1

ACADEMIA DE POLIŢIE „Alexandru Ioan Cuza”

FACULTATEA DE DREPT

TEZĂ DE DOCTORAT

REZUMAT

TRATAMENTUL CVASI-COERCITIV – ALTERNATIVĂ LA

PEDEAPSA CU ÎNCHISOAREA PENTRU INFRACTORII

CONSUMATORI DEPENDENŢI DE DROGURI

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT

Profesor universitar Dr. ŞERB Stancu

DOCTORAND

IANCU Adrian Marcel

BUCUREŞTI

2

2011

3

Traficul şi consumul ilicit de droguri reprezintă o problemă socială

complexă şi, în acelaşi timp, o problemă de sănătate publică, ale cărei modalităţi de

manifestare, repercusiuni şi moduri de soluţionare, interesează atât factorii

instituţionali ai statului cât şi opinia publică.

Interesul manifestat în eradicarea acestui flagel rezidă din gravitatea şi

periculozitatea acestor activităţi faţă de stabilitatea economico-socială a

comunităţii cât şi în raport cu dezvoltarea instituţiilor democratice ale statului.

Amploarea pe care o cunoaşte criminalitatea internaţională şi faptul că

aceasta afectează toate statele globului le-a determinat pe acestea să dezvolte

colaborarea internaţională în vederea combaterii acestui fenomen.

Problema drogurilor are un impact negativ asupra funcţionării societăţii în

general. Aceasta poate pune obstacole în calea programelor de dezvoltare şi poate

compromite eforturile de instaurare a păcii şi de reconstrucţie în ţările destabilizate

de războiul civil. Nivelul de trai scăzut şi problemele unei guvernări fragile

constituie un teren favorabil pentru producerea, traficul şi consumul abuziv de

droguri. Aceste aspecte diverse impun adoptarea unei abordări globale. Prea mult

timp limitate la programe speciale gestionate de organisme specializate, priorităţile

în materie de control al drogurilor îşi găsesc acum locul în centrul preocupărilor

socio-economice.

Abordarea mai largă a dimensiunilor socio-economice ale problemei

drogurilor trebuie în mod principal să se traducă într-o abordare care face apel la

ansamblul societăţii. Instituţiile publice nu pot face totul. Intervenţiile sunt de

departe mult mai eficiente dacă sunt implicaţi în cadrul unor obiective şi programe

comune, diverşi actori ai societăţii civile (familii, organizaţii neguvernamentale,

media, etc.).

Pentru a putea stopa această expansiune a infracţionalităţii internaţionale

trebuie să fie creată o protecţie reală a societăţii prin acele structuri care o

compun - administraţia, legislativul, executivul, justiţia, poliţia. Totodată se

impune alinierea legislaţiei oricărui stat la principiile şi reglementările juridice

internaţionale în materia combaterii criminalităţii.

Există două caracteristici importante ale acestei legislaţii:

1. represiunea penală aplicată traficului de droguri, ce pune accent pe

măsurile penale;

2. alternativele la pedeapsa penală pentru toxicomanii care comit infracţiuni.

În acest ultim caz, se apreciază că sancţionarea unui individ afectat de

dependenţa de droguri pentru încălcarea actelor normative în vigoare poate deveni,

în condiţiile unei aplicări rigide şi orientate numai către efecte juridice, o povară

pentru întreaga societate datorită costurilor crescute care apar pe termen lung:

supraaglomerarea instituţiilor penitenciare, gradul crescut de recidivă, reinserţia

4

scăzută în comunitate şi piaţa muncii, diminuarea sentimentului de siguranţă etc.

Astfel, alternativele la închisoare nu pot fi văzute separat de criminalitatea legată

de consumul de droguri ce se manifestă în continuă creştere, fenomen prezent încă

din 1960, şi de dezvoltările recente ale cadrelor normative naţionale şi

internaţionale privind criminalitatea.

În fapt recurgerea la sistemele de asistenţă socială şi tratament mai degrabă

decât la pedepsele cu închisoarea trebuie considerată ca făcând parte din măsurile

legale în materie de consum de stupefiante (în contextul în care se pune tot mai

pregnant întrebarea dacă consumatorul de droguri este un infractor sau un bolnav

ce trebuie tratat ca atare).

Variaţiile criminalităţii depind de variaţiile mediului geografic şi ale

mediului social general, adică de condiţiile exterioare, care la rândul lor sunt

sursele unor stimuli suplimentari cum ar fi consumul de alcool sau droguri

ocazional ori permanent.

Problematica consumatorilor de drog se află în atenţia tuturor actorilor

sociali, în contextul unei infracţionalităţi crescute asociate consumului sau

traficului de drog, complexitatea fenomenului dependenţei de drog şi a

infracţionalităţii asociate presupunând o abordare multidisciplinară şi identificarea

unor proceduri comune de lucru pentru toate instituţiile implicate în procesul de

prevenire şi sancţionare a persoanelor care au săvârşit infracţiuni dependente de

drog.

Plecând de la premisa că un consumator de drog este o persoană care a

săvârşit o infracţiune, dar şi o persoană care are o problemă medicală, având

nevoie de tratament, spre deosebire de abordarea tradiţională în care se pune accent

pe sancţionarea persoanei, în prezent se tinde către menţinerea în libertate a

persoanelor dependente de drog şi includerea lor într-un program de tratament.

Abordările mai noi ale comportamentului infracţional au subliniat

caracterul introducerii unor reforme umaniste; trecerea de la ideologia punitivă la

ideologia reabilitării. În acest mod, în amplul proces al corecţiei infracţionale şi-au

făcut apariţia o serie de metode împrumutate şi adaptate din psihologie, sociologie,

psihologie socială, în general din ştiinţele sociale şi comportamentale.

Cap. I DROGURILE – AMENINŢARE LA ADRESA ORDINII

PUBLICE

Una din temele dominante ale vieţii politice şi ale dezbaterii publice, nu

numai din România, ci şi în întreaga lume o constituie problematica drogurilor, în

dificila încercare de aflare a unor răspunsuri la multiplele şi complexele probleme

legate de existenţa umană.

5

Realitatea a demonstrat că, prin eforturile organelor specializate flagelul

stupefiantelor poate fi cunoscut, şi în bună măsură, combătut şi reprimat, dar în

nici un caz diminuat semnificativ şi cu atât mai puţin eradicat. De asemenea,

problema drogurilor nu poate fi soluţionată într-o singură zi, sau într-un interval de

timp anume stabilit, dar prin participarea activă a organizaţiilor şi instituţiilor

specializate, fiecare în parte, dar şi împreună, ea poate fi în cele din urmă redusă.

Pe lângă aspectele implicaţiilor acestui flagel asupra sănătăţii populaţiei şi

efectelor deosebit de nocive în plan social, a costurilor imense alocate în întreaga

lume pentru ţinerea sub control a acestuia, sunt şi cele legate de câştigurile imense

ale traficanţilor care sunt transferate în acţiuni de susţinere a terorismului mondial

şi de destabilizare socială şi politică.

Aceste considerente precum şi o analiză pertinentă a evoluţiei fenomenului

drogurilor în lume, în ultimii ani, dau o imagine asupra caracterului complex şi

dinamic al acestuia. Trebuie subliniat aici în primul rând caracterul global al

traficului şi consumului ilegal de droguri. Numai o analiză exhaustivă, pornind de

la nivelul întregii lumi, poate oferi o imagine suficient de clară asupra dezvoltării şi

întinderii fenomenului, precum şi motivaţia cauzelor interne de evoluţie a acestuia.

Tratarea globală solicită, totodată, măsuri adecvate prin instaurarea unui sistem

integrat de monitorizare, control şi reprimare, de cooperare strânsă între toate

statele lumii.

Comisia de la Shanghai reprezintă una dintre primele iniţiative cu adevărat

internaţionale care vizează atacarea unei probleme mondiale. Simplul fapt de a

trebui să se justifice a incitat numeroase guverne să amorseze o serie de reforme

înainte de reunirea Comisiei. Totuşi, declaraţia Comisiei de la Shanghai nu este

decât un document care nu constrânge, negociat de către reprezentanţi care nu

aveau puterea de a se angaja în numele statelor lor. Pentru a pune la punct un

corpus de texte legislative internaţionale destinate să lupte împotriva problemei

mondiale a drogurilor, au fost necesare zeci de acorduri şi declaraţii timp de

aproape o sută de ani.

Actorii, reglementările şi substanţele avute în vedere s-au schimbat cu

timpul. Primele eforturi care vizau să pună capăt comerţului cu opiu au atras o

coaliţie inedită de partizani (grupări religioase conservatoare, izolaţionişti chinezi

şi detractori de stânga ai capitalismului mondial, îndeosebi). După Primul Război

Mondial, cauza a fost apărată de către Societatea Naţiunilor, care a adoptat

convenţiile din 19251, 1931 şi 1936

2. Eforturile sale au fost totuşi îngreunate de

faptul că anumite mari puteri nu erau membre. După al Doilea Război Mondial,

1 Convenţia şi Protocolul cu privire la Opiu, încheiate la Geneva la data de 19 februarie 1925, cu ocazia Celei de-a doua Conferinţei asupra

Opiului, promulgate de România prin Decretul nr.1578 din 5 iunie 1928; 2 Convenţia pentru reprimarea traficului ilicit de droguri, semnată la Geneva la data de 26 iunie 1936, şi ratificată de România prin Decretul-lege

nr.169 din 27 mai 1938;

6

Organizaţia Naţiunilor Unite a preluat drapelul, cu adoptarea Protocoalelor asupra

opiului din 1946, 1948 şi 1953, şi, în 1961, cu adoptarea unei Convenţii3 care a

modificat, în mod definitiv, maniera în care comunitatea internaţională trata

substanţele plasate sub control.

Drogurile au evoluat la fel de repede ca şi sistemul internaţional. Moda

opiului a trecut în numeroase regiuni ale lumii, eclipsat de derivatele sale mai

moderne, morfina şi apoi heroina. Cocaina şi-a făcut de asemenea apariţia în

geopolitica mondială – puţine persoane îşi mai amintesc epoca în care Java a

depăşit America de Sud în rândul producătorilor de frunze de coca. Ţinând cont de

situaţia din Africa, canabisul a fost adăugat pe lista substanţelor plasate sub control

internaţional în 1925. Drogurile sintetice nu erau prevăzute de către Convenţia din

1961. Aceste substanţe au proliferat în cursul celor zece ani care au urmat adoptării

Convenţiei din 1961, ceea ce a dus, peste zece ani, la adoptarea unei a doua

convenţii: Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971. În fine, Convenţia

Naţiunilor Unite contra traficului ilicit de stupefiante şi de substanţe psihotrope

din 1988 a adunat laolaltă şi a raţionalizate un anumit număr de acorduri şi de

declaraţii într-un sistem coerent de măsuri de control internaţional4.

Astăzi, aceste Convenţii întrunesc o adeziune aproape universală – peste 180

de ţări sunt parte la ele. Că diferite popoare ajung la un acord reprezintă deja o

victorie, dar această comunitate de concepţie este cu atât mai remarcabilă atunci

când ea se referă la un subiect atât de controversat.

Desigur, sistemul internaţional de control al drogurilor are slăbiciunile sale.

El rămâne o operă în curs de edificare, adaptată în mod constant pentru a ţine cont

de evoluţia situaţiei mondiale şi produce, din nefericire, anumite efecte nedorite,

cel mai important fiind crearea unei pieţe negre lucrative şi violente.

În al doilea rând, accentul pus pe reprimarea a avut poate drept consecinţă

deturnarea de resurse consacrate iniţial măsurilor de sănătate către ceea ce, în

definitiv, este o problemă de sănătate publică.

În al treilea rând, măsurile de detecţie şi de reprimare adoptate într-o regiune

geografică au avut adesea drept consecinţă deturnarea problemei către alte regiuni.

În al patrulea rând, presiunile exercitate asupra pieţei cu privire la o anumită

substanţă au încurajat, la ocazie, prin inadvertenţă, utilizarea unui alt drog.

În fine, în numeroase cazuri, utilizarea sistemului de justiţie penală

împotriva consumatorilor de droguri, adesea proveniţi din grupuri marginale, i-a

marginalizat şi mai mult, reducând astfel posibilităţile de a le oferi un tratament

celor care aveau cea mai multă nevoie.

3 Convenţia Unică asupra substanţelor narcotice, încheiată la New York, la 30 martie 1961, amendată prin Protocolul de la Geneva din 25 martie

1972, la care România a aderat prin Decretul nr.626/1973, publicat în Monitorul Oficial, Patea I, nr.213/1973; 4 România a aderat la Convenţiile Naţiunilor Unite din 1971 şi 1988 prin Legea 118/1992, publicată în Monitorul Oficial nr. 341 /30 decembrie

1992

7

Problema drogurilor are un impact negativ asupra funcţionării societăţii în

general. Aceasta poate pune obstacole în calea programelor de dezvoltare şi poate

compromite eforturile de instaurare a păcii şi de reconstrucţie în ţările destabilizate

de războiul civil. Nivelul de trai scăzut şi problemele unei guvernări fragile

constituie un teren favorabil pentru producerea, traficul şi consumul abuziv de

droguri. Aceste aspecte diverse impun adoptarea unei abordări globale. Prea mult

timp limitate la programe speciale gestionate de organisme specializate, priorităţile

în materie de control al drogurilor îşi găsesc acum locul în centrul preocupărilor

socio-economice.

Criminalitatea, este un fenomen complex generat de mai mulţi factori, iar

stăvilirea sa implică strategii politice, economice, sociale, juridice, psihologice şi

educative.

Infracţionalitatea asociată îndeosebi traficului dar şi consumului de

stupefiante este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă societatea

la ora actuală, de aceea problema drogurilor este o problemă nu doar de ordin

naţional ci şi internaţional, reprezentând subiectul unor ample dezbateri atât în

cadrul reuniunilor O.N.U cât şi la nivelul Uniunii Europene.

Consumul de droguri, indiferent că este vorba de droguri uşoare sau de risc,

are printre altele, ca efect potenţarea agresivităţii umane – datorită percepţiei

eronate a realităţii, reducerea sensibilităţii la durere – ceea ce generează manifestări

agresive, violenţă şi chiar infracţionalitate. Este cunoscut faptul că, de mult timp au

fost sesizate crime, jafuri, furturi sau alte infracţiuni săvârşite sub imperiul

consumului cronic de alcool sau drog.

Adolescenţii şi tinerii care consumă droguri sunt potenţiali delincvenţi,

deoarece dependenţa şi duritatea sindromului de abstinenţă (sevrajul) îi determină

să apeleze la orice căi pentru a obţine banii necesari procurării drogului. Primul pas

(după vinderea obiectelor personale, furtul banilor şi a obiectelor de valoare din

casă) este angrenarea în micul trafic stradal şi furturile din buzunare, după care

urmează furturile din maşini, tâlhăriile şi infracţiunile comise cu violenţă.

Cap. II CADRUL JURIDICO-INSTITUTIONAL DE PREVENIRE SI

COMBATERE A TRAFICULUI SI CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI

Acest capitol face o interesantă trecere în revistă a instrumentelor şi

instituţiilor cu vocaţie internaţională (convenţii, acorduri şi tratate internaţionale

încheiate sub egida ONU, organisme cu vocaţie mondială create de ONU ca

instrumente de luptă antidrog), instrumentelor şi instituţiilor europene cu atribuţii

în domeniul antidrog (organisme europene cu preocupări în combaterea

criminalităţii internaţionale, înţelegeri în domeniul cooperării internaţionale),

8

organizaţiile cu vocaţie regională implicate în lupta împotriva criminalităţii privind

drogurile şi instituţiile din România cu atribuţii în domeniul combaterii traficului şi

consumului ilicit de droguri.

Cap. III CADRUL JURIDIC INTERNAŢIONAL ŞI EUROPEAN CE

REGLEMENTEAZĂ ALTERANTIVA LA PEDEAPSA CU ÎNCHISOAREA

PENTRU INFRACTORII CONSUMATORI DE DROGURI

Din punct de vedere al istoricului alternativelor la pedeapsa cu închisoarea

pentru consumatorii de droguri infractori, subliniem faptul că tratamentul pentru

consumul de droguri aplicat consumatorilor problematici de droguri în cadrul

regimurilor de sancţionare penală a fost introdus progresiv, în ultimele decenii, în

majoritatea societăţilor moderne, conform mai multor paradigme umaniste din

legislaţie şi din sistemul justiţiei penale precum şi cu multe din modelele

psihosociale şi medicale de tratament al adicţiilor.

Astfel, în legislaţia naţională a diferitelor state membre ale Uniunii Europene

au apărut o serie de alternative la urmărirea penală şi pedeapsa cu închisoarea cu o

componentă de tratament. Ele sunt, de obicei, date ca opţiune pentru autorităţile

judecătoreşti, dar ocazional legea o poate stipula ca obligatorie în cazul primei

infracţiuni; în multe state, oferta de alternative de tratament nefiind limitată doar la

o persoană acuzată de o infracţiune la legislaţia pe droguri (consum, posesie,

trafic). Infracţiunile privind „luarea în posesie”, comise pentru a alimenta un obicei

legat de droguri, sunt printre principalele abateri indirect legate de droguri comise

de consumatori şi, de fapt, putem constata că o majoritate clară de opţiuni

disponibile pentru consumatorii problematici de droguri din UE pot fi invocate

chiar pentru o infracţiune care nu vizează drogurile. Acest fapt denotă o voinţă

legislativă de a evita pedeapsa cu închisoarea pentru infractorii dependenţi de

droguri, mărind posibilitatea tratării cu succes şi limitând şansele recidivării.

Ultimul punct al acestui capitol prezintă, comparativ, reglementările juridice

în materie de drept penal, privind alternativele la pedeapsa cu închisoarea în cadrul

diferitelor state din Europa, comparaţie foarte bine documentată prin expunerea

măsurilor respective, organul care le dispune, actul normativ ce le reglementează şi

condiţiile de aplicare pentru fiecare stat în parte.

Cap. IV COSTURILE ECONOMICO-SOCIALE ALE TRAFICULUI

ŞI CONSUMULUI DE DROGURI

Traficul şi consumul de droguri constituie un pericol grav la adresa

umanităţii, cu repercusiuni dramatice în plan economic şi social. Aproape zilnic

9

luăm cunoştinţă, din diferite surse de informare, despre faptul că sume

considerabile sunt deturnate spre scopuri antisociale, traficanţii şi grupurile de

criminalitate organizată sfidând legile şi autorităţile. Pe de altă parte, milioane de

oameni se adaugă anual celor căzuţi deja pradă „morţii albe”, un procent alarmant

intrând în tristul cortegiu al celor iremediabil pierduţi pentru societate.

Amploarea mondială a fenomenului depăşeşte sfera preocupărilor medicale

şi pe cele ale forţelor de ordine şi constituie o ameninţare la adresa ordinii

economice şi sociale ale lumii, depăşind frontierele naţionale ale statelor.

