(-) Economia 1878-1914

1 Agricultura Economia românească are un caracter agrar.

Realiza 3/4 din VN 80% din populaţie lucra în agricultură

domina cultura cerealieră (82%) problema de bază : lipsa de pămînt a ţărănimii agricultura beneficează de un inventar perfecţionat baza relaţiilor agrare este sistemul învoielilor agricole apare fenomenul arendăşiei

2 Industria Revoluţia industrială debutează tîrziu Principalele ramuri : industria alimentară, forestieră, petrolieră. Piedici :

Lipsa de capital Ponderea capitalului străin Disproporţia de repartizare teritorială

Piedica cea mai importantă în calea dezvoltării economiei era Convenţia comercială şi de navigaţie cu Austro-Ungaria din 1875, realizată pe principii liber-schimbiste.

Independenţa a dus la aplicarea protecţionismului. Tarife vamale protecţioniste : 1886 (primul fusese în 1874 !), 1906 Legi de încurajare a industriei

1887 – acorda avantaje întreprinderilor care dispuneau de : cel puţin 25 de lucrători sau de cel puţin 50.000 lei capital

scutiri de impozite directe scutiri de taxe vamale pentru maşinile şi materiile prime

importate reducerea tarifelor pe CFR folosirea gratuită pe termen de 90 de ani a terenurilor

necesare construcţiei, în suprafaţă de 1-5 ha. 1912 – au fost extinse prevederile legii din 1887 şi la întreprinderile

foarte mici, adică cele care utilizau : cel puţin 4 lucrători, o forţă motrice de cel puţin 5 CP, capital de 2.000 lei + 20 lucrători

legea minelor din 1895. Pătrunderea capitalui străin3 Credit

1880 Banca Naţională (avea trei funcţii : emisie, circulaţie, credit) 1881 Bursa de valori de la Bucureşti

4 Comerţ Balanţa comercială pasivă Export : cereale, vite, lemn, petrol, piei

(-) Viaţa politică 1878-1914

1 Trăsăturile generale ale regimului politic Regim democratic Sistem politic bipartidist Rotativa guvernamentală 1895-1918 Regele - arbitru al vieţii politice Definitivarea instituţiilor politice

2 Principalele instituţii politice Monarhia

Creşterea prestigiului politic Titlul de Alteţă Regală (1879) Regat (1881) Castelul Peleş Pactul de familie (1881) Înfiinţarea Domeniului coroanei (1884)

Parlamentul Votul cenzitar Modernizarea legislativă

Partidele3 Guvernările

1876-1888 liberalii 1888-1895 conservatorii 1895-1899 liberalii 1899-1901 conservatorii 1901-1904 liberalii 1905-1907 conservatorii 1907-1911 liberalii 1911-1914 conservatorii

Romania in primul razboi mondial

1 România şi începutul primului război mondial Declanşarea războiului : asasinatul de la Sarajevo din 28 iunie 1914 (s.n.).

Războiul izbucneşte o lună mai tîrziu, pe 28 iulie 1914. Tabere

Tripla Alianţă + Turcia (1914) + Bulgaria (1915) Tripla Înţelegere + Japonia, Belgia, Serbia (1914) + Italia (1915) +

România (1916) + Grecia, SUA (1917)2 Neutralitatea (1914-1916)

Consiliul de coroană de la Sinaia (3 august 1914) A hotărît neutralitatea. Tratatul din 1883 era inaplicabil. Motivele

invocate pentru menţinerea neutralităţii : imposibilitate morală (Serbia era în postura lui David atacat de

Goliat) neconsultarea României caracterul defensiv al alianţei obiectiv : reunificarea naţională

Acorduri semnate în perioada neutralităţii : Italia (1914) – cele două ţări au convenit să nu renunţe la neutralitate

decît în urma unui preaviz de 8 zile. Rusia (18 septembrie / 1 octombrie 1914) – Rusia era prima mare

putere care recunoştea drepturile României asupra teritoriilor din Austro-Ungaria, asta în schimbul unei „neutralităţi prietenoase”.

