Universitatea Valahia

Facultatea: Ştiinţe Umaniste

Specializarea: Română-Engleză

Anul Universitar: II, Grupa I

Proiect practică de specialitate

Studentă: Enache Petronela Adina Profesor coordonator: Furtună C.

Târgovişte, 2012

Probleme ale acordului în limba română

1. Acordul in gen, număr şi caz al subiectului cu predicatul:1.1 . ASPECTE DEFINITIVORII

Ce este Subiectul?

Partea principală de propoziţie care arată cine săvârşeşte acţiunea exprimată de predicatul verbal, cine suportă acţiunea unui verb la diateza pasivă sau cui i se atribuie o însuşire ori o caracteristică exprimată prin numele predicativ. Altfel spus, subiectul este partea principală de propoziţie despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului sau care arată despre cine sau despre ce se vorbeşte în propoziţie.

Ce este Predicatul?

Partea principală de propoziţie care atribuie subiectului o acţiune, o stare, o caracteristică sau o însuşire. Altfel spus, predicatul este partea principală de propoziţie care arată ce face, cine este, ce este sau cum este subiectul.

Ce este acordul şi cum se realizeaza acesta intre subiect si predicat?

1Acordul este manifestarea relaţiei sintactice dintre două cuvinte, constând în repetarea informaţiei gramaticale de la un cuvânt la celalalt. Relaţia este orientată: dintre cele două cuvinte legate prin acord, unul impune restrictia de formă, iar celălalt se supune ei. Reiterarea informaţiei gramaticale prin acord nu este marcată în toate contextele. Acordul poate fi blocat din anumite cauze sintactice si morfologice. Pe de o parte, există forme în paradigma verbală care nu marchează repetarea informaţiei gramaticale. De exemplu, formele verbale nepersonale pot avea subiect, dar nu se acordă cu acesta: Am plecat înainte de a veni mama., Am auzit sunând telefonul.

Pe de altă parte, subiectul unic, atunci când nu este realizat printr-un nominal, nu transferă nici el informaţii predicatului: E usor a scrie versuri.

Prin acord, verbul-predicat preia de la subiect informaţiile gramaticale de număr si persoană, iar numele predicativ realizat adjectival, informaţii suplimentare de gen. Caracteristicile de acord ale

1 Soare Hadrian, Soare Gheorghe, Limba şi literatura română, Piteşti: Editura Carminis, pg.56

1

adjectivelor nume predicative se regăsesc si la participiile pasive. Acordul în numar priveste variatia de formă a predicatului combinat cu un subiect exprimat prin substantiv sau prin substitutele sale. Verbul are forma indusă de nume (dacă subiectul este unic): nume singular – verb singular, nume plural – verb plural: Copilul stie adevarul., Nimeni nu era îngrijorat., Discţiile au fost concludente., Acestia au fost acceptaţi ca martori ai apărării. Acordul în persoană priveste predicatele al caror subiect este un pronume personal. Subiectul unic (eu, tu, noi, voi) impune verbului-predicat forma de persoană corespunzatoare:Voi stiti ce trebuie sa faceti, eu vreau să plec la facultate.;Tu planuiesti o masă în familie, dar noi am cumparat deja bilete pentru spectacolul de diseară.

Dacă subiectul este un pronume de persoana a III-a, un substantiv sau un substitut al acestuia, verbul are forma de persoana a III-a, El stie ce vrea., Ioana pleacă la munte., Soarele s-a ascuns printre nori., Ai mei au fost multumţi de rezultatul concursului. Acordul în gen apare marcat numai în forma numelor predicative exprimate printr-un adjectiv sau a participiilor pasive care, prin natura lor, permit reiterarea acestui tip de informatie gramaticală: Medaliile au fost oferite sportivilor celor mai buni.;Dialogurile au devenit interesante după intervenţia noastră.;Clădirea conacului era luminată stins si părea semitransparentă.

