ACTIVITATEA

 

-          conduita motorie;

-          activitatea şi voinţa = funcţii efectorii, orientate de gândire, conştienţă; ele jalonează comportamentele;

Aspectul vestimentar

-          ţinuta = primele indicii ale stării stării psihice, arată adaptarea la regulile sociale;

-          dezordinea vestimentară: apare în stări confuzionale, oligofrenii, demenţe, psihoze, schizofrenie;

-          rafinamentul vestimentar: apare in psihopatia isterică sau homosexuală, schizofrenie (ca bizarerie);

-          excentricitatea vestimentară: utilizarea de decoraţii, flori, cantităţi mari de fard – apare în stări de supraestimare, megalomanie, paranoia, manie;

-          folosirea obiectelor vestimentare ale sexului opus: psihopatie – travestitism;

-          folosirea de obiecte vestimentare necorespunzătoare vârstei sau situaţiei = cisvestitism;

Privirea

-          redă spontan conţinutul afectiv;

-          fixă, imobilă, încrucişată => ură, agresivitate, cruzime;

-          deschisă larg, cu sprâncenele ridicate, fruntea încreţită => angoasă, anxietate;

-          hipermobilă, fugace, necruţătoare => excitaţie, manie;

-          hipomobilă, fixă sau absentă => depresie;

-          discordantă, detaşată,ruptă de realitate, abstrasă ambianţei => schizofrenie;

Mimica: expresia involuntară şi reflexă non-verbală, traduce tonalitatea afectivă:

-          hipermimia:

generalizată, globală: creşterea mobilităţii şi expresivităţii, creşte întreaga motricitate facială ca intensitate, rapiditate, variaţia mişcării; apare in manie, stările de excitaţie din intoxicaţiile uşoare;

localizată, polarizată:

1)    stare extatică: ex.: idealiştii pasionali, misticii;

2)    preocupare delirantă: ex.: mimică dârză, dispreţuitoare;

3)    dialog cu vocile;

4)    mirare, teatralism isteric;

5)    mimicile compensatorii – conduita opusă stărilor afective; ex.: mimica dezinvoltă a timizilor, mimica pseudoironică a psihastenicilor;

-          hipomimia (până la amimie):

apare în melancolie, inhibiţie psiho-motorie, sdr. de impregnare neuroleptică, stupor, oligofrenie, demenţă, paralizia generală progresivă (scade tonusul musculaturii faciale => facies laminat sau masca paralitică);

-          paramimiile (mimica neconcordantă cu stările afective):

mimica de împrumut: expresii dirijate deliberat pentru a atrage atenţia; apare în supraestimare, mitomanie, isterie;

ecomimia: imitarea mimicii interlocutorului; ex.: sugestibilitatea crescută din catatonie; caracterul extrem: reflectarea în oglindă (în demenţă);

exprimă pervertirea gesturilor mimice, bizareria, manierismul, stereotipiile din schizofrenie:

o hemimimia: când un gest mimic persistă unilateral;o neomimia: mimică bizară, corespondentul neologismelor la schizofreni;o jargonomimia: mai multe expresii bizare neinteligibile;o psitacismul mimic: creşterea mobilităţii incomprehensibilă şi inexpresivă;

Parakineziile:

-          includ paramimiile;

-          reprezintă tulburări ale conduitei motorii = pervertirea sensului şi conţinutului natural şi logic al mişcării;

-          gesturile îşi pierd naturaleţea, devin nemotivate, artificiale, puerile, bizare, discordante cu stările afective, cu ideaţia, cu situaţia obiectivă;

-          forme:

manierismul: pervertirea acţiunilor comportamentale şi gestuale simple – mers artificial (sărit, săltat, dansat, în zig-zag, pe călcâie, pe vârfuri), gesturi comportamentale puerile, caricaturale (ex.: dă mâna foarte protocolar, oferă un singur deget);

bizareria: grad ridicat de comportament manieristic, pierderea trăsăturilor logice a gesturilor şi mişcărilor;

stereotipiile: tendinţa de repetare a unei manifestări bizare; se manifestă în plan mimico-pantomimic