Antanta, 4/17 august 1916 – Vestul era racordat la asipraţiile naţionale ale României. Convenţia politică :

România se angaja să intre în război pînă la 15 august 1916 Convenţia militară :

ofensivă fermă în Galiţia şi Balcani livrarea de muniţii şi armament prin porturile ruse. Cantitatea de

300t zilnic. cel puţin 250.000 de ruşi pe linia Dunării

3 Intrarea României în război Ultimatumul franco-rus dat Românei din iunie 1916 Consiliul de coroană de la Cotroceni (14/27 august 1916) 14 august 1916, România a intrat în cel dintîi Război Mondial. Declaraţia de

război a României a fost înmînată ministrului de externe al A-U de către Edgar Mavrocordat, la ora 20:45.

iunie 1916 ruşii realizează un important asalt în sectorul sudic al Frontului de est. „Ofensiva Brusilov”, cum s-a numit, şi-a atins scopul, acela de a descongestiona Frontul de vest. Ea a mai avut însă şi un alt efect. A adus România în război de partea Aliaţilor.

4 Participarea României la război (1916-1918) Campania 1916

ofensiva în Transilvania Armata română pătrunde prin 17 trecători şi pasuri. Românii

cuceresc Braşovul, Sibiu, Topliţa, Făgăraş, Sfîntul Gheorghe. frontul de sud : Turtucaia

1 septembrie 1916 - forţele germano-bulgaro-turce conduse de feldmareşalul August von Mackensen au forţat Dunărea. S-a schimbat planul de luptă : defensivă în Transilvania, ofensivă în Dobrogea.

1-6 septembrie - românii sînt înfrînţi la Turtucaia.

bătăliile pentru trecătorile Moldovei („Pe aici nu se trece”) în septembrie 1916, Armata 9 germană (Erich von Falkenhayn) şi

Armata 1 austro-ungară (arhiducele Carol) au trecut la ofensivă în Transilvania

bătăliile pentru trecătorile Carpaţilor : Oituz, Buzău, Predeal, Bran, Valea Oltului (moare generalul David Praporgescu), Valea Jiului (moare generalul Ion Dragalina)

Bătălia pentru capitală Ofensiva celor trei K : Kuhne, Kosch, Krafft Guvernul Brătianu părăseşte Bucureştiul

Cauzele înfrîngerii românilor în 1916 nerespectarea de către aliaţi a obligaţiilor asumate lungimea frontului românesc : 1.500 km inferioritatea tehnică a trupelor noastre trădarea Rusiei

pasivitatea lor în Galiţia ajutorul slab în Dobrogea întîrzierea materialului de război tranzitat prin Rusia.

Campania 1917 13-18 ianuarie – armata română cîştigă o mare victorie la Pralea. A

stabilizat frontul pe valea Şuşiţei reorganizare a armatei române şi refacerea potenţialului militar român

cu ajutor militar francez, generalul Henri Berthelot epidemia de tifos exantematic - este o boală infecţiaoasă transmisă

prin intermediul păduchilor şi puricilor şi este favorizată de lipsa de igienă. Boala este produsă de microbul Rickettsia prowazeki. (30.000 victime)

se formează un guvern liberalo-conservator, Brătianu-Take Ionescu situaţia din teritoriile ocupate sosirea voluntarilor ardeleni bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz tezaurul dus la Moscova vizita pe front a lui Wilhelm II 2 decembrie - Consiliul de coroană 9 decembrie - armistiţiul de la Focşani

Campania din 1918 13/ 26 ianuarie – ruperea relaţiilor româno-ruse; arestarea

ambasadorului român de la Petrograd, Constantin Diamandy 26 ianuarie / 8 februarie – demisia guvernului I.I.C. Brătianu 29 ianuarie / 11 februarie - numirea guvernului Alexandru Averescu Consilii de coroană

17 februarie / 2 martie 18 februarie / 3 martie

februarie, tratativele de la Buftea purtatea de prim-ministrul Averescu cu Mackensen

3 martie pacea de la Brest-Litovsk 15 martie - formarea guvernului Alexandru Marghiloman 9 aprilie – unirea Basarabiei 7 mai, pacea de la Bucureşti

