ANALIZA PERFORMANŢEI FINANCIARE ŞI A RISCULUI ÎNTREPRINDERII

Modul 1

LECT.UNIV.DR. SORIN NICOLAE BORLEA Promovarea culturii antreprenoriale şi formare antreprenorială în mediul

de afaceri din judeţul Sălaj Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial

Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 POS DRU - Axa prioritară 3 “Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor” POS DRU – Domeniul major de intervenţie 3.1”Promovarea culturii antreprenoriale”

2

3

CAPITOLUL 1

Analiza performanţelor financiare

Motto: Stai puţin. Priveşte la obiectivele tale. Priveşte la performanţele tale. Vezi dacă performanţa ta se potriveşte obiectivelor tale. Dan Kelly

1.1. Aspecte generale privind performanţele

Conform abordărilor date IAS/IFRS prin performanţe financiare se înţeleg veniturile, cheltuielile şi rezultatele financiare ale unei entităţi economice.

Informaţii despre aceste structuri financiare sunt oferite în principal de Contul de Profit şi Pierdere însă o parte din notele explicative vin să completeze informaţiile privind performanţele entităţii.

Ne referim aici cel puţin la notele explicative obligatorii de întocmit potrivit reglementărilor contabile în vigoare (O.M.F.P. nr. 1752/2005) şi anume: „Analiza rezultatului din exploatare”, „Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori economico-financiari”, Active imobilizate, Provizioane. 1.1.1. Definiţii ale elementelor de performanţă financiară

Cheltuielile reprezintă potrivit abordărilor IAS/IFRS diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acţionari (par. 70.b. din „Cadru general” IFRS). În principiu o cheltuială semnifică o „sărăcire” a entităţii, generată fie de o micşorare a unor elemente de active patrimoniale, fie de o creştere a unor elemente de pasive patrimoniale (capitaluri proprii sau datorii). Veniturile reprezintă potrivit abordărilor IAS/IFRS creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de intrări sau creşteri ale valorii activelor sau descreşteri ale datoriilor, care se concretizează în creşteri ale capitalurilor

4

proprii, altele decât cele rezultate din contribuţia acţionarilor (par. 70.a. din „Cadru general” IFRS).Veniturile în principiu, semnifică o „îmbogăţire” a entităţii, generată fie de o creştere a unor elemente de active patrimoniale, fie de o scădere a unor elemente de pasive patrimoniale (capitaluri proprii sau datorii). Rezultatele financiare pot fi sub formă de :

• profit, dacă într-o perioadă de timp determinată, de regulă un exerciţiu financiar, veniturile exced cheltuielile.

• pierdere, dacă într-o perioadă de timp determinată, de regulă un exerciţiu financiar, cheltuielile excced veniturile.

1.1.2. Prezentarea în contul de profit şi pierdere a elementelor

de performanţă financiară

Modul de formare al rezultatelor poate fi diferit în funcţie de criteriul de clasare al cheltuielilor care au stat la baza obţinerii acestora. După modul de formare, rezultatele pot fi grupate în două categorii principale:

1. Rezultate obţinute prin clasarea cheltuielilor după natura lor; 2. Rezultate obţinute prin clasarea cheltuielilor după funcţie.

1. Potrivit reglementărilor contabile în vigoare (O.M.F.P. nr. 1752/2005), Contul de

Profit şi Pierdere va avea o structură aproximativ similară cu cea anglo-saxonă în care cheltuielile sunt ierarhizate după natura acestora (exploatare, financiare, extraordinare) şi sunt prezentate într-un format de tip vertical. Referenţialul utilizat pentru compararea cheltuielilor este producţia exerciţiului.

Cu ajutorul unei astfel de forme a Contului de Profit şi Pierdere se va explica modul de constituire a rezultatului exerciţiului în diferite etape permiţând desprinderea unor concluzii legate de nivelul performanţelor economice ale celor trei activităţii desfăşurate de o firmă într-o perioadă de gestiune şi anume:

- activitatea de exploatare; - activitatea financiară; - activitatea curentă; - activitatea extraordinară. Corespunzător fiecărei activităţi îi apare un flux de venituri, cheltuieli, rezultat

astfel:

a) Fluxuri de exploatare, care cuprind operaţiuni economice cu caracter specific, obişnuit şi repetitiv, care vizează activitatea normală şi curentă a unei întreprinderi, excluzând prin influenţă cu caracter financiar sau extraordinar. Operaţiunile de exploatare

5

permit determinarea rezultatului din exploatare, rezultat real, generat de activitatea de bază a entităţii.

b) Fluxurile financiare sunt acele operaţiuni economice care se referă la

activitatea financiară şi care au un caracter obişnuit, repetitiv şi specific. Fluxurile financiare permit determinarea rezultatului financiar.

c) Fluxurile curente se obţin din însumarea fluxurilor de exploatare cu cele

financiare ele fiind cele care generează rezultatul curent. Prin activităţi curente se înţelege orice activităţi desfăşurate de o entitate, ca parte integrantă a afacerilor sale precum şi activităţile conexe în care aceasta se angajează şi care au o legătură cu cele din prima categorie.

c) Fluxurile extraordinare cuprind operaţiuni economice care nu au legătură

directă cu obiectul normal de activitate al societăţii. Operaţiunile din această categorie au un caracter accidental. Potrivit reglementărilor contabile în vigoare (O.M.F.P. nr. 1752/2005, par.39) elementele extraordinare sunt venituri sau cheltuieli ce rezultă din evenimente şi tranzacţii care sunt în mod clar diferite de activităţile curente ale unei întreprinderi şi care, prin urmare, nu se aşteaptă să se repete într-un mod frecvent sau regulat.

Exemple de evenimente sau tranzacţii ce dau naştere în general la evenimente extraordinare în cazul majorităţii entităţilor sunt: exproprierea activelor, un cutremur sau un alt dezastru natural.

Pentru a stabili dacă un eveniment sau o tranzacţie se delimitează clar de activităţile curente ale entităţii, se are în vedere, mai degrabă, natura elementului sau a tranzacţiei aferente activităţii desfăşurate în mod curent de entitate, decât frecvenţa cu care se aşteaptă ca aceste evenimente să aibă loc. Prin urmare, un eveniment sau o tranzacţie poate fi extraordinară pentru o entitate, dar nu şi pentru o alta, datorită diferenţelor dintre activităţile curente ale acelor entităţi. De exemplu, pierderile rezultate în urma unui cutremur pot fi calificate de către o entitate ca element extraordinar.

Fluxurile extraordinare permit determinarea rezultatului extraordinar. Prin însumarea acestor rezultate se obţine rezultatul brut al exerciţiului.

Notă !!!

Standardele Internaţionale de Raportare Financiară nu agreează raportarea niciunui element de venituri sau cheltuieli ca fiind element extraordinar, nici în contul de profit şi pierdere şi nici în note (conform IAS 1-Prezentarea situaţiilor financiare, par. 85). Ca atare acesta va trebui să fie raportat fie la categoria „exploatare” fie la cea „financiară” în funcţie de natura, altă alternativă nefiind permisă. Din necesităţi de armonizare a contabilităţii româneşti la Directivele Europene, o astfel de alternativă este permisă de reglementările româneşti în materie de contabilitate.

6

2. Spre deosebire de modelul anterior în cazul rapoartelor financiare obţinute prin

clasarea cheltuielilor după destinaţie (exploatare, desfacere, administrare) este posibilă formarea unui rezultat confirmat de piaţă deoarece rezultă din compararea costului vânzărilor cu producţia vândută. Spre deosebire de modelul anterior referenţialul utilizat pentru compararea cheltuielilor va fi producţia vândută şi nu producţia exerciţiului. Un astfel de model este precizat de O.M.F.P. nr. 1752/2005 a se întocmi în cadrul notelor explicative dar numai cu referire la rezultatul din exploatare (prin Nota 4 „Analiza rezultatului din exploatare”).

Analiza performanţelor financiare se poate defalca astfel:

A. În funcţie de obiectivele urmărite în cadrul analizei performanţei financiare regăsim:

a) Analiza de ansamblu a performanţei financiare b) Analiza performanţelor financiare pe baza ratelor:

- de profitabilitate; - bursiere.

B. În funcţie de sursele de provenienţă ale informaţiilor privind performanţele financiare avem:

a) Analiza performanţelor financiare în contextul valorificării informaţiilor din Contul de Profit şi Pierdere .Vom numi o astfel de analiză drept o analiză simplă a performanţelor financiare.

b) Analiza performanţelor financiare în contextul valorificării informaţiilor altele decât cele din Contul de Profit şi Pierdere. Vorbim aici de o analiză complexă a performanţelor financiare care vine să completeze valenţele analizei realizate în cadrul primei categorii.

Este vorba aici despre cel puţin următoarele categorii de informaţii: - Informaţii privind rezultatul exploatării, în cadrul cărora să se realizeze o

clasificare a cheltuielilor după funcţie. Aceste informaţii se regăsesc în cadrul notei nr. 4 “Analiza rezultatului din exploatare”.

- Informaţii privind repartizarea profitului, în cadrul cărora se determină toate destinaţiile profitului. În acest sens se utilizează Nota 3 „Repartizarea profitului”.

- Informaţii privind amortizarea şi ajustările pentru depreciere efectuate activelor informaţii care sunt cuprinse în Nota 1 „Activele imobilizate”. Aceste informaţii permit extragerea unor elemente analitice cu scopul explicării cauzelor care au generat o anumită evoluţie a ajustărilor de valoare a activelor corporale, necorporale şi financiare.

7

- Informaţii privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli cuprinse în Nota 2 „Provizioane”. Acestea furnizează informaţii extrem de importante pentru explicarea cheltuielilor şi venituri cu provizioanele prin prisma evoluţiei acestora pe elemente componente de provizioane constituite pentru diferite naturi de riscuri şi cheltuieli

1. 2. Analiza de ansamblu a performanţelor financiare

Primul pas în analiza performanţelor financiare îl reprezintă analiza de ansamblu a

performanţelor financiare în cadrul căreia vom pune în evidenţă gradul de realizare a performanţelor pe diferite niveluri de activitate iar apoi vom urmări evoluţia şi mutaţiile structurale produse în cadrul acestora pe categorii de venituri, cheltuieli şi rezultate pe baza informaţiilor puse la dispoziţie prin situaţiile financiare. Sporirea valorii unei astfel de analize necesită investigarea situaţiilor financiare pe mai multe exerciţii financiare succesive.

1. 2.1 Analiza pe niveluri a performanţelor financiare

În acest sens, analiza se adânceşte pe patru niveluri, şi anume: * nivelul de exploatare; * nivelul financiar; * Nivelul curent; * nivelul extraordinar; * nivelul global.

a) Nivelul de exploatare În cadrul acestei analize a performanţelor se pune în evidenţă volumul activităţii

principale (de bază), adică a activităţii de exploatare utilizând un sistem de indicatori specifici calculaţi pe baza Contului de Profit şi Pierdere pe de-o parte şi pe baza notelor explicative pe de altă parte.

a.1.) Indicatori calculaţi pe baza Contului de Profit şi Pierdere (cu

structurarea cheltuielilor după natură). 1. Cifra de afaceri netă evidenţiază dimensiunea portofoliului de afaceri

realizate de o societate comercială în relaţie cu diferiţi parteneri. Fiind un indicator de volum, cifra de afaceri netă reflectă atât latura comercială a unei firme producătoare (prin producţia vândută) (Qv), cât şi volumul activităţii desfăşurate de o firmă axată pe vânzări

8

(prin vânzările de mărfuri- VM) şi subvenţiile din exploatare aferente cifrei de afaceri netă (SE).

SEQvVMCAN ++=

- VM reprezintă volumul mărfurilor vândute care se preia din rulajul creditor al

contului 707; Qv reprezintă producţia vândută, indicator ce va fi calculat în cele ce urmează;

- SE reprezintă subvenţiile de exploatare care se preiau din rulajul creditor al contului 7411.

! Notă ڤ

Pentru entităţile economice al căror obiect principal de activitate îl reprezintă leasingul, se vor include în cifra de afaceri netă şi dobânzile aferente leasingului financiar, conform modificărilor aduse reglementărilor contabile româneşti prin OMFP.nr. 1752/2005. În acest fel se realizează un pas important în direcţia îmbunătăţirii legislaţiei contabile, deoarece, pentru astfel de entităţi, principala activitate producătoare de profit –leasingul- rămânea în afara sferei de cuprindere a cifrei de afaceri, care denatura în mod substanţial indicatorii de performanţă ai acestor tipuri de entităţi.

Cifra de afaceri netă aferentă vânzărilor poate fi majorată fie printr-un volum sporit al bunurilor vândute, fie prin creşterea preţurile practicate, fie prin ambele metode. Capacitatea entităţii de a schimba unul sau ambii factori va depinde de cererea pentru produsele entităţii, de poziţia firmei în competiţia în care s-a angajat precum şi de condiţiile oferite întreprinzătorului de mediul economic.

Indicatorul cifra de afaceri netă este determinat explicit în cadrul rubricilor solicitate

pentru prezentarea Contului de Profit şi Pierdere. 2. Producţia exerciţiului (QE) evidenţiază dimensiunea activităţii comerciale a unei

firme productive atât în relaţia cu terţii (clienţii) prin producţia vândută şi variaţia producţiei stocate (Qs), pe de-o parte, cât şi în relaţia cu sine însăşi prin producţia de imobilizări (Qi), pe de altă parte.

