Minuni din viata mea. b.

                          Ieri, Sambata 10.10.09,am ascultat inca odata solicitarea D-voastra la `o poveste`din partea ascultatorilor Postului de Radio "Romania Actualitati"- Radioul de Sambata seara, - asa ca m-am hotarat sa va descriu si eu un capitol din viata mea care sper sa va intereseze, sa va inspire, sa dea curaj atat d-voastra cat poate si  altor ascultatori, eventual cititori.  Initial am gandit cele scrise de mine mai jos pentru postul de Radio "Romania Cultural". Dar dupa ce am ascultat cu stupoare niste emisiuni `induiosatoare` despre garzile legionare si `preaiubitul lor conducator`c.codreanu, pe acest post romanesc de radio, anul 2009, uniunea europeana, m-am intrebat inca odata ingrozita; "pe ce lume traim?" si daca nu am putut face mai mult, m-am rugat inca odata pentru acest Popor Românsi apoi am schimbat postul.

PS. ulterior l-am trimis totusi si postului de Radio Ro-Cultural, dar nici unul din ele nu s-a învrednicit sä-mi confirme primirea, clar...Initial nu am scris numele persoanelor amintite  decât cu initiale.                                                   MINUNI din VIATA MEA.b.

                          

  M-am nascut in anul 1939 din o familie cu o istorie cu totul unica in felul ei.  Bunica mea  s-a `refugiat` impreuna cu unica ei fiica in varsta de 4 ani, inaintea izbucnirii primului Razboi Mondial, din Transnistria. De fapt, venisera la Bucuresti sa-si ia ramas bun de la rude care se pregateau sa emigreze in America, dar razboiul le-a schimbat planurile ; rudele nu au mai emigrat, bunica cu fetita ei au ramas toata viata in Bucuresti, iar la sfarsitul razboiului le-a urmat si bunicul de la malul Nistrului.In toti acesti ani, bunica a tinut casa cu mainile ei` de masseura si kinetoterapeuta` cum s-ar numi azi aceasta meserie  pe care o invatase la o scoala din Odessa, aceeasi scoala unde sora ei invatase mositul. Deci cu 100 de ani in urma in Ucraina exista cel putin o scoala de `surori med.,,cadre medicale,asistentele de astazi. Bunica mea a practicat aceasta profesie pana la varsta de 78 de ani cand a incetat din viata, si nu a mangaiat numai doamne de companie ale Reginei  Elisabeta ( ?) ci a pus cu masaj-gimnastica  medicala multi oameni pe picioare. Era nu numai frumoasa si cuminte, dar avea si o voce minunata, iar in  tinerete mergea  la Opera.Toata viata ei am auzit-o fredonand arii din opere, in special din "Evgeni Onegin" daca nu gresesc:

"Sto ti Lenski net tantuies,sto ti Olgu ne biriosi,  Ili ti ieio ni liubis, ili ti ieio revnuies,  Ne znal tebia, ne znal ia goriu, znal tebia za tascaval..."

Avea printre cliente Dame de Companie ale Reginei, care erau atat de fericite de binefacerile mâinilor binecuvantate ale bunicii mele, incât au recomandat-o si Reginei ( Elisabeta ? )  insa bunica nu a indraznit sa se duca la palat.      Fetita - odorul ei - o fetita foarte mica si gingasa - s-a inscris singura la varsta de numai  cinci anisori la minunata Scoala Anglicana. Si aceasta s-a intamplat asa:Fetita cea mica si gingasa, cu un pär lung, saten si ondulat, o avea ca prietena de joaca pe Riva, vara ei, care era cu un an mai mare decat ea. Cand aceasta a fost inscrisa in primul an de  scoala, fetita bunicii ramanând singura acasa, a fugit dupa prietena ei si s-a asezat intr-o banca in fundul clasei...Dupa câteva zile, invatatoarea a observat totusi pe mica intrusa care nu se ridica in picioare cand se striga catalogul, si a intrebat-o cum se numeste. Aceasta avand un nume greu de pronuntat iar invatatoarea fiind elvetianca (limba de predare in Scoala Anglicana era Germana) si neintelegandu-i  prenumele,( Sheindele ) a `botezat-o`cu Jenny...,nume care i-a ramas fetitei pentru tot restul vietii ! Fetita aceasta nu era numai mica si gingasa dar era si spirt de isteata, asa ca la varsta de 14 ani absolvind scoala, a fost angajata ca secretara la Banca Nationala unde a lucrat sapte ani, dupa care s-a casatorit cu un tânar minunat, viitorul meu Tata, Michael Scheel .  Tata, nascut 1903, era cel mai mare fiu dintre cei unsprezece copii ai bunicilor mei, sasi din Transilvania. Bunicul, om simplu, dulgher de meserie, a dorit sa daruiasca  copiilor sai nu numai un acoperis deasupra capului ci si educatie; a pornit deci  peste mari si tari pâna in Canada - pe atunci chiar la `capatul Pamântului`- unde a muncit in  meseria sa, apoi, revenit in tara, a lucrat la constructia Podului Cernavoda...Astfel a creat tatalui meu posibilitatea de a urmaLiceul din Deal din Sighisoara, unde a fost coleg printre altii si cu Hermann Oberth, viitorul ` pärinte `al rachetelor balistice.    Dupa absolvirea liceului, tânarul Michael Scheel a urmat  Scoala de Miscare a Cailor Ferate Romane, si a fost pentru o vreme Seful Garii din Danes.  In timpul liber, frumos si talentat cum era. juca si cânta in

