A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

258
România Noul Ierusalim 1 Dar mai întâi El trebuie să sufere multe Юi să fie lepădat de neamul acesta.(Luc:17.25.) * De aceea M-am mâniat pe neamul acesta Юi am zis: Pururea ei rătăcesc cu inima Юi căile Mele nu le-au cunoscut, Că M-am jurat în mânia Mea: "Nu vor intra întru odihna Mea!".(Evrei:3/10-11.) * Ce se putea face pentru via mea Юi n-am făcut eu? Pentru ce atunci când nădăjduiam -mi rodească struguri, mi-a rodit aguridă? Acum vă voi face să Юtiți cum mă voi purta cu via mea: Strica-voi gardul ei Юi ea va fi pustiită, dărâma-voi zidul ei Юi va fi călcată în picioare.” (Isaia:5/4-5.) * Bucură-te Юi te veseleЮte, fiica Sionului, căci iată Eu vin să locuiesc în mijlocul tău", zice Domnul. „Эi multe neamuri se vor alipi de Domnul în ziua aceea Юi Îmi vor fi Mie popor Юi voi locui în mijlocul tău, ca să Юtii că Domnul Savaot m-a trimis la tine. Эi va lua Domnul ca moЮtenire a Sa pe Iuda, în țara cea sfântă, Юi va alege încă o dată Ierusalimul. Să tacă tot trupul înaintea Domnului, căci El S-a ridicat din locaЮul Său cel sfânt. (Zaharia: 2/14-17.) * Se va vesti Domnului neamul ce va să vină. Эi vor vesti dreptatea Lui poporului ce se va naЮte Юi ce a făcut Domnul. (Psalmi:21/36.) * Să Юtiți, deci, că cei ce sunt din credință, aceЮtia sunt fii ai lui Avraam.(Gal: 3/7.) * Adică: Nu copiii trupului sunt copii ai lui Dumnezeu, ci fiii făgăduinței se socotesc urmaЮi.” (Rom:9/8.) * Precum zice El Юi la Osea: "Chema-voi poporul Meu pe cel ce nu este poporul Meu, Юi (аară) iubită pe cea care nu era (аară) iubită; Эi va fi în locul unde li s-a zis lor: Nu voi sunteți poporul Meu - acolo se vor chema fii ai Dumnezeului Celui viu".” (Rom: 9/25-26.) * Dar zic: Nu cumva Israel n-a înțeles? Moise spune cel dintâi: "Voi întărâta râvna voastră prin cel ce nu este poporul (Meu) Юi voi ațâța mânia voastră cu un popor nepriceput".(Rom: 10/19.) * De aceea vă spun că împărăția lui Dumnezeu se va lua de la voi Юi se va da neamului care va face roadele ei.(Mat: 21/43.) * Cel ce are poruncile Mele Юi le păzeЮte, acela este care Mă iubeЮte; iar cel ce Mă iubeЮte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu Юi-l voi iubi Юi Eu Юi Mă voi arăta lui.” (Ioan:14/21) * Tot aЮa Юi Hristos, după ce a fost adus o dată jertfă, ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta celor ce cu stăruință Îl aЮteaptă spre mântuire.

description

"Şi cum adică Sfânta Sfintelor, cum adică acest loc numit aşa de Dumnezeu? Adică locul unde vine şi se aşează cuvântul lui Dumnezeu ca să fie întrupat în această carte şi să fie apoi suflat peste pământ; adică ieslea lucrării Duhului Sfânt, Care va naşte peste România Ierusalimul cel nou, care vine de la Dumnezeu"

Transcript of A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

Page 1: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

1

„Dar mai întâi El trebuie să sufere multe i să fie lepădat de neamul acesta.” (Luc:17.25.)

* „De aceea M-am mâniat pe neamul acesta i am zis: Pururea ei rătăcesc cu inima i

căile Mele nu le-au cunoscut, Că M-am jurat în mânia Mea: "Nu vor intra întru odihna Mea!".” (Evrei:3/10-11.) * „Ce se putea face pentru via mea i n-am făcut eu? Pentru ce atunci când nădăjduiam

să-mi rodească struguri, mi-a rodit aguridă? Acum vă voi face să tiți cum mă voi purta cu via mea: Strica-voi gardul ei i ea va fi

pustiită, dărâma-voi zidul ei i va fi călcată în picioare.” (Isaia:5/4-5.) * „Bucură-te i te vesele te, fiica Sionului, căci iată Eu vin să locuiesc în mijlocul tău",

zice Domnul. „ i multe neamuri se vor alipi de Domnul în ziua aceea i Îmi vor fi Mie popor i voi

locui în mijlocul tău, ca să tii că Domnul Savaot m-a trimis la tine. i va lua Domnul ca mo tenire a Sa pe Iuda, în țara cea sfântă, i va alege încă o

dată Ierusalimul. Să tacă tot trupul înaintea Domnului, căci El S-a ridicat din loca ul Său cel sfânt”.

(Zaharia: 2/14-17.) * Se va vesti Domnului neamul ce va să vină. i vor vesti dreptatea Lui poporului ce se

va na te i ce a făcut Domnul. (Psalmi:21/36.) * „Să tiți, deci, că cei ce sunt din credință, ace tia sunt fii ai lui Avraam.” (Gal: 3/7.) * „Adică: Nu copiii trupului sunt copii ai lui Dumnezeu, ci fiii făgăduinței se socotesc

urma i.” (Rom:9/8.) * „Precum zice El i la Osea: "Chema-voi poporul Meu pe cel ce nu este poporul Meu, i

( ară) iubită pe cea care nu era ( ară) iubită; i va fi în locul unde li s-a zis lor: Nu voi sunteți poporul Meu - acolo se vor chema fii

ai Dumnezeului Celui viu".” (Rom: 9/25-26.) * „Dar zic: Nu cumva Israel n-a înțeles? Moise spune cel dintâi: "Voi întărâta râvna

voastră prin cel ce nu este poporul (Meu) i voi ațâța mânia voastră cu un popor nepriceput".” (Rom: 10/19.)

* „De aceea vă spun că împărăția lui Dumnezeu se va lua de la voi i se va da

neamului care va face roadele ei.” (Mat: 21/43.) * „Cel ce are poruncile Mele i le păze te, acela este care Mă iube te; iar cel ce Mă

iube te pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu i-l voi iubi i Eu i Mă voi arăta lui.” (Ioan:14/21) * „Tot a a i Hristos, după ce a fost adus o dată jertfă, ca să ridice păcatele multora, a

doua oară fără de păcat Se va arăta celor ce cu stăruință Îl a teaptă spre mântuire.”

Page 2: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

2

(Evrei: 9/28) * În ziua aceea se va cânta cântarea aceasta în pământul lui Iuda: "Avem o cetate

întărită. Domnul ne vine într-ajutor cu ziduri i întărituri. Deschideți porțile, ca să intre un neam drept care păze te credincio ia! (Isaia:26/1-2.) * „Pentru că făptura a teaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu.”

(Rom:8/19.) * „Deci luați aminte să nu vină peste voi ceea ce s-a zis în prooroci: Vedeți,

îngâmfaților, mirați-vă i pieriți, că Eu lucrez un lucru, în zilele voastre, un lucru pe care nu-l veți crede, dacă vă va spune cineva.” (Fapte: 13/40-41.)

* „De vrea cineva să facă voia Lui, va cunoa te despre învățătura aceasta dacă este de la

Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi.” (Ioan: 7/17.) * „Iată, cortul lui Dumnezeu este între oameni” (Apocalipsa: 21/3.) Romania – Noul Ierusalim – Noul Canaan Cuvântul lui Dumnezeu în i pentru România Selec ie de texte din Cuvântul lui Dumnezeu. «Cine voie te să facă voia Mea, acela va înțelege cuvântul acesta că este de la

Dumnezeu, i Mă va vedea pe Mine în cuvântul acesta». *** ... O, copila ii Mei iubi i i trudi i! Vă plac aceste plaiuri? Vă plac ace ti mun i? O, parcă

ar fi mun ii Sionului! O, ări oară mică, dar frumoasă, ări oară împilată, Maica Mea te-a ales să fii grădina sa, i de aceea te voi pieptăna de toată mătrea a ta. O, Românie, Românie, care e ti plină de bogă ie, am să te scutur i am să fac curat în tine, pentru că am multe moa te de sfin i în vatra ta.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 15-08-1956 *** ... Fericită ara i fericit poporul i ferici i sunt to i nemuritorii care trăiesc prin

poporul român, căci se vor bucura cu to ii de mila lui Dumnezeu pentru poporul român pe care a vrut bunul Dumnezeu să-l aleagă dintre popoare, poporul cel mai umilit, crunt încercat de vitregia celor puternici, exploatat, amenin at, invadat, torturat, vândut i cumpărat la fiecare război, pildă de asemănare a unui popor primitor în care din aproape fiecare neam i s-a putut alătura i vie ui, înfă i ând măre ie plăcută i fiind făcut ca să fie pildă de contopire universală într-un singur popor, cu o dreaptă i sfântă credin ă, fiind cel

Page 3: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

3

mai ridicat popor din lume, spre a oferi găzduire tuturor popoarelor de pe fa a pământului.

... A a cum a ales Mântuitorul pe iubi ii Săi apostoli din Galileea, cea mai de seamă

provincie din acea vreme cu cea mai dârză credin ă care străluce te în adevăr i astăzi, a a a ales poporul român i ara română ca să fie altar de via ă pilduitoare, iar poporul român, popor de jertfă mântuitoare, pus în slujba mântuirii tuturor.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 24-04-1957 *** ... Pe vatra românească sunt trupurile sfin ilor, că de mult ar fi fost împăr ită România,

dar trupurile lor, fiind în vatra României, Maica Mea s-a rugat să vă ocrotesc, că de nu s-ar fi rugat, de mult v-a fi lăsat în bătaia vânturilor.

... Tatăl Meu S-a îmbrăcat în Fiul, într-o haină urâtă, zdren uroasă, i S-a dus la un bogat

i i-a cerut milă, i acesta I-a zis: „Mergi la muncă, munce te! De ce e ti puturos?“. i iată ce a făcut Tatăl: S-a îmbrăcat într-o haină luxoasă i S-a dus iară i la bogat. Când L-a văzut, L-a poftit la masă. Pe cine a primit acest bogat? O, dacă nu ar fi săraci pe pământ, nu ar mai fi nimeni în rai.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 14-05-1957 *** ... O, apropie-te de Mine, ară românească, că de nu Mă vei asculta, va rămâne întru tine

semn de la Mine cum a rămas ca amintire din mănăstirile împăra ilor. Apropie-te de Mine, o tire română, căci copiii care vin, nu sunt de la Mine, nu sunt cu Mine, că Dumnezeu va strica coala cea pământească i va înăl a biserică dacă va fi ascultare. Dumnezeu va strica zămislirea pruncilor dacă va fi ascultare în o tirea română, căci am luat altoi pentru voi i pun altoi de la început, ca cel născut să rămână înviat. Dacă voi reu i, bine va fi, a a cum scrie în carte la rugăciune: «precum în cer a a i pe pământ», fără păcat. Credin a să o păstra i, căci multă credin ă este întinată. Crede în Dumnezeu, dar face i păcat lumea.

Dacă voi reu i cu tine, voi pune acest pământ ca să fie raiul pentru tine; via a cea ve nică

va fi pe el; fii ai Edenului ceresc ve i fi. Supune i-vă voii cere ti, fiilor. O, ascultă, Noule Ierusalime! Ce zici, vei merge fără de păcat? Nu gre i, tată, ca să pot reu i cu tine, ca să- i dau în folosin ă patria cre tin-ortodoxă.

O, astăzi nu i se mai spune român la nimeni, decât celui cre tin. Poate să fie el german,

indian, dar dacă este cre tin, este român. Pace poporului român! Pace ie, poporul Meu! ... Spune, Verginico, la cre tini, că a a zice Domnul: cine voie te să intre în cortul acesta,

să se spele mai întâi de păcatele sale. Verginico, Verginico, cum odinioară nu puteau cre tinii neboteza i să intre întru împără ia cerurilor, a a i în vremea de astăzi, nu poate intra omul nepocăit, în cortul acesta, adică în biserica Noului Ierusalim.

... Verginico, spune tu, fiica Mea, poporului acesta la care Eu am grăit, că Domnul le-a

pus întrebare: de ce nu asculta i de sfaturile Mele? Eu i-am numit pe ei fiii Noului Ierusalim, fetele Noului Ierusalim, popor al cortului sfânt, popor al Noului Ierusalim, dar ei Îmi sunt plini

Page 4: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

4

de tină i acum, după atâta vreme de profe ie. Eu, Domnul, am lucrat taine mari cu oamenii, i nu în folosul trupului, ci în folosul Duhului Sfânt, căci trupul este pământ i ărână, iar duhul este nemuritor. Să o iau de la zidirea omului i până în clipa de până acum numai tainele lui Dumnezeu sunt, dar în vremea de acum, nu s-au descoperit lucrurile.

... O, măi popor român, măi popor român, pentru tine a venit Domnul din cerul sfânt, să

fac cu tine ce a rămas de lucrat. De ce, poporul Meu, mai întârzii a crede? Pentru ce mai zăbove ti a te pocăi? Nu este scrisă venirea Mea de acum? Nu e ti tu scris în lege despre această lucrare sfântă? Pentru ce mai întârzii a crede? Pentru ce întârzii a veni la Mine? Vă zic vouă, popor român, că vor veni străinii de departe, iar tu, o palmă de loc, te leneve ti să vii. Nu socoti i voi că al i cre tini, din străinătate, au lăsat odihna i cur ile lor, femeile i feciorii lor, i în ară străină au călătorit, căutând pe Domnul Iisus Hristos? Dar voi nu vă îndura i să lăsa i nimic. Iată, Eu am lăsat cerul i am venit la satele voastre, unde este scris, dar scump va fi pre ul venirii Mele la voi. Ce lucru să mai fac, afară de această lucrare să mai întorc pe om de la păcat? Ce lucrare să mai fie afară de aceasta? Cine n-a auzit i să nu se mire? i cine nu a auzit i nu s-a mirat? Cine nu o socote te i să nu se înspăimânte? Domnul a venit iară i pe pământ, a venit în Duhul Sfânt. Cum să nu vă cuprindă frica pe voi? Inimă de piatră, cum mai stai în amor ire? că i mor ii gem în mormintele lor, de groază.

Popor român, treze te-te! Ce mai stai? Este ziuă, nu este noapte. De ce dormi? Este ora

întârziată. Hai, popor român, ce mai zăbove ti? Oare, nu tu e ti în planul Meu? ... Pentru aceasta M-am plecat Eu acestei copile, să vă fac pe voi fii i fiice ale Noului

Ierusalim. Oare, aceasta nu e o taină? ... Verginico, Eu închei vorbirea i binecuvintez cu binecuvântare sfântă această

scrisoare, i s-o dai în fa a poporului ce face parte la to i de lucrurile Mele. Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 07-01-1966 *** ... Ah, fiilor, fiilor, iar vă spun acest cuvânt. Am venit la voi, că mereu v-am spus că am

venit la voi, i nu Mă crede i că Eu sunt Domnul i că de mult sunt venit. La început când am venit cu acest cuvânt, l-a i auzit numindu-vă pe voi popor al Meu. i n-am venit ca să Mă duc în lume, i voiesc să rămân la tine, i cu tine să închei veacul, că tu e ti scris să fii cheia cu care voi încheia veacul acesta de la sfâr it. Popor al Meu, nu erai tu iubit de nimeni pe pământ a a cum te iubesc Eu, Domnul. Nici părin ii tăi, care te-au crescut, nu te-au iubit cum te iubesc Eu, Domnul. Iubirea Mea este înaltă, înaltă, fa ă de iubirea părin ilor tăi. Poporul Meu, Eu i-am adus lucruri scumpe, i-am adus lucruri mari i vrednice de tine. Când ai timp să începi a le lucra? Of, of, măi popor al Meu, fă- i timp să împline ti cuvintele Mele, căci timp din timp, se face o via ă plăcută lui Dumnezeu.

... Popor al Meu, Dumnezeu când te-a zidit, i-a dat o mână de grâu, i când am venit

acum, i-am spus să-l alegi de neghină. i am venit la tine să văd dacă l-ai ales, dar văd că treci cu vederea i nu vrei să-l alegi bine, popor al Meu; că numai o mână de grâu i-am dat i nu l-ai ales, dar să- i fi dat un car de grâu! ce-ai fi făcut? Mo ii i strămo ii tăi aveau care de grâu, date de Mine, i ei alegeau bine i nu lăsau neghina în grâu, ci o aruncau. Tu de ce, popor al Meu, nu alegi neghina? Cine vrei să- i aleagă grâul?

Page 5: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

5

... Grâul este via a ta, iar neghina este păcatul. Grâul sunt zilele tale i ale fiecăruia de pe

pământ. Numai o mână de grâu are omul astăzi, i aceea este îndoită cu neghina, i multă neghină se află în grâu, adică multe păcate se află în zilele omului de astăzi. Mo ii i strămo ii vo tri aveau sute de care i nu dădeau voie să stea neghina în grâu, nu dădeau voie păcatului să stea în inima lor.

... Am venit la tine ca să te pregătesc pentru împără ia cerurilor, căci păcatul nu va mai

avea loc pe pământ, căci cerul i pământul sunt ale Domnului i nu sunt ale oamenilor. Dumnezeu este împotriva omului care face păcate. Pe omul care face păcat, nu-l prime te

Domnul în slujba Sa. Popor al Meu, i strămo ii vo tri au mai avut gre eli, dar le trimitea Dumnezeu prooroci

i îi trezeau, i ei ascultau i nu lăsau gre eala, i o mărturiseau i nu o mai făceau. Dar la voi, nu prooroci au venit, i Însu i Domnul a venit să vă grăiască prin Duhul Sfânt.

Nu e ti popor al poporului, ci e ti popor al lui Dumnezeu. Vezi? Tu ai o vită pentru jug,

i alta, pentru lapte, dar Eu nu te am pe tine pentru jug, căci jugul l-am luat Eu asupra Mea, adică nu pentru lume te am, i te am pentru Mine, ca să împlinesc ce am în lege scris. Poporul Meu, vreau să Mă arăt cu via a ta în lume cum se arată un învă ător cu tiin a elevilor lui. Cre tine, cre tine, via a ta e scrisă să înlocuiască soarele, via a ta este lumina, că nu va mai lumina soarele pe cer, ci tu vei fi lumina oamenilor pe cale.

... Fiule, auzi tu cuvântul Meu? Eu î i vorbesc de aproape, că nici cu mo ii i strămo ii tăi

n-am vorbit cum vorbesc cu tine. Nici cu Moise, nici cu Avraam i nici cu Isaac n-am vorbit a a de aproape.

... O, frate, frate, te-a invitat Domnul să intri în casa Lui. Nici împăra ii nu au cinstea pe

care i-am dat-o Eu, Domnul. Pe tine te a teaptă cerul. Nu este făptură în cer, nici pe pământ ca să- i măsoare cinstea pe care i-am dat-o Eu, Domnul.

... Fiul Meu, crede întru Unul Dumnezeu, căci va pieri apa de pe pământ i tu vei fi stânca

din care va curge apa din care vor bea to i, pentru a Mă cunoa te pe Mine, Dumnezeu. ... Fiule, crezi că în acest staul vor suna douăzeci i patru de clopote? Crezi că în acest

staul se va pregăti jertfa sfântă, i jertfa care se va pregăti va fi după credin a poporului Meu? Fiule, crezi că în staulul acesta se va arăta toată făptura care trebuie să fie arătată? Crezi că în locul acesta nu va mai putea să intre nimeni necurat? Fiilor, învrednici i-vă de această taină sfântă, căci vă spun că o parte din voi va intra, i o parte din voi nu va intra, căci nu te voi lua după nume, cre tine, i te voi lua după via a pe care o trăie ti, a a cum este scris în legea Mea.

... Vreau prin tine să scot omul de la supărare, adică pe aceia pe care i-am dat muncilor

grele. Fiilor, strămo ii vo tri s-au îmbogă it prin lucrarea lui Dumnezeu, că, auzind glasul lui Dumnezeu i împlinind cuvintele Lui cu putere, au ajuns boga i întru toate. Fiule, prin această lucrare dau iertare lui Pilat. Frate cre tine, prin această lucrare dau iertare lui Caiafa, dau

Page 6: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

6

iertare lui Irod, voi da iertare mul imii de mor i care au fost răpi i din via ă cu moarte năprasnică, i miilor de copila i avorta i le voi da mâna să iasă la lumină

… Adevărat î i zic ie, măi popor al Meu, căci acum se zide te veacul ce va rămâne în

veac. Cine a venit de la începutul veacului până acum, nu a gustat din cele pregătite, i to i a teaptă pe cel de pe urmă, te a teaptă pe tine. Oricum se face veacul acesta, dar vino la Mine, în cinstea pe care i-am dat-o Eu. Vino la Mine, că am ceva de lucru cu tine. Fiilor, veni i-vă în fire, că aici se zide te omul cel nou, dar nu se va lucra până ce omul numit nu se va schimba după planul lui Dumnezeu.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 14-01-1966 *** ... Adevăr vă spun că mul i dintre voi nu ve i primi moartea, ci cu trupul ve i primi pe

Domnul. ... Ce frumoasă e ziua sfâr itului când se va întâlni cerul cu pământul i se va face

primirea unul altuia! i ce jale va fi când se vor despăr i neascultătorii de tine i de Mine i vor pune capetele în jos!

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 08-09-1971 *** ... Să ti i că ara Mea e ara românească. Să pună ea temelie duhovnicească. Vine

Domnul să facă în ea credin ă duhovnicească, unde se vor sădi mii i milioane de trandafiri, mii i milioane de pomi. Duhovnice te grăiesc.

... Nu se va mai duce omul la preo i, i va veni la tine, i tu vei da leac bolnavului, i

va ie i de la voi ologul cu picioare; orbul cu vedere. Se va duce i cel cu mâinile legate, i va veni din poporul Meu cu ele dezlegate i cu gura plină de binecuvântare. ine i minte: tu e ti grâul, i din tine voi face azimă. Încă o dată voi repeta: vor veni preo ii care mai au putere i se vor uni cu tine.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 05-03-1973 *** ... Apropie-te de Mine astăzi, cât e vremea bună. Nu te teme, cum nu s-a temut nici

Constantin Brâncoveanu în fa a împăra ilor, i cum î i lua odraslele i le dădea la chin, înainte de el, ca să nu rămână cineva în urma sa amăgit de duhul rău ca să se lepede de Mine, i după aceea, cel din urmă s-a dat el. i zic: nu te lăsa biruit de ce e astăzi pe pământ, ci luptă-te, i treci copilul în fa a ta, ca să nu fie amăgit de lume i de timp.

... Scrie pe hârtie ca fiecare păcătos să alerge la medic să se facă sănătos, că uite, se

anun ă grea suferin ă pentru păcăto i. Tutunarule i fumătorule, lasă igara jos! Mincinosule, lasă minciuna jos! i tu, curvarule, lasă mândru a jos!

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 04-08-1973 *** ... Cre tinilor, urlă lupii la hotare. Măi cre tinilor tată, aici e vatra românească, unde va

curge miere i lapte. Nu ve i mai merge în altă parte, i aici ve i face casă. A tepta i-l pe cel

Page 7: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

7

înstrăinat (regele Mihai, n.r.), care acum e în formare, departe, că Domnul îl aduce pe pământul său.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 25-09-1973 *** ... Maica Domnului o să măture tot ce e rău pe vatra acestei ări. Cine este cu Mine, acela

va rămâne. Poporul lui Dumnezeu va mo teni, că vizitatorii străini au văzut ce este în România, i sub pat tie ce are, i abia a teaptă s-o prade, că nelegiuitul va fi ars, i apoi ărâna din el

spulberată de vânt i dată afară de pe acest pământ. A i auzit? Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 27-11-1973 *** ... Fiule, ia pune mâna pe vasul Meu, să vezi cum tremură de frica scorpiei. Fiilor, să fi i

aten i în lucru, să fi i aten i i la plecare, i la întoarcere, i la ie ire. Fiilor, din cei pleca i din mijlocul vostru, aceia scorocesc furnicarul cel mare. Anun ă Gheboienii, că un capăt de la scorpie e în drumul lor. Anun ă Bucure tiul, că un capăt de scorpie e în drumul lor. Anun ă Măne tii, că un capăt de la scorpie e în drumul lor. Anun ă Pietrarii, că un capăt de la scorpie e în drumul lor. Anun ă Provi a. La fel, anun ă Călăra ii i toate împrejurimile.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 20-02-1974 *** ... Floricelelor, bătrâni, tineri i prunci, ine i-vă bine! Vine din America, vine din Rusia,

vine din Belgia, vine din toate ările, vine tot felul de lume i de mode i de portrete. S-au amestecat ca tărâ a în ciur i aduc mii i mii de fapte i de păcate care nu se făceau i nici nu se pomeneau în ara Mea.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 21-07-1974 *** ... A i auzit ce s-a întâmplat pe pământ? A început profanarea comorilor cere ti. Să tii că

nu a fost supărarea lui Dumnezeu nici pentru Fiul Său cum este supărarea aceasta, că această profanare se face pentru a stinge Lumina, dar să ti i că nu va stinge Lumina. A a făceau înainte de inunda iile care s-au dat, dar să tii că am să lovesc cu toiagul stânca lui Moise i voi îneca pământul acesta, că nu s-a petrecut pe pământul României profanarea aceasta. Plânge Dumnezeu pentru lucrul care se face în România. Românie, Românie, au venit bârfele peste vatra ta, a venit profanarea care a fost în templul vechi.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 04-08-1974 *** ... Copila ii Mei, dacă a i venit la Mine, sluji i-Mi. Fi i desăvâr i i i nu vă ru ina i cu

via a duhovnicească, nu vă ru ina i că zice lumea „pocăitule“ sau „înapoiatule“. De când a căzut Oastea Domnului, a căzut toată omenirea în păcate. Copila ii Mei, erau preo i în Oastea Domnului, i preo ii predicau i slujeau. Acum, de când a căzut, nu mai e putere nici la împărat, nici la argat. Copila ii Mei, crede i? Ascultă la Mine, că dacă mai era Oastea Domnului, nu era ara românească a a, cu portul acesta, i ar fi fost o ară de laudă cerească. Durerea este că s-a

strivit, că nu era pe pământul românesc crucea dărâmată i bisericu e încuiate. Crezi? Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 15-09-1974 ***

Page 8: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

8

... Românie, Românie, Românie! Nu te lăsa, Românie! Am zidit în tine un zid i nu se

termină. Românie, oare, nu tii poruncile i minunile? Românie, Românie, cum te calcă în picioare! De ce a slăbit în putere duhovnicească această ară? De ce, tată, copila ii Mei, de ce to i doresc să viziteze această ară? De ce to i doresc să se împrietenească cu această ară? Din toate ările au vizitat, i toate s-au înspăimântat că în România e asprime pentru rugăciune. România

era cea mai curată i frumoasă ară! Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 10-02-1975 *** ... Aici vom avea săla ul, pe pământ. Pământul acesta va fi grădina poporului Meu i îl

voi face raiul împodobit cu pomi i cu muzici de îngeri i cu păsări. Pământul acesta va fi rai, dar Domnul îl va cură i, a a cum este scris la carte. Fi i pregăti i pentru sfâr it, să nu arde i cu gunoaiele, că to i păcăto ii vor pieri. (Vezi tema: „Focul apocaliptic”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.)

... Fi i cumpăta i la mâncare, la băutură i la odihnă. E prea mult să dormi de seara până

diminea a. E prea mult să munce ti de diminea a până seara. Să ti i că Dumnezeu e hotărât să nimicească toată lumea. Se vor nimici to i oamenii i toate făpturile. Se vor nimici toate blocurile. Nu vă lăsa i să pieri i cu lumea. Dacă ve i lucra lucru sfânt, nu ve i pieri cu lumea. Fi i credincio i, că e scris că poporul de la sfâr it va întâmpina pe Domnul la venire. Fi i ca porumbeii i ascunde i-vă de păcat. Nu mai iubi i păcatul. Nu râvni i la fiicele i fiii Gomorei. Nu fi i uni i cu ei. Nu-i primi i lângă voi că zic că i ei se închină ca voi.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 17-07-1975 *** ... Dacă Preasfânta Fecioară Maria n-ar fi plâns i nu s-ar fi rugat pentru această ară care

este în picioarele acestor puhoaie, care puhoaie au călcat orice legământ, o, tată, de mult ar fi fost nimicită! Dar dacă această ară nu se va cură i, să ti i că nu va scăpa necură ită i nu va scăpa nespălată.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 23-02-1976 *** ... O, cine va răspunde de acest cămin românesc? Cine va răspunde de această ară? Pe

acest pământ erau ni te stupi de miere. Românie, cine te tie, Românie? Î i zic ie, Românie, unde e bră ara pe care o purtai la mână? i-au luat-o ările străine. Ai făcut schimb de marfă, ai dat aur pe aramă, ai dat tinere ea de pomană. Cu câte cruci am sfin it acest pământ! Dar acum nu mai sunt. ine-te bine, Românie, ine-te bine, că vei rămâne fără lumină. Vei bâjbâi ca omul fără vedere i vei înfometa ca omul fără avere, care nu va avea unde semăna recolta sa, căci pământurile de sub picioare nu mai sunt ale tale, că nu vei mai avea unde semăna recolta ta i nu vei mai avea unde pă una vita ta; nu vei mai avea pomii i grădina ta. Vai de tine, române păcătos i fără de Mine! căci vei fi rob la lume străină, care vine mereu peste tine. Nu i-ai păstrat lucrul pe care i l-am dat, i te-ai întinat cu trupul care a intrat din străinătate la tine în casă.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 07-01-1977 ***

Page 9: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

9

Zice Preacurata Maica Mea: „O, Doamne, copilul meu, cum Te mănâncă i omul bun i omul rău, ca lupii, i nu crede, nu crede că e ti Dumnezeul ceresc! O, Fiul meu, ce va fi, ce se va ivi pe pământul acesta? Înainte de a veni, nu era lucrul acesta care s-a făcut, nu era. Spune-mi i mie, Fiul meu, ce se va întâmpla cu acesta care mănâncă i bea din Sângele Tău i nu vrea să

fie îngera ul cerului, nu vrea să intre în armata Ta? O, cre tine, cre tine, mult, mult timp am plâns eu pentru tine! O, cre tine, mult am stat în

genunchi i m-am rugat la Fiul meu să- i ierte păcatul tău cel greu, că nu-l mai poate ridica nimeni, i nu mai are loc sub soare, atât s-au făcut de mari păcatele voastre. Nu mă adresez la ările străine, pentru că acelea sunt păgâne. Mă adresez ării române, că nu e păgână, ci e o ară română, în care Dumnezeu Î i va face planul Său pe care-l are de făcut. De teaptă-te,

cre tine, din somnul cel de moarte!“. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 24-01-1977 *** Fiule, mult am inut la ara românească. Am copii i trupuri jertfite. O, mult am apărat

această ară românească! Să ti i că mai e un grup de cre tini, nu de aceia care beau uică. Mai e i fără uică i mai e i fără vin. Vinul îl au numai când se împărtă esc. Să le fie numele

binecuvântat. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 06-05-1977 *** ... i împăratul, i argatul are pe necuratul. Dumnezeu e supărat, i tot cerul e supărat, i

Maica Domnului e supărată, pentru că toată ara românească e întinată. Se cade să fie plâns i suspin între cre tini.

... ărăncu ă, unde este cânepa i meli a? Făceai cămă u ă de câl i i costum alb ca

zăpada. i Domnul poartă hăinu ă de in, cămă u ă de in. i îngerii poartă tot asemenea. Eu nu vă înfrunt. Fi i desăvâr i i, ca să pute i trăi în vremurile friguroase.

Va fi vărsare de sânge. Va fi paralizie. Mul i vor muri de accidente. Până i împăratul va

muri accidentat, i mul i din împăra ii pământului vor muri. i Dumnezeu va lucra ca să facă împăra i pe cei ce au măturat pe stradă. Va fi popor fără împărat vreme lungă, lungă i se vor împunge oaie cu oaie i se vor împunge berbec cu berbec i se vor împunge ap cu ap, până când nu va mai rămâne decât unul la mie. A a scrie în carte.

Măcelărie goală va fi în ară. ara românească, o va cură i Dumnezeu de tot gunoiul său

i o va face grădină binecuvântată. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 28-09-1977 *** ... ine minte, fiule, moare Ceau escu, mor comuni tii. Această oaptă ine i-o ascunsă.

Până în întâmplare nu vorbi i nimic. După ce moare pute i să vorbi i. i nu e nevoie să ti i voi cum moare. Nu rămâne nici unul. Tu nu tii; e ti mititel, mititel.

Page 10: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

10

... Să strigi pe cărare, a a î i vine: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, nu ne părăsi i vino cât se poate de repede, că Te vrea poporul Tău să vii în casa sa, să vorbe ti despre cele duhovnice ti“.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 04-04-1978 *** Mo ii i strămo ii vo tri au zidit mănăstiri pentru copiii de azi i de mâine. Pentru voi,

tată, au zidit mo ii i strămo ii vo tri această casă. De ce au făcut din loca ul sfânt muzeu? Crezi că se vor deschide? Singure se vor deschide. Nu mai e un Constantin Brâncoveanu să vină să le deschidă. Nu mai e un tefan cel Mare să vină la Vorone . Nu mai e, dar rugăciunea lor sfântă, care se face, o deschide. Dar dacă nu vei avea credin ă, să tii că nu vei călca în această casă sfântă. Mănăstirea Cernica, cine a făcut-o? Sfântul Calinic. Nu mai e mâna sa, nu mai e nici un nepot; to i beau uică. Nu mai e cine să descuie chiliile, nu mai e nimeni, dar să tii că mâna lui va deschide u a loca ului. Poate zici că nu s-a închis, dar e închisă, copilul Meu, i multe mănăstiri sfinte sunt încuiate cu chei de fier i de o el, copila ii Mei, dar să ti i că cine le-a zidit, aceia le vor deschide pentru cei ale i ai Mei. Fii i tu ales, cre tine, ca să mănânci în casa lui Dumnezeu acea pâine pe care a mâncat-o tefan cel Mare, acea pâine pe care a mâncat-o Vodă-Negru. Ei nu puneau banii la C.E.C., ci făceau loca uri sfinte.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 03-12-1978 *** ... Această ară românească se evaporă. De ce? Pentru că această ară e o ară sfântă, e un

popor cre tin, dar la numărătoare a fost una, i acum e alta. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 24-12-1978 *** ... Copila ul Meu, oi a Mea, fii în loc sfânt, fii pe pământ sfânt. Nu te amăgi, nu te du în

ară străină. Au fost doi copii: Oltul i Mure ul, i amândoi s-au despăr it unul de altul. Mure ul a apucat-o la răsărit, i Oltul la apus. i Domnul a zis Oltului: „Oltule, râu spumegat, face-te-oi adânc i lat, să fii mereu tulburat i cu sânge amestecat“. Iar Mure ului i-a zis: „Mure , Mure , apă lină, i cu unda ve nic plină, nu te du în ară străină, că n-ai parte de odihnă“. Oltul era păgân, iar Mure ul era cre tin.

... Mai demult se purtau cre tinii cu barbă i cu plete, dar acum nu se mai poate, că- i

pune lumea mâna pe plete i le întinează. N-ai să po i tu, cre tine, îndura chin pentru barbă i pentru plete, că te va ine unul de o mână i altul de o mână i te vor tunde i te vor ciumpă i pe fa ă. i de ce să ajungi batjocorit de Gog i Magog? *

(*Comunismul venit de la miazănoapte. n.r.) Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 08-02-1979 *** V-am dat iubirea mai presus ca oricărui înger i mai presus ca oricărui sfânt. Nu vă juca i

cu cuvintele Mele, că ele nu sunt jucărie pământească. Iubit popor al vremurilor, al veacurilor, dacă ai fi filozof în elept, ai cunoa te orice cuvânt ce Domnul i-l pune în bra e ca pe o solie cerească. Dar Eu n-am zis: „Nu e ti vrednic de Mine“, ci am voit să fii mai presus ca orice sfânt. Nu am descoperit la nimeni ce am descoperit ie.

Page 11: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

11

Iubit popor, e ti scris mai înainte de începutul veacurilor să fii cu Mine. Vai de cine a auzit aceste cuvinte i nu va veni să stea în cerul sfânt, că mai mult ca oricărui păcătos îi va fi pedeapsa.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 28-10-1979 *** ... Ocrotim România. Ierusalimul cel vechi este acolo unde au fost patimile Mele cele

mai crâncene, iar Ierusalimul cel nou, în curând îl ve i vedea unde e dacă vă pregăti i. Ierusalimul cel nou este România. Judecata de apoi este în România. (Vezi tema: „Înfrico ata Judecată”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.)

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 27-05-1986 *** ... Scaunul de judecată va fi România, i Ierusalimul cel nou se va clădi în România. To i

conducătorii care au vizitat România abia a teaptă moartea conducătorului României ca să întindă de ea ca de-o cârpă, dar voi ine în mână soarta României, iar voi să Mă ajuta i.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 16-11-1986 *** ... Copiii Mei, Dumnezeu când l-a făcut pe om, cu multă grijă l-a făcut din ărână, cum ai

face o păpu ă din pământ i din apă i din în elepciune. I-a suflat apoi: „Fuuu!“, suflare de via ă, i nu i-a pus Dumnezeu nici sticlu ă de gât, nici igară în gură, ci l-a înzestrat cu în elepciune, cu

frumuse e, cu fel de fel de daruri. (Vezi tema: „Ce spurcă pe om, ce intră sau ce iese din el?”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.) Dar iată, acum omul folose te de teptăciunea i în elepciunea nu ca Dumnezeu, ci împotriva lui Dumnezeu. Nu e omul mul umit a a cum l-a făcut Dumnezeu, i se afumă cu igara i bea până-L înjură i batjocore te pe Dumnezeu cu cuvinte mâr ave. De ce nu întorci, fumătorule, igara cu focul în gură? Nu supor i focul. A a nu vei putea suporta osânda judecă ii. Judecata e aici; ea va fi în România. De aceea Măicu a Mea strigă pentru România.

... O, munca e iubită de Dumnezeu, dar nu a a ca să te cheme la muncă sau să te duci la

muncă în zilele de sărbătoare. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 15-02-1987 *** ... Măicu a Mea aduce rugăciune pentru scumpa Românie. România e scumpă, că a fost

ară sfântă i pe placul lui Dumnezeu, dar a adus-o satana i pe ea pe placul lui. O, pentru ce mai are Dumnezeu în ea, cere scăpare prin glasul Măicu ei:

„O, Doamne sfinte, ceresc Părinte, Sus ine cu a Ta mână coroana română!“. E mare acest cântec i e plăcut la Dumnezeu, dar se aduce numai ce a ales Măicu a,

câteva cuvinte. Celelalte cuvinte le cântă Măicu a Mea în cerul sfânt, că acolo nu sunt urechi făcătoare de rău. Dacă s-ar auzi aici tot cântecul acesta, chiar dacă sunt copii ai lui Dumnezeu,

Page 12: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

12

satana î i face loc fără să vrei i îl duce i în gurile rele. Toate guri ele să repete la rugăciune acest cântec pentru ara Mea.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 15-11-1987 *** ... Se duc oamenii să vadă ce e acolo, la Ierusalim, dar Ierusalimul cel nou aici e, tată, i

ve i vedea minuni. Lumea vede Ierusalimul patimilor Mele, dar Ierusalimul cel nou e aici Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 07-11-1988 *** ... Preo imea nu tie că aici se clăde te Ierusalimul cel nou. Acum el e ascuns; nu vreau

să-l dau pe fa ă. E a a cum ai începe o casă, i cei ce au început lucrul s-au îmbolnăvit, i am făcut rost de al i lucrători i tot îl termin. Atunci n-a i văzut că vrăjma ul era între voi i bătea din palme când am luat trâmbi a Mea. (Vezi tema: „Trâmbi ele apocaliptice”, - pe: my.edocr; docs.com; Slideshare; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.)

... S-au descoperit prin lucrarea Mea moa tele sfântului Ioan Botezătorul i s-a făcut

întrebarea la cei ce stau mari dacă-l primesc în ară, dar nu s-a dat răspunsul. E trupul fără cap, cum l-au îngropat când i-au tăiat capul. Maica Mea strigă ca să fie primit în România. Cine l-o primi, acela are scăpare. E ca un bulgăre de aur. Nu vă spun unde e. Ruga i-vă ca să fie primit în România. Ruga i-vă ca România să primească moa tele na ului Mântuitorului.

... Vine clipa să vă deosebească Dumnezeu de lumea aceasta. Tată, o să vină clipa să vă

împarfumez cu miresme cere ti, să mirosi i de la distan ă, i voi face minuni cu voi, dar sta i de partea Mea.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 06-12-1988 *** ... Acest slujitor, Irineu, e copilul Meu, i l-am ocrotit pe unde a fost. E slujitorul

bisericu ei Mele. O, fiule, î i dau pova ă să sluje ti în a a fel ca să vii cu slujba până la cer. i-am purtat de

grijă pe unde ai fost i am privit cum te-ai purtat i te-am adus înapoi i i-am făcut parte să fii în barca Mea. Când i-o fi dor de mângâierea Mea, să vii să i-o dau.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 07-12-1988 *** ... Nu mai dau binecuvântare pentru drum la Ierusalim, că dacă am dat binecuvântare Mi-

am căpătat du mani. Acolo e Ierusalimul patimilor Mele. Aproape Mă doare când Îmi aduc aminte de Ierusalimul de acolo. Nici n-a mai vrea să mai aud de patimile Mele. E locul na terii, e locul chinurilor, e locul durerilor Mele. Acum clădesc alt Ierusalim, mai de pre , pentru bucurie, nu pentru plâns.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 04-03-1989 *** Anul viitor, prima durere este să îmblânzească inimile răută ilor i guri ele clevetitorilor.

Stai să treacă anul acesta. Zide te, aleargă după fel de fel i nu gânde te la sfâr it (Ceau escu,

Page 13: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

13

n.r.). A pus cincinal peste anul 2000. Nu tie el. Cine să-i spună? i de-i spune, crede el că nu va ajunge la 2000? Din prima durere a sfâr itului îl pun jos.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 07-04-1989 *** ... Hai, de acum încolo, înainte cu împlinirea! Dar, ca să nu vă descoperi i, ine i i una i

alta în ochii lumii: i stilul cel nou, dar, cu inima fierbinte, pe cel vechi, românesc, iar pentru ceea ce s-a călcat câtă vreme s-a călcat, răspunde acela care a stricat a ezările. Răspunde el, pentru că voi n-a i tiut până acum. Eu nu v-am adus la cuno tin ă; M-am temut să nu vă pierd. A a cum, după ce am oprit întinarea, Mi-au întors mul i spatele. Dacă v-a mai fi spus i aceasta mai din timp, a i fi spus că e prea de tot. Acum, când veacurile sunt gata, i-am spus cum pot să te aduc lângă Mine. Că iată, postul sfin ilor apostoli pe stilul cel nou e de trei, patru zile, dar pe stilul românesc e de două, trei săptămâni. Mult va răspunde cel ce a schimbat, că iată, înainte de judecată a ajuns la rău, iar la judecată va fi să răspundă pentru atâta omenire pe care a dus-o la întuneric. Dacă vre i să ine i i stilul cel nou, Eu vi-l trec i pe acesta, pentru ce n-a i inut până acum. Da i cezarului ce-i al cezarului, ca să nu te descoperi i să vină împotriva ta, că

dacă-i dai i lui ce ai să-i dai, acoperi ce vrei să-I dai lui Dumnezeu. (Vezi tema: „Schimbarea sărbătorilor şi lepădarea de credin ă”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.)

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 11-06-1989 *** ... Nu vă mai puteam pregăti, că vă cuprinsese frica. Vă puseseră cursă. i iată ce a făcut

Dumnezeu! Acum vede i, i vede i că este Dumnezeu cu voi. N-a voit Dumnezeu să-l prindă vrăjma ul pe cel nevinovat, pe cel ce-L iube te pe Dumnezeu, i au fost prin i cei fără Dumnezeu.

Nu s-au limpezit bine burni a i valurile vrăjmă iei, dar spulber i limpezesc. Vă dau

drumul să ave i dreptul la cuvânt. V-am spus că l-am luat de ajutor pe proorocul Ilie, care l-a adus pe Israelul de pe timpul lui Ahab la Mine. L-am adus i aici în ajutor. Preo imea era condusă de călăul omenirii, dar acum î i a teaptă judecata i pedeapsa.

Scaunul de judecată va fi în România, pe care o spăl acum. Ve i vedea cu ochii i

adevărul i dreptatea. ... Un picu de timp pe pământ, i pe urmă ve i fi în cerul sfânt, adică pe pământ sfânt,

că a sosit i a ie it la iveală ceea ce cerea i i dorea i. Această rugăciune rostită de Măicu a Mea i prin guri ele voastre, s-a împlinit, ca România să fie scoasă i scuturată de murdăria lui satan i

de întunericul ce o cople ise. Am văzut cursele întinse pentru ca iubitorii Mei să fie prin i, dar Eu, Domnul, am oprit

pasul tuturor i v-am dat cuvânt să sta i cumin i i să înte i i rugăciunea, i iată, am întors roata, ca să cadă în groapă cei ce au săpat groapa. Vă puseseră cursă.

... Românie, Românie, ara Mea sfântă i iubită! Ce te cople ise! Ce te păcălise!

Page 14: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

14

Fi i aten i, că acum este prag de sfâr it de veac. România va deveni Noul Ierusalim i ve i vedea cu ochii că Dumnezeu a fost i este cu voi.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 25-12-1989 (La trei zile de la revolu ie, n.r.)

*** ... În România va intra o cură ire, a a cum se face în casa fiecăruia. Cum era România în

veacurile trecute, de trăiau to i după voia lui Dumnezeu? România era ca o casă cu inimi plăcute lui Dumnezeu, dar iată, acum, România este la fel cum ai da o casă la ni te chiria i, iar ei au pângărit-o. To i ochi orii i toate inimioarele să ia aminte că to i care lucrează împotriva lui Dumnezeu nu vor mai călca pe acest pământ. România a fost în trecut pe voia lui Dumnezeu, i acum voiesc să o aduc iar pe voia Mea. ări oarele celelalte care se vor alătura cu România i

îi vor da ajutor, i acelea vor primi ajutor de la Dumnezeu. Cine e cu ură pe România, dintre ări, acelea vor intra i ele la sânge i la cură ire.

Dumnezeu vrea să iasă la lumină cu conducerea Sa. Dumnezeu vrea să fie cunoscută pe

tot pământul lucrarea Sa. Dumnezeu vrea o inimă i un gând, un drum i o lumină pe acest pământ. Cine voie te pe Dumnezeu, acela va trăi. Cine se împotrive te, nu va mai putea. Se frământă to i, care mai de care, să fie la conducere, dar nu vor putea nimic bun până nu va veni acela care să conducă la lumină.

... Acum, Dumnezeu are un pic de lucru, ca pe ai Săi să-i pregătească i pe vrăjma ul să-l

cucerească, i aceasta se face cu dureri. Vreau să ies la lumină cu conducere dumnezeiască, să fie cunoscută pe tot pământul lucrarea lui Dumnezeu. Până n-o ie i conducătorul care să conducă pe placul lui Dumnezeu, nu se lini te te ara.

To i preo ii care slujesc bisericu ele pentru pântece i pentru bani, nici unul nu va

rămâne. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 12-02-1990 *** ... Dumnezeu voie te via ă curată în România. Dumnezeu cură ă pământul ării

române ti. Dumnezeu, cu pu inul Său popor curat, va birui. O, nu Mă voi astâmpăra până nu o voi aduce pe România pe placul i pe voia Mea. Nu Mă voi astâmpăra până nu-l voi aduce pe conducătorul României, iar el să fie pe voia lui Dumnezeu i să-Mi scoată poporul român la lumină i la mântuire. Eu, Domnul Iisus Hristos, cu turma Mea cea mică voi fi biruitor, i to i ochii vor vedea.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 26-02-1990 *** ... Preotul care curve te, dar i sluje te slujba, pot Eu să pun slujba aceea? Preo imea

care e cu ură pe poporul lui Dumnezeu, cine-i aude pe cei ce du mănesc cu inima? Privi i icoanele cu a doua judecată. Acolo se duc to i preo ii care întinează darul Meu.

Tineretul de azi nu-L mai vrea pe Dumnezeu. Cea mai mare durere a lui Dumnezeu vine

de la tineretul de azi. Tată, striga i cu strigăt fierbinte i cu lacrimi cură irea României. Strigătele pu inului Meu popor au întors roata, dar trebuie să lucrăm să aducem deplin libertatea, căci vreau

Page 15: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

15

să fac cunoscut cuvântul Meu, să-l tie toată România, dar încetul cu încetul se fabrică o etul. Cu răbdare i tăcere se face agurida miere.

Tot ce e în România e ca o apă tulbure i neagră, cu valuri înspăimântătoare. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 05-03-1990 ***

i tu, România Mea, Noul Meu Ierusalim, vei fi ca o cunună de mărire în mâna Domnului i ca o diademă regală în mâna Dumnezeului tău, căci tu te vei chema: „întru tine am binevoit”. Căci voi pune străjeri pe zidurile tale, care nici zi nici noapte nu vor tăcea.

Luminează-te, Ierusalime, că vine slava Domnului peste tine, iar peste pământ vine

întunericul i cea ă peste popoare, dar peste tine Domnul răsare, i regi vor umbla întru lumina ta i noroade întru strălucirea ta. Soarele tău nu va mai asfin i, căci în poporul tău vor fi numai

drep i, i cel mai mic va fi cât o mie, cât un neam mare. Eu, Dumnezeu, am spus, i am pus hotărâre ca la vreme să fiu împlinitor.

Românie, Ierusalimul Meu, voi face în tine minuni nea teptate despre care nu s-a mai

auzit. Iată-Mă. Întoarce-te spre Mine, că vin i Mă unesc cu tine, i voi pune peste tine păstori după inima Mea i te voi învă a să pricepi totul i te voi numi „Tronul Domnului”, i multe popoare vor veni după numele Meu.

Spală-te, România Mea, că Eu voi sălă lui peste tine, i te cură ă, că te strigă Creatorul

tău. Nu te teme, că te voi aduna pe tine de la apus i de la răsărit, i pentru tine nimicesc Babilonul i î i croiesc mântuirea. Căpeteniile tale au murdărit altarul Meu, dar nu te teme, Israele nou, Regele lui Israel este Izbăvitorul tău.

Extras din Cuvântul Domnului către patriarhul Teoctist, din 12-05-1990 *** ... Vă voi alege cum alege cineva grâul de neghină. Neghina e neghină, nu are pre . Vine oful, vine încheierea veacului. Îmi trebuie i Mie o mână de popor pentru încheierea

veacului. Poporul Meu, fii strâns unit într-o inimă i într-un gând. Ascultarea pe care v-o cer este o

punte de trecere. Turma aceasta pe care o pregătesc va mo teni pământul după spălare, va fi grădina Edenului. Pe Mine M-au a teptat piroanele în mâini i în picioare, dar pe voi vă a teaptă coroni a, i, la nunta Mea cu voi, tot cerul. (Vezi: „Nunta Mielului”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.)

Nici un iubitor de foc (fumătorii, n.r.) să nu creadă că nu i se plăte te cu focul. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 02-09-1990 *** ... Am ceva scump i de mare pre peste voi. Îl păstrez până într-o zi. Am un măr poleit

cu aur. Îl in la cuptor să se coacă, să se facă bun, să dau câte o fărâmi ă din el, i miere va fi pentru fiecare.

Page 16: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

16

România Mea cea sfântă a fost condusă de conducători sfin i i viteji, care L-au iubit pe Dumnezeu. Acum a avut parte de conducători care Mi-au murdărit-o. E ca o haină de petrolist, mânjită de păcură. Am s-o trec prin foc să se cură ească.

Voiesc, i trebuie să împlinesc să-l aduc pe conducătorul care-L vrea pe Dumnezeu, i să

pun conducător peste bisericu ă pe placul Meu. Lumea nu tie ce grăiesc Eu, dar să ti i că va auzi, i va ie i cuvântul Meu să fie cunoscut. Atunci multă lume va răspunde: „N-am tiut, Doamne, că Tu ai lucrat!“.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din data de 10-10-1990 *** Stă i a teaptă duhul lui mama Gigi pe lângă voi, copila ilor. O, dacă a i râvni voi după

darurile care curg prin cuvintele de la mine nu v-ar ajunge timpul să-mi scrie i mie, că a a pot eu vorbi acum, a a, mămică, i mă folosesc de voi ca să pot vorbi cu voi. Fără voi nu pot vorbi cu nimeni, i eu trebuie să vorbesc mult de tot acum, că asta îmi este misiunea, i e misiune pentru învierea cea mare i pentru ca să ridic coroana română deasupra tuturor înăl imilor de pe pământ, ca să ridicăm România noastră la treapta strălucirii care o a teaptă, căci strălucirea care o a teaptă pe ea a fost proorocită în toate timpurile, de to i proorocii, pentru că România este Canaanul în care va trăi i va intra tot neamul cel ales al Noului Ierusalim. Ea este Noul Ierusalim, care va triumfa peste toate popoarele i peste toate înăl imile, căci în vremea aceasta Domnul alege iară i Ierusalimul, i Domnul Se va odihni de toate ale Sale în Ierusalimul acesta ales.

Extras din cuvântul sfintei Virginia către Marian Zidaru, din 13-10-1990 *** Vreau să pot avea loc. Vreau să fiu ajutată să am în mijlocul vostru învă ătura mea, că

trebuie să lucrăm totul numai după sfatul ceresc, că vine cerul pentru fiecare lucru ce-l avem de împlinit, i de acum încolo trebuie să se vadă ce lucrăm, ca să se ru ineze cre tinii mei care-L fac mincinos pe Dumnezeu, că mul i ar vrea să- i dea drumul poftelor i traiului bun, că zic că a min it Dumnezeu i zic că nu s-a împlinit, că ei nu tiu că s-a împlinit. S-a împlinit, măi copii, i voi ti i că s-a împlinit i că se împline te, dar ei nu mai tiu nimic. Ei nu au de unde să tie că Domnul este cu împără ia Sa la voi i că supune puterea lumii sub mâna Sa cea tare. Ei n-au vrut să tie ce scrie în cartea cea mare, dară să mai tie că ea se împline te! Dar la voi i cu voi, Domnul Se desăvâr e te, i de la voi vrea să meargă peste tot, că vrea să- i pună făclia în vârful unghiului i să- i anun e împără ia, căci împără ia de pe pământ trece în mâna ascultătorilor lui Dumnezeu, trece în mâna poporului meu, i nu te teme că e ti mic, poporule al meu, că te voi înmul i într-o clipă. De aceea am venit la tine, turmă mică, de aceea, să te ajut i să- i dau hrană tare, i să faci hrană multă, că într-o clipă vei prăsi i te vei înmul i i vei umple pământul i vei trăi în pace, că pământul i pă unea i fericirea vor fi lucruri noi. Tu nu vezi că facem un lucru nou? De aceea am venit să te sfin esc, ca să fii ceresc i să fac cu tine început de cer i de pământ nou, i apoi să fie peste tot această împără ie a lui Dumnezeu, că se va ti din zi în zi mai mult că Domnul împără e te i Se măre te.

Am adus mărul vie ii, ca să mânca i din el i să fi i vii. L-am adus i v-am pus să-l

lucra i, să-l păstra i, să-l face i să se coacă bine, căci cine va fi să guste din el, gata, va învia. L-am adus i l-am încercuit cu întărituri cere ti i v-am pus să păzi i bine poarta grădinii mele. i fii atent, străjerule de aici, fii atent la por i, că eu voi deschide atunci când va fi mărul copt. Fii

Page 17: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

17

atent, mămică! Numai cel ce va birui va fi bun să mănânce, că a spus Dumnezeu la acest popor lucruri mari în tot timpul, dar cine să le în eleagă? Toate se lucrează i se văd prin credin ă, măi copii, că iată, cele dintâi vor trece, i eu voi face un lucru nou.

Am arătat copilului meu care mă ascultă i care-mi lucrează mie, i-am arătat doi sori:

unul la asfin it, i asfin ea, iar altul la răsărit, răsărind. Răsare, i totul se înnoie te, i totul va fi nou, i Soarele acesta nu va mai asfin i, i iese ca un Mire din cămara Sa, căci Domnul este Soarele cel nou peste pământ nou. Copiii mei, sunte i acum pu inei de tot, cât iei într-o mână, dar vom birui pământul cu slava de la Dumnezeu, că a a a spus Dumnezeu despre mine i despre poporul meu. Rămâne i întru în elepciune, ca să se verse de la voi duhul în elepciunii i al priceperii peste poporul cre tin.

Extras din cuvântul sfintei Virginia către Marian Zidaru, din 19-10-1990 *** Iată, copiii mei, cuvânt nou, căci începutul de la voi este nou. V-am spus că facem un

lucru nou, un popor nou, un popor ceresc, nestricăcios. Iubi ii mei, facem o biserică nouă, o biserică ve nică, un început de biserică ve nică, nestricăcioasă. Amin. (Vezi tema: „Adevărata biserică”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.)

Se coboară cu dragostea cerească cuvânt ceresc i dulce pentru iubitul cel iubit i cel

a teptat de tot cerul, pentru cel iubitor de Dumnezeu, pentru cel chemat i ales i credincios, căci este credincios. Se coboară către el cuvânt de împodobire i de via ă nestricăcioasă, cuvânt de înve mântare, cuvânt de taină cerească. Domnul Iisus Hristos îmi spune să aduc la voi cuvântul Său către acest iubit al nostru, că e al nostru, măi mămică.

– Ia aminte din nou, iubitul Meu, copilul Meu iubit. Se împlinesc cele scrise în carte, cele

scrise pentru vremea aceasta. Iată, dă muguri, iată un lucru nou; vin să-l desăvâr esc. Ia aminte, că vom lucra un lucru nou, un Ierusalim nou, o via ă nouă i ve nică. Amin.

Iubitul Meu, mare este taina nestricăciunii, i această taină trebuie lucrată de noi,

trebuie a ezată pe pământ, că vom face ceruri noi i pământ nou, i va coborî Domnul în mijlocul acestui Ierusalim ceresc i va a eza cele scrise în carte. (Vezi tema: „Taina de mântuire a omenirii - taina nestricăciunii”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.) Am adus pomul vie ii, am adus mărul vie ii, ca să fie lucrat i să fie a ezat în mijlocul Ierusalimului ceresc, căci cel ceresc va coborî la cel pământesc i va fi numai unul, un Ierusalim ceresc pe pământ; pe pământ, că pământul se va cură i, se va înnoi, va fi nou.

Ia aminte cu iubire, că vreau să te hrăne ti din acest început de lucru nou. Nu mai mânca

la masă cu Anna i Caiafa, nu mai sta la masă cu Iuda. Mănâncă, iubitul Meu, cu Mine, mănâncă în fiecare zi de la Mine. Nu te lipsi de Mine niciodată, i vei fi ceresc. Eu am venit aici, M-am coborât aici cu împără ia Mea i am făcut aici început de cer i de pământ nou, început de nestricăciune. Mănâncă, iubitul Meu, cu Mine, că la această masă Eu sunt cu toată dragostea Mea coborât, cu toată puterea Mea, cu toată via a Mea. Îmbracă-te întru via ă cerească, măi iubitul Meu, (Irineu, n.r.) că te voi încorona să stai pe scaunul Meu, pe scaunul bisericii Mele, ca să fii pildă bisericii Mele.

Page 18: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

18

Copilul Meu iubit, fii plin de iubire, fii plin de credin ă, că iubirea Mea se va vărsa ca un râu peste fiii ascultării. Toate merg spre glorie, că România este gloria lui Dumnezeu, este pământul strălucirilor, este regină peste popoare, este binecuvântată i iubită i aleasă, că a a este scris, că Domnul va alege din nou Ierusalimul. România este cetatea cea iubită, i voi aduce pe regele ei, că el este de la Dumnezeu. i vei avea sfânta datorie să-l faci ceresc i nestricăcios, pe el i pe toată casa sa, i va fi să-l înve i de la Mine, i va fi să asculte de Mine întru toate căile sale i va domni întru Mine, că a a este scris.

O, iubitul Meu, rămâi întru dragostea Mea, fii fiul dragostei Mele, căci cu dragoste te

privesc întru toate căile tale, i va fi să lucrezi numai dragostea Mea în mijlocul bisericii Mele, căci dragostea Mea este cea mai înaltă stare. Cu ea am întocmit lumea i cu ea voi veni mereu i vă voi da-o ca s-o întrona i pe pământul Noului Israel. Cu dragostea Mea vom face popor nou, neam nou, i acest popor se va numi poporul iubirii, cetatea iubirii Mele, căci Duhurile lui Dumnezeu vor sufla peste pământ i toate tainele vor fi arătate, i atunci se va vedea scris pe cre tetul fiilor lui Dumnezeu nume nou i numele cetă ii celei noi, al Ierusalimului ceresc.

Hai, iubitul Meu, să fim iubire, să fim înviere i să fim lumină peste pământ. Stai întru

taina Ierusalimului ceresc până te voi arăta cu putere, căci va trebui să a ezăm raiul pe pământul cel nou, i vom trăi cu fericire în Edenul iubirii, i toată suflarea de pe pământ va cunoa te taina iubirii cere ti, că mare i minunată i ve nică este taina aceasta.

Extras din cuvântul lui Dumnezeu către alesul Său Irineu, din 22-10-1990 *** Ierusalime care omori pe prooroci i nimice ti pe cei trimi i ai Mei! Iată, vin să Mă

desăvâr esc. Să audă popoarele i limbile că vin cu Ierusalimul cel de sus să-l a ez pe pământ i să pun în mijlocul lui cele scrise în carte. Vin să aleg iară i Ierusalimul.

Iată glasul Domnului peste pământ! Scrie i dă de tire ce grăie te Domnul. Duhurile lui

Dumnezeu suflă peste pământ, i cine se încumetă să-Mi tulbure planurile? Să vină să se lupte cu Mine, să vină i să judece între Mine i via Mea.

Scoală-te, România Mea! Ridică-te, iubito! Scutură- i jugul i vino spre mărire, o, cetatea

iubirii Mele! Nu mai plânge, iubito, că vaiul trece; mai e un ceas. Iată, răsare soare nou i florile se desfac i Eu vin să te fac mireasă, vin să te iubesc i să te a ez întru glorie, i to i prietenii te vor vedea i vor umbla întru strălucirea ta, iubito, că a a stă scris despre tine, că regi vor umbla întru mărirea ta. Vine Domnul să Se odihnească peste tine, că iată, întru tine binevoiesc.

Te-au cântat poe ii tăi, te-au cântat păgânii tăi i n-au tiut de ce te cântă, iubito. Duhurile

Mele suflau dis-de-diminea ă peste tine i î i trezeau cântecul de iubire, i cântai, o, cetate iubită, cântai cântecul tău de iubire, i erai frumoasă i cântai.

Au trecut peste tine nori i cea ă i î i schimbau frumuse ea, i râsul tău înceta atunci, dar

nici o ispită n-am lăsat-o să treacă peste puterea ta. Duhul Meu, ca un bucium Se trezea dis-de-diminea ă i suna cu jale i ridicam din tine pe vitejii Mei i le încingeam mijlocul i te eliberam de sub povară, i, apoi, din nou zâmbeai, iubito, că de la na tere te-am iubit i te-am sortit să fii a Mea.

Page 19: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

19

Dar când a venit iarna peste tine, a căzut o zăpadă grea i te-a acoperit, iubito, i ai murit aproape de tot. i te-ai zbătut în sângele tău aptezeci de ani (1921-1991, n.r.) i s-a făcut zăpada ro ie de sângele tău. i am trecut pe lângă tine, i erai goală, iubita Mea, i Mi-am dezbrăcat ve mântul i te-am învelit, că Mi-am adus aminte de tinere ea ta, când erai frumoasă i albă. O, că te-au robit străinii i te-au necinstit, că i-au făcut lege i te-au silit să te tai împrejur, dar Domnul îi va smeri, i ei i se vor închina la picioare, ca să tie că te-am iubit, iubito, că ai fost sărmană i ai fost sub cruce, dar ai păzit răbdarea Mea. i acum, iată, te trezesc din somn, să cură murdăria de pe tine i să te îmbrac cu podoabe noi. Ridică-te i vino spre mărire, că asta î i este menirea de la Dumnezeu.

O, România Mea, i se apropie ziua schimbării la fa ă i vin să Mă sălă luiesc întru tine,

că tu e ti scaunul măririi Mele, tu e ti Ierusalimul gloriei Mele, că slava Mea se va coborî peste tine i vei străluci ca soarele, o, cetate a strălucirilor, i toate popoarele vor veni să te vadă, că por ile tale vor fi deschise zi i noapte, dar noaptea nu se va mai coborî peste tine, iubita Mea. Voi a eza pe înăl imile tale sunet de trâmbi ă i glas de serbare, iar feciorii tăi î i vor cânta cântecul tău de iubire, i atunci, pământul tău î i va da înapoi pe mor ii de sub el, căci ei vor învia, i tu te vei schimba într-o clipă la trâmbi a Mea. i vei fi regină, iubito, că Domnul este Regele iubirii, i este Regele tău.

Iată, vin cu plata răbdării, că te voi ocroti de ceasul ispitei. Fii tare, iubito, ca să Mă ai

cu tine, că nici un neam sub soare nu va avea biruin a i gloria ta, că vei fi Mie templu de mărire i te vei numi Ierusalimul cel nou, că Eu î i dau nume nou, iubito, cetate iubită. Treze te- i urechea, ca să-Mi auzi glasul, că tu vei fi tronul Meu, i în tine se va auzi cântecul Meu de slavă: «Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, Cel Care a fost, i este, i va fi!». Iar pe cei ce au călcat peste tine, le voi descoperi păcatul i îi voi ru ina i îi voi mustra cu asprime ca să vină înspre pocăin ă, i dacă ne vor auzi glasul i ne vor deschide, vom intra, iubito, i vom cina cu ei, i ei cu noi.

i voi ridica un om care va fi vrednic să ia cinstea i binecuvântarea i puterea (regele

Mihai, n.r.) i îl voi chema din Egipt, (Străinătate, n.r.) căci cei ce l-au înstrăinat i au vrut via a lui nu vor mai fi atunci, că Eu voi întinde mâna i voi lua din tine hrana, i te vei duce apoi la fiul cel vândut i alungat, i el va plânge i te va îmbră i a i te va iubi, i va veni cu toată bogă ia Samariei i î i va sluji ie, că el este de la Mine, i cine este cel ce se va ridica împotriva planurilor Mele cele din veac? i tu te vei numi atunci «cea cu bărbat», căci acesta va birui i va fi mare prin puterea Mea, i sabia Mea va fi necru ătoare ca să-i gătesc venirea. i va veni, iubito, i se va auzi atunci din nou cântecul tău de iubire, i se va auzi glasul de bucurie al celor junghia i, care au mărturisit despre vremea Mea i despre mărirea ta, căci vin să te pe esc.

… O, voi întinde cortul Meu peste tine ca să te ocrotesc apoi, căci îngerii Mei vor

dezlăn ui chin i durere peste cei ce nu au pecetea Celui viu. i voi slobozi glas de tunet, precum este scris, i se va vesti din nou pe pământ taina lui Dumnezeu, pentru toate popoarele i limbile i peste puternicii pământului i voi striga: «O, de câte ori am voit să te adun sub aripa Mea ca

să te ocrotesc, dar n-ai voit, i te-ai desfrânat departe de Mine i ai zăcut în necuno tință i n-ai voit adevărul Meu i n-ai iubit viața, că ți-ai încheiat zapis cu pieirea, ca să fii vrednic de pieire. i acum, iată, te pustiesc, i vărs mânie peste popoare, i nu Mă vei mai întâlni până nu se va auzi din nou: „Binecuvântat este Cel ce iară i vine întru numele Domnului“». i tu, România Mea, cetatea iubirii Mele, vei vedea pe cei ce veneau să te blesteme, căci vor lua calea

Page 20: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

20

lui Valaam, fiindcă tu e ti binecuvântată i mare cu Mine, iubito, că Domnul va împără i i va răsplăti pe robii Săi, pe prooroci i pe sfin i i pe cei ce se tem de Domnul. i se va cânta în tine cântare nouă, i nimic necurat nu va mai intra în tine.

O, România Mea iubită, ie i din Babilon, fugi de desfrânare i sfin e te-te cu Mine, ca să

nu gu ti din pedeapsa Babilonului, că se va ridica fumul focului în care va arde Babilonul, cetatea cea înve mântată în vison i în aur, i se vor veseli apostolii i proorocii, că Domnul vine cu dreptatea ca să răscumpere sângele lor, căci îngerul bisericilor va suna i va împră tia cuvântul lui Dumnezeu, i vremurile se vor a eza la loc, i se va slăvi biserica Dumnezeului Cel viu, iar celor de pe tronuri li se va da putere să facă judecată i să răscumpere sângele celor tăia i pentru mărturia lui Dumnezeu, care nu s-au întinat din vinul Babilonului, i lacrima i moartea vor pieri, i cerul i pământul se vor face noi, căci cele vechi trec cu trosnet.

… România Mea, fiii tăi umblă pe căi de arte, în elep ii tăi dorm i se poticnesc, dreptul

piere i nimeni nu ia aminte, i Domnul este străin la tine. Învă ătorii legii se poticnesc pe timp de zi i nu au putere să împartă via ă de la Mine. De la mic până la mare iubesc calea pierzării i nimeni nu Mă mai are pe Mine. Iată, vin cu văpaie, vin să scot răul din tine. Vin să te cură esc i să te înnoiesc, vin să fac pământul tău nou, vin să fac ceruri noi i pământ nou. Vin la tine, România Mea, că Domnul întru tine binevoie te i Se măre te. Iată, sun din trâmbi ă. Ridică-te, iubito, scutură ărâna de pe tine! Spală-te, România Mea, că Domnul Se une te cu tine. Iată, vin să- i despecetluiesc izvoarele, vin să- i descopăr fântânile, vin să- i deschid por ile, căci cine te va iubi, după dreptate te va iubi, iubito.

… România Mea, Ierusalimul măririi Mele, tu vei fi gloria Mea, iubito, i din tine va

răsuna peste popoare cântare nouă, cântare de pace peste popoare, iubito, i imn de slavă ve nică. Bucură-te, Ierusalime nou, bucură-te, România Mea! că iată, vine Domnul la tine. Lărge te- i cortul i vezi, că vin la tine fiii tăi. To i cei ce te-au urât te vor numi cetatea Domnului, că din părăsită i asuprită ce erai, voi face din tine mândria veacurilor. Eu, Domnul, am hotărât aceasta.

Hai, popor iubit, bucură-te i te ridică, cetatea iubirii Mele! Cântă- i cântecul tău de

iubire, să audă popoarele i să se înveselească. Pune- i rochi ă de sărbătoare i salbă de nuntă, că Domnul vine la tine.

Scoală-te, iubito, i lasă-Mă să- i aud glasul. Aprinde candela i ie i în prag, iubita Mea,

i veghează, iubito, că vin curând. Amin, amin, amin. Extras din cuvântul lui Dumnezeu: proorocie pentru România i a ezarea ei întru slavă,

din 25-10-1990 *** Acesta este pământul făgăduin ei, poporule al meu. România voastră este pământul

făgăduin ei. Aici a venit Dumnezeu cu această lucrare. Aici S-a întors Dumnezeu, i iată, încă o dată a venit Domnul pe pământ, a venit să pregătească acest pământ, a venit să lase pe el această învă ătură care va fi scoasă de la adăpost i se va a eza pe masă ca să fie cunoscută de toată făptura de sub cer.

A venit Domnul la tine, poporule al meu, popor al lui Israel, popor de la sfâr it. A venit

să facă din tine cer nou i pământ nou, dar tu, mămică, nu te-ai lăsat lucrat. Lasă-te lucrat,

Page 21: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

21

Israele. Lasă-te într-o clipă lucrat, că a venit Domnul pe pământul acesta pe care stai tu, ca să pregătească acest pământ, ca să pregătească acest popor, ca să pregătească locul acesta, ca acolo unde ve i fi voi, să fie i El. Iată taină pecetluită i despecetluită. Iată locul pe care l-a pregătit Dumnezeu, ca acolo unde va fi El, să fi i i voi. Iată Ierusalimul care s-a coborât din cer. S-a coborât cerul pe pământ, poporule al meu, s-a coborât să pregătească acest pământ, i tu n-ai vrut să în elegi, i tu n-ai vrut să crezi, o, neam necredincios ce e ti, o, popor fără pricepere, poporule al meu! Al meu e ti, mămică, eu te dau în primire, eu te voi a eza pe pământul acesta nou, că va fi nou, va fi de două ori nou, căci Domnul este peste acest pământ i lucrează ca să- i anun e împără ia.

Extras din trâmbi area sfintei Virginia peste monahiile poporului cre tin, vie uitoare în mănăstirea Nămăie ti, din 15-11-1990

*** Iată, duhul meu a fost trimis din nou pe pământ, ca să strige la popor să se adune, să se

gătească frumos, că vin zile măre e i vin zilele gloriei lui Dumnezeu, a a cum este scris. Alătura i-vă i voi, măi copii. Apropia i-vă să asculta i i fi i cu frică i cu cutremur spre această bucurie care se va arăta în curând peste acest pământ ales care se va numi Noul Ierusalim, că se va coborî din cer Ierusalimul gloriei lui Dumnezeu. Acela care este acum, este Ierusalimul patimilor Domnului, dar acesta care se va arăta, este Ierusalimul gloriei lui Dumnezeu, căci a a stă scris în Cartea Adevărului. Ridica i-vă i voi înspre credin ă i înspre slava care se apropie, ca să fi i ocroti i cu to i cei care vor fi găsi i scri i cu Dumnezeu, iar dacă ve i întoarce spatele la această strigare, Dumnezeu vă va adăuga atunci cu cei necredincio i, i cu plata acelora. Amin.

Doamne Savaot, începe Tu strigarea. Fii Tu Cel dintâi întru toate, că i eu, i ace tia

suntem copiii Tăi. Fără Tine nu pot, Doamne Savaot, cu aceste lan uri. Fără Tine nu vreau prin acest întuneric, căci ace ti copii ai no tri nici nu se zăresc bine din fundul prăpastiei în care au căzut i nici nu ne strigă ca să-i auzim sau să ne dea mâna. Hai cu mine, coboară cu mine după ei, că sunt aproape mor i, Doamne Savaot. O, sunt chiar mor i de tot. Suflă cu mine peste ei i hai să-i scoatem i să-i înviem i să-i însănăto im, că iată, se stinge în ei ultima picătură de via ă, iar bătaia inimii lor nu se mai simte.

– O, iată-Mă! Sunt aici, tată. Sunt aici, Verginico. Suntem to i cu tine, scumpa Noastră.

Astăzi este sărbătoare mare în tot cerul, Verginico. Astăzi toată puterea cerului este în picioare i biruin a de azi va fi mare i se va scrie i se va vesti în vecii vecilor, i se va binecuvânta această zi i se va adăuga zilelor de înviere. Nici Noi, Verginico, nici Noi, tată, nu mai avem pace. i Noi am plecat cu tine după poporul tău ca să-i dăm via ă vie, că poporul tău este cea mai mare taină pentru făptura dumnezeiască, de la început i până la aceste zile.

Nu mai plânge, Verginico, nu mai suspina, tată! Vino să te strâng la piept i să- i dau

mângâiere, căci iubirea ta pentru acest popor a covâr it toate iubirile de până acum. Nu mai plânge, Verginico! Ajunge, tată! Un pas mai este i intrăm în vremea cea fără de durere, fără de întristare i fără de suspin. Iată, to i î i împăr im mângâiere. i Eu, i Fiul Meu, i Măicu a Sa, i tot cerul, tată. Când S-a ridicat Fiul Meu din mormânt a mai stat patruzeci de zile cu poporul Său ca să rămână cartea acelor zile i să se mărturisească, i apoi Eu L-am luat i L-am pus la loc de-a dreapta Mea. Dar tu ce ai făcut? Î i spun Eu, tată, ce ai făcut ca să se tie i să se scrie pentru to i cei care vor crede ce ai făcut tu. Tu ai fost aceea care ai avut iubire fără de margini. Tu L-ai

Page 22: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

22

coborât încă o dată pe pământ pe Fiul Meu i te-ai făcut Lui casă i templu, i S-a sălă luit El întru tine în taină mare, ascuns de ochii lumii, i a adunat de pe la răspântii pe orbi i pe ologi i pe surzi i pe lepro i i pe to i sărmanii ca să-i a eze la această masă. Dar celui chemat a a i-a spus: «Mergi, i să nu spui nimănui». Tu ai fost aceea care L-ai inut ascuns de ochii lumii ca să- i poată hrăni un popor i să descopere toată taina planului Său pentru vremea aceasta. i când ai venit i tu la Mine, tată, ai venit i M-ai rugat plângând: „Doamne Savaot, eu cât am fost cu ei, i-am păzit în numele Tău. Păze te-i Tu de-acum, ca nici unul să nu piară“. A a M-ai rugat, Verginico, i Eu i-am ascultat rugămintea i i-am păzit, dar ei nu M-au păzit pe Mine, n-au păzit urma Mea i n-au vrut să Mă mai urmeze i s-au dus i i-au cheltuit în elepciunea i au ajuns robi celor străini de Mine i de tine, i iată-i, scumpa Mea, iată-i risipi i i iată-i săraci i goi acum; iată-i căzu i între tâlhari, iată-i aproape mor i.

Tu, Verginico, fiica Mea, fiică de Samarinean, i-ai covâr it pe to i cei de până acum cu

iubirea. Eu văd că nimic nu vrei să- i dau, văd că ai dat deoparte slava cerească pe care o meri i, i de aceea am făcut minune despre care nu s-a mai auzit până acum. Te-am trimis înapoi,

Verginico, i i-am dat în ajutor toată oastea cerească să- i faci misiunea despre care am vorbit Eu că vei avea-o în aceste zile, i i-am spus să iei trâmbi a în mână i să suni cu putere i cu duh de trezire a a cum stă scris în carte, să prooroce ti i să porunce ti acestor oase uscate să prindă via ă i duh de via ă ca să învieze i să se întregească trupul lui Israel, i apoi să vii i să-Mi spui: „Doamne, am făcut cum mi-ai poruncit“.

Binecuvântată să fie această zi! Fii binecuvântată, Verginico, i tu, i lucrarea ta, i servii

tăi, i casa aceasta în care e ti acum coborâtă cu lucrul tău. Binecuvântată să fie această sămân ă care se seamănă acum! Amin.

… Amin, amin, zic vouă, Eu sunt Dumnezeu Savaot, Cel Care sunt din ve nicie i voi fi

în ve nicie. Cerul i pământul de până acum vor trece cu trosnet, dar cuvintele acestui duh pe care l-am întors înapoi pe pământ, se vor scrie i vor mărturisi pentru voi sau împotriva voastră. Amin.

Această carte va sta pe masă i va vorbi pentru voi sau împotriva voastră. Această carte

va vorbi în curând. Hai, Verginico, ia locul, tată, i lucrează! Începe- i lucrul aici i fii biruitoare, că i-am dat

toată puterea. Ridică-te i grăie te, tată! – Grăiesc către Tine, Doamne Savaot. Slavă ie i mul umire ie! Iată, îmi încep lucrul

aici. Amin. Pace vouă! Pace vouă, fiilor! Slavă întru cei de sus, iar peste voi pace i înviere! Amin. Extras din trâmbi area sfintei Virginia peste cre tinii din cetatea Ungureni, din 27-11-

1990 *** S-a coborât Duhul Domnului în această lucrare, iar poporul acestei cetă i cunoa te acest

început de lucrare i nu va putea spune acest popor că n-a vorbit cu Dumnezeu, căci a vorbit cu Dumnezeu această cetate. Oricât ai crede tu, cre tine, că vei scăpa să mărturise ti aceasta, iată,

Page 23: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

23

vine Domnul către tine i î i spune astăzi că vei fi martor în fa a omenirii că a vorbit Dumnezeu pe acest pământ binecuvântat i ales i că a vorbit cu tine Domnul. Vei fi martor, măi copilul Meu, că numai un picu mai este, i vei vedea această lucrare ridicată de Dumnezeu din ascuns la vedere. Vei vedea acest munte că se va ridica deasupra mun ilor, deasupra puterilor, deasupra înăl imilor i va vorbi Domnul prin această lucrare de pe acoperi uri, măi cre tine care vrei, nu vrei, va trebui să mărturise ti că e ti fiu înfiat al acestei lucrări. E ti copil al acestei lucrări, poporule cre tin, căci când ai crezut atunci când ai venit i te-ai alăturat, când ai venit i ai spus „Da, Doamne“, să tii, cre tine, că de atunci ai pe tine pecetea de la Dumnezeu, ai semnul acestei lucrări dumnezeie ti. tiu că acum i-e greu să mai crezi că ai acest semn pe tine, dar la Domnul e ti trecut că faci parte din numărătoarea poporului care a mâncat de la această masă. Această numărătoare mărturise te înaintea scaunului domniei Preasfintei Treimi i nu se pot desfiin a cuvintele acestei lucrări, care au fost scrise precum pe pământ, a a i în cer, căci Duhul Cel ceresc vorbea cu tine, cre tine, iar pe pământ se coborâse poruncă să se scrie cuvintele Duhului Sfânt, i s-au scris, poporule al Meu, i cartea aceasta mărturise te la Domnul despre tine că e ti scris în ea, copilule care ai uitat că e ti scris în această carte. Cuvintele Duhului Sfânt nu se pot desfiin a, a a cum nici o iotă din cuvintele din Cartea Adevărului, din cartea legii, din cartea proorociilor, nu se poate desfiin a. Nici numele tău nu se poate desfiin a din această carte scrisă de Duhul Sfânt, i iată, vorbe te Domnul cu tine, popor cre tin din această cetate, i te roagă să- i aminte ti i să nu ui i că e ti scris în cartea pe care a scris-o Duhul Sfânt în vremea cea de întuneric a stăpânirii fiarei (Comunismul n.r.) despre care scrie în Cartea Adevărului, că iată, vine vremea ca lucrul lui Dumnezeu să- i capete înfă i area cea dintâi, i vine vremea zilelor de biruin ă. Vine vremea celei de a doua arătări a Domnului, oricât de greu î i este ie să crezi, poporule cre tin din vremea aceasta, că dacă tu nu vei crede, vor crede noroade multe, care vor fi călăuzite de Dumnezeu până la acest munte, până la acest Sion ceresc, din vârful căruia va cuvânta Duhul lui Dumnezeu încă o dată la popoare i la limbi i la neamuri, a a cum a scris evanghelistul Ioan în cartea proorociei sale.

Iată, măi Israele din vremea aceasta, că trupul tău este de la Avraam i până la tine. Iată,

tată, că i de tine stă scris în Cartea Adevărului, căci precum proorocii cei de demult nu tiau ce scriu când Duhul Sfânt proorocea prin ei vremea lui Mesia, tot a a nu tiau ce scriu când Duhul lui Dumnezeu a scris prin ei i despre vremea aceasta, despre vremea Israelului cel mai mic i despre vremea slavei lui Dumnezeu, care se va arăta în curând, căci vrei nu vrei, crezi nu crezi, a venit i vremea aceasta, măi poporule cre tin.

Am ridicat, atunci când am început să te nasc Eu pe tine, măi Israele mic, am ridicat un

trup i am făcut din el un vas în care au locuit Duhurile Preasfintei Treimi vreme de douăzeci i cinci de ani, i am spus de atunci de mai multe ori poporului care se nă tea: «Ferice de acela care- i va spăla viața în acest vas, i ferice de acela care nu se va sfărâma de această piatră». Dar tu nu ai în eles a a cum trebuia să în elegi ca să fi rămas Eu cu tine până la sfâr it, i ai în eles după în elepciunea ta, i nu după în elepciunea Mea, i te-ai sfărâmat, copilul Meu, căci dacă ai fi în eles că în vasul acesta a fost cuvântul vie ii, care vorbea prin această lucrare, i dacă ai fi priceput că piatra de care te-ai sfărâmat tu a fost Domnul Iisus Hristos, Care lucra această lucrare, dacă ai fi vrut tu să rămâi sub lumina acestei în elepciuni, Eu te aveam i astăzi, i te aveam mare i cu putere ca să zici muntelui să se mute i ca să înviezi mor ii acestei vremi, măi Israele al acestei vremi de întuneric prin care tu trebuia să luminezi i să împar i lumină. Dar tu, cre tine, L-ai coborât pe Dumnezeul Duhului Sfânt, L-ai coborât până la om ca să-L po i judeca i să te po i sminti i să te po i sfărâma de această piatră, pentru că uitai mereu că Domnul nu

Page 24: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

24

este din lumea aceasta i că El este fără de păcat, i de aceea l-a numit El fericit pe cel căruia îi zice: «Ferice celui ce nu se va sminti întru Mine». N-ai avut tu pilda Scripturii aceea care zice: «A venit Ioan Botezătorul nemâncând i nebând i ați spus că are demon; i a venit Iisus Hristos mâncând i bând, i ați spus că are demon i că mănâncă cu desfrânații»? Ai avut, cre tine, pildă, că aceia au stârpit din mijlocul lor i pe Botezătorul Ioan i pe Fiul lui Dumnezeu i nu i-au primit pe ei în mijlocul lor. Dar iată-i, măi copii, că Ioan este i lucrează i vine iar să

pregătească Domnului calea pentru a doua oară. i iată-L pe Domnul Iisus Hristos că este capul bisericii i este cu voi până în ve nicie, a a cum a fost de la început până la acest sfâr it, căci prin acest sfâr it se sfâr e te fărădelegea i moartea i iadul i se ridică efa între cer i pământ ca să fie a ezată la locul ei, i iată, vine vremea ca Domnul să- i anun e împără ia i să a eze Ierusalimul cel nou i izvorul vie ii i pomul vie ii, vine să facă ceruri noi i pământ nou, a a cum este scris, i nimic nu se poate desfiin a din Cartea Adevărului i toate se împlinesc, poporule cre tin.

Extras din trâmbi area Domnului i a sfintei Virginia peste cre tinii din cetatea Măne ti, din 26-12-1990

*** ... i voi aduce Noul Ierusalim i Noul Canaan, i to i vor trăi via ă fericită sub conducere

dumnezeiască. Ve i vedea mari minuni, ve i vedea îngeri i fe e cere ti dând slavă Preasfintei Treimi, împreună cu cei cura i de pe pământ.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din data de 05-01-1991 *** Dar iată, scris este în Cartea Adevărului (Biblia, n.r.) că în zilele cele de pe urmă

Dumnezeu va alege din nou Ierusalimul, fiindcă poporul cel după trup al lui Israel n-a intrat în odihna1 i în credin a cea adusă de Fiul lui Dumnezeu, ci, dimpotrivă, acest Israel a tăgăduit i n-a crezut în venirea lui Iisus Hristos, Cel prin Care s-au întocmit veacurile, Cel prin Care s-a despăr it timpul în vremea na terii Sale. Scris este în Cartea Adevărului: «Vine vremea când adevărații închinători nu se vor mai închina nici în acest munte, nici în Ierusalim, i se vor închina întru Duhul Adevărului». Amin.

Dumnezeu a ales-o pe România, a ales-o de la na tere i a numit-o regină. Dumnezeul

Preasfintei Treimi a venit, spre sfâr itul lucrării Sale, prin puterea i lucrarea Duhului Sfânt, Care întreie te întreita lucrare a Treimii Dumnezeie ti. Am coborât să descopăr taina Mea despre România i am ridicat pe servii Mei din popoare străine, ca să întăresc adevărul planului Meu peste România. Dar am lucrat în România în toate vremurile, de la na terea ei, i până în sfâr it voi lucra în ea, căci peste ea binevoiesc, i de aceea am sortit-o să fie a Mea i să-i dau nume nou spre sfâr itul vremurilor i s-o numesc Ierusalimul cel nou al gloriei Mele. Nimeni nu poate să-Mi zădărnicească planurile, căci Eu voi fi împlinitor la vremea hotărâtă. Amin.

România va fi tronul Meu întru care Mă voi arăta cu slavă, i toate popoarele vor vedea

slava celei oropsite până acum, căci ea a fost piatră de poticnire i stâncă de încercare pentru multe neamuri străine de Mine, neamuri prin care Eu am încercat-o a a cum se încearcă aurul în

1 „De aceea M-am mâniat pe neamul acesta şi am zis: Pururea ei rătăcesc cu inima şi căile Mele nu le-au

cunoscut, Că M-am jurat în mânia Mea: "Nu vor intra întru odihna Mea!".” (Evrei:3/10-11.)

Page 25: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

25

foc. Dar ea a păzit răbdarea Mea, i Eu, iată, vin cu plata Mea spre ea, vin s-o dezrobesc de sub călcâiul fiarei ro ii, (Dictatura comunistă, n.r.) căci aceasta i-a sfâr it domnia celor aptezeci de ani (1921 - înfiin area Partidului Comunist din România - 1991 - un an după revolu ia anticomunistă, n.r.) despre care scrie în Cartea Adevărului. Vin să cură răul din ea i s-o a ez întru glorie i întru serbare ve nică, fiindcă a a este scris despre ea, despre cea alungată, despre cea pustiită. Vin să a ez diademă de slavă pe fruntea ei, i to i prietenii o vor vedea i vor umbla întru strălucirea ei, căci ea este iubita Mea, ea este cetatea cea iubită a strălucirilor, ea este cea binecuvântată, căci Eu, Dumnezeu, am voit aceasta, i am grăit prin servii Mei prooroci. To i cei ce au blestemat-o pe ea vor vedea strălucirea ei i i se vor închina, căci ea este regina Mea. Amin.

Extras din Cuvântul Domnului către Victor Stănculescu2, din 22-01-1991 *** ... Iată ce s-a întâmplat în locul Ierusalimului Meu cel vechi, unde a fost locul cel sfânt,

unde a fost lumea care M-a pus pe cruce. O, dacă a fi coborât acum acolo, i acum M-ar fi pus pe cruce din nou. De aceea am venit aici la voi.

Fiilor, strigă to i terminarea i lini tirea răului, dar să vede i că se începe încăierarea i în

celelalte ări. O iau roată, roată, i pe România o las la mijloc, dar de nu-l va primi pe conducătorul ei, care trebuie să vină pe voia lui Dumnezeu, o voi trece i pe România prin dureri, prin sânge i măcel. Ce am aici, nu se lipe te nimic de ce am Eu aici.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din data de 06-02-1991 *** Iată, am ales-o pe România ca să fie a Mea, i vin să Mă desăvâr esc în mijlocul ei i să-

Mi lărgesc cortul Meu prin această învă ătură cu care voi vorbi încă o dată la popoare i la limbi i la neamuri. Am ales acest pământ ca să fac din el Edenul i Canaanul pentru plinirea

vremurilor; să fac din el Ierusalim ceresc i să vărs de aici lumină peste popoare, ca să cunoască i să vadă noroadele poarta de intrare în Canaan.

Am răspândit cuvânt către popoarele de pe pământ, ca s-o vestesc pe România i ca să

creadă noroadele în lucrarea Mea cea vestită dinainte, că de aceea M-am ridicat, ca să vorbesc popoarelor despre cele ce am de împlinit. i iată, vorbesc cu tine, copilul Meu, vorbesc ca i cu un prieten, pentru că tu e ti apropiat cu Mine i cu lucrul Meu i cu cuvântul Meu care vorbe te în România.

Hai, că Eu sunt! Hai să biruim! Hai, că plata voastră, multă este în ceruri! Adu-Mi cu

inima aproape de Mine i de tine pe aceea pe care Eu am numit-o apostol al României Mele. Adu-o lângă lucrul Meu, că vreau s-o fac apostol pentru lucrul Meu. Eu voi fi Acela Care voi putea ceea ce nu poate nimeni pe pământ; Eu, că Eu le împlinesc pe toate. Î i dau o putere aparte pentru ca s-o une ti pe ea cu lucrul Meu, căci prin acest lucru pe care-l lucrez Eu în România, voi aduce în curând slava i fericirea acestui pământ ales. Vreau să-Mi fac legătură bună cu cel uns al Meu, că va trebui să lucrăm după planul Meu, căci cu voi este tot cerul. Iată, merg cu cuvântul înainte i vorbesc cu ea acum, dar mai întâi terminăm această carte cu cel mai dulce cuvânt: pace!

2 Ministru al Apărării Na ionale - M.Ap.N. - în acea perioadă, n.r.

Page 26: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

26

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu către alesul Său Irineu, din 23-02-1991 *** Stai mereu pe stânca Mea cea tare i nu te vei teme de nimic i de nimeni. Nu te teme,

mai-marele oastei române, nu te teme nici atunci când ai să vezi pa ii tăi amenin a i de cei care vor să te piardă, căci nu vor izbuti. Vei vedea i te vei bucura, dar fii cu Mine în toată vremea. Pune-Mă pe Mine în fa ă la tot greul, la tot pasul, că Eu sunt biruitor cu tine. Î i amintesc de

tefan cel sfânt, care a domnit peste acest neam, căci el cu Mine mergea i biruia gloatele du mane, care veneau să facă rob neamul cel binecuvântat, căci tefan cel sfânt se ducea să ia binecuvântarea Mea, i apoi pleca la război. Se ducea la sihastrul Daniil, i dacă acela era la rugăciune, tefan a tepta la u a chiliei lui i nu pleca la oaste până ce nu lua binecuvântarea Mea din mâna servului Meu, care locuia i trăia întru sfin enie. i când se întorcea domnul ării de la oaste cu biruin ă, aducea lui Dumnezeu mul umire, ridicând altare de închinăciune i de slavă pentru Dumnezeu, căci aveau credin ă tare domnitorii acestui neam.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu către Victor Stănculescu, din 22-03-1991 *** – Iată, să ne întâlnim la ieslea coborârii Mele i să întărim de la Mine i de la tine pe cei

pe care-i a teptăm, pe cei cu care ne ajutăm, căci vreau să-i fac să priceapă bine lucrul Meu din vremea aceasta. Vreau să pricepi bine că în acest acoperământ în care Eu cobor cuvântul Meu, vom lucra adesea peste multe scule ale planului Meu, i vom lucra peste ei i cu ei apoi, ca să desăvâr im via aceasta i s-o ridicăm pe România în vârful gloriei Ierusalimului ceresc.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu către alesul Său Irineu, din 20-04-1991 *** Când a venit clipa să Mă înal la Tatăl Meu după ce Mi-am încheiat lucrarea pentru care

venisem întrupat, eram cu cei ale i ai Mei, cu ucenicii Mei din Galileea. Stăteam cu ei de vorbă, i ei M-au întrebat a a: «Doamne, oare, acum este vremea ca să a ezi Tu la loc împărăția lui

Israel?». i le-am răspuns a a: «Nu este al vostru să tiți anii i vremurile pe care Tatăl le-a pus sub stăpânirea Sa». A a le-am spus, fiindcă această taină era în Duhul Sfânt pecetluită. Duhul Sfânt este Dumnezeul Care lucrează în vremea aceasta ca să- i sfâr ească lucrarea Sa, i iată, Sfânta Treime Î i încheie în vremea aceasta lucrarea cea întreită, căci Dumnezeul Duhului Sfânt este aproape de sfâr it cu lucrarea Sa. Aceasta este vremea să se a eze la loc împără ia lui Israel. Iată cea din urmă taină, cea mai a teptată, căci tot cerul laolaltă, cerul, care poartă în sânul său toată spi a cea sfântă, cea lucrătoare, a a teptat să se a eze la loc împără ia lui Israel. Tot cerul este în bucurie, că de mult este a teptată această vreme, aceste zile, i iată, cerul le vede venind. Al vostru era să ti i, iubi ii Mei din vremea aceasta de glorie cerească. Duhul Sfânt este Mângâietorul Cel promis de Fiul lui Dumnezeu, Cel Care ia din cer i dă de veste în vremea aceasta. Apostolii cei care M-au înso it pe vremea trupului Meu se bucură acum că a venit vremea să se audă răspunsul întrebării lor. Aceea a fost cea din urmă vorbă dintre Mine i ei, i apoi M-am ridicat de la ei i nu le-am răspuns, căci nu era al lor acest răspuns.

Pacea Mea i darul păcii Mele peste cel cu care M-am întâlnit acum! Bucuria Mea o pun

peste tine, fiu iubit de cer. Mi-a fost dor să stau în sfat cu tine, căci am stat în sfat cu tine prin acest fir ceresc, am stat la celălalt capăt al acestei lucrări, la începutul acestei lucrări, măi tată. Am voit i la acest capăt, la sfâr itul acestei lucrări să- i grăiesc, căci e pe sfâr ite i ea. Suntem aproape de sărbătoarea cea mare, iubitul Meu, fiul Meu iubit. E ti scris în cartea acestei lucrări,

Page 27: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

27

fiule Vasilică. A a e ti scris, tată. Se bucură cerul de lucrul apostoliei tale, de rodul lucrului tău. A venit vremea să-Mi fac arătarea, prietenul Meu iubit. A a am spus învă ăceilor Mei: «Nu vă mai numesc slugi, că sluga nu tie ce face stăpânul ei, i vă numesc prietenii Mei, iubiții Mei». Iată, vreau să tii i tu ce fac, căci am zis celui iubit de Mine, lui Ioan cel iubit: «Să nu scrii ce au vorbit cele apte tunete; să nu scrii. Pecetluie te ce au vorbit aceste tunete, până la vremea cea de sfâr it». Iată vremea aceea, iubitul Meu. M-am ridicat să adun laolaltă lucrul cel bun i să-Mi desăvâr esc turma României Mele cea binecuvântată. România este ara cea aleasă prin care Dumnezeu a ează la loc împără ia Noului Ierusalim. Este scris în cartea cea din cer coborâtă că Domnul va alege din nou Ierusalimul, i va fi aceasta în zile de strâmtorare. E mare strâmtorare pe pământ, e groasă cea a, e mare necredin a, dar am spus a a pe vremea trupului Meu: «Nu aceste minuni, ci mai mari decât acestea vor lucra cei ce cred în Mine, pentru că Eu Mă duc la Tatăl». Iată, iubitul Meu, a a va fi. Voi strânge laolaltă toată turma cea chemată i aleasă i credincioasă i voi face una numai i voi sufla din cer, ca să se împlinească cele scrise, căci a a este scris: «Voi turna din Duhul Meu peste fii i fiice, peste bătrâni i tineri, peste robi i roabe, i se vor umple de cuno tința Duhului Sfânt, i voi prooroci prin ei i îi voi aduna pe ei din cele patru vânturi ale pământului i îi voi aduce în țara lui Israel, în

țara Ierusalimului nou, cel din cer coborât». M-am folosit în vremea aceasta de trâmbi ele cele scrise în carte, i iată, sun din

trâmbi a cea de dinaintea celei de a doua arătări, căci Îmi voi face arătarea, precum este scris. Voi umple de slavă văzută acest pământ românesc, acest Canaan peste care am lucrat cu cuvântul celor apte tunete care au vorbit în vremea aceasta. Am folosit un trup pe care tu îl tii, i am vorbit prin acel trup i am adus spre tire planul Meu i lucrul cel de încheiere a tainei lui Dumnezeu. Acel trup este acum la Mine i i-am dat trecere mare, măi tată, căci M-a purtat pe Mine vreme de douăzeci i cinci de ani, ca să pot vorbi încă o dată pe pământ.

A a am spus prin apostolul Ioan: «Ia cartea i mănânc-o, că tu trebuie să mai

prooroce ti încă o dată la popoare i la neamuri i la împărații lumii». A a am spus lui Verginica: «Nu te pierde, Verginico, fiindcă tu va fi să te ridici în zilele tale să hrăne ti de la Mine un popor mare, care se va aduna să stea în fața tronului Meu cu ramuri în mâini i cu hăinuțe albe, cântând cântarea Noului Ierusalim, căci numai ace tia vor ti această cântare». Numai ace tia, măi fiule iubit, i iată ce fac, căci i-am ie it în cale prin acesta care este mare peste biserica Mea i pe care-l voi pune, până în sfâr it, în locul cel dintâi al bisericii Mele.

i-am ie it în cale, prin el i-am ie it, căci sunt în el, măi tată, sunt, căci este cel mai credincios lucrului acestei lucrări prin care Eu vorbesc în România de atâta vreme.

tiu faptele tale i osteneala ta, tiu că ai avut necazuri pentru numele Meu. tiu slujirea

ta, tiu răbdarea ta, dar vreau să te la i răsplătit de Mine, că iată vremea aceea când omul trebuie să intre înapoi în grădina Edenului, de unde a căzut, în starea cea îngerească, în starea cea fără de păcat, în starea cea de duh i de har. Priveghează i a ează bine ce a mai rămas de a ezat. ine ce ai până voi veni, căci sunt aproape, sunt la u i. Am venit cu ultimele a ezări. N-am venit la început cu toate odată. Am venit pic cu pic ca să a ez la loc cele ruinate i să a ez împără ia Mea pe pământ nou i să fac om nou i să-l a ez înapoi în grădina Edenului. Am venit cu ultimele vestiri. E vremea să închid în închisorile cele ve nice pe duhul cel rău, care M-a scos pe Mine din om. E vremea să aduc în starea cea dintâi făptura Mea, ca să fie a a cum sunt Eu, să fie ca Mine, ca să poată fi cu Mine.

Page 28: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

28

Sună din trâmbi ă, să te audă turma ta! Sună peste ea, i pune peste ea veghea cea din urmă, pune peste ea cea mai bună vestire din toate vestirile de până acum! Vin curând. Acum sunt aproape. Une te-Mă cu turma ta, până să vin une te-Mă, că vreau să-i pun pecetea acestei lucrări, căci turma acestei lucrări este turma cea de onoare pentru întâmpinarea Mea în Ierusalimul acestei vremi. România este regina Mea, este binecuvântata Mea, este aleasa Mea i este iubita Mea, i de la ea Îmi voi lărgi cortul nun ii Mele, că vin la ea, vin la România Mea. Vin, că de la na terea ei am sortit-o să fie a Mea i să Mă slăvesc în ea cu slavă văzută, i toate popoarele vor vedea slava ei. Încinge-te i te scoală ca să ascul i glasul Meu i să-Mi deschizi, că iată, vin ca să cinăm împreună. Vreau să scot apă din acest izvor i să- i dau să bei, tu, i toată turma ta, căci această învă ătură i acest glas care răsună acum spre sfâr it este glasul Meu, care strigă să se adune toate noroadele, să vadă i să cunoască slava Mea.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu către părintele Visarion Iugulescu, din 06-05-1991 *** România va fi poporul cel sfânt al gloriei Mele, căci sunt aproape acum. România este

aleasa Mea, este binecuvântata Mea, i voi cură i fărădelegea din ea i voi a eza imn de înviere peste ea, că aceasta îi este soarta de la Dumnezeu, i toate popoarele să tie că ea este aleasa Mea din vremea de sfâr it a plinirii vremurilor. Crede tu Mie, căci cei ce vor să lucreze la dezrobirea acestui neam, nu vor izbuti fără Mine. Eu sunt în mână cu biruin a i cu diadema acestui popor, că va fi poporul cel sfânt al veacului cel nou, dar cei ce lucrează fără Mine pentru acest neam, aceia nu sunt binecuvânta i de Dumnezeu.

M-am ridicat să pun binecuvântare peste apostolii acestui neam, ca să biruiască ace tia,

dar cei ce Mă tăgăduiesc pe Mine, aceia nu iubesc acest neam. Am în România izvorul cuvintelor Mele, care vin de la Mine. Iată cum vin! M-am ridicat să croiesc cursuri vii de la acest izvor, i să bea de la Mine acest neam ales, ca să tie că este ales.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu către Doina Cornea, din 08-05-1991 *** Scris este în Cartea Adevărului că în vremea aceasta vine sfâr it de lume i de

fărădelege i de necredin ă, i vine început de cer nou i de pământ nou, vine început dumnezeiesc, a a cum este scris prin prooroci. Vine ceasul să Se preaslăvească Fiul Omului, i de aceea a început Domnul în acest loca începătura cea nouă a lucrului cel nou, care va

lumina de la voi din loc în loc i peste tot pământul, ca să fie nou pământul, i de aceea a început Domnul în acest loca via ă înviată i trăire vie i curată, i de aceea a început cu voi lucrătura de pământ nou, care va lucra prin voi din loc în loc, i peste tot apoi, ca să fie cer nou fiecare suflet, fiecare inimă care va fi nouă întru cele nou lucrate, că Domnul întoarce în vremea aceasta pe om în via a cea din Eden, în grădina Edenului în care a fost a ezat omul întru început. Se lucrează Ierusalim nou, i se a ează din cer lucrătura Ierusalimului nou, i se lucrează grăbit i minunat, i toată făptura va amu i la vederea acestei minuni care va răsări cu grabă peste acest neam, căci România este pământul cel proorocit peste care Domnul Iisus Hristos va coborî cu slavă văzută în vremea aceasta. Aceasta este vremea să se a eze la loc împără ia lui Israel, căci Israel înseamnă popor credincios, popor ales, popor iubit, i înseamnă popor chemat i binecuvântat. Aceasta este vremea când Dumnezeu lucrează tainic începătura cea nouă, care se va arăta apoi peste toate înăl imile vremilor de până acum, căci iată, Domnul Î i anun ă împără ia. Amin.

Page 29: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

29

Acesta este locul mărturiei începutului împără iei lui Dumnezeu, căci Domnul este în acest loca sfânt, i grăie te de aici, i Se aude peste pământ, i pământul tresaltă i se înnoie te din loc în loc la glasul Domnului. i vor veni i vor curge mul imi din toate păr ile, ca să vadă i să cunoască slava Domnului care se va arăta peste acest Ierusalim ales, peste acest Ierusalim ceresc, căci este coborâtă din cer în acest loca această taină care se lucrează prin cuvânt.

Dumnezeu, dintru început a lucrat totul prin cuvânt, i nimic n-a lucrat până n-a făcut

cunoscut mai dinainte, i apoi S-a a ezat să lucreze, i a lucrat cu cuvântul Său prin prooroci, i nu s-a lucrat nimic fără să fi vestit prin prooroci lucrările Sale. Este scris în cartea proorociilor i despre zilele acestea în care Domnul Se ridică să aleagă din nou Ierusalimul, să aleagă din nou pe to i cei credincio i i să Se a eze întru ei i să fie Dumnezeul lor i să meargă cu ei să-i arate lumină peste lume, i lumea să învieze sub această lumină.

Acest acoperământ este taina cea pecetluită a celor apte tunete care au vorbit în

auzul evanghelistului Ioan în timpul vedeniei apocaliptice, care este scrisă în Cartea Adevărului. Această taină a fost pecetluită până în vremea aceasta, după cum a fost scris, i iată, vine ceasul să se despecetluiască această fântână, acest izvor de cuvânt care curge din cer în mijlocul acestui neam, căci România este noul Canaan, care va răsări acum în ochii tuturor neamurilor.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu pentru numirea pământului grădinii Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, din 08-07-1991

*** Iată i acum, sunt prin cuvânt, sunt cu ai Mei, de la început i până la sfâr itul veacurilor,

sunt ve nic cu ai Mei, căci sunt fără sfâr it întru ai Mei, după cum am rostit făgăduin a. Sunt coborât cu cuvântul în mijlocul acestui neam i am ieslea cuvântului Meu aici, unde, iată, ridicăm turn de mărturie, stâlp tare, piatră de înviere, căci mărturia cuvântului cu care am fost în lucru, este piatra pe care zidim acum începătura cea nouă, căci este nouă, este legământ nou, este începătură de neprihănire, de cură enie, de sfin enie, precum în cer a a i peste acest început. i vom a eza cuvânt de mărturie la această temelie, i zile noi de prăznuire, i vom prăznui aici înviere i Duh Sfânt, i vom prăznui numele trâmbi ei prin care Domnul a lucrat în această vreme despecetluirea celor apte tunete care au vorbit în timpul vedeniei apocaliptice, despre care a mărturisit apostolul iubirii, Ioan evanghelistul, căci duhul lui a fost de ertat tot în acest vas prin care a cuvântat Dumnezeu în vremea aceasta, fiindcă îngerul i-a spus atunci lui Ioan: «Ia cartea i mănânc-o, căci tu trebuie să mai prooroce ti încă o dată, la vremea de sfâr it».

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu către alesul Său Irineu, din 15-07-1991 *** Cuvântul lui Dumnezeu în ziua punerii pietrei de temelie a Sfintei Sfintelor Noului

Ierusalim. Cuvântul lui Dumnezeu către regele Mihai Pace i binecuvântare i duh de bucurie cu cerul, căci cerul este oaspete aici. Aceasta este

zi de mărturie. Slavă i bucurie întru cele de sus, i sărbătoare de pace de la Dumnezeu peste voi, căci sunte i martori în această zi, în acest loc binecuvântat i curat. Sunt coruri îngere ti aici, i cântă: «Slavă Sfintei i Celei de o ființă i de viață făcătoarei i nedespărțitei Treimi, de acum i peste toți vecii!». Amin.

Page 30: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

30

Binecuvântată să fie împără ia Preasfintei Treimi, a Tatălui Meu i a Fiului Său i a

Duhului Sfânt, întreit lucrător. Pace vouă! Eu sunt aici. Eu sunt Cuvântul, căci Cuvântul este Dumnezeu. Eu sunt Alfa i

Omega, Eu sunt începutul i sfâr itul. Eu sunt începutul cel nou al celor ce cred în Mine, căci vin cu slavă văzută peste România. Este scris că iară i voi veni, i iată, lucrez prin cuvânt i Îmi anun împără ia. Cerul este scaunul Meu de domnie, iar pământul este a ternut picioarelor Mele. (Vezi tema: „Cerul - scaunul de domnie, pământul - aşternut picioarelor - omul îndumnezeit”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.) Inima credincio ilor Mei este cerul Meu, iar trupul cel curat i neîntinat al acestora este a ternutul lui Dumnezeu, i iată, sunt purtat de cei ce sunt ai Mei, i sunt cu cuvântul prin ei, căci a a este Dumnezeu, este prin prooroci, este prin purtătorii de Dumnezeu. Cuvântul Meu lucrează în acest loc, i toate se lucrează prin cuvântul lui Dumnezeu în zilele acestea, căci vin zilele gloriei cere ti, vin zilele despre care au scris proorocii cei din toate vremurile. România este ara strălucirilor, care se va arăta de la Dumnezeu peste popoare, căci aceasta este alegerea ei, i ea va purta nume de nou Ierusalim i de Eden binecuvântat între noroade. Eu, Domnul, am vestit această taină prin prooroci, i nimic nu împlinesc fără să vin să vestesc mai întâi.

Aici este locul mărturiei lucrului cuvântului Meu, i iată, martorul Meu cel credincios

a ează acum, prin binecuvântare cerească, piatră de temelie a începutului cel nou, iar de la acest început se va lucra din loc în loc i va răsări Ierusalim nou, biserică nouă i curată, biserică cerească pe pământ. Aici începe Sfânta Treime cu prima piatră acum, i se va lucra cu grabă această lucrătură a poruncii dumnezeie ti, i Domnul va rosti din vârful acestei pietre numele celui uns, numele unsului Meu Mihail, rege al României.

Bucura i-vă, iubi ii Mei, servii Mei, martorii Mei! Bucura i-vă, că vin cu împără ia Mea,

i vin spre România Mea, căci ea este împără ia Mea. Vin să leg rana ei i să a ez pace peste ea i să pun diademă de slavă cerească pe fruntea ei.

Iată, sunt prin cuvânt în România, i am vestit că M-am ridicat să gătesc cărare unsului

Meu Mihail, căci prin biserica Mea cea vie îl voi aduce, i Eu voi fi i voi cuvânta, i cuvântul Meu se va întrupa, i va fi slavă peste cea binecuvântată. Eu sunt, i biruiesc cu cei cura i, cu cei neîntina i, cu cei credincio i. Eu sunt Cuvântul, Eu sunt Domnul puterilor, i de aici încolo Eu sunt, i sunt cu toată oastea cerească în lucru, i grăiesc în România.

Iată, Duhul Preasfintei Treimi coboară acum i binecuvintează acest început. Binecuvântată să fie, i piatră de temelie a bisericii neprihăni ilor i a neadormi ilor

să fie această piatră care se a ează acum prin martorul Meu Ioan-Irineu, căci el va sta pe scaunul bisericii Mele i va cuvânta legile Mele cele curate, cele sfinte, căci este martorul lucrului Meu din vremea aceasta.

Binecuvântată să fie coroana română i casa unsului Meu Mihail, rege al României,

căci el este de la Dumnezeu peste acest neam, i iată, vine vremea României lui Dumnezeu, i ea va purta ve mânt curat, ve mânt neprihănit, ve mânt alb i lucrare de Duh Sfânt

Page 31: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

31

peste pământ. România este cea chemată i aleasă i cea credincioasă a acestei vremi, căci va fi credincioasă lui Dumnezeu.

Binecuvântare i mir ve nic i ungere cerească peste acest loc de mărturie peste toate

veacurile, căci în vremea aceasta Dumnezeu a lucrat cu cuvântul în România, i se va desăvâr i cuvântul care curge de la Dumnezeu în mijlocul acestui neam ales. Binecuvânta i să fi i voi, martorii Mei cei credincio i, care a i stat în sfat cu cuvântul Meu în ziua aceasta de mărturie, i iată, vom termina cu grabă această piatră, i apoi voi fi cu voi până la toate marginile lumii, i voi fi prin cuvânt i vom lucra minuni mai mari decât atunci, a a precum am grăit atunci. Eu sunt Domnul puterilor peste cer i peste pământ, i nu este Dumnezeu afară de Mine, i Mă voi desăvâr i peste noroade, precum în cer a a i peste pământ.

Binecuvânta i să fi i voi, care ve i lucra acest sfânt lăca . Binecuvântate să vă fie inima i

mâinile i puterea i dragostea i timpul, căci pun timpul sub supunerea voastră, i vom ie i cu grabă deasupra tuturor puterilor de pe pământ, vom ie i prin acest început nou, rostit prin poruncă dumnezeiască.

Pace vouă, i bucura i-vă, că Tatăl Meu vine cu împără ia! (Vezi tema: „Împără ia

cerurilor nu vine în chip văzut”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.) i iată, împără ia Mea este înăuntrul vostru, i vor ti toate popoarele care vor vedea slava

acestei lucrături de piatră vie, i pe voi lângă ea. Pace ie, martorul Meu, martorul bisericii Mele cea neprihănită i curată, căci în acest

pământ pecetluit vor intra numai cei cura i, cei neîntina i, cei credincio i, i va fi cu putere acest loc de mărturie a lucrului cuvântului Meu, căci Eu Mă odihnesc cu pace i întru lărgime în această iesle curată.

Pace i ie, rege al României Mele, de aici, de la prima piatră a începutului cel nou! Pace

ie, Mihail, rege al celei binecuvântate! Pace ie, i peste casa ta, i peste mlădi a ta, care va sta de-a dreapta ta!

Slavă întru cele cere ti, i bucurie pentru această zi de mărturie cerească, iar peste voi,

martorii Mei, pace! Pace i bună orânduială peste România Mea! Aceasta este o zi de mărturie. Să se scrie această zi spre pomenire ve nică în cer i pe

pământ, căci pe această piatră voi zidi biserica cea vie a începutului cel nou care va răsări peste popoare. Amin, amin, amin.

A a am spus apostolilor Mei: «Mergeți în toată lumea i vestiți împărăția cerurilor, i

cine va crede i se va boteza, acela va fi izbăvit. Mergeți, i în orice cetate veți intra, vestiți pace, i dacă veți fi primiți, pacea Mea să rămână peste cetatea aceea». i iată taină cerească peste România, taină neîn eleasă, taină pecetluită i despecetluită, căci pe pământul acestui neam a venit Andrei, apostolul cel întâi chemat la apostolie, i acesta a fost curat cu trupul, a fost neîntinat, i a venit i a adus peste România credin a i botezul credin ei, i a fost întâiul chemat al lui Iisus Hristos, iar România este întâia chemată, i a a s-a născut România cea cre tină,

Page 32: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

32

aceea a fost na terea ei, i Domnul a numit-o regină peste pământ, i iată, vine vremea să Se preaslăvească Dumnezeu peste ea i să-i pună haină de neprihănire, căci este aleasă i este regină peste noroade. Aceasta este alegerea acestui pământ, i scris este în Cartea Adevărului că Domnul va alege din nou Ierusalimul, i va fi Ierusalim nou. Acest pământ este sfânt, i dacă este sfânt, iată, vine vremea să Se a eze Domnul peste el i să- i plinească făgăduin ele cele scrise pentru vremea aceasta.

Duhul Preasfintei Treimi lucrează cu cuvântul în România, i oamenii cei sfin i ai lui

Dumnezeu grăiesc cuvântul Domnului, purta i fiind de Duhul Sfânt, căci a a zice Domnul în cartea cea din cer coborâtă: «În zilele acelea vărsa-voi din Duhul Meu, i vor prooroci fii i fiice, bătrâni i tineri, robi i roabe, i vor vorbi de la Dumnezeu» i cuvântul lui Dumnezeu se va întrupa, căci Domnul a zis i s-a făcut, i este Domnul prin prooroci, i Domnul zice i împline te apoi. România este proorocită de proorocii cei de la Dumnezeu, i ea va fi Sionul cel nou i neprihănit, ea va fi Canaanul plinirii vremurilor, ea va fi sfâr it de Babilon i de fărădelege i de stricăciune, căci cerul lui Dumnezeu va fi cu slavă văzută peste acest pământ i va arde

toată murdăria care a împro cat ve mântul fiicei Sionului cel nou ales spre sfâr itul vremii fărădelegii, i nu va mai fi întinăciune i spurcăciune i desfrânare, i nu va mai fi închinare la idoli i necredin ă, i nu va mai intra în ea nimic necurat, nimic stricat, i Domnul va scoate din ea pe cei fă arnici, pe cei străini de adevăr, pe cei rătăcitori. i va fi acest munte ridicat deasupra tuturor înăl imilor de pe pământ, căci Domnul va coborî legile Sale pentru cea aleasă i curată i sfântă, pentru cea neprihănită, căci voi coborî i voi rosti cuvântul, i cuvântul va lucra i va cură i toată murdăria de pe ea, i nu vor mai intra pe por ile ei decât cei cura i i neîntina i i sfin i. i va fi acest pământ Eden nou, împără ie sfântă, început de împără ie cerească, început de cer nou i de pământ nou, i de la acest început nou se va răspândi lumina i via a lui Dumnezeu, căci mul imi numeroase vor curge să asculte în elepciunea care va lucra peste fiii i fiicele acestui neam ales. i va curge izvor de dreptate, izvor de iubire, izvor de înviere din mijlocul acestui pământ sfânt, i va fi acesta izvorul vie ii, izvorul care va curge din mijlocul cetă ii i care- i va face cursuri de apă vie prin Ierusalim, căci România va fi Noul Ierusalim, iar Domnul va fi cu cuvântul Său spre slava Ierusalimului nou. i se vor împlini în vremea aceasta cele proorocite, căci voi aduce pe unsul Meu, i el va cârmui întru Mine i nu fără Mine, căci peste cea binecuvântată este Dumnezeu cu cuvântul Său, spre plinirea slavei cea a teptată.

Aceasta este voia Mea: voiesc să scriu numele tău la temelia acestui nou loca , căci va fi

acesta începătură nouă, stare curată, preo ie sfântă i popor agonisit prin trâmbi ă dumnezeiască în vremea de sub întunericul domniei fiarei ro ii (Comunismul n.r.). tiu faptele tale, tiu că Mă iube ti, tiu că sunt Cel dintâi în inima ta; tiu i văd că n-ai ancoră mai mare ca aceea de care te ii prin cuvântul căr ii care este una; tiu că te hrăne ti din cuvântul ei i că te mângâi cu Mine

prin ancora aceasta fără de moarte. Dar ai la Mine scris binecuvântare rostită pe pământ, căci bunicul tău te-a binecuvântat peste România ca s-o ridici spre slavă, i Eu am scris proorocie cuvântul bunicului tău care te-a lăsat pe scaunul ării Mele. i ai binecuvântare scrisă la Mine prin cuvântul rugii mamei tale, rostit prin credin a ei; i ai la Mine strânsă plata răbdării tale i a vremii înstrăinării tale. tiu, i Mi-e dor de tine aici, i a teaptă tot cerul ziua aceea când voi îndepărta nedreptatea din această ară, căci tu vei veni, i prin Mine vei veni. Mă doare durerea ta, i lumea care te înconjoară nu are via ă cu Mine, nu are sfin enie, i chiar de cred în Mine ace tia, slujesc legii pântecelui i a plăcerilor i a idolilor acestei vremi. Mă doare durerea ta, i voiesc să Mă la i pe Mine, că Eu cunosc înăuntrul fiecăruia. Voiesc să lucrez prin martorul Meu, care va fi peste biserica Mea. Voiesc să a ez via ă curată i înviată prin cuvânt. Voiesc să a ez

Page 33: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

33

legile Mele peste via a acestui neam, căci cei ce voiesc să facă bine pentru România Mea, nu pot face nimic fără Mine. Cine iube te pe România i nu calcă curat i drept pe cale cu Domnul, acela nu poate să ajute acest neam, căci Domnul lucrează prin cei ale i ai Săi.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu în ziua punerii pietrei de temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, din 22-07-1991

*** Să fie zi de mărturie această zi, să fie spre pomenire ve nică în cer i pe pământ, căci ziua

aceasta s-a zbătut să vină, i a venit. Sfânta Treime Se ridică i binecuvintează această zi. Amin. Dumnezeu Cuvântul grăie te

i în această zi i coboară lumină din lumina Sa i lucrează lumină nouă i bunăvestire nouă, căci din tronul slavei Domnului curge râul vie ii în mijlocul României, (Vezi tema: „Acest cuvânt este râul vie ii”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.) i din acest cuvânt va răsări un lucru nou, un cer nou i un pământ nou, un Ierusalim nou, un Eden nou. Eu, Domnul, am hotărât aceasta, i voi fi împlinitor din România, căci ea va fi domnie cerească peste pământ nou.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu către regele Mihai, din 05-08-1991 *** Îmi întind Duhul Meu peste tine, i iată, iar stau în sfat cu tine prin acest râu de cuvânt

ceresc. Pace ie, unsul Meu Mihail! Pace ie, Mihail al României Mele, căci România va fi înaintea Mea grădină de Eden curat i pământ al binecuvântării. Pace ie, i bucură-te, de acum, că se apropie i vremea ta, căci e ti pecetluit cu ungere cerească i e ti vestit dintru început ca să fii în această vreme.

Când a venit vremea încercării peste România Mea, când i-a înfipt fiara cea ro ie ăru ul

i în România, era atunci anul na terii tale. A venit vremea ispitei, i odată cu ea am făcut i Eu un mijloc de izbăvire, o mlădi ă binecuvântată, după cum este scris mai dinainte în Scripturi, i te-am purtat prin toată vremea cea rea i am fost cu tine în toată clipa ca să te izbăvesc de toate i să te am acum, i să te aduc să-Mi izbăve ti pe cei ce au mai scăpat, i să ier i pe cei ce te-au dus în Egipt, a a cum Iosif cel bun a iertat pe fra ii lui, care-l vânduseră egiptenilor.

Te voi ridica să-Mi cârmuie ti poporul Meu cel binecuvântat i pe tot sufletul care va voi

să vină sub umbra acestei vi e i sub lucrarea Mea, care va lua acum început nou, început de izbăvire a făpturii Mele. Sunt în România, i sunt cu cuvântul, i voiesc să fac izbăvire neclintită, căci în mijlocul acestui neam se lucrează o lucrare cu mult mai mare ca aceea care a fost pe vremea lui Moise, care a fost i a izbăvit pe Israel de robia Egiptului. i vei veni i Îmi vei găti cărări drepte i vom face lumină pe pământ, i te voi aduce prin biserica Mea cea vie, cea neadormită, cea neprihănită, care, iat-o, răsare, i va fi cu putere de înviere peste făptura Mea.

O, iubitul Meu, vine vremea să dăm deoparte cele ubrede i să răsară în locul lor cele

neclintite care au fost sub ascuns inute, căci a fost vremea strâmtorării de sub fiara ro ie, care i-a sfâr it stăpânirea ei i numărul celor aptezeci de ani despre care scrie în Scripturi. România Mea este ara strălucirilor, care se va vedea răsărind de la Dumnezeu, căci ea a fost robită sub vremea lui Edom, dar vine vremea a ezării la loc a împără iei lui Israel, vine vremea să zidim înapoi cele dărâmate, căci fiara ro ie i-a întins cortul ei peste biserica Mea

Page 34: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

34

i a strămutat de la locul lor vremile i sărbătorile Domnului i serbările sfin ilor care stau la temelia bisericii Domnului. (Vezi „Unde sunt serbările sfin ilor”, n.r.) Iată, urâciunea pustiirii care a intrat în biserica Mea, se scrie i pentru ea sfâr it, i toate vor veni la matca lor. Plâng sfin ii din cer i a teaptă să se serbeze iară i sărbătorile lor, căci acelea sunt zilele cerului i sunt zilele Domnului, care au fost strămutate de la locul lor, i România Mea a călcat peste ele. Dar Mă voi ridica în vremea aceasta i voi spăla pământul României Mele i voi întoarce inima fiilor către părin i, i a părin ilor către fii, ca să nu vin i să lovesc cu blestem pe cel ce a mai scăpat cu via ă.

Eu sunt Domnul puterilor, i de aici încolo Eu sunt, i iată, Eu fac un lucru nou, o înviere

vie peste România Mea, i apoi voi fi împlinitor din România, i va învia făptura Mea i vom lucra lucruri despre care nu s-a mai auzit vreodată, i va fi regină peste popoare România, căci tu e ti mijlocitor de la Mine i te-am născut odată cu vremea încercării, ca să fii i să te ridici spre sfâr itul vremii cea ro ie i să fii drept întru Mine, a a cum este scris în prooroci, căci e ti vestit prin prooroci ca să fii unsul României Mele, căci România este iubita Mea pentru vremea gloriei Mele, pentru vremea arătării Mele cea de a doua, precum este scris despre Mine.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu către regele Mihai, din 18-08-1991 *** Dumnezeu Cuvântul lucrează iar peste cel uns al Său, peste cel pentru vremea aceasta,

peste unsul României, cel ce este de la Dumnezeu răsărit, i este vestit prin prooroci. Pace ie, Mihail al României Mele, căci a a e ti scris pe masa Sfintei Treimi, i iată,

Sfânta i de înviere făcătoare Treime, Treimea Cea Dumnezeiască Î i desăvâr e te întreita Sa lucrare, i Se a ează Dumnezeul Duhului Sfânt la lucru văzut peste România i va lucra minunea cea mare în România, minune scrisă în cartea cea de la capătul căr ii lui Dumnezeu, căci semn ceresc va fi în România între toate noroadele de pe pământ.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu către regele Mihai, din 05-10-1991 *** Binecuvântat i înconjurat i slăvit de toată oastea cerească să fie semnul Fiului

Omului, care s-a arătat pe cer în mijlocul acestui a ezământ ceresc, iar după acest semn se va arăta slava Domnului, i multe noroade vor curge i vor veni să vadă această slavă cerească. (Vezi tema: „Semnul Fiului Omului”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.)

Să fie zi de mărturie ve nică această zi. Să fie praznic ceresc ziua înăl ării pe acest munte

sfânt a crucii cea de înviere i de lumină aducătoare de la Domnul Iisus Hristos, Care Se va arăta, a a cum este scris în Scripturi. Iată, măi copii, Scriptură împlinită, mămică. Se împlinesc toate cele ce au fost scrise în sulul acestei lucrări cere ti, dar acest sul este pecetluit de Dumnezeu, i va desface Mielul lui Dumnezeu pece ile acestui sul ceresc, care este pe masa Sfintei Treimi, căci vine vremea cercetării, iubi ii mei. România este ara Noului Ierusalim, i iată vremea cercetării ei, i Domnul va veni i va desface izvoarele ei, căci este taină cerească acest pământ sfânt.

Mama Gigi roste te cuvânt ceresc, i iată acest cuvânt: să fie zi de sfin ire i de pecetluire

i de săvâr ire a poruncii lui Dumnezeu, i să fie această zi în ziua serbării de către voi a

Page 35: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

35

adormirii trupului meu, ziua când am luat misiune cerească lângă Dumnezeu. Să se serbeze în ziua aceasta de praznic ceresc ziua celui întâi între apostoli, ziua apostolului Andrei, cel întâi chemat, care a botezat pe România cu botezul de la Domnul Iisus Hristos a ezat, căci apostolul Andrei a venit de la Domnul i a botezat pe România când ea era abia născută între neamurile de pe pământ. Sfântul apostol Andrei a fost ucenic credincios botezătorului Ioan, i s-a dus apoi i a urmat pe Domnul, i a fost cel dintâi ucenic al Domnului Iisus Hristos.

i iată, România este botezată de Andrei, cel întâi chemat, i este întâia chemată între popoare, i România a fost oropsită i călcată de ura cea păgânească i de întunericul cel care a acoperit

popoarele, dar ea a răbdat până în sfâr it, i iată, nimeni nu poate lua cununa ei, i cea care a fost cea din urmă, iată, este cea dintâi. Apostolul Andrei, cel întâi chemat de Domnul, este acum cu mine i este cu misiunea mea i lucrează peste acest a ezământ ceresc, peste acest semn care este pus de Dumnezeu peste România.

Voi a eza cu mare putere orânduială de ascultare; voi a eza i în inimi i în faptă. Nu

cumva să fie aici vrere în afară de vrerea i de cercetarea cea din cer. Fi i aten i, copiii mei, sta i bine întru ale Domnului i nu cumva să face i ca voi sau să vă pleca i voii altora care vor veni să vadă pe Domnul i lucrurile Domnului. A i văzut că pomul cel roditor dă roade numai înrădăcinat la locul lui. A a i voi, veghea i bine, a a cum sunte i a eza i, i face i roade numai din această grădină. Vor veni cre tinii, vor căuta să intre, vor căuta să se roage, i iată, iar vă spun, în acest a ezământ nu va putea intra nici un cre tin care a hulit pe Duhul Sfânt, Care a fost în voi. Chiar de ar avea acela via ă îngerească, nu va putea intra. Să trăiască în ascultare de cele sfinte, i bine îi va fi lui, i mântuire va fi lui, dar nu va putea trece acela în hotarele de aici. Domnul va fi i va cerceta, i voi nu ave i voie să strica i cele a ezate aici. Eu v-am ales pe voi, eu, mămică, i poporul meu v-a hulit pe voi. i a venit mereu Domnul i le-a spus i a întocmit carte ve nică, i este scris în ea, este scris de to i care v-au hulit pe voi, i cu îndărătnicie v-au hulit. A spus Domnul să vă ruga i pentru tot sufletul care a trecut i a băut din acest izvor, să vă ruga i pentru judecata i dezlegarea păcatelor acestora, i Domnul a auzit i a judecat i a scris dezlegare de păcate peste acest popor. Dar iată, se împline te Scriptura aceea care spune: «În casa Domnului sunt multe loca uri», i iată, acest loca va fi deosebit numai pentru cei ce n-au hulit cu limba i cu inima lor duhul acestei lucrări. Va judeca Domnul i pricina celui ce a păcătuit din ne tiin ă, dar va fi drept Domnul fa ă de acest a ezământ ales deosebit în Ierusalim. Se vor duce cre tinii pe la păstori, se vor duce peste tot să se roage să intre, dar la aceste por i va sta cerul i se va împlini cuvântul care spune: «Vor veni i vor voi să dea mii de lei ca să intre», dar iată taină care se va a eza i care va fi făcută cunoscută, că după pecetluirea acestui a ezământ, nu va fi să intre nimeni cu bani, că banul nu va mai trece apoi înăuntru, i va fi dincolo de aceste hotare, i se vor împlini apoi cele spuse: «Vor călca pe aur i pe argint, i acelea vor fi ca noroiul din drum».