QE = QV + QS + Qi

- Producţia vândută se calculează din rulajul creditor al conturilor din grupa 70 mai

puţin contul 707 - Variaţia producţiei stocate (Qs) cuprinde atât variaţia stocului

de produse finite (SPF) cât şi variaţia producţiei în curs de execuţie (SPCE) de la sfârşitul şi începutul exerciţiului financiar analizat.

9

QS = ∆ SPCE + ∆ SPF

- Producţia stocată este dată de soldul contului 711, dacă are sold creditor se adună iar dacă are sold debitor se scade;

- Producţia de imobilizări cuprinde totalitatea cheltuielilor efectuate pentru obţinerea activelor corporale şi necorporale necesare investiţiilor proprii. Producţia imobilizată se calculează din rulajul creditor al contului 711

Din punct de vedere al analizei, indicatorul „producţia exerciţiului” are un caracter

eterogen ca urmare a bazelor de evaluare diferite utilizate. Astfel, întrucât producţia vândută este evaluată în preţuri de vânzare, iar producţia stocată şi producţia de imobilizări sunt evaluate în costuri de producţie. În consecinţă şi factorii care modifică starea acestor componente se grupează în:

- volumul fizic; - structura de producţie şi de vânzare; - preţul de vânzare; - costul de producţie. □ Notă ! Vechile reglementări contabile de orientare franceză1 precizau prezentarea

explicită a indicatorului Producţia exerciţiului în cadrul schemei Contului de Profit şi Pierdere. Actualele reglementări contabile care realizează armonizarea la IAS (în prezent în vigoare O.M.F.P. nr.1752/2005 nu mai prezintă explicit acest indicator probabil tocmai din cauza faptului că valoarea sa informaţională era limitată de caracterul său eterogen. Cu toate acestea apreciem că acest indicator este util fiind baza de pornire a indicatorilor tabloului soldurilor intermediare de gestiune. Extracontabil, calculul său se poate realiza însă pe baza rubricilor prezentate în actuala schemă.

3. Marja comercială (MC) reprezintă valoarea nou creată în sfera comerţului, de

societăţile de profil, cât şi de societăţile comerciale care desfăşoară activitate de comerţ prin magazinele proprii. Indicatorul se determină ca diferenţă între veniturile rezultate din vânzarea mărfurilor (VM) şi cheltuielile privind mărfurile (CD) adică:

MC = VM – CD

4. Marja industrială (MI) reprezintă valoarea nou creată în activitatea productivă desfăşurată de o societate comercială într-o perioadă determinată de timp respectiv durata exerciţiului financiar. Marja industrială se determină ca diferenţă între producţia exerciţiului (QE) pe de-o parte, şi cheltuielile cu materiile prime, materiale, energie (CM) şi lucrările executate de terţi (Lt) pe de altă parte, astfel: 1 H.G. 704/1993 pentru aprobarea bilanţului contabil al agenţilor economici

10

MI = QE – [ CM + Lt ]

- Cheltuielile cu materialele prime şi materialele consumabile se calculează din

rulajul debitor al conturilor din grupa 60 mai puţin contul 607; - Lucrările şi serviciile executate de terţi se calculează din rulajelor debitoare ale

conturilor din grupele 61 şi 62.

5. Valoarea adăugată (VA) reprezintă valoarea nou creată de o societate comercială în decursul unei perioade de timp determinate, de obicei durata exerciţiului financiar. Valoarea adăugată se determină prin însumarea marjei comerciale şi a marjei industriale:

VA = MC + MI

Valoarea adăugată este cel mai sintetic indicator de rezultate care exprimă volumul activităţii unei întreprinderi şi spre deosebire de ceilalţi indicatori de volum prezentaţi mai sus prezintă avantajul de a reflecta doar volumul a ceea ce s-a produs efectiv în entitate, făcând abstracţie de intrările din afară. Importanţa analizei valorii adăugate rezultă din următoarele considerente:

a) valoarea adăugată reprezintă sursa principală de autofinanţare a rezultatului din exploatare şi a rezultatului net al exerciţiului; b) valoarea adăugată reprezintă sursa principală de autofinanţare a activităţii agenţilor economici; c) valoarea adăugată exprimă gradul de integrare economică a unei societăţi comerciale; d) valoarea adăugată reprezintă sursa de remunerare a personalului; e) valoarea adăugată constituie sursa de finanţare a obligaţiilor bugetare; f) valoarea adăugată reprezintă sursa de sporire a rezervelor societăţii comerciale; g) valoarea adăugată măsoară contribuţia firmei la obţinerea produsului intern brut al unei ţări.

Având în vedere însă că baza de pornire la calculul valorii adăugate este producţia exerciţiului, se preiau influenţele negative generate de evaluarea în mod diferit a elementelor ce formează acest indicator.

Valoarea adăugată obţinută de o entitate se repartizează în general între cele cinci părţi participante astfel:

a) personalul salariat care este retribuit prin salarii şi protecţia socială aferentă (inclusiv impozitul pe salarii)

b) statul care percepe impozite şi taxe (inclusiv impozitul pe profit) c) împrumutătorii care percep dobânzi

11

d) proprietarii şi conducătorii entităţii care au dreptul la o remunerare sperată (dividende, participări la profit)

e) care poate beneficia de surse de autofinanţare (profit nerepartizat şi amortizări).

Analiza modului de repartizare a valorii adăugate este importantă pentru a pune în evidenţă gradul de participare a fiecărei categorii la generarea valorii adăugate şi de asemenea pentru a aprecia nivelul de retribuire în raport cu efortul depus. Pentru aprecierea modului de distribuire a valorii adăugate se pot utiliza următoarele rate/rapoarte:

Personal Cheltuieli cu personalul/Valoarea

adăugată

Stat Impozite şi taxe/ Valoarea adăugată

Grup şi asociaţi

Dividende şi repartizări/ Valoarea adăugată

Împrumutători Cheltuieli cu dobânzile/ Valoarea adăugată

Entitate Autofinanţare/ Valoarea adăugată

Agregarea valorii adăugate de la nivel de entitate până la nivelul economiei

naţionale formează indicatorul macroeconomic Produsul intern brut. 6. Rezultatul brut din exploatare (RBEXP) reprezintă rezultatul obţinut de o

societate comercială din activitatea de exploatare, rezultat neinfluenţat de volumul altor venituri din exploatare respectiv de volumul amortizărilor şi provizioanelor. Acest indicator relevă în formă brută capacitatea activităţii de exploatare de a genera profit. Rezultatul brut din exploatare se poate determina prin 2 metode: a) Pe baza valorii adăugate:

RBEXP = VA+SE – [ It + CP ]

<≥

loataredinbrutdeficitrezultaloataredinbrutexcedentrezulta

exp0exp0

- VA reprezintă valoarea adăugată calculată - SE reprezintă subvenţiile de exploatare care se preiau din rulajul creditor al contului

741 - It reprezintă cheltuielile cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate şi se calculează

din rulajul debitor al contului 635

12

- CP reprezintă cheltuielile cu personalul şi protecţia socială şi se preiau din rulajul debitor al conturilor din grupa 64.

b) Directă:

RBEXP =

Venituri din exploatare (numai din grupele 70-

74)

– Cheltuieli din

exploatare (numai din grupele 60-

64)

<≥

loataredinbrutdeficitrezultaloataredinbrutexcedentrezulta

exp0exp0

7. Rezultatul din exploatare (RE) diferă de rezultatul brut al exploatării prin faptul că ţine cont de politica de amortizări şi provizioane promovată de entitate deci este un rezultat net de amortizări şi provizioane. Se calculează prin 2 metode:

a) Pe baza rezultatului brut din exploatare:

RE = RBE + Alte venituri din exploatare +Venituri de exploatare din amortizări şi

provizioane - Alte cheltuieli de exploatare - Cheltuieli de exploatare din amortizări şi provizioane

- Alte venituri din exploatare se determină din rulajul creditor al conturilor din grupa 75 - Venituri de exploatare din amortizări şi provizioane se determină din rulajul creditor al

contului 781 - Alte cheltuieli de exploatare se determină din rulajul creditor al conturilor din grupa 65 - Cheltuieli de exploatare din amortizări şi provizioane se determină din rulajul creditor al

conturilor din grupa 68.

b) Ca diferenţă între veniturile din exploatare (VE) şi cheltuielile de exploatare (CE), adică:

RE = VE-CE

RE poate fi <

≥loataredeaactivitatedinpierdererezultaloataredeaactivitatedinprofitrezulta

exp0exp0

13

Rezultatul de exploatare evidenţiază rentabilitatea economică a unei întreprinderi, corespunzătoare activităţii normale, curente a acesteia.

Analiza indicatorilor prezentaţi care exprimă performanţele activităţii de exploatare se poate adânci utilizând procedeele deterministe punând astfel în evidenţă cauzele ce au determinat pe de-o parte sporirea/diminuarea veniturilor iar pe de altă parte sporirea/diminuarea cheltuielilor.

a.2.) Indicatori calculaţi pe baza Notei 4 „Analiza rezultatului din

exploatare” (unde este valabilă o structurare a cheltuielilor după funcţie). 1. Costul bunurilor vândute şi al serviciilor prestate (Cbs) care cuprinde

costurile directe şi indirecte componente ale costului total al bunurilor şi serviciilor efectuate de entitate.

Cbs= Cab+Caaux+Ci , unde - Cab reprezintă cheltuielile activităţii de bază; - Caaux reprezintă cheltuielile activităţii auxiliare; - Ci reprezintă cheltuielile indirecte de producţie. 2. Rezultatul brut aferent cifrei de afaceri nete (RBCAN) pune în evidenţă

rezultatul brut aferent activităţii de producţie. RBCAN = CAN -Cbs 3. Rezultatul din exploatare va reflecta performanţa activităţii de exploatare iar

în ipoteza unei clasificări a cheltuielilor după destinaţie, acesta va fi format astfel: RE = RBCAN -Cd-Cga+Avex, unde - Cd reprezintă cheltuielile de desfacere

- Cga reprezintă cheltuielile generale de administraţie - Avea reprezintă alte venituri din exploatare Rezultatul din exploatare determinat prin cele două modalităţi bineînţeles că va fi

acelaşi diferenţa constând doar în modul de obţinere al său. b) Nivelul financiar evidenţiază, prin indicatorii „rezultatul brut financiar” şi „rezultatul

financiar”, fluxurile financiare ale unei societăţi comerciale.

14

1. Rezultatul brut financiar (RBF) reprezintă rezultatul intermediar, obţinut de o societate comercială, neinfluenţat de provizioane şi amortizări financiare:

RBF = VFB – CFB

- VFB reprezintã venituri financiare (mai puţin venituri din provizioane) şi se determină

din rulajul creditor al conturilor din grupa 76 - CFB reprezintã cheltuieli financiare (mai puţin amortizãrile şi provizioanele) şi se

determină din rulajul creditor al conturilor din grupa 66. 2. Rezultatul financiar (RF) se determină ca diferenţă între veniturile financiare

(VF) şi cheltuielile financiare (CF), adică:

RF = VF-CF<

≥financiaraaactivitatedinpierdererezultafinanciaraaactivitatedinprofitrezulta

00

1. Veniturile financiare (VF) se obţin din rulajele creditoare ale conturilor din grupele

76 şi 786 2. Cheltuielile financiare (CF) se obţin din rulajele debitoare ale conturilor din grupele

66 şi 686 Atât profitul cât şi pierderea din activitatea financiară pot fi interpretate favorabil respectiv nefavorabil, după caz, în funcţie de oportunităţile de investire de care beneficiază entitatea la un moment dat şi modul de a accepta sau nu finanţarea lor prin credit, astfel:

a) Dacă rezultatul financiar (RF) reprezintă un profit situaţia poate fi: Favorabilă, deoarece sursele băneşti disponibile au fost plasate eficient în

activităţi de natură financiară obţinând venituri care depăşesc costurile de finanţare a exploatării.

Nefavorabilă atunci când rezultatul pozitiv se datorează neangajării în operaţiuni de creditare pierzându-se astfel diverse oportunităţi de investiţii.

b) Dacă rezultatul financiar (RF) reprezintă o pierdere situaţia poate fi: Favorabilă atunci când rezultatul negativ de natură financiară este compensat

de surplusul de efecte pe care l-a generat creditarea pentru activitatea de exploatare.

Nefavorabilă atunci când rentabilitatea investiţiilor procurate prin creditare este sub nivelul costurilor ocazionate de creditare. Cu alte cuvinte se obţine în această situaţie un efect de levier negativ iar creditarea a prejudiciat practic rezultatele exploatării.

15

Rezultatul financiar este un indicator care măsoară rentabilitatea unei întreprinderi la

nivelul fluxurilor financiare. Printr-o analiză detaliată, în dinamică se pot explica modificările de rezultate financiare prin prisma modificărilor diferitelor categorii de venituri şi cheltuieli.

c) Nivelul extraordinar pune în evidenţă prin indicatorii săi specifici fluxurile financiare

din operaţiuni extraordinare. Aceste tip de operaţiuni are un caracter întâmplător, el neputând fi luat în calcul pentru aprecierea performanţelor viitoare ale unei întreprinderi, atât datorită lipsei de regularitate în apariţii cât şi datorită sensului foarte alternant (profit/pierdere).

