8_07

ADMINISTRAŢIE ŞI MANAGEMENT PUBLIC �� 8/2007

Contextul european si tendinte ale locuirii in Romania

74


Cristina ALPOPI

Academia de Studii Economice din Bucuresti

Introducere

In toate epocile autoritatile din diferite tari au urmarit o anumita politica de locuire ale carei

obiective au evoluat in decursul timpului. Locuirea reprezinta o tematica aflata mereu in actualitate,

atat pentru decidentii si administratorii responsabili cu gestionarea proceselor legate de acest subiect,

cat si pentru profesionistii implicati in incercarea de rezolvare a problemelor specifice domeniului.

De aceea, studiul permanent al diverselor aspecte ale locuirii apare ca fiind absolut necesar pentru

intelegerea contextului general al dezvoltarii socio-economice, locuirea reprezentand o oglinda a

dinamicii unei societati.

1. Context european

1.1 Documente europene cu relevanta asupra problematicii locuirii

Tendintele generale ale locuirii in Romania pot fi mai bine intelese in contextul intelegerii

continentului european. Viziunile politice privind viitoarea evolutie economica si sociala a Europei au

fost formulate in deplina corelatie cu o serie de strategii privind dezvoltarea spatiala a teritoriului.

Premisele abordarii amenajarii teritoriului in spiritul obiectivelor Dezvoltarii Durabile se

regasesc formulate intr-un document al Consiliului Europei din anul 1983. Carta Europeana a

Amenajarii Teritoriului (Carta de la Torremolinos) este primul dintre demersurile care vizeaza

dimensiunea europeana a activitatilor orientate catre o organizare spatiala mai buna in Europa,

militand pentru gasirea solutiilor problemelor care depasesc cadrul national si tinde astfel la crearea

simtamantului de identitate comuna.

In noul context european, amenajarea teritoriului necesita in acelasi timp actiune la nivel local

si gandire la nivel global.

Un alt document semnificativ il constituie aparitia Schemei de Dezvoltare a Spatiului

Comunitar (SDEC) – spre o dezvoltare spatiala echilibrata si durabila a teritoriului Uniunii Europene,

document realizat de catre Comisia Europeana, Postdam 1999.

Acest document stabileste cu claritate raporturile complexe dintre politicile de dezvoltare si

dimensiunea spatiala a acestora.

Politicile de dezvoltare spatiala vizeaza asigurarea unei dezvoltari echilibrate si durabile a

teritoriului Uniunii Europene. Aceste politici sunt abordate in contextul celor trei obiective

fundamentale ale politicii comunitare si anume:

- coeziunea economica si sociala;

- conservarea si gestionarea bazelor naturale ale vietii si ale patrimoniului cultural;

- competitivitatea mai echilibrata a teritoriului european.

Tot in acest document au fost identificate principalele directii de dezvoltare spatiala ale

continentului european: dezvoltarea unui sistem urban policentric si o noua relatie urban-rural,

asigurarea accesului la informatie si cunoastere si dezvoltarea durabila, gestionarea atenta si protectia



75

naturii si a mostenirii culturale. Problemele amenajarii teritoriului privind locuirea vor fi, prin urmare,

subsumate acestor principale directii de dezvoltare spatiala.

Tendintele pe termen lung ale dezvoltarii spatiale in UE sunt influentate in principal de

urmatorii factori:

- o integrare economica progresiva, care conduce la o mai buna cooperare intre statele

membre;

- importanta crescanda a colectivitatilor locale si regionale si a rolului lor in dezvoltarea

spatiala;

- largirea previzibila a UE si evolutia relatiilor sale cu vecinii.

Un al treilea document important in privinta precizarii unor obiective de perspectiva ale

amenajarii teritoriului cu relevanta asupra problematicii locuirii il constituie Conferinta Europeana a

Ministrilor Responsabili cu Amenajarea Teritoriului, organizata de catre Comitetul Inaltilor

Functionari din Consiliul Europei (CEMAT, Hanovra, 2000), unde au fost formulate principiile

directoare pentru dezvoltarea teritoriala durabila a continentului european. Acest document identifica

cele mai importante obiective din domeniul dezvoltarii spatiale, contribuind la elaborarea unei strategii

de coeziune sociala. Obiectivul central al aplicarii acestor principii il reprezinta identificarea masurilor

de amenajare a teritoriului prin care locuitorii tuturor Statelor membre ale Consiliului Europei pot

ajunge la un nivel de viata acceptabil. Aceasta este o conditie prealabila fundamentala pentru

stabilizarea structurilor democratice in localitatile si regiunile Europei.

