Administrativ Politic Anexe Final

130
Prefaţă Modul în care au fost constituite aşa numitele „dosare-anexe” a fost relatat în detaliu în prefaţa inventarului la Fond CC al PCR, Secţia Organizatorică – „Dosare-Anexe” (nr. 3131). Ca şi în cazul dosarelor mai sus indicate, la inventarierea celor de la Fond CC al PCR, Secţia Administrativ-Politică – „Dosare-Anexe” s-au aplicat prevederile normative legate de faptul că sunt documente deja constituite în dosare şi că ele sunt de tipul dosarelor personale. 1 Ordonarea unităţilor arhivistice s-a făcut în mod corespunzător celei realizate pentru dosarele de origine (adică cele din care au fost detaşate filele din care s-au constituit „dosarele-anexe”), fiind ordonate cronologic. Nu am procedat la ordonarea alfabetică a fişelor personale în cadrul fiecărui dosar, ci am menţinut ordinea existentă, pentru a reflecta cât mai fidel situaţia şi a putea păstra corespondenţa cu dosarul de origine. Având în vedere situaţia cu totul excepţională, inventarul acestor dosare conţine, la rubrica „cuprinsul unităţii arhivistice”, numele şi prenumele titularului/titularilor, gradul militar (unde este cazul), caracteristicile documentelor (forma: originale, copii; limba), iar în locul datelor extreme doar anul, păstrând în rest structura tipică a inventarului pentru documentele create în perioada modernă şi contemporană. Pentru a se înţelege modul în care au luat naştere aceste „dosare-anexe” şi a putea corela informaţiile din ele cu cele din dosarele de origine, pentru fiecare „dosar-anexă”, la rubrica „observaţii” din inventar şi pe foaia de folosire a unităţilor arhivistice, au fost făcute trimiteri la numărul şi anul (elementele specifice din cotă) dosarelor din care au fost scoase. Totodată, trimiteri similare vor fi făcute şi în inventarele/fişele de inventar de la Secţia Administrativ-Politică ce cuprind respectivele dosare de origine. De asemenea, în rubrica special destinată („Numărul vechi al unităţii arhivistice”), dacă a fost cazul, s-a trecut numărul vechi al dosarului de origine. Unităţile arhivistice conţin, de regulă, fişe personale (fişe de cadre), dar spre deosebire de celelalte „dosare-anexe” de la alte secţii ale CC al PCR, adesea cuprind şi alte genuri de documente (liste, tabele, situaţii nominale sau nu privind numiri în funcţie şi schimbări din funcţie, avansări, retrogradări, destituiri, clasări medicale ale unor cadre, treceri în rezervă sau în retragere, plecări în străinătate la tratament sau odihnă, reveniri în grad ori funcţie etc.), iar uneori, din cauza erorilor, lipsei de coordonare şi îndrumare din partea conducerii 1 Norme Tehnice privind desfăşurarea activităţilor în Arhivele Naţionale, aprobate de Directorul general prin Ordinul nr. 227 din 18 iunie 1996, art. 17 şi 21. 3 Arhivele Nationale ale Romaniei

description

Inventar ANIC

Transcript of Administrativ Politic Anexe Final

  • Prefa

    Modul n care au fost constituite aa numitele dosare-anexe a fost relatat n detaliu n

    prefaa inventarului la Fond CC al PCR, Secia Organizatoric Dosare-Anexe (nr. 3131).

    Ca i n cazul dosarelor mai sus indicate, la inventarierea celor de la Fond CC al PCR,

    Secia Administrativ-Politic Dosare-Anexe s-au aplicat prevederile normative legate de

    faptul c sunt documente deja constituite n dosare i c ele sunt de tipul dosarelor

    personale.1

    Ordonarea unitilor arhivistice s-a fcut n mod corespunztor celei realizate pentru

    dosarele de origine (adic cele din care au fost detaate filele din care s-au constituit

    dosarele-anexe), fiind ordonate cronologic. Nu am procedat la ordonarea alfabetic a

    fielor personale n cadrul fiecrui dosar, ci am meninut ordinea existent, pentru a

    reflecta ct mai fidel situaia i a putea pstra corespondena cu dosarul de origine.

    Avnd n vedere situaia cu totul excepional, inventarul acestor dosare conine, la

    rubrica cuprinsul unitii arhivistice, numele i prenumele titularului/titularilor, gradul

    militar (unde este cazul), caracteristicile documentelor (forma: originale, copii; limba), iar

    n locul datelor extreme doar anul, pstrnd n rest structura tipic a inventarului pentru

    documentele create n perioada modern i contemporan.

    Pentru a se nelege modul n care au luat natere aceste dosare-anexe i a putea corela

    informaiile din ele cu cele din dosarele de origine, pentru fiecare dosar-anex, la rubrica

    observaii din inventar i pe foaia de folosire a unitilor arhivistice, au fost fcute

    trimiteri la numrul i anul (elementele specifice din cot) dosarelor din care au fost scoase.

    Totodat, trimiteri similare vor fi fcute i n inventarele/fiele de inventar de la Secia

    Administrativ-Politic ce cuprind respectivele dosare de origine. De asemenea, n rubrica

    special destinat (Numrul vechi al unitii arhivistice), dac a fost cazul, s-a trecut

    numrul vechi al dosarului de origine.

    Unitile arhivistice conin, de regul, fie personale (fie de cadre), dar spre deosebire

    de celelalte dosare-anexe de la alte secii ale CC al PCR, adesea cuprind i alte genuri de

    documente (liste, tabele, situaii nominale sau nu privind numiri n funcie i schimbri din

    funcie, avansri, retrogradri, destituiri, clasri medicale ale unor cadre, treceri n rezerv

    sau n retragere, plecri n strintate la tratament sau odihn, reveniri n grad ori funcie

    etc.), iar uneori, din cauza erorilor, lipsei de coordonare i ndrumare din partea conducerii 1 Norme Tehnice privind desfurarea activitilor n Arhivele Naionale, aprobate de Directorul general prin Ordinul nr. 227 din 18 iunie 1996, art. 17 i 21.

    3

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • SAC i limitelor profesionale ale referenilor care au executat orbete dispoziiile acesteia

    de scoatere din dosare a tuturor documentelor care fceau referire la persoane fizice, se

    ntlnesc chiar cazuri de fragmentare a documentelor, o parte din acelai document fiind

    lsat n dosarul de origine (dosarul-mam), n timp ce o alta era extras i n mod cu

    totul arbitrar, pe criterii necunoscute, separat i constituit ad-hoc ntr-un aa zis dosar-

    anex.

    Aceste documente au fost scoase din dosarele de origine, fiind doar rareori inventariate

    separat pe fie de ctre referenii: Tamara erban, Natalia Creu, Floarea Dinu, Nicoleta

    Meca, Daniela Bucan (Encean) n anii 2006-2008.

    Printre persoanele care apar n aceste documente se numr activiti i membri ai

    nomenclaturii comuniste, ofieri i subofieri ai M.I. i M.Ap.N. (din toate armele i

    specialitile) clerici, magistrai, juriti, medici i ali funcionari care au lucrat n domeniile

    de care se ocupa Secia Administrativ-Politic a CC al PCR (Armat, Securitate, Miliie,

    Pompieri, Paapoarte, Grniceri, Penitenciare, Procuratur, Justiie, Sntate, Culte .a.),

    precum: Bobu Emil, Voitinovici A. Alexandru, Vlcu Vasile, Gluvacov Andrei, Antoniu

    Gheorghe, Haupt Friederich Otto, Smirnov Leon Constantin, Demeter Alexandru, Breban

    Iosif, Diaconescu Gheorghe, Benetato Grigore, Fenean Maria Aurel, Domokos Francisc

    Francisc, Goiciu Sandu Petrache, Heghedu Gr. Emeric, Koller I. tefan, Oros A. Gheorghe,

    Kohn Arcadie, Popescu Rozalia, Ronay Ladislau, milovici Herman, Stoenescu Ilie, Strauss

    Francisc, Hortolomei Niculae, Kreindler Arthur, Aranici Pavel, Gorobet Ioan Alexandru,

    Roman Andrei (Grn Desideriu), Grosman Smil, Kostyal tefan tefan, Ronay (Ronai)

    Ladislau, Stoica Gheorghe Ioan, Varga Vasile, Orban Francisc, Olteanu C. Constantin,

    Marin Iancu Vasile, Nicolcioiu Emil, Logoftu Gheorghe, Rutu Natalia, Leonte Rutu,

    Moldovan Roman, Moldovan Elena, Roman Valter, Roman Ortansa, Vaida Vasile, Vaida

    Elza, Vlcu Inda, Vlcu Ana, Niculescu Mizil Serghei, Miculescu Irina, Guin Sara, Cioroianu

    Gheorghe, Nag Dumitru, Smolinski Z. Marian, Craciun Petrea Gheorghe, Friedlander

    Erwin-Max, Baranga Aurel (fost Leibovici), Vicenz Przypolski, Melinescu Gabriela Cornelia,

    Stancescu Ion Dumitru, Prunariu Simion Dumitru-Dorin, Ianik Alexandru Alexandru,

    Moraru Constantin Ion, Tapirdea Nicolae Aurel, Nunweiller Iohann Ioan, Polifronie Traian

    Vergil, Timaru Constantin Octavian, Titiriga Nicolae Nicolae, Voican Gheorghe Gheorghe,

    Fazakas Ioan Maria, Ghi Elena Marin, Guran Augustin Augustin, Negoi Gheorghe

    Aurora-Rodica, Niculescu Gheorghe Elena-Rodica, Niculescu Dinu-Nicolae Lavinia, Prada

    Ioan Dumitru, Prelipcean Ioan Constantin, Tesu Haralamb Gheorghe, Zigler tefan

    Alexandru, Taulescu G. Traian, Kertes Ludovic Ludovic, Stolz Henrich Emil, Stolz Henrich

    4

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • Emil, Faur Teodor Gheorghe, Hoar Aurel Emil, Gafencu Ioan Dumitru, Costea Haim Max,

    Calafeteanu Petru tefan, Tudorancea Vasile Dumitru, Buduru Ilie Marin, Condescu Petre

    Tudor, Puzdrea Ion Pavel, Ujfalvi Ioan Ioan, Vistig Eugen, Maurer Mihail, Rpeanu

    Grigore, Sljan Leontin, Dinc Nicolae Ioan, Mgureanu Emil, Petre Lupu, Caraman

    Nicolae Mihai, Berechet Nicolae Constantin, Plmdeal Antonie, Vasile Gheorghe

    Gheorghe, Iliescu Dumitru Gheorghe, Vasile Costin, Nicolae Corneanu, Adrian (Aurel)

    Hricu-Botoneanul, Lucian (Simion) Florea-Fgranul, Dimitrie Coravu.

    Adesea aceleai persoane apar n mai multe dosare chiar de la acelai an sau din ani

    diferii, cu numele i/sau prenumele scrise n diferite variante, ori n aceeai u.a. exist mai

    multe acte referitoare la aceleai persoane, motiv pentru care se pot ntlni frecvente

    repetri ale numelor respectivilor titulari i uneori ale rudelor lor (numele acestora nu au

    mai fost trecute n inventar dect rareori).

    Cantitatea total a dosarelor-anexe de la Secia Administrativ-Politic este de

    aproximativ 1 m.l., respectiv 113 uniti arhivistice, iar anii extremi sunt 1952-1983.

    Operaiunile de verificare a unitilor arhivistice cu fiele de inventar (au fost gsite doar

    43 de fie pentru numai 24 de u.a., restul de 89 u.a. fiind complet omise din orice evidene,

    deci practic ele au fost inventariate abia acum) au fost efectuate de inspectorul principal

    Gabriel Catalan, consilierul asistent Radu Corbeanu i referentul superior Mugurel

    Gheorghe, iar cele de tehnoredactare computerizat a inventarului i de finalizare a cotrii

    de ctre referentul superior Daniela Niculae i de arhivistul Gabriel Catalan.

    Menionm c de la mijlocul lunii octombrie 2008 practica extragerii fielor personale

    (fielor de cadre sau altor documente similare) din dosarele de origine i constituirea lor n

    aa-zise dosare-anexe a fost stopat, astfel c n cazul unitilor arhivistice care nu au fost

    prelucrate pn la acea dat, acest tip de documente se vor regsi numai n corpul

    respectivelor dosare.

