ABONAMENTUL Pentru un an . . . . leî 20

Profesorii, profesoarele şi studenţii universitari plătesc pe jumetate.

Cine primesce două numere consecu­tive, se consideră ca abonat.

COPRINSUL:

1) Dint ro Idylă (Nuvelă) 2) Că Ea să crează (Poezie). 3) Ziua de Bobotează (Nuvelă) 4) Istoricul Cafeliî (Studiu) . 5) Subteî (Poezie) . . (!) Alcoolismul (Studiu) . 7) Spre Munţi (Idylă) . . . 8) Atât de liniştită treci (Yil-

lanelle) !)) Amica cea,bună

10) Societatea Viitore (Confe­rinţă) . . . . . . .

11) Tu,'viî (Poesie) . . . . 1 2 ) Întâi (Nuvelă) . . . . 13) A minei ml

D-nu

5?

Я

Џ ,77

77

'77 ' 77

I. A, B.r; r ,,, ; N. Jhtr/tinescu St.- Besărăbeanu C. Stabil loan I. JÂvescit, Dr. Ghabudeanu Dem. Moldoveanu . ' / - '{ Dem. Moldoveanu Lucia J. Livescu

Ion Cătina

Dem. Moldovei mu

• REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA

— Strada Vmătoruluî 2 0 prin strada Sf. Apostoli —

BUCURESCÎ 1891

A N U L XI (Seria) II No. 9 OCTOMBRIE 1891

„GENERAŢIA NOUA LITERARĂ-SCIINTIFICĂ

DIRECŢIUNEA UNUI COMITET

DINTR'O I D Y L Â (NUVELĂ)

I Se oprise în faţa teatrului, gânditor nehotărât. Cel patru

leî, — întrega luî avere, în sera aceea —, îl făceau cu o-chiul din fundul buzunarului.

Da; era sigur că va întâlni-o: Un benoar în drepta,— aflase el —, fusese luat cu trei di!e înainte. Să piardă acest prilej- încântător! Ce neghiobie, când de atâta vreme nu i se ivise un. minut de noroc s'o vadă.

încremenit, citea, la lumină felinarului, afişul dramei, pe când viscolul îl biciuia în spate.

A, să intre ! Era uşor. Ce'l putea opri, când preţul in­trare! zăngănea a ducă, în buzunar'?

Ce?... O piedică puternică îl stăpânea: Bravura, cu care săr­

manele luî haine înfruntaseră cele trei ernî anteridre, se săpase cu urme neşterse ]>e la cote şi pe la încheeturî. Or cât ar vrea să'şî ascundă trecutul, o vechitură ese tot d'auna la îvelă; de alt-fel, în acesta şi constă adevărata

Щ val ore a unei antichităţi. Baltonul îşî sfârşise misia, odată cu iarna expirată, şi

DIN TI Г O I D Y L Ă

ar fi fost prea îndrăsneţ să încerce a părăsi si de astă dată garderoba sdrenţelor.

De aceea, pe Radu, îl suprinsese viscolul în pardesiu. Şi să intre ast-fel în teatru? S'o vază, să'l vază, s'o

salute '? Dar, — ca s'o salute -—, trebuia să'şî scotă pălă­ria; şi tocmai pălăria era primul articol pe care ar ii dorit să'l facă invisibil, intrând în teatru.

Densa îl cunoscuse vara ; dar vara e uşor să fii îmbră­cat frumos şi fără multă cheltuială. O, ce bine-cuvcntat anotimp!

Şi într'un minut, plăcerile trecute îî străbătură mintea: cum o vezuse la băî, cum avusese de atâtea orî prilejul de a fi numai singuri, şi cum din pricina eiroţiuneî nu'î putuse destăinui nimic...

Cu t(5te acestea, 'şl aducea bine aminte, că fusese în­ţeles' ba încă densa, — da, îsî aduce aminte —, consim-tise în tăcere, ca să nu rămâe rece la patima ce'l chi­nuia....

Insă, atunci.... era în costum de vară! Totul, în juru'î era motiv de îndemnare. Se hotăra să intre, în sfârşit.... incognito..,.

II

Lojele erau încă gole ; prea de vreme. In sera aceea, avea noroc! Se desbrăcă de pardesiu, pe care '1 puse liniştit pe scaun

iar pălăria 'î mole, — luă tdte mesurile —, ca să păstreze incognitul cel mai strict. îşi ascunse defectele mânecilor cât putu mai artistic, şi'şi îndreptă," la gât, cravata care părea maî neascultatore ca ori când, în sera aceea.

Scose din buzunar „Adeverul", şi '1 deschise în total....

G E N E R A Ţ I A NOUĂ 241

De odată se roşi până la ureehî, şi pământul îî păru că se cufundă....

Visul lui sosise!....

III

După sfârşitul actului întâi era singurul, care rămăsese ţintuit pe scaun.

Părea că represintaţia, pentru densul, urmeză. Totuşî nu cuteza să 'şl îndrepte ochii, spre loja eî.

Un moment de curaj îl făcu să se hotărască. Se întorse. Dar, cerule!! Remase trăsnit: Binoclul eî, îl ochise,

drept, fără ocol. înaintea unui tun încărcat, ar li sedut cu bărbăţie. In

faţa privirilor eî ardătdre, însă nu maî putu! Se ridică în picidre şi—fascinat, automatic,—salută, înclinân-du-se, respectuos.

Efect straniu, totuşî: Nici un respuns! Un fel de indignare, de amor propriu revoltat, i se sui

în gât. II înecă plânsul si ruşinea. Oare, nu fusese el cel ochit, sau mândria aceea, care

caracterisă, la noî, deosebirile de clasă, venea să'I lovescă asa de crud ?

Negreşit, fiica unui deputat, să se compromită cu prie­tenia unul om obscur, în faţa lu mei, tocmai atunci când streluceşte de mândrie alături, de părintele eî ?

O cunoscuse la băî; dar, în asemenea locuri, toţî se cunosc. Munţii şi dealurile, crângul, văile şi isvorele cele pline de poesie, n'aii prejudiţiî.

Ca o statuă, împietrit pe scaun, aşteptă sfârşitul. La eşire, fu cel dintâi.

242 DIXTROLDYLA

Viscolul devenise afară îngrozitor. Se aşeză aprope de scara lojelor din drepta, într'un loc,

ore-cum ferit de lumină. Mulţimea se cobora, vorbind, rîdend. Pentru a nu ştiu câtea oră, Radu palpită din nou. Cei

trei: Domnul deputat, muma şi fiica, veneau la rând' Cât îmi pare de ren că nu găsesc cuvinte să descriu

mirarea, spaima, susprinderea ce'l coprinse, când—Dum­nezeule,—ta-tăl se apropie de el

IV

Ce fericire ! Recunoscut!!! Iată omul serios, şi lipsit pe prostiile convenţionale ale

societate! ndstre !... Iată cine merită un adeverat salut. Şi 'şî scose pălăria, maî respectuos de cât îşi p<5te în­

chipui cine-va, respectul însuşi.

— Tinere, fiind-eă e prea viscol afară, fă bine de eşi şi strigă cupeul cu nnmerul dece."

