CUVÂNTUL I DUHUL
 Acad. Mihail DOLGAN 
THROUGH BELIEF 
 Druta, this article contains a panorama of his live
and creation. This Moldovan writer created an opera
with an enormous echo, in which is found the soul of
our nation between Nistru and Prut, with its unfading
beauty and wisdom. Ion Druta impressed us with an
original model of poetic novella, of poetic novel, of
 poetic drama.
În cele aproape ase decenii de neostoit trud   pe ogorul literelor moldave, inclusiv în sferele cultural, social, politic chiar, Ion Dru i-a creat cinstit i cu toat responsabilitatea profesional – în sudoarea frunii, ca unul dintre cei mai ptimai robaci ai condeiului, i la lumina unui extraordinar talent nativ – un nume i o oper  de mare r sunet nu numai pe cuprinsurile dintre „Nistru i Tisa”, ci i în întreaga Europ – de la Moscova la Londra i de la Londra – trecând prin Paris, Berlin, Riga – la Moscova (o spun în cunotin de cauz). S-a impus lumii întregi (de creaia lui se ocup  pân  i unii specialiti din America – Keith Hitchins) printr-un model original de nuvel  poetic, de roman poetic, de dram  poetic,– prin capodoperele perene „ Povara bunt  ii noastre” (cu str lucita variant, definitiv, din 2005), „ Biserica Alb”, „Clopotni  a”, „Casa mare”, „ Frumos  i sfânt ”, „ P  srile tinere  ii
noastre”, „ Doina”, „Sania”, „Toiagul p storiei”, „ Povestea furnicii”... În aceste i alte opere Ion Dru  a dezvluit lumii întregi „faa” i sufletul autentic al neamului nostru dintre Nistru i Prut, frumuseea lui poetic  i înelepciunea-i nepieritoare, credina neclintit  în adevr i în cele sfinte, verticalitatea i demnitatea, dar i dramele nesfâr ite i puterea lui de rezisten, dar i r zvr tirile lui întru cutarea i stabilirea propriei identiti, ca urmai ai celor
 peste cinci sute de mii de daci mânai în robie de ctre romani, din care cauz nici astzi nu reuim s  scoatem robul din noi (a se vedea admirabila
 postfa  „Calea robilor ” la „ Povara bunt  ii
noastre”, ediia din 2005). De unde i proverbul-  blestem: „Capul plecat, sabia nu-l taie”.
Aceasta în ciuda faptului (sau, poate, tocmai datorit  acestui fapt!) c  scriitorul nostru s-a aflat într-o neîntrerupt  opoziie / „încletare” / confruntare cu Puterea, cu vechiul regim totalitar, cu mulimea de dificulti prin care a trebuit s  treac  republica noastr , dar i cu critica obtuz, conservatoare, de esen sociologist-vulgar , dar i cu confraii de condei invidioi i r u intenionai, dar i – nu în ultimul rând – cu scrisul iresponsabil,
 plat, mediocru, care domina epoca. Ion Dru  i-a contientizat odat pentru totdeauna ideea c marii creatori, pentru a putea s  spun  pân  la capt adevrul, trebuie s fie (au trebuit s fie!), într-o msur   mai mare sau mai mic, în opoziie cu Puterea autocrat: experiena artistic  a omenirii o demonstreaz  prin zeci i sute de exemple elocvente. Chiar dac, în cazul de fa, riti s  displaci, riti s fii detestat. Însui Eminescu, de dragul spunerii adevrului verde în ochi, a preferat s fie „urât” aproape de ctre toi contemporanii. Într-o scrisoare inedit ctre Veronica Micle, el se destinuia cu mult amr ciune pe fund de suflet:
 Ion Dru  
 
„… sunt peste voia mea gr itor de adevr ” în faa
tuturor, de la Vldic  pân  la opinc, de aceea
„ sunt unul din oamenii cei mai bine urâ  i din
 România”.
al cuvântului, poate cel mai mare dup  Mihai
Eminescu. Poet prin simire i cugetare, prin viziune
folcloric  asupra lumii i prin modul specific de
interpretare artistic a realitii, poet prin atitudini
i efuziuni lirice, prin arta sugestiei metaforico-
simbolice i magia cuvântului frumos, poet prin
stihia lingvistic  a vorbirii populare i printr-o
excepional  ritmicitate i muzicalitate a frazei.
