A TREIA SCRISOARE CĂTRE AVRAM IANCU

De la Nistru pân-la Tisa,De la Putna pân-la Ţebea,Tot fărâmiţată-i ţaraŞi tot zbuciumată plebea.

Ne distruge dezunirea,Ne încalecă abisul,Tot amară este pâineaŞi tot imposibil visul.

Suntem toţi bolnavi de ură,Amăgiţi de ţinte joase,Pofta ne-a intrat în inimi,Frica ne-a intrat în oase.

Cucurigu-n limbi stăineCântă, umiliţi, cocoşii,Strănepoţi de tip sinteticÎşi batjocoresc strămoşii.

Decebal mai moare-odată,Agitând la Sarmis pumnii,Şi-şi retrage tarabostesDin enigmele columnii.

Nici Traian nu doarme-n veacuri,Ci dezamăgit întreabă:Doamne, asta mai e ţarăSau o jalnică tarabă?

Totul e negociabil,Ca o târfă din bordeluri,Cei plătiţi să ne păzeascăFac chiolhanuri la creneluri.

Omul şi pisica-nvaţăMijlociul trai de câine,Ţara grâului decadeŞi importă grâu de pâine.

Sărăcia se întindeCa o tragică pecinge, Orice-nvingător politicŢara lui întâi o-nvinge.

În vârtejurile lumii,Ne izbim de toţi pereţii,Estul-vestul ne învaţăLegea cinică a vieţii.

Că pe-aici mai mor popoare,Subiect al marii come,Şi kosovizări forţateŞi-aţâţări autonome.

Provocări nepedepsite,Slăbiciuni exploatate,Tot popoarele transpirăPentru-a le plăti pe toate.

Ţările nu mai au pace, Liniştea le e străină,Nu-nţelege nimeni, totuşi,Mâine ce va fi să vină.

Astfel, România noastră,Pentru presă e o temă,Şi luarea ei în glumăE batjocura supremă.

Instigări la dezunire,Şi-năuntru şi afară,Unii vor să ne scopească,Alţii vor hotare-n ţară.

Pe când noi, ce le opunem?Propria eternă harţă,Risipind atâta creier Pe întinsa lumii scoarţă.

Unde-s geniile noastre?Unde-s drepturile noastre?Cine tot atrage-n ţarăDuşmănie şi dezastre?

Îndurându-le pe toate,Mai venim aici, la Iancu,Să ne ierte de uitareŞi că nu îi ţinem rangul.

Nici o toamnă româneascăFără el, nu-i drept să-nceapă,Lacrimă renăscătoarePentru fiecare apă.

În mormântul de la ŢebeaDoarme însăşi măreţia, Inflexibilă chiar dacăModulară-i România.

Ce se-ntâmplă-aici, se simte,Dureros în tot Ardealul,Cum intra la Blaj pe Câmpul,Pe unde-şi păscuse calul.

El e-aici, mereu al ţării,Prin credinţă şi iubire,Pentru ochii lui albaştriCerul n-are lecuire.

Şi gorunii de la ŢebeaPlâng în fiecare frunzăToată jalea unei patriiCe-n acest mormânt e-ascunsă.

Iar de când s-a frânt gorunul, Unde-a stat fiinţa Horii,E mai trist şi cimitirulSunt mai trişti şi muritorii.

Să venim aici, la Ţebea,Înc-o dată şi-ncodată,Şi să ne privim cu toţiiÎntr-o dreaptă judecată.

Basarabia – uitată,Bucovina – zăvorâtă,Şi-n Ardeal diverse bestiiPe români îi întărâtă.

N-avem linişte în viaţă,N-avem linişte în moarte,Ce departe ni-s nepoţii,Şi strămoşii - ce departe.

devastată de orgolii,Ţară, spartă de feude,Plânsul plebei necăjiteÎn palate nu se-aude.

Ea nu poate să-şi trimităNici copiii la vreo şcoală,Nici scrisorile pe-adresaGuvernărilor ce-o-nşeală.

Asta e democraţie?Asta este libertate?Calul Iancului la ŢebeaCu copita-n scuturi bate.

E destul necaz în oameniŞi minciună ordinară,Ţebea ne redă puterea De-a iubi această ţară.

Iancule, venim la tine,Să ne reînveţi curajul,Să ne-arăţi cum ştii prea bineUnde-i Alba, unde-i Blajul.

De la Nistru pân-la Tisa,De la Putna pân-la Ţebea,Tot fărâmiţată-i ţaraŞi tot zbuciumată Plebea.

16-18 septembrie 2008 Adrian Păunescu