Amorul unei marmure Mihai Eminescu

Otirile-i alung n spaim ngheat,Cu sufletu-n ruin, un rege-asirian,Cum stncelor arunc durerea-i nspumatGemndul uragan.

De ce nu sunt un rege s sfarm cu-a mea durere,De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu,S fac s rump-o lume ce sfie-n tcereZdrobit sufletul meu.

Un leu pustiei rage turbarea lui fugind,Un ocean se-mbat pe-al vnturilor joc,i norii-i spun n tunet durerea lor mugind,Gndirile de foc.

Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere,Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor,Cci mie mi-a dat soarta amara mngiereO piatr s ador.

Murindului sperana, turbrii rzbunarea,Profetului blestemul, credinei Dumnezeu,La sinucid o umbr ce-i sperie desperarea,Nimic, nimica eu.

Nimica, doar icoana-i, care m nvenin,Nimic, doar suvenirea sursului tu lin,Nimic dect o raz din faa ta senin,Din ochiul tu senin.

i te iubesc, copil, cum repedea junieIubete-n ochi de flacri al zilelor noroc,Iubesc precum iubete pe-o alb vijelieUn ocean de foc.

Din ochi de-ar soarbe geniu slbita mea privire,De-ar tremura la snu-mi gingaul tu mijloc,Ai pune pe-a mea frunte n vise de mrireUn diadem de foc.

i-a pune soarta lumii pe buza-i purpurie,A pune lege lumii rzndul tu delir,A face al tu zmbet un secol de orgie,i lacrimile-i mir.

Cci te iubesc, copil, ca zeul nemurirea,Ca preotul altarul, ca spaima un azil;Ca sceptrul mna blnd, ca vulturul mrirea,Ca visul pe-un copil.

i pasu-n urma-i zboar c-o tainic mnie,Ca un smintit ce cat cu ochiu-nglbenit,Cu fruntea-nvineit, cu faa cenuieIcoana ce-a iubit.