Actorii Sistemului Relatiilor Internationale

7/22/2019 Actorii Sistemului Relatiilor Internationale

http://slidepdf.com/reader/full/actorii-sistemului-relatiilor-internationale 1/5

Actorii sistemului relaţiilor internaţionale. ONU.

Până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial singurii actori legitimi ai scenei politice internaţionale erau statele. Sfârşitul războiului a marcat o diversificare acategoriilor de actori, deşi statele ocupă în continuare o poziţie de preeminenţă în sistem.Astfel putem include în această categorie organizaţiile internaţionale, corporaţiilemultinaţionale, organizaţiile nonguvernamentale internaţionale sau organizaţiile teroriste.

Dacă la sfârşitul celui de-al doilea război mondial existau doar 55 de state, astăzinumărul lor a depăşit 200. Fireşte, nu toate dintre acestea se manifestă ca actori activi aisistemului internaţional (există actori principali precum SUA, Rusia şi actori „figuranţi” precum minusculele state insulă din bazinul Pacificului de ex.).

Corporaţiile multinaţionale sau transnaţionale sunt acele companii care deţinfiliale şi în afara ţării de origine. Unii autori fac distincţie între companiile multinaţionaleal căror scop ar fi deconcentrarea producţiei în mai multe ţări pentru a evita impactul

negativ al barierelor comerciale, pe când corporaţiile transnaţionale tind în mod deliberatcătre o diviziune a muncii în interiorul corporaţiei la nivel global. În general activitateacorporaţiilor la nivel internaţional se resimte prin presiunile pe care aceşti actori leefectuează asupra statelor pentru a-şi realiza diversele interese economice.

Organizaţiile teroriste deşi nu sunt actori legitimi recunoscuţi ai sceneiinternaţionale au o influenţă importantă ― în special în ultimele decenii ― asuprarelaţiilor internaţionale. Alături de organizaţiile teroriste, există şi alte tipuri deorganizaţii cu structuri asemănătoare dar care nu pot fi considerate organizaţii teroriste precum cartelurile drogurilor din America de Sud sau mişcările de gherilă.

O.N.G-urile internaţionale sunt recunoscute ca actori ai sistemului relaţiilor internaţionale doar în contextul în care acţiunile lor generează consecinţe pe scena

internaţională.Există puţine O.N.G.-uri care au un impact semnificativ asupra vieţii

internaţionale printre acestea numărându-se Amnesty International, Medecins sansFrontieres, Greenpeace, etc.

Organizaţiile internaţionale au apărut începând cu a doua jumătate a secolului alXIX-lea, ca răspuns la nevoia resimţită de state de a crea un cadru organizatoric cucaracter permanent care să le faciliteze cooperarea în diferite domenii. Datorităavantajelor pe care le ofereau în acest sens, organizaţiile internaţionale s-au impus curepeziciune atenţiei statelor, astfel că până la primul război mondial au fost elaboratecirca 450 de proiecte vizând crearea de astfel de organizaţii.

Primele organizaţii internaţionale aveau un caracter tehnic, printre acestea

numărându-se Uniunea Telegrafică Internaţională (1865), Uniunea Poştală Internaţională(1874), Institutul Internaţional de Agricultură (1905), etc. O serie de organizaţiiinternaţionale şi-au făcut apariţia în perioada interbelică, numărul acestora crescândvertiginos după cel de al doilea război mondial, când s-au creat Organizaţia Naţiunilor Unite şi sistemul său de instituţii şi organisme internaţionale. Astăzi, există un număr de peste 5000 de organizaţii internaţionale.



Datorită rolului pe care l-a jucat şi încă îl mai joacă în sistemul relaţiilor internaţionale, din rândul organizaţiilor internaţionale, ONU este cel mai important actor al scenei internaţionale .

Organizaţia Naţiunilor Unite este o organizaţie internaţională cu vocaţie deuniversalitate, creată la 25 iunie 1945. Carta ONU care consfinţeşte apariţia organizaţiei,

a fost semnată la 24 octombrie 1945, dată la care este sărbătorită în fiecare an „Ziua Naţiunilor Unite”.Principiul care a stat la baza înfiinţării ONU a fost acela al „izbăvirii generaţiilor

viitoare de flagelul războiului care, în cursul unei vieţi de om, a provocat de două oriomenirii suficiente neajunsuri”. Scopurile stabilite iniţial organizaţiei au fost menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, dezvoltarea de relaţii prieteneşti între naţiuni, realizareacooperării internaţionale, existenţa unui centru în vederea armonizării eforturilor naţiunilor pentru atingerea acestor scopuri comune. ONU acţionează în baza principiilor egalităţii suverane a tuturor membrilor săi, îndeplinirii cu bună credinţă a obligaţiilor asumate conform Cartei ONU, reglementării tuturor diferendelor internaţionale pe cale paşnică, nefolosirii forţei şi ameninţării cu forţa în relaţiile internaţionale, neamestecului

în treburile care ţin esenţialmente de competenţa naţională a unui stat.Conform Cartei, poate deveni membru al ONU orice stat paşnic care acceptăobligaţiile impuse de Cartă şi care este capabil şi dispus să aducă la îndeplinire acestescopuri.

