Domnia lui Cuza

Etapele domniei lui Cuza1 Etapa desăvîrşirii unirii (1859-1862)

Obiective : Plan extern : recunoaşterea dublei alegere şi a unirii depline

Conferinţa puterilor garante de la Paris, aprilie - septembrie 1859. Marile puteri recunosc dubla alegere, Austria doar pe timpul domniei lui Cuza !

Conferinţa puterilor garante de la Constantinopol, sept-dec 1861. Recunoaşte unirea deplină instituţională, Austria doar pe timpul domniei lui Cuza !

Plan intern : desăvîrşirea unirii Stabilirea capitalei la Bucureşti (1859) Unificarea serviciilor de vamă Unificarea cursului monetar Unificarea serviciului de telegraf Unificarea forţelor armate / două etape :

1859, tabăra de la Floreşti, sub conducerea lui Constantin Milicescu

1860, ministerul de război, primul minister unic al României (Ion Emanuil Florescu)

Unificarea legilor (de către Comisia Centrală de la Focşani) şi a regulamentelor administrative

Formarea guvernului unic (22 ianuarie 1862), prim-ministru Barbu Catargiu.

Unificarea parlamentelor (24 ianuarie 1862)2 Etapa domniei constituţionale (1862-1864)

Guvernul Barbu Catargiu (ianuarie-iunie 1862) Reforma agrară propusă de guvernul Barbu Catargiu, favorabilă

moşierilor. Lasă neatinse marile proprietăţi funciare Preconiza împroprietărirea ţăranilor cu loturi egale din domeniile

statului Liberalii moderaţi prin Mihail Kogălniceanu prezintă un contraproiect :

emanciparea ţăranilor şi împroprietărirea ţăranilor în mod diferenţiat 1862, 8/20 iunie - Catargiu este asasinat (primul prim-ministru asasinat

din istoria noastră !). Proiectul legii rurale propus de conservatori este abandonat.

1862 Răscoala lui Mircea Mălăeru (ţăranii se temeau de proiectul lui Catargiu)

Guvernul Apostol Arsake (8-20 iunie 1862) – de tranziţie Guvernul Nicolae Kretzulescu (1862-1863)

Realizări Unificarea serviciilor sanitare Consiliul superior al instrucţiunii publice Direcţia generală a arhivelor statului

Tranzitul armelor sîrbeşti (noiembrie-decembrie 1862) Primul vot de blam din istoria parlamentarismului românesc (26

februarie 1863) Guvernul Mihai Kogălniceanu (11 octombrie 1863 - 26 ianuarie 1865)

1863, 13/25 decembrie - secularizarea averilor mănăstireşti. Atît a celor închinate cît şi a celor neînchinate (pentru a evita caracterul discriminatoriu). Acestea deţineau 1/4 din suprafaţa agricolă a ţării !

oferta guvernului : 82 milioane de lei despăgubiri (călugării au cerut 500 milioane !) construcţia unei şcoli laice şi a unui spital la Constantinopol

3 Etapa domniei autoritate (1864-1866) 1864, 2 mai - lovitura de stat. Kogălniceanu încercase să treacă legea

agrară dar primise vot de blam. Cuza dizolvă Parlamentul. A fost prima lovitură de stat din istoria României moderne. Cuza a dat şi o proclamaţie către ţară şi una către armată.

Reforme : Reforme constituţională: Statutul dezvoltător al Convenţiei de

la Paris (1864) Se instituia parlamentul bicameral : Adunarea şi Corpul ponderator Domnitorul avea prerogative sporite

avea iniţiativa legilor, elaborarea lor fiind realizată de Consiliul de Stat (format din specialişti numiţi). Consiliul va fi desfiinţat prin art. 131 al Constituţiei din 1866.

avea drept de veto (absolut) numea 1/3 dintre membrii Senatului numea pe preşedintele Camerei (Adunării Legislative)

Reforma electorală. Era cuprinsă în Statutul dezvoltător Alegătorii erau împărţiţi în primari (votau prin delegaţi 1–100) şi direcţi.

