Ad Astra 20

AD ASTRA Revistă de cultură şi educație

Anul X, Nr. 20 - aprilie 2009

PUBLICAȚIE EDITATĂ ÎN CADRUL LICEULUI CU PROGRAM SPORTIV PIATRA NEAMȚ

AD ASTRA

Câştigătorii Concursului “Drama Day “

2009

Drama Day

martie 2009

„Not at my desk” – Premiul I la Concursul „Drama Day” 2009

Timp de două săptămâni ne-am pregătit intens, întâlnindu-ne zilnic în câte o clasă, pentru a repeta şi a ne învăţa rolurile. La început a fost mai greu însă, după multe exersări, munca noastră a devenit tot mai uşoară iar mai apoi extrem de plăcută.

Timpul a trecut foarte repede şi ziua cea mare a sosit. Fără prea multe emoţii, am urcat pe scenă şi am oferit cea mai bună reprezentaţie, fiind aplaudaţi îndelung (a se vedea înregistrarea video!) de spectatorii prezenţi în sală (le mulţumim şi lor pe această cale).

Deşi concurenţa a fost pe măsură, piesa “Not at my desk” s-a dovedit a fi cea mai bună și astfel a câştigat LOCUL I.

Se pare că a reuşit să aducă zâmbetul pe faţa tutor celor care au vizionat-o şi de aceea trebuie să menţionez că domnişoara profesoară Mădălina Vornicu se face ,,vinovată” de acest lucru. Cu acest mare succes obținut, echipa noastră a dovedit că, prin muncă și prin foarte multă dăruire, orice este posibil.

Sperăm ca în anul următor să ne descurcăm la fel de bine şi să obţinem acelaşi rezultat. “I am supposed to say that!!!”… scuze din nou... (Offf! Nu mai pot scăpa de replicile astea!).

Once upon a time … scuze! Anul acesta, liceul nostru a participat

pentru a doua oară la concursul “Drama Day”, cu piesa de teatru intitulată “Not at my desk”. Concursul a avut loc pe 27 martie la Colegiul Naţional ,,Calistrat Hogaș”, unde au mai participat şi elevi de la alte şcoli printre care liceul gazdă, ,,Liceul de Artă Victor Brauner”, ,,Colegiul Naţional de Informatică”, ,,Grupul Şcolar Economic” sau ,,Colegiul Tehnic”.

Echipa noastră nu a fost foarte numeroasă, însă a fost foarte valoroasă, Octavian Belchim (clasa a XII-a B), Cătălina Morenciu (clasa a XI-a A), Petru Ursache (clasa a XI-a A), Antonio Popa (clasa a X-a C), Cosmin Gavril (clasa a X-a C), Claudiu Moldovan (clasa a IX-a A), Petrina Ştefan (clasa a IX-a B), Cristina Atodiresei (clasa a IX-a B), Edmond Timofte (clasa a IX-a C) fiind protagoniştii acestei piese. De asemenea, domnişoara profesoară Mădălina Vornicu a fost cea care ne-a ajutat şi ne-a coordonat în toată activitatea noastră şi cea care a scris și regizat această piesă. Doamna profesoară Ana Vîrlan, doamna profesoară Mihaela Copoț și domnul profesor Nicu Luca ne-au ajutat de asemenea la partea tehnică (fotografii, înregistrări video) şi au fost alături de noi pe tot parcursul competiţiei. Sunt sigur însă că toţi ceilalţi profesori ai liceului nostru ne-au susţinut şi, pe această cale, le mulţumim mult.

Deşi în ziua preselecţiei s-au strâns foarte puţini elevi dornici de a juca în această piesă, am reuşit în cele din urmă să formăm o trupă frumoasă, pregătită să depună un efort mare pentru a ajunge pe primul loc.

AD ASTRA nr. 20 - aprilie 2009 3

Petru URSACHE – clasa a XI-a A

4 AD ASTRA nr. 20 - aprilie 2009

Olimpismul (XIII) Prof. Ilie POPESCU

Ediția a XXII-a a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Moscova în 1980 și ea a rămas în istorie prin numărul de recorduri doborâte. Dacă la Montreal (1976) se doborâseră 70 de recorduri olimpice și 30 mondiale, la Moscova se înregistrează 74 de recorduri olimpice, 36 ale lumii și 39 ale Europei.

La reușita celei de-a XXII-a Olimpiade au contribuit peste 400.000 de oameni, dintre care 150.000 au făcut parte, nemijlocit, din Comitetul de organizare. Oaspeții Moscovei au beneficiat de un serviciu special de transport olimpic, la dispoziția lor aflându-se 6500 de autobuze și 2500 de autoturisme. 62 de hoteluri, 100 de cămine studențești modernizate și 18 blocuri

au format satul olimpic, asigurând cazarea participanților și a turiștilor olimpiadei ’80.

La întrecere au participat 8300 de performeri și oficiali din 81 de țări, care și-au disputat peste 600 de medalii. Jocurile olimpice au fost urmărite din tribune de 5 milioane de spectatori și de circa 1,5 miliarde de telespectatori.

Bilanțul general al delegației României la această ediție a Jocurilor Olimpice a fost de 25 de medalii: 6 de aur, 6 de argint și 13 de bronz. Este al doilea rezultat din întreaga istorie a participării sportivilor români la Jocurile Olimpice, după cele 27 de medalii cucerite la Montreal. Cum însă principalul criteriu de comparație practicat în sportul internațional îl constituie numărul medaliilor de aur cucerite, ediția moscovită a jocurilor a însemnat un pas înainte, având în vedere că s-au dobândit cu două medalii de aur mai mult decât în 1976, la Montreal.

După clasamentul neoficial, pe baza totalului de medalii, la Jocurile Olimpice de la Moscova, România ocupă locul al VI-lea, după Rusia, Germania, Bulgaria, Ungaria și Polonia, iar după medaliile de aur cucerite ne-am clasat pe locul al VII-lea după Rusia, Germania, Bulgaria, Cuba, Italia și Ungaria.


Flacăra olimpică a pornit din străvechea Olympia și a străbătut Bulgaria și România până la Moscova, pe un traseu de 5000km. Ea a fost purtată de nenumărați mari sportivi aureolați cu titluri olimpice, printre performerii români care au avut această onoare numărându-se celebrii Iolanda Balaș-Soter, Nicolae Martinescu, Dumitru Pîrvulescu. În județul nostru, flacăra a fost purtată de prof. Ilie Popescu, prof. Constantin Vernica și sportivii Radu Pricope, Costel Constantin, Iulia Ionescu, Iulia Negură și alții.

La Moscova, Nadia a luat primul 10 de la concursul de gimnastică din sala Lujniki, la exercițiul impecabil de la „puntea suspinelor” – bârna. În final, ea a cucerit două medalii de aur, la bârnă și sol, și două medalii de argint - la individual compus și cu echipa formată din: Melitta Rühn, Emilia Eberle, Rodica Dunca, Dumitrița Turner, Cristina Grigoraș.

Prima medalie (de argint) la cea de-a XXII-a ediție a Jocurilor Olimpice, poartă numărul 100 în vitrina cu medalii olimpice a României și a fost cucerită la lupte greco-

romane de sportivul Constantin Alexandru. Însă prima medalie de aur cucerită la această olimpiadă a fost a luptătorului Ștefan Rusu care a învins pe rând pe campionul olimpic de la Montreal, pe campionul mondial de la San Diego și pe campionul Europei. A doua medalie de aur cucerită pentru România a fost a trăgătorului Corneliu Ion, care a făcut să răsune iarăși la Moscova imnul tării noastre. El continuă astfel strălucita tradiție a tirului românesc, reînnodând succesele olimpice inaugurate în 1952 la Helsinki, de Iosif Sârbu și continuate de Ștefan Petrescu și Ion Dumitrescu.

Sanda Toma, a cucerit la schif simplu încă o medalie de aur pentru România și a condus cursa de la start și până la sfârșit. Sanda Toma a început prin a practica atletismul cu aruncările dar destinul ei s-a schimbat atunci când a fost selecționată pentru a practica în continuare canotajul. Doar după un an, ea devine campioană națională, apoi campioană a lumii, iar în 1979 obține o victorie categorică pe apele de la Krîlatskoe, cu prilejul întrecerilor preolimpice. (va urma)


Particularități psihologice în pregătirea portarului de handbal

Prof. Ovidiu ȚOC Sr.

Cunoscând importanța pe care o au portarii în jocul de handbal, autorul acestui articol a fost

preocupat în mod deosebit de pregătirea junioarelor specializate pe acest post. În marea lor majoritate, portarii pregătiți de mine au făcut față cerințelor handbalului de mare performanță, ajungând în diferite loturi reprezentative ale țării.

În cadrul acestui experiment, au fost urmărite îndeaproape activitatea depusă și rezultatele obținute de către Luminița Huțupan, jucătoare specializată pe postul de portar încă din etapa inițierii în handbal. Concomitent cu sarcinile și obiectivele stabilite pentru pregătirea tehnico-tactică, au fost stabilite și sarcini ale pregătirii teoretice și psihologice.

Stabilirea sarcinilor și obiectivelor specifice pregătirii psihologice a avut la bază cunoașterea specificului efortului acestui post, analiza particularităților psihice ale sportivei și compararea cu psihogramele obținute. Astfel, sarcinile au fost sistematizate pe trei etape, după cum urmează: I. Criterii de selecție inițială: - curajul și dorința de a sta în poartă;

Acestea au constituit de fapt și sarcinile primei etape de pregătire, urmărindu-se dezvoltarea curajului și a vitezei de reacție și în același timp educându-se dorința de a sta în poartă, dragostea pentru handbal și dorința de a ajunge în lotul național ca predecesoarea Viorica Ionică (pe care Luminița Huțupan a avut-o ca model). II. Dezvoltarea curajului, a stabilității și concentrării atenției; formarea și educarea calităților volitive; educarea și dezvoltarea tenacitătii; dezvoltarea spiritului de independență; perfecționarea agilității motrice, pe baza unei pregătiri fizice și tehnice adecvate; III. Educarea vitezei de reacție pe baza dezvoltării analizatorului optic și acustic; educarea percepției propriilor mișcări; educarea tenacitătii și perseverenței; dezvoltarea capacității de concentrare și mobilizarea atenției; educarea și dezvoltarea încrederii în sine și a independenței în acțiune; dezvoltarea tendințelor spre extroversiune și a spiritului de ascendență; ridicarea nivelului indicelui de efort.

Rezolvarea în mare parte a acestor sarcini a dus la selecționarea sportivei în lotul național de senioare, fapt ce a demonstrat necesitatea pregătirii psihologice, evoluția calităților psihice fiind ascendentă în ansamblu, după cum se poate observa în tabelul următor; pregătirea psihologică a fost completată cu o imensă muncă de instruire pe parcursul multor ani.

Aceste date cât și alte amănunte ale pregătirii vor fi prezentate mai pe larg în cartea „Despre noi, portarii”.

Orientare generală 12 ani

14 ani

17 ani

Capacitatea de concentrare a atenției 33,33%

83,33%

55,55%

Dorința de activitate 22,22%

66,66%

66,66%

Echilibrul comportamental 33,33%

44,44%

55,55%

Încrederea în sine - 48,11%

38,88%

Tendința spre risc 100% 55,55%

70,37%

Independența - 27,77%

22,22%

Abilități specifice Agilitatea motrică - 44,44

% 81,48

% Viteza de reacție - 100% 100% Rezistența la ritmul impus - 66,66

% 100%

Orientarea tactică - 55,55%

53,49%

Dorința de colectivitate 55,55%

55,55%

44,44%

Forța eu-lui 44,44%

51,85%

66,66%

Tendințe comportamentale

Ascendența - 22,22%

11,11%

Extroversiunea 11,11%

22,22%

33,33%

Tenacitatea - 22,22%

33,33%

Cooperarea 55,55%

55,55%

55,55%

Indice de efort - 13,40%

32,20%


Unde ne sunt campionii de altădată?...

Prof. Doru ȘERPE

„Hrăneşte-ţi mintea cu gânduri măreţe, pentru că niciodată nu vei ajunge mai sus decât visezi.” Benjamin Disraeli

Şcoala nemţeană de handbal băieţi a scos mereu, pe scena sportului naţional, tineri jucători fără compexe de inferioritate faţă de partenerii din centrele handbalistice cu tradiţie ca Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Braşov, Constanţa, Bacău, Baia Mare, Suceava, Ploieşti, Craiova, Galaţi, Brăila, Vaslui, Bistriţa, Sibiu, Piteşti... Climatul de performanţă şi autodepăşire, de respect al muncii în care au fost crescuţi şi educaţi, i-a stimulat să depăşească toate piedicile ivite în calea afirmării lor şi să ajungă campioni şi apoi jucători străluciţi în echipele de seniori şi în reprezentativele naţionale.

Numele lui Adrian Ciucanu, Nicolae Dandu, Constantin Rusu, Grişa Chele, Aurel Tololoi, Stelian Bursuc, Constantin Zăbavă, Vasile Zamfir, Mihai Iurea, Florin Pitariu, Adrian Ştot, Cristinel Bursuc, Ionel Căescu, Marcel Miholcă, Cătălin Mitrea, Cristinel Fermeşan, Florin Drăgoi, Adrian Tucanu, Gabriel Gicoveanu, Adrian Manafu, Dan Popa, Florentin Petricăi, Costel Săcăleanu, Ovidiu Herlea, Doru Radu, Cătălin Rusu, Ciprian Săcăleanu, Costel Corneanu, Ciprian Manoliu, Ionuţ Ifrim, Ciprian Frunzete, Cristian Corneanu, Adrian Mamina, Cornel Grigorie, Paul Lăpuşneanu, Ionuţ Torică, Cristian Bursuc, Robert Acsinia, Andrei Spiridon, Mihai Dascălu, Marius Ignat, Ovidiu Ilisei, Florin Dospinescu, Marius Dospinescu, Sabin Ignat, Cosmin Cobuz, Gabriel Bîrjoveanu, Dragoş Iancu, Ştefan Bărbulescu, Ioan Ciocoiu, Florin Acatrinei, Matei Şerban, Mircea Cărbunariu, Silvian Amihăesei, Ştefan Secară, reprezintă cărămizile handbalului nemţean, jucătorii care au adus prestigiu şcolii noastre şi municipiului Piatra Neamţ, căci au fost admiraţi şi respectaţi în toate colţurile ţării.

Toate aceste succese nu ar fi fost posibile fără talentul, pasiunea şi munca neobosită în mii de antrenamente a acestor bravi sportivi, fără subordonarea propriilor interese intereselor grupului şi fără menţinerea unei atmosfere prieteneşti dar şi a unei discipline ferme.

Nu normele şi condiţiile impuse de regulamente i-au făcut pe cei de mai sus să fie cei mai buni, ci competiţia cu ei înşişi, cu partenerii de întrecere, curajul de a face ceva ce nu era la îndemâna oricui. În plus, a fost şi obligaţia de a păstra mitul creat de cei dinaintea lor. Ei au fost nişte luptători ce şi-au dorit mereu şi au şi reuşit să fie cei mai buni în tot ceea ce au făcut. Această atitudine i-a făcut învingători.

Handbaliştii care reprezintă astăzi şcoala noastră sunt departe de imaginea celor pomeniţi mai înainte. Le lipseşte caracterul puternic de luptători pentru culorile proprii şi respectul datorat înaintaşilor. Uşor blazaţi, le este indiferent dacă prind echipa, dacă joacă, cum o fac şi ce rezultate obţin. Pentru ei, mai importantă este o fentă specială sau un gol spectaculos, decât lupta îndârjită pentru obţinerea victoriilor şi câştigarea laurilor de campioni.

Pentru următorul an competiţional este necesară schimbarea urgentă a acestei mentalităţi păguboase. ”Primul pas pe care trebuie să îl faci ca să obţii tot ce vrei de la viaţă este asta: hotărăşte-te ce vrei!” spunea Ben Stein. Deci, cei care se simt capabili să realizeze ceva deosebit în viaţa sportivă, trebuie să-şi fixeze un obiectiv motivant şi apoi să se dedice trup şi suflet realizării acestuia pas cu pas. Anumite aptitudini sunt bineînţeles importante dar rolul determinant în atingerea ţelului propus îl au mentalitatea de luptător / învingător, pregătirea şi persevernţa. Voinţa este a celor puternici, dorinţa a celor slabi...

