1.1 AMPLASAREA CONSTRUCŢIILOR ŞI CONFORMAREA LOR LA FOC1

1.1.1 AMPLASAREA

Construcţiile supraterane civile (publice), de producţie şi/sau depozitare, de regulă se amplasează comasate sau grupate la distanţe nenormate între ele, în limitele unor compartimente de incendiu specifice, cu arii maxime admise în funcţie de destinaţie, gradul de rezistenţă la foc, riscul de incendiu şi numărul de niveluri.

Construcţiile independente şi grupările sau comasările de construcţii se amplasează astfel încât să nu permită propagarea incendiilor o perioadă de timp normată sau, în cazul prăbuşirii, să nu afecteze obiectivele învecinate, respectându-se distanţele minime de siguranţă din tabelul 1.0, ori compartimentându-se prin pereţi rezistenţi la foc alcătuiţi corespunzător densităţii sarcinii termice celei mai mari.

Tabelul 1.0. Distanţe de siguranţă

Gradul de rezistenţă la foc

Distanţe minime de siguranţă (m) faţă de construcţii având gradul de rezistenţă la foc

I-II III IV-VI-II 6 8 10III 8 10 12

IV-V 10 12 15

Pentru construcţiile de producţie sau depozitare din categoria A sau B de pericol de incendiu, distanţele faţă de clădiri cu alte riscuri sau categorii de pericol de incendiu se majorează cu 50%, fără a fi mai mici de 15,00 m.

Construcţiile cu destinaţii sau funcţiuni diferite, grupate sau comasate în cadrul unui compartiment de incendiu se separă între ele prin pereţi şi planşee corespunzătoare destinaţiilor, riscurilor şi categoriilor de pericol de incendiu, precum şi densităţii sarcinii termice, iar între compartimentele de incendiu – dacă nu sunt asigurate distanţele de siguranţă se prevăd elemente despărţitoare verticale antifoc sau rezistente la foc (pereţi) din materiale incombustibile C0, rezistente la foc corespunzătoare densităţii sarcinii termice şi după caz rezistente la explozie.

Dispunerea în plan şi volumic a spaţiilor grupate – pe cât posibil funcţional – cu riscuri de incendiu echivalente în sectoare distincte, asigură condiţii de limitare a propagării incendiilor şi luarea măsurilor locale ce se impun, completate cu elemente de separare (pereţi, planşee) corespunzătoare şi unitar realizate (fig. 1.0).

Fig. 1.0. Dispunerea spaţiilor în diferite sectoare funcţie de destinaţie şi risc de incendiu

1[1,2,5]

Dispunerea spaţiilor cu risc mare de incendiu în diferite locuri din clădire fără a avea în vedere o dispunere sectorizată, creează dezordine în volumul construit care generează măsuri de protecţie ample şi uneori greu de realizat.

Sectorizarea construcţiilor în porţiuni volumetrice determinată funcţie de destinaţie, grad de rezistenţă la foc şi număr de niveluri reprezintă compartimentare de incendiu. Delimitarea compartimentelor de incendiu (CI) faţă de alte construcţii se realizează prin pereţi de compartimentare antifoc (PAF), ori după caz, rezistenţi la foc (PRF), rezistenţi la explozie (PRE) sau prin distanţe de siguranţă normate (fig. 1.1).

Fig.1.1. Delimitarea compartimentelor de incendiu faţă de alte construcţii prin PAF, PRF sau prin distanţe normate

1.1.2 COMPORTAREA LA FOC A CONSTRUCŢIILOR

Construcţiile în ansamblu şi elementele de construcţie ale acestora vor fi astfel alcătuite şi realizate încât să nu favorizeze propagarea focului şi a fumului.

Comportarea la foc a construcţiilor şi a instalaţiilor este determinată de contribuţia la foc a elementelor, materialelor şi substanţelor combustibile utilizate în raport cu rezistenţa la foc asigurată.

Acest criteriu de performanţă reprezintă suma energiilor calorice degajate prin arderea completă a tuturor elementelor, materialelor şi substanţelor combustibile din spaţiul respectiv. Astfel, la proiectarea construcţiilor se va avea în vedere utilizarea în cantităţi cât mai mici a produselor din materiale combustibile, condiţie care corelată cu alegerea elementelor de construcţie rezistente la foc trebuie să asigure pe timpul intervenţiei în caz de incendiu siguranţa personalului de intervenţie precum şi a utilizatorilor.

Aprecierile reale ale comportării la foc a construcţiilor se pot face după stingerea incendiilor prin constatări şi măsurători. Activităţile cu risc mare de incendiu se vor dispune în construcţie în zone distincte, iar cele cu pericol de explozie la ultimul nivel. Dacă această dispunere nu este posibilă tehnic sau funcţional se vor lua măsuri de protecţie şi de compartimentare necesare.

Prin dispunerea funcţiunilor în construcţie şi asigurarea măsurilor de protecţie corespunzătoare, se va urmări eliminarea respectiv, limitarea propagării uşoare a fumului şi

focului în afara compartimentelor în care s-a produs incendiu, precum şi protejarea acestora faţă de acţiunea unui incendiu din vecinătatea lor.

Funcţiunile diferite dintr-o construcţie, se separă de regulă cu elemente de construcţie verticale şi orizontale, rezistente la foc, astfel alcătuite şi dimensionate încât să nu pună în pericol viaţa utilizatorilor un timp determinat.

Pentru limitarea propagării fumului şi focului în construcţii, se realizează compartimente de incendiu (C.I.), iar în interiorul acestor compartimente se recomandă prevederea elementelor de separare rezistente la foc. Ariile construite admise pentru compartimentele de incendiu ale construcţiilor civile (publice), de producţie şi/sau de depozitare sunt precizate diferenţiat corespunzător gradului de rezistenţă la foc şi destinaţiei construcţiei respective.

1.2 LIMITAREA PROPAGĂRII FOCULUI ŞI A FUMULUI – ELEMENTE DE COMPARTIMENTARE A CONSTRUCŢIILOR

1.2.1 DISPOZIŢII GENERALE

Elementele de construcţie, pereţi şi planşee ce se utilizează pentru limitarea propagării incendiilor şi a efectelor acestora, precum şi a exploziilor sunt de tipul:

antifoc (PAF); rezistente la foc (PRF); rezistente la explozie (RE); etanşe la foc (EF).

Aceste elemente de construcţie utilizate la compartimentarea împotriva focului şi fumului şi pentru limitarea efectelor exploziilor sunt prezentate în tabelul 1.1.

Tabelul 1.1.Elementele de construcţie utilizate la limitarea propagării focului şi limitarea efectelor

exploziilor.

FuncţiaElemente utilizate Protecţia golurilor din

aceste elementeTipul Denumirea

Limitarea propagării incendiilor

Elemente antifoc ce separă compartimente

de incendiu

Pereţi şi planşee antifoc

Uşi, obloane, cortine, încăperi tampon, tamburi deschişi

antifocElemente de întârziere

a propagării incendiului care separă încăperi din interiorul

aceluiaşi compartiment de

incendiu

Pereţi şi planşee rezistente la foc

Uşi, obloane, ferestre, ş.a. elemente de

închidere rezistente la foc

Limitarea efectelor

exploziilor

Elemente rezistente la explozie care separă

încăperi, spaţii cu pericol de explozie A(BE3a), B(BE3b)

Pereţi şi planşee rezistente la explozie

Încăperi tampon şi tamburi deschişi

antiexplozie

În funcţie de densitatea cea mai mare a sarcinii termice din spaţiile pe care le separă pereţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în tabelul 1.2.

Tabelul 1.2.Corelarea densităţii termice a spaţiilor cu rezistenţa la foc admisă a pereţilor ce le

separă.Densitatea sarcinii termice (q)

(MJ/m2)Rezistenţa la foc minimă admisă

(ore, minute) 210 30 min.

210420 1h421630 2h631840 3h8411260 4h (3)

12611680 5h (3)

16812940 6h (3)

2940 7h (3)

Valoarea de 3h se aplică pentru toate cazurile în care se prevăd instalaţii automate de stingere a incendiilor.

1.2.2 COMPARTIMENTUL DE INCENDIU

Compartimentul de incendiu reprezintă o construcţie independentă (instalaţie) amplasată la distanţe normate faţă de vecinătăţi, sau volumul construit compartimentat prin pereţi antifoc faţă de construcţiile (instalaţiile) adiacente. În clădirile înalte şi foarte înalte compartimentul de incendiu poate fi un volum închis construit din unul până la trei niveluri succesive, delimitate de elemente rezistente la foc şi cu aria desfăşurată totală conform compartimentului de incendiu admis pentru construcţiile civile (publice) de gradul I de rezistenţă la foc.

Putem deduce următoarele situaţii:a) clădire/construcţie independentă = CI

Această clădire/construcţie respectă „dependenţa grad-risc-număr niveluri-arie” şi este amplasată la distanţe normate faţă de alte clădiri/construcţii. (fig. 1.2).

Fig.1.2. Clădire/construcţie independentă.

b) clădire/construcţie cu aria construită mare, compartimentată cu pereţi antifoc (PAF)

Fig.1.3. Clădire/construcţie compartimentată cu PAF; Ci ICi IV reprezintă compartimente de incendiu respectând, fiecare, dependenţa grad-risc-număr niveluri-arie

c) ansambluri de clădiri/construcţii

Fig.1.4. Grupări de construcţii în limitele compartimentelor de incendiu normate însumând ariile construite aferente.