Cele zece principii sunt urmatoarele:

- Promovarea coeziunii teritoriale prin intermediul unei dezvoltari socio-economice

echilibrate si de imbunatatire a competitivitatii;

- Promovarea incurajarii dezvoltarii generate de functiunile urbane si de imbunatatirea

relatiilor dintre orase si sate;

- Promovarea unor conditii de accesibilitate mai echilibrate;

- Facilitarea accesului la informatie si cunoastere;

- Reducerea degradarii mediului ;

- Valorificarea si protectia resurselor si patrimoniului natural;

- Valorificarea patrimoniului cultural ca factor de dezvoltare;

- Dezvoltarea resurselor energetice in mentinerea securitatii;

- Promovarea unui turism de calitate si durabil;

- Limitarea preventiva a efectelor catastrofelor naturale. (Conferinta Europeana a Ministrilor

Responsabili cu Amenajarea Teritoriului, C.E.M.A.T., Hanovra, 7-8 septembrie 2000,

Traducere C.D.C.A.S., 10)

Aceste principii strategice reprezinta suportul flexibil si orientat spre viitor prin care se va

actiona pana la nivelul autoritatilor locale pe baza suportului spatial oferit de amenajarea teritoriului

pentru dezvoltarea durabila a continentului. Aceste principii se vor concretiza intr-o serie de masuri de

amenajare a teritoriului continentului care sa tina cont de potentialul imens de dezvoltare pe care il

reprezinta diversitatea naturala si culturala a acestui spatiu geografic.

1.2 Probleme ale locuirii pe continentul european

Obiectivul „tehnic” al atingerii coeziunii sociale pe continentul European este reprezentat de

un parametru sintetic ce caracterizeaza calitatea vietii din Europa, fiind denumit Indicele Dezvoltarii



76

Umane (IDU, Human Development Index) elaborat pentru toate tarile membre ale Natiunilor Unite

prin Programul de Dezvoltare al Natiunilor Unite. Acest indice este o masura comparativa a sperantei

de viata, a standardelor de educatie si a venitului pe cap de locuitor (nivelul de trai).

Indicele Dezvoltarii Umane calculat pentru Romania indica nivelul obiectiv pentru tara, dar

mai importanta in contextul problematicii locuirii este stabilirea unui indice sintetic al locuirii bazat pe

analize din cadrul unor studii sectoriale.

Locuirea este cel mai important element in necesitatile vietii umane si in dezvoltarea sociala.

Are un rol radical in aspectul social si economic al evolutiei. Importanta sectorului locuirii pentru

dezvoltarea teritoriala este evidentiata de o serie de considerente care se regasesc in documentul sus

amintit. Functia sectorului locuirii in cadrul societatii este subliniata si de importanta cantitativa si de

impactul major pe care il are asupra economiei si fortei de munca. (Conferinta Europeana a Ministrilor

Responsabili cu Amenajarea Teritoriului, C.E.M.A.T., Hanovra, 7-8 septembrie 2000, Traducere

C.D.C.A.S., 9)

Efectele insumate dintre cresterea economica si evolutia demografica pe de o parte si

modificarea cererii de locuinte pe de alta parte, din punct de vedere calitativ, cantitativ si de

amplasare, implica un proces de dinamizare a constructiilor de locuinte dar si dezvoltarea tuturor

componentelor legate de actul locuirii.

Realizarea locuintelor presupune mobilizarea unor resurse insemnate de capital, in special a

celui privat, ceea ce inseamna in cele din urma dinamizarea economiei. In acest sens, de o deosebita

importanta in studiul evolutiei locuirii il are identificarea tendintelor de finantare si subventionare a

acestei activitati.

