Analiza reziduurilor de împuşcare autor: Gabriel Păduraru, Institutul Naţional de Expertize criminalistice Bucureşti, Laboratorul Interjudeţean Iaşi Rezumat În prezenta lucrare sunt prezentate principiile de bază şi modul în care poate fi identificată o persoană care a folosit o

armă de foc. Metoda are la bază analiza reziduurilor de împuşcare prelevate de pe faţa, hainele şi mâinile persoanei suspecte, prim metode moderne, nedistructive, cu ajutorul microscopului electronic prevăzut cu analizor spectral prin difracţie cu raze X care poate pune în evidenţă compoziţia elementală a particulelor cu dimensiuni cuprinse între 0,2 microni şi 80 de microni. Pe baza acestei metode se poate stabili distanţa de tragere, orificiul de intrare a proiectilului şi tipul de muniţie folosit. Metoda clasică analiza aceste reziduuri doar din punct de vedere calitativ fiind puse în evidenţă cu un reactiv chimic (rodizonat de sodiu C6Na2O6 sau naftil amina) avea dezavantajul că proba era distructivă şi insuficient de precisă.

keywords: microscop electronic, reziduuri de împuşcare, muniţii, spectre de raze X Introducere Din statisticile poliţiei aflăm că în anul 2008 au fost de 2,5 ori mai multe infracţiuni cu

violenţă în care s-au folosit arme de foc decât în anul 2007. Accesul la informaţie, libera circulaţie, prezentarea în mass media fără nici un control

prealabil al informaţiilor pot genera o accentuare a actelor violente în care s-au întrebuinţat arme de foc.

Persoane care prin natura constituţiei fizice sau datorită unor dezavantaje somatice nu pot sau sunt descurajate în executarea unor acte violente împotriva semenilor au la îndemână aceste instrumente prin care pot duce relativ uşor la îndeplinire acţiuni prin care să-şi impună voinţa. În momentul de faţă datorită unei dezvoltări haotice în care infrastructura a fost tratată cu lipsă de atenţie violenţa în trafic a devenit un fapt cotidian şi de multe ori şoferii angajaţi în conflicte îşi fac dreptate cu arma.

Un alt aspect criminologic deloc neglijabil îl constituie conceptul de „armă de foc neletală”. Considerăm acest concept deosebit de dăunător şi creat în mod artificial de persoane care nu au un minim de cunoştinţe teoretice şi practice în domeniu, este ca şi cum am afirma despre o femeie că este puţin gravidă. Aşa cum nu există arme albe neletale nu pot exista arme de fo sau cu aer comprimat ori arme albe neletale. Orice armă a fost creată spre a produce o vătămare, depinde de câte ori este repetată sau în ce regiune a corpului are loc acţiunea armei sau proiectilului pentru ca rezultatul acesteia să fie tanatogenerator. Utilizând o armă, indiferent de natura ei, fără să aibă o pregătire minimă prealabilă şi un antrenament periodic, persoana care o foloseşte poate produce autorăniri sau răniri asupra altor persoane a căror consecinţă este greu de estimat în momentul premergător demersului executării tragerii.

De menţionat că orice armă care este categorisită ca fiind neletală poate fi transformată în armă letală prin modificarea armei sau muniţiei.

De obicei după consumarea actului violent în care a fost utilizată o armă, mai ales când consecinţa actului a fost una fatală căreia i-a căzut victimă un trecător sau un copil care s-a aflat în momentul nepotrivit la locul nepotrivit, autorul sau autorii nu-şi mai afirmă puterea şi dominaţia ci dimpotrivă trăiesc cu iluzia că dacă nu au fost surprinşi asupra faptului sau chiar dacă există martori, fără o dovadă palpabilă cum ar fi o fotografie sau înregistrare video ar putea scăpa de rigorile legii. În aceste cazuri rămâne în sarcina experţilor să determine ce s-a întâmplat. Prin metode ştiinţifice în care ştiinţele criminalistice s-au născut prin combinarea cunoştinţelor din diverse domenii, cum ar fi: chimia, fizica, ingineria mecanică, matematica, ştiinţele medicale, antropologia, psihologia, experţii criminalişti pot să rezolve cele mai dificile cazuri mai ales dacă ţinem seama de principiul conform căruia: crimă perfectă nu există ci doar insuficient cercetată. Dezvoltarea continuă a ştiinţelor au făcut posibile elucidarea în ziua de astăzi a împrejurărilor în care s-au comis infracţiuni a căror