    12.08.2010

    Inspector principal,

    Gabriel Catalan

    5

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 6

    Fond: Comitetul Central al Partidului Comunist Romn Parte structural: Secia Administrativ-Politic

    Dosare-anexe

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    62 vol.I

    -

    ANUL 1952

    Referate de cadre, tabele nominale, situaii numerice i dri de seam privind funcionarii civili i salariaii militari care lucreaz n direciile i serviciile Financiar, Planificare, Contabilitate din cadrul M.A.I. i care, n urma verificrilor, sunt propui ca s rmn, respectiv s fie nlocuii, scoi sau mutai din funcie/serviciu/minister ori chiar s fie reinui i cercetai de ctre Securitate:

    Gherin M. Gherin, Georgescu Toma, Strulovici Arthur, Zdravcovici I. Gh. Marcel, Ciobanu I. Letiia, Predescu Ecaterina, Crciun Simion, Tamasescu I.P. Gabriel, mr. Nicolau Al. Alex., Soculescu Aurelia, Paraschiv Marin, Grancea Viorica, Dumitrescu Elena, Albini Iancu, Georgescu Simion, Mandel Paula, Andreescu Sofia, Stnescu Pompiliu, Diaconescu Garofina, Lucinescu C. Ioan, Ionescu Elisabeta, Datcu P. Ioan, Fiscan Margareta, Niculescu Margareta, Galoiu Nicolae, Ganea C. Cornel, Cristian Henry, Palanceanu Mariana, Buce Adrian, Borza Viorica, Herescu Mihai, Mihilescu Anghel, Ciobanu Mircea, Cosoiu Victoria, Anghel Nasta Eliza, Radu Nicolae, Ionescu Constana, Dumitrescu Filofteia, Pascu Nicolae, Dumitrescu Luciana, Ivan (Ioan) Paula Irina, Stoicescu Georgeta, Ionel M. Ioan, Booac I. Gheorghe, Seceleanu Mircea, Roeanu (Roseanu) Lucreia, Ioan R. Paula, Georgescu Antoneta, Godeanu Cecilia, Rotaru Sultana, Chiri Paraschiva, ehter (Sehter) Emil, Conescu Maria, Andreescu Elena, Petrescu A. Adrian, Solomon Ionel (Isac), Musulis Nicolae, Popa Sofia, Ionescu

    1952

    325

    Vezi u.a. 3/1952 vol. I

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 7

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    V. Sebastian, lt. col. Geana I. Nicolae, mr. Buznea C. Mihai, Teodorescu Victoria, Bogdan Gheorghe, Balmez G. Paul, Dobrescu V. Constantin, Nicolaescu Nistor, Bezus Vasile, Ciobanu Vladimir, Georgescu Teodor, Deutschi Alexandru, Rada Ecaterina, Vica I. Grigore, Bardescu Andrei, Donciu Virginia, Grigore I. Nicolae, Vutescu Pantelimon, Modiga Dumitru, Pericle Zega, Emilian Florica, Voiculescu Constantin, Petre D. Gheorghe, Sndulescu Dumitru, Blescu Elisabeta, Ionescu N. Dorel, Negrea Elena, Nicolau Margareta, Florescu Aurelia, Gruia Elena, Pirineu Marinela, Crioiu Ioan, Iuga Laura, Popescu Olimpia, Gurovici Sofia, Ionescu Marin, Georgescu A. tefan, Seitan Mihail, Voinea Ion, Munteanu Ioan, Sachelarie Ralita, Costache (Vrgolici) Ecaterina, Udrescu Mircea, Horga Olga, Ciocea M. tefan, Bularda Constana, Radu N. Constantin, Lebedeu C. Valentin, Balmus Gh. Nicolae, Florescu Ioana, Ifrim Gheorghe, Popescu Elena, Tatu I. Nicolae, Coereanu Gheorghe, Vian Paulina, Bdulescu Carmen, Mitulescu Cristea, Cocisiu Stela, Calbureanu Emilia, Marinescu Elena, Stanca Cezara, Ion Maria, Gheorghiu Gh. Petre, Gartu Vasile, Bue Marin, Strambeanu Cornelia, Dumitriu Mariana, Hrustinschi Alexandru, Ionescu Dorina, Bacioiu Maria, tefan Ioan, Gheorghiu Ioan, Crjeu Ilie, Haralambie Petre, Rigler Corneliu, Nicolau Lidia, Horovitz Sacher, Zaharcu Deremidon, Cornescu Nicolae, Rdulescu Nicolae, Grancea Ioan, Coni M. Ioan, Olteanu Romulus, Robu Eugenia, Cruevan Pavel, Morteci St. Nicolae, Moraru Gheorghe, Stratan Nicolae, Fgra Ilie, Domineanu Nicolae, Matei Maria, Popovici Aurelia, Babescu Eugenia, Costan tefan, Cmpeanu Petre, Buimistiu Ana, Abramovici Emilia, Samson Valentina, Turghina Tamara, Stoica Zenaida, Holban Eufrosina, Ghioca Maria, Micu Iacob, erbnescu Constantin, Raiciov Elena, Peiu Ioni, Pltineanu Dumitru, Niculescu Nicolae, Popa Nicolae, Iachimescu Severin, Iacob Constana, Ionescu Paraschiva, Gheorghiu Nicolae, Livezeanu Aurel, Glod Gheorghe, Gluhovschi Eugenia, Dromascu Eugen, Mitrache Ilie, Stoian Maria, Ludu Octavian, Garipu Petre, Bruma Ilarion,

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 8

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    Rotman Aron, Nicolae N. Fane, Manolescu Mircea, mr. Tigoiu Marius, Tudose Gheorghe, mr. Nicolae Mihai, plt. Ilie Marin, cpt. Velescu Gheorghe, lt. maj. tefnescu Radu, Butoi Constantin, Hasanoglu Nicolae, cpt. Milea Valeriu, Singurelu Aurelia, Condur Janeta, Strugaru Lia, plt. Marcu Petre, slt. Velea Eliza, slt. Mache Dumitru, lt. tefnescu Anton, serg. maj. Chioreanu Stoica, plt. Dima Gheorghe, mr. Sotirescu, Danielescu Zizi, lt. Culic Nicolae, cpt. Rocu Ergard, slt. Grivei Iancu, slt. Covaci Tiberiu, Dumitrescu Horetia, cpt. Bartos Gheorghe, cpt. Ionescu Gheorghe, Moraru Horia, Stnciulescu Teodor, Pompeius Mihail, Munteanu Cicero, lt. col. Tutu Ioan, plt. Chira Gheorghe, slt. Sava Ilie, plt. Dragomirescu Ioan, mr. Steinberg Solomon, cpt. Cmpeanu D. Alexandru, cpt. Constantin Radu, Chifor Profira, lt. maj. Petrache Tache, slt. Ttaru Grigore, plt. Catan Nicolae, cpt. Ionescu Petre, Epel Elena, slt. Nora Andrei, Gherman Zoie, lt. Voiculescu Grigore, Bisoiu Elena, Golstein Samuel, lt. maj. Teodorescu H. Eugen, slt. Ianchilevici Silviu, lt. Michelzon Albert, lt. Bacalu Marcu, lt. Marcovici Carol, lt. maj. Popescu Ioan (Noni), slt. Balinschi Ioan, slt. Marinescu tefan, cpt. Albulescu Ioan, Bugeanu Gh. Dumitru, Ionescu Ana, Ilinca Gheorghe, Iordan P. Dumitru, Nistor Vasilica, Simion C. Ioan, Radu Vasile, lt. maj. Ionioiu D. Gheorghe, Muatescu Zoie, Muat R. Teodor, Motescu Alexandrina, Erhan Ileana, Gavrilescu Ioan, Semo Santo, Petre Dumitra, Nicolaescu Constana, Colteanu Nicolae, Ioanid Ioan, Cristea Teodora, Baclagian Hampartin, Rdulescu (Tomescu) Ioana, Ghega I. Teodor, Lupan Vasile, Pduraru I. Ioan, Rusu P. Victoria, mr. Badea Ilia, lt. Mihalache Anton, Pandici Dumitru, lt. Dugan Ilie, Piscorschi P. Nicolae, plt. Gomoiu St. Gheorghe, lt. Georgescu Mitic, lt. col. Brcnescu St. Marin, plt. Clugreanu Mihai, plt. Bdescu Constantin, Cpt. Grosman Smil, slt. Postelnicu Dumitru, slt. Burghel Constantin, erbnescu I. Dumitru, lt. maj. Agache Vasile, Miclescu S. Constantin, Prosan N. Gheorghe, Pavlovschi Boris, Zomer Hedviga, plt. Bucos Vasile, cpt. Isuf St. Bencea, lt. maj. Patrichi Alexandru, mr. Pavelescu Ioan, lt. maj.

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 9

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    Tnsescu Mihail, lt. Dinc tefan, Sava Zoie, lt. maj. Poenaru Vasile, Ionescu V. Sebastian, lt. col. Gean I. Nicolae, Teodorescu Victoria, Bogdan Gheorghe, Dobrescu V. Constantin, Bezu Vasile, Vutescu Pantelimon, Carjeu Ilie, Rigler Corneliu, Cornescu Nicolae, plt. Morteci Nicolae, Dominteanu Constantin, Cmpeanu Petre, Samson Valentina, Turghina V. Tamara, Stoica Zenaida, Holban Eufrosina, Micu Iacob, Livezeanu Aurel, Glod Gheorghe, Modiga Dumitru, Zaharcu Doremidond, Strulovici Artur, Georgescu Toma, mr. Buznea C. Mihai, Balmez G. Paul, Nicolaescu Nistor, Ciobanu Vladimir, Georgescu Teodor, Deutschi Alexandru, Rado Ecaterina, Vica I. Grigore, Brdescu Andrei, Donciu Virginia, Grigore I. Nicolae, Pericle Zega, Sndulescu Dumitru, Gheorghiu Ioan, Haralambie Petre, Horovitz Sacher, plt. Rdulescu R. Nicolae, Grancea Ioan, slt. Cosnita M. Ioan, slt. Olteanu Romulus, Rabu Eugenia, Crusevan Pavel, Moraru Gheorghe, plt. Stratan Niculae, Fgra Ilie, Matei Maria, Popovici Aurelia, Bobescu Eugenia, Costan tefan, Buimistru Ana, Avramovici Emilian, Ghioca Maria, erbnescu Constantin, Raiciov Elena, Peiu Ioni, Pltineanu Dumitru, Niculescu Niculae, Popa Nicolae, Ioachimescu Severin, Iacob Constana, Ionescu Paraschiva, Gheorghiu A. Nicolae, Gluhovschi Eugenia, Dromascu Eugen, col. Mitrache Ilie, Stoian Maria, Ludu Octavian, Garipu Petre, Brum Ilarion, Nicolae N. Fnel, tefan Ioan, Nicolau Lidia, Rotman Aron, Chiria Gheorghe, Dima Nicolae, Gherin M. Gherin, Zdrafcovici I.G. Marcel, Ciobanu I. Letiia, Predescu Ecaterina, Crciun Simion, Tmsescu I.O. Gabriel, mr. Nicolau Al. Alexandru, Soculescu Aurelia, Grancea Viorica, Dumitrescu Elena, Georgescu Simion,Mandel Paula, Rosenfeld Tereza, lt. maj. ing. Proca Anton, Stnescu Maria, Dobrin Victor, Contescu Maria, Andreescu Elena, Simion (Isac) Ionel, Sechter Emil, Roseanu Lucreia, Rotaru Sultana, Popa Sofia, Petrescu Adrian, Musulis Nicolae, Ioan R. Paula, Godeanu Cecilia, Botoac Gheorghe, Ion M. Ionel, Chiria Paraschiva, Stoicescu Georgeta, Georgescu Antoaneta, Seceleanu Mircea, Ivan Irina Paula, Emilian Florica, Voiculescu Constantin, Petre D.

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 10

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    Gheorghe, Blescu Elisabeta, Ionescu N. Dorel, Negrea Elena, Nicolau Margareta, Florescu Aurelia, Gruia Elena, Pirineu Marinela, Paraschiv Marin, Albini Iancu, Andreescu Sofia, Feyer Andrei, lt. col. Diaconescu Ioan, mr. Tranca D. Origen, Albici Gheorghe, serg. maj. Floroiu Constantin, lt. maj. Popa Gheorghe, mr. Nemeanu Marcel, lt. Szekely Iuliu, cpt. Velescu M. Gheorghe, lt. Butoi Constantin, mr. Cmpeanu Victor, serg. maj. Gabor Ioan, lt. Rdulescu Maria, plt. Blsescu Gheorghe, lt. Culic Nicolae, plt. Bdan Constantin, slt. Mache Gh. Dumitru, lt. tefnescu Anton, Stnciulescu Paula, serg. maj. Despa Marin, mr. Nicolae Mihail, Nicolaescu M. Alexandru, plt. Marin I. Nicolae, plt. Dan Gh. Marin, plt. Lipeanu Elena, plt. Avram Eugenia, mr. Nicolaescu Gabriel, plt. Mihalcea St. Nicolae, mr. Teodorescu Gh. Stelian, plt. Tudorie Bnica, plt. Andreica Teofil, Chelu St. tefan, mr. Gheorghiu Constantin, cpt. Preduca Nicolae, lt. Andreescu C. Ionel, plt. Trznea tefan, slt. Panaite Gh. Ioan, mr. Iordnescu Nicolae, mr. Nicolaescu Gheorghe, slt. Moisescu Ioan, Dumitrana Elena, Damaschin Silvia, Garobedian Garobet, mr. Marcoci M. Nicolae, cpt. Bularda S. Pompiliu, plt. tirbu Constantin, mr. Boga Nicolae, mr. Dobrescu Vasile, Nicolau D. Alexandru, serg. maj. Danielescu Octavian, plt. Rdulescu Alexandru, Nica I. Gheorghe, lt. Eremencu Petre, plt. Ciovica Oprea, lt. col. Ababei A. Mihai, slt. Hasanoglu Nicolae, serg. Stnescu Arax, serg. Singurelu Aurelia, plt. Marcu Petre, plt. Niculescu Elena, slt. Velea Eliza, Condur Janeta, mr. Tigoiu Marius, serg. maj. Jelescov Virginia, serg. Tatarian Murfam serg. maj. Bdlu Nicolae, plt. Macrea Ioana, serg. maj. Apetriei Gheorghe, plt. Chioreanu Stoica, plt. Dima Gheorghe, plt. Ilie Marin, serg. Strugaru Lia, serg. maj. Gherin Reghina, serg. maj. Fomino Angela, serg. maj. Vasilescu Florica, lt. maj. Baclaseanu Gheorghe, lt. Georgescu A. Ioan, Guiu P. Vasile, mr. Florea N. Dumitru, plt. Andreescu Petre, plt. Curosu Sergiu, plt. Zaharia Gheorghe, slt. Lupu Aurel, Giurgiu Ioana, serg. Dobrescu Janeta, lt. maj. tefnescu Radu, plt. Georgescu Georgeta, plt. Ungureanu Constantin, plt. Dinulescu Ziziana,