Investitiile private fac parte din fortele motrice ale dezvoltarii sociale si in mod egal ale

dezvoltarii teritoriale. Una dintre sarcinile amenajarii teritoriului consta in a furniza investitorilor

privati o perspectiva de dezvoltare prospectiva si o securitate in termeni de amenajare. In plus,

politica amenajarii teritoriului va trebui sa contribuie impreuna cu politicile sectoriale adecvate, la

cresterea atractivitatii municipalitatilor si regiunilor pentru investitii private la nivel local si regional.

Principiile unei politici de amenajare durabila se refera la structurarea retelei de asezari

umane. La acest nivel de abordare a locuirii in teritoriu, cel mai important principiu il constituie

promovarea incurajarii dezvoltarii generate de functiunile urbane si de imbunatatire a relatiilor dintre

orase si sate. Acest lucru se realizeaza prin structurarea sistemelor si functiunilor urbane, o atentie

speciala acordandu-se dezvoltarii centrelor urbane de marime mica si mijlocie din regiunile rurale care

vor facilita accesul acestor regiuni la functiunile urbane. Complementaritatea intre asezarile umane de

scara diferita se va face prin constituirea unei structuri echilibrate a armaturii urbane in conditiile unor

parteneriate intre colectivitatile teritoriale.

Preocuparile europene privind atingerea obiectivelor amintite mai sus pe baza principiilor

enuntate sunt sustinute de o serie de masuri specifice pentru diferite regiuni ale Europei.

Astfel, problemele specifice ale tarilor noi membre privind locuintele sunt legate de finantarea

constructiei de locuinte, intretinerea stocului imobiliar, precum si de problemele generate de

potentialul diferit de accesibilitate la proprietatea rezidentiala, care pot fi atenuate prin cresterea ofertei

de terenuri pentru construirea de locuinte.

Problemele locuirii in zonele rurale sunt legate de accesul populatiei la servicii furnizate de

orase mici si mijlocii din teritoriu, cresterea accesibilitatii si cresterea atractivitatii pentru locuire in

spatiu rural.

1.3 Caracteristici ale dinamicii urbanizarii in spatiul european si in Romania

La nivelul continentului european exista o structura densa de asezari umane care acopera partea

centrala a Europei, incepand cu Marea Britanie, continuand cu Olanda, Belgia si Vestul Germaniei, pana

la Estul si Vestul Alpilor si anume Italia, Cehia, Sudul Poloniei si Slovacia spre Ungaria.

Tarile de la Nord si Sud fata de aceste zone sunt mai putin populate si au un sistem urban mai

putin dens. Acest lucru este adevarat pentru Irlanda, zonele nordice ale Marii Britanii, Norvegia,



77

Suedia, Finlanda, Estonia, Letonia si Lituania, dar si portiuni din Spania, Portugalia, Grecia, Bulgaria

si Romania. (ESPON 1.1.1. Potentials for polycentric development in Europe, March 2005).

Una dintre caracteristicile dinamicii urbanizarii in spatiul european o constituie dinamicile

diferite din zonele vestice, in raport cu estul Europei. Dupa cresteri mari in anii ´80, aceste tari cunosc

o temperare a dinamicii. O caracteristica a spatiului Est-European o constituie ,,ruralitatea” unei mari

parti a acestuia. Analiza densitatilor populatiei urbane ilustreaza o densitate scazuta a locuitorilor din

mediul urban. Aceste caracteristici sunt completate si de faptul ca zona estica a Europei este grevata de

o serie de disparitati in ceea ce priveste raportul urban/rural, situatie care este agravata si de scaderea

ritmului gradului de urbanizare.

Analizele corelative dintre accesibilitatea sau PIB-ul oraselor din Romania si numarul

respectiv marimea acestora, conduc la concluzia ca majoritatea oraselor, in general de rang II si mai

mic (orasele de grad II fiind municipiile de importanta interjudeteana, judeteana sau cu rol de echilibru

in reteaua de localitati) au o forta economica redusa, ceea ce in conditii actuale sugereaza cresterea

rolului oraselor de categoria I (municipiile de importanta nationala cu influenta potentiala la nivelul

european).