1.2.3 ELEMENTE ANTIFOC ŞI PROTECŢIA GOLURILOR DIN

ACESTEA

aas

1.3.3.1. PEREŢI ANTIFOC

Pereţii şi planşeele antifoc reprezintă elementele de construcţie verticale sau orizontale, realizate din materiale incombustibile C0, având rezistenţa la foc cel puţin egală cu nivelul stabilit în funcţie de densitatea cea mai mare a sarcinii termice din compartimentele de incendiu pe care le separă. Pereţii antifoc se execută din materiale clasa C0, astfel amplasaţi, alcătuiţi şi dimensionaţi încât să reziste la efectele incendiilor din compartimentele pe care le separă.

Pereţii antifoc trebuie să îndeplinească în caz de incendiu funcţia de compartimentare, păstrându-şi stabilitatea, rezistenţele mecanice şi capacitatea de izolare termică pe timpul normat, în funcţie de densitatea sarcinii termice conform tabelului 1.2., dar cel puţin 3 ore.

În clădirile parter şi în cazuri precizate în normativ, compartimentarea antifoc se poate realiza prin pereţi C0(CA1) care asigură numai rezistenţă la foc.

Pereţii antifoc, care separă pe anumite porţiuni ale lor spaţii cu pericol de explozie, trebuie să îndeplinească pe aceste porţiuni şi condiţiile prevăzute pentru pereţi rezistenţi la explozie.

Nu se admite încastrarea în pereţii antifoc a planşeelor sau a elementelor de construcţie care au rezistenţa la foc mai mică de 2 ore, permiţându-se numai rezemarea acestora (liberă sau articulată). Rezemarea grinzilor metalice pe pereţi antifoc se realizează astfel încât grinda dilatată să nu dea împingeri laterale în peretele antifoc. Rosturile dintre pereţii antifoc şi planşee, stâlpi, acoperişuri şi pereţi exteriori ai construcţiei se etanşează cu materiale care să asigure o rezistenţă la foc de cel puţin 1h 30’.

Pereţii antifoc trebuie să depăşească planul exterior al acoperişurilor, luminatoarelor, pereţilor combustibili (C3 sau C4) pe care îi intersectează (fig. 1.5.):

Fig.1.5. Realizarea şi dispunerea pereţilor antifoc1 – perete antifoc; 2 – luminator; 3 – acoperiş combustibil;4 – închidere perimetrală combustibilă (pereţi exteriori).

Astfel:

0,60 m (măsurat pe verticală) faţă de orice element combustibil al acoperişurilor şi luminatoarelor aflate la cel puţin 4,00 m distanţă de peretele antifoc, inclusiv a acoperişurilor cu suport de tablă şi termoizolaţie şi/sau hidroizolaţie incombustibile.

0,30 m (măsurat pe orizontală) faţă de pereţi exteriori şi streşini din clasa de combustibilitate C3 sau C4.

Depăşirea de către pereţii antifoc a planului acoperişurilor cu învelitoare şi termoizolaţie executată din materiale combustibile montate pe placă din beton armat, precum şi a acoperişurilor executate în întregime din materiale C0(CA1) nu este obligatoriu.

Pereţi rezistenţi la foc cu rol de pereţi antifoc trebuie să depăşească planul exterior al acoperişurilor, luminatoarelor, pereţilor combustibili pe care îi intersectează conform prevederilor pentru pereţi antifoc.

Pe acoperişuri la o distanţă de cel puţin 4 m în ambele părţi ale peretelui antifoc sau rezistent la foc luminatoarele trebuie să fie din materiale C0 fixe şi cu geam armat (fără ochiuri mobile).

Depăşirea planului acoperişurilor, al streşinilor sau a pereţilor combustibili din clasa de combustibilitate C3 sau C4 poate fi înlocuită prin fâşii C0 de acoperiş, streaşină sau respectiv perete cu lăţimea de cel puţin 6m (fig. 1.6.).

Fig.1.6. PAF care nu depăşeşte planul acoperişului

În cazul clădirilor cu înălţimi diferite de regulă, pereţii antifoc se prevăd la construcţia cea mai înaltă (fig. 1.7.) pe toată înălţimea sa sau pe cel puţin 6 m înălţime faţă de construcţia mai joasă.

Se admite prevederea pereţilor antifoc la construcţia cea mai joasă dacă aceasta este astfel alcătuită încât incendiul să nu se poată propaga prin depăşirea peretelui antifoc (fig. 1.7.). În acest sens, pe distanţa de 6,00 m de la construcţia mai înaltă, porţiunea de clădire mai joasă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

acoperişul (terasa) să fie fără goluri cu rezistenţă la foc de minimum 1 oră şi învelitoare C0(CA1) sau protejată cu material C0 (şapă de ciment slab armată; dale; pietriş; zgură; mortar de perlit etc.);

încăperile din porţiunea respectivă să fie prevăzute cu instalaţii automate de stingere a incendiilor, atunci când densitatea de sarcină termică din interiorul lor depăşeşte 840 MJ/m2.

Pereţii antifoc se amplasează astfel încât să se evite posibilităţile de propagare a incendiului dintr-un compartiment de incendiu în altul, prin goluri neprotejate din pereţii

exteriori, dispuse la colţurile intrânde al construcţiilor (fig. 1.8.) sau prin incendierea unor construcţii combustibile amplasate în vecinătate (fig. 1.9.).

Fig.1.7. Modalităţi de dispunere a pereţilor antifoc1 – perete antifoc; 2 – construcţie joasă; 3 – construcţie înaltă;

4 – acoperiş / planşeu (RF 1 oră)

Fig.1.8. Propagarea incendiilor prin goluri neprotejate din pereţii exteriori, dispuse la colţurile intrânde al construcţiilor

Fig.1.9. Propagarea incendiilor prin intermediul unei construcţii învecinate combustibile

În cazul în care pereţii antifoc sunt amplasaţi la colţurile intrânde ale clădirilor în formă de L sau U (fig. 1.10.) golurile din pereţii exteriori adiacenţi se dispun astfel încât distanţa dintre ele să fie de cel puţin 4,00 m. Atunci când se prevăd goluri funcţionale în această porţiune se consideră protejate dacă sunt cu tâmplărie fixă C0(CA1) şi geam armat, ori cu elemente de închidere rezistente la foc 1h 30’ prevăzute cu autoînchidere sau închidere automată în caz de incendiu.

Străpungerea pereţilor antifoc cu elemente metalice este admisă, dacă se iau măsuri împotriva transmiterii căldurii prin conductibilitate. Golurile din jurul elementelor se vor realiza astfel încât să permită dilatarea liberă a acestora şi se etanşează cu materiale din clasa C0 la C2(CA2b), care să asigure o rezistenţă la foc de minimum 1h 30’.

Fig.1.10. Amplasarea pereţilor antifoc la colţurile intrânde ale clădirilor în formă de L

Traversarea pereţilor antifoc de către conducte, canale de ventilare, conductoare şi cabluri electrice, este admisă numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

spaţiile libere în jurul conductelor, cablurilor şi conductoarelor electrice se închid cu materiale C0 asigurându-se rezistenţa la foc egală cu a peretelui;

canalele de ventilare care trec prin perete vor fi incombustibile, iar golul dintre perete şi canal se etanşează cu materiale C0(CA1), rezistente la foc cel puţin 1h 30’;

trecerea conductelor şi a canalelor de ventilaţie se realizează astfel încât să nu producă dislocări ale unor porţiuni de perete datorită dilatării lor sub efectul creşterilor de temperatură;

canalele de ventilare se prevăd cu sisteme de obturare, cu închidere automată în caz de incendiu (clapete antifoc);

se asigură evitarea aprinderii materialelor combustibile din vecinătatea canalelor de ventilare şi a conductelor metalice, datorită căldurii transmise prin conductibilitate (trasee corespunzătoare, termoizolare etc.).

1.3.3.1.1. PROTECŢIA GOLURILOR DIN PEREŢII ANTIFOC

Pereţii antifoc, de regulă se realizează fără goluri. Practicarea unor goluri în aceşti pereţi se admite numai atunci când activitatea sau funcţionalitatea impun prevederea lor (pentru circulaţie, transport, supraveghere etc.) şi sunt protejate.

Suprafaţa totală admisă de goluri nu trebuie să fie mai mare de 25% din cea a peretelui antifoc în care sunt practicate.

Golurile de circulaţie, transport, supraveghere din pereţii antifoc şi după caz planşee antifoc se protejează obligatoriu cu elemente corespunzătoare, care pot fi uşi, obloane, cortine, încăperi tampon sau tamburi deschişi antifoc, realizate conform normativului (la planşee se utilizează numai obloane sau chepenguri).

1.3.3.1.1.1. UŞI, OBLOANE, CORTINE ANTIFOC

Golurile funcţionale din pereţii antifoc, trebuie protejate cu uşi antifoc având rezistenţa la foc 1h 30’ şi echipate cu dispozitive de autoînchidere sau închidere automată în caz de incendiu, funcţie de cerinţele funcţionale.

Uşile antifoc şi sistemele lor de închidere, trebuie să îndeplinească condiţiile din reglementările tehnice specifice.

Obloanele antifoc şi cortinele de siguranţă antifoc se alcătuiesc şi se realizează în general similar cu uşile antifoc.

1.3.3.1.1.2. ÎNCĂPERI TAMPON ANTIFOC

În situaţia când datorită unor condiţii funcţionale, protecţia golurilor din pereţii antifoc nu se poate realiza prin uşi, obloane antifoc, golurile se pot proteja prin încăperi tampon antifoc (It).