Şi adaose,—pe când, zăpăcit se depărta bietul Radu. galben ca un mort:

— Mal repede, băeta pas gimnastic : haide Te cinstesc

I. A. B. 1891 Octombre 11.

CA EA SÂ CREAZĂ Amor, amor coboară Pe-a gândului meu rază Şi vine de me iea; Ş'apoî cu mine sboră Odat ' se me mai vază.

Ea.

Amor, amor zîmbeşte T o t chinuite-ml zile, Să uit că's muritor Cu arcul teu sădeşte' I n inimi de copile

Dor.

S ă ştiu, că şi iubita-mî Doreşte ca să vază Odată faţa mea. înduplecă ursita-mT, Şi c'o ador să crează '

Ea .

N. Burl&nescn.

ZIUA D E B O B O T E A Z Ă

(Din amintirile veraluî meu)

Omătul mare de-ţî ajunge până la brâu şi ventul care ţi-1 ridică şi aruncă în faţă, nu putură să ţie a casă pe Dumitru, fiul diaco­nului de la Păuleştî şi pe văru-su Culaî. Băieţii, pe furiş, ca să nu-î zărescă părintele Gligore, cu cuşmuliţele sub-suoră, eşiră din iata­cul cel mare în tindă, în curte dădură la drepta pe lîngă stogurile de fin şi, după ce săriră gardul care desparte casa diaconului de ograda bisericeT, s'aîi simţit scăpaţi de orî-ce primejdie, căct acu frica de-a fi veduţl, prinşi şi puşi la cetirea ceslovulm lipsea.

O dată în curtea bisericeT, de sărit gardul şi de purces în partea ceealaltă era lucru uşor, şi de aici pînâ la bordeiul lui moş-Boboc.. . o nemică totă,

— De la noi, până la moş Boboc e o nemică totă! Să ne laşf, tătuţă, să mergem la dînsul! — Să rugă Dumitru astă-dl dimineţă, iinguşindn-se pe lîngă părintele Gligore. Astă-dî e şi Boboteda.

-— Ţî-oiu areta eu moş Boboc, de ţi-or merge peticele, ţi-oiîi areta eu Boboteda. — respunse diaconul, şi ca să nu potă băeţiî fugi le luă cişmele şi le ascunse.

— Moş Boboc! le mai dice el încă o dată, dar ştiţi voî, muco-şilor, că nu'ţî apucă bine să eşiţî afară din sat şi ve mănâncă lupi i !

Şi de aceea băeţiî eşiseră pe furiş din casă şi ţintă se îndreptau spre bordeiul ciobanului satului.

„Ncmica toată 1 ' despre care vorbeau băieţii, era o depărtare ca de vre-o trei chilometre, afară din sat, până la stâna lut moş-Boboc.

G E N E R A Ţ I A NOUA 245

Dar ce ierau pentru denşiî trei chilometre, dacă gândeau la poveş­tile ce le spunea bătrânul, când băeţiî îî veneau musafiri! Şi pe urmă gropile pentru lupi, pe cari făgăduise să le arate erau şi maî şî.

Băeţiî mergeau repede cât puteau, dar nu sporeau la mers, căcî pârtie până la stână nu era şi eî dădeau de-a dreptul prin şanţuri şi ripe, carî acuma acoperite de troean se păreau tot una şi aumaî când se acufundau aprope până pe sub-suorî vedeau că au dat în vre-o ripă.

— Bre ! dar greu e de mers, ce dicî tu, măi Culaî? Se audea câte-o dată glasul luî Dumitru, care mergea înainte, precum şi se cuvenea unuia născut şi crescut în Păuleştî.

— Ce dicî, măî Culaî ? — D'apoî ce să dic, nu prea cunoşti tu bine drumul la moş-Boboc

văd că me tot duc! prin ripî.... Intre verî, de când s'au pomenit eî s'a încins un fel de luptă.

Aprope de-o vârstă, eî făceau tot ce e cu putinţă ca să se întrecu unul pe altul or! în ce. Nu putea unul să facă vre-o greşală fără ca să nu fie numai de cât luat în rîs de celalalt.

Dumitru, ca de la Ţară, îl întrecea mult pe Culaî în tot ce pri­vea călăritul, înnotatul, fuga şi altele, dar Culaî era sdravăn şi voi­nic ca un bursuc şi iscusit în ale oraşului.

. . . v

Cu tote acestea, veriî se iubeau şi nu putea să fie vre-o vacanţă şi Culaî să nu plece de la Chişineu la Păuleştî.

Şi acu părintele Gligore la vacanţa Crăciunului adusese pe Culaî la Păuleştî. Da r în anul acesta căzuse o iarnă ne maî pomenită, cu nişte viscole şi vijelii şi un frig despre a cărui pereche bătrâinl din sat nu 'şl puteu aduce aminte. O mulţime de pozne s'au fost în­tâmplat : lupi! umblau cu cârdul şi ziua în amiaza mare năvăleau în sat. Se spăriaseră şi oamenii cel mari şi nu îndrăzneau din pri­cina dihăniilor să iasă afară din sat până la pădure ca să-şî taie un car de lemne. Cât despre copil, un pas nu-î lăsau din casă.

(Va urma) St. Besarăbeann.

ISTORICUL C A F E L E I (Urmare şi line )

L a noi în România o ţara caro se află pe pragu Occidentului uude suvenirul oriental să luptă încă cu neologismu occidental vedem această luptă şi'n modul d'a boa cafea, spre est, să mat găsesc încă din aceea care după sistema veche, beau dimineţii, cafea neagră dintr 'o mică. ceaşcă, sorbind la intervale lungi foarte aristocratice şi fumând dintr'un ciubuc mai lung ca de un metru în verfu căruia se afiâ o pipă maî mare do cât ceaşca ce ţine in mână şi care ciubuc îî poate servi In nevoo drept armă de apărare. Pe când progresiştii cari aii adoptat ideile şi obiceiurile occidentalilor, beau dimineaţa un pa-ehar de cafea cu lapte şi după dânsul fumează o mică ţigare demo­cratică (sau după expresiunea populară juncărească). Eată dar că şi «cafeaua în România are două partide sau maî bine două epoci; de trecut şi rii.tor.

Care din acestea ar ii maî de preferat ? Itčsp unsul vi-l va da scqpu pentru care bem cafeaua.

Cafeaua eu lapto este mâi nutri t ivă; iar cea neagră maî digestivă, deci este bine ea dimineaţa pe stomacul gol să bem cafea cu lapte, iar după masă o cafea neagră facilitează digestia.

Maî sunt şi alte consideraiiuiti. Când cine-va vrea să bea cafea numai de plăcere este bine a o bea cu sachăr şi cu lapte ca o beu-tură plăcuta gustului; iar când cine-va voeşte ca în cafea să găsească

247 G E N E R A Ţ I A NOUA

o beutură excitantă să bea cafea neagră. In caşul întâi... cafeaua cu lapte linişteşte spiritul şi aduce chiar somn la uni oameni; de vreme ce cafeaua neagră excită toată activitatea spiritului goneşte somnul, inima bate cu viociune, şi în imaginaţiune ideile se product cu o cla­ritate admirabilă.

