Andrs Visky

Discipolii

- joc cu Scriptura [i Teatrul

VISKY Andrs

Traducere de Paul DRUMARU

Personajele:

ANDREI

ALFEU

BARTOLOMEU

FILIP

IACOB

IOAN

MATEI

PETRU

SIMON

TADEU

TOMA

O NECUNOSCUT`

Locul ac]iunii:

O barac`, av\nd \n fa]` [i pe dreapta ferestre iar \n spate \nd`r`tul publicului care ia loc \n barac` o u[`. \n \nc`pere vedem un pat neverosimil de \nalt, cu patru sau cinci nivele (etaje), prev`zut cu o scar`, precum [i trei b`nci simple, de diferite dimensiuni. Cea mai mare [i cea mai mic` dintre b`nci pot fi montate \n chip de cruce, evident, printr-un procedeu c\t se poate de simplu. (Paturile prezint` interes mai degrab` ca obiect al existen]ei carcerale dec\t ca piese de mobilier.) \n fa]`, unde se afl` una din ferestre, at\rn`, invizibil` pentru public, o uria[` ram` blondel, \n cuprinsul ei masa lung` a cinei celei de tain` (Leonardo da Vinci) [i, \nd`r`tul mesei, o banc`. C\nd personajele care scruteaz` exteriorul dau la o parte perdeaua acestei ferestre, baraca e inundat` de o lumin` puternic`. (Teatru de barac`.)

Pe durata intr`rii spectatorilor, p\n` ce toat` lumea \[i ocup` locurile, se aude muzic`. Aceasta aduce mai mult a un fel de potrivire de zgomote vibra]ii de lame metalice, vuietul m`rii, dialogul sacadat al pesc`ru[ilor [i delfinilor etc. -, acompaniate de b`taia bine deslu[it` a unei inimi. Lumina descre[te \ncet, \n paralel se \ndep`rteaz` [i zgomotul, se aude numai b`taia inimii, apoi se stinge [i b`taia inimii. \ntre timp personajele dau buzna \n spa]iul de joc, blocheaz` cu un pat u[a din spate, din celelalte [i din b`nci ridic` o baricad`, apoi, \ncremeni]i \n diverse pozi]ii, trag cu urechea \ntr-afar`, spre a deslu[i dac` prigonitorii le-au luat urma. Unii doar c\t se a[eaz`, \[i apas` palmele peste urechi, semn c` nu vor s` aud` nimic. S\nt st`p\ni]i de o team` teribil`, se a[teapt` ca, din clip` \n clip`, u[a s` fie spart`.

T`cere neverosimil de lung`.TADEU (\n [oapt` c`tre PETRU): |ncepe. (Face semne, se str\mb` \n fel [i chip.) Tu.

PETRU (se arat` nedumerit, \i e fric`): Eu?

ANDREI (la fel): Tu, tu. Cine altul?

PETRU (\nc` tot \n [oapt`): Numai c` pentru episodul `sta eu pur [i simplu nu s\nt preg`tit. Nu-mi amintesc \nceputul, nu-mi vine nimica \n minte.

IACOB (pe [optite): C` doar pe tine te-a desemnat, ]ii minte. O [tim cu to]ii. A spus c` tu e[ti o st\nc` [i c` pe st\nca asta voi cl`di...

PETRU (cu \ndoial`): St\nc`? Eu?

IACOB: A spus sau n-a spus?

TADEU: Exact a[a a spus, eram de fa]`. Eu st`team cel mai aproape, ]in minte cuv\nt cu cuv\nt.

PETRU: St\nc`... {i totu[i s` fi uitat...?

IACOB: |ncepe. Dup` Scriptur`, dup` sf\nta scriptur`.

ANDREI: Ei, vezi?

PETRU (\n [oapt`): |n regul`, asta-i cu totul altceva. (Ridic\nd vocea.) Lini[te!

Ceilal]i se uit` la el contraria]i, c`ci e deja lini[te de o bun` bucat` de vreme, ceea ce \n situa]ia lor (de prigoni]i) e tot at\t de terifiant de parc` ar auzi bubuitul pa[ilor celor care se apropie.

ANDREI (\mp`ciuitor): Lini[te.

PETRU: Lini[te! S\nt aici.

IOAN: Pentru numele lui Dumnezeu, nimeni s` nu mi[te.

IACOB: Cine? (Nimeni nu-l bag` \n seam`, silabisind.) Cine anume este aici?

FILIP: Cine? Oare cine ar putea fi aici, rogu-te?

SIMON: Fuge ca un iepure [i nici nu [tie.

PETRU: Spune-i-o. Nu-i ascunde nimic. F` bine [i explic`-i. C` nu pricepe. Nu-l duce mintea.

SIMON (se lanseaz`): S\nt aici unii care dup` noi... (pierz\ndu-[i aplombul) Nu aici, dar afar`, \n \ntunericul din exterior. Aici, \n`untru, s\ntem noi.... {i vin, cu inten]ii precise.

MATEI (\l \ntrerupe): Nici nu [tiu...

PETRU: Lini[te! Ce nu [tii? Nu auzi? At\ta nu ]i-e de ajuns?

IACOB(pe [optite): Nu. [i tu? Tu auzi?

PETRU: Ave]i ast\mp`r. Ce v` tot foi]i? O clip` nu pute]i r`m\ne \n lini[te. Cum s` se aud` ceva \n felul `sta? Ia fi]i aten]i! Ia!...

ANDREI (constat\nd): Lini[te.

IOAN (c`tre PETRU): A[a c` acum nu mai ai nimic de spus. Poftim: e lini[te.

PETRU: |n sf\r[it. P\n` la urm`. V` foarte mul]umesc.

FILIP (dup` pauza de tras cu urechea): Eu \mi aduc aminte c` st`team acolo unii \n preajma altora pe C`p`]\na dar \nc` \nainte de a fi ajuns acolo, la fa]a locului, \nc` la poalele dealului, careva a spus s` ne scoatem ve[mintele [i s` le d`m... (Indic\ndu-l pe Petru.) Lui, cui altcuiva? Ca se ne asem`n`m \nc` [i mai tare. Noi ni le-am dat cu to]ii, \n deplin` \n]elegere. [i cum st`team acolo unii l\ng` al]ii pe Dealul C`p`]\nii, numai ce-o ia unul din noi la fug` iar noi, cu to]ii, \n deplin` \n]elegere, am rupt-o la fug` \n urma lui. Eu \mi aduc aminte at\ta.

SIMON: Care a fost?

FILIP: Eu de at\ta \mi aduc aminte.

BARTOLOMEU (face semn): Ei bine?

MATEI (traduce pentru ceilal]i): Ei bine? (Apoi) Eu n-aud nimic.

ANDREI (c`tre Petru): Cel mai bine ar fi s` se re\ntoarc` fiecare la sine. Riscul de a gre[i e prea mare. [i nu ne putem \ng`dui a[a ceva. [i nici al]ii nu ne-o \ng`duie. S` ]inem minte. S\ntem ceea ce s\ntem. S` nu \ndr`zneasc` nimeni s` schimbe asta.

De pe o clip` pe alta, \[i p`r`sesc frica, de parc` s-ar preg`ti s-o ia de la \nceput. Intensitatea aten]iei concentrate asupra situa]iei nu se reduce \ns` nici un moment. C\nd \ncepe strigarea pe nume a discipolilor Petru le scoate din desag` tunicile, pe care se v`d \nscrise numele fiec`ruia [i un [ir de cifre (efectul combinat al acestora poate produce [i sugestia unui cod de bare). Pe m`sur` ce Bartolomeu \i cheam`, preiau r\nd pe r\nd tunicile de la Petru [i le \mbrac`. \nve[m\ntare ritual`, de o durat` nu prea mare, mai degrab` semnificativ` la un mod conspirativ.

PETRU: |n juru-mi.

ANDREI: Poftim, poftim, toat` lumea.

ALFEU (indispus): Las-o mai moale.

TADEU: Aici s\ntem to]i de-o seam`.

PETRU (c`tre Bartolomeu): Explica]ie. Au nevoie de explica]ii. To]i. [i el, explic`-i [i lui. Nici el nu \n]elege, [i nici el. C\t despre el, chiar deloc. Nici o iot`. Son orb. Nu poate pricepe. (|ncet.) {i nici eu nu \n]eleg toat` treaba asta.

TADEU: Cum adic` son orb?

ALFEU (e gata s` se lanseze \ntr-o lung` explica]ie): ~sta e, [tii tu, un [ir de sunete care... Ei bine... (Face semn spre mutul Bartolomeu.) G\nde[te-te la el.

BARTOLOMEU (arat`): Discipoli.

MATEI (traduce): Discipoli.

BARTOLOMEU (arat`): Doisprezece.

SIMON (traduce): Doisprezece.

FILIP (face rapid o num`r`toare): Doisprezece? Ia sta]i a[a... Unu, doi, trei, patru, cinci... zece. Aici ceva nu-i \n regul`.

TADEU: A[ putea afla \n sf\r[it de unde at\ta grab`?

BARTOLOMEU (ca [i cum [i-ar aduce aminte, arat`): C\nd s-a f`cut ziu`, a chemat pe discipolii S`i [i a ales dintre ei doisprezece...

MATEI (traduce): C\nd s-a f`cut ziu`, a chemat pe discipolii S`i [i a ales dintre ei doisprezece.

ALFEU: Asta-i altceva. Atunci e cu totul altceva. ({ov`itor) Dac` el a spus asta \nseamn` c` nu \ncape nici o \ndoial`.

FILIP (tot mai nesigur): Dup` c\te-mi aduc eu aminte...

TADEU: Poftim, se poate continua, nu s-a \nt\mplat nimic.

BARTOLOMEU (indic\ndu-i pe fiecare \n parte): Pe Simon, pe care l-a numit [i Petru...

MATEI (traduce): Pe Simon, numit [i Petru.

BARTOLOMEU (arat`): Pe Andrei, fratele acestuia...

SIMON (traduce): Pe Andrei, fratele acestuia.

BARTOLOMEU (arat`): Pe Iacov [i pe Ioan...

MATEI (traduce): Pe Iacov [i pe Ioan.

BARTOLOMEU (arat`): Pe Filip [i pe Bartolomeu...

SIMON (traduce): Pe Filip [i pe Bartolomeu.

BARTOLOMEU (arat`): Pe Iacov, fiul lui Alfeu [i pe Simon, numit Zilotul...

MATEI (traduce): Pe Iacov al lui Alfeu [i pe Simon Zilotul.

BARTOLOMEU (arat`): ... Pe Matei [i pe Toma...

SIMON (traduce): Pe Matei [i pe Toma. Toma?

IOAN: L-am pierdut pe Toma. Toma s-a pierdut.

PETRU: Unde-i Toma? Toma?! (Le arat` tunica lui Toma.) Am avea nevoie de un Toma. F`r` Toma pur [i simplu nu se poate continua... S` fiu bine \n]eles, e nevoie de un Toma veritabil.

ANDREI (cu uluirea sincer` a celui ce-[i d` seama): L-au prins. Sigur l-au prins.

ALFEU (moralizator, ca unul care vrea s` se delimiteze de cele \nt\mplate): De c\te ori nu i-am spus s` nu bat` alte drumuri. S` m` urmeze. S` stea pe l\ng` mine. S` m` ia de m\n`, dac` nu poate altfel. Ia uite-aici, ce m\n` e asta? Ei, de ce-]i aminte[te? \ns` el... Puzderia aia de specula]ii, cic` vederea a[a [i pe dincolo... Cum c` vederea precede credin]a [i nu invers. Sau dac` totu[i, atunci dup` credin]` urmeaz` de \ndat` vederea adeveritoare. P\n` ce nu m` conving cu ochii mei, m` las` rece. Nu cred dec\t ceea ce v`d... [i a[a mai departe. A c`zut \n curs`. N-a[ vrea s` v`d ce a ajuns s` cread` acum Toma. Incredibil.

ANDREI: Alfeu...