1864, 22-26 mai - plebicit 1864, iunie - călătoria diplomatică a lui Cuza la Constantinopol

Reforma agrară : Legea rurală ( 1864, 14 august ) condiţiile legii :

împroprietărirea se făcea în funcţie de numărul de vite (ţăranii deveneau fruntaşi, mijlocaşi şi pălmaşi)

claca era desfiinţată dar ţăranii plăteau despăgubire timp de 15 ani

desfiinţarea dijmei (darea în produse), podvezilor (cărăuşie), zilelor de meremet (reparaţii la conac)

loturile primite nu putea fi înstrăinate timp de 30 de ani importanţă

împroprietărite 463.000 familii cu 1,8 mil. ha proprietatea ţărănească ajunge la 30% din suprafaţa arabilă

limite nu au fost împroprietăriţi toţi ţăranii, împroprietăriea

însurăţeilor (48.000 familii) se va realiza în 1878 ţărani au primit pămînt insuficient şi de proastă calitate lipsa instituţiilor de credit / băncilor

Reforma învăţămîntului: Legea instrucţiunii publice (1864, 25 noiembrie)

învăţămîntul primar devenea obligatoriu şi gratuit Reforma juridică :

Codul civil (se instituia căsătoria şi divorţul civil) 1864, 2/14 decembrie

Codul penal (se înlătura jurisdicţia consulară) 1864, 4/16 decembrie Cele două coduri se inspirau din cel francez din 1810 şi cel

prusac din 1851. alte legi :

Legea pentru organizarea Curţii de Casaţie – apărea Curtea de Casaţie

Legea pentru organizarea judecătorească

Legea pentru organizarea administrativă - apăreau Consiliile judeţene

Legea comunală Legea contabilităţii Introducerea sistemului metric de măsuri şi greutăţi Infiinţarea Casei de economii şi consemnaţiuni (1 dec. 1864) înfiinţarea Ministerului de Externe înfiinţarea agenţiilor diplomatice – adevăratele ambasade limitarea jurisdicţiei consulare încheierea unor convenţii vamale, poştale şi de comerţ

1865, 11 februarie, autocefalia Bisericii Române. Istoricul probemei : 1865 - autorităţile laice acordă titlul de mitropolit-primat lui Nifon

Rusăilă (1865-1875) 1872 - se întemeiază BOR prin desprinderea Mitropoliei Ungrovlahiei

şi Mitropoliei Moldovei de sub ascultarea canonică a Patriarhiei de Constantinopol şi ridicarea mitropolitului Ungrovlahiei, totodată arhiepiscop de Bucureşti, în rangul de mitropolit-primat al României.

1885 - recunoaşterea autocefaliei BOR. Din perspectiva Patriarhiei de Constantinopol aceasta este data naşterii Bisericii Ortodoxe Române. De facto, Biserica Ortodoxă Română a luat fiinţă odată cu constituirea Sfântului Sinod de la Bucureşti în anul 1872, acest eveniment marcând transformarea mitropoliilor şi episcopiilor ortodoxe din părţi componente ale Patriarhiei de Constantinopol în părţi componente (subdivizuni) ale noii structuri.

1925 - Biserica Ortodoxă Română este organizată ca Patriarhat Declinul domniei lui Cuza.

Înlăturarea lui Kogălniceanu (ianuarie 1865 - datorită turneului lui M.K. din august-septembrie 1864 în Oltenia !). Au mai urmat doi prim-miniştrii : C. Bosianu (ianuarie-iunie 1865) şi N. Kretzulescu.

Adoptarea primului fiu natural. Cuza nu a avut copii de la soţia sa Elena. În schimb a avut doi băieţi (Alexandru şi Dimitrie) cu Maria Catargi Obrenovici (primul soţ al acesteia a fost un general sârb, împreună cu care a avut un fiu, Rudi, iar cel de-al doilea soţ a fost prinţul Milos Obrenovici, decedat în 1860, căruia i-a născut în 1854 un băiat (au divorţat în 1855), Milan Obrenovici, viitorul rege Milan al Serbiei), pe care i-a adoptat. Era un semn că ar dori să devină rege şi să instituie o dinastie. A avut loc o reanimare a „monstruoasei coaliţii”.

