Cand spui Armani, spui STIL, ELEGANTA, RAFINAMENT, LUX, BUN GUST!! Label Armani vorbeste de la sine, e etciheta care garanteaza calitatea si estetica deosebita a unui produs vestimentar, accesoriu sau produs cosmetic! Giorgio Armani s-a nascut in 1934, intr-o familie saraca-lipita din Piacenza, la cativa kilometri de Milano. A invatat, ca toti copiii saraci, intr-o scoala publica, unde a prins gustul pentru film si pentru teatru. A studiat un an Medicina, la o facultate din Milano. Prima slujba in care s-a manifestat simtul sau estetic a fost aceea de decorator de vitrine la un magazin universal din Milano - Rinascente. 

A mai lucrat o vreme ca asistent fotograf in acelasi magazin, dupa care i s-a incredintat departamentul "Stil", unde se ocupa de distribuirea hainelor de lux aduse din 

India, Japonia si SUA. Aceasta perioada isi va pune mai tarziu amprenta asupra creatiilor sale, caracterizate mai ales de universalitate, cu delicatetea lor orientala, dar pastrand caracterul practic al hainelor occidentale. La 30 de ani, in 1964, fara nici un fel de pregatire de specialitate, Armani creeaza o linie de haine pentru Nino Cerutti. Continua sa lucreze cu hainele pana in 1970 cand, incurajat de noul sa prieten si proaspat partener, Sergio Galeotti, paraseste compania lui Cerutti si isi deschide propria firma, specializata in consultanta de moda si design la cerere (freelance). 

Primul succes al casei Armani a venit in anii ‘73-‘74, la sfarsitul erei hippie: jachetele non-liniare "bomber" - asa-numitele "geci de pilot", primele haine care au folosit pielea ca pe un material obisnuit, cu linii textile. Lejera, informala, cu spatii care lasau sa se intrezareasca trupul, jachetele au spart instantaneu piata, aducand echilibrul intre costumele morocanoase si scortoase si hainele de abandon ale hipiotilor. Trei luni mai tarziu, Armani, Coco Chanel si Paul Poiret isi uneau fortele in emanciparea modei pentru femei, pentru a lansa echivalentul feminin al jachetei, modelul "rumpled" ("sifonata"), fabricat din materiale exclusiv masculine. Succesul nu s-a lasat asteptat. 

Moda si Armani s-au intalnit, iar mariajul a fost fericit. Renuntand la aerul rebel si intorcandu-si privirea catre costumele clasice, creatorul reuseste, in anii ’80, sa impuna o noua linie, devenita in timp sinonima cu puterea. "Power suit"-ul lui Armani, simbol al apartenentei la o clasa sociala superioara, este inspirat de imaginea "duri-lor" din anii ’40. Reverele largi si umerii din burete au redevenit o moda datorita lui Giorgio Armani. Si tot gratie lui au disparut, dupa 1990, cand creatorul s-a hotarat sa renunte la imagine in favoarea popularului. La impunerea modei l-au ajutat foarte mult relatiile sale din lumea filmului. Pentru anii ’80, "American Gigolo", de Paul Schrader, a insemnat consacrarea. 

O parada de moda avandu-l protagonist pe Richard Gere, parada in care toate combinatiile ieseau perfecte si linia Armani a castigat un public nesperat si un premiu "Neiman Marcus", un soi de Oscar la care viseaza orice casa de moda. Suficient, de asemenea, pentru ca Armani sa devina primul creator de moda prezent pe coperta revistei "Time", in 1982. La 42 de ani dupa ultimul sau coleg

de bransa, Christian Dior, in 1940. 

Prezenta Juliei roberts la Premiile Oscar ceva mai tarziu,Cativa ani mai tarziu, intr-o tinuta Armani, a dublat vanzarile categoriei lux semnate Armanio. De-a lungul timpului, in afara de "pretty woman" au existat zeci de staruri hollywoodiene care sa-si declare deschis dependenta de tinutele Armani. Jodie Foster, Michelle Pfeiffer, toata echipa Los Angeles Lakers, stewardesele de la British Airways si cateva echipe de fotbal din Marea Britanie nu ar mai avea performante la lo-cul de munca fara haine Armani. 

