SOIURI APIRENE

Apirenia sau lipsa seminţelor în boabele strugurilor este o însuşire biologică valoroasă a soiurilor pentru stafide. Această însuşire se urmăreşte în prezent şi la soiurile pentru struguri de masă, deoarece consumatorii preferă tot mai mult strugurii fără seminţe, consumul lor fiind mai igienic. În ultima vreme, apirenia interesează şi la soiurile pentru struguri de vin, cu scopul de a se mări randamentele la prelucrarea strugurilor (vinificare).La soiurile apirene, formarea boabelor strugurilor se realizează partenocarpic sau stenospermocarpic. Aceste procese se datoresc lipsei totale sau parţiale a procesului de fecundare a florilor, determinată de incompatibilitatea organică sau de sterilitatea gametofitică ori zigotică, sau, datorită stagnării procesului de dezvoltare a embrionului. Cercetările întreprinse de către embriologul japonez Y. OINUE (1925) la soiul Sultanină, au arătat că este vorba de o falsă fecundare: lipseşte din proces dubla fecundare, în sensul că, cea de-a doua celulă generativă degenerează înainte de a se uni cu nucleul secundar al sacului embrionar.

Florile sunt aparent hermafrodite normale, cu polenul fertil, însă funcţional mascule (androdine). Boabele strugurilor se dezvoltă partenocarpic şi rămân foarte mici (cazul soiului Corinth) sau stenospermocarpic cu un început de fecundare şi formarea unor rudimente de seminţe rămase nedezvoltate.

Soiurile apirene de provenienţă asiatică sau mediteraneană sunt de zi scurtă şi perioadă lungă de vegetaţie. Ca urmare, diferenţierea mugurilor de rod se face târziu, spre sfârşitul verii, încât lăstarii cu rod apar pe nodurile 5/7 sau 7/8 a coardei. Aduse în zonele cu climat temperat-continental din Europa, ele îşi modifică profund relaţiile dintre creştere şi rodire, în sensul că vegetaţia prelungindu-se până toamna târziu nu reuşesc să diferenţieze decât un număr foarte mic de muguri cu rod. Rezultatul – vegetaţie luxuriantă şi rodire slabă. Diferenţierea mugurilor de rod se face şi pe copili, încât aceştia pot fi folosiţi la tăiere. Lăstarii au vigoare mare de creştere. Inflorescenţele care se formează sunt lungi (25 - 30 cm) şi cu tendinţă de filare. Maturarea strugurilor se realizează devreme, în epocile II-III şi chiar epoca I (soiul Delight). Strugurii acumulează cantităţi mari de zaharuri, iar procesul de stafidire a boabelor începe pe butuc. Boabele se desprind cu uşurinţă de pe pedicele, însuşire tehnologică importantă pentru prepararea stafidelor.

Rezistenţa la ger este foarte slabă (-10 . . -12C), de aceea, soiurile pentru stafide sunt cultivate numai în zonele geografice cu climat călduros. În schimb, au rezistenţă mare la secetă.

PARTICULARITĂŢILE DE CULTURĂ

Soiurile pentru stafide se cultivă în arealele geografice cu resurse heliotermice ridicate. Sunt indicate solurile permeabile, cu textură uşoară, bogate în carbonaţi, care să favorizeze acumularea zaharurilor în struguri şi să imprime precocitate. Portaltoii recomandaţi sunt cei cu perioadă mai scurtă de vegetaţie şi vigoare mijlocie (41 B, SO4-4, Fercal).

Formele de conducere adecvate: vasul evazat pe semitulpină (20 - 30 cm înălţime), cu braţe scurte de 40 - 50 cm (formă denumită "en goblét"), practicat în ţările mediteraneene; cordonul speronat pe semitulpină, practicat în California (cordonul Californian) şi Australia; pergola, folosită în Spania, Sicilia, Cipru etc. În ţara noastră în podgoria Ostrov, a fost experimentată cortina dublă geneveză (G.D.C.) la soiul Sultanina cu rezultate foarte bune. În perioada de vegetaţie, soiurile pentru stafide necesită aplicarea unor operaţiuni în verde şi tratamente cu substituenţi hormonali, ca: plivitul lăstarilor sterili; ciupitul lăstarilor, imediat după apariţia inflorescenţelor; stropitul inflorescenţelor cu gibereline, înainte de înflorit. În California, folosirea giberelinelor se face după următoarea tehnologie: primul tratament, când 90 % din florile din inflorescenţe sunt deschise, cu soluţie în concentraţie de 10 ppm; al doilea tratament, după legarea florilor la 5 - 10 zile, concentraţie 20 - 40 ppm; al treilea tratament, la 7 - 10 zile după al doilea, concentraţie până la 100 ppm. În cazul soiurilor stenospermocarpice (Perlette, Perlon, Ruby Seedless) tratamentul cu gibereline se aplică numai după legarea florilor, pentru stimularea creşterii boabelor.

