XVA doua zi m-am trezit nerabdatoare sa reiau activitatea care ma acaparase. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa studiez inca o data cu mare atentie partiturile. Dar pentru ca nu cunosteam melodiile sub nici o forma, mi-a venit in minte cea mai simpla solutie, la care nici nu ma gandisem seara precedenta: am cautat pe internet fiecare cantec in parte si le-am gasit pe toate in cele din urma. Asa cum spusese Vlad, apartineau unei palete largi de stiluri de rock. Ceea ce cantam eu era varianta acustica a fiecarei piese. Cand am ajuns la ultima foaie, am remarcat ca era pe jumatate mototolita, mazgalita si plina de diverse insemnari, incat cu greu puteai deslusi notele. Dar cautand melodia, am descoperit ca imi placea cel mai mult dintre toate. Atat de mult incat am reluat auditia inc-odata si inc-odata. Versurile romantice descriiau sentimentul de iubire cu o demnitate nealterata de suferinta. O voce puternica, masculina exprima greutatea cu care doi indragostiti traiau la distanta unul de altul.Mi-am zis ca indiferent de efortul pe care trebuia sa-l depun, voi reusi sa cant melodia asta la perfectie. Asadar am transcris notele cu atentie, pentru a nu ma mai chinui cu foaia plina de insemnari inutile.Era ora pranzului cand abia reusisem sa reproduc primele acorduri, pana la momentul in care intra vocea solistului. Nu m-as fi oprit daca nu as fi auzit simultan doua lucruri: un ciocanit in usa de la intrare si vocea bunicii care ma atentiona ca vrea sa se odihneasca si nu poate de “romantele mele”. Cu parere de rau am lasat chitara pe pat si m-am dus la usa sa deschid.M-a intampinat fata cu par carliontat si blond, de care aproape uitasem, in obsesia mea muzicala.- Ma eviti? Fu intrebarea ei simpla si calma, insotita de un zambet fin si o voce usoara care exprimau siguranta contrariului.- Bineinteles ca nu, m-am repezit eu, nerealizand din prima ca Vicky nu era persoana care sa se teama de astfel de lucruri. - Te invit pe la mine, spuse ea. Mai tii minte ca planificasem sa facem acea prajitura si am abandonat ideea? Acum cred ca e momentul. Daca ai chef, bineinteles.Ciudata fiinta eram. Pana in acel moment fusesem convinsa ca nimic nu m-ar fi despartit de chitara, cu atat mai putin o biata prajitura. Si iata ca acum eram de-a dreptul incantata sa-mi petrec dup-amiaza intr-o bucatarie moderna, cu mainile in aluat. Dar nu era ideea gatitului cea care ma atragea asa tare, ci ideea de a-mi petrece timpul cu Vicky. Ma miscase atat de mult povestea ei trista din ultimii doi ani, incat parca tot ce traise se proiectase intr-un fel asupra mea, ca un ecou al amintirilor incarcate de emotii, dureri, bucurii si dezamagiri. Faptul ca alesese sa-mi relateze tocmai mie cu lux de amanunte toate acele zile incarcate de dragoste uneori hranitoare, alteori toxica, ma umpluse de multumire interioara dar si de teama de a nu intina cumva memoria acelor lucruri, precum as sparge un vas fin de cristal.Cand m-am vazut in bucataria spatioasa si curata, am realizat ca nu puteam face nimic fara reteta si mi-am exprimat dezamagirea:- Nu pot sa cred ca am uitat reteta acasa! Nu stiu pe de rost cantitatile din fiecare ingredient care trebuie puse in aluat sau in crema. - Nu-ti face griji, raspunse prietena mea, complet relaxata, nu avem nevoie de reteta scrisa, caci vreau sa facem altceva, mai deosebit. Tu urmeaza-mi numai indicatiile.In timp ce eu puneam o oala cu apa la fiert, Vicky scoase pe masa o sticluta cu esenta de rom, cateva oua, o ciocolata mare si o punga de zahar. Separa cu indemanare albusurile de galbenusuri, le amesteca pe fiecare cu zahar si cu esenta de rom, topi ciocolata intr-o craticioara, dupa care o amesteca cu bucatele de unt taiate de mine.

