B.D. Nr. 9005 30.6.1965

CE S-AR FI ÎNTÂMPLAT DACĂ ADAM NU AR FI CĂZUT ?

Vă dau răspuns la fiecare întrebare de natură spirituală pe care MI-o puneţi. Aflaţi mai întâi că EU n-am vrut ca voi să treceţi printr-o viaţă pământească atât de grea. MI-ar fi fost de ajuns timpul pe care l-aţi petrecut cu voinţa legată sub legile obligatorii, căci timpul acesta a fost nespus de lung, fiind suficient pentru a vă putea reîntoarce la MINE. Trebuia însă să vă supun la o ultimă probă a voinţei, prin care urma să treceţi ca fiinţe cu cunoştinţa de sine - ca oameni. N-ar fi trebuit decât să vă dăruiţi MIE din nou, de bunăvoie, anulând astfel marele păcat de odinioară, cel al căderii de lângă MINE. Trebuia să vă dovediţi dragostea faţă de MINE, căci odinioară v-aţi opus fluxului de lumină al dragostei MELE. De aceea primii oameni au fost bine creaţi - îmi erau supuşi, aveau de toate - căci le-am dat Pământul să fie al lor şi le-am dat totul în stăpânire. MĂ recunoşteau ca DUMNEZEUL şi CREATORUL lor aveau în jur minunatele opere ale Puterii MELE creatoare, de care puteau să se bucure. Totul era astfel făcut ca ei să-Mi aducă laudă şi mulţumire - ca să MĂ poată iubi cu dragoste fierbinte. Ei înşişi n-au avut gânduri rele. Dar a trebuit să le dau primilor oameni voinţa liberă, aşa cum le-am dat voinţă liberă şi când au purces din MINE la început ca fiinţe spirituale. Şi pentru că odinioară s-au depărtat de MINE urmându-l în adânc de bunăvoie pe duşmanul MEU. Acesta a avut de asemenea dreptul de a-i influenţa pe primii oameni, fiindcă voinţa lor liberă era cea care urma să decidă dacă vor să MĂ urmeze pe MINE sau pe el. Iar ei au căzut la această probă pe care ar fi putut s-o treacă cu uşurinţă. Prin aceasta au trezit toate pornirile rele pe care le învinseseră deja în perioada de dinaintea întrupării lor ca oameni. Generaţiile următoare au moştenit firea strămoşilor, fiindu-le astfel tot mai greu să scape din înlănţuirea duşmanului MEU. Dacă primii oameni ar fi trecut cu bine proba voinţei - care n-a fost prea grea - MI-ar fi fost de ajuns (ca ispăşire) lungul drum de dinaintea întrupării lor ca oameni, iar urmaşii lor MI-ar fi dăruit şi ei de bunăvoie dragostea lor. Atunci ei ar fi trăit pe Pământ doar ca să se bucure de creaturile pe care le-au primit în dar de la MINE, având o influenţă bună asupra lor, astfel că acestea s-ar fi putut întrupa mai repede ca oameni. Astfel viaţa pământească n-ar fi fost decât o treaptă pregătitoare pentru viaţa veşnică. Dacă primii oameni MI s-ar fi dăruit cu totul conştient, abandonându-l cu totul pe duşmanul MEU, atunci

