Abordarea unei conversatii dificile

Înainte de a trece la atac, la a da o replică ingenioasă partenerului de discuţie vă propun să vă opriţi

câteva secunde şi să vă puneţi următoarea întrebare: Pretind că nu observ rolul meu în problemă?

Tendinţa fiecăruia dintre noi este de a răspunde unei afirmaţii răutăcioase cu una şi mai răutăcioasă,

unui ton ridicat cu unul şi mai ridicat, etc, astfel că prin efectul bulgărelui de zăpadă se ajunge de la o

simplă discuţie la un scandal enorm.

Fiecare dintre noi acţionează într-un anume fel, mânat de ceva anume, şi mai exact de sentimente.

Noutatea conceptului este că aceste sentimente nu sunt generate de fapte ci de poveşti pe care ni le

spunem. Schematic am putea reprezenta în felul următor:

Fapte -- > Poveşti -- > Sentimente -- > Acţiune

Astfel, ulterior unui fapt, indiferent care ar fi acesta, urmează să ne spunem o poveste. Această

poveste este interpretarea unui gest care l-am văzut, unei replici are am primit-o, unei acţiuni pe care

am observat-o la celălalt. Este foarte important să înţelegem că faptele nu generează direct

sentimente (pozitive sau negative). Abia după ce noi dăm interpretare unui fapt, apare sentimentul. În

funcţie de povestea care noi ne-o spunem, apare un sentiment, plăcut sau neplăcut.

De exemplu: cineva îţi spune, că un prieten bun al tău a uitat să te sune şi să-ţi spună la mulţi ani de

ziua ta. Ce facem? Ne bucurăm sau ne întristăm? Ce simţim? Vom simţi în funcţie de povestea pe

care ne-o spunem. De exemplu, ne putem întrista foarte tare spunându-ne că celălalt a uitat de noi

tocmai într-un moment foarte important. Mai există însă o altă poveste care ne-o putem spune: Este în

regulă, este omeneşte să mai uiţi din când în când, şi la câte probleme are în momentul de faţă, este

de înţeles că a uitat.

Astfel, poţi simţi tristeţe, sau nu. Acţiunea ta poate fi una de supărare pe el, sau de înţelegere. Aceste

poveşti sunt un fel de softuleţ cu care dăm o interpretare faptelor. În funcţie de softul pe care-l folosim

apare o anumită reacţie, un sentiment care generează o acţiune)

Ne place să ne spunem poveşti

Structura noastră psihică ne stimulează să vedem la celălalt o problemă. Avem un dar deosebit de a

ne spune poveşti.

Aceste poveşti au fost numite de Kerry Patterson în Conversaţii Dificile, Poveşti Ingenioase. Acestea

sunt:

Poveştile tip Victimă - ne spunem nouă înşine că suntem o victimă. Ni se pare că partenerul

nostru de conversaţie nu este capabil să ne înţeleagă sentimentele sau motivaţia noastră.

Astfel ne victimizăm şi ne complacem în această situaţie. Ne este mai comod şi suntem mai

împăcaţi să jucăm rolul victimei. Esenţa acestei poveşti este: Nu am nici o vină . Ex: Nu am

nicio vină că am ţipat la el pentru că el a ţipat mai întâi.

Poveşti tip Răufăcător – Această poveste este aceea în care partenerul nostru de discuţie

este o fiinţă malefică cu intenţii obscure, brutale, incapabil, etc. El nu este în stare să

înţeleagă anumite lucruri. Faptele lui chiar le identificăm a fi unele cu rea intenţie. Ex:

interpretăm o acţiute a cuiva: Este un om fără scrupule, nici nu mă mir că a acţionat aşa!

 Poveşti tip Neajutorat.- Această a treia poveste este vecină cu povestea tip victimă. De

această dată nu ne mai spunem că suntem o victimă, ci pur şi simplu ne complacem în

situaţia în care: Nu aveam ce face! Acest tip ne justifică fie agresivitatea fie pasivitatea

noastră, în sensul că nu aveam o cale mai bună. Ex: Având în vedere cuvintele pe care mi le-

a spus, era normal să-i răspund cu aceeaşi monedă.