CLASIFICAREA SOIURILOR APIRENE

În funcţie de gradul de apirenie, mărimea boabelor şi potenţialul de acumulare a zaharurilor, soiurile apirene se împart în trei grupe:

soiuri apirene vechi, tipice pentru stafide, cu strugurii mici sau mijlocii, boabele foarte mici, care se desprind cu uşurinţă de pedicele (sortogrupul Corinth) şi acumulează cantităţi mari de zaharuri;

soiuri apirene pentru stafide şi consum în stare proaspătă, cu strugurii mari şi cu rudimente de seminţe rămase nedezvoltate în boabe (sortogrupul Sultanină);

soiuri apirene noi pentru consumul strugurilor în stare proaspătă sau pentru industrializare (fabricarea gemurilor, dulceţurilor, compoturilor), cu struguri mari şi foarte aspectoşi. Acumulează cantităţi mici de zaharuri şi păstrează în boabe o aciditate echilibrată, încât strugurii au gustul răcoritor, plăcut pentru consum.

SOIURILE APIRENE PENTRU STAFIDE

Soiurile vechi pentru stafide aparţin la două sortogrupuri: - sortogrupul Corinth, cu strugurii mici sau submijlocii, boabe mărunte şi creşteri vegetative slabe; - sortogrupul Sultanină, cu strugurii lungi şi mari, boabe mijlocii şi creşteri vegetative puternice. În

afară de soiurile vechi pentru stafide, au fost create şi altele noi, cum sunt: Delight, Beauty Seedless, Ruby Seedless, Flame Seedless, Fiesta şi altele, care s-au extins în cultură în California, Australia, Chile şi alte ţări.

► CORINTH NEGRU (sinonime: Raisin de Corinth, Passerina nero, soi de epoca a II-III)

Provine din Grecia istmul - Corinth, unde se cultivă din antichitate. Se presupune că ar fi o mutaţie vegetativă rezultată din soiul vechi grecesc Liatiko. De fapt, există un sortogrup Corinth: Corinthul negru este soiul sintetic, cel mai valoros, care se cultivă pe suprafeţe mari în Grecia, Cipru, California, Australia, mai puţin în Turcia.Caracterele morfologice importante. - dezmugurire pufoasă, verde-albicioasă, cu marginile violacei; - frunzele tinere sunt pufoase, arămii, bronzate. Frunza adultă de mărime mijlocie (16 cm lungime în medie), cuneiformă, pentalobată, mai rar trilobată. Sinusurile laterale sunt deschise superficiale şi înguste; sinusul peţiolar închis, uneori deschis în formă de liră. Limbul frunzei de culoare verde-intens, scămos pe faţa inferioară, uşor gofrat şi cu tendinţă de răsucire (revolut); - florile aparent hermafrodite normale, pe tipul 5, funcţional mascule- strugurii sunt lungi, cilindrici, cu boabe mici aşezate des pe ciorchine. Bobul sferic, cu pieliţa subţire, neagră-violacee, pulpa zemoasă, bogată în zaharuri şi cu gust aromat.Însuşirile agrobiologice, agrotehnice şi tehnologice - soi foarte precoce, de la dezmugurit şi până la maturarea strugurilor necesită 100 - 130 zile. Are nevoie de multă căldură şi de insolaţie;- dezmugureşte şi înfloreşte devreme;- pârga strugurilor începe încă din prima parte a lunii iulie, iar maturarea deplină se realizează între 10 şi 25 VIII. Boabele încep să se stafidească pe butuc. - fertilitate mijlocie, cca 60 % din lăstari sunt fertili;- se practică formele de conducere în cordon bilateral pe tulpini înalte, care asigură producţii mari de struguri.- maturează strugurii începând cu epoca a II-a şi se prelungeşte până în a III-a;- recoltarea se face la cca 20 de zile după realizarea maturării strugurilor, timp în care mai mult de jumătate din boabe sunt stafidite. Prin procesul de stafidire se ajunge la concentraţii foarte mai de zaharuri, de 600 - 700 g/kg. - producţiile de struguri sunt mici: în Grecia 3 - 4 t/ha, iar în California şi Australia 8 - 12 t/ha. Din strugurii de Corinth negru se obţin cele mai fine stafide.Zonare În Grecia, Corinthul negru ocupă 35% din suprafaţa viticolă, Peloponezul fiind regiunea cea mai mare producătoare de stafide. În California 80% din producţia de stafide o dă soiul Corinth negru, iar în Australia 11%. La noi în ţară, nu sunt condiţii climatice favorabile pentru cultura soiului Corinth negru.