"Asociatia Saseasca aTineretului Antialcoolic" din Transilvania - poate o idee folositoate si tineretului de azi.Acolo a fost descoperit de un director al C.F.R.-ului, care C.F.R. l-a trimis la studii la Conservatorul de Muzica din  Bucuresti unde a studiat intre anii 1929-1933,  a avut ca profesori de canto pe Doamna Lucia Cosma,  armonie, Prof.Mihail Jora, iar la teorie pe Prof. Ioan Chirescu. A avut o voce divina, a devenit "Artist Liric"- a cantat genul "Lied", muzica de camera  in special a clasicilor germani, Schubert, Schumann, Brahms, oratorii in deosebi in Biserica Luterana-Bucuresti, dar si din alte orase din Transilvania, mai ales la Sighisoara  (unde primise ore de canto foarte de tanar ) la Radio, sala Dalles. Iar mama - un multitalent - a prelucrat multe din textele cântate de el in limba Romana, asa ca el le prezenta uneori in ambele limbi. A cantat deasemeni si prelucrari din folclorul romanesc, de.exemplu din Brediceanu, Montia, Nona Otescu, Chiriac, pe scena Salii Dalles din Bucuresti . Acompaniator la pian l-a avut pe  Prof. Nicolae Radulescu, sau de Doamna Nadia Chebap, maestra de concert .Imi amintesc cum Mama ma ducea uneori la micul nostru aparat de radio - pe care cred ca il cumparasera sau imprumutasera atunci pt.a-l auzii uneori pe tata -, si-mi spunea:                                "Asculta, cânta Papi ! " iar eu ma uitam in spatele micutei cutii sa-l vad pe Papi al meu mult iubit, si nu intelegeam nimic, mai ales ca nici vocea pe care o auzeam, nu avea nimic comun cu cea a tatalui meu!La noi in casa se cânta mult : Tata isi pregatea concertele acompaniat la pian de mama, co-repetitoarea sa, nu numai pentru salile de concert sau radio, ci cânta cu noi, cele trei fete muzica religioasa sau prelucrari in special  din colectia Silcher -  din folclorul german, de ex..Neuitate au ramas insa in  memoria  publicului larg, in special protestant, concertele de muzica  religioasa cântate in multe Biserici din Bucuresti, din toata Tara. Si nu odata acesti ascultatori de alta data imi marturiseau cum intraga Biserica - de ex.cea "Neagra" din Brasov - ,se umplea de ascultatori din toate denominatiile si nationalitatile existente in Romania, care  plângeau, ascultandu-l pe tatal meu cântand.Insa afara de faptul ca dorea sa fie un om liber sa cânte ce si când doreste ,cu genul de muzica preferat de el, Lied, (talentatul Dan Iordachescu a fost ultimul artist consacrat acestui gen din Romania) nu ar fi putut sustine o familie tot mai numeroasa numai din muzica. De aceea s-a angajat curand  din nou ca functionar la C.F.R., unde a cântat si ca solist in Corul Sindicatelor acestora, in anii 1944-1951 si sub pseudonim.Pentru Familia sa - si nu numai -  tatal meu mai facea si cu totul altceva: A creat o “mini-ferma” din care nu lipseau nu numai gâinile si purcelul dar nici chiar o vacuta batrâna de zile, pe care le achizitionase desigur prin schimbul de articole de tot felul de pe piata `la  negru`  din acei ani, mai ales ca abatorul se afla nu prea departe de noi.Lucrand la casa" Internationale"  a B.O.V., concertand - in frac - avea intodeauna o tinuta impecabila din toate punctele de vedere, dar cand venea acasa, se transforma intr-un rândas, de nerecunoscut pentru sträini;  familia vecinii însä  pretuiau mult. Iar in timp ce el curata grajdul, ne trimetea pe rand pe noi fetele cu vaca la pascut.Ca sa nu ma plictisesc prea tare, o luam pe "Heidi"- prima mea carte - cu mine, din care pe masura ce citeam, le traduceam si altor copii foarte curiosi-admiratori, din ea. Urmatoarele versuri pot reda mai bine atmosfera din familia noastra de atunci :

              S-a dus vremea de-altadata cand luam lapte cu galeata.              Acum vremea s-a schimbat, laptele s-a terminat .                      Papi striga sus si tare, ca viteaua-i pe fatare;              Pan-atuncea ce sa faci ? Rabda inima si taci !

              Iar atunci cand va fata, lasa lapte la vitea,              la vecini, la toti cati trec, iar noi...inghitim in sec !

              Lasa vaca domnul .Scheel., muta-ti gândul de vitel !              Vrei sa faci gospodarie intr-un ciob de farfurie ?

              Acest vers s-a faurit findca Mama si-a dorit,              un stropsor de lapte bun intr-o Seara de Craciun.                Dar..."Rabdare si Tutun !"

    Dar , celui mai minunat tata si sot de pe Pamânt nu i-a fost dat sa  ne IN-CANTE in adevaratul sens al cuvântului  decat mult prea scurt timp; cand au navalit asa zisele ´trupe eliberatoare`...(mai ales de tot ce a avut aceasta Tara mai bun) peste noi, prieteni  din TOATE denominatiile si nationalitatile, in primul rand EVREI (!) ,ne-au ascuns in casele lor, netinând cont ca daca ne/i-ar fi prins, am fi platit toti impreuna cu viata !Cand insa toti ; prietenii,  parintii,  au crezut ca a trecut pericolul si am iesit din ascunzisuri - desigur si pentru a nu periclita mai mult nici vietile nepretuitilor nostrii protectori  - nu a durat mult, si tata a fost prins