Cu aceeasi viteza, prepara frisca, adaugand pe rand ingredientele pe care i le scosesem eu. Asteptaram pana se intari frisca, timp in care desertul preparat era gata. Apoi umplu patru castronase cu delicioasa crema din care luasem o inghititura si din care m-am trezit cersind inca una. Dar ea imi refuza deliciul.- Trebuie tinuta la rece un timp.Si poate ca vroia sa serveasca toata familia, nu numai pe mine, am adaugat in gand. Per ansamblu, munca noastra de echipa dura cam un sfert de ora, timp in care contributia mea fusese mult mai saraca decat ma asteptasem. La un moment dat, se auzi poarta de-afara deschizandu-se, apoi cateva persoane intrara in curte, purtand cu ele o discutie aprinsa. Murmurele se apropiara de casa si navalira cu putere inauntru, sub forma de cearta, din partea doamnei Flori si a lui Mihai.- Nu sunt zgarcita de fel, ani de zile v-am cumparat tot ce-ati vrut! Dar macar atata cer: lucrurile pe care vi le cumpar sa fie folosite pana se strica!!- Pai chiar s-a stricat, fie ca-ti vine sa crezi, fie ca nu, protesta baiatul din usa bucatariei in care ramase proptit, fara sa ne vada.- Atat de repede?! Nu-nteleg, cum ai putut sa cumperi un scuter care sa se strice dupa juma’ de an?!- Mama, nu cred ca poti pricepe detaliile tehnice pe care ar trebui sa ti le explic… Tot ce-ti cer este sa intelegi ca n-am pierdut nimic din afacerea asta! - Esti complet necugetat! Daca n-ai pierdut a fost dintr-un mare noroc.- Si mai e ceva. Am facut acelasi lucru pe care Raul l-a facut cu o masina. Si la el nu a tipat nimeni!! Ceea ce n-are nici o logica in mintea mea!Si Mihai urca nervos scarile.- Ce a facut Raul? Nu mai tin minte nimic.Mama nu mai primi raspuns, iar spiritele se linistira. Femeia intra in bucatarie nervoasa, dar facand efort vizibil sa se calmeze in prezenta noastra. - Imi cer scuze, fetelor, pur si simplu mi-am iesit din minti! Apoi catre Vicky: - Frate-tu a dat scuterul…- De ce?- El spune ca a gasit un model mai nou la cineva, cu care vrea sa faca schimb… Mi se pare naivitate. Cine ar face schimb in defavoarea sa? Este pacaleala pe fata!- Nu stiu despre ce e vorba, recunoscu Vicky.- E vorba de nerecunostinta. Banii nostri s-au dus pe apa sambetei. Stai numai sa afle tatal vostru…Doamna Flori a fost prima persoana pe care am servit-o cu crema de rom si frisca. Am intrat in sufragerie si ne-a explicat pe larg motivul supararii.Fratele mai mic al Virginiei isi cumparase un scuter la-nceputul anului. Un amic care pretindea ca se pricepe la motoare si piese componente, descoperise un mic defect la scuterul lui Mihai, defect care in timp s-ar putea complica si ar duce la reparatii costisitoare. Dintr-o asa zisa prietenie sau oarecare interes i-a propus sa faca schimb cu scuterul sau, care era mai vechi dar de calitate mai buna. L-a asigurat totodata ca se pricepe sa indrepte neregula gasita si sa se foloseasca de scuter mult timp de-acum inainte. Doamna Flori era de parere ca tipul acela nu stia cum sa scape mai repede de scuterul sau – care probabil e mult mai uzat – si a gasit un fraier precum Mihai care crede tot ce i se spune.