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu în ziua înăl ării sfintei Cruci pe biserica Noul Ierusalim, din 17-11-1991

*** Pace vouă, i Ierusalim nou vă dau vouă! Pace vouă, i Pa ti nou să fie această zi de

praznic ceresc! Iată, se împline te sub ochii vo tri Scriptura care zice: «Luați i mâncați, acesta este Trupul i Sângele Meu, al legământului cel nou, căci de acum nu-l voi mai bea cu voi până ce nu-l vom bea nou întru împărăția Tatălui Meu». A a am spus în seara cinei când am stat la masa Pa telui, mai înainte de cele ce aveau să Mă ridice spre gloria învierii, spre începătura învierii făpturii lui Dumnezeu. A a am spus celor ce erau cu Mine din lume: «Luați i

Page 36: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

36

cinați, acesta este legământul cel nou, i iară i îl voi lua cu voi, nou, întru împărăția cea nouă».

Binecuvântată să fie această zi, căci Mielul lui Dumnezeu a coborât astăzi masa Pa telui

cel nou întru această împără ie cerească, lucrată prin cuvântul lui Dumnezeu. Lua i i mânca i, lua i i be i! Acesta este Mielul lui Dumnezeu, Care spală păcatul făpturii. Acesta este Pa tele cel nou despre care scrie în Scripturi. Aceasta este împără ia Mea i acesta este a ezământul cel nou, după Scriptura care spune: « i am văzut cerul cel nou i pământul cel nou. i am văzut cetatea sfântă, Noul Ierusalim, coborând de la Dumnezeu; i cetatea este în numele celor douăsprezece seminții ale lui Dumnezeu; i neamurile pământului vor lua lumină de la această făclie i vor bea din râul vieții, care va curge din acest tron, iar apa aceasta va fi spre tămăduirea neamurilor. Iar de o parte i de cealaltă a râului vor cre te pomi ale căror fructe i frunze vor fi spre tămăduirea celor ce vor crede în Dumnezeu. i în această cetate nu va intra nimeni pângărit i nimeni străin, ci numai cei ce sunt ai Mielului, care merg după Miel oriunde Se va duce, care sunt osebiți dintre oameni, pârgă lui Dumnezeu i Mielului». Acesta este a ternutul întru care binevoiesc. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt, care va acoperi cerul i pământul, i va fi Ierusalim nou i va fi cer nou i pământ nou, lucrat de la acest început, căci cele scrise nu se pot desfiin a, i se vor împlini.

Lua i i măsura i această piatră i împrejurimile ei, i se va numi Sfânta Sfintelor care

este pe pământ pentru a ternutul lui Dumnezeu. Eu sunt cu voi, iar cel ce nu este cu Mine după adevăr, să se depărteze, căci Dumnezeu este foc mistuitor, iubi ii Mei. Iubi i sfin enia, iubi i pacea cerească, iubi i această împără ie dumnezeiască, i voi fi cu voi, i prin voi voi fi.

Eu sunt aici. Eu i sfin enia Mea. Eu i cei ce stau întru voia Mea. Pace vouă, iubi ii Mei! Binecuvântată să fie, i zi de praznic ve nic să fie această zi care

este din zilele Domnului, din zilele cerului, i vor fi de acum încolo zile noi de serbare cu cerul. Duhul Treimii Dumnezeie ti să rămână peste acest a ezământ sfânt, i va fi odihna lui Dumnezeu acest cort dumnezeiesc. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu în ziua târnosirii Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, din 12-12-1991

*** ... Pe timp ce trece, ce este al Meu se va bucura pe veci, iar to i cei ce se a ează împotrivă

i nu le convine pregătirea pe voia lui Dumnezeu, nici pe pământul României nu vor mai sta. Se va spăla totul. România va fi ară sfântă, va fi Noul Ierusalim. În România va străluci scaunul de judecată. Voi lucra ca în toată România să se respecte sărbătorile pe calendarul românesc. Sunte i români i nu germani. Nu tie nimeni, decât Dumnezeu, că acela care a făcut această schimbare este în focul iadului. De atâta timp, de la această schimbare i până acum, toate sărbătorile române ti se calcă în picioare i sunt inute pe stilul nou, dar nici acelea nu se mai in.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 23-12-1991 ***

Page 37: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

37

... O, Românie, Românie, cum te păcălise satan, de mergeai pe drumul întunericului, tu, ară sfântă i iubită de Dumnezeu! Nici nu tii câte bisericu e ai pierdut de când te-ai unit cu

satan. Am să scutur pământul României de toată pleava lui satan i am să-l fac curat i vrednic. Românie, Românie, te întreabă Dumnezeu, de ce plângi? Ce te-a cuprins? Tată, tată, te-

au cuprins durerile lui Dumnezeu. O, Românie, de ce nu i-ai dat seama că tu ai fost ară sfântă i iubită de Dumnezeu? Sângele de român e scump i pre uit de Dumnezeu. O, Românie, Românie, de ce, tată, de ce te-ai lăsat în elată de această tiranie? De ce ai stat să te tăvălească în a a murdărie? Dumnezeu este Părintele tău, i tu de ce te-ai lăsat condusă pe drumul întunericului, de nu voiai să- i mai arunci privirea spre Mine? Mai era un pas i cădeai în râpa fără fund. Dar iată, Dumnezeu a sărit ca ars de durere i i-a întins mâna Sa puternică i a dat de râpa fără fund răul i vrăjmă ia cea din tine.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din data de 30-12-1991 *** Iată, Duhul Sfânt i puterea Celui Preaînalt te va umbri pe tine i vei ie i în fruntea

acestui popor ales i apoi ve i prăsi i vă ve i înmul i i ve i acoperi acest pământ ales dintre toate câte sunt pe lume, căci România va fi Edenul cel nou. tiu greutatea ta, i dacă Eu n-a fi cu tine i în tine, tu n-ai putea. tiu, dar în curând o vei lăsa de pe tine, căci copiii acestei lucrări vor fi

pământul cel nou care va fi vestit cu putere lucrătoare de minuni i nu se poate să nu sim i greutate acum. Acum încă pământul este greu, iubitul Meu, i el strigă la Mine sub greutatea lui, strigă să-l fac nou, după cum îi este menirea sa. Pământul acestui popor, dacă el ar fi dat voie lui Dumnezeu să-l lucreze după cum este de lucrat un pământ al vremii în care suntem ajun i, ar fi dat acest pământ rod de minuni despre care nu s-a mai auzit până acum. O, cre tinii acestui popor, aceasta era menirea lor: să scoată din mor i până la al miilea neam din neamul fiecărui petec de pământ, al fiecărui cre tin care s-ar fi lăsat lucrat i înviat; (Vezi tema: „Învierea mor ilor”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.) i iată, aceasta este menirea i tâlcul Scripturii care spune: «În zilele acelea, pământul va da înapoi pe morții de sub el, i marea va da înapoi pe cei morți ai ei», fiindcă iată încă o taină, căci fiecare suflet de cre tin are o semin ie i în trup, i aceasta este Scriptura care spune despre marea care va da înapoi pe cei mor i din ea, i se va împlini cuvântul: «Unde îți este, iadule, biruința ta i boldul tău?». Iată, aceasta a fost misiunea acestei coborâri de cuvânt ceresc, i scris este în prooroci despre această vreme i despre lucrarea Duhului Sfânt prin care s-a născut acest popor. Iată, va veni vremea luptei celor două cete de îngeri i se vor împlini cele scrise, căci îngerii Duhului Sfânt vor birui pe cei potrivnici lor, fiindcă nu se poate să treacă vreo cirtă ca să nu fie adeverită mai înainte de a trece cele ce trebuie să treacă.

Cuvântul lui Dumnezeu către alesul Său Irineu, din 17-01-1992 *** Am venit la tine i am cuvântat în mijlocul tău i te-am chemat din Egipt, căci Egipt

este duhul lumii. Te-am chemat pe nume, Israele, i i-am spus că tu e ti sluga Mea cu care voiesc să-Mi pregătesc arătarea. Iată vremea Mea, i nu crezi. Dar nici cei de atunci care erau ai Mei n-au crezut că este vremea acelei Scripturi care a scris despre Betleemul Iudeii din care va ie i Cel ce împacă pe om cu Dumnezeu. Proorocii cei mari i cei mici au proorocit, i ei nu tiau ce este proorocia aceea, pentru că era pecetluită taina lui Dumnezeu până la plinirea ei. Iată, proorocul Isaia umple cerul de bucuria împlinirii care se vede din proorociile căr ii sale. Isaia nu era el. Eu eram Cel ce grăia în cuvintele proorociei; Eu eram. Eu i acum sunt, dar iată,

Page 38: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

38

uneltire se socote te această proorocie, uneltire pentru cei ce se tem de calea adevărului cel adevărat, care vine spre împlinire de la Dumnezeu. Adevărul este Dumnezeu, dar cei ce se tem de Acesta, aceia nu umblă întru adevăr cu Domnul, i de aceea se tem. Dar proorocul Isaia a prevestit cuvântul Domnului pentru această vreme atunci când a scris că «Mulți se vor poticni i vor fi prin i în cursa robiei, i această mărturie va fi ascunsă numai pentru cei ce umblă ca Dumnezeu, i ace tia vor a tepta pe Domnul, Care- i ocrote te viața Sa i Care- i ascunde fața Sa». i iată iar, ca i atunci, iau cartea i citesc din ea în ziua aceasta, citesc între ucenicii Mei, între cei care am pecetluit această învă ătură: «Iată Eu i pruncii Mei cei dați Mie de la Tatăl, Care locuie te în Sion; iată Eu i lucrarea Mea i pruncii ei, care sunt spre semne i minuni despre care nu s-a mai pomenit în Israel». i din ei voi lua i voi prăsi un neam nou, un popor nou, un Israel nou, spre răscumpărarea făpturii Mele, căci acest popor este chipul Meu, este mâna Mea, piciorul Meu, ochiul Meu, obrazul Meu i trupul Meu; este a ternutul Meu întru care binevoiesc. Ace tia s-au lăsat lucra i, iar din acest aluat voi face un lucru nou, un Ierusalim nou, care vine de la Dumnezeu, i voi face un pământ nou, o începătură nouă. De aceea spun Eu că cele pentru vremea aceasta, cele pentru scara aceasta au fost pecetluite până acum, i nu se poate desfiin a această Scriptură rostită de îngerul care i-a spus lui Ioan cel iubit: «Nu scrie cele ce au vorbit cele apte tunete, căci este pecetluită taina aceasta până la vremea de pe urmă».

Extras din trâmbi area lui Dumnezeu i a sfintei Virginia peste cre tinii din cetatea Bucure ti-Ferentari, din 01-02-1992

*** Iată de ce am a ezat acest semn peste România Mea. Am a ezat această iesle de cuvânt

ceresc ca să vină omul înapoi la Mine, ca să aduc pe cel credincios la starea cea pe care am lăsat-o Eu peste cei pu ini ai Mei atunci când M-am dus să-Mi iau locul de unde coborâsem când am luat trup de om văzut, de Dumnezeu văzut între oameni. În lume am venit atunci, dar lumea nu M-a cunoscut, iubi ii Mei. i iată, iară i face Domnul o lucrare mare, dar lumea nu poate să o în eleagă, i dacă nu poate, hai, iubi ii Mei, hai, că Noi suntem în voi, i voi în Noi. Hai să-l facem pe om să priceapă această vreme cerească. Este scris că cele ce au fost, iară i vor mai fi, i iară i este scris că voi veni i voi fi împlinitor. Dar cu voi nu sunt a a cum sunt pentru lume, căci voi v-a i lăsat lucra i de Mine, v-a i lăsat cu Mine i a i cunoscut că Eu sunt, i n-am încetat această lucrare de când am început-o în România, căci am venit la România Mea să-i pregătesc haină curată i albă, căci cu ea voiesc să împlinesc Scriptura aceea care spune: « i am văzut pe biruitorii fiarei i ai chipului ei i ai numărului numelui ei stând în picioare pe marea de cristal, având alăutele Domnului. i am văzut mulțime multă, din tot neamul i limbile i semințiile, stând înaintea tronului Mielului, îmbrăcați în ve minte albe, i cântau cântarea cea nouă, cântarea lui Moise, cântarea celor răscumpărați din robie». Această Scriptură voiesc s-o săvâr esc cu România Mea, i to i vor în elege în ziua aceea cuvintele evanghelistului Ioan, care a a a scris: «Iată, cortul lui Dumnezeu este între oameni, i va locui cu ei, i Dumnezeu va umbla cu ei, i orice lacrimă va fi tearsă».

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu către Gheorghe Zamfir, din 22-02-1992 *** O, acest munte ridicat de Mine prin mânu ele voastre, este muntele cel sfânt,

jertfelnicul cel sfânt, a ternutul cel sfânt, care nu va fi călcat de lume, ci numai de Domnul i de cei ce umblă ca Domnul. Va fi mare cetatea Domnului, dar pe acest munte va sta Domnul i va lucra din vârful lui i va lumina acest pământ ales al României, dar va lucra Domnul cu

dureri, măi copii, ca să cure e bine pământul acesta i să-l deosebească între popoare. În curând

Page 39: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

39

va lucra cerul pentru România, căci va fi să rămână în ea numai cei cura i i neîntina i, care nu au luat în de ert numele Domnului i care vor voi să fie cura i i cere ti, pentru că România este ara Noului Ierusalim, iar Ierusalimul cel nou vine din cer, nu de pe pământ, i căuta i i citi i Scripturile i vede i că este scris să fie a a i nu va fi altfel.

O, în curând va sufla Domnul cu suflarea Sa cea tare i va cură i tot ce este rău i stricat

în jurul acestui lăca care s-a pogorât din cer prin cuvânt, i ve i vedea atunci minuni, copiii Mei, căci mul i vor da să fugă atunci spre această înăl ime cerească, dar va fi să în eleagă tot trupul în ziua aceea că acesta este muntele Domnului, din care vor coborî legile Domnului. Iată de ce am adus la voi poruncă să fie lucrată această înăl ime, ca să pot locui aici i să rostesc legile Mele i să vărs de aici cupele Mele i să cură pământul cel binecuvântat al României, căci este ales să fie pământul Noului Ierusalim. Am făcut o alegere, am făcut sfat în cer i am a ezat a ezare sfântă aici, ca să se lucreze după cuvântul Meu aici, ca să biruiesc prin cuvânt, căci toate se lucrează prin cuvânt, din veci i până-n veci, i de aceea am avut nevoie de vase curate i de apostoli cura i cu inima, care să lucreze prin cuvânt i după cuvântul Meu. Eu de aceea v-am spus vouă că mul i cre tini doresc să vină i să treacă aceste hotare, i unii cer la Mine acest lucru. i ce v-am spus? V-am spus că aceia nu tiu ce cer, că dacă ar ti, n-ar mai cere. Ei cred că aici va fi ca pe pământ, dar aici nu va mai fi pământ, i va fi cer. Aici nu vor mai putea intra cei care au pus la îndoială slava acestui munte i sfin enia acestui munte. Cei care au călcat cu pasul lor aici i n-au stăruit întru cele cere ti i sfinte, e cu neputin ă la Domnul ca aceia să rămână fără de judecata care este a ezată sub piatra acestui cort sfânt. Vede i voi de ce v-am spus Eu că nu tiu ce cer acei care cer să intre în această grădină? Lua i voi un pe te i lăsa i-l fără apă. A a i cei ce au călcat aici, în muntele Meu din vremea din urmă, că intră i ies i se ating de moarte, i iată, este mai greu decât în vremea lui Moise, că aceia se atingeau de munte i mureau, dar am venit Eu i am scos din moarte pe Israel cel necredincios. Iar acum Sfânta Treime este cu încheiatul lucrării Sale, căci Duhul Sfânt lucrează Cel din urmă i nu mai este altă lucrare de scăpare pentru cel ce a căzut din lumină după ce a gustat din cele cere ti care au lucrat cu atâta taină în vremea aceasta în care s-a gătit biruin a cea de la început i până la sfâr it.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, din 19-04-1992

*** Se coboară cuvânt din cer i se scrie pe pământ cuvântul ceresc. Iată zilele cerului, i

cântă cerul în ziua aceasta, cântă peste România, cântă i se preamăre te cerul pe pământul României. Stau proorocii i sfin ii i îngerii i cântă suita cerească:

„Mântuie te, Doamne, pe român, poporul Tău,

i binecuvintează mo tenirea cea nouă a Ta. Biruin ă binecredinciosului, al poporului Tău rege, asupra celui potrivnic dăruie te

i cu crucea Ta păze te poporul i pe unsul poporului Tău!“. „O, Doamne Sfinte, ceresc Părinte, Sus ine cu a Ta mână coroana română, Sus ine cu a Ta mână ara regină română!“. Hristos a înviat, rege al României! Bun venit, iubitul Meu! Hristos a înviat, Mihail al

României Mele! A a este numele tău: Mihail al României, iar România este a lui Dumnezeu, dimpreună cu poporul ei cel binecredincios i cu regele ei cel uns de Dumnezeu.

Page 40: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

40

Eu sunt; Eu, Cel ce am înviat din moarte în vremea trupului Meu după ce trupul Meu a

căzut pe cruce. Eu sunt, iubitul Meu. O, e ti plin de bucurie îndurerată, e ti plin de durere, preaiubitul Meu, dar vine, tată, vremea ta, vine, dar Eu î i spun că a i venit. Vin zorile Ierusalimului cel nou peste România, dar Eu î i spun că au i venit. Vor veni prooroci i magi de la mari depărtări ca să vadă lucrul Duhului Sfânt, Care lucrează i Se vede lucrând peste România. Dar Eu î i spun că au i venit ca să întrebe i să se bucure de împlinirile cele noi.

Iat-o pe România! Te cântă România, iubitul Meu. Cântă România cântarea regelui ei i

se bucură România cea credincioasă, iar cea necredincioasă nu va mai rămâne în fa a Mea i în fa a ta dacă nu va veni spre pocăin ă, căci Eu sunt un Dumnezeu gelos, iubitul Meu, i voiesc ca acest Canaan să fie din cer i nu de pe pământ; să fie cer i nu pământ; să fie sfin enie i nu fărădelege.

Pace ie! Pace regelui României! Pace, i îmbră i area Măicu ei Mele să te cuprindă pe

tine, i pe regina ta, i pe mlădi a ta, care va sta de-a dreapta ta. Pace vouă, i bucura i-vă! Este cea mai mare sărbătoare, i este îndoită pe pământul României. România cântă pe Hristos, cântă „Hristos a înviat!“ i cântă cântarea regelui celei binecuvântate între popoare.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Învierii Domnului, din 26-04-1992 *** Bucură-te, Mihail al României Mele! Bucură-te i te găte te frumos, tu i toată casa ta!

Dar vreau să în elegi ce grăie te Domnul cu tine, rege al României. Scoală-te bine cu Mine cu întreg trupul tău! Ridică-te spre Mine i împline te via a Mea întru tine, căci numai a a vom ie i cu România. Aceasta este puterea cea din cer care va lucra peste România, peste cei ce vor fi de la Domnul peste cea aleasă. Ia aminte din nou la cele ce vor străjui la intrarea acestui a ezământ nou i ceresc, căci împlinirile care sunt cerute aici i care trăiesc aici, acelea sunt puterea cea care va a eza ve mântul cel alb peste România, ara Noului Ierusalim.

Iubitul Meu, pace ie! Pace casei tale! Pace i sfin enie fără de sfâr it peste tine i peste

cei din casa ta, Mihail al României, rege al celei alese dintre popoare! Binecuvântată să- i fie sfin enia ta, căci vei fi sfânt peste România i va fi sfântă România, iubitul Meu, i va fi Sfânta Sfintelor, căci a a am binevoit. Bucură-te i te hrăne te cu cele de la Mine! Bucură-te i prăznuie te zi cerească de aducere-aminte cu cei trimi i spre tine de la Mine, rege al României! Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu către regele Mihai, din 23-06-1992 *** Pace vouă, iubi ii Duhului Sfânt! i iată, iară i suntem în zi de praznic sfânt pentru ca să

sărbătorim sărbătoare cerească pentru zilele de prăznuire care vor sta a ezate de acum i până în veac peste Sfânta Sfintelor Noului Ierusalim, care a fost lucrată de Dumnezeu prin mânu ele voastre, copii ai Duhului Sfânt. i cum adică Sfânta Sfintelor, cum adică acest loc numit a a de Dumnezeu? Adică locul unde vine i se a ează cuvântul lui Dumnezeu ca să fie întrupat în această carte i să fie apoi suflat peste pământ; adică ieslea lucrării Duhului Sfânt, Care va na te peste România Ierusalimul cel nou, care vine de la Dumnezeu, dar Eu zic că a i venit, căci a venit începutul Ierusalimului nou.

Page 41: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

41

Aceasta este ziua de aducere-aminte a punerii pietrei altarului Sfintei Sfintelor, căci astăzi facem amintirea trecerii unui an de când Sfânta Treime a a ezat i a binecuvântat prin cuvânt ceresc locul în care să ia fiin ă ieslea de coborâre, ieslea de mărturie a locului de coborâre a cuvântului lui Dumnezeu, care se va auzi peste pământ în zilele ce vin. Domnul Iisus Hristos grăie te cuvântul Său în această zi de praznic sfânt. Aceasta este piatra începutului cel nou al Noului Ierusalim, care va răsări peste România, care va ie i din România i care va acoperi de lumină cerească pe cei ce vor veni i se vor pleca lucrării de mântuire pe care Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul născut din Tatăl mai înainte de veci, o va lucra după cum are de lucrat în vremea aceasta.

Eu sunt Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul născut din Tatăl Treimii cere ti, Cel Unul născut

mai înainte de veci, Cel născut Lumină din Lumină, i Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Cel de o fiin ă cu Tatăl, Cel prin Care s-au făcut cele văzute i nevăzute. Eu sunt Fiul Treimii cere ti, Care M-am coborât din cer, i prin cuvânt M-am întrupat în pântecele Fecioarei cea proorocită, ca să iau trup i să fiu Dumnezeu i Om, i ca să fiu răstignit, în numele păcatelor făpturii lui Dumnezeu, i ca să înviez după trei zile, în numele învierii făpturii lui Dumnezeu; trei zile, după numărul celui de trei ori neamul lui Dumnezeu, de la Adam i până la întruparea în om a Fiului Treimii cere ti. i, iară i, Eu sunt Fiul Treimii cere ti, Care M-am coborât din cer ca să Mă înal după înviere iară i la cer, ca să stau iară i de-a dreapta Tatălui, i apoi iară i să vin să cercetez viii i mor ii, i să aduc cu Mine împără ia fără de sfâr it apoi. i iată, Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, Cel prin Duhul Sfânt făcător de via ă; Eu sunt Cuvântul Duhului Sfânt, Care purcede din Tatăl i Care S-a lăsat peste prooroci i peste apostoli ca să ia trup acest cuvânt i ca să se împlinească prin puterea Sa.

… Acesta se va numi muntele cel sfânt al vremii plinirii cere ti, i va fi să fie cinstit

i slăvit cu mult mai mult decât muntele în care vorbea Dumnezeu cu glasul Său ceresc din pară de foc atunci când Moise a trebuit să se suie i să aducă cuvintele Domnului către Israelul cel de atunci. Nimeni nu s-a suit atunci acolo, ci numai Moise s-a suit, i a rămas Moise sfântul lui Dumnezeu după aceea, i s-a coborât la Israel i l-a făcut pe Aaron preot peste Israel, i asculta Aaron pe Moise, căci Moise venea de la Dumnezeu. i iată, acum va fi mai mult

decât atunci, i voi lucra minuni cere ti, ca să cunoască cei ce se apropie să vină, să cunoască to i taina acestui munte ceresc, căci acest munte se nume te: Cuvântul lui Dumnezeu, i această cetate se va numi: „Acolo este Domnul“.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la un an de la punerii pietrei de temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, din 22-07-1992

*** Pace de la Tatăl i de la Fiul i de la Duhul Sfânt, pace regelui României! Pace de la

Maica Fiului Treimii cere ti, i pace întru sărbătoare cerească de la mai-marii cetelor cere ti, Mihail i Gavriil! Pace i sărbătoare în cer i pe pământ, căci serbările cele din mo i-strămo i va fi să- i ia locul lor, iar fiii bisericii fi-va să se întoarcă cu fa a spre părin i, după cum, apoi, părin ii se vor întoarce cu fa a spre fiii lor. România, cea întâi chemată între neamuri, fi-va întâia între popoarele pământului, căci ea s-a născut odată cu Domnul Iisus Hristos, i dacă ea s-a născut atunci, a fost apoi încre tinată de cel întâi chemat între apostoli, căci apostolul Andrei a venit i a botezat-o pe România încă de când era în scutece, i a fost cre tină i a fost ortodoxă România; de la na terea ei a fost cre tină, i nu poate Domnul să uite pruncia ei i căma a ei cea dintâi, i nu poate să uite Dumnezeu podoabele cu care a fost înve mântată România, fiindcă de

Page 42: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

42

sub glia ei cea sfântă, tot cerul României strigă la Domnul i spune: „Doamne, până când ca să răscumperi pe cei ce stau la temelia acestui neam sfânt?“.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu către regele Mihai, din 13-11-1992 *** Se coboară din cer serbare îngerească i cuvântul lui Dumnezeu în ziua aceasta de

prăznuire pentru mai-marii cetelor îngere ti, Mihail i Gavriil. Preasfânta Treime, Tatăl, Fiul i Duhul Sfânt, este purtată pe îngeri i I se cântă cântarea

slavei Sale: «Slavă Sfintei i Celei de o ființă, de viață făcătoarei i nedespărțitei Treimi, din veci i până peste toți vecii cerurilor!». Amin.

Mai-marii îngerilor, Mihail i Gavriil, sunt în fa a cetelor cere ti i serbează cu toată

oastea serbare de înviere, serbare de bunăvestire i de slavă peste a ternutul Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, care s-a coborât din cer, de la Dumnezeu, cu începătură nouă în mijlocul României cea binecuvântată i bine aleasă între neamurile pământului. Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Cel Mare, Fiul Tatălui Savaot, roste te cuvântul sărbătorii de azi.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfin ilor arhangheli Mihail i Gavriil, din 21-11-1992

*** Fiul Treimii Dumnezeie ti roste te cuvânt peste grădina Sa cea pregătită prin cuvânt ca să

stea înaintea Sa i să se audă glasul Său peste grădina Sa cea aleasă. Amin. Eu sunt Cuvântul. Pace vouă, căci numele Meu este Cuvântul! Pace vouă, i înăl are

vouă, că e praznic de înăl are! Iată, înăl area Mea la Tatăl a fost ca să Mă duc i ca să pot veni la cei ce poartă numele Meu întru ei. Iar înăl area celor ce cred în Mine, este întoarcerea Mea la ei i întru ale lor, ca să fiu cu ei, ca acolo unde sunt ei, să fiu i Eu. i iată, sunt cu ai Mei, cu cei ce cred i aud pe Domnul, căci Domnul a a lucru are în vremea aceasta.

Pace peste România Mea i înăl are spre Mine ca să pot veni la ea, după cum am

făgăduit, căci în ziua când Eu M-am înăl at lângă Tatăl, am văzut planul în mâna Tatălui Nostru i am văzut na terea unui popor i slava pe care i-a dat-o Tatăl la na tere, căci de la na tere a fost uns acest popor, i de atunci i până acum cerul îi lucrează slava.

Duhul potrivnic n-a mai avut tihnă i s-a sculat ca să prigonească acest popor, i România

a fost în toată vremea sub crucea ei, dar ungerea cea dintru început i-a păstrat sănătoasă sămân a, i a ajuns Sfânta Treime cu România, i vine vremea să-i fie plătită răbdarea de sub cruce. Iar

voi, cei a eza i de Mine ca să sta i în fa a Mea, întări i-vă inimile i genunchii întru nădejdea acestei făgăduin e i sta i cu mâinile în sus, ca să primească România slava ei. E zi de înăl are. Înăl a i inimile i credin a i strigarea i sta i bine în numele României. Sta i în slava Mea, sta i cu România în fa a Mea i purta i-o spre Mine, ca să Mă port spre ea i să-i dau slava Mea.

Cobor la voi cu întărire i cu putere ca să vă dau din ele i să pute i, iubi ii Mei, că nu vă

las fără cer, nu vă las fără biruin ă, i ve i putea cu Mine. Eu pentru aceasta M-am dus la Tatăl, ca să pot veni iar la ai Mei, ca să pot veni la voi, cei ce sta i înaintea slavei Mele, care va fi văzută peste România.

Page 43: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

43

O, dacă tu, România Mea, dacă ai ti tu să Mă prime ti ca pe bunul tău, te-a slăvi fără să

mai gu ti plata necredin ei i a netrezirii. Dar iată, trec pe deasupra ta i strig ca să te ridic i ca să tii cum să- i fie statul i umblatul, i ca să înve i să deosebe ti dreapta de stânga ta i să te îmbră i ezi cu Creatorul tău, Care vine ca un Mire la tine, i ca să vii în dragostea dintâi i întru sărbătoare la masă cu Mine. Căci voi întinde masă cerească în mijlocul tău, i va veni ca să te vadă mul ime însetată de Dumnezeu, dar legea ta va fi cerească, i va fi legea sfin eniei peste tine, i Eden curat în tine, i Duh Sfânt lucrător i împăr itor de la Mine prin tine, prin cei ce vor voi cu Mine i ca Mine, dar scoală-te i te înal ă i caută spre Mine i dă de la tine necredin a.

O, iubi ii grădinii Mele, ferici i sunt cei ce cred acestei lucrări dumnezeie ti care este

născută în România, iar cei ce nu cred, vor fi lua i cu spaimă ca să vină spre cele lucrate de Dumnezeu în ea.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înăl ării Domnului, din 27-05-1993 *** Am vestit-o pe România prin proorocii cei mari, prin care Tatăl Meu Îmi pregătea venirea

în lume. Am vestit de un popor nou, de un lucru nou, de o ară a strălucirilor, care va fi piatră de tocmeală între neamurile pământului i care va lua cununa biruin ei la plinirea răbdării ei. Am coborât această lucrare pe pământ i sunt prin ea în mijlocul României i stă cerul deasupra României lucrând i binecuvântând din această grădină în care Mi-am a ternut văzut ieslea cuvântului Meu. Dar voiesc să Mă las văzut i slăvit peste România Mea, că iată ce- i spune Domnul tău, rege al României. M-am suit la Tatăl după înviere i am văzut în mâna Tatălui Meu planul pentru ara alegerii cere ti, căci odată cu întruparea Mea între oameni a întrupat Tatăl Meu pe România, i a a s-a născut un popor care a mers odată cu Mine, purtând prin vreme crucea Mea i taina biruin ei cu care Mă voi întoarce în fa a tuturor neamurilor pământului.

Este scris în Scripturi despre taina întoarcerii Mele, căci am lăsat făgăduin a înfăptuirii de

cer i de pământ nou, peste care va domni dreptatea i adevărul i peste care se va lucra via ă fără de moarte, i peste care nu va mai lucra timpul. i iată, dau să vin văzut i să suflu peste România Duh Sfânt de încopilărire i de na tere de sus, de na tere cerească, după cum este scris în Scripturi în vorbirea Mea cu Nicodim cel de atunci, căci a a i-am spus: «Cine nu se va na te de sus, din Duhul Sfânt, nu va intra cu împărăția cerurilor, care se lasă pe pământ». Iată, dau să suflu cer nou i pământ nou, căci cele rostite vin spre împlinire i nu se iau înapoi cele făgăduite.

Nici un popor nu are rostită o pildă mai frumoasă i mai ve nică peste el ca i pilda

rostită de poporul român. Eram cu apostolii cei de atunci i rosteam pilde i ziceam: «Cu cine voi asemăna împărăția cerurilor?». i ucenicii în elegeau pildele i în elegeau ce este împără ia cerurilor. Dar poporul român a dat din el o pildă i a vorbit din sufletul său despre un împărat care are întru sine o împără ie prin care va aduce tinere e fără de bătrâne e i via ă fără de moarte. Eu sunt, i sunt în bra e cu această împără ie ca să o dau celor ce au ridicat pilda aceasta spre ceruri, i nimic nu împlinesc fără să vestesc mai întâi. i iată, dau să lucrez văzut i să suflu peste acest neam duh de încopilărire i de înviere i de neprihănire, că vine vremea Scripturii care spune că pământul va da înapoi pe mor ii de sub el.

Page 44: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

44

Iată, trâmbi a cerească sună de aptezeci de ani în mijlocul României. Au trecut aptezeci

de ani de stăpânire străină de Dumnezeu, i fiara ro ie (Urma ii dictaturii comuniste, n.r.) î i risipe te ultimele zvârcoliri i se arată zorile împără iei cea care va lucra dreptatea Domnului i cununa dreptă ii i a fiilor ei. Scoală-te, tată, scoală-te bine, i să crezi tu apoi în lucrarea Mea, să crezi mai mult decât până acum. Eu sunt această lucrare de nouă i bună vestire i nu sunt străin prin cele ce lucrez, căci am vestit din vreme i apoi am lucrat. De patruzeci de ani cobor cuvânt în mijlocul României, de patruzeci de ani pietruiesc calea Mea ca să vin cu slavă văzută peste ara cea născută odată cu Mine în trup i în duh. E mare taina despre România; e cerească i e

adevărată, iubitul Meu. E mare taina Mea cu tine. Nu e în elept pe lume ca să priceapă taina Mea, dar este în elepciune cerească pe pământ, i cu ea lucrez spre desăvâr ire peste cei credincio i care nu Mă tăgăduiesc.

Iată, am pus înaintea ta lucrare de mărturie i grădină de început nou, i cât a vrea să te

văd intrând cu Mine pe poarta cea gătită de cer pentru slava Mea i a ta! Scoală-te, tată! Scoală-te a a cum M-am sculat Eu prin această grădină, căci M-am ridicat în picioare ca să arăt încă o dată cum să stea înaintea Mea fiii împără iei care vine cu Mine. Găte te-te, tu i toată casa ta, căci Eu am ales pe România pentru slava Mea din ea, i iată, voiesc să-i scot deasupra slava ei cea ascunsă în taina cea cerească i să-i dăm frumuse ea cea dintâi, i ve mântul cel alb să-l dăm pe ea, i să cânte ea înaintea Mea: „Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot, Cel ce iară i vine!“. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu către regele Mihai, din 12-06-1993 *** O, popor român, tu ai dat din tine o pildă care a venit de la Duhul Sfânt întocmită. Nici

un popor de pe pământ n-a mai dat-o; numai tu ai dat-o, i s-a scris profe ie din sufletul tău, popor al slavei care vine cu Mine la tine, după cuvântul tău ie it de la Duhul Sfânt. Eram cu ucenicii i cutreieram din loc în loc i slobozeam pilde i spuneam: «Cu ce voi asemăna împărăția cerurilor?», i multe pilde am lăsat spre învă ătură i spre făptuire, căci tot cuvântul care iese de la Dumnezeu, care iese de la Duhul Sfânt, acela este faptă încă de la rostirea lui. O, popor român, tu ai dat din tine pilda despre împăratul care are tinere e fără bătrâne e i via ă fără de moarte, i dacă a a ai grăit, iată, Eu am ie it cu această lucrare în întâmpinarea ta i am ales din tine i am început lucrul acestei împără ii a Împăratului Cel ce are cele rostite de tine. Eu sunt Împăratul Care are acea împără ie, i voiesc să vin cu ea la tine i s-o las în tine i să încep cu tine întoarcerea spre începutul cel în care nu era moarte. i va înceta orice tiin ă, i va fi împără ie cerească, precum a fost întâi. Întoarce-te la starea cea dintâi, întoarce-te spre cele fără de moarte i bea din fructul vie ii i fă, cre tine, ce te înva ă Dumnezeu, căci toate se vor sfâr i, dar Domnul va rămâne cu mo tenirea Sa i cu fiii ei.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului, din 28-08-1993

*** Grăiesc cuvânt ceresc peste ieslea cuvântului Meu din mijlocul României. Eu sunt

Domnul duhului i al trupului tău, căci trupul tău este de la trupul Meu i până la plinirea vremii cerurilor, o, România Mea, ara alegerii Mele! i de ce te-a ales Tatăl Meu pe tine? O, tu te-ai născut odată cu Mine pe lume. i-a făcut Tatăl Meu un trup, odată cu trupul Meu i-a făcut ie trup, i a suflat apoi peste trupul tău duh de via ă, căci a venit la tine cel întâi chemat al Meu i

Page 45: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

45

te-a încre tinat i te-a botezat întru numele Meu i de aceea te nume ti întâia chemată între neamuri. Dar neamul tău tie, oare, taina aceasta? Crede, oare, minunea aceasta cerească?

Erai frumos lucrată în mijlocul neamurilor pământului, căci pământul tău poartă o

taină mare, pe care tu nu o tii, i taina aceea te-a învă at în taină să fii cuminte i să nu dore ti nimic din ceea ce este al aproapelui tău, i numai tu ai împlinit porunca aceasta între neamurile pământului. i te-ai păstrat mireasă Mie, căci Tatăl Meu M-a logodit cu tine la na terea ta, i a sălă luit Dumnezeu în tine cu Duhul, pentru că tu nu ai iubit al i dumnezei, de la na terea ta i până la capătul bisericii cea dintâi, care a vie uit cu trupul în mijlocul tău. Iar tu apoi, tu, din una curată i neîntinată, te-ai lăsat amăgită, i s-a ales din tine, apoi, la dreapta i la stânga, i oile Mele cele credincioase au rămas pu ine la dreapta Mea, iar celelalte, dând să Mă despartă în două, i-au rupt căma a cea dintâi i au luat o căma ă nouă i o purtare nouă, i ai devenit din una, două, biserica Mea, căci în tine, Românie, a lucrat Tatăl Meu proorocia cea din urmă, i tu nu ai cunoscut aceasta. Iar când diavolul a fost slobozit ca să lucreze înaintea venirii Mele, după cum este scris, tu, biserica Mea, nu ai vegheat atunci, i a pătruns în tine păcătuire, i i-ai întors fa a ta de la părin i i de la Mine. i iată, taină neîn eleasă, că dintr-o femeie desfrânată, dintr-o biserică desfrânată care a în elat pe Iubitul ei, s-a născut antichrist, cel care te-a prins în păcat, i te-a pustiit mereu de atunci, i i-a murdărit ve mântul trupului tău. (Vezi tema: „Antichrist şi fiara apocaliptică”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.) Dar Mirele tău te răscumpără i face din mijlocul tău salvare ie, căci tu ai fost dintru început în dreaptă credin ă, i Domnul tău nu uită ve mântul tău cel dintâi.

Eu sunt Cel ce am cheile mor ii i ale iadului; le am de atunci de când l-am legat pe cel

rău ie, iar ie i-am dat cheia împără iei Mele ca să stai în ea i să nu ie i din ea i să nu te duci să lucrezi la alt stăpân. Dar iată, duhul potrivnic a fost slobozit la vremea sa i a înconjurat cetatea ta, dar Eu vin iar i ca i atunci voi birui pentru tine, biserica Mea cea de la sfâr it. Dar străină e ti tu de început, străin e omul de la sfâr it, străin este de început, căci cel de la sfâr it nu s-a jertfit cu trupul i nu a cunoscut pe cel ce ucide duhul său, pe cel ce a înconjurat cetatea duhului său. Dar iată, Eu sunt în mijlocul tău, i tu nu cuno ti vremea cercetării tale, care vine cu Mine la tine, căci Eu am început să sun din trâmbi e (prima trâmbi ă apocaliptică: prooroc preot Iosif Trifa, n.r.) (Vezi tema: „Trâmbi ele apocaliptice”, - pe: my.edocr; docs.com; Slideshare; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.) odată cu dezlegarea celui rău (anul 1921: înfiin area Partidului Comunist din România, n.r.) i am lucrat lucrarea Mea, i voi birui prin ea, căci din tine, Românie, am ridicat lăstari i am sunat în toată vremea cea ro ie, i a fost treaz Duhul Meu în mijlocul tău. i va învia în tine biserica cea dintâi i se va zidi din nou, căci Dumnezeu lucrează i une te sfâr itul cu începutul, i va fi Ierusalim ceresc pe pământ.

O, dacă Eu nu a fi scurtat apăsarea acestor zile, nu ar mai sta nici un trup înaintea Mea,

dar pentru cei cu duhul smerit, Eu ascund fa a urgiilor care sunt peste lume ca să încerce pe to i câ i locuiesc pe pământ. Iar tu, Românie, vei fi Mie domnie, i cel necurat va fi luat din tine. Scoală-te, ca să-Mi auzi glasul i ca să cinez cu tine, căci Tatăl Meu a ează în tine nuntă cerească i biserică curată, i va da fiecăruia după cum este fapta sa. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfin ilor arhangheli Mihail i Gavriil, din 21-11-1993

***

Page 46: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

46

Iată astăzi glasul Meu. Nimeni să nu- i învârto eze auzul la glasul Meu. Să nu faci, tată, ce a făcut Israel, care i-a învârto at inima patruzeci de ani, i care tot a a este i acum, căci Eu l-am lepădat pentru învârto area inimii lui, dar iată, am un Israel al răscumpărării celui de atunci. Te-am făgăduit ca să fii, Israele, ca să fii tu Israel în vremea aceasta i ca să dau prin tine mâna la toată făptura care a fost, i care este încă, i ca să răscumpăr prin tine pe cel pierdut de la fa a Mea. Să nu fii necredincios în această profe ie pe care i-o spun iar, că de mult i-am spus-o că va fi să se împlinească. Să crezi proorociilor, să nu le defăimezi, căci bătrânul Simeon a mâniat pe Dumnezeu dacă n-a crezut proorocia în care scria Duhul Sfânt despre Fecioara care va na te pe Emanuel i care va rămâne fecioară, i a dat să teargă această profe ie, dar îngerul Meu o adăuga iar în carte, i el se-nvârto a i iar tergea din fila căr ii aceste cuvinte, i cuvintele iar se a terneau la locul lor în carte, i atunci M-am mâniat i am rostit peste el prin înger: «Nu vei muri până nu se va na te Fecioara aceasta, ca s-o vezi apoi, i să vezi i pe Domnul, Care va ie i prin ea». i bătrânul Simeon a mai trăit încă de patru ori mai mult via a unui om i nu mai murea. Dar a venit după trei sute de ani vremea Fecioarei care s-a născut i a crescut i a născut pe Domnul Iisus Hristos, i Simeon a văzut împlinirea proorociei pe care el nu putea s-o creadă, i apoi, îngreuiat de vreme, a fost iertat de Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii înfrico atei judecă i. Praznicul Întâmpinării Domnului, din 15-02-1994

*** Binecuvântată să fie România, ara întoarcerii Mele la ai Mei, ara trâmbi ării cuvântului

lui Dumnezeu peste fiii cei credincio i ai tuturor neamurilor pământului. i se va coborî pe pământ cer nou i pământ nou, întocmit la cuvântul Meu, i toate neamurile pământului vor vedea lumină mare i se vor boteza, căci Eu sunt Domnul, i sunt credincios făgăduin elor Mele.

i va învia Israel cel căzut, i la vederea luminii va primi mărturisirea mântuirii cea de la Iisus Hristos, căci Tatăl Meu nu prime te pe nimeni fără Mine. i va fi altoit Israel, i va fi făptură nouă Israel i va lucra lucrare de nou Ierusalim, căci toate se fac noi prin cuvânt, i iară i se lucrează prin cuvânt. La început a făcut Dumnezeu cerul i pământul i pe om, iar acum iară i se lucrează prin cuvânt i se fac cer nou i pământ nou i om nou, după chipul i după asemănarea lui Dumnezeu, precum a fost la început chipul i asemănarea lui Dumnezeu în om. Dar iată, trebuie trudă în cer i pe pământ, căci Noul Ierusalim se coboară din cer, i nimeni nu pricepe această taină întru lucrarea ei.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, din 23-04-1994

*** Cerul grăie te pământului. Domnul trâmbi ează pe pământ. Eu, Domnul, grăiesc din cer,

i se aude pe pământ. Eu, Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui; Eu, Cel ce am norii suire i coborâre; Eu, Cel ce am umblare pe aripa i oapta vântului; Eu, Cel ce răsar iarbă dobitoacelor i verdea ă spre hrană oamenilor; Eu, Domnul, grăiesc din cer peste pământ, i ferice celui ce

aude cuvintele glasului Meu i crede în Fiul lui Dumnezeu. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să creadă omul în Cel pe Care L-a trimis Dumnezeu. Iar pe acela pe care Tatăl Mi-l dă, acela vine la Mine, i pe cel ce vine, nu-l voi scoate de la Mine, i aceasta este voia Tatălui, Care M-a trimis, ca pe to i cei ce Mi-i dă Tatăl, să-i in i să-i întăresc i să-i înviez, căci cel ce crede în Mine, acela are via ă ve nică i înviere i zi de înviere.

Page 47: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

47

În numele Tatălui i al Fiului i al Sfântului Duh, acesta este semnul celor ce Mă primesc pe Mine, acesta este numele celor ce cred în Dumnezeu, i Eu îi voi învia, îi voi aduce la ziua învierii. Eu sunt învierea, i oricine a auzit i a învă at de la Tatăl, acela vine la Mine, i va fi acela învă at de Dumnezeu. Eu sunt Cuvântul Tatălui, Cel Unul născut din Tatăl; sunt trimisul Tatălui; sunt Cel ce am grăit lui Israel, lui Avraam, Isaac i Iacov; sunt Cel ce am grăit cu Moise i cu profe ii. Eu sunt Îngerul sfatului cel mare, Care am grăit cu Israel.

Eu grăiesc cu poporul Meu, care se nume te Israel. Pace ie, Israele, poporul Meu binecuvântat! căci tu cuno ti pe Tatăl Meu, pentru că Mă

cuno ti pe Mine, măi Israele al făgăduin ei. Tatăl este în Mine, i tu crezi această Scriptură, pentru că e ti învă at de Dumnezeu, după cum scrie în Scripturi: « i vor fi învățați de Dumnezeu», i a a se cheamă că înva ă de la Tatăl cel ce vine la Mine.

Israele, poporul Meu, Duhul Tatălui Meu Se odihne te peste tine, pentru că tu ai crezut în

Cel pe Care Tatăl L-a trimis acum la tine, i te am martor, Israele, i te numesc poporul Meu Israel. Te-am ales i te numesc Israel, că i pe poporul cel ales la început l-am numit tot a a; tot Israel l-am strigat i pe el, tot Ierusalim l-am numit i l-am strigat i pe el, dară pe tine, care e ti după harul Meu Israel, nu după trup Israel! Acela a fost după trup Israel, iar tu e ti după har Israel, i după cuvântul Meu, care stă în sfat cu tine de patruzeci de ani, Israele al venirii Mele pe nori. i tu e ti martorul Meu de azi, martorul întoarcerii Mele pe nori, că din nori i din vânt i de deasupra cre tetului tău i de lângă tine vorbesc cu tine, i te numesc Israel, i te hrănesc cu cuvântul Meu, mai mult decât pe tot Israelul din alte veacuri. O, tu e ti martorul Meu din vremea aceasta, i lumea nu tie, i sătu ul acesta nu tie cine e ti tu, popor adunat în staulul acestei lucrări de cuvânt dumnezeiesc; nu vrea să tie că Eu am avut o trâmbi ă în satul acesta, o cântărea ă din care Eu am cântat i am vorbit ca în cer pe pământ. Am vorbit douăzeci i cinci de ani prin vas ales de Mine, prin vas ales de Dumnezeu, i în ace ti ani Eu am ridicat rod, i rodul rode te, i Domnul grăie te din rod, i lucrarea Mea nu stă, i merge până la slava ei, până la capătul ei merge.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înăl ării Domnului, din 09-06-1994 *** Vino spre slava cerului, poporul Meu. Tu nu te vei ofili, ci vei înverzi i vei înflori i vei

rodi, că Eu te voi uda cu hrana cea din cer, cu mana cuvântului Meu, căci locul grădinii Mele spre care te aduni tu, locul acesta se nume te locul Cuvântului lui Dumnezeu, Care vine pe nori. Eu am norii suire i coborâre, Eu nu sunt un Dumnezeu neputincios. Eu vorbesc române te că a a voiesc Eu, i nimeni nu-Mi poate strica planurile Mele. Eu dau limbi Duhului Sfânt, Eu dau pe Duhul Sfânt peste limba românească, i fiii i fiicele României vor profe i în fa a popoarelor de pe pământ, că Eu pe România am ales-o de ară a Mea. ara Mea M-a răstignit. Poporul pe care l-am ales la început M-a scos afară din mijlocul lui, i Eu de atunci am îmbră i at pe România i pământul ării ei, i atunci am lucrat cu Tatăl Meu i am născut poporul român, odată cu Mine l-am lucrat i l-am născut, i l-am încre tinat cu numele Meu, i am ales din nou Ierusalimul i l-am numit tot Ierusalim, ca i pe cel care M-a răstignit. De aceea se nume te această ară Ierusalim nou, pentru că Eu dacă am plecat din cele ale Mele am luat cu Mine darurile i bogă ia darurilor Mele cere ti, care erau de la Mine peste Israel i peste Ierusalimul Israelului Meu, i am pus la temelia poporului român toată bogă ia Mea

Page 48: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

48

cerească, i am născut acest popor i l-am uns prin mâna lui Melchisedec, ca să fie popor de sfin i la vremea de sfâr it, la vremea apropierii venirii Mele din nou pe pământ.

Eu, Cel ce am trecut cu trupul prin moarte, Eu, Cel ce am înviat cu trupul cel răstignit,

Eu, Domnul, Cel ce sunt cu trupul ridicat la cer, în curând voi sta deasupra României cu slava Mea descoperită. Nu mai trimit pe arhanghelul Meu, i voi veni Eu, înso it de trupul Meu cel luat de la Duhul Sfânt i din Fecioară, i Mă voi slăvi cu slavă mare peste ieslea cuvântului Meu, peste această grădini ă, peste această piatră nouă i sfântă, i se vor auzi cântecele îngerilor din cer i ale celor de pe pământ: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu Savaot, Cel ce vine întru numele Domnului!“, în numele Tatălui i al Fiului i al Sfântului Duh. Amin. (Vezi tema: „Venirea în chip văzut”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.)

Eu, Domnul, am ales-o pe România, i cine poate să-Mi tulbure planurile? Eu a a am

binevoit; Eu, i nu tu, poporule al Meu din mijlocul României. Eu am voit să- i aduc ie cuvântul Meu i să te chem să fii poporul Meu, poporul cel mic, deosebit din lume ca să fii poporul primirii cuvântului Meu de azi, al Scripturilor Mele care sunt scrise azi de cer i de tine. Eu profe esc i împlinesc cer nou i pământ nou. Nu-i nimic dacă slujitorii bisericii nu voiesc să vin. Ei vor rămâne cu zidurile, i zidurile lor vor striga împotriva lor. Biserica Mea nu este zid rece de piatră, i este duh viu i ceresc biserica. Biserica nu este de pe pământ, i este din cer. Numai biserica este cerească pe pământ, este din cer coborâtă pe pământ, căci fiii bisericii Mele, fiii bisericii lui Iisus Hristos, sunt născu i din cer, de sus, după cum am spus Eu cărturarului Meu cel de atunci, că a a i-am spus: «Cine nu se na te de sus, din cer, nu poate să fie cu Mine, nu poate să fie fiul împărăției Mele», i iată, fiii bisericii nu mai sunt ai veacului acesta, i sunt ai cerului sfânt, iar cerul sfânt este înso itorul fiilor lui. A a se cheamă că biserica este a lui Iisus Hristos i a cerului. Altfel biserica este lumească, nu este cerească.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului, din 28-08-1994

*** Dacă nu veneam cu această lucrare i dacă nu te cre team prin ea, Israele, Eu nu mai

aveam nimic acum, că nimic nu mai am în afară de tine, tată; nimic, iubitul Meu popor. O, i câte am răbdat Eu de la tine! i de ce am făcut a a? Pentru că te-am iubit, Israele, pentru că te-am găsit scris de la Tatăl Meu că te vei na te azi. Eu trebuie să-i iubesc pe cei ce-i am da i de Tatăl, dar de ce, măi Israele, nu-Mi dai i tu ce- i dau Eu? Dă-Mi, tată, inimă curată i ascultă de Mine, că Eu te povă uiesc i te conduc i î i fac cărare prin spini i vin mereu la tine pe nori. (Vezi tema: „Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.) Vin pe valurile albastre i Mă grăbesc mereu să vin, dar greu mai vin, măi Israele, greu de tot dacă tu nu Mă aju i. Puterea Mea stă în puterea ta, i niciodată nu i-am spus Eu ie acest cuvânt. Niciodată nu M-am umilit atât de tare ca acum când Mă plec să- i spun că puterea Mea stă în puterea ta, copilule din urmă, i de aceea î i spun să lucrezi. Omul fără de mi care ame e te i stă ame it pe loc. Cre tinul fără de lucrare cade în lâncezeală i n-are putere din cer. De aceea i-am spus Eu azi, sub bra ul crucii Mele stau i î i spun, copile, să nu te grăbe ti să mănânci sau să te culci sau să te plimbi sau să munce ti, atât cât te grăbe ti să te aduni mereu laolaltă, Israele, fiindcă Eu atunci am pe Duhul Sfânt în mijlocul tău, i după El vin i Eu, i cuvintez peste tine i te hrănesc cu cerul, tată, i te învă mereu să te speli i să stai

înaintea Mea.

Page 49: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

49

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înăl ării sfintei Cruci, din 27-09-1994 *** O, românule, românule cre tin, adu- i aminte de Mine, românule, poporul Meu ales! O,

că te-a încântat un cuvânt urât i l-ai luat pe limbă i i s-a părut dulce i ai mâncat i te-ai înve mântat cu rodul acestui cuvânt! Că a venit la tine cel străin i i-a optit la ureche acest cuvânt: civiliza ie. La Mine nu este acest cuvânt, iar în cartea limbii tale nu era nici acolo acest cuvânt. Dar acest cuvânt este păgânie, tată. Nu este de la Dumnezeu nimic în acest cuvânt cu fa ă ascunsă. i acum cine te mai scapă pe tine de această dulcea ă? O, iată ce ai pă it, românule, că la această dulcea ă trag mu tele i mănâncă din tine i te lasă sărac de Mine. Iată ce cuvânt, ce limbă străină de Mine: civiliza ie. Românule tată, tu trebuia să sluje ti lui Dumnezeu, românule, poporul Meu, că ai ungere de la începutul tău, cre tinule român, ai semnul Meu pe tine, iar semnul, acesta este: în numele Tatălui i al Fiului i al Sfântului Duh. Amin. Tu nu trebuia să-i sluje ti trupului tău, căci cu trupul faci păcat dacă sluje ti a a. Tu trebuia să sluje ti Duhului lui Dumnezeu cu cugetul tău, căci cu duhul tău faci cer i sfin enie i via ă adevărată. O, poporule român, te-ai civilizat, i de Dumnezeu te-ai depărtat. Eu te-am născut din Duhul Sfânt la na terea Mea din Fecioară. Eu M-am născut prunc, i tu te-ai născut popor într-o singură zi, în ziua cuvântului Meu rostit peste tine, ară română, ară cre tină! O, tu tii ce înseamnă român? Nu tii ce înseamnă acest cuvânt, român. Pe ce limbă să vorbesc Eu cu tine ca să Mă în eleg cu tine ca la începutul tău, românule, poporul Meu? O, te-ai băgat i tu în cutie, tată, i nu mai ai ogradă i iarbă i pomi i pădure i poiană i căsu e cu miere i sapă i grapă, i nu mai e ti român. E ti neam , că te-ai lăsat după praznicele nem e ti. E ti francez, că te-ai îmbrăcat cu haină fran uză. E ti englez, că i-ai stâlcit limba ta cea dulce. E ti turc, i ai făcut ca Israel, care s-a unit cu trup de pe cale. E ti american, că i-ai uitat vârsta ta, care este cât a Mea, i i-ai uitat strămo ii pe care-i ai dedesubtul tău. E ti american, de parcă nu mai ai strămo i i frumuse e străbună. i-ai uitat bunicii, poporule român. O, românule tată, de ce nu mai vorbe ti române te, măi fiule al Meu i al bunicilor tăi? Nu mai vorbe ti frumos, i Eu, iată, vorbesc române te, că frumoasă este limba românească pe pământ i în cer. Nu mai este astăzi frumoasă limba ta. i-ai stâlcit-o cu împrumutatul de la străinii neamului tău, i n-a fost frumos ce ai făcut. O, unde- i este limba ta cre tină? i-am dat de veste împără ia cerurilor încă de la na terea ta, i am pus pe tine pânză albă de botez i te-am învă at rugăciunea „Tatăl nostru“ i i-am trimis limba cea cerească, limba Evangheliei împără iei cerurilor pe pământul tău. i-am trimis fecior curat, născut din Mine, ca să te facă mireasă Mie, poporule român, i i-a adus ve mânt esut din apă i din duh i din sânge i i-am dat nume nou i te-am numit român. Duhul Meu Cel sfânt te-a numit cu nume nou, ară

cre tină, a a cum na ul Meu Mi-a dat Mie la botez numele Iisus Hristos. A a i-a dat ie Dumnezeu numele de român la botezul tău. i a a cum toate neamurile s-au binecuvântat în Avraam cu numele de Israel, tot a a acum, Israele de azi, se vor binecuvânta neamurile toate în numele tău cel nou, i pe care-l ai de la Mine de două mii de ani, căci tot omul care se va îmbrăca cu cămă u a de cre tin se va numi român.

O, vin să te strig. Te strigă începutul tău i dragostea Mea cea dintâi întru tine, că Eu pe

limba ta rostesc judecata păcatului i Evanghelia învierii făpturii, i tu, românule, i-ai urât limba ta, Evanghelia Mea, i ai luat în ea de la alte popoare, care n-au ungerea ta. Numai tu ai ungere încă din scutece; numai tu între popoarele vremii; numai tu, Românie, ară a întoarcerii Mele. De aceea te-am pregătit i te-am născut i la începutul tău, i la sfâr itul tău, i tu de ce i-ai uitat limba i Evanghelia? De ce? O, aceasta este desfrânare, tată. Ai făcut i tu ce au făcut popoarele păgâne. Ai făcut fabrici de fum i uzine de moarte, ca să pregăte ti moartea trupului

Page 50: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

50

tău, i omul cel mic din tine nu tie ce faci tu peste el. Te-ai făcut i tu stăpân pe om, românule, poporul Meu, dar Eu l-am făcut pe om să fie liber i nu rob omului. Ai învă at i tu calea păgână i tiin ă păgână, i nu te-a dus la bine, i te-a dus la minciună i la moarte. Dar Eu vin să te

dezrobesc. Tu e ti poporul Meu ales, e ti omul cel născut de sus la na terea Mea i a ta, căci Tatăl ne-a născut odată pe Mine i pe tine, Mire i mireasă din cer, din apă, duh i sânge.

Treze te-te, te strig! Auzi tu glasul Meu? Ridică-te i du-te după cel vândut i alungat,

(De tancurile ruse ti, Regele Mihai n.r.) căci ungerea ta e pe cre tetul lui. Când el a fost alungat de tine, Eu am dat toată ungerea ta cu el, i a plecat cu ea pe frunte i nici un rău nu a pierdut pe cel pribeag al tău.

O, poporule român, plânge voievodul tău în mijlocul Egiptului; plânge regele tău,

românule; plânge i te binecuvintează mereu plângând, ca să nu pieri; plânge i se roagă cu toată inima lui, a a cum plângea David, unsul Meu, când î i scria rugăciunile pe pământ. Plânge regele tău, românule, că i s-a luat casa i ara i neamul, i nimeni nu-l dore te cu adevărat dintre cei ce se zbat pentru el, că aceia nu fac voia Mea pe pământ, i el prin voia Mea va birui împotriva omului du man pe Dumnezeu, va birui prin poporul Meu cel sfin it, i regele tău va veni la Mine i la tine, poporul Meu român. O, el a fost aruncat de la locul lui, i de atunci ie nu i-a mai mers

bine, că pe cel mic l-ai dus departe ca să-l mănânce fiarele. Ai făcut i tu ca fra ii lui Iosif, care l-au alungat pe cel mic, i de atunci tu e ti rob, a a cum a fost Israel rob în Babilon.

O, românule, românule, oare, tu e ti un popor cu suflet rău? Nu e ti cu suflet rău, dar de

ce, tată, l-ai alungat pe cel născut de Mine pentru tine? Cine, tată, te-a învă at pe tine să faci a a? Eu am pedepsit i mai pedepsesc pe cei ce te-au scos pe tine de la om cu suflet bun la om cu suflet crud. O, nu e voie să se omoare frate pe frate, Israele român. Nu dă voie Dumnezeu să faci nimicire i moarte. Eu te-am iertat, i te voi împrospăta cu Duhul Sfânt, dar spală- i, tată, acest păcat strigător la cer, că Eu am scris în poruncile Mele să nu ucizi, să nu mărturise ti strâmb, să nu iei dreptul aproapelui tău. Eu nu i-am spus să- i tai capul, i tu de ce i l-ai tăiat? i l-ai tăiat, i i-ai pus altceva în locul lui. Eu n-am spus să- i alungi unsul, i tu de ce l-ai alungat? i unde este unsul acestui popor? O, Eu l-am ocrotit, că el a strigat la Mine pentru el i pentru tine. Eu n-am avut niciodată popor fără păstor i păstor fără popor.

Spală- i păcatul, Românie, i te pocăie te, tată, că tu mărturise ti prin faptele tale că e ti

fiu i fiică celor ce au încuviin at fapta cea rea cu care să se omoare i să se alunge un ii Mei din tine. Iată, vin i suflu peste tine cu cuvântul Meu. Ia- i straie sfinte pe tine, românule, poporul Meu. Unde î i este, tată, portul tău de român, de cre tin? O, tu e ti popor păgân după port. Se uită bunicii tăi să te zărească, să te cunoască între cei de pe pământ, i nu te zăresc bunicii tăi. Tot cerul poartă numele românului pe buze i pe cânt. Tot cerul i to i îngerii cântă cântarea coroanei române. Numai românul nu se mai arată ca să fie zărit de bunicii săi. Românule, unde î i este căma a românească? Caută bine ca să- i găse ti cămă u a, fiule român, că Eu deschid cartea, i tu vei vedea unde va merge lumea cea păgână la chip i la port. Ia, tată, chipul Meu, chipul bunicilor tăi, dar să nu te ascunzi sub chipul Meu ca să-Mi spui că e ti cre tin i să nu fii cre tin.

… O, tu nu tii ce am gătit Eu pentru tine, românule tată. Am în tine un popor mititel. L-

am luat din tine i l-am crescut sub raza cuvântului Meu i l-am făcut mare la duh i la cuvânt, i l-am inut ascuns de irozi i de iude, i am străbătut cu el pustiul necredin ei, i îl scot deasupra,

Page 51: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

51

tată, i îl pun în sfe nic, ca să te lumineze i ca să te iei după via a lui i să faci din el un model de via ă fără de moarte peste tine. O, fiule român, ce micu e ti, tată! De ce e ti a a de mic, a a de fără de duh? O, nu e bun păcatul. Te-a despăr it de Mine; nu e bun. Te-a despăr it de cură enie i te-a unit cu stricăciunea, fiule român.

… Cuvântul Meu vine pe vânt, vine cu vântul, pe vânt sub ire vine cu Mine la tine,

românule, poporul Meu. Vine pe adiere de vânt, ca la Avraam, ca la Moise, ca la Ilie. Cu lumea păgână vorbesc altfel. Vorbesc prin fapte cu lumea păgână. Am rostit, i tot a a rostesc i azi prin prooroci. Rostesc plăgi peste lumea păgână, i cuvântul se face faptă. Cu lumea vorbesc prin tunet, prin trăsnet, prin înec, prin zguduituri de pământ, prin foc, prin palmă rea, prin lipsă de în elepciune peste lume.

… O, popor român, n-am ce face cu oamenii cu coli, n-am la ce îi pune. coala este

sfin enia, i cei învă a i de pe pământ nu au coala sfin eniei i lucrarea ei. N-am ce face cu cei cu coală, n-am. N-am decât să-i orbesc ca pe Saul, care avea coală i Mă prigonea de multă coală ce avea, i după aceea l-am pus să Mă vestească la cei de alt neam i l-am smerit făcându-

Mă biruitor în el. A a l-am biruit Eu pe Saul, pe cel cu coală de pe pământ. N-am ce face cu cei mândri, cu cei ce au cugetul mândru. Mie Îmi trebuie om sărac cu duhul. Cel mândru î i este sie i dumnezeu. N-am ce face cu cel mândru. N-am, tată, ce face cu cel vopsit, cu cel fardat, căci vopsitul este o lucrare urâtă, care acoperă răul i urâtul i minciuna ca să nu se vadă. Fardul este fa a vopsită ca să nu se vadă fa a urâtă. Stau ascuns de fa a ta i a tept clipa răscumpărării tale, românule, cre tinul Meu. Treze te-te! Auzi tu glasul Meu?

Spală- i păcatul, Românie, i te pocăie te, tată. Sunt gata să- i iert păcatul. Cuvântul lui Dumnezeu pentru România, din 04-03-1995 *** E mare taină ara Mea română. Trupul ei este de la trupul Meu; anii ei sunt cât anii Mei;

na terea ei este odată cu na terea Mea. În ziua na terii Mele Tatăl Meu a plămădit schi a acestui popor i a acestui pământ binecuvântat la na terea Mea i a lui. A născut Tatăl Meu Mire i mireasă i masă de nuntă i praznic de nuntă, i iată, Îmi iau din ara română mireasă i o pe esc, dar Eu spun că am i pe it-o, că tu, Ierusalime, e ti mireasa Mea, e ti darul Meu din mâna Tatălui, e ti iubita Mea, tu, ară română, tu i fiii cei din tine, care sunt da i Mie de Tatăl, precum din Israel Mi-a dat la na terea Mea o mână de ucenici cu care am pus masă nouă de nuntă.

Iată nunta Mea cu tine, Ierusalime, mireasă dată Mie de Tatăl, din neamul român, i voi

odrăsli fii din fii, i se vor na te de sus prin cuvânt, precum am lucrat i la început. Tu vei fi Mie masă de nuntă nouă i de vin nou i de pâine înnoită prin cuvânt i de ungere cerească peste timp, i nimeni nu va birui împotriva ta, poporul Meu cel binecuvântat vreme de patruzeci de ani. De patruzeci de ani te binecuvintez, i Mă pitesc cu tine, popor micu i sfin it de Cuvântul Creator. Bucură-te, fiule, popor sfin it i binecuvântat! Am întocmit nuntă cerească în ziua aceasta. E zi de Pa ti nou, că Eu te-am scos pe tine de sub robia lui faraon cel fără de Dumnezeu i i-am dat libertatea să te ară i cu Mine, Domnul i Stăpânul tău, Care te hrăne te de patruzeci

de ani în taină cerească. Pentru tine, tată, am făcut minune mare, că dacă nu făceam, faraon se sculase să- i ia via a, fiule, poporul Meu. Dar Eu am nevoie de via a ta, că te-am hrănit cu via ă din via a Mea i te-am făcut mare, ca să-Mi fii de folos pentru lucrarea de răscumpărare a omului cel luat din fa a Mea. Tu e ti un popor mititel, dar puterea Mea te umbre te i te unge cu putere

Page 52: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

52

i te îngrăde te i te arată mare, fiule mititel, poporule român din români. O, Românie, iubita Mea, iată ce am Eu în tine. Am pe poporul cuvântului lui Dumnezeu

în mijlocul tău. De patruzeci de ani îl îmbucăturesc cu cuvântul Meu venit cu Mine pe nori, i l-am inut la adăpost, căci vremea aceasta e vreme de moarte, nu este vreme de via ă. Scoală-te spre sim ire cerească, Românie numită de Mine cu nume nou, Românie, Ierusalimul Meu cel nou, unit cu Ierusalimul cel de sus, cel din slava cea nevăzută! Scoală-te, iubito! Am în tine un sâmburel mititel, o sămân ă nouă, lucrată din cer, i vreau să fac din tine ogorul Meu, i neamul Meu cel sfânt să fac din tine. Israel M-a răstignit i M-a lepădat, i Tatăl Meu M-a dat ie ca să- i fiu născător i ca să te na ti din Mine, din apă i din Duh, din Fiul lui Dumnezeu să te na ti, iubito. Trec cu glasul Meu prin poporul Meu, prin por ile Mele, i glăsuiesc peste tine. Las pentru tine tiin ă cerească, i tu să te hrăne ti cu ea i să crezi născându-te din ea, i să te smulgi din mâna du manului de suflet. Las carte pentru tine. Cite te, iubito, i răspunde-Mi! Vino spre Mine, că Eu vin spre tine. i chiar dacă tu nu vei veni spre Mine, Eu voi veni spre tine, că a a este scris. Iată, te chem la nunta Mea cu mireasa Mea cea luată din tine. Vino, Românie, să-Mi fii nunta ă la nunta Mea cu poporul Meu cel care a răbdat pe urma Mea, cu mireasa Mea cea gătită de Mine cu straie cere ti, cu podoabe cere ti. Am străbătut patruzeci de ani de pustiu, ca i odinioară cu Israel, i acum iată-Mă la Iordan cu mireasa cu care am rămas din lume. E zi de veac nou, e zi de Pa ti nou. Vino, Românie, la ziua Mea de Pa ti, căci las Pa ti ve nic în tine, i Îmi încep nunta i Îmi înmul esc Pa tele Meu cel nou, i vin i te sărut cu cuvântul Meu. Trec u or pe lângă tine i te mângâi cu grăiri cere ti i dau să te trezesc din moarte. Nu te teme, dar scoală-te! Nu mai sta fără Mine, că î i aduc aminte de alegerea ta la na terea ta. S-au înmul it câinii i lupii în tine, i tu nu erai a a cum e ti. Vino, iubito, spre via ă fără de moarte, că stau înaintea ta cu poporul Meu cel mic, care i-a răstignit trupul i voia i pofta cea lumească pentru ca să slujească Duhului Sfânt, i ca să fac din el răscumpărare din moarte peste tine.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Învierii Domnului, din 23-04-1995 *** Glasul lui Dumnezeu coboară pe nori i se lasă auzit în România. Glasul Domnului se

veste te, i grăie te Dumnezeu din văzduh peste România. Amin, amin, amin. Din nor în nor cobor cuvântul Meu până la ieslea cuvântului, până deasupra grădinii

cuvântului. Pace vouă, străjeri ai cuvântului Meu! Amin, amin zic vouă: a venit vremea să hrănesc mul imile din masa cuvântului Meu pe care îl cobor la voi. Eu, Domnul Iisus Hristos, grăiesc peste România.

Pace ie, România Mea! Pace ie, românule, poporul Meu cel născut odată cu Mine ca să-

Mi fii mireasă Mie la venirea Mea! Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Cel Unul născut din Tatăl mai înainte de to i vecii. Eu sunt Cel ce am înviat acum două mii de ani după ce Israel M-a dat la moarte pe cruce. i dacă Israel s-a lepădat de Cel ce a venit de la Tatăl, iată ce Mi-a dat Tatăl după ce am înviat. Mi-a dat un Israel nou, un neam nou pe care Tatăl l-a făcut neam cu Mine, i de atunci te am Eu de la Tatăl, Israele român, căci Israel înseamnă popor credincios, popor ales. Tatăl Meu te-a ales la na terea Mea, că tia Tatăl că Israel, poporul cel ales, Mă va lepăda i Mă va răstigni pe cruce, iar după învierea Mea Mi-a dat Tatăl un dar nou, un popor nou, născut din cuvântul Meu, din Evanghelia Mea cea nouă.

Page 53: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

53

Hristos a înviat, Israele român! Am în mijlocul tău o grădini ă plină de iubire, i peste care Eu cobor ploaia cuvântului Meu de la sfâr it. Românule, românule, să nu fii necredincios. Să crezi, fiule, că Eu cuvintez de patruzeci de ani din cer peste România. Românie, am în mijlocul tău un popor mititel, luat din tine, i se nume te poporul cuvântului lui Dumnezeu, i acest popor a auzit din cer cuvântul Meu i a scris cuvântul Meu pe pământ, i cuvântul mărturise te ca i acum două mii de ani, ca i acum apte mii de ani. Eu sunt Cuvântul. Eu sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Treimii cere ti, Care Se nume te Dumnezeu. Numele Meu este Cuvântul lui Dumnezeu.

Israele român, România Mea, ai auzit, tată, despre o mul ime de dumnezei, căci te-au

împresurat du manii i au venit la tine în haină de oaie i î i dau târcoale ca să te scoată de la Mine, i păstorii tăi dorm, iubito. Dar nu te mai pleca la oapte străine, că Eu î i spun ie să nu ai alt dumnezeu afară de Mine. (Vezi: „Despre chipul cioplit şi semnul crucii”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.) Eu sunt Dumnezeu nu numai pentru că î i spun, ci pentru că M-am arătat că sunt Dumnezeu. Dumnezeii care se vestesc acum nu s-au arătat ca Mine, nu s-au coborât din cer ca Mine, nu s-au înăl at ca Mine i nu sunt ca Mine, din cer.

O, Românie, ortodoxia Mea, tu ai păstrat portretul Meu, portretul împără iei lui

Dumnezeu, i nimeni nu l-a mai păstrat ca tine după ce Eu am înviat ca un Dumnezeu. Tu te-ai născut din Mine, Israele român, Israele nou, i tu e ti Ierusalimul venirii Mele, precum cel de atunci a fost Ierusalimul pătimirii Mele, Ierusalimul durerilor Mele. Pe tine te-am ales să fii Ierusalimul gloriei Mele, i iată, spre sfâr itul a teptării Mele Eu Mi-am ridicat din tine o mireasă i am pus pe ea straie noi i am suflat peste ea duh de om nou, după chipul i după asemănarea

Mea, precum am lucrat la început, i Mi-am gătit în tine sărbătoare i nuntă cerească i masă cerească de nuntă, i vreau să-Mi fii nunta ă, Românie, popor ales de Dumnezeu.

De patruzeci de ani stau ascuns cu Duhul Meu i cu glasul cuvântului Meu în mijlocul

unui popor mititel, luat din tine, Românie; un popor martor, precum martori Mi-au fost la început Avraam, Isaac i Iacov, i Moise i Ilie i profe ii, i mai apoi apostolii i ucenicii, martori i ai învierii i ai înăl ării Mele la Tatăl. i iată acum ucenicii întoarcerii Mele întru cuvânt rostit din cer peste tine, Românie blagoslovită de Tatăl i de Fiul i de Duhul Sfânt! Nimic nu lucrez fără să nu fi vestit prin Scripturi. Numele Meu este Cuvântul lui Dumnezeu, din veac i până în veac. Eu sunt Cel viu. Eu sunt Dumnezeul Cel răstignit i Cel înviat. Eu sunt Cel ce am spus că voi fi cu ai Mei până la sfâr itul veacului, dar acum sunt i cuvintez întru început nou, i nimeni nu în elege numele Meu. Numele Meu este Cuvântul lui Dumnezeu, i nimeni nu în elege numele Meu.

O, fiule român, stau înaintea ta cu începutul cel dintâi, i unesc sfâr itul cu începutul i

grăiesc cu cuvântul din cele cere ti, i fac cer nou i pământ nou, i voiesc să- i dau de veste ce fac. De patruzeci de ani se scriu pe pământ cele ce Eu grăiesc din cer, i am poruncit martorilor Mei să pună pe masa ta cuvânt din masa Mea, Românie, poporul Meu cel de două mii de ani. Ungerea ta de la Mine are două mii de ani. Ungerea ta cea tainică, cea după rânduiala lui Melchisedec, a a precum este rânduiala Mea, ungerea ta te cheamă la Mine, ară română. A voi să vin să- i spun ce înseamnă ară română, dar vreau i tu să vii. Eu vin, dar vino i tu, iubito, i să fii ca Avraam, care a crezut în Dumnezeu i care s-a numit părintele credin ei. Trec cu cuvântul Meu prin tine i iar î i zic: scoală-te! Ascultă oapta Mea. Scoală-te, iubito, vino, Românie, i ia apă cerească din râul vie ii i spală- i urechile ca să Mă auzi, precum fiii grădinii

Page 54: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

54

cuvântului Meu aud glasul Meu care vine pe nori! Ia apă din acest râu al vie ii cea fără de moarte i spală- i i ochii, ca să- i cadă solzii de pe ei i să Mă vezi, i spală- i i fa a, i spală- i i trupul, i ia pe tine ve mântul cel frumos de român i scoală-te înaintea Mea, că Eu te vestesc

că vin spre tine i tu Mă vei vedea că vin, dar înva ă-te să Mă vezi cu ochi cere ti, i nu mai fi pământ, i să fii pământ i cer, a a cum Eu te-am lucrat la început. Eu sunt Creatorul tău. La început am făcut cerul i pământul, i la sfâr it te-am făcut pe tine, Israele român, ca să te pregătesc să stai cu cer nou i cu pământ nou înaintea Mea la venirea Mea. Vreau să a ez peste tine cer nou i pământ nou, lucrate prin cuvânt. La început a fost Cuvântul. Eu am fost Cuvântul la început, i tot Eu sunt i acum, la acest sfâr it. La începutul sfâr itului Eu M-am născut din Fecioara mama Mea, ca să fiu Om i ca să-l fac Dumnezeu pe om, i te-am întocmit pe tine popor i te-am numit român, fiule. i iată, precum din Israel Mi-am ridicat o mână de ucenici i am făcut din ei sare pe pământ, a a i din tine, popor român, Mi-am întocmit martori ucenici care poartă cuvântul Meu cel venit pe nori, ca să am martori i acum, la întoarcerea Mea pe nori, că am făgăduit că Mă întorc. i iată-Mă prin cuvânt peste tine, fiule român, i vreau să te scoli ca i apostolii Mei de atunci i să fii tu fiu de samarinean, românule, poporul Meu. Ia cuvântul Meu i uită-te în el, ca să Mă vezi i ca să Mă cuno ti că sunt venit prin cuvânt, căci î i dau cartea Mea din vremea aceasta. Iată, Eu stau i bat la u a ta, popor iubit de Dumnezeu. M-am dus în casa Tatălui Meu cu cuvântul Meu, (Biserica lumii n.r.) dar nu M-au cunoscut străjerii casei, n-au deschis cuvântului Meu. Iată, Eu stau la u ă i bat, i nimeni nu răspunde Celui ce strigă. Am venit la tine, Românie, a a cum am venit la Avraam când i-am vestit nimicirea Sodomei i a Gomorei, i n-am nimicit nimic până n-am vestit mai întâi. Nimic nu lucrez până nu vestesc cuvânt mai întâi, a a cum am lucrat prin prooroci în toate vremurile.

Vino spre Dumnezeu, România Mea! Vino, tată, i nu sta în necredin ă, că ai în tine

popor ca în Sodoma. Vino i ascultă-Mi glasul, că am în tine fii care cred ca Avraam, care sunt făgădui i să fie. Vino spre trezire, că omul fără Dumnezeu n-are ochi i urechi ca să Mă audă. Vino, biserica Mea, să-Mi auzi glasul, i fă-te pildă de înviere peste omul cel fără de veghere. Veghează i sună din trâmbi ă i veste te turma română să- i iubească pe Dumnezeul ei Cel adevărat. Scoală- i păstorii, România Mea, i pune-i de veghe peste tine, că au intrat în vatra ta dumnezei mincino i. Vatra ta e sfântă, vatra ta e vatra Mea. Scutură i mătură vatra Mea din tine, că vin cu masă cerească la tine, fiule român, i î i dau să mănânci cuvânt din cer.

Iată cartea cuvântului Meu, că am vorbit din cer în mijlocul tău, Israele român. Am venit

prin cuvânt să te povă uiesc spre împără ia cerurilor, să- i amintesc pova ă caldă i proaspătă din cer. Ia pe tine împără ia Mea, ia în tine împără ia Mea, ca să tii că vin, i vei vedea că vin. Dacă acum nu crezi, î i voi mai spune iar că vin, î i voi spune când voi veni. O, n-a voi să fii gol când voi veni. Să nu arunci, fiule, pova a Mea, căci străbat cu ea văzduhul i vin. De patruzeci de ani vin cu pova a Mea pe drum ascuns, pe cărăru ă dosită, ca să nu prindă du manii cerului pe cei hrăni i din cer. Am venit mereu în oaptă, i mereu M-am pitit cu cuvântul Meu în mijlocul tău, dar acum strig tare. De teaptă-te, cre tine, de teaptă-te, române, i roagă-te Domnului Dumnezeului tău, căci tu, Românie, ai coroană binecuvântată pe fruntea ta. Îngenunchează, poporul Meu iubit, i roagă-te a a cum se roagă Maica Mea Fecioară. De la începutul tău, ară română, i până la sfâr itul răută ii se roagă Maica Mea Fecioară pentru ara română, i strigă:

„O, Doamne sfinte, ceresc Părinte, Sus ine cu a Ta mână coroana română!“.

Page 55: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

55

România are coroană de la Dumnezeu, i este regină România. … O, Românie, voiesc să- i dau înapoi rodul binecuvântării pe care l-ai înstrăinat de tine.

Ascultă glasul Meu, glasul Domnului Dumnezeului tău. Eu grăiesc din nori deasupra ta. Eu am munte binecuvântat, munte de taină cerească în mijlocul tău. Ia cartea i mănânc-o i te adapă din râul vie ii, care curge din tronul Meu peste tine, căci tu, Românie, trebuie să prooroce ti la popoare i la neamuri i la limbi i la împăra i vestea împără iei cerurilor, vestea de cer nou i de pământ nou peste tine, ară aleasă de Tatăl Meu, vestea de înnoire a omului, vestea de om nou, născut din cer. Amin.

Pace ie, Românie! Iată cartea cuvântului Meu. În numele Tatălui i al Fiului i al

Sfântului Duh, aceasta este pecetea Dumnezeului Cel viu i adevărat, care stă pe cre tetul tău, România Mea. Cel ce este de la Dumnezeu, acela ascultă cuvintele lui Dumnezeu, iar cel ce nu este de la Dumnezeu, acela nu ascultă cuvintele lui Dumnezeu. Cel ce este cu Mine, acela nu este împotriva Mea.

Amin, amin zic vouă, Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu. Mi-am lăsat trupul pe pământ, i

cine nu mănâncă pâinea care a venit din cer, acela nu are via ă întru el. Cel ce nu împline te poruncile lui Dumnezeu, acela nu are via ă întru el, acela nu poate avea via a Mea în el.

Duhul lui Dumnezeu grăie te peste România. Dumnezeu grăie te în limba română. Pace

ie, românule, poporul Meu! Pacea Mea i în elepciunea Mea cerească să coboare peste tine, fiu de român, fiule cre tin. Ferice celui care crede în Dumnezeu întru lucrare de sfin enie i de înviere.

Pace ie, Ierusalime român, care veste ti vestea împără iei cerurilor! Eu sunt Domnul

Dumnezeul tău, i grăiesc deasupra ta i spun: luminează-te, Românie, luminează-te, Noule Ierusalime, că slava Mea răsare peste tine, i tu vei vedea slava Mea, i multora o vei da spre zi de înviere, spre început de veac nou, în numele Tatălui i al Fiului i al Sfântului Duh. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a patra după Pa ti, a slăbănogului, din 14-05-1995

*** O, poporul Meu, o, neamul Meu pe care te-am întocmit i te-am cunoscut ca să Mă

cuno ti i tu pe Mine! M-am înrudit cu tine, fiule, i te-am numit fiul Meu, poporul Meu, i din mijlocul tău lucrez cu învă ători i cu slujitori, i î i voi mări neamul, i vei fi cunoscut, fiule, i vei fi numit poporul Domnului, a a cum te numesc Eu. Nu tiu preo ii de ce te numesc Eu pe tine Israel. O, tată, Israel înseamnă uns, asta înseamnă; înseamnă numele Meu. Pe Iacov l-a chemat Iacov, nu l-a chemat Israel, dar i-am pus acest nume pentru ca să fie din cer numele lui Avraam, Isaac i Iacov. Israel este numele ceresc al un ilor Mei, ori din ce popor ar fi ei, ori din ce neam de pe pământ ar fi. Acesta este numele cel făgăduit al celor ce vor iubi cerul pe pământ. Se miră preo ii i arhiereii de acest nume pus peste România, dar cine nu cite te pe Dumnezeu, acela nu tie lucrarea lui Dumnezeu.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica tuturor sfin ilor, din 18-06-1995 ***

Page 56: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

56

Poporul Meu, să tii, tată, că te vei întâlni în curând cu cortul cel care M-a adăpostit pe

Mine în vremea venirii Mele de azi. Te vei întâlni cu trâmbi a Mea, i o vei vedea în slavă mare dacă vei fi cu Mine i credincios cu Mine. Cei ce s-au lepădat de lucrarea Mea, aceia s-au lepădat i de trâmbi a Mea, i aceia n-o vor vedea. Poporul Meu, vei pă i ca Petru, Iacov i Ioan în

ziua când Eu Mi-am schimbat fa a înaintea lor, că ei au văzut lângă Mine pe Moise i pe Ilie. A a vei vedea tu slava Mea în curând, i n-ai să tii cine sunt Eu i cine este trâmbi a Mea, căci Verginica a fost cortul Meu pe pământ, trupul în care Eu M-am adăpostit înaintea ta.

i va rămâne peste tine slavă mare, poporul Meu, i lumea nu va pricepe iubirea Mea cea de peste tine. Dar mai am un picu de cernut, mai am câteva boabe de grâu seci, care nu vor putea să stea alături de slava Mea. Mai am un picu de cură it la masa Mea, căci credincios la masa Mea este numai acela care crede împlinind toate cuvintele venite cu Mine, toată a ezarea cea de om edenic pe pământ nou. Omul cu via ă de eden în el, acela este om nou, i sub el se face pământ nou, i el va lucra lucrare de pământ nou peste România. Amin.

Domnul Dumnezeul lui Israel a grăit poporului Său. Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie, din 02-08-1995 *** Poporul Meu, intru, tată, pe por i ca să strig omul. Poporul Meu, copilul Meu, stai în

poartă i dă fiin ă cuvântului care strigă la om. Eu sunt Cuvântul. Eu, Domnul Iisus Hristos, Mă numesc Cuvântul lui Dumnezeu, Dumnezeu din Dumnezeu, Dumnezeu de la Dumnezeu venit între oameni. La început l-am avut pe Israel de popor, i vorbeam deasupra lui, i Moise Mă auzea i lucra ca să-i dau lui Israel ve nicia i fecioria i Canaanul, i n-a vrut nici atunci omul să se întoarcă în Dumnezeu. La sfâr it am iară i pe Israel, i l-am numit român pe Israel. Israel înseamnă popor al Domnului. Israel este numele poporului Domnului. O, Israele român, la sfâr it, iată, te-am făcut pe tine popor al Meu i te-am numit român, Israele nou ales, i i-am spus: «Pace ție!». Israele, Israele, Domnul Dumnezeu te strigă să te faci popor al fericirii cere ti. Israele român, te strigă Făcătorul tău, că iată, am născut în tine cuvântul Meu, i îl nasc mereu, că mereu Mă fac cuvânt înaintea ta i te chem să mergi înainte i să nu te mai întorci înapoi. Prive te, Israele, cum Îmi pasc Eu oile născute din cuvântul Meu cel nou, i ine, tată, urma oilor Mele, că am pus turma Mea înaintea ta, i Eu sunt Păstorul i Învă ătorul. ine, Israele, urma oilor Mele i mănâncă i tu, ca să te faci măricel la în elepciune i să înve i lec ia împără iei cerurilor pe pământ i să te faci zidar, fiule român, zidar de împără ie cerească între cer i pământ. Cele ce a zidit omul apte mii de ani nu sunt bune, tată. Sunt bune numai cele făcute de Dumnezeu. Vino în lucrare de zidărie cerească pe pământ! Vino, omule român, vino, tată, că românul este poporul cel ales la sfâr it. Vino să zidim împără ia cerurilor, că a a am făcut i cu Adam. L-am făcut ca să zidească împără ia cerurilor, i el i-a zidit neascultare. Prima piatră a fost neascultarea, i pe ea se zide te tot ce se zide te de apte mii de ani. i ce s-a zidit pe ea? S-a zidit pofta pe ea, i pofta a zămislit i s-a făcut păcat, i păcatul l-a învinuit pe om i stă împotriva lui de apte veacuri. Dar Eu am făcut în al aselea veac o lucrare mare, rostită de Mine prin prooroci. Am venit i M-am însămân at în Fecioară, i sămân a Eu am fost, Eu, venit din cer; i M-am înfiin at Om în Fecioară i M-am născut prunc i am crescut Om desăvâr it, i apoi cu multă iubire M-am a ezat să gust moartea ca un om i să frâng puterea ei prin învierea Mea din moarte.

Page 57: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

57

Poporul Meu, să fii pâine şi sare pentru săraci şi pentru boga i. Poporul Meu, să fii toiag pentru neputincioşii care vor trage pe cărare. Poporul Meu iubit, să fii binecuvântat, şi să sărbătoreşti venirea Mea, că iată, vin mereu la tine şi î i grăiesc de deasupra şi te călăuzesc şi î i sunt cărare, poporul Meu.

Israele român, vino la praznicul cuvântului Meu, că masă cerească este în mijlocul

României. Israele, Israele, să faci crucea dreaptă şi să- i faci via a dreaptă şi să mergi pe urma Mea şi să vii la masa Mea. Pace ie, poporul Meu! Pace ie, fiule, ie şi celor ce cred în Mine şi în tine! Celor ce cred că tu eşti poporul Meu Eu le dau pacea Mea şi desfăşor cărarea Mea, ca să vadă cărarea şi s-o urmeze.

Poporul Meu, iată cină cerească, cină de cuvânt în România! Românie, Românie, să te

binecuvinteze pe tine tot cerul sfânt i toate puterile cere ti, i să te scoli, tată, i să fii biserică cerească în mijlocul neamurilor pământului. Pace ie, ara Mea! Pace ie, Ierusalime, Ierusalime nou! Pace unsului tău, care are de la Mine ungere! Pace trupului tău i duhului tău! Pace ie, Românie, Israele nou, Ierusalime nou! Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului, din 28-08-1995

*** O, copila poporul Meu, mănâncă, tată, mană, i să nu-Mi ceri carne, că nu- i mai dau.

Dacă lui Israel i-am dat carne, ce bine i-am făcut? Că s-a întors în moarte Israel dacă i-am făcut voia. ie, Ierusalime, omul Meu cel nou, nu vreau să- i mai fac voia, i vreau, fiule, să te deprind să vrei voia Mea. Nu te mai tot întreba pe tine, i întreabă-Mă pe Mine, fiule, de ce- i zic Eu ie Ierusalim nou? Pentru că tu e ti făcut de Mine om nou, i omul nou are pe Duhul Sfânt săla în Care stă. Tu e ti înconjurat de Duhul Meu Cel Sfânt, căci Duhul Sfânt este Dumnezeu în Tatăl i în Fiul, din Tatăl i din Fiul. Lucrarea Duhului Sfânt se nume te Rusalii, se nume te Ierusalim, iar tu e ti omul Meu cel nou, născut din Fiul lui Dumnezeu Cuvântul. Tu e ti Ierusalim nou, căci Cuvântul este Duhul Sfânt, este Dumnezeu în duh, Care vine i face om nou din cuvânt. Mănâncă, Ierusalime, Duh Sfânt, i să nu pofte ti carne ca Israelul lui Moise, că Israel de la Moise a cerut carne, fiindcă Moise era scula Mea pentru Israel. Am voit să-l fac pe Israel om nou i să-l deprind să mănânce mană, i apoi lapte i miere. Da’ de unde, tată! că el n-a vrut, i s-a

întors iar la carne. N-a voit ca Mine, i a voit ca el, ca omul lui cel vechi a voit omul lui Israel. Omul, Israele, n-a întrebat pe Domnul când a mâncat carne. Omul a mâncat, i Domnul a văzut ce face omul. Mănâncă mană, Ierusalime, căci cuvântul este mană din cer. Mănâncă i nu te plictisi ca Israel.

… O, Românie, fă-te ara Mea. Românie, oare, tu nu vrei să fii creştină? Creştinii postesc

de cele nebinecuvântate, de cele rele. Creştinii iubesc, iubesc umilin a şi înfă işarea lui Dumnezeu în ei şi sărăcia de duh ca să fie ferici i. Creştinii iubesc lucrările Domnului pe pământ. Creştinii ascultă pe Dumnezeu şi se tem de Domnul şi ascultă.

O, Românie, poporul Meu pe care-l hrănesc în mijlocul tău cinste te pe cezarul cu cinstea

ce i se cuvine cezarului, după cum scrie în Scripturi. Românie tată, Eu grăiesc cuvântul Meu în mijlocul tău, dar omul bisericii, care ar trebui să Mă primească, nu Mă prime te, zice că sunt mortul. Eu nu sunt mortul. Eu sunt Domnul; Domnul proorocilor i al drep ilor i al celor ce cred în Domnul. Biserica zice că sunt mortul care vorbe te. Dar ea cu cine vorbe te? Toată slujba pe

Page 58: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

58

care o vorbe te cu Dumnezeu i cu sfin ii înseamnă vorbire cu mortul? Sfin ii care au luat cerul i pe Domnul de casă i de ară, aceia sunt mortul cu care vorbesc oamenii bisericii? Toate

slujbele bisericii sunt cuvinte către Domnul i către sfin i, nu e vorbire cu mortul, căci sfin ii nu sunt mor i. Cei vii vorbesc cu sfin ii în rugăciunile lor i îi trimit pe sfin i la Mine ca să primească de la Mine pentru cei vii în trup. Dacă toate rugăciunile bisericii vorbesc cu Domnul i cu sfin ii, dar Domnul i sfin ii să nu vorbească cu omul? Numai omul poate vorbi Domnului? Domnul nu poate vorbi omului? Eu pot mai mult ca omul, că Eu sunt Cuvântul din veac i până în veac. Eu sunt viu. Eu sunt fără de moarte i fără de sfâr it. Eu sunt Alfa i Omega, Eu sunt, i grăiesc peste pământ. Grăiesc în mijlocul tău, Românie, ara Mea. Tu e ti ara Mea, căci M-am întors, i în tine M-am întors, i în tine cuvintez cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul Tatălui i al Fiului i al Sfântului Duh. Amin.

Românie, am venit să- i pun salbă, tată. Am venit cu inel în mijlocul tău. Am darul Meu

în tine, darul cel pentru tine. Am pe poporul cuvântului Meu în tine. L-am luat din tine i l-am plămădit din cuvântul Meu, i am cuvânt în tine, căci poporul Meu este cuvântul Meu, este rodul cuvântului Meu, i grăiesc peste el i spun: pace ie, ara Mea, Românie, mireasa Mea, că iată, cerul tău strigă la Mine pentru tine. Mo ii i strămo ii tăi cei sfin i, aceia sunt cerul tău care este la Mine. Am praznic ceresc în mijlocul tău, Românie, aleasa Tatălui Meu pentru Fiul Său. E praznic în tine de patruzeci de ani. Cuvântul lui Dumnezeu se a terne pe masă de praznic. Vino, tată, la praznicul cerului! Vino i mănâncă! Vino i te na te din Dumnezeu! Vino i spală-i rochi a în râul vie ii, i spală- i i cămă u a, tată, i caută- i cămă u a dacă n-o mai ai, că fără

cămă u ă i se vede goliciunea prin rochi ă. Am venit la tine cu straie cere ti, din apă i din duh. Vreau să fac din tine apă i duh, cristelni ă de botez, în care să se boteze to i cei ce vor lua calea învierii i a vie ii ve nice, toate popoarele care vor veni auzind de slava Mea din tine, căci crucea Mea s-a făcut cunună pe cre tetul tău, s-a împletit i s-a făcut cunună de slavă peste tine. (Vezi: „Despre botez”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.) Crucea Mea să fie năframa ta de pace între Mine i tine. Dă-Mi solie de pace între Mine i tine, Românie, ara Mea dată Mie de Tatăl. Înal ă-te înaintea popoarelor, tu, ară a întoarcerii Mele, căci pământul cel de acum trece la înnoit, i se face cer nou i pământ nou pe el, precum a fost pământul cel dintâi. Amin.

Vino, Românie, să fii poporul Meu ales între neamurile pământului! Vino, că

poporul cel ales la început M-a pus pe cruce şi M-a lepădat, şi Eu te-am îmbră işat pe tine, că te-am găsit sub cruce şi te-am luat sub mantia Mea când am trecut pe lângă tine şi te-am văzut sub cruce. Vino să- i dau plata, să- i dau inelul cel de piatră scumpă! Dă-Mi mâna să- i pun inelul, căci pe această piatră scumpă este scris numele Meu: Cuvântul lui Dumnezeu. Amin. Vino spre zi de nuntă, ara Mea, mireasa Mea, că asta este soarta ta! Vino, că Eu vin! Ascultă ruga Mea şi fii comoara Mea, şi fii cărarea Mea, că vin, şi M-am vestit că vin, ca să nu vin pe neştire când vin.

Duhurile Domnului se odihnesc deasupra ta. Duhurile sfin ilor sunt ca stelele deasupra ta.

Duhurile îngerilor stau coroană peste tine. Duhul Sfânt Îşi are tron şi cuvânt în tine. Pace ie, ara Mea, pământ al praznicului Domnului, căci unde este stârvul, acolo se

adună vulturii. Amin, amin, amin.

Page 59: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

59

Binecuvântat să fie poporul Meu din tine, Românie, ară a întoarcerii Mele, că mare taină este poporul Meu din tine. Poporul cuvântului Meu este ramură verde, este pom plin de roadă lângă izvorul vie ii, i ramurile lui trec peste zid, i Eu, Domnul, revărs peste el binecuvântările cerului, binecuvântările pământului, binecuvântările strămo ilor, binecuvântările înăl imilor cele ve nice. A a binecuvântări am pus pe cre tetul celui ales din tine, ara Mea.

O, popor luat din români, să fii binecuvântat înaintea neamului român i să binecuvintezi

înaintea Mea pe România i să fii cuvântul Meu peste ea, i ca un voievod să fii unul prin fiii i fetele tale, poporul Meu cel din români. A a am luat i din Israel un mănunchi de popor care a umblat cu Mine. A a am lucrat i din români i Mi-am luat popor, i îl numesc începătură de veac nou, i ca pe un voievod îl port înaintea Mea, i îl numesc uns pe poporul cuvântului Meu, i îl numesc miruitor de ungere nouă, de veac nou. A a îl nume te Domnul pe cel ales, pe cel pus

la plămadă ca să crească din el popor al întoarcerii Fiului lui Dumnezeu, Care vine cu norii. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înăl ării sfintei Cruci, din 27-09-1995 *** Tu, fiule, să iube ti neamul din care am ie it Eu, din care au ie it apostolii, că

poporul evreu a fost poporul Meu, i rămă i a lui cea credincioasă a rămas poporul Meu, căci din trup, rămă i a s-a făcut duh, i a lucrat Duh Sfânt pe pământ i L-a dat neamurilor pământului, ca să fie cre tin pământul, căci peste tot Hristos a fost vestit de cei răma i cre tini în Israel. Eu Mă voi îndura de Israel, căci prin prăbu irea lui tu ai locul lângă Mine, dar să te rogi să se trezească i el i să se uite la tine, cel ce e ti cu Fiul lui Dumnezeu, i să Mă ia de mo tenitor de la Tatăl i să-i rostesc iertarea. Amin. Roagă-te, Israele, roagă-te pentru Israel cel după trup, că el a purtat numele lui Dumnezeu pe pământ, fiindcă din neamul lui a răsărit credin a în Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis.

… E mare război pe pământ, mare cum n-a mai fost de când sunt veacurile i nici nu va

mai fi. Ce război poate fi mai mare ca războiul care nu se vede i lucrează în tihna lui? Că iată, i tu, Românie, nu tii ce robită e ti. E ti robită, tată, i tu nu te scoli să te scuturi de du mani. Nimeni nu te scoală ca să lup i, căci străjerii tăi dorm, i tu e ti robită. Până acum veneau cu arme i cu trupe de război, veneau turcii, veneau nem ii, veneau hunii i tătarii, i tu îi vedeai i te sculai i îi alungai când puteai, iar când nu puteai, le dădeai tribut de robie până ce-Mi întindeam Eu mâna i te scoteam de sub piatră. A a am făcut, dar azi nu mai vezi du manul, că e război nevăzut, i î i suge du manul i sufletul, nu numai trupul. Acum nu mai e război cu arma peste tine. Acum banul e arma, i cu banul te în eală i te cumpără străinul i te murdăre te cu ce- i dă i î i otrăve te suflarea, i tu nu tii ce mănânci i ce bei pe banii tăi. E ti plină de du mani, iubito, i abia mai sufli, că sufletul tău sunt Eu, purtat de cei ce Mă iubesc. Că te-a învă at străinul să gânde ti ca el i cum vrea el, ca să te poată stăpâni i să- i sugă vlaga. Numai minciuni au învă at copiii tăi în coli, i azi nu- i mai cuno ti povestea neamului tău, căci neamul tău de la început era plăcut lui Dumnezeu, i nu era înapoiat, i a venit omul cel nou al vremii de azi i i-a pus nume de primitiv celui de demult. Dar ce este acest cuvânt: primitiv? Acest cuvânt este minciună, tată. O, poporul Meu, de aceea î i spuneam Eu că nu e bună coala de pe pământ, i iată, cel ce a învă at minciună în coală stă i azi în numele dreptă ii, i nu pot cură i duhul minciunii din pieptul omului. Mai primitiv ca omul de azi n-a fost pe pământ de când e veacul, i nici nu va mai fi. Mai orfan ca omul de azi n-a fost orfan pe pământ, i mai mare război ca războiul de azi nu mai poate fi altul. Până acum venea turcul

Page 60: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

60

cu arme, i acum vine mascat i vopsit i suge i pleacă sătul, i în urma lui lasă numai fum i murdărie de duh rău, i calcă peste tot murdar i străin peste ara alegerii Mele.

… Omul primitiv este omul care nu-L are pe Dumnezeu. Dacă acest cuvânt este adevărat,

iată, acesta este rostul cuvântului primitiv, că adevărată este istorioara cea de pe pământ despre Mine, Domnul, Care eram casnic cu familia cre tină i smerită, i nu este pildă această istorioară, ci este adevăr dumnezeiesc între oameni, i a rămas doar pilda lui. Eram casnicul familiei cre tine i aveam adăpost în casa omului, i se spune că era o familie de oameni iubitori de Dumnezeu. Un om avea femeie i doi copila i, i trăiau iubind pe Dumnezeu i în mul umire mare. Î i făcuseră o căsu ă, un adăpost de vreme rea, i intraseră în el i trăiau ferici i de pe o zi pe alta. Aveau un pat din lemn pe o parte a căsu ei i se odihneau în el cu to ii. În alt col î i făcuseră o sobică de lut, să- i facă focul în vreme de frig, i mai aveau în cui o mesică, i o luau să pună pe ea mămăligu a i udătura i ce mai aveau ei din darul lui Dumnezeu. i se strângeau în genunchi pe lângă mesică i întindeau cu bucătura în blid i se aplecau pentru fiecare bucătură. Se a ezau i se sculau cu rugăciune i cu mul umire de la masă, i apoi luau mesica i o puneau în cui, i vorbeau de Dumnezeu, i vorbeau cu Dumnezeu, i Dumnezeu era cu ei pe pământ. i M-am făcut om i M-am dus în casa lor ca să fiu casnicul lor, i ei M-au primit, i dormeam cu ei i mâncam cu ei i Mă înveseleam cu ei i cu Duhul lui Dumnezeu în casa lor i în traiul lor. i a

venit o vreme rea peste casa lor, peste inima lor. Duhul rău nu s-a bucurat de căsnicia Mea cu ei i a urzit ispită i M-a scos de la ei din casă, căci într-o zi a bătut la ei un om bogat din sat i l-a

rugat să meargă să-l ajute la lucru, că-i va plăti pentru ajutor. Iar el, om blând ce era, s-a dus să ajute pe cel ce l-a rugat, i a văzut el atunci cum trăie te cel bogat i ce are în casă. i când a terminat lucrul, a luat plata i a mers acasă i a spus ce a văzut la bogat, i cu banii s-a dus i a luat un pat mai bun, mai frumos, mai moale, i l-au pus în locul patului lor din casă. Eu când am văzut căldura inimii lor pentru patul cel bun i nou, M-am sim it sărac de iubirea lor i M-am sfiit, i nu M-am mai culcat cu ei în pat, că ei aveau altă bucurie. Eu stăteam alături de patul lor cel nou, i ei se strângeau în pat i se bucurau, că- i ziceau că i-a ajutat Dumnezeu. i s-a dus iar i a lucrat, i i-a luat i o masă mai mare i mai luxoasă, i au pus-o în mijloc, iar Eu M-am tras

mai în lături. Au mai adus i scaune, i alte lucruri, i casa lor s-a umplut, i Eu M-am tras la u ă. Mă rugau i ziceau: „De ce, Doamne, nu mai stai pe pat, pe scaun, pe ladă? De ce stai la u ă?“. Eu ziceam că nu am loc, i de aceea nu stau. Bucuria lor cre tea pentru ceea ce aveau i strângeau. Munceau i î i făceau ce le plăcea lor, i Eu am ie it îndurerat i n-am mai încăput casnic în căsnicia lor. Ei n-au sim it durerea Mea, i ziceau mereu: „Doamne, Î i mul umim că ne-ai ajutat i că ne-ai dat atâtea ca să avem“. I-am lăsat să- i aleagă iubirea, i ei i-au ales iubirea de sine. Eu eram de-acum mic în inima lor, mic i tot mai mic, i Mă foloseau doar pentru obiceiul lor cel dintâi de a mul umi Domnului pentru toate. A a rămâne omul orfan de Dumnezeu. A a rămâne omul singur i în duhul lui, prinzând curaj omenesc, pierzând frica de Dumnezeu i iubirea de Dumnezeu, bogă ia cea mai de pre între bogă ii.

O, poporul Meu, frumos îi mai stătea omului care se strângea lângă măsu a cea scundă, în

genunchi pe lângă ea. Se asemăna omul cu pasărea, care ridică în sus căpu orul după ce înghite apa, în semn de mul umire lui Dumnezeu. Omul făcea plecăciune cu trupul i îngenunchere pentru fiecare bucătură, în chip de mul umire către Cel ce dă spre fiin ă. inea omul mesica în cui, în semn de respect pentru lucrul sfânt, căci mesica era obiect sfânt, pe care omul rupea pâinea, i î i punea pe ea hrana de la Dumnezeu. Acela nu era om primitiv, i era om sfânt, i avea de avere pe Dumnezeu, i era bogat în har i în cuvânt. Dar azi nimeni nu mai are pe Dumnezeu prin har. Nu mai este, tată, loc în casa omului pentru Dumnezeu. De aceea te-am

Page 61: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

61

crescut Eu pe tine, Israele nou, i te-am învă at, tată, să te întorci la Mine i să Mă iei pe Mine în casa ta i în via a ta, i în haina ta să Mă iei i să Mă încălze ti, că mult te iubesc Eu pe tine, cel de azi care Mă ai pe Mine. Caută, poporul Meu, să lucrezi ce am lucrat Eu, i să nu lucrezi ce lucrează omul, că omul, tată, ai văzut ce i-am zis, î i face azi una, mâine alta, i uită ce trebuie să tie i să facă.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea cuvioasei Parascheva, din 27-10-1995 *** Să fie aten ie în grădină, în grădina cuvântului Meu. Vine Domnul, vine să grăiască peste

grădină! Vine Domnul pentru Israel! Să fie aten ie în grădină. Amin. Vine Domnul pentru România! Dacă România este ara Domnului, de aceea am numit-o Israel. Eu, Domnul Iisus Hristos, din Israel M-am ivit când M-am făcut Fiul Omului. Eu, Domnul Iisus Hristos, din România Mi-am pornit glasul întoarcerii Mele pe nori când M-am întors, căci M-am întors, după cum era spus în Scripturi. Eu, Domnul Iisus Hristos, deasupra României stau pe nori de slavă; stau i voi sta până-Mi voi lăsa văzut statul i venirea Mea cea proorocită prin Scripturi. Un picu , i Mă voi lăsa văzut întru venirea Mea, voi sta văzut pe norii slavei Mele deasupra României, ara întoarcerii Celui înăl at la ceruri.

Ascultă, poporule, glasul Meu! Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu. Amin, amin, amin. Eu

din nori grăiesc i Îmi ocrotesc grăirea Mea peste pământ i răspândesc până la toate marginile cerului i ale pământului vestea întoarcerii Fiului lui Dumnezeu. A doua oară vin de lângă Tatăl la oameni. Acum două mii de ani am venit prunc prin Fecioară i am vestit împără ia cerurilor peste pământ, căci Cuvântul S-a făcut trup. i dacă a trecut vremea cea proorocită în Scripturi, iată, vin cu zeci de mii de sfin i, purtat pe tron de heruvimi i de serafimi i de arhangheli. A doua oară vin, precum este scris, dar nu vin prunc, i vin cuvânt, căci trupul Meu s-a făcut cuvânt. Eu sunt Cuvântul Care a rostit să fie lumină, i a fost. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, Cel Care a rostit să fie cer i pământ, i a a a fost. Eu sunt Cel de o fiin ă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Ferici i sunt acei care la cuvântul Meu Îmi gătesc venirea Mea cea văzută, că Eu vin de la Tatăl, i vin prin România, că pe ea Mi-a dat-o Tatăl la na terea Mea. Eu eram prunc, i ea, pruncă. Eu M-am făcut Mire, i ea, mireasă născută din Dumnezeu, din Cuvântul lui Dumnezeu. Eu i-am fost vestit de Mire, i ea s-a lăsat pe ită i iubită din pruncia ei, din tinere ea ei.

Eu, Domnul, sunt pe tron de heruvimi i de arhangheli deasupra grădinii cuvântului. E

serbare cerească peste Israelul cel luat din români, i să tie România ce grăie te Cuvântul lui Dumnezeu de deasupra ei. Din nori de slavă grăie te Cuvântul lui Dumnezeu.

Pace ie, Israele român, i pace peste România! Pacea Mea între Mine i ea, căci ea nu

mai veghează înaintea Mea. Ea a uitat ce înseamnă Dumnezeu adevărat. Eu sunt Cel ce sunt, căci al i dumnezei nu sunt, dar ea s-a învă at cu dumnezei care nu sunt dumnezei. Pacea Mea din tine să fie peste tine, ara Mea, căci vin să te trezesc. Nu te teme. Eu vin cu pace, vin cu iubire, vin cu mângâiere. Vin, Românie, vin, vin la tine. Eu stau la u ă i bat. Deschide, iubito, că nu se terge alegerea ta din pruncie, cea dintâi. Vin la tine, ara Mea, i tu, tată, nu mai tii, nu mai crezi că vin, dar Eu vin, i vin să te vestesc că vin. Eu nu iubesc minciuna. Eu sunt adevăr când î i grăiesc că vin. O, ara Mea, Eu nu iubesc minciuna. Ce să fac Eu cu tine dacă tu ai iubit minciuna? Ce să fac? Eu plâng la picioarele tale, că nu vreau să te văd pedepsită de fapta ta. O, iubito, vin cu mângâiere la tine. Nu e bună minciuna, că scris este: «Să nu mărturise ti strâmb». Vino spre

Page 62: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

62

căin ă, vino, ara Mea! Vino, că Eu vin pe nori de la Tatăl ca să te scot din vină i să nu te afle venirea Mea cea văzută, să nu te afle sub faptele tale, ci să ie i din timp, să te căie ti i să te speli i să te găte ti, ca să te ocrotesc, ca să te iert i ca să nu fii rănită de plata celor lucrate în ascuns.

Eu am fost în tine lumină, dar tu ai iubit întunericul, pentru că faptele tale lucrau răul, i ai urât lumina de teamă să nu se învedereze faptele tale rele. Eu vin să te ridic de sub povara faptelor tale cele din urmă.

… O, ară, ară, unde, tată, i-ai pitit cununi a răbdării tale de sub cruce? Tu erai ara

răbdării, erai cununa răbdării, cununa iubirii fră e ti. O, ară, ară, a pătruns în tine vremea cea ro ie, (Comunismul, n.r.) i tu n-ai tiut fa a ei. N-ai priceput că ro ul este hlamidă de ocară. Ai uitat ce am pă it Eu sub înveli ul hlamidei ro ii. A venit peste tine vremea lui Edom.

Au fost doi fra i. Unul se numea Iacov, i celălalt, Esau. Esau era ro u peste tot i i-a

vândut întâietatea pentru o fiertură ro cată. Pentru aceea s-a numit el Edom (ro u). Edom i-a pierdut binecuvântarea i i-a agonisit traiul cu sabia sa. Edom a prins ură pe fratele său, căci aceste două neamuri s-au împuns din pântece, i până să se fi născut ele, s-au despăr it din măruntaiele celei ce i-a născut. Esau când s-a născut, era ro u i a trăit din sabia lui.

O, Românie, dureros lucru este să se nască din trupul tău neam din neamul lui Esau. Ai

fost necinstită de neamul lui Esau i ai zămislit în tine vremea cea ro ie, i fiii tăi i-au pângărit semin ia. Să te fi înrudit cu neamul lui Iacov, a a cum Eu te-am plămădit. Să te fi înrudit cu neamul Meu cre tin până la venirea Mea, dar nu cu vremea cea ro ie i cu fiii ei.

… Tu e ti pedepsită de fapta ta, ară iubită, i nu e pace între Mine i tine. Ai fost robită

de minciună. Treze te-te! Ai min it frate către frate. Ai alungat pe cel născut din tine i ai min it ca să scapi nevinovată de fapta ta urâtă. (Regele Mihai, n.r.) Ai făcut ca i copiii cei de demult ai lui Iacov, care i-au înstrăinat fratele i i-au acoperit cu minciună fapta lor. O, i ce greu au plătit, că au căzut în robie i la muncă silnică în Egipt!

O, neamule român, tu e ti neam cre tin, i nu e faptă cre tinească această faptă, i păcatul

tău stă înaintea Mea împotriva ta. Românie, scutură-te de acest păcat. Tu n-ai văzut? Tu n-ai auzit, oare, ce a suferit Israel, poporul Meu, pentru alungarea fratelui său? Românie, tu nu te mai temi de Dumnezeu, iubito? Eu vin cu duhul mângâierii i al iubirii i al căin ei peste tine. Tu e ti mama celor născu i în tine. Tu e ti planul Meu cel de la sfâr itul timpului, ară iubită, ară aleasă.

Românie, plânge un fiu de al tău, plânge după vatra ta, plânge departe, în Egipt.

(Străinătate, n.r.) O, ce să- i fac, oare? Să te bag în durere ca să- i cuno ti acest păcat? Să- i dărâm în oaptă toate turnurile tale, pe to i puternicii tăi, care s-au a ezat împotriva dreptă ii? Nu a a, iubito. Nu te lăsa să cazi sub povara păcatelor tale. Împacă-te cu Dumnezeu. Plânge un fiu de al tău, plânge în Egipt, i se aude la cer. Este pusă pe cre tetul lui ungerea Mea peste tine, căci a a a fost planul Meu cel ceresc. Plânge fiul după mamă. El are de mamă pe România. Această mamă i-a fost scutec i fa ă i cristelni ă de botez i casă i masă i leagăn i hrană i doică i dascăl i vatră. i s-a sculat Edom, neam desfrânat, care Mi-a întinat cu desfrânarea lui inima neamului Meu ales la sfâr it, i Mi-a prigonit pe fiul cel uns cu mirul binecuvântării României. Eu, Domnul, am lucrat prin el pentru tine, ara Mea, ca să te scot de la necaz i de la încle tare, i tu ce ai făcut? Ai alungat pe cel de la Mine pentru tine. Eu mereu te-am unit frate cu frate, ară

Page 63: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

63

iubită, i mereu te-am învă at ce este iubirea i unirea i puterea care se na te din unire i din iubire.

O, Românie, i-ai alungat voievodul. Voievodul tău este de la Mine, este unsul Meu peste

tine. i-ai alungat ungerea Mea de peste tine, semnul Meu de pe cre tetul tău. i-ai alungat capul trupului tău, semnul lui Dumnezeu cel pus peste tine, poporule român. O, e prea greu păcatul acesta, i strigă la cer. Jertfele tale au oprire. Plâng îngerii lângă jertfele tale de iubire, că nu le pot ridica la cer. Plâng sfin ii tăi, Românie, că nu e ti curată în rugăciunea „Tatăl nostru“.

Voi, cei de la por ile României, asculta i glasul Domnului! Eu strig peste România, strig

din por ile ei, i nu trec peste por i. Strig la cei din por i i la cei de dincolo de por i. Românie, lacrima celui ce plânge are usturime în ea. Eu am strâns lacrimă cu lacrimă i stau în mână cu această cupă plină. Îmi dau îngerii cei răi peste mână ca să se verse cupa durerii peste tine, dar inima celui alungat suspină spre Mine i î i cere iertarea i se roagă pentru învierea ta. Inima celui înstrăinat de tine a făcut rană de dorul tău, Israele român. Ce vrei să faci, Românie? Eu sunt Cel ce văd înainte. Tu n-ai săvâr it niciodată păcate ca acum i niciodată tu n-ai suferit ca acum, dar crezi tu ce- i spun? Preo ii tăi slujesc plăcerilor i duhului lor i numelui lor, i n-au putere să împartă înviere peste tine, o, turmă fără păstor! Dar am venit să fiu Păstorul tău, turmă română, i grăiesc din nori deasupra ta, ară iubită. Plânge fiul tău cel alungat, i tu, Românie, n-ai tiut că a fost alungat, căci cei ce l-au alungat au mărturisit strâmb, (Comuni tii, n.r.) a a cum fra ii lui Iosif au min it pe tatăl lor. Cel pribeag plânge departe i dorul lui Mă mistuie.

O, oameni care sta i pe scaunele cezarului, pe scaunele României! Nu-l pune i pe cel

alungat să cumpere de la voi ce are de la Mine. Nu-l pune i i pe el s-o mintă pe România, a a cum au min it-o cei ce l-au alungat, cei ce au ters de pe fruntea României ungerea ei, care este peste el, peste cel prigonit. El poartă numele tău lângă numele său, i acesta este numele lui: Mihail al României. El este al României, este fiul acestui pământ, precum Avraam a plătit pământul în care s-a odihnit, i a fost al lui. Acesta este român, i a răscumpărat acest neam de sub robie i l-a scos din moarte i din necaz, că a lucrat prin el binecuvântarea Mea.

Voi, cei din por ile României, împăca i-vă cu Dumnezeu, i Domnul Se va împăca cu voi.

E mare greutatea acestui păcat. Ie i i de sub ea. Iubi i în elepciunea cea de la Mine i împăca i pe România cu Mine i cu fiul ei cel alungat din ea.

E cerul în suspin pentru tine, ara Mea, pentru lacrima celui prigonit al tău, dar am

coborât pe tron de heruvimi i de serafimi i de arhangheli. Sunt cu norii deasupra României în serbare cerească. E adunarea cetelor cere ti. Am cu Mine serafimii, heruvimii, scaunele, domniile, stăpâniile, începătoriile, puterile, arhanghelii i îngerii, iar Mihail, arhanghelul cel peste cetele îngere ti, iară i strigă: să stăm bine i cu frică i cu luare aminte! Amin. Mihail i îngerii lui rostesc peste România să stea bine, să stea cu frică i cu luare-aminte. E freamăt de îngeri i de arhangheli, i fâlfâitul aripilor cere ti se agită, i lucrează puterile cere ti pentru România, ca să fie pace i iubire cerească între fiii tăi, ară a slavei Mele, ară a na terii cuvântului Meu de la sfâr it. Eu vin cu veacul cel nou, cel ceresc, cel ca în cer, nu ca pe pământ; cel întocmit de Mine, nu de om.

Page 64: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

64

O, fii ai României care sta i pe scaunele cezarului! Nu sta i în duhul vostru. Lua i Duh Sfânt i învia i! Amin. Găti i-Mi serbare de împăcare între frate i frate, că mare este România, cât să încapă în ea to i fiii ei întru pace cerească. Eu sunt. Nu vă teme i, i lucra i pace. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfin ilor arhangheli Mihail i Gavriil, din 21-11-1995

*** Fiilor, fiilor, Eu sunt. Eu sunt Domnul lui Israel, Dumnezeul lui Avraam, Isaac i Iacov,

al fiilor cei din făgăduin ă. Israele, Israele, scumpul Meu popor luat din români, tu e ti taina acestui neam, tu e ti taina României, taina cu care am ajuns să Mă descopăr peste pământ. Tu e ti un popor mic i binecuvântat cu binecuvântare mare, fiule, poporul Meu luat din poporul român. De aceea am zis Eu că tot omul care va fi cre tin se va numi român, a a cum am făcut i cu numele lui Israel. Dar tu e ti încă taină pentru tot neamul, ba chiar i pentru român. Tu e ti taina Mea de la capătul timpului, i e ti a teptat să te ive ti, popor iubit. Binecuvântat să fii între cei de pe pământ. Tu e ti o taină, Israele mic, Israele român. O, iată, Eu grăiesc ie din cer, i din tine ies i peste oamenii de pe pământ. Grăirea Mea cu tine este bună, fiule, bună pentru tot omul care- i face urechi de auzit, căci ferici i vor fi cei ce aud cuvântul lui Dumnezeu i îl împlinesc pe el. Amin.

O, Ierusalime, piatră nouă în mijlocul oamenilor, piatră ivită la cuvântul cerului! Eu azi

sunt în serbare deasupra ta, o, grădini ă mică, răsădită pe pământ din cuvântul Meu, i Îmi însemnez în cartea Mea de azi ziua când Eu, Domnul, în mijlocul a multor martori am rostit lucrarea de pecetluire a Sfintei Sfintelor Bisericii Noului Ierusalim al României, fiilor. În ziua a douăsprezecea a lunii a douăsprezecea din an, în Israel este serbarea binecuvântării pietrei cea nouă, care s-a ivit în România în cetatea cuvântului Meu, căci am dat libertate cuvântului Meu care grăie te peste România de patruzeci de ani. Binecuvântată să fie această zi de serbare cerească peste fiii lui Israel i apoi peste toate marginile, căci Eu sunt Domnul, Cel ce M-am răstignit, Cel ce am înviat, Cel ce M-am înăl at i Cel ce M-am întors prin cuvânt peste pământ. Eu sunt Cel ce-Mi voi arăta în curând slava întoarcerii Mele cea văzută, (Vezi „Slava Domnului”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.) căci cele ce nu se văd sunt încă un pic de vreme nevăzute, că Eu de lângă fii n-am plecat, după cum am făgăduit că voi fi cu ei până la capătul timpului, i apoi în vecii. Amin.

Fiilor, fiilor, iubi i-vă unii pe al ii. Face i-vă iubi i unii altora în Domnul, căci iubirea î i

are so ii ei în Domnul, fiilor. O clipă poposesc în cuvânt lângă voi, ca să împodobesc ziua grădinii Mele de pe pământ. O clipă vă spun în oaptă cerească: iubi i-vă unii pe al ii în Domnul. Iubi i pe Domnul, fiilor scumpi, i aduce i-I aminte de făgăduin ele Sale, căci voi sunte i străjerii Mei din Ierusalim, fiindcă scris este în Scripturi: «Pe zidurile Ierusalimului pun străjeri care nu vor tăcea nici ziua, nici noaptea, i nu vor avea odihnă, aducându-Mi aminte de făgăduințele Mele, ca să a ez din nou Ierusalimul i să fac din el slavă i laudă pe pământ». i voi lucra în taină, după cum în taină am lucrat cu tine peste pământ, fiule Israele, iar fiii tăi să se iubească unii pe al ii, căci prin această jertfă ve nic plăcută Mie voi îmbrăca din nou totul întru nestricăciune. (Vezi tema: „Taina de mântuire a omenirii - taina nestricăciunii”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.)

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la patru ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, din 12-12-1995

***

Page 65: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

65

România este serbată în cer, între cei din cer, de către apostolul ei, Andrei, iar cerul tot dă

mare cinste acestui ucenic iubit al Meu, căci el a rostit numele cel nou al României înaintea Domnului. El a lucrat-o pentru Domnul pe România, el a pus temelia ei cea dintâi, iar Verginica, măi fiilor, a întregit temelia ării Mele, căci România este numită în cer ara strălucirii. Verginica a înnoit i a întregit temelia României. Cerul tot s-a ridicat s-o serbeze pe Verginica lângă cel dintâi întemeietor al ării Mele. Iată, unul la început, i celălalt la sfâr it, i Domnul Se odihne te de lucrarea Sa. În curând Se odihne te Domnul întru sărbătoare neînserată cu tine, Israele scump, luat din români, că tu e ti taina Mea de la capătul timpului.

Pace ie cu cei din cer! Pace ie i serbare dulce între Mine i tine, Israele, scumpul Meu

popor! Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului apostol Andrei, din 13-12-

1995 *** O, Israele, popor care crezi împlinind cuvântul Meu care vine pe nori cu Mine la tine! O,

fiule, trupul Meu cel înviat, cel fără de moarte, se va arăta curând, curând, după cum cuvintează Scriptura. Fiilor, fiilor, multe cuvinte ar fi voit omul să scoată din Scriptură, dar n-a îngăduit Dumnezeu să facă omul tot ce vrea el. Să tii, tată, că omul de azi e supărat că n-a scos din Scriptură cartea lui Ioan cea de la urmă. E supărat omul că n-a ascuns această carte. A a a voit să facă, dar s-a temut de cuvântul care leagă pe om să nu se atingă să strice cartea aceasta, căci a a zice proorocul: «De va pune cineva ceva la cartea aceasta, Domnul va pune peste el pedepsele scrise în ea, iar de va scoate cineva din ea, Domnul va scoate partea lui din pomul vieții i din cetatea sfântă despre care scrie în cartea aceasta».

E supărat omul că n-a ascuns această carte, dar cuvântul care leagă a rămas puternic peste

ea. Fiilor, fiilor, a a scrie în cartea aceasta: «Amin, amin, vin curând. Amin, amin, vino, Doamne Iisuse!». Vede i voi, măi fiilor, duhul miresei care răspunde: «Vino, Doamne Iisuse!». Duhul miresei care zice: «Vino!», a rostit încă de atunci: «Vino, Doamne Iisuse!», i acest cuvânt al Duhului Sfânt trebuie să fie împlinit i rostit de mireasa care va întâmpina trupul Meu cel înviat, care curând, curând va veni i va avea mireasă, că M-a trimis Tatăl pe pământ să-Mi pregătesc mireasa, fiindcă la na terea Mea Mi-a făcut i mireasă, Mi-a născut i mireasă, i iată, din cea născută pe pământ odată cu na terea Mea între oameni, din România Îmi iau mireasă. Eu pe ea o pe esc de două mii de ani, i nimeni dintre oameni n-a tiut această taină a Tatălui i a Fiului i a Sfântului Duh. Cerul României este plin de sfin i. Fiecare ară are un cer cu sfin i, dar România are sfin i numi i de Dumnezeu prin alegere, prin na tere odată cu na terea Mea. România are nume de fată, nume de mireasă.

Fiilor, fiilor, a a scrie în Scripturi: «Da, vin curând». Iar mireasa zice: «Amin, amin,

vino, Doamne Iisuse!». «Eu sunt steaua strălucitoare a dimineții celei ve nice, iar Duhul i mireasa zic: vino! i cel ce aude să zică: vino!».

O, Israele, Israele, Duhul Se roagă pentru tine, Israele, mireasa Mea. Roagă-te i tu cu

duhul, roagă-te cu cură enie, roagă-te cu a teptare, Israele român.

Page 66: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

66

O, Românie, nume de fată, nume de mireasă, numele tău e frumos, numele tău e o taină, numele tău e un nume nou. Voiesc să fac din tine un pământ nou. Lasă-te spre odrăslire, căci Duhul i mireasa strigă să vin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a doua după Pa ti, a sfântului apostol Toma, din 21-04-1996

*** Am venit la tine în zi de serbare, Israele. Mama Mea Fecioara î i a terne peste tine

ocrotirea sa, ca să fii ocrotit de ea i să- i fie mamă mama Mea, iar tu să-i fii fiu, Israele, poporul Meu, precum Eu îi sunt Fiu.

– O, Fiule iubit al Tatălui i al meu, căci a a a voit Tatăl căutând spre smerenia roabei

Sale. O, Fiule scump, mare minune este să fie Israel român, căci neamul român a început de la Tine, este născut din Tine, din apă, Duh i sânge este născut, din trupul Tău cel sfânt i din Duhul Tău a luat trup i duh, i s-a făcut neam cu Tine i cu mine, Fiule, i a fost închinat în numele Tatălui i al Fiului i al Sfântului Duh, i iată, acum pământul român este împără ia cuvântului Tău, care este asemenea aluatului unei femei, pe care femeia, luându-l, l-a ascuns în trei măsuri de făină până ce s-a dospit totul. Slavă ie, Fiule iubit, că mă a ezi în fa a poporului Tău, căci Tu e ti cuvântul meu.

Eu sunt cuvântul Fiului meu, Israele român, căci Fiul meu mi-a poruncit să împart peste

tine duhul mângâierii, popor iubit de Fiul meu. Eu te acopăr cu harul meu, care este Fiul meu. Eu te acopăr cu mantia mea cerească i te ocrotesc ca i Fiul meu, Israele scump. Tu, fiule Israele, să nu ui i că neamul român este pildă despre împără ia cerurilor, pe care Dumnezeu voie te s-o arate în fiin a ei peste România, căci ara aceasta a fost din trei ări întru una, iar sămân a Fiului meu a fost pusă la crescut ca aluatul unei femei, pe care femeia l-a ascuns în trei măsuri de făină până ce s-a dospit totul i s-a făcut unul.

… O, Fiule al Tatălui i al meu, mă întorc în Tine, că am mângâiat pe poporul Tău i îl

voi mai mângâia, după voia Ta, Fiule. … Eu sunt cu sfin ii i cu mama Mea Fecioara, i cu Verginica sunt în tine, Israele, i

serbez cu tine serbare de cer nou i de pământ nou, care vor dăinui înaintea Mea. O, poporul Meu, să te îndeletnice ti bine să stai înaintea Mea, i să cau i să cuno ti taina

ta, căci tu e ti taină în Mine, poporul Meu. Eu te port în Mine, că pe pământ e greu pentru tine, i Eu te port în Mine ca să po i fi, poporul Meu. Eu suflu mereu peste tine din Mine i te am ca pe o taină scumpă, dar să fii umilit i aplecat înaintea Mea, că Eu sunt Păstorul tău, i tu e ti supusul Meu. Stai supus în Mine, că i Eu tot a a stau în Tatăl, i vei fi asemenea Mie în iubirea ta. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Acoperământul Maicii Domnului, din 14-10-1996

*** De apte ani Îmi revărs harul cuvântului rostit peste tine, ară Românie, ca să încep cu

tine veac nou pe pământ, dar Gog i Magog (Comuni tii i securi tii regimului Ceau escu, n.r.) Îmi stau împotrivă în tine. Să nu mai fie în tine vrăjma ie i Mie. Să fie pacea Mea în tine, că

Page 67: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

67

pacea oamenilor nu e pace. Oamenii sunt plini de duhuri, nu sunt săraci cu duhul ca să încapă în ei împără ia cerurilor, că iată, Eu umblu pribeag i nu încap în om i n-am biserică unde să-Mi plec capul i să-Mi găsesc ziua Mea de odihnă. O, fiică Românie, vino, că te pe esc să-Mi fii zi de odihnă, precum poporul Meu ales din tine Îmi este zi de odihnă i mireasă Îmi este întru venirea Mea, căci Eu sunt cuvânt, i iară i toate se fac prin cuvânt, i se va arăta cer nou i pământ nou din tine, ară Românie, căci Eu a a binevoiesc, i în Mine Tatăl binevoie te. Amin.