Producţia, traficul şi consumul ilegal de droguri au o largă paletă de efecte

social-economice şi politice şi presupun o întreagă serie de costuri atât la nivelul

societăţii cât şi la nivel individual.

Costurile tangibile ale criminalităţii au fost clasificate de către diverşi autori

în mai multe categorii:

1. costuri suportate de victime (costuri directe: îngrijire medicală, pierderi

financiare, paguba proprietăţii, pierderea veniturilor, etc.)

2. costuri ale riscului omuciderii (probabilitatea ca anumite agresiuni să

conducă la pierderea vieţii umane şi asocierea vieţii individuale cu

valoarea actuală a economiilor în timpul întregii vieţi, estimată între 6 şi

10 milioane de dolari5);

3. costurile îngrijirii medicale acordate victimelor (pentru consiliere

psihologică şi alte servicii de sănătate asociate6)

4. costurile asociate procedurilor din justiţie (protecţia asigurată de poliţie

martorilor sau victimelor, costurile judiciare, costurile sistemului de

corecţie şi reabilitare);

5. costurile induse de activitatea criminală (scăderea productivităţii

economice în zonele cu criminalitate crescută, reducerea turismului în

zonele cu risc, etc.).

Costurile intangibile ale criminalităţii se referă la aspecte cum ar fi durerea,

suferinţa, calculate pe categorii de criminalitate, în funcţie de tratamentul medical

primit de victimă7 şi corectarea sau reducerea riscurilor de omucidere (asociate cu

probabilitatea apariţiei omuciderii pentru fiecare tip de criminalitate înmulţit cu

valoarea statistică a vieţii umane, adică 6,7 milioane dolari, după cum susţin unii

autori cum ar fi Viscusi şi Aldy8).

5 John Roman, - Cost Benefit Analysis for Crime Prevention: Opportunity Costs, Routin Savings and Crime Externalities, Crime Prevention

Studies, vol 14, pp. 53-92 6 Cohen, M. A., and Miller, T. R. (1998). The cost of mental health care for victims of crime. J. Interpers. Violence 13: 93-110.

7 Miller, T. R., Cohen, M. A., and Wiersema, B. (1996). Victim costs and consequences: a new look. National Institute of Justice Research

Report, Washington, D.C. 8 W. Kip Viscusi & Joseph E. Aldy, 2003. "The Value of a Statistical Life: A Critical Review of Market Estimates throughout the World," NBER

Working Papers 9487, National Bureau of Economic Research, Inc.

10

Designul politicilor publice de prevenire a criminalităţii trebuie să fie

proiectat în funcţie de caracteristicile tipurilor specifice de criminalitate şi de

contextul în care acestea se manifestă. Analiza cost-beneficiu joacă rolul unui

instrument economic pentru evaluarea politicilor sociale la nivel macrosocial, însă

aplicarea acesteia în politicile publice de prevenire a criminalităţii, la începuturile

utilizării ei în acest domeniu, s-a realizat la nivel de micro-proiect. Spre deosebire

de multe alte intervenţii de politici publice care utilizează analiza cost-beneficiu,

programele de prevenire a criminalităţii au un impact atât macrosocial cat şi

microsocial ce trebuie evaluat.

Analiza cost beneficiu presupune o evaluare a fondurilor cheltuite în raport

cu beneficiile obţinute de către societate în cadrul unor proiecte, pentru a stabili

dacă acestea sunt rentabile sau nu. Aceste proiecte pot fi baraje sau autostrăzi,

programe de formare, sisteme de sănătate, etc.

Ideea acestui tip de contabilitate economică a fost concepută de către Jules

Dupuit,9 un inginer francez, al cărui articol scris în anul 1844, pe această temă, este

încă o lectură valoroasă.10

Ulterior, economistul britanic Alfred Marshall11

a

formulat câteva concepte formale12

ce au stat la baza analizei cost-beneficiu, însă

dezvoltarea practică a acestui concept este urmare a elanului furnizat de Actul

Federal de Navigaţie din 1936 din SUA. Acest act solicita Corpului inginerilor

americani să elaboreze proiecte pentru amenajarea cursurilor de apă navigabile cu

condiţia ca beneficiile totale ale proiectului să depăşească costurile proiectului

oricare ar fi ele. În aceste condiţii, corpul inginerilor a elaborat metode sistematice

de măsurare a costurilor şi beneficiilor, fără a beneficia însă de asistenţă din partea

economiştilor. Abia douăzeci de ani mai târziu, prin anii 1950, economiştii au

încercat să furnizeze un ansamblu riguros şi logic de metode de măsurare a

beneficiilor şi costurilor unui proiect pentru a decide dacă acesta merită sau nu să

fie transpus în practică.

Câteva chestiuni tehnice privind analiza cost-beneficiu nu au fost complet

rezolvate nici astăzi dar problemele fundamentale au fost bine stabilite.

De-a lungul timpului şi, mai ales în zilele noastre, analiza cost-beneficiu a

cunoscut şi alte utilizări cum ar fi de exemplu în cadrul procesului decizional, în

administraţia publică, în evaluarea politicilor sociale şi în special a politicilor

publice privind siguranţa cetăţenilor. Analiza cost-beneficiu, aplicată siguranţei

publice sau prevenirii criminalităţii, este un domeniu relativ nou şi a fost destul de

rar utilizată, chiar şi la nivel internaţional13

, cu toate că se cunosc costurile ridicate

9 http://en.wikipedia.org/wiki/Jules_Dupuit

10 Dupuit, Arsène Jules Étienne Juvénal (1844): De la mesure de l’utilité des travaux publics, Annales des ponts et chaussées, Second series, 8.

11 http://en.wikipedia.org/wiki/Alfred_Marshall

12 Marshall, Alfred (1920). Principles of Economics (Revised Edition ed.). London: Macmillan; reprinted by Prometheus Books.

ISBN 1573921408. 13

Preocupări în acest sens s-au manifestat în SUA, Marea Britanie şi Irlanda

11

ale criminalităţii asupra societăţii (spre exemplu, costurile criminalităţii la nivelul

comunităţilor din Australia sunt de aproximativ 18 milioane de dolari pe an,14

echivalentul a 4% din produsul intern brut).

Este recunoscut faptul că nu toate politicile publice sau programele

guvernamentale, din punct de vedere al costurilor, sunt în mod necesar eficiente în

rezolvarea pe termen lung a problemelor sociale, cum ar fi criminalitatea. Există o

zonă a incertitudinii atunci când iniţiatorii de politici publice sunt obligaţi să ia

decizii privind alternativele propuse spre implementare.15

Tipul de întrebări care

circumscriu această zonă, se referă la utilizarea eficientă a fondurilor disponibile şi

la modalităţile cele mai eficace de acţiune. S-ar putea ca, pentru prevenirea

criminalităţii, un euro cheltuit în plus, în cadrul programelor de dezvoltare socială

care finanţează dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor în primi ani de viaţă, să

aducă un beneficiu net mult mai mare decât acelaşi euro cheltuit pentru construirea

unei celule în plus în sistemul penitenciar. Din moment ce criminalitatea impune

costuri considerabile asupra societăţii,16

- în termeni de costuri financiare,

emoţionale sau oportunităţi ratate - identificarea, analiza şi evaluarea programelor

care s-au dovedit eficace, reprezintă o strategie de succes pentru proiectarea în

viitor a noului ciclu de politici publice în domeniul siguranţei cetăţenilor.

Trebuie, totodată, menţionat faptul că aplicarea metodei analizei cost-

beneficiu în cadrul programelor de prevenire a criminalităţii are unele limitări,

datorită următorilor factori: lipsa uniformităţii surselor de date, date lipsă, studii

fragmentate sau inconsistente, dificultăţi privind cuantificarea numărului actual de

fapte infracţionale (cifra neagră a criminalităţii), estimările exclud valoarea

suferinţei psihice, valoarea proprietăţii pierdute - costul real sau transferul unei

taxe. Cu toate acestea, analiza cost-beneficiu rămâne un instrument real de lucru

pentru evaluarea beneficiilor unui program, indiferent de domeniul lui de aplicare.

Studiile privind costurile tratamentului dependenţei de droguri în comparaţie

cu pedeapsa cu închisoarea sau dependenţa de droguri netratată prezintă un

beneficiu social clar prin tratamentul dependenţei de droguri. Unele studii

sugerează că pentru fiecare dolar investit în tratamentul de calitate al dependenţei

de droguri, societăţile pot economisi între 4-7 $ în criminalitatea asociată

drogurilor şi costurile justiţiei penale.17

Scopul tratamentului pentru infractorii consumatori dependenţi de droguri

este dublu: returnarea către societate a unui individ productiv, liber de adicţii şi

14

John Chishlom, Cost Analysis and Crime Prevention, in Trends and Issues in Crime and Criminal Justice, No. 147, February 2000, pag. 1,

Australian Institute of Criminology 15

Mireille Rădoi, Evaluarea politicilor publice, editura Tritonic, Bucureşti, 2005; 16

The Application of Economic Analysis to Criminal Justice Interventions: A Review of the Literature Criminal Justice Policy Review June 2005

16: 141-163, 17

The Application of Economic Analysis to Criminal Justice Interventions: A Review of the Literature Criminal Justice Policy Review June 2005

16: 141-163,

12

reducerea costurilor criminalităţii asociate drogurilor. Rapoartele NIETS (The

National Treatment Improvment Evaluation Study) din cadrul Centrului pentru

Tratamentul Abuzului de Substanţe (CSAT) au arătat că costurile medii ale

tratamentului au fost de 2.941$ între 1993 şi 1995.18

Beneficiile medii ale

tratamentului pentru societate au fost de 9.177$ per client, ceea ce înseamnă o

medie de trei la unu: fiecare dolar cheltuit în cadrul tratamentului a produs o

economie de trei dolari la nivelul societăţii. Aceste economii sunt rezultatul

reducerii costurilor aferente criminalităţii, inclusiv a celor judiciare, reducerea

costurilor medicale toate aceste costuri fiind suportate de către societate. Studiile

făcute cu privire la deţinuţii ce au urmat în întregime programul rezidenţial de

tratament al adicţiilor au arătat că doar 3,3% dintre cei eliberaţi au fost rearestaţi în

primele şase luni de la punerea în libertate, comparativ cu 12,1% dintre cei care nu

au beneficiat de programul rezidenţial de tratament. În mod similar, dintre cei ce au

beneficiat de tratament doar 20.5% au consumat din nou droguri în primele şase

luni după punerea în libertate în timp ce în cealaltă categorie (deţinuţii ce nu au

beneficiat de tratament) procentul a fost de 36,7%.19

Furnizorii de programe pentru tratamentul adicţiilor au nevoie să cunoască

costul serviciilor pe care ei le furnizează. Indiferent dacă e vorba de fonduri

publice sau private acestea au început să fie legate cu costurile şi rezultatele

aşteptate, iar furnizorii utilizează bilanţuri contabile pentru îmbunătăţirea eficienţei

organizaţionale. Unul dintre pericolele promovării studiilor privind costul

programelor de tratament este acela că majoritatea conducătorilor de programe nu

sunt pregătiţi din punct de vedere tehnic pentru a îmbunătăţi performanţele

acestora şi există puţine informaţii disponibile şi accesibile pentru ale oferi

acestora asistenţă. Mai mult, nu toate metodele de evaluare a costurilor sunt

concludente iar cei care efectuează estimări lipsite de comparaţie au dificultăţi de a

le utiliza pentru elaborarea de politici sau în scopul planificării.20

Întrucât traficul şi consumul ilicit de droguri au consecinţe nefaste, în plan

economic şi social, asupra indivizilor cât şi a societăţii în general, în ultima parte a

acestui capitol este expusă o metodă foarte interesantă de analiză a costului

programelor de tratament al abuzului de droguri, metodă subliniată prin

prezentarea unor studii practice de caz, atât la nivel internaţional cât şi naţional.

Cap. V PEDEPSELE – ROL ŞI EVOLUŢIE PENALĂ

18

Substance Abuse and Mental Health Services Administration, Center for Substance Abuse Treatment, national Evaluation Data Services, The

Cost and Benefits of Substance Abuse Treatment: Findings From the National Treatment Improvment Evaluation Study. August 1999; 19

Federal Bureau of Prisons, TRIAD Drug Treatment Evaluation Six-Month Report: Executive Sumary, Washington, DC: U.S. Department of

justice, February 1998, 20

French et al, 1997, The drug abuse treatment cost analysis program,

13

În cadrul acestui capitol, după o scurtă prezentare a definiţiilor, funcţiilor,

caracteristicilor şi clasificării pedepselor, face o abordare multidisciplinară a

acestora. Astfel, sunt prezentate justiţia restaurativă - concept şi abordare în cadrul

documentelor internaţionale – şi tratamentul deţinuţilor în sistemele penitenciare

moderne şi progresive, fiind expuse principalele sisteme penitenciare (regimuri de

detenţie) utilizate în diverse state şi regimul executării pedepselor privative de

libertate în România.

Alternativele la pedeapsa închisorii, ca soluţie de reabilitare a infractorilor în

societăţile moderne, sunt abordate prin prisma întrebării dacă pedeapsa cu

închisoarea constituie un mijloc de reeducare şi prezintă evoluţia contemporană a

pedepsei, de la sancţiune la tratament.

Ultima parte a acestui capitol face o trecere în revistă a abuzului de droguri

şi recomandările, la nivel internaţional privind politica penală a statelor în materie

de droguri, evidenţiind dificultăţile acesteia pe linia combateri eficiente a acestui

fenomen şi necesitatea întăririi cooperării judiciare internaţionale împotriva

traficului ilicit de droguri. De asemenea, sunt prezentate particularităţile politicilor

penale în materie de droguri şi modalităţile de utilizare eficientă a acestor politici

în domeniul luptei antidrog.

Cap. VI TRATAMENTUL CVASI-COERCITIV CA ALTERNATIVĂ LA

PEDEAPSA ÎNCHISORII

Peste 200 milioane de persoane, în lume, consumă droguri ilicite, din care 25

de milioane sunt dependenţi de acestea,21

constituind o problemă de sănătate

publică, dezvoltare socio-economică şi de securitate, atât pentru ţările

industrializate cât şi pentru cele în curs de dezvoltare. Rolul important al

tratamentului şi prevenţiei dependenţei de droguri, ca parte a reducerii ofertei de

droguri şi a sănătăţii publice a fost, în repetate rânduri, subliniat în acordurile şi

alte documente internaţionale. Importanţa menţinerii balanţei între aplicarea legii şi

reducerea cererii/abordarea din punct de vedere al sănătăţii publice, a fost

subliniată de către Declaraţia Politică a UNGASS din 1988 şi Declaraţia Ghidului

de Principii a Reducerii Cererii de Droguri, aducând în prim plan o abordare clară

a politicii în domeniul drogurilor. Mai mult, în ultimele decenii au fost făcuţi paşi

importanţi în înţelegerea fenomenului dependenţei de droguri şi abordarea

prevenirii şi tratamentului acesteia.

Dependenţa de droguri este considerată o dereglare multifactorială a

sănătăţii, care adesea urmează cursul unei maladii recidivante şi remisive. Din

21

UNODC, World Drug Report 2010 , pag 123, United Nations Publication, Sales No. E.10.XI.13.

14

păcate, în unele societăţi dependenţa de droguri nu este recunoscută ca o problemă

de sănătate şi multe persoane afectate de aceasta sunt stigmatizate şi nu au acces la

tratament şi reabilitare. În ultimii ani modelul bio-psiho-social a recunoscut

dependenţa de droguri ca fiind o problemă cu multe faţete şi care necesită expertiza

mai multor discipline, fiind necesară o abordare multidisciplinară prin prisma

ştiinţelor medicale, atât cercetării şi preveniri cât şi tratamentului acesteia.

Încercările de a trata şi preveni consumul de droguri prin intermediul

sancţiunilor penale pentru consumatorii de droguri a eşuat pentru că nu au luat în

considerare modificările neurologice induse asupra creierului de către dependenţa

de droguri. Tratamentul dependenţei de droguri trebuie furnizat ca o abordare

calificată, sistematică, bazată pe cuceririle ştiinţifice cum ar fi cele dezvoltate

pentru tratarea altor maladii cronice, considerate incurabile cu câteva decenii în

urmă. Multe dintre aceste maladii pot fi acum prevenite şi tratate datorită bunelor

practici în domeniul intervenţiilor clinice, a strategiilor terapeutice riguroase şi a

cercetărilor ştiinţifice cumulative.

Dependenţa de droguri şi consumul ilicit sunt asociate cu probleme de

sănătate, sărăcia, violenţa, comportamentul delictual şi excluziunea socială, costul

total al său, la nivelul societăţii fiind dificil de estimat.

Consumul de droguri şi în special cele injectabile este strâns legat de SIDA

şi hepatitele B şi C, transmise prin folosirea în comun a acelor de seringă. Şi

consumatorii de droguri neinjectabile pot fi, la rândul lor, transmiţători de SIDA

datorită creşterii obiceiurilor sexuale de mare risc. Datele privind mărimea

populaţiei ce consumă droguri injectabile în 130 de ţări arată că, la nivel mondial,

există aproximativ 10 milioane de consumatori,22

peste 10% din infecţiile globale

cu HIV/SIDA se datorează folosirii în comun a seringilor pentru injectarea de

droguri, iar dacă excludem Sub Sahara africană, peste 30% din infecţiile globale cu

HIV sunt datorate injectării de droguri în condiţii nesigure. Împărtăşirea seringilor

şi acelor contaminate este o cale majoră de transmitere a HIV în multe regiuni,

inclusiv Estul Europei, Asia Centrală, Asia de Sud şi Sud-est precum şi în unele

ţări din America Latină.

Dependenţa de droguri este o maladie ce poate fi prevenită şi tratată,

prevenţia efectivă şi tratamentul fiind disponibile. Cele mai bune rezultate se obţin

atunci când se utilizează o abordare clară, multidisciplinară care să includă

intervenţii farmacologice şi psihosociale diversificate, menite să răspundă

diferitelor nevoi ale pacientului. Chiar dacă luăm în calcul toate cerinţele pentru

furnizarea tratamentului de bază, costul său este mult mai redus decât costurile

indirecte cauzate de dependenţa netratată: închisoare, şomaj, costurile pentru

22

idem

15

aplicarea legii, consecinţele medicale, etc. Studiile de cercetare indică că

cheltuielile cu tratamentul generează economii în termeni de reducere a numărului

de victime ale infracţiunilor precum şi reducerea cheltuielilor din cadrul sistemului

de justiţie. Economiile pleacă de la un procent de 3:1 şi pot ajunge, dacă includem

costurile asociate infracţiunii, asistenţei medicale şi productivităţii sociale până la

13:1.23

Aceste economii pot îmbunătăţi situaţiile dezavantajoase, oferind

oportunităţi pentru educaţie, locuri de muncă remedierea instrumentelor sociale ce

au fost subminate şi creşterea posibilităţilor familiilor de a-şi reface economiile,

facilitând astfel dezvoltarea socială şi economică. Indivizii implicaţi în sistemul de

justiţie penală prezintă şi un risc ridicat din punct de vedere al consecinţelor

medicale şi sociale ale dependenţei de droguri. Obiceiul de a consuma droguri în

închisoare implică mai multe modele nocive, menite să ducă la creşterea riscului de

contaminare cu maladii infecţioase ca HIV sau hepatite, de aceea potenţialul nociv

al închisorii nu trebuie subestimat.