În concluzie: în prima variantă (Victima) exagerăm nevinovăţia noastră, în a doua variantă exagerăm

vina celuilalt, iar în a treia variantă (Neajutorat) ne convingem că nu aveam o variantă mai bună

(Alegerea Fraierului, cum o numeam într-un articol anterior).

Cum ne putem controla Poveştile

Dacă într-adevăr vrei să faci faţă acestor poveşti trebuie să încerci să le controlezi. Pentru a simţi

altfel, trebui să-ţi controlezi tendinţa de a-ţi spune una dintre cele trei poveşti, şi a scrie o nouă

poveste. Încearcă din toate puterile să foloseşti alt soft. Vorbeam la începutul articolului de a ne opri în

loc pentru câteva secunde.

Întrebaţi-vă:

1. Apelez la vreo formă de tăcere sau violenţă?

2. Ce emoţii mă fac să acţionez în acest fel?

3. Analizaţi-vă poveştile. Puneţi-vă la îndoială concluziile şi nu uitaţi posibilele explicaţii din

spatele poveştii.

4. Ce poveste a creat aceste emoţii? Este cumva o poveste ingenioasă?

5. Întoarceţi-vă la fapte. Abandonaţi certitudinea absolută făcând distincţia între fapte reale şi

poveşti inventate.

6. Ce dovezi am pentru a susţine această poveste?

Întrebaţi-vă, totodată, câteva lucruri despre cum ar fi rolul dumneavoastră în problemă şi bunele

intenţii ale celuilalt:

Pretind că nu observ rolul meu în problemă?

De ce ar face aşa ceva o persoană decentă, raţională şi rezonabilă?

Ce vreau cu adevărat?

Ce ar trebui să fac acum dacă vreau să obţin aceste rezultate?

Cum acţionăm?

Odată ce te-ai liniştit şi ţi-ai răspuns acestor întrebări, eşti pe calea cea bună. Cel mai periculos este

de a pune ceea ce simţi tu faţă în faţă cu ceea ce simte celălalt. Dacă pui sentimentele faţă în faţă,

reacţia fiecăruia dintre voi va fi una violentă dintr-un motiv foarte simplu: atât tu cât şi partenerul tău

este foarte posibil să aveţi în spatele sentimentelor voastre o poveste ingenioasă. Cu siguranţă va ieşi

cu scântei. Dacă într-adevăr vrei să faci faţă unei conversaţii dificile şi vrei să aduci lucrurile pe un

făgaş potrivit întoarce-te la fapte. Faptele sunt: un gest pe care l-ai văzut, o acţiune care ai văzut-o

sau cuvinte pe care acesta ţi le-a spus.

Nu trebui să începi discuţia cu ceea ce simţi. Începe discuţia cu fapta de la care a plecat totul.

Partenerul tău nu va fi dispus să asculte ceea ce simţi, şi nici nu va înţelege dacă nu-i daţi o mână de

ajutor

Prin urmare

1. Aduceţi în discuţie faptele

2. Faceţi-va cunoscută povestea

3. Iniţiaţi căutarea faptelor partenerului

Explorarea poveştii celuilalt

Pentru a încuraja fluxul liber de semnificaţii şi a-i ajuta pe alţii să renunţe la violenţă sau tăcere,

exploraţi povestea lor. Începeţi cu o atitudine de curiozitate şi răbdare. Aceasta ajută la refacerea

sentimentului de siguranţă.

Apoi, folosiţi cele patru abilităţi de a asculta pentru a reface povestea celeilalte persoane, până la

origine:

Solicitare începeţi prin a vă exprima simplu interesul faţă de părerea celuilalt.

Reflexie. Măreşte siguranţa, prin recunoaşterea respectuoasă a emoţiilor pe care par să le

simtă ceilalţi.