- Si cel mai rau e ca oricat m-as chinui sa accept situatia, gandul ca baiatul meu a fost pacalit ma scoate din minti. Toata viata am avut oroare de situatiile din care iesi pagubit. N-am suportat loteriile, schimburile obscure sau sa ofer bani fara sa fiu sigura ca primesc ceva de calitate. O singura data in toata viata am fost pacalita, pentru ca am ascultat pe cine nu trebuie si am cedat unor insistente. Iar acel eveniment e ca o pata pe trecutul meu. De-asta urasc sa stiu ca Mihai sau alt membru al familiei ia decizii necugetate. Doamna Flori abia se atinsese de crema noastra, in timp ce cupa mea era goala de mult. Vicky marca incet si fara pofta excesiva, ceea ce mi-a creat impresia ca acest desert era destul de uzual.In acel moment, nu stiu de unde, Liviu aparu langa noi. Lua loc si incepu sa explice mamei situatia pe care o cunostea si el destul de bine.- Va rog sa va calmati, problema e pe cale de a fi rezolvata. I-am explicat lui Mihai ca acest schimb nu e echitabil. Intamplator am auzit ca acel individ speculeaza orice situatie in interesul sau. Scuterul pe care urma sa-l primeasca fiul dumneavoastra era o vechitura cu vopsea proaspata. Problema pe care o are motorul lui este reala, dar se poate repara in service. Pe cand un scuter uzat va fi mult mai greu de reparat. Am vorbit cu respectivul si a acceptat cu chiu cu vai ca oferta nu mai e valabila tocmai cand doi prieteni de-ai sai urmau sa-i ia scuterul din fata blocului si sa i-l lase pe cel vechi. Din cate mi s-a spus, cei doi au facut cale-ntoarsa. Acum am trimis si eu pe cineva la fata locului sa se asigure ca nu am fost mintit.La auzul acestor cuvinte, doamna Flori nu se calma, dimpotriva, starea de anxietate se simti si mai intens. Se intreba deznadajduita cum fiul ei putea face acel schimb fara ca macar sa fie prezent la locul faptei, lucru care ne surprindea si pe noi. Apoi, de ce Mihai isi punea increderea in necunoscuti si accepta sa le ofere bunuri? - Cu totii facem greseli, important e sa-nvatam din ele, zise Liviu. Si sunt sigur ca, dupa ce-i va trece supararea, Mihai va realiza ce putea face.- Of, Liviu, nu stiu cum sa-ti multumesc ca te-ai implicat… - Inca nu multumiti, trebuie sa ne asiguram ca intr-adevar ne-au ascultat si au anulat schimbul.- Ciudat baiat mai am! Nu-nteleg judecata lui!- Daca-mi permiteti, as avea o explicatie…- Spune-o, orice explicatie e bine venita.Apoi, Liviu continua cu o voce mai scazuta.- Mihai mi-a spus odata ca si fratele sau a facut un schimb asemanator, dar profitabil. Iar eu am observat ca mereu are tendinta de a-l copia pe Raul. Il vede ca un model de urmat.- Dar Raul stie intotdeauna ce face! Nu mai tin minte afacerile lui, dar stiu ca are prieteni de incredere si isi cunoaste interesul. Raul nu e naiv, de asta sunt sigura.- Aveti dreptate, dar tocmai din acest motiv Mihai se simte adeseori defavorizat in raport cu fratele sau. Pentru el exista un fel de concurenta si de fiecare data simte ca iese invins, pentru ca Raul e mai mare si cu mai multa experienta. Si cred ca se supara cand va aratati prea grijulie fata de elDoamna Flori ramase uimita. Ea nu era constienta de modul diferit in care-si trata copiii. In ceea ce ma priveste, nu observasem de asemenea nici o diferenta de atitudine a parintilor sai. Probabil Mihai era singurul care simtea prapastia dintre el si Raul.- Nu stiu ce sa zic, Liviu, poate ca e mai sensibil decat pare. Apoi, cu un ton la fel de taios ca la-nceput:

