8. Definitia si componentele modului de viata.

Modul de viata este format dinelementele obiective ale traiului, care constau din conditiile material,

economice si sociale ale vietii omului

Componentele principale ale modului de viata in colectivitate sunt:

Locuinta(m2 la o persoana) si utilajul casnic (gradul de confort);

Caracterul muncii (ocupatiei , profesiei) si durata ei;

Conditiile igienice in locuinte si la locurile de munca;

Studiile;

Calificarea profesionala;

Asistenta medicala(formele si accesibilitatea);

Traditiile;

Obiceiurile;

Durata timpului liber si formele de petrecere a lui;

Resedinta(urbana, rurala) si mijloacele existente de transport;

Mijloacele de comunicare, telecomunicare,informare , nivelul de cultura, etc.

9. Definitia si elementele stilului de viata.

Stilul de viata al omului exprima modul sau general de a trai , raportul dintre conditiile in care el isi

duce traiul si conditiile de ctivitate, de asemenea, si modelele individuale de comportament

determinate in anumita masura de factorii socio-culturali, caracteristicile personale si educationale.

Stilul de viata se refera la decizii, actiuni si conditiile de viata.

Elementele stilului de viata:

Sanogene – cele, care promoveaza si fortifica sanatatea;

Patogene – cele, care reprezinta factorii cauzai sau de risc pentru anumite imbolnaviri.

Stilu de viata sanogen se cultiva inca din frageda copilarie in cadrul familiei, ulterior in gradinite,

scoli , societate. Elementele patogene ale stilului de viata include: fumatul , alcoolismul,

narcomania, toxicomania, huliganismul, alimentatia excesiva sau carentiala, sedentarismul.

10. Definitia si componentele nivelului de viata.

Nivelul de viata prezinta un indice integral,care caracterizeaza utilizarea de catre populatie a

bunurilor material si spiritual si gradul de satisfacere a necesitatilor in aceste bunuri la un anumit

moment de dezvoltare a societatii. Nivelul de viata reflecta starea materiaa a societatii, in genere,

si a fiecarui individ in parte . El se caracterizeaza printr-un system de indici cantitativi si calitativi:

produsul intern brut per capita, nivelul si dinamica preturilor, nivelul platilor pentru apartament si

serviciile comunale, impozitelor, cheltuielele pentru transport, conditiile habituale, posibilitatile de

odihna, nivelul de asistenta medicala, studii, longevitatea etc. Drept valoare medie a nivelului de

viata serveste cosul de consum.

11. Formele orale si editoariale de educatie pentru sanatate, avantajele si dezavantajele, continutul lor.

12. Definitia si componentele calitatii vietii.

Prin conceptual de “calitatea vietii” se subintelege “totalitatea posibilitatilor oferite individului de catre

societate de a-si amenaja existenta individuala dupa necesitatile, cerintele si dorintele sale proprii”

(Bertrand de Jouvenel).

Conform lui N. Opopol (2001), calitatea vietii include:

Potentialul demographic (miscarea naturala a populatiei, structura populatiei);

starea sanatatii populatiei(mortalitatea, cauzele decesului, patologiile specific, mortalitatea

infantile, longevitatea medie a populatiei, morbiditatea social determinanta);

Evaluarea factorilor de risc(factorii ce determina calitatea existentei umane);

Factorii geologici de risc(alunecari de teren)

Infrastructura sociala

Factorii biogeochimici de risc

Veniturile si consumul

Bioclima si fenomenele nefavorabile,

stresurile sociale

presiunea tehnogena

13. Rolul promovarii sanatatii in dezvoltarea multilateral a copiilor si adolescentilor.

Ca o componenta a educatiei multilaterale, educatia pentru sanatate este un sistem de masuri si

influente pentru formarea comportamentului igienic, este activitatea de conducere a copilului si

tanarului de la conditia sa de fiinta naturala la aceea de fiinta social – culturala in problemele de

sanatate.

