Reasigurarea: este asigurarea asigurătorilor. Este o înţelegere încheiată între asigurător (cedent) şi un reasigurător : reasigurătorul acceptă să-l indemnizeze pe cedent pentru o parte sau pentru toată pierderea suferită datorită unor poliţe de asigurare emise. în schimb, cedentul plăteşte reasigurătorului o sumă considerabilă, în general un premiu, o parte din sumele încasate drept prime de asigurare de pe urma poliţelor în discuţie de a fi reasigurate şi dezvăluie reasigurătorului informaţii referitoare la persoanele asigurate, informaţii necesare reasigurătorului pentru evaluarea riscului acoperit.1

Reasigurătorii (societăţi specializate de asigurare) apar, în principal, în calitate de

vânzători, de ofertanţi ai tranzacţiilor de reasigurare. Totuşi, atunci când efectuează afaceri de

retrocedare a unei părţi din tranzacţia iniţială de reasigurare, ei apar în calitate de cumpărători de

reasigurare, având la bază, evident, aceleaşi motive pe care le are şi asigurătorul direct, când

solicită reasigurarea.

Companiile de stat de reasigurare apar în postura de cumpărători de reasigurare în cazul

retrocedării unei părţi din riscurile preluate, activitatea lor urmând practicile de reasigurare şi

retrocesiune ale companiilor private de reasigurare, cu unele restricţii impuse de legislaţia ţării de

origine.

Tabelul 1.1. – Formele reasigurării

REASIGURARE

FACULTATIVĂ OBLIGATORIE

Proporţională Neproporţională Proporţională Neproporţională

Proporţională

clasică

Excedent

de daună

Oprire de

daună

Cotă

parte

Excedent

de sumă

Facultativă

obligatorie

Excedent

de daună

Oprire de

daună

Excedent

de daună

agregată

Per

riscCatastrofă

Excedent

de daună

agregată

REASIGURAREA FACULTATIVĂ este cea mai veche metodă de reasigurare care, deşi

este mai puţin folosită decât reasigurarea obligatorie, este totuşi necesară şi utilă.

1 Negoiţă I. – Aplicaţii practice în asigurări şi reasigurări, Editura Etape Sibiu, 2001

Prima reasigurare a apărut în domeniul maritim, în Europa anului 1347, când s-a emis o

poliţă maritimă pentru un comis voiajor de la Genova la Sluys, iar asigurătorul direct s-a

reasigurat pentru cea mai mare parte din riscuri pentru distanţa Cadiz-Sluys.2 În acest caz,

reasigurarea a fost folosită pentru a evita un risc deosebit pe care era de preferat să se accepte în

cadrul contractului pentru a obţine tranzacţia dorită.

Caracteristicile de bază ale reasigurării facultative sunt :

- reasigurătorul analizează separat fiecare risc care necesită un plasament facultativ.

- compania de asigurare trebuie să pună la dispoziţia reasigurătorului toate materialele

informative despre riscul în cauză pentru a-i permite acestuia din urmă să decidă dacă îl

va accepta sau nu şi în ce condiţii.

- Reasigurătorul are posibilitatea fie să accepte riscul parţial sau integral, fie să îl respingă.

Reasigurarea facultativă are unele dezavantaje cum ar fi :

1. Efort de gestionare semnificativ, de aici rezultând costuri administrative ridicate, atât

pentru asigurător, cât şi pentru reasigurător. Această situaţie este creată de necesitatea

actualizării şi de către reasigurător a tuturor detaliilor oferite de asigurător pentru fiecare

risc în parte, atât în momentul încheierii contractului, cât şi în cazul reînnoirii acestuia.

2. Timpul necesar pentru a plasa un risc este destul de mare, compania de asigurări fiind

nevoită să contacteze fiecare reasigurător pentru fiecare risc în parte. Adesea asigurătorul

trebuie să contacteze câţiva reasigurători, care să preia câte o parte din fiecare risc.

3. Asigurătorul nu poate oferi imediat acoperirea solicitată pentru riscurile care depăşesc

capacitatea sa de absorbţie, deoarece acesta trebuie să asigure mai întâi plasamentul

sumei pe care doreşte să o reasigure.

4. Datorită motivelor menţionate, comisioanele acceptate de reasigurători pentru cesiunea

facultativă tind să fie mai mici decât pentru reasigurările obligatorii.

În ciuda dezavantajelor amintite, reasigurările facultative se folosesc încă în următoarele

scopuri :

Reasigurarea riscurilor speciale care sunt în afara sferei reasigurărilor obligatorii.

Reasigurarea sumelor care depăşesc limitele reasigurărilor obligatorii în vigoare.

2 Ciurel Violeta – Asigurări şi reasigurări : abordări teoretice şi practici internaţionale, Editura All Beck, 2000

Reducerea răspunderii companiei de asigurări şi a reasigurătorilor implicaţi în reasigurări

obligatorii, acolo unde riscurile sunt neobişnuit de mari.

Reducerea expunerii în domeniile în care, datorită acumulării riscurilor, compania este

deja foarte mult implicată.