- Dar asta nu-nseamna ca nu va fi certat pentru prostiile lui. Daca vrea sa fie apreciat, mai intai sa merite asta. Iar povestea cu scuterul nu e chiar lucru laudabil.- Parerea mea, continua el, este ca ar trebui sa aveti putin grija – adica sa avem cu totii – ca el sa se simta intotdeauna pus pe picor de egalitate cu Raul. Si poate asta l-ar determina sa aiba mai multa incredere in sine si sa se corecteze singur pe viitor. Nu va judec in nici un fel, cu siguranta el e cel care a a gresit acum. Cred doar ca…- Stiu ce vrei sa spui, Liviu, il intrerupse doamna Flori cu un oftat. Acum insa nu mai pot judeca nimic la rece. Am nevoie sa ma odihnesc.- Ma tem ca si plecarea mea l-a afectat. Am fost atatia ani apropiati, ne sfatuiam in orice situatie. Acum probabil se simte dezorientat. Nu are alt prieten la fel de bun ca mine, din cate stiu.Se lasa tacerea. Doamna Flori era ganditoare, iar Liviu privea usa de la bucatarie, din spatele careia se auzea apa curgand in chiuveta. Vicky intrase mai de mult sa spele vasele. Mama prietenei mele se ridica si inainte de a iesi pe usa mormai abia deslusit:- Si fata asta… Ramasesem singura cu Liviu. Si ma aflam intr-o adevarata incurcatura din aceasta cauza. Nu aveam idee ce sa-i spun, dar stiam totul despre el, sau cel putin tot ce stia Vicky. Asa cum statea, rezemat de spatarul canapelei, ii observam trasaturile armonioase ale corpului, liniile fetei si ale gatului, delicate dar nu lipsite de masculinitate, sprancenele arcuite si egale, ochii de culoarea ciocolatei si justificam perfect motivul pentru care o impresionase pe sora lui Mihai. Am avut in acel moment siguranta ca se potriveau foarte bine si trebuia sa se-mpace. Fiecare avea ceva ce lipsea celuilalt si amandoi puteau frange cu usurinta multe inimi cu o simpla privire, exact ceea ce-si facusera reciproc.Vazand ca Vicky intarzie, am facut stangace un semn prin care-i sugeram ca-l las singur, gest pe care nu a parut sa-l ia in seama. Am gasit-o in bucatarie, cu fata la geam.- A plecat? A fost intrebarea ei soptita.- Liviu? Nu, e in sufragerie. Il eviti cumva?Vicky s-a intors spre mine. Parea nervoasa, cu bratele incrucisate si buzele stranse.- Nu ti-ai dat seama pana acum de asta?- Ba da, dar nu-nteleg…- Nici nu trebuie, fu raspunsul ei rece care ma descuraja de la a pune alte intrebari.I-am sugerat sa plec.- Nu mai ramai? Vroiam sa vii la mine in camera.In acel moment mi-a incoltit un gand suparator, care mi se parea pe cat de insuportabil pe atat de justificat. Poate Vicky ma folosea ca pe un scut impotriva problemelor personale. Poate ca aprecierea ei fata de mine nu exista de fapt si nu dorea decat pe cineva cu care sa-si petreaca timpul, in lipsa lui Carmen care statea in mod firesc cu George. Ideea ca eram o companie de rezerva, al carei singur scop era acela de bariera intre ea si gandurile ei triste, imi facu picioarele sa se-nmoaie. Am simtit ca voi izbucni in lacrimi curand si cred ca mi s-au umezit ochii in acel moment. Sentimentul meu de inferioritate fusese acolo intotdeauna, dar acum parca pulsa, lovindu-ma peste fata si producandu-mi rusine si dorinta de a parasi acea casa in care eram musafir. Am plecat tulburata, fara sa ma uit in urma. Imi era jena de gandurile pe care le avusesem, de cantecele pe care vroiam sa i le dedic, cu simtamantul ca fac parte din viata ei. Mergeam repede, dar in spatele meu, fata antrenata un an intreg in stil militaresc alerga cativa pasi si

ma prinse indata. Ma lua dupa umeri si spuse “Iarta-ma”. Inca tremuram dar in secunda urmatoare eram fericita. Orice gand pozitiv, chiar daca amagitor, era bine venit.Spre seara, m-am intors la chitara si, in ciuda disperarii bunicii, am exersat pana la orele douasprezece. Imi iesise perfect cantecul preferat.

