Campania este finanţată de Comisia Europeană,DG Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

Responsabilitatea publicării revine exclusiv editorului.Comisia nu este responsabilă pentru felul în care vor fi folosite informaţiile prezentate aici.

Profilul acestui fermier face parte dintr-o campanie de sporire a înţelegerii rolului pe care îl joacă anumiţi fermieri şi anumite sisteme agricole în păstrarea unei zone rurale vii, în conservarea unei biodiversităţi bogate şi în menţinerea unei producţii de alimente cu adevărat gustoase şi sănătoase.

Publicat în ianuarie 2008 de WWF Programul Dunăre Carpaţi, Viena/Bucureşti.Text de Alexandra Puşcaş, cu aportul următorilor: Raluca Dan, Edit Pop şi Raluca Barbu.Fotografii de Emil Pop şi Toomas Kokovkin

Design/Print: Twist Advertising

Pentru informaţii suplimentare, contactaţi-ne la office@wwfdcp.ro sau vizitaţi website-ul nostru la http://www.panda.org/romania.

A măsura de două oriși a tăia o datăe o vorbă a locului

Maramureşul este una din puţinele regiuni din Europa care mai oferă încă adevărate sanctuare pentru specii de

animale rare şi periclitate, cum sunt acvila de munte, hermina, lupul, ursul brun, râsul, pisica sălbatică şi tritonul carpatic – în total, 24 de specii de mamifere, 155 specii de păsări cuibăritoare, 9 specii de rep-tile şi 8 specii de amfibieni. Regiunea mai găzduieşte şi peste 1000 de specii de plante, printre care cele mai importante sunt cele relicvă din numeroasele turbării (roua cerului, otrăţelul – plante carnivore), specii de muşchi, afinul, afinul de mlaştină, merişorul, păiuşul bălţilor, rugina şi pipirigul şi păduri de arin, zadă, stejar, fag, jneapăn şi molid cu o bogată biodiversitate.

În acest peisaj bogat începe povestea Lilianei Hotea. Gospodină şi fermier din satul Hoteni, judeţul Maramureş, Liliana adminis-trează o gospodărie în care convieţuiesc patru generaţii. Bunica, respectată de întreaga familie, este cea care a pus, singură, bazele gospodăriei şi care acum ajută la treburile zilnice sau dă sfaturi valoroase. Liliana şi soţul său, Vasile, au în grijă gospodăria, lucrează pământul şi se ocupă de animale. Mama Lilianei, Anita, are bogate cunoştinţe despre creşterea animalelor şi o bună percepere a suprafaţei de teren ce trebuie lucrat şi a necesarului de hrană - nutreţul necesar pentru animale. Anita este ajutată de „mâna ei dreaptă”, aşa cum îi place să o numească pe fiica sa, Liliana care, la doar 30 de ani, şi-a luat pe umeri responsabilitatea gospodăriei, împreună cu soţul său.

Liliana Hotea (30 ani) din satul Hoteni, Maramureş administrează cu succes ferma familiei de 10 ani. Ea şi-a încropit o afacere de succes, cu sprijinul familiei: soţul, Vasile Hotea, care întreprinde di-verse lucrări pentru comunitate, folosind tracto-rul pe care îl au, mama, Anita Mesaros, care se ocupă de gospodărie, tatăl Vasile Mesaros, care asigură gestionarea vitelor, bunica, cea care a pus bazele întregii gospodării şi fiica de 11 ani a familiei Hotea care îşi ajută şi ea părinţii, ocupân-du-se de sarcinile mai uşoare din gospodărie. Astfel, cele patru generaţii reprezintă un bun ex-emplu al modului în care tradiţiile muncii pământului şi creşterii animalelor sunt păstrate vii în regiunea Maramureşului.

A măsura de două oriși a tăia o datăe o vorbă a locului Viaţa în gospodărie

„Am avut grijă de vite de când mă ştiu. De când eram copil, ai mei m-au învăţat totul despre creşterea vitelor, pentru că

am avut întotdeauna câteva vite şi alte animale în gospodărie. După ce m-am măritat, am început să mă ocup mai mult de administrarea generală a fermei şi a gospodăriei, întocmind documentele contabile şi alte hârtii necesare pentru o asemenea activitate”, spune Liliana Hotea. Şi, într-adevăr, Liliana este cea care gestionează tot ceea ce înseamnă documentaţie, stabileşte întâlniri pentru obţinerea de sprijin prin fonduri europene în cadrul fermei, şi realizează marke-tingul produselor. Dar ferma prosperă şi datorită sprijinului permanent al familiei, membrii acesteia comunică şi iau de-cizii împreună, în beneficiul întregii familii.