Pentru a permite companiei să facă schimb de afaceri similare cu alte companii de

asigurări.

Pentru a obţine o capacitate mai mare de asigurare,atunci când volumul afacerilor nu

justifică acordurile obligatorii, ca în cazul lansării în noi domenii de asigurare.

Pentru a permite reasigurătorilor să evalueze procedurile de subscriere ale companiei de

asigurări.

Pentru a permite companiilor de asigurări să beneficieze de metodologia şi experienţa

reasigurătorilor în cazul riscurilor mai deosebite.

Modul de funcţionare a unei reasigurări facultative proporţionale poate fi urmărit în

figura următoare în care se prezintă o notă de acoperire (placing slip) care cuprinde detalii

despre un risc ce urmează să fie reasigurat facultativ şi proporţional. Prima datorată

asigurătorului este 11.250 u.m., adică 0,25% din 1.500.000 u.m., plus 0,15% din 5.000.000 u.m.

Prima datorată de asigurător reasigurătorului este de 7.875 u.m., adică 70% din 11.250 u.m.

Reasigurătorul plăteşte un comision companiei cedente pentru compensarea cheltuielilor

suportate de aceasta pentru încheierea asigurării, precum şi o contribuţie la cheltuielile de

management ale asigurătorului. Rata comisionului care variază în funcţie de ţara de origine şi de

tipul de asigurare este scăzută de asigurător din prima datorată reasigurătorului. În exemplul

anterior, rata comisionului este de 25%. Deci, prima netă datorată reasigurătorului este de

5.062,50 u.m., adică 7.875 u.m. mai puţin 25% ce reprezintă comisionul.

Reasigurarea facultativă neproporţională s-a dezvoltat mai recent pe măsură ce

primele de asigurare au scăzut foarte mult şi companiile de asigurare au considerat că este mai

bine să se facă o selecţie facultativă, pe baza excedentului de daună, în scopul de a reţine cât mai

mult posibil din primă, limitându-şi, în acelaşi timp, expunerea la risc. Mai mult, unii

reasigurători preferă acest tip de reasigurare, deoarece îşi pot fixa primele cuvenite acceptate în

reasigurare, indiferent de cuantumul primelor de asigurare.

Dacă în exemplul anterior cota de primă ar fi fost de 0,08%, asigurătorul ar fi păstrat o

primă netă de 520 u.m., în loc de 1.125 u.m.

Asigurătorul poate considera că nu este rentabil să aibă un portofoliu de riscuri pentru care

încasează prime aşa de mici. În acest caz, asigurătorul poate plasa riscul prin reasigurarea

excedent de daună, în loc să încheie o reasigurare proporţională. Nota de acoperire va fi

modificată după cum urmează :

REASIGURAREA OBLIGATORIE s-a dezvoltat ca urmare a încercărilor de a găsi

modalităţi de reasigurare mai eficiente, care să nu prezinte aceste neajunsuri. Reasigurările

obligatorii sunt împărţite de-asemenea în două categorii : proporţionale şi neproporţionale, cu

subtipurile menţionate în tabelul de mai sus.

Reasigurarea obligatorie proporţională este un contract încheiat între un asigurător şi

un reasigurător, prin care asigurătorul cedează şi reasigurătorul acceptă un procent din toate

asigurările ce intră în sfera acestui contract. Aceasta este echivalentă cu o protecţie automată,

reasigurătorul fiind obligat să accepte toate riscurile care cad sub incidenţa contractului de

reasigurare, iar asigurătorul fiind obligat să cedeze riscurile în conformitate cu termenii

contractului. Astfel, asigurătorul poate accepta orice propunere de asigurare pe care doreşte să o

accepte şi care se încadrează în limitele contractului.

Reasigurătorul nu va mai putea examina fiecare risc în parte şi nu are posibilitatea de a respinge

sau a evalua un risc, atât timp cât cade sub incidenţa contractului – el trebuie să accepte riscurile

mici la fel ca şi pe cele mai mari. Pentru a permite reasigurătorilor să cunoască riscurile care le-

au fost cedate, asigurătorii pot să ofere reasigurătorilor, prin acord, borderouri detaliate ale

riscurilor cedate. Cu toate acestea datorită costurilor administrative ridicate, această practică a

fost abandonată.

În acordurile proporţionale, asigurătorul mai este denumit uneori “cedent” sau “companie

cedentă”, deoarece riscurile sunt cedate pe baza contractelor. În notele de acoperire ale

reasigurărilor obligatorii proporţionale apar următoarele informaţii :

Compania cedentă

Categorii de asigurări

Limite teritoriale

Tipul contractului

Dobânda asupra depozitelor

Portofoliu

Limita valorică a pagubei

Borderouri

Limita maximă per reţinere (plin)

Număr de plinuri

Venit din prime estimat

Comision

Comision din profit

Rezerve

Deconturi

Data de intrare în vigoare

Anunţarea rezilierii

Brokeraj

Informaţii statistice

Limita răspunderii

Comisionul din profit reprezintă un procent din profitul obţinut de reasigurător în urma

acordului, procent care se restuie companiei cedente la sfârşitul fiecărui an al contractului.