► SULTANINĂ ALBĂ (sinonime: Kiş-Miş alb sau Sultani, Thompson Seedless, soi de epocile II-III)

Este un soi foarte vechi de provenienţă asiatică, din Podişul Anatoliei – vechea Persie (actualul Iran). Dintre toate soiurile apirene, cunoaşte cea mai lungă răspândire în cultură, cca 350.000 ha (P. GALET, 1990). Aceasta, deoarece strugurii sunt mari şi foarte aspectoşi, folosiţi la producerea stafidelor şi pentru consum în stare proaspătă.Caracterele morfologice importante- dezmugurire cu rozeta lucioasă, de culoare verde-gălbui;- floarea aparent hermafrodită normală, pe tipul 5, funcţional masculă;- frunza adultă este mare (18 – 20 cm lungime), variabilă ca formă, uneori mai lungă, alteori mai lată, trilobată sau pentalobată. Sinusurile laterale sunt superficiale şi înguste, iar sinusul peţiolar este închis, ovoidal. Limbul frunzei de culoare verde-pal, slab gofrat, glabru pe ambele feţe, dinţii cu mucronii ascuţiţi;- strugurii sunt lungi (20 – 25 cm), mari 300 – 400 g, cilindro-conici, cu ramificaţiile secundare uneori mai dezvoltate încât devin rămuroşi. Boabele de mărime mijlocie (10 – 15 mm în diametru), ovale, colorate în

galben-auriu şi acoperite cu un strat fin de pruină. Pulpa cărnoasă, crocantă, nearomată, cu rudimente de seminţe verzi rămase nedezvoltate.

Însuşirile agrobiologice, agrotehnice şi tehnologice - soi cu perioadă lungă de vegetaţie (190 - 200 zile) şi cerinţe mari faţă de căldură: 3200 - 3500 C temperatură activă;- este foarte viguros şi cu fertilitate slabă, numai 30 - 40 % lăstari fertili. Nu rodeşte pe copili;- rezistenţe biologice: slabă la ger (-15C) şi la mană; mijlocie la oidium şi putregaiul cenuşiu al strugurilor; bună la secetă;- dezmugureşte devreme, în prima decadă a lunii aprilie; înfloritul se declanşează uneori începând de la 16 - 20 mai; pârga deplină se realizează între 15 şi 30 august- necesită portaltoi care să-i favorizeze precocitatea (SO4-4, 41 B, SC 2);- forma de conducere a viţelor în plantaţii folosită în ţările mediteraniene este pe semitulpină. Tăierea se face în cordiţe de 5-7 ochi, sau coarde lungi de 12 - 14 ochi. La noi în ţară, în podgoria Ostrov au fost experimentate formele de conducere Guyot pe semitulpină şi cortina dublă geneveză (G.D.C.). Se recomandă C.D.G. cu distanţele de plantare între rânduri de 3,60 m şi între viţe pe rând de 1,8/0,6 m. Din această formă de conducere sunt reduse creşterile vegetative în proporţie de 57 - 64 %, sporeşte fertilitatea soiului şi se realizează producţii foarte mari de struguri, de până la 18 t/ha. - reacţionează foarte puternic la fertilizarea organică şi chimică, fără îngrăşăminte cu azot, din cauza creşterilor vegetative puternice;- în timpul vegetaţiei se recomandă fertilizarea foliară, cu macroelemente şi microelemente;- reacţionează bine la tratamentul cu gibereline, înainte de înflorit, concentraţia soluţiei 100 mg/litru. În condiţiile secetoase din Dobrogea, irigarea asigură producţii mari de struguri, plafonul minim pentru umiditate fiind de 50 % din I.U.A. a solului.- maturează strugurii în epoca II – III;- producţiile de struguri sunt mijlocii, strugurii acumulează cantităţi mari de zaharuri (180 - 190 g/l), iar aciditatea este echilibrată (4,5 - 5,0 g/l H2SO4). Strugurii sunt folosiţi la pepararea stafidelor sau pentru consum în stare proaspătă. Zonare Sultanina albă se cultivă în Grecia, Turcia, Cipru, Italia, Spania. S-a extins în California (provinciile Victoria şi Fresno), unde deţine circa o treime din suprafaţa viticolă; în Australia asigură 90 % din exportul de stafide. La noi în ţară a fost introdus numai în câteva areale strict delimitate din sudul Dobrogei şi cele de pe Terasele Dunării.