ALFEU: ...calitatea de a se putea dovedi, totu[i. E un minimum. Ehei, l-am prins odat` la \nghesuial`, \ntre argument [i specula]ie e o mare distan]`, domnii mei... S` lu`m, de pild`, clasicele dovezi ale divinit`]ii: infinit \nmul]it cu zero egal finit: asta ar fi formula crea]iunii; pustiul [i golul, precum [i duhul care se mi[ca deasupra... `sta, adic` duhul, s-ar zice c-ar fi de-acum expresia singularului, sau \nc` nu? \nc` nu, face Toma, c`ci nu e vizibil [i ceea ce nu e vizibil, m` rog frumos... (Puhoiul de cuvinte pare irepresibil.)ANDREI: Alfeu... N-ai vrea s` termini...

TADEU: Vrei s` termini odat`!?

ALFEU: Da, da. Sigur. Las` c` am s` continui alt` dat`... S\nt aici destule de spus, m` rog frumos... Pardon.

BARTOLOMEU (arat`): ...Pe Tadeu...

MATEI (traduce): Pe Tadeu.

BARTOLOMEU (arat`): ...[i pe Iuda Iscarioteanul, care s-a f`cut v\nz`tor.

SIMON (traduce): {i pe Iuda Iscarioteanul, care s-a f`cut v\nz`tor.

ALFEU: Evident! Doar am spus-o dinainte! O, sufletul meu de prooroc! Te citesc eu, amice, am spus nu o dat`... Pardon, scuze...

TADEU: A[ putea afla p\n` la urm`, chiar dac` m` v`d nevoit s` m` repet, ceea ce m` face s` m` simt de-a binelea st\njenit, ei bine, care a fost motivul grabei, al fugii `steia smintite? [i \nc` aici. Tocmai aici. Printre `[tia. [i de ce a trebuit s` baricad`m intrarea. \mi vine s` r\d. (R\de.) Nu m` pot ab]ine. \n via]a mea n-am fugit at\ta... (R\de.) [i nici m`car n-am obosit. (R\de.)SIMON (lu\ndu-[i inima \n din]i): Se cheam` c` atunci eu, domnii mei, m` duc frumu[el la u[`, dau paturile la o parte [i ies afar`, la aer. Totul nu-i dec\t un vis colectiv, am intrat aici, \n baraca asta, de bun` voie, f`r` escort` [i f`r` vreo amenin]are notabil`. Poate c` venea cineva \n urma noastr`, dar de for]e cople[itoare nu-mi amintesc... {i dac` voia s` ne spun` ceva, ceva important, de o \nsemn`tate de-a dreptul vital`?... Iar noi am luat-o la fug` [i ne-am \nchis aici. Am \mbr`cat tunicile astea, \[i poart` fiecare propriul nume. Plec. (Nimeni nu se clinte[te.) Ies de aici [i iau via]a de la cap`t. T`cere. M` duc. (St`, a[teapt`.) Dac` ar mai g\ndi cineva la fel ca mine, las u[a deschis`, ca s` m` poat` urma.

Se apropie de u[`, d` la o parte patul din dreptul ei, vrea s` deschid` u[a, dar u[a nu se deschide. (Acest [ir de ac]iuni se deruleaz` \n spatele publicului, nu auzim dec\t vocile.)

SIMON: Ajuta]i-m`. S` m` ajute cineva odat`. Ajutor! Ajutor! Ajutooor!

Nimeni nu se clinte[te. Simon revine printre ceilal]i. Acela[i fundal sonor, cu b`t`ile de inim`.

PETRU: Te temi, Simon? ]ie ]i-e fric`.

ALFEU: Inima, ia asculta]i-i inima. Lui Simon `sta \i e teribil de fric` de ceva. Poate c` are de-a face cu cele \nt\mplate. {i cu faptul c` ne afl`m aici, z`vor\]i, \n a[teptarea condamn`rii la moarte.

|[i apleac` urechea spre pieptul lui Simon, ascult`.ALFEU: Nu-i el. Trebuie c` e a altuia.

SIMON: [i voi? Poate n-a]i fost acolo? N-a]i stat voi acolo, pe C`p`]\na, c\nd s-a executat sentin]a?

TADEU: Am fost. [i a fost reglementar...

BARTOLOMEU (arat`): Cine-i acesta? Cine gl`suie[te aici? Cum gl`suie[te? Despre ce gl`suie[te?

MATEI (traduce): Cine-i acesta? Cine gl`suie[te aici? Cum gl`suie[te? Despre ce gl`suie[te?

IACOV: O fi vr\nd s` spun` c`...

TADEU (\i taie vorba): {tiu ce vreau s` spun! (Se lanseaz`.) Ca unul care am oarecare experien]` \n chestiunile procedurale, dar mai cu seam` \n cele executorii. Ca executor. A[adar. {i nu fac nici afirma]ia asta dec\t exclusiv din punctul de vedere al executorilor, pe terenul unei obligatorii obiectivit`]i. (Dau s`-l \ntrerup`, ridic` tonul.) Nu m` refer la sentimentele mele. Dac`, s` zicem, o presupun pur [i simplu ca pe o problem` profesional`. C` am sesizat adic` un fel de surprinz`toare precizie \n execu]ie. Cum niciodat` \nainte vreme la veneticii `[tia. |n locul lejerit`]ii latine, men]inerea ritmului [i m`surii, f`r` vreun efort deosebit. Maestrul, domnul \nv`]`tor p`r`situ-ne-a. L`s\ndu-ne. Aici. Pe noi. A plecat din mijlocul nostru.

IACOV (izbucne[te): Bine, dar e cu neputin]`. Nu cred una ca asta... Eu \l cuno[team cel mai bine. Ca un frate pe fratele s`u. Nu-mi era numai maestru, \mi era [i frate, fratele... El nu ne putea face una ca asta, a[a, pur [i simplu, f`r` s` anun]e, f`r` nici o avertizare... F`r` s`-i pese de trecut, de viitor, de toate f`g`duin]ele...

ALFEU (dup` o pauz` mai lung`): Vrei s` spui, Tadeu, c` a fost propria lui decizie? A fost decizia lui s` nu se apere? A l`sat evenimentele s`-[i urmeze cursul?

FILIP: A l`sat h`]urile din m\n`, \n ciuda tuturor a[tept`rilor noastre? La asta te g\nde[ti? Chiar a[a?

TADEU: Chiar a[a.

MATEI: Deci nu exist` speran]`...?

TADEU: Nu, eu n-am spus asta, la altceva m` refer. Trebuie s` existe o leg`tur` oarecare \ntre precizie [i speran]`.

ALFEU: Bluf, domnilor. Un bluf seduc`tor, asta \n m`sura \n care un bluf poate fi seduc`tor. O leg`tur` \ntre precizie [i speran]`... Cel mai bine ar fi s` nu-l mai l`s`m pe Tadeu s` vorbeasc`.

FILIP: Eu sarcina asta specialmente nu mi-o asum.

MATEI: {i dac` are dreptate? {i dac` exist` o rela]ie decelabil` \ntre precizie [i speran]`? {i eu s\nt vame[, vame[ [i executor, asta-i meseria pe care am deprins-o. {tiu ce vorbesc.

IACOV: De c\nd lipse[te Maestrul v-a]i apucat s` da]i importan]` vechilor voastre profesii. [tii tu care a fost, la urma urmei, profesia voastr`, stima]i vame[i [i executori? Colabora]ioni[ti, amice, turn`tori ordinari, asta a]i fost. Iar acum a]i devenit dintr-un foc filozofii speran]ei... Maestrul v-a f`cut oameni...

MATEI: Precum [i pe tine, Iacove.

IACOV: A[a e, a[a e. M`car \ntr-o privin]` s\ntem \n sf\r[it de acord.

BARTOLOMEU (ar`t\nd): Tu urmezi, Tadeu.

PETRU (traduce): Tu urmezi, Tadeu?

ALFEU (se d` deoparte, ca unul care nu mai vrea s` aud` nimic): Din partea mea...

IACOV (ne\ncrez`tor, t`ios): S` ne \ncropim acum o brum` de speran]`...

PETRU (\l \ntrerupe): D`-i b`taie, Tadeu, ai cale liber`.

nnn Omilia lui Tadeu despre precizie [i speran]`

TADEU: S-a \nt\mplat cu ani \n urm`, \n provincia numit` a Celor [apte Turnuri, \n ora[ul de re[edin]` a guvernatorului, unde lucram eu ca vame[. Era acolo un b`rbat vestit pentru \nv`]`tura sa, pe care mul]i \l socoteau un discipol al domnului \nv`]`tor, m`car c` Maestrul trebuie c` nu avea la vremea aceea mai mult de doisprezece ani. El a fost cel dint\i dintre to]i \n]elep]ii [i ne[tiutorii care [i-a ales drept maestru un copil. Pe omul `sta toat` lumea \l numea rabi Richard...

ALFEU: Rabi Richard! A[a ceva nu exist`! Scorneli, fic]iuni! Rabi Richard al c\telea, rogu-te...?! \nt\iul? Rabi Richard al treilea? Nici nu mai stau s` ascult...

BARTOLOMEU (f`c\nd semne): Nu-l \ntrerupe, Alfeu, rogu-te...

ALFEU (traduce, sarcastic): Nu-l \ntrerupe, Alfeu, rogu-te...!

TADEU: Venea la el mult` lume s`-i asculte \nv`]`turile. Autorit`]ile n-au \ng`duit asta prea mult` vreme, l-au aruncat \n temni]`. Eu acolo l-am cunoscut. Eram [i eu \ntemni]at la vremea aceea, [i tot din pricina credin]ei...

ANDREI: Tadeu, s` avem iertare, dar dup` c\te-mi aduc eu aminte era vorba de o nel`murire \n leg`tur` cu taxele, ca s` zic a[a... Ceva de felul `sta i-ai spus [i Maestrului mai t\rziu, c\nd v-a]i cunoscut.

PETRU: Ba ai adus vorba chiar [i de remu[c`ri...

ALFEU: Cu alte cuvinte, Tadeu, ai furat.

FILIP: Sau cel pu]in ai interpretat \ntr-un mod extrem de original ac]iunea executorie [i de str\ngere a d`rilor...

ALFEU: A furat, asta-i expresia corect`. S` nu deviem... Revolt`tor.

IACOV (cu inten]ii de \mp`ciuire): Las s` continue. Dar poate c` totu[i nu pe motivul credin]ei [i convingerilor tale ai ajuns tu acolo...

MATEI: Continu`, Tadeu, te rog.

TADEU (accentu\nd): Am crezut c` pot aplica legea, legea invadatorilor, dispozi]iile referitoare la taxe [i impozite, unanim obligatorii, [i \n ceea ce-i privea pe invadatori. [i \ntruc\t tr`iam cu credin]a [i convingerea asta, am vrut s` str\ng d`rile [i de la unul din maimarii ora[ului. [i din cauza asta m-au azv\rlit \n temni]`... Din pricina \ncredin]`rii mele. (Tace.)SIMON: {i? {i? {i?... Continu`, te rog...

TADEU: Acolo, la \nchisoare, era strict interzis s` aduci m`car vorba de Unicul, darmite s` propov`duie[ti Scriptura. Lui rabi Richard \ns` pu]in \i p`sa, degeaba ]i se interzice aerul, continui s` r`sufli p\n`-n clipa c\nd te omoar`. A[a le-a spus el paznicilor [i [i-a continuat \nv`]`tura de zi cu zi. |ntr-o bun` zi, trebuie s` fi fost s\mb`ta, \mi aduc aminte, urma C\ntarea C\nt`rilor, t`lm`cea cu mare av\nt pasajul ales, uitase p\n` [i s` coboare vocea. Atunci, chiar la \nceputul cuv\nt`rii, au dat buzna paznicii, l-au scos afar` t\r\ndu-l de picioare. Mult timp nu s-a rostit nici o vorb`. Toat` lumea se g\ndea la moartea rabinului. El a fost cel dint\i dintre \n]elep]ii [i ne[tiutorii lumii care [i-a ales drept maestru un copil. Dup` o vreme au dat iar`[i u[a de perete [i l-au azv\rlit \ntre noi pe Richard, ca pe o halc` de carne. Rabi Richard s-a \ndreptat cu \ncetul, s-a proptit cu spatele de perete [i ne-a \ntrebat \nceti[or: Ei bine, prieteni, unde-am r`mas c\nd ne-au \ntrerupt?

