Amintiri Din Prezent de Gratian Lascu - primul capitol

Graţian Lascu

Amintiri din prezent

Graţian Lascu

Amintiri din

prezent

- roman-

editura

oradea

2010

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României LASCU, GRAŢIAN

Amintiri din prezent / Graţian Lascu. - Oradea: Arca, 2012

ISBN 978-973-1881-63-8

821.135.1-31

Blog Graţian Lascu

http://gratianlascu.com

Sponsor

"Un astfel de refuz [...] îmi amintea că lumea nu era

o reflexie a sufletului meu, ci o entitate independentă, care avea să continue să se rotească, indiferent de faptul că eu sunt îndrăgostit sau nu, fericit sau nu, viu sau mort. "

– Alain de Botton –

Oamenii nu îşi ascund sentimentele, oamenii nu le ştiu exprima prin cuvinte.

Tânărul în oglindă

Dacă subsemnatul şi editorul ar fi respectat voinţa

autorului, acest „Cuvânt introductiv” nu ar fi avut ce să

caute între paginile cărţii pe care o ţineţi în mână, alături de romanul lui Graţian Lascu. Autorul face parte din

generaţia care nu dă doi bani pe criticii cu aere de

cunoscători. O spune chiar el, de la început. E franc, aşa

cum sunt cei din generaţia lui: Nu-ţi place cartea mea?

Las-o! Chiar dacă nu face paradă, dozându-le inteligent, Graţian Lascu surprinde prin cele câteva trimiteri la

„clasici”, din prima parte a textului. Asta te face să speri că

cel puţin o parte din generaţia actuală n-a trecut degeaba

prin şcoală. Prizonier într-o cameră de spital ori de ospiciu sau

doar în imaginaţia lui, eroul principal ţine jurnalul unei poveşti de dragoste. El e un tânăr care trece prin veşnicele

chinuri ale iubirii. Avem sub ochi traiectoria unei deveniri, de fapt filmul unui moment din viaţă. Împreună, autorul şi personajul său se descoperă şi îşi pregătesc locul de sub

soare. Lectura poate duce cu gândul la celebrele „Cişmigiu

& comp.” sau „Corigent la limba română”, cu diferenţa –

semnificativă – că acea generaţie iubea foarte diferit. Candoarea amorurilor de altădată e înlocuită aici de

7

Graţian Lascu

sinceritatea, adesea brutală, a trăirilor şi mai ales a felului în care sunt exprimate acestea. Bun sau rău, avem sub ochi „un roman de generaţie”, o generaţie care iubeşte „altfel”. Nu mă întrebaţi cum! Nu facem parte din acelaşi leat. Aş

putea îndrăzni, cel mult, să spun că generaţia de azi iubeşte aşa cum trăieşte: în stilul fast-food, pe furate, pe

fugă, incert, printre altele, nestatornic... Nu vreau să critic

ceea ce, e clar, nu înţeleg. Nici nu ştiu cum îţi poţi trăi iubirea ca şi cum ai fuma, în curtea din spatele şcolii, o

ţigară „no name”. S-ar putea spune că Graţian Lascu s-a dus, cu toată

generaţia lui, la psiholog. Probabil de aceea, nici apariţia

domnului B. în text nu e deloc întâmplătoare. Vă rog să mă iertaţi dacă, învăluit în atâta fum, eu am

pierdut şirul fetelor şi al flirturilor din acest roman. Totuşi, la un moment dat, lucrurile par să revină la normal. Dorinţele eroului nostru par să îşi găsească, în cele din

urmă, obiectul iubirii: femeia. Asta îmi aminteşte de faptul că suntem misogini, nu din convingere, ci din lipsă. Până la urmă, ca-n viaţă, totul se strică stupid. Generaţiile sunt altele, iubim diferit. Numai „neînţelegerile” care destramă vraja sunt mereu şi mereu

aceleaşi. Şi finalurile sunt, de când lumea, la fel; fericite sau

nu...

Florin Budea

8

I

Să vă spun mai întâi ceva…

Sunt nedormit de câteva ore bune, am fumat destul, am băut destulă cafea şi nu am mâncat aproape nimic azi. Mai toată ziua am stat în camera asta infectă unde vecinii mei, paianjenii şi moliile, m-au ascultat în timp ce le

citeam poezii. Ce am uitat... Te rog din suflet, oricine ai fi, dacă nu

vrei să citeşti şi crezi că la sfârşit doar vei căsca plictisit, mai bine opreşte-te aici. Închide cartea sau apasă pe

pătratul roşu cu „x” din partea dreaptă sus şi amândoi vom fi fericiţi. Nu doresc un alt mare scriitor sau critic să

îşi spună măreaţa lui părere despre munca mea, aşa că te

rog, alege acum! Iar acum că ai ales (deşi cred că ai ales greşit) am să

te plimb puţin prin mintea mea... Deci să aberăm bunul meu cavaler neînfricat, sau

poate domniţă care doreşte să afle cum se deschide

centura de castitate... V-am dezgustat?

De ce? Poate pentru faptul că am început cu stângul în dragoste şi acum vreau să mă fac avocat ca să încep

cu... Dreptul. Ce zici de un exerciţiu de memorie?

9

Graţian Lascu

Relaxează-te. Aprinde o ţigară, soarbe nişte cafea şi... Adu-ţi aminte de o persoană pe care ai iubit-o. Merge? Acum gândeşte-te la câte momente

frumoase au fost (sau poate mai sunt). Adu-ţi aminte

câte momente urâte au fost (sau sunt şi acum). Gata! Un prieten are versurile:

„Aveam limite, vă jur, vorbind de alcool Acum dintre pahar şi suflet, habar n-am care-i mai

gol.”1

Asta simt eu acum. Poate simţi şi tu. Poate eşti fericit... Timpul prezentat de Eliade în „Noaptea de

sînziene”, îl caut. Dacă aş putea face ce doresc eu cu Timpul, nu aş

schimba nimic. Nu regret nimic din ce am sau nu am

acum, regret doar că am aşteptat şi am crezut în

vorbe, sinceritate şi promisiuni. În oameni mai exact... Ce m-a bucurat mereu, au fost oamenii fără carte

dar deştepţi pe care i-am întâlnit. Atunci arătam degetul mijlociu spre toţi care mă considerau un prost, pentru

simplul fapt că părinţii mei nu au urmat facultăţi. Cum stau toţi cuminţi, când încep să înjur de

sfinţi...

10


Camera asta mă îngrozeşte! Când mai arunc o

privire în jur căutând un cuvânt, simt că ar trebui să plec, dar îmi place aici. Îmi place că sunt singur şi asta mă face

să scriu. Proust stătea într-o cameră cu pereţi din plută şi scria ore întregi. Gata cu comparaţiile că un alt A. R. e

gata să îmi ardă tot ce am scris pe foile astea, fiind

bucuros de un mic foc de tabără. Mă îngrozeşte un singur gând: când arunc o privire

spre scrumieră. Dacă aş mai trăi măcar jumătate din anii număraţi în chiştoace, aş fi fericit. Sunt conştient că în

ritmul ăsta n-o duc mai mult de 10 ani. Aşa cred că mi-a

fost prezis de către ursitoare. Am ajuns la concluzia că ale

mele erau drogate, ori bete. Da’ le mulţumesc. Poate că

dacă n-ar fi fost aşa, nu aş fi învăţat toate lecţiile astea pe

care le ştiu... Aici unde sunt acum, sunt singur. Un suflet singur

care stă într-o cameră şi aşteaptă minuni. Mai ies pe afară

pentru nevoile fiziologice şi ascult vântul, păsărelele, cum

trece o maşină, deşi geamul şi mobila tremură când un

TIR macină cu roţile lui asfaltul. De aceea te rog să nu

mă judeci că sunt acru când vorbesc cu tine. Până şi vânzătorul de la magazin când îi cer un pachet de ţigări îmi aruncă priviri dubioase. Citeam ieri într-un ziar vechi pe care l-am găsit după dulap, despre un filosof care credea că Timpul şi tot ce ne oferă el, are un rost pentru noi. Accept. Eu sunt un

simplu Rac, prea simplu, un om fericit care se

mulţumeşte cu orice i se dă spre a-i fi de folos. Nu aştept multe de la Viaţă. Poate să o văd fericită pe Ea. Am ajuns

11

Graţian Lascu

şi eu la concluzia Maestrului Paler: „dreptatea e

imposibilă şi că de fapt nimeni nu are nevoie de ea. Într-o

lume în care dreptatea e ratată, îmi puteam îngădui şi eu

să fiu ratat.”

