UNIVERSITATEA „SPIRU HARET” BUCURESTI FACULTATEA DE DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICA

SPECIALIZAREA DREPT

LUCRARE DE LICENTA

Tema: Infracţiunea de trafic de persoane prevazută în art.12 din Legea 678/2001

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:

Conf. univ.dr. Preda Aura

ABSOLVENT

BALAN GIGI

BUCURESTI-2012-

1

Infracţiunea de trafic de persoane prevazută în art.12 din Legea 678/2001

C U P R I N S:

CAPITOLUL I: Traficul de persoane - componentă a criminalităţii organizate

Secţiunea 1: Definirea fenomenului şi necesitatea incriminării traficului de persoane.Secţiunea a 2-a: Legislaţie internă şi internaţională referitoare la traficul de persoaneSecţiunea a 3-a: Elemente de drept comparat

CAPITOLUL II: Aspecte de teorie şi practică judiciară privind infracţiunea de trafic de persoane

Secţinea 1: Noţiunea şi caracterizarea infracţiunii de trafic de persoaneSecţiunea a 2-a: Conţinutul juridic al infracţiunii de trafic de persoane

2.1. Condiţii preexistente2.2. Conţinut constitutiv2.3.Exploatarea sexuala a minorilor

Secţiunea a 3-a: Forme. Modalităţi. Sancţiuni.

CAPITOLUL III: Alte aspecte privind infracţiunea de trafic de persoane

Secţiunea 1: Etiologia şi diagnoza traficului de persoaneSecţiunea a 2-a: Perspectivă psihotraumatologică asupra victimelor traficului de fiinţe

umaneSectiunea a 3-a: Consecintele traficului asupra victimelor minoreSecţiunea a 4-a: Protecţia procedurală şi extraprocedurală a victimelor în timpul

procesului

2

Capitolul I: Traficul de persoane - componentă a criminalităţii organizate

Secţiunea 1Definirea fenomenului şi necesitatea incriminării traficului de persoane

În ultimul deceniu fenomenul traficului de fiinţe umane, ca şi corupţia,economia subterană, evaziunea fiscală sau fraudele financiare, reprezintă una dintre cele mai extinse forme de manifestare ale criminalităţii, care, într-un termen record, a înregistrat proporţii inimaginabile şi inacceptabile pentru societatea noastră, devenind o problemă majoră atât la nivel naţional cât şi internaţional.Întrucât noţiunea de trafic de persoane (sau fiinţe umane), echivalentă cu cea de trafic cu carne vie, este insuficient definită, deşi des uzitată în limbajul curent şi mass-media, vom încerca să alcătuim o definiţie şi să stabilim elementele esenţiale ale acestei forme de criminalitate.

Ca urmare, definim traficul de persoane ca fiind acea formă a crimei organizate ce priveşte recrutarea, transportul sau preluarea unor persoane prin mijloace violente, înşelăciune ori abuz de putere, profitând de starea acestora de a nu-şi putea exprima liber consimţământul, sau acordându-li-se sume de bani ori alte avantaje materiale, cu scopul de a le exploata pentru obţinerea unor beneficii.

Definirea acestei forme criminale în mod unitar asigură succesul ţărilor dintr-o anumită regiune, sau chiar ţări de pe continente diferite, să încheie mai uşor anumite acorduri, proiecte şi programe de cooperare internaţională, în scopul stopării acestui fenomen.Prezentăm mai jos elementele esenţiale ale traficului de carne vie:a. Subiectul activ este traficantul de carne vie. În cazul nostru, vorbind de crima organizată, este vorba despre organizaţia criminală compusă din numeroşi membri care sunt dispuşi atât în ţara de origine a persoanelor exploatate, în ţările de tranzit, dar mai ales în ţările de destinaţie;b. Traficul de persoane are un caracter cu preponderenţă transnaţional;c. Activităţile de trafic pot fi încadrate în una dintre următoarele acţiuni: recrutarea, transportul, preluarea de persoane şi exploatarea propriu-zisă;

Recrutarea o fac membrii reţelei din ţara de origine a victimei, de multe ori aflându-se într-o relaţie anterioară cu aceasta. Această activitate este foarte importantă pentru reţeaua de traficanţi, abilitatea celor care se ocupă de operaţiunea de recrutare putând asigura finalizarea cu succes a întregii activităţi criminale. Pentru recrutarea unor persoane, traficanţii utilizează mijloace violente: răpirea, ameninţarea cu un rău pentru cel vizat sau familia sa ş.a. sau mijloace paşnice: convingerea prin înşelăciune, obţinerea acordului profitând de poziţia faţă de victimă (prietenie, rudenie), exploatarea situaţiei victimei (boală psihică, minoritate), ori prin acordarea unor sume de bani sau alte foloase victimei ori unor alte persoane legate sentimental de aceasta.În multe din cazuri li se ascund victimelor adevărata destinaţie şi activitatea pe care vor trebui să o desfăşoare pe viitor, promiţându-li-se salarii consistente pentru activităţi nevinovate, gen baby sitter, dansatoare ş.a. Victimele, după ce li s-au luat paşapoartele de către traficanţi, sunt transportate, de regulă, cu microbuze sau autocare sub acoperirea de turişti, spre ţările de destinaţie unde sunt preluate de exploatatorii propriu-zişi, în schimbul unor sume de bani.d. Scopul este comun cu cel al activităţii de crimă organizată în general şi anume, obţinerea de profituri uriaşe.

În multe cazuri persoanele traficate sunt „vândute” succesiv între traficanţi, sau devin obiect de schimb, în funcţie de capriciile şi interesele acestora. Deşi iniţial victimelor li se garantează obţinerea unor venituri tentante, ele primesc doar sume infime, care să le asigure supravieţuirea sau nu li se dă nimic.

3

Numeroase convenţii internaţionale statuează asupra egalităţii în drepturi a femeilor cu bărbaţii sub variate aspecte, cum ar fi: drepturile politice, dreptul la muncă şi la asistenţă socială, dreptul la salariu egal pentru muncă egală, la căsătorie, la protecţie împotriva discriminărilor de orice fel, împotriva prostituţiei şi a oricăror forme de exploatare şi degradare, precum şi asupra protecţiei speciale ce trebuie acordată copiilor în viaţa de familie, în şcoală şi, în general, în

societate1.

Un capitol aparte în cadrul acestor reglementări internaţionale îl reprezintă incriminarea traficului de femei şi, în general, de fiinţe umane, în vederea practicării prostituţiei, cosiderată, precum se precizează în Preambulul Convenţiei pentru reprimarea traficului cu fiinţe umane şi a exploatării prostituţiei semenilor, ca un flagel al societăţii, incompatibil cu demnitatea şi valoarea fiinţei umane şi un pericol pentru bunăstarea individului, a familiei şi a societăţii.

Prima reglementare convenţionlă în materie o reprezintă Aranjamentul 2internaţional din 18 mai 1904 cu privire la reprimarea traficului de femei, încheiat la Paris între guvernele a 16 state. Acestuia i-a urmat, la scurt timp o convenţie care, de această dată, era deschisă semnării tuturor statelor, denumită Convenţia3 internaţionlă cu privire la traficul de femei, semnată tot la Paris la 4 mai 1910. Această Convenţie considera ca infracţiune faptul, dar şi tentativa, de a recruta ori de a antrena sau a influenţa în vederea recrutării de femei sau fete minore spre a practica prostituţia, chiar cu consimţământul lor. Aceeaşi faptă, săvârşită asupra unor femei majore, constituie infracţiune dacă se recurge la fraudă, violenţe, ameninţări sau abuz de autoritate.

O nouă Convenţie adoptată la 30 septembrie 1921, în cadrul Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor, referitoare la traficul de femei şi copii, completa şi întărea Convenţia anterioară, extinzând reglementarea şi la traficul de copii, indiferent de sexul acestora. Incriminarea cuprindea şi actele preparatorii, vârsta de la care se punea problema consimţământului se modifica de la 20 la 21 de ani, iar statele părţi se obligau să ia toate măsurile pentru a asigura extrădarea infractorilor.

La 11 octombrie 1933 a fost încheiată Convenţia asupra reprimării traficului de femei majore, care, în dezvoltarea convenţiilor anterioare, incrimina traficul de femei majore efectuat chiar cu comsimţământul acestora, ca şi în cazul femeilor minore, şi indiferent dacă actele infracţionale au fost săvârşite în ţări diferite. Totodată, se lărgea întrajutorarea judiciară dintre statele semnatare în vederea asigurării reprimării faptelor incriminate.

Cea mai largă reglementare şi interdicţie asupra traficului de fiinţe umane este dată de Convenţia pentru reprimarea şi abolirea traficului de fiinţe umane şi a exploatării prostituării semenilor altora din decembrie 1949 şi care a intrat în vigoare de la 25 iulie 1951. Potrivit acestei Convenţii4 (art. 1) părţile convin să pedepsească orice persoană care, pentru a satisface pasiunile altuia: recrutează, antrenează sau influenţează în vederea practicării prostituţiei, o altă persoană, chiar cu consimţământul acesteia, exploatează prostituţia unei alte persoane, chiar dacă aceasta consimte. Ele convin, de asemenea, să pedepsească orice persoană care ţine, dirijează sau, cu bună ştiinţă, finanţează ori contribuie la finanţarea unei case de prostituţie, sau care dă sau ia în locaţie, cu bună ştiinţă, în tot sau în parte, un imobil sau un alt loc în scopul prostituării altei persoane.

1 Vasile Creţu, Drept internaţional penal, Ed. Societăţii Tempus România, Bucureşti, 1996, pg. 290 2 Acordul internaţional de la Paris cu privire la reprimarea traficului cu femei (18 mai 1904) 3 Convenţia internaţională referitoare la reprimarea traficului cu femei albe (4 mai 1910)

4 Convenţia pentru reprimarea traficului cu fiinţe umane şi a exploatării prostituirii semenilor” – aprobată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, la 2 decembrie 1949, pe care, la 21 martie 1950, a deschis-o prin semnare şi aderare. România a ratificat-o prin Decretul nr.482 din 10 dec 1954, publicat în Buletinul Oficial nr.46/1954.

4

Prin această Convenţie se asigură o protecţie împotriva traficului tuturor fiinţelor umane, fără distincţie de sex, rasă ori de vârstă.

Convenţia cuprinde o paletă largă de reglementări referitoare la cooperarea internaţională pentru reprimarea traficului de fiinţe umane, inclusiv înfiinţarea în fiecare ţară a unui serviciu însărcinat cu coordonarea şi centralizarea rezultatelor cercetărilor privind infracţiunile vizate în cuprinsul acesteia.

Statele se angajează, în măsura în care o permite legislaţia lor naţională, să pedepsească tentativa, actele preparatorii şi formele de participare la infracţiunile incriminate, să ia în considerare condamnările pronunţate într-un stat străin pentru stabilirea recidivei sau pentru pronunţarea asupra incapacităţilor şi interdicţiilor de drept public sau privat, să acorde extrădarea, să stabilească competenţa de judecare a infracţiunilor vizate de Convenţie, precum şi calificarea sau urmărirea acestora, să execute comisiile rogatorii cerute de părţile la Convenţie în cazurile concrete de urmărire a persoanelor vinovate, să transmită altor state informaţiile pe care le deţin cu privire la fapte, infractori sau procedurile judiciare angajate în statul respectiv, ş.a.

Convenţia din 1949 se completează cu prevederile convenţiilor anterioare, care nu au fost abrogate. Această Convenţie a fost ratificată de România în 1955.

Problema reprimării traficului de femei, aceasta constituind forma cea mai frecventă a prostituării fiinţei umane, figurează şi în cuprinsul celei mai largi reglementări asupra condiţiei femeii în societatea modernă, Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 18 decembrie 1979. Articolul 6 al Convenţiei cuprinde obligaţia statelor semnatare de a lua toate măsurile adecvate, inclusiv de ordin legislativ pentru reprimarea traficului de femei sub toate formele existente şi a exploatării prostituării femeii.

În acelaşi sens, Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 20 decembrie 1989, cuprinde angajamentul statelor părţi de a proteja copilul contra oricăror forme de exploatare şi de violenţă sexuală şi obligaţia acestora de a lua măsurile necesare pe plan naţional, bilateral sau multilateral, pentru a împiedica incitarea copiilor să se deda sau constângerea acestora pentru a se deda la o activitate sexuală ilegală, precum şi pentru a împiedica exploatarea copiilor în scopul prostituţiei sau al altor practici ilegale.

Protecţia drepturilor fundamentale ale omului, între care şi dreptul la libertatea şi demnitatea fiinţei umane, constituie astăzi o preocupare de prim rang a comunităţii internaţionale, consacrată ca atare în importante instrumente politico-juridice ale relaţiilor dintre state.

Carta ONU consideră recunoaşterea demnităţii inerente fiinţei umane ca fundamentul libertăţii, justiţiei şi păcii în lume. Printre scopurile principale ale organizaţiei, prevăzute în art. 1 al Cartei, figurează şi dezvoltarea şi încurajarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără distincţie de rasă,sex, limbă sau religie.

Dreptul omului la demnitate figurează ca un drept fundamental şi în cadrul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din 1948, al Convenţiei Europene pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 1950, în cele două Pacte Internaţionale cu privire la drepturile omului din 1966, ca şi în numeroase alte instrumente juridice încheiate pentru organizarea colaborării internaţionale în ceea ce priveşte afirmarea şi protecţia drepturilor omului.

Definirea fenomenuluiDefiniţia Organizaţiei Naţiunilor Unite5 (Convenţia de la Palermo, 13 decembrie 2000)

5 Ghid de prevenire a traficului de fiinţe umane (realizat de AIDRom) pag. 55

Traficul de persoane reprezintă recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea de persoane, prin ameninţare sau prin utilizarea forţei sau a altor forme de constrângere, prin răpire, escrocare, înşelăciune, sau abuz de încredere, prin utilizarea unei situaţii vulnerabile, prin darea ori primirea de bani sau foloase pentru obţinerea consimţământului unei persoane care are control asupra alteia, în scopul exploatării. Prin exploatare se înţelege prostituţia sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau serviciile forţate, sclavia sau practicile similare, servitutea sau prelevarea de organe.

a) Consimţământul unei victime a traficului de persoane pentru exploatarea intenţionată, în sensul menţionat la paragraful a) este irelevant dacă au fost folosite oricare din procedeele arătate mai sus.

b) Recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil în scopul exploatării vor fi considerate trafic de persoane, chiar dacă acestea nu implică nici unul din procedeele prevăzute la paragraful a).

c) Prin copil se înţelege persoana sub 18 ani.

La 4 decembrie 2002, Româna a ratificat Convenţia de la Palermo împotriva criminalităţii organizate transfrontaliere precum si Protocolul adiţional pentru prevenirea, combaterea si pedepsirea traficului de persoane, în special femei şi copii.

Protocolul despre Trafic stipulează:a) prevenirea si combaterea traficului de persoane trebuie să acorde atenţie

particulară femeilor şi copiilor;b) protejarea asistenţa victimelor se realizează se realizează respectului drepturilor

omului;c) promovarea cooperării între statele semnatare este necesara în vederea realizării

obiectivelor. Convenţia şi protocolul despre Trafic acordă o atenţie deosebita asupra controlului

crimei şi sprijinului acordat guvernelor, pentru a se organiza si a schimba informaţii despre crima organizată, pentru a-si creşte abilităţile de a prinde si a condamna traficanţii. Statele semnatare sunt obligate să voteze si să implementeze legi specifice, dar obligaţiile privind prevenirea, protecţia şi asistarea victimelor sunt discreţionare.

6

Traficul de persoane- componentă a crimei organizate

Evoluţia constant ascendentă a criminalităţii şi tendinţa infractorilor de a se asocia şi a-şi creea grupuri infracţionale în domeniile cele mai avantajoase din punct de vedere financiar şi cu cele mai mici riscuri a determinat aparitia Legii nr. 39 din 21 ianuarie 2003 ce reglementează prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.

Această lege introduce şi defineşte noţiunea de grup infracţional organizat ca fiind acel grup structurat, format din 3 sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Cum bine se desprinde din definiţie, grupul infracţional organizat acţionează în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni grave. Este posibil ca grupul să vizeze o singură operaţiune de mai mare amploare ce necesită timp în vederea pregătirii şi efectuării unor activităţi prealabile sau să aibă în vedere săvârşirea în mod repetat a mai multor infracţiuni grave. Printre aceste infracţiuni legea menţionează sclavia ( aceasta fiind şi o modalitate de exploatare a victimelor traficului de persoane), proxenetismul, infracţiuni privind traficul de persoane şi infracţiuni în legătură cu traficul de persoane, traficul de migranţi, contrabanda, traficul de ţesuturi sau organe umane (prelevarea de organe fiind o modalitate de exploatare)6.

Includerea traficului de persoane în rândul infracţiunilor grave, ce intră în scopul grupurilor infracţionale organizate, relevă gravitatea unei asemenea infracţiuni, care poate deveni şi a devenit un mod de viaţă pentru unii infractori.

Grupul infracţional organizat este orientat spre profit; membrii grupului sunt animaţi de voinţa de a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar (bani) sau alt beneficiu material (bunuri mobile sau imobile). Această caracteristică explică interesul crescut al crimei organizate faţă de traficul de persoane, deoarece din exploatarea victimelor infractorii câştigă sume considerabile într-un timp scurt şi cu riscuri minime.

Infracţiunea de trafic de persoane include ca fază de desfăşurare deplasarea victimei, scoaterea ei din habitatul obişnuit şi transportarea acesteia într-un alt mediu, în ţara de destinaţie, unde este ţinută, cu sau fără consimţământul ei, în izolare fizică şi socială. Deci deplasarea victimei presupune trecerea uneia sau mai multor frontiere de stat. Astfel, afirmăm ca infracţiunea de trafic de persoane are caracter transnaţional. O infracţiune are caracter transnaţional, conform Legii nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, atunci când:

a) este savârşită pe teritoriul a două sau mai multe state;b) este savârşită pe teritoriul unui stat, dar pregătirea, planificarea, conducerea sau

controlul sau are loc, în tot sau în parte, pe teritoriul altui stat;c) este savârşită pe teritoriul unui stat de un grup infracţional organizat care desfăşoară

activităţi infracţionale în 2 sau mai multe state;d) este săvârşită pe teritoriul unui stat, dar rezultatul se produce pe teritoriul altui stat. Pricipalele trei elemente din spatele activităţii crimei organizate sunt:1. În ţările de origine există, se pare, o rezervă fără de sfârşit de victime disponibile

pentru exploatare;2. În ţările de destinaţie, creşterea constantă a pieţelor sexuale menţine o creştere

continuă pentru serviciile oferite de victime;3. Reţelele criminale organizate au preluat controlul asupra acestei situaţii

economice de "cerere şi ofertă", traficând şi exploatând victimele în vederea obţinerii de profituri enorme pentru ei.

Aceste trei elemente sunt prezente în regiunea sud-est europeană.

6 Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2004, pg.655

7

La cea de-a V Conferinţă a ONU din 1992, privind " Prevenirea criminalităţii şi tratamentul infractorilor" s-au evidenţiat, printr-o rezoluţie specială, patru criterii definitorii pentru criminalitatea organizată:

1. Scopul - obţinerea unor câştiguri substanţiale;2. Legături -bine structurate şi delimitate ierarhic în cadrul grupului;3. Specific-folosirea atribuţiilor şi relaţiilor de serviciu ale participanţilor;4. Nivel -ocuparea de către participanţi a unor funcţii superioare în economie şi

societate.Criminalitatea organizată abordează tipuri certe de activităţi criminale, de exemplu

procurarea de bani, bunuri şi servicii ilegale, fără a ţine cont de tipul organizaţiei, de cei implicaţi în aceste activităţi şi fără a avea în vedere poziţia lor socio-politică. De aici traficul de stupefiante, carne vie, opere de artă, arme etc.

Criminalitatea organizată poate fi definită ca fiind acel segment infracţional la care se raportează activităţile ilegale, de natură să afecteze grav anumite sectoare ale vieţii economice, sociale şi politice, desfăşurate prin diverse metode şi mijloace, în mod constant, planificat şi conspirat, de către asociaţii de indivizi, cu ierarhie internă bine determinată, cu structuri specializate şi mecanisme de autoapărare, în scopul obţinerii de profituri ilicite la cote deosebit de ridicate7.

Din definiţie putem desprinde principalele caracteristici ale conceptului de criminalitate organizată:

~ Gradul de pericol social al activităţilor ilegale desfăşurate de acest segment infracţional care pot afecta grav anumite sectoare ale vieţii economice, sociale şi politice;

~ Desfăşurarea constantă, organizată, planificată si bine conspirată a acestor activităţi infracţionale.

În Legea privind crima organizată, la art. 1, se defineşte crima organizată ca fiind "orice grup constituit din cel puţin trei persoane, între care există raporturi ierarhice şi personale, care permit acestora să se îmbogăţească sau să controleze teritorii, pieţe ori sectoare ale vieţii economice şi sociale, prin folosirea şantajului, intimidării, violenţei ori coruperii, urmărind, prin activitatea desfăşurată, comiterea de infracţiuni şi infiltrarea în economia legală ".

Potrivit art. 2 din aceeaşi lege, constituie acte de crimă organizată orice alte infracţiuni prevăzute în Codul Penal, dacă au fost săvârşite în condiţiile şi scopurile prevăzute la art. 1, precum şi orice infracţiune săvârşită de un membru al grupului, ca parte componentă a activităţii ilicite a unei asemenea organizaţii8.

În vederea combaterii diferitelor forme ale infracţionalităţii organizate, statul român a adoptat următoarele acte normative:

¤ în decembrie 2000 România a semnat Convenţia O.N.U. de la Palermo împotriva criminalităţii organizate transnaţionale, precum şi două Protocoale:

1. Protocolul de prevenire, suprimare şi pedepsire a traficului de persoane, în special de femei şi copii;

2. Protocolul privind traficul de imigranţi pe cale terestră, maritimă şi aeriană.¤ Legea nr. 678/ 2001, privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane.¤ Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr. 112/ 2001, prin care sunt sancţionate

faptele săvârşite de cetăţenii români sau de către persoane fără cetăţenie domiciliate în România, de a intra sau ieşi dintr-un stat străin prin trecerea ilegală a frontierei acestuia, racolarea, îndrumarea şi călăuzirea persoanelor în scopul trecerii frauduloase a frontierei, precum şi iniţierea sau constituirea unei asocieri în acest scop.

7 Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2004, pg. 656 8Emilian Stancu, op. cit., pg.657

8

¤ Legea 39 din 21 ianuarie 2003, privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.

Prin adoptarea ultimelor trei acte normative România a răspuns cerinţei de armonizare legislativă cu prevederile acquis-ului comunitar şi a ţinut cont de concluziile Consiliului European de la Tampere (1999), care a apreciat că realizarea armonizării între legislaţiile penale naţionale în ceea ce priveşte incriminarea şi sancţionarea faptelor privind traficul de persoane, este absolut necesară pentru consolidarea Uniunii Europene, a spaţiului de securitate, libertate şi justiţie9.

Au mai fost elaborate: Programul Naţional de prevenire a Corupţiei şi Planul Naţional Anti-Corupţie, în

octombrie 2001; Planul sectorial de acţiune al Ministerului Justiţiei împotriva corupţiei şi Planul de

măsuri al Direcţiei Generale a Penitenciarelor pentru prevenirea şi combaterea corupţiei; Planul Naţional de acţiune pentru combaterea traficului de fiinţe umane, adoptat

în decembrie 2001; Legea pentru ratificarea Convenţiei penale asupra corupţiei, elaborată în cadrul

Consiliului Europei, în decembrie 2001; Legea nr. 78 /2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea actelor de

corupţie; Legea nr. 161din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea

transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei;

Legea nr. 143/ 2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de stupefiante;

Legea nr. 21/ 1999 privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.

Corupţia - element important în axa trafic de persoane – crimă organizatăDispariţia comunismului în ţările est-europene, între care şi România, a fost însoţită de

dezintegrarea vechilor structuri politice, economice, juridice şi administrative, dominate de centralism, birocraţie, conformism şi imobilism. Din nefericire, procesul de tranziţie de la o societate la alta nu se derulează lin şi uniform, ci contradictoriu şi conflictual, întrucât continuă să se menţină o serie de structuri, instituţii şi mentalităţi birocratice, precum şi unele norme şi reguli sociale şi juridice depăşite sau perimate care perturbă desfăşurarea normală a relaţiilor dintre indivizi, grupuri şi instituţii10.

Societatea românească cunoaşte o multiplicare fără precedent a actelor de corupţie care, dincolo de încălcarea normelor şi valorilor legitime şi de prejudiciile morale şi materiale pe care le produc, au efecte negative asupra structurii şi stabilităţii grupurilor şi instituţiilor sociale, perturbând considerabil ordinea socială şi normativă a ansamblului social.

Corupţia este un fenomen extrem de grav şi periculos care subminează structurile de autoritate şi de putere şi trangresează normele şi principiile de dreptate şi justiţie socială ce trebuie să caracterizeze noua societate.

Corupţia tinde să devină un fenomen organizat, specializat şi profesionalizat, apărând sub forma unor reţele formale şi informale de organizaţii şi indivizi care prin diferite mijloace ajung să corupă factorii de decizie până la cele mai înalte nivele ale politicului, legislativului, justiţiei şi administraţiei.

9Emilian Stancu, op. cit., pg. 65810 Dan Banciu, Sorin M. Rădulescu, Corupţia şi crima organizată în România, Editura Continent XXI, Bucureşti, 1994, pg. 13

9

Crima organizată nu poate exista fără ajutorul societăţii legitime (oficialii publici şi funcţionarii însărcinaţi să aplice legea) care sprijină direct sau indirect activităţi ilicite11. Comportamentul deviant al indivizilor care fac parte din agenţiile de control social (poliţie, justiţie, procuratură) este determinat nu atât de motivaţii individuale cât de o serie de factori cu caracter organizaţional. Un element de bază care defineşte devianţa la nivelul agenţiilor de control social este reprezentat de dobândirea ilicită a unor avantaje materiale, precum şi a unor poziţii de putere sau prestigiu în beneficiul membrilor acestor agenţii. Actele corupte ale agenţiilor de control social sau ale reprezentanţilor lor pot fi cel mai bine definite ca un abuz ilegal al puterii publice care are drept scop diferite beneficii particulare ale acestor reprezentanţi sau ale altora care participă la coaliţia dominantă a agenţiei respective12.

I.4. Necesitatea incriminării traficului de persoanePrin incriminarea faptei de trafic de persoane s-a urmărit realizarea prevenirii şi

combaterii traficului de persoane, acesta constituind o gravă violare a drepturilor persoanei şi o atingere a demnităţii şi integrităţii acesteia.