Iar, înainte de toate, poet printr-o nemrginit 
dragoste fa de Moldova i oamenii ei, cu destinul
lor dramatic din trecut i din prezent, cu tradiiile,
obiceiurile, datinile i rânduielile pline de vraj, dar
în destr mare, cu probleme mari i mici, mai grele
sau mai uoare, poet prin sublimarea artistic a tot
ce este demn, frumos, sacru, dor, însângerare de
suflet în viaa ranului i în viaa naturii, a însui
cosmosului mioritic. Iat  de ce pentru a ptrunde
în universul poetic al scriitorului, în straturile mai
adânci ale lirismului su, trebuie aplicat neaprat
 principiul poeticului drept categorie fundamental 
a esteticii druiene în accepia structuralistului
francez Michel Dufrenne din exegeza sa „ Poeticul ”
(1963). Iar pentru a demonstra c scrierile lui Ion
Dru se preteaz nici c se poate mai bine la infinite
interpretri estetice, adic  sunt opere deschise,
se cuvine s  apelm neaprat la concepiile
semioticianului italian Umberto Eco din exegeza lui
„Opera deschis” (1962). Nu mai puin productiv 
se va dovedi în cazul lui Ion Dru, atunci când vom
valorifica miturile naionale i universale (inclusiv
cele biblice) folosite de el, i grila modern 
 propus  de psihanalistul francez Charles Mauron
în cunoscuta-i lucrare „ De la metaforele obsedante
la mitul personal ” (1963). Crearea de „mituri
 personale”, atât de specific  gândirii artistice
druiene, ne va permite s ptrundem în adâncurile
abisale ale ideilor obsedant-dominante, acolo unde
contientul colaboreaz  intens cu incontientul.
Cci fixarea tradiionalist în sine doar a prezenei
cutrui sau cutrui mit într-o anumit creaie literar  
astzi a ajuns s nu mai dea aproape nimic.
George Clinescu afirma odat despre Eminescu
c  orice vers smuls din creaia lui „miroase
eminescian”, atât de copleitoare este personalitatea-i
de geniu. Acelai lucru s-ar putea spune i despre
Ion Dru: „orice fraz smuls din opera scriitorului
„miroase dru  ian” – atât de mult i de inspirat
a trecut-o prin filiera sufletului i sensibilitii
sale artistice de o rar   acuitate, atât de adânc
i-a lsat amprenta propriului talent i a propriei
individualiti psihologico-artistice inconfundabile
Citm doar un exemplu: „ De când e lumea, ei au
mers împreun – poporul i pmântul lui.  i cum s-a
 putut întâmpla, cum s-a putut face c unul a pornit-o
 pe-un drum, cel lalt – pe alt drum.  i cam unde ar
 putea ei s  ajung  ,  fiecare mergând de capul lui,
odat  ce nu pot unul f r  altul, deoarece pmântul
este Vatra i soarta unui popor …”. Totul aici poart 
„însemnele” lui Dru: i turnura liric a frazei, i
ritmicitatea, i muzicalitatea, i maniera ugubea 
a naraiunii, i gândirea domoal i muiat în tâng 
(într-un fel de „tâng” specific druian); i puterea
de definire metaforic, i meditaia filozofic  prin
categorii existeniale globale, pân i pauzele, însei
virgulele …
Dac ar fi s stabilim cuvintele-cheie ale întregii
opere druiene, pe care le gsim semnate pretutindeni
(aa cum o cer astzi tezele de doctorat), ele ar fi 
acestea, cu vdit  încrctur   biblic: buntate,
dragoste, omenie, lumin, credin, demnitate,
adevr, frumos, sfânt, tradiie, dor de tot ce e