Scriu zilnic câteva versuri pe care mi le şoptesc

vocile care nu mai tac în capul meu. Se pare că şi atunci când dorm, ele sunt prezente în visele mele, prin multe

feţe care râd in jurul meu. Multe dintre versuri se sfârşesc

cu negre semne de întrebare şi nu o dată mi s-a spus că

sunt prea trist pentru vârsta mea. Îi înţeleg tot timpul pe

ei, dar nu mă înţeleg pe mine niciodată... Aş putea sta ore

întregi într-un fotoliu confortabil şi să discut cu mulţi oameni despre problemele lor. Îi văd pe mulţi cum se

zbat ca să aibă tot ce e posibil pe lume. Unii aşa au fost învăţaţi de mici, alţii din cauză că nu vor să-i vorbească

lumea de rău. Sunt şi câţiva care aşteaptă de la viaţă să le

fie lor bine fără a încălca regulile sociale. Ghiciţi în care tabără sunt eu?!

*

Azi am fost la biserică. Sunt un mare păcătos. Am o

grămadă de vicii de care nu mă pot lipsi. Sau şi dacă mă

pot lipsi, nu o fac pentru multă vreme. Aici mă cunosc toţi şi am fost bucuros într-o

anumită măsură când evadez din camera mea. Neamuri, prieteni, cunoscuţi, oameni cu care am băut sau am tras o

ţigară împreună; toţi mă cunosc de când sunt mic. Sunt respectat pentru că bunicii din partea mamei au o avere

12


bună, nu foarte mare dar se încadrează printre primele

familii din sat. De aceea mă opresc multe neamuri care

afişează un zâmbet tâmp şi se poartă frumos cu mine. După ce plec, încep să vorbească tot ce nu au avut curaj să îmi spună în faţă. Îi urăsc pe oamenii laşi! Am avut ca şi tine prieteni care nu au avut curajul să

îmi spună în faţă ce nu le-a plăcut. Nu înţeleg nici acum

de ce nu au curaj. Mama îmi spunea să nu-i bag în seamă pe unii membrii ai familiei, care încearcă să fie drăguţi, dar de

fapt urmăresc să împrăştie vorbe rele. Multe certuri pe

acest subiect. De aceea păstrez distanţa şi nu vorbesc

decât dacă e necesar. „Dacă toţi peştii din apă şi-ar ţine

gura închisă, nu ar mai fi prinşi niciodată.” O zicală

siciliană care se aplică în Cosa Nostra.

*

N-am mai scris de 24 de ore. Am avut câteva

probleme de rezolvat. De dimineaţă am reuşit să procur

nişte bani pe care i-am pus la păstrare într-o carte. Nu

iubesc prea mult banii deşi îi port la buzunarul de la piept alături de pachetul de ţigări şi brichetă. Asta da iubire! Problema mea: dacă nu sunt motivat, nu continui. Aşa s-a întâmplat cu toate manuscrisele mele, probabil aşa se va întâmpla şi cu acesta. Încă mai am câteva dintre

ele şi le citesc în grabă când le găsesc în timp ce caut o

carte in bibliotecă. Mă amuză teribil limbajul şi stilul pe

13

Graţian Lascu

care îl foloseam cândva. (Spre finalul gimnaziului am fost şi redactor şef adjunct la revista şcolii, deşi numele meu

figura doar la „colaboratori”.)

În timp ce fumez ţigara asta „home-made” mă

gândesc la câte lucruri am început şi nu le-am finalizat. În

oraş, unde stăteam, parcă era mai greu să scrii. Foloseam

computerul. Aici folosesc un stilou cu cerneală, primit acum 3 ani de la un prieten, care a plecat din ţară. În oraş

zgomotul disturba ideeile. Nu puteam să ascult bine

vocile. Aici unde sunt acum nu am decât un radio defect. Mă feresc de tehnologie şi caut liniştea deşi mai ascult melodiile care le am pe telefon. Şi uite aşa, încep să visez crezând că visele vor

deveni realitate într-o zi.

*

Am terminat de câteva minute primul volum din

„Noaptea de sînziene” a lui Eliade. Curând o să încep cel de-al doilea volum. Mai ales că ceaşca de cafea e plină

lângă mine. Încerc să înţeleg tot ce vrea să spună Eliade

în scrierile lui. Îmi place cum ascunde unele chestiuni şi îl lasă pe cititor să găsească el singur misterul. Apropo: misterele m-au pasionat. Mereu m-am întrebat ce mister

ascunde dragostea, sau cum se naşte sentimentul pe care

îl emană sufletul şi corpul, pe care îl numim dragoste?

Cazul meu: Cum a început totul între noi? Cu un simplu Bal al bobocilor la care am fost şi am întalnit-o. Era cu

14


prietenul ei. Îl cunoşteam de mult timp, de la începutul liceului, mai exact. Pe Ea am cunoscut-o la începutul clasei a X-a, când am început să fumez zi de zi în baia de

lângă clasa mea. I-am facut avansuri. Mereu fac prima mişcare cu un gest misogin. Glumesc dur la adresa femeilor. Îmi plăcea cum ea se

uita urât la mine fară să întoarcă vorbele. La despărţire

ne-am privit prelung unul pe altul şi nu credeam că voi obţine ceva, mai ales că avea prieten. Mi-au plăcut ochii ei... Unduirea glasului... Mişcările corpului... Graţia cu care gesticula... Era drăguţă, prea drăguţă pentru un dezabuzat ca

mine. Atunci am găsit de cuviinţă să înjur. Întrun stil aparte, propriu... Da... Cele mai bune lucruri le-am făcut din prostie... Seara a continuat lejer. Nu ştiam să dansez. Dădeam din mâini şi din

picioare, făcând şi câte un gest din bazin ce avea

conotaţii sexuale. Eram uşor ameţit... Stăteam la o măsuţă şi beam cu un prieten, fericiţi de femeile care îşi mişcau toate părţile trupurilor

încălzite în jurul nostru. Într-un moment, când prietenul ei plecase de lângă

Ea, m-a chemat să dansez.

15

Graţian Lascu

„Nu mă pricep...”

„Înveţi!”

M-a luat de mână lipindu-mă de trupul ei. Începuse

o melodie Hip-Hop, simţind ritmul tulburat. Am dansat pană s-a terminat melodia. Gândul meu era cum să mă

scot când prietenul ei se apropia. Nu de alta, dar privind

de la distanţă nu era un simplu dans acea mişcare a

trupurilor noastre. Melodia s-a terminat şi a început una House. Nu îmi plăcea, aşa că m-am aşezat înapoi la masă. Fumam pe atunci ţigări de contrabandă. Ea a rămas în faţa mea şi a continuat să danseze

singură. Ochii noştri aprinşi se întâlneau. Minţile încinse îndemnau. Auzeam o voce care îmi spunea să o las în pace, crezând că fata cu care venisem eu se va supăra. Cealaltă voce îmi spunea să o iau de mână, plecând

undeva departe de oameni.... Ştiu apoi că dintr-odată mi-a trecut ameţeala. Simţeam o venă deasupra tâmplei, care pulsa

puternic. Văzând perplexitatea mea, s-a oprit din dans, privindu-mă cu mâinile în şold... Ce-mi plăcea cum făcea pe şefa! Îşi rostogoli guma pe care o avea în gură până o făcu

un bulgăre mic. O fixă între dinţii din faţă şi se uită la mine: „Vrei?”

16


„Mai întrebi?”

Am prins jumătate din gumă. În încercarea ei de a o tăia cu dinţii, buzele noastre

s-au atins. Între noi guma era întinsă ca un ombilic. Ne-am privit speriaţi... I-am simţit răsuflarea mai aprinsă ca a mea. Am muşcat hotărât... „E totul în regulă...”

*

Vă spuneam că pe atunci eram un mare misogin. Vorbeam urât fetelor. Pentru mine erau nişte

„nulităţi simpatice”, cum spune diriginta mea şi Cioran, prietenul nostru comun. Problema mea: mă îndragostisem prea repede de

Ea. Mă atrăgea ca un magnet tulburându-mi punctele

cardinale. Doream să ştiu mai multe despre Ea. În astfel de cazuri nu îţi întrebi prietenii. Mă întrebam doar pe mine: s-o caut?... să n-o caut?

M-a căutat Ea... În primul mesaj nu s-a prezentat. Mai aşteptam unul. Nici în al doilea. M-am prezentat eu. Curtenitor...

17

Graţian Lascu

Victorios!... Repetat!