Câte pasagiurî frumoase în literatura modernă a naţiunilor! Câte versuri frumoase din operile poetice ale admirabilului Schiller sunt inspirate de parfumu Cafelei ? Câte strofe pline de foc sacru nu se găsesc în nemuritorul op „La Nouvell Heloise" unde J . ,T. Rouseau a rădicat un altar divin unul amor ferbinte şi sacru; câte de aceste pasage sunt productul câtimi dc cafea ce acest om genial a beut în Cafe Procope care şi acum există încă la Paris.

Bucurescî, 1891. C. Stabil. Farmacist de patt. Asistent în

Labor. de chimie

S U B T E L . . .

Sub teii, cari au înflorit De câie-orl al nopţii veni N'a smuls, pe buze-mi un cuvinî De dor amar, ne'nchipuit.

Şi vântului i-ат spus să stea Durerea-mi crudă să o ia Şi'n sboru-1 nalt cumplit s'afundă

Dar el atunci şoptind încet Mi-a dls, că trebui nu Cat o trăi amor să plângă...

Am mal privii prin cea câmpie, iŞi-o rândunică ore-cand Mi-a mal răspuns cu viers u-1 blând A fi poet, e sărăcie

De-aiuncl şl asiă-d! toi amar Poet sărman, căni solitar De versu-mi slnp-ur măii&âiaz; Şi asi-fel fără de 'nceiare Toi înstrunând, câte-o cântare De şi voet, me simt bo.o-ai.

Iunie, 1981. Ioan I. Livescu

T U V i ! Tu viî în zori, pe mal te-aşez Sub ramuri de răchiţî, Priveşti pe-a lacului nndire Cu oehiî rătăciţi.

Ori leneş pleci capul pe mîni Şî -un dor te mistueşte, In vreme ce în jurul tău Mereu lumina creşte

Şî-aştepţi aşa pe gîndurî dusă Pe malul înverzit Să vezi cum-va de nu resare Din val, al' teu iubit,

Căci farmecul, care'l visezi Departe e de lume. Şî-atâta-ţi pare de frumos In cit nu-î afli nume.

A L C O O L I S M U L

Alcoolismul este unul din cele maî perieulose flagele care compromite sănătatea publică în tdte ţările civilisate.

Pleiade numerose de învăţaţi din centrurile lumindse au deschis o campanie contra extensiune! acestui viţiu, ce degrada omenirea în starea actuală a civilisatiuneî.

In congresul internaţional de higiena ţinut anul acesta la Londra, a 4 cestiune mare, pusă la ordinea dileî, a fost cestiunea alcoolismului.

Intre oratorii acestei incinte sciinţifice unii au fost pen­tru abstenţiunea totală, alţii contra abstenţiunel totale.

Normand Keer presidentul societate! pentru studiul be­ţiei vorbesc în sensul abstinenţei totale. Dânsul arată, că numărul deceselor joerrnature datorite beţiei pe fie-care an numaî în Engîitera sunt de 40,000; şi numărul decese­lor causate indirect de alcool sunt aprope îndoite.

Sir Dyce Duckworth care a deschis discuţiunea nu este pentru abstenţiunea totală; el este pentru o consumaţie moderată, înţelegând prin acesta o consumaţie de o uncie sari o uncie şi jumătate de alcool pe zi pentru adult. Dânsul adaogă că măsura rigurdsă de a interzice com­plect consumaţia alcoolului, se cuvine numai beţivilor in-veteratî, nebunilor, beţivilor vitiosî si victimelor nenoro-citeî hereditătl.

G E N E R A Ţ I A N O U Ă 251

Or care ar fi opiniunea predominantă din aceste două, un lucru să nu se confunde: întrebuinţarea cu abuzul al­coolului.

Contra abuzului acestui element vătămător trebue să se lupte toţi filantropii moderni.

Intre sistemele propuse pentru a diminua alcoolismul, Westergaard arată societăţile de temperenţă, stabilimente de băuturi ne alcoolice, spitale de beţivi, purificaţia al­coolului, augmentaţia impositelor respective, monopolul al­coolului ca în Elveţia, limitarea orelor cârciumilor mai cu semă Duminica. Sir Dyce Duckworth pare să fie mal riguros, susţiind ridicarea eserciţiulul drepturilor civile be­ţivilor de profesiune, şi ar dori chiar să se înceteze cu acordarea circumstanţelor atenuante celor cari comit crime sub influenţa beţiei.

. Problema alcoolismului dar, constitue una din cele mal importante pagini ale medicinel sociale şi resolvarea el ar fi încă o victorie pentru amelioraţi unea genului uman.

Doctor Chabudeanu.

SPRE MUNŢI (1DILLA)

In mersul trenului, un ritm Îmi tot resumcl la urechi Că vecinica mea de-ar vrea inimos ne ar sta să fim pereche

Căci prea i-s ochii visători Şi negri prea din cale-afară Şi... des se 'ntemplă chiar în tren Să fie 'ntr 'amurgit de sară...

Pe vecinica mea, гщог Din ochi aflat-am cum o chemă: A prins se vede chiar şi ea Că suntem amendoi de-o seină

Căci tot privind albastrul, cum Pe 'ntinsid munţilor se 'nchegă, O prinde-un dor de nu sciu ce Pe vecinica mea pribegă:

„De unde-atât albastru 'n munţi ,,Şi 'n ochii tei atâtea unde, „In strălucire cărora „Atâta farmec se ascunde'"''..

S P R E М1ШТ1 253

Minuni sălbatice 'n şoptirî De rîuleţe albăstrele Îmi povestesc aşa de clar Aprinsul dor al dragei mele.

îmi place-acum maî malt în tren De cât in locuri tăinuite, Jn mersid ritmic să ascult O voce dulce pe şoptite.

Pe-o potecuţa printre bradt Şi 'n răsăritul roş de lună Atât de bine ne simţim Lipiţi că suniem împreună

Şi-atât într 'unul ne-am pierdut In firea nopţii înstelate...

Nu plecă-atâtea raze 'n van De subt sprincenele arcate.

Dem. Moldoveanu.

Atât de liniştită treci. (VILLANKLLE).

Atat QG liniştită treci, Cu ochii ţinta în pământ, Pe tăinuitele poteci.

Că 'nir'o nespusă jale 'nneci Tote 'mprejuru-ţl câte sunt: Atât de liniştită treci.

Tu scii acestea... Haide deci Caprindem iar trecutul sfânt Pe tainele poteci.

Căci prea răsună a mormânt Foşnitul frunzelor, de când Atât de liniştită treci Pe tăinuitele poteci.

Dem. Moldoreamu.

AMICA CEA BUNA Toc! toc! -— Cine es te? — Deschide! — La o oră aşa de înaintată? Nn te gândeseî de loc d-le. Sunt gata să me culc, am şi pus pe

scaun corsetul meu de peluche roz, şi am scos deja unul din cio­rapii m#T, negrii dc mătase,

— Lasă-me să scot eu pe ccl-l'alt. — Obrasnicule! Vedi-ţî de drum. — Te iubesc! — Aş voi mai bine se nu fiu de loc iubită!.... — Sunt gata să mor pentru D-ta!... — Poţi să trăescî, poci să morî, puţin 'mî pasă! — Sunt tânăr!... — Şi prost! Dute-ţî dic!. . . — Sunt frumos. — Şi nesărat.... Dute-ţî maî dic odată. — Sunt bogat. — Şi nătărău. Iţi repet dute, sau chem să te dea afară. — Sunt amantul amiceî d-tale Clementina. — Eî , de te nu-mi spuneai asta mat de mult! dise t îneia femee;

đeschidend uşa.