Lini[te \ndelungat`. Alfeu [i Matei se apropie de Tadeu [i se a[az` al`turi

FILIP: Dar pe Maestrul nostru l-au ucis, a murit, am v`zut cu to]ii, eram de fa]`. S\ngele [i apa s-au slobozit dintr-\nsul. Am auzit c\nd \l agr`ia pe Tat`l...

IACOV: Drept...

ANDREI: Drept care...

ALFEU: Drept care atunci...

SIMON: Drept care atunci, la sf\r[it...

IOAN: La sf\r[it de tot...

IACOV: C\nd n-am mai r`mas dec\t noi.

ALFEU: Iertare, iertare. Eu \mi mai amintesc de o femeie. Cel pu]in de una, adic` una, a se \n]elege: o unic` femeie. A[ putea spune [i a[a: femeia. {i: \mi amintesc.

FILIP: De o femeie \mi aduc [i eu aminte, categoric. Sper c` de aceea[i. O rud`. St`team acolo, pe C`p`]\na, \ntr-un des`v\r[it acord [i... (Nu poate continua.)

TADEU: Atunci, la sf\r[it de tot. Am pornit \ntr-o goan` dement`.

PETRU: Pentru c` s-au repezit asupra noastr`. S-au repezit to]i ca unul.

ANDREI: Au vrut s` ne \mpresoare, ca de at\tea ori. Am rupt-o la fug`.

ALFEU: Dar ce s-o fi \nt\mplat cu femeia? Cu femeia oare ce s-a \nt\mplat, \nteb eu.

PETRU: {i acum cine a \ntrebat? A[ vreau s` [tiu: cine a \ntrebat asta?

ALFEU: Eu am \ntrebat asta.

PETRU: Ce?

ALFEU: Am \ntrebat ce s-o fi \nt\mplat oare cu femeia? Cu maic`-sa. Cu fata cu mul]i prunci. Asta am \ntrebat. {i at\ta tot.

PETRU (repet`, apreciativ): Fata cu mul]i prunci: de unde-i asta?

ALFEU (ofensat): De unde.

PETRU: Ai citat de undeva.

ALFEU (aproape amenin]`tor): F` bine [i retracteaz`.

PETRU: Scuz`-m`. Iertare.

FILIP: S-au repezit asupra noastr`. Asta \mi amintesc [i eu.

ANDREI: Am luat-o la fug`. P`i sigur: dat fiind c` ne urm`reau.

PETRU: Asta-i. Ne urm`reau. S-au repezit to]i ca unul asupr`-ne r`cnind \nfior`tor: Ei s\nt, ei s\nt.... Cel pu]in a[a am auzit...

FILIP: A[a e, noi eram, \ntr-asta au perfect` dreptate. Sau aveau.

PETRU: Cam a[a. {i atunci.

BAROLOMEU (arat`): {i atunci am luat-o la fug`.

SIMON (traduce): {i atunci am luat-o la fug`.

IOAN: Din fa]a prigonitorilor. A[a. Cu siguran]` c` a[a s-a \nt\mplat.

MATEI: De ce s` fi fugit? La urma urmei, am fugit noi vreodat` de c\nd avem de-a face unii cu al]ii?

ALFEU: Dac` m` \ntrebi pe mine: am fugit.

TADEU: Atunci asta e alt` ceva. E cu totul altceva. A fi prigonit, ei bine, asta implic` un anume gen de drepturi [i, de asemenea, p`i da, ni[te \ndatoriri, chit c` acestea dou` nu se presupun reciproc, nu alc`tuiesc o pereche. \ntruc\t eu a[ aborda asta ca pe o chestiune profesional`, dup` cum m` \ndeamn` \nclina]iile mele native, precum [i, nu \n ultimul r\nd, preg`tirea, atunci aici, \n situa]ia asta, am avea deja de spus c\te ceva. Am putea spune ceva utilizabil, vreau s` zic: ceva care ne prive[te pe to]i \ntr-o oarecare m`sur`, \ntr-un fel sau \ntr-altul. {i, \ntr-un anume sens, cu restric]iile de rigoare, s-ar putea chiar [i generaliza... |n cazul `sta totul cap`t` sens, vreau s` zic...

PETRU: Lini[te!

ANDREI: Lini[te.

PETRU: S` fie lini[te odat`. S` se fac` \n sf\r[it lini[te!

ANDREI (dup` o pauz` lung`): Lini[te. Poftim. Po]i dispune de ea.

TADEU: Uite-o, poftim. (Citeaz`, jignit, din cauz` c` fusese \ntrerupt.) S` se fac` \n sfr[it lini[te! [i uite-o ici. S-a f`cut. Felicit`ri.

IACOV (tr`g\nd cu urechea): Nimeni.

IOAN (tr`g\nd cu urechea): Nimeni.

BARTOLOMEU (arat`): Nici un sunet. Cel pu]in.

SIMON (traduce): Nici un sunet. Cel pu]in.

IACOV: Poate... Eu a[ avea o explica]ie plauzibil`...

TADEU: Pofte[te. |ncearc`.

IACOV: Nu s-ar putea s` fi fugit noi prea repede [i s`-i fi pierdut pe drum? Pur [i simplu n-au putut ]ine pasul. [i asta-i [i vina noastr`. Iar dup` aceea au ajuns, [i-au l`sat f`r` nici o grab` armele [i ne-au \ncuiat aici.

TO}I (pe tonurile indign`rii [i constern`rii): Ei, ei, nici chiar a[a! Asta-i culmea! Fii serios, domnule! Ce se crede `sta la urma urmei? Piei din ochii mei! S` m` sl`beasc`, dac` se poate... (Etc.)

ANDREI: Cine?

IACOV: Urm`ritorii. Prigonitorii no[tri.

TADEU: Legile. Autoritatea. Institu]iile. Voluntarii. Tot sistemul.

PETRU: Imposibil.

ANDREI: S-ar putea s` nu fim prigoni]i?

PETRU: Imposibil.

BARTOLOMEU (arat`): Se poate una ca asta?

MATEI, SIMON (traduc): Se poate una ca asta?

TADEU: Aspecte. ~sta e un aspect.

IACOV: Am fugit mult prea repede [i ne-au pierdut urma. Iar acum r`t`cesc \ntr-aiurea pe str`zile ora[ului.

ALFEU: A[a le trebuie.

IOAN (concentrat la maximum, cu pref`cut` gravitate): Sau... Sau hai s` trecem \n revist` posibilit`]ile... Sau pur [i simplu, gra]ie unei misterioase neaten]ii, ca unii care se supun unor for]e sau unei puteri de care n-au cuno[tin]`, unor for]e [i unei puteri, ne-au \ntrecut [i ne-au luat-o \nainte, deja \n apropierea casei, \n preajma refugiului iar noi am dat fuga aici. Ca unii care se supun uneor for]e sau unei puteri, unor for]e [i unei puteri de care n-au cuno[tin]`. Iar ei mai fug [i acum. O ]in tot \ntr-o goan`. C`ci ne-au luat-o \nainte.

TADEU: |ntr-adev`r.

IOAN: Iar acum s\ntem aici. |n refugiu.

SIMON: Am f`cut pe noi de fric`.

BARTOLOMEU (arat`): N-am f`cut pe noi.

SIMON (traduce): N-am f`cut pe noi.

IOAN: M`car c` ne-am temut.

MATEI: Nu. Asta nu-i cu putin]`.

FILIP: Oricum, nu-i r`u s`-]i \nchipui c` ei mai alearg` [i acum, dup` noi, chit c` se afl` bini[or \naintea noastr`. S` examin`m acum pu]in ideea asta. Mult`, cum s` m` exprim oare, rezid` mult` for]` \n ideea asta.

ANDREI (dup` lungi clipe de derut`): S` scoatem Scriptura.

PETRU: S` scoat` careva Scriptura.

ANDREI: F`r` Scriptur` n-o s` ie[im de aici.

MATEI: |n plus, s\ntem dependen]i [i de timp. Odat` tot trebuie s` ie[im de aici.

SIMON: Lucru pe care nimeni nu-l poate nega. Nimeni dintre cei ce se afl` aici [i \nc` n-a plecat.

IOAN (se uit` cu aten]ie \n jur, u[urat) |nc` n-a plecat nimeni.

TADEU: Depindem de timp. S` ]inem minte asta.

SIMON: Atunci chiar c` e timpul s` apar` Scriptura.

IOAN: |nainte de a fi prea t\rziu.

IACOV: S` proced`m conform Scripturii.

TADEU: Eu totu[i \mi aduc aminte [i cele mai mici am`nunte. A[ putea evoca [i cele mai mici am`nunte. Poate am putea profita de competen]a mea. S\nt un executor. Vame[. Perceptor. Str\ng`tor de d`ri. Matei \mi va fi de ajutor, nu m` \ndoiesc.

MATEI: S`-i d`m drumul.

TADEU: S` a[ez`m cele \nt\mplate \n ordinea corespunz`toare. S`team pe dealul C`p`]\nii, nu mai era nimeni...

ALFEU (rezum\nd, complice): Nimeni. A[a afirm`.

FILIP ([opte[te, vr\nd s`-l ajute): O femeie. (Tadeu nu-l aude.)

TADEU: C\nd...

ALFEU: Dup` toate astea \ndr`zne[te s` fac` a[a o afirma]ie... S` scoat` vorba asta pe gur`... Nimeni... {i muierea? Femeia? Fata?

SIMON: To]i ca unul s-au...

BARTOLOMEU d` la iveal` Scriptura.

TO}I (plini de indignare. Cacofonie, vorbesc to]i odat`.): Asta-i totu[i de neconceput. Ca tocmai el s` dea glas Scripturii. (R\sete scurte, chicoteli.) FILIP (\n ap`rarea lui Bartolomeu, obiectiv): Scuze, iertare, \mi amintesc clar. El a fost primul vindecat de Maestru.

TADEU (cu o str\mb`tur`): Primul. E, \n orice caz, o versiune interesant`.

nnn Omilia lui Filip despre miraculoasa vindecare a lui Bartolomeu

FILIP: Ne aflam \n Gadara, acolo l-am cunoscut. La vremea aceea abia dac` eram [apte pe l\ng` Maestru sau nici at\]ia. Bartolomeu s-a apropiat de Maestru [i i-a spus:

BARTOLOMEU: Maestre, m` chinuie o boal` \ngrozitoare, e un bete[ug de familie, dar a ajuns s` se \mplineasc` prin mine.

FILIP: Ce te sup`r`? l-a \ntrebat atunci Maestrul.

BARTOLOMEU: Cuvintele, Maestre.

FILIP: A r`spuns el cu figura schimonosit`.

BARTOLOMEU: Izbucnesc din mine, de nest`vilit, un cuv\nt dup` altul, o fraz` dup` alta, t`lm`cire dup` t`lm`cire, \ntrolocate, [i se face totul ca furtuna de nisip \n pustie, c`reia nimic nu-i poate sta \n cale.

FILIP: Ce s` fac cu tine? \ntreb` Maestrul.

BARTOLOMEU: Ia-mi graiul.

FILIP: |l rug` suferindul.

BARTOLOMEU: S` fiu mut, aidoma pe[tilor.

FILIP: Tu e[ti \nv`]`torul Gadarei, un exeget vestit p\n` departe, tu ai cea mai bun` [coal` din ]inut, dau n`val` la tine \nv`]`ceii, la tine vin chiar [i fiii poporenilor din \mprejurimi [i \mi ceri s` te fac mut? \l \ntreb` cu uimire Maestrul.

BARTOLOMEU: D`-mi o m\n` de ajutor. Iar pe ei s`-i d`ruie[ti cu lini[te, c`ci nu [tiu de ce au nevoie, de aceea vin la mine. S\nt \nseta]i de cuvinte, de c\t mai multe cuvinte. Iar din mine curg vorbele, dup` dorin]a lor, de nest`vilit. Pre]uiesc t`lm`cirea mai mult dec\t se cuvine.

FILIP: Zise Bartolomeu pl\ng\nd. [i cuvintele tale? Ce s` fie cu cuvintele? \ntreb` iar`[i Maestrul, dup` ce Bartolomeu se lini[ti \n sf\r[it.

BARTOLOMEU: Pref`-le \n ploaia binecuv\nt`rii \n pustie.