De asemenea, odată ce traficul organizat de persoane pătrunde într-un stat el se va dezvolta rapid şi va implica urmatoarele riscuri pentru stabilitatea acelui stat:

A. Destabilizarea pieţelor existente ale forţelor de muncă şi sexuale Deoarece victimele traficate sunt retrase din sau introduse pe piaţa ilegală a forţelor de

muncă şi sexulale, există posibilitatea de a se produce "războaie pe gazon" violente în momentul în care traficanţii se vor lupta cu elementele criminale locale în vederea controlului asupra acestor forme lucrative de exploatare umană. Aşa se întamplă mai ales în cazul traficului pentru exploatarea sexuală, deoarece sumele de bani implicate zilnic sunt foarte mari.

B. Creşterea şi diversificarea crimei organizate Infracţiunea de trafic organizat nu are loc într-o izolare ermetică, sigilată. Odată formate,

reţelele de trafic se vor diversifica repede şi se vor crea afiliaţii cu beneficii reciproce cu organizaţiile de crimă organizată ce operează în alte sfere precum terorismul şi traficul cu droguri şi arme.

C. Destabilizarea economică prin amploarea infracţiunii de spălare de bani D. Destabilizarea demografică Traficul cu fiinţe umane la scară mare poate destabiliza populaţia la nivel micro şi macro

demografic, atât în ceea ce priveşte numărul victimelor ce sunt traficate în afara ţării de origine, cât şi în ceea ce priveşte numărul anumitor grupuri etnice sau naţionale ce sunt traficate pe o piaţă specifică sau într-un anumit domeniu din ţara de destinaţie.

E. Creşterea corupţiei în sectorul public Infracţiunea de trafic şi corupţia ar fi putut fi destinate una pentru cealaltă. Natura

multistratificată a infracţiunii creează numeroase oportunităţi pentru coruperea persoanelor oficiale din diferite instituţii, iar aprovizionarea zilnică şi mereu pregătită cu bani furnizează mijloacele de subminare a întregului efort de aplicare a legii în vederea combaterii traficului. Iată care este capacitatea acestui cancer reprezentat de corupţie, putând spune că infracţiunea de trafic şi relaţia cu practicile corupte ameninţă capacitatea sistemului justiţiei penale şi încrederea societăţii civile în el. Corupţia erodează credibilitatea puterilor publice şi a instituţiilor statului şi oferă un climat favorabil criminalităţii organizate. Este un fenomen care depăşeşte frontierele naţionale şi afectează sectoarele public şi privat.

F. Destabilizarea investiţiei economice interioare Această ameninţare ar putea apărea prin cumularea unuia sau mai multora dintre celelalte

riscuri. De exemplu, acolo unde prezenţa infracţiunii de trafic organizat a condus la activităţi endemice de spălare a banilor şi la corupţie în sectorul public, astfel încât scade încrederea în

11 Dan Banciu, Sorin M. Rădulescu, op. cit., pg. 3812 Dan Banciu, Sorin M. Rădulescu, op. cit., pg. 45-46

10

structura economică de bază, acest lucru ar avea un impact negativ asupra strategiilor investiţionale ale companiilor din toată lumea13.

13 Dan Banciu, Sorin M. Rădulescu, op. cit., pg 5011

Secţiunea a 2-aLegislaţia internă şi internaţională referitoare la traficul de persoane

2. 1. Legislaţie internaţională DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUIArt.1:Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt

înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de celelalte în spiritul fraternităţii.

Art.3:Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea sa.Art.4:Nimeni nu poate fi ţinut în sclavie, nici în robie, sclavia şi traficul cu sclavi sunt

interzise sub toate formele .Art.5:nimeni nu va fi supus la tortură, nici la pedepse crude, inumane sau degradante. CONVENŢIA ONU PRIVIND ELIMINAREA TUTUROR FORMELOR DE

DISCRIMINARE ÎMPOTRIVA FEMEILOR (CEDAW)/1979 la care România este parte începând cu 1980.

Această convenţie interzice discriminarea faţă de femei sub toate formele şi stabileşte măsurile ce trebuie luate de state în scopul garantării exercitării drepturilor omului, în condiţii de disciplină, egalitate între femei şi bărbaţi.

Convenţia defineşte expres termenul de discriminare faţă de femei care vizează orice diferenţiere, excludere sau restricţie bazată pe sex, care are drept efect sau scop să compromită ori să anihileze recunoaşterea, beneficiul şi exercitarea drepturilor omului.

DECLARAŢIA DE LA BEIJING. PLATFORMA DE ACŢIUNE(1995)În Platforma de acţiune, traficul de fiinţe umane este definit ca o încălcare majoră a

drepturilor omului şi se reafirmă hotărârea statelor semnatare de a elimina diferenţele în ceea ce priveşte recunoaşterea de drept şi de fapt a drepturilor omului aplicate femeilor.Se specifică necesitatea elaborării de planuri de acţiune pentru prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane în ţările de origine, tranzit şi destinaţie, planuri care să aibă în vedere cauzele profunde ale fenomenului .

DECLARAŢIA PENTRU ELIMINAREA VIOLENŢEI ÎMPOTRIVA FEMEILOR, adoptată de Adunarea Generală ONU la 23.02.1994

Documentul Naţiunilor Unite prevede măsuri specifice pe care trebuie să le adopte statele semnatare pentru combaterea oricăror forme de violenţă împotriva femeii, respectiv: prevenirea, investigarea şi pedepsirea actelor de violenţă sau a oricăror forme de constrângere îndreptate împotriva femeii, asigurarea accesului victimelor la justiţie, remedii corespunzătoare şi eficiente pentru suferinţa la care au fost supuse, precum şi asigurarea unei asistenţe medicale şi sociale specializate. De asemenea, orice act de violenţă bazat pe deosebirea de sex din care rezultă sau este posibil să rezulte pentru femei traumatisme sau suferinţe fizice, sexuale sau psihologice, inclusiv ameninţările cu astfel de acte, constrângerea sau lipsirea arbitrară de libertate, săvârşite fie în viaţa publică, fie în viaţa privată este considerat , conform declaraţiei „Violenţă împotriva femeii”.

CONVENŢIA DE LA PALERMO, din 13 decembrie 2000 Convenţia defineşte traficul ca fiind „recrutarea, transportarea, transferarea,

adăpostirea sau primirea de persoane, prin ameninţare sau prin utilizarea forţei sau a altor forme de constrângere, prin răpire, escrocare, înşelăciune sau abuz de putere, prin utilizarea unei situaţii vulnerabile, prin darea sau primirea de bani sau beneficii pentru obţinerea consimţământului unei persoane care are control asupra alteia, în scopul exploatării”.În concepţia Convenţiei, prin exploatare se înţelege „prostituţia sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau servicii forţate, sclavia sau practici similare, servitutea sau prelevarea de organe” .

12

CONVENŢIA PRIVIND DREPTURILE COPILULUI, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20.11.1989, intrată în vigoare în 1990, este ratificată de România prin Legea nr.18/1990, consacră obligaţia statelor părţi de a respecta drepturile enunţate de convenţie, de a asigura copiilor protecţia şi îngrijirile necesare, de a lua toate măsurile legislative, administrative şi de altă natură pentru a pune în practică drepturile recunoscute în convenţie.

DECLARAŢIA DREPTURILOR COPILULUI, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 20.11.1959.

Principiul 9: Copilul va fi ocrotit împotriva tuturor formelor de neglijare, cruzime şi exploatare. El nu va fi obiect de trafic sub nici o formă.

CARTA SOCIALĂ EUROPEANĂ revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 (ratificată de România prin Legea 74/1999).

În vederea asigurării exercitării efective a dreptului copiilor şi adolescenţilor de a creşte într-un mediu favorabil dezvoltării personalităţii lor şi a aptitudinilor fizice şi mentale, părţile se angajează să ia fie direct, fie în cooperare cu organizaţiile publice sau private toate măsurile necesare şi corespunzătoare, care să asigure copiilor şi adolescenţilor îngrijirile, asistenţa, educaţia şi pregătirea de care au nevoie, să-l protejeze împotriva exploatării, neglijenţei, violenţei .

CONVENŢIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI (1953), considerată „tratatul cel mai eficient şi cel mai eficace, în domeniul drepturilor omului din întreaga lume.

Art.3: nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.

Art.4: Nici o fiinţă umană nu poate fi ţinută în stare de sclavie şi nu poate fi forţată să execute o muncă forţată sau obligatorie.

DECLARAŢIA DE LA BRUXELLES, semnată de participanţii la Conferinţa desfăşurată în perioada 18-20 septembrie 2002 cu tema Prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane –o provocare pentru secolul XXI, propune dezvoltarea unei cooperări europene şi internaţionale, măsuri concrete, standarde, mecanisme, tratamente adecvate pentru prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane şi pentru asistarea victimelor.

2.2.Legislaţie internă

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI Art.22 (1):Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale

persoanei sunt garantate. (2):Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau tratament

inuman sau degradant. Art.23 (1):Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile. Art.25(1):Dreptul la libera circulaţie în ţară şi în străinătate este garantat

Art.39(1):Munca forţată este interzisă. Art.45(1):Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în

realizarea drepturilor lor. Art.45(3):Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii,

moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise. CODUL PENAL

Prostituţia art.328-Fapta persoanei care îşi procură mijloace de existenţă sau principalele mijloace de existenţă practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane .

13

Proxenetismul art.329-Îndemul sau constrângerea la prostituţie ori înlesnirea practicării prostituţiei de către o persoană sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei precum şi recrutarea unei persoane pentru prostituţie ori traficul de persoane în acest scop.

Sclavia art.190-Punerea sau ţinerea unei persoane în stare de sclavie, precum şi traficul de sclavi.

Actul sexual cu un minor art.198-Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani.

Seducţia art.199-Fapta aceluia care, prin promisiunile de căsătorie, determină o persoană de sex feminin mai mică de 18 ani, de a avea cu el raport sexual.

Corupţia sexuală art.202-Actele cu caracter obscen săvârşite asupra unui minor sau în prezenţa unui minor.

Rele tratamente aplicate minorului art.306-Punerea în primejdie gravă prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului de către părinţi sau orice persoană căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare.

LEGEA 678/2001 PRIVIND PREVENIREA ŞI COMBATEREATRAFICULUI DE PERSOANE

*Incriminează traficul de persoane în formă simplă şi agravantă precum şi activităţile conexe prevăzând pedepse efective, proporţionale;

*Sancţionează tentativa;*Prevede forme agravante ale traficului de persoane, când fapta este săvârşită

asupra unui minor sau a unei persoane cu handicap fizic;*Prevede sancţiuni pentru persoanele juridice implicate în traficul de persoane;*Stabileşte un sistem de protecţie şi asistenţă a victimelor, inclusiv în cursul

procedurilor judiciare;*Stipulează măsurile care vor fi implementate pentru prevenirea traficului de

fiinţe umane;*Stabileşte cadrul pentru cooperarea internaţională în ceea ce priveşte prevenirea

şi combaterea traficului de fiinţe umane.Art.12:constituie infracţiunea de trafic de persoane: recrutarea, transportarea,

transferarea, cazarea sau primirea unei persoane prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea unei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane .

Art.20:Persoana supusă traficului de fiinţe umane, care a săvârşit infracţiunea de prostituţie prevăzută de art.328 din Codul Penal nu se pedepseşte pentru această infracţiune, dacă mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracţiunea de trafic de persoane încunoştinţează autorităţile competente despre aceasta sau, dacă, după ce a început urmărirea penală ori după ce făptuitorii au fost descoperiţi, înlesneşte arestarea acestora.

Art.26(1):Persoanelor vătămate prin infracţiunile prevăzute în prezenta lege, precum şi altor victime ale acestor infracţiuni li se acordă o protecţie şi o asistenţă specială, fizică, juridică şi socială.

(2) Viaţa privată şi identitatea victimelor traficului de persoane sunt ocrotite prin prevederile prezentei legi.

(3) Victimele infracţiunilor prevăzute în prezenta lege au dreptul la recuperarea lor fizică, psihologică şi socială.

14

Secţiunea a 3-a

Elemente de drept comparat

Codul penal austriac incriminează traficul de fiinţe umane în scopul exploatării sexuale în art.217 CP. Primul alineat se referă la recrutarea sau sechestrarea de persoane pentru a comite acte contrare bunelor moravuri într-un alt stat decât cel de origine … , dacă persoana a comis aceleaşi acte în ţara sa de origine riscă o pedeapsă între 6 luni şi 5 ani. Cel care comite aceste acte în scopuri lucrative, pentru a obţine avantaje se pedepseşte până la 10 ani maxim.

Alin 2. „Cel care incită/determină o persoană să comită fapte contrare bunelor moravuri în alt stat, altul decât cel de origine sub un fals pretext, sub ameninţări sau profitând de o eroare de apreciere asupra persoanei (eroare de fapt), asupra activităţii pe care ea va urma să o exercite, va fi pedepsită cu închisoare de maxim 10 ani.

Recurgerea la înşelăciuni, ameninţări sau forţa pentru obţinerea de avantaje economice constituie circumstanţe agravante şi se pedepsesc cu închisoarea de până la 10 ani.

Nici un articol nu incriminează în mod distinct traficul de persoane în alte scopuri (exploatare economică, domestică, dansuri de strip-tease), cu excepţia celui privind exploatarea sexuală. Totuşi, Codul penal austriac incriminează încă sclavia. Astfel art. 104 stabileşte: ”Se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani orice persoană care face comerţ cu sclavi” şi oricine instigă la punerea în stare de sclavie a unei persoane sau într-o stare asemănătoare. Spre deosebire de art. 217, art. 104 se aplică în toate cazurile de trafic de persoane.

În iulie 2001 art.105 a fost introdus în legea privind străinii cu scopul de a sancţiona exploatarea unui străin, abuzând de vulnerabilitatea sa. În Franţa, sclavia şi traficul de persoane nu constituie infracţiune. Totuşi, anumite dispoziţii ale Codului penal incriminează infracţiuni care au legătură cu sclavia şi traficul într-un mod asemănător cu cele referitoare la încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, demnităţii sau integrităţii umane.

Lupta contra traficului de persoane a devenit în ultimul timp o prioritate şi pentru autorităţi şi în decembrie 2001 «La Mission d'information commune sur les diverses formes d'esclavage moderne » a publicat un « Raport de informare asupra sclaviei ». Prin acest raport Franţa recunoaşte existenţa anumitor situaţii de sclavie şi trafic de persoane, denunţă anumite lacune juridice şi deficienţe în asistenţa victimelor şi solicită, printre altele, o incriminare specifică şi un statut special pentru victime. De asemenea, se recunosc meritele asociaţiilor ce se ocupă de asistenţa victimelor, insistând asupra ajutorului ce trebuie acordat acestora .

În urma acestui raport, la 24 ianuarie 2002, Parlamentul a votat o propunere legislativă privind lupta împotriva diverselor forme de sclavie modernă. Legea prevede introducerea în Codul penal francez a noii incriminări a traficului, în scopul exploatării sexuale şi economice.

Art.225-4-1 prevede că „traficul de fiinţe umane constă în fapta de a recruta o persoană, în schimbul unei remuneraţii sau alt avantaj sau promisiunea unei remuneraţii, a o transporta, transfera, găzdui sau a favoriza punerea la dispoziţia unei a treia persoane (nedeterminată în final), fie de a permite comiterea împotriva acestei persoane a infracţiunii de proxenetism, de lovire sau agresiune sexuală, de menţinere în condiţii de muncă sau găzduire contrare demnităţii, fie a constrânge această persoană să comită crime sau delicte. Pedepsele prevăzute constau în 7 ani de închisoare şi o amendă de 150.000 euro, 10 ani de închisoare şi 1,5 milioane de euro, dacă victima este minoră sau, în mod special, vulnerabilă, sau 20 de ani de închisoare şi 3 milioane de euro, când fapta e săvârşită de organizaţii criminale. Victimele care cooprează cu justiţia pot beneficia de un permis de şedere şi muncă.

Germania are un sistem particular de incriminare al traficului de fiinţe umane. Totuşi, definiţia actuală se limitează la exploatarea sub aspectul prostituţiei, fără a ţine seama de

15

exploatarea economică. Sclavagismul economic este redus şi se limitează doar la anumite dispoziţii din Codul muncii care sancţionează exploatarea străinilor prin muncă.

Termenul de trafic de fiinţe umane în vederea exploatării sexuale este definit în Codul penal german în articolul 180 lit.b, care sancţionează fapta de a constrânge sau a îndemna o persoană la a se prostitua, abuzând de situaţia de vulnerabilitate şi de strâmtoare legată de sejurul sau prezenţa sa într-o ţară străină.

Articolul 181 defineşte forma agravată a traficului de persoane ca fiind acea faptă de a constrânge, a îndemna sau a determina o persoană să se prostitueze, sau de a recruta o persoană în vederea practicării prostituţiei, apelând la forţă, violenţă sau fraudă sau abuzând de situaţia sa vulnerabilă.

Codul penal cuprinde şi dispoziţii prin care se incriminează diferite situaţii ce au legătură cu traficul de fiinţe umane în vederea exploatării lor sexuale, ca exploatarea la prostituţie (art.180 lit.a), la proxenetism (art.181 lit.a), răpirea (art.177), corupţia sexuală (art.178), abuzul sexual asupra persoanelor incapabile să se apere (art.179), exploatarea sexuală a minorilor (art.180).

Guvernul german consideră traficul de fiinţe umane ca fiind o parte componentă a luptei contra criminalităţii organizate şi a migraţiei clandestine.În principiu orice persoană aflată într-o situaţie ilegală, este expulzată inclusiv victimele

traficului de fiinţe umane.Cu toate acestea victimele nu sunt sistematic urmărite, când ele acceptă să coopereze cu justiţia.

În anumite landuri(unităţi administrativ teritoriale în Germania),există dispoziţii interne cu caracter administrativ care ocrotesc/asigură victimelor un răgaz/amânare de 4 săptămâni(Le Deldung) în care ele pot părăsi teritoriul german.

În această perioadă victimele pot decide pentru a face plângere pentru a nu fi expulzate sau îşi vor pregăti plecarea.Dacă la finalul acestor 4 săptămâni nu au depus plângere sau nu vor părăsi Germania, ele sunt expulzate.

Depunerea plângerii le permite să depună o autorizaţie de sejur/şedere valabilă pe perioada desfăşurării procedurii judiciare(art. 5 din legea privind şederea străinilor).

Aceasta nu reprezintă un permis de şedere dar suspendă expulzarea în interes public.Acest raport de expulzare depinde de utilitatea victimei în calitate de martor într-un proces.Victimele nu au dreptul să muncească.Ele nu pot profita nici de aplicările legii privind ajutorul social, însă au dreptul doar la ajutorul acordat celor care cer azil politic, fiind cu 20-25% mai mic decât ajutorul social.

Cu ocazia judecăţii, (după terminarea ei) victimele trebuie să părăsească teritoriul.Art.54 din Legea privind şederea străinilor prevede că se poate acorda dreptul la şedere permanentă în cazul în care victima-martor îşi riscă/va risca viaţa sa întorcându-se în ţara de origine.Dar acest permis nu priveşte decât un număr mic de victime.

Astfel numeroase victime se refugiază şi trăiesc clandestin în Germania sau în alte state ale spaţiului Schenghen.Altele încearcă să se mărite pentru a putea rămâne legal în Germania.Totuşi, căsătoria îi permite să obţină dreptul de a rămâne definitiv abia după 4 ani de viaţă comună(căsătorie).Această situaţie le face vulnerabile pe victime.

Anumite landuri au înfiinţat comisii de coordonare a luptei împotriva traficului de fiinţe umane(Fachkommission Frauenhandel).Aceste organisme înglobează O.N.G.-uri, autorităţi judiciare şi de poliţie, servicii sociale.Obiectivul:coordonarea acţiunilor în domeniul luptei împotriva traficului şi de a face recomandări guvernului.

Dacă o victimă face o plângere, iar poliţia estimează că ea s-ar afla în pericol, ea poate beneficia de un sistem de protecţie.Centrele sociale asigură asistenţă şi protecţie victimelor.

16

Capitolul II: Aspecte de teorie şi practică judiciară privind infracţiunea detrafic de fiinţe umane

Secţiunea 1 Noţiunea şi

caracterizarea infracţiunii de trafic de persoane

Legea nr.678/2001 este principalul instrument de politică penală în material traficului de fiinţe umane, aceasta conţinând atât norme de incriminare cât şi dispoziţii care privesc definirea unor termeni şi expresii utilizate, prevenirea şi asistenţa victimelor, cu menţiunea instituţiior responsabile, inclusiv pe plan internaţional.

Până la apariţia normelor speciale în materie de trafic de fiinţe umane conţinute de Legea nr.678/2001 activităţile infracţionale aflate în legătură cu exploatarea şi traficare persoanelor erau în mod lacunar incriminate în Codul penal, însă sfera acestor acţiuni ilicite era mult restrânsă, fiind sancţionate numai lipsirea de libertate în mod ilegal (art.189), sclavia(art.190), supunerea la muncă forţată sau obligatorie (art.191), prostituţia (art.328) şi proxenetismul (art.329). În acest context legislativ, pe de o parte, rămâneau nesancţionate o serie de activităţi ilegale desfăşurate cu scopul de a favoriza traficarea persoanelor, iar, pe de altă parte, nu se asigura o protecţie juridică eficientă împotriva tutror formelor de acţiune prin care sunt susceptibile a se realiza comerţul şi exploatarea fiinţelor umane.

Perspectiva aderării la Uniunea europeană a implicat adoptarea rapidă a standardelor comunitare în domeniul tarficului de fiinţe umane cât şi în alte domenii adiacente, precum cel al migraţiei, azilului sau controlului frontierelor.

Conţinut legal ART. 12 (1) Constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima vointa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Traficul de persoane, săvârşit în următoarele împrejurări: a) de doua sau de mai multe persoane împreună; b) s-a cauzat victimei o vătămare grava a integrităţii corporale sau a sănătăţii se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. (3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

17

Secţiunea a 2-a Conţinut juridic2.1. Condiţii preexistente

Obiectul juridic generic constă în apărarea libertăţii fizice a persoanei, adică a posibilităţii acesteia de a se mişca, de a circula, de a acţiona după voinţa sa şi în limitele admise de lege. Libertatea fizică a persoanei constituie o importantă valoare socială; de aceea faptele care aduc atingere acestei valori sociale lezează în ultimă instanţă şi interesele societăţii, în general, interesată în realizarea şi garantarea drepturilor omului şi a libertăţii acestuia.14

Obiectul juridic special este complex, fiind constituit, pe de o parte, din relaţiile sociale care se referă la libertatea persoanei, iar pe de altă parte, din relaţiile sociale care se referă la respectarea demnităţii, protejarea integrităţii corporale sau sănătăţii, împotriva faptelor de exploatare a acesteia şi de transformare a persoanei într-un mijloc de obţinere a unor beneficii materiale.

Obiectul material este corpul persoanei traficate în vederea exploatării, atunci când activitatea infracţională se repercutează şi asupra integrităţii fizice a persoanei traficate, neavând relevanţă dacă este vorba de corpul unui nou-născut, copil, tânăr, adult, bătrân, ori unei persoane de sex masculin sau feminin. Subiectul activ poate fi orice persoană fizică ce îndeplineşte condiţiile generale de răspundere penală. Participaţia este posibilă sub toate formele.

Coautoratul. În cele mai multe cazuri, traficul de fiinţe umane presupune desfăşurarea unor activităţi specifice pe teritoriul statului de origine al victimelor (de ex. recrutarea, transportul, găzduirea), acţiuni continuate pe teritoriul statului de destinaţie cu cele de transfer, primire ori cazare, unde activitatea infracţională se poate finaliza ori poate continua pe teritoriul altor state, prin reluarea actelor de transport, transferare, primire ori adăpostire. În aceste circumstanţe, traficul dobândeşte caracter transnaţional şi transfrontalier în realizarea căruia sunt implicate mai multe persoane cu roluri precis determinate şi clare, prin acţiuni simultane sau succesive, conlucrează nemijlocit la comiterea faptei.

Se constituie astfel reţele de trafic de persoane care sunt cel mai adesea grupuri bine organizate, în componenţa cărora intră recrutori, intermediari, transportori, gazde şi traficanţii propriu-zişi, care cumpără pur şi simplu victimele pentru a le exploata. Reţelele de trafic de persoane reprezintă grupări de interese care acţionează după reguli stricte şi după principiul maximizării profitului.

Datorită caracterului complex al infracţiunilor de trafic prevăzute în Legea nr.678/2001, acţiunile coautorilor pot avea un caracter identic (de ex.două persoane recrutează mai multe tinere, prin înşelăciune, în scopul exploatării sexuale) sau diferite (de ex. O persoană recrutează victima minoră, altă persoană o transportă în ţara de destinaţie, iar o a treia o transferă în vederea muncii forţate). O condiţie de existenţă a coautoratului în cazul infracţiunii de trafic de persoane şi care derivă tot din natura lor complexă o constituie voinţa comună a coautorilor de a coopera la săvârşirea nemijlocită a acţiunilor specifice de traficare, în baza unei înţelegeri prealabile exprese sau tacite ori în baza unei înţelegeri survenite în timpul executării.

Prin efectuarea nemijlocită a uneia dintre acţiunile ce caracterizează traficul de fiinţe umane (recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane), fiecare participant îşi aduce contribuţia sa directă la săvârşirea infracţiunii şi va fi tras la răspundere penală în calitate de coautor, însă pentru forma agravată a infarcţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art.12 alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001.

Complicitatea la traficul de fiinţe umane se materializează în activitatea persoanei care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la realizarea infracţiunii de traficare, inclusiv prin

1414Ioan Lascu, Incriminări privind traficul de persoane, Revista „Dreptul” nr.72002, pag.11

18

promisiunea de a tăinui bunurile provenite din săvârşirea faptei sau de a favoriza pe infractor, promisiune făcută anterior începerii executării sau în timpul realizării acesteia.

Complicitatea la infracţiunea de trafic de persoane, se poate concretiza, de exemplu, în obţinerea de informaţii cu privire la potenţialele victime şi furnizarea acestora către traficanţi, atragerea victimei, procurarea actelor necesare pentru transportarea lor în ţarile de destinaţie, împiedicarea victimei de a se deplasa conform propriei voinţe atunci când ea doreşte aceasta, punerea la dispoziţia traficanţilor de autoturisme ori locuinţe pentru găzduirea victimelor. Complicitatea poate consta în neîndeplinirea de către un funcţionar public a unui act pe care era obligat să-l îndeplinească, omisiunea respectivă constituindu-se într-o înlesnire sau într-un ajutor efectiv la săvârşirea acţiunii de traficare(de ex. Controlul paşapoartelor la trecerea frontierei).

Instigarea este posibilă şi constă în activitatea unei persoane de a determina cu intenţie o alta să efectueze una sau mai multe dintre acţiunile specifice traficului de persoane, în scopul exploatării sale.

În concret, instigatorul ia cel dintâi hotărârea de a trafica o persoană, însă transferă această rezoluţie infracţională unei alte prsoane care o va prelua şi va proceda la punerea ei în aplicare în calitate de autor, instigator sau complice.