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 11

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    serg. maj. Gheorghiu Bianu, Felstein Manase, Simion D. Mihai, lt. col. Carabeteanu Dumitru, slt. Rusu M. Gheorghe, lt. Cozma I. Constantin, plt. Nicolait Nicolae, serg. maj. Boeru N. Mircea, serg. maj. Baisan Vasile, lt. col. Iftode Ioan, lt. Stoian Mihail, slt. Diaconescu Nicolae, serg. Ciusleanu Maria, Arboreanu Cornelia, Francea Cornelia, serg. Waiss Gabriela, cpt. Milea Valeriu, Bucurescu Dumitru, Prosan Gheorghe, Bugeanu Dumitru, Drgan Lucian, Nicolau Maria, Gheorghiu Jean, Dumitrescu Octavian, Miclescu Constantin, Andrei Pompiliu, Deliu Gheorghe, Ionescu Ana, Nicolae Ion, Simion C. Ioan, Ganea Mircea, Bolard Virgil, Leonte Aurel, Dumitrescu Haretia, Radu Vasile, Nistor Vasilica, Marcu Haim, Weiheim Ioan, Chimpu Sofia, Teohari Paraschiva, Zaharia Petre, erbnescu Dumitru, Iordan Dumitru, Constantinescu Ioan, Ilinca Gheorghe, Stoian Ionica, Dimitriu Constantin, Zomer Hedviga, Haratimian Corino, Costchescu Maria, Popovici Ana, Gheorghe Ioan, Mihalcea Vasilica, Enchescu Maria, Sava Zoe, Stoian Lucreia, Rozensweig Stela, Pavlovschi Boris, mr. Antipa Gheorghe, cpt. Albulescu Ion, cpt. Apostolescu Ion, cpt. Dasclu Nicolae, cpt. Bordo Gheorghe, lt. maj. Agache Vasile, lt. Dinc tefan, lt. Petrescu Nicolae, mr. Antipa Gheorghe, Rosensveig Estera, Constantinescu S. Ioan, cpt. Apostolescu Ioan, Popovici Ana, Hartunian Corino, Deliu D. Gheorghe, Dumitru Constantin, Dumitrescu Octavian, Bucurescu Dumitru, Ioan E. Nicolae, Weinhein Ioan, Stoian N. Ionic, Nicolau Maria, Drgan Lucian, Mihalcea Vasilica, Ganea Mircea, Costchescu Maria, Andrei P. Pompiliu, Zaharia Petre, Gheorghiu Jean, lt. Petrescu D. Nicolae, Leonte M. Aurel, Enchescu Maria, Main Marcu, Stoian Lucreia, Teohari Paraschiva, Ghimpu Sofia, cpt. Dasclu Nicolae, Gheorghe N. Ioan, Dumitrescu Horetia, cpt. Barto Gheorghe, cpt. Albulescu Ioan, Bugeanu Gh. Dumitru, Ionescu Ana, Ilinca I. Gheorghe, Iordan P. Dumitru, Nistor Vasilica, Simion C. Ioan, Radu Vasile, erbnescu I. Dumitru, lt. maj. Agache Vasile, Miclescu S. Constantin, Prosan N. Gheorghe, Pavlovschi Boris, Zomer Hedviga, lt. Dinc tefan, Sava Zoie, Baclagian Hampartin (Hanpartin), Munteanu

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 12

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    62 vol.II

    -

    Cicero, Mtuoiu Ilie, Ionescu Damian, Ghega I. Teodor, Rdulescu Ioana (Tomescu), Sabu Nicolae, Popescu Anghel, Luban Vasile, Pduraru Ioan, Rusu Victoria.

    lt. Dugan Ilie, Pandici Dumitru, mr.

    Badea Ilias, plt. Dragomirescu Ioan, slt. Sava Ilie, plt. Clugreanu Mihai, Mihalache Anton, cpt. Isuf St. Bencea, plt. Bucos Vasile, lt. maj. Poenaru Vasile, Taciuc Sebastian, plt. Mocanu Radu, lt. maj. Dumitrache Nicolae, cpt. Ghetu V. Nicuor, Ionescu I. Gheorghe, lt. Bungiu Stelian, Constantinescu Petre, slt. Sintea Ioan, mr. Dima Titus, plt. Chira Gheorghe, lt. col. Tautu Ioan, mr. Pavelescu I. Ioan, lt. Tiron Dumitru, slt. Nicolescu Ioan, Moldoveanu Ana, slt. Ghica I. Alexandru, slt. Timnea M. Teodor, plt. Medes Nicolae, Ghica Aurelia, lt. Stnescu Corneliu, Ispas Stela, Burlan Constana, slt. Nistor Mircea, Sandulescu Aneta, lt. maj. Farjon Eugen, slt. Nicolae N. Dumitru, lt. maj. Altkopf Mendel, slt. Albu Ioan, plt. Dima Marin, plt. Ionescu Nicolae, plt. Mihale Ioan, plt. Sandu Dumitru, plt. Ghi Constantin, slt. Orient Ioan, Urzic Angela, plt. Tufeanu Ilie, slt. Popescu Spiridon, slt. Moraru Stan, slt. Iana C. Aurel, slt. Hostiuc Victor, Ghegher Gabriela, cap. Stamate Traian, slt. Stnescu Gheorghe, slt. Petrescu Gh. Ioan, slt. Beu Ioan, Hamei Elena, slt. Basc Viorel, slt. Gavril Gheorghe, plt. Bonea Constantin, serg. maj. Gogulescu Grigore, plt. Ioni A. Nicolae, plt. Trandafir Nicolae, slt. Dumitrescu M. Ioan, mr. Steimberg Solomon, cpt. Cmpineanu D. Alexandru, cpt. Constantin Radu, Chifor Profira, lt. maj. Petrache Tache, slt. Ttaru Grigore, plt. Catan Nicolae, cpt. Ionescu Petre, Epel Elena, plt. Bdescu Constantin, cpt. Grosman Smil, slt. Postelnicu Dumitru, lt. maj. Tnsescu Mihail, cpt. Gheorghi Ioan, lt. Matei Emanoil, Gherghela Maria, plt. Iacobescu V. Alexandru, slt. Borza V. Vasile, slt. Branaru I. Gheorghe, slt. Panturu I. Virgil, slt. Cojol Tudorel, slt. Cenan V. Cornel, Postasu Zoica, lt. Marcovici Carol, lt. maj. Popescu Ioan (Noni), slt. Burghel Constantin, mr. Piscorschi P. Nicolae, lt. maj. Ionescu V. Traian, lt. maj. Patrichi (Patriche) Gh. Alexandru, lt. Sndulescu P. Ioan, lt. Georgescu I. Mitic, lt. Prifti Gh. Alexandru,

    1952

    262

    Vezi u.a. 3/1952 vol. II

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 13

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    plt. Gomoiu t. Gheorghe, Vrzaru V. Anisia, lt. col. Brcnescu St. Marin, mr. Boga Nicolae, mr. Marcoci M. Nicolae, cpt. Bularda I. Pompiliu, lt. maj. Popa Gh. Gheorghe, serg. maj. Floroiu V. Constantin, mr. Nemeanu I. Marcel, lt. col. Ababei Mihai, serg. maj. Danielescu Octavian, plt. tirbu Constantin, mr. Dobrin Vasile, Nicolau V. Alexandru, plt. Grdinaru V. Marin, plt. Andreescu Petre, plt. Curosu N. Sergiu, serg. maj. Boeru N. Mircea, serg. maj. Baisan Gh. Vasile, mr. Dumitrescu Dumitru, lt. Sanda S. Constantin, slt. Novac Gheorghe, slt. Radu I. Ioan, plt. Mica C. Dumitru, Brsan Florica, Zdravcovici Margareta, lt. maj. Popa Mircea, lt. Bradea Theodor, serg. maj. Danilescu Octavian, plt. Bdulescu Alex., Nica I. Gheorghe, Ermencu Petre, plt. Ciovica Oprea, lt. Iftode Al. Ioan, Velescu M. Gheorghe, lt. Butoi A. Constantin, slt. Hasanoglu Nicolae, mr. Capeleanu Victor, serg. Stanescu Arax, serg. Singurelu Aurelia, plt. Marcu Petre, plt. Niculescu Elena, slt. Velea Eliza, Condur Janeta, plt. Ungureanu Constantin, slt. Lupu Aurel, Giurgiu Ioana, serg. Dobrescu Janeta, tefnescu Radu, lt. Stoian Mihaila, slt. Diaconescu Nicolae, serg. Ciusleanu Maria, Arboreanu Cornelia, plt. Georgescu Georgeta, Vrancea Cornelia, lt. maj. Rducnescu M. Petre, slt. Sandu Ilie, slt. Grleanu Cristina, slt. Ene Lucia, slt. Paraschiv Anica, cap. Grigoriu Eleonora, slt. Jianu Ioan, Tudorache Clementa, serg. maj. Trutescu Eleonora, plt. Buzatu Stan, plt. Georgescu Ioan, Margineanu Grigore, Stancu Elisabeta, Prvu Niculina, Crciun Radu, plt. Someean Olimpia, serg. maj. Munteanu Aurelia, Tudose Maria, mr. Nicolae Mihail, plt. Ilie Marin, serg. Strugaru Lia, serg. maj. Gherin Reghina, serg. maj. Fomino Angela, serg. Weiss Gabriela, slt. Negru Irina, slt. Ilie Gh. Constantin, serg. Srbu Eugenia, Radu I. Ana, lt. col. Diaconescu Ioan, mr. Tranc D. Origen, mr. Nicolaescu Gabriel, plt. Mihalcea t. Nicolae, mr. Teodorescu Gh. Stelian, plt. Tudorie Bnic, plt. Andreica Teofil, Albici Gheorghe, Chelu C. tefan, lt. Georgescu A. Ioan, serg. maj. Gheorghiu A. Bianu, Feldstein F. Manase, Simion D. Mihai, mr. Guiu P. Vasile, lt. col. Barbu O. Nicolae, plt. Drban Gh. Gh., serg. maj. Flancea Gheorghe, lt. Pestriu M. C-tin, serg. maj. Ioan

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 14

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    68

    -

    F. Marin, plt. Muscalu C. Zamfir, lt. Andreescu C. Ionel, plt. Trasnea Gh. tefan, slt. Panaite Gh. Ioan, mr. Florea M. Dumitru, slt. Rusu M. Gheorghe, lt. Comsa I. Constantin, serg. maj. Gliga T. Titus, lt. Petrescu N. tefan, lt. Ciuc V. Aurel, Mitrea Alexandru, serg. maj. Cciulan Gh. Ioan.

    Originale i copii.

    ANUL 1953

    Dosar personal: Cpt. (I) Buic Tudor Marin, cpt. (I)

    Bloiu Ilie Traian, mr. (I) Berteanu Stelian Constantin, lt. maj. (A) Bcleanu Dumitru Mihail, Bolintineanu Ion, lt. col. (I) Crainic M. Roman, cpt. (I) Constanda Gheorghe Daniel, cpt. (A) Clin Adam Gheorghe, mr. (G) Crciun Ilie Gheorghe, lt. col. (A.A) Cupa Petre Laureniu, col. (av.) Conta Nicolae Nicolae, col. (A) Cutoiu Vasile Vasile, Drgan Ilie, lt. maj. (I) Deliu Constantin Alexandru, lt. maj. (C) Dobre Iordache Vasile, cpt. (I) Dinu Gheorghe Ioan, cpt. (I) Dragomir Radu Constantin, mr. (A) Dogare Ioan Alexandru, lt. col. Dinculescu Dumitru Gheorghe, Dinculescu Elena, col. (A) Enescu Nicolae Ioan, lt. col. Enache I. Dionisie, cpt. (I) Etvs Adalbert Ladislau, mr. Eftimie Constantin Gheorghe, lt. maj. (C) Filip Ilie Ioan, col. Frunz Isaia Vasile, cpt. (A) Ghei Vasile Gheorghe, lt. col. (I) Gorobe Ioan Alexandru, cpt. de infanterie Ioni R.N. Ioan, cpt. (I) Iscescu Ioan Mihai, Iani Nicolae, col. (I) Ioni Nicolae Ioan, mr. (I) Ioan Constantin Ioan, cpt. (AA) Ionescu Nicolae Mircea, cpt. (C.F.) Ilie Stroe Stroe, mr. (A) Lupea Gheorghe Nicolae, col. (av.) Medvedovici Titu Laurian, cpt. (I) Matei Adam Tnase, mr. (I) Manole Oprea Ioan, cpt. (I) Maricu Nicolae Ioan, cpt. Medianu Andrei Ioan, cpt. (I) Manole Dumitru Nicolae, mr. (I) Mihilescu Nicolae Ioan, cpt. De rangul I Nicolae Gheorghe Mihai, Neagu Andrei, Nstase Eleonora, Nstase Constantin Ioan, cpt. Ocneriu Vasile Aurel, mr. (I) Pandele Petru Nicolae, col. (A) Poenaru Teodor Ioan, mr. (I) Pop Ioan Aurel, lt. Col. (I) Popa Constantin Constantin, Rusu Octavian, lt. Col.

    1953

    145

    Vezi u.a. 1/1953

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 15

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    69

    70

    71

    - - -

    (A) Stavarache Drghici Edu Ion, lt.col (I) Staicu Constantin Stelian, cpt. (I) Spahuta Petre Petre, lt. de Miliie Sovaru C. Ioan, Stan A. Gheorghe, lt. col. de Miliie Savu T. Florea, mr. (I) Solomon Andrei Ion, cpt. (I) imon Petru Gheorghe, Tecov (Tvetan) Florea, cpt. (I) Tudose Sevastian Marin, cpt. (Urechiatu Nicolae Iacob, cpt. Lt. Urdea Ioan Nicolae.