FILIP: Fii mut zise atunci Maestrul, z\mbind. Fii mut ca pe[tii. Cur\nd se st\rni v\ntul, nori negri se bulucir` asupra ora[ului, apoi s-a pornit ploaia. Chipul lui Bartolomeu se str`lumin` [i de atunci nu l-am mai auzit vorbind.

Lini[te, apoi r`sun` muzica.

ALFEU: {i atunci s-au repezit asupr`-ne to]i ca unul, aici am r`mas.

SIMON: Cerul [tie...

IOAN: Nu. |nc` nu exist`.

ANDREI: S` scoatem Scriptura.

PETRU: S` scoat` odat` Scriptura careva.

FILIP (\ncurajator): F`r` nici o grij`, f`-o.

BARTOLOMEU (se preg`te[te s` citeasc`. Caut` un loc, ca, pe c\t posibil, s`-l vad` toat` lumea. |n cele din urm` se posteaz` \n dreptul ferestrei. Cite[te. Ioan se posteaz` l\ng` el, ca s` traduc`.): La \nceput Dumnezeu a f`cut cerurile [i p`m\ntul.

IOAN: La \nceput Dumnezeu a f`cut cerurile [i p`m\ntul...

PETRU: Nu lua numele Domnului \n de[ert.

IACOV: Bine, dar nu acolo s\ntem...!

MATEI: Unde s\ntem, iste]ule, unde s\ntem?

IOAN: Aici: la \nceput Dumnezeu a f`cut...

SIMON (indignat): Cine?

IOAN: Dumnezeu.

MATEI: E mort.

ALFEU: Mi-ai luat vorbele din gur`. Pe ambele: Dumnezeu, mort.

IOAN: S` crezi tu. Uite-aici, negru pe alb.

PETRU: Poate mai degrab` alb pe negru.

ANDREI: Totul e doar o chestiune de punct de vedere.

PETRU: M-ai dezam`git, omule. Cic` totul, zice el, ar fi doar o chestiune de punct de vedere. A]i auzit. Totul! Absurd. {i sub acela[i acoperi[. Cu mine [i cu voi.

ANDREI: Se proiecteaz` alb pe negru [i se contureaz` Numele. \nt\mplarea. Ca umbra. |nt\mplarea e umbra lui Dumnezeu.

PETRU: Abil, foarte abil.

IOAN (sonor, cu invidie): Prostii. (|n surdin`.) |n orice caz, te felicit. Oricum, e frumos: \nt\mpl`rile s\nt umbre ale lui Dumnezeu.

ALFEU: Propun, n-a[ vrea \ns` s` m` pomenesc victima vreunei ne\n]elegeri, s` ias` la ramp` fiecare cu ce [tie. Socot c` e \n interesul nostru, al tuturor.

Bartolomeu se retrage cu Scriptura. Caut` cu to]ii printre bulendre, cu \ncetul iese la iveal` recuzita misteriului, lucruri curate, sclipitoare, perfecte ca obiectele de cult: c`r]i (Un num`r al revistei Nyugat (Occident, n.t.), Declinul Occidentului [.a.m.d.), haine, cuie, o trestie telecospic`, un burete, o sticl` etichetat` (O]et), ciocane, un bici, o cunun` de spini, o mantie, afi[e, vechile caiete de sal` ale reprezenta]iei (u[or preparate, scoase \n vedet`), dou` p`l`rii tari. Adun` la un loc, \ngr`m`desc obiectele de recuzit`. C\nd termin` treaba r`sun` de afar` muzica. {i \i str`fulger` frica. Apoi repede, consecutiv, respect\nd caden]ele muzicii (oper` vorbit`).

PETRU: Taci.

ANDREI: Taci.

MATEI: Taci.

IACOV: Taci.

TADEU: Taci.

IOAN: Taci.

FILIP: Taci.

SIMON: Taci.

ALFEU: Taci.

BARTOLOMEU \nchide cartea. Se aude un plesnet (muzica). Pauz`, apoi o mare v\nzoleal` st\rnit` de fric`.

PETRU (d` fuga la recuzit`, adun` cele ce-i apar]in): Repede. Dup` mine.

ANDREI: Toat` lumea, toat` lumea.

FILIP: Cum de nu \n]elege]i?

TADEU: Fiecare ce-i al lui. S` [i le ia \nd`r`t, c\t se poate de repede.

SIMON: Cerule!

IOAN: |nc` nu exist`. Nu \nc`.

IACOV: Maestre, maestre...

MATEI: Nu-i. |n]elege: nu-i. Ai fost acolo.

ALFEU: Am fost acolo cu to]ii.

IOAN: Nu \nc`.

PETRU: |nceta]i odat`!

ANDREI: Lini[te. S` n-aud nici musca.

IOAN: |nc` nu exist`.

Muzica se transform` \n b`t`i de inim`. Sunete limpezi, frumoase. Ascult\ndu-le, \ncearc` s` le determine sursa. |n finalul jocului c`ut`rii ajung la \ncheierea c` nu se aud de afar`, ci din`untru, dintr-unul din ei.

BARTOLOMEU \l cheam` pe Simon [i-l roag` s` asculte dac` nu cumva sunetul provine din pieptul s`u.

SIMON: Nu, nu. Cred.

TADEU: Aici cuiva \i e tare fric`. [i trebuie c` are motive serioase. O afirm \n cuno[tin]a celor \nt\mplate.

IACOV: Dar ce s-a \nt\mplat?

FILIP: Eu \mi aduc aminte...

MATEI: Ar fi cazul s`-i d`m de cap`t.

ALFEU: Am fi putut-o face de at\tea ori! {i atunci n-am mai fi acum aici. Aceast` maladiv` [i triumf`toare demen]` a supravie]uirii. Am fi putut muri c\nd \nc` mai eram cineva. Toat` lumea era cu ochii pe noi. Cu o ve[nicie \n urm`. Acum vreo trei ani. Ne-am fi putut aburca pe vreo \n`l]ime de la ]`rmul m`rii [i la aceea[i replic` am fi dat buzna \n mare. To]i ca unul, subliniez. Sau un turn, [tiu [i eu... de unde s` fi putut striga \n toate z`rile adev`rul, f`r` nici o \nfrumuse]are. Un turn care \n acea scurt` clip` de dinaintea mor]ii te osebe[te [i te \nf`]i[eaz`. Atunci \nc` mai avea sens. Ar fi putut avea. Dar acum...! S` fugi! S`-]i cau]ia salvarea! S` te baricadezi! Fobie, nu alta.

IOAN: Ce-i drept.

TADEU: Poate ar trebui totu[i s` ne l`murim care din noi se teme \n a[a hal. At\t de f`r` pudoare. Ne-am putea socoti. Trebuie s` fie pe-aici vreun voluntar, ca zic a[a. Care furnizeaz` ve[tile despre noi. Un turn`tor adic`. M\zg`le[te inform`ri despre via]a noastr` particular` [i tr`ie[te de pe urma lor.

IACOV: Cine vorbe[te...?!

MATEI: Vin` \mp`r`]ia ta.

IACOV: Tac`-]i fleanca!

TADEU (atr`g\nd aten]ia asupra b`t`ilor inimii): {i tot mai mult. Tot mai intens. Irepresibil, nemascat. Nedisimulat.

TADEU, ALFEU [i MATEI se arunc` asupra lui ANDREI. |l doboar` [i \[i lipesc urechile de pieptul lui, ascult`. Figura lui ANDREI v`de[te c` [i el \nsu[i a[teapt` \ncordat rezultatul. |n timpul tr\ntei b`t`ile inimii se estompeaz` pe neobservate.

ANDREI~: Ei?

TADEU: A[teapt`. Las-o mai moale.

ANDREI: {i mai moale?

ALFEU: {ezi bl\nd.

MATEI (consolator,cu con[tiin]a \nc`rcat`, nesincer): Mai bine s` fii prigonit dec\t prigonitor.

ANDREI: Mersi mult.

TADEU: Nimic.

ALFEU: Ceva tot-tot. Tot-tot, tot-tot, tot-tot. Un fleac.

TADEU \i face semn lui SIMON s`-l str\ng` de g\t.

ANDREI: Spun. Spun tot. M`rturisesc totul.

SIMON: I-auzi! Pare c`-ar fi totu[i c\te ceva.

ALFEU: N-ar fi cazul s`-i venim totu[i de hac mai \nainte? Eu n-a[ vrea s` m` mai v`d angrenat \ntr-o nou` poveste. Nu se mai termin` odat`.

ANDREI: S\nt nevinovat. Nu [tiu dec\t de o singur` \nt\mplare. O poveste banal`, de duzin`. Are debut, are desf`[urare, are final.

FILIP: Duzina! Face doi[pe! \mi sun` cunoscut.

IACOV: Dar n-are sf\r[it.

ANDREI: Ba are. Are sf\r[it. S-a sf\r[it. Nu pricepi?

MATEI: |nseamn` c` ne ucid [i pe noi. Ne omoar`.

ANDREI: Exact. Pe to]i, pe fiecare \n parte. C\nd se termin` povestea ne omoar`. Dar asta nu conteaz`. Un discipol nu poate fi mai mare dec\t me[terul s`u. Asta-i legea. {i nu-i nimic mai important dec\t legea. M` doare crucea pieptului.

ALFEU: Ia nu schimba tu vorba, amice. Auzi la el: crucea pieptului!

ANDREI: Legea-i lege. S` nu ucizi, s` nu furi, s` nu m`rturise[ti str\mb \mpotriva aproapelui t`u...

ALFEU: Nu \n]eleg o iot` din toate astea. Legea, asta-i bun`!

IACOV: Tu mai cuno[ti legea? Dar de unde s` cuno[ti tocmai tu legea? Dac` ar auzi asta Moise...!

PETRU: Aude.

ANDREI: Le [tiu pe toate zece.

SIMON (r\de de el): Zece. Ei, [i puzderia de comentarii? Stufoasele, necurmatele exegeze?

BARTOLOMEU (arat`): Nu. Nici chiar a[a. Exegeza: piei, Satano!

Nu vrea nimeni s` traduc`.BAROLOMEU (arat` \nc` o dat`, cu \nd\rjire): Nu. Nici chiar a[a. Exegeza: piei, Satano...!

IOAN (traduce): Nu. Nici chiar a[a. Exegeza: piei, Satano...!

TADEU [i ALFEU (profit\nd de idee): S-a sf\r[it cu tine, p\n` aici ]i-a fost.

ANDREI: Asculta]i-m`! Asculta]i-m`! {i dup` aceea s` decide]i. Dup` aceea s\nt preg`tit. Fie ce trebuie s` fie. M` pute]i [i ucide.

ALFEU: P`i bine. Fie.

TADEU: S`-[i exercite dreptul. De acord.

|i dau drumul, reamenajeaz` spa]iul, apoi iau loc. Andrei st` cu spatele la fereastr`, \nd`r`tul s`u una din b`nci. Ceilal]i iau loc \n fa]a lui. Lumina se proiecteaz` asupra lui. \ntr-un cap`t al b`ncii din spatele lui Andrei [ade Matei, interpretul de]inutului din istorisirea lui Andrei. (Registru psihologico-realist.)

nnn Omilia lui Andrei despre lege

ANDREI: S-a \nt\mplat \n anii [aizeci. Abia-mi d`duser` drumul din \nchisoare, c` am fost chemat din nou la poli]ia politic`, pentru un interogatoriu. Pe vremea aceea locuiam \ntr-un sat, nu departe de re[edin]a de jude]. Trebuia s` pornesc spre ora[ \n zori, \n prima zi a s`pt`m\nii, mai \nainte de a fi c\ntat coco[ul de trei ori.

PETRU (sare de pe locul lui, \ncepe s` tu[easc` r`sun`tor): Ce-are a face coco[ul!?... De trei ori...!

TO}I \i fac semne s` tac`, \l huiduiesc, \l trag s` se a[eze la locul s`u.

