AdverbDe la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Gramatică

Morfologie

Parte de vorbire

Flexibilă

• Adjectiv

• Articol

• Numeral

• Pronume

• Substantiv

• Verb

Neflexibilă

• Adverb

• Conjuncţie

• Interjecţie

• Prepoziţie

• Locuţiune

Sintaxă

Cazuri

Sintaxa propoziţiei

Parte de propoziţie

Complement

Sintaxa frazei

Propoziţie subordonată

Propoziţie circumstanţială

Un adverb este o parte de vorbire care exprimă caracteristicile unei acţiuni, stări sau unei însuşiri ori circumstanţele acţiunilor şi stărilor. Adverbele pot fi recunoscute folosind întrebări specifice: Când?, Cât de des?, Cum?, În ce mod?, Unde? Pe unde? sau alte întrebări de acelaşi tip.

Cuprins

[ascunde] 1 Identificarea adverbelor

o 1.1 Exemplificări o 1.2 Recunoaşterea adverbelor

2 În limba română 3 Gradele de comparaţie 4 Părţi de vorbire determinate 5 Funcţii sintactice 6 Clasificări

o 6.1 Clasificare după formă o 6.2 Clasificare după origine

6.2.1 Clasificarea adverbelor provenite din alte părţi de vorbire o 6.3 Clasificare după înţeles o 6.4 Clasificare după gradul de comparaţie

7 Vezi şi

[modifică] Identificarea adverbelor

[modifică] Exemplificări

Unele exemplificări din următoarele propoziţii pot clarifica în localizarea adverbelor, spre deosebire de adjective, cu care sunt adesea confundate, precum şi a modului lor de folosire.

În următoarele două propoziţii, aproape echivalente semantic, se subliniază caracteristici de aceeaşi natură folosind adjective şi adverbe.

1. Elevii din această clasă sunt buni şi foarte buni. 2. Elevii din această clasă învaţă bine şi foarte bine.

În prima propoziţie, cuvântul buni repetat de două ori este un adjectiv întrucât caracterizează cuvântul elevi (subiect al propoziţiei, plural, articulat, parte a subiectului extins, "Elevii din această clasă") de două ori, o dată la nivelul primar, de bază, al adjectivului bun (bun/bună/buni/bune) şi, respectiv, la nivelul superlativului absolut, foarte buni). În cel de-al doilea caz, foarte este un adverb care modifică adjectivul buni la valoarea calitativă supremă. Întrebarea de identificare a unicului adverb din această propoziţie este Cât de buni sunt elevii?.

Cea de-a doua propoziţie, care este evident derivată din prima, a fost obţinută prin substituirea predicatului sunt (verb copulativ) cu predicatul învaţă, respectiv prin substituirea adjectivului buni repetat de două ori, cu adverbul bine, repetat de asemenea de două ori. De data aceasta, cuvântul de caracterizat este predicatul învaţă, reprezentat prin verbul a învăţa conjugat la indicativ prezent, iar cuvintele care îl caracterizează sunt adverbele bine şi (foarte) bine. A se remarca utilizarea lui foarte într-un mod extrem de similar primei propoziţii, aici însă adverbul foarte modifică adverbul bine la superlativ absolut. Întrebările pe care le adresăm în această propoziţie, pentru a identifica cele trei adverbe utilizate, sunt Cum învaţă elevii?, de două ori, respectiv Cât de bine învaţă elevii?.

[modifică] Recunoaşterea adverbelor

În limba română, cu excepţia unor contraexemple notabile, imensa majoritate a adverbelor coincid ca formă cu forma masculin singular a adjectivului corespunzător. Un contraexemplu

arhicunoscut este adverbul bine, prezentat în exemplele de mai sus, ca fiind diferit de adjectivul corespunzător masculin singular, bun. Totuşi, se poate remarca cu uşurinţă prezenţa comună a celor două consoane b şi n în ambele cuvinte, fapt care indică existenţa unei rădăcini lingvistice comune.

[modifică] În limba română

Adverbul este parte de vorbire neflexibilă deoarece nu se declină şi nici nu se conjugă. Totuşi el se aseamănă cu părţile de vorbire flexibile pentru că are grade de comparaţie asemeni adjectivului.

Adverbele, aşa cum sunt prezente în limbile europene moderne, sunt o preluare din limba-mamă a acestora, limba latină. Modul specific în care adverbele au "supravieţuit" până astăzi în aceste limbi indo-europene variază de la caz la caz, trebuind a fi studiate independent.