(atitudini), al limbajului şi al scrisului; fixare identică a unei expresii motorii sau verbale care se succedă similar (repetiţia) sau se prelungeşte inutil şi inadecvat circumstanţelor (perseverarea); includ şi păstrarea îndelungată a unei poziţii:

o stereotipii de atitudine (akinetice): pacientul păstrează mult timp o poziţie bizară şi incomodă, obositoare, imposibil de menţinut fără antrenament pentru un om normal; ex.: într-un picior, pe vârfuri, pe călcâie, pernă psihică, cocoş de puşcă, stereotipie de atitudine a braţelor, ţinerea capului cu mâinile, semnul scării (când membrul superior ridicat pasiv coboară în trepte din cauza flexibilităţii ceroase – similar encefalitelor) – se mai numesc „contracturi cataleptice” sau „atitudini catatonice”;

o stereotipii de mişcare (kinetice, parakinetice): perseverarea unei mişcări, repetă un gest, acţiune, cuvânt, propoziţie, frază inutile, incomprehensibile, ilogice;

unii autori consideră că stereotipia = activitate motorie involuntară şi inconştientă fără conţinut ideo-afectiv, pe când alţii o consideră fixare invariabilă a gestului, atitudinii, indiferent de conţinutul ideo-afectiv;

deşi fenomenologia stereotipiilor este motorie ele au la origine un sens => automatizarea este secundară -> câştigă treptat loc dominant în conduită;

alături de negativism şi sugestibilitate apar în schizofrenia catatonică, demenţă, idioţie, imbecilitate, faza finală a delirului cronic, boala Parkinson;

ele diferă de mişcările iterative (tulburări de tonus) şi de repetiţiile verbale monotone (plângerile melancolicilor)

Exagerarea activităţii psihomotorii (tahikinezia, hiperkinezia)

-          mimică mobilă, expresivă + pantomimică amplă, continuă, rapidă;

-          apare în stări afective pozitive, intoxicaţii uşoare, hipomanie, manie;

-          când pe fondul hiperkineziei apar neliniştea + dezorganizarea actelor motorii => excitaţie psihomotorie cu forma ei extremă – agitaţia psihomotorie;

-          agitaţia psihomotorie: determinată de intensitatea, conţinutul stărilor afective, gradul de claritate a conştienţei; trebuie apreciată după coerenţa şi scopul mişcărilor; e dramatică, spectaculară, întreţinută de reacţiile anturajului; apare în:

1)    impregnarea cu neuroleptice:

akatisie: imposibilitatea de a sta liniştit în şezut, culcat sau în picioare; tasikinezie: tendinţa de a se deplasa încontinuu;

2)    afecţiunile organice cerebrale (de natură infecţioasă, vasculară, traumatică, tumorală): în stările confuzive (infecţioase, toxice) -> debut brutal, vesperal, dezordonat, cu anxietate, oniroidie, tulburări delirante-halucinatorii (halucinaţii vizuale, dinamice, terifiante, zoopsice) => comportament agresiv, suicidar;

3)    deteriorare, regresie, nedezvoltare cognitivă: debut brusc, la incitaţii minime din exterior, caracter stereotip, cu manifestări agresive faţă de cei din jur; la bătrâni: mai mult aspect verbal şi psihomotor, fără acţiuni coleroase; la oligofreni: agitaţie coleroasă, cu acte agresive, nu e dezvoltată capacitatea de apreciere a gravităţii;

4)    manie: există o stare prodromală de irascibilitate şi ergasiomanie (impulsivitatea de  a face ceva ); predominant motorie şi polipragmatică, are aspect ludic şi degajat; furorul maniacal: agitaţie extremă, apărută la contrariere sau la suprimarea bruscă a neurolepticului incisiv;

5)    depresia endogenă: la pacienţi aparent liniştiţi, hipomobili; fără un motiv comprehensibil; nelinişte, dezordine motorie foarte violentă; raptusul melancolic: lovire, omucidere, impulsuri autolitice;

6)    schizofrenie: apare imprevizibil, fără excitaţie din mediu ->  incomprehensibilitatea conduitei; vorbirea, actele – sunt dezordonate, cu caracter simbolic; agitaţia din hebefrenie este similară maniei, în catatonie – gesturile şi actele sunt motorii şi stereotipe;

7)    epilepsie: în timpul unei echivalenţe epileptice sau intercritic – determinată de incitaţiile din mediu; în aparent contrast cu adezivitatea şi vâscozitatea caracteristice acestor personalităţi; pot atinge intensitate extremă  (prin caracterul automat şi tulburarea conştienţei) = furor epileptic - > acte violente, crude, cu amnezie;