Cedarea Dobrogei şi a Munţilor Carpaţi (5.600 kmp cu 170 de sate) Folosirea petrolului românesc pe timp de 30 de ani (se putea

prelungi periodic cu cîte 30 de ani) Oneroase despăgubiri de război

24 oct / 6 nov - formarea guvernului generalului Constantin Coandă

11 noiembrie – reluarea ostilităţilor cu Puterile Centrale 18 nov / 1 dec - revenirea la Bucureşti a suveranilor şi autorităţilor 29 nov / 12 dec – numirea guvernului I.I.C. Brătianu

Marea Unire

I Proiectul României Mari 1802 munteanul de origine ardeleană, Naum Rîmniceanu, susţine

ideea unirii Transilvaniei cu Principatele române Naum Rîmniceanu (1764, Jina jud. Sibiu, în familie de preot - 1839,

la mănăstirea Cernica).  Părinţii plecaţi din Jina din cauza uniaţiei şi stabiliti în Corbi-Arges. Călugărit la Hurezi sub numele Naum şi hirotonit ierodiacon; la Hurezi copiază manuscrise. În 1788, la izbucnirea războiului austro-turc, se refugiază în Transilvania şi Banat, ca dascăl de limba greacă; după 1833 retras la Cernica. Au rămas de la el - în manuscris Iucrări istorice, filologice, teologice, muzicale şi literare, - în limbile greacă sau română.

1804 Ion Budai-Deleanu susţine ideea unirii 1838 A.C.Golescu-Albu şi Ion Cîmpineanu susţin ideea unirii 1848 „Noi vream să ne unim cu ţara” (în programele neoficiale, în

presă şi la marile adunări populare) 1852 Dimitrie Brătianu utilizează pentru prima dată sintagma

„România Mare” 1871 cu prilejul sărbătorilor de la Putna, istoricul A.D Xenopol aprecia

că „marea unire este un fapt inevitabil” 1891 apare Liga Culturală care susţinea cauza naţională 1913 Nicolae Iorga afirmă că peste Dunăre se discută „războiul nostru

pentru eliberarea Ardealului” 1914 Liga Culturală devine „Liga pentru unitatea politică a tuturor

românilor” 1914, 3 august – Consiliul de coroană de la Sinaia 1916, 4/17 august – Tratatul cu Antanta. Scopul era unirea cu

Transilvania !II Context internaţional

Primul război mondial : a lansat principiul naţionalităţilor Dispariţia Imperiului Rus. Revoluţia bolşevică a lansat principiul

autodeterminării pînă la despărţirea de stat. Dispariţia Imperiului Austro-Ungar

III Unirea Basarabiei cu România Autonomia

1917, martie – formarea Partidului Naţional Moldovenesc (preşedinte Vasile Stroescu) – cu acest eveniment începe lupta pentru emancipare a Basarabiei

1917, 20 octombrie/2 noiembrie, Chişinău, Congresul ostaşilor moldoveni. Au fost 600 de delegaţi, reprezentînd aproximativ 200.000 de ostaşi. Se constituie: Sfatul Ţării (organ legislativ) – preşedinţi / şefi ai statului :

Ion Inculeţ (21 nov / 4 dec 1917 – aprilie 1918) Constantin Stere (din 3 aprilie 1918, s.v.) Pantelimon Halippa (25– 27 noiembrie / 8-10 dec

1918) Consiliul Directorilor Generali (organ executiv). A fost alcătuit pe 7

decembrie 1917, deci după proclamarea RDM. De la 24 ianuarie 1918 CDG se dizolvă şi apare Consiliul de Miniştri – preşedinţi:

Pantelimon Erhan (CDG) (7 dec 1917 – 24 ianuarie 1918)

Daniel Ciugureanu (de la 24 ian/6 feb 1918 preşedinte CM)

Petre Cazacu (din 3/16 aprilie – 27 noiembrie 1918 ) 1917, 2/15 decembrie, proclamarea Republicii Democrate

Moldoveneşti, membră în cadrul Republicii Federative Democratice Ruse

1918, 10/23 ianuarie – intrarea armatei române în Basarabia la solicitarea Sfatului Ţării şi a Consiliului Directorilor.