si rupt de lânga noi pentru totdeauna . Acum cânta in Corul Ingeresc - poate chiar ca solist? - si nu va trece mult timp si vom canta iar toti impreuna inaintea Celui                "Ce ne va sterge, El Insusi, toate lacrimile !" Cum a decurs viata noastra mai departe - cel mai mic din cei 5 copii avea numai doi anisori-  poate intelege numai cine` a trecut pe acolo´  dar mai ales Dumnezeu insusi, care totusi, nu ne-a parasit ! Am urmat Scoala Germana din Bucuresti, materiile favorita fiind ....muzica si l.straine.Dupa plecarea  tatalui meu intr-o Lume mai Buna am fost atat de nefericita, incât nefiind in stare sa ma mai concentrez asupra scolii, grija pentru fratii mai mici, foamea frigul, am trebuit sa repet clasa a7-a la o scoala  de la periferia orasului unde familia noastra se retrasese de teama bombelor  si unde incepuse constructia casei din caramizile ramase in urma bombelor . Acolo, in aceea scoala, pe cât de rai erau  baietii, cu atat mai de calitate erau profesorii, de ex.D-l Cornilescu  ( fratele Preotului Dumitru Cornilescu, refugiat in Elvetia, traducatorul in limba Romana moderna a Bibliei ! )  profesor care a fost un inger pazitor pentru mine in acea scoala, sau Dl.prof.Tudor Opris - fiul generalului cu acelasi nume - autor a multe carti adorabile de stiintele naturii, toti acestia inchizind ambii ochi la faptul ca luam adesea cu mine in clasa, banca pe fratiorul de trei  ani pt.ca nu aveam cu cine-l lasa acasa. Dar  minune, nu deranja pe nimeni ziua intreaga ! Sau d-na Gâdiuta, profesoara de l. rusa, refugiata din Basarabia, care m-a ascultat la D-ei acasa… (cu toate ca eu, prea ocupata de grija familiei, uitasem sa ma prezint la examenul de absolvire cl.7-a ). Am rasplatit-o pentru ingaduinta, bunatatea d-ei, declamandu-i o poezie a lui Puskin,  "K`niane"  (Dadacei) pe care nu am uitat-o pâna azi . (ce-i drept, raritate mare in acele vremi, eram f.buna la ac.materie, cu toate ca mai mult decat ariile cântate de bunica, nu se  folosea l.rusa in familie )  Liceul l-am facut la Lic. "Lazar"- seral. Acolo - alte minuni…I-am avut profesori pe Alexandru Mitru, de fapt Pâraianu, (ma intreb daca nu este d-lui Parintele de la Manastirea...de care aud uneori la Radio , ) cunoscut pt."Legendele Olimpului". Am mai avut la L.Romana prof. pe d-nul Aurel Tita , tot scriitor, niste adevarati lorzi din TOATE PUNCTELE DE VEDERE ! Pe d-na Bercovici la fizica, pe care o conduceam de-alungul Cheiului Dambovitei pâna acasa - locuia langa Inst.Med Legal  "Mina MINOVICI," si a carei fiica ne-a meditat pt.o suma absolut simbolica  la mate - asa ca am reusit la ex. de Bacalaureat in cele din urma, sau pe Liudmila Cocisiu, la l.Rusa, tot refugiata din Basarabia, vaduva  prelucratorului de folclor Ilarion Cocisiu. Era foarte tânara, angelica, tineam mult unele la altele - prietena, colega si vecina  mea, eu si Liudmila. Numele acesta inseamna `Mila de oameni`, si de nimic in Lume nu aveam  pe atunci mai mult nevoie, ca de un cuvânt bun, o mângaiere. Dar sa nu ne fi vazut impreuna `Tovarasa diriginta`, ca dadeam de bucluc si noi si Liud-mila ! Am `rasplatit-o` chiar  cu o poezie scrisa intr-o` noapte alba`, la fel de `alba` ca aceea in care de curand am recitat-o pentru INTAIA oara unui domn interesat de conversatii nocturne al Postului d-voastra de Radio, si am avut impresia ca l-a impresionat putin si pe d-lui poezia aceasta.  Dar sa revin la Profesorii de neuitat : La  doamna Kunetzky la istorie al carei sot fusese cercetator la Murfatlar, dar dânsa `locuia` acum la rude in Cotroceni, intr-o mica terasa inchisa, plina de plante care pe cât de frumoase, pe atat de mult ii luau oxigenul necesar respiratiei. Era deci mereu tare obosita, asa ca prietena mea si cu mine o conduceam pâna acasa cand avea caiete de corectat. Nu luam troleibuzul, costa...(cu banii economisiti ne cumparam `biscuiti de-un leu`) Probabil ca `èliberatorii` le furasera tot, si libertatea, viata sotului d-ei...  Abia mai tarziu am inteles cum de am avut asa profesori minunati: Pentru ca oamenii culti, adevaratii intelectuali nu conveneau noii  `dictaturi proletare `, deci ii marginalizau; prin mahalale, provincie, seral, in cele mai

 bune cazuri, etc... Urmarile  acelor actiuni ale dictatorilor proletari le  vedem astazi mai mult ca oricând in acest popor al nostru.  Inca un fapt  care m-a marcat pozitiv in acei ani, a contribuit la educatia mea muzicala ,culturala in general : Corul Palatului Pionierilor in care am cântat sub `bagheta` D-lui Stelian Olaru - pe care l-am iubit, apreciat deasemeni foarte mult majoritatea  dintre noi. Cred ca a fost primul d-lui post de prof. stagiar, cei mai `vechi` in cor spuneau ca la inceput venea `la Palat`(Cotroceni !) la repetitii in uniforma de soldat, iar apoi a avansat ca dirijor al Corului Studentesc, si al Operei Romane. Astazi nimeni nu mai aminteste de acest Cor de Copii deosebit de valoros,( se pare cä  a fost inca odata "aruncat si copilul cu apa din cada").Cât m-as bucura sa le reaud, vad.  Imi amintesc cu mare placere de multe cântece f.frumoase invatate atunci pe care le-am transmis mai departe multor copii, pt. ca numai putine aveau texte `pe linie`. Aici imi amintesc de o intamplare f.hazlie de atunci : Asteptam vizita unei delegatii din R.P.Chineza, si am exersat indelungat un cantec  in aceasta  limba. A venit si ziua vizitei, le-am cantat cantecul, iar chinezii au ascultat - politicosi cum sunt - cu toata atentia. Când am terminat, au aplaudat,