Brand-ul Armani s-a lansat abia in 1975. In 1979, colectia "Mani" l-a consacrat. Dupa aceea a urmat "La Colezzione" (1979 - utilizata in "American Gigolo"). In 1981, au aparut primele Armani "ieftine" - seria "Emporio Armani" -, produse de serie cu preturi de lux si totusi deosebite, atat prin linie, cat si prin numarul redus de exemplare. In 1983, Giorgio Armani primeste premiul CFDA (Council of Fashion Designers of America), dupa care activitatea companiei incepe sa creasca spectaculos. Apar parfumurile Armani (1982, cu minimum doua parfumuri lansate anual de atunci), ochelarii (1987), hainele sport (1991 - Armani, Exchange A/X), jeans-ii, hainele de schi sau de golf, cosmeticele si nenumaratele colectii moderne sau inspirate din filmele anilor 1920-1930. Studiile au aratat ca orice femeie care a purtat vreodata o jacheta Armani a ramas "dependenta", cam in aceeasi masura in care un barbat devine dependent dupa ce conduce un Maserati. 

Se spune ca parfumurile Emporio Armani : She, He sau City Glam...te fac sa te simti cel mai apropape de luxul si frumusetea la care viseaza orice om cu stil , oricine doreste sa adauge un plus de farmec tinutei sale, sa fie mai...altfel!

Read more: http://articole.famouswhy.ro/despre_giorgio_armani/#ixzz1FpWpB6SH

In anul 1920, pasionatul de sport si de pantofi, Adi (Adolf) Dassler, nascut la 3 noiembrie 1900 si fiu al unui cizmar din Bavaria, realizeaza manual (impreuna cu alti doi pantofari) prima sa pereche de pantofi de sport in intregime din piele. Inca de la inceput, el adopta trei principii de baza: performanta atletica, protectia impotriva ranilor si soliditatea.

La inceputul verii anului 1924, Adi Dassler a incheiat un parteneriat cu fratele sau Rudolf, a carui personalitate extrovertita, opusa firii lui, ara un adaos valoros. Cei doi inregistreaza intrerpinderea lor cu numele de "Fabrica de pantofi a fratilor Dassler, Herzogenaurach". Curand, zeci de oameni s-au alaturat afacerii de familie, care producea 50 de perechi de pantofi pe zi.

In 1928, folosirea crampoanelor Dassler, concepute in stransa colaborare cu Josef Waitzer, antrenor de atletism, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, a marcat inceputul unei lungi istorii de sponsorizare intre companie si sportivi pana in zilele noastre.

Din 1945 pana in 1947, compania a intrat sub tutela armatei, care a incheiat contracte pentru 1000 de perechi de pantofi de hochei pe gheata. La sfarsitul acestei perioade, cu ajutorul a 47 de angajati, compania a inceput o noua era. Adi, intotdeauna productiv, isi punea ideile in practica, vechi de dinainte de razboi sau noi.

In 1948, fratii Adi si Rudolf Dassler o iau pe cai separate. Rudolf infiinteaza Puma.

In 1949, Adi Dassler creeaza numele companiei (Adidas) combinandu-si cele doua nume (Adi Dassler) si faimosul brand al pantofilor cu "trei dungi". Dar numai in anul urmator, in 1949, cele trei benzi sunt inregistrate oficial ca marca a companiei Adidas.

In timp ce in 1959 Adi creeaza o a doua fabrica Adidas la Scheinfeld, Horst Dassler, fiul lui, dechide o fabrica in Franta. Acesta devine, in 1976, responsabil pentru aducerea brandului in Franta (45 milioane de perechi de pantofi produse pe an).