În cadrul ONU limbile folosite oficial sunt engleza, franceza, rusa, spaniola, arabaşi chineza.

Principalele organisme ale ONU sunt Adunarea Generală a ONU, Consiliul deSecuritate, Consiliul Economic şi Social, Consiliul de Tutelă, Curtea Internaţională deJustiţie şi Secretariatul.

ONU reprezintă un instrument al colaborării multilaterale între state, un subiect dedrept internaţional cu capacitate juridică limitată. De asemenea ONU are personalitate

juridică internaţională cu caracter funcţional, calitate în care dispune de anumite drepturi.Scopul primordial al ONU este menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.Această misiune a fost încredinţată Consiliului de Securitate, care a fost investit cudreptul de a folosi forţa şi alte mijloace de constrângere pentru a reprima actele deagresiune şi încălcările legalităţii internaţionale. Datorită mecanismului său defuncţionare şi condiţiilor în care a acţionat ONU nu a reuşit să stăvilească numeroaseleconflicte armate cu care omenirea a fost confruntată în perioada postbelică.

Un alt scop important al ONU este cel al reglementării paşnice a diferendelor între state. Astfel capitolul VI din Carta ONU este dedicat în întregime acestei problematici.

Deasemenea Carta ONU învederează un sistem de reglementare a armamentuluicare să nu permită „deturnarea spre înarmare decât a unui minim din resursele umane şieconomice ale lumii”. În acest scop, în cadrul ONU au fost create o serie de organe denegociere în domeniul dezarmării, această problemă fiind de fiecare dată pe ordinea de zia dezbaterilor Adunării Generale.

Progresul economic şi social constituie una dintre cele mai importante obiectiveale organizaţiei, care vizează cooperarea economică internaţională şi ameliorareacondiţiilor de viaţă pentru toate popoarele. Principiul acestei activităţi este enunţat în art.



55 din Cartă care dispune că stabilitatea şi bunăstarea sunt condiţii indispensabilerelaţiilor paşnice amicale între naţiuni.

Deasemenea ONU şi-a asumat un rol important în procesul de decolonizare.Funcţiile ONU în cadrul procesului decolonizării sunt stipulate în Cartă care consacră principiul egalităţii în drepturi şi autodeterminării popoarelor, reglemetând principiile

referitoare la teritoriile neautonome sau regimul internaţional al tutelei (Consiliul deTutelă).Sediul principal al Organizaţiei Naţiunilor Unite se află la New Zork, alte încă

două sedii funcţionând la Geneva şi la Viena.România a fost admisă ca membru al ONU la 14 decembrie 1955, la cea de a X-

a sesiune a Adunării Generale.Adunarea Generală a ONU este unul din principalele organe ale ONU. În cadrul

acesteia sunt reprezentate toate statele membre. Ea îşi desfăşoară activitatea în cadrulsesiunilor ordinare anuale, a sesiunilor extraordinare care se convoacă ori de câte ori estenevoie şi a sesiunilor extraordinare de urgenţă care se convoacă într-un interval de 24 deore în cazul situaţiilor grave apărute.

În componenţa Adunării intră următoarele comisii: Comisia pentru probleme politice, de securitate şi reglementarea armamentelor, Comisia pentru problemeeconomice şi financiare, Comisia pentru probleme sociale, umanitare şi culturale,Comisia pentru tutelă şi teritorii neautonome, Comisia pentru probleme administrative şi bugetare, Comisia juridică.

În fiecare comisie statele au câte un reprezentant şi un număr diferit de consilierişi experţi.

Deasemenea în cadrul Adunarării Generale există şi organisme permanentesubsidiare cu o competenţă mai restrânsă printre care menţionăm Comisia dezarmării,Comitetul special pentru operaţiunile de menţinere a păcii, Comitetul pentru utilizarea paşnică a spaţiului extratmosferic, etc.

Fiecare stat membru este reprezentat de o delagaţie compusă din maximum cincimembri, cinci supleanţi, din consilieri şi experţi. Biroul de conducere a sesiunilor Adunării Generale este compus dintr-un preşedinte, 17 vicepreşedinţi şi preşedinţiicomisiilor principale. Membrii Biroului trebuie aleşi din diferite delegaţii, astfel încât săse asigure o cât mai largă reprezentare geografică a statelor membre. În AdunareaGenerală fiecare stat beneficiază de un singur vot.