Handbaliştii noştri vor trebui să fie repere de seriozitate în pregătire cât şi în viaţa cotidiană, hotărâţi să învingă orice obstacol ce le va sta în cale şi să nu renunţe nici o clipă în ascensiunea spre piscurile înalte ale performanţei.

Speranţa către un mâine mai frumos, mai plin de satisfacţii, trebuie să-i anime permanent în atingerea ţelului propus (întotdeauna bine conturat, însă gândit astfel ca să-l poată atinge, după neobosite zbateri şi neostenită muncă). Trebuie să creadă în ei înşişi, să viseze mereu neîngenuncheaţi, chiar dacă sinuozităţile drumului devin stavile aparent de netrecut. E calea luptătorilor, a celor ce termină, până la urmă, învingători...


Statutul, personalitatea și rolul profesorului-antrenor în procesul instructiv-educativ

Prof. Loredana BULACHE Nu voi emite judecăţi de originalitate absolută, ci voi emite adevăruri simple, pentru mine preţioase, fiindcă le-am descoperit în munca (uneori plăcută şi plină de satisfacţii, alteori frustrantă) de profesor-antrenor. A fi profesor înseamnă a fi asemenea unui actor care păşeşte pe scenă. Înseamnă a-ţi lăsa bucuriile şi necazurile la uşa sălii şi a te înarma cu răbdare şi dăruire pentru a-ţi juca cel mai nobil rol: acela de călăuzitor al sufletelor de copii. Personalitatea profesorului-antrenor trebuie să-şi așeze amprenta pe modalitatea conducerii activităţii pedagogice, pentru că profesorul cunoaşte sportivii şi condiţia lor, proiectează, conduce şi evaluează. Munca şi personalitatea profesorului pot lăsa urme frumoase în mintea şi comportarea elevilor. Este plăcut să auzi spunându-se: „a fost elevul meu”, dar tot atât de plăcut e să auzi: „A fost profesorul meu. Am avut ce învăţa de la el.” Pentru mine personal, un „test” dificil dar şi o provocare este consolidarea deprinderii de lucru în echipă. A şti sa cimentezi o echipă înseamnă cel puţin a cunoaşte abilităţile şi limitele sportivilor, a adopta metoda cea mai abilă de a-i aborda şi motiva, a formula precis sarcinile de lucru.

Nu se poate afirma că un stil anume este foarte bun, deoarece important este ca stilul adoptat de profesor să fie potrivit situaţiei date. De fapt, stilul e o metodă de a învăţa pe alţii. Profesorul riscă, experimentează, construieşte o viziune de viitor pe toate planurile, creează un climat de încredere, îi susţine pe cei care au calităţi și îi convinge pe ceilalţi să accepte provocările, arătându-le calea. Un profesor care gândeşte corect îşi păstrează deschiderea spre idei şi metode noi adoptate spre binele sportivilor pe care-i educă şi îi instruieşte, pentru a supravieţui

într-o lume care merge uneori după legile nescrise ale junglei. Profesorul-antrenor este pregătit astfel să se adapteze oricărei situaţii cu care se confruntă (arbitrajul: lipsa de profesionalism, interese partizane „motivate”) şi nu este tentat să forţeze nota pentru ca situaţia să se potrivească parametrilor unui stil de instruire specializat, ceea ce evidenţiază diferenţa dintre profesorul-antrenor şi acei oameni motivaţi de interese mercantile şi lipsiţi de suportul profesional în cele metodologice şi organizatorice. Profesorul trebuie să încurajeze comunicarea, să vorbească pe înţelesul tuturor, spre inima şi mintea fiecăruia, pentru a crea o coeziune perfectă. Pe măsură ce trece timpul şi pe măsură ce înveți tot mai mult, constaţi cât de puţine ştii. Dar aceasta este doar partea vizibilă a lucrurilor, pentru că partea nevăzută presupune mult mai mult: să renunţi la timpul liber şi de multe ori să-ţi îndrepţi atenţia mai mult asupra celor străini decât asupra celor apropiaţi, să citeşti mult şi să înveţi, să scrii şi să completezi vrafuri de dosare, să-ţi „înghiţi” cuvintele atunci când simţi că-ţi arde gura, să te faci din când în când că suferi de hipoacuzie, să spui o vorbă bună chiar dacă nu ai dispoziţia necesară, să găseşti puterea de a zâmbi chiar atunci când simţi că îţi izvorăsc lacrimile. Nu există un profesor ideal. Există doar oameni care pun suflet în ceea ce fac.


Filozofia minihandbalului

Prof. Ovidiu ȚOC Jr.

Competițiile pentru copii la handbal au tradiție în județul Neamț, prima ediție a Festivalului Național de Minihandbal fiind consemnată în anul 1978 în cadrul Clubului Sportiv Școlar Roman.

Nume sonore ale handbalului mondial au făcut primii pași în aceste întreceri, precum Huțupanu, Gogârlă, Ianoș, Ștot... dar au existat sincope în organizare.

Din anul 1996, Festivalul Național de Minihandbal se desfășoară regulat la Piatra Neamț și câțiva oameni inimoși, sprijiniți de organele locale, asigură condiții deosebite pentru desfășurarea acestor întreceri.

Participând la toate edițiile ca arbitru, organizator, profesor însoțitor, am realizat un amplu material documentar cu numeroase înregistrări, declarații, concluzii, privind această manifestare națională.

Fără a intra în amănuntele tehnice de organizare, în problemele și greutățile apărute la fiecare ediție, voi încerca în acest articol să lansez un gând, o idee, o concluzie personală privind necesitatea practicării jocului de minihandbal la o vârstă cât mai fragedă.

Voi pleca de la regulamentul de desfășurare a unor competiții organizate pe plan central de către Federația Română de Handbal, comparat cu cerințele competiționale ale minihandbalului. La junioare IV (10-12 ani) se prevede un regulament cu etape locale, județene, de zonă, calificându-se la etapele superioare doar echipele de pe primele locuri. La nivel de junioare III, II, I, aceste condiții de calificare se complică, devenind extrem de severe.

Competiția devine un scop în sine cu obiective de loc, medalii, premii, uitându-se scopul principal – pregătirea de lungă durată și de perspectivă a copiilor și formarea viitorilor campioni. Toți factorii implicați, înainte de a pune bazele unei serioase pregătiri, încep lupta acerbă pentru titluri și medalii efemere.

Tendința de a acorda o mare importanță unor jocuri copilărești orientează activitatea noastră spre programe competiționale specializate și accelerate, cu scopul unui succes rapid, acordându-se puțină atenție formării bazei pregătirii adevăratei performanțe.

Minihandbalul diferă mult de aceste regulamente și forme centrale de organizare, având o filosofie care integrează nevoia de joc a copilului și comportând plăcerea și bucuria și nu în mod obligatoriu rezultatul, locul sau performanța.

Minihandbalul nu e jocul de handbal al campionilor. Regulile sunt simple, mingea colorată, moale și nu prea grea și terenul redus. Minihandbalul este o activitate atractivă, de formare a viitorilor campioni unde (deși există învingători și învinși) înveți să respecți adversarul, să privești înfrângerea cu demnitate, să feliciți câștigătorul și să te bucuri împreună cu el.

Competiția de la Piatra Neamț nu are învinși și învingători, nu se obțin titluri și locuri, se oferă cu dărnicie fructe, dulciuri, sucuri, tricouri, șepcuțe, felicitări și laude tuturor participanților. Domină buna dispoziție și plăcerea jocului. Viitorii handbaliști își descoperă personalitatea într-o joacă comună bine dirijată în scopul petrecerii timpului liber în mod plăcut.

După părerea mea, cu cât mai de timpuriu se folosește un sistem competițional, cu atât mai repede se practică un proces instructiv-educativ „șablon” subordonat cerințelor speciale impuse de scopul inițial, locul sau medalia obținută.

Dacă facem o analiză a fișelor de evaluare a profesorilor pentru diferite „gradații și salarii de merit”, observăm cu ușurință importanța punctelor obținute în competițiile de copii și atunci este lesne de înțeles de unde pleacă specializarea timpurie.

A sosit timpul înființării Federației Sportului Școlar în România dar este și timpul unei noi orientări în organizarea activității competiționale la copii și juniori.

Acest material reprezintă și un apel la înnoirea sistemului competițional cu responsabilități și competențe precise, atât pentru federațiile pe ramuri de sport, cât și pentru Federația Sportului Școlar.


Cursa de canotaj

Cecilia APETRII- clasa a X-a A

În timpul unei curse, fiecare echipă trebuie să se mențină în limitele culoarului repartizat prin tragerea la sorți. Pe pistele balizate sistem Albano, trebuie ca o echipă să se mențină în limitele culoarului repartizat dacă ambasrcația, inclusiv rame sau vâsle, se deplasează în interiorul balizelor care delimitează culoarul respectiv. Echipa care își părăsește culoarul o face pe riscul propriu.

Dacă după start, în primii 100m ai parcursului, o echipă - fiind victima unei defecțiuni tehnice - se oprește, ea trebuie să semnalizeze cât mai vizibil acest lucru pentru a atrage atenția arbitrului de parcurs și a starterului, singurii în măsură să întrerupă cursa și să decidă reluarea ei. În situația concursurilor cu plecare individuală, aceste prevederi se aplică precum în cazul întârzierii la start.

Defecțiunile materiale produse în zona de start și pentru care se poate cere oprirea cursei sunt acelea care nu puteau fi depistate înainte sau care nu s-au produs ca urmare a unei neglijențe sau greșeli tehnice de start: ruperea ramei sau a vâslei, ruperea sau desprinderea unui portant sau furchet, ruperea unui scăunel, desprinderea unei șine, ruperea sau desprinderea unui palonier prin smulgerea șuruburilor, etc.

Concurenții trebuie să se dirijeze singuri, arbitrul de parcurs nu poate da indicații de direcție unei echipe. Echipele care își jenează adversarii pot fi eliminate din proba respectivă dacă rămân în culpă și dacă aceasta a compromis șansele de succes ale echipei jenate. Se consideră abordaj atingerea ramelor, ambarcațiilor sau vâslelor, a două sau mai multe echipe.

Se consideră cursa terminată când prova bărcii trece linia de sosire. Concurenții sunt obligați să continue cursa până ce ambarcațiile lor trec în întregime dincolo de linia de sosire.

Rezultate ale secției de canotaj în anul competițional 2008-2009: La Campionatul Național de Canotaj: Locul al II-lea – Florina Modrea; Locul al II-lea –

categorie ușoară, feminin (echipă) - Florina Modrea și Ramona Apetrei; Locul al II-lea - categorie ușoară, masculin (echipă) – Ionuț Fierăstrăoariu și Dan Negură; Locul al III-lea - categorie ușoară, masculin (echipă) – Andrei Sorin, Alex Dulfu.

La Cupa României, locurile fruntașe au fost ocupate de sportivii nemțeni astfel: Locul I – Ramona Apetrei; Locul al II-lea – Cecilia Apetrii; Locul al III-lea – Ana Cobzariu.

Sportivul Ștefan Nica a fost promovat de la Lotul Național de Juniori la Centrul Olimpic, având mari șanse de a participa la Campionatele Mondiale din Franța. O altă speranță de participare vine și de la sportiva Florina Modrea.


Dedicație specială…

Cătălina LUNGU, clasa a XII-a A

Un vis vechi a devenit, în sfârșit, realitate: ne-am calificat la Turneul Final. Pentru noi, junioarele, s-a împlinit o mare dorință. Munca de ani de zile (de când am intrat într-o sală de sport, pe un teren de volei ce ni se părea mare) s-a dovedit a nu fi în zadar.

Orele de pregătire, adesea istovitoare, nu vor fi considerate pierdute nici de noi, nici de cea care ne-a pus mingea în mână, doamna profesoară Carmen Asmarandei, nici de familiile de care poate nu am fost alături în momente importante, nici de către înțelegătorii profesori de

la teorie, care nu ne găseau de multe ori la școală pentru că eram în competiții...

Suntem mândre de noi, de generația actuală, pentru că finalitatea pregătirii se vede în această calificare. Chiar dacă la drum am pornit mai multe sportive (Camelia Pribeagu, Mădălina și Anca Amariei, Teodora Țepeș, Andrada Dumitriu, Bianca Covrig, Alexandra Țapu și Cătălina Lungu) iar în final am rămas doar ultimele trei... succesul este la fel de important și de îmbucurător.

Ne-aducem aminte cu plăcere de istoria acestei calificări: doar un meci pierdut în faza seriilor, și acela... accidental. În faza a doua, după primul turneu (la Onești), eram deja calificate la Turneul Semifinal. Al doilea turneu din faza a

doua, desfășurat acasă, a fost aproape o formalitate căci n-am pierdut nici măcar un set.

Proba de foc a constituit-o Turneul Semifinal, desfășurat la București în perioada 16-20.03.2009. Echipe de renume s-au aliniat la startul acestei competiții: gazda, CSM București (care evoluează în aceeași formulă și în divizia B), LPS Cluj (echipă cu o selecție de invidiat), CSS Bega Timișoara (grupă bătăioasă, în terenul căreia mingea parcă nu vrea să cadă), CSS Miercurea Ciuc (neprezentată) și eterna noastră rivală, CSS Unirea Iași.

Am debutat cu dreptul, învingând în prima zi cu 3-0 pe LPS Cluj. A doua zi, cu gazdele, a fost un meci pe viață și pe moarte. Dacă voleiul n-ar fi singurul joc sportiv în care trebuie să existe un învingător și un învins, probabil acest meci ar fi fost unul egal. Însă, în setul al cincilea, deși am avut minge de meci, cu un discret aport al arbitrilor (toți din București), am pierdut cu 16-14. A trebuit să trecem repede peste acest eșec pentru că eram obligate să câștigăm celelalte două meciuri. Nici cel de-al treilea meci nu a fost ușor, timișorencele încercând din răsputeri să ne pună bețe-n

roate... Drept dovadă, ne-au furat de sub nas chiar primul set. Dar le-am învins cu 3-1.

Și... a venit și meciul decisiv... Cu echipa din Iași care, ca și noi, avea o singură înfrângere. Așadar, un meci care pe care... Cine câștiga, mergea la Finală. Am condus cu 1-0. Au egalat. Au preluat apoi adversarele conducerea... Le-am egalat... Ideea obsesivă că pentru noi, cele 3 junioare din vechea echipă, acela putea fi ultimul meci, ne-a dat forțe proaspete. Am căștigat. Detașat. La 6. Aceasta e și numărul echipelor care participă la Finală. Numărul celor mai bune echipe de junioare din țară. Iar noi vom fi acolo. Pentru o medalie. Și pentru profesoarele noastre, doamna Carmen Asmarandei și doamna Dana Forman.


Olimpici pe... Bega Vlăduț PAVEL– clasa a X-a A

Era o frumoasă zi de marți, în Săptămâna Patimilor Domnului. După 10 ore de mers, iată că într-un

sfârșit ajungeam și la Timişoara, orașul unde urma să se desfăsoare a IV-a ediţie a Olimpiadei Naţionale de P.S.T. Am fost cazaţi la internatul Colegiului Naţional ”Ion Vidu” şi imediat după ...am luat câte o îmbucătură

fiindca eram foarte flămânzi. După ce am mâncat, Octav a propus să ieşim în oraş să vedem cum arată şi ne-am făcut o impresie foarte bună. La întoarcerea în cameră au mai sosit alți doi colegi din Târgu Mureş, unul dintre ei fiind un “veteran al olimpiadei” la fel ca Octav. Cursa lungă de 10 ore ne-a determinat să ne culcăm repede, ca după-amiază să reieşim în oraş. Însă... acum am mers mai departe, ajungând la periferie ... iar la ora 17.00 trebuia să ne întoarcem deoarece era festivitatea de deschidere a Olimpiadei. Acum ne întrebam cum să facem ca să ajungem dar Octav a venit cu o idee genială: „să urmăm linia tramvaielor”. Zis şi făcut, însă în zadar... fiindcă ne învârteam în cerc aşa că am apelat la Poliția Comunitară şi, cu chiu cu vai, am ajuns și noi rupţi de atâta mers la internat. Ne-am făcut fresh şi după aceea am mers în sala de festivităţi a Colegiului “Ion Vidu” unde a avut loc Festivitatea de Deschidere a Olimpiadei...