Încăperile tampon antifoc se realizează conform fig. 1.11.Pereţii şi planşeele încăperilor tampon trebuie să fie C0(CA1) şi să reziste la foc cel

puţin o oră.Se recomandă ca amplasarea încăperilor să se facă alipit peretelui antifoc şi să fie

dispuse spre spaţiile cu densitatea sarcinii termice mai mică.În încăperile tampon se admite practicarea numai a golurilor strict necesare pentru

circulaţie. Pentru realizarea ventilării sau evacuării fumului din încăperile tampon se pot realiza goluri în pereţi sau planşee.

Golurile pentru circulaţie practicate în pereţii încăperilor tampon antifoc, se protejează cu uşi rezistente la foc (U.R.F.) cel puţin 45 de minute, prevăzute după caz, cu dispozitive de autoînchidere sau cu închidere automată în caz de incendiu.

Încăperile tampon pot înlocui uşi antifoc şi antiscântei fig. 1.12 şi 1.13.

Fig.1.11. Realizarea încăperilor tampon antifoc1 – Perete antifoc (PAF); 2 – Planşeul încăperii tampon

3 – Pereţii încăperii tampon; 4 – U.R.F.

Fig.1.12. Încăperi tampon înlocuind uşi antifoc (U.A.F)

CATEGORIA C(D,E) PERICOL DE INCENDIU

CATEGORIA A(B) PERICOL DE INCENDIU

Fig.1.13. Încăperi tampon înlocuind uşi antifoc şi antiscântei (U.A.F.A.S.)

Încăperile tampon ventilate în suprapresiune se utilizează şi la accesul în case de scări la clădiri foarte înalte (fig.1.14.)

Fig.1.14 Încăperi tampon pentru acces în case de scări la clădiri foarte înalte

1.3.3.1.1.3. TAMBURI DESCHIŞI ANTIFOC

Pentru situaţii în care datorită necesităţilor funcţionale protecţia golurilor din pereţii antifoc nu se poate realiza cu uşi, obloane, cortine sau încăperi tampon pot fi prevăzuţi tamburi deschişi antifoc.

Tamburii deschişi antifoc trebuie să aibe înălţimea egală cu a golului protejat, iar lungimea totală de minimum 4,00 m. Amplasarea lor poate fi făcută alipit peretelui antifoc sau în ambele părţi ale acestuia (fig.1.15).

Pereţii şi planşeele tamburului deschis antifoc trebuie să fie realizaţi din materiale C0(CA1), fără goluri şi cu rezistenţa la foc de minimum 1h.

În tamburi deschişi trebuie să se prevadă sprinklere (drencere) cu acţionare automată în caz de incendiu, amplasate câte unul la fiecare 1m2 de suprafaţă orizontală a tamburului.

Fig.1.15. Tamburi deschişi antifoc1 - P.A.F.2 – Planşeu tambur (RF = 1h)3 – Perete tambur (RF = 1h)4 – Sprinklere (drencere)

1.3.3.2. PLANŞEE ANTIFOC

Sunt elemente de construcţie orizontale sau înclinate care delimitează compartimentele de incendiu sau separă funcţiuni cu riscuri mari de incendiu.

În clădirile înalte şi foarte înalte compartimentul de incendiu poate fi un volum închis, construit din unul până la trei niveluri succesive, delimitate de elemente rezistente la foc şi cu aria desfăşurată totală conform compartimentului de incendiu admis pentru construcţiile civile (publice) de gradul I de rezistenţă la foc.

Planşeele antifoc se realizează din materiale C0(CA1) cu rezistenţa la foc de minimum 2 ore şi fără goluri sau goluri strict funcţionale.

CAPITOLUL II CAPITOLUL II

CĂI DE EVACUARE ÎN CAZ DE INCENDIU

2.1. DISPOZIŢII GENERALE

În construcţii, compartimente de incendiu, încăperi şi alte spaţii construite vor fi asigurate căi de evacuare prin care, în caz de incendiu, persoanele să poată ajunge în exterior la nivelul terenului sau al unor suprafeţe carosabile, în timpul cel mai scurt şi în condiţii de deplină siguranţă.

Pentru circulaţiile funcţionale aferente locurilor unde prezenţa oamenilor apare întâmplător, sunt vizitate de cel mult opt ori pe schimb pentru verificări, precum şi al încăperilor pentru fumat sau al grupurilor sanitare, condiţiile prevăzute pentru căile de evacuare nu sunt obligatorii.

Căile de circulaţie prevăzute pentru funcţionarea normală a construcţiilor trebuie să asigure şi evacuarea persoanelor în caz de incendiu. Căile special destinate evacuării se prevăd numai atunci când cele funcţionale nu sunt suficiente sau nu pot satisface condiţiile de siguranţă la foc.

Căile de evacuare în caz de incendiu sunt circulaţii libere care îndeplinind condiţiile stabilite prin normativul de siguranţă la foc a construcţiilor asigură evacuarea utilizatorilor prin uşi, coridoare, degajamente, holuri sau vestibuluri la nivelul terenului sau al unor suprafeţe carosabile, astfel: prin case de scări de evacuare, prin terase, balcoane, logii, pasaje de evacuare.

Căi de evacuare pot fi considerate şi cele care trec prin încăperi sau spaţii din clădiri civile (publice) sau de producţie în conformitate cu respectarea condiţiilor din normativ.

Nu sunt considerate căi de evacuare în caz de incendiu ascensoarele, trecerile prin uşi antifoc care se pot bloca în poziţie închisă sau prin uşi încuiate în timpul funcţionării normale a clădirii, trecerile destinate garniturilor de tren care transportă încărcături periculoase, galerii, tuneluri prin care se transportă sau se vehiculează substanţe cu pericol de incendiu, explozie, intoxicare, asfixiere, sau abur cu o presiune mai mare de 1 atm.

Uşile încuiate în timpul funcţionării normale pot constitui a doua cale de evacuare a unei porţiuni din construcţie sau a întregii construcţii, cu excepţia sălilor aglomerate dacă:

alcătuirea, dimensionarea lor corespund prevederilor normativului de siguranţă la foc (P118/99);

sunt dotate cu sisteme de închidere-deschidere uşor manevrabile fără cheie, ce pot fi acţionate din zona ce se evacuează sau sunt prevăzute cu panouri de sticlă securizată cu dimensiuni care să permită trecerea fluxurilor de evacuare şi cu parapete de maximum 0,40 m. În cazul panourilor din sticlă se vor prevedea mijloace de spargere şi indicatoare corespunzătoare.

Cea de-a doua cale de evacuare poate fi constituită din una sau mai multe ferestre (cu ochiuri mobile de minimum 0,75 m lăţime şi 1,0 m înălţime liberă), având parapetul la cel

mult 1,50 m deasupra nivelului terenului sau al unei terase prin care se poate face evacuarea la nivelul terenului, pentru:

a) încăperi cu cel mult 50 persoane;b) încăperi situate la subsol sau demisol, dacă pe întregul nivel există cel mult 30 de

persoane şi se asigură în interior scări de acces la parapetele mai înalte de 1,20 m. La aceste încăperi se admit şi trape de minimum 0,8 x 0,8 m prevăzute în interior cu scări fixe de acces care asigură evacuarea direct în exterior.

La clădiri înalte, foarte înalte şi săli aglomerate nu este admisă asigurarea prin ferestre a celei de a doua căi de evacuare.

Alcătuirea elementelor de construcţie şi a finisajelor utilizate pe căile de evacuare se stabilesc în conformitate cu normativul P118/99.

Traseele căilor de evacuare trebuie să fie distincte şi independente, astfel stabilite încât să asigure prin distribuţia lor judicioasă posibilitatea ca persoanele să recunoască cu uşurinţă traseul spre exterior, precum şi o circulaţie lesnicioasă.

Căile de evacuare, nu trebuie să conducă spre exterior prin locuri în care circulaţia poate fi blocată în caz de incendiu datorită flăcărilor, fumului, radiaţiei termice etc.

2.2. NUMĂRUL CĂILOR DE EVACUARE

În construcţii, compartimente de incendiu sau porţiuni de construcţii independente din punct de vedere al circulaţiei, de regulă, persoanele trebuie să aibă acces la cel puţin două căi de evacuare, care pe cât posibil, să ducă în direcţii opuse.

A doua cale de evacuare poate fi constituită din ferestre sau trape exterioare dacă prin acestea se asigură evacuarea în condiţii de siguranţă a persoanelor.

Asigurarea unei căi de evacuare este admisă când conform proiectului, la fiecare nivel se pot afla simultan maximum 20 de persoane – indiferent de timpul (lungimea) de evacuare realizat, precum şi în cazurile în care numărul persoanelor este mai mare dar timpul (lungimea traseului) de evacuare se înscrie în valoarea admisă pentru coridoare înfundate, în funcţie de gradul de rezistenţă la foc, risc sau categorie de pericol de incendiu, tip de clădire sau destinaţie.

La clădirile înalte, foarte înalte şi la sălile aglomerate, precum şi în situaţiile stabilite în normativ sunt obligatorii minimum două căi de evacuare.

Alcătuirea şi gabaritele căilor de evacuare, timpul (lungimea) de evacuare, traseele, precum şi numărul fluxurilor de evacuare, trebuie să asigure circulaţia lesnicioasă şi fără obstacole.

2.3. ALCĂTUIREA CĂILOR DE EVACUARE2.3.1. UŞI

Uşile folosite pe căile de evacuare trebuie să fie cu deschidere de tip obişnuit, pe balamale sau pivoţi.