Politicile WHO/UNODC/UNAIDS pentru reducerea transmiterii HIV prin

intermediul tratamentului dependenţei de droguri recomandă ca acest tip de

tratament să fie inclus în programele de prevenire a HIV/SIDA pentru ca

consumatorii de droguri injectabile să dobândească capacitatea de a reduce

consumul de droguri în general, frecvenţa injectării şi nivelul riscurilor

comportamentale asociate. Cercetările au arătat, de asemenea, că tratamentul în

închisoare sau ca măsură alternativă la închisoare reduce recăderea şi recidiva.

Creşterea continuă a numărului cazurilor de infracţiuni deduse spre judecată

şi a numărului populaţiei din închisori cu consecinţe directe asupra sistemului de

justiţie şi penitenciarelor datorită supraaglomerării respectiv suprapopulării, dar şi

la nivelul societăţii prin creşterea costurilor sociale aferente actului de justiţie şi

detenţiei au determinat practicienii să solicite tot mai des instanţelor de judecată

măsuri alternative şi maleabilizarea procedurilor sistemului de administrare a

justiţiei. Ca o consecinţă a creşterii numărului mare de crime şi a costurilor

considerabile pe care le implică procedurile de judecată, a devenit evident faptul că

metodele tradiţionale de manifestare a actului de justiţie nu conduc la rezultate

productive societal. Prin urmare, primul pas a fost făcut în sensul necesităţii de

înnoire a procedurilor judiciare specifice prin adoptarea unor modalităţi noi de

manifestare a actului de justiţie.

Pentru a evita condamnarea unui delincvent toxicoman şi detenţia sa, sunt

disponibile diferite măsuri, începând cu posibilitatea alegerii unui tratament sub

control,24

sau în închisoare (pedeapsa cu închisoarea şi obligarea la tratament) până

23

United Nations – Office on Drugs and Crime&World Health Organization, Principles of Drug Dependence Treatment, Discussion Paper,

Vienna, March 2008, p.2 24

A se vedea în acest sens prevederile art. 191

respectiv 192 din Legea nr. 522/2004 de completare şi modificare a legii nr 143/2000 privind

prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri,

16

la tratamentul obligatoriu (internarea medicală) care constituie forma de tratament

cea mai controversată. Obligarea la tratament poate fi pronunţată în toate stadiile

procedurii penale: înaintea începerii procesului penal, după proces (de exemplu ca

măsură de substituire a pedepsei cu închisoarea, în cazul unei pedepse suspendată

sub supraveghere) în timpul detenţiei sau ca şi criteriu pentru liberarea

condiţionată. Există mai multe sisteme naţionale de tratament concepute fiecare în

funcţie de condiţiile locale, sisteme ce ilustrează diversitatea abordărilor posibile.

Programele de tratament trebuiesc studiate atent de către autorităţi iar

obiectivele lor să fie clar definite. De exemplu, ele sunt , în general, destinate să:

- permită persoanelor în cauză să adopte şi să ducă, pe termen

lung, un stil de viaţă fără consum de droguri,

- reducă cererea de droguri ilicite,

- lupte împotriva criminalităţii

- să-i ajute pe toxicomani să-şi îmbunătăţească sănătatea şi să-şi

crească şansele de reinserţie socială.

Acestea trebuiesc luate în cont încă din momentul demarării mecanismului

de evaluare în scopul determinării dacă obiectivele sunt efectiv atinse. Autorităţile

trebuie să ţină, pe cât posibil, cont de diferiţii factori contradictorii, cum ar fi

necesitatea garantării unei proceduri judiciare pentru a proteja drepturile civile,

nevoile în materie de tratament şi alte aspecte umanitare precum şi obiectivele

luptei împotriva drogurilor. Ideal ar fi ca toxicomanii ce au comis infracţiuni

asociate drogurilor să beneficieze de un program adaptat nevoilor lor specifice, pe

o perioadă suficient de lungă pentru a putea obţine rezultate pozitive.

Măsurile alternative la pedeapsa închisorii,25

adoptate în diferite regiuni ale

lumii trebuiesc studiate cu multă atenţie ţinând cont de diferenţele care există în

materie de filozofia popoarelor şi sisteme judiciare. Dificila sarcină ce-i revine

sistemului de justiţie penală şi dorinţa de a îmbunătăţi măsurile de tratament şi

reinserţie, îndeosebi a tinerilor, infractorilor primari şi a celor cu handicap, a

determinat tot mai multe ţări să caute măsuri de substituire a închisorii cum ar fi:

arestul la domiciliu, supravegherea electronică, executarea pedepsei sub

supraveghere, munca în folosul comunităţii sau alte sancţiuni non-privative de

libertate.

La ultimul punct al acestui capitol sunt prezentate programele instanţelor pe

droguri, prezentare ce debutează cu modelul american, continuă cu câteva dintre

cele mai importante modele internaţionale şi se încheie cu expunerea câtorva

modele naţionale ale unor state europene.

25

INCB „From Coercion to Cohesion” discussion papers, Vienna March, 2010

17

Cap. VII TRATAMENTUL CONSUMATORILOR DE DROGURI

INFRACTORI ÎN ROMÂNIA

Fenomenul infracţional cunoaşte, la ora actuală, o creştere fără precedent iar

prin formele noi de manifestare, prin caracterul tot mai organizat, pericolul sporit

şi internaţionalizarea evidentă, constituie o ameninţare la adresa comunităţii

umane, a instituţiilor democratice, chiar a statelor.

Structurile crimei organizate dovedesc astăzi o mare capacitate de adaptare

faţă de schimbările de condiţii şi situaţii, optând foarte rapid spre acel teritoriu al

economiei, care le oferă câştigurile cele mai mari şi posibilităţile concrete de a

penetra instituţiile sociale şi ale ordinii juridice.

Acest lucru a devenit posibil întrucât criminalitatea abordează astăzi, alături

de segmentele tradiţionale, noi domenii de mare prosperitate cum sunt producţia şi

traficul de stupefiante, spălarea banilor etc. Se poate afirma că astăzi crima

organizată a ajuns să fie principalul inamic al securităţii interne iar experţii în

domeniu au elaborat viziuni pertinente din care rezultă că situaţia se va agrava şi

mai mult.

Infracţionalitatea asociată îndeosebi traficului dar şi consumului de

stupefiante este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă societatea

la ora actuală, iar Municipiul Bucureşti, datorită statutului său de centru politico-

administrativ şi a consecinţelor ce decurg în plan criminogen, din acest statut,

deţine ponderea, la nivel naţional, la acest capitol.

Demersurile autorităţilor române de îmbunătăţire a cadrului legislativ pentru

dezvoltarea sancţiunilor neprivative de libertate aplicate consumatorilor dependenţi

de droguri ce au săvârşit fapte penale se reflectă atât la nivelul actelor normative

adoptate cât şi prin eforturile de a aduce în plan instituţional modele de practici

pozitive utilizate cu succes în cadrul politicilor judiciare şi de tratament din alte

state.

Astfel, prin efortul susţinut al colectivului Agenţiei Naţionale Antidrog, în

scopul promovării unor programe şi măsuri eficiente aplicate cu succes în alte ţări,

a fost elaborată şi adoptată Hotărârea de Guvern nr. 860 din 28 iulie 2005, pentru

aprobarea regulamentului de aplicare a prevederilor Legii nr. 143/2000 privind

combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi

completările ulterioare. Conform prevederilor acestui act normativ programul

integrat de asistenţă a consumatorilor constă „într-un ansamblu complex de

programe terapeutice, psihologice şi sociale, complementare, simultane sau

secvenţiale, care se concretizează într-un plan individualizat de asistenţă.”

Începând cu perioada 2006-2007, eforturile Agenţiei Naţionale Antidrog, în

calitate de promotor al schimbării percepţiei societăţii româneşti faţă de

18

consumatorul de droguri - şi ale tuturor instituţiilor implicate, în conformitate cu

documentele programatice26

au fost orientate în principal spre dezvoltarea cadrului

legislativ privind tipurile de servicii de asistenţă integrată pentru consumatorii de

droguri şi implementarea acestuia.

Asigurarea accesului universal al consumatorilor de droguri la serviciile de

asistenţă medicală, psihologică şi socială a constituit unul dintre principalele

obiective ale demersurilor Agenţiei Naţionale Antidrog atât în plan legislativ cât şi

în ceea ce priveşte transpunerea dispoziţiilor legale în programele naţionale în

acest domeniu.

Astfel eforturile iniţiate în decursul anului 2006 au fost continuate în direcţia

creării unui sistem de indicatori bazat pe standarde de calitate ale sistemului de

asistenţă, spre dezvoltarea metodologiei de autorizare/acreditare a furnizorilor de

servicii, precum şi spre elaborarea standardului ocupaţional pentru specialiştii care

lucrează în domeniul adicţiilor.

Din perspectiva dezvoltării legislative în domeniul asistenţei medicale,

psihologice şi sociale acordată consumatorilor de droguri au fost elaborate şi

adoptate Standardele minime obligatorii privind managementul de caz în

domeniul asistenţei consumatorului de droguri (Decizia Preşedintelui Agenţiei

Naţionale Antidrog nr. 16 din 2 octombrie 2006) şi Metodologia de elaborare,

modificare şi implementare a planului individualizat de asistenţă a

consumatorului de droguri (Decizia Preşedintelui Agenţiei Naţionale Antidrog nr.

17 din 2 octombrie 2006). Astfel, furnizarea serviciilor de asistenţă se realizează

printr-un continuum complex de servicii integrate, într-o manieră care să determine

angajament şi motivaţie şi care să permită tranziţia uşoară între servicii sau de la

un nivel de asistenţă la altul. Aceste cerinţe sunt îndeplinite prin intermediul

managementului de caz, metodă de coordonare a tuturor serviciilor de asistenţă

medicală, psihologică şi socială, necesară pentru a înlătura fragmentarea serviciilor

sau inadecvarea acestora faţă de nevoile consumatorului. De asemenea,

componentele funcţionale, intervenţiile terapeutice, psihologice şi sociale din

cadrul unui program integrat de asistenţă în care poate fi inclus consumatorul

reprezintă planul individualizat de asistenţă. Întrucât motivele indicării unui astfel

de plan sunt diferite în funcţie de factori care depind de pacient dar şi de

caracteristicile serviciilor de asistenţă, existenţa unor reglementări în acest sens

este esenţială pentru realizarea corectă a unei balanţe între nevoile consumatorului

şi resursele disponibile. Planul de asistenţă este instrumentul de ghidare a echipei

de profesionişti, adecvat la nevoile consumatorului stabilite în primele etape ale

procesului de asistenţă şi în funcţie de resursele disponibile.

26

Strategia naţională antidrog 2005 -2012 şi Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog, în perioada 2005-2008

19

La definirea unui plan, problemele identificate sunt prioritizate şi se

realizează un inventar al resurselor, se stabileşte scopul care este specific

programului integrat de asistenţă, se stabilesc obiective, rezultatele aşteptate şi

modalităţile de atingere ale acestora.

În sensul îmbunătăţirii condiţiilor de acordare a tratamentului, prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.915 din 22 decembrie 2006 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 339/2005 privind

regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope

a fost consacrat legislativ dreptul acordării de tratament medical şi de prescriere a

tratamentului pentru persoanele consumatoare de droguri, de către medicul

centrului de tratament pentru toxicomani.27

De asemenea, în scopul acordării de

asistenţă integrată medicală, psihologică şi socială persoanelor aflate în sistemul de

probaţiune, a fost dezvoltată, la nivel naţional, colaborarea dintre Agenţia

Naţională Antidrog şi Direcţia de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei.28

Alte demersuri ale Agenţiei Naţionale Antidrog au vizat elaborarea unui ordin

comun al acesteia cu Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Muncii, Solidarităţii

Sociale şi Familiei privind metodologia de autorizare a furnizorilor de servicii

pentru consumatorii de droguri, introducerea în clasorul privind Clasificarea

Ocupaţiilor din România (COR) a ocupaţiei de consilier în adicţii şi elaborarea

standardului ocupaţional pentru aceasta şi acreditarea de către Ministerul Muncii,

Solidarităţii Sociale şi Familiei a Centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere

antidrog ale Agenţiei ca furnizori de servicii sociale.

Asigurarea accesului universal al consumatorilor de droguri la serviciile

de asistenţă medicală, psihologică şi socială a constituit în permanenţă unul

dintre principalele obiective ale Serviciului de Asistenţă Integrată, atât în plan

legislativ, cât şi în ceea ce priveşte transpunerea dispoziţiilor legale în

practică.

Astfel, prin aprobarea în anul 2008 a Ordinul ministrului sănătăţii publice,

ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi ministrului internelor şi

reformei administrative nr. 1389/513/2008/282/2007 s-a creat un punct de referinţă

în tratamentul consumatorilor de droguri, deoarece acest ordin defineşte

standardele minime obligatorii de organizare şi funcţionare a centrelor de

furnizare de servicii pentru consumatorii de droguri, precum şi criteriile şi

metodologia de autorizare.

De asemenea, anul 2008 a fost definitoriu şi din punct de vedere al

introducerii serviciilor de harm reduction în penitenciare. Astfel, prin „Proiectul

27

Hotărârea Guvernului nr. 1.915 din 22 decembrie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 339/2005

privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, Cap. VI – Utilizarea medicală a substanţelor şi

preparatelor stupefiante şi psihotrope, art. 27 28

Protocolul de colaborare nr. 1873384 din 16.11.2006

20

de prevenire a consumului şi îngrijire a consumatorilor de droguri injectabile

aflaţi în detenţie”, finanţat de UNODC, a început funcţionarea unui centru

terapeutic de substituţie cu metadonă în cadrul Penitenciarului Spital Rahova şi a

programelor de schimb de seringi pentru prevenirea HIV în rândul consumatorilor

de droguri din Penitenciarele Jilava şi Rahova. Activitatea de harm-reduction a

fost reglementată pentru prima dată pe teritoriul naţional prin H.G. nr. 860/2005

pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000

privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit, cu modificările şi

completările ulterioare, fiind prevăzută în capitolul I art. 1 lit. y.

Experienţa şi rezultatele implementării etapei pilot a Programului Naţional

de Prevenire şi Asistenţă Integrată în Adicţii au constituit un argument şi o bază de

fundamentare a propunerilor Agenţiei privind finanţarea de la bugetul de stat, în

anul 2008, a opt Programe de Interes Naţional29

ce vizau reducerea riscurilor

asociate consumului de droguri, dezvoltarea serviciilor de tip comunitate

terapeutică, dezvoltarea reţelelor comunitare de asistenţă, asigurarea tratamentului

substitutiv şi derularea unor activităţi de cercetare în domeniu, precum şi

continuarea Programului Naţional de Asistenţă prin care să se asigure atât

funcţionarea centrelor de asistenţă dezvoltate anterior cât şi crearea unor noi centre

de asistenţă integrată.

Printr-un parteneriat cu Finlanda, Agenţia Naţională Antidrog, a reuşit în

cursul anului 2010 să finalizeze comunitatea terapeutică de la Dejani şi, tot în

cadrul aceluiaşi proiect să elaboreze un ghid de bune practici pentru furnizarea de

servicii persoanelor dependente de droguri în cadrul comunităţilor terapeutice şi un

ghid de bune practici privind tratamentul consumatorilor de droguri, ghiduri ce nu

au putut fi publicate din lipsa resurselor financiare.

Concluziile a numeroase cercetări arată faptul că sancţionarea

consumatorului de droguri, pentru încălcarea actelor normative în vigoare devine,

în condiţiile unei aplicări rigide şi orientate numai către efecte juridice, o adevărată

greşeală cu consecinţe grave atât în ceea ce priveşte recuperarea individului în sine,

cât şi pentru întreaga societate.

Astfel, rolurile diferiţilor actori sociali din sistemul de justiţie penală şi al

furnizorilor de tratament se modifică şi se completează, permiţând instanţelor să

judece şi să aprecieze dintr-o perspectivă complexă, modalitatea de “recuperare

socială” a consumatorului de droguri.

Pentru a putea aprecia în mod constructiv şi eficient modalitatea de

intervenţie, sancţionare şi/sau tratament a consumatorului de droguri, pentru

asigurarea succesului în recuperarea psihică, socială şi morală a acestuia, trebuie

29

HG nr. 1101/2008, privind aprobarea Programului de interes naţional de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri - 2009-2012,

Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 672 din 30/09/2008

21

luat în considerare întreg setul de factori sociali, culturali şi individuali

determinanţi precum şi problemele colaterale cum sunt bolile mentale, problemele

medicale de bază, bolile cu transmitere sexuală, lipsa unui domiciliu, deficienţele

educaţionale de bază, şomajul şi nivelul de calificare, problemele maritale şi ale

familiei, precum şi efectele pe termen lung ale abuzului fizic şi sexual din

copilărie.

Reacţiile faţă de infractorii dependenţi de substanţe sunt dezvoltate pornind

de la cadrul legislativ care este legat direct de controlul şi de modul de sancţionare

al acestora, dar în acelaşi timp trebuie să recunoaştem tot mai mult că pedepsirea

nu este suficientă şi că, punerea în aplicare a noilor strategii de intervenţie

educaţională şi de tratament astfel încât această problemă să fie gestionată eficient.

Cercetările demonstrează tot mai clar că, măsurile singulare nu au eficienţă în

cazul infracţiunilor comise pentru consumul şi sub influenţa drogurilor.

Standardele sistemului naţional de asistenţă medicală, psihologică şi socială

a consumatorilor de droguri oferă cadrul general pentru obţinerea echităţii şi

continuităţii ofertei de asistenţă adresată consumatorilor de droguri. Prin

intermediul acesteia sunt furnizate direcţiile necesare sprijinirii şi coordonării

serviciilor de tratament pentru consumatorii de droguri ce au săvârşit fapte penale

şi managementul fiecărui caz în parte pe întreg parcursul diferitelor servicii oferite

pe niveluri de asistenţă.