Dupa moartea lui Adi in 1978, sotia lui Kathe, impreuna cu ginerele ei, Alf Bente, si fiul ei, Horst, vor conduce compania. In 1984, Kathe dispare la randul ei, lasand compania fiului sau Horst, care a primit cea mai mare distinctie la Jocurile Olimpice. Din 1985 el a continuat sa o dezvolte pentru a face fata concurentei din ce in ce mai prezenta, si cu costuri de fabricatie din ce in ce mai apasatoare. Pur si simplu productia nu era suficienta, trebuia sa ia in considerare si marketingul. Dar in 1986, Horst moare subit la 51 de ani, lasand neterminate planurile de restructurare.

Urmatorii ani au fost o perioada de tranzitie dificila. Ramanand in cadrul familiei, compania si-a schimbat statutul in 1989, devenind o corporatie. Saga familiei se incheie in anul urmator, in 1990, prin achizitionarea majoritatii actiunilor de catre Bernard Tapie. In 1993, Bernard Tapie renunta, iar Robert Louis-Dreyfus preia conducerea si initiaza noi strategii de afaceri benefice brandului.

Dintotdeauna, sportivii au fost promotorii brandurilor, mai ales in timpul evenimentelor majore, cum ar fi olimpiadele sau campionatele mondiale. In 1994 vanzarilor si profiturile cresc din nou, iar in 1995 Adidas intra pe piata de valori.

In 1996, compania are un nou logo si o noua generatie de atleti (printre care si superstarul baschetbalist Kobe Bryant) se asociaza cu brandul . Totul este pus in aplicare pentru a crea o imagine moderna si inovatoare.

In 1997, Adidas achizitioneaza producatorul de schiuri Salomon, iar in anul urmator actiunea Adidas-Salomon este admisa la DAX (indicele german al actiunilor bursiere). In 2005, Adidas se separa si cumparat Reebok International, reunind doua branduri din lumea sportului.

Pentru aniversarea de cincizeci de ani in 1999, Adidas se intoarce la orgini, relocand sediul central la Herzogenaurach. Compania Adidas-Salomon este in forma maxima avand vanzari de peste 10 miliarde de marci germane si 12,829 angajati in intreaga lume.

In 2001, la conducerea companiei vine Herbert Hainer si prima sa inovatie majora este lansarea proiectului de personalizare, care ii permite consumatorului sa-si creeze proprii

pantofi in functie de criteriile si nevoile sale.

Din 2001, se deschid primele magazine la nivel mondial: Adidas Originals la Berlin si Tokyo, si megamagazinele din Paris si Amsterdam. In 2003, la Herzogenaurach se deschide un urias magazin de prezentare si inca 3 magazine Originals: Miami, Seoul, Milano. Apoi, in 2005, cel mai mare magazin din New York - Sport Performance. In 2006, se deschide „Mi Innovation Center"la Paris, pe Champs Elysees.

In 2002 a avut loc inaugurarea sediului din America de Nord (Portland, Oregon). Erich Stamminger a fost numit in acelasi an CEO al Adidas American Inc., ceea ce perminte consolidarea eforturilor din America de Nord.

In 2003, marele designer japonez Yohji Yamamoto se asociaza brandului pentru a crea un nou brand: Y-3. Acest nume este o combinatie a numelui creatorului si a cifrei 3, reamintind figura emblematica a celor 3 dungi Adidas. Brandul ofera si colectii desenate de Yohji Yamamoto. In mod similar, Adidas recurge in mod regulat la designerul britanic Stella McCartney, dupa succesul primei lor colaborari, care ar fi trebuit sa ramana unica in 2002. In 2006, Adidasn anunta continuarea colaborarii cu Yohji Yamamoto si Stella McCartney pana in 2010.

Adidas indrazneste sa isi asume riscuri prin colaborarea cu designeri ai unui stil complet diferit de cel obisnuit al brandului. Astfel, in 2009, Jeremy Scott a creat o linie pe o tema africana. In mai 2009, un alt magazin Adidas Originals si-a deschis portile la scurt timp dupa lansarea gamei SLVR, lansata in 2008.