Pe căile de evacuare nu se admite utilizarea uşilor care se pot bloca datorită funcţionării defectuoase a mecanismelor lor auxiliare, precum şi uşi de tip glisant, ghilotină, basculant. Fac excepţie uşile pentru maximum 5 persoane capabile să se evacueze singure, precum şi în cazurile prevăzute în normativul P118/99.Uşile pliante şi cele turnate (cu foi care pot fi uşor pliate) pot fi folosite pe căile de evacuare numai dacă în acestea sau în imediata lor apropiere sunt prevăzute uşi pietonale obişnuite (pe balamale), sau panouri de sticlă securizată.

Deschiderea uşilor de pe traseul de evacuare, de regulă, trebuie să se facă în sensul deplasării oamenilor spre exterior, cu excepţia uşilor prin care se evacuează cel mult 30 de persoane valide.

Prin deschidere, uşile de evacuare nu trebuie să se împiedice una de alta sau să stânjenească evacuarea (fig. 2.1, fig. 2.2).

Fig. 2.2. Uşile de acces în casele de scări prin deschidere nu trebuie să reducă înălţimea normală a podestelor

Fig.2.1. Modalităţi de realizare şi amplasare a uşilor de evacuare

În dreptul uşilor de evacuare nu se admit praguri cu înălţime mai mare de 2,5 cm. Dacă acestea sunt necesare, se vor racorda la pardoseală prin pante. Pentru situaţiile când uşile de evacuare se admit să fie practicate în alte uşi cu dimensiuni mai mari, acestea pot avea praguri cu înălţime mai mică de 0,40 m.

2.3.2. SCĂRI INTERIOARE

Scările interioare pot fi închise (amplasate în case proprii de scări) sau deschise (amplasate în holuri, vestibuluri, atriumuri).

Scările de evacuare, de regulă trebuie să ducă, pe aceeaşi verticală, de la ultimul nivel pentru care se asigură evacuarea, până la nivelul ieşirii în exterior, la nivelul terenului ori a unor suprafeţe exterioare carosabile, sau pe o terasă de la care evacuarea poate fi continuată până la nivelul terenului.

Persoanele intrate în casa scării, trebuie să poată ajunge până la nivelul ieşirii în exterior fără a o mai părăsi.

Fac excepţie scările din interiorul apartamentelor de locuit şi scările întrerupte la care evacuarea din punctul de întrerupere până la nivelul terenului poate fi continuată în siguranţă prin terase sau prin alte case de scări sau holuri de acces direct din exterior. Legătura directă între două scări interioare întrerupte, trebuie să se realizeze printr-un palier comun.

Pentru a împiedica pătrunderea fumului pe căile de evacuare şi propagarea incendiilor de la un nivel la altul, scările indiferent dacă sunt luate sau nu în calcul la evacuare, de regulă se separă de restul clădirii prin pereţi sau planşee.

Închiderea casei scărilor trebuie să se facă astfel încât accesul persoanelor la cel puţin două scări de evacuare, acolo unde acestea sunt obligatorii, să fie posibil fără a trece prin casa vreuneia din ele.

Holurile etajelor în care debuşează liber scări de evacuare pot fi asimilate cu casele de scări, dacă sunt destinate numai pentru circulaţie sau aşteptare şi dacă sunt separate de restul construcţiei, conform prevederilor pentru casele de scări respective.

În pereţii interiori ai caselor de scări se pot practica numai goluri de acces la nivelurile construcţiei, iar pentru iluminarea casei de scări, a vestibulurilor de etaj şi a coridoarelor, se prevăd goluri protejate corespunzător.

Golurile de acces la casele de scări de evacuare, se protejează de regulă prin: uşi pline sau cu geam simplu sau armat, ori uşi etanşe şi rezistente la foc, sau încăperi tampon, în situaţiile admise conform normativului şi corespunzător realizate şi echipate (fig. 2.3).

Fig. 2.3. Protecţia golurilor de acces la casele de scări

Casele de scări de evacuare ale nivelurilor supraterane se recomandă să nu fie continuate în subsolul clădirilor.

Atunci când în subsolurile respective sunt numai încăperi ce nu prezintă risc de incendiu şi au densitatea sarcinii termice rezultată din mobilier, finisaje şi materialele adăpostite de maximum 210 Mj/m2, scările de evacuare continuate la subsol se separă în acelaşi mod ca la nivelurile supraterane.

În cazul în care încăperile subterane au ferestre cu suprafaţa totală de min. 1/100 din suprafaţa pardoselii şi adăpostesc destinaţii (funcţii) similare celor de la nivelurile supraterane sau spaţii tehnice, depozite, ori ateliere de întreţinere ocupând cel mult ¼ din aria construită a nivelului, de regulă casele de scări continuate la subsol se separă de nivelurile subterane la fel ca la cele supraterane , iar golurile de acces se protejează prin uşi rezistente la foc minimum 45 minute prevăzute cu dispozitive de autoînchidere sau închidere automată în caz de incendiu.

Rampa de acces la subsol poate fi dispusă în continuarea casei de scări supraterane, dacă este separată de rampele aferente nivelurilor supraterane prin pereţi rezistenţi la foc minimum 2 ore şi 30 minute şi planşee 1oră, recomandându-se ca evacuarea subsolului să se realizeze independent de nivelurile supraterane ale clădirii. Subsolul poate comunica funcţional cu casa de scări a nivelurilor supraterane de regulă printr-o uşă etanşă la foc 1h.

Scările supraterane de evacuare a persoanelor pot avea rampe directe (neseparate) spre subsol atunci când asigură accesul la încăperi şi spaţii legate funcţional de cele supraterane şi dacă aceste funcţionalităţi sunt separate de restul subsolului cu alte destinaţii prin pereţi C0 (CA1) rezistenţi la foc minimum 3 ore şi uşi etanşe la foc 1 h (1h30 min. pentru încăperi cu densitatea sarcinii termice de 840 Mj/m2 sau mai mare).

În casele de scări de evacuare nu vor fi amenajate spaţii de lucru, de depozitare ori cu alte destinaţii (în afară de circulaţie) şi nu vor fi introduse conducte de gaze naturale pentru utilizări tehnologice, conducte pentru lichide combustibile sau tuburi colectoare de gunoi sau alte materiale.

Se admite amplasarea în casa scărilor a instalaţiilor care nu prezintă pericol de incendiu sau explozie, dacă nu reduc gabaritul necesar pentru evacuare.

În pereţii coridoarelor şi scărilor pentru evacuare a mai mult de 50 de persoane sunt admise nişe cu parapetul la mai mult de 1.20 m deasupra pardoselii sau la marginea superioară la maximum 0.90 m de pardoseală (fig.2.4.).

Fig. 2.4. Modalităţi de realizare a nişelor în pereţii coridoarelor şi scărilor pentru evacuare

În cazul amplasării tubulaturilor colectoare de gunoi sau de alte materiale, în încăperi adiacente separate, dar care comunică cu casele scărilor de evacuare, se vor lua măsuri corespunzătoare pentru a se împiedica pătrunderea focului şi fumului în casa scării.

Scările de evacuare a utilizatorilor din nivelurile supraterane sau subterane ale unei clădiri pot fi clasificate după următoarele criterii:

1) după modul în care sunt dispuse în raport de clădire: scări interioare, amplasate în volumul închis al clădirii(a), fig.2.5a; scări exterioare, dispuse în afara clădirii, adiacente unei închideri

perimetrale a clădirii sau la distanţă de aceasta(b),fig.2.5b;

Fig. 2.5. Scări interioare şi exterioare

2) după asigurarea iluminării scărilor interioare pot fi: cu lumină naturală (a), fig.2.6a; fără lumină naturală (iluminate artificial), fig.2.6b;

Fig. 2.6. Asigurarea iluminării scărilor interioare

3) după forma în plan a rampelor, scările pot fi cu rampe drepte sau cu rampe helicoidale. Scările cu rampe drepte se pot realiza cu una sau mai multe rampe (fig.2.7).

Fig. 2.7. Scări cu rampe drepte

O combinaţie între două rampe drepte fiecare, conduce la realizarea a două scări separate şi care constituie două căi de evacuare distincte, ocupând în plan o arie mult mai redusă decât însumarea ariilor a două scări, o constituie scările cu rampe încrucişate(fig.2.8).

Fig. 2.8. Scări cu rampe încrucişate

Scările cu rampe helicoidale, cu una sau mai multe rampe pot fi curbe sau spirale (fig.2.9).

Fig. 2.9. Scări cu rampe curbe sau spirale

Caracteristica acestor scări helicoidale o constituie menţinerea formei în plan a treptelor, (deci convergenţa muchiilor treptelor într-un singur punct în plan sau în spaţiu pe aceeaşi verticală).

Sub aspectul evacuării, în calculul fluxurilor de evacuare se ia numai porţiunea din rampă în care lăţimea minimă a treptei este de 18 cm, respectiv 20 cm la săli aglomerate, iar lăţimea maximă 40 cm.

Scările spirală, de regulă se consideră satisfăcătoare pentru un flux de evacuare, deoarece amplasarea centrului de convergenţă a muchiilor treptelor se află în imediata apropiere a ochiului scării.

O formă deosebită de scară helicoidală combinată cu porţiuni de rampe drepte, o constituie scara balansată(fig.2.10).

Fig. 2.10. Scări cu trepte balansate

Aceasta se deosebeşte de toate celelalte scări prin forma diferită în plan a treptelor, unele din acestea neavând convergenţa în acelaşi punct, respectiv verticală.