iar dupa o scurta pauza in care au schimbat cateva vorbe intre ei, unul a luat cuvantul si a zis :" Multumim, multumim, cântecul a fost  foalte flumos dal ...in te limba ati cântat?"  Fiecare voce venea la repetitii odata pe saptamâna dupa amiaza, iar domnul Olaru se supara TARE pe chiulangii - când nu erau acolo - cand veneau nu mai zicea nimic.. Dar Duminica dimineata aveam ansamblu, la care rareori lipsea vre-unul. Motivul era desigur nu numai faptul ca  ne incânta armonia in ansamblu, parcul inflorit cu neuitatele ploi de glicine parfumate, Palatul insusi, toate lucruri minunate care ne faceau sa uitam pentru cateva ore de necazurile noastre.Mai era un motiv important : cei doi biscuiti cu rahat pe care-i primeam in pauza. Cum sa rezisti in fata atâtor tentatii?!     Unele cântece erau de fapt inspirate din muzica religioasa, numai ca in loc de Slava lui Dumnezeu, autori o  inlocuiau cu slava la ...duca-se pe pustii..De exemplu :     *Fi slavit, Izvor al pacii, Rasarit ce dai lumini,     Tu ce sui caldura vietii in copii..(aici trebuia sa facem o pauza scurta de respiratie din motive de dictie usor de inteles)  .....si-n radacini!"Cariera mea in acest cor a fost incheiata de Dumnezeu insusi, care nu a ingaduit sa dau slava partidului; cântand la un jubileu impreuna cu marile coruri ale Republicii cantata lui Radu Palady, cu textul  de mai sus pe scena Ateneului, am ramas M-U-T-A... pentru multä  vreme, si au durat multi ani pâna am putut din nou cânta, dar la  aceasta tema voi reveni. Intâlnindu-ma odata la un concert la Ateneu, Domnul Olaru care ma rugase sa vin la corul studentesc, dar..eu nu mai puteam cânta, si-a aratat regretul pt.faptul ca ma suprasolicitase înainte de acest concert, nu numai cu f. multe repetitii, dar si cu postura de instructoare în tabära anterioarä . Dar asa a trebuit sa fie.  Toate aceste atractii pentru tânara generatie, plasarea repetitiilor in special in ziua de Duminica - Ziua Domnului -  faceau parte din tehnica “anti-teista” (daca ar fi fost numai ateista, ar fi fost mai bine…) de mare rafinament  a comunismului...Pastorul Wurmbrand a fost odata intrebat :-"Domnule Pastor, cum reusiti d-voastra sa umpleti Biserica pâna la refuz cu  oameni?"  Iar raspunsul acestui martir supravietuitor a fost prompt, si cu umorul ce-l caracteriza a raspuns:- "Fac ca dracu` : Ii vizitez pe enoriasi in fiecare zi !"  Astazi Răul nu mai trebuie sa se straduiasca personal sa ne viziteze;  Este de ajuns sa apesi pe butonul te...mbelizorului, a internetului: Totul însä depinde de noi cum, când, pt.ce apäsäm pe butoane.        In 1977 am emigrat impreuna cu cei doi fii ai mei de 9 si 11 ani in Israel iar de acolo în Germania. Am facut-o pentru ei pentru a le oferi o soarta mai buna, si Îi multumesc lui Dumnezeu ca ne-a ajutat, dar altfel nu as fi plecat, cu toate ca era foarte greu pe toate planurile, si mai ales ca  una din surorile mele cu familia,  mama, nu au vrut sa plece - ori ce ar fi urmat - si a urmat!  Eu am avut o profesie buna, din care am putut sa-mi cresc, educ copiii , mai ales ca invâtasem de copil sa fac ceva din nimic, dar si multumita sistemului social de prim rang din Germania, care are grija cu adevarat de copiii sai ! Apoi, si cel mai important fapt, sa nu uitam ca si ... Dumnezeu a facut Pamantul din NIMIC" ! Insa  eu  nu am fost  fericita in Germania. Felul de a fi al acestui popor nu-mi mai aminteste decat tehnic de tatal meu sau familia sa - matusile, unchii, verii din Transilvania, regret mult...  Muzica a fost insa mereu aceea care intr-un fel sau altul m-a mângâiat. O prima surpriza la numai cateva luni dupa sosirea noastra in Germania a fost sa citesc in ziar: "Gheorghe Zamfir , Panflötenkonzert in der Hl.Geißt-Kirche". Pretul biletului mi s-aparut cam scump, dar..Fiind sigura ca la aceasta ocazie vor veni multi Romani, mi-am pregatit un afis mare pe care am scris:                 "PUNCT DE INTALNIRE PENTRU ROMANI"pe care l-am tinut in fata mea la intrarea in Biserica in fata unei cozi care imi amintea dureros de Patria mea. Dar cu toate ca auzeam vorbind limba Romana printre oamenii de acolo, numai unul singur cred ca s-a apropiat de noi: Preotul Caitar:  Am fost dezamagita, de acest fapt ,dar mai tarziu am inteles ca oamenilor le era frica unii de altii. Insa totusi faptul ca l-am  cunoscut  pe  Preotul C. a fost  un inceput  bun de a intra in legatura cu fosti concetateni. Cu unii, putini dintre ei am pastrat bune legaturi pâna azi, dar pe altii  as  fi  preferat sa nu-i fi cunoscut niciodata; aceleasi creaturi pe care Creatorul a regretat ca le-a creat misunau peste tot. Fascismul a fost diavolesc, odios, dar s-a sfarsit dupa 12 ani .............  Acesta a fost un prim, scurt contact cu muzica româneasca in Germania. Dar intr-o buna zi la inceputul anilor`80 niste vecini care cântau intr-un cor bisericesc mi-au spus ca au invitat  Corul cadrelor Didactice  din Bacau dirijat de Prof.Ion (?) Banica, cor care care tocmai primise premiul al-2-le-a, la un concurs de la Florenta - premiul I nu fusese dat nimanui. Cu acest cor doreau  sa faca un circuit prin Germania  si m-au rugat sa le fiu translator, sa le prezint programul pe tot traseul. Am reusit sa obtin relativ usor concediu de aceasta data, si am pornit cu ei prin Germania. Aceasta mi-a facut cu atat mai multa placere, cu cat lucrasem ca ghid-interpret cu grupe de Limba Germana si in Romania. Mai putina placere - ca sa nu spun aici mai mult - mi/ne-au facut securistii a tot prezenti, care se faceau ca sunt si ei coristi, dar mai ales atunci , intr-o Duminica dupa amiaza cand o Biserica era plina pâna la refuz de oameni care asteptau sa inceapa concertul, securistii interzisesera corului sa cânte ! Dupa un  timp, care mi s-a parut o vesnicie de jena, oamenii au plecat unul câte unul din Biserica. Iar când toata Biserica a fost goala,`tovarasii` le-au