ANDREI: N-aveam la cine s` intru a[a devreme pentru rug`ciunea de diminea]`, [i templele erau \nc` \nchise. Am decis s` m` duc direct la poli]ie. \n cl`direa aceea se face \ntotdeauna de permanen]`. [i acolo nici Dumnezeu nu doarme. Dac` m` anun], o s`-mi dea sigur drumul \n sala de a[teptare, iar acolo am s` a[tept s`-mi vin` r\ndul. A[a a [i fost. Subofi]erul de serviciu mi-a luat servieta, mi-a \ntors buzunarele pe dos, mi-a comunicat c` e strict interzis s` te culci pe banc`, apoi m-a condus \n`untru. Aveam de g\nd s` m` oplo[esc \ntr-un ungher mai \ndep`rtat, ca pe c\t posibil s` nu fiu nevoit s` intru \n vorb` cu nimeni. Numai c` \n sal` se mai afla cineva. Ni[te haine uzate, prea largi, tunsoarea perie, pielea solzoas`, gingii m\ncate de scorbut. [i-apoi familiarele emana]ii ale trupului. Asta-i! Gherla, construc]ia Mariei Tereza transformat` \n \nchisoare. Palatul Martinuzzi de odinioar`. Gherla, nu prea putea fi altceva. Am aproximat c` f`cuse trei ani. Mai pu]in de-at\t n-ar fi \nsemnat Gherla [i Maria Tereza, ci Jilava, lag`rul de dincolo de mun]i. Un veritabil Gulag. De unde pu]in` lume se mai \ntoarce. Sau nimeni.

ALFEU (sare \n picioare): A[ avea de pe-acum c\teva remarci! Paranteze esen]iale! |n numele fidelit`]ii istorice.

TADEU: Nu s-ar putea, s` zicem, ceva mai pe scurt, cu respect?

CEILAL}I [u[uieli, exclama]ii de indignare, apoi lini[te.ANDREI: De drept comun \n privin]a asta e imposibil s` te \n[eli dup` at\]ia ani. Un frate, ori[icum, mi-am zis \n sinea mea. De parc` m-a[ fi uitat \n oglind`... Trece \ntr-o scen` aparte, cu muzic`.

ANDREI ([ov`ielnic: nu [tie pe ce limb` s` vorbeasc`): Bun` diminea]a.

DE}INUTUL \ntoarce capul.

ANDREI: Adjon Isten j reggelt.

DE]INUTUL: Ei vezi! Deie Domnul.

ANDREI (\i \ntinde m\na): Gherla, dac` nu m` \n[el...

DE]INUTUL (d` [i el m\na): ...Mda... |]i aduci aminte de Coco[atu? L-ai prins?

ANDREI: Cum s` nu, Ppos. Coco[atul. Plutonierul ur\t de toat` lumea. Perla gardienilor. Gardianul [ef. Supergardianul super[ef. Ba bine c` l-am prins.

DE]INUTUL ([ugub`]): Nu l-ai prins. Nici Dumnezeu nu l-a prins

ANDREI: Cum a[a? Eu [tiu c` l-am prins, mie-mi spui. Cum vine asta, c` nu l-a prins nici Dumnezeu...?

DE]INUTUL: Sut`-n mie. Nici chiar tartorul dracilor.

ANDREI: Hai, scuip` ce [tii.

DE]INUTUL: S-a aruncat de la fereastra biroului. Fleo[c. Pl`cint`. Nu pic` niciodat` pe cant, [tii. (R\de scurt.)

ANDREI (\n mod reflex): Odihneasc`-se \n...

DE]INUTUL: Las`. S` nu carecumva s` te-apuci s` mi-l boce[ti. Cic` i-au dat [i o m\n` de ajutor. C\nd, evident, a s`rit nu se afla nimeni \n birou asta-i varianta oficial`. Vreun de]inut sigur nu, am fi [tiut-o. \i lua sus la el pe de]inu]ii mai tineri, \[i aduci aminte, la interogatoriu. Cine refuza era un om mort. S` ridice primul piatra asupra lor `la care... Dup` aia fleo[c, at\t. [i l-a scos din ma]e pu[c`ria [i s-a u[urat. (R\de scurt. V`z\nd figura am`r\t` a lui Andrei, schimb` brusc macazul.) Nu mai fi a[a perfect. Te-a apucat \nduio[area c` nu po]i ur\. (Cu dispre] nedisimulat.) |n cazul `sta nici iubi nu po]i pe nimeni \n afar` de tine \nsu]i. Dac` nu [tii s` ur`[ti, atunci nici s` iube[ti nu [tii.

ANDREI (\mp`ciuitor): S-a \nt\mplat o dat` s`-l bage pe baronul Vitz Istvn la carcer`. Seara baronul [i-a dat jos piciorul de lemn, l-a rezemat de perete [i s-a culcat. Coco[atu habar n-avea c` baronul avea un picioar de lemn. C\nd s-a uitat diminea]a \n celul` a v`zut un picior sprijinit de perete, nimic altceva. A \nceput s` urle \ngrozit, au dat fuga [i ceilal]i gardieni, dar el [i \ncepuse s` trag` orbe[te, \nspre interiorul celulei. L-a ciuruit pe baron. Chiar a doua zi a primit [i o decora]ie pentru asta.

DE]INUTUL: Baronul Vitz Istvn. L-am cunoscut, cum s` nu. Trebuie s` fi furat cumva ]ig`rile gardienilor, de aia l-or fi b`gat la carcer`. Era teribil de ingenios c\nd avea nevoie de tutun. Nefericitul.

ANDREI: Da. Sau nici nu [tiu, l-ai cunoscut...

DE]INUTUL: Marele fum`tor. Cum s` nu.

ANDREI: |l [tia pe de rost pe Sofocle \n grece[te [i Codul penal.DE]INUTUL: Mare folos. Ai mai avut de-a face cu `[tia?

ANDREI: Ba bine c` nu.

DE]INUTUL: Cafteal` ai luat?

ANDREI: Cafteal`?

DE]INUTUL: B`taie.

ANDREI Nu. |nc` nu.

DE]INUTUL: Mare minune.

ANDREI: Da.

DE]INUTUL: Mai devreme sau mai t\rziu tot iei. |]i dau un sfat. Te v`d a[a, finu]. Politic. Eu nu-s dec\t un pu[c`ria[ oarecare, de drept comun, suflet r`t`t`citor, care mereu se \ntoarce. C\nd te cheam` \n`untru, v\r`-te-n poli]ai, c\t se poate. |n]elegi ce vorbesc?

ANDREI: Nu.

DE]INUTUL: Ce nu-i de \n]eles? D`-te aproape de el, c\t po]i de mult, c` dac` teopre[ti mai departe de el, te altoie[te de r`m\i lat. Dac` te v\ri \ntr-\nsul ca-n mum`-ta, n-are cum s` deie tare. V\r`-te-n el. Acum te-ai prins?

ANDREI (cu sincer` recuno[tin]`): Mul]umesc. Mul]umesc mult.

|[i reia pozi]ia de narator

ANDREI: De parc` ar fi maic`-ta, a[a mi-a spus de]inutul de drept comun. S` te dai c\t mai aproape de Lege, s` te v\ri \n ea, ca s` nu te altoiasc`. Cur\nd m-au strigat [i pe mine. De cum am intrat am sim]it ce avea s` urmeze. Ofi]erul anchetator m-a \ntrebat ceva, nu-mi aduc aminte ce anume, doar c` se ambalase dinainte, profesional, \n conformitate cu \nclina]iile, preg`tirea, precum [i cu experien]a sa.

TADEU (sare \n picioare): Nu-]i permit! Calomnie sfruntat`!

CEILAL}I s\s\ieli, exclama]ii de nemul]umire, \l oblig` s` se rea[eze.

ANDREI: Nu-l vedeam \n fa]a ochilor dec\t pe pu[c`ria[ul de adineaori. Timpul se \ncetinise, \mi amintesc totul cu exactitate...

Rolul ofi]erului din scena anchetei e interpretat de SIMON. ANDREI intr`, se opre[te \n fa]a ofi]erului, se \nfrunt` din ochi, lung` pantomim` etc.

OFI}ERUL face semn s`-[i scoat` \nc`l]`rile.

ANDREI \[i scoate una.

OFI}ERUL face semn s-o scoat` [i pe cealalt`.

ANDREI o scoate.

OFI}ERUL \i face semn s`-[i scoat` ciorapii.

ANDREI execut`, tot a[a, mai \nt\i unul, apoi cel`lalt, nu de la sine, ci exclusiv \n urma ordinului mut.

OFI}ERUL \i d` de \n]eles prin mimic` [i gesturi c` se preg`te[te s`-i striveasc` unghiile sub talpa bocancului.

ANDREI nu se clinte[te.

OFI}ERUL (izbucne[te): De ce nu ]i-e fric`, m`i, omule, de ce nu ]i-e fric`? S`-]i fie fric`, ai \n]eles?! S`-]i fie fric` de mine! De mine... E un ordin, ai \n]eles?! Ai \n]eles, pr`p`ditule...!

OFI}ERUL se preg`te[te s`-l loveasc`, ANDREI se d` aproape de el, \l ia \n bra]e.

|[i reia pozi]ia de narator.

ANDREI: Bra]ul pornise spre mine, de departe, cu mare av\nt. Atunci m-am dat l\ng` el [i l-am luat \n bra]e. Mi-am plecat capul, nici eu nu [tiu de ce, pe um`rul lui, ca unul care se \ntoarce la matc`. Urechea mi s-a lipit de steaua de metal, \i simt [i acuma r`ceala. Bra]ul ofi]erului a z`bovit o clipit` \n aer iar cel`lalt m-a \mbr`]i[at f`r` voie. Apoi, \ncet, [i l-a cobor\t [i pe cel aflat \n aer [i l-a adus c`tre sine, de parc` i-ar fi f`cut semne cuiva care ie[ise din c\mpul vederii. \n clipa aceea mi s-a schimbat mie via]a. Am devenit un altul, nici eu nu \n]eleg cum. Po]i s` pleci, mi-a spus scurt.

Lini[te, nemi[care.

MATEI se ridic`, i se al`tur` lui ANDREI.

BARTOLOMEU (mai \nainte ca MATEI s` \nceap`, \l opre[te, arat`): S` t`cem pu]in, bine?

IACOV (traduce): S` t`cem pu]in, bine?

ALFEU: Bine, fie.

FILIP: Are dreptate. S` \ncerc`m m`car.

MATEI: |n regul`, ajunge at\ta. La asta m` a[teptam. Nu mai rezist.

FILIP: E neap`rat necesar s` te apuci tu acum s` explici? Nu putem am\na pu]intel?

MATEI: M-am s`turat s` se tot pro]`peasc` ba unul, ba altul \n fa]a noastr` [i s` ne zugr`veasc` solu]ia. (Pe un ton tot mai ridicat, tot mai p`tima[.) |n clipa aceea mi s-a schimbat mie via]a. {i: Am devenit un altul, nici eu nu \n]eleg cum. Am auzit. Hai s` deschidem larg u[ile [i ferestrele [i s`-i a[tept`m cu z\mbete de beatitudine s` soseasc`. Gata cu ascunzi[ul, gata cu frica. (Isteric.) {i atunci s` le c`dem la piept, cu lacrimi dinainte preparate. Cu ochi str`lucitori. (Se preumbl` printre ceilal]i, d` ghion]i, provoac`.) \nduio[area victimei. [tiam. S` ie[i \n fa]`, s` te extaziezi de propria-]i suferin]`. \n timp ce-l aburc` pe cel`lalt, noi ne-am [i transformat \ntr-o fabul`. Puteam s-o spun dinainte. (Url`.) Face]i bine [i deschide]i u[ile, ferestrele. Face]i bine [i dezv`lui]i catacombele, ascunz`torile. Se caut` voluntari pentru rolul de victime. C`ci tot nu-i dec\t un rol. [i s` nu uit`m ca \n clipa potrivit` s` ne cerem iertare. Pentru, de pild`, faptul c` ne-am n`scut. Ceea ce-i deosebit de important, c`ci prin ac]iunea asta elevat` ne eliber`m, cum s` spun eu, de re]ineri. Or s` ne omoare liber [i cu maxim` eficien]`. Iar dramaturgia torturii ne va face [i nou` \n[ine pl`cere, c`ci am contribuit noi \n[ine \n mod eficient la construc]ia ei. Poate c` or s` ni se consemneze [i cuvintele de pe urm`. S` judec`m, domnii mei! Hai, hai, lua]i-v` dup` mine. Gata cu joaca de-a jocul, domnilor. P\n`-aici. Supravie]uire? Dar la ce bun? \n numele cui? \n ce scop? Cu ce rost? (Se repede la fereastra din drepta, d` la o parte obloanele, strig` \ntr- afar`, o face pe paia]a.) Pe-aici, pe-aici. Domnilor! Iac`t`-ne, domnilor, cu voia dumneavoastr`, triumf`toare oi]e numai bune de t`iere, preparate dup` cuviin]` pentru cina de pe urm`.