…Vino, fiică Românie, la praznicul cerului pe pământ, că am masă întinsă în tine de

patruzeci de ani, i tu te ascunzi să nu tii. O, nu te mai ascunde sub vina ta, i dă-o de la tine prin părere de rău i împacă-te cu Tatăl i cu Fiul i cu Duhul Sfânt, că tu e ti fiica Mea, i ai la rădăcina ta temelie de voievozi i e ti de neam bun. Fii Mie biserică i cântă înaintea Mea cântare de parastas voievozilor tăi, care strigă pentru tine înaintea Mea. E ti unsă cu mir, fiică Românie. Unde- i este mirul Meu de pe cre tetul tău? Unde- i este unsul, fiică Românie? Am strigat la el i e departe, că tu e ti departe de el. Am strigat la tine de aproape, ca să Mă auzi i să te rogi să- i ridic blestemul de pe pământul tău i să pun în loc legământ de pace cu Mine, căci pacea oamenilor nu e pace. Pacea Mea e pace, fiică Românie, i te-am ales să-Mi fii grădină a întoarcerii Mele, să fii slava Mea cea văzută înaintea noroadelor de pe pământ. Auzi tu glasul Meu? Auzi cuvântul Meu? Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu. Vin din cer pe pământ ca să fiu cu tine, ca să Mă însămân ez în tine cu cuvântul vie ii, căci am venit ca via ă să ai, i din bel ug să ai. Am în tine arină cu comoară în ea. Aceasta este vestea Mea peste tine. A ează-te înaintea Mea ogor de însămân at, căci tu e ti planul Tatălui în mâna Mea. Eu sunt trup i cuvânt. Am venit să te întrupez în trupul Meu cel sfânt i să te nasc prin cuvânt, a a cum i Eu am venit de la Tatăl. Am venit să te nasc la cuvântul Meu, cuvânt nou de veac nou, precum scrie în prooroci: «Un glas, un vuiet din cetate: glasul Domnului!», i tu vei na te fii din cuvântul Meu, precum este scris: «Abia au luat-o durerile na terii, i ea a născut fii». Tu e ti vestea Mea cea nouă peste noroade i te-am vestit a Mea. Să audă străjerii tăi, să se ridice por ile tale ca să intru pe por i la tine! Să se înnoiască i să se întărească por ile tale înaintea Mea! Amin.

O, oameni din por ile României, lăsa i-vă trezi i la glasul Meu i trezi i pe România, că ea

este slava Mea întru venirea Mea, i pe ea o vor iubi cu iubire mare toate, toate fetele i to i fe ii oamenilor. Ridica i-vă voi, por i ale României, ca să intre cuvântul lui Dumnezeu, că vine Domnul din cer pe pământ!

Eu sunt calea, adevărul i via a. Eu sunt pacea ta i via a ta, fiică Românie. Cine are

urechi de auzit, să audă cuvântul lui Dumnezeu, care vine din cer i se aude pe pământ spre binecuvântarea ta, fiică Românie. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mucenic Mina, din 24-11-1996

*** Vin în sfatul poporului Meu i Mă fac cuvânt i peste voi, arhierei i preo i ai vremii.

Cuvântul Meu nu se poate lega. Ce ve i face voi dacă Eu voi fi mincinos ca acum două mii de ani? Nimeni nu credea că Eu sunt trimis din cer de la Tatăl, i Mă făceau mincinos oamenii bisericii, i când au văzut că n-am fost mincinos, s-au ascuns sub minciuna lor, i de atunci stau acoperi i cu ea înaintea adevărului care a înviat pentru ve nicie. Ce ve i face voi dacă nu ve i voi să lua i de la Mine darul credin ei ca să crede i în Cuvântul lui Dumnezeu? România este pilda împără iei cerurilor, i se vor aduna spre ea neamurile pământului i o vor iubi i

Page 68: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

68

vor lua lumina cuvântului Meu din ea, căci Eu o pun lumină în sfe nic, i vor mânca pâine din cer noroade multe i vor ti ce este pâine, căci scris este: «Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii ca să mănânce». Nu du măni i pe poporul Meu. El s-a lăsat jertfă de credin ă i de iubire, el s-a lăsat să fie voia Mea pe pământ, spre mântuirea neamului omenesc. Învă ătura aceasta a Mea este, căci poporul Meu nu e popor de în elep i. El este sărac cu duhul, iar cu ochii inimii i ai min ii se uită la Mine i la împără ia Mea i vede slava Mea în cuvântul acesta. Cuvântul Meu este slava lui Dumnezeu. Crede i în Mine i ve i vedea slava lui Dumnezeu în cuvântul acesta. Crede i în împără ia Mea care este pe pământ, i voi n-o în elege i.

… Eu sunt Domnul, Eu sunt acest cuvânt. Oricât de mincinos este acest cuvânt înaintea

voastră, o, oameni ai bisericii, să ti i că Eu sunt cuvântul acesta. Eu sunt, i ve i vedea pe Fiul Omului în slava acestui cuvânt, căci România este împără ia Tatălui i a Fiului i a Sfântului Duh. Amin. i va fi ea ortodoxie trăită de fiii ei cei credincio i, i va fi biserică Mie, precum i este, căci în ea Eu sunt trup i cuvânt spre pomenirea Mea. Nu numai trup sunt în ea, ci sunt i cuvânt, căci Eu sunt mereu astăzi.

O, arhierei i preo i, nu Mă pune i sub obroc. Lua i-Mă lumină vouă i oamenilor. N-am

venit să vă stric legile voastre, ci am venit să împlinesc legea Mea cea sfântă spre mântuirea neamului omenesc, căci România este ara alegerii Tatălui Meu, după cum scrie în cartea Mea cea de ieri i cea de azi. Nimic nu vă cer, nimic nu vă iau din ce e al vostru. Da i-Mi doar păcatele voastre ca să vi le iert. Sunt Fiul Tatălui, Cuvântul Tatălui, Care are putere să ierte păcatele omului. Nici slava voastră nu v-o iau, căci slava oamenilor n-o voiesc. Da i-o voi de pe voi, da i afară din voi slava voastră i a oamenilor care vă slăvesc, i lua i în voi slava Mea, care este voia Mea în om. Da i via ă oamenilor, lua i i da i. Acesta este cuvântul vie ii ve nice. Nu mai lua i pietre în pumni ca să arunca i în Mine, că poporul Meu este cuminte, este fiu al păcii fiul poporului Meu, i îl numesc Israel pe cel ce crede în Mine i în voia Mea peste om. Poporul Meu e arină cu comoară în ea. Vinde i-vă averile i cumpăra i arina aceasta i fi i boga i în Dumnezeu. Poporul Meu are cuvântul vie ii în mijlocul său, Mă are pe Mine cuvânt i trup, i îl slujesc cu sfin ii i cu îngerii pe cel mic care crede, iar el poate cu Mine, că totul e cu putin ă celui ce crede. Dacă Eu sunt în mijlocul lui, nu vă mai îndoi i de via a lui, de ungerea lui. Am lucrat supunându-Mă vouă. Am luat din mijlocul vostru arhiereu, martor al lucrului Meu cel nou peste om vechi, ca să fac om nou, născut prin cuvântul cel de sus, i nici a a nu M-a i crezut că sunt venit cuvânt pe pământ i împlinire de cuvânt spre început de veac nou peste România, ara întoarcerii Mele la oameni. O, n-a i crezut! Ba încă Mi-a i pus în temni a voastră pe cel ce a

mărturisit mărirea cuvântului Meu, care a întocmit biserică a lui Iisus Hristos pe pământ. Iată, a a M-a i judecat, a a M-a i cunoscut, necunoscându-Mă. Dar încă bat. Bat i iar bat la por ile bisericii voastre, arhierei i preo i ai bisericii de azi în România. Bat i la por ile României, bat i la por ile voastre. Bat i iar bat. Bat să Mi se deschidă, i peste por i nu voi sări, căci păstorul cel bun intră pe poartă, nu pe deasupra în staulul oilor. România este staulul oilor Mele, oi date Mie de Tatăl, i vin să le păstoresc cu toiag de fier, cu cuvântul lui Dumnezeu, care păstore te pe cei ce vor i pe cei ce nu vor, căci râul curge, i nu seacă râul vie ii. Curge i dă peste margini râul cuvântului vie ii ve nice, iar cel ce crede are via ă ve nică i nejudecată. Amin.

… O, voiesc să fac din voi fe i-frumo i i zâne i să vă arăt oamenilor poveste adevărată,

iar Eu să fiu în voi putere, iubire i nu poveste, ci adevărat să fiu în voi, precum i crede i, precum i sunt. Din leagăn în leagăn Mă port cu voi, din carte în carte Mă scriu cu voi, ca să se uite vremurile la vremea aceasta, vremurile din urmă să se uite, i să se bucure proorocii care au

Page 69: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

69

vestit vremea aceasta a Mea cu voi, că voi sunte i mănunchiul Meu cel mic de flori, despre care au vestit proorocii că ve i fi i ve i odrăsli. i vom fi iubi i de mul imi nenumărate dacă vom ti să ne iubim unii pe al ii, fiilor iubitori, fiilor iubi i. Ave i grijă de Scriptura care spune: «Iubiți-vă unii pe alții precum v-am iubit Eu». Iar i iar spun: unii pe al ii, nu unii cu al ii, nu unul cu altul, ci unii pe al ii, precum Eu v-am iubit pe to i cei care a i fost atunci i acum cu Mine iubindu-vă. Iubi i-vă unii pe al ii precum v-am iubit Eu, iar dacă nu ti i cum, întreba i iubirea, iubirea Mea care vă iube te pe to i, i ea vă va răspunde iubindu-vă cu răspunsul ei, i ve i fi purta i la sânul ei precum mama î i dezmiardă pruncii mângâindu-i. A a ve i fi voi mângâia i în Ierusalim, în Mine, Ierusalimul vostru, locul vostru de bucurie. Voi în Mine, i Eu în voi, Ierusalim nou, Ierusalim de sus pe pământ, cetate sfântă, i vor în elege mul imi nenumărate ce este Scriptura care spune: « i am văzut cetatea sfântă, Noul Ierusalim, coborându-se din cer, de la Dumnezeu», că Eu a a am spus: «Vă voi pregăti loc, ca acolo unde voi fi Eu, să fiți i voi». i M-am dus ca să vin de la Tatăl loca pentru voi i pentru cei de atunci peste care grăiam aceste cuvinte, să vin, cetate sfântă să vin, Ierusalim nou să vin i să fiu, ca acolo unde sunt Eu, să fi i i voi. De aceea vă spun mereu că vin să vă întrupez în trupul Meu cel sfânt, în loca ul venit de la Tatăl, după cum am spus: «Mă duc la Tatăl ca să vă pregătesc loca i să vin loca de la Tatăl pentru voi». Am zis că în casa Tatălui Meu sunt multe loca uri, dar pentru voi pregătesc loca cu Mine laolaltă. Ce loca uri are Tatăl între cele multe despre care am spus Eu? O, sunt multe loca uri ale casei Tatălui Meu, ale facerii lui Dumnezeu, măi fiilor scumpi care sta i sub în elepciunea Mea. Sunt loca urile scaunelor, domniilor, începătoriilor, stăpâniilor, puterilor, loca urile arhanghelilor, ale îngerilor, ale serafimilor, ale heruvimilor; loca urile stihiilor care slujesc cuvântul lui Dumnezeu: ploaia, vântul, viforul, grindina, roua, ghea a, zăpada, norii, negura, cea a, căldura; mânia cu uneltele ei: fulgerul, focul, pucioasa; loca urile binecuvântării: soarele, luna, stelele i lumina; loca urile casei Tatălui, care multe sunt i nenumărate sunt, căci El a zis i s-au făcut, El a poruncit i s-au zidit i se zidesc la porunca Lui, i le-a pus i le pune pe ele în veac i în veacul veacului, i lege le-a pus i le pune i nu o vor

trece, i Îl vor lăuda pe El pe pământ i în cer. O, sunt multe loca uri ale casei Tatălui Meu, dar Eu am venit de la Tatăl i M-am dus iar la El, ca iar să vin, să vin loca pentru voi, cei da i Mie de Tatăl ca să vă fiu loca în casa Tatălui Meu; voi în Mine, i Eu în voi; Eu cu sfin ii Mei în voi cu bucurie, după cum este scris: «Bucurați-vă, ceruri, i voi, care locuiți într-însele!», căci cerul este scaunul Meu de domnie, iar pământul este a ternutul picioarelor Mele, i a a a fost omul făcut. Amin. V-am pregătit loca în Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fi i i voi, să fie ai Mei cu Mine, i Eu cu ai Mei, i toate cele ale loca urilor Tatălui Meu să slujească lui Dumnezeu, cuvântului lui Dumnezeu.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică, din 04-12-1996

*** Ierusalime, poporul Meu, Ierusalime, popor al harului, Eu sunt Alfa i Omega, Cel dintâi

i Cel de pe urmă, începutul i sfâr itul. Mă odihnesc în sânul Tatălui, i Tatăl în sânul Meu, început i sfâr it, căci Eu sunt începutul i sfâr itul. Începutul a fost făcut, i Dumnezeu S-a odihnit în el, iar sfâr itul, tot la fel, i Dumnezeu Se va odihni apoi. «La început era Cuvântul, i Dumnezeu era Cuvântul, i Cuvântul era la Dumnezeu, i toate prin El s-au făcut, i în El era viață», precum este scris.

Ierusalime, locul Meu de odihnă, să tii, fiule, că toate prin cuvânt s-au făcut. Eu sunt

Alfa i Omega, Cuvântul lui Dumnezeu. La început am fost cuvânt, i toate prin Mine le-a făcut

Page 70: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

70

Tatăl, iar la sfâr it tot a a sunt, cuvânt sunt, căci sfâr itul tot prin cuvânt se face, i cine nu în elege începutul i sfâr itul, acela nu crede lucrarea cuvântului Meu. La început a fost Cuvântul, i la sfâr it iară i este Cuvântul. Eu sunt Cuvântul, dar cei îngâmfa i nu în eleg i nu iau aminte ca să nu vină peste ei ceea ce s-a zis în prooroci, că scris este: «Vedeți, îngâmfaților, fiți cu băgare de seamă i înspăimântați-vă, căci în zilele voastre se îndepline te un lucru pe care nu-l veți crede dacă vă va spune cineva». La început era Cuvântul, i Eu eram Cuvântul lui Dumnezeu întru început, i toate prin Mine s-au făcut, i fără Mine nu s-a făcut tot ce s-a făcut. La sfâr it iară i este Cuvântul, i Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu întru sfâr it, i toate prin Mine se fac, i fără Mine nu se fac din toate câte se fac. Eu sunt Alfa i Omega, căci Cel dintâi este i Cel de pe urmă, este începutul i sfâr itul. La început a fost Cuvântul, i la sfâr it iară i este Cuvântul, i de aceea zice Scriptura: «Eu sunt Alfa i Omega».

Ierusalime, poporul Meu, Eu sunt Cel ce eram la început, căci scris este: «La început era

Cuvântul, i Cuvântul era la Dumnezeu, i Dumnezeu era Cuvântul, i toate prin El s-au făcut din câte s-au făcut». De aceea am venit i am spus: «Eu sunt Alfa i Omega, Cel ce este, Cel ce era i Cel ce vine». Iată, fiule care crezi, Eu sunt cuvânt la sfâr it precum am fost i la început, iar cine crede în Scripturi, acela crede cuvântul Meu cu care lucrez la sfâr it ca i la început. Lucram la început, lucram cele ce nu se vedeau, că nu avea cine să vadă când lucram. i după ce le-am făcut pe toate câte sunt, l-am făcut apoi pe om, i l-am făcut ca să vadă, i a văzut pe cele ce nu se vedeau, i pe care omul le-a văzut i le-a pus nume. i iată taină nevăzută, că i la sfâr it lucrez cele ce nu se văd, că nu are cine să vadă când lucrez, i de aceea îl fac pe om ca să vadă cele ce nu se văd. De aceea am grăit Eu ie, Israele, în cartea Mea cu tine i am zis: «Să nu te pierzi, Israele, că vine ce n-ai văzut de când te-ai născut; vine facerea pământului i a raiului i a Noului Ierusalim, care nu sunt încă pe pământ». A a grăiam Eu la începutul lucrării Mele cu tine, Ierusalime de azi, i î i ziceam despre cărturarii i fariseii cei a eza i la col ul străzii ca să te oprească pe tine să nu vii la Mine, i iată, nu te-am min it, i pe toate i le-am spus mai dinainte, iar cuvântul Meu este adevăr.

Cuvântul cel de la sfâr it este ca i la început, este facerea pământului i a raiului i a

Ierusalimului nou, care erau la început. La sfâr it iară i este facere: «cer nou i pământ nou în care va domni dreptatea i pacea», a a cum scriu făgăduin ele Scripturii care spun: «Eu voi face ceruri noi i pământ nou, i nimeni nu- i va mai aduce aminte de cele trecute, iar cerul nou i pământul nou vor rămâne înaintea Mea, i seminția voastră i numele vostru va dăinui pe veci». i dacă a a scrie în Scripturi, iată, cerul i pământul trec, i cuvintele Mele se împlinesc cu cerul cel nou i cu pământul cel nou i cu poporul Meu, care va dăinui pe veci, potrivit făgăduin elor Mele, potrivit Scripturilor, măi Israele. i dacă M-am născut Fiu al Omului acum două mii de ani, i dacă Tatăl Meu a născut-o la cuvântul Meu pe România odată cu Mine, i dacă Eu trebuia să am un popor la sfâr it ca să vin la el cuvânt, iată, în România Mi-am a ternut iesle i Mă fac în ea cuvânt de facere nouă, ca i la început facere. La început toate s-au închegat la cuvântul Meu, i nu se putea să se lucreze altfel la sfâr it, nu se putea să nu se lucreze i la sfâr it, căci am spus: «Eu sunt Alfa i Omega», Eu sunt la început i la sfâr it Cuvântul lui Dumnezeu, căci toate se fac prin cuvânt, i fără cuvânt nimic nu se face. Să tii, poporul Meu, că fără cuvânt nimic nu se face. Cuvântul este Cel ce Se face, i Domnul este Cuvântul, i El Se face în toate câte vor fi, i toate vor fi El, i omul n-a tiut să-L vadă pe Dumnezeu în cele ce au fost făcute prin cuvânt. Omul a crezut că Dumnezeu este altceva decât facerea Lui, facerea în care El era, precum i în om era. Dar omul neascultând n-a mai tiut, a încetat să mai tie, i de

Page 71: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

71

aceea am spus omului: «Omule, nu-L vei găsi pe Dumnezeu decât în tine, dacă-L vei a eza în tine».

O, Ierusalime, pământul României poartă pe el taina cea dintru început, cuvântul Meu cel

făcător. De ce poartă pe el această taină? Pentru că România este pământul Meu ales i neamul Meu ales din nou. i de ce am ales Eu acest pământ? O, nu l-am ales. El era pământ ales, i am a ezat pe el neam ales, născut odată cu Mine, închegat la cuvântul Meu, căci am trimis pe unsul Meu ca să pună peste acest pământ semnul Meu, pământ ales cu semn pe el i om născut din Mine, neam al Meu, născut din cuvântul Meu, din cre tin născut, duh i trup, om încre tinat de cre tin, de unsul Meu, de apostolul Meu cel întâi chemat.

E praznic de sfânt Andrei în mijlocul tău, Ierusalime, popor al prăznuirii cerului pe

pământ, căci Eu sunt cu sfin ii în venirea Mea la tine. Andrei, apostolul Meu, binecuvintează pe România. Din Mine binecuvintează apostolul Meu:

– Din Tine, Doamne, Ierusalimul cel de sus, căci în Tine se odihnesc to i sfin ii Tăi,

Doamne. i dacă Tu e ti cu împără ia cuvântului Tău în România, sfin ii Tăi cu Tine sunt, i se adună la praznicul Tău, la cuvântul Tău, Doamne, i grăiesc sfin ii din Tine i Te mărturisesc din România, neam ales pe pământ ales, ales dintru început, Doamne, pecetluit dintru început ca să fie ales spre întocmirea plinirii vremilor, ca toate să fie iară i întru Tine, cele din ceruri i cele de pe pământ, toate în Tine.

Binecuvântat să fii, Doamne, Cel ce e ti, Cel ce erai i Cel ce vii, că ai ales neamul

român mai înainte de întemeierea lumii mai înainte rânduindu-l în a Ta iubire, ca să fie fiu al Tău, potrivit sfatului voii Tale, spre lauda măririi Tale, Doamne, ca toate să fie iară i întru Tine, cele din ceruri cu cele de pe pământ, toate întru Tine, căci în ara Ta regină ai unit pe cele din ceruri cu cele de pe pământ, s-a unit cerul cu pământul în România, ara Ta regină, ara Ta mireasă, ară cu Rege, o, Rege cu regină, Rege cu mireasă! Nimeni nu tie de ajuns taina pământului ales în care ai venit cuvânt la sfâr it, Tu, Cel ce e ti Alfa i Omega. Nu în elege omul lucrarea cuvântului Tău în România, facerea Ta cea nouă, lucrarea Ta de facere, cuvântul Tău, Doamne. Eu am fost trimisul Tău, ca să pun numele Tău i via a Ta peste neamul român, i nu tiam atunci ce este acest pământ, dar acum mă închin ie în el i îl sărut, că atunci nu tiam,

nu-i tiam taina lui cea dintru început. El era taina Ta, venirea Ta, cuvântul Tău, ieslea Ta în care Te faci cuvânt la sfâr it precum erai la început. Mă închin i sărut acest pământ precum Tu îl săru i mereu cu cel mai dulce cuvânt, că Tu când ai lucrat cuvântul pentru facerea cerului i a pământului, a a ai zis: «Să fie o tărie în mijlocul apelor, care să despartă apele de ape», i a a a fost, precum a fost cuvântul Tău. i s-a făcut tăria cerului, i a despăr it apele de dedesubtul tăriei i de deasupra tăriei, i tăria ai numit-o cer. i ai zis să se adune apele de sub cer la un loc i să se ivească uscatul, i s-a ivit i l-ai numit pământ. Iar când uscatul s-a ivit din apă, primul uscat a fost pământul român, primul ie it din apă, i din el ai luat pământ când l-ai făcut pe om. i i-ai zidit omului o grădină spre răsărit i l-ai a ezat în ea, i ai numit fericire grădina aceea, fericirea omului ai numit-o, grădina fericirii, precum omul are casă i grădină. Când Noe a dat drumul porumbelului ca să aducă semnul împăcării, ramura de măslin, tot a a a fost. Pământul acesta a fost primul uscat care s-a ivit din apă după ce a trecut potopul cu apă, prima oază verde a fost, i din ea a rupt porumbelul ramura verde i a zburat cu ea la Noe.

Page 72: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

72

O, Doamne, Tu Te-ai făcut cuvânt pe pământul împăcării, i ai împăcat pe om cu Tine. Cuvântul Tău a făcut împăcarea, căci el este făcător, i pe pământul acesta trebuie să faci om nou, născut din cuvântul Tău, căci Tu e ti Cuvântul. România este pământul în care se na te omul cel nou, omul cel din cer, căci Tu Te na ti din Tine cuvânt în România, i din cuvântul Tău se na te om nou, om născut de sus, căci Tu e ti de sus. O, Doamne, când pământul acesta a primit pe el neamul care este i azi pe el, Tatăl a binecuvântat neamul acesta i a zis să fie fiul Lui, fiul Tău să fie, fiul cuvântului Tău, la începutul i la sfâr itul lucrului Tău cu el. A trimis Tatăl pe Melchisedec i l-a binecuvântat întru Tine, Doamne, Fiule al Tatălui. A binecuvântat Tatăl acest pământ, după rânduiala lui Melchisedec l-a binecuvântat, i apoi eu am venit trimis al Tău, mărturisitor al Tău, i Te-am dat pe Tine neamului român i l-am făcut neam cu Tine prin pâine i vin, prin Trupul i Sângele Tău pe care Tu l-ai lăsat la ai Tăi, i rămă i a lui Israel s-a făcut neam cu românul, i to i suntem un neam. Neam al Tău este cel ce crede în Tine, om plămădit la sfâr it, căci Tu e ti început i sfâr it.

… – O, fericit e ti, apostolul Meu care M-ai văzut i M-ai iubit i M-ai urmat de atunci i

până acum! Dar mai ferici i sunt cei ce nu Mă văd i Mă iubesc i Mă cred i Mă urmează crezând în cuvântul Meu. Ferici i sunte i voi, cei ce M-a i văzut i M-a i crezut, dar mai ferici i sunt cei ce cred în cuvântul Meu, în Păstorul Cel învăluit de taina Sa, căci ara română a avut peste ea ungere de Duh Sfânt, i Duhul Sfânt a vestit în ea pildele împără iei cerurilor, care vor fi adevăr în ea, căci Eu a a am spus: «Voiesc să fac din voi poveste adevărată, fii ai lui Israel, fiilor români din români, ca să fi i, fiilor, să fi i adevăra i, să fi i cu adevărat», i cel tare să fie, din locul lui cel tare, i cel slab să fie, din locul lui cel slab, dar să fie, căci ferici i sunt cei ce cred i cei ce vor crede prin mărturisirea celor credincio i, i vor fi i vor crede, a a cum în Israel cei slabi ai lui cred prin lucrarea celor credincio i din el, căci cei credincio i lucrează, iar cei slabi cu lucrul lor cred prin lucrarea celor credincio i din Israel; cred cei slabi, cred în Dumnezeul celor credincio i. Amin. Cred cei slabi, cred, i se a ează jertfă de iubire, a a cum îi înva ă cei credincio i, a a cum cuvântul Meu se face hrană spre via ă ve nică, spre împlinirea sfin eniei în omul cel credincios.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului apostol Andrei, din 13-12-1996

*** O, fii ai oamenilor, lua i i mânca i i vă na te i din cuvânt. Acesta este cuvântul Meu

care vine la voi, care se frânge pentru voi spre hrană i spre înviere din moarte. Mă fac cuvânt spre hrană. Lua i i mânca i i învia i întru Mine. Lua i via ă ve nică. Acesta este cuvântul vie ii ve nice. Eu sunt via a cea ve nică. Eu sunt. Apropia i-vă. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, calul alb i călăre ul lui, Domnul cu poporul cuvântului Său. (Vezi tema: „Calul alb apocaliptic”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.) M-am născut prunc în Betleem i cuvânt în România. Eu sunt trup i cuvânt pe pământ, o, ară Românie. Vin cu fiii cuvântului Meu i stau în mijlocul tău, Eu i cu poporul Meu, calul alb i călăre ul lui, Domnul cu poporul cuvântului Său.

Pace vouă, celor ce asculta i! M-am făcut veste de la o margine la alta a cerurilor, veste i

poveste adevărată, calul alb i călăre ul lui, Domnul Cuvânt i poporul Său. Amin. Eu sunt Cel Credincios i Cel Adevărat. Eu sunt cuvânt în tine, ară Românie. S-a dus

vestea i povestea de taina Mea din tine. Sunt îndrăgostit de tine, i Tatăl este în Mine i este

Page 73: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

73

îndrăgostit de tine i î i scrie povestea iubirii Lui cu tine, fiică Românie. O, voiesc să fac din tine poveste adevărată, i Eu să fiu în tine iubire i nu poveste, ci adevărat să fiu. Cheamă-Mă să vin, prime te-Mă când vin, că iată, vin la tine cuvânt i Mă scriu cu tine în cer i pe pământ, că Eu Mă fac carte în tine i Mă fac veste i poveste de la o margine la alta a cerurilor cu tine, ară Românie, ară de veste i de poveste peste pământ. Cuvântul Meu se na te în tine. Mă nasc cuvânt în mijlocul Tău, în ieslea cuvântului Meu, i Mă port cu fiii cuvântului i Mă vestesc cu ei, calul alb i călăre ul lui, pildă a împără iei cerurilor în tine, ară de veste i de poveste peste pământ. E na tere în tine. Zilele na terii sunt cu tine. Cuvântul Meu te na te din el, iar cuvântul Eu sunt. Duhul Meu grăie te din mijlocul tău, i nimeni în tine nu tie să-Mi cânte iubirea Mea cu tine. E dragostea Mea în tine. Mă fac dragoste în tine, Mă fac izvor, râu al vie ii Mă fac în tine, ară de veste i de poveste. Dar tu ai în tine du mani care urmăresc via a Pruncului Care Se na te cuvânt în tine. Ai în tine irozi care dau să ascundă de tine via a cuvântului Meu când se na te în ieslea sa, căci în mijlocul tău stă ieslea cuvântului Meu, ară de veste i de poveste. Cuvântul Meu este veste i poveste în tine, căci sunt îndrăgostit de tine, ară Românie, iubirea Mea de la sfâr it, ară a strălucirilor. Cartea Mea cea de ieri te-a vestit pe tine i te-a numit ară a strălucirilor. E ti proorocită de proorocii Scripturii, ară de dor, ară a strălucirilor. Iată, cuvântul Meu e strălucire în tine, i tu străluce ti i te veste ti. O, cine te iube te pe tine, Mă iube te i pe Mine, Cuvântul Cel ce Se na te în tine din Mine, căci vin cu norii la tine i Mă fac cuvânt în ieslea cuvântului Meu din mijlocul tău. Cine în tine nu te iube te pe tine, românul din tine care nu te iube te, acela nu Mă iube te nici pe Mine, Cuvântul Cel născut în tine, i acela se face irod care urmăre te via a Pruncului Care Se face cuvânt i mângâiere în tine. Cine nu Mă iube te pe Mine cuvânt în tine, acela nu este român, nu este cre tin, ci este păgân, i partea lui este cu cei necredincio i.

… O, Mi-e dor de via a ta, de via a ta cre tină, ară regină între popoare. Oare, tu ai uitat

ce înseamnă să fii cre tină? O, ai uitat, i vin să- i amintesc că e ti încre tinată întru începutul tău. Cine, tată, i-a rupt cămă u a de botez? Cum de te-ai deprins să nu-I sluje ti lui Dumnezeu? Tu e ti proorocită să fii Israelul cel nou, cel din făgăduin ă Israel, popor cre tin să fii, că asta înseamnă Israel. Israel nu este nume pământesc, ci este nume ceresc, nume pus de Dumnezeu poporului Său. Tu e ti poporul Meu, ară Românie. O, dar ai uitat pe Dumnezeul tău i te-ai desfrânat cu neamurile pământului, care nu Mă au pe Mine de Dumnezeu. Adu- i aminte de pruncia ta, de na terea ta, de căma a ta cea dintâi, ară Românie, că M-am făcut român, M-am logodit cu tine i M-am făcut român, cuvânt român M-am făcut, i cu limba ta grăiesc din cer peste pământ, Israele român. O, nu uita să fii cre tin, Israele român. Căma a de cre tin e albă. Leapădă fărădelegea i fii cre tin, poporule român, că M-am făcut cuvânt, M-am făcut cuvânt român, Mire i mireasă, nuntă de veac nou în tine M-am făcut. Mi-am luat mireasă din tine, neamule român, i nuntesc nuntă de veac nou în mijlocul tău, Mire din cer i mireasă de pe pământ, cuvânt i trup, căci mireasa este trupul Meu, biserica Mea, cortul Meu, mădulare ale Mele este mireasa Mea, mireasă născută de sus pe pământ. Mireasa e de pe pământ, i Mirele este din cer, căci aceasta este nunta cea adevărată, iar cei doi vor fi amândoi un singur trup, Mire i mireasă pe veci. Mireasă înseamnă curată, trup al Mirelui ceresc pe pământ, nuntă de veac nou i ceresc pe pământ, via ă fără de moarte pe pământ.

… Treze te- i vorniceii, o, mireasă a Mea! Vin zorii, iubito, i Tatăl Meu e în nuntă cu

Mine în tine, ară Românie, că din tine Mi-a luat Tatăl mireasă, căci Tatăl a a a binevoit la na terea Mea i la întoarcerea Mea la mireasa Mea, logodnică i mireasă a Mea. Cine în tine te iube te pe tine, acela Mă iube te i pe Mine, Cuvântul Care Se na te în tine; acela iube te slava

Page 74: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

74

ta cu Mine, dragostea Mea cu tine. Cine în tine nu te iube te pe tine, ară a iubirii Mele, acela se face irod care ură te via a Pruncului Care Se na te cuvânt în ieslea Mea din tine.

… O, cu ce va fi asemenea împără ia cerurilor? Cine va fi asemenea ie, ară a împără iei

Mele pe pământ? Poate vreun popor să se nască dintr-o dată? O, în durerile na terii tale s-au născut în tine fii, ară cu iesle a na terii cuvântului Meu. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, Care Se na te în tine cuvânt, i grăiesc cu limbă românească i Mă scriu cu tine pe pământ, i toate neamurile se vor închina i vor slăvi pe Dumnezeul lui Israel cel român, Dumnezeul României, Domn adevărat în cer i pe pământ. Eu sunt Cel ce sunt. Eu sunt Alfa i Omega, Cel ce este, Cel ce era i Cel ce vine, Atot iitorul, i din gura Mea iese sabie ascu ită cu două tăi uri, Cuvântul lui Dumnezeu, veste i poveste adevărată. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu pentru expozi ia de artă: „Veste i poveste“, din 22-12-1996

*** E na terea Mea pe pământ, Românie, i în tine e na terea Mea. Mă nasc cuvânt în tine ca

să fiu cu oamenii i să Mă sălă luiesc între oameni cuvânt de na tere a omului din Dumnezeu. În Betleem M-am născut prunc ca să Mă sălă luiesc între oameni venit din cer, iar în tine, Românie, Mă nasc cuvânt, i iară i Mă sălă luiesc între oameni, ca să-i nasc pe oameni din Mine, din cuvânt, precum Eu M-am născut din cuvântul Tatălui ca să fiu Cuvântul Tatălui, i prin Mine să le facă pe toate Tatăl, după cum a i făcut.

Românie, tu cân i na terea Mea, i cerul cântă na terea ta. Ne na tem unul pentru altul,

iubito; Eu pentru tine, i tu pentru Mine, i vom fi amândoi un singur trup. Nu grăiesc numai poporului Meu. Grăiesc i cu tine, ară Românie, că Eu am vestit că mul imi nenumărate vor veni i vor bea din izvorul cuvântului Meu, i fântâna Mea dă pe deasupra i se face râu, i se face

mare, i se face ocean i cuprinde tot pământul ca să-l fac iar pământ, nou să-l fac, din apa cuvântului Meu ie it, i din cer născut, căci cine nu se na te de sus, nu se face împără ia Mea. Îngera ii na terii Îmi cântă deasupra ta na terea Mea, că e serbare de na tere a Mea. Cântă îngerii, cântă Celui născut acum două mii de ani. Cântă îngera ii colindă nouă de veac nou, de na tere nouă, că ei văd că au venit zilele na terii din nou a lumii, i lumea se înnoie te cu cuvântul Meu, care na te om nou. Eu, Cel născut din Fecioară acum două mii de ani între oameni, Mă nasc azi cuvânt în ieslea cuvântului Meu din mijlocul tău, ară Românie. Mă nasc cuvânt, Păstor tainic, Care păstore te neamurile pământului cu toiag de fier, cu cuvânt tainic, care nu se vede, dar se aude glasul lui, precum fulgerul se aude după lumina lui. (Vezi tema: „Ca fulgerul care iese de la răsărit, aşa este venirea Domnului”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.)

… Zilele na terii din nou a lumii sunt în tine, ară Românie, i la na tere se cântă colinde,

fiică iubită, precum îngera ii au cântat în noaptea na terii Mele. Vin în mijlocul tău cu poporul Meu, cu mireasa Mea luată din tine, fiică Românie, i î i

cânt colindă de na tere nouă ca să împlinesc prin tine Scriptura na terii din nou a lumii, iubito, că Eu Mă fac cu tine veste i poveste peste pământ, i vom fi amândoi un singur trup, nuntă curată, nuntă de veac nou între cer i pământ, Fiul Tatălui cu mireasa Lui în tine, ară mireasă, ară Românie, ara Tatălui Meu, ara Mea, iubita Mea! Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Na terii Domnului, din 07-01-1997

Page 75: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

75

*** O, fiică Românie, am făcut din tine fată de împărat, că tu ai nume de fată i te-am numit

crăiasă, tată. Caută să fii în Duhul Meu când Mă auzi cuvântând peste tine. Caută, tată, să fii atentă i să în elegi, că Tatăl, în Mine este când Eu grăiesc de deasupra ta peste tine cuvânt. Tu e ti a Mea, i în tine Mă fac Iordan, i vor veni la tine mul imi ca să se boteze în râul vie ii, în Iordanul vie ii precum atunci veneau la Iordan mul imile ca să se boteze cu botezul cel de la Ioan. Zi de praznic Mă fac în tine. Azi e zi mare, azi e praznic împărătesc, i praznicul zilei de azi vine din părin i, vine din strămo i, i serbez pe române te în tine zi de Bobotează, pe strămo e te serbez cu tine, ara Mea, ara strălucirilor, căci a a ai fost vestită de proorocii care te-au vestit de la Duhul Sfânt ca să fii. Tu e ti ara strălucirii despre care a vestit Daniel, proorocul Meu, căci ara Mea Israel nu M-a primit când am venit de la Tatăl; s-a temut că vin să domnesc peste ea i nu M-a primit, i plata ei a fost cu cei necredincio i. Dar prin tine, ara Mea, luată dintre neamurile pământului ca să fii Ierusalim nou, Israel nou, voi răscumpăra i pe Israel, că el e poporul Meu ales, i cele făgăduite nu se iau de peste cel ales al Meu. Pe

tine te-am născut din credin a ta în Mine, i se bucură strămo ii tăi că tu e ti vie printre mul i mor i, i e ti. i cum să nu fii, i cum să nu înviezi tu, cea care e ti, dacă Tatăl te-a ales să fii ara strălucirilor? Din cea părăsită a făcut Tatăl Meu cea strălucită, că iată cine este strălucirea ta! Eu sunt ziua care luminează peste tine. Eu sunt în tine soare care străluce te de apte ori, i tu străluce ti cu Mine i e ti.

… Treze te- i păstorii, ara Mea, ca să-Mi audă glasul i să-l pună peste tine. Evanghelie

de aur să- i dea de la Mine i să te păstorească păstorii tăi. Păstorul trebuie să fie vas de aur, de trebuin ă stăpânului. Un slujitor adevărat nu se încurcă cu treburile lume ti i fire ti, ci cu cele cere ti, i este vas de aur, de trebuin ă stăpânului. A a le spun celor ce te păstoresc pe tine, turmă a Tatălui Meu, Românie, biserica Mea cea de apoi, în care Mă fac trup i cuvânt, duh i adevăr, căci tu trebuie să Mă ai întreg, Românie, biserica Mea în care M-am întors ca să fiu cu

tine trup i cuvânt i să Mă veste ti mul imilor Dumnezeu adevărat, Dumnezeul tău, Dumnezeul României, precum Israel Îl numea Dumnezeu al său pe Cel adevărat. Ia duh de credin ă, tată, căci cel ce nu crede în cuvântul Meu care vine cu norii la tine, acela nu crede în Dumnezeu, i de aceea nu crede în cuvântul acesta. Să nu-Mi ceri semne ca să crezi, că nu- i voi da nici un semn decât cuvântul acesta. Cel ce nu crede în Cel ce Se face cuvânt din cer peste pământ, acela nu crede în Dumnezeu.

O, strămo ii tăi se roagă în Mine, se roagă Tatălui ca să coboare peste tine Duh Sfânt ca

să tii să în elegi cuvântul vie ii, Evanghelia cuvântului Meu care se veste te la toate neamurile pământului mai înainte de arătarea trupului slavei Mele, ara Mea. Se roagă strămo ii pentru tine ca să nu ui i serbările strămo e ti, i să te a ezi în ele, i să le a ezi la locul lor, ara Mea cre tină, căci măsura facerii a a a lucrat când am a ezat semnele vremii. Am lucrat cu măsură când le-am făcut pe toate, i rosteam când lucram facerea la început, lucram i ziceam: «Am făcut», i a fost o seară i o diminea ă pentru fiecare facere din cele ale facerii. Asta e măsura: o seară i o diminea ă, i nu cum măsoară omul timpul ca să schimbe vremurile de la locul facerii lor. (Vezi tema: „Schimbarea sărbătorilor şi lepădarea de credin ă”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.)

Pace ie, ara Mea, pace ie i na tere ie i botez ie, i zi de înviere ie, cea dintâi pe

pământ! Eu sunt Cel ce sunt. Eu sunt Cel ce vin la tine, iubita Mea, ara Mea, căci te iubesc,

Page 76: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

76

iubito. E zi de Bobotează. Eu sunt cu tine cu zi de praznic sfânt de Bobotează, iubita Mea, ara Mea, poporul Meu român, poporul Meu ales, cel dintâi pe pământ, muntele Meu cel sfânt, ara Mea, iubita Mea. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Botezului Domnului, (Boboteaza) din 19-01-1997

*** Tot ce am spus Eu prin guri a ta, Verginico, iată, acum, cu puterea Mea vin i împlinesc

peste pământ i peste România, tată, că e ara Mea, e darul Meu de la Tatăl, e primul petec de pământ care s-a arătat când s-a întocmit pământul. E pământul din care Eu am plămădit pe om la început, i am în el pe poporul Meu cel nou, născut din cuvântul Meu, că dacă din acest pământ l-am făcut prima dată pe om, tot din el l-am născut i din cuvânt pe om, că M-am făcut cuvânt prin tine, Verginico, i din cuvânt am născut un popor la sfâr it. Mul i au trecut pe lângă cuvântul Meu vreme de patruzeci de ani, dar nu to i cei care au mâncat s-au i născut din acest cuvânt. Dar cine s-a i născut din acest cuvânt, aceia născu i sunt i învia i sunt, i peste ei moartea nu are putere, că necredin a e cea mai grea moarte din cele ale mor ii, iar cei ce s-au dus în necredin ă, aceia nu s-au născut din cuvântul acestei lucrări. Aceia doar au stat i au mâncat, a a cum veneau după Mine miile de oameni ca să mănânce din pâini, nu ca să se nască din cer, din cuvântul Meu i ca să fie vii.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfin ilor trei ierarhi: Vasile, Grigorie i Ioan, din 12-02-1997

*** O, ara Mea de nuntă, Mă fac nuntă de veac nou în tine, că-Mi e ti aleasa Mea, i Mi-am

trimis vorniceii ca să te trezească i să te cheme la masa Mea de nuntă, că Eu n-am uitat na terea ta de la început i de la sfâr it. La început te-ai născut din apă i din Duh i din cuvânt i te-am numit pământ. Primul pământ ie it din apă când am făcut cerul i pământul tu ai fost, o, ara Mea de nuntă! O, i la sfâr it te-am născut tot din cuvânt i din apă i din Duh, odată cu

na terea Mea te-am născut, i te-am numit cre tină, i te-am numit ara Mea, neamule român. O, i ce frumos este numele tău! Cel mai frumos nume pe pământ, tu îl ai, o, ara Mea de nuntă,

iubita Mea Românie, aleasa Mea de pe pământ pentru venirea Mea a a cum Israel a fost poporul Meu ales pentru na terea Mea ca Fiu al Omului.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu peste cetatea Cluj, din 19-02-1997 *** Românie, ara Mea de nuntă, M-a trimis Tatăl Meu ca să nuntesc în tine masă de nuntă

cerească pe pământ, praznic ceresc de nuntă, praznicul lui Dumnezeu i al sfin ilor Săi. Vin cu sfin ii din cer i nuntesc pe pământ praznic de nuntă, cină de cuvânt, ara Mea de nuntă. Te-a ales Tatăl Meu ca să fii ara nun ii Mele. Tatăl, Împăratul cerului i al pământului, face nuntă Fiului Său, Iisus Hristos Cuvântul. Vino la nuntă, ară a nun ii Mele! Vino, omule român! căci cei chema i nu vin. Israel, poporul Meu la care am venit acum două mii de ani, n-a voit să vină la cina Mea de nuntă. Biserica cea de azi care zice că sluje te Mie nu voie te să vină la cina Mea de nuntă. Mă a tern cuvânt pe masa cinei Mele de nuntă, dar cei pofti i nu vin. Vino, omule român, căci cei chema i din tine, nu vin, i fac i ace tia ca Israel care a zis că Eu nu sunt Fiul lui Dumnezeu. A a i cei de azi care zic că sunt slujitorii lui Dumnezeu pe pământ, fac i ei ca Israel, i zic că Eu nu sunt Cuvântul lui Dumnezeu. i îi voi lua pe ne tire, căci slava cuvântului Meu va străluci peste România i vor vedea ace tia pe cine au împuns, pe cine au lăsat afară ca

Page 77: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

77

să bată în zadar. O, nici un slujitor al bisericii nu mai trăie te faptele credin ei drepte! Avraam M-a cunoscut când M-am făcut cuvânt peste el, i a lucrat faptele credin ei i Mi-am făcut lucrarea Mea prin el, a a cum i azi Îmi împlinesc Scripturile cele pentru venirea Mea cu poporul Meu cel credincios cuvântului Meu.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica întâi a Postului Mare, a ortodoxiei, din 16-03-1997

*** Mă fac cuvânt de veac nou peste tine, poporul Meu Israel. Eu nu pot fără popor, căci Eu

sunt Păstorul lui Israel. Dacă Israel la care am venit acum două mii de ani n-a voit să domnesc peste el i să-i fiu Păstor, M-am dus spre neamuri cu inima Mea, i am zis i apostolilor Mei: «Mergeți la toate neamurile până la marginile pământului i închinați mulțimile care vor crede în numele Meu, închinați-le cu numele Tatălui i al Fiului i al Sfântului Duh, i faceți neamurile să creadă că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, născut din Tatăl i din Fecioară, prin Duhul Sfânt, Cel de la Tatăl.», iar poporul român a fost atunci iubit între neamurile pământului, i Mi l-a hărăzit Tatăl ca să fie poporul întoarcerii Mele din Tatăl. i iată, Israele mititel, te-a ales

Tatăl din români ca să Mă facă pe Mine cuvânt peste tine, i de la tine să se audă cuvântul lui Dumnezeu până la toate marginile cerurilor, ca să vin apoi văzut, precum scrie în Scripturi.

Israele, Israele, se apropie spre vedere cele ce nu se văd. Se apropie slava Mea cea

nevăzută, fiule scump. Tu e ti slava Mea pe pământ, i voiesc să tie i să vadă lumea că tu e ti slava Mea, tată, i să se ducă această veste văzută, până la toate marginile cerurilor, i să tie noroadele toate că tu e ti fiul Meu i că stai gătit de sărbătoare înaintea slavei Mele care se apropie peste pământ. Vin să te îmbrac cu slavă în numele Meu, i tu să înve i bine umilin a bucuriei i bucuria umilin ei ca nu cumva de bucurie să ui i că tu trebuie să faci i să fii voia Mea înaintea Mea. Să te înve i, măi Israele, să ai cugetare smerită i sfântă i bineplăcută Mie. Să te înve i, tată, să gânde ti frumos, i să ai mereu cugetul casă pentru Mine, i să Mă pot odihni în tine, fiule din Israel. Să fii blând i smerit cu inima, poporul Meu, că iată, Eu nu uit să te îndemn i să te înnoiesc mereu prin cuvântul Meu care-L na te pe Dumnezeu în om ca să fie omul de

sus, din cer, de la Dumnezeu să fie omul. … Iar tu, popor al cuvântului Meu, să ceri slava făgăduin elor Mele, să ceri a a cum a

cerut Daniel proorocul când se împliniseră anii pentru Ierusalim. Cere ca să împlinesc cele ce sunt scrise pentru zilele acestea în cartea proorocului Daniel, că prin acest om iubit Eu am vestit-o pe România ca ară a strălucirii i a mândriei Mele, ară mândră între ări. Cere, poporul Meu, împlinirea proorociilor cele pentru zilele acestea, că au trecut de apte ori câte aptezeci de ani de când s-a a ezat un nod peste România, i acesta trebuie descurcat, i vin cu cerul i îl descurc, i a ez bucurie peste ara cea iubită. Cere, poporul Meu, i Eu î i voi da tot ce trebuie să ai de la Mine. Cere să- i dau har, fiule de azi, ca să fii după chipul Meu i după asemănarea Mea i să vadă lumea că e ti fiul Meu. De câte ori voie ti să faci ceva sau să fii ceva, caută să faci ca Mine, caută să fii ca Mine. Uită-te mereu în tine i ai grijă să ai statură sfântă, să ai minte sfântă i inimă sfântă i faptă sfântă înaintea Mea. Iube te bucuria cu Mine, poporul Meu, că Eu mult Mă bucur când Mă fac cuvânt peste tine. Uită-te în cuvântul Meu i vezi dacă te potrive ti cu cele rostite de cuvântul Meu, i a a să fie lucrarea cuvântului Meu în mijlocul tău, i să- i găsească limbă în tine cuvântul Meu. Cuvântul Meu nu trebuie citit i atât. Cuvântul Meu este oglinda în care trebuie să te ui i mereu ca să fii după chipul i asemănarea Mea. Învă a i-vă bine să ti i ce să face i cu cuvântul Meu când îl pun peste voi. Învă a i-vă bine să lucra i

Page 78: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

78

cuvântul Meu i face i-l lucrător peste voi, ca să nu fi i prin i în cuvânt, fiilor. Fi i de tep i, tată, fi i destoinici, fi i sfin i, că Eu sunt sfânt, i orice ucenic va fi ca învă ătorul lui.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Buneivestiri, din 07-04-1997 *** Eu sunt Cel ce sunt. Amin. Israele de azi, poporul Meu cel din români luat i numit

Israel! Eu sunt Cel ce sunt. Eu sunt Cel ce te-am născut din Mine prin cuvânt i te-am numit Israelul Meu, i te-am hrănit mereu cu cuvântul care iese din gura Mea ca să cre ti mare i să te am i să Mă bucur de tine pe pământ i să-Mi împlinesc cu tine Scripturile zilelor cele de apoi, poporul Meu. O, scoală-te, i prooroce te vremea împlinirilor Mele peste pământ, că Eu vin să spun cele proorocite în Scripturi. Scris este în Scripturi: «Al aselea înger a vărsat cupa sa peste lume, peste învățătura lumească i a secat-o pe ea, ca să fie gătită calea celor de la răsăritul soarelui, calea celor credincio i», calea ta, Israele, a ta i a celor ce vor crede cuvântului care iese din gura Mea. Amin.

Nu te teme, poporul Meu. Lasă să te hulească învă ătorii lumii, că aceia nu cunosc

adevărul, căci scris este în Scripturi: «Din gura balaurului i a fiarei i a proorocului mincinos se nasc trei duhuri necurate, duhuri demonice ti care scoală pe cei tari ai lumii împotriva lui Dumnezeu, împotriva adevărului». Dar tu veghează pentru adevăr, căci cel ce nu veghează umblă gol i i se vede ru inea lui. Este scris în Scripturi: «Al aptelea înger i-a de ertat năstrapa lui în văzduh, i a ie it glas mare din templul cerului, glas mare de la tronul Domnului, strigând: săvâr itu-s-a! Amin».

… Voi veni cu sfin ii, fiilor, i voi desface legătura i voi rupe piedica pusă peste

România. Cerul de sus, i pământul de jos, vor lucra iubire între cer i pământ. Vin cu sfin ii ca s-o împac pe România cu Mine. Vin cu patriarhul Nifon, care a anatemizat fărădelegea i pe cei ce o iubesc pe ea (anul 1507, la Târgovi te, n.r.). Vin să-i spun României să iubească legea Mea cea sfântă i să-Mi ceară iertare prin pocăin ă i să fac act de împăcare între Mine i România, că Eu sunt Cel ce am putere să iert păcatele tale, ara Mea, i vin la tine să te iert, să te mângâi, că n-are cine te mângâia. Vin Eu i te mângâi, i te voi păstori cu cuvântul Meu, i tu vei asculta glasul Meu i te vei mângâia cu Dumnezeul tău. Amin.

Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Israele român. Eu sunt Tatăl, Fiul i Duhul Sfânt. Eu

sunt Cel ce sunt, o, ara Mea! Iată, trimit la tine pe poporul Meu ca să te scoată de sub apăsare i ca să- i aducă el cuvântul Meu.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea a Postului Mare, a cuvioasei Maria Egipteanca, din 13-04-1997

*** Eu sunt, i Mă numesc Cuvântul lui Dumnezeu, căci scris este: «El vine cu norii i cu

zeci de mii de sfinți, i numele Lui se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu». Amin. Eu sunt Cel ce sunt. Vin din cer pe pământ i Mă fac cuvânt i Mă fac Mire, căci a venit

nunta Mielului, i mireasa Lui s-a pregătit. Ferici i sunt cei chema i la cina nun ii Mielului. Eu sunt Arhiereul Cel mare, Care am străbătut cerurile i am suferit între oameni i cu

oamenii, ispitit fiind întru toate după asemănarea omului, în afară de păcat. Nu Mi-am luat singur

Page 79: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

79

cinstea aceasta, ci Tatăl Mi-a dat-o, după cum este scris: «Tu e ti Fiul Meu; Eu astăzi Te-am născut. Tu e ti Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec».

Eu sunt Cel ce sunt, dar poporul prin care am venit din Tatăl nu M-a primit ca pe trimisul

Tatălui, i Eu M-am îndreptat spre neamurile pământului, i Mi-a dat Tatăl de la na terea Mea pe România, ca să-Mi fie ară a întoarcerii Mele cu norii, ara slavei zilelor cele de apoi, căci a a precum M-am suit la Tatăl, tot a a i vin; vin cu norii i cu zeci de mii de sfin i, i vin venind. Amin.

Vin la tine, ara Mea de nuntă, că de la Tatăl te am dată să fii ara Mea pentru întoarcerea

Mea între oameni. Prime te-Mă! Eu vin cuvânt la tine, că am în mijlocul tău pe poporul cuvântului Meu, iesle caldă în care Se na te de sus Cuvântul lui Dumnezeu, Care vine cu norii ca pasărea care- i face cuib la strea ina unei case unde- i a ează puii ca să-i nască i să-i hrănească străbătând văzduhul i venind, suindu-se i coborându-se, coborând i suind i iară i coborând ca să- i hrănească puii din cuib i să-i crească i să-i înve e să zboare în văzduh. Eu sunt Cel ce sunt. Vin cu norii la tine, ara Mea de nuntă, «Vin cu sfinții, vin pe cal alb, i o ti din cer vin după Mine călare pe cai albi, i din gura Mea iese cuvânt, i pe coapsele Mele i pe haina Mea am nume scris: „Împăratul Împăraților i Domnul Domnilor“», precum scrie în Scripturi să vin.

Când a trebuit să ridic din nou Ierusalimul, care se stricase pentru păcatele lui, am auzit

de pe pământ strigare ca să vin să-l izbăvesc pe Israel cel apăsat de plata fărădelegilor lui. Am auzit pe Daniel, care Mi-a amintit de făgăduin ele Mele pentru Israel, mărturisind înaintea Mea păcatele poporului său i umilindu-se pentru Israel, i Eu am coborât la el i i-am vestit: « aptezeci de săptămâni de ani sunt hotărâte pentru Ierusalim până ce fărădelegea va întrece marginile ei, până ce va veni Sfântul Sfinților ca să pătimească pentru om, i va dărâma cetatea, i până la capăt va fi greu. Dar la capăt voi veni i voi încheia un legământ cu mulți într-o săptămână, i mulți din cei ce dorm în țărâna pământului se vor scula, i cei înțelepți vor lumina». i Daniel se ruga, zicând: «Stăpâne, când?». Dar Eu i-am spus: «Daniele, sunt pecetluite toate cuvintele acestea până la sfâr it, iar la sfâr it mulți vor fi curățiți, albiți i lămuriți, i nici unul din cei fără de lege nu va pricepe cuvintele Mele, ci numai cei înțelepți vor înțelege, căci cei înțelepți se dau deoparte din calea fărădelegii i stau cu Duhul Cel Sfânt, Povățuitorul oamenilor înțelepți. Iar tu, Daniele, te vei scula, i vei primi mo tenirea ta, în vremea cea de apoi. Amin».

Am pus pe fiii cuvântului Meu să mijlocească pentru tine, pentru învierea ta, o, ară

Românie, ara Mea de nuntă, ară a strălucirii cea proorocită de proorocul Daniel. Vin la tine cuvânt de Duh Sfânt, vin să închei cu tine act de împăcare cu Mine. Vin din Tatăl, i am iesle în tine i Mă nasc cuvânt i te hrănesc cu tainele Mele cele ascunse, că tu ai fost cea de sub cruce, dar Eu de la na terea Mea te-am iubit i te-am ridicat i te-am ales de ară a Mea i te-am născut din Mine, din numele Meu te-am născut i i-am dat numele Meu i te-am numit cre tină, după numele Meu, prin cel trimis la tine cu cămă u ă de botez, cu apă i cu Duhul Sfânt, i te-am numit român, popor al ării Mele. i am vegheat peste tine la bucurie i la durere i te-am păzit ca să fii i ca să te am, căci Tatăl te-a dat Mie odată cu na terea Mea născându-te din Mine. Povestea ta e frumoasă în cer, i iată ce fac: vin cuvânt pe pământul tău i î i scriu taina ta, i Mă fac carte în tine i î i scriu povestea Mea cu tine i te vestesc a Mea, ca să audă toate noroadele de pe pământ că tu e ti împlinirea Mea întru venirea Mea.

Page 80: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

80

… Dar ai peste tine un nod, o, ara Mea, i vin să-l iau de peste tine. Ca în Ierusalim

intru, pe cal alb intru i Mă fac cuvânt peste tine, i prin cuvântul Meu lucrez i î i rup legătura de peste tine. Tu, pentru fărădelegile tale ai fost pusă sub lege, căci cel ce păcătuie te, este pedepsit de lege. aptezeci de săptămâni de ani sunt peste tine de când am pus peste tine legătură pentru fărădelegea ta, căci scris este: «Dacă unul din cetate păcătuie te, toată cetatea suferă fărădelegea». Iar după patru sute nouă zeci de ani, căci asta înseamnă cele scrise în cartea lui Daniel despre cele aptezeci de săptămâni, am venit la tine i am rostit peste tine să dezleg nodul cel pus peste tine de atâta timp, i auzind nu ai auzit, dar Eu am lucrat i am dezlegat nodul tău. i acum vin i te vestesc ce am făcut Eu pentru tine, ara Mea, iubita

Mea cea de sub cruce. Am zidit o piatră nouă, o vie nouă, o mlădi ă nouă. O pietricică albă i-am dat în dar, i pe ea am scris cu mâna Mea: «Cuvântul lui Dumnezeu», i nimeni nu în elege ce scrie pe ea, «nimeni decât primitorul», precum scrie în Scripturi; nimeni decât poporul cuvântului Meu, în mijlocul căruia M-am făcut carte pentru tine, ara Mea, ca să te binecuvintez i să te ridic pic cu pic din ărână, după cum este scris că «pe mulți îi voi scula din țărâna

pământului: pe unii, spre viață ve nică i pe unii spre judecată ve nică». Am născut din cuvântul Meu un popor în tine, i din tine Mi-am ales mireasă, ara Mea.

Mi-am făcut în tine biserică curată, biserică pe voia Mea, nu pe voia omului, că rău Mă apasă fărădelegea din biserică, i Eu aveam trebuin ă de biserică cu mădulare întregi i sfinte, cu trup curat, care se cheamă biserică a Mea. Mi-am ridicat în tine popor curat, biserică vie, ca să am cu ce lucra dezlegare peste tine. i acum vin în mijlocul mul imii din tine i Mă vestesc în mijlocul poporului cuvântului Meu, i te vestesc pe tine că am venit să te ridic. Scoală-te, î i zic ie! Amin, amin, amin.

Eu sunt Cel ce sunt, i stau în mijlocul tău cu fiii cuvântului Meu, fii un i de Mine,

Arhiereul Tatălui Savaot, a ezat de-a dreapta scaunului măririi în ceruri, căci M-am adus pe Mine Însumi jertfă înaintea Tatălui a a cum orice arhiereu aduce jertfă pentru păcatele lui i pentru cele ale poporului. i iată, sunt cu fiii cuvântului Meu în mijlocul tău, ara Mea, i iată ce grăiesc Eu cu ei:

Fiilor un i, s-au scurs cei patru sute nouăzeci de ani, s-au scurs aptezeci de săptămâni de

ani de când s-a pus legătură peste România i peste biserica din ea, căci am avut aici arhiereu după chipul i asemănarea Mea, care a anatemizat fărădelegea pe care a văzut-o făcându-se, i apoi el a plecat la Mine după ce a fost alungat de pe scaunul bisericii. Scris este: «Cel ce nu iube te pe Dumnezeu, să fie anatema». O, fărădelegea a dat peste marginile ei, iar arhiereul Nifon a rostit cuvânt împotriva ei, i a rămas legătura aceasta. i acum Eu vin să rostesc trezire peste ara Mea i s-o scot de sub vina aceasta.

Fiilor un i, Eu voiesc prin voi să lucrez, că în voi binevoiesc i vă iubesc, că i voi Mă

iubi i împlinind poruncile Mele, căci scris este: «Cel ce păze te poruncile Mele, acela este cel ce Mă iube te». În numele Meu, ridica i mâinile spre Tatăl i rosti i odată cu Mine, Arhiereul cerului:

În numele Tatălui i al Fiului i al Sfântului Duh, se rupe i se dezleagă cele legate peste

România ca să fie dezlegate i în cer i pe pământ. Amin.

Page 81: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

81

În numele Tatălui i al Fiului i al Sfântului Duh, se binecuvintează ara română cu binecuvântările cerului, cu binecuvântările văzduhului, cu binecuvântările pământului cel ales de Dumnezeu, cu binecuvântările înăl imilor cele ve nice, cu binecuvântările sânurilor cerului. Amin. Eu sunt Cel ce sunt, i binecuvintez prin cuvânt venit cu norii:

Se binecuvintează ara română, cu darul credin ei sfinte, i prin credin ă să se umple de

darurile Mele cele ve nice, că vin cu veacul cel nou, cel fără de sfâr it, vin cu cerul i cu pământul cel nou peste cele vechi, iar fărădelegea să fie aruncată în foc, i omul să se ridice spre cele binecuvântate ale darurilor cere ti. Eu sunt Cel ce împac pe Tatăl cu omul. Eu sunt Cel ce împac pe omul cel credincios cu Tatăl. Eu sunt Cel ce sunt. Amin.

Când Moise M-a întrebat ce să-i spună lui Israel când se va duce la el să-l scoată din

Egipt cu mâna Mea cea tare, când el Mi-a spus: «Doamne, cine să le spun că e ti Tu?», Eu i-am spus să le spună despre Mine că: «Eu sunt Cel ce sunt». A a vă spun i vouă, fii ai cuvântului Meu: Eu sunt Cel ce sunt, Eu sunt Cel ce vă trimit, iar voi sunte i trimi ii Mei, sunte i darul Meu peste oamenii care vor crede în Mine prin voi. Amin.

Eu sunt venit cu norii i cu sfin ii i am cu Mine pe arhiereul Meu, pe patriarhul Nifon, a

toată lumea. Eu sunt în el, i el este în Mine, i din Mine roste te cuvânt din cuvânt peste tine, ara Mea:

– O, Doamne, Dumnezeul celor vii, al lui Avraam, Isaac i Iacov! O, Doamne, Dumnezeul celor vii din neamul român! Eu, român sunt trecut în cer, căci aici am avut ultima chemare, i Tu m-ai chemat să mă fac român i să fiu numit sfânt de neamul român i de toată lumea cea credincioasă.

O, Doamne, Arhiereule, Care stai de-a dreapta scaunului măririi în ceruri! Au trecut

peste România aptezeci de săptămâni de ani până ce s-a împlinit numărul anilor, iar spre sfâr itul acestor ani Tu ai făcut în România popor plăcut ie, i Te-ai făcut cuvânt peste el.

Ai intrat cu praznic de florii în cetatea de scaun a României, (Târgovi te n.r.) Doamne, i

cu Tine sunt i eu între zecile de mii de sfin i cu care vii. Binecuvinteaz-o pe România i împline te cu ea cer nou i pământ nou i cuvânt nou i Pa ti nou, că ai popor nou în ea. Fiii cuvântului Tău s-au rugat ie a a cum s-a rugat proorocul Daniel pentru Ierusalim. Binecuvintez i eu, în numele Tău, pe fiii cuvântului Tău, ca să tie neamul român că ei sunt trimi ii Tăi pentru România. Ajut-o pe România i dă-i darul credin ei sfinte, i prin credin ă să facă voia Ta i să împlinească Scripturile Tale cele de apoi, Doamne, că Tu în ea Te împline ti cu venirea Ta, căci vii venind, i te faci cuvânt peste ea i străluce ti prin cuvânt, i ea străluce te sub lumina cuvântului Tău, i cele profe ite pentru ea vin peste ea.

O, ară a Domnului, scoală-te i prime te slava lui Dumnezeu! ie î i zic: scoală-te i

înviază, că am venit cu Domnul la tine i mă ating de cre tetul tău i î i rostesc binecuvântare i dezleg de peste tine pe cele legate ca să fie dezlegate i în cer. S-a auzit la cer rugăciunea fiilor din grădina cuvântului Domnului, i vin cu Domnul i împlinesc binecuvântare peste tine.

Iar Tu, Doamne, slăve te-Te în poporul Tău iubit întru care ai binevoit. Amin.

Page 82: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

82

– O, arhiereule, ceea ce tu ai legat în numele Meu, legat a fost, i ceea ce tu dezlegi în numele Meu, Eu dezleg i pun binecuvântare i sfin enie peste cele cură ate prin cuvânt. Amin.

Iar voi, fiilor un i peste vremea aceasta, ridica i încă o dată mâinile i zice i odată cu

Mine: „Tată, Î i mul umim că ne-ai ascultat“. Amin. Nu fi i tri ti că nu vă binecuvintează nimeni pe pământ, fiilor, căci voi sunte i

binecuvânta ii Mei i ai Tatălui Meu Savaot. Nici pe Mine nu M-a binecuvântat pe pământ nimeni. To i M-au blestemat i M-au dat spre suferin ă. Tu să nu a tep i binecuvântare de la oameni, Israele român, că tu trebuie să semeni cu Mine, fiule mic. Să am i Eu pe cineva pe pământ care să semene cu Mine, căci oamenii slavei de arte sunt prea mul i pe pământ, prea mul i domni sunt pe pământ, iar Eu, Domnul, sunt mic orat de slava omului.

Israele român, via Mea cea mică, via Mea cea nouă, via Mea cea dulce, tu te-ai lăsat

altoită i M-ai cunoscut de Stăpân când am venit ca să-Mi văd rodul i să Mi-l culeg. Rode te, tată, prin darul credin ei. Binecuvântare din binecuvântare să dai. Ale Mele din ale Mele vă dau, ca să aibă România pe Dumnezeu. Amin.

E zi de praznic de intrare în Ierusalim. Intru cu Ierusalimul cel ceresc în tine, ara Mea de

nuntă, i nuntesc nuntă de veac nou în tine cu poporul Meu mireasă, i tu Îmi e ti nunta ă, ara Mea. E zi de praznic de florii, i poporul Meu cântă în tine cu ramuri de flori în mâini. Cuprinde-Mi mireasa, ara Mea, i prime te-Mă prin trimi ii Mei. Eu sunt în ei, i ei în Mine. Pace ie! Pace ie! Pace ie! Binecuvântat este Cel ce vine la tine întru numele Domnului.

Pace ie, cetate a Târgovi tei! Pace ie, i te bucură, i te fă Ierusalim nou înaintea Mea!

ie î i zic: scoală-te i înviază i te fă iubire înaintea Mea! În numele Tatălui i al Fiului i al Sfântului Duh, Mă scriu cu tine în Cartea Adevărului,

ara Mea, iubita Mea Românie, ara Mea de nuntă, i tu vei fi, i vei străluci de slava Mea, căci Eu sunt Cel ce sunt, i în tine binevoiesc. Amin, amin, amin.

(Acest cuvânt de dezlegare a blestemului sfântului Nifon s-a citit în întregime la Poarta

cetă ii Târgovi tei înaintea mul imilor adunate la această sărbătoare mai înainte vestită.) Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, din 20-04-

1997 ***

Vin cu sfin ii tăi la tine, ara Mea. Vin cu serbare de arhierei sfin i, lua i din tine. Vin cu ierarhul Calinic Cernicanul, care este viu. Vin să- i despecetluiesc tainele Mele cele din tine, căci tu e ti pământul Meu cel ales din nou, pământul Meu cel nou, căci Israel nu Mi-a dat săla , i Eu Mi-am făcut din tine pământ nou i cer nou i vin cu cerul tău de sfin i i lucrez peste tine. Sfin ii tăi se fac cuvânt peste tine i î i despecetluiesc tainele Mele cu tine, ara Mea cea nouă, căci am încheiat în tine un legământ nou, un legământ de iubire ca să te aleg i ca să te scriu a Mea. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu în mijlocul tău. Eu sunt Cel ce sunt, i sunt cu tine, i vin cu sfin ii tăi i îi fac peste tine cuvânt din cuvântul Meu, că am grăit cu ei pe pământul tău a a cum am grăit cu Daniel în vremea lui Israel. Amin.

Page 83: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

83

– Vii, Doamne, vii cu sfin ii Tăi. Amin. Vii grăind, i sfin ii Tăi grăiesc din Tine, loca ul sfin ilor, Doamne. Sfin ii Tăi se fac cuvânt din Tine, i se fac lumină peste România, ara sfin ilor ei, ara sfin ilor, Doamne. To i sfin ii au luat vestea cea nouă, Doamne, i sfin ii români sunt iubi i de tot cerul sfânt, pentru că Tu o ai pe România în planul Scripturilor Tale, i ai încheiat cu ea legământ i Te-ai făcut cuvânt peste ea i sufli înviere peste ea i peste multe noroade care vor lua din ea lumina Ta.

Eu am fost proorocul Tău i am vestit vremea României i am vestit biserica Ta de nou

Ierusalim peste ea. Am profe it vremea păcii Tale i am pecetluit prin cuvânt anul ie irii spre lume a cuvântului Tău, Doamne, anul în care cei mici ai Tăi i-au ridicat pe pământ biserică nouă de nou Ierusalim, piatră nouă de început nou peste cele vechi, la cuvântul Tău, la porunca Ta, Doamne, i oamenii încă nu în eleg taina lucrării cuvântului Tău în România, taina Ta cu trâmbi a Ta, cu Verginica, trâmbi a Ta, Doamne. Dar vin eu i spun că în ziua când Tu ai coborât cuvântul Tău în ea, eu am strigat din mormânt ca să audă cei ce dorm i să se scoale a a cum m-am sculat eu la glasul Tău când i-ai început lucrarea cuvântului Tău în România, Doamne.

Eu am profe it, în vremea trupului meu lucrarea Ta de nou Ierusalim i sfâr itul cel rău

i începutul cel nou, iar în anul 1955 când ai început să Te faci cuvânt în România, eu am cuvântat din mormânt i am strigat să fiu scos, căci am auzit cuvântul Tău în mijlocul României, ara întoarcerii Tale, i s-a împlinit Scriptura Ta care spune că «Cei din mormânt vor auzi

glasul Fiului lui Dumnezeu, i se vor scula», i m-am ridicat i m-am făcut sfântul românilor ca să se roage românii la mine să mijlocesc la Tine pentru români. Dar acum mijlocesc din cer, din partea Ta peste români, ca să audă i să creadă ei cuvântul Tău, a a cum l-am auzit eu din mormânt i am ie it deasupra ca să ajut pe oameni. Vin din cer cu Tine i mă fac cuvânt din Tine peste români, peste neamul meu, i îi spun că aceasta este lucrarea cuvântului Tău prin care Tu binevoie ti cu poporul cuvântului Tău care stă martor înaintea Ta, Doamne, că nu prin puterea, nici prin tăria lui stă martor ie acest popor micu , ci prin harul Tău stă, Doamne, i românii vor lua duh de via ă i se vor face fii ai lui Dumnezeu, născu i de sus, din cuvântul Tău, născu i la credin a lor în cuvântul Tău care vine cu norii, precum este scris.

O, neamul meu român, ie î i zic: crede tu în cuvântul lui Dumnezeu care vine la tine pe

nori. Eu am profe it în vremea trupului meu pacea lui Dumnezeu care va veni peste pământ. Cuvântul acesta este împlinirea profe iei mele, dar oamenii cei mari au ascuns cuvintele mele, i iată, ele se adeveresc i se împlinesc i ies de sub obroc. Amin.

O, preo i i arhierei ai bisericii, eu multe i bune sfaturi am lăsat ucenicilor mei, spre

via ă ve nică. Vă spun i vouă, i din cer vă spun: crede i i voi în lucrarea cuvântului lui Dumnezeu Care vine cu norii. Ridica i glas din inimi i striga i la Dumnezeu să vă dea darul credin ei sfinte. Nu face i ca iudeii care nu L-au crezut pe Domnul Iisus Hristos când a venit din cer la ei. Face i ca mine, crede i ca mine, că am ridicat glas dintre cei din morminte odată cu începutul cuvântului lui Dumnezeu în România în anul 1955. Scula i-vă i crede i, i desface i lan urile pe care le-a i pus peste arhiereul cel uns prin cuvânt, că v-a i pus lan uri peste voi, nu peste el. Voi l-a i pus să se lepede de cuvântul lui Dumnezeu pe cel ce credea. Dacă voi nu vre i, dacă voi nu crede i, lăsa i pe România să se ridice spre Dumnezeu Cuvântul, că e ara Domnului, i eu a a am spus cât am fost în trup, i iubind pe Dumnezeu am spus.

Page 84: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

84

… – O, Israele al cuvântului Meu, Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. Te mângâi cu sfin ii, te bucur cu slava cuvântului Meu i Mă fac cort pentru tine a a cum tu te faci pentru Mine.

O, Israele român, Mă vestesc cu tine, că tu e ti poporul Meu cel micu , i Eu sunt

Domnul Dumnezeul tău. Ferice ie că M-ai primit întru a doua Mea venire, căci vin cuvânt peste pământ, i tu Îmi e ti iesle, i î i voi plăti pe veci, i voi cina cu tine, i tu cu Mine, i voi fi văzut cu tine, i tu cu Mine, Israele român, poporul Meu iubit.

… Eu sunt Domnul celor vii, i am adus dintre cei vii pe arhiereul Calinic românul ca să

grăiască din Mine cuvânt peste români i peste biserică i să-i ajute să creadă pe cei ce cred. Dar pentru cei necredincio i, chiar dacă se ridică cineva dintre mor i, le este greu acestora să creadă în lucrările lui Dumnezeu care- i iau chip văzut peste pământ.

Iată ce rostesc Eu: încurce-se limbile oamenilor, iar cei credincio i să iasă ca Avraam din

încurcătura limbilor de pe pământ i să vină după Mine, căci Eu am poruncit îngerilor Mei să iasă la cules i să adune la cina Mea pe cei ce vor crede, pe to i cei din cele patru vânturi, de la marginile cerului până la celelalte margini. Să vină după Mine omul credincios i să facă voia Mea cea sfântă i a a să vină. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului ierarh Calinic de la Cernica, din 24-04-1997

*** O, Eu iubesc ara română şi nu pot s-o părăsesc pentru necredin a omului bisericii care

Mă bagă la întuneric ca să nu Mă vestesc cuvânt de înviere peste oameni. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu peste România, căci ea este ara Mea, ea este Ierusalimul Meu cel nou, cel din nou ales. Amin.

O, ara Mea, oamenii din tine care-şi zic că sunt biserica Mea, aceia nu Mă primesc, aşa

cum nu M-a primit Ierusalimul acum două mii de ani. Te-am ales pe tine ca să fii Ierusalimul întoarcerii Mele şi ca să în eleagă omul ce înseamnă Ierusalim. Am şi în cer Ierusalim. To i sfin ii din cer se numesc Ierusalimul cel ceresc, cel luat din toate neamurile pământului, căci pe tot pământul au trăit oameni sfin i cu via a, şi Eu am făcut din ei Ierusalim în cer, în cele ce nu se văd. O, ara Mea, suflu peste tine darul credin ei sfinte şi via ă înviată. Voiesc să-ţi dau viaţă fără de moarte, poporule român. Voiesc să Mă fac în tine nuntă de veac nou şi să împlinesc în tine pilda nun ii fiului de împărat, Tatăl cu Fiul Său cu nuntă în tine, ara Mea. (Vezi tema: „Nunta Mielului”, n.r.) Iată, am lăsat înaintea ta o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide. Cuvântul Meu este uşa, iar fiii cuvântului Meu păzesc uşa când vin, şi Eu intru să Mă fac cuvânt pentru tine, ara Mea, căci tu ai nume mare în cer, şi numele de român străluceşte între sfin ii cerului Meu. Voi face toate neamurile de pe pământ să se închine ie, ca să cunoască tot pământul că Eu te iubesc şi că Eu te-am ales, ară Românie, ara Mea de nuntă. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din duminica a doua după Înviere, a sfântului apostol Toma, din 04-05-1997

*** Pace ie, poporul Meu! Pace ie, ogorul Meu, i pace prin tine peste ara Mea de nuntă, că

a a o am pe România. Ea e ara Mea de nuntă, că în ea nuntesc. Nuntesc i iar nuntesc cu tine,

Page 85: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

85

poporul Meu mireasă. Lucrăm peste România, fiindcă ea este cea din nou aleasă, căci cu via Mea cea dintâi n-am ie it la rod. Dacă Eu nu veneam din cer la Israel, la via Tatălui Meu, Israel nu mai avea rod, nu mai era via Tatălui Meu, din care să iasă strugure copt, căci via aceea a rodit numai aguridă, după cum este scris că «a fost ruptă i culcată la pământ, i a fost sădită în pustie, în pământ sec i fără apă, i din ea a ie it foc i a mistuit rodul ei i n-au mai rămas în ea coarde tari pentru sceptre regale. Ea a fost o leoaică i s-a odihnit între lei i i-a alăptat puii săi, dar puii săi au mâncat oameni, i ea a fost dusă în robie de cei străini ai ei». i M-a trimis Tatăl pe Mine din cer, ca să Mă fac rod din cer în Israel, i să nu fie fără rod i fără vin via Tatălui Meu. Israel a fost sădirea Tatălui Meu, dar poporul acela n-a voit să poarte rod pentru Tatăl Meu, Care îl sădise. i am venit, trimis de Tatăl la tine, poporul Meu, i am făcut din ara ta, ara Mea de nuntă, căci a a a voit Tatăl Meu, i din ara Mea de nuntă a făcut Tatăl Meu leoaică, i ea a născut lei i pui de lei. Ea a născut un popor de fii ai lui Dumnezeu, i din cuvântul Meu i-a născut, că Eu am venit cuvânt din cer peste ara Mea de nuntă, că Mi-a dat-o Tatăl să fie a Mea, i la na terea ei pe pământ M-am născut i Eu din Tatăl pe pământ, i am fost vi ă nouă din cer sădită pe pământ, i ramurile Mele s-au întins pe tot pământul i au ajuns în România, care abia era născută, i din pruncia ei Mi-a fost dată de Tatăl, i ea era taina Tatălui Meu, via cea nouă a Tatălui Meu, i din ea s-a născut popor de regi i de voievozi, i Tatăl Meu a ocrotit-o pe ea ca să te poată na te pe tine din ea, pe tine, poporul Meu mireasă, pe tine din Mine, Cuvântul lui Dumnezeu, din Mine, Leul Cel din semin ia lui Iuda, rădăcina lui David, după cum este scris de Mine, Împăciuitorul, Care trebuia să vin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a patra după Pa ti, a slăbănogului, din 18-05-1997

*** Mergi, Ierusalime, în mijlocul mul imilor, mergi i iar mergi! Norii slavei Mele să te

umbrească, soarele să te slujească dintre norii slavei Mele, vântul cel blând i lin să- i răcorească trupul, iar Duhul Sfânt să te mângâie. Mergi, Ierusalime, mergi cu lumina Duhului Sfânt peste pământ. Mergi, poporul Meu, mergi, căci Duhul Sfânt este Mângâietorul tău! Amin, amin, amin.

Să se adune norii de pe cer la un loc i să se arate seninul i soarele i să- i facă loc

poporul Meu i să se adune mul imile la praznicul Duhului Sfânt pe pământ, că e sărbătoare de Duh Sfânt în cer i pe pământ. Amin.

Ierusalime, lucrarea Mea! Ierusalime, poporul Meu, lucrat din cuvântul Meu! Stau în

mijlocul mul imilor cu tine. Tu e ti slava Mea peste pământ, căci Duhul Sfânt Mângâietorul vine la tine i Se face cuvânt precum am lăsat Eu făgăduin a Lui acum două mii de ani. Ierusalim este numele tău, poporul Meu. Dar, oare, omul de pe pământ tie ce înseamnă Ierusalim? Ierusalim înseamnă Rusalii, înseamnă Duhul Sfânt, înseamnă zidirea Duhului Sfânt pe pământ. Pace ie! Pace ie, Ierusalime, lucrarea Mea! Pace ie, zidirea Mea! Zidirea Mea înseamnă Ierusalim, înseamnă Rusalii. Pe vremea Ierusalimului cel de la început am spus că voi alege din nou Ierusalimul. La început am făcut Ierusalimul din oameni îndumnezei i de Mine; din oameni, nu din pietre, nu din cărămizi; din oameni l-am zidit, căci numele de Ierusalim nu se pune pe ziduri de piatră, nu se pune pe orice zidire, nu se pune pe zidiri făcute de oameni. Ierusalimul se zide te numai din oameni, din oamenii lui Dumnezeu, care se aleg dintre oameni i se fac fii ai lui Dumnezeu, zidire cerească pe pământ.

Page 86: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

86

După ce am zidit Ierusalimul oamenii au făcut o zidire a lor din multe ziduri, i i-au pus i acestei zidiri numele de Ierusalim, i de atunci oamenii au început să cinstească mai mult

lucrul mâinilor lor, numit de ei Ierusalim, mai mult decât zidul cel zidit de Dumnezeu din oameni îndumnezei i de Dumnezeu i numi i la un loc Ierusalim.

E sărbătoare de Ierusalim peste pământ, i e sărbătoare în România, ara Mea de nuntă. E

sărbătoare de Duh Sfânt, e serbare de Rusalii. Acum două mii de ani am avut o mânu ă de oameni ale i de Mine din Israel i zidi i de Mine ca temelie pentru împără ia Mea cu care am venit peste pământ. Am avut doisprezece ucenici iubi i i M-am lăsat cu Duhul Sfânt peste ei, i ei au dat mul imilor pe Duhul Sfânt, căci Eu a a lucrez la zidirea Ierusalimului. O, de două mii de ani a tept sărbătoarea de Rusalii peste pământ. A tept venirea Mea, a tept să-Mi împlinesc cuvântul Duhului Sfânt, rostit de Mine când am zis prin Duhul: «Vin curând!».

O, poporul Meu, merg cu tine în mijlocul mul imilor, că oamenii s-au învă at să audă

cuvântul Meu. Merg cu tine din loc în loc, din timp în timp, dar piatra se supune ca să fie zidită de om i să facă omul zidire din ea. Piatra este zidită de Mine, este zidirea Mea, i zidirea Mea se lasă ca să fie zidită de om i să facă omul zidire din ea. Omul însă nu se lasă zidit de Dumnezeu. Omul cel făcut de om nu se lasă ca să-l iau i să fac din el zidire a Mea a a cum piatra cea zidită de Mine se lasă luată de mâna omului i se lasă zidită una peste alta. Eu nu pot să zidesc ca omul. Eu zidesc om din om, om îndumnezeit, i numai după aceea zidesc la zidul Ierusalimului, că Ierusalimul se zide te din oameni îndumnezei i de Duhul Sfânt, nu din pietre zidite de Dumnezeu. Din oameni, nu din pietre se zide te Ierusalimul. Din oameni este zidită biserica; din oameni, nu din pietre. De două mii de ani a tept să zidesc din nou Ierusalimul, căci cel de la început s-a dărâmat, că a fost din pietre. Inimă de piatră a fost cu Mine Israel, i Eu l-am lăsat i am plecat la Tatăl ca să las din cer pe Duhul Sfânt peste pământ i din oameni să fac oameni îndumnezei i, pietre vii pentru zidul Ierusalimului nou, care se va a eza întru întâmpinarea Mea la venirea Mea cea de a doua.

O, Ierusalime, poporul Meu născut din cuvântul Meu! Ierusalime, lucrarea Mea!

Ierusalime, zidirea Mea! Iată, te-am pus temelie nouă i zidesc pe temelie. Cine voie te să fie zidire cerească să se lase zidit de Dumnezeu i a ezat la zidirea Ierusalimului nou, care va sta înaintea Mea la venirea Mea. Amin.

Eu sunt cerul cuvântului Meu. Amin. Eu sunt, i Tatăl este în Mine ca să fie cu oamenii

precum Eu sunt. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, venit la oameni pe pământ, i tu, Ierusalime, vei merge cu Mine peste pământ ca să facem din pietre fii ai cerului, i din fii ai cerului pietre vii la zidirea Ierusalimului nou, lucrat din oameni, din pietre vii, iar semin ia ta va fi ca stelele cerului pe veci de veci, căci tu e ti zidirea Mea i ai pe Duhul Sfânt cuvânt peste tine.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, din 15-06-1997 *** O, ara Mea de nuntă, o, iubita Mea, Mă fac în tine sărbătoare de cuvânt. Eu sunt

Cuvântul Tatălui, iar Tatăl este în Mine când grăiesc peste tine. Amin. Pace ie! Pace, iubito! Pacea Mea o dau ie! Mă fac cuvânt deasupra ta. Vin să- i tulbur

pacea ta i să i-o dau pe a Mea, căci Eu a a am spus la ai Mei: «Pacea Mea o dau vouă. Nu precum vă dă lumea v-o dau Eu».

Page 87: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

87

O, ara Mea de nuntă, pacea Mea i-o dau. Amin, amin, amin. Am în tine un popor

mititel, ales din mijlocul tău, i am o grădini ă mică i curată în mijlocul tău, i Mă las cuvânt din cer peste ea i î i dau din pacea Mea. Î i dau cuvânt din cer, căci Eu vin cu norii slavei i grăiesc de deasupra i te mângâi cu cuvântul mângâierii, cu Duhul Adevărului te mângâi, că Eu am spus: «Nu vă voi lăsa orfani. Mă duc, i voi veni la voi. Pacea Mea vă las vouă, pacea Mea o dau vouă. Nu precum vă dă lumea vă dau Eu. Mă duc, i voi veni la voi. Lumea nu Mă va vedea; voi însă Mă veți vedea pentru că Eu trăiesc, i voi veți trăi i veți cunoa te că Eu sunt în Tatăl Meu, i voi în Mine, i Eu în voi. i dacă Mă iube te cineva ca i voi, va păzi cuvântul Meu, i Tatăl Meu îl va iubi i vom veni la el i vom face loca la el i Ne vom arăta lui».

O, ara Mea de nuntă, o, iubito, stăpânitorul acestei lumi nu are nimic în Mine i n-a putut

să-Mi ia via a. Nimeni nu Mi-a luat-o, ci Eu de la Mine Însumi am pus-o. Putere am avut s-o pun i putere am avut s-o iau, căci această poruncă am primit de la Tatăl. i Îmi amintesc acum când

Tatăl Mi-a spus că voi fi un prunc mic i Mă voi na te pe pământ i voi fi sămân ă semănată pe ogoare i voi fi un Miel mititel i voi fi junghiat de un mi el, i Eu nu I-am spus nimic lui Tatăl, nimic decât atât: «Tată, facă-se voia Ta».

i Îmi amintesc acum când Tatăl Mi-a spus că va alege din nou Ierusalimul. Îmi amintesc

când Mi-a spus de tine, ara Mea de nuntă. Când a lepădat Tatăl pe Israel cel ce M-a răstignit, în ziua aceea te-a ales Tatăl pe tine i te-a dat Mie să-Mi fii ară de nuntă, i Mi-a promis Tatăl mireasă din tine, ară cu Mire i mireasă. Eu sunt în Tatăl, i Tatăl este în Mine i nimeni nu tie tainele lui Tatăl, nimeni decât cel ce voie te Tatăl să-i descopere, iar Eu sunt în Tatăl, i voi în Mine, i Eu în voi, iubi ii Mei ucenici lua i din români. Scula i-vă să mergem i să dăm oamenilor vestea împără iei cuvântului Meu peste pământ. Să fie soare, să fie vreme dulce, să fie lumină cerească pe pământ! Să se despartă apele de ape i să fie cer nou i pământ nou! Să dea pământul din el via ă ve nică peste făpturi, iar pomul vie ii să fie la mijloc i să dea roade! Cei doi luminători să strălucească de apte ori mai mult! Să fie om nou, lucrat la cuvântul Meu din trupul tău, din Duhul Meu i din via ă ve nică, lucrată la credin a ta, omule ie it din om! Vreau să te întocmesc din nou, omule, i vreau să înnoiesc lumea i s-o nasc din nou prin cuvântul Meu. Este scris în Scripturi de na terea din nou a lumii, de înnoirea lumii este scris, de cer nou i de pământ nou este scris în Scripturi. Să fie cer nou i pământ nou în care să locuiască dreptatea, iar dreptatea, Eu sunt. Să fie omul om nou, în care să locuiască Dumnezeu, precum în sfin ii Mei a locuit Dumnezeu, căci cei ce au crezut în Mine pe pământ, au via ă ve nică în cer. Amin.

… E sărbătoare cerească pe pământ. E sărbătoarea duminicii tuturor sfin ilor. Au trecut

apte săptămâni de la serbarea Învierii Mele i până la coborârea Duhului Meu Cel Sfânt în serbare cerească pe pământ, iar azi sunt serbat de tot cerul sfânt cu sărbătoare de sfin i, că Eu serbez pe to i sfin ii Mei, de la Avraam, părintele sfin ilor, i până la Verginica, i până la tine, fiule mic, Israele mic, copil al lui Avraam cel sfânt i credincios, căci ucenicii Mei sunt sfin i ii Mei pe pământ.

O, Verginico, e sărbătoarea tuturor sfin ilor, tată. Tu e ti în mijlocul cerului Meu de

sfin i, că mult te-au a teptat sfin ii să te na ti i să cre ti i să por i lucrarea cuvântului Meu la sfâr it, după cum era scris în Scripturi că Mă voi face cuvânt peste pământ. Este scris la proorocul Isaia despre mama Mea Fecioară: «Înainte de a se zvârcoli în durerile de na tere, ea

Page 88: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

88

a născut; înainte de a simți chinul, ea a născut un Fiu»; i este scris despre tine, Verginico: «Abia au apucat-o durerile na terii, i fiica Sionului a i născut fii. Oare, o țară se na te într-o zi, i un popor dintr-o dată? Cine a auzit sau cine a văzut unele ca acestea?». Verginico, Verginico, este scris despre tine în Scripturi că tu vei na te fii din cuvântul Meu. Este scris de cuvântul Meu, de glasul Meu prin tine, căci tu ai fost templul Meu pe pământ, i din tine am grăit i Mi-am făcut un popor. Cine a mai auzit sau cine a mai văzut unele ca acestea? Este scris la

proorocul Isaia despre lucrarea Mea cu tine, despre glasul Meu prin tine: «Un glas, un vuiet din cetate, un glas din templu! Este glasul Domnului ca să răsplătească fiecăruia după cum este fapta sa. Abia au apucat-o durerile na terii i fiica Sionului a i născut fii». O, a a este scris în prooroci despre mama Mea Fecioară, care M-a născut prunc pe pământ, i despre tine, care M-ai născut cuvânt pe pământ, Duh mângâietor, Duhul Care trebuia să vină mai înainte de venirea Mea cea văzută, că după tine Eu vin. Amin. Tu e ti trâmbi a a asea, iar Eu, Domnul, sunt trâmbi a a aptea, precum este scris în Scripturi despre îngerul care va spune: «Săvâr itu-s-au toate!».

… Eu sunt Dumnezeu Tatăl, Fiul i Duhul Sfânt, dar oamenii bisericii de pe pământ cine

sunt? Ai cui sunt? Care este împără ia lor i unde este? Eu sunt împără ia cerurilor, i sfin ii sunt cu Mine întru venirea Mea, căci vin să a ez la

locul ei împără ia Mea. Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica tuturor sfin ilor, din 22-06-1997 *** Eu iar vin la voi, fiilor din grădină, ca să vă grăiesc, ca să vă învă ce este de lucrat, căci

Ilie proorocul Meu se roagă la Mine să Mă ating de fărădelegea de pe pământ, de fărădelegea din bisericile din lume, căci pentru aceste fărădelegi vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Vin iar la voi, vin cu grabă la voi i iar grăiesc. Ridica i i voi mâinile i rugăciunile cele pentru stârpirea necredin ei de la oamenii bisericii, că iată, de câte ori se ridică ace tia să lovească în cuvântul Meu a a cum au făcut în toate veacurile, aduc ei mânia Mea peste pământ. O, i Mi-e milă de oamenii necăji i, de oamenii lipsi i de cuno tin a Mea, că n-are cine-i învă a calea luminii Mele, i sunt lovi i de mânia Mea pentru necredin a oamenilor bisericii. Mereu, mereu apăr acest sătu în care Eu Mă cobor cuvânt ca s-o fac pe România ară a nun ii Mele, munte al fericirilor să fac din ea, i cu ea să lucrez peste neamurile pământului mântuire de la Mine. Mereu, mereu lucrez ca să păzesc toate cetă ile din jurul acestui sătu , sătu ul cuvântului Meu. Mereu, mereu lucrez cu mila Mea până la hotarele cetă ilor care in de cetatea Târgovi te, căci am milă până la marginile acestei cetă i pentru darul pe care-l are ea în acest sătu al cuvântului Meu. O, mereu, mereu Mă căznesc să am milă de ara Mea română, de ara cuvântului Meu, dar oamenii bisericii sunt plini de nelegiuiri, i a a stau înaintea Mea pentru România, i dacă stau a a, ei aduc mânia Mea peste oameni. Eu am ocrotit în toată vremea ei pe România, chiar dacă i ea a gre it înaintea Mea, dar am avut pe ici, pe colo în ea, am avut când i când câte un om care era plăcutul Meu, i făceam din el cuvânt ceresc i salvare prin pocăin ă.

… O, Ilie proorocul Meu se roagă să Mă ating de duhul necredin ei din biserică. Vor

oamenii bisericii să lovească în tine, grădini ă a cuvântului Meu cel plin de mântuire i de pace i de iubire i de sfin enie. Vor să se ridice să se lupte cu Mine, Cel ce Mă fac Duh Sfânt i cuvânt peste grădini a Mea din România. Mi-am ales în România petecu ul de pământ care s-a ivit prima dată din apă atunci când am făcut cerul i pământul, i acest petecu l-am numit

Page 89: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

89

grădini a cuvântului Meu, taina Mea cea dintru început ivită din apă, primul petecu de uscat, capul pământului, piatra cea din vârf, iar când l-am zidit pe om din pământ, acesta a fost locul de unde am luat pământ. Grăiesc deslu it această taină, ca să Mă audă oamenii bisericii i să tie de la Mine cu cine au pornit război.

… O, arhiereule de Târgovi te, câtă tulburare, câtă dezbinare ai lucrat tu în biserica din

România! Ce bine- i era ie i României i bisericii din ea dacă foloseai duhul în elegerii i al iubirii fa ă de taina cuvântului Meu i a bisericii pe care Eu am zidit-o prin arhiereul cel uns de Mine! i de ce este uns de Mine? Iată taină î i spun ie, i taina să fie cunoscută în biserică: Eu am rostit cuvânt i l-am trimis prin fiii cuvântului Meu către cel mai mare din biserică i a a i-am spus aceluia: «Ia aminte, cârmuitor al bisericii! Ridică-te, i a ează sfat, i apoi să-Mi ungi cu untdelemnul sfințeniei pe unsul cel de la Mine, că acesta este de la Mine i nu de la tine, i cu el voi încheia legământ viu pentru biserică i voi face din România Ierusalim nou i slavă a Mea peste popoare». A a i-am spus celui mai mare, i el M-a ascultat i l-a uns pe cel de la Mine i a împlinit cuvântul Meu. A voit sau n-a voit, a crezut sau n-a crezut, l-a uns pe cel de la Mine,

ca apoi să pot Eu să a ez prin el piatră curată i sfântă, biserică fără pată, fără zbârcitură, biserică cerească pe pământ; cerească i nu pământească. I-am spus arhiereului Meu că-l voi ridica peste biserică, i-am spus cu ani în urmă prin cuvântul Meu, i el Îmi zicea: „Doamne, mi-e teamă. Nu pot. Îmi place mănăstirea i lini tea i via a umilă“. Dar Eu îl aveam în planul Meu cel pentru biserică sfântă i curată i l-am luat din mănăstire ca să treacă prin treptele cele până la arhierie ca să lucrez cu el pentru România, că România este ara strălucirii rostită prin Scripturi.

O, arhiereule de Târgovi te, bagă sabia ta în teaca ei, căci sabia Mea este sabie cu două

ascu i uri, i ea este cuvântul Meu! Amin. Tu e ti necredincios i nu Mă iube ti i nu faci voia Mea i nu iube ti via a cea sfântă, iar biserica Mea are nevoie de sfin enie. Iată, aduci mânia Mea peste fiii tăi, peste fiii bisericii tale, căci fiii bisericii Mele sunt cei ce fac voia Mea în trupul i în duhul lor. Te ridici i împingi pe arhiereul Meu să blesteme grădini a Mea, dar Eu le-am zis fiilor din grădină: binecuvânta i pe cei ce vă blesteamă i face i bine celor ce vă urăsc, căci Eu sunt cu voi. Fiii grădini ei Mele nu vă gre esc vouă cu nimic, nu gre esc nici duhului i învă ăturii bisericii i a sfin ilor. Voi sunte i cei ce gre i i poruncilor Mele, i v-am dat în dar această piatră de altar sfânt, ca să vă fie vouă de izbăvire, căci scris este: «Dacă într-o cetate sunt zece sau cinci care fac voia Mea, voi scăpa toată cetatea de la sabie».

… Iată, v-a i hotărât să veni i cu amenin are peste grădini a cuvântului Meu, i Eu M-am

mâniat peste toate cetă ile Târgovi tei i oamenii suferă, căci apele cele de sus le strică roadele, i glasul Meu grăie te prin semnele Mele. Nu mai aduce i mânia Mea prin necredin a voastră.

Lăsa i pacea Mea peste voi, i între voi. Lăsa i binecuvântarea să vină peste România. Eu am trimis pe fiii cuvântului Meu să desfacă nodul cel cu legătură de peste cetă ile Târgovi tei, căci fărădelegea cea de demult a adus mânia Mea i a făcut legătură peste cetate. Lăsa i binecuvântarea să rodească. Nu mai a â a i la mânie. Da i râu dragostei, că împotriva dragostei nu stă legea, nu stă, ci cade prin dragoste, căci Eu sunt dragoste cerească între fiii dragostei.

… Iar tu, poporul Meu, i tu, grădini ă de fii ai poporului Meu, binecuvintează pe cei ce

te blesteamă i fă bine celor ce te urăsc, că Eu sunt cu tine i sunt cu pacea Mea peste tine. Amin. Sunt venit cu duhul dreptă ii, i am descoperit fărădelegea care dă să se a eze peste tine, grădini a Mea, căci Eu sunt Cel ce te ocrote te. Amin, amin, amin.

Page 90: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

90

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Iezechiel, din 03-08-1997

*** Voi ridica din mijlocul poporului român un neam drept i credincios i cu inima curată i

îl voi insufla de la Duhul Sfânt ca să cunoască slava cuvântului Meu i împlinirile lui. i se va ivi din mijlocul României cer nou i pământ nou, în care va locui dreptatea i pacea, i această minune va cuprinde în ea pe to i cei cura i cu inima, i se va ridica atunci cel ce este de la Mine arhiereu, i va uita durerea i va mărturisi adevărul cuvântului Meu. i mul i din cei ce l-au osândit pentru fapta credin ei lui, se vor bate cu pumnul în piept i vor alerga la el ca să mijlocească la Mine pentru ei, că Eu numai binele Meu l-am hărăzit peste oameni, dar oamenii n-au cunoscut fa a binelui i au zis că este răul i au fugit de binele Meu.

Iată, fiilor, Ilie proorocul suspină cu ochii i cu duhul, căci el este trup în cele cere ti,

fiindcă n-a murit cu trupul, i a rămas cu trupul ca să poată lucra pentru pregătirea slavei zilei Mele în care voi veni văzut din cer pe pământ. Ilie, proorocul Meu, s-a umplut de durere pentru cele ce s-au abătut peste grădini a Mea, i se roagă la Mine să Mă ating cu certare de pământul român din pricina necredincio ilor care se luptă cu grădini a Mea i cu fiii ei i cu poporul Meu cre tin din România, căci necredincio ii i fapta necredin ei lor aduc mânia Mea peste pământul român.

… Fiilor, fiilor, este scris în Scripturi că în vremea în care trăi i voi, vine cuvântul Meu

peste pământ. Să se întrebe cei mari de pe pământ, a a cum se întrebau cei din vremea na terii Mele i ziceau: «Unde este să Se nască Hristos? Ce este scris în Scripturi i în prooroci?». Iar arhiereii i cărturarii răspundeau de Betleemul Iudeii, din care va ie i Povă uitorul lui Israel, i de bine ce au aflat s-au sculat împotriva planului lui Dumnezeu ca i azi, fiilor, căci ara strălucirilor despre care a scris Daniel proorocul este ara română, i în mijlocul ei curge din cer izvorul cuvântului Meu despre care scrie în prooroci, i iată, Eu Însumi păstoresc, i păstorii de pe pământ nu cunosc tainele Scripturilor.

Fiilor din grădină, însemna i această zi în cartea Mea spre mărturie, căci întristarea

voastră i a Mea vă va aduce bucurie, i bucuria nimeni nu o va lua de la voi. Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu peste necredin a arhiereilor, din 07-08-1997 *** Cuvântul Meu se poartă pe sine spre cei ce stau peste ara Mea de nuntă i vin să-i

vestesc că România este ara strălucirilor cere ti din pricina cuvântului Meu, care este râul i apa vie ii, i vin să-i vestesc că Mi-am a ezat tronul în România, i din tronul Meu curge apa vie ii, curge râul vie ii, curge cuvântul Meu ca ploaia i ca zăpada din cer, care adapă pământul i îl face să răsară i să rodească i să dea sămân ă semănătorului i pâine spre hrană, i el nu se întoarce către Mine fără să rodească. El face voia Mea i î i îndepline te rostul lui. Amin.

Pace vouă, celor de pe scaunele României! Eu sunt Cel ce am grăit din rug pe vârful

muntelui Sinai ca să învă pe Israel cărarea spre via ă. Eu sunt Cel ce sunt. Deschide i ca să intru! Amin, amin, amin.

Page 91: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

91

În numele Tatălui i al Fiului i al Sfântului Duh, binecuvântată să fie ara Mea română, noul Meu popor ales, i binecuvânta i să fi i voi, cei din por ile României, care crede i în Mine, Cel ce Mă fac cuvânt peste pământ. Eu sunt Mielul Tatălui ceresc, i M-am dat spre hrană celor credincio i Mie. Eu sunt Cel ce am înviat acum două mii de ani i sunt ve nic viu i umblu pe pământ ca să-i trag pe to i către Tatăl i ca să-Mi pregătesc prin cuvânt cărarea Mea, pentru ca să vin a doua oară cu împără ia cerurilor, care nu are sfâr it precum scrie în Scripturi. Vin cu pace i cu iubire pentru to i cei credincio i, căci ferici i sunt cei credincio i Mie. Eu sunt. Fi i

credincio i. Găti i-vă iubirea i pacea inimilor voastre ca să intru în voi, fiilor români care sta i de veghe peste ara Mea de nuntă în care Mi-am a ezat masa Mea de nuntă, masa cuvântului Meu, că am popor mireasă în ara voastră, fiilor români care veghea i peste ara alegerii Domnului. Fi i cu inimă cerească i întreba i-Mă de ce am ales-o pe cea mai robită, pe cea mai lovită, pe cea mai umilită. O, poporul Israel s-a seme it încă de când l-am ales de popor al Meu i l-am făcut mare între popoare. Cu cât îl iubeam i îl învă am, cu atât mai mult el se îngâmfa i se depărta de Mine alipindu-se de trup străin i de idoli i de fărădelege seme indu-se peste Mine, i Eu l-am făcut să ridice mâna asupra Mea i să Mă lepede i să-l lepăd. Israel s-a smintit, i din pricina înmul irii fărădelegilor lui iubirea lui s-a răcit de tot, i numai o rămă i ă mică din el a răbdat cu Mine, i s-a împlinit cu Ierusalimul Scriptura Mea care a spus că va veni urâciunea pustiirii peste el, i au fugit la mun i cei din Iudeea i au fugit fără haină, după cum este scris: «Cel ce va fi în casă să nu se coboare să- i ia lucrurile din casă, iar cel ce va fi în țarină să nu se întoarcă înapoi să- i ia haina», i am ars Ierusalimul, căci mai-marii Ierusalimului de atunci M-au vândut pe bani pe Mine, Cel ce eram darul Tatălui Meu pentru oameni, i a căzut peste Israel osânda banului. Am spus apoi că Evanghelia împără iei Mele, care a fost dată deoparte de Israel, se va propovădui în toată lumea spre mărturie la toate neamurile, i Israel se va sfâr i, iar neamurile se vor binecuvânta prin credin ă, i Îmi voi alege dintre neamuri Ierusalimul cel nou, i voi veni cu împără ia cerurilor pe pământ i voi răscumpăra pe om de la moarte i îi voi da via ă ve nică după cum am făgăduit prin Scripturi celor credincio i.

O, fiilor români, n-am găsit între neamurile pământului un neam mai plăcut Mie ca

i neamul român, căci Tatăl Meu Mi-a dat iubire mare pentru acest pământ ales de El dintru început. Taina lui e ve nică i acest pământ stă înaintea Tatălui Meu, căci a fost primul petec de uscat care s-a ivit din apă când s-a întocmit cerul i pământul la cuvântul Meu; a fost prima palmă de uscat care a ie it din apele potopului după ce potopul a trecut; i va fi pământul salvării, că el este taina Tatălui Meu, i Tatăl Meu îl nume te masă a cuvântului, i iară i se vor face toate prin cuvânt i vor fi noi. Amin.

O, fiilor români care străjui i peste România, ara voastră a fost mereu sub cruce, dar

ea a răbdat până la sfâr it i n-a ridicat toiagul ei împotriva nici unui neam de pe pământ. Pe nimeni n-a asuprit, nimănui nu i-a luat. Ba a dat din trupul ei supunându-se ca i Mine, i Tatăl Meu a iubit-o cu iubire fără margini i a a teptat vremea slavei ei între popoare. Cuvântul Meu din ea e slava ei, i el se va face faptă a slavei i trup al slavei, căci Eu voi fi mereu cuvânt în ea, iar tronul cuvântului Meu va străluci din mijlocul ei, i din tronul Meu va curge râul i apa vie ii peste pământ i va uda tot pământul a a cum din Eden ie ea un râu care uda raiul, i de acolo se împăr ea în patru bra e peste pământ. Scris este: «Cine va răbda până la sfâr it, se va mântui», i Tatăl Meu o are pe România ară a răbdării i a iertării, i este scris de ea în Scriptura proorocului Daniel, i se nume te ara strălucirii i a biruin ei, ara Domnului. Amin.

Page 92: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

92

… Găti i-vă iubirea i pacea inimilor voastre ca să intru în voi cu împără ia Mea, fiilor români care sta i de veghe din partea Mea peste România. Cobor peste voi darul credin ei sfinte. Amin. Cuvântul Meu se înal ă pe pământ i grăie te pe înăl imi i roste te acoperi urilor i piscurilor să se aplece i să ridice deasupra lor cuvântul Meu cel sfânt, ca să se sfin ească din el acoperi urile i înăl imile i să se plece la cuvântul Meu i să ia via ă ve nică. Eu vin curând, dar casa Mea de oaspe i nu mai voie te să vin. Biserica din România trebuia să fie casa care să primească în ea cuvântul Meu.

O, fiilor români care veghea i din partea Mea peste ara Mea de nuntă! Suna i la por ile

casei Mele de oaspe i, că a venit du manul în casa Mea i Mi-a luat căsu a i Mi-a luat hăinu a i Mă scoate afară din vie ca i acum două mii de ani. Voiesc să aduc izbăvire neamului omenesc, dar antichrist Îmi stă împotrivă, fiilor români. S-a băgat antichrist în casa Mea i domne te în numele Meu, i Tatăl M-a trimis i nu sunt primit în casa Mea. Cuvântul Meu strigă la por ile casei Tatălui Meu i nimeni nu voie te să-Mi deschidă ca să intru i să aduc cuvintele vie ii i apa vie ii i hrana cuvântului Meu pentru cei înseta i i flămânzi de via ă. Eu sunt Cel ce am grăit din rug pe muntele Sinai. Eu sunt Cel ce grăiesc poporului român din mijlocul grădini ei cuvântului Meu din România. Ridica i slava cuvântului Meu i înăl a i-o spre via a oamenilor, că vin să fac izbăvire neamului omenesc, i am de împlinit Scriptura de cer nou i de pământ nou, i de împără ie a cerurilor pe pământ. Amin, amin zic vouă: Eu vin curând, i Mă voi arăta deasupra României i voi face din ea ara Noului Ierusalim, ara Mea cea de la sfâr it, i din ea voi revărsa lumină mare peste toate neamurile pământului. Dar slujitorii bisericii din România sunt reci i nu vor venirea Mea i nu vor pace i sfin enie din cer peste ei i nu cred în Mine. Scris este în Scipturile Mele: «De va vrea cineva să creadă, va înțelege cuvântul Meu i voia Mea i mântuirea Mea».

… Pace ie, Românie! Pace ie, ara Mea! Pace, iubito! Pacea Mea i-o dau! Amin, amin,

amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înăl ării sfintei Cruci, din 27-09-1997 *** În numele Tatălui i al Fiului i al Sfântului Duh, sună glasul trâmbi ei lui Dumnezeu,

sună din cer pe pământ. Amin. … Dorul cerului să se coboare în voi i să ardă în voi, copila i lucrători cu cerul pe

pământ, că voie te Domnul să a eze împără ia Lui pe pământ, dar neamul oamenilor de azi s-a învă at prea mult cu minciuna i cu via a ei cea mincinoasă. Plâng oamenii că nu au ce mânca, i asta e toată durerea lor, tot zbuciumul lor. Nu vor oamenii să în eleagă că tot ce vine peste ei

din cer vine pentru nelegiuirile lor, precum a fost în toate vremurile peste oameni. Nu vor oamenii să se lase de păcate, dar vor să le fie bine, iar omul păcătos este vrednic de pedeapsă. Deschide i Scripturile, i vede i din ele ce făcea Dumnezeu cu Israel când î i înmul ea păcatele i rătăcirea lui de la calea adevărului. Aducea Domnul peste Israel robie i foamete i moarte i

apăsare i plăgi i înstrăinare. Iată i românul. Poporul român n-a plecat ca să robească sub el popoare, că mereu a venit peste el mânie din afară, că Domnul îl iubea i mereu îl mustra pentru păcatele lui ca pe un fiu, ca pe un popor iubit i ales pentru iubire. Dar de aptezeci de ani i mai bine se mănâncă român pe român, se omoară frate pe frate i sunt răi până i săracii, d-apoi boga ii cei lacomi, care pentru lăcomia lor au dat de la ei calea adevărului! Dar sunt mul i români buni la Dumnezeu, i pentru rămă i a aceasta ine Domnul în palme neamul

Page 93: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

93

acesta i pământul acesta care poartă în mijlocul lui ieslea cuvântului lui Dumnezeu. O, de aceea este atât de ocrotită această ară, dar oamenii din ea nu tiu minunea Domnului cea purtată de acest pământ. Multe neamuri ale pământului tânjesc la ea, că ea este arina cea cu comoară în ea, i cei ce o caută nu tiu de ce o caută.

… Cine este sluga cea credincioasă i în eleaptă pe care a pus-o Stăpânul peste slugile

Sale ca să le dea hrană la timp? O, fericită este sluga aceea pe care venind Stăpânul ei o va afla făcând a a. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu către poporul cre tin, din 28-11-1997 *** O, fiule Israele, te pregătesc, tată, i tu să nu tânje ti în pregătire. Uită-te în sus. Amin. Iar

în lături să te ui i cu ochii cei de sus, cu na terea ta cea de sus, cea din cer, nu cu cea din om na tere. De apte mii de ani a tept vremea ta pe pământ între oameni. De apte veacuri te a tept să fii poporul Meu cel credincios, că te-am chemat, fiule, ca să fii cu cerul pe pământ, i din cel chemat te-am ales apoi, i din cel ales te-am lucrat pe tine cel credincios, ca să am cale să vin. Eu nu te mint că vin i să nu vin. Dacă Scripturile venirii Mele a doua oară sunt minciună, atunci i acest cuvânt este minciună. Dar Scripturile sunt adevăr, i Eu vin i Mă fac adevăr, căci Eu sunt cuvântul adevărului, cuvântul Scripturilor. Amin. Eu am lucrat loca pentru voi i pentru Mine. Eu am întocmit grădini ă cu fii un i în ea. Eu Mi-am făcut iesle pentru na terea cuvântului Meu peste cei credincio i de pe pământ, iar locul slavei cuvântului Meu se nume te Sfânta Sfintelor de pe pământ, pentru fiii bisericii Mele pentru cei credincio i din neamul român, că e neamul Meu cel nou ales la sfâr it, precum pe Israel cel după trup l-am ales la început. Lui Avraam i-am făgăduit că îl voi înmul i ca stelele cerului prin sămân a făgăduin elor Mele, prin cei din cer născu i îl voi înmul i ca stelele cerului. Precum stelele cerului acoperă peste tot, de sus, pământul de sub ele, a a voi înmul i neamul cel făgăduit lui Avraam; pe tot pământul am făgăduit că-l voi înmul i. Amin. De aceea am ales dintre neamuri neamul român, că Eu trebuia să-Mi in făgăduin a cea făcută prin cuvânt. Neamul lui Israel cel după trup s-a împietrit prin nesfin enie, i apoi prin necredin ă, iar neamurile care nu auziseră de lucrul cerului pe pământ, s-au născut din Duhul Sfânt, Care a venit peste pământ, i s-au făcut popor al făgăduin ei cea peste Avraam, i din acest aluat am crescut lucrarea cuvântului Meu în mijlocul neamului român, muntele cel înalt, din care curge laptele i mierea cuvântului Meu peste neamuri ca să le hrănească i să le adape din râul vie ii, căci cuvântul Meu este râu de via ă ve nică peste făpturi. Amin. Vor veni neamuri de pe tot pământul i vor lua din acest râu i vor căuta învierea prin cuvântul acesta i vor căuta via a cea ve nică, via a care vine din cer pe pământ i se face cuvânt de via ă peste

grădina cuvântului Meu din mijlocul neamului român. Rostesc cuvânt din mijlocul neamului român. Domnul Iisus Hristos Se duce cu cuvânt

nou peste toate noroadele de pe pământ. Eu, Domnul, Cel născut din Tatăl mai înainte de veci, i din Fecioară acum două mii de ani, i din România cuvânt acum, la capătul Scripturilor cele pentru venirea Mea, Eu, Domnul Iisus Hristos, strig peste pământ până la toate marginile: ridica i-vă, voi, neamuri ale pământului din tot neamul oamenilor i veni i spre râul vie ii care curge din cer în mijlocul neamului român! Veni i i lua i via ă, cuvânt de via ă sfântă i ve nică! Eu sunt Cuvântul Cel dinaintea venirii trupului Meu pe pământ a doua oară cu oamenii. Ridica i-vă deasupra trupurilor voastre i scăpa i din focul mâniei care vine din cer peste toate trupurile care nu au cerul în ele. Cerul înseamnă sfin enie i rai în casa omului, în trupul omului. Vă cheamă Domnul la via ă dulce, la miere i lapte, la cer nou i la pământ nou peste

Page 94: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

94

pământ. Veni i i lua i învă ătura care vă dă via a cea ve nică! Veni i, că mor ii înviază i vor învia, iar cei vii se vor schimba întru nestricăciune. Sună glasul celui de al aptelea înger ca să adune sub slava Mea pe cei ale i prin credin ă i prin sfin enie i prin hrană aleasă, hrană din cer pentru cer nou i pământ nou peste pământ. Amin, amin, amin.

Să vină neamuri fără de număr i să se boteze în numele Tatălui i al Fiului i al Sfântului

Duh i în numele acestei lucrări de cuvânt din cer, cuvântul care vine ca fulgerul din cer i străbate de la o margine la alta a cerului. Să se trezească orice om: român, iudeu, elin, barbar, scit sau rob, i să vină la via ă ve nică. Cuvântul Meu e via ă ve nică. Eu sunt via a cea ve nică, i vin cu ea după acest cuvânt, vin i o dau celor credincio i cuvântului Meu care înviază pe om de la moarte la via ă.

Vino i tu, poporule iudeu, că am venit acum două mii de ani i M-am răstignit pentru

răscumpărarea ta de sub păcat, i iată, am murit pentru neamurile pământului, nu pentru tine. A a ai voit tu cu Mine i cu tine, dar Eu nu Mi-am luat înapoi făgăduin ele cele pentru tine. Vino i te fă una cu Mine, că iată, am venit i vin a doua oară, i î i voi arăta urma cuielor i cuiele care au lăsat pecetea ta pe trupul Meu cel venit de la Dumnezeu i din Fecioară, Om între oameni. M-ai vândut mor ii pe bani, i de atunci tu stai strivit sub osânda banului pe care l-ai iubit mai mult decât pe Cel ce te-a iubit i i-a fost Dumnezeu. Eu am fost i sunt Fiul Tatălui Savaot, Fiul Cel răstignit i înviat prin răstignire, iar adevărul învierii Mele stă i acum vândut de tine pentru bani. Dar neamurile pământului au văzut ce-ai făcut tu cu Dumnezeu, i au crezut în Mine, nu în tine. Iată, vin, precum am făgăduit când am plecat ca să Mă a ez la loc, de-a dreapta Tatălui Meu i al tău, Israele al trupului. Vino i tu la praznicul cuvântului Meu i ia cu tine de pe masa Mea i vino spre credin ă i nume te-te prin credin ă fiu al Meu, în numele Tatălui i al Fiului i al Sfântului Duh, prin apă, prin duh i prin sânge. Amin, amin, amin.

Iar tu, popor român, scoală-te să prime ti slava Mea, care vine peste tine la credin a ta.

Ridică-te prin poporul cuvântului Meu care s-a născut în mijlocul tău, că aduc peste tine poruncă din cer: scoală-te spre via ă, i fii credincios! Scoală-te i te îmbracă pentru venirea Mea! Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului ierarh Spiridon, din 12-12-1997

*** Israele, românul Meu popor, numai într-o sărbătoare a sta cu tine, poporule, iubitul Meu.

Doresc sfin ii sărbători cu tine pe pământ ca i în cer, căci cerul s-a coborât pe pământ ca să lucreze cu tine i pentru tine i pentru Mine, că sunt ars de dor pentru salvarea neamului omenesc, care a căzut din rai acum apte mii de ani i jumătate.

O, nu tiu oamenii să citească în Scripturi, nu tiu i nu în eleg cele scrise în Scripturi. Nu

tiu nici slujitorii bisericii, că ei citesc alte căr i i fac alte căr i, că sunt plini de mândrie i de fală pentru numele lor, nu pentru numele Meu. Ei se folosesc de numele Meu ca să- i facă ei fală cu numele Meu, i nu să Mă cinstească pe Mine. Oamenii citesc de la oameni, nu de la Dumnezeu. Oamenii nu mai au umilin ă înaintea lui Dumnezeu. A voi, poporul Meu, să zidesc în to i oamenii o inimă curată i un duh nou înăuntrul lor. Un duh drept, înnoitor de via ă a voi să le dau la oameni, iar tu e ti unealta Mea i Mă aju i la lucrul Meu de înnoire a lumii. Amin. Să stai mereu la lucru cu Mine, poporule plămada Mea. Tu e ti plămada neamului Meu român, ales

Page 95: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

95

de Tatăl Meu pentru Mine ca să fie neamul care-Mi dă loca întru a doua Mea venire. i iată, Mi-a pregătit Tatăl loca , ca acolo unde sunt ai Mei cu care Mă ajut, să fiu i Eu, i să lucrez inimă curată i duh drept să înnoiesc întru cele dinăuntru ale oamenilor. i voi lucra. Amin.

Vin cu Verginica, vin cu sfin ii, vin cu apostolul Andrei. Vin la sărbătoarea cerului în

mijlocul tău, Israele iubit de cer. Verginica este serbată de sfin i i de îngeri, i de Tatăl i de Fiul i de Duhul Sfânt. Ea coboară pe cărarea căr ii ei, i Eu cobor cu sfin ii i cu ea. Ea este serbată

de cer, împreună cu apostolul Meu cel întâi chemat la lucrarea de vestire a mântuirii care a venit din cer i s-a făcut trup pe pământ ca să fie mântuire pentru oameni. Apostolul Andrei a lucrat peste România la începutul ei, la na terea ei între neamuri, iar Verginica a lucrat peste ea acum când Eu vin Mire pe pământ ca s-o fac ară de nuntă i să-i dau slava Mea întru venirea Mea, i să-i dau coroană de cer nou i de pământ nou, în care va locui dreptatea. Vin să zidesc în ea om nou i inimă curată, i duh drept să înnoiesc în ea. Amin.

Extras din Trâmbi area lui Dumnezeu i a sfintei Virginia peste cetatea Pucioasa. Sărbătoarea sfântului apostol Andrei i a sfintei Virginia, din 13-12-1997

*** Oamenii nu Mă pre uiesc. Oamenii nu tiu cum este Dumnezeu. Oamenii nu se uită în

Mine ca să tie cine este i cum este Dumnezeu. Ei vor să creadă că Eu sunt cum tiu ei cu mintea lor, i nu vor să creadă cum este de la Dumnezeu să creadă.

O, poporul Meu, nu tiu oamenii ce este credin a în Dumnezeu i via a în Dumnezeu. O,

poporul Meu, n-au oamenii călăuză dreaptă. O, poporul Meu iubit, fă-te cale i lumină i pâine i apă i sare i haină pentru oameni. Să se uite omul la tine i să în eleagă cum este Dumnezeu i ce voie te Dumnezeu de la om. Să se uite omul la tine i să ia putere să vină după Mine ca i

tine, i să Mă în eleagă pe Mine uitându-se la tine, poporule, cărarea Mea de la pământ la cer. Tu e ti cărare pentru cei de pe pământ, ca să tie omul cărarea spre Dumnezeu. Tu e ti tor a Mea cea aprinsă, i cu tine Mă port peste întuneric ca să scot omul din întuneric la lumină i să Mă odihnesc de jale. Am de arat i de semănat i de borunat cu tine, ca să fie prinsă sămân a Mea sub arină i ca să iasă firul ei la lumină i ca să Mă bucur de popor nou ca i tine, i cu el să umplu pământul i să-Mi răscumpăr munca i pe toate cele văzute i nevăzute, care au fost la început făcute de cuvântul Meu pentru omul cel făcut de Mine, căci pentru el M-am coborât din sânul Tatălui Meu, ca să-l iau în Mine i să-l nasc din Mine, ca să fie omul născut din cer, ca i Mine, i ca să Mă ia omul în el, i să-Mi dea via ă în el i din el, i ca să fiu Eu Dumnezeul omului cel de sus născut, precum sfin ii sunt născu i de sus la credin a lor, i cu patrie cerească i ve nică dărui i de Dumnezeu.

Cuvântul Meu s-a făcut sărbătoare în mijlocul tău, căci toate o tirile cere ti sunt cu tine,

Israele credincios, ca să pot Eu răzbate cu tine în inimile oamenilor i să-Mi întocmesc sărbătoarea venirii Mele pe pământ a doua oară. Amin. Oamenii se pregătesc de zor pentru sărbătoarea Crăciunului, dar pentru na terea Mea în ei nu se pregătesc oamenii. Pentru venirea Mea a doua oară pe pământ, nici vorbă să se pregătească neamul oamenilor. Dar tu pregăte te-te mereu i fii gata mereu, i nu te sătura să Mă a tep i i să crezi că vin, că Eu prin tine vin, prin cei credincio i ai Mei de pe pământ. Amin. Pregăte te-te mereu pentru na terea cuvântului Meu în mijlocul tău. Pregăte te-te zi i noapte pentru venirea Mea, că vin, poporul Meu, i cuvântul Meu este adevărat.

Page 96: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

96

O, ce frumoasă va fi pentru tine venirea Mea! Voi veni, poporul Meu, cu sărbătoare ve nică între Mine i tine, iar ziua Mea cu tine nu va mai însera. Amin. i cerul, i văzduhul, i pământul, i cele din ape, i adâncul, vor vedea sărbătoarea Mea cu tine, sărbătoarea cea ve nică, fiule. Dar Eu voiesc, copilul Meu iubit, ca tu să fii cel dintâi care vezi i care vei vedea venirea Mea la tine i la to i cei care Mă iubesc pe Mine i pe tine, i se vor face popor nou întru întâmpinarea Mea, iar Eu i cu cei credincio i pe deplin, vom dăinui în veci, uni i cu Tatăl. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului ierarh Nicolae, din 19-12-1997

*** Dau sfin ii să se măsoare cu tine, i să nu Mă ru inezi, fiule, că sfin ii cerului Meu au

mare cinste pentru tine, că ei văd cine e ti tu, văd din lucrarea Mea cu tine, poporul Meu. Se uită sfin ii la lucrarea Mea cu tine, i se hrănesc sfin ii din cuvântul Meu a a cum te hrăne ti tu, i voiesc sfin ii să auzi i să în elegi cuvântul Meu cu urechea duhului, ca i ei, nu cu urechea trupului. Toată lumea aude de la Dumnezeu cu urechea trupului, dar trupul nu folose te duhului, i îi stă împotrivă, căci scris este: «Duhul pofte te împotriva trupului, i trupul, împotriva

duhului». Toată lumea este trup, i trupe te sărbătore te serbările ei, chiar dacă ea, lumea, se folose te de numele zilelor Mele de serbare. Lumea a întors pe dos zilele Mele de serbare, i Eu nu am nici o bucurie de la bucuriile lumii, că bucuriile lumii sunt pentru lume, nu pentru Mine i nu pentru sfin ii Mei.

Neamul Meu român sărbătore te azi serbarea na terii Mele între oameni, iar cerul

sărbătore te pe ierarhul Spiridon, căci astăzi această sărbătoare este în cer. Toate sunt anapoda pe pământ, i Eu M-am dus cuvânt între cei mai mari ai neamului român i între cei ce se zic biserică a neamului român i le-am spus să se a eze la loc cu cele cere ti i să pună la locul lor i la cinstea lor pe cele strămutate de la locul lor, căci sfin ii cerului Meu, mereu, mereu Mă întreabă: «Doamne, până când?».

Astăzi nu este sărbătoarea na terii Mele, i lumea se serbează pe ea, nu pe Mine.

Lumea se bucură fără Mine, că a a s-a deprins lumea. Dar tu, poporul Meu, nu e ti din lume, precum nici Eu nu sunt. Eu, fiule, nu încap cu cele ale Mele în lume, precum nici tu nu încapi. Lumea se bucură, i tu plângi cu Mine de jalea Mea i a sfin ilor Mei, dar vine ziua Mea când lumea va plânge de jalea ei, i tu te vei bucura cu bucuria Mea, căci a a scrie în Scripturi. Eu sunt în durerile na terii din nou a lumii, precum i tu e ti, dar după na terea aceasta vom uita de dureri, de bucurie că s-a născut din cer lumea cea nenăscută de sus. Este scris că cine nu se na te de sus, nu poate fi al împără iei cea din cer pe pământ, i iată, lumea este împărat pe pământ, i ar voi să fie i pe cer tot a a, dar cerul este cel ce nu se vede, căci ochii trupului nu văd pe Domnul i pe cele cere ti ale Domnului.

O, poporul Meu, î i spun ie bucurie. Apostolii cei doisprezece s-au a ezat pentru Israel

pe cele douăsprezece scaune pe care Eu le-am dat lor prin făgăduin a Mea cea de atunci. Au auzit la Mine cuvânt rostit peste neamul lui Israel, neamul lor cel după trup, neamul pe care Eu îl strig acum să vină să primească cuvântul Meu, cuvântul Celui răstignit de neamul lui Israel, căci neamurile pământului au primit cuvântul mântuirii i vin la credin a mântuirii prin cuvântul Meu care vine înaintea Mea ca semn de pocăin ă a oamenilor, i de venire a Mea, iar Israel cel după trup are mijlocitorii lui pe cei doisprezece apostoli ai Mei, care

Page 97: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

97

sunt iudei după trup, după cum i Eu sunt iudeu după trup, că mântuirea din iudei este, după cum este scris în Scripturi. S-au a ezat apostolii Mei să judece pricina celor douăsprezece semin ii ale lui Israel, i această judecată se face prin Mine, Cuvântul lui Dumnezeu peste neamul român, ca să audă neamurile pământului, i să audă neamul Meu Israel i să se scoale, căci Hristos, Unsul Tatălui, Trimisul Cel din cer pe pământ acum două mii de ani trup în Israel, iar azi cuvânt în neamul român, Hristos, Cel ce este proorocit de prooroci ca să fie Mesia Cel din cer, Hristos vine din nou a doua oară de la Tatăl ca să mântuiască lumea cu mântuirea Lui. Amin, amin, amin.

Vine Domnul Iisus Hristos, i face pe pământ praznic de mântuire, praznic de na tere din

nou a lumii. Vine Domnul i Se veste te pe Sine i vine. Amin. Apostolii Mei s-au a ezat pe cele douăsprezece scaune ale dreptă ii, i încep să scrie pe

cei din Israel care vor veni spre mântuire, în numele lui Hristos, Mesia Cel venit din cer acum două mii de ani, i vor striga numărul lor după semin ii, precum este scris în Scripturi, i cei mântui i din neamul lui Israel se vor uni cu neamul român în numele Meu, i Mă vor vesti pe Mine Hristos, Cel ce vine ca să fie cu cei mântui i.

Apostolii Mei au fost i sunt iudei, i sunt Ierusalimul cel de sus, împreună cu Avraam,

Isaac i Iacov, i cu neamul lui Israel cel sfânt din toate veacurile i cu to i cei din neamurile pământului care au primit credin a în Hristos prin apostolii Mei cei doisprezece, ucenici care i-au ridicat ucenici asemenea lor în toate neamurile pământului, de atunci i până azi, i ace tia sunt sfin ii cerului, în cer i pe pământ, căci Ierusalimul este zidit din sfin i, i în cer i pe pământ, amin; din sfin i, nu din pietre, nu din cărămizi, ci din oameni noi i sfin i cu trăirea, cu duhul i cu trupul i cu sufletul lor. Amin.

Apostolii Mei cei din iudei s-au a ezat pe cele douăsprezece scaune ale dreptă ii ca să

mijlocească la Mine împreună cu tine, poporul Meu de ucenici pentru neamul lui Israel cel după trup, căci Eu nu Mi-am uitat făgăduin ele Mele cele pentru el rostite i pe care nu le iau de peste el.

O, poporul Meu, a venit vremea na terii din nou a lumii i a lui Israel cel ce a fost

poporul Meu i nu mai este. Dar cel din Israel care se va ridica cu pocăin ă ca să Mă primească cuvânt de venire a Mea a doua oară, acela va fi popor al Meu prin făgăduin ele cele rostite pentru rămă i a lui Israel care se va scula i va mijloci la Mine pentru tot Israelul, iar Eu, Domnul, voi fi milostiv pentru cel ce Mă prime te de Stăpân i de Mire venit de la Tatăl cuvânt pe pământ, i apoi trup văzut, trup i cuvânt, cuvânt i trup, Hristosul Tatălui. Amin. i se vor încre tina neamurile i vor lua trăire cre tină i se vor bucura de a a trăire, căci lumea nu tie ce înseamnă bucurie. Lumea a vrut să fie lăsată de capul ei, i este fără cap lumea, iar biserica ei este lumească, nu este cerească, i este descoperită înaintea lui Dumnezeu i a a se roagă la Dumnezeu, dar nu se poate a a, că scris este: «Orice femeie care se roagă lui Dumnezeu cu capul descoperit, î i necinste te capul, iar capul femeii este bărbatul». Orice biserică rugându-se lui Dumnezeu cu capul descoperit, î i necinste te capul ei, iar capul bisericii trebuie să fie Hristos, căci Hristos este bărbatul bisericii, Mire al bisericii dacă biserica este mireasă, iar dacă nu este mireasă nu este biserică a lui Hristos, ci este biserică lumească i nu cre tinească. Biserica lui Hristos are trăire cre tinească i sărbătoare cre tinească, dar iată, biserica românilor a voit să fie lăsată de capul ei i i-a stricat serbările, iar vremile cele sfinte le-a

Page 98: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

98

strămutat de la locul lor i numai biserică nu este ea, că este biserică fără sfin i, de vreme ce i-a sucit zilele sfinte i nu mai sunt la locul lor i în dreptul sfin ilor lor, căci fiecare clipă î i are binecuvântarea ei i fiecare zi î i mărturise te pe sfin ii ei.

