23

CAPITOLUL 9. RELAŢII POSIBILE INTRE CONŢINUT SI EXPRESIE:

1.Relaţii de ANALOGIE - fotografice - ex. fotografia scaunului Relaţii de NONANOLOGIE - scrierea curentă - ex. Cuvântul « scaun »

2. Relaţii de ADECVARE-(E) şi (C) coincid, au echivalent Relaţii de NONADECVARE

3. Relaţii de ISOLOGIE când (E) şi (C) au aceeaşi formă

NONISOLOGIE 4. Relaţii DENOTATIVE - forma certă, ştiinţifică

5. Relaţii CONOTATIVE - relaţia vizează un înţeles adăugit, implicat. SEMN

2)- ordonarea SEMNALULUI, pentru dezvăluirea structurii fizice şi a semnificaţiei:

ELABORAREA SEMNULUi SEMNUL

- se dovedeşte a fi o imagine abstractă ce se constituie în locul unui obiect;

- se defineşte în calitatea lui de proprietate comună a unei clase de purtători echivalenţi de semne sau INVARIANT al acestei clase.

Din modul de formare al semnului ar reieşi că în nici un domeniu al artei, semnalul fizic (simplă pată de culoare sau o pată de tipar) nu se transformă în ICON spaţial, pentru ca din acest stadiu să devină SEMN SPAŢIAL, ca în cuprinsul artelor vizuale.

La nivelul artelor plastice, semnul (privit independent de orice semnal) ar îndeplini, prin definiţie, o funcţie spaţială. In plastică, în tehnica «serială», «geometrică» - o literă poate fi utilizată ca element de structură

a unei întregi compoziţiiSemnul ar conţine o relaţie triadică: un mijloc de exprimare; un obiect al exprimării; un interpretant care se exprimă. Semnele pot fi de trei feluri:

1. ICON - imagine grafică, model, diagramă, schemă (ex. desenul ce reprezintă o locomotivă, un scaun) 2. INDEX - redă raportul real sau cauzal cu obiectul (ex: pufăitul locomotivei; scârţâitul unui scaun)

3. SIMBOL - care este relativ independent faţă de obiect şi apare ca rod al unui acord, convenţie, cod ce se stabileşte pe tărâmul Semnele comunicării (ex.: numele LOCOMOTIVA, SCAUN).

CODUL - sistem care stabileşte:

- un repertoriu de simboluri care se disting prin opoziţie reciprocă; regulile lor de combinare;

- corespondenţa de la termen la termen. SEMIOTICA - ştiinţa semnelor Transmiterea unui mesaj se poate realiza printr-o serie de mijloace. Vom analiza posibilitatea transmiterii mesajului «pericol!»:

Mesaj - ATENŢIE. PERICOL! Succesiune de sunete emise de: o voce; un claxon; o sirenă; instrument.

Succesiune de litere desenate: pe un panou; pe o tablă. Lumina roşie, semnalizator de avertizare. Un gaz puternic mirositor (în cazul sobelor cu gaz). Gesturi combinate cu mimică expresivă.

Informaţie ştiinţifică - propoziţii alcătuite din cuvinte sau secvenţe de simboluri specifice (ex: sin, cos etc). Mesajele artistice sunt codificate de creatorii lor în cuvinte, sunete muzicale, imagini de film, forme

sculpturale. Acestea sunt semne. Semne mai pot fi: - îmbrăcămintea, când exprimă atitudine conformistă, contestatară, dorinţa de a epata, şoca, seduce; - feluri de mâncare, când meniul este compus în intenţia de a demonstra rafinament, apartenenţa la o categorie

socială sau naţionalitate; gestul - scoaterea pălăriei, când comunică respect sau dorinţa de conformare cu normele.

OBIECT UTIL - în procesul de proiectare se obţin relaţii între structuri reprezentate schematic şi structuri spaţiale reale. CATEGORII DE DATE ALE PROGRAMULUI

OBIECTUL - forma construită - ne transmite imaginea lui. Transmiterea comunicaţională - formează un limbaj, în care, fiecare entitate poate fi considerată semn, care la rândul lui conţine o serie de semnificaţii.

OBIECT - STRUCTURA CONSTITUITĂ CU FINALITĂŢI FUNCŢIONALE

24

ŞI CARACTERISTICI FORMALE.

Domeniul semioticii: interpretarea sensurilor în domeniul conceptual şi formal.

Contact perceptiv:

- punerea în evidenţă a structurilor;

- raţiune, funcţionalitate; - desprinderea din obiect a laturii ce interesează. Tehnema

- structura cu caracter de conţinut; - rămâne constantă, invariantă;

- face parte din zona denotată a obiectului; - reprezintă constanta unui obiect de utilitate (în structura tehnologică). Elemente conotative

Celelalte elemente de constituire - cu caracter de expresie formală sunt din zona conotativă şi sunt elemente variabile. în raport cu TEHNEMA ar reprezenta diferenţe marginale, cuprinzând interpretarea stilistică, variaţii

de culoare etc. Variaţiile stilistice au avut totuşi o influenţă în conţinut. Analiza morfologică a obiectului se realizează pe două căi:

- analiza subiectivă, raportată la subiect, proprie persoanei ce o face - analiza obiectivă, la concret.

Surprinderea elementelor componente.

Definirea termenilor după sistem, clasă, după diferenţe specifice; precizarea criteriului şi a domeniului;

selecţia minimală care să surprindă esenţialul. Analiza factorială - analiza factorilor constitutivi. Analiza relaţionară - analiza relaţiilor între aceşti

factori. Analiza factorială:

factori perceptivi - explicarea obiectului prin vizualitate sau senzorial;

factori psihologici; factori constitutivi - materiale consistente;

factori constructivi - tehnologii de lucru; factori comportamentali - utilizarea şi funcţionalitatea mecanismelor.

Modele:

1. model conceptual;

2. model figurai; 3. model analogic.

După Corrado Maltese, importanţa problemelor legate de condiţiile comunicării dintre fiinţele umane şi

locul ocupat în acest cadru de comunicare prin obiecte ar fi decurs din transformările şi incertitudinile cauzate de epuizarea istoriei comunicării prin obiecte şi din tendinţa de înglobare a formelor secvenţiale de comunicare.

R. Jacobson, suna astfel: "Mesajul primeşte o funcţie estetică atunci când se prezintă structurat într-o manieră ambiguă şi este auto-reflexiv, adică urmăreşte să atragă atenţia destinatarului în primul rând asupra propriei sale forme".

Moles ar fi intuit o anume continuitate când a scris: "In realitate, mesajele cu conţinut pur semantic sau pur estetic nu sunt decât limite, poli dialectici. Orice mesaj real conţine totdeauna într-o anumită proporţie

ambele tipuri de informaţie, strâns legate între ele. Relaţia dintre proprietăţile fizice ale mijlocului de stimulare şi mişcările receptorului ar face să avem

două şiruri de fenomene paralele, în corespondenţă biunivocă: fenomene fizice producătoare de stimuli

determinaţi şi fenomene fiziologice constituite din stimulii produşi. Formele fundamentale de comunicare, stabilite pe baza proprietăţilor fizice ale mijloacelor de stimulare, se

enumera: G- gustul; O- mirosul; T- pipăitul; S-auzul; L- văzul, cam douăzeci şi cinci de forme de comunicare, dar se vorbeşte şi de un caracter "deschis" al acestora (peste 125 la unii autori).