*

Ne-am trezit într-o zi că ne alintăm cu „iubire”. Prenumele inutile dispăruseră... Ca să înţelegeţi ce s-a întâmplat, vă rescriu un text pe care l-am publicat pe blog, primul dintr-o serie de

patru:

„De ce scriu? Ca să comentez în direct partidele de box

din capul meu. De ce fumez? Ca să pot urmări în linişte partidele de

box din capul meu. De ce beau cafea? Ca să pot rămâne treaz până la

sfârşitul partidelor de box din capul meu. De ce imi aduc aminte de Ea? Doar Ea aduce pauza

dintre reprizele de box din capul meu.”

*

A trecut ceva timp de când nu am mai scris nimic. Am lăsat totul baltă din lipsă de timp. Da... Se pare că timpul ne presează pe toţi... Ca de obicei, s-au scurs cele 2 ore pe care le dorm

zilnic după şcoală. Mă trezesc mai greu ca dimineaţa. Ora

18 şi eu stau în pat gândindu-mă de ce m-am trezit atât de devreme...

18


Telefonul înregistrase 2 apeluri. La dracu’! Vreau să dorm sau să vorbesc la telefon?

Mă spăl, mănânc, o salut pe mama. Plec. E vineri seara, mâine nu am şcoală, deci nu deschid

niciun caiet să văd ce idei mi se bagă în cap forţat. Nu

merg la incubatorul acela de roboţi care a fost cândva al bisericii romano catolice, o mănăstire de modă veche, cu

o sală de sport în mijlocul curţii. Cică trebuie să dăm înapoi clădirea. Vor veni măicuţele să stea acolo?

Interesant ar fi de urmărit măicuţele care fac

aerobic în sala de sport, în timp ce numără mişcările pe

Psalmii lui David.... Liftul ăsta cu care cobor scârţâie ca dracu’. Mereu

mă întreb, daca se rupe unde mă tot duc? În China?

Iubesc blocul meu! Nu s-a schimbat nimic în el în

cei 12 ani de când stau aici. A rămas de-a lungul timpului şi mirosul de la ghena de gunoi şi aerul amestecat cu

igrasia din beci. E blocul meu, cu evenimente rare. De curând s-a mutat o familie de ţigani în bloc. Mama îmi tot spune că de la ei vine mirosul acela... Eu

neg. Din câte am înţeles din nişte vorbe ale bunicului dinspre tată, prin venele mele curge şi un pahar de sânge

ţigănesc. Nu urăsc asta, chiar mă mândresc înlăuntrul meu. Afară…

Mă îndepărtez de scară şi scot pachetul de ţigări ascuns în boxeri. Mereu m-am gândit dacă nu a observat nimeni până acum relieful major din chiloţii mei.

19

Graţian Lascu

Trag primul fum… Gustul plăcut de dovleac copt cum se face în Ardeal… Păcat că o să mă omoare o dată

şi odată.. Dar până atunci mă bagă în faliment. O iau încet pe străduţă şi ies lângă părculeţ. E făcut pentru copii... Ceea ce sunt şi eu, Dumnezeule. Are un teren de baschet şi un aparat de

cafea… O, da! cafeaua şi ţigara dupa ce te-ai trezit sunt lux curat. Pun 2 pliculeţe de zahăr şi apăs pentru o cafea

cu lapte. O iau in mână, îi simt căldura şi savurez „gustul perfect” care mă trimite spre Brazilia. Mă aşez pe o bancă.. În altă parte a parcului văd

câţiva prieteni. Nu merg spre ei. Rămân cu mine, ţigara, cafeaua şi aerul serii. Relax…

O termin şi arunc chiştocul în coşul de gunoi împreună cu paharul gol de cafea. Simt cum începe să îşi facă efectul, să mi se destindă muşchii, iar gândurile să mi se pună în ordine. Ordine?

Mai bine zis să înceapă partidele de box. Vechile

contraziceri, maşina de frământat aluatul, marele mixer

care scoate zumzetul ce nu se opreşte. Ridic ochii spre parc şi aud în cap un gong care mă

anunţă să merg la prietenii mei. Sunt aproape să mă ridic, când prin faţa mea trece un cuplu ţinându-se de mână. Atunci îmi aduc aminte: Chipul - dulce... Ochii - profunzi…

Privirea - seducătoare…

20


Colţul gurii ridicat - îndemnul pervers…

Zâmbetul - vorbe fără sunet…

Ea - talerul care echilibrează balanţa…

Şi iar: Cum a început totul?

Iar nu ştiu. Nu ştiu nici dacă a început. Tot ce ştiu e că mă arde. Da…

Aceea arsură care se regăseşte şi este descrisă în

cărţile de dragoste. Dragostea flacără. Dragoste otravă! Ştiu că asta e! Nu am mai simţit-o decât o dată. O dată, iar atunci s-a terminat rău. Acum, am încredere că va fi mai bine. De fapt, ce să fie? Aberez!… Are prieten, de fapt avea, sau are… La dracu’! O ştiu de 2 săptămâni, dar în viaţa ei de atunci lucrurile s-au schimbat! Dar eu? Oare eu…

sunt de vină cu ceva?

Recunosc, simt acea forţă care mă îndeamnă să merg

spre Ea. Nu am vorbit niciodată faţă-n faţă despre asta. Dar

şi Ea vrea la fel... O citesc. Sunt sigur, sau mintea îmi joacă

feste? Cândva, cineva, mi-a zis, dacă am în gând ceva

anume, să vorbesc cu aparatul de fotografiat. Clic! Mă voi vedea pătruns ca de razele X! Aşa e şi la ea…

Mă sună seara, pe la ora 11-12. Începem să vorbim, îmi spune „iubire”, se fereşte şi schimbă subiectul atunci

21

Graţian Lascu

când vine vorba despre ce simt pentru ea. Între noi nu a

apucat să fie aceea prietenie, ce ţine de colegialitate sau

amiciţie. Din partea mea nu… Aş vorbi cu Ea deschis, nu

m-aş da în spate de la nimic şi nu aş introduce teama la

mijloc. Dar mă atenţionează din ochi să nu zic nimic. Să

rămână doar între noi... Unul din mesajele primite de la Ea...

„În definitiv, ce e dragostea? Decât o taină pe care o

ascund îndrăgostiţii şi o poartă în umbră, de frica luminii?

Îndată ce taina se dă pe faţă, dragostea veştejeşte, îşi pierde

frăgezimea, vraja devine ceva obişnuit, de toate zilele.” -

Drumeş

Simt energia pe care o emană. Puternică! Atunci când o văd, zgomotul... Zgomotul produs de mixerul din

capul meu... Încetează! Se opreşte! Daa…

Oare e ceea ce cred eu? Sau se joacă cu mintea mea?

Sau…

Nu pot! am nevoie de o ţigară. O aprind... Relax…

Poate ar trebui să mă las de fumat şi să reduc la zero

consumul de cafea. Părinţii mei niciodată nu m-au oprit dar mi-am impuns singur anumite limite, pe care le-am

respectat, ştiind că dacă le depăşesc voi merge spre mai rău. Am fost anunţat azi că trebuie să plec mâine în oraş. Deseară petrec o ultimă noapte aici până când mă întroc. Începe să îmi placă în singurătate.

22


Toată ziua a plouat. De câteva minute s-a oprit şi mai cad doar câţiva stropi deşi e înnorat. La fel e şi în

sufletul meu, diferenţa e că am starea asta de o

săptămână. Da! Exact o săptămână se împlineşte azi de

când mi-a tăiat aripile...

Vorbeam în fiecare zi cu ea. În majoritatea cazurilor

îmi trimitea ea mesaj prima, eu neştiind exact ce doreşte, încercând să nu stric relaţia mea cu Melania, fata care m-a

însoţit la bal. Mereu am încercat să îmi ascund sentimentele, şi în

acest moment nu arăt nimănui ce şi cum simt. Las

impresia de indiferenţă, îmi pun ţigara în gură şi privesc

în depărtare. Chiar în acele zile, la o beţie, un coleg m-a

întrebat: „Cum merge cu Larisa din a X - a ...?”

Am rămas surprins deoarece nu am spus nimănui despre ea. Mi-am amintit că era prin preajmă la Bal şi a

văzut cum îmi cedase din guma ei, sau cum îmi atinsese

buzele. „Nu e nimic, suntem doar prieteni.”

El mi-a zâmbit şi mi-a făcut cu ochiul. Trebuia să ţin

garda sus.