XVIDevenisem dependenta de chitara. Pana la mijlocul lunii august cunosteam perfect aproape zece melodii, unele destul de complicate. Dar eram singura care stia asta. Nu cantasem pana in acel moment la prieteni, asa cum si-ar inchipui oricine. Nu existase un cerc de oameni pe pajistea din fata casei, in centrul caruia, pe un scaunel, sa stau eu cu chitara in mana, iar ceilalti sa spuna pe rand ce melodii le-ar placea s-auda de la artistul anonim. Doar vecinii bunicii, care auzeau inevitabil acordurile mele, iteau capul dupa garduri, ascultandu-ma in tacere. Cativa copii se opreau pe drum uneori si-si faceau semn sa ramana. Bunica era si ea incantata, dar nu intelegea muzica asta, cu totul straina generatiei sale. Interpretam tot felul de balade si-mi ieseau de minune, dar era una pe care o uitasem. Nu mai stiam cum suna, fusese un timp in care o cantasem, versurile si linia melodica ajungandu-mi la suflet, dar acum era o amintire atat de vaga incat nu avea nici macar contur. Tot ce stiam era ca acea balada exista undeva, pierduta in negura timpului. In acea zi, cu nori cenusii care pluteau deasupra dealurilor linistite, am stiut ca pasiunea mea nu mai putea ramane necunoscuta lumii. Am luat partiturile si le-am aranjat cu grija, indreptand colturile indoite, cand, intre ele, am gasit biletul cu numarul de telefon al lui Vlad. L-am luat in mana tremuranda. Stiam ca ceea ce vroiam era considerat lucru prostesc. Dar simteam in suflet dorinta intensa de a-mi indeplini acest vis, oricat de ciudat ar fi parut. Probabil chiar eram ciudata si as fi fost respinsa cu un ras ironic, dar dorinta era mai mare decat teama de esec. Atat de puternica incat imi zvacneau tamplele numai la ideea materializarii ei. L-am sunat pe Vlad.- Alo? auzii vocea lui la celalalt capat.- Sunt Maria.- Maria, ce mai faci? Cum merg concertele? zise el in gluma. - Vreau sa vorbesc cu tine. Poti aranja sa ne-ntalnim astazi?- Astazi? E ceva urgent?- Din punctul meu de vedere da.- Ok, te astept dup-amiaza, la ora doua la barul la care ne-am cunoscut.- Sa fii acolo.- Voi fi.Am inchis telefonul tragand aer in piept. Stiam ca pentru a-mi atinge scopul trebuia sa fiu hotarata, ferma si sa nu dau inapoi in fata unui eventual refuz. Pana veni momentul sa plec la intalnire, mi-am repetat de cateva ori in minte ce aveam de spus, alegand cuvinte si expresii cat mai convingatoare.La ora stabilita ma aflam la destinatie. Am urcat scarile in spirala pana in sala barului. Arata la fel cum o lasasem, dar in acel moment nu puteam rememora nimic, fiind coplesita de temeri, emotii si sperante amestecate. L-am intrebat pe barman daca Vlad sosise. Mi-a raspuns ca inca nu-l vazuse pe ziua de azi.Am luat loc la masa si am comandat un ceai, in speranta ca ma va calma cat de cat. Dar pe masura ce treceau minutele si Vlad nu aparea, nelinistea devenea din ce in ce mai intensa.