Parafrazare. Când ceilalţi încep să-şi spună partea de poveste, reafirmaţi ce aţi auzit pentru a

arăta nu doar că aţi înţeles, dar şi că există climatul sigur pentru ca ei să spună ce gândesc.

Pompare. Dacă ceilalţi continuă să stea retraşi, pompaţi. Ghiciţi la ce s-ar putea gândi sau ce

ar putea simţi.

Este de recunoscut că această tehnică de a face faţă unei situaţii nu este un fel de Abracadabra, care

rezolvă totul într-o secundă. Folosind această metodă dai dovadă de tact şi diplomaţie, fără ca orgoliul

să-ţi fie afectat cât de puţin.

Gândindu-ne o clipă la climatul din România, care este unul suspicios în general, această metodă este

mai mult decât necesară pentru a putea supravieţui. Premisa că celălalt poate fi Nevinovat se

regăseşte mai mult în teorie, în practică mai puţin. Pentru a putea conduce un sistem trebuie să te

adaptezi sistemului şi nu să fi o consecinţă a lui. Cu alte cuvinte, cel care se adaptează cel mai bine

sistemului va conduce acel sistem. Acesta este un postulat nlp (Programare Neuro Lingvistică),

care-mi este foarte drag datorită unui adevăr greu de contestat..

Nu uitaţi ca înainte de toate să identificaţi Scopul comun şi să vă îngrijiţi de siguranţa celuilalt!

Scris de Marian Rujoiu

Trainer Extreme training, the way to excellence

Înainte de a trece la atac, la a da o replică ingenioasă partenerului de discuţie vă propun să vă opriţi

câteva secunde şi să vă puneţi următoarea întrebare: Pretind că nu observ rolul meu în problemă?

Tendinţa fiecăruia dintre noi este de a răspunde unei afirmaţii răutăcioase cu una şi mai răutăcioasă,

unui ton ridicat cu unul şi mai ridicat, etc, astfel că prin efectul bulgărelui de zăpadă se ajunge de la o

simplă discuţie la un scandal enorm.

Fiecare dintre noi acţionează într-un anume fel, mânat de ceva anume, şi mai exact de sentimente.

Noutatea conceptului este că aceste sentimente nu sunt generate de fapte ci de poveşti pe care ni le

spunem. Schematic am putea reprezenta în felul următor:

Fapte -- > Poveşti -- > Sentimente -- > Acţiune

Astfel, ulterior unui fapt, indiferent care ar fi acesta, urmează să ne spunem o poveste. Această

poveste este interpretarea unui gest care l-am văzut, unei replici are am primit-o, unei acţiuni pe care

am observat-o la celălalt. Este foarte important să înţelegem că faptele nu generează direct

sentimente (pozitive sau negative). Abia după ce noi dăm interpretare unui fapt, apare sentimentul. În

funcţie de povestea care noi ne-o spunem, apare un sentiment, plăcut sau neplăcut.

De exemplu: cineva îţi spune, că un prieten bun al tău a uitat să te sune şi să-ţi spună la mulţi ani de

ziua ta. Ce facem? Ne bucurăm sau ne întristăm? Ce simţim? Vom simţi în funcţie de povestea pe

care ne-o spunem. De exemplu, ne putem întrista foarte tare spunându-ne că celălalt a uitat de noi

tocmai într-un moment foarte important. Mai există însă o altă poveste care ne-o putem spune: Este în

regulă, este omeneşte să mai uiţi din când în când, şi la câte probleme are în momentul de faţă, este

de înţeles că a uitat.

Astfel, poţi simţi tristeţe, sau nu. Acţiunea ta poate fi una de supărare pe el, sau de înţelegere. Aceste

poveşti sunt un fel de softuleţ cu care dăm o interpretare faptelor. În funcţie de softul pe care-l folosim

apare o anumită reacţie, un sentiment care generează o acţiune)

Ne place să ne spunem poveşti

Structura noastră psihică ne stimulează să vedem la celălalt o problemă. Avem un dar deosebit de a

ne spune poveşti.