Au fost spectacole de muzică populară, hip-hop şi break-dance. La sfârşitul acestor spectacole s-au prezentat membrii comisiei de corectare printre care se afla şi doamna profesoară Magda Melinte. De asemenea, ni s-au prezentat supraveghetorii şi s-au ţinut câteva speech-uri. Într-un final, ni s-a urat baftă şi note cât mai bune. Seara, după cină, ne-am retras în cameră şi am mai repetat pentru a ne aminti lecţiile, sperând că la teză vom face o figură frumoasă.

A doua zi, ne-am trezit la 7.00 şi fiecare dintre noi a luat cartea de PST, a mai citit o dată şi am plecat încrezători spre Colegiul Sportiv “Banatul”, deoarece acolo se desfăşura olimpiada. Octav şi cu mine ne-am urat baftă reciproc şi, de asemenea, am încurajat şi fetele de la Roman. În sala de examen eram foarte curios ce subiecte ar putea cădea şi mă rugam să nu cadă „Forţa” deoarece era o lecție foarte grea. După o jumătate de oră de aşteptare, sosiră şi subiectele, iar la eseu căzură... Forţa şi Traumatismele, lecții foarte grele deoarece nu le avusesem la clasă. Oricum... am respirat adânc şi am început să scriu, iar după două ore şi jumătate am ieşit foarte bucuros, fără să ştiu că la traumatisme confundasem măsurile de ajutor în cazul plăgilor cu cele în cazul hemoragiilor. În timp ce rezolvam subiectele cu doamna profesoară Cazacu, din sală ieşi şi Octav... foarte supărat fiindcă greşise câteva răspunsuri... Însă ce era mai greu trecuse.

Ne-am reîntors la internat şi ne-am odihnit după care seara am plecat într-un club pentru a scăpa de stresul de la olimpiadă. În club, a avut loc o prezentare de modă, iar băieții erau în delir. După prezentarea de modă s-a eliberat scena şi toți ne-am strecurat pe ringul de dans. Sufletul petrecerii a fost Octav care a întreținut atmosfera excepțional, dansând de mama focului. De altfel, cei care au rămas ultimii pe ring am fost noi, cei din județul Neamț şi prietenii noştri de la Slatina. După atmosfera incredibilă din club, ne-am întors la internat. Am aflat că erau afişate rezultatele la Colegiul “Banatul” şi am mers foarte nerăbdători să le vedem.

Eu ...sincer eram în culmea fericirii deoarece luasem locul III, însă Octav era supărat pentru că obținuse menţiunea VI. Oricum, eu l-am felicitat pentru că de fiecare dată a reprezentat şcoala cu succes... însă el nu voia să audă nimic şi l-am lăsat în pace. Fetele de la Roman nu au impresionat, obţinând note slabe, dar au avut meritul că au ajuns până aici.

A doua zi am fost împreună cu doamna profesoară Marioara Cazacu prin Timişoara în compania unui ghid turistic care ne-a prezentat istoria oraşului până în prezent şi aceasta este de-a dreptul deosebită. A urmat din nou seara şi, de data aceasta, am fost într-un restaurant unde a avut loc premierea olimpicilor, iar după încheierea festivităţii a urmat iarăşi o petrecere la care... cine credeţi că a fost în centrul atenţiei? Tot Octavian Belchim, “veteranul” nostru mişcându-se ca un adevărat Fred Astaire și dansând pe orice tip de muzică. La fel ca în seara precedentă, Neamţul a făcut legea împreună cu cei din Slatina.

După încheierea petrecerii, ne-am mutat în salonul profesorilor, neuitând că între noi era relaţia profesor-elev dar devenind prieteni, în ciuda vârstei și a experienței care ne separau. Acea seară s-a încheiat minunat, însă a fost dureros fiindcă... aventura noastră durase atât de puțin.


Strategia supraviețuirii în societatea noastră Prof. antrenor Ioan TĂNASE

Dacă ne gândim cu atenție, constatăm că este îngrozitor (atât pentru prezent dar mai ales pentru viitor) faptul că fiecare om crede că are dreptate și chiar mai mult – vrea să convingă pe altul/alții de justețea ideilor lui.

Am învățat din frământările vieții și din anturajul meu că ceea ce întreprinzi trebuie să aibă întotdeauna un anumit scop. Numai scopul în sine creează efectul de împlinire și pregătește activitatea viitoare cu mai multe premise de reușită, mai ales că azi trăim într-o societate pragmatică în care omul se valorifică prin el însuși. Astfel... pot afirma că acolo unde domină gândul bun și constructiv, eforturile stau la baza progresului, la ridicarea valorică a omului, la înnobilarea vieții umane. Ca atare, dacă nu te implici cu toată ființa ta în ceea ce faci, nu poți să obții ceea ce ți-ai propus sau să ai mulțumirea unui fapt împlinit, a unei rezolvări care să-ți asigure stabilitate, progres și recunoștința celorlalți.

Greutățile vieții de pretutindeni, inamicii, concurența, invidia și egoismul fac parte din societatea contemporană și chiar din viața noastră proprie în care apar deseori contrasensuri față de care se impune să fim întotdeauna pregătiți. Realitatea vieții este aspră și nu ne oferă mereu o perspectivă și, oricum ar fi ea, noi oamenii (și mai ales cei tineri) ar trebui să ne păstrăm simțul omeniei și idealurile pentru progres. Așadar, fie că vom reuși sau nu, suntem datori să continuăm a cultiva optimismul și spiritul creator, uman și rațional, excluzând total ideea de abandon sau de renunțare.

Aș mai adăuga că schimbarea locului de muncă sau emigrarea echivalează cu plecarea în necunoscut, ceea ce va trebui să ne dea de gândit deoarece rămânerea tinerilor aici reprezintă o situație vitală. Ținând seama de întreaga conjunctură socială și politică, este recomandabil ca cei în cauză să-și formuleze o anumită strategie a reușitei sau a supraviețuirii ținând seama de sugestiile noastre și de specificul mediului în care urmează să lucreze.

După această amplă introducere, pentru că subiectul rămâne deschis discuției, să pornim la drum spre ceea ce ni se oferă...

Cu toate că oamenii sunt diferiți ca mentalitate, credință și obiceiuri, totuși reușesc să conviețuiască. Ce-i unește pe aceștia oare? Răspunsul este: scopul, obiectivul propus – adică un trai mai bun și asigurarea viitorului. Demnă de luat în considerare este schimbarea climatului propriu cu microclimatul în care lucrăm ca angajați. Este important să ținem seama de ținuta pe care o folosim sub toate aspectele de punctualitate, de comportare corectă și serioasă în toate împrejurările și de participare activă, creatoare și realistă.

Aș mai menționa ca importante evitarea capcanelor colegiale sau de oricare (ținându-se seama de concurență în special) și neacceptarea tratamentului preferențial cu cele două fațete ale sale - pozitivă şi negativă. Atenție mare și la cultivarea relațiilor care constituie un factor de bază în comunicarea cu colegii, cu patronii, cu presa, cu publicul larg, ținând seama de particularitățile caracterologice ale fiecăruia. Atenție mare de asemenea la felul în care vorbim cu ceilalți și mai ales cu... presa.

Ideea de bază este să ne păstrăm personalitatea, imaginea și ceea ce reprezentăm pentru societate. Să evităm compromisurile de orice fel, mai ales în situațiile tensionate sau de completă relaxare profesională. Să nu uităm că viața nu a fost creată după dorința oamenilor iar... fotbalul (jocul în sine, de orice fel)... “are regulile lui și... pune multe probleme...”

Voi încheia cu câteva cuvinte ale celui mai mare antrenor de fotbal pe care l-a avut România vreodată - Ștefan Covacs: „În fotbal, a da sfaturi cu pretenție de verdict... o fac numai oamenii vanitoși, încrezuți și complexați. Înseamnă că ei nu acceptă dialogul și discuția pe meserie. Fiecare știe ceva mai bine decât altul, dar totul nu-l știe nimeni.”


SINGUR ACASĂ...

Prof. Mihaela Dorina SUCIOAIA

În cursul anului trecut, în judeţul Neamţ, 934 de familii cu ambii părinţi plecaţi în străinătate au lăsat acasă 1.014 copiii în grija rudelor. Un studiu întocmit de Direcţia pentru Protecţia Copilului Neamţ, pe categorii de vârstă, indică faptul că cei mai afectaţi de acest fenomen sunt copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani.

Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamț are în anul școlar 2008 – 2009 un număr de 81 elevi în această situație, 27 din ei cu ambii părinţi plecați în străinătate.

Plecarea unuia sau a ambilor părinți presupune schimbări în viața familiei, schimbări mai mult sau mai puțin previzibile sau controlabile de către toți membrii. Acesta poate fi un eveniment pregătit din timp în cadrul familiei, astfel încât toți membrii să fie la curent cu schimbarea ce va urma și care... riscă să devină un eveniment de viață psihotraumatizant pentru copii.

Plecarea unui părinte din apropierea copilului, din prejma activităților lui curente, poate produce acestuia trăiri intens psihotraumatizante imediat și, ulterior, o perioadă de viață stresantă deoarece presupune eforturi din partea copilului pentru a se adapta la schimbările din viață sa, la noua situație (absența părinților, dorul de ei, obișnuirea cu persoana de îngrijire și cu familia acesteia, învățarea de a se gospodări singur).

Sunt și situații în care copilul se bucură inițial că părinții vor pleca la muncă în străinătate. Bucuria copilului vine din micile beneficii sau dorințe care vor fi îndeplinite cu ajutorul banilor trimiși de părinți. Din cauza imaturității lor, cei mici nu prevăd consecințele urmate de plecarea părinților, iar bucuria și optimismul acestora se spulberă la prima situație în care vor avea nevoie de ajutorul adultului, iar el nu va fi prin preajmă.

Copiii resimt plecarea părinţilor la muncă în străinătate ca pe un abandon şi reacţionează ca atare. Lipsiţi de supraveghere, rămaşi fără dragostea părintească, ei dezvoltă diverse tulburări de comportament, mergând de la indisciplină, conflicte cu colegii, absenteism şcolar, tendinţă de marginalizare, alegerea unor prieteni nepotriviţi, până la comiterea unor infracţiuni.

În Neamţ statisticile arată că, din totalul copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, 529 au devenit elevi-problemă, caracterizaţi prin agresivitate, delincvenţă, consum de droguri, tutun, alcool, apartenenţă la grupuri negativiste, risc sporit de abandon şcolar.

Copilul are nevoie şi de afecţiune, de îngrijire fizică şi de monitorizarea situaţiei şcolare. Deci trebuie să fie supravegheat. De aceea, înainte de a pleca din ţară, părinţii ar trebui să găsească un înlocuitor care să-şi asume responsabilitatea legală a îngrijirii copilului în faţa notarului. Puţini procedează în felul acesta. În general, minorii sunt lăsaţi - în cel mai fericit caz - în grija bunicilor, mulţi dintre ei depăşiţi de situaţie. Dar se mai apelează şi la vecini sau, dacă unul dintre copii este mai mărişor, el este cel desemnat să preia răspunderea pentru creşterea fraţilor mai mici. Pentru ca asemenea lucruri să nu se întâmple, s-a modificat legislația, în aşa fel încât părinţii care pleacă la muncă în străinătate să nu mai fie lăsaţi să treacă graniţa fără un act legal prin care să demonstreze că şi-au lăsat copiii în ordine, în grija cuiva care îşi asumă responsabilităţile legate de creşterea lor. Rezultatele însă... se lasă așteptate.

[Viitor sumbru] Ce se poate întâmpla cînd părinţii îşi lasă copilul în grija bunicilor şi pleacă să-şi facă un rost pe

meleaguri străine? Iată cel mai recent caz petrecut în judeţul Neamţ***: în ziua de 13 aprilie, Y. (folosim o inițială pentru nu a compromite identitatea minorului), un elev de clasa a V-a a anunţat, la numărul unic de urgenţă 112, că „un terorist a plasat o bombă în Muzeul de Istorie“. Poliţiştii l-au găsit pe puşti în aceeaşi zi - un copil cu foarte multe absenţe, cu probleme de integrare în colectiv, având toate „şansele“ să repete clasa a V-a. Y. provine dintr-o familie destrămată. Părinţii lui s-au despărţit: tatăl s-a recăsătorit şi nu mai are loc pentru el în noua familie, mama a plecat în Italia, iar el a rămas în grija unei bunici care se plânge că nu este ascultată.

Y. are foarte multe absenţe, iar atunci cînd vine - foarte rar - la şcoală, nu se înţelege cu colegii lui şi nu reuşeşte să se integreze în colectiv. S-a încercat includerea acestuia într-un program de consiliere psihologică. Copilul s-a prezentat, cu bunica lui, de două ori la consilier, după care nu a mai venit.

După incidentul petrecut pe 13 aprilie, bunica lui a venit la şcoală şi dirigintele a vorbit cu ea. Înţelegerea a fost ca familia să îl supravegheze mai bine pe copil dar el nu a venit la şcoală nici săptămâna următoare. „Astăzi (joi, ... aprilie) s-a vorbit din nou cu bunica lui, aceasta fiind rugată să-l aducă pe copil la ore. Ea încearcă, îl aduce în fiecare dimineaţă, dar el fuge apoi. Nici nu mai ştim ce măsuri să luăm în cazul lui. Vom discuta, încă o dată, săptămâna aceasta, să vedem ce putem face ...“, a declarat doamna dirigintă.

Grav este că Y. are deja, „antecedente“: cu un an în urmă, a furat portmoneul unui cetăţean. În numărul următor al revistei „Ad Astra” voi reveni cu prezentarea unor modalităţi de lucru

cu elevii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, astfel încât efectele negative să fie cât mai puţin nocive, atât pentru minori cât și pentru societate.

*** Datele privind cazul elevului Y. (școlarizat într-o instituție de învățământ gimnazial din Neamț) au fost extrase dintr-un raport public al Direcției Pentru Protecția Copilului.


Visul meu... (Adrian Mihai LICA, clasa a VIII-a A)

Mă numesc Adrian Mihai, sunt elev în clasa a VIII-a și am 14 ani. De mic copil, visul meu a fost să devin un fotbalist de renume. Îmi amintesc cum urmăream cu interes fiecare meci de fotbal televizat și cum mă imaginam pe teren, jucând alături de fotbaliști renumiți.

Într-o bună zi, dorințele mi-au fost ascultate iar la școala în care învățam a venit domnul profesor Ioan Tănase. Scopul lui era să aleagă copii pasionați de fotbal, dispuși să își valorifice talentul și să își dedice timpul liber antrenamentului. M-am bucurat nespus în momentul în care am aflat că mă număr printre cei aleși de domnul antrenor, că voi fi printre cei care vor avea ocazia să își continue studiile la Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamț sub îndrumarea dumnealui.

Această schimbare a necesitat multe sacrificii. Mama mea lucrează cu jumătate de normă la școala din satul nostru, iar eu și sora mea mai mare plătim doar naveta până în oraș peste 2 milioane de lei pe lună (peste 200 de lei noi).

De multe ori, am fost nevoit să merg la antrenamente și seara sau în week-end, ceea ce necesită o cheltuială în plus. Și în cantonamente mi-a fost foarte greu și m-am simțit marginalizat din cauza lipsei banilor. Însă, de fiecare dată când îmi era greu, mă gândeam la antrenorul meu, iar cuvintele acestuia îmi reveneau în minte: "Fără muncă și sacrificii, nu vei putea niciodată să devii sportiv de performanță!"

Și așa am mers mai departe. M-a ajutat foarte mult și sora mea mai mare. Ea are 19 ani, a terminat Liceul Economic iar acum este în primul an de facultate la FEEA, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași.

În prezent, urmez cursurile de arbitraj care se desfășoară la Clubul "Ceahlăul Piatra Neamț” și, pe lângă antrenamentele zilnice, îmi continuu studiile la Liceul cu Program Sportiv.

Deși sunt conștient de dificultatea realizării visului meu, eu sunt dispus să muncesc, să învăț și să îmi dedic pe deplin timpul și eforturile în acest scop.