Lucia I. Livescu.

SOCIETATEA VIITOARE *) (Urmare şi fine).

Bobii ce izbutesc să se libereze, ne avend unelte de muncă se fac meseriaşi ; cu aceasta să crează noi relaţiunî între omeni.

O clasă mijlocie ia naştere, mai ales în perioda creştină. E a for-raeză temelia oraşelor care se desvolt tot maî mult. Intre nobili şi robi, se ridic negustorii, clasă none; şefii caută sprijin în ia contra nobililor, aceştia o persecută şi despreţuesc; slăbirea unire! între eîr-muitorl aduce după sine dărâmarea vechilor state ce cad în bucăţele în faţa năvălire! poporelor noî, care cuceresc şi îşi împărţesc ţerile între ele. (.) none aşezare avu loc. O noue stabilire a micii şi ma­re! proprietăţi individuale. Şi acesta îşi are robii sel. Insă, mica proprietate ie la oraşe, ie burghezimea; la ţară seniorii. Dar ie o deo­sebire. Bobul nu maî i-e numai al seniorului ci şi al statului. Sta­tul are ore-care drepturi şi iei, pe lângă senior asupra robilor. De aci însă lupta mare între nobili şi stat căcî statul iera şeful care caută a slăbi pe seniori şi a se întări pe ie i . Robul îşi munceşte acum şi pentru iei, nu numai şi pentru senior, ca apoi de la acesta să se întorcă hrana iar la iei. Munceşte şi pentru senior de o sulă de ori mal mult ea pentru iei, dar la rendul luî, ajunge şi iei o mică individualitate. Persona luî numaî e la bunul plac al seniorului de cât în anume condiţii, seniorul ie stăpân numai pe muncă.

Şi ieste teribilă apăsarea nobililor asupra iobagilor; cele maî ade

*) Părerile emise în acest articol, sunt personale ale autorului.

G E N E R A Ţ I A NOUA 257

seorî neînsemnatele drepturi ale statului asupra iobagului, cât şi alo acestuia, sunt nesocotite în lupta de întrecere între nobili şi şef; a-cesta întăreşte şi el, în schimb, pe lângă alte împrejurări economice, pentru a se apăra, o none clasă,

Clasa de mijloc. Aceasta duşmană nobilime!, partizană a şefilor care o proteja, su­

ferea din partea cele! dinteiu cele mal neauzite şicane şi persecuţii. Dar, mintea, relaţiunile şi trebuinţele omeneşti dezvoltându-se, stâr-piciunea clase! nobile, aduse ruina aceştia, burghezimea merse tot întărindu-se pînă ce făcu în Franţa, revoluţia cea mare de acum o sută de ani. Atunci, jacobimî, deputat! burghezi, strigau: „sase ucidă nobil!, să se ucidă mereu, să curgă sânge, pentru a se dovedi că nicî ie! nu au alt sânge de cât a celor-l'alţî oamenî." Căcî, se ştie că atât şefiî cât şi nobiliî, începuseră a crede, că se trag din D-zcu şi ceî-l'alţî din Dracu, că numai ieî au dreptul de a domni. Revo­luţia cea mare, a dovedit încă că domnia nobilimeî icra trăită, că din cadavrul ieî o nouă lume se ridică. Dovadă că burghezia ajun­sese la maturitate şi prin acesta revoluţie a ieî, îşî câştigă dreptul de a participa la conducerea treburilor statului, pe care îl menţinu şi ia. Revoluţia declară căzut servajul şi domnia feudală proclamând libertatea individuală, pe lângă o sumă de lucruri bune de care sc folosi însă mima' clasa burgheză ajunsă la putere prin revoluţie. Să se noteze însă, că acesta revoluţie, ie făcută şi datorită unul număr mare de anî, câte-va veacuri, şi nu fuse o mişcare de moment, do­vadă resultatele colosale pe care le aduse dupe iea. Din acel mo­ment, burghezimea deveni tot maî puternică, iar acum putem spune că se află la apogeul ieî.

Repet, aci facem maî mult, o înşirare repede a trecerilor făptuite şi nicî multe consideraţii, nicî multă dezvoltare căcî nit ţinem de o cam dată dc cât a dovedi importantul lucru că lumea se schimbă; societatea de azî, nu va fi cea de mâine, cum nu ie cea de ieri. Burghezia ne face să ajungem la cea maî marc

Producţie colectivă, căci, odată burghezia ajunsă la putere, ştiinţa luă un avint colosal, deschizcndu'î câmpuri noi de producţiune; burghezia resturnă treptat

258 S O C I E T A T E A VIITOARE

felul de producere din nainte, individual, şi prin aplicaţiunile noi ale ştiinţei producerea deveni colectiva. >Se inventară maşini de tot felul, sc deschiseră pretutindeni căi de comunicaţie, America şi uite ţări sc descoperise, produse se cereau maî multe ca maî nainte; o lume nouă luă suflare din cenuşa celcî vechi. Dc unde mai nainte producţia se făcea pe o scară mică, după trebuinţele momentului' şi pentru cel dc faţă, maî mult în familie ca să zic aşa, acum în focul vechilor bresle, divizate în zeci dc miî de ateliere, lucrând cu instru­mente primitive, — aveau societăţi mari pe acţiuni, capitalist), sau milionari, care aii fabrici întinse unde lucrează cu foc şi apă miî şi sute de inşi, pentru mii şi sute dc cumpărători fără a gândi orî a se cunoaşte unii pe alţii. Această revoluţie a modulul de producere, aduse dupe sine alt-ceva: proletariatul. Căci, de unde maşineie au fost create pentru a uşura munca omenească, ele sunt întrebuinţate cu folos de către stăpâni, ca să înlocuiască braţele, iar nu să aducă înlesnirea, ceia ce produce

Aiiarcliia economică,

care ia naştere odată cu libertatea burgheză, libertatea de a muri de foame. Se produce colectiv, proprietatea îosă a mijlocelor de produ­cere nu ie colectivă, ceia ce face ca să avem starea tristă de azî. In veacul de miiloc, producătorul consuma cât producea; azî lucrurile s'au schimbat; producătorul consumă mult maî puţin de cât produce. Li se dă numai atât, cât să nu piară de foame, iar alţii care nu produc, consumă de trei, de patru şi de cincî, de zeci de ori maî mult de cât le treime, căci eî vîră în buzunar prisosul preţului niunceî neplătite.