Aceste poveşti au fost numite de Kerry Patterson în Conversaţii Dificile, Poveşti Ingenioase. Acestea

sunt:

Poveştile tip Victimă - ne spunem nouă înşine că suntem o victimă. Ni se pare că partenerul

nostru de conversaţie nu este capabil să ne înţeleagă sentimentele sau motivaţia noastră.

Astfel ne victimizăm şi ne complacem în această situaţie. Ne este mai comod şi suntem mai

împăcaţi să jucăm rolul victimei. Esenţa acestei poveşti este: Nu am nici o vină . Ex: Nu am

nicio vină că am ţipat la el pentru că el a ţipat mai întâi.

Poveşti tip Răufăcător – Această poveste este aceea în care partenerul nostru de discuţie

este o fiinţă malefică cu intenţii obscure, brutale, incapabil, etc. El nu este în stare să

înţeleagă anumite lucruri. Faptele lui chiar le identificăm a fi unele cu rea intenţie. Ex:

interpretăm o acţiute a cuiva: Este un om fără scrupule, nici nu mă mir că a acţionat aşa!

 Poveşti tip Neajutorat.- Această a treia poveste este vecină cu povestea tip victimă. De

această dată nu ne mai spunem că suntem o victimă, ci pur şi simplu ne complacem în

situaţia în care: Nu aveam ce face! Acest tip ne justifică fie agresivitatea fie pasivitatea

noastră, în sensul că nu aveam o cale mai bună. Ex: Având în vedere cuvintele pe care mi le-

a spus, era normal să-i răspund cu aceeaşi monedă.

În concluzie: în prima variantă (Victima) exagerăm nevinovăţia noastră, în a doua variantă exagerăm

vina celuilalt, iar în a treia variantă (Neajutorat) ne convingem că nu aveam o variantă mai bună

(Alegerea Fraierului, cum o numeam într-un articol anterior).

Cum ne putem controla Poveştile

Dacă într-adevăr vrei să faci faţă acestor poveşti trebuie să încerci să le controlezi. Pentru a simţi

altfel, trebui să-ţi controlezi tendinţa de a-ţi spune una dintre cele trei poveşti, şi a scrie o nouă

poveste. Încearcă din toate puterile să foloseşti alt soft. Vorbeam la începutul articolului de a ne opri în

loc pentru câteva secunde.

Întrebaţi-vă:

1. Apelez la vreo formă de tăcere sau violenţă?

2. Ce emoţii mă fac să acţionez în acest fel?

3. Analizaţi-vă poveştile. Puneţi-vă la îndoială concluziile şi nu uitaţi posibilele explicaţii din

spatele poveştii.

4. Ce poveste a creat aceste emoţii? Este cumva o poveste ingenioasă?

5. Întoarceţi-vă la fapte. Abandonaţi certitudinea absolută făcând distincţia între fapte reale şi

poveşti inventate.

6. Ce dovezi am pentru a susţine această poveste?

Întrebaţi-vă, totodată, câteva lucruri despre cum ar fi rolul dumneavoastră în problemă şi bunele

intenţii ale celuilalt:

Pretind că nu observ rolul meu în problemă?

De ce ar face aşa ceva o persoană decentă, raţională şi rezonabilă?

Ce vreau cu adevărat?

Ce ar trebui să fac acum dacă vreau să obţin aceste rezultate?

Cum acţionăm?

Odată ce te-ai liniştit şi ţi-ai răspuns acestor întrebări, eşti pe calea cea bună. Cel mai periculos este

de a pune ceea ce simţi tu faţă în faţă cu ceea ce simte celălalt. Dacă pui sentimentele faţă în faţă,

reacţia fiecăruia dintre voi va fi una violentă dintr-un motiv foarte simplu: atât tu cât şi partenerul tău

este foarte posibil să aveţi în spatele sentimentelor voastre o poveste ingenioasă. Cu siguranţă va ieşi

cu scântei. Dacă într-adevăr vrei să faci faţă unei conversaţii dificile şi vrei să aduci lucrurile pe un

făgaş potrivit întoarce-te la fapte. Faptele sunt: un gest pe care l-ai văzut, o acţiune care ai văzut-o

sau cuvinte pe care acesta ţi le-a spus.