Fotbalul - mai mult decât un hobby (Ionuţ NACIU, clasa a VIII-a A)

Fotbalul, acest ”sport al sporturilor” dezvoltă personalitatea, te ajută să-ţi descoperi anumite abilităţi, îmbină în mod armonios forţa, inteligenţa, curajul, implică participare afectivă şi efectivă din partea celui care îl practică.

Consultând un istoric al sportului, am aflat că în ţara noastră jocul de fotbal a început să se practice din anul 1903, iar în 1905 s-a constituit primul club de fotbal, ”Olimpia”. În 1909, ia fiinţă a doua echipă de fotbal din Bucureşti cu titulatura de F. C. Colentina. Primul meci internaţional se desfăşoară în 1911, românii având ca adversari echipa Galatasarai din Constantinopol. În 1912, se înfiinţează Federaţia Societăţilor Sportive din România care va avea o comisie centrală de fotbal. În 1934, se organizează o competiţie eliminatorie, cu denumirea de Cupa României. Astăzi, activitatea fotbalistică este organizată şi se desfăşoară sub îndrumarea şi coordonarea Federaţiei Române de Fotbal care asigură pregătirea jucătorilor pe grupe de vârstă şi stadii de performanţă.

Această incursiune succintă în istoria fotbalului, mă îndreptăţeşte să consider că ”generaţia de aur” de altădată se iroseşte astăzi în conflicte de interese sau vanităţi între conducătorii de cluburi care aduc prejudicii acestui sport.

Constat cu tristeţe că, în prezent, fotbalul românesc a intrat într-un con de umbră, spre dezamăgirea suporterilor dar şi a noastră, cei care practicăm fotbalul. Sperăm într-o relansare. Plătim acum un tribut scump dar el va fi recuperat prin noi cei care zi de zi, alături de maeştrii noştri - profesorii Tănase şi Şoimaru, investim timp, energie, pasiune şi dăruire. Vorbesc şi în numele colegilor mei pentru care performanţa înseamnă talent, abilităţi, lacrimi, durere, sacrificii.

Dintotdeauna mi-am dorit să practic sportul şi am considerat că fotbalul mă reprezintă cel mai bine. Încă din şcoala generală îmi compartimentam timpul în trei segmente: cursurile, terenul de fotbal şi năzdrăvăniile fără de care copilăria mea n-ar fi avut atâta farmec, atâta savoare.

Cel care m-a ajutat să-mi descopăr vocaţia de sportiv a fost profesorul Alexandru Onica, căruia îi mulţumesc. Ca să ajung să practic un sport de performanţă, am călcat pragul Clubului Şcolar Olimpia de la vârsta de 10 ani.


Practic, am primit atunci binecuvântarea divină, căci din acel moment fotbalul ”m-a însoţit” pretutindeni. I-am devenit acestui sport un aliat fidel și ştiu că îi voi sluji cu credinţă iar premiile obţinute vor sta mărturie pentru munca depusă, pentru anii de experienţă şi de adevărată iniţiere în tainele sportului-rege.

Nu voi uita nicicând debutul meu în echipa Ceahlăului (2005) - primul meci oficial disputat împotriva Romanului - care a marcat participarea mea efectivă din teren. De atunci, fotbalul a devenit pentru mine o adevărată ”profesiune de credinţă”.

Lungul drum... (Andrei ȚURCANU, clasa a IX-a C)

După ani de muncă și sacrificii, am început să evoluăm din ce în ce mai mult... Am jucat în tot

acest timp la echipe diferite și am dat tot ce a fost mai bun din noi pentru a fi în această grupă și școală. Iar aici... am găsit niște profesori minunați care ne susțin mereu pentru a aduce faimă și onoare LPS-ului.

Profesorul nostru, Ioan Tănase, s-a străduit foarte mult pentru a forma un lot competitiv și pentru a ne menține în lupta pentru titlu. Suntem mândri că ne aflăm în actualul campionat pe primul loc și că vom juca în turneul zonal. Sperăm să nu dezamăgim pe cei care cred în noi... Și mai sperăm ca, într-o bună zi, să jucăm la echipe mari.

Trepte... (Edmond TIMOFTE, clasa a IX-a C)

Fără dubii, cea mai plăcută perioadă din cariera mea de până acum a fost turneul semifinal și zona

pe Moldova jucată în vara anului 2008. Ne aflam în aceeași echipă cei mai talentați jucători născuți în 1993, îndrumați de domnii profesori-antrenori Vasile Vamanu și Ion Grădinaru. Am reușit să facem meciuri

extraordinare și am realizat niște performanțe greu de egalat. Eram o echipă solidă și nu exista jucător care să nu se remarce printr-un fel sau altul iar jocul a mers excelent... După aceste rezultate însă, lucrurile s-au schimbat foarte repede și totul a devenit foarte trist. Fără voia antrenorilor, ușor-ușor echipa a început să se destrame, grupuri de câte 3-4 jucători plecând la alte grupe. Inițial a fost foarte greu, mulți dintre noi fiind nemulțumiți de faptul că nu puteau juca unde doreau și nu puteau da randament maxim însă acum, cel puțin eu, cred că mi-am găsit o echipă la care pot crește. Evoluez la un nivel în care adversarii sunt cu 2-3 ani mai în vârstă și pot spune că asta mă ambiționează foarte mult...

Pasul cel mare... (Alin HANGANU, clasa a X-a A)

În vara anului trecut, echipa antrenată de domnul profesor-diriginte Tudor Ciocârlan a început

pregătirea alături de fostul mare jucător Codruț Domșa. Jucătorii au fost aleși de către conducerea FC „Ceahlăul” pentru a reprezenta clubul la campionatul zonal al Moldovei.

La început ne-a fost dificil să ne adaptăm noilor cerințe impuse de către antrenori. Munca noastră a fost însă curând răsplătită de rezultatele obținute în turul campionatului de fotbal juniori B, căci ne-am clasat pe un loc favorabil. Putem astfel lupta în continuare pentru primul loc și pentru participarea la faza națională, unde toți cei care ajung au șansa de a juca la un nivel mai înalt.

Pregătirea de iarnă nu s-a axat numai pe partea fizică ci și pe cea psihică și tehnică. În luna februarie, echipa a efectuat un cantonament la Bicaz, împreună cu directorul centrului de juniori, domnul Toader Șteț, în scopul perfecționării jocului.

Returul campionatului a fost conform așteptărilor noastre: foarte dificil... toate echipele luptând pentru a ocupa primele două locuri.

După un tur al campionatului foarte bun, mulți juniori au ocazia de a face pasul cel mare adică de a pleca la echipa a doua și mai apoi la prima echipă a clubului de fotbal Ceahlăul.

La finalul returului, sperăm să ocupăm unul dintre primele două locuri, pentru a putea ajunge la faza națională.


A fost odată… Prof. Gheorghe BULACU

Îmi amintesc cu nostalgie cum, în urmă cu 10-11 ani, am început să încropesc o grupă de prichindei născuți în anul 1989 („ultimii ceaușei”). Se uitau la mine speriați în timpul comenzilor din orele de antrenament, deoarece mă confundau cu „bau-bau”, după poveștile spuse de către cei din grupele mai mari.

Anii au trecut și am înființat prima clasă de fotbal la Școala 6. Era o premieră privită cu reticență de către cei mai mulți și mai ales de către părinții care erau sceptici în privința rezultatelor la învățătură. Apoi... a urmat ca tot noi să înființăm și prima clasă de fotbal la Liceul cu Program Sportiv din Piatra Neamț. Iar... o premieră!

Am fost prima echipă din istoria fotbalului nemțean care a reușit o clasare pe podium la nivel național de juniori. Așadar... din nou primii!

Am avut o clasă bună și la fotbal și la școală. Eu, ca profesor-antrenor și ca diriginte, sunt mândru că băieții mei au luat bacalaureatul și că cei mai mulți sunt studenți. Sunt de asemenea fericit că 12 dintre ei continuă cu bune rezultate fotbalul de performanță.

Aceasta a fost generația de care m-am atașat și pe care am iubit-o cel mai mult. Aștept cu nerăbdare întâlnirea din fiecare an (pe 15 iunie) ca și pe cele de peste 10, 20 sau 25 de ani...

Dragii mei, veți rămâne în inima mea! Vă voi iubi mereu! „... Am avut parte de o perioadă extraordinară cu momente unice printre

care pot enumera vizitarea multor țări din Europa, bucuria marcării fiecărui gol, bucuria victoriilor, câștigarea trofeului de “Cel mai bun jucător” la un turneu din Franța în care am ieșit vicecampioni, cântarea imnului în calitate de căpitan al echipei naționale de juniori și bineînțeles intrarea în istoria clubului prin obținerea locului al III-lea la Campionatul Național de Juniori II.

Însă, pe lângă momentele frumoase din sport, au fost și cele din liceu: balurile bobocilor, emoțiile de la fiecare teză, chiulitul de la orele care ne plictiseau, fetele de care ne-am îndrăgostit, înțelegerea și încrederea profesorilor noștri și, nu în ultimul rând, mulțumirea și respectul pentru tăticul nostru, domnul profesor Gheorghe Bulacu, omul care ne-a ajutat să devenim persoanele cu simțul răspunderii de astăzi. Le mulțumim încă o dată pe această cale, lui, profesorilor și directorilor LPS pentru tot ceea ce au făcut pentru noi.” Tudor POPA (absolvent 2008)

„Am avut de mic un program zilnic foarte încărcat, fiind nevoit să îmbin școala cu

fotbalul dar, cu ajutorul profesorilor pe care i-am avut, am reușit să le împac pe amândouă. Fără înțelegerea celor din jur, nu cred că le puteam duce la capăt... Acum, am rămas numai cu fotbalul iar școala e o amintire plăcută... dar și tristă pentru că nu mă voi mai întâlni niciodată cu anii ce au trecut.

Fotbalul m-a maturizat, m-a ajutat să înțeleg viața mai bine, să văd diferența dintre bine și rău și m-a făcut o persoană mai bună și mai puternică...” Alexandru ICHIM (absolvent 2008)

„Anii din școala generală și din Liceul cu Program Sportiv au avut etape trecute cu brio, pe care în viață

fiecare om și le dorește pline de succes: examenul de capacitate, de admitere în liceu, de bacalaureat... Trebuie să fim recunoscători și să mulțumim dragilor profesori și domnului diriginte pentru că au fost

înțelegători și au făcut posibilă ascensiunea noastră. Cu mult respect, îi dorim domnului profesor Gheorghe Bulacu putere de muncă și sănătate, pentru că datorită dumnealui am reușit să devenim bărbații de astăzi.” Cosmin PLOSCARU (absolvent 2008)

„...La sfârșitul clasei a VIII-a, am avut o perioadă mai puțin fastă și eram foarte aproape să renunț, dar

cu ajutorul părinților și al domnului profesor Bulacu am reușit să trec peste... Odată intrat la liceu, au venit și alte schimbări, alte provocări, alte responsabilități; adolescența și mai

apoi maturitatea erau dincolo de ușă și așteptau să le descoperim... Competițiile sportive au devenit mult mai puternice iar gândul nostru trebuia să fie mai mult la fotbal

decât la școală; dar profesorii ne-au înțeles și ne-au susținut și pentru asta le mulțumim... În 2005, am participat la un turneu în Italia iar acolo am avut și prima mea realizare ca sportiv: am

obținut locul al II-lea și primul meu trofeu – acela de „Cel mai bun portar”- iar această performanță s-a dublat, tot în acel an, câteva luni mai târziu la Botoșani, unde a avut loc turneul „Luceafărul”.

Mă bucur că am făcut parte din această clasă (prima de fotbal dintr-o școală pietreană) și vă mulțumesc, dumneavoastră domnilor profesori, și vouă... colegilor mei, pentru tot. Alexandru HĂRĂGUŢĂ (absolvent 2008)


„La vârsta de 8 ani, am primit cadou o minge de fotbal care m-a fermecat și mai atras din ce în ce mai mult... La început, păruse o nouă jucărie care credeam că o să mă fascineze pentru o zi-două... dar s-a dovedit că după 11 ani continuu să am aceeași dragoste pentru ea. M-am înscris la fotbal când aveam 10 ani și totul a început mai mult ca o joacă. Cu timpul însă, acea joacă de copii a devenit ceva serios, ceva fără de care viața mea nu ar fi avut sens. Acum 2 ani, am făcut poate cea mai bună alegere din viața mea, atunci când am decis să mă alătur echipei domnului profesor Gheorghe Bulacu și să mă despart de

prietenii și de colegii mei din Târgu Neamț. Plecarea de acasă mi-a fost însă ușurată de colectivul minunat pe care l-am găsit aici. Repede, domnul Bulacu a devenit al doilea tată iar echipa, a doua familie.

Am trăit alături de colegii mei o mulțime de lucruri frumoase pe care nu le voi uita niciodată. Domnul profesor Bulacu m-a ajutat să fiu din ce în ce mai bun, să înțeleg fotbalul așa cum este el cu adevărat, iar dacă vreodată voi ajunge fotbalist profesionist, 90% i se va datora dumnealui.” Victor ISACHE – clasa a XII-a A

„În 11 ani de sport, am depășit 1000 de antrenamente alături de băieții care îmi sunt astăzi frați și mii

de ore la stadionul care îmi este astăzi a doua casă. Îmi amintesc că trebuia să suflec mâneca echipamentului de 5-6 ori ca aceasta să nu atingă solul, iar shortul îmi era aproape pantalon lung. Mingea era mult prea mare și grea pentru mine și îmi ajungea până la genunchi. Majoritatea dimineților de week-end le-am petrecut pe teren sacrificând câteva ore de Tom & Jerry, Bugs Bunny, X-men, pentru careuri, jonglerii, finalizări și ture. Astăzi, dacă ar trebui să aleg, nu aș ezita și aș lua-o de la capăt pe drumul fotbalului.

Anii au trecut repede, cu întâmplări sute, cu bune și rele. A sosit gimnaziul când domnul profesor Bulacu ne-a adunat pe toți în aceeași clasă, la fosta Școală nr. 6. Coechipierii mi-au devenit și colegi de clasă, de chiul, de glume, de filat fete pe culoarele școlii și, nu în ultimul rând, de teme...

Apoi, la liceu, „dom’profesor” a devenit „dom’diriginte” iar în orele de dirigenție tabla devenea un teren de fotbal și creta se termina trasând scheme de joc și faze care ne ajutau și mai mult să înțelegem fenomenul fotbalistic.

Cele patru turnee internaționale la care am participat ne-au ajutat să ne culturalizăm și să vizităm țările și capitalele europene dar și să rămânem cu câteva experiențe unice. La nivel național, vârful nostru a fost medalia de bronz obținută în 2006, chiar aici la Piatra Neamț, după ce am trecut de echipe ca Farul, Dinamo, UTA, U. Cluj, Poli Iași, FCM Bacău sau FC Argeș.

Per total... au fost niște ani minunați, petrecuți într-un grup unit care va rămâne ca emblematic în inimile noastre, pentru tot restul vieții. Toma NICOLAU – clasa a XII-a A

*** “Prin intermediul doamnei profesoare Ana Vîrlan și al revistei “Ad Astra”, am ocazia să vă mulțumesc pentru cei 2 ani (pot spun din păcate 2... pentru că puteau fi 4). Dar uneori viața de fotbalist e puțin mai dificilă... Vă mulțumesc, domnule profesor Bulacu, pentru că ați fost alături de mine și pentru că m-ați învățat atâtea lucruri bune, nu numai în viața de sportiv dar și în viața de zi cu zi. Am avut plăcerea și onoarea să fac parte dintr-o echipă minunată și un grup nu unit ci foarte unit... 2 ani în care m-am simțit cum nu m-am simțit în cei 20 trăiți până acum. Și asta datorită dumneavoastră, liceului, colectivului de elevi și de profesori. Fără ajutorul profesorului Bulacu, nu ajungeam să joc nicăieri. Deși n-am fost de la început alături de echipă ci am venit pe parcurs, am reușit să mă acomodez și vă mulțumesc că mi-ați fost ca un tată și că m-ați primit în familia dumneavoastră, o familie în care numai noi știm ce greu dar şi ce frumos a fost. Iar acum, când mă gândesc la toate clipele petrecute împreună, îmi scapă câte o lacrimă. Mă bucur că am putut pune umărul la victorii și la cea mai mare performanță a grupei noastre: locul al III-lea la nivel național de juniori B. N-am să uit niciodată clipele petrecute în Liceul cu Program Sportiv din Piatra Neamț și în acea minunată echipă. Voi face tot posibilul ca pe 15 iunie să fiu și eu alături de toți băieții la întâlnire.” Eduard MOSCU (absolvent 2008, Colegiul Național “Octavian Goga” – Miercurea Ciuc)


Remember

Cornel CODREANU– clasa a XII-a A

De când mă știu, mi-a plăcut sportul și mai ales fotbalul. Eram îndrăgostit până peste cap de acesta și nu îmi era gândul la nimic altceva. Țin minte că, atunci când nu aveam școală, luam mingea dimineața devreme și ajungeam acasă seara târziu.