În toate aceste cazuri însă, activităţile de instigare, urmate de acţiuni de executare propriu-zisă ori acte de complicitate, vor atrage absorbirea formelor de participaţie penală în cea mai gravă dintre ele şi aplicarea unei singure sancţiuni pentru aceasta, urmând a se ţine seama la individualizarea judiciară a pedepsei şi a modului de executare, de caracterul complex al activităţii desfăşurate, de contribuţia efectivă la comiterea faptei, precum şi de periculozitatea socială sporită pe care o prezintă acest participant.

De asemenea, în privinţa complicelui, menţionăm că acesta trebuie să conştientizeze caracterul faptei săvârşite şi importanţa contribuţiei sale la comiterea infracţiunii de traficare a persoanelor. În momentul când complicele efectuează acţiuni menite a-i ajuta pe traficanţi, sau adoptă un comportament pasiv ce favorizează săvârşirea infracţiunii, el trebuie să cunoască intenţia autorilor şi să accepte să le acorde acestora sprijinul necesar. Sunt complici la infracţiunea de trafic de fiinţe umane, indivizii care culeg şi furnizează informaţii despre persoanele care solicită, sau ar putea accepta, serviciile traficanţilor, ori le acordă ajutor la perfectarea actelor necesare pentru transportarea victimelor în statele de destinaţie. Pot fi complici la infracţiune şi funcţionari ai structurilor autorităţilor publice(poliţişti, vameşi, poliţişti de frontieră, persoane din aparatul administrativ), care se abţin cu intenţie atunci când au suspiciuni motivate, să întreprindă măsuri în vederea stopării activităţii infracţionale a traficanţilor, deşi, în virtutea atribuţiilor de serviciu, ei sunt obligaţi să reacţioneze împotriva acţiunilor de acest gen.

Prin O.U.G. nr79/200515 s-a modificat conţinutul art.12 alin.2 din Legea nr.678/2001, prevăzându-se şi o calitate specială pe care trebuie s-o întrunească subiectul activ al infracţiunii, respectiv cea de funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. Necesitatea adoptării unei reglementări speciale privind subiectul calificat sau circumstanţiat de calitatea de funcţionar public a apărut datorită faptului că, în numeroase cazuri activitatea infracţională desfăşurată de traficanţi a fost facilitată de reprezentanţi ai autorităţilor publice, iar pe de altă parte, prin introducerea acestei agravante suplimentare celor deja instituite prin Legea nr.678/2001 – care se regăseşte între agravantele enumerate de art.24 din Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, încheiată la Varşovia la 16 mai 2005 şi semnată de România la aceeaşi dată – se realizează o armonizare a normelor interne cu legislaţia europeană existentă în materia traficului de fiinţe umane.

Conform art.147 C.pen., prin „funcţionar public” se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art.145.15 M.Of. nr.629 din 19 iunie 2005.

19

Potrivit art. 145 C.Pen., prin termenul de „public” se înţelege tot ceea ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.

Subiectul activ poate fi şi o persoană juridică (art.216 C. pen.). Aceasta va răspunde penal dacă fapta a fost săvârşită în numele sau în interesul persoanei juridice, de către organele sau reprezentanţii acesteia (art.45 alin. 1).

Subiectul pasiv nu este calificat, putând fi orice persoană care este supusă acţiunii de traficare. Aşadar, subiect pasiv poate fi atât o femeie cât şi un bărbat.

Dacă persoana traficată are vârsta mai mică de 18 ani vor fi aplicabile dispoziţiile art. 205 C.pen. În modalitatea asimilată prevăzută în alin. 4 subiectul pasiv este calificat, în sensul că acesta trebuie să fie cetăţean străin sau apatrid care nu are domiciliul în România.

2.2. Conţinutul constitutivA. Latura obiectivăa) Elementul material al laturii obiective se prezintă sub forma unei acţiuni cu mai

multe modalităţi alternative care se regăsesc într-o mare măsură în unele acte internaţionale adoptate în această materie.

Recrutarea este momentul în care un „binevoitor”, prima verigă a traficului, intră în contact cu viitoarea victimă, făcându-i promisiuni mincinoase de angajare în străinătate. Înşelată, victima îşi dă acordul să urmeze planul recrutorului de a părăsi ţara.

Metodele şi tehnicile de recrutare utilizate sunt diferite, în funcţie de gradul de vulnerabilitate al victimei, datorită vârstei, nivelului ei de instruire, stării sale materiale, de cele mai multe ori precară, lipsei experienţei de viaţă, naivităţii, toate acestea fiind speculate de traficanţi.

Principalele mijloace de recrutare constau în: Promisiunea unei slujbe onorabile şi bine plătite în ţări din Occident,

făcută direct de către traficant, ori prin intermediul rudelor sau prietenilor victimei care se bcură de încredere din partea ei. Acesteia i se promite o carieră de model, servicii în baruri, cluburi, ori un post de bonă sau menajeră. Cel mai recent, victimele au fost atrase cu promisiuni privind burse academice. Propunerea de angajare în altă ţară poate veni şi din partea unor cunoştinţe recente ale victimei, abia întoarse din străinătate şi care lucrează pentru traficanţi, fiind ele însele anterior victime ale traficului.

După racolarea victimei, traficantul se ocupă de obţinerea documentelor necesare trecerii graniţelor şi de organizarea deplasării, însă din momentul recrutării iniţiale şi până la sosirea în ţara de destinaţie femeile sunt vândute, de două sau mai multe ori.

Anunţuri în ziare privind oferte de locuri de muncă în străinătate, deosebit de atractive sub aspectul salariului foarte mare ce poate fi obţinut, în raport de condiţiile minime privind pregătirea cerute viitorilor angajaţi. Traficanţii racolează victimele pe care le transportă în ţara de destinaţie, unde sunt vândute, deposedate de acte, situaţie în care ele devin vulnerabile şi uşor de constrâns.

Anunţuri ale agenţiilor matrimoniale. Victimele sunt atrase de perspectiva căsătoriei cu cetăţeni occidentali pe care o privesc ca fiind unica posibilitate de a scăpa de sărăcie şi de a-ţi ajuta familiile, însă după ce ajung în ţara de destinaţie, traficanţii le confiscă paşapoartele şi apoi le obligă să se prostitueze.

Transportarea constă în acţiunea unei persoane, numită transportator, de a deplasa victima dintr-un loc în altul, cu fără ajutorul unui mijloc de transport.

Transferarea constă în acţiunea unei persoane de a dispune şi realiza schimbarea locului de cazare sau în care se află ascunsă ori este exploatată o persoană.16 Operaţiunea de transmitere 16 Gh.Nistoreanu, Al.Boroi, Drept penal, Partea specială, Ediţia 3, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, pag.104.

20

a victimei de la un traficant la altul poate fi înfăptuită la diferite etape ale traficului. De exemplu, după încheierea etapei de recrutare, cel care a racolat victima o transferă însoţitorului, care ulterior, o va transmite patronului.

Cazarea este acţiunea unei persoane de a asigura adăpost, găzduire, altei persoane, în vederea exploatării sau înlesnirii exploatării acesteia şi presupune acţiunea de a primi pe cineva într-o locuinţă sau într-un alt amplasament având această destinaţie pe o perioadă relativ scurtă de timp.

O altă cerinţă esenţială pentru existenţa infracţiunii de trafic de persoane adulte este ca acţiunile incriminate să fie săvârşite prin vreuna din următoarele modalităţi prevăzute în norma de incriminare: ameninţare sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra victimei.

Introducerea cerinţei esenţiale a elementului material al infracţiunii de trafic de persoane, transformă această infracţiune într-o infracţiune complexă, în anumite condiţii, absorbind prin voinţa legiuitorului (prin folosirea expresiilor „prin ameninţare”, „prin răpire”, „prin violenţă sau alte forme de constrângere”) infracţiuni prevăzute de art.193, 189, 180, 194.

Astfel, sunt absorbite în mod legal: infracţiunea de ameninţare (art.193) când acţiunea de traficare a

persoanei se realizează prin ameninţarea acestora cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a unei rude apropiate, dacă ameninţare este de natură să o alarmeze.

Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal (art.189) când acţiunea de traficare a persoanei în scopul exploatării se realizează „prin răpire”, persoana victimă a traficului fiind lipsită de posibilitatea de a lua parte la viaţa socială, de a se manifesta potrivit situaţiei sale în procesul de realizare a valorilor materiale şi spirituale şi la circulaţia acestora, vătămându-se un atribut însemnat al persoanei fizice, ocrotite de lege. Răpirea ca modalitate de săvârşire a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal este prevăzută în alin. 2 al art. 189 ca agravantă a infracţiunii, constând în procedeul folosit de autor la săvârşirea faptei; deci nu orice lipsire de libertate constituie cerinţă esenţială a elementului material al infracţiunii de trafic de persoane ci doar lipsirea de libertate realizată prin răpire. În unele situaţii, lipsirea de liberate este absorbită în mod natural de acţiunile prin care se realizează traficarea, însă este posibil ca în alte cazuri lipsirea de libertate să depăşească cadrul acestora şi să reprezinte o infracţiune autonomă, care se va reţine în concurs cu cea de trafic de persoane.

Infracţiunea de lovire sau alte violenţe (art.180) când acţiunea de traficare de persoane se realizează prin violenţă şi are drept rezultat cauzarea unei suferinţe fizice. Violenţa care constituie elementul material al infracţiunii poate fi rezultatul nemijlocit al acţiunii efectuate direct de infractor, dar poate fi şi un rezultat indirect al unei acţiuni indirecte a acesteia asupra victimei.

Infracţiunea de şantaj (art.194) când acţiunea de traficare a persoanei se realizează prin alte forme de constrângere prin care traficantul a urmărit să o determine pe victimă să facă sau să sufere ceva pentru a obţine pentru sine sau pentru altul un folos în mod injust, cel mai adesea folosul patrimonial ce se urmăreşte a fi obţinut, fiind de esenţă traficul de persoane. Ca urmare a constrângerii care îşi găseşte cauza în acţiunea făptuitorului, victima este silită să facă sau să sufere ceva, putându-i-se încălca drepturi şi libertăţi fundamentale.

Frauda sau înşelăciune – între cele două variante există o sinonimie perfectă şi sunt definite ca o inducere în eroare, o amăgire. Acţiunea de înşelăciune, de fraudă, poate fi realizată prin orice mijloace apte de a provoca eroare, simpla minciună ca şi simpla reticenţă putând fi mijloace de amăgire atunci când se corelează cu fapte şi împrejurări care fac

21

ca ele să capete aparenţă de veridicitate, de concordanţă cu realitatea, neavând relevanţă dacă victima s-a lăsat prea uşor convinsă.

Profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa17 – înseamnă folosirea conştientă a stării în care se află victima şi care în esenţă constituie o constrângere nemijlocită, fiindcă a abuza de o stare care face imposibilă opunerea, înseamnă a realiza în mod efectiv o constrângere. Starea de neputinţă a victimei poate consta fie în imposibilitatea de a se apăra, fie în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa. Imposibilitatea de a-şi exprima voinţa presupune o stare psihologică ce răpeşte persoanei posibilitatea de a-şi da seama ce se petrece cu ea sau de a-şi manifesta voinţa, fiind de regulă însoţită de incapacitatea fizică de a opune rezistenţă, dar uneori putând coexista cu incapacitatea de autoapărare. Imposibilitatea de a se apăra presupune inncapacitatea fizică de a se opune rezistenţei făptuitorului, putându-se datora mai multor factori (boala, infirmitate, stare de leşin, oboseală extremă, intoxicaţie cu alcool sau alte substanţe). Considerăm că nu are relevanţă dacă traficantul a provocat stare victimei, dacă a fost provocată de un complice sau a găsit victima în acestă situaţie provocată de alte cauze, ceea ce interesează este ca autorul să profite de stare victimei.

Prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane:- prin oferire se înţelge promisiunea făcută persoanei care are autoritate asupra viitoarei vicitme, de a-i da bani sau foloase, însoţite de prezentarea acestora sau de punerea lor efectivă la dispoziţia celui în cauză (arătarea banilor, arătarea plicului însoţit de un semn elocvent, manifestări mimice în acest sens) neavând relevanţă modul în care a ajuns la cunoştinţa persoanei al cărei consimţământ trebuie obţinut. Oferta trebuie să fie precisă, neechivocă, să se concretizeze într-o acţiune efectivă, reală şi să nu fie o simplă intenţie – nu este necesar ca ea să fie inteligibilă pentru oricine, chiar şi pentru neiniţiaţi, ci numai pentru persoana interesată care, cunoscând circumstanţele, este în situaţia de a-i putea înţelege semnificaţia. Oferta trebuie să pornească din iniţiativa traficantului, să fie voluntară şi spontană, nefiind necesar ca oferta să fie acceptată – refuzul de a accepta oferta făcută este irelevant.- prin dare se înţelege acţiunea traficantului de a înmâna, a preda pesoanei care are autoritate asupra fiinţei ce urmează a fi traficată, implicând în mod necesar, acţiunea corelativă a celui care are autoritate, neavând relevanţă dacă darea s-a realizat din propria iniţiativă a traficantului sau la solicitarea celui care primeşte.- acceptarea de bani sau de alte foloase presupune un consimţământ, un acord din partea persoanei al cărei consimţământ se urmăreşte sau se obţine, putând fi expresă sau tacită- primirea presupune a lua în posesie, implicând o dare corelativă, iniţiativa aparţinând celui care urmăreşte traficarea persoanelor asupra căruia are autoritate cel care primeşte. Acţiuna de primire trebuie să fie voluntară şi spontană, orice primire implicând o acceptare care poate interveni fie chiar în momentul primirii, fie anterior.

În practica judiciară s-a reţinut că prin sentinţa penală nr.585 din 8 octombrie 2003, Tribunalul Constanţa a condamnat pe inculpaţii R.B. şi G.J. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane prevăzute în art.13 alin.1, 3 şi 4 şi în art.12 alin.1 şi 2 lit.a din Legea nr.678/2001.Instanţa a reţinut că, la 10 mai 2002, inculpatul G.J. s-a deplasat în oraşul Năvodari şi, interesându-se despre existenţa unor copii cu handicap, a fost îndrumat la familia minorei B.M.Minora, care avea o infirmitate la picior, a acceptat oferta inculpatului de a o duce în străinătate la cerşit, cu condiţia de a fi însoţită de sora sa B.A.Inculpatul a convins-o pe mama celor două surori, B.C., să fie de acord cu plecarea acestora, dându-i bani şi bunuri.

În realizarea scopului propus, inculpatul G.J. a dus pe minoră şi pe sora acesteia, precum şi pe mama lor, la autorităţi pentru îndeplinirea formalităţilor de obţinere a paşapoartelor. 17 AL.Boroi, op.cit., p.103.

22

Inculpatul R.B. a achitat taxele pentru îndeplinirea paşapoartelor, pe care, apoi , le-au reţinut cei doi inculpaţi.

La 15 iulie 2002, inculpatul R.B. a fost reţinut la frontieră încercând să scoată din ţară pe B.M. şi B.A.

Curtea de Apel Constanţa, prin decizia penală nr.354/P din 7 noiembrie 2003, a respins apelurile inculpaţilor. Recursurile declarate de inculpaţi au fost respinse ca nefondate prin decizia nr.593 din 30 ianuarie 200418 pronunţată de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, secţia penală, care a reţinut considerentele următoarele:

Art.13 din Legea nr.678/2001 prevede că „recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vârstă cuprinsă între 15 şi 18 ani, în scopul exploatării acesteia, constituie infracţiune de trafic de minor”.

Art.12 alin.1 din aceeaşi lege, referindu-se la victime majore, condiţionează existenţa infracţiunii de trafic de persoane de o activitae prealabilă de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire a unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, prin abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

Art.2 pct.2 lit.b din Legea nr.678/2001 prevede că prin exploatare se înţelege „ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire”, iar lit.a aceluiaşi articol prevede că „efectuarea unor alte asemenea activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului” constituie, de asemenea, o formă de exploatare, prin „aservire” în sensul textului citat înţelegându-se „acţiunea de a supune”.

Însă, odată ajunse în străinătate, cele două surori, lipsite de acte de identitate, într-o ţară a cărei limbă nu o cunoşteau, nu s-ar fi putut întreţine singure, ci doar acceptând să cerşească pentru inculpatul R.B.

Fapta celor doi inculpaţi întruneşte elementele constituitive ale infracţiunii de trafic de persoane, în condiţiile în care recrutarea persoanei majore B.A., în scopul exploatării, s-a făcut cu consimţământul persoanelor care au autoritate aasupra acesteia – părinţii fetei – cărora inculpaţii le-au dat bani şi bunuri, promiţându-le totodată, că le vor trimite jumătate din banii câştigaţi din cerşit de fiicele lor.

Prin urmare, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane, motiv pentru care recursurile inculpaţilor au fost respinse.

Pentru existenţa infracţiunii de trafic de persoane în varianta tip prevăzută de art.12 alin.1 din Legea nr.678/ 2001 sau în formele agravate reglementate în art.13 alin.2 şi 3 din Legea nr.678/2001, este necesar ca activitatea infracţională desfăşurată de făptuitor în raport de victimă să fie realizată prin cel puţin unul dintre mijloacele expres prevăzute de lege, în caz contrar fiind exclusă antrenarea răspunderii sale penale pentru vreuna dintre aceste infracţiuni.

În acest sens s-a pronunţat Curtea de Apel Timişoara care, prin decizia penală nr.219/A din 22 mai 2002 a admis apelurile declarate de inculpaţi împotriva sentinţei penale nr.80 din 1 apilie 2001 a Tribunalului Arad prin care s-a dispus condamnarea inculpatului R.H. la 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de persaone, prevăzută de art.12 alin.1 şi 2 lit.a din Legea nr.678/2001, la 4 ani închisoare, pentru proxenetism şi contopirea pedepselor aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, care au fost sporite cu un an şi 6 luni închisoare, rezultând pedeapsa de executat de 8 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art.12 alin.1 şi 2 lit.a din Legea nr.678/2001 au fost condamnaţi inculpaţii: L.P. şi C.M. la câte 6 ani închisoare, pentru trafic de persoane şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art.64 lit.a,c şi e C.pen., privind pe inculpatul C.M. şi în baza art.329 alin.1 C.pen., art.75 lit.a C.pen., prin completarea încadrării juridice din rechizitoriu, la câte 3 ani închisoare, 18 www.scj.ro citată în Gh. Mateuţ şi colab., op.cit., p.47

23

pentru proxenetism şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, c şi e C.pen., privind pe inculpatul C.M., pedepsele aplicate inculpaţilor fiind contopite în pedeapsa cea mai grea, care a fost sporită cu un an şi şase luni, rezultând pedeapsa de executat, de câte 7 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art.64 lit.a, c şi e C.pen., privind pe inculpatul C.M.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 C.pen., s-a interzis inculpaţilor execrcitarea drepturilor prevăzute de art.64 C.pen., iar în temeiul art.350 C.proc.pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor.

S-a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art.88 C.pen., iar în temeiul art.117 C.pen., s-a interzis inculpaţilor R.H. şi L.P. dreptul de a rămâne pe teritoriul României.

În baza art.19 alin.1 din Legea nr.678/2001 s-a dispus confiscarea de la inculpatul C.M. în favoarea statului a sumei de 20.000 şilingi austrieci ori a contravalorii acesteia.

Pentru a hotărâ instanţa de fond a reţinut următoarele:În cursul lunii mai 2001, inculpatul R.H., cetăţean austriac şi patron al unei firme de

construcţii şi a barului de noapte B.B. din oraşul Graz – Austria, prin intermediul inculpatului L.P. l-a cunoscut pe inculpatul C.M., zis „C”. Acesta din urmă s-a oferit să-i recruteze inculpatului R.H., tinere din România pentru dans şi striptease la barul de noapte, precum şi pentru practicarea prostituţiei. În acest sens, inculpatul C.M. le-a recrutat pe numitele K.A.M. din Brăila şi A.E. din judeţul Vaslui, şi care urmau să-i plătească inculptaului C.M. jumătate din câştigul lor. La data de 14 iunie 2001, după obţinerea vizelor şi a dreptului de muncă de la Ambasada Austriei din Bucureşti, numitele K.A.M. şi A.E., au fost transportate de către inculpatul C.M. la Budapesta , unde au fost preluate de către inculpatul R.H. care le-a transportat ulterior la barul de noapte B.B. din Graz şi cărora le-a oferit pentru dans şi striptease suma de 300 de dolari S.U.A. lunar. În acest bar, inculpatul le-a cerut să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi clienţi contra sumei de 1200 şilingi austrieci, din care inculpatului R.H. îi revenea suma de 400 şilingi. Potrivit înţelegerii cu inculpatul C.M., martorele K.A.M. şi A.E. în luna decembrie 2001, la întoarcerea în România, i-au achitat acestuia suma de 20.000 şilingi austrieci.

Potrivit înţelegerii cu inculpatul R.H., în perioadda decembrie 2001 – ianuarie 2002, inculpatul C.M. a recrutat şi alte fete din România, respectiv din judeţele Vaslui şi Brăila, pentru a le trimite la Barul B.B. din Graz în acelaşi scop. Bunăoară, inculpatul C.M., le-a recrutat pe numitele N.C.M. din Vaslui, P.C. din comuna Ibăneşti, jud.Vaslui, R.P. din mun.Vaslui şi K.R. Din Brăila, sora martorei K.A.M. inculpatul C.M. le-a transportat pe aceste fete în data de 14 ianuarie 2002 la Arad şi potrivit înţelegerii, acesta urma să primească din sumele realizate de către martore, jumătate. În municipiul Arad, fetele au fost aşteptate de către inculpatul L.P. împreună cu inculpatul R.H. în staţia C.F.R. după care au fost cazate la Hotelul R. Şi ulterior transportate d către cei doi inculpaţi, inculpatul L.P. cu autoturismul marca AUDI A4 şi R.H. cu autoturismul marca OPEL VECTRA, înspre punctul de trecere a frontierei Nădlac în direcţia Graz din Austria. La P.T.F. Nădlac, la ieşirea din ţară, călătoria inculpaţilor şi a celor şase fete a fost întreruptă.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa a avut în vedere periculozitatea socială a faptelor comise apreciată în concret, urmările socialmente periculoase ale faptelor comise precum şi persoana inculpaţilor.

Împotriva senţinţei au declarat apel inculpaţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Inculpaţii R.H. şi L.P. au solicitat achitarea, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art.12 din Legea nr.678/2001, întrucât fapta nu există, iar cu privire la pedpesele aplicate în conformitate cu art.329 alin.1 C.pen., au solicitat aplicarea dispoziţiilor art.81 C.pen.

Inculpatul C.M., prin apărătorul său, a solicitat reducerea pedepsei aplicate.Prin decizia penală nr.219/A din 22 mai 2002, Curtea de Apel Timişoara a admis

apelurile declarate de inculpaţi, a desfiinţat sentinţa atacată şi a dispus următoarele:

24

În baza art.11 pct.2 lit.a şi art.10 alin.1 lit.a C.proc.pen, a achitat pe cei trei inculpaţi, pentru infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art.12 alin.1 şi 2 lit.a din Legea nr.678/2001.

În baza art.329 alin.1 C.pen, cu aplicarea art.73 lit.a C.pen, i-a condamnat pe cei trei inculpaţi la pedepasa de câte 3 ani închisoare cu interzicrea drepturilor, prevăzute de art.64 C.pen., pe durata şi în condiţiile art.71 C.pen.

În baza art.81 C.pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpaţilor L.P. şi R.H., stabilind un termen de încercare de 2 ani plus durata pedepsei cu consecinţele prevăzute de art.83 C.pen.

A dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor L.P. şi R.H., dacă nu sunt arestaţi în altă cauză şi a dedus din pedepse arestul preventiv la zi.

A înlăturat aplicarea art.117 C.pen, privind dreptul de a rămâne pe teritoriul României pentru inculpaţii R.H. şi L.P. şi a confiscat de la inculpatul C.M. suma de 20.000 şilingi, în favoarea statului.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de control judiciar a motivat în esenţă că, tribunalul a greşit atunci când a reţinut în sarcina inculpaţilor săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, întrucât nu s-a dovedit că fapta a fost comisă în modalităţile cerute de legiuitor, că faţă de împrejurările în care a fost comisă infracţiunea de proxentetism, respectiv activitatea propriu-zisă de racolare şi recrutare a persoanelor pentru practicarea prostituţiei nu a fost desfăşurată de inculpaţii R.H. şi L.P. pe teritoriul României, ci de celălalt coinculpat C.M., pedepsele aplicate celor doi pot fi executate şi fără privare de libertate şi, în fine, că în mod greşit prima instanţă a dispus măsura expulzării atâta vreme cât inculpatul L.P. este cetăţean român, iar faţă de inculpatul R.H. aceasta nu este oportună.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul R.H.

În motivele scrise, Parchetul a formulat următoarele critici:S-a susţinut că prin soluţia de achitare a inculpaţilor pentru infracţiunea de trafic de

persoane, instanţa a făcut o greşită aplicare a prevederilor art.12 alin.1, raportat la alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001; că pedepsele au fost greşit individualizate, fiind nesocotite dispoziţiile art.72 C.pen., că în mod nejustificat nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art.117 C.pen., faţă de inculpaţii L.P. şi R.H., fiind cetăţeni austrieci, şi că hotărârea este nelegală şi pentru că instanţa a omis să facă aplicarea dipoziţiilor art.64 C.pen., faţă de inculpatul C.M.

Inculpatul R.H. nu şi-a motivat în scris recursul declarat, însă oral, prin apărător,a solicitat menţinerea hotărârii pronunţată de instanţa de apel.

Recurusl declarat de Parchet a fost admis prin decizia nr.3317 din 7 iulie 200319

pronunţată de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, Secţia penală, pentru următoarele considerente:Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art.117 C.pen, expulzarea poate fi dispusă numai

aspura cetăţeanului străin sau a persoanei fără cetăţenie, care nu are domiciliu în ţară, dacă a comis o infracţiune pe teritoriul ţării.

Prin urmare, această măsură de siguranţă are ca scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni prin înlăturarea stării de pericol.

Or, în speţă se constată că, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul R.H. se impune menţinerea măsurii de siguranţă dispusă de prima instanţă, având în vedere că rămânerea acestuia pe teritoriul României creează pericolul săvârşirii unor fapte identice cel puţin atâta vreme, cât în ţara de origine acestea nu sunt incriminate, situaţie în care pentru acest motiv recursul declarat de Prachet urmează a fi admis.

Referitor la celălalt coinculpat L.P..pentru care s-a cerut de asemenea menţinerea măsurii expulzării, fiind considerat cetăţean austriac, din declaraţia existentă, Curtea constată că, într-adevăr acesta a dobândit şi cetăţenia statului austriac, fiind stabilit în Austria din anul 1990, dar 19 www.scj.ro

25

şi-a menţinut şi cetăţenia română, fiind născut în România, situaţie în care, dispoziţiile art.117 C.pen., nu-i sunt aplicabile.