Mişcarea din 15 august 1865 – au fost 20 morţi şi răniţi. Comercianţilor le era interzisă vînzarea ambulantă. Consecinţele au fost : pierderea spijinului Franţei şi a Porţii mesaj adresat Parlamentului 5/17 decembrie 1865 prin care a

afirmat clar intenţia de a părăsi tronul. Înlăturarea lui Cuza

„monstruoasa coaliţie” – conservatori şi liberali radicali. Avea un singur obiectiv: înlăturarea lui Cuza, considerat un moderat.

1866, 30 ianuarie – înlăturarea lui I.E. Florescu (ministrul de război) şi a lui Savel Manu (ministru de interne), doi generali foarte devotaţi domnitorului.

1866, 11 februarie – lovitura de stat. S-a format o locotenenţă domenască (Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu, Nicolae Haralambie) şi un guvern condus de Ion Ghica. Această abdicare putea avea consecinţe grave, pentru că: satele au fost înspăimântate că reforma agrară nu va mai avea loc.

la 3 aprilie 1866 la Iaşi are loc o mişcarea separatistă - ducea la anularea unirii Moldovei cu Ţara Românească !

Poarta Otomană mobilizează armată la Dunăre pentru a interveni în România, unirea fiind recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza !

1873 - Cuza moare la Heidelberg. Este înmormîntat la Ruginoasa (azi la Trei Ierarhi, Iaşi)

Consecinţe imediate1. satele au fost înspăimântate că reforma agrară nu va mai avea loc2. la 3 aprilie 1866 la Iaşi o demonstraţie a Mişcării Separatiste cere

anularea unirii Moldovei cu ţara Românească,3. Poarta Otomană mobilizează armata la Dunăre pentru a interveni în

România, unirea fiind recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza Importanţa domniei lui Cuza

a realizat unirea deplină a României a realizat reformele necesare modernizării ţării (constituţională, agrară,

juridică, educaţională) a înţeles să se retragă cu demnitate atunci cînd misiunea sa se

încheiase. Motivele eşecului domniei

Domnia lui a eşuat doarece reforma lui agrară risca să submineze baza economică a moşierimii, căci aceasta trăia din economia cerealieră şi exportul agrar, neputîndu-se lipsi de prestaţia în muncă a ţăranilor. În 1866 apare prima dintre legile de tocmeli agricole. Lucrul este deci simptomatic. Vor mai urma altele în anii 1872, 1882, 1893.

1866

Trei evenimente sînt importante, după abdicarea lui Cuza şi pînă la venirea prinţului străin în ţară :1 Locotenenţa Domnească (11 februarie – 10 mai 1866 )

Unirea în pericol Turcia cere revocarea protocolului din septembrie 1859 Conferinţa Puterilor garante de la Paris (10 martie–10 arpilie 1866).

Turcia, Austria, Rusia cer separaţia !!! Refuzul lui Filip de Flandra de a ocupa tronul

Realizări (3) 21 martie - înfiinţarea Gărzii civice (trebuia să fie o armată a burgheziei

care nu avea încredere în „miliţia pămînteană”) 30 martie - legea pentru tocmeli agricole 13 aprilie - înfiinţarea Societăţii Literare Române

2 Instalarea prinţului străin Intre 1866 si 1947, românii au fost prezenţi in lumea europeană cu propria

lor monarhie, o monarhie de import, germană, conservatoare, care s-a dovedit loială interesului românilor in primul război mondial, in ciuda legăturilor sale "genetice". Consideraţii de politică

externă (dorinţa sprijnului extern pentru obţinerea independenţei) internă (evitarea luptei politice dintre moşierime şi burghezie)

au recomandat ca succesiunea la tron să fie acordată unui străin, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Hohenzollernii sunt originari din Suabia secolului al XI-lea. Numele lor provine de la denumirea unui vechi castel, Zollern, aproape de Hechingen, in actualul land Baden-Württenberg. Reşedinţa Hohenzollernilor (Castelul Sigmaringen) se află în munţii Pădurea Neagră la graniţa franco-germană, locul de unde izvorăşte Dunarea. Acolo era cuibul Aquilei Negre, cel mai înalt ordin şi simbol al Casei Regale prusiene instituit de Friedrich I la 1701, şi tot acolo s-au născut Carol I şi Ferdinand I. Hohenzollern in limba germana înseamna: hoch – înalt, vârf, zollern - colina, deci "înalta colină". Deviza acestei case era "Nihil sine Deo" (Nimic fără Dumnezeu), fiind preluată şi de dinastia română.