8)    stări reactive: fără modificarea conştienţei, generată de frustrare şi paroxismele anxioase, conduita e mai discret dezorganizată, pacientul nu-şi poate păstra poziţia, merge dintr-o parte în alta, fără un scop, oftează, îşi frânge mâinile, în forme extreme -> îşi rupe hainele, îşi smulge părul, acuză sau cere compasiune;

9)    psihopatii: agitaţie disproporţionată faţă de situaţie; are la bază labilitatea afectivă şi scăderea voinţei; apar crize de mânie, disperare; are alură teatrală, regizată parţial, tendinţa de a impresiona, şantaja ± acuzaţii, injurii

-          gesturile şi actele pacientului pot fi de amplitudine exagerată sau diminuată, ordonate sau dezorganizate, cu finalitate sau bizare, inexplicabile, cu scop real, plauzibil sau consecinţa halucinaţiilor, ideilor delirante, cu controlul conştienţei sau automate;

Hipokinezia (inhibiţia psihomotorie)

-          în stadiile sechelare după memningoencefalite, sdr. Parkinson organic sau neuroleptic, epilepsie apar: lentoarea mişcărilor (= bradikinezie) + scăderea cursului ideativ (= bradipsihie) + scăderea mobilităţii mimicii şi a expresivităţii (=hipomimie) + bradilalie;

-          există diferenţe între inhibiţia motorie (diminuare generală, cu scăderea activităţii motorii) şi bradikinezie (scăderea ritmului activităţii fără sărăcire motorie);

-          akinezia = inhibiţie psihomotorie severă:

barajul motor (sperrung): oprire bruscă şi fortuită a oricărei mişcări, inclusiv a vorbirii; fadingul motor: diminuare treptată până la dispariţie a amplitudinii oricărui gest sau act; stupoarea: imobilitate aproape completă;

o pacientul este inert, nu răspunde la solicitări sau reacţionează tardiv şi vag, mimica poate fi împietrită de durere şi anxietate (în depresie) sau complet inexpresivă (în stuporul catatonic, sopor, comă);

o în isterie: survine brusc, după situaţii conflictuale puternice, ca atitudine de refuz al realităţii (Guiraud), pacientul are aspectul unui drogat (pseudonarcotism isteric), mimica este anxioasă sau hipomimie cu hipertonie, apare tremor al extremităţilor, pacientul este docil, reacţionează la sugestie;

o în psihoze: melancolie (facies melancolic: colţurile gurii coborâte, pliurile feţei căzute, extremităţile externe ale fantei palpebrale ridicate), schizofrenie (facies amimic, discret animat de paramimii, pacient akinetic, cu hipertonii localizate, atitudine cataleptică, participă pasiv la activitatea anturajului deşi pare abstras şi detaşat de realitate, ulterior poate reda), confuzie (nu există activitate psihică, există stări delirante onirice, frânturi mnezice), epilepsie (succedă crizelor convulsive, seamănă cu cea din confuzie);

o catalepsia: totala inerţie motorie, însoţită de uşoară hipertonie musculară; pacientul păstrează mult timp poziţia în care se află sau atitudinea imprimată de examinator, poate fi modelat ca un obiect de ceară -> flexibilitate ceroasă, mişcarea se fixează în atitudine; EMG nu este specific, similar cu cel din contracţia musculară voluntară; apare în catatonie, în sugestia hipnotică, isterie => criza cataleptică (brusc instalată, îngustarea câmpului conştienţei, hipertonie în hiperextensie) sau somnul cataleptic (inhibiţie motorie completă, fără hipertonie, dă impresia de moarte aparentă, are durată lungă, respiraţia este imperceptibilă);

-          catatonia: stare complexă cu etiologie şi manifestări multiple, interesează mai mult activitatea motorie, defineşte o sumă de tulburări psihomotorii pe fond de inerţie şi catalepsie sau

fixarea tonică, persistentă într-o anumită poziţie; poate fi lucidă sau oniroidă (pe fond confuziv); cuprinde:

stereotipiile: vezi mai sus; sugestibilitatea: receptivitate extremă, frecventă în isterie, psihopatii, oligofrenii,

demenţe; acceptă cu uşurinţă recomandările, execută ordinele -> caracter imitativ (sdr. ecopatic = ecomimie + ecolalie + ecopraxie), supunere şi execuţie automată, fără critică;

negativismul: o tendinţa de a opune rezistenţă activă sau pasivă la orice stimul extern şi faţă de

satisfacerea nevoilor fiziologice:o pasiv: inerţie şi rezistenţă permanentă la ordine şi faţă de nevoile fiziologice 