R`sun` un bubuit \n u[a din spate, pe mijloc, ceea ce pune cap`t ie[irii lui MATEI.

PETRU: |napoi! |napoi, aici!

IACOV: Printre noi, imediat.

MATEI: Nu! Ce-am spus am spus!

FILIP: Nu! Asta n-ai spus-o tu, asta a spus-o Pilat, a[a ]in minte.

SIMON: Oblonul. \nchide obloanele, dobitocule!

FILIP (\n [oapt`): Ai putea s`-]i ceri m`car scuze. M`car.

ALFEU: De acord.

TADEU: |n orice caz, m` acuz c` n-am intervenit la timp. (C`tre Bartolomeu.) Rog a se consemna asta \n procesul verbal.

FILIP: Nu-i \n stare s` spun` nici at\ta: scuze. De[i ce l-ar costa, \n situa]ia asta.

SIMON (rug`tor): Hai, spune m`car at\t.

MATEI (pronun]` cuv\ntul, ca pe un cuv\nt): Scuze.

FILIP: Ei.

PETRU: Lini[te.

ALFEU: A[ vrea s` mai tr`iesc. S`-mi tr`iesc via]a. E de \n]eles?

TADEU: N-am s` m` las cu una, cu dou`. Nici fa]` de superioritatea numeric`. Nu sta]i [i a[tepta]i aici cu m\inile goale. Dinte pentru dinte, ochi pentru ochi. D`-mi s`-]i dau, nimic altceva.

ANDREI: V\r`-te-n el, c` te altoie[te de...

ALFEU: |nchide]i-i gura.

PETRU: Sta]i lini[ti]i. Poate rateaz`.

Se culc` pe burt`, se bariceadeaz`, se ascund. Lini[te total`.

Se deschide u[a, mi[c\nd din loc [i unul din paturile supraetajate. Intr` TOMA, \[i leap`d` desaga, \mbrac` distrat tunica lui IUDA, vine \n fa]`, nu pricepe de ce nu-i adreseaz` nimeni nici un cuv\nt, ba \[i mai \ntorc [i capetele de la el.

PETRU (\n [oapt`, \nc\t cel abia intrat nu aude nimic): Iuda. A sosit Iuda.

TADEU (la fel): S` moar`. Dup` mine!

ANDREI: L`sa]i-l pe m\na mea! L`sa]i-l pe m\na mea!

CEILAL}I (r\d \n surdin`): Apuca]i-l str\ns, s` nu cumva s` se v\re, ca \n mum`-sa. (Etc.)ALFEU: Ciocane, cuie, s\rm`, fr\nghie, trestie, burete, o]et.

FILIP: Eu o iau la dreapta.

SIMON: Eu o iau la st\nga.

IACOV: Eu o iau \n fa]`.

MATEI: Eu o iau \n spate.

IOAN: Eu o iau \ntr-afar`. (Ceilal]i \l ]istuiesc.) Scuze, scuze, nici g\nd.

TADEU: S` ]i-o sco]i din cap.

ALFEU: Nimeni nu iese viu de-aici.

TOMA umbl` de colo-colo, \i prive[te, apoi, cu o brusc` hot`r\re, d` s` plece. Ceilal]i \l urmeaz`, \n cercuri tot mai str\nse. TOMA se re\ntoarce la locul unde \mbr`case tunica, [i-o scoate la repezeal`, atunci bag` de seam` c` gre[ise rolul.

C\nd ia de jos tunica cu inscrip]ia Toma ceilal]i s\nt deja \n preajma sa gata de cu fr\nghiile, ciocanele, cuiele. Se reped la el cu mare bucurie, \l str\ng \n bra]e, \l strig` pe nume etc.

IOAN: Bine c` ai ap`rut, Toma! Nu credeam s` te mai v`d \n via]`.

SIMON (cu u[urare): Asta-i altceva. Asta-i cu totul altceva.

ALFEU: Hoho, amice. Nu-i totuna. Clar? Nu-i totuna.

TADEU: Din punctul de vedere al istoriei cel pu]in.

MATEI: De care ]inem cont.

FILIP: Dup` Scriptur`, pe c\t posibil.

IOAN: Gr`ie[te, ce s-a \nt\mplat cu tine de atunci.

TOMA: Am r`mas acolo, pe C`p`]\na, p\n` ce l-au dat jos. Nu-mi credeam ochilor. Au luat trupul, eu \i urmam de la distan]`.

PETRU: {i?

ANDREI: {i?

IACOV: [i? Vorbe[te odat`!

TOMA: N-o s` v` vin` s` crede]i: nu s-a \nt\mplat nimic. Nimic! |n]elege]i. Un corp inert, ca al t`u sau al meu. M` a[teptam s` se deschid` cerurile. Dar nu, nu. Cum \l coborau pe fr\nghii de sus, de pe b\rn`, s-a pornit ploaia, c`dea cu o desime de stropi, pentru foarte scurt timp.

PETRU: At\t?

TOMA: At\t. ~sta-i adev`rul.

BARTOLOMEU (exult`): Ploaie! C\nd m-a vindecat Maestrul pe mine i-am cerut, v` aduce]i aminte, s`-mi preschimbe cuvintele \n ploaie \n pustie. Eu am sc`pat \ntr-o clipit` de povara vorbirii [i \n aceea[i clip` s-a pornit ploaia.

TOMA (f`r` prea mare convingere, traduce): Ploaie! C\nd m-a vindecat Maestrul pe mine i-am cerut, v` aduce]i aminte, s`-mi preschimbe cuvintele \n ploaie \n pustie. Eu am sc`pat \ntr-o clipit` de povara vorbirii [i \n aceea[i clip` s-a pornit ploaia.

ALFEU: M` scuza]i, dar ce leg`tur` are?

TADEU: Ce s` \nsemne asta?

MATEI: Nimic. Nimic.

IOAN: Ia sta]i a[a. Tu zici, Bartolomeu, c` ploaia...

TOMA: A[a zice.

MATEI: Dar asta zice mereu, tot asta zice tot mereu.

ALFEU: A[adar nu spune nimic. Nimic.

IOAN: S` facem o \ncercare. M`car s` ne supunem unei probe.

FILIP (lu\ndu-i de public at\t pe spectatori c\t [i pe partenerii de joc. Muzic` preg`titoare a arlechinadei - tu[eu etc.): Doamnelor [i Domnilor! Stimat public! S` ascult`m acum, ca o ultim` [ans`, omilia lui Toma [i a lui Ioan despre adev`r. (Aplauze, fluier`turi.)TOMA [i IOAN (\n timp ce-[i iau p`l`riile tari, s\s\ind, [opotind): Despre prietenie, Filip, despre prietenie.

FILIP: Despre prietenie? Iertare, iertare, asta-i pentru mine o surpriz`. O aud acum pentru prima oar`. Permite]i-mi s` v` prezint personajele. (Tu[eu etc.) Toma Estragon! (TOMA \[i pune p`l`ria, aplauze, fluier`turi.) Ioan Vladimir!

IOAN \[i pune p`l`ria, aplauze, fluier`turi.

Se preg`tesc pentru scena care urmeaz`. \n barac` discipolii, cu excep]ia lui IOAN [i a lui TOMA, se aranjeaz` \n paturile suprapuse, pe priciuri, de parc` ar fi dup` ora stingerii. Z`rim capete curioase, picioare at\rn\nde.

nnn Omilia lui Toma Estragon [i Ioan Vladimir despre prietenie - bufonad`Hommage Samuel Beckett

IOAN VLADIIMIR: A[ putea [ti unde v-a]i petrecut noaptea domnia voastr`?

TOMA ESTRAGON: |n [an].

IOAN VLADIMIR: |n [an]? Unde?

TOMA ESTRAGON (f`r` s` indice): Pe-acolo.

IOAN VLADIMIR (suspicios): Ia s`-]i v`d palmele.

TOMA ESTRAGON: Care din ele?

IOAN VLADIMIR: Ambele.

TOMA ESTRAGON: Poftim.

IOAN VLADIMIR (le cerceteaz` temeinic): Ia s`-]i v`d coasta.

TOMA ESTRAGON: Care?

IOAN VLADIMIR: Stai pu]in. (Mimeaz` crucificarea.) M-am prins! (Cu juc`u[` m\ndrie.) A st\ng`!

TOMA ESTRAGON: Poftim. Uit`-te.

IOAN VLADIMIR: Bine... bine... bine... Credeam c` tu e[ti... Dar nu, nu.

TOMA ESTRAGON: Din fericire.

IOAN VLADIMIR: Din fericire.

TOMA ESTRAGON se lupt` amarnic cu \nc`l]`rile.

IOAN VLADIMIR: Ce faci?

TOMA ESTRAGON: M` descal]. (Cu glas pierit.) Ajut`-m`.

IOAN VLADIMIR: Hai s`-ncerc`m. (Reu[e[te. Str\mb\nd din nas, dar \i examineaz` cu acurate]e labele picioarelor.) |n regul`. |n regul`. {i \n regul`.

TOMA ESTRAGON (indignat): |n regul`? |n regul`? \n regul`?

IOAN VLADIMIR (pe ton de scuz`): Te-au b`tut?

TOMA ESTRAGON: Da... Dar nu tare.

IOAN VLADIMIR: Tot `ia?

TOMA ESTRAGON: ~ia? Habar n-am. Am r`mas \n continuare. Am stat acolo mai mult dec\t trebuia.

IOAN VLADIMIR: Toat` lumea a fugit.

TOMA ESTRAGON: Nu toat` lumea.

IOAN VLADIMIR: |ntr-adev`r.

TOMA ESTRAGON: |n cazuri dintr-astea, desigur, e greu de stabilit cine de cine apar]ine. A[a m-am \n[elat [i eu. Dar dup` aia m-au b`tut [i s-au r\nduit toate la locul lor. \n chestiunile m`runte e de evitat neglijen]a. Nu [tie st\nga ce face dreapta. C\nd or veni aici, nici atunci nu-i totul pierdut.

IOAN VLADIMIR: Vin \ncoace? E deja sigur?

TOMA ESTRAGON: Nici atunci nu-i totul pierdut. Unul din t\lhari s-a m\ntuit.

IOAN VLADIMIR (resemnat): Unul.

TOMA ESTRAGON (\ncuraj\ndu-l): Cincizeci. Nu-i un procentaj prost. Unul, adic` cincizeci la sut`.

IOAN VLADIMIR: Dar am\ndoi [i-au dat ob[tescul sf\r[it. Ba to]i trei.

TOMA ESTRAGON: S` lu`m seama la fapte, vrei?

IOAN VLADIMIR (f`r` prea mare convingere): Mda...

TOMA ESTRAGON: Pe `ia doi t\lhari i-au r`stignit odat` cu M\ntuitorul.

IOAN VLADIMIR: Cu cine?

TOMA ESTRAGON: Cu M\ntuitorul, doi t\lhari. Umbl` vorba c` unul s-a m\ntuit, \n schimb cel`lalt... (Caut` antonimul potrivit.) A fost damnat.

IOAN VLADIMIR: De ce s-a m\ntuit?

TOMA ESTRAGON: De infern.

IOAN VLADIMIR: De infern. S-a m\ntuit de infern.

TOMA ESTRAGON: Nu-i un procentaj prost. [i totu[i... Cum se poate c` numai unul din cei patru evangheli[ti relateaz` a[a cele \nt\mplate? De[i au fost tuspatru de fa]` adic` pe aproape. (Mai \nainte ca Ioan s`-i taie vorba.) Am v`zut, am fost [i eu acolo, \n apropiere. {i totu[i numai unul are cuno[tin]` de t\lharul care a fost m\ntuit. Doar unul din patru. Dintre ceilal]i trei doi habar n-au de toat` t`r`[enia, iar al treilea afirm` c` `ia doi l-au oc`r\t cum le-a venit la gur`.