Mi-am ingropat fruntea in palme, rugandu-ma sa nu fi uitat sau sa fi intervenit altceva in programul lui, iar eu sa fi venit degeaba. Dar pana la urma rugaciunile mi-au fost ascultate. Cand l-am vazut intrand pe usa, am rasuflat usurata. Dar nu pentru mult timp, caci motivul pentru care doream sa-l intalnesc incarca la loc rezervorul emotional.- Ma bucur sa te revad, imi zise el, asezandu-se in fata mea cu aceasi veselie oarecum indiferenta si aprinzandu-si o tigara.- Mai intai trebuie sa te anunt ca zilele astea am exersat intensiv, am inceput eu, aratand spre chitara pe care considerasem de importanta vitala sa o car dupa mine.Vlad privi husa decolorata, in interiorul careia se afla chitara sa in perfecta stare, asa cum ma atentionase s-o pastrez.- Si… vrei sa mi-o dai inapoi? fu intrebarea lui, insotita de o expresie mirata. - Dimpotriva, vreau sa te rog ceva cu care, daca eventual nu vei fi de acord, macar sa te gandesti un timp inainte sa refuzi definitiv.Se uita la mine dintr-o parte, incercand parca sa ghiceasca ce vreau sa spun. Am golit ceasca de ceai si am continuat cu indrazneala:- Am adus chitara pentru a dovedi ca am potential. Vreau sa cant in public, am spus aratand inspre scena intunecata din spatele meu.Atunci Vlad incepu sa rada usor, lucru care nu stiam daca trebuie sa ma bucure sau sa ma descurajeze. Apoi continua binedispus, gesticuland:- De cand te-am vazut am banuit ca o sa vrei sa canti aici. Ah, de ce nu am pariat cu Raul…? Dar probabil n-ar fi pariat, cu siguranta si-a dat si el seama de asta. - Pot sa-ti dovedesc ca nu faci o alegere gresita daca-mi dai voie. - Stai usor… Din partea mea poti face ce doresti. Dar nu depinde de mine. Pe Sefa de-aici trebuie s-o convingi.- Da, dar banuiesc ca o vorba buna din partea ta ar ajuta destul de mult.- Intr-adevar, nu prea ai sanse daca vii fara recomandari. Eu iti dau cu cea mai mare placere. Ce program ti-ai propus pentru scena?- Una doua melodii, am raspuns.Ca pentru un debutant.- Aha, inteleapta decizie. Credeam ca vrei sa canti doua ore. Sunt piese compuse de tine?- De fapt m-am gandit la interpretarea uneia deja existenta. Consacrata chiar prin celebritatea ei.- Pai ce vrei sa demonstrezi cu asta? Nu ai propriile tale melodii, doar interpretezi ceva ce cunoaste toata lumea. Prin ce anume vei starni interesul?Am stat o clipa si m-am gandit. Apoi mi-a venit o idee salvatoare.- Daca tu ai fi vocea, iar eu chitara, crezi ca lumea ar fi impresionata?- Wow! Te-ai gandit la toate! zise, el cu o mirare accentuata iesindu-i prin toti porii. - Ai mai cantat pana acum in acest fel?- Niciodata, raspunse strivind mucul de tigara in scrumiera. Eu cant numai cu baietii mei. Suntem o formatie.- Dar iti cer o singura melodie, nimic mai mult. Daca lumea te va vedea pe tine va fi interesata. Iar eu ma pot remarca prin… si am aratat inspre locul de langa mine, ocupat de instrumentul de lemn.Vlad se porni din nou pe ras, amuzat de propunerile mele inedite.- La ce melodie te-ai gandit? intreba el in continuare, fara a-si exprima aprobarea la cererile anterioare.

Am scos foaia cu melodia care ma cucerise si pe care ajunsesem sa o cant perfect. Se uita la ea o secunda dupa care exclama usor incruntat:- Dar nu e stilul meu, domnisoara. Eu cant cu totul altceva. Daca m-as urca pe scena sa interpretez asta… cred ca m-as simti foarte bizar. - E o singura piesa, am intarit eu. Si faptul ca o aveai intre partituri dovedeste ca iti place sau cel putin ti-a placut candva.- Mda, imi place, facu el nesigur. Dar nimeni nu stie asta.Si pufni intr-un ras infundat, ca un copil care a facut o boacana. Mi-am dat seama ca misiunea mea era la fel de dificila cum preconizasem. Trebuia sa joc cat mai bine toate cartile pe care le aveam.