Active circulante si imbolizateActivele reprezinta resurse controlate de firma obtinute din beneficii trecute si de la care se asteapta sa genereze beneficii economice viitoare fie sub forma intrarilor de numerar (sau echivalente numerar), fie prin reducerea iesirilor de numerar.Exista doua tipuri de active:

active circulante (curente) active imobilizate

Active circulante

Activele circulante (curente) sunt bunuri si valori care participa la un singur circuit economic, fiind detinute pe termen scurt (mai mic de un an) de catre societate. Aceasta categorie de active este importanta pentru finantarea curenta a activitatii unei companii.Din punct de vedere al structurii, activele circulante se impart in: stocuri, creante, investitii pe termen scurt, casa si conturi la banci.Stocurile reprezinta bunurile materiale aflate in proprietatea societatii detinute cu scopul de a fi vandute (marfuri) sau pentru a fi folosite in procesul de productie (materii prime, materiale consumabile). In structura acestora sunt incluse: materiile prime si materialele consumabile (destinate procesului de productie care se regasesc in produsul final integral sau partial - materii prime - sau nu se regasesc de obiecei in produsul final-materialele consumabile); productia in curs de executie; produsele finite si marfurile (cumparate de societate in vederea revanzarii); avansuri pentru cumparari de stocuri.Creantele se mai numesc si valori in curs de decontare si reprezinta valori economice avansate temporar de societate catre alte persoane fizice sau juridice pentru care societatea urmeaza sa primeasca un echivalent valoric reprezentat de o suma de bani sau un serviciu. Acest post bilantier reflecta datoriile asupra carora societatea are drepturi. Creantele pot fi impartite in: creante comerciale (fata de clienti); creante in cadrul grupului (intre societatea-mama si filiale); creante din interese de participare (generate de relatiile dintre societate si alte societati la care aceasta detine titluri de particpare); creante privind capitalul subscris si nevarsat (subscrieri de capital social efectuate si nedepuse); alte creante.Investitiile termen scurt reprezinta sumele investite de societate cu scopul de a obtine un castig pe termen scurt (ex: actiuni, obligatiuni, actiuni proprii rascumparate temporar).Casa si conturi la banci reprezinta valori sub forma de bani (casa, conturi curente la banci, avansuri de trezorerie).Ajustari de valoare privind activele circulante

Aceste cheltuieli reprezinta sume care sunt alocate de companie in urma constatarii unor scaderi de valoare pentru creante, stocuri sau investitii pe

termen scurt. Ajustarile in minus (cheltuielile) sunt facute in cazul in care se constata pierderi din creante si debitori diversi sau se constituie provizioane pentru deprecierea activelor circulante (daca se constata o valoarea mai mica decat costul de achizitie). Ajustarile in plus (veniturile) se constituie atunci cand exista venituri din creante reactivate si debitori diversi sau reluarea (reversarea) provizioanelor constituite pentru deprecierea activelor circulante.

Active imobilizate

Activele imobilizate reprezinta bunurile si valorile cu o durata de utilizare mai mare de un an si care nu se consuma la prima utilizare, acestea fiind impartite in trei categorii: imobilizari necorporale, imobilizari corporale siimobilizari financiare.Imobilizarile necorporale (numite si active intangibile sau nemateriale) reprezinta active fara suport material (identificabile nemonetar) detinute cu scopul de a fi utilizate in procesul de productie sau pentru furnizarea de servicii (ex: brevete, licente, marci). Imobilizarile necorporale cuprind: cheltuieli de constituire, cheltuieli de dezvoltare, concesiuni, licente, brevete, marci comerciale, fondul comercial.Imobilizarile corporale (numite si active tangibile sau fixe) sunt reprezentate de bunurile cu continut material utilizate de societate in procesul de productie de bunuri sau prestare de servicii (ex: terenuri si constructii, masini, utilaje, mijloace de transport etc).Imobilizarile financiare reprezinta sumele financiare investite de societate pe termen lung sub forma de titluri si creante, cu scopul de a obtine venituri din dividende si dobanzi (ex: actiuni, imprumuturi acordate pe termen lung).Ajustari de valoare privind imobilizarile corporale si necorporale

Acestea reprezinta o categorie aparte de cheltuieli, care reflecta pierderile de valoare ale activelor imobilizate, corporale si necorporale, pierderi de valoare incluse esalonat in Contul de profit si Pierdere pe o durata fixa de timp (ani). Pentru a fi incluse in categoria imobilizarilor care sunt depreciate/amortizate, activele trebuie sa indeplineasca anumite conditii (o valoare minima, reglementata prin lege si o durata de utilizare minima, de asemenea reglementata.