Un exemplu nu strică. Dacă luăm o cifră de 20 milione pe an, de producţie a ţereî româneşti, care numără 5 milione de suflete, şi şi dacă numărăm pe boerî şi pe burghezi, vom vedea că ieî sunt numai vre-o 1Г> miî de familii, pe cend restul muncitorilor ie de câte-va sute dc miî de familii. Doresc acum să îmî spuneţi D-voastră dacă toţi cel din urmă consumă cât boeriî şi burghezii'? De sigur că nu, dacă între muncitori sunt oameni cart câştigă dc la 5 parale până la mult 5 lei pe zi pentru munca făcută, pe când boeriî şi burghezii aii un venit de sute şi mii de lei pe zi. Dar, dacă vom

G E N E R A Ţ I A NOUA 259

fase cercetare cine produce cele 20 milioane pe an, apoi vom vedea eă ele sunt munca celor mulţi şi că ceî puţini mimat se folosesc de ia fără a munci. Şi, dacă aceşti bani sunt resultatul munceî, eî ar trebui să se împartă egal între muncitori plătindu-se munca drept. Ce caută să ia din ieî partea cea mai mare, tocmai acel ce nu fac n imic? Pentru că nu se plăteşte munca după cât merită, şi că fie­care muncitor este furat simt mii de forme de către proprietarii mij­loacelor de producere, cart numai pentru acest singur titlu, se bucură d e tot rodul munceî omeneşti. Da r ne vine

O întrebare:

Ce ar trebui acum de făcut pentru încetarea stareţ aceştia anar-chice şi pentru a naşte armonie între producţie şi consumaţie ? Na­ţiunea să intre în stăpînirea uneltelor de muncă, regulendu-se atlt producerea cit şi consumaţia, după, trebuinţe. Trebue adică, precum avem producţia colectivă, să avem şi proprietatea colectivă. Se vor desproprietări deci toţi proprietari de către naţiune, chiar reseumpe-rândn'i dacă poftesc. Desfiinţarea proprietate! individuale este temelia şi ţinta Societate! socialiste. Cuventnl proprietate, perit dintre noi şi frăţia va lua locul ureî de azi, Dar,

Altă întrebare

De şi am dovedit că formele sociale s'au schimbat necontenit, ce ne îndreptăţeşte pe noî să credem că societatea nu se va opri aci cum cred şi spun burghezi!, care nu ved o stare de lucruri maî perfectă, cu toate că recunosc râul de azi lov indu te însă cu vor­bele: omul slab cade în luptă pentru trai. Oare adevărat să fie? se potriveşte acesta şi adî când am cucerit cea mat mare parte din elemen­tele natureî, întrebuinţmdu-le cu folos după voinţă? Aceasta, se putea susţine cu succes atunci, când omul nu trăia într 'o societate ca cea de azi care îî dă putinţa de a trăi forte uşor, fă*ă a maî fi expus în lupta de a 'şt avea hrana ? El nu ved însă, că lupta omului pentru trai, ş'a schimbat tărâmul; locul natureî l'a luat cel maî şiret, cel mai reparat, care de ar trece peste mit de cadavre nu ţine socotelă daca iei se pote înbuiba. Dar bine, acesta este un caz anormal, de care societatea caută să se pună la adăpost puind lanţuri şi fiarei săi-

260 S O C I E T A T E A V I I T O A R E

batere numita om ave, a luat locul fiarelor pădureţ cu caro omu vecluu îşî disputa hrana în fie-caro moment. Burghezii, nu pot vedea mărginiţi fiind, acesta anomalie, pe când societatea a fost creată şl a islmtit să ocrotescă pe cei slabi împotriva elementelor naturale care mai lesne nc-ar ti distrus de nu ne adunam la un loc, pentru ca împreună să luptăm pentru a ni-le supune none.

Cînd omenii au isbutit să \şf facă caso sănătoase, cea maî mare parte locuiesc încă în găuri de pământ ca fiarele, întocmai ea şi la început; când putem avea încălţăminte şi haine bune, cea maî mare parte din noi umblă goi, rupţi, şi cu tălpile crăpate. Când avem şi ştim cu ce să ne hrănim bine, avem leacuri înpotriva bolelor cea maî mare parte din noi, trăcşto de mii de ori maî mi­zerabil de cât căţelul or caii cutării! bughez. Acostă stare de lu­cruri e revoltătore. Inima fiecărui om cinstit tresare şi îndemnă la vindecare. Cui îî dator îu tote acesteiV Felului de organisarc a socictăţeî V A cui с societatea. A celor putini, sau a celor mulţi ? Acelor mulţi. Cei mulţi suferă şi cef puţini se bucură..

Să păşim dar la schimbarea formei socialo .care no face reîi dînd bine tuturora. Insă avem nenorocirea că cei mulţi, lăsaţi au fost în întunerec; minţile lor nu cugetă şi nu pot cugeta. Că pu­ţinii, aii monopolizat pentru ei tot adeverul ştiinţei — pentru a putea stăpâni,— eu minciuna pe cei mulţi.

Şi iată ce datorie ne îndeplinim noi socialiştii, ca ştiinţa ce am furat sâ zic aşa, de la stăpînitorî, s'o împărtăşim maselor muncitore din care. nu facem o fală sâ declarăm că ne am ridicat şi facem parte, să prevenim criza prin care trece societatea omenescâ, starea de azi care nu ie de cât

O faza.

Zicem, ce ne dovedeşte îusâ că vom ajunge o dată la schim­barea stârci aceştia de lucruri У

Formele sociale decurg una din alta precum am arătat, şi societatea burgheză, nu ie de cât faza de trecerea omenircl la socialism. I a a adus colectivizarea producţiei şi ia va da naştere şi proprietate! colective.

Pentru ca societatea omenescă sa fie perfecta,

G E N E R A Ţ I A N O U A 261

O formă s'a îndeplinit, cea maî grea, colectivitarea producerii, adică mijlocul d,e a produce maî uşor, maî mult şi maî bun. Рал te a de-a doua, e maî uşoară. Aci numaî e vorba de a născoci ceva nou, ci de a spune: aşa voesc &t fie, şi aşa va fi, în ceasul când marele muncitor, lor, vor pricepe în cel maî mare inimer adeverurile con­statate iar nu inventate: Socializarea instrumentelor de muncă. Şb faptul se va întempla fără dor şi poate din următorele pricini izvo-rîte din însuşi sînul acestei faze a societate! umane, — căcî eu nicî nu aş vrea să o numesc o societate, în deplinul înţeles al cuvmtuluî, iată cum:

Ce rezultate aduce oare desfiinţarea treptată a micilor capitale ? Inhămarea la corul preduceriî colective, a celor din urmă produee-torî induviduall, care nu maî pot sta în faţa concurenţei maşinelor şi capitalului.

Ce aduce, îutocmirea braţelor prin maşini de cât protetoriatul ? care, minat de aceleaşi interese, nu numai colosali de oameni, se simt, se compătimesc, cuget, se înfrăţesc, se îndemn şi pornesc la luptă p entru dezrobie.

Ce suntem noi care luminăm proletoriatul, încotro să meargă, despre drepturile lui la viaţa usurpată de cel maî isteţi ? .de cât premepetorii unei totale şi colosale t ransformări?!

Şi, în diua când proprietăţi le mobiliare şi imobiliarea, vor trece î n

mâna câtor maî puţine mâini *) şi când maî toată munca o vor face maşinele, şi când producţia lor nu va maî găsi cumpărători, — căci proletarul nu are să cumpere, şi când proletoriatul luminat va şti cum să procedeze, nu se va păşi la transformare?

Dar armata, sprijinul burghiezilor, nu este ea compusă tot din noi, şi în diua când vom avea conştiţuţă de înşine nu vom maî sluji burghezimea ?.