Într-o zi, auzind de la băieții mai mari despre ”Olimpia”, l-am luat pe tata de mână să mă ducă la club. Țin minte clipele acelea, ca și cum s-ar fi întâmplat ieri...

Era o zi frumoasă de septembrie. Am ajuns în vestiar unde era multă gălăgie. Mulți copii roiau ca niște furnici, nerăbdători să iasă pe teren. Un domn cu o voce hotărâtă ne-a îndrumat spre locul unde urma să jucăm. Se părea că el era... antrenorul...

M-a pus prima dată să jonglez mingea, apoi să sar în lungime de pe loc. După aceea, m-a dus în teren cu cei de vârsta mea. Și mi-a zis să vin și în ziua următoare... Și așa au trecut... ani. Doar la stadion.

Sub îndrumarea domnului profesor Gheorghe Bulacu, am început să joc fotbal, el formând o grupă de copii născuți în 1989, printre care mă număram și eu.

Am avut mulți colegi de-a lungul anilor și chiar dacă acum nu îi mai am aproape pe toți, țin minte toate clipele petrecute împreună, de când eram mici, până azi... Dacă ar fi să aleg o zi memorabilă din toți acești ani, cu siguranță aș alege prima zi în care am venit la Clubul CSS Olimpia Piatra Neamț. Desigur, sunt și alte momente memorabile, dar acesta mi-a rămas mie cel mai întipărit în memorie și sper să rămână pentru totdeauna...

Alături de colegi, am câștigat dar am și pierdut multe meciuri și competiții, transformându-ne treptat din copii în bărbați cu simțul responsabilității. Și aceasta... datorită sportului, datorită domnului profesor antrenor Gheorghe Bulacu care a știut să ne modeleze ca sportivi, să ne pregătească pentru viață și să ne învețe cum să fim, înainte de toate, oameni.

Pentru mine, generația ’89 a însemnat mai mult decât o grupă de copii și juniori, mai mult decât o echipă. A însemnat un mod de viață, o a doua familie iar stadionul, a doua mea casă. Am petrecut momente frumoase dar și momente grele, pe care le-am depășit împreună mereu, iar asta mi-a format mie personal un caracter puternic. Știu că anii trec și lumea uită repede dar eu nu o să uit niciodată generația 1989 pentru că... PRIMA DRAGOSTE E UNICĂ!


S-a întâmplat în... secolul trecut

De la înființarea de sine stătătoare a școlii noastre, au trecut 14 ani...

Așadar, după cei 4 ani de studii liceale, primii absolvenți ai noștri au mai traversat un deceniu, sunt deja oameni maturi și se întorc pentru a sărbători „revederea”... Anul acesta îi așteptăm în școală pe cei din promoția 1995-1999 (Clasele Prof. Irina Gângă și Prof. Doru Șerpe/ Prof. Ana Lăcătușu).

În acest număr al revistei AD ASTRA (XX), se cuvine deci să inaugurăm o rubrică dedicată... „Absolvenților de ieri”. Haideți să-i revedem și să aflăm ce mai e nou în viața și în devenirea lor profesională și... dacă își mai amintesc de anii de liceu.

Primul care a răspuns afirmativ rugăminții noastre este un absolvent din anul 2000 (Clasa Prof. Aloma Veiss) – premiantul de la a XII-a B, Paul Marius Bordeiu (cel care ne-a reprezentat școala de câteva ori la olimpiada de biologie și despre care se spunea atunci, și printre elevi și printre profesori, că ...”știe cartea pe dinafară”)...

El a scris și în numărul I al revistei noastre, în decembrie 1999, și a făcut parte din grupul redacțional de acum... 10 ani. Bine ai revenit, Marius!

Absolvenţii LPS - 1999 (Clasa Prof. Doru ŞERPE - Prof. Ana LĂCĂTUŞU)


“Anii de liceu nu se compară cu nici o altă etapă existențială... Se întâmplă atât de multe lucruri bune și frumoase, încât îți dorești ca această experiență să nu se mai termine niciodată. Liceul este locul unde vei afla prima iubire, sau unde iți vei da seama că lumea este un pic diferită de cum credeai. Dar ce e mai important e că liceul e locul unde îți formezi cu adevărat personalitatea. În acești 4 ani vei învăța și ce înseamnă spiritul de echipă, pe care îl vei proba în cele mai neobișnuite situații. Dar această calitate se aplică în special la teste și teze (). Anii de liceu nu înseamnă doar distracție. Trebuie să îmbini utilul cu plăcutul și, mai ales atunci când este vorba de învățat, fi sigur că altă opțiune nu ai. La început e greu însă, în ultimul din cei patru ani, vei realiza că nimic n-a fost în zadar. Probabil că unul din cele mai dificile aspecte ale vieții de licean este acomodarea cu persoanele din jur care, să recunoaștem, nu sunt întotdeauna dintre cele mai agreabile. Totul ține de mentalitate și de educație. Nimic din toate acestea nu contează și, atât timp cât îți vezi de viața ta, totul va merge în direcția corectă. Peste câțiva ani, absolvenții vor spune: "Anii de liceu... scumpii ani de liceu... cât de repede au trecut!". Și își vor aduce aminte de prieteni, de profesori, de antrenamente, de testele fulger, de orele... chiulite, de fete și chiar de colegii pe care nu i-au suportat niciodată. Nu uitați!... aveți doar 4 ani ca să deveniți mari... Așa că... folosiți-i cu grijă!”

Paul Marius BORDEIU

CV Numele și prenumele: Bordeiu Paul Marius Vârsta : 28 de ani Profesie : Ofiţer specialist I, gradul – Sublocotenent Stare civilă: căsătorit, 1 copil Studii: Masterat, Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării

Sportului şi Sănătăţii, Universitatea Bacău, 2004-2006 [bursă de studiu pe toată perioada cursurilor postuniversitare].

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Secţia Kinetoterapie, Universitatea Bacău, 2000-2004;

- membru în Biroul de conducere al Ligii Studenţilor;

- membru în Biroul Senat al Universităţii; - membru fondator al Asociaţiei Kinetoterapeuţilor

Bacău; - vicepreşedinte al Asociaţiei Kinetoterapeuţilor

Bacău, 2003-2004; - [bursă de studiu pe toată perioada cursurilor

universitare]. Liceul cu Program Sportiv, Piatra Neamţ, 1996-

2000; - handbal – sportul practicat pe perioada cursurilor

liceale; - participant la Olimpiada de Biologie, în clasa XI-

a, locul V la faza judeţeană; - participant la Olimpiada de Biologie, în clasa XII-

a 2000, locul III la faza judeţeană. - a făcut parte din primul grupul redacţional al

revistei AD ASTRA (acum 10 ani, în 1999) şi a publicat articole în primele două numere.

Şcoala generală Elena Cuza, Piatra Neamţ, 1988-1996;

Locuri de muncă: - Din 01.02.2009 şi în prezent - Sublocotenent,

funcţia Ofiţer specialist I, în cadrul Biroului Resurse Umane din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al Judeţului Neamţ, în urma examenului de trecere în corpul ofiţerilor.

- 1.09.2007 – 31.01.2009 încadrat din sursă externă la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al Judeţului Neamţ, Detaşamentul de Pompieri Piatra Neamţ (gradul - Sergent major, funcţia - Subofiţer operativ principal), în urma examenului de trecere în corpul subofiţerilor.

- S.C. Holisan M S.R.L., P. Neamţ, Kinetoterapeut, 2006-2007;

- Căminul pentru Persoane Vârstnice, Piatra Neamţ, Kinetoterapeut, 2005-2006;

- Fundaţia de Îngrijiri Comunitare, Piatra Neamţ, Kinetoterapeut, 2004-2005;


Examenul de maturitate (II) „proba orală”

Andrei-Octavian BELCHIM

Anii de liceu au trecut într-o clipită și iată că acum ne aflăm în semestrul al II-lea din clasa a XII-a, înfricoșați de gândul că avem în față un examen care ne va schimba viețile. Nu mai e mult timp până atunci, așa că am decis să facem o mică repetiție. Însă una un pic mai neobișnuită: de data aceasta, rolurile se vor schimba, iar doamnele și domnii profesori vor răspunde la întrebările noastre. Dacă prima parte a acestui articol s-a intitulat ''proba scrisă'', a doua poartă numele de ''proba orală'' deoarece constă într-un intreviu cu câțiva dintre profesorii cu care clasa mea (a XII-a B) a avut ocazia să colaboreze de-a lungul acestor ani petrecuți la Liceul cu Program Sportiv. Așa că... relaxați-vă și timp de câteva minute citiți istoria clasei mele văzută prin ochii a patru dintre domnii profesori.

Cel care deschide balul este domnul profesor de filozofie, Ionuț Ciurlea: „Ținând cont că sunteți un profesor nou la clasa noastră, aș vrea să vă întreb care a fost prima impresie pe care ați avut-o despre noi și cum a evoluat aceasta pe parcurs?''

„Am găsit o clasă plictisită, la care ințial am avut senzația că nu impresionez cu nimic. Ulterior, s-a dovedit a fi o părere greșită și încet încet am ajuns să am una din cele mai fructuoase relații cu o clasă din scurta mea carieră. Aș spune că singurul lucru neîncercat este o cafea împreună!'' Și, dacă am citit părerea celui mai nou cadru didactic sosit la a XII-a B, haideți să o aflăm și pe cea a unuia dintre primii profesori care ''au dat piept'' acum 8 ani cu clasa noastră, doamna profesoară de istorie, Maria Blaga: „Sunteți una din primele <profe> care au avut ocazia să predea la clasă și, timp de 8 ani, ați văzut și auzit multe întâmplări despre noi. Care vi s-a părut cea mai haioasă?''

''Îmi amintesc cum erați însoțiți de domnișoara dirigintă când veneați și plecați de la școală. Mici, cuminți și simpatici până la... prima lucrare scrisă. Înaintea acesteia, avertismentul obligatoriu: NU încercați să copiați! Mi se părea inutil, la așa niște îngerași. Când colo... niște ochi iscoditori (așa au rămas până astăzi, poate puțin mai plictisiți) îmi urmăreau fiecare mișcare. Ciudat! Ma uit o dată,

mă uit de două ori și... surpriză: micuțul de la clasa a V-a copia cu spor. Urmarea: nota 1 în catalog. Foc și murmure printre colegi (asta se întâmpla în 2001-2002). As tăz i , e l evu l r e spec t i v povestește colegilor de clasa a XII-a, fără să uite detaliile. Și pățania s-a repetat și în clasa a VI-a și poate și în... Privind în urmă, mă cuprinde nostalgia. Cu bune, cu rele, cu bucurii, cu tristeți, eu și elevii clasei a XII-a B am ajuns în 2009. Ce va fi, nu știu, dar vreau să le doresc sănătate, înțelepciunea de a-și alege prietenii și mult succes!''


Și acum, că ați aflat ce ''îngerași'' am fost, să vedem totuși dacă am făcut și ceva lucruri bune. Despre asta ne va vorbi doamna profesoară de limba franceză, Loredana Mitrea: "Se zice că, în procesul instructiv-educativ, atât elevul cât și profesorul învață unul de la celălalt. Aș vrea să-mi spuneți dacă acest lucru s-a întâmplat și în cazul clasei noastre și ce anume ați învățat în cei patru

ani petrecuți alături de noi?'' ''Hmm... de la voi am învățat că prietenia are valențe educative, că ea ajută muuuult în procesul de instruire. Fiecare dintre elevii mei mă învață ceva, dar important e cu ce rămân mulți ani după ce acei elevi au abslovit liceul. În cazul vostru, cel mai important e că sunt sigură ce nu voi uita niciodată: atmosfera caldă și primitoare, umerii pe care mă pot baza mereu. Tot de la voi am învățat că, atunci când e treabă serioasă de făcut, se face din toată inima, iar când e de petrecut... Let's party!!! Aaaaaa... și un lucru foarte important am mai învățat de la voi: nu contează cât de grea e misiunea sau cât de necunoscută, trebuie să participăm cu toate forțele pentru binele artei și pentru frumusețea spectacolului.'' Și, dacă despre cei 4 ani de liceu am ales să vorbim cu 4 profesori, să ne concentrăm acum și pe ideea de viitor. Am întrebat-o așadar în joacă pe doamna profesoară de limba și literatura română, Ana Vîrlan: ''Ținând cont că

sunteți profesoară de limba și literatura română, vă propun un exercițiu de imaginație: cum credeți că vom arăta peste 10 ani?”

''Nu știu cum veți fi peste 10 ani, doar Dumnezeu cunoaște chipul nostru, faptele noastre în perspectivă... Eu doar sper că veți fi mai buni și demni de educația pe care ați primit-o acasă, în școală... și că veți urma, poate, sfatul meu (am scris acest poem în anul 2001, când a absolvit prima clasă la care am fost dirigintă timp de 4 ani în LPS): Ai mai urcat încă o treaptă/ Dar înălțimea de acum te-așteaptă/ Și, dacă scara nu e azi întreagă,/ Să faci ca pașii tăi să înțeleagă/ Ce-nseamnă calea inainte./ Dar treptele-napoi să le ții minte./Și, când va fi să te întorci pe ele,/ Călcarea-ți să cunoască pe acele/ Ce-au fost mai șubrede și mai abrupte./ Și-n drumu-ntors, de tine ele să asculte.../ Sub pașii siguri să te-aștepte,/ Iar... talpa ta pe toate să le-ndrepte...''

*** Aceasta a fost doar o

frântură din imaginea proiectată în prezent de clipele și anii de liceu... S-ar putea spune mult mai multe dar, cine știe, poate că într-o zi cineva le va considera interesante și le va aduna pe toate într-o carte...

În final, vrem să le mulțumim celor care ne-au ajutat pe parcursul acestor ani, tuturor profesorilor care au predat la clasa noastră, domnișoarei diriginte Loredana Bulache, domnilor antrenori Răzvan și Adina Caba și celor care, pe parcursul acestor 8 ani, au făcut parte din ''familia XIIB''.


Portret sentimental

Prof. Elena ANTON Mulți dintre noi, ajunși în pragul vârstei a treia, exclamă cu nostalgie: „Ehei! Pe vremea

mea...” Nu credeam c-am să mă număr într-o zi și eu printre aceste persoane... Și totuși... De la un timp, îmi colindă mintea și sufletul imagini ale copilăriei, ale timpului când cititul se

transformase pentru mine în cel mai bun prieten sau în singurul refugiu în care mă simțeam cea mai frumoasă, cea mai puternică și mai ales cea mai deșteaptă. Sunt convinsă că cei care vor citi aceste rânduri vor schița o anumită grimasă ce s-ar traduce prin: „Ia... mai lasă-mă cu astea!” S-ar putea ca ei să aibă și dreptate... Dar nu despre mine vreau să vă vorbesc acum, ci despre profesorul meu de română, despre dascălul de citire, cum îi plăcea să se autodefinească.

Eram prin clasa a IV-a când tovarășa învățătoare ne-a dat să scriem o compunere cu un titlu aiurit: „Iarna, de la fereastra mea”. Și, pentru că iarna nu mi-a plăcut niciodată, eram așa de concentrată asupra titlului, încât nu-mi venea în minte nici o idee. Iar expresiile frumoase dispăruseră total.

În momentul acestui chinuit act creator, am auzit o voce blândă care a avut parcă darul de a mă elibera... Atunci nu am știut că acel om îmi va fi profesor și nici că va deveni unul dintre profesorii mei preferați, dar versul „O, voi sănii, sănii! O, voi cai, cai!... m-a ajutat să văd iarna, s-o ating și să-i dau viață în compunerea notată cu... 10.

