Alunecările de teren din bazinul hidrografic al Tazlăului SăratProf. Dr. Nicolae Rusei - Școala Gimnazială Bucșești

Bazinul hidrografic al Tazlăului Sărat se află situat în partea central-estică a ţării. Tazlăul Sărat este un râu ce aparţine grupei de est, afluent, de ordinul I, pe partea dreaptă al Tazlăului. Izvorăşte de sub vârful Geamăna şi se varsă în Tazlău la Tescani, având o lungime de 42 km si un bazin hidrografic de 211 km2.

Acest bazinul hidrografic se suprapune, geomorfologic, pe două mari unităţi majore de relief: una carpatică - Carpaţii Moldo-transilvani, subunitatea Munţilor Goşmanu şi una subcarpatică - Subcarpaţii Moldovei, în unitatea Subcarpaţilor Tazlăului, subunitatea Depresiunea Tazlău – Caşin. Jumătatea superioară a bazinului aparţine zonei montane, iar râul are direcţia de curgere NV – SE. Din momentul în care râul iese din Carpaţi direcţia de curgere se schimbă, aproximativ V - E, iar bazinul aparţine zonei subcarpatice.

Din punct de vedere administrativ-teritorial, bazinul hidrografic al Tazlăului Sărat aparţine judeţului Bacău şi Neamţ (o porţiune redusă din nordul bazinului) şi Regiunii De Dezvoltare Nord – Est. La nord, şi la est, bazinul hidrografic al Tazlăului Sărat se învecinează cu bazinul hidrografic al Tazlăului, la nord - vest cu cel al Tarcăului, la vest cu cel al Asăului, la sud – vest cu cel al Trotuşului, iar la sud cu cel al Cernului, afluent şi el al Tazlăului.

Apa constituie un agent extern cu o energie inepuizabilă, datorită circuitului permanent ce îl execută la suprafaţa Globului. Este un agent principal al modelării reliefului.

Cele mai „spectaculoase” forme ale reliefului denudaţional sunt alunecările de teren. Acestea sunt cauzate de existenţa unor mase de argile sau de formaţiuni argiloase – prezente în cadrul bazinului Tazlăului Sărat, care joacă rol de orizont de alunecare pentru ele, fie pentru rocile ce li se suprapun. Fenomenul este precedat totdeauna de o umezire puternică. Pentru această umezire, clima regiunii asigură condiţiile favorabile. Apa este factorul declanşator al alunecărilor. Pe lângă apă şi rocă, mai sunt şi alte cauze ce produc declanşarea de alunecări: panta, mărimea greutăţii locului, cutremurele, defrişările, săparea laterală a râurilor sau adâncirea lor.

Situarea bazinului la zona de contact Carpaţi-Subcarpaţi, oferă alunecărilor suportul - panta, şi versanţii care domină. Defrişările reprezintă o altă cauză pregătitoare alunecărilor, iar eroziunea râurilor generează şi ea alunecări. Fundamentale în declanşarea alunecărilor rămân apa, roca şi panta.

Alunecările de teren sunt cauzate într-o formă directă sau indirectă, de existenţa unor mase de argile sau de formaţiuni argiloase, care intră în alcătuirea fundamentului regiunii. Ele reprezintă o formă de evacuare rapidă a materialelor pe versanţi, specifice pantelor cu înclinări relativ mari. Mişcarea afectează nu numai pătura de alterare ci şi strate în loc, uneori pe adâncimi foarte mari.

Răspândirea lor a fost cauzată de îndeplinirea condiţiilor necesare producerii lor. Factorii declanşatori ai alunecărilor sunt bine răspândiţi. Astfel, alcătuirea litologică a reliefului din teritoriu (predominarea argilelor şi a marnelor) favorizează declanşarea alunecărilor. La aceasta se adaugă panta şi apa care provine din precipitaţii, în toate anotimpurile, sau chiar din pânza freatică şi determină umezirea rocilor de suprafaţă mărind greutatea lor, micşorează coeficientul de frecare internă, compacitatea şi forţa de coeziune a rocilor şi determină punerea în mişcare a deluviului de alunecare pe un substrat lubrefiant. Condiţiile climatice în ansamblu, de tip temperat continental moderat, cu precipitaţii medii multianuale cuprinse între 600 şi 1200 mm/an, şi chiar peste, a căror maximă se înregistrează în perioada mai-iunie şi care vara au frecvent caracter de aversă, sunt favorabile alunecărilor de teren. Alte cauze ce conduc la producerea alunecărilor sunt: variaţii ale greutăţii şi volumului maselor de rocă (aport de materiale din partea superioară a versanţilor), variaţii de umiditate ale masei, impuse de oscilaţiile nivelului pânzelor de apă freatică datorate regimului precipitaţiilor, intensităţii ploilor şi raportului cu nivelul apei din râuri, erodarea bazei versanţilor (malul concav al râurilor), producerea cutremurelor, amplasarea de obiective social-economice, despăduriri, etc.