1.2. ABATERI DE LA REGULA ACORDULUI

În limba actuală se înregistrează numeroase situaţii care nu se conformează regulilor gramaticale ale acordului. Uzul permite foarte multe variaţii de acord, structuri care reprezintă ezitări ale vorbitorilor. Acestea sunt manifestari ale acordului prin atractie sau după înteles si nu sunt excluse întotdeauna de normele limbii literare. 2Acordul prin atractie constă în transferarea catre verbul-predicat a unei informaţii gramaticale de către un constituent al enunţului nelegat sintactic de predicat, dar aflat în vecinătatea acestuia, sau de către o parte componentă a subiectului multiplu. Intercalarea între subiect si predicat a unor adjuncti ai nominalului-subiect determină distanţarea în succesiunea liniară a termenilor corelaţi (care ar trebui să se acorde) si constituie o circumstantă favorabilă încalcarii regulilor gramaticale. Acordul după înteles este acordul care se orienteaza dupa sensul nominalului subiect. Dacă subiectul are forma de singular, dar înteles de plural (de exemplu, când este exprimat printr-un substantiv colectiv), predicatul se acordă formal, la singular, Majoritatea a votat împotriva. Varianta de plural este admisă de normele limbii literare, daca vorbitorul are în vedere componentele ansamblului denotat de entitatea colectiva, Majoritatea au fost trimisi acasă.

La nivelul graiurilor populare, regula generală de acord dintre subiect si predicat variază în funcţie de particularităţile flexionare ale verbului în fiecare grai. În sistemul graiului muntean, omonimia singular – plural la persoana a III-a este generalizată (el vede – ei vede). Prezenţa acestor forme este considerată o manifestare de regionalism morfologic si nu o greseala de acord. Daca subiectul nu este însoţit de adjuncti, este recomandabil acordul gramatical: Fiecare va sti ce are de facut., Fiecare a fost odata tânar (tânara)., Câtiva (unii, multi) au fost pedepsiti., Câteva (unele, multe) au fost mentionate în raport. Absenţa atributului nu împiedică decodarea sa în cadrul enunţului, ceea ce permite o nouă varianta de acord în numar, persoană si, în cazul numelui predicativ sau al participiului pasiv, în gen. Variante cu acord după înteles pot fi, cu usurinţă, reperate la nivelul

2 Gala Galaction, 1979, Opinii literare, Bucuresti: Editura Minerva, pg.5

2

limbii literare: Fiecare vom sti ce avem de facut. Fiecare am fost odata tineri (tinere)., Câtiva (unii, multi) am fost pedepsiti., Câteva (unele, multe) ati fost pedepsite.

1.3. PROBLEME DE TOPICĂ

O construcţie partitivă poate fi transformată prin avansarea subiectului (fostul atribut din constructia iniţială) şi are ca rezultat reorganizarea sintactică a grupului. Dacă în construcţia iniţială erau posibile mai multe tipuri de acord (Fiecare dintre studentii admisi a / au primit premii., Fiecare dintre noi a / am avut un scop.), în construcţia transformată, subiectul, aflat pe prima poziţie, impune acord gramatical: Studenţii admişi, fiecare, au primit premii., Noi fiecare am avut un scop. Construcţiile proporţionale cu numerale si expresii partitive presupun si ele mai multe posibilitaţi de exprimare; schimbarea topicii restrânge posibilitaţile de acord la cel formal Un procent important din studenti va fi chestionat / vor fi chestionati., Dintr-o suta de studenti, unul va fi chestionat., Un student dintr-o suta va fi chestionat.

2. Acordul in gen număr şi caz al adjectivului cu substantivul:2.1 . ASPECTE DEFINITIVORII

Ce este Adjectivul?

O parte de vorbire care indică însușirile unui concept (obiect, ființă, idee abstractă) exprimat de obicei printr-un substantiv. În limbile în care substantivele au gen și număr (precum limba română) adjectivele sunt de obicei cuvinte flexionare

Ce este Substantivul ?

Partea de vorbire care denumește ființe, obiecte, substanțe, locuri, evenimente și o serie de noțiuni abstracte. Este una din puținele părți de vorbire prezente în toate limbile (o alta este verbul). În propoziție, substantivele au adesea rolul de subiect sau complement direct, pot fi înlocuite de pronume sau pot fi determinate de adjective.

2.2 ACORDUL

Adjectivul se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul sau pronumele la care se raportează.Un fotoliu comod. O canapea comodă. Aceşti copii sunt inteligenţi. Când un adjectiv se raportează la mai multe substantive nume de fiinţe de sex diferit, masculinul are prioritate: Colegii şi colegele sale au rămas surprinşi când l-au văzut. Se evită în general plasarea unui adjectiv la masculin plural imediat după un substantiv feminin. Este preferabil să spunem deci: Fetele şi băieţii inteligenţi şi nu *Băieţii şi fetele inteligenţi.