SOIURILE APIRENE PENTRU CONSUMUL STRUGURILOR ÎN STARE PROASPĂTĂ

►PERLETTE (fără sinonim, soi de epoca a II-a)

A fost obţinut la Universitatea Davis din California, prin hibridarea soiurilor Regina viilor x Sultanină albă (H. P.Olmo, 1936). Face parte din acelaşi sortogrup cu soiurile Delight şi Beauty Seedless. Se impune prin timpurietate şi valoarea comercială a strugurilor.Caracterele morfologice importante- dezmugurire cu rozeta glabră, cu urme de scame, de culoare verde-monoton;- floarea aparent hermafrodită normală, pe tipul 5, funcţional masculă;- frunza adultă este mare (17 – 21 cm lungime), cuneiformă, întreagă, cu slab început de trilobie sau pentalobie. Sinusul peţiolar deschis, în formă de liră. Limbul frunzei este uşor gofrat, glabru pe ambele feţe şi de culoare verde-pal;- strugurii sunt uniaxiali, tronconici, de mărime mijlocie (240 – 380 g, în medie), compacţi. Bobul mijlociu (2,65 – 5,39 g), sferic, de culoare alb-verzuie din cauza stratului gros de pruină; pulpa cărnoasă, crocantă, nearomată. Pedunculul strugurelui şi rahisul rămâne erbaceu (nelignificat).

Însuşirile agrobiologice, agrotehnice şi tehnologice - soi viguros, cu perioadă scurtă de vegetaţie (160 - 165 zile);- are fertilitate bună, 40 - 50 % din lăstari sunt fertili;- productivitatea soiului este ridicată. Dezmugureşte devreme, în prima decadă a lunii aprilie; înfloritul se declanşează la sfârşitul lunii mai; pârga strugurilor începe devreme, în a doua parte a lunii iulie, iar maturarea deplină se realizează începând cu 1 august (epoca a II-a);- soiul este predispus la mărgeluire;- forma de conducere recomandată este cordonul bilateral, cu elemente mijlocii de rod (cordiţe de 5-6 ochi). Sarcina care se lasă la tăiere fiind de 16 - 17 ochi/m;- în timpul vegetaţiei sunt necesare operaţiunile în verde şi anume: normarea inflorescenţelor pe butuc (în medie 17-18 inflorescenţe); scurtarea vârfului ciorchinelui, cu 1/3 din lungimea sa; desfrunzitul parţial al strugurilor;- rezistenţe biologice: sensibil la ger (-16C . . . -18C): foarte sensibil la mană; fisurează foarte uşor boabele ajunse la maturare, chiar în urma precipitaţiilor reduse; atacat de viespi.- maturează strugurii timpuriu, epoca II;- producţiile care se obţin sunt mijlocii, între 12 şi 17 t/ha, din care producţie marfă 85 - 90 %. Strugurii acumulează cantităţi mici de zaharuri (140 - 160 g/l), iar aciditatea rămâne echilibrată, 4,2 - 5,0 g/l H 2O4, încât gustul este foarte plăcut şi răcoritor. Strugurii sunt rezistenţi la transport. Durata de conservabilitate a

strugurilor pe butuc este însă mică, deoarece sunt atacaţi de viespi. De asemenea, durata de păstrare în depozite frigorifice este scurtă, deoarece ciorchinele se deshidratează uşor. Zonare. Soiul Perlette a devenit cosmopolit. Se cultivă pe suprafeţe mari în California, Chile, Argentina. Australia, Israel, Italia, Franţa, Maroc şi alte ţări viticole. În Chile asigură 3,2 % din producţia de struguri pentru masă.