Să se a eze la locul lor sărbătorile Mele i ale sfin ilor Mei, că iară i strig cu acest strigăt

peste neamul român pe care-l vreau cre tin pe pământul dreptă ii Mele. (Vezi „Unde sunt serbările sfin ilor”, n.r.) Eu am făcut din pământul român pământul cuvântului Meu, pământ al dreptă ii, căci cuvântul Meu este dreptate pe pământ, i voi face din pământul român pământ al cre tinilor, iar cre tini sunt cei ce au trăire ca a Mea i nume ca al Meu.

O, poporul Meu, am venit la tine ca să- i măsor făptura. Lumea se bucură cu mâncăruri

alese, cu carne de porc i cu băuturi tari, i zice că sărbătore te na terea Mea. Dar lumea taie porci i vaci i oi i păsări ca să mănânce i să petreacă serbarea ei, i nu a a sunt serbările Domnului cu omul. Acum trebuie să fie vreme de post până la ziua de serbare a na terii Mele, iar tu, Românie, tai porci i faci sânge în vreme de post. O, nu se face vărsare de sânge în vreme de post, că e vreme de post i de cumin enie i de sfin enie pentru pregătirea ta în întâmpinarea serbării na terii Mele. Ai scos două duminici de la locul lor, căci te-ai crezut că po i să întorci vremurile, i le-ai întors, după cum este scris în Scripturi: «Se vor încumeta să schimbe vremurile».

Să tii, Românie, să tii că nu s-a terminat postul pentru întâmpinarea serbării na terii

Mele, i tu calci orânduielile sfin ilor, i sunt supăra i pe tine sfin ii i părin ii tăi i îi aud mereu zicându-Mi:

– Doamne, până când ca să a ezi puterea noastră la locul ei? Doamne, voim să facem

bine oamenilor, i oamenii ne-au făcut rău. Doamne, răscumpără locurile noastre, căci antichrist ne-a dat afară din biserică i ne-a luat locul i haina i casa, iar biserica e fără sfin i, i ea nu tie boala ei, nu tie de unde vine suferin a ei. Doamne, dă duhul treziei peste cei ce

cârmuiesc peste neamul Tău român, ca să a eze împără ia cuvântului Tău la locul ei i să-i spună lui antichrist pe nume i să răscumpere loca urile Tale cele cu sfin i în ele, căci antichrist ne-a scris pe noi pe ziduri, iar pe el, pe scaunul Tău i al nostru, Doamne!

– O, sfin ilor, sfin i ai cerului sfânt, ai cerului român! Eu, Domnul, vă voi face dreptate,

căci Mi-am făcut în România scaun al dreptă ii i din el Mă fac cuvânt de dreptate, i cu cuvântul Meu netezesc căile voastre spre oameni, i ale oamenilor spre Mine i spre voi, iar Eu sunt Dumnezeu, i voi birui.

Amin, amin zic vouă, celor din fruntea poporului român: aduna i-vă i face i sfat ceresc,

căci Eu sunt Cel ce stau tainic în sfatul acesta. A eza i la loc pe sfin i! Amin. A eza i în biserici postul i rugăciunea, i pe sfin i, i via a cea cre tinească în România. Ea e ara Mea de nuntă, căci Eu sunt Mire în ea, sunt cuvânt de iubire i de înviere din ea. Eu sunt învierea mor ilor ei cei vii i cei adormi i.

Mă doare când văd triste e pe duhul sfin ilor tăi, Românie. Tu ai fost cea mai lovită dintre

neamuri, căci cei drep i din tine n-au mai avut loc să trăiască deasupra pământului tău, i au fost băga i dedesubt ca sămân a care dă rod. A venit vremea rodului. Întoarce-te spre rodire sfântă din mijlocul tău, din pământul tău. Amin, amin, amin.

Page 99: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

99

Iar tu, popor al cuvântului Meu, să stai sub hrana Mea, să stai mereu sub ploaia

cuvântului Meu, căci cu el hrănesc pretutindeni. Am venit la tine să- i măsor făptura i să te dau pildă de trăire i de lumină i de adevăr al Meu între oameni. i voi veni să te învă să- i măsori singur făptura, i să tii să lucrezi cu Mine peste tine, căci tu e ti plugul Meu, e ti pilda Mea înaintea oamenilor, iar cine va pune mâna pe acest plug, să nu se mai poată uita înapoi, ci numai la cer i numai la Mine. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului ierarh Spiridon, din 25-12-1997

*** Am venit la tine cuvânt din cer, poporul Meu român. Am venit să- i spăl picioarele, fiule

român, i să- i fie călcătura sfântă, că tu trebuie să te a ezi înaintea Mea la venirea Mea cea de apoi, precum scrie în Scripturi, la venirea Mea cea de acum să te a ezi înaintea Mea cu credin ă, că Eu vin cu putere i î i spulber îndoiala i î i spăl picioarele, ca să Mă cuno ti că Eu sunt cu adevărat în mijlocul tău cuvânt de via ă ve nică. Scoală-te cu în elepciune înaintea Mea! Amin. Scoală-te, că sunt cuvânt în mijlocul tău, i mereu te sfin esc, i mereu te binecuvintez i te învă i î i arăt calea vie ii. Amin. Scoală-te i fii comoara Mea în mijlocul pământului, că tu e ti

vârful pământului, cel dintâi pământ care s-a ridicat din ape. Scoală-te ca la început, cea dintâi! Scoală-te, o, ara strălucirilor Mele, că Tatăl Meu Mi te-a promis a Mea când M-am suit din nou lângă Tatăl. El i-a adus aminte de început, de începutul tău, i din tine fac din om pe om, că pentru aceasta am venit cuvânt la tine. Sunt cu coroni a ta în mână. Scoală-te i Mă prime te, că vin la tine. Curând, curând vin. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Na terii Domnului, din 07-01-1998 *** Dar ce este poporul Meu cel nou? Numai cel ce este nou poate fi popor al Domnului, căci

scris este: «Cele vechi trec cu trosnet». Ferice celor ce aud cuvântul Meu i se scoală ca să se facă fii ai Mei în poporul Meu, în poporul Meu cel nou, că numai acela este poporul Meu. Cel ce nu se na te din nou, acela este om între oameni, nu este fiu între fiii lui Dumnezeu. Dar va zice omul bisericii din lume că cel ce este botezat în Hristos, acela este om nou i fiu între fiii lui Dumnezeu. O, nu este a a, omule de tept i cunoscător al celor de sus, nu este a a. Omul nou este cel ce este curat i născut din cer, de sus, iar fiii cerului sunt cura i. Care om botezat în Hristos prin apă, duh i sânge, care din to i ace tia boteza i în numele Meu Îmi urmează Mie a a cum Mi-au urmat apostolii i sfin ii i mucenicii i to i fiii cei cura i care au urmat Mie printre fiii oamenilor? Care din cei nepăsători de botez i de biserică i de sfin enie în trup i în duh, care din ace tia sunt oameni noi i popor nou? O, cel ce nu se na te din nou, i născut să rămână apoi, acela rămâne om între oameni, i nu fiu între fiii lui Dumnezeu. Fiii lui Dumnezeu sunt altfel; sunt cei ce nici să moară nu mai pot, că sunt fiii vie ii, după cum scrie despre ace tia în Scripturi. Curând, curând, i tot omul cel nepăsător de via a cea ve nică va vedea pe poporul vie ii ve nice, că Eu voi sta în mijlocul lui i îl voi străluci cu mare strălucire i voi lucra după cum este fapta fiecăruia, iar altfel nu voi lucra. Amin.

O, poporul Meu cel nou, fiule al Tatălui! O, fiule copila , Eu sunt Cel ce te-am născut;

Eu, Cel ce M-am născut până să fie veacurile; Eu, Cel născut din Tatăl; Eu, Cel născut cu trup de om muritor ca să-l fac pe om nemuritor prin moartea i prin învierea Mea. Eu sunt Cel ce în vremea de azi te-am născut, i e ti fiul Meu, iar Eu sunt Fiul Tatălui, i prin Mine i tu e ti fiul

Page 100: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

100

Tatălui. O, poporul Meu cel nou, sărbătore te cerul pe pământ cu tine. E cerul strâns în jurul tău i petrece cu tine petrecere sfântă pentru Mine, Cel născut din mamă Fecioară, i pentru ea.

Sfin ii i îngerii, scaunele i domniile i puterile i stăpâniile cere ti, arhanghelii i serafimii i heruvimii i toate cele din cer i to i cei din cer sunt strân i în jurul tău, iar pe scaunul slavei cere ti e mama Mea, serbată în serbare cerească în cer i pe pământ cu tine, noul Meu popor Israel, că frumos e acest nume în cer i pe pământ. O, popor scump lui Dumnezeu, e cerul strâns în jurul tău, e cu tine pe pământ pentru sărbătoarea mamei Mele, i din gura ei curge cuvântul ei pentru tine, că ea te are azi lângă ea i te arată celor din cer, i de pe buzele ei se nasc cuvinte care vin din Mine pentru tine, cel mângâiat de cerul sfânt.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul Maicii Domnului, din 08-01-1998 *** Israele, Israele, cele nădăjduite vin spre desăvâr ire. Înva ă-te cu cerul, înva ă-te cu

sfin ii, înva ă-te cu lumina cea ve nică, înva ă-te cu ve nicia, că to i sfin ii a teaptă să deschizi această poartă a ve niciei. i-am spus, tată, că tu e ti cheia, i nu e ti altceva decât cheia, i aceasta este lucrarea ta. Deschide ochii ca să vezi cum de apte mii de ani se a teaptă la această poartă. To i sfin ii a teaptă cerul cel nou i pământul cel nou, i tu e ti cheia acestei împliniri. O mul ime de sfin i au luptat pe pământ cu sfin enie i cu iubire i cu dor pentru ara cerului cel nou i a pământului cel nou în care va locui dreptatea. Scoală-te în cuvânt, poporul Meu! Amin.

Scoală-te i grăie te de Dumnezeu! Amin. Scoală-te! Amin, amin, amin! O, ce minune! Cobor de lângă Tatăl i sunt cu tine i grăiesc cu tine i sunt cu cei cere ti în sărbătoare de arhierei în mijlocul tău. Israele, Israele, scoală-te să stai înaintea Mea, că România e ara Mea i a ta, Israele român. Scoală-te bine, i te a ează înaintea Mea pentru ara ta. Sunt în mijlocul tău cu arhierei cere ti. Sunt în duhul tău i te învă să ceri pentru România. Scoală-te în cuvânt i grăie te cu Dumnezeu zicând:

„Doamne Savaot, Atoatefăcătorule, Atoate tiutorule, Atoatevăzătorule, Tată al Fiului Cel

trimis de Tine spre jertfire pe pământ ca să ia asupra Lui păcatele făpturii; Tată al lui Israel cel de atunci; Tată al lui Israel cel din români; Tată al fiilor Cuvântului Tău, Iisus Hristos, deschide u a milei pentru ara română, pentru poporul român. Cuvântul Tău se face cuvânt din mijlocul neamului român, cel apăsat din pricina părăsirii de Dumnezeu i de lipsa pocăin ei, Doamne. Cuvântul Tău vine din cer i strigă peste neamul român, dar nimeni nu mai tie ce înseamnă Dumnezeu cu oamenii. Deschide u a milei Tale, deschide ochiul iubirii Tale i lucrează din cer credin ă în Tine peste neamul român, ca să înve e el legea iubirii Tale, Doamne.

Neamul român nu trage spre pocăin ă, nu trage spre umilin ă, nu trage pe Dumnezeu spre

el, nu poate veni spre Tine, nu mai tie calea, că s-a astupat, Doamne. Fiii români s-au făcut loru i vrăjma i ai mântuirii lor i nu mai au putere să biruiască în ei duhul măririi de sine, duhul urii dintre ei, duhul lăcomiei i al minciunii, Doamne. Nu mai tie românul ce este iubirea cea adevărată, i a venit încurcătură de limbi peste neamul Tău cel ales pentru ca să- i fie ie casă i venire pe pământ. Dar Tu deschide u a milei Tale i suflă Duh Sfânt peste neamul român i fă voia Ta peste România, că a venit vremea ei cea dulce i ea nu tie să fie cu cerul. Coboară-Te i vezi de sus i de jos i lucrează iertarea păcatelor ei, ca apoi să vadă calea, să vadă prin pocăin ă, Doamne, că nu este iertare fără pocăin ă, nu este bucurie i pace, fără de umilin ă i de pocăin ă.

Page 101: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

101

Pune duh din Duhul Tău peste duhul românilor, ca să aibă ei în elepciunea aceea că nu pâinea i haina lor le lipsesc, ci le lipsesc împăcarea cu Tine i sfin enia i pacea din cer i iubirea cerească între ei, i iubirea de Tine, Doamne.

Te cerem cu împlinirile împără iei cerurilor peste România, cu planul Tău ceresc, coborât

de Tine peste ea. Adu- i aminte de făgăduin ele venirii Tale a doua oară pe pământ i desăvâr e te- i venirea i slava Ta peste ara cea cu Mire, i fă din ea tron al slavei Tale înaintea popoarelor, Doamne Savaot. Amin, amin, amin.”

O, poporul Meu cel din români, Duhul Meu te-a învă at să Mă ceri peste România. Eu

tiu de ce ai tu nevoie, Eu tiu de ce are nevoie ara ta, i voi împlini planul Meu cel ceresc la rugăciunea ta. Amin. Binecuvântare arhierească înnoiesc peste tine prin duhul i prin mâna cea cerească a arhiereilor Mei.

Înva ă-te cu cerul, Israele român. Înva ă-te să grăie ti cu Mine i cu sfin ii, că i-am sfin it

guri a ca să grăie ti cu Mine i să zide ti biserica Mea cea de la venirea Mea. i-am spus, tată, că tu e ti cheia cea de la sfâr it, i am deschis cu tine poarta ve niciei, că de apte mii de ani a teaptă sufletele la poarta aceasta ca să ia plata de cer nou i de pământ nou.

Scoală-te în cuvânt, poporul Meu! Amin. Scoală-te i grăie te cu Dumnezeu! Amin.

Scoală-te i zide te i grăie te zidind! Amin. Scoală-te i deschide-te! Amin. Scoală-te, că vin! Amin.

Poporul Meu, scoală-te! Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfin ilor trei ierarhi: Vasile, Grigorie i

Ioan, din 12-02-1998 *** Israele, Israele, să nu-l faci să gre ească pe cel ce stă de veghe peste tine, că tu e ti un

Israel duhovnicesc, e ti cel făgăduit lui Avraam prin Mine, Fiul Tatălui; că i Moise a zis când Eu am voit să-l pierd pe Israel cel răzvrătit ca să ridic din Moise alt Israel, i a zis: „Doamne, adu- i aminte de Avraam, de Isaac i de Iacov, că ai făgăduit că-l vei înmul i pe Israel“. O, Eu am făgăduit lui Avraam pe Israel, dar făgăduin a era să fie un Israel duhovnicesc, nu trupesc, nu după trup, i nu care umblă trupe te, iar Eu sunt Cel ce-Mi in făgăduin ele, i de aceea te fac pe tine din trupesc duhovnicesc i ceresc pe pământ, Israele făgăduit să fii.

În tine M-am făcut praznic, poporul Meu, i în tine voi coborî praznicul venirii Mele a

doua oară pe pământ, i tu vei fi poporul întâmpinării Mele, i te voi face semn în mijlocul popoarelor, a a cum l-am făcut pe Israel în vremea lui Moise cel blând i credincios.

ine minte, poporul Meu, că Domnul Dumnezeul tău este Dumnezeu în cer sus i pe

pământ jos, i nu mai este altul în afară de El ca să- i facă ie bine. ine minte, poporul Meu, că tu e ti semnul Meu mai înainte de venirea Mea cea mare, că scris este: «După zilele cele de strâmtorare soarele se va întuneca, i luna nu va mai lumina, i stelele vor cădea, i se vor clătina puterile cerurilor, i atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului, i se vor tângui toate neamurile de pe pământ i vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere i cu slavă multă». Amin, amin, amin.

Page 102: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

102

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Întâmpinării Domnului, din 15-02-1998 *** Spune, fiule, spune oamenilor să- i lase faptele rele i să-L ia pe Dumnezeu de faptă.

Spune-le de la Mine să facă ce am spus Eu omului să facă. Poporul Meu, spune neamului român să trăiască via ă ca în cer pe pământ, că ara românilor e ara venirii Mele a doua oară pe pământ, i să nu-i găsesc mâncând i bând, însurându-se i măritându-se, petrecând i rătăcind când voi veni. ara aceasta va fi ara cre tinilor care fac voia Tatălui Meu, precum Eu am făcut-o. ara românilor va fi ară de sfin i i de ucenici, va fi ară de fii ai lui Dumnezeu, care vor trăi la chip i la asemănare cu Dumnezeu, i altfel nu se va mai putea în ara venirii Mele.

Poporul Meu, le spun românilor să semene cu Mine la port i la hrană i la băutură i la

faptă, că altfel nu vor mai fi români, căci numele de român este numele lui Israel cel nou, cel după chipul i asemănarea Mea. Le spun românilor să ină minte că Eu sunt Domnul Iisus Hristos, Cel Bun i Drept, i am venit la ei cuvânt pentru ei i pentru toate neamurile de pe pământ, i Îmi pregătesc ziua venirii Mele, Mi-o pregătesc prin cuvânt i o fac prin cuvânt, căci Eu pe toate le fac cu cuvântul, de la început i până la venirea Mea cu trup slăvit. (Vezi: „Nu şti i ziua şi ceasul - Ziua Domnului”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.) La prima Mea venire trupul Meu a fost fără slavă, dar acum vin cu trupul plin de slavă văzută i voi sta în mijlocul tău, poporul Meu, i vei face parte din slava Mea i te voi purta din slavă în slavă, precum este scris în Scripturi despre cei de la venirea Mea care vor fi găsi i lângă Mine. Ai grijă mare să fii lângă Mine, Israele român, că tu e ti mijlocitor pentru neamul român.

ine minte, poporul Meu, ine minte că Eu, Domnul Iisus Hristos, vin mereu la tine i Mă

fac cuvânt peste tine i te numesc poporul Meu. Amin. Te-am învă at să fii pildă i semn al Meu în mijlocul oamenilor. Mare-Mi este grija pentru tine, că tu trebuie să po i i să voie ti prin puterea i prin voin a Mea peste pământ. Antichrist Mă încurcă de peste tot, ca să nu-i aleg pe cei buni dintre cei răi, dar Eu Mă grăbesc să-i dau de-a dreapta Mea pe cei plăcu i Mie. El se face văzut cu momeala lui peste tot, i omul se lasă momit de cele ce se văd. El a îmbrăcat haină sfântă i se strecoară peste tot, dar el nu face voia Mea, i nu este oaie, chiar dacă are deasupra lui pielea oii.

Poporul Meu, ine minte că antichrist nu face voia Mea, i prin aceasta este vădit i este

prins în însă i cursa lui cea ascunsă, i prin aceasta a fost i este judecat. Amin. Eu sunt Cel Drept, i voi face din România pământ al dreptă ii Mele, iar dreptatea este

ve nică. Amin. Eu sunt Cel ce vin a doua oară de lângă Tatăl pe pământ, i trupul Meu cel plin de slavă va fi văzut în mijlocul tău, poporul Meu. Eu vin curând, i plata Mea este cu Mine i voi da fiecăruia după cum este fapta sa. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii înfrico atei judecă i, din 22-02-1998

***

Page 103: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

103

O, poporul Meu, omul cel dintâi n-a voit să postească o singură dată, i prin aceasta s-a prăbu it neamul omenesc. Dar cel ce nu poste te de atâtea ori prin porunca postului, ce- i face lui i neamului lui i casei lui?

E zi de veghe, e sărbătoare de veghe peste bisericile de pe pământ, care au astăzi scris

începutul postului pentru pomenirea patimilor Mele. E zi de pomenire pentru ziua când omul cel întâi zidit a fost izgonit din rai prin porunca cea călcată în ceasul al aselea din zi, întinzând mâna să ia cunoa terea lui Dumnezeu i să fie Dumnezeu, ca i Creatorul său. De aceea mâna omului Mi-a bătut cuie în mâini i în picioare în ceasul al aselea din zi, asemănându-se cu Adam i cu fapta sa, ridicând mâna asupra Mea în ceasul al aselea din zi. Atunci s-a făcut întuneric mare până la ceasul al nouălea, i Adam a fost scos din rai prin însă i fapta sa, fapta neascultării de Dumnezeu. Eu de atunci nu mai am odihnă i umblu suspinând între cer i pământ, căutând după omul cel lucrat de mâna Mea, omul cel întâi zidit, omul prin care neamul omenesc i-a pierdut nestricăciunea i fericirea cea din rai. Tatăl M-a trimis din cer pe pământ acum două mii de ani, ca să iau asupra Mea firea cea căzută a omului, i am luat-o pe deplin, căci în ceasul al aselea din zi când omul cel întâi zidit a întins mâna asupra Mea ca să ia cunoa terea Mea, Eu am fost întins pe cruce i pironit de mâna omului căzut, iar în ceasul al nouălea când omul a fost căzut din rai prin fapta nesupunerii, Eu, Domnul, fiind pe cruce, Mi-am dat sufletul i Duhul în mâna Tatălui Meu, pentru răscumpărarea omului cel zidit de Dumnezeu.

Am venit pe pământ ca să mor ca omul, iar înainte de patima Mea cea care a ters păcatul

lui Adam, Eu am postit patruzeci de zile rugându-Mă Tatălui pentru ca să se teargă păcatul omului cel întâi zidit, care n-a voit să postească de neascultare, care n-a voit să nu mănânce neascultare. De ce i-am spus Eu lui Adam să nu mănânce fruct din pomul cunoa terii? Pentru că era a lui Dumnezeu cunoa terea, nu a omului, pentru că nu voia Domnul să moară omul prin cunoa tere. Eu a a i-am spus omului: «Dacă vei întinde mâna să iei din pomul cunoa terii binelui i răului, vei muri negre it».

Carnea pofteşte, şi se face poftă în trup. Femeia a fost carne din carnea omului cel întâi

zidit, şi carnea femeii s-a făcut poftă pentru bărbat, căci femeia a poftit împotriva lui Adam. Dacă Adam nu i-ar fi spus femeii lui cuvântul cel de la Domnul ca să nu ia din pomul cunoaşterii, n-ar fi auzit îngerul cel frumos cuvântul spus femeii, şi dacă l-a auzit, s-a făcut duh rău, supunându-se omului şi nu lui Dumnezeu. Omul era iubit de Dumnezeu şi s-a seme it şi şi-a făcut în elepciune în sine, iar îngerul cel frumos lucra prin om, şi omul i-a dat trup prin şarpe. Şarpele s-a încolăcit pe pom, şi aceasta a lucrat în mintea omului, în cugetul omului, asupra rodului cunoaşterii. Femeia s-a atins şi a mâncat şi a luat cunoaştere, şi i s-au deschis ochii pentru bine şi pentru rău, şi a dat şi bărbatului, şi atunci omul s-a îmbrăcat în trup stricăcios, în trup muritor, şi prin om toate fiin ele au luat moartea în carnea lor, în trupul lor.

Fiilor, fiilor, ce este carnea i cine a făcut-o i cine o cre te ca să fie? De ce mănâncă

oamenii carne? De ce mănâncă animalele carne? De ce se mănâncă, fiilor, carne? De ce carnea mănâncă carne? De ce nu se mănâncă ce am lăsat Eu spre mâncare? Cine poate să-Mi răspundă? Eu sunt Cel ce aud pe cel ce-Mi răspunde.

O, unde e ti, făptura Mea? Omule cel întâi zidit, răspunde-Mi! Răspunde-Mi, ca să audă

tot neamul omenesc că Eu sunt Dumnezeul celor vii i al celor adormi i. Răspunde-Mi, tu, cel zidit de mâna Mea din pământ! Amin, amin, amin.

Page 104: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

104

– Iată-mă, Doamne. Cine poate sta împotriva cuvântului Tău? Este, oare, cel ce poate

să- i răspundă în afară de mine? Eu sunt omul cel întâi zidit; zidit de mâna Ta i de iubirea Ta. M-ai zidit din cuvânt i din iubire i din pământ, i m-ai numit om. Nu m-ai numit carne, i m-ai numit om. Eu sunt cel ce am păcătuit împotriva Ta i a mea, iar Tu erai Cel Preaînalt. Tu e ti Ziditorul meu i a toate cele văzute i nevăzute care înseamnă Dumnezeu, dar eu m-am făcut fur prin nesupunere. Mi-ai dat tot ce ai creat Tu pentru mine, dar eu am râvnit la ale Tale, Doamne. Tu erai Cel Drept i n-ai ascuns de mine pe cele ale Tale, i le-ai pus în mijlocul raiului, ca să fie ale Tale, nu ale mele; ca să fie semnul Tău în calea mea, ca să fii Tu cu semn înaintea mea mereu, iar eu să am voie liberă i cu ea să Te iubesc i să fiu iubirea Ta, i Tu să fii iubirea mea în toate ale mele, i ca să fiu al Tău, i nu al meu. Dar eu m-am înăl at. O, cum de m-am înăl at? Nu mai era nimeni pe pământ peste care să mă înal . M-am înăl at împotriva Ta, Doamne. Am voit să fiu ca Tine i mai mult ca Tine. M-ai a ezat în raiul cel din Eden i mi-ai dat mie tot ce ai făcut pentru om, i eu m-am seme it cu gândul că sunt mare peste toate i mi-am zis: „Sunt Dumnezeu i stau pe scaunul lui Dumnezeu“. Din pricina frumuse ii mele inima mea s-a îngâmfat i prin trufia mea mi-am pierdut ascultarea i în elepciunea, după cum este scris în Scripturi despre fapta mea, despre trufia inimii mele în raiul cel din Eden. Tu când ai văzut că mi-am făcut în elepciunea mea din trufia mea, ai avut grijă de via a mea i mi-ai spus cu poruncă: «Din toți pomii raiului poți să mănânci, iar din pomul cuno tinței binelui i răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca, vei muri negre it».

Ai venit din cer acum două mii de ani, ca să lucrezi să-l sui pe om la locul de unde eu am

căzut. Ai stat nemâncat patruzeci de zile i patruzeci de nop i pentru mine, cel care am mâncat fără voia Ta din ale Tale, păcătuind cu seme ia i cu neascultarea mea de Dumnezeu. Patruzeci de zile i patruzeci de nop i n-ai mâncat, i Te-ai lăsat ispitit de duhul cel rău mai mult decât m-am lăsat eu, dar ispita lui a fost biruită în trupul Tău. Ai biruit Tu ce trebuia să biruiesc eu. Eu am înfiin at pe duhul rău, iar Tu i-ai strivit puterea prin smerenia Ta i prin ascultarea Ta de Tatăl Tău. Ai plâns cu lacrimă dumnezeiască patruzeci de zile pentru mine, că Tu pe mine mă cau i de apte mii de ani. În orice om voie ti să mă afli, că Tu mă voie ti a a cum am fost mai înainte de seme ia mea. În orice om mă voie ti a a cum am fost când m-ai a ezat la începutul meu în raiul cel din Eden.

Iată-mă, Doamne. Sunt în venirea Ta i îi spun neamului omenesc că nu trebuie să

mănânce omul carne, i nici o vietate nu trebuie să mănânce carne. Eu sunt omul cel întâi zidit i am gre it pentru tot neamul omenesc care a gre it prin mine.

Mărturisesc păcatele mele cele din Eden. Cunoa terea este a lui Dumnezeu, nu este a

omului, iar eu am gre it atingându-mă prin femeie de cele ale lui Dumnezeu, i luând i mâncând prin femeie.

Eu sunt făcut din pământ român, i sunt român, i sunt omul cel întâi zidit din

pământul cel întâi ivit din apă la facerea cerului i a pământului. Doamne, fie voia Ta peste pământul român, precum a fost la începutul pământului.

Duhul meu plânge pentru toată stricăciunea care s-a aşezat peste pământ prin neascultarea mea cea de la începutul meu. Duhul meu aşteaptă venirea Ta, Doamne, Fiule al Tatălui şi Fiule al omului, Care vii cu taina nestricăciunii omului, pe care eu am pierdut-o pentru mine şi pentru

Page 105: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

105

fiecare om. Dar Tu eşti Răscumpărătorul Care vii, şi nu este om să pătrundă pe Dumnezeu, Cel ce este şi Cel ce vine, Cel ce a murit şi a înviat pentru fiecare om.

Iată-mă, Doamne, că m-ai chemat, şi am venit la cuvântul Tău, că Tu eşti Dumnezeul

meu. Fericit este omul care ascultă pe deplin de glasul lui Dumnezeu. Doamne, cură ă-mă de vina mea, care a căzut peste tot neamul omenesc, că am ie it cu

ea în fa a cerului i a pământului, ca să vină apoi împlinirea făgăduin elor venirii Tale pe pământ, în lucrare de cer nou i de pământ nou pe pământul român pe care Tu stai i cuvintezi cuvântul venirii Tale, chemând toate neamurile pământului înaintea Ta, pentru ziua cea mare a răscumpărării. Amin, amin, amin.

– O, poporul Meu de azi, omul cel întâi zidit Mi-a răspuns i a venit când l-am strigat.

Vino i tu în taina cuvântului Meu i stai în ea, că tu e ti rodul cel văzut al tainei cuvântului Meu i e ti a teptat de omul cel întâi zidit i de to i urma ii lui. Eu sunt Cel ce pe toate le-am adus

din nefiin ă la fiin ă atunci când le-am creat. Nu le-am creat ca să se mănânce unele pe altele. Nu le-am zis să fie carne de mâncat unele pentru altele. Vreau să repar stricăciunea pe care Mi-a făcut-o omul cel întâi zidit, i după el tot omul cel ie it din om. Vin i vărs din Duhul Sfânt peste duhul oamenilor, iar tu, poporul Meu, e ti unealta cu care-Mi lucrez lucrarea cea pentru împlinirea venirii Mele i a făgăduin elor Mele pentru răscumpărarea trupurilor. Amin.

O, Israele, minunată este cartea Mea cu tine, şi vei vedea cu ochii tăi pecetea ei,

pecetea pe care am desfăcut-o Eu ca să Mă fac carte cu tine pe pământ, cartea venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl, cartea cerului nou şi a pământului nou, cartea învierii făpturii, Cartea Adevărului. Amin. Fericit este omul care ascultă de glasul Meu cel din cartea aceasta, căci vremea venirii Mele este aproape. Fericit este omul care-Mi slujeşte Mie în calea venirii Mele, căci sunt aproape întru venirea Mea şi cartea venirii Mele merge peste tot pământul înaintea Mea. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii izgonirii lui Adam din rai, din 01-03-1998

*** Se miră o lume întreagă de ce vorbesc Eu a a cu tine. O, nici o limbă omenească nu-i

mai dulce ca limba românului, iar Eu te îndulcesc cu dulcea a ei, căci taină mare î i spun: când Dumnezeu a făcut cerul i pământul, văzutele i nevăzutele i pe om, graiul gurii lui Dumnezeu a fost graiul românului de azi. Eu sunt Cel dintâi i Cel de pe urmă, i vin iar din Tatăl i de lângă Tatăl, i cu Tatăl vin, i fac cer nou i pământ nou, le fac cu cuvântul gurii Mele, i grăiesc cu limba cea de la început, limba românului de azi, i judec viii i mor ii în limba aceasta, limba lui Dumnezeu cea dintâi i cea de pe urmă. Amin. Pământul cel dintâi, i pământul cel de acum, de aici le-am început, iar a treia oară tot a a fac. Să se audă până la toate marginile cerului i ale pământului taina facerii i începutul lucrării ei. Eu am lucrat în chip minunat na terea poporului român, ca să-l a ez apoi pe acest pământ cu care Eu, Domnul, am început pământul întâia oară i a doua oară i a treia oară, după cum i fac lucrarea Mea cea de a treia.

Page 106: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

106

Oamenii nu citesc în proorocii Scripturii. Nici cei care se fălesc cu cuno tin a legii lui Dumnezeu, nici aceia nu în eleg cuvântul Meu i vremile cuvântului Meu cel din Scripturi, a a cum nici Israel cel după trup n-a în eles nimic. Este scris în prooroci că Mă voi lăsa găsit de un popor care nu întreba de Mine, căci cu poporul cel la care venisem de la Tatăl acum două mii de ani, n-am putut să fac nimic, i iată Scriptura care spune că nu cei ce aud legea sunt drep i înaintea Mea, ci acei care împlinesc legea, aceia sunt îndrepta i prin ea. Ferici i cei ce cred în Dumnezeu împlinind voia Lui, crezând prin propovăduirea trimi ilor Lui peste pământ, că aceia se vor îndrepta i vor fi cu Dumnezeu. Amin.

Păstrează- i darul credin ei, Israele român, căci darul credin ei îl face pe cre tin să lucreze

mult pentru Dumnezeu. Stau cu cerul deschis deasupra ta i Mă fac cuvânt de hrană pentru tine, cuvânt dulce. Miere cerească i lapte ceresc este cuvântul Meu peste tine. Se miră lumea, tată, de felul cum grăiesc Eu cu tine, Israele român, de dulcea a cuvântului Meu dat ie din cer. A a grăiam i cu Adam, a a îl dezmierdam, a a îl mângâiam, căci îl iubeam, i inima Mea era numai bucurie pentru omul cel lucrat de mâna Mea i de inima Mea i de iubirea Mea. L-am lucrat frumos, l-am făcut frumos ca i pe Mine, căci scris este cele ce am zis când am zis: «Să facem om după chipul i asemănarea Noastră». Lucram la chipul lui i Mă bucuram cu bucurie dumnezeiască. Grăiam i lucram, lucram i grăiam i dezmierdam lucrul mâinilor Mele. O, nici o limbă omenească nu e mai dulce ca limba Mea cea de la început, limba cu care grăiesc Eu azi cu tine, poporul Meu de la sfâr it; limba cea dulce a românului care tie dulcea a limbii lui; limba Mea cea de la început i pe care am dat-o ca dar românului, iar Eu, Domnul, te îndulcesc cu dulcea a ei, Israele român, copilul Meu cel de la venirea Mea. Eu sunt Cel dintâi i Cel de pe urmă. Ia i te hrăne te, poporul Meu, că Eu î i deschid guri a inimii i î i dau din gura Mea. Din inima Mea rup i î i dau să mănânci hrană mestecată, hrană gustoasă, ca să fii tu gustul Meu cel dulce i ca să ai iubire pentru Mine, copilule român. Eu sunt Cel dintâi i Cel de pe urmă; Eu sunt Cel ce vin. Voiesc să văd ce faci tu, cel hrănit din gura lui Dumnezeu; tu, cel ce ai de la Dumnezeu darul credin ei, care lucrează mult pentru Dumnezeu.

O, tu, cel mângâiat de graiul lui Dumnezeu, scoală-te i lucrează mult, că mult i-am dat.

Scoală-te i grăie te lui Dumnezeu, că i-am dat limba Mea ca s-o grăie ti. Grăie te cu Mine, grăie te de Mine, Israele român, i te fă apostol al venirii Mele.

Pace din cer, i Duh Sfânt peste pământ, că e sărac pământul de Duh Sfânt. Iar tu,

poporul Meu, ridică-te i fii unealta Mea, ca să-Mi lucrez cu tine venirea Mea. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea a Postului Mare, a cuvioasei Maria Egipteanca, din 05-04-1998

*** În numele Tatălui i al Fiului i al Sfântului Duh, Mă fac praznic cu sfin ii în mijlocul

tău, poporul Meu. Mă fac Ierusalim din cer coborât pe pământ la tine, căci scris este: «Am văzut cetatea sfântă, Noul Ierusalim, pogorându-se din cer, de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă împodobită pentru Mirele ei; i am auzit glas din Tron, un glas puternic care zicea: iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii, i El va sălă lui cu ei, i ei vor fi poporul Lui, i Însu i Dumnezeu va fi cu ei i va terge orice lacrimă din ochii lor, i moarte nu va mai fi, nici plângere, nici durere, căci cele dintâi au trecut. Amin». Cobor la tine cu mireasa Mea cea gătită pentru Mine. Ea s-a gătit pe pământ pentru Mine i a venit la cer, la Mirele ei, gătită mireasă, i

Page 107: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

107

este mireasă cu Mire în cer, i coboară cu Mine pe pământ. Iar Eu sunt cortul ei, i cobor cu ea în Mine, i sunt cu tine i sălă luiesc cu tine, i e ti poporul Meu, căci scris este: «Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii, i El va sălă lui cu ei, i ei vor fi poporul Lui, i Însu i Dumnezeu va fi cu ei». Amin. Cobor la tine cu mireasa Mea, cu sfin ii cobor, căci ei sunt mireasa Mea cea din cer, cea din Mine, că ea trăie te în Mine, după cum este scris: «Dumnezeu nu este Dumnezeu al morților, ci al viilor, căci toți trăiesc în El». Amin.

Vin cu mireasa Mea cea din cer la mireasa Mea cea de pe pământ. Vin la tine, poporule

Ierusalime de pe pământul român, i lucrez ca la început, căci încep cu începutul, fiindcă pământul român a fost începutul pământului, i tot a a lucrez i la sfâr it, întru facerea cerului cel nou i a pământului cel nou, care vor fi pentru cei drep i. Am în venirea Mea sărbătoare cerească de sfin i, că la tine i cu tine sărbătore te cerul, poporul Meu. La tine nu e ca pe pământ sărbătoare, ca în bisericile de pe pământ sărbătoare. În bisericile de pe pământ e numai pământ, numai trup, numai ca omul, nu i ca Dumnezeu sărbătoare. Nu pot sărbători cu sfin ii Mei în bisericile de pe pământ, căci sfin ii Mei au iubit pe pământ cerul, dar oamenii din bisericile de pe pământ iubesc pământul, nu iubesc cerul; nu iubesc chipul Meu în ei, iar Eu Îmi găsesc plăcerea în cei smeri i i blânzi cu inima, ca i Mine, căci «omul, în cinste fiind, n-a priceput, i s-a alăturat dobitoacelor celor fără de minte i s-a asemănat lor», i nu s-a asemănat cu Mine, după cum este scris despre omul care nu este blând i smerit cu inima, ci î i alege cinstea cea de pe pământ.

… Poporul Meu, la tine nu e ca pe pământ sărbătoare de sfin i. La tine e cerul în

sărbătoare cu tine i cu sfin ii lui. Sărbătoresc i oamenii pe sfin i, dar ca pe pământ, nu ca la tine i ca la Mine cu tine, poporul Meu. Tu e ti un popor cuminte i tii de la Mine ce trebuie să facă i să fie cre tinul în sărbători de sfin i. Tu e ti poporul cel învă at de Dumnezeu, după cum este

scris: « i vor fi învățați de Dumnezeu». Tu e ti proorocie împlinită, că Eu vin din cer la tine i te învă i împlinesc cu tine Scripturile, că pe pământ nu mai găsesc om care să vrea să se dea Mie ca să împlinesc cu el Scripturile Mele, Scripturile venirii Mele, Scripturile învierii mor ilor, Scripturile cerului nou i ale pământului nou, Scripturile ve niciei, poporul Meu.

Am spus ie, Ierusalime al venirii Mele, că voi veni la tine i î i voi desface Scriptura

poporului Meu cel nou, care are de la Mine nume nou, nume de român, căci acesta este numele cel nou al poporului lui Dumnezeu. Iată, dau inimă nouă celor ce cred venirea Mea în cuvânt peste pământ, că am spus ie, Israele român, să te faci pe pământ pildă a împără iei cerurilor, ca să înve e oamenii de la tine taina învierii, taina fiilor lui Dumnezeu, care sunt fiii învierii, taina chipului Meu în om.

Am spus ie, Israele român, că tu e ti adevăratul popor român, că tu e ti poporul cre tin al

românilor. Nimeni nu este cre tin decât cel ce iube te chipul Meu în el. Chipul Meu este via a Mea în om, este voia Mea în omul în care Eu Îmi găsesc plăcerea. Am spus ie, Israele român, că tu e ti România cea adevărată dintre pământ i cer, i din tine se va na te toată România i tot poporul care voie te să fie popor român, căci numele de român este numele cel nou al poporului ales de Dumnezeu, i despre care scrie Scriptura: «Le voi da un nume nou i o inimă nouă».

Iată, î i despecetluiesc ie, Israele român, Scriptura care spune a a: «Celui ce biruie te îi

voi da din mana cea ascunsă, i îi voi da lui o pietricică albă, i pe pietricică, scris un nume

Page 108: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

108

nou pe care nimeni nu poate să-l tie decât primitorul, i voi scrie pe el numele lui Dumnezeu i numele cetății lui Dumnezeu, al Noului Ierusalim, care se coboară din cer, de la Dumnezeu, i numele Meu cel nou». Amin. Iar cel ce nu va crede în această Scriptură pe care Eu azi o

despecetluiesc ca să fie tiută i crezută, aceluia îi va rămâne de mărturie împotriva lui necredin a lui în cuvântul acestei Scripturi desfăcută pentru tot pământul. Amin.

Sunt cu sfin ii, martori veni i din cer pentru desfacerea acestei Scripturi. Sunt cu

mucenicul Gheorghe, purtătorul de biruin ă, care a înso it pe voievozii români în lupta cea de biruin ă pentru salvarea neamului român, neamul cel ales de Dumnezeu la sfâr it, căci scris este: «Celui ce biruie te îi voi da din mana cea ascunsă, i îi voi da o pietricică albă i inimă nouă i nume nou, de nou Ierusalim, i numele Meu cel nou», numele de român. Amin. Dar de ce acest nume? Iată de ce: poporul român din România este poporul care a biruit pentru Mine. El a fost ca i Mine lovit i răstignit; el, i pământul de sub el. Duhul rău cel potrivnic Mie tie de taina acestui pământ al începutului pământului, tie de la omul cel întâi zidit, tie locul unde am zidit Eu pe omul cel zidit de Mine, tie de la omul cel zidit de Mine. De atunci i până azi potrivnicul Meu love te în acest pământ i în cel ce este pe el, că acest pământ i tot ce e pe el este al Meu mai mult decât orice loc de pe pământ. Omul de pe acest pământ, omul cel adevărat, M-a voit pe Mine, M-a avut pe Mine cu el în acest pământ, i potrivnicul M-a văzut aici cu lucrul Meu mereu în om, i mereu M-a lovit pe Mine i pe omul Meu din acest pământ. Omul pământului Meu n-a voit răul nimănui de pe pământ, n-a făcut rău nimănui, că Eu am fost suflând mereu cu duhul voii Mele peste neamul român cel credincios Mie. De peste tot furul venea să-l biruiască pe român ca să-i ia pământul de sub el, ca să biruiască neamul român, dar neamul român a biruit cu Mine, i nu fără Mine. Eu am fost pecetea lui, i această pecete a lucrat peste el ca un scut, fiindcă neamul acesta s-a născut sub pecetea Mea pe care am pus-o pe el mai înainte de na terea lui prin apostolul Meu cel întâi chemat, Andrei, ucenicul lui Ioan Botezătorul, cel dintâi venit sub pecetea apostoliei, ucenic cu duh de prooroc, căci scris este în Scripturi: «Cel ce crede în prooroci, plată de prooroc va avea, i lucrare de prooroc va lucra». Acest apostol prooroc a biruit pentru na terea de sus a poporului român, i apoi poporul român a biruit pe potrivnicul Meu i al lui, căci a stat sub pecetea Mea. i de ce spun Eu că a biruit? Dacă n-ar fi biruit întru Mine, Eu nu te-a fi avut azi pe tine cre tin, Israele român, popor al cuvântului Meu, căci tu e ti din părin ii tăi fiu al voievozilor credincio i lui Hristos în neamul român.

Mucenicul Gheorghe, purtător de biruin ă, cum l-au numit cre tinii din vremea lui, a

luptat pentru neamul român, că el, din cer, de lângă Mine, vede pe cine am Eu popor de la Tatăl pentru venirea Mea a doua oară pe pământ. El a ajutat pe voievozii români să fie purtători de biruin ă ca i el. El a lovit cu sabia cea nefăcută de mână omenească pe potrivnicul neamului român, i este purtător de biruin ă acest neam, căci voievozii lui au avut pe Dumnezeu cu ei i în ei i M-au dat din neam în neam pe Mine ca să Mă aibă neamul român până la venirea Mea, i Mă are prin părin ii lui, i este biruitor prin Hristos. Amin. Iar Scriptura spune: «Celui ce biruie te, Eu, Domnul, îi voi da din mana cea ascunsă i îi voi da lui o pietricică albă i inimă nouă i nume nou, de nou Ierusalim, i numele Meu cel nou». Numele Meu cel nou este Cuvântul lui Dumnezeu. Numele Meu cel nou este cu neamul român, cu Israelul român, cu poporul cuvântului Meu, care este în români i din români. i dacă poporul cuvântului lui Dumnezeu este român, iată i numele Cuvântului lui Dumnezeu, Care grăie te române te peste pământ i Î i cheamă pe române te turma Sa sub acoperământul venirii Lui a doua oară pe pământ cu oamenii. Amin.

Page 109: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

109

Eu sunt piatra cea din capul unghiului i am poruncit să se arate piatră albă în mijlocul

României, piatră care Mă veste te pe Mine întru venirea Mea cuvânt peste pământ. i această piatră are scris pe ea cuvântul Meu, că mereu Eu Mă scriu pe ea cu gura Mea, cu mâna Mea, fiindcă un ii Mei cei de lângă pietricica cea albă sunt gura Mea peste pământ, sunt mâinile i picioarele Mele cu care Eu grăiesc i lucrez i umblu peste pământ cu cuvântul Meu. Amin. Cuvântul Meu nu-l tie nimeni decât primitorul. Cine este primitorul? Este grădina Mea cu fii, locul în care Eu am ridicat spre vedere pietricica albă pe care este scris: Cuvântul lui Dumnezeu, numele Meu cel nou. Amin. Primitorul prime te cuvântul Meu, i apoi îl tie, iar Eu, Domnul, scriu pe el numele lui Dumnezeu i numele cetă ii lui Dumnezeu, al Noului Ierusalim, care se coboară din cer, de la Dumnezeu, i numele Meu cel nou: Cuvântul lui Dumnezeu. Amin.

Tu, Israele român, por i numele Meu i te nume ti cu nume nou de nou Israel i te

nume ti cu numele cetă ii Mele, iar cetatea Mea se nume te Ierusalim, căci Eu sunt Ierusalimul cel nou, Omul Cel nou, cu Duh dătător de via ă, cort al sfin ilor din cer i de pe pământ. Iată Noul Ierusalim. El se coboară din cer, de la Dumnezeu, plin de sfin i, cetate a sfin ilor, cortul lui Dumnezeu, cort al sfin ilor Mei. Amin. Iar sfin ii au pe ei scris numele Meu cel nou, Cuvântul lui Dumnezeu. Acest cuvânt al Meu este măsura care măsoară pe cei sfin i, pe cei credincio i Mie, căci vin cu sfin ii, i vin la sfin i, i măsura Mea este cuvântul. Amin.

… Dar tu, Românie, ai în mijlocul tău pe poporul Meu, care- i dă de la Mine ca să tii i

să cuno ti vremea iubirii tale, că a venit vremea ta cu Mine, i Eu, Domnul, i-o vestesc, amin, fiindcă a a I-am spus Tatălui: «Te slăvesc pe Tine, Părinte Doamne, că ai ascuns acestea de cei înțelepți i le-ai descoperit pruncilor, Părinte al cerului i al pământului, căci a a a fost binevoirea înaintea Ta. Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu, i nimeni nu cunoa te pe Fiul decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoa te nimeni decât numai Fiul, i cel căruia va voi Fiul să-i descopere». Tatăl Meu a ascuns taina venirii Mele, a ascuns-o de poporul Israel care- i zicea în elept din pricina cuvântului lui Dumnezeu pentru el, i a descoperit-o neamului român, care s-a născut prin moartea i prin învierea Mea cre tin pe pământ, căci Eu, Fiul Tatălui, am voit ca neamul român să-L cunoască pe Tatăl precum Eu Îl cunosc, căci Eu nu grăiesc de la Mine Însumi, ci toate câte Îmi dă Tatăl, acelea le grăiesc, i din Tatăl sunt ele.

Tot pământul din margini în margini să- i a intească auzul la cuvântul Meu, care grăie te

din cer i spune taina neamului român, neam născut cre tin, singurul popor de pe pământ care-i are începutul în Hristos, unicul popor care a avut din scutece credin a cea dreaptă în

mijlocul neamurilor fără Dumnezeu pe pământ, popor cu act de na tere din Hristos, popor născut după duh din apostolii Mei pe care Eu i-am a ezat începătură nouă pe pământ, căci scris este: «Nu fiii cei după trup mo tenesc făgăduințele, ci fiii cei după duh, ale cărora sunt făgăduințele».

Ia aminte, pământule, i voi, cei ce-l locui i, lua i aminte, căci celui ce a biruit biruind i-

am dat din mana cea ascunsă i i-am dat pietricica albă, i nume nou, scris pe ea, i pe care numai primitorul îl tie, numai cel ce are scris pe el numele lui Dumnezeu i numele cetă ii lui Dumnezeu, al Noului Ierusalim, care se coboară din cer, de la Dumnezeu i cu Dumnezeu, i numele Meu cel nou. Amin. Biruitor pentru neamul Meu român, Eu sunt, iar biruitor pentru Mine este neamul român, că el a păstrat ca nimeni altul între neamurile pământului chipul

Page 110: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

110

împără iei cerurilor în pântecele lui, i iată, am fii din el, fii care au în ei chipul Meu, via a Mea cea vie în ei.

Tu, Israele român, e ti adevăratul popor român. Tu e ti România cea adevărată între cer

i pământ, i din tine va lua na tere tot neamul Meu cel nou, căci numele de român este numele cel nou al poporului cel ales din nou, că scris este în Scripturi pentru cei credincio i i sfin i: «Le voi da un nume nou, i vor fi poporul Meu cel nou, i voi umbla cu ei, i Eu Însumi voi fi cu ei i îi voi pa te pe ei i le voi da din mana cea ascunsă, i vor fi fii ai învierii». Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mare mucenic Gheorghe, din 06-05-1998

*** Lua i aminte la glasul Meu, fiilor din grădină. A eza i-vă înaintea Mea, că Mă a tern

cuvânt de mărturie pentru sărbătorirea zilei când Eu am scris alegerea acestui petecu de pământ ca să-l ridic la cinstea pe care o are înaintea Mea.

În anul 1991, în ziua a douăzeci i doua a lunii a aptea, am rostit cuvânt peste piatra de

început a cetă ii cuvântului Meu prin arhiereul Meu Irineu, pe care l-am ridicat dintre arhiereii de acum ca să-Mi fie martorul zilei de început al vestirii Mele peste România, i apoi să-Mi fie martorul pecetluirii cu legea sfin eniei a acestui a ezământ, ca să tie tot omul de pe pământ că Eu, Domnul, Mă fac râu de cuvânt peste tot pământul din această grădină care se nume te începutul pământului, la începutul i la sfâr itul lucrării lui Dumnezeu.

O, fiilor un i, e mare lucrare să am cu cine vorbi pe pământ. O, fiilor un i, mare a fost

ziua aceea i a teptată a fost ea ca să fie i ca să ies deasupra cu cele tainice pe care Eu, Domnul, le-am avut de a ternut peste România, i ca să ies cu România înaintea popoarelor, că ea este cea dintâi. Amin, amin, amin. Eu sunt în ea la sfâr itul acesta, iar cea din urmă este cea dintâi. Amin.

… Iată, Eu am a ezat scaunul de judecată, i cuvântul Meu stă pe el i lucrează această

lucrare peste tot omul. Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la apte ani de la punerea pietrei de temelie a Sfintei

Sfintelor Noului Ierusalim, din 22-07-1998 *** Vin cu bucurie în grădina Mea din România i Mă sărbătoresc pe Mine Însumi între voi,

fiilor un i în grădini a Mea, că mare taină este pe pământ această mânu ă de pământ, fiindcă din ea l-am luat pe omul cel întâi zidit, i tot din ea fac om nou, după chipul i asemănarea Mea, i Mă voi slăvi în el a a cum M-am slăvit pe Mine Însumi în fa a ucenicilor Mei când chipul fe ei Mele s-a făcut altul, iar căma a Mea cea albă a strălucit pe trupul Meu.

Fiilor veghetori în calea glasului Meu cel din cer lucrător peste voi, deschide i cartea Mea

de azi i a eza i în ea pe Dumnezeu Cuvântul. Amin. În ziua când Eu, Domnul, Mi-am schimbat chipul fe ei în slavă văzută, am avut martori i

de pe pământ i din cer. Eram cu cei mai apropia i apostoli ai Mei dintre cei doisprezece; eram cu Petru, cu Iacob i cu Ioan cel iubit de inima Mea, iar dintre cei din cer aveam martori pe Moise i pe Ilie, că nici ei nu i-au lăsat trupul pe pământ când au intrat în cer.

Page 111: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

111

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Schimbării la fa ă a Domnului, din 19-08-1998

*** O, fiilor un i în grădina Mea cea cu ungere nouă în ea! Am strâns pe România în grădina

Mea de la voi, i acum caut după neamul român care va fi să fie, căci Eu nu fac pe gustul omului lumesc, a a cum fac duhovnicii lumii, care calcă peste Dumnezeu pentru fa a omului. Începem din nou lumea, i încep cu voi. Amin. Începem din nou pe România, i încep cu voi. Amin. Începem din nou cu începutul în toate, i încep cu voi. Amin. i am început cu voi. Amin, amin, amin.

Nimeni din cei ce vă întâlnesc pe voi i vă privesc pe voi în numele Meu, nu pricepe

adâncimea tainei Mele în voi, că Eu lucrez tainic din veac i până în veac. Dacă a mai lungi veacul omului, omul de după această lucrare a Mea ar osândi pe tot omul de azi că n-a cunoscut pe Dumnezeu în voi. Dar oamenii de lângă voi i to i cei din vremea aceasta nu vor venirea Mea, căci sunt goi i nu tiu ce înseamnă ve mântul venirii Mele, ve mântul de nuntă, fericirea pe care Eu, Domnul, am a ezat-o pentru cei săraci cu duhul, pentru cei ce au numai Duhul Meu. Oamenii au multe duhuri i sunt boga i în duhuri, dar cei săraci cu duhul sunt cei ce au numai Duhul lui Dumnezeu, numai un singur duh.

În numele Tatălui i al Fiului i al Sfântului Duh, vă închin pe voi i tot lucrul vostru cel

sfânt, care va sta înaintea Mea i va rodi veac dumnezeiesc între cer i pământ. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înăl ării sfintei Cruci, din 27-09-1998 *** Vin în grădina Mea cea din tine, ară a durerii, dar i ară a mângâierii de la Domnul. Vin

i Mă vestesc mereu cu ziua Mea de biruin ă prin tine peste tot pământul. Vin, că mult ai plâns i mult plângi. Antichrist a fost viclean, i în toată vremea a prins de veste de planurile Mele cu tine, ară de români, i n-a mai avut pace niciodată, i a lucrat din fiu în fiu antichrist, ca să te aibă a lui, fiindcă tu e ti plină de podoabele Mele cele puse peste tine de la na terea Mea i a ta. Tatăl ne-a adus pe lume o dată. Pe tine te-a făcut popor nou, iar pe Mine M-a făcut Începător al tău i Mântuitor al tău în toată vremea. O, e ti plină de fii fă arnici, care te vând du manilor Mei pe nimic, căci cu nimic nu vor rămâne ace tia, nici măcar cu tine, căci Eu îi voi lua din tine. Mă scol în cuvânt i Mă vestesc Judecător peste proorocul mincinos, care i-a băgat capul său în tine ca să fii a lui i să se folosească, zice el, de binecuvântarea i de podoabele pe care le ai de la Mine peste tine, ară plină de daruri. Un picu , i rostesc în tine judecata lui antichrist, i apoi împlinesc. Amin, amin, amin.

Eu, Domnul Iisus Hristos, cobor în grădina Mea i Mă fac sărbătoare de cuvânt pentru

mama cea pururea Fecioară, care Mi-a fost u ă Mie din cer spre pământ, ca să fac lucrarea Tatălui Meu Savaot.

O, mamă, mamă cu durere ca i Mine, Fiul tău Cel ceresc! Nimeni pe pământ n-a născut

fiu din cer, nimeni decât tu, că Eu din cer M-am coborât în tine. Eu am fost cuvântul arhanghelului care a coborât din cer de M-a vestit ie, i cuvântul a luat trup de om în tine, ca să Mă nasc om din Fecioară, i cuvântul s-a făcut om. Cine s-a mai făcut om ca i Mine din

Page 112: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

112

cuvântul cel din cer i din trup feciorelnic? Eu n-am putut să fac de la Mine nimic, ci toate câte aud că-Mi spune Tatăl, aceea fac. Din cuvânt M-am făcut trup curat din trup curat. Toate câte fac Eu, de la Tatăl le fac, i prin cuvânt le întocmesc, i apoi le aduc spre vedere. A a am lucrat din veac i până în veac, până azi. Iar azi, ce cuvânt întocmesc ca să împlinesc la vedere? Azi Mă pregătesc peste grădină i Mă vestesc Judecător peste proorocul mincinos, care i-a băgat capetele sale în ara Mea cea plină de darurile credin ei sfinte, care este în ea de la Mine i de la părin i. A a e scris în Scripturile venirii Mele: «Un înger stând în soare strigat-a cuvânt puternic către toate păsările care zboară spre înaltul cerului: „Veni i i aduna i-vă la cina Dumnezeului Cel mare! Veni i i mânca i trupurile împăra ilor, trupurile căpeteniilor, trupurile vitejilor, trupurile cailor i ale călăre ilor, trupurile celor liberi i ale robilor, trupurile celor mici i ale celor mari, căci fiara i to i împăra ii pământului, cu o tirile lor, s-au adunat ca să se războiască cu Cel ce ade pe tron, pe cal alb, cu o tire. Dar fiara a fost răpusă, i cu ea, proorocul mincinos, care făcea semne înaintea fiarei cu care amăgise pe cei ce au purtat semnul fiarei închinându-se chipului ei. Ace tia au fost amândoi arunca i de vii în iezerul cu foc, unde arde pucioasă, iar ceilal i, uci i au fost cu sabia care iese din gura Celui ce ade pe cal alb. i toate păsările s-au săturat din trupurile lor“». Amin.

… Fiilor din grădină, pregăti i calea Mea peste pământ, pregăti i ziua însemnării cu

sfin enia Mea pentru căsu a din deal, zi în care Mă voi slăvi peste pământ cu slava cuvântului Meu, că am de trimis carte proorocului mincinos, care stă ascuns sub haină de biserică a Mea. Am rostit peste voi lucrarea aceasta, i Eu voi împlini, că Eu nu sunt Dumnezeu mincinos. Nimeni nu voie te să Mă ajute de pe pământ i n-am prin cine să întind mâna Mea peste biserica cea din lume ca să se mai aga e de poala hainei Mele careva care ar mai avea în el inimă curată i minte ne tirbită. Lucrez cu voi, că nimeni nu voie te să Mă ajute, dar Eu, Domnul, Mi-am făcut datoria i am strigat i am rugat în lung i în lat ca să Mi se deschidă, ca să se găsească i pentru Mine vreun grai care să strige la oameni să se pocăiască. Iar acum, gata. Toate sfâr itu-s-au! Lucrăm din greu, că nu-i nimeni să se alăture greului nostru, căci toate sfâr itu-s-au. Sfâr itu-s-a omul i Dumnezeu în om, i nu mai am pe nimeni de partea Mea i cu durerea Mea.

Să ne sculăm, fiilor, i să primi i rostirea Mea, cartea Mea peste proorocul mincinos,

antichrist, cel ce vine înaintea Mea ca să-Mi zădărnicească, zice el, venirea Mea cea de azi. Vă voi ajuta Eu. Vom merge pe fir i vom arăta lucrarea lui antichrist, fiara cea cu capetele ascunse, dar Eu îl voi birui cu suflarea gurii Mele, i el nu va mai fi. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică, din 04-12-1998

*** Pace vouă! Pace vouă! Pace vouă! Eu sunt Cel ce sunt. Pace vouă! Pace celor ce slujesc

poruncilor Mele, iar celor ce le calcă pe ele, război le zic! Amin, amin, amin. Vin din cer pe pământ i Mă a tern cuvânt peste grădina cuvântului Meu. Vin ca ploaia

peste semănătură, ca să fac lucrarea Tatălui Meu peste pământ. Eu sunt Semănătorul i sunt Cel ce udă ca să crească totul, dar pământul e prea bătătorit. Pământul e cale a fărădelegii, i nu găsesc loc unde să mai des elenesc ca să-Mi fac lucrarea pe care o am de la Tatăl. Nu mai găsesc pe nicăieri pământ bun, că e prea bătătorit pământul i e coajă uscată peste el, căci toate sfâr itu-s-au! M-am întors din cer pe pământ ca să pregătesc calea venirii Mele cu sfin ii, dar pământul

Page 113: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

113

este cale a fărădelegii, i ce voi face, oare? Iată ce voi face: Mă întorc spre începutul cel dintâi i încep de unde am rămas. Amin.

Mă slăvesc prin cuvânt peste grădina Mea cea împrejmuită în mijlocul României,

locul începutului pământului, de unde Eu am luat pământ cu mâna i l-am făcut om, ca să pun apoi pe om împărat peste pământ, dar nu i peste cer. Mă întorc i lucrez ca la început. La început cum am lucrat? Cuvânt am lucrat, i le-am făcut pe cele ce sunt, iar acum tot cuvânt lucrez, ca să le stric pe cele ce sunt, căci omul i pământul de sub el este cale a fărădelegii, pământ bătătorit i nedes elenit.

Eu sunt Cuvântul Cel de după apte ani de la pecetluirea cu legea sfin eniei Mele a

grădinii Sfintei Sfintelor, locul în care Eu intru ca Arhiereu al Tatălui după două mii de ani de la prima Mea venire între oameni. Acum apte ani, în ziua de doisprezece a lunii a douăsprezecea, M-am a ezat cu sfin enia Mea ca pe muntele Sinai, M-am a ezat să fiu i să stau cuvânt de auzit i de lucrat peste pământ din mijlocul grădinii întocmită de cuvântul Meu ca să fie munte sfânt al Meu în mijlocul României, ara Mea de întoarcere după două mii de ani, căci pământul este peste tot cale a fărădelegii, i nu mai este pe nicăieri loc pentru Mine i pentru cel ce crede în Mine i în venirea Mea după două mii de ani. Acum apte ani, în ziua aceasta, am făcut mare bucurie pentru Tatăl i pentru cei din cerul Meu, căci Mi-am sfin it loc ca să aibă cerul cale de venire pe pământ i să- i răscumpere a ternutul cel pierdut prin omul cel căzut din pământul Edenului, din pământul cerului.

Nu mai e nimic de salvat pe pământ, dar ce este cu neputin ă la om, este la Mine cu

putin ă, i Mi-am împrejmuit i Mi-am sfin it i Mi-am pecetluit cu numele Meu grădina Mea care a fost locul odihnei Mele la început, i iată, i la sfâr it. Am făcut din lutul acestei grădini om după chipul i asemănarea Mea i M-am odihnit în el, iar Tatăl era întru Mine când lucram omul. i M-am uitat de la sfâr it spre început i am dat cu ochiul Meu peste locul acesta al începutului pământului i al omului de pe el, i am lucrat cuvânt peste acest pământ, i l-am numit apoi grădina cuvântului Meu, i este. i dacă este, iată-Mă cuvânt peste pământ din mijlocul pământului, din vârful pământului, muntele cel înalt pe care stă Dumnezeu Cuvântul.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la apte ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, din 12-12-1998

*** Iar tu, ară Românie, e ti ieslea cuvântului Meu. Mă nasc în tine cuvânt i î i vestesc

na terea ta din nou, înnoirea i-o vestesc, căci am pus în arina ta sămân ă la însămân at, ca să cresc Eu în tine vi ă nouă, vi ă de soi, Fiul i Cuvântul Tatălui, Care S-a dat pentru via a lumii. Când a ie it pământul din ape la cuvântul Meu, tu ai fost întâia ie ită din ape, ara Mea cea de la sfâr it. ara începutului i a sfâr itului lucrului Meu e ti tu. Eu sunt Alfa i Omega. A a i tu e ti, căci a a e ti lucrată, i e ti taina Mea prin care am lucrat veacurile, i iată, prin care-Mi întocmesc la sfâr it veacul cel fără de sfâr it. Nu plânge. Eu sunt Făcătorul tău i pot tot ce voiesc. Nu mai plânge. Pământul tău are grai, i cere la Mine înviere, căci am luat din tine pământ cu mâna i l-am făcut om, i e ti taina începutului omului pe pământ. Suspină începutul omului, suspină omul cel întâi zidit de mâna Mea din pământul tău. Peste tot, omul suspină, i iată, pământul tău suspină, omul cel întâi zidit suspină. O, nu mai plânge! Am pus în arina ta sămân ă de soi, sămân ă din cer, ca să te înnoiesc i să fii sămân a Mea semănată pe pământ, i din tine să iasă înnoirea lumii. Cuvântul Meu te na te din nou, te înnoie te, te

Page 114: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

114

cre te, te hrăne te ca să fii i ca să nu mori. Nu plânge sub apăsare. Curând, curând vei fi curată i frumoasă, că tu e ti cea care e ti, căci am în tine fii, fii cere ti, care te iubesc i te des elenesc i te seamănă i te udă i te încălzesc cu slava cuvântului Meu, care vine cu Mine din cer peste

tine, ara Mea de slavă. Voi lua din tine tot trupul stricat, tot bobul sec i voi cre te Eu, i din Mine vor ie i fii născu i de sus i vor fi ai tăi, iar tu vei fi a Mea, căci e ti a Mea. Cei ce se fă ărnicesc în tine vor fi făcu i de ocară i vor păli în vremea strălucirii tale, i tu vei fi ară sfântă, ară cu fii vii vei fi, i vei dăinui înaintea Mea, i te voi numi pământ nou, i voi veni să fiu în tine pururea, i peste tot voi fi din tine i voi scrie peste tine cer nou i pământ nou, tronul lui Dumnezeu peste pământ i peste om. Nu plânge. Eu sunt Făcătorul tău i pot tot ce voiesc i tot ce grăiesc. Tu e ti trupul cuvântului Meu la început i la sfâr it, iar sfin ii din cer te a teaptă să te ridici cer nou i pământ nou, i pe ele, dreptatea Mea, dreptatea cea pentru sfin i. Cei păcăto i sunt străini de Mine i de tine, i apasă peste tine, i tu suspini, dar slava Mea este cu tine, i vei ie i peste toate înăl imile, a a cum ai ie it la început din ape, i vei fi întâia, i vei fi ara sfin ilor Mei i ai tăi, Noul Ierusalim, steagul popoarelor. Toate popoarele i-au furat

avutul i tainele i darurile, dar furul va da înapoi îndoit, i se va încovoia sub suflarea gurii Mele. Fac foc în tine, ca să arunc în el tot ce este necurat. Atunci cerurile vor pieri cu vuiet mare; stihiile arzând se vor desface, i pământul i toate lucrurile de pe el vor arde cu totul. Ridică-te i a teaptă i zore te venirea zilei Mele i fă-te cer nou i pământ nou în care locuie te dreptatea. Amin, amin, amin.

Pacea Mea o dau ie! Am în tine popor ales pentru tine, arvună a Duhului Sfânt peste tine,

semin ie aleasă, preo ie împărătească i cerească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestească în lume bunătă ile Celui ce cheamă din întuneric la lumina Sa cea minunată pe to i cei ce vor fi. To i potrivnicii tăi Mă vor preaslăvi pentru tine în ziua când îi voi cerceta, căci pământul i tot ce e pe el va arde cu totul, iar tu vei străluci sub slava Mea, i vei fi. Scoală-te ca să fii! Amin. Cântă cântarea facerii, căci tu e ti întâia, întâia născută la sfâr it, precum la început. Amin.

Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu i sunt semnul venirii Mele, căci toate prin cuvânt le-am

lucrat. Iar tu, Românie, e ti cea dintâi, i e ti întâia la sfâr it, i vei fi ara sfin ilor Mei i ai tăi, Noul Ierusalim, steagul Meu de biruin ă peste popoare, arvuna Duhului Meu Cel Sfânt peste pământ, tronul pe care stă Dumnezeu Cuvântul. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu pentru expozi ia de artă: „Azimile“, din 22-12-1998 *** Cuvântul Meu din vremea aceasta este râul i apa vie ii, care izvoră te din tronul lui

Dumnezeu i al Mielului, a a cum scrie în Scripturi: «De o parte i de alta a râului cre te pomul vieții, care rode te mereu, iar frunzele lui sunt spre tămăduirea neamurilor». Dar rodul lui pentru ce este? Rodul lui este pentru cei ce rodesc; rodul lui este în cei ce rodesc. Eu sunt rodul, i sunt via a omului cel credincios i adevărat, căci fericit este cel ce păze te cuvintele acestei

căr i, că ele sunt credincioase i adevărate; sunt credincioase, căci se împlinesc, i sunt adevărate, căci se arată i tot omul le va vedea că sunt adevărate. Amin, amin, amin.

Vin din cer cu sărbătoare de cuvânt la ieslea cuvântului Meu din România, că tu,

Românie, e ti Betleemul vremii de apoi, căci din tine iese cuvântul Meu spre tămăduirea neamurilor. Eu sunt cuvântul acesta, iar obâr ia Mea este dintru început, din zilele ve niciei. «Vesele te-te, tu, cea care nu nă teai; dă glas i strigă peste neamuri, că mai mulți sunt fiii

Page 115: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

115

celei părăsite decât ai celei cu bărbat», precum este scris. «Lărge te-ți cortul tău i întinde acoperământul săla ului tău, că tu te vei lăți la dreapta i la stânga, i seminția Mea i a ta va lua în stăpânire neamurile i cetățile, căci bărbatul tău este Făcătorul tău; Domnul Savaot i Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel; „Dumnezeul a tot pământul“ Se nume te El. Toți copiii tăi vor fi ucenicii Mei, căci vei fi întemeiată pe dreptate. Orice armă care este făcută împotriva ta, nu va putea, i orice limbă care grăie te judecată pentru tine, va fi osândită, că tu vei fi mo tenirea slugilor Mele i vei fi dreptatea care vine de la Mine». Acesta este cuvântul Meu, care se na te în tine din Mine, căci tu e ti taină nedeslu ită până în vremea aceasta. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Na terii Domnului, din 07-01-1999 *** Amin, amin rostesc din cer peste grădina cuvântului Meu, pe care Eu am întocmit-o

dintru începutul cerului i al pământului, ca să fie atunci i acum, i să însemne Alfa i Omega, Dumnezeu la început i la sfâr it, căci după cum am început pământul la început, tot a a i la sfâr it, tot de aici încep i cu pământul cel nou, care iese din mare i se înfă i ează înaintea Mea nou. Încet, încet, pământul cel nou se întinde i iese din marea lumii, căci marea este lumea care a luat sub stăpânire pământul, precum întunericul cuprindea totul la începutul cel dintâi, căci scris este în Scripturi: «Pământul era fără chip i pustiu, i întuneric era deasupra adâncului, iar Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor».

Deschide i cuvântului Meu, fiilor purtători de Dumnezeu între cer i pământ, căci îngerii

din cer nu lucrează peste pământ fără om, fără trup de om loca al lucrului lui Dumnezeu săvâr it prin îngeri, după cum este scris: «El face pe îngerii Săi duhuri, i pe slugile Sale, pară de foc». Fac din voi pară de foc peste pământ. Voi sunte i focul cu care Eu, Domnul, pârjolesc pământul peste tot, căci lucrul vostru cu Mine este foc, i cu el ajung de la o margine la alta a cerurilor i lucrez cu cuvântul Meu cer nou i pământ nou. Chiar dacă omul nu împline te legea cuvântului Meu, cuvântul Meu este, i se nume te judecător peste omul pentru care am rostit i rostesc din veac i până în veac cuvântul, căci lumea a fost i este judecată de la început i până la sfâr it prin cuvântul Meu cel dintre început i sfâr it. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea a Postului Mare, a cuvioasei Maria Egipteanca, din 28-03-1999

*** Binevesti i i voi. Fi i îngerul buneivestiri întru sfâr itul timpului omului. Fi i popor

binevestitor, fi i lucrarea îngerului Meu, care lucrează prin trupurile voastre, care coboară darul Meu peste voi, ca să fi i voi îngerul buneivestiri, venirea Mea cea din urmă. Merg cu voi spre oameni, i fără voi nu merg. Dacă Eu grăiesc din cer cu voi, aceasta înseamnă că merg cu voi spre oameni. i va veni o vreme dulce, o vreme cerească pe pământ pentru voi i cu voi, că vă va iubi i vă va căuta tot omul care va mai fi pe pământ, căci în curând Mă voi slăvi cu slavă mare prin voi peste România, peste ara Mea cea din urmă. Prin ea vin i pentru poporul Israel cel care M-a omorât în mijlocul lui. Prin România vin i pentru Ierusalimul patimilor Mele, că voi strânge mul ime multă de oameni seme i, de oameni călcători de porunci, i Mă voi judeca cu ei acolo; acolo unde am venit Eu între ei trup acum două mii de ani. Aici voi rosti cuvântul durerii Mele i al dreptă ii Mele, iar acolo îl voi împlini, i Mă voi judeca cu poporul pentru care M-am răstignit de bunăvoie pe cruce.

Page 116: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

116

Eu trebuia să mor pentru tot restul popoarelor de pe pământ, ca să le răscumpăr de sub necuno tin ă, dar nu a fost a a, i am murit pentru poporul Israel, ca să-l răscumpăr de sub lege, că scris este: «Cel ce nu împline te legea, este vinovat». El a cunoscut de la Mine legea i a fost vinovat că n-a crezut în Mine când am venit din cer de la Tatăl ca să fiu în mijlocul lui. Iată, taină descoperită vă spun: poporul Israel a tiut că Eu sunt Hristosul Tatălui i că trebuie să fiu răstignit pentru păcatele lui. Nu Iuda a fost vinovat pentru vânzarea Mea i pentru moartea Mea. El a fost scula prin care Israel i-a omorât Dumnezeul, i scris este: «Vai celui prin care Fiul lui Dumnezeu va fi vândut i omorât!». Dacă Israel nu urmărea să Mă omoare, nu Mă omora când Iuda Mi-a vândut taina, căci Iuda tia că sunt Hristos. Mai-marii lui Israel au fost vinova i de moartea Mea, i cu ei, tot poporul Israel, tot, în afară de o rămă i ă aleasă prin har ca să fie fără de vină i ca să mărturisească apoi adevărul venirii Mele din cer în mijlocul lui Israel.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Buneivestiri, din 07-04-1999 *** Fiilor un i cu mirul venirii Mele, împart vouă limbile Duhului Sfânt. Apleca i-vă

capetele, deschide i por ile, căci voi sunte i por ile dintre cer i pământ, pe care intră Domnul. Să se zvonească peste tot pământul că aici vorbe te Dumnezeu Cuvântul, Care vă dă vouă limbile Duhului Sfânt. Să fie în uimire, i să nu fie nimeni nedumerit de cele ce aduc Eu peste grădina Mea din România. Aceasta este ieslea cuvântului Meu, munte sfânt pe care stau Eu, Domnul, ca să chem pe toate popoarele să audă vestea împără iei cerurilor, care vine cu Mine i cu cerul cel nou i cu pământul cel nou i cu duhul dreptă ii, mo tenitor peste cele noi. Este scris că în zilele cele de apoi va veni Duhul Sfânt peste tot trupul, ca râul care cre te i dă peste margini, iar robii i roabele Mele vor prooroci de la Duhul Sfânt i se vor face izvor de apă izvorâtoare peste toate noroadele de sub cer.

Iată zilele Duhului Sfânt! În zilele ce vin, voi slobozi semne i minuni sus în cer i jos pe

pământ: sânge, foc i negură de fum. Soarele se va schimba în întuneric; luna, în sânge, că Eu vin, i a a este scris să fie mai înainte ca să vină Domnul. Să se scoale pe picioare tot omul de sub cer, că Eu, Domnul, le pătrund în inimi i le zic: pocăi i-vă de toate câte a i făcut împotriva Mea i împotriva voastră! Lăsa i credin a sfântă să vă pătrundă, că e Duhul Sfânt grăind din cer peste pământ. Căuta i iertarea păcatelor, că Duhul Sfânt voie te să Se a eze peste tot omul. Umili i-vă, i rămâne i în umilin ă, că omul cel întâi zidit nu a tiut ce este pruncia i umilin a, i s-a seme it, i a ie it de sub Stăpânul său i s-a dus în locuin a mor ilor. Mântui i-vă de neamul acesta abătut de la Dumnezeu! Da i-vă Domnului! Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Cre tinătă ii Române ti, ziua a treia, din 30-05-1999

*** Am venit din cer la voi cu apostolii Mei cu care am călătorit pe pământ acum două mii de

ani. Hai să le dăm mângâiere în grădina Mea de la voi. Hai, fiilor, să le facem loc ca să mărturisească din nou taina cea din veac ascunsă i nepricepută de îngeri i de oameni. Hai să le dăm scaunele de judecată pentru Israel, că a a le-am promis, fiindcă în prooroci este scris: «Domnul va judeca pe poporul Său». Amin.

O, ucenici preaiubi i, israeli i credincio i, voi nu v-a i învârto at inima la glasul Meu care

v-a chemat să umbla i cu Mine pe pământ i să fi i pescari de oameni pentru masa împără iei

Page 117: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

117

cerurilor. O, ucenici credincio i, am aruncat năvodul în mare i am adunat în el pe ti de tot felul. L-am tras la mal apoi, i am ezut i am ales ce era bun, iar ce era rău am aruncat. V-am ales pe voi, că v-am făcut credincio i cu inima, i Mi-am împră tiat cuvântul vie ii ve nice la toate popoarele, prin voi, mărturisitorii Mei de atunci i până azi, căci Scripturile Mele i ale voastre mărturisesc aceasta, i n-are omul ce pune în locul lor drept adevăr. Acum, după două mii de ani, când Eu vin cu sfin ii pe pământ, după cum este proorocit să vin, iată-Mă cu voi în foi orul cel de azi al adunării cerului pe pământ. Mă adun la sărbători cere ti cu îngerii i cu sfin ii, că am foi or de poposire în ara românilor, noul Meu Israel, un popor luat din români ca să însămân ez prin el cerul, împără ie ve nică cu omul cel credincios. Vă mângâi cu fiii Mei cei din grădină. Am deschis por ile grădinii, i pe por i am intrat cu voi în grădină, că am i azi fii credincio i ca i voi. Vă mângâi, că a i suferit pentru Evanghelia Mea. Vă cuprind la piept, că sunte i vii,

precum Eu sunt. Vă dau prilej să mărturisi i i azi, după două mii de ani, că Eu sunt loca ul vostru, Ierusalimul cel din cer coborât cu sfin ii pe pământ, i vă dau cele douăsprezece scaune, pentru ca să vă a eza i spre judecata lui Israel. Amin, amin, amin.

– O, binecuvintează, Doamne, soborul apostolilor Tăi în grădina cuvântului Tău de azi,

în ara românilor. Ea este cea dintâi i cea de pe urmă, după cum Tu ai orânduit. Amin. Noi, soborul cel din cer al apostolilor Tăi, ne-am adunat în numele Tatălui i al Fiului i

al Sfântului Duh, împreună cu mărturisitorii Tăi de azi, Doamne. Suntem rămă i a lui Israel, căci scris este în prooroci: «Chiar de va fi Israel cât nisipul mării, rămă ița lui se va mântui, i va crede, i va mărturisi cuvântul adevărului».

Ce-i folose te celui ce cunoa te legea din scoar ă în scoar ă dacă nu o împline te,

Doamne? Dar cel ce s-a făcut cre tin după adevăr, acela a ru inat pe israelit, iar noi rostim cuvânt i spunem a a: iudeii cunosc legea, iar cre tinii o împlinesc. Amin.

Tu ai fost semnul trimis de Tatăl la Israel, Doamne, că Isaia proorocul, a a a grăit prin

Duhul: «Domnul va da lui Israel semn: iată, Fecioara va zămisli i va na te fiu i Îi va pune numele Emanuel».

Am venit din cer pe pământ cu Tine, Doamne, că e vremea venirii Tale după două

veacuri de la plinirea tainei na terii Tale din Fecioară. Am venit aici, unde Tu ai scaunele de judecată a ezate pentru Israel i pentru toate popoarele, că ai deschis procesul neamurilor, după cum era scris în prooroci. Noi, soborul apostolilor Tăi israeli i, ne a ezăm pentru judecata poporului Israel pe cele douăsprezece scaune, după numărul celor douăsprezece semin ii ale fiilor lui Israel. Binecuvintează împlinirea acestei Scripturi, binecuvintează intrarea sfin ilor Tăi, Doamne! Amin, amin, amin.

– V-am binecuvântat pe pământ, i v-am binecuvântat în cer, i iar vă binecuvintez pe

pământ după două mii de ani, pentru ca să vă a eza i pe cele douăsprezece scaune pe care Eu vi le dau, o, iubi i ucenici. Mărturisi i cuvântul adevărului peste poporul Israel care s-a împietrit de atunci i până azi. A ez lângă voi încă douăsprezece scaune, i pe ele stau cei doisprezece fii ai lui Iacov, care s-a numit Israel, i din care s-a întocmit acest popor. Ei vor fi martorii mărturisirii voastre, iar Eu voi judeca apoi făptura lui Israel. Amin, amin, amin.

Page 118: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

118

– Noi, soborul apostolilor Tăi cei din cer, a a grăim, Doamne: Domnul Se îndură de poporul Său i înal ă pe cei blânzi, i pe cei smeri i îi încununează cu biruin ă ca să preamărească pe Domnul cu gura lor, iar sabia cea cu două tăi uri este în mâna Lui, i Se răzbună pe necredincio i i pedepse te noroadele i leagă pe împăra ii lor în obezi, i pe mai-marii lor în cătu e de fier, i îndepline te cu ei hotărârea Sa, precum este scris. Amin.

Cele douăzeci i patru de scaune stau a ezate în mijlocul României, ara judecă ii

Domnului, iar pe ele stau douăzeci i patru de bărba i israeli i. Jumătate din ei vin de la începutul lui Israel, iar jumătate din ei vin de la sfâr itul lui Israel. Ei au avut credin a să stea înaintea lui Dumnezeu pentru Israel. Amin. Pe cel credincios nu-l poate nimeni judeca, dar el poate judeca pe to i pentru Dumnezeu. Cel ce trimite cuvântul Său pământului, este Domnul, al Cărui cuvânt aleargă repede; este Domnul, Cel ce veste te cuvântul Său lui Iacov, îndeplinind îndreptările i judecă ile Sale lui Israel. Amin.

Asculta i, voi, fii ai lui Israel! Ce-i folose te celui care cunoa te legea din scoar ă în

scoar ă dacă nu o i împline te? Iată, învă ătura i via a nu se iau de la cei învă a i, căci omul necăjit îi mul ume te celui ce-i dă dacă-i dă bine, i nu se uită dacă e de tept sau prost cel ce-i dă lui milostenie i via ă. Crede i voi în prooroci? tim că crede i. Proorocii i-au făcut nume, lor, i poporului lor, mărturisind dreptatea lui Dumnezeu. A a lucrăm i noi, cei ce am fost ucenici credincio i Adevărului Care a venit din cer pe pământ în mijlocul lui Israel acum două mii de ani când voi v-a i împietrit ca să nu crede i, i ca să împlini i proorocia lui Isaia care zice: «Cu urechile veți auzi, dar nu veți înțelege, i cu ochii vă veți uita, dar nu veți vedea, căci inima acestui popor s-a învârto at, i cu urechile aude greu, i ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii, i să audă cu urechile, i cu inima să înțeleagă i să se întoarcă, i Eu să-i tămăduiesc pe ei».

Atunci Domnul a plecat pribeag, cu harul Său pe bra e, i i-a ales din nou loc pentru El.

A făcut un popor nou, i l-a pe it i l-a numit ara întoarcerii Lui la sfâr itul timpului, ara strălucirii, pentru cele ce a a ezat El peste ea acum, la capătul vremilor; ara românilor, care s-a ridicat din Hristos, la propovăduirea trimi ilor Lui. În ea ne-a a ezat Domnul i nouă scaunele de judecată pentru Israel, căci suntem israeli i. În ara lui Israel nu avem cum sta, din pricina necredin ei lui Israel, din pricina seme iei lui Israel, dar noi suntem israeli i pe pământ i în cer, i suntem vii prin credin a în Iisus Hristos, Care a venit pe pământ prin Fecioară, împlinind proorocia lui Isaia prin poporul Israel. Voi însă n-a i crezut, i v-a i împietrit. Acum, noi, rămă i a cea aleasă de Dumnezeu prin har, rostim peste voi cuvânt i spunem: Avraam i semin ia lui nu prin lege au primit făgăduin a că vor mo teni lumea, ci prin dreptatea din credin ă, căci dacă mo tenitorii sunt cei ce au legea, atunci credin a a ajuns zadarnică, iar făgăduin a s-a desfiin at, de vreme ce legea aduce pricină de mânie. Dar unde nu este lege, nu este nici călcare de lege. A a că făgăduin a este din credin ă, ca să fie din dar i să aibă temeinicie pentru to i: i pentru cei ce se in de lege, i pentru cei ce se in de credin a lui Avraam, căruia Domnul i-a spus a a: «Pusu-te-am pe tine părinte al multor neamuri, i a a va fi seminția ta». Amin.

Au nu ti i voi că legea are putere asupra omului atât timp cât el este în via ă? căci

femeia măritată e legată de bărbatul său prin lege atât timp cât el trăie te, i dacă bărbatul îi moare, e slobodă de lege. A a i noi, am murit fa ă de lege prin Hristos i prin trupul Lui, ca să fim ai Lui, ai Celui înviat din mor i, ca să rodim lui Dumnezeu întru înnoirea Duhului, nu în

Page 119: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

119

vechimea slovei. Legea este sfântă i duhovnicească, i porunca este sfântă i bună i dreaptă, dar trupul e de carne i e vândut sub păcat. Dar Iisus Hristos ne-a izbăvit de trupul mor ii acesteia, ca să fim ai Lui întru înnoirea Duhului. Amin. Noi suntem martorii învierii lui Hristos, pe Care Dumnezeu L-a înviat, i a pus pe vrăjma ii Lui a ternut picioarelor Lui. Să tie toată casa lui Israel că Cel răstignit de ei a fost făcut Domn i Hristos.

Pătrunde i-vă la inimă, voi, fii ai lui Iacov, că noi suntem israeli i, i suntem martorii

acestor împliniri. Pocăi i-vă de păcatul necredin ei i boteza i-vă ca i noi în numele lui Iisus Hristos spre iertarea păcatelor voastre, ca să ave i Duh Sfânt, i cu El să pătrunde i tainele cerurilor, care vin pe pământ cu Iisus Hristos, Cel Care vine a doua oară de lângă Tatăl. El este piatra cea neluată în seamă de voi, zidarii, dar ea a ajuns piatra din capul unghiului, i întru nimeni altul nu este izbăvire, căci nu este sub cer nici un alt nume dat nouă, oamenilor, prin care să fim izbăvi i.

Noi am dat cu tărie în păr i mărturia învierii lui Hristos, i n-am dat pentru bani nimănui

harul puterii de sus, care era în noi ca să putem mărturisi adevărul tainei lui Iisus Hristos, căci ne-am dăruit Lui cu ascultare, fiindcă Moise a spus fiilor lui Israel: «Prooroc ca mine vă va ridica din frații vo tri Domnul Dumnezeul nostru; de El să ascultați». Dar pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părin ii vo tri pentru că au vestit mai dinainte sosirea Celui drept? căci voi a i primit legea cu rânduială de la îngeri, i n-a i păzit-o.

Voi citi i în prooroci. Crede i voi în prooroci? tim că crede i. În elege i, oare, ce citi i în

prooroci? O, cum să în elege i dacă n-a i primit să vă călăuzească cineva? «El ca o oaie spre junghiere S-a adus înaintea celui ce-L tunde; a a nu i-a deschis gura Sa. Cu judecată nedreaptă a fost osândit, dar neamul Lui cine-l va spune? căci El pentru cei păcăto i i-a dat viața», a a era proorocit în Scripturi.

Acum venim noi, căci suntem vii în veacul veacului, i ne-a dat Hristos scaunele de

judecată pentru voi, cei din Israel care n-a i crezut, căci ceea ce a i căutat n-a i dobândit, pe când cei ale i dintre voi au dobândit, iar voi, ceilal i, v-a i împietrit, precum este scris: «Le-a dat Dumnezeu duh de toropeală, ochi ca să nu vadă i urechi ca să nu audă până azi» i «prin căderea lor le-a dat neamurilor mântuirea, ca Israel să râvnească la ele».

Venim spre voi să vă a â ăm râvna, căci dacă înlăturarea voastră a adus împăcarea

lumii, ce va fi primirea voastră la loc dacă nu o înviere din mor i? Mul ime de neamuri au primit adevărul cel prin Hristos, i după cum acestea altădată n-au ascultat de Dumnezeu, dar acum milui i au fost prin neascultarea voastră, tot a a i voi, n-a i ascultat până acum, ca prin mila Lui, dată lor, să fi i i voi acum milui i dacă primi i pe Fiul lui Dumnezeu. Amin.

Veni-va vremea, i este venită, când mor ii aud glasul Fiului lui Dumnezeu.

Destupa i-vă urechile i da i cu alifie la ochi, voi, popor al lui Israel, că noi suntem dintre voi, rămă i ă aleasă prin har, ca să mijlocim la Dumnezeu pentru tot Israelul care va învia la glasul Fiului lui Dumnezeu, Care vine după două mii de ani Judecător de la Tatăl, ca să dea fiecăruia după fapte. Amin, amin, amin.

Pecetluie te, Doamne, cu pecete de foc cuvântul apostolilor Tăi aduna i în sobor de sfin i

în grădina je ului Tău de judecată, căci ara românilor este noua Ta ară, ara întoarcerii

Page 120: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

120

Tale pentru Israel i pentru toate noroadele de pe pământ. Împline te, Doamne, învierea mor ilor. Noi suntem martorii învierii Tale, de acum două mii de ani i până azi, iar azi mărturisim din România. Ea este cea dintâi i cea de pe urmă, după cum Tu ai orânduit. Amin, amin, amin.

– Eu, Domnul i Învă ătorul vostru, vă pecetluiesc credin a voastră cea din cer despre ara

Mea cea de azi, cea dintâi i cea de pe urmă. Când am făcut cerul i pământul, ea a fost prima mână de uscat în mâna Mea când a ie it pământul din ape, iar acum ea este cea de pe urmă, i este, i fac din ea oază de salvare, barcă de izbăvire pentru cei sfin i de pe pământ, ca să Mă împlinesc în ea cu Scriptura a ezării pe pământ a împără iei cerurilor pentru cei drep i, pentru cei cu putere de sus în ei.

…Înmul i i cuvântul învă ăturii Mele, fiilor, ca să fac în mijlocul neamului român un

Israel sfânt i mare prin sfin enie i prin lepădare de sine înaintea Mea. E plin pământul de trupuri, iar Duhul Meu este fără casă. Voiesc să cadă mun ii cei seme i la glasul Duhului Sfânt, Care- i are casă la voi. Voiesc să se aplece tot omul să audă glasul Meu cel din grădină, glasul Meu cu voi, glasul care strigă pe om să intre sub stăpânirea Mea, ca să fac ară de sfin i pe pământ, iar Eu să fiu Stăpânul, precum în cer a a i pe pământ. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfin ilor apostoli Petru i Pavel, din 12-07-1999

*** Pe vremea când mama Mea Fecioara s-a născut i a trăit pe pământ pentru venirea Mea

prin ea, tot a a era omul i atunci. Îngerii o slujeau pe ea, i ea, pe îngeri, căci ea avea via ă îngerească. Ea era împlinirea proorociilor cele pentru venirea Mea de la Tatăl prin Fecioară. Ea era vestită de Mine în ziua când omul s-a seme it în rai i a căzut prin neascultare. Ea era vestită de Isaia proorocul, care a zis prin Duhul Meu: «Va lua Fecioara în pântece i va na te Fiu, i Se va chema Emanuel». Ea a venit între oameni din mamă stearpă, na tere prin proorocie, ca să Mă nască pe Mine sămân ă de Om nou, dar omul cel de pe vremea na terii mamei Mele nu tia ce este mama Mea, fiindcă era pecetluită lucrarea Mea în ea, ca s-o pot împlini, fiilor, a a cum am lucrat i cu voi, pecetluit între voi, ca să pot ie i din mijlocul vostru i să Mă vestesc Dumnezeu tainic pentru împlinirea pregătirii cărării venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl. Mi-am împlinit prin ea lucrarea venirii Mele, iar după ridicarea Mea din nou la Tatăl, am venit apoi i am luat-o lângă Mine. Via a ei pe pământ a fost numai un suspin. Rugăciunea ei a fost numai

rugăciune de foc prin fiecare rugăciune. Când a venit la cer, a văzut planul Tatălui, a văzut ara Mea de azi, ara cuvântului Meu de la sfâr it, i Mi-a zis: «Fiule, să mă dai păzitoare i ajutătoare pentru cei din țara Ta de venire, iar mai înainte de venirea Ta, să mă la i să stau deasupra ei cu toți îngerii mei, ca s-o apăr, Fiule, ca să nu cadă ca Israel, care a căzut, prin necredință, în însă i plata faptelor sale. Amin». i am ascultat ca un fiu pe mama sa, i ea este deasupra, acoperind din păr i i de sus ara întoarcerii Mele, ara cuvântului Meu din zilele din urmă. Eu Însumi vin în ea i o pregătesc prin cuvânt pentru venirea Mea la ea.

O, copila i ai venirii Mele! Suspină mama Mea Fecioara, i a a se roagă Tatălui i Mie,

dar omul se roagă bucurându-se i sim indu-se vrednic de darurile Mele. Fiilor, ia auzi i voi cum se roagă mama Mea suspinând în rugăciune:

Page 121: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

121

– Coboară-mă, Fiule, în ara venirii Tale i ocrote te-o pentru mine; i să Te a tept în ea ca să vii i s-o ridici deasupra răului care vine cu mânie peste pământ odată cu venirea Ta. Nu da drumul durerii peste pământ pentru cură ire, Fiule, până mai întâi nu întăre ti acest pământ în care Î i ai venirea i pova a cea pentru venirea Ta. Dă-mi îngeri înzestra i cu arme ocrotitoare. Dă-mi voie să suflu cu Duhul Tău peste România, că ea este cea dintâi i cea de pe urmă. Amin.

– Te dau pe tine, mamă, cu tot ce-Mi ceri să- i dau. Mergi în taină i dă daruri de umilin ă

i de pocăin ă i de credin ă i de sfin enie la cei ce sunt scri i în cartea Mea, ca să creadă i să se a eze veghind înaintea Mea, i mul ime de fecioare te vor asculta i vor ie i îngere te înaintea ta i te vor sluji cu rugăciunile lor suspinânde pentru venirea Mea cu ocrotire pentru România, ara

Mea de azi. Amin. – Mă duc, Fiule scump, să strig din mijlocul grădinii Tale să se scoale întru

întâmpinarea Ta ara Ta de azi. Scoală-te, tu, popor binecuvântat de cuvântul Fiului meu! Scoală-te i te spală cu

suspinele tale i cu săpunul cel plin de miresme cere ti, care spală omul la inimă i la minte i la fire. Spală-te cu cuvântul Fiului meu, Care S-a făcut Mire în tine, Mire cu mireasă luată din tine, ară a nun ii Fiului lui Dumnezeu. Scoală-te de nuntă, că e nuntă cerească în mijlocul tău, i

cântă îngerii i sfin ii în tine. Scoală-te să auzi cum îngerii vestesc venirea Fiului lui Dumnezeu la tine, a a cum au vestit acum două mii de ani venirea Lui la Israel cel care a fost necredincios. Scula i-vă, feciori i fecioare, i da i trupurile voastre mireasmă plăcută înaintea venirii Fiului meu. Găti i-vă cu cerească sfin ire i împodobi i-vă pentru Domnul, că vine plata celor credincio i i sfin i. Bucura i-vă suspinând, i suspina i bucurându-vă i cutremurându-vă inimile întru întâmpinarea Fiului meu.

Vine Domnul, Românie, i la tine vine, i din tine Se va arăta cu slava venirii Sale.

Vine să te facă pământ nou i cer nou, dar ia- i hăinu ă de nuntă, popor binecuvântat, i vino la nuntă i ia daruri i pune-le peste tine ca să fii gata de nuntă. Vino spre grădina Fiului meu i ia din ea podoabe de nuntă, ca să te ocrotească Domnul la venirea Sa. Amin.

O, Doamne Fiule, strig spre ocrotire, strig omul să vină sub mâna Ta ocrotitoare. Strig

din mijlocul ieslei cuvântului Tău, din cartea Ta cu care Tu Te scrii în mijlocul României pentru venirea Ta peste pământ. Strig, Doamne, strig, Fiule, strig. Strig i eu, că Tu strigi mereu, că e vremea să vii i să ocrote ti pe cei la care vii. Amin, amin, amin.

– Iar Eu voi împlini rugăciunea ta cea cu suspin, mamă, i voi ocroti pe cei pecetlui i cu

pecetea venirii Mele, i ei vor fi sadul Meu i î i vor întinde crengu ele peste pământ i vor odrăsli. Precum pata de untdelemn nu se mai terge, tot a a pecetea Mea, prin cuvântul acesta de izbăvire, va sta ne tearsă de pe cei ce au fost i de pe cei ce sunt lângă Mine, i va sta această pecete spre judecata sau spre preamărirea lor, i va intra la răspuns tot cel care a fost adăpostit sub această lucrare de cuvânt i s-a dus apoi în voile duhului lui, ca să se depărteze de cuvântul adevărului, care vine să judece lumea. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Na terii Maicii Domnului, din 21-09-1999

***

Page 122: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

122

Mă nasc cuvânt la ieslea cuvântului Meu din România, ara venirii Mele cu sfin ii, ara

întoarcerii Mele după două mii de ani. Numele ei este „ ara strălucirii“, nume rostit prin prooroci, i adevărată este proorocia aceasta, căci Eu strălucesc de pe cerul ei peste pământ de la margini la margini. Ea este diminea a Mea. Dis-de-diminea ă aleargă cuvântul Meu spre ea, căci scris este în Scripturi: «Eu sunt steaua strălucitoare cea de dimineață», i vin la ea să Mă fac binevestire în ea, i duhul ei i mireasa din ea zic: „Vino!“. Amin, amin, amin.

Iată, vin, i sunt întru venirea Mea peste ea, i Mi-am a ezat în ea scaunul de judecată,

cuvântul Meu care Mă veste te venind pentru vii i pentru mor i, căci împără ia Mea va fi fără de sfâr it, i vin să Mi-o pregătesc. Vin cu cei din cer, căci cei de pe pământ î i pregătesc venirea lor, nu pe a Mea. Este scrisă în Scripturi venirea Mea, i se tem oamenii de ea i nu Mi-o pregătesc, i nu vor să se pregătească pentru ea. Dar Eu sunt întru venirea Mea i vin venind, căci cine poate opri fulgerul ca să nu se vadă când el taie cerul i vine i se vede tăind întunericul cu strălucirea lui cea de foc, de apte ori mai strălucitor decât lumina zilei, precum scrie în Scripturi? Iată ara venirii Mele! Ea străluce te pe pământ de apte ori mai mult decât ziua, căci lumina ei sunt Eu, Domnul; Eu i cuvântul Meu. Ea este pântecele în care Eu Îmi însămân ez cuvântul Meu, ca să răsar din ea cu venirea Mea. Ea este na terea din nou a lumii, i zic din ea popoarelor: veni i la ieslea cuvântului Meu din România i lua i din ea na terea din nou, na terea cea de sus, căci cuvântul Meu aceasta zice: «Cine nu se va na te din cer, de sus, acela nu va fi cu împărăția Mea». Iată legea cea nouă. Ea este venirea Mea cu sfin ii i pentru sfin i. Sfin enia din om va ie i întru întâmpinarea Mea i Îmi va deschide, i omul Mă va vedea, căci scris este în Scripturi: «Fără sfințenie nimeni nu va vedea pe Domnul». Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Na terii Domnului, din 07-01-2000 *** … i iar grăim: veni i la izvorul Domnului Iisus Hristos Cuvântul! Veni i voi, slujitori de

altare; voi, cei care ave i via ă curată i sfântă i temere de Dumnezeu! Veni i în muntele acesta, muntele învă ăturii sfinte, i învă a i calea cea adevărată i sui i-vă pe ea, căci ea suie i iar suie; suie spre Domnul i nu coboară i nu duce la pierzare, ci duce la Domnul. De patruzeci i cinci de ani grăie te Domnul peste pământ prin izvorul acestui cuvânt. Veni i i voi, cei ce mai sunte i cura i i sfin i în mijlocul bisericii din lume; veni i i pune i mâna pe cruce i birui i cu ea minciuna din lume i din biserica din lume. Scoate i i voi pe vânzători din templu, sau ie i i voi i face i-vă templu pentru Dumnezeu, ca să aibă Domnul biserică neamestecată, pârgă aleasă dintre oameni. Amin.

Iar Tu, Doamne, pecetluie te cuvântul nostru peste cei ce Te iubesc în lume i dă-le

putere să iasă din lume pentru Tine, a a cum noi am lucrat pentru Tine i pentru credin a din biserici în vremea trupului nostru pe pământ, i fă omul să- i mul umească pentru această pâine coborâtă din cer pe pământ, a a cum noi, sfin ii Tăi cei din cer, Î i mul umim când venim cu Tine la masa Ta de nuntă în mijlocul grădini ei ieslei Tale, unde Tu Te a ezi masă de cuvânt, masă de nuntă, Doamne, masa Ta de nuntă. Amin, amin, amin.

– O, slujitorii Mei care a i trudit pe pământ în vremea trupului vostru! Întăresc cuvântul

vostru cu cuvântul Meu. Curând, curând ve i umbla din loc în loc ca în vremea trupului vostru i ve i mărturisi pe pământ vremea Mea cu voi. Trâmbi a cuvântului Meu sună i se

Page 123: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

123

aude în morminte i în ceruri, i vai celor ce nu aud de pe pământ ca să ia pe ei haina cea nouă, via a cea pentru venirea Mea!

Iar voi, cei de pe pământ care lua i de la ieslea Mea pâinea cea din cer spre via ă, da i-vă

vie ii, că ea vine să vă îmbrace în haina ei. Nu obosi i întru Mine, i fi i vii i numai cu învierea Mea în voi.

Curând, curând cele ce au fost la început vin pe pământ. Vine raiul pe pământ în

lucrare de nou Ierusalim, precum este scris în Scripturi de cerul cel nou i de pământul cel nou. Nu omul veacului acesta, nu omul care nu face voia Mea pe pământ, nu el, ci Eu voi fi, i Eu voi împlini; Eu i nu omul veacului acesta; Eu i cei ce fac voia Mea, voia Tatălui i a Fiului i a Sfântului Duh, voia Mea cea din rai cu omul. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfin ilor trei ierarhi: Vasile, Grigorie i Ioan, din 12-02-2000

*** Omul cel pribeag gustă cu greu din venirea Mea la tine, căci el este înveninat de gustul

cel amar al minciunii, gust căruia îi zice dulce, de vreme ce el nu cunoa te gustul cel dulce al venirii Mele la tine, dar tu să tii bine numele Meu i cuvântul lui. Numai un cuvânt să tii tu, numai unul, poporul Meu micu , numai unul: Hristos. Amin, amin, amin.

Voi, fiilor de la iesle, lua i din duhul bucuriei cu care M-am făcut azi sărbătoare la voi,

sărbătoarea Mea cea de acum două mii de ani când Eu M-am dus la templu în bra ele mamei Mele, prunc, ca să-l slobozesc de a teptare pe bătrânul Simeon, care M-a a teptat atâta timp să vin. Am făcut din voi leac pentru durerile venirii Mele. Iarbă de leac este cuvântul venirii Mele la voi pentru cei ce-l iau să i-l pună pe rane spre folosul Meu, i oricine vă va întinde vouă fie i un pahar de apă rece fiindcă sunte i ai lui Hristos, adevărat grăiesc că î i va lua răsplata.

Amin. Iar Eu voi împlini prin voi lucrare de rai pe pământ i via ă de nou Ierusalim, pământ nou i cer nou spre bucuria sfin ilor care a teaptă suspinând cu dor via a cea ve nică pe pământ i venirea lor cu ea, pentru bucuria după care ei suspină a teptând descoperirea fiilor lui Dumnezeu, fiii cei din urmă ai lui Dumnezeu, fiii venirii Mele, cu care Eu lucrez venirea Mea cu sfin ii pe pământ, venirea Mea i via a cea de veci pe pământ cu oamenii. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Întâmpinării Domnului, din 15-02-2000 *** Mă apropii la iesle mai înainte de ivirea zorilor. La hotarul dintre zi i noapte vin, căci M-

am vestit să vin, i am venit, i a a învă veghea pe poporul Meu cel hrănit din cer în zilele acestea ale venirii Mele. Iată, găsesc veghe la iesle i sunt întâmpinat de străjerii Mei. Lucrez din noapte cuvântul Meu de azi, fiilor străjeri, i apoi călătorim cu el în mijlocul lui Israel, poporul Meu cel de azi, poporul cel de la venirea Mea. Amin, amin, amin.

Se pite te omul cel mândru cu credin a cea dreaptă, se pite te de cuvântul Meu de azi, i

lui î i zice drept în credin ă. Omul nu ia ca de la Mine acest cuvânt, i zice că nu-l crede. O, ar putea omul să spună că i proorocii au vorbit de la ei i nu de la Dumnezeu, dar cuvântul proorocilor s-a împlinit i se împline te, a a cum i acest cuvânt al Meu de azi s-a împlinit i se împline te pentru că este cuvântul Meu. Amin. Se bate în piept omul cre tin de azi i zice că e

Page 124: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

124

drept, dar calea cea cu dreptate nu se bate omul pentru ea. De aceea voiesc să-Mi pun la adăpost poporul Meu de azi i să in peste el cuvântul Meu i venirea Mea cu cuvântul peste pământ. Amin. Voiesc să-Mi in sub cort poporul, că este scris în Scripturi a a: «Am auzit din tron un glas puternic care zicea: iată, cortul lui Dumnezeu este între oameni, i va sălă lui cu ei, i ei vor fi poporul Lui, i Însu i Dumnezeu va fi cu ei. i va terge orice lacrimă din ochii lor, i moartea nu va mai fi, nici plângere, nici strigăt, nici durere, căci cele dintâi au trecut». Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica întâi a Postului Mare, a ortodoxiei, din 19-03-2000

***

Page 125: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

125

O, fii ai oamenilor, am în mijlocul vostru cortul cuvântului Meu, cu care-Mi fac loc printre oameni ca să le grăiesc. Pomenirea patimilor Mele mai tie omul de azi să o pomenească? Cine dintre oameni mai tie să pomenească durerile Mele de pe cruce, suspinurile Mele i moartea Mea cea pentru om?

O, fii ai oamenilor, cum de nu vă place vouă să asculta i de Dumnezeu, să-L pomeni i pe

Dumnezeu? Eu a a am zis: «Oricine voie te să vină după Mine, să se lepede de sine, să- i ia crucea i să-Mi urmeze, căci cine va voi să- i mântuiască sufletul, acela îl va pierde, iar cine î i va pierde sufletul său pentru Mine i pentru Evanghelia Mea, acela îl va mântui; iar cine se va ru ina cu Mine i cu cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat i păcătos, i Fiul Omului Se va ru ina cu el când va veni întru mărirea Tatălui Său cu sfinții îngeri». Amin. Iată, am zis Eu acum două mii de ani apostolilor Mei i mul imii care se purta pe urma Mea; am zis să se lepede omul de sine dacă vrea să-Mi urmeze. Dar voi, fii ai oamenilor, zice i că merge i la biserică, dar nu ti i ce înseamnă să-Mi urmeze Mie omul. Eu în zadar am spus ce am spus. Nimeni, nimeni nu în elege ce am spus; nimeni decât cei ce se leapădă de sine dându-se Mie pentru împlinirea Evangheliei peste ei i peste cei ce voiesc să vină după Mine. Pomenirea patimilor Mele n-o mai trăie te nimeni cu trupul, că omul s-a învă at cu păcatul, i a a se duce la biserică pentru ca să-L pomenească pe Dumnezeu, iar Eu vin pe pământ cuvânt, vin pe pământ Evanghelie, i cine se va ru ina cu Mine i cu cuvântul Meu în neamul acesta fă arnic i desfrânat, acela va fi ru inat la venirea Mea întru mărirea Tatălui Meu cu sfin ii i cu îngerii. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia a Postului Mare, a sfintei Cruci, din 02-04-2000

***

Page 126: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

126

Am a ezat acest cort sfânt în mijlocul oamenilor, i grăiesc aici cuvântul buneivestiri

pentru tot pământul, i Îmi lucrez venirea Mea peste pământ ca să-l deprind pe om să în eleagă ce este Duhul lui Dumnezeu i ce este duhul lumii. Duhul lui Dumnezeu este via ă, i este în veci, iar duhul lumii este moarte, i se scurge în adâncul fără fund al mor ii.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Buneivestiri, din 07-04-2000 ***

Page 127: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

127

Tatăl Savaot Mă trimite după om, i Eu vin să-l strig ca să-Mi răspundă. O, lucrul mâinilor Mele, opre te-te din calea ta i ascultă-Mi strigarea! Fiii tăi sunt până

azi, iar strigătul Meu cuprinde timpul, de la facerea ta i până azi, i te strigă. O, lucrul mâinilor Mele, făcut din pământ i din apă i din duh i din sânge! M-a trimis Tatăl după tine. Am venit în locul în care te-am întocmit la început. M-am întors la început ca să te găsesc. M-am întors în pământul din care te-am luat, ca să te fac i să- i dau chip i asemănare după cum sunt Eu. Pământul român este casa din care te-am luat. Grădini a ieslei cuvântului Meu cu care te strig este locul din care am luat Eu pământ cu mâna i te-am făcut, i am suflat cu Duhul gurii Mele peste tine, i tu ai prins via ă, i am făcut din tine Sfânta Sfintelor Mele, locul odihnei Mele, dar tu ai stricat templul lui Dumnezeu, i scris este în Scripturi: «Cine va strica templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el».

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Cre tinătă ii Române ti, ziua a doua, din 17-06-2000

*** O, fii ai oamenilor, cuvântul acesta este iubirea Mea, i vin cu el să vă învă taina întâlnirii sfinte dintre om i om în numele Meu, că frumos este omul cel sfânt înaintea Mea. Găti i-vă sfin enia, a eza i-Mă pe Mine în voi, că Eu sunt Fiul Tatălui Savaot. Da i-vă Mie, ca să vă dau Tatălui popor sfânt la venirea Mea, că Eu când am plecat la Tatăl am spus: «Privegheați, că nu tiți când vine Stăpânul vostru ca să vă pună peste ale Lui, i ca să fiți ve nici apoi». Fi i

Page 128: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

128

credincio i cuvântului Meu, căci cei pu i peste ale Mele sunt cei sfin i, nu sunt cei păcăto i. Fi i ochi i urechi peste cele ce vin din cer peste voi ca să vă în elep ească auzul i văzul, căci cei mari de peste voi vă in departe de venirea Mea, dar voi veni i, veni i aproape, că iată-Mă, aproape sunt i aicea sunt, ca să-l învă pe tot omul taina venirii Mele după două mii de ani. E dulce venirea Mea, e dulce cuvântul Meu cu care vin la tine, omule chemat la nunta venirii Mele. Venirea Mea e nuntă pentru cei ce vin spre ea, iar pentru cei ce fug de ea, e zi de beznă, e zi de judecată, căci cine nu ascultă de aceste cuvinte, acela este judecat de ele i rămâne în întunericul veacului acesta. Amin. Dar iată izvorul, i pe Mine lângă el, dându-Mă celui însetat. Iată cina, i pe Mine hrană celui flămând.

O, ară a întoarcerii Mele, o, ară dulce, Mă îndulcesc în tine cu cuvântul venirii Mele i

te fac dulce pentru cer, ba chiar i pentru cei de pe pământ. O, ara Mea frumoasă, M-am întors la începutul tău. Tu e ti începutul pământului, iar Eu stau în vârful tău i cuvintez peste pământ din vârful lui, din locul cel sfânt al Meu, din muntele Meu cel sfânt din tine. Neamul tău nu- i cunoa te obâr ia, dar Eu vin să-l vestesc i să-l fac iar pe om din locul din care l-am făcut pe cel întâi zidit. Iată ieslea cuvântului Meu cu care încep să fac din nou lumea i pe om ca i la început. La început am început de aici, iar la sfâr it tot de aici am început, i am unit începutul cu sfâr itul ca să întocmesc Scriptura na terii din nou a lumii. Să vină românul să ia de la Mine să înve e ce înseamnă să fie românul român! Să vină românul i să ia na tere din nou din cuvântul Meu! Să vină! Amin. i vine, i va veni, i tot mai mult va veni. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Cre tinătă ii Române ti, ziua întâi, din 26-08-2000

*** Pace ie! Pace ie, ară frumoasă, ara Mea de nuntă! Mă fac nuntă de veac nou pe

pământul tău, ară dulce. Mă fac pâine în tine, ca să- i dau. Mă dau ie, i nu M-am dat nimănui până azi a a cum Mă dau ie. Ia-Mă, că Mă dau ie. Dă-te Mie, că Mă dau ie. Stau în vârful muntelui cel sfânt al Meu din mijlocul tău i Mă uit cu dor peste tine i î i mângâi trupul cel de la început i cel de la sfâr it. Am luat din trupul tău pe omul cel întâi zidit, i am luat din trupul tău pe omul cel de la sfâr it i l-am făcut străjer pentru venirea Mea la tine, i l-am făcut popor de sfin i pentru venirea Mea. Străjerul este cel ce veghează peste tine cu Mine, ca să- i fie ie bine, ară dulce, ară a nun ii Mele. Străjerul te anun ă despre cele rele care vin peste tine, care stau peste tine, iar tu să nu mori, că ai peste tine străjeri pu i de Mine. Iată-i, iar Eu sunt cu ei în grădina cuvântului. Iată-i, ei î i dau ie glasul Meu cel ce doine te peste tine. Iată-i, ei trezesc pe doina ii tăi ca să- i cânte de dor sau de durere sau de iubire sau de triste e, după cum i Eu doinesc peste tine, când de dor, când de durere, când de iubire. Am pus pe străjerii Mei din

tine să adune pe doina ii tăi în grădina întâlnirii Mele cu omul, i ei au venit, i ei doinesc, i ei sunt trupul tău, i ei te mângâie i se mângâie cu bucuria ta, cu iubirea ta, cu durerea i cu jalea ta, i ei te mângâie, ară dulce a venirii Mele. O, de ar doini doina ii tăi doina Mea cea de peste tine, doina Mea peste pământ, ca să audă popoarele că tu e ti aleasa Mea de la venirea Mea! Să ia doina Mea doina ii tăi i s-o ducă de la margini la margini, i să se facă ei cărare a omului spre Mine i spre izvorul Meu care curge peste pământ din mijlocul tău, ară a doinirii Mele. Eu sunt doina ul tău, i te cânt, i te trezesc, i te mângâi, i te povă uiesc, i te chem, i te numesc a Mea. ara Mea de nuntă te numesc, darul Meu de la Tatăl te numesc. Tatăl te-a născut odată cu na terea Mea pe pământ, i acum te-a făcut darul Meu de nuntă, darul Mirelui i al miresei, masă de nuntă pentru Mirele din cer. Pace ie! Pace ie! Pace ie! Se aude la cer cântarea doina ilor tăi. Să se audă i pe pământ, de la margini la margini. Amin. Să se audă chemarea la nuntă, căci Eu

Page 129: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

129

sunt cu zilele nun ii pe pământul tău, i Eu doinesc i horesc în tine, că e nuntă în tine. O, ce frumoasă este ziua nun ii! O, ce frumoase sunt zilele nun ii, căci nunta este taină fără de sfâr it, i nu este în elepciune pe pământ pentru taina nun ii, pentru începutul iubirii cea fără de sfâr it.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Cre tinătă ii Române ti, ziua a doua, din 27-08-2000

*** Iar acum, la sfâr it, îl strig cu foc pe om i îi zic: omule, o, omule, scoală-te din odihna ta

i a ează-te în odihna Mea, că M-ai obosit amar, i Mă scutur de oboseală i Mă scol i te întreb de odihna Mea. O, ce ai făcut, omule? O, până când, omule? Răspunde-Mi! Până când? A venit vremea să-Mi dai acest răspuns, căci îngerii plâng amar pentru depărtarea ta de Dumnezeu, iar pământul geme sub greutatea ta, i tu e ti mai greu decât pământul, i geme pământul i Mă roagă să-l scutur i să-l mătur i să-l spăl i să-l netezesc pentru vremea cea mare, pentru ziua cea mare a izbăvirii lui i a fiilor lui Dumnezeu, căci pământul a a teptat pe fiii lui Dumnezeu, după cum era scris în Scripturi să fie, i iată, este i s-a adeverit Scriptura fiilor lui Dumnezeu pe pământ între oameni. Iar Eu cu glas de tunet Mă port de la margini la margini i strig în lung i în lat pe omul de pe pământ i îi aduc vestea împără iei cerurilor, care vine din cer pe pământ pentru împlinirea Scripturii de cer nou i de pământ nou pe pământ, i îi aduc omului de veste împlinirea Scripturii descoperirii fiilor lui Dumnezeu. Amin.

Iată vremea judecă ii, iar Eu îl strig pe om de la moarte la via ă, de la iad la rai, la ziua

nun ii cea ve nică, cu mireasa Mea cea din români, că întru ea Eu binevoiesc. Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului. Sărbătoarea

Cre tinătă ii Române ti, ziua a treia, din 28-08-2000 *** Să vă a eza i înaintea Mea, copii străjeri de la ieslea Mea. Vin la voi cuvânt să ne

pregătim de călătorie. Mă duc cu voi să vă vestesc ai Mei i să Mă vestesc pe Mine venind la voi pentru tot omul de pe pământ care dă să asculte glasul venirii Mele după două mii de ani. Voiesc să audă i să tie tot omul că Eu sunt cu veacul cel nou peste voi i cură cu el pământul i îl fac nou, căci cuvântul este nou, i se a terne pe pământ ca să-l facă nou. Amin. Taina veacului cel nou n-a priceput-o nimeni până acum, fiindcă Eu Însumi trebuia să vin s-o deslu esc. Ca mugurul care se desface, a a Mă desfac Eu cu ea peste pământ, i din mugur fac floare, i din floare fac fruct i îl pun pe masa Mea, iar masa Mea este pământul român. Cu el am început Eu pământul cel de la început, i tot cu el încep pământul cel nou, pământul veacului ce va să fie, că pe el am pus Eu la însămân at veacul cel nou, rodul cel nou, omul cel nou. Oamenii de pe pământ au schimbat cartea venirii Mele ca să n-o priceapă omul, ca să nu Mă mai a tepte omul. Eu însă scot la iveală taina veacului cel nou, cerul cel nou i pământul cel nou pe care Eu le-am făgăduit omului, numai să creadă omul în cuvântul Meu cel de ieri i cel de azi, căci Eu, Domnul, Mă fac râu de cuvânt din cer pentru via a omului. Mi-e tare dor de om i dau să-l fac să ardă după Mine i să Mă a tepte, că sunt cu veacul cel nou pe bra e i a tept

omul să-Mi deschidă i să vin. Mă de ert în voi, copii de la ieslea Mea, iar voi da i-Mă oamenilor, căci cale spre oameni

vă fac Eu. Eu sunt Cel ce pot, i vă fac Eu. Voiesc să-i fac pe oameni să tie de venirea Mea mai înainte cu un ceas, i apoi să vin i pentru ei când vin la voi, i să-i pregătesc ca i pe voi mai înainte cu un ceas, i apoi să vin desăvâr it. Un ceas mai e, i vin; un ceas, fiilor.

Page 130: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

130

Lucrez cu voi peste pământ ceasul care mai este, i cât a vrea să ia omul dar de credin ă când îi dau, a a cum a i luat voi când v-am dat!

O, greu Mă mai cunoa te omul când bat la u a lui! Tot omul s-a învă at să spună că nu e

Domnul. O, cum de a învă at omul să spună a a? Cel ce nu mai are frică de Dumnezeu, acela hule te, i apoi zice: „Nu e Domnul“. Un ceas, i omul nu va mai spune a a. Numai un ceas, i voi sta fa ă în fa ă cu omul, căci taina veacului cel nou n-a crezut-o nimeni până acum, fiindcă Eu Însumi trebuie s-o deslu esc i să Mă desfac cu ea peste pământ, din pământul român. Să nu mai zică nici un om că de unde ti i voi că pământul român este ales pentru venirea Mea. Să se uite ce lucrare fac Eu pe el, i din ea să în eleagă i să tie. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului ierarh Nicolae, din 19-12-2000

*** Deschide i Scripturile, fii ai oamenilor, i citi i în ele despre venirea Mea. i dacă citi i,

nu le ispiti i, nu le răstălmăci i, ci în elege i-le. i dacă nu le în elege i, chema i cu lacrimi i cu tânguire pe Duhul Sfânt, ca să vă înve e El despecetluirea tainei Scripturilor venirii Mele. Deschide i Scripturile i nu le închide i, i nu le ascunde i, că în ele este scrisă venirea Mea care trebuie împlinită. i dacă ti i să citi i, ve i găsi în ea o ară nouă, un Ierusalim nou, căci Ierusalimul cel de atunci M-a tăiat i M-a dat la pieire, dar Eu M-am ridicat ca un Dumnezeu venit din Tatăl, i iară i am fost, i am ales din nou Ierusalimul, căci Tatăl îl avea pus deoparte pentru venirea Mea cea de după două mii de ani.

Iată ara strălucirii pe care a văzut-o de departe proorocul Daniel, pământul cel de

la început, pământul român din care Eu am luat pământ cu mâna i l-am făcut pe omul cel zidit de mâna Mea. Iată noua Mea ară, noul Meu ogor în care am însămân at sămân a veacului cel nou, veac ceresc pe pământ, Noul Ierusalim. A a se nume te veacul cel nou: Noul Ierusalim. Amin, amin, amin.

Deschide i Scripturile, voi, fii ai oamenilor, i ve i găsi în ele venirea Mea cu veacul cel

nou, coborât din cer pe pământ. i iată venirea Mea, că sunt cuvântând din mijlocul pământului român peste pământ, i merge cuvântul Meu ca fulgerul de la răsărit până la apus, căci venirea Mea a a vine, ca fulgerul, precum scrie în Scripturi.

… O, fii ai oamenilor, răscumpăra i vremea, că zilele sunt grele. A a vă înva ă Scriptura.

Deschide i Scripturile, voi, fii ai oamenilor, i ve i găsi în ele că Eu vin, i ve i în elege de ce vin Eu. Vin, că este scris să vin după cele două mii de ani de la înăl area Mea la Tatăl. M-am dus la Tatăl ca să vin i să pregătesc de lângă Tatăl loca ul venirii Mele. i am venit, i Mi l-am pregătit, i Mi-l pregătesc, i Mi-l cură esc, i Mi-l slăvesc, ca să vadă to i împăra ii pământului loca ul venirii Mele: pământul român. Acest pământ curând, curând va fi cu totul al Meu, iar cei ce vor fi pe el se vor face sfin ii Mei, neam sfânt i împărătesc, popor după chipul i asemănarea Mea, căci a a este în casa Tatălui Meu. Amin.

… O, copii ai venirii Mele, vine venirea Mea. Zidi i-vă în taina veacului cel nou i fi i

ziditori i spune i tuturor celor ce locuiesc pe pământ că vine venirea Mea. Un ceas, i vin, iar veacul cel nou care vine cu Mine, se nume te Noul Ierusalim. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu peste soborul de la ieslea cuvântului, din 01-01-2001

Page 131: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

131

*** Voi, fiilor copila i, aduce i Mie inimile voastre mereu, ca să am pe veci săla la voi i cu

voi. Pământul de sub voi este sămân a cea nouă a pământului nou. Îl in în mâna Mea i îl cresc, i ca prin vis voi acoperi în curând pământul tot cu el, cu pământul pe care v-am a ezat pe voi. O, de s-ar cură a omul pentru cerul cel nou i pământul cel nou, ca să am bucurie întru venirea Mea, i să lucrez cu iubire i nu cu durere i nu cu mânie cerul cel nou i pământul cel nou i via a veacului ce va să fie cu ele.

O, fiilor, da i celor ce vin la iesle mângâierea na terii Mele în om. Da i magilor daruri,

fiilor. Da i colindătorilor daruri pe Hristos, Cel de la ieslea de la voi. Da i cerul cel nou i pământul cel nou în dar, i legea Mea cea sfântă de pe ele.

Pace vouă i celor ce se bucură de Mine i de voi, că sunt la voi cu ieslea venirii Mele! Pace vouă i celor ce iau în ei na terea Mea în om! Vă mângâi cu pacea Mea, cu pacea

venirii Mele la voi, iar voi da i celor ce vin la ieslea Mea de aici, da i mângâierea na terii Mele în om, da i-Mă pe Mine, da i daruri pe Hristos, Cel sălă luit în ieslea de la voi. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Na terii Domnului, din 07-01-2001 *** Să se deschidă por ile cuvântului Meu ca să intru cu cuvântul în ieslea sa. Amin. Fiilor care-Mi primi i cuvântul când el vine, Mă a ez în iesle cuvânt pentru ca să-l

mângâi pe cel înstrăinat atâta vreme, pe unsul României, Mihail, rege al ării Domnului, că e ara Mea România, ara întoarcerii Mele după două mii de ani de la Tatăl, ara Mea de nuntă, împără ia cerurilor, care se aseamănă cu un împărat care face nuntă fiului său. Amin.

Iată cuvântul Meu peste cel uns de îngerul Meu, peste unsul Meu. Mângâierea Mea se apropie spre tine prin cuvântul Meu cel din cer rostit, i te mângâi,

fiule îndurerat. Eu sunt Fiul Tatălui Savaot, i î i terg inimioara de lacrimi, i î i terg fa a de dureri, i î i mângâi fiin a, că mult ai răbdat. Dar îngerul Meu a fost în toate zilele cu tine i te-a acoperit de orice fel de moarte i te-a păzit până acum, ca să fii tu acum din nou peste România cu binecuvântarea Mea, care este pusă pe cre tetul tău pentru ea. Ea este ara Mea de nuntă i nuntesc în ea cu poporul Meu mireasă, poporul pe care Eu l-am răpit la tronul Meu ca să stea el la gura cuvântului Meu i să-l pună în cartea Mea de azi, cartea întoarcerii Mele de la Tatăl după două mii de ani.

Am un popor dulce i cu fii frumo i i cura i, pe care Eu i-am răpit din lume ca să stea ei

în voia Mea pe pământ i să-Mi audă oapta întoarcerii Mele, cuvântul cu care îi mângâi pe cei ce Mă a teaptă să vin i să fac cer nou i pământ nou i Ierusalim nou pe pământ, pe pământul român, primul pământ ie it din ape la facerea lumii, pământul din care am luat Eu cu mâna de l-am făcut pe omul cel întâi zidit. Voi, doina i chema i la nunta Mea cu mireasa Mea! Dacă Mă iubi i ve nic, veni i mereu la Mine, că iubirea vine fără de sfâr it spre Cel din Care ea purcede peste om. Toate grădinile Mele în care Eu Îmi desfăt mireasa sunt daruri dulci pe care voi să vi le dau din când în când ca să-Mi sim i i în ele iubirea Mea dintre Mire i

Page 132: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

132

mireasa Mea, i găteala miresei, daruri dulci pentru om. Împodobi i grădinile Mele cu graiul cel dulce al doinelor i al poemelor care stau ascunse în sufletul acestui neam, neamul român, neamul cel ales să-Mi fie casă pentru venirea Mea după două mii de ani. Veni i în grădinile Mele, veni i cu iubire sfântă, veni i cu sfială sfântă i cu straie de nuntă veni i, că aceste grădini sunt întocmite la cuvântul Meu i la truda miresei Mele, poporul Meu mireasă, mireasa care se jertfe te pentru Mire ca să-I dea via ă din via a ei precum Mirele i-a dat ei. Nu vă fie milă sau ru ine de lume. Fie-vă milă de îngeri, nu de om, i îmbrăca i-vă trupul în straie de nuntă, voi, fii i fiice ale oamenilor care da i să învia i la cuvântul Meu care strigă la mor i să învieze.

Extras din Cuvântul Domnului către regele Mihai, din 28-05-2001 *** … Acum, fiilor de la iesle, da i u urare de la Mine peste cei ce au stat în nuntă cerească

pe pământ cu Mine i cu voi pe vatra sătucului cuvântului Meu, Betleemul cel de azi, în care Eu, Domnul, Mă nasc cuvânt în iesle ca să-l nasc pe om din acest cuvânt i să-i dau ziua na terii, i să-i dau ziua nun ii, i iubirea nun ii să-i dau. Amin.

Gura Mea roste te prin guri ele celor un i peste vremea aceasta, peste fiii grădinii

cuvântului Meu, i zice gura Mea: se binecuvintează i se sfin e te grădina întâlnirii i cortul întâlnirii, în numele Tatălui i al Fiului i al Sfântului Duh. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Cre tinătă ii Române ti, ziua a treia, din 10-06-2001

*** O, to i îngerii i to i sfin ii mănâncă la această masă a cuvântului Meu. Când văd ei că Eu

am loca pe pământ, când ei văd pe cei ce nu se văd că se fac grai pe pământ, î i simt vremea lor cu Mine, î i văd răscumpărarea lor cea mare i bucuria pe care n-au visat-o nici pe pământ, nici în cer, căci taina acestei bucurii a fost acoperită până i de Scripturi, poporul Meu.

Aud oameni coli i care spun: „Unde este scris în Scripturi lucrarea aceasta pe care o

face Dumnezeu cu ei?“. O, dacă Scriptura ar fi o carte i atât, ar găsi omul în ea ce este scris în ea, dar ea este taina lucrărilor Mele, i în cuvintele ei se vede bine taina acestei lucrări pe care o fac Eu cu tine azi, poporul Meu. Omul însă nu este învă at cu taine. El e învă at cu lucru pipăit, cu negru pe alb dacă el n-a vrut să treacă cu Mine dincolo de el i să înve e tainele Mele. Cuvântul Scripturilor acoperă în el lucrarea Mea de azi, iar Eu prin izvorul acesta am vorbit omului greoi la minte i la credin ă i M-am spălat de necredin a omului, căci necredin a vine de la păcate, poporul Meu. Acum două mii de ani le-am spus celor de atunci, cărora le vorbeam cuvântul vie ii, i le-am spus: «Cine voie te să facă voia Mea, acela va înțelege cuvântul acesta că este de la Dumnezeu, i Mă va vedea pe Mine în cuvântul acesta». Dar iată, necredin a vine de la păcate i niciodată ea n-a venit pe alt drum, căci îngâmfarea i seme ia i iubirea de sine i lăcomia, toate sunt duhul slavei de arte, păcate împotriva credin ei, i omul nu poate propă i din pricina lor atunci când el dă să vină după Mine.