- Stii la fel de bine ca si mine ca melodia pe care ti-am propus-o e cu adevarat frumoasa, iar la chiara se poate canta perfect. In plus, sunt sigura ca vocea ta se va potrivi de minune pe acordurile mele. Iar oamenii nu au cum sa ramana indiferenti, cine nu e miscat de o balada de dragoste? Gandeste-te ca poate si pentru tine va fi un pas inainte sa te desprinzi un pic de formatie si sa surprinzi audienta. Sau chiar sa castigi noi fani. O prezenta feminina asa ca mine va inviora putin atmosfera incarcata de muzica dura pe care o cantati voi destul de des. Nu sugerez sa-ti schimbi stilul, ci doar sa permiti o mica deconectare de la el. In loc de raspuns, Vlad se scarpina in cap cu podul palmei. In cele din urma, dupa o tacere chinuitoare pentru mine, zise:- Uite ce e, eu sunt de acord cu cererea ta. Dar repet, trebuie sa vorbesti cu Sefa pe care nu o gasesti astazi, ci maine seara, incepand cu ora opt. Va trebui sa aduci chitara, pentru ca vrea sa vada talentul tau, apoi isi va da acordul. Daca tii atat de mult la chestia asta precum vad, te voi acompania cu vocea mea – sper sa nu iasa un dezastru, pentru ca mi-am exersat-o pentru alt tip de muzica – si vom depasi cu bine cele cateva minute pe scena, de afirmare pentru tine si de decadere pentru mine. Dar te avertizez ca e singura piesa pe care o vom canta impreuna, iar dupa ultima nota muzicala, eu voi fi coborat de pe scena, lasandu-te cu aplauzele sau cu rosiile stricate, in functie de prestatie. Inainte de a urca pe scena, trebuie sa te prezint ca pe cineva pe care l-am descoperit si la care tin foarte mult (altfel te-as lasa singura cu propria voce), in acest scop trebuie sa-mi dai cateva date despre tine: la ce evenimente sociale ai mai cantat, ce liceu ai urmat, la ce varsta ti-ai descoperit pasiunea pentru chitara si alte nimicuri care sa trezeasca interesul publicului, intelegi?Am dat din cap.- Apoi, continua el, daca Sefa va fi de acord sa fii inclusa in programul muzical dintr-o anumita seara, trebuie sa exersam macar o data impreuna melodia asta siropoasa, sa nu ne-ncurcam unul de altul pe scena…- Ai perfecta dreptate, am raspuns eu bucuroasa ca lucrurile intrasera pe fagasul dorit. As mai avea o rugaminte, daca cele de pana acum n-au fost prea multe…- Alta rugaminte?! Vai, Doamne, dar de cand am eu alura de bun samaritean, de m-am procopsit cu atatea rugaminti din partea altora?- Te rog, asculta, de data asta nu e nimic legat de muzica. Ba mai mult, e ceva de-a dreptul banal si s-ar putea sa-ti placa si tie ideea. Daca voi ajunge pe scena intr-o seara – sper ca destul de curand – vreau sa-l inviti si pe Raul. Daca el va veni, vor veni si fratii si prietenii lui. Pentru ca, trebuie sa recunosc, vreau sa dedic aceasta melodie surorii sale.- Eh, cazul cel mai des intalnit, spuse el, rezemandu-se de spatarul scaunului. Trebuia sa-mi inchipui. Nu faci asta pentru tine, ci pentru altcineva. Nu m-ar mira sa existe si un tip pe care vrei sa-l impresionezi.

- Nu exista nici un tip, l-am asigurat eu amuzata de aceasta perspectiva. Dar e important pentru mine ca sora lui sa fie prezenta aici. Si va fi doar daca va veni cu Raul.- Dar le poti spune tu ce ai de gand sa faci si vor veni cu totii garantat, cel putin de curiozitate.- Stiu, am raspuns, dar mi-ar fi placut sa fie asa… ca o surpriza. Nimeni nu stie ca eu cant la chitara. - Ciudata mai esti, imi raspunse Vlad, privindu-ma ca pe un exemplar aparte de la zoo. Ciudata dar incapatanata. Avea dreptate. Dar pe langa toate astea, eram mai ales victorioasa. Ne-am despartit la scurt timp dupa ce terminasem discutia, ajungand la o intelegere avantajoasa. Simteam noi perspective deschizandu-mi-se in fata. Poate ca si eu aveam dreptul sa infloresc prin calitatile mele. Iar aceasta vara parea sa-mi ofere exact ce aveam nevoie ca sa-mi potolesc setea de boboc ce trebuie stropit la radacini.