Politicienii români obţin acordul lui Napoleon III La 10 mai 1866, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost ales principe al

României. În 1881, el a obţinut demnitatea regală, întrucît cu cîţiva ani înainte, în urma războului ruso-româno-turc, România îşi cîştigase independenţa.

3 Constituţia din 1866 După cîteva săptămîni de la urcarea pe tron a lui Carol, a fost adoptată o

Constituţie care a înlocuit statutele bonapartiste ale lui Cuza. Ea urma modelul Constituţiei belgiene din 1831, dar multe din prevederile ei liberale au rămas numai pe hîrtie.

A fost elaborată de guvernul de uniune naţională Lascăr Catargiu (11 mai 1866–15 iulie 1867)

A fost modificată : 1879 – articolul 7 (acordarea cetăţeniei locuitorilor evrei) 1884 – a fost schimbată legea electorală, numărul de colegii s-a redus

de la 4 la 3 1917

art. 19 - exproprierea pentru utilitate publică art. 57 şi 67 - au deschis calea reformei electorale

Cele mai dezbătute probleme :

problema Senatului (a fost menţinut) dreptul de veto (a fost obţinut cel absolut, liberalii radicali cereau

votul suspensiv) problema evreiască - art. 7 acorda cetăţenia numai creştinilor succesiunea colaterală - rezolvată în 1881 prin „Pactul de familie”

Principii : Suveranitatea naţională Monarhiei ereditare Separarea puterilor în stat Suveranităţii naţionale

Importanţa : cea dintîi constituţie care consacra numele oficial al ţării, acela de

România făcea abstracţie de suzeranitatea otomană şi de garanţia colectivă a

marilor puteri prima constituţie internă - elaborată fără contribuţia străinilor şi fără

să fie supusă aprobării din afară foarte longevivă, a stat la baza regimului politic pînă în 1938. a făcut ca România să fie primul stat constituţional din S-E Europei

Urmări : ţărănimea a rămas la bunul plac al moşierilor şi birocraţiei, astfel încît

un critic socialist, Constantin Dobrogeanu-Gherea, cataloga situaţia de la ţară drept „neoiobăgie”.

Regele Carol a reuşit să ţină echilibrul între cele două mari partide care s-au creat, PNL şi Partidul Conservator. Din 1895 s-a introdus rotativa guvernamentală. Deoarece alegerile nu puteau aduce nici un echilibru – ele erau invariabil influenţate de birocraţia numită de putere - regele media pe baza rotaţiei între grupările liberale şi cele conservatoare.

Viaţa politică 1866-1876

1 Etapele vieţii politice : 1866-1871 (instabilitate guvernamentală, 10 guverne între 1866-

1871 !!!) 1871-1876 (guvern „forte” conservator, un singur guvern)

2 Perioada 1866-1871. Cauzele instabilităţii politice: înlăturarea liberalilor-radicali în 1868 a dus la declanşarea mişcării

antidinastice !!! guvernele liberal-radicale („cele 3 cabinete liberale de la Concordia”)

C.A Kretzulescu (13 martie – 7 august 1867) Ştefan Golescu (17 august 1867 – 13 mai 1868) Nicolae Golescu (13 mai – 28 noiembrie 1869)

Legea privind organizarea puterii armate (29 iulie 1868) „Republica de la Ploieşti” (8/20 august 1870)

a fost o conspiraţie, cu reţele în 7 oraşe, care a încercat înlăturarea lui Carol

în timpul guvernului conservator : M.K. Epureanu (aprilie-decembrie 1870)

existenţa climatului antidinastic : aprilie 1870 izbucneşte războiul franco-prusac (românii erau cu

Franţa !) aprilie 1870 alegerea lui Cuza ca deputat la Colegiul IV Mehedinţi

(era un avertisment dat lui Carol ! – Cuza nu a venit în ţară) procesul de la Tîrgovişte (cei 41 de complotiştii sînt achitaţi !)