1

soluţionare părea fără ieşire acum 15 ani de exemplu dacă ar fi să ne gândim la expertiza ADN, biometria, poroscopia etc.

Ştiinţele criminalistice au un rol determinant în procesul ce constă în identificarea şi analiza mijloacelor de materiale probă, deseori la nivel microscopic. Microscopia optică indiferent de gradul de mărire a devenit insuficientă şi atunci s-a trecut la microscopia IR cu analiza spectrelor de vibraţie a compuşilor microscopici analizaţi. În unele cazuri aceste instrumente s-au dovedit limitative şi atunci s-a mers mai departe. Deşi microscopia electronică există ca instrument de mulţi ani1 de abia când a putut fi combinată cu analiza spectrelor de dispersie în raze X2 s-au deschis noi orizonturi în criminalistică.

„Amprenta” GSR a unei arme de foc Ori de câte ori este utilizată o armă de foc în urma detonării amestecului exploziv care

propulsează proiectilul sau proiectilele rămân pe mâinile, pe faţa şi pe hainele celui care a utilizat arma aşa numitele „reziduuri de împuşcare” internaţional denumite GSR care în literatura noastră de specialitate [1] sunt denumite reziduuri de tragere (RT) sau urme secundare ale împuşcăturii (USI).

Din urmele secundare de împuşcare fac parte: urmele rezultate din acţiunea flăcării, urmele rezultate din acţiunea gazelor, urmele de funingine, particulele de pulbere arsă şi nearsă, provenite de la încărcătura de iniţiere, inelele de metalizare, particulele de unsoare, lubrifiant, precum şi particulele metalice provenind de la proiectil, de la tubul cartuşului şi/sau de la armă.

Gazele fierbinţi formate propulsează un nor de microparticule de-a lungul ţevii armei care se depun ulterior pe mâinile, pe faţa (fig.1 - 6) şi pe îmbrăcămintea trăgătorului, precum şi pe alte persoane sau obiecte din imediata vecinătate a locului tragerii.

Fig. 1. Norul GSR la un pistolet S&W 38

Fig. 2. Norul GSR la o armă cu încărcare culisantă

Fig. 3. Norul GSR la o armă de război

Fig. 4. Norul GSR la o carabină MM

Fig. 5. Norul GSR la o armă de vânătoare calibru 16

Fig. 6. Norul GSR la o armă de vânătoare calibru 16

1 Primul microscop electronic a fost inventat în 1933 de Ruska Ernst. În 1942 a apărut primul microscop electronic care a fost realizat de Zworykin et. al. când şi-a susţinut lucrarea de licenţă în fizică [2]. 2 În 1964 a apărut primul microscop electronic cu baleiaj (SEM – Scanning Electron Microscopy) iar în 1990 primul detector spectral EDS

2

Particulele din componenţa urmelor secundare de împuşcare au caracteristici distincte şi de aceea prezenţa lor pe mâinile sau îmbrăcămintea persoanelor suspecte reprezintă un indiciu asupra faptului că persoanele respective s-au aflat în apropierea descărcării unei arme de foc.

Detectarea şi identificarea urmelor secundare de împuşcare au ca scop determinarea distanţei de tragere, stabilirea orificiului de intrare a proiectilului (proiectilelor), dacă plaga a fost de împuşcare sau autoîmpuşcare şi dacă un suspect a tras cu o armă de foc.