strmoesc, curaj, rezisten, vrednicie…
E firesc, aadar, ca scriitorul s fi fost i s fie cel
mai împtimit promotor al idealurilor cretinismului,
al unui umanism de înalt  cot, de fiecare dat 
acoperit de un potenial estetic superior…
Referindu-se la „ Povestea furnicii”, o capodo-
 per   printre basmele pentru copii, cunoscutul critic
i istoric literar român Valeriu Cristea avea s  re-
marce aforistic de adevrat: „Ca s creeze literatur  ,
 pentru un mare talent i o furnic e de ajuns!”. Fru-
mos spus pentru acei care îneleg frumosul. Dar, ca
s vezi, s-a gsit o poet cu pretenii de modernism /
 postmodernism, care i-a permis s interpreteze pi-
dosnic lucrurile, considerând minunat poveste din
lumea necuvânttoarelor – absolut „nevinovat”,
morbul politicii comuniste, autorul fiind un „ subtil
agent de in  fl uen   al KGB-ului rusesc” (?!). Mai
mult chiar, în aceast  furnic  neînduplecat  care
ducea spre furnicar o coaj de r srit sub torentul
unei ploi, „subtila” publicist (între timp stabilit la
Paris!) vede – nici mai mult, nici mai puin – „îndo-
bitocirea prin munc a basarabeanului”, a „Basa-
rabiei a  fl at  sub cizma comunismului rusesc”!!! Iar
însui „furnicarul” este identificat cu … „un fel de
cas comun” în care ar tr i, chipurile, constructorii
comunismului, nite robi ai muncii... i aceasta se
 
54 - nr.3 (10), iunie 2008
2006!!! [1, p. 94-100]. Doamne, pân  unde pot fi  împinse „politizrile” voit samavolnice i voit ma- liioase?! Pân unde pot ajunge comentariile socio-
logist-vulgare ale unui text artistic de netgduit  valoare?! Or, „ Povestea furnicii” a fost scris  înc  în … 1957! Iar I. Dru s-a transferat la Moscova abia în 1969 i „s-a transferat” într-acolo nu ca „ s 
  fie cooptat de KGB”, cum e învinuit pe nedrept, ci ca s-i poat publica scrierile curajoase respinse de regimul totalitarist de la Chiinu – o tie toat lu- mea! „ Povestea furnicii” este un splendid „apolog” (a demonstrat-o V.Coroban) i, prin urmare, ca apo- log trebuie examinat.
Înc  în 1972, adic  cu 35 de ani în urm, criticul literar Vasile Coroban, plasând „ Povestea
 furnicii” printre „capodoperele prozei moldovene ti
contemporane”, o tlmcea adecvat i în adâncime: „ Apologul „Povestea furnicii” este încrcat
de un deosebit sens, deoarece I. Dru   porne te
de la imaginile vii ale realit  ii pentru a ajunge la
idee, aceasta din urm   fiind încorporat  în obiecte
 i gesturi. Efortul furnicii de a duce la furnicarul
 su o coaj de r  srit   în timp ce semenele ei se
ascund de ploaie capt  semni  fica  ia de simbol al
muncii generoase, care nu   ine seama de primejdii
 i greut  i. I. Dru  face sensibil acest efort datorit  
 faptului c  descrie când în ton grav, când în ton
umoristic senza  iile de oboseal   i de durere ale
micii viet  i. Spa  iul epic al apologului, latura
elevat   a nara  iunii se fac îndeosebi sim  ite prin
 faptul c furnica e o vietate dintre cele mai mici, iar
 stihiile naturii în compara  ie cu ea devin adevrate
catastrofe cosmice” [2, p. 199]. S dm ascultare autorului specialist în materie!
(Ce ne-ar împiedica atunci s „tratm” similar i … „furnica” fabulistului din antichitate Esop?!