Dezvoltarea reţelei de coordonare locală, prin stabilirea unor legături

specifice cu serviciile medicale primare de specialitate, serviciile sociale şi

sistemul de justiţie, maximalizează rezultatele obţinute în tratamentul şi asistenţa

consumatorilor de droguri care au săvârşit infracţiuni, acest fapt fiind posibil prin

introducerea serviciilor de evaluare şi management de caz, la nivelul CPECA-

CAIA, cu rol de coordonare, monitorizare şi planificare a asistenţei consumatorilor

de droguri ce au săvârşit infracţiuni.

Abordările mai noi ale comportamentului infracţional au subliniat caracterul

introducerii unor reforme umaniste; trecerea de la ideologia punitivă la ideologia

reabilitării. În acest mod, în amplul proces al corecţiei infracţionale şi-au făcut

apariţia o serie de metode împrumutate şi adaptate din psihologie, sociologie,

psihologie socială, în general din ştiinţele sociale şi comportamentale.

Evoluţia societăţii, umanizarea justiţiei a determinat un transfer al

mentalităţilor în sensul că, dacă în trecut accentul era pus pe caracterul de

sancţiune al pedepsei prin izolarea din comunitate a celor care au încălcat ordinea

de drept şi numai în subsidiar pe resocializarea infractorilor, în ultima perioadă a

avut loc o reechilibrare a balanţei, resocializarea fiind la egalitate şi uneori

depăşind caracterul de sancţiune al pedepsei.

22

În ţările industrializate statutul curent al cunoaşterii publice despre

infracţionalitate şi justiţie ridică probleme serioase în ceea ce priveşte calitatea

politicii penale. Publicul îşi manifestă frecvent insatisfacţia privind politica penală

şi practica judiciară, având adesea aşteptări incompatibile şi contradictorii cu

rezultatele actului de justiţie şi, mai mult, acesta este slab informat despre

infracţionalitate şi actul de justiţie.

Desigur există multe arii ale politicilor sociale în care opinia publică are

concepţii diferite sau nu este corect informată (sistemul de sănătate publică,

sistemele de apărare naţională, etc.) dar acestea nu au acelaşi impact ca şi

problemele legate de înfăptuirea actului de justiţie. Sistemul de justiţie penală

depinde de încrederea publicului pentru a fi pe deplin eficient. Fără o încredere

deplină în corectitudinea şi eficienţa sa, probabil că acesta ar înceta să mai

funcţioneze. Aplicarea legilor necesită consimţământul public iar guvernele ignoră

crizele de lipsă de încredere în justiţie şi pericolul pe care-l pot genera. De aceea

sistemul penal de justiţie ocupă un loc unic în sectorul public iar atitudinile

publicului faţă de acest sistem necesită un răspuns special.

În finalul acestui capitol sunt relevate rezultatele cercetării calitative

efectuate în cadrul unui studiu de explorare, privind percepţia la nivelul societăţii

româneşti asupra tratamentului ca alternativă la pedeapsa închisorii.

Partea de cercetare debutează cu o scurtă analiză a atitudinii publice faţă de

pedeapsă, a factorilor şi a modului de influenţare – la nivelul societăţii – a acestei

atitudini şi continuă cu prezentarea rezultatelor studiului efectuat atât în rândul

specialiştilor din instituţiile de aplicare a legii în domeniul antidrog cât şi la nivelul

diferitelor categorii sociale (preoţi, studenţi şi chiar şi persoane aflate în detenţie)

cu privire la subiectul abordat.

La nivelul ţării noastre, în urma cercetării efectuate a rezultat că deşi se

recunoaşte de către o mare majoritate a subiecţilor investigaţi că consumul de

droguri şi criminalitatea asociată reprezintă o problemă acută, de mare actualitate,

se poate observa că, de fapt, o mică parte acceptă ca măsurile alternative la

detenţie, măsuri ce şi-au dovedit utilitatea în cadrul altor state de pe mapamond,

din ce în ce mai multe ca număr, să fie utilizate ca mijloc de reabilitare şi

reintegrare a acestei categorii de delincvenţi. Cercetarea efectuată cu privire la

percepţia membrilor societăţii asupra fenomenului drogurilor din punct de vedere

al traficului şi al consumului şi infracţionalităţii asociate, evidenţiază că acestea

reprezintă o problemă de importanţă majoră la nivelul societăţii iar soluţiile de

remediere încă nu au fost prefigurate. În acest sens, este necesară o abordare

teoretică şi practică, pe termen lung a acestei probleme ce nu trebuie să vizeze

eradicarea fenomenului (acest lucru este imposibil) ci un control al lui iar realismul

23

intervenţiei, în ceea ce priveşte consumatorii de droguri constă în a-i identifica şi a

le oferi servicii de tratament, reinserţie şi reintegrare socială.

Studiind răspunsurile oferite de subiecţi la chestionar putem desprinde

câteva rezultate relevante privind poziţia societăţii faţă de problematica

abordată:

majoritatea subiecţilor sunt de acord că consumul de droguri reprezintă o

problemă de actualitate şi un factor de risc la adresa societăţii, consumul de

droguri influenţând săvârşirea de infracţiuni;

se poate observa faptul că subiecţii apreciază că o persoană consumatoare de

droguri nu mai are control asupra propriului comportament şi trebuie

considerată în primul rând bolnav şi apoi infractor;

privitor la serviciile ce trebuiesc oferite acestei categorii de persoane

majoritatea respondenţilor au apreciat necesitatea tratamentului detox şi a

ajutorului de primă urgenţă în caz de supradoză;

în ceea ce priveşte aprecierea nivelului de cunoaştere a profesionale în

cadrul instituţiilor partenere acest aspect lasă de dorit, dovedind o slabă

comunicare interinstituţională;

se poate constata că în genere că subiecţii apreciază obligarea la tratament şi

internarea medicală ca fiind cele mai eficiente măsuri ce pot fi aplicate

pentru recuperarea consumatorilor de droguri delincvenţi;

observăm din datele rezultate că deşi consumatorul de droguri este perceput

ca un bolnav ce nu mai are control asupra propriului comportament acest

aspect nu se regăseşte şi la nivel sancţionator, mai mult de jumătate dintre

subiecţi respingând posibilitatea aplicării măsurilor alternative la detenţie;

o ultimă remarcă trebuie făcută în ceea ce priveşte momentul aplicării

tratamentului pe parcursul derulării procesului penal, respectiv executării

pedepsei închisorii, subiecţii apreciind că acesta este eficient indiferent de

etapa aplicării dar eficienţa maximă se obţine atunci când se aplică încă din

faza de urmărire penală.

Cap. VIII PROPUNERI DE LEGE FERENDA

Aşa după cum a reieşit din analiza efectuată cu privire la percepţia

membrilor societăţii asupra fenomenului drogurilor atât din punct de vedere al

traficului cât şi al consumului şi infracţionalităţii asociate, acestea reprezintă o

problemă de importanţă majoră la nivelul societăţii iar soluţiile de remediere nu

sunt de moment. Trebuie să gândim pe termen lung pentru rezolvarea problemei

pentru că nu vizăm eradicarea fenomenului (acest lucru este imposibil) ci un

24

control al lui iar realismul intervenţiei, în ceea ce priveşte consumatorii de droguri

constă în a-i scoate pe aceştia la lumină şi să le oferi servicii de tratament,

reinserţie şi reintegrare socială. Din păcate cadrul legislativ naţional nu oferă toate

condiţiile propice acestor demersuri, de aceea, în urma analizei documentelor ONU

şi UE, legislaţiei statelor membre, tendinţele actuale în domeniu şi legislaţiei

române subsecventă domeniului drogurilor, argumentat, facem următoarele

propuneri de lege ferenda:

A. Codul Penal:

Modificarea prevederilor art. 83 Condiţiile amânării pedepsei din

noul cod penal litera c) (Secţiunea a 4-a Amânarea aplicării pedepsei) după cum

urmează:

c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în

folosul comunităţii sau a urma un tratament al adicţiilor în situaţia când acesta

este consumator dependent de droguri;

Completarea conţinutului acestui articol este de natură să permită instanţei

oferirea tratamentului ca alternativă la pedeapsa închisorii, în conformitate cu

reglementările introduse în domeniu prin art. 191 şi 19

2 din Legea nr. 522/2004.

Modificarea prevederilor art. 85 Măsurile de supraveghere şi

obligaţiile din noul cod penal alin. (1) lit. a), care va avea următorul conţinut: „să

se prezinte la serviciul de probaţiune, ori la centrele de acordare a serviciilor

medicale, psihologice şi sociale, pentru consumatorii de droguri, sau alte organe

stabilite de instanţă, la datele fixate” şi a alin. (2) lit. d), care va avea următorul

conţinut: „să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală,

sau măsurilor din programele integrate de asistenţă a consumatorilor şi

consumatorilor dependenţi de droguri”.

Apreciem că, prin aceste modificări, se realizează o corelare a termenului de

dezintoxicare cu înţelesul conferit în cadrul altor acte normative: L 522/2004 şi HG

nr. 860/2005 pentru aprobarea Normelor de aplicare a L 143/2000. Totodată,

apreciem ca fiind necesară, în urma modificării alin. 2 al art. 85 şi modificarea

alin. (3) al aceluiaşi articol prin introducerea unui nou aliniat (31) cu următorul

conţinut:

(31) Când stabileşte obligaţia prevăzută în alin (2) lit. d) instanţa va

consulta serviciul de probaţiune sau, după caz, Centrele de Prevenire, Evaluare şi

Consiliere din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog

Apreciem că această modificare corelează atribuţiile CPECA cu prevederile

actelor normative referitoare la Standardele minime obligatorii privind

25

managementul de caz în domeniul asistenţei consumatorului de droguri şi a

Metodologiei de elaborare, modificare şi implementare a planului individualizat de

asistenţă a consumatorului de droguri (M. Of. nr. 899/06.10.2006).

Modificarea prevederilor art. 101 Noul Cod penal – Măsurile de

supraveghere şi obligaţiile prin introducerea alin (f) cu următorul conţinut: “în

cazul liberării condiţionate, un condamnat poate fi obligat să se supună măsurilor

de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării” şi a alin.

(g), cu următorul conţinut: “în timpul liberării condiţionate, condamnatul inclus

într-un program integrat de asistenţă aflat în derulare, va continua programul

până la finalizarea acestuia”.

Argumentare: acest lucru este de natură a pune în evidenţă înţelegerea exactă

a conceptului de dependenţă şi a implicaţiilor ce derivă din aceasta pentru persoana

consumatoare de droguri, precum şi a pericolului potenţial pentru societate pe care

îl reprezintă consumul de droguri. De asemenea, în acest mod s-ar putea asigura

continuitatea asistenţei de specialitate acordată în penitenciar.

Tot în sensul celor de mai sus apreciem ca fiind necesară modificarea

conţinutului art. 110 N.C.p., prin adăugarea unui nou alineat (2) cu următorul

conţinut: În cazul consumatorilor dependenţi de droguri tratamentul se efectuează

potrivit legii.”

Prin această modificare se include o nouă normă de trimitere la dispoziţiile

legale referitoare la asistenţa consumatorilor şi consumatorilor dependenţi de

droguri.

B. Codul de procedură penală:

Din cauza dificultăţilor extreme cu care autorităţile antidrog competente, din

orice stat, probează, de regulă, unui suspect vinovăţia legată de săvârşirea unei

infracţiuni din sfera ilicită a drogurilor, considerăm că este necesară mărirea

duratei de reţinere, cele 24 de ore fiind, în opinia noastră, uneori insuficiente,

mai ales când este vorba de un cetăţean străin, sens în care propunem cu titlu de

lege ferenda ca art. 144 alin. 1 din CPP să aibă următorul conţinut: „Măsura

reţinerii durează 24 de ore, cu excepţia infracţiunilor la regimul drogurilor când

aceasta poate dura cel mult 72 de ore”.

Această situaţie este deja reglementată în legislaţia altor state, unde

legiuitorii au înţeles faptul că dispunerea şi efectuarea unor expertize fizico-

chimice, obligatorii în astfel de cauze, care să ateste că într-adevăr este vorba de

26

droguri şi nu de un produs ori substanţă oarecare, nesupusă regimului, necesită

acest interval de timp.

Există, de asemenea, posibilitatea, aşa cum s-a şi petrecut de mai multe ori şi

în practica poliţiei române specializate în combaterea traficului ilicit de droguri, să

nu se poată stabili în timp util identitatea, naţionalitatea, cetăţenia, domiciliul etc.

persoanelor implicate îndeosebi când acestea au domiciliul în străinătate.

Maximum perioadei de reţinere a unei persoane împotriva căreia există indicii

temeinice că a săvârşit o infracţiune legată de droguri, diferă de la o ţară la alta (

până la 4 zile – în Franţa, 8 – zile în Scoţia, 20 zile – în Malta), în funcţie de voinţa

legiuitorului.

În alt argument în sprijinul celor de mai sus este dat de faptul că în situaţia

unui infractor consumator de droguri aflat în sevraj, acesta nu poate colabora în

mod coerent cu agenţii de aplicare a legii iar cele 72 de ore ar fi suficiente pentru

stabilizarea funcţiilor vitale.

Ca atare, propunem ca această perioadă de reţinere să fie numai de 72 de

ore, fără posibilitatea prelungirii, interval de timp suficient, după aprecierea

noastră, pentru desluşirea unei cauze complexe cum sunt cele legate de droguri şi

în cadrul cărora se efectuează, nu de puţine ori, confruntări între persoanele

cercetate sub aspectul comiterii de infracţiuni legate de stupefiante şi substanţe

psihotrope.

C. Legea 275/2006

În măsura adoptării modificărilor propuse cu privire la Codul penal în sensul

adoptării propunerilor referitoare la măsurile şi obligaţiile ce pot fi luate faţă de

persoanele condamnate cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,

consumatori sau consumatori dependenţi de droguri, se impune şi modificarea

prevederilor art. 8 şi 9 din L. nr. 275/200630

privind executarea pedepselor şi a

măsurilor dispuse de organele judiciare în procesul penal cu modificările şi

completările ulterioare, precum şi a HG nr. 1897/2006 pentru aprobarea

regulamentului de aplicare a legii, ca urmare a necesităţii corelării reglementărilor

cuprinse în cele două acte normative, acestea urmând a avea următorul conţinut:

- art. 8

“(1) Controlul măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor prevăzute în

Codul penal, care pot fi dispuse în cazul liberării condiţionate sau suspendării

executării pedepsei sub supraveghere, se asigură de judecătorul delegat la

compartimentul de executări penale de la instanţa de executare, direct sau prin

30

Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal , a fost modificată

prin Legea nr. 83/2010, publicată în M.Of. nr. 329 din 19 mai 2010

27

intermediul consilierilor serviciului de probaţiune în circumscripţia căruia se află

domiciliul, reşedinţa sau locuinţa persoanei condamnate sau, după caz, prin

intermediul centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog în cazul măsurii

prevăzute la art. 86³ alin. 3 lit. f) Cod penal.

(2) Pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, persoana

condamnată poate solicita asistenţă medicală, psihologică şi socială, care se

acordă potrivit legii, de consilierii serviciului de probaţiune, precum şi de centrele

de asistenţă.

Art. 9

Sesizarea instanţei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a

obligaţiilor dispuse de instanţă

(1) În situaţia nerespectării măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor

prevăzute în Codul penal, dispuse în cazul liberării condiţionate suspendării

executării pedepsei sub supraveghere sau amânării aplicării pedepsei, judecătorul

delegat la compartimentul de executări penale, din oficiu sau la propunerea

consilierilor serviciului probaţiune sesizează instanţa de executare în vederea

revocării măsurii.

(2) În cazul controlului măsurii prevăzute la art. 86³ alin. lit. f) Cod penal de

către centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, nerespectarea măsurii

de către condamnat se aduce la cunoştinţa serviciului de probaţiune, care are

obligaţia de a sesiza judecătorul delegat la compartimentul de executări penale.”

D. Legea nr. 143/2000

Analiza elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute în Legea penală

specială nr.143/2000 precum şi tendinţele în domeniu ne permite, argumentat, să

facem următoarele propuneri de lege ferenda:

Infracţiunile conexe reprezintă infracţiuni săvârşite în vederea obţinerii

mijloacelor pentru comiterea faptelor din toate domeniile de criminalitate incluse

în mandatul Europol, infracţiuni săvârşite în vederea înlesnirii ori comiterii unor

astfel de fapte şi infracţiuni săvârşite în vederea eludării răspunderii pentru astfel

de fapte.

Necesitatea de a preveni criminalitatea legată de droguri ocupă un loc

important pe agenda europeană, după cum indică faptul că strategia actuală a UE în

domeniul drogurilor defineşte acest obiectiv ca domeniu principal de acţiune în

vederea îndeplinirii obiectivului său de a asigura un nivel ridicat de securitate

pentru populaţie.

Printre sarcinile programate pentru 2007 în planul de acţiune al UE în

domeniul drogurilor 2005-2008 se află şi adoptarea unei definiţii comune a

28

„criminalităţii drogurilor”, pe baza unei propuneri a Comisiei Europene întemeiată

pe studiile efectuate de OEDT. Semnificaţia „criminalităţii drogurilor” diferă de la

o disciplină la alta şi de la un profesionist la altul, dar se poate considera că include

patru categorii largi:

infracţiunile psihofarmacologice (cele survenite sub influenţa

unei substanţe psihoactive),

infracţiunile economic-compulsive (cele survenite pentru a

obţine bani/bunuri/droguri pentru a întreţine dependenţa),

infracţiunile sistemice (cele survenite în cadrul funcţionării

pieţelor ilicite de droguri) şi

infracţiunile la regimul drogurilor (inclusiv consumul,

deţinerea, vânzarea, traficul etc.) (a se vedea şi OEDT, 200731

a).

Definiţiile primelor trei dintre aceste aspecte ale criminalităţii drogurilor

sunt uneori dificil de aplicat în practică, iar datele în domeniu sunt rare şi

inconsecvente. Datele legate de „raportări” ale infracţiunilor la regimul drogurilor

sunt disponibile, în general, în toate ţările europene. Cu toate acestea, respectivele

date reflectă şi diferenţele existente între legislaţiile naţionale şi modurile diferite

în care se aplică şi se asigură respectarea legilor, precum şi diferenţele de priorităţi

şi de resurse alocate de instituţiile din sistemul de justiţie penală pentru anumite

tipuri de infracţiuni. În plus, există diferenţe între sistemele naţionale de informaţii

referitoare la infracţiunile la regimul drogurilor, în special în ceea ce priveşte

practicile de raportare şi de înregistrare, respectiv ce anume se consemnează, când

şi cum.

În consecinţă apreciem ca fiind necesară completarea prevederilor Art. 1

prin introducerea în conţinutul său a definiţiei infracţiunilor conexe, conform celor

de mai sus.

În acord cu evoluţiile legislaţiei europene, propunem ca în cazul deţinerii de

droguri de risc (art. 4 alin. 1) să fie aplicată doar pedeapsa amenzii, urmând că în

anumite situaţii (cantităţi mari de drog, fapta a fost săvârşită în mod repetat, etc.) să

se aplice pedeapsa închisorii.