În ceeea ce priveşte critica Parchetului referitoare la omisiunea instanţei de apel, de a aplica inculpatului C.M. pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi conform art.64 C.pen., este de asemenea întemeiată.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.65 alin.2 C.pen., aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie, când legea prevede expres aceasta, iar infracţiunea prevăzută de art.329 C.pen., pentru care inculpatul C.M. a fost condamnat prevede această sancţiune.

Cum instanţa de apel a omis să aplice inculpatului C.M. şi această sancţiune, hotărârea este nelegală, situaţie în care şi pentru acest motiv, recursul declarat de Parchet va fi admis urmând a i se aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b C.pen., pe timp de 2 ani.

Referitor la celelalte critici formulate de Parchet, instanţa le apreciază ca nefondate urmând a le respinge pentru următoarele considerente:

Cu privire la soluţia de achitare a celor trei inculpaţi pentru infracţiunea de trafic de persoane, Curtea Supremă constată că, în mod legal, instanţa de apel a constatat că în raport de situaţia de fapt reţinută în baza probatoriului administrat la dosarul cauzei şi dispoziţiile legale, nu se poate reţine în sarcina inculpaţilor săvârşirea acestei infracţiuni.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.12 alin.1 din Legea nr.678/2001, „constituie infracţiunea de trafic de persoane recutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase prin obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării aceste persoane şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi”.

Totodată, în art.2 pct.2 din acelaşi act normativ, sunt definiţi termenii şi expresiile folosite de norma incriminatoare.

Astfel , prin „trafic de persoane” se înţeleg faptele prevăzute la art.12 şi art.13 din această lege, iar prin „exploatarea unei persoane” se înţelege printre altele şi „obligarea acelei persoane la practicarea prostituţiei, la reprezentări pornografice în vedereea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală”.

Or, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, mai precis a femeilor care au fost transportate în Austria, rezultă că acestea au mers de bunăvoie şi că asupra lor inculpaţii nu au exercitat nici un fel de formă de constrângere ori înşelăciune, situaţie în care dispoziţiile art.12 din Legea nr.678/2001 nu sunt aplicabile.

În ceea ce priveşte ultima teză a acestei infracţiuni, în mod corect a observat instanţa de apel că, săvârşirea în această modalitate presupune existenţa unei a treia persoane care, în virtutea autorităţii sale, ar putea să convingă o altă persaonă în scopul exploatării , ceea ce în speţa de faţă nu este cazul.

În consecinţă, pentru considerentele de mai sus expuse, Secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie în temeiul dispoziţiilor art.328 pct.2 lit.d şi respectiv dispoziţiile art.385 pct.1 lit.b C.proc.pen, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara numai cu privire la înlăturarea măsurii expulzării prevăzute de art.117 C.pen., faţă de inculpatul R.H. şi a omisiunii interzicerii drepturilor, prevăzute de art.64 lit.a şi b C.pen., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.M. şi a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul R.H., cu obligarea acestui inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art.192 alin.2 C.proc.pen.

Legea nr.678 foloseşte o expresie nouă pentru legislaţia penală română şi anume „persoană care are autoritate” fară a defini expres această noţiune. Autoritate, în sens larg, înseamnă putere, drept de a da dispoziţii cu caracter obligatoriu, de a impune cuiva ascultarea.

26

Astfel, putem vorbi de autoritatea părintelui, tutorelui, curatorului care îşi au izvorul în lege, cât şi de o autoritate instituită prin alte raporturi cum ar fi, cu titlu exemplificativ:un contract de muncă, o convenţie, un contract de prestări servicii.

Autoritatea se poate referi şi la personale care desfăşoară o muncă educativă cu persoana care urmează a fi traficată, cum ar fi personalul didactic şi pedagogic din instituţiile de învăţământ, cei care au sub îndrumarea lor practicanţi, cei care în virtutea profesiei sau a îndatoririlor de serviciu au influenţă – autoritate asupra persoanelor ce vor fi traficate.

Esenţial pentru existenţa infracţiunii este ca autoritatea să fie reală, să fie determinantă pentru persoana care va fi traficată.

În toate modalităţile de existenţă ale elementului material pentru fapta prevăzută în alin.1, legea cere, ca o condiţie esenţială, existenţa unui anumit scop al infracţiunii, respectiv exploatarea victimei.

Prin exploatarea unei persoane potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.678/2001, se înţelege20:a) executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat ori cu încălcarea normelor

legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate, dispoziţie ce se regăseşte în art.191 C.p., ce defineşte infracţiunea de

supunere la munca forţată sau obligatorie, care constă în supunerea unei persoane în alte cazuri decât cele prevăzute de dispoziţiile legale la prestarea unei munci contra voinţei sale sau la o muncă obligatorie. În ambele situaţii se încalcă dreptul persoanei de a-şi alege în mod liber munca pe care doreşte să o presteze în raport cu pregătirea şi aptitudinile sale, prin incriminare urmărindu-se ocrotirea unui atribut fundamental al libertăţii individuale. Munca forţată sau obligatorie precum şi executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat sau cu încălcarea normelor legale, presupune obligarea unei persoane, prin constrângere, să presteze o muncă pe care altfel nu ar fi prestat-o, totodată încălcându-se prevederile Convenţiei nr.39/1930 referitoare la interzicerea muncii forţate şi obligatorii21, ratificată de România, cât şi ale Convenţiei O.I.M. nr.10522 privind abolirea muncii forţate din 25 iunie 1957, care a intrat în vigoare la 17 ianuarie 1959, aspecte ce se regăsesc şi în art.39 din Constituţia României. Drept exemplu de muncă forţată servesc cazurile în care unele persoane emigrează clandestin în alte state, cu sprijinul (inclusiv financiar) acordat de grupurile sau reţelele specializate în migraţia ilegală. Ajungând în statele de destinaţie, sunt sechestraţi şi obligaţi să presteze diferite munci în contul achitării împrumuturilor acordate, în condiţii grele, uneori chiar periculoase.b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de

aservire se regăsesc în prevederile art.189 şi 190 cod penal. Art 190 din Codul penal are ca element material alternativ, pe lângă punerea în stare de sclavie, traficul de sclavi şi ţinerea unei persoane în stare de sclavie. În conformitate cu art.1 din Convenţia privind sclavia, semnată la Geneva la 25 septembrie 192623, sclavia este starea sau

20 Art.3 din Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate prevede că expresia „exploatarea unei persoane” trebuie să conţină cel puţin exploatarea prin prostituarea unei alte persoane sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau serviciile forţate, sclavia sau practicile analoage sclaviei, folosirea sau prelevarea de organe.21 A se vedea Convenţia privind munca forţată şi obligatorie, adoptată de Organizaţia Internaţională a Muncii la 28 iunie 1930, care a intrat în vigoare la 1 mai 1932, prevede în art.2 pargarf.1, că „munca forţată şi obligatorie înseamnă orice muncă sau serviciu pretins unei persoane sub ameninţarea unei pedepse oarecare şi pentru care acea persoană nu s-a oferit de bună voie”.22 A se vedea art 1 în care se prevede că statele ce ratifică această convenţie se angajează să abolească munca forţată sau obligatorie şi să nu recurgă la ea sub nici o formă: „a) ca măsură de constrângere sau de educaţie politică ori ca sancţiune la adresa persoanelor care au exprimat sau exprimă anumite opinii politice sau îşi manifestă opoziţia ideologică faţă de ordinea politică, socială sau economică stabilită ; b) ca metodă de mobilizare şi de utilizare a mâinii de lucru, în scopul dezvoltării economice; c)ca măsură de disciplină a muncii; d) ca pedeapsă pentru participarea la greve; e) ca măsură de discriminare rasială, socială, naţională sau religioasă”.23 Ratificată de România prin Decretul nr.988 din 1931.

27

situaţia fiinţei umane asupra căreia sunt exercitate atributele dreptului de proprietate sau unele dintre ele. Astfel, stăpânul posedă, foloseşte şi administrează persoana care formează obiectul posesiei, supunând-o la diferite forme de exploatare. Persoana aflată în posesia stăpânului este lipsită de libertate până la sfârşitul vieţii sale, stăpânul putând oricând să o înstrăineze altei persoane prin acte de vânzare-cumpărare, donaţie, etc.c) obligarea la practicarea prostituţiei, la reprezentări pornografice în vederea producerii si difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală; Traficul de fiinţe umane în scopul exploatării sexuale este cea mai profitabilă formă a traficului, fiind mai profitabilă şi decât traficul de droguri, pentru că fetele sunt mai uşor de transportat decât o cantitate de cocaină, iar o femeie poate fi vândută de mai multe ori pe când drogurile o singură dată.

Victima este într-o ţară străină, izolată, aflându-se în imposibilitatea de a comunica cu cei apropiaţi, fără documente de identitate care i-au fost luate de către traficanţi, este dezorientată datorită schimbărilor permanente de adrese sau de localitate, este supusă unor abuzuri fizice şi sexuale repetate, nu poate cere ajutorul poliţiei pentru că se teme de consecinţe, este obligată să ofere servicii sexuale periculoase, riscă să se îmbolnăvească lucrând zilnic cu un număr mare de ore, este în imposibilitatea de a alege identitatea, numărul de „clienţi” ori tipul de activitate sexuală şi este supusă unui regim de ameninţări şi represalii îndreptate împotriva ei sau familiei ei, situaţie în care în foarte puţine cazuri vcictima încearcă să evadeze.

Alteori, unele femei sunt convinse de către traficanţi să plece în străinătate pentru a lucra ca prostituate, primind asigurări că vor fi bine plătite, astfel încât pleacă de bună voie, însă chiar dacă ele conştientizează pentru ce tip de activităţi vor fi angajate, respectiv prostituţia, nu este exclus să devină victime ale traficului deoarece, chiar dacă sunt la curent cu natura lucrului, ar putea fi induse în eroare (prin înşelăciune, impunere, etc.) cu privire la condiţiile de lucru.

* * *EXPLOATAREA SEXUALA A MINORILOR

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND EXPLOATAREA SEXUALA A MINORILOR

Legea 678-2001 defineste notiunea de exploatare a unei persoane, art.2 din acest act normativ avand urmatorul continut:

“Prin exploatarea unei persoane se intelege:a) executarea unei munci sau indeplinirea de servicii in mod fortat ori cu incalcarea

normelor legale privind conditiile de munca, de salarizare, sanatate si siguranta ;b) tinerea in stare de sclavie sau alte procedee asemanatoare de lipsire de libertate ori de

aservire .M.Of.nr.342 din 20 mai 2003Exploatarea sexuala a minorilor pag 30-33

c) obligarea la practicarea prostitutiei, la reprezentari pornografice in vederea producerii si difuzarii de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuala ;

d) prelevarea de organe ;e) efectuarea unor alte asemenea activitati prin care se incalca drepturi si libertati

fundamentale ale omului »  .Raportat la aceste prevederi legale, scopurile traficului includ, dar nu se limiteaza :

munca in conditii de sclavie, munca in contul datoriilor, prostitutia fortata, turismul sexual, cersitul, pornografia, utilizarea victimei in scopuri criminale, adoptiile ilegale, mariajul fortat, prelevarea de organe.

28

Traficul de fiinte umane in scopul exploatarii sexuale este cea mai frecvent si importanta forma a traficului, cu un ritm rapid de dezvoltare, deoarece aduce cele mai mari profituri traficantilor, fiind exprimata deseori de catre acestia in ideea ca femeile si fetele sunt mult mai usor de vandut decat o cantitate oarecare de cocaina sau heroina, iar o femeie poate fi vanduta de mai multe ori, pe cand drogurile pot fi vandute numai o singura data.

Pe de alta parte, controlul detinut asupra unei persoane, mai ales daca este minora, reprezinta o sursa de venit sigura si pe termen lung.

Copilul face parte, de asemenea, din categoria persoanelor cu o vulnerabilitate victimala crescuta, datorita particularitatilor psihocomportamentale si de varsta specifice : lipsiti aproape complet de posibilitati psihice si fizice de aparare, capacitate redusa de anticipare a unor acte comportamentale proprii sau ale altora, in special a adultilor, capacitatea redusa de intelegere a efectelor, a consecintelor unor actiuni proprii sau ale altor persoane, imposibilitatea lor de a discerne intre intentiile bune si rele ale altor persoane, nivelul inalt de sugestibilitate si al credulitatii, sinceritatea si puritatea sentimentelor, gandurilor si intentiilor lor etc.

Datorita acestor caracteristici, ei pot fi usor antrenati in actiuni victimizante pentru ei, pot fi manevrati, mintiti, determinati sa comita acte ale caror consecinte negative pentru altii si pentru ei nu pot sa le prevada.

Prin metoda sa de pledoarie « Pledoarie criminologica » Vasile V. Stanciu evidentiaza ideea de cuplu penal si psihologic care se creeaza intre criminal si victima. Din acest punct de vedere el reevalueaza abordarile de ordin juridic specifice secolului XIX, in care accentul pus pe cercetarile criminologice revenea, aproape exclusiv, studierii comportamentului delictual al infractorului.

Vasile V.Stanciu afirma ca oamenii nu sunt inferiori sau superiori, ci comportamentari, ca nu exista victime prin vocatie si criminali totdeauna vinovati, cuplul victima-agresor nefiind antagonist, ci complementar, de unde nevoia de a nu considera criminalul totdeauna culpabil si victima totdeauna inocenta, partajarea lor intr-un act agresiv fiind nu numai o problema stiintifica si umana, ci si juridica.

Desi exista multe aspecte ce tin de relatia infractor-victima de care se intereseaza victimologii, cel mai important dintre ele se refera la faptul daca victimele pot sau nu sa imparta intr-o anumita masura responsabilitatea cu infractorii ce comit acte de natura antisociala impotriva lor. Introducand notiunea de « victima activanta », prin care intelegem rolul jucat de victima in declansarea mecanismelor latente ale infractorilor, H.Von Hentig ajunge la concluzia ca – direct sau indirect – si victima poarta o parte de vina in desfasurarea actiunii infractionale. Pe linia sustinerii ideii ca victima poarta o anumita parte de raspundere in desfasurarea activitatii infractionale, a aparut si conceptul de « potential de receptivitate victimala », propus de Mendelsohn (1956), care inseamna gradul de vulnerabilitate victimala a unui individ, acesta fiind conditionat de o multitudine de factori precum : varsta, sexul, aspect bio-constitutional, pregatire socio-culturala, caracteristici psihocomportamentale I.Q.

De exemplu, neglijenta, superficialitatea, exagerarea e-ului etc. pot corela cu valori crescute ale nivelului vulnerabilitatii victimale24.

Tot pe linia posibilitatilor de evaluare si masurare, unii autori si-au exprimat speranta ca va fi posibil, intr-un viitor apropiat, sa se calculeze « indexul vulnerabilitatii » in vederea prezicerii posiblitatii ca un individ dat sa devina victima unei anumite categorii de caracteristici precum sexul, varsta, rasa, venitul, ocupatia, statutul material, localitatea etc., deoarece acesti factori s-au dovedit a fi inalt corelati cu ratele victimizarii.

Pana a se zari insa modalitatea de calcul, gradul de vulnerabilitate victimala poate fi precizat prin intermediul a doua categorii de factori :

a) factori personali ; retardatii mintal sau cei normali dar cu o valoare mai scazuta a I.Q., imigranti noi, indivizi cu achizitii modeste pe linia educationala sau cei cu o redusa experienta sociala si interactionala pot fi usor victimizati de

29

infractori ce folosesc minciuna si frauda ; indivizi care sunt handicapati fizic, persoanele foarte in varsta sau fragile, minorii, femeile este posibil, de asemenea, ca ei sa fie destul de frecvent tinta atacului infractorilor violenti ;

b) factori situationali ; unii indivizi sunt in mai mare masura susceptibili de a fi victimizati decat altii in anumite perioade de timp sau cand se aflau in anumite situatii. De exemplu, turistii constituie un grup vulnerabil, datorita unor consideratii legate de timp, bani etc.

Exploatarea sexuala a minorilor presupune obtinerea in mod abuziv de catre traficant a unui profit material sau de alta natura prin obligarea acestei persoane la practicarea prostitutiei sau a altor activitati sau servicii sexuale.

Obligarea la practicarea prostitutiei constituie forma cea mai raspandita de exploatare a persoanelor si presupune, de regula, constrangerea victimelor sa intretina raporturi sexuale cu alte persoane, in scopul obtinerii de avantaje materiale pentru traficant.

Prostitutia presupune oferirea de buna voie de catre o persoana de servicii sexuale pentru a-si procura mijloacele de existenta (aceasta fapta fiind pedepsita de legea romana25), insa traficul de fiinte umane in vederea exploatarii prin obligarea la practicarea prostitutiei consta in aceea ca victimele sunt mai intai recrutate prin diverse mijloace de traficant – manipulare, violenta, inselaciune, rapire etc. – dupa care sunt vandute si obligate de catre cei in stapanirea carora intra sa presteze servicii sexuale.

De cele mai multe ori minorele sunt ademenite peste hotare cu false promisiuni de a fi angajate ca ospatarite, menajere sau dansatoare, insa odata ajunse la destinatia finala sunt obligate sa se prostitueze fiind vandute, in unele cazuri, de cateva ori. De asemenea, in majoritatea cazurilor victimele sunt deposedate de acte, sunt plasate intr-un mediu de izolare sociala unde supuse in mod sistematic abuzului si degradrii umane. Metodele de intimidare si umilire sunt din cele mai diverse si mai crude, incluzand violul, tortura, amenintarile cu moartea, bataie, captivitatea, foamea. Supuse acestui regim de exploatare, victimele sunt vandute in mai multe randuri, astfel devenind sclave.

Exploatarea sexuala se desfasoara in spatiile controlate de traficanti, in baruri, cluburi de noapte, saloane de masaj, apartamente inchiriate unde sunt tinute victimele sau chiar la strada.

Scopul traficantilor este de a obtine sume cat mai mari din exploatarea victimelor pe perioade cat mai lungi de timp.

Victima minora, aflata intr-o tara straina a carei limba nu o cunoaste, fara bani, fara acte, izolata, aflandu-se in imposibilitatea de a comunica cu persoanele apropiate este dezorientata, este supussa unor abuzuri fizice si psihice repetate care o marcheaza, nu poate cere ajutorul politiei pentru ca se teme de traficant, fiind astfel obligata sa ofere servicii sexuale, risca sa se____________________24Mitrofan N.,Voicu Z., Tudorel Butoi, op.cit., p.93.25infractiunea de prostitutie este prevazuta si pedepsita de art.328 Cod penalimbolnaveasca si este supusa unui regim de amenintari si represalii indreptate impotriva ei sau a familiei, situatie in care in rare cazuri victimele incearca se evadeze.

Cu atat mai greu de suportat este acest regim pentru un minor a carui dezvoltare psihica nu este ajunsa la maturitate, regimul la care este supus prin traficare lasand grave amprente, uneori pentru toata viata.

Un mare risc exista si asupra dezvoltarii fizice a minorului care, supus unui astfel de regim de exploatare sexuala, este obligat sa intretina raporturi sexuale cu un numar mare de clienti a caror identitate nu o poate alege.

Obligat sa se prostitueze fara a se proteja, minorul este supus pericolului de a contacta diferite boli venerice si nu numai.

In practica, am intalnit cazul unei tinere de 17 ani, racolata si transportata in Spania de un grup de traficanti romani. Acolo, tanara a fost obligata sa se prostitueze si, obligata de traficanti,

30

isi introducea in vagin o bucata de burete, in scopul de a nu ramane insarcinata. Aceasta a reusit sa evadeze dupa multe luni de exploatare si s-a intors in Romania cu ajutorul unei fundatii nonguvernamentale. A fost introdusa intr-un program de asistenta psihologica si sociala si cazata in centrul acestei fundatii. Aici i s-au facut o serie de analize medicale, ocazie cu care i s-a descoperit o tumora genitala maligna (datorita in mare parte practicii la care fusese supusa), la scurt timp tanara murind de cancer la nici 18 ani.

Victimele sunt practic inrobite si transformate in obiecte sexuale, aflate la bunul plac al exploatatorilor care, prin metode de constrangere dintre cele mai diverse, incluzand violenta fizica si verbala, santajul, teroarea psihica, le umilesc si le depersonalizeaza.

Exemplu, in anumite cazuri, pentru a determina victimele minore sa se prostitueze, traficantii le-au atras in anumite locatii (apartamente, camere de hotel) unde le-au constrans sa intretina raporturi sexuale urmate de acte de perversiune, context in care victimele erau fotografiate si filmate si amenintate apoi cu difuzarea imaginilor pe internet ori prezentarea lor parintilor sau in scolile in care victimele erau eleve.

Obligarea la reprezentări pornografice în vedrea producerii şi difuzării de materiale pornografice (filme, casete video, reviste, fotografii, imagini computerizate) prin adoptarea unui comportament sexual explicit, real sau simulat Legea nr.196 din 13 mai 2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei24 defineşte în art.2 înţelesul termenilor de pornografie, acte cu caracter obscen şi materiale cu caracter obscen, conţinutul textului de lege enunţat fiind următorul:„(1) în sensul prezentei legi, prin pornografie se înţelege actele cu caracter obscen, precum şi materialele care reproduc sau difuzează asememnea acte.(2) prin acte cu caracter obscen se înţelege gesturi sau comportamente sexuale explicite, săvârşite individual sau în grup , imagini, sunete ori cuvinte care prin semnificaţia lor aduc ofensă la pudoare, precum şi orice alte forme de manifestare indecentă privind viaţa sexuală, dacă se săvârşesc în public.(3)Prin materiale cu caracter obscen se înţelege obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicaţii, filme, înregistrări video şi audio, spoturi publicitare, programe şi aplicaţii informatice, piese muzicale, precum şi orice alte forme de exprimare care prezintă explicit sau sugerează o activitate sexuală”.d) prelevare de organe; prelevarea de organe şi ţesuturi umane constă în recoltarea de organe şi ţesuturi umane sănătoase morfologic şi funcţional, în realizarea unui transplant.Transplantul de organe şi ţesuturi umane este metoda terapeutică de salvare a vieţii şi de restabilire a sănătăţii oamenilor care constă în înlocuirea organelor şi ţesuturilor compromise cu structuri similare sănătoase şi care se efectuează în conformitate cu legislaţia naţională, cu drepturile omului şi principiile umanismului, proclamate de comunitatea internaţională.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr.2/1998 privind prelevarea şi transplantul de ţesuturi şi organe umane, conservarea de organe şi ţesuturi umane pentru transplant se permite numai în instituţiile medicale de stat, iar transplantul de organe şi ţesuturi umane se permite numai în instituţiile medicale stabilite de Ministerul Sănătăţii.

Nu are relevanţă dacă scopul urmărit, respectiv exploatarea victimei, s-a realizat sau nu.e) efectuarea unor alte asemenea activităţi prin care se încalcă drepturi şi

libertăţi fundamentale ale omului. Această formă de exploatare25 presupune antrenarea de către traficant a victimelor traficului de persoane în activităţi criminale, ele fiind determinate, prin constrângere, să comită diferite infracţiuni (cerşetorie, furturi din locuinţe, furturi din buzunare, comercializarea drogurilor etc.) în interesul persoanelor sau grupurilor criminale care le impun. În unele situaţii, traficanţii exploatează în special copiii care au vârsta sub limita celei care atrage

24 M.Of. nr.342 din 20 mai 2003.25 Al.Boroi, op.cit., p.105.

31

responsabilitatea penală pentru faptele săvârşite, prin folosirea violenţei, confiscarea documentelor, ameninţările, victimele devenind adevărate instrumente ale crimei organizate.

În alte cazuri, femei tinere au fost racolate prin false oferte de muncă în străinătate pentru ca odată ajunse în ţara de destinaţie să fie utilizate în calitate de mamă-surogat contra voinţei lor, ceea ce constituie o gravă violare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale unei perosane , la integirtate fizică şi psihică, dar şi la libertatea de a opta şi acţiona liber, în deplină cunoştinţă de cauză.

b) Urmarea imediată. Acţiunea subiectului activ trebuie să aibă ca urmare o stare de pericol care s-a creat pentru relaţiile privind libertatea persoanei, respectarea drepturilor persoanei, a demnităţii şi integrităţii fizice şi psihice ale acesteia, şi care se realizează prin însăşi săvârşirea activităţii incriminate. Pentru realizarea anumitor modalităţi agravate se cere realizarea unui anumit rezultat (beneficii materiale importante, vătămarea gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii, moartea sau sinuciderea victimei).

Ceea ce interesează în conţinutul infracţiunii prevăzute de art.12, pentru întregirea laturii obiective, este ca acţiunea adiacentă să se fi produs în desfăşurarea activităţii infracţionale, în vreunul din scopurile arătate în dispoziţiile art.2, alin.2 din lege, eficienţa sau ineficienţa acestei acţiuni neconstituind o cerinţă pentru existenţa acestei infracţiuni.

c) Legătura de cauzalitate. Între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate; aceasta se realizează prin însăşi săvârşirea acţiunii descrise de norma de incriminare (atunci când legea nu cere existenţa unui rezultat material).

B.Latura subiectivă Infracţiunea de trafic de persoane adulte se realizează, în general, sub forma intenţiei

directe. Pentru existenţa modalităţii normative tipice prevăzute în alin. l se cere ca fapta să fie săvârşită în scopul exploatării unei persoane, în sensul art.2 alin.2 din Legea nr.678/2001 (intenţie directă calificată prin scop).

În modalitatea agravată prevăzută în alin.3 forma de vinovăţie este praeterintenţia.

Secţiunea a 3-a Forme. Modalităţi. Sancţiuni

A. Forme. Actele preparatorii, deşi posibile, nu se pedepsesc. Actele de pregătire ale traficului de persoane adulte26 constând în organizarea săvârşirii

infracţiunilor prevăzute în art.12 şi 13 din Legea nr.678/2001 au fost incriminate distinct, ca infracţiune autonomă, în art.15 alin.2 din Legea nr.678/2001, datorită periculozităţii deosebite pe care o prezintă tocmai pentru că acestea vizează infracţiuni grave, în sensul art.2 alin.1 lit.b din Legea nr.39/2003.

Tentativa este posibilă la toate infracţiunile de trafic – cu excepţia celei prevăzute de art.15 alin.2 din Legea nr.678/2001 şi a variantelor normative agravate prevăzută în art.12 alin.3 şi art.13 alin.4 din Legea nr.678/2001, când faptele sunt săvârşite cu praeterintenţie – şi ea este pedepsită prin dispoziţia cuprinsă în art.15 alin.1 din Legea nr.678/2001.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-a comis acţiunea sub una din modalităţile înfăţişate prin care s-a realizat elementul material al laturii obiective şi s-a produs urmarea imediată.