Literatura trebuie privit, în primul rând, ca
literatur! Ne pare r u s  rostim aceast axiom  arhicunoscut în faa unei poete (i o poet bun!), dar o facem, constrâni fiind de o situaie nici c se
 poate mai trist. Iar cunoscutul critic român Valeriu Cristea,
subliniind „dramatismul” acestei „admirabile
buc i” („e tot atât de dramatic  ca  i cele mai
dramatice pove ti cu oameni”), pledeaz  pentru ca „ Povestea furnicii” „s  fie neaprat inclus  în manualele colare”:
„Nimic moralizator, nicio umbr   de sentimentalism în ea. Dup  patru zile de r tciri (nu dup  trei zile i trei nopi, cum zice gr  bit 
 poeta!), o chinuit  furnic  gsete ceea ce cuta: o coaj de r srit  (floarea-soarelui), de care avea mare nevoie, Dumnezeu tie pentru ce, acolo, în
furnicarul lor: „ i-a aruncat-o în spate  i a pornit
drumul înapoi, în sfâr  it, aduce  i ea ceva la
 furnicar. Au s  se adune toate furnicile  i au s-o
laude, au s-o a eze,  tiu ele unde trebuie a ezat  
o minune de coaj ca asta”. Începe îns  s plou  i a traversa în aceste condiii miritea imens  devine o cumplit  aventur . Temerar , micua eroin i-o asum. Prozatorul se ferete de happy- end. A pierdut, pretinde, urma furnicii. Nici mcar nu tie dac ea a reuit s ajung  la furnicarul ei, „cci ploaia a turnat toat noaptea”: „ Poate a ajuns
 furnica acas , poate s-a pierdut undeva în mijlocul
miri tii (N.B.! „Poate”! deci, „n-a murit cu o coaj  de r srit  în spate”, cum „interpreteaz” aceeai
 publicist – M.D). – Oricum, îns , chiar dac s-a
 pierdut, avusese  i ea în via   o mic  poveste a
ei – vras zic  tr ise (subl. noastr ). Ca s creeze
literatur, pentru un mare talent i o furnic e
de ajuns!” [3, p. 216]. Prin urmare, nimnui dintre critici (nici de la noi, nici din alte pr i) „n-a stârnit
atâtea nedumeriri „nevinovata poveste a furnicii”, decât doar … publicistei însi, care, pur i simplu, îneal cititorul, când se plânge c s-a chinuit „ani la rând”, predând „ Povestea furnicii” „studenilor mei” (de fapt, i aici e o inexactitate cras: studenii de la institute i universiti înva  alte  opere ale lui Ion Dru, aa cum prevede programul: „ Povara
bunt  ii noastre”, „ Frumos  i sfânt ”, „ P  srile
tinere  ii noastre” etc., i nu „ Povestea furnicii ”!), i  pân la urm n-a îneles nimic nici ea, nici studenii,  pentru c la „finele nuvelei” (e „apolog”, nu nuvel!)  prozatorul i-ar fi  întins  o curs”  (?!), deoarece „urma s fi  fost pe undeva un semn de întrebare, care s-o fi pierdut din editare în editare”??? Halal de o atare „hermeneutic” postmodern!
Pe Ion Dru poi s-l iubeti, dar poi i s nu-l iubeti (el nu se supr !) sub pretextul elitard cum c  „ Marele Buctar ” (sic!) ar pregti doar „un singur fel
de mâncare: adic cel de care nu prea te saturi, dar
care nu te las s crapi de foame (sic!), adic exact
melanjul mioritic …”, dar s-l „tratezi” în batjocur    prin termeni împrumutai din culinrie, urându-l cu venin de duman pân  la hulire, s-l interpretezi arbitrar, aa cum îi vine la socoteal – nu se poate, cre tine te  nu se poate, cci svâr im o dubl 
 pctuire: i contra ta (a bunului tu sim), i contra autorului, supranumit pe bun dreptate „scriitor al
 poporului”. Pur i simplu obrazul  nu trebuie s ne  permit s comitem astfel de nstrunicii sau chiar monstruoziti.