Propunere de lege ferenda:

Art. 4 (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,

prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru

consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu amendă.

(11) Dacă faptele prevăzute la alin (1) privesc cantităţi mari de drog

de risc, au fost săvârşite în mod repetat sau au condus la tulburarea liniştii

publice, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă.

31

Raportul anual 2007 al EMCDDA privind situaţia drogurilor în Europa

29

Apreciem că nu se justifică modificarea art. 4 alin. (2) sau introducerea unor

circumstanţieri în funcţie de cantitatea de drog deţinută, acesta urmând să fie un

aspect analizat doar în jurisprudenţă.

Un argument în acest sens îl constituie experienţa negativă a Bulgariei unde

au fost întâmpinate dificultăţi în definirea cantităţii corespunzătoare unei singure

doze, precum şi faptul că dezincriminarea deţinerii de droguri a fost exploatată în

beneficiul traficanţilor de droguri.

Totodată potrivit art. 19 1

şi art. 19 2 (care vor deveni aplicabile la data

intrării în vigoare a noului Cod penal), inculpatul care a săvârşit infracţiunea prev.

de art. 4 poate beneficia de neaplicarea sau de amânarea aplicării pedepsei ori de

revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive în cazul în care respectă

protocolul programului integrat de asistenţă. În acest sens, ni se pare ca fiind

oportună efectuarea de demersuri pentru intrarea în vigoare a acestor dispoziţii la o

dată cât mai recentă, întrucât în lipsa unui nou Cod de procedură penală este foarte

puţin probabil ca noul Cod penal şi implicit dispoziţiile în discuţie, să intre în

vigoare la 01.09.2008.

Din considerente de simetrie juridică cu incriminarea prev. în art. 4 alin. (1),

propunem completarea art. 2 alin. (1) cu sintagma în scop de trafic.

Propunere de lege ferenda:

Art. 2 (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,

prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea,

livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori

alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc în scop de trafic, fără drept, se

pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Considerăm necesară delimitarea dintre deţinerea de droguri pentru consum

propriu (incriminată ca infracţiune) şi consumul de droguri care urmează a fi

sancţionat contravenţional.

Percheziţionarea domiciliilor persoanelor cercetate în dosare privind

drogurile, a locurilor în care acestea se produc, se fabrică, se experimentează, se

prepară, se extrag, se transformă sau se depozitează, fără drept, droguri cu potenţial

dependogen marcant, droguri cu potenţial dependogen, echipamente şi materiale

destinate cultivării, producerii sau fabricării respectivelor droguri, precum şi a

localurilor în care se consumă droguri, va trebui să fie permisă pe timp de zi dar şi

de noapte, cu autorizarea scrisă a parchetului teritorial competent şi înainte de

începerea urmăririi penale. În cazul infracţiunilor flagrante, această aprobare să nu

mai fie necesară.

De asemenea, autorizaţia să nu fie necesară dacă persoana la locuinţa căreia

urmează să se efectueze percheziţia domiciliară, consimte în scris la aceasta.

30

În acest context formulăm o propunere cu titlu de lege ferenda ca art.

24 din Legea nr. 143/2000 să aibă următorul conţinut: „Percheziţia se poate

efectua atât ziua cât şi noaptea, cu autorizarea scrisă a procurorului teritorial,

înainte de începerea urmăririi penale, în locurile în care sunt indici temeinici că

s-a comis ori că se pregăteşte săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute în

prezenta lege. În cazul infracţiunilor flagrante cât şi atunci când există

consimţământul scris al persoanei, percheziţia, atât domiciliară cât şi corporală

se poate efectua înaintea începerii urmăririi penale, fără autorizarea

procurorului, cu respectarea dispoziţiilor Codului de procedură penală ”.

Motivarea propunerii: Se facilitează efectuarea acestui act procedural

important îndeosebi în faza urmăririi penale, pentru a putea strânge, astfel, dovezi

necesare probării vinovăţiei celor implicaţi într-o infracţiune legată de droguri,

când pentru anchetatori orice oră contează, mai ales în actuala etapă de dezvoltare

a comunicaţiilor şi înmulţirea mijloacelor de transport care pot asigura oricând

scăparea prin fugă a persoanelor vinovate. Această derogare de la regula generală

priveşte doar sfera drogurilor ilicite şi a precursorilor, a materialelor şi

echipamentelor utilizate la obţinerea lor, aşa cum s-a văzut, fapte de un pericol

social deosebit, dăunătoare societăţii.

Bivalenţa, mai mult decât evidentă, a fenomenului suscitat de către droguri

presupune o abordare separată a celor două componente ale sale: a traficului ilicit,

pe de o parte, şi a consumului de droguri, pe de altă parte, ambele având, desigur,

aceeaşi importanţă.

În situaţia în care, la bordul navei sau al aeronavei s-a găsit dovada săvârşirii

infracţiunii ce are ca obiect material drogurile, vor fi luate în consecinţă măsurile

legale referitoare la persoanele vinovate şi substanţele, produsele şi echipamentele

a căror deţinere este ilegală.

În opinia noastră, trebuie prevăzută situaţia autorizării administraţiei

antidrog a unui alt stat de a opri şi percheziţiona o navă sub pavilion românesc sau

străin, aflată în apele internaţionale sau ale altei ţări atunci când există suspiciuni

de implicare în traficul ilicit de droguri. Aceleaşi dispoziţii trebuie făcute aplicabile

şi pentru aeronavele care poartă însemnele statului român, de asemenea,

suspectate, de transportarea de droguri ilicite.

În această ordine de idei, propunem de lege ferenda ca în Legea nr.

143/2000 să se introducă art. 25 (3) cu următorul conţinut:

”În cazul în care există indicii temeinice că o navă sub pavilion românesc,

aflată în apele internaţionale sau ale altei ţări, este implicată în traficul ilicit de

droguri sau că o aeronavă ce poartă însemnele statului român, transportă droguri

ilicite, statul român autorizează ori solicită, în mod expres, oprirea şi

31

percheziţionarea navei sau a aeronavei de către autorităţile antidrog ale statelor

competente, conform art. 31 alin. 4 din Codul de procedură penală.”.

Motivarea propunerii: Se respectă, în acest mod, prevederile art. 36

paragraful 2, lit. „a”, din Convenţia din 1961, ale art. 22, paragraful 2, lit. „a”, din

Convenţia din 1971 şi art. 4 din Convenţia din 1988.

După cum se cunoaşte, doctrina penală consideră în general inacceptabilă

administrarea justiţiei în afara graniţelor statului, situaţie cu diverse consecinţe

dintre care cea mai importantă se referă la asigurarea dreptului de apărare. Totuşi

după noile opinii formulate de experţii ce derulează Programul Naţiunilor Unite

pentru Controlul Internaţional al Drogurilor, aşa cum statele fac o derogare de la

această regulă atunci când sunt în joc interesele naţionale, tot astfel ar trebui privită

şi problema măririi competenţei, întrucât traficul ilicit de droguri este deja apreciat

ca fiind un act de terorism internaţional şi un pericol deosebit de grav pentru

sănătatea şi ordinea publică. Iată, deci, două considerente majore care nu mai

necesită a fi argumentate.

Ţinând cont că art. 3 paragraful 8 din Convenţia O.N.U. adoptată în anul

1988 recomandă statelor semnatare să stabilească, în cadrul dreptului său intern, o

perioadă de prescripţie cât mai lungă pentru urmărirea penală a celor care au

săvârşit infracţiuni legate de droguri, propunem ca această perioadă de prescripţie

să fie şi mai mare atunci când autorul (autorii) şi ceilalţi participanţi se sustrag în

mod vădit înfăptuirii justiţiei. Pe plan internaţional a fost semnalată pozitiv

tendinţa aproape firească a unor state, de a supune aceste infracţiuni cu pericol

social deosebit de însemnat (ori chiar categorisite ca fiind acte teroriste), la acelaşi

termen de prescripţie aplicabil infracţiunilor de omor. Din aceste considerente

aderăm la ideea armonizării legislaţiei României în această materie cu conţinutul

juridic al art. 3, paragraful 8 din Convenţia de mai sus.

În continuare propunem adoptarea unor noi dispoziţii, a căror finalitate să

urmărească prevenirea abuzului de stupefiante şi substanţe psihotrope, asigurarea

identificării cu promptitudine a toxicomanilor, tratarea, educarea postcură,

readaptarea şi reinserţia socială a acestora, aspecte despre care legislaţia actuală în

materie nu distinge ori este incompletă.

Principiul diriguitor în această privinţă este că „utilizarea (consumul)

drogurilor aflate sub control naţional de către orice persoană, fără prescripţie

medicală, este interzisă”32

, iar subiecţii aflaţi în această postură trebuie să fie

plasaţi sub controlul unităţilor medicale stabilite în acest sens33

.

32

A se vedea art. 27 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri//Monitorul Oficial al României,

partea I, nr. 362/2002. 33

Curtea Supremă de Justiţie, completul de 9 judecători, Decizia nr. 53 din 20.05.2002.

32

Acest principiu rezidă pe deplin din spiritul celor trei mari convenţii

internaţionale privind drogurile, care interzic, în mod categoric, utilizarea

drogurilor aflate sub regim (în afara prescripţiilor medicale), precum şi obligarea

statelor semnatare de a pune sub ocrotire persoanele dependente.

Astfel, Convenţia din 1988, prin art. 14 paragraful 4, obligă statele să adopte

măsurile cuvenite pentru suprimarea sau reducerea cererii ilicite de stupefiante şi

substanţe psihotrope, sugerând totodată ca măsurile respective să aibă la bază

recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii cât şi schema multidisciplinară

adoptată de către Convenţia Internaţională privind abuzul ilicit de droguri care a

avut loc în 1987 la Viena34

.

Totodată, analizând prevederile celor trei mari Convenţii, remarcăm numărul

limitat al articolelor prin care documentele de drept internaţional menţionate fac

referire la măsurile ce trebuie luate împotriva abuzului de stupefiante.

Acest aspect este justificat prin faptul că fenomenul toxicomaniei, ca şi

tratamentul acestuia, au un caracter permanent evolutiv şi, de asemenea, că

medicina nu poate fi singura în măsură să salveze toxicomanii din ghearele

drogurilor, iar specialiştii nu sunt întotdeauna, de acord cu privire la terapia ori la

metodele de tratament ce trebuie aplicate.

În situaţia în care un consumator de droguri va fi condamnat pentru

săvârşirea unei infracţiuni legate sau nu de drog, potrivit art. 36 paragraful 1 din

Convenţia din 1961, art. 22 paragraful 1 lit. „b” din Convenţia din 1971 şi art. 3

paragraful 4 lit. „b” şi „d” din Convenţia din 1988, instanţa de judecată va dispune,

în completarea pedepsei principale, supunerea celui în cauză la efectuarea unei

cure de dezintoxicare sau supraveghere medicală de către o instituţie competentă

din acest punct de vedere.

Pentru a face faţă respectivelor cerinţe, se impune reglementarea desfăşurării

acestor activităţi şi în cadrul unităţilor penitenciare.

Nu de puţine ori s-a constatat, din practica diferitelor state, că toxicomanii

sunt cei mai numeroşi dintre infractorii care sunt în locurile de detenţie, întrucât au

căutat, de regulă, prin comiterea unor fapte penale, să-şi obţină banii necesari

achiziţionării drogului de care aveau nevoie.

De aceea, prima cerinţă, în această situaţie, este restrângerea posibilităţilor

ca drogurile să pătrundă în închisori zădărnicind astfel tratamentul şi lipsind,

totodată, de eficacitatea dorită măsurile educative întreprinse35

.

Se impune, de asemenea, ca printr-un protocol încheiat între Ministerul

Justiţiei şi Ministerul Sănătăţii Publice, să fie desemnate numai anumite locuri de

34

Drăgan J., Alecu Gh., Ţipişcă M.- Dreptul Drogurilor, Editura Dobrogea, Constanţa, 2001, p. 62 şi următoarele; 35

Alecu Gh. Regimul executării pedepsei cu închisoarea şi evoluţia acestuia după 22 decembrie1989, cu specială referire la persoanele care au

săvârşit infracţiuni încălcând dispoziţiile legale privitoare la droguri. Propuneri de lege ferenda//comunicare prezentată la a V-a Conferinţă

Naţională a A.N.T.J.R., Constanţa, 2002

33

executare a pedepselor privative de libertate, unde va putea fi efectuată cura de

dezintoxicare şi aplicate măsuri de profilaxie şi de readaptare socială a

toxicomanilor deţinuţi. Gruparea numai în anumite locuri de detenţie a infractorilor

dependenţi de droguri va permite, în acelaşi timp, reducerea cheltuielilor şi o mai

bună cooperare între administraţia penitenciarelor, medici şi toxicomani.

Nu ne vom referi în cele ce urmează la „obligativitatea internării medicale”

unei persoane cu comportament socialmente periculos, ca urmare a consumului de

droguri pe baza unei hotărâri judecătoreşti, care este, la urma urmei, o măsură de

siguranţă care figurează şi în actualul Cod penal , art. 112, alin. 1, lit. „b”.

Propuneri de lege ferenda:

Art. 27 (1) Consumul de droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie

medicală, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la

5.000 lei.

(11) Contravenţia prevăzută la alin. (1) se constată de către ofiţerii şi agenţii

de poliţie din cadrul Poliţiei Române ori de către ofiţerii şi subofiţerii din cadrul

Jandarmeriei Române.

(2) Persoana care consumă ilicit droguri aflate sub control naţional şi care

îşi exprimă acordul pentru includerea într-un program integrat de asistenţă a

persoanelor consumatoare de droguri, poate fi scutită de plata amenzii.

Manifestarea acordului de includere în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor

consumatoare de droguri se face prin semnarea unui document, potrivit

regulamentului pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei legi.

- Se va introduce art. 27¹ cu următorul conţinut:

Art. 271 „Persoanelor condamnate cu închisoarea la o pedeapsă de până la

1 an, pentru infracţiuni cu pericol social redus, altele decât cele privind regimul

drogurilor, despre care, în urma expertizei medico-legale s-a stabilit că sunt

toxicomane, instanţa de judecată le poate înlocui pedeapsa închisorii cu

obligativitatea supunerii la cură, pe aceeaşi perioadă.

Toxicomanii condamnaţi la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, pe timpul

detenţiei, vor fi supuşi curei de dezintoxicare, măsurilor psihoterapeutice şi de

reeducare.”

Motivarea propunerii: Se răspunde astfel cerinţelor formulate de către

dispoziţiile art. 36 paragraful 1 lit. „a” din Convenţia din 1961, art. 22 paragraful 1

lit. „b” din Convenţia din 1971 şi art. 3 paragraful 4 lit. „c” şi „d „din Convenţia

din 1988.

Propunerile, inspirate din modelul legislativ al altor state, prevăd

posibilitatea de a se înlocui executarea unei pedepse în situaţia în care persoana în

34

cauză nu este un infractor recidivist, iar fapta prezintă un pericol social redus.

Pentru a nu se da naştere la întâmplări nedorite, apreciem, de asemenea, că se

impune ca legiuitorul să stabilească o limită maximă a pedepsei până la care

această dispoziţie poate fi operabilă, în funcţie de eficacitatea atribuită acestei

măsuri.

Pe de altă parte, se acordă posibilitatea alăturării tratamentului medical

pedepsei închisorii.

În acest fel se tratează problema cu seriozitate, fără a se intra în dispută

bizantină potrivit căreia este mai bine să vindeci toxicomania, unul dintre izvoarele

delincvenţei, fără a se cunoaşte cu precizie dacă un toxicoman este un infractor ori

un bolnav sau se află concomitent în ambele posturi.

Alternativa substituirii pedepsei cu închisoarea ori a amenzii cu efectuarea

unei cure de dezintoxicare nu ar avea forţa juridică necesară pentru determinarea

toxicomanilor să o urmeze pe aceasta din urmă dacă legiuitorul nu i-ar sancţiona pe

cei vinovaţi. Astfel, se impune ca, periodic, dar şi de fiecare dată când situaţia o

cere, unităţile medicale competente să aibă obligaţia de a informa autorităţile

judiciare despre prezentarea persoanei în cauză la cură, terminarea ei, dar şi

întreruperile dezintoxicării. În cazul întreruperilor se va preciza cauza şi durata,

acelaşi lucru fiind valabil şi pentru cei aflaţi în cură sau în supraveghere medicală.

Pentru situaţia în care o persoană toxicomană se sustrage, în mod intenţionat,

de la efectuarea curei de dezintoxicare (sau de la măsurile de supraveghere la care

ne-am referit anterior), propunem cu titlul de lege ferenda ca după art. 27¹ din

Legea nr. 143/2000 să se introducă art. 27² cu următorul conţinut:

Art. 27² „Persoana toxicomană care se sustrage, în mod intenţionat, de la

efectuarea curei de dezintoxicare, poate fi pedepsită cu închisoarea de la o lună la

6 luni cu aplicarea art. 112 lit. „a” din Codul penal.”

În legislaţia unor state europene funcţionează şi alte sancţiuni cu caracter

complementar care ar putea fi dispuse de către instituţiile de aplicare a legii,

conform competenţelor :

– obligarea celui în cauză să se prezinte săptămânal la organul de poliţie;

– obligaţia înapoierii la domiciliu până la o anumită oră stabilită;

– interdicţia părăsirii domiciliului;

– interdicţia frecventării locurilor publice.

Se remarcă, aşadar, sancţionarea refuzului de a urma un tratament, fie în

mod voluntar sau impus, precum şi refuzul urmării curei de dezintoxicare

obligatorii. Se poate, astfel, determina un toxicoman să nu prelungească peste

limita admisibilă cura, în vederea amânării încarcerării şi care, de fapt, nici nu

renunţă la droguri. Pe de altă parte, teama de o nouă sancţiune este de natură,

credem noi, să impulsioneze pe cei care doresc cu adevărat să urmeze o astfel de

35

cură, să nu o întrerupă, în care caz, legiuitorul va apela la măsurile complementare

de constrângere cunoscute.

Pentru a putea veni în ajutorul celor aflaţi în stare de dependenţă faţă de

droguri, formulăm următoarea propunere cu titlul de lege ferenda:

- art. 30 din Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului

ilicit de droguri să fie reformulat astfel:

„Personalul medico-sanitar, magistraţii, poliţiştii, cadrele didactice,

administratorii localurilor publice frecventate de tineri, părinţii sau orice

persoană care are cunoştinţă despre existenţa unui consumator de droguri sunt

obligaţi să sesizeze de îndată una dintre unităţile medicale stabilite de Ministerul

Sănătăţi Publice, care va proceda conform legii.”