Aceasta tendinta poate deveni contrara evolutiei spre coeziune economica si sociala, in

conditiile in care orasele mici si chiar mijlocii traverseaza o perioada de stagnare. De asemenea,

accesibilitatea mult mai redusa a oraselor mici, reduce si mai mult sansele acestora de a-si dezvolta

rolul teritorial.

Analizele efectuate in ultimul timp reflecta disparitati in ceea ce priveste dezvoltarea spatiala

echilibrata a retelei de orase, dintre spatiul central European si Romania si arata distanta dintre

elementele care definesc locuirea la nivelul teritoriului dintre cele doua spatii. In plus, fata de teritoriul

continetului, Romania apare, in cea mai mare parte, ca o regiune cu un puternic declin demografic, cu

exceptia Moldovei. Aceste elemente, accentueaza decalajul in ceea ce priveste potentialul de

structurare in tara noastra a unui sistem policentric puternic.

In acest context, se poate afirma ca Romania nu dispune in prezent de mai multe Arii

Metropolitane de crestere (MEGAS – Metropolitan Growth Areas), in afara de Bucuresti si Timisoara.

Aceasta inseamna ca una dintre prioritati o reprezinta identificarea celor mai favorabile aglomerari

urbane capabile sa sustina in viitor o astfel de dezvoltare. Integrarea in relatiile spatiale cu centrul

Europei se poate obtine prin intalnirea policentrismului la toate nivelele de agregare spatiala in cadrul

teritoriului national si prin deschiderea catre estul continentului, atunci cand conditiile o vor permite.

2. Tendinte ale locuirii in Romania

2.1 Aspecte demografice

Numarul locuitorilor din Romania a inregistrat in ultimii ani o scadere. Migratia masiva spre

marile orase de la inceputul anilor ’90, a fost urmata de o tendinta inversa. Explozia demografica din

anii 1967 si 1980 are drept consecinta in prezent parcurgerea unei perioade de criza a locuintelor,

generata de ajungerea generatiilor respectivelor boom-uri demografice la varsta formarii cuplurilor

familiale.

Analiza structurii populatiei active arata o puternica deplasare a populatiei catre mediul urban,

si o dramatica scadere a celei active din mediul rural (inca din 1992, la sate mai lucra doar 67% din

populatia din 1966). Acest fapt ne conduce la concluzia ca in urmatorii ani va creste cererea pentru

locuintele urbane. In realitate, distributia spatiala a realizarii de locuinte confirma dinamica populatiei:

astfel, in perioada 1992-2002 cele mai multe locuinte s-au construit in Moldova. Alte judete cu o

dinamica pozitiva importanta sunt: Ilfov, Dambovita, Gorj, Ialomita, Constanta, Bistita-Nasaud.

Aceasta tendinta trebuie corelata cu alte elemente care definesc calitatea locuintei si actul

locuirii (materiale de constructie, dotari), precum si cu mediul in care s-au realizat (urban/rural).

Calitatea locuirii este definita si de accesul populatiei la utilitatile edilitare (tabelul 1). Cele

mai multe deficiente exista in mediul rural, dar se constata ca exista si un segment al populatiei

urbane care nu are acces la utilitati.



78

Procentul persoanelor care au acces la utilitati

Tabelul 1

Utilitati % din populatia

totala

%din populatia

urbana

% din populatia

rurala

alimentare cu apa 54.29% 88.04% 17.51%

canalizare 53.23% 87.15% 16.26%

energie electrica 97.97% 99.40% 96.42%

gaze 42.86% 74.65% 8.21%

incalzire centrala 38.55% 71.83% 2.27% Sursa: Statistica teritoriala 2003

Cererea mare de locuinte, corelata cu fenomenele de polarizare sociala si economica, precum

si cu tendinte de marginalizare si excluziune, ridica problema respectarii proprietatii.

Un studiu efectuat pentru 58 de orase din Europa releva procentul ridicat al locuintelor sociale

si al celor ocupate cu chirie (figura 1).