Metode de dimensionare a stocurilor

Necesitatea dimensionării corecte a stocurilor decurge din consecinţele lor asupra desfăşurării ciclului de exploatare, asupra nivelului de blocare a capitalului şi asupra costurilor. Nivelul optim al stocului este acela care ţine seama de condiţiile reale de aprovizionare, tehnologice, de producţie şi comercializare, de reducerea capitalurilor blocate şi a costurilor şi este orientat spre accelerarea vitezei de rotaţie, spre creşterea eficienţei economice.

În dimensionarea stocurilor se pot utiliza mai multe metode:

Metoda analitică

Metoda pe elemente

Metoda mixtă

Metoda sintetică

Metoda analitică

Se caracterizează prin determinarea stocurilor, annual şi trimestrial, pe fiecare

component al elementului de active circulante urmînd ca în final să se însumeze.

Pentru stabilirea stocului de materii şi materiale avem nevoie de următorii factori:

1) Necesarul fizic şi valoric de materii şi materiale

(N) – ce se determină în funcţie de cantitatea de produse prevăzute de a se fabrica şi consumul specific; iar (Nvaloric) – reprezintă produsul dintre Nfizic şi preţul de aprovizionare.

2) Timpul de imobilizare total al materiilor şi materialelor

(Ti) – este numărul total de zile în care vor fi stocate materiile şi materialele la depozit

a) materii prime şi materiale

S = N*Tit / 90 sau 360,   unde

 S - stocul N - necesarul fizic

Tit = Tsc + Tsig + Tcond

Tit – timpul de imbilizare total

Tsc – timpul pentru stocul curent denumit şi intervalul mediu între aprovizionări

Tsig – timpul pentru stocul de siguranţă, reprezentat de numărul de zile necesar prevenirii întreruperii procesului de producţie ca urmare a unor defecţiuni în aprovizionare

Tcond – timpul pentru condiţionare, cuprinde numărul de zile necesar efectuării unor operaţiuni de pregătire a materialelor.

b) producţia neterminată, cînd producţia este discontinuă şi nu există utilaje care paralel şi independent

 S = Pcu*D / 90 sau 360,            unde  Pcu – producţia la cost de uzină

D – durata ciclului de fabricaţie

Iar cînd producţia este continiă, în care există utilaje care lucrează paralel şi

independent, stocul se calculează ca:

S = Pcu* D* k / 90 sau 360

   k – coeficient de corecţie, este subunitar şi intervine în relaţia de calcul a stocului, mai ales la întreprinderile cu producţie continuă, deoarece cheltuielile nu se efectuează în întregime la începutul ciclului de fabricaţie, ci ele cresc succesiv şi continuu.

Metoda pe elementeSe caracterizează prin determinarea stocurilor pe elemente de

active circulante nu şi pe fiecare component al acestora. În cadrul acestei metode avem 2 procedee principale de calcul a stocurilor şi anume:

1.       Pe baza timpului de imobilizare pe element2.       Pe baza corelaţiei dintre soldurile elementelor de active

circulante 

Se = Bce*Tie / 90 sau 360, unde

Se – soldul pe elemente de active circulante

Bce – baza de calcul pe elemente, care poate fi:

Necesarul de materii şi materiale

Producţia la preţ de cost de uzină (la elementul producţiei neterminate)

Producţia la preţ de cost complet (la produsele finite)

Tie – timpul de imobilizare pe fiecare element

                                                                                           Se = Sal*k

Sal – soldul anual pe elemente

k – k de creştere sau scădere a producţiei în anul de preveziune faţă de anul precedent.

Metoda mixtă

Se caracterizează prin stabilirea stocurilor anuale pe fiecare component al

elementelor de active circulante (analitic) şi a stocurilor trimestriale numai pe

elemente (nu şi pe componentele acestora). Cu alte cuvinte, se combină calculele

analitice, ce se fac annual, cu cele pe elemente, ce se efectuiază trimestrial.