dat voie sa cânte...,si au cântat minunat, iar  eu si Domnul din cer i-am ascultat cu atentie. Doamne, Dumnezeule cum poti avea atata rabdare?...De la d-lor am invatat, mi-am improspatat cunostintele de muzica Romaneasca, colinde, pe care le stiam mai mult sau mai putin din Romania.    Dar a mai fost ceva cu totul deosebit care m-a miscat mult : Au cântat o cantata a compozitorului Corneliu Cezar, care incepea cu Rugaciunea "Tatal Nostru, Carele Esti in Ceeeruri, Coboara pe Pamant si-alungä  Ingerul   Mortii .Si fa din casti, palarii, si fa din oricare armaaata, alaiuri civile, AAMIN!"M-a impresionat mult, ca un compozitor din Romania comunista sa aibe curaj sa compuna asa ceva. Dar ceeace mi-a atins corzile inimi mele personal in mod deosebit era faptul ca ca eu il cunoscusem  pe Corneliu Cezar, in anii cand era student la "Conservator",  sora d-lui, Rodica, fiindu-mi colega de clasa la un moment dat. Era o eleva exceptionala asa ca ma duceam la ea sa ma ajute la mate in clasa a 7-a.Si iata, cum aranjeaza Cel de Sus lucrurile ,ca eu sa insotesc dupa 30 de ani , prin Germania un cor românesc care cânta muzica compusa de ...Corneliu Cezar. Dupa Revolutie am incercat sa reiau legatura cu toti oamenii de valoare pe care-i cunoscusem in Romania, am sunat la compozitorul Corneliu Cezar , i-am spus despre cele de mai sus, dar era foarte monosilabic. Intre timp am aflat ca a plecat spre astrele cântatoare...M-as bucura sa-i mai aud cantatele la Radio sau CD-de exemplu.  Un exemplar din acea colectie de cântece ale d-sale am daruit-o dupa alti multi ani dragului, foarte sensibilului  nostru dirijor de cor, Mik de Boes (Belgia)  de la "Podul muzical"-Klingende Brücke, acelasi care ne-a insotit si prin Romania in 2004.(voi reveni cu acest capitol)  I-am mai daruit ceva lui Mik : O copie dupa o carte cu Poezii de Eminescu prelucrate in L.Olandeza de Prof.Gerard de Ridder-originalul nu puteam sa il darui - l-am primit  cu dedicatie din partea autorului in anii ´70 cand am avut deosebita onoare sa-l am printre oaspeti la hot."Palas"-Sinaia (eu fiind ghida-interpret),si unde d-lui participase la o Conferinta a Romanistilor din Europa(?). Domnului De Boes i-au placut atat de mult versurile, incat a compus imediat si melodii la ele, pe care ni le-a predat si noua in acea saptamâna (2001) pe Schloß Fürsteneck, (G) dar eu nu ma pot desparti de cele stiute de mine de mult din Romania, asa ca le-am cerut voie sa le cânt pe acelea solo la serbarea de incheiere - si au fost primite cu îndelungi aplauze.  Dar sä revin la anii 70.In anii ce au urmat, cand aveam grupe de olandezi am folosit uneori acest volum de poezii de Eminescu (OL) alaturi de unul in original (Ro), citind iarna, seara la lumina lumânarilor versuri de Eminescu in ambele limbi - unul din oaspeti in flamanda - eu in l.Romana. De neuitat ,sper si pentru ei !      Inainte de a ne lua ramas bun de la coristii din Bacau i-am rugat sa-mi imprumute caietul cu note si texte  al repertoriului  d-lor - totul scris de mâna  pe care l-am copiat, ca sa nu uit nimic din minunatele cantece, caiet pe care il pastrez, desigur, alaturi de nenumarate alte carti, adevarate colectii  de acest gen unele cu vârste impresionante.    Dar a mai  existat si ceva de durata care a avut si are de a face nu numai cu muzica, dar si cu cealalta pasiune a mea, limbile straine , pentru oameni in general,  care mi-a facut deosebita placere in Germania, o grupare creata parca special pentru mine. Aceasta a fost si este o Asociatie numita "Klingende Brücke" - Podul Muzical ,despre care am amintit deja mai sus, cu sediul la Bonn unde se afla si arhiva asociatiei. Infiintata a fost de  Filologul Austriac , Josef Gregor, dupa terminarea celui de al 2-lea razboi mondial, un fel de reactie opusa la vrajba  parca fara sfârsit a popoarelor europene. Organizatia - care a inceput cu o mana de oameni, si care are astazi probabil mai multe mii de membrii si prieteni in Uniunea  Europeana, deocamdata firav dar sigur si in rasaritul ei, chiar si peste Ocean - cânta cântece in toate limbile Europene in original, si prin acestea invata nu numai cântecele si limba acestora, dar si o  multime si despre  natia  respectiva in general. Si sunt convinsa din proprie experienta, ca nu exista un pod mai usor de trecut de la un om la altul decat un cantec pe care i-l canti in limba lui cand tu vii la el din alt colt al lumii. Aici un exemplu de ne-ui-tat : prin anii `80 un grup de pasionati, curajosi din aceasta `Punte Muzicala` , au incercat sa viziteze...Albania, dar, lucru de asteptat,nu au fost lasati sa intre in cea mai ingrozitoare inchisoare comunista  dintre toate tarile  Europene ale  acelor ani.  Totusi, nimeni nu le putea interzice acestor OAMENI sa cânte in afara granitei albaneze, chiar in fata granicerului care statea nemiscat ca o statuie in casuta de straja. Dar când acestia au intonat un cântec national albanez,`Statuii` au inceput sä-i curga lacrimile siroaie...asa cum din ochii icoanei Maicii Domnului nu curg lacrimile icoanei, ci a Maicii insasi de durere ca milioanele care se numesc `crestini`, nu-l iubesc, nu-l asculta, nu-l urmeaza pe Fiul Ei, Cel care-i iubeste cu o Dragoste Dumnezeiasca asa ca Si-a dat viata ca plata in locul pacatelor lor, noastre ale tuturor.   Eu am avut bucuria de a fi o voce a cantecului,  limbii, a culturii romanesti, a romanilor, si chiar a Romaniei in acest grup. Am facut cunastintä "INTAMPLATOR"  cu ei in ajun de Craciun, 1983, cand ei tocmai se straduiau sa invete un cantec de Craciun ...românesc,.."O,CE VESTE MINUNATA !", dar nu cunosteau pe nimeni care sa-i invete aceasta limba pana atunci...`Imnul `de Craciun al Germanilor a fost si in "Klingende Brücke" `Stille Nacht, heilige Nacht` - Sfânt Locas,Tainic Locas`, dar astazi serbarile de Craciun ale lor - cel putin cu grupa din zona în care am trit eu - se deschid cu..." O,CE VESTE MINUNATA !"  Acum, fiind  în România, ii sun  in  Seara Sfânta si-l cântam tot impreuna, la telefon, eu solista.