Procentul locuintelor proprietate particulara din figura de mai jos este 46.5% +31.9% =78.4%

Figura 1

O comparatie cu situatia proprietatii asupra locuintelor din alte tari europene arata diferente

categorice fata de situatia din Romania in ceea ce priveste proprietatea asupra locuintelor, procentele

fiind mult mai mici decat in tara noastra, unde procentul este in jur de 97% (tabelul 2).

Fondul de locuinte pe forme de proprietate si pe regiuni de dezvoltare

Tabelul 2

Regiuni

Total

locuinte

(nr)

Proprietate

majoritara

de stat (nr)

Proprietate

majoritara

privata

(nr)

Regiuni

Proprietatea

majoritara

de stat (%)

Proprietatea

majoritara

privata (%)

ROMANIA 8152374 202027 7950395 ROMANIA 2.48 97.52

1. Nord-Est 1309293 22998 1286295 1. Nord-Est 1.76 98.24

2. Sud-Est 1030782 29187 1001595 2. Sud-Est 2.83 97.17

3. Sud 1263357 20787 1242570 3. Sud 1.65 98.35

4. Sud-Vest 913373 15038 898335 4. Sud-Vest 1.65 98.35

5. Vest 770203 38265 731938 5. Vest 4.97 95.03

6. Nord-Vest 1027073 18537 1008716 6. Nord-Vest 1.8 98.21

7. Centru 956349 31520 924829 7. Centru 3.3 96.7



79

8. Bucuresti 881946 25875 856071 8. Bucuresti 2.93 97.7

Mun. Bucuresti 781121 23896 757225 Mun. Bucuresti 3.06 96.94

Sursa: Statistica teritoriala 2004

2.2 Probleme ale extinderii zonelor de locuit in Romania

Cresterea cererii pentru locuinte trebuie verificata in corelare cu cererile de teren pentru

spatiile de locuinte individuale, atat in mediul urban, cat si rural. Cresterea suprafetelor intravilane nu

reflecta intotdeauna o presiune pentru construirea de locuinte a populatiei localnice tinere, ci mai

degraba cererea pentru a doua resedinta sau una principala a unor segmente ale populatiei din marile

centre urbane.

Dincolo de limitele oraselor si ale comunelor, dupa 1990, s-au construit in ritm rapid si cu

fonduri private, in zone diferite si cu motivatii diferite, locuinte individuale.

Este vorba despre o categorie de proprietari care doresc sa-si schimbe modul de viata din

locuintele colective cu unul adecvat standardelor de confort si noii situatii economice. Zonele tinta

sunt cele cu potential peisagistic, dar in dinamica raspandirii acestora, rolul principal il are distanta si

calitatea cailor de acces dintre locuinta si orasul unde exista locurile de munca. Realizarea acestor

zone de locuinte se face prin parcelarea terenurilor, de folosinta agricola, iar asigurarea cu utilitati

edilitare reprezinta rodul demersurilor individuale.

Consecinta o constituie marele impact negativ asupra factorilor de mediu, in special asupra

apelor de suprafata, padurilor si chiar a straturilor de apa freatica.

Extinderea zonelor de locuinte cu standard de confort urban se realizeaza prin construirea de

loturi libere (cel mai frecvent terenuri agricole supuse parcelarii) sau pe loturi in vatra satului care se

elibereaza, in zone cu locuinte rurale traditionale, dar in cautarea avantajului unui amplasament

favorabil, in acest caz fiind vorba in special de locuinte de vacanta ocupate fie la sfarsit de saptamana,

fie in perioada vacantelor. Asadar casele individuale de retragere, desi la noi prezente inca in mica

masura, vor constitui o prezenta semnificativa a locuintelor din perimetrul marilor orase sau din

spatiul rural.

Cresterea gradului de concentrare urbana, distribuirea neuniforma a cresterii demografice,

schimbarile legislative, depasirea perioadei de serviciu pentru un numar mare de imobile de locuinte,

uzura morala specifica unei parti a fondului de locuinte, scaderea importanta a ritmului de constructie

a noilor locuinte colective, ne conduc la concluzia ca strabatem o puternica criza de locuinte, care se

va accentua in urmatorii ani (Sarbu Catalin, 1998).