În prezent art. 30 prevede că „Orice persoană care are cunoştinţă despre un

consumator de droguri poate sesiza una dintre unităţile medicale stabilite de

Ministerul Sănătăţii Publice.”.

Acestea din urmă vor declanşa de îndată o anchetă familială, profesională şi

socială, iar dacă, în urma examinării medico-legale, rezultă într-adevăr starea de

toxicomanie, cel în cauză va fi condus într-o unitate spitalicească de specialitate, în

vederea efectuării curei ce se impune.

Pentru a nu se încuraja delaţiunea ca şi denunţurile calomnioase, legiuitorul

va trebui să-i pedepsească pe cei care au indicat, în mod fals, existenţa unei stări de

toxicomanie, dacă fapta este săvârşită cu vinovăţie.

În urma analizei efectuate pentru evidenţierea bunurilor şi valorilor

confiscate ca urmare a săvârşirii infracţiunilor la regimul drogurilor şi

precursorilor, conform prevederilor Legii nr. 381 din 28 septembrie 2004 privind

unele măsuri financiare pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului

ilicit de droguri, neexistând o evidenţă clară a sumelor indisponibilizate în vederea

confiscării şi celor confiscate efectiv şi nici proceduri clare de valorificare a

bunurilor confiscate, menţionăm că nu se poate realiza o analiză comparativă între

sumele pentru care instanţele de judecată au dispus confiscarea şi cuantumul

sumelor virate în bugetul de stat, ştiut fiind faptul că un procent important al

sumelor trebuie recuperat prin executare silită asupra bunurilor condamnaţilor.

Deşi, în conformitate cu prevederile legale36

aceste sume de bani şi bunuri

confiscate ar trebui utilizate pentru finanţarea de proiecte şi programe antidrog în

realitate acest lucru nu se întâmplă, sumele confiscate nu sunt evidenţiate şi de cele

mai multe ori nu se cunoaşte cuantumul exact al sumei recuperate sau confiscate

efectiv. De aceea, în scopul îmbunătăţirii activităţii de recuperare a creanţelor 36

Art. 1-4 din Legea nr. 381 din 28 septembrie 2004 privind unele măsuri financiare pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului

ilicit de droguri, Monitorul Oficial 896 din 1 octombrie 2004

36

fiscale şi a activităţii de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii în proprietatea

privată a statului, vizând îndeosebi valorificarea bunurilor provenite din traficul

ilicit de droguri legea nu distinge clar cu privire la utilizarea sumelor de bani şi

bunurile confiscate propunem modificarea cadrului legislativ care reglementează

procedura de valorificare a bunurilor indisponibilizate prin instituirea sechestrului

sau ridicate în vederea confiscării, după cum urmează:

Legea nr. 381 din 28 septembrie 2004 privind unele măsuri financiare

pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de

droguri:

În scopul utilizării sumelor de bani confiscate, precum şi a celor obţinute din

valorificarea bunurilor confiscate, conform prevederilor legale - pentru finanţarea

programelor şi proiectelor de prevenire şi combatere a traficului si

consumului ilicit de droguri37

- propunem introducerea unui nou aliniat la art. 4

din legea sus menţionată cu următorul conţinut:

Art. 4. - Sumele rezultate din valorificarea bunurilor prevăzute la art. 3

constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază n cont separat în bugetul

de stat.

(2) Ministerul de resort va pune aceste fonduri la dispoziţia Agenţiei

Naţionale Antidrog pentru a fi folosite în sensul prevederilor art. 1 din prezenta

lege.

În urma analizei sentinţelor definitive transmise conform prevederilor

legale, Agenţiei Naţionale Antidrog şi din discuţiile purtate cu reprezentanţii

justiţiei cu ocazia unor întâlniri comune de lucru au rezultat o serie de nereguli,

disfuncţionalităţi şi practici neunitare, sub următoarele aspecte:

- Calificarea juridică a unor fapte de deţinere pentru consum propriu şi

introducere în ţară de droguri pentru consum propriu, trafic şi consum

reţinute în raport de cantitatea mare de droguri;

- Tratament sancţionator, în sensul aplicării unor pedepse vădit

disproporţionate în cazul reţinerii aceleiaşi infracţiuni;

- Nestabilirea certă, prin probele strânse în faza de urmărire penală dacă

deţinerea drogurilor găsite asupra unor persoane sau în locuinţele

acestora sunt destinate pentru consumul propriu sau în scop de trafic.

Având în vedere că, potrivit art. 65 Cod de procedură penală, sarcina probei

revine, în cursul urmăririi penale,poliţiei judiciare şi procurorului, iar în cursul

judecăţii instanţei, în fiecare caz concret, dacă nu există probe certe prin care se

37

Art. 1 Legea nr. 381/2004

37

face dovada deţinerii drogurilor pentru trafic, se impune a fi strânse probe

pentru a se stabili întotdeauna scopul deţinerii drogurilor găsite.

Plecând de la aceste nereguli constatate în activitatea de urmărire penală şi

dificultăţile ivite în activitatea de judecată, în cauzele penale, având ca obiect

infracţiuni prev. de art.3 şi 4 din Legea nr.143/2000 (precum şi în cauzele în care

există conexitate între aceste infracţiuni şi infracţiunea prev. de art.2 alin.1 şi 2 din

aceeaşi lege), în scopul evitării acestora şi al aplicării unitare şi corecte a legii,

pentru faza urmăririi penale, se recomandă următoarele:

- dacă învinuitul nu invocă dreptul la tăcere, în cadrul urmăririi

penale, cu ocazia audierii acestuia, i se vor cere explicaţii în sprijinul

susţinerii că drogurile sunt pentru consum propriu, iar apoi se va verifica

fiecare din apărările formulate;

- în cazul în care învinuitul susţine că drogurile sunt pentru consum

propriu, dar se invocă dreptul la tăcere, iar prin probele strânse, nu se

poate dovedi contrariul celor susţinute de învinuit, trebuie să se reţină

întotdeauna infracţiunea prevăzută de art.4, şi nu cea de art.2, pe bază de

deducţii (soluţia se impune pe baza principiilor că, în drept, ceea ce nu se

poate dovedi nu există şi a regulii in dubio pro reo); (în instrumentarea

dosarelor având ca obiect deţinerea de droguri în vederea consumului trebuie

administrate probe, în sensul că persoana deţine droguri pentru consum şi nu

că a consumat droguri).

- excluderea unor practici efectuate în cursul urmăririi penale, sub

acoperirea textelor art.21 şi 22 din Legea nr.143/2000, de către unii

investigatori sub acoperire şi colaboratori, prin care se determină

antrenarea unor persoane la cumpărarea de droguri sau la alte operaţiuni

cu droguri, pentru că actele încheiate în asemenea situaţii nu au valoare

probatorie şi nu pot fi folosite în procesul penal – art.64 alin.2 Cod

procedură penală. În acest scop, se recomandă prelucrarea cu toţi

investigatorii şi colaboratorii cu care se operează în asemenea cauze a

Deciziei C.E.D.O. din 5 februarie 2008, în cauza Ramanauskas contra

Lituaniei, precum şi a altor decizii ale Secţiei penale a Î.C.C.J., care relevă

deficienţe ale urmăririi penale în asemenea cauze;

- necesitatea stabilirii unei legături permanente între Agenţia

Naţională Antidrog, parchete şi Secţiile penale ale instanţelor de judecată

pentru a se asigura cunoaşterea constantă şi imediată a problematicii ivite

şi soluţionate, prin deciziile instanţei supreme, în materia acestor infracţiuni

şi prelucrării deficienţelor constatate în instrumentarea acestor cauze,

pentru evitarea lor în activitatea următoare;

38

- stabilirea unui colectiv de specialişti de la nivelul Secţiei penale a

Î.C.C.J., a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –

D.I.I.C.O.T. şi a I.G.P. – Agenţia Naţională Antidrog, care să urmărească şi

să extragă, permanent, neregulile ce se constată în cursul efectuării

urmăririi penale şi a fazei de judecată, în asemenea cauze, iar, pe baza

acestor constatări, să se elaboreze un îndrumar profesional pentru uzul

celor care instrumentează asemenea cauze.

În situaţiile în care rezultă că persoana condamnată pentru alte infracţiuni

decât cele prevăzute de art.4 din Legea nr.143/2000, este consumator, instanţele

pot dispune includerea acestora într-un program terapeutic derulat în sistemul

penitenciar. Desfăşurarea cu celeritate a procedurilor în situaţia depistării unei

persoane care deţine droguri pentru consum şi includerea acesteia în circuitul

integrat de asistenţă poate împiedica de multe ori săvârşirea de către aceeaşi

persoană a unei alte infracţiuni de acelaşi gen.

De lege ferenda:

Motivat de faptul că cel puţin în Bucureşti fenomenul de trafic de droguri de

mare risc şi implicit a deţinerii în vederea consumului şi consumul de droguri în

special de heroină au luat o amploare deosebită, consider că se impune

incriminarea consumului de droguri de mare risc prin pedepse modice şi

diferenţiate în funcţie de persoană – consumator sau consumator dependent. O

pedeapsă aplicată acestor persoane (modică) este mult mai mult resimţită de

acestea decât o sancţiune contravenţională.

Astfel, implicarea mai multor instituţii în depistarea şi sancţionarea

consumatorilor va conduce la posibilitatea monitorizării acestor persoane mai

îndeaproape, procurorul sau/şi instanţa având la îndemână mai multe posibilităţi de

includere a acestora într-un program terapeutic.

Studiul soluţiilor dispuse de procurori dar şi de instanţele de judecată în

cauzele ce au ca obiect consumul de droguri au determinat existenţa şi a altei opinii

cu privire la modificările pe care ar trebui să le suporte legislaţia actuală în

materie:

- S-a constatat din practică faptul că, într-o covârşitoare proporţie, în

situaţiile în care persoanei cercetate i se reţine numai săvârşirea

infracţiunii de deţinere de droguri în scop de consum, acesta nu este

trimis în judecată ci se dispune o sancţiune cu caracter administrativ,

apreciindu-se că faptei îi lipseşte în concret gradul de pericol social al

unei infracţiuni.

39

- Faţă de aspectele relevate din studiul cazurilor prezentate apreciem că

fapta de deţinere de droguri în scop de consum ar trebui reevaluată atât

sub aspectul modalităţii de probaţiune cât şi sub aspect legislativ.

Astfel, conform acestei opinii, în ce priveşte modificarea legislaţiei:

- se apreciază ca fiind oportună dezincriminarea infracţiunii de deţinere de

droguri pentru consum şi atragerea unui alt tip de răspundere juridică pentru

această faptă, respectiv contravenţională sau administrativă;

- se consideră că se impune sancţionarea distinctă a consumului de droguri

în raport de deţinere de droguri pentru consum, având în vedere faptul că legea

actuală sancţionează numai această din urmă faptă, iar în practică au fost întâlnite

numeroase situaţii în care deşi făptuitorul nu a fost depistat deţinând droguri asupra

sa s-a constatat că acesta ingerase asemenea substanţe în momentul premergător

depistării.

- se impune de asemenea ca legiuitorul să diferenţieze consumatorul

ocazional de consumatorul dependent, cu consecinţa stabilirii unui regim

sancţionator diferit, mai drastic pentru cel ocazional;

- se apreciază ca fiind necesară diferenţierea faptei de deţinere de droguri

pentru consum de deţinerea de droguri pentru trafic, diferenţierea pe care legislaţia

actuală nu o face, datorită finalităţii cu grad de pericol diferit în cele două situaţii.

- este necesară diferenţierea regimul juridic sancţionator al faptei de trafic

comisă în scopul asigurării consumului propriu de fapta de trafic în scop de

comerţ, deoarece s-a constatat că în majoritatea situaţiilor consumatorii vând la

rândul lor doze reduse de droguri doar pentru a-şi putea asigura doza necesară

consumului;

- faptele, altele decât cele incriminate de Legea nr.143/2000, comise în

conexitate cu infracţiunile la legea drogurilor ar trebui să dobândească o altă

aprecierea sancţionatoare. Legiuitorul poate reglementa ca şi forme calificate

faptele comise pentru procurarea drogurilor sau din cauza consumului de droguri,

ceea ce în opinia noastră nu ar fi de preferat sau această împrejurare poate fi

apreciată ca şi circumstanţă agravantă de către magistrat, la individualizarea

pedepsei.

- legea ar trebui să prevadă obligativitatea în toate situaţiile a efectuării unei

examinări medicale care să stabilească dacă făptuitorul este sau nu consumator de

droguri;

- opinăm că cercetarea faptelor în această materie ar trebui efectuată de către

organele de poliţie judiciară, sub supravegherea procurorului (modificarea

corespunzătoare a legii privind organizarea şi funcţionarea DIICOT).

40

În ce priveşte modalităţile concrete de instrumentare a acestor cauze

considerăm că trebuie manifestate atenţie şi diligenţă cu privire la următoarele

aspecte:

- realizarea probatoriului cert cu privire la deţinerea de droguri în scop de

consum ca şi posesie efectivă, deoarece în practică s-au dispus soluţii de achitare în

situaţiile în care făptuitorul nu a fost depistat având asupra lui în mod real droguri,

iar în situaţia identificării acestor substanţe într-un spaţiu ce aparţine făptuitorului

dar la care au acces şi alte persoane, s-a apreciat că dubiul îi profită acestuia;

- realizarea unei evaluări medicale în situaţia în care făptuitorul se declară

consumator şi invocă deţinerea de droguri în scop de consum, deoarece de multe

ori acest argument nu este unul real ci vizează doar un regim sancţionator mai

blând;

- aprecierea cu rezerve a vinovăţiei făptuitorului în condiţiile în care în zona

lui de proximitate sunt identificate urme ale administrării drogurilor dar asupra

acestuia nu sunt găsite substanţe de această natură.

În ceea ce priveşte evaluarea şi procedurile de lucru în cazul tratamentului

infractorilor consumatori dependenţi de droguri apreciem că nu există un

instrument de evaluare a gradului de risc pe care aceştia îl reprezintă şi nici un

sistem de scoring pentru a stabili şansele de reuşită a unei persoane introduse într-

un program integrat de tratament şi reabilitare. De aceea specialiştii în domeniu ar

trebui să conceapă astfel de instrumente, fiind totodată necesară şi o bună

comunicare interinstituţională pentru a putea urmări această persoană pe tot

parcursul traseului său infracţional, în faza de reabilitare cât şi după reintegrarea în

societate.

O ultimă propunere vizează găsirea modalităţilor de furnizare a

tratamentului cu metadonă în cadrul aresturilor poliţiei, pentru acele persoane

aflate deja în tratament substitutiv, cât şi pentru cele ce acceptă includerea într-un

astfel de program. Administrarea tratamentului în cadrul aresturilor nu impietează

activitatea de cercetare penală a persoanei în cauză (exceptând cazurile când

dependenţa de droguri şi implicit sevrajul sunt folosite de către anchetatori ca

mijloace de constrângere morală pentru a obţine mărturii de la aceste persoane), iar

includerea timpurie într-un program terapeutic ar avea şanse mai mari de

reabilitare a persoanei respective.

41

CUPRINS

CUPRINS………………………………………………………………………………………3

ARGUMENT…………………………………………………………………………………..7

Capitolul I CADRUL JURIDICO-INSTITUŢIONAL DE PREVENIRE ŞI COMBATERE

A TRAFICULUI ŞI CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI ………………………….11

1.1 Prolegomene ………………………………………………………………………….11

1.2. Fenomenul drogurilor de-a lungul istoriei ………………………………………….16

1.2.1 Fenomenul drogurilor în România ………………………………………….18

1.2.2 Tipuri de droguri ………………………………………………………….23

1.3. Consumul de droguri – situaţia actuală ………………………………………….27

1.3.1 Consumul de droguri în Municipiul Bucureşti ………………………………….28

1.4. Abordarea sociologică şi psihologică a consumului de droguri ca factor criminogen

………………………………………………………………………………………….31

1.4.1 Consumul de droguri ca problemă socială ………………………………….32

1.4.2 Consumul ilicit de droguri ………………………………………………….35

1.5 Consecinţele consumul de droguri ………………………………………………….39

1.5.1 Consumul de droguri şi violenţa ………………………………………….40

1.5.2 Relaţia de cauzalitate dintre consumul de droguri şi infracţionalitate ….42

1.5.3 Studiu de caz privind relaţia de cauzalitate dintre consumul de droguri şi

infracţionalitate …………………………………………………………………46

1.5.4 Riscuri şi ameninţări ale traficului şi consumului de droguri, la adresa ordinii

publice ………………………………………………………………………………….54

1.6 Consumul de droguri şi eficacitatea politicilor publice ………………………….57

1.6.1 Protecţia societăţii – principalul obiectiv al sistemului corecţional ………….63

1.6.2 Securitatea comunitară …………………………………………………………74

Capitolul II CADRUL JURIDICO-INSTITUŢIONAL DE PREVENIRE ŞI

COMBATERE A TRAFICULUI ŞI CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI …………78