    Originale. Idem: Bobu Emil, Bucan Gheorghe, Covaci

    Alexandru, Kovaci Alexandru, Necula Ioan, Olteanu Dumitru, Papadopol I. Gh. Victor, Sorea Tudor, Voitinovici A. Alexandru, col. Vlasu N. Vasile.

    Originale.

    Idem: Niulescu E. Stelian, Olteanu Dumitru. Originale. Idem: Mr. (I) Alexe Nicolae Vasile, mr. (I)

    Alexandrescu Florica Constantin, mr. (C) Buzea Nicolae Ioan, mr. (I) Botha Alexandru Alexandru, col. din Serviciul Intendenei Bejan Nistor Dumitru, cpt. (A) Corcodel Ioan Constantin, lt. maj. (av.) Catan Nicolae Gheorghe, lt. col. (A) Ciulei Manolache Ioan, lt. col. (I) Constantinescu Nicolae Nicolae, mr. (I) Dumitru Gheorghe Dumitru, cpt. (av.) Dragu Constantin Dumitru, cpt. Lt. Dinu Marin tefan, mr. (I) Dinu Dumitru Ioan, col. Danalache Florian, g-ral mr. (A) Enescu Nicolae Ioan, lt. col. (I) Filip Filip Anton, cpt. (A) Florea Ioan tefan, cpt. (I) Grama Moise Ioan, lt. maj. (A) Grigore Stelian Ioan, lt. col. (I) Hncu Alexe Alexe, g-ral mr. (Tc) Haupt Frideric Mircea, cpt. (A) Iliescu Ilie Titu, g-ral mr. (A) Ivnescu Ioan Polihronie, lt. maj. (A) Mitroescu Ioan Tache, mr. (I) Mare Ilie Dumitru, mr. (I) Mu Radu tefan, cpt. (I) Moaa Gheorghe Gheorghe, cpt. (I) Mitrache Ioan Petre, col. (Trs.) Mnescu Constantin Mircea, Monai Alexandru, col. (I) Moisescu Petre Ilie, cpt. (Tc.) Nicolae Gheorghe Tudor,

    1953

    1953

    1953

    23

    5

    109

    Idem 11/1953

    Idem 12/1953

    Idem 13/1953

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 16

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    72

    73

    74

    - - -

    mr. (I) Nicolae Dobre Ioan, cpt. De rangul I. Nicolae Gheorghe Mihai, cpt. (I) Pucau Ilie Ioan, mr. (C) Pandele Nicolae Maximilian, lt. col. (Trs.) Puc Nicolae Constantin, mr. (I) Roiban Traian Alexandru, lt. col. (I) Recov Tudor Ioan, lt. col. (I) Raduica Nicolae Grigore, mr. (C.F.) Rnc Ioan Vasile, lt. col. (I) Staicu Constantin Stelian, mr. (I) Stancu Nicolae Ioan, cpt. De rangul 2 Simion Lazr Tudor, cpt. De rangul 2 Sandu Gheorghe Gheorghe, mr. (I) Udrite Alexandru Gheorghe, mr. (I) Vrlan Marin Ioan, mr. (av.) Voicu Dumitru Nicolae, Vlcu Vasile.

    Originale. Idem: Cpt. Lt. (Marin) Birovescu Gheorghe

    Dumitru, lt. maj. Badea Dobre Dobre, Badea Dobre Nastasia, lt. (C) Botolan Tudor Constantin, Botolan Petrua, lt. maj. (Infanterie) Clin Enciu Nicolae, mr. Constantinescu Ion Gheorghe, Constantinescu Irina, cpt. (av.) Cucu Mihail Nicolae, Cucu Nicolae Eugenia, lt. maj. Dima Marin Gheorghe, mr. Dobrin Gheorghe Iuliu, Dobrin Florica, lt. maj. (Tancuri) Dubeteanu Ioan Ioan, cpt. Ferezan Mihai Mihai, mr. Gheorghe Gheorghe Petre, Gheorghe P. Teodora, cpt. Lt. (Mar) Manea Ioan Traian, mr. Nicu Coman Gheorghe, g-ral mr. (Inf) Paraschiv Alexandru Alexandru, col. (I) Saceanu (Sevcenco) tefan Sergiu, Victoria Gheorghe Nicu.

    Originale.

    Idem: Bdescu Dumitru, Blidaru tefan,

    Bucan Gheorghe, Bocse Iosif, Ciupagea C. Aurel, Csoboth Emeric, Hornogea Mihai Mircea, Marin Vasile, Stefan Alex. Gheorghe, Moraru Petre, Moraru Petre, Murean Dumitru, Odor Veturia, Olaru Ion Nicolae, Petroiu Vasile, Simionescu Marin, Spi Panait, Tomescu Irina, Ursu I. Nicu, Valpecz Anton.

    Originale..

    Idem: Lt. col. Breban Iosif, lt. col. Dobre

    1953

    1953

    1953

    56

    39

    28

    Idem 14/1953

    Idem 23/1953

    Idem 25/1953

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 17

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    75

    76

    67

    68

    - - - -

    Dionisie, lt. col. Gluvacov Andrei, lt. maj. Luca D. Ioan, lt. col. Mladin tefan, cpt. Nicolaeasa M. Gheorghe.

    Originale. Idem: Dr. Benetato Grigore, Dimitriu Victor,

    dr. Dunreanu Horia (Mendelsohn Marry). Originale.

    Idem: Antoniu Gheorghe, dr. Belle Octavian,

    dr. Csizer Zoltan, Mdularu Mihalache, Mesaro Aura (Tcaci Raia), Vlad Vasile.

    Originale.

    ANUL 1954

    Idem: Bokor Bella, cpt. (I) Avram Nicolae

    Pascu, cpt. (A) Florea Ioan tefan, Bodea Mihai, Cojocaru Paul, Ciuchin Naftail, Hanea Ilie, Manolescu Nicoleta, Marinescu Ioan, Rizescu St. Ilie, Trua Emil.

    Originale i copii. Idem: Mr. (I) Anua Dumitru tefan, Mr. (Tc)

    Alexe Nicolae Vasile, lt. maj. (I) Barac Dumitru Ioan, cpt. (I) Barac Dumitru Ioan, lt. col. (I) Boda Lica Vasile Traian, col. (A) Cutoiu Vasile Vasile, Mr. (AA) Constanda Gheorghe Daniel, lt. col. (G) Crciun Ilie Gheorghe, mr. (A) Clin Adam Gheorghe, lt. col. (I) Cmpeanu Ioan Ioan, col. (I) Crainic Milidon Roman, col. (I) Cocis Gheorghe Gheorghe, col. (C) Crian Vasile Nicolae, Contra Amiral Diaconu Ion Florea, cpt. (I) Duca Petre Dimitrie, cpt. (I) Duca Petre Dimitrie, cpt. (Av) Dragu Constantin Dumitru, mr. (Tc) Dragomir Radu Constantin, mr. (A) Dogaru Ioan Alexandru, mr. (I) Dragomir Radu Constantin, col. (A) Danescu tefan Alexandru, col. (I) Dragnea Badea Marin, col. (A) Enache Ioan Dionisie, cot. Lt. Enache Nstase Gheorghe, col. (A) Enache

    1953

    1953

    1954

    1954

    6

    13

    19

    115

    Idem 28/1953

    Idem 31/1953

    Idem 1/1954

    Idem 2/1954

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 18

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    69

    -

    Ioan Dionisie, mr. (G) Filip Dragna Teodor, mr. (I) Gheorghe Constantin Ioan, mr. (A.A.) Gafenciu Vasile Emil, col. (I) Gorobet Ioan Alexandru, mr. (I) Gavril Alexandru Gheorghe, gen. Mr. (I) Ionescu Lazr Constantin, mr. (I) Istvan tefan Dumitru, mr. (AA) Ispas Ilie Constantin, mr. (I) Isacescu Ioan Mihai, cpt. (I) Iuga Vasile Ioan, Kostyal tefan, lt. col. (I) Lucan Nicolae Ion, mr. (AA) Mihoreanu Ioan Dumitru, lt. col. (I) Marinescu Nicolae Florea, lt. col. (Tc.) Martin Constantin Gheorghe, lt. col. (Tc) Mrejeru Grigore Mircea, mr. (Av.) Nistor Gheorghe Ilie, cpt. de rangul I. Nicolae Gheorghe Mihai, lt. col. (I) Nicolau P. Safta Nicolae, mr. (Tc.) Nicolae Gheorghe Tudor, mr. (I) Ocneriu V. Aurel, lt. maj. (I) Popescu Ioan Ioan, lt. col. (Av.) Polanszky Ioan tefan, cpt. (I) Pucau Ilie Ioan, lt. col. (I) Petrea Anton Pericle, col. (A) Paraschiv Constantin Teodor, lt. col. (I) Rotaru Gheorghe Ilie, mr. (I) Roiban traian Alexandru, cpt. (I) Stancu Constantin Constantin, col. (Av.) Sendrea Dumitru Constantin, lt. col. (Av.) Stinghie Ioan Drago, col. (I) Stnescu Stelian Spirea, col. (I) Trc Dumitru Sterian, lt. maj. (A) Tnase Vasile Hristache, mr. (G) Tudose Sebastian Marin, cpt. (Tc) Tudor Nedelea Aurel, gen. Mr. Ungheanu Gheorghe Dumitru, mr. (I) Udrite Alexandru Gheorghe, mr. (I) Urecheatu Nicolae Iacob, col. (A) Zaharescu Grigore Mircea.

    Originale.

    Idem: Col. (I) Alexa Grigore Cornel, lt. col. (A)

    Achim tefan Nicolae, mr. (A) Ardeleanu Ilie Toma, lt. col. (Av.) Agratinei Nichifor Eugen, lt. col. (A) Alboteanu Radu Titus, col. (I) Antonie Preda Marin, lt. col. (I) Blteanu Dumitru Polixenie, lt. col. (I) Bocnca Vasile Vasile, mr. (I) Boaru Ioan Constantin, lt. col. (I) Biserica Gheorghe Nicolae, lt. col. (I) Baciu Mihai Romulus, cpt. (I) Barbu Vasile Nicolae, cpt. Rangul I Burada Dumitru Constantin, lt. col. (I) Croitoru Gheorghe Gheorghe, cpt. (I) Codrea Florea Dumitru, col. (A) Carjeu Ioan Gheorghe, lt. col. (I) Cojocaru Ioan Vasile, lt. col. (I) Dimitriu Gheorghe Epifanie, mr. (A.A.) Dragomir

    1954

    210

    Idem 3/1954

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 19

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    70

    -

    Teodor Horia, mr. (I) Dida Ioan Teodor, lt. col. (I) Dobrovicescu Nicolae Vasile, cpt. (Av.) Ferenti Anton Simion, lt. maj. (I) Flp Dionisie Elemer, lt. col. (Av.) Florea Marin Iacob, mr. (Tc) Goruneanu Vasile Mihail Adrian, col. (I) Gavrilovici Vasile Mihai, col. (I) Grosu Dobre Alexandru, lt. col. (I) Geambau Dumitru Vasile, mr. (I) Gafenciu Ion Dimitrie, lt. col. (I) Herescu Dumitru Emil, lt. col. (A) Iacob Victor Aura, mr. (I) Ioni Nstase Gheorghe, lt. maj. (Av.) Inoan Gavril Mihai, cpt. (I) Iordnescu Ioan Marin, col. (A) Ionescu Anghel Pompiliu, lt. col. (I) Juverdeanu Gheorghe Gheorghe, col. (I) Lungu Nae Nistor, col. (A) Lefter Teodor Gheorghe, mr. (I) Leu Ioni Nicolae, cpt. (I) Moldoveanu Ioan Constantin, inginer Contra Amiral Marte Vasile Grigore, Manea Constantin, lt. col. (I) Mateescu Constantin Emanoil, lt. col. (Tc) Mihu Achim Ioachim, mr. (A.A.) Mocanu Ioan Romeo, lt. col. (A) Medar Nicolae Gheorghe, cpt. (I) Marinescu Radu Gheorghe, cpt. (Av.) Mazilu Ioan Constantin, lt. col. (I) Marcu Ion Stan, lt. col. (I) Mlianu Petre Petre, mr. (I) Mihalache Ioan Ioan, lt. col. (C) Marin Gheorghe Gheorghe, lt. col. (I) Nastacan Gheorghe Nicolae, lt. col. (A) Niculescu Voinea Marin, mr. (A.A.) Niculescu Vasile Dumitru, cpt. (AA) Necula Mihai Ioan, cpt. (I) Oprea Iacob Ioan, mr. (I) Panescu Toma Toma, lt. col. (I) Petru Victor Vasile, gen. lt. (A) Stanciu Nicolae Edmond, cpt. (I) Sndulescu Gheorghe Nicolae, cpt. De Rangul I Sandu Gheorghe Gheorghe, col. (G) Slicariu Vasile Vasile, cpt. (I) Seremeta Rudolf Viorel, mr. (I) Stnescu Stelian Spirea, lt. col. (AA) Sulariu Vasile Simion, col. (A) Sandru Tnase Constantin, cpt. (A) Tase Vasile Anton, cpt. (I) Terteleac Gheorghe Octavian, lt. maj. (Tc) Tudor Nedelea Aurel, col. Trofin I. Virgil, lt. col. (Av) Tau Marin Ioan, lt. maj. (I) Ulmeanu tefana Nicolae, mr. (I) Varvari Ioan Onisim, lt. maj. (G) Vilcu Gheorghe Gheorghe, mr. (I) Vochi Constantin Victor, col. (Tc) Znescu Virgil Ioan.