Cresterea gradului de concentrare urbana in Romania determina, impreuna cu alti factori

socio-economici, cresterea complexitatii sistemului oras-teritoriu periurban. Astfel, se poate formula

concluzia ca incepand cu anii ’90, asistam la faze succesive ale expansiunii locuirii urbane in teritoriul

periurban, situatie in care zonele situate la periferia marilor orase devin puncte sensibile in ceea ce

priveste actul locuirii.

Problematica locuirii si a locuintei reprezinta un element cheie in strategia dezvoltarii social-

economice, atat la nivel national cat si la nivel local. Ea trebuie corelata cu toate aspectele

complementare si necesare locuirii in ceea ce privesc politicile de dezvoltare a retelelor de servicii si

tehnico-edilitare, precum si a infrastructurilor de transport si comunicatii din intreg teritoriul national.

Concluzii

In urma tuturor celor afirmate anterior, se poate aprecia ca locuirea este considerata din punct

de vedere analitic ca fiind un domeniu al evaluarii calitatii vietii, participand prin componentele sale la

definirea unor elemente de evaluare a calitatii asezarilor umane.

Aspectele relevate mai sus pot fi analizate si rezolvate doar in corelatie cu situatia asezarilor

umane din teritoriu; extinderea teritoriala a oraselor mari in Romania, consecinta a cresterii populatiei

urbane dar si a tendintei de realizare a locuintelor individuale, devenita posibila din punct de vedere



80

legal, nu reprezinta inca o solutie pentru rezolvarea crizei locuintei la noi in tara, dat fiind faptul ca

realizarea unei locuinte individuale in conditii bune de calitate (conceptie, materiale, executie), este

accesibila sub aspect financiar unui segment redus al populatiei.

Eventuala eliberare a spatiului locativ din mediul rural, ca urmare a tendintelor de depopulare

a satelor, nu constituie o rezerva pentru rezolvarea acestei probleme, atat timp cat vechimea si starea

tehnica a unei insemnate parti a locuintelor rurale nu mai pot asigura conditiile pentru o locuire

eficienta, chiar si in conditii minimale.

Aceste considerente, precum si unele dintre aspectele enuntate mai sus, ne conduc catre

aprecierea ca problematica locuirii si a locuintei reprezinta un element cheie in strategia de dezvoltare

social-economica, atat la nivel national cat si local. Ea trebuie corelata cu toate aspectele

complementare si necesare locuirii in privinta politicilor de dezvoltare a retelelor de servicii si tehnico-

edilitare, precum si a infrastructurilor de transport si comunicatii din intreg teritoriul national.

Bibliografie:

1. DAN ADRIAN, Accesul la locuire in Romania, astazi, Calitatea Vietii, XIV, nr. 3-4, 2003,

Editura Academiei Romane.

2. GHETAU VASILE, Situatia demografica a Romaniei: stadiul actual, factori de influenta si

perspective, Populatie si societate, numar special, decembrie 2003, Centrul de Cercetari

Demografice Vladimir Trebici, din cadrul Institutului National de Cercetari Economice al

Academiei Romane.

3. IANOS IOAN, Sisteme teritoriale, Editura Tehnica, Bucuresti, 2000.

4. MIHAILESCU VINTILA M., Evolutia geografica a unui oras – Bucuresti, Editura Paideia,

Bucuresti, 2003.

5. SARBU CATALIN, Habitatul urban in expansiune periurbana, Editura Universitara ”Ion

Mincu”, 2005.

6. SARBU CATALIN, Din nou despre criza de locuinte, Arhitect-Design, nr. 7/1998

7. * * * Conferinta europeana a Ministrilor responsabili cu amenajarea Teritoriului (CEMAT):

Principii directoare pentru Dezvoltarea teritoriala durabila a Continentului european, Hanovra,

7-8 septembrie 2000, Traducere C.D.C.A.S.

8. * * * Raportul National al Dezvoltarii Umane 2003-2005: Guvernare locala si dezvoltare umana,

PNUD Romania.

9. * * * European sustainable cities, Expert Group on the Urban Environment, European

Commision, Brussels, March, 1996.

10. * * * Comisia Nationala de Statistica – Anuarul statistic al Romaniei, 2003, 2004.

8_07

Documents

Transcript of 8_07