Conceptul de produse Terminologia si conceptiile privind produsele Activitatea umana are la baza utilizarea unor produse si servicii variate care ajuta pe om sa-si satisfaca o larga paleta de nevoi. Termenul de PRODUS a evoluat de la semnificatia unui bun material, rezultat al activitatii umane destinat sa satisfaca o trebuinta, la semnificatii mai complexe generate de originea, natura, alcatuirea sa, relatiile cu mediul natural si cel creat de om prin civilizatia moderna. Termenul de "bun" reprezinta un element material care este util sau necesar existentei sau bunastarii umane. SENSUL PROPRIU al conceptului de produs este: - bun material rezultat dintr-un proces de munca - obiect sau bun obtinut in procesul de productie - corp sau substanta obtinuta pe care naturala sau in laborator - rezultat material al unui proces social sau natural, al unui proces fiziologic sau de creatie - rezultat material al unui complex de fenomene sau de actiuni PRODUSUL este rezultatul material al unei activitati umane, destinat satisfacerii unei nevoi si reprezinta o suma de componente materiale si imateriale, si caracteristici interdependente ce alcatuiesc un tot unitar. Produsul adus pe piata trebuie abordat intr-o conceptie de sistem, care inglobeaza alaturi de substanta materiala a bunului si o componenta ambientala formata din elemente imateriale. Astfel, pentru a defini produsul ca obiect al schimbului, acesta trebuie abordat din mai multe puncte de vedere, conturandu-se conceptiile urmatoare : 1. Conceptia integratoare asupra produsului priveste produsul ca un sistem complex de componente materiale si imateriale, de natura informationala si subiectiva: a) componente materiale (corporale): proprietatile si caracteristicile produsului determinate de substanta materiala tengibila (ex: aspect, culoare, forma, continut, greutate, densitate) b) componente imateriale (acorporale): sau fara support material nemijlocit (ex: nume, marca, pret, instructiuni de utilizare, protectia legata de brevet) c) comunicatii referitoare la produs: ansamblul informatiilor transmise de producator sau

comerciant consumatorului potential (ex: efectuare actiunilor de reclama si publicitate) d) componente subiective: imaginea pe care consumatorul o are asupra produsului (ex: reprezentari mentale de natura cognitiva, afectiva, sociala, personala privind produsul) 2. Conceptia valorica a) produsul are valoare data de costurile necesare pentru producerea sa b) expresia in bani a valorii marfii este pretul c) produsul adus pe piata trebuie sa demonstreze ca are atat valoare cat si valoare de intrebuintare, data de utilitatea sa (ex: raportul calitate/pret) 3. Conceptia functionala a) produsul are o suma de functii pe care le indeplineste pentru satisfacerea nevoilor b) prin functiile pe care le are produsul are o anumita utilitate (valoare de intrebuintare) pentru consumator (ex: Aspiratorul are principala functie de a aspira praful, prin acesta este util in efectuarea curateniei in locuinte sau alte spatii) 4. Conceptia privind statutul schimbator al produsului pe piata a) produsul se uzeaza moral (nu mai este modern si performant) b) produsul poate avea statutul de nou sau de vechi pe piata (ex: televizorul alb-negru si televizorul color). Conceptiile prezentate anterior caracterizeaza produsul din mai multe unghiuri, care definesc de fapt produsul total. in acceptiune aconomica, produsul este considerat un bun destinat schimbului. Atunci cand produsul devine un element al ofertei, pe piata, capata statut de marfa. Produsul devine marfa si se realizeaza numai dupa ce este supus actului de vanzare/cumparare pe piata. Din aceasta perspectiva, marfa poate fi definita astfel: MARFA este un produs al muncii omenesti ce satisface o anumita trebuinta umana si care este destinat pietii, pentru a fi supus actului de canzare-cumparare in vederea realizarii acestuia. Astfel, produsul devenit marfa are o serie de trasaturi distincte: - este rezultatul muncii omenesti - este destinat satisfacerii unor nevoi sociale si face obiectul schimbului pe piata - schimbul marfii pe piata se face prin acte de comert, respectiv acte de vanzare-cumparare - are valoare si utilitate (valoare de intrebuintare) in conceptie moderna, marfa nu mai este o denumire sinonima cu termenul de produs. Marfa se prezinta sub forma materiala/tangibila (produs) sau imateriala/intangibila (activitati/servicii) si se realizeaza numai prin vanzare pe piata, catre clienti. Astfel isi indeplineste misiunea pentru care a fost creata. Cadrul conceptual al clasificarii produselor Clasificarea este o opretie conceptuala reprezentand o modalitate de a distinge elementele unei multimi in functie de anumite criterii. Lumea marfurilor se afla in permanenta transformare, iar abordarea in scopuri practice a produselor a condus la elaborarea unor sisteme de clasificare, conform cerintelor fiecarui domeniu de activitate. Produsele pot fi clasificate dupa criterii care vizeaza aspectul material si tehnologic al produselor, anumite criterii generale: - dupa felul materialelor din care provin sunt: natural si sintetice - dupa stadiul de prelucrare si folosire sunt: materii prime, produse semifabricate si produse finite - dupa destinatie sunt: imbracaminte, materiale sportive, de uz casnic Produsele se pot clasifica si dupa criterii specifice : a) Dupa complexele de utilizare in functie de categoriile de nevoi pe care le satisfac. Principalele tipuri de nevoie sunt: de hrana, de aparare impotriva factorilor de mediu,de cunoastere, estetice, de recreere, de asigurare a sanatatii b)Dupa modelul propus de stiintele naturii (dupa G. Grundke) prezentat in urmatoarea figura: Abordarea cea mai moderna a criteriilor de clasificare a marfurilor se face dupa principiile enuntate de Grundke: - posibilitatile de utilizare ale unui produs sporesc cu cat produsul respectiv are un grad mai mic de prelucrare - cu cat gradul de prelucrare al produsului creste, cu aaat acesta se indeparteaza cu stadiul de materie prima sau de originea sa - cu cat domeniul de utilizare al unui produs este mai specializat, cu aaat este mai mic numarul de posibilitati de clasificare c) Dupa modul de grupare a produselor in alcatuirea ofertei pe piata se clasifica astfel: - sectorul: alcatuit din produse care provin din aceeasi ramura economica (ex: sectorul alimentar) - grupa: cuprinde o parte dintr-un sector (ex: grupa "Lapte si produse

