tovMèu , ; î n rrevis&a. ..Svet-l ina" in 1906, fartea ѴІІ-ѴШ, pag. 10Ï.

Prinţul Napoleon primi, în Capitala Românie*, cu multă bunăvoinţă, o delegaţiunea bulgară, care-i venise cu

Un memoriu, cerând ca Fran ţa Я& in­tervină pen t ru îmbunătă ţ i rea sonrlei poporului bulgar, aflat sub dominaţi-une turcească.

Membru delegaţiumi bulgare lu­crau, în acelaş t imp. la de te rmina 'ea unui curent al cărui rezultate fu înte­meierea primei soietăţi l i terare bul­gare, actuala Academie de ştiinţe din Sofia.

Credem că aceste lururi. aminti te chiar de presa bulgară oficială, nu sunt lipsite de interes, şi că meri tau să fie cunoscute şi de publicul nostru.

Surzii vor auzi. — Se va realiza oare această minune ? T. F . F.-eul va reuşi poate în ceeace şti inţa n'a pu tu t face până acuma. Pa re că vibraţiile particulare ale undelor herţ iene au o influenţă cu totul specială asupra surzilor din naştere. S'au făcut expe- . r ienţe curioase : un băeţaş de J.3 ani, născut surd. a auzit pentru prima oară în viaţa sa. Dânsul a bă tu t ve­sel din palme la auzul ariilor unui dans. A putut să distingă o voce ome­nească de sunetul unui ins t rument . Alţii copii, complect surzi au dove­dit o oarecare senzibilitate sub in­fluenţa undelor sonore ale T. F . F-eului. Şi se speră că unele cazuri de surzenie vor putea fi — poate — în^total sau щ parte vindecate.

•

O lecţie de jntnetuaţie. — Scena se petrece într 'un orăşel de pe Somnie. Inspectorul şcolar vine într 'o zi pe neaşteptate , se duce la primar şi-1 roagă să-1 întovărăşească Ia şcoală.

, Pr imarul , cam rău dispus, primeşte şi ieşind din casă, murmură între dinţi : ..Măgarul ăsta mă plictiseşte". Celălalt aude. dar tace chitic. Ajung la şcoală, unde inspectorul începe să întrebe pe băeţi asupra gramaticii , apoi asupra punctuaţiei . Pr imarul , plictisit, r id ică din umeri . Atunci inspectorul coptinuând lecţia, spune : — . .Punctuaţ ia are în limbă un rol foarte important şi trebue să ţ inem seamă de ea. E absolut necesar să pu­nem bine punctuaţ ia şi voî dovedi aceasta printr 'un exemplu". Apoi, t r imeţând Ja tablă pe un băiat. îi dic­tează fraza următoare : — „Inspec­torul, spune primarul, e un m ă g a r " . — Bine, zice inspectorul, scrie acum aceeaş frază, cu următoarea punctua­ţie : — ..Inspectorul spune : prima­rul e un măgar" . Tablou !

«•V

ЬосжіпешпозсЫе. —• Ce puncte necunoscute s u n t ' p e glob ? Dacă lă­săm la o par te fâşiile de pământ -în­gheţat din jurul celor doi poli. cari sunt cu totul necercetate, r ămân ur­mătoarele puncte necunoscute : In partea nordică a Arnerîcei de Nord. la lat i tudinea srrânitoarei Bering ; щ

America centrală de Sud şi în regiu­nea capului Horn : în Africa Cen­trală, în jurul lacului Ciad,şi mai la nord in Sahara ; in sudul Arabiel, re­giunea marilor deserturi, la nord de Aden ; in Austalia Centrală şi câteva insule din archipelagul Sundelor ; în

* Asia. Ia nordul Indiei, щ par tea care cuprinde şi ianţul munţi lor Himalaia, şi în fine ia centrul Chinei.

Prânzul ci-o coditului. — Ce mă nâncă crocodilul ce trăeşte în fluviul Limpopo ? Astfel se întreabă puiul de elefant dintr 'o admirabilă povestire a scriitorului Rudyard Kipling. Răs­punsul i-1 poate\ da un păzitor din regiunea lacului Tanganika, care a găsit în stomacul unui crocodil vânat de dânsul, următoarele l uc ru r i : 11 brăţări grele de cupru, 3 bră ţăr i de filigran : un colan de sticlă ; 14 oase de labe delà diferite animale ; 3 co­loane vertebrale ; o frânghie lungă din fibre de scoarţă de copac ; 12 pie­t re de diferite mărimi ; mai multe ţepi de porc ghimpi ; etc. Frânghia ghia servise de*igur la legatul vre-. unui pachet pe care-1 ducea un biet indigen. Animalul a mânca t şi omul şi pachetul, iar frânghia a rămas singura dovadă a acestei teribile drame. In stomacul unui alt croco­dil enorm, ucis de un indigen, s'a gă­sit o pungă conţinând SO monede do aur, care apar ţ inând poate vreunui biet negru, acesta întorcându-se poate acasă, cu aceste economii, des­tinul, sub forrna acestui grozav ani­mal, s^a amestecat. în planurile-saie.

4 , Mihnea Armaşiu

Corespondenţa redacţiei Călin Movilă. — Dacă vă încercaţi

în dificila ocupaţie de a t raduce în versuri, de ce vă agăţa ţ i de perlele marilor poeţi clasici ? Mai citiţi ver­suri consacrate şi pe urmă încercaţi .

Dimitrie Tsantson. — „P louă" nu se poate publica. Renunţa ţ i la grea­ua îndeletnicire a versificaţiei.

/. Lascu. — „Mi-e sufletul" nu se publică. E o naivitate rău r imată .

O rest floria Paşcanu. — Mulţu­mim pentru volumul de anecdote. Vom publica din el, cu plăcere.

S. D. C. M. : hunei este o poezie co poate fi scindată în două Ga îdee; de altfel cele trei strofe de la urmă; sunt slabe.

Nicolae Tariş. — îngrij i ţ i stilul şi t ranscr ie ţ i mai citeţ.

Sonetas90. — Poeziile sun t lip­site de idei poetice.

Brand. — Altele; îngrijiţi forma Sirnion: Udrescv Răleşti. —'-Măi ci­

t i ţ i poezii de autorii noşifari clasici. 'A.T. Riga. — Mâi studiaţi versul I). Toha. — Scrisoarea se va pu­

blica. Gaby. — Mai tr imiteţ i , publtcăni

cu plăcere

O fabulă transformată

Sau Corbul Înţelept.