3

Există tendinţa, în limba vorbită şi uneori şi în cea scrisă, de a nu mai face acordul adjectivului cu substantivul, mai ales când acesta nu urmează imediat după substantiv, ci la o oarecare distanţă: *Apariţia lucrării despre tratamentul homeopatic scrisă de celebrul specialist….Aici greşeala constă în faptul că adjectivul scrisă nu se acordă în caz cu substantivul lucrării; corect este lucrării scrise.

Probleme de acord apar în situaţia plasării unor cuvinte între substantiv şi determinantul său adjectival; „cu cât intercalarea e mai dezvoltată, cu atât mai mult se pierde legătura cazuală a atributului cu substantivul pe care-l complineşte”: „Este vorba de păţania unei fete bogate de la ţară, Rodovica, amăgită de un flăcău sărac şi supusă, din această cauză, celor mai cumplitL e bătăi de către tatăl său.”; L-am găsit în mijlocul cămăruţei amenajate în nişa de la mansardă zugrăvită în alb. În ultimul exemplu, lipsa acordului în caz poate crea confuzii; pentru a se evita ambiguitatea enunţului, dar şi dezacordul, este indicată repetarea la nominativ a substantivului determinat de atribut: L-am găsit în mijlocul cămăruţei amenajate în nişa de la mansardă, cămăruţă zugrăvită în alb. Procedeul nu îşi găseşte justificare în acest context din moment ce realizarea acordului în caz reprezintă o soluţie mai simplă pentru dezambiguizarea construcţiei. Cu toate că în producerea dezacordului în caz „intervin şi factori de economie lingvistică, manifestaţi prin tendinţa de eliminare a elementelor redundante, adică a mărcilor gramaticale deductibile din context”, în enunţul exemplificat, tocmai prin acordul în caz se evită o repetiţie inutilă. De altfel, lucrările de gramatică atrag atenţia asupra folosirii cu prudenţă a reluării substantivului prin forma sa de nominativ.

3. Prezentarea unui număr dintr-o revistă literară

3Revista „Scrisul Românesc“ a fost fondată în 1927, de ctre criticul literar Dumitru Tomescu, şi tipărită de editura cu titlul omonim, pâna în 1928. Prin structură, format si colaboratori, „Scrisul Românesc“ devine de la început o publicaţie cultural interbelică importantă, alaturi de „Ramuri“ şi alte reviste din perimetrul Olteniei. Între colaboratori se numără Tudor Arghezi, Ion Agârbiceanu, Gib I. Mihaescu, N. M. Condiescu, Cezar Petrescu, Vasile Voiculescu, Ion Pillat, N. I. Herescu, Al. Marcu, C. Radulescu-Motru, Radu Dragnea, P. P. Panaitescu, Emanoil Bucuta, Al. Lascarov-Moldovanu, Al. Busuioceanu, Ion Dongozi, I. B. Georgescu, D. Tomescu. Seria a doua a revistei a aparut în ianuarie 2003, din iniţiativa profesorului universitar Florea Firan, redactor-şef al publicatiei şi în prezent. Apariţia revistei este lunară, 32 pag., 1-2,31-32 color, format 42 x 30 cm. Prestigiul seriei noi a revistei este dat de la început de către un Colegiu editorial alcatuit din personalitati marcante ale vieţii culturale din ţară şi din străinătate: Adrian Cioroianu, Andrei Codrescu, Irina Mavrodin, Eugen Negrici, Nicolae Panea, Dumitru Radu Popa, Dumitru Radu Popescu, mai apoi Daniela Crasnaru, şi nu orice colegiu editorial, ci unul activ, fiecare membru susţinând, constant, câte o rubrica, ceea ce creeaza posibilitatea realizarii, dupa un timp, a unui volum al fiecarui autor, în care sa fie reunite articolele publicate. Şase volume au si apărut: Andrei Codrescu, „Instrumentul negru“; N. Davidescu, „Poezii inedite“; Marin Sorescu, „Poezii inedite“; „Mircea Dinescu. Poezia insurgentei“ de Constantin M. Popa, Monica Spiridon, „Cum poti sa fii român?“. Variaţiuni pe teme identitare; Irina Mavrodin, „Despre traducere. Literal si în toate sensurile“. În strategia culturală a revistei se găseşte intenţia de permanentizare a unor rubrici individualizate, pe lânga cele consacrate de practica publicistică: Cartea-eveniment propune analizarea unor cărţi care ar putea deveni repere; O idee – rubrică iniţiată şi susţinută de Adrian Cioroianu – aduce în dezbatere aspecte de mare actualitate; sub genericul Idei si mentalităţi,