lactate") - subgrupa: cuprinde o parte dintr-o grupa (ex: subgrupa "Conserve de lapte") - sortimentul de marfa: cuprinde o parte a subgrupei care cuprinde mprfuri de acelasi fel, iar o subgrupa are mai multe sortimente de marfuri (ex: sortimentele de "Lapte praf") - articolul: este o individualitate de baza a sortimentului, care se distinge prin mai multe proprietati: calitate, marime, culoare etc. Un sortiment de marfuri cuprinde mai multe tipuri de articole (ex: articolul "Lapte praf Raraul") - sortul: este o individualitate a articolului care detaliaza viariantele acestuia, disngandu-le printr-o singura proprietate (ex: laptele praf "Malita" 4,5% grasime) in practica comerciala, pentru clasificarea produselor/marfurilor, se utilizeaza o serie de termeni: sortiment, gama de produse, linii de produse, familii de produse, grupe de produse, srticole, sorturi etc. SORTIMENTUL reprezinta o colectivitate de produse/marfuri realizate si comercializate de o anumita organizatie in scopul satisfacerii unui segment de consumatori. Sortimentul de produse poate fi interpretat in sens "comercial" sau "industrial". Sortimentul comercial se refera strict la marfurile ce alcatuiesc oferta unui magazin, indiferent de producator, iar sortimentul industrial se refera la intreaga oferta de produse a unui producator sau a unei ramuri industriale aflate pe piata, in mai multe magazine, la un moment dat. GAMA DE PRODUSE reprezinta o grupare de produse inrudite prin asemanarile date de caracteristicile de calitate esentiale si prin destinatia de consum. O gama de produse poate fi alcatuita din mai multe linii de produse. Acestea reprezinta colectivitati de produse omogene din punct de vedere al materiei prime si procesului tehnologic. Totodata, se pot defini si dimensiunile gamei de produse: - profunzimea gamei: numarul de produse distincte continute de o linie de produse - largimea gamei: numarul de linii de produse ce o compun - lungimea gamei: numarul de produse din toate liniile de produse ce alcatuiesc gama. in cadrul sortimentului sau gamei de produse se pot delimita articolul si sortimentul. ARTICOLUL reprezinta individualitatea de baza a unui sortiment care se diferentiaza in cadrul sortimentului prin mai multe proprietati. Articolele se diferentiaza intre ele in cadrul aceluiasi sortiment prin mai multe proprietati (ex: o bluza pentru femei de aceeasi marime si materie prima care se deosebeste de alta din cadrul sortimentului prin model si culoare). SORTUL este unitatea elementara dintr-un sortiment, care particularizeaza articolele, deosebindu-le intre ele printr-o singura proprietate (ex: o bluza pentru femei de aceeasi marime, model, design, materie prima care se deosebeste de alta din cadrul sortimentului doar prin culoare). Clasificare produselor/marfurilor permite realizarea codificarii acestora, evidentei lor computerizate si intocmirii nomenclatoarelor de produse in diferite domenii. Structura clasificarii comerciale a produselor (merceologice)