    Originale.

    Idem: Gen. mr. (I) Haupt Friederich Otto, ing.

    1954

    7

    Idem 4/1954

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 20

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    71

    72

    73

    74

    - - - -

    Cpt. De Rangul I Marte Vasile Grigore, gen. mr. Tutoveanu Petre Ioan.

    Originale. Idem: Mr. (AA) Butucaru Sabu Grigore

    Gheorghe, gen. Mr. Burc Gheorghe Mihail, Chirilescu Constantin Dumitru, col. (AA) Cupa Petre Laureniu, gen. Mr. Ivnescu Ioan Polihronie, gen. Mr. Smirnov Leon Constantin.

    Originale.

    Idem: Mr. (C) Ioan Maria Constantin. Original. Idem: Cpt. de Miliie Barmac Leonida, cpt.

    Cpn Nicolae Gheorghe, cpt. de miliie Dontu Ioan, lt. maj. Drghiceanu Constantin Gheorghe, lt. maj. Epure tefan Ioan, cpt. de miliie Iani M. Alexandru, lt. maj. Man Teodor Ioan, Modoran Ioan, mr. de securitate Petraru Virgil, cpt. de miliie Popescu A. Eugen, Popa I. Gheorghe, col. Roman Andrei (Grn Desideriu).

    Originale. Idem: Mr. Agapie P. Nicolae, lt. maj. De

    Securitate Ardeleanu Niculae, mr. Averbuch Smil Ilie, cpt. Baciu I. Ioan, mr. Barbaveche V. Gheorghe, cpt. Bilanici Ioan Vasile, cpt. Briceag Petre Gheorghe, cpt. Briceag V. Gheorghe, cpt. Cpn Nicolae Gheorghe, cpt. Cojocaru F. Sandu (Strul), cpt. Condurache Ioana Constantin, cpt. Duescu Mihail, lt. maj. de Miliie Ene Dumitru, lt. maj. Ersec Martin Adalbert, lt. maj. Florea Marin Aurelian, cpt. Fotache I. Constantin, mr. Gheorghiu Mihai, mr. Grigore Alexandru Anghel, lt. maj. Iacob S. Tudor, mr. de miliie Marinescu Ioan, cpt. Mazre Ioan, lt. Munteanu M. Constantin, lt. maj. Mogoanu Grigore Constantin, mr. de securitate Negrea Vasile, lt. maj. Nichita N. Ghenea, lt. de

    1954

    1954

    1954

    1954

    14

    3

    30

    109

    Idem 5/1954

    Idem 6/1954

    Idem 11/1954

    Idem 12/1954

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 21

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    75

    76

    77

    78

    79

    80

    - - - - - -

    miliie Niaguli Mihai Mihai, lt. de miliie Pavel Gh. Alexandru, lt. maj. de miliie Popiteanu Cristea, lt. col. Simonis Octavian, gen. Mr. Popescu I. Eremia, cpt. Postolache Constantin Gheorghe, cpt. Papar I. Constantin, mr. Roca Ioan, cpt. Stanciu P. Traian, lt. col. Serb I. Ioan, lt. col. Simonis Gr. Octavian, lt. maj. de miliie Stoica Dumitru, cpt. Stoica Constantin, cpt. de miliie Stoian Vasile, cpt. Stanciu P. Traian, lt. maj. Stoica V. Vasile, lt. maj. Trifan Gh. Dumitru, lt. col. Tiriachiu Vasile, lt. maj. Tacea Gh. Constantin, lt. maj. de miliie Vlsceanu Haralambie, lt, maj. Zota Ioan Alexandru.

    Originale.

    Idem: Col. Demeter Alexandru, col. Naum

    Menase Grigore, col. Stancu Aurel. Originale. Idem: Cpt. Cheptea Gh. Nicolae, mr.

    Crciunoiu Ion Vasile, Csoboth Emeric, cpt. Drghici Andrei Constantin, lt. maj. Due S. Nicolae, lt. col. Pascu D. Anastasie.

    Originale.

    Idem: Lt. col. Breban Iosif. Original. Idem: Bucan Gheorghe, Diaconescu

    Gheorghe, Sorea Tudor, Vuza Gheorghe Pavel.

    Originale.

    Idem: Juru Moise. Original. Idem: Dr. Benetato Grigore, dr. Belea

    Octavian, Bdu Constantin, dr. Botez

    1954

    1954

    1954

    1954

    1954

    1954

    6

    13

    3

    10

    2

    79

    Idem 13/1954

    Idem 15/1954

    Idem 20/1954

    Idem 23/1954

    Idem 24/1954

    Idem 30/1954

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 22

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    81

    82

    92

    - - -

    Virginia, Costchel Octav, Catrani Gheorghe, dr. Csizer Zoltan, conf. Dr. Dimitriu Victor, prof. dr. Daniello Leon, dr. Foni Iancu, dr. Groza P. Petru, cpt. din serviciul medical Goldberger Simion Eugen, dr. Gabor Silviu, Jeleanu Petre, dr. Kiss Ernest, dr. Kleinermann Lazr, Mesaro Emil, Mdularu Mihalache, prof. dr. Moga Aurel, Marian Aurel, acad. prof. dr. Nicolae Lupu, prof. dr. Niulescu Iuliu, prof. dr. Nstase Gheorghe, Negulescu Alexandru, dr. Niculescu Toma, dr. Penciu Petre, dr. Pcurariu Ion, prof. dr. Pragoiu Ioan, dr. Popovici Marcela, dr. Pricop Elena, dr. Rdulescu Natalia, dr. Rdulescu Petronius, dr. Spnu Ioan, dr. Stnescu Andrei, dr. Ssrman Alexandru, dr. Surtea tefan, prof. dr. Trlea Petru, Turtoi Sevastita, dr. Voinea Andrei.

    Originale.

    Idem: Benetato Grigore. Original.

    Idem: Cioclu Ioan Original.

    ANUL 1955

    Idem: Mr. din serviciul medical Berlogea Ioan

    Iacob, Bojan Grigore Pavel, gen. mr. (I) Bulan tefan Iacob, Chirilescu Constantin Dumitru, col. (Av.) Conta Nicolae Nicolae, gen. mr. din serviciul medical Dumitrescu Mitic Dumitru, col. (I) Debelka Carol Emeric, Fenesan Maria Aurel, lt. col. (Av) Florea Marin Iacob, gen. mr. (I) Iscescu Alexandru Ioan, mr. (A) Iliescu Ilie Titu, cpt. (Av) Inoan Gavril Mihai, col. din serviciul medical Iliescu Andrei Andrei Gheorghe, col. (I) Ioni Nicolae Ioan, Muscalagiu Marin, Marinescu Gheorghe Gheorghe, col. (Av) Medvedovici Titu Laurian, col. activ Neagu Ioan Andrei, col. activ Neagu Ioan Andrei, col. (A) Paraschiv Constantin Teodor, cpt. de rangul I Simion

    1954

    1954

    1955

    2

    2

    60

    Idem

    31/1954

    Idem

    35/1954

    Idem 14/1955

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 23

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    93

    94

    95

    - - -

    Lazr Tudor, Secara Ilie Ilie, col. (I) Suta Gheorghe Vasile, gen. lt. tefnescu Dumitru Gheorghe, gen. mr. (C.F.) Toader Rabosie Ioan.

    Originale. Idem: Lt. maj. (I) Bugariu Nicolae Ioan, lt. col.

    (C) Coman Petre Ioan, cpt. rangul II Domokos Francisc Francisc, mr. (AA) Fraca Emanoil Andrei, mr. (A) Prclboiu Constantin Constantin, mr. (A) Rdoia Costache Aurel, cpt. (A) Sava Alexandru Busuioc, cpt. lt. Serban Ioan Ioan, cpt. (I) Tima Gheorghe tefan, mr. (Av.) Tiriboi Toader Ioan,

    Originale.

    Idem: Ing. col. (A) Burlacu tefan Nicolae

    Iosif, gen. mr. Butoi Bucur Iosif, col. (A.A.) Cupa Petre Laureniu, col. (A) Crjeu Ioan Gheorghe, col. (I) Dumitrescu Andrei Petre, ing. col. (Av.) Fenici Nicolae Mihail, gen. lt. (A) Gavrilescu Ioan Alexandru, gen. lt. Gavrilescu Alexandru, col. (I) Ioni Nicolae Ioan, gen. mr. din serviciul medical Longhin Scarlat Scarlat, gen. mr. (A) Lupescu Nicolae Cristian Titus Constantin, col. (Trs.) Pauc Nicolae Costache, col. (Av) Sendrea Constantin, col. (Av.) Sendrea Dumitru Constantin, cpt. de rangul I Simion Lazr Tudor, gen. mr. (A) Smirnov Leon Constantin, gen. lt. (I) Teclu Victor Iacob, col. (I) Toader Ilie Nicolae, col. (I) Vian Ioan Aureliu, col. (Inf) Vian Ioan Aurel, col. (Tc) Znescu Virgil Ioan.

    Originale.

    Idem: Mr. (I) Andrie Costache tefan, lt. col.

    (I) Ardeleanu Ilie Toma, lt. col. (I) Achim Radu Teodor, cpt. (I) Baloiu Ilie Traian, lt. col. (I) Blteanu Dumitru Polixenie, mr. (Tc.) Boiangiu Octavian Victor, lt. col. (I) Bardas Ioana Vasile, lt. col. (Tc.) Bejan Ambrozie Constantin, cpt. (I) Baloiu Ilie Traian, cpt. Rang I Burada Dumitru Constantin, lt. col. (A) Botha Alexandru Alexandru, mr. (I)

    1955

    1955

    1955

    26

    59

    198

    Idem 15/1955

    Idem

    16/1955

    Idem

    18/1955

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 24

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    Botgros Constantin Ioan, lt. col. (A) Busuioc Constantin Ioan, mr. (Av.) Cojocaru Gheorghe Gheorghe, col. (Av.) Conta Nicolae Nicolae, cpt. (A) Corcodel Ioan Constantin, lt. col. (C) Coman Petre Ioan, mr. Constantinescu Petrache Mircea, cpt. lt. Duca Constantin Vasile, lt. col. (Tc) Dnu Constantin Vasile, cpt. (I) Deliu Constantin Alexandru, mr. (I) Dinu Dumitru Ioan, col. (I) Debelka Carol Emeric, mr. (I) Dumitru Gheorghe Constantin, mr. (I) Dinca Constantin Ioan, cpt. Rang III Domokos Francisc Francisc, mr. (Av.) Dragomir Gheorghe Constantin, mr. (I) Dumitracu Nistor Petre, lt. col. (Tc) Ene Mihai Gheorghe, cpt. (I) Etvs Adalbert Ladislau, mr. (I) Fenchea Vasile Vasile, col. (A) Florescu Gheorghe Haralambie, gen. mr. (I) Floca Gheorghe Archip, col. (S.A) Gavrilovici Vasile Mihai, lt. col. (I) Gurgui Constantin Gheorghe, cpt. lt. Gavriluc Timofte Dumitru, Gavrilovici Mihai Carmen, mr. (I) Gavrila Alexandru Gheorghe, mr. (I) Grigora Gheorghe Constantin, mr. (I) Gubrei Pricop Trofin, gen. lt. (I) Haupt Friederich Otto, col. (Infanterie) Ioni Nicolae Ion, col. (I) Ioan Petre Gheorghe, lt. col. (I) Ioni Nstase Gheorghe, cpt. (A) Ilie Sultana Petre, col. (I) Ionita Nicolae Ioan, mr. (Tc) Ivan David Constantin, lt. col. (I) Ionita Nastase Gheorghe, gen. mr. (I) Ionescu Lazr Constantin, gen. mr. (I) Jelev Ioan Ioan, gen. mr. (I) Lungu Chivu Mihai, col. (I) Lucan Nicolae Ioan, cpt. (A) Marin Gheorghe Ioan, lt. col. (I) Marinescu Nicolae Florea, mr. (I) Mare Ilie Dumitru, mr. (I) Moasa Gheorghe Gheorghe, mr. (I) Mordanu Moise Moise, mr. (I) Mihai Alexandru Alexandru, mr. (AA) Mihescu Ioan Constantin, gen. mr. (Trs.) Mnescu Constantin Mircea, lt. col. (Av) Niculescu Marin Aurel, col. (Trs.) Pauc Nicolae Costache, mr. (I) Medianu Andrei Ioan, Manoliu Vasile Dumitra, cpt. (I) Moldoveanu Ioan Constantin, mr. (Av.) Nistor Gheorghe Ilie, lt. col. (A) Niculescu Voinea Marin, lt. col. (A.A.) Onofrei Constantin Eugen, mr. (I) Oprita Ioan Constantin, col. (I) Oprenea Ioan Ioan, lt. col. (I) Petru Victor Vasile, mr. (A) Prclboiu Constantin Constantin, lt. col. (I) Pandele Petre Nicolae, cpt. de rangul 3 Popa Ioan Gheorghe, cpt. (A)

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 25

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    96

    -

    Petri Ioan Dumitru, cpt. (A) Popescu Nicolae Ioan, lt. col. (A) Popescu Horia Traian, col. (A) Poenaru Teodor Ioan, lt. col. (I) Popa Constantin Constantin, lt. col. (A) Rada Ioan Emanoil, lt. col. (I) Rduic Nicolae Grigore, lt. col. (Tc) Srbu Oprea Claudiu, mr. (I) Serban Ilie Aurel, mr. (Trs. ) Stratan Vasile Anghel, mr. (Tc.) Stefanescu Elena Emilian, col. (G) Sandu tefan Ioan, mr. (Av) Scripcaru Sever Marcel, col. (T.A.) Teodorescu tefan Alexandru, cpt. (I) Terteleac Gheorghe Octavian, cpt. (Tc.) Trnuceanu Petre Dumitru, lt. col. (A) Toma Marin Ioan, mr. (I) Tascu Nicolae Teodor, lt. col. (Tc) Teodorescu Constantin Dumitru, gen. mr. (I) Toader Ilie Nicolae, col. (I) Ungureanu Vasile Ilie, col. (I) Ungureanu Vasile Ilie, gen. mr. (A) Vasiliu tefan Alexandru, gen. mr. (I) Zaharia Vasile Gheorghe, col. (Tc) Zanescu Virgil Ioan.