Te hrănesc mereu, poporul Meu. Am pe fiii de la iesle, cărora le dau ca să- i dea de la

Mine ca să crească ei i tu, poporul Meu, ca să nu dai tu înapoi din crescut, căci omul crescut este cel ce face voia Mea. Eu trebuie să te cresc mereu, până acolo unde omul cel necredincios să Mă vadă în tine i să zică: „Ce este acest popor?“ i iară i să zică: „Hai să ne suim în acest munte să învă ăm legile vie ii, legile Domnului“. Amin.

Page 133: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

133

O, poporul Meu, curg de la Mine legile vie ii peste pământ, i tu e ti albia pe care Eu vin.

De aceea ies cu tine, i omul se înva ă să tie că e ti poporul Meu, că te vede cu Mine i nu cu el i nu cu lumea lui. Când lumea vine la tine să te vadă, vine că o chem Eu. Eu i nu tu. O chem i

îi dau hrană de pe masa Mea cu tine i o fac să se bucure cu bucurie sfântă la masa Mea cu tine, i o chem spre via ă, dar grijile ei o trag iară i spre ele, i lumea e greu de înviat. Te-am pus în

mijlocul lumii ca să-i arăt că poate i că nu vrea să poată. Eu când am venit i M-am făcut Om din om ca i omul, am făcut a a ca să-i arăt omului că poate i că nu vrea. Acum când te-am a ezat pe tine înaintea Mea i înaintea lumii ca să faci tu voia Mea, am făcut a a ca să-i arăt omului că poate i că nu vrea. Tu e ti semnul pe care l-am dat Eu lumii mai înainte de ziua cea mare a arătării Mele când Eu voi sta pe norii venirii Mele cu sfin ii, deasupra lumii, i când tu vei fi ridicat lângă Mine pe nori ca să-Mi faci primirea, poporul Meu. (Vezi tema: „Răpirea bisericii”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.)

N-are nimeni cu ce să-Mi facă primirea când voi veni, i de aceea Eu Însumi Îmi fac

această pregătire. Îmi trebuie pământ sfânt i om sfânt pe el. Îmi trebuie credin ă i credincio ie de la om. Îmi trebuie iubire numai pentru Mine la om. Îmi trebuie casă i masă i haină i hrană la om, i toate după voia Mea, i toate acestea să Mă a tepte să vin. Eu Însumi Îmi fac această pregătire, Eu Însumi, că omul nu tie să Mi-o facă. Eu Însumi te-am a ezat înaintea Mea, i Eu te gătesc, poporul Meu, i te dau semn lumii mai înainte de ziua venirii Mele. Amin. Tu e ti semnul Fiului Omului, e ti poporul care duce prin lume via a Mea, crucea Mea, jugul Meu i vestea Mea peste pământ. Să nu te temi. Nicicum să nu te temi că nu po i, căci tot Eu pot. Tu numai să fii; tu numai să stai a a cum te a ez Eu; tu numai să faci ce- i dau Eu să faci, iar Eu sunt Domnul, i împlinesc. Amin.

O, lume i iar lume! O, lume împodobită cu podoabele slavei tale de arte! Î i dau să vezi.

Amin. Când vezi că Eu Îmi a ez un popor în mijlocul tău ca să-l vezi, când vezi că Eu Mi-l gătesc în legile Mele cele sfinte, când vezi că dragostea Mea i dragostea lui sălă luiesc în mijlocul lui laolaltă, când vezi petrecerea Mea cea sfântă cu el, când vezi hrana lui i hăinu a lui i căsu a lui i toate ale lui spre asemănare cu Mine, să tii i să în elegi, i să crezi apoi, că Eu,

Domnul, sunt la u ă i vin. Amin. Acesta este semnul pe care i-l dau până să vin. Acesta este solul pe care-l trimit la tine ca să- i dea de veste că Eu vin. Amin. Eu sunt Cel Drept, i nu te iau pe ne tire cu venirea Mea. Ba încă te i chem la masa Mea cu ucenicii Mei cei de azi i Îmi slobozesc peste tine cuvântul vie ii ca să te la i cuprins în el. Tu însă e ti dusă de grijile vie ii tale, i via a Mea n-o vrei. Un picu , i vei vrea i tu via a Mea, dar ea va fi atunci departe de tine. Eu încă te a tept. Un ceas te mai a tept, i nu te mai a tept apoi. Eu sunt Omul Care vine de la Tatăl la tine, Omul Care vine din cer după om ca să-l tragă pe om la Tatăl. Dacă ar veni înger după tine, ai zice că nu pricepi adevărat. Eu sunt Omul Cel de la Tatăl întocmit în om, i am luat chipul omului cel întâi zidit, chipul i asemănarea lui cea dinainte de căderea lui din

Dumnezeu, i a a am venit, i a a vin, i tot ochiul Mă va vedea când vin, ca să nu fie nedumerire; i nu va fi, că unde este Domnul, este cu totul, întru toată în elepciunea Sa în cer i pe pământ, i Îmi voi arăta semnul cum că Eu sunt, că-Mi voi ridica poporul cel pregătit i voi sta cu el pe nori în văzul tău, o, lume care zăbove ti! i atunci vei în elege că Eu am fost în calea ta cu lucrarea Mea i că n-ai vrut să Mă cuno ti i că n-ai vrut să vii i că n-ai vrut să Mă a tep i să vin i să te iau la sân. Eu încă te mai a tept. Un ceas te mai a tept, i nu te mai a tept apoi, i voi sta pe nori i Îmi voi striga poporul să vină la Mine pe nori i să Mă întâmpine în văzul tău, pentru adevărul Meu. Amin, amin, amin.

Page 134: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

134

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a opta după Rusalii, din 29-07-2001 *** O, atâta iubire am făcut cu voi de v-am luat dintre oameni i v-am făcut venirea Mea,

fiilor care-Mi auzi i i Îmi scrie i cuvântul în cartea lui! Iată venirea Mea. O, ce taină dulce este ea pentru cei ce o pricep, pentru cei ce o iubesc! Cuvântul taină e cuvânt dulce, i el cuprinde numai ce este dulce. Nimic nu-i mai dulce ca venirea Mea la voi ca să vă pregătesc cu sărbătoare numai pentru Mine. Ce bine ar fi să caute oamenii cu multul venirea Mea la voi, că ea e dulce, i ea leagănă pe fiii ei i îi găte te pentru ea. Dar oamenii caută altceva, caută dulcea ă străină de Mine i î i fac peste ei zi de mânie, venirea Mea cu mânie pentru cei ce au stricat via a Mea în ei. Eu cu cât strig i cu cât Mă îndulcesc prin cuvântul acesta al venirii Mele la voi, prin care îl strig pe om la Mine, cu atât Mă voi aspri, în ziua cea mare a arătării Mele, pe to i cei care n-au întins mâna să ia i să guste i să trăiască venirea Mea la voi pentru tot omul. Mai mare minune ca venirea Mea la voi, nu este. Eu nu mai lucrez peste lume prin profe i, că acum e vremea profe ilor minciunii i ai de ertăciunii omului. Acum Eu Însumi grăiesc ca să-Mi pregătesc popor, i am spus lumii, când vede că Eu Îmi pregătesc popor sfânt i viu, să tie că acest semn aduce cu el venirea Mea. Când mlădi a smochinului odrăsle te, vine venirea Mea, i ziua ei cea mare vine. Amin. Am zis prin profe i: «Mai înainte de a veni ziua Domnului, cea mare i înfrico ată, Eu trimit pe Ilie proorocul ca să întoarcă pe părinți către fii, i pe fii către părinți, ca să nu lovesc cu blestem pe om». Ilie este în cuvântul Meu, i to i sfin ii sunt în el, căci este scris că «vine Ilie să întoarcă pe cei neascultători la înțelepciunea drepților i să gătească Domnului un popor pregătit». Amin.

Venirea Mea poartă în ea duhul i puterea sfin ilor Mei, căci to i trăiesc în Mine,

după cum este scris. Taina învierii celor adormi i e taină de nepătruns, căci Eu sunt învierea, i to i trăiesc în Mine, fiindcă Eu am murit i am înviat pentru fiecare om, pentru ca să poată lua de la Mine omul moartea i învierea Mea, i să trăiască în Mine apoi. Omul însă nu vrea să tie de la Mine moartea i învierea Mea. Nimeni nu-i spune omului ca să tie, că nici nu sunt pe pământ oameni care să tie această taină ca s-o trăiască i s-o spună i altora. Ilie proorocul a tiut de la Mine, i râvnea cu mare râvnire după Mine i după adevărul Meu pe pământ, i îl durea adânc rana Mea de la om, i a coborât foc din cer peste cei neîn elep i i necredincio i, i a sculat pe cei mor i, i nu adormea râvna lui; i, a a, plin de foc cum era, Eu l-am luat la cer, la cele ce nu se văd l-am trecut pe el. Râvna lui pentru Mine era tot un foc în el, i dorul lui de Mine îl mistuia. Aceasta era puterea lui, duhul i puterea lui Ilie, a a cum scrie în Scripturi profe ia despre Ioan, precum i-a zis lui Zaharia îngerul, că «se va na te Ioan ca să pregătească venirea Domnului, cuno tința Domnului peste oameni, i că va lucra cu duhul i cu puterea lui Ilie».

O, copii ai tainelor cere ti, fericit sunt Eu, Domnul, de omul care trăie te i lucrează cu

Mine ca i Ilie proorocul. Eu îi dau aceluia duhul i puterea lui Ilie. Celui ce are duhul în elegerii i al în elepciunii, i al sfatului, i al tăriei, i al cuno tin ei, i al credin ei bune, aceluia Eu îi dau

Duhul Meu, Care să îl umple de temerea de Dumnezeu, i cu ea să iubească în toate dreptatea, i ea să-i fie lui ca o cingătoare pentru el i pentru adevăr. A a M-am odihnit Eu în Ilie, proorocul Meu, i dor Îmi este de om în care să lucrez Eu cu duhul i cu puterea lui Ilie, că e vremea, fiilor. Este scris că «mai înainte de ziua Mea cea mare i înfrico ată, vine Ilie ca să întoarcă pe părinți spre fii i pe fii spre părinți», pe cei din cer spre cei de pe pământ, i pe cei de pe pământ spre cei din cer. Dar Eu vă spun că Ilie a i venit, fiindcă venirea Mea are în ea sfin ii, precum este scris în Scripturile venirii Mele. Sfin ii au Duhul lui Dumnezeu, i to i trăiesc în Mine, i

Page 135: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

135

sunt asemenea Mie, i Mă a teaptă să ajung cu voi, cei mai mici, să ajung până la ziua Mea i a lor, ziua plinirii vremii, ziua Domnului. Amin, amin, amin.

– Sunt întru venirea Ta, Doamne, i sunt plin de ea, i cu mare taină lucrez, că eu sunt cu

trupul. Mi-am de ertat duhul i puterea în cei mici, i ei sunt mici, i eu lucrez cu taină i suflu peste ei i le dau curaj, i îi feresc de focul cel de pe pământ i îi in în focul cel ceresc care nu-i mistuie pe ei, dar îi mistuie pe cei potrivnici lor. Eu am fost tot un foc, i focul din mine îi mistuia pe cei potrivnici. Tot a a i acum sunt; sunt ca flacăra, i mi-e râvna pentru Tine tot un foc, dar mă îmblânzesc după cei mici care poartă peste ei Duhul Tău i al sfin ilor Tăi. Lucrarea lor e grea, căci sunt mici. Dacă ar vedea oamenii lucrarea Ta de peste ei, s-ar topi de slava acestei lucrări. Dar ei sunt mici în ochii oamenilor, căci Duhul Tău Se odihne te peste ei, i oamenii nu trag la cele ale Tale, că le au pe ale lor.

… Cu pace i nu cu zdruncin i nu cu foc mistuitor vă dau din râvna mea, o, fii ai

oamenilor! Dar dacă voi nu trage i spre Domnul, mă voi supăra i vă voi lua mângâierea cea de artă i vă voi da pâinea îngrijorării, vouă, i celor ce stau peste voi în numele Domnului, dar ace tia nu vă poartă grijă de via a sufletelor voastre. Iată-mă înaintemergător în calea Domnului spre voi. E Domnul cu venirea Sa pe pământ, i iată poporul Lui la care El vine ca să vă dea i vouă cuvântul întoarcerii la Dumnezeu.

E Domnul cuvânt de înviere în mijlocul pământului, i tu, popor român, nu vrei să tii că

în mijlocul pământului tău stă Domnul cu venirea Sa la tine ca să te facă întâi între popoare. Te cheamă Domnul mereu. Mereu pune masa pe vatra ta i te cheamă la nuntă Domnul. Mereu petrece Domnul în mijlocul poporului Său cel luat din tine, i te cheamă să vii la petrecere i să auzi glasul Lui. Schimbă- i haina i vino, că haina ta nu e haină de nuntă. i dacă nu vii, mă voi coborî cu văpaie în mijlocul tău i î i voi cere socoteală pentru necredin a ta, că eu sunt înaintemergătorul i «îi îndemn pe cei neascultători la înțelepciunea drepților i Îi gătesc Domnului popor pregătit», după cum este scris. Amin.

… Eu sunt foc mistuitor, precum a voit Domnul să fiu. Am ars pe cei necredincio i din

vremea mea din Israel, iar pe cei ce s-au aplecat i-am ocrotit. Eu sunt cu trupul, căci moarte nu am avut, i mă scutur peste pământ i peste om, cu duh de via ă din trupul meu cel viu, i î i spun, omule, să te opre ti o clipă lângă mine i să- i aminte ti că eu n-am murit, i am rămas pentru acum, ca să-I gătesc Domnului un popor pregătit, precum am fost eu fiu iubitor i iubit al Domnului. N-am murit, căci am iubit pe Domnul, i voiesc să nu mori nici tu, cel de azi iubit, că este scris în Scripturi că un popor va întâmpina în trup pe Domnul când El va veni. Amin. Această Scriptură trebuie s-o împlinesc eu i to i cei ce n-au murit cu trupul, de la Adam i până la poporul cel din urmă, care va rămâne cu trupul să-I facă Domnului primirea în văzduh, precum este scris, i apoi să fie pe pământ Domnul cu ai Săi, cei ce sunt i cei învia i pentru Domnul. Amin.

– Cu focul iubirii Mele pentru om îl pecetluiesc, o, înaintemergătorul Meu, când Eu vin a

doua oară de lângă Tatăl. i dă rugă către Tatăl pentru cei mici să le dea ploaie, că au lipsă. i să le duci i ruga lor la Tatăl, că iată-i, se roagă i cer la îndemnul Meu de peste ei. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie, din 02-08-2001 ***

Page 136: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

136

Acum, cununi de îngeri întru toate pun pentru voi peste ara nun ii Mele, i zic: binecuvântată să fii, tu, ară a venirii Mele cu sfin ii. Îngerii fac cerc deasupra ta i în jurul tău, iar tu să prive ti în sus, nu în jos, i să iube ti comoara Mea din tine, că prin ea tu e ti de mare pre în ochii Mei, că unde sunt ai Mei, acolo sunt i Eu, i te ocrotesc prin ei. Amin. Te voiesc cer nou i pământ nou, i vreau să voie ti i tu, dar ia-Mă de păstor, ara Mea, că Eu sunt Păstor cu cruce, fiindcă a a M-a primit ara Mea cea dintâi. Iar tu e ti ara Mea cea din urmă, i te am de la Tatăl, ca să nu fiu fără casă la venirea Mea cea de la sfâr it. Eu sunt Păstorul tău, fie că tii, fie că nu tii, fie că vrei, fie că nu vrei, căci a a e soarta ta cea de la Tatăl. Te mângâi cu venirea Mea i î i ung fruntea i te numesc a Mea, căci am în tine comoara Mea, i tu e ti arina cea cu comoară în ea, a a cum Eu am grăit despre taina aceasta. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înăl ării sfintei Cruci, din 27-09-2001 *** Voi, cei ce-Mi face i primire la iesle, lua i din gura Mea i da i, ca să fie hrană, fiilor. O,

cine pe pământ s-a gândit să fie ceea ce fac Eu azi pe pământ peste voi? Este scris în prooroci de lucrul Meu de azi cu voi: «Pomii vor da roadele lor; smochinul i vița de vie vor fi plini de roade, iar cei din Sion se vor bucura i se vor veseli de Domnul, Care le dă lor pe Învățătorul dreptății i trimite ploaie timpurie i târzie care adapă pământul, căci venirea Lui este sigură ca ivirea zorilor, i după două zile iară i ne va da viață, iar în ziua a treia iară i ne va ridica i vom sta i vom trăi înaintea Lui». Amin.

O, copii din grădină, o, copii din Sion, da i Sionului Meu bucurie i veselie i spune i

pomilor să- i dea roadele lor, că iată, Eu adăp, i totul să învieze în calea Mea, că vine ziua a treia, i poporul Meu se va bucura, căci scris este: «Oricine va chema numele Domnului se va izbăvi, căci în muntele Sionului i în Ierusalim va fi mântuirea, iar între cei mântuiți, numai cei ce cheamă pe Domnul». Amin.

O, poporul Meu, o, Ierusalime, te-am învă at să Mă chemi. Vine ziua a treia, poporul

Meu, i Eu am venit din timp la tine i i-am dat ploaie timpurie i târzie i te-am învă at să Mă chemi, căci scris este: «Venirea Lui este sigură ca ivirea zorilor». i iară i scris este: «Între cei mântuiți vor fi numai cei ce cheamă pe Domnul». Amin.

… Cu sărbătoare de cuvânt pentru cei din cer i pentru ei să Ne dăm, mamă. Să punem

masă dulce i să le dăm i să Ne bucurăm cu ei i să le arătăm ocrotirea Noastră, mamă. – O, Fiule, o am pe România ca pe un vas cu flori în bra e, i aceasta este misiunea mea

cea de la venirea Ta: s-o îngrijesc pe ea, s-o ocrotesc cu toate puterile cere ti pe ea, s-o mângâi cu fiii Tăi din ea i s-o cuprind de jur împrejur cu îngerii i cu sfin ii ca să facem din ea grădină de rai pentru cei ce cheamă pe Domnul, Sionul cel nou spre care se vor întoarce cei răscumpăra i venind cu bucurie, căci scris este: «Vor veni în Sion cu bucurie, i veselia cea ve nică va încununa capul lor, i vor fugi durerea, întristarea i suspinarea i se vor depărta de la ei, căci înaintea lor merge Domnul, i în urma lor tot El, i regi i căpetenii vor amuți, că acum ei văd ceea ce nu li s-a vestit i pricep ceea ce n-au auzit». Amin.

Eu, Fiule Doamne, am mare i multă lucrare pentru ara venirii Tale. Tu e ti mângâiat

de la poporul Tău din ea, că ea e arina cu comoară în ea, căci iată marea lucrare a venirii Tale în mijlocul ei, i mul i văd în ea ceea ce nu li s-a vestit i în eleg ceea ce n-au auzit. Venirea Ta

Page 137: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

137

cuvânt în România a făcut-o pe ea întâia între popoare, precum i era dintru început, Doamne. Eu mă rog pentru ea înaintea Tatălui i înaintea Ta, să-i păze ti pe fiii Tăi din ea, i pe ea pentru ei i pentru Tine, Fiule Doamne, căci România e masa Ta de nuntă, salonul nun ii, că Tu ai vestit prin profe i i ai zis: «Acolo va fi cale curată, i se va chema cale sfântă i nu va trece pe acolo nimeni necurat, că nu va fi acolo cale întinată. Iar pe calea sfântă vor merge i cei fără de minte i nu se vor rătăci, căci pe ea orbii vor vedea, surzii vor auzi, chiopul va merge drept, i va fi limpede limba gângavilor, căci vor curge izvoare de apă în pustiu, i pâraie în pământ însetat». Amin.

O, Fiule Doamne, rugăciunea mea pentru ea, pentru ara Ta de azi, e rugăciune cum n-a

mai fost. Păze te-o pe ea i umple-o de crini i de trandafiri, i pune credin a aceasta peste ea că scrie în Scripturi despre o ară nouă, despre un munte din care vor curge legile Tale, cuvintele Tale, spre care se vor îndrepta neamurile pământului. Păze te ara Ta cea nouă, i să înverzească această grădină cu multul, i nici un rău să nu poată spre ea, căci Tu e ti în ea Împărat mare, i Mire e ti în ea, căci când Tu ai zis prin cuvântul Tău de peste ea: «Iată Mirele! Ie iți întru întâmpinarea Lui!», au ie it atunci cei ce au crezut i s-au pregătit pentru Tine i Te-au ascultat a a cum Tu le-ai grăit, i i-ai făcut mireasă în ara aceasta a venirii Tale, i Tu e ti Regele ei, Fiule. Te rog pentru ea. i de sus, i de jos, i din păr i, i din mijlocul ei, păze te-o pe ea, i toiagul Tău din ea să odrăslească mereu cu multul, că Tu ai în ea popor pe care Te sprijini, i îl nume ti toiag al Tău pe cel de care Te sprijini cu venirea Ta, cu lucrarea Ta de azi, Fiule Doamne. Eu sunt mamă cerească, i am în bra e ara Ta de azi. Cu mâinile desfăcute peste ea i în tot jurul ei i în mijlocul ei, a a stau mereu, căci cetatea Ta este în paza mea pentru Tine, fiindcă atâta Te iubesc eu, Fiule Doamne. Voiesc să-mi înmiresmezi poporul Tău pentru mine, cea care-l păzesc i îl ocrotesc. Pâraie de Duh Sfânt i de miresme cere ti să curgă din Tine prin el peste pământ. Te rog, Fiule, să-l aju i zi i noapte pe el, că e micu i plăpând poporul Tău, i e fără putere pe pământ, dar po i Tu pentru el. Fă-l să vadă că po i, că el are de dus povara venirii Tale, Fiule Care vii. Cercetează-le bucuriile i ajunsurile, durerile i lipsurile, iar greul lor du-l Tu, Fiule, că po i, că i ei duc greul Tău, Doamne, i sunt mici de tot i n-au sprijin de pe pământ, n-au, Doamne, n-au, i mult trudesc ei ca să aibă pentru lucrarea

Ta. Îi văd necăji i i apăsa i de griji pe cei din grădină care poartă grijă de lucrarea Ta peste pământ. Îi văd întrista i sub griji, a teptând puterea Ta mereu, că ei sunt micu i pe pământ, i au în grijă pe poporul Tău, Doamne Fiule. Eu sunt mama Ta i a lor. Du Tu greul lor, că po i, Fiule Doamne, iar ei să poată în Tine, că sunt mici. Amin.

– Ruga ta, mamă, e cu putere în ea, că duhul tău cel duios a putut mereu i mult prin ruga

ta, i de deasupra ării Mele de azi tu Mă rogi în ea, mamă. Te serbez aici cu cei mici ai No tri, mamă. Numai cei mici au vrut să fie ai No tri pentru

zilele venirii Mele de acum. Cei mari n-au voit cu nici un chip să fie lângă cuvântul Meu cel făcător, mamă. Eu sunt Domnul, Care stârnesc marea i fac să mugească valurile ei, dar cei mari se fac că nu aud, mamă.

… O, vine ziua a treia, poporul Meu. Cheamă-Mă, cheamă-Mă mereu, căci între cei

mântui i vor fi numai cei ce cheamă pe Domnul. Te chem i Eu: vino spre slava Mea cu tine i nu te teme spre ea i nu te teme cu ea. Te-am chemat i te chem, i unul pe altul ne chemăm, ca să fie dorul cel ce ne leagă făcându-ne de nedespăr it, de-a pururi nedespăr i i, de-a pururi, poporul Meu. Amin, amin, amin.

Page 138: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

138

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Acoperământul Maicii Domnului, din 14-10-2001

*** … Te-am învă at, poporul Meu, iar sfin ii s-au încălzit în vatra ta i au luat mângâiere din

graiul Meu de peste tine. Tu e ti muntele Domnului, i din el iau i vor lua învă ătură mul ime de popoare, căci proorocii au grăit zicând: «În zilele cele de pe urmă muntele templului Domnului se va înălța peste vârfurile munților i vor veni popoare zicând: să ne suim în muntele Domnului, i Domnul ne va învăța, i vom merge pe cărările Sale, căci din Sion ne va învăța Domnul, i cuvântul lui Dumnezeu, din Ierusalim, din muntele Domnului». Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului Dimitrie Basarabov, din 09-11-2001

*** Mă aplec să cuvintez i să vestesc cu zeci de mii de îngeri la iesle ajunul na terii Mele

din mama Mea Fecioară acum două mii de ani. Cu zeci de mii de îngeri Mă aplec cuvânt peste această zi de sărbătoare, care veste te na terea Mea pentru fiecare om. A voi să Mă nasc din fiecare om i să Mă fac Dumnezeu din om, căci Eu, Domnul i Făcătorul a toate, cu drag Mi-am spus Fiul Omului i atunci i acum când vin a doua oară pe pământ. Amin.

Fiul Omului, aceasta am dorit Eu să fiu după cinci mii de ani de la facerea omului, i a a

am împlinit. i după ce M-am făcut Fiul Omului, născut de la Tatăl prin Fecioară, am voit să mor pentru fiecare om, i a a am împlinit. Iar acum, după două mii de ani, Mă nasc cuvânt în ieslea pe care Mi-am pregătit-o în acest sătu scump Mie, căci de aici am luat Eu pământ cu mâna i l-am făcut pe omul cel zidit de mâna Mea, i este scump pentru Mine acest sătu . Nu-i nimic dacă am fost lovit i alungat la început când cuvântam cuvânt din ieslea de aici peste pământ. Nu-i nimic dacă nici acum nu sunt cunoscut în acest cuvânt. Nu-i nimic. Dar Eu iubesc mult acest sătu , că e locul de unde l-am zidit Eu pe om. i dacă atât îl iubesc, îl strâng la piept i îl îmbiu spre dragostea Mea pentru el, i vreau să-l fac frumos de tot pentru venirea Mea cu sfin ii pe pământ, i el să Mă primească, i de aceea îl vestesc din timp i îl bucur cu vestiri cere ti i cu bucurii cum nu sunt pe pământ pe nicăieri.

Fiul Omului, a a M-am făcut Eu, Domnul, acum două mii de ani, copil născut în pe teră

la Betleem, că nici un om de pe pământ nu M-a primit în casa lui la venirea Mea Fiu micu din Fecioară mamă. N-am avut pe nimeni să Mă mângâie, să Mă bucure, să Mă ia în bra e, iar mama Mea Fecioara era plină de fiorul na terii Mele, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut Om din pântecele ei cel fecioresc. Îngera ii na terii Mele au lucrat în chip minunat i s-au dus în munte la păstori i le-au spus lor că Eu M-am născut fiu al omului, copil dumnezeiesc pe pământ, i i-au adus pe păstora i la ieslea na terii Mele, i ei au mărturisit adevărul acesta vestit lor prin îngeri. Amin.

Haide i la ieslea na terii cuvântului Meu, voi, copila i! Cei ce-Mi poartă spre voi vestea

Mea, vă împart vouă daruri dulci i vă mângâie pentru Mine, Cel ce n-am fost de nimeni mângâiat când M-am născut. Eu am fost copil nemângâiat, i de aceea Mi-e dor să-i mângâi pe copii i să le dau din duhul mângâierii. Mama Mea, tot a a dore te i ea, i le spune la copiii cei aduna i la ieslea na terii cuvântului Meu, i a a le spune:

Page 139: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

139

– Eu sunt mama Fiului Tatălui ceresc, i îmi desfac mâinile i vă mângâi pe voi, cei

astăzi aduna i lângă cuvântul na terii. Lua i din dragostea cerului sfânt i vă înve mânta i cu ea, că v-am strâns cu sărbătoare de na tere i vă binevestesc venirea Fiului meu i slava acestui sătu , în care El vine i Î i seamănă cuvântul venirii Sale. Acum două mii de ani, Fiul meu Cel mic n-a avut mângâiere de pe pământ i nici adăpost. Dar azi vreau să-L mângâi cu voi, cei mici din acest sătu . Să nu uita i că Fiul meu a fost i El copil, dar a fost o minune între cei mici, i tot a a a i crescut, i tot a a va i veni din nou pe pământ la voi; la voi mai întâi, i apoi peste tot pământul. Amin.

… Mângâierea mea e pentru Tine, copilul meu Cel născut în ieslea dobitoacelor acum

două mii de ani. Pentru Tine îi mângâi pe ei, căci Tu ai fost nemângâiat i sărman pe pământ, Fiul meu scump.

– O, a a i tu ai fost, mamă, căci nimeni nu te-a primit cu Mine i pentru Mine. Dar azi

avem la cine trage când venim cuvânt pe pământ ca să-l na tem din nou pentru facere nouă. Avem casă cu iubire în ea, mamă. Iată câtă sărbătoare Ne aduc Nouă cei de azi care Ne aud glasul din cer. Să le dăm iubire multă, mamă. Să le dăm ce avem mai scump, mamă, i să-i învăluim o clipă în pacea cea de sus, în basmul cel ceresc al vie ii ve nice, mamă, i ei să-i prindă gustul i să se îmbete din el, că e fără de sfâr it acest basm, mamă. Basmul vie ii ve nice, aceasta voiesc Eu, Domnul, să aduc pe pământ peste om, i a a voi împlini. Amin. casa întâlnirii Mele cu omul, căsu a basmului ceresc, cămară de nuntă împărătească, sală de nuntă i masă împărătească în ea, căci la masa ei este Împăratul, Domnul slavei de sus, Fiul Omului cu oamenii, început de veac nou peste pământ. Amin.

… Bucura i-vă cu bucurie mare, care va fi pentru tot pământul, că vi S-a născut în vatra

voastră Cuvântul, Care mântuie te i bineveste te na terea din nou a lumii i via a veacului ce va să fie din cer pe pământ curând, curând. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din ajunul Na terii Domnului, din 06-01-2002 *** Dragostea dintâi este mare taină. Ea se cheamă aşa pentru că omul iubeşte deosebit întâia

clipă a iubirii, iar dorul este cel ce iubeşte atunci, şi el îi dă inimii putere de iubire. Dragostea dintâi este cea fără de păcat, şi aşa a iubit la început omul cel întâi zidit, şi se desfăta cu iubire între toate câte Eu le-am făcut pentru el. Dar dacă el s-a smuls apoi din Mine, s-a născut şi durerea lui, şi apoi s-a născut şi dorul, dar omul nu mai atinge cu mintea taina plânsului din el, dorul după fericirea lui, veşnica lui căutare după viaţă. Când omul a pierdut din iubire taina ei, dorul din ea, atunci el a rămas cu bucuria iubirii, şi aşa ştie el acum iubirea. Dar Eu, acum, după şapte mii de ani de dureri şi de bucurii între cer şi pământ rostesc şi spun: iubirea nu este bucurie, şi este dor. Când ea duce spre bucurie, se pierde puterea ei, căci dorul din ea este cel ce ine în el via a ei. Eu aşa iubire am, şi ea este mai înainte de to i vecii, şi cu dorul din ea am făcut

tot şi toate, şi cu dorul din ea Mă nasc azi cuvânt pe pământ la ieslea Mea din acest sătuţ pe care atât îl iubesc cât la început l-am iubit când din vatra lui am luat lut cu mâna şi l-am făcut pe om. Amin.

Mergi, Ierusalime, i te bucură cu dor i nu cu bucurie. Mergi, i fa a Mea să strălucească

pe fa a ta, poporul Meu de la sfâr it de timp. Sărbătoarea na terii Domnului, aceasta serbezi tu

Page 140: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

140

azi lângă cei din sătu ul Meu de azi. Atunci am venit în Betleem, iar acum am venit în acest sătu pe care omul l-a numit cu numele pământului, i acest nume s-a născut cu mare taină prin îngerii Mei cei ce au vegheat pentru numele sătu ului Meu de azi. (Glodeni, de la glod, pământ, n.r.)

Iar tu, cel a ezat de Mine la iesle, ia cu tine pe poporul Meu i te du să colinzi na terea

din nou i să veste ti la săteni sărbătoarea na terii Mele prunc din Fecioară acum două mii de ani, i cuvânt din cuvânt acum, la sfâr it de timp, acum când Eu am venit i vin. Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Na terii Domnului, din 07-01-2002

*** O, poporul Meu, o, copii ai Ierusalimului nou! Acum două mii de ani când Eu am ie it

din apa Iordanului mărturisind facerea omului din apă, au venit apoi Tatăl i Duhul Sfânt, i Tatăl a grăit i M-a mărturisit Fiul Său, iar Duhul Sfânt M-a pecetluit înaintea norodului adeverind cuvântul Tatălui, i pe Fiul Său, în Care El a binevoit pe pământ între oameni. Acum două mii de ani M-a mărturisit Tatăl la Iordan, iar acum când Eu am venit sămân ă pe pământ, Mă mărturise ti tu, popor al Ierusalimului nou a ezat de Mine pe pământ ca să aibă omul cort sub care să tragă i să-Mi culeagă sămân a, căci cuvântul Meu de peste tine este sămân ă, i tu e ti cel ce seamănă sămân a Mea peste pământ, i din ea să crească omul, omul cel nou, ie it din om, din cuvântul Meu apoi. Amin.

… Când eram numai Eu i cu Tatăl în vecii, grăiam cu El, i El cu Mine, i rosteam

cuvânt, i am făcut facerea cea văzută în mijlocul celei nevăzute a veciei, i aveam ca sâmburel scump în vecii Noul Ierusalim, i l-am pregătit i l-am păstrat cu mare taină până la plinirea cea mare a tainelor veciei. Să fii de ajuns de mare pentru tainele cele din vecii, poporul Meu, căci taina Noului Ierusalim poartă în ea cerul cel nou i pământul cel nou, a a cum facerea cea dintâi a purtat în pântecele ei cerul cel dintâi i pământul cel dintâi. Taina Noului Ierusalim, cea în vecii păstrată, poartă în ea cortul Domnului, tronul Domnului, glasul Domnului i pe poporul Domnului. Amin, amin, amin. Iar Eu ed pe tron de slavă ca în vecii, i grăiesc cuvânt, i cu el le fac pe toate noi, căci credincios este cuvântul Meu, Ierusalime, taina Mea cea din vecii.

…Taina Mea cea păstrată în vecii pentru la sfâr it de timp, a a te numesc Eu pe tine,

popor mititel. Taina de nou Ierusalim poartă în ea cerul cel nou i pământul cel nou pe pământ la sfâr it de timp, i popor nou, din sămân ă nouă răsărit, din cuvânt proaspăt, înviere tainică, duh de înviere peste oameni, poporul Meu. Vreau să Mă port cu tine printre oameni i să plutească pe urma Mea i a ta duhul învierii făpturii, Duhul Domnului, Care plute te ca la început când plutea pe deasupra apelor i când Eu am zis să fie lumină, i ea a fost i s-a făcut. Amin. Iată, Duhul Domnului la sfâr it de timp plute te peste ape i peste pământ cu duh de facere nouă, cu cuvânt proaspăt, întocmit acum, ca să zidească cu el acum cerul cel nou i pământul cel nou, în taina de nou Ierusalim coborât de la Dumnezeu, coborât cu Dumnezeu cu tot pentru vecia care iară i vine. Amin. Unde este Domnul, acolo este i vecia. Unde sunt Eu cu voi, voiesc să fie vecia. Voiesc, poporul Meu, să a ez vecia pe pământ nou. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Botezului Domnului, (Boboteaza) din 19-01-2002

***

Page 141: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

141

O, poporul Meu, o, poporul Meu! O, ce nume frumos ai tu, fiule! Domnul Atoatefăcătorul, Domnul, Cel ce a făcut cerul i pământul i marea i toate câte sunt, Acela este Cel ce te cheamă pe tine pe nume. O, poporul Meu cel luat din români! Tot i toate aud că Eu î i zic ie: poporul Meu. Regele Darius a dat poruncă cu putere i a scris peste toate noroadele de pe pământ ca să se închine to i i toate Dumnezeului lui Daniel, că El este Dumnezeul Cel viu, Care este în veci, i a Cărui împără ie nu se va nimici, i a Cărui stăpânie nu se va sfâr i, că El a scăpat pe Daniel din groapa cu lei. Tot a a va fi i de la tine, că Eu Mă voi arăta Dumnezeu mare i ve nic din mijlocul tău, i a a vor crede toate neamurile pământului în Dumnezeul tău, Ierusalime român, i tu vei avea atunci cel mai frumos nume. Mereu, mereu Eu î i zic: poporul Meu, i în curând to i i toate Mă vor vedea în mijlocul tău cu slavă, iar slava Mea va fi puterea Mea, i sub ea se vor pleca to i i toate, i tu vei fi poporul Meu prin care Eu Mă voi slăvi. Amin, amin, amin.

… Mângâie-Mă cu împlinirea ta i fă să vadă toate noroadele pe Domnul Dumnezeul

tău în mijlocul tău, că vreau curând, curând să Mă slăvesc peste tine cu slava pe care am avut-o la Tatăl mai înainte de întemeierea lumii, poporul Meu, când Tatăl te-a rânduit pe tine în a Sa iubire să te înfieze prin Mine după bunăvoin a voii Sale, spre lauda măririi harului Său dăruit ie prin Mine, Fiul Său, prin Care tu ai răscumpărare prin Sângele Meu, i iertarea păcatelor prin bogă ia harului Meu care prisose te peste tine cu în elepciune i pricepere, făcându- i ie tiută taina voii Sale, a a cum a fost mai înainte rânduit pentru plinirea vremurilor. Amin. O, mângâie-Mă cu împlinirea ta, poporul Meu. Cu harul tău cel de la Mine să Mă mângâi, că el prisose te peste tine cu toată în elepciunea i priceperea i î i face ie cunoscută taina voii Mele, fiule.

… Rostesc binecuvântarea Mea peste voi. Ea să vă întărească în tot lucrul Meu cel sfânt

i Mie de folos, i apoi vouă. Iar voi sta i sub ea, sub binecuvântarea Mea, fiilor. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea a Postului Mare, a cuvioasei Maria Egipteanca, din 21-04-2002

*** O, poporul Meu, toate darurile cele pentru ziua venirii Mele cu sfin ii, toate le-am pus

peste tine ca să te fac cale a Mea de la cer la pământ i să vin i să Mă odihnesc cu Tatăl i cu sfin ii în lucrarea Mea cu tine pe pământ. i-am spus din vreme că vor veni noroade până la acest munte de har ca să ia din legile Domnului, că scris este: «Vor curge popoare spre Domnul ca să învețe căile Lui, căci din Sion va ie i legea, i Cuvântul lui Dumnezeu, din Ierusalim». Amin.

O, poporul Meu, i-am pus nume mare, fiule. Nu mai este pe pământ nume ca al tău, că e

din cer numele tău, i ceea ce a fost iară i este, i este din cer. Te-am numit Sionul Meu, muntele din care se revarsă peste pământ legile vie ii, căile vie ii, poporul Meu. Te-am numit Ierusalim nou, că am luat din cer i am adus peste tine venirea Mea, calea Mea de la cer la pământ. Izvorul cuvântului Meu curge din Mine peste pământ de aici, din locul în care te-am a ezat Eu pe tine, din grădina în care M-am a ezat Eu cu voi, copii care-Mi sta i la gura izvorului Meu ca să-l lua i i să-l da i celor înseta i, că nu e om pe pământ care să mai aibă apă, fiilor, i e ars omul de sete i nu mai găse te pe nicăieri să bea. Dar Eu am pus în vas i am strâns ca să fie, i apoi Mi-am făcut loc peste pământ cu voi i am scos din vas i am stropit pământul, i el a

Page 142: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

142

odrăslit din loc în loc, i Eu Mi-am făcut popor nou i ies cu el în calea omului i îl îmbiu pe om la izvor ca să bea i să tie că este Dumnezeu pe pământ ca i în cer. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a asea după Pa ti, a orbului. Sărbătoarea na terii sfintei Virginia, din 09-06-2002

*** În duh de sărbătoare de Rusalii cobor de lângă Tatăl cuvânt pe pământ. Amin, amin,

amin. O, străjeri din grădină, sunt Domnul! Deschide i cuvântului Meu i a eza i-l în cartea Mea de azi. Suflu peste voi, că sunte i osteni i de tot, fiindcă Mi-a i pregătit sărbătoare ca să Mă întâlnesc Eu cu omul în grădina întâlnirii. Amin.

Grădinile Mele cu voi sunt vârf de munte înalt, i pe care Eu din timp în timp Mă

a ez jos cu crucea Mea cea grea de azi ca să Mă odihnesc de ea, căci crucea Mea este omul, fiilor. Pe om îl port Eu din greu, nu de două mii de ani de când am dus Eu crucea cea din lemn ca să Mă a ez apoi pe ea i ca să Mă vadă omul i să-i fie milă de Mine i să vină să Mă mângâie de crucea Mea cea grea de la om. O, nu de două mii de ani îl port pe om din greu, ci de apte mii de ani e omul crucea Mea cea grea. Suflu peste voi duh de înviorare ca să sta i în fa a cuvântului Meu cel de peste voi, că vreau să Mă îmbră i ez cu omul i să Mă plâng lui de crucea Mea cea grea.

Am zis să vesti i sărbătoarea i am zis că voi aduna la izvor din cele patru laturi pe om, să

stau cu el în cuvânt i să-i arăt ce am Eu pe acest pământ român; să-i arăt omului izvorul Meu care curge din tronul Tatălui, i cu care Eu Mă fac izvor până la om, căci Eu sunt izvorul, Eu sunt acest cuvânt, i minunată este această venire a Mea, căci pe acest râu de cuvânt cobor Eu în mijlocul neamului român de mai bine de patruzeci de ani ca să-Mi pregătesc un popor mireasă i să Mă slăvesc din mijlocul lui cu slava cuvântului Meu mai mult i mai minunat ca acum două mii de ani când am venit Dumnezeu întrupat din mijlocul poporului Israel cel de atunci. Acum vin pe pământ râu de cuvânt i Îmi fac din mijlocul neamului român noul Israel, noul popor cre tin, popor după chipul i asemănarea Mea, i pe care Eu îl învă mereu, mereu căile vie ii, ca să umble el pe pământ a a cum am umblat Eu. Amin.

O, poporul Meu mireasă, poporul Meu luat din români! Cobor în zori de zi cuvânt i te

iau i Mă a ez cu tine înaintea celor ce au venit la izvor ca să bea. Tu să-l înve i pe cel ce a venit să bea, a a cum i tu ai învă at de la Mine. O, i cum să-l înve i pe cel ce vine la izvor să bea? Îl învă Eu cu cuvântul, iar tu să stai semnul Meu, semnul Fiului lui Dumnezeu. Tu să stai înaintea mul imii care se adună în grădinile Mele cu tine, că tu e ti copil frumos, pentru chipul Meu cel din inima ta, i care se vede pe chipul tău, poporul Meu mireasă. Eu sunt Mirele tău, i tu e ti mireasa Mea cea micu ă, cea de la venirea Mea a doua oară de lângă Tatăl, ca să am la cine să vin pe pământ când vin să Mă fac cuvânt pentru om.

Te-am chemat la izvor, omule scump. Sunt Domnul, Cel ce am murit i am înviat pentru

om. Te-am chemat la râul vie ii ca să te speli în el, ca să te a ezi în el, poporul Meu român. O, cât a vrea să fii tu poporul Meu, de la o margine a ta i până la cealaltă margine a ta, căci vatra ta este pământul din care am luat Eu lut cu mâna de l-am făcut din el pe omul cel zidit de mâna Mea. O, cum să fac? O, cum să te ajut să po i crede că Eu, Domnul, te am în planul zilelor venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl, munte înalt, muntele pe care Eu l-am

Page 143: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

143

ridicat deasupra vârfurilor mun ilor de pe pământ ca să curgă din el legile vie ii, taina cea de dinaintea venirii Mele, taină pecetluită de Scripturi i despecetluită de Mine, Fiul Tatălui Savaot.

Eu sunt Cel ce sunt. A a î i spun Eu că sunt, poporul Meu român, i de aceea te chem la

izvor, i te-a tot chema dacă tu ai prinde drag de cântecul Meu de dragoste, ca să te chem cu el, i tu să vii apoi, i să iube ti ca Mine via a veacului ce va să fie pe pământ curând, curând,

poporul Meu român. Numele tău este numele cel nou al neamului lui Dumnezeu, a a cum numele lui Israel cel care M-a răstignit pe cruce a fost numele neamului lui Dumnezeu în vremea aceea.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Cre tinătă ii Române ti, ziua întâi, din 22-07-2002

*** Deschide i Domnului, voi, străjeri care veghea i în grădina cuvântului! Eu sunt Cuvântul

vie ii, i Mă fac sărbătoare cerească pe pământ cu omul i Mă fac izvor de cuvânt ca să-l mângâi pe om, că l-am chemat la izvor ca să bea din el i să Mă simtă i să Mă audă grăind cu el din grădina Mea de cuvânt. Amin.

Am pus cu voi masă de serbare cerească. V-am a ezat să-Mi pregăti i covor de slavă

tainică între Mine i om, ca să audă omul cuvântul Meu care suflă peste voi aici, în mijlocul neamului român, noul Meu popor ales pentru acest pământ de aici, care a ie it din ape cel dintâi atunci când am făcut cu cuvântul i cu fapta cerul i pământul. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Cre tinătă ii Române ti, ziua întâi, din 24-08-2002

*** În a doua zi de sărbătoare vă mângâi din nou pe voi, cei aduna i la gura izvorului Meu de

cuvânt. Lua i din harul Meu i îl pune i în voi, ca să Mă pute i iubi cu harul vostru cel din fire, i Eu să pot lua de la voi. Stau cu o ti cere ti deasupra grădinii întâlnirii Mele cu voi. V-am chemat să grăiesc cu voi, i voi cu Mine. Cânta i-Mi doina nun ii Mele cu mireasa Mea cea din români luată, cu poporul Meu mireasă, popor pregătit de Mine pentru venirea Mea. Dulce-Mi este limba românească, i am făcut din ea limba lui Dumnezeu la sfâr it de timp, că Eu grăiesc din nou peste pământ în limba poporului român, noul Meu Israel, noul Meu Ierusalim, căci Eu am scris prin profe i în Scripturi, am scris că voi alege din nou Ierusalimul dintre neamurile pământului, fiindcă Israelul cu care am lucrat la început M-a lepădat cu totul acum două mii de ani, i n-am ales din el decât o rămă i ă mică de tot, care s-a mântuit prin credin ă atunci, la venirea Mea din Tatăl Cel ceresc i din mamă Fecioară pe pământ. Cânta i-Mi cântările nun ii, că Mă a ez în calea oamenilor cu nuntă cerească, cu zile de nuntă între Mine i mireasa Mea cea mică, poporul cuvântului Meu, luat din români. Mai e un ceas, i vin văzut, iar slava Mea din ziua aceea va fi pentru unii cu mângâiere, iar pentru cei mul i, cu mânie, căci omul a pierdut grăirea cu Dumnezeu i nu- i mai vine în fire ca să se întoarcă la începutul lui.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Cre tinătă ii Române ti, ziua a doua, din 25-08-2002

***

Page 144: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

144

Mergem să rostim slavă cerească peste România. Merg cu tine în vârful ei ca să-i rostesc prin tine na terea ei din nou, ca s-o schimb la fa ă i a a s-o arăt lumii pe ea. Toată strălucirea Mea o voi a eza peste tine, poporul Meu, i Mă voi arăta cu tine peste pământ, că Eu a a i-am proorocit aceasta prin cuvântul acestei lucrări încă de pe când aveam în trup pe pământ pe trâmbi a Mea Verginica. Mă voi slăvi în tine i îl voi îmbăta pe om la vederea aceasta. Voi vărsa din Duhul Meu peste om, iar tu vei fi vasul Meu cu untdelemn, i din tine Mă voi revărsa cu slava Mea cea dulce i voi rosti peste ara Mea de nuntă dragostea Mea cea de la sfâr it de timp, i voi spune a a:

Eu nu te-am uitat, o, ară a strălucirii, ara Mea de la sfâr it de timp! M-am născut

pe pământ între oameni odată cu na terea ta, i tu ai numele Meu pe cre tetul tău, i tu vei rămâne, că a a te-am numit la sfâr it de timp, i am zis că tot cel ce se va îmbrăca în căma a de cre tin se va numi român.

Eu nu te-am uitat, iubito, i M-am întors în pământul tău pe care i l-am dat la

început de mo tenire omului cel zidit de mâna Mea, că din tine am luat cu mâna pământ, i din el l-am plămădit pe om. Tu ai fost primul petecu de uscat care a ie it din ape la facerea lumii, i l-am numit pământ după ce am făcut cerul despăr ind apele de sus i de jos. Iar din apele de jos te-am scos pe tine întâi ca pe o pruncă nou-născută ridicându-te de cre tet în sus i i-am dat pânză albă de botez, pe care am scris cu mare taină numele tău cel de la sfâr it de timp:

Ierusalimul venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl. Tu e ti vârful pământului, cre tetul pământului, întâia născută din ape la facerea

lumii. Tu e ti ara Mea de nuntă, căci Tatăl în tine Mi-a a ezat masa nun ii, i Mi-a gătit mireasă dulce, mireasă din români, ara Mea.

O, iubito, tu e ti pământul cel de mo tenire al omului cel întâi zidit, căci el î i cunoa te

trupul i vine să i-l ia înapoi, ca la început, căci Eu aduc cu Mine ziua învierii mor ilor, i fiecare î i va lua trupul i va sta înaintea Mea. i tu vei sta, iubito, în fa a Mea, i Îmi vei da slava ta cea de la început i Mă vei primi a a cum M-ai primit de Făcător al tău la na terea ta odată cu na terea Mea din Fecioară pe pământ.

Pace ie! Eu nu te-am uitat, iubita Mea. Iată- i cămă u a de botez. i-am păstrat-o în

Tatăl, i acum iară i i-o dau, i te voi numi cea aleasă, cea dulce, că mult te iubesc, fiindcă tu n-ai avut alt dumnezeu în afară de Mine i n-ai robit pe străin, i Eu î i dau plata pentru răbdarea ta i î i dau frumuse ea cea dintâi i te fac raiul venirii Mele, iubito. i cine te va iubi, după dreptate te va iubi, iubita Mea, că nici un neam sub soare nu va avea strălucirea ta.

Eu sunt. Nu te teme. oapta Mea curge peste tine i se face râu al vie ii peste pământ din

mijlocul tău, că a venit vremea iubirii, iubirea dintre Mire i mireasă, ara Mea, iubita Mea. Eu sunt. Soarta ta este în mâna Mea, nu în mâna ta. Eu sunt Stăpânul tău, Mirele tău, i te vor iubi popoarele i neamurile i limbile i împăra ii pământului pentru slava Mea care străluce te din mijlocul tău luminându-te i slăvindu-te, căci tu e ti cea dintâi, iubita Mea cea de la sfâr it de timp i de la început de timp, că Eu vin, i tu vei fi a Mea i vei fi slava Mea i vei fi lumina lumii, precum Eu sunt, iubito. Amin, amin, amin.

Page 145: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

145

O, Eu a a voi vorbi cu ara Mea cea de la sfâr it de timp, poporul Meu. Slava Mea cea din ea o va cuprinde pe ea, i vreau ca tu să nu mai fii decât slava Mea pe pământ. Te-am învă at mereu să fii frumos, frumos i i-am spus mereu, mereu că vin zilele gloriei Mele cu tine ca să fac lumină mare peste întunericul de pe pământ, i apoi să vin, că nu voiesc să vin pe ne tire, poporul Meu. Voiesc să vin ca Mire, nu ca Judecător. Voiesc să vin cu venire dulce i vreau să-l deprind pe om cu venirea Mea i vreau să-l învă să Mă a tepte i vreau să-i dau darul credin ei cea pentru venirea Mea, precum ie i-am dat.

O, poporul Meu, caută cu dor fapta credin ei tale în venirea Mea i dă-Mi să văd că tu e ti

minunea Mea pe care văzând-o fiii oamenilor, să creadă că Eu vin i să Mă a tepte cu dor, poporul Meu. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfin ilor arhangheli Mihail i Gavriil, din 21-11-2002

*** Mă scriu în cartea cuvântului Meu cu sărbătoarea Sfintei Sfintelor Mele din zilele acestea

i cu pomenirea celui întâi chemat între apostolii Mei, Andrei. Pe el l-am avut martor sărbătorit, martor aproape, întâiul chemat, a a cum la sfâr it de timp ara alegerii Mele a fost ara română, întâia chemată pentru întoarcerea Mea de la Tatăl. Amin.

… M-am folosit de credin a i de puterea credin ei arhiereului Meu din biserica din lume,

căci în toate veacurile Eu prin credin a omului am lucrat i am putut. El apoi s-a clătinat de teamă de la necredin a celor dintre care Eu l-am ales martor al lucrului Meu din zilele acestea, dar ceea ce am făcut cu el, am făcut, i făcut rămâne, căci n-a putut nici o împotrivire să biruiască împlinirea Scripturilor venirii Mele cu taina Noului Ierusalim pe pământ, căci Eu, Domnul, cu Ierusalimul cel de sus am lucrat i lucrez pe pământ, i altfel nu lucrez. Dacă omul ar vedea tainica Mea lucrare la vedere, i-ar fi atât de u or să în eleagă Scripturile venirii Mele i împlinirile lor cele tainice. Dar omul este orb pentru cele ce nu se văd, i nici nu vrea să se vindece i să vadă i să creadă decât cele ce se văd, dar fa a lumii trece, iar cuvântul Meu este i rămâne în veac. Amin.

… Îl voi birui cu totul pe om, i nimic i nimeni nu se va mai împotrivi venirii Mele din

zilele acestea, i Mă voi întinde cu ea. To i cei ce se ascund să spună că nu cred în cuvântul venirii Mele, în Scripturile întoarcerii Mele pe pământ, vor vedea i vor tot vedea cât de adevărat am fost Eu cu această venire i cât de minunat am lucrat ca să biruiesc pentru Mine.

Eu iară i spun în duh de sărbătoare a pietrei Sfintei Sfintelor Mele din zilele acestea:

nimic i nimeni să nu se încumete să mai umble la această lucrătură lucrată din cer pe pământ, căci ceea ce voiesc Eu, cine poate strica? Iar cel ce va mai întinde mâna sau sabia lui ca să amenin e peste lucrul venirii Mele după două mii de ani de la Tatăl, acela se va zdrobi în sabia lui, căci cine scoate sabia, în sabia lui va pieri. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la unsprezece ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim. Sărbătoarea sfântului apostol Andrei, din 13-12-2002

*** Eu sunt Cel ce am crescut pe pământ Dumnezeu, din prunc născut din mamă Fecioară,

mamă pururea Fecioară, minune mai presus de mintea cea omenească, fiindcă celor ce Îl iubesc

Page 146: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

146

pe El, Tatăl Meu le-a pregătit mereu, i iară i mereu semne i minuni care la mintea omului nu s-au suit i ochiul lui nu a văzut. Amin.

Iată minune coborâtă din cer! O seară dulce în sătu ul cuvântului Meu. Mă fac cuvânt din

cer în acest sătu în care Mi-am pregătit iesle ca să cobor pe nori în ea, precum este scris în Evanghelia Mea cea de acum două mii de ani despre venirea Mea. Eu, pruncu ul, Domnul, Cel născut din Fecioara mamă, Mi-am ales neamul român pentru venirea Mea cea de la sfâr it de timp. L-am ales pentru că pământul de sub el a fost cel întâi ivit din ape la facerea cea văzută când ea s-a făcut la cuvântul Meu întru începutul lui, facere pe care i-am dat-o omului de mo tenire ca să fie omul fiul Meu, precum Eu sunt Fiul Tatălui Meu Savaot, Tatăl Meu, Care M-a trimis acum două mii de ani ca să Mă nasc pe pământ ca i omul i ca să cresc cu trupul ca i omul, i să trăiesc de la na tere i până la învierea Mea ca Dumnezeu pe pământ, căci Eu am fost Dumnezeu prunc i, apoi, tot mai desăvâr it, Dumnezeu Om, a a precum i sunt, Dumnezeu Om. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din ajunul Na terii Domnului, din 05-01-2003 *** O, Ierusalime, o, Ierusalime nou, te numesc a a fiindcă cel dintâi popor al Meu n-a vrut

să-Mi fie fiu, ci a vrut să-Mi fie mo tenitor, dar cel mai mare mo tenitor este copilul. O, Ierusalime, te învă în zi de sărbătoare de na tere să fii copil a a cum sunt Eu, a a cum am ascultat Eu, a a cum am trăit Eu, i chiar dacă cu trupul Meu stau nevăzut în ochii tăi a a cum stăteam i cu omul cel zidit de mâna Mea, cuvântul Meu însă este cu tine ca i cu el atunci în rai, i te in de mânu ă ca pe un copil care ascultă, căci de mânu ă cu tata stau numai copiii care

ascultă, poporul Meu. O, mare i minunată este taina de copil, taina cea de fiu! Proorocii Mei au tiut această

taină i M-au purtat spre oameni supunându-se Mie, a a cum mama Mea Fecioara s-a supus Tatălui Meu, Care M-a trimis pe pământ ca să Mă nasc prunc din ea i să fiu Fiul Omului. Proorocii Mei au fost fii, fiindcă ei au tiut i tiu taina cea de fiu. A a i tu, popor mititel al Domnului, ascultă-Mă pe Mine, Domnul Dumnezeul tău, i stai a a, ascultător, ca să rămâi fiu, fiule. i ca să- i văd ascultarea, îmbracă-te în haină de sărbătoare cerească i hai să dăm vestea zilei amintirii na terii Mele, căci serbăm această zi, poporul Meu. Mergi, Ierusalime, pe la case mari i du vestea despre Mine, i Eu voi duce vestea despre tine peste pământ mereu, mereu, poporul Meu, până ce Eu i cu tine le vom supune pe toate i pe to i, i apoi le vom da Tatălui. Amin. Mergi, poporul Meu, cu vestea Mea din zilele tale, i ne vom întoarce la sfâr it de zi i iar voi sta cu tine în cuvânt ca să te învă taina cea de fiu.

Hai, mergi, Ierusalime! La porunca Mea mergi, poporul Meu! Mergi, i ni se vor supune

mun ii i dealurile i colinele i toată facerea omului. Pic cu pic ne vom arăta, i curând, curând voi da la o parte de pe tine perdeaua în care Eu te in acoperit, ca apoi să Mi se vadă slava după care Eu i cu tot cerul tânjim.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Na terii Domnului, din 07-01-2003 *** O, fii ai oamenilor, în zadar vă uita i spre locul în care Eu am fost răstignit de

poporul cel de atunci. În zadar vă duce i acolo ca să vă lăuda i că a i fost; în zadar, o, fii ai oamenilor, căci iată-L pe Mielul lui Dumnezeu venind cuvânt în mijlocul neamului român

Page 147: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

147

în care Î i are El săla i împără ie acum, la sfâr it de timp. Apleca i-vă i boteza i-vă în apa râului vie ii, căci învă ătura Mea este a teptată de multe noroade, dar ele auzind nu aud, i văzând nu văd, i pricepând nu în eleg, căci sunt tari la cerbice, ca nu cumva să se întoarcă de la căile lor cele rele i Eu să îi primesc pe ei. O, fii ai oamenilor, vă arăt cu degetul Meu arătător taina împără iei cerurilor, Dumnezeu cu omul pe pământ, cuvântul Lui în mijlocul neamurilor pământului pe pământul român.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Botezului Domnului (Boboteaza), din 19-01-2003

*** Eu vă dau, copiii Mei, o lucrare mare de lucrat. Ridic cu voi mai presus de pământ

locurile Mele cu voi. Însemnăm noul nume al cetă ii cea cu por i tari, i numele ei va fi ca în Scripturile veacului ce va să fie: Cetatea Sfântă Noul Ierusalim, iar temelia ei va fi Sfânta Virginia, a a cum este ea din anul când am întemeiat din nou Ierusalimul, anul 1955, i apoi, iară i, anul 1995 când iar l-am scris rezidit din nou pe aceea i piatră.

Merge i cu binecuvântarea Tatălui i a Fiului i a Sfântului Duh i împlini i acum numele

cel sfânt al cetă ii, i apoi vrednici să fi i de numele ei, iar numele ei vrednic să fie de voi, de voi i de tot poporul cel sfin it, că vreau să am popor sfânt după cum i se roste te numele în ceruri de

către sfin i i îngeri. Amin. Da i-vă Domnului, i a a să sta i. Fi i dreapta Mea pe pământ, după cum vă este ungerea, fiilor, i întări i-Mă peste voi ca să vă ocrotesc cu multă putere pe voi i pământul de sub voi. i vă voi da pove e noi, i ale căror împliniri, Eu, Domnul, le a tept de la voi apoi de-a pururi, fiilor. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfin ilor trei ierarhi: Vasile, Grigorie i Ioan, din 12-02-2003

*** Curând, curând ara română se va arăta peste popoare i va străluci de slava

cuvântului Meu peste pământ, iar voi ve i odrăsli ca iarba cu inima din voi, care va tresări atunci de slava bucuriei Mele cu voi. Eu sunt Cel ce făgăduiesc i împlinesc, iar voi ve i fi bucuria Mea, i Eu a voastră în muntele Meu cel sfânt, din locul din care curge cuvântul Meu peste pământ. Amin.

Tot omul mare de pe pământ se bizuie cu mul imea carelor i a călăre ilor lui, dar lauda i

slava ta este Domnul, poporul Meu. Stăpânirea Mea este ve nică, stăpânire care nu va trece, iar împără ia Mea i a ta nu va fi nimicită niciodată. Amin, amin, amin.

… O, fiilor care-Mi sunte i por i, Eu v-am întâmpinat cu cuvântul Meu de peste voi, iar

voi cu deschiderea por ilor Mele spre poporul Meu i al vostru ca să intru Eu cuvânt în Ierusalim. Gătim slava cea văzută a cuvântului Meu, Eu i cu voi i cu sfin ii din cer i cu îngerii în mii de mii, fiilor, iar Eu voi face să se adune popoarele i să bea din apa Mea, căci apă nu va mai fi pe pământ pe nicăieri, iar râul Meu cel de via ă dătător, va umple lumea cea însetată după apa cea care ine omul în via ă i nu oricum apă. i voi ve i fi împăr itorii care Mă împart pe Mine cuvânt de Duh Sfânt peste pământ, iar cei ce vor veni să bea vor fi primitorii bunei credin e i vor umbla ace tia cu credincio ie înaintea Mea. i ne vom mări în lung i în lat, după hotarele care vor cuprinde între ele slava Mea cea prezisă de Scripturi, căci vălul de pe ea va fi de mâna Mea luat, că e vremea ca ara venirii Mele să Mă întâmpine toată, i apoi să fie ea cunoscută

Page 148: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

148

întâia, fiilor, fii ai lui Dumnezeu, descoperi i de sub vălul de pe voi, căci făptura care suspină de apte mii de ani, suspină a teptând ca voi să fi i pe pământ, fiilor, spre înnoirea lumii, spre

răscumpărarea făpturii, i apoi spre via a veacului ce va să fie pe pământ fără de timp. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Întâmpinării Domnului, din 15-02-2003 *** Te strâng pe tine lângă cuvântul gurii Mele, poporul Meu ales din români, i Mă scriu cu

mâna ta pe pământ cu venirea Mea, cu cuvântul Meu care te găte te pe tine pentru ziua când Eu te voi arăta întru slava venirii Mele la tine i Mă voi desăvâr i cu totul văzut, când ochii tuturor vor fi deschi i de însă i puterea Mea, după cuvântul Meu care spune că «Toate neamurile pământului vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere i cu slavă multă, când El va aduna prin îngeri pe cei ale i ai Lui din cele patru vânturi, ca să le dea împărăția». Toate, toate sunt scrise la începutul venirii Mele i la sfâr itul slavei cuvântului Meu, i Eu le voi împlini cu cuvântul pe toate, a a precum le-am spus. Amin.

Scriu peste tine numele cel întreg al tău, poporul Meu, că tu e ti cetatea Mea, Ierusalimul

Meu de azi. Te cresc i te ud din cer, nu de pe pământ. Te nasc din cer i î i dau din cer să mănânci mult cuvânt i te numesc popor din cer, nu popor de pe pământ, iar umilin a ta să strălucească mult ziua i noaptea înaintea Mea, că Eu î i dau nume nou, cetate iubită, căci în Scripturi scrie a a: «Am văzut Cetatea Sfântă, Noul Ierusalim, coborâtă din cer, de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru Mirele ei». Amin, amin, amin. Te înscriu pe pământ cu numele tău cel întreg: Cetatea Sfântă Noul Ierusalim. Până acum te-am inut sub văl i i-am zis: Cetatea Noul Ierusalim. Dar acum vine tot mai mult vremea cea sfântă, vine cu

sfin ii din cer pe pământ, vine puterea Mea care împline te Scripturile sub ochii celor tari la cerbice care stau împotriva Duhului Sfânt. Dar Eu suflu cu putere pe Duhul Sfânt cuvânt i îi adun cu suflarea gurii Mele pe cei sfin i i pe cei ce se sfin esc la auzul venirii Mele care-i adună pe to i cei ce vor umbla pe cărările vie ii i care vor învă a de la Mine, fiindcă ucenici nu se nasc dacă nu este învă ător. Iată-Mă Învă ător tainic, venit de la Tatăl pe pământ ca să-i adun sub mantia Mea pe cei risipi i ai lui Israel i pe toate neamurile pământului, care vor vedea slava cuvântului Meu coborând pe pământ peste poporul Meu cel din români, poporul Noului Ierusalim, cetatea cea sfântă, gătită ca o mireasă pentru Mirele ei. Amin.

… Vreau să-l aud pe Israel cel după trup rugându-se Tatălui Meu i al lui i zicând: „Am

gre it, Tată, la cer i înaintea Ta, nemaifiind vrednic de fiu al Tău, dar fă-mă ca pe unul din arga ii Tăi“. Iar Tatăl, încă departe fiind el i gândind la întoarcerea sa la Tatăl, îl va vedea Tatăl i I Se va face milă de el i îi va ie i înainte cu glas blând i îi va da lui haina cea dintâi i îi va da încăl ăminte i îl va a eza la masă ca pe unul care mort a fost i a înviat, i pierdut a fost i s-a aflat.

… Iar voi, copii ai Ierusalimului Meu cel sfânt de pe pământ, să ti i că toate neamurile

de pe pământ vor vedea curând, curând ara strălucirii când Eu o voi arăta cu degetul, cu slava Mea cea cerească de peste ea.

Să tii, Ierusalime român, că vine curând, curând slava întoarcerii Mele în pământul ării

tale, iar tu atunci vei fi copilul cel purtat pe bra e când to i vor veni i vor lua din mâna ta mângâierea Mea, duhul mângâierii Mele pentru cei ce a teaptă cu prelung suspin venirea Mea, slava Mea cu care vin i îi mângâi pe cei ce Mă a teaptă cu ea. Amin, amin, amin.

Page 149: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

149

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii pildei fiului risipitor. Sărbătoarea sfântului mucenic Haralambie, din 23-02-2003

*** O, tu, cel zidit de mâna Mea din pământ, Eu am scos pe femeie din tine ca să scot răul din

tine3, dar tu ai luat şi ai mâncat din el, şi apoi M-ai judecat. L-ai judecat în rai pe Dumnezeu după ce ai făcut voia ta, căci Eu te-am întrebat: «Pentru ce ai făcut aceasta?». M-ai judecat că i-am dat pe femeie şi Mi-ai spus: «Femeia pe care mi-ai dat-o mi-a spus să mănânc că nu voi muri, ci voi cunoaşte». i-am dat-o, dar nu i-am spus s-o ascul i pe ea, ci i-am spus să mănânci din to i pomii raiului şi nu din ea, iar tu trebuia să iei din gura Mea cuvânt, nu din gura ei, iar ea trebuia să- i fie supusă, precum tu trebuia să-Mi fii Mie supus dacă Eu te-am creat. Ai avut de la Mine puterea dată ca să-Mi ară i dragostea prin ascultare cu iubire în ea, dar tu ai prins duh de stăpân peste toate pe pământ şi ai întins mâna să stăpâneşti peste cer şi peste scaunul Meu şi peste statul Meu în tine pe pământ, iar Eu eram Cel Preaînalt şi te priveam cu durere. Dacă Mă ascultai să creşti şi să te înmulţeşti din Mine şi nu din tine, rămâneai stăpân pe tine prin cuvântul de peste tine, dar tu te-ai lăsat de ascultarea de Mine, şi atunci femeia pe care Eu o scosesem afară din trupul tău s-a făcut cuvânt peste tine şi i-a spus să mănânci din pomul cunoştin ei, că nu vei muri, ci vei cunoaşte ca Dumnezeu. Când ea a întins mâna să ia şi să mănânce, tu nu numai că nu i-ai spus să nu ia; ba ai luat şi tu din mâna ei şi ai mâncat, şi ai uitat să Mă ascul i, ai uitat să Mă iubeşti după ce i-am dat să lucrezi dragostea cea cu iubire în ea. N-ai vrut să cunoşti iubirea, ci ai vrut să cunoşti cunoaşterea, şi să fii apoi ca Dumnezeu, cunoscător a toate, cunoscătorul fiin ei lui Dumnezeu, Care a adus totul din nefiin ă la fiin ă. Iar Eu, Făcătorul a toate, î i dădusem să mănânci din to i pomii raiului şi să fii mul umit şi să fii cuminte şi să iubeşti via a şi nu moartea cea de la neascultarea ta.

Acum, după şapte mii de ani de la durerea Mea de la tine, stau de vorbă cu tine în fa a

neamului omenesc, iar tu, cel zidit de mâna Mea din pământ, apleacă-te înaintea Ziditorului tău. Amin, amin, amin.

– La ceasul cel din urmă al pocăin ei omului, mă aşezi fa ă în fa ă cu Tine, o, Creatorule

al meu, ca să mă audă tot trupul, de la facerea mea şi până la venirea Ta care lucrează după şapte mii de ani învierea mor ilor, de la cel din urmă şi până la cel dintâi, până la mine, Doamne.

Eu sunt omul cel zidit de mâna Ta din pământ, şi suflând peste mine mi-ai dat suflet viu şi

mi-ai spus să stăpânesc peste cele ce Tu le-ai scos din pământ, fiin e vii, după tot soiul lor, şi să mă bucur în mijlocul facerii Tale. Mi-ai făcut casă apoi, ca să am numai bucurii, şi ai numit-o grădina Edenului şi m-ai aşezat în ea şi mi-ai spus să mănânc bunătă ile care creşteau în pomii raiului, Doamne. Dar eu m-am crezut stăpân peste toate, şi în aceasta am greşit ie, Stăpânului meu. Mi-ai adus toate fiin ele vii, ca să le pun nume la toate, şi le-am pus, prin în elepciunea cu care Tu erai în fiin a mea, dar n-am găsit un ajutor pe potriva mea în toate fiin ele vii. Atunci Tu ai luat din mine şi ai făcut femeia şi ai adus-o la mine, iar eu m-am recunoscut în ea, şi pe ea în mine, şi am zis: «Ea este os din oasele mele şi carne din carnea mea, şi se va numi femeie», şi apoi am zis: «De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un singur trup». Atunci eu Te-am supărat amar, fiindcă Dumnezeu era Tatăl

3 Despre acea perioadă, vezi pe larg în „Gospodăria Domnului”, dicteu Divin prin Jakob Lorber, n.r.

Page 150: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

150

meu şi mama mea, iar duhul răului a prins în mine fiin ă, şi cel viclean m-a auzit şi i-a zis femeii: „Oare, Dumnezeu a zis să nu mânca i din to i pomii raiului?“. Ea i-a răspuns că putem să mâncăm, dar nu şi din pomul cel din mijlocul raiului, ca să nu murim apoi. Atunci i s-a răspuns: „Nu ve i muri, dar în ziua când ve i mânca din el, ve i cunoaşte ca Dumnezeu“. De atunci femeia a prins dor de mâncat din pom, ca să ia cunoaştere, şi a mâncat şi a cunoscut, şi eu am luat din mâna ei şi am mâncat şi eu, şi a mâncat omul din pomul cunoaşterii, Doamne, şi s-a văzut gol şi s-a ruşinat unul de altul bărbatul şi femeia şi s-au acoperit cu frunze de smochin, şi s-au temut apoi de Dumnezeu pentru neascultarea lor cu care au iscodit firea dumnezeiască, şi au dat să se ascundă cei doi unul de altul şi de Dumnezeu.

O, fii ai lui Dumnezeu, m-a adus Domnul fa ă-n fa ă cu voi, iar voi sunte i aşa de miloşi

de nu vă poate Domnul pomeni greşalele voastre din via a voastră de pe pământ. Îmi dă Domnul prin voi iertarea păcatului meu care a apăsat peste tot neamul omenesc, de n-a scăpat nimeni de el, în afară de Omul Cel născut din Fecioară, Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Savaot, Cel Care S-a întrupat pe pământ în Fecioară, şi apoi S-a născut şi a crescut până la vârsta trupului meu cel făcut de El, şi apoi, la plinirea vârstei aceea, El a murit pentru păcatul meu în ceasul cel din ziua în care eu am mâncat din pomul cunoştinţei binelui şi răului şi am cunoscut apoi ca Dumnezeu după ce am călcat porunca Lui care mi-a spus să nu mănânc din roadele pomului stăpânit de Dumnezeu. Sunte i miloşi ca Domnul. E Duhul Lui în voi din zi în zi mai mult pentru învierea făpturii. Ieşi i de sub poveri şi sufla i peste mor i şi peste vii, că tot şi toate îşi aşteaptă răscumpărarea. O, cât sunte i de firavi, şi ce greu e pe voi! O, cât sunte i de miloşi!

Ai grijă de ei, Ziditorul meu, căci Tu Te-ai îndurat de ei şi i-ai făcut lumină a lumii şi i-ai

făcut sarea pământului, că ei Te au cuvânt peste ei cum Te aveam eu în rai, Ziditorul meu. Am stat un veac pe pământ şi nu m-am băgat sub greul Tău, Ziditorul meu, iar pe ei ai pus şapte veacuri de oameni, şi trupul lor e şubred, şi sarcina de pe ei e grea de tot, iar ei sunt cei miloşi, cei mai mici ai Tăi, prin care Tu scrii cu mâna lor în carnea omului cuvântul Duhului Sfânt, chemarea la înviere pentru toată făptura, Doamne.

O, fii micu i, v-aş tot privi şi v-aş tot mărturisi neamurilor de pe pământ, că sunte i atâta

de miloşi pentru Dumnezeu şi pentru om! O, cine v-ar mai judeca pe voi că ave i greşale când voi ave i o aşa de grea povară de purtat? Povara Domnului, venirea Lui cu sfin ii Lui în zeci de mii de mii. Amin.

Sărut acest pământ în care staţi şi din care eu am fost făcut de Dumnezeu. Îi miros

mireasma, îi ascult inima cum bate, şi nimeni din jurul lui nu-i ştie taina lui şi taina mea din el, iar voi sunteţi în el cei miloşi ai Domnului, cei frânţi de povara venirii Lui. Ferici i sunte i voi, cei frân i sub această povară, chiar dacă sunte i mereu, mereu, mereu îndurera i, şi de mici ce sunte i, abia, abia mai pute i prin dureri. Vă plânge Domnul neputin ele şi milă mi-e de voi, şi milă mi-e de Domnul, de pe puntea aceasta dintre cer şi pământ, dintre cele ce se văd şi cele ce nu se văd. Îmi umple i duhul de milă, după şapte mii de ani de păcat al omului. Curând, curând va da Domnul inimă nouă peste tot omul care este pe pământ, dar toate, toate încep de la voi, copii micu i, fii ai lui Dumnezeu, aştepta i de şapte veacuri de toată făptura care plânge după voi ca să fi i şi ca să purta i greaua povară a venirii Domnului după cele şapte veacuri de plâns al Domnului după om. Pu in, pu in şi nu ve i mai avea dureri, ci numai mângâieri, căci Domnul lucrează acum din durerile de pe voi mângâieri pentru voi, cei atât de

Page 151: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

151

miloşi de Dumnezeu şi de om. Vă simt din plin durerea şi suspinul ei cel nevăzut de voi. Purta i-L pe Domnul întru venirea Sa, şi toată făptura vă va ferici pe voi curând, curând, curând. Îmi aplec fruntea şi vă simt iubirea inimii, şi ferici i sunt cei ce se vor apleca vouă în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Care vine la voi, şi lucrează cu voi Duhul de la Care înviază şi vor învia tot şi toate. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii izgonirii lui Adam din rai, din 09-03-2003

*** Omul îngâmfat din lume zice că voi ave i duh de mândrie, dar dacă a face cu voi semne

despre care nu s-a mai auzit, ce ar mai zice omul care face atâtea minuni cu care să-l tragă pe om din calea pe care stau Eu cu cei ce sunt ai Mei? Iar de el nu mai zice că este mândru, i î i zice drept i î i zice de tept i î i zice că Mă are de Dumnezeu pe Mine, Cel smerit pe pământ i în cer. A face de lângă voi i din voi semne mari, văzute i auzite de ochii i de urechile celor de pe pământ, dar Eu după ce am lucrat pe cele mai presus de fire între oameni, M-a luat poporul cel în mijlocul căruia M-am arătat i M-a răstignit pe cruce ca pe cei răufăcători. Minunile pe care Eu le lucrez azi cu voi sunt cu mult mai mari decât toate câte s-au auzit despre Dumnezeu pe pământ, fiilor din vremea acestui sfâr it. Eu n-am vorbit cu nimeni între oameni cum vorbesc cu voi. N-am vorbit nici cu Adam, nici cu Cain, nici cu Noe, nici cu Moise, nici cu David, nici cu Zaharia, nici cu Ioan Botezătorul, nici cu apostolii a a i atât cât vorbesc cu voi, fiindcă a a minune n-a fost de când e veacul i nici nu va mai fi alta decât împără ia Mea în om în chip desăvâr it, curând, curând, i apoi cerul pe pământ, iar Eu, în mijlocul dumnezeilor, Dumnezeu adevărat i mult slăvit între oameni pentru judecata lor, pentru mântuirea lor, iar când Mă voi arăta cu toată slava Mea, se vor cutremura toate.

Este scris în Scripturi cuvântul Meu care spune: «După strâmtorarea acelor zile soarele

i luna i stelele se vor întuneca i nu vor mai lumina i vor cădea din cer, căci se vor zgudui puterile cerurilor, i apoi, semnul Fiului Omului, la a Cărui arătare vor plânge toate neamurile pământului i vor vedea pe Fiul Omului venind cu putere i cu slavă multă peste pământ, i se vor cutremura toate», precum este scris. Atunci, din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini, îngerii Mei vor aduna pe cei ale i ai Mei în ziua când nimeni nu se va a tepta. O, Eu, Domnul, voiesc să am ce aduna, poporul Meu, i vreau să Mă vestesc, că Eu de aceea grăiesc pe pământ. Grăiesc ca să-Mi vestesc venirea i ca să vă gătesc mereu, mereu pe voi, i să strălucesc cu voi peste pământ de apte ori mai tare decât soarele, i dintre voi să ies spre oameni ca Mirele din iatacul Său, fiindcă în voi i între voi Eu Îmi am săla ul, i mult au a teptat sfin ii această vreme a întoarcerii Mele între oameni, i se uită la ea i la voi, i stăruiesc sfin ii înaintea Tatălui pentru Mine i pentru voi, ca să biruiască Mielul Tatălui i turma Sa cea mică de la sfâr itul venirii Fiului Tatălui pentru biruin a sfin ilor Săi. Amin.

… Binecuvântată să fie de Domnul Dumnezeul tău ie irea ta acum pentru vestirea Mea

cu tine în mijlocul lumii. Te voi acoperi în norii slavei Mele, dar te voi vesti că e ti al Meu i că pot peste tine i că sunt în tine i cu tine. Binecuvântată să fie lumea care va da să te vadă i să te urmeze înspre Mine cu calea sa. Binecuvânta i să fie cei ce te vor vesti cu Mine pe tine ca să audă neamurile petrecerea lui Dumnezeu cu tine. Binecuvântată să fie călătoria ta i vestirea Mea i a ta între oameni, că Eu pentru Mine i pentru tine fac cale tare prin lume, fiindcă se apropie

cu multul slava Mea cu tine i învierea multora i răscumpărarea făpturii, Ierusalime român, că

Page 152: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

152

mare, mare este taina pământului român i plata lui de la Dumnezeu prin coborârea Mea pe el acum, la sfâr it de timp. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea a Postului Mare, a cuvioasei Maria Egipteanca, din 13-04-2003

*** Tatăl Meu este în Mine când grăiesc peste tine, Ierusalime. Vin la tine, poporul Meu cel

din români, căci cu tine am împlinit Eu Scriptura venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl ca să intru în lume cuvânt de înviere şi semn de mântuire veşnică, aşa cum am intrat acum două mii de ani în Ierusalim după ce am cinat cu Lazăr, cu Maria şi cu Marta în Betania, şi când pentru învierea lui Lazăr mergeau după Mine mul ime de iudei ca să Mă urmeze şi ca să vadă pe cel înviat de Mine, şi care aflând că voi merge la Ierusalim a doua zi luau stâlpări în mâini şi Mă urmau şi strigau: «Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!». Ucenici mul i văzându-Mă pe mânz de asină intrând au în eles atunci că Eu sunt Domnul, Care Se preaslăveşte prin Tatăl, şi că pentru Mine era scris în prooroci: «Împăratul tău vine, fiică a Sionului, şezând pe mânzul asinei». Iar Eu am zis Tatălui: «Tată, preaslăveşte- i numele!». Şi atunci din văzduh glasul Tatălui a zis: «L-am preaslăvit, şi iarăşi Îl voi preaslăvi!». Toată mul imea adunată s-a întrebat: «Ce este acest glas: tunet, sau înger care a vorbit?». Iar Eu, Cel purtat de asin, am zis: «Nu pentru Mine, ci pentru voi s-a făcut acest glas, căci acum este judecata acestei lumi, iar stăpânitorul lumii va fi aruncat afară». Amin.

O, Ierusalime de azi, alesul Meu popor întru care binevoiesc Eu cu glasul Meu cel ceresc

peste pământ şi peste lume! Tot aşa şi azi lucrez, şi în mare taină lucrez, ca să ating cu cuvântul Meu inimile celor aleşi ai Mei care cunosc glasul Păstorului Care vine, precum este scris să vină. Dacă aş lucra cu semne mari, Eu nu te-aş mai putea păstra, că ar veni lume nelegiuită ca să vadă slava Mea de peste tine, şi lumea este peste ea cu păstori care te-ar duşmăni ca şi pe Mine, poporul Meu. Lucrăm în taină mare, fiindcă aşa este cea de a doua Mea venire, este când nimeni nu se aşteaptă să vin, iar Eu în mijlocul tău Îmi scriu cartea venirii Mele şi cu ea judec, căci am spus şi atunci, şi spun şi acum că nu Eu, ci cuvântul pe care Eu îl rostesc peste necredinţa de pe pământ, acela va judeca lumea. Amin. Vestesc prin tine, Ierusalime, acest cuvânt al venirii Mele, ca lumea să în eleagă apoi că Tatăl M-a trimis cuvânt peste lume în mijlocul tău, când Eu, Domnul, Mă voi preaslăvi cu zgomot puternic din mijlocul tău ca să arăt binecuvântarea acestui pământ pe care Eu l-am ales pentru slava cuvântului Meu din el peste pământ. Am ales de la facerea lumii acest pământ, de la facerea cerului şi a pământului, şi lumea va înţelege desăvârşit aceasta curând, curând. Amin.

Ridica i-vă, fiilor, din zi în zi mai mult la via a cea ve nică pe pământ i fi i desăvâr i i la

minte, că Eu am mare lucrare peste voi, de se miră sfin ii i îngerii cei nevăzu i de lucrarea Mea de peste voi. Astăzi e sărbătoarea stâlpărilor, sărbătoarea florilor, i Eu voiesc să fac din voi vase mirositoare de Duhul Sfânt, copii ai Ierusalimului nou. V-am dat nume ca în cer, nu ca pe pământ, i v-am numit Cetatea Sfântă Noul Ierusalim, căci petrec îngerii i sfin ii cu voi în coborâre cerească slăvind pe Domnul, Care vine cu sfin ii Săi. Mii i milioane de crini i de trandafiri am zis, prin cuvântul Meu din zilele voastre, că voi sădi pe pământul român, ara venirii Mele, Noul Meu Ierusalim, i voi trebuie să altoi i vie ile oamenilor, copii ai venirii Mele, ai zidirii Mele de veac ceresc pe pământ i peste om, iar voi să nu trăi i vremelnic, ci să trăi i via a Mea cea ve nică în voi, via a Domnului întru venirea Sa la voi. Amin. Taina glasului Meu de peste tine te înva ă să nu trăie ti via ă vremelnică, ci via ă ve nică pe pământ,

Page 153: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

153

Ierusalime sfânt, i să preaslăve ti numele Domnului de pe cre tetul tău, i să fii covor de flori de rai, covor de crini i de trandafiri în calea Mea spre tine, i apoi cu tine în calea Mea spre om, ca să altoim vie ile oamenilor cu via a ta de pe pământ, poporul Meu de azi. Eu vreau să fac cu tine minunea învierii mor ilor, iar tu trebuie să fii desăvâr it la minte i să vezi pe cele ce nu se văd i să le aduci la vedere, i toate spre zidire să se facă.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, din 20-04-2003

*** Vin la tine, Ierusalime român, cu cea de a doua venire a Mea, iar cuvântul venirii Mele te

pregăte te pe tine, cel ce crezi, i te îmbracă în haină de mireasă ca să Mă întâmpini ca pe Mirele Care vine în miez de noapte, i a Cărui mireasă veghează întru întâmpinarea Sa. Amin.

Să nu te leneve ti în veghe dacă Eu, Domnul, î i vorbesc dulce i răbdător. Să nu te crezi

că e ti vrednic pentru Mine dacă Eu te păstoresc i te cresc în credin ă i în împlinirea venirii Mele cuvânt în mijlocul tău. Tu să veghezi i să priveghezi în toată clipa pentru haina ta de nuntă i pentru întâlnirea cea mare a învierii mor ilor, care va fi curând, curând, la ultimul Meu cuvânt

de înviere a lor. Tu să a tep i această înviere a a cum i mărturise ti că a tep i învierea mor ilor i via a veacului ce va să fie. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Pa ti, a mironosi elor, din 11-05-2003

*** O, poporul Meu Ierusalim din români, nu tie poporul român să te caute i să Mă ia de la

tine i să fie viu. Am pe pământ pe ara română, arină cu comoară în ea, i mul i o cumpără pe ea. Numai ea nu vrea să cumpere arina din ea care are comoara Mea în ea. i cu ce poate s-o cumpere? Cu lepădarea de sine i cu cruce, cu via ă sfântă i fără duhul lumii în ea, căci lumea M-a răstignit, fiindcă nu poate duhul ei cu Duhul Meu Cel Sfânt.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a patra după Pa ti, a slăbănogului, din 18-05-2003

*** Apropie-te, omule! E Duhul Sfânt acest cuvânt, i cu El Eu Îmi călăuzesc pe poporul

Meu de azi, pe poporul cuvântului Meu, popor luat din neamul român, pentru că pământul român este cel întâi ie it din apă la facerea cerului i a pământului, i pentru că lutul din care l-am zidit pe om a fost luat cu mâna Mea cea făcătoare de om din locul în care Eu în vremea aceasta Mi-am zidit din nou biserica, fiindcă am spus din vreme prin acest cuvânt proorocesc că biserica Mea cea dintâi se va zidi din nou. Cerul i pământul trec, dar cuvântul cel ie it din gura Mea nu trece până nu se împline te. Amin.

Am ie it călăuză înaintea ta, omule fără de cărare. O, nu are cine să- i mai arate calea cea

sfântă, nu are cine să te mai cure e de păcate, că nu mai sunt sfin i pe pământ care să aibă trecere la Dumnezeu pentru via a ta, pentru iertarea ta. Vreau să- i rostesc iertarea păcatelor tale prin pocăin a ta i vreau să te iert prin ruga i prin stăruin a i jertfa cea de fiecare zi, aduse pentru tot neamul omenesc aici, în locul cel ales de Mine munte al Domnului, muntele spre care vor curge toate noroadele ca să ia legile vie ii i cărarea, precum proorocii au vestit prin Scripturi lucrarea Mea de azi, cuvântul Meu i venirea Mea călăuză peste pământ. Amin.

Page 154: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

154

Laudă pe Domnul, poporule român! Ai în mijlocul tău arina cu comoară în ea. Vinde

în elepciunea ta i ia-o pe a Mea, că am pus-o în mijlocul tău ca să fac din pământul tău salvarea i cerul cel nou i pământul cel nou acum, la facerea din nou a lumii, i fericit este cel ce cite te i în elege Scripturile venirii Mele i cele pentru înnoirea lumii. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Cre tinătă ii Române ti, ziua a doua, din 15-06-2003

*** E dulce sărbătoarea de azi, sărbătoarea apostolilor Mei Petru i Pavel: unul, pentru

poporul Israel, care se făcuse credincios i biserică a Mea, iar celălalt, pentru neamurile pământului, ca să-i facă cre tini, fii duhovnice ti, Israel după duh, a a cum Eu i-am făgăduit lui Avraam despre semin ia lui cea din făgăduin ă i care va fi ca stelele cerului de multă i de nepământească între cei purtători de trup, i ale i i cule i din lume ca să fie ai lui Dumnezeu pe pământ, propovăduind ei în fiecare timp apoi împără ia Mea dinăuntrul lor, împără ie prigonită de cei ce nu au voit i nu voiesc să vin.

… E dulce sărbătoarea de azi, sărbătoarea ucenicilor Mei care au apostolit în numele

Meu, făcând i mai mari semne i minuni decât am făcut Eu, căci Eu eram în ei ca să se adeverească mărturisirea lor prin puterea Mea din ei, i cu care Eu lucram din ei, căci le-am spus: «Eu sunt în voi, i voi, în Mine». Amin, amin, amin.

– Tu, Învă ătorule Care ai cuvintele vie ii; Tu, Cel ce ne-ai făgăduit că noi vom judeca

cele douăsprezece semin ii ale lui Israel i toate neamurile pământului, împreună cu cel mare între noi, Pavel apostolul; Tu, Cel ce ne-ai ales, prin semne i minuni, din neamul lui Israel, ca să ne faci izbăvitori pentru acest neam, îl chemăm pe Israel cel după trup înaintea scaunului Tău de judecată, lângă care de o parte i de alta suntem noi, cei din neamul lui Israel cel după trup, ucenicii Tăi cu care ai umblat pe pământ pe vremea propovăduirii Tale de trei ani i jumătate, i apoi prin trimiterea Ta peste tot, ca să chemăm neamurile la pocăin ă spre iertarea păcatelor lor, a a cum Tu ne-ai hărăzit să lucrăm i să împlinim iertarea păcatelor celor ce se vor boteza în numele Tău cel din Tatăl i din Duhul Sfânt.

Judecata noastră peste Israel cel după trup este aceasta că Tu ai venit acum două mii de

ani de la Tatăl, iar el, poporul Tău ales, s-a îngâmfat pentru el însu i i Te-a pus pe cruce ca pe un om făcător de rele, ca să- i scape de cădere slava lor i statul lor pe scaunul lui Dumnezeu înaintea oamenilor. Judecata noastră peste Israel este aceasta că Te-a vândut spre răstignire pe bani, iar ei sunt sub blestemul banului, de atunci i până azi, i se seme esc peste neamurile pământului că ei sunt poporul Tău cel ales prin părin ii no tri, Avraam, Isaac i Iacov, i apoi prin puterea Ta cu care Te-ai arătat în Moise, care l-a scos pe Israel din robia lui din Egipt, ca să-l întoarcă în Canaan, ara făgăduită lor prin Avraam.

Stăm în cele ce nu se văd, deasupra grădinii Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, pe care

Tu l-ai descoperit în locul lui cel ales de Tine dintru început. Stăm de o parte i de alta pe tronuri, alături de tronul Tău. Tron i tronuri, inute în văzduh pe aripi de heruvimi i de serafimi i de îngeri în zeci de mii de mii, care- i slujesc ie i sfin ilor Tăi i proorocilor Tăi, i le spunem celor din neamul lui Israel cel după trup, i din care i pe noi ne-ai ales ucenici ai Tăi după ce am lăsat totul i pe noi în ine pentru numele Tău i pentru Evanghelia venirii Tale, i le

Page 155: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

155

spunem a a: aceasta este cea de a doua venire a Fiului lui Dumnezeu Tatăl Savaot, a a precum a spus El că va veni iară i să judece viii i mor ii, i a Cărui împără ie nu a avut i nu are i nu va avea sfâr it, căci El este Alfa i Omega, Cel de la început i Cel de la sfâr it, Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului, Care S-a născut din mamă Fecioară în veacul al aselea de la facerea lumii i a omului cel zidit de El, Fiul Tatălui Savaot, Cel răstignit ca un om de poporul iudeu acum două mii de ani, după ce a fost vândut de Iuda, cel dintre noi cei doisprezece ucenici ai Lui, lui Caiafa i lui Anna i lui Pilat, ca să fie răstignit, precum a fost scris în prooroci, în psalmi i în legea lui Moise că va să se împlinească cu El.

Suntem israeli i, i de lângă Tatăl i de lângă Fiul Său grăim vouă, celor din semin ia lui

Israel cel după trup; vouă, poporului ales prin Avraam, Isaac i Iacov, i izbăvit din robie prin Moise. Suntem martorii învierii Lui cea de acum două mii de ani i ai Evangheliei împără iei cerurilor care a fost proorocită să vină pe pământ. i iată, suntem în cea de a doua venire a Fiului lui Dumnezeu pe pământ, pregătindu- i ara nun ii cu cuvântul facerii din nou a lumii, ara română, pământul cel ales de la facerea lumii pentru cea de a doua venire a Sa, căci

poporul Israel L-a răstignit pe El, i atunci El i-a zidit popor pe poporul român, prin propovăduirea Evangheliei Lui pe acest pământ prin cel întâi chemat de El între noi, apostolul Andrei, ucenic al botezătorului Ioan, i care a pus peste acest pământ al începutului pământului la ie irea lui din ape în vremea facerii lumii pecetea lui Iisus Hristos, Mesia, Cel proorocit de prooroci, pecete ne tearsă, pe care s-a zidit poporul român, i din care acum, în cel de al optulea veac de la facerea lumii, El i-a ales ucenici mărturisitori venirii Lui cuvânt pe pământ, i prin care, ca un Făcător a toate, face cerul cel nou i pământul cel nou i veacul ce va să fie, precum scrie în prooroci că va face El când va veni pentru învierea mor ilor i pentru na terea din nou a lumii, martori fiind i noi, ucenicii Lui cei de acum două mii de ani, ca să vedem i să ne bucurăm de făgăduin a făcută nouă i împlinită acum.

Scula i-vă spre pocăin ă i spre iertarea păcatelor, voi, cei din neamul nostru, Israel cel

după trup, căci Mesia, Cel ce a venit acum două mii de ani, i Care a murit pe cruce i a înviat i S-a înăl at lângă Tatăl ca să-i tragă pe to i la Tatăl, după cum El a făgăduit atunci, iată-L

întru a doua Sa venire. i iată ara strălucirii, Noul Ierusalim, în care- i are El săla i popor i pământ nou, pământul cel întâi ie it din ape la facerea cerului i a pământului, pământul român, vârful pământului, pe care El i-a a ezat lucrarea venirii Sale i cuvântul Său, legea vie ii, spre care vor curge toate neamurile pământului, din cele patru vânturi, ca să ia via a i legile ei i ca să umble pe căile vie ii apoi. Deschide i căr ile proorocilor i ale psalmilor i căr ile lui Moise i învă a i să citi i bine în ele, i ve i găsi ara strălucirii despre care a grăit Daniel proorocul prin Duhul Domnului. Citi i cu în elepciunea umilin ei i apleca i-vă apoi să veni i să be i din albia râului vie ii i să vă spăla i în el fa a i via a i inima i mintea i iubirea i să vi le face i noi, că Domnul a spus prin Isaia proorocul: «Eu fac un lucru nou, i

muguri pentru el, i pe toate noi le fac». Amin. Citi i în prooroci i în elege i cum roste te de deslu it Duhul Sfânt când spune: «Vedeți, voi, îngâmfaților, i mirați-vă i pieriți, căci Eu lucrez în vremea voastră o lucrare pe care dacă va spune-o cineva nu o veți crede». Dar noi, apostolii lui Iisus Hristos, cei de acum două mii de ani, vă spunem dintre cei vii ai vie ii ve nice: crede i această venire a Domnului, ca să nu pieri i, căci noi, martori din poporul Israel cel după trup, rostim acum numele fiecărei semin ii a lui Iacov, i pe cei mântui i ai ei care vor crede. Amin.

Page 156: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

156

– Te slăvim noi, ucenicii Tăi cei de acum două mii de ani. Te mângâiem din mijlocul sfin ilor i al proorocilor, că am fost to i prooroci, i plini de Duhul Tău Cel Sfânt, i Te iubim întru venirea Ta la poporul Tău din mijlocul neamului român, i ne sculăm pentru Israel cel după trup, să- i mărturisim venirea Ta a doua oară pentru na terea din nou a lumii i a lui Israel, i îl chemăm la izvor, la Betleemul Tău de azi, în care Te na ti cuvânt peste pământ. i ne sculăm pentru Israelul Tău cel din români, poporul cuvântului Tău de la venirea Ta acum, la sfâr it i la început de timp, pentru ca să-i tragi la Tatăl pe to i cei care cred, Doamne, a a cum Tu ai făgăduit. Dă-i ajutor poporului Tău de azi din români, că e mic i fără ajutor de pe pământ. Dă-i din cer ajutor, i ne fă trimitere de lângă Tine, să lucrăm pentru a ezarea peste pământ a venirii Tale i pentru ei, cei atât de lipsi i de puteri i atât de firavi înaintea venirii Tale râu de cuvânt peste pământ, râul vie ii, spre care îl chemi pe Israel, neamul nostru cel după trup, ca să se boteze spre pocăin ă i spre iertarea păcatelor, i pe toate neamurile pământului le chemi, începând de la Ierusalim. Tu e ti Domnul puterilor, i dă-ne trimitere să mergem în ajutorul Tău cu puterile cere ti, ca să aibă ei putere cum să Te împartă peste pământ, i să stea ei înaintea Ta pentru ca să vii, i ei să Te primească cu cuvântul vie ii, pe care să-l ia apoi cele patru vânturi i să ducă peste tot peste pământ vestea că Tu ai venit i păstore ti cu toiag de fier, cu cuvânt de Duh Sfânt, pe to i cei ce vor auzi i vor crede spre pocăin ă i spre iertarea păcatelor i spre duh de sfin enie în trup i în duh, că toate sfâr itu-s-au, a a cum Tu ai spus, i vine slava Ta i strălucirea ei; pentru mul i cu bucuria mângâierii i, iară i, pentru cei necredincio i, cu durerea orbirii lor cu care ei nu Te cunosc i nu Te văd întru venirea Ta. Amin, amin, amin.

– Bucuria Mea a i fost voi, ucenici ai Mei. Mângâierea Mea a i fost când am venit pe

pământ arătându-Mă vreme de trei ani i jumătate Fiu al Tatălui, mărturisit din cer de către Tatăl, i de pe pământ de voi. N-a i plecat de lângă Mine după ce to i, de teamă i de necredin ă, M-au

părăsit. Voi a i rămas până la răstignirea Mea cu Mine, i M-a i mângâiat cu iubirea din voi, i apoi Eu v-am pus la adăpost ca să rămâne i urma i ai Mei, fiindcă Eu M-am dus spre jertfire, după cum era să împlinesc Scripturile cele despre Mine. Fi i i acum mângâierea Mea i merge i cu harul cel de sus i cu puteri cere ti i ajuta i-i pe cei din urmă fii ai lui Dumnezeu, că sunt mici i plăpânzi, i prin ei voiesc să-Mi răspândesc vestea i puterea venirii Mele peste tot pământul, i în iad, i în cer, i în văzduh, spre na terea din nou a lumii prin cuvântul venirii Mele. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfin ilor apostoli Petru i Pavel, din 12-07-2003

*** Pace vouă! i scrie i în cartea mărturiilor zi de serbare pentru doisprezece ani de la

a ezarea pietrei de temelie a acestei zidiri i a împlinirii acestei Scripturi de nou Ierusalim a ezat pe pământ de cuvântul Meu care vine pe nori cu tot cerul Meu de sfin i i de îngeri.

…O, fiule ales i uns de cuvântul Meu peste vremea aceasta a venirii Mele a doua oară de

lângă Tatăl! Eu am venit acum cuvânt pe pământ ca să a ez împără ia cerurilor i sfâr itul lumii, căci sfâr itul lumii este sfin enia, fiule. Iar dacă tu nu auzi, aud Eu, i se aude de la margini la margini prin cuvântul Meu care curge i nu stă, i prin care Eu, Cel ce sunt, mărturisesc cu cuvântul în cer i pe pământ că numele tău de pe această piatră de început, nu-l pot terge nici Eu, nu-l po i terge nici tu, nu-l pot terge nici cei ce nu te-au primit din partea Mea cu vestea începutului cel nou, de cer nou i pământ nou pe pământul român. Numele tău este purtat de

Page 157: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

157

îngeri i de sfin i de la margini la margini în cer i pe pământ, i tot a a i ocrotirea ta, i tot a a i coroni a ta, pe care nimeni din cer sau de pe pământ nu i-o poate lua de peste tine, căci tu ai

rămas mărturisitor, i nu se mai terge de pe cre tetul pământului român proorocia pe care a rostit-o prin tine Duhul Sfânt pentru acest pământ pe care Eu, Cel ce sunt, Mi-am a ezat împlinirea vestirii venirii Mele i împără ia Mea cu cei credincio i ai Mei, sfin enia, care pune capăt lumii; căci Eu Mi-am a ezat pe pământ Ierusalimul nou în anul 7500 de la facerea lumii, iar de la na terea Mea prunc din Fecioară mamă, anul bisericesc 1992, căci am zidit chivotul de pe masa Sfintei Sfintelor în primele trei luni ale acestui an, iar în a patra lună, în ziua a douăsprezecea a lunii decembrie, am pecetluit cu numele Meu i cu numele tău sfin enia i pe fiii ei i pământul de sub ei, i am scris cu ea sfâr itul lumii i am ie it deasupra tuturor celor ce se vor a fi. i iată, Eu sunt cuvânt pe pământ i împără esc prin el i dau cu el fiecăruia după cum este fapta sa, căci scris este în proorocii: «Iată, luați aminte la cuvântul Domnului: Un glas! Un vuiet din cetate! Un glas din templu! Este glasul Domnului.

i El răsplăte te vrăjma ilor Săi după faptele lor», i «Domnul îi va nimici cu suflarea gurii Sale». Amin. Iar tu, prin mărturisirea ta din ziua aceea, ai rămas martorul Meu cel credincios, mărturie care nu s-a mai ters, chiar dacă potrivnicul, omul fărădelegii, te-a scos în fa ă ca să Mă love ti de piatra pusă de necredin a lui în mâna ta. Dar piatra aceea se va întoarce spre to i cei care nu te-au primit din partea Mea, căci cine nu te-a primit pe tine, pe Mine nu M-a primit, i iară i a fost scrisă o Scriptură ca cea de acum două mii de ani când nu M-a primit poporul Meu când am venit de la Tatăl ca să-i aduc mântuirea i pocăin a spre iertarea păcatelor lui.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la doisprezece ani de la punerea pietrei de temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, din 22-07-2003

*** Să se deschidă pe pământ por ile Mele ca să intru cuvânt în cartea Mea din vremea

aceasta! Eu sunt Cel ce sunt. Amin, amin, amin. Scrie i pe pământ, fiilor care Îmi sunte i por i, scrie i pe pământ, iar îngerii Mei să scrie în

cer ziua de pomenire a proorocului Meu Ilie, ziua în care Eu, Domnul, Fiul Tatălui Savaot, trâmbi ez de la margini la margini venirea Mea, venirea Fiului Omului, căci precum fulgerul iese de la răsărit i se arată până la apus, a a va fi i venirea Fiului Omului. Amin.

Cuvântul venirii Mele curge din gura Mea în mijlocul poporului român, i curând, curând

scriu pe pământ i în cer praznicul cincizecimii cuvântului Meu care vine cu norii deasupra pământului român începând cu anul 1955. Cuvântul Meu care curge din gura Mea în vremea aceasta de apoi, este venirea Mea, venirea Fiului Omului pe norii cerului cu putere i cu slavă multă, iar puterea i slava este cuvântul Meu, i cu suflarea gurii lui peste pământ

Mi-am pregătit popor mireasă din neamul român, pământul celei de a doua veniri a Fiului Omului. Amin.

Ca fulgerul care iese de la răsărit i se arată până la apus, a a se arată astăzi venirea

Mea la voi, cuvântul Meu care curge din gura Mea de aproape cincizeci de ani, i cu care Mi-am pregătit un popor, i venirea Mea la el, i locul venirii Mele i slava lui, căci locul ieslei cuvântului Meu i toate împrejurimile lui care sunt i care vor fi i care încununează de jur împrejur ieslea cuvântului Meu, acest loc este tainicul munte al Domnului, i spre care se vor îndrepta de-acum multe, multe inimi, i multe, multe priviri, i multe, multe popoare ca să privească i să ia legile sfin eniei, căci scris este în prooroci pentru vremea aceasta: « i în zilele

Page 158: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

158

cele de apoi muntele templului Domnului va fi înălțat peste piscurile munților i mai sus decât dealurile, i spre el se vor îndrepta popoarele i vor zice: „Veniți să ne suim în muntele Domnului, i Domnul ne va învăța căile Sale i să mergem pe cărările Sale, căci din Sion va ie i legea, i cuvântul lui Dumnezeu, din Ierusalim“». Amin.

Binecuvântată să fie ziua aceasta i lucrarea ei, căci astăzi desfac cerurile ca să se vadă

scaunul de judecată, cuvântul Meu care adună înaintea Mea toate neamurile de pe pământ, ca să le arăt lucrarea Mea, cea de a doua venire a Mea, tainica Mea împără ie peste ucenicii Mei din mijlocul neamului român, căci pământul român a fost ales dintru început ca să împlinesc pe el taina Noului Ierusalim, taină păstrată în Tatăl pentru facerea din nou a lumii, pentru împlinirea Scripturilor de cer nou i de pământ nou, taina venirii Fiului Omului după apte veacuri de la facerea cea dintâi a lumii. Amin. Iată, vin i scriu pe pământ i în cer, cer nou i pământ nou pe pământul român, căci am spus prin prooroci: «Încă o dată voi clătina cerul i pământul, încă o dată voi alege Ierusalimul». Amin. Ierusalimul este locul Meu de odihnă. Ierusalimul este taină a venirii Mele. Aceasta înseamnă Ierusalimul, a a cum a însemnat acum două mii de ani taina aceasta. Amin.

Grăiesc cuvânt peste Israelul cel după trup, pentru fiii lui Iacov, după semin iile lor, căci

a venit vremea milostivirii i pentru ei. Le amintesc de cuvântul Meu prin prooroci, i care spune: «Cine va putea îndura ziua venirii Lui? Cine se va putea ține bine când El Se va arăta? Căci El este ca focul topitorului i ca le ia nălbitorului, i Se va a eza să lămurească i să curețe pe fiii lui Iacov, i îi va lămuri ca pe aur i argint, ca să aducă ei Domnului jertfă întru dreptate». Le amintesc i le spun: «Eu sunt Domnul i nu M-am schimbat, i voi n-ați încetat să fiți fiii lui Iacov. Din zilele părinților vo tri voi v-ați depărtat de la poruncile Mele i nu le-ați păzit. Întoarceți-vă, întoarceți-vă către Mine, i Mă voi întoarce i Eu către voi. Întoarceți-vă i veți vedea că voi deschide la dorința voastră stăvilarele cerului i vă voi da cu multul binecuvântare spre binele vostru, i Eu voi avea îndurare de voi precum are un om față de fiii săi care-i slujesc, i atunci voi veți vedea deosebirea între cel drept i cel păcătos, între cel care sluje te pe Dumnezeu i cel care nu-L sluje te, că iată, vine ziua care arde ca un cuptor, i cei care fac fărădelegi vor fi ca paiele, iar pentru cei care se tem de numele Meu va răsări soarele dreptății, i ei vor călca peste cei răi în ziua când Eu voi face judecată. Aduceți-vă aminte de legea lui Moise, slujitorul Meu, căruia i-am dat porunci i rânduieli pentru voi în muntele Horeb. i iată, Eu vă trimit pe Ilie proorocul», precum este scris în Scripturi. Amin, amin, amin.

Iar tu, Ierusalime român, binecuvintează Evanghelia venirii Mele peste pământ, căci cei

ce binevestesc vor avea plată de prooroci. Mergi, Ierusalime, iar mersul tău, care bineveste te cea de a doua venire a Mea i împără ia Mea cu tine, să meargă ca fulgerul care iese de la răsărit i se arată până la apus, precum este scris de venirea Fiului Omului cu putere i cu slavă multă, cu cuvântul Lui de peste tine, Ierusalime român, Ierusalime nou, popor de fii credincio i Scripturilor venirii Mele. Proorocul Ilie este cu duhul tău, Israele român, copil al făgăduin ei făcute de Mine peste Avraam. Duhul tău să fie în duhul lui, precum duhul lui este în Duhul Meu, ca să vestim venirea Fiului Omului, venirea Mea i masa Mea cu tine pe pământ, i vom serba praznicul cincizecimii coborârii cuvântului Meu, praznicul slavei Mele i al Duhului Sfânt, Care este în Tatăl i în Mine i în tine, Ierusalime nou.

Page 159: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

159

Au trecut doisprezece ani de când Eu, Domnul, i cu tine i cu arhiereul Meu ales din biserica lumii am bătut ăru ul împără iei Mele cea văzută, pe pământ, i am a ezat în mijlocul pământului român chivotul Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, scaunul Meu de judecată, pietricica cea albă pe care am scris: Cuvântul lui Dumnezeu, i care a fost neluată în seamă de ziditori, dar pentru tine ea este de mare pre , căci ai fost credincios. i dacă au trecut doisprezece ani, Eu Mă ridic i chem spre acest munte pe cele douăsprezece semin ii ale lui Iacov i le dau acest semn i le vestesc lor slava Mea, i mâna Mea se va arăta slujitorilor Mei, iar urgia, vrăjma ilor Mei. Amin.

Trâmbi ez de la margini la margini venirea Mea, venirea Fiului Omului, căci am zis acum

două mii de ani: «Precum fulgerul iese de la răsărit i se arată până la apus, a a va fi venirea Fiului Omului», i astăzi s-a împlinit această Scriptură, căci ca fulgerul de repede merge peste pământ vestea cuvântului împără iei cerurilor, care cheamă pe tot omul sub vi a i sub smochinul ei, căci am spus acum două mii de ani: «Va veni Fiul Omului pe norii cerului cu putere i cu slavă multă i va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiță i vor aduna pe cei ale i ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini, i atunci, din doi care vor fi în țarină, unul se va lua, i altul se va lăsa, i din două care vor măcina la moară, una se va lua, i alta se va lăsa, i în ceasul în care nu vor gândi Fiul Omului va veni», i Domnul va împlini cuvântul Său peste pământ. Amin.

S-a scris în cer i pe pământ această zi, ziua sărbătorii marelui prooroc Ilie, pe care l-am

luat la cer cu car i cu cai de foc ca să-l păstrez pe el pentru ziua venirii Mele care este ca fulgerul. Am făcut din el îngerul fulgerului venirii Mele, înaintemergătorul slavei cuvântului Meu care vine cu norii i care este ca tunetul, care fulgerează mai întâi, de la răsărit până la apus, i apoi se aude glasul lui. Mă port cu el de la marginile cerurilor până la celelalte margini i Mă vestesc în ziua aceasta peste tot pământul. Amin. Să audă i să vadă popoarele i să se

înveselească i să creadă venirea Mea, înveselindu-se de ea, i să ia ele din râul vie ii, care se dă în dar celui ce însetează după venirea Mea, după cuvântul Meu care curge din Noul Ierusalim. Amin. Noul Ierusalim este taina venirii Mele. Aceasta înseamnă Noul Ierusalim. Noul Ierusalim este Domnul i fiii Săi, cei lua i din poporul român ca să facă din ei popor mireasă, i din pământul român să facă Domnul sala nun ii Sale i masa cea de nuntă în ea.

Lua i Duh Sfânt, voi, neamuri ale pământului! Iată cuvântul Meu peste pământ, suflarea

gurii Mele, cu care Eu voi ucide pe cel fără de lege sub strălucirea venirii Mele cuvânt peste pământ. Lua i Duh Sfânt! Be i din râul vie ii i vă tămădui i, voi, neamuri ale pământului, căci am venit i vin cu norii ca să-i trag la Tatăl pe to i cei ce vor crede i se vor boteza în numele Tatălui i al Fiului i al Sfântului Duh, spre pocăin ă i spre iertarea păcatelor, începând de la Ierusalim. Amin.

Îngerii venirii Mele, înso i i de Mihail arhanghelul i de marele prooroc Ilie, scriu în

cer i pe pământ ziua a doua a lunii august, anul doisprezece de la începutul împără iei cerurilor pe pământ, pe pământul român, ara Noului Ierusalim. Aceasta este ziua pe care Domnul a făcut-o să Se veselească întru ea cu cei iubi i ai Săi pe pământ. Amin.

Eu sunt Alfa i Omega, Cel dintâi i Cel de pe urmă, începutul i sfâr itul, steaua care

străluce te strălucind diminea a, iar cel ce aude, să zică „Vino!“, i cel însetat să vină; să vină cel ce voie te să ia în dar apa vie ii. Amin.

Page 160: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

160

Binecuvânta i să fi i voi, copii ai cuvântului Meu, care a i deschis por ile cerului ca să

vadă neamurile pământului împără ia Mea de peste voi i cu voi. Binecuvântată să fie credin a celor ce vor primi ca i voi împără ia cerurilor în ei, căci mare i minunată este taina Noului Ierusalim pe pământ. Iar Eu am venit i vin, i plata Mea este cu Mine ca să dau fiecăruia după cum este fapta sa i credin a sa în venirea Mea. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie, din 02-08-2003 *** E sărbătoare cu iubire în ea, cu Duhul Meu Cel plin de umilin ă în ea, căci Eu cu mare

umilin ă am sfin it pe pământ în zilele Mele cu voi locul i chivotul Sfintei Sfintelor din zilele acestea pe pământ. E sărbătoarea zilei i a anului apte mii cinci sute de la facerea lumii când Eu, Stăpânul a toată firea, am împlinit Scriptura coborârii tainei de nou Ierusalim pe pământul român, a a cum mul i sfin i au proorocit de la Duhul Sfânt pentru zilele venirii Mele cu na terea din nou a toată firea la sfâr it de timp.

Tot cerul care Mă ine deasupra, tot cerul de sfin i i de îngeri i de puteri cere ti se

închină i Mă închină Tatălui pentru biruin a Mea peste pământ acum, la sfâr it de timp. Se apleacă Tatăl i vă sărută ca pe copii odată cu această sărbătoare pomenită azi, i aduce lângă voi sărbătoarea i ziua aceea când l-a avut aici pe cel ce a mărturisit lucrarea cuvântului Meu i chivotul ei cel sfânt, pe arhiereul Ioan-Irineu, care i-a aplecat capul înaintea Mea ca să împlinească această Scriptură de nou Ierusalim pe pământul român, i apoi iară i i-a aplecat capul înaintea celor ce l-au apăsat pe el pentru că a împlinit cuvântul Meu cu duh de credin ă i cu ascultare ca un fiu-copil iubitor de Dumnezeu. Îl aduc aici cu duhul i vi-l dau spre vedere cu ziua cea de atunci, i apoi îl sărut ca pe un copil, ca i pe voi, i apoi îl întăresc în răbdarea pe care o are, căci răbdarea este darul celor sfin i până la sfâr it, i ea nu este a tuturor. Amin, amin, amin.

O, Mă doare cu durere dumnezeiască în această zi, Mă doare când îl văd pe antichrist

cum se zbate să-Mi îngenuncheze sub el ara strălucirii, pământul român sub puterea lui, dar Eu, Domnul, îl voi îngenunchea pe el curând, curând, căci acest pământ este al Domnului i nu al omului, i Eu Mi-l voi lua înapoi i voi face din el i pe el voia Mea. Amin. (Referire la alegerile parlamentare i preziden iale i la urma ii Partidului Comunist Român, n.r.)

O, popor român, stai la învă at voia Mea înaintea Mea. Ie i de sub robia omului i a ează-

te în calea Mea, că Eu î i in calea ca să te izbăvesc. Duhul Meu Cel Sfânt i-L dau ca să te înnoie ti cu El, că tu nu po i să fii al tău dacă stai pe pământ ales de Dumnezeu. Curând, curând te voi scoate de sub robie i vei vedea mâna Mea deasupra ta, i atunci Mă vei preaslăvi, căci tu ai pe fruntea ta semnul apostoliei, că ai fost însemnat de cel întâi chemat al Meu între ucenicii Mei cei de acum două mii de ani. Apostolul Meu Andrei te pecetluie te i azi cu duh de bărbă ie ca să te treze ti dacă voie ti, căci azi e zi de jale pe pământul român. Se zbat fiii diavolului să supună sub ei acest pământ sfin it de cuvântul Meu cel de acum două mii de ani i cel de azi, dar ei nu vor mai avea zile multe, căci slava Mea va coborî pe pământ cu mânie ca să cure e de pe el fărădelegea i pe to i slujitorii ei. Amin.

Page 161: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

161

E zi de jale în cer i pe pământul român, dar Eu îi hărăzesc poporului de pe el zi de trezire, zi de cură ire a necredin ei, i luminare îi hărăzesc lui, i biruin ă asupra diavolului, crucea. Amin.

O, copii care sta i ochi i urechi la Mine i la cuvântul Meu! Mă mistui de durere pentru

pământul român în mijlocul căruia vă am pe voi lumină a lumii. Împăr i i durerea Mea i lumina Mea peste pământ. Pe cât de mare Mi-e bucuria pentru pomenirea biruin ei Mele prin voi peste pământ, pe atât de mare Îmi este durerea pe care diavolul Mi-o face în ziua aceasta prin zbaterea lui ca să biruiască el pe pământul alegerii Mele, dar el va ti în curând că locul lui este plângerea i scrâ nirea din ilor i că locul slavei Domnului este pământul pe care dă el iară i azi să-l ia sub stăpânirea lui. Eu însă îl voi nimici pe el curând, curând, pe el i pe to i slujitorii lui, pentru că vremea este acum a Mea i nu a lui, i pe mul i îi voi îndemna spre via a veacului ce va să fie i îi voi smulge din în elăciunea veacului omului, i ace tia vor primi puterea i vor iubi cerul pe pământ, i va asculta pământul de cer, i oamenii de pe el vor vedea pe Dumnezeu i Îl vor sluji pe El. Amin.

…Eu în cei mici încap, căci sunt Domnul umilin ei. Umilin a Mea este slava Mea.

Umilin a de duh să fie i cu tine, poporul Meu, i această slavă să Mă bucure pe Mine din mijlocul tău, că Eu din mijlocul tău trebuie să fiu Învă ător peste fiii oamenilor care vin spre apa vie ii, i apoi prin cură ire vin spre via ă. Amin.

Din mijlocul tău voiesc să Mă arăt peste pământ cu chipul i asemănarea Mea, poporul

Meu, iar duhul credin ei i al ascultării i al umilin ei de duh te va ajuta să faci voia Mea când cu dor tu vei dori să fii ca Dumnezeu. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la treisprezece ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, din 12-12-2004

*** Lumea îngerilor stă mereu în slujba planurilor Mele, a Scripturilor Mele ca să le

împlinească. Lumea îngerilor e cerul, i au dat îngerii Mei luptă mare împotriva îngerilor întunericului acestui veac lumesc, îngeri care voiau să Mă biruiască de la cârma luptei. Eu însă v-am poruncit vouă să ridica i mânu ele i să-Mi cere i Mie să încep să fac biruin ă din cer pentru ara Mea i a voastră, ara cuvântului Meu, i să dobor în zilele ce vin planul lui antichrist, care

se zbate cu puterea i cu lucrarea diavolului să-Mi stăpânească el pământul alegerii Mele, pământ pe care Eu sunt Stăpân, Eu i planul Meu cel pentru sfâr itul fărădelegii de pe pământ. Amin.

Am proorocit în diminea a sărbătorii zilei de pecetluire cu legea sfin eniei peste grădini a

cuvântului Meu, zi care a fost zi de jale (12 decembrie 2004, ziua alegerilor preziden iale în România, n.r.), am proorocit că voi face trezire peste poporul român i duh de bărbă ie, i că voi căpătui zilele stăpânirii lui antichrist, iar lumea îngerilor, la auzul cuvântului Meu cel rostit pentru acest început de biruin ă, a dezlăn uit război din amândouă păr ile, iar Eu am vegheat i am început cu zile de biruin ă. Am biruit tot ce diavolul a plănuit din vreme prin toate descântecele lui, căci voi v-a i rugat, precum Eu v-am vestit i v-am învă at, iar în ziua când lovitura împotriva biruin ei Mele a vrut să fie dată v-am spus să-Mi cere i cu mânu ele i cu inimioarele ridicate spre Mine toate odată într-un glas pe cel ce va să biruiască împotriva a tot planul diavolesc, pregătit să-Mi curme mersul Meu spre zilele gloriei ării întoarcerii Mele cuvânt pe pământ, i a a Eu am împlinit, iar lumea îngerilor buni i a celor răi care au făcut

Page 162: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

162

război între ei au sfâr it ziua cu biruin a de partea Mea, i a a voi sta Eu la cârma luptei nevăzută între cele două feluri de lumi ale îngerilor, i a a voi aduce Eu înaintea Tatălui, apoi, toată biruin a Mea, căci toate Îmi vor fi supuse, ca apoi Eu să le supun Tatălui, împreună cu Mine i cu to i iubitorii de Dumnezeu. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei Virginia, din 14-12-2004 *** Cuvântul Meu vă face trezirea ca să intre el cu Mine în carte, copii din por i. Sunt

Domnul, i vă fac de teptarea cu cuvântul Meu care a făcut la început cerul i pământul i pe om, iar la sfâr it v-a făcut pe voi ca să fi i cuvântul Lui, căci Cuvântul este Dumnezeu, i toate prin El s-au făcut, i iară i se fac. Amin, amin, amin.

Se fac ceruri noi i pământ nou. Se na te iară i lumea. Din cuvântul Meu toate se nasc

iară i, căci toate s-au învechit de la om încoace, fiindcă omul s-a despăr it de Dumnezeu pe pământ i nu tie i nu poate, nu mai poate să se întoarcă înapoi la Mine decât prin cuvântul Meu care vine la el i îl călăuze te pentru iară i facere peste toate câte sunt, căci omul dintre cer i pământ este durerea Mea care stă împotriva Mea mai înainte de căderea îngerilor căzu i din slava Mea, i tot omul trebuie să se aplece glasului Meu, cuvântului Meu care a făcut la început cerul i pământul. Amin.

… O, poporul Meu cel din români! Dacă Eu când am făcut cerul şi pământul cu cuvântul

Meu, din ape şi din duh, şi am scos din ape primul petec de pământ şi l-am numit de atunci pământ român, taină rămasă între Mine şi Tatăl până la sfârşit de timp când am venit pe pământ şi am luat trup din Fecioară prin sămân a Duhului Sfânt, iată, taina aceasta neştiută de tot omul atâtea mii de ani, ea se desface acum prin cuvântul Meu, cuvântul care a făcut la început cerul şi pământul. Pământul român a fost începutul pământului cel ieşit din ape, şi tot pământul român este începutul cel ieşit din foc, căci el va fi cetate de scăpare, oază verde pe care Eu, Domnul, o ocrotesc cu mare minune, cu cuvântul facerii Mele care începe ca şi la început când am luat pământ din pământul român şi l-am făcut cu mâna pe om şi am suflat cu gura peste el cuvânt, şi duh de viaţă a intrat în el, şi a cunoscut omul ca şi Dumnezeu, şi a fost el odihna Mea între cer şi pământ.

… Din cerul cel nevăzut i de pe pământ să se adune laolaltă strigăte de rugăciune pentru

împlinirea a toate Scripturile venirii Mele cu veacul cel fără de sfâr it! Amin. O, poporul Meu, tu ai fost întocmit de cuvântul Meu din zilele tale pentru ca să te rogi la

Dumnezeu i să-I aminte ti Lui de Scripturile făgăduin ei venirii Domnului pe pământ cu sfin ii, că iată, la tine vin cuvânt i prin por i Mă împart peste pământ bunăvestire de înviere spre înnoirea făpturii. Eu pic cu pic spulber de pe pământul alegerii Mele toată împotrivirea care stă împotriva Mea prin îngâmfarea omului. Voi culca la pământ pe to i cei care dau să stea în fruntea poporului român mânji i pe mâini de sângele celor ce strigă la Mine din pământ ca să le fac dreptate.

O, da i-vă deoparte, voi, cei prea mult păta i, voi, cei prea îngâmfa i, voi, cei ce dori i

măriri i ranguri, căci Eu ridic pe cei tari prin umilin a lor i le adaug credin ă i temere de Dumnezeu i putere din puterea Mea ca să doboare ei, la cuvântul Meu cel rostit din mijlocul

Page 163: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

163

neamului român, toată vraja care întunecă omul la minte i la inimă i la ochi ca să nu vadă lumina i întunericul i ca să le despartă pe ele, i apoi să fie lumină! Amin.

O, nu Mă pot stăpâni până ce nu voi arăta toată de ertăciunea min ii i pe cei ce o au pe

ea înaintea Mea i a neamului Meu de pe pământul român. Ridica-Mă-voi, i aceasta voi face. Amin. Pic cu pic a ez pe pământul român lumină mare ca să tie toate neamurile lumii că Eu sunt Dumnezeu mare i minunat pe pământul român, i din el Mă voi slăvi peste tot i peste toate, căci Tatăl a a binevoie te. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului ierarh Spiridon, din 25-12-2004

*** Mama Mea Fecioara Mă priveşte cu duhul plin de umilin ă şi are lângă ea şi lângă Mine

pentru sărbătoarea naşterii Mele toate puterile cereşti, to i îngerii şi to i sfin ii în sărbătoarea Mea şi a ei. Mă mângâie mama Mea aşa cum Mă mângâia când eram prunc mic, în care a crescut minunea omului cel nou, om născut din cer pe pământ, coborât din cer şi născut pe pământ pentru lucrarea pe care Tatăl a avut-o de lucrat pentru naşterea din nou a omului care voieşte să fie din cer pe pământ şi nu de pe pământ aşa cum a rămas omul cel ieşit din om vreme de şapte mii de ani.

Mama Mea cea plină de blânde e şi de duh umilit ca şi Fiul ei, Cel Unul născut din Tatăl

şi din ea, Mă mângâie aici, pe pământul ării întoarcerii Mele cu duhul şi cu cuvântul între oameni, pe pământul cel întâi ieşit din ape la facerea cerului şi a pământului, pe locul din care Eu, Cuvântul Tatălui, am luat lut cu mâna şi l-am plămădit pe om în ziua a şasea între zilele facerii, zile măsurate cu măsură cerească: o seară şi o dimineaţă fiecare din cele şase zile ale facerii. Iar a şaptea zi a fost odihna Mea, şi Eu am sfin it-o pe ea, căci omul era atunci sfânt ca şi Dumnezeu, prin supunere şi prin ascultare şi nu cunoştea frica, ci numai bucuria Mea în el.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea întâiului mucenic şi arhidiacon Ştefan, din 09-01-2005

*** Să te supui cu ascultare lui Dumnezeu, Israele român, i să iei cu supunere peste tine

pove ele Mele, i vei fi viu, i vei fi socotit credincios ca Domnul Dumnezeul tău, Cel ascultător de Tatăl Său, i ca Avraam, de la care Eu te rog să înve i credin a i ascultarea i supunerea i lucrarea lor cea plină de cer pe pământ, poporul Meu cel din români, noul Meu popor român, pus la crescut pentru ca să rode ti poporul împără iei lui Dumnezeu pe pământ, poporul ascultării, căci ascultarea ta î i dovede te înfierea i pe Tatăl tău Savaot, Tatăl Meu i al tău, poporul Meu. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului ierarh Vasile cel Mare, din 14-01-2005

*** Sunt cuvânt peste pământ, i sunt Fiul Tatălui Savaot. Sunt cu praznic de Bobotează din

mijlocul poporului peste care cuvintez cuvântul Meu, cartea judecă ii făpturii. Sunt cu praznic de pocăin ă, cel mai frumos dar pe care omul poate să-l aducă înaintea Mea ca să se facă el apoi săla al Meu, împără ie a Mea în om.

Page 164: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

164

O, popor român, auzi glasul Meu! Destupă- i urechea! Prime te darul credin ei sfinte,

că sunt în mijlocul tău cu praznicul venirii Mele a doua oară de la Tatăl pe pământ, i sunt Cuvântul lui Dumnezeu în mijlocul tău. Vino spre Boboteaza ta! Vino, că e ti poporul alegerii lui Dumnezeu, i Eu din mijlocul tău Mi-am ales ucenici ai venirii Mele. Vino să te bucur, că nu vreau să te întristez pentru nevegherea ta când Eu vin i lucrez în mijlocul tău. Curând, curând Mă slăvesc în mijlocul tău cu praznicul cincizecimii cuvântului Meu de peste tine, odată cu sărbătoarea Rusaliilor cea sărbătorită după amintirea învierii Mele dintre cei mor i acum două mii de ani.

O, popor român, tu e ti scris să fii poporul sfin ilor de pe pământ. Să tii că pe

pământul tău vor fi numai sfin i, i nu vor mai putea sta pe el cei păcăto i cu trupul i cu duhul lor. Eu nu vreau să te întristez, ci vreau să te bucur prin această vestire, iar tu să faci ce a făcut mama Mea Fecioara, la vestea pe care i-am trimis-o prin îngerul cel binevestitor, i să te faci ascultător i supus i credincios venirii Mele, că Eu vin negre it, după cum este scris în Scripturi, i iată, te-am ales să fii poporul venirii Mele, pământul venirii Mele, i de cincizeci de ani sunt în mijlocul tău i Mă fac carte în tine cu venirea Mea, cu cuvântul Meu cel de Bobotează peste toate neamurile pământului care se vor apropia de Iordanul vie ii, de râul vie ii care curge din gura Mea ca să-i tragă pe oameni spre temerea de Dumnezeu, căci se apropie ospă ul mâniei Mele peste cei ce nu se tem de Dumnezeu. Amin.

Vino, popor român, să te bucur, că nu vreau să te întristez, ci vreau să întind în mijlocul

tău masa nun ii Mele i să trag la ea pe împăra ii lumii, spre pocăin ă i spre iertarea păcatelor lor i apoi spre slava Mea din tine i a ta de la Mine.