„Afacerea Strousberg” în timpul guvernului Ion Ghica (decembrie 1870 - martie 1871) a repezentat un puternic scandal politico-financiar, privind

concesionarea construcţiei liniei ferate Roman-Bucureşti-Vârciorova consorţiului prusian condus de Heinrich Strousberg, un antreprenor german, prieten cu domnitorul Carol. Neregulile descoperite ulterior în contract şi condiţiile în care s-a realizat concesionarea au provocat un puternic tumult în societatea vremii, aducând importante prejudicii statului român. Ulterior, cancelarul Bismarck leagă recunoaşterea independeţei României de rezolvarea problemei căilor ferate. În aceste condiţii, D.A. Sturdza relizează o convenţie cu societatea, în septembrie 1879, prin care obligaţiunile emise de statul român, cu o dobândă de 6%, erau garantate prin ipotecarea reţelei feroviare. Convenţia este adoptată. În februarie 1880, la numai câteva zile de la proclamarea convenţiei, Germania, Franţa şi Anglia recunoşteau independenţa României !!!.

Scrisorile lui Carol noiembrie 1870 (cerea sprijin marilor puteri pentru a intaura un

regim autoritar) ianuarie 1871 (aduce jigniri poporului român şi ameninţa cu

abdicarea) Manifestările antidinastice din 10/22 martie 1871 (Sala Slătineanu)

Consulul general al Prusiei a organizat un fastuos banchet în cinstea zilei de naştere a lui Wilhelm I. Gestul era în dezacord cu simpatiile opiniei publice româneşti.

3 Perioada 1871-1876. Cauzele stabilităţii politice : Marea guvernare conservatoare Lascăr Catargiu (1871-1876)

1872 Legea învoielilor agricole 1875 Convenţia comercială şi de navigaţie cu Austro-Ungaria

Formarea partidelor politice moderne Partidul Liberal

1867 Înţelegerea de la Concordia – reunea toate grupările liberale 1875 Coaliţia de la Mazar Paşa (adevăratul început al partidului)

Partidul Conservator 1871 - constituirea într-o formulă „sui generis” – partidul funcţiona

ca partid, dar nu era înregistrat la tribunal ! 1880, februarie - oficializarea partidului

Cucerirea independenţei

1 Context extern Redeschiderea problemei orientale (1683-1918)

1875 (iulie) răscoala ţărănească antiotomană din Bosnia şi Herţegovina contra moşierilor musulmani şi a relei administraţii otomane care

a împovărat populaţia cu taxe greu de suportat 1876 (aprilie) revolta din Bulgaria

A fost condusă de un Comitet Revoluţionar (constituit în România) avînd în frunte pe Hristo Botev (1848-1876)

1876 (iunie 30) Serbia şi Muntenegru declară război Turciei Înţelegerile Marilor Puteri

1876 Înţelegerea ruso-austriacă de la Reichstadt (Franz Josef şi

Alexandru II). 26 iunie/8 iulie. Nu s-a semnat nici un acord, a fost o înţelegere verbală.

Rusia a primit mînă liberă în Balcani A-U trebuia să preia Bosnia şi Herţegovina Autonomia Bulgariei şi preluarea de către Serbia şi

Muntenegru a unor teritorii deţinute de Poartă Conferinţa puterilor garante de la Constantinopol (11/23

decembrie) Poarta proclamă o Constituţie liberală (a lui Midhat-paşa)

România devenea „provincie privilegiată”. Era o modalitate de a discredita conferinţa. Pe baza acestei Constituţii Turcia a anunţat că nu va lua în calcul rezultatele conferinţei.

1877 Convenţia secretă de la Budapesta între Rusia şi Austro-Ungaria

(ianuarie 3/15) au semnat un acord scris prin care confirmau rezultatele acordului verbal anterior făcut la Reichstadt în iulie 1876.

Rusia urma să obţină sudul Basarabiei Imperiul bicefal dorea să anexeze Bosnia-Herţegovina !