1918, 13/26 ianuarie – Rusia sovietică rupe relaţiile diplomatice cu România, îi declară război şi îi sechestrează tezaurul.

1918, 24 ianuarie/6 februarie – este proclamată independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti. Şeful statului rămîne Ion Inculeţ, dar şeful guvernului devine Daniel Ciugureanu.

Unirea cu România 1918, 27 martie/9 aprilie – Sfatul Ţării hotărăşte unirea Basarabiei cu

România 1918, 3/16 aprilie – Şeful statului devine Constantin Stere, iar al

guvernului Petre Cazacu. Sfatul Ţării desemnează ca miniştri ai Basarabiei în guvernul României pe Ion Inculeţ şi Daniel Ciugureanu.

1918, 9/22 aprilie – prin decret-lege, dat la Iaşi, regele Ferdinand promulga unirea.

1918, 27 nov / 10 dec, Sfatul Ţării şi Consiliul de Miniştri s-au dizolvat. Practic, Basarabia renunţa la ideea de autonomie, pe care o prevăzuse în 27 martie / 9 aprilie 1918 (trebuia să aibă chiar un organ legislativ propriu !). Unirea era astfel necondiţionată.

IV Unirea Bucovinei cu România Destrămarea Imperiului austro-ungar şi situaţia Bucovinei / se afla la

intersecţia zonelor de interese austriece, ucrainene şi ruseşti: Rusia : filoruşii cereau Moldova întreagă (adică şi Bucovina)

Brest-Litovsk (3 martie 1918) pacea ruso-germană Austria : Imperiul Habsburgic pregătea anexarea ei la Galiţia

Manifestul din 3/16 octombrie 1918 a împăratului Carol I : „Către popoarele mele credincioase” – propunea federalizarea imperiului care trebuia alcătuit din 6 state independente : Austria, Ungaria, Cehia, Iugoslavia, Polonia, Ucraina (drepturile românilor nu erau recunoscute !).

Deputaţii români din parlamentul de la Viena au constituit Consiliul Naţional Român (CNR), ca răspuns la manifestul lui Carol I, refuzînd federalizarea şi militînd pentru statul naţional

Ucraina : tânărul stat ucrainean căuta să anexeze cât mai mult din teritoriile imperiului În 19 noiembrie 1918, naţionalistii ucraineni proclamasera o

"republica ucraineana" cu capitala la Cotmani, în nordul Bucovinei, şi cerusera integrarea în Ucraina. Proiectul a fost zadarnicit prin intrarea trupelor române în Bucovina.

Un alt proiect viza proclamarea unui stat ucrainean în Galiţia, cu capitala la Lvov si care includea si Bucovina; în fruntea lui ar fi trebuit sa vina arhiducele Wilhelm de Habsburg, vărul ultimului împărat austro-ungar. Intervenţia rapidă a trupelor române si polone în Pocuţia în mai-august 1919 a pus capăt acestei încercări, iar arhiducele Wilhelm a fost arestat de români. Eforturile unioniste trebuiau amplificate

Autonomia Adunarea Naţională a reprezentanţilor românilor proclamă unirea

provinciei cu România. 1918, 14/27 octombrie – Cernăuţi, Adunarea

Naţională a fost convocată din iniţiativa lui Iancu Flondor şi Sextil Puşcariu. Hotărîri :

AN s-a proclamat Constituantă. Aceasta instituia : Consiliul Naţional (organ parlamentar, 50 membri) –

preşedinte Dionisie Bejan Consiliul Secretarilor de Stat (guvern, 14 secretari de stat +

Comitetul Executiv = 3 secretari, 3 vicepreşedinţi, 1 preşedinte - Iancu Flondor).

Răspunsul ucrainean administraţia austriacă a predat puterea asupra Bucovinei

reprezentanţilor Radei şi deputatului român Aurel Onciul, favorabil menţinerii status-quo-ului, dar care nu avea niciun mandat din partea Consiliului Naţional Român să negocieze în numele românilor. Naţionaliştii ucrainieni şi revoluţionarii bolşevici au creat o stare de haos şi anarhie

1918, 11 noiembrie – Ucraina doreşte să anexeze Bucovina; armata română intră în Cernăuţi la cererea Consiliului Naţional. Prim-ministru al României era generalul Constantin Coandă.