La noi a fost introdus în cultură după 1962, în podgoriile din sudul ţării (Ostrov, Greaca, Murfatlar, Pietroasa), unde ocupă cca 100 ha. Extinderea sa în cultură este necesară, deoarece este timpuriu şi foarte productiv.

CREAŢIILE ROMÂNEŞTI DE SOIURI APIRENE

Sunt destul de recente, începând din anul 1985. Pentru obţinerea lor s-au folosit ca genitori, soiurile autohtone (Braghină, Tămâioasă românească), soiurile apirene vechi (Sultaniă) şi soiurile apirene nou create, mai valoroase (Perlette). Au fost omologate următoarele soiuri apirene pentru consumul strugurilor în stare proaspătă: Călina, Otilia şi Centenar Pietroasa.

►CĂLINA (soi de epoca a IV-a)

A fost obţinut la Staţiunea de cercetări viticole Drăgăşani, prin hibridarea sexuată controlată a soiurilor Braghină x Sultanină (Mărculescu M.). Omologarea soiului s-a făcut în anul 1985. Este primul soi apiren creat la noi în ţară şi introdus în cultură. Corespunde apireniei de tipul “Sultanină”.Caracterele morfologice importante- dezmugurire glabră, cu rozeta verzuie; - frunza adultă este mare, orbiculară, pentalobată, cu sinusurile laterale adânci, în formă de liră: cele superioare închise, prin suprapunerea lobilor, iar cele inferioare deschise. Sinusul peţiolar deschis, în formă de U. Limbul frunzei de culoare verde-pal, uşor gofrat, peros pe faţa inferioară. - floarea hermafrodită normală, pe tipul 5 sau 6, cu polen abundent şi fertil;- strugurii sunt lungi (30 – 38 cm), mari (250 g în medie), rămuroşi, semicompacţi; Bobul mic (1,7 g), ovoid, de culoare roz în diferite nuanţe, funcţie de gradul de maturare şi de expunerea la soare. Pieliţa subţire, acoperită cu un strat fin de pruină. Pulpa zemoasă, lipsită de seminţe sau cu rudimente de seminţe rămase nedezvoltate.

Însuşirile agrobiologice, agrotehnice şi tehnologice - soi foarte viguros, cu perioadă mijlocie de vegetaţie;- fertilitate bună şi productivitate mare;- rezistenţe biologice: slabă la ger (-18C), mijlocie la secetă, sensibil la boli şi dăunători;- dezmugureşte devreme, în prima decadă a lunii aprilie; - necesită portaltoi care să-i diminueze vigoarea de creştere (SC2, SO4-4);- forma de conducere, Guyot pe semitulpină, tăierea în verigi lungi de rod. Sarcina care se lasă la tăiere 14 - 15 ochi/m². În anii secetoşi, necesită 2-3 udări. Producţiile de struguri care se obţin sunt ridicate, în medie 18,3 t/ha;

- maturează strugurii târziu, epoca a IV-a;- acumulează cantităţi mari de zaharuri, de 220 - 230 g/l aciditate rămâne echilibrată 4,0 - 4,5 g/l H2SO4;- strugurii se folosesc pentru consumul în stare proaspătă, fiind foarte aspectuoşi şi lipsiţi de seminţe. Durata de conservabilitate a strugurilor pe butuc şi păstrarea în depozite este redusă, circa o săptămână. Strugurii pot fi folosiţi la producerea stafidelor. Zonare Călina a fost introdus în cultură în regiunile viticole din sudul ţării. Strugurii pot fi folosiţi şi în industria alimentară, la fabricarea dulceţurilor, gemurilor şi compoturilor.

►OTILIA (soi de epoca a II-a)

A fost obţinut la Staţiunea de Cercetări viticole Pietroasa, prin hibridarea sexuată intraspecifică dintre soiurile Alphonse Lavallée x Perlette (Toma Otilia, 1987). Omologarea soiului s-a făcut în anul 1987. Se remarcă prin timpurietate şi productivitate foarte ridicată.Caracterele morfologice importante - rozeta este verde-gălbui cu marginea cafenie scămoasă;- floarea este hermafrodită normală;- frunza adultă este mare, pentalobată, mai rar trilobată, cu sinusurile laterale slab schiţate şi deschise; sinusul peţiolar deschis, în formă de “V” spre “U”. Limbul frunzei de culoare verde-intens, cu nervurile proeminente, roşietice la bază, glabru pe faţa superioară şi scămos pe cea inferioară;- strugurii de mărime mijlocie (297 g în medie), conici, biaripaţi sau triaripaţi, semicompacţi, foarte aspectuoşi. Bobul mijlociu, sferic uşor ovoid, cu pieliţa de culoare neagră-violacee, elastică şi acoperită cu un strat gros de pruină. Pulpa crocantă, lipsită de seminţe sau cu rudimente de seminţe verzi rămase nedezvoltate.