Piata si concurentaDesi in acceptiunea ei spatiala si economica piata este locul de intalnire a agentilor economici, vanzatori si cumparatori, care schimba intre ei bunuri sau servicii, piata mai poate fi inteleasa ca fiind locul de intalnire a ofertei cu cererea, prima reprezentand forma sub care se infatiseaza rezultatele finale ale productiei in conditiile economiei de schimb, cea de-a doua exprimand nevoile umane solvabile.

Piata si concurentaRegulatorul pietei este concurenta, astfel ca fiecare isi urmareste propriul interes, satisfacerea cat mai avantajoasa a necesitatilor de productie sau de consum si obtinerea de castig. Cunoasterea pietei presupune cunoasterea cererii, ofertei, pretului si concurentei.

Piata si concurentaConcurenta desemneaza relatiile de competitie, de rivalitate dintre agentii economici in calitate de producatori sau cumparatori, relatii specifice economiei de piata. In conditiile concurentei creste eficienta economica a producatorului (maximizarea profitului) si a consumatorului (maximizarea satisfactiei). Ca orice competitie, concurenta se soldeaza cu invingatori si invinsi. Invingatori sunt agentii economici care produc bunuri la costuri joase, sau bunuri de calitate superioara. Capacitatea de a produce mai ieftin si de a vinde mai ieftin pentru a invinge concurenta stimuleaza inovatia, conduce la realizarea de noi produse, la folosirea de noi tehnici de fabricatie, la ridicarea nivelului general de calificare a personalului, la mai buna organizare a productiei si muncii. Aceste mijloace, utilizate la inceput de putini agenti, se extind treptat, datorita constrangerii materiale exercitate de pretul mai redus, sau de calitatea superioara a produselor asupra unitatilor ramase in urma, care risca astfel sa iasa chiar din piata. Astfel concurenta transforma progresul intr-o conditie de existenta.

Concurenta realizeaza deasemeni o selectie a producatorilor, avand in vedere inegalitatea dintre intreprinderi in ceea ce priveste eficacitatea. Astfel agentii economici slabi sunt eliminati. Ca urmare, resursele se vor concentra la dispozitia unitatilor capabile sa le gospodareasca si sa le utilizeze rational. Concurenta tinde sa aseze in echilibru ramurile de productie, cererea si oferta, sa transmita de la producatori la consumatori o parte din valoarea suplimentara creata prin cresterea productivitatii muncii. Fara aceasta transmitere care implica reducerea preturilor nu s-ar putea vinde cantitatile tot mai mari de bunuri, iar productia s-ar sufoca. Concurenta asigura consumatorilor libertatea de a alege bunurile si serviciile si de a-si satisface la un nivel superior nevoile.