Liliana şi familia sa deţin peste 7ha de pământ, împărţite în mai multe loturi, toate situate în satul Hoteni. De aseme-nea, ei deţin o bucată de pământ şi în ap-ropiere de mlaştina oligotrofă Hoteni, o zonă protejată foarte importantă la nivel local. Nu şi-ar permite să concesioneze mai mult pământ, fiindcă nu îl pot lucra aşa cum trebuie. Cea mai mare suprafaţă de teren este ocupată cu păşuni, iar aproxi-mativ 0,35 ha sunt cultivate cu cartofi. În apropierea casei, au şi o grădină de legume la care lucrează cu entuziasm în-treaga familie, şi datorită faptului că ei toţi iubesc pământul, sub orice formă.

Părinţii Lilianei au experienţă în creşterea animalelor şi, ţinând seama de regiunea

muntoasă, ei au decis să cultive sfeclă de zahăr pentru hrănirea animalelor din gospodărie (7 vaci şi 2 tauri din rasa „Brună de Maramureş” şi, 3 porci). Suplimentele pentru hrănirea animalelor provin din cerealele cumpărate de la Satu Mare, unde gospodarii noştri cunosc o societate care le oferă preţ bun, dar şi calitate. Pentru pământ, folosesc îngrăşăminte organice obţinuţe de la animale. De asemenea, au construit o platformă din beton pentru depozitarea îngrăşământului organic, pentru ca gunoiul de grajd să nu se infiltreze în reţeaua de ape subterane.

Familia este completată de fiica de 11 ani a familiei Hotea, care învaţă la şcoala din sat, fiind încurajată să se concentreze pe obţinerea de note bune la şcoală şi, prin urmare, nefiind prea mult implicată în activităţile gospodăreşti. Astfel toţi iau parte la treburile gospodă-reşti şi activităţile asociate creşterii animalelor, alcătuind împre-ună o familie aşezată, aproape matriarhală, unde zicala „măsoară de două ori şi taie o singură dată” pare să fie regula de bază.

A măsura de două oriși a tăia o datăe o vorbă a locului Familia, temelia vieţii

În familia Hotea, o zi normală de lucru începe cu mulsul vacilor (au început să folosească mulgătoare, fiindcă este mai uşor şi mai igienic), curăţarea bălegarului din grajd, hrănirea vitelor şi pregătirea laptelui pentru vân-

zarea la piaţă. Şi astfel, fiecare membru al familiei îşi cunoaşte locul şi responsabilităţile – tatăl Lilianei se ocupă de îngri-jirea vacilor, mama - de gospodărie, lucratul pământului sau mulsul vacilor, soţul Lilianei lucrează cu tractorul fie pământul lor, fie pe cel al altor săteni din Hoteni sau din împrejurimi, în timp ce Liliana merge la piaţă să vândă produsele, uneori însoţită de tatăl său.

De obicei, vând laptele la piaţa locală din Ocna Şugatag şi Sighetu-Marmaţiei, în timp ce tăuraşii sunt duşi la abatoarele locale din Baia Mare. Iniţial, mergeau la piaţa din Sighet, dar după ce au devenit cunoscuţi în rândul consumatorilor şi apreciaţi de clienţi pentru produsele lor foarte bune şi sănătoase, au fost rugaţi să livreze produsele direct la casele con-sumatorilor din Sighet, iar acum fac acest lucru în fiecare vineri. Ocazional, ei vând şi cartofi şi alte legume, la cererea clienţilor.

