Operele Alexandru Lapusneanul scrisa de Costache Negruzzi si Apus de soare scrisa de Barbu Stefanescu Delavrancea au in comun faptul ca in ambele scrieri personajul principal se afla la tronul Moldovei.In Alexandru Lapusneanul personajul principal al nuvelei este tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa puternica, ambitie si fermitate in organizarea rabunarii impotriva boierilor tradatori, aceasta fiind unica ratiune pentru care s-a urcat pentru a doua oara pe tronul Moldovei: Daca voi nu ma vreti, eu va vreu.In Apus de soare personajul central al dramei este Stefan cel Mare construit cu o psihologie complexa, compusa din trei ipostaze: conducator de tara, parinte si om batran si bolnav. Initial personajul se contureaza din replicile celorlalte personaje: ca mult e bun si viteaz si nepartinitor, chiar si dusmanii il numesc: soiman si vultur. Celelalte personaje ii spun zmeul, soarele, sfantul evidentiind calitatile domnitorului.In comparatie cu Alexandru Lapusneanul care a urcat la tron doar pentru a se razbuna, Stefan cel Mare a incercat pe tot parcursul lungii sale domnii, chiar pana in clipa mortii, sa faca Moldova un loc mai bun, unindu-si destinul cu cel al patriei sale mult iubite.In opera lui Costache Negruzzi, personajul principal detine arta disimularii, scena cu biserica fiind foarte semnificativa in acest sens, inchinandu-se la icoane in timp ce pregateste cel mai sadic omor din toate cate comise si anume piramida de capete taiate ale celor 47 de boieri ucisi la ospatul domnesc la care fusesera invitati.In comparatie cu aceasta simulare de credinta a lui Alexandru Lapusneanul, Stefan cel Mare avea o puternica credinata in Dumnezeu crezand cu tarie ca nicoi batalie nu poate fi castigata fara ajutorul divin, ridicand multe biserici in semn de multumire.Ambele scrieri se sfarsesc cu moartea pesonajului principal.Lui Alexandru Lapusneanul ii este frica de moarte, cel mai edificatoriu moment fiind acela cand se afla pe patul de moarte si este otravit. In timp ce nefericitul se lupta cu moartea a primit un bun sfat de la unul dintre cei care ii scurtasera zilele si anume invata a muri, tu care stiai numai a omori.Stefan cel Mare este constient de faptul ca moartea se apropie si nu se teme sa o infrunte, dar nu inainte de a-l incorona chiar el pe fiul sau Bogdan, fiind constient ca timpul nu-l mai lasa sa domneasca. Acesta a fost cu totul devotat patriei sale pana in ultimul moment cand esenta vietii l-a parasit, ultimul cuvant al sau fiind Moldova.In concluzie, Stefan cel Mare este portretul domnitorului devotat, gata sa isi dea viata pentru a-si apara tara, de care nimeni care are cugetul impacat nu trebuie sa se teama, iar Alexandru Lapusneanul este portretul domnitorului ce se gandeste numai la sine, facand pe toata lumea sa se teama de el, avand sufletul unui bolnav ce isi gaseste alinarea unei suferinte tainice numai la vederea si auzul suferintei altora.