Concurenta are insa si unele consecinte negative, atragand dupa sine si efecte secundare nedorite, ca de exemplu incercarea unor intreprinderi de a reduce costurile prin micsorarea salariilor, prin reducerea unor cheltuieli necesare protejarii mediului, sau prin crearea unor bunuri de slaba calitate. Pentru ca efectele concurentei sa fie predominant benefice este necesara eliminarea atat a surplusului de concurenta, cat si a insuficientei acesteia.

Piete , Concurenta , Preturi Piata a aparut atunci cand functia consumului s-a separat de functia productiei, ea fiind in trecut, ca si astazi, o consecinta inevitabila a acestui process. De-a lungul timpului, piata s-a dezvoltat, atat in largime, cat si in adancime, devenind o realitate tot mai complexa. Neindoielnic, saltul calitativ in evolutia procesului istoric de dezvoltare a pietei a avut loc odata afirmarea sistemului economiei capitaliste. Caracteristicile acestui system este existenta unei ample retele de piete inter- relationate si care in unitatea lor, alcatuiesc mecanismul economiei concurentiale de piata. Piete , Concurenta , Preturi In acest context, definirea pietei contemporane este dificila si chiar inoperanta, datorita marii complexitati si diversitati a structurilor sale, Toate punctele de vedere exprimate au insa un element comun : relatiile dintre vanzatori si cumparatori, respectiv cadrul in care se manifesta cererea si oferta. 

Piete , Concurenta , Preturi Asadar, piata este considerata, inainte de toate, drept spatiu economic in care se intalnesc cererea si oferta de marfuri, ai caror actori sunt cumparatorii si vanzatorii de bunuri si servicii. Pe o anumita piata, cererea si oferta se gasesc, una fata de alta, intr-un anumit raport de marime, in functie de care se formeaza si evolueaza preturile la care se vand si se cumpara marfurile. Nivelul si evolutia preturilor determina comportamentul agentilor economici, orietandu-i ce si cat sa cumpere sau sa ofere pe

piata. Piete , Concurenta , Preturi Agentii economici care actioneaza pe aceeasi piata intra, astfel, in relatii de concurenta sau de competitie, fiecare urmarind sa-si realizeze obiectivele. Piata functioneaza astfel ca un mecanism cu autoreglare, al carui regulator este concurenta. 

Elementele evidentiate mai sus definesc in esenta piata, institutia centrala in jurul careia graviteaza viata economica. Intr-o economie de piata concurentiala, mecanismul pietei este acea forta impersonala care coordoneaza alegerile si actiunile tuturor agentilor economici si care, in ultima instanta, regleaza viata economica de ansamblu. Piete , Concurenta , Preturi Structura pietei privita in ansamblu, piata reprezinta un sistem deosebit de complex, format dintr-o multitudine de segmente, forme si tipuru de piete care se gasesc intr-o stransa interdependenta. Evolutia preturilor pe o anumita piata influenteaza nivelul preturilor practicate pe alte piete. Exista numeroase alte structuri ale pietei, a caror analiza pune in evidenta complexitatea acesteia in economia contemporana. 

Astfel, orice piata se caracterizeaza prin : - obiect, respective natura bunurilor care fac obiectul tranzactiilor de piata; - potentialul si volumul tranzactiilor; - numarul participantilor si forta economica a acestora;- aria geografica; - modul de organizare; - institutiile aferente etc. 