Provenienţa microparticulelor GSR Microparticulele GSR provin după cum am arătat din pulberea cartuşului care poate fi

pulbere fără fum (pe bază de nitroceluloză) sau pulbere neagră (clasică pe bază de azotat de potasiu, cărbune şi sulf ). Pe lângă încărcătura care propulsează proiectilul mai există o încărcătură explozivă care iniţiază arderea pulberii din tubul cartuşului şi care are altă compoziţie chimică (fulminat de mercur) fiind foarte sensibilă la impact (fig. 7) .

secţiune într-un cartuş

margine

orificiu pentru flacără

caneluri

capsă

amestec de iniţiere nicovală

şanţ extractor

tubul cartuşului

Fig. 7 Secţiune într-un cartuş cu proiectil unic, teşit şi concav

timbru

înveliş metalic

miez de plumb

pulbere

pliu

Microparticulele care formează reziduurile de împuşcare provin din: - pulberea arsă; - pulberea arsă parţial;

3

- pulberea nearsă - particule metalice desprinse din proiectil, tubul cartuşului, capsa de iniţiere, ţeava armei; - depozite de funingine, resturi textile (de la ştergerea armei), ulei de armă etc. Toate aceste particule sunt expulzate (fig.8) sub formă fierbinte şi din cauza presiunii gazelor

şi a temperaturii mici (in raport cu cea a amestecului de ardere) a mediului condensează şi se depun aşa cum am arătat anterior.

Fig. 8. Aspectul norului de microparticule expulzate odată cu proiectilul

O altă sursă de provenienţă a reziduurilor de împuşcare o constituie încărcătura de iniţiere a

cărei compoziţie chimică este diferită de cea a încărcăturii de propulsie şi după ardere nu mai pot fi regăsite ca atare deoarece acest tip de încărcătură este astfel dozat încât arderea lui să fie completă (prin asigurarea unui minim exces de oxigen). Prin analiza particulelor microscopice se pot identifica elemente metalice specifice elementelor care alcătuiesc amestecul de iniţiere dintre ele.

De exemplu pentru încărcătura de iniţiere analiza elementală prin difracţie cu raze X (EDX) va pune în evidenţă mercur, argint, bariu, potasiu, antimoniu, carbon, aluminiu, zirconiu, magneziu.

Amestecul primar sau amestecul de iniţiere este format din următoarele tipuri de substanţe: Explozivi: - fulminat de mercur, azidă de plumb sau de argint, stifnat de plumb, trinitrotoluen etc. Oxidanţi: - azotat de bariu, azotat de plumb, dioxid de plumb, clorat de potasiu; Combustibili: - sulfură de stibiu, siliciură de sodiu, nitroceluloză, pulbere de cărbune, tiocianat de

plumb, guma arabică, pulberi metalice de aluminiu, magneziu, zirconiu; Agenţi de fricţiune: - pulbere de sticlă, şi pulberi de aluminiu; Agenţi de sensibilizare: - tetracen, trinitrotoluen (TNT), polietiltrinitrat (PETN); Lianţi: - gumă arabică, dextrină, alginat de sodiu etc. Cantitatea de oxidanţi este calculată astfel încât să furnizeze o cantitate de oxigen indestulătoare

pentru arderea amestecului capsei de iniţiere altfel compuşii rezultaţi din arderea incompletă se pot depune pe ţeava armei şi pe alte repere putând cauza blocaje.

Cel mai răspândit amestec care poate fi găsit în aproape toate capsele detonate este „Sintoxyd”-ul [3].