3 Nicolae Manolescu, Jurnalul, pg.12

4

cititorul va descoperi subiecte controversate din mişcarea filosofiei contemporane, iar Imaginar si rationalitate explorează relaţiile subtile dintre realitate si virtualitate; în Logoterapia se abordează tema concurenţei dintre cartea-obiect si formele sale virtuale de transmitere-receptare, continuată de rubrica Actualitatea capodoperei în care sunt comentati scriitori precum Voltaire, Hugo etc.; Cum scriem, cum vorbim este o rubrică optimizată pentru punerea în discuţie a „vieţii“ clişeelor, stereotipiilor si neglijenţelor de limbaj; Restante este o rubrică propusă de Eugen Negrici si continuată, sub genericul Confruntari de Ovidiu Ghidirmic şi se referă la lucrări rămase în momentul apariţiei fără ecoul meritat sau la unele aspecte teoretice; o secţiune intitulată Inedite are darul de a activa pagini relevante pentru istoria literară, de 4 ani avându-l protagonist pe Marin Sorescu; Din partea cealaltă, rubrica propusă de scriitori stabiliţi în afara ţării, mai exact de Dumitru Radu Popa, se doreşte un spaţiu de interculturalitate, iar Corespondente lirice electronice, propusă de Carmen Firan, o completează. Petre Rado sustine rubrica Cronica de film. Dinamismul centrului universitar, al instituţiilor artistice, de spectacol si cele muzicale, asigură suficient material care se regăseste cu generozitate în paginile revistei. Tematica revistei se doreste a fi o tribună de promovare a Editurii cu acelaşi nume, o vitrină a noilor apariţii, deschisă prin demersul critic şi eseistic asupra cărtilor, şi a proiectelor editoriale, o întâlnire cu autorii si colaboratorii editurii, dar şi un dialog permanent cu valorile culturii române aflate în ţară sau străinatate şi, nu în ultimul rând, o panoramare a fenomenului artistic, academic, stiintific al Craiovei în contextul naţional şi universal. 4Privită în ansamblu, revista cuprinde în mod echilibrat, compartimente şi rubrici permanente în care se regăsesc poezia, proza, critica si istoria literară, cronici si recenzii de cărţi, literatură străină, o pagină de inedite, articole pe teme de educaţie şi cultură, şi arte, de filosofie, istorie, evenimente culturale în tară şi în străinătate (cu permanenţa din New York, Paris, Venetia), prezentare de cărţi si reviste. Spiritul multicultural, diversitatea şi calitatea colaboratorilor, consistenţa textelor publicate, evenimentele culturale din ţară şi străinătate dau nota originală şi forţa publicaţiei prin care se distinge în peisajul publicistic românesc. Colaboratorii de bază ai noii serii: Monica Spiridon, Irina Mavrodin, Andrei Codrescu, Nina Cassian, Carmen Firan, Adrian Cioroianu, Petre Rado, Gabriel Cosoveanu, Ovidiu Ghidirmic, Constantin M. Popa, Dumitru Radu Popescu, Ioan Lascu, Ion Parhon, Dumitru Radu Popa, Adrian Sângeorzan, Ion Buzera, Victor Ivanovici, Nicolae Panea, Florin Rogneanu, Victor Marian Buciu, Cecilia Capatîna, Ionel Buse, Geo Constantinescu, Felicia Burdescu, Cosmin Dragoste, Mihai Ene, Irina Cucu, Maria Tronea, Dan Ionescu, Horia Dulvac.

4 Idem

5

Recenzia unei carţi de critică literară:

Nume autor:

Gala Galaction

Titlu operă:

Opinii literare, 1979, Editura Minerva

Principalele opere scrise de autor:

Opere:Papucii lui Mahmud, 1932; Roxana. 1930; La raspântie de veacuri, 1935; Moara lui Califar, În padurea Cotosnianei, Lânga apa Vodislavei, Bisericuta din Razoare, 1914; Copca Radvanului, Clopotele din manastirea Neamtului, 1916; Gloria Constantini, De la noi la Cladova. La ţârmul marii. 1916; Caligraful Tertiu, 1929; Toamna de odinioara, 1924; La Mangalia, 1947 etc.