Cu ocazia unei probe de BAC clasele noastre au fost mutate care pe unde. Nu am mai văzut-o pe Larisa timp

de 3 zile. Când mai mergeam la ţigară în curtea liceului treceam prin faţa clasei ei. Motivul era simplu, doream să

jucăm lapte gros, deşi am probleme cu spatele. Atunci am

23

Graţian Lascu

început să observ că nu stă cu fetele de la ea din clasă, fiind mai mult prin preajma băieţilor. La început mi s-a

părut ciudat iar curiozitatea mea creştea de fiecare dată. Am înţeles după aceea, dupa mult timp, ce s-a întâmplat cu colegele ei şi ce dorea de fapt. Eram într-o zi la ţigară în curtea liceului. Au venit şi colegii ei. Ne-am salutat, ţigările erau aprinse, băieţii erau

pe poziţii să nu vină profesorii, discuţii din toate părţile. Larisa îmi tot arunca priviri. Eu rămăsesem deoparte ca

să trimit un mesaj, cred, nu mai ştiu exact. A venit la mine. O mică discuţie despre cum

suntem. Ochii ei ardeau şi privea în jur să se asigure că

nimeni nu se uita prelung la noi. „Nu vii să stai cu noi?” m-a întrebat când a observat unele priviri. Am plecat amândoi spre colegii ei. Nici o problemă, ne cunoşteam, eram fumători şi mă simţeam in largul meu. „Ai vorbit?” îl întrebă ea pe Răzvan. „Da” zise el trăgând din ţigară. M-am uitat mirat. Nu îmi arunca priviri tăioase, erau chiar prietenoase pe atunci. „Hai cu noi în excursie” mi-a zis ea. Din nou ochii mei miraţi l-au privit pe Răzvan. „Eu vreau să merg, hai şi tu mă!” mă îndemnă un

coleg cu care fumam. Pe moment nu am observat... „OK,” am zis eu. „Dacă e tot în regulă cu colegii voştri şi rezolv cu banii, vin cu voi!”

24


Când s-a sunat de intrare, eu am rămas în spate să

termin ţigara. M-am uitat după Ea, iar atunci am simţit primul impuls de telepatie între noi. Mă gândeam la cât e

de frumoasă, iar Ea parcă mi-a auzit gândul şi s-a întors

zâmbind încurcată. În aceea zi, mai ales în ora de chimie, mă

frământa ce am observat. Totul era legat de excursia în

care mă băgasem. Nu mi s-a părut normal, firesc, ca să

mă cheme Larisa – o fată pe care o ştiam de la Bal în

cea mai mare parte – pe când Răzvan şi cu mine ne

ştiam de ceva timp. Nu ştiu ce a gândit Răzvan atunci când m-am uitat la el, imediat după ce îmi propusese

Larisa să vin. Am înţeles că el îl invitase pe colegul meu dar nu şi pe mine. Poate că nu mă dorea prin

preajmă în excursie, nu dorea să vin, sau poate că

Larisa a fost mai rapidă. Oricum, m-am lămurit, Larisa

dorea să vin. În final, nu a mers nici colegul meu, nici eu. Au

apărut nişte probleme între diriginta mea şi dirigintele

lor, toată afacerea a căzut. Excursia a fost prima piedică

care s-a ivit când am dorit să construiesc o relatie cu Ea... şi câte au mai urmat!

Nu îmi mai aduc aminte exact cum au decurs

evenimentele, hard-ul din capul meu e prea prăjit, iar

cifrele nu m-au ajutat deloc. După ce au revenit din

excursie, Răzvan m-a contactat . „Hai să ieşim la o bere, dacă vrei!”

„Sigur! i-am spus eu. Da’ n-am ţigări prea multe.”

25

Graţian Lascu

În acea după-amiază am mers într-un bar. Bar e

mult spus, un birt clasic unde veneau de obicei bătrânii, noi fiind cei mai tineri. Ne-am aşezat la masă şi am

comandat două beri. Ţigările erau aprinse şi arătam ca

nişte vechi prieteni când am ciocnit pentru „Noroc!”. În

jur erau oameni trişti, aşa mi se pare acum, când revăd

imaginea din trecut. La o măsuţă lângă noi, o bătrânică

bea o bere şi fuma dintr-o ţigară rusească scoţând un fum

gros. „Cred că de aici doar eu fumez Kent,” zise Răzvan. Râdeam amândoi, până şi eu făceam parte din oamenii ce se aflau în jur, fumând ţigări de contrabandă. Când a aflat Larisa că merg la bere cu Răzvan a

început să îşi facă griji. Nu înţelegeam de ce... „Cum de

sunteţi aşa buni prieteni de ieşiţi la bere?” m-a întrebat ea. „Nu ştiu...”

Chiar nu ştiam ce se întâmplă, îl cunoşteam de ceva

timp dar niciodată nu ieşisem până atunci la bere

împreună. În minte o voce îmi spunea că Răzvan citise

primul articol scris pe blog şi şi-a dat seama că despre ea

era vorba. „Cum a fost în excursie?” l-am întrebat. Auzisem

multe chestiii şi nu ştiam ce să cred... Multe! Mai ales în

legătură cu Larisa. „A fost bine. Câteva neînţelegeri dar au ieşit multe

la suprafaţă.” M-am uitat la el uimit. Larisa îmi spusese că

o să aud câteva noutăţi, dar nu ştiam la ce să mă aştept. „Păcat că nu am reuşit să venim... Măcar goleam

câţiva litri împreună!”

26


Râdeam! „À propos... Am văzut ce ai scris pe blog. Interesant! Mi-a plăcut.” Inima mi-a sărit „Mulţam şefu’! Ce să facem, scriu şi eu când apuc”

am zis. Am ciocnit şi ne-am aprins altă ţigară. „Cu Larisa cum stai?” l-am întrebat eu. Şi-a aruncat spre mine ochii ce ardeau de mânie. A ezitat un moment trăgând adânc din ţigară privind peretele. „Ne-am despărţit în excursie... Acum e cu Deiu. A

recunoscut de faţă cu mine că m-a înşelat cât timp am

fost împreună. Mi-a zis că-l iubeşte pe Deiu.”

Am rămas uimit. Puţin spus uimit... Deiu era un coleg

din clasă lor, mereu tuns capac. Înţelegeam de ce Larisa îşi făcea griji în legătură cu ieşirea mea la bere, ea nu îmi spusese nimic despre Deiu, doar că s-a despărţit de Răzvan. „Cu Deiu? Păi... când aţi mers în excursie eraţi împreună. Cum în două zile s-a despărţit de tine şi acum

e cu Deiu?” Problema mă interesa. Imaginea ei se

cutremura în mine, căzuse de pe locul pe care i-l atribuisem. Totuşi, se părea, de neînţeles ce făcuse. „Nu ştiu ce să zic. Acum ei sunt împreună.”

Era abătut, foarte abătut. Nu am mai stat mult. Câteva discuţii despre unele

fete, ţigări, o mică laudă cu ce cantitate am băut... Când

eram aproape gata cu berile l-a sunat o fată. O ştiam, avea

clasa pe coridorul nostru. Îl chema afara pe Răzvan care îi promise că va ieşi cu ea când va fi liber, mai ales ca era

liber şi sentimental.

27

Graţian Lascu

Plata s-a făcut nemţeşte, fiecare plătind berea lui. Ne-am despărţit. I-am trimis un mesaj Larisei să o anunţ că am terminat, aşa cum m-a rugat. Nu mi-a răspuns la

mesaj şi nici când am sunat-o. Am scos o ţigară din pachetul nou şi m-am aşezat pe

o bancă într-un părculeţ. Mă gândeam la tot ce vorbisem cu Răzvan. La

fiecare frază, intonaţie, privire, mişcare neaşteptată. Înşelatul şi noul prieten al ei, asta îmi dădea şi mie bătăi de cap, marele mixer se punea în mişcare. Vroiam să

vorbesc cu ea despre asta, dar nu ştiam prea sigur cum să

fac, în aşa fel încât să nu stric tot ce am construit de când

ne cunoscusem. M-a sunat Ea. „A fost totul OK” i-am spus. Întrebările îmi stăteau

pe limbă şi eram gata să le pun una după alta. Oricum

interogatoriul meu nu conta, eu nu contam pentru ea... „Cred că v-aţi vorbit să mă sunaţi în acelaş timp,”

râse ea. Acum am terminat de vorbit şi cu Răzvan.”

„Ce ţi-a spus?” Ştiam că întrebarea nu va avea

niciodată un răspuns adevărat. „Nimic de rău. Aţi discutat la bere, bărbaţi adică!”

„Ai avut dreptate, a apreciat ce am scris pe blog. Şi-a

dat seama...”

A urmat un moment de linişte între noi. „Mda...” a făcut ea puţin dezgustată. Din nou un moment de linişte. Eram decis să atac... „Lari... Eşti cu Deiu acum?” Nu aveam intonaţii ascunse in voce, însă s-a simţit că am atins un subiect tabu.