IOAN VLADIMIR: Pe cine? Nu pricep o iot`.

TOMA ESTRAGON: Pe M\ntuitor.

IOAN VLADIMIR: Pe maestru. Da, da. De ce l-au oc`r\t?

TOMA ESTRAGON: Pentru c` n-a vrut s`-i salveze.

IOAN VLADIMIR: De infern?

TOMA ESTRAGON: Aiurea... De la moarte.

IOAN VLADIMIR: {i nu-i acela[i lucru?

TOMA ESTRAGON: Dup` p`rerea lor, nu. S-au luptat amarnic cu el. Dintr-asta s-ar deduce c` exist` totu[i o diferen]`.

IOAN VLADIMIR: Ei, [i dup` aia?

TOMA ESTRAGON: E de presupus c` au fost damna]i am\ndoi.

IOAN VLADIMIR: Ei [i? Au primit ce-au meritat.

TOMA ESTRAGON: Dar evanghelistul zise c` unul din t\lhari a fost m\ntuit.

IOAN VLADIMIR: Ei [i? Nu le coincid p`rerile, at\ta tot.

TOMA ESTRAGON: Dar au fost to]i patru acolo. [i numai unul pomene[te de un t\lhar m\ntuit. De ce s`-i d`m mai mult` crezare lui [i nu celorlal]i?

IOAN VLADIMIR: Cine-i d`?

TOMA ESTRAGON: Toat` lumea. Numai varianta asta se cunoa[te. La ea se refer` toat` lumea.

IOAN VLADIMIR: Oamenii-s t\mpi]i.

TOMA ESTRAGON (mediteaz`): Nu, poate c` dup` aia s-a mai \nt\mplat ceva. Ceva nea[teptat, de care nimeni nu ]inuse seama. Care a smintit p\n` [i Scriptura. S-a \nt\mplat ceva, a avut loc un eveniment neprev`zut [i despre asta nici Scriptura, nici cei patru scribi care au fost acolo pur [i simplu nu pot da seam`. Nu dau a[adar seam` dec\t despre faptul c` nu pot da seam`. Nu s-ar putea ca exprim`rile, cuvintele avute la dispozi]ie, frazele, `,```, ```... ca...

IOAN VLADIMIR (cu interes): Ca?

TOMA ESTRAGON: Am g`sit. Ca variantele cunoscute, toate laolalt`, cu contradic]iile lor de ne\nl`turat, s` fac` trimitere tocmai la aceast` dereglare neprev`zut`, f`r` antecedente, absolut necunoscut`...? (Mai d` s` fac` o \ncercare, reia, disperat.) Nu s-ar putea ca...? (Pl\nge ca o paia]` veritabil`.)

IOAN VLADIMIR (\l \mbr`]i[eaz`, \l consoleaz`): Nici cincizeci la sut` nu-i r`u.

TOMA ESTRAGON: {i atunci ce-o s` fie?

IOAN VLADIMIR: C\nd?

TOMA ESTRAGON: P`i atunci, [tii tu. C\nd ne vine [i nou` r\ndul.

IOAN VLADIMIR: Dup` p`rerea ta ne vine r\ndul [i nou`?

TOMA ESTRAGON: |n privin]a asta n-am nici un dubiu.

IOAN VLADIMIR: A[teapt`!

TOMA ESTRAGON (cu aten]ia \ncordat`): Ei?

IOAN VLADIMIR: Nimic.

TOMA ESTRAGON: G`se[te ceva. Vreun truc oarecare. Ne-ar trebui o idee.

IOAN VLADIMIR (se preumbl` cu m\inile la spate, cu ochii pleca]i. Se opre[te, joac` un fel de num`r`toare, murmur\ndu-[i \n barb`.): Din Oceanul Pacific a ie[it un pe[te mic... Bun... A[a... Unica, donica, trei surcele... Da... da.. da... (Triumf`tor.) Asta e!

TOMA ESTRAGON: Hai, spune odat`!

IOAN VLADIMIR: C\nd ne vine r\ndul... Hm, hm... (Ezit`, apoi cu re\nnoit` efervescen]`.) Ba da! Ba da! St`m unul l\ng` altul, a[a-i?

TOMA ESTRAGON: Ce leg`tur` are? Noi st`m \ntotdeauna al`turi \n r\nd.

IOAN VLADIMIR: Exist` dou` posibilit`]i: la num`r`toare ori spui tu zece, ori eu.

TOMA ESTRAGON: P\n`-aici se leag`.

IOAN VLADIMIR: Dac` ar trebui s` spui tu, atunci eu ]i-o iau \nainte, ies din r\nd [i strig zece. Chestiune de concentrare, at\ta tot. `sta-i un clasic exerci]iu de concentrare. S-au mai v`zut dintr-astea. Numai c` n-ai voie s` ratezi, c`ci atunci am \ncurcat-o am\ndoi.

TOMA ESTRAGON (face eforturi s` se concentreze, repet` punctele principale): Ia s` vedem! Cel dinaintea mea zice nou`; atunci urmez eu. Drept care tu, care stai \n spatele meu, ie[i din r\nd [i zici: zece.

IOAN VLADIMIR (bucur\ndu-se sincer c` a fost \n]eles): Exact!

TOMA ESTRAGON: {i atunci?

IOAN VLADIMIR: P`i nu pricepi? {i atunci am\ndoi, am\ndoi, amice, am sc`pat. Asta-i solu]ia. (Z\mbe[te cu un triumf bufonard, umbl` de colo-colo, fudul.)

TOMA ESTRAGON (\nchipuie o pantomim` a num`r`torii, cump`ne[te, p\n` ce, \n cele din urm`, recunoa[te natura situa]iei. Ezit\nd dar totu[i cu sincer` \ngrijorare): Dar atunci tu o s` fii executat.

IOAN VLADIMIR: Asta-i. Eu mor dar am\ndoi am sc`pat. I-am dus de nas.

TOMA ESTRAGON (\n]elege): Ei nu! Asta nu! Adic` tu \n locul meu. Pentru asta ar trebui s` fii mult mai pe faz`, amice! C`ci am s` fiu [i eu acolo. {i am s` ies din r\nd \naintea ta, po]i fi sigur. Zece!

IOAN VLADIMIR: Nu ]ine, fr`]ioare... Zece!

TOMA ESTRAGON: Zece!

IOAN VLADIMIR: Zece! (Competi]ia se transform` \ntr-un dans burlesc pe care-l execut` \mpreun`, transfigura]i, atmosfer` fellinian`, muzica adecvat`.)AM|NDOI (strig\nd): Am sc`pat... Am sc`pat... Am sc`pat...

Se porne[te o ploaie deas` (fundal sonor), drept care ceilal]i (mai \nt\i BARTOLOMEU) se dau jos de prin paturi [i se angreneaz` \n dans, cu acelea[i strig`te. Muzica transcende spre motivele ini]iale, \ncet-\ncet dansul se destram`, devine tot mai lent, dar \l continu` to]i, fiecare \n felul s`u, pe fundalul ploii.

TADEU: Vin! Vin, mocofanilor, \nceta]i.

ALFEU (vr\nd s`-i scoat` din starea de euforie): Adunarea! Adunarea! La mine, mar[!

TADEU: Hai-hai! Toat` lumea!

ALFEU (\i potrive[te, \i aranjeaz`): Nu pricepe]i? S\nt aici, \n fa]a u[ii! Noi urm`m. |n r\nd. |n r\nd. |ncolonarea.

TADEU: Ei, \n sf\r[it! A[a mai vii de-acas`.

FILIP: Frumos, \ntr-adev`r.

MATEI (c`tre Alfeu): Nu-mi sta nici tu acolo ca piticul cu [apte capete. Treci frumu[el \n r\nd.

SIMON: Excelent. S` num`r`m.

IOAN [i TOMA s\nt al zecelea, respectiv al unsprezecelea \n r\nd, \ncepe num`r`toarea, dar ei strig` am\ndoi zece. C\nd izbutesc s-o fac` absolut simultan, IOAN [i TOMA strig` triumf`tor: Am sc`pat! Am sc`pat!. Scena se reia de mai multe (dou`-trei) ori, sub zeloasa \ndrumare a lui ALFEU [i TADEU.TADEU: P`i, a[a nu merge!

ALFEU: S` tragem la sor]i! Propun s` tragem la sor]i! S` decidem care-i t\lharul drept, care-i cel st\ng. Cele cincizeci de procente par s` reprezinte totu[i o cale mai accesibil`. S` tragem la sor]i c\te doi [i s` accept`m decizia cu fruntea sus.

MATEI (cu \nsufle]ire): Ne lu`m soarta \n propriile m\ini...

IACOV: Chestia asta cu fruntea sus \mi pare cam suspect`.

SIMON: S` sper`m c` nu mai e nimic de spus.

BARTOLOMEU (\[i face sim]it` prezen]a): S` ne potrivim mai degrab` dup` Scriptur`.

SIMON (traduce): Zice c` s` proced`m conform Scripturii.

MATEI: Mai degrab`. Mai degrab` dup` Scriptur`, a[a a zis.

TADEU: Just!

ALFEU: Just!

PETRU: N-ar fi mai bine s`...

ANDREI: S` a[tept`m p\n`-[i fac apari]ia.

PETRU: {i? {i? {i?

ANDREI: {i s` ne ap`r`m. S` ne ap`r`m \n mod organizat. S` ne vindem scump pielea, ca s` zic a[a.

ALFEU: Tocmai tu propui una ca asta, tocmai tu? M` faci s` r\d.

TADEU: Doar n-ei fi vr\nd s` faci dovada marelui t`u curaj de a te v\r\ \ntr-\n[ii?

ANDREI: Pardon. Pardon. V`d c` m-a]i \n]eles gre[it, domnilor.

ALFEU: Carevas`zic`.

BARTOLOMEU (\[i face sim]it` prezen]a): S` ne potrivim mai degrab` dup` Scriptur`.

SIMON (traduce): Zice c` s` proced`m dup` Scriptur`.

MATEI: Mai degrab`. Mai degrab` dup` Scriptur`, a[a a spus.

TADEU: Just!

ALFEU: Just!

Muzica, motivele ini]iale, f`r` ca ei s` dea aten]ie. TADEU [i ALFEU organizeaz` tragerea la sor]i, \ntr-unul din desagi v\r` numele etc., apoi le extrag r\nd pe r\nd. Discipolii se posteaz` perechi-perechi fa]` \n fa]`. PETRU r`m\ne \n centru, cu spatele la fereastr`.

Conform ordinii constituite, de-a dreapta [i de-a st\nga lui PETRU, cel mai aproape se afl` IOAN [i TOMA iar cel mai departe ALFEU [i TADEU. Scena este precis`, nu las` loc \n nici un caz precipit`rii sau st\ng`ciilor. {i mai cu seam`, interpretarea nu e nici ambigu`, nici simbolic`.

nnn Prohodul lui Alfeu [i Tadeu

ALFEU: Tu e[ti?

TADEU: Eu s\nt.

ALFEU: Salutare, Tadeu.

TADEU: Salutare, Alfeu.

ALFEU: Rezisten]`, \]i aminte[ti? Ce \nseamn` cuv\ntul `sta?

TADEU: |n dinamic` e tot ceea ce \mpiedic` mi[carea, progresiunea, consum` a[adar energia corpului aflat \n mi[care. Asta \nseamn` rezisten]a. ALFEU: Temporar, se manifest` doar pe o anume durat`, vrei s` zici.

TADEU A[a, a[a, exact. De pild`, glon]ul ia contact mai \nt\i cu ve[m\ntul, apoi cu pielea, dup` piele p`trunde \n carne, r\nd pe r\nd prin toate organele aflate \n calea sa, apoi p`r`se[te trupul. Iese din trup [i zboar` mai departe prin aer, liber ca pas`rea cerului.

ALFEU: Sau ca sufletul, nu-i a[a?

TADEU: Ba da, ba da, bine zici, Alfeu.

ALFEU: At\t \nseamn` cuv\ntul rezisten]`? At\ta tot?