Casele de scări se recomandă să fie iluminate natural direct din exterior. Iluminatul natural al caselor de scări se poate face indirect, prin goluri protejate cu elemente rezistente la foc minimum 30 minute, din coridoare sau încăperi cu densitatea sarcinii termice <105 Mj/m2.

În construcţiile de gradul I-III rezistenţă la foc, de regulă iluminatul numai cu lumină artificială se admite dacă se asigură, în caz de incendiu evacuarea fumului din casele de scări prin dispozitive automate şi cu comandă manuală, având secţiunea de cel puţin 5% din suprafaţa orizontală construită a acestora, dar minimum 1 m2 şi se asigură funcţionarea în orice moment a unui sistem de iluminat artificial.

Scările de evacuare interioare deschise se admit în funcţie de destinaţie (în condiţiile şi cazurile prevederilor normativului) precum şi atunci când asigură evacuarea a cel mult două niveluri succesive.

Casele scărilor de evacuare, trebuie să aibă ieşiri la nivelul terenului sau al unor suprafeţe exterioare carosabile, astfel:

direct în exterior; prin hol sau vestibul; prin coridor de maximum 10 m lungime, cu acces în exterior direct sau

printr-un hol sau vestibul; prin tunel de evacuare cu lungimea maximă de 200 m, cu acces în exterior

şi care este alcătuit din elemente C0(CA1) rezistente la foc corespunzător densităţii de sarcină termice a încăperilor adiacente, fără a fi însă mai mică de 2 ore pentru pereţi şi 1h pentru planşee. Uşile din pereţii tunelului vor fi rezistente la foc 1h spre încăperi cu qs>420 Mj/m2 şi echipate cu dispozitive de închidere automată în caz de incendiu.

Holurile de la parter, prin care se asigură accesul spre exterior al scărilor de evacuare, pot comunica liber cu garderobe supravegheate, încăperi de recepţie pentru public şi spaţii funcţional necesare (comerţ, alimentaţie, etc.).

Uşile caselor de scări prevăzute pentru asigurarea evacuării în caz de incendiu la nivelul terenului sau al unei suprafeţe carosabile, dar neutilizate în circulaţia funcţională curentă, se prevăd cu geam securizat.

Înclinarea rampelor scărilor de evacuare, suprafaţa şi forma treptelor şi podestelor , trebuie să permită o circulaţie lesnicioasă şi sigură a persoanelor.

Scările de evacuare pot fi înlocuite prin planuri înclinate dacă satisfac prevederile normativului şi reglementările tehnice referitoare la scări (închidere, rezistenţă la foc, dimensionare).

Pantele planurilor înclinate vor fi de maximum 1:10 (1:8 în dreptul ieşirilor din clădire) şi prevăzute cu strat de zgură care să împiedice alunecarea persoanelor.

2.4. DIMENSIONAREA CĂILOR DE EVACUARE

2.4.1.CRITERII DE CALCUL

Calculul căilor de evacuare (pentru mai mult de 5 persoane) constă în determinarea gabaritelor necesare şi stabilirea lungimii traseelor, astfel încât să se asigure evacuarea rapidă din construcţie, în timpul normat.

Evacuarea persoanelor din construcţie se consideră că se face ordonat, sub formă de fluxuri (şiruri de persoane aşezate una în spatele celeilalte); care circulă prin căile de evacuare spre exteriorul construcţiei.

Numărul de fluxuri ce trebuie asigurat pentru evacuarea persoanelor şi gabaritele necesare trecerii fluxurilor de evacuare se calculează conform normativului P118/99.

Lăţimea rampelor scărilor de evacuare, de regulă, se determină după nivelul din care provine cel mai mare număr de fluxuri, fără a se cumula fluxurile ce vin de la niveluri diferite, cu excepţiile precizate în normativ.

Dacă deasupra nivelului care determină dimensionarea rampelor scării se află alte niveluri cu un număr mai mic de persoane, lăţimea porţiunii din scară situată deasupra sa poate fi mai mică, fiind dimensionată corespunzător numărului de persoane cel mai mare al unuia din nivelurile respective.

La scările cu rampe ramificate, calculul lăţimii se face pentru rampa principală. Lăţimea fiecărei rampe ramificate trebuie să fie de cel puţin 60% din lăţimea rampei principale (fig.2.11).

Lăţimea fiecărui podest al scărilor de evacuare nu trebuie să fie mai mică decât cea a celei mai late rampe pe care o intersectează.

În situaţia în care căile de evacuare în exterior al celorlalte niveluri sunt comune cu cele ale parterului, lăţimea ieşirilor spre exterior (uşi la nivelul parterului) trebuie să asigure trecerea numărului total de persoane determinat prin însumarea:

numărului de persoane care vin prin scări interioare de la nivelul cel mai populat al clădirii;

60% din numărul de persoane aflat la parterul clădirii; 60% din numărul de persoane care vin prin scările interioare de la subsol.

Excepţie de la această regulă fac clădirile cu săli aglomerate.

Fig. 2.11. Rampe ramificate

2.4.2. DETERMINAREA FLUXURILOR DE EVACUARE

Numărul de fluxuri ce trebuie asigurate pentru evacuarea persoanelor se determină cu relaţia:

(2.1.)

în care :

F – numărul de fluxuri;

N – numărul de persoane care trebuie să treacă prin calea de evacuare;

C – capacitatea normală de evacuare a unui flux.

Rezultatele din relaţie se rotunjesc la numărul întreg imediat superior.

Numărul de persoane (N) pentru care se calculează căile de evacuare este constituit din capacitatea maximă simultană de persoane, stabilită prin proiect pe niveluri şi total construcţie.

Capacitatea de evacuare a unui flux (C) se determină în funcţie de tipul, destinaţia şi riscul (categoria de pericol) de incendiu al construcţiei, conform normativului.

Pentru construcţiile în care se pot afla simultan un număr mare de persoane, numărul fluxurilor de evacuare rezultat din calcul pentru uşile exterioare ale construcţiei poate fi redus procentual, astfel:

cu 10% pentru cele care necesită 10-20 fluxuri de evacuare; cu 20% pentru 21-30 fluxuri; cu 25% pentru mai mult de 30 fluxuri.

2.4.3. GABARITELE CĂILOR DE EVACUARE

Lăţimea liberă necesară pentru trecerea fluxurilor de evacuare, în raport cu numărul acestora este de minimum:

0.80 m pentru un flux; 1.10 m pentru două fluxuri; 1.60 m pentru trei fluxuri; 2.10 m pentru patru fluxuri; 2.50 m pentru cinci fluxuri.Lăţimile intermediare se consideră valabile pentru trecerea numărului inferior de

fluxuri(fig. 2.12.).

Fig. 2.12. Gabaritele căilor de evacuare

Lăţimea căilor de evacuare pentru mai mult de 50 de persoane nu va fi micşorată în sensul de circulaţie spre exterior, chiar dacă este mai mare decât cea rezultată din calcul.

Dimensiunile brute (nefinisate) ale coridoarelor şi ale scărilor precum şi cele ale golurilor de comunicaţie practicate în pereţii acestora (uşi) se stabilesc astfel încât spaţiul liber necesar pentru trecerea numărului de fluxuri să nu fie redus cu mai mult de 0,10 m pe înălţimea de maximum 2,10 m de la cota pardoselii (prin proeminenţe ale pereţilor, tocurilor, căptuşelilor, canaturilor de uşi sau ferestrelor în poziţie deschisă, finisajelor interioare, instalaţiilor etc.). Lăţimea rampelor scărilor se măsoară până la balustrade (care de regulă nu trebuie să micşoreze gabaritul liber al circulaţiei).

În pereţii coridoarelor şi scărilor pentru evacuarea a mai mult de 50 de persoane sunt admise nişe cu parapetul la mai mult de 1,20m deasupra pardoselii sau cu marginea lor superioară la maximum 0,90m de pardoseală (fig.2.4).

Lăţimea coridoarelor, rampelor şi podestelor scărilor ce sunt utilizate pentru evacuarea a peste 50 de persoane nu trebuie să fie redusă de uşi sau ferestre care se deschid spre acestea şi pot fi blocate în poziţie deschisă de persoanele care se deplasează pentru a ieşi din construcţie. Excepţie fac ferestrele al căror parapet este la cel puţin 2,00m faţă de nivelul pardoselii sau al treptei din dreptul lor.

În faţa uşilor ascensoarelor pentru persoane, de regulă lăţimea podestelor scărilor trebuie să fie cel puţin 1,60m. Fac excepţie cazurile când uşile de palier ale ascensoarelor sunt glisante sau se închid rotindu-se în acelaşi sens cu cel în care se deplasează fluxul de evacuare spre exterior, cazuri în care lăţimea podestului se poate reduce la 1,20m.

De regulă lăţimea liberă de trecere a unei uşi de evacuare nu trebuie să depăşească 2,50m. Dacă lăţimea uşii este mai mare, ea se împarte cu montanţi încastraţi, în spaţiile de trecere cu lăţimea de maximum 2,50m fiecare. Fac excepţie uşile monumentale şi uşile a căror lăţime este de cel puţin două ori mai mare decât cea necesară trecerii fluxurilor de evacuare.

Lăţimea rampei scărilor de evacuare, de regulă, nu trebuie să fie mai mare de 2,50m între pereţi şi balustradă sau între două balustrade ale aceleiaşi rampe. Atunci când lăţimea rampei este mai mare se împarte prin balustrade intermediare în spaţii de max. 2,50m lăţime.