    Originale.

    Idem: Lt. col. Andrei C. Iordache, cpt. Barbu

    Vasile tefan, col. Blteanu Mihai (Colcher), cpt. Baciu I. Ioan, lt. col. de miliie Berlescu Constantin, cpt. Balaci Nicolae Nicolae, lt. col. Buditeanu F. Nicolae, col. Butyka Andrei Francisc, cpt. Cimpoaia Gh. Nicolae, lt. Constantin S. Ctlin, lt. maj. Creu Romeo, cpt. Cojocaru F. Sandu (Strul), cpt. Cheptea Gh. Nicolae, mr. Chiper A. Vasile, cpt. Due Nicolae, maior de securitate Dasclu Eugen, lt. col. de mil. Du Nicolae, mr. Danescu Constantin Alexandru, lt. col. Dinescu Vasile, mr. Demeter C. Adalbert, Dumitru Ion, lt. maj. Dobre D. Constantin, lt. col. Dumitru Pascu Anastasie, mr. Fotache I. Constantin, lt. maj. Georgescu Gh. Oprian, cpt. Graur I. Constantin, mr. Gheorghe Dumitru Aurel, cpt. Goiciu Sandu Petrache, lt. col. de miliie Heghedu Gr. Emeric, lt. col. Iano M. Ioan, cpt. Ionescu I. Lucian, lt. col. Kovacs Mihail, lt. col. Koller I. tefan, cpt. Laic I. Dumitru, cpt. Luca D. Ioan, Mazuru Vladimir, lt. col. de miliie Munteanu Lazr, mr. Marinescu Gh. Ioan, lt. col. Mocanu Gh. Ioan, mr. Martis Luigi, lt. maj. Matei C. Tudor, cpt. Man Teodor Ioan, mr. de sec. Munteanu Niculae, lt. col. Mladin Constantin

    1955

    170

    Idem 32/1955

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 26

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    97

    98

    99

    100

    - - - -

    tefan, cpt. de miliie Nstase I. Ilie, gen. mr. Naum Menase Grigore, mr. de miliie Nedelcu Ioan, cpt. de miliie Nasea Iacob Ioan, cpt. Neagu Ioan Ovidiu, lt. Oros A. Gheorghe, col. de securitate Pandelea Nicolae, cpt. Popescu Romulus, lt. col.Rusu Constantin Emanoil, lt. col. Roca I. Ioan, col. Stoican I. Nicolae, cpt. Sferlea T. Teodor, col. Stoica Nicolae, lt. col. de mil. Sotirescu Ioan, cpt. Titileanu Radu Gheorghe, mr. Tric Marin Atanasie, mr. Tase Dumitru tefan, lt. col. de mil. Turescu Viorel, lt. col. Tudor C. Ioan, col. Tatu Pamfil, lt. col. de sec. Vistig Eugen, col. Vornicescu Gh. Gheorghe.

    Originale.

    Idem: Apostoliu Alexandru, Boer Aurel,

    Bogdanovici Louis, Chivulescu Gheorghe, Comnescu Ion, Cosoveanu Dumitru, Elian Gheorghe, Grefu Gh. Gheorghe, Grozdea Petre, Hercovici Iancu, Iacobescu Simion, Iuga Ioan, Juru Moise, Kohn Arcadie, Lepa F. Ion, Lola Mihail, Mandrea Teodor, Orban Francisc, Popescu Rozalia, Ronay Ladislau, Smilovici Herman, Stoenescu Ilie, Strauss Francisc, Socec Ioan, Teodoru C. Ioan, Uleia Mihail.

    Originale.

    Idem: Constantin Simion (Cohn), Drgnescu

    Emil. Originale. Idem: Cojocaru Paul, Gal A. Ioan, Grigorescu

    A. Dumitru, Hanea Ilie, mr. Iacob Dumitru Ion, cpt. Mitroescu Ioan Tache, Murean Dumitru, lt. maj. Nica D. Nicolae, Silaghi Ioan.

    Originale.

    Idem: Dr. Andrasofszky Tiberiu, prof. dr.

    Aubert Henry, dr. Barhat Bernard, prof. Benetato Grigore, prof. dr. Benetato Grigore,

    1955

    1955

    1955

    1955

    52

    5

    18

    100

    Idem

    60/1955

    Idem

    61/1955

    Idem 62/1955

    Idem 68/1955

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 27

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    101

    27

    28

    29

    - - - -

    dr. Barhat Bernard, prof. dr. Benetato Grigore, Cirjaliu Ioan, acad. prof. dr. Ciuc Mihail, acad. prof. Combiescu Dumitru, prof. dr. Combiescu Dumitru, prof. dr. Cornelson Dumitru, prof. dr. Doczi Paul tefan, Dimitriu Victor, prof. dr. Doczi Paul tefan, dr. Dumitrescu M. Sebastian, dr. Duescu Nicolae, acad. Eugen Macovschi, Frunz Sali, acad. prof. dr. Hortolomei Niculae, prof. dr. Ilea Teodor, Jeleanu Petre, Kreindler Arthur, prof. dr. Kreindler Artur, dr. Levi Eugen, prof. dr. Lupacu Gheorghe, dr. Maurer Mihail, prof. Mavrodin Alex., prof. dr. Moga Aurel, dr. Maros Tiberiu, prof. dr. Nicolau Ioan, dr. Nass Andrei, Odor Veturia, dr. Farm. Polovrgeanu Ion, Pap Aurelia, dr. Popescu Valerian, dr. Spnu Ioan, prof. dr. Teitel Alfred, prof. dr. Turai Ion, prof. Ungureanu Ernest.

    Originale.

    Idem: Fronescu Edgar. Original.

    ANUL 1956 Idem: Bott Ioan, Cojocaru Ioan, mr. Ilie Sultana

    Petre, Mnjin Nicolae, lt. maj. Niculescu Nicolae Ioan, cpt. Negreanu R. Ioan, lt. maj. Serean P. tefan, lt. maj. (Tc) Vlad Ioan Spirea

    Originale.

    Idem: Col. Aranici Pavel, lt. maj. Corha Ioan,

    lt. col. Szacsko Alexandru Alexandru, mr. de miliie Szasz Ioan, lt. maj. Tudoric F. Nicolae.

    Originale.

    Idem: Lt. col. (I) Andries Costache tefan, lt.

    col. (I) Arieanu S. Iosif, col. (Av) Agratinei Nichifor Eugen, cpt. (C) Andrei Zaharia

    1955

    1956

    1956

    1956

    2

    18

    13

    96

    Idem

    70/1955

    Idem

    1/1956

    Idem 2/1956

    Idem 4/1956

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 28

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    30

    -

    Tudor, lt. col. (Av) Atanasiu Pandele Alexandru, cpt. de rangul 3 Blan Constantin Vasile, mr. (A) Bezeanu Vasile Marin, gen. mr. Bulan tefan Iacob, mr. (A) Bclean Dumitru Mihai, mr. (A) Bezeanu Vasile Marin, cpt. (Cav.) Borda Alexandru Gheorghe, mr. (I) Bica Vasile Vasile, lt. col. (I) Boaru Ioan Constantin, col. (A) Constantinescu Ambrozie Petre, lt. col. (A) Dinca Nicolae Ioan, cpt. lt. Dinu Marin tefan, mr. (I) Dinu Gheorghe Ioan, lt. col. (I) Dinulescu Ion Constantin, cpt. lt. Enache Nastase Gheorghe, lt. col. (Av) Florea Marin Iacob, lt. col. (I) Grigore Gheorghe Savu, cpt. (I) Geabelea Gheorghe Gheorghe, col. (I) Gorobet Ioan Alexandru, col. (I) Grosu Dobre Alexandru, cpt. (CF) Ilie Stroe Stroe, mr. (I) Ioan Constantin Ioan, mr. (I) Iuga Vasile Ioan, mr. (Tc) Ivan David Constantin, gen. mr. (I) Ioni Nicolae Ioan, lt. col. (I) Ioni Nicolae Nicolae, lt. col. (I) Kacso Ladislau Ladislau, lt. col. (I) Leu Ioni Nicolae, mr. (I) Luptea Gheorghe Nicolae, lt. col. (I) Marinescu Nicolae Florea, mr. (A) Marin Gheorghe Ioan, mr. (I) Mitu Radu tefan, lt. col. (I) Mihalache Ion Ion, mr. (I) Moldoveanu Ioan Constantin, cpt. rangul II Naum Ivan Vasile, cpt. de rangul III Nicolae Dumitru Constantin, lt. col. (Av) Niculescu Marin Aurel, cpt. de rangul 3 Popa Ion Gheorghe, cpt. (Tc) Panaiot Savu Mircea Viorel, mr. (A) Petris Ioan Dumitru, mr. (A) Popescu Nicolae Ioan, mr. (A) Puiu Alexandru Vasile, cpt. R. III Petrescu Constantin Nicolae, lt. col. (I) Rotaru Gheorghe Ilie, lt. col. (I) Rou Dumitru Ioan, lt. col. (I) Roman Victor Alexandru, gen. lt. (A) Stanciu Nicolae Edmond, cpt. lt. Spnu Moise Ioan, mr. (Av) Stoian Iosif Ioan, lt. col. (Tc) Sirbu Oprea Claudiu, cpt. (I) Stancu Constantin Constantin, cpt. (I) Semereta Rudolf Viorel, cpt. (A) Tanase Vasile Hristache, lt. col (I) Turcu Simion Ilie, col. (Av) Tu Marin Ioan, lt. col. (A) Tnsescu Ioan Nicolae, lt. col. (I) Vanciuda Petre Teodor, cpt. (Tc) Vaidacueanu Ana Traian, col. (A) Zamfirescu Dumitru Constantin.

    Originale. Idem: Lt. col. (Trs) Comandia tefan Cristache,

    1956

    14

    Idem

    5/1956

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 29

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    31

    32

    21

    22

    23

    24

    - - - - - -

    lt. col. (I) Hegedus Mihai Francisc Dimitrie, gen. mr. (I) Ionescu Lazr Constantin, gen. mr. (I) Lungu Chivu Mihai, Muscalagiu Ion Marin, Scorea Vasile.

    Originale. Idem: Turai Ion. Original. Idem: Hoga Nicolae, Rpeanu Grigore. Originale.

    ANUL 1957 Idem: CPT. Anitas Gheorghe Mihai, cpt.

    Chezan Teodora Gheorghe, cpt. Ciocrlan Toma Constantin, lt. maj. Macovei Ilie Grigore, cpt. Visoiu I. Gheorghe.

    Originale. Idem: Mr. (A) Biclesanu Dumitru Mihail, mr.

    (A) Calin Dumitru Ioan, mr. (I) Preda Ioan Nicolae, mr. (C.F.) Ghiata Iacob Vasile, cpt. (A) Tnase Vasile Hristache, mr. (Av) Ni Ioan Ioan, cpt. (A) Clin Constantin Traian, mr. (I) Voinea Stan Nicu, cpt. (Trs) tefan Ghi Petre, mr. (I) Cojocaru Gheorghe Meletie, cpt. lt. Pascu Ioan Ioan, lt. col. (I) Zdrentu Stan Alexandru, Sljan Leontin, Ion Gheorghe, Petre Lupu.

    Originale. Idem: Bott Ioan, Dinc Nicolae Ioan,

    Mgureanu Emil. Originale. Idem: Mr. (Av) Catana Nicolae Gheorghe, mr.

    (I) Dragomir Radu Constantin, lt. col. (I) Dida Ioan Teodor, lt. col. (Av) Gingeoveanu tefan Anton, lt. col. (Av) Hariga Gheorghe Mihai,

    1956

    1956

    1957

    1957

    1957

    1957

    3

    5

    10

    33

    6

    30

    Idem 9/1956

    Idem 18/1956

    Idem

    1/1957

    Idem

    3/1957

    Idem 4/1957

    Idem 5/1957

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 30

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    25

    30

    31

    - - -

    mr. (I) Ionescu Nicolae Mircea, lt. col. (I) Luptea Gheorghe Nicolae, lt. col. (Tc) Martin Constantin Gheorghe, mr. (Tc) Matei Adam Tanase, cpt. (Av) Neagu Gheorghe Gheorghe, mr. (I) Oprita Ioan Constantin, lt. col. (I) Preda Nicolae Constantin, mr. (Av) Petcu Panait Tudor, mr. (I) Popescu Ioan Ioan, mr. (I) Serban Ilie Aurel, mr. (A) Szanto Pavel Ioan.

    Originale. Idem: Ambro A. Ioan, Crian Gheorghe,

    Drbneanu Teodor, Jora I. Costic, Le Ioan Originale, copie.