 
 
Anul Ion Dru
 spiritual,  filozo  fic” (2007), la care in i în prezent: „ Nimic pe lume nu-i mai pre  ios decât a-  i r mânea
credincios   ie însu  i”, – mrturisete Ion Dru, f cându-i din acest frumos aforism un crez spiritual diriguitor. „Credina, zice el în alt parte, e copacul
ce freamt  pururi în sufletul omului”. Fr   s  vrem, ne vine în gând admirabila definiie dat  credinei de ctre Shakespeare: „ Iubirea înal    pe
om la cer, iar credin  a coboar  cerul în om”. S-l lsm, aadar, pe scriitorul îndr git al moldovenilor s-i fie pân la capt credincios sie însui! Marea intuiie i marele talent nu-l vor înela, credem. Aa cum a f cut-o, de regul, i pân  în prezent, cu verticalitatea-i specific. Cci i marii scriitori au dreptul la adevrurile lor i chiar la greelile lor, dac acestea, pân la urm, se dovedesc a fi greeli. Chiar i în opiniile discutabile ale autorului exist un „adevr” druian – mai mare sau mai mic, mai întreg sau mai par ial, dar un adevr (nu o minciun!). Dac  Ion Dru „las” pe alii s aib propriile opinii i adevruri, de ce nu l-am lsa i noi pe el s  fac  acelai lucru?! De ce i-am „interzice” dreptul firesc de democratic la propria opinie, la propriul adev r, cu atât mai mult c în sfera literaturii adevruri cu desvâr ire absolute nici nu prea exist, iar dac  i exist, ele coabiteaz cu adevrurile relative, se constituie din acestea, se înal  pe acestea. Aa e „destinul” adevrurilor r spicate, curajoase, durute
 pân la sângerare. Adevruri ale cutrii / negsirii, ale intuiiei / dibuirii / r tcirii chiar. Doar un Balzac, un Tolstoi au avut dreptul, la timpul lor, la exprimarea unor adevruri-convingeri „r tcitoare”, îmbibate de „pcate”, i lumea din întreaga lume a tiut s-i accepte aa cum au fost – pentru c au fost romancieri de geniu, înainte de toate...”.
Regretatul Zigu Ornea (ca s  mai apelez la un critic român de înalt  inut  intelectual  i
 profesional), a crui monografie solid  în dou  volume despre basarabeanul Constantin Stere („Via  a lui Constantin Stere”) a fost editat  i la Chiinu (în 2005) la editura „Universul” – tot prin str daniile neobositului Ion Dru  (plus prefaa), avea s consemneze polemic cu mult justee despre acuzele nefondate ce i se aduc mereu marelui nostru
 prozator de factur   lirico-poetic: „Pe cititorul român, citind romanul „ Povara bunt  ii noastre” de I. Dru, gândul îl duce spre Sadoveanu. Nu la „ Miori  a”, ci la „ Baltagul ”, de pild … Contactul i unele asemnri i cu literatura rus, ucrainean, kirghiz  (Cinghis Aitmatov, de exemplu) sunt o dovad  c, în a doua jumtate a veacului XX, romanul lirico-simbolic i-a gsit drept cetate, ca o formul narativ puternic i viabil, printre atâtea
altele valabile. Important, la urma urmei, nu e tipul naraiunii, ci valoarea ei estetic  în sine. Vetustul
smntorism, cu lirismul su idilizat, n-are
nimic comun cu proza, puternic i viguroas, a
dlui Ion Dru” [4, p. 168]. Cam acelai lucru s-ar  putea spune i despre alte „isme” ce i se atribuie în mod agasant scriitorului nostru invidiat i brutalizat: „mioritism”, „moldovenism”, „ poporanism”, „ populism” etc.