Când a fost întrebată cum contribuie prin modul lor de viaţă la păstrarea peisajului şi a tradiţiilor din regiune, Liliana a răs-puns simplu: „Practicăm o agricultură tra-diţională, avem o fermă de semi–subzis-tenţă, folosim doar îngrăşăminte organice şi câteva utilaje. În grădină plantăm specii de plante indigene şi încercăm să conser-văm biodiversitatea păşunilor. Produsele noastre, în principal laptele, sunt mai sănătoase şi au o calitate mai bună, deoarece hrănim vitele cu nutreţ natu-ral, fân şi numai concentrate naturale”. În sistemul agricol tradiţional fermele sunt, de obicei, mici şi se bazează pe sisteme de administrare combinate, care integrează cultivarea pământului cu creşterea animalelor. Acest lucru a presu-pus încorporarea fâneţelor sau pajiştilor în ciclul de rotaţie. Resturile de recolte şi de fân au fost date animalelor, iar gunoiul redistribuit pe câmp.

A măsura de două oriși a tăia o datăe o vorbă a locului Muncă spornică, produse meşteşugite şi consumatori credincioşi

„Am trăit la ţară dintotdeauna, suntem astfel foarte legaţi de natură. Ştim că respectând natura, vom obţine tot

ceea ce ne trebuie pentru viaţa de zi cu zi” ne spune Liliana Hotea.

Însă chiar şi modul de viaţă la fermă are avantaje şi dezavantaje. Vremea poate fi considerată una dintre principalele ameninţări - de ex., ori de câte ori sunt inundaţii şi alte calamităţi, recoltele au de suferit şi toată lumea înregistrează pierderi; pe de altă parte, vremea poate fi un factor pozitiv pentru o asemenea activitate - de ex., „un an bun înseamnă recolte bune şi profituri mari”. Noile oportunităţi în găsirea de noi clienţi pentru produse şi preţuri mai bune pentru acestea sunt câteva dintre aspectele pozitive ale muncii în fermă. Însă, alte impedimente în calea bunei desfăşurări a activităţilor agricole ar putea fi bolile care afectează animalele, dar şi inflaţia care are impact asupra tuturor sectoarele economice şi inclusiv cel agricol. În plus, aderarea la UE a adus cu ea noi reguli pentru producţia şi vânzarea produselor agricole, care restricţionează accesul la piaţă al micilor fermieri, pe de o parte, iar pe de altă parte, în zilele noastre, criza economică globală afectează direct sau indirect până şi familia Hotea, deoarece „toate preţurile au fost date peste cap”.

Liliana este o persoană foarte activă nu numai în ceea ce priveşte activităţile zilnice la ferma familiei sale, dar ea se implică mult şi în găsirea de sprijin şi parteneri în domeniul dezvoltării rurale. Ea este membră a Asociaţiei Crescătorilor Bruna-Schwyz şi a unui nou Grup de Acţiune Locală Mara-Gutâi demarat prin Programului Leader în 2008.

Secretele frumuseţii peisajului maramureşean îl deţin fermierii

din zonă. Fiecare dintre aceştia se ocupă cu grijă de gestionarea terenurilor, recurgând mai ales la rotaţia culturilor, astfel ca doi ferm-ieri vecini să nu cultive aceeaşi recoltă una lângă alta. Mai exact, aceasta este agricultu-ra de semi-subzistenţă, cu mici fermieri care supravieţuiesc făcând faţă propriilor nevoi şi vânzând surplusurile pe piaţa locală. Lucră-rile continuă să se facă în principal cu ajutorul animalelor. Rasa locală, „Bruna de Maramu-reş”, este blândă dar ţine pasul cu localnicii şi condiţiile timpurilor actuale. Acestea sunt re-zultatele naturale ale practicilor agricole tradi-ţionale, aplicate din timpuri străvechi şi deve-nite mod de viaţă, parte a unui peisaj durabil.

A măsura de două oriși a tăia o datăe o vorbă a locului Natura locurilor

A măsura de două oriși a tăia o datăe o vorbă a locului Să ştii să respecţi natura îi mare lucru

• Ianuarie - februarie: se taie crengile pomilor din livezi pentru a permite coroanei să crească în primăvară.

• Februarie - martie: se „sparge” gunoiul de grajd şi, împreună cu cenuşa, se împrăştie pe terenul arabil sau pe păşuni. După ploaie, gospodarii cu avut mai mare şi tractoare în gospodărie prind o grapă de tractor pentru a împrăştia gunoiul şi mai bine şi pentru a nivela muşuroaiele de cârtiţe formate peste toamnă şi iarnă. Fiindcă gunoiul obţinut de la ani-malele din propria gospodărie nu este suficient, el se aplică alternativ pe loturi, de la un an la altul, pentru a acoperi toate terenurile arabile. Peste iarnă, pământul este lăsat să se „revenească”.