    ANUL 1958

    Idem: Cpt. (A) Blajan Iosif Iosif, mr. (I)

    Deleanu Ioan Ioan, cpt. (I) Ioni Petre Ioan, lt. col. (I) Ivan Dumitru Dumitru, mr. (Av) Mazilu Ioan Constantin, cpt. (Tc) Porfiri Costan Octavian, mr. (A) Popp Theodor Theodor, lt. col. (Tc) Rachitan Ioan Eugen, mr. (I) Silea Nicolae Ioan, mr. (I) Stoian Vasile Nicolae, cpt. (Av) Telecan Gheorghe Ioan.

    Originale. Idem: Mr. (A) Calin Dumitru Ioan, mr. (A)

    Cindea Ioan Cornel, lt. col. (I) Dida Ioan Teodor, cpt. de rangul 2 Dumitru Gheorghe Dumitru, lt. col. (I) David Nicolae Nicolae, mr. Duma Gheorghe Teodor, cpt. /Tc) Dumitrescu Lucreia Vasile, cpt. de rangul 3 Enache Nastasache Gheorghe, col. (I) Gubrei Pricop Trofim, lt. col. (G) Gheorghe Petre Dumitru, lt. col. (AA) Ioan Toma Gheorghe, lt. col. (I) Ioni Nstase Gheorghe, cpt. Jianu I. Marin, gen. mr. Kostyal tefan tefan, lt. col. (I) Lupea Gheorghe Nicolae, lt. col. (Av) Petcu Panait Tudor, mr. (I) Popescu Ioan Ioan, lt. col. (I) Preda Nicolae Constantin, lt. col. (A) Sabados Gheorghe Gheorghe, mr. (I) Stoian Vasile Nicolae, mr. (I) tefnescu

    1957

    1958

    1958

    10

    25

    44

    Idem 7/1957

    Idem

    1/1958

    Idem 3/1958

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 31

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    32

    33

    34

    18

    19

    20

    - - - - - -

    Nicolae Ioan, lt. col. (I) Urecheatu Nicolae Iacob, mr. (Tc) Udrea Nicolae tefan, cpt. Vlcu Gheorghe Dumitru, lt. col. (I) Zdrentu Stan Alexandru.

    Originale. Idem: Cpt. (I) Cmra Alexandru Dumitru,

    mr. (I) Drzu Hortensia Gheorghe, lt. maj. tehnic (A) Florescu Mihai Stelian, lt. maj. (AA) Georgescu Nicolae Gheorghe, mr. de intenden Gheorghiu Ioan Virgil, lt. col. (I) Grigore Gheorghe Savu, lt. (I) Marcu Florea Iordan, cpt. (I) Voinea Constantin Laurian, lt. maj. (I) Zamfir Gheorghe tefan.

    Originale. Idem: Zidveanu Valer, Original. Idem: Ioan Sandu. Original.

    ANUL 1959

    Idem: Olaru Nicolae, lt. col. ing. Popa Zaharia

    Aron, Terteleac Gh. Octavian, Zodian Ion. Originale. Idem: Cpt. Iacovisac D. Constantin, mr. Lobon

    Gheorghe Gheorghe, cpt. Mgureanu Grigore Nicolae.

    Originale. Idem: Mr. (Tc) Alexoaia Gheorghe Ioan, mr.

    (A) Breazu Gheorghe Ioan, mr. (I) Botez Ioan Alexandru, mr. (I) Cojocaru Gheorghe Meletie, mr. (A) Constantin Gheorghe Petre, mr. (Av) Cornteanu Aurel Aurel, mr. (I)

    1958

    1958

    1958

    1959

    1959

    1959

    21

    2

    2

    9

    8

    80

    Idem 9/1958

    Idem 14/1958

    Idem 16/1958

    Idem 1/1959

    Idem 2/1959

    Idem 6/1959

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 32

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    21

    18

    - -

    Deleanu Ioan Ioan, lt. col. (Av) Dragomir Gheorghe Constantin, mr. (A) Dindelegan Ioan Vasile, lt. col. (A) Dogaru Ioan Alexandru, mr. (Tc) Dupta Pavel Pavel, mr. (A) Ghitan Gheorghe Gheorghe, cpt. rangul 3 Ilinescu Marin tefan, cpt. (A) Ioni Petre Ioan, lt. col. (A) Iliescu Ilie Titu, lt. col. (Av) Ivan Dumitru Dumitru, cpt. (Tc) Kiss Pavel David, lt. col. (A) Ladescu Constantin Aurel, col. (Av) Maci Matei Matei, lt. col. (I) Marinescu Nicolae Florea, mr. (I) Militaru Gheorghe Victor, cpt. (Av) Munteanu Nicolae Ioan, lt. col. (I) Medianu Andrei Ioan, lt. col. (I) Popescu Ioan Ioan, cpt. (Tc) Plotogea Bucur Aurel, mr. (Tc) Porfiri Costan Octavian, mr. (I) Rusneac Vasile Vasile, lt. col. (A) Tase Vasile Anton, mr. (A) Tnase Vasile Hristache, cpt. (A) Toaca Ilie Nicolae, mr. (I) Ulmeanu Stefana Nicolae, mr. (I) Vlad Florea Ioan, lt. col. (I) Voinea Stan Nicu.

    Originale Idem: Florescu Mihai Sterian, Georgescu

    Nicolae Gheorghe.

    ANUL 1960

    Idem: Col. (A) Achim tefan Nicolae, mr.

    (AA) Acs Ioan Francisc, mr. (Tc) Bogdan Zaharia Anton, mr. (I) Botez Ioan Alexandru, lt. col. (A) Barbu Vasile Nicolae, cpt. (AA) Botea Marin Florea, mr. (Av) Baias Ioan Eugen, mr. (Av) Corneanu Aurel Aurel, mr. (AA) Calin Constantin Traian, mr. (A) Constantin Gheorghe Petre, col. (I) Cirstoiu Ioan Gheorghe, lt. col. (A) Cutelecu Apostol Ioan, cpt. (Av) Chitu Nicolae Mircea, cpt. (Av) Capilna Constantin Constantin, cpt. (AA) Corozel Iordache Vasile, cpt. de rangul 2 Dumitru Gheorghe Dumitru, mr. (Av) Dragu Constantin Dumitru, lt. col. (I) Filip Dragna Tudor, col. (I) Gubrei Pricop Trofim, lt. col (I) Grigora Gheorghe Constantin, lt. col (I) Halchias Constantin Gheorghe, cpt. (A) Iarinca Adam Alexandru, lt. col. (A) Iliescu Ilie Titu, lt. col. (A) Iliescu Ilie Titu, cpt. de

    1959

    1960

    4

    154

    Idem 12/1959

    Idem 6/1960

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 33

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    19

    20

    15

    - - -

    rangul 3 Ilinescu Marin tefan, lt. col. (I) Ioni Nstase Gheorghe, mr. (A) Ionescu Ioan Nicolae, cpt. de rangul 3 Ilincut Nicolae Ioan, lt. col. (I) Lupea Gheorghe Nicolae, lt. col. (I) Luptea Gheorghe Nicolae, lt. col. (I) Lovin Gheorghe Constantin, mr. (A) Lutac Ignat Nicolae, lt. col. (Av) Mazilu Ioan Costic, mr. (Av) Munteanu Nicolae Ioan, lt. col. (I) Mihailescu Nicolae Ioan, cpt. (A) Meiloaica Alexandru Vasile, mr. (Av) Munteanu Nicolae Ioan, col. (Tc) Martin Constantin Gheorghe, col. (Tc) Martin Constantin Gheorghe, cpt. (Av) Negrut Maria Traian, cpt. de rangul I Naum Ivan Vasile, mr. (Tc) Nica Dumitru Nicolae, mr. (Av) Neagu Gheorghe Pompiliu, lt. col. (I) Oprea Iacob Ioan, cpt. de rangul 3 Popescu Pavel Filaret, lt. col. (I) Petrescu Ioan Nicolae, mr. (tc) Porfiri Costan Octavian, cpt. de rangul 3 Puiu Nicolae Ioan, mr. (A) Popp Theodor Theodor, lt. col. (A) Rotaru Vasile Gheorghe, cpt. (Av) Stan Constantin Gheorghe, cpt. de rangul 3 Spinu Moise Ioan, cpt. (Av) Scarlat Damaschin Titi, lt. col. (A) Sabados Gheorghe Gheorghe, mr. (A) Toaca Ilie Nicolae, lt. col. (Av) Tiriboi Toader Ioan, lt. col. (A) Tase Vasile Anton, lt. col. (G) Tudose Sevastian Marin, mr. (Tc) Vaidacuteanu Ana Traian, col. (Av) Voicu Dumitru Nicolae, cpt. (A) Vorovenci Ioan Ioan, mr. (Av) Zambila Nicolae Constantin.

    Originale. Idem: Mr. Niu Nicolae Nicolae, mr. Pop Ioan

    Ioan, lt. col. Sferlea Teodor Teodor. Originale. Idem: Oprian Nicolae, Vasiliu Teodor. Originale.

    ANUL 1961

    Idem: Mr. (Tc) Alexoaia Gheorghe Ioan, mr.

    (AA) Acs Ioan Francisc, cpt. Afrsinei

    1960

    1960

    1961

    7

    8

    104

    Idem 11/1960

    Idem 16/1960

    Idem 8/1961

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 34

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    16

    18

    - -

    Dumitru, mr, (A) Balaj Pavel Traian, mr. (I) Botez Ioan Alexandru, lt. col. (I) Bilanici Ioan Vasile, mr. Bordeianu Nicolae Ioan, mr. Cmra Dumitru, cpt. Costin Ioan Gheorghe, Constantin Petre (Oprea Petre), cpt. (Av) Chitu Nicolae Mircea, cpt. (AA) Corozel Iordache Vasile, cpt. (I) Cracana Costache Vintila, mr. (A) Daianu Avram Pavel, lt. col. (I) David Nicolae Nicolae, mr. (Av) Dragu Constantin Dumitru, lt. col. (I) Dinu Dumitru Ioan, cpt. de rangul 3 Enache Nastasache Gheorghe, mr. (I) Fenesan Ioan Eftimie, lt. col. (G) Gheorghe Petre Dumitru, mr. (I) Iacob Sava Teodor, lt. col. (AA) Ioan Toma Gheorghe, mr. (A) Ionescu Ioan Nicolae, cpt. Hava Gheorghe Gheorghe, cpt. de rangul 3 Ilincut Nicolae Ioan, mr. (Tc.) Kiss Pavel David, mr. (A) Lutac Ignat Nicolae, lt. col. (AA) Mihoreanu Ion Dumitru, cpt. (I) Manceanu Constantin Ioan, lt. col. (I) Militaru Gheorghe Victor, cpt. (A) Meiloaic Alexandru Vasile, mr. (Av) Neagu Gheorghe Pompiliu, mr. (CF) Onofrei Afanasie Anton, lt. col. (A) Petrescu Ioan Ilie, mr. (Av) Peche Petru Constantin, cpt. de rangul 1 Pricop Gheorghe Iosif, lt. col. (I) Petris Ioan Dumitru, cpt. de rangul 3 Puiu Nicolae Ioan, col. (I) Popa Ioan Dumitru, mr. (I) Rusneac Vasile Vasile, mr. (I) Sfetcu Alexandru Gheorghe, mr. (I) tefan Ghi Petre, mr. (I) Stoica Vasile Vasile, mr. (I) Stanciu Petru Traian, lt. col. (A) Szanto Pavel Ioan, mr. (I) Sbircea Nicolae Vasile, Titileanu Gheorghe, mr. (A) Toaca Nicolae, cpt. Toma Tudor Constantin, cpt. Tu Toma Nicolae, cpt. (A) Vorovenci Ioan Ioan.

    Originale. Idem: Mr. Stoichescu Gheorghe Gheorghe, cpt.

    Tepu Ioan (cu rezoluia adjunctului ministrului M.A.I. Gheorghe Constantinescu)

    Originale.

    ANUL 1962

    Idem: Cpt. (Av) Abunei Ioan Teodor, mr.

    1961

    1962

    6

    56

    Idem 9/1961

    Idem 10/1962

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 35

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    19

    20

    - -

    (rezerv) Alexoaia Gheorghe Ioan, lt. col. (I) Botez Ioan Alexandru, cpt. (Tc) Ciudin Alexandru Nicolae, mr. (I) Constantin Andrei Nicolae, mr. (I) Copil Teodor Teodor, mr. (AA) Corozel Iordache Vasile, lt. col. (rezerv) David Nicolae Nicolae, lt. col. (Av) Dragu Constantin Dumitru, col. (A) Ilie Sultana Petre, lt. col. (A) Iliescu Ilie Titu, cpt. de rangul 3 Ilincut Nicolae Ioan, lt. col. (I) Marinescu Radu Gheorghe, lt. col. (C.F. ) Marin Iancu Vasile, cpt. (A) Marin Visarion Alexandru, mr. (AA) Minzateanu Ioan Ioan, lt. col. (I) Medianu Andrei Ioan, mr. (A) Moldovan Vasile Ioan, lt. col. (I) Oprea Iacob Ioan, mr. (CF) Onofrei Afanasie Anton, cpt. de rangul 2 Petrescu Constantin Nicolae, lt. col. (Av) Petcu Panait Tudor, lt. col. (A) Petrescu Ioan Ilie, mr. (I) tefan Ghi Petre, mr. (Tc) Spataru Vasile Gheorghe, mr. (I) Simon Teodor Constantin, cpt. (A) Sergiu Constantin Dumitru, mr. (I) Silea Nicolae Ioan.