Protocolul de la Londra (19/ 31 martie) A fost ultima încercare diplomatică de a evita războiul. Turcia

a refuzat să acorde libertăţi popoarelor balcanice. Rămînea doar calea războiului

2 Poziţia clasei politice faţă de independenţă Înainte de independenţă, dominaţia turcă în România a fost mai mult

formală. România avea numeroase atribute ale unui stat independent : armată, flotă, drapel, monedă şi constituţie. Vasalitatea mai însemna, practic, două lucruri : plata unui tribut şi lipsa unei politici externe proprii. Carol – doreşte independenţa din 1873, lucru afirmat în faţa

guvernului / Consiliului de Miniştri. Liberalii – calea războiului + alianţa cu Rusia Conservatorii – calea diplomaţiei (se temeau de ideea înarmării

ţărănimii)3 Iniţiative diplomatice româneşti

Notele diplomatice: Guvernul Lascăr Catargiu (1871-1876)

1876, 4/16 ianuarie - nota diplomatică a lui Lascăr Catargiu - care era prim-ministru şi ministru ad interim la externe - adresată agenţilor diplomatici ai României acreditaţi în străinătate sublinia ideea că statul român nu face parte din Imperiul Otoman !

Guvernul Manolache Kostache Epureanu (aprilie-iulie 1876)

1876 16/28 iunie - „Cele 7 revendicări” – notă diplomatică a lui

Mihail Kogălniceanu, ministru de externe, se revendica independenţa

20 iulie / 1 august 24 iulie / 5 august

Tratative diplomatice : 1876

august - întrevederea de la Sibiu cu Franz Josef septembrie - tratative româno-ruse la Livadia (Crimeea). Se

discută despre trecerea trupelor ruse prin România 1877, Convenţia din 4 aprilie, Bucureşti (consulul rus D. Stuart şi

Kogălniceanu) Rusia se angaja să respecte integritatea teritoriala României Cheltuielile ocazionate de trecerea armatelor imperiale erau

suportate de Rusia Era stabilit traseul armatei ruse prin România, cu ocolirea oraşului

Bucureşti Numirea de comisari pentru reglementarea raporturilor

4 Declanaşarea războiului (1877) 12 aprilie - Rusia declară război Turciei. Atacă pe trei direcţii :

sud : Tîrnovo-Şipka-Stara Zagora (armata principală) vest : Nicopole (armata de vest) est : Biala-Rusciuc (armata de est)

turcii aveau avantajul fortificaţiilor şi a armamentului superior (britanic sau american)

21 aprilie - instaurarea stării de război. mobilizaţi 120.000 de oameni, dintre care armata activă era de 58.000

de oameni turcii bombardează : Bechet, Calafat, Olteniţa şi Călăraşi. Armata

română ripostează bombardînd Vidinul şi Rahova (replica românească este din 26 aprilie)

9 mai - independenţa este proclamată în Adunarea Deputaţilor – Kogălniceanu fusese interpelat de Nicolae Fleva, reprezentantul opoziţiei din Adunarea Deputaţilor.

10 mai - independenţa este proclamată şi în Senat 11 mai – anularea tributului de 914.000 lei şi înscrierea sumei în bugetul

armatei 8 şi 18 iulie - bătăliile de la Plevna pierdute de ruşi. Osman Paşa a ocupat

Plevna, un orăşel neînsemnat, cu 14.000 de soldaţi şi i-a pus să sape lucrări de apărare de campanie în jurul oraşului. Au fost ridicate 14 redute. După cele două atacuri ruseşti respinse, din 8 şi 18 iulie 1877, în război a intervenit şi armata română alături de cea rusă. Între timp, Osman şi-a completat efectivul cu încă 30.000 de soldaţi.

19 iulie - telegrama marelui duce Nicolae prin care solicita intervenţia armatei române. El îl scrie lui Carol următoarea telegramă: “Turcii, îngrămădind cele mai mari trupe la Plevna ne nimicesc. Rog să faci fuziune, demonstraţiune şi dacă-i posibil să treci Dunărea cu armată după cum doreşti. Între Jiu şi Corabia demonstraţiunea aceasta este absolut necesară pentru înlesnirea mişcărilor mele”.

2 august – la întîlnirea de la Gorni-Studen, Carol cere comanda supremă a armatelor româno-ruse şi o primeşte, secondat de generalul rus Pavel Dmitrievici Zotov, ca şef al Marelui Stat Major !