Conceptul de „extraordinar” a fost introdus odată cu începuturile procesului de armonizare contabilă la Standardele Internaţionale de Contabilitate (prin O.M.F.P. nr. 403/1999 el înlocuind vechiul concept de „excepţional”. Cele două noţiuni diferă între ele atât ca formă respectiv titulatură dar mai ales ca fond, diferenţele referindu-se la:

1. Activitatea excepţională, deşi caracteriza operaţiuni întâmplătoare cum ar fi:

cedarea de active, amenzi şi penalităţi, donaţii primite sau oferite, aceste activităţi erau în strânsă legătură cu activitatea de exploatare a entităţii motiv pentru care noile reglementări le includ în apanajul activităţii extraordinare.

2. Activitatea extraordinară cuprinde veniturile şi cheltuielile prilejuite de evenimente extraodinare de genul calamităţilor sau a altor evenimente extraodinare.

1. Rezultatul brut extraordinar (RBEX) este un indicator parţial care arată

volumul rezultatelor obţinute din activitatea extraordinară neinfluenţate de amortizările şi provizioanele specifice acestor fluxuri financiare:

RBEX = VBEX – CBEX în care:

- VBEX reprezintã venituri extraordinare (mai puţin venituri din provizioane) şi se determină din rulajul creditor al conturilor din grupa 77

- CBEX reprezintã cheltuieli extraordinare (mai puţin amortizările şi provizioanele) şi se determină din rulajul creditor al conturilor din grupa 76. 2. Rezultatul extraordinar (REX) se calculează ca diferenţă între veniturile

excepţionale (VEX) şi cheltuielile excepţionale (CEX), şi anume:

REX = VEX-CEX<

≥araextraordinaactivitatedinpierdererezultaaraextraordinaactivitatedinprofitrezulta

00

- Veniturile extraordinare (VEX) se obţin din rulajele creditoare ale conturilor din grupele

77 şi 787

16

- Cheltuielile extraordinare (CEX) se obţin din rulajele debitoare ale conturilor din grupele 67 şi 687

Rezultatul extraordinar este un indicator care evidenţiază rentabilitatea unei

întreprinderi la nivelul fluxurilor extraordinare. În mod analog se poate realiza o analiză detaliată în dinamică şi pentru această categorie de rezultate.

d) Nivelul global al activităţii evidenţiază cu ajutorul unui sistem de indicatori

rezultatele intermediare şi finale ale activităţii agenţilor economici. În acest sens distingem: - rezultatul curent - rezultatul brut total; - rezultatul brut înainte de deducerea dobânzilor şi impozitului pe profit; - rezultatul net al exerciţiului; - capacitatea de autofinanţare; - capacitatea de autofinanţare netă. 1. Rezultatul curent (RC) indică rezultatul aferent activităţilor cu caracter

repetitiv şi normal care exprimă sintetic performanţele economice şi financiare ale entităţii. El nu include rezultatele extraordinare care au o natură neobişnuit, normale, repetitive.

RC = REXP + RF 2. Rezultatul brut total (RBT) este un indicator intermediar care pune în

evidenţă fluxurile financiare aferente rezultatelor neinfluenţate de alţi factori decât cei proprii activităţii desfăşurate de firmă. Indicatorul se determină prin însumarea valorii indicatorilor aferenţi celor trei niveluri precedente şi anume:

RBT = RBEXP + RBF + RBEX

3. Rezultatul brut al exerciţiului însumează nivelul general de performanţă al celor trei paliere ale activităţii entităţii.

RBE = RE + RF + REX = RC + REX, unde

- RBE reprezintă rezultatul exploatării - RF reprezintă rezultatul financiar - REX reprezintă rezultatul extraordinar - RC reprezintă rezultatul curent (format din rezultatul exploatării la care se adaugă

rezultatul financiar)

17

4. Rezultatul brut înainte de deducerea dobânzilor şi impozitului pe profit este un indicator intermediar care măsoară volumul rezultatului obţinut de o firmă şi neinfluenţat de cheltuielile cu plata dobânzilor:

RBDI = RE + CHD

- CHD reprezintă cheltuielile privind dobânzile care se preiau din rulajele debitoare ale contului 666

5. Rezultatul net al exerciţiului (RNE) este un indicator care evidenţiază

rezultatul final al activităţii unei firme după plata impozitului pe profit:

RNE = RBE – IP

- IP reprezintă impozitul pe profit. 6. Capacitatea de autofinanţare (CAF) a unei societăţi comerciale reflectă

potenţialul financiar de creştere economică a entităţii, respectiv sursa internă de finanţare generată de activitatea industrială şi comercială a acesteia destinată să asigure:

finanţarea unor nevoi ale gestiunii curente creşterea fondului de rulment finanţarea totală sau parţială a noilor investiţii rambursarea împrumuturilor contractate remunerarea capitalurilor investite. (N. Georgescu, 1999:156)

Capacitatea de autofinanţate se poate determina cel mai uşor astfel:

CAF = RNE +Amp-Vpv, unde

- RNE reprezintă rezultatul net al exerciţiului; - Amp reprezintă cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele calculate, elemente

care se preiau din rulajul debitor al conturilor din grupa 68. - Vpv reprezintă venituri din provizioane care se preiau din rulajul creditor al conturilor

din grupa 78. Schema Contului de Profit şi Pierdere armonizat la IAS/IFRS (conform reglementărilor

actuale, aprobate prin O.M.F.P. nr. 1752/2005) nu pune în evidenţă distinct veniturile şi cheltuielile calculate privind amortizările şi provizioanele ci ele apar sub formă netă, ca ajustări ale elementelor de cheltuieli (cu semnul „+” dacă valoarea cheltuielilor calculate din amortizări şi provizioane este mai mare decât veniturile din provizioane şi cu semnul „-” în situaţia inversă).

18

În consecinţă pentru calculul capacităţii de autofinanţare se va apela la informaţiile din note.

7. Autofinanţarea (AF) are un caracter mai sintetic şi exprimă doar volumul potenţial de resurse financiare proprii care rămâne efectiv în entitate după retribuirea tuturor categoriilor de participanţi la activitatea acesteia.

Autofinanţarea sau capacitatea de autofinanţare netă se măsoară pornind de la capacitatea de autofinanţare din care se deduc dividendele plătite în timpul exerciţiului.

Autofinanţarea = CAF – Div, unde

- Div reprezintă dividendele vărsate se preiau din Nota 3 „Repartizarea profitului”.

1. 2.2. Analiza evoluţiei performanţelor financiare

Şi în cazul analizei performanţelor financiare furnizate în cea mai mare parte de Contul de Profit şi Pierdere se utilizează tehnici şi instrumente a căror procedură se bazează pe faptul că rezultatul şi celelalte componente ale Contului de Contului de profit şi Pierdere sunt comparabile în timp şi spaţiu.

În acest sens se vor calcula indicii cu baza în lanţ ai valorilor aferente posturilor din Contul de Profit şi Pierdere punându-se astfel în evidenţă creşterile sau scăderile de performanţe de la un an la altul. De asemenea pentru informaţii suplimentare se poate proceda la determinarea unei astfel de evoluţii luând de această dată o clasificare a cheltuielilor după funcţii aşa cum este redată ea în cadrul Notei 4 „Analiza rezultatului din exploatare”

Utilizând procedeele specifice analizei economico-financiare se poate pune în evidenţă măsura în care factorii de intercondiţionare ai performanţelor financiare de la diferite nivele au influenţat valoarea respectivei performanţe financiare.

Pentru realizarea unei comparabilităţi a performanţelor financiare pertinente trebuie să se ţină seama de efectele inflaţiei. În acest sens IAS 29 „Ajustarea la inflaţie” (la paragraful 8) precizează că situaţiile financiare bazate fie pe modelul costului istoric, fie pe cel al costului curent sunt utile doar dacă sunt exprimate în raport cu unitatea de măsură curentă, de la data bilanţului. Această operaţiune vizează de fapt evaluarea tuturor datelor din situaţiile financiare la preţurile curente la data întocmirii situaţiilor financiare. Atunci când nu se aplică însă prevederile IAS 29 se impune eliminarea din rezultate a inflaţiei astfel încât analiza să se facă pe baza unor valori comparabile.

Pentru deflatarea performanţelor pot fi utilizate o serie de mărimi ce aproximează inflaţia cum ar fi:

• indicele de creştere a preţurilor la unitatea analizată (ip); • rata medie a inflaţiei din sectorul de activitate al unităţii analizate (rsi); • rata medie a inflaţiei în economie (ri) (P. Stefea, 2002: 84).

19

Utilizând de exemplu indicele de creştere a preţurilor la unitatea analizată (ip) ca

indice pentru deflatarea performanţelor, modalitatea concretă de deflatare ar consta în:

ipRRc+

=1

, unde

- Rc reprezintă rezultatele entităţii exprimate în preţuri comparabile; - R reprezintă rezultatele entităţii exprimate în preţuri constante; - ip reprezintă indicele de creştere a preţurilor la unitatea analizată. În acest mod performanţele entităţii vor reflecta într-adevăr efortul propriu al entităţii

iar compararea acestora pentru a evidenţia evoluţia de la un exerciţi la altul este astfel posibilă.

1. 2.3. Analiza structurală a performanţelor financiare

Pentru o interpretare pertinentă însă a mutaţiilor produse în cadrul performanţelor

financiare furnizate prin situaţiile financiare se impune de asemenea o analiză în dinamică a structurii performanţelor financiare.

Prin analiza structurii valorii posturilor din contul de profit şi pierdere se pun în evidenţă mutaţiile structurale privind performanţele financiare pe de-o parte luând ca bază de comparaţie rezultatul brut al exerciţiului ca indicator sintetic global ce reflectă performanţa întregii activităţi iar pe de altă parte nivelul veniturilor totale, ca indicator sintetic ce exprimă volumul întregii activităţi.

A. Analiza structurală a contului de profit şi pierdere pe baza

rezultatului brut al exerciţiului În acest sens se va determina ponderea fiecărei categorii de rezultate în rezultatul

brut al exerciţiului (RE), şi anume: • ponderea rezultatului exploatării (GE):

100.RBEREGE =

• ponderea rezultatului financiar (GF):

100.RBERFGF =

20

• ponderea rezultatului extraordinar (GEX):

100.RBEREXGEX =

Din evaluarea acestor indicatori rezultă contribuţia subactivităţii la eficienţa (sau

ineficienţa) generală a societăţii comerciale, pe de-o parte, respectiv importanţa fiecărei subactivităţi în totalul activităţii desfăşurate într-un exerciţiu financiar de către societatea comercială, pe de altă parte.

B. Analiza structurală a contului de profit şi pierdere pe baza

veniturilor totale

Un aspect esenţial al analizei Contului de Profit şi Pierdere îl constituie analiza pe verticală a profitului pe o perioadă de 3-5 ani, care pune în evidenţă raporturile în care se află diferitele componente faţă de veniturile totale ale exerciţiului financiar. O modalitate de evidenţiere a acestor raporturi este prezentată în tabelul de mai jos.

Analiza pe verticală a contului de profit şi pierdere

Indicatori Structura contului de profit

şi pierdere Venituri totale 100 % Cheltuieli totale ( %) Rezultatul brut al exerciţiului +( - ) % Venituri din exploatare + % Cheltuieli de exploatare (%) Rezultatul financiar +( -) % Rezultatul curent al exerciţiului +( - ) % Venituri extraordinare + % Cheltuieli extraordinare ( %) Rezultat extraordinar +( ) % Impozit pe profit ( ) % Rezultatul net +( ) %

Analiza structurală a fiecărui rezultat parţial (intermediar) va evidenţia contribuţia

fiecărei componente la obţinerea rezultatului economic respectiv.

21

1.3. Analiza ratelor de profitabilitate

Într-o abordare generală, performanţele unei entităţi reflectate prin metoda ratelor semnifică în mărime relativă contribuţia indicatorilor de rezultate la exprimarea performanţelor financiare ale entităţii. Modalitatea cea mai relevantă de exprimare a acestor tipuri de performanţe constă în compararea efectelor de natura profitului (rezultatelor) cu eforturile financiare ocazionate de obţinerea acestuia.

Măsurarea performanţelor financiare ale entităţii prin sistemul de rate reprezintă aşadar o formă de măsurare sintetică a eficienţei activităţii economice prin evaluarea raportului efect/efort şi presupune utilizarea în acest sens a ratelor de profitabilitate.

A. Abordări generale privind ratele de profitabilitate

În literatura de specialitate profitabilitatea unei firme poate fi definită ca „abilitatea firmelor de a genera câştig” (Charles H. Gibson, 1998:385).

Într-o abordare a unor autori americani „profitabilitatea reprezintă rezultatul net al diverselor politici şi decizii manageriale iar ratele de profitabilitate reprezintă rezultatul operaţional net al efectelor combinate ale lichidităţii, managementului activelor şi managementului datoriilor” (E. Brigham, L.Gapenski, M. Ehrhardt 1999:81).