Şi când se va întempla transformarea? In diua când proletarii vor fi în marea lor majoritate luminaţ i ; dar în diua aceea nu va fi de cât de proclamat starea socialistă; până atunci, noî organizăm proletoriatul internaţional şi dăm lupta cu el burgheziei pretutiildenea

*) Ia Englitera, pe tot teritoriul, sunt stăputiî au numer forte răstrîns de oa­meni, dovadă cu тчгея proprietate înghite pe cea mieâ. supt or ce formă s'ar prezintă.

SOCIETATEA VI ITOARE

inpingćnd-o în fie-care di, dovadă reducerea ziieî de lucrat în multe părţi, legă pentru protejarea lucratorilor, minorilor în fabrici, etc.

Voiţi'

Dovedi ? Că aşa este, privesc uriaşa mişcare socialistă ce a cuprins lumea

civilisată din Europa în Oceania, America şi Asia, care merge crescend. Dacă va fi multă vreme până a tunci! Noi nu credem dezvoltarea

societate! a luat un avînt de fulger, şi burghezia a trăit într 'un veac, cât ar fi trăit altă formă zeci de veacur i ; acum e betrînâ j acum nu maî poate ţine lupta; ş'a trăit traiul, locul с al nostru. Negustorii de muncă omenească aii dat falimentul intelectual, nici cel economie nu e departe. Uitaţi-ve în toată lumea ce capacităţi intelectuale maî produce burghezimea'? In faţa criticei noastre nemiloase, tot ce eî produc se spulberă în simţ eu un miros de putregai. Nu*suntem de­parte de dina când monotrul se va sugruma singur, de neputinţă.

Pentru a se naşte:

Societatea viitoare. Dar veţi z ice; până acum nu ne aî spus cum va fi societatea so­

cialista. Nici sâ aşteptaţi că ve voi spune. Nu se poate hotărî amă­nuntele absolute a modulul cum se va organiza noua societate şi deci nu ve voi putea-o zugrăvi ca pe ил tablou, ceea ce putem să hotărîm sunt temeliele maî întîi pe caro ca va sta şi mat apoî, vom deduce, udecând după trebuinţele noastre de aclî, ce ar fi de făcut, dacă noi am trece mâine la starea socialistă.

Se va armoniza producerea cu consumarea, precum am arătat maî s n s : este ca punct de plecare şi fundamental:

Se vor hotărî ceasurile de lucru, cari, dată fiind dezvoltarea ne­bună a mecanicei, vor fi foarte puţine *) după cum ar cere nevoile noastre do consumare. ;

Eî vor face şcoiî, unde se vor întreţine copii! tuturora dindulise o înveţăturâ egală, desăvîrşită şi specială în acelaşi timp. după apti­tudini.

*) Aciim vr'o treizeci ţi ciucî de яга s"a făcut socoteala că cu mecanica đe atunci ar trebui numai 3 ceaim-î pe di.

263 G E N E R A Ţ I A NOUĂ

Femeile vor fi instruite, crescute şi ridicate la înălţimea intelectuală a bărbaţilor.

Se va ficsa vîrsta până când trabue să se muncească. Se vor pensiona, ceî trecuţi de Jvîrsta de a munci, neputincioşi,

bolnavi, infirmi etc. Şi se va desfiinţa armata înarmându-se poporul tot, pentru a putea

resista la o năvălire do sape cuceritoare, as-fel ne maî avend nimeni supt ascultare oamenî înnarmaţi, cine-va maî asupr i? Iar statul, ar fi represintat prin biurourî de'statistică, care ar hotărî qantitatea pro­ducţiei, a consumaţiei, a orelor de lucru, etc. prin funcţionari aleşî. toate după nevoile ce s'ar resimţi.

Cum se va face transformarea^? tînguioasă or paşnică ? Atîrnă poate de împrejurări ca şi de burghezi. Eî, poate vor ceda mereu la cerinţe până ce ne vom trezi într'o di în starea socialistă, or poate, de la un moment dat se vor îucăpăţîna şi nu vor maî ceda şi atunci... un copil când se naşte, — fapt care e foarte natural — încă curge sînge şi izbânda a cui să fie de cât a celor mulţi şi organizaţi ?

Până atunci?

Până atuncea, urmăm să ne organizam, să luminăm şi să dăm luptă pas cu pas, ceas cu ceas burghezimiî care va trebui în tot cazul să plece sau să se plece, după cum e vorbă, înpingend carul înainte, nelăsândul să limpedească pe loc, pentru că de, cu toate că noi ne ain mulţumi ca urmaşii noştri, din a doua şi a treia generaţie să se nască în societatea socialistă, noî încă suntem oamenî şi dorim o soartă maî bună de cât miserabila libertate a burghezilor.

Dar pentru că lucrul nu sa va ! întempla nu se va întempla maî nainte ca protetoriî să fie apţi pentru a se guverna să ne facem da­toria pe inimă cu toţii lucrând să îî facem apţî.

la tă acum tovarăşi pentru care cuvînt cu atâta încredinţare ne azvîrlim în vîrtejul unei crîncene lupte în care mulţî din noî vor eădea şi pentru ce lucrătorii manuali, au tot interesul şi datoria să vie alături cu noî peutru a sprijini lupta noastră spre dezrobire.

(Sfirsit). 1891. Ion Cătina.

Î N T Â I i

Din verful deluîiil cobora în spre vale rânduri', rânduri şirurile de pruni şi de cireşi mâîbiţf de flori, şi "n neclintita umbră a.nopţi liniştite, se ridică parii subţiri şi negrii de cari sunt legate viţele, despoiate acuma de orî-ce podoba. Mirosul câmpului de mărgăritarul rîns de ventul caro abia se simte, se 'mprăştie peste tot, de din vale până 'n deal, până 'n ..Dealul dragostei", botezat cu acesta numire de fetele şi flăcăii satului.

Din verful lui se croesce, pe sub pruni şi cireşi, o potecă care se opresce la marginea şanţului, uncie iucetezâ via dincolo de câm­pul de mărgăritârcl. lângă caişiî. cari tocmai încep să'şî scuture florile.

И Emilia şi George de multă vreme bătătoresc poteca asta.

I I I

Se sue pe cer luna şi, subt farmecul eî şi al lumilor de stele, prinse în nemărginirea albastră, ei rămân tăcuţi, culcaţi pe câte o brasdă din fânul cosit de o parte şi de alta a poteceî şi zâmbesc ca doi nebuni lumilor strălucitore.

Dor într 'un târdiiî, din vreme în vreme, dacă găsesc vre-o vorbă cu care să întrerupă tăcerea) liniştea asta Dumnezeiască, venită din minunaţiele de un albastru argintiu, care sclipesce în văzduh.

G E N E R A Ţ I A N O U A 265

— Mi se pare, Emilio, că eşti , dar n u ; te las pe tine să spui ce eşti Dacă aî în tine numaî un pic din simţimcntul dreptăţrf, spune dacă nu-î aşa că tu aî furat parfumul întregeî urî.... Dă-mî mâna. Uiti-te, e atât de albă şi atât de catifelată şi atât de parfu­mată.... Şi dacă vreî... stat aşa: să-ţî descheiu încet hăinuţa nu maî în dreptul umărului : e atât de rotund.... /

Şi-1 sărută. — Eştî cam nebun, George. Umedela nopţii se simţi în destul de bine şi făcea pe Emilia să

t remure: — E răcore. •— Atuncî.... să plecăm. — Nu. Şi-şî închee hăinuţa de asupra umeruluî eî alb şi rotund. Intr 'ensa era ceva care o muncea, ceva neînchipuit de dulce şi

de turburător, ceva care o făcea să-şî d ică : „Prea-Î de vreme, prea-î de vreme".