2.1 Instituţii cu vocaţie internaţională …………………………………………………78

2.1.1 Convenţii, acorduri şi tratate internaţionale privind criminalitatea organizată,

traficul şi consumul ilicit de droguri încheiate sub egida ONU …………………81

2.1.2 Organisme internaţionale cu vocaţie mondială, create sub egida ONU

ca instrumente de luptă antidrog …………………………………………………87

2.2. Instituţii europene cu atribuţii în domeniul luptei antidrog …………………97

2.2.1. Organisme europene cu preocupări în combaterea criminalităţii

internaţionale …………………………………………………………………97

2.2.2 Înţelegeri în domeniul cooperării internaţionale ………………………..112

2.3 Organizaţii cu vocaţie regională implicate în lupta împotriva criminalităţii privind

drogurile ………………………………………………………………………………..115

2.4 Instituţiile din România cu atribuţii în domeniul combaterii traficului şi consumului

ilicit de droguri ………………………………………………………………………..132

42

2.4.1. Instituţii Guvernamentale ………………………………………………..134

2.4.2 Alte instituţii ………………………………………………………………..138

2.5 Strategii / politici de prevenire şi combatere a traficului şi consumului ilicit de

droguri ……………………………………………………………………………139

2.5.1 Strategia SUA ……………………………………………………………139

2.5.2 Strategia UE ……………………………………………………………141

2.5.3 Strategia naţională a României ……………………………………………148

Capitolul III CADRUL JURIDIC INTERNAŢIONAL ŞI EUROPEAN CE

REGLEMENTEAZĂ ALTERANTIVA LA PEDEAPSA CU ÎNCHISOAREA PENTRU

INFRACTORII CONSUMATORI DE DROGURI ……………………………154

3.1 Cadrul juridic internaţional ……………………………………………………154

3.2 Cadrul juridic european ……………………………………………………156

3.3 Cadrul juridic naţional ……………………………………………………157

3.4 Reglementări juridice la nivelul statelor europene – aspecte de drept comparat

……………………………………………………………………………………161

Capitolul IV COSTURILE ECONOMICO-SOCIALE ALE TRAFICULUI ŞI

CONSUMULUI DE DROGURI ……………………………………………………171

4.1 Analiza cost beneficiu – mijloc de evaluare a politicilor sociale ……………171

4.2 Costurile economico-sociale ale producţiei, traficului şi consumului ilicit de droguri

……………………………………………………………………………………179

4.3 Costurile la nivelul instituţiilor statului, forţelor de represiune / aplicare a legii

……………………………………………………………………………………187

4.4 Costurile sociale pentru tratamentul şi resocializarea consumatorilor de droguri şi a

consumatorilor de droguri infractori ……………………………………………188

4.5 Costurile detenţiei pentru infractorii consumatori de droguri ……………193

4.6 Analiza costului programelor de tratament al abuzului de droguri. Studii de caz

……………………………………………………………………………………197

Capitolul V PEDEPSELE – ROL ŞI EVOLUŢIE PENALĂ ……………………211

5.1 Definiţia şi clasificarea pedepselor ……………………………………………211

5.1.1 Definiţia pedepsei ……………………………………………………211

5.1.2 Funcţiile, caracteristicile şi clasificarea pedepselor ……………………213

5.2. Justiţia restaurativă……………. ……………………………………………215

5.2.1 Justiţia restaurativă din perspectiva documentelor internaţionale ……219

5.3 Tratamentul deţinuţilor în sistemele penitenciare moderne şi progresive……221

5.3.1 Principalele sisteme penitenciare (regimuri de detenţie) utilizate în lume..221

5.3.2 Executarea pedepselor privative de libertate în România ……………229

5.4 Alternativele la pedeapsa închisorii ca soluţie de reabilitare a infractorilor în

societăţile moderne ……………………………………………………………231

5.4.1 Pedeapsa cu închisoarea –mijloc de reeducare? ……………………231

5.4.2 Evoluţia contemporană a pedepsei de la sancţiune la tratament ……233

5.5 Abuzul de droguri şi politica penală a statelor ……………………………241

43

5.5.1 Dificultăţile politicii penale în materie de droguri …………………....241

5.5.2 Întărirea cooperării judiciare internaţionale împotriva traficului ilicit de droguri

243

5.5.3 Particularităţi ale politicii penale în materie de droguri ………………..248

5.5.4 Utilizarea eficientă a politicilor penale în domeniul luptei antidrog ………..250

Capitolul VI TRATAMENTUL CVASI-COERCITIV CA ALTERNATIVĂ LA

PEDEAPSA ÎNCHISORII ……………………………………………………………….253

6.1 Justiţia terapeutică şi implicaţiile ei asupra sancţiunilor moderne ……….255

6.2 Tipuri de tratament disponibile pentru consumatorii de droguri ……………….259

6.3 Necesitatea tratamentului cvasi-coercitiv ca alternativă la pedeapsa închisorii...262

6.3.1 Istoric tratament ………………………………………………………………264

6.3.2 Principiile de bază ale tratamentului ………………………………………266

6.3.3 Tratament obligatoriu versus tratament cvasi-coercitiv ……………….277

6.3.4 Tratamentul obligatoriu şi principiile drepturilor omului ……………….285

6.4 Programele instanţelor pe droguri ……………………………………………….287

6.4.1 Modelul american ……………………………………………………….287

6.4.2 Alte modele internaţionale ……………………………………………….297

6.4.3 Modele naţionale în cadrul unor state europene ……………………….303

Capitolul VII TRATAMENTUL CONSUMATORILOR DE DROGURI INFRACTORI

ÎN ROMÂNIA ………………………………………………………………………319

7.1 Dimensiunea naţională a infracţionalităţii la regimul drogurilor ………………319

7.1.1. Infracţiuni constatate şi modul de soluţionare ………………………………321

7.1.2. Infracţionalitatea conexă drogurilor în Municipiul Bucureşti ………323

7.2 Sistemul naţional de asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de

droguri în România ………………………………………………………………329

7.2.1 Căi şi mijloace de reinserţie socială a consumatorilor de droguri ce au săvârşit

fapte penale ………………………………………………………………………335

7.2.2 Criteriile de selecţie a consumatorilor pentru includerea în programul de

tratament ………………………………………………………………………339

7.2.3 Categorii de servicii oferite de comunităţile terapeutice şi societatea civilă

consumatorilor de droguri ce au săvârşit fapte penale ………………………342

7.3 Tratamentul consumatorilor de droguri delincvenţi ………………………344

7.3.1 Tratamentul în regim penitenciar, al infractorilor consumatori de droguri .345

7.4 Perspectivele serviciilor pilot din Municipiul Bucureşti, de reabilitare a

consumatorilor de droguri ce au săvârşit fapte penale ………………………………349

7.4.1 Descrierea proiectului ………………………………………………………350

7.4.2 Rolurile şi responsabilităţile organizaţiilor ………………………………352

7.4.3 Limitări şi ameninţări pentru desfăşurarea proiectului ………………361

7.4.4 Principii de tratament şi metode de intervenţii în asistenţa consumatorilor de

droguri ………………………………………………………………………………362

7.4.5 Procedura de admitere în asistenţă în cadrul proiectului ………………364

7.4.6 Instrumente şi proceduri de lucru în cadrul echipelor pilot de sector ………365

7.4.7 Resurse necesare implementării proiectului ……………………………...367

44

7.5 Percepţia societăţii asupra tratamentului ca alternativă la pedeapsa închisorii –

cercetare calitativă ………………………………………………………………368

7.5.1 Atitudinea publică faţă de pedeapsă ………………………………………368

7.5.2 Percepţia societăţii româneşti asupra tratamentului ca alternativă la pedeapsa

închisorii – cercetare calitativă …………………………………………….372

Capitolul VIII PROPUNERI DE LEGE FERENDA …………………………….401

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………….426

ANEXE …………………………………………………………………………….449

ANEXA 1 Opţiunile de tratament la nivelul diferitelor state europene …….450

ANEXA 2 Procedura P 025 ……………………………………………………459

ANEXA 3 Chestionar ……………………………………………………………462

ANEXA 4 Lanţul instituţional ……………………………………………………468

ANEXA 5 Abrevieri ……………………………………………………………469

45

BIBLIOGRAFIE

(SELECTIE)

LUCRĂRI DE AUTORI, MONOGRAFII ŞI ARTICOLE DE

SPECIALITATE

1. Abraham P. (coordonator) – Dicţionar de droguri, toxicomanii şi

dependenţe, Editura Ştiinţelor Medicale, Bucureşti, 2005.

2. Abraham, P., Nicolăescu, V., Frusinoiu, P., - Coordonatele de lucru ale

implementării instanţei privind drogurile din districtul Kane (Illinois, SUA)

în România, Buletin Infodrog nr. 2/2008;

3. Abraham, Pavel, Nicolăescu, Daniela - Justiţia terapeutică o nouă abordare

în tratamentul consumatorului de droguri, Bucureşti, 2006;

4. Abraham, Pavel, Rus, Toma Vasile, Crăciun, Adriana – Drogurile,

reglementări internaţionale şi interne, ed. Dacia, Cluj-Napoca 2004,

5. Agenţia Naţională Antidrog – „RAPORT DE EVALUARE 2009 privind

stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru anul 2008 în Planul de

acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog, în perioada

2005-2008”

6. Agenţia Naţională Antidrog - Raportul Naţional privind Situaţia Drogurilor,

2010.

7. Alecu Gh. - Regimul executării pedepsei cu închisoarea şi evoluţia acestuia

după 22 decembrie 1989, cu specială referire la persoanele care au săvârşit

infracţiuni încălcând dispoziţiile legale privitoare la droguri. Comunicare

prezentată la a V-a Conferinţă Naţională a A.N.T.J.R., Constanţa, 2002

8. Allison Morris şi Warren Young, Reforming Criminal Justice: The Potential

of Retoratives Justice, în: Heather Strang şi John Braithwaite (coord.),

Restorative Justice Philosophy to Practice, Ashgate, 2004 [2000]

9. Ancel M. – La peine dans le droit classique et selon les doctrines de la

defense sociale, Revue de Sciences criminnelle, 1973, pag. 190

10. Andreescu, Anghel şi colectiv - Ordinea Publică - Componentă a securităţii

naţionale, editura MAI 1996

46

11. Anglin D, Prendergast M (1998), The Effectiveness of Coerced Treatment

for Drug-Abusing Offenders. Paper presented at the Office of National drug

Control Policy’s Conference of Scholars and Policy Makers, Washington

D.C., March 23-25, 1998

12. Anglin, M.D.,&Hser,Y.I.,(1990). Legal coercion and drug abuse

treatment:Research findings and social policy implication. In J. Inciardi

(Ed.), Handbook of drug control in the United States, Westport, CT:

Greenwood;

13. Bartkowiak, Isabelle, Justice reparatrice: etude de son elaboration et son

application selon les contextes politicohistoriques et les representations

sociales des Etats-Unis, de la France, de la Grande-Bretagne et du Canada

în: Jean-Paul Jean, Gaelle Deharo, La justice en perspectives. Justice

„reparatrice”, justice „restaurative”, Ecole Nationale de la Magistrature,

Mission de recherche Droit et Justice,

14. Beccaria, Cesare – Despre infracţiuni şi pedepse, Editura ROSETTI,

Bucureşti, 2001

15. Belenko S. (2001). Research on Drug Courts: A Critical Review, 2001

Update, The National Center on Addiction and Substance Abuse, Columbia

University, New York,

16. Belenko, Steven - The Challenges of Integrating Drug Treatment into the

Criminal Justice Process, Alb. L. Rev. 833 (1999-2000);

17. Belenko, Steven; Patapis, Nicholas; Michael T. French – „Economic

benefits of drug treatment: a critical review of the evidence for policy

makers” February 2005, Scaife Family Fundation and Missouri Foundation

for Health

18. Berger, Gilda, „Drug Abuse. The Impact on Society”, Franklin Wats, New

York 1988,

19. Bhati et al. (2008) To Treat or Not To Treat: Evidence on the Prospects of

Expanding Treatment to Drug-Involved Offenders. Washington, DC: Urban

Institute.

20. Boroi A., Neagu N., Sultănescu R. V.- Infracţiuni prevăzute de Legea nr.

143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.-

Bucureşti: Ed. Rosetti, 2001,

21. Brian J. English, Edith Cowan University Rick Cummings Murdoch

University and Ralph G. Straton Murdoch University – “Choosing an

47

evaluation model for community crime prevention programs” in Crime

Prevention Studies, volume 14, pp. 119-169/2005

22. Briggs, Sandra, Baiba Petersone, Karlis Smits, Manualul de metode folosite

în planificarea politicilor publice şi evaluarea impactului, Proiect PHARE

RO2003/IB/OT/10 din 2006;

23. Camp, Camille G., and Camp, George M. - The 1988 Corections Yearbook,

South Salem, NY: Criminal Institute, Inc., 1999;

24. Carey SM, Finigan MW (2004) A detailed cost-analysis in a mature drug

court setting: A cost-benefit evaluation of the Multnomah County Drug

Court. Journal of Contemporary Criminal Justice 20:315.

25. Caroline S., Cooper, Joseph A. Trotter, J.R., (1994). „Recent Developments

in Drug Case Management: Re – engineering the Judicial Process”, The

Justice System Journal, vol. 16 no.3,

26. Carson, D., Wexler, D.B. (1994). New Approaches to Mintal health Law:

WILL the U.K. Follow the U.S. Lead Again, L. J. Soc. Welfare and Fam.

Health Law,

27. Carter, Adrian and Hall, Wayne - The Ethical Use of Psychosocially Assisted

Pharmacological Treatments for Opioid Dependence, UNODC Papers

28. Casey, Pamela, (1994). „Court – enforced Drug Treatment Programs: Do

They Enhance Court Performance?” The Justice System Journal, vol. 17,

number 1,

29. Chisholm, John, Benefit-cost analysis and crime prevention in Trends and

issues in crime and criminal justice, No. 147, February 2000, Australian

Institute of Criminology

30. Cohen, M. A., and Miller, T. R. (1998). The cost of mental health care for

victims of crime. J. Interpers. Violence 13: 93-110.

31. Commission on Crime Prevention and Criminal Justice (2003). For human

dignity – towards the Charter of Fundamental Rights of Prisoners

(E/CN.15/2003/CRP.9)

32. Crawford, A. (2000). Salient Themes Towards a Victim Perspective and the

Limitation of Restorative Justice: Some Concluding Comments, in Crawford,

A., Goodey, J. Integrating a Victim Perspective Within Criminal Justice:

International Detabates. Darmouth: Ashgate,

48

33. Daly, K. (2000). Restorative Justice in Diverse and Unequal Societies, in

Goldsmith, A., Israel, M. Criminal Justice in Diverse Communities.

Annandale: the Federation Press,

34. David Forrester, Mike Chatterton and Ken Pease with the assistance of

Robin Brown - The Kirkholt Burglary Prevention Project, Rochdale,

CRIME PREVENTION UNIT: PAPER 13, LONDON: HOME OFFICE

Editor: Kevin Heal, Home Office Crime Prevention Unit, London SW1H

9AT

35. Dennis ML, French MT, McCollister KE, Scott CK. - The economic costs of

quarterly monitoring and recovery management checkups for adults with

chronic substance use disorders. J Subst Abuse Treat. 2011 Apr 4.

36. Dignan, James - Understanding victims and restorative justice, Open

University Press, 2005,

37. Doppelt, J.&Manikas, P. (1990) Mass media and criminal justice decision

making in J.R. Surrette (Ed). Media and criminal justice policy. Springfield,

III: CharlesC. Thomas, pag. 134,

38. Drug Abuse Treatment in Criminal Justice settings”, Journal of Drug Issues,

Winter 1993, 23(1).

39. Drug Courts Program Office, Summary of All drug Court Activities by State,

Washington DC: The American University, October 2000.

40. Drugs – The American Family in Crisis: A Judicial Response 43

Recommendations, „Juvenile and Family Court Journal, Vol. 46, No. 1

(Winter 1995),

41. Dublin drug Court, (2001). Drug Court Programme Participants Handbook,

42. Dunlap, L.J., and French, M.T. 1998 A comparison of two methods for

estimating the cots of drug abuse treatment. Journal of Maintenance in the

Addictions, 1(3)

43. Ekblom P, and K. Pease (1995). "Evaluating Crime Prevention." In: M.

Tonry and D. Farrington (eds.), Building a Safer Society: Strategic

Approaches to Crime Prevention. (Crime and Justice series, vol. 19.)

Chicago, 1L: University of Chicago Press.

44. Eley, S. et al., (2002) The Glasgow Drug Court in Action: The First Six

months. Scottish Executive Social Research, Edinburgh.

49

45. EMCDDA (2003), Treating drug users in prison – a critical area for

health/promotion and crime reduction policy, Drugs in Focus No.7, Lisbon,

2003.

46. Erez, E., Roeger, L., O’Connell, M. (1996). Victim Impact Statements in

South Australia, in Sumner, C. International Victimology: Selected Papers

From the 8th

International Symposium: Adelaide 21 – 26 August 1994,.

Canberra: Australian Institute of Criminology,

47. Farrell, Dr. M. (2002). Final Evaluation of the Pilot Drug Court, Courts

Service,

48. Federal Bureau of Prisons, TRIAD Drug Treatment Evaluation Six-Month

Report: Executive Sumary, Washington, DC: U.S. Department of justice,

February 1998,

49. Federal Bureau of Prisons. Key Indicators/Strategic Support System,

Washington, DC: U.S. Department of Justice, Octomber 1997;

50. French et al, The drug abuse treatment cost analysis program. Journal of

Substance Abuse Treatment, 1997; 14: 1-11.

51. French, M.T. 1995. Economic Evaluation of Drug Abuse Treatment

Programs: Methodology and Findings. American Journal of Drug and

Alcohol Abuse. 21(1): 111- 135

52. Gebelein, R.A. (2000). Sentencing Reform in Victoria: A Case Study, in

Clarkson, C. & Morgan, R. The Politics of Sentencing Reform. Oxford:

Clarendon.

53. Gheorghe Florian, Fenomenologie penitenciară, Ed OSCAR PRINT,

Bucureşti 2006,

54. Goldkamp, John S. (1994a) “Miami’s Treatment Drug Court for Felony

Defendants: Some Implications of Assessment Findings.” The Prison

Journal. 73/2

55. Goodfrey C, Stewart D and Gossop M. – Economic analyssis of costs and

consequences of the treatment of drug miuse: two-year outcome data from

the National Treatment Outcome research Study (NTORS), Addiction, 99(6),

p. 697 -707, 2004

56. Hora P. A. (1998). Dozen Years of Drug Treatment Courts: Uncovering our

theoretical foundation and the construction of a mainstream paradigm, in

Harrison et. al., Drug Courts: Current Issues and Future Perspectives,

57. Hora, Peggy Fulton, Hon., Schma, William G. Hon. and John T.A:

Rosenthal, „Therapeutic Jurisprudence and the Drug Treatment Court

50

Movement: Revolutionizing the Criminal Justice System’s Response to Drug

Abuse and Crime in America,” 74 Notre Dame Law Review, (January

1999),

58. Howard Zehr, Harry Mika, Fundamental Concepts of Restorative Justic, în:

Eugene McLaughlin, Ross Fergusson, Gordon Hughes, Louise Westmarland

coord, Restorative Justice. Critical Issues, Sage Publications, London, 2004

[2003]

59. Hughes, B. (2007) Treatment alternatives to prison/punishment: Overview

of existing mechanisms across the EU. Conference europeenne sur le

traitment quasi-force et autres alternatives a l’emprisonnement. Bucarest,

Roumanie, 11-12 octobre 2007.

60. Hurdubaie, Ioan, Nicolăescu, Victor, Cadrul juridico-instituţional mondial

antidrog, Editura Civitas, Bucureşti, 2008

61. Iancu Adrian Marcel – „Administrarea justiţiei în comunitate: locul şi rolul

societăţii civile în reabilitarea infractorului consumator de droguri” în

SPECTO 2009 – Prima conferinţă internaţională: „Perspective ale asistenţei

sociale în tratamentul quasi-coercitiv al infractorilor, West Publisher House,

Timişoara 2009,

62. Iancu Adrian Marcel – Consumul de droguri şi eficacitatea politicilor

publice, Jurnalul practicilor pozitive comunitare, revistă de dezvoltare

comunitară, nr. 3-4/2010;

63. Iancu Adrian Marcel – Relaţia de cauzalitate dintre consumul de droguri şi

infracţionalitate, Jurnalul practicilor pozitive comunitare, revistă de

dezvoltare comunitară, nr 3-4/2008;

64. Iancu, Adrian Marcel „Abordarea sociologică şi psihologică a consumului

de droguri ca factor criminogen”- Buletin de informare şi documentare nr.