1918, 12/25 noiembrie – a doua zi după intrarea armatei române în Cernăuţi, Consiliul Naţional a adoptat o constituţie provizorie, „Legea fundamentală provizorie asupra Ţării Bucovinei”, care reglementa principiile fundamentale ale provinciei

Unirea cu România 1918, 15/28 noiembrie – Congresul general al Bucovinei (participau

românii, germanii, rutenii, polonezii din provincie) în Sala Sinodială a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi. Preşedintele Congresului a fost Iancu Flondor. A votat unirea cu România. Au fost numiţi miniştrii Bucovinei în parlamentul românesc : Iancu Flondor (delegat la Cernăuţi) şi Ion Nistor (delegat la Bucureşti).

1918, 18 decembrie – Unirea a fost consfiinţită de regele Ferdinand printr-un decret-lege.

V Unirea Transilvaniei Autonomia

1918, 5/18 octombrie - preşedintele american Woodrow Wilson a recunoscut dreptul la autodeterminare al popoarelor din Austro-Ungaria (art. 10 din „Cele 14 puncte”)

1918, 29 septembrie/12 octombrie – la Oradea în cadrul Comitetului Executiv al PNR s-a adoptat „Declaraţia de autodeterminare” redactată de Vasile Goldiş, "în virtutea dreptului naţional al fiecărei naţiuni de a dispune de ea însăşi". – proclama pentru prima dată dreptul naţiunii române / ardelene la autodeterminare.

1918, 5/18 octombrie – Deschiderea lucrărilor Parlamentului maghiar de la Budapesta. Alexandru Vaida-Voievod citeşte „Declaraţia”.

1918, 18/31 octombrie - Constituirea Consiliului Naţional Român Central din 6 membri PNR şi 6 membri PSD. Preşedinte Ştefan Cicio-Pop, reşedinţa la Arad. Preia controlul Transilvaniei, profitând şi de rapida dezintegrare a aparatului administrativ maghiar.

Unirea cu România 1918, 5/18 noiembrie – Manifestul CNRC „Către popoarele lumii”, tipărit

în română, franceză şi engleză. CNRC afirmă dorinţa unirii cu România. 1918, 7/20 noiembrie – CNRC convoacă Adunarea naţională de la Alba

Iulia (manifestul „Istoria ne cheamă la fapte”)

1918, 9/22 noiembrie – CNRC adresează guvernului maghiar o „Notă ultimativă” prin care cere guvernului maghiar să-i recunoască puterea deplină asupra teritoriului Transilvaniei.

1918, 13-15/26-28 noiembrie – Tratativele româno-maghiare de la Arad. Delagaţia maghiară este condusă de Jaszi Oszkar

1918, 18 noiembrie/1 decembrie – Adunarea de la Alba Iulia. Au fost 1228 de delegaţi de drept sau aleşi. Preşedintele Adunării a fost Gheorghe Pop de Băseşti. Rezoluţia unirii a fost citită de Vasile Goldiş.

1918, 19 noiembrie/2 decembrie s-au întrunit : Marele Sfat Naţional (parlament) – format din 200 de membri

aleşi şi 50 de membri cooptaţi, preşedinte fiind Gheorghe Pop de Băşeşti.

Consiliul Dirigent (guvern) – condus de Iuliu Maniu 1918, 11/24 decembrie - regele Ferdinand promulgă decretul de unire

cu Romania a Transilvaniei, Basarabiei şi BucovineiVI Consecinţele unirii

politice România Mare care a crescut de la 137.000 kmp la 295.049 kmp şi

de la o populaţie de 7 milioane la una 18 milioane de locuitori Democraţie; primele alegeri pe baza votului universal sînt în 1919

economice reforma agrară din 1921, lichidează marea proprietate

socială România îşi pierde caracterul de ţară de imigraţie (numărul celor

care plecau definitiv depăşindu-l pe al celor care veneau să se stabilească)

diversitate etnică