    Originale. Idem: Lt. col. (I) Opri Ioan Constantin. Original. Idem: Apostoliu Alexandru, mr. de justiie

    Andrei Tudor Dumitru, Blteanu G. Nicolae, Culinschi Boris, Costchescu tefan, Cristescu Marin, Comnescu Ion, Elian George, Filip P. Ioan, Grigora Justin, Hoga Nicolae, Lavrov George, Mandrea Teodor, Neme V. Aurel, Oprian Nicolae, Plavoin Tiberiu-Liviu, Popovici Mihai, Popa F. Marin, Rosman Rudolf, Ronay (Ronai) Ladislau, Sndulescu I. Constantin, Stoenescu Ilie, lt. col. de Justiie Stoica Gheorghe Ioan, Serbanescu V. Scarlat, lt. col. de justiie Stnescu Gheorghe Sergiu, Strauss Francisc, Varga Vasile.

    Originale, copie.

    1962

    1962

    2

    85

    Idem 11/1962

    Idem 15/1962

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 36

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    16

    17

    15

    - - -

    ANUL 1963

    Idem: Boar Ana Augustin Tiberiu, mr. Bratu

    Gheorghe Ionel, mr. (AA) Duran Ilie Constantin, mr. Ghiran Ana Vasile, Mrcuceanu Florea, lt. col. (Av) Nita Ioan Ioan, Stoica Constantin, Terteleac Octavian (cu rezoluia gen. lt. Gheorghe Constantinescu).

    Originale. Idem: Cpt. Adam Alexe Ilie-Tiberiu, mr. (AA)

    Voicu Gheorghe Radu, mr. (AA) Lutac Ignat Nicolae, mr. (I) Popa Ioan Virgiliu, mr. (A) Voicu Victor Petre, lt. col. (Tc) Mitrea Dragomir Gheorghe, mr. (I) Grigoras Gheorghe Victor, lt. col. (A) Marin Gheorghe Ioan, mr. (AA) Gheorghe Gherghina Ioan, mr. (I) Toderita Simion Ioan, mr. (Tc) Cioace Dumitru Nicolae.

    Originale.

    ANUL 1965

    Idem: Orban Francisc, Olteanu C. Constantin,

    lt. col. (I) Grigoras Gheorghe Victor, lt. col. (Av) Craciun Nicolae Constantin, lt. col. (Av) Greavu Ion Vasile, lt. col. (A) Ardeleanu Petre Teodor, lt. col. (A) Florea Ion Fratea, lt. col. (I) Anghel Ion Constantin, mr. (AA) Souca Simion Vasile, lt. col. (A) Alexoiu Constantin Constantin, mr. (Av) Chitic Gheorghe Mircea, mr. (Av) Cazacu Dumitru Constantin, lt. col. (Av) Luchi Macedon Partene, lt. col. (I) tefan Ghi Petre, lt. col. (I) Copil Teodor Teodor, lt. col. (Tc) Dupta Pavel Pavel, lt. col. (Av) Cornateanu Aurel Aurel, lt. col. (Av) Baias Ioan Eugen, lt. col. (I) Balaj Pavel Traian, mr. Spiridon Toader Mircea, lt. col. Olariu Emanoil Petre, mr. Monea Gheorghe Andrei, cpt. Mocanu Ioan Petru, mr. Ghinea Constantin Constantin, lt. col. Niu Nicolae Nicolae, mr. Toma Gheorghe Ion, mr. Ceauu V. Gheorghe, mr.

    1963

    1963

    1965

    19

    31

    117

    Idem 1/1963

    Idem 14/1963

    Idem 12/1965

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 37

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    15

    16

    - -

    Macovei Ilie Grigore, lt. col. Predescu Ioan Gheorghe, mr. Dumitracu Gheorghe Nicolae, mr. Botin Gheorghe, lt. col. Condurache Ioana Constantin, lt. col. Bratu Gheorghe Ionel, lt. col. Pop Ioan Ioan, lt. col. (A) Popp Theodor Theodor, lt. col. (AA) Duran Ilie Constantin, lt. col. (I) Constantinescu Gheorghe Dumitru, lt. col. (I) Sbera Gheorghe Costic, col. (I) Pantazi Ioan Vasile, lt. col. (A) Daianu Avram Pavel, lt. col. (Tc) Plotogea Bucur Aurel, Voicu Ioan, lt. col. (I) Sfetcu Alexandru Gheorghe, lt. col. (A) Scutelnicu Ilie Vasile, Sfetcu Gheorghe, mr. (AA) Horlaci Gheorghe tefan, lt. col. (Av) Stan Gheorghe tefan, mr. (Av) Cojocaru Ioan Marin, lt. col. (Av) Zambila Nicolae Constantin, lt. col. (AA) Lutac Ignat Nicolae, lt. col. (I) Mihalteanu Vian Lazar Romulus, mr. Botin Dumitru Gheorghe, mr. Dumitracu Gheorghe Nicolae (cu rezoluia gen. lt. Gheorghe Constantinescu).

    Originale.

    ANUL 1966

    Idem: Aron Eugen, Patrnoiu Dumitru, lt. col.

    (CF) Marin Iancu Vasile. Originale. Idem: Cpt. de rangul I Ulmeanu Gheorghe

    Sebastian, cpt. rangul I Anghel Dumitru Petre, cpt. de rangul I inginer Tomescu Constantin Constantin, cpt. de rangul I Aron Dumitru Mihai, Vian Petre, Manea Pompiliu, Popescu Dumitru, Nicolcioiu Emil, Telecan Ioan, Petrescu Ilie, Iovnel Ion, Luca Gheorghe, Ionescu Floru, Rizea Petre, Stnea Nicolae, State Nicolae, Marinescu Viorel-Paul, Scarlet Gheorghe, Vasile Gheorghe, Pavel Ion, Panait Simion, Albu Mihai, Mangu Enache, Vaida Aurel, Marcu Gheorghe, Ciudin Nicolae, Teodorescu Adrian.

    Originale, copie.

    1966

    1966

    5

    55

    Idem 3/1966

    Idem 12/1966

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 38

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    8

    13

    14

    -

    - -

    ANUL 1968

    Idem: Drzu Gheorghe, Serban Dumitru,

    Drghici Constantin, Mihalache Vasile, Munteanu Gheorghe, Luptea Gheorghe Nicolae, Matean Ioan tefan, David Pantelemon, Catan Vasile, Turcan Constantin, Horga Ioan, Ptulea Gheorghe, lt. col. Crnian Nicolae Ionel, mr. Raducanu Vasile Nicolae, mr. Dumitru Ioan Dumitru, mr. Marin Nicolae Marinache, mr. Moroan tefan Petru, cpt. Rni Mihai, cpt. Micu Ioan Mitri, Zamfirescu Emil, Toader Gheorghe, Ulescu Ioan, Cheler Paul (Keller), Stnescu Ion, Zamfirescu Constantin, Borza Vasile, Cristocea Neculaie, Papadopol Vasile, Bogdnescu Ovidiu, Rdulescu Gheorghe, Dancu Ion, Nicolcioiu Emil, Adrian Aurel-Adrian, Clin Victor, Logoftu Gheorghe, Dobrovicescu N. Vasile.

    Originale, copii.

    ANUL 1969

    Idem: Tepu Ioan, Dragomir Vasile, Gavril

    Gheorghe, Manole Ion, Florea Dumitru, Vasileanu Mircea, Mois Vasile, Batog Ion, Dumitru Ion, Iovan Petru, Marcu Gheorghe, Murariu Romulus, Ioni Gheorghe, Condrea Alexandru-Valentin, col. (I) Bantea Iosub Eugen (Beer), Moldovan Ioan, Chiriac Nicolae, Tama Tudor, Pico Chiru, Chifor Gheorghe, Marin Nicolae, Filip Nicolae, Bordeanu Ioan, Clin Gheorghe, Iuga Vasile, Vancea Cornel, Popescu Gheorghe, Nicolescu Serban, Nicolae C. Nicolae, Vinescu Anton, cpt. de rangul III Raicu Badea Ion, Avram Vasile, Seicean Ioan, Mihuoiu Ioan, Iarca Corneliu, Suciu Ioan, Albioru Vasile, Dumitrescu (Pal) Ioan.

    Originale, copie. Idem: Catrina Dumitru, Borda Gheorghe,

    Rotariu George, Pan Dumitru.

    1968

    1969

    1969

    78

    79

    8

    Idem 4/1968

    Idem 9/1969

    Idem 12/1969

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 39

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    20

    21

    22

    23

    24

    - - - - -

    Originale.

    ANUL 1970

    Idem: Mr. Dinita Constantin Gheorghe, cpt.

    ing. Crian Traian Viorel, lt. maj. ing. Stoleru Isac Mihalache, cpt. Constantinescu Ilie Constantin.

    Originale. Idem: Cpt. Timaru Constantin Octavian, cpt.

    Manea Gheorghe Valeriu, lt. col. Nichitus Constantin Constantin, mr. ing. Nicolau Gheorghe Marius-Eugeniu, ing. Giurconiu Gheorghe Gheorghe, ing. Priscariu Mihai Mircea.

    Originale. Adrese, tabel i referat medical privind

    plecarea n strintate la tratament a lui: Moldovan Roman, Moldovan Elena,

    Roman Valter, Roman Ortansa, Vaida Vasile, Vaida Elza, Vlcu Inda, Vlcu Ana, Niculescu Mizil Serghei, Miculescu Irina, Guin Sara, Dnlache Doina nsoit de mama sa Dnlache Virginia.

    Originale, copii. Adrese i referate medicale privind

    plecarea n strintate la tratament a lui: Rutu Natalia, Leonte Rutu, elev Popa

    Adrian, fiul tov. Dumitru Popa. Originale, copii. Dosar personal: Bucur Constantin-Mircea, Mocanu

    Mircea, Barbu Virgiliu, Niculescu Aurel, Albu Ionel, Sbarcea Vasile, Speril tefan, Radu Octavian, Blulescu Ion, Dogaru Eugen, Cioroianu Gheorghe, Mihil Constantin, Coma Vasile, Lespezeanu Constantin, Anghel Ion Gheorghe, Brbat Nicolae, Popu Ioan, Blu Petru, Rducanu Nicolae, Lazr

    1970

    1970

    1970

    1970

    1970

    8

    14

    7

    13

    73

    Idem 2/1970

    Idem 3/1970

    Idem 16/1970

    Idem 18/1970

    Idem 19/1970

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 40

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    11

    12

    13

    25

    26

    - - - - -

    Marin, Sandu Constantin, Botin Gheorghe, Icrain Costic, Lungu Alexandru, Petcu Grigore, Tudoric Nicolae, Anescu Vasile, Sfichi Constantin, Serban Dumitru, Cioab Dumitru, Ciocan Nicolae, Gheorghe Gheorghe, Georgescu tefan, Agapie Mircea, Mois Costic, Niculescu Constantin.

    Originale.

    ANUL 1971

    Idem: Dobrescu Alexandru, Nag Dumitru,

    Ciolompea Aurel, Palo Aurel, Murean Alexandru Sever, Rus Ioan, dr. Rdulescu Blnescu Marcela, dr. Rdulescu Constantin, dr. Turcu tefan Petru, Dobrescu Dumitru.

    Originale. Idem: Bodnrescu tefan, Olaru Ioan, tefan

    Virgil-Radu-Emanoil, Smolinski Z. Marian, Muic Nicolae, Orha Ioan Augustin, Teodoru Gheorghe, Hristea Mihai, Nica Constantin, Micu Vasile, Pan Nicolae.

    Originale, copie. Idem: Plimariu Necolai, Ptulea Gheorghe,

    Dobrin Virgil. Originale, copie.

    ANUL 1972

    Idem: Stan tefan. Original. Idem: Lungeanu Elena. Original.

    1971

    1971

    1971

    1972

    1972

    32

    28

    6

    2

    2

    Idem 6/1971

    Idem 9/1971

    Idem 10/1971

    Idem 15/1972

    Idem 17/1972

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 41

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    13

    14

    15

    16

    17

    13

    14

    - - - - - - -

    ANUL 1975 Idem: Turai Aldea Nicolae, Fridman Vladimir,

    Radu Lucu. Originale. Idem: Niu Nicolae. Original. Idem: Craciun Petrea Gheorghe, Craciun

    (Pciu) Ioana, Glon Gheorghe, Glon (Meuta) Maria-Elena, Gheorghe Constantin Cristache, Gheorghe (Bobeica) Petra, Zamfir Ioan Petre, Zamfir (Bangu) Elena.

    Originale, copii. Idem: Orban Ioan Octavian, Orban Maria,

    Zamfirescu Dumitru Constantin, Zamfirescu Viorica.

    Originale, copii. Idem: Dr. Drgan Petru. Copie.

    ANUL 1976

    Idem: Feteanu Aurel, Friedlander Erwin-Max,

    Zaharia Ilie, tefan Logican, Vicenz Przypolski.

    Originale, copii. Idem: Baranga Aurel (fost Leibovici), Curelaru

    Irina Mariana ns. Marinescu, Nicolau Ioan-Florin-Mihai, Manescu Vlad, Melinescu Gabriela Cornelia, Dascal Robert, Friedlander Ervin-Max.

    1975

    1975

    1975

    1975

    1975

    1976

    1976

    3

    2

    10

    8

    1

    5

    10

    Idem 1/1975

    Idem 4/1975

    Idem 7/1975

    Idem 8/1975

    Idem 9/1975

    Idem 4/1976

    Idem 5/1976

    Arhiv

    ele N

    ation

    ale al

    e Rom

    aniei

  • 42

    Nr. de

    inv.

    Numrul vechi al unitii

    arhivistice

    Cuprinsul unitii arhivistice

    Datele extreme (anul)

    Nr. filelor

    Obs.

    1 2 3 4 5 6

    17

    18

    13

    14

    - - -