Metoda mixtă (globală),

Se caracterizează prin stabilirea stocului pe total active circulante, eventual cu

defalcarea acesteia pe elemente. Ea porneşte de la ideea unei legături directe între

fondul de rulment, ca sursă proprie de finanţare şi cifra de afaceri.

În vederea realizării obiectului său de activitate, întreprinderea îşi constituie o structură patrimonială adecvată, un stoc de capital economic, fix şi circulant, constând din bunuri materiale (şi imateriale), reunite pentru realizarea de alte bunuri şi/sau servicii. Este vorba de un flux real de bunuri şi servicii din economie şi stocat în societatea nou înfiinţată, compensat de un flux financiar în sens invers, din stocul de capitaluri proprii şi/sau împrumutate.

Acest flux real (ca şi cel financiar) nu poate exista decât în urma unei acumulări prealabile de bunuri, de servicii (sau de bani), aflate în stoc la anumiţi agenţi economici. Constituirea imobilizărilor şi stocurilor la societatea nou înfiinţată va modifica structura imobilizărilor şi stocurilor la agenţii economici furnizori de elemente patrimoniale. În general, are loc un flux real către societatea nouă şi un flux financiar invers, către agenţii furnizori. Aceştia din urmă schimbă imobilizările şi stocurile lor reale (de maşini, utilaje, clădiri, materii prime etc.) pe imobilizări şi stocuri financiare (drepturi de participaţie, creanţe, lichidităţi), cedate de societatea nou înfiinţată. Funcţionarea, în continuare, a societăţii va genera, de asemenea, fluxuri compensatorii reale şi financiare, dar cu preponderenţă pentru

activitatea de producţie, pentru ciclul de exploatare.

Ciclul financiar reprezintă totalitatea operaţiilor ce intervin între momentul transformării monedei, a lichidităţilor proprii sau împrumutate, în bunuri şi servicii, până în momentul în care se recuperează moneda alocată. Ciclul financiar cuprinde o succesiune de modificări ale stocurilor reale, datorate unor fluxuri reale (unor procese de producţie şi/sau de comercializare), până la forma de stoc de creanţe – clienţi care poate fi transformată în bani, recuperându-se capitalul financiar, avansat iniţial şi obţinând un surplus monetar.

În funcţie de activele constituite şi de poziţia lor în structura de exploatare a întreprinderii distingem cicluri financiare lungi ale capitalurilor fixe şi cicluri financiare scurte ale capitalurilor circulante. Ciclurile financiare ale imobilizărilor sunt de mărimi diferite, în funcţie de natura acestora, în funcţie de caracterul lor amortizabil sau neamortizabil. La actuala structură a capitalurilor fixe din industria naţională, putem aprecia că durata unui ciclu financiar este în medie de 20-21 de ani şi că reflectă o rotaţie lentă şi o pondere redusă a maşinilor şi utilajelor active în totalul capitalului fix. Ciclul financiar al imobilizărilor se suprapune peste mai

STOCURILE ŞI FLUXURILE DIN ACTIVITATEA ÎNTREPRINDERII

Aprovizionare Produse finite

Încasări facturi

Stocare -Livrare

Creditfurnizor

chelt.fin.

Cre-dit

clienţiCiclulde fabricaţie

Duratăstocaj

Necesarul de finanţare a cicluluide exploatare

multe cicluri financiare ale capitalurilor circulante (cicluri de exploatare) şi prin care se recuperează, de altfel, capitalul financiar avansat în imobilizări (amortizări acumulate).

Investirea în imobilizări se completează cu investirea în active circulante în vederea fructificării acestuia în corelaţie cu munca şi factorii naturali. În ceea ce priveşte sectorul industrial, capitalul poate fi investit în cumpărarea de materii prime, pentru fabricarea şi vinderea de bunuri de piaţă. În sectorul de comerţ, capitalul poate fi investit în cumpărarea de mărfuri „en gross“, în scopul revânzării lor, „en detail“ pe piaţă. În prestările de servicii, capitalul este

folosit pentru procurarea de informaţii, pentru întreţinerea echipamentelor de prestări servicii etc. în vederea servirii populaţiei. În toate aceste situaţii, ciclul financiar este deci mai scurt decât în cazul imobilizărilor, dar înregistrează durate mai mici sau mai mari, în funcţie de caracteristicile ciclului de exploatare: comercializarea de bunuri, construcţii civile sau agro-industriale etc. Un ciclu de exploatare începe deci cu aprovizionarea pentru formarea stocurilor şi se închide cu încasarea clienţilor pentru mărfurile vândute sau pentru produsele finite livrate acestora .