În opinia unor autori români ratele de profitabilitate mai sunt cunoscute sub denumirea de rate de marjă şi se construiesc ca raport între rezultatele de natura profitului şi venituri respectiv cheltuieli”(Al Buglea, 2004:134).

Într-o abordare a interpretărilor IFRS efectuate de renumiţi autori, indicatorii de profitabilitate semnifică în sens general „un indiciu al modului în care marjele de profit ale unei societăţi sunt asociate vânzărilor, capitalului mediu şi capitalului propriu mediu”(H.V. Greuning, 2005, pag:27).

Reglementările contabile în vigoare (O.M.F.P. 1752/2005, Nota 9) precizează faptul că „indicatorii de profitabilitate exprimă eficienţa entităţii în realizarea de profit din resursele disponibile”

După părerea noastră profitabilitatea reprezintă condiţia esenţială pentru a se asigura succesul in afaceri al unei entităţi economice şi se măsoară prin obţinerea unor rezultate pozitive în urma comparării efectelor financiare cu eforturile financiare implicate. Măsura profitabilităţii unei entităţi trebuie apreciată nuanţat în funcţie de următoarele răspunsuri la întrebări generale privind conceptele de profitabilitate/rentabilitate/creştere:

- Orice activitate care este profitabilă este şi rentabilă ? - Există activităţi care sunt rentabile şi totuşi nu înregistrează creştere economică ? - O companie care înregistrează creştere economica este şi rentabilă ? - O companie care este rentabila este si profitabila ? - Exista entităţi care sunt profitabile şi nu sunt rentabile ?

22

Răspunsul la aceste întrebări îl obţinem pe baza relaţiei de incluziune a indicatorilor de profitabilitate/rentabilitate/creştere exprimată în figura de mai jos.

Fig.1: Relaţia între profitabilitate-rentabilitate-creştere

Sursa: prelucrări proprii

Rezultă pe baza figurii de mai sus că nu orice activitate care este profitabilă este şi rentabilă. Ca atare există activităţi profitabile şi care nu sunt rentabile. De asemenea nu orice activitate care se derulează în condiţii de rentabilitate înregistrează şi o creştere economică. Adică putem avea activităţi rentabile dar care nu înregistrează creştere economică şi deci care nu îşi cresc valoarea. Dar este clar şi evident că orice entitate care înregistrează creştere economică de la o perioadă la alta reflectă efectuarea unei activităţi profitabile şi neapărat rentabile.

B. Analiză ratelor de profitabilitate poate fi pusă în evidenţă prin următoarele categorii de rate:

- ratele profitabilităţii comerciale - ratele de rentabilitate - rate bursiere (de creştere bursiere)

1.3.1 Analiza ratelor profitabilităţii comerciale

Un prim pas în analiza gradului de profitabilitate relative a unei activităţi economice constă în calculul marjelor de profit şi a ratelor de marjă. Aceşti indicatori caracterizează eficienţa activităţii comerciale şi competitivitatea produselor firmei reflectata mai ales prin politica de preturi prin calculul ratelor profitabilităţii comerciale. Într-o abordare generală rata profitabilităţii comerciale se determină prin raportarea rezultatul generat de activitatea economică (R) la cifra de afaceri netă (CAN).

Creştere Rentabilitate

Profitabilitate

23

În funcţie de sfera de cuprindere a rezultatului activităţii economice luat în considerare la calculul ratei profitabilităţii comerciale, identifică următoarele forme ale ratelor de profitabilitate comercială: 1. Rata marjei brută a profitului ( MRBER ) (Gross Profit Margin) reflectă eficienţa generală a activităţii entităţii respectiv capacitatea acesteia de a degaja profit din cifra de afaceri şi se exprimă prin raportarea rezultatului brut generat de întreaga activitate (RBE) la cifra de afaceri netă (CAN).

100xCANRBERMRBE =

2. Rata marjei netă a profitului ( MNRNER )(Net Profit Margin) reflectă profitul net obţinut la 100 de lei cifră de afaceri netă reflectând astfel contribuţia veniturilor la întărirea capacităţii de autofinanţare a entităţii. Se pune în evidenţă prin raportarea rezultatului exerciţiului după impozitare (Rezultatul net al exerciţiului -RNE) la cifra de afaceri netă (CAN). .

100xCANRNERMNRNE =

3. Rata marjei brută a profitului din exploatare ( MBREXR )(Operating Profit Margin) reflectă capacitatea entităţii de degaja profit din activitatea de exploatare şi se exprimă prin raportarea rezultatului activităţii de exploatare (REX) la cifra de afaceri netă (CAN).

100xCANREXRMBREX =

4. Rata marjei brută din vânzări reflectă capacitatea entităţii de a degaja profit din vânzări prin raportarea profitului strict obţinut din vânzări (rezultatul brut aferent cifrei de afaceri- RCAN) şi vânzările propriu-zise (CAN).

100xCANRCANRMBV =

O.M.F.P. nr.1752/2005, în cadrul Notei 9 „Exemple de calcul şi analiză a principalilor

indicatori economico-financiari” reţine acest indicator ca singurul reprezentativ pentru determinarea profitabilităţii comerciale şi îl denumeşte simplu „Marja brută din vânzări” cu aceeaşi relaţie de calcul ca mai sus.

Rezultatul brut aferent cifrei de afaceri nete se calculează scăzând din cifra de afaceri netă toate costurile aferente bunurilor vândute şi a serviciilor prestate (incluzând cheltuielile activităţii de bază, cheltuielile activităţilor auxiliare şi cheltuielile indirecte de producţie preluate în costuri). În cadrul notelor explicative la situaţiile financiare, Nota 4

24

„Analiza rezultatului de exploatare” vine să furnizeze informaţii utile determinării acestui indicator. 4.Ratei marjei comerciale (RMC) reflectată prin relaţia dintre marja comercială (MC) şi vânzările de mărfuri (VM) exprimă în fapt procentul de adaos comercial practicat de entitate după relaţia:

RMC = x100VMMC .

Indicatorul se poate determina pe baza rubricilor distincte existente în formularul de Cont de Profit şi Pierdere.

Analiza ratelor rentabilităţii comerciale vizează: • O creştere a acestora în dinamică reflectă o creştere a gradului de profitabilitate

comercială şi pe această cale se asigură condiţii pentru o creştere a rentabilităţii activităţii şi o creştere economică a valorii firmei.

• Analiza acestor rate este extrem de sensibilă la domeniul de activitate, mărimea companiei, poziţia acesteia în cadrul sectorului şi strategia adoptată de aceasta la un moment dat pe o piaţă particulară.

• Ca atare chiar şi în condiţiile comparaţiilor cu media pe ramură sau media sectorului aprecierea valorii acestor rate trebuie efectuată într-un cadru particular specific fiecărei entităţi în parte.

1.3.2 Analiza ratelor de rentabilitate

A. Abordări generale privind ratele de rentabilitate Din cele prezentate până acum am putut conchide că există în mod clar o diferenţă

între ratele profitabilitate şi cele care reflectă rentabilitatea activităţii unei entităţi. Ambele categorii au rolul de a exprima performanţele financiare ale entităţii în

mărimi relative, ambele categorii reflectă eficienţa activităţii prin exprimarea efectelor financiare prin raportare la eforturile implicate.

Există totuşi o diferenţă între cele două concepte, dată de relaţia de cauzalitate şi incluziune dintre ele şi anume:

- ratele de rentabilitate reprezintă un factor de intercondiţionare, o cauză pentru ratele de profitabilitate;

- având în vedere cele de mai sus, ratele de rentabilitate se situează în avalul ratelor de profitabilitate, fiind incluse în sistemul general de rate ce exprimă profitabilitatea unei activităţi.

25

1.3.2.1 Analiza ratelor rentabilităţii financiare Rentabilitatea financiară exprimată sub formă relativă reflectă gradul de remunerare

a capitalului investit într-o entitate de către investitori. Ratele de rentabilitate financiară se prezintă sub următoarele forme:

• rata rentabilităţii capitalului propriu • rata rentabilităţii capitalului angajat

1. Rată rentabilităţii capitalului propriu (ROE – din engleză „return on common

equity”) reflectă eficienţa utilizării capitalurilor acţionarilor şi se determină ca raport între profitul net obţinut de entitate (RNE) şi capitalul propriu (CPR) astfel:

ROE = x100CPRRNE , unde

Importanţa analizării acestui indicator rezultă cel puţin din următoarele considerente: • indicatorul arată gradul de alocare a fondurilor acţionarilor în activitatea curentă, pe

de-o parte, precum şi eficienţa cu care firma angajează capitalul acţionarilor în afaceri, pe de altă parte.

• Indicatorul reflectă totodată rentabilitatea capitalului acţionarilor constituind o măsură a capacităţii entităţii de a plăti dividendele cuvenite acestora;

• indicatorul permite estimarea câştigurilor pe o unitate de capital investit în acţiuni sau profitul care revine proprietarilor pentru investiţiile făcute în firmă.

Rata rentabilităţii capitalului propriu poate fi exprimată prin prisma factorilor şi a

cauzelor de intercondiţionare în cadrul unui model multiplicativ de forma:

CPRABx

ABCANx

CANRNELFxKxRROE ABMRNE == unde,

- RNEMR reprezintă rata marjei nete a profitului, un indicator reprezentativ pentru dimensiunea profitabilităţii comerciale a activităţii; Se determină ca raport între rezultatul net al exerciţiului (RNE) şi cifra de afaceri netă (CAN). - ABK reprezintă viteza de rotaţie a activelor totale, un indicator reprezentativ pentru reflectarea modului de gestionare al activelor prin indicatori de activitate; Se determină ca raport între cifra de afaceri netă (CAN) şi valoarea totală a activelor reflectată prin bilanţ (AB).

26

- LF reprezintă levierul financiar, un indicator reprezentativ pentru dimensiunea gradului de îndatorare al entităţii; Reflectă gradul în care activele totale (AB) sunt finanţate din surse proprii (CPR).

Analiza ratei de rentabilitate a capitalurilor proprii vizează: • Pentru acţionari/investitori, o creştere a acestei rate devine stimulativă pentru

participarea la creşterea capitalului social atât pentru acţionarii existenţi cât şi pentru investitori. În acest mod aceştia „apreciază dacă investiţia lor este justificată şi vor continua să sprijine dezvoltarea entităţii prin aportul unor noi capitaluri sau prin renunţarea, pentru o perioadă limitată, la o parte din dividendele cuvenite” (L. Buşe, 2005:285).

• Pentru manageri, o creştere a ratei rentabilităţii capitalurilor acţionarilor este de asemenea un obiectiv de atins deoarece doar în acest mod ei îşi pot păstra poziţia şi sunt susţinuţi de acţionari în crearea de valoare pe viitor.

• O comparaţie cu mediile pe domenii de activitate ale ratei rentabilităţii capitalului propriu este relevantă pentru evaluarea stării de rentabilitate a capitalurilor acţionarilor.

• Din analiza modelului multiplicativ de formare al rentabilităţii financiare se desprinde că o creştere a ratei marjei nete a profitului, a vitezei de rotaţie a activelor totale precum şi o creştere a gradului de finanţare a activelor din surse proprii reprezintă factorii-căile principale de creştere a rentabilităţii financiare. Ca urmare fluctuaţiile ratei capitalului propriu pot fi explicate printr-o analiză factorială pe cei trei factori menţionaţi în cadrul modelului de analiză.

2. Rată rentabilităţii capitalului angajat sau a capitalului permanent ( RCPM )

reprezintă profitul pe care îl obţine entitatea din capitalul investit în afacere. Se determină ca raport rezultatele obţinute de entitate înainte de deducerea dobânzilor şi a impozitului pe profit (RBDI ) totalul capitalului investit în entitate atât de acţionari cât şi de creditorii pe termen lung (CPM)

RCPM = x100CPMRBDI , unde

Capitalul angajat se regăseşte în structurile bilanţiere recomandate de O.M.F.P.

1752/2005 la postul F ”Total active minus datorii curente”. La numărător se mai poate utiliza rezultatul brut al exerciţiului (RBE) sau rezultatul

net al exerciţiului (RNE) însă varianta utilizării rezultatului exerciţiului înainte de plata dobânzilor şi a impozitului pe profit (RBDI) este şi cea agreată şi recomandată de reglementările contabile din România.

27

Analiza ratei de rentabilitate a capitalului angajat vizează: • O creştere a acestei rate este apreciată ca fiind un obiectiv de atins atât de către

acţionari cât şi de către creditorii financiari care vor aprecia astfel ca fiind eficiente investiţiile efectuate în entitatea respectivă.

1.3.2.2 Analiza ratelor rentabilităţii economice

Ratele rentabilităţii economice exprimă eficienţa utilizării resurselor controlate de entitate la generarea de rezultate. Se pot determina în forme variate astfel:

• rata rentabilităţii economice • rata rentabilităţii activelor • rata puterii de câştig a activelor • rata rentabilităţii cheltuielilor

1. Rata rentabilităţii economice (RRE) pune în evidenţă contribuţia activelor la obţinerea de rezultate brute şi se determină ca raport între rezultatul brut al exerciţiului (RBE) şi totalul activului bilanţier (AB):

100xABRBERRE =

2. Rata rentabilităţii activelor (ROA- „return on total assets”) măsoară gradul de rentabilitate al întregului capital investit în firmă. Se determină ca raport între rezultatul net al exerciţiului (RNE) şi totalul activelor entităţii (AB).