5 Bătălii

A treia bătălie de la Plevna (30 august) era ziua onomastică a ţarului; singura realizare este cucerirea

redutei Griviţa 1 cu preţul a 2.500 de morţi ! Printre ei maiorul George Şonţu şi căpitanul Valter Mărăcineanu.

s-a hotărît aplicarea asediului. Dispozitivul de asediu a fost organizat pe 6 sectoare (trupele române acopereau sectorul 1)

armata ruso-română a reuşit să încercuiască complet Plevna abia la sfîrşitul lunii octombrie

Rahova (7-9 noiembrie) – la Dunăre, în faţă localităţii române Bechet A patra bătălie de la Plevna (28 noiembrie)

după o tentativă curajoasă dar eşuată de a străpunge asediul în direcţia Sofia, Osman a fost obligat să capituleze. A făcut-o în faţa colonelului român Mihail Cristodulo Cerchez

ruşii au luat-o spre Sofia-Adrianopol, românii spre Vidin şi Belogradcik

Vidin (feb. 1878) - era în faţa oraşului Calafat, capitulează Belogradcik (11/23 feb. 1878) - capitulează

6 Tratatele de pace San Stefano (19 februarie / 3 martie 1878) – col. Eraclie Arion nu a fost

primit ! Serbia, Muntenegru, România deveneau independente Bulgaria Mare devenea principat autonom şi căpăta un teritoriu foarte

extins Bosnia şi Herţegovina rămînea sub administraţie otomană Strîmtorile Bosfor şi Dardanele erau deschise circulaţiei tuturor vaselor Neutralitatea Dunării Turcia ceda Rusiei :

Dobrogea şi Delta Dunării pe care le putea schimba cu judeţele din sudul Basarabiei

4 cetăţi din Caucazul de sud Berlin (1/13 iunie - 1/13 iulie 1878) - Congresul de pace s-a desfasurat la

Berlin pentru că în epocă Germania este principala putere europeană. După înfrîngerea Frantei de la Sedan si realizarea unitatii spatiului german în jurul Casei de Hohenzollern si a împaratului Wilhelm I, Germania va domina Europa. Marea Britanie continuă să rămînă în ceea ce istoricii numesc “splendida izolare”, adică ea urmăreşte ce se întîmplă pe continent şi participă la politica acestuia, dar nu se angrenează în niciun sistem de tratate si alianţe. Delegaţia română era alcătuită din primul ministru Ion C. Brătianu şi din

ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu România, Serbia, Muntenegru deveneau independente Principala modificare : Bulgaria era micşorată şi împărţită in două :

N - Principatul Bulgariei (autonom) S - Rumelia, provincie autonomă cu un guvernator creştin numit

de Poartă Bosnia şi Herţegovina sub administraţia Austro-Ungariei (pînă în

1908 cînd urma să se realizeze un referendum şi să se stabilească apartenenţa ei, fie la A-U fie la Serbia)

Anglia primea Cipru Rusia primea cetăţile : Kara, Ardahan, Batum Independenţa României era condiţionată

modificarea art. 7 acceptarea schimbului de teritorii (Dobrogea – sudul Basarabiei /

judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail)

NB. „Afacerea Strousberg” – o condiţie a menţinerii relaţiilor diplomatice cu Germania. Cancelarul Bismarck leagă recunoaşterea independeţei României de rezolvarea problemei căilor ferate realizate de Consorţiul prusian Strousberg. În aceste condiţii, D.A. Sturdza relizează o convenţie cu societatea, în septembrie 1879, prin care obligaţiunile emise de statul român, cu o dobândă de 6%, erau garantate prin ipotecarea reţelei feroviare. Convenţia este adoptată. În februarie 1880, la numai câteva zile de la proclamarea convenţiei, Germania, Franţa şi Anglia recunoşteau independenţa României !!!

Recunoaşterea independenţei (defapt transformarea agenţiilor în legaţii): 1878 Austro-Ungaria (23 septembrie), Rusia (29 noiembrie) Imperiul

Otoman (3 decembrie) şi Serbia 1879 Italia (6 decembrie) 1880 Franţa, Germania, Marea Britanie (printr-o notă colectivă,

februarie), Belgia (13 martie), Olanda (1 februarie, doar un însărcinat cu afaceri externe) Grecia (20 iulie)

7 Efectele independenţei pentru români Pentru România efectele economice ale independenţei au fost de mai

multe feluri : obţinerea accesului la Marea Neagră posibilitatea pentru România de a aplica o politică economică

protecţionistă, deoarece ţara fusese forţată să practice liber-schimbismul

începutul sistemului bancar realizarea unei reţele de exploatare sistematică a petrolului