În realitate, un adevrat scriitor, cu „scântei dumnezeieti” în suflet i sub pan, niciodat  nu
 poate „înc pea” întreg într-un singur „curent” limitativ, într-o singur   „orientare” sau „coal” tot limitativ, într-o singur  formul unilateral (fie
 pozitiv, fie negativ). El, scriitorul, dotat cu mare talent, „se înal” s  domine deasupra curentelor, deasupra colilor, deasupra formulelor închistate. Enunul axiomatic cu valoare de aforism al lui George Clinescu exprim  un adevr ponderabil, care nu poate fi  pus la îndoial  de ctre nimeni: „Unde apar geniile dispar colile literare”. Tot aa cum nu poate fi tgduit nici remarca ptrunztoare a aceluiai critic: „Un mare scriitor, chiar vinovat
sub raport civic, rmâne mare scriitor”. Inspir   un deosebit interes i faptul c  Ion
Dru, ca artist al cuvântului, tie nu numai s-i  promoveze cu fermitate adevrurile din operele sale literare, ci – principalul! – tie i s  le apere  cu o consecven demn de invidiat contra criticii obtuze i conservatoare, contra oprelitilor regimului totalitar (a se vedea setul de scrisori ctre mai marii zilei de la Chiinu i de la Moscova), contra „revizorilor” agresivi de tot felul, contra unor confrai de condei nihiliti – mai vârstnici sau mai tineri – care gsesc „plcere” în a-i demola opera i a-i adumbri personalitatea, contra unor cititori de rând influenabili (prin for a iner iei). În aceast 
 privin, nimeni  (dar absolut nimeni!) dintre scriitorii din Moldova nu poate concura cu Ion Dru – Ion Dru, „înfrunttorul” curajos de-o via  a mult prea numeroase obstacole de tot soiul, Ion Dru, aâtorul de probleme arztoare i polemistul liric f r   pereche, Ion Dru, înaintemergtorul în toate i cu cel mai aprig devotament fa de Cititor, Ion Dru, simbol al triei de oel i al rezistenei spirituale, –un fel de Ceahlu moldovenesc, Ion Dru, mucenicul i mesianicul, pstorul i apostolul acestui meleag, Ion Dru modelul omeniei însi i al însi credinei cretine a neamului …
Vechile modaliti tradiionale de analiz i in- terpretare a creaiei lui Ion Dru i-au epuizat efica- citile, s-au dovedit a fi, pân la urm, insuficiente
 pentru dezvluirea adecvat a specificitii scriitu-
 
56 - nr.3 (10), iunie 2008
rii autorului. Ele, aceste modaliti i metode, au schematizat i super ficializat, au banalizat i chiar vulgarizat numeroase lucr ri ale prozatorului i dra- maturgului de factur  poetic. Pentru a ne adânci în starturile abisale ale lirismului druian, e nevoie s  aplicm, aa cum am mai spus, grile de interpretare mai moderne, mai în spiritul poeticii lui, cum ar fi: conceptul de „ poeticitate” promovat de structuralis- tul francez Michel Dufrenne, conceptul de „oper  
deschis” al semioticianului italian Umberto Eco, conceptul de „mit personal ” al psihanalistului fran- cez Charles Mauron.
Polifonic i polivalent, dialogal în monolog i monologal în dialog, polemic i opozant, opera lui Ion Dru  întrunete într-un tot estetic unitar  liricul, epicul  i dramaticul  (uneori chiar i tragicul ), de aceea ea se preteaz la cele mai multiple, diferite i surprinztoare analize de hermeneutic, cu alte cuvinte, interpretrile ei sunt infinite i inepuizabile, cum inepuizabile sunt tlmcirile unui mit. De unde i posibilitatea de aplicare a grilelor moderne nominalizate.