Profitul obţinut din contract se datorează priceperii şi atenţiei dovedite de compania cedentă în

administrarea contractului şi este normal ca aceasta să obţină un profit din afacerile pe care le-a

cedat reasigurătorului. Comisionul din profit se plăteşte în plus în plus faţă de comisionul normal

primit de compania cedentă. Cel mai simplu mod de calcul este următorul :

VENITURI :

1. Prime aferente anului curent

2. Daune în suspensie aferente anului anterior

3. Rezerva de prime necuvenite raportată din anul anterior

CHELTUIELI

1. Comision plătit pentru anul curent

2. Despăgubiri plătite în anul curent

3. Rezerva de prime necuvenite pentru anul curent

4. Daune în suspensie la sfârşitul anului curent

5. Cheltuielile reasigurătorului (procent din primele nete pentru anul curent)

6. Pierderi reportate din anul (anii) anteriori

7. Cheltuieli diverse

Diferenţa dintre venit şi cheltuieli reprezintă profitul net anual, iar comisionul din profit

va fi egal cu un anumit procent din această valoare.Limita este suma pe care o va plăti reasigurătorul peste valoarea de la care începe

excedentul.

Subliniem mai departe că în practică cele mai des utilizate forme ale reasigurării sunt

reasigurarea proporţională cotă-parte şi excedent de sumă asigurată şi reasigurarea

neproporţională excedent de daună. Pentru o mai bună înţelegere a acestor tipuri principale de

reasigurări prezentăm în tabelul de mai-jos o scurtă comparaţie între ele :

SpecificaţiiReasigurarea

cotă-parte

Reasigurarea

excedent de sumă

asigurată

Reasigurarea

excedent de daună

1. Suma asigurată 1.000.000 u.m. 1.000.000 u.m. 1.000.000 u.m.

2. Reţinerea/

răspunderea

reasiguratului

5% din suma asigurată

adică 50.000 u.m.

Plin de conservare

adică 100.000 u.m.

(10% din suma asigurată)

Prioritate din daune

adică 50.000 u.m.

3. Răspunderea

reasigurătorului

95% din suma asigurată

adică 950.000 u.m.

1.000.000-100.000 =

900.000 u.m. (9 plinuri)

1.000.000-50.000 =

950.000 u.m.

(excedent de daună)

Tabelul 1.4.a – Prezentare comparativă a principalelor tipuri de reasigurări

SpecificaţiiReasigurarea

cotă-parte

Reasigurarea

excedent de sumă

asigurată

Reasigurarea

excedent de daună

Varianta 1 – daună de 300.000 u.m.

1. Reasiguratul ( r ) r = 5% din daună,

adică 15.000 u.m.

r = 10% din daună,

adică 30.000 u.m.

r = 50.000 u.m.

(suma în limita

priorităţii)

2. Reasigurătorul ( R ) R=dauna-partea

reasiguratului, adică

300.000-15.000 =

285.000 u.m.

R=dauna-partea

reasiguratului, adică

300.000-30.000=

270.000 u.m.

R=dauna-partea

reasiguratului, adică

300.000-50.000=

250.000 u.m.

Varianta 2 – daună de 40.000 u.m.

1. Reasiguratul ( r ) r = 5% din daună,

adică 2.000 u.m.

r = 10% din daună,

adică 4.000 u.m.

r = 40.000 u.m.

(în limita priorităţii)

2. Reasigurătorul ( R ) R=dauna-partea

reasiguratului, adică

40.000-2.000 =

R=dauna-partea

reasiguratului, adică

40.000-4.000=

R nu plăteşte nimic,

dauna fiind în limita

priorităţii

38.000 u.m. 36.000 u.m.

Tabelul 1.4.b. – Prezentare comparativă a modului de răspundere a părţilor la principalele

tipuri de reasigurări în cazul apariţiei unor daune parţiale

În concluzie, prin reasigurare se divizează şi se dispersează riscurile în timp şi spaţiu şi are loc o

omogenizare a răspunderii asigurătorilor pentru compensarea pagubelor.

Alegerea unui tip de contract de reasigurare depinde de ramura de reasigurare, de felul

riscurilor, de suma asigurată, de experienţă, precum şi de alţi factori mai mult sau mai puţin

obiectivi.

Lipsa unei analize profunde a riscurilor primite în reasigurare de la societăţi de asigurare sau intermediari, poate duce la apariţia riscului de cumul la reasigurători (participarea într-o proporţie exagerată la riscuri), situaţie corectată prin retrocedare.

Activitatea de reasigurare

În anul 2013, un număr de 26 de societăți de asigurare au cedat riscuri în reasigurare pentru activitatea de asigurări generale și 18 societăți pentru activitatea de asigurări de viață. Valoarea totală  a primelor subscrise cedate în reasigurare în anul 2013 a fost de 2.319.056.875 lei reprezentând 28,54% din total prime brute subscrise de societățile de asigurare din România în anul 2013.  