Nu este obligatorie prevederea balustradelor intermediare la rampele:

folosite urcând pentru a ajunge la ieşire; cu lăţimea cel puţin de două ori mai mare decât cea necesară fluxurilor de

evacuare sau sunt scări monumentale.Înălţimea liberă pe căile de evacuare trebuie să fie de minimum 2,00m. Pentru

poduri sau subsoluri această înălţime poate fi de minimum 1,90m, iar uşile din pod şi subsol pot avea înălţimea liberă de 1,80m.

2.4.4. LUNGIMEA CĂILOR DE EVACUARE-TIMPUL DE

EVACUARE

La determinarea timpului de evacuare, respectiv a lungimii căii de evacuare, se ia în considerare traseul parcurs în axa căii de evacuare, de la punctul de plecare, până la o ieşire în exterior, sau până la o scară de evacuare închisă sau deschisă, ori degajament protejat, ţinând seama de poziţia diferitelor echipamente sau obiecte cu amplasament fix care trebuie ocolite, respectându-se nivelele de performanţă admise de normativul de siguranţă la foc(fig.2.13 şi 2.14).

La stabilirea timpului de evacuare (lungimea căii de evacuare) nu se iau în considerare distanţele parcurse:

a) pe scări de evacuare şi de la baza acestora spre exterior şi în interiorul degajamentelor protejate;

b) în interiorul încăperilor în care nu se depăşeşte timpul (lungimea) de evacuare admisă pentru coridoare înfundate.

Dacă două scări (căi) de evacuare debuşează în acelaşi hol (la parter sau etaje), holul de la parter trebuie prevăzut cu (cel puţin) două ieşiri în exterior, în direcţii opuse.

Fig. 2.13. Lungimea căii de evacuare Lce la clădiri civile etajate (GRF I-II) măsurată în axa căii de evacuare

Lce(1)=evacuarea într-o singură direcţie (coridoare înfundate)

Lce (2)=evacuare în două direcţii.

Determinarea perioadei teoretice de timp necesare evacuării utilizatorilor se efectuează prin raportarea lungimilor de evacuare admise la viteza medie de deplasare, considerată 0,40 m/s pe orizontală şi de 0,30 m/s pe verticală (scări, pante).

Levac = l1 + l2 + l3 + l4

Fig. 2.14. Determinarea lungimii căii de evacuare pentru o încăpere

2.5. MARCAREA CĂILOR DE EVACUARE

Traseele căilor de evacuare trebuie marcate cu indicatoare conform reglementărilor tehnice, iar documentaţiile tehnico-economice vor cuprinde, după caz, planuri de evacuare cu indicarea şi marcarea căilor de urmat în caz de incendiu (STAS 297/2-92 şi SR ISO 6309/98) (Anexa 2).

La clădirile cu peste două niveluri supraterane, în cazul coborârii scărilor de evacuare sub nivelul terenului se vor lua măsuri pentru îndrumarea circulaţiei şi evacuarea spre ieşirea în exterior.

CAPITOLUL VII 22

PERFORMANŢE SPECIFICE PRIVIND PROTECŢIA LA FOC A CLĂDIRILOR CIVILE (PUBLICE)

7.1. CLĂDIRI ÎNALTE ŞI FOARTE ÎNALTE

7.1.1. CONSIDERAŢII GENERALE

Clădirile înalte sunt construcţii civile (publice) la care pardoseala ultimului nivel folosibil este situată la peste 28 m faţă de terenul (carosabil) accesibil autovehiculelor de intervenţie ale pompierilor, pe cel puţin două laturi ale clădirii (fig. 7.0.). Atunci când ultimele niveluri sunt locuinţe de tip duplex sau triplex se ia în considerare numai nivelul de acces din circulaţiile comune orizontale ale clădirii.

Fig. 7.0. Clădiri civile (publice) înalte

Accesele pentru intervenţie pe două laturi se asigură pentru realizarea dispozitivelor de

intervenţie cu autospecialele cu apă şi spumă, iar pentru intervenţia cu autoscările mecanice

2[1,2,3,4,11,15,16,19,20,22,23,27,35,41,43,47,53,57,59,62,79]

m

accesul pe cea de a doua latură se poate asigura (parţial) numai în dreptul panourilor de acces

din exterior (marcate).

Nivelurile subterane nu se iau în considerare la stabilirea tipului de clădire înaltă (fig. 7.1.).

Fig.7.1. Construcţie civilă care nu se consideră înaltă

Clădirile amplasate la cote mai ridicate faţă de şosele, drumuri nu sunt clădiri înalte (fig.7.2.).

Fig.7.2. Construcţie civilă care nu se consideră înaltă

Clădirile dispuse adiacent străzilor în pantă, nu sunt considerate înalte atunci când au asigurate accese de intervenţie pe două laturi în porţiunea cu înălţimea (cota) ultimului planşeu utilizabil sub 28 m. (fig. 7.3.).

Fig.7.3. Construcţie civilă care nu se consideră înaltă

Nu sunt considerate clădiri înalte, clădirile civile (publice)la care deasupra nivelului limită (28,00 m) se află un singur nivel ce ocupă maximum 50% din aria construită a clădirii şi cuprinde spaţii tehnice (fig. 7.4.).

Fig.7.4. Clădire civilă care nu se consideră clădire înaltă

Nu sunt considerate clădiri înalte blocurile de locuinţe colective care au maximum P+11 niveluri supraterane. Deasupra nivelului limită se admite un singur nivel care ocupă maximum 50% din arie şi este destinat spaţiilor tehnice, spălătorii, călcătorii etc. (fig. 7.5.).

Fig.7.5. Construcţie civilă care nu se consideră clădire înaltă

Conform normelor americane NFPA se consideră – clădiri înalte clădirile la care datorită înălţimii, stingerea incendiilor trebuie să se facă din interior. Astfel sunt nominalizate două grupe de înălţimi respectiv:

a) înălţimea pardoselii ultimului nivel 22-25 m;b) înălţimea pardoselii ultimului nivel 28-30 m.Acestor grupe le corespunde clădiri cu 8 respectiv 10 niveluri.

În Franţa se nominalizează construcţii de mare înălţime cele care au peste 50 m pentru

a fi locuite şi respectiv peste 28 m pentru celelalte.

Clădirile foarte înalte – construcţii civile (publice) la care pardoseala ultimului nivel folosit este situată la înălţimea de 45 m sau mai mult faţă de terenul accesibil autovehiculelor de intervenţie ale pompierilor.

7.1.2 PARTICULARITĂŢI PRIVIND RISCUL DE INCENDIU ŞI

DEZVOLTAREA INCENDIULUI LA CLĂDIRI ÎNALTE ŞI FOARTE

ÎNALTE

7.1.2.1. RISCUL DE INCENDIU ŞI CAUZELE SPECIFICE DE INCENDIU LA CLĂDIRILE ÎNALTE ŞI FOARTE ÎNALTE

De remarcat faptul că în caz de incendiu, partea superioară a clădirilor înalte şi foarte înalte nu este accesibilă cu ajutorul autoscărilor mecanice sau a altor utilaje, intervenţia făcându-se prin interior. Posibilităţile de atacare a incendiului din poziţii convenabile sunt reduse, timpul necesar pentru recunoaşterea situaţiei şi stabilirea dispozitivului este mare, cazurile de traversare a zonelor de fum şi gaze fierbinţi sunt frecvente, posibilităţile de sprijin din exterior al forţelor de intervenţie sunt limitate, operaţiunile efectuate au durată mare de timp, presupunând concentrări masive de efective şi mijloace tehnice pentru intervenţie şi salvare.

Riscul de incendiu pentru aceste clădiri este determinat în principal de: prezenţa în majoritatea cazurilor a unui număr mare de persoane care se

preocupă în mică măsură de prevenirea incendiilor datorită cunoştinţelor necesare, stării fizice şi psihice în care se află sau a unor situaţii de conjunctură;

existenţa unor factori care îngreunează sesizarea în timp util a declanşării unui incendiu (cum ar fi spaţiile care rămân fără supraveghere mult timp);

posibilitatea ca în clădire să se afle persoane care nu se pot evacua singure; înglobarea în astfel de clădiri a unui număr mare de funcţiuni (magazii, săli de

tratament, spaţii de distracţii etc.); utilizarea pe sacră largă a materialelor combustibile (lemn, mase plastice etc.)

care prin ardere degajă o mare cantitate de căldură, fum şi gaze toxice; atingerea în scurt timp a temperaturilor critice şi formarea unei atmosfere pline

de fum şi produse toxice.Principalele cauze de incendiu asupra cărora trebuie orientată atenţia sunt cele

generate de erori şi greşeli de utilizare a focului deschis (chibrituri, ţigări etc.), a aparatelor electrice, a lichidelor şi gazelor combustibile.

Nu trebuie neglijate nici erorile generate de operaţiunile de sudare, lipire, vopsire sau nerespectarea parametrilor de lucru la utilajele şi echipamentele din dotare.