Pace ie, căci te voiesc credincios ca să pot să- i spun: pace ie, popor român, popor ales

dintre popoare pentru slava Mea cea de la venirea Mea, i pentru slava ta! Dar apleacă-te să Mă vezi, căci am în mijlocul tău împără ia Mea, i voiesc să te cresc prin ea i să te slăvesc între popoare. i vor veni spre tine popoarele i se vor boteza în credin a ta i te vor cânta i vor zice: «Veniți să ne suim în muntele Domnului ca să umblăm întru legea i întru lumina lui Dumnezeu i să ne bucurăm de El sub slava poporului Său cel nou ales pentru slava Sa!». Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Botezului Domnului (Boboteaza), din 19-01-2005

*** – Eu, sfin i ai Mei iubi i, a a am spus când eram cu ucenicii pe pământ: «Când Mă voi

înălța, îi voi trage pe toți la Tatăl, căci voi veni pe norii cerului, cu putere i cu slavă multă, i apoi voi sfâr i». Voi sfâr i cu via a omului i voi începe cu via a Mea în om i voi face pe pământ popor de sfin i. A a lucrare lucrez Eu acum pe pământul român, i voiesc să Mă audă românii i să se apropie să-Mi cunoască venirea i lucrarea ei i să calce pe urmele celor ce se sfin esc pentru venirea Mea în însu i trupul lor, căci Eu trebuie să trăiesc în om i nu omul, i această via ă voiesc s-o aduc pe pământ, i cu sfin ii o aduc. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfin ilor trei ierarhi: Vasile, Grigorie i Ioan, din 12-02-2005

***

Page 165: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

165

Eu, Fiul Tatălui Savaot, M-am făcut cunoscut Dumnezeu venit de la Tatăl, Om născut din Fecioară, i iară i am venit sub numele Meu cel de la sfâr it de timp i Mă numesc Cuvântul lui Dumnezeu, i grăiesc în limba poporului român, în mijlocul căruia Mă slăvesc în cuvânt, de cincizeci de ani, prin taina venirii Mele a doua oară după om, căci au trecut cele apte veacuri de la facerea lumii, iar la jumătatea veacului cel de după acestea, am scris apte mii cinci sute de ani i am ridicat din nou pe pământ biserica Mea, i prin cuvânt am a ezat-o pe temelia ei, i Eu sunt

temelia ei i a a grăiesc din mijlocul bisericii Mele cea de nou Ierusalim către cei ce cu minciună î i zic biserică a Mea:

… O, popor român, scutură-te de fariseii care î i ologesc mersul spre scăparea ta de sub

omul fărădelegii. Vino să te păstoresc Eu, Domnul, că nu mai găse ti pentru tine păstori pe pământ. Vino la calea Domnului Dumnezeului tău, că nu e nimeni să te salveze în afară de Mine. Vino spre Dumnezeu i fii credincios i înva ă taina fiin ei tale cea de la Dumnezeu, taina Mea din tine, căci prin cuvântul Meu cel din mijlocul tău fac iară i lumea, fac cerul cel nou i pământul cel nou, căci am această Scriptură de împlinit pe pământ, dar vreau să te ocrotesc de pieire în mijlocul neamurilor pământului, că e ti pământul Meu, ales de Tatăl de la facerea lumii pentru Mine, după cele apte veacuri de oameni. Amin.

Iar tu, popor al cuvântului Meu, întăre te-te în taina începutului Meu cel nou, i umilin a

de duh să- i fie ie cărare tare spre tot ce trebuie să fiu Eu în mijlocul tău, spre tot ce trebuie să fii tu în mijlocul neamului român, că vreau să trâmbi ez peste tot pământul evanghelia Mea de peste tine, cartea noii împără ii, căci împără ia Mea este fără de sfâr it, precum Eu sunt. Amin. Nimic nu po i să fii tu fără de învă ătura Mea i fără de învă ător cu ea peste tine, căci pe tine nu pentru trup, ci pentru Duhul Meu te-am deosebit dintre fiii oamenilor care merg fără de cale între pământ i cer, poporul Meu.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii pildei fiului risipitor, din 27-02-2005

*** În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, aşa Îmi este calea din cer pe pământ, şi

cu mare dor doresc să înţeleagă omul ce este cerul şi unde este locul lui şi ce înseamnă calea Mea de la cer la pământ, de la sfinţi la oameni ca să-i fac şi pe oameni sfinţi, şi să fie cerul pe pământ, şi să nu fie omul străin de taina şi de locul cerului Meu şi al Tatălui Meu, şi să se facă omul sălaş al vederilor cereşti, iar Dumnezeu să Se odihnească de dor. Amin.

Să-Mi deschide i, copii străjeri în calea Mea, când vin la poporul Meu, care Mă doreşte

cu dor, care are durere de la mila de Dumnezeu, iar poporul cel lucrător Mie să Mă dea omului de peste tot, căci fi-va în curând să nu mai fie mângâiere peste om decât de la pacea şi viaţa acestui cuvânt mângâietor şi de viaţă dătător, cu care Eu cobor de cincizeci de ani pe pământul român, cel întâi născut din ape la facerea cerului şi a pământului şi pe care Mi-am aşezat Eu acum, la sfârşit de veacuri, tronul dreptăţii Mele ca să-l ruşinez pe tot omul pentru dreptatea lui.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea a Postului Mare, a cuvioasei Maria Egipteanca, din 17-04-2005

***

Page 166: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

166

Hristos a înviat! A a am spus Eu, Domnul, în ziua de Pa ti a anului 1955, i iată, cincizeci de ani de cuvânt al Cuvântului Iisus Hristos.

Hristos a înviat! Hristos a înviat! Hristos a înviat! A a a înviat pe pământul român

cuvântul Meu cel de acum două mii de ani, râul Meu de cuvânt care a a teptat să învieze iară i pe pământ, să se reverse iar din gura Mea pentru ca iară i să lucrez, fiindcă Eu sunt Alfa i Omega. Amin, amin, amin.

Iată praznicul praznicelor, sărbătoare a sărbătorilor! Eu, Domnul Iisus Hristos, am găsit

credin ă pe pământ când a fost să Mă întorc iară i ca să fac lumea, căci iară i fac lumea. Sunt Făcătorul cerului i al pământului. Sunt Cuvântul lui Dumnezeu în mijlocul poporului român, în care Mi-am întocmit cărarea Mea de venire a doua oară de lângă Tatăl la oameni. Era scris în Scripturi să vin ca să le împlinesc pe ele ca i pe cele de acum două mii de ani când M-am născut trup din Fecioară, din pururea Fecioară, căci Eu sunt curat i sfânt, a a cum i purtătorii de Dumnezeu trebuie să fie, ca apoi să Mă cunoască i să-Mi lucreze Mie pe pământ.

E sărbătoarea cea de cincizeci de ani a cuvântului Meu cel de la sfâr it de timp. Eu,

Domnul, aduc ziua aceea spre vedere ca să fie mărturisită. Amin. … O, te rog, poporul Meu, să nu trăie ti ca pe pământ, i să trăie ti ca în rai pe pământ, i

să ascul i de legea raiului i numai de la Mine să mănânci i nu de la alt duh, poporul Meu. i acum pun iară i pecetea cea adevărată a Fiului Tatălui Savaot, Care a venit pe pământ i a călcat cu moartea pe moarte ca să Se arate Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Acum două mii de ani am murit pe cruce i am înviat dintre mor i i am lăsat pecetea aceasta: Hristos a înviat! Hristos a înviat! Hristos a înviat, atunci i acum, poporul Meu, cu trupul atunci, i cu cuvântul acum, popor al cuvântului venirii Mele cu na terea din nou a lumii care se va na te iară i prin cuvântul lui Dumnezeu. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Învierii Domnului, din 01-05-2005 *** – Eu, poporul Meu de azi, îi bucur pe sfin i când îi iau în coborârea Mea spre tine, i

împlinesc în mijlocul tău Scriptura lui Enoh, (Vezi tema: „Enoh şi Ilie”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.) care a proorocit venirea Mea cu sfin ii i a spus: «Vine Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi», iar după el, apostolul Meu Ioan i el a vestit aceasta i a spus: «Numele Lui se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu, i o tile din cer vin după El, călare pe cai albi, purtând ve minte de vison alb, curat».

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a aptea după Pa ti, a sfin ilor părin i, din 12-06-2005

*** În ziua aceasta de pomenire cerească pe pământ, î i aduc dintre sfin i i prin sfin i puteri

de suflet, duh de răbdare i de nădejde sfântă, poporul Meu, ca să te rogi cu multă putere, cu multă durere, la Dumnezeu, că e durere mare peste ara română, i e durere în tine, Israele de azi, iar Eu M-am îndreptat cu mângâiere i cu Ioan, botezătorul Meu, ca să Ne a ezăm Noi, cei din cer, i cu tine în duh de putere i de nădejde, căci zilele sunt grele, poporul Meu. Eu însă trebuie să aud glasul tău care Mă cheamă cerând ocrotirea pământului român, i apoi să Mă a ez hotarnic între bine i rău, între credin ă i necredin ă, între sfin enie i fărădelege, căci totul

Page 167: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

167

trebuie să se înnoiască spre coborârea văzută pe pământ a celor ce nu se văd, dar vor fi, căci lumea se va înnoi, a a cum Eu am făgăduit ucenicilor Mei acum două mii de ani pentru zilele cele de apoi, pentru a ezarea împără iei cerurilor pe pământ. Amin.

A teaptă Ioan Botezătorul să strige la oameni să se pocăiască pentru ca să se apropie

împără ia cerurilor pe pământ cură it i sfânt. Voi sunte i tare neputincio i, copii din por i, dar Ioan a teaptă, i nu va pleca înapoi în cer cu cuvântul său până ce nu îl ve i a eza în cartea Mea cu voi, căci fiecare sfânt lucrător prin lucrarea Mea de azi nu stă din lucru peste pământ, fiindcă nu se poate fără lucrul cel scris să fie lucrat pe pământ în fiecare vreme, i mai cu seamă acum când Eu, Domnul, sunt în venirea Mea de apoi, i am cu Mine o tile de sfin i, spre plinirea vremurilor, spre întoarcerea oamenilor către Dumnezeu, Care iară i face lumea. Amin, amin, amin.

– Glasul meu strigă peste oameni, Doamne, a a cum strigam acum două mii de ani când

Î i făceam ie cale ca să Te cunoască Israel i să Te creadă că e ti Fiul Tatălui ceresc i că e ti trimis din cer pentru izbăvirea din frica mor ii a tuturor celor ce aveau să creadă în mântuirea cea de la Tine peste ei.

O, ce durere pe pământ, Doamne! Omul nu se mai satură să- i petreacă via a sa, iar Tu

i-ai spus poporului Tău de azi că în cer e jale, iar pe pământ e numai petrecere, i omul nu tie că nu este bucurie fără tânguire peste ea, fără plata celor ce ei trăiesc în orbirea lor. Vin eu, căci sunt înaintemergătorul Tău. Vin pe calea cuvântului Tău, care vine cu norii, i strig peste pământ i sun de teptarea la pocăin ă.

Pocăi i-vă, voi, oameni păcăto i de pe toată fa a pământului, i intra i în baia na terii de

sus, spre iertarea păcatelor voastre! Eu sunt glasul care strigă i veste te calea Celui ce Se face cuvânt peste pământ pentru na terea din nou a lumii, căci Domnul vine i botează cu Duhul Sfânt i cu foc, fie spre pocăin ă, fie spre certare pe tot omul, i are lopata în mână i Î i cură ă aria i Î i adună grâul în hambare, iar pleava, în foc, căci El Î i pregăte te cu Duh Sfânt i cu foc împără ia Sa pe pământ, i ea va fi fără de sfâr it apoi. Eu sunt cel ce vă îndemn la pocăin ă, i apoi la izvorul vie ii, care curge din gura Domnului în mijlocul neamului român, iar cuvântul

Lui cel de acum na te iară i lumea i a ează pe pământ pe cele neclătinate, precum este scris în Scripturi.

O, ară română, în zilele acestea a profe it Domnul peste tine că vei intra la cură it i la

albit, ca să fii apoi frumoasă, i să fie curat pământul tău, i să pregătească El slava cea mare a venirii Sale cu sfin ii pe vatra ta, căci e ti aleasa Lui. O, eu te privesc cu durere i văd pe îngerii care cură ă din calea Domnului pe cele clătinate de om, iar eu te strig spre botezul pocăin ei i spre iertarea păcatelor.

O, neam român, te cercetează Domnul, a a cum El a profe it în cuvântul Său de azi peste

tine. Tu însă ai dat încă să nu auzi, dar El este împlinitor. Găte te-te, dar, spre zile de căin ă i de rugăciune i de post plăcut Domnului, căci Domnul î i dă har i putere dacă voie ti să ascul i aceasta. A ează-te să-L strigi să te ocrotească i să- i dea duh de credin ă i de ascultare i de iubire pentru venirea Lui la tine cu duhul mângâierii cu care stă în mijlocul tău de cincizeci de ani, ca să- i pregătească slava ta cu El dacă-L prime ti, dacă-L a tep i, dacă-L iube ti, o, ară scumpă a venirii Lui după două mii de ani pe pământ, cuvânt. Domnul este în tine ca să te

Page 168: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

168

ocrotească i să te înnoiască prin pocăin a ta dacă voie ti, iar fără dragostea ta El nu- i poate face bine ie. Dar tu e ti ara întoarcerii Lui la oameni ca să- i pregătească împără ia cea fără de sfâr it, i dacă nu voie ti aceasta, poate Domnul ceea ce nu po i tu, ceea ce nu voie ti tu să po i. Ridică-te, dar! Amin.

Să se îndemne spre pocăin ă unul pe altul fiii tăi, o, ară a Domnului, căci na terea ta pe

pământ a fost odată cu na terea Lui între oameni, i aceasta a fost taina ta, i cu ea vine Domnul la tine acum, după două mii de ani de la na terea Lui i a ta. Eu, Ioan Botezătorul, sunt cuvântul venirii Domnului la tine ca să nască iară i lumea din cuvântul Său, i iată, în ziua de serbare a na terii mele cea de la Dumnezeu în casa lui Zaharia i Elisabeta, vin acum i serbez această zi prin chemarea ta la pocăin ă, ară română. Scoală-te ca să fii aleasă, precum î i este soarta să fii aleasă între popoare i să fii casa Domnului. Scoală-te din sângele tău, căci Domnul te are de la Tatăl pentru venirea Sa acum, la sfâr it de timp, a a cum la prima Lui venire l-a avut pe Israel de popor al venirii Lui. Ridică-te i te scutură de toată fărădelegea i nu sta fără iubire. Fii în eleaptă i aprinde candela, căci Domnul S-a făcut Mirele tău i nu te poate lepăda, dar te poate spăla, te poate înnoi, te poate na te. El, Cel ce botează cu Duhul Sfânt i cu foc, El este Cel ce înnoie te lumea nimicind fărădelegea, căci vremea este aproape, i scris este: «Cine este sfânt, să se sfințească încă, iar cine este spurcat, să se spurce i mai greu, căci vine Domnul cu plata a ceea ce fiecare i-a lucrat».

O, ară a întoarcerii Domnului, căie te-te de nedreptatea pe care ai lucrat-o, i vino spre

iubire i spre rugăciune i spune-I Domnului tău: „Vino, Doamne!“, i El va veni i te va împodobi în slava venirii Lui cu sfin ii, spre pacea ta i a Lui. Amin, amin, amin.

– O, tu, cel ce ai strigat la oameni i acum două mii de ani chemându-i pe ei spre

împără ia cerurilor, spre Mine, Cel ce am via ă ve nică pentru om, tu i acum Mă dai omului prin vestirea ta despre Mine, iar Eu pecetluiesc cu putere strigarea ta, i îi voi face pe oameni să caute spre Dumnezeu i spre izvorul cuvântului vie ii. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea na terii sfântului Ioan Botezătorul, din 07-07-2005

*** O, poporul Meu, în ziua aceasta de sărbătoare pentru grădini a cuvântului Meu, Eu te

a ez înaintea Mea rugător pentru ara română. Mâna Mea s-o izbăvească de sub greu, de sub durerea ei. Duhul Meu s-o înnoiască, iar fiii ei să caute via a lui Dumnezeu în ei i între ei, căci păcatul poartă în el pedeapsa lui, iar Eu o voiesc curată pe România, fiindcă va să vin curând cu slavă văzută în ea i să Mă vestesc Dumnezeul ei i să-i ridic pe cei ce sunt români cu inima i cu fapta, i să-l numesc cu numele ei pe tot sufletul care va iubi să se facă după chipul i asemănarea Mea, care va fi curând, curând peste fiii acestui neam, pentru slava venirii Mele, ca să am masă i casă în ara Mea nou aleasă a a cum este voia Mea i nu voia ei, iar voia ei să iubească voia Mea, căci sunt Dumnezeul ei. Amin.

i acum, poporul Meu, având în mijlocul tău pe cei un i între Mine i tine, voiesc să aud

glasul rugăciunii tale pentru România, care plânge sub încercare (inunda iile din 2005-2006. n.r.) i nu tie să- i afle izbăvirea din ispitele care au prins-o sub ele pentru depărtarea ei de

Dumnezeu. Ridică mâinile, poporul Meu, i cu fierbinte duh de rugăciune spune-I Tatălui i Fiului i Duhului Sfânt rugăciunea ta pentru ara ta i a Mea, i a a să te rogi:

Page 169: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

169

Doamne al puterilor în cer i pe pământ, Doamne al răbdării i al îndurării, în marea Ta

durere de la depărtarea de Dumnezeu a neamului român i a tot omul de pe pământ, Te mângâiem, inimă lângă inimă Te mângâiem în durerea Ta pentru ara venirii Tale. Ea este aleasa Ta i masa Ta de nuntă, dar ea nu poate să Te cunoască, fiindcă s-a depărtat de Duhul Sfânt, Care tie de la Tine în om, iar păstorii care stau peste ea în numele Tău n-au milă de ea. Dar ai Tu, i nu uita de mila Ta de ea dacă ai venit în ea ca s-o păstore ti pe pă unea Ta. Dă-i ei darul Duhului Sfânt prin botezul Tău cu Duhul Sfânt i cu foc. Dă-i ei duhul treziei i al credin ei sfinte, i apoi al iubirii i al cunoa terii lui Dumnezeu. Opre te- i mânia cea venită peste ea pentru de teptarea ei. Certarea Ta de peste ea să-i fie ei înviere, i apoi via ă cu Tine, i scap-o pe ea de duhul lumii, de duhul pierzător al acestui veac, căci lumea i pofta ei piere, dar să rămână România i fiii ei, Doamne, iar Tu să faci din ei casa Ta i neamul Tău de sfin i, că dulce este omul sfânt, i binecuvântare pe pământ este via a cea sfântă în om.

În poporul Tău vor fi numai sfin i; tim că a a ai vestit prin prooroci, dar întindem

mâinile spre Tine ca să pui Tu în ele, iar noi să dăm neamului român în elepciunea Ta, în elepciune de facere a omului nou după chipul i asemănarea Ta pe pământul român, i să se întindă această minune peste tot pământul apoi, ca să înnoie ti a a lumea i nu cu certare, Doamne al puterilor.

i acum, însufle e te-Te în noi ca să tim să- i cerem, prin Duhul Tău să tim, ca Tu să

po i împlini. Porunce te ploii i măsurii ei cea multă să meargă înapoi la locul ei, i să vină ea pe

pământ numai pentru hrana oamenilor, hrană care cre te cu ploaie i cu soare i cu lumină i cu harul Duhului Sfânt, Care dă via ă peste toate i mângâiere peste toate.

Porunce te vântului cel iute să nu nimicească făptura Ta de pe pământul român, ci să se

tragă înapoi în cămările lui, iar când iese, să vină dulce i mângâios, ca să răcorească i să vorbească despre via ă, i să cânte cu glasul lui cântecul iubirii Tale pentru cei ce Te iubesc, pentru venirea Ta cuvânt pe pământ, Doamne al puterilor.

Porunce te cu iubire stihiilor toate să nu lovească pământul român, ci să-l ocrotească

pentru oapta Duhului Tău Cel Sfânt, Care Se face cuvânt pe pământ. La toate să le porunce ti să lucreze cu măsura binecuvântării i a mângâierii, i să aduci pace sfântă i lumină din lumina Ta peste pământul român.

Te cerem pentru români i peste români, ca să tie neamul român să nu aibă alt dumnezeu

afară de Tine, i tot mai mult să asculte, i să vină să înve e voia Ta s-o facă, i să fie neamul român neam sfânt, i apoi neam slăvit înaintea Ta, de la care vor învă a via a cea ve nică i binecuvântarea toate neamurile pământului, care se vor plânge văzând venirea Ta cu slavă i slăvindu-Te cu sărbătoarea ei în mijlocul pământului român, ales de Tine la început i acum, ca să lucrezi de pe el taina ve niciei a toate câte au fost i sunt în Tine i nu în lumea aceasta, Doamne al puterilor.

i vino, Doamne, în noi cu Duhul Cel Sfânt al rugăciunii, i prin El fierbinte să- i cerem

toate câte sunt rostite de Tine pentru făgăduin a mântuirii. Acoperă cu ocrotirea Ta, cu mila Ta,

Page 170: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

170

i apoi cu slava Ta ara română, iar sfin ii i îngerii Tăi să-i dea de la Tine, i mereu înva ă-ne să Te rugăm pentru ea, iar Tu să împline ti a a. Amin, amin, amin.

… O, poporul Meu, stau în mijlocul tău cu gura plină de învă ătură ca să ia din gura Mea

fiii oamenilor i să înve e ei să scape de pieire, să scape de neascultare. Cel ce se păstrează cu toate ale sale în lumină, acela este om cu inima curată de el însu i, i este fiu al păcii, că nu altceva face pacea, iar omul care stă înăuntrul lui, acela na te numai război, căci diavolul se ascunde în el i lucrează prin cele ascunse ale omului, fiindcă diavolul iube te întunericul omului.

O, poporul Meu, nu e bine să stea omul înăuntrul lui, căci lumina Mea îl strigă afară când

el face a a, i e rar omul care se umile te la strigătul Meu care îl scoate pe om la lumină a a cum am lucrat i cu Adam. Omul nu se poate păzi pe sine pentru cele din el, dar el nu tie să creadă aceasta i ca să caute apoi cu lucrarea luminii. Eu însă am venit pe pământ cuvânt, i Mi-am pecetluit grădini ă sfântă, din care lucrez cu cuvântul i îl strig pe om afară din el ca să-l învă ascultarea, i să înve e el de la Mine să fie blând i smerit cu inima, i a a să treacă de la moarte la via ă, de la întunericul din el la lumina cea din afară, de la învârto are la ascultare, de la seme ie la umilin ă i la pruncie, prin toate aceste taine, care aduc pe pământ i peste om via a i răscumpărarea făpturii.

i acum, Duhul Meu Cel blând i smerit mângâie rana ta, Românie. Pacea Mea să se

reverse peste tine ca un râu, dar caută, ara Mea, să ai păstori care să te poarte spre Mine i nu spre ei, căci din pricina celor ce stau peste tine fără via a Mea în ei, tu suferi acum durere, ara Mea. Treze te-l tu pe cel între păstorii tăi care este de la Mine (Ioan Irineu-Bistri eanul n.r.) i prin care am mărturisit acum paisprezece ani biserică curată pe pământ, biserică de nou Ierusalim i neam sfânt i mântuitor de la Mine în mijlocul tău. Treze te-l pe cel între păstorii tăi credincios i adevărat pentru mântuirea ta i a ează-l să ceară la Tatăl împăcarea ta cu Dumnezeu, ara Mea. Adu-l cu fa a spre izvorul Meu i pune-l mijlocitorul tău spre Mine, dar treze te- i duhul credin ei i al cuno tin ei tainelor Mele cu care lucrez din mijlocul tău peste pământ, ara Mea. Amin.

… O, poporul Meu, fă de-a pururi faptă din cuvântul Meu, i fii harnic să Mă ascul i i să

Mă iube ti, i vei fi lumină din cer pe pământ, i vei fi rod al ascultării, i bucuria Mea cea dulce vei fi, poporul Meu. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la paisprezece ani de la punerea pietrei de temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, din 22-07-2005

*** În numele Tatălui i al Fiului i al Sfântului Duh, a a botez Eu, Domnul, inima celui

credincios care se lasă cu totul pentru Mine între fiii oamenilor. Voi petrece în mijlocul tău praznic de Bobotează curând, Ierusalime al Meu de azi, românul Meu popor, că Eu i-am spus ie că numele de român va fi luat de tot cel care se va lăsa prin acest cuvânt al Meu de peste tine înfiat i crescut i statornic în Tatăl, în Fiul i în Duhul Sfânt, numele Domnului Dumnezeului tău, Domn i Stăpân din veci i până în veci, i Care vine curând cu veacul cel ve nic ca să-l a eze pe pământ nou i să împără ească în veci după voia Lui. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului ierarh Vasile cel Mare, din 14-01-2006

Page 171: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

171

*** În numele Tatălui i al Fiului i al Sfântului Duh, precum în cer a a i pe pământ să fie,

căci via a omului este din Mine în om, iar omul este dator cerului pentru via a din el, pentru via a trupului lui care este de pe pământ.

O, Ierusalime, cum să fac să pot pe pământ ca i în cer? O, ara română este sub focul cel

cură itor pe care l-am rostit că va pogorî peste ea pentru spălarea pământului venirii Mele cu taina împără iei cerurilor pe pământ. Am adus pe pământ botezul cu Duhul Sfânt i cu foc, dar ara Mea î i vede de tot ce nu înseamnă Dumnezeu, iar Eu, Domnul, am pus-o la albit i la

lămurit, căci am în mijlocul ei cuvântul Meu cel de cincizeci de ani, iar ea doarme când Eu nuntesc în ea praznic de înviere, masă de Duh Sfânt pe vatra ei. Am vestit cu cuvânt de foc să-l scoale ea pe alesul Meu din ea i să se roage el pentru ea ca s-o împac cu Mine pe ea i s-o aduc mai întâi la pocăin ă i apoi la înviere. Am în mijlocul ei pe alesul Meu Irineu, cel prin care Eu Mi-am a ezat pe pământul ei biserică lucrătoare de Duh Sfânt peste ea. De mult i-am dat ei veste să-l scoale pe cel ce este a ezat de Mine mijlocitor pentru ea ca să-i dau pe ea hăinu a neprihănirii prin pocăin a ei de depărtarea ei de Dumnezeu, i nu Mă voi milostivi de ea până ce ea nu-l va a eza înaintea Mea pe acest fiu pe care l-am sortit s-o împace cu Dumnezeu pe ea, pe ara Mea română. A venit regele ei, unsul Meu de peste ea, i M-a întrebat de ce atâta durere, de ce atâta suferin ă pe ara Mea i a lui? Eu i-am răspuns lui că ea este ara venirii Mele a doua oară pe pământ i că Eu o spăl de toată murdăria ei ca s-o pregătesc să fie pământ al învierii i al slavei Mele peste popoare. Eu i-am răspuns regelui ei că dau în ea pentru că ea dă la spate strigarea Mea i Îmi ine în obezi pe cel ales de Mine peste ea ca să se roage pentru ea, pentru na terea ei de sus, pentru pocăin a ei i pentru îmbrăcarea ei în ve mântul Duhului Sfânt. Amin.

O, ara Mea, câtă vreme nu te vei ridica să-Mi scoli din obezi pe cel a ezat de Mine

rugător pentru tine, câtă vreme el va sta închis i nesuflând cu gura lui peste tine împăcarea ta cu Mine, câtă vreme îl vor ine pe el în întuneric cei care se dau a fi biserică a Mea în timp ce ea umblă de capul ei înaintea Mea i nu după via a Mea cea plină de har, câtă vreme acest ales al Meu va sta fără lucrul Meu cel pus peste el pentru tine, ara Mea cea de la sfâr it de timp, atâta timp vei suferi tu, i acesta este răspunsul pe care Eu îl dau regelui tău care plânge la Mine pentru iertarea ta, pentru duh de mângâiere peste tine, ara Mea română, ară a Mea i a lui. Iată, în tine umblă de capul lor cei mari care se numesc biserică a Mea i a ta în tine, dar biserică a Mea este omul cel plin de Duhul Sfânt, de cuvântul Duhului Sfânt peste noroade. Î i caută ranguri pe pământul tău mai-marii bisericii din tine, iar din pricina rătăcirii i a îngâmfării lor vine mânia Mea peste tine, precum este scris în Scripturi.

O, scoală-te spre înviere, ara Mea, scumpă România Mea! Scoală-te i treze te-l pe cel

ce doarme închis în obezi! El are călu la gură ca să nu vorbească i ca să nu se mai audă glasul lui peste coline ca să înverzească i să înflorească ele sub ploaia cuvântului Meu care pe toate iară i le face, căci este scrisă în Scripturi această nouă facere a lumii. Puteam cu duhul mângâierii să te nasc de sus, ara Mea, dar tu nu cuno ti oapta mângâierii Mele care- i pregăte te ie na terea cea din nou ca să fii nou-născuta Mea peste popoare, o, ară a strălucirii! Se vor scula din a teptarea lor proorocii care te-au vestit a Mea ca să- i primească ei apoi mo tenire în tine. Se va scula proorocul Daniel, prin care Eu, Domnul, te-am vestit că vei fi

Page 172: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

172

pe pământ i că mul i te vor zdrobi ca apoi tu să rena ti i să semeni cu Mine; acest prooroc se va scula ca să- i primească în tine bucuria pentru care el a crezut i a a teptat.

O, sunt cu taina praznicului învierii peste tine, ara Mea de la sfâr it de timp. În tine este

Domnul Împărat prin cuvânt. Împără ia ta peste pământ nu este din lumea aceasta, ci este de sus, din cer, i este scris despre tine să fii regină peste popoare prin cuvântul Meu cel din mijlocul tău. Cuvântul Meu din tine este râul vie ii. El odrăsle te via ă din cer peste pământ, i este împărat, căci el este cuvântul Duhului Sfânt, i are în tine praznicul cincizecimii lui. De

cincizeci de ani plâng cu râu de Duh Sfânt peste tine, ară a venirii Mele, iar omul de pe pământ care a aflat de alegerea ta dă să se slăvească el peste tine. Eu însă cobor în zi de praznic de înviere a Mea i a ta epistolă a Duhului Sfânt i te chem să bei din râul vie ii. Albia lui e din cer i până pe pământ, din cele nevăzute până în cele văzute, din lumea cea nevăzută până în cea

văzută. Izvorul lui este gura Mea i grădini a peste care Eu, Domnul Cuvântul, grăiesc din mijlocul tău. Scoală-te la glasul Meu i împacă-te cu Mine i scoală-l pe cel ce va rosti înaintea Mea actul tău de pocăin ă i na terea ta din cuvântul Meu care curge în mijlocul tău, căci tu e ti arina cea cu comoară în ea, iar Eu sunt sărac de om în mijlocul tău.

Grăiesc peste cel a ezat la cârma ta, ară română (Pre edintele Băsescu n.r.), i îi spun

a a: Nu uita tu, cel ce stai cârmaci al corăbiei Mele, al ării Mele română regină, nu uita că Eu am biruit prin fierbintele rugăciuni, prin ridicarea mâinilor către Mine ale celor ce sunt fiii lui Dumnezeu în neamul român, fiii cuvântului Meu cel de cincizeci de ani peste pământul român, căci Eu le-am spus în ziua când am biruit pentru tine, să ceară la Mine ca să te a ez cârmaci al corăbiei Mele pe care stă scris: ara română, i apoi am biruit, i tu stai acum cârmaci prin planul Meu. Apleacă-te i ia din gura Mea. Sunt cu epistolă de Duh Sfânt peste ara română. Ea este acum sub biciul mâniei Mele ca s-o cură de păcatul fărădelegii de pe ea i s-o am mireasă spălată pentru praznic de înviere i de venire a Mea cu masă de veac nou pe vatra ei. Mă doare crucea pe care Mi-o apasă mai-marii bisericii pe umerii Mei grei de păcatul de pe pământ. Geme pământul cu geamăt de durere pentru păcatele de pe el. Vreau să împac pământul cu cerul, i pe om cu Tatăl Savaot, ca să-i trag pe to i la Tatăl, a a cum am făgăduit acum două mii de ani că voi face. A tept pe cel făgăduit de Mine pentru neamul român i pentru salvarea popoarelor apoi. Îl a tept pe cel ales de Mine, pe alesul Meu Irineu, fiu al neamului român, fiu scump Mie i sfin ilor Mei, îl a tept să se scoale din somn i să rostească venirea milei Mele peste ara română, că ea este bătută din pricina celor ce stau peste ea din partea Mea, zic ei. Mai-marii bisericii nu fac voia Mea, ci fac voia lor i î i caută scaune i ranguri, dar Eu nu i-am trimis pe ei să facă aceasta, ci ei de la ei s-au a ezat în locul Meu cu lucrarea lor. Pe cel ales de Mine însă, Eu l-am ales dintre ei i l-am trimis spre ei, dar ei nu l-au primit, i l-au pus în lan uri i i-au pus călu la gură ca să nu se mai audă glasul lui cel dulce care cheamă omul la Mine i la slava Mea din mijlocul neamului român. Dau de veste peste ara română că Eu, Domnul, îi a tept pocăin a i credin a i sfin enia ei i umblatul ei pe cărările Mele, ca să vin cu mântuirea ei i cu veac nou peste ea, căci oamenii din ea n-au putere să-i dea ei izbăvirea, fiindcă Eu nu împlinesc planurile omului, ci pe ale Mele le împlinesc. Amin. Iar celui ce i-a luat locul alesului Meu Irineu îi dau de veste i îl rog în numele Tatălui i al Fiului i al Sfântului Duh să-l scoată din legături pe cel ales de Mine i să-l a eze rugător i mijlocitor pentru ara română, iar Eu îl voi auzi pe el i voi coborî milă i slavă peste acest pământ i peste neamul de pe el. Vai celor ce zădărnicesc planurile Mele cele din veac întocmite, căci de la întemeierea lumii am întocmit Eu slava ării române la sfâr it de timp, ară care Mi-a pus masă la venirea Mea acum de la Tatăl ca să fac iară i lumea i să stau pe scaun de judecată i de facere i să rostesc cuvântul Meu peste pământ.

Page 173: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

173

Iată istoria cuvântului Meu cel de cincizeci de ani pe vatra neamului român! i vor

auzi mul ime de popoare i vor veni la închinare i vor bea din slava Mea i vor lua înviere i duh de mărturisire apoi.

Cartea Mielului Iată cartea cuvântului Meu cu care sărbătoresc praznic de cincizecime al lui pe

pământul român! Eu, Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Savaot i al mamei Fecioară, am împlinit cincizeci de ani de cuvânt pe vatra poporului român (1955-2005, n.r.). Vor auzi popoare i se vor apropia, dar ara română este în mâna Mea. Nimeni fără Dumnezeu nu va mai dăinui peste ea. Mă las cu epistolă de Duh Sfânt peste ea, iar ie, celui pus cârmaci peste ea, î i spun să iei aminte la cuvântul gurii Mele, căci marea e tulbure, iar tu trebuie să ai putere de la Mine i să stai cârmaci treaz la cârma corăbiei Mele, căci prin ea voi mântui lumea din păcate i voi a eza veac nou pe pământ, nou Ierusalim voi a eza, precum este scris în Scripturi. Nu fi

necredincios, ci credincios, căci Eu a tept glasul celui ce va ridica rugăciune la Mine din fa a poporului român, i lui îi voi împlini ruga pentru mângâierea i pentru învierea i pentru salvarea acestui neam. Amin. (Vezi tema: „Cartea Mielului”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.)

Acum te las sub duh de înviere, ara Mea. Am grăit peste tine în zi de praznic a amintirii

învierii Mele, căci stau în mână cu planul cel ceresc ca să-l împlinesc, iar în el este scrisă slava ta cea de la Mine i praznicul învierii tale i a fiin ei tale celei noi la sfâr it de timp. Tu vei fi după chipul i asemănarea Mea prin cei ce vor fi neamul Domnului pe pământul tău, căci în mâna Mea stă soarta ta, iar Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu i Mă vestesc peste tine cu numele Meu cel nou, scris în Scripturi acum două mii de ani, iar în aceste Scripturi scrie a a: « i numele Lui se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu». Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Învierii Domnului, din 23-04-2006 *** Eu sunt Fiul Tatălui Savaot, Domnul Iisus Hristos. Tatăl M-a trimis, nu vin de la Mine

Însumi. Mă fac cuvânt peste pământ i Mă fac carte. Nu vorbesc de la Mine Însumi, ci de la Tatăl, i sunt voia Tatălui Savaot pe pământ i în cer, între oameni i între sfin i. Amin.

Page 174: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

174

… Suspin cu sfin ii, Tată, i de la Tine suspin, nu de la Mine Însumi. Ca i acum două mii de ani caut după om ca să-l trag la Tine i la Mine, i nu cunosc oamenii duhul pocăin ei spre iertarea lor, Tată. O, Tatăl Meu, să-i dăm omului în elepciunea cea de sus, Tată, căci omul este jos, i de jos culege, i nu- i cunoa te omul cărarea, Tată. De cincizeci de ani stau cu masă de cuvânt pe pământ, acum, la sfâr it de timp, dar greu mai înva ă omul să stea la masa Noastră, la masă cu Noi, Tată, la masa împără iei cerurilor, Tatăl Meu. Mi-e dor de om cu roade de pocăin ă în el, i voiesc să-l ajutăm pe om, o, Tată. Amin, amin, amin.

– O, dulce Fiul Meu, cum să Te mângâi, cum să Te alin, tată? O, când Te voi avea fără de

durere de la om, dulce Fiul Meu? De apte mii de ani Î i a tept Eu bucuria i odihna, ca un Tată milos i îndurerat de durerea Ta, dar omului nu-i este milă de Dumnezeu, Fiule zdrobit de dor ca i Mine, Tatăl. Suntem zdrobi i, suntem a teptând i suspinând, ca i sfin ii care se poartă cu

Tine în venirea Ta pe pământ la om, tată. Când a ie it Ioan să Te vestească venit, ca să Te primească poporul Israel, erau prea îngâmfa i în duhul lor cei care stăteau mari peste Israel, iar gustul pocăin ei nu-l putea atinge pe el, din pricina păcatelor lui i a depărtării lui de Dumnezeu, i Te-a luat Israel ca pe unul care-i tulbura lini tea lui, i i-a făcut rost de vină i Te-a răstignit

pe cruce, Fiul Meu trimis din cer pe pământ după om. N-am avut ce să facem atunci, decât să suspinăm i să Ne lăsăm mici, purtând în trupul Tău cel chinuit toată ispă irea vinei omului care nu tie decât să păcătuiască în însu i trupul său ca să nu aibă Domnul loc în el, Fiule fără adăpost în om pe pământ. Atunci a ie it Ioan i Te-a vestit, iar acum Tu Însu i vii, tată, i Te veste ti venind cu sfin ii i făcând voia Celui ce Te-a trimis atunci i acum, căci Tu ascul i de Mine, Fiule scump. Amin.

O, popor al Fiului Meu Cuvântul! Să tii, tată, că dacă prin duh de pocăin ă vine omul

spre acest izvor dătător de via ă, atunci omul tie să facă roadele împără iei cerurilor, dar dacă el vine să scape de plata păcatelor lui nelucrând pocăin a în duhul lui, unul ca acela nu a dat de lucrarea împără iei cerurilor, lucrare care î i are roade în om i în afara lui apoi.

O, popor călăuzit de Fiul Meu întru a Sa venire cu sfin ii Lui! Patria română este patria

Domnului, patria venirii Fiului Meu în a doua Sa venire pe pământ, precum Eu, Tatăl, L-am trimis. Tot pământul în lung i în lat va auzi i va în elege în curând că patria română este patria cerească, patria sfin ilor Domnului, căci Fiul Meu va birui pentru slava ei, pentru înnoirea ei, iar cei ce vor fi în ea vor rodi din mijlocul ei roadele împără iei cerurilor, i va fi Dumnezeu mângâiat, căci rodul Său Îl va mângâia pe El. Amin.

O, popor care ascul i glasul Fiului Meu întru a doua Sa venire pe pământ! Dă, tată, veste

peste pământ; dă, tată, cartea Domnului în cele patru laturi, ca să facă roade vrednice de pocăin ă cei ce se vor sfin i pentru Domnul i pentru patria cerească, patria venirii Lui cu sfin ii pe pământ. Nu te îndoi, tată, de această împlinire. Glasul împără iei cerurilor este cuvântul Fiului Meu, cu care pregăte te patria cerească i slava ei în mijlocul pământului. Amin.

O, ară română! Eu, Tatăl, te îndemn la pocăin ă, la lucrarea roadelor împără iei cerurilor

în mijlocul tău. Prime te iubirea Fiului Meu, care se face cuvânt pe vatra ta. De cincizeci de ani lucrează Domnul la ve mântul tău cel pentru venirea i pentru slava Domnului tău. În tine este Domnul cuvânt, căci te-a ales să fii patria cerească pe pământ, iar Eu, Tatăl Savaot, încununez Adevărul, pe Fiul Meu Cuvântul în mijlocul tău, i spun: cuvântul cel de peste tine este Fiul

Page 175: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

175

Meu Cel iubit, întru Care Eu am binevoit, i te învă cu duh i cu cuvânt de tată: ascultă glasul Fiului Meu i împline te-l pe el, spre slava Lui i a ta. Amin, amin, amin.

– i-am ascultat iubirea pentru ara venirii Mele cu sfin ii, Tată Savaot. Strig în ea i Eu,

i sfin ii Mei vestea împără iei cerurilor peste ea. Eu vin în ea pregătindu-i slava, dar pu ini se trezesc ca să Mă ia în ei cu strigarea Mea. Eu însă le voi da o inimă nouă, iar ei vor căuta apoi i vor găsi în elepciunea cuvântului Meu i se vor sfin i pentru roade de pocăin ă, roadele împără iei cerurilor, Tată, i se va împlini pe pământ taina patriei cere ti, după cuvântul Tău i al Meu, Tatăl Meu. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul, din 11-09-2006

*** O, poporul Meu cel din români, care stai credincios sub mana aceasta cu care Eu,

Domnul Dumnezeul tău, te hrănesc din cer! Tu să te bucuri că e ti numit rătăcit i abătut de la calea Mea, că iată, de când am ie it Eu ca să luminez din mijlocul tău cu învă ătura Mea peste pământ, s-au sculat i te-au dispre uit to i cei ce î i zic credincio i i cre tini ai lui Hristos i î i zic că sunt ai dreptei credin e i că tu e ti sectă, i nu vor ace tia să bea i să simtă via a cuvântului Meu cel din mijlocul tău, i nu vor să tie ace tia că Eu am putere i am voie, ca un Dumnezeu adevărat ce sunt, să grăiesc peste om până la sfâr itul timpului i nu să stau fără de lucru, fără de cuvânt, i nu să cuvinteze numai omul care î i zice credincios, iar Eu nu. O, Eu sunt cuvântul lui Dumnezeu, i de aceea am venit i vin cuvânt pe pământ, i nu sunt hristosul cel mincinos despre care să se audă: «Iată-l, este aici sau acolo», ci sunt glasul Duhului Sfânt, i pe Care Îl torn peste cei ce Mă a teaptă să vin cu mângâierea pe pământ la ei, i numai la aceia pot Eu să-Mi găsesc săla de facere a omului, căci cei credincio i sunt casa Mea, cortul Meu pe pământ, i Îmi găsesc plăcerea în ei, i apoi îi scot din lume ca să fie ei cu Mine i să nu mai guste din plăceri care trec, ci de la Mine să mănânce, i să se facă ei ara Mea de nuntă, căci Eu sunt Mirele Cel scump, i de la Tatăl Savaot vin cuvânt pe pământ, i nu pot să vin fără să am mireasă pe pământ, i iată, Eu împlinesc în mijlocul neamului român Scriptura prin care am spus a a: «Cel ce crede în Mine, voi veni la el i voi face casă la el i voi cina cu el i Mă voi arăta lui». Amin.

O, ara Mea română, ara Mea cu comoara Mea în ea! O, tu nu vrei să te treze ti i să

cuno ti glasul Meu de peste tine, glasul Mirelui Care dă să te pe ească pe tine ca să fii a Lui între neamuri. Am venit cuvânt din cer în mijlocul tău peste un popor credincios, i tu spui că nu sunt Eu, i iată, nu cuno ti glasul Meu, dar te nume ti fiică a dreptei credin e, i iată ce faci tu! O, ce faci tu în ziua aceasta, în duminica aceasta pe care părin ii au numit-o duminica dreptei credin e! Tu în loc să iei de la Mine Duh Sfânt i credin ă în venirea Mea cuvânt peste cre tetul tău, tu î i pui supu ii să- i dea bani i să strângi tu bani pentru ortodoxie. Mă uit în tine, Mă uit în biserici i Mă frâng de durere, ara Mea dată Mie de Tatăl la na terea Mea ca să fii casa Mea la venirea

Mea a doua oară de la Tatăl. O, dacă tu ai fi a dreptei credin e prin slujitorii din tine care- i zic apostoli ai lui Hristos, tu ai face altceva în ziua aceasta a pomenirii celor drep i ai Mei prin vreme, i ai face ce au făcut drep ii Mei. Tu însă ai duh de lume, iar Eu am spus celor credincio i să nu iubească duhul lumii i dulcea a cea trecătoare a traiului cel trupesc pe pământ.

O, ara Mea cu comoara Mea în ea, Eu te numesc prin cuvântul Meu patria cerească,

patria sfin ilor Mei din cer i de pe pământ, căci cuvântul Meu vine pe nori până deasupra ta, i

Page 176: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

176

cu o tirile cere ti vin Eu cuvânt în tine, i nu vin singur, i i-am pus nume mare i te numesc patria cerească pe pământ. O, numai oameni îngâmfa i găsesc în tine sub nume de slujitori ai dreptei credin e, i au uitat ace tia că Eu acum două mii de ani tot a a am fost primit de poporul la care am venit atunci, i M-au numit diavol, iar pe ucenicii Mei cei pu ini i-au numit rătăci i i rătăcitori ca i pe Mine i i-au numit secta nazarineanului, i iată, iară i este ceea ce a mai fost, căci acum Eu vin cuvânt în mijlocul tău, i tu nu cuno ti glasul Păstorului Cel bun, Cel Care i-a pus via a pentru oile Sale pentru ca să le poată pa te apoi. Oile Sale cunosc glasul Său, i numai acelea sunt oi, i nu sunt oi cele pe care Eu nu le pot păstori. Eu sunt mereu astăzi, Eu sunt mereu, dar omul s-a învă at altfel să vrea cu Mine i să se creadă al Meu. Eu însă spun a a: cel ce nu prime te strigarea Mea după om acum, cel ce nu leapădă duhul lumii i pofta ei cea care trece, acela nu este scris cu cei sfin i care au tiut i tiu să creadă când Domnul încearcă la u a lor i bate ca să intre i ca să creadă ei apoi în glasul Meu cel plin de hrană pentru ei, i iată, Eu sunt Păstorul Cel bun i Îmi cunosc oile Mele, i ale Mele Mă cunosc pe Mine, iar cel ce nu lucrează tot a a, nu poate fi păstor de oi. Amin.

O, ara Mea de la sfâr it de timp, te chem să tii să crezi i să te faci a Mea, ara Mea. Te

a tept să te găte ti pentru Duhul Sfânt, căci Eu Mă fac cuvântul Duhului Sfânt în mijlocul tău i torn din El peste tine ca să- i aduc înnoirea i să fii tu după adevăr patria cerească, patria dreptei credin e, i să fii miloasă ca Dumnezeu, o, patria Mea de azi, că M-am aciuat în tine cu ieslea cuvântului Meu care vine cu norii până deasupra ta ca să te hrănească din cer i nu de pe pământ, ara Mea. O, scoală-te i te găte te pentru Dumnezeu după voia Lui cea sfântă i nu- i uita

părin ii sfin i, ara Mea. Scoală-te i vino, dar vino să crezi că Eu sunt Cel ce te hrănesc i că sunt Păstor, căci tu nu ai păstori cu milă de tine, i e ti săracă, e ti tare săracă de cele din cer, ara Mea. O, te-a striga durut, te-a striga mult, că durerea Mi-e mare de la necredin a ta, dar tu ai în tine slujitori străini de Duhul Sfânt, i care te pândesc de peste tot ca să nu te scape de sub stăpânirea lor i să fii tu a Mea i nu a lor. Tu însă ia din Duhul Meu i înviază prin credin ă i prin hrana cea de sus, ara Mea, căci prin ea Eu te împodobesc i te păstoresc i te pregătesc să fii patria cerească, ara slavei Mele, ară cu Mire, i nu- i fac ie rău prin hrana Mea cea de sus peste tine, o, iubita Mea. Amin, amin, amin.

… Eu, Domnul, binecuvintez credin a ta, poporul Meu cel luat din români, căci Eu nu

sunt hristosul cel mincinos, cum Mă numesc cei ce nu cred auzind de Mine i de tine, ci sunt Cel ce te binecuvintează pe tine pentru darul ce-l ai de la Mine, darul credin ei sfinte, căci Eu sunt Cel ce am spus: «Fericit este cel ce crede până nu vede», a a cum cei sfin i au crezut i au împlinit cuvântul Meu prin darul Meu de peste ei, darul credin ei cea de sus, darul credin ei sfinte care tie să-L primească pe Dumnezeu ca Avraam, ca Moise, ca Daniel i ca to i cei ce au fost fii ai credin ei sfinte, fii ai lui Dumnezeu prin faptele credin ei lor, care- i are răsplătirea în vecii, poporul Meu. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica întâi a Postului Mare, a ortodoxiei, din 25-02-2007

***

i pentru ara Mea română rostesc Eu Însumi peste ea: Hristos a înviat, ara Mea de azi, căci azi la tine vin. O, tu e ti sub cruce i e ti pe cruce pusă de cei îngâmfa i i lacomi în tine. O, tu e ti străpunsă de omul fărădelegii, de omul minciunii, căci lupul numai părul i-l schimbă i glasul lui viclean. O, lasă-Mă să înviez în tine, lasă-Mă să pot pentru tine, i Eu te voi izbăvi; Eu, ara Mea, Eu i nu tu, că tu fără Mine nimic nu po i i nimic n-ai putut. O, numai Eu sunt Cel ce

Page 177: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

177

pot, numai Eu, ara Mea, i vei putea i tu dacă vei ti să îngenunchezi înaintea Mea pentru învierea ta, i nu înaintea omului, ara Mea. Eu te cuprind în umilin a Mea i te învă taina i puterea îngenuncherii i a învierii din îngenunchere. Ia de la Mine i te scoală frumos, a a cum Eu M-am sculat dintre mor i, i dă-Mi mâna ca să te ridic Eu, ara Mea, dar înva ă să cuno ti mâna Mea, i credincioasă să fii tu, i în eleaptă să fii, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, Făcătorul tău de la na terea Mea i a ta odată cu a Mea, Mă aplec, i a a te învă Eu pe tine în elepciunea Mea i învierea ta din îngenunchere, ara Mea de la sfâr it de timp, i în care Eu vin, i cuvântând vin, i te învă scularea i te învă învierea, ara Mea, ara Mea cea de azi. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Învierii Domnului, din 08-04-2007 *** O, scoală-te, popor român, căci Domnul te înva ă scularea. Ai grijă să nu dormi. Scoală-

te din somn, că tu dormi, i iată, trebuie să te rogi cu suspin pentru via a ta, că tu e ti sub cruce i nu vrei să tii aceasta, dar scoală-te i veghează, căci tu e ti patria cerească dacă Domnul

este în tine cu lucrarea Sa cea pentru venirea Sa. O, nu-i lăsa pe cei lacomi, care- i sug vlaga i via a pentru ca să fie ei boga i i îngâmfa i pe fruntea ta senină prin darurile Domnului

de peste tine i înseninată acum de fa a Domnului, Care stă în mijlocul tău lucrând salvarea ta. Nu-i lăsa pe cei vrăjma i ai tăi să te tot ină sub robie, (Hotărârea Parlamentului de suspendare a pre edintelui Băsescu n.r.) o, nu-i lăsa, ci scoală-te pentru biruin a ta, căci tu e ti străpunsă de faptele omului fărădelegii, care i-a supt vlaga i slava ta ca să aibă el slava ta, i nu tu. Au trecut demult cei aptezeci de ani de stăpânire a fiarei ro ii peste cre tetul tău slăvit de darurile Domnului de peste tine încă de la facerea ta, i iată durere în cer pentru tine, că lupul numai părul i-l schimbă i glasul lui viclean i stă peste tine i- i suge slava ta ca să aibă el slavă, i nu tu, dar Domnul vrea să te înve e scularea, ară scumpă a Lui. O, ascultă glasul Celui înviat! E Domnul. Nu te teme! El este Domnul Dumnezeul tău i al părin ilor tăi cei credincio i i sfin i, care se roagă înaintea Lui pentru tine i pentru izbăvirea ta. Ascultă-L pe El, căci tu nu po i nimic fără El. Eu stau deasupra ta i te ocrotesc cu cete de sfin i i de îngeri. Sunt mama Lui, i sunt mama ta, căci tu e ti ara întoarcerii Lui de la Tatăl la om. Înva ă să îngenunchezi înaintea Lui cu slavă i să-I ceri Lui izbăvirea ta i slava ta cea de la El, o, ară a Lui i a mea, căci eu te ocrotesc i te veghez, fiindcă e ti aleasa Lui cea de acum. O, scoală-te i vezi. Iată, te robesc cei lacomi, i n-au milă de tine cei lacomi, dar înva ă scularea, înva ă învierea, căci Fiul meu este Stăpânul tău, El, i nu omul de peste tine care- i robe te slava ta. Tu trebuie să tii să stai în genunchi înaintea Lui pentru învierea ta, i nu înaintea omului, o, ară a iubirii mele pentru Fiul meu, Care te-a ales a Lui. Eu te cuprind pe tine în umilin a mea, ca i Fiul meu. Înva ă taina îngenuncherii i a învierii din îngenunchere i te scoală frumos, a a cum Fiul meu S-a sculat dintre mor i, i dă-I Lui mâna ca să te ridice El, dar să cuno ti peste tine mâna Lui cea străpunsă, i credincioasă i în eleaptă să-I fii Lui, a a cum El te-a învă at i S-a aplecat să te înve e mereu învierea din îngenunchere, să te înve e scularea, ara mea, că tu e ti ara Lui i a mea ca să te ocrotesc. Scoală-te i cântă cu dor: Hristos a înviat, căci El î i lucrează învierea, dar roagă-te Lui i cheamă-L, i credincioasă să-I fii tu Lui prin rugăciunea ta. Amin.

i-am mângâiat pe poporul Tău român, Fiule însuspinat pentru neamul român cel apăsat

de îngâmfarea i de lăcomia celor ce vor să-i ină ei în mâna lor soarta lui, punând la cale durere pentru ara Ta prin lucrarea lor de slavă a lor i de iubire de argin i în mijlocul ei, prin duhul lăcomiei lor. Dar eu Te rog, ascultă-mi ruga de mamă i găte te-i ei scularea i suflă

Page 178: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

178

peste ea duhul învierii i scoal-o din cruce, iar pe cei ce o in pe ea în umilin ă fără de dreptate, îngenunchează-i, Fiule Doamne, i întăre te peste ea statul celor ce au milă de ea, căci Tu e ti Cel ce po i, i e ti Domnul învierii, i e ti Fiul meu Cel însuspinat, i- i mângâi ranele răstignirii i pe cele pentru ara Ta de azi, dată ie de Tatăl când eu, acum două mii de ani, de la Tatăl i de la Duhul Sfânt Te-am născut pe pământ. Amin, amin, amin.

– O, mamă Fecioară, Mi-ai pus alin pe rane în zi de izvor de tămăduire, mamă. O, Mă

tare doare pentru ara Mea de nuntă, mamă. Suspin pentru ea în mijlocul poporului Meu pe care-l hrănesc cu cuvânt de înviere, mamă. Eu Mi-am a ezat în mijlocul ei masa Mea de cuvânt, masa Mea de nuntă, mamă, iar în ea vrea să poată omul fărădelegii cu mintea i cu mâna lui, mamă, dar Eu Mă a ez pentru trezirea ei, pentru scularea ei din îngenunchere, căci ea este robită, i este legată la ochi ca să nu tie, ca să nu- i vadă ea du manul cel viclean, mamă.

O, ara Mea! Hristos a înviat, î i spun Eu, Domnul învierii! O, scoală-te, ara Mea! O, nu

sta fără putere când vezi robia ta. Tu e ti sub cruce i e ti pe cruce, iar Eu sunt Cel ce te scol. Uită-te la Mine i te scoală frumos, a a cum Eu M-am sculat dintre mor i, i fă- i semnul sfintei cruci pe chipul tău i peste tot neamul tău i dă-Mi mâna ca să te ridic Eu, ara Mea, căci te cuprind în umilin a Mea ca să te învă nădejdea prin umilin a duhului tău, care te ine pe tine a Mea, i vai celor în tine îngâmfa i, care vor să- i ia lumina i calea de sub picioare i să grăiască ei în numele tău peste ei i peste tine i peste pământ. Eu, Domnul, voi fi cu tine, ara Mea, i îi voi întări peste tine pe cei buni pentru tine, pe cei cu milă de tine, dar cheamă

tu spre tine mila Mea, i ea va fi scularea ta la rugăciunea ta, o, ara Mea de azi. Amin. … Iar pe tine, popor al cuvântului Meu, te îndemn spre duh de rugăciune către Tatăl

pentru ara Mea i a ta, pentru neamul Meu român, pe care vreau să-l scol din necredin ă i din cruce. Închină-I Domnului zile noi de veghe i de jertfă sfântă pentru ara Mea i a ta, i nu te îndoi ca păgânii, care nu- i iubesc părin ii i care s-au făcut păgâni cu credin a lor, zdrobită de via a lor de artă. Păze te de nouă ori toate zilele de mar i i de joi i fă din ele trăiri cere ti i cre tere a Duhului Sfânt în tine i rugăciune pentru ara Mea română i pentru împlinirea făgăduin elor Mele cele pentru tine i pentru ea rostite i fii ascultător Domnului tău, popor al venirii Mele cuvânt de înviere peste pământ. Strămo ii tăi au tiut de la Duhul lui Dumnezeu i de la semnele de peste ei zilele acestea, zile despre care oamenii nu mai tiu puterea lor de biruin ă dacă le-ar pune pe ele înaintea Mea jertfă de izbăvire pentru ei. Dar tu înnoie te de nouă ori jertfa aceasta de rugăciune pentru biruin a Mea peste pământ, i numără de la ziua de pomenire a învierii Mele zile de rugăciune i de cinstire Mie de la tine, i să biruie ti tu a a cum biruiau strămo ii tăi, care cuno teau semnele Mele de peste ei, i apoi ei aduceau Domnului cinstire i slavă i zile de veghe pentru izbăvirea lor. O, nu te lua după cei cu credin a cea omenească i care au lepădat de peste ei puterea credin ei strămo ilor lor cre tini, care aveau frica lui Dumnezeu în fiin a lor, ci arată-te popor de rugăciune i adu-Mi zile de stăruin ă, zile în care tu po i să fii al Meu i nu al trupului tău, căci lucrul cel cu mâna e pentru trup, iar lucrul cel cu duhul e pentru Dumnezeu i pentru biruin a Lui peste pământ, poporul Meu. O, fii credincios ca Avraam, căci el a fost simbolul Tatălui Meu Savaot, Care i-a cerut lui pe Isaac jertfă, i nu s-a îndoit Avraam, ci a crezut că i din mor i i-l voi scula pe Isaac, i a fost Isaac înainte pildă pentru jertfa Mea pe cruce i pentru scularea Mea cea biruitoare i pentru semin ia cea prin Mine credincioasă, a a cum Tatăl i-a făgăduit lui Avraam.

Page 179: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

179

Ai grijă, Ierusalime, căci primăvara se taie de uscăciuni pomii, ca să rămână numai ramurile verzi, care dau muguri. Această lucrare să răsară de la rugăciunea ta înaintea Mea pentru ara Mea română, că e vremea Mea cu tine în ea, i e vremea ei, iar ea este încă inută în robia celor ce o în eală pe ea cu fa a lor vicleană, dar să se scoale ea i să vadă bine pe cel ce-i vrea ei binele, i a a să vegheze ea pentru ea, iar Eu voi fi scutul ei i voi fi scularea ei din îngenunchere. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea Izvorul tămăduirii, din 13-04-2007 *** Pace ie la masă cu cerul, Ierusalime nou. Hai, fiule, să stăruim la Tatăl pentru ara

română, hai să plângem pentru învierea iubirii ei i pentru vindecarea ei din cruce i pentru pacea Mea din ea. Hai să cerem la Tatăl darul credin ei sfinte peste neamul român, hai să cerem la Tatăl, poporul Meu, i Tatăl ne va da nouă, i va scoate la liman ceresc ara română, i ea va afla mântuirea Mea. Amin.

O, scoală-te, ara Mea! Eu te învă scularea i î i dau duhul învierii ca să biruie ti întru

dreptate i să te cure i de duhul cel străin de Dumnezeu, de oamenii lacomi, care au călcat peste frumuse ea ta i care nu vor pacea ta. Eu vreau să fac din tine ara vie ii ve nice, covor verde pentru Mine i pentru tine, a a cum Eu i-am proorocit acum i în vremi de demult, i i-am dat pe Maica Mea ca să te ină sub mantia ei ca să fii tu a Mea. O, scutură- i jugul! Scoală-te, că Eu î i dau putere să biruie ti pe cei ce te in încă sub robie. Dă-Mi mâna i stai cu Mine de mână, căci Eu în taină te sprijinesc, i pun cerul în slujire pentru izbăvirea ta i pentru mângâierea ta sub cruce, i apoi pentru slava Mea în tine, o, ara Mea de la sfâr it de timp. Amin, amin, amin.

Acum, copii din por i, dacă am slobozit poporul cel adunat la izvor, hai să stăruim acum

cu inimi rugătoare i pline de grijă pentru biruin ă cerească peste neamul român, căci Eu, Domnul, Mă lupt cu toate puterile cere ti să fie voia Mea precum în cer pe pământul român. Trebuie însă multă i vie stăruin ă la Tatăl i multă putere din Mine în voi pentru curmarea durerii Mele cea pentru pământul român. Vă voiesc mereu un duh to i, un cuvânt to i, un singur gând i o voin ă to i, fiilor, ca să putem din Mine i din voi revărsa duh învietor peste acest neam atât de încercat acum.

… Î i cer ie, poporul Meu de azi, să stai în taina fră iei pentru cele de sus i să-I ară i lui

Dumnezeu lucrarea ta între frate i frate, că am nevoie să Mă sprijin cu tine în vremea aceasta grea, i ai tu nevoie să te sprijinească Dumnezeu prin vreme grea, poporul Meu. O, Eu a tept de la tine stăruin ă mare acum, cu rugăciune multă i cu putere în ea acum, trezire pentru iubire ca în cer între frate i frate i fapte cere ti, care mântuiesc de la Dumnezeu între oameni, că e duhul cel potrivnic cu viscol mare peste pământul român, iar Eu trebuie să te am lampă de veghe pe tine, străjer de la Mine pentru biruin a Mea peste acest pământ, i lupta e grea, i Eu n-am putere din cer dacă nu am a ternut pe pământ i corabie de plutire a Duhului Meu, cu care să Mă port pe deasupra i să îndemn neamul român la sculare i la în elepciune, că toate limbile s-au încurcat în el i viscol mare s-a ridicat deodată i bate cu furie pe vatra română, poporul Meu. O, ce voi face, oare? Cum voi opri această viscolire, care deodată s-a sculat să bată, i iată, frate pe frate se love te i se du măne te, i nu este cel ce face dreptate între frate i frate, i e vremea să lucrez Eu, Domnul, i să suflu duhul fră iei peste neamul român, neam în mijlocul căruia Tatăl Meu M-a trimis să vin acum pe pământ i să lucrez cerul cel nou i pământul cel nou i popor nou de sfin i i iubire precum în cer pe pământ, iar mama Mea Fecioara udă cu lacrimi mari de la o

Page 180: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

180

margine la alta arina neamului român, pământul întoarcerii Mele la oameni cu cuvântul învierii Mele, precum este scris să vin i să înviez făptura i pe om.

O, mamă, o, mamă a Mea, cât plângi! O, ce vom face, mamă? – Eu, Fiul meu Mântuitor de om i de neamul Tău cel ales la sfâr it, eu plâng acum cu

lacrimi mari i multe ca să spăl gândul i inima acestui neam înviforat de duhul nefră iei, i plâng, Fiule scump, i îl rog pe acest neam să plângă cu mine i cu Tine către Tatăl i să ceară în elepciune i duh de trezie i de sculare din moartea aceasta, din noaptea asta grea i neagră a necredin ei, a nefră iei, a neiubirii, Fiule răstignit de voia cea prea multă a omului înaintea cerului sfânt, care stă cu via ă peste pământ i peste om. Plâng, Fiule salvator, i îl rog pe neamul român să ceară peste el voia Ta, nu voia lui, i îl rog să nu se dărâme frate pe frate i să nu arate neamurilor de pe pământ dezbinare în mijlocul lui. Iar la cei ce cred ei că pot face tot ce trebuie să aibă peste ea ara aceasta, eu le spun a a:

Nu pute i fără Dumnezeu, nu pute i numai voi, căci voi nu lucra i după Dumnezeu, ci

după voi i după duhul du măniei lucra i, iar lăcomia de slavă i de de ertăciune vă orbe te, i vă arăta i prea mult, prea pe fa ă răutatea i fa a i inima care vi se vede chiar când voi da i să vă piti i în spatele altora, i aceia necura i. Rostesc cuvânt proorocesc i vă spun a a: eu am înviat dintre mor i ca i Fiul meu Iisus Hristos i i-am dat apostolului Toma omoforul meu, lăsându-l peste el în văzduh, i Toma m-a văzut înviată cu trupul i mi-a văzut mormântul gol, căci înviasem. Cu duh de înviere vă spun vouă că vă ve i nimici între voi dacă nu ve i lua ca hrană a inimii iubirea i iertarea a a cum a lucrat Fiul meu, Mântuitorul lumii, i din care a dat celor ce cred în El, iubindu-L pe El între toate i prin toate. Vă ve i porni unii spre al ii, căci ura i seme ia nu vă vor duce spre limanul spre care, treji fiind voi, îl visa i. ara română este patria venirii cuvântului Fiului meu cu învierea omului, dar voi nu voi i să auzi i glasul Lui, care răsună pe vatra aceasta. Întoarce i-vă la iubire i îndemna i-vă spre ea, că Dumnezeu coboară iubirea peste voi; întinde i mâinile spre ea, i bra ele voastre să se deschidă unii pentru al ii i nu unii contra altora. Nu e de la Dumnezeu viscolul pe care l-a i scos de la întuneric; e de la voi, e de la duhul rău. O, căuta i Duhul Domnului i intra i sub scutul Lui i învă a i pacea cea de sus, că nu ve i putea a eza voi pacea nici măcar atât cât pot oamenii, ci, din contra, a â a i peste voi durerea Domnului, durerea pe care I-o face i voi lui Dumnezeu i celor osteni i ai neamului român, i care de ani a teaptă izbăvire curată, izbăvire cu Dumnezeu i slavă peste fruntea ării Domnului, ara română, ara întoarcerii Fiului meu Cuvântul, că iată-L cât cuvintează peste cei ce aud i peste cei ce nu aud cuvântul gurii Lui, mângâierea Lui i mila Lui cea nehotarnică până acum. O, deschide i-vă inima i nu mintea, că voi sunte i români, iar numele de român este noul nume al neamului lui Dumnezeu acum, când El i-a ales din nou o ară. O, nu face i ce a făcut Israel, care, ca să-L piardă pe Fiul meu, a ucis mii de prunci, i mormane, mormane stăteau pruncii uci i în ară. Întoarce i-vă la pace, fi i cumin i, fi i iertători i nu vă răzbuna i unii pe al ii cu vorbe de durere i de dispre , că voi sunte i neam numit de Dumnezeu neam al Său acum, când El iată-L cum vine pe pământ cuvânt, i se aude de la margini la margini cuvântul Său cel sfânt. Lua i din el i săra i-vă inimile i

gurile i da i Domnului locul din voi ca să vă înve e El dregătoria cârmuirii, căci El vă iartă i vă ajută dacă veni i spre pace.

O, voi, cei care lupta i cu orice chip să rămâne i în frunte, lua i aminte la toate inimile

care a teaptă i da i-le putere să grăiască i nu încurca i calea inimilor spre a grăi ele, nu face i

Page 181: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

181

această nedreptate, ca nu cumva ea să se întoarcă vouă, căci cel ce lucrează fără dreptate, are plată după faptă. Apleca i-vă frun ile i da i Domnului loc i ruga i-vă Lui pentru voia Lui precum în cer a a i pe pământ, căci voi sunte i oameni, i Dumnezeu e Dumnezeu, i vă voie te vouă izbăvirea de voi i iubirea de El în duhul fră iei, fii români. O, mama lui Iisus Hristos aduce vouă rugă: fi i cumin i, fi i cumin i, fi i cumin i, fii români, i fi i români cumin i, fiilor, căci Domnul este cuvânt pe vatra voastră i vă a teaptă pe voi să fi i poporul Său cel nou i fra i să fi i întru iubirea Lui cea de sus. Amin, amin, amin.

– O, suferin a ta, mamă, e mare. E ara venirii Mele viscolită deodată, dar Eu am strigat i

strig peste ea scularea, mamă. Lacrima ta se une te cu a Mea i plâng cu tine, mama Mea, ca să se moaie inimile încordate i să se lase loc păcii Mele peste ara Mea română, mamă ocrotitoare. Amin.

O, ară scumpă, Eu, Domnul învierii, î i sortesc scularea. Scoală-te i te uită bine i

te întăre te pe picioare, căci iară i este amenin ată izbăvirea ta, i vremea este să lucrez Eu pentru tine, că tu nu mai po i nimic, nu mai po i nici să grăie ti i să- i ară i inima, iubito, dar scoală-te din somn. Eu, Domnul învierii, î i spun a a: scoală-te, fiică robită, spală- i fa a i vezi, i apoi spore te voia Mea peste tine i cere la Mine izbăvirea ta, i în elepciune i iubire pentru tine peste cei ce dau să te robească încă. Dar tu e ti a Mea, i voiesc să iube ti voia Mea peste tine, ca să te izbăvesc Eu, căci tu nu mai po i. O, hai să te treze ti, hai să aprinzi lampa i să vezi, hai, că iată, e ti toată cuprinsă în veghea mamei Mele Fecioara, i ea varsă lacrimi

mari de deasupra ta i te udă ca să- i dea din cer, căci tu e ti strâmtorată pe pământ i e ti sub cruce i e ti pe cruce i nu mai tii să veghezi i să vezi i să po i pentru soarta ta cea de la Mine ie. O, pot Eu pentru tine. Ceea ce e cu neputin ă ie, pot Eu. Fii cuminte i te roagă la

Dumnezeu. Pot Eu pentru tine, numai să vrei tu a a, ara Mea. O, auzi glasul Meu i să nu dormi în vreme grea, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, îi spun viscolului să tacă! să tacă îi spun! Amin.

Rugăciunea ta i inima ta să ajungă la inima Mea i să ceară pentru ara Mea i a ta,

popor al cuvântului Meu. O, vezi ce te-am rugat i lucrează, fiule, a a, i cere la Mine voia Mea peste neamul român, pe care Eu, Domnul, îl mângâi în vreme grea i îi spun lui a a:

O, neam român, alege tu via a ta cu Mine i iubirea Mea, căci Eu voi alege pentru tine i

te voi scoate de sub suspin i te voi umbri cu tot cerul Meu, i voi a eza în tine ara vie ii ve nice, i voi lucra după credin a celor credincio i ai tăi, iar tu Mă vei binecuvânta i vei sta sub mântuirea Mea, i slava Mea te va bucura i te va încununa, i tu vei uita durerea ta i a Mea, i neamurile vor vedea i vor veni să ia lumina ta, iar Eu, Domnul, le voi da lor. Amin, amin,

amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Pa ti, a mironosi elor, din

22-04-2007 *** Am venit pe pământ acum două mii de ani ca să-l ajut pe om, ca să-l scap de dureri pe

om, căci sunt milos ca i Tatăl. O, tot de aceea vin i acum, i vin cuvânt pe pământ pe vatra neamului român, i am împlinit cincizeci de ani de când grăiesc cuvântul Meu în mijlocul acestui neam, i M-am făcut carte pe vatra aceasta i am dat neamului român cuvântul Meu, căci am avut i am un popor micu , care M-a primit să Mă sălă luiesc în el i să-Mi scriu prin el cartea Mea de azi, strigătul Meu după om, acum, când iară i M-a trimis Tatăl pe pământ.

Page 182: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

182

Când l-am vindecat pe slăbănogul cel părăsit de milă de la om, M-au ocărât iudeii că am

făcut aceasta sâmbăta i căutau să Mă omoare ca pe un călcător peste sâmbătă i ca pe unul care le zicea lor că Dumnezeu este Tatăl Său i că El este deopotrivă cu Dumnezeu, de o Fiin ă cu Tatăl, iar Eu le spuneam lor: «Nu vă mirați de aceasta, căci vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Meu, i vor ie i cei ce au făcut fapte bune spre învierea vieții, iar cei ce au făcut fapte rele vor ie i spre învierea osândirii, i judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci caut voia Tatălui, Care M-a trimis».

Mă fac cuvânt peste tine, neam român. Nu caut voia Mea, ci voia Tatălui, Care M-a

trimis. Eu ascult de Tatăl, i te învă să ascul i i tu. Ia pildă de la Mine i ascultă i tu, neam român, că am venit de la Tatăl cuvânt în mijlocul tău ca să te învă să faci voia Tatălui, căci pământul român este patria întoarcerii Mele de la Tatăl la om după două mii de ani, precum este scris în Scripturi, dar pe tine cine să te înve e să cite ti în Scripturi ca să tii venirea Mea? O, te învă Eu, numai să vrei să stai la învă at, că iată, am venit de la Tatăl pe pământ în mijlocul tău, neam român, iar tu să nu faci ca iudeii care nu M-au primit când am venit să le fiu Mântuitor prin na terea Mea Om pe pământ, i apoi prin învierea Mea dintre cei mor i, după ce Israel M-a răstignit pe cruce, nevrând să-i fiu Mântuitor.

Mă apropii cu cuvânt duios de cel ce este a ezat după voia Mea la cârma neamului român

(Pre edintele Băsescu n.r.) ca să vegheze peste el, păzind dreptatea, căci dreptatea va fi să locuiască în muntele Domnului, precum este scris. Am grăit neamului român, i am grăit i cu cei ce vorbesc de sus în numele acestui neam, i i-am povă uit pe ei spre pace i spre duhul fră iei sfinte, i le-am spus lor că nu vor putea ei singuri dacă vor singuri, căci ara română este sub iubirea i sub ocrotirea Mea, i este dată Mie de Tatăl la na terea Mea odată cu na terea ei pe pământ, i este de atunci sortită să fie arina cu comoară în ea, i iată, am pe vatra ei acum, la sfâr it de timp, ieslea cuvântului Meu pe pământ.

Grăiesc cu cel a ezat la cârma neamului român, i care a fost clătinat de la locul lui,

clătinat de cei de lângă el fra i, (Parlamentarii care au votat suspendarea, n.r.) i care- i zic mai buni ca el, ca să-l poată alunga pe el de pe locul pe care este a ezat cu voia Mea. Eu am privit, după cum se poate lucra acum, i apoi l-am a ezat pe acesta ca să cârmuiască după dreptate, dar cei ce nu iubesc dreptatea cea binefăcătoare peste to i i peste toate, aceia l-au dat pe el de pe locul lui pe care a fost a ezat.

Acum, Eu, Domnul, grăiesc cu tine, cel a ezat din voia Mea la cârma neamului

român. Vin să vindec rana ta. Nu uita că i-am pus pe bra e cuvântul Meu cel de cincizeci de ani, în ziua când l-am împăr it neamului român, cartea Mea de azi, rostită de gura Mea în mijlocul pământului român. În cartea aceasta mare am grăit cu tine pe ultima filă a ei i i-am spus să nu ui i că pentru tine i pentru a ezarea ta la cârma ării Mele regină, Eu am biruit prin fierbintele rugăciuni i prin mânu ele calde ridicate spre Mine de fiii cuvântului Meu de azi, fii români, poporul cuvântului Meu, fii credincio i venirii Mele acum de la Tatăl pe pământ. Te-am rugat atunci să te apleci i să iei din gura Mea cuvântul durerii Mele pentru ara română, apăsată de cei necredincio i. i-am spus atunci că vreau să împac pământul cu cerul, i pe om cu Tatăl Savaot, i că a tept prin neamul român salvarea popoarelor. i-am spus atunci, în cartea Mea de azi, să iei aminte la cuvântul gurii Mele i să iei putere de la Mine i să stai cârmaci treaz la cârma corăbiei Mele, căci prin ea, prin ara română i prin darurile Mele din ea voi mântui

Page 183: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

183

lumea de păcat i voi a eza veac nou pe pământ, a a i-am spus. i-am spus să nu fii necredincios, ci credincios să fii, i i-am spus că Eu a tept glasul celui ce va ridica la Mine rugăciune din fa a neamului român, ca să împlinesc Eu rugăciunea lui pentru salvarea acestui neam. Mi-am destăinuit ie durerea Mea de la necredin a celor din biserica acestui neam i care Mi l-au legat în obezi pe cel ales Mie dintre ei, i i-am spus că îl a tept pe cel legat, care nu mai grăie te, dar Eu i cu Tatăl i cu cerul Meu de sfin i i de îngeri, îl a teptăm pe el s-o împace pe România cu Dumnezeu i să a eze peste ea duh de pocăin ă i de mântuire apoi. Iar azi vin iar spre tine i te povă uiesc iar, căci tu e ti lovit acum de cei plini de seme ie i de orbire, care te-au dat pe tine acum de pe locul pe care stai, că ace tia sunt bolnavi de duhul slavei de arte, iar vremelnicia cea în elătoare le-a luat din minte credin a i temerea de Dumnezeu i credincio ia cea dintre fra ii cei de un nume, i se dau ei singuri a fi buni, cei mai buni, căci sunt hrăni i de duhul cel pierzător al seme iei. Tu însă ascultă voia Mea peste tine i nu uita că Eu sunt blând i smerit cu inima. Eu cu a a duh grăiesc cu cei necredincio i, i în elepciunea Tatălui Meu o lucrez când grăiesc. Grăie te tu neamului român, grăie te-i cu cuvânt duios, a a cum Eu grăiesc, căci cuvântul rostit cu în elepciune, el este puterea care biruie te răul din om i îl înduio ează spre el pe om. Grăie te-le blând, grăie te-le sfânt, grăie te-le cu sare, fiule, căci limba neamului român e limbă dulce la Dumnezeu, iar Eu grăiesc peste neamurile pământului în limba neamului român, i vreau să în elegi voia Mea. Inima ta i gura ta să dea numai cuvânt frumos, cuvânt cu dragoste

în el, căci ura nu se vindecă cu ură, asprimea nu piere prin asprime, i întunericul nu se îndepărtează cu întuneric, ci numai cu lumina care vine peste el, fiule. Tu peste cuvântul cel greu i spus cu răutate de cei ce te urăsc, roste te cuvântul nădejdii credincioase, căci credin a aduce

nădejde, precum graiul cel dulce aduce sănătate celor răni i de duhul răută ii. Nu da cuvânt fără de sare din gura ta. Lasă să vorbească urât cei ce te urăsc pentru dreptatea ta. Tu însă scutură din inima ta tot ce doare de la ei i le dă lor în elepciune prin cuvântul cel rostit a a, cu în elepciune, fiule. Eu, Domnul, sunt cu toate o tirile cere ti în mare lucrare peste neamul român, i voiesc să nu te las biruit de cei ce nu te iubesc după ce Eu te-am a ezat străjer pentru fa a cea frumoasă, cea curată a acestui neam. Nu uita să fii blând i smerit cu inima ca i Domnul Dumnezeul tău, Care S-a lăsat biruit pentru ca să învieze, i a dat apoi pacea Sa celor credincio i Lui. Când cei ce nu M-au vrut M-au pus pe cruce, Eu am cerut la Tatăl iertarea lor. O, roagă-te la Tatăl pentru tine i pentru ara română i nu a tepta la om izbăvirea ta. Fii în elept de la Mine i dă-Mi putere să pot Eu pentru tine, iar tu să po i pentru Mine, că Mi-e rana grea pentru ara Mea română i vreau s-o ridic pe ea spre slava Mea înaintea tuturor popoarelor, fiule. Eu am a ezat pe poporul cuvântului Meu iară i să ridice rugăciune la Mine pentru tine, căci a a sunt împlinirile cele de la Dumnezeu peste pământ, i Îmi trebuie trupuri i inimi sfinte pentru această putere de pe pământ spre cer, i pe care Eu s-o împlinesc.

Mergi acum în mijlocul neamului român i îndeamnă-l spre dreptate i spre pace i

spre iubire i spre credincio ie. Să se umple de duio ie i de putere sfântă cei cărora tu le vei grăi. Nu te bizui pe tine, ci bizuie-te pe Mine când vrei să po i, când vrei să fii, iar Eu voi privi la duhul tău cel umilit înaintea Mea i voi lucra ca să te izbăvesc de fra ii cei du mani pe tine i pe ara Mea română, căci cei ce se vor pe ei peste ea acum, nu sunt cei ce-i vor binele ei. Nu pot cei lacomi să facă bine nimănui, i nici lor prin slava lor cea de artă i care trece odată cu ei. Îmbracă-te în duhul cel frumos al grăirii i a a să grăie ti neamului român, i să-l înve i bunătatea i veghea i scularea, a a cum Eu îl învă acum pe el cu cuvântul Meu cel

sfânt. Ascultă pova a Mea i ia în elepciunea Mea, căci în elepciunea Mea este duh iubitor de oameni, i pacea Mea îi înva ă i îi înal ă pe ei. O, nu întoarce răul cu rău. Cuvântul cel rău spus despre tine să nu-l întâmpini cu cuvânt rău, căci vreau ca tu să fii blând i să fii cumpătat i

Page 184: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

184

în elept, ca să pot Eu, Domnul, să te ajut acum, căci de mila neamului român voiesc Eu să te ajut, i tot a a i tu să voie ti, iar Eu să văd a a i să împlinesc a a. Amin.

Acum pace ie. Apleacă-te să iei i să lucrezi pentru Mine i nu pentru tine, iar Eu voi fi

ajutorul tău, i apoi tu Mă vei ajuta pentru ara Mea de azi, la care Tatăl M-a trimis acum. Amin. O, scumpă ara Mea de azi, scoală-te! Nu sta în teamă! Umile te-te pentru încercarea ta,

căci Eu, Domnul, voiesc să curm viscolul care bate în tine ca să- i rupă rochi a ta cea de la Mine. O, scoală-te bine i a ează-l înapoi pe cel pe care Eu, Domnul, l-am pus de veghe pentru tine i spre dreptate să te poarte el. O, nu lăsa duhul du măniei să poată între frate i frate. Scoală-te i împacă- i fiii, i pace să fie între ei, iar Eu, Domnul, voi fi pacea ta i voi fi mângâierea ta i slava ta, ara Mea de azi. Eu sunt adevărat în acest cuvânt, o, ara Mea. Fii credincioasă! Am venit să- i fac bine ie. Ridică-te frumos acum i stai sub Duhul Meu, i stai sub scutul Meu, i stai sub pova a Mea, căci Eu te povă uiesc i î i trimit ie pacea Mea. Amin.

Pace ie, neam român! Să se a eze în tine pacea între frate i frate! Să fie pacea Mea la

cârma ta, ara Mea de azi! Eu, Domnul, î i voi grăi ie mereu i te voi întări i te voi mângâia, ara Mea, căci Tatăl Mi-a făcut în tine a ternut de venire, i Eu te pre uiesc, i Eu te împodobesc

cu Duhul Meu, căci am pe vatra ta slava Mea, cuvântul Meu, care-l cheamă pe om la Tatăl, i pe Tatăl la om, o, ara Mea de azi, o, casa Mea de azi. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a patra după Pa ti, a slăbănogului, din 29-04-2007

*** O, am venit la tine să te învă să vezi i să tii i să fii i să po i pentru tine i pentru

Mine, scumpă ara Mea de la sfâr it de timp. Numele tău i al pământului tău este purtat de îngeri în văzduhul tău. Te cântă îngerii, ara Mea. O, deschide ochii ca să vezi, deschide sufletul tău ca să în elegi i să crezi, i a a să vezi. Ia cuvântul Meu i te primene te cu el, i te înve mântează cu el, căci el este scut pentru cei care-l iau din gura Mea, i se face slavă a celor ce cred în el, căci cuvântul lui Dumnezeu este el.

Stau deasupra ta, ara Mea de la sfâr it de timp, i îi scol la veghe i la rugăciune înaintea

Mea pentru tine pe cei ce s-au lăsat casă a venirii Mele cuvânt peste pământ acum. Le spun lor să ridice mânu e i guri e veghetoare pentru biruin a cea pentru tine, dar scoală-te i tu, de peste tot scoală-te, o, scoală-te i fă voia cea bună a salvării tale din robie, ara Mea cea de azi! O, nu sta în nepăsare! Scoală-te! Eu, Domnul Dumnezeul tău, î i strig scularea i lucrarea ei. Scoală-te i roste te- i soarta, căci soarta ta cea de la Mine atârnă de tine i de ascultarea ta de Dumnezeu acum, i apoi îmbracă-te în slava ta cea de la Mine ie, căci stau cuvânt de slavă deasupra ta i te înve mântez cu daruri cere ti ca să fii întâia, o, ară îndurerată acum, dar iată, Eu î i lucrez salvarea, i scoală-te i tu să lucrezi, i ca Mine să lucrezi, căci cel ce împline te tot cuvântul Meu, acela este adevărat ca i Mine, după cum Eu împlinesc tot cuvântul Tatălui i Mă numesc adevărat, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Fiu al Tatălui Savaot, Fiu ascultător. Amin.

Am venit spre tine cuvânt ceresc, ca să te ajut să vezi, o, scumpă ara Mea! Am venit să-i

fac să vadă pe cei ce nu pot să vadă, i am venit să-i fac să nu mai vadă pe cei ce- i zic: Vedem! O, Eu lumină am venit pe pământ i atunci, i acum. Iată, împart Duh Sfânt i lumină. Lua i din

Page 185: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

185

Duhul Meu, lua i lumină, fii români. Apleca i-vă i lua i i face i-vă fii ai lui Dumnezeu prin puterea credin ei sfinte, căci credin a sfântă nu este a tuturor, ci este numai a celor ce iau din ea cu Dumnezeu, i nu fără Dumnezeu. Amin.

Acum î i rostesc scularea, popor român. O, scoală-te tu, popor robit de duhul minciunii

celor ce dau să te arunce pe tine cu fruntea în ărână ca să aibă ei, i nu tu, slava cea de la Mine sortită să stea pe fruntea ta înaintea neamurilor de pe pământ, acum, la sfâr it de timp, acum când Eu, Domnul, Mă întorc iară i la om! O, ridică-te din îngenunchere i spală- i ochii i vezi, ara Mea, i vezi mâna Mea, care te ridică acum! Înva ă tu taina îngenuncherii i a ridicării din îngenunchere. A ează-te în genunchi înaintea Mea, i apoi scoală-te din îngenuncherea în care te in cei ce- i vor slava lor în mijlocul tău, i nu salvarea ta. ie î i zic: scoală-te i vezi! Scoală-te i grăie te pentru tine, i apoi pentru Mine, neam român, neamul Meu de la sfâr it de timp! O,

cură e te-te prin credin ă sfântă i prin iubire din cer în mijlocul tău i vino să- i văd fa a, i vino! O, vino la Mine, că Eu vin la tine i, iată cum vin ca să te ajut să fii a Mea, i să te arăt că e ti a Mea i că e ti, o, ara Mea cea de azi. Amin, amin, amin.

Iară i te îndemn Eu pe tine aparte, poporul Meu din români luat ca să fii de mijlocire

pentru el, după cum Eu te-am a ezat să fii. Te îndemn la rugăciune cu mare putere în ea acum, căci lupta e grea pentru salvarea de sub robie a neamului român, i Eu i-am spus că e grea, i iată, e tot mai grea, iar ie să- i fie tot mai vie, tot mai cu putere rugăciunea spre Mine pentru neamul român i pentru cei ce îl iubesc pe el la cârma lui. Eu, Domnul, sunt tot într-un suspin pentru neamul român, i a a cer Tatălui Savaot izbăvire pentru el i înviere i duh de ve nicie cerească peste fiii români. Ridică-te acum cu mare iubire, poporul Meu, i adu-Mi aminte, din zori i până-n seară i din seară până-n zori, de tot ce Eu am făgăduit să fie peste acest neam i peste tine, cel ce stai din partea Mea de mijlocire ca un străjer înaintea Mea pentru el i pentru slava Mea din el. Î i dau puteri noi acum i îngeri fel de fel, după darurile lor, i te ajut să stai de veghe ziua i noaptea pentru biruin ă cerească peste neamul român. Iar în ziua când va fi să se vadă soarta acestui neam acum, tu să stai înaintea Mea, i mai fierbinte să stai, i să fii cuminte, i să fii credincios i rugător aparte în toată ziua, i să ceri veghe i biruin ă peste tot în neamul

român, i îngeri veghetori i luptători peste tot, căci lupta este grea, poporul Meu. Binecuvântate să- i fie duhul i puterea rugăciunii, iubirea i veghea, unirea i strigarea la

Mine pentru neamul român, Ierusalime de azi. O, Eu te-am învă at cum să te rogi, i te voi mai învă a, iar tu să fii unealta Mea i să-Mi fii ucenic mângâiere, că Mi-e durerea mare pentru neamul român, i cu tot cerul Mă doare, i te am pe tine în durerea Mea, i te am alin, i mare este la Mine cel ce mângâie pe Dumnezeu în durerea Sa cea de la om, poporul Meu. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a asea după Pa ti, a orbului, din 13-05-2007

*** O, ara Mea de azi, o, neam român, te strigă Domnul Dumnezeul tău să te treze ti i să

veghezi cu sfântă trezire pentru via a ta. Din nou î i strig scularea, din nou te strig ca să te scoli, i î i strig ca să aibă putere peste tine cuvântul lui Dumnezeu i să înviezi prin el, prin glasul Meu

de peste tine, căci Eu sunt Cel ce am înviat cu putere dintre mor i, i sunt omul cel nou, cu duh dătător de via ă pentru om. O, lupta pentru izbăvirea ta e luptă grea, ara Mea de azi, iar duhul minciunii ia toate înfă i ările înaintea ta ca să-l crezi tu pe el, dar tu ia în elepciunea cea de sus

Page 186: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

186

acum, cea care tie în om ca Dumnezeu, ia, tată, că numai Eu sunt Cel ce te poate milui acum, căci peste tot este numai trădare, numai minciună, numai slavă omenească, i tu nu mai ai învă ători cura i i văzători cu duhul i veghetori cu milă la căpătâiul tău. Dar Eu voiesc, ca un Dumnezeu adevărat ce sunt, să- i fiu ie Dumnezeu i să te conduc pe tine spre slava ta cea de la Mine sortită ie, dar ai răbdare, tată, o, ai răbdare, ai încă un pic de răbdare, căci Eu cu mare răbdare am lucrat i lucrez pentru slava Mea din mijlocul tău, i Mă doare când văd duhul trufiei i al trădării că voie te să se dea binefăcător ie, dar Eu î i spun a a, spre în elepciunea ta: cel ce nu a putut să fie credincios celui ce i-a încredin at lui dregătorie, (Referire la numirea D-lui Tăriceanu ca primministru de către pre edintele Băsescu i la trădarea acestuia votând suspendarea pre edintelui, n.r.) acela nu poate să fie credincios binelui tău, de vreme ce s-a îmbrăcat în duhul trădării. Nimic nu este bun i sfânt de la trădare. Nu- i poate fi ie credincios cel ce trădează pentru aceasta, i acela se scrie cu cei nerecunoscători lui Dumnezeu i celor ce îi fac lui bine mai întâi, iar tu să crezi cuvântul Meu de peste tine i nu al omului care nu are fa ă curată, fa ă văzută bine din mijlocul tău. Eu, Domnul

Dumnezeul tău, ceea ce i-am făgăduit, aceea î i voi da, i prin duhul luminii î i voi aduce ie la vedere coroana de pe fruntea ta, i prin cinste i dreptate voi lucra, ara Mea, căci fruntea ta trebuie să fie curată, o, ara Mea de azi, ară regină peste pământ, a a cum Eu te-am făgăduit să fii. Eu, Domnul Dumnezeul tău, voi sta treaz cu tot cerul Meu pentru via a ta, i voi lucra cere te pentru tine. Nu omene te trebuie să fii tu sprijinită acum, în vreme de durere mare peste tine, căci oamenii au stricat toate legile sfinte, i e vremea să lucrez Eu, Domnul, peste tine, ara Mea de azi. O, nu uita că pe coroana ta este scris cuvânt sfânt: Nimic fără Dumnezeu. Nu uita acest cuvânt frumos, care- i dă ie via ă i faptă dacă vei asculta a a. Dar acum ai răbdare, mai ai un pic de răbdare, precum Eu am, i lasă-te spre în elepciunea cea de sus, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt cuvânt de slavă i de izbăvire în mijlocul tău, că am venit la tine i am pus masă cerească pe vatra ta, masa cuvântului Meu în tine, i iată, grăiesc peste pământ din mijlocul tău, i merge cuvântul lui Dumnezeu ca fulgerul, care iese de la răsărit i până la apus, precum este scris despre venirea Mea, o, ara Mea de azi. Amin.

i acum î i spun duios: Pace ie, neam român! ara ta e ara Mea de azi. Duhul Cel Sfânt

al cunoa terii i al tainelor cele de nepătruns ale lui Dumnezeu să te cuprindă acum în El i să fii călăuzită prin vânt de Duh Sfânt, i tu să în elegi oapta lui, o, ara Mea de azi. Eu în taină te cuprind, în taină î i optesc i tainic î i dau putere să împline ti taina Mea, o, ara Mea de la sfâr it de timp, dată Mie de Tatăl la na terea Mea pe pământ, nou-născută atunci, ca i Mine, pentru ca să fii tu a Mea, să fii tu ara Mea de venire, i iată, la tine Tatăl M-a trimis, iar Eu am venit. Am venit i vin, i voi fi cu tine ca să te învă credin a cea sfântă, credin a care nu mai este acum pe pământ, credin a în venirea Mea iară i de la Tatăl la om, ara Mea de azi. Amin.

Pace ie, neam român. Duhul Sfânt să fie călăuza ta din partea Mea. Eu, Domnul, stau

deasupra ta cuvânt i în taină te călăuzesc, iar tu în taină prime ti, căci Duhul lui Dumnezeu Se apleacă spre tine ca să tii tu de la Dumnezeu, căci Domnul întru tine Se slăve te în cuvânt, i curând, curând va fi să se vadă slava Mea din tine, i popoarele te vor binecuvânta pe tine în numele Meu i te vor vesti a Mea, căci Duhul Sfânt i darurile Lui cele tainice, care nu se suie la mintea omului, se vor descoperi peste tine, iar pe fruntea ta se va putea vedea scris cuvântul sfânt: Nimic fără Dumnezeu. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înăl ării Domnului, din 17-05-2007 ***

Page 187: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

187

Eu sunt Cel ce sunt. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, o, neam român. Pe arina ta Mi-am a ezat cina cuvântului Meu acum pe pământ. Mai bine de cincizeci de ani cinez în tine cu ucenici cule i de Mine din neamul tău. Iată, te-am văzut sub cruce grea, cruce umilitoare, o, ară a slavei Mele acum, la întoarcerea Mea cuvânt de la Tatăl la om. Am întins mâna peste tine ca să te izbăvesc de cei ce în mijlocul tău iubesc minciuna i slava omenească i care se luptau să te împingă iară i cu fruntea în ărână i să se fălească ei cu tine, iar tu să rămâi sub cruce, sfântă ara Mea. O, nu tie omul să lucreze izbăvirea ta, dar veghez Eu pentru tine. A trecut ziua cea

grea, (Referendumul de suspendare a Pre edintelui, n.r.) dar am fost în lucru cu tot cerul de sfin i i de îngeri pentru ca să nu te las i pentru ca să te ajut să biruie ti în lupta aceasta atât de grea,

atât de neagră împotriva ta, atât de ascunsă de fa a ta, ara Mea de azi. Pe poporul cuvântului Meu cel din mijlocul tău luat în slujba venirii Mele acum, la sfâr it de timp, l-am inut în duh de rugăciune cu mânu e ridicate pentru tine înaintea Mea, iar sfin ii i îngerii au stat peste tot pe vatra ta, ca să biruiască pentru via a ta, i au biruit. Amin.

O, nu tie omul cum să- i lucreze salvarea, ara Mea de azi, neam român. Planurile

omului sunt departe de planurile Mele. Tu e ti ara Mea de azi. Mă fac în tine cuvânt i te in de mânu ă i î i descopăr planul Meu, dar lupta pentru ie irea de sub obroc a slavei Mele din tine e luptă grea i pentru sfin i i pentru îngeri, darămite pentru tine, o, ara Mea de azi. Cei ce s-au îmbrăcat cu minciuna pe deasupra ca să nu se vadă viclenia lor, se dădeau binefăcători ie, i milă Mi-a fost, i milă Îmi e de tine, scumpă ara Mea. Eu, Domnul Dumnezeul tău, l-am sprijinit cu biruin ă pentru tine pe cel ce te iube te curat i drept, (pre edintele Băsescu, n.r.) pe cel ce iube te să umble în lumină i să sfarme de peste tine întunericul în care te înfă oară cei ce iubesc minciuna în tine, i te îndemn i pe tine să iube ti să umbli în lumină, ara Mea de azi. Acum două mii de ani le spuneam la to i cei care Mă auzeau: «Cât timp aveți lumina, umblați în lumină, că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze». O, tot a a spun i acum. Î i spun i ie, neam român: umblă, tată, în lumină. O, nu umbla cu întunericul. Ai pe Domnul lumină ie în mijlocul tău; umblă în lumină, popor român. Iată, te vestesc pe tine să nu te bucuri cu mâncări i cu băuturi i cu petreceri lume ti pentru biruin a în care Eu acum iară i te-am îmbrăcat, ci să te umile ti cu pace sfântă i să te pocăie ti cu lacrimi de iubire înaintea Domnului Dumnezeului tău, Care S-a sculat cu putere pentru tine i a biruit după voia Sa în mijlocul tău. Îl îndemn pe cel ce a fost iară i ridicat (după suspendare, n.r.) la locul său cel de veghe pentru tine, îl îndemn la iubire sfântă i la duh de pace i de iertare pentru cei ce l-au lovit i l-au defăimat ca ni te răufăcători. Îl îndemn să lucreze ca Mine, blând i smerit cu inima, dar îmbrăcat în duhul dreptă ii, căci scris este: «Pe pământul celor sfinți va locui dreptatea», amin, i îl îndemn la sfântă i curată lucrare pentru tine, ara Mea de azi, căci slava Mea din tine este cuvântul Meu, care roste te i se împline te el, spre biruin a ta i a Mea, căci fi-va să biruiesc tot pământul i să-l cuprind apoi în slava aceasta a Mea din mijlocul tău, iar venirea Mea este sigură precum zorii dimine ii, i voi fi împlinitor. Amin.

Sunt cuvânt deasupra ta, ară română, ara Mea de azi. Îmi las fiii cuvântului Meu din

mijlocul tău lucrători cu Mine peste tine, îi las acum spre pace i spre odihnă, iar la scursul zilei intru iară i pe por i în carte i- i voi da ie tot cuvântul de azi i te voi povă ui cu el, scumpă ara Mea. Vrei, nu vrei, tii sau nu, crezi sau nu crezi, Eu sunt cu slava cuvântului Meu pe vatra ta, i dacă sunt, Mă fac cuvânt i îl pun pe masă ca să te hrănesc i ca să- i dau via ă din cer, ara Mea. Cei ce nu cred că Eu sunt acest cuvânt, care se face cărare a Mea spre om, aceia au i fost judeca i de acest cuvânt. Cuvântul acesta sunt Eu, Domnul Iisus Hristos, căci numele Meu acum, la sfâr it de timp, este Cuvântul lui Dumnezeu, precum este scris în Scripturi. Tatăl este în

Page 188: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

188

Mine când grăiesc. Nu grăiesc de la Mine Însumi acest cuvânt, căci sunt Fiul Tatălui Savaot i al mamei Fecioare, i sunt Fiu ascultător. Amin.

… Intru pe por i la tine, neam român. Eu sunt Cel ce sunt. Când l-am ridicat pe Moise

pentru ca să meargă să-l dezrobească pe Israel, care era în robia Egiptului, M-a întrebat Moise: «Cine, Doamne, să le spun lor că e ti Tu, Cel ce acum mă trimiți la ei?», iar Eu i-am spus lui să le spună lor că «Eu sunt Cel ce sunt».

O, neam român, vrei nu vrei, tii sau nu, crezi sau nu crezi, po i sau nu po i să cuno ti

glasul Meu, care grăie te acum cu tine, Eu sunt Cel ce sunt, i sunt cu slava cuvântului Meu pe vatra ta. Cei ce nu cred că Eu sunt acest cuvânt, aceia au i fost judeca i de cuvântul acesta, căci acest cuvânt sunt Eu, Domnul Iisus Hristos, Păstorul Cel cu crucea, Păstorul Care păstore te blând i smerit cu inima i cu glasul Său. Cuvântul lui Dumnezeu este numele Meu acum, la sfâr it de timp. Sunt blând i smerit în cuvânt, i a a î i sunt Eu ie Dumnezeu, neam român. O, dacă e ti credincios, apleacă-te să crezi, i apoi să împline ti cuvântul Meu, care te păstore te cu dor, căci arina ta este patria cerească pe pământ, este ara Mea cea de la sfâr it de timp, i în care Eu vin, precum Israel a fost ara venirii Mele acum două mii de ani. De cincizeci de ani Mă fac cuvânt pe vatra ta, i mult cuvânt am grăit prin cartea Mea din vremea aceasta i mult am a teptat sub obroc, căci tainic am grăit cu un popor cules din mijlocul tău ca să-Mi a ez în timp prin cuvânt lucrarea Mea de facere nouă, venirea Mea după om, precum este scris în Scripturi să vin iară i pe pământ i să grăiesc, i să audă cei din morminte glasul Fiului lui Dumnezeu, i apoi să audă cei vii, cei credincio i i cei necredincio i de pe pământ. Amin.

O, neam român, am văzut viscolul care se ridicase acum din mijlocul tău ca să te doboare

iar, i M-am sculat să-i spun viscolului să tacă. i-am trimis de la ieslea lui glasul Meu i i-am spus să te scoli i să nu dormi în vreme grea, i i-am spus viscolului să tacă. i-am spus că Eu, Domnul, voi alege pentru tine i pentru soarta ta i că te voi scoate de sub suspin i că te voi umbri cu tot cerul Meu, i apoi voi a eza peste tine ara vie ii ve nice, i voi lucra după credin a celor credincio i cuvântului Meu rostit pentru soarta Mea i a ta pe vatra ta, iar tu Mă vei binecuvânta i vei sta sub mântuirea Mea i vei uita durerea Mea i a ta, i neamurile pământului vor veni să ia din lumina ta, iar Eu, Domnul, le voi da lor, amin, i iată, le dau, căci ele aud oapta Mea de peste tine când ie i-o dau ca să te izbăvesc prin ea de sub greu, o, ara Mea de azi.

O, iată pova a pe care azi i-o dau: umblă în lumină, ara Mea, nu umbla cu întunericul.

Umblă în lumină, popor român. Amin. Vă amintesc vouă, celor ce a i lucrat acum la întuneric rană pe fruntea neamului roman

(politicienilor, n.r.), vă amintesc glasul mamei Mele Fecioara, când după praznicul învierii Mele ea v-a spus a a: «Nu pute i fără Dumnezeu, căci după inima voastră i după duhul du măniei din ea lucra i voi viscolire peste neamul român, i apoi vă ve i porni unii spre al ii voi între voi, căci ura i seme ia nu vă vor îndrepta spre limanul pe care-l visa i». A i fost îndemna i prin glas ceresc să vă deschide i inima i nu mintea, i să asculta i de Dumnezeu, căci voi sunte i români, iar numele de român este noul nume al neamului cel nou al lui Dumnezeu acum când Eu Mi-am ales din nou o ară, când Eu iată cum vin pe pământ cuvânt, i se aude de la margini la margini cuvântul Meu cel sfânt. O, da i-Mi loc în voi ca să vă învă dregătoria cârmuirii dacă vre i să sta i printre cârmuitori. Veni i spre pace i nu mai mânui i arme du mane cu inima i cu gura voastră,

Page 189: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

189

ca nu cumva să se întoarcă vouă răutatea pe care o lucra i, căci scris este: «Cel ce lucrează fără de dreptate, are plată după fapte». O, apleca i-vă frun ile cu umilin ă i da i-I Domnului loc, că voi sunte i oameni, i Dumnezeu e Dumnezeu, i El este cuvânt pe vatra voastră i vă a teaptă să vă face i poporul Său cel nou i fra i să fi i întru iubirea Lui cea de sus, i a a să învă a i să vă face i bine unul altuia, a a, i nu cum voi a i pornit să lucra i i la întuneric să sta i cu lucrarea voastră, care, iată, a ie it la lumină i v-a vădit răutatea i v-a pătat fe ele i v-a ru inat, căci a a pă esc cei răzvrăti i. O, a a au pă it i în vremea trupului Meu Caiafa i Pilat i Irod i to i cei ce au ascuns între ei lucrarea răstignirii Mele i tăinuirea învierii Mele apoi, dar Eu am înviat cu adevărat, iar ei s-au ru inat, i ru ina i au rămas pe pământ i în cer, i Mi-e milă i azi de ei, căci sunt Cel milos i blând. O, a i ascu it pe ascuns armele voastre i a i instigat neamul român, iar limba voastră a fost defăimătoare asupra celui ce l-a i îngenuncheat voi, alungându-l de pe locul lui. Dar Eu M-am ridicat cu milă mare pentru neamul român i am lini tit viscolirea voastră de peste el, lucrată de voi la întuneric, i am scos la ărm, am scos din valuri ara română, am scos-o iară i, dar apa e încă tulbure, căci voi nu vre i să fi i fii cumin i. O, ce ve i face, oare? O, ce vre i să vă face i vouă? Vre i să vă face i vouă bine, sau vre i să vă face i rău? O, fi i cumin i, fi i cumin i, fi i români cumin i, căci Eu, Domnul, sunt cuvânt de Duh Sfânt, cuvânt de pace i de mântuire pe vatra voastră i a tept neamul român să fie poporul Meu cel nou i iubire să fie între frate i frate, prin iubirea Mea cea de sus între ei. Amin. Iată taină vă spun vouă: nimeni i nimic fără Dumnezeu nu poate peste ara română, căci Eu sunt în ea cu planul de mântuire a neamului omenesc cel de la Adam i până azi i până mâine. Amin. Eu sunt Cel ce o ridic pe ea i Cel ce o pedepse te pe ea pentru gre eala ei dacă ea gre e te, dar Eu, i nu omul. Nimic

nu poate peste ea decât după voia Mea, i iată, v-am lăsat să vă ridica i împotriva ei ca să vi se descopere vrăjmă ia din inimi i seme ia prin care v-a i suit voi sus spre cârmuire peste acest neam, dar acum a venit peste voi cuvânt din cer i v-a spus: «Nu puteți fără Dumnezeu, nu puteți numai i numai voi, căci voi nu lucrați după Dumnezeu, ci după voi i după duhul du măniei i al lăcomiei de slavă i de de ertăciune, i apoi vă veți porni unii împotriva altora, căci lucrarea semeției are plată rea i grea». O, lăsa i pacea i dreptatea să stea i să domnească pe pământul român, i iubi i i voi dreptatea a toate, căci ea este odihnă pentru inimi. Este scris în Scripturi: «Iubiți dreptatea, voi, cei ce voiți să cârmuiți i să judecați pe pământ», i dacă nu ve i lucra a a, o, vă vor ajunge din urmă păreri de rău, i va fi târziu atunci. Dar Eu, Domnul, vă povă uiesc să fi i ca Mine, căci Eu sunt blând i smerit cu inima i sunt Fiu ascultător Tatălui Meu Savaot i mamei Mele Fecioara. Amin. Tatăl Meu i mama Mea au grijă sfântă de pământul român i de neamul de pe el, căci Eu sunt cu cuvântul venirii Mele pe pământ în mijlocul pământului român. Lua i pildă de la Tatăl Meu Savaot i de la mama Mea Fecioara. Ave i i voi grijă sfântă de acest pământ i de acest neam, i cu mare sfială purta i-vă pa ii pentru ceea ce voi i voi să lucra i peste acest neam, ales de Dumnezeu dintre neamurile de pe pământ neam al Său acum, că iată, planurile voastre sunt departe de planurile Mele, i voi nu ti i aceasta, dar vin spre voi i vă spun ca să ti i, că dacă n-a i ti n-a i avea păcat când păcătui i

din voi peste acest neam. Vin cuvânt spre voi ca să vă îndemn la lini te curată i sfântă, căci adevăratul om este cel ce este unul înăuntrul i în afara lui, iar cel ce nu umblă a a, acela este în întuneric i a a lucrează. Eu am lăsat cuvânt sfânt în Scripturi despre via a Mea în om i am spus a a: «Cel ce ură te pe fratele său, este în întuneric», iar ucenicii Mei cei de acum două mii de ani au spus i ei între ei: «Noi tim că am trecut de la moarte la viață pentru că iubim pe frați».

O, cum ve i mai putea voi face bine acestui neam când voi urâ i i du măni i i

trăda i pe cel de lângă voi, care v-a făcut bine? O, ce ve i face cu păcatul trădării, păcat făcut de voi? Pocăi-vă-ve i, oare, de acest păcat? i dacă ve i rămâne în acest păcat, ce fa ă ve i mai

Page 190: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

190

avea înaintea acestui neam? Eu, Domnul, vă îndemn, ca un Păstor adevărat ce sunt, i dau să vă deschid inima spre pocăin ă i spre duh de umilin ă. Dacă nu ve i face pace adevărată i ascultare de cel ce stă de partea dreptă ii i a luminii peste toate, dacă nu ve i iubi i nu ve i împlini sfatul cel bun, ve i rămâne voi în voi, iar voi ve i lucra fără dreptate i fără iubire peste acest neam, i Eu vă voi lăsa a a, i voi vă ve i agonisi după cum a i lucrat, dar Eu voi avea pe mai departe lucrare de izbăvire pentru neamul român, i tainic voi lucra, i voi lucra prin cei ce lucrează credin ă i credincio ia ei, dreptate i pacea ei peste acest neam, căci neamul român nu este neamul celor ce se fălesc cu el pentru slava lor, ci este neamul lui Dumnezeu, neamul cel de la sfâr it neam al Domnului, Care vine pe pământ cuvânt în mijlocul neamului român. Eu Însumi port grijă de acest neam când nimeni, nimeni ca i Mine nu mai are grijă de el. Eu Însumi îi grăiesc i îl păstoresc pe el i îi dau lui din slava Mea, iar slava Mea din el este cuvântul Meu de peste el. Amin. Nu vă întreb pe voi, nu vă cer vouă voie dacă pot să fac Eu aceasta pe vatra neamului român. Vre i sau nu vre i, ti i sau nu, crede i sau nu crede i, Eu sunt cu slava cuvântului Meu aici, pe pământul român, i dacă sunt, grăiesc i păstoresc, grăiesc i împlinesc. Amin.

Cei ce nu cred că Eu sunt acest cuvânt, aceia au i fost judeca i de cuvântul acesta, căci

adevărat este cuvântul acesta, i de cincizeci de ani am casă cu el pe vatra aceasta, căci scris este: «Al Domnului este pământul i tot ce e pe el». Amin.

Acum îl întăresc la veghe dreaptă i sfântă peste acest neam pe cel ce a fost clătinat de la

locul cel de veghe al neamului roman (pre edintele, n.r.), căci viscolirea cea de la mijloc a bătut pentru ca să lovească în locul cel de strajă al acestui neam. Am trezit neamul român, am rostit cuvântul Meu i am făcut trezire lui, i am a ezat iară i la locul lui străjerul. Îl îndemn pe el la iertare i la milă i la iubire ca a Mea pentru cei ce l-au izgonit pe el de la locul lui, i îi spun lui cuvântul Scripturii Duhului Sfânt, care spune a a: «A Mea este răzbunarea. Eu voi răsplăti, zice Domnul». Amin. O, Eu M-am purtat cu iertarea pentru cei ce M-au răstignit, i apoi Eu am înviat, i ei n-au avut putere peste Mine a a cum au crezut ei că vor avea. Îi dau lui de pildă pe regele acestui neam, care a fost alungat de la locul lui de strajă, dar Eu l-am ocrotit apoi pe el cu mare putere i cu strajă de îngeri în toată vremea lângă el, de atunci i până azi, iar el i-a iertat pe to i cei ce l-au lovit pe el pentru ca să-i ia lui slava pe care Eu o pusesem peste el pentru slava acestui neam i nu pentru el. Ca i cei ce l-au lovit pe el atunci, alungându-l străin, a a au dat să facă acum i cei ce au lovit locul de strajă al acestui neam i pe cel de strajă peste neamul român. Dar azi neamul român este stăpân din partea Mea pe vatra lui, i Eu îl păstoresc pe el i cuvintez i împlinesc, i voi împlini peste el voia Mea, dar Eu, i nu omul, iar omul se va supune i va

face voia lui Dumnezeu. Amin. Întăresc acum locul de strajă al neamului român i am grijă Eu, Domnul, căci omul dă să

strice legea i s-o calce i să facă el alta, i nu este drept să se lucreze a a, i nu este frumos să vadă neamurile pământului lucrare urâtă i fără de dreptate în ea peste neamul român, în mijlocul căruia Eu, Domnul, Mi-am făcut a ternut i vin cuvânt pe vatra lui pentru tot omul de pe pământ.

Îl îndemn pe cel de la locul de strajă să stea drept i curat, să stea blând i smerit cu

inima, precum Eu sunt, i să stea hotărât pentru lumina a toate câte sunt de lucrat, căci Eu lumină am venit acum pe pământ, i lucrez ca i la început, cu cuvântul, după cum este scris: «La început a fost cuvântul, i cuvântul era la Dumnezeu, i Dumnezeu era Cuvântul, i toate prin

Page 191: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

191

El s-au făcut din câte s-au făcut, i întru El era viață, i viața este lumina oamenilor, i lumina luminează în întuneric, i întunericul nu o cuprinde pe ea». Amin.

i voi veni pe vatra ta iară i, cu praznic de Rusalii voi veni i iară i te voi păstori i iară i

te voi mângâia, ara Mea, i voi mângâia cu cuvântul Meu pe cei ce mângâie, i voi povă ui prin el pe cei ce rănesc, o, ara Mea, cea de azi a Mea. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a aptea după Pa ti, a sfin ilor părin i de la Niceea, din 20-05-2007

***

i acum, o, ara Mea de venire pe pământ acum, la sfâr it de timp, dacă Eu, Dumnezeu Cuvântul, Mă revărs pe vatra ta cu râul i apa vie ii, precum stă scris în Scripturi, tu e ti cea vestită peste popoare că e ti ara Mea de nuntă, că e ti vatra în care Eu, Domnul, Mielul Tatălui, M-am a ezat cu masă de cină a cuvântului Meu, i în acest cuvânt voiesc să botez toate neamurile pământului, i iată, aceasta fac, i aidoma ca în vremea lui Noe lucrez, aducând pe pământ râul i apa vie ii i prinzând sub el popoarele, ca să vină să bea i să înseteze apoi după via a cuvântului Meu de peste el, dar iată, găsesc peste tot petrecere, mâncare i băutură găsesc pe pământ, însurat i măritat găsesc pe pământ, i omul nu aude vuietul venirii Mele, căci Eu vin lin, i lin grăiesc în cuvânt.

O, ară aleasă între popoare, dacă tu nu po i să te treze ti la glasul Meu cel lin, cel duios,

cel blând, a a cum vin Eu spre tine, iată, tată, te treze te viscolul cel iute, care fără milă te bate i- i strică agoniseala, căci puterile cere ti s-au sculat să împlinească ele cuvântul Meu i să te

mâie spre el, spre strigarea Mea la tine, că te strig cu glasul durut, prin vuiet de vânt iute te strig, dacă nu vrei cu glasul Meu cel lin, care te înva ă să fii cea sfin ită de cuvântul Meu, i cu fapte sfinte să fii, i cu credin ă sfântă înaintea Mea să fii.

O, ară a venirii Mele acum, la sfâr it de timp! Puterile cere ti nu te vor lăsa să te

odihne ti, i te vor zdruncina încă dacă tu nu te vei împăca cu Domnul Dumnezeul tău, că iată, stau cuvânt de Duh Sfânt pe vatra ta i te vestesc a Mea între popoare, i tu trebuie să ascul i de Dumnezeu i să faci voia Lui dacă e ti a Lui. O, te chem sub slava cuvântului Meu, te chem la masă cu Mine, î i pun masă din cer, căci hrana Mea este din cer, i este pentru învierea ta. Te chem cu glasul lin, iar dacă nu auzi, strigă la tine puterile cere ti, stihiile cere ti strigă la tine cu tărie, i te umple de spaimă strigătul lor. Strigă la tine puterile cere ti ca să te trezească i să auzi glasul Meu, care te cheamă să te întorci în duhul credin ei sfinte i să te împaci cu Dumnezeu, că a venit la tine vremea împăcării tale cu Mine, o, ara Mea de azi. Vrei nu vrei, crezi nu crezi, tii nu tii, tu e ti ara cea de la sfâr it de timp a lui Iisus Hristos, i vine Domnul la tine cuvânt pentru toate neamurile pământului, i ele iau din râul Meu de cuvânt, care curge în tine de la Dumnezeu. O, nu sta străină de taina Mea din tine, că am făcut din tine munte al fericirilor rostite de Mine peste pământ, ca să fie ele peste cei ce intră sub slava lor.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfin ilor apostolic, din 13-07-2007 *** Înva ă, poporul Meu, statul tău în Mine i statul Meu în tine, i Eu te voi învă a dacă vei

sta la învă at, dacă vei veni la învă at, dacă vei iubi învă ătura Mea. Amin, amin, amin.

Page 192: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

192

Voi, fiilor un i cu untdelemnul sfin eniei Mele pentru ca să ridica i glas înaintea Mea spre iertarea păcatelor lumii, ridica i pomenire i rugăciune la Mine pentru calea celui ce a plecat acum de pe pământ i care a purtat pe pământ numele de patriarh al bisericii neamului român. (Teoctist. n.r.) Inima lui i gura lui l-au a ezat ca arhiereu al Meu pe cel ce este de la Mine uns al bisericii Mele acum, la sfâr it de timp, (Irineu, n.r.) i prin care am biruit cu biserica Mea acum, când nu mai este pe pământ lucrare de biserică după orânduiala Mea. Acesta, care a plecat acum, are la Mine scrisă lucrarea aceasta a Mea prin el, căci Eu i-am cuvântat lui, iar el s-a sculat i M-a ascultat i a împlinit i a rostit peste cel uns al Meu nume de arhiereu al bisericii Mele cea de la sfâr it de timp. Eu, Domnul, vă a ez pe voi să-i netezi i lui calea spre Mine acum, iar Eu voi privi i voi lucra pentru el, fiindcă am scrisă de la el lucrarea lui cea pentru Mine, cea pentru biserica Mea cea vie. Pune i pentru el calea psalmilor i rugăciune de iertare, iar Eu voi lupta pentru sufletul lui, căci Mi-a dat împlinire cuvântului Meu când Eu i-am cerut.

Să audă duhul cel potrivnic acest cuvânt i să Mă lase pe Mine să judec peste

sufletele cele ce au scris la Mine lucrare împlinită a cuvântului Meu rostit peste ele. Amin. Binecuvântată să fie rugăciunea voastră către Mine pentru el, căci el este adus acum

spre voi de către înger i se uită cu durere i a teaptă, fiilor, a teaptă izbăvirea lui, a teaptă, fiilor, a teaptă. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie, din 02-08-2007 *** Iată, biserica din lume î i caută iară i cap al ei, dar spre Mine ea nu caută cu nici un

chip. Privesc peste ea i văd în ea dureri de cap i de trup, zvârcoliri fel de fel ca să- i aleagă capul, căci cel de până acum cap al ei a fost trimis la Mine ca să văd ce fac cu el, iar ea să- i aleagă alt cap. Eu însă întăresc i spun că peste ea Eu nu mai număr, căci am terminat de numărat. Mi-am împlinit numărul i am sfâr it, iar ea se va desface de acum, i foc va ie i din mijlocul ei i o va topi. Amin.

O, tată, o, biserică neascultătoare de Dumnezeu! Am venit la tine cuvânt de pace i

nu M-ai primit i nu M-ai crezut că Eu sunt Cel ce sunt. Eu, Domnul, nu mai număr pentru tine, căci Mi-am sfâr it număratul, iar tu î i vei pune tu cap a a cum vei voi, a a cum vei birui tu, căci pe Mine nu M-ai lăsat să te cârmuiesc pentru via a ta, pentru pacea dintre Mine i tine. Foc va ie i din mijlocul vostru, voi, cei ce vă ridica i acum să vă pune i cap i să vă numi i pe mai departe biserică, i ve i striga la Mine din foc, căci îngerii Mei vor lucra peste voi ca peste Sodoma i Gomora, iar cei ce între voi sunt ai Mei, vor ie i din foc, i cură i i vor fi sco i din foc, iar Eu îi voi îngriji pe ei i le voi da de lucru în via Mea cea

nouă, i altfel nu va fi, căci biserica neamului român n-a aplecat urechea ei la strigarea Mea de peste ea, iar acum ea se va frânge i va cădea peste ea vina ei, căci nu M-a primit când i-am bătut în u ă ca să-i dau haină scumpă i să fie ea. Acum Eu, Domnul, voi lucra pentru odihna celui ce a fost trimis la Mine nu din voia Mea, ci din voia celui ce vrea să se a eze cap al bisericii, iar Eu voi vindeca sufletul lui în cer i îl voi mângâia, căci în vremea lui de patriarh al neamului român Mi-a dat Mie ascultare când i-am cerut, i Mi-a a ezat pentru Mine i pentru biserica Mea cea vie arhiereu după voia Mea, i Eu Mi-am împlinit planul Meu cel pentru dăinuirea înaintea Mea a bisericii Mele, biserica lui Hristos pe pământ. Amin.

Page 193: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

193

Extras di Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mucenic i tămăduitor Pantelimon, din 09-08-2007

*** Cuvânt de mare taină î i grăiesc Eu ie, poporul Meu. Te a tept, tată, să te schimbi i tu

la fa ă înaintea oamenilor, a a cum Eu M-am arătat înaintea ucenicilor Mei pe munte acum două mii de ani. Fii credincios, că aceasta va fi slava Mea, i nu a ta, dar va trebui să se împlinească, a a cum scrie în Scripturi, tată. Îndeamnă-te, dar, frate cu frate, căci i-am dat cheia tainelor împără iei cerurilor, i tot ceea ce vei lega tu pe pământ, legat va fi, iar ceea ce vei dezlega pe pământ, dezlegat va fi, precum este scris despre lucrarea ucenicilor Mei. Amin.

Lucrează după voia Mea, poporul Meu, lucrează, tată, lucrează, căci pic cu pic fiin a Mea

se găte te de arătarea ei între oameni. Pic cu pic Mă de ert, i prin cuvântul tainei Mele cu tine lucrez aceasta, i apoi Eu Mă las descoperit, poporul Meu, i ie nu- i mai spun să nu spui tu nimănui tainele Mele, ci î i spun să le veste ti pe ele, ca atunci când ele vor fi văzute i în elese pe deplin, să creadă lumea că Tatăl M-a trimis la tine i că am fost cu tine pe

pământ i că lumea nu M-a cunoscut i nu M-a crezut că Eu sunt venit la tine de la Tatăl cuvânt, în nor de cuvânt îmbrăcat pe deasupra, cu nume mare venit pe pământ, i numele Meu se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu. Amin.

O, poporul Meu, taina aceasta tu trebuie nu numai s-o pricepi, ci trebuie s-o trăie ti i s-o

împline ti, că Eu la tine am venit, i-Mi e ti casă, tată. Iată ce fel de casă voiesc Eu să-Mi zidească omul pe pământ! Iată taină neîn eleasă de omul care ca i Petru dă să-Mi zidească Mie casă pe pământ. Casa Mea este slava pe care o am de la Tatăl de la întemeierea lumii, slavă pe care nu Mi-o poate cuprinde casa cea făcută de om, i nici mintea i vederea omului n-o poate cuprinde pe ea, căci Eu sunt cât cerul i pământul la un loc, i sunt Făcătorul lor. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Schimbării la fa ă a Domnului, din 19-08-2007

*** – O, poporul Meu! Ioan Botezătorul te îndeamnă i- i întăre te lucrarea ta de fiu al lui

Dumnezeu, blând i smerit cu inima a a cum sunt Eu înaintea Tatălui i înaintea omului. Tu e ti biserica Mea cea de azi, i voiesc să pot prin ea peste pământ prin mărirea Mea. Te-am înfiin at pe pământ ca să nu rămân fără biserică înaintea Mea, căci am privit i am tot privit cu durere i am văzut prăbu irea bisericii care- i zice a Mea, i de atunci Eu, Domnul, Îmi zidesc un popor i-Mi aleg din el mereu ca să-Mi fac trup de biserică peste pământ i să am casă la venirea Mea.

Iată, privesc peste prăbu irea bisericii care- i zice a Mea. Neamul român dă să- i pună

cap bisericii lui, care nu mai are cap, zice el, dar Duhul Meu Cel Sfânt stă departe de sfatul cel omenesc care se adună acum să pună cap peste biserica neamului român. Duhul de ertăciunii măririi omene ti, acesta este duhul cel ce se zbate să biruiască acum, să biruiască i să cârmuiască biserica neamului român.

O, neam român, cum de ui i tu, tată, atât de mult că Duhul Sfânt este curat i că nu Se

poate amesteca în duhul de ertăciunii măririi omene ti i lume ti, tată? O, ce adânc dormi, neam român! Eu, Domnul, încerc să te trezesc, dar tu dormi somnul nepăsării de suflet, dormi somnul

Page 194: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

194

lepădării de credin ă, i iată cum te dezbracă de cămă u ă omul viclean, omul slavei de arte, care- i învele te ru inea cu haină de om sfânt! Cel ce încă te mai inea cu un fir mic spre nepierzarea ta, (Patriarhul Teoctist n.r.) acela a fost trimis la Mine de cei ce azi se bat în fa a ta pentru scaun de slavă, pentru cârmaci peste biserica ta. Iată, e ti fără Dumnezeu i tu nu tii, i tu nu crezi când Eu, Domnul, î i spun aceasta de la gura izvorului vie ii, care curge din tronul Meu în mijlocul tău, neam român. A venit demult peste tine păcatul lepădării de credin ă, tată, i iată, acum voie te să ia chipul cel binefăcător ie. Tu de la Mine n-ai luat ca să crezi cuvântul Meu cel de trezire, dar Eu am venit i te-am învă at din vreme, că n-am voit i nu voiesc să te las să fii luat de la fa a Mea, neam român. Eu stau în mijlocul tău i te strig i te povă uiesc să te scoli i să ridici mâinile în sus, la Domnul Dumnezeul tău, căci Eu, Domnul, dau să-Mi fac loc cu Duhul Sfânt Mângâietorul peste credin a ta i să te trezesc ca să vezi cum te strig la pocăin ă din mijlocul bisericii Mele, zidită de cuvântul Meu în mijlocul tău, căci cuvântul Meu o cre te pe ea, i ea este. Tu e ti supus acum celor rătăcitori de Duh Sfânt, Care este Duhul bisericii Mele. O, dar nu te teme, neam român; Eu, Domnul Dumnezeul tău, î i fac trezirea i strigarea, i vei vedea în zilele ce vin că biserica din tine se duce spre pieirea ei, iar Eu î i deschid ie ca să vii i ca să ai tată pe Dumnezeu, Care grăie te din mijlocul tău ie cu Duhul învă ăturii vie ii ve nice, Care este Duhul Meu, Duhul bisericii lui Iisus Hristos, Salvatorul tău. Cei mari, cei drep i, cei învă a i în mijlocul tău, î i zic ace tia că sunt pentru tine, dar Cel drept Eu sunt, iar omul este mincinos.

Î i voi scrie epistolă de înviere, neam român, i Mă voi coborî cu ea la tine i voi da să te

cuprind în mantia Mea, căci tu e ti fără păstor, ara Mea, i milă Mi-e de tine, tată, căci e ti a Mea, e ti ara Mea de azi, iar Eu te voi păstori ca un Păstor milos i nu te voi lăsa. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul, din 11-09-2007

*** Mă vestesc cu dragostea Mea pentru om peste tot neamul român, neamul Meu cel nou-

ales, căci din nou Mi-am ales un popor, ca să am ară i să am popor în ea pentru venirea Mea, i am făcut a a pentru că a a era scris să fac i să-Mi aleg iară i un Ierusalim, i iată, Mi-am ales i am împlinit acest cuvânt. Amin.

O, sfin i îngeri, i voi, puteri cere ti, care-Mi sluji i venirii Mele i zilelor Mele de slavă

cu oamenii pe pământ! Mângâia i-vă i duce i de la margini la margini vestea venirii Mele cu sfin ii pe pământul neamului român i da i puteri îngere ti poporului cuvântului Meu, prin care Eu Mă vestesc cuvânt peste pământ. Amin.

… Pace vouă, celor ce a tepta i învierea! Un picu , i voi lăsa peste pământ haina

nestricăciunii care va să fie, i voi vă ve i ridica nestricăcio i, căci Eu la această lucrare lucrez acum cu poporul Meu de pe pământ, i pe care Mi l-am zidit prin cuvânt. O, bucura i-vă i privi i la slava Mea bucurându-vă, căci poporul Meu de azi e slava Mea cea de la venirea Mea, i curând, curând, Eu, Domnul, vă voi curma a teptarea. Un picu i toată făptura va lua ve mântul nestricăciunii, i bucuria aceasta va întoarce pe pământ ve nicia a toate câte au fost făcute de Dumnezeu, i care iară i vor fi, precum este scris, i când Eu, Domnul, voi rosti i voi spune: «Făcutu-s-a!». Amin.

Page 195: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

195

Te mângâi i pe tine din locul izvorului Meu de cuvânt, neam român. Prime te această oaptă a mângâierii Mele i ia din Duhul Meu, căci Eu numai duios î i grăiesc ca să te povă uiesc i ca să- i facă ie bine fapta pove ii Mele de peste tine. i-am optit adesea i cu dor te-am

strigat i i-am optit: Treze te-te! E mare întunericul, i lumina nu se mai vede, dar Eu te strig, treze te-te i pune ochii pe lumină, căci Eu sunt lumina i izbăvirea ta i tainic te veghez i te strig pentru veghe. Treze te- i iubirea, ara Mea! Fie voia Mea peste tine! Am strai de sărbătoare pentru tine i vreau să te vestesc întâia între popoare înaintea Mea. Nu te potrivi la omul care te trage înapoi mirându-se pentru alegerea ta. Ceea ce Eu am făcut la început i acum, făcut rămâne, i taina ta este pământul întoarcerii Mele de la Tatăl la om, i iată, am tronul cuvântului Meu pe vatra ta, i tu prea pu in pre uie ti uvi a vie ii care grăie te din gura Mea ca să bei tu i să-L cuno ti pe Dumnezeu, Care vine la tine cu toată podoaba Lui cea tainică i Care- i va încorona fruntea curând, curând, ară a întoarcerii Mele de la Tatăl la om. Pace ie! Din mijlocul poporului cuvântului Meu î i binecuvintez cu proaspăt cuvânt vatra i neamul tău, ară română. În zi de serbare îngerească pe pământul tău cu poporul Meu, cu biserica Mea cea nouă, te cuprind în Duhul Sfânt ca să te urez cu daruri de înviere i de facere nouă peste făptura ta. Vino să cuno ti voia Mea, vino la izvor i ia-Mă, i apoi vino la Mine, căci iată, Eu vin la tine i vin mereu până ce i tu vei învă a venirea, venirea ta spre slava Mea din tine ca să fii un duh cu Mine, ara Mea de azi. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfin ilor arhangheli Mihail i Gavriil, din 21-11-2007

*** Am cu Mine în această zi de aducere aminte pe trâmbi a Mea Verginica i pe apostolul

Andrei. Cu Verginica Mi-am făcut începătură nouă de popor nou i curat acum, la sfâr it de timp, a a cum la începutul neamului român am lucrat prin apostolul Andrei de Mi-am a ezat popor încre tinat pe pământul român, ca sămân ă de împără ie a cerurilor pe acest pământ al ei, pământ însemnat i însămân at i pecetluit de Mine ca să fiu în el cu slava Mea cea de la sfâr it de timp, i iată, împlinesc, căci am pe vatra acestui neam taina cea de la începutul pământului, grădini a cea de la început, pecetluită de Mine acum, i în care Eu la început Mi-am zidit omul din pământ i l-am făcut fiin ă vie i l-am a ezat apoi pe el în Eden. Acest petecu de pământ este i acum începutul, precum a fost atunci, i taina Mea cu voi e mare, fiilor, iar tainele Mele sunt anevoie de în eles de omul care nu tie să creadă a a cum a crezut Avraam i Moise i proorocii i sfin ii, pe care Eu i-am ales dintre oameni i i-am învăluit în Duhul Meu i am lucrat cu ei tainele Mele, tată.