Întrucât traficul de persoane adulte este infracţiune cu conţinut alternativ, faptele prin care se concretizează două sau chiar toate acţiunile (recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, preluarea), săvârşite de aceeaşi persoană, neîntrerupt şi cu aceeaşi ocazie vor constitui o

26 Sau minore32

unitate naturală de infracţiune (unitate simplă de infracţiune). Dacă faptele se comit la intervale mai mari de timp şi cu aceeaşi rezoluţie infracţională, ele vor lua forma unei infracţiuni continuate. Dacă lipseşte unitatea de rezoluţie, va exista o pluralitate de infracţiuni.

Unele dintre acţiunile incriminate, cum ar fi transportarea, transferarea, cazarea, presupun activităţi de o anumită durată, o prelungire în timp, ceea ce subliniază faptul că infracţiunea de trafic de persoane adulte, săvârşită în aceste modalităţi, este infracţiune continuă. În consecinţă, va exista şi un moment al epuizării, care este acela în care aceste acţiuni încetează.

Epuizarea infracţiunilor de trafic are loc atunci când elementul material al laturii obiective se înfăptuieşte prin acţiunile de transportare, transferare şi cazare care, prin natura lor, au un caracter continuu şi se prelungesc în timp, încetând odată cu sistarea activităţii infracţionale.

În cazul modalităţii prin care se realizează elementul material al infracţiunilor de trafic de persoane, făptuitorul poate efectua, în temeiul aceleiaşi rezoluţii infracţionale, mai multe acte de recrutare, transferare, cazare sau primire a unei persoane, situaţie în care infracţiunea dobândeşte o formă continuată, în sensul dispoziţiilor art.41 alin.2 C.pen. şi care se epuizează în momentul săvârşirii ultimului act în realizarea acestei rezoluţii sau în momentul descoperirii infracţiunii.

În acest sens s-a pronunţat Curtea de Apel Iaşi prin decizia penală nr.119 din 6 aprilie 2004 prin care a admis apelul declarat de inculpata K.M. împortriva sentinţei penale nr.116 din 10 februarie 2004 a Tribunalului Iaşi prin care s-a dispus condamnarea inculpatei K.M. pentru săvârşirea a 5 infracţiuni de trafic de persoane prevăzute de art.12 alin.1 din Legea nr.678/2001 şi confiscarea echivalentului în lei a sumei de 34.250 Euro, instanţa reţinând următoarea situaţie de fapt:

Inculpata K.M. este cetăţean român, iar în cursul anului 2002 s-a căsătorit cu un cetăţean olandez în scopul obţinerii dreptului de rezidenţă şi a cetăţeniei olandeze. Din acelaşi an însă a iniţiat o legătură de concubinaj cu învinuitul B.A., cetăţean olandez de origine turcă, cei doi locuind împreună în Olanda, într-un apartament din Amsterdam.

În perioada martie-iunie 2003, inculpata a racolat 5 tinere pe care le-a obligat să practice prostituţia în folosul său, în Amsterdam. Racolarea s-a făcut dintre tinerele ce locuiau pe raza comunei Prota, jud.Iaşi, unde locuia familia inculpatei şi unde aceasta era cunoscută, aspect ce i-a permis să ia uşor legătura cu părţile vătămate şi să le convingă să o însoţească în Olanda prin promisiuni de asigurare a unui loc de muncă bine plătit (într-o fabrică de încălţăminte, la împletit coşuri sau la case de bătrâni), a cazării şi obţinerii actelor necesare, respectiv carte de identitate şi paşaport.

Astfel, în luna martie 2003, partea vătămată D.L. a plecat spre Amsterdam cu inculpata, iar partea vătămată M.D.M. a plecat cu autocarul, biletul fiindu-i plătit de inculpată.La destinaţie, părţile vătămate au fost cazate în apartamentul inculpatei unde li s-au luat actele şi au fost supravegheate permanent de aceasta.

Pe data de 15 aprilie 2003, inculpata le-a spus părţilor vătămate că de fapt au fost aduse în Olanda pentru practicarea prostituţiei. Părţile vătămate au refuzat, dar sub ameninţarea cu vânzarea către proxeneţi albanezi şi neavând acte, au fost obligate să accepte.

D.L. a practicat prostituţia în favoarea inculpatei în perioada 1 aprilie - 26 aprilie 2003, iar M.D.M. în perioada 15 aprilie - 26 aprilie 2003. În fiecare seară, la orele 23, părţile vătămate erau aduse de învinuitul B.A. pe o stradă pentru prostituate din Amsterdam, iar de cele mai multe ori erau însoţite de inculpată pentru a le supraveghea. Părţile vătămate erau plătite cu 25 Euro pentru 10 min pentru a întreţine relaţii şi raporturi sexuale în autoturismele clienţilor, în număr de cca 15-20 pe noapte.

În periaoda 1 aprilie- 26 apilie 2003, inculpata a câştigat cca.10.000 Euro prin exploatarea părţii vătămate D.L. cca 5500 Euro prin exploatarea părţii vătămate M.D.M.

Pe 26 aprilie 2003 inculpata le-a restituit actele, iar în aceeaşi noapte au fost ridicate de poliţie şi repatriate.

33

În mai 2003 K.M. a revenit în ţară şi le-a contactat pe părţile vătămate C.N., M.G. şi S.M. şi, la fel ca în celelalte cazuri, inculpata le-a promis părţilor vătămate M.G. şi C.N. că le va asigura un loc de muncă în Amsterdam şi le va ajuta să obţină paşaportul. S.M. i-a spus inculpatei că doreşte foarte mult să plece în Olanda şi acceptă să lucreze oriunde.

Inculpata a obţinut paşapoartele pentru M.G. şi C.N., iar în data de 28 iunie 2003 a plecat cu ele în Amsterdam, unde le-a cazat şi promis că le caută un loc de muncă, luându-le paşapoartele. După aproximativ o săptămână le-a spus că vor trebui să practice prostituţia dacă vor să câştige bani, părţile vătămate fiind obligate să accepte. Acestea erau plătite cu 25 Euro pentru 15 minute şi aveau cca 10-15 clienţi pe noapte.

Partea vătămată M.G. a practicat prostituţia în favoarea inculpatei trei seri câştigând 750 de Euro, bani luaţi de către inculpată. După trei zile partea vătămată a fost ridicată de poliţie şi trimisă în ţară.

Partea vătămată C.N. a practicat prostituţia în favoarea inculpatei în perioada 5 iulie – 12 august 2003, câştigând cca 9000 Euro, după care a reuşit să fugă.

Partea vătămată S.M. a practicat prostituţia în perioada 4 iulie- 20 august 2003, câştigând cca 9000 Euro. Deşi S.M. a fost de acord să practice prostituţia pentru a realiza venituri, consimţământul acesteia nu exonerează inculpata de răspundere.

Împotriva sentinţei Tribunalului, inculpata K.M. a declarat apel criticând încadrarea juridică a infracţiunii şi cuantumul pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr..119 din 6 aprilie 2004 Curtea de Apel Iaşi a admis apelul contra sentinţei penale nr.116 din 10 februarie 2004 a Tribunalului Iaşi pe care a desfiinţat-o în parte şi a schimbat încadrarea juridică a faptei din 5 infracţiuni de trafic de persoane prevăzute de art.12 alin.1 din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.33 lit.a şi art.34 lit.b C.pen. în infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art.12 alin.1 din Legea nr.678/2001 cu aplicarea dispoziţiilor art.41 alin.2 C.pen.

Curtea a motivat decizia în sensul că inculpata a folosit aceleaşi mijloace de înşelăciune pentru recrutarea victimelor (promisiunea asigurării unui loc de muncă şi cazare) şi aceleaşi mijloace de constrângere (luarea actelor şi ameninţarea că le va vinde), exploatând 5 părţi vătămate şi determinându-le să practice prostituţia. Curtea a apreciat că inculpata a acţionat în baza unei rezoluţii infracţionale unice, acţiunile ei, care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni, chiar dacă s-au consumat la diferite intervale de timp, au avut la bază aceeaşi rezoluţie infracţională. Recursul formulat de inculpată împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Iaşi a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, prin decizia nr.2976 din 2 iunie 2004.

B. Modalităţi. Dispoziţiile din alin.1 al art.12 şi art.13 din Legea nr.678/2001, stabilesc conţinutul

infracţiunilor în modalitatea simplă (forma tip sau de bază), iar în alineatele următoare cuprinse în aceste articole, sunt prevăzute modalităţile agravate ale traficului de persoane adulte sau minore, particularizate prin anumite circumstanţe care sporesc gradul de pericol social al faptei şi atrag un tratament sancţionator mai sever.

Modalităţile agravante privesc:- mijloacele şi procedeele folosite (ameninţarea, violenţa sau alte forme de

constrângere, răpire, fraudă, înşelăciune, abuzul de autoritate sau profitând de imposibilitatea vicitmei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului perosoanei care are autoritate asupra altei persoane);

- persoana făptuitorului (pluralitatea de participanţi, calitatea specială a subiectului activ)

34

- natura şi gravitatea consecinţelor produse şi cauzarea vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei, moartea sau sinuciderea victimei).

Modalităţile agravate ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzute şi pedepsite de art.12 din Legea nr.678/2001 sunt cele enunţate în alin.2 şi 3, fiind sancţionat mai grav traficul de persoane săvârşit în următoarele împrejurări:

a) de două sau mai multe persoane împreună. Numărul mai mare de persoane participante la comiterea faptei sporeşte atât pericolul social al acesteia, cât şi capacitatea de acţiune a făptuitorilor. Conlucrarea27 mai multor persoane contribuie la întărirea hotărârii acestora de a săvârşi infracţiunea, le dă mai multă îndrăzneală şi creează condiţii favorabile de a acţiona asupra victimelor, anihilând posibilităţile lor de apărare împotriva activităţii infracţionale.

Pentru existenţa împrejurării agravante la care ne referim, este necesar ca persoanele să fi comis infracţiunea împreună; aceasta presupune că ele să fi acţionat efectiv şi concomitent în momentul săvârşirii faptei deoarece, numai într-o asemenea situaţie pericolul social al acesteia este mai grav.28

b) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Aceasta implică producerea consecinţelor prevăzute în art.182 C.pen. respectiv, o vătămare a integrităţii corporale sau sănătăţii ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică sau psihică, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vieţii persoanei. Vătămarea corporală gravă devine infracţiune absorbită, iar traficul de persoane adulte în această formă este o infracţiune complexă.

c) de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.d) dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei -art.12 alin.3

din Legea nr.678/2001. Această modalitate agravantă a infracţiunii subzistă datorită rezultatului foarte grav produs şi anume pierderea vieţii unei persoane - victimă a traficului - şi care trebuie să fie consecinţa activităţii infracţionale defăşurate de traficanţi. Pentru încadrarea faptei în această modalitate normativă, este necesar ca, în cazul în care acţiunea făptuitorului are drept urmare moartea ori sinuciderea victimei, să se stabilească foarte riguros dacă există legătură de cauzalitate între actele de executare şi finalitatea produsă29.Circumstanţele agravante ale infracţiunii de trafic de minori sunt prevăzute în art.13 alin.2, 3 şi 4 din Legea nr.6787/2001, în contextul cărora săvârşirea acţiunilor ce caracterizează modalitatea tip prevăzută la alin.1 al aceluiaşi articol este sancţionată mai grav.

C. Sancţiuni. În cazul infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art.12 din Legea nr.678/2001 tratamentul sancţionator constă în :- pedeapsa cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi pentru modalitatea tip de la alin.1;- pedeapsa cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi pentru varianta de la alin.2;

27 Al.Boroi, Gh.Nistoreanu, op.cit., p.107.28 V.Dongoroz, S.Kahane, I.Oancea, R.Stănoiu, Iosif Fodor, N.Iliescu, C.Bulai, V.Roşca, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea Generală, vol.I., Editura Academiei Române, Bucureşti, 1970, pag.354.29 Al.Boroi , op.cit. , p.98.

35

- pedeapsa cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, pentru varianta de la alin 3.

Infracţiunea incriminată în dispoziţiile art.15 alin.2 din Legea nr.678/2001, constând în organizarea săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane majore şi de trafic de minori este sancţionată cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea organizată, în funcţie de modalitatea normativă reţinută.

Cauze de nepedepsire sau de atenuare a pedepseiDispoziţia din art.20 alin.1 din Legea nr.678/2001 prevede o cauză de nepedepsire

aplicabilă persoanei supusă traficului de persoane care a săvârşit, ca urmare a exploatării sale, infracţiunea de prostituţie sau pe cea de cerşetorie, dacă ea, mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracţiunea de trafic de persoane încunoştinţează autorităţile competente despre aceasta sau dacă, după ce a început urmărirea penală ori după ce făptuitorii au fost descoperiţi, înlesneşte arestarea acestora.

Prin modificările aduse Legii nr.678/2001 prin O.U.G. nr.79/2005 s-a instituit şi o cauză de reducere a pedepsei, cuprinsă în art.20 alin.2 în conformitate cu care, „persoana cae a comis una dintre infracţiunile prevăzute de prezenta lege, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni prevăzute de prezenta lege beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”.

36

Capitolul IIIALTE ASPECTE PRIVIND INFRACŢIUNEA DE TRAFIC DE PERSOANE

Secţiunea 1Etiologia şi diagnoza traficului de persoane

Etiologia fenomenului

Analiza studiilor de caz şi a statisticilor poliţiei a permis structurarea unor categorii de cauze ce generează şi susţin fenomenul traficului de femei, în special pe linia prostituţiei - proxenetism (datele privind traficul în vederea prelevării de organe sunt foarte precare, insuficiente pentru o concluzie pertinentă, la fel ca şi traficul în vederea exploatării muncii sau a unor forme de sclavie şi practici similare).

Femeia30 ocupă un loc special în cadrul victimelor agresivităţii bărbatului, datorită, în primul rând, inferiorităţii sale fizice. Ea, însă, suportă, fără îndoială, şi tendinţa inconştientă a bărbatului de posesiune exclusivă şi totală asupra căreia el îşi poate manifesta o sumedenie de drepturi şi interdicţii, nu de puţine ori umilitoare. Această concepţie vine din istoria relaţiilor din cadrul cuplului existent în societăţile primitive, în antichitate şi chiar în istoria modernă. Literatura, în special cea a Helladei, păstrează cu strălucire cele două ipostaze ale femeii: zeitate adorată fără rezerve şi obiect de vânzare, plăceri şi umilire.

Există, însă, şi alte motive, pe care cei mai mulţi dintre noi le-ar putea considera ca fiind de natură internă sau „intra psihice”, care explică de ce femeile rămân alături de parteneri abuzivi. De exemplu, femeile care şi-au văzut mamele maltratate de taţii lor sau care au fost supuse ele însele la violenţă în timpul copilăriei pot nutri credinţa că violenţa este o expresie „normală” a iubirii, oricât de contradictorie ar putea părea o astfel de credinţă.

Cauze macro-sociale A.Factori socio-economici Nivelul de trai

Majoritatea declaraţiilor cuprinse în studiile de caz, referitoare la motivaţia alegerii prostituţiei ca ocupaţie, relevă faptul că motivul determinant al practicării prostituţiei in ţară, dar, mai ales, în alte ţări, îl constituie situaţia materială foarte precară, combinată cu lipsa perspectivelor de ameliorare a acestei stări de fapt.Cele mai multe dintre victimele intervievate aparţin unor familii în care unul sau chiar ambii părinţi sunt şomeri, au dificultăţi materiale sau au ele însele o situaţie materială deosebit de grea, fiind abandonate de soţi şi având copii în întreţinere .

Şomajul În actuala conjunctură economică dificilă şi nesigură a ţării, numeroase tinere, mai ales

cele cu grad scăzut de profesionalizare, nu-şi găsesc locuri de muncă, ajungând să aleagă prostituţia ca mijloc de subzistenţă. În acelaşi timp se evidenţiază nivelul scăzut al salariilor, care nu acoperă minimul necesităţilor astfel încât, chiar dacă în situaţii excepţionale reuşesc să-şi găsească un loc de muncă, aceste persoane sunt de obicei angajate fără contracte de muncă, prost plătite şi tratate discreţionar de către patroni.

30 Ungureanu Georgeta, Cudriţescu Gianina, Lixandru Cristina, Voicu Camelia – Femeia contemporană – între deziderat şi realitate, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2004;

37

B. Factori educaţionali Carenţele educaţionale pot fi considerate ca fiind cele ce precipită, de fapt, procesul

angajării în prostituţie sau proxenetism, poziţionând subiectul în imposibilitatea altei alegeri. Practic, gradul de instruire reprezintă cel mai important factor determinant al unei conduite care, in final, mai ales in cazul prostituţiei, aduce celei ce o adoptă postura de victimă. El apare ca o rezultantă a educaţiei receptate şi sedimentate în familie, a pregătirii şcolare şi profesionale, a percepţiei experienţelor proprii.

S-a putut observa că, deşi motivaţia declarată a practicării prostituţiei o reprezintă lipsurile materiale, in realitate, ceea ce determină această decizie este rezistenţa scăzută la frustrarea produsă de aceste lipsuri. Această incapacitate, bazată pe o lipsă acută de încredere şi respect de sine, este determinată de educaţia care formează anumite repere, limite şi puncte de sprijin la nivel intelectual şi emoţional ,datorită cărora o persoană se poate autovictimiza cu uşurinţă.

C. Factori socio-culturali Dezvoltarea fenomenului traficului de persoane, aşa cum am mai arătat, reflectă un

complex de mentalităţi ale societăţii care conduc la devalorizarea fiinţei umane în favoarea câştigului material.Totodată, este rezultatul confuziilor, frustrărilor, inhibiţiilor (transformate apoi în exhibiţii ), reprimărilor referitoare la sexualitate, pe plan naţional şi mondial, ceea ce constituie terenul excelent pentru comercializarea relaţiei umane referitoare la sexualitate. Prostituţia reprezintă, de altfel ,doar una din faţetele mozaicului de manifestări sexuale aberante, alături de homosexualitate, transsexualitate, pornografie, corupţie sexuală, pornografie infantilă etc., ai căror protagonişti denotă grave deficienţe psiho-caracteriale.

Din punct de vedere sociologic31, intrarea în lumea prostituţiei implică în general trei categorii de factori:

a) factori predispozanţi-antecedentele biografiei sociale a viitoarei prostituate (traume din copilărie, atitudinea părinţilor faţă de prostituţie etc.);

b) factori cu rol de atracţie-implică compararea avantajelor practicării prostituţiei cu dezavantajele alegerii altei ocupaţii (muncitoare, funcţionară-prostituată);

c) factori precipitanţi-presiunile exercitate de condiţii de dificultate economică, absenţa unor oportunităţi economice, incitaţii ale unor persoane care aparţin deja lumii prostituţiei etc.

De asemenea, traficarea prostituatelor reflectă mentalitatea de devalorizare a femeii în raport cu bărbatul: in timp ce bărbaţii care cumpără favoruri sexuale continuă să rămână persoane respectabile, femeile care le vând aceste favoruri sunt stigmatizate, iar la nivelul percepţiei generale, chiar dacă în relaţia proxenet -prostituată, aceasta din urmă este în cele mai multe cazuri o victimă, ea este mai culpabilizată decât proxenetul care o exploatează.

In general, interesul natural pentru cunoaşterea sexualităţii, care apare la vârste destul de mici, este ignorat, reprimat, ridiculizat, încărcat de sentimente de ruşine şi vinovăţie, creionându-se astfel toate premisele pentru o exploatare a sexualităţii în condiţii de promiscuitate.

Desele atitudini ale mass-media, pentru care tematica sexuală şi, implicit, cea referitoare la traficul de femei, constituie doar prilejul unor subiecte incitante, iar nu unul de aducere în atenţia opiniei publice.

Cauze micro-sociale A. Modelul familial

Climatul familial din care provin persoanele traficate sau implicate in trafic îşi pun amprenta asupra comportamentului şi orientării ocupaţionale. Este vorba, în general, de familii în care alcoolismul, violenţa şi antecedentele penale sunt o constantă, ca şi lipsa afecţiunii 31 Ungureanu Georgeta, Cudriţescu Gianina, Lixandru Cristina, Voicu Camelia, op.cit., p.72

38

parentale. În plus, în multe cazuri se întâlnesc episoade traumatizante în care subiecţii au fost supuşi violului, incestului, maltratării, abuzurilor diverse, abandonului familial.

B. Apartenenţa la diferite grupuri

Nivelul scăzut de instruire, o anumita incapacitate de adaptare şi de relaţionare conferă persoanelor traficate o viziune deformată referitoare la propria integrare in viaţa socială. În general32, ocupaţia de prostituată implică o carieră scurtă, valoarea ei ca „marfă” depreciindu-se o dată cu vârsta, cu inevitabilele „stigmate” ale îmbătrânirii, accelerate de consumul de alcool şi droguri. O carieră profesională în lumea prostituţiei poate dura între cinci şi cincisprezece ani. La 35-40 de ani, o prostituată este deja prea „bătrână” pentru a mai practica profesia. Ieşirea din „branşă” este totuşi extrem de dificilă, deoarece celor mai multe prostituate le lipsesc orice alte capacităţi sau forme de calificare profesională, care să le permită reinserţia profesională.

Diagnoza fenomenului

Din analiza situaţiei operative şi a tabloului de factori cauzatori, au rezultat o serie de caracteristici privind categoriile de persoane implicate în trafic şi modalităţile de desfăşurare a traficului.

Pe lângă factorii de natură emoţională există şi o serie de factori de natură psihologică, ce se constituie la nivel individual în predispoziţii pentru o astfel de orientare ocupaţională:

- deficienţe structurale ale personalităţii persoanelor implicate în trafic: labilitate psihică, alienarea, orientarea antisocială;

- consecinţele debutului vieţii sexuale din perioada adolescenţei, precum şi ale agresării sexuale anterioare, fie în mediul familial, în grupul de prieteni sau la locurile de muncă ocazionale;

- disponibilitatea de a exercita ocupaţii aparent interesante, ce permit o serie de avantaje:venituri substanţiale, întâlniri cu „personalităţi”, posibilităţi de călătorie şi afirmare în alt context social.33

Dintre persoanele traficate, distingem următoarele categorii:1) Femei şi fete tinere care vor să se angajeze în străinătate .Multe dintre ele sunt naive,

credule, mai ales cele din provincie ori foarte tinere.Unele dintre ele visează la o iubire romantică în ţări străine, la o căsătorie aducătoare de bogăţii etc. Acest grup constituie o parte importantă a celor ademenite de traficanţi. De obicei, ele nu au informaţii despre prostituţie sau despre vreo formă de violenţă.

2) Femei căsătorite deznădăjduite din cauza: sărăciei, şomajului, neputinţei soţului de a îmbunătăţii situaţia materială , înfometării copiilor, cheltuielilor pentru învăţământ ori tratament medical. Studiile acestor femei pot fi superioare şi o reputaţie foarte bună, dar ele sunt de acord să îndeplinească orice lucru pentru supravieţuirea familiei. Ele pot şti ceva despre prostituţie şi violenţă, dar speră că acest lucru nu li se poate întâmpla şi lor.

3)Femeile care pleacă să lucreze în calitate de chelneriţe sau dansatoare înţeleg că uneori vor fi nevoite să intre în relaţii sexuale cu bărbaţii. Ele nu realizează că vor lucra în calitate de prostituate.

4)Femei tinere şi fete care au condiţii de trai bune, dar, auzind multe despre viaţa

32 Ibidem, p.72.33 Ibidem, p.87.

39

frumoasă din ţări străine, sunt curioase să plece de acasă. Ele sunt influenţate de migraţia globală şi nu se aşteaptă la nici un fel de violenţă. Un astfel de grup este mai mic în comparaţie cu alte grupuri .

5)Femei tinere care pleacă în străinătate să se prostitueze, ştiu de acest fapt şi consideră că ocupaţia dată este o formă profitabilă a business-ului, dar nu-şi dau seama că pot deveni victime ale sex-business-ului.

În ceea ce priveşte modalităţile de racolare, în funcţie de persoanele -ţintă, acestea pot fi:

- prin racolare directă cu propunerea de asigurare a unui loc în care să practice prostituţia, să cerşească sau să fure cu asigurarea cazării, protecţiei, transportului şi aranjarea trecerii frontierei, cu promisiunea unor câştiguri mari ;

- prin promisiunea asigurării legale a unei ocupaţii, fie în hoteluri şi restaurante (ca menajere, picoliţe, recepţionere, cameriste, striptease etc. ) , fie în case sau instituţii private (ca baby-sitter, ajutor menaj, îngrijitoare, secretară, etc.

- racolarea pentru activităţi sexuale care nu comportă multe riscuri, cum ar fi dame de companie, protagoniste în dansuri sau show-uri erotice, actriţe pentru producţii pornografice, prestaţii sexuale în cluburi private şi luxoase sau în săli de masaj.

- recrutarea prin agenţii matrimoniale ; - invitaţii pentru vizite particulare ; - recrutarea prin anunţuri în ziare, pentru activităţi artistice (dansatoare,

cântăreţe, fotomodele).După etapa racolării şi ajungerea la destinaţie, traficanţii folosesc o serie de

metode pentru a controla conduita victimelor:- deposedarea de documentele de identitate şi de călătorie;- ameninţarea cu sesizarea oficiilor pentru străini şi cu posibilitatea expulzării;

- lipsirea de libertate, de hrană şi haine; - vânzarea succesivă către alţi traficanţi locali; - folosirea violenţei fizice şi psihice (maltratări, violuri, şantaj, drogări etc.).

40

Secţiunea a 2-aPerspectivă psihotraumatologică asupra victimelor traficului de fiinţe umane

Consideraţii generale

Termenul de psihotraumatologie a fost introdus în anul 1991 de către doctorul George Everly pentru a descrie studiul experienţelor traumatice, prevenirea şi tratamentul cauzate de acestea .

De asemenea, psihotraumatologia este definită de Fischer G. şi Riedesser în anul 1998 ca fiind studiul leziunilor psihice în ceea ce priveşte condiţiile de apariţie, desfăşurarea lor actuală ca şi consecinţele imediate şi pe termen lung (traumatizare, modelul desfăşurării traumatizării psihice).

Echipe multidisciplinare de psihologi, medici, asistenţi sociali şi pedagogi au dezvoltat o teorie privind existenţa unei relaţii între situaţia de război şi manifestarea experienţelor traumatice, printre altele şi formularea sindromului de stres posttraumatic denumit SSPT.

Brian Keenan, într-un articol din The Guardian din anul 1991 scria: ”Fiecare trebuie să găsească în sine metodele care conţin şi controlează durerea şi confuzia. Nu există răspunsuri gata pregătite, este un proces lent de redescoperire în care negarea sau evadarea din învălmăşeala interioară reprezintă antiteza vindecării. Mergem pe acest drum singuri. Fiecare avem puterea în noi înşine de a ne reumaniza. Suntem proprii noştri vindecători.”