• Martie - aprilie: se curăţă pământul de frunze şi crengi, mai ales păşunile de sub livezi sau cele pe care se întâlnesc răzleţ anini negri, aluni sau cireşi. Se tund pomii fructiferi, pentru a fi pregătiţi de rod.

• Aprilie - mai: se ară pământul, pregătindu-se pentru diverse culturi, în special cartofi; această activitate nu se poate face mai târziu de 15 mai. Pe terenurile cu o pantă mai mare de 12%, lucrările solului se fac numai de-a lungul curbelor de nivel. Pajiştile permanente nu se ară niciodată. • Mai: se pliveşte pământul cu sapa sau cu tractorul, iar recoltele sunt cultivate prin rotaţia culturilor (de ex. ovăzul se cultivă pe lotul unde în anul anterior s-au culti-vat cartofi). • Iunie - august: începe „prima coasă” a fânului. Rezultatul practicilor tradiţionale se reflectă în numărul mare de căpiţe de fân de pe câmp. Un gospodar din Maramureş îşi cunoaşte pămân-tul şi animalele. Prin urmare, el ştie că, pentru şase luni de iarnă, o vacă are nevoie de patru care de fân (o căpiţă de fân cântăreşte cam 800-1200 kg).

• August: se treieră culturile de cereale; se culeg fructele (pere, mere, prune) din livezi se prepară gemuri, dulceţuri şi legume pentru iarnă şi se pregătesc cazanele pentru „horinca” de toamnă.

• Septembrie - octombrie: se coseşte a doua oară (otava) şi se recoltează cartofii şi sfecla. „Sfecla îi foarte hrănitoare pentru vaca de lapte, după fân” explică Liliana Hotea.

Ferma Lilianei a servit drept model pentru elaborarea calendarului de practici agricole tradiţio-nale, un calendar real, care se aplică tuturor fermierilor din Maramureş:

A măsura de două oriși a tăia o datăe o vorbă a locului Calendarul moroşanului

Mai multe informaţii puteţi afla direct de la Liliana Hotea: sat Hoteni, nr. 81, judeţ Maramureş, cod poştal 437207,telefon: 0262 374 529.

A măsura de două oriși a tăia o datăe o vorbă a locului Sprijin pentru gospodari

A măsura de două oriși a tăia o datăe o vorbă a locului Orânduială de viitor

Liliana Hotea e în căutare permanetă de subvenţii care să o poată ajuta să administreze mai bine ferma şi să continue modul tradiţional de cultivare a terenurilor şi creşterii animalelor. Ea se ocupă de tot ceea ce

înseamnă documentaţie necesară în administrarea fermei, inclusiv subvenţii. În 2007 şi 2008 familia Hotea a solicitat plăţi directe pentru 2 ha de teren. Din nefericire, soţii Hotea nu au drept de proprietate pentru întreaga suprafaţă de 7 ha administrate, o problemă foarte comună în Maramureş şi, ca atare, nu pot oferi documentele prin care să îşi dovedească dreptul asupra acestui teren. Acesta este încă înregistrat ca proprietate a străbunicii, iar transferul în proprietatea Lilianei şi a soţului său este costisitor şi de lungă durată.

În ceea ce priveşte viitorul, Liliana se gândeşte să ofere servicii de

cazare. Nu au început încă să construiască nimic, dar plănuiesc să o facă în viitor. Iau în calcul activităţile şi ofertele turistice mai ales pentru că deţin teren lângă o zonă locală protejată: mlaştina oligotrofă Hoteni, un tip de habitat umed, foarte important din punct de vedere ştiinţific pentru conservarea vegetaţiei higro-hidrofile, considerată o relicvă glaciară, datorită ocurenţei sale la altitudini înalte sau în condiţiile unor microclimate favorabile. Mulţi turişti vizitează deja această zonă şi sunt foarte interesaţi de valorile sale. Liliana şi familia sa le-ar putea oferi cazare în condiţii bune şi gustări cu produse tradiţionale.