28


„Da...” a ezitat ea. „Sunt cu el. De ce? Ţi-a zis

Răzvan ceva?” Îi tremura vocea. Nu vroiam să îi spun

adevărul, că Răzvan îmi spusese că îl înşelase cât timp

avea o relaţie cu el. „Doar întrebam. Mi-a zis Răzvan că în excursie v-aţi certat şi ... na’.” M-am oprit, ceea ce făcuse o scădea în

ochii mei. Devenea pentru mine o simplă femeie, la fel ca

şi cele cu care treceam prin pat, nimic pur în sentimente. „Oricum n-o să dureze” a mai precizat. Am vorbit după aceea mărunţişuri. Evitam

subiectele mai sus pomenite şi nu doream să o pun pe

gânduri. Nu ştiam ce să fac, pe care drum să apuc. Lăsam din

nou totul în voia sorţii. Rămâneam indiferent. Am

terminat de vorbit şi am plecat spre casă fumând încă o

ţigară.

Când m-am trezit de dimineaţă, eram înconjurat de

întuneric. Nu credeam că mai trăiesc ci că am plecat spre

altă lume. Am pipăit pătura căutând un obiect pe care să

îl recunosc şi care să îmi aducă aminte de viaţă. Am găsit telefonul lângă pernă acolo unde îl lăsasem când am

adormit. Cu greu m-am ridicat în capul oaselor. Altă zi... Primele fascicule de lumină m-au lovit în plin. Ochii îmi erau împăienjeniţi. Afară nu mai ploua. Mi-am trecut mâna prin păr şi peste obraz. Speriat, am alergat la baia

pe care o improvizasem. Barba îmi crescuse, nu o mai tăiasem de aproape 10 zile, iar părul mi se revărsa peste

29

Graţian Lascu

urechi. Arătam ca un alcoolic deşi nu mai consumasem

alcool de o săptămână. De când am plecat, mai exact. Stăteam cu braţele sprijinite pe lovoar privind fix în

oglindă. Iarăşi mii de voci auzeam în cap. Pentru o secundă

am avut un deja vu, că il izbesc în plin pe cel din oglindă. Să

îl fac să sufere, să nu îl mai văd, mi se părea ultimul om. Nu

ştiu ce să mai fac, ce să continui şi la ce să pun punct. Apă pe faţă... Un val de răcoare m-a trezit. Reîntors

în cameră mi-am rulat o ţigară şi am gustat din cafeaua

care îmi mai rămăsese în ceaşcă. Amară... M-am aruncat în pat cu ţigara neaprinsă între buze. Aceeaşi rutină

zilnică... Am aprins-o. Primul fum, aer curat... Plec curând în oraş. Altă pagină din viaţa mea...

Oraşul mă oboseşte... Prea multă tehnologie şi gălăgie în jurul meu. Mi-e dor de camera aia unde era

mirosul greu de igrasie, dar unde liniştea era cel mai mare dar. Păcat că nu pot să revin acolo decât peste câtva

timp. Aseară am ieşit până în părculeţul de lângă blocul în

care stau. Nu s-au schimbat locurile. M-am întâlnit cu un

coleg în timp ce mergeam să ridic o carte de la Poştă şi cu

alţi doi când am venit înapoi. Mi-e dor de prieteni, de

nopţile pe care le petreceam împreună, de sticlele golite, de ţigările pe care le rulam cu zâmbetul pe buze. De când am venit în oraş, scriu foarte puţin. Ochii mă dor îngrozitor iar în piept simt o durere continuă. Sper să nu fie de la ţigări, nu am fumat mai mult de 8.

30


Mi s-a spus că de când am plecat, relaţiile de

prietenie s-au schimbat. Mulţi colegi care se înţelegeau

cândva, sunt organizaţi în tot felul de bisericuţe. Ha! Doar acum înţeleg că dacă nu există interes comun

drumurile se separă? De-aş putea să fiu din nou copil şi să nu ştiu toate câte le ştiu acum... Am vorbit şi cu Ea... Era bucuroasă că m-am întors. Mai mult nu am observat în exprimarea ei. Oricum plec

curând... Oare ce mai fac moliile?

Aşteptarea e grea în bloc. E cald între betoanele

astea şi duc tot mai mult dorul pomului din faţa geamului care îmi ţinea umbră. Toată ziua stau înăuntru. Citesc şi aştept... Scriu

mai greu în gălăgie şi nu pot fuma deloc, doar când ies

afară. Stau câteodată în pat şi privesc tavanul în căutarea

unui lucru de făcut. Gândul îmi tot zboară la manuscrisul pe care trebuie să-l termin. Atunci îmi aduc aminte de ea

şi inima mi-e lovită de un bici invizibil.

Niciodată nu am văzut-o sărutându-se cu Deiu. Îi vedeam mergând unul lângă altul pe culoar şi se

retrăgeau în curtea inferioară a liceului. Curiozitatea era

mare. Doream să ştiu ce se întâmplă în relaţia lor. Ceva

din mine nu mă lăsa să merg la colţ şi să-i urmăresc. Am avut o astfel de pornire odată, la sfârşitul orelor. Coboram scările de la clasa mea iar ei se îndreptau spre

curtea inferioară. Ca de fiecare dată când îi vedeam

31

Graţian Lascu

împreuna, ea era cu mâinile încrucişate peste piept. Mergea dreaptă şi mândră... Mi-a trimis o privire

încărcată de tristeţe. Era pe cale să izbucnească în plâns. Am plecat spre casă abătut în ziua aceea. Foarte

abătut de faptul că o ştiam tristă şi nu am făcut nimic să o

bucur. Erau primele zile de martie... Începeam în acea perioadă să merg la cursul de

psihologie ţinut de domnul B. Un loc unde mă simţeam

liber, unde puteam vorbi despre orice ştiind că nu va

merge mai departe. Domnul B. era o persoană care ştie

să te pună pe gânduri. Dacă nu era el, poate azi nu mai stăteam la măsuţă să scriu. M-a învăţat cum să mă cunosc

pe mine şi cum să îi cunosc pe alţii. M-a îndrumat spre

Dostoievski ca să înţeleg psihologia umană. Şi aşa am

început să aplic psihologia şi în viaţa mea... Când eram doar noi doi aveam curaj să-l întreb

despre multe lucruri ciudate care mi se întâmplau: vise, deja-vu, imagini din alte locuri etc. „Vreau să fac un om, oricare, să creadă sau să vrea

ceva chiar dacă el nu doreşte!”

„Dă-mi un exemplu!”

„Îl mai ştiţi pe David din >An Education<?”

„David era un om care dorea să profite de alţi oameni. Asta vrei să fii şi tu?”

Am rămas pe gânduri. „Nu!” am spus hotărât. „David a mers acasă la

părinţii fetei. Ei nu doreau ca fiica lor să aibă o relaţie ci să înveţe. David a vorbit cu ei, a şi ciocnit un pahar cu

tatal ei. Până la urmă, ca prin magie, au fost de acord cu

32


relaţia lor. Parcă chiar îl rugau pe David să fie prietenul ei. Asta vreau să ştiu! Cum a reuşit toate acestea? A

folosit psihologia şi a reuşit să obţină ceva ce nu îi era

permis!”

„Asta nu pot să te învăţ.”

Prin gând mi-a trecut că nu ştie. „La cine să apelez?” l-am întrebat, crezând că o să-l supere. „Nu ştiu...”

S-a uitat la ceas. Când am ieşit afară am constatat că

suntem atraşi de ceea ce nu deţinem... Iar eu doream să

fac o persoană să fie cu mine. Atunci am păcătuit major. M-am crezut egal cu

Divinitatea...

Habar nu am când s-a întâmplat. Din senin am auzit că Larisa nu mai era cu Deiu. Ştiu doar că nu m-am

bucurat şi nici întristat. Intrasem la bănuieli, făceam

cercetări în secret şi plasam propoziţii cheie în unele

conversaţii. Aveam tot stilul meu de misogin adevărat. Din câte am înţeles, cei doi nu au fost împreună mai mult de o săptămână. Atunci Larisa nu a vorbit cu mine. Într-o zi m-am trezit cu un mesaj de la ea în care mă

acuza că nu mai cunosc lumea. În zilele care au urmat lucrurile s-au precipitat. Vorbeam zilnic. Povesteam lucruri clasice: ce ne-ar

placea să facem şi ce nu, ce planuri de viitor am putea

vedea, etc. Pe coridor o salutam şi de cele mai multe ori ea venea. Nu doream să merg prea departe.