Nu trebui să începi discuţia cu ceea ce simţi. Începe discuţia cu fapta de la care a plecat totul.

Partenerul tău nu va fi dispus să asculte ceea ce simţi, şi nici nu va înţelege dacă nu-i daţi o mână de

ajutor

Prin urmare

1. Aduceţi în discuţie faptele

2. Faceţi-va cunoscută povestea

3. Iniţiaţi căutarea faptelor partenerului

Explorarea poveştii celuilalt

Pentru a încuraja fluxul liber de semnificaţii şi a-i ajuta pe alţii să renunţe la violenţă sau tăcere,

exploraţi povestea lor. Începeţi cu o atitudine de curiozitate şi răbdare. Aceasta ajută la refacerea

sentimentului de siguranţă.

Apoi, folosiţi cele patru abilităţi de a asculta pentru a reface povestea celeilalte persoane, până la

origine:

Solicitare începeţi prin a vă exprima simplu interesul faţă de părerea celuilalt.

Reflexie. Măreşte siguranţa, prin recunoaşterea respectuoasă a emoţiilor pe care par să le

simtă ceilalţi.

Parafrazare. Când ceilalţi încep să-şi spună partea de poveste, reafirmaţi ce aţi auzit pentru a

arăta nu doar că aţi înţeles, dar şi că există climatul sigur pentru ca ei să spună ce gândesc.

Pompare. Dacă ceilalţi continuă să stea retraşi, pompaţi. Ghiciţi la ce s-ar putea gândi sau ce

ar putea simţi.

Este de recunoscut că această tehnică de a face faţă unei situaţii nu este un fel de Abracadabra, care

rezolvă totul într-o secundă. Folosind această metodă dai dovadă de tact şi diplomaţie, fără ca orgoliul

să-ţi fie afectat cât de puţin.

Gândindu-ne o clipă la climatul din România, care este unul suspicios în general, această metodă este

mai mult decât necesară pentru a putea supravieţui. Premisa că celălalt poate fi Nevinovat se

regăseşte mai mult în teorie, în practică mai puţin. Pentru a putea conduce un sistem trebuie să te

adaptezi sistemului şi nu să fi o consecinţă a lui. Cu alte cuvinte, cel care se adaptează cel mai bine

sistemului va conduce acel sistem. Acesta este un postulat nlp (Programare Neuro Lingvistică),

care-mi este foarte drag datorită unui adevăr greu de contestat..

Nu uitaţi ca înainte de toate să identificaţi Scopul comun şi să vă îngrijiţi de siguranţa celuilalt!

Scris de Marian Rujoiu

Trainer Extreme training, the way to excellence

Cum sa faci fata unei conversatii dificile

Oricine se confruntă cu o situaţie dificilă într-un moment sau altul. Fie în viaţa personală fie în cea

profesională sunt momente pe care le poţi schimba. Sunt rezultate pe care le poţi schimba!

Pentru a înţelege la ce ne referim când spunem conversaţii dificile, o să vă dau câteva exemple:

 

Sfârşitul unei relaţii

Discuţia cu un coleg care are un comportament agresiv sau face comentarii nepotrivite

Să-i ceri unui prieten să-ţi dea înapoi banii împrumutaţi

Să-i spui şefului despre cum se comportă

Să vorbeşti cu şeful când îşi încalcă propriile reguli de siguranţă şi calitate

Să critici munca unui coleg

Să linişteşti un client nemulţumit

Să-i ceri unui coleg de cameră să se mute

Rezolvarea problemelor de custodie sau referitoare la dreptul de vizitare cu fostul soţ, sau

fosta soţie

Să ai de-a face cu un adolescent rebel

Discuţii intime despre sex

Discuţia cu o persoană dragă referitor la consumul de droguri, de către aceasta

Să vorbeşti cu un coleg care ţine pentru el informaţiile sau resursele

 