Ca i la marii creatori, în gândirea poetic a lui Ion Dru sunt prezente i „funcioneaz” cu maxim  eficacitate principalele „salturi” tropologice,
 principalele modaliti dialectice de plasticizare, revelare i de sintetizare a faptului de via evocat: de la comparaie se trece la metafor , de la metafor   se trece la simbol, iar de la simbol – la mit i la mitul personal. În ochii autorului totul e metafor  i simbol, totul capt proiecii de mit personal (cum ar fi  „Casa Mare”, „Ciutura”, „Câmpia Sorocii”, „ Biserica Alb”, „ P  storul ” .a.). Mai urmeaz  s se scrie despre gândirea mitic a lui Ion Dru,
 precum i despre cum metaforele lui obsedante se transform  într-o mitologie personal, în multe
 privine similar  cu mitul „Mioriei” – „evanghelie
a neamului”, cum o definete fericit scriitorul. Se zice c  nimic nu valoreaz  în via  dac 
nu riti. O via  întreag  Ion Dru  a tot „riscat” i „risc”: i în plan artistic, i în plan spiritual, i în plan etic, i în plan social, i în plan politic. A riscat de dragul valorizrii poetice a acestui minunat meleag dintre Nistru i Prut i a inimoilor si tr itori, demni urmai ai lui tefan cel Mare (chiar dac unii dintre ei i-au uitat obâr ia).
Mreul i cucernicul monument „ Lumânarea
recuno tin  ei”, înlat în 2004 prin str daniile i opintelile directe ale însui Scriitorului – în cel mai
 pitoresc loc al Basarabiei, unde albastrul Nistrului se împreuneaz  cu albastrul Cerului, iar verdele Codrilor – cu verdele Istoriei sorocene, proiectata editare complet  a operei autorului în opt volume
(primele dou  volume se afl  în lucru), cele dou  tomuri fundamentale de exegez  colectiv  „Opera
lui Ion Dru : univers artistic, spiritual,   filozo  fic” (2004), precum i temeinica exegez  tiinific  „ Fenomenul artistic Dru ”, care apare acum în
 prestigioasa colecie „Academica”,  sunt tot atâtea temeiuri elocvente de rezisten  în timp, spaiu i istorie a scrisului druian, tot atâtea argumente absolut convingtoare întru confirmarea aser iunii c ceea ce a creat i creeaz Dru rmâne s triasc, are sor i de continu izbând, de continu perenitate.
Voi încheia cu aceste consideraii frumoase i exacte ale reputatului i regretatului critic i istoric literar român Ion Rotaru (dintr-un solid tratat de istorie literar  în 7 volume; prin urmare, s nu ne facem bti de cap în legtur  cu faptul c scriitorul nostru nu va „r zbate” nici într-un fel de istorie literar  român!): „ Ion Dru  este un scriitor din spi  a clasicilor români
Creang  , Sadoveanu, Co buc, Caragiale, în chip
anume un scriitor „popular”, în accep  ie larg  ,
 povestitor înn scut  i un mare „savant” cunosctor
al limbii române, de la izvoarele ei cele mai pure.
 Printre contemporanii de genera  ie el poate sta
al turi de Marin Preda, Eugen Barbu, F nu  Neagu
 sau Nicolae Velea, cu speci  ficarea c între moldovenii
de azi el este cel mai mare”. Via  îndelungat, iubite maestre! Sntate de
stejar s  avei i s  nu ducei lips  niciodat  de interpretri clarvztoare! La care mai adaug – nu
 pot s  nu adaug! – i un mare-mare mulumesc  pentru incomensurabila poezie i plcere estetic pe care mi le-a prilejuit i ni le prilejuiete întotdeauna Opera mereu deschis a Dumitale.
Referine bibliografice
 – o emblem  a moldovenismului  / În: Lucreia Bârldeanu. Secolul nomazilor . Itinerar literar român-francez. – Chiinu: Editura „Epigraf”, 2006.
2, Coroban, Vasile. Ion Dru  (Portret literar) // În: Pro  filuri literare. – Chiinu: „Lumina”, 1972.
3. Cristea, Valeriu.  Purtând povara bunt  ii,
dar i a r ut  ii noastre … // În monografia colectiv: Opera lui Ion Dru : univers artistic, spiritual,
  filozo  fic. În 2 volume. Vol. 1. Coordonator, coautor i redactor tiinific – Mihail Dolgan. – Chiinu: CEP USM, 2004.
4. Ornea, Zigu. Simboluri ale d inuirii de neam  // În monografia colectiv: Opera lui Ion Dru :