33

Graţian Lascu

Nu avea nimeni curajul să îmi spună ceva deşi se

observa schimbarea. Amândoi vedeam ochii cum ne

privesc prelung, neînţelegând ce se întâmplă. Dupa excursie

i-a mers vestea despre faţa pe care o ascundea. În ciuda

tuturor acestor lucruri, eu îi invidiam pe bărbaţii care au pus

mână pe ea înaintea mea. În special pe Răzvan. Am publicat în acele zile pe blog o altă scriere. Foloseam limbajul ascuns. Imediat după asta, între noi, privirile au stabilit regula de tăcerii.

E atât de frig încat degetele mele de la picioare

dansează singure. Trag din tigară, dau afara fumul care se

ridică într-un dans macabru spre cerul înnorat ce nu îşi arată Luna. Nu am înţeles niciodată cum băieţii de la

Meteo nu reuşesc să nimerească temperaturile. Cineva mă strigă. Întorc privirea. Doi prieteni vechi, la

fel de îngheţaţi ca şi mine vin să mă salute. Îmi oferă un gât de bere din flaconul lor de 2.5 litri. Îmi cer o ţigară, le ofer şi pleacă mai departe. Unii vin, alţii pleacă, aşa e în viaţă…

Trag gluga peste cap, răcoarea rece a vântului îmi intra până în oase. În altă seară, stau pe o bancă şi fumez liniştit, după ce

am băut o cafea. Astea două elemente o să mă omoare. O

fată, în partea cealaltă a parcului, ţipă când cineva o loveşte

peste cur. Simţurile animalice nu ne prea deosebesc de

patrupede. Eu vorbesc?

Săptămâna a trecut repede, după orele la care îmi tremurau perişorii de pe ouţe să nu mă asculte, că de fapt, în

34


fapt, notele nu înseamnă nimic. Am văzut oameni cu şcoală

prosti şi fără, deştepţi. …am văzut-o şi pe ea. Da! Farmecul nu trecuse repede cum credeam. Te iubesc, da’ las’ că trece! Nu. Într-o zi am stat aproape de EA. Nu atât cât aş fi dorit, pentru că atunci când prinzi momentele perfecte, vine

cineva care să îţi ţină companie. Să nu ne plictisim. Nu judec. Chiar nu are rost! Ce mă roade – pe lângă

cafeaua din stomac – e că nu ştiu ce să cred. Treaba stă cam

aşa... Ieri am ieşit afară cu o fată. Ne-am aşezat la masă: cafea

pentru mine – suc pentru ea. Discutăm. Am aflat că de ceva timp

sunt cunoscut ca băiatu’ care umblă cu mai multe femei. Ceva în

mine s-a oprit. Mecanismul de „curvar” care mi se atribui – unii urându-mă pentru asta, alţii dorind să prindă şi ei manevra – a

rămas inţepenit, fără să se mai mişte rotiţele. Ruginiseră. Prea frig. Mă ridic în picioare şi o iau pe trotuar. Un

câine cu blana ciufulită latră spre mine. Aştept să se facă

verde la semafor. Verde… Trec strada şi intru într-un

magazin. Iau o bere la doza, plătesc şi rânjesc spre

vânzătoarea ce stătea lângă afişul „Nu servim băuturi alcoolice minorilor!”. Iubesc ţara asta! Strâng doza între palme sperând să se încălzească

puţin. Desfac cheiţa şi savurez gustul. Unde rămăsesem? Ah! Da…

În viaţă nimic nu e sigur, doar probabilităţi. Pământul - masa de poker, noi - jucătorii. Există un

supraveghetor care te pedepseşte dacă trişezi.

35

Graţian Lascu

Scot telefonul şi îi caut numărul în agendă. Îl pun la

ureche. Sună! O dată… De doua ori… De trei ori…

Ocupat…

Poate are treabă, sau sunt părinţii ei în cameră, sau

mai vorbeşte la alt telefon, sau e în maşină spre casă, sau nu

e semnalul bun, sau nu vrea să vorbească cu mine, sau…

Ce?! Ultima variantă mi-a trimis un şarpe rece pe spate. Încă nu ştiu ce vrea.... Are discuţii încă cu el despre

relaţia lor? Sau e doar o pauză? Am fost puţin gelos când

mi-a spus că îi place de mult timp de un coleg de-al ei, cu

care dorea să fie încă de la începutul liceului... Sau EA era

prea marcată pentru a începe o nouă relaţie?

Cuvântul de alint „iubire” nu a lipsit niciodată din

discuţiile noastre şi se pare că doar asta îmi dă speranţă... Sau îmi face iluzii deşarte? Am decis să nu o presez. Aştept să facă ea prima mişcare... Sau ar trebui să o fac EU?

Prea multe probabilităţi…

Pornesc pe stradă cu vântul lovindu-mă în faţă. Ajung

la scară, intru iau în braţe caloriferul cald. Acelaşi miros de

urină şi de oua stricate vine dinspre ghenă. Până la urmă mi-am dat seama de ceva... Când i-am

fost aproape, pentru câteva clipe, am simţit acele lucruri care

nu le poţi explica. Echilibrul…

Singuranţa…

Îmi transmitea energie…

Sau toate acestea erau doar în mintea mea?

Arunc chiştocul într-un colţ. Doza o bag în cutia

poştală cu numărul 1. Pun pachetul de ţigări în chiloţi şi

36


apăs pe butonul unsuros de la lift. Urc spre etajul 5 cu un

zgomot dur. Altă zi s-a terminat... Sau altă seară a început? De

abia aştept să mă arunc în pat şi să citesc... Îmi pun speranţa

ca EA să îmi dea un mesaj? Sau poate am pus deja prea

multe?

Încerc să o scot din cap, dar ea intră înapoi... Sau nici n-a plecat vreodată?

Problema era că eu mai eram apropiat şi de Mela, fata cu care am mers la Bal. Încă ne sărutam şi ne

petreceam orele când eram singuri în pat. Ea ştie mai bine ce a fost între noi şi nu doresc să spun aici mai mult decât e nevoie. Cum spuneam, încă păstram legătura cu ea. Adevărat că era una care nu se vedea, în acea perioadă

încercam să par un sfânt în faţa lumii iar când întorcea

capul să îi fur portofelul. Am decis să o las pe Mela. Ea

mă iubea şi ştiu că şi acum mă iubeşte. Am vrut să nu o

înşel, ştiam că dacă o înşel la suprafaţă se va simţii jignită

profund. Era de acord să merg şi cu alte fete, lucru pe

care l-am făcut mereu cât timp am fost împreună cu ea, dar ştiam că limita era să nu afle cine erau cu adevărat, în

special numele lor. Mă amuză luptele între fete... Ruptura dintre mine şi Mela s-a realizat după o

săptămână de la despărţirea Larisei de Deiu. Pe timpul iernii ea fuma în baia de lângă clasa mea. O zăream rar. Totuşi, vorbeam în fiecare zi la telefon sau prin mesaje. Minţile noastre erau în contact.

37

Graţian Lascu

Îi dădeam mereu de înţeles că doresc o relaţie cu ea. Asculta tot ce ziceam, având aceeaşi tactică de a plasa

propoziţii cheie în conversaţii. Mai trecu câteva zile. Nu îmi găsisem cuvintele şi nici curajul. De la ultima mea relaţie serioasă trecuseră

peste 8 luni. Femeile decăzuseră mult în ochii mei. Aflasem bancul cu Adam. El ceruse lui Dumnezeu o

fiinţă care să îi fie alături sufleteşte şi împreună să poată

crea o familie unită. „Te costă o mână şi un picior” i-a zis

Dumnezeu. Adam a stat puţin pe gânduri. „Pentru o

coastă ce-mi dai?”

Totuşi doream o relaţie cu Larisa. Ca şi acum, atunci aveam probleme cu viciile. Am şi bune şi rele. Cele rele sunt mai multe: cafeaua, tutunul, alcoolul... Cele bune mai puţine: cititul şi scrisul. Încă nu fac

diferenţa dintre viciu şi pasiune. Niciodată nu mi s-a părut că sunt„prea tânăr”

pentru un lucru. La vârsta de 5 ani înjuram. Să nu-mi acuze nimeni părinţii! Toate acestea vin din interiorul meu, aşa simt. Noi, oamenii, suntem doar nişte imagini. Corpul nostru este doar ceva ce ne ţine în Timp. Nu ne

ştim Istoria, nu ştim unde am mai fost. Sunt bucuros să

afirm că am reuşit să trăiesc în mai multe etape de Timp. Prea complicat ca să explic. Prea tânar nu am fost niciodată, iar în acea perioadă

consumam droguri. Un lucru pe care nu îl ştie familia

mea, deşi nu mi-e ruşine. Vă spun toate aceste lucruri deoarece o să urmeze câteva întâmplări legate de

droguri. Unele mai bune, altele mai rele. Drogurile nu

38


erau un viciu. Nu consumam în fiecare zi, nici măcar

săptămânal. La modă atunci erau doi băieţi care au înebunit ţara

cu câteva melodii Hip-Hop şi cu două albume lansate

simultan. Îmi dau seama acum că nimic în viaţă nu e

întâmplător. Vorbe mari pentru un puşti, nu?