[modifică] Gradele de comparaţie

Gradele de comparaţie sunt forme care precizează nuanţa graduală a adverbului.

pozitiv - este forma de bază a adverbului

El scrie repede. comparativ

o de superioritate - se formează pe baza prefixului: mai

El scrie mai repede decât ceilalţi. o de egalitate - se formează pe baza unor prefixe ca: tot atât de, la fel de

El scrie la fel de bine. o de inferioritate - se formeaza pe baza prefixului: mai puţin

El scrie mai puţin bine decât fratele sau. superlativ

o relativ - se formează pe baza prefixului: cel mai

El scrie cel mai repede. o absolut - se formează pe baza prefixului: foarte

El scrie foarte repede.

[modifică] Părţi de vorbire determinate

Adverbul poate determina:

un verb sau o locuţiune verbală la mod o personal - Tu ai răspuns repede. o nepersonal - Tu ai răspuns repede scriind frumos.

un adjectiv sau o locuţiune adjectivală

El are o maşină mult mai nouă. o interjecţie

Hai repede! un adverb sau o locuţiune adverbială

Tu ai răspuns puţin ironic. un substantiv

Plecarea de acasă a fost grea.

[modifică] Funcţii sintactice

Adverbul poate îndeplini în cadrul propoziţiei următoarele funcţii sintactice:

predicat verbal

Desigur că va fi bine.

nume predicativ

E foarte bine că vine acum. Este bine să asculţi sfaturile.

atribut adverbial

Testul de astăzi a fost uşor. Du-te în casa de dincolo. Pentru drumul cel de mâine / De cu azi te pregăteşte. - M. Eminescu

complement circumstanţial de loc

Ultima oară l-am văzut aici.

complement circumstanţial de timp

Ultima oară l-am văzut ieri.

complement circumstanţial de mod

Ultima oară l-am văzut bine.

complement circumstanţial concesiv

Cu toate acestea l-am văzut aici.

complement circumstanţial de cauză

Toţi îl felicitau de bine ce răspunsese.

complement circumstanţial de scop

Dinadins ai făcut asta.

[modifică] Clasificări

[modifică] Clasificare după formă

simple: aici, colo, ieri, acum, mâine, abia, încet, repede, tot, bine, rău compuse

o prin alăturarea unui substantiv prin cratimă: ieri-dimineaţă, mâine-seară, poimâine-seară

o prin contopire: altundeva, nicăieri, odată, întotdeauna, totdeauna, niciodată, uneori, altcumva, altfel, astfel, oarecum, oricum

locuţiuni adverbiale o simple:

din când în când, ici şi colo, clipă de clipă, zi de zi, din vreme in vreme, ici-colea, la un moment dat, în faţă/spate/dreapta/stânga, pe neaşteptate, pe nepusă-masă, nu ştiu cum, în centru/mijloc/vârf, am de an, de-a lungul/latul/curmezişul

o zicale:

la o aruncătură de băţ, cât ai clipi, cât ai zice peşte, la paştele cailor, câine-câineşte, val-vârtej, cum scrie la carte, ca pe apă, când o face plopul pere şi răchita micşunele, când şi-o cloci cucul ouăle, când o zbura porcul, când ţi-ai vedea ceafa, în vecii vecilor

[modifică] Clasificare după origine

primare - sunt moştenite din limba latină sau împrumutate din alte limbi:

abia, afară, agale, aidoma, altminteri, apoi, aproape, azi, ba, barem, chiar, da, doar, foarte, jos, hojma, iar, ieri, înainte, încă, încoace, încotro, lesne, mai, măcar, mereu, mâine, musai, nicăieri, nici, nu, prea, razna, sus, şi, taman, tocmai

provenite din alte părţi de vorbire - din o substantiv: băieţeşte, tinereşte, bărbăteşte, muncitoreşte, studenţeşte, frăţeşte

Substantivele pentru zilele săptămânii (luni, marţi, etc.), anotimpuri (vara, toamna, etc.), ziua, dimineaţa, seara, noaptea, etc. au formă adverbială atunci când au un determinant, spre exemplu un atribut. Substantivele care sunt parte a unei expresii îşi pot schimba valoarea gramaticală în adverb:

buştean - doarme buştean criţă - beat criţă cuc - singur cuc lulea - îndrăgostit lulea ocnă - sărat ocnă tun - îngheţat tun turtă - beat turtă

o adjectiv: ascuţit, adânc, bontit, frumos, verde, tare o numeral

numeral prorpriu-zis: O ţine una. locuţiuni adverbiale: Cânta într-una. numerale adverbiale: de multe ori, de puţine ori, de repetate ori, ori de

câte ori

[modifică] Clasificarea adverbelor provenite din alte părţi de vorbire

derivate cu sufixe: bărbăteşte, bătrâneşte, frăţeşte, făţiş, târâş cu aceiaşi formă:

o adjective sau participii: frumos, hotărât o substantiv: ziua, dimineaţa, seara, noaptea