100xABRNEROA =

3. Rata puterii de câştig a activelor (BEP- „basic earnings power ratio”) se determină ca raport între rezultatele obţinute de entitate înainte de deducerea dobânzilor şi a impozitului pe profit (RBDI) şi totalul activelor entităţii (AB).

100xABRBDIBEP =

28

5. Rata rentabilităţii cheltuielilor (RRC) pune în evidenţă eficienţa consumului total de resurse reflectat prin totalul cheltuielilor prin raportarea rezultatului net al exerciţiului (RNE) obţinut la cheltuielile totale ale entităţii (CT).

100xCTRNERRC =

Analiza ratelor de rentabilitate economice vizează:

• O creştere a acestora reflectă un management eficient al resurselor controlate de entitate cu implicaţii asupra creşterii viitoare de valoare a entităţii;

• Aprecieri pertinente privind valoarea favorabilă sau nefavorabilă a ratelor de rentabilitate trebuie corelată cu mediile existente în ramura sau sectorul de activitate.

1.3.3 Analiza ratelor bursiere

În actualul context al globalizării economiei finanţarea de pe piaţa financiară a

devenit o alternativă modernă la finanţarea de pe piaţa monetară astfel că principalii utilizatori de informaţii financiare vor deveni investitorii.

Conform unor teorii minimale decizia de investire pe piaţa de capital trebuie să se bazeze pe cele două reguli simple: „Regula 1: Dacă nu urcă, nu cumpăra. Regula 2: Dacă nu coboară, nu vinde” (W. Rogers, 1991:320).

Analiza financiară va trebui să ofere şi acestei categorii de utilizatori de informaţii financiare,instrumentele corespunzătoare pentru fundamentarea suportului decizional al investiţiilor pe piaţa de capital, sub forma aşa numitelor rate de piaţă.

Ratele bursiere sau ratele rentabilităţii investiţiilor de capital sunt cele mai cuprinzătoare măsuri ale performanţei unei firme deoarece ele reflectă influenţa coroborată a ratelor financiare de risc şi rentabilitate.

Aceste rate sunt cu atât mai importante cu cât ele reflectă încrederea generală pe care o are piaţa în managementul entităţii respective iar această încredere depinde de o multitudine de factori economici, sociali, politici. Ca atare, pe lângă performanţele interne realizate de o entitate şi constatate din analiza informaţiilor reflectate strict prin situaţiile financiare, investitorii, atunci când îşi fundamentează deciziile, iau în considerare o paletă mult mai largă de indicatori.

Din aceste motive creşterea reală a activităţii unei entităţi este reflectată cel mai bine cu ajutorul ratelor de creştere bursiere, ele reflectând cel mai bun argument că managementul la nivelul entităţii a fost unul eficient şi credibil pentru viitorii investitori de

29

pe piaţa de capital. Prin decizii manageriale eficiente activitatea desfăşurată la nivelul entităţii a fost una realizată în condiţii de rentabilitate şi profitabilitate comercială şi aceste aspecte sunt percepute în mod corespunzător de piaţă crescând credibilitatea acesteia în entitatea respectivă.

Calculul ratelor de piaţă ajută investitorii să selecteze titlurile pe care le doresc în portofoliul lor şi care sunt bune din punct de vedere fundamental, prin utilizarea aşa numitei analize fundamentale. Acest tip de analiză este completat de o analiza tehnică, care permite stabilirea momentului oportun de intrare pentru titlurile respective. Deoarece cele două categorii de analize sunt independente una de cealaltă, semnalele oferite de acestea sunt diferite. De aceea este de dorit ca decizia de cumpărare să se ia atunci când cele două categorii de semnale converg.

În cadrul analizei fundamentale cele mai utilizate rate de piaţă menţionăm:

1.Capitalizarea bursieră (CB) este calculată ca produs între preţul curent al unei acţiuni (PPA) şi numărul total de acţiuni emise de companie (NA) conform relaţiei:

CB= PPA x NA

Privind analiza capitalizării bursiere apreciem următoarele: • Capitalizarea bursieră reprezintă valoarea de piaţă a unei companii cotate la bursă

şi redă opinia publică privind valoarea netă a companiei, fiind un factor determinant în evaluarea acţiunilor. Nu reflectă întotdeauna valoarea reală a companiei, aşa cum se întâmplă în cazul ofertelor de preluare sau de achiziţie, când evaluarea companiei se face ţinând cont de mai mulţi factori care dau valoare afacerii. O valoare mare şi în creştere a capitalizării bursiere este un obiectiv urmărit pentru orice investitor pe piaţa de capital

• Capitalizarea bursieră este unul din cei mai buni indicatori ai lichidităţii, relevând uşurinţa cu care se pot tranzacţiona titlurile companiei respective, mai ales din perspectiva unui investitor care a imobilizat sume mari de bani în acţiuni şi doreşte să ştie în ce măsură i se oferă posibilitatea să găsească o contraparte în cazul în care doreşte să vândă acţiunile respective. Această trăsătură devine foarte importantă pentru selecţionarea titlurilor din structura unui portofoliu în funcţie de capitalizarea lor bursieră. Din acest punct de vedere, companiile sunt încadrate în trei mari categorii: de mare capitalizare (large caps), de capitalizare medie (mid-caps) şi respectiv de capitalizare mică (small caps).

• Capitalizarea bursieră este de asemenea, primul indicator pe care îl avem în vedere atunci când vorbim de mărimea unei burse, reprezentând suma valorii de piaţă (capitalizării bursiere) a tuturor companiilor listate pe o piaţă organizată.

30

Prin urmare, capitalizarea bursieră este unul dintre indicatorii de bază ce caracterizează o piaţă de capital.

2. Rezultatul pe acţiune (EPS- din englezul „earning per share”) arată cât rezultat net produce o acţiune în decursul unui exerciţiu financiar şi se determină după relaţia:

NA

RNE EPS = ,unde

- RNE reprezintă rezultatul net al exerciţiului - NA reprezintă numărul total de acţiuni emise de companie

Analiza rezultatului pe acţiune trebuie să aibă în vedere următoarele

aspecte: • Un nivel ridicat al indicatorului poate reflecta:

- încrederea investitorilor în conducerea companiei, sau - o lipsă de încredere a investitorilor în conducerea actuală companiei, dar

se estimează că există posibilitatea transferului activelor către o altă companie cu o altă conducere mai credibilă

• Un nivel redus al indicatorului poate reflecta: - poate semnifica o lipsă de încredere în conducerea actuală, sau - conducerea se confruntă cu probleme greu de depăşit.

Dacă profitul net se reinvesteşte trendul indicatorului trebuie să fie crescător deoarece acele profituri reţinute de firme sunt puse să lucreze pentru generarea unui profit mai mare (T. Gaskin,1998: 64).

• Indicatorul EPS este destinat pentru a avea un impact semnificativ asupra preţului acţiunilor şi deci un rol important în fundamentarea deciziilor investitorilor. EPS este un mijloc foarte relevant pentru compararea performanţelor entităţilor pentru că nu este afectat de politica de distribuire a dividendelor.

• Cu toate acestea putem aprecia şi următoarele limite: - În ce priveşte măsurarea performanţelor în timp:

Indicatorul se bazează pe profituri istorice. Conducerea ar fi putut lua în trecut decizii în vederea încurajării creşterii profitului actual pe seama unor creşteri în perspectivă, cum ar fi reducerea unor investiţii în cercetare şi dezvoltare.

Din această cauză creşterea EPS nu poate sta la baza unor prognoze plauzibile privind rata creşterii (firmei) în viitor.

- Măsurarea performanţelor în spaţiu: Profiturile sunt influenţate de deciziile conducerilor diferitelor companii referitoare la politicile contabile (ex. metoda de amortizare)

Rezultatul pe acţiune este influenţat de structura capitalului la diferite companii (ex. schimbări în numărul de acţiuni prin emisiunea de acţiuni cu primă)

31

3. Coeficientul de capitalizare bursieră (P/E sau PER - din englezul „price-to-earnings ratio”) arată cât de mult sunt dispuşi investitorii să plătească pentru o unitate monetară de profit raportat.

Coeficientul de capitalizare bursieră este unul dintre cei mai mediatizaţi indicatori pentru o companie de interes public. Indicatorul este important deoarece combinat cu câştigurile previzionate ale companiei, oferă analiştilor posibilitatea de a decide dacă acţiunile sunt actualmente supra sau subevaluate.

Se determină ca raport între preţul de piaţă al unei acţiuni (PPA) şi profitul pe acţiune (EPS).

EPSPPA P/E =

PER estimează în câţi ani se recuperează investiţia făcută, presupunând

că întregul profit se distribuie acţionarilor sub formă de dividende (este

relevant în special în cazul dividendelor în numerar). Indicatorul PER arată cât

trebuie să investească investitorul pentru a obţine o unitate monetara din

profiturile firmei. Astfel că, un PER relativ mare defineşte o acţiune scumpă şi

posibil supraevaluata iar un PER relativ scăzut defineşte o acţiune ieftină şi

deci bună pentru achiziţie.

În ce priveşte analiza şi interpretarea coeficientului de capitalizare bursieră

apreciem că relevanţa sa, în analiza bursieră, prezintă anumite limite:

• Într-o abordare statică este firesc ca o acţiune cu un PER mic, să fie preferată uneia cu un PER ridicat. Însă posesorul acţiunii are dreptul la veniturile viitoare în aceeaşi măsură ca şi la cele curente, iar profitul curent adus de valoarea mobiliară poate fi foarte diferit de profiturile viitoare ale acesteia. În aceste condiţii este posibil ca acţiunea cu un PER mai mare să fie mai profitabilă decât cea cu un PER mai scăzut dacă există perspectiva ca profiturile şi implicit dividendele să crească rapid în exerciţiile următoare. Aşadar, în analiza PER se va ţine seama şi de creşterea sau diminuarea veniturilor aferente acţiunii în viitor.

• Există situaţii în care o valoare mai mare a indicatorului poate fi explicată prin

aşteptarea unei rate de creştere mai mari sau prin reducerea riscului. Cum

32

investitorii sunt interesaţi de performanţele viitoare ale unei companii, PER-ul istoric îşi pierde din importanţă, PER-ul bazat pe previziuni ale profiturilor viitoare fiind mult mai interesant.

• Pentru a se face evaluarea companiilor, se pot utiliza indicatori PER medii ai

sectoarelor din care fac parte companiile respective, ca termen de comparaţie. În economiile dezvoltate la nivelul mediei pe industrie, nivelul PER se situează la 12,5 adică se plătesc în medie 12,5 unităţi de preţ pentru a obţine 1 unitate de câştig (E. Brigham, L. Gapensky, M. Ehrhardt, 1999:87).

4. Indicatorul PBR sau P/B- „Price-to-Book-Ratio” determinat ca raport între valoarea de piaţă a unei acţiuni (PPA) şi valoarea contabilă a unei acţiuni (VCA) reprezintă o altă rată importantă deoarece indică valoarea pe care pieţele financiare o conferă conducerii unei întreprinderi. Relaţia de calcul este:

VCAPPAPBR =

Acest indicator poate fi o metodă de identificare a societăţilor cu preţuri scăzute, care au fost neglijate de piaţă.

Privind analiza raportului între valoarea de piaţă şi valoarea contabilă a unei acţiuni (PBR) trebuie avute în vedere următoarele aspecte :

• O entitate bine condusă şi cu suficiente posibilităţi de creştere ar trebui să aibă o valoare de piaţă mai mare sau cel puţin egală cu valoarea contabilă a capitalului său social. Dacă economia este în recesiune raportul este subunitar chiar dacă echipa managerială este bună. (Halpern P., Weston J.F., Brigham E.F. , 1998:114).

• În general vorbind, firmele cu o rată ridicată de profitabilitate raportată la capitalurile proprii şi cu un ritm important de creştere a profitului şi cifrei de afaceri de la o perioadă la alta, au un raport PBR mai ridicat (chiar peste 3) în timp ce firmele cu rate de rentabilitate mai scăzute şi cu stabilitate a cifrei de afaceri prezintă un PBR mai redus (Ghidul investitoului la bursă, www.bvb.ro, 2007)

• Din perspectiva analiştilor acţiunile unei companii cu un PBR scăzut reprezintă o investiţie "sigură", prin prisma faptului că valoarea contabilă este un nivel pe care se "sprijină" cursul de piaţă. Valoarea contabilă este considerată nivelul dincolo de care preţul de piaţă nu va scădea, pentru că firmei îi va rămâne oricând opţiunea de a lichida sau a vinde activele sale, la valoarea lor contabilă. Deşi un PBR scăzut este considerat în măsură să asigure o "marjă de siguranţă", mulţi analişti evită acţiunile cu un PBR ridicat în procesul de constituire a unui portofoliu. Ei pleacă de la ideea că, în condiţiile în care ceilalţi

33

indicatori rămân identici, pentru două acţiuni, cea cu un PBR mai scăzut este mai sigură.