TADEU: Nimic mai mult, Alfeu, nimic mai mult.

ALFEU: Zborul sufletului?

TADEU: Zborul sufletului.

ALFEU: Just.

TADEU: Just.

Pauz`, muzica.nnn Prohodul lui Iacov [i FilipIACOV: |]i aduci aminte?

FILIP: |mi aduc. \mi aduc aminte perfect, totul.

IACOV: {i de liceu, sec]ia real`? |]i aminte[ti?

FILIP: Strada Farkas, cum s` nu. Cluj, strada Farkas. Pe-atunci ridicau deja familiile strad` dup` strad`... {i atunci a ie[it un cuv\nt, care a dat la o parte numele [i, odat` cu dizlocarea numelor, s-au estompat r\nd pe r\nd [i fizionomiile.

IACOV: Transport.

FILIP: Da, da, transport.

IACOV: {i ]ii minte cartea neamului Maestrului dup` Sf\ntul Matei?

FILIP: |mi amintesc de fiece nume \n parte, o [tiu ca pe ap` [i-acum. Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a n`scut pe Isaac; Issaac a n`scut pe Iacov; Iacov a n`scut pe Iuda [i fra]ii lui...

IACOV: {i sf\r[itul. |]i aminte[ti [i sf\r[itul? Sf\r[itul c`r]ii neamului Maestrului, dup` Sf\ntul Matei?

FILIP: |l [tiu pe de rost. Deci de la Avraam p\n` la David s\nt patrusprezece neamuri de toate; de la David p\n` la str`mutarea \n Babilon s\nt patrusprezece neamuri; [i de la str`mutarea \n Babilon p\n` la Hristos s\nt patrusprezece neamuri.

IACOV: {i atunci noi, \nc` la liceul real, am adunat numele, numele \n[irate \n cartea neamului Maestrului, dup` Sf\ntul Matei, [i am ajuns la concluzia c` lipse[te un nume.

FILIP: |mi amintesc, \mi aduc aminte perfect.

IACOV: De trei ori paisprezece. Asta face \n total patruzeci [i dou` de nume.

FILIP: Dar noi n-am g`sit \n cartea neamului Maestrului dec\t patruzeci [i unu de nume. |mi amintesc.

IACOV: Atunci ne-am uitat unii la al]ii [i am zis: Z`u a[a, lipse[te un nume din cartea neamului. S-a omis din carte un nume.

FILIP: Ne-am \ntrebat al cui nume o fi lipsind.

IACOV: Al meu, am r`spuns eu.

FILIP: Al meu, am r`spuns eu.

IACOV: {i am \n]eles c` noi urmam la r\nd.

FILIP: {i a[a a [i fost. S-a f`cut o lege [i cur\nd au venit dup` noi. Cluj, strada Farkas. Am c`p`tat [i noi nume noi, transport, a[a ni s-a spus.

IACOV: Ciao, Transport!

FILIP: Ciao, Transport!

IACOV: |n cap`tul str`zii Sf\ntul Gheorghe omoar` Balaurul.

FILIP: |n cap`tul str`zii, ]in minte.

IACOV: Dar pe noi nu ne-au dus pe-acolo, ci \n direc]ia opus`, spre Pia]a P`cii. Pia]a p`cii celeste, \]i aminte[ti?

FILIP: |mi amintesc, cum s` nu.

Pauz`, muzica.

nnn Prohodul lui ANDREI [i BARTOLOMEU

ANDREI: Am v`zut cum l-au lovit pe tata peste obraz. {i am v`zut cum o tr`geau pe mama de p`r, cine [tie de ce. Doar de aia, numai [i numai de aia.

BARTOLOMEU (arat`): Eu s\nt cel dint\i discipol pe care l-a vindecat Maestrul.

ANDREI: P`i da, o [tiu: tu e[ti primul discipol vindecat de Maestru. Dar evident c` [i [coala de surdomu]i era \n fl`c`ri. Iar copiii scheunau \n foc ca ni[te [oareci. Solda]ii st`teau acolo, cu armele preg`tite. |nainte de asta f`cuser` un r`m`[ag \n toat` regula: cine \mpu[c` mai mul]i copii se alege cu sfe[nicul de aur. Dar nici un copil n-a ie[it dintre fl`c`ri. Asta a fost victoria lor, a copiilor. Iar sfe[nicul, cine [tie de ce, solda]ii l-au aruncat \n foc. {coala a ars p\n`-n temelii, v\ntul a\mpr`[tiat cenu[a, de-atuncea funinginea, scrumul plute[te f`r` \ncetare, pretutindeni, pretutindeni...

BARTOLOMEU (arat`): Dar sfe[nicul...

ANDREI (traduce [i continu`): Dar sfe[nicul... Da, da, nici t`ciunii nu l-au m\njit, nici fumul nu s-a prins de el. Din [coal` n-a r`mas nimic, nimic, numai sfe[nicul cu [apte bra]e, cu cele [apte v\lv`t`i.

Pauz`, muzica.nnn Prohodul lui MATEI [i SIMONMATEI: Domnul \nv`]`tor? Pe unde-o fi domnul \nv`]`tor?

SIMON: Nu se mai afl` printre noi. De foarte mult` vreme nu mai e cu noi.

MATEI: S`rmanul.

SIMON: S`rmanul.

MATEI: A zis s` nu-l comp`timim.

SIMON: {i noi totu[i \l comp`timim. De[i a[a a zis.

MATEI: M`car i-au r`mas spusele.

SIMON: Asta-i drept. Asta-i drept.

MATEI: C\t c` nu le pricepe nimenea. Nici un om.

SIMON: Asta-i drept. Asta-i drept.

MATEI: Nici noi.

SIMON: Nici noi.

Pauz`, mizicannn Prohodul lui IOAN [i TOMAIOAN: Tu s` nu-]i \nchipui, fr`]ioare, c` mi-o iei \nainte. Zece.

TOMA: Asta o crezi tu, amice, despre tine. Eu s\nt \n orice caz cu antrenamentul la zi. Zece.

IOAN: Ies \naintea ta [i sc`p`m am\ndoi. Zece.

TOMA: Asta-i sigur, cu diferen]a c` eu am s` ies mai \nt\i [i a[a o s` sc`p`m am\ndoi. Zece.

IOAN: |n orice caz, le juc`m festa. Zece.

TOMA: Ba bine c` nu. Zece.

IOAN: Zece.

TOMA: Zece.

Pauz`, muzica.

Ceea ce urmeaz` e un fel de joc de m`[ti, dar nu o interpretare lipsit` de via]` [i, chiar dac` numai pe alocuri, nu f`r` umor. Discipolii se ajut` \ntre ei, \[i dau la m\n`, ca [i cum, s` zicem, ar construi o cas`. F`r` umbr` de ur`, aproape cu \n]elegere, \l fixeaz` pe PETRU de cruce.

nnn PasiuneALFEU (se uit` la PETRU): Atunci putem s`-i d`m drumul.

TADEU (se uit` la PETRU): S`-i d`m.

BARTOLOMEU (d` la iveal` Scriptura): Dup` Scriptur`.

MATEI: Dup` Scriptur`, se-n]elege.

SIMON: |ntr-adev`r.

TOMA: Ei bine, atunci...

IOAN: Numai la r\nd, cum pic`.

ALFEU: Ne-am fi putut da seama.

TADEU: C` el se teme cel mai tare. I-auzi-l!

IACOV (nu aude nimic, nici el, nici ceilal]i): {i \nc` cum.

MATEI: Se teme, \ntr-adev`r.

TOMA: Ceea ce \nseamn` c` nu ne putem sim]i nici noi \n siguran]`.

IOAN: Siguran]a. E important`.

SIMON: Tremur`, se \nfioar`. Are motive \ntemeiate. Ia s` vedem.

BARTOLOMEU: Dup` Scriptur`.

ALFEU: Dup` Scriptur`. Exclusiv.

TADEU: Dat fiind c` e un tr`d`tor.

MATEI: Tu e[ti st\nca, i-a spus Maestrul, dar \n acela[i timp, \n acela[i loc a spus [i: Piei, Satano.

TADEU: Dat fiind c` e un tr`d`tor.

ANDREI: S` domneasc` pacea \ntre noi \ntotdeauna.

FILIP: Atunci cred c` putem scoate relicvele.

MATEI: To]i ca unul.

SIMON: A[a, a[a.

BARTOLOMEU deseneaz` cu creta un craniu pe podea.

MATEI: {i iaca [i C`p`]\na.

BARTOLOMEU (arat`): Dup` Scriptur`.

IACOV (traduce): Dup` Scriptur`, cu v\rf [i \ndesat.

Se uit`, absorbi]i. Comenteaz`.

FILIP: O splendoare, \mi amintesc.

ALFEU: Felicit`ri.

IOAN: Nu-i de colea.

TOMA: Tigv` \n toat` legea.

SIMON: A[a s-ar zice.

TADEU: M-am prins. Seam`n` cel mai bine cu a mea. Eu am fost modelul. Un craniu ca al meu... (C`tre BARTOLOMEU.) Mul]umesc, mul]umesc mult de tot.

ALFEU: Al t`u... Ce s` spun...

MATEI: Ia s` vedem. Parietalul e leit al meu.

SIMON: Frontalul decide.

ANDREI: S` domneasc` pacea \ntre noi \ntotdeauna.

FILIP: Atunci cred c` putem scoate relicvele.

ANDREI: Le-am scos demult.

Dau la iveal` clasica recuzit` v`zut` anterior a misterului. Potrivesc crucea \ncropit` din b`nci, PETRU se \ntinde pe ea, \l privesc.

TO}I: A[a, a[a... Stai c`-i bine... Ia s` vedem...

ALFEU: Cuie. Cuiele, v` rog.

BARTOLOMEU i le d`.ALFEU: Rece ca ghea]a. Tiii! A[a n-o s` mearg`.

SIMON: Ciocanul.

MATEI: Unul ajunge.

TOMA: Nu merge. Tiii!

TADEU: Atunci mai \nt\i s`-l leg`m.

ALFEU: T\mpenie.

ANDREI: S` domneasc` pacea \ntre noi \ntotdeauna.

ALFEU: Bine, s`-l leg`m.

FILIP: Atunci cred c` putem scoate relicvele.

ANDREI: Le-am scos demult.

|l leag` pe PETRU de cruce

ALFEU: Tremur`.

TADEU: Just.

SIMON: |i e fric`.

MATEI: Tremur` de fric`.

TOMA: Nu s-ar putea s`-i fie frig? |i e frig, pur [i simplu, [i de aia tremur`.

IOAN: Atunci \n schimb...

BARTOLOMEU caut` tunica lui IUDA, o arunc` peste el.

IACOV: Leag`-i-o cumva.

ALFEU: Prea de tot.

TOMA: La vederea scenei `steia unii [i-ar putea pierde chiar [i credin]a.

BARTOLOMEU (citeaz` din Scriptur`): Acesta este trupul meu, care se d` pentru voi. S` face]i lucrul `sta spre pomenirea mea.

TOMA: Acesta este trupul meu, care se d` pentru voi. S` face]i lucrul `sta spre pomenirea mea. Exact, pe c\t posibil.

IOAN: Ce-i drept.

ALFEU: Mda. Cam a[a ceva.

ANDREI: S` domneasc` pacea \ntre voi \ntotdeauna.

FILIP: Atunci, cred.

ANDREI: Demult.

Se opintesc s` ridice crucea, gem, se str`duiesc [i deodat` r`sun` cu claritate b`t`ile inimii. Se desface cortina care acoperea p\n` atunci imaginea \nr`mat`, masa e sc`ldat` \n lumin`. Discipolii, cu excep]ia lui PETRU, se aproprie, se uit`, apoi p`trund \n tablou [i \[i ocup` propriile locuri, exact ca \n fresca unanim cunoscut`. PETRU se ridic` de pe cruce, \[i ia locul la mas`. IOAN ia de m\n` o spectatoare necunoscut`, o introduce \n tablou, apoi se a[az` [i el. PETRU ocup` locul lui IUDA, femeia pe cel al lui PETRU, dac` asta e cu putin]`.

B`t`i de inim`, ploaie deas`.

Lumina.

Brusc, \ntuneric.