… Acum aisprezece ani i-am avut martori cu Mine pe apostolul Andrei i pe Verginica

în ziua pecetluirii Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din zilele acestea, i Mi-am pus atunci sub sfin enie grădini a cuvântului Meu, iar acum îi am pe ei martori iară i, pentru a ezarea sfin eniei Mele peste căminul nou împodobit acum, după planul Meu peste casa din care Eu, Domnul, am venit acum douăzeci i apte de ani i Mi-am luat trâmbi a la cer, poporul Meu. Iată sărbătoarea Mea cu tine în ziua aceasta, iar Eu te pregătesc acum pentru ziua de mâine când serbez cu tine sărbătoarea amintirii zilei de ridicare la cer a trâmbi ei Mele, tată. O, pregăte te-te ca să întâmpini cuvântul Meu pentru această sărbătoare i pentru a ezarea sfin eniei peste casa în care Eu, Domnul, am lucrat prin trâmbi a Mea. Pace ie pentru toate sărbătorile Mele cu tine! Pace ie, poporul Meu! Ai lucrat din zori în noapte ca să-Mi lucrezi ve mântul cel nou al casei coborârii Mele. Te mângâi cu sfin ii, tată, căci sfin ii Mei te doresc cu dor sfânt, fiindcă Eu te-am făcut

Page 196: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

196

popor al Meu. Mă aplec să- i mul umesc pentru truda ta cea pentru slava Mea. Te veghez ca să te am al Meu i te mângâi cu sfin ii, poporul Meu. Amin, amin, amin.

– Dulce îmi faci intrarea la poporul Tău, o, Învă ătorul meu. Dulce Te-am lăsat i eu să

intri în fiin a mea atunci când Tu m-ai primit i m-ai făcut apostol al Tău. Am fost cel dintâi ucenic al Tău când Tu i-ai ales ucenicii. M-a trimis la Tine învă ătorul meu, Ioan Botezătorul, iar Tu m-ai primit i m-ai făcut ucenic al minunilor Tale cele de atunci, Doamne. Ai lucrat cu mine apoi i m-ai trimis prin Duhul Tău să însămân ez atunci peste pământul i peste neamul român pecetea numelui Tău i încre tinarea acestui neam cu botezul Duhului Sfânt, iar eu a a am împlinit, i ai numit-o pe România întâia chemată a Ta, după harul meu de întâi chemat la lucrul uceniciei lângă Tine, Învă ătorul meu. i iată, i acum m-ai luat i m-ai a ezat lângă Tine în ziua de pecetluire a Sfintei Sfintelor Tale din zilele acestea acum aisprezece ani, ziua când eu sărbătoream între sfin i ridicarea mea la cer lângă Tine, după ce mi-am sfâr it misiunea de apostol al Tău în urma Ta, a a cum to i ucenicii Tăi au lucrat, după ce Tu Te-ai suit iară i lângă Tatăl dacă ai înviat dintre mor i.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea de aisprezece ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, din 12-12-2007

*** În oaptă, în taină te strig, neam român, na te-te cu na terea cea nouă, din cuvântul Meu

purcesă în zilele acestea! Nu- i astupa auzul, tată! Ridică ochii la Mine ca să vezi cu ei pe cele tainice ale Mele din mijlocul tău, ara Mea de venire de la Tatăl iară i pe pământ! Frumoasă este na terea din cer a toate câte vor fi pe pământ prin înnoirea lor! Înva ă-te să crezi în Domnul, Care vine la tine cuvânt de na tere de sus, căci Scriptura Mea cea de acum două mii de ani nu te-a născut de sus, n-ai vrut să auzi glasul ei de na tere ca să fii născută, ca să fii frumoasă ca Mine, ara Mea, căci cel ce se na te din Mine este frumos ca Mine, tată. Iată, am carte deschisă în

mijlocul tău. Ea este glasul Meu, cuvântul Meu cel de na tere din nou a lumii, împlinirea Scripturii înnoirii lumii. oapta Mea te cheamă la izvor. Deschide-Mi, neam român, deschide i vino la chemarea Mea, căci stau cu masa nun ii Mele pe vatra ta i te a tept să vii i te a tept să fii i te a tept, ara Mea de azi. Te colind cu acest cânt de na tere a ta. Deschide i ie i în poartă ca să-Mi prime ti colindul Meu cel pentru na terea ta din cuvântul Meu cel de azi peste tine, Cuvântul lui Dumnezeu, Care te cheamă să fii tu cerul cel nou i pământul cel nou, după ce toate vor trece cu trosnet, ca să pot Eu, Domnul, cu slava cea viitoare, cu ziua cea fără de sfâr it a na terii din nou a toate, când toate vor învia i vor fi, o, ara Mea la care Eu, Domnul, vin acum după două mii de ani de la na terea Mea în Betleemul Iudeii Prunc născut din Fecioară i neprimit de oameni pe pământ. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Na terii Domnului, din 07-01-2008 *** Amin, amin zic ie, popor român, întăre te-te în credin ă, tată, i apoi în faptele ei, căci

taina împără iei cerurilor este lucrătoare din mijlocul tău prin lucrarea cuvântului Meu, care curge din tine peste pământ, iar Eu, Domnul, a tept pe vatra ta, a tept iubirea ta, căci pentru credin ă î i trebuie iubire lucrătoare, tată, iar pentru iubire î i trebuie via ă sfântă, via ă care în elege în om ca Dumnezeu, o, neamul Meu român, poporul Meu cel binecuvântat cu nume mare, acum, la sfâr it de timp. Amin.

Page 197: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

197

Iar tu, popor mititel, cules de Mine din neamul român ca să fii casă a venirii Fiului lui Dumnezeu cuvânt pe pământ acum, tu vino din zi în zi mai mult spre mai mare iubire, spre mai mare lucrare de credin ă i de stăruin ă pentru ocrotirea acestui neam, neamul Meu român, neamul Meu cel de la sfâr it de timp, căci nu mai am în el veghetori cu milă pentru via a lui cea de la Mine i pentru via a Mea în el. Eu însă îl învă pe el din mijlocul tău, iar tu a ează-te înaintea Mea în genunchi pentru acest neam i cere-Mi, tată, ocrotirea lui i învierea lui, cere-Mi facerea lui cea după chipul i asemănarea Mea. O, cere, tată, la Mine învierea acestui neam, căci Eu sunt Cel ce pot, a a cum pot i pentru tine, cel ce Mă iube ti păstrându-te Mie în vremea aceasta atât de neguroasă peste om. Îi chem înapoi spre Mine i spre tine pe cei ce s-au smuls din bra ul Meu i al tău i s-au dus să guste din duhul lumii, din foametea de Dumnezeu cea din lume, tată. Îi chem înapoi la Mine pe cei ce au fost din trupul poporului Meu i apoi au alunecat spre pământ.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica fiului risipitor, din 24-02-2008 *** Grăiesc neamului român i bisericii lui: Pe vatra ta, neam român, am iesle de na tere a cuvântului Meu, căci Mi-am ales din

mijlocul tău petecu ul de pământ ie it întâi din ape la facerea cerului i a pământului i pe el Mi-am făcut un popor mititel i din el am ridicat din loc în loc semin ie nouă de fii ai credin ei sfinte i i-am învă at pe ei să iubească i să trăiască pe pământul tău legea raiului, neam român, căci scris este în Scripturi despre descoperirea fiilor lui Dumnezeu: «Vor fi asemenea Lui i Îl vor vedea pe El, căci El va sălă lui cu ei, i ei vor fi poporul Lui i Însu i Dumnezeu va fi cu ei i va terge lacrima lor i moartea nu va mai fi, nici durere nu va mai fi, căci cele dintâi au

trecut, i noi le fac pe toate, fiindcă aceste cuvinte sunt credincioase i sunt adevărate, căci Eu sunt începutul i sfâr itul, iar cel ce însetează îi voi da să bea, i iată, îi dau din izvorul apei vieții, i dacă biruie te va mo teni acestea i îi voi fi lui Dumnezeu, i el Îmi va fi Mie fiu». Amin.

O, neam român, o, tată, grăiesc ie cuvântul Meu, căci Eu sunt Cel dintâi i Cel de pe

urmă i de aceea Mă fac cuvânt a a cum M-am făcut la începutul cel dintâi, căci Eu împlinesc Scripturile, tată. În ziua aceasta de sărbătoare e zi de pomenire a dreptei credin e, zi a ezată de sfin i i de părin i peste cei ce cred lucrărilor lui Dumnezeu pe pământ cu oamenii, iar tu, neam român, e ti neamul cel nou ales dintre neamuri ca să-Mi fii acum popor, să-Mi fii Israelul cel nou ales, să-Mi fii Ierusalimul Meu cel nou, dar oamenii bisericii din tine dau să fie crezu i că nu Mă cred că Eu sunt Cel dintâi i Cel de pe urmă, că nu Mă aud că grăiesc lor, căci mult le-am grăit lor prin acest râu de cuvânt de peste tine i n-au dat să grăiască i ei cu Mine dacă Eu grăiesc cu ei. Ei dau să fie crezu i că nu Mă cred prin acest cuvânt, dar nu este a a, i fac i ei ca preo ii din vremea patimilor Mele când, văzând ei măre ia lucrărilor Mele, au crezut că Mă pot stârpi ca să nu fie ei lua i de pe scaunul Meu, de pe care ei domneau peste oameni ca să nu domnesc Eu i ca să domnească ei, căci erau iubitori de slavă precum i cei de azi sunt. Eu însă le-am spus lor atunci, i le spun i celor de azi că împără ia Mea nu este din lumea aceasta i că Eu am venit să mântuiesc lumea i nu s-o stăpânesc precum o stăpânesc cei din ea care stăpânesc peste ea.

… Biserica Mea de nou Ierusalim, prin care Eu grăiesc peste turma neamului

român i peste cei ce stau peste ea în numele Meu, aceasta este biserica prin care Eu nu voi

Page 198: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

198

fi biruit de pe tronul Meu, i de aceea am venit acum i am a ezat-o pe ea pe piatra ei cea dintâi, i nu în eleg în elep ii vremii ce este această lucrare la care ei privesc i se fac că nu în eleg. Eu prin această piatră Îmi salvez de la pieire biserica Mea, căci biserica neamului român dă acum să se vândă pe pre străin i să fie a lumii i nu a lui Hristos, (Vezi tema: „Proorocul mincinos şi ecumenismul”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.) i iată, acum mai bine de aptezeci de ani s-a făcut durere mare pe pământ i în cer i vremile bisericii s-au schimbat, precum era scris să se întâmple prin neveghea bisericii, iar acum iară i neveghe, iară i lepădare de sfin i i de părin i, iară i călcare peste cele din strămo i, i biserica este a lumii, nu mai este a Mea, i Îmi fac loc de mormânt între ei cei ce stau peste

turma Mea i nu-Mi dau slava i nu-Mi dau învierea i nu Mă primesc cu cele de azi, cu care Eu vin i dau să-L înviez pe Dumnezeu în om.

Iată păcatul lepădării de credin ă, păcatul ce vine prin omul care vine înaintea Mea,

precum este scris! (Vezi tema: „Schimbarea sărbătorilor şi lepădarea de credin ă”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.) Scoală-te i biruie te acest păcat, neam român, biruie te-l, tată, căci Eu, Domnul, îl voi birui, i voiesc să-l biruie ti i tu, ca să- i plătesc cu plată scumpă ca unuia care biruie te, tată. Am în mijlocul tău un fiu uns de Mine i de cuvântul Meu în biserica neamului român, fiu prin care Eu voiesc să scot moartea i întunericul i minciuna din biserica acestui neam, dar el este acum inut în lan uri pentru credin a lui, i are

mâinile i picioarele i guri a legate i nu poate lucra i nu poate merge i nu poate grăi. Roagă-te pentru biruin a Mea cea mare, popor român, căci biruin a Mea va fi i a ta. Roagă-te, tată, să biruiască Domnul pentru tine i nu omul care te stăpâne te ca să aibă el domnie peste tine.

Scoală-te, că Mi-e jale, că Mă doare de soarta ta, neam român, că Eu, tată, te-am ales

neam al Meu acum, la sfâr it de timp, căci Eu sunt Cel dintâi i Cel de pe urmă, i rămâne scris ceea ce Eu am grăit acum peste tine. Amin.

O, nu te smulge din rădăcina ta, nu te smulge din vi ă, biserică a neamului român, că dacă

faci a a, te usuci, tată. Este scris că orice mlădi ă care rămâne în vi ă Tatăl o îngrije te i o cură e te ca mai multă roadă să aducă, i, iară i, este scris că mlădi a care nu rămâne în vi ă se usucă, i Tatăl o taie i o aruncă în foc, căci mlădi a care aduce roade din sine nu aduce din vi ă roade, iar roadele ei se usucă odată cu ea.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica întâi a Postului Mare, a dreptei credin e, din 16-03-2008

*** Mă fac izvor de cuvânt pentru poporul Meu cel din români credincios venirii Mele a doua

oară de lângă Tatăl la om. Eu, Domnul Cel înviat dintre mor i, Îmi întâmpin poporul cu salutul învierii Mele:

Hristos a înviat, poporul Meu! Nu-Mi trebuie tiin a omului ca să grăiesc peste pământ

mai mult decât oricând acum, căci oamenii care au crezut că tiu ei L-au omorât mereu pe Dumnezeu, fiindcă omul care zice că tie el, este bolnav, căci omul cel sănătos cu inima i cu mintea crede de la Dumnezeu i nu face nimic decât de la Dumnezeu i ca Dumnezeu, iar cel ce zice că de unde să-i spună Dumnezeu lui ce să facă i ca să facă a a, acela nu a cunoscut pe Dumnezeu i nu tie ce înseamnă Dumnezeu cu omul pe pământ i nu-L va găsi pe Dumnezeu în preajma lui pentru sine, fiindcă un a a om este bolnav, a a cum au fost to i cei din vremea

Page 199: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

199

trupului Meu, care nu au avut ochi i inimă i apoi minte ca să în eleagă de la Dumnezeu i nu de la oameni i nu de la ei în i i venirea Mea de la Tatăl pe pământ. Duh este Dumnezeu, dar omul nu vrea să treacă din trup în duh ca să fie ca Dumnezeu, duh i nu trup i nu fire i nu minte a firii lui bolnave, căci omul care nu are pe Dumnezeu de toiag în toată clipa, acela este om bolnav, cel mai bolnav om, bolnav de moarte, nu de altceva bolnav, poporul Meu.

Hristos a înviat, Ierusalime de azi! Te-am ales din neamul român, tată, ca să

izbăvesc prin tine acest neam de necredin ă i de nepăsare de Dumnezeu. Mă fac în mijlocul tău lumină a lumii i izvor de tămăduire a min ii omului, căci omului nu-i trebuie minte, ci îi trebuie credin ă în Dumnezeu, credin ă care să biruiască lumea, nu oricum credin ă, căci lumea toată zace în cel viclean, iar cei credincio i sunt născu i din Dumnezeu i biruiesc lumea prin credin a lor i prin păzirea poruncilor vie ii. Amin.

Hristos a înviat, poporul Meu! Oamenii nu tiu că nu asta e via a i că via a asta este

să- i zidească omul cu ea via a lui ce va să fie când Eu voi fi înaintea lor în slava pe care o am de la Tatăl de la întemeierea lumii i când voi fi cu ai Mei, care au iubit să- i zidească via a.

… O, Tatăl Meu, o, mama Mea, e zi de izvor de tămăduire peste poporul Meu i peste

neamul Meu de azi, neamul român, din care Mi-am ridicat un Ierusalim în zilele acestea, căci Ierusalimul Meu nu este din pământ sau din piatră, ci este din fii credincio i, care tiu să biruiască lumea prin credin a lor în Mine i în venirea Mea acum iară i de la Tatăl la om. Sprijini i-Mi poporul, o, Tată al Meu, o, mamă a Mea! Acum două mii de ani, când M-am întors iară i la Tine după ce Mi-am împlinit lucrarea pentru care venisem pe pământ, Te-am rugat pentru ucenicii Mei, o, Tată al Meu, i Î i spuneam: «Nu Mă rog să-i iei din lume, ci să-i păze ti de cel viclean, căci cât am fost cu ei în lume i-am păzit Eu, dar dacă Eu vin la Tine păze te-i Tu de cel viclean». A a Mă rog Eu i azi pentru poporul Meu de azi: păze te-l pe el de cel viclean i de lumea lui, Tată, i ajută-l să Ne iubească i să împlinească poruncile vie ii, care sunt izvor de tămăduire pentru om, o, Tată al Meu. Amin.

– O, Fiule Emanuel, avem cuvântul în mijlocul lor i avem ucenici veghetori ziua i

noaptea peste cei ce s-au dat Nouă să Ne fie popor. Să întărim, i Eu i Tu, această veghe peste poporul Meu i al Tău i să stea sub toiag poporul, căci vai celui fără de toiag peste el! Îl păstorim din cer i de pe pământ, Fiule scump. Să stea sub învă ătură poporul Nostru, căci iubirea trebuie mereu învă ată, tată. Să- i lase învă ată iubirea acest popor, căci avem ucenici loca al Nostru între ei i pentru ei, tată.

O, stai sub călăuză, popor al cuvântului lui Dumnezeu, căci vai oilor fără toiag! Înva ă

izvorul tămăduirii mereu peste cre tetul tău i descoperă- i mintea i inima înaintea Domnului Dumnezeului tău ziua i noaptea, tată, că nimic nu este ascuns să nu iasă la lumină, fiindcă scris este: «Ziua zilei spune cuvânt, i noaptea nopții veste te tiință i nu sunt graiuri, nici cuvinte ale căror glasuri să nu se audă». A a să lucrezi tu, popor iubit, a a, tată, căci Eu, Tatăl i cu Fiul, te numim lumină pe pământ, tată.

O, Fiule Emanuel, a a am grăit Eu azi din Tine poporului Tău de azi, spre duh de

tămăduire pentru el. Amin.

Page 200: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

200

– O, slava pe care o am de la Tine, Tată, e ti Tu în Mine, i voiesc să înve e bine i

poporul Nostru de azi această slavă: Eu în ei, a a cum Tu în Mine e ti, Tată al Meu. Amin. Iar tu, mama Mea cea izvorâtoare de tămăduiri, dă-i poporului Meu putere i vindecare,

mamă, că e zi de izvor de tămăduire, mama Mea. Amin. – Mă dau eu, Fiule scump, leac de tămăduire pentru cei neîmplini i în poporul Tău, căci

împlinirea lor în Tine e ti Tu în ei, iar eu mă dau lor pildă de via ă i de ascultare i de lumină a mea în Tine i a Ta în mine, Fiule Doamne.

Deschide ochii bine, popor al Tatălui i al Fiului i al Sfântului Duh, căci Domnul te

cre te cu Duhul Său Cel Sfânt. Lasă-L pe Duhul Sfânt să- i fie via ă i suflare i faptă i rod peste pământ apoi, căci tu e ti ales pentru duh, nu pentru trup. Î i dau îndemn sfânt pentru tămăduirea ta mereu: păze te tu toate cuvintele Domnului i bine î i va fi i ie i Lui. Toate zilele i nop ile tale să fie trăite pentru împlinirea pe pământ a cuvântului Lui de peste tine. Liberează-te de sarcini i ia crucea Fiului meu. Fii ca păsările cerului i ca florile câmpului, căci Domnul este Cel ce poate pentru tine, nu tu, iar tu să po i pentru El, că la aceasta ai fost chemat i primit când ai venit să fii al Lui.

… Iar tu, o, ară scumpă a Fiului meu, aleasa Fiului meu, scumpă ară Românie, nu- i

închide urechea pentru oapta Domnului de peste tine. Te povă uiesc pentru trezie i pentru credin ă i pentru în elepciune de sus, căci tu e ti îndurerată chiar dacă nu tii, chiar dacă nu sim i.

Hristos a înviat! Înva ă Evanghelia învierii, scumpă ară a noii alegeri a Fiului meu

pentru venirea Lui iară i pe pământ! Hristos a înviat din mor i acum două mii de ani, i acum voie te să învieze din tine peste pământ i ca să creadă lumea că Tatăl L-a trimis la tine pentru slava ta cea de la El acum, la sfâr it de timp. O, lasă-te spre slava Lui i a ta! Iată izvorul slavei! Fii în eleaptă!

Ascultă-l pe cel pus de Domnul să cârmuiască peste tine ara ta, neam român, căci el

iube te dreptatea cea pentru tine mai mult decât to i cei care stau peste tine acum. Deschide ochii bine, că dacă nu-i deschizi te prinde sub el omul mincinos, care- i zice că- i face bine, dar el nu- i face bine ie. O, ascultă-l tu pe cel drept peste tine i pentru tine, i cere de la Dumnezeu în elepciune ca să-l vezi pe cel ce- i voie te bine ie i lui Dumnezeu în mijlocul tău. (Pre edintele Băsescu, n.r.) Prime te-l peste tine pe cel pus de Domnul cârmaci prin valuri pentru tine, căci vai celor fără de toiag peste cre tetul lor!

Iată, toiagul Domnului este în mijlocul tău. Nu umbla fără toiag din cer i de pe pământ

peste soarta ta, scumpă ară de întoarcere a Fiului meu pe pământ acum. Vino la lumină! Vino! Vino i ia lumină! Are Domnul în mijlocul tău sfe nicul cuvântului Său. Ia din izvor i bea ca să înve i cărarea spre Dumnezeu, i a Domnului spre tine! Ia i bea i înva ă să fii, i nu uita că e ti ara Fiului meu, ara venirii Lui iară i de la Tatăl la om. Amin, amin, amin.

– O, mamă mireasă, mamă Fecioară! Întăresc Eu acum cuvântul tău peste ara Mea de

venire i îi spun ei a a:

Page 201: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

201

Mama Mea este mijlocitoarea ta la Mine, ara Mea de azi. De două mii de ani

veghează ea pentru tine i pentru Mine, căci de la Domnul s-a descoperit ei atunci ărmul Meu cel de acum, unde voi trage Eu pentru a doua Mea venire. În fel i chip a lucrat mama Mea peste pământ pentru om i pentru întoarcerea la Dumnezeu a lumii păcătoase, dar pentru tine ea stă peste tine, cu mâinile acoperindu-te de deasupra ta ca să fii tu a Mea acum, la sfâr it de timp. Luminează-te, dar, căci tu e ti ara Noului Ierusalim, ara poporului Meu cel nou din mijlocul tău născut pentru ca să stea el acum înaintea Mea pentru venirea Mea!

Hristos a înviat! Eu, Domnul, î i trezesc iubirea i Evanghelia învierii Mele peste tine,

ara Mea de azi. Hristos a înviat! Eu, Domnul Cel înviat, întind peste tine duhul învierii, giulgiul iubirii Mele. Hristos a înviat, ara Mea de azi! Eu bat la u a ta. Întăre te-te în credin ă! Vino spre învierea ta, căci slava Domnului răsare peste tine!

Suflu peste tine cu Duh Sfânt, ara Mea de azi. Hai să înviezi! Eu nu- i aduc ie decât

mântuirea i învierea i ve nicia ta cu Mine, ara Mea cea pentru a doua Mea venire, ara Mea cea de la sfâr it de timp. Hristos a înviat! roste te peste tine Domnul Dumnezeul tău. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea Izvorul tămăduirii, din 02-05-2008 ***

i acum strig cu glas durut i plin de dor, strig iară i cuvânt de trezire peste neamul român i spun:

O, neam român, Hristos a înviat! Eu Însumi î i dăruiesc acest salut de înviere, căci am

înviat atunci, i în clipa aceea Tatăl a rostit între cele cere ti numele tău, i i-a trimis cămă u ă de botez apoi i a a te-a zidit El a Mea înaintea Lui. De atunci Eu î i a tept slava ta cea de azi, venirea Mea pe vatra ta cu slava cuvântului Meu cel pentru înnoirea lumii prin na terea din nou a ta, i apoi a lumii de sub cer, precum este scris, iar tu ridică-te acum când te chem ca să fii! O, ridică-te, căci, vrei nu vrei, tu stai acum întru întâmpinarea Mea, fiindcă pe vatra ta am pus la răsărit un sâmburel mititel din care Mi-a crescut un popor, pe care Mă sprijin cu slava Mea de azi, cu lucrarea Mea i a cuvântului Meu peste pământ acum. O, patria Mea de azi, luminează-te, căci soarta ta e în mâna Mea, nu e în mâna ta. Am venit la tine să te vestesc a Mea, să te vestesc mereu a Mea, căci Tatăl a a a binevoit. Curând, curând tu Mă vei asculta pe deplin, i Eu voi fi Domnul i Dumnezeul tău, precum i sunt, i atunci vei fi i tu precum sunt Eu, căci la Tatăl pe tron stă scris că tu e ti i vei fi regină peste popoare, fiindcă Domnul este Stăpânul tău.

O, crezi nu crezi, vrei nu vrei, Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, scumpă patria Mea de

azi, patrie a lui Dumnezeu pe pământ acum, la sfâr it de timp. Tot cerul coboară pe vatra ta când vine să petreacă în mijlocul poporului Meu ales din tine ca să-Mi fie popor i cale de venire a Mea de la Tatăl iară i pe pământ la om. Sunt învăluit în cuvânt i a a cobor în mijlocul tău, i sunt plin de umilin ă i Mă ascund în nor de cuvânt. Am peste tine planul Meu cel de la sfâr it de timp pentru soarta cerului i a pământului, căci trebuie să fac ceruri noi i pământ nou, precum este scris în Scripturi să se împlinească făgăduin ele făcute de Mine pentru vremea ve niciei care vine i se apropie să vină, iar Eu Mi-am a ezat în tine masa cuvântului Meu, hrana cea pentru sfin i, i vin pe vatra ta cu sfin ii Mei, vin mereu, împlinind Scriptura care spune: «Vine Domnul

Page 202: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

202

cu zecile de mii de sfinți ai Săi». O, cum să fac cu tine să te umile ti frumos i să crezi cu putere i cu iubire plină de putere, ca apoi să- i iert Eu păcatele, tată, i să- i terg fa a, scumpă patria

Mea? Cum, tată, să te ajut să-Mi deschizi i să intru la tine cu pova a Mea pentru împodobirea ta cea pentru slava Mea? O, cum să te aduc în stare să ie i întru întâmpinarea Mea? Să te cură de to i du manii din tine? Să iau de pe tine jugul robiei? Dar tii tu robia ta? O, ara Mea de azi, tiu Eu robia ta. Nu este nimeni în tine să- i vrea via a ta între cei ce s-au zbătut să stea

peste tine în numele tău. O, treze te-te, ca să nu te trezesc Eu, ca să nu te trezească durerile, tată! Înva ă de la Mine să iube ti dreptatea i să cau i cu cel cu dreptate pentru tine, că ai căzut în robie mai grea decât cea de mai înainte, tată. Un picu , i nu va mai putea omul peste tine, ci voi putea numai Eu, numai Dumnezeu, căci tu e ti patria lui Dumnezeu i a sfin ilor Lui, cu care El vine pe vatra ta cuvânt de Duh Sfânt. Tu e ti patria cerească pe pământ. O, vino i întreabă-Mă de soarta ta, vino, tată, i ascultă de pova a Mea, că e ti în vreme de cumpănă i nu tii cum să lucrezi pentru tine i pentru Mine cu tine, iar Eu sunt Cel ce am în mâna Mea salvarea ta, care nu poate veni de la om, căci omul este pătima , i este mincinos tot omul care nu-L iube te pe Dumnezeu pe pământ.

O, patria Mea de azi, caută, tată, pentru cel cu inima curată pentru tine i nu te mai

da robiei. Eu, Domnul, î i desfac acum ochii ca să vezi i ca să po i ca Dumnezeu. Eu, Domnul, cobor darul Duhului Sfânt peste tine ca să tii i ca să faci de la Duhul Sfânt i nu de la tine, căci omul este neputincios peste tine, fiindcă tu e ti a lui Dumnezeu. Vrei nu vrei, tu e ti a Mea, e ti ara întoarcerii Mele după două mii de ani de la Tatăl la om i te in sub mantia Mea i te voi înăl a, dar te voi cură i de duhul cel de pe pământ, ara Mea de azi, i apoi tu vei putea pentru slava Mea din tine, iar Eu nu voi mai suspina, că Eu plâng cu sfin ii, plâng de deasupra ta i te a tept a Mea. Amin. Tu nu Mă a tep i, dar te a tept Eu, i sunt Domnul Atotputernicul i sunt Cel ce sunt, i voi lucra de la Tatăl, i lucrarea Mea din tine va străluci peste pământ, i toate neamurile se vor adăpa din izvorul Meu de cuvânt din mijlocul tău i vor cunoa te de la Dumnezeu i vor slăvi slava Mea i a ta, dar vino spre trezire sfântă, ara Mea. Vino, o, vino, căci Eu sunt în tine cuvânt de Duh Sfânt i sunt Domnul Dumnezeul tău i sunt Cel ce sunt, o, ara Mea de azi. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a patra după Pa ti, a slăbănogului, din 18-05-2008

*** Eu sunt Cel ce sunt, i sunt Calea, Adevărul i Via a pentru fiecare om care iube te via a

i nu moartea, i sunt duhul în elepciunii pentru cei binecredincio i cuvântului Meu cel de ieri i cel de azi, căci fără în elepciunea Mea în el, omul este gol i este ărână i nu este duh ca i Mine i nu tie să- i închine Mie în duh i adevăr vremea lui cea de pe pământ ca să aibă apoi omul

casă în cer, nefăcută de mână, ci făcută de Dumnezeu. Eu sunt Hristosul Tatălui i vin cuvânt la poporul cuvântului Meu cel din români

răsărit, cel din credin a în Mine născut, i îl învă pe el înhristosirea i dau această în elepciune a Mea la tot omul care Mă găse te în mijlocul poporului Meu i Mă ia de călăuză a sa, de împlinire a sa întru Dumnezeu. Amin.

Eu sunt Păstorul Cel cu crucea, Eu sunt Cel bun, iar Păstorul Cel bun, Cel adevărat, nu

sare pe aiurea cu hrana Sa la popor, ci intră pe por i i dăruie te, iar ceea ce este în dar, este cu

Page 203: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

203

milă dat i este hrană vie, fiindcă Păstorul Cel cu crucea este Păstorul Cel adevărat i dă via a Sa oilor. Amin.

Intru pe por i la tine, neam român. Dis-de-diminea ă Mă zoresc cu glasul Meu peste

pământul tău, ca să te dăruiesc în ziua aceasta cu darul Duhului Sfânt, Care să te călăuzească de la Mine, tată, căci tu e ti azi întrebat de soarta ta de azi i de mâine i nu tii, tată, ce să faci, căci duhul întunericului a cuprins în el mintea i lucrarea celor ce dau să te robească pe mai departe sub minciuna lor, sub setea lor de stăpânire, dar ei nu pot fi cu nici un chip stăpâni, ci sunt robi minciunii i trufiei, i tu e ti sub cruce grea, o, patria Mea de azi. Cobor acum la tine cu o tiri îngere ti i te dăruiesc cu în elepciunea luminii cea de sus, iar îngerii Mei să te călăuzească în taină, tată, în ziua aceasta, căci tu n-ai de unde să iei în elepciunea care î i trebuie acum pentru soarta ta i pentru soarta Mea cu tine, căci i păstorii care s-au a ezat peste tine pentru sufletul tău nu sunt păstori, ci sunt furi i vânzători de oi, tată, i ace tia se vor prăbu i curând, curând cu tot cu ceata lor, bolnavă ca i ei, căci fiecare ceată î i atrage ei i ceea ce merită, i altfel nu este lucrarea dreptă ii, ci numai a a.

… Te dăruiesc cu tiin a lui Dumnezeu, patria Mea de azi. Nici un popor nu a avut

alegerea ta, căci nu Eu, ci Tatăl te-a ales a Mea la na terea Mea i a ta, i te-a sortit atunci să fii pământul întoarcerii Mele iară i de la Tatăl la om, fiindcă pământul tău poartă pe el taina facerii cerului i a pământului i a omului, i vor auzi i vor în elege popoarele taina ta, o, patria Mea cea cu comoară în ea. O, scoală-te dis-de-diminea ă i spală- i i terge- i ochii i vezi apoi, căci Eu pun acum pe ochii tăi alifie vindecătoare de ochi, iar harul Meu cel nebănuit de om să te călăuzească azi pentru soarta ta cea de la Mine i nu cea de la om, căci se zbate omul care stă peste tine ca să te robească iară i lui, se zbate să te ină pe mai departe în întuneric, tată. O, scoală-te i vezi! Îngerii Mei să- i poarte pa ii i mintea i mâna spre voia cerului, cea pentru Mine i nu spre voia omului sau spre voia ta, căci e greu să vadă omul pe cele ce sunt bune pentru el. Eu i numai Eu sunt Cel ce văd pe cele ce au fost, pe cele ce sunt i pe cele ce vor fi, i din vederea Mea cea pentru tine po i tu să tii binele tău.

Mi-e tare milă de tine, patrie aleasă de Tatăl pentru venirea Mea iară i pe pământ, precum

este scris să se împlinească, iar pentru venirea Mea Îmi trebuia casă, tată. Mi-e milă de tine, neam român. Voiesc să te înhristosesc, tată, ca să fii neamul cel fericit cu fericirea cea de la Mine, nu cea de la om, căci omul este trecător, i omul nu este Dumnezeu, iar pentru această în elepciune ie î i trebuie pe Dumnezeu, ca să te păstorească, tată. Prime te de la Mine vindecare, căci Eu î i dau, a a cum am dat orbului Bartimeu, care era din na tere orb. Tu nu e ti a a din na tere, ci e ti a a pentru că omul dă să- i acopere ochii ca să nu le vezi pe cele de la Mine, ci să le vezi pe cele de la el i de la mintea lui cea plină de trufie ca i Lucifer, care s-a vrut mai mare ca Dumnezeu peste toate i care din această pricină s-a întunecat, i se nume te îngerul întunericului lumii, de atunci i până azi peste om. Eu însă am vremea Mea cea scrisă în Scripturi i vin cu ea pe pământ ca să fiu lumina lumii i ca să umble omul în lumină, i iată, apleacă-te, neam român, că Eu slobozesc în ziua aceasta peste duhul tău duhul îngerilor Mei călăuzitor ie. Apleacă-te, tată, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, î i dau ca să iei i ca să ai. Amin.

… Mă întorc în tine, poporul Meu cel din români. Te îndemn, tată, să ridici la Mine în

ziua aceasta rugă pentru duhul cel călăuzitor de la Mine azi peste neamul român, care este întrebat azi de soarta lui de către cei ce s-au a ezat peste soarta lui. (Ziua alegerilor locale,

Page 204: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

204

n.r.) Eu însă întăresc la cârma neamului român pe cel drept pentru el i pe cei ce slujesc dreptă ii cea pentru el, i dau să schimb fa a acestui neam i dau să-i deschid ochii ca să vadă soarta lui cea de la Mine între toate neamurile de pe pământ, i îl voi călăuzi pe el tot mai cu dor, tot mai cu foc, i voi împlini cuvântul Meu cel rostit pentru acest neam. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a asea după Pa ti, a orbului, din 01-06-2008

*** Mi-e milă de neamul român, că iată, nu tie să stea pe picioare în vreme de încercare i de

furtună peste el. O, neam român, deschide-Mi i nu fi orb, că e vorba de soarta ta cea de la Mine, nu

cea de la om, tată, căci omul lui antichrist s-a despăr it de datini acum o mie de ani, (Separarea bisericilor, n.r.) iar acum dă să înghită toată rămă i a cea păstrată de Mine prin har. O, nu fi orb, popor român! Nu-Mi da peste fa ă ca orbul pe care l-am vindecat de orbire, i apoi a uitat i a căzut în păcat i Mi-a dat cu palma peste obraz pe drumul crucii Mele. Când era orb am fost bun, că l-am vindecat de a văzut, dar după ce l-am făcut să vadă cu ochii trupului lui, M-a lovit peste obraz.

Iată lucrarea lui antichrist, lucrare cu nume de biserică a lui Hristos, lucrare care se

întronează în biserică, precum este scris în Scripturi! O, nu te lepăda, cre tin român, căci turma care s-a lepădat de strămo i acum o mie de ani voie te să înghită de tot turma cea mică, cea care a mai rămas pe calea cea de la început. Eu am spus încă de acum două mii de ani: «Nu te teme, turmă mică; Tatăl voie te să-ți dea împărăția», dar acum îi spun turmei mici să se lupte pentru credin a cea de la sfin i, că iată, turmă mică, dă să- i mănânce credin a cei ce demult s-au despăr it i au stat ascun i sub nume de biserică, i acum scot capetele ca să mu te pe cei ce s-au păstrat Mie. Dar iată biserica Mea! Am ridicat-o sus spre Mine cu un ceas mai devreme de căderea credin ei i a bisericii, căci biserica cea care avea să fie cea dreaptă se vinde acum pe pre de nimic.

O, popor român, a ajuns la tine vremea lepădării de credin ă, tată. Strânge-te strâns lângă

Mine, căci omul nu te poate ocroti, ci, din contra, cei ce zic că te păstoresc te vând la cei ce au trădat credin a, tată. O, roagă-te la strămo ii tăi să mijlocească pentru tine la Dumnezeu i pentru credin a ta cea de Mine a ezată înaintea ta prin apostoli trimi i de Mine peste pământ ca să înve e pe neamuri calea.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfin ilor împăra i Constantin i Elena, din 03-06-2008

*** Mi-e duhul duios după tine, poporul Meu de azi, popor luat din români ca să fii popor al

cuvântului lui Dumnezeu. Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac i al lui Iacov, i sunt Domnul Dumnezeul tău i grăiesc peste pământul român de mai bine de cincizeci de ani ca să-Mi fac pe el un popor din neamul român i să Mă slăvesc din mijlocul lui cu taina întoarcerii Mele iară i de la Tatăl la om i să Mă vestesc cu ara strălucirii, despre care scrie în Scripturi. Taina ei a fost i este pământul neamului român, iar acum am descoperit-o pe ea celor credincio i cuvântului Meu din vremea aceasta, i în mijlocul cărora Eu M-am descoperit cu numele Meu cel nou, care se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu. Amin.

Page 205: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

205

Mă înso esc o tiri de sfin i când vin i Mă fac cuvânt al venirii Mele pe pământ, i mare

este plata celor credincio i, care Îmi fac i Îmi cunosc venirea i care Mă dau oamenilor spre tămăduirea lor. În sulul Scripturii este scris de Mine ca să împlinesc a a, i nimic nu împlinesc decât cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în prooroci i în psalmi.

O, ara Mea de azi, o, neamul Meu de azi, neam român! Mă ai în tine tămăduitor venit de

la Tatăl pentru învierea ta, căci cel ce nu umblă după Mine cu crucea sa, acela este mort, nu este viu. O, fericit este bărbatul care se teme de Domnul i care întru poruncile Lui voie te foarte, după cum este scris, dar ie i-a pierit frica de Dumnezeu, neam român. Nu este în elepciune pe pământ decât de la Dumnezeu, căci cea de la om îl îngâmfă pe om, iar îngâmfarea este păcatul prin care omul cel zidit de mâna Mea din pământ i din duh de via ă a pierdut raiul i a căzut pe pământ. În elepciunea Mea începe în om odată cu frica lui de Dumnezeu, care îi păze te i îi luminează omului calea ca să nu cadă el în întunericul cel fără de Dumnezeu pe cale. Voiesc iară i i iară i să- i fac trezirea, ara Mea de azi, căci tu prin depărtarea ta de calea dreptă ii î i atragi numai i numai durere, tată. Grăie te Dumnezeu cu tine i te strigă sub lumina cuvântului Său cel dătător de via ă, căci tu te clatini de pe un picior pe altul i nu mai ai stat în picioare înaintea Mea. O, Mi-e milă de tine, tată, dacă e ti a Mea. i-am spus că Mi te-a dat Tatăl de ară a întoarcerii Mele pe pământ acum, la sfâr it de timp i că por i de la începutul cel dintâi taina aceasta pe vatra ta. i-am spus, tată, că vin cu o tiri de sfin i i cu masă de cuvânt la tine, i te-am chemat la masa Mea desfăcându-Mă cu ea în mijlocul tău i punând înaintea ta cuvântul Meu, cuvântul na terii din nou a lumii, ara Mea de azi. Certarea Mea de peste tine este iubire, este trezire, căci singură î i atragi ceea ce te love te spre în elep irea ta. Tu e ti ceea ce atragi stihiile ca să te bată spre mustrare i spre îndreptare pe calea ta cu Dumnezeu. Glasul Meu din mijlocul tău, care te cheamă spre Tatăl, este darul dat ie de El pentru învierea ta i apoi pentru slava ta peste pământ, este Fiul lui Dumnezeu, Care grăie te cu tine, căci e ti sortită de Tatăl să fii slava popoarelor i mândria veacurilor acum, la sfâr it de timp, precum ai fost la început când Tatăl te-a scos întâia din ape la facerea cerului i a pământului. O, vin zorii zilei Mele i se apropie, căci Eu Mă slăvesc i Mă voi slăvi cu multul de pe pământul tău, care este muntele Meu cel sfânt pentru vremea venirii Mele la sfâr it de timp. Scoală-te în zori i arată- i fa a i apoi spală-te în râul acesta ca să vezi, căci dacă nu-L cuno ti pe Dumnezeu i glasul Lui în tine, atunci tu e ti nevăzătoare, ara Mea, i trebuie ti vindecată, tată. O, vino spre oapta Mea, care suspină după tine de pe vatra ta, căci i-am pus cunună de slavă pe cre tet, i este scris pe ea cuvântul lui Dumnezeu spre tămăduirea

ta, ca să vadă apoi ochii duhului tău i să umbli în lumină, căci Eu sunt lumina lumii în mijlocul tău. Este scris în Scripturi să fac din tine mândria veacurilor, dar fii în eleaptă, că împără ia Mea cu tine nu este din lumea aceasta, nu este de pe pământ, ci ea este cea alungată dintre oameni, căci Eu ucenicilor Mei, cărora le dădusem împără ia Mea, le-am spus că vor fi alunga i dintre oameni i că vor fi urâ i de to i pentru numele Meu i că cel ce va răbda până la sfâr it, acela va fi cel care va lua cununa împără iei Mele.

… O, vino să fii împără ie a Mea, ara Mea de azi! Am spus prin acest cuvânt de sfâr it i

de început nou, am spus că vor veni spre tine popoare pentru cuvântul Meu cel în mijlocul tău a ezat pentru via a ta i pentru slava Mea i pentru duhul învă ăturii Mele peste popoare ca să înve e ele de la Mine legea vie ii, după ce moarte nu va mai fi, căci toate cele vechi trec cu trosnet i vin cele noi în locul lor, după cum este scris în Scripturi, iar lucrarea Mea peste pământ lucrează din mijlocul tău, neam român, i numele tău va fi purtat de neamurile care vor veni să se

Page 206: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

206

boteze în cuvântul Meu din mijlocul tău i să se numească ele cu numele Meu i cu numele tău, fiindcă tu e ti a Mea de la Tatăl. O, teme-te de Dumnezeu, ara Mea de azi, i vezi cum faci ca să te scoli întru întâmpinarea Mea, căci a ajuns la tine împără ia lui Dumnezeu, i ea este în mijlocul tău i a teaptă după tine ca să fii, căci Eu sunt Cel ce sunt, i sunt în mijlocul tău cuvânt de na tere din nou a lumii, iar cei ce cred aceasta vor fi ca stelele în vecii vecilor, precum este scris în Scripturi să fie. Amin, amin, amin.

… Pace poporului român, cu care astăzi am grăit spre tămăduirea lui de întuneric i de

necredin ă, că e vreme de necredin ă, după cum este scrisă Scriptura lepădării de credin ă înainte de venirea Mea, care va prinde sub ea pe cei necredincio i.

Pace ie, neam român! Nu te înjuga la un jug cu necredincio ii, iar necredincio i sunt to i

cei care nu caută la fa a Mea ca să facă ei voia Mea. Ia jugul Meu pe umerii tăi, o, ara Mea de azi, căci jugul Meu este u or, fiindcă Eu sunt fără de păcat, iar sarcina Mea este bună, căci Eu Îl port pe Tatăl în Mine, i voiesc să fac din tine popor purtător de Dumnezeu, o, neamul Meu de azi, neam român, neamul Meu acum, când Eu vin pe pământ cuvânt spre tămăduirea neamurilor. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mucenic i tămăduitor Pantelimon, din 09-08-2008

*** … O, poporul Meu, nu-i place duhului potrivnic când aude de la Mine că- i zic poporul

Meu; nu-i place să audă că arina neamului român e patria Mea cea de azi, patria venirii Mele pe pământ după două mii de ani pentru Scriptura na terii din nou a lumii, precum este scris în Scripturi să lucrez. Iată, Eu nu Mă încurc nici azi în păcatele omului, ci Mă încurc în necredin a lui, iar tu să iube ti slava Mea din mijlocul tău i să-i fii credincios, căci împără ia Mea nu este din lumea aceasta, i de aceea lumea n-o prime te i n-o vrea pe ea, fiindcă ea se are pe ea, i altfel ea nu mai vrea. Eu însă îi spun ei că vine biciul lui Ilie i va cădea în usturime după usturime lumea, i pace nu va fi, i va fi facere cu durere, i va fi Dumnezeu cu lucrarea Sa peste pământ i Se va slăvi prin ea, precum este scris să se împlinească a a. Amin.

Voi, copii din por i, fi i-Mi copii, tată, căci dragostea din voi este de copil, iar cei ce

vă judecă pe voi i nu vă iubesc, aceia nu sunt copii, ci sunt judecători, i tot a a i văd. Voi însă fi i plini de planul Meu cel dumnezeiesc i nu vă potrivi i durerii care dă mereu să vă doboare puterea cea pentru Mine, i cu ea în voi a a să pute i pentru Mine, căci vai celui fără cruce ca i a Mea, i vai celui ce- i face el crucea lui ca s-o poarte! Fi i îndelung răbdători, tată, i sluji i-Mi cu iubire, că am nevoie de slujirea voastră, tată, i prin răbdarea i slujirea

voastră cea pentru Mine Eu, Domnul, voi câ tiga Tatălui pe mul i, i apoi voi lucra mult ca să împlinesc Scripturile cele din urmă: na terea din nou a lumii, cer nou i pământ nou i slavă de nou Ierusalim pe pământ, precum este scris. Amin.

O, calea Mea cu tine, poporul Meu, este calea Mea, tată, i pe ea Eu trebuie să grăiesc i

nu să tac, iar tu să lucrezi după cuvântul Meu ca un fiu, căci fiul Meu este cel ce ascultă de Mine a a cum Eu ascult de Tatăl i Îi sunt Lui Fiu iubit, întru Care El binevoie te, i de Care tu să ascul i, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.

Page 207: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

207

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Schimbării la fa ă a Domnului, din 19-08-2008

*** Binecuvintez ziua serbării îngerilor. Să fie zi de mângâiere i de duhul în elegerii tainelor

lui Dumnezeu! Să fie zi de binecuvântare cerească peste cre tetul i peste sufletul neamului român, pus în cumpănă acum pentru via a cea de sus sau cea de jos a acestui neam! Să se în elep ească din cer, de la Duhul lui Dumnezeu neamul român, i să nu poată el să facă voia sa, ci să facă voia Mea pe pământ, ca să fie Dumnezeu tatăl lui, iar el să fie neamul lui Dumnezeu pe pământ între oameni, că mare este taina acestui neam, i va fi acest pământ pământul celor sfin i, pământ binecuvântat la sfâr it, patrie cerească va fi el înaintea Mea. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mare mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, din 08-11-2008

*** O, neam român, nu te lăsa cople it de necuno tin ă de Dumnezeu! O, nu a a, tată! Eu am

coborât pentru tine mare iubire cerească i i-am amintit de Mine i de tine. Ai la Mine un cer de sfin i de pe vatra ta i aceia strigă la Mine pentru învierea ta. Iată-Mă în mijlocul tău cuvânt de iubire i de înviere. Sunt înso it de o tirile îngere ti. Am deschis iară i cerul i am venit pe vatra ta cuvânt i te a ez cu Mine la masă ca să mănânci din gura Mea. Te hrănesc cu bucătura, a a cum părin ii î i hrănesc copiii. Ia, tată, i mănâncă i vino spre duhul în elegerii i nu lucra nimic fără Dumnezeu, că nu e bine să te joci de-a via a, tată. Este scris în Scripturi: «Cel ce nu iube te pe Dumnezeu, să fie anatema». Îngerii care au căzut după ce omul zidit de Mine s-a trufit i a căzut din cer, te îndeamnă pe tine să sluje ti la al i dumnezei. Lucifer, care s-a făcut satană din pricina slujirii trufiei omului, te trage la slujirea cu el, că el î i vede alegerea i nu-i place locul tău cel de lângă Mine, i voie te să- i ia via a ta cea din Mine, tată. O, hai să facem slujire Tatălui i Fiului i Sfântului Duh i hai să putem i pentru cei ce au căzut prin trufie, oameni i îngeri, i

hai, tată, să lucrăm pentru a ezarea împără iei cerurilor pe pământ, căci cele ce se văd nu vor mai fi când va veni peste to i oamenii de pe pământ întrebarea pentru via a lor i pentru faptele ei. Fii neam în elept i nu te îndoi de adevărul venirii Mele la tine cuvânt de înviere. O, nu te îndoi că nu sunt mul i cei ce sunt poporul Meu de azi i cu care-Mi sprijin venirea Mea de azi. Nici pe vremea lui Noe nu erau mul i plăcu i lui Dumnezeu. (Vezi tema: „Ca în vremea lui Noe”, - pe: my.edocr; docs.com; Calameo; Issuu; Google Drive, n.r.) Nici pe vremea lui Israel, nici pe vremea Mea nu se deosebeau mul i, dar acei pu ini câ i erau, erau ei împără ia lui Dumnezeu pe pământ i împlineau ei Scripturile Mele cu omul pentru vremea aceea. Lui Israel i-am promis o mul ime de bunătă i, o mul ime de împliniri, dar dacă el n-a intrat în ele i în odihna Mea i a lor, nu s-a împlinit peste el cele făgăduite de Mine pentru el, i pentru Mine cu el. O, am hărăzit atâtea proorocii, atâtea bunuri peste neamul lui Israel între neamuri, dar pilda fecioarelor în elepte i a celor nebune nu zadarnic am pus-o Eu în Scripturi, că iată, trupul cel fecioresc nu veghează, ci sufletul veghează când veghează, i inima veghează, prin iubire i prin credin a cea din ea.

O, neam român, pământul tău este pecetluit de Tatăl pentru întoarcerea Mea după

două mii de ani. Îngerii slujitori din partea Mea peste oameni lasă peste tine duhul în elegerii tainelor lui Dumnezeu în mijlocul tău. E ti în vreme de cumpănă pentru via a ta cea de sus i cea de jos. Î i hărăzesc să te în elep e ti din cer i să nu po i tu să faci voia ta cea care se ridică

Page 208: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

208

împotriva ta, ci să faci voia Mea pe pământ, ca să fie Dumnezeu tatăl tău, iar tu să fii neamul Lui între oameni. O tirile îngere ti sunt gata să slujească ie ca să faci tu voia Mea pentru tine i nu voia ta, căci tu e ti neamul Meu ales. Nimic nu vin să- i cer decât credin ă că Domnul este Cel ce vine la tine ca să te călăuzească pentru via a ta i să-I sluje ti Lui pentru învierea mor ilor. Pe pământ e omul împărat, i nu e bine să fie a a, ci e bine să-L aibă omul pe Dumnezeu de Stăpân al său. Amin. O, să nu te îngâmfi în duhul tău i să spui că Dumnezeu e pentru tine, căci i Israel spunea a a după ce Eu l-am făcut pe el popor al lui Dumnezeu, i apoi a căzut Israel de la fa a Mea, căci s-a ridicat împotriva Mea când am venit să Mă arăt lui, să Mă vestesc lui i să-l vestesc pe el cu Mine pe pământ. O tirile îngere ti î i mângâie fruntea i te dăruiesc cu vestiri mari. Auzi tu ce frumos te mângâie o tirile cere ti fiindcă e ti a Mea: „Ridică-te de pe pământ spre cer, neam român, că ai la rădăcina ta mărturisitori ai lui Hristos, care cer răsplata credin ei lor i a jertfei lor. Locul tău este înaintea Domnului, căci înaintea Lui stau sfin ii tăi i te cer cu ei înaintea Lui să fii. Dreptatea i pacea să le ai de cărare. Mila i iubirea să le ai de putere, iar credin a să te înve e să semeni peste pământ sămân ă nouă, vestea împără iei cerurilor, a a cum Ioan Botezătorul i apoi Domnul Iisus Hristos vestea. Lucrează- i lumină, i nu întuneric, căci întunericul e pe sfâr ite i va fi plată celor ce l-au lucrat, iar lumina este Domnul, Care vine la tine i Se slăve te cu lumina Lui în mijlocul tău“. Amin.

Eu, neam român, Eu, Domnul, te închin pe tine cu numele Tatălui i al Fiului i al

Sfântului Duh i te călăuzesc spre voia Mea i spre biruin a ta. Ridică glas de rugăciune, tată, i spune a a: facă-se, Doamne, voia Ta peste soarta cea de la Tine a neamului român i vino! i vino să ne mântuie ti pe noi. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfin ilor arhangheli Mihail i Gavriil, din 21-11-2008

*** Eu, Domnul, cobor în carte cu ziua de pomenire a pecetluirii grădini ei cuvântului

Meu în mijlocul neamului român, căci de la na terea Mea a ales Tatăl acest neam ca să Mă fac Eu pe vatra lui Cuvântul lui Dumnezeu întru cea de a doua venire a Mea de la Tatăl la om, după ce s-au scurs două mii de ani de când Eu M-am născut Prunc din Fecioară i am crescut i am vestit împără ia cerurilor peste pământ i apoi am fost răstignit, i apoi am înviat din răstignire, ca să iau pe umerii Mei păcatele omului, ca să nimicesc prin cruce moartea i să aduc via a Mea peste om i să ia omul din ea la chemarea Mea, căci iată, îl strig pe om, îl strig la Dumnezeu pe om.

O, atât de mult a iubit Tatăl Meu lumea, că nu numai că M-a dat pe Mine, singurul Său

Fiu, ca să mor pe cruce acum două mii de ani pentru via a cea de veci a omului, ba încă M-a trimis iară i acum cuvânt de înviere peste pământ, înso it de o tirile îngere ti i de to i sfin ii Mei, a a cum era scris să vină Domnul cu sfin ii Lui i să lucreze pe pământ, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă via ă ve nică. Amin.

… Mi-am întocmit această grădini ă i am trezit duhul ei i am a ezat în ea apoi, acum

aptesprezece ani, coborârea cuvântului Meu pe pământ, venirea Mea cu sfin ii, i fac chemare la masă i la hrana de pe ea neamului român i neamurilor de pe pământ apoi, căci masă de nuntă se cheamă cuvântul Meu de pe vatra aceasta, i păstoresc peste neamuri cu el, după cum este scris despre Mine că voi păstori neamurile cu toiag de fier, i acesta înseamnă cuvântul Meu cel

Page 209: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

209

sfânt i drept, care grăie te cu omul, îndemnându-l pe el de la moarte la via ă, de la nepăsare la trezie i la credin ă pentru venirea Mea după om.

În ziua pecetluirii grădini ei cuvântului Meu am avut, aproape, martori dintre cei din cer

pe apostolul Andrei i pe trâmbi a Mea Verginica. Iată-l pe el i acum apostol peste neamul român, strigând vestea cea mare:

– Pocăi i-vă, că s-a apropiat împără ia cerurilor! Eu, botezătorul neamului român, după

ce Domnul a înviat i i-a trimis în toată lumea ucenicii cu vestea cea mare a împără iei cerurilor i a pocăin ei oamenilor spre iertarea păcatelor lor, eu am venit pe vatra neamului român i am lăsat pe el cuvântul lui Dumnezeu, botezul cu Duhul Sfânt, duh dătător de via ă, căci Domnul a pus duh din Duhul Lui i har peste har în ucenici, i a a i-a trimis El peste pământ cu vestea cea despre El după ce El a înviat. Domnul este cu sfin ii, i sfin ii sunt cu Domnul, i de lângă Domnul vestesc eu iară i neamului român vestea venirii Domnului, căci Domnul a venit pe pământ acum două mii de ani, i a venit până la sfâr itul veacurilor să stea cu cei credincio i Lui, căci a spus peste ucenici: «Voi fi cu voi până la sfâr itul veacului».

Îi dau iară i neamului român îmbră i area cea întru Hristos. Mă aduc lui pe mine însumi

ucenic născut din propovăduirea lui Hristos i mă fac cuvânt din cuvânt peste neamul român i spun a a:

O, fii i fiice ale neamului român, lăuda i-L pe Domnul întru venirea Sa la voi cuvânt de

Duh Sfânt peste voi i peste popoare, căci vatra voastră este masa cuvântului lui Dumnezeu! Vre i nu vre i, crede i sau nu, se face Domnul cuvânt i Se coboară pe pământ la voi ca să dea neamurilor lumina cuno tin ei Sale. Apropia i-vă cu credin ă! Iubi i-vă unii pe al ii i nu vă du măni i, fii români, ci îmbră i a i-vă voi, cei ce pune i în zilele acestea pe masă soarta cea de azi i cea de mâine a neamului român! (Formarea guvernului după alegerile parlamentare, n.r.) Primi i-l ca de la Domnul pe cel pus de El cârmaci în fa a acestui neam, (Pre edintele Băsescu, n.r.) căci soarta neamului român este în mâna Domnului, i are Domnul mijlocitori spre El pentru acest neam pe cei ce stau a eza i de El în grădina cuvântului Său, i ace tia ridică mâinile spre cer la Dumnezeu pentru acest neam după ce Domnul le arată lor ce să ceară, iar El să împlinească apoi! O, fi i credincio i, fii români! Duhul apostoliei cea pentru Hristos s-a coborât de la Dumnezeu peste vatra acestui neam. Primi i-l spre lucrarea împlinirii cuvântului lui Dumnezeu i întări i-vă inimile i a eza i-vă în dragoste i terge i cu ea dintre voi duhul dezbinării dintre frate i frate, duhul măririi de sine, care nu aduce unire între fra i pentru soarta acestui neam. Strânge i-vă mănunchi i sta i cu credincio ie înaintea Domnului pentru binele neamului român, căci duhul măririi de sine nu este bun între frate i frate, ci este bun duhul în elepciunii cere ti i duhul dragostei apoi, care poartă în el umilin a de duh, prin care Domnul Î i găse te plăcerea în om. Pace vouă! Eu, apostolul lui Hristos, Andrei, în ziua mea de pomenire sunt cu Domnul pe vatra neamului român, căci Domnul vine cu sfin ii Lui când vine. Amin.

i acum, Doamne, dă-i neamului român cuvântul iubirii Tale cea pentru el în zi de

sărbătoare de sfin i! Amin, amin, amin. – Eu, Domnul, îi cuprind în Duhul Meu i în cuvântul Meu pe fiii români care stau în

zilele acestea să hotărască pentru soarta cea de azi i cea de mâine a neamului român. Amin.

Page 210: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

210

Nimic fără Dumnezeu, o, fii români! Îmbră i a i-vă cu inima curată, fiilor! În elepciunea

Mea este de sus, i cu ea vă păstoresc pe voi. Vă dăruiesc vouă în elepciune, tată! Lua i de la Mine, lua i, tată, i apoi da i de la voi mărirea de sine i îmbră i a i lucrarea umilin ei de duh, căci Eu a a am lucrat i a a lucrez între cer i pământ pentru om, i voi ti i ce am făcut Eu pentru om ca să-l pot ierta pe om de multele lui păcate. O, strânge i-vă cu inima curată în jurul celui pe care Eu, Domnul, l-am a ezat cârmaci din partea Mea în fruntea neamului român (Pre edintele Băsescu, n.r.) i lucra i binele i pacea i credin a în Dumnezeu peste fiii i fiicele acestui neam, iar Eu vă voi iubi pe voi, i voi Mă ve i iubi pe Mine ca pe Mirele vostru, căci iată, Mirele vine, i fericită este sluga pe care o va găsi priveghind, i pe aceea El o pune peste ale Sale ca să le cârmuiască, precum este scris. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea de aptesprezece ani a târnosirii Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, din 12-12-2008

*** O, ce de necredin ă pe pământ! O, poporul Meu, cobor la tine cu sărbătoarea na terii

Mele din mamă Fecioară i î i spun cuvântul durerii lui Dumnezeu. O, ce de necredin ă pe pământ, tată! O, cât de mult se înte e te acest duh rău pe pământ, tată! O, cum să te scap Eu pe tine de acest duh rău, omorâtor de om pe pământ? Păcatul care îl zdrobe te pe om, aceasta este plămada din care vreau să-l nasc pe om, să-l înviez pe om din moartea aceasta, căci altfel de aluat nu este omul, bietul de el. Te-am învă at, fiule, să nu te ui i pe fereastră, că afară e numai moarte, tată. Te-am învă at să ie i din lume i i-am spus duhului lumii să iasă din tine, i te învă mereu Duhul lui Dumnezeu, poporul Meu, căci duhul cel potrivnic lui Dumnezeu e sculat acum cu sculare mare i intră cu carele lui în ara Mea i a ta ca să semene în ea sămân a lui cea rea, neghina lui cea neagră, care înnegre te sufletul omului. E vremea lepădării de credin ă pe pământ. A venit acest pârjol i în ara Mea de azi, căci iată unde Mi-am făcut casă de venire acum, la sfâr it de timp! M-am aciuat pe vatra neamului român, i din ara lui străluce te cuvântul Meu întru cea de a doua venire a Mea de la Tatăl la om, iar din pricina strălucirii Duhului Sfânt Mângâietorul în mijlocul acestui neam, ara lui se nume te prin Scripturi ara strălucirii, pe care au văzut-o de departe proorocii, ara Duhului Sfânt, Care trâmbi ează peste pământ vestea venirii Fiului lui Dumnezeu cu noua împără ie. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Na terii Domnului, din 07-01-2009 *** Îi dau neamului român slava cuvântului Meu, pe care îl a ez în cartea Mea cu tine

spre pova ă peste om, poporul Meu, i îl învă pe el să ia i să tie, căci Eu îi dau lui i îl a tept cu mare iubire spre înnoirea lui, spre na terea din nou, ca să fie el făptură nouă, ară nouă, înve mântată de sfin i i de îngeri, căci slava cea trecătoare a lumii trece ca i

lumea i ca lucrarea ei lumească, dar slava cea ve nică a sfin ilor rămâne, iar Eu, Domnul învierii a toate, voiesc ca tu să rămâi, ara Mea de azi, căci pământul de sub tine este alegerea Mea cea dintru început, iar tu încă nu pricepi ce taină poartă pământul tău. Fă- i timp să Mă auzi! O, fă- i timp să stai de vorbă cu Dumnezeu, tată! Pe tine te tie Lucifer încă de la început, i dă el acum să joace în tine cartea sa ca să te umple de lucrarea sa cea potrivnică Mie, dar Eu vin i î i spun să iei de la Mine tire i să intri sub mantia Mea, sub pova a Mea ca să te ocrotesc de ceasul ispitei, tată, căci a venit peste tine ispita cea grea despre care scrie în Scripturi că vine, iar Scripturile tu nu le cite ti i nu le cuno ti dacă nu

Page 211: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

211

le cite ti ca să le în elegi. O, tu trebuie să cite ti în Scripturi i să nu faci altceva decât ce este scris în ele să faci, căci Eu vreau să biruiesc pentru tine, i apoi pentru Mine cu tine, ara Mea.

O, măi Lucifer, o, tată, o, îngerul Meu cel neascultător de Dumnezeu, nu te mai

încânta cu du mănia ta pe Mine i pe lucrarea Mea de înnoire a lumii, de vreme ce tii că Eu sunt Dumnezeu, i nu tu, că Eu sunt Biruitorul, i nu tu. O, lasă, tată, jos armele tale i vino spre odihnă, tată, căci tu ai fost îngerul cel frumos al cetelor îngere ti, i iată ce i-a făcut îngâmfarea omului când el s-a trufit, iar tu i-ai slujit spre căderea ta prin căderea lui! O, dă-te la o parte cu lucrarea ta cea de la om i dă-Mi Mie cale ca să-l înviez pe om i să-l nasc din nou pe el i să vadă ce a făcut el îngerilor lui Dumnezeu, pe care i-a tras în adâncul dorin ei lui cea de slavă împotriva slavei lui Dumnezeu celei netrecătoare pe veci de veci! O, vino spre întoarcere în slava cea cerească, din care tu ai căzut prin om, înger neascultător, i te vei odihni de osteneli! O, iată ce face ascunderea de Dumnezeu în cele ascunse ale omului ascuns! ie î i poruncesc acum, în zi de Pa ti în cer i pe pământ a Mielului lui Dumnezeu, strânge- i armele i fă curat de tine i de lucrarea ta pe vatra neamului român, pământul cel ales de Mine la început pentru slava Domnului la sfâr it! Ascultă-Mă, tată! Iată, te-ai înarmat cu toate lucrările tale ascunse ca să murdăre ti acest pământ, i neamul Meu de pe el să-l pecetluie ti cu pecetea pieirii, cu sigiliul cel potrivnic voii lui Dumnezeu. Nu te las să faci aceasta. Vei intra în ascultare de acum. Vrei, nu vrei, Eu, Domnul învierii, Fiul Tatălui Savaot i al mamei Fecioara, î i cer supunere, te supun sub puterea Mea cea netrecătoare, căci este scris să fac aceasta. O, fii cuminte de acum, căci tu e ti înger, i trebuie să tii ce ai fost mai înainte de ceea ce e ti acum, căci Eu î i amintesc aceasta. Îl voi na te din nou pe om, căci am venit pe pământ cu na terea din nou a lumii, i tu vei rămâne fără om i nu vei mai fi scula omului, i omul nu va mai fi scula ta, i vei fi fără de casă i nu vei vrea să părăse ti du mănia i răutatea, dar Eu î i spun cu milă, supune-te sub mila Mea, sub iubirea Mea, după apte mii de ani de muncă zadarnică împotriva Mea i a omului, fiindcă iată, Eu sunt Biruitorul,

Eu i nu tu, tată. Nu- i spun a a ca să te biruiesc, ci ca să vezi i ca să te treze ti din lucrarea ta cea rea, care i-a obosit vederea i nădejdea de bine pentru tine. Iată, uită-te să- i vezi locul dacă nu vei vrea să intri sub dragostea Mea ca să- i dau odihna cea fără de foc. Nu fi necredincios. Eu tiu că tu Mă crezi, dar e ti îndărătnic. Eu, Domnul, te chem spre lini tea pe care ai pierdut-o

după ce nu M-ai mai ascultat, după ce te-ai ascuns în om ca să cazi cu el cu tot, slujind voin ei lui cea plină de trufie împotriva Mea la începutul zidirii. Stau cu lucrarea cuvântului Meu pe vatra neamului român, pe care tu voie ti acum să- i desfaci cortul i să- i încerci împără ie. O, nu te las, Lucifer. Te numesc cu numele tău cel de la Mine dat la început, împotriva lucrării tale întunecate acum peste pământ. Sunt cu praznic de înviere, praznicul cuvântului Meu pe pământul neamului român, iar tu ai văzut masa Mea întinsă pe el, de cincizeci de ani i mai bine întinsă pe el, i dai să- i desfaci cortul tău peste muntele Meu cel sfânt, cel de la sfâr it muntele Meu, i despre care scrie deslu it în Scripturi, i numai cine nu cite te nu în elege, i numai cel ce nu se uită ca să vadă nu crede. O, ce vrei să faci peste ara Mea? O, nu te las, tată, nu te las, Lucifer. Sunt Dumnezeu-Cuvântul, i Mi-am făcut casă în mijlocul acestui neam i vin la el cu masa cuvântului Meu, i o tiri cere ti iau cu Mine călare pe cai albi, precum este scris să vin i să-Mi fac împără ie în om i cu oamenii pe pământ, i numele Meu se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu i lucrez minunat. Iată-Mă, te întâlne ti cu Mine pe pământul neamului român după apte mii de ani de la căderea ta din slava Mea i a îngerilor Mei. Iată ara Mea de azi, pe care tu dai s-o robe ti acum sub pecetea ta. Eu însă vin i povă uiesc neamul român i îi dau putere să asculte de Dumnezeu, de Cel Atotputernic, i nu de tine, i am făcut această dovadă prin na terea Mea din mamă Fecioară i apoi prin învierea Mea din mor i a treia

Page 212: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

212

zi de după moartea Mea pe crucea pe care M-a bătut în piroane poporul iudeu, în care tu te-ai încuibat acum două mii de ani ca să te împotrive ti venirii Mele pe pământ, inându-Mi urma ca să Mă prăbu e ti. Eu însă am înviat, am biruit moartea, i iadul l-am spart, i încuietorile puse peste el de tine le-am zdrobit i i-am scos pe drep ii Mei, pe prooroci i pe sfin i, i am în mână cheile mor ii i ale iadului i sunt Domnul învierii mor ilor i sunt îmbrăcat în înviere, i aceasta le dau oamenilor, i le voi da. Amin. Nu uita, deschide- i bine vederea cea de la Mine, nu cea de la om, i nu uita că Eu i toate o tirile cere ti i îngere ti stăm în lucrare de na tere din nou a lumii pe pământul român, pe care tu dai acum să- i înfigi ăru ul i să- i desfaci cortul, i apoi pecetea ta cea neagră peste acest neam, i dai să lucrezi aceasta mai mult decât peste orice alt neam de pe pământ, căci banul a fost cea mai neagră ispită cu care ai lucrat tu să cumperi pământul i să-l bagi sub pecetea ta, pe care banul o mânuie te, căci pe Mine M-a vândut pe bani spre moarte poporul iudeu, pe care l-ai tras tu sub stăpânirea ta du mănoasă pe Mine i l-ai învă at să Mă vândă spre moarte acum două mii de ani, intrând în Iuda, care i-a mânjit mâna i mintea cu pecetea banului, i iată, banul s-a făcut blestemul acestui popor apoi, care dă de atunci să stăpânească lumea cu puterea lui cea din bani ie ită. Iară i iară î i spun ie, Lucifer, în fa a întregului neam omenesc i a cerului de sfin i i de îngeri: nu

uita, deschide- i bine vederea ta cea de la Mine, că e vremea să vezi a a de acum, i vezi că pe pământul român sunt Eu, Domnul învierii, cu lucrarea Mea de înnoire a lumii i a pământului, i cerul i pământul cel nou voiesc să a ez peste acest pământ, căci trebuie să a ez împlinite pe pământ toate Scripturile Mele, iar Eu sunt Mielul Cel junghiat, Care spală păcatele lumii, Mielul lui Dumnezeu, dat omului credincios spre hrană, i prin Care omul va birui pe satana, precum este scris în Scripturi, i sunt Cel ce am zdrobit por ile iadului, în care tu i-ai inut pe drep ii Mei. Pecetea ta e banul. Omul va putea trăi i fără bani i fără alte hârtii în locul lor, cu care tu dai să înlocuie ti fa a banului pe pământ i s-o ascunzi sub perdea. Eu sunt Cel ce voi hrăni omul cu mană din cer, Eu, i nu tu, căci pe pământ vine focul peste toate câte tu ai zidit cu omul i pentru om. N-am ce face pe pământ cu munca ta, i nici omul nu va avea ce face cu ea, căci pe pământ Eu a ez comoara Mea, care nu poate sta lângă a ta, trecătoare cum e ea, căci lucrarea ta trece, iar tu vei rămâne fa ă în fa ă cu Mine ca să-Mi dai socoteală pentru tine. Amin. i acum, ie î i zic: Dă-te înapoi de pe pământul ării Mele i de peste sufletul neamului român de pe el i mergi în locuri pustii de Dumnezeu până ce Eu, Domnul, voi cuprinde tot pământul sub slava cuvântului Meu, care se face foc nestins peste toată nelegiuirea de pe pământ, căci cuvântul lui Dumnezeu este slava pe care Eu, Dumnezeu-Cuvântul, o am de la Tatăl mai înainte de întemeierea lumii, i iată, Lucifer cu numele de satana, aceasta este lucrarea Mea de slavă, cu care tu te întâlne ti acum pe pământul român împotriva a toată fărădelegea de pe pământ. Amin, amin, amin.

O, popor român, am grăit înaintea ta vrăjma ului Meu i al tău, Lucifer, îngerul cel mare

la început, i care a slujit trufiei omului în vremea căderii din Dumnezeu a omului cel întâi zidit. O, caută, neam român, caută, tată, să scapi de acest înger al trufiei, caută să scapi de trufie, căci de la ban vine toată, toată trufia în om. O, vino spre umilin a cea dulce, că e dulce, tată, umilin a, i te face frumos, frumos, i te face bogat cu bogă ia pe care Eu voiesc să i-o dau, i- i va sluji ie Lucifer pentru slava Mea cu tine cu toată averea lui, i nu tu îi vei sluji lui, că nu slava lui trebuie pe pământ s-o ai tu, ci slava Mea, tată. I-am spus îngerului trufiei să- i ia cortul i să se mute de pe vatra ta, iar tu prime te-i pe sfin ii Mei oaspe i ie, i prime te-Mă pe Mine, căci Eu am nume minunat, i el se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu. Caută pentru tine învă ători cere ti cu inima ca să te înve e i să- i deslu ească tainele Mele, i dacă vrei cuvântul Meu să te înve e Eu te a tept aici, lângă izvorul Meu să vii să te învă Eu, popor român.

Page 213: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

213

O, nu- i tii soarta, dar Eu i-o tiu, tată, tiu menirea ta, i de aceea am venit de la Tatăl la tine cuvânt de na tere a ta, na tere nouă, i de la tine na terea lumii apoi, precum este scris în Scripturi că va fi. Cu tine vreau să împlinesc Scripturile, tată, i să vrei i tu, căci planul Meu cu tine este minunat. Rămân cu cartea deschisă între Mine i tine i n-o mai închid, că voiesc să citească în ea Lucifer i îngerii lui cei cu trup i cei fără de trup i să se a eze în ascultare de Cel ce a făcut cerul i pământul i pe om, i iară i le face pe ele, i va fi totul nou, precum este scris, i va fi Ierusalim nou ales, i făptura va fi răscumpărată. Amin.

Hristos a înviat, popor român! Domnul învierii te salută cu învierea Sa dintre cei

mor i acum două mii de ani. O, iată cine este Domnul Dumnezeul tău! Hristos a înviat, ară a întoarcerii Mele, ară a cuvântului lui Dumnezeu la sfâr it de timp, i tu vei învia, a a precum Eu am înviat! Amin. Vei învia, vei învia, vei învia! Aceasta este voia Mea cea pentru tine, i în ziua a doua a lumii vei fi împără ia Mea i toate popoarele vor lua din tine lucrarea Mea, lumina Mea din tine, lumina învierii omului, ara Mea. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din ziua a doua de Pa ti, din 20-04-2009 *** Dar tu, neam român, pe tine te doresc mult al Meu să fii, i voii Mele aplecat să fii, căci

alegerea ta cea pentru mântuirea cea de la Mine a omului e mare, e de la Tatăl alegerea ta, i satana tie i- i pune gând rău, că e supărat pe Mine i pe tine pentru căderea lui din cer, dar tu

e ti mâna Mea de biruin ă i dau să- i spun aceasta i dau să te fac să Mă auzi ca să te tămăduiesc de satana, tată, că el vrea să- i desfacă cortul său în tine, iar tu e ti muntele Meu cel sfânt din pricina cuvântului Meu, care curge în tine izvor peste pământ, acum, i se face râu al vie ii ca să adape pământul în lung i în lat, căci Duhul Meu poate aceasta. O, neam român, o, tată, te povă uiesc cu dor: acest soi de demoni nu ies din tine decât cu post i cu rugăciune, tată. Am pe poporul cuvântului Meu în mijlocul tău i l-am pus pe el la lucrul mântuirii tale, dar scoală-te i tu i crede, tată, i scutură de pe grumazul tău jugul pe care dă satana să-l pună acum spre batjocura ta. Nu uita că strămo ii tăi puneau peste ei înaintea Mea zile sfinte, zile de post i de strigare la Dumnezeu i î i puneau păzitori sfin ii i îngerii i veneau sfin ii i biruiau pentru ei, pentru neamul tău, ara Mea. Mila Mea te roagă să înve i i să ascul i, că iată, te vestesc pentru zile de post i de strigare către cer, căci mama Mea Fecioara se a ează înaintea Mea pentru tine cu strigare nouă ca să nu te prăbu ească pe tine în ărâna pământului satana. A ez în mijlocul tău zile numite de post i de strigare la cer, ultimele trei zile ale lunii florilor, (luna aprilie - n.r.), i te învă , tată, să aprinzi candele i să pui în ele scrisă rugăciunea ta i să scrii a a: „Izbăve te, Doamne, neamul român de satana i de lucrarea lui cea neagră, cu care dă să ne despartă de Tine i de izbăvirea noastră cea de la Tine. Fii pentru noi biruitor, căci zilele grele sunt i nu se văd. Înva ă-ne bunătatea, învă ătura i cuno tin a, căci mai înainte de a fi umili i am gre it, i de aceea dă-ne putere să păzim cuvântul Tău i scoate-ne Tu de sub mâna satanei, căci Tu e ti Mielul Tatălui i este scris să biruie ti. Amin“.

O, ara Mea română, o, Sionul Meu de azi, temeliile Sionului Meu de azi sunt în tine, i

ele sunt muntele Meu cel sfânt, de pe care Eu grăiesc. O, Eu iubesc por ile Sionului tău mai mult decât toate locurile tale, iar cetatea aceasta am vestit-o, i Eu Mă nasc în ea cuvânt, căci Tatăl Meu a întemeiat-o pe ea pentru Fiul Său. O, fă- i trupul curat de păcat, fiu român, căci Noe a trăit curat, curat de păcat, el i toată casa sa, care a intrat în corabie mai înainte de venirea potopului, i a a au fost salvate de potop cele opt suflete i toate vie uitoarele din corabia lor. O,

Page 214: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

214

aleargă spre Mine cu zile de post i de strigare i de sfin ire a trupului i a sufletului i a cugetului tău spre Dumnezeu, neam român, ca să scapi, tată, de cursele satanei, căci tu ai în mijlocul tău pe Domnul Dumnezeul tău cuvântând i învă ându-te bunătatea, învă ătura i cuno tin a, tată. Scoală-te, neam român, i stârpe te din mijlocul tău păcatul i pune legi sfinte peste tine ca să te ocrotească ele, tată. Dă de la tine be ia i fumatul, desfrânarea i necredin a i opre te-te la cuvântul Meu de la mâncarea de carne, căci omul ucide ca să mănânce carne, dar curând, curând Eu voi opri omul să mănânce carne, căci nu va mai avea, că pe pământ va veni cerul cel nou i pământul cel nou i Ierusalimul cel nou, precum este scris în Scripturi, i cu omul le voi lucra pe acestea, dar nu după voia lui i după planul lui, ci după voia i planul Tatălui Meu, Care lucrează prin Duhul Său i prin prooroci, prin poporul Său cel sfin it i pus la sfin it în mijlocul neamului român pentru toate popoarele de pe pământ, care vor vrea i Mă vor asculta pentru bunătă ile care vin de la Domnul pe pământ curând, curând.

O, neam român, pune, tată, candele pe masă i scrie în ele rugăciunea ta cea dată ie

de Mine ca să ardă ea spre Dumnezeu odată cu tine, odată cu inima ta spre Mine i scoală-te cu strigare i cu zile de post înaintea Mea pentru ca să biruim pe satana, care dă să te pecetluiască sub voia i sub pecetea sa pe tine, dar Eu te învă să-L strigi pe Dumnezeu în ajutorul tău ca să- i dau Eu apoi biruin a, neam român. O, preo ii tăi î i văd de-ale lor, tată, i joacă în placul lui satana cu via a i cu voirea lor, dar Eu, Păstorul Cel bun i milos, te chem

sub curcubeul biruin ei i al mântuirii tale, turmă română. Ia, tată, cuvântul Meu peste tine, i din gură în gură să-l dai, din român în român să meargă el, iar cine va da cuvântul Meu din gură în gură român către român pentru vestirea zilelor de post i de strigare pentru salvarea cea de la Mine a acestui neam, acela nu- i va pierde plata. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Izvorul tămăduirii, din 24-04-2009 *** O, Mi-e milă de tine, popor român! Grăiesc iară i cu tine, tată, i stau cu cartea deschisă

între Mine i tine ca să te vestesc prin ea să faci voia Mea pentru salvarea ta, i ca să te mângâi i să te îmbră i ez dându- i mângâierea Mea. i-am vestit ie voia Mea i i-am dat s-o lucrezi înaintea Mea pentru via a ta. Te-am povă uit, tată, să faci trei zile de post (28, 29, 30 aprilie - n.r.) i ca să prime ti i-am deschis veghea, tată, dar nu te teme când Eu te strig spre voia Mea chemându-te cu asprime spre credin ă i spre împlinire. i-am vestit zile de post, i apoi am clătinat pământul sub tine, i tu te-ai temut i te temi. (Cutremurul de pământ de 3,9 grade în 27 aprilie 2009, n.r.) O, dar pământul grăie te i el cu tine pe limba lui i se a ează lângă Mine ca să te îndemne i el să iei în socoteală limba Mea, grăirea Mea de peste tine, tată, prin care î i cer ascultare de cuvântul Meu pentru paza ta cea de la Mine, fiu român. O, nu a â a mânia Mea prin neascultarea ta dacă ai da să nu ascul i ruga Mea pentru via a ta! Bra ul Meu duios se desface peste tine pentru ocrotirea ta, dar ascultă tu de Dumnezeu, tată, i caută după cuvântul Meu din mijlocul tău i ia-l pe el de pe masa poporului Meu pe care-l

hrănesc Eu pe vatra ta cu tot cuvântul care iese din gura Mea ca să stea el înaintea Mea i să Mă ajute pe Mine pentru salvarea lui i a ta, popor român. Dă din gură în gură vestea postului cel de trei zile pe vatra ta, căci i-am cerut aceasta pentru izbăvirea ta, i apoi tu să ură ti păcatul, tată, dar fii credincios pentru ca să Mă prime ti. i dacă vrei să ajut Eu credin a ta, fă ca Toma i vino i vezi lucrarea Mea de cuvânt, dar vino cu duio ie i vino cu umilin ă i cu pocăin ă i nu cu ispitire ca fariseii din vremea aceea când Eu îi vindecam pe to i neputincio ii i când fariseii Îmi spuneau că Mi-am ie it din fire i că am demon pentru

Page 215: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

215

puterea cu care făceam Eu atâta bine peste neputin ele oamenilor. O, dar acum e vremea credin ei cea împotriva necredin ei de pe pământ, credin ă pe care Eu le-am ajutat-o oamenilor cu tot ceea ce am lucrat atunci atât de minunat, dovedindu-Mă prin toate că sunt Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, jertfindu-Mă pentru om cu moarte pe cruce i înviind apoi pentru învierea lui, căci pentru om am murit Eu i pentru om am înviat apoi.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a doua după Pa ti, a sfântului apostol Toma, din 26-04-2009

*** ...Plâng cu cerul tot, plâng cu mama Mea Fecioara, plângem de omul care zace în ne-

credin ă de Dumnezeu. Plângem, mamă, căci Noi suntem tare, tare milo i i nu tie omul să tragă spre mila Noastră, mamă. Oamenii suferă sub necuno tin ă, iar Noi, de mila lor, mamă. Durerea însă este lucrarea cea făcătoare, cea mai făcătoare lucrare este ea, o, mama Mea! Amin, amin, amin.

– O, datu- i-a Tatăl Savaot toată puterea în cer i pe pământ, Fiule înviat din răstignirea

cea dureroasă a Ta, căci Tu ai purtat pe crucea Ta toate durerile oamenilor de până la Tine i de după Tine, toate pe trupul Tău cel răstignit, o, Fiule al durerii! Îndurerat Te-ai născut, în-durerat ai trăit, îndurerat Te-ai lăsat răstignit, i prin dureri ai înviat apoi i Te-ai a ezat iară i întru Tatăl, din Care purcezi mai înainte de vecii, i din cea fără de murmur durere a Ta ai născut mereu sfin i pe pământ înaintea Ta, i aceia i-au fost ie fra i de suferin ă i părin i născători de fii ai credin ei sfinte înaintea Ta, na tere de sus peste mul i apoi pe pământ, căci în numele Tău sfin ii i mucenicii mărturiseau i lucrau facere nouă în oameni, în stăpâni i în robi, o, Doamne născător din cer al omului, căci Tu ai spus că omul dacă nu se na te de sus nu poate să aibă în el împără ie pentru Tine, i pe Tine împărat al ei.

... Vă dau iară i cuvânt vouă, celor ce a i stat la izvorul Fiului meu lângă poporul Său de

la izvor. O, Ne-a i adus mângâieri în dureri i Ne-a i dat din voi i a i luat din Noi. Har, har peste voi să fie cuvântul cel din cer, care se na te din iubirea Noastră i a voastră în zi de praznic sfânt! Cuvântul Fiului meu s-a făcut praznicul lui Dumnezeu pe pământ, masă de praznic a împără iei cerurilor, cerul de sfin i la masă cu omul pe pământ, iar hrana de pe masă are ca sare în ea dorul sfânt, dorul de Dumnezeu în voi i dorul de voi al Domnului. Nici un popor de pe pământ nu are în limba lui vorbită acest cuvânt: dor. Numai neamul român are în limba lui acest dulce i duios cuvânt: dor, i pe această dulce limbă grăie te Domnul la sfâr it de timp, i ea a fost cea dintâi limbă între pământ i cer, limba pe care Dumnezeu a grăit pentru facerea a toate, limba cea din vecii, când era o singură limbă pe pământ, până să se despartă neamuri i limbi din loc în loc după căderea omului din Dumnezeu. E mare taină pământul român, e mare, i nu i-a fost dat omului de pe el s-o stăpânească pe ea, căci ea este a ezată în vecii, i s-a arătat demult, demult în taină, i iar s-a arătat acum, i numai cei în elep i de la Dumnezeu tiu limba i lucrarea acestei taine, care va stăpâni peste pământ curând, curând, î i pregăte te Fiul meu un popor frumos în mijlocul neamului român, care nu- i cunoa te adevărata lui obâr ie, căci taină mare este acest pământ, i apoi râul acesta va inunda peste tot i peste toate pe pământ rodul acestui cuvânt, care poartă în el sămân a cea nouă a Semănătorului Iisus Hristos, Fiul meu Cel de acum două mii de ani, Care S-a arătat i a locuit între oameni.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Na terii Maicii Domnului, din 21-09-2009

Page 216: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

216

*** ... Am ales pământul român i neamul de pe el, căci Tatăl l-a dat Mie la na terea Mea din

Fecioară i l-am iubit în locul celui iubit, în locul poporului Meu Israel, care nu M-a primit i M-a lepădat pentru voia lui, iar Eu atunci l-am înlocuit în inima Mea i M-am tras dinaintea lui i am ales neamul român i soarta lui i jertfa lui ca i a Mea pe pământ, căci istoria lui seamănă cu a Mea, i jertfa acestui pământ i a neamului de pe el a fost ca i a Mea i a fost i el răstignit i tăiat din patru păr i ca să se ia din trupul lui, i să fie aceasta spre izbăvirea

multora, dar nimeni nu pricepe taina acestui pământ, pe care Eu, Domnul, am acum masă de cuvânt pentru cei ce vor să cineze cu Mine, i Eu cu ei, acum, când vin ca să desăvâr esc înnoirea lumii, precum este scris. Amin.

... Amin, amin grăiesc vouă, celor ce sta i să tocmi i în zilele acestea soarta cea de la

voi peste neamul român: Eu, Domnul, pun în veghe i în lucru o tirile de sfin i i de îngeri pe tot cuprinsul acestui tărâm i peste neamul de pe el i-Mi voi aduce la împlinire voia Mea, i pun pe poporul cuvântului Meu din mijlocul acestui neam, îl pun la rugăciune cu strigare a a cum Eu îl povă uiesc să ceară la Dumnezeu pentru acest neam. A eza i-vă i voi în duhul umilin ei, în post i rugăciune cerând la Mine voia Mea peste voi, căci voia voastră e voia omului, i nu e bună voia voastră împotriva voii lui Dumnezeu pentru acest neam, care î i are soarta din cer, nu de pe pământ pentru zilele venirii Mele iară i cuvânt pe pământ. Vin cuvânt pe pământ ca să-Mi pregătesc popor pentru ziua venirii Mele cu slavă, cu Duhul Sfânt i cu foc, zi la care oamenii nu vor putea lucra decât cu iubire de Dumnezeu sau cu părăsire de Dumnezeu, i apoi unii vor fi boteza i cu Duhul Sfânt, iar al ii cu foc, precum Eu am proorocit să fie în ziua Mea de slavă, după ce apte veacuri i mai bine am a teptat omul să se întoarcă măcar acum, la sfâr it, în ara din care a căzut la început.

... O, nu dormi, tată, nu, neam român! Scoală-te din amor ire, scoală-te cu mintea i

prime te-Mă! Eu, Domnul, Eu Însumi Mă fac peste tine cuvânt ca să te trezesc la veghe. Nu sunt cu milă de tine cei ce s-au ridicat acum cu răzvrătire la por ile tale să facă ie soartă. (Partidele ce au votat în parlament în 13.10.2009, mo iunea de cenzură ce a dus la căderea guvernului Boc, n.r.) Ei dau să- i facă lor, nu ie soartă, iar tu e ti sărmană de părin i i de binefăcători, dar ai în cer părin i bravi i îi ridic pe ei lângă armatele cere ti ca să biruiască pentru tine, căci tu e ti sub cruce grea i nu vezi lumina care să- i arate soarta, căci au ascuns-o pe ea cei ce s-au a ezat peste tine ca să te stăpânească. O, de s-ar fi a ezat ei să te păstorească, să te îngrijească! O, nu, nu de aceea s-au a ezat ei peste tine, ci de dor de slavă de artă s-au a ezat ei i i-au supus duhul duhului lor, i merg spre pieire cei ce se joacă cu via a ta, i voi ridica din tine un neam drept i cu mâinile curate ca să păstorească i să te îngrijească la bine i la greu i te voi călăuzi spre duh de patrie cerească, o, ară a venirii Mele azi, căci stau cuvânt în mijlocul tău i asta fac. Fac ceea ce Tatăl Îmi spune să grăiesc i să fac. Amin.

O, a ează-te, poporul Meu de la izvorul Meu de cuvânt i de peste tot cât e ti i te

hrăne ti cu Duhul i cu cuvântul venirii Mele în mijlocul neamului român, i hai, tată, să punem proptele i biruin ă. Hai, Noi de sus din cer, i voi de jos de pe pământ, căci neamul român este iară i la grea răscruce, la grea încercare din mijlocul lui. Eu, Domnul, î i voi spune ie cum să ceri la Mine pentru acest neam, alături de cele ce te-am învă at până acum să

Page 217: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

217

ceri i să stăruie ti înaintea Mea pentru el, i prin el pentru to i de pe pământ apoi, care vor vrea i vor lua calea păcii prin duh de umilin ă i de pocăin ă i de înviere prin acestea. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Acoperământul Maicii Domnului, din 14-10-2009

*** O, neam român, Eu, Domnul Dumnezeul tău, ascult când tu grăie ti cu Mine cerându-Mi

să- i dau ajutor i să- i fiu binefăcător în cele ce-Mi ceri tu. Ia i tu glasul Meu în urechile tale i ascultă-Mă i tu ce- i cer, ascultă-Mă i tu, ascultă-Mă acum! Î i cer să prime ti de la

Mine Duh Sfânt pentru mintea ta. Nu lua sfat de pe pământ! Ia din cer sfat! Te-am povă uit adesea să te la i umbrit de Duhul Sfânt ca să tii din cer ce să faci cu soarta ta i cum să i-o ocrote ti, căci iată, peste tine s-au a ezat cei ce nu vor binele tău, ci pe al lor îl vor, o, ara Mea de venire a doua oară de lângă Tatăl la om. Eu, Domnul Iisus Hristos, ies în mijlocul tău cuvânt cu a doua Mea venire i cuvântând stau peste tine din mijlocul tău. Nu sunt de la Mine peste tine cei ce s-au a ezat peste tine, ci sunt de la ei a eza i i de la cei ce seamănă cu ei, i iată-i cum se răzvrătesc tocmind ei pentru soarta ta i răsturnând pe cele bune de peste tine ca să a eze peste tine voia lor i să te zdrobească apoi, ara Mea. O, scoală-te i ia de la Mine sfat i nu- i pune ie tu cârmaci prin valuri pentru ca să te poarte, i lasă-Mă pe Mine să te păstoresc i să- i spun ce să faci, căci Eu văd pe cei ce- i vor bine i

pe cei ce nu- i vor bine, i trebuie să vezi i tu dacă vrei să vezi ca Mine. Se scoală sfin ii tăi i strigă la Mine să le dau lucrul cel de biruin ă pentru tine, ara Mea

de azi, căci ei cer de la Mine lucrul lor. A a să lucrezi i tu pentru soarta ta, o, neam român. O, deschide- i mintea i inima i nu da de peste tine pe cel ce stă cu veghe pentru soarta ta, căci cel ce nu se gânde te la sine, acela este bun pentru tine. Cel ce iube te adevărul i nu minciuna, acela este bun pentru tine în zile de încercare i de zbucium pentru soarta ta. O, a ează-te înaintea Mea cu strigare i cu zile de post plăcut Mie, căci vremea pentru tine este grea i e ti iară i la răscruce. Nu fă pas rău acum când este vremea să ascul i pe Dumnezeu

pentru soarta ta. Î i voi trimite curând, curând sfat bun de la izvorul Meu de cuvânt ca să stăruie ti în el pentru tine, i ia sfin ii lângă tine, tată, căci ei iau de la Mine voia Mea pentru tine, iar tu nu tii voia Mea, că e ti pe pământ, i pe pământ e domn minciuna i rătăcirea de Dumnezeu-Făcătorul peste om. Tu e ti ară cre tină. Ai grijă să fii a a i nu dezbrăca de peste tine cămă u a de cre tin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea cuvioasei Parascheva, din 27-10-2009 *** Î i fac iară i trezirea, o, neam român. O, lasă-te sub cuvântul Meu care te povă uie te în

vreme de cumpănă, tată! Aprinde candela i pune în ea o hârtiu ă mică, scrisă pe amândouă păr ile, i fă-o sul apoi i cu ea să ardă candela ta cu untdelemn curat i roagă-te pentru tine stând îngenuncheat înaintea Tatălui i a Fiului i a Sfântului Duh, că Dumnezeu î i dă de veste să stai la rugăciune pentru soarta ta de azi i de mâine, o, neam român. Ia hârtiu a i scrie pe ea a a:

Tată, Fiule i Duhule Sfinte, Dumnezeule al celor credincio i, Tu, Cel viu în vecii

vecilor, caută acum spre neamul român i dă-i lui în elepciunea cea de sus, i duh de pocăin ă pune peste el ca să cunoască el cu duh aplecat sprijin de la Tine în vreme de răscruce pentru soarta lui. Noi, fiii neamului român, Te rugăm să aduci peste noi taina

Page 218: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

218

Duhului Sfânt, Care să ne înve e să- i cerem izbăvirea noastră de sub duhul întunericului de azi, care dă să cuprindă lumea de la margini la margini, întuneric cum n-a mai fost în vremile de până acum.

Se tocme te la por i soarta noastră, Doamne, i Te chemăm să veghezi pentru noi.

Ne a ezăm înaintea Ta cu zile de post pentru ca să biruie ti pentru noi cu voia Ta cea de sus i pentru ca să veghezi pentru alegerea cârmuitorului de peste noi, căci toate stăpânirile sunt de la Tine după cum este via a fiecărui neam, dar cerem ie iertarea păcatelor noastre, i apoi voia Ta de sus peste noi, că nu este alt Dumnezeu afară de Tine, nici nume mai presus de numele Tău. Cu cercetarea Ta cea părintească întinde- i peste noi mantia ocrotitoare i biruie te pentru noi ca să avem cârmuitori cu iubire i cu milă în ei pentru noi, căci fără Tine umblăm în întuneric, Doamne. O, prime te jertfa inimilor i a trupurilor noastre i dă-ne nouă din Duhul Tău Cel dătător de via ă i aprinde-ne în El ca să facem voia Ta, noi, i cei ce vor cârmui pentru noi, i ajută-ne să ne întoarcem cu fa a spre Tine, căci suntem rătăci i de la căile Tale, de la calea vie ii, Doamne. i acum pune mâna Ta peste ranele noastre, ne tiute de noi cum sunt, i vindecă nestatornicia noastră i vindecă via a noastră după voia Ta i vindecă inimile noastre i fă din noi neam slăvit, aplecat voii Tale, căci Tu singur e ti Dumnezeul nostru i e ti Calea, Adevărul i Via a, precum Cuvântul Tău a spus că e ti. O, ridică-Te pentru noi Mântuitor i aprinde în noi iubirea Ta, iubirea cea de sus în noi, spre mântuirea noastră i spre slava Ta în mijlocul neamului român, slavă de la care să ia lumină popoarele spre mântuirea cea de la Tine lor. Amin, amin, amin.

Iar Eu, Domnul, pecetluiesc acum învă ătura Mea de peste tine pentru duh de rugăciune

cu strigare, o, neam român, dar strigă, tată, la Mine cu zile de post, înainte de ziua în care se va scrie pentru tine soarta ta cea de mâine i cârmuitori peste tine pentru via a ta.

În săptămâna cea de dinaintea zilei de sor i pentru cârmuirea cea de peste tine,

(Ziua alegerilor preziden iale, primul tur, n.r.) Eu, Domnul, te a ez înaintea Mea cu trei zile de post: miercuri, joi i vineri (18, 19, 20 noiembrie - n.r.) i cu rugăciune sfântă a a cum Eu te-am povă uit, neam român, i Eu voi asculta strigarea ta i voi veghea spre ajutorul tău. Să mănânci bucate curate în aceste zile i să le cure i prin stropire cu apă sfin ită, i Eu voi lucra atunci cu darul Duhului Sfânt pentru sfin irea lor prin credin a ta în cuvântul Meu cel sfin itor. O, să te opre ti de la păcat i să mănânci fructe i legume după asfin itul soarelui i să mănânci pâine curată, neamestecată, iar pâinea curată este: făină, sare i apă, închinate cu semnul sfintei cruci când le lucrezi i când le mănânci. O, nu mai sunt bucate curate în pie e, nu mai sunt. Nu mai are cre tinul zile curate de post adevărat, cu bucate sfinte, căci Gog i Magog s-a amestecat cu totul în toate câte omul folose te, spre durerea Mea cea de la om, iar Eu, Domnul, te a tept, neam român, i te a teaptă străbunii tăi să poste ti post sfânt pe pământ, a a cum ei trăiau i posteau post curat i cu rugăciune sfântă înaintea Mea spre bucuria Mea i spre folosul lor de la Dumnezeu. i acum, pace ie, i putere ie ca să împline ti voia Mea de peste tine spre ajutorul tău de la Dumnezeu! Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mare mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, din 08-11-2009

***

Page 219: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

219

O, neam român, o, neam român, o, neam român! Te povă uiesc de mult, de mult să ai grijă de soarta ta de mâine, i tu e ti prins în la ul celor ce te mint pe tine pentru via a ta. O, iată ce război, ce război de dorin e i de căutare de slavă omenească s-a zbătut în tine în ziua aceasta de sor i pentru cel ce va fi să stea la cârmă pentru tine! O, tată, Eu, Domnul, te-am scos mereu pe tine din dureri i de sub stăpâniri omene ti în toată vremea istoriei tale zbuciumate, popor român, i iată, tu nu veghezi bine azi pentru soarta ta a a cum străbunii tăi vegheau pentru acest pământ.

Ai creionul în mână ca să- i scrii soarta. O, nu te da în mâna celui ce nu are grijă de tine părinte te! O, cum să fac cu tine ca să nu gre e ti acum pentru soarta ta? Deschide- i mintea i apoi inima i caută să sim i cu inima i nu cu mintea, căci tu e ti în primejdie să cazi iară i în sângele tău i să zaci în necuno tin ă i în nepăsare, căci duhul omului dă să- i îmbrobodească mintea ca să- i scrii cu mâna ta întoarcerea iară i la cele din care Eu am dat, totu i, să te scot, i mult sânge s-a vărsat pentru dezrobirea ta cea de la Mine venită spre tine. (La Revolu ie, n.r.) O, nu căuta bunăstarea ta acum, ci a ează-te să cau i să stârpe ti mai întâi duhul minciunii, pe tot omul care minte împotriva binelui tău cel de la Mine, căci nici un bine nu se clăde te pe minciuna omului care te duce cu vorba ca să-l pui pe el căpetenie a ta cum că i-ar da el ceea ce nu are să- i dea, ceea ce doar tu po i să- i dai. O, mergi, tată, înainte, i nu te da acum înapoi. Eu privesc din cele cere ti peste tot pământul tău i peste to i cei care vorbesc acum în numele tău folosind puteri slabe i minciuna ca să te încânte să dai înapoi.

O, nu da înapoi! Nu da înapoi, popor român! Nu- i vrea decât binele cel ce stă acum

cârmaci pentru tine înaintea neamurilor de pe pământ, i e curat cu inima pentru tine i e dârz cu duhul, chiar dacă stricăciunea de pe pământ ine toate neamurile de pe el sub piedica de a nu mai putea omul pe nicăieri pentru Dumnezeu i cu El peste via a lui.

O, neam român, nu te vinde iară i robiei fiarei ro ii, tată! (Comuni tii i urma ii lor,

n.r.) Nu te da iar să cazi în capcana duhului minciunii omului care- i spune minciuna că va fi pentru tine cu cele din el. O, e numai duh de trufie în cei ce se zbat acum cu război pe fa ă la por ile tale ca să pună mâna pe cârma corăbiei române prin valurile vremii de acum. Iată-i, î i mărturisesc pe fa ă dorin ele arzătoare de glorie a lor, i nicidecum grija lor de soarta ta, ci sunt porni i să- i facă jocul propă irii lor, nu să te scoată pe tine din cle te, ara Mea, neam român. O, mare- i este încercarea acum, dar Eu te-am povă uit să stai cu duhul treaz i să ceri Mie să- i dau duhul prevederii i să nu alegi rău pentru tine când ai creionul în mână ca să hotără ti tu, nu cei ce dau să domnească peste tine în numele tău i fără milă de tine, ara Mea. Cel ce stă acum cârmaci peste tine, acela este cel care te iube te cu inima mare, i cu duh viteaz dă să stea el pentru tine înaintea ispitei grele, care iară i dă să te dărâme de pe stâncă, neam român. O, el nu te minte, tată. El dă să te ajute de la mijloc i nu să te vândă fără de pre . Treze te-te, o, treze te-te, iar dacă nu vei vrea Eu n-am vină pentru via a ta, că Eu te-am povă uit, i i-am dat duh de pova ă bună pentru tine i celui ce te cârmuie te acum. Războiul pentru răsturnarea lui e mare i e din întuneric, i e i la lumină. Eu, Domnul, lupt i încă voi lupta pentru binele tău între toate relele care dau să te prindă iară i sub robie i voi sta de veghe cu îngerii i cu sfin ii pe vatra ta i voi privi lucrarea ta, inima ta, i te voi insufla de la Mine tainic, căci războiul cel împotriva ta este aprig, i nu împotriva celui de la cârma ta se războiesc ace tia, ci împotriva binelui tău, o, ara Mea cea de azi.

Page 220: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

220

O, ie î i zic acum, celui ce stai cârmaci pentru neamul român, pentru corabia Mea, pentru ara Mea de venire acum, la sfâr it de timp cuvânt pe pământ pentru salvarea omului: lasă-Mi

Mie lupta i grija pentru sor ul care urmează să se bată pentru tine sau împotriva ta, căci for ele întunericului s-au întins peste tot i se luptă orbe te să tragă sub ele iară i neamul Meu român. Eu, Domnul, sunt peste tot cu îngerii i cu sfin ii Mei în mijlocul neamului român, iar dacă neamul român va alege de teptarea în clipele acestea grele, Eu îi voi da lui din Duhul Meu i voi lucra pentru el i pentru tine la cârmuirea lui, dar dacă el va alege minciuna i

dezbinarea i trufia, care se împotrivesc din om unită ii i fră iei acestui neam, Mă spăl pe mâini de neîn elepciunea acestei clipe de răscruce a neamului român, i el va suferi cădere i înjosire sub omul care se vrea pe sine pentru el însu i i nu pentru acest neam la por ile

lui. Tu însă nădăjduie te i stai în duhul iubirii de ară i de neam, iar Eu voi ine pe poporul Meu în duhul rugăciunii i al veghii sfinte, i împreună cu cerul de sfin i i de îngeri vom sta i vom lupta cu cerbicia cea tare a celor ce se vor pe ei în i i, i nu dreptatea i pacea i adevărul pe masa fră iei neamului român. O, nu a a, nu a a a fost în vremile vechi

fră ia neamului român, i i-au uitat străbunii bravi cei din acest neam care nu sunt drep i pentru el acum. Tu însă a ează-te acum înaintea Mea cu bărbă ia nădejdii i lasă-Mă pe Mine sprijin al tău, căci Eu, Domnul, voiesc să merg spre biruin a lui cea de la Mine cu acest neam, numai să nu cadă el în duhul cel rău al rătăcirii de Dumnezeu tot mai mult, al desfrâului cel de peste tot pământul i al lepădării de credin ă, semn înaintea venirii Mele cu ziua slavei întoarcerii Mele cu slavă pe pământ la om, iar lepădarea de credin ă este semnul că antichrist se zbate cu puteri aprige să teargă urma i numele Meu de pe pământ i să domnească el. El însă va domni până la sfâr itul său, iar Eu voi fi, a a cum am fost i sunt, Împăratul făpturii i Îmi voi desăvâr i din mijlocul neamului român taina cerului celui nou i a pământului celui nou i a Ierusalimului celui nou, precum este scris să fie pe pământ la sfâr it de timp, iar ara română este scrisă cu numele de ara strălucirii, i din mijlocul ei Eu, Domnul, este scris în Scripturi să Mă arăt biruitorul mor ii i învierea a toate, na terea din nou a lumii din cuvântul Meu cel nou, cartea cea de azi a cuvântului Meu. Pace ie acum! Nimeni să nu cârtească pentru cuvântul Meu cu care azi am grăit ie i neamului român, neamul Meu cel de azi, Israelul Meu cel nou, cel de la sfâr it de timp. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul sfin ilor arhangheli Mihail i Gavriil, din 21-11-2009

***

O, de teaptă- i urechea, neam român! Am sădit în tine taina patriei cere ti pe pământ. Nu- i învârto a auzul i inima la glasul Meu ca Israelul cel necredincios, care până azi a rămas a a, iar Eu l-am urât i l-am lepădat, i te-am ales de atunci pe tine de neam al Meu i i-am trimis de la Mine ie botezător (Pe Apostolul Andrei, primul chemat, n.r.) ca să fii tu neam nou-născut înaintea Mea, iar Eu Îmi aduc aminte de tine i grăiesc peste tine cuvântul Meu cel de azi i te îndemn la post i la rugăciune, căci diavolii de azi au putere mare în oameni i ascultă oamenii de ei, i voiesc să-i vestesc pe oameni să se de tepte i să asculte de Dumnezeu, căci Eu sunt Mântuitorul omului, iar diavolul va fi legat pentru vecii i va fi aruncat în iezerul unde arde foc i pucioasă, i cu el îngerii lui. Amin.

Î i dau învierea din necuno tin ă, o, neam român. Te hrănesc cu Duhul Meu, tată. O,

prime te chemarea ta la Mine i ia-Mă de Mântuitor, ia-Mă cu adevărat, că vreau să te slăvesc cu slava Mea înaintea neamurilor de pe pământ, o, ară a strălucirilor, din pricina darului Meu din mijlocul tău, care străluce te în cer i pe pământ! O, ia din gura Mea, ia din mâna Mea

Page 221: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

221

darul Meu cel pentru tine i caută cu izvorul Meu din mijlocul tău, căci râu de via ă ve nică M-am făcut în tine din partea Tatălui Savaot!

Har, har peste tine, ara Mea de azi, casa Mea de venire acum, la sfâr it de timp, i

te fă fecioară, tată, i a teaptă-Mă în prag, căci Eu nu te mint, i iată, î i dau ie, î i dau venirea Mea, i-o dau ca să Mă ai i ca să te am, dar fă-te tu dragoste pentru Mine, căci Eu sunt Mântuitorul tău, Eu sunt Cel ce sunt, o, ara Mea cea de azi! Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a patra a Postului mare‚ a sfântului Ioan Scărarul, din 14-03-2010

*** O, dacă tu, neam român, vei vrea i Mă vei asculta, vei fi tu cel mai

slăvit neam de pe pământ, căci harul Meu i Duhul Meu Se va coborî peste tine i te va umbri i vor veni spre tine neamuri, precum este scris, i vor lua din slava Mea cu tine i te vor dărui cu daruri, tată, a a cum este scris de cea aleasă pentru slava Mea, i iată, de aceea te povă uiesc să te împaci cu Mine i să te înve i să faci voia Mea, o, ara Mea de azi. Fii cuminte, tată! Caută să vezi bine în pova a Mea i fugi de gustul i de fapta păcatului. Poste te zilele de post, cinste te zilele de sărbătoare i ziua odihnei Domnului, iube te fră ia i umilin a, răbdarea i sfin enia, tată, i vei vedea iubirea Mea i slava Mea cu tine, că este

scris de tine să ai via ă cu Dumnezeu pe pământ i să vezi apoi cu ochi limpezi pe Domnul tău, pe Stăpânul tău Iisus Hristos, Care, iată-L, grăie te cu tine pe vatra ta. O, nu te teme de sărăcie, ci teme-te de bogă ie, tată, căci bogă ia piere! O, nu te teme de lipsuri, ci teme-te de toate cele stricate i vinovate, că multă, multă hrană din care tu iei i mănânci are boală pusă în ea pentru tine i are duhul rătăcirii de Dumnezeu în neorânduiala cu care ea este făcută de omul cel fără Dumnezeu în el. i te rog, fiu român, te roagă Dumnezeu, închină cu semnul sfintei cruci când bei apa i când mănânci, i închină-te i te roagă când te culci i când te scoli i când te treze ti din somn noaptea, i ia de ajutor între Mine i tine pe mama Mea Fecioară ca să ai mamă i tată, dar ca să ai, trebuie să-i ascul i ca un copil, căci scris este: «De nu veți fi ca pruncii nu veți fi cu Dumnezeu i cu împărăția Sa».

Stau în sfat cu voi, fii români, i vă rog pe voi să deschide i cartea istoriei i să sta i o

clipă fa ă în fa ă cu străbunii acestui neam i întreba i-vă apoi dacă arăta i ca ei, ca fii ai lor, ca urma i ai lor. O, frumos i cre tinesc i iubit de Dumnezeu a fost portul românului! De ce, de ce, tată, l-a i părăsit i n-a i iubit să fi i frumo ii Mei? Iată cum vă lua i după străini! A i pierdut mândria aceea sfântă de a fi frumo i ca sfin ii, ca străbunii, o, fiilor. Eu, Domnul, v-a vrea pe to i împodobi i cu strai plăcut lui Dumnezeu, v-a vrea prin i i prin ese după port i n-ar mai fi nici un neam mai frumos pe pământ ca i neamul Meu român, pe care Tatăl l-a hărăzit al Meu acum, la sfâr it de timp, i iată, Eu vin în mijlocul lui cuvânt i îl povă uiesc pe el spre iubirea Mea cea de sus pentru el. O, treze te-te, tată, i arată-te întru toate neam al lui Dumnezeu, căci Eu sunt Împăratul făpturii i te vreau întâiul pe pământ înaintea Mea, ca să se închine Mie i ie neamurile, tată, dar ascultă-Mă i nu te teme de sărăcie i de lipsuri dacă Mă ascul i!

Page 222: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

222

Eu, Domnul Dumnezeul tău, voiesc să te pregătesc frumos pentru masa Mea cu tine, popor român. Tu, tată, e ti otrăvit de vremea cea de azi, vreme rea cum n-a mai fost pe pământ, vreme ascunsă de ochii tăi, iar Eu sunt plin de durere pentru tine, căci tu e ti sortit de Tatăl Savaot să por i slava lui Dumnezeu pe pământ, dar tu e ti tare, tare bolnăvior. Voiesc să- i dau din costi a Mea via ă, dar via a ta ar fi apoi să semene cu via a Mea i a sfin ilor Mei, nu cum te-ai învă at tu să faci cu via a ta i cu via a Mea. O, nu a a, tată, nu a a vreau Eu, nu a a pot Eu cu omul pentru puterea Mea pe pământ cu el, pentru statul Meu cu el pe pământ.

O, Mi-e tare milă de tine când te văd în epat de vrăjma i de otrava lui, i a vrea să te

înviorez, neam român, i în chip curat să am ucenici de la Mine pentru tine ca să- i fac bine prin ei din partea Mea, dar vrea-vor cei ce stau păstori peste tine, vrea-vor ei să Mă creadă i să Mă asculte ei pentru via a ta, pentru mila Mea de tine? Tu e ti cuibu ul Meu cel de azi. Vin în mijlocul tău cu cuvântul Meu cel de azi i te găsesc tare bolnăvior. Stau înaintea ta cuvânt prin fiii cuvântului Meu cel din zilele acestea. Găsesc în mijlocul tău pe vrăjma ul Meu i al tău, care se teme de glasul Meu de peste tine, a a cum se teme arpele care intră în cuibul cu bobocei ai păsării din pustie, i cu care Eu, Domnul, M-am asemănat prin jertfa Mea cea pentru om, iar când pasărea aceasta î i găse te boboceii otrăvi i în cuib, gata de moarte, o, ce face ea? Ea î i străpunge coasta cu ciocul i î i ia boboceii la sân i le dă lor din sângele ei, din via a ei, i nu le mai dă atunci din hrana pe care o strânge ea în trăistu ă din apă, ci le dă sângele ei ca să-i aducă la via ă, ca să scoată cu el din ei otrava arpelui pitit în lipsa ei în cuibul boboceilor ei. O, a a dau Eu să lucrez în mijlocul tău, neam român, dar tu, tată, nu mai e ti învă at să stai în cuib i să prime ti via ă, i cum să fac Eu cu tine, oare, să te aduc la via ă, să te scot din primejdie i să te aduc la iubire, la credin ă i la ascultare pentru acestea, o, neamul Meu cel de azi?

Sunt în mijlocul tău cuvânt de Duh Sfânt, neam român. Te povă uiesc i te

îndemn să nu faci păcat împotriva Duhului Sfânt, căci Eu voiesc să te iert i să te vindec cu cuvântul Meu de peste tine, cu Duhul Sfânt, Care curge din gura Mea cuvântul râului vie ii în mijlocul tău, ara Mea cea de azi. O, am grăit cu tine în mijlocul poporului cuvântului Meu de pe vatra ta. Chem îngerii i sfin ii să-Mi slujească în mijlocul tău împlinirea cuvântului Meu de peste tine. Vreau ca tu să înviezi înaintea Mea i să trăie ti în Domnul pe pământ. Pace ie! Ascultă pova a Mea! Cite te-o i înva ă s-o împline ti! O, a ează-te cu credin ă înaintea Mea i dă-Mi, o, dă-Mi inima ta, neam român, ara Mea cea de azi! Amin.

Am grăit în ziua aceasta cuvântul Meu cel blând peste neamul român, peste preo i i

peste conducători i peste vrăjma ul neamului Meu cel de azi, slăvit de Mine prin lucrarea Mea în mijlocul lui. A i stat înaintea Mea pentru cuvântul Meu cel de azi peste neamul român, o, fii din por i. Acum sfâr im cuvântul zilei i ne a ezăm să cerem Tatălui împlinirea cuvântului Meu peste neamul român. Pace vouă! Sta i înaintea Mea când Eu vin cuvânt pe pământ, căci durerea Mea Mă aduce la voi ca să-Mi face i voi cale acolo unde trimite cuvântul Meu. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a asea după Pa ti‚ a orbului din na tere, din 09-05-2010

*** O, neam român, ies înaintea ta cu pâine i cu sare, tată. E mare taină ceea ce

fac Eu înaintea ta în ziua aceasta prin fiii cuvântului Meu cel de azi pe vatra ta! O, e mare taină lucrarea Mea cea de azi în mijlocul tău! Î i dau ajutor ca să în elegi pe cele de sus pentru soarta ta

Page 223: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

223

cu Dumnezeu i te cuprind în în elepciunea Mea, pe care am pus-o în mijlocul poporului Meu cel din mijlocul tău, masă de cuvânt în vremea aceasta pe pământ, ca să-Mi scriu cartea Mea cea de azi, cartea venirii Mele a doua oară de la Tatăl la om, o, ara Mea cea de azi! Vreau, tată, să Mă împac cu tine, i lucrez tainic, pentru că tu nu dai să în elegi, i împlinesc tainic, pentru că sunt tari la cerbice cei ce domnesc peste tine, dar Eu te iubesc i te învăluiesc în mila Mea i tainic î i dau ceea ce am să- i dau până când Mă voi putea face în eles că am stat a teptând ani la rând ca să aduc împără ia Mea peste neamul român i să-l arăt pe el cu ea, cu slava Mea cea de azi în mijlocul lui.

O, să nu-i dispre uie ti pe cei prea mici ai Mei din mijlocul tău! Eu î i fac bine prin ei

i î i es ie cămă u ă slăvită, i tainic î i fac din cuvântul Meu esut cu dor i cu răbdare ve mântul tău cel de mâine, o, ara Mea cea de azi, că vreau ca tu să ai înviere, tată. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău i Mă fac râu de cuvânt în mijlocul tău i te mângâi i te a tept să în elegi lucrarea Mea cea pentru tine, căci ie î i trebuie Păstor din cer, ara Mea. Îi cer Tatălui cu rugă înlăcrimată să- i dea în elepciunea tainelor lui Dumnezeu i să te de tep i cât mai curând i să stai cu credin ă i cu biruin ă pentru tine înaintea Lui, o, ara Mea. Binecuvântare în taină î i dau în ziua aceasta i Îl rog pe Tatăl să te ridice, să te înal e spre cele de sus coborâte în mijlocul tău pentru via a ta cea de la Dumnezeu între neamuri, dar roagă-te i tu i nu da la spate pova a Mea, căci Eu sunt bogă ia ta, i vor în elege curând, curând neamurile de pe pământ că tu Îl ai pe Domnul slăvindu-Se în cuvânt în mijlocul tău i te vor iubi pentru Mine i- i vor da iubirea lor, dar ia de la Mine i fii credincioasă i scoală-te frumos întru întâmpinarea Mea, o, ara Mea cea de azi, ara Domnului Iisus Hristos întru a doua Sa venire de la Tatăl pe

pământ. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înăl ării Domnului, din 13-05-2010 *** Grăiesc din cer pe limba omului prin limba neamului român, pe a cărui vatră Mi-

am ales să grăiesc la sfâr it, când toate, toate se îndreaptă spre începutul lor cel dintâi, spre dragostea dintâi a lui Dumnezeu pentru cele făcute de El la cuvântul Lui. O, grăiesc ie, neam român, să nu te necăje ti că e ti necăjit din pricina lipsei de bani sau de agoniseală pentru trai bun pe pământ, (Vezi criza economică i reducerile de salarii cu 25%, n.r.) ci să te necăje ti că n-ai pe Domnul de bucurie i de mângâiere a ta. O, cât te-am strigat, cât te-am strigat prin cuvântul Meu cel de azi ca să Mă auzi i să faci tu ascultare de cuvântul Meu, care vine pe nori la tine, ara Mea de azi! Eu i-am vestit cu dor i cu durere i cu bucurie i cu mângâiere că e ti ara Mea cea de azi, a a cum Tatăl te-a dat Mie la na terea Mea pe pământ acum două mii de ani, o, i ce pu in dai tu să auzi ceea ce Dumnezeu grăie te peste tine prin râul Lui de cuvânt acum peste pământ! Te-am învă at cu milă, tată, să nu te la i pe mâini străine cu via a ta, (Vezi împrumuturile la bănci ale popula iei, n.r.) cu casa ta, cu ograda ta, cu durerea ta, cu avu ia ta cea de la Mine sau cu lipsurile tale din pricina depărtării tale de Dumnezeu, o, i nu dai să ascul i, tată! Glasul Meu, care grăie te peste tine, vine la tine din cer de la Dumnezeu, ca să fie Dumnezeu cu tine pe pământ i să te înve e din cer întru toate, dar tu nu te-ai deprins să Mă ascul i i să-Mi urmezi pova a. O, e primejdios aceasta. Te vede duhul rău, care s-a născut din om la început prin neascultarea lui de Dumnezeu, Făcătorul lui, i este duh rău neascultarea de Dumnezeu a omului. Chemarea ta spre ascultare este veghea Mea de peste tine, i mereu am venit cu ea la tine, ara Mea de azi. O, ie î i trebuie cămă u ă, tată, că e ruptă cămă u a ta i e nespălată i e neîngrijită de Dumnezeu, i se rupe de tot dacă tu nu ascul i, i te vei trezi goală de tot, ca i omul a ezat de Mine în rai, i care pentru că n-a ascultat, s-a trezit gol i

Page 224: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

224

s-a ascuns, dând să- i ascundă goliciunea sa, i aceasta vine de la neascultare, tată. Te povă uiesc să în elegi certarea Mea cea miloasă de peste tine i să înve i la greu duhul fră iei i al nejudecă ii lângă el, căci tot ce vine peste tine nu vine spre durerea ta, ci spre trezirea ta, fiindcă inima ta e prinsă de nepăsare de Dumnezeu, tată. O, a voi să nu mai faci păcat. Eu grăiesc ie prin toate câte vin spre tine ca să auzi tu i să ură ti păcatul, tată. O, fere te-te de desfrânare, că ea î i cere bani ca să cheltui pentru ea! Alungă de pe pământul tău păcatul, căci Eu, Domnul, sunt pe vatra ta cuvânt peste pământ i dau să cură de păcat vatra ta! Dă de la tine păcatele cele de dinainte de potop, când oamenii mâncau i beau, se însurau i se măritau i petreceau fără Dumnezeu pe pământ i î i pregăteau moartea, că nimeni, nimeni nu mai veghează ca să nu vină ea.

O, ara Mea de azi, vin la tine cuvânt i te rog, tată, să nu mai bei decât

de la Mine, căci duhul rău a făcut băutură multă, străină de Dumnezeu, iar ea se nume te păcat, i apoi boală grea, i te rog să alungi de pe vatra ta tutunul, ca să nu-l mai folose ti ca păcat, că iată ce a făcut din el omul fărădelegii, i te-a îndemnat, tată, ca să cazi i în acest păcat i ca să nu mai semeni tu cu Dumnezeu, Care este fără de păcat! O, fere te-te de desfrânare, de orice fel de desfrânare, că pentru ea î i trebuie bani i putere rea i păcătoasă, i depărtare de Dumnezeu cere ea de la om!

O, neam român, Eu voi birui omul i voi fi biruitor! O, nu te teme de suferin a ta

cea de la lipsuri, ci teme-te de suferin a cea care vine peste tine de la păcat, tată! Adună-te lângă cuvântul Meu i vezi ce vrea el de la tine i ascultă-l pe el, căci gura Mea grăie te peste tine spre mântuirea ta i nu spre răul tău! Prime te de la Dumnezeu certarea cea pentru tine, i nu ca de la om s-o prime ti, căci Eu nu vreau, tată, să cazi tu sub stăpânire la neamuri străine, (Prin îndatorare precum Grecia, n.r.) care n-au alegerea ta, dar care tiu de ea încă de la începutul tău cu Mine când Tatăl te-a dat Mie la na terea Mea ca să fii a

Mea la întoarcerea Mea spre sfâr it de timp, căci atunci când M-am înăl at la cer după patima Mea, cu care am plătit via a omului care vrea să aibă via ă, îngerii au spus că iară i va să vin, i acum împlinesc a a, căci a venit vremea, i toate arată că a venit, a a cum este scris.

Eu te îndemn spre lini te, neam român, i spre răbdare, tată. Înva ă-te cu sărăcia i cu

pu inul din toate, a a cum Îi place lui Dumnezeu să trăie ti, căci via a cea plină de plăceri te smulge de sub ocrotirea Mea i te dă slugă la alt stăpân, stăpânitorul întunericului acestui veac, care are ca hrană duhul lumii. Eu, Domnul, te dau spre certare dacă nu dai să ascul i pova a Mea cea de via ă, i te voi spăla frumos, căci ie î i trebuie cămă u ă nouă, i trebuie să te speli pentru ea. Eu, Domnul, î i întăresc răbdarea i te învă să în elegi că toate câte vin peste tine sunt spre facerea ta cea de la Mine i sunt spre cură irea i spre învierea ta apoi, i bine î i va fi ie dacă vei asculta, dacă vei deschide Domnului când El bate să-I deschizi, o, ara Mea cea de azi! Cine are urechi de auzit, să audă cu ele ceea ce Duhul grăie te peste tine, o, neam român, iar celui ce aude, Eu îi voi da lui! Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea na terii sfintei Virginia, din 09-06-2010 ***

Page 225: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

225

O, neam român, te-am învă at, tată, aparte i i-am spus să Mă ascul i, ca să- i fie ie bine pe pământ. Vezi ce pă e ti dacă nu Mă ascul i, dacă nu-L crezi pe Dumnezeu, Care vine la tine cuvânt prin servii Săi? Vezi, tată, ce durere î i atragi dacă nu-L la i pe Stăpânul Dumnezeu să te cerceteze i să- i spună ce să faci, după ce El vede mersul tău i neascultarea ta? O, i-a înecat apa munca i strânsura ta i e ti mâhnit, fiu român, pentru pierderile pe care le suferi. (Vezi inunda iile din acest an, n.r.) De apte mii de ani învă omul prin servii Mei cum să trăiască pe pământ ca să-i fie lui bine, i nu ascultă omul de Dumnezeu, nu s-a deprins omul să-i fie Dumnezeu Stăpân, dar tot Domnul e Stăpânul, i vezi că a a este i că tu n-ai putere când El grăie te cu tine prin glasul i prin lucrarea stihiilor dacă tu nu te deprinzi să ascul i prin cuvântul Lui de peste tine.

i-am trimis carte scrisă i M-am folosit de servii Mei, care aud din gura Mea cuvântul

peste om, i te-am învă at, neam român, cum să faci tu voia Mea înaintea Mea pentru soarta ta cu Mine pe pământ, dar îngâmfarea ta de a nu te apleca învă ăturii lui Dumnezeu, te costă, tată, i î i aduce durere. Am pus pe poporul cuvântului Meu din mijlocul tău să ridice mânu ele sus la Mine i să-Mi ceară să pun ploaia în cămările ei, căci te-am lovit cu vărsare de ape, ara Mea cea de azi, dar Eu i-am spus că intri la suferin ă dacă nu Mă ascul i. Grăiesc ie în zi de sărbătoare a botezătorului Meu Ioan, dar tu nu mai tii la locul lor serbările sfin ilor, că a venit omul păgân, i tu l-ai ascultat i ai strămutat de la locul lor din calendar serbările sfin ilor Mei, (Mutând o parte din sărbători după calendarul „nou”, în anul 1924, n.r.) i sunt supăra i sfin ii, tată, căci tu te duci la lucrul tău în sărbătorile sfin ilor Mei. O, nici o ară, nici un neam ortodox n-a fost atât de lovit cât tine de vrăjma ul sărbătorilor sfin ilor Mei. Tu ai fost rănită de tot, i nu mai ai slujitori adevăra i ai bisericii peste tine, căci sunt to i vopsi i cu ro u (Comuni ti i securi ti, n.r.) i-Mi sunt vrăjma i i nu- i pot fi ie binefăcători vrăjma ii Mei i ai sfin ilor Mei. Am lăsat din

bătrâni, din vremi străvechi zile pioase de rugăciune i de închinare Domnului, i tu nu vrei să calci pe urmele străbunilor tăi cei sfin i i plini de frică de Dumnezeu pe pământ. O, ei nu lucrau timp de nouă săptămâni după învierea Mea zilele de mar i i de joi în grădini i nu- i spălau hăinu ele i a ternuturile i nu i le coseau i nu băteau cuie i nu loveau cu mâna sau cu unealta în zilele acestea, i era binecuvântare pe pământ dragostea lor de Dumnezeu i erau ocroti i de trăsnete i de fulgere i de vărsarea apelor i de grindină, ei i semănăturile lor i toată munca lor. Iată, nu crede omul pe cele inute de sfin i i de părin i zile de mijlocire la Domnul pentru ajutor i ocrotire din cer peste cele ale lui, i dacă nu crede, ajunge să vadă că nu câ tigă nimic dacă nu crede, ci, din contra, pierde tot ce agonise te, i se pierde i pe sine cel ce nu ascultă, i iată, grăiesc cu tine, neam român, în zi de sărbătoare de sfin i, când tu, tată, lucrezi lucrul tău, după predania omului păgân, în loc să ii sărbătoarea sfântului Meu. i-am dat ajutor i i-am trimis veste să prime ti sfatul Meu i să a ezi la loc înapoi sărbătorile sfin ilor Mei i să nu tălmăce ti tu omene te cum socote te omul timpul i zilele, i să te ui i cât de mult aduci tu bătaie peste pământ cu îngâmfarea ta, cu rătăcirea ta de

la datinile sfinte, pe care dai să le lepezi rând pe rând, dar aceasta î i atrage suferin ă, tată. O, rău î i este ie să nu crezi de la Dumnezeu i să te iei după omul păgân, care- i schimbă pa ii i credin a i datinile sfinte! Iată suferi, i Mi-e milă de tine i Mă doare că nu Mă ascul i, i te doare i pe tine neascultarea ta, i- i grăiesc ca un tată i te îmbiu să crezi i să Mă prime ti, că nu voiesc să piară mo tenirea ta.

Page 226: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

226

Mă îndrept cu cuvântul spre por ile tale, neam român, i spre cei ce- i zic păstori ai tăi, i grăiesc lor despre durerea ta cea de la neveghea ta pentru Dumnezeu, i le spun lor a a:

Dacă voi, cei ce sta i la por i, (Parlamentari i guvernan i, n.r.) nu ve i lua cuvântul

lui Dumnezeu de peste voi ca să-l împlini i peste acest neam i peste voi, i dacă voi, cei ce sta i în nume de păstori peste sufletul neamului român, nu vă ve i smeri înaintea cuvântului Meu cel de ieri i cel de azi ca să-l face i împlinit peste voi i peste acest neam, Eu, Domnul, nu pot să-Mi trag în teacă sabia mâniei Mele pentru cei ce nu ascultă de Dumnezeu pe pământ. O, învă a i de la Mine să ocroti i pământul i omul de pe el dacă sta i în frunte, dar nu să atrage i bătaie peste pământ pentru nelegiuirile de pe el prin neascultarea omului! Scula i-vă i spune i nu desfrânării de peste fiii neamului român i n-o legifera i voi, căci sta i pe trupuri de sfin i mul i cu picioarele voastre i ace tia strigă din pământ la Mine pentru acest neam, pentru urma ii lor! Scula i-vă i spune i nu lucrării antichriste, care se zbate din ascuns să robească i să rătăcească sufletul neamului român! Citi i în Scripturi ce vrea să facă antichrist i oamenii lui de pe pământ, i nu vă mai îndatora i străinilor cei fără Dumnezeu peste via a lor, că vă vinde i sufletele, care sunt mai de pre decât trupurile voastre, căci am spus acum două mii de ani: «Nu se vând, oare, două vrăbii pe un ban? Voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii». O, voi sunte i mai de pre decât multe suflete care se vând satanei pentru bani. Nu vă vinde i sufletele! Iubi i sărăcia i pu inul din toate, a a v-am învă at pentru vreme grea. Lăsa i luxul i plăcerile trecătoare, care vă vatămă sufletul i trupul i duhul, iar Eu, Domnul, voi purta grijă de voi în chip sfânt! Învă a i norodul să nu mănânce mâncare de dulce în zilele de luni, miercuri i vineri, căci sunt scrise zile de post pentru binele omului pe pământ i ca jertfă pentru iertarea păcatelor, ca să nu rămâne i cu păcatele scrise la

Dumnezeu, i da i de la voi mâncarea de carne, că boli înfrico ătoare vin pe pământ prin carnea mâncată de om, fiin e ucise pentru hrana omului, când Eu i-am spus la început: «Să nu ucizi, omule!».