Față de valoarea primelor subscrise cedate în reasigurare în anul anterior, variația în suma de 580.239.643 lei reprezintă o creștere în valori nominale cu 33,37%, respectiv de 28,27% în valori reale.

Pentru categoria de asigurări generale, în anul 2013, au fost cedate în reasigurare prime brute subscrise în valoare de 2.258.953.512 lei reprezentând 34,80% din total prime brute subscrise pentru asigurări generale.    

În ceea ce privește asigurările de viață, primele cedate în reasigurare au înregistrat o creștere cu 0,33%, rămânând aproape neschimbate. În anul 2013 activitatea de primiri în reasigurare a cunoscut o creștere cu 1,5% față  de anul precedent, ponderea covârșitoare fiind primirile în reasigurare pentru activitatea de asigurări generale.  

Principalii indicatori ai activității de reasigurare în anii 2012 și 2013 se prezintă după cum urmează:

Indicatorii activitatii de reasigurare

Programul de reasigurare adoptat de societățile de asigurare, prezentat de către acestea în Raportul anual privind strategia de reasigurare în anul financiar 2013, păstrează în linii mari aceiași reasiguratori și tipuri de contracte de reasigurare încheiate în anul anterior.

Dinamica primelor brute subscrise si ale primelor subscrise cedate in reasigurare

Deoarece reasigurarea este cea mai indicată soluție pentru dispersia riscurilor, menținerea cerințelor de solvabilitate, obținerea nivelării profilului de risc, creșterea capacitații de subscriere, societățile au optat, ca și în anii precedenți, pentru încheierea atât a tratatelor de reasigurare proporționale cota parte sau surplus, cât și a celor neproporționale excedent de daună per risc și/sau eveniment sau stop daună.  

Valoarea veniturilor înregistrate de la reasiguratori din indemnizații recuperate, în baza contractelor de reasigurare încheiate, au fost în anul 2013 de 1.440.876.896 lei, în creștere față  de anul 2012 cu 487.009.861 lei, reprezentând o creștere cu 51,06% în valori nominale, respectiv o creștere reală  de 45,28%.  

Dinamica primelor brute subscrise si ale primelor subscrise cedate in reasigurare aferente clasei de asigurari generale VIII ( incediu si alte calimitati naturale)

Pentru daunele produse, veniturile înregistrate de la reasiguratori din indemnizații recuperate au fost în sumă  de 83.580.975 lei, reprezentând 37,77% din valoarea indemnizațiilor brute plătite pentru această clasă. Aceste indemnizații au înregistrat o scădere în valori nominale cu 7,86% față de anul 2012.

clasa VIII – asigurări de incendiu  și alte calamitați naturale, înregistrează  un volum al primelor cedate în reasigurare de 514.941.382 lei, reprezentând 48,56% din total prime brute subscrise pentru această clasă de asigurări și 22,80% din total prime cedate în reasigurare pentru asigurările generale.

Față de anul precedent se constată  o creștere a valorii primelor subscrise cedate în reasigurare pentru această  clasă de asigurări cu 5,98% în valori nominale, respectiv o creștere în valoare reală cu 1,92%.

Veniturile din activitatea de intermediere în asigurări

La data de 31.12.2013, 464 brokeri de asigurare şi/sau reasigurare au înregistrat și raportat o valoare totală a veniturilor din activitatea de intermediere în asigurări în suma de 795.634.830 lei, în creştere nominală cu 11,55% față de anul 2012 (713.274.641 lei). Creşterea în termeni reali a fost de 7,28%.

Structura veniturilor din activitatea de intermediere în asigurări, la data de 31.12.2013 pe categorii de venituri, se prezintă astfel:

771.952.444 lei  ‐  venituri obținute din negocierea contractelor de asigurare  şi reasigurare au fost raportate de 455 brokeri de asigurare, reprezentând 97,02% din totalul veniturilor obținute din activitatea de intermediere în asigurări. Comparativ cu anul 2012 (690.195.327 lei), nivelul acestor venituri a înregistrat o creștere nominală cu 11,85% (7,57% în termeni reali); 4.991.869 lei ‐ venituri obținute din efectuarea inspecțiilor de risc, care au fost raportate de 7 brokeri de asigurare  şi/sau reasigurare. Valoarea acestor venituri a reprezentat 0,63% din total venituri din activitatea de intermediere în asigurări. Comparativ cu anul 2012 (3.227.540 lei), această categorie de venituri a înregistrat o creștere nominală de 54,66% (48,74%, creștere în termeni reali);12.557.077 lei  ‐  venituri obținute din regularizări de daune, care au fost raportate de 16 brokeri de asigurare  şi/sau reasigurare. Valoarea acestor venituri a reprezentat 1,58% din total venituri din activitatea de intermediere în asigurări. Față de perioada precedentă  a anului 2012 (12.297.112 lei), veniturile obținute din regularizări de daune au înregistrat o creștere nominală  de 2,11% (1,80% scădere în termeni reali);312.116 lei  ‐ venituri din comisariat de avarii, care au fost raportate de 7 brokeri de asigurare  şi/sau

reasigurare. Valoarea acestor venituri a înregistrat o creştere nominală cu 0,77% (3,10% scăderea reală) comparativ cu anul precedent (309.744 lei). Ponderea acestei categorii de venituri în anul 2013, în total venituri din activitatea de intermediere în asigurări a fost de 0,04%;