Educatia pentru sanatate reprezinta, sub aspect educational, procesul de informare, formare si

dezvoltare aomului – tanat si adult- in domeniul sanatatii, procesul inzestrarii individului cunostinte,

atitudini si obisnuinte privind sanatatea.

Finalitatea educatiei pentru sanatate in scoala este, asadar, culturalizarea igienico – sanitara a

copiilor si tinerilor in vederea formarii unui stil de existenta si comportare igienica, a unui mod de

viata sanatos, contribuind – prin perfectionarea sanatatii fizice, afectiv – emotionale si mintal –

spirituale – la dezvoltarea multilaterala a personalitatii si la integrarea sociala a celor educati. In

acest sens, educatie pentru sanatate se plaseaza pe o directie prospectiva, prin aceea ce urmareste

nu numai promovarea sanatii in prezent, ci pregatirea copiilor, sub raportul sanatatii, de-a lungul

intregii existente, pentru a se putea adapta neincetat permanentelor mutatii, care au loc in viata

moderna, pentru a fi inarmat impotriva agresiunilor biologice si emotionale ale mediului, care se

ivesc in procesul evolutiv al civilizatiei moderne.

Procesul educativ se concretizeaza la nivelul a trei etape informative – formative, successive si

interdependente.

O prima etapa se refera la informarea copiilor si tinerilor cu notiuni, idei din domeniul sanatatii, la

transmiterea unor date in probleme de sanatate.Este vorba despre o etapa teoretica, cu rol de

cognitie, urmarind conturarea unei imagini asupra problemelor de sanatate, formarea unor

reprezentari teoretice, intelectuale despre fenomenele sanatatii si ale bolii, a unui ansamblu de

cunostinte teoretice igienico – sanitare, a bazei cognitive necesara intelegerii stiintifice a masurilor

de aparare si promovare a sanatatii.

Aceasta presupune formarea unor atitudini igienice si a unor valori. Atitudinea este o dispozitie, o

pregatire pentru a actiona, iar in problemele de sanatate, atitudinile reprezinta comportamente

virtuale.

Atitudinea inseamna totodata ce gandim si simtim referitor la ceva, avand trei componente:

cognitive, afective si conative. Cele afective au un rol principal. Astfel, deoarece atitudinile – sub

influenta componentei afective – se adopta si nu se invata,ele se modifica indeosebi datorita

exemplului cadrului didactic, parintilor sau a grupului, ceea ce dovedeste importanta acestui mod

indirect de educatie si in problemele de sanatate.

A treia etapa are un caracter practice, o functie paraxiologica, urmarind formarea deprinderilor si

obisnuintelor igienice, a capacitatii de actiune practica sanitara, a vointei de actiona in folosul

propriei sanatati si a sanatatii colectivitatii, elemental conativ, volitional, avand un rol preponderant

in luarea unor decizii favorabile promovarii sanatatii.

14. Principii de orientare a cadrelor didactice in desfasurarea activitatilor de educatie pentru

sanatate a copiilor.

Obiectivele urmărite în cadrul Programului Naţional "Educaţia pentru sănătate în şcoala românească"

vizează:

1. promovarea sănătăţii şi a stării de bine a elevului, respectiv:

• funcţionarea optimă din punct de vedere somatic, fiziologic, mintal, emoţional, social şi spiritual;

• formarea unui stil de viaţă sănătos.

2. dezvoltarea personală a elevului, respectiv:

• autocunoaşterea şi construirea unei imagini pozitive despre sine;

• comunicare şi relaţionare interpersonală;

• controlul stresului;

• dezvoltarea carierei personale.

3. prevenire, respectiv:

• prevenirea accidentelor şi a comportamentelor cu risc pentru sănătate;

• prevenirea atitudinii negative faţă de sine şi viaţă;

• prevenirea conflictelor interpersonale, a dezadaptării sociale şi a situaţiilor de criză.