Urmează să vă prezint o altă scriere pe care am

publicat-o pe blog şi care a schimbat radical situaţia

dintre mine şi Larisa. Iubesc vara, da’ nu pot să stau acasă nici dacă e iarnă

şi frig. Banca asta e rece ca dracu’. Lumea trece pe lângă

mine. Unul, altul îmi mai aruncă o privire văzând un băiat cu bluza roşie şi geacă neagră stând pe o bancă cu berea

lângă el de parca ar fi 24 grade afară. Superb…

Bum-BumBum-Bum-BumBum... Berea m-a ameţit puţin. Îmi aduc aminte de concertul de aseară. Ooo daaa… Cât fum…Cât verde… Ce

senzaţie…

Locul potrivit…

Stăteam sprijinit de o măsuţă pe o margine a

discotecii. Joint-ul pe care îl fumasem nu era tare, dar mă

luase bine. Mă simţeam liber, nu depindeam de nimeni. Nu

îmi simţeam picioarele, muşchii îmi erau relaxaţi. Tresăream când cineva se aproapia de mine. H. îmi băgase

în cap că existau înăuntru „gabori” sub acoperire, printre

civili. O prietenă îmi întinde o doza de bere. Refuz. Mi-e

foame de parcă nu aş fi mâncat de la Crăciun. Muzica e pe

39

Graţian Lascu

fundal. Hip-Hop… Se fac probele de sunet pentru concert. Mă prinde ritmul şi încep să dau încet din cap. Prietenul meu H. se mişcă în stânga-dreapta cu ochii ficşi având un rânjet grotesc pe faţă. Închid ochii... Simt cum ceafa îmi este amorţită şi părul de pe mâini se ridică. Deschid ochii. Nu se uită nimeni la

mine. Las capul în jos, închid îar ochii. Mare...Soare…Cer

senin… Plajă… Nisip fin… Şezlong… Măsuţă cu

cocktail… Umbrelă… Filipine…

Iau o gură din cocktail-ul Cuba Libre din rom alb

aranjat cu o felie de lămâie şi o frunzuliţă de mentă pe

margine. Răcoros… Deschid port-trabucul şi scot un

trabuc ce degajă un miros fin de vanilla. Îl aprind, fumul se ridică spre cer cu multă graţie. Aroma de vanilla

împreună cu romul alb este extraordinară. Mai trag un

fum şi privesc spre mare. Atunci o văd pe Ea. Iese din

mare şi îşi scutură părul umed aruncând în toate

direcţiile stropi care sclipesc în lumină. Păşeşte pe nisipul albicios ca o felină care îşi arată splendoarea blănii. Se

aproprie de mine... –Iubire…

Se aşează pe şezlong lângă mine. Ochii ei căprui mă

privesc lung transmiţându-mi milioane de gânduri. Îmi strecor mâna stângă pe lângă obrazul ei şi o aduc încet spre

mine. Ne contopim într-un…

Agresiiiv Remix…

Deschid ochii. Nu au trecut decât 2 sau 3 secunde de

când mă luase filmul. H. si G. nu mai sunt lângă mine. Râd

40


împreună cu alţi 5 prieteni. No Problem Style! Închid din

nou ochii.

Balconul hotelului era mare. Stăteam sprijit în coate cu

un trabuc fumegând şi aveam alături un pahar de cognac în

care pluteau două cuburi de gheaţă. Soarele apunea, înnecându-se în mare. Mai privesc spre asfinţit o dată

înainte de a mă aşeza in fotoliu. Din spate aud paşi... Ea îşi aşează mâinile pe umerii mei, aplecându-se să mă sărute pe

obraz. Ridic mâna şi îi mângâi pielea fină a braţului. Mai gust din paharul de cognac şi mă ridic. Era în dresul de baie. Negru, cu un joc de linii pe bikini asemănător cu zgârieturile

unui ghepard. EA, da! o adevărată felină. O iau de mână şi mergem înăuntru. Degetele ei le strâg puternic pe ale mele. Ne aşezăm pe pat, deasupra aşternuturilor moi din satin

roşu. Îşi aşează capul pe pieptul meu şi piciorul drept îl pune

peste al meu. O strâng mai puternic la piept. - Iubire…

Mereu îmi vorbeşte cu un glas dulce. De ce o numesc

felină? Pentru faptul că scoate acel sunet care se aseamănă

cu un tors de pisică. Aşa a făcut şi acum, încordându-şi muşchii iar apoi eliberând tot aerul din plămâni într-un

răsuflu prelung. O sărut pe frunte. - Eşti fructul oprit…

Nu o mint, ăsta e adevarul. Ea neagă.... Poate nu e

adevărat, dar Eu aşa sunt. Încă nu am găsit argumentele

care să mă facă să trec în partea cealaltă. Încep să îi desenez

cu degetul pe spate cerculeţe şi linii care nu înseamnă nimic. Continuă să stea pe pieptul meu parcă dorind să îmi asculte

41

Graţian Lascu

inima cu adevarat, să ştie tot ceea ce simt pentru Ea. E

fructul oprit... Îşi ridică încet capul şi mă priveşte din nou cu acei ochi căprui pe care îi ador. La început… Da, la început…

Da, chiar de la început. Nu îmi spune nimic, doar mă

priveşte. Mă sărută. Urcă cu degetele pe coastele mele până

ce îmi împinge cu palma pieptul. Mă sărută din nou. O

mângâi pe spate, desfăcându-i încet sutienul. Sărutul continuă... Mâna mea coboară încet spre coapsă. Las totul în voia sorţii ştiind că e mai mult decât o noapte. NU!...Ea e

fructul oprit…

Deschid ochii. Trebuie să inceapă concertul. Still Dre…

*

Sunt tot acolo. Pe băncuţă, cu berea la 2L şi ţigara

moldovenească în mână. Mă uit la ceasul de la telefon

gândindu-mă că ar trebui sa plec. Sunt ameţit, destul de

ameţit. Trag concluzia că mai bine era sub influenţa

drogului cu o seara înainte. Măcar aşa mă simţea lângă…

Mda…

Mă simţeam lângă Ea, deşi Ea nu era acolo. Se pare că

până la urmă nu o pot scoate din cap, nu vrea să plece sub nicio

formă. Dar nici nu aş vrea sa plece… Dar… Văd că e fericită, aşa cum a ales, nu o condamn, mă bucur pentru fericirea altora. De câte ori vocea din interior îmi zice să o uit, flacăra

care arde se mai diminueaza. Dacă nu mă concentrez o

secundă, flacăra ia forma imensă din nou.

42


Dar niciodată nu s-a stins până acum…

Dragostea e asemeni febrei; nu le putem stăpâni pe nici una şi nici nu putem limita durata sau intensitatea lor. – La

Rochefocauld

*

Astâzi m-am mutat la un hotel. Nu am mai scris

nimic de doua zile şi sper să nu cad în acest păcat. Citesc acum o carte care am primit-o cadou de la o

prietenă. E povestea unui tânăr care are ghinion în

dragoste şi relatează unele întâmplări prin care a trecut cu persoana iubită, de la primul surâs până la ultima

lacrimă. Mi se tot aduce aminte de un lucru pe care oamenii (în special părinţii mei, îi înţeleg) nu îl suportă la mine. Iarăşi sunt retras, nu discut şi nu spun nimic din ce

gândesc. Ciudat cum zilele acestea vorbele mele rănesc

adânc. Cred că problema este legată de mişcarea Lunii.

*

La scurt timp după publicarea părţii a treia pe blog

m-a căutat Răzvan. Toate descrierile duceau spre Larisa, Filipine fiind exact locul unde şi-ar dori să meargă. Nu

mi-a spus nimic direct însă s-a observat în cuvintele lui că

nu i-a plăcut ce scrisesem, mai ales că era vorba de fosta

lui prietenă.