    Cantam, studiam pentru propria noastra bucurie, nu cântam decat rar, spontan, mai curand intâmplator pe scene. Ne intâlneam odata pe luna unde invatam, repetam câteva ore in sir, iar apoi ne duceam sa luam masa impreuna la un restaurant de obicei Grecesc,Turcesc,etc.Pana sa fim serviti cântam, mai ales cântece in limba lor , dar nu o data le-am  cantat si cantece populare romanesti, uneori, eu imbracata in costum nationa  tot romanesc, desigur - spre incântarea Grecilor, Macedonenilor - care aveau numai cuvinte de simpatie, admiratie pentru `Vlahi` !  La inceputul neuitatului in veci an, 1989,  am primit o invitatie la un Congres Baptist International la Budapesta, cu intrebarea daca doresc sa cânt in cor la acest Congres. Am acceptat, mi s-a trimis o caseta cu melodiile si un caiet cu textele in mai multe limbi a cântecelor ce urmau a fi cântate pe care le-am invatat. Apoi in ultima saptamana a lunii Iulie, cântam plutind de emotie alaturi de o prietena in corul de cca 1000 persoane de pe toata Planeta, in imensul stadion din Budapesta, la primul primul Congres Crestin dintr-o tara comunista, Congres incheiat cu o Predica de neuitat a Pastorului Billy Graham ! Cântam in delir, dând Slava lui Dumnezeu pentru MINUNEA infaptuita, si implorandu-L  in permanenta in acelasi timp pentru ai mei, pentru tot Neamul Romanesc, care in acelasi timp zacea in cea mai neagra disperare. Probabil ca starea mea de spirit i-a atras atentia chiar si cameramanului, pentru ca mai tarziu persoane care ma cunosteau si fusesera prezenti la acelasi congres, mi-au spus ca am fost indelung proiectata pe imensul ecran.Cât mi-as dori si eu sa vad inregistrarea aceea !  A mai fost un `amanunt` cu totul special pentru mine in acea saptamana: Fiindu-mi foame, am intrat la o ora nepotrivita intr-un restaurant unde am asteptat indelung sa mi se aduca ceva de mancare. La un moment dat, incaperea a fost inundata de un grup mare si galagios care vorbeau in l.germana, cu un accent care mi se parea tare cunoscut; dar de unde? Curiozitatea nu-mi dadea pace, asa ca m-am adresat unor doamne intrebandu-le de tara de origine. Dupa ceva ezitari, am primit un raspuns surprinzator: "Noi suntem fosta Biserica Baptista Germana din Strada Popa Rusu din Bucuresti !" Dupa ce mi-am revenit ceva din uimire, m-am prezentat si eu : "- Dar d-voastra stiti cine sunt eu? Sunt fica cea mica a cantaretului lui M.S ! Ultima oara in viata d-sale a cântat in Biserica d-voastra la aniversarea de 50 de ani de la infiintare, unde am fost alaturi de Mama mea  in sala !" Dupa ce s-au asigurat de cateva ori ca eu sunt cu adevarat fica lui M.S., doamnele mi-au spus:-" Tatal dumneavoastra a fost adoratul generatiei noastre !" M-am bucurat desigur, dar nu m-am mirat de aceasta afirmatie.  A mai urmat ceva care ne-a impresionat mult la acest Congres : Intr-una din zile mi s-a adresat in limba germana o doamna, care m-a intrebat daca mergem de acolo in Romania. Afirmand cu mirare - cum de aflase din mii de oameni de noi oare ? Asa este insa Iubirea Dumnezeiasca !   Dupä ce le-am spus ca dorim sa ne ducem in Romania, ne-au dus la un depozit de haine si dupa ce ne-au demontat scaunele din spate (pe care urma sa le recuperam la intoarcere) ne-au umplut masina in special cu haine de copii.Le-am spus ca nu cunosteam decat o singura familie de maghiari in Romania, dar spre mirarea mea ne-au raspuns ca putem sa dam lucrurile cui credem noi de cuviinta. Si la 1 august am pornit cu vechitura de masina supraincarcata, pe o caldura insuportabila la drum .Acum alte probleme: de ce or fi soselele atat de pline de masini, mai ales din directia opusa ? O fi vreo sarbatoare , sau altceva? Inainte de a trece granita, ne-am oprit la o mica pravalie sa luam si ceva de mancare, si mare ne-a fost mirarea iar ,ca ne-au dat niste pâini mari si calde si ulei de floarea soarelui cat puteam duce ! Minune a fost si la granita româna ca nici nu ne-a controlat bine, nici nu ne-a oprit nimic din toate bunatatile atat de rare in Romania acelor ani !   Dar de cum am trecut granita in Romania, a inceput o ploaie serioasa care ne-a insotit toata ziua, pana la Bucuresti si acum toate hainutele copiilor erau ude leoarca. Printre haine ascunsesem multe bucati de ciocolata, sa avem de dat nu numai mamei mele iubite - o adevarata `Ciocolatomano, Bibliomano`- careia vai, niciodata nu-i puteam aduce o cantitate suficienta din  acest  `drog`,  dar si nepotilor si copiiilor nepotilor, prieteni... Seara, ajunsi la Mama,  despachetam necajite cu mare grija masina, de teama sa nu cada pe jos ciocolata  uda.Dar acum ,alta minune:Ambalajul nu suferise atat de mult din cauza ploii, cat mai inainte, de caldura, dar intre timp multumita ploii racoroase, se intarise din nou ! Ori, avand acest aspect disgratios , nu o mai puteam darui nepotilor,... ! Si cine a fost de data asta fericita ? Mama, la fel ca si de painea de cuptor si mai ales de ulei, nu inceta sa se mire - ea care fusese toata viata ei de o demnitate sora cu mandria, (de care noi copiii ei am avut chiar de suferit, pentru ca, cu toate ca aveam rude, prieteni in strainatate, nu le scria niciodata despre câte ne lipseau. A facut-o o singura data cand la insistenta fratelui meu R.,alpinist ;  a cerut pt.el o canadiana care i-a fost furata `din prima`- motiv in plus pt. el sa fuga din tara. Dar cât a mai suferit acolo de dorul ei, a tarii!).  Decembrie 89.Afara de cea dinspre Romania ,toata `Cortina de Fier ´se prabusise.La mine in oras traia, traieste un preot român preco-catolic care pastorea cu daruire pe toti Romanii din zona. Dupa caderea Zidului Berlinului in 9 Noembrie - zi inca o data memoriabila poporului german - Preotul C. a inceput sa tina odata pe saptamana o scurta slujba urmata de rugaciune pentru Romania,