Și de la această primă întâlnire cu dascălul meu de citire mi-a mai rămas vie în amintire privirea lui de un albastru intens care își schimba nuanța în funcție de starea sufletească.

Și-avea într-adevăr un suflet mare omul acela, un suflet care ne cuprindea pe toți, dar în mod deosebit avea profesorul nostru o memorie excepțională ce-l ajuta să rețină și să recite minunat versuri din Eminescu, Arghezi, Bacovia și Esenin.

Atunci am înțeles că frumusețea femeii iubite își găsește înveșnicirea în lutul din care este modelată grațioasa amforă, că mama este chintesența tuturor durerilor și împlinirea oricărui copil, termenul chintesență fiindu-ne explicat cu trimiteri directe la miturile antichității...

Nu pot nega că mi-am iubit mult mama și înainte de a afla sensul acestui cuvânt dar, din momentul respectiv, ea a devenit unicul reper al existenței mele pentru că, după spusele dascălului meu, Dumnezeu a creat-o dintr-o materie subtilă care doar planetelor, ca purtătoare de misterioase lumi, le-a fost hărăzită...

Poate aș fi avut o altă profesie dacă, la începutul clasei a VII-a, n-am fi fost anunțați că dascălul nostru de citire nu mai este. Sensul acestor cuvinte n-a putut fi acceptat de mintea și de sufletul copilului aflat în pragul adolescenței. Pentru mine, era de neînchipuit ca poezia și frumusețea să moară, ca iarna să nu mai bântuie imensa stepă în sania ei cu bidivii nărăvași iar decembrie să rămână... o simplă filă a lunilor din calendar...

În sufletul meu secătuit de durerea dispariției Dascălului s-a făcut apoi într-o clipă lumină. Nu! Profesorul meu n-a murit! Doar timpul n-a mai avut răbdare cu el și Dumnezeu l-a luat să-i încânte și pe îngeri cu versurile lui Esenin, Arghezi și Eminescu... Dar mi-a lăsat mie în schimb sensibilitatea și dragostea pentru lectură și pentru limba română.


Poem

Cătălina MORENCIU - clasa a XI-a A Aruncă-mi un zâmbet... Lasă-mi privirea să se piardă în zările albastre... Îneacă-te cu vise moarte, dă-mi înapoi verdele stelelor! Dormi în pragul durerii, aruncă-mă în abisul culorilor de mai, Priveşte albul fulgilor... Arde-mă în suferinţa ochilor tăi… poate aşa vei stinge melancolia iernii.

Aminteşte-ţi cine sunt…Aminteşte-ţi moartea visurilor… lasă-mă să cred că n-ai uitat. Aminteşte-ţi zborul muzicii în lumea ta, lasă-mă să cred că încă mai ai aripi. Aminteşte-ţi simfonia dulce a mării… lasă-mă să cred că iluziile s-au înecat în amarul ei. Aminteşte-ţi drumul privirilor noastre… lasă-

mă să cred că amintirea ochilor tăi încă mai doare.

Aminteşte-ţi de valsul dragostei din noi… lasă-

mă să cred că n-ai pierdut ritmul.

Aminteşte-ţi zâmbetul meu… lasă-mă să cred că tristeţea nu-l poate ucide. Aminteşte-ţi întâlnirile noastre… lasă-mă să cred că încă mai înţelegi clipa. Aminteşte-ţi de lacrimile mele… lasă-mă să cred că încă mai priveşti cerul. Aminteşte-ţi că te-am iubit… lasă-mă să cred că sufletul tău încă mai e lângă

mine. ...

Aminteşte-ţi cât am suferit… lasă-mă să cred că îţi vei aminti vreodată!


Puterea Iubirii…

Oana-Andreea CHIRILĂ – clasa a XI-a B Era o zi ca oricare alta și mă aflam în vestiar împreună cu celelalte colege așteptând începerea

antrenamentului. Deodată, a sunat telefonul mobil. Era mama. Am răspuns și am realizat că ea era foarte speriată – plângea, țipa și nu pricepeam aproape nimic din ceea ce îmi spunea... Am înțeles doar atât: „Andreea, sunt la spital! Petru a avut un accident și e în stare foarte gravă!”... Apoi mi-a închis.

M-am așezat pe bancă, nu puteam vorbi, nu auzeam, oriunde mă uitam nu vedeam pe nimeni înafară de chipul fratelui meu... Îmi doream să îl aud vorbind, să îl văd, să îi spun cât de mult îl iubesc... Îmi doream să fiu eu în locul lui...

Într-un târziu, le-am auzit pe fete. Mă uitam la ele dar nu le recunoșteam... Auzeam doar atât: „Andreea, ești bine? De ce plângi?” Am ieșit în fugă din vestiar lăsându-mi ghiozdanul acolo.

Între timp, fratele meu fusese dus la Spitalul din Piatra Neamț, la Urgență. Foarte repede medicii au decis ca să fie trimis la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Acolo a fost internat iar specialiștii au descoperit o contuzie cerebrală gravă. Petru era în comă de gradul II-III.

Părinții mei eu plecat la Iași pentru a putea fi lângă fratele meu iar eu am rămas acasă împreună cu Pavel (geamănul lui Petru) și cu surioara mea adoptivă – un îngeraș de numai 2 ani. Nu știu cum am rezistat. Mi-a fost nespus de greu. Îmi aduc aminte de Pavel: era atât de nervos și de agitat încât se dădea cu capul de pereți și țipa cât putea el de tare „De ce nu sunt eu în locul lui?”

În tot acest timp nu am fost la liceu dar nici măcar nu aveam timp să mă gândesc la școală, deoarece trebuia să fac în așa fel încât să mă pot încuraja pe mine și apoi pe cei de lângă mine, cu toate că știam cât de gravă era situația. Trebuia să rezist pentru a putea să fiu alături de Pavel, de părinții mei și de fetiță.

Dar la rândul meu am primit încurajări... Au fost persoane care s-au aflat alături când îmi era cel mai greu. A însemnat foarte mult pentru mine și nu voi uita gestul celorlalți niciodată. Cel mai mult m-a ajutat domnul director Vasile Filimon (care mereu a fost alături de noi și este în continuare), domnișoara profesoară-antrenoare Loredana Bulache (al cărei sprijin moral a fost pe primul loc) și doamna profesoară Ana Vîrlan.

Cum am făcut eu față aceste „provocări” a destinului? Nu știu. Mă întreb însă: oare ce au simțit părinții mei atunci când l-au văzut pe fratele meu la spital, cu o lumânare aprinsă lângă el? Au fost momente critice și ne așteptam la ce era mai rău...

Timp de două săptămâni, mama și tata nu s-au dezlipit de holurile spitalului iar pe fratele meu aveau voie să-l vadă doar câte jumătate de oră pe zi, la amiază. După aceste două săptămâni cumplite, lucrurile s-au agravat descoperindu-i-se lui Petru un ulcer gastric acut, ulcer duodenal hemoragic acut și fractură 1/3 femur drept.

A fost mutat la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Sfânta Maria” din Iași. Acolo, l-au operat medicii de două ori și i s-a făcut transfuzie de sânge. Apoi a început să-și revină încetul cu încetul. După mai bine de 6 săptămâni, a fost externat și a venit în sfârșit acasă. Dar să nu credeți că totul s-a terminat aici căci abia făcea câțiva pași singur și cu mare greutate articula câteva cuvinte.

Acum Petru e bine dar va trebui să respecte un regim strict toată viața iar calvarul prin care am trecut eu și familia mea nu va fi uitat nicicând. Ziua de 9 octombrie 2008 a intrat în istoria familiei noastre... printr-o întâmplare pe care cu siguranță le-o voi povesti copiilor și nepoților, o întâmplare nefastă din care toți am învățat câte ceva.

Acum lucrurile încep să revină la normal, își reiau vechiul curs și, mulțumim lui Dumnezeu, toată familia e împreună și fericită...


Sfintele Paşti - culmea spiritualităţii ortodoxe Prof. Cristian TABLAN

“Învierea Ta Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte, cu inimă curată să Te mărim”.

Învierea Domnului reprezintă centrul de gravitaţie şi axa lumii. Ea este baza pe care se sprijină

întregul edificiu al religiei creştine, fundamentul credinţei, al spiritualităţii noastre. Cuvântul “Paşti”, “Pasca”, este de provenienţă ebraică, însemnând trecere. La Paşti, evreii îşi aminteau de trecerea prin Marea Roşie spre libertatea din pământul făgăduinţei (Canaan). Noi, creştinii, serbăm Paştile în amintirea răscumpărării neamului omenesc prin Patimile, Moartea şi Învierea lui Hristos, a Mielului nevinovat şi preacurat, Care a luat păcatele lumii, în amintirea mântuirii noastre din robia diavolului şi a păcatului. Paştile sunt cea mai veche sărbătoare creştină. Ele au început a fi serbate imediat după Învierea lui Hristos, fiind prăznuite de Apostoli, care au îndemnat pe credincioşi să le serbeze şi ei. “Drept aceea, să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimile curăţiei şi ale adevărului” (I Corinteni, 5, 8), spunea Sf. Apostol Pavel, adresându-se creştinilor din Corint. Praznicul Învierii întrece cu

strălucirea solemnităţii serviciului său toate celelalte sărbători ale anului.

Ştim că Paştile sunt mari şi sfinte şi preacinstite şi mântuitoare şi veşnice, şi e

firesc să ne întrebăm: Ce se prăznuieşte în ziua de Paşti sau la sărbătoarea Paştilor, ce trebuie să înţelegem prin cuvântul Paşti? Un răspuns lămurit la această întrebare ni-l dă Sinaxarul din ziua de Paşti, unde citim: “În Sfânta şi Marea Duminică a Paştilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viaţă a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Şi pentru că la Paşti în mod principal avem în vedere Învierea lui Hristos, şi pe Hristos cel înviat, stăruim în vestirea că: “Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte

călcând şi celor din mormânturi, viaţă dăruindu-le”. Pe scurt, la Sfintele Paşti, luarea aminte ne este la Învierea Domnului Hristos cel ce a înviat, iar prin

Învierea Sa a nimicit moartea, a sfărâmat iadul şi a pus temelia unei vieţi noi, izvorâte din Învierea Sa. “Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură a învierii celor adormiţi, că devreme ce printr-un

om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor, căci precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos, toţi vor învia” (I Corinteni, 15, 20-22).

Paştile sunt un dar, dar şi o propunere; la fel precum Învierea lui Lazăr prefigura Învierea lui Hristos, tot aşa Învierea Mântuitorului o simbolizează pe aceea a neamului omenesc în veacul viitor. Slujba de la Paşti printre altele ne stă mărturie şi despre faptul că Învierea lui Hristos nu are importanţă numai pentru El, ci ea e de mare însemnătate şi pentru noi, fiind şi o garanţie pentru învierea noastră. Hristos a înviat pentru ca şi noi să înviem împreună cu El, Cel ce tainic continuă să moară şi să învie în fiecare om căruia i-a îmbrăcat chipul, până la sfârşitul timpurilor.

Slujba de Paşti şi slujbele din toată Săptămâna Luminată reprezintă gândirea, simţirea şi peste tot trăirea cea mai înaltă pe care o cunoaşte Biserica Ortodoxă. Ortodoxia în cea mai înaltă cotă a ei se cuprinde şi se manifestă în slujba de la Paşti şi din toată Săptămâna Luminată. Slujba de la Paşti cu toate implicaţiile ei în gândirea şi trăirea ortodoxă este culmea spiritualităţii ortodoxe. În acest cadru pregătit de rânduielile de slujbă ale Triodului, credincioşii ortodocşi se întâlnesc cu Domnul Hristos Cel Înviat, cu Biruitorul morţii şi al iadului, cu Cel ce a călcat „cu moartea pe moarte”.


Spiritualitatea ortodoxă cea cu multe chipuri are în centrul ei spiritualitatea Sfintelor Paşti, care este şi rămâne culmea spiritualităţii ortodoxe, dar aceasta numai pentru că există şi alte chipuri de spiritualitate ortodoxă, alte chipuri de evlavie în Ortodoxie. Paştile au deschis nouă uşile raiului, iar celelalte sărbători ne deschid calea către Paşti şi către Paştile cele veşnice.

† Istoria Sărbătorii Paştelui: Pentru prima dată Paştile a fost sărbătorit în jurul anului 1400 înainte

de Hristos. În această zi, evreii au părăsit Egiptul cu ajutorul lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură, în cartea Ieşirea din Vechiul Testament, ne oferă instrucţiunile date de Dumnezeu pentru sărbătorirea Paştilor în timpul lui Moise. Evreii din antichitate îşi aminteau de faptul că Dumnezeu i-a salvat din robia în care se aflau în Egipt. Deşi mulţi sărbătoresc şi astăzi Paştile, majoritatea oamenilor nu mai au în vedere semnificaţia acestei sărbători. Pentru mulţi, Paştile nu mai au nimic de a face cu Dumnezeu, este doar un prilej de mâncare şi băutură.

În ceea ce priveşte creştinii, Dumnezeu a reînnoit legământul făcut cu israeliţii, de data aceasta nu printr-un om (Moise) ci prin Fiul Său, Iisus Mesia. Legământul cel nou nu mai este un legământ făcut doar cu evreii, ci cu toate popoarele care vor să primească iertarea păcatelor prin jertfa lui Iisus Hristos. Legământul cel vechi purta sigiliul sângelui unui miel care trebuia sacrificat de Paşti după instrucţiunile date de Dumnezeu. Cu ocazia ieşirii din Egipt, când au sărbătorit pentru prima dată Paştile, toţi evreii trebuiau să ia un miel şi să îl sacrifice. Apoi, cu sângele mielului erau unse ramele de lemn ale uşilor de la casele în care locuiau aceştia. În noaptea aceea, îngerul morţii trimis de Dumnezeu a trecut prin Egipt şi a omorât toţi fiii întâi născuţi ai egiptenilor în casele care nu aveau pe uşă sângele mielului. În casele israeliţilor nu a murit nimeni, pentru că aceştia ascultaseră porunca lui Dumnezeu şi au pus sângele mielului pe uşile lor. Sângele mielului oferea o garanţie, un semn vizibil prin care credincioşii dădeau de înţeles că au luat în serios avertismentul lui Dumnezeu.

În Noul Testament, mielul a fost junghiat prin Mântuitorul Iisus, iar sângele lui care a curs pe cruce este sângele răscumpărător. La Cina Cea de Taină, în noaptea când a fost trădat, înainte de a fi prins şi arestat, Domnul Iisus a instituit sărbătoarea Paştelui nou testamentar, după porunca ce I-a fost dată de Dumnezeu. Dumnezeu vrea ca toţi creştinii să îşi amintească de preţul care a fost plătit pentru răscumpărarea noastră din sclavia păcatului: Patimile, Moartea și Învierea lui Hristos.

Gastronomia ucigașă

Prof. Florica DASCĂLU Un vechi proverb spune că „mâncăm ca să trăim şi nu trăim pentru a mânca”. Alimentele pot

fi considerate factori ai mediului ambiant cu care omul are strânse relaţii în tot cursul existenţei sale. O alimentaţie corectă presupune îndeplinirea unei condiţii esenţiale: produsele consumate să fie lipsite de agenţi nocivi sau aceştia să se găsească sub limitele dăunătoare.

Substanţele nocive pot proveni din surse şi cauze multiple: toxinele ciupercilor otrăvitoare, alcaloizii toxici din unele plante, toxinele sintetizate de unele mucegaiuri şi bacterii, substanţele ajunse în alimentaţie ca poluanţi chimici: metale şi metaloizi toxici, reziduuri de pesticide, adjuvanţi alimentari nepermişi sau permişi utilizați în exces, cum ar fi conservanţii, coloranţii, aromatizanţii, emulsionanţii.

Culoarea hranei este şi ea foarte importantă, fapt subliniat şi de zicala populară ”a-ți veni să mănânci cu ochii”. Există numeroase motive pentru care sunt folosiţi coloranţii în alimentaţie: compensarea pierderii culorii naturale datorate expunerii la lumină, la umezeală, corectarea variaţiei naturale a culorii, creșterea intensității culorii naturale, asigurarea unei culori pe care produsul nu o are în mod natural...