Operaţiuni10 zile de stocaj

şi vânzare5 zile trezo-rerie dispon.

Trezorerie

Variaţiaexcedentuluide trezorerie

Aprovizionare Încasarea mărfurilor Plata furnizorului

0 10 15 zile

Necesarul de finanţare a ciclului de exploatare

Ciclul de exploatare se prezintă astfel ca o succesiune de stocuri în diferitele faze ale exploatării, de mărimi fizice diferite şi de valori crescătoare pe unitatea de stoc. Valoarea unei unităţi de stoc este crescătoare, pe măsura înaintării în ciclul de exploatare, la valoarea iniţială adăugându-se cheltuielile de stocare şi cele de prelucrare sau de circulaţie a acesteia până la încasarea clienţilor beneficiari. Or, procurarea, păstrarea, prelucrarea şi circulaţia acestor stocuri generează cheltuieli băneşti, care dau conţinut noţiunii de „nevoi de finanţare a ciclului de exploatare“.

În raport cu caracteristicile ciclului de exploatare, nevoia de finanţare a ciclului de exploatare (NFCE) are impact

diferit asupra situaţiei trezoreriei (excedent sau deficit).

Exemple:

(1) Dacă un comerciant obţine din partea furnizorului său un credit comercial (credit-furnizor) de 15 zile, iar mărfurile sale sunt revândute şi încasate în 10 zile, aceasta determină derularea întregii afaceri fără a fi nevoie de un capital iniţial pentru cumpărarea mărfurilor. Comerciantul dispune, pe durata a 15 zile, de o trezorerie gratuită echivalentă cu încasările pe 5 zile, ce poate fi folosită pentru alte scopuri până la data plăţii furnizorului.

Evoluţia trezoreriei în funcţie de scadenţa plăţilor şi încasărilor

(2) Dacă, dimpotrivă, ciclul de producţie al unei construcţii civile este de un an şi creditul comercial, acordat de furnizorul de materiale pentru investiţii, este de 90 de zile, constructorul va avea nevoie de trezorerie timp de 9 luni, până la încasarea contravalorii construcţiei civile. Toate plăţile, pe durata construcţiei (pentru materiale, salarii etc.) se vor face dintr-o trezorerie constituită, în prealabil, din capitalul propriu sau împrumutat de la terţi. Furnizorul de capital poate fi chiar beneficiarul construcţiei prin efectuarea de plăţi parţiale în avans, convenite printr-un contract de credit comercial (credit-cumpărător).

Între aceste două modalităţi extreme de manifestare a ciclului de exploatare se situează o multitudine de situaţii intermediare ale impactului ciclului de exploatare şi ale scadenţei plăţilor şi încasărilor asupra trezoreriei.

În concluzie, nevoia de finanţare a ciclului de exploatare va creşte odată cu (1) creşterea volumului şi duratei stocurilor, precum şi cu (2) creşterea volumului şi duratei creanţelor asupra clienţilor. Nevoia de finanţare va scădea (chiar până la degajarea unei trezorerii disponibile) odată cu (3) creşterea volumului şi duratei datoriilor şi creditelor primite de la furnizori.

Altfel spus, fragilitatea sau, dimpotrivă, stabilitatea unei întreprinderi depinde de trei factori:

1 - stocurile şi intervalul lor de stocare;

2 - clienţii şi intervalul lor de încasare;

3 - furnizorii şi intervalul lor de plată.

Sinteza acţiunii celor trei factori poate fi surprinsă prin „durata medie de conversie a numerarului“:

Ciclul de producţiede 12 luni

Cumpărăript. construcţie

Platafurnizorilor

Credit cumpărătoracordat de beneficiar Încasare finală

Operaţiuni

TrezoreriaVariaţia nevoiide trezorerie

0 1 lună 9 luni

Dur. medie Dur. med. Dur. med. Dur. medie

de conversie = de stocare + de încasare – de achitare

a numerarului (în mat. şi prod.) a creanţelor-clienţi a furnizorilor