5.821.324 lei  ‐  venituri obținute din alte activități în legătură  cu obiectul de activitate, care au fost raportate de 50 brokeri de asigurare şi/sau reasigurare. Valoarea acestor venituri a înregistrat o scădere nominală  față  de anul 2012 (7.244.918 lei) cu 19,65% (22,73% scădere în termeni reali). Ponderea acestor venituri în total venituri din activitatea de intermediere în asigurări a fost de 0,73%.

Ca parte a eforturilor de implementare a strategiei ASF privind trecerea de la supravegherea de tip conformitate la o supraveghere pe bază de riscuri, acțiunile de supraveghere

desfășurate în cursul anului 2013 s‐au focalizat asupra acelor problematici  și respectiv asupra acelor asigurători care prezintă cele mai mari riscuri asupra atingerii obiectivelor Autorității, respectiv promovarea stabilității activității deasigurare și apărarea drepturilor asiguraților.

Astfel, frecvența și intensitatea activităților de supraveghere aplicate fiecărui asigurător au fost corelate cu mărimea riscurilor pe care acesta le prezintă în raport cu stabilitatea financiară  și protecția drepturilor asiguraților. Totodată, au fost dezvoltate noi aplicații informatice cu rol analitic și noi platforme de raportare. ASF a realizat o aplicație tip „dashboard”3pentru piața

3 Aplicație informatică ce permite definirea și obținerea automată a unor rapoarte sintetice cuprinzând indicatori importanți pentru piața asigurărilor, atât la nivel agregat cât și pentru fiecare societate de asigurări în parte. Aplicația extrage informațiile necesare din baze de date actualizate pe baza raportărilor periodice ale societăților de asigurare iar rapoartele generate sunt utile pentru identificarea și monitorizarea riscurilor la nivel individual sau agregat.

asigurărilor care permite o prezentare grafică  în dinamică  și structură  a indicatorilor financiari raportați de entitățile supravegheate  și care facilitează  introducerea ulterioară  a unui sistem de alerte și a unui sistem de rating pe categorii și niveluri de risc.

În contextul în care data aplicării Directivei 2009/138 (Solvabilitate II) a fost stabilită pentru 1 ianuarie 2016, acțiunile ASF în ceea ce privește supravegherea pe bază  de riscuri a societăților de asigurare au vizat preponderent continuarea creării condițiilor pentru trecerea la acest nou regim de supraveghere.

Una dintre acțiunile importante ale ASF în vederea trecerii la supravegherea pe bază de riscuri sub regimul Solvabilitate II este participarea la Colegiile de Supraveghere pentru grupurile de asigurări și, îndeosebi, la colegiile constituite pentru două mari grupuri de asigurări care dezvoltă  un model intern parțial pentru calculul cerinței de capital de solvabilitate, model care va fi utilizat  și de filialele acestora din România.

Pe piaţa internaţională a asigurărilor şi reasigurărilor, asigurarea nu se încheie în mod

direct între părţile contractante, ci prin intermediari. Aceşti intermediari pot fi grupaţi în două

categorii, după cum ei reprezintă interesele persoanelor asigurate sau ale societăţilor de asigurare,

anume în b r o k e r i şi a g e n ţ i d e a s i g u r a r e.

Brokerul reprezintă o persoană juridică independentă, ce acţionează în calitate de

intermediar pentru obţinerea partenerilor şi angajarea unor contracte de asigurare sau reasigurare,

reprezentând clientul (persoana asigurată în cazul asigurărilor, persoana reasigurată în cazul

reasigurării sau reasigurătorul în cazul retrocedării).

Brokerii sunt în general experţi în asigurări, iar activitatea lor constă în faptul că ei

cumpără asigurări sau reasigurări pentru clienţii săi – numiţi principali – iar remuneraţia lor se

realizează de către asigurător printr-un comision denumit brokeraj. În atribuţiile lor intră de-

asemenea şi găsirea protecţiei optime pentru client, încheierea contractului de asigurare şi uneori

chiar şi administrarea daunei.

De regulă pot fi daţi în judecată pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a

sarcinilor lor.

Agenţii de asigurare constituie un canal de distribuţie, respectiv o categorie de

intermediari mult utilizaţi de către societăţile de asigurare pentru vânzarea poliţelor lor. Serviciile

lor sunt utilizate în special pentru asigurările încheiate de persoane fizice (asigurări de viaţă,

autovehicule, bunuri etc) sau pentru constatarea, evaluarea şi lichidarea daunelor.