43

Graţian Lascu

Publicasem scrierea la sfârşitul săptămânii iar joia

care a urmat mi-am încercat „norocul”. Încercasem şi înainte, prima oară în baie când mă aflam la ţigară. Eram

în apropierea ei şi fumam în timp ce păstram distanţa de

ochii lumii. Nu doream să mă apropii prea mult şi să stric

totul după atâta timp. Lângă Larisa stătea Ale, prietena ei cea mai bună. Îşi spuneau una alteia toate secretele şi după cum Ale se uita

la noi înţelegeam că ştia despre mine. Răzvan plecă. Când a ieşit m-am apropiat de Larisa. Mi-a plăcut faptul că Ale ne-a lăsat singuri. Am intrat cu Larisa într-o baie lăsând uşa între-

deschisă. O priveam în ochi, ea zâmbindu-mi încurcată, neştiind ce să spună. Încet mi-am strecurat mâna dupa

talia ei. M-a lăsat fără să protesteze. Fără să stau mult pe

gânduri m-am aplecat s-o sărut. Atunci şi-a întors capul, buzele mele oprindu-se pe obrazul ei. A rămas cu privirea

în pământ câteva secunde. Când a ridicat-o m-a privit în

ochi. I-am observat nehotărârea. Mi-am retras mâna de

pe talia ei. Am urmărit-o cu privirea în timp ce mergea

spre clasa ei. Nu s-a uitat la mine. Mergea cu mâinile

încrucişte peste piept, mândră. Reîntors în clasă nu ştiam

ce să fac. Mai era o variantă, aceea de a vorbi cu ea. Au trecut de la încercarea mea câteva zile. Acum

încercam altă variantă. Stăteam întins în pat, relaxat şi vorbeam cu Larisa la

telefon. Încercam să înţeleagă ce doream. Într-un final am întrat în subiect. „Lari... Ştii bine că vreau să fiu cu tine.”

44


Nu a avut nicio reacţie. Treceau secundele şi ea nu

spunea nimic. A răsuflat greu. Continua să găsească

cuvintele potrivite. Nu prevestea nimic bun pentru mine, liniştea ce se aşezase între noi. „...nu ştiu cum să-ţi explic”

„Direct şi sinceră.”

Iarăşi s-a lăsat liniştea între noi. Apăsarea începea să

mă omoare. A început cu greu şi doresc să vă reproduc

doar frânturi din ce mi-a spus. „În ultimele două-trei zile mi s-a mai spus asta. Ce

se întâmplă?!”

„Cine nu ar dori să fie cu tine? Ce să se întâmple?!”

„Nu ştiu...”

Tăcere. „Uite...şi eu vreau să fiu cu tine...dar...”

„Dar ce?”

„Am terminat cu Deiu. Astea de la mine din clasă

mă privesc ciudat că am mers în excursie fiind împreună

cu Răzvan şi am venit împreună cu Deiu. Nu cred că e

momentul potrivit acum.”

Mi-a rostit numele cu frică... „Da...”

„Ştii că în clasa mea s-au format grupuri. Acum

Răzvan nu mai vorbeşte cu Deiu; nici măcar cu ceilalţi băieţi. Toate astea sunt din cauza mea...”

Înţelegeam la ce pericol se supunea dacă ar fi început o relaţie cu mine. Deciziile ei bruşte au aruncat-o

în ochi răi. Nu doream să o fac să sufere. Avea destule

oricum.

45

Graţian Lascu

„Am înţeles...”

Nu am mai discutat. Erau prea multe de spus. Ziua următoare când am văzut-o la şcoală i-am făcut doar cu mâna. Mergea din nou cu mâinile încrucişate

peste piept.

Timpul trece. Bravo lui. De la refuzul primit, nu mai vorbeam. Nu se punea problema că nu doream să

vorbim, pur şi simplu nu ne mai găseam cuvintele! Nici ea nu îmi mai trimitea mesaje pe mobil ca la început. Când dădeam eu mesaj răspundea la obiect. Apăruse o altă problemă. Nu mai aveam poftă să

scriu, nu mai eram motivat. Ştiam că orice scriu va fi citit tot de aceeaşi oameni. În acea perioadă nu mai scriam poezii. Nu. Eu nu

am scris niciodată poezii. Erau doar idei pe care le

puneam pe hârtie şi le făceam să rimeze. Da, mulţumesc

celor care îmi aduc mereu aminte de acest subiect, despre ritm, metrică şi tot felul de „instrumente”. La

examenul susţinut la sfârşitul gimnaziului, profesoara

care mi-a corectat lucrarea cătând figurile de stil, metaforele, comparaţiile a obosit. Nu le aveam.

*

În data de 1 martie i-am oferit Larisei un mărţisor. Ce s-a întâmplat atunci m-a mâhnit şi chiar am avut pe

moment o pornire războinică. Era luni, în week-end ei fuseseră în excursia despre care am vorbit şi la care nu am

mai participat.

46


Când m-am apropiat de ea mi-a zâmbit. Nu eram

emoţionat (cum cred că am dat impresia) dar nici hotărât. Nu-mi plac mărţişoarele şi sărbătorile feminine. „Pentru tine, Lari.”

A luat mărţişorul. Era o inimioară roşie, spânzurată

de fire roşii şi albe. „Mulţumesc!”

În acel moment a ieşit Deiu din clasă. S-a oprit în

dreptul nostru şi a privit spre colegii care ieşeau. „Unde ţi-e poezia? Papagalul?” a râs Larisa ironică. „Întreabă-l pe Deiu că i-a mers gura!” El a auzit. Pe faţă i-

a apărut un zâmbet victorios. În silă, i-am zâmbit şi eu. Dacă era o altă persoană o

făceam de râs în faţa tuturor colegilor care erau pe

culoar. M-am oprit la timp, ceva foarte ciudat. Nu ştiu

exact ce i-am spus, era legat de „vrăjeală” în genul „mi-am

scăpat vrăjeala între picioare.”

*

Eu nu scriu, eu mă spovedesc de tot ceea ce simt. Câţi dintre voi v-aţi spovedit vreodată? Cam greu să

recunoaşteţi ce aţi greşit (!). Nu cred că începeţi să

spuneţi ce aveţi pe suflet în sintagme poetice. Aştept să fiu acuzat pentru faptul că am fost mai sincer pe aceste hârtii decât la spovedit.

Doream să public pe blog o ultimă parte din mica

noastră poveste. Nu găseam cuvintele şi nici nu ştiam

47

Graţian Lascu

cum să pun problema. Am mai aşteptat sperând că îmi va

veni o inspiraţie. Fac parte dintr-un mic grup de cititori care se

întâlnesc lunar să discute despre literatură. La întâlnire

eram fără vlagă. Răsfoiam un mic volum de poezie. Citeam poeziile căutând una care să îmi reflecte starea... Am găsit-o şi-mi plăcea simplitatea cuvintelor. În aceea seară am decis să public şi ultima parte. Nu

doream să fac tam-tam din asta. Eram împăcat cu mine

că am încercat.

De ceva vreme, am început să mă ghidez după câteva

maxime şi cugetări despre viaţă. Pe unele le-am formulat eu

din ce am văzut sau păţit, pe altele le-am preluat din cărţi sau melodii.

„Fă întotdeauna ce te îndeamnă inima şi nu te teme că

te vei înşela…Viaţa-i scurtă…RISCĂ!”

Opţiunea asta mi-a adus multe probleme dar şi împliniri. M-am bucurat de ambele variante ştiind că ceea ce

am făcut, am făcut din suflet, că aşa sunt eu şi nu mă ascund

după degete. După ce degete să mă ascund? Că doar unul îl arăt. „Totul are un început şi un sfârşit.” Corect? Corect! Viitorul pentru mine înseamnă mâine. Cu Ea a fost altă problemă. Nu am ascuns nimic, am rămas acelaşi în

orice moment vorbeam cu Ea sau era prin preajmă. Am

simţit, m-am bucurat şi am uitat…

48


Am întrebat-o şi mi-a răspuns... Nu aleg, nici nu îmi place să aleg. Mă duc acolo unde

mă îndeamnă intuiţia şi las pe alţii să facă alegerile. Eu doar

pun roata în mişcare. Privesc în jur. Aştept un mesaj, apel, ceva…

Unii vin, alţii pleacă…

Altă zi s-a scurs. Roşul sângeriu de la asfinţit îmi place. Privesc spre doi îndrăgostiţi la plimbare care se ţin de

mână. Cum era melodia aia…

Rămânem prieteni…

Simt că se schimă ceva în mine. Încep să fumez mai puţin şi cafea nu mai beau decât una pe zi, rareori două. Petrecerile, cluburile, discotecile cam tot ce înseamnă loc

unde pot consuma alcool mi se par locuri îndepărtate, neatrăgătoare. Nu mai simt chemarea lor tulbure. Parcă

ar fi lucruri ce nu mai contează. ...încep să îmbătrânesc.

49

Amintiri Din Prezent de Gratian Lascu - primul capitol

Documents

Transcript of Amintiri Din Prezent de Gratian Lascu - primul capitol