În urma consumării în cantităţi mari a produselor bogate în coloranţi, pot apărea următoarele afecţiuni: dureri de cap, urticarie, inflamarea pleoapelor, eczeme, reacţii alergice, dureri abdominale, stări de vomă, creşterea presiunii arteriale, indigestie, greaţă, etc.

Alimentele care conţin coloranţi sunt: sucurile, dulciurile, guma de mestecat, jeleurile, gemurile, muştarul, iaurtul, supele instant, snacks-urile, pizza.

Cei mai periculoşi aditivi alimentari care pot fi detectaţi pe ambalajele produselor alimentare sunt:


COLORANŢII (E100-E181) E102 - tartrazina are culoare galbenă şi poate produce urticarie la copii, eczeme şi hiperaciditate. Se foloseşte la dulciuri, băuturi colorate, supe instant, peşte conservat. E104 este folosit la rujuri, produse de îngrijire a părului şi într-o gamă largă de medicamente; poate produce dermatite. E110 este folosit la produse de patiserie, îngheţată, băuturi și unele medicamente - produce urticarie, alergii, greţuri, vărsături. E120, E122 sunt coloranți roşii, E133 - colorant albastru folosit în produsele lactate, E155 - maro ciocolatiu, folosit la cremele de ciocolată, E172 - în produse de somon şi creveţi, E173 – aluminiu.

CONSERVANŢII (E200-E290) - E200 se poate obţine din fructe de pădure ori sintetic - poate produce iritaţii ale pielii. E210 e folosit ca antiseptic, conservant alimentar în băuturi răcoritoare, brânzeturi, produse de patiserie, gumă de mestecat, medicamente. E220 este folosit la obţinerea berii, băuturilor răcoritoare, fructelor uscate, oţetului, produselor din cartofi.

ACIZII ANTIOXIDANŢI, SĂRURILE MINERALE (E296- E385) E320 e folosit în margarină și arahide.

SĂRURILE MINERALE, AGENŢII ANTI-ÎNTĂRIRE (E500–E585) E510 este clorura de amoniu. E553 se găseşte în orez decorticat, dulciuri de cofetărie- creşte riscul de cancer la stomac.

INTENSIFICATORII DE AROMĂ (E620-E640) E622 provoacă diaree, crampe abdominale, vărsături şi se găseşte în substitute de sare sărace în sodiu.

DIVERSE (E900-E1520) E 925 conține clor iar acesta distruge substanţele nutritive, este cancerigen; în unele zone, apa este special contaminată pentru a o face mai „sigură” de băut. E951-aspartan, E954- zaharina – îndulcitori artificiali.

Potrivit rapoartelor organizaţiilor internaţionale, mortalitatea în rândul populaţiei globului (cauzată de consumul alimentelor îmbogăţite cu substanţe artificiale) se află pe locul al III-lea, după consumul de droguri şi medicamente şi după accidentele de circulaţie.

Dulciurile şi produsele răcoritoare sunt destinate în special copiilor şi, pentru a fi mai ispititoare, au nevoie de coloranţi cât mai atrăgători. Aceştia, deşi valoroşi prin proprietăţile lor intrinsece, sunt vătămători pentru sănătate, determinând deficienţe în vitamina B6 și zinc și chiar apariţia, în timp, a unor tumori maligne.

Un astfel de colorant este tartrazina - E102, acceptat de legislaţia românească dar interzis pentru produse alimentare în Suedia, Elveţia, Marea Britanie şi Olanda. S-a constatat că dozele mari de tartrazină determină modificări histologice ireversibile ale ficatului. De exemplu, doza maximă admisă de tartrazină - E102 pentru consum este de 0,75 mg/kg. corp/zi, iar în produsele alimentare 70 mg/kg. Cu alte cuvinte, dacă un producător introduce în băuturi răcoritoare cantitatea maximă de colorant - 70 mg/kg (echivalent litru) - atunci o persoană de 30 kg care bea doi litri de suc va ingera 140 mg colorant, în timp ce doza maximă admisa pentru o persoană de 30 kg este de 22,5 mg.

Să nu uităm: este foarte important să evităm pe cât posibil alimentele cu un conţinut ridicat în aditivi alimentari periculoşi.

Așa că… în loc de dropsuri, snaksuri, stiksuri, gumă de mestecat, băuturi carbogazoase cu îndulcitori, mai bine să consumăm fructe, legume și lactate proaspete. Și dulciurile preparate... acasă.


Organizarea învăţământului pentru realizarea cât mai eficientă a procesului de absorbţie a fondurilor comunitare (II)

Prof. Magda MELINTE

În măsurarea iniţiativelor de finanţare a sistemului educaţional, pentru o absorbţie cât mai eficientă a fondurilor comunitare, aş urmări în special 5 obiective cheie, şi anume: creşterea nivelului absolut al finanţării, diversificarea surselor de venit ale universităţilor, utilizarea adecvată a resurselor (creşterea gradului de eficienţă), asigurarea de surse suplimentare de finanţare pentru cercetarea de excelenţă şi pregătirea profesională, în vederea creşterii atractivităţii internaţionale, acordarea de ajutoare pentru studenţi, sub formă de alocaţii, granturi şi credite.

Măsuri de natura ajutorului de stat în cadrul procesului educaţional se pot însă regăsi în cazul unor mecanisme specifice de finanţare, sub formă de programe, granturi de cercetare acordate universităţilor, sau a altor programe de instruire şi formare profesională continuă. În general, la nivelul Uniunii Europene ajutoarele pentru instruire sunt considerate compatibile cu mediul concurenţial normal, acordarea acestora urmând a fi aplicată efectiv după autorizarea de către Comisie.

În acest sens, în vederea asigurării compatibilităţii cu practicile comunitare, derularea de programe de instruire, acordarea de granturi sau practicarea altor forme specifice de finanţare a sistemului educaţional din surse publice trebuie să se bazeze pe elaborarea de scheme de sprijin conform reglementărilor în vigoare, autorizarea acestora revenind Comisiei Europene.

Concretizând obiectivele la care am făcut referire, problematica absorbţiei de fonduri comunitare trebuie continuată prin diversificarea şi îmbunătăţirea calitativă a programelor educative, de consiliere, orientare şcolară şi profesională, a programelor comunitare, a programelor de instruire, formare continuă şi perfecţionare, a programelor sportive şi culturale.

Atragerea de fonduri comunitare trebuie să se desfăşoare prin organizarea tuturor sectoarelor învăţământului la un nivel competitiv şi compatibil cu sistemul european. Numai aşa, Uniunea Europeană va investi în România, facilitând celor interesaţi accesul la cele mai noi cunoştinţe din diverse domenii.

Este nevoie de o schimbare la nivel comportamental cât şi la nivel de practici, de asemenea de o radicală dezvoltare a resurselor umane, toate centralizate într-o politică reformatoare, cu investiţii pe termen lung şi cu o infrastructură externă corespunzătoare.

Pentru învăţământul preuniversitar, se impune liberalizarea curriculum-ului, evaluarea formativă, formatori naţionali şi locali, focalizarea actului educaţional pe elev, racordarea la tendinţele de evoluţie a pieţei muncii, coeziunea socială, îndepărtarea excluziunii sociale rezultate din disfuncţii ale serviciilor sociale, sărăcie, şomaj.

În învăţământul superior, accentul trebuie să cadă pe autonomia universitară, compatibilizarea naţională a programelor internaţionale şi a gestiunii universitare, identificarea şi sprijinirea performanţelor. De asemenea, trebuie încadrate universităţile româneşti în reţeaua europeană, cu recunoaştere internaţională a nivelului calitativ al învăţământului superior.

Se impun: personalizarea gestiunii universitare, abordarea antreprenorială a managementului instituţional, raporturi interactive eficiente cu administraţiile publice, parteneriate cu

agenţii economici, generalizarea sistemului de credite transferabile interne şi internaţionale,

concertările de instituţii de învăţământ superior, în colaborare cu universităţile europene, cu linii comune de finanţare. Absorbţia fondurilor comunitare, care este prioritatea zero a Guvernului,

trebuie să se resimtă şi în sectorul învăţământului şi va urmări accelerarea dezvoltării

post-aderare a României. Concret, se vor dezvolta şi derula în continuare proiecte şi programe cu

finanţări exterioare şi acordarea de granturi bazate pe elaborarea de scheme de sprijin, în competenţa Comisiei Europene.

Ca strategii de atragere de fonduri comunitare, se impun: implementarea politicilor comunitare pentru tineret, realizarea de programe şi proiecte în parteneriat cu ONGT şi afilieri cu ONGT-uri internaţionale, politici transversale ale tinerilor cu instituţiile/ organizaţiile abilitate să acţioneze în domeniile respective (instituţiile publice), stabilirea unor responsabilităţi clare la nivel de primării în ce priveşte domeniul de politici comunitare pentru tineret, ajutorul consultanţilor, formarea de structuri consultative şi a grupurilor de lucru specializate, cu puteri reale (autoritate în obţinerea informaţiilor şi de decizie) la nivelul Guvernului, care să urmărească, să sprijine şi să accelereze toate aspectele legate de creşterea capacităţii de absobţie a fondurilor comunitare.

Programele comunitare pentru tineret trebuie să constituie instrumente financiare de implementare şi susţinere a aplicării unor politici ale Uniunii Europene. Ele nu se substituie programelor naţionale dar pot amplifica rezultatele acestora.


Et les tambours sonnèrent …

Les tambours de la paix - Vendredi, le 20 mars 2009. Une journée inhabituelle et, à coup sûr, émouvante. La fierté de participer à un mouvement mondial pour une cause noble nous a rempli les coeurs de joie. En plus, le simple fait de voir des centaines d’enfants scander et afficher des slogans, réciter des poésies, danser et chanter a donné la magie du jour. Une heure dédiée à la paix ... ce n’est pas beaucoup, mais par l’intensité des sentiments et des actions, par la beauté de l’expression cette heure a marqué une page importante dans l’histoire de la solidarité humaine.

Oui, nous avons frappé les tambours pour la paix, nous les avons frappés au rythme de nos rêves et de nos âmes qui veulent exister dans un monde sans violence, plein d’amour, de caresses et d’espoir. Parce que nous pensons que „cette histoire nous concerne tous”, comme le disait Albert Camus. C’est notre manière de participer à la vie de la planète, c’est notre déclaration d’amour pour nos semblables! Les tambours ont crié tous ensemble et d’une seule voix le même message. En français, en anglais, en roumain ou en italien ce message proclame avec conviction la dictature de l’innocence, la loi de la sensibilité et le code de l’harmonie universelle.

Votre porte-parole, Prof. Loredana MITREA

Message de Moussia Haulot Présidente de la Journée Mondiale Poésie-Enfance

(destiné aux enfants qui s’apprêtent à BattreTAMBOURS POUR LA PAIX)

A vous tous ensei-gnants, parents, autorités publi-ques, qui avez voulu ce Rassem-blement, nous disons notre vive gratitude.

Vous, les garçons et les filles présents pour Battre Tam-bour, peut-être le savez-vous déjà, ou vous l’apprendrez demain dans les livres d’histoire, que pendant des centaines d’années les batte-ments de tambour ont conduit les hommes à la guerre, au massacre, à la mort.

Aujourd’hui, vous de-vez retourner ce symbole, et de toutes vos forces vous devez Bat-tre Tambour « pour conduire le monde vers la Paix ».

Vous, les garçons et les filles ici présents pour « Battre Tambours pour la Paix », vous devez savoir, ne l’oubliez jamais, que c’est tous les jours qu’il faut se battre pour gagner la Paix. Pour que vive la Paix, vous devez la construire tous les jours avec votre famille, avec vos amis, avec vos cama-rades d’école. Pour construire la Paix, chacun de vous doit tendre la main et pas le poing.

Vous, les garçons et les filles ici présents, sachez qu’en ce moment précis dans d’autres pays, entre autres, au Liban, en Italie, au Togo, au Mali, au Mexique, en Croatie, au Rwanda, au Congo, au Soudan, des enfants s’apprêtent comme vous à Battre Tambour sur des places publiques de leurs villes et de leur village.

Comme vous, ici, d’autres enfants dans le monde veulent faire entendre aux adultes leur volonté d’un monde moins cruel et plus uni, et pour que vous soyez tous entendus, pour lancer votre Appel, mobilisez toutes vos forces, mobilisez toutes vos énergies pour, très fort, très fort, très fort … Battre TAMBOURS POUR LA PAIX.


A stranger on a train

Teacher Andreea HORGA

I was just thinking about the title of this article and after a while I just came with the most suitable one: “A stranger on a train”. Actually, the idea was not mine, but it describes perfectly the man that I will talk about - Jeff Wetterman.

To know him better I should tell you that: he is a 42 years old guy, from Tulsa, Oklahoma, who came in Romania for a fellowship with English teachers. He has been doing this kind of trainings for 16 years now and he enjoys it. So during the last four weeks I attended his training. A training where he wanted to show us how many beautiful activities can a teacher do for a better learning process.

Let me tell you that at the beginning I was not very happy about the idea of spending four Sat-urdays in a row attending the training, but my opinion has changed in a minute.

First of all his approach was different from other teachers - a very relaxed and nice attitude which made me think that something strange will happen. And… yes, something really unusual happened - the training was so funny and challenging that I would have wanted to last more.

But unfortunately every beautiful thing ends too quickly. I feel a little bit sad about this, but I am also very happy because I had the chance too meet an amazing man. And for this to be the most per-fect training I must add that: Jeff made me the honor to come and attend one of my classes.

I choose a 5th grade class - and believe me that it was a nice experience for pupils too. I guess that at first they were a little bit stressed about Jeff’s coming, but in a few minutes they forgot about this. Even if they are used to play games for learning easier some things that game that Jeff proposed auction made children to feel great and to admire more “the American” who came to see them.

They were so pleased about this meeting that after the class they didn’t stop asking me “When is he coming again?”

Jeff’s style of teaching differ-ent features monopolized pupils atten-tion. It is true that we all know funny activities through which we can teach the lesson but not all of us have the necessary material. From this point of view I am a lucky teacher because the LPS High School has the material needed for this active-learning process.

I think that this experience was a real success for everyone and I want to thank Jeff and also to the man-agers of the high school who made this meeting possible.


Numărul de aur sau proporţia divină

Prof. Petre COȘEREA Pe frontispiciul Şcolii Pitagoreice din Atena stă scris: “NUMERELE GUVERNEAZĂ LUMEA”. Într-adevăr, dacă din cuvânt s-a născut lumea, atunci numerele vin să guverneze lumea. Numerele încâlcesc şi descâlcesc misterele lumii, numerele concentrează şi extind componentele vieţii - de la respiraţie la artă, de la joaca de copil la astronomie, de la mesaj la materializare, de la simbol la certitudine. Numerele au propriul lor limbaj. Un limbaj aparte îl are faimosul număr phi, numit numărul de aur sau proporţia divină, preaslăvit de generaţii de oameni de ştiinţă şi artişti, prin lucrările lor, de la Pitagora, Kepler, Euclid, Leonardo da Vinci, Albreht Dürer, Bach, până la contemporani. Şirul lung al celor care venerează numărul de aur nu se va încheia desigur cu scriitorul Dan Brown care, poate, datorează în parte

şi numărului phi faima cărţii sale inimaginabil de cunoscută și de controversată, Codul lui Da Vinci.

Numărul phi (φ=(1+√5)/2) este întâlnit în şirul lui Fibonacci definit cu ajutorul relaţiei de recurenţă Fn=Fn-1 + Fn-2, n≥2 , n Є N, şi Fo=0, F1=1 – o progresie în care suma oricăror doi termini alăturaţi este egală cu termenul următor.

Numărul de aur sau secţiunea de aur sau proporţia divină intervine ca valoare a raportului dintre doi termeni consecutivi ai şirului, adică 1,618.

Numărul phi apare în rapoartele dimensionale care caracterizează natura. Anticii spuneau că acest număr a fost dictat de Creator. Nimic mai adevărat, dacă observăm natura. Astfel, dacă împarţi diametrul oricărei spirale a cochiliei unui nautilus la cel al spiralei următoare se obţine numărul phi. Şi raportul dintre diametrele oricăror două spirale alăturate ce formează discul de floarea-soarelui este mult apropiat de phi. Proporţia divină este respectată în structura conului de pin, în dispunerea frunzelor pe tulpină, în segmentarea corpului insectelor şi nu numai la insecte ci şi la om. Astfel, raportul dintre lungimea braţului de la umăr la vârful degetelor și distanţa de la cot la vârful degetelor este tot phi.