Referinţe critice ale aceluiasi autor :

G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pâna în prezent, ed. a II-a, Editura Minerva, Bucureşti, 1982; Ion Rotaru, O istorie a literaturii române; Teodor Vârgolici, Gala Galaction, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1967.

Rezumatul operei:

În acest volum articolele sunt dispuse in ordinea alfabetică a autorilor, iar în grupaje, in succesiune cronologică. Articolele despre scriitori si carti formeaza primul capitol al unui volum pastrat ca anonim.

Al doilea capitol –Povestea cartilor mele (titlul apartine scriitorului) reproduce o parte din articolele lui Gala Galaction despre cărţile sale tipărite, precum şi despre cărţile proiectate şi rămase netiparite.

Capitolul al treilea –Arta scrisului (titlul aparţine tot scriitorului) grupează articole, din diferite perioade, cu opinii despre arta literară.

Motivarea titlului:

Tilul reprezintă considerente importante ale autorului despre scriitori si carţi fiind utile pentru istoriografia literară. Despre unii scriitori, Gala Galaction a scris mai multe articole in diverse imprejurări. Deoarece ele se completează cu date, informatii, referinţe şi aprecieri literare au fost grupate pe scriitori.

Contextul istoric în care este elaborată tema:

În peste o jumătate de veac de activitate publicistică (1896-1955), Gala Galaction a tipărit aproape două sute de articole despre scriitori si cărţile acestora.

6

Personaje principale:

În această ediţie autorul a realizat o critică literară asupra tutuor autorilor din acea perrioadă şi a operelor lor semnificative cum ar fi : Ion Agărbiceanu, Tudor Arghezi, Jean Bart, Ion Luca Caragiale, N. D. Cocea (autor dramatic), A. Dominic, Radu Baltag etc.

Opinia unui critic actual:

Nicolae Manolescu remarcă, în ceea ce-l priveşte pe Gala Galaction, „curba descrescătoare a interesului criticii” pentru literatura sa şi, căutând cauzele, lega faptul de începuturile literare – debutul în „bizara ambianţă macedonskiană” de pe la 1900. „Prezenţă respectată” în interbelic, „harnic strângător de compromisuri politice şi morale după 1947”, cauză care se adaugă celei de dinainte, Gala Galaction se află, la 50 de ani de la trecerea sa în nefiinţă, în „declinul simpatiei” comentatorilor datorat interferenţei unor imperative ireconciliabile ce ţin de dubla vocaţie de scriitor şi de preot. Poate că este momentul de a aduce în lumină omul din spatele dublei vocaţii, omul din spatele operei. Eul biografic şi eul fictiv apar şi transpar în tot ce a realizat Gala Galaction, în personalitatea căruia trebuie să vedem o trinitate – omul, scriitorul, preotul. Structura profundă se insinuează din tot „ghemul de contradicţii” care este Gala Galaction, care se spovedeşte, după mărturisirea proprie, în tot ce scrie. Dintre acestea, important mi se pare omul din spatele scriitorului, al preotului, al operei, omul care întruneşte un mister al personalităţii pe care el însuşi îl doreşte clarificat, explicitat prin scris. Construind şi imaginând poveşti, el, omul, se caută febril în toate proiecţiile imaginaţiei, îşi oferă spaţii şi alternative pentru eterna pendulare între ispită şi credinţă.

(Nicolae Manolescu, Jurnalul, pagina 12)

Originalitatea romanului (la nivel tematic, structural şi stilistic):

Originalitatea romanului se observă prin abordarea temei ce curprinde critică asupra textelor scriitorilor cu care autorul a legat prietenii, dar şi prin structura folosită. Ca exemplu putem lua opera Popa Man scrisă de Ion Agărbiceanu, care începe cu explicarea titlului operei, arătând in ce volum se incadrează. După aceea Gala Galaction începe să işi transcrie el insuşi gândurile şi modul în care priveşte el opera autorului ce apartine unui “popa haiduc”, asa cum preferă să spună adesea Gala Galaction despre Agărbiceanu. La nivel stilistic autorul prefer un vocabular ce ii permite să “empatizeze”, aş spune eu, cu opera criticată, respectând particularitaţile stilistice ale scriitorului, modernizând, conform normelor ortografice în vigoare numai formele de grafie. (“Popa Man este povestea lungă cu care începe volumul….era adică pe vremea baladelor, al haiducilor. Agarbiceanu stie veacul, imprejurarile si toata tarasenia…”).