Agenţii de asigurare reprezintă interesele asigurătorului. Ei vând poliţele de asigurare ale

unuia sau mai multor asigurători, nu sunt profesionişti în asigurări şi în general sunt reprezentaţi

de persoane fizice care lucrează full-time sau part-time pentru asigurătorul pe care îl reprezintă pe

baza unui contract. Sunt remuneraţi de către asigurător prin salariu, comision sau o combinare a

acestora. Uneori au atribuţii limitate numai la completarea cererii de asigurare, fără dreptul de a

emite poliţa de asigurare.

Din cele de mai sus se desprinde concluzia că piaţa internaţională actuală a asigurărilor şi

reasigurărilor este, practic, de neconceput fără prezenţa deosebit de activă a brokerilor. Existenţa

lor este necesară, datorită ritmului extrem de rapid al modificărilor condiţiilor economice, sociale

şi politice în lume, datorită schimbării periodice a legislaţiilor unor ţări privind reglementarea

activităţilor de asigurare şi reasigurare referitoare la depozitele de fonduri, restricţiile privind

transferurile fondurilor în afara ţării etc. Brokerii mobilizează o mare parte din capacitatea

mondială de reasigurare şi conferă pieţei o mare mobilitate şi flexibilitate. Un rol deosebit de

important al brokerilor este acela de a oferi consultanţă competentă clienţilor săi cu privire la cel

mai bun tip de reasigurare, dimensiunea optimă a reţinerilor şi de a le explica programul de

asigurări pe pieţe sigure şi în termeni competitivi, constituindu-se astfel în colaboratori deosebit

de importanţi pentru activitatea multor agenţi economici.1.3. ACTIVITATEA DE REASIGURARE PE PLAN MONDIAL

Creşterea şi diversificarea activităţii economice şi, implicit, a schimburilor internaţionale de

valori au dus la crearea şi dezvoltarea unor pieţe active şi concurente de asigurări şi reasigurări.

Asigurările şi reasigurările sunt marcate de un grad ridicat de eterogenitate, prin existenţa unei mari

diversităţi de tipuri şi categorii de afaceri. De aceea nu se poate vorbi de o singură piaţă a

asigurărilor sau a reasigurărilor, fiecare dintre ele fiind individualizată prin preponderenţa unor

anumite tipuri de tranzacţii, prin existenţa unor anumite societăţi de asigurări şi reasigurări,

cuantume etc.

În acelaşi timp, pieţele de reasigurări nu pot fi tratate separat, ci în strânsă corelaţie cu

pieţele de asigurări pe care, de altfel, se bazează. Cea mai puternică creştere a activităţii de

reasigurare a avut loc în ultimele decenii, depăşind majoritatea primelor directe de asigurare

înregistrate în aceeaşi perioadă.

Această evoluţie rapidă a fost influenţată de o serie de factori cum ar fi:

creşterea economică fără precedent a ţărilor industrializate, după cel de-al Doilea Război

Mondial, progresul tehnic şi dezvoltarea socioumană, sub toate aspectele, au făcut să apară

noi necesităţi ce trebuiau satisfăcute. Reasigurarea internaţională a fost considerată ca

singura cale ce a generat capacitatea suficientă pentru a asigura satisfacerea acestor nevoi.

altă motivaţie a creşterii volumului reasigurărilor internaţionale o constituie schimbările

intervenite în structura pieţelor de asigurări în mai multe părţi ale lumii, şi, mai ales, în ţările

în curs de dezvoltare, în care s-au adoptat reglementări a căror menire era de a exclude sau

de a limita activitatea companiilor străine de asigurări pe teritoriul lor, instituind, practic,

monopolul de stat în domeniul asigurărilor.

un al treilea factor, îl constituie îmbunătăţirea climatului în domeniul afacerilor directe, care

a împiedicat companiile internaţionale să-şi desfăşoare activitatea ca asigurători primari pe

pieţele internaţionale. Totodată, creşterea relativ lentă şi, uneori, chiar stagnarea nivelurilor

veniturilor obţinute din primele de asigurări directe în comparaţie cu cea a reasigurării au

dus la situaţia ca mai mulţi asigurători şi instituţii financiare să investească în reasigurare

din considerente economice. În această categorie se includ societăţile de asigurare care

cedează riscuri în schimbul plăţii primelor de reasigurare, devenind asiguraţi. PIAŢA RE/ASIGURĂRILOR DIN S.U.A.

Piaţa din S.U.A. este caracterizată de dimensiunile foarte mari ale asigurărilor interne

care au încurajat dezvoltarea unei puternice pieţe interne de reasigurare. Activitatea de

reasigurare este o componentă vitală a pieţei de asigurare din S.U.A., ce a asigurat în 1995 peste

63% din surplusul industriei.

Portofoliul intern divers a atras multe companii din afara graniţelor americane. Deşi mulţi

asigurători cedează în reasigurare pe piaţa internă, cea mai mare parte a ofertelor de reasigurare

sunt sponsorizate de fapt din exteriorul S.U.A. În 1995 erau peste 2000 de companii străine de

reasigurare răspândite în peste 90 de jurisdicţii4, companii ce şi-au asumat răspunderi de peste 45

miliarde de USD de la asigurătorii americani. În schimbul acoperirii, aceştia au cedat sub formă

de prime de reasigurare aproape 17 miliarde de USD.