• Dacă o societate este tranzacţionată la un preţ mai mic decât valoarea ei contabilă (PBR are valoare subunitară) înseamnă, de obicei, fie că piaţa consideră că valoarea activelor este supraevaluată, fie că societatea are o rentabilitate foarte mică (sau negativă) a activelor. În primul caz se recomandă să se vândă acţiunile, deoarece se poate înregistra o corecţie a valorii activelor şi astfel investitorul riscă să obţină o rentabilitate negativă. Dacă a doua variantă se dovedeşte a fi adevărată, există şansa ca o schimbare în managementul companiei sau condiţii noi de desfăşurare a afacerii să determine o schimbare pozitivă în rentabilitatea activităţii. O valoare mare a indicatorului poate să însemne o rentabilitate crescută a activităţii societăţii.

• În concluzie valorile acestei rate depind atât de factorii economici generali (sau valabili pentru sectorul respectiv) cât şi de factori care aparţin numai de firma respectivă, ca entitate distinctă.

• O valoare medie a PBR la nivelul economiilor dezvoltate în sectorul industrial este de 1,7 reprezentând o valoare de piaţă care depăşeşte de 1,7 ori valoarea contabilă a unei acţiuni câştig (E. Brigham, L. Gapensky, M. Ehrhardt, 1999:87).

5. Indicatorul PSR sau P/S - „Price-to Sales Ratio” adică raportul între preţul de piaţă al unei acţiuni (PPA) şi cifra de afaceri netă (CANA) ce revine pe o pe acţiune sau ca raport între capitalizarea bursieră (CB) şi cifra de afaceri realizată de o companie (CAN) calculat după relaţiile:

CANAPPAPSR = sau

CANCBPSR =

În ce priveşte analiza raportului între preţul de piaţă al unei acţiuni cât

revine la o unitate cifră de afaceri putem aprecia următoarele:

• Practică a arătat că acest indicator este mai util în identificarea investiţiilor neprofitabile, decât în descoperirea celor profitabile. Mai mult, analiştii care îl folosesc afirmă că este util mai ales în evaluarea acţiunilor companiilor cu profituri mici sau neprofitabile, în special datorită faptului că în cazul acestora calculul PER se dovedeşte inoperant, fără să ofere semnificaţii importante.

• Acest indicator se dovedeşte util când alţi indicatori nu pot fi utilizaţi fie pentru că

societatea înregistrează pierderi, fie că are rentabilităţi şi marje anormal de mici. Evaluarea pe baza cifrei de afaceri este relevantă în cazul în care se doreşte

34

estimarea valorii unei companii care la un moment dat are marje foarte mici sau negative şi de la care se aşteaptă să revină la activitatea normală sau să fie preluată.

• Nu se recomandă compararea valorii indicatorului între sectoare, în schimb este

indicată compararea între indicatorii companiilor care au activitate foarte asemănătoare

6. Randamentul dividendelor (RDIV) sau rata capitalizării dividendului măsoară câştigul încasat de acţionari în urma investiţiilor în acţiunile entităţii. Se determină ca raport între dividendul pe acţiune (DIVA) şi preţul de piaţă al unei acţiuni (PPA), conform relaţiei:

x100PPA

DIVARDIV = , unde NADIVDIVA =

• DIV reprezintă valoarea dividendelor repartizate acţionarilor într-un exerciţiu financiar.

• NA reprezintă numărul de acţiuni comune emise aflate în circulaţie

Randamentul dividendelor reprezintă o măsură a câştigului încasat de acţionari în urma investiţiilor în acţiunile entităţii. Dacă nu se acordă dividende atunci trendul trebuie să fie ascendent.

7. Rata de acoperire a dividendelor (RADIV) măsoară proporţia în care profitul net (RNE) este distribuit acţionarilor sub formă de dividende (DIV) şi se determină conform relaţiei:

x100DIVRNERADIV =

Analiza ratei de acoperire a dividendelor are în vedere următoarele: • Un nivel prea mare al indicatorului reflectă o politică de dividende accentuată dusă

de entitate coroborată cu o politică de autofinanţare diminuată. Pe termen scurt, o valoare mare a indicatorului apare ca şi atractivă pentru investitor însă pe termen lung ea nu asigură o dezvoltare viitore a afacerii.

35

CAPITOLUL 2

Analiza fluxurilor de trezorerie

A. Definire Conform IFRS, prin fluxurile de trezorerie sau de numerar înţelegem intrările sau

ieşirile de numerar şi echivalente de numerar pe parcursul unui exerciţiu financiar.Numerarul cuprinde disponibilităţile băneşti şi depozitele la vedere. Echivalentele denumerar sunt investiţiile financiare pe termen scurt, extrem de lichide care sunt uşorconvertibile în sume cunoscute de numerar şi care sunt supuse unui risc nesemnificativ deschimbare a valorii (Standardele Internaţionale de Raportare financiară – IFRS 2007, IAS 7„Situaţiile fluxurilor de trezorerie”, paragraful 6).

B. Obiective Situaţia fluxurilor de numerar este utilă atât pentru nevoile interne, manageriale cât şi

pentru nevoile utilizatorilor externi (investitori, creditori etc.) astfel:

• Managementul utilizează „Situaţia fluxurilor de trezorerie” pentru a determina gradulde lichiditate al entităţii, pentru a stabili politica de dividende şi pentru a planificanevoile de investiţii şi finanţare. Potrivit specialiştilor în domeniu „pentru oricemanager, cash-flow-ul trebuie să reprezinte o preocupare permanentă în vedereaadoptării unei strategii financiare care să menţină firma în afaceri” (I. Bătrâncea,Analiza trezoreriei entităţii economice, 2008:113).

• Pentru utilizatorii externi (în special investitori şi creditori) documentul este util pentrua determina capacitatea entităţii de a-şi gestiona fluxurile de trezorerie, de a genera înviitor lichidităţi, de a-şi achita datoriile, de a plăti dividende şi dobânzi etc. Deasemenea acest document explică diferenţele dintre profitul net reflectat prin Contulde Profit şi Pierdere şi fluxurile nete de lichidităţi generate de activitatea de exploatareşi mai mult prezintă efectele monetare şi nemonetare ale activităţilor de investiţii şi definanţare desfăşurate în decursul unui exerciţiu financiar. În ambele cazuri avantajele Situaţiei fluxurilor de numerar sunt majore:

• Informaţiile sunt necesare la stabilirea capacităţii unei întreprinderi de a genera numerarşi echivalente de numerar pe cele trei categorii de activităţi: exploatare, investiţii,finanţare

• Se dă posibilitatea dezvoltării unor modele de evaluare şi comparare a valorii actualizatea fluxurilor de numerar viitoare ale diferitelor întreprinderi

36

• Sporeşte gradul de comparabilitate al raportării rezultatelor din exploatare între diferiteîntreprinderi deoarece se elimină efectele utilizării unor tratamente contabile diferitepentru aceleaşi tranzacţii şi evenimente.

C. Prezentare

Situaţia fluxurilor de numerar trebuie să prezinte fluxurile de numerar din cursulperioadei, clasificate în activităţi de exploatare, investiţii şi finanţare. Activităţile de exploatare sunt principalele activităţi producătoare de venit ale entităţilor,precum şi alte activităţi care nu sunt activităţi de investiţii şi finanţare. Fluxurile de numerarprovenite din activitatea de exploatare sunt derivate în primul rând din principalele activităţiproducătoare de profit ale entităţii. Deci ele rezultă în general din tranzacţiile şi alteevenimente care intră în determinarea profitului net sau a pierderii nete. Informaţiile cuprivire la acest tip de fluxuri de numerar împreună cu alte informaţii sunt folositoare înprognozarea viitoarelor fluxuri de numerar din exploatare. Activităţile de investiţii constau în achiziţionarea şi cedarea de active imobilizate şi de alteinvestiţii, care nu sunt incluse în echivalentele de numerar. Prezentarea separată afluxurilor de numerar provenite din activităţi de investiţii este importantă deoarece acesteareprezintă măsura în care cheltuielile au servit obţinerii de resurse menite a genera viitoarevenituri şi fluxuri de numerar. Activităţile de finanţare sunt activităţi care au ca efect modificări ale dimensiunii şicompoziţiei capitalurilor proprii şi datoriilor entităţii. Prezentarea separată a fluxurilor denumerar provenite din activităţi de finanţare este utilă în previzionarea fluxurilor de numerarviitoare aşteptate de către finanţatorii entităţii.

D. Modalităţi de construire a fluxurilor de numerar În acest sens sunt utilizate două metode: metoda directă şi metoda indirectă de calcula fluxurilor de numerar. Standardele Internaţionale de Raportare financiară - IAS 7 „Situaţiile fluxurilor detrezorerie” recomandă următoarele modalităţi de determinare a fluxurilor de numerar pecele trei activităţi:

37

1. Metoda directă: Fluxuri de numerar din activităţi de exploatare:

- încasări în numerar din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii; - încasări în numerar provenite din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte

venituri; - plăţi în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii; - plăţi în numerar către şi în numele angajaţilor - plăţi în numerar sau restituiri de impozit pe profit doar dacă nu pot fi identificate

în mod specific cu activităţile de investiţii şi finanţare. Fluxuri de numerar din activităţi de investiţii:

- plăţi în numerar pentru achiziţionarea de terenuri şi mijloace fixe, activenecorporale şi alte active pe termen lung;

- încasări de numerar din vânzarea de terenuri şi clădiri, instalaţii şi echipament,active necorporale şi alte active pe termen lung;

- plăţi în numerar pentru achiziţia de instrumente de capital propriu şi de creanţăale altor entităţi;

- încasări în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu şi decreanţă ale altor entităţi;

- avansuri în numerar şi împrumuturi efectuate către alte părţi; - încasări în numerar din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor efectuate

către alte părţi. Fluxuri de numerar din activităţi de finanţare:

- venituri în numerar din emisiunea de acţiuni şi alte instrumente de capital propriu;- plăţi în numerar către acţionari pentru a achiziţiona sau răscumpăra acţiunile

entităţii; - venituri în numerar din emisiunea de obligaţiuni, credite, ipoteci şi alte

împrumuturi; - rambursări în numerar ale unor sume împrumutate - plăţi în numerar ale locatarului pentru reducerea obligaţiilor legate de o

operaţiune de leasing financiar. Fluxuri de trezorerie – total Trezorerie la începutul perioadei Trezorerie la finele perioadei

38

2. Metoda indirectă:

Fluxuri de numerar din activităţi de exploatare: - rezultat net; - modificările pe parcursul perioadei a capitalului circulant; - ajustări pentru elementele nemonetare şi alte elemente incluse la activităţile de

investiţii sau de finanţare Fluxuri de numerar din activităţi de investiţii:

- plăţi în numerar pentru achiziţionarea de terenuri şi mijloace fixe, active necorporaleşi alte active pe termen lung;

- încasări de numerar din vânzarea de terenuri şi clădiri, instalaţii şi echipament,active necorporale şi alte active pe termen lung;

- plăţi în numerar pentru achiziţia de instrumente de capital propriu şi de creanţă alealtor entităţi;

- încasări în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu şi de creanţăale altor entităţi;

- avansuri în numerar şi împrumuturi efectuate către alte părţi; - încasări în numerar din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor efectuate către

alte părţi.

Fluxuri de numerar din activităţi de finanţare: - venituri în numerar din emisiunea de acţiuni şi alte instrumente de capital propriu; - plăţi în numerar către acţionari pentru a achiziţiona sau răscumpăra acţiunile

entităţii; - venituri în numerar din emisiunea de obligaţiuni, credite, ipoteci şi alte împrumuturi; - rambursări în numerar ale unor sume împrumutate; - plăţi în numerar ale locatarului pentru reducerea obligaţiilor legate de o operaţiune

de leasing financiar. Fluxuri de trezorerie – total Trezorerie la începutul perioadei Trezorerie la finele perioadei

39

În general metoda indirectă de determinare a fluxurilor de numerar este mai agreatăatât pe plan intern cât şi internaţional deoarece modul de determinare a fluxurilor denumerar este mai facil.

În România, reglementările legale în vigoare (O.M.F.P. 1752/2005) agreează

ambele metode de determinare a fluxurilor de trezorerie respectând şi prezintă un modelde construire al acestora după metoda directă astfel: Fluxuri de trezorerie din activităţi de exploatare:

- Încasări de la clienţi - Plăţi către furnizori şi angajaţi - Dobânzi plătite - Impozit pe profit plătit - Încasări din asigurarea împotriva cutremurelor

Fluxuri de trezorerie din activităţi de investiţii: - Plăţi pentru achiziţionarea de acţiuni - Plăţi pentru achiziţionarea de imobilizări corporale - Încasări din vânzarea de imobilizări corporale - Dobânzi încasate - Dividende încasate

Fluxuri de trezorerie din activităţi de finanţare: - Încasări din emisiunea de acţiuni - Încasări din împrumuturi pe termen lung - Plata datoriilor aferente unui leasing financiar - Dividende plătite

Fluxuri de trezorerie – total Trezorerie la începutul perioadei Trezorerie la finele perioadei

40

- E. Interpretarea situaţiei fluxurilor de numerar Indiferent de metoda de construire a fluxurilor de trezorerie, fluxul de trezorerie

generat de întreaga entitate pe parcursul exerciţiului financiar, va trebui explicat prinprisma celor trei activităţi care au concurat pentru obţinerea sa (activitatea de exploatare,investiţii şi finanţare). Astfel se poate pune în evidenţă următoarea egalitate:

Tr = Tr (exploatare) + Tr (investiţii) + Tr (finanţare) , unde

• Tr reprezintă fluxul de numerar total al perioadei (exerciţiul financiar); • Tr (exploatare) reprezintă fluxul de numerar generat din activitatea de exploatare; • Tr (investiţii) reprezintă fluxul de numerar generat din activitatea de investiţii; • Tr (finanţare) reprezintă fluxul de numerar generat din activitatea de finanţare.