intr-o mica biserica milenara din oras, slujba pe care o insoteam si eu cu ghitara mea, o cantare-ruga,de fiecare data aceeasi   " Gem inimi sub grozava apasare,povara grea de-abea o mai purtam,    Ah, ada Tu dorita alinare, asculta-ne ISUSE, te rugam !    Isuse, toti copiii tai suspina, cu lacrimi pâinea zilnic ne-o udam,   Ni-e sete, ah ni-e sete de odihna, asculta-ne  ISUSE, TE RUGAM. " Si iata, El inca o data ne-a ascultat: La patru saptamâni de la inceperea acestor Slujbe Sfinte, chiar de Ziua Sa de Nastere, Dumnezeu si-a spus inca o data ultimul Cuvant ! O, de-ar stii, de-ar vrea oamenii sa-I  multumeasca cu adevarat ! Aproape tot poporul Roman se numeste "Crestin", dar daca am fi cu adevarat ce ne numim, aici in Romania ar fi Raiul pe Pamant,dar....In acele zile inainte de Revolutie traiam oricum intr-o mare tensiune, deoarece Mama, care la toate rugamintile noastre de a veni la noi in G. repetase pana atunci invariabil:

                                "Capitanul paraseste ultimul vasul !"

Acum hartuita de tot felul de indivizi care dadeau tarcoale casei, ba nu aveau rusine nici sa patrunda in casa si sa `inregistreze`cu priviri lacome tot ce s-ar mai putea fura din putinul ce mai ramasese - in special pianul - dupa ce a donat totul nepotilor, era pe punct de a veni la noi. Deci eu sunam zilnic sa-mi spuna cu ce tren vine...  Deodata stiri uluitoare, neclare la radio, televizor depre tulburari grave la Timisoara. Am sunat iar la Bucuresti intrebând ingrjorata pe ai mei daca ei stiu mai mult, ce-i cu Mama,..la care nepoata mea mi-a taiat-o scurt sa nu mai sun. Apoi am aflat de la Europa Libera ca persoanele cu rude, legaturi in Vest sunt in mare pericol. Nu am mai sunat in urmatoarele 2 saptamani, dar si acum cand scriu imi bate inima tare amintindu-mi de acele saptamani de tensiune,  grija, nerabdare, in timp ce la tele-radio se rostogoleau tot felul de vesti ce-mi rapeau linistea.In acea uluitoare  seara de Craciun 89 sedeam la masa impreuna cu iubitii mei fii, când a inceput sa zbarnaie fara pauza telefonul cu siri despre Minunea  din ROMANIA  : A FUGIT ,Ceau , ceau - sescu !   Fiii mei pe care oricum tot mai rar ii aveam in jurul masei  mele, s-au ridicat exasperati de la masa, inca o lovitura pentru mine:  Cum de nu au intelegere...? In cele din urma m-am ridicat si eu, mi-am pus o haina pe mine ,o traista pe umar si...am plecat la colindat pe la usile vecinilor din bloc,..                          "Pentru copiii din Romania".Cum insa nemtii nu cunosc un asemenea obicei decat dupa "Anul Nou"- cu Steaua -,multe usi mi-au fost trantite in fata... Totusi curând actiunile de ajutorare a românilor au pornit ca o avalansa de la un capat la altul al Germaniei.  Revenita la lucru dupa sarbatori, primul lucru pe care l-am spus sefului meu - cu care nu eram  în  o relatie prea buna - a fost sa-l rog sa ma detaseze in Romania. Raspunsul lui a fost cu totul neasteptat pentru mine :   "- Dumneavoastra puteti ajuta mai mult  Romania de aici decat daca plecati acolo !"Pana la acea data ocupasem un post bun, dar numai de jumatate de norma, si solicitasem in multe randuri norma intreaga - fara nici o sansa-. Aflase ca `cerseam`pt. Romania, de aceea l-am intrebat:   -"Cum pot eu ajuta Romania ? "  - "Asa cum ati inceput ! " a fost raspunsul care m-a jignit oarecum, dar incepusem sa incerc sa nu le mai pun la inima, caci devenisera la ordinea zilei in special din partea sefei de sectie, acum insarcinata.  Cu cateva luni inainte, dupä  ce aceasta din urma depasise orice prag al bunului simt fata de mine, mi-am marturisit  oful unui grup de tineri-sinceri crestini - ,care s-au rugat serios pentru mine, ba chiar proorociserä cä... voi fi sefä de sectie ..    Si Dumnezeu nu ne-a lasat sa asteptam mult timp raspunsul Sau.  Eu faceam acum suplinire in locul sefei de sectie, care comunicase ca dupa concediul de maternitate doreste sa revina pe o jumatate de norma, si eram multumita ca pentru un timp o sa am un salariu cu care sa pot ajuta si pe cei din Romania.   In ziua neuitata de mine, noi, de  Vineri, 2 Februarie 1990, seful meu a venit la mine insotit de o angajata