Piete , Concurenta , Preturi Clasificarea pietelor se poate face dupa o serie de criterii : - dupa bunurile care formeaza obiectul tranzactiilor de piata : piata bunurilor de consum ; piata muncii ; piata de capital ; piata activelor financiare ; piata valutara ; piata informatiilor ; piata resurselor naturale etc. - dupa spatiul economic de provenienta a agentilor cererii si ofertei : piete locale, piete regionale, piata nationala, piata mondiala. - dupa volumul tranzactiilor derulate : piete dispersate, descentralizate, unde bunurile se vand in catitati mici unor cumparatori atomatizati ; piete concentrate, centralizate, unde tranzactiile se fac in partizi mari. - in functie de gradul de informare a agentilor economici : piete transparente, al caror mecanism de functionare este bine cunoscut de participanti, si piete opace, in care participantii nu detin informatii suficiente ; Piete , Concurenta , Preturi- dupa modul de acces pe piata : piete libere, in care orice vanzator si orice cumparator are acces ; piete reglemetare, in care agentii cererii si ofertei au acces numai daca indeplinesc anumite conditii ; piete intermediate, unde au acces doar persoanele autorizate.- dupa forta economica a participantilor : piete automatizate, piete molecularizate. - in raport cu respectarea legislatiei si a normelor de derulare a tranzactiilor si concurentei : piete cu concurenta loiala, piete cu concurenta neloiala. - in raport cu factorul timp : piete la vedere, piete la termen. Piete , Concurenta , Preturi Alaturi de cerere, oferta si pret, o caracteristica fundamentala a unei piete este concurenta sau competitia, care se reflecta nu numai in procesul de formare a preturilor, ci si in comportamentul participantilor la schimburi.

Alegerea încălţămintei necesită multă atenţie. Primul lucru pe care trebuie să-l cunoşti este mărimea de care ai nevoie, iar o încălţăminte nepotivită putând avea efecte negative atât asupra piciorului, cât şi asupra întregului corp. Nu doar încălţămintea prea strâmtă face

probleme, ci şi cea care este un pic mai largă, acesta, prin jocul ei, va crea o stare de discomfort total.     

       Pantoful trebuie să se potriveasca perfect, fără să fie prea lung sau scurt. Pentru a garanta o mişcare corectă a piciorului lungimea ideală a pantofului ar trebui sa fie cu 0,5 cm mai mare decât degetul mare de la picior. O încălţăminte numai din pieleconfecţionată bine în lungime nu va ceda, dar va ceda în lăţime 3-5 mm.         Pentru a afla mărimea corectă a piciorului: aflat în poziţia verticală desculţ  călcând pe o coală de hârtie cu unul din picioare având în mână un creion ţinut în poziţie verticală la un unghi de 90o faţă de coala de hârtie, se trasează un contur în jurul tălpii piciorului, apoi cu un metru croitoresc, ruletă sau liniar afli lungimea în centimetri a piciorului.

                

      Măsura la pantofi se exprimă în centimetri cizmareşti. Coversia faţă de centimetrii normali: 1 cm cizmăresc = 2/3 cm normali. Adică, dacă vrei sa obţii nr. de centimetrii cizmăreşti, înmulţeşti cu 3 şi imparţi la 2.     Exemplu: eu am masura 24 cm lungimea piciorului de la călcâi până la limita degetului mare. Asta inseamna: 24 x 3 = 72 : 2 = 36 cm cizmăreşti.       De reţinut:  Picioarele nu ne sunt egale atât ca lungime, cât şi lăţime (grosime). Indicat este măsurarea ambelor picioare, iar măsura finală fiind cea a piciorului mai lung (dacă este cazul).

     În perioada mai caldă nu se recomandă purtarea unei încălţăminte cu căptuşeală din blană sau textilă, pentru a evita transpiraţia piciorului, aceasta este indicată numai în perioada cea mai rece a anului.     Din punctul nostru de vedere recomandăm încălţămintea cu căptuşeală de meşină (care poate fi din piele de ovină, porcină sau caprină), aceasta comportându-se cel mai bine în perioadele călduroase şi nu foarte răcoroase.      Nu optaţi întodeauna pentru o încălţăminte cu talpa cusută. De ce? Orice încălţăminte căreia îi este aplicată o cusătură prin talpă şi feţe, prin coasere rămân orificii atât în talpă cât şi în piele, iar în timpul ploios sau umed veţi rămâne surpinşi că sunteţi uzi la picioare.     Societatea noastră a renunţat de o perioadă îndelungată de a mai coase încălţămintea, ajungând la concluzia că această operaţie de coasere a tălpii nu are nici un avantaj. Din acest motiv încălţămintea confecţionată de noi este doar lipită. Folosind un adeziv bun şi respectând procesul tehnologic pentru lipirea tălpii, nu vor exista probleme de dezlipire a acesteia.