În cadrul bazinului studiat, alunecări de teren se întâlnesc atât în zona montană, cât şi în cea de dealuri înalte (mai dezvoltate) şi joase, în diferite stadii şi forme. Alunecările de teren pot fi clasificate după mai multe criterii: vârstă, altitudine, alcătuire geologică, formă, etc.

După gradul de mobilitate al alunecărilor, s-au întâlnit alunecări în faza premergătoare – crăpături adânci perpendiculare pe viitoarea direcţie de alunecare; alunecăti active, precum şi alunecări stabilizate.

Având în vedere locul unde s-au produs din punct de vedere al utilizării terenurilor, alunecările de teren pot fi clasificate în alunecări de teren produse în zonele de păşune şi alunecări de teren produse în zonele de pădure.

Înclinarea versanţilor poate fi un criteriu de clasificare a alunecărilor de teren, astfel avem alunecări de teren în versanţi cu înclinări mari (zona montană) şi alunecări de teren în versanţi cu înclinări mai reduse (zona subcarpatică). În zona montană, versanţii cu înclinări mari (200 şi 800) şi sunt favorabili producerii alunecărilor de teren. Se întâlnesc alunecări de teren în Munţii Berzunţi (schiţă.) şi în Munţii Geamăna, acolo unde pădurea a fost defrişată.

În Subcarpaţii Tazlăului, versanţii au înclinări cuprinse între 150 - 450, în treapta dealurilor înalte, iar în treapta dealurilor joase, versanţii au înclinări cuprinse între 10 -300. Alunecările de teren sunt frecvente în

1

dealurile înalte (Dl. Manachia, Dl. Bisericii, Dl.Hăineală, Dl. Rugilor, Dl. Somnului) şi mai puţin frecvente în dealurile joase (Dl. Prohozeşti, Dl. Dianca, Dl. Chiricuş).

După altitudine, putem clasifica alunecările de teren în: alunecări produse în zona montană şi alunecări produse în zona subcarpatică de dealuri înalte sau de dealuri joase.

Zona montană, acoperită de vegetaţie – păduri, nu este propice alunecărilor, dar apele curgătoare, precum şi drumurile petroliere sunt cele care le oferă condiţii de producere. Astfel pe malurile Tazlăului Sărat, precum şi pe unii afluenţi se produc alunecări – surpări. În aceste zone se mai poate observa râpele de desprindere şi paturile de alunecare, corpul alunecărilor este îndepărtat de apele curgătoare sau de cei care întreţin drumurile petroliere. Suprafaţa acestor alunecări nu este foarte mare, ele rar depăşesc 30-40 m2.

Alunecare de teren M-ţii Berzunţi - schiţă

Alunecare de teren – M-ţii Berzunţi - schiţăTot în zona montană, în Munţii Berzunţi, pe versantul estic, datorită defrişărilor masive de după anii

1990, se produc în prezent alunecări de teren. Acestea au dimensiuni mari, cu nişe de desprindere de aproximativ15-20 m, cu un pat de alunecare de 40-50 m lungime, iar fruntea alunecării ajunge până la baza versantului.

Alunecări de teren se produc şi în zona dealurilor înalte. Aici, dealurile Manachia), Bisericii, Somnului şi Rugilor sunt foarte afectate, alunecările de teren ocupând suprafeţe întinse. Se întâlnesc, după forma pe care o îmbracă, alunecări în valuri şi în trepte, iar pe malurile Rujei sunt prezente şi alunecările-surpări.

Predomină însă alunecările superficiale (în valuri). Menţionăm că acestea sunt asociate cu cele în brazde, adesea şi cu cele în trepte, având un microrelief complex. De asemenea, în cadrul treptelor există şi valuri. Neuniformitatea acestor terenuri este accentuată.