7.1.2.2. FACTORI CARE FAVORIZEAZĂ PROPAGAREA RAPIDĂ A INCENDIILOR ÎN CLĂDIRI ÎNALTE ŞI FOARTE ÎNALTE

Propagarea rapidă a incendiului în clădiri înalte şi foarte înalte este favorizată de

prezenţa următorilor factori:

suprafaţa mare supusă procesului de ardere, greu accesibilă şi dispusă defavorabil pentru intervenţia pompierilor, iar datorită configuraţiei verticale materialele combustibile sunt supuse incendiului pe direcţia naturală de propagare a gazelor fierbinţi;

diferenţa între densitatea aerului din interiorul clădirii şi a aerului de la exterior creează un tiraj natural care provoacă deplasarea ascensională a aerului şi ieşirea lui la exterior prin părţile superioare ale imobilului cu viteză proporţională cu diferenţa de presiune care depinde implicit de înălţimea clădirii;

reţele intense de canale de ventilare (climatizare) şi ghenele specifice clădirilor moderne, constituie numeroase căi de propagare a incendiului pe verticală şi orizontală;

construcţiile climatizate sunt cât mai etanşe, astfel încât căldura degajată nu poate fi uşor disipată spre exterior şi rămâne în clădire, contribuind la încălzirea rapidă a materialelor combustibile;

existenţa unor vitrări ample, ca şi utilizarea pereţilor cortină pentru închiderea construcţiei facilitează în lipsa unor măsuri riguroase de compartimentare transmiterea incendiului pe verticală de-a lungul faţadelor;

propagarea incendiului atât pe verticală cât şi pe orizontală poate fi favorizată şi de condiţiile atmosferice specifice zonei climatice, în special vânt, de direcţia acestuia şi de forţa sa.

7.1.2.3. DIFICULTĂŢI PRIVIND EVACUAREA PERSOANELOR

DIN CLĂDIRI ÎNALTE ŞI FOARTE ÎNALTE ÎN CAZ DE

INCENDIU

Sub raportul dificultăţilor privind evacuarea persoanelor din clădirile înalte şi foarte înalte se impune să remarcăm următoarele:

cu excepţia locuinţelor în celelalte categorii de unităţi, persoanele implicate într-un incendiu se gândesc foarte puţin la posibilitatea confruntării cu un incendiu;

instaurarea panicii din primele momente conduce la un comportament neraţional al utilizatorilor, favorizat de lipsa de vizibilitate, fum, căldură, zgomote şi mirosuri, panica generată de presiunea timpului care se manifestă şi la persoanele care trebuie să ia decizii şi să coordoneze acţiunile de evacuare şi stingere;

contracţia între numărul mare de persoane şi numărul limitat de căi de evacuare sigure ce pot fi în mod raţional amenajate;

gruparea mai multor funcţiuni cu specific diferit şi program de lucru diferit care facilitează surprinderea de către incendii a unor persoane aflate în alte porţiuni ale clădirii;

necunoaşterea de către persoanele aflate în clădire a distribuţiei în plan a încăperilor şi a căilor de evacuare, a amplasamentului mijloacelor de combatere a incendiului disponibile sau a modului de punere în funcţiune, îngreunează evacuarea publicului şi realizarea unor intervenţii eficiente în primele momente.

7.1.3. PERFORMANŢE SPECIFICE PENTRU CLĂDIRI ÎNALTE ŞI

FOARTE ÎNALTE PRIVIND SIGURANŢA LA FOC

Clădirile înalte şi foarte înalte vor fi de gradul I de rezistenţă la foc. Atunci când au porţiuni cu înălţime mai mică de 28 m se admite ca aceasta să fie de gradul II de rezistenţă la foc, dacă în caz de incendiu nu afectează stabilitatea clădirii. Acoperişurile sau terasele acestor tipuri de clădiri se realizează din materiale C0 (CA1).

În clădirile înalte şi foarte înalte compartimentele de incendiu pot fi constituite din clădiri independente, porţiuni ale acestora sau arii construite la sol admise conform tabelului 7.1, sau din volume închise ale acestora (porţiuni volumetrice cuprinzând unul până la trei nivele construite succesive) cu aria totală desfăşurată de maximum 2500 m2, delimitate de elemente de compartimentare verticale şi orizontale (pereţi şi planşee).

Pentru clădirile echipate cu instalaţii automate de stingere a incendiilor, ariile se pot majora cu 100%. Atunci când se prevăd instalaţii automate de semnalizare a incendiilor, ariile se pot majora cu 25%.(Majorările nu se cumulează).

Pentru situaţiile justificate tehnic, investitorii pot stabili arii construite mai mari cu luarea de măsuri suplimentare de protecţie la foc.

Tabelul 7.1.Arii construite pentru compartimente de incendiu ale clădirilor civile (publice)

supraterane

Gradul de rezistenţă la foc GRF

Aria maximă construită (la sol)a unui compartiment de incendiu (m2)

Clădiri cu un nivelClădiri cu mai multe

niveluriI-II 2500 2500III 1800 1800IV 1400 1000V 1000 800

Pereţii şi planşeele de compartimentare a volumelor închise, vor fi din clasa C0 (CA1) cu rezistenţa la foc a pereţilor stabilită în funcţie de densitatea de sarcină termică (tabelul 1.2), iar a planşeelor de minimum 2 ore.

În clădirile înalte şi foarte înalte, densitatea de sarcină termică rezultată din materialele şi elementele de construcţie utilizate (cu excepţia pardoselilor lipite), nu va fi mai mare de 275 Mj/m2.

Densitatea sarcinii termice totale rezultată din materiale şi elemente de construcţie, finisaje, mobilier şi alte materiale adăpostite, se recomandă să nu depăşească 840 Mj/m2.

Încăperile cu densitate termică mai mare de 840 Mj/m2 se separă de restul clădirii prin pereţi cu rezistenţa la foc corespunzătoare densităţii sarcinii termice, dar minim 3 ore şi planşee cu rezistenţa la foc 2 ore în clădirile foarte înalte şi respectiv 1 oră în clădirile înalte. În clădirile înalte golurile de comunicaţie cu căile de evacuare pot fi protejate cu uşi, obloane sau cortine rezistente la foc minim 1 oră şi 30 minute, prevăzute cu dispozitive de autoînchidere sau închidere automată în caz de incendiu.

Pentru încăperile din clădirile foarte înalte în care densitatea sarcinii termice depăşeşte 840 Mj/m2, se asigură separarea acestora prin elemente de compartimentare C0 (CA1) rezistente la foc corespunzător densităţii sarcinii termice şi se prevăd cu instalaţii automate de semnalizare şi stingere a incendiilor.

În clădirile foarte înalte golurile de comunicaţie cu căile de evacuare practicate în aceşti pereţi, trebuie să fie protejate prin încăperi tampon şi uşi rezistente la foc minim 45 minute prevăzute cu dispozitive de autoînchidere, sau în cazuri justificate tehnic prin tamburi deschişi (fig. 7.6.).

Fig.7.6. Protecţia golurilor de comunicaţie cu căile de evacuare prin încăperi tampon

În pereţii dintre compartimentele de incendiu comunicarea se face prin încăperi tampon ale căror uşi sunt etanşe la foc minimum o oră în clădirile foarte înalte sau uşi etanşe la foc 30 minute la cele înalte (28-45 m). În ambele situaţii uşile încăperilor tampon se prevăd cu sisteme de autoînchidere sau închidere automată în caz de incendiu.

Pentru limitarea propagării incendiilor în interiorul compartimentelor de incendiu, pereţii despărţitori dintre porţiunile de clădire cu destinaţii diferite precum şi cele dintre circulaţiile comune de evacuare şi încăperile adiacente trebuie să fie C0(CA1), rezistenţi la foc minim 2 ore, iar planşeele să fie C0(CA1) rezistente la foc o oră.

În clădirile înalte şi foarte înalte, utilizarea pereţilor despărţitori din clasa de combustibilitate C2 şi C4(CA2b-d) nu este admisă.

Pentru clădirile înalte şi foarte înalte pereţi de separare a căilor de evacuare au nivelele de comportare la foc admise, prezentate în tabelul 7.2.

Tabelul 7.2.Nivelele de comportare la foc admise pentru pereţii de separare a căilor de evacuare.

Gradul de rezistenţă la foc

Nivelele de comportare la foc admise pentru pereţi în funcţie de destinaţia şi densitatea sarcinii termice a spaţiilor adiacente

Coridoare HoluriCase de scări

închise

IC0 (CA1)2h la

clădiri foarte înalte şi 1h la cele înalte

C0 (CA1)2h la clădiri foarte înalte şi 1h la cele înalte

C0 (CA1)-3h

Golurile de acces la scările de evacuare se protejează cu încăperi tampon care asigură împiedicarea propagării fumului, realizate cu pereţi şi planşee C0(CA1) rezistente la foc minim 1h şi prevăzute cu uşi C0(CA1) etanşe la foc minim 30 minute în clădiri înalte şi respectiv uşi etanşe la foc minim 60 minute în clădiri foarte înalte.

Închiderile perimetrale exterioare ale clădirilor înalte şi foarte înalte vor fi proiectate şi realizate încât să limiteze transmiterea incendiilor de la un nivel la altul. Închiderile perimetrale exterioare se realizează din elemente C0(CA1) rezistente la foc minim 15 minute. Pentru limitarea transmiterii incendiilor pe faţade se prevăd separări de minim 1,20 m din clasa de combustibilitate C0, etanşe la foc minimum 30 minute între vitrări şi se utilizează numai tâmplărie exterioară C0(CA1).

Elementele de compartimentare dintre spaţiile de parcare a autovehiculelor şi clădirile înalte şi foarte înalte de care se alipesc sau în care se înglobează, trebuie să fie C0(CA1) cu rezistenţă la foc de minim 4 ore pentru pereţi şi 3 ore pentru planşee. În aceşti pereţi se admite practicarea unor goluri de comunicaţie funcţională însă protejate prin încăperi tampon ale căror uşi trebuie să fie rezistente la foc minim o oră şi prevăzute cu dispozitive de autoînchidere sau închidere automată în caz de incendiu sau în cazuri justificate tehnic cu tamburi deschişi.