Exemplele pot continua la nesfârşit. Metoda pe care o prezint mai jos este aplicabilă doar

persoanelor care vor să rezolve situaţia dificilă. Dacă au alte obiectiv, cum ar fi satisfacerea

orgoliului, sau doar „vreau să-i arăt că am dreptate” metoda nu va funcţiona. Paşii acestei metode

îi puteţi exersa în cadrul trainingului de Manipulare, sau puteţi citi cartea Conversatii decisive,

Kerry Patterson, Joseph Grenny, Ron McMillan, Al Switzler, Editura Amaltea, 2006;

PASUL 1

Începe cu tine, răspunde-ţi la următoarele întrebări ! întoarce-te către tine!

Ce doresc cu adevărat pentru mine?

Ce doresc cu adevărat pentru el / ea?

Ce doresc cu adevărat pentru relaţia noastră?

Cum ar trebui să mă comport dacă vreau să obţin aceste rezultate?

Primul pas este acela de clarifica termenii discuţiei. Stabileşte exect ce doreşti să obţii în urma

discuţiei pentru părţile implicate: pentru tine, pentru interlocutorul tău cât şi pentru relaţie. Tendinţa

umană este aceea de a aborda discuţiile dificile doar din prisma noastră. Astfel se pot obţine

următoarele rezultate:

Pentru MINE : LOUSE (nu obţin rezultatele scontate)

Pentru EL : LOUSE (nu-şi schimbă comportamentul aşa cum aş dori)

RELAŢIE : LOUSE (relaţia dintre noi se strică sau se răceşte)

PASUL 2 – Identificarea blocajelor

Avem o capacitate extraordinară de a ne bloca propriile demersuri, de a complica lucrurile sau de a

lăsa să primeze mânia noastră, pornirile noastre etc. Cele mai întâlnite blocaje sunt următoarele:

1. Dorinţa de a câştiga cu orice preţ!

2. Alegerea FRAIERULUI! (este aceea în care îţi găseşti o scuză afirmând că nu ai fi putut face

altceva. EX: Am ţipat la el pentru ca a ţipat la mine, NU aveam ce face altceva)

3. Rezistenţa noastră la schimbare (Sunt persoane care caută noul, însă mulţi dintre noi au o

disponibilitate scăzută de a-şi schimba comportamentul)

PASUL 3 – Îngrijeşte-te de siguranţă

Reacţionăm violent mai ales atunci când simţim că lucrurile ne scapă de sub control. Nu ne mai

interesează părerile celorlalţi atunci când suntem convinşi că avem dreptate. Cert este că şi

partenerul nostru crede la fel- şi el crede că are dreptate

Atunci când eşti cu adevărat înspăimântat, nu prea vezi altceva decât ce e drept în faţa ochilor

La fel, atunci când simţiţi că rezultatul unei conversaţii e ameninţat, nu prea puteţi să vedeţi

dincolo de punctul dumneavoastră de vedere.

Ieşind însă în afara conţinutului unei discuţii şi urmărind semnele fricii, vă puteţi pune

creierul s-o ia de la capăt şi vederea completă îşi revine.

 

PASUL 4 – Verifică-ţi simptomele tale!

Îţi poţi monitoriza starea, verificând dacă faci apel la tăcere sau la violeţă care sunt principalele

simptome ale nesiguranţei. După cum veţi observa mai jos tăcerea îmbracă forma evitării,

mascării sau retragerii iar violenţa îmbracă forma controlului, etichetării sau atacului.

Tăcere

o Mascarea înseamnă să ne arătăm selectiv sau să ne diminuăm adevăratele opinii.

o Evitarea înseamnă ocolirea completă a unor subiecte delicate. Vorbim, dar nu

discutăm adevărata problemă.

o Retragerea: mă scuzaţi dar trebuie să plec

Violenţa

 

o Controlul înseamnă să-i forţezi pe alţii să-ţi adopte modul de gândire. Se realizează

fie prin impunerea punctelor proprii de vedere, fie prin dominarea conversaţiei

o Etichetarea înseamnă să punem etichete unor idei ca să le putem da deoparte prin

includere într-un stereotip sau într-o categorie generală

o Atacul vorbeşte de la sine. Te muţi de la a câştiga o dispută la a face o persoană să

sufere. Tacticile presupun minimalizarea şi ameninţarea.

 

PASUL 5 – Repoziţionarea! Şi tu şi el aveţi simptome ale nesiguranţei. Ce faceţi?

Scopul Comun .

Pentru a evita dezastrul, găsiţi un Scop Comun care să fie motivant atât pentru

dumneavoastră cât şi pentru partenerul de discuţie. Scopul comun poate fi rezolvarea situaţiei

pentru ambii partenerii. Aceştia trebui să-l identifice împreună şi să fie de acord cu el.

Respectul Reciproc

În timp ce e perfect adevărat că nu trebuie să începeţi o conversaţie decisivă dacă nu există

un Scop Comun, e la fel de adevărat că nu trebuie să continuaţi dacă nu păstraţi Respectul

Reciproc. Respectul Reciproc este condiţia de continuare a dialogului. Când oamenii simt că

ceilalţi nu-i respectă, conversaţia devine imediat nesigură, iar dialogul ajunge la o întrerupere

bruscă.

Contrastul

Când ceilalţi vă interpretează greşit scopul sau intenţia, lăsaţi deoparte disputa şi refaceţi

sentimentul de siguranţă folosind o abilitate numită Contrastul.

o [Partea de negaţie],„ Ultimul lucru pe care aş vrea să-l spun ar fi acela că nu vă

apreciez munca!

o [Partea de afirmaţie] Cred că munca voastră a fost cu adevărat semnificativă".

După ce aţi transformat ameninţarea în siguranţă, vă puteţi reîntoarce la problema discuţiei în

sine şi puteţi să vă îndreptaţi către mediere:

Strategii noi

După ce aţi asigurat siguranţa, găsind un scop comun, puteţi să vă întoarceţi în siguranţă la

conţinutul conversaţiei. E timpul să reintraţi în dialog şi să găsiţi strategii pe măsura

necesităţilor fiecăruia. Dacă vă angajaţi să găsiţi ceva comun şi ştiţi ce doriţi cu adevărat, nu

vă veţi mai cheltui energia într-un conflict neproductiv. In loc de asta, veţi veni cu opţiuni care

să fie de folos tuturor.

Identificare scopului comun este esenţial. Scopul comun NU este ceva de genul : Aş vrea să nu-mi

mai ridiculizezi munca ! Scopul comun nu trebuie să ia forma unei exprimări care poate fi catalogată

de partenerul tău drept Atac. O exprimare mai potrivită poate fi : Aş vrea să găsim împreună acea cale

care să-ţi dea posibilitatea să-ţi exprimi părerea asupra muncii mele, care să exprime un răspuns

menit săi îmbunătăţească rezultatele muncii mele! sau : Cu siguranţă putem găsi o formulă care să fie

bună atât pentru mine cât şi pentru tine, sau Întotdeauna părerile sunt împărţite, însă aş vrea să găsim

împreună acea cale în care să ţin cont mai mult de părerea ta! sau „Cum am putea proceda astfel

încât să fim încântaţi când lucrăm la un proiect. Cred că putem găsi împreună o cale”.

După cum observaţi, scopul nu trebuie să conţină nici o catalogare, etichetare, sau atac asupra

comportamentului celuilalt. Trebuie doar să ne exprimăm sincer dorinţa de a rezolva această situaţie.

Scopul comun este premisa esenţială în a face faţă unei discuţii dificile. Dacă vei începe însă cu

formulări de genul: „Niciodată nu mă asculţi” sau „Întotdeauna te interesează doar punctul tău de

vedere” sau „Părere mai ridicola ca a ta nu am auzit niciodată” nu vei reuşi decât să transformi o

discuţie sau o situaţie dificilă în una si mai dificilă.

Scris de Marian Rujoiu

Trainer Extreme training, the way to excellence

http://www.traininguri.ro

Bookmark

Trimite pe