Putem avea următoarele situaţii:

Tr

<=

>

totale trezoreridedeficit 0, totale trezoreride totalechilibru 0,

totale trezorerideexcedent 0,

Tr (exploatare)

<=

>

exploatare de aactivitatedin e trezoreridedeficit 0,exploatare de aactivitatedin e trezoreride totalechilibru 0,

exploatare de aactivitatedin e trezorerideexcedent 0,

Tr (investiţii)

<=

>

investitii dea activitate din e trezoreridedeficit 0,investitii dea activitate din e trezoreride totalechilibru 0,

investitii dea activitate din e trezorerideexcedent 0,

Tr (finanţare)

<=

>

finantare dea activitate din e trezoreridedeficit 0,finantare dea activitate din e trezoreride totalechilibru 0,

finantare dea activitate din e trezorerideexcedent 0,

41

CAPITOLUL 3

Analiza riscurilor entităţii 3.1 Analiza riscului economic (de exploatare)2 A. Abordări generale

Riscul, în general, reprezintă posibilitatea apariţiei unui eveniment care săprejudicieze activitatea entităţii.

B. Modalităţi de determinare şi analiză a riscului economic În literatura economică de specialitate analiza riscului economic se realizează din

mai multe puncte de vedere. B1. Un prim punct de vedere porneşte de la analiza relaţiei cost – volum-rezultat

numită şi analiza pragului de rentabilitate ca modalitate operaţională şi eficientă deanaliză a riscului. Pragul de rentabilitate este punctul în care cifra de afaceri acoperăcheltuielile de exploatare delimitate în cheltuieli fixe şi cheltuieli variabile, calculându-seîn unităţi fizice sau valorice, pentru un produs sau pentru întreaga activitate. În funcţie deunităţile în care se exprimă, pragul de rentabilitate se determină astfel:

în unităţi fizice: MvuCF

CvuPvuCFQ* =−

= unde

- Q* reprezintă cantitatea de produse exprimată în unităţi fizice aferentă punctului

critic - CF reprezintă cheltuielile fixe totale - Pvu reprezintă preţul de vânzare pe unitate de produs - Cvu reprezintă cheltuielile variabile pe unitate de produs - Mvu reprezintă marja cheltuielilor variabile unitare.

în unităţi valorice: mvR

CFvR1

CFCA * =−

= unde

42

- CA* reprezintă cifra de afaceri aferentă punctului critic;

- vR reprezintă rata medie a cheltuielilor variabile;

- mvR reprezintă rata marjei cheltuielilor variabile.

Unde: ∑=

=n

i CANipix

1

Chvi vR ,

- Chvi reprezintă cheltuielile variabile la nivelul sortimentului i de produs; - CANi reprezintă cifra de afaceri la nivel de sortiment de produs i; - pi reprezintă ponderea cantităţilor din sortimentul i de produs în total cantităţi de

produse realizate de entitate. - n reprezintă numărul de sortimente de produs realizate de entitate.

Analiza riscului economic pornind de la pragul de rentabilitate se face calculând

următorii indicatori: a) Indicatorul de poziţie al cifrei de afaceri nete faţă de nivelul critic al său

(pragul de rentabilitate) notat cu „α ” care se poate exprima:

în mărime absolută: α = CAN - *CAN , unde

- CAN reprezintă cifra de afaceri netă corespunzătoare unui anumit nivel de

activitate; - CAN* reprezintă cifra de afaceri critică.

Indicatorul de poziţie exprimat în valori absolute se mai numeşte „flexibilitatea

absolută” şi exprimă capacitatea firmei de a-şi modifica producţia şi a se adapta lacerinţele pieţei. Cu cât acest indicator este mai mare cu atât flexibilitatea entităţii estemai mare respectiv riscul de exploatare este mai redus.

în mărime relativă: α ’=*

*

CANCAN -CAN x100

Indicatorul de poziţie exprimat în valori relative se mai numeşte „coeficient de

43

volatilitate” şi are aceeaşi interpretare ca mai sus. Din studii statistice s-a dedus că entităţile se pot găsi în următoarele situaţii de risc

economic:

• Risc economic crescut când cifra de afaceri netă se situează cu până la 10 %peste pragul de rentabilitate;

• Risc economic mediu când cifra de afaceri este cu 10 % până la 20 % mai maredecât cea corespunzătoare pragului de rentabilitate;

• Risc economic mic când cifra de afaceri netă depăşeşte pragul de rentabilitate cupeste 20 %.

b) Coeficientul de elasticitate al profitului notat cu „e” reprezintă sensibilitatea

profitului la variaţia nivelului de activitate reflectat prin cifra de afaceri netă la un momentdat şi se exprimă astfel:

**

*

N-CANCAN

CANN-CAN

ReReRe

CANN

ReRe

CACACAe =

−

=∆

∆

= , unde

- Re reprezintă rezultatul exerciţiului la un anumit nivel de activitate (la oanumită cifră de afaceri netă)

- Re reprezintă rezultatul exerciţiului determinat de punctul critic care este nul - CAN reprezintă cifra de afaceri netă corespunzătoare unei anumite structuri

financiare - CAN* reprezintă cifra de afaceri critică

B2. O altă abordare priveşte evaluarea riscului de exploatare din perspectiva

variabilităţii rezultatului de exploatare faţă de media sa urmărită pe ultimeleexerciţii financiare

Aprecierea riscului economic apelând la metode statistice se realizează utilizând

44

următorii indicatori:

a) Abaterea medie pătratică a rezultatului exploatării notată REXPΓ 2 ,determinată pornind de la relaţia de determinare a rezultatului exploatării:

REXP = CAN – CV-CF, unde

- REXP reprezintă rezultatul exploatării la un anumit nivel de activitate - CAN reprezintă cifra de afaceri netă la un anumit nivel de activitate - CV reprezintă cheltuielile variabile - CF reprezintă cheltuielile fixe.

În ipoteza realizării unui singur sortiment de produs relaţia de mai sus se poate

exprima astfel:

REXP = CAN – CAN x vR -CF, unde

- vR reprezintă rata medie a cheltuielilor variabile.

b) Coeficientul de variaţie (coeficientul lui Pearson) calculat pentru rezultatulexploatării. Cu ajutorul lui se poate cuantifica starea de risc economic în care se află întreprinderile.Astfel, din studii statistice s-a constat că în funcţie de nivelul relativ al coeficientului devariaţie al rezultatului exploatării, entităţile se pot afla în una din următoarele situaţii3:

• stabilă, dacă coeficientul de variaţie este de până la 30 %

• instabilă, dacă coeficientul de variaţie este de peste 30 %.

45

3.2 Analiza riscului financiar

A. Abordări generale Riscul financiar exprimă variabilitatea indicatorilor de rezultate sub incidenţa

structurii financiare a entităţii (proporţia între capitalul propriu şi datorii) şi decurge strictdin gradul de îndatorare al entităţii.

B. Modalităţi de analiză şi interpretare a riscului financiar Ca şi în cazul riscului economic şi în ce priveşte analiza riscului există diverse

puncte de vedere. B1. Un prim punct de vedere în analiza riscului financiar vizează utilizarea noţiunii

de prag de rentabilitate global sau punctul critic” (mort) care ţine seama decheltuielile financiare (dobânzi) care la un anumit nivel de activitate sunt consideratecheltuieli fixe. Pragul de rentabilitate global reprezintă punctul în care cifra de afacerinetă acoperă cheltuielile de exploatare (fixe şi variabile) dar şi cheltuielile cu dobânzileiar rezultatul este nul.

După acest prag activitatea entităţii devine rentabilă. Acest prag este dat derelaţia:

vR1DOBCFCAN*

−+= unde

- *CAN reprezintă cifra de afaceri critică sau punctul mort;

- CF reprezintă cheltuielile fixe; - DOB reprezintă cheltuielile cu dobânzile recunoscute de entitate;

- vR reprezintă rata cheltuielilor variabile.

Analiza riscului financiar având ca punct de plecare pragul de rentabilitate global, se

realizează cu ajutorul a doi indicatori:

a) Indicatorul de poziţie al cifrei de afaceri nete faţă de nivelul critic al său(pragul de rentabilitate) notat cu „α ” care se poate exprima:

ca nivel absolut: α = CAN- *CAN

46

ca nivel relativ: α %=*

*

CANCAN -CAN

Cu cât indicatorul de poziţie este mai mare cu atât riscul financiar este mai redus. B2. O altă abordare a riscului financiar priveşte profitul ca rezultat al unei politici

financiare ce presupune un anumit raport între capitalurile proprii şi datorii. Astfel, se impune analiza rentabilităţii capitalurilor proprii sub aspectul politicii de

îndatorare a entităţii. Influenţa îndatorării asupra rentabilităţii capitalurilor proprii(rentabilităţii financiare) se numeşte efect de levier financiar sau efect de pârghie. Efectulde levier financiar măsoară influenţa pozitivă sau negativă a îndatorării asuprarentabilităţii financiare. Rata rentabilităţii financiare în forma sa cea mai cunoscută şianume ca rată de rentabilitate a capitalurilor proprii, se determină astfel:

x100CPRRNE(ROE) RRE =

În formula de mai sus rezultatul net al exerciţiului (profit) se determină astfel: RNE = RBE – RBE x i = RBE (1-i) unde

- RBE reprezintă rezultatul brut al exerciţiului; - i reprezintă cota de impozit pe profit.

Rezultatul brut al exerciţiului se determină după modelul următor care pune înevidenţă cheltuielile financiare respectiv cheltuielile cu dobânzile:

RBE= RBDI-CHD, unde - VT reprezintă veniturile totale ale exerciţiului; - CTDOB reprezintă cheltuielile exerciţiului altele decât cheltuielile cu dobânzile; - RBDI reprezintă rezultatul brut al exerciţiului înainte de luarea în considerare a

cheltuielilor cu dobânzile; - CHD reprezintă cheltuielile cu dobânzile Cunoscând că rentabilitatea economică (RRE) exprimată într-una din formele sale

cele mai sugestive şi anume rata puterii de câştig a activelor (BEP) reflectă capacitateaactivelor totale (AB) ale entităţii de a genera profit brut determinat înainte de platadobânzilor (RBDI) astfel:

x100AB

RBDIRRE(BEP) =

Rezultă că RBDI = AB x RRE

47

B3. O a treia abordare a riscului financiar priveşte evaluarea lui din perspectiva

variabilităţii rentabilităţii financiare faţă de rata medie de rentabilitate financiarăobservată pe anii anteriori folosind în acest scop metodele statistice.

Aprecierea riscului financiar apelând la metodele statistice se poate realiza cuajutorul următorilor indicatori: a) Abaterea medie pătratică a rentabilităţii financiare b) Coeficientul de variaţie al rentabilităţii financiare

3.3 Analiza riscului de faliment 3.3.1 Abordări generale privind riscul de faliment

În strânsă corelaţie cu riscul economic şi financiar se încadrează riscul de faliment

al entităţilor. Studiul entităţilor aflate în dificultate prezintă o importanţă deosebită pentru o serie

largă de parteneri de afaceri dintre care:

• băncile, care sunt preocupate în mod evident de calitatea portofoliilor de credit ce le formează;

• diferite categorii de acţionari, care sunt interesaţi să-şi protejeze capitalul investit şi să se poată bucura de beneficiile oferite de respectiva investiţie(obţinerea de dividende);

• investitorii, care doresc să cunoască starea entităţii înainte de a-şi investi capitalul deţinut;

• creditorii, care au interesul sa-şi recupereze capitalul acordat sub formă de împrumut; partenerii de afaceri(clienţii, furnizorii), doresc sa încheie relaţii cu companii sigure care sa-şi poată îndeplini obligaţiile contractuale.

Din punct de vedere juridic, România, în contextual aderării la UE, a trebuit să

procedeze în mod corespunzător la armonizarea mediului legislativ economic şi implicitla armonizarea legii privind falimentul firmelor la normele europene Ca şi consecinţă a celor prezentate, în 2006, legea falimentului a fost înlocuită deinsolvenţei.

48

3.3.2 Metode de evaluare a riscului de faliment

Analiza riscului de faliment se efectuează prin mai multe metode, fiecare dintre acestea relevând aspecte distincte :4

Metode bazate pe variabile nefinanciare –calitative5 – metode manageriale - metode de strategie competiţionale

Metode bazate pe variabile financiare –cantitative - Metode patrimoniale (utilizând corelaţii între diferite ratele) - Metoda statistice (bazate pe funcţia scor)

Metode combinate - Metode bancare

Din cadrul acestora reţinem atenţia asupra celor mai uzitate şi anume metodelestatistice şi cele bancare de evaluare a riscului de faliment.