Ghenele verticale pentru instalaţii se separă de restul construcţiei prin pereţi C0(CA1) cu rezistenţa la foc minim 1h, iar uşile şi trapele de vizitare practicate în aceştia vor fi rezistente la foc minim 30 de minute şi nu se vor deschide în casa scării.

Ghenele verticale, de regulă se separă la trecerea prin planşeele care delimitează compartimente de incendiu, cu elemente C0(CA1) care vor asigura aceeaşi rezistenţă la foc cu a planşeului străpuns, iar atunci când separarea nu este posibilă sau justificată tehnic, pereţii

ghenelor vor fi de minim 3h rezistenţă la foc şi uşile (trapele) lor de vizitare de 1h şi 30 de minute.

Ghenele(canalele) orizontale se închid cu diafragme incombustibile la trecerea prin pereţii care delimitează compartimente de incendiu, asigurând o rezistenţă la foc egală cu a elementului străpuns.

Circulaţiile comune orizontale şi casele de scări care nu au goluri directe în exterior prin care să se poată evacua fumul în caz de incendiu, se echipează cu dispozitive sau sisteme de evacuare a acestuia (desfumare)(fig. 7.7, fig. 7.8 şi fig. 7.9, fig. 7.10).

Fig. 7.7. Evacuarea fumului din case de scări închise – asigurată prin dispozitiv de evacuare cu aria minimă de 1 m2, amplasat la partea superioară.

Fig. 7.8. Evacuarea fumului din circulaţiile comune orizontale pentru construcţii obişnuite

Fig. 7.9. Evacuarea mecanică a fumului din circulaţiile comune orizontale prin introducerea mecanică de aer în scară şi încăperi tampon.

Fig.7.10. Evacuarea mecanică a fumului din încăperi tampon şi circulaţii comune la nivelurile supraterane

Evacuarea fumului (desfumare) din spaţiile şi încăperile subterane (subsol) se asigură independent de cel al nivelurilor subterane (fig. 7.11).

Fig. 7.11. Evacuarea fumului din încăperi subterane

Materialele şi finisajele utilizate în clădiri înalte şi foarte înalte nu trebuie să permită propagarea rapidă a incendiilor. Finisajul pe căile de evacuare trebuie să fie C0(CA1) cu excepţia pardoselilor din mochete de maximum20 mm grosime şi a finisajelor din folii de maxim 5 mm grosime care pot fi din clasele C0 sau C1.

Plafoanele suspendate vor fi din clasa C0(CA1) cu elemente de susţinere C0(CA1) rezistente la foc minim 30 minute (fig. 7.12). Spaţiul dintre plafonul suspendat şi planşeul de rezistenţă se va întrerupe prin diafragme cu aceeaşi rezistenţă la foc, situate la maxim 25 m pe două direcţii perpendiculare.

Fig. 7.12. Elementele de susţinere rezistente la foc pentru plafoane suspendate

Ascensoarele din clădiri înalte şi foarte înalte vor avea puţuri de ascensoare proprii, separate de restul construcţiei prin pereţi C0(CA1) rezistenţi la foc minim 2 ore, în care sunt admise numai goluri de acces din nivelurile construcţiei. Într-un singur puţ se pot dispune maxim trei cabine de ascensor (fig. 7.13).

Fig.7.13. Dispunerea cabinelor de ascensoare în puţuri proprii de ascensoare

Golurile de acces la ascensoare din nivelurile supraterane (de palier) se protejează cu uşi rezistente la foc minim 2 ore, cu închidere automată sau prin realizarea unor paliere de acces la ascensoare separate de circulaţiile comune orizontale cu uşi rezistente la foc, caz în care prin însumarea rezistenţelor la foc a acestor uşi cu cele ale uşilor ascensoarelor (de palier) se asigură minimum 2 ore de rezistenţă la foc la clădirile foarte înalte. În aceleaşi condiţii, la clădirile înalte golurile de accces la ascensoare (de palier) se protejează cu uşi rezistente la foc minimum 1h(fig. 7.14).

Fig. 7.14. Modul de dispunere şi realizare a uşilor ce protejează golurile de acces la ascensoare

(Prin însumare să asigure min. 60 minute în clădiri înalte şi min. 120 minute în clădiri foarte înalte la nivelurile supraterane)

Dacă nu se prevede palier (tampon) de separare şi la ascensor se asigură accesul direct din circulaţia comună orizontală (coridor), uşa de palier a ascensorului trebuie să fie rezistentă la foc minimum 60 minute în clădirile înalte şi minimum 120 minute în clădiri foarte înalte (fig. 7.15).

Fig. 7.15. Accesul direct la ascensor din circulaţii comune orizontale

Atunci când ascensoarele debuşează în subsolurile clădirii, golurile de comunicare cu nivelurile subterane, se protejează obligatoriu cu încăperi tampon prevăzute cu uşi rezistente la foc minimum 1h 30 minute fiecare (fac excepţie subsolurile cu risc mic de incendiu care se separă la fel ca nivelurile supraterane) (fig.7.16).

Fig. 7.16. Protecţia golurilor de comunicare cu nivelurile subterane în situaţia debuşării ascensoarelor în subsolurile clădirii

Închiderea automată a uşilor de protecţie a golurilor de acces la ascensoare (la toate nivelurile clădirii) trebuie asigurat centralizat, la darea alarmei şi local, atunci când temperatura atinge 90C la partea superioară, având prevăzute şi acţionări manuale.

În cazul defectării sau opririi, ascensoarele vor fi astfel realizate încât să permită aducerea cabinelor la un palier de acces apropiat, iar în caz de incendiu toate cabinele vor fi aduse automat la parter.

Aceste prevederi sunt obligatorii şi la alte sisteme de transport sau circulaţie pe verticală ce se prevăd în clădirile înalte şi foarte înalte (monte-charge, elevatoare, etc.).

În clădirile înalte, cel puţin unul din ascensoare, uşor accesibil se va realiza corespunzător cerinţelor asigurării operaţiunilor de intervenţie în caz de incendiu. În clădirile foarte înalte este obligatorie realizarea a cel puţin două asemenea ascensoare de intervenţie.

Ascensoarele pentru intervenţie în caz de incendiu, vor asigura capacitatea de transport a 3-5 servanţi cu echipamentul respectiv (minimum 500 kg) şi vor fi astfel realizate şi separate de restul construcţiei, încât să funcţioneze cel puţin 2h din momentul izbucnirii incendiului. Aceste ascensoare vor asigura accesul pompierilor la toate nivelurile clădirii, fiind echipate cu dispozitive de apel prioritar al acestora în caz de incendiu.

În clădirile înalte şi foarte înalte este obligatorie asigurarea a cel puţin două căi de evacuare, distincte şi independente (fig. 7.17).

Fig. 7.17. Modul de dispunere a căilor de evacuare în clădiri înalte şi foarte înalte

Aceste căi de evacuare trebuie astfel dispuse şi alcătuite încât să asigure distribuţia lesnicioasă a ocupanţilor pentru evacuare şi să permită uşor recunoaşterea traseului spre exterior.

Capacitatea de evacuare (C) a unui flux de evacuare luat în calcul la clădirile înalte şi foarte înalte este de 70 de persoane, dacă nu sunt stabilite capacităţi mai mici pentru unele destinaţii nominalizate (nominalizare prin normativul de siguranţă la foc).

Timpul de evacuare, respectiv lungimea maximă admisă a traseului parcurs pe căile de evacuare sau degajamentul protejat în funcţie de destinaţia clădirii se prezintă în tabelul 7.3.

Tabelul 7.3.Lungimea (timpul) de evacuare din clădiri înalte şi foarte înalte.

Destinaţia clădirii înalte sau foarte înalte

Clădiri înalte Clădiri foarte înalteTimp de evacuare (lungimea maximă a căilor de evacuare)

În două direcţii diferite

Într-o singură direcţie (coridor înfundat)

În două direcţii diferite

Într-o singură direcţie (coridor înfundat)

sec. m sec. m sec. m sec. m

Publică, administrativă, birouri, învăţământ

88 35 38 15 63 25 25 10

Locuinţe, hoteluri 88 35 38 15 50 20 25 10

În clădirile înalte şi foarte înalte, la toate nivelurile, fiecare dintre scările de evacuare trebuie să fie uşor accesibile prin trasee independente, de regulă, cu direcţii diferite de deplasare.

Dacă în aceste clădiri se utilizează şi scări rulante acestea indiferent de lăţimea rampei, se consideră că asigură trecerea unui singur flux de evacuare dacă:

pot fi oprite de la fiecare nivel, printr-o comandă manuală uşor accesibilă; sunt executate din materiale C0(CA1), cu excepţia finisajului treptelor, a

balustradelor şi roţilor de antrenare; lăţimea treptelor este de cel puţin 25 cm.

Pentru împiedicarea pătrunderii fumului de la un nivel la altul, sub .plafoane se vor lua măsuri de ecranare a golului scării rulante şi protejarea lui cu perdele de apă instalaţia intrând în funcţiune automat şi/sau manual în caz de incendiu (fig. 7.18).

Fig. 7.18. Protecţia golului scării rulanteClădirile înalte şi foarte înalte se echipează şi se dotează cu mijloace, instalaţii şi

sisteme de prevenire şi stingere a incendiilor, conform prevederilor reglementărilor tehnice specifice.

Clădirile foarte înalte vor avea constituite servicii de pompieri civili, corespunzător echipate şi dotate, dispuse pe cât posibil în apropierea unui acces de la nivelul terenului.