Pentru ca evenimentele traumatice să fie percepute de individ ca fiind stresante, acestea trebuie să îndeplinească trei condiţii şi anume34 :

*Gradul de control asupra evenimentului. Cu cât un eveniment este mai puţin controlabil cu atât este mai probabil ca el să fie perceput ca stresant. Evenimente de viaţă incontrolabile sunt: moartea unei persoane dragi, o boală gravă, pierderea locului de muncă, răpirea şi sechestrarea etc. Imposibilitatea de a controla evenimentul, de a-l opri să aibă loc, creşte intensitatea stresului, pe când convingerea că putem controla evenimentele reduce starea de anxietate chiar dacă nu exercităm niciodată acel control.35

*Predictibilitatea. Aceasta reprezintă capacitatea de a prezice apariţia unui eveniment stresant, chiar dacă individul nu-l poate controla, reduce de obicei severitatea stresului. În cazul unui şoc impredictibil nu poate exista nici o perioadă de siguranţă; pe când în cazul unui şoc predictibil subiectul se poate relaxa într-o anumită măsură până când un semnal îl avertizează că

34 L.R.Atkinson, C.Atkinson, R.Smith, E.E.Bem, (2002)Introducere în psihologie, Editura Tehnică, Bucureşti.35 Acest fapt a fost demonstrat într-un studiu (Glass şi Singer, 1972) în care două grupuri de subiecţi au fost expuse unui zgomot puternic, extrem de neplăcut. Subiecţilor dintr-un grup li s-a spus că pot face să înceteze zgomotul apăsând pe un buton, dar li s-a cerut insistent să nu facă acest lucru decât dacă era absolut necesar. Subiecţii din celălalt grup nu au avut nici un control asupra sunetului emis. Nici unul dintre subiecţii care aveau un buton de control nu l-au apăsat de fapt, astfel încât expunerea la zgomot a fost aceeaşi pentru ambele grupuri. Cu toate acestea performanţa în rezolvarea ulterioară a diferitelor probleme a fost semnificativ mai mică pentru grupul care nu avusese control, indicând că aceştia erau mult mai tulburaţi de zgomot decât grupul grupul care avusese potenţial controlul.

41

un şoc este pe cale de a se produce. Experimentele psihologice36 realizate în laborator au arătat că atât oamenii cât şi animalele preferă evenimentele neplăcute predictibile celor impredictibile.

*Măsura în care evenimentele stresante pun la încercare limitele capacităţilor individului şi stima de sine. Nivelul de la care un eveniment devine stresant diferă de la un individ la altul. Fiecare persoană este înzestrată cu un potenţial unic de rezistenţă la conflict, stres, frustrare şi are propria experienţă de viaţă personală, caracteristici ce-l pot ajuta să se adapteze sau să facă faţă mai uşor situaţiilor stresante.

Evenimentele traumatice pot afecta stima de sine şi-i pot reduce nivelul acesteia. De exemplu: o victimă a traficului de fiinţe umane repatriată şi întoarsă în satul său poate fi stigmatizată şi etichetată de autorităţi (poliţist, medic, preot etc.)dar şi de restul persoanelor din comunitate ca fiind prostituată. Această situaţie va face mai dificil procesul de reinserţie socială a acesteia. Vulnerabilitatea37 stimei de sine este determinată şi de importanţa, autoritatea persoanei cu care aceasta interacţionează şi este mai sensibilă la respingerea socială decât la acceptarea socială.

Sindromul de stres posttraumatic (SSPT)Stresul posttraumatic reprezintă o situaţie critică ce poate presupune atât un şoc

emoţional cât şi o traumă fizică. În procesul de consiliere a victimei accentul cade pe identificarea acestor incidente. Pentru majoritatea dintre noi nu este obişnuită implicarea într-un accident sau calamitate şi nici ameninţarea propriei vieţi.

Stresul posttraumatic mai este definit şi ca „reacţii normale ale unor oameni normali la evenimente care pentru ei sunt neobişnuite, anormale”.

O experienţă cumplită, intensă şi dureroasă nu poate fi ignorată sau uitată. Aceasta devine parte din viaţa noastră şi poate cauza multe simptome grave, în special atunci când nu le recunoaştem şi le negăm existenţa.

Spre exemplu, Elena a fost sechestrată împreună cu un grup de prietene timp de 3 luni. Ajunse la psiholog li s-a dat posibilitatea de a-şi exprima sentimentele şi de a povesti experienţa de trafic. Unele dintre prietenele ei erau bucuroase să facă asta, însă Elena a părăsit grupul. Era furioasă şi supărată, spunându-i psihologului că nu vrea să spună nimănui ce s-a întâmplat, că se simţea bine, nu avea nimic şi că nu înţelege de ce trebuie să vorbească. În timp ce psihologul o asculta, Elena a început să spună că simţea că nu aparţine grupului deşi îi cunoştea pe toţi foarte bine. Se simţea izolată, îi era foarte frică, astfel încât nu a putut să completeze nici măcar nişte formulare simple. După un timp, a recunoscut că avea impresia că înnebuneşte şi va avea o depresie. Deşi a început prin negarea problemei, a vorbit cu psihologul aproape două ore. Elena a fost ascultată şi asigurată că reacţiile ei au fost normale.

Încercarea de evitare a sentimentelor rareori are reuşită şi poate cauza reacţii de necontrolat pe perioade mai lungi de timp. Pentru a înţelege simptomele SSPT trebuie avute în vedere experienţa anterioară de viaţă, caracterul şi personalitatea victimei, consecinţele

36 Într-un studiu (Abbott, Schoen şi Badia, 1984) şoarecilor li s-a oferit posibilitatea să alegă între un şoc semnalat şi un şoc nesemnalat. Dacă şoarecele nu reuşea să apese bara, nici un semnal de avertizare nu se emitea pe parcursul seriei de teste. Toţi şoarecii au învăţat rapid să apese bara, manifestând o preferinţă importantă pentru şocurile predictibile. Oamenii aleg şi ei, în general, şocurile predictibile în defavoarea celor impredictibile. De asemenea ei prezintă o activitate emoţională redusă şi raportează mai puţină nelinişte în aşteptarea apariţiei şocurilor predictibile, şi le percep pe acestea ca mai puţin stresante decât pe cele impredictibile de aceeaşi intensitate. (Katz şi Wykes, 1985). Un exemplu de impredictibilitate cronică (Hunter, 1979), este cazul femeilor a căor soţi au fost declaraţi dispăruţi în războiul din Vietnam. Neştiind dacă soţii lor sunt vii sau morţi, a fost extrem de dificil pentru ele să-şi aline durerea şi să-şi continue viaţa. Prin comparaţie cu soţiile a căror soţi au fost ucişi sau cu cele a căror soţi erau prizonieri, soţiile cu soţii declaraţi dispăruţi în misiune au prezentat cea mai precară stare de sănătate fizică şi emoţională.37 F.Lerod, C.Andre, Cum să te iubeşti pe tine pentru a te înţelege mai bine cu ceilalţi, Editura Trei, 1999.

42

traumatice ale evenimentului şi tipul de ajutor pe care l-a primit aceasta în timpul şi după producerea incidentului.

Se poate întâmpla ca unul dintre simptomele SSPT să fie nemanifestarea nici unui simptom, astfel încât lipsa vreunei reacţii a victimei poate constitui de fapt o reacţie.38

Persoanele care suferă de simptomele SSPT manifestă anumite stări de anxietate şi disociere. Anxietatea cuprinde gânduri de îngrijorare, hiperexcitabilitate emoţională şi fizică. Anxietatea presupune o arie de simptome39:

- fizice: tensiune motrică cu contracţii musculare, oboseală, tremur, greaţă, probleme ale tractului digestiv, hiperventilare pulmonară, creşterea ritmului cardiac, senzaţii de sufocare şi atacuri de panică;

- tulburări neuro-vegetative: uscarea gurii, transpiraţie, mâncărimi ale mâinii şi ale feţei, stări de surzenie, senzaţie de jenă la nivelul epigastrului sau de strânsoare la nivelul gâtului;

- oboseală emoţională: iritare, dispoziţie fluctuantă, frică, emoţii exagerate, pierderea încrederii ;

- oboseală mentală confuzie, incapacitate de concentrare sau incapacitate de a lua decizii, amnezii temporare ;

- oboseală spirituală: descurajare, lipsă de speranţă, disperare.Disocierea este un proces mental prin care o persoană încearcă să scape de amintirile sau

situaţiile tulburătoare. Mintea sa poate apărea ca fiind separată de experienţa corporală traumatizantă trăită. Putem evada mental dintr-o experienţă actuală neplăcută printr-o fugă din realitate sau putem evada temporar dintr-o amintire traumatică, separând şi îndepărtând amintirea.

Indicatori ai disocierii40 :- corpul devine rigid;- persoana răspunde încet la provocările celorlalţi; - emoţiile sunt amorţite, nu există sentimente; - nu are contact cu ceea ce o înconjoară; - amnezie; - clipeşte foarte des; - este deconectată de ceea ce este în jur şi nu se implică în prezent; - neatenţie, lapsus-uri; - hiperactivitate sau retragere; - adoarme uşor/somnolenţă; - dezorientare spaţio-temporală; - viaţa îi este acum împărţită: înainte şi după evenimentul traumatic („sunt o persoană total diferită acum”); - nu are stare.

Disocierea întârzie sau chiar împiedică vindecarea, deoarece victima nu-şi conştientizează amintirile dureroase şi nu le asociază cu experienţele pe care le poate controla.

O consecinţă inedită ce apare în urma traficării este ceea ce se numeşte sindromul Stockholm. Persoanele care sunt ţinute cu forţa îşi direcţionează frica şi frustrarea spre cei care deţin autoritatea şi îşi manifestă nevoia de a învinovăţi pe cineva-ca şi în cazul pierderii unei persoane apropiate. O parte a victimelor traficului de persoane devin la rândul lor agresori, transformând frustrările în agresivitate.

Victimele sechestrate ajung să creadă că cei care le ţin cu forţa nu sunt chiar atât de răi pe cât credeau la început. Încep să vadă în agresorii lor nişte fiinţe capabile de sentimente umane.

38 F.Parkinson, Post-Trauma Stress, London, 199339 G.R.Scheraldi, Post-Traumatic Stress Disorder, Lowell House, Los Angeles, 2000.40 G.R.Scheraldi, Post-Traumatic Stress Disorder, Lowell House, Los Angeles, 2000

43

Chiar şi cel mai mic gest de bunătate din partea agresorilor le „demonstrează” că de fapt aceştia sunt nişte oameni cumsecade.

Într-un mod asemănător, agresorii pot dezvolta sentimente de apropiere şi chiar ataşament faţă de victimele lor. Sunt cazuri în care ostaticii s-au alăturat propriilor agresori, s-au identificat cu aceştia şi au ajuns să le ia partea şi să lucreze împreună cu ei sau pentru ei.

Trăsături asociate SSPT1) Auto-învinuirea. Oamenii cu SSPT se învinovăţesc pentru incapacitatea de a-şi

controla simptomele („trebuie să fiu un fraier dacă sunt deprimat”), sau comportamentele specifice („nu îmi vine să cred că mi-am părăsit soţul în felul ăsta”-ce se întâmplă cu mine?). Vina poate fi asumată dacă ea este reală şi dacă duce la îmbunătăţirea comportamentului şi caracterului. Auto-condamnarea nu ajută niciodată. Vina şi ruşinea neprelucrate vor face vindecarea mai dificilă. În procesul de consiliere a victimei, prin utilizarea tehnicilor cognitiv-comportamentale, se poate interveni în preluarea acestor emoţii.

2) Perspective năruite. Fiecare dintre noi are speranţe care pun ordine în lumea haotică în care trăim şi fac ca stresul să fie suportabil. Cercetătorii arată că SSPT se datorează perspectivelor sumbre despre sine, despre lume şi despre ceilalţi.

3) Tulburări de stare. Tulburările de stare sunt întâlnite alături de alte tulburări SSPT şi includ :

Depresia. Aceasta are o structură logică, de la stimă de sine scăzută, lipsă de speranţă, ruşine, sentiment de pierdere, sentimentul distrugerii permanente, până la pesimism. Prin urmare, victimele traumei riscă să adopte un comportament suicidar până în momentul în care gândurile şi sentimentele negative sunt tratate.

Ostilitatea. Aceasta reprezintă o atitudine de neîncredere faţă de ceilalţi. Se poate manifesta prin iritabilitate, furie sau izbucniri faţă de: cei care nu au trecut prin trauma respectivă şi nu pot înţelege, agresor, acele persoane care nu au protejat victima (părinţi, fraţi etc.,), agresorii secundari (cei care au racolat victima şi care făceau parte din „cercul de prieteni”, membrii familiei care au încurajat victima să accepte oferta de a pleca în străinătate la lucru.

Durerea simţită în faţa pierderilor. Este posibil ca aceasta să nu fie întotdeauna evidentă pentru cei din preajma victimei.

4) Consum de substanţe care creează dependenţă. Alcoolul, aurolacul, cocaina, opiumul, amfetaminele sau alte droguri sunt folosite frecvent în încercările victimei de a-şi uşura durerea. Aceste „auto-tratamente” oferă o uşurare doar temporară şi îngreunează procesul de vindecare.

5) Comportamente compulsive. În încercările de a scăpa de durere, persoanele cu SSPT pot adopta comportamente compulsive41: absentează din senin şi fără motiv de la lucru, pleacă de acasă aparent fără nici un motiv, fac schimbări radicale în stilul de viaţă, mănâncă şi cumpără compulsiv, manifestă schimbări bruşte în comportamentul sexual.

6) Dureri somatice. Când trauma nu poate fi prelucrată şi exprimată verbal, deseori durerea se manifestă somatic, de cele mai multe ori în zonele corpului care au fost traumatizate fizic. Deseori durerea fizică serveşte ca o distragere de la durerea emoţională. Durerile fizice pot deveni cronice (de cap, ale pelvisului, de spate, hipertensiune, astm, probleme ale pielii, inflamări ale gâtului, senzaţii de leşin, amorţirea anumitor părţi ale corpului, extenuare, tulburări gastro-intestinale). Specialiştii42 au observat că durerile fizice sunt resimţite de persoane care au fost traumatizate în copilărie şi anume în faza preverbală de dezvoltare.

41 Compulsie: tendinţă irezistibilă şi inutilă a unei persoane de a repeta o acţiune, persoana fiind incapabilă să reziste, chiar dacă aceasta este inadecvată şi uneori nocivă. Desfăşurarea de activităţi stereotipe (cu caracter de ritual) specifice tulburării obsesiv-compulsive. 42 Engel, B.,(1990) The right to innocence.Healing the trauma of Childhood sexual abuse.Ivy Books, New York.

44

7) Supracompensări. În efortul de a-şi recâştiga controlul pierdut, unele persoane cu SSPT se lasă conduse de o dorinţă acerbă pentru obţinerea succesului, realizare personală sau dobândirea unei forme fizice bune. Aceasta poate constitui o modalitate pozitivă de depăşire a traumei dar, în acelaşi timp, poate frâna vindecarea deoarece prin aceste metode nu se prelucrează trauma.

8) Automutilarea. Una din ironiile SSPT constă în faptul că unele victime se autopedepsesc. Conform studiilor făcute de către Matsackis, automutilările includ: „arderi, loviri, tăieri, zgârieri excesive, folosirea unor obiecte dure şi abrazive pe piele sau pe scalp, introducerea unor obiecte ascuţite în corp, lovirea cu capul de pereţi, smulgerea părului şi a sprâncenelor în scopuri necosmetice etc.” Aparent, aceste comportamente nu au o explicaţie logică, dar de cele mai multe ori ele sunt precedate de o copilărie traumatizantă (cum ar fi abuzul sexual şi /sau fizic). Persoanele îşi provoacă răni ca răspuns la durerea disociată copleşitoare.

CONSECINTELE TRAFICULUI ASUPRA VICTIMELOR MINORE

In cadrul procesului de traficare, minorii sunt supusi diferitelor tipuri de abuz (fizic, psihic,sexual), fiecare dintre acestea cu consecinte foarte grave in timp.

Semnele uzuale ale abuzului fizic sunt contuziile si arsurile. Contuziile pot aparea de la ciupituri, lovituri, trantiri ale copilului. Se pot gasi contuzii pe spatele sau pe fundul copilului, lasate de palme sau de obiecte, urme de degete pe obraji, pe picioare sau brate, de la ciupituri, precum si ochii vineti ca urmare a loviturilor primite.

Pe langa aceste rani, care arata folosirea unor obiecte sau a mainilor, pot exista si acele contuzii care nu arata foarte diferit de cele pe care copiii si le fac adesea la joaca.

Localizarea ranii, varsta copilului si felul in care acestea au aparut, pot indica totusi abuzul. Arsurile provin adesea de la tigari.

Ele pot fi produse si cu ajutorul incalzitoarelor electrice sau a fierului de calcat. Alte vatamari provenite frecvent din abuzul fizic deliberat sunt mainile si picioarele rupte. Vatamarea fizica este, cu toate acestea, doar temporara, chiar daca este vorba de una serioasa.

Spaima precum si climatul emotional asociat sunt patrunzatoare si de durata. S-a demonstrat ca abuzul psihic (emotional) a fost prezent in aproape toate cazurile de abuz fizic si ca abuzul psihic a fost cel care a acuzat cele mai mari daune dezvoltarii copilului.

Abuzul emotional este cel mai greu de definit dintre toate formele de maltratare si poate sa apara in situatii foarte diferite de viata. Pe scurt, poate fi definit ca o atitudine sau actiune cronica a parintilor sau alte persoane ingrijitoare, care dauneaza sau impiedica formarea unei imagini de sine pozitive a copilului27.

Abuzul emotional este foarte diferit de cele relatate mai sus si implica un model de comportament ce devine o trasatura dominanta a vietii copilului. Raul facut poate trece neobservat. Cicatricile sunt interne, dar pot reflecta daune mai mari decat orice alta forma de abuz. Sunt expusi in mod continuu la diverse grade de rejetare.

Copiii simt ca ceva nu este in regula cu ei, ca sunt „prosti”, „rai” sau ”nebuni”. Aceasta forma de abuz poate merge mana in mana cu abuzul fizic. Uneori abuzul emotional poate fi cel mai puternic, alteori vatamarile fizice pot fi cele dominante. Abuzul emotional include si terorizarea copilului prin amenintari cu pedeapsa, parasirea sau alungarea. Amenintarile ii creaza o stare de anxietate, careia copilului ii va fi greu sa-i faca fata.

Abuzul emotional este diferit de cel fizic prin faptul ca cel abuzat nu este in mod necesar constient ca a fost abuzat, dar nici cel care abuzeaza nu este in mod necesar constient de abuzul sau.

In ceea ce priveste abuzul sexual, copiii pot fi abuzati incepand cu varste foarte mici. Ei devin sedusi adesea prin joc intr-o situatie sexuala abuziva. Abuzatorul stabileste adesea relatii pozitive, atat cu parintii cat si cu copilul.

45

Copilul este stimulat sau obligat sa se angajeze in relatia abuziva. Aceasta se realizeaza prin recompensare si/sau amenintari, in functie de varsta, capacitate de intelegere etc. Activitatea sexuala este prezentata ca ceva special, iar copilul ar trebui sa se considere norocos pentru faptul ca are „sansa” sa participe la ea.

_____________________________

27Carmen Ciofu „Interactiuneaparinti-copii” Ed.Stiintifica si Enciclopedica,Bucuresti 1990,p.151

Copilul nu are capacitatea de a intelege ceea ce se intampla. Doar atunci cand incepe sa i se spuna ca „jocul este secret” el incepe sa inteleaga ca ceva este in neregula. Abuzul este traumatizant, din punct de vedere emotional, prin faptul ca tacerea copilului este adesea asigurata prin corupere si, in acelasi timp, copilul este facut sa se simta vinovat si responsabil fata de ceea ce se intampla.

Exista posibilitatea ca abuzul sa fie violent, sau sa devina astfel daca acesta evolueaza din joc in intromisiune. Abuzul dezvolta adesea un model de comportament de constrangere. Abuzul poate continua pana in momentul in care copilul este capabil sa evadeze din acea relatie sau pana cand cineva, isi da seama de ceea ce se intampla si pune capat situatiei. Un aspect confuz si inspaimantator al abuzului sexual pentru copil este secretul pe care trebuie sa-l tina si sentimentul complicitatii care il domina.

Varsta copilului precum si nevoia atasamentului pe care o resimte acesta, afecteaza capacitatea de a face fata experientei traumatice.

Trauma traita va fi corelata, de asemenea, cu slabiciunea sau lipsa de putere pe care o resimte copilul.

Caracterul secret care domneste in legatura abuziva precum si vulnerabilitatea copilului il obliga pe acesta la tacere si permite repetarea abuzului timp de multi ani. Acesti copii se feresc adesea sa aiba contacte cu alti copii de varsta lor. Le este frica de faptul ca cineva „ar putea observa”. Se izoleaza si ajung sa se priveasca ca si cum ar fi diferiti de ceilalti copii.

Abilitatea lor de a se concentra slabeste, iar rezultatele lor scolare se deterioreaza rapid. Vor incerca adesea sa evite orele de gimnastica precum si dezbracarea in prezenta altor copii: „s-ar putea ca ceilalti sa observe…”.

Dereglarile serioase ale somnului, fobii si cosmaruri avand un continut sexual pot fi, de asemenea, semnale ale faptului ca un copil a fost abuzat sexual. Pot aparea si crize isterice cu tipete, tremuraturi sau lesin. Este intalnita si o forma de pseudoepilepsie precum si dereglari ale poftei de mancare.

In perioada adolescentei, frecventa aparitei gandurilor, amenintarilor si incercarilor de suicid va creste. Nereusind sa scape de abuz, ei vor reactiona ca si cum urmarile dezvoltarii abuzului ar fi mai rele decat expunerea in continuare la abuz. Astfel, sinuciderea poate fi vazuta ca singura cale de iesire dintr-o dilema irezolvabila: a spune sau a nu spune. Sunt descrise diferite tipuri de comportament auto-distructiv.

Abuzul de droguri insa din adolescenta timpurie poate usura oarecum durerea unora. Prostitutia ar putea fi o alta modalitate de evadare, distructiva, dar logica, dintr-un anumit punct de vedere – au invatat-o de acasa. Acesti copii nefiind capabili sa se concentreze spre a invata ceva de la scoala, nu vor fi pregatiti in mod adecvat pentru competitia existenta pe piata muncii.

Se poate spune ca este mult mai diferita obtinerea unei dovezi in legatura cu abuzul sexual decat dovedirea abuzului fizic. Exceptie fac cazurile de transmitere rexuala a unor boli si cazurile de sarcina.

Uneori pot fi demonstrate anumite modificari fizice, de exemplu, dilatari ale anusului, anumite urme in jurul altor deschideri ale corpului, ale pelvisului, pe coapse si sani. Exista si alte

46

simptome somatice care pot fi corelate neconcludent cu abuzul sexual, de exemplu, infectii urinare si vaginale cronice.

Sangerarile si mancarimi ale zonelor genitale si anale pot fi, de asemenea, corelate cu abuzul sexual, dar si constipatia cronica si menstruatiile intarziate si neregulate. Pot aparea si tulburari psiho-somatice, cum ar fi dureri de burta si dureri in zona pelviana. Alti copii pot avea chiar si dificultati in a merge si a se aseza.

Cresterea si invatatura ajuta mult copilul sa se adapteze la mediu, in masura in care se adapteaza el la mediu, dar obliga si mediul sa se adapteze la el. Daca mediul inconjurator nu se schimba si nu se adapteaza la cerintele copilului, atunci copilul trebuie sa se adapteze la acesta. Afirmatia este valabila intr-o mare masura in cazurile de maltratare. Asa cum vom vedea mai tarziu in acest capitol, copilul foloseste multe resurse pentru a se adapta la situatia de maltratare in care se afla.

Daca mediul in care traieste copilul nu este propice maturizarii sau daca povara care o pune pe umerii acestuia este prea mare si de lunga durata, dezvoltarea copilului va fi inhibata. Daca se intalneste asa ceva, egoul ca incerca sa se apere atat de acest mediu supraincarcat cat si de haotica lume interna.

Copilul se poate retrage intr-o stare de apatie pasiva. Pe de alta parte, copilul poate prezenta fie o dependenta defensiva, fie o independenta excesiva si o retragere emotionala, atat fata de parinti cat si fata de alti adulti.

Aceasta dependenta defensiva se poate prezenta ca o atitudine rece si dificila in care copilul pare sa se poarte ca si cum nu i-ar pasa de nimeni. In spatele acestor reactii copilul tanjeste dupa siguranta si recunoastere. Nu este nevoie de prea multa imaginatie pentru a vizualiza si intelege unele sentimente cu care copilul se lupta.

Chiar daca situatiile de maltratare variaza din punct de vedere al tariei si tipologiei, toti copiii care sunt supusi maltratarii au anumite trairi comune. Fiecare dintre ei traieste sentimentul ingrijorarii si al anxietatii. Nu le sunt straine nici sentimentele de dezamagire si suferinta. Aceste sentimente vor fi diferite din punct de vedere al intensitatii si al duratei, depinzand de situatia de maltratare in sine, de sensibilitatea copilului, de modul in care acesta percepe situatia si mecanismele folosite pentru a supravietui.

Se pare ca, copiii folosesc mult mai des decat adultii disocierea ca mecanism de aparare pentru a se proteja de consecintele psihice ale traumelor suportate. Folosirea disocierii si a negarii creaza copilului posibilitatea de a se elibera de simptomele si amintirile abuzului.

Astfel, amnezia totala sau partiala a abuzului poate persista timp de luni de zile sau chiar ani.

Copilul va dezvolta stari asemanatoare transei, tulburari ale perceptiei de sine si schimbari de neinteles ale starii de spirit si ale comportamentului. Starile asemenatoare transei sunt caracterizate prin priviri in gol si pierderi ale contactului cu mediul inconjurator.

Aceasta stare asemanatoare transei pare sa fie o reactie la un stimul specific din mediul care ii aminteste de acea trauma. Copilul are, de obicei, o amnezie a acestor perioade, iar dupa acestea se sfarsesc, copilul va rezuma tot ceea ce facea inaintea inceperii episodului, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Diagnosticul de usoara tulburare epileptica a fost pus in mod gresit pentru aceste cazuri.

Tulburarea personalitatii multiple este un exemplu extrem al tulburarii perceptiei de sine.Copilul poate alterna intre diferite identitati.Copiii aflati intr-o stare disociativa, ale caror trairi nu le sunt permise in acel moment, pot

ajunge sa nege actiuni savarsite anterior, actiuni care au fost observate de alte persoane.Unii pretind ca experimentele traumatice repetate sunt reamintite mai putin complet decat

un singur episod traumatic. Un copil care a suferit abuzuri repetate poate fi din aceasta cauza mai putin capabil sa-si aminteasca ce s-a intamplat decat un copil care a fost expus abuzului o singura data.