3.3.2.1 Metode statistice de evaluare a riscului de faliment

Cea mai utilizată metodă statistică de determinare a riscului de faliment este datăde metoda scorurilor.

Într-o abordare generală metoda scorurilor se bazează pe un calup de rate(indicatori) determinaţi statistic care ponderaţi cu anumiţi coeficienţi în cadrul unui modelmatematic pot determina cu o anumită probabilitate starea de sănătate viitoare a entităţii.Astfel, se atribuie entităţii analizate o notă Z numită „scor” care este o combinaţie liniarăa câtorva rate:

Z = a1R1+a2R2+a3R3+…anRn, unde

- R1, R2, R3…Rn reprezintă valorile diverselor rate - A1,a2,a3 reprezintă coeficienţii afectaţi ratelor

În funcţie de valoarea scorului, entitatea este prezumată sănătoasă sau

49

falimentară. Procedeul este cunoscut în literatura economică ca procedeul analizeidiscriminante multiple (multiple discriminant analysis-MDA). În termeni sintetici analizadiscriminantă multiplă reprezintă o tehnică statistică utilizată pentru a clasifica aprioric oobservaţie în două sau mai multe grupuri, în funcţie de caracteristicile individualeobservabile.

Între modelele cele mai cunoscute amintim: modelul Altman, modelul Canon-

Holder, modelul Băncii Centralei Franţei, modelul „F” al economiei româneşti.

3.3.2.1.1 Modelul Altman

Modelul „Z” de predicţie a falimentului firmelor a apărut în S.U.A. în anul 1968 fiinddezvoltat ulterior, în anul 1977, de profesorul Altman. Cu ajutorul acestui model Altmana reuşit să prevadă aproximativ 75 % din falimentele unor firme cu aproximativ doi aniînainte de producerea acestora. Calculul variabile z se face pe baza următoarei ecuaţii: Z = 1,2 X1 + 1,4 X2 + 3,3 X3 +0,6 X4 +0,999 X5

Indicatorii consideraţi reprezentativi în acest model şi între care există o puternicăinterdependenţă sunt: 1. Flexibilitatea firmei (variabila x1) indică capacitatea firmei de a se adaptamodificărilor condiţiilor mediului exterior firmei şi se determină ca raport între Capitalul delucru (CL) în total active (AB) adică

ABCLX1 = ,

2. Rata autofinanţării activelor totale (variabila x2) determinată ca raport între profitulreinvesit (PRI) şi activul bilanţier (AB).

ABPRIX2 =

Prin profit reinvestit înţelegem partea din profitul net al exerciţiului (RNE) care rămânedupă repartizarea de dividende acţionarilor (DIV): PRI = RNE – DIV 3. Rata rentabilităţii economice (variabila x3) exprimă în contextul acestui model câtrezultat net de impozit şi dobânzi generează activele entităţii. Se determină ca raportîntre profitul înainte de plata dobânzilor şi a impozitelor (RBIT) şi activul bilanţier (AB):

50

ABRBDIX3 =

RBDI = RBE+CHD, unde:

RBE reprezintă rezultatul brut al exerciţiului CHD reprezintă cheltuielile cu dobânzile bancare

4. Capacitatea de îndatorare a firmei (variabila x4) exprimă măsura în care datoriilefirmei (DT) sunt acoperite de capitalul social vărsat (CSV).

DTCSVX4 =

5.Randamentul activelor (variabila x5) indică măsura în care activele (AB) contribuiela obţinerea veniturilor din activitatea de bază adică a cifrei de afaceri nete (CAN)

ABCANX5 =

Ierarhizarea firmelor funcţie de variabila Z se face astfel: Dacă z > 3 atunci firma este solvabilă;

Dacă z ∈ [ )3,8,1 atunci firma are dificultăţi financiare, dar îşi poate redresa activitatea înmăsura în care adoptă o strategie corespunzătoare;

Dacă z < 1,8 atunci falimentul firmei este iminent.

3.3.2.1.2 Modelul Canon-Holder

Modelul aparţine analiştilor francezi J. Canon şi M. Holder şi se bazează pe analiza„lichiditate-exigibilitate”. În acest caz calculul variabile Z se bazează pe următoareaecuaţie:

Z= 16 X1 +22 X2 -87 X3 -10 X4 +24 X5

51

Indicatorii selectaţi în acest model sunt:

1. Rata lichidităţii intermediare (X1) determinată ca raport între activele curente (ACR)diminuate cu stocurile (S) şi datoriile curente ale entităţii (DCR).

DCRS-ACRX1 =

2. Rata stabilităţii financiare (X2) reprezintă ponderea capitalurilor permanente (CPM)în totalul pasivului bilanţier (PB).

PBCPMX2 =

3. Gradul de finanţare a vânzărilor din surse externe (X5) se determină ca raportîntre cheltuielile financiare (CF) şi cifra de afaceri netă a entităţii. (CAN).

CANCFX3 =

4. Gradul de remunerare a personalului (X4) se calculează ca raport între cheltuielile

cu personalul (CP) şi valoarea adăugată (VA).

VACPX4 =

5. Rata rentabilităţii valorii adăugate (X5) reprezintă gradul în care rezultatul brut al

exploatării (RBEXP) produce valoare adăugată (VA) şi se determină după relaţia:

VARBEXPX5 =

52

În funcţie de scorul înregistrat de o firmă se observă că posibilitatea falimentuluiscade odată cu creşterea scorului astfel (M. Bătrâncea, 2003:118):

Valoarea scorului Probabilitatea falimentului Z<0 > 80 %

0 < Z <1,5 75-80 % 1,5 <Z < 4 70 -75 % 4 <Z < 8,5 50 -70 %

Z = 9,5 35 % Z = 10 30 % Z = 13 25 % Z = 16 15 % Z >16 < 10 %

Gruparea firmelor în funcţie de scorul Z prin modelul Canon-Holder se face astfel:

Dacă z > 9 atunci firma este solvabilă;

Dacă z ∈ [ )9,4 atunci firma se află intr-o zonă de incertitudine cu posibilităţi deredresare;

Dacă z < 4 atunci falimentul firmei este iminent.

3.3.2.2 Metode bancare de evaluare a riscului de faliment Credibilitatea reprezintă suportul material şi moral, elementul esenţial fără de

care un credit nu poate fi acordat. Câştigarea încrederii presupune cunoaşterea clientului, care se realizează printr-o activitate de analiză şi documentare, în vederea unei evaluări cât mai reale cu privire la situaţia patrimonială şi financiară, recunoaşterea calităţii produselor executate şi a serviciilor prestate, a relaţiilor cu partenerii, a profesionalismului conducătorilor entităţii.

La acordarea creditelor banca îşi asumă un anumit risc al creditului, micşorat printr-o evaluare atentă a debitorilor, stabilirea limitelor de expunere şi aplicarea unei politici prudente de provizioane atunci când apare pericolul unor pierderi.

Investigarea activităţii clientului în vederea cunoaşterii acestuia este continuată şi se completează cu analiza bonităţii, ceea ce permite pe de o parte reducerea riscului de credit şi pe de altă parte stabilirea imaginii asupra clientului şi a gradului de incertitudine suportat de bancă. Bonitatea reprezintă performanţa financiară a agentului economic care atestă încredereape care acesta o inspiră băncii în momentul solicitării unui credit, de a restitui la scadenţăcreditele contractate împreună cu dobânzile aferente (F. Buhociu, 1998:63).

53

Într-o abordare generală, se poate pune în evidenţă o corelaţie strânsă între

nivelul bonităţii clientului şi riscul de faliment al acestuia. Astfel cu cât bonitatea clientului este mai bună cu atât riscul de faliment al acestuia este mai redus.

În cadrul analizei bonităţii clientului se urmăresc realizarea unor performanţe atât de natură economico-financiară, cât şi de natură nefinanciară.

a) În ce priveşte analiza aspectelor financiare aceasta presupune calculul unor indicatori financiari pe baza următoarele documente:

- Bilanţul contabil pe anul precedent, însoţit de toate notele. - Balanţa de verificare pe luna anterioara solicitării creditului, situaţia

patrimoniului si rezultatele financiare pe trimestrul expirat; - Bugetul de venituri si cheltuieli pe anul în curs ; - Fluxul de încasări si plăţi pe perioada de creditare; - Planul de activitate (planul afacerii) pe anul curent; - Situaţia veniturilor brute realizate in anul precedent de regiile autonome

indiferent de profil;

54

BIBLIOGRAFIE 1. Achim Monica Violeta,Analiza economico-financiară , Ed. Risoprint, Cluj-Napoca,

2009; 2. Allen J.- coord., Ghidul financiar al întreprinzătorului, Ed. Bucureşti 1997; 3. Ana Gh., Finanţele şi politicile financiare ale întreprinderilor, Editura Economică,

Bucureşti, 2001; 4. Anghel I.,Previziunea falimentului întreprinderilor româneşti, Revista Tribuna

Economică nr. 40, Bucureşti, 2000; 5. Basno C., Rating-ul sau notarea creanţelor şi a instituţiilor de credit, Revista

Contabilitatea, Expertiza şi Auditul afacerilor nr 2, Bucureşti, 2000; 6. Bătrâncea I., Trenca I., Bejenaru A., Borlea N., Analiza performanţelor şi riscurilor bancare,

Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2008; 7. Bătrâncea I, Bătrâncea L.M., Borlea S-N, Analiza financiară în bănci, Ed. Risoprint, Cluj-

Napoca, 2008; 8. Bătrâncea I, Bătrâncea L.M., Borlea S-N, Analiza financiară a entităţii economice, Ed.

Risoprint, Cluj-Napoca, 2007; 9. Bătrâncea M., Bătrâncea L-M., Standing financiar-bancar, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2006; 10. Bătrâncea I., Analiza financiară pe bază de bilanţ, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca,

2001;

11. Capron M, 1994, Contabilitatea în perspectivă, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994; 12. Feleagă N., Sisteme contabile comparate, Editura Economică, Bucureşti, 1999; 13. Feleagă N., Malciu I., Politici şi opţiuni contabile, Fair Accounting versus Bad

Accounting, Editura Economică, Bucureşti, 2002; 14. Gaskin T., Indicatori financiari perfecţi, Editura Naţional, Bucureşti, 1998; 15. Georgescu N., Analiza bilanţului contabil, Ed. Economică, Bucureşti, 1999; 16. Glautier M. W. E. , Underdown B., Accounting Theory and Practice, Pitman, U.K.,

1991M 17. Gheorghiu Al., Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Editura

Economică, Bucureşti, 2004; 18. Glautier M.W.E & Underdown B., Accounting Theory and Practice, Pitman, U.K.,

1991; 19. Greuning H.V., Standarde Internaţionale de Raportare Financiară, Institutul Irecson,

Bucureşti, 2005;

55

20. Greuning H.V., Koen M., Standardele Internaţionale de Raportare financiară - Ghid practic,Casa de Editură IRECSON, Bucureşti 2005

21. Matiş D. Pop. A., Contabilitate financiară, Ed. Alma Mater, Cluj-Napoca, 2007; 22. Matiş D., Contabilitatea operaţiunilor speciale, Ed. Intelcredo, Deva 2003 23. Mihai I. ş.a., Analiza situaţiei financiare a agenţilor economici, Editura Mirton,

Timişoara, 1997; 24. Mironiuc M. , Analiză economico-financiară, Editura Libris, Iaşi, 2006; 25. Oprean I., Popa I., Lenghel R, Procedurile auditului şi ale controlului financiar, Ed.

Risoprint, Cluj-Napoca, 2007 26. *** Introducere în studiul analizei tehnice, Seria Reuters pentru educaţie financiară,

Ed. Economică, Bucureşti, 2001; 27. Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale, republicată în baza O.G.

nr.52/21.04.2008 pentru modificarea şi completarea Legii 31/1990 şi pentru completarea Legii nr.26/1990 privind registrul comerţului, publicată în M.O. nr.333/30.04.2008

28. Legea 85 din 5 aprilie 2006, privind procedura insolvenţei, publicata în M.O. nr.31/15.01.2008;

29. Codul fiscal adoptat Legea nr. 571/22.12 2003 privind Codul fiscal, publicată în M.O. nr. 927/2003, cu modificările şi completările ulterioare;

30. O.M.F.P. pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene nr.1752 din 17.11.2005 publicat în M.O. nr. 25/14.01.2008;

31. O.M.F.P. nr. 2374 din 12.12.2007 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, publicat în M.O. nr 25/14.01.2008

32. Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, publicată în M.O. nr. 571/29.06.2004, cu modificările şi completările ulterioare;

33. Ordinul nr. 1969/2007 privind aprobarea reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial Art. 3, publicat in M.O. Partea I nr. 846 din 10/12/2007;

34. Regulamentul Băncii Naţionale a României nr.4 din 25/06/2007 privind modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 5/2002 privind clasificarea creditelor şi plasamentelor precum şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, publicat în M.O., partea I, nr. 434 din 28/06/2007;