Sintoxyd: Stifnat de Plumb 25 – 55% Azotat de Bariu 24 – 25%

4

Sulfură de Stibiu 0 – 10% Dioxid de Plumb 5 – 10% Tetracen 0,5 – 5% Sulfură de Calciu 3 – 15% Pulbere de sticlă 0 – 5% Aspectul microscopic al reziduurilor de împuşcare Având în vedere faptul că ne confruntăm cu particule pulverulente care sunt prezente peste

tot în aer şi pot avea în componenţă elemente metalice asemănătoare cu cele care provin de la muniţie se pune firesc întrebarea dacă nu cumva prin acest tip de analiză toată lumea poate fi suspectată de folosirea unei arme de foc. Aceste particule microscopice pot proveni din gazele de eşapament, de la plăcuţele de frână ale autovehiculelor, gazele de ardere de la coşul termocentralelor etc.

Lucrurile nu stau aşa deoarece morfologia reziduurilor de împuşcare (fig. 9) este specifică şi nu se aseamănă cu celelalte tipuri de microparticule care pot avea o compoziţie elementală asemănătoare. Mai mult de atât chiar dacă se găsesc să zicem câteva microparticule care conţin plumb şi dacă mai găsim elemente specifice încărcăturilor explozive cum ar fi bismut, bariu, stibiu, această informaţie coroborată şi cu morfologiile particulelor ne dă certitudinea că avem de a face cu un rezidiu de împuşcare.

Fig. 9. Morfologii specifice reziduurilor de împuşcare Prelevarea probelor Probele pentru analiza reziduurilor de împuşcare vor fi prelevate de pe mâini (fig. 10 – faţa

exterioară a palmei între index şi police), de pe faţă, de pe îmbrăcăminte, în funcţie de armamentul folosit la tragere. Pe haine remanenţa reziduurilor este mai mare putând fi de ani depinde de condiţiile de depozitare însă pe faţă şi pe mâinile trăgătorului aceste urme rămân un timp egal cu durata scursă între executarea tragerii şi prima spălare. Dacă presiunea gazelor este suficient de mare şi zona expusă suficient de aproape (de exemplu în cazul pistoalelor lansatoare de rachete) atunci aceste urme pot avea o remanenţă mai îndelungată. Microparticulele care formează reziduurile de împuşcare chiar daca la suprafaţa mâinilor dispar, pot fi regăsite în pori prin prelevarea cu un amestec de ceară caldă şi colofoniu aplicate pe o bandă textilă.

Pentru prelevarea uşoară şi reproductibilă a probelor există flacoane care au un căpăcel prevăzut la interior cu o suprafaţă adezivă (fig. 11) sau aşa numitele „stub” – uri care sunt prevăzute cu o folie dublu adezivă (fig.12). Aceste dispozitive se găsesc sub formă de kit – uri de prelevare şi sunt comercializate de firme de specialitate.

5

etichetă de identificare

tub de plastic

suprafaţă adezivă

căpăcel de prelevare

Fig. 10. Prelevarea probelor de pe faţa exterioară a mâinii

Fig. 11. Tub de prelevare

Fig. 12. „Stub” – uri de prelevare

După prelevare va avea loc o analiză preliminară morfologică, dimensională şi de repartizare după care se poate trece la analiza elementală prin difracţie cu raze X [4] (fig. 13). Prin interpretarea spectrului de radiaţii obţinut în comparaţie cu un spectru etalon sau unul obţinut de la muniţia de

6

comparaţie se poate stabili dacă muniţia în litigiu este de tipul celei puse la dispoziţie şi dacă persoana suspectată a detonat o astfel de încărcătură explozivă. Fig. 13. Microscop electronic (SEM) cu analizor EDX Fig. 14. Spectrul în litigiu şi particula analizată

Bibliografie

1. I. Mircea – Criminalistica, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999 2. V.K.Zworykin, J.Hiller and R.L.Snyder, ASTMA Bulletin 117, 15 (1942) 3. Wallas, Jim S AFTE Journal vol. 22 num. 4, oct. 1990 pag. 364 – 389 4. Chris Lay, OxfordInstruments, oct. 16. 2001

7