[modifică] Clasificare după înţeles

adverbe şi locuţiuni adverbiale de loc:

Indică locul unde se petrece o acţiune sau există o stare. o adverbe: acasă, lângă, aici, ici, colo, afară, înăuntru, împrejur, roată, sus, jos,

departe, aproape, pretutindeni, aiurea, înapoi, înainte o locuţiuni: jur-împrejur, peste tot, ici-colo, departe-departe, în creierii munţilor,

într-acolo, într-o parte, în dreapta, în stânga, în jos, în sus, în faţă, în spate

de timp:

Exprimă timpul în care se săvârşeşte o acţiune sau există o stare.

o adverbe: acum, mâine, ieri, îndată, astăzi, poimâine, aseară, odată, curând, seara, dimineaţa, alaltăieri, răsalaltăieri, deocamdată, niciodată, totdeauna

o locuţiuni: din când în când, cu noaptea în cap, la paştele cailor, zi de zi, zi şi noapte, dis-de-dimineaţă, în vecii vecilor, de când lumea, clipă de clipă

de mod

Acest tip de adverbe arată felul desfăşurării acţiunii, al existenţei stării sau al posedării însuşirii.

o de mod propriu-zis:

adverbe: mai, mult, puţin, prea, repede, bine, rău, greu, astfel, uşor, aşa, împreună, aiurea, agale, foarte, furiş, corect, calm, frăţeşte, degrabă, realmente

locuţiuni: pe de rost, cu anevoie, pe dinafară, de-a binelea, pe rupte, nu ştiu cum, pe deplin, ca vai de lume, cot la cot, pas cu pas, de-a pururea, încetul cu încetul, de abia, cu deosebire, pe-ndelete, pe neaşteptate, de-a binelea, de-a dreptul, aşa şi aşa, pe furiş, harcea-parcea

o de calitate:

adverbe: atât, cât, cam, destul, foarte, mai, mult, prea, puţin locuţiuni: cât de cât

o adverbul distributiv

Adverbul câte intră în componenţa numeralelor distributive şi a celor colective.

o de mod cantitative:

adverbe: cam, destul, mult, multişor, puţin, deloc, puţintel, tot, suficient, insuficient, atât, cât, mai, prea

locuţiuni: 'nu foarte, nu prea, câtă frunză şi iarbă, picătură cu picătură, mult prea mult, mult prea puţin, cât de cât, cât negru sub unghie, mult prea, în parte, de a-ntregul, pe jumate, pe tot, un pic de tot, în întregime

o de comparaţie:

adverbe: au rol de prepoziţie în formarea gradelor de comparaţie: ca, cât, decât, mai, asemenea

locuţiuni: cam cât, aproape ca, destul de, cum, precum, asemenea

o de mod care arată durata, revenirea sau frecvenţa:

adverbe: mai, destul, mereu, adesea, des, necontenit, neîncetat, mereu, adeseori, frecvent, încă, iarăşi, permanent

locuţiuni: de multe ori, de puţine ori, de căteva ori, de tot atâtea ori, de mii şi mii de ori, de zeci şi zeci de ori, din ce în ce

o de mod de afirmaţie şi negaţie:

adverbe: da, nu, ba, desigur, bineînţeles, fireşte, negreşit, nici, cert, nicidecum, exact, sigur, precis, prompt, neîndoielnic, prompt, binişor

locuţiuni: de loc, de fel, cu certitudine, cu siguranţă, fără-ndoială, fără doar şi poate

o de precizare sau întărire:

adverbe: chiar, tocmai, taman

o de mod de probabilitate, precizie, aproximaţie şi explicaţie:

adverbe: probabil, poate, parcă, adică, pesemne, curat, mai, întocmai, numai, bunăoară, taman, măcar, bunăoară

locuţiuni: cel puţin, prin urmare, numai şi numai, cât pe ce, aproape-aproape, mai-mai

o de cauză sau scop:

adverbe: înadins, dinadins, anume locuţiuni: de aia, de aceea, de asta, nu de alta, pentru aceea, de una de

alta, pentru aia, într-adins, dintr-adins

o cu înţeles concesiv:

adverbe: totuşi locuţiuni: cu toate acestea

o cu înţeles conclusiv:

adverbe: deci, aşadar locuţiuni: prin urmare

adverbe de restricţie: nici, şi, chiar, tocmai, barem, măcar, doar, numai

[modifică] Clasificare după gradul de comparaţie

adverbe care realizează categoria gradului de comparatie (majoritatea adverbelor): adverbe care nu realizeaza categoria gradului de comparatie:

o fără funcţie sintactică (modalizatori): o relative: o adverbe care exprimă superlativul prin