Însuşirile agrobiologice, agrotehnice şi tehnologice - soi foarte viguros, dar precoce: de la dezmugurit şi până la maturarea deplină a strugurilor are nevoie de 110 – 115 zile;- fertilitate bună, 58 % din lăstari sunt fertili;- rezistenţe biologice: mijlocie la ger (-16C . . . –18C), slabă la boli şi dăunători, bună la secetă;- maturarea se realizează în perioada 1 – 15 VIII (epoca a II-a);- forma de conducere recomandată este cordonul bilateral pe semitulpină, sarcina de rod 38 – 40 ochi/butuc; - portaltoii cei mai indicaţi : SO4-4 sau Kober 5BB;- dă producţii mari de struguri, în medie 20,7 t/ha, din care producţie marfă 88 %. - la maturarea de consum (1 - 15 VIII), acumulează cantităţi mici de zaharuri (130 - 135 g/l), iar aciditatea este ridicată (6 g/l H2SO4), încât strugurii sunt foarte plăcuţi din punct de vedere organoleptic. Prin supramaturare se ajunge până la 190 - 195 g/l zaharuri, iar aciditatea se reduce la 4,3 - 4,5 g/l H 2SO4, încât strugurii pot fi folosiţi la prepararea stafidelor. Zonare Otilia dă rezultate bune în regiunile viticole din sudul ţării, în principal, pentru obţinerea producţiilor de struguri timpurii de masă. Poate asigura şi disponibilităţi pentru exportul de struguri.

►CENTENAR PIETROASA (soi de epocile I-II)

Obţinut la Staţiunea de Cercetări Viticole Pietroasa, prin hibridarea sexuată a soiurilor: Tămâioasă românească x Perlette (Toma Otilia şi Ispas Sofia). Omologarea soiului s-a făcut în anul 1991. Se impune prin timpurietate şi calitatea excepţională a strugurilor pentru prepararea stafidelor.Caracterele morfologice importante - rozeta este scămoasă, de culoare verde-albicioasă;- floarea hermafrodită, normală morfologic şi funcţional;- frunza adultă este mijlocie spre mică, orbiculară, pentalobată. Sinusurile laterale superioare sunt adânci şi deschise, iar cele inferioare abia schiţate; sinusul peţiolar este închis, eliptic. Limbul frunzei de culoare verde-pal, nervurile proeminente şi albicioase, dinţii laţi şi ascuţiţi;- strugurii sunt mijlocii spre mici (138 g, în medie), cilindroconici, biaripaţi, semicompacţi. Bobul mic, sferic, culoare galbenă-chihlimbarie, rumen pe partea însorită. Pieliţa subţire, cu pruină slabă, pulpa crocantă, fără seminţe sau cu rudimente de seminţe şi aromă slabă.

Însuşirile agrobiologice, agrotehnice şi tehnologice - soi cu vigoare slabă de creştere, foarte precoce şi cu fertilitate bună (în medie 48 % din lăstari sunt fertili). - - rezistenţe biologice: bună la ger (-18C), slabă la boli şi dăunători;- se pretează la conducere în cordon bilateral pe semitulpină, cu tăiere în verigi mijlocii de rod. Producţiile de struguri care se obţin sunt mici, în medie de 10,5 t/ha, din care producţia marfă - 95 %.- maturarea strugurilor foarte timpurie, perioada 1-10 VIII (epoca I - II). La maturarea de consum, strugurii acumulează cantităţi mijlocii de zaharuri (152 g/l), iar aciditatea rămâne echilibrată 4,3 g/l H2SO4. Prin supramaturare se ajunge până la 210 g/l zaharuri şi aciditatea scade la 3,5 - 3,7 g/l H2SO4, strugurii fiind astfel apţi pentru stafide. Zonare Soiul Centenar Pietroasa dă rezultate bune în regiunile viticole din sudul ţării, în arealele cu condiţii favorabile pentru cultura soiurilor apirene. Fiind un soi timpuriu, poate intra în alcătuirea conveierului varietal al soiurilor pentru struguri de masă.