(alimentaţie, deglutiţie, micţiune, defecaţie); refuză să se ridice din pat, să meargă, să vorbească, să mănânce, să-şi relaxeze sfincterele (negativism intern);

o activ: orice ordin e urmat de tendinţa sau chiar execuţia actului opus: se îndepărtează când e chemat, îşi retrage mâna la salut, contractă musculatura antagonistă dacă i se mobilizează un membru, contractă maseterii când e întrebat ceva; opoziţia este fermă şi violentă;

o apare în schizofrenia hebefrenică sau catatonică, melancolii stuporoase, debilitate, paranoia (= expresia vanităţii, orgoliului, neîncrederii);

-          catatonia neuroleptică: descrisă de Delay, Deniker, Haase, Janssen; apare la neurolepticele incisive; forme:

sdr. akinetic: inerţie motorie, scăderea iniţiativei motorii, pierderea sinkineziilor, atitudini catatonice;

sdr. akinetic – hiperton: tremor, hipertonie, rigiditate, hipokinezie; sdr. diskinetic - hiperton: diskinezii buco-linguo-faciale, distonii masticatorii, la

deglutiţie, anomalii de postură şi mişcare; sdr. hiperkinetic - hiperton: hipertonie paroxistică, distonii de torsiune, tremor, crize

isteriforme, epileptiforme;

-          tulburările psihomotorii pot interesa reglarea actelor sau acţiunilor (ex.: inerţie în iniţierea actelor motorii chiar şi când actul motor respectiv e expresia unei necesităţi instinctive;

-          perseverarea motorie:

perseverenţa iterativă: intoxicaţie motorie, execută acelaşi act, deşi i se cere altul; perseverare substitutivă: după acţiunea iniţială face acte asemănătoare; apare in demenţe senile (Alzheimer, boala Pick), hebefrenie,; diferă de iteraţie (palikinezie): actul este repetat deoarece este tulburat tonusul;   

Activitatea pantomimică

-          tulburările de mers:

bazofobie: în psihastenia severă sau schizofrenie, pacienţii nu îndrăznesc să meargă, merg şovăitor sau au o teamă de mers;

astazoabazie: convingerea că e imposibil să stea in ortostatism – în isterie; tasofobie: teama de a se aşeza; ergasiofobie: teama de a se pune în mişcare;

-          ticurile:apar în nevrozele mixte (motorii), psihastenie; sunt mişcări cu caracter intempestiv, repetitiv, rapid, rezultat al contracţiei unor grupe musculare scăpate de sub controlul voinţei, dar accesibile conştienţei => mişcări spasmodice parazitare de aspect intenţionat (ex.: mişcare bruscă de lateralitate a capului, mişcarea umerilor, aranjarea unei şuviţe imaginare, degajarea gâtului); cuprin şi onicofagia, tricotilomania (lasă zone de alopecie); ticurile (parapantomimii): frecvente în copilărie, pot dispărea spontan după adolescenţă; dacă persistă semnifică o stare psihastenică sau obsesională -> până la maladia ticurilor;

-          dezorganizarea conduitei motorii (dispraxie, apraxie): pierderea exprimării gestuale deşi nu există tulburări motorii elementare, intelectuale sau senzitivo-senzoriale; orice activitate, acţiune este executată după un plan ideator (lob parietal stâng) –> când se trece la execuţie, schiţa ideatorie e mutată în lobul frontal (centrul ideo-motor) unde există engramele kinetice –> în momentul execuţiei acestea trec în cortexul motor rolandic:

apraxia ideatorie: actul e bine conceput ca tendinţă, kinetica elementelor e intactă (gesturile pot fi executate corect), actul nu poate fi executat căci este perturbat planul, reprezentarea lui; este bilaterală, permite actele simple, nu şi pe cele complexe (ce implică manipularea unor obiecte – ex.: nu poate aprinde o ţigară); recunoaşte obiectele ce trebuie folosite, dar nu ştie cum; e o tulburare primară gnozică; lasă impresia unui om distrat;

apraxia ideomotorie: nu poate executa nici actele complicate, nici pe cele simple (ex.: nu-şi încheie nasturii, nu scoate limba); interesează numai actele deliberate, intenţionale, nu şi pe cele spontane, automate; execuţia spontană a unui act nu poate fi repetată dacă i se cere; sunt lezate căile ce unesc centrii ideo-motori; se poate însoţi de afazie, monoplegie, hemiplegie; în demenţe: poate fi confundată cu afazia.