cu functie de raspundere din Institut si pe un ton  grav mi-a spus: "- Ministerul ne-a aprobat un nou post de  SEF DE SECTIE,  IL DORITI?""- DA, DESIGUR !" am bâiguit uimitä .Si acum urmeaza cateva cuvinte pe care n-am sa le uit nicicand, CUVINTE CU CONTINUT SIMBOLIC PENTRU ANII ANTERIORI cand munceam pentru trei si cand  LA CEREREA MEA DE NORMA INTREAGA MI SE RASPUNDEA INVARIABIL: `- Niciodata, NICI SA NU VA GANDITI ! `Aceste cuvinte sunt:

                                    " DE IERI SUNTETI ANGAJATA !"

Acum mi se parea ca sunt foarte bogata, si am dat cu bucurie mult, pentru Romania era atunci foarte mult chiar; dar Dumnezeu este cel mai culant Bancher ! El m-a rasplatit cu dobanzi la care nu am visat nicicand, slava LUI, numai LUI !  Dar sa revin la viata mea `normala`in Germania.

  Petreceam uneori cate o saptamâna impreuna cu "Klingende Brücke" asa si in 2001, intr-un vechi castel transformat ca multe altele de acest gen in asa numitele "Youth Hostel", unde tema  principale au fost la aceea datä :  " Apa si Gandul". Sfarsitul acestei saptamani s-a incheiat cu un program festiv, in care oricine dorea, putea sa cante, recite,etc. ce dorea. Le-am cantat la cererea unora din spectatori "Pe Mures si pe Tarnave"- unul din cantecele favorite ale neuitatului, mult iubitului meu tata ,- cantec predat de mine anterior grupei, apoi , "Cine m-aude cantand"- pe care l-am invatat ca si multe altele de la minunata Maria Tanase de la radio, (care Märie locuise pe calea Vacaresti, aproape de Manastirea/Inchisoare, iar noi pe Martisor, peste drum de aceasta,)Si in incheiere, in memoria celor disparuti in valurile Dunarii de dorul unei vieti demne de trait, am cantat "Dunare, Dunare, drum fara Pulbere, si far´ de fagas, inima-mi luasi"...Impresionata de impresionarea prietenilor de cânt - le-am multumit promitandu-le  spontan ca de cum voi iesii la pensie, ii invit in Romania !  Anii au trecut, si iata-ne in Ianuarie 2004 adunati cu grupul din zona mea - si nu numai - in jurul mesei de RAMAS BUN, fesiv ornata cu RODII - ca sa aduc ROD MULT- pregatita de mine ca si in multe alte dati cu nenumarate, mult apreciate preparate romanesti. Erau impresionati nu numai de  acestea, ci si de ospitalitatea romaneasca pe care o cunoscusera prin mine.(ei fac de obicei bufete cu autoservire la care fiecare contribuie cu ceva )Dar la aceasta masa a mai fost ceva de neuitat pentru toti ; lor le era cunoscut ca eu provin dintr-o familie unde muzica clasica era la ea acasa - o buna parte a generatiei a-2-a ,mai mult chiar a-3-a,  sunt prof.de muzica , unul canta pe scena  Operei din Dortmund ,fiul meu Michael- Silvan (Pseudonimul Tatalui meu) Se intrebau deci, cum am ajuns eu la "Klingende Brücke" asa  ca le-am spus povestea :  Familia noastra avea un mare prieten  pe Paul C.,care cânta sublim la vioara, in mica orchestra a Bisericii condusa de tatal meu, dar si la noi in familie in special Bach.Tatal meu nu mai era printre noi cand s-au petrecut cele ce  urmeaza: Comunistii in zelul lor fanatic de indoctrinare, ne obligau sa cumparam difuzoare, dar mama a refuzat sa se supuna si acestui ordin, deci noi nu aveam difuzor, dar din cele ale vecinilor racneau cu atat mai agresiv toata ziua tot felul de slogane ca de ex.,`Jos cu dusmanul de clasa` (acesta era pt.ei, si Tatal meu, un sfant, care nu tinuse niciodata o arma de nici un fel impotriva cuiva - dimpotriva,- nici in suflet nici in mana ) amestecate cu  muzica populara romaneasca - mai tarziu s-a mai imbunatatit situatia din acest punct de ...auzire.Ducându-ma intr-o buna zii in vizita la Paul, aud de la difuzor - ei aveau asa ceva - cântandu-se un cantec de muzicä populara. Intrigata, mirata sa aud tocmai la ei in casa `asa ceva`, i-am spus: "Inchide te rog « lalaiala » aia!". Dar spre marea mea uimire Paul, inchinatorul la Bach, mi-a raspuns : "Sa nu spui asa, ia asculta ce frumos suna !"  Si daca a spus Puiu asa, cum era eu sa nu-l ascult ?  Desigur ca si cantatul mai tarziu in cor, la scoala, isi adusesera contributie la acest gen de muzica dar chiar si mama fredona uneori cântece romanesti invatate la ...Scoala Anglicana (!) care le-a cultivat elevelor alaturi de o serioasa cultura Europeana (Mama a avut doua diplome de traducator) si  un ales simt pentru cultura romaneasca pe toate planurile, ceace se poate vedea  azi si in casa mea.  Dar sa revin la `seara de-a adio´,si la Paul . Anii au trecut, si Dumnezeu a infaptuit cea mai mare Minune a Pamantului din timpurile noastre, caderea `cortinei de fier` ! Revenind in Tara, am gasit-o pustiita de TOT ce a avut ea vre-o-data mai bun. Nici Paul, Dr.Paul C. nu mai era