În treapta dealurilor joase, alunecările sunt mai puţin frecvente. Ocupă suprafeţe mai mici şi se întâlnesc doar pe versanţii nordici, ai dealurilor Prohozeşti, Bucşeşti şi Dianca, (dealuri ce fac parte din interfluviul principal sudic

Expoziţia versanţilor, poate fi şi ea un criteriu de clasificare a alunecărilor de teren. Orientarea versanţilor în raport cu durata insolaţiei condiţionează repartiţia regimului caloric, a precipitaţiilor atmosferice, a umidităţii aerului şi solului, şi impulsionează diferit producerea alunecărilor de teren.

În cadrul bazinului Tazlăului Sărat, alunecări de teren pe versanţii sudici şi nordici, au o dezvoltare mai mare, atât ca mărime cât şi ca număr, dar se întâlnesc alunecări de teren şi pe ceilalţi versanţi, dar cu dezvoltare mai mică.

Alcătuirea geologică poate constitui şi ea un criteriu de clasificare a alunecărilor, astfel putem avea alunecări în fliş, cele din zona montană şi alunecări în molasă, cele din zona subcarpatică.

2

După profunzime, în regiune întâlnim alunecări în pătura de alterare – extinse în regiunea subcarpatică folosită ca păşuni şi fâneţe, dar şi alunecări care afectează roca – întâlnite îndeosebi în ambele unităţi de relief, dar mai dezvoltate în zona subcarpatică.

Alunecările ce afectează roca sunt de două feluri: unele care se produc numai în stratele argiloase şi altele care afectează un complex de strate în care se intercalează şi argile.

De multe ori, o asemenea diferenţiere este greu de făcut şi aceasta, cu precădere, atunci când alternează marne cu argile, adică roci moi, cum este cazul în bazinul nostru. Alunecarea ce afectează doar argilele se remarcă prin ondulări de suprafaţă, cu diferenţieri reduse de nivel, iar râpa de desprindere nu este prea mare, masa alunecă pe un jgheab delimitat de crăpături longitudinale distincte. Astfel de alunecări întâlnim în zona afluentul Ruja – dealul Manachia – Măgireşti, precum şi în dealurile Măgura, Bisericii - Poduri.

Alunecările ce afectează complexe de strate sunt cele mai puternice, în general cele mai catastrofale şi cele mai întâlnite în zegiunea studiată. Producându-se în strate diferite, pot fi clasificate în funcţie de structură în alunecări consecvente şi asecvente. În regiune cele mai des întâlnite sunt alunecările asecvente. Acestea se declanşează numai pe pante mai mari şi lasă în urmă pante abrupte. Declanşarea capătă în acest caz aspect de surpare după care urmează alunecarea proriu-zisă.

Formele alunecărilor asecvente sunt foarte variate, în funcţie de grosimea stratelor de argilă, de natura lor, de alimentarea cu apă, etc. Se întâlnesc alunecări sub formă de limbă, de valuri, în trepte, alunecări - surpări, etc. Majoritatea alunecărilor de tarete, ce au loc pe un pat argilos pornesc dinspre aval, nişele înaintând sacadat, în trepte corespunzătoare nivelului argilos.

Cele mai des întâlnite în zona montană sunt alunecările – surpări, atât pe Tazlăul Sărat cât şi pe afluenţi săi. În zona subcarpatică toate tipurile de alunecări, dar cele mai numeroase se întâlnesc în bazinul afluentului Ruja – Măgireşti. Cele mai afectate dealuri din cadrul bazinului sunt cele de la contactul treptei de dealuri înalte cu treapta de dealuri joase: Rugilor, Manachia, Somnului şi Măgura. Toate acestea au altitudini relative mai mari de 500 m. Tot în aceste dealuri, precum şi în dealul Osoiu se întâlnesc şi alte forme ale reliefului de denudaţie.

BIBLIOGRAFIE Brânduş C., (1981), Subcarpaţii Tazlăului-studiu geomorfologic, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România.Grecu Florina, Palmentola G., (2003), Geomorfologie dinamică, Editura Tehnică, Bucureşti.Grecu Florina, (2004), Hazarde şi riscuri naturale, Editura Universitară, Bucureşti.Ielenicz M., (2004), Geomorfologie, Editura Universitară, Bucureşti.Posea Gr., (2002), Geomorfologia României, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.Posea Gr., (2003), Geografia fizică a României, Partea I, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.Rusei N., (2012), Dinamica peisajelor în bazinul hidrografic al Tazlăului Sărat în ultimul secol, teză de doctorat, Universitatea din Bucureşti

3