47

Deprimarea este o alta consecinta a abuzurilor savarsite asupra minorilor. Copiii cu o dezvoltare armonioasa cer adesea un anumit tip de contact cu ceilalti. Copilul deprimat s-ar putea sa nu reuseasca sa ne atraga privirile inspre el; el are un foarte slab comportament de contact. Ochii si fata lui nu joaca un rol central in cadrul actiunii.

Copiii au nevoie de a fi fizic activi, se dezvolta prin activitatea fizica desfasurata. Exista o placere spontana, curiozitate si nevoie de a urmari in activitatea copiilor. Aceste calitati cer o disponibilitate pentru putere si energie.

Copiii care se simt inselati si neglijati nu au intotdeauna aceasta energie si putere. Copiii aflati in situatiile de maltratare pot sa-si comunice suferinta si deprimarea prin pasivitate fizica, insa ei nu sunt in mod necesar constienti de acest lucru. Multi dintre copii pot avea chiar retard in dezvoltarea fizica, rezultand intr-o lipsa de responsabilitate si stimulare a mediului. Acest retard poate veni in intampinarea pasivitatii care se naste din depresie. Copiii deprimati prezinta o creativitate mai scazuta in raport cu ceilalti copiii.28

Suferinta, anxietatea si depresia precum si incercarile copilului de a face fata experientelor vietii lasa putin loc creativitatii. Multi copii aflati in episodul de maltratare sunt foarte usor de distras. Ei au o rezistenta si o abilitate de concentrare mai reduse, ceea ce nu trebuie sa ne surprinda avand in vedere situatiile cu care se confrunta.

Copilul supus traficului de persoane va dezvolta de-a lungul timpului o imagine de sine distorsionata si negativa si o scazuta stima de sine. Acest copil are o lume interioara umpluta de sentimente si ganduri negative despre sine si despre lume.

Acei copii care au semnalat de timpuriu lumii adulte faptul ca sunt implicati in astfel de activitati, au primit, drept raspuns, neincrederea si respingerea. Astfel, li s-a confirmat faptul ca ei sunt cei care gresesc.

Multi copii nu gasesc alta posibilitate decat de a retracta ceea ce au spus. Adultii, procurorul si Curtea percep adesea acest lucru ca o confirmare a faptului ca, copilul a mintit in declaratiile anterioare.

Rareori se intampla ca acestia sa fie interesati sau sa aiba empatia necesara pentru a intelege presiunea la care a fost supus copilul acasa. Prin reprimare si oprimare copilul incearca sa reduca anxietatea cu care se confrunta. El neaga faptul ca a fost supus abuzului sexual. Aceasta reprimare este adesea intarita de alte persoane apartinand cercului social din care face parte copilul, de catre familie si, pe masura ce timpul trece, de catre profesionisti care spera ca acel eveniment sa nu se fi intamplat. Procesele si mecanismele care au fost observate la copiii care au fost expusi abuzului sexual pot fi observate si la copiii care sunt expusi altor tipuri de abuz traumatizant. Poate fi vorba de abuz fizic si de prezenta la situatiile in care au avut loc abuz de droguri si violenta.

Copiii se tem de eventuala infaptuire a amenintarilor agresorului si sunt inspaimantati de razbunarea acestuia. Atata timp cat avem in vedere abuzul sexual, acest tip de frica pare a fi pe deplin intemeiata.

Copilul este intampinat de neincredere si respingerea celor mari. El se poate lovi de parinte care un-l va crede pe el, ci pe agresor. Profesionistii pot vedea lucrurile expuse de copil in mod diferit, unii il pot crede altii nu.

Copiii care au fost expusi diferitelor tipuri de abuz si neglijari prezinta adesea diferite grade de retard in dezvoltarea neurologica, cognitiva cat si in dezvoltarea psiho-motorie.

Copiii aflati in situatii de maltratare sunt slabiti, confuzi si anxiosi, insa fac tot ce pot pentru a supravietui. Abilitatea unor copii de a depasi starile de anxietate si de a tolera frustrarea este foarte mare. Ei investesc enorm in a-si rezolva propriile probleme pentru supravietuire.

Strategiile de supravietuire sunt definite aici ca moduri in care copilul reactioneaza si incearca sa faca fata situatiei de amenintare in cel mai bun mod posibil. Fiecare copil are nevoia de a fi propriul sau stapan si de a face singur fata situatiilor, de a se autoconduce.

48

Strategiile de supravietuire pot fi atat constructive cat si distructive, in functie de felul in care este afectata dezvoltarea personalitatii copilului.

Unii copii pot ajunge departe in dezvoltarea unor competente in domenii limitate, in timp ce personalitatea si dezvoltarea in plan social stagneaza. Daca vom patrunde in spatele acestor aparent diferite strategii de supravietuire, vom descoperi aceleasi sentimente de neajutorare, confuzie, vinovatie, anxietate, mahnire, golciune sufleteasca, deprimare si agresivitate.

Bineinteles, ele variaza strategiile de supravietuire si stapanirea situatiei, reprezinta modalitatea copilului de a face fata situatiei de maltratare, de a se apara atat impotriva propriilor ____________________________28 Carmen Ciofu „Interactiunea parinti-copii” po.cit.p.162

sentimente cat si a mediului inconjurator.Cu ajutorul acestor strategii ei isi asigura un anumit control asupra situatiei sau, in cel

mai rau caz, o iluzie a controlarii situatiei.Orice incident care a avut loc intr-un mod neasteptat poate avea drept rezultat o trauma

fizica, dar si un soc emotional. Efectele acestor incidente asupra corpului si mintii umane pot fi traumatizante si dramatice. Socul emotional poate crea reactii de stress numit stress post-traumatic. In procesul de consiliere a victimelor traficului de persoane accentul cade pe identificarea acestor incidente.

Stressul post-traumatic poate fi definit in termeni comuni ca „reactii normale ale unor oameni normali la evenimente care pentru ei sunt neobisnuite, anormale.” Acest complex de simptome ale tulburarilor cauzate de influenta traumatizanta a diversilor factori asupra psihicului a primit denumirea de sindromul tulburarilor de stress post-traumatic29.

O experienta cumplita, intensa si dureroasa nu poate fi ignorata sau uitata. Aceasta devine parte din viata noasta si poate cauza multe simptome grave, mai ales atunci cand nu le recunoastem si le negam existenta.

Elena, o tanara de 16 ani, a fost sechestrata impreuna cu un grup de prietene din orasul ei, timp de 3 luni si obligata sa se prostitueze. Cand s-au intors acasa, li s-a dat posibilitatea sa vorbeasca, sa-si exprime sentimentele si sa povesteasca experienta de trafic. Unele dintre prietenele ei au fost bucuroase ca pot face asta, dar Elena a parasit grupul. Era furioasa si suparata, spunandu-i psihologului ca nu vrea sa vorbeasca cu nimeni despre ce i s-a intamplat, ca se simte bine, ca nu are nimic, ca nu intelege de ce trebuie sa vorbeasca. In timp ce psihologul o asculta, Elena a inceput sa spuna ca nu apartine grupului desi cunostea foarte bine persoanele. Se simtea izolata, ii era frica, astfel incat nu a putut sa completeze nici macar niste formulare simple. Dupa un timp a recunoscut ca avea impresia ca inebuneste si ca va avea o depresie. Desi a inceput prin negarea problemei, a vorbit cu psihologul aproape 2 ore, a fost ascultata si asigurata ca reactiile ei au fost normale.

Incercarea de evitare a sentimentelor rare uneori are reusita si poate cauza reactii de necontrolat pe termen lung. Indepartarea de persoanele care au trait aceeasi experienta duce la izolare si insingurare.

Sindromul stressului post-traumatic poate aparea inainte, in timpul evenimentului, precum si dupa terminarea acestuia, de aceea putem spune ca in cazul traficului de persoane reactiile nu sunt doar post-traumatice ci pot aparea mai devreme, astfel:

- inainte de trafic – Elena stia ca va trece ilegal granita pentru a munci baby-sitter in strainatate, dar nu a spus nimic despre asta familiei sale.Se pregatea pentru o situatie dificila si periculoasa, isi facea planuri legate de plecarea de acasa si traia cu frica si incertitudine pentru ce va urma.

- In timpul traficului – reactiile emotionale pe perioada traficului pot fi exprimate sau controlate, nemanifestandu-se niciodata sau pot fi exprimate

49

in momentul evadarii din locul in care victima a fost sechestrata si exploatata

- Dupa incetarea traficului – reactiile pot aparea imediat sau mai tarziu, variind de la cateva minute sau cativa ani.

Pentru a intelege simptomele sindromului post-traumatic, trebuie avute in vedere experienta anterioara de viata, caracterul si personalitatea victimei, consecintele traumatice ale evenimentului si tipul de ajutor pe care l-a primit aceasta inainte si dupa producerea incidentului.

Se poate intampla ca unul dintre simptomele sindromului de stress post-traumatic sa fie

________________________29 Gheorghita Mateut si altii, Traficul de fiinte umane, Infractiune. Autor. Victima.Alternative Sociale, 2004nemanifestarea niciunui simptom, astfel incat lipsa vreunei reactii a victimei poate constitui de fapt o reactie.30

Alt simptom al sindromului de stress post-traumatic poate fi anxietatea. Aceasta cuprinde ganduri de ingrijorare, hiperexcitabilitate emotionala si fizica.

In mod normal, atunci cand creierul percepe o amenintare, acesta emite un lant de schimbari fizice care pregatesc corpul pentru lupta sau fuga. Mesajele sunt transmise prin intermediul nervilor si hormonilor catre diferite organe ale corpului, muschii se tensioneaza, bataile inimii sunt mai rapide si puternice, ritmul respirator creste.

Creierul devine mai vigilent si capabil sa reactioneze mai repede. Aceste modificari constituie raspunsul la stress si pregatesc corpul pentru urgente. Dupa ce corpul isi reia starea de odihna si relaxare se realizeaza faptul ca energia consumata pentru a raspunde la stress este epuizanta din punct de vedere fizic. In anxietate mintea ramane tot timpul alerta, pastrandu-se emotiile si starea de excitabilitate a corpului.

Anxietatea presupune o arie de simptome:31

- fizice: tensiune motrica cu contractii musculare, oboseala, tremur, greata, probleme ale tractului digestiv, hiperventilare pulmonara, cresterea ritmului cardiac, senzatii de sufocare si atacuri de panica;

- tulburari neuro-vegetative: uscarea gurii, transpiratie, mancarimi ale mainilor si ale fetei, senzatie de stransoare la nivelul gatului;

- oboseala emotionala: iritare, dispozitie fluctuanta, frica, emotii exagerate, pierderea increderii;

- oboseala mentala: confuzie, incapacitate de concentrare, incapacitate de a lua decizii, amnezii temporare;

- oboseala spirituala: descurajare, lipsa de speranta, disperare;Un alt simptom al sindromului de stress post-traumatic mai este si disocierea. Aceasta

reprezinta un proces mental prin care o persoana incearca sa scape de amintirile si situatiile tulburi. Amintirile traumatice contin mai multe aspecte: ganduri, imagini, sentimente, comportamente si senzatii fizice. Acestea, in loc sa se regasesca alaturi de celelalte amintiri, sunt indepartate, fragmentate, ramanand separate, intervenind insa in mod repetat in constiinta.

Indicatori ai disocierii:- corpul devine rigid- persoana raspunde incet la provocarile celorlalti- lucrurile par sa se miste foarte incet sau foarte repede- emotiile sunt amortite, nu exista sentimente- persoana nu are contact cu ceea ce o inconjoara- amnezie- se uita in gol- clipeste foarte des- neatentie, lapsus-uri

50

- comportament automat, ca de robot- pierderea sirului conversatiei- dezorientare spatio-temporala- prezenta ticurilor- grimase- sentimente confuze etc.

Disocierea intarzie sau chiar impiedica vindecarea, deoarece victima nu-si constientizeaza amintirile dureroase si nu le asociaza cu experientele pe care le poate controla._______________________

30 F.Parkinson, Post-traumatic stress, Sheldon Press, Londra, 199331 G.R. Scheraldi, Post-traumatic Stress Disorder, Los Angeles, 2000

Trasaturi asociate sindromului de stress post-traumatic* Auto-invinuirea – oamenii care prezinta acest sindorm se invinovatesc pentru

incapacitatea de a-si controla simptomele sau comportamentele specifice. Vina poate fi asumata daca ea este reala si daca duce la imbunatatirea comportamentului si caracterului. Auto-condamnarea nu ajuta niciodata. Vina si rusinea neprelucrate vor face vindecarea mai dificila. In procesul de consiliere a victimei se poate interveni in prelucrarea acestor emotii.

* Perspective naruite – fiecare dintre noi detine sperante care pun ordine in lumea haotica in care traim si fac ca stressul sa fie suportabil. Cercetatorii arata ca sindromul de stress post-traumatic se datoreaza si perspectivelor sumbre despre sine, despre lume si despre ceilalti.

* Tulburari de stare – care includ : depresia, anxietatea, ostilitatea* Consumul de substante care creaza dependenta- alcool, aurolac, cocaina, opium,

amfetamine sau alte droguri sunt utilizate frecvent in incercarile victimei de a-si usura durerea. Aceste « tratamente » ofera o usurare doar temporara si ingreuneaza procesul de vindecare.

* Comportamente compulsive – in incercarile de a scapa de durere, victimele pot adopta coportamente compulsive32 : absenteaza in mod repetat si aparent fara motiv de la scoala, serviciu, pleaca de acasa, face schimbari radicale in stilul de viata etc.

* Dureri somatice – cand trauma nu poate fi exprimata verbal, deseori durerea se manifesta somatic, de cele mai multe ori in zonele corpului care au fost traumatizate fizic. Aceste dureri pot deveni cronice (de cap, ale pelvisului, de spate).

* Supracompensari – in efortul de a-si castiga controlul pierdut, victima se lasa condusa de o dorinta acerba de obtinere a succesului. Aceasta poate constitui o modalitate pozitiva de depasire a traumei, dar, in acelasi timp, poate frana vindecarea deoarece prin aceste metode nu se prelucreaza trauma.

* Automutilarea – una din ironiile sindromului de stress post-traumatic consa in faptul ca unele victime se autopedepsesc. Automutilarile includ : arderi, loviri, taieri, zgarieri excesive, folosirea unor obiecte dure si abrazive pe piele sau pe scalp, lovirea cu capul de pereti, introducerea de obiecte ascutite in corp, smulgerea parului etc. Persoanele isi provoaca rani ca raspuns la durearea disociata, coplesitoare.

Victima traficului de persoane aflata in situatii de durere si lipsire de libertate trece prin mai multe stadii si anume :

1. Negarea. In faza de negare, victima refuza sa constientizeze ce s-a intamplat si incearca sa se convinga ca totul este ca inainte de incident. Negarea mai este denumita si « faza de tampon » deoarece in timpul acestei etape individul isi mobilizeaza resursele si se adapteaza psihologic si social evenimentului.

2. Furia. Aceasta se poate manifesta diferit : victima poate invinovati pe altii pentru ceea ce a suferit, poate avea stari de agitatie, poate brusca pe cei din jurul ei cu manifestari violente sau se poate autoinvinovati. Eliberarea furiei poate fi o modalitate eficienta de a depasi o situatie traumatizanta.

51

3. Negocierea. Aceasta poate fi facuta de victima cu ea insasi sau, daca este o persoana religioasa, simbolic, cu Dumnezeu. Aceasta tinde sa faca o contraoferta realitatii traumatizante, realitate pe care victima doreste sa o stearga din memorie fiindca vrea ca viata sa fie ca inainte de producerea evenimentului traumatizant.

4. Depresia. In aceasta faza este simtit sentimentul traumei suferite si se instaleaza depresia. Aceasta se manifesta prin lipsa interesului pentru ea insasi si pentru cei din jur, oboseala, izbucniri de plans, sentimente de vinovatie, lipsa unui scop in viata, senzatia ca-si merita pedepasa. Exista multe feluri in care se poate manifesta aceasta faza, o extrema a acesteea constand in incercarile de suicid.___________________________32 Compulsie : tendinta irezistibila si inutila a unei persoane de a repeta o actiune chiar daca aceasta este inadecvata sau nociva.

5. Acceptarea. Aceasta este etapa finala a durerii suferite, este momentul in care se realizeaza ca viata trebuie sa continue, se realizeaza capacitatea de a-si recastiga energia si de a-si vizualiza scopurile viitoare.

Sunt 4 principii care pot fi de ajutor in lucrul cu victimele minore ale traficului de persoane care manifesta sindromul de stress post-traumatic :

1. Sa le ajutam sa accepte realitatea propriilor experiente si sa contra-atace tendintele de aparare ale negarii.

2. Sa incurajam victima sa-si exprime durearea si sa o asiguram de normalitatea reactiilor ei.

3. Sa o ajutam sa se adapteze la schimbarile care au avut loc in viata ei.4. Sa ajutam victima sa-si redirectioneze emotiile si intreaga viata astfel incat aceasta sa

mearga spre acceptare si reabilitare.

Intervenţia în situaţia de crizăIntervenţia în situaţii de criză este un tip de terapie de scurtă durată care urmăreşte

susţinerea Eu-lui persoanei afectate. Rolul consilierului este acela de a conserva şi restructura Eu-l pentru a readuce victima într-un cadru psihic echilibrat.

Psihotraumatologia precizează faptul că intervenţia în situaţia de criză se realizează ţinând cont de trei reguli de bază:

1. asigurarea securităţii celor afectaţi;2. punerea la dispoziţia victimelor a unui partener empatic de discuţie;3. înţelegerea efectelor traumei şi a procesului de elaborare ale acestora. Există informaţii

ce ne indică faptul că victima nu trebuie consiliată în apropiere de locul în care s-a produs trauma. De asemenea trebuie tăiat orice contact între victimă şi traficant, iar în cazul victimei exploatate sexual şi de către beneficiarii relaţiilor sexuale.

Victima trebuie tratată cu foarte mare grijă, consilierul trebuie să creeze un climat de siguranţă, relaxare şi linişte pentru ca aceasta să înţeleagă că reacţionează perfect normal cu privire la situaţia prin care a trecut.

Specialistul care ajută victima trebuie să perceapă pozitiv izbucnirile afective ca fiind o manifestare a mecanismului de apărare şi adaptare prin ajustare. Uneori victimele îşi fac reproşuri cu privire la comportamentul lor lipsit de stăpânire şi atunci intervine rolul consilierului de a-l susţine emoţional. Dacă victima manifestă paralizie emoţională, retragere şi apatie în faza de evitare, specialistul trebuie să acţioneze ca un simplu partener de discuţie fără al presa cu întrebări.

Consilierul trebuie să adopte un dialog de susţinere a victimei în scopul introducerii acesteia în procesul natural de vindecare a rănilor psihice fără ca aceasta să ajungă la una dintre extreme: copleşirea emoţională sau negarea încremenită. Dacă victimele sunt în stare să admită o

52

nouă confruntare cu evenimentele traumatizante atunci ajung la un nivel de a uita situaţia în mod voit.

S-a semnalat existenţa unor probleme deosebit de dificil de soluţionat: ce condiţii trebuie să îndeplinească o persoana pentru a putea fi numită victimă a traficului şi ce instanţă este abilitată să constate întrunirea lor. Din punct de vedere practic, problema este importantă deoarece, în funcţie de rapiditatea cu care se face constatarea, se pot acorda asistenţa şi compensaţiile la care persoana - victima este îndreptăţită. Reprezentanţii societăţii civile, asistenţii sociali şi psihologii care lucrează direct la recuperarea şi reabilitarea victimelor traficului de persoane atrag atenţia cu privire la faptul că persoana traficată necesită o perioadă mai îndelungată de refacere şi echilibrare comportamentală. Păreri ale unor psihologi cu experienţă în domeniu relevă faptul că şocul post-traumatic poate surveni şi după 6-12 luni de la recuperarea victimei din trafic. Nu în ultimul rând trebuie ca victima să se hotărască să înfrunte stigmatul social asociat condiţiei sale (sau perceput ca atare de ea datorită altor factori de relaţionare), să-şi depăşească neîncrederea în instituţiile statului (alimentată şi de traficanţi, pentru a o putea ţine mai uşor în sclavie) şi, nu în ultimul rând, să scape de complexul psihologic al ataşamentului faţă de agresor (se pare că această armă este manevrată tot mai bine de către traficanţi).43

Stadiile prin care o victimă trece în situaţie de durere şi privare de libertate sunt :

1. Negarea. În această etapă victima traficului refuză să conştientizeze ce s-a întâmplat, continuând să trăiască ca şi înainte de incident. Această etapă mai este denumită şi „faza tampon” deoarece în cadrul acesteia, individul îşi mobilizează resursele şi se adaptează psihologic şi social pierderii.

2. Furia. Aceasta se poate manifesta diferit: victima poate învinovăţi pe alţii pentru pierderea suferită, poate avea stări de agitaţie, poate brusca pe cei din jurul ei cu manifestări violente sau se poate autoînvinovăţi.

3. Negocierea. Aceasta poate fi făcută de victimă cu ea însăşi, sau dacă este o persoană religioasă, simbolic, cu Dumnezeu. Se încearcă realizarea unei înţelegeri cu ea sau cu divinitatea care să o întoarcă în timp, înaintea incidentului.

4. Depresia. Această etapă se manifestă prin lipsa interesului de a-i asculta pe cei din jur, oboseală, izbucniri în plâns, sentimente de vinovăţie, lipsa unui scop în viaţă, senzaţia că-şi merită pedeapsa. Instalarea depresiei poate determina persoana în cauză să pună în practică planuri suicidale, ceea ce impune necesitatea ca aceasta să apeleze la serviciile de consiliere.

5. Acceptarea. Este etapa finală a crizei , momentul în care se realizează că viaţa trebuie continuată. Există patru principii care pot fi aplicate de cei care suferă de SSPT:

1. Să-i ajutăm să accepte realitatea propriilor experienţe şi să contraatace tendinţele de apărare ale negării;

2. Să-i încurajăm să-şi exprime durerea şi să-i asigurăm de normalitatea reacţiilor lor;

3. Să-i ajutăm să se adapteze la schimbările care au avut loc în viaţa lor ;4. Să-i ajutăm să-şi redirecţioneze emoţiile şi întreaga viaţă astfel încât aceasta să

meargă spre acceptare şi reabilitare.

43 RAPORT: Evaluarea politicilor privind traficul fiinţelor umane din România, Grupul interministerial de lucru pentru coordonarea şi evaluarea activităţii de prevenire şi combatere a traficului de persoane, Unicef.

53

Secţiunea a 3-aProtecţia procedurală şi extraprocedurală a victimelor în timpul procesului

În această privinţă, lucrurile sunt clare. Legea nr.678/2001 se limitează doar la o simplă dispoziţie de principiu care plecând de la acceptarea tezei vulnerabilităţii acestei categorii de victime44, le plasează sub incidenţa dispoziţiilor procedurale şi extraprocedurale referitoare la protecţia martorilor cuprinse în Legea nr.682/2002 privind instituirea programului extraprocedural de protecţie a martorilor în România, precum şi în Regulamentul de aplicare a legii, întregite de prevederile Codului de procedură penală (art.861- 865) introduse prin Legea nr.281/2003. O asemenea reglementare este firească, dacă ţinem seama de împrejurarea că victimele traficului de persoane îndeplinesc de regulă şi rolul de martor indispensabil stabilirii adevărului. Aici, s-ar putea ridica doar o singură problemă şi anume aceea de a şti dacă situaţia de vulnerabilitate sau de dependenţă a victimei este suficientă prin ea însăşi pentru că aceasta să capete vocaţia de a intra sub beneficiul protecţiei speciale prevăzute pentru martori. Cu alte cuvinte, mai trebuie îndeplinite condiţiile generale prevăzute de art. 861 din C.pr.pen. pentru a beneficia de protecţie, sau suntem în situaţia unei prezumţii de pericol care justifică luarea măsurilor privind protecţia martorilor ?

Din termenii folosiţi de legiuitor (Legea nr.678/2001) se pare că avem de-a face cu o prezumţie de vulnerabilitate, fiind un caz similar cu cel descris în art. 864 C.pr.pen., când este vorba de audierea martorilor sub 16 ani în anumite cauze, fiind admisibilă prezentarea unei audieri efectuate în prealabil prin înregistrări audio -video. Ca atare, credem că şi în acest caz ea este condiţionată doar de dispoziţia instanţei, fiind facultativă nu obligatorie din moment ce instanţa poate dispune ca victima martor să nu fie audiată în şedinţa de judecată.Or, aceasta implică o apreciere din partea instanţei, ceea ce ar putea echivala cu o cercetare specifică, inclusiv prin obligarea acuzării şi dacă este cazul a victimei parte vătămată sau parte civilă să producă probe pentru a vedea dacă măsura este sau nu în interesul justiţiei.

În limitele aceleiaşi concepţii, credem că, după modelul englez, dacă se ajunge la concluzia că un martor nu va fi disponibil pentru contrainterogatoriu din diverse motive specifice (boală, deces, frică, etc.), judecătorul ar putea fi investit cu puterea de a exclude contrainterogatoriul. Acesta ar putea reprezenta un suport juridic pentru noua reglementare din cuprinsul art.862 C.pr.pen. coroborat cu art.861 C.pr.pen., care permite separarea fizică a acuzatului de martor. Cu toate acestea, pentru ca ea să nu aducă atingere articolului 6 par.3 lit.d din Convenţie, credem, în consens cu jurisprudenţa de la Strasbourg45, că doar circumstanţe complet excepţionale pot justifica dispensarea de contrainterogatoriu, în ciuda obiecţiilor apărării.

Chiar în astfel de circumstanţe, care garantează admiterea „mărturiei din auzite”, oricum articolul 6 par.1 continuă să fie încălcat dacă se produce condamnarea bazată, în întregime sau într-un grad decisiv, doar pe mărturia martorului la care apărarea nu a avut oportunitatea adecvată şi proprie de a răspunde, fie pe durata investigării sau a urmăririi penale, fie pe durata judecăţii.46 Această abordare a pretins Curţii europene să examineze îndeaproape considerentele care sugerează instanţelor naţionale să admită „mărturia din auzite” (the hearsay evidence). Totodată, ea a condus aceste instanţe, cum se întâmplă şi în România, probabil, spre acordarea

44 A se vedea, Sandy Ligari, Des conditions de travail et d’ hebergement incompatibles avec la dignite humaine resultant d’ un abus de la situation de vulnerabilite ou de dependence de la victime, în „Revue de science criminelle et de droit penal compare”, 2002, p.555 şi urm. 45 C.E.D.O., Hotărârea Unterpertinger c. Austria, serie A, nr.110.46 C.E.D.O., Hotărârea Windisch c. Austria, din 27 septembrie 1990, serie A, nr.186, par.28. În acelaşi sens, Law Commission, Evidence in Criminal Procedings: Hearsay and Related Topics, Report nr.245, 19 iunie 1997, par.653.

54

greutăţii valorii probante altor dovezi care susţin verdictul şi al cărei rol, în mod obişnuit, este evitat.