Conform legii federale, statele sunt cele care monitorizează şi reglementează activitatea

de reasigurare. Principalele obiective ale reglementărilor sunt asigurarea solvabilităţii

asigurătorilor americani şi protecţia deţinătorilor de poliţe. Datorită faptului că mulţi asigurători

4 ***RAA, Alien Reinsurance in the Market: 1995 Data, 1997.

se bazează pe reasigurare, încasarea recuperărilor de prime sau daune reprezintă un alt factor luat

în considerare de prevederile normelor. Din aceste considerente, marea majoritate a obligaţiilor

reasigurătorilor neamericani sunt securizate prin fonduri colaterale de garanţii sau alte devize.

Acestea permit acoperirea obligaţiilor asumate în situaţia în care reasigurătorul nu le poate onora

sau este insolvabil. Astfel se asigură plata obligaţiilor convenient, rapid şi preferenţial, fără ca

societatea de asigurare să fie nevoită să acţioneze în judecată contractantul său într-o jurisdicţie

străină.

Cel mai semnificativ eveniment care a influenţat direcţia de dezvoltare a pieţei de

(re)asigurare din S.U.A. şi nu numai, a fost actul terorist de la 11 Septembrie 2001, ce a afectat

nu numai clădirile World Trade Center, ci şi altele de o importanţă ridicată aflate în apropiere.

Atacul a creat mari probleme asigurătorilor în ceea ce priveşte interpretarea evenimentului ca

atare, respectiv dacă a fost vorba de terorism sau război. Primele momente ulterioare desfăşurării

atacului au determinat pe mulţi să considere acest gen de acte drept acte de terorism. Preşedintele

George W. Bush, a calificat evenimentul ca fiind un act de război împotriva S.U.A. Ulterior,

autorităţile americane au prezentat public un punct de vedere potrivit căruia la baza producerii

acestui atac s-a aflat organizaţia teroristă al-Quaida. A fost dificil să se facă distincţie între acte

de terorism ale unor militanţi fanatici şi un act de război al unor naţiuni suverane.

În contextul asigurărilor şi reasigurărilor, distincţia dintre război şi terorism este mai mult

decât confuză. Evenimentele de la 11 Septembrie 2001 au impus necesitatea evaluării

acoperirilor din poliţele de asigurare şi din contractele de reasigurare, cu concentrarea pe

complexitatea definirii şi delimitării acestei excluderi referitoare la război care a fost atât de rar

invocată pe piaţa asigurărilor din S.U.A.

Toţi reasigurătorii au făcut o greşeală fundamentală de subscriere deoarece şi-au

concentrat atenţia asupra experienţei şi nu asupra expunerii, asumându-şi un risc imens de

terorism fără a primi o primă. Cererile de despăgubiri ulterioare atacului au afectat în principal

următoarele clase de asigurări : aviaţie, construcţii, întreruperea afacerilor, viaţă şi accidente.

În conformitate cu informaţiile publicate de cître Reinsurance Association of America

(RAA), primele 26 de companii de reasigurare din S.U.A. au subscris în primul trimestru 7

miliarde USD, în scădere cu 0,8 miliarde USD faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Volumul

de prime din reasigurare scade în primul rând deoarece asigurătorii primordiali reţin mai mult din

risc şi implicit din prime. Membrii RAA reprezintă aproximativ 2/3 din totalul ofertelor de

companii de reasigurare din S.U.A.

Companiile de reasigurare străine şi cele aflate sub controlul acestora au avut o cotă de

80,4% din primele cedate către companii neafiliate. Mai mult de 2300 de reasigurători străini au

activat pe piaţa S.U.A. în 2003, afirmă RAA.

În anul 2002, companiile de reasigurare străine împreună cu cele controlate de acestea au

reunit 77% din piaţa de reasigurare a S.U.A. Companiile americane au cedat, sau au avut de

încasat prime de reasigurare de la aproximativ 4000 de companii străine din 96 de jurisdicţii,

cum am arătat mai sus, iar procentul de piaţă deţinut de aceste companii este în creştere începând

cu anul 2001, această creştere datorându-se, după cum de-asemenea am arătat cedării în

reasigurare de prime şi riscuri către companii neafiliate.