1/2010

65. Iancu, Adrian Marcel „Traficul şi consumul de droguri – ameninţare la

adresa ordinii publice”, în volumul lucrărilor Sesiunii internaţionale de

comunicări ştiinţifice „Internal Affairs and Justice in the Process of the

European Integration and Globalization”, Academia de Poliţie „Alexandru

Ioan Cuza”, Bucureşti, 13-14 mai 2010,

66. Iancu, Adrian Marcel; Nicolăescu, Victor „Infracţionalitatea la regimul

drogurilor. Studiu de caz: Municipiul Bucureşti”, în volumul lucrărilor

Sesiunii internaţionale de comunicări ştiinţifice „Internal Affairs and Justice

51

in the Process of the European Integration and Globalization”, Academia

de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti, 13-14 mai 2010;

67. James J. Collins and Margaret Allison - Legal Coercion and Retention in

Drug Abuse Treatment , Research Triangle Institute; North Carolina;

68. John, S., Goldkamp, (1994). „Justice and treatment innovation: The Drug

Court Movement a Working paper of the first National Drug Court

Conference, December 1993”,

69. Kathleen Daly, Revisiting the Relationship between Retributive and

Restorative Justice, in Heather Strang and John Braithwaite, Op. Cit.

70. Kennamer, J. (1992). Public opinion, the press and public policy: An

introduction. In J Kennamer (Ed), Public opinion, the press and public

policy. Westport, Conn: Praeger

71. Ladeur, K.H (1999) "The Theory of Autopoiesis as an Approach to a Better

Understanding of Postmodern Law. From Hierarchy of Norms to the

Heterarchy of Changing Patterns of Legal Inter-relationships", EUI, Badia

Fiesolana, Italy.

72. Lasorsa, D. (1992). Policy makers and the third person effect. In J.

Kennamer (Ed.), Public opinion, the pres and public policy. Westport, Conn:

Praeger

73. Lawrence, R., and Freeman, K., (2002). Design and Implementation of

Australia’s First Drug court, The Australian and New Zealand Journal of

Criminology, vol. 35, no.1,

74. Levine, M. (2000). The Family Group Conference in the New Zealand

Children, Young Persons, and Their Families Act 1989 (CYP&F): Review

and Evaluation. Behavioural Sciences and Law, 18, pag 517-556.

75. Liu H, Grusky O, Zhu Y, Li X, (2006) Do drug users who frequently receive

detoxification treatment change their risky drug use practices and sexual

behavior. Drug Alcohol Depend 84: 114-121

76. Makkai, T. (1998). Drugs Courts: Issues and Prospects. Trends and Issues

in Crime and Criminal Justice, no. 95. Canberra: Australian Institute of

criminology,

77. Malloch et al. (2003). The Fife Drug Court in Action: The First Six Months.

Scottish Executive Social Research, Edinburgh.

52

78. Marshall, Alfred (1920). Principles of Economics (Revised Edition ed.).

London: Macmillan; reprinted by Prometheus Books. ISBN 1573921408.

79. Marshall, Tony Restorative Justice: An Overview, Home Office Research

Development and Statistics Directorate, 1999,

80. Martin SS, Scarpitti FR. An intensive case management approach for

paroled iv drug users. Journal of Drug Issues. 1993;23 (1):43–59.

81. McCollister KE, French MT, Fang H - The cost of crime to society: new

crime-specific estimates for policy and program evaluation, Drug Alcohol

Depend. 2010 Apr 1;108(1-2):98-109. Epub 2010 Jan 13.

82. McMurran M (2007) What works in substance abuse treatment for

offenders? Crim Behav Ment Health. 2007;17(4):225-33

83. Menachik D., Strategic Crime and Romanian National Security Strategy

delaing with „non traditional” Security Threats, Organized Crime, Drug

Trafficking & Terrorism în East and Central Europe, în Romanian’s

National Security Politics, Bucureşti, 1997.

84. Michael Sherman; Gordon J. Hawkins (1983). Imprisonment in America:

Choosing the Future. University of Chicago Press. pp.32–33

85. Michael T French, Helena J Salomé, Jody L Sindelar, and A Thomas

McLellan - Benefit-Cost Analysis of Addiction Treatment: Methodological

Guidelines and Empirical Application Using the DATCAP and ASI, Health

Serv Res. 2002 April; 37(2): 433–455

86. Michael T French, Helena J Salomé, Jody L Sindelar, and A Thomas

McLellan - Benefit-Cost Analysis of Addiction Treatment: Methodological

Guidelines and Empirical Application Using the DATCAP and ASI, Health

Serv Res. 2002 April; 37(2): 433–455

87. Miller, T. R., Cohen, M. A., and Wiersema, B. (1996). Victim costs and

consequences: a new look. National Institute of Justice Research Report,

Washington, D.C.

88. Mira y Lopez, Emilio– Manual de psihologie juridică, Bucureşti, Ed. Oscar

Print 2009

89. National Center on Addiction and Substance Abuse, Behind Bars: substance

abuse and America’s Prison population, New York, NY: Columbia

University. January 1998,

90. National Drug Court Institute, Development and Implementation of Drug

Court Sytems, Monograph Series 2, 1999:3.

53

91. National Institute on Drug Abuse. (1999). Principles of Drug Adiction

Treatment.

92. Nolan, J.L. (2001). Reinventing Justice: the American Drug Court

Movement. New Jersey: Princeton University Press,

93. Rădoi, Mireille - Evaluarea politicilor publice, editura Tritonic, Bucureşti,

2005;

94. Rempel, Michael – Drug Courts, Domestic Violence Courts and Mental

Health Courts: Judging Their Effectiveness, Presented at the 2009

International Problem-Oriented Policing Conference, Anaheim, CA,

November 2-4, 2009

95. Roman, John - Cost Benefit Analysis for Crime Prevention: Opportunity

Costs, Routin Savings and Crime Externalities, Crime Prevention Studies,

vol 14, pp. 53-92

96. Rottman, David B. (2000). „Does Effective Therapeutic Jurisprudence

Require specialized Courts (and Do Specialized Courts Imply Specialist

Judges)?” Court Review: The Journal of the American Judges Association,

Vol. 37, Issue 1,

97. Sarre, R. (2001). „Beyond What Works?” A 25- year Jubilee Retrospective

of Robert Martison’s Famous Article. The Australian and New Zealand

Journal of Criminology, 34, 1, pag 38 – 46.

98. Schma, William, Judge, Judging for the New Millennium, court Review, 37,

no. 2, reprinted in Judging in a Therapeutic Key,

99. Shannon M. Carey, Michael W. Finigan - A Detailed Cost Analysis in a

Mature Drug Court Setting:A Cost-Benefit Evaluation of the Multnomah

County Drug Court, Journal of Contemporary Criminal Justice, Vol. 20, No.

3, 315-338 (2004), DOI: 10.1177/1043986204266893

100. Stein, L. I., & Test, M. A. (1980). Alternative to mental hospital treatment.

I. Conceptual model, treatment program, and clinical evaluation. Archives

of General Psychiatry, 37, 392-397.

101. Stevens, A., Berto, D., Heckmann, W., Kerschl, V., Oeuvray, K., van

Ooyen, M., Steffan, E., and Uchtenhagen, A., (2005) Quasi-compulsory

treatment of Drug dependent Offenders: An International Literature Review,

Substance Use and Misuse, 40 (3): 269-283.

54

102. Strang, H.(2000). The Future of Restorative Justice. Crime and the

criminal Justice System in Australia: 2000 and Beyond. Sydney:

Butterworths,

103. Substance Abuse and Mental Health Services Administration, Center for

Substance Abuse Treatment, national Evaluation Data Services, The Cost

and Benefits of Substance Abuse Treatment: Findings From the National

Treatment Improvment Evaluation Study. August 1999;

104. Sullivan MA, Birkmayer F, Boyarsky BK, Frances RJ et al. (2008). Uses

of Coercion in Addiction Treatment : Clinical Aspects. The American

Journal of Addictions, 17:36-47

105. Tauber, J. (1998). The future of drug courts: Comprehensive drug court

systems. National Drug Court Institute Review, 1(1),

106. The Application of Economic Analysis to Criminal Justice Interventions: A

Review of the Literature Criminal Justice Policy Review June 2005 16:

107. Tilley, Nick, Nottingham University, – „Evaluation for crime prevention”

in Crime Prevention Studies, volume 14, 2005

108. UNAIDS/WHO/UNODC (2006) HIV/AIDS Prevention, Care, Treatment,

and Support in Prison Settings. A Framework for an Effective National

Response

109. United Nations – Office on Drugs and Crime&World Health Organization,

Principles of Drug Dependence Treatment, Discussion Paper, Vienna,

March 2008,

110. United Nations Office on Drugs and Crime. Drug Treatment Courts.

(2004)

111. UNODC (2003) Investing in drug abuse treatment. A Discussion Paper for

Policy Makers,

112. UNODC (2009). Drug Dependence Treatment: Interventions for Drug

Users in Prison. Treatnet Good Practice Document/ www.unodc.org

113. UNODC, World Drug Report 2010, United Nations Publication, Sales No.

E.10.XI.13.

114. Viscusi W. Kip & Joseph E. Aldy, 2003. "The Value of a Statistical Life: A

Critical Review of Market Estimates throughout the World," NBER Working

Papers 9487, National Bureau of Economic Research, Inc.

55

115. Vivien Stern, Preface, in Jim Consedine and Helen Bowen (coord.),

Restorative Justice. Contemporary Themes and Practice, Ploughsharea

Publications, Lyttelton, 1999.

116. Voicu Costică şi colectiv - Siguranţa naţională şi ordinea publică 1859 –

2000, Tipar ARTPRINT;

117. Walker, Justine, International Experience of Drugs Courts, The Scottish

Executive Central Research Unit, Edinburgh, 2001

118. Wertheimer A (1993) A philosophical examination of coercion for mental

health issues. Behavioral Sciences and the Law, 11, 239-258

119. White, R., Haines, F. (2000). Crime and Criminology: An Introduction,

Second Edition. Melbourne: Oxford UniversityPress;

120. Whitley, A.B. (1993). Therapeutic Jurisprudence: A New Approach to the

Criminal Law, American Journal of Criminal Law, 20, pag. 304 – 306.

121. WHO Western Pacific Region (2009) Assessment of compulsory treatment

of people who use drugs in Cambodia, China, Malaysia and Viet Nam: An

application of selected human rights principles,

122. Wild TC, Newton-Taylor B, Ogborne AC, Mann R, Erickson P,

Macdonald S: Attitudes toward compulsory substance abuse treatment: A

comparison of the public, counselors, probationers, and judges’ views. Drug

Educ Prev Policies, 8:33-45

123. Wild TC, Roberts AB, Cooper EL (2002). Compulsory Substance Abuse

Treatment: An Overview of Recent Findings and Issues. European Addiction

Research8: 84-93,

124. Wilkie, M. (1993). Sentencing WomenŞ Pre-Sentence Reports and

Constructions of Female Offenders. Nedlands: The University of Western

Australia Crime Research Centre,

125. Zehr, H.,(1990). Changing Lenses: A new focus for crime and justice,

Herald Press.

Legislaţie

1. Constituţia României - modificată şi completată prin Legea de revizuire a

Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003; republicată, cu

reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare, în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003

56

2. Convenţia asupra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope,

semnată la Viena la 20 decembrie 1988, la care România a aderat prin Legea

nr.118/1992, Monitorul Oficial nr. 341 din 30 decembrie 1992,

3. Convenţia unică a stupefiantelor, încheiată la New York la 30 martie 1961,

amendată prin Protocolul de la Geneva din 25 martie 1972, la care România

a aderat prin Decretul nr. 626/1973, publicat în Monitorul Oficial, Partea I,

nr.213/1973;

4. Decizia Preşedintelui Agenţiei Naţionale Antidrog nr. 16 din 02.10.2006

pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind managementul de

caz în domeniul asistenţei consumatorului de droguri, publicată în Monitorul

Oficial nr. 899/06.11.2006,

5. Decizia Preşedintelui Agenţiei Naţionale Antidrog nr. 17 din 02.10.2006

pentru aprobarea metodologiei de elaborare, modificare şi implementare a

planului individualizat de asistenţă, publicată în Monitorul Oficial nr.

899/06.11.2006.

6. HG nr. 73 din 27 ianuarie 2005 pentru aprobarea Strategiei Naţionale

Antidrog 2005-2012, publicată în: Monitorul Oficial nr. 112 din 3 februarie

2005

7. Hotărâre nr. 860 din 28 iulie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de

aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea

traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările

ulterioare, publicată în: Monitorul Oficial nr. 749 din 17 august 2005

8. Hotărârea Guvernului nr. 1.915 din 22 decembrie 2006 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 339/2005

privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi

psihotrope, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 18 din 11 ianuarie

2007;

9. Hotărârea Guvernului nr. 461 din 11 mai 2011 privind organizarea şi

funcţionarea Agenţiei Naţionale Antidrog, publicată în Monitorul Oficial,

partea I nr. 331 din 12 mai 2011;

10. Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de

organele judiciare în procesul penal, publicată în Monitorul Oficial, Partea I

nr. 627 din 20.07.2006

11. Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de

droguri//Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 362/03.08.2000.

12. Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009

57

13. Legea nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de

organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial

al României, Partea I, nr. 591 din 1 iulie 2004, cu modificările ulterioare,

14. Legea nr. 381 din 28 septembrie 2004 privind unele măsuri financiare pentru

prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Monitorul

Oficial nr. 896 din 1 octombrie 2004,

15. Legea nr. 39 din 21 ianuarie 2003 privind prevenirea şi combaterea

criminalităţii organizate, publicată în Monitorul Oficial nr. 50/29 ian. 2003

16. Legea nr. 508 din 17 noiembrie 2004 privind înfiinţarea, organizarea şi

funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a

Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, publicată în

Monitorul Oficial nr. 1089 din 23 noiembrie 2004, modificată prin OUG 7

din 10 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 177 din 01 martie

2005,

17. Legea nr.118/1992, pentru aderarea României la Convenţia asupra

substanţelor psihotrope din 1971 şi la Convenţia contra traficului ilicit de

stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988, publicată în M. Of. nr.341 din

30 decembrie 1992.

18. ORDIN nr. 1.216/C din 18 mai 2006 privind modalitatea de derulare a

programelor integrate de asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru

persoanele aflate în stare privativă de libertate, consumatoare de droguri,

publicat în: Monitorul Oficial nr. 471 din 31 mai 2006

19. ORDIN Nr. 1389/513/282 din 4 august 2008 privind aprobarea Criteriilor şi

metodologiei de autorizare a centrelor de furnizare de servicii pentru

consumatorii de droguri şi a Standardelor minime obligatorii de organizare

şi funcţionare a centrelor de furnizare de servicii pentru consumatorii de

droguri, publicat în Monitorul Oficial nr. 830 din 10 decembrie 2008

20. Legea nr. 83/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 275/2006

privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în

cursul procesului penal, publicată în M.Of. nr. 329 din 19 mai 2010

Resurse internet

1. Afganistan Opium Survey 2010, www.incb.org

2. Barnett P, 1993,- Calculation of the cost and benefit of the Perry Preschool,

www.rand.org/pubs/monograph_reports/MR898/MR-898.AppB.pdf

3. Cartea Albă a Politicii Sociale Europene disponibilă la

www.labsmn.pub.ro/projects/media/cd/4/2.htm

58

4. Declaration de Bangkok Synergies et reponses: Alliances strategiques pour

la prevention du crime et la justice penale, disponibilă la :

http://www.unodc.org/art/docs/BangkokDeclaration%20French.pdf

5. H K Wexler ; D S Lipton ; B D Johnson - Criminal Justice System Strategy

for Treating Cocaine-Heroin Abusing Offenders in Custody ,

http://www.ncjrs.gov/App/Publications/abstract.aspx?ID=113915

6. House of Lords – European Union Committee, 19 July 2006 Fortieth Report,

Behind Closed Doors: the meeting of the G6 Interior Ministers at

Heiligendamm,

http://www.publications.parliament.uk/pa/ld200506/ldselect/ldeucom/221/22

1.pdf

7. http://eldd.emcdda.europa.eu

8. http://eur-lex.europa.eu/

9. http://europa.eu/

10. http://ods.un.org

11. http://tokyo.mae.ro/index.php?lang=en&id=31&s=67758

12. http://www.anp-just.ro/

13. http://www.customs.ro/

14. http://www.druginfoline.ro/drugori.cfm?main=379

15. http://www.ejpd.admin.ch/ejpd/en/

16. http://www.emcdda.europa.eu/

17. http://www.eurocustoms.org/

18. http://www.euro-justice.com/links/eu_bodies/7432/

19. http://www.europarl.europa.eu/meetdocs/2004_2009/documents/cls/cons_co

ns(2008)05620_/CONS_CONS(2008)05620_ro.pdf

20. http://www.fas.org/sgp/crs/row/RL32774.pdf

21. http://www.fiu.net/

22. http://www.grotiuscentre.org/

23. http://www.hbo.com/addiction/treatment/344_treatment_of_alcoholism.html

24. http://www.incb.org/,

25. http://www.irdo.ro/file.php?fisiere_id=101&fmt=doc

59

26. http://www.magistratescourt.vic.gov.au/text/drugcourt2.htlm, Drug Court of

Victoria – General Information

27. http://www.onuinfo.ro/odm/

28. http://www.osce.org

29. http://www.securitepublique.gc.ca/

30. http://www.un.org/ecosoc/

31. http://www.unhchr.ch/html/menu3/b/h_comp46.htm

32. http://www.unicri.it/

33. http://www.unodc.org/centralasia/

34. http://www.wcoomd.org/

35. http://www.wto.org/english/tratop_e/gatt_e/gatt_e.htm

36. Jeff Latimer, Steven Kleinknecht, Les effets des programmes des justice

reparatrice: analyse documentaire sur la recherche empirique, 2000, p.6,

http://canada.justice.gc.ca/fr/ps/rs/rep/2000/rr00-16a.pdf

37. New York State, Unified Court System, Drug Treatment Courts 2009

Annual Report,

http://www.nycourts.gov/courts/problem_solving/drugcourts/pdfs/2009annu

alreportFinal.1.pdf

38. Principles for the protection of persons with mental illness and the

improvement of mental health care,/

http://www.un.org/disabilities/default.asp?id=222

39. Raport EMCDDA 2007/ http://www.emcdda.europa.eu/publications/

40. Washington State Institute for Public Policy, 2003/ www.wsipp.wa.gov

41. www.ceinet.org/

42. www.coe.int/t/dg3/pompidou/default_fr.asp

43. www.europa.eu

44. www.europol.europa.eu/

45. www.fbi.gov

46. www.interpol.org/

47. www.un.org

48. www.unodc.org

60

49. www.whitehousedrugpolicy.gov