În privinţa valorii probante a declaraţiei victimei - martor obţinută sub acoperirea anonimatului, legea specială nu cuprinde nici o prevedere. Ea este reglementată, însă, explicit în materia martorilor vulnerabili în noul Cod de procedură penală astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr.281/2003 (art.861 alin. 6 şi art. 862 alineat ultim), derogându-se de la dreptul comun în materie. Astfel, se prevede expres că „declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o alta identitate pot servi ca mijloc de probă numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.”

În concluzie, Legea nr.678/2001 nu aduce nimic nou în privinţa protecţiei procedurale şi extraprocedurale a victimelor martori, fiind pe deplin aplicabile procedurile referitoare la protecţia martorilor47. Sub acest aspect, se pune aceeaşi problemă a delimitării câmpurilor de aplicaţie a noilor legi în materie. Mai întâi, trebuie să subliniem că Legea privind protecţia martorilor nr.682 din 19 decembrie 2002 este, fără îndoială, o lege complexă, modernă, care se înscrie în procesul, mai general, de armonizare a legislaţiei naţionale cu legislaţiile europene asemănătoare celei româneşti şi de adaptare a acesteia la exigenţele statului de drept, valorificând tendinţele altor state cu tradiţie, în organizarea şi implementarea unor programe speciale de protecţie a martorilor48. Astfel, după modelul american, plecând de la amploarea intimidării martorilor, în societatea noastră şi de la impactul enorm pe care aceasta îl are asupra soluţionării unor cauze penale importante, legea îşi propune „asigurarea protecţiei şi asistenţei martorilor inclusiv a victimelor martori a căror viaţă, integritate corporală sau libertate este ameninţată ca urmare a deţinerii de către aceştia a unor informaţii ori date cu privire la săvârşirea unor infracţiuni grave, pe care le-au furnizat sau au fost de acord să le furnizeze organelor judiciare şi care au un rol determinant în descoperirea infractorilor şi în soluţionarea unor cauze” (articolul 1 din lege).

Aşadar, prioritatea legii este aceea de a preveni presiunile, ameninţările şi riscurile represaliilor la care este expusă victima martor şi, prin aceasta, de a veghea la garantarea contribuţiei acestuia la opera de justiţie, de a face în aşa fel încât mărturia să fie obţinută în condiţiile în care fiabilitatea sa să nu poată fi suspectată ca o cerinţă a însăşi calităţii procesului. Acestea sunt de altfel, cele două aspecte care trebuie incluse în noţiunea de „protecţie a martorului”, în sensul legii: prevenirea riscurilor unei agresiuni pe de o parte, şi garantarea calităţii procesului pe de altă parte .

Noua lege din 19 decembrie 2002, chiar dacă nu afectează în mod direct cadrul dispoziţiilor inserate în Codul de procedură penală, vizează, după părerea noastră, toate formele de protecţie a martorilor cunoscute în procedurile penale contemporane, respectiv atât protecţia în faţa autorităţilor judiciare penale în procesele penale, cât şi protecţia poliţienească, extraprocedurală. În acest fel, ea se aplică atât audierilor realizate de organele de cercetare penală cât şi celor realizate de procurori, în cursul urmăririi penale.

Cu toate acestea, este regretabil ca dispoziţiile Codului de procedură penală au fost găsite nemodificate la data intrării în vigoare a noii legi, făcând ca, la această dată, nici una din formele anonimatului, reglementate de legea specială, să nu fie prevăzute pentru ascultarea martorilor în cadrul anchetelor judiciare. Apariţia noii Legi nr.281/2003 de modificare şi completare a Codului de procedură penală realizează, însă, completarea urgentă a prevederilor actualei legi, care în principiu, autorizează, pentru prima dată, aceste forme în sistemul nostru juridic.

47 Pentru detalii, cu privire la aceste reguli, a se vedea Gh. Mateuţ, Protecţia martorilor. Utilizarea martorilor anonimi în faţa organelor procesului penal, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003. 48 Este vorba de legislaţiile corespunzătoare din Italia, Statele Unite ale Americii, Canada şi Germania.

55

În acest fel, prescripţiile prevăzute de noul cadru legal se aplică în toate etapele procesului penal, chiar şi în etapa actelor premergătoare, când se vorbeşte de simple informaţii, care ar putea fi obţinute prin acoperirea anonimatului fără probleme, având în vedere inexistenţa unor reguli, sau, după finalizarea procesului, când măsurile au, la fel, caracter extraprocedural. Totodată, legea nu stabileşte nici o diferenţă de regim juridic între martorul minor şi martorul major, astfel încât nimic nu se opune ca un minor, indiferent de vârstă, să fie audiat, dacă este cazul, sub acoperirea anonimatului şi să beneficieze de programul de protecţie a martorilor, în aceleaşi condiţii cu un martor major.

Dispoziţii particulare există doar în privinţa procedurii de semnare a Protocolului de protecţie, aşa cum vom vedea mai târziu. Acestea nu infirmă, însă, concluzia, ca audierea martorului minor se va putea derula de acum înainte, în trei moduri diferite: după o procedură normală; după procedura descrisă în art. 81 C.pr.pen.(„Minorul poate fi ascultat ca martor. Până la vârsta de 14 ani ascultarea lui se face în prezenţa unuia dintre părinţi ori a tutorelui sau a persoanei căreia îi este încredinţat minorul spre creştere şi educare”); după procedura prevăzută de noile dispoziţii în materia anonimatului şi a protecţiei martorilor cu ocazia audierilor în procesele penale.

Comparativ cu Legea nr.682/2002, se pare că prevederile Codului de procedură penală au un domeniu mai larg de aplicare în privinţa măsurilor referitoare la protecţia martorilor în proces. O asemenea diferenţiere este normală, având în vedere că legea specială instituie un program de protecţie a martorilor, pe când Codul de procedură penală se rezumă la simple dispoziţii procedurale. Ea relevă, de altfel, caracterul excepţional al reglementării conţinute de legea specială, care este aplicabilă numai în anumite cazuri, mai grave, dar şi nevoia de a se asigura accesul la măsurile de protecţie, îndeosebi cu caracter procedural, a oricărei persoane care are calitatea de martor în proces şi se afla în pericol, adică nu numai a celor care fac parte dintr-un program de protecţie, pentru care trebuie îndeplinite anumite condiţii.

Astfel, mai întâi, dispoziţiile procedurale de protecţie a martorilor sunt aplicabile în cazul tuturor infracţiunilor, indiferent de natura şi de gravitatea acestora, spre deosebire de alte sisteme49. De pildă, în sistemul francez, Codul de procedură penală limitează în articolul 706-58, recurgerea la procedura anonimatului la infracţiuni de o anumită gravitate (iniţial, la infracţiuni pedepsibile cu cel puţin cinci ani închisoare, iar ulterior, sub imperiul art.38 din Legea nr.2000 - 1138 din 09 septembrie 2002, la infracţiuni pentru care pedeapsa prevăzută de lege este de cel puţin trei ani închisoare). Această din urmă reglementare a fost, însă, criticată în doctrina franceza, susţinându-se că lărgeşte prea mult cazurile de deschidere a acestei proceduri.

Ca o compensaţie, Codul de procedură penală are în vedere aparent doar noţiunea de „martor” definită de art.78 C.pr.pen., la care se adaugă alte două categorii: investigatorii sub acoperire şi experţii, precum şi victimele traficului de persoane, ca victime - martori, în înţelesul dat de prevederile Legii nr.678/2001, care fac trimitere explicită la dispoziţiile Codului de procedură penală în materie. Totodată, aceste reguli sunt aplicabile şi interpreţilor. De asemenea, măsurile de protecţie prevăzute în Codul de procedură penală privesc doar procesul penal în curs de desfăşurare, afectând în mod nemijlocit procedura ascultării martorului care beneficiază de protecţie şi fiind condiţionate de derularea acesteia. Aceasta înseamnă că, spre deosebire de Legea nr.682/2002, Codul de procedură penală instituie, practic, un caz distinct de încetare a protecţiei, care nu coincide întotdeauna cu dispariţia pericolului care a determinat luarea măsurilor de protecţie, şi anume acela al finalizării procedurilor. Or, prevederile Legii nr.682/2002 se întind dincolo de orice proceduri, până în momentul dispariţiei efective a

49 Cu toate acestea, şi la noi, ele se aplică cu precădere infracţiunilor grave, astfel cum au fost definite în Legea nr.39 din 21 ianuarie 2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate (publicată în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003), care include în categoria infracţiunilor grave şi infracţiunile privind traficul de persoane şi infracţiunile în legătură cu traficul de persoane.

56

pericolului pentru viaţa, integritatea corporală sau libertatea martorului protejat, pe care îl leagă fie de informaţiile şi datele furnizate ori pe care a fost de acord să le furnizeze organelor judiciare, fie de declaraţiile sale.

În plus, este clar, că prin domeniul, uneori mai larg, alteori mai limitat de aplicare, introducerea în cuprinsul Codului de procedură penală a unor măsuri de protecţie a martorilor cerute chiar de scopul procesului penal este de natură să sporească eficienţa protecţiei, chiar dacă unele din aceste măsuri se regăsesc şi în legea specială. Totodată, întrucât, în general, măsurile de protecţie prevăzute de Legea nr.682/2002 au un caracter prea vag, fiind menţinute la un anumit nivel de generalitate, Codul de procedură penală oferă ocazia explicării şi detalierii acestora, raportându-le direct la prevederile penale şi ridicându-le la un nivel calitativ superior.

În acest fel, Codul de procedură penală nu se limitează, aşa cum am văzut, doar la simpla enunţare a protecţiei datelor de identitate a martorului ori a posibilităţii ascultării martorului de către organele judiciare, sub o altă identitate decât cea reală sau prin modalităţi speciale de distorsionare a imaginii şi vocii cum procedează Legea nr.682/2002, ci stabileşte proceduri penale speciale de prezentare a unei audieri efectuate, în prealabil, prin înregistrări audio-video, sau de ascultare a martorului inclusiv a victimei martor de la distanţă, în direct, prin intermediul unei reţele de televiziune cu imaginea şi vocea distorsionate, astfel încât să nu poată fi recunoscut, ori de atribuire a unei alte identităţi sub care urmează să apară în faţa organului judiciar. De asemenea, sunt definite măsurile de protejare a martorului la şi de la organele judiciare, ceea ce acoperă şi protecţia fizică a victimelor traficului de persoane pe perioada procesului.

Aşa cum se observă, sistemul românesc de luptă contra traficului de fiinţe umane readuce în atenţie un dificil compromis între voinţa de a proteja victimele şi de a le oferi perspective de viitor pe de o parte şi necesitatea unei lupte eficace contra reţelelor de traficanţi pe de altă parte. În acest context, victimele traficului de persoane care acceptă să colaboreze cu autorităţile judiciare şi să fie cazate în centrele de asistenţă şi protecţie recent înfiinţate prin Legea nr.678/2001, ar putea beneficia de un statut specific în procedurile penale. În acest fel, eficacitatea acţiunilor în cadrul luptei contra traficului de fiinţe umane este strâns legată de dezvoltarea unei dinamici de colaborare între serviciile de poliţie, parchete şi instanţe pe de o parte şi centrele de primire specializate pe de altă parte. Complementaritatea intervenţiilor tuturor părţilor interesate nu poate fi realizată însă decât dacă victimele sau victimele prezumate ale traficului de fiinţe umane sunt efectiv puse în contract cu procedurile judiciare. Or, acest lucru nu se poate realiza decât prin intermediul unor dispoziţii procedurale adecvate, care să faciliteze contribuţia acestora la stabilirea adevărului şi să le pună în evidenţă rolul lor esenţial de martori în procesul penal.

57

CONCLUZII

În era tehnologiei dezvoltate şi a expansiunii globalizării este mai uşor pentru traficanţi şi victimele acestora să circule liber peste frontiere. Astfel, traficul de carne vie a devenit o activitate criminală transnaţională care nu are limite, nici frontiere, ocupând un loc important în ansamblul crimei organizate. Veniturile realizate din această activitate, deşi nu se ridică la nivelul celor obţinute din traficul de droguri, sunt la cote foarte ridicate. Numeroasele cazuri prezentate în presa românească şi străină arată nivelul veniturilor realizate din traficul de carne vie în economia criminală. O hartă a traficului de carne vie cuprinde teritoriile de provenienţă a victimelor şi imigranţilor, teritoriile absorbante (ţintă), precum şi traseele (rutele de deplasare).

În general imigranţii, prostituatele şi victimele traficului cu organe umane provin din zonele sărace ale lumii. Căderea „Cortinei de Fier” a transformat Europa Centrală şi de Est într-un rezervor uriaş de prostituate ieftine şi imigranţi dispuşi să muncească pe bani puţini în Occident, dar oricum mai bine plătiţi decât în ţările de origine. Ţinte ale acestor persoane sunt ţările bogate ale Europei Occidentale precum Germania, Italia, Franţa, Spania, Olanda, ţările scandinave ş.a.

Sunt cunoscute cel puţin trei rute europene ale traficului cu fiinţe umane.Prima, numită şi „balcanică”, trece prin Balcani şi ajunge în Germania,având ca rute

secundare Bulgaria-Ungaria-Germania, sau Bulgaria-Macedonia-Albania-Italia-Germania.O altă rută cunoscută sub denumirea de „ruta baltică”, este utilizată mai ales de

persoanele din Asia Centrală. Această rută trece prin Estonia, Lituania,Letonia şi ajunge în ţările scandinave.

A treia rută cuprinde ţări de la graniţa Europei de Est cu legislaţie tolerantă: România, Republica Moldova, Polonia, Republica Cehă şi Ucraina. Cele mai reprezentative ţări care alimentează în mare parte traficul cu copii sunt Cambodgia şi Nepal (în Asia), Benin şi Togo (în Africa).O altă ţintă importantă pentru traficul cu fiinţe umane o reprezintă Statele Unite ale Americii.Aici întâlnim imigranţii, donatorii ilegali de organe, prostituatele şi sclavii sexuali minori, din toate zonele sărace ale lumii: Europa de Est, Asia Centrală şi de Sud, Africa şi America latină. Ţinând cont de situaţia creată în ţară , O.N.G.-urile sunt obligate să contribuie la prevenirea traficului de femei şi la protecţia drepturilor femeilor.

Reuşita acestui proces depinde de elaborarea şi implementarea strategiilor de activitate a O.N.G.-urilor. Unele dintre ele sunt:

- contribuirea la perfecţionarea legislaţiei naţionale, şi anume: elaborarea şi adoptarea unei legi cu privire la traficul de femei, precum şi ratificarea mai multor documente internaţionale referitoare la drepturile femeilor;

- monitorizarea îndeplinirii legislaţiei în vigoare; - efectuarea cercetărilor (statistice, sociologice, juridice, medicale, psihologice,

pedagogice relative la cauzele, procesul şi consecinţele fenomenului, prevenirea lui şi protecţia drepturilor omului);

- informarea populaţiei, în special, a fetelor şi tinerelor femei asupra problemei traficului de femei;

- consolidarea O.N.G.-urilor în numele prevenirii traficului de femei şi protecţia drepturilor femeilor;

- stabilirea unui dialog constructiv între O.N.G.-urile şi organele de stat; - punerea la curent şi influenţarea mass-media referitor la traficul de femei.

58

BIBLIOGRAFIE

I. LEGISLAŢIE ŞI DOCUMENTE JURIDICE INTERNAŢIONALE

1. Acordul internaţional de la Paris cu privire la reprimarea traficului cu femei (18 mai 1904);

2. Convenţia internaţională referitoare la reprimarea traficului cu femei albe (4 mai 1910);

3. Convenţia internaţională de la Geneva cu privire la reprimarea traficului cu femei şi copii (30 septembrie 1921);

Convenţia privind sclavia Semnată la Geneva la 25 septembrie 1926. Intrată în vigoare la 9 martie 1927, conform dispoziţiilor art.12. Convenţia a fost amendată prin Protocolul elaborat la sediul Naţiunilor Unite, New York, la 7 decembrie 1953; Convenţia amendată a intrat în vigoare la 7 iulie 1955, dată la care amendamentele expuse în anexa la Protocolul din 7 decembrie 1953 au intrat în vigoare conform art.III al Protocolului. România a ratificat Convenţia prin Decretul nr.988, publicat în „Buletinul Oficial al României”, Partea I, nr.76 din 1 aprilie 1931;

4. Convenţia internaţională cu privire la traficul cu femei majore (11 octombrie 1933);5. Convenţia pentru reprimarea traficului cu fiinţe umane şi a exploatării prostituirii

semenilor” – aprobată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, la 2 decembrie 1949, pe care, la 21 martie 1950, a deschis-o prin semnare şi aderare. România a ratificat-o prin Decretul nr.482 din 10 dec 1954, publicat în Buletinul Oficial nr.46/1954;

6. Declaraţia universală a drepturilor omului adoptată şi proclamată de Adunarea generală a O.N.U. prin rezoluţia 217 A (III) din 10 decembrie 1948;

7. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966 prin Rezoluţia 2200 A (XXI). Din 16 decembrie 1966, intrat în vigoare la 23 martie 1976, conform dispoziţiilor art.9. România a ratificat Protocolul la 28 iunie 1993 prin Legea nr.39, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I nr.193 din 30 iunie 1993;

8. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966 prin Rezoluţia 2200 A (XXI). Intrat în vigoare la 3 ianuarie 1976, conform dispoziţiilor art.27. România a ratificat Pactul la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr.212, publicat în „Buletinul Oficial al României”, partea I, nr.146 din 20 noiembrie 1974;

9. Declaraţia asupra Eliminării Violenţei Împotriva Femeilor, adoptată de Adunarea Generală ONU, în decembrie 1993;

10. Protocolul opţional la Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei (1999);

11. Convenţia Naţiunilor Unite privind crima organizată transnaţională (Palermo, Italia, decembrie 2000);

12. Protocolul privind prevenirea, suprimarea şi pedepsirea traficului cu persoane, în special femei şi copii, ce completează Convenţia Naţiunilor Unite privind crima organizată transnaţională (Palermo, Italia, decembrie 2000);

13. Traficul de fiinţe umane în scopul exploatării sexuale, Recomandarea nr.R (2000)11 adoptată de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei la 19 mai 2000 şi Raportul explicativ, Document al Consiliului Europei pus la dispoziţie de Centrul de Informare şi Documentare al Consiliului Europei.

59

II. LEGISLAŢIE

1. Constituţia României, Legea de revizuire nr. 429/2003, publicată în M. Of. nr. 758/ 22 oct. 2003;

2. Codul familiei, adoptat prin Legea nr. 4/1953, actualizat pana la data de 16.07.2008;3. Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane publicată în

M.Of. nr.783 din 11 decembrie 2001, actualizata pana la data de 16.10.2005;4. Planul naţional de acţiune al Guvernului României pentru combaterea traficului de fiinţe

umane aprobat prin H.G.nr.1216/2001, publicată în M.Of.nr.206/17.12.2001;5. Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, actualizata pana la data de 24.11.2005;6. Ordonanţa de Urgenţă nr.143 din 24 octombrie 2002 pentru modificarea şi completarea

unor dispoziţii din Codul penal şi unele legi speciale, în vederea ocrotirii minorilor împotriva abuzurilor sexuale, publicată în M.Of. nr.504 din 5.11.2002;

7. Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterii criminalitaţii organizate;8.Legea nr.196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei, publicată în M.Of.

nr.342 din 20 mai 2003, actualizata pana la data de 22.11.2007;9.Legea nr.161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în

exercitarea demnităţilor publice şi la mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în M.Of. nr.279 din 21 aprilie 2003, actualizata cu aplicabilitate din 25.11.2007;

10. Legea nr.576/2004 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală;11. Planul naţional de acţiune pentru prevenirea şi combaterea traficului de copii aprobat

prin H.G.nr 1927/2004;12. Ordinul Ministrului Justiţiei nr.1806/2 iulie 2004, completat de Decizia C.S.M.nr.269/6

iulie 2005 privind înfiinţarea Reţelei Naţionale de Judecători specializaţi în cauzele cu trafic de fiinţe umane;

13. H.G. nr.760/2004 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a legii nr. 682/2002 privind protecţia martorilor;

14. H.G. nr.2209/2004 privind aprobarea Strategiei Naţionale de combatere a criminalităţii organizate;

15. Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară în materie penală;16. Constituţia Uniunii Europene, Editura Univers Ştiinţific, Bucureşti, 2005, coordonator

Victor Aelenei;17. Codul de procedură penală al României, cu modificari si completari ulterioare;18. Ordonanţa de urgenţă nr.58 din 23 iunie 2005 pentru modificarea Legii nr.301/2004 –

Codul penal şi a Legii nr.294/ 2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 552 din 28 iunie 2005;

19. Ordonanta de urgenta nr.60/06.09.2006 pentru modificarea si completarea C.pr.pen. precum si pentru modificarea altor legi, publicata in M.O.nr.764/07.09.2006.

20. Ordonanţa de urgenţă nr.79 din 14 iulie 2005 pentru modificare şi completarea Legii nr.678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, publicată în Monitorul Oficial nr. 629 din 19 iulie 2005;

21. Legea nr.287/11 octombrie 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr.678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, publicată în Monitorul Oficial nr.917/13.X.2005.

22. H.G.nr.1654/2.11.2006 privind aprobarea Strategiei nationale impotriva traficului de persoane pentru perioada 2006-2010 publicata in M.O.967/04.12.2006 cu anexa.

60

23. H.G.nr.982/07.08.2008 privind aprobarea Planului national de actiune 2008-2010 pentru implementarea Strategiei nationale impotriva traficului de persoane pentru perioada 2006-2010.

III. LUCRĂRI ELABORATE DE AUTORI STRĂINI

1. Maria Luisa Cesoni - Criminalitatea organizată, Editura L.G.D.J., Paris, 2004;2. M.Galat et al, Raportul privind vulnerabilitatea tinerelor românce la traficul de fiinţe

umane, 2001;3. I.O.M., Victimele şi traficul în Balcani, 2001;4. I.O.M., Raportul privind migarţia la nivel mondial, 2003;5. Kartusch A., Reference Guide for Anti-Trafficking legislative Rewiew with Particular

Emphasis on South Eastern Europe, Warsaw: OSCE, 2001;6. S.Lăzăroiu, L.Ulrich, „Traficul de femei:o perspectivă sociologică. Fluxurile

migratoare româneşti”, Editura Casei de Ştiinţă, Paris; 7. M.Lyman şi G.Potter- Criminalitatea organizată, Editura P.Hall, Washington, 1997;8. J. Salt, Traficul şi migraţia. O perspectivă asupra Europei, 2000;

9. G.Tarde, Legile sociale, Editura Cultura naţională, Bucureşti, 1924.

61

IV. LUCRĂRI ELABORATE DE AUTORI ROMÂNI

Tratate, cursuri, monografii:1. V.Breban, Dicţionar al limbii române contemporane de uz intern, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980;2. Codul carol la II-lea , prefaţă Valeriu Pop, adnotat de C.G.Rătescu, I. Ionescu-Dolj şi colab;3. V.Dongoroz, S.Kahane, I.Oancea, R.Stănoiu, I.Fodor, N.Iliescu, C.Bulai, V.Roşca, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea Generală, vol.I, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1969;4. V.Dongoroz, Drept penal, (reeditarea ediţiei din 1939), Asociaţia de Ştiinţe Penale, Bucureşti, 2000;5. Nicoleta Druţă, Elena Timofticiuc, Livia Deac, Antoaneta Firuţa Tacea, Ioaneta Vintileanu, Mădălina Argeşanu, Cristina Stepanescu, Ghid de prevenire a traficului de fiinţe umane, UNICEF – Reprezentanţă în România – Bucureşti, MarLink, 2004; 6. A. Dublea, Introducere în psihologie, Editura Luceafărul, Cluj Napoca, 1996;7. G. Mateuţ, Violeta Elena Petrescu, Nicoleta Stetroi, Elena, Onu, Aurel Dublea, Sofica Luca, Daniela Iovu, Radu Dimitrie Tărniceriu, Georgeta Lăcrămioara Gafta, Cătălin Luca, Raluca Alexandra Prună, Traficul de fiinţe umane. Infractor. Victimă. Infracţiune, Editura Asociaţia Alternative Sociale, Iaşi, 2005; 8. Gh. Nistoreanu, Al.Boroi, Drept penal, Parte specială, Ediţia 3, Editura All Beck, Bucureşti, 2005;9. P. Popescu Neveanu, Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureşti, 1978;10. Cecilia Preda, Laura Grunberg, Drepturile femeilor, Ghid al activităţilor organizaţiilor neguvernamentale din România, Editura ANA, Bucureşti, 2000;11. Georgeta Ungureanu, Cudriţescu Gianina, Lixandru Cristina, Voicu Camelia – Femeia contemporană – între deziderat şi realitate, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2004;12. C. Voicu – Criminalitatea afacerilor, Tipografia IGP, Bucureşti, 1997.

Studii. Articole

1. G.Antoniu, Consimţământul victimei, RDP nr.4/2003;2. Mariana Boieru, Infracţiuni privind traficul de persoane, în Dreptul nr.9/2003; 3.“Ce trebuie să ştiţi despre traficul de fiinţe umane?” Program al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie Bucureşti; 4. Gianina Anemona Cudriţescu- Protecţia juridico-penală a femeii în documentele internaţionale, Revista „Studii de drept românesc”, nr. 3-4/2002;5. Bianca Dragomirescu- Managementul prevenirii şi combaterii fenomenului de trafic cu fiinţe umane, (Referatul al III-lea), Bucureşti, 2006;6. I. Lascu- Incriminări privind traficul de persoane, RDP nr. 3/2002 ; 7. I. Lascu- Incriminări privind traficul de persoane, Revista “Dreptul “ nr:7/2002; 8. C. Olaru- Proxenetism, Trafic de persoane, RDP nr. 7/2002; 2/2003.

Jurisprudenţă, site-uri

1.G.Antoniu- Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1976;2.Al.Boroi, S.Corlăţeanu- Drept Penal.Partea generală, Culegere de speţe pentru uzul studenţilor, Ed. All Beck, Bucureşti 2003;

62

3.Al.Boroi, N.Neagu, V.Sultănescu- Drept penal. Partea specială, Culegere de speţe pentru uzul studenţilor, Bucureşti 2002;4. http://www.ziuadevest.ro/arhiva/02.02.2003/dimineaţa/htmn;5.http://www.gardianul.roulinex.php2004110602.xml;6. http://www.law.cornell.edu/uscode/18/2256.htmn;7. http://www.ziuadevest.ro/arhiva/02.02.2003/dimineaţa/htmn;8.http://europa.eu.int/comm/employment_social/equ_opp/gms_en.html;9.www.insse.ro;10.www.mj.ro;11. www.migratie.md ; 12. www.alternativesociale.ro ; 13. www.antitrafic.ro ; 14. www.secicenter.org;15. www.famnet.ro/ProiectUSA;16. www.mai.md/traffic/.

63