Situaţia reasigurărilor în România

În 2013, la nivelul statelor din regiunea Europei Centrale şi de Est, procentajele cesiunii în reasigurare la nivel naţional indicau faptul că România conducea în regiune, cu 26%, comparativ cu Cehia (19,4%), Rusia (13,3%), Slovacia (14,3%), Moldova (19,8%) sau Turcia (22,3%), a arătat Dragoş CIOCAN, Specialist în reasigurări. De altfel, în România, nivelul primelor cedate în reasigurare a crescut anual, de la 19% în 2009, la 26% în 2012.Cu toate acestea, companiile trebuie să aibă în vedere faptul că nu doar cantitatea reasigurării contează, ci şi calitatea acesteia. Reasigurarea este importantă şi poate menţine rata de solvabilitate a companiilor de asigurare la un nivel ridicat, a declarat Remi VRIGNAUD, Preşedintele UNSAR. Iar în ceea ce priveşte politicile de reasigurare ale asigurătorilor români, pe lângă volumul de prime cedate în reasigurare, contează foarte mult şi calitatea portofoliului cedat. Mă gândesc la evoluţia de pe segmentul RCA, unde daunele plătite pe vătămări corporale s-au triplat în ultimii ani. De asemenea, şi în cazul altei linii de asigurare, cum ar fi cea de NatCat, în cazul companiilor din România, gradul de reasigurare diferă foarte mult de la o companie la alta. Analizând global, din punctul de vedere al asociaţiei, subliniez faptul că trebuie să avem grijă să nu existe un risc sistemic, a punctat Remi VRIGNAUD.Ideea a fost susţinută şi de Andrea FUCHS, Director, SWISS Re Europe, care a subliniat că la un portofoliu de prime cedate în reasigurare este mult mai importantă calitatea şi continuitatea reasigurării, nu cantitatea acesteia. Atât SWISS Re, cât şi alte companii de reasigurare, sunt orientate pe profit, dar avem şi o parte de responsabilitate socială atât pentru asiguraţi, cât şi pentru terţi. Revenind asupra calităţii şi disciplinei de subscriere, în România lucrăm doar cu asigurători care pot controla activitatea de subscriere, a continuat Andrea FUCHS.Un alt aspect care trebuie luat în considerare, dincolo de cantitatea reasigurării, este reprezentat

de disponibilitatea acesteia. Când vorbim despre capacitatea de reasigurare, ar trebui să ne întrebăm, nu neapărat în ce cantitate există sau nu, ci în primul rând, unde se află aceasta, a declarat Guy HUDSON, Partner, JLT Towers Re. Acesta a subliniat că schimbările legislative din anii precedenţi, precum cele care au vizat sistemul asigurărilor împotriva riscurilor catastrofale din România au determinat o stare de incertitudine la nivelul companiilor, nemaifiind clar unde există capacitatea şi unde era aceasta necesară. Astfel, schimbările legislative au provocat neîncredere la nivelul pieţei, iar asigurătorilor le-a fost dificil să stabilească zonele în care erau expuşi la riscuri, a adaugat Guy HUDSON.

CONCLUZII

Lucrarea de faţă şi-a propus să evidenţieze ultimele evoluţii ale pieţei de asigurări şi

reasigurări, atât la nivel intern, cât şi internaţional.

Desigur că tema aleasă este deosebit de complexă, caracteristicile pe care am dorit să le

analizam fiind foarte multe şi foarte variate, însă prezenta lucrare are rolul de a atrage atenţia

numai asupra unor aspecte şi tendinţe recente ale pieţelor de re/asigurări.

Evenimentele recente create de mâna criminală a omului, atacurile teroriste de la World

Trade Center din Statele Unite ale Americii din 2001 sau mâna „care aduce pedeapsa divină”,

foarte recentul tsunami din Asia au schimbat drastic piaţa re/asigurărilor.

Piaţa de asigurări şi reasigurări a Statelor Unite este încă în refacere. După familiile

îndoliate, piaţa de asigurări a fost cel mai greu încercată, deoarece clădirile prăbuşite reprezentau

însăşi inima comercială a ţării. Zeci de mii de birouri, documente de valori aproape incalculabile

şi zeci de mii de vieţi omeneşti reprezintă bilanţul evenimentului de la 11 Septembrie 2001.

Problema care însă se pune este faptul că înainte de producerea evenimentului, asigurătorii

americani nu au acordat o importanţă foarte mare riscului de terorism şi de aici nici acoperirea

prin prime adecvate a unui asemenea risc. Şi inevitabilul s-a produs. Mulţi asigurători au resimţit

puternic efectele acestui eveniment, dar şi mai puternic afectată a fost piaţa reasigurărilor.

Reasigurătorii au fost cei la care s-a oprit unda de şoc.

Nu numai evenimente negative influenţează această piaţă aflată într-o continuă

schimbare, ci şi evenimente benefice, cum ar fi crearea Uniunii Europene şi dorinţa României de

a adera la ea.

De asemenea, din studiul nostru se poate desprinde tendinţa certă a pieţei româneşti de

reorientare către piaţa Rusiei şi CSI şi de uşoară depărtare de tradiţionalele pieţe vest europene.

Studiul pieţei de re/asigurări din România ne-au întărit convingerea personală că ea se

află încă la început, dar, pentru că trăim anii schimbărilor din toate punctele de vedere, şi în

domeniul asigurărilor trebuie să ne zbatem pentru a ne alinia cu vecinii noştri. Sperăm doar ca

procesul să nu fie de foarte lungă durată.