Folosirea simbolului φ a numărului de aur nu este întâmplătoare, ci provine de la numele cunoscutului artist grec Phidias care a folosit în mod frecvent numărul de aur în vestitele sale sculpturi.

Phi se amestecă în muzica lui Schubert, Mozart, în secretul armoniei structurii piramidelor din Egipt dar şi a riguroasei construcţii a sediului O.N.U, în determinarea fantelor în formă de “f “ a viorilor lui Stradivarius şi poate cel mai mult în pictură. Leonardo da Vinci a fost fascinat de numărul de aur, care a impus echilibru și armonie în opera sa.

Așadar, numărul de aur rămâne de aur peste împărăția numerelor, constituind o punte de legătură între matematică și toate componentele vieții.


Careu didactic Prof. Constantin Dan IONESCU

Rezolvând careul de mai jos, veţi descoperi pe verticala A – B numele unei componente a geografiei umane din ţara noastră (5 cuvinte) iar pe orizontală, numele unor activităţi specifice acesteia:

1. O categorie aparte a tipurilor de transporturi din ţara noastră o reprezintă transporturile ………….. 2. În anul 1974 s-a terminat construirea şoselei cu două benzi numită ……………………., care trece la peste 2000 m altitudine, de la Lacul Vidraru la Făgăraş, are 90 km lungime, 28 poduri şi viaducte, 550 podeţe şi un tunel rutier de 1 km. 3. Transporturile pe râurile şi fluviile din ţara noastră sau din alte ţări poartă denumirea de transporturi ……………. 4. Căile de comunicaţie reprezintă ……….… (2 cuvinte) al economiei ţării noastre. 5. Magistralele ………. au puncte de frontieră care asigură legături cu ţările vecine, schimbul şi tranzitul de produse. 6. Căile ferate se intersectează formând …...... feroviare importante, ce permit dezvoltarea pe lângă cele 8 magistrale, a altor linii secundare. 7. Transporturile ………… au o lungime de peste 72.000 km pe teritoriul ţării noastre şi sunt cele mai practice pentru că pătrund în zonele greu accesibile. 8. Apa se poate transporta în ţara noastră prin ……………… 9. Transporturile feroviare au avantajul că permit transportarea unei cantităţi mari de ………… şi a unui număr mare de persoane pe distanţe lungi. 10. Căile de comunicaţie înlesnesc deplasarea ………… dintr-un loc în altul, dintr-o ţară în alta.


11. Conductele prin care se poate transporta sarea sub formă de soluţie se numesc ……………

12. Localităţile de la graniţă se numesc puncte de ………… 13. În 1854 s-a construit calea ferată Oraviţa – Anina, care străbate Munţii

…………, și trece prin 14 tuneluri şi 16 viaducte, pe o distanţă de numai 23 km. 14. Curentul electric se transportă prin liniile ………… de înaltă tensiune. 15. Spre Serbia se intră prin punctele de frontieră feroviare de la Jimbolia şi

……………… 16. Prin punctul de frontieră rutieră de la …………. – Leuşeni se face legătura cu

Republica Moldova. 17. Căile ferate din ţara noastră sunt dispuse aproape …………., datorită poziţiei

capitalei noastre, Bucureşti. 18. În 1856 a fost inaugurată calea ferată Oraviţa - ………….., la numai 26 ani

după prima cale ferată din lume, Liverpool – Manchester. 19. Legătura cu Ucraina se realizează prin punctele de frontieră feroviare de la

Halmeu şi …………… 20. Spre Bulgaria se trece prin punctele de frontieră feroviare de la ………… şi

Negru Vodă. 21. Transporturile pe mările lumii poartă numele de transporturi …………… 22. Legătura cu Ungaria se face prin punctele de frontieră feroviare de la

Episcopia Bihor şi de la ………….. 23. În România există opt ……….… feroviare care pleacă din Bucureşti spre

marile oraşe ale ţării: Timişoara, Arad, Oradea, Satu Mare, Suceava, Iaşi, Galaţi, Constanţa.

24. Legătura cu Republica Moldova se face prin punctul de frontieră feroviară de la …………….

25. Podul rutier şi feroviar de la Giurgiu - ………, este singurul pod etajat din ţara noastră care leagă România de Bulgaria şi trece peste fluviul Dunărea.

26. Cel mai mare aeroport internaţional al României se află la …………. şi poartă numele marelui inventator Henri Coandă.

27. Conductele prin care poate fi transportat petrolul în ţara noastră poartă denumirea de …………

28. Oraşul ……….. a fost mutat prin construirea lacului de acumulare hidroenergetică din sectorul Baziaş – Drobeta Turnu Severin.

29. Cel mai mare port românesc la Marea Neagră este portul ………… 30. Ieşirea la Marea Neagră s-a scurtat prin construirea …………. Dunăre –

Marea Neagră. 31. În anul 1920, a fost înfiinţată linia aeriană internaţională Paris – Praga – Viena

– Budapesta – Belgrad – …………. – Istanbul, organizată şi finanţată de România. 32. În anul 1924, apare în ţara noastră primul post de ………… 33. Transporturile ………… sunt cele mai ieftine şi permit transportul unor

cantităţi mai mari de produse şi unui număr însemnat de pasageri. 34. Prin municipiul Timişoara trece canalul navigabil ………


Internetul – semnul unei conștiințe comune

Prof. Ionuț CIURLEA

Încă de la începuturile istoriei, omul a învăţat să traducă obiectele lumii în semne, act ce a avut ca rezultat primordial limbajul. Acest univers fascinant a reprezentat principala “unealtă” cu care umanitatea a intervenit asupra mediului înconjurător (în sens material sau nu), convertind realitatea în raport cu propria semnificare. Această semnificaţie culturală a naturii a avut ca suport limbajul care, în calitate de sistem de semne, are o trăsătură creativă prin care omul şi-a “apropriat” (însuşit) natura. Semnul va deschide aşadar omului un nou univers care, în decursul timpului, s-a tradus ca mit, filosofie, ştiinţă, artă, toate acestea semnificând în fapt trecerea de la imagine la imaginar, de la biologic la psihic, de la conştienţa reprezentării la conştiinţa semnificării. Este momentul în care se intervine pentru transformarea “creatoare” a naturii, chiar dacă nu întotdeauna benefică.

“Omul e prima fiinţă care nu se muţumeşte cu asimilarea lumii şi începe schimbarea ei” (H. Wald) şi astfel apariţia semnului va da posibilitatea fiinţei umane să genereze “situaţii de comunicare” ce vor aduce omului capacitatea atât a înţelegerii cât şi a integrării sale în Univers. Omul descoperă relativ repede că lumea poate fi asumată în termenii semnelor şi va încerca prin aceasta să desprindă semnificaţia ascunsă a realităţilor lumii, cercetând semnele indirecte ale acestora.

Este interesant de urmărit cum omul va “aplica” realităţii înconjurătoare acestă putere a sa de semnificare. Acest dar de preţ, semnul, şi prin acesta semnificarea, va trimite individul la realitate într-o raportare încărcată de forţă creatoare. Această funcţie creativă (poate cea mai intimă prezenţă a Divinităţii în Om) se va aplica asupra întregii realităţi din care însuşi omul face parte. Fie că se va regăsi într-un obiect de podoabă (semnul artei), unealtă (semnul modelării), scriere (semnul înţelegerii) sau mai târziu “lege” ştiinţifică (semnul integrării în universal), acestă “deprindere” caracteristică omului îl va face pe acesta spectatorul propriei sale raportări la lume, “născător” al unei realităţi proprii, integrate însă în Întregul Universal. Acum omul se va regăsi ca individualitate iar prin aceasta automat se va raporta la universalitate căci, să nu uităm, partea se defineşte prin întreg şi întregul prin parte.

Omul este într-o vie situaţie de comunicare cu realitatea ce îl încojoară și din care şi el face parte. El îşi va asuma exteriorul pentru a reveni ulterior asupra lui, în poziţia de arhitect ce “dă formă”. Întrebările sale asupra universului se vor concretiza în diversele sale forme de comunicare – artă, filosofie, ştiinţă etc. Intră deci în spaţiul firescului modul în care omul îşi va modifica realitatea înconjurătoare iar principiul care va sta la baza acestei modelări nu va fi altul decât - imitaţia. Rezultatul actului de ştiinţă, legea sau principiul adus de aceasta, nu va fi altceva decât rezultatul a doi factori inseraţi în om: puterea sa de semnificare şi dorinţa de cunoaştere prin surprinderea “legii realului”. Omul nu se va opri însă aici ci se va întoarce asupra lumii, înarmat cu propria descoperire, pentru a “interveni” în realitate. Această (re)venire asupra lumii va aduce cu sine modelarea ei, şi asta nu va fi altceva decât semnul situaţiei de comunicare a omului cu Universul. Avem astfel prima şi elementara schemă a situaţiei de comunicare: Univers (ce îl “deţine” pe om) – Om (ce deţine “prezenţa” în univers) – Om (ce trimite un semn către univers) – Univers (ce recepţionează mesajul omului).

Omul va “scrie” legea gravitaţiei, însă prin acest act nu va “crea” gravitaţia. Va surprinde doar prin puterea sa de semnificare, semnul unei legi universale. Acum legea, până atunci doar “trăită”, va fi asumată de om şi utilizată în revenirea asupra realităţii. Omul observă pasărea şi işi va “crea” planorul. Această imitaţie va aduce o nouă faţă a lumii ce stă ca semn, ca urmă a prezenţei umanităţii în ea.


Actul imitaţiei îşi va face simţită prezenţa, iar omul va crea o nouă unealtă după “chipul şi asemănarea sa” – computerul. Acesta stă atât ca semn al valorii informaţiei cât şi ca sumă a cunoştinţelor omului despre sine. Hardware-ul şi software-ul nu fac decât să imite la nivel primar schema de “funcţionare” a omului. Pentru ca imitaţia să fie perfectă, în mod firesc, se naşte “reţeaua”, ce stă la rândul ei ca semn al funcţiei de comunicare umană. Rezultatul va purta numele, binecunoscut astăzi, de INTERNET. Se deschide astfel drumul spre “realitatea virtuală” (atât de confuză încă pentru om) dar şi spre cea mai largă situaţie de comunicare a umanităţii. Internet-ul, a c e a s t ă i m e n s ă “bibliotecă virtuală”, va aduce omului o s i t u ţ i e d e

comunicare cu totul inedită. Acum individul se află în faţa întregii umanităti, atât prin valoarea informaţiei luate ca întreg, cât şi prin situaţiile de comunicare individuală, atât de lesne de obţinut.

Modem-ul va fi acea unealtă ce va sta ca semn a unei funcţii umane – codare şi decodare a informaţiei. Bit-ul va fi suportul informaţiei, cel responsabil cu “purtarea” acesteia în spaţiul virtual “născut” de om. Trăim aşadar era comuncaţiei şi aceasta va accentua importanţa situaţiei de comunicare sau, cu alte cuvinte, ultimul nivel al puterii de semnificare a omului, tradus în ontic. Internet-ul stă acum ca semn al “conştiinţei comune”, ca semn al trecerii într-un alt “nivel de realitate”, ce va sta ca drum deschis spre un nou “nivel de (re)definire”. Omul şi-a adunat întreaga cunoaştere/informaţie într-un spaţiu virtual ce ţine loc de Întreg. Prin Internet, individul are acum acces la întreaga umanitate, e o situaţie de comunicare la toate nivelele –

istoric, cognitiv, emoțional etc. E o nouă modelare a realităţii aplicate de sine, un nou spaţiu de “oglindire” a acestuia. Omul a observat realitatea, a semnificat-o şi a modelat-o, iar prin aceasta s-a (re)definit.

O triadă aplicată acestei situaţii de comunicare Individ – Internet – Umanitate va scoate mai bine în evidenţă cercul Individ – Univers – Individ. Astfel: Semnul (Internet-ul) va trimite la ⇒ Semnificant [Comunicare/ Căutare/ (In)formare] ce se va răsfrânge în Þ Semnificat [Individul ce comunică şi se (in)formează]

Ar fi simplistă gândirea în care acest mediu virtual, Internet-ul, ar avea doar

funcţie (in)formaţională. Fiind o construcţie a sine-lui, prin funcţia acestuia de semnificare, totodată va purta şi semnul oglindirii individului în umanitate şi prin aceasta se deschide drumul unei noi raportări a fiinţei umane la Univers (de data

aceasta tot mai mult asumat ca întreg). “Câtă comunicare este, atâta

semnificare este!”, iar această formă ontică (spaţiul virtual/ Internet) a

f u n c ţ i e i creatoare şi

de semnificare a omului, se va constitui într-o nouă zonă de (re)definire a omului în raport cu sine și cu Universul. Poate e momentul în care

clepsidra se va întoarce iar omul îşi va parcurge drumul se la sine

către sine ca origine. Poate acum individul,

aflat mai mult ca oricând în faţa umani tăţ i i (ca î n t r e g informaţional), va acţiona cu funcţia sa de s e m n i f i c a r e p e n t r u a f l a r e a propriului sens şi semnificări în Univers. “Semnul Universului se află în noi, în prezenţa noastră, iar omul va trebui să însumeze acest semn ca întreg, va trebui nu numai să vadă o <lege> ci să devină semnificarea legii ca întreg.” (Carl Segan, “Creierul lui Broca”)


De-ale fizicii… Prof. Elena CORFU

Scriind corect denumirile cerute pe orizontalele 1-14, veți descoperi pe

verticala A-B numele unei noțiuni ce se defineşte în domeniul fizicii ca „deplasare dirijată a sarcinilor electrice”.

*** 1. Unitate de măsură pentru sarcina electrică 2. Mărime fizică a cărei unitate de măsură este voltul, în sistemul internațional

de unități (S.I.) (2 cuvinte) 3. Mărime fizică ce are în S.I. unitatea de măsură numită ohm (Ω) (2 cuvinte) 4. Folosit pentru explicarea electrizării prin influență 5. Aparat care transformă tensiunea electrică de 220 V c.a. în 24 V (c.a. sau

c.c.) și este utilizat în experimente (2 cuvinte) 6. Dispozitiv care produce energie electrică 7. Aparat folosit pentru măsurarea intensității curentului electric 8. Unitate de măsură pentru tensiunea electrică 9. Element care comandă închiderea sau deschiderea unui circuit 10. Mărimea inversă rezistenței electrice 11. Aparat folosit pentru măsurarea curenților electrici de intensitate foarte

mică 12. Rezistor cu rezistență variabilă 13. Aparat folosit și pentru măsurarea rezistenței electrice 14. Reprezintă 1/1000 dintr-un coulomb

***

Coordonator: Ana VÎRLAN [email protected]

Echipa redacțională: Maria BOTEZ Vasile FILIMON Ilie POPESCU

Consilier educativ: Maria BLAGA Colaboratori: cadre didactice şi elevi ai LPS

Layout & DTP: Ana VÎRLAN Fotografii: colecții particulare şi arhiva LPS

Adresa redacției: Str. Dragoş Vodă, 15A Piatra Neamț Județul Neamț tel: 0233‐233605 [email protected] www.lpspn.ro

Fondatori: (1999) Ana VÎRLAN Maria BOTEZ Ilie POPESCU

Revista AD ASTRA este publicație înregistrată la

Biblioteca Națională a României‐ Centrul Național de Numerotare Standardizată

Ad Astra / Piatra Neamț

ISSN 1841 – 673X

Autograf ‐ 2009

‐publicația respectă Legea nr. 594/2004 şi Legea nr.

186/2003, privind promovarea culturii scrise‐

‐toate drepturile rezervate‐

Reprezentanţii judeţului Neamţ la cea de-a IV-a ediţie a Olimpiadei Naţionale de Pregătire Sportivă Teoretică - Timişoara, aprilie 2009:

Prof. Marioara Cazacu, Elena-Andreea Boeru (LPS Roman), Teodora Cârligeanu (LPS Roman), Vlăduţ Pavel, Octavian Belchim, Prof. Magda Melinte

ISSN 1841 – 673X

Ad Astra 20

Documents

Transcript of Ad Astra 20