Voi privi peste voi i voi vedea dacă ve i alege via a sau moartea i voi lucra apoi.

Dacă ve i alege via a cuvântului Meu cu voi, ve i atrage vouă binecuvântările toate, iar dacă moartea cea de la neascultare ve i alege, Eu Mă voi lupta cu moartea i o voi birui i voi lupta Eu pentru sufletele voastre, căci sunt Păstor cu milă, Păstor neplătit, i în dar Mă dau i dau. Amin.

O, neam român, necredin a în Dumnezeu vine de la păcat, tată. O, adu- i aminte de

străbunii tăi, căci ei erau săraci, ferici i de săraci de cele ce ai tu azi pe pământ, căci nu aveau case mari i multe pentru acoperământ lor ca să le ocupe inima din ei i grijile cele pentru suflet. Ei Îl iubeau pe Dumnezeu i iubeau sărăcia i neagoniseala i se temeau de Domnul i de păcatul lăcomiei i al mândriei, i aveau căsu a scundă i smerită, iar când se spălau în covă ică, lăsau ervetul să cadă peste icoane, căci se sfiau de Dumnezeu i de sfin i ca să le vadă trupul dezbrăcat, dar azi stau dezbrăca i i în biserici urma ii lor i iubesc desfrânarea până i pe stradă i n-au ru ine nici cei mici, nici cei mari i î i îngăduie unii altora lipsa de sfială i de grijă împotriva desfrânării.

O, împacă-te cu Dumnezeu, neam român! Ia-L de Stăpân al tău, ca să nu- i fie ie

rău pe pământ! Întreabă-L pentru soarta ta i ascultă-I pova a, că are pe vatra ta albia

Page 227: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

227

cuvântului Său din vremea aceasta i grăie te cu tine ca un tată bun i plin de grijă pentru via a ta!

Voi, cei de la por i, nu întoarce i spatele înspre cuvântul Meu de peste voi, iar voi,

cei ce sta i în nume de păstori peste neamul român, nu fi i necredincio i cuvântului Meu, care vă îndeamnă să fi i sfin i i credincio i venirii Mele cuvânt pe pământ acum, la sfâr it de timp! O, a a cum am grăit prin vasele purtătoare de Dumnezeu până în vremea întrupării Mele, de am lăsat pe pământ cuvântul Meu, care s-a făcut carte i care s-a adeverit întru Mine tot, o, tot a a grăiesc i azi, căci am puterea toată în cer i pe pământ dată de Tatăl Meu spre folosul oamenilor. Iubi i pe pământ iubirea Mea în om i între om i om! Trezi i duhul rugăciunii cea pentru zilele acestea, căci zilele sunt grele, iar duhul lui

antichrist dă să cuprindă în duhul lui i acest neam, pe care Eu, Domnul, l-am ales Mie! Vă voi cere socoteală dacă nu ve i păstra via a acestui neam, via a cu Dumnezeu din zi în zi mai mult, spre nimicirea lucrării satanice de pe pământ, căci neamul român are alegere aparte între neamuri, iar cei ce nu cred aceasta, vor lua plată cu cei necredincio i cuvântului Meu, care descoperă planurile Domnului, a a cum în toată vremea s-a lucrat pe pământ. O, deschide i cuvântului Meu i cerceta i istoria lui cea din zilele acestea, ca să nu vină dureri pentru necredin ă! Împlini i voia Mea i scoate i din rădăcină buruienile toate, ca să fie numai iarbă curată pentru turma Mea! O, nu fi i îngâmfa i fa ă în fa ă cu Dumnezeu, căci voi sunte i oameni, i Dumnezeu e Dumnezeu! Primi i slava Mea de peste voi, primi i cuvântul Meu i da i-i via ă peste voi i între voi i hrăni i-vă cu învă ătura Mea cea sfântă, căci sfin ii vor judeca lumea, precum este scris, i nu lumea pe ei, a a cum azi se vede pe pământ această durere, care ajunge la scaunul Domnului spre judecata acestui păcat.

Am între voi pe martorul Meu (Arhiereul Irineu Bistri eanul, n.r.) prin care am

binecuvântat trâmbi area cuvântului Meu peste pământ i lucrarea poporului cuvântului Meu. O, nu-l mai oropsi i, nu-l mai strâmtora i pe cel ce a mărturisit de la Mine, ci iubi i fiin a lui duioasă după Dumnezeu i ridica i-l spre rugăciune din partea Mea pentru neamul român, căci el este plăcutul Meu! Iubi i-vă ca fra ii aceluia i tată i căuta i să ti i ai cărui fii sunte i i nu vă răzbuna i unii pe al ii, ci iubi i-vă ca fiii lui Dumnezeu! Deprinde i-vă să-L ave i pe Domnul Stăpân peste voi, căci omul s-a deprins să nu Mă aibă de Stăpân al lui! O, despietri i-vă inimile i fi i credincio i, căci Eu, Domnul, am de la Tatăl lucru mult pe pământ, lucru cu slavă multă din mijlocul neamului român! Împără ia Tatălui i a Fiului i a Sfântului Duh, nu a omului voiesc să fie pe pământ, iar omul voiesc să-Mi fie Mie fiu. Amin.

Acum pecetluiesc cu numele Meu cartea Mea spre voi, căci putere am să grăiesc i

să Mă fac carte pe pământ. Pace vouă! Eu, Domnul Iisus Hristos, sfâr esc cuvântul Meu de azi spre voi în zi de sărbătoare a proorocului i botezătorului Meu Ioan. Amin, amin zic vouă, Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu în mijlocul neamului român i fac voia Tatălui Meu, Care Mă trimite să cuvintez pe pământ. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea na terii sfântului Ioan Botezătorul, din 07-07-2010

***

Page 228: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

228

Binecuvântată să- i fie credin a i a teptarea, măi poporul Meu, căci cei ce a teaptă se pregătesc mereu i Mă pregătesc pe Mine mereu a a cum M-au pregătit cei din neamul lui Matan până ce Eu am venit i M-am arătat pe pământ prin mama Mea Fecioara.

Vin curând văzut cu venirea Mea, i cu ea vin, cu mama Mea Fecioara vin, căci a a Mi-a

fost i atunci calea venirii Mele. Vin curând, poporul Meu, iar tu să fii Ierusalimul Meu, Ierusalimul venirii Mele să fii, Noul Ierusalim să fii, căci Eu, Domnul, am pus peste cetatea ta acest nume măre i îl scriu peste toate hotarele acestui neam, peste neamul român, din mijlocul căruia Eu te-am ales i te-am pus deoparte pentru Mine, pentru slava Mea, pentru venirea Mea, pentru calea Mea spre oameni i pentru calea lor spre Mine, iar semin ia aceasta va fi ca stelele cerului, a a cum Eu, Domnul, i-am făgăduit la începutul acesta lui Avraam cel credincios, cel mult, mult credincios, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Na terii Maicii Domnului, din 21-09-2011

*** Duhul Sfânt Mângâietorul Se face cuvânt peste pământ i umple de glasul Său grădini a

cuvântului Său din mijlocul neamului român. Este pe vatra acestui neam Dumnezeu-Cuvântul cu grădina Sa de cuvânt i cuvintează în ea cuvântul Duhului Sfânt. Cum, oare, va fi să dea acest popor socoteală lui Dumnezeu pentru atâta râu de cuvânt, ie it din albia sa i trecând peste margini cu putere, purtând în el duh de trezire, de învă ătură, de mângâiere, de răbdare, de chemare la masa împără iei cerurilor pe cei ce aud vuietul lui cel lin, ca de vânt lin, sau ca de glas răscolitor trecut din loc în loc cu duh de înviere, de chemare, de pace peste cei zbuciuma i sau de strigare peste cei ce dorm adânc, în somn adânc, când Domnul strigă la por i ca să intre i ca să pună masa nun ii Lui pe acest meleag?

O, ara Mea de nuntă, o, neam român, Eu, Domnul Iisus Hristos, sunt în mijlocul

tău cuvânt de Duh Sfânt de cincizeci de ani i mai mult. Nu este zvon să nu se împră tie, să nu se audă peste tot apoi. Stau cerurile deschise deasupra ta i cuvintează de sus Domnul peste tine, vestindu-Se din tine cu grăirea Sa de peste tine i trimi ând spre tine carte i iar carte, învă ându-te, îndemnându-te spre pova a Sa, chemându-te la veghe, de teptându- i auzul ca să auzi glasul Meu de peste tine, o, ara Mea cea de la sfâr it de timp, ara Mea de nuntă. Am spus i am tot spus în cuvântul Meu de peste tine că e ti de la Tatăl Meu aleasă Mie la na terea Mea i a ta ca să-Mi fii la acest sfâr it i început de timp ara Mea de nuntă, masa Mea de ospă ceresc cu oamenii pe pământ, casa Mirelui din cer i a miresei Sale, care stă în a teptarea Mirelui ei. O, iar i iar î i spun că am în mijlocul tău izvorul Meu de cuvânt i am popor mireasă Mie, din mijlocul tău cules de mâna Mea cea tare, care pune credin ă în om i iubire i a teptare i putere din cer pentru Dumnezeu i multă biruin ă pentru El pe pământ.

O, atât de mult cuvânt, munte de cuvânt am grăit în mijlocul tău, ara Mea de azi! M-a

trimis în tine Tatăl Savaot cu a doua Mea venire pe pământ ca să lucrez mult i cere te, căci Eu am zis acum două mii de ani în mijlocul poporului Israel, care M-a răstignit în Ierusalim pe muntele Golgota, am zis lui că iară i va veni Fiul Omului cu îngerii Lui, cu putere i cu slavă multă, i va despăr i atunci la dreapta Sa i la stânga oi i capre, i n-a tiut Ierusalimul cel de atunci să priceapă aceasta i M-a lăsat afară, M-a dat din casa sa afară. i Mi-a arătat Tatăl atunci o ară frumoasă i Mi-a spus că ea este ara Mea pentru a doua Mea venire i că voi veni în ea cu minunea na terii din nou a lumii i că voi a eza în ea scaunul dreptă ii i voi

Page 229: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

229

sta i voi cuvânta i-Mi voi a eza masă de nuntă în ea, masă de cuvânt, i voi sta cu îngerii i cu sfin ii cu masă cerească pe vatra ei, i numele Meu se cheamă Cuvântul lui

Dumnezeu, precum este scris. O, n-ai cum să te ascunzi de lucrarea Mea în mijlocul tău, căci Tatăl M-a trimis, iar Eu vin, după cum este scris să vin. Tu ai fost vestită, ară a alegerii Domnului pentru sfâr it de timp i pentru început de cer nou i de pământ nou întru duhul dreptă ii, i multe scule duhovnice ti te-au vestit prin vreme, de departe i de aproape, i tiu popoarele vestea aceasta, vestea despre tine că e ti ara Mea cea de azi, ara strălucirii, că Eu în tine lucrez mult i sunt lumina lumii, Cuvântul lui Dumnezeu sunt, i luminez cu el popoarele, iar tu ai vină mare că nu pui lumina lui Dumnezeu în sfe nic pe pământ, i dormi, iubito, i nu dai să te treze ti întru întâmpinarea Mea. Ca râul cel plin i dând peste margini, a a este cuvântul Meu peste tine, i Mă scriu cu el în cartea sa din vremea ta, o, neam român. Nu voiesc ca tu să fii ca poporul Meu cel de acum două mii de ani, la care am venit i nu M-a primit, după ce atâta iubire am zidit prin cuvânt i prin faptă în mijlocul lui. O, î i voiesc de teptarea, iubito, i te strig cu dor: scoală-te! Eu sunt, Eu sunt Cel ce sunt, Eu sunt Cel ce- i grăiesc. Mă trimite Tatăl cuvânt la tine i-Mi spune să- i spun că Eu sunt Cel ce sunt i că am semn în mijlocul tău pe poporul cuvântului Meu cel de cincizeci de ani i mai mult, i cu care Eu stau la masă de cuvânt, i de unde rup i dau această pâine vie, pâine de cuvânt, gura lui Dumnezeu, care se împarte cu glasul ei spre învierea făpturii.

Acum douăzeci de ani am zidit în mijlocul tău o piatră scumpă, ara Mea de azi, i am

scris pe ea numele Meu: Cuvântul lui Dumnezeu, i am pecetluit-o cu sfin enia Mea i am a ezat-o într-o grădini ă, pe care am numit-o grădini a cuvântului lui Dumnezeu, munte de Sion, pe care Eu cobor cu îngerii i cu sfin ii ca să- i dau ie de aici fa ă plăcută, nume nou de nou Ierusalim, ara strălucirii pe pământ, a a cum te-a văzut de departe proorocul Daniel i te-a scris în Scripturi ca să fii vestită că vei fi a Mea. Dar, oare, tu ui i câte popoare te-au râvnit i te-au mu cat i te-au îndurerat? O, duhul rău, vrăjma ul Meu i al tău, tie soarta ta cea de la

Mine i te râvne te ca să fii a lui, ca să te dai de partea lui acum, o, dar i Eu te voiesc i nu pot să te las i nu pot să te dau dacă Tatăl Mi te-a dat a Mea.

O, ara Mea cea de azi, în tine Eu Mă fac cuvânt de na tere din nou a lumii i de

aceea e ti tu a Mea. Să se risipească vrăjma ii tăi i ai Mei de pe vatra ta i să învie Dumnezeu, de a Cărui fa ă să fugă de la tine cei ce te urăsc pe tine i pe El, i să piară ca focul i ca ceara în foc to i vrăjma ii tăi, iar pe tine să se însemneze semnul crucii Mele, semnul Fiului Omului, care alungă pe vrăjma i i pe diavoli cu puterea Celui răstignit pe ea acum două mii de ani, Iisus Hristos Cuvântul, în iad coborând i strivind pe diavolul prin cruce, ca s-o dăruiască pe ea poporului Său cel credincios, armă potrivnică duhului pizma ! Amin.

Am a ezat în tine vas de spălare, ara Mea de azi. Am în tine corabie de salvare pentru

tine pe pământ i în cer. i-am pregătit răscumpărarea, iubito. Am lucrat pentru tine în mijlocul tău, acum, la sfâr it de timp, i am din tine mijlocitori pentru tine în cer i Mă sprijin cu ei pentru tine, i am pe pământ pe poporul cuvântului Meu i am masă de cuvânt în mijlocul lui i- i trimit prin el carte ca să ai tu înaintea ta glasul Meu de peste tine. Dorm boierii tăi, dorm, iar Eu cu săracii Mei veghez în turn de veghe pentru tine i am venirea Mea în mijlocul tău. O, nu te îndoi, nu te sminti întru Mine, ci scoală-te să crezi, că Eu lucrez cum i în alte vremuri am lucrat tot a a i am dat poporului Meu Israel pova ă de via ă i cârmă de cuvânt în mijlocul lui, dar el a fost

neascultător, nesupus lui Dumnezeu, i M-a pierdut, i l-am pierdut.

Page 230: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

230

O, ara Mea de venire, ia din Duhul Meu din mijlocul tău, că am în tine pietricica

cea albă, despre care este scris în cartea cea pentru zilele cele de apoi. Mă fac carte în tine în vremea aceasta, căci cuvântul Meu de peste tine e mult, e ca râul de mult, i scrie despre acest râu în cartea cea pentru sfâr it de timp i pentru început de timp. Eu stau pe tronul dreptă ii pe vatra ta, pe munte de taină stau i sunt învăluit în nor i curge din tronul Meu râul vie ii, cuvântul vie ii ca să te adape, ca să te ude i ca să cre ti verde i să fii primăvara Mea. O, vine primăvara, se face cerul sul de carte i coboară la tine ca să înflorească cer nou i pământ nou peste tine. Scoală-te ca să înflore ti i ca să străluce ti de dor i de slavă, căci Eu sunt strălucire în tine i- i dau strălucire, o, ară a strălucirii! Vreau să te fac regină între popoare, că a a este scris să fac cu ara venirii Mele, căci Eu Mă scriu cu tine pe pământ, dar fă să- i audă glasul popoarele toate i să te tie că e ti a Mea i să se închine Mie prin tine noroade multe, iubito, i să ia cartea Mea din tine i să crească tiin a ei în mul i, i regi să- i sărute pământul i să ia din slava Mea i a ta, precum este scris.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei Virginia‚ trâmbi a lui Dumnezeu, din 14-12-2011

*** O, popor al cuvântului Meu, am văzut durere în ara ta i a Mea. Neamul român

este cercetat acum cu încercare, cu vreme grea, cu neîn elegere la cârma lui. Cearta pentru întâietate la cârmă4 aduce peste acest neam încercare i clătinare, iar Eu, Domnul, privesc la răutatea cea din fiii minciunii, care cu minciună dau să-i încânte pe cei ne tiutori de adevărul care este i să împartă în păr i acest neam. Am stat de veghe cu tine, tată, i am adus în mijlocul tău îndemn de rugăciune aparte iar i iar pentru ara ta i a Mea, căci locul de cârmuire a fost iar încercat de cei iubitori de mărire în acest neam, de fiii minciunii, dar Eu am biruit iar, căci te-am a ezat lângă Mine rugător spre Tatăl pentru biruin a Mea cu cei ce vor binele i pacea acestui neam. Voi căuta să-i dau jos de peste tot de pe locurile lor pe to i cei care scurmă după voia lor pe acest plai ca să se îngra e ei cu multul de slavă de la oameni. Pe cei care s-au luptat cu răutate i cu minciună i cu urâtul graiului lor să pună mâna pe cârma neamului român, Eu, Domnul, i-am dat în lături, i a a voi face cu to i cei care vor ei de la ei dorire i putere să se suie i să cârmuiască, făcându-se pentru aceasta fra i unii cu al ii prin minciună pentru biruin a cea pentru ei, dar nu va fi ca ei, căci răutatea este de la diavol, iar răbdarea i iubirea i durerea sunt de la Dumnezeu i sunt tari acestea împotriva răului prin cei ce iubesc acest neam, slujind ei cu credincio ie

lui. O, neam român, o, tată, câtă durere ajunge de la tine la Mine! Î i cer bani i iar bani

mereu slujitorii de biserică, iar tu lor le dai, for at fiind de ei, i nu- i dai ie când le dai lor a a cum ei dau să te facă să crezi, dar când e să pui mână de la mână ca să ie i din datoriile care apasă ara, tu te răzvrăte ti atunci, căci a a te înva ă să faci cei ce te mint pe tine ca să joci în voia lor cea plină de dor de mărire unii peste al ii cei ce vor să fie cârmaci. O, cum de nu te ui i ca să vezi bine pe cei ce- i vor binele, i pe cei ce- i vor voin a ta pentru ei, pentru propă irea lor i atât? Voi lucra Eu din cer cu to i sfin ii i-i voi scoate de pe locurile pe care ei stau i- i vor

deschide ochii ca să vadă cu ei ceea ce este de văzut bine i voi birui Eu cu dreptatea Mea, căci

4 Referire la încercarea lui Victor Ponta – preşedintele PSD – şi a lui Crin Antonescu – preşedintele PNL – de

a da jos guvernul Boc al PDL şi sus inut de Preşedintele ării Traian Băsescu, n.r.

Page 231: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

231

neamul român este neamul Meu cel de azi i voi întări Eu la cârma lui pe cei ce iubesc acest neam, pe cei ce ostenesc pentru el la veghe pentru via a lui, pe cei ce iubesc dreptatea. Cei ce se zbat să pună mâna pe cârmă, aceia sunt cei ce vor să risipească, strângând doar pentru ei, dar cei ce cârmuiesc cu lepădare de sine, aceia nu risipesc nimic, ci chivernisesc peste tot i păzesc de du mani i de datorii grele de purtat, i acolo să dai tu să aju i frate cu frate, o, neam român, i nu să îngra i pe păstorii de biserică, pe cei care stau peste tine pentru slava lor i care- i cer mereu să le dai ca să intri în rai, a a cum ei te înva ă când dai, i caută, tată, să vezi ce faci pentru paza ta, pentru ara ta, pentru ceea ce o apasă pe ea dinăuntru i din afară, că nu e bine să facă datorii la străini pentru tine cei ce stau la cârma ta ca să- i dea, căci cei ce- i dau împrumut î i iau apoi pielea ca să le dai îndoit înapoi, i iată unde trebuie să pui tu ajutor, dar cine să- i deschidă ochii i mintea să vezi i să în elegi? O, plăte te- i datoriile5 casei frate cu frate, neam român, i nu mai da la preo i6 banii tăi, căci preo ii n-au milă de lipsurile i de datoriile tale, iar ei n-ar fi să- i ia dacă s-au făcut ie slujitori pentru sufletul tău, dar iată, ei î i iau mereu bănu ul tău i- i promit că te duci în rai dacă le dai, dar când e ti apăsat de datorii la străini ei nu te îndeamnă să rabzi frumos, să te povă uiască la bine i la răbdare i la fră ie când este de trecut un greu, căci n-au casă de bani aparte cei ce cârmuiesc pentru tine, ci au ce este i atât, iar tu să nu le ceri mai mult, ci să aju i i acolo, ca să nu intri sub robie dacă rămâi dator. O, cine te mai înva ă a a pentru veghea ta i pentru trezia ta în vreme de cumpănă? Iată, te înva ă cei ce te cârmuiesc acum, iar tu nu pricepi, i apleci urechea la cei ce te mint. Te răzvrătesc cei ce nu te iubesc, neam român, iar răzvrătirea lor care bate sus, spre locul cârmei de peste tine, aduce peste tine vremea rea7, mânie de la Dumnezeu pentru neveghea ta, cheamă spre tine încercări i ispite, căci lucrarea diavolului este răutatea cea plină de răzvrătire i de minciună a celor ce vor să pună mâna cu for a lor pe cârma acestui neam.

Eu, Domnul, te trezesc spre veghe i spre tire de la Mine cum să- i fie veghea i

lucrarea, iar tu auzi-Mă i deschide-Mi i ia din Duhul Meu, o, ara Mea cea de azi, i fii în eleaptă în vreme de greu, i iubirea Mea să te călăuzească pe tine, neam român, căci Eu sunt în mijlocul tău cuvânt de iubire, cuvânt de veghe, tată, peste tine, peste vatra ta, peste via a ta. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica fiului risipitor i sărbătoarea sfin ilor trei ierarhi: Vasilie‚ Grigorie i Ioan, din 12-02-2012

*** Hristos a înviat, neam român! Eu sunt Cel ce sunt. Sunt Fiul lui Dumnezeu Savaot i am

Betanie binecuvântată de Dumnezeu în mijlocul tău i poposesc în ea cu o tirile cere ti i- i las carte scrisă pe vatra ta vorbirea Mea cu tine. E zi de praznic de înviere. Hristos a înviat, o, popor român! Ai grijă, fiule, să iube ti adevărul i nu minciuna. Ai grijă, popor iubit, să iube ti pe Dumnezeu i nu pe satana! O, ai grijă de credin ă, căci totul este cu putin ă celui cu credin ă, dar credin a s-o iei de la Mine i nu de la om, căci omul este mincinos i te trage de la Mine la el. Eu,

5 Referire la criza economică şi a datoriilor statelor care au devenit poveri prea mari pentru popoare, aducând

Grecia în fa a falimentului şi astfel contaminând toată Europa, n.r. 6 Aici Domnul se referă la cererea neîncetată a Bisericii Ortodoxe către enoriaşi de a da bani pentru

construirea Catedralei Mântuirii Neamului, proiect de aproape un miliard de euro, sumă enormă în perioadă de criză, n.r.

7 Referire la ninsori abundente şi viscol puternic cu troieni de cinci – şapte metrii, ce au acoperit casele şi drumurile de acces către localită i timp de una – două săptămâni, n.r.

Page 232: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

232

Domnul, te pecetluiesc acum cu slava învierii Mele i- i dau ie salut de praznic sfânt: Hristos a înviat! Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Învierii Domnului, din 15-04-2012 *** Eu, Domnul Cel înviat, Îmi desfac bra ele pentru voi i vă aduc mul umire cu aplecare

pentru credin a voastră în venirea Mea cuvânt de Duh Sfânt pe pământ. Eu, Domnul, îi numesc pe cei credincio i în venirea Mea cea de azi ai neamului român, îi numesc pe ei românul Meu popor, i aceia sunt poporul român, iar altfel nu poate fi român omul de pe aceste plaiuri cere ti pe unde cerul umblă i sfin e te i- i pregăte te vederea slavei lui cea de la sfâr it de timp.

Eu, Domnul, vă învă pe voi, iar voi să învă a i că fiii poporului Meu de la izvorul Meu

de cuvânt nu vă pot vouă da decât ceea ce Eu le dau lor să dea, i nu pot ei lua ca să dea după voin a lor sau a voastră, căci Eu împart lor ceea ce iau i ceea ce dau ei, i tot lucrul i cuvântul lor este de la Mine împăr it lor când ei lucrează, când ei împart sau nu, când ei se lasă purta i după voia Mea. Amin.

O, neam român, de câte ori am dat să te adun sub slava cuvântului Meu cel ocrotitor peste

tine i n-ai voit. Soarta ta e în mâna Mea, dar e i în mâna ta, dar dacă mâna ta nu se lasă inută de mâna Mea, trage la tine suferin a, că n-ai voit să cuno ti pe cei ce- i fac ie bine ca să nu te ajungă suferin a, ca nu cumva vrăjma ii tăi cei de la mijloc să- i oropsească soarta. Îi va ustura mult pe cei ce dau să smulgă cârma din mâna celor ce curat te cârmuiesc. Eu voi veghea peste soarta ta, dar durerea ta, pe care singur i-o faci, te va brăzda, spre ispă irea urii celor ce în mijlocul tău nu tiu ce este dreptatea i ce este iubirea.

O, pace poporului adunat la izvor în zi de sărbătoare a Mea cu ucenicii i cu uceni ele

învierii Mele! Voi sta cu voi în cuvânt spre sfâr itul sărbătorii, fiilor, i vă voi da vouă tot cuvântul acestei zile de praznic sfânt. Dulce pova ă vă dau: umbla i pe urmele Mele ca să fi i născu i de sus, ca să iubi i adevărul i dreptatea a toate. Fi i românii Mei, români născu i de sus, ca să fi i poporul Meu român, început de neam nou, de popor nou, după chipul i asemănarea Mea să fi i, o, fiilor! Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Pa ti‚ a mironosi elor, din 29-04-2012

*** Voi pune pe poporul Meu la veghe, dar duhul rău a intrat cu tot întunericul lui în cei ce

dau să jefuiască i să prade casa aceasta, vatra neamului român. Le-am hărăzit lor să nu aibă pe nicăieri loc pe lângă cei ce au fost a eza i să vegheze i să cârmuiască acum soarta acestui neam8, i aceasta i-a îndârjit diavole te i s-au sculat să doboare pe cei cu veghea i să se a eze ei domni mari i tari a a păta i cum sunt. O, de câte ori am suspinat în cuvânt i am strigat cu dor i cu suspin peste neamul român ca să Mă asculte ceea ce-l povă uiesc Eu pe el, dar n-a voit el să se aplece i să facă voia Mea! O, cum să fac să-l ocrotesc acum de căderea lui sub cei necredincio i lui, i care nu sunt ei voia poporului cel bun, i sunt voia lor însă i, i cu care dau ei să biruiască acest neam, care nu pricepe cine sunt cei ce dau să pună mâna pe cârmă prin puterea răută ii lor,

8 Referire la înlăturarea guvernului Ungureanu de către Ponta şi Antonescu, copreşedin ii USL, n.r.

Page 233: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

233

care i-a orbit de tot, căci numai cei orbi ca i ei nu văd cu câtă răutate lucrează ei. Mă doare, Mă doare, i îi va ajunge pe ei durerea Mea, ca i pe to i cei care s-au împotrivit în vreme binelui lui Dumnezeu peste pământ.

A ează-te, poporul Meu de la izvor, a ează-te, fiule, în duhul veghii sfinte i stai cu

gândul i cu inima la durerea Mea, i să stăm de veghe Noi i cu voi, fiilor. Vă va fi împăr ită lucrarea veghii, căci este de vegheat. Satana i slujitorii lui sunt în luptă ca să biruiască puterea acestui neam. Să veghem, fiilor, i să-L rugăm pe Tatăl să trezească El pe cei mari cu inima i cu dreptatea i cu dragostea pentru acest neam, căci neamul român are de la Tatăl chemarea cea mare ca să-Mi fie Mie loc de primire până ce voi sfâr i de biruit pe satana, precum este scris, dar este nevoie să facă unire pământul cu cerul în împreună lucrare, căci Eu nu voiesc moartea păcăto ilor, ci salvarea lor o voiesc, i trebuie să-i fac i pe ei să- i voiască salvarea, iar lucrul Meu este mult, căci este la sfâr it.

Tot poporul cuvântului Meu să se a eze în rugăciune i să ceară de la Dumnezeu pază i

veghe sfântă peste sufletul neamului român. Tot poporul cuvântului Meu să stea cu inima sus la Dumnezeu i cu gândul la neamul român, cel încercat acum de cei rău-făcători lui din mijlocul lui, i care nu se satură de dorul de domnie peste acest neam, în elat mult de cei ce îl în eală pe el. O, dacă M-ar întreba pe Mine acest neam, Eu i-a spune lui cum să lucreze pentru soarta lui, dar lui îi spune ceata celor răzvrăti i de peste el, i nu este cel care să-i facă lui trezirea cea mare, căci pe Mine, mântuirea lui, nu Mă aude, nu aude cum îl strig ca să-l ocrotesc pe el.

Să ne dăm unii altora pacea cea de sus, măi fiilor. În dureri i în lupte cu dureri, pacea

este mângâierea durerii. Nu se pot ocoli durerile când vin, dar pacea aduce peste ele mângâieri i-L aduce pe Domnul lângă ele i îl in ele treaz pe cel durut. A a să stăm noi pentru veghea

cea de peste neamul român, atât de în elat acum de cei cu fa a vopsită, i care n-au ce să-i dea lui, decât pagubă peste tot, căci cei ce caută pentru ei în i i sunt orbi i de dorul puterii peste oameni i se zbat orbe te, că n-au ei Dumnezeu de Care să se teamă pe pământ, i numai de ei in seama, până ce se vor încăiera ei între ei9, spre paguba i spre ru inea lor.

O, neam român, î i hărăzesc pe Duhul Sfânt Mângâietorul, Care să te în elep ească de

sus. Î i doresc cu tot cerul sfânt slava Mea cu tine, care lucrează în mijlocul tău pentru via a ta. i-a da trezire mare, dar Mi-e milă. Voiesc să- i dau mângâiere. Cum să fac să- i dau? Voiesc

să- i dau vedere. Cum să fac? Vrăjma ii tăi i ai Mei stau gata să te culce sub picioarele lor. Mi-e tare milă de tine. Cum să fac să- i dau salvare, cum să fac? Mă întreb cu cei din cer i Mă întreb cu tine, dar cum să fac cu tine ca să Mă auzi?

O, auzi glasul Domnului, neam român! Te strigă Domnul. Răspunde-I Lui! Amin, amin,

amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din duminica a patra după Pa ti‚ a slăbănogului i

sărbătoarea sfântului mare mucenic Gheorghe‚ purtătorul de biruin ă, din 06-05-2012 *** În zilele acestea s-au ridicat iară i cei răzvrăti i în neamul român i au semănat iară i

mul i dintre ei ocară i apoi alungarea iară i de la cârma acestui neam a celui binecuvântat de

9 Între cele două partide ce compun USL-ul, PSD şi PNL, n.r.

Page 234: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

234

Dumnezeu10 ca să dea fa ă curată patriei române înaintea popoarelor i să teargă de pe fa a ei ocara cea lucrată de fiii cei răzvrăti i11, care n-au avut i n-au în ei iubirea adevărului, căci sunt trufa i sub vina faptelor lor, faptele fărădelegii, dar iată, efa a ie it deasupra, i în ea se află fărădelegile lor, iar cu ea un sul de hârtie lung i lat, în care s-a scris răsplata fărădelegilor lor, căci orice fur va fi nimicit, i oricine a jurat i jură strâmb va fi zdrobit, precum este scris, i va intra acest sul de hârtie în casa furului i a celui ce jură strâmb în numele adevărului i va

sta acolo în casă până va nimici pe rând zidirea ei, a a cum este scris în Scripturi despre efa fărădelegii i despre lucrarea ei.

S-au ivit iară i faptele celor trufa i care au voit să răstoarne la pământ pe cei cura i cu

mâinile i cu inima, a eza i la cârma neamului român, pe fiii care s-au dăruit12 cu via a lor slujirii adevărului, iubirii fră e ti, ca ni te apostoli care slujesc pe fra ii lor cu dreptate i cu adevăr, căci Eu, Domnul, i-am ridicat i i-am a ezat la cârmă ca să lucreze drept i sfânt, i să se pedepsească cei fărădelege prin legea dreptă ii a toate, i să fie binecuvântare pentru adevărul a toate.

Eu, Domnul, am în mâna Mea soarta neamului român, căci stau de mai bine de cincizeci

de ani cu cuvântul gurii Mele coborând i grăind pe vatra acestui neam, i am avut i am vase alese, care-Mi scriu cuvântul în cartea Mea cea de azi, cuvântul lui Dumnezeu peste pământ, căci a venit această vreme ca să se audă glasul lui Dumnezeu chiar i de cei din morminte, precum este scris în cartea Mea cu ucenicii Mei cei de acum două mii de ani, i vine cu pa i repezi învierea celor ce Mă a teaptă să vin cu ea pentru ei, i vine biruin a Mielului lui Dumnezeu i a celor ce-L iubesc crezând în El i urmând adevărul, i trâmbi ele sună pentru venirea Lui. Amin.

Grăiesc acum celui a ezat de Mine, Domnul, la cârma neamului român ca să cure e de pe

el duhul minciunii i pe slujitorii acestui duh viclean, duh care a acoperit toată fa a pământului, căci voiesc să fac din fiii cei credincio i ai neamului român popor al Împăratului slavei, Domnul Iisus Hristos, Care Se face cuvântul lui Dumnezeu pe vatra acestui neam în zilele acestea, căci a venit această vreme.

Apleacă-te cu credin ă înaintea cuvântului Meu, căci stau în sfat cu tine, fiindcă tu iube ti

duhul adevărului i stai drept i veghetor asupra duhului minciunii, duhul cel rău, care scurmă peste tot ca să intre peste tot i să robească oameni sub stăpânirea lui. Te-am a ezat de veghe la cârma neamului român ca să-l ocrote ti pe el de duhul cel rău al omului viclean, i iată, acest duh al urii de Dumnezeu i de fra i s-a născut i se na te mereu din duhul trufiei încă de la începutul lui Dumnezeu cu omul, i a fost el înfierat de Dumnezeu în istoria veacurilor, i am ridicat în toate vremile fii în elep i i veghetori ca să înfierez prin ei i să se pedepsească cu judecată scrisă acest duh potrivnic lui Dumnezeu i adevărului Său între pământ i cer.

Mă aplec înaintea ta ca un Dumnezeu i î i mul umesc pentru iubirea ta cea multă i mare

pentru neamul Meu cel de azi, peste care Eu te-am a ezat cârmaci cu veghe, neam ales de Tatăl Meu Savaot pentru slava Mea cea de la sfâr it de timp, neamul român, pe care Eu, Domnul, îl

10 A preşedintelui ării, Traian Băsescu, n.r. 11 Ponta şi Antonescu, preşedin ii PSD, respectiv PNL, care au format USL în care ei sunt co-preşedin i, n.r. 12 Referire la guvernele Boc şi Ungureanu, care au fost răsturnate de la conducerea ării de cei doi şi

majoritatea parlamentară ce a trecut la sus inerea lor din diverse interese mai pu in na ionale, n.r.

Page 235: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

235

pregătesc tainic ca să fac din mijlocul lui lumină mare peste neamurile pământului, care vor vedea slava Mea strălucind pe vatra neamului român, neam du mănit de mul i prin vreme, dar care i-a ridicat mereu crucea pe umeri i a biruit cu ea pe păgâni.

Iată ce- i cer: cercetează-Mă ca să tii bine cum am lucrat Eu, i tot a a i tu să lucrezi,

căci oamenii lucrează ca oamenii i nu ca Dumnezeu. Grăie te-i dulce acestui neam i mângâie durerea lui i spulberă nedumerirea lui i înva ă-l cum să privească el adevărul a toate. Spune-le fiilor români toate a a cum sunt, i spune-le că a a a fost acest neam, sub cruce a stat i a a a mers, din pricina celor care de la mijloc l-au trădat prin vreme i l-au vândut la cei du mani lui. Să-i înve i pe fiii români ce este trădarea i să le spui lor să nu înve e de la nimeni pe cele rele, că iată, s-au ridicat în numele lor oameni sus la cârmă pentru ei i sunt aceia vânzători de fra i i de suflete, căci pentru bani î i vând ace tia făgăduin a pusă pentru slujire curată acolo unde s-au ales ei să stea, i unde s-au îmbolnăvit prea greu de setea de putere peste acest neam, pe care îl stăpâne te Dumnezeu sub binecuvântarea Sa, i pe care tu îl iube ti cu mare iubire.

Fie- i milă de Iuda ori de câte ori el se arată cu faptele lui, căci i Mie Mi-a fost de cel din

vremea Mea i l-am a teptat să se pocăiască de fărădelegea lui. E de ajunsă plata fărădelegii, iar noi să privim cu milă căderea lor sub faptele lor de trădare i de fuga de sub vină, după ce i-au scris vină ru inoasă pentru faptele lor, căci când iubirea se schimbă în ură ea se dovede te a nu fi fost ea, ci numai minciuna fe ei ei. Armele tale să fie dreptatea i adevărul, cu care i Eu, Domnul, am biruit moartea i am adus via ă celor ce Mă urmează pe pământ.

Mergi acum înaintea poporului român i povă uie te-l să privească atent i să se aleagă

atent de partea lui Dumnezeu i a celor ce Îl iubesc pe El pentru ei în numele Meu. Spune-i neamului român să nu se lase amăgit de cei ce lucrează fărădelegea, care se vede bine când ea iese deasupra, căci a a este lucrarea ei, căci cei ce lucrează fărădelegea sunt cei ce spun apoi că sunt slujitori ai binelui ca să-i creadă cei mul i i să li se supună lor i fărădelegilor lor ascunse sub cuvântul dreptă ii i al facerii de bine, cuvânt pe care ei nu i-l pot ine, căci sunt vânzători de fra i pentru slava lor de la cei mul i.

Pe nimeni să nu învinuie ti, ci numai păcatul minciunii să-l înfierezi, căci trebuie să

ne fie milă de cei ce cad atât de greu prin păcat, căci omul este slab de tot când uită de Dumnezeu i de dreptatea Lui pentru orice faptă pe care el o săvâr e te.

Î i voi terge iară i fa a împro cată de cei ce te urăsc13 din pricina ascunderilor lor

pentru faptele lor ru inoase i lacome între fiii oamenilor, căci slava i cinstea de la oameni nu se câ tigă cu nedreptate i cu duhul trufiei inimii, ci se câ tigă cu iubire de semeni, cu lepădare de sine pentru fra i i cu mare duh de umilin ă în folosul celorlal i, iar cei ce altfel caută slava lor, aceia cad i se prăbu esc, i pot învă a din aceasta dacă vor să înve e din gre alele lor, ei i cei asemenea cu ei.

Î i terg iară i fa a. Ridică spre putere sfântă lângă tine pe fiii cei cura i cu iubirea i cu

inima i cu mâinile i dă-le lor nădejde, a ezându-i pe scaunul dreptă ii înaintea neamului român i în numele lui peste el. Îi pecetluiesc i pe ei cu puterea Mea cerească, cu pecetea viului

Dumnezeu, i a voi să-i îndrum pe ei ca un Dumnezeu, căci fiii cei buni trebuie călăuzi i, că 13 USL-ul care l-a suspendat din fruntea ării, n.r.

Page 236: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

236

altfel omul poate să se abată sau să nu poată ti primejdia când ea vine ca să se ridice ei spre veghe i spre biruin ă cu Domnul, căci de la Mine i nu de la om vine biruin a cea bună.

Întăre te-te cu trupul i cu duhul i cu sufletul acum, căci lupta este obositoare, dar Eu,

Domnul, stau lângă tine i- i sunt de sprijin ceresc Eu i sfin ii Mei, Eu i voievozii cei drep i ai acestui neam, i care î i au locul în cerul sfin ilor români i au lucrare mare i văd ei slava Mea, văd pe Împăratul slavei cu masă de nuntă i de cuvânt de nuntă pe vatra acestui neam, în care ei î i odihnesc a teptarea i apoi învierea, căci vin cu învierea, vine Domnul, precum este scris că vine, i va da fiecăruia după cum este fapta sa.

Nu uita că poporul Meu cel micu , în mijlocul căruia Îmi las auzit glasul ca să fie scris

cuvântul gurii Mele, pe el îl am la rugăciune vie pentru tine i pentru neamul român, iar lovitura de la cei trufa i se va vindeca, i le voi da celor ce plâng, le voi da lor bucuria, căci îl in în post i în rugă cu strigare pe poporul cuvântului Meu, ca să împlinesc Eu ruga lui spre Mine, că a a este împlinirea, trebuie cerută ea, ca să vină de la Dumnezeu fapta ei apoi. Poporul cuvântului Meu, ales de Mine din mijlocul neamului român, ascultă el glasul Meu i lucrează ceea ce Eu îi dau i a a lucrăm, i a a ar fi să fie lucrarea neamului român, pe care Eu, Domnul, tainic îl pregătesc ca să-l ridic pe culmile slavei Mele i să-l tie pe el popoarele i să se apropie spre slava Mea din mijlocul lui, iar Eu voi sufla i voi aduce voia Mea pe pământ, căci pentru aceasta vin i lucrez.

Acum pace ie! E ti ostenit cu duhul, dar î i dau de la Mine ca să po i. Iubirea Mea te ine

în puterea ei cea de sus. Mi-e dor să se aplece neamul român spre slava cuvântului Meu din mijlocul lui, căci am istorie scrisă de peste cincizeci de ani în zilele acestea, i nu de azi grăiesc cuvântul Meu peste pământ acum.

Binecuvintez iubirea ta pentru neamul Meu i al tău, neamul român, i binecuvintez

răbdarea ta i puterea ta cea sfântă, puterea inimii, i prin acestea vom putea. Amin. În ziua aceasta sfântă i bisericească a sărbătorii cea pentru sfin ii Mei apostoli Petru i

Pavel i a celor împreună slujitori cu ei Evangheliei Mele celei de acum două mii de ani, am grăit cu tine, cel a ezat de Mine cârmaci al neamului român, neamul Meu cel de azi, întru care Tatăl Meu Savaot a binevoit pentru venirea Mea cea de azi cuvânt peste pământ.

Sfâr esc cuvântul Meu între Mine i tine acum i pun peste el numele Meu: Domnul Iisus

Hristos. Amin. Eu sunt Împăratul slavei, Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, Eu sunt Alfa i Omega, Cel ce

este, Cel ce a fost i Cel ce vine, i plata Mea este cu Mine ca să dau fiecăruia după cum este fapta sa. Amin.

* Acum stau cu tine la masă de cuvânt, neam român, căci tu treci prin greu, i te văd că nu

tii ce este acest greu. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, chiar dacă tu stai departe de dragostea Mea. Am în mijlocul tău coborârea cuvântului Meu. Glasul gurii Mele grăie te peste pământ în zilele acestea i am vase alese, pe care Eu, Domnul, le-am a ezat să stea înaintea cuvântului Meu

Page 237: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

237

când el se face auzit peste pământ. Te-am strigat mereu cu glasul gurii Mele i am pus înaintea ta grăirea Mea de peste tine i te-am povă uit să stai treaz pentru via a ta. Mereu, mereu i-am trimis carte i i-am dat din gura Mea, ca să iei i ca să crezi i ca să ascul i, ca nu cumva necrezând i neascultând, să cazi prin cei ce- i fac ie rău, i pe care n-ai cum să-i cuno ti, căci stau ace tia sub vorbe mincinoase i te duc cu vorba că te fac ei fericit, neam român, dar nimeni în afară de tine nu- i poate lucra fericirea, căci ea trebuie meritată prin toată truda cea pentru ea.

Stau cu tine în sfat ca să te povă uiesc pentru via a ta cea de azi i cea de mâine, căci s-au

ridicat să- i facă rău pe la spate cei ce- i făgăduiesc ie bine din mâna lor, neam român. O, iată ce pă e ti dacă nu veghezi după dreptate! Ce-ai face tu dacă te-ai lăsa să vegheze peste tine cei ce nu veghează, ci a teaptă să te supună pentru slava lor? Ai din mijlocul tău veghetori treji ziua i noaptea pentru via a ta, dar trebuie să te ui i bine ca să-i cuno ti pe ei i ca să-i vezi cât lucrează pentru apărarea ta de du mani. Du manii tăi sunt fra ii tăi care i-au umplut inima de dor de putere peste tine i care dau să se laude cu nume mare14, cu slujire mare pentru îngrijirea ta, dar ei nu sunt cura i. Cei lăudăro i nu sunt cei cura i, căci se fălesc i se trufesc cei lăudăro i. O, nu te lua după minciuni, ara Mea, neam român! Tu e ti ara Mea cea de azi, căci a a a binevoit întru tine Tatăl Meu Savaot i M-a trimis să Mă fac cuvânt de învă ătură pe vatra ta, iar Eu grăiesc din văzduhul cel plin de heruvimi i de serafimi i- i dau din gura Mea pova ă i te păstoresc, o ara Mea cea de azi.

Ia aminte i înva ă i ascultă de la Dumnezeu, neam român! Nu da de peste tine15 pe cel

ce veghează16 pentru tine cu credincio ie i cu daruri de bine, căci te-au dus cu minciuna cei ce dau să te stăpânească sub puterea lor. O, cine să- i spună ie că nu mai este inimă curată în cei ce- i făgăduiesc ie binele? Am sprijinit cu mână tare pe cel pus peste tine de binecuvântarea Mea ca să- i fie veghetor pentru pacea ta, pentru ara ta. O, nu te lăsa cumpărat i nu te lăsa vândut, fiu român! Cei ce te împing să- i trădezi conducătorul sunt fiii

minciunii i vor să te supună lor, iar ei sunt cei trufa i i vânzători de fra i prin lucrarea trădării de fra i.

Î i spun ie acum, neam român, că nu era a a neamul tău cel de demult, ci era ascu it la

veghe i la privire i nu se lăsa robit când putea să lupte pentru dreptatea lui. O, deschide ochii ca să vezi i ca să în elegi privind pe cei ce mint că- i aduc ie binele! Înva ă, fiu român, să- i lucrezi binele cu mâna ta i nu te da pe mâna celor pe care nu-i cuno ti, dar înva ă de la Dumnezeu ca să tii, că iată, Eu, Domnul, Mă fac peste tine cuvânt de veghe i pun străjeri destoinici peste tine, i

ace tia te iubesc cu mare iubire, căci inima lor e mare i au priceperea ca temelie i au darul Meu pus peste ei pentru duhul cârmuirii, că nu oricine tie să cârmuiască prin primejdii i prin furtuni fără de veste venite, iar tu e ti firav pentru veghe, neam român.

M-am uitat în zilele acestea cât de mult a lucrat duhul minciunii ca să pună stăpânire

peste tine cei ce mint. M-am uitat apoi în cartea cuvântului Meu cel de azi i am găsit multa Mea strigare peste tine, neam român. Te-am tot pregătit prin cuvânt să stai treaz i veghetor, căci Eu vedeam cum se pregătesc fiii minciunii ca să răstoarne de la cârmă pe cei cura i cu inima i cu fapta pentru via a ta. O, n-ai voit să auzi i să crezi i să te a ezi la veghe după atâta strigare

14 USL – care au preluat guvernarea, n.r. 15 La referendumul de validare a suspendării preşedintelui ării, n.r. 16 Preşedintele suspendat Traian Băsescu, n.r.

Page 238: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

238

a Mea la tine, dar acum iată, iar te strig i iar te învă i- i spun: veghează, neam român, ca să nu i se spargă casa ta! Veghează, fiule, că Eu î i dau învă ătură ca să veghezi i- i dau să tii cum să veghezi, i te rog să ai iubire pentru cei ce te iubesc stând la cârmă cu datorie sfântă pentru tine, i nu cu dor de slavă pentru ei.

Acum, Eu, Domnul, trimit lucrători cere ti pe pământ ca să lucreze ei peste tot veghe

mare i îndemn tainic peste sufletul neamului român, ca să facă voia cerului acest neam, i voi alunga duhul minciunii din calea lui i voi a eza la loc hărăzit lui acest duh, iar cei ce nu se leapădă de minciună vor fi i ei la locul cel pentru ea, dar bine este lor să se de tepte i să se supună adevărului, care-i poate face liberi pe cei ce nu s-au deprins până acum de partea adevărului. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfin ilor apostoli Petru i Pavel, din 12-07-2012

*** … O, neam român, Fiul Meu Iisus Hristos stă pe vatra ta cuvânt cu veghe cerească în el

i- i dă din Duhul Sfânt, Care Se face cuvânt de cincizeci de ani i mai bine i veghează i lucrează cu toate puterile cere ti în mijlocul acestui neam, iar Tu, tată, n-ai voit să ascul i pova a ca să veghezi i să nu se smulgă de pe tine ocrotirea i cei ce te vegheau mult i se cură au pentru tine ca să te vegheze în chip curat, ca să te cure e de minciuna celor ce s-au a ezat acum peste tine, folosind ei duhul în elării ca să se a eze ei pe scaunele de cârmuire i să facă din tine poporul lor, voia lor, popor obidit sub placul lor cel fără Dumnezeu. O, î i trebuie dojană, tată, căci ai fost necredincios i n-ai vegheat cu Domnul, Care a a de dulce i de sfânt i-a făcut mereu trezirea, i te-a povă uit Fiul Meu cu iubire ca să-L prime ti i ca să ascul i de El pentru via a ta. O, tu vrei, oare, să cazi în suferin ă cum n-a mai fost în tine? Iată, Noi, Tatăl, Fiul i Sfântul Duh veghem la căpătâiul tău i ducem luptă grea i cerească pentru mântuirea ta de sub cei ce s-au a ezat acum pe scaune ca să te stăpânească ei, i nu sunt de Domnul ei hărăzi i peste tine, decât dacă tu meri i pedeapsă prin ei acum, ca să- i în elegi neascultarea, fiule român, căci ace tia au furat cu minciună voin a celor ce în români i-au scris pe ei pe scaune i care au fost cumpăra i cu bani i cu făgăduin e mincinoase, i iată, povara a început să crească peste tine i să- i vezi neascultarea ta de Dumnezeu, Care te-a povă uit la vreme să nu dai voie să te stăpânească cei nedrep i cu Domnul i cu tine, ci să te scoli i să veghezi i să te ui i bine ca să-i vezi pe cei ce se cură ă pentru tine ca să- i vegheze via a de furi i de tâlhari. O, n-ai ascultat, i cazi în suferin ă acum, i vei face ochii mari vrând-nevrând i vei în elege că n-ai ascultat de Dumnezeu, Care S-a făcut peste tine cuvânt i slavă de

cuvânt, gata să Se lupte lângă tine cu tot cerul pentru biruin a ta. O, credin ă sau dragoste cu sila nu se poate face, dar cel necredincios trebuie dojenit spre în elep ire i trebuie sprijinit cu pova ă.

O, neam român, i-a dat Fiul Meu Hristos cuvânt peste tine. În elegi tu iubirea Mea? Î i

fac rugăminte sfântă Eu, Tatăl Savaot. Veghează, Tată, veghează cu trezie, că este în primejdie soarta ta cea de azi i cea de mâine. O tirile de sfin i i de îngeri sunt în luptă i în răbdare sfântă i în veghe dumnezeiască pe vatra ta pentru soarta ta. Eu, Tatăl, Mă ridic de pe tronul slavei i

stau cu Fiul Meu Iisus Hristos în lucrare tainică peste tine ca să- i gătim salvarea, o, ara Domnului. Tu ai atâta bogă ie de cuvânt coborât pe masa ta! Scoală-te i cite te i te încălze te de dragostea lui, că iată, n-ai ascultat în ziua când toate o tirile cere ti i îngere ti au stat gata să te ajute, să te vegheze, să te insufle i să te ridici i să spui NU celor ce te-au supus

Page 239: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

239

acum sub ei prin numărul celor ce au fost plăti i să spună da i să cazi tu apoi sub stăpânirea fiilor trufiei i ai minciunii lor de peste tine, iar tu ai stat acasă i n-ai ie it la luptă i nu te-ai apărat, iar oastea cea vrăjma ă i bine plătită împotriva ta s-a sculat i a făcut biruin ă pentru cei ce s-au a ezat peste tine acum.

O, e jale între cei din cer de la neascultarea ta i se bucură duhul cel potrivnic Mie i ie

de le neveghea ta, de la somnul tău, i e grea acum lupta celor din cer pentru ocrotirea ta, popor român. A a pă ea i poporul Israel. Îi făgăduiam mul ime de iubire i de slavă i-l rugam să urmeze după cuvântul proorocilor, dar el se dădea la nepăsare i la idoli i părăsea ascultarea de Dumnezeu, i a fost el părăsit de Domnul i numai o rămă i ă a mai rămas din el adevărată.

O, voi, cei îndurera i acum în mijlocul neamului român, i care a i stat de veghe în toată

vremea cea rea până la ziua întrebării i a i povă uit poporul i i-a i dat să tie ce să facă i cum să lucreze, o, chiar dacă el n-a ascultat de voi, cei cura i cu inima pentru el, nu vă pierde i nădejdea, căci voi sunte i cu mult mai mul i decât cei pu ini între voi care v-au dat vânzării i au primit bani din mâna celor plini de bani i care pentru bani trăiesc i jefuiesc avutul celor

suferinzi. O, fi i plini de răbdare sfântă i de credin ă sfântă că Dumnezeu aduce dreptatea i lucrează pentru ea. Lucra i i voi lângă Noi, cei din cer, i veghea i cu lucrare văzută i tiută

a fi i grăită peste neamul român i nu slăbi i pentru duhul dreptă ii, căci trebuie să propovăduim în cer i pe pământ duhul iubirii de ară, ara venirii Fiului Meu cuvânt peste pământ acum, la sfâr it de timp. Sta i pe posturile de veghe i da i de gol lucrarea nelegiuirii, dar cu umilin ă să lucra i i cu milă să veghea i, căci cei umili i vor fi biruitori. Mă aplec cu cuvântul i vă rog cu umilin ă de Tată ceresc, împodobi i-vă cu duhul rugăciunii spre Dumnezeu i cu zile de post i de jertfă înaintea Sa, căci acest soi de vrăjma i nu cade decât în fa a acestor arme cu putere prin ele însele, după cum Fiul Meu Hristos a biruit tot a a duhul lumii când L-am lăsat să fie ispitit de acest diavol. O, lupta nu este pierdută, ci mai degrabă sunt pierdu i cei ce s-au înăl at acum unii pe al ii pe scaune de stăpânire peste acest neam, dar este scris despre cei ce se vor înăl a că vor fi ru ina i i smeri i pentru duhul trufiei lor, căci cei fără Dumnezeu sunt nimic, sunt pentru tăiat, căci rodul lor este otrăvitor, iar otrava usucă via a în care ea pătrunde.

O, Fiule Emanuel, am grăit lor, celor mari cu inima în neamul român i le-am dat nădejde

i duhul cunoa terii i al răbdării încă. Suntem cu sfin ii la masă de cuvânt pe vatra neamului român. Te mângâi, tată, Te mângâi, Fiule scump, că suferin a Ne este mare, i sfântă Ne este răbdarea. Să-i a teptăm pe cei treji pentru duhul dreptă ii în acest neam i să le dăm lor harul i darul ca să facă ei lucrare de apostoli a a cum se mai poate i să ajute ei duhul neamului român i vederea ochilor lui, care n-au vegheat în ziua când a fost nevoie de veghe ca să nu vină furul, dar furul a venit i a căzut durerea peste cei cura i cu inima, i este încă de răbdat i de vegheat i de lucrat, i va veni curând-curând, încurcătură de limbi peste cei ce s-au sprijinit unii de al ii pentru câ tigare de scaune dar care nu se iubesc nici măcar ca pe pământ, i se rabdă unii pe al ii pentru păruta lor slavă, pentru bolnava lor dorin ă de stăpânire, dar toate acestea sunt ve tede prin în i i cei ce le lucrează, i este scris pe masa cea dinaintea tronului lui Dumnezeu cuvânt rostit de gura celui ce se arată mare acum între cei ce au furat stăpânirea i care a spus cu gura sa cuvântul Scripturii care spune că «cel ce ridică sabia, de sabie va pieri», i a a va fi, precum Scriptura grăie te, i se va împlini acest cuvânt peste cei ce au ridicat sabia lor i au tăiat cu ea tot rodul cel cu trudă îngrijit i au semănat mărăcini mul i în locul rodului i dau

ace tia să înăbu e sămân a cea curată, dar vine Domnul i va a eza dreptatea Sa, i va locui ea pe acest loc sfin it prin cuvânt, vatra neamului român. Amin.

Page 240: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

240

— O, Tatăl Meu Savaot, puterea Noastră este durerea. Ea are putere mare cât iubirea.

Cu ea vom semăna dreptatea i sămân a ei cea multă peste cei ce au nedreptă it neamul român acum.

Scula i-vă voi to i, cei mari cu inima i cu în elepciunea dreptă ii sfinte i nu sta i din

veghe, căci Eu, Domnul, am privit la voi în toată vremea i mereu vă privesc i văd în elepciunea în care vă păstra i, căci voi sunte i dintre cei ce nu suge i sânge, ci da i vlagă neamului român prin veghea în care sta i i grăi i prin ea. Iar această vampă, acest duh de femeie îmbrăcată în ro u i stând călare pe fiară, sugând ea sângele neamului român în numele lui mamona, are scris în Scripturi blestemul de peste ea, iar banii ei asupra capului ei să cadă cu tot cu pre ul desfrânării ei, precum este scris despre fiara cea de la sfâr it de timp i despre femeia care stă călare pe fiară i despre fărădelegea ei. Sunt Domnul Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu Savaot, i acest fel de sabie este scrisă pentru vampa cea pitită acum sub stacojiul ei, în elând ea neamurile pământului peste tot, i acest duh fălos ca al lui Goliat î i va pierde capul sub sabia sa, căci i-a zidit pe nisip. Amin.

Vă dau din Duhul Meu vouă, celor cura i la inimă i pe mâini în neamul român, i

strânge i-vă în acest duh i sta i de partea luminii a toate i sprijini i sufletele i în elepciunea acestui neam, care plânge negrăit i se uită în lături după salvatori. Ie i i tot mai în lumină voi, cei ce îmbră i a i lumina i adevărul, ie i i i face i lumină peste întuneric i da i de gol faptele ascunse ale întunericului care a prins stat mare peste neamul român, neam care nu trebuie să- i piardă întâietatea cea de la Dumnezeu i să cadă iar sub mână străină i du mană pentru soarta lui, căci este cu gura căscată o cursă veche i care trebuie dată în lături, dar veghe mare trebuie din cer i de pe pământ, căci vremea este cu noapte peste ea.

O, e ti cu bucuria amestecată cu durere, neam român. Nici cei ce s-au scris biruitori

asupra ta, nici ei n-au pace, nici ei. Se tem i ei, căci con tiin a îi scurmă din pricina nedreptă ii cu care i-au făcut loc pe scaune mari, i voi trimite Eu, Domnul, duh tulburător peste con tiin a lor, peste lini tea lor vopsită, i teama va cre te în ei, iar minunile cere ti î i vor arăta în elepciunea i vor ajuta pe cei nedumeri i. i va veni Domnul cu pacea apoi, căci cât fiii trufiei stau încă pentru ca să dea socoteală fa ă de cele zdrobite de ei, pacea va avea de a teptat i de lucrat în taină pentru arătarea ei apoi. Acum însă sabia va lucra despăr irea minciunii de adevăr, a întunericului de lumină i va fi apoi Domnul Biruitorul, Mielul Cel salvator, Care spală păcatele, Eu, Domnul, Care spăl în sângele Meu vărsat pentru om pe cei ce-Mi deschid ca să le fiu lor Mântuitor. Amin.

O, pace ie, ara Mea cea de azi, neam român, dacă vei vrea, dacă vei ti să lucrezi pentru

pacea ta, pentru salvarea ta. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului ierarh Spiridon‚ făcătorul de

minuni, din 25-12-2012 *** O, neam român, neamul Meu cel de la sfâr it de timp, în tine Mi-am zidit acum i

Betleemul i Nazaretul i cuvântul cel pentru a doua Mea venire i toată lucrarea Mea cea pentru sfâr it de timp, i de pe vatra ta veghez i priveghez peste tine i peste popoare prin îngerii Mei i pun sigiliul Meu, al numelui Meu peste actul na terii tale prin cuvântul Meu cel de

Page 241: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

241

sus i nu te vei putea ascunde dinaintea Mea i dinaintea popoarelor cu obâr ia ta cea de la Mine, că de la început i până la sfâr it te-am a teptat să fii tu ara Mea cea de azi, în care să vin i să-Mi a ez tronul judecă ii făpturii i împără ia i înnoirea a toate apoi prin cuvânt, ca i la început când la cuvântul Meu s-au zidit cerul i pământul sub privirea lui Dumnezeu i a îngerilor Lui.

O, neam român, n-ai în eles de ajuns vremea cercetării tale, dar vom da mâna tot mai

strâns i vom citi de pe înăl imi cartea iubirii dintre Mine i tine i te vor căuta popoarele îndepărtate de Mine i vor lua de pe vatra ta mana cea ascunsă i vor afla taina salvării i a mântuirii i vor afla legea iubirii i a iertării, căci Eu te-am iubit de la început i până la sfâr it i te-am a teptat aici, la sfâr it de timp, i am slava Mea în tine acum, i cu iubire ca focul Mă scriu pe vatra ta i Mă înfiin ez în cartea Mea cea de azi i este ea tronul judecă ii făpturii i totul se va na te într-o clipă prin cuvântul Meu, care înnoie te lumea. O, Mi-e dor de tine i voiesc să crezi venirea Mea la tine, că Mi-e dor. Regii i stăpânii te vor a lor, că au aflat taina ta cea de la Mine hărăzită ie, dar Eu te doresc a Mea, i dorul Meu te ine în Mine, i Eu veghez peste tine cu cetele îngere ti, ara Mea cea de azi. O, e praznic de na tere în mijlocul tău, i Eu la ieslea Mea de cuvânt grăiesc peste tine i- i trimit să Mă auzi i să nu mai trăie ti tu păgâne te, o, ară cre tină, căci sărbătorile sfinte tu le petreci păgâne te de tot i n-are cine să- i spună că gre e ti lui Dumnezeu, iar Eu, Domnul, vin i- i spun gre eala ta, i- i mai spun că omul poate fi mai fericit decât î i face el fericire pe pământ cu slujirile lui din sărbători. O, ară scumpă a Mea, să te doară de Dumnezeu i să-I alini Lui rana, iar El î i va pregăti sărbători i slavă în sărbători, că nu a a trebuie să sărbătorească omul, ci cu slavă cerească în mijlocul lui, că fără Domnul e pustiu i e iad pe pământ.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Na terii Domnului, din 07-01-2013 *** În zi de Bobotează peste ape las cuvânt peste ara română, cuvânt de pace. O, pace ie,

ara Mea de azi, de la venirea Mea cuvânt peste pământ, căci sunt venit la tine cu venirea Mea i cu pregătirea ei, i nu la alt popor Mi-am pregătit ca să vin i să-Mi gătesc calea i pe cei ce stau întru întâmpinarea Mea. Eu, Domnul, te botez în cuvântul Meu iar i iar i pun peste tine mila Mea, ocrotirea Mea i nădejdea că vei fi frumoasă, ara Mea, iar neamul tău iubirea Mea, că Eu merit să Mă iube ti, o, neam român, că iată cât dau să te in mereu de mânu ă i să te ocrotesc, măcar pe cei ce-Mi cred i-Mi primesc cuvântul cel în tine sălă luit, iar pentru aceia să miluiesc toată cetatea ta i să-i port de grijă i să-i fiu Eu ei paza cea din cer până la ivirea zorilor, când nunta Mea cu ea se va vedea până în zări, până peste mări i ări, i va fi ea iubită pentru frumuse ea ei, pentru slava ei, căci Eu Mă slăvesc în tine cu cuvântul venirii Mele, o, ara Mea cea de azi.

i acum, să se reverse apele fântânilor de aici, de la izvorul Meu de cuvânt, să se reverse

peste apele tale, o, ară română, i să sfin ească apele tale i să te păzească ele de toată primejdia cea vrăjma ă Mie i ie, căci Tatăl Se bucură nespus de petrecerea Mea în tine pe pământ i te are dragă Tatăl i te nume te fată de împărat, iar pământul tău are multă mărturie de iubire de Dumnezeu purtată în pântecele lui.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Bobotezei, din 19-01-2013 *** O, în duminica aceasta a praznicului Învierii Mele, în ziua întâi a săptămânii te chem la

înviere, te chem, neam român. O, ridică-te! Te chem cu dor, i tainic rostesc peste tine cuvântul

Page 242: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

242

Meu. Ridică-te, o, ara Mea de venire a doua oară de la Tatăl pe pământ la oameni! Când am făcut la început cerul i pământul am zis cuvânt, i ele s-au făcut i s-au arătat i s-au a ezat la locul lor. Acum, la sfâr it, rostesc cuvânt peste tine i zic: Fă-te cer nou i pământ nou, o, neam român, căci pe glia ta am semănătura cuvântului Meu, cuvântul gurii Mele, care vine pe oapta vântului, purtat de norii slavei Domnului, i vine la tine ca să te ridice, o, ara Mea de azi. Am pe vatra ta grădini a cuvântului Meu, unde Eu cobor pe loc pregătit Mie ca să vin i să cuvintez de pe tron i să cârmuiesc cu toiag de fier neamurile pământului, precum este scris să împlinesc. O, deschide-te i prime te venirea Mea! Hristos a înviat, î i spun Eu, Domnul, ara Mea cea de azi, î i spun i azi, î i spun i mâine, iar apoi tu să înve i să mo tene ti cerul i să mo tenească sfin ii cerului pe pământul tău i să se facă cer pământul tău, pentru cei din cer biserică cerească pe pământ. O, vino în ajutorul Meu, în ajutorul Domnului Dumnezeului tău, că nu în Ierusalim M-am dus dacă am venit, ci la tine am venit i în tine petrec, i rostesc cuvântul cel de la început al facerii celei noi, chiar dacă neamul cre tinesc merge mereu la Ierusalim pentru cele ce găse te acolo despre trecerea Mea pe acolo acum două mii de ani când nu M-a primit Ierusalimul, i iată, i acum ca i atunci urmele Mele mărturisesc acolo spre judecata celor ce n-au crezut atunci i a

celor ce nu cred azi venirea Mea cea de atunci i cea de acum, care este scrisă în Scripturi să fie acum. i precum acum două mii de ani am venit că era scris să vin, tot a a i azi, vin că este scris să vin, vin i-Mi împlinesc venirea i cuvântul venirii Mele i tainic pregătesc facerea cea nouă: cerul cel nou i pământul cel nou, i iată, Îmi pregătesc mo tenitori, iar pe tine te chem prelung, o, ara Mea de dor, că dor Îmi e de tine, i de două mii de ani Mi-e dor; Mi-e dor de când Tatăl Savaot a hotărât să am pământul tău de sprijin i de slavă pentru a doua Mea venire, fiindcă Ierusalimul M-a alungat din mijlocul lui, iar cei de azi sunt acolo fiii celor ce M-au răstignit.

O, pace ie, ara Mea, România Mea! Pământul tău este al Meu. Pe el am Eu a ezată taina

venirii Mele cuvânt pe pământ acum, la sfâr it de timp, i nu voiesc, o, nu voiesc ca neamul de pe tine să Mă alunge precum Ierusalimul M-a alungat, după ce atâta am strigat ca să-l adun ca pasărea pe puii ei, dar el n-a voit, i M-a alungat din mijlocul lui i M-a dat de la el.

O, pace ie, pământ al slavei Mele de sfâr it de timp, pământ român, dorul Meu cel de

două mii de ani, i iată, am peste tine slava Mea i pe poporul cuvântului Meu cel de azi peste pământ i tronul Meu, iar râul Meu de cuvânt, care curge din tronul Meu, să- i spele fa a, să- i spele glia i să fii tu slava Mea, precum slava ta sunt Eu, Eu i cuvântul Meu în mijlocul tău. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Învierii Domnului, din 05-05-2013 *** O, bucura i-vă, voi, cei ce v-a i ales călătoria spre izvorul Meu de cuvânt, spre aceste

plaiuri cere ti, unde Eu Îmi a ez venirea i cuvântul i vestirea lui apoi! Pace inimioarelor voastre, că le-am ascultat bătăile i M-am încălzit la dorul din ele!

O, câtă slavă aici acum! Nu am aur i argint, nu am ce să vă dau ca plată pentru dragostea

din voi. Vă dau slava Mea, cuvântul dragostei Mele, povestea Mea de dragoste cu care Mă scriu pe pământ de aproape aizeci de ani pe vatra neamului român. Dar de ce nu M-am dus pe alt meleag acum, când venirea Mea trebuie să se scrie pe pământ? O, am venit pe locul de unde am început când am făcut cu cuvântul cerul i pământul, i l-am făcut apoi din pământ pe om cu mâna i i-am dat chipul Meu la facerea lui i l-am asemănat cu Mine i cu Tatăl i l-am iubit cu iubire mare ca pe lucrul mâinilor lui Dumnezeu i i-am zidit rai pe pământ, grădină de poveste, i

Page 243: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

243

l-am a ezat în fericire dulce pe om, i am început atunci de aici cu toată slava facerii i am pecetluit la început acest pământ i are acum numele de pământ român, după numele neamului de pe el. O, mul i căutători, mul i cercetători au grăit i grăiesc că e ara Domnului pământul român, dar ei au auzit de la Mine, din descoperirile pe care Eu, Domnul, le-am coborât ca să fie cunoscută taina acestui pământ, pe care Eu stau i cuvintez cuvântul Meu, cuvântul celei de a doua veniri a Mea de la Tatăl la oameni.

O, câtă bucurie ar fi să por i tu în suflet, neam român, când auzi tu din gura Mea soarta ta,

alegerea ta cea dintru început! Eu sunt Alfa i Omega, începutul i sfâr itul, i lucrez ca la început, căci sunt Cel dintâi i Cel de pe urmă i sunt Domnul Dumnezeul tău, că e ti întâia, o, ara Mea cea de la început i cea de la sfâr it. Am început cu tine, i tot cu tine trebuie să lucrez i la sfâr it, i să în eleagă to i de ce e ti tu a Mea, de ce- i spun Eu ara Mea, ara Mea de nuntă.

O, cum să- i spun altfel când Eu am în tine masa Mea de nuntă, slava cuvântului Meu, care cheamă omul la masa Mea, la masa Mea cu sfin ii? O, ce frumoasă e ti tu întru cele cere ti, întru cele nevăzute ale tale i puse peste tine la facerea lumii! Acum două mii de ani M-a sortit Tatăl ie la sfâr it de timp, după ce poporul Israel M-a lepădat i M-a scos afară din mijlocul lui. Tu

e ti pământul făgăduin ei cel pentru sfâr it de timp, i iată, e ti, i am în mijlocul tău praznicul împără iei cerurilor, vestea care merge ca fulgerul peste tot, căci omenirea doarme în plăceri ca înainte de potop când Noe striga spre Domnul oamenii de pe pământ ca să nu-i piardă pe ei fărădelegile lor.

O, ce frumoasă e ti tu între cele nevăzute ale tale, ara Mea cea de azi! O tiri cere ti stau

la masă cu Mine i cu poporul cuvântului Meu pe vatra ta, i cât a vrea să iube ti venirea Mea la tine i să cau i după Mine cu dor! Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Sfintele Pa ti‚ a mironosi elor, din 19-05-2013

*** O, neam român, mai este alt neam i alt tărâm pe pământ unde vin Eu cuvânt i Duh

mângâietor a a cum vin acum pe vatra ta cu slava Mea cea de la Tatăl? O, Eu sunt Cel ce sunt. ie î i spun, neam român, Eu sunt Cel ce sunt! Sunt Cel ce am strălucit pe munte înaintea

ucenicilor mărturisitori, i sunt Cel ce de pe munte M-am înăl at pe norul slavei Domnului, după ce Mi-am povă uit ucenicii trimi ându-i peste pământ cu vestea lucrului Meu cu ei timp de trei ani i jumătate, până ce M-am suit la Tatăl în ziua înăl ării Mele la ceruri. O, cum să fac să te trezesc? Am în mijlocul tău un popor mărturisitor slavei cuvântului Meu coborât pe vatra ta acum, la sfâr it de timp. Îl trimit cu trimiterea Mea ca pe un martor al zilelor de acum ca să-Mi vestească de la margini la margini cuvântul. Nu i-a mai rămas neamului omenesc decât să încerce fericirea cu Mine, după ce totul a încercat între pământ i cer vreme de apte mii de ani, că a încercat minciuna în toate felurile ei bietul de om i s-a min it om pe om apte mii de ani. O, ajunge, omule! Ajunge, omule, ajunge! Încearcă i cu Dumnezeu, dar după voia Lui, nu după voia ta, că după voia ta i-ai făcut mereu voia înaintea Mea căutându-Mă ca să- i fac voia, dar voia Mea este scrisă pe piatră cu foc, cu degetul lui Dumnezeu, i nu seamănă voia Mea cu voia ta. Voia Mea este sfin enia ta. Eu cu ea am biruit lumea i pe stăpânitorul ei, i nici tu nu vei putea birui altfel, o, omule ostenit. Acum două mii de ani am spus: «Acum stăpânitorul acestei lumi a fost judecat», i M-am lăsat apoi spre moarte pe cruce, dat la moarte de stăpânitorul acestei lumi, de poporul în mijlocul căruia M-am arătat Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, numai că el n-a voit să fie alt stăpân peste lume în afară de el, de cel împuternicit de

Page 244: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

244

Mine să-Mi fie Mie popor între toate neamurile de pe pământ. Dar dacă el n-a voit să facă voia Mea, a fost judecat acest popor când Eu am biruit asupra lui prin moartea i prin învierea Mea, i apoi prin ridicarea Mea pe tron lângă Tatăl, de-a dreapta Tatălui, după ce am biruit cel din urmă vrăjma : moartea.

O, neam român, Eu sunt în Tatăl, i Tatăl este în Mine i una suntem când auzi tu

cuvântul lui Dumnezeu. O, de ce, fiule, de ce, neam român, stai deoparte de slava lui Dumnezeu de pe vatra ta? Ia aminte că Domnul î i grăie te ie. Nu mai sta în întunericul cel mai din afară, neam român, că nor negru este necredin a i nepăsarea ta pentru ea. Lacrima Mea după tine s-a făcut apă mare i multă, i iată câtă suferin ă pe tine acum, pe vatra ta i peste fiii i fiicele tale, care stau atât, atât de departe de cuvântul care te strigă plângând i strigând, neam român! O, cum să fac să te scot din nepăsare i de sub asupritorii tăi, din pricina cărora vine nenorocirea peste tine, i care te asupresc să nu te lase să înve i i să crezi apoi slava Mea de pe vatra ta? Tron de cuvânt Mi-am zidit în mijlocul tău, i din el curge peste pământ ca o apă cură itoare acest izvor al gurii Mele, izvorul iubirii, o, ara Mea de azi. O, nu te doare trupul i sufletul i duhul de atâta bătaie câtă i-ai atras i î i atragi? Acum vreo douăzeci de ani am scos de peste tine pe cei ce te stăpâneau fără de Mine, i sub care tu plângeai i a teptai o izbăvire.

Mă voi înăl a cu tine deasupra tuturor înăl imilor omene ti i Mă voi slăvi din tine peste

neamuri pe pământ, o, ara Mea cea de azi, ara venirii Mele a doua oară pe pământ, iar tu, neam român, va fi să crezi atunci că numai sfin enia avea omul s-o lucreze, i nu carnea, căci omul mănâncă numai carne, mănâncă i când poste te de mâncare de carne, mănâncă i atunci carne, căci mănâncă cu pofta trupului, mănâncă poftă trupească din carnea sa i din carnea altui om, i mănâncă omul i cu trupul, i cu duhul i cu sufletul, mănâncă numai carne i numai duh de carne, i nu are cine să-l oprească de la această neascultare, dar Eu vin i îl învă pe om, că n-are cine să mai vină după Mine ca să-l înve e pe om, căci stăpânitorul acestei lumi stă peste toate neamurile de pe pământ, stă împotriva Mea i stăpâne te peste om i îl supune, dar Eu, Domnul, îi voi arăta curând, curând iară i judecata lui, când va vedea cu ochii mari i cu spaimă multă lucrarea pe care în ascuns a lucrat-o prin to i supu ii ca să-l despartă pe om de Dumnezeu, după ce L-a răstignit pe Dumnezeu pentru ca să- i aibă el scaun pe pământ peste om, el i numai el, iar omul să nu mai tie că Dumnezeul Cel adevărat este Domnul.

Mă voi înăl a cu slavă mare prin lucrarea cuvântului Meu din mijlocul neamului român i

voi rosti de pe acest munte de cuvânt i voi spune stăpânitorului acestei lumi: Sfâr itu-s-au toate, toate ale tale, ca să fiu apoi numai Eu, Domnul, Eu i cei asemenea Mie. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înăl ării Domnului, din 13-06-2013 *** Fi i plini de dor i de dragoste când trâmbi a Mea sună spre voi să vă poarte pa ii spre

izvorul Meu de cuvânt i spre petrecerea Mea cu voi i cu cei din cer aici, fiilor. Iată ce sărbătoare dulce în cer i pe pământ! Sunt înso it de o tiri cere ti. De o parte i de alta a Mea i a mamei Mele Fecioara la masa cea de azi stau ucenicii Mei, ca i acum două mii de ani la această sărbătoare. O, e ara română mângâiată de jur-împrejur de mama Mea Fecioara i e vegheată cu dragostea i cu ocrotirea ei, dar cel mai dulce pământ pentru cer în acest pământ român este aici, unde Eu pun masă de cuvânt ca să aibă împăr itorii Mei ce da, numai să aibă cine să ia i să trăiască prin cuvântul Meu cel ce ia.

Page 245: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

245

O, neam român, cât Mă doare că nu dai tu să auzi glasul Meu, care plânge pe vatra ta după om! O, biserică a neamului român, cât de lume te petreci tu în mijlocul acestui neam rece cu căutarea lui după Mine! O, cât vei mai putea tu să te nume ti biserica lui Hristos? O, cât te vei mai în ela să crezi că po i să stai cum vrei tu sub acest nume? Deschide u a i vezi cine bate. Bat la u a ta cu toiagul, cu cuvântul Meu bat ca să ie i întru întâmpinarea Mea, dar tu trăie ti de capul tău, în sângele tău i Mă doare de la tine când bat să-Mi deschizi, iar tu nu Mă prime ti, ci dai să nu-Mi cuno ti glasul Meu de Păstor milos pe urma ta. O, pe ce urmă mergi tu, biserică a neamului român? Te văd din cer strămo ii tăi i nu- i zăresc fa a i pa ii. O, unde mergi? O, până când? Cu durere în glas te întreb aceasta, Eu, Domnul Iisus Hristos te întreb. E aproape ziua când tu vei putea vedea deslu it că Eu am fost acest cuvânt sfânt. O, când tu Îmi vei sluji Mie i nu ie, slavei Mele i nu slavei tale, atunci va fi să vindeci tu rana Mea cea de la neascultarea ta, dar va veni, oare, o zi atât de mare de la tine spre Mine? Voi putea să- i spun într-o zi după adevăr: Pace ie, biserica Mea? O, caută să- i răspunzi ce vrei să faci. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului, din 28-08-2013

*** Sunt trimisul Tatălui Meu Dumnezeu Savaot i vin cuvânt pe pământ peste neamul

român, cuvânt de slavă i de pace i de adevăr. Sunt Fiul Tatălui, sunt Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Acum două mii de

ani M-a trimis Tatăl Meu pe pământ să Mă fac Om văzut între oameni i să Mă dovedesc Fiul Său i să creadă în Mine cei cărora le va fi dat de la Tatăl să creadă, iar acum, la sfâr it de timp, Mă trimite Tatăl cuvânt peste pământ.

Sunt Domnul Iisus Hristos i grăiesc din nor, grăiesc din slavă, grăiesc din Tatăl, căci

Tatăl este cu Mine, dimpreună cu toate suitele cere ti, care-Mi poartă slava pe aripi îngere ti, pe ro i de heruvimi, pe pară de foc, i slava venirii Mele este mare. Vai celui ce se îndoie te la auzul cuvântului Meu, la glasul venirii Mele cuvânt peste pământ, căci plata unuia ca acela este cu cei necredincio i!

Nu sunt ghicitor, nu sunt prezicător, ci sunt cu Duhul Adevărului în mare lucrare peste

pământ i peste neamul român, la care Tatăl Mă trimite. O, de ce, Tată, la acest neam Îmi faci trimiterea Mea cea de la sfâr it de timp? Spune-i Tu, Tată, acestui neam povestea lui cea de la Dumnezeu hărăzită s-o poarte el înaintea Ta i a toate neamurile de pe pământ. Voiesc să grăie ti Tu mai întâi neamului român în zi de praznic al crucii pe care Eu am fost răstignit când Tu M-ai trimis pe pământ după om, o, Tatăl Meu.

— Da, Fiule scump, voiesc i Eu ceea ce Tu voie ti, i-i spun neamului român că dacă

poporul pe care l-am avut aparte al Nostru dintre neamurile pământului, dacă el Te-a dat la moarte pe cruce când Te-am trimis să-l luminezi i să-l lucrezi i să Te primească el din partea Mea, dacă el nu Te-a primit i Te-a lepădat i Te-a scos afară din vie17, Eu, Tatăl, i-am dat altă

17 „Dar mai întâi El trebuie să sufere multe şi să fie lepădat de neamul acesta.” (Luc:17.25.)

Page 246: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

246

mireasă i alt tărâm, care să fie al Nostru pe vecii apoi18. Am a ezat atunci pe pământ binecuvântare mare peste ara pe care stă acum neamul român19 i i-am arătat-o, Fiule scump, în toată podoaba ei cea de taină i am ales-o de slavă a Domnului la sfâr it de timp, i am pregătit-o prin suferin ă două mii de ani i am inut-o sub cruce ca să fie frumoasă, iar cine prive te cu inimă curată la istoria ei, acela poate vedea măre ia ei i pe Domnul ei, Care a păzit-o i a înăl at-o prin răbdarea ei la slava ei cea de la sfâr it de timp, căci ea a fost smerită i a răbdat

mult, i este scrisă în Scripturi să fie ea ara strălucirii, iar Tu acum străluce ti în ea cu slava cuvântului Tău, o, Fiule Emanuel, i Te dovede ti cu multul Dumnezeu al ei, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Tatăl i Fiul în strălucire de Duh Sfânt peste ea i cu ea acum, i este scris că «fericit este neamul căruia Domnul este Dumnezeul lui, poporul care l-a ales de

mărturie Lui i». Acum, Eu, Tatăl, grăiesc fiilor neamului român i le spun lor: Amin, amin zic vouă:

Acesta este Iisus Hristos, Fiul Meu, Care vine cuvânt la voi pe nori de slavă i râu de cuvânt Se lasă El peste voi. O, primi i-L pe El, deschide i Lui! Amin.

— Eu, Tată Savaot, M-am vestit din vreme că vin cuvânt peste români i Mi-am i

deschis odată cu vestirea, i Mi-am trimis puterile cere ti să-Mi gătească înainte calea. Am cheile adâncului, precum este scris despre Mine, i am cheile împără iei cerurilor, o, i le am i pe ale omului i intru când Mă vestesc că vin. Am cu Mine la masă de cuvânt o tirile cere ti, îngerii i sfin ii, i am acum aici pe bunii i pe străbunii neamului român i e mărea ă masa slavei în zi de praznic sfânt al crucii Mele, Tată Savaot. Acolo unde nu este credin ă voi pune Eu credin ă, i acolo unde nu este primire Îmi voi deschide Eu.

Amin, amin zic ie, neam român, deschide Domnului! Eu, Domnul, am deschis i am

intrat, că am cheia, căci Eu sunt u a, precum este scris. E plin văzduhul de deasupra ta de slava venirii Mele cuvânt la tine cu zecile de mii de sfin i ai Mei, o, ară a venirii Mele, căci este scris: «Vine Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi!», iar Eu vin la tine, că e ti casa Mea cea pentru venirea Mea, precum te-a dăruit Mie Tatăl acum două mii de ani când am fost alungat de poporul iudeu de am rămas fără casă pe pământ. Ia aminte la râul Meu de cuvânt care curge peste tine în ziua aceasta i- i spune el ie durerea Mea i a teptarea Mea cea de la tine. Cu duh părintesc Mă apropii i-Mi a tern masă de cuvânt pe vatra ta.

Să ia aminte popoarele toate grăirea Mea cu neamul român în zi de praznic sfânt i să se

în elep ească toate neamurile pământului pentru venirea Domnului, Care cuvintează din slavă deasupra pământului român, pământul strălucirii Domnului, căci străluce ti de slava Mea din tine, o, ara Mea cea de la sfâr it de timp. Mai e pu in i se scriu aizeci de ani de cuvânt al Domnului deasupra ta pentru pregătirea venirii Mele a doua oară pe pământ după om, i este scrisă această istorie a Mea cu tine i s-a făcut ea carte pe pământ pe vatra ta. În cartea istoriei tale cea de două mii de ani stă scrisă dragostea Mea pentru tine i multa Mea aplecare, multul

18 „Şi multe neamuri se vor alipi de Domnul în ziua aceea şi Îmi vor fi Mie popor şi voi locui în mijlocul

tău, ca să ştii că Domnul Savaot m-a trimis la tine. Şi va lua Domnul ca moştenire a Sa pe Iuda, în ara cea sfântă, şi va alege încă o dată Ierusalimul. Să tacă tot trupul înaintea Domnului, căci El S-a ridicat din locaşul Său cel sfânt”. (Zaharia: 2/14-17.) 19 Se va vesti Domnului neamul ce va să vină. Şi vor vesti dreptatea Lui poporului ce se va naşte şi ce a

făcut Domnul. (Psalmi:21/36.)

Page 247: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

247

Meu pogorământ spre durerea ta, că mereu te-am mângâiat sub cruce i mereu M-am a ezat cu tine sub jugul ei, că ai avut străbuni credincio i, pe care-i ridicam veghetori viteji ca să te păzească a Mea, mereu a Mea, fiindcă Tatăl te-a hărăzit Mie acum două mii de ani, după ce M-am născut i am crescut, i după ce M-a alungat poporul la care Tatăl M-a trimis, că M-a pus pe crucea suferin ei i a învierii i sunt viu în vecii vecilor, i sunt Eu Domnul Dumnezeul tău, o, ara Mea cea de azi. i-am văzut fa a ta atunci, pe cea de atunci i pe cea de acum, i i-am văzut

toată frumuse ea pe care Tatăl i-a hărăzit-o pentru slava Mea, i te-am dorit mereu de atunci. O, nu mai ai iubire de ară, neam român! Cine să te înve e această măre ie cerească, ara

Mea cea de azi? O, î i trebuie iubire, dar tu ai trecut mult prin dureri. Ele te-au învă at să fii frumoasă, să fii tu ara Mea i numai a Mea, i Mă iubeau străbunii tăi i străluceau cu credin a lor i cu iubirea lor de ară, dar acum nu mai ai peste tine decât iude, iubito. Iată, cei ce au punga iau din ea, î i împart din ea unii altora, iar pentru tine se duc i împrumută.20 Î i cer ie ca să pună în pungă, dar din ea nu se mai împarte după nevoile tale, căci cei ce te

stăpânesc î i sug laptele, î i sug sângele, i e mare peste ei păcatul lăcomiei lor. Eu, însă, Mă scol ca un viteaz i aprind făclii peste tot i caut peste tot ca să prind ho ul care- i rupe ie de peste tot cămă u a i nu-i este milă să te lase goală i nu-i este ru ine de fapta sa, dar Mie Îmi este ru ine de goliciunea ta înaintea popoarelor i vin i-Mi întind peste tine ve mântul ca să te acopăr cu slava Mea dacă Tatăl a promis să fii tu a Mea, ara Mea cea de la sfâr it de timp ca să cuvintez în mijlocul tău cuvântul venirii Mele, cuvântul lui Dumnezeu peste pământ. Sunt îmbrăcat în ve mânt de in i stau cu cerul deschis deasupra ta. Am tron în mijlocul tău, am calul alb pe care stau i cuvintez21, am pe poporul cuvântului Meu, pe care l-am ales de strajă Mie i stau în mijlocul lui ca pe tron, i Mă numesc Credincios i Adevărat, i judec i Mă lupt întru dreptate, iar ochii Mei sunt ca para focului i sunt plin de cununi i am nume scris, iar ve mântul Meu de in este stropit cu sânge, i numele Meu se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu, căci a a este scris, i o ti din cer se poartă cu Mine, purtând ve minte de in, iar din gura Mea iese cuvântul Meu ca sabia cea ascu ită asupra celor cu via ă păgână i vin să-i păstoresc, căci n-au păstor, n-au ascultare pentru adevăr i iubesc minciuna i se îndeletnicesc cu ea i uită de Domnul, Care vine cu răsplata Sa.

Voi, cei care asupri i acum, în vremea voastră, voi, cei care iubi i minciuna i cârmui i cu

ea peste acest neam, o, până când? Amin, amin zic vouă, tot ce nu înseamnă Dumnezeu este minciună împotriva adevărului. Au nu ti i că tatăl minciunii este diavolul, stăpânitorul întunericului acestui veac? Au nu ti i că minciuna i slugile ei vor fi aruncate în adânc? O, v-a i făcut vi el de aur22 i juca i în jurul lui văzut i nevăzut, i a i uitat de răsplata faptelor, dar Eu vin i voi da fiecăruia după cum este fapta sa, precum este scris.

O, dacă a i uitat atât de mult i uita i mereu de Dumnezeu, cum de vă mai urca i pe

scaune ca să stăpâni i peste acest neam? Să nu zică nimeni că Mă are de Dumnezeu al său dacă

20 Datoria publică a României s-a dublat la 50 mld. euro, dar nu ştim unde s-au dus banii 21 „Şi am văzut cerul deschis şi iată un cal alb, şi Cel ce şedea pe el se numeşte Credincios şi Adevărat şi

judecă şi se războieşte întru dreptate. Iar ochii Lui sunt ca para focului şi pe capul Lui sunt cununi multe şi are nume scris pe care nimeni nu-l

în elege decât numai El.” Şi este îmbrăcat în veşmânt stropit cu sânge şi numele Lui se cheamă: Cuvântul lui Dumnezeu.” (Apoc.

19/11-13.) 22 Referire la exploatarea aurului de la Roşia Montană, n. red.

Page 248: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

248

nu Mă ascultă, dacă nu Mă întreabă, dacă nu urmează ziua i noaptea poruncile vie ii i adevărul a toate, dar nu minciuna. Vă amintesc de Iuda, de cel care lua mereu din punga cea fră ească, i văd to i unde l-a condus pe el acest obicei, iar Eu Mă uit la voi i la lăcomia cu care v-a i urcat pe creste i a i strigat la popor să vă audă i să vă aleagă mari peste ei. O, unde vă este credincio ia fa ă de credin a lor? Dar voi a i furat mult de tot, căci singuri, aproape singuri v-a i ales, i unul pe altul v-a i ales i v-a i a ezat la masa sfatului ării i vă lăuda i cu număr mare între cei care v-au ales, dar e mic de tot numărul acela i a i min it pe fiii acestui neam că a i fost ale i cu număr mare. O, ce ve i face acum? Minciuna cu care vă arăta i mereu ca adevăr nu poate fi scaun, i se va rupe statul vostru, i de mult v-am spus aceasta. Vă judecă strămo ii care au murit pentru neam i pentru adevăr. Vă vor cere socoteală bunii i străbunii vo tri. Îi am cu Mine la masa slavei cuvântului Meu din ziua aceasta i se uită plângând cu jale peste faptele păgâne ti, pe care le săvâr i i ziua i noaptea împotriva fiilor acestui neam ca să vă păstra i stăpânirea peste ei. O, la vrăjitori v-a i dus. La rătăcitori i la iubitori de bani v-a i dus, dar la în elepciunea Domnului ca să vă întreba i cu ea, nu vă duce i. Iată, vin Eu, Domnul, vin Eu la voi dacă voi nu bate i ca să veni i să vă dau, i să ave i apoi.

O, n-ave i iubire de ară, voi, cei ce a i pus mâna pe ea cu nedreptate. O, nu vă lua i

dreptul să vinde i această patrie la străini, căci al Domnului este pământul, nu al vostru ca să-l da i voi la cei care râvnesc de peste tot să jupoaie de slavă această patrie a Mea i a celor ce o iubesc pe ea.

Am a ezat la cârma neamului român, cu mâna Mea cea tare l-am a ezat pe cel ce este

cârmaci cu milă multă (Pre edintele Băsescu, n.red.) i cu aleasă iubire de ară i cu multă în elepciune de la Mine pentru paza ei, pentru cârmuirea ei i a voastră, dar voi nu l-a i vrut, voi, cei pu ini, care v-a i ridicat în numele a tot neamul i a i dat să-l prigoni i pentru ca să fi i numai voi, i-l prigoni i mereu prin cuvinte defăimătoare i nu-i primi i sfatul, care v-ar salva pe voi de la plata fărădelegilor voastre. Eu însă, Mi-am a ezat poporul cuvântului Meu la veghe sfântă i la rugăciune de foc i Mi-am păstrat la locul cel de cârmă pe cel pus cârmaci din planul Meu cel sfânt pentru iubirea Mea cea mare de acest neam, dar i pentru iubirea lui, că n-am găsit pe altul mai mare la iubire i la inimă ca i pe el în vremea aceasta pentru acest neam. V-am povă uit i alte dă i să vă supune i iubirii lui de neam i de ară i de voi, ca să vă fie bine vouă i la to i cei de pe această vatră. O, v-a i împotrivit, a i fost obraznici, a i fost seme i, v-a i încrezut în voi i unii în al ii i n-a i ascultat sfatul Meu i nici sfatul lui. Plâng cu cerul, plâng cu bunii i cu străbunii vo tri i facem sfat ca să-l păstrăm i să-l ocrotim la veghe pe mai departe peste neam pe cel ce stă acum cârmaci i veghetor, că fără el peste locurile veghii e greu pentru soarta neamului român, care n-are la masa cea de sfat decât iubitori de bani i de laudă i de fa ă a lor, i vai neamului acesta cu a a binefăcători peste el!

E răzmeri ă între frate i frate, e nedumerire multă i e nelini te peste tot între fiii

neamului român. Plâng mul i, plâng de mila câinilor care sunt sorti i spre moarte ca să nu mai mu te. Iată ce vă spun Eu, Domnul, vouă, celor milo i pentru aceste fiin e scrise să moară de la om. O, cum de nu vă gândi i, fii români, cu aceea i jale, cu acelea i sim ăminte miloase la atâtea vietă i, la oi, la miei, care mor de mâna omului fără să scoată un cuvânt de vai? Cum de nu vă gândi i cu lacrimi la oi i la mielu i, la vite i la păsări, la animale fel de fel, care sunt ucise cu dor mult ca să fie puse în vase i prăjite spre mâncare omului care merge la măcelărie să- i cumpere carne să- i facă din ea hrană? Oare nu i acelea sunt vietă i fără de mângâiere i date spre jertfă pentru ca să intre ele în pântecele omului? Cum de nu le plânge i i pe ele a a cum îi

Page 249: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

249

plânge i pe bie ii câini? O, iată ce este omul! Este mormântul atâtor fiin e cu suflet viu în ele, i pe care omul le ia i le taie, le ia via a ca să le mănânce el apoi. O, fie-vă milă i de oi i de vi ei i de păsări, fie-vă milă de toate animalele care sunt ucise de om spre mâncare lui. Dacă

plânge i pentru câini, plânge i-le pe toate fiin ele pe care omul le omoară, le vânează, le ia via a i le bagă în pântece apoi.

O, ce frumoasă a fost porunca Mea dată omului la început, când i-am spus ce hrană să

mănânce!23 S-a ivit apoi moartea mielu ului, sânge pe pământ, jertfă adusă Domnului, dar durerea mor ii a atârnat dureros fa ă de jertfa inimii celui iubitor de Dumnezeu. Inima înfrântă i smerită ar fi fost de-ajuns atunci, dar n-a fost omul mul umit cu atât. O, ce-Mi trebuia Mie jertfă sângeroasă de la om? Dacă omul s-a învă at a a, puteam Eu, Domnul, să-l înduplec altfel? Dacă Eu, Domnul, vă învă pe voi acum, fii ai neamului român, să nu mai ucide i pentru ca să mânca i, pot Eu să vă înduplec pe voi spre a a milă pentru toate vietă ile pe care le ucide i mereu, i pentru ca să fi i voi sfin i apoi i fără de ură întru voi? Iată, ura i dezbinarea vin de la carne, de la hrana cu carne a trupului omului, care se face ură, ură unul împotriva altuia apoi. Iată, plânge i că s-au înmul it câinii i că vă mu că, sau că vor pieri de mâna omului pentru vătămare peste oameni, dar nu plânge i că s-au înmul it păcatele voastre, care vă mu că i mai rău, i vă mu că spre moarte, căci păcatul este moarte. O, fi i cumin i, căci toate vin după faptă. Nu vă mai răzvrăti i pe cele ce vin ca plată a faptelor voastre. Iubi i însă adevărul, i da i-vă în lături voi, cei care nu-l iubi i pe el între frate i frate, căci minciuna celor ce s-au a ezat să bată palma pentru mersul i soarta acestui neam după voia lor, această faptă ru inoasă îi va trage pe ei la plata celor mincino i, căci tatăl minciunii este diavolul.

O, fii români, o, neam român, nu vinde i pământul de sub voi, fii

români. Acest pământ este sortit slavei Domnului la sfâr it de timp i va fi cură it i spălat, căci dacă omul nu caută cu via ă sfântă, poate Domnul să-l ajute i să-l smerească pe el, căci nu-i trebuie omului atâtea câte î i strânge el, ci îi trebuie via ă cu cerul, cu Domnul pe pământ, dar n-are omul învă ătură peste el pentru via a lui, pentru ve nicia lui a a cum au avut străbunii lui, căci slujitorii cei de azi ai bisericii neamului român sunt cei mai lacomi, cei mai iubitori de slavă de artă i de stăpânire peste cei mul i i neînvă a i cu Domnul, i n-am decât ru ine mare de la ei, de la statura lor cea atât de jos căzută de la legea sfin eniei, i n-am cu cine să-l ajut pe om, decât cu venirea Mea cuvânt pe pământ i cu poporul Meu cel din români, care s-a lăsat al Meu, ajutorul Meu, cărarea Mea, ochiul i urechea Mea, căci este de Mine spus cuvântul care îndeamnă: «Cel ce are urechi de auzit, să audă ce grăie te Domnul!».

O, neam român, ia grăirea Mea de peste tine i a eaz-o peste inima ta i nu fi

necredincios. Ia aminte că i-am grăit cu mare durere, căci sunt îndurerat, sunt plâns, sunt apăsat

23 „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.

Apoi a zis Dumnezeu: "Iată, vă dau toată iarba ce face sămân ă de pe toată fa a pământului şi tot pomul ce are rod cu sămân ă în el. Acestea vor fi hrana voastră.” (Gen: 1/27,29.)

„Tot ce se mişcă şi ce trăieşte să vă fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca şi iarba verde. Numai carne cu sângele ei, în care e via a ei, să nu mânca i. Căci Eu şi sângele vostru, în care e via a voastră, îl voi cere de la orice fiară; şi voi cere via a omului şi din

mâna omului, din mâna fratelui său. De va vărsa cineva sânge omenesc, sângele aceluia de mână de om se va vărsa, căci Dumnezeu a făcut

omul după chipul Său.” (Gen:9/3-6.)

Page 250: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

250

de jale mare de la tot ce văd în mijlocul tău i de la câ i te mint pe tine zi de zi, căci li s-a dat limba, dar omul limbut e du man i pe sine însu i i n-are în elepciunea să priceapă cât de jos a căzut el prin duhul minciunii, că iată, cel ce s-a numit pe sine să guverneze peste tine (Victor Ponta, n. red.) înconjurat de cei ale i de el, (Partidele din U.S.L., n. red.) acela cocolo e te numai minciuna, căci i s-a dat limba, i a a au făcut i cei de la care el s-a deprins a a, (Iliescu i Năstase, mentorii lui, n. red.) dar ulciorul cu minciuni se va sparge curând, curând i va

murdări mult fa a celor ce mint cu lăcomie ca să prostească, zic ei, pe cei sup i de ei mereu, peste care ei domnesc, orbindu- i con tiin a ca să nu vadă cu ea fărădelegea lucrată de ei.

Eu sunt Păstorul Cel cu crucea. Cu duh de Păstor am grăit ie, popor român. Tu e ti sub

cruce i tii sau nu tii aceasta. O, scoală-te i vezi cine- i pune cruce, i vezi de la Mine i înva ă de la Mine ca să te scuturi de du manii vie ii i să-i înve i tu pe ei întoarcerea la calea dreptă ii, căci dacă tu dormi vin lupii i- i pradă duhul păcii tale i ara ta cea scumpă Mie i o tirilor cere ti, cu care vin când o păstoresc pe ea.

O, înva ă-te cu sărăcia i cu pu inul din toate, decât să te la i vândută i umilită i

asuprită de neamuri fără de credin ă. Vino să iei din cuvântul Meu i să fii vie, patrie română, patria Mea de azi! Caută în calea cuvântului Meu, că vin în sărbători i vin în vreme de răstri te i cuvintez pe vatra ta în mijlocul poporului Meu cel credincios, care-Mi face primirea. O, nu

uita, caută cuvântul Meu, caută învă ătură de via ă în râul Meu de cuvânt, că nu se poate să nu fie Domnul pe pământ cu oamenii în lucrare de Duh Sfânt, dar dacă nimeni nu Mă caută, Eu nu pot să nu caut spre cei ce M-au uitat ca i Adam în rai, i ferici i sunt cei ce se smeresc i cred i caută cu umilin ă spre cuvântul Meu cel milos. Amin.

V-am dat hrană, fii români. V-am grăit atât de apropiat prin graiul gurii Mele. Norul

slavei Mele a cuprins văzduhul patriei Mele de azi, căci patria ta are alegere mare i va fi ea curând, curând, patrie cerească, patria celor ferici i cu Domnul24, care au iubit i iubesc adevărul i sfin enia i credin a cea sfântă pentru adevăr.

O, pace ie, ara Mea cea de azi! Îmbracă-te mireasă! Eu sunt Mirele tău, a a a fost voia

Tatălui Meu Savaot. Povestea ta e pe masa slavei de sus, purtată de cete de prooroci i de sfin i. Un ceas, iubito, i vor în elege popoarele toată frumuse ea ta cea de sus pe pământ între neamuri. Mi-e dor de tine, Mi-e tare dor de ve mântul tău cel de sus i de cununa ta de slavă. Tu e ti aleasă Mie, i tiu popoarele alegerea ta cea de la Domnul. O, caută cu credin ă pe urma Mea, i caută spre sfin enie i spre adevăr. Te voi cură i de to i asupritorii tăi i ai slavei tale cea de la Mine i- i voi da un duh nou, dar înnoie te-te ca să faci voia Mea i să fii frumoasă, o, patria Mea cea de azi, cea mai frumoasă să fii, prin credin ă i prin iubire să fii.

O, pace ie! Îmi desfac bra ele i te cuprind, i- i voi cuprinde tot trupul tău curând,

curând. Deschide mari ochii ca să cuno ti pe cei ce- i vor binele după adevăr în mijlocul tău, iar Eu te voi păstori mereu. Mă vei găsi aici, în acest cuvânt, i mereu te voi păstori, numai să Mă cau i. E dulce limba ta, grăirea ta, atât de dulce cât Mi-e Mie de dulce. Grăie te Dumnezeu cuvântul Său pe limba ta, neam român, semn că Domnul iube te aparte acest neam i acest pământ.

24 „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi

iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.” (Ioan:14/21)

Page 251: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

251

Apropia i-vă i învă a i duhul i taina fră iei, fii români! Întru acestea vă ve i cunoa te că

sunte i ai Domnului pe pământ. Birui i-l pe satana, birui i duhul i lucrarea lui antichrist, că vă dau puteri de sus, vă dau prin cuvântul Meu de peste voi. Amin.

Tatăl i Fiul au grăit în Duhul Sfânt neamului român în zi de praznic sfânt, i Ace ti trei

Una sunt. Amin, amin zic vouă, iubi i i crede i venirea Mea la voi, fii români. Acest râu de cuvânt,

ie it din gura Mea, este cunoscut cu inima i purtat apoi de mângâiere i de putere de cei care se împărtă esc din el spre tămăduirea lor.

Eu vin curând, Eu vin mereu cuvânt de veghe i de slavă peste tine, popor român.

Aprinde candela, i a a să stai înaintea Mea când vin la tine, că Eu te iubesc i te a tept să- i binecuvintez mereu soarta ta cea de la Mine i te a tept să vii i să fii, i mereu te a tept să fii, i pe vecii să fii apoi, cer nou i pământ nou, început nou să fii prin toate izvoarele care curg peste tine i te adapă din cer, o, ara Mea, ara Mea cea de azi. Amin, amin, amin.

Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Înăl ării Sfintei Cruci. Cuvântul Domnului către neamul român, din 27-09-2013

*** Duhul mângâierii este Duhul lui Dumnezeu, Care mângâie i Se mângâie mângâind.

Duhul Meu mângâie acum vatra neamului român i o sărută cu milă multă pentru plânsul spre Mine al acestui pământ, peste care stăpânesc acum cu apăsare cei ce robesc fără milă sufletul acestui neam. (Guvernarea USL condusă de Ponta i Antonescu, n.r.)

Te mângâi în taină, neam român, ca pe un copil neputincios te mângâi. N-are cine să- i

mai asculte durerea când tu plângi. O, tu plângi chiar dacă tu nu tii după ce plângi. Mi-e milă, Mi-e tare milă de cei ce plâng, chiar dacă ei nu tiu bine după ce plâng. Mi-e milă de plânsul tău, popor român, i Mi-e milă cu to i sfin ii de plânsul Meu după tine i pentru tine, plâns în zadar. Mereu te chem, mereu te strig cu plânsul cuvântului Meu. O, ce-ai face tu, ara Mea cea de azi, dacă îngerii Mei cei milo i n-ar lupta pentru tine ca să nu pieri i ca să aibă Domnul cale de venire din cer pe vatra ta? Mă uit din zori i până-n zori, Mă uit cu jale la cei ce- i zdrobesc fiin a i credin a i timpul, Mă uit i rabd îndurerat i a tept înlăcrimat învierea ta, puterea ta cea pentru

Mine. A a grăiam i cu Ierusalimul, chiar dacă el nu Mă auzea i nu-Mi alina durerea Mea cea pentru el i lupta Mea cea pentru învierea lui, i te-am ales pe tine în locul lui i te-am ales pentru venirea Mea cea de acum i am venit la tine i- i grăiesc.

O, grăie te Domnul cu tine, neam român. Voiesc să te îmbrac cu putere pentru Mine i

pentru toate popoarele care nu se aleg de partea lui Dumnezeu pe pământ. O, unde să-L vadă ele pe Dumnezeu? Am pregătire mare în cer ca să Mă arăt în mijlocul tău a a cum Îmi curg pe vatra ta cuvântul gurii Mele, care merge înaintea Mea. Stau pe pod de îngeri în văzduhul tău. O, dacă ai vedea această minune ai vedea cine este ocrotitorul tău. Sunt plin de răbdare i de duhul mângâierii i Mă a ez cu el peste vatra ta i Mi-e dor de duhul tău. O tirile cere ti lucrează tainic pentru împlinirea cuvântului Meu de peste tine, iar mama Mea Fecioara te ocrote te a a cum i-a ocrotit Fiul la na terea Lui ca să aibă El o ară nouă pe vatra ta la sfâr it de timp. O, ce dulce-Mi este să te ocrotesc i să te oblojesc i să- i dau mângâierea Mea! Mi-e dor să te treze ti la glasul

Page 252: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

252

Meu i să-Mi faci primire mângâioasă Mi-e dor. Te am de la Tatăl a Mea. Cum să nu te iubesc dacă te am de la Tatăl? Când va veni clipa să te treze ti Mă vei iubi i tu, i-Mi cre te dorul după clipa aceea. O, nu mai a tepta la u a celor ce te robesc i- i surpă puterea, ci scoală-te i bate la u a Mea ca să- i dau har i să po i prin el pentru tine împotriva celor ce nu dau să te scape de sub stăpânirea lor ca să fii cu Mine apoi în lucru sfânt peste pământ, că frumos i slăvit este lucrul omului cu Mine între pământ i cer. Uită-te în Scripturi la cetele celor credincio i, care biruiau prin Mine i prin minuni cere ti cu ei, dar în elep e te-te dacă te ui i, i fă i tu minuni din cer peste tine, peste soarta ta prin credin a ta. Iată, sunt pe vatra ta cu sărbătoarea îngerilor Mei i-Mi las peste tine suspinul Meu cel după tine, i a tept ziua când tu Mă vei întâmpina cu candela aprinsă, o, ara Mea, ara Mea cea de azi! Amin.

La praznicul îngerilor Mei, Eu, Domnul, am grăit poporului cel credincios adunat la izvor

i am grăit neamului român. Îmi fac cărare cu cuvântul i vin i cuvintez i-Mi folosesc puterea i Mă ajut cu puterile cere ti pentru toată lucrarea Mea, iar lucrarea Mea este răscumpărarea

omului i bucuria lui cu Domnul. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfin ilor arhangheli Mihail i Gavriil, din

21-11-2013 *** O, pace ie, poporul Meu! Pace a dori să a ez i peste neamul român. Mi-e duhul

încordat i îndurerat de la cea a de peste acest neam. Veghez cu toate o tirile cere ti, veghez tainic, căci cei ce se vor cârmuitori peste acest neam sunt plini de trufie i de nelini te ca nu cumva să fie da i în lături, ca nu cumva să n-aibă de unde să mai sugă pentru ei i pentru propă irea lor întru toate, dar Eu, Domnul, am milă multă de cei apăsa i de ei i le dau lor duh treaz i Mă ajut cu ei pentru lucrarea dreptă ii a toate i pentru ridicarea la cârmă a celor cu inima curată fii ai acestui neam i cu dragoste dăruitoare în ei, că voiesc cu mare a teptare s-o ridic pe România pe umerii Mei i s-o port în slava Mea i s-o arăt popoarelor i să vadă popoarele cuvântul Meu de peste ea, care lucrează în ea pentru toate neamurile pământului ca să se întoarcă la Tatăl i să-L cunoască pe Fiul Său în acest cuvânt, venirea Sa după om pe pământ.

O, fii români, vă cheamă Domnul la veghe. Vin la voi cuvânt să vă ridic pe voi să vă

păzi i ara, că ave i fra i du mani prin duhul trufiei i al lăcomiei i al dorului de mărire, i s-au a ezat ace tia peste voi cârmuitori i vor să vă ină supu i sub voile lor cele fără Dumnezeu. O, trezi i-vă, trezi i-vă i păzi i-vă glia i mo tenirea cea cre tinească i via a cu Domnul, i nu fără Domnul pe pământ cu voi. Eu, Domnul, grăiesc vouă acestea, că am cale de cuvânt în mijlocul vostru, i de mult am i de mult vă strig i vă îndemn, că voiesc să fac slavă mare cu voi înaintea popoarelor, fii români, i să Mă port cu ea peste pământ i să Mă fac dorit apoi, dar voiesc să trezesc duhul mărturisirii i vederea lui i să lucrez cere te pe pământ precum în cer, că a venit această vreme. Omul a încercat în fel i chip cu cârmuirea lui cea fără Dumnezeu peste pământ. O, de s-ar tăia de tot cei ce vor pământul fără Domnul i fără numele Lui cel mare peste el! O, de s-ar trezi ace tia!

O, de ce fără Domnul pe pământ? Nu vă e teamă, fii ai lumii? Nu vă e teamă pe pământ

fără Dumnezeu, fără Cel ce a făcut cerul i pământul? O, nu vă pute i pune deasupra Domnului scaunul măririi voastre trecătoare ca i voi. Eu, Domnul, cârmuiesc în taină cerul i pământul i toate o tirile de sus i de jos i am puterile cere ti în slujire, i n-are omul cum să treacă peste

Page 253: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

253

lucrările Domnului între pământ i cer. O, veni i-vă în fire, fii ai oamenilor, că al Domnului este pământul i tot ce e pe el, iar voi apleca i-vă i cere i vouă milostivirea Mea. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului ierarh Spiridon, din 25-12-2013

*** O, neam român, slavă întru cei de sus lui Dumnezeu i pace pe pământul tău, că pacea

Mea i-o dau i na tere de sus cobor mereu pe vatra ta, ca să te nasc din cuvântul Meu de peste tine, o, ara Mea cea de azi! Tu e ti mare în cer, tu e ti întreagă în mâna Mea, e ti cu tot trupul tău, chiar dacă vecinii răi asupra ta i-au tăiat aripioarele ca să i le ia, dar tu ai trupul tot înaintea Mea i i-am însemnat hotarele cu sânge de cre tin, i tot a a i glia ta toată, i am cu Mine în venirea Mea la tine pe cei ce stau la temelia ta i- i sunt mijlocitori. O, am făcut din cer lucrare mare pentru tine ca să- i dau putere i în elepciune apoi i să te voie ti acasă toată, i voiesc să- i trag din nou hotarele în fa a neamurilor de pe pământ, i am servi credincio i pentru Mine i pentru tine pregăti i, i prin care să fac această minune, i, iată, dau să te trezesc i să- i spun că a venit vremea ta, vremea slavei Mele cu tine, o, ara Mea cea dată Mie de Tatăl acum două mii de ani ca să te am la sfâr it masă de praznic i cuvântul Meu pe ea de hrană pentru tine i să fii tu iubirea Mea cea de la venirea Mea cea de azi i să nu ii departe de tine cuvântul gurii Mele, cu care te mângâi, cu care te strig, cu care te povă uiesc cu milă i cu iubire spre slava Mea cu tine, scumpă ara Mea. O, să tii că tiu popoare multe de slava Mea cu tine la sfâr it de timp i tiu de mult, tiu că tu e ti corabia de salvare pentru cei ce se vor îmbrăca în cămă u ă de cre tin adevărat, în cămă u ă de român, căci neamul lui Hristos se va numi cu numele tău, cu numele de român, din pricina slavei Mele din tine, căci Eu în tine M-am a ternut cu venirea Mea, cu lucrul Meu cel de la Tatăl pentru na terea din nou a lumii, i a voi să iubească mul i mântuirea i să vină spre ea ca să le-o dau i ca să-i învă lucrarea ei i să le dau hrană pentru ea, cuvântul învă ăturii Mele să-l dau lor mereu, căci cine nu mănâncă nu este i nu rămâne cu Mine până la slava cea mare, căci scris este: «Noi le facem pe toate».

O, Mi-e dor i Mi-e drag să grăiesc cu tine în zi de praznic de na tere, ara Mea, neam

român. Mi-am făcut a ternut în tine, iar cerul este scaunul Meu de domnie, i a a vin Eu pe vatra ta, i am tronul împodobit i înconjurat de heruvimi i de serafimi, iar puterile cere ti Îmi slujesc. Cu dor î i rostesc numele, ara Mea cea de azi, i te mângâi cuvântându- i. Î i mângâi trupul i duhul, î i mângâi străbunii cu care te mângâi i care vor să- i vadă biruin a după care ei au nădăjduit în toată vremea crucii tale, sub care ei au stat cu fiecare timp greu, cu fiecare luptă pentru Domnul tău, o, ara Mea cea de azi. O, nu-ți știi destinul, dar Eu i-l știu și ți-l aduc de știre ca să fii credincioasă apoi cuvântului Meu cel vestitor peste tine, i te rog caută cu smerenie spre Domnul, spre voia Lui cea pentru tine i strânge-te acasă, că i-am făcut cale să te alipe ti înapoi i să fii întreagă, i să faci aceasta de dinăuntru i din afară, că i-am pregătit totul ca să po i i ca să ascul i frumos de soarta ta cea de la Mine, ara Mea.

O, Moldova Mea, întrege te- i trupul atât cât a fost, întrege te-te în trupul din care faci

parte, că i-am dat putere să po i. Împără ia Mea este ara ta toată i te asemeni cu trei măsuri de făină, din care să crească o singură prescură, o singură iubire, un singur trup, biserică sfântă înaintea Mea, o singură casă de fra i, iar între ei lucrarea Mea, venirea Mea cuvânt pe pământ, precum este scris să vin. Vreau să te nasc din nou, din cuvântul Meu cel de sus peste tine, i vreau i tu să vrei, i să nu te împotrive ti voii Mele, i vreau să ascul i, iar ascultarea te va strânge la pieptul Meu i te va alăpta ca să cre ti cu Domnul i ca să fac din tot trupul tău ara

Page 254: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

254

Noului Ierusalim, cetatea cea proorocită în Scripturi prin duhul descoperirii, care te înva ă să te rogi i să strigi cu dor: „Vino, Doamne!“ Amin.

Iată, vin i-i întăresc i-i ridic pe cei ce iubesc cu iubire mare acest neam i voi scoate din

cle te neamul Meu român, că am lucrare sfântă cu ara română i Mă voi ridica cu ea i o voi face munte înalt, pentru cuvântul Meu din mijlocul ei, cu care Eu, Domnul, Mă slăvesc peste pământ de aproape aizeci de ani i am carte scrisă, istorie scrisă, prin care se mărturise te slava Mea i vremea cea grea prin care am trudit i am lucrat, i este cartea cuvântului Meu pe pământ i are nume scris pe ea, numele Meu cel nou, Cuvântul lui Dumnezeu. Amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Na terii Domnului, din 07-01-2014 *** Grăiesc i spun: pământul i neamul român sunt în planul lui Dumnezeu cel pentru sfâr it

de timp i pentru biruin a Domnului peste popoare, i toate limbile i noroadele toate vor privi la slava Mea cea de la sfâr it de timp i vor căuta după ea i-Mi vor da slavă, căci vor cunoa te pe Domnul, precum este scris, i se vor sui aici i vor lua învă ătura vie ii de pe munte înalt, vor lua din râul vie ii, căci din el se va adăpa pământul tot i va odrăsli cer nou i pământ nou, i aceasta veste te acum Duhul Adevărului. Amin.

O, pace ție, popor al cuvântului Meu! Ia-Mă și Mă împarte și Mă dă peste tot! Eu sunt

Alfa i Omega, iar tu e ti sluga Mea de care Mă sprijin. Eu sunt Cel ce sunt i Cel ce vin la tine, ca să vin. Amin, amin, amin.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfin ilor trei ierarhi‚ Vasile‚ Grigorie i Ioan, din 12-02-2014

*** Intru cuvânt în cartea Mea cea de azi, i cartea Mi se deschide când bat ca să intru. O, laudă, Ierusalime român, laudă pe Domnul, Cel ce trimite cuvântul Său pământului i

aleargă repede cuvântul Său! Am ales pământul i neamul român pentru întoarcerea Mea, pentru a doua Mea venire de la Tatăl pe pământ ca să grăiesc cuvântul Meu oamenilor i să alerge el peste tot spre de teptarea locuitorilor pământului că vine Mirele, i iată, se a terne masa nun ii, căci Tatăl Mi-a spus că se apropie ziua nun ii Mele i a miresei Mele, din lume chemată să-Mi fie mireasă, i să se gătească ea pentru Mirele ei, Care vine.

Sunt Domnul Iisus Hristos, sunt Mirele nun ii i am mireasă aleasă din români un popor

pregătit de Mine, de cuvântul Meu cel de azi, i vin i-Mi pun cuvântul gurii Mele pe masa lui, pe masa Mea de nuntă cu poporul Meu mireasă, i cheamă la nuntă cuvântul Meu, cheamă la pregătire i la gătire pentru masa nun ii, pentru haina nun ii pe cei care vor să stea la masă cu Domnul, cu Mirele Care vine, căci este scris că vine.

Fac în ziua aceasta de duminică, fac aducere-aminte a primei Mele veniri i a lucrărilor ei

în mijlocul poporului Israel, la care Tatăl M-a trimis atunci să vin i să Mă nasc în mijlocul lui i să cresc i să Mă dovedesc Fiu al lui Dumnezeu, venit de la Tatăl Dumnezeu, i a trebuit să se împlinească cu Mine în mijlocul acestui popor lepădarea lui de Mine, de Mo tenitorul viei Tatălui Meu, căci M-a lepădat acest popor, M-a scos afară din vie, după cum era scris, i M-a răstignit pe cruce, dar Eu am înviat cu mare biruin ă asupra vrăjma ilor Mei i împără esc în

Page 255: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

255

veci, căci sunt Cel ve nic. Grăiesc în duminica aceasta de cea de acum două mii de ani a acestei sărbători, pomenită atât de măre de biserica pravoslavnică i numită Duminica Floriilor această duminică, Duminica Intrării Domnului în Ierusalim.

… O, cu bucurie i cu durere am grăit Eu în ziua aceasta de duminică despre cele

petrecute acum două mii de ani, când norodul adunat la praznicul din Ierusalim, i care auzise de minunea învierii lui Lazăr, a luat stâlpări de finic în mâini i M-a preamărit cântând: «Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!». În ziua aceea mul imea Mă preamărea, dar Eu eram întristat, i am grăit cu Tatăl întristarea Mea, i Tatăl Mi-a răspuns din nor despre moartea i învierea Mea, zicând: «L-am preamărit i iară i voi preamări numele Domnului!», iar Eu eram cu sufletul întristat. Îmi amintesc de Mine, Cel întristat, în clipa când norod mult Mă preamărea cântându-Mi Osana. Îmi amintesc toate, Îmi amintesc împreună cu pravoslavnicii Mei, cu cei adevăra i ai Mei a a cum erau de adevăra i ai Mei cei trei prieteni scumpi ai Mei din Betania, care adesea Îmi a terneau masa când poposeam cu ei i cu mul i iudei, care se adunau pe lângă ei să Mă vadă, să Mă audă i să în eleagă toate cele despre Mine, i pentru care venisem de la Tatăl pe pământ în mijlocul lui Israel.

Acum vin în mijlocul neamului român, vin cuvânt grăit de însă i gura Mea i Mă a ez cu

el în cartea Mea cea de azi i grăiesc acestui neam în duminica aceasta de Florii i-i spun lui a a: O, neamul Meu cel de azi, la care vin de la Tatăl, o, neam român, iată, iară i vin, i vin la

tine, că a a a voit Tatăl cu tine i cu Mine acum, pentru sfâr it de timp. Tu trebuia să fii neam pravoslavnic cu tot întregul tău i cu toată fiin a ta, cea pentru Dumnezeu hărăzită să fie pe această vatră acum, la sfâr it de timp, i trebuia să se vadă bine această trăire a ta, căci credin a fără fapte, fără trăirea ei în faptă, este scrisă necredin ă. Mă doare că n-ai voit să semeni cu Mine i cu sfin ii i să poste ti de carne i de lapte i de ouă i de pe te timp de cincizeci de zile pentru

ca să te pregăte ti pentru cele sfinte ale Mele apoi i pentru întâmpinarea praznicului Învierii Mele i să fii neam pravoslavnic prin acestea. O, Mă doare că nu vrei să ascul i de legea bisericească, de la sfin i a ezată peste tine, i de cuvântul Meu cel de azi peste tine, care te cheamă să Mă împline ti cu via a ta, care te îndeamnă să fii drept cu Dumnezeu i cu aproapele tău, cu fratele tău. Mă doare, Mă doare că stau în mijlocul tău grăind peste tine, i tu trăie ti lume te de tot i nu cre tine te pe vatra ta, în care, iată cine vine! Vine din cer, vine Domnul pe vatra ta, o, popor român, i grăie te cu tine, i grăie te din tine peste toate popoarele i le îndeamnă spre cuvântul lui Dumnezeu, spre graiul gurii Mele, care vine să a eze pacea între popoare. Nu precum le dă lumea să le dau Eu, ci pacea Mea dau să le dau.

O, Mă doare, neam român, Mă doare că nu pot să-Mi împart cu tine durerea Mea cea de

ieri i cea de azi a a cum Mi-am împăr it-o cu cei din Betania prieteni ai Mei, la care aveam popas i odihnă pentru pa ii Mei purta i mereu pe cale pentru lucrările Mele peste pământ atunci. Iată, intru la tine cuvântând peste tine i dau să Mă mângâi cu tine de durerea Mea, i să te doară i pe tine cu Mine durerea Mea, i nu să te distrezi lume te a a cum duhul lumii te ine să-i

sluje ti numai lui cu voin a i cu dorin a mereu, mereu. O, tu e ti neam ales dacă Tatăl Mi-a pregătit în tine venirea Mea cea de azi i colina pe care poposesc cu sfin ii când vin pe vatra ta cuvânt i praznic de cuvânt, i când se strâng pe lângă glasul Meu la sărbători sfin ii din cer, care vin cu Mine la tine, i se strâng to i cei din români care M-au aflat aici i iubesc ei să vină i să stea cu Domnul la masă ca să am cu cine sta la masa Mea de cuvânt pe vatra ta, i ace tia sunt pravoslavnicii Mei, iar când ei vin la izvorul Meu de cuvânt i la poporul Meu de lângă izvor, Eu

Page 256: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

256

îi povă uiesc pe ei, Eu le dau lor putere pentru Mine i-i învă amănun it să facă voia Mea ca ni te pravoslavnici adevăra i, că iată, biserica ortodoxă, pravoslavnică după nume, i-a uitat menirea i nu mai are asemănare cu sfin ii i cu părin ii, cu pravoslavnicii Mei, i i-a rămas ei numele i atât, i strig la ea i plâng cu cei din cer, i cu Tatăl plâng de răceala ei de Dumnezeu i plâng în cuvânt, a teptând să rodească în mijlocul ei cuvântul Meu i fapta lui, că a venit vremea să Se preamărească Domnul din mijlocul acestui neam, acum, la sfâr it de timp, i iată, Se preamăre te în cuvânt peste popoare, i n-am decât o mânu ă de popor ascultător Mie în tot poporul român, i vreau să înmul esc binecuvântarea Mea peste tot neamul român i strig la el, strig mult la el, ca să Mă audă acest neam i să asculte de Domnul Dumnezeul lui, ca să rămână înaintea Mea acest neam.

O, neamul Meu cel de azi, neam român, de mult grăiesc în mijlocul tău cuvântul Meu, de

mult grăiesc cu tine i pentru tine i voiesc să cre ti de la Mine i să fii muntele Meu cel înalt i sfânt i să dau popoarelor lumina Mea cea de azi din mijlocul tău, că este scris în Scripturi că vor căuta popoarele spre muntele Meu cel înalt i vor lua lumina i cuvântul lui Dumnezeu, i vor căuta cu legea i cu calea Mea pentru ei mul i, mul i.

i-a da poruncă sfântă i tare să iube ti pe Dumnezeu cu toate ale tale în fapta ta, dar

porunca Mea dacă nu se împline te la cuvânt, ea poate să se împlinească prin usturime, căci lacrima Mea este multă după tine, i unde ea cade ustură, i tii că ustură. Dar Eu te iubesc, ca i Tatăl te iubesc, i vreau să nu te usture pe tine, ci să te binecuvintez vreau, i trebuie să vrei i tu pe cele bune peste tine, neam român, neamul Meu cel de azi, la care Domnul vine cu zilele venirii Lui acum. O, vino spre mărire, neam român, că asta- i este menirea ta cea de la Dumnezeu! O, vino spre iubire de Dumnezeu, că Eu vin la tine ca să Mă preamăresc în curând în mijlocul tău, i am o mânu ă de ucenici, care-Mi fac întâmpinarea i intrarea Mea la tine.

Ca în Ierusalim intru la tine, neam român, i am purtători de Dumnezeu, am ca asin pe

poporul Meu cel mic de la izvorul Meu de cuvânt. O, nu căuta numai spre treburile tale, căci Eu sunt pe vatra ta i te a tept să ie i întru întâmpinarea Mea ori de câte ori poposesc cu cuvântul Meu cel pentru tine pe vatra ta, o, ara Mea cea de azi.

Iubi i-vă ara, o, fii români, căci ara în care voi sta i are nume mare în cer, i se cheamă

după Scripturi ara strălucirii, i nu dau cei în elep i din tine, o, ara Mea de azi, nu dau să se uite bine i să vadă bine în cuvântul Meu cel de azi i să în eleagă cu Mine venirea Mea cea de acum cuvânt pe vatra neamului român.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a asea a Postului Mare‚ a Floriilor‚ Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, din 13-04-2014

*** Se a ează cuvântul Meu în cartea sa de pe masa aceasta i se dă în dar i face el facere

peste om. N-am cum să merg pentru această facere în altă parte pe pământ. M-am a ezat aici cu slava Mea cea de azi, cu facerea Mea cea din urmă peste toate, fiindcă aici am stat la început când Dumnezeu a făcut cerul i pământul i omul, luând cu mâna pământ i zidindu-l pe om. O, vine vremea cea mărea ă să desfac această taină mare i să tie popoarele toate de începuturile facerii omului atunci i acum. Din acela i loc am început i atunci, i acum, i am tăinuit aceasta între Tatăl, Fiul i Duhul Sfânt, dar acum lucrez i-Mi scriu cuvântul aici, i

se întreabă omul i zice: „De ce aici?“, iar Eu vin i-i descopăr omului taina aceasta de aici i îl

Page 257: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

257

învă să se apropie de glasul Meu i să-l asculte i să urmeze cuvântul Meu ca să fie viu, ca să meargă cu Mine pe cale omul, căci Eu sunt Calea, a a precum am spus.

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Înăl ării Domnului, din 29-05-2014 *** Va continua. (Cuvântul lui Dumnezeu la Cetatea Sfânta Noul Ierusalim. www.noul-ierusalim.ro) (Vezi reportaj Noul Ierusalim . http://www.youtube.com/watch?v=RYtAd-

ycLhU&feature=gv ) (Sublinierile cu caractere îngro ate apar in redactorului.) Alte teme: Acest cuvânt este râul vie ii Adevărata biserică Antichrist şi fiara apocaliptică Ca fulgerul care iese de la răsărit, aşa este venirea Domnului Ca în vremea lui Noe Calul alb apocaliptic Cartea Mielului Ce spurcă pe om, ce intră sau ce iese din el Cerul - scaunul de domnie, pământul - aşternut picioarelor - omul îndumnezeit Despre botez Despre chipul cioplit şi semnul crucii Despre post şi milostenie Enoh şi Ilie Focul apocaliptic Împără ia cerurilor nu vine în chip văzut Împără ia de o mie de ani Învierea mor ilor Judecata Mor ii aud glasul Meu Necazul cel mare Nu şti i ziua şi ceasul - Ziua Domnului Nunta Mielului Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine Proorocul mincinos şi ecumenismul Răpirea bisericii Schimbarea sărbătorilor şi lepădarea de credin ă Semnul Fiului Omului Slava Domnului Taina de mântuire a omenirii - taina nestricăciunii Taina omului şi a femeii Trâmbi ele apocaliptice Venirea în chip văzut

Page 258: A doua venire a Domnului Iisus Hristos - România - Noul Ierusalim - Noul Canaan

România – Noul Ierusalim

258