Hristache Alexandra Oana

Vasile Alecsandri si raporturile pe care le-a avut acesta cu Titu Maiorescu si Junimea

În anul 1859 Vasile Alecsandri este numit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza Ministru al afacerilor externe astfel va fi trimis în Franța, Anglia și Piemont pentru a pleda în scopul recunoașterii Unirii. Reintors in tara, Vasile Alecsandri este este numit membru onorific al noii asociatii culturale infiintate la Iasi in anul 1863, de catre Iacob Negruzzi, Petre Carp, Gheorghe Racoviță,Theodor Rosetti,Vasile Pogor si în special Titu Maiorescu. Prima etapă a acestei societati culturale, numită și "etapa ieșeană" este epoca în care se elaborează principiile sociale și estetice ale “Junimii”, aceea a luptelor pentru limbă, purtate cu latinistii și ardelenii, apoi a polemicilor cu barnuțiștii, cu Bogdan Petriceicu Hasdeu și cu revistele din București, duse nu numai de Maiorescu, dar și în acțiuni colaterale de Gheorghe Panu, Teodor Vârgolici, Alexandru Lambrior, Vasile Burlă, Alexandru Cihac. Este vremea în care “Junimea” provoacă cele mai multe adversități, dar și aceea în care, prin succesul polemicilor ei, prin adeziunea lui Vasile Alecsandri, prin descoperirea lui Mihai Eminescu, aureola prestigiului începe să se formeze în jurul ei. Existența tipografiei permite “Junimii” publicarea, începând din 1867, a unei reviste: Convorbiri literare, puse de la început sub conducerea lui Iacob Negruzzi. Această publicație se va bucura de cel mai înalt prestigiu în istoria literaturii române. In acelasi an Vasile Alecasandri este ales membru al Societății literare române, devenită mai tarziu Academia Română.

Cu ocazia serbărilor de la Putna din 1871, poetul trimite două cântece care au însuflețit marea masă de oameni: Imn lui Stefan cel Mare si Imn religios cântat la serbarea junimei academice române. În același an Titu Maiorescu publică în Convorbiri literare studiul Directia noua in poezia si proza romaneasca în care spune: „În fruntea noii mișcări e drept să punem pe Vasile Alecsandri. Cap al poeziei noastre literare în generația trecută, poetul <Doinelor și lăcrimioarelor>, culegătorul cântecelor populare păruse a-și fi terminat chemarea literară (...). Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele, ce o petrecuse în izolare la Mircești, și iernei mult mai grele ce o petrecuse izolat în literatura țării, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor ..."

Criticul sugereaza o ierarhizare a valorilor incurajatoare. Astfel dupa V. Alecsandri,pe care-l considera cap al generatiei trecute inscrie numele lui M. Eminescu poet foarte tanar care publicase in “Convorbiri Literare” numai trei poezii. Remarca farmecul limbajului, ca semn al celor alesi, conceptia inalta privind intelegerea artei antice. In studiul “Poeti si critici” din anul 1886, Titu Maiorescu vorbeste despre valoarea operei lui Alecsandri:“A lui lira multicolora a rasunat in orice adiere ce s-a putut destepta din miscarea poporului nostru in mijlocul lui. In ce consta valoarea unica a lui Alecasandri? In aceasta totalitate a

Hristache Alexandra Oana

actiunii sale literare”. Tot in aceasta opera, Maiorescu sustine relativitatea criticilor si faptul ca unii poeti sunt considerati mai mult sau mai putin valorosi in functie de modul de apreciere a fiecarui critic in parte. De aceea, Alecsandri fusese defavorizat.

Maiorescu face si un studiu al folclorului pe care il apreciaza foarte mult si-l considera o sursa de inspiratie si un model in acelasi timp. Studiul se numeste “Asupra poeziei noastre populare” (1868). Aici lauda culegerea de poezii populare a lui Alecsandri. Maiorescu vorbeste despre caracterul anonim si colectiv al literaturii populare si apreciaza faptul ca opera nu e nicioadata a celui care a produs-o. Eu consider ca Titu Maiorescu a facut o alegere buna asezandu-l in top pe Vasile Alecsandri ,acesta fiind cel mai important scriitor al epocii pasoptiste si una dintre importantele personalitati politice ale vremii, participand la Revolutia de la 1848 si la infaptuirea Unirii din 1859. In 1842, in urma unei calatorii in muntii Moldovei, a descoperit, in spiritul ideologiei romantice, valoarea estetica a folclorului, care i-a marcat definitiv creatia poetica. Poeziile sale s-au bucurat de un real succes conferindu-i prestigiul in contemporaneitate.Inca de la aparitie, poeziile au fost structurate in cicluri tematice unitare. Astfel, ciclul de "Doine" are ca teme dragostea si haiducia, motivele folclorice fiind tratate in metru popular; al doilea grup de poezii (adunate sub titlul "Lacramioare") cuprinde texte erotice alcatuind un jurnal poetic al iubirii pentru Elena Negri; urmatoarele doua cicluri ("Suvenire" si "Margaritarele") releva si caracterul ocazional al unora dintre creatiile acestui poet militant.Ciclul Pastelurilor scris intre 1867 si 1869, impune o specie literara noua, de factura clasica, intr-o poezie in care admirarea peisajului,surprins in toate anotimpurile , este de origine romantica. Rafinamentul plastic al acestor creatii a avut ecouri in poezia romaneasca ulterioara. Pastelurile lui Alecsandri reprezinta in conceptia lui George Calinescu "o lirica a pacii si a fericirii rurale...".Titu Maiorescu aprecia ca aceste poezii constituie "cea mai mare podoaba a poeziei lui Alecsandri, o podoaba a literaturii romane indeobste" Totodata este o personalitate complexa ,cu resurse neobisnuite de innoire, abordand toate genurile literare,impunand specii noi,inovand stilistic,gasind surse originale de inspiratie, motiv pentru care Garabet Ibraileanu considera timpul sau epoca Alecsandri, iar Mihai Eminescu, in Epigonii,il numea "acel rege-al poeziei,vecinic tanar si ferice".

Hristache Alexandra Oana