Interesul publicului de azi pentru această operă:

“Opinii literare” nu este numai o carte ci este o parte din autor insăşi, asa cum un jurnal este o parte din viata autorului care il deţine. Pe lângă cele două sute de articole strânse cu dibăcie de Galaction, cei cu adevărat interesati de viaţa şi operele scriitorilor care au fost mai mult sau mai putin apropiaţi de autor, vor descoperi modul în care acesta la randul lui, mai departe, a descoperit maniera in care reuşeau sa fie unici în scrierile lor şi de ce nu şi prin modul de a trăi. Cartea de faţă se adresează în special acelora care în mod implicit doresc să îşi aprofundeze cunoştinţele despre critica literară din perioada 1896-1955, descoperind un spirit cucernic in exprimarea opiniilor literare.

7

Un citat remarcabil din operă (argument pentru a justifica alegerea acestui citat):

Amicul meu trebuie să se resigneze!...5Prietenii si admiratorii lui sunt dornici să le povestesc despre Tudor Arghezi.

…Aşadar ne-am cunoscut în salonul lui Alexandru Macedonski, intr-o seară de iunie. După ce am iesit din casa maestrului am facut împreuna o plimbare mai lungă şi am ajuns sub teii, toţi în floare, de la Soşea. Am fost prieteni definitive din seara aceea. Am debutat amândoi la ziarul ocazional LIGA ORTODOXĂ. De la 1911 înainte, numele lui Arghezi ajunge fanfara…În ziarele şi revistele altora, şi apoi in revistele proprii, Arghezi stăpâneşte lumea noastră literară.

Amicul meu citeşte aceste randuri la umbra vişinilor săi, de deasupra Bucureştilor…Daca n-as şti atat de bine nevoile, luptele şi supărările lui zilnice-intr-o lume care te admiră şi te dezarticularizează, cum fac copiii cu papuşile iubite i-aş spune lui Arghezi.

(Jurnalul de dimineată, an. VII, nr.222, 15 august 1945, p.1.)

Am ales acest citat pentru ca mi s-a parut cel mai reprezentativ pentru a descrie modul prietenesc in care autorul îşi expune opinia nu numai asupra operei scriitorului dar şi asupra prieteniei care se legase cu acesta îmbinând critica cu amintirile pe care le-a purtat de-a lungul vieţii şi mai mult decat atat pe cei doi i-a legat cultul poeziei si al libertatiilor impresiilor lor.

4. Bibliografie:1. Gala Galaction, 1979, Opinii literare, Bucuresti: Editura Minerva.2. Alexandru Piru, 1981, Istoria literaturii romane de la inceput pana azi, Bucuresti: Editura

Univers.

5 Jurnalul de dimineata, an. VII, nr.222, 15 august 1945, pg.1

8

Bibliografie licenţă

1. Caragiale I.L., 1966, Momente şi schiţe, Bucureşti: Editura Tineretului.2. Cioculescu Şerban, 1977, Viaţa lui I. L. Caragiale,Caragialiana, Bucureşti: Editura

Eminescu.3. Iorgulescu Mircea, 1988, Eseu despre lumea lui Caragiale, Bucureşti: Editura Cartea

Românească.4. Iosifescu Slavian, 1963 Momentul Caragiale, Bucureşti: Editura pentru

literatură.1963;

5. Soare Hadrian, Soare Gheorghe, Limba şi literatura română, Piteşti: Editura Carminis.

6. Gala Galaction, 1979, Opinii literare, Bucureşti: Editura Minerva.7. Alexandru Piru, 1981, Istoria literaturii române de la început până azi, Bucureşti:

Editura Univers.8. Biblioteca critică, I.L. Caragiale, interpretat de Zoe Dumitrescu-Buşulenga, G.

Călinescu, Şerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, ŞT. Cazimir, Liviu Călin, N. Davidescu, C. Dobrogeanu-Gherea, B. Elvin, G. Ibrăileanu, S. Iosifescu, E. Lovinescu Titu Maiorescu, Perpessicius, Al. Piru, C. Regman, M. Ralea, Valeriu Râpeanu, Al. Rosetti, N. Tertulian, Tudor Vianu, Paul Zarifopol, 1974, Editura Eminescu, Bucureşti, Piaţa Scânteii 1.

9