puterea acestuia ar fi fost frântă şi nu s-ar mai fi putut folosi de ea şi ar fi cedat el însuşi curând, dăruindu-se dragostei MELE. Deci primilor oameni nu li s-a cerut decât să se lase de bunăvoie iluminaţi de MINE şi în acest fel păcatul originar ar fi fost şters, căci numai dragostea ar fi putut să-l anuleze. Acum însă păcatul s-a repetat şi ceea ce în trecut se aplica doar pentru a constrânge lumea spirituală legată în operele Creaţiei s-a extins acum asupra întregii omeniri. Ceea ce primii oameni ar fi putut obţine cu uşurinţă, a devenit acum nespus de greu, din cauza că în om s-au fixat toate trăsăturile satanice, iar lupta împotriva acestora cerea o mare putere, de care voinţa omului nu mai era în stare. Astfel a devenit necesară opera de Mântuire a lui Iisus Hristos - a spiritului luminos care s-a oferit voluntar pentru înfăptuirea acesteia când a văzut eşecul primilor oameni. El MI s-a oferit din dragoste să sufere şi să moară pe cruce pentru a ispăşi păcatul dublat acum prin repetare. Ştiam de la început ca s-ar putea întâmpla şi a doua oară căderea în păcat. Eu n-am vrut ca oamenii să aibă de parcurs un drum atât de dureros, dar nu puteam să le răpesc libertatea voinţei. Şi pentru că ştiu că odată şi odată voi recâştiga toate fiinţele - dat fiindcă o mie de ani sunt pentru MINE doar cât o zi şi pentru că e vorba de viaţa veşnică plină de fericire - lucru de care vă veţi da şi voi odată seama, nu trebuie să vă temeţi. Şi când veţi fi scăpat de toate suferinţele, veţi fi deja desăvârşiţi şi vă veţi putea bucura de minunăţiile de nedescris în cuvinte pământeşti, care compensează suferinţele prin care aţi trecut. Trebuie sa ştiţi că nu EU sunt cauza nespusei suferinţe pe care oamenii şi-au creat-o singuri începând de la căderea lor în păcat. În ce MĂ priveşte le-am creat toate posibilităţile ca să treacă cu bine proba liberei voinţe. Le-am dat doar o poruncă uşoară pe care ar fi putut s-o ţină dacă dragostea lor ar fi fost atât de puternică încât să-i determine să MI se dăruie cu totul. Atunci această dragoste profundă i-ar fi cuprins şi pe urmaşii lor, ei fiind astfel în măsură să reziste ispitelor duşmanului MEU. Aşa însă a avut loc a doua cădere (în păcat) sub apăsarea căruia s-au aflat toţi urmaşii până la coborârea pe Pământ a Mântuitorului dumnezeiesc Iisus Hristos, care l-a chemat la luptă deschisă pe duşmanul MEU. Căci acesta a abuzat de puterea sa, determinându-i pe oameni să fie tot mai lipsiţi de dragoste, astfel că fără opera mântuirii ei n-aveau cum să se mai elibereze, înfundându-se tot mai mult în întuneric. Acestei activităţi a lui i-am pus capăt trimiţându-l pe Pământ pe Fiul MEU, pentru a-i salva pe acei oameni, care vor să fie salvaţi. Căci harul de a fi mântuit trebuie acceptat din liberă voinţă. Fiindcă omul nici salvat nu poate fi împotriva voinţei sale. De fapt drumul parcurs prin creaturile de pe pământ ar fi fost de ajuns pentru a trece cu bine - ca om - proba liberei

voinţe. Căci datorită chinurilor îndurate cât a trăit sub acţiunea legilor obligatorii, fiecare suflet s-a maturizat suficient pentru a se putea opune cu uşurinţă ispitelor. Dar căderea primilor oameni a redat potrivnicului MEU puterea asupra tuturor sufletelor, putere de care acesta s-a folosit într-un mod înspăimântător. Tocmai de aceea fusese ales ca prim om un spirit originar care dispunea de toate însuşirile necesare pentru a putea face faţă duşmanului MEU, însă nu i se putea impune cum să hotărască. El trebuia să gândească şi să acţioneze în deplină libertate. Iar duşmanul MEU s-a folosit de această libertate a voinţei - îndreptând-o către sine - ceea ce a avut ca urmare o nouă cădere (în păcat) prin care s-a repetat păcatul căderii de lângă MINE de odinioară. Potrivnicului MEU nu i se putea lua însă dreptul de a face aceasta pentru că şi la prima cădere fiinţele spirituale l-au urmat în adânc tot din liberă voinţă. Nu se poate spune deci că EU aş fi vrut repetarea căderii ca să vă aduc din nou într-o stare plină de suferinţă. Însă n-am putut s-o împiedic, pentru că s-a întâmplat din liberă voinţă . Dar până la urmă libera voinţă vi se va întoarce iarăşi spre MINE şi atunci veţi ieşi din această stare jalnică. Pentru că Însăşi dragostea MEA v-a mântuit, întrupându-se EA ÎNSĂŞI în Omul IISUS pentru a lupta împotriva duşmanului MEU, pentru a-i smulge toate sufletele care vor să se reîntoarcă la MINE, la casa părintească - adevărata voastră patrie - pe care aţi părăsit-o cândva din proprie voinţă. Pentru că şi acum vă iubesc la fel de