Între funcţiile Adunării Generale se poate face distincţie între cele cu caracter general privind relaţiile dintre statele membre (discutarea oricărei probleme care intră încadrul Cartei, studierea principiilor generale de menţinere a păcii şi securităţiiinternaţionale, promovarea colaborării internaţionale în domeniile politic, economic,social, cultural-educativ şi al sănătăţii, încurajarea dezvoltării dreptului internaţional) şiîntre funcţiile cu caracter special (admiterea de noi membrii şi aplicarea de sancţiuni,administrarea teritoriilor sub tutelă, cu excepţia „zonelor strategice”, aprobarea bugetului,alegerea unor membrii în alte organe, etc.

Consiliul de Securitate este organul principal de acţiune al ONU a cărui principalăfuncţie este menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. El este alcătuit din 15 membri aiorganizaţiei dintre care 5 permanenţi (China, Marea Britanie, Franţa, Rusia şi SUA) şi 10membrii nepermanenţi aleşi de Adunarea Generală pentru o perioadă de doi ani după



criteriul repartiţiei geografice (România a fost membră a Consiliului de Securitate în1962 ― 1 an şi în 1976 şi 1990 ― doi ani).

Funcţiile şi atribuţiile Consiliului de Securitate sunt în domeniul reglementării paşnice a diferendelor dintre state, a menţinerii păcii şi securităţii internaţionale, aelaborării de planuri în vederea stabilirii unui sistem de reglementare a armamentului, de

exrcitare a funcţiilor de tutelă a ONU în „zonele strategice”, de recomandare a numiriisecretarului general al ONU şi a membrilor Curţii Internaţionale de Justiţie, de prezentarede rapoarte anuale şi de rapoarte speciale ale propriei activităţi în faţa Adunării Generale.

Consiliul de tutelă este organul principal al ONU, creat în vederea supravegheriiteritoriilor aflate „sub tutelă”. Acest sistem de tutelă internaţională a înlocuit mai vechiulsistem al teritoriilor aflate sub mandat.

Consiliul de Tutelă îndeplineşte următoarele funcţii: promovează progresuleconomic, social şi politic al popoarelor aflate sub tutelă, pentru evoluţia lor spreautonomie şi independenţă, menţine respectarea drepturilor omului şi asigurarea unuitratament egal în probleme social-economice, examinează şi discută rapoarteleautorităţilor administrate.

Astăzi mai există doar câteva insule în Pacific aflate sub tutelă ONU şiadministrate de SUA.Consiliul Economic şi Social (ECOSOC) este principalul organ al ONU, care

coordonează activitatea economică şi socială a ONU, a instituţiilor sale specializate şi aaltor organisme din sistemul Naţiunilor Unite. El se compune din 54 de membrii ai ONUaleşi de Adunarea Generală a ONU pentru un mandat de trei ani. ECOSOC îndeplineşteurmătoarele atribuţii: asigură îndeplinirea sarcinilor de ordin economic şi social carerevin ONU, iniţiază studii, rapoarte şi recomandări asupra problemelor internaţionale deordin economic, social, educaţional, cultural, sanitar, etc., face recomandări privitoare la promovarea drepturilor fundamentale ale omului, convoacă conferinţe internaţionale şielaborează proiecte de convenţii asupra problemelor care intră în competenţa sa,

coordonează activităţile instituţiilor specializate.Curtea Internaţională de Justiţie este organul judiciar principal al Naţiunilor Unite, alcătuit din 16 judecători aleşi de consiliul de Securitate şi de Adunarea Generală.În competenţa Curţii intră toate cauzele pe care părţile i le supun, precum şi toatechestiunile prevăzute în mod special în Cartă ori în tratate sau convenţii în vigoare. Înafara hotărârilor pe care le dă în diferendele de ordin juridic, Curtea exercită o funcţieimportantă dând avize consultative asupra problemelor care îi sunt deferite de AdunareaGenerală sau de Consiliul de Securitate, precum şi de către alte organe sau instituţiispecializate care au fost autorizate de către Adunarea Generală să solicite asemeneaavize. Sediul Curţii Internaţionale de Justiţie este la Haga.

Secretariatul este organul principal al ONU care îndeplineşte funcţiileadministrative ale organizaţiei. În fruntea sa se află secretarul general numit de AdunareaGenerală, la recomandarea Consililui de Securitate. Activitatea secretarului generalconstă în prezentarea raportului anual asupra activităţii ONU şi a rapoartelor specialeasupra anumitor probleme, asigură conducerea operaţiunilor de menţinere a păcii, poartădiscuţii cu reprezentanţii statelor pe probleme specifice, organizează conferinţeinternaţionale, aduce la îndeplinire hotărârile Consiliului de Securitate şi ale altor organe.

Actorii Sistemului Relatiilor Internationale

Documents

Transcript of Actorii Sistemului Relatiilor Internationale