— Dar mi-se pare, urmă Emilia, că maî adineorî mi-aî adus o învinuire. Sunt gata să răspund prin alta, cu tote că—sc iu — pote n 'aş dovedi nimic şi nu ra'aşî scăpa de învinuirea pe care mi-o a-ducî.... Cine altul, dacă nu tu, a furat văzduhului albăstrimea?... . Ochiî teî sunt atât de albaştrii

— Eu, Emilio, n 'am furat nimic, afară dacă nu sărutări pe gura ta micuţă şi pe ochii teî mari şi negri.

•— Şi adineurî pe umărul meu; vedî că nu mărturisescî totul şi ca atare eştî condeuînabil, dise Emilia repede, abia ţiindu-şî resuflarea.

— Da, Emilio, d a ; dar eu îţî j u r să nu te spun nimănuia; tu o să me spuî, Emilio ?

•— Şi.... cui aş putea ? — Ţie însă-ţî. — Mie însă-mî? Şi repede : 1

Da, da, mie însă-mî. In s ine-E atât de dulce, dacă me încerc să-mî spuî mie însă-mî. îşî plecă capul în jos.

Haide, George, vreî să mergem spre pădure?

L'6'i ÎNTAIU

IV

De Ia vii' pana la pădure, drumul nu e scurt. DJ O pa^te şi de aîta se întind câmpurile de grâu verde, întretăiate de răzore lungi şi drepte pe cari au crescut multe flori albe do rochea rânduriceî, cari strălucesc de departe în albăstrimea nopţii.

Păşesc tăcuţi, unul lângă altul, străbătând lunca înverzi tă şi, în acesta tăcăre, se desfăşură viaţa cea maî repede, cea maî ac t ivă: viaţa gândurilor. Atâtea gânduri îî podidesc pe amândoi.... şi, de câte ori Emiliei nu i-ar fi venit sâ-1 prindă do gât cu mânuţele eî albe şi să 'î spue.... Câte ar maî fi avut de spus... Şi el i-ar fi prins mijlocul, atâta de subţirel ce să '1 înconjuri cu două degete si s'ar fi perdut ca doi nebuni în ispita gândurilor lor, care-î fă­ceau să tremure atât de dulce când erau alături. De câte ori, subt farmecul acesta al luneî şi al stelelor şi subt farmecul acestei tăcerî căzută din înălţimi, tăcere atât do mută dar atât de vorbitore, de câte ori, păşind alături or stând culcaţi pe câte o brasdă de fin mi­rositor, nu se gândiseră cât ar fi de bine să se simtă tot maî a-prope, tot maî aprope.... Căci, gândeu. el — copiii — ceea-ce facem acum: dacă ne sărutăm, dacă ne sărutăm în t runa , e că prea sun­tem prietini şi prea am petrecut atâta vreme împreună. . .

V

La marginea pădurii, rîuî, într 'o albie destul de lată, eurge încet şi murmurul apel, care se strecoră, la un mal şi la altul, printre frunzele sălciilor, care-î ating faţa cea î n t r atât de limpede, semăna cu foşnitul unei rochi de mătase pe covorele 'nflorate.

De-alungul auiândoror marginelor, pr intre sălciile plecate până 'n apă, se înalţă, drepţi şi argintii, plopii care-şl bat într 'una frunza lor verde. Pr int re ramurile subţirele, d 'abia se vede 'n fundul apei un colţ din luna ale cărei raze se 'nnecă în tremurul cerculeţelor de argint. Şi, de bate ventul încetinel, s e aude sunând în pădure, de cea l'altă par te a rîuluî, tremurul de frunze.

Trebuia să fie firea atât de frumosa în acest colţuleţ de pământ pentru ca să le fure şi inima şi mintea şi să-î facă să iasă din a-cestă tăcere, neîntreruptă de când plecaseră, de la vil. Totul îî îm­pingea la acesta şi nu ştiau cum să 'ncepă amândoi munciţi şi stă­pâniţi de doruri multe şi de gânduri' şi maî multe. T o t u ş i . . .

267

încet încet, în aceeaşi vreme, se pliviră lung şi cu o nespusă mulţumire. — Te uiţi atâta de fumos, E m i l i o . . . — Dăcă-î atâta de frumosă firea. — Mi-se pare că eşti de ţot poetică. Vrei să facem versuri. Emi­

lio? Nu sciu cum, dar simt în mine ceva a ş a . . . cu totul ritmic, — Cu totul ritmic, repetă ea; Atunci să încercăm. — Prin urmare tu să faci ântâia s t ro fă . . . cu firea ta poetică, fără

'ndoială că o să ajungem la un strălucit sfârşit. — Cam cu mare greutate, -^-„Dacă-îeatât de frumosă firea,, aî zis tu a d i n e o r î . . . — Ce. te legi de vorba as ta? — Pentru-că 'nsemneză multe, dar eu me mulţumesc cu o singură-

însenmare. întâia strofă o s'o uităm d a c ă . . . — Aî făcut'o t u ? îl întrerupse Emilia. — E u ? nu, dar o să uităm s'o facem. — Atât maî bine. — Nu, şi te rog să mă laşi şi pe mine să iau p a r t e . . . s'o facem

în colaboraţie, cum s'ar z i c e . . . Atunci să procedăm. — Se procedem, şi apăsă pe acest cuvent. — Şi să 'ntrebăm, de pildă, firea de ce e : atâta de f r u m o a s ă ? . . . . — Şi o să zică ? . . — Sunt atâta de frumosă, pentru c ă . . . Vrei să spuiu, Emilio ? — Spune — — Pentru-că Emilia e atâta de frumosă. — Asta o zici tu şi e un neadevăr, iar firea e mama adevărurilor

pentru-că din ea isvoresc tote. — D a şi nu. Dar o să alunecăm, or maî bine o să pornim pe o

cale care nu ne scote nicăirî. D a r ce-mî pasă? nu ne secte nicăirî, đar pe mine lângă tine.

-r-- Spui lucruri frumose d-ta, şi de aceea me 'mulţumesc să nu le controlez. Inteia s t ro fă . . .

— N'are trebuinţă de cât de haină ideea, o haină ca a ta... poetică,— idea e găsită şi încă forte frumosă.

— Dar mie n'o să-mî placă de loc. — N'o sâ-ţî placă, dar îţî place. Nu zice nu. — Raţionamentele tale, făcute în chipul ă s ta . . . -r- Te fac să crezî că sunt un nebun, urmă el.

268 I N T 1 î

— Nu de tot, dar pe jumătate. — Nu-mî pasă. Nebunul de George e lângă Emilia ş i . . . o sărută

când vrea. — Şi, dacă e lângă Emilia şi o sărută când vrea — ceea-ce nu

se prea scie e scutit d'a nu fi nebun"? — Se înţelege, pentru că Emilia e cu minte.

— Uite-te: a căzut o stea şi-ar să se stngă multe şi 'n căderea lor o să frângă în doue văzduhul.

— De unde gândul ăsta? Mat bine ia-mi braţul şi să mergem mai departe, pe cărarea dintre plopi.

VI

() limpezime de argint e în firea întregă; până şi plopii aci ra unirile peste tot şi frunzele, pe partea cu care privesc apa, presărate cu argint.

.Monotonia asta argintie e însă atât de plâeută. — Imî trece prin cap o prostie, George, zise Emilia rîzând. — Dacă spui tu că e prostie, atunci o cred. — Şi cel puţin nu vreî ca s'o ştiu ? — Din contră; spune-o. — Să vedem dacă 'mî ghiceşti gândul, căcî într 'o vreme... — Nu, nicî nu me 'ncer, pentru că acele vreunul au trecut; ştiu

că putem să ne ghicim gândurile, ştiu că ne ziceam o vorbă, fără să ne facem un semn, dar acele vremuri — repet — au trecoî..

Adimntrî a trebuit, până să-ţî sărut umeruL . a trebuit.... — A trebuit, pentru-câ aî vrut tu... — Atunci ? -— Nu eştî tot tu prietenul meu ?" Şi el îî sărută colţul buzelor. — Se pricepe băiatul nostru. Acum ascultă care e prostia. Să nu

mal mergem pe cărarea asta. Vezî aci o potecuţă la o parte: să mergem unde ne-o duce ea.

Aî încredere... în potecuţă cel puţin, ce te maî gândeşti? Şi-î apucă braţul.

VII Ea început poteca e îngustă, strimptă şi mărginită de o parte şi

dc alia de răchite în scoria roşie — de un roşu aprins — pe care

G E N E R A Ţ I A N O U A 269

sunt învârtiţi curpenî de pădure. E atât de îngustă că acum nici nu pot merge alătuiî şi, ca un pagiu frumos şi credincios castelane!lui stăpâne, George portă, ridicată la un colţ, rochea Emileî care se tot întorce să-1 sărute.

Fi re frumosă dar măsurată, George calcă pe urmele mititele ale paşilor mărunţi aî Emileî şi în mintea luî o poveste de necrezut, un întreg roman se închegă. Şi e atât dc fericit că acuma pote lua braţul castelanei luî stăpâne, de ore-ce poteca s'a lărgit.

— Ce frumos o să fie în mijlocul verii aicea?... Nu-î aşa, Emil io? — Tot câmpul ăsta de mure în fiorit, cu flori albe... — Şi maî pe urmă murele negre, dar negreşit maî puţin negre

do. cât ochiî tăî, fără de semăn negri. Vorbele astea, aruncate într'o dulce nepăsare, o turburau într 'un

chip de tot plăcut pe Emilia, — Asta e numaî o părere a ta. — E curatul adevăr, Emilia, şi-1 spun eu. Ea tă un lucru care

nu trebue să te mire. Cătară unul la altul — Albătrimea cerului senin.... zise Emilia. — Şi dacă ochi-ţî sunt maî negri de cât murele şi mal străluci­

tori.... Şi se prinseră în braţe.

I X

E ra atâta de recore în firea nopţii înstelate! Şi cât de bine ştiura să se învelescă în frunzele câmpului, de mure, sub limpezimea ar­gintie căzută din înălţimele tainice şi neţărmuite.

Dem. Moldoveanu.

INSCIINTARE Tote personele abonate la ziarul nostru figurcză câ membri în

virtutea articolului ti din Statute, primind în acelaşi timp şi titlul din partea cercului.

Cu începere de la 1 Ianuarie 1892, Revista nostru intrând în al 12-lea an de existenţă şi impuse nouî sacrificii, introducând materii noul, ca acelea de agricultură, comerciu, financt, higiena şi altele, aşa ca să p6tă servi tuturor abonaţilor de diverse profesiuni. Jurts-prmlenţri va avea şt densa rubrica eî reservată. — Numeral colabo­ratorilor va n mărit şi formatul „Geaei-aţt'el Noul" va fi mărit de la aceeaşi dată în quart mare cu o elegantă copertă şi cu un tipar es-cepţioual.

Nu ne îndoim, că toţii abonaţii noştriî vor ţine seină de aceste marî îmbunătăţiri şi la rondul lor nu ne vor lipsi de preţiosul lor concurs.

Red acţiunea ..Generaţiei NouV aduce mulţumirile sale pentru con­cursul, ce a primit, personelor următore : Contele Pierre. — de Roma, D. Millas & fiu, Watson Ycmell, tSam. Rcischer, Miller, Letci/, ('asa Prei/fus, Igu. Hirşch, S. Fischer, N. PopescU; G. Georgiadf Dr. Feldmann, L. Gnldenberg, etc.

Numele celor din condica uegră, dacă nu vor plăti abonamentul până la apariţia No. viitor, vor fi daţi în stambă cu tote onortuile cuvenite.

^J- l ^ r - J D ^ - ^

„ G E N E R A Ţ I A NOUĂ" Octombrie

«EItVICICL CASIERIEI

Xo. 20Г)

D-nul A . Jletiryfost încasator la zi .rai nostru, nu maî figurezi sub nici un titlu în administraţia nostră şi prin urinare nici un acquit de abonamente nu i-se va mal putea face.

Comitetul de Administraţie.

А х ш с т ш

I . Staadecker Bucureşti, Str. Smârdan 8

Brăila, Bulevardului Cuza 114

Oferă pentru sesomil primăvereî Depositul sefl đe următore masine

L0C0M0BILE şi TREERĂTOARE R U S T O N P R O C T O R & С о .

M A Ş I N E de S E C E R A T

LEGAT SNOPI

S E G f c l l l Ă T O A I i E „ D A I Y S "

DIN FABRICA

љ о о о ш ж i а ж

PlMurî Universale RUD. SÂCK Premiate la toate Exposiţiunile clin streinătate şi

din tară M O R I pe postament de fer şi lemn

din fabrice RUSTON şi CLAYTON

Pietre de m6ră franţuzesc! de la Societć Generale Meuliere din

LA FERTE-SOUS-JOUARRE

T o t d e a u n a 4 0 50 perechi în d e p o 3 i t

^ O U A T I P O G R A F ^

J O A N W E I S S BUCUȣSC, CALEA VICTORIEI 29 B V l C V l * ^

tllllllllllllil llll!lllllll!l!llll!lllllllll!llll!IM!l!llllllllllllllllllll!llllll!ll illillllfflillillllilllllllllllllllllllllllllllltlllllllllllllllill

ras • I - л о n t l n t . f i

ЯВР" 1 8 6 3

P 1 S 9 ( )

B U C U R E S C I .

Ј|||[1!111111111111Ш111111111Ш!11111Ш111Ш11Ш111111111111111111Ш

m m $11 ş l

•

' -

щ

ш

I

E F E C T U E A Z Ă :

UVRAGE de LUX

C Ă R Ţ I D I D A C T I C E

C Ă R Ţ I - D E V I S I T Ă

Registre de Comptabilitate

DIPLOME

Biiete de închiriat 10 bani bucata

ESECUŢAREA PROMPT SI PRETURI FOARTE MODERATE

CONTRACTE

P U B L I C A Ţ I U N I

A F I Ş E

B R O Ş U R I

I 3 i I o t o e l e m i n t i i

etc. etc, etc .

H

m