anexe

3
Olanda-Rusia. Anchetă internațională privind dreptul mării ( 7 octombrie 2013) Olanda a dat în judecată Rusia, după ce Moscova a pus sub acuzare pentru piraterie 30 de activişti Greenpeace. Autorităţile olandeze au depus o plângere la Tribunalul Internaţional pentru Dreptul Mării, cu sediul la Hamburg, Germania. Ele vor să recupereze nava sub pavilion olandez, cu care s-au deplasat membrii Greenpeace. Ambarcaţiunea a fost sechestrată de oficialii ruşi, în urma protestului din Oceanul Arctic. De asemenea, Olanda încearcă şi pe căi diplomatice să obţină eliberarea celor 30 de activişti, printre care doi cetăţeni olandezi. Olanda este primul stat care întreprinde măsuri legale în acest caz. Spărgătorul de gheaţă al Greenpeace, sub pavilion olandez, a fost arestat pe 19 septembrie după ce membrii echipajului au încercat să organizeze un protest faţă de extragerea de ţiţei de pe platforma ce aparţine companiei ruse Gazprom, prima din lume care va lucra în condiţiile meteorologice extreme de la Polul Nord. Autorităţile ruse au calificat drept o provocare acţiunea ecologiştilor. Toţi cei 30 de membri ai echipajului au fost acuzaţi de piraterie şi riscă până la 15 ani de închisoare. sursa: http://www.juridice.ro/285318/olanda-rusia-ancheta- internationala-privind-dreptul-marii.html Olanda-Rusia. Decizie în ancheta internațională privind dreptul mării ( 25 noiembrie 2013) Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării a cerut Rusiei să elibereze nava Greenpeace și membrii echipajului acesteia, care au fost reținuți în septembrie 2013 în urma unui protest împotriva exploatării petroliere.

description

kol;j

Transcript of anexe

Olanda-Rusia. Anchet internaional privind dreptul mrii (7 octombrie 2013)Olanda a dat n judecat Rusia, dup ce Moscova a pus sub acuzare pentru piraterie 30 de activiti Greenpeace.Autoritile olandeze au depus o plngere la Tribunalul Internaional pentru Dreptul Mrii, cu sediul la Hamburg, Germania. Ele vor s recupereze nava sub pavilion olandez, cu care s-au deplasat membrii Greenpeace.Ambarcaiunea a fost sechestrat de oficialii rui, n urma protestului din Oceanul Arctic. De asemenea, Olanda ncearc i pe ci diplomatice s obin eliberarea celor 30 de activiti, printre care doi ceteni olandezi. Olanda este primul stat care ntreprinde msuri legale n acest caz.Sprgtorul de ghea al Greenpeace, sub pavilion olandez, a fost arestat pe 19 septembrie dup ce membrii echipajului au ncercat s organizeze un protest fa de extragerea de iei de pe platforma ceaparine companiei ruse Gazprom, prima din lume care va lucra n condiiile meteorologice extreme de la Polul Nord. Autoritile ruse au calificat drept o provocare aciunea ecologitilor. Toi cei 30 de membri ai echipajului au fost acuzai de pirateriei risc pn la 15 ani de nchisoare.

sursa: http://www.juridice.ro/285318/olanda-rusia-ancheta-internationala-privind-dreptul-marii.html

Olanda-Rusia. Decizie n ancheta internaional privind dreptul mrii (25 noiembrie 2013)Tribunalul Internaional pentru Dreptul Mrii a cerut Rusiei s elibereze nava Greenpeace i membrii echipajului acesteia, care au fost reinui n septembrie 2013 n urma unui protest mpotriva exploatrii petroliere.n octombrie, Olanda a nceput procedurile de arbitraj mpotriva Rusiei n temeiul Conveniei ONU pentru Dreptul Mrii, susinnd c prin arestarea i detenia echipajului i navei Rusia a nclcat tratatul.Printr-un vot de 19-2, Tribunalul Internaional pentru Dreptul Mrii a hotrt c, pn la arbitraj, Rusia trebuie s elibereze nava Arctic Sunrise i membrii echipajului care au fost reinui n momentul depunerii unei obligaiuni sau alt garanie financiar de ctre rile de Jos, care trebuie s fie n valoare de 3,6 milioane de euro.sursa: http://www.juridice.ro/293423/olanda-rusia-decizie-in-ancheta-internationala-privind-dreptul-marii.html

Poluare cu 4.500 tone de petrol, n urma unei coliziuni navale (05 Ianuarie 2015)Pe data de 2 ianuarie, n zona de coast a Singapore, la 11 mile nord-est de Pedra Branca, tancul petrolier Alyarmouk a intrat n coliziune cu bulk-carrier-ul Sinar Kapuas. Alyarmouk a anunat autoritile c unul dintre tancurile sale de marf a suferit o sprtur i s-a produs poluarea mrii. n zon a fost trimis un elicopter pentru a stabili situaia i au fost activate forele de intervenie n caz de poluare.Conform primelor estimri, n mare s-au scurs circa 4.500 tone de petrol. Dou companii de depoluare au trimis n zon patru ambarcaiuni dotate cu bariere pentru petrol, separatoare i materiale absorbante. Navele implicate n coliziune se afl n siguran, la ancor.Nava Alyarmouk are capacitatea de 116.038 tdw, a fost construit n 2008, este nmatriculat sub pavi-lion Libia. Bulk-carrier-ul Sinar Kapuas are capacitatea de 57.374 tdw, a fost construit n 2011, este nmatriculat sub pavilion Singapore.sursa: http://www.cugetliber.ro/stiri-economie-poluare-cu-4-500-tone-de-petrol-in-urma-unei-coliziuni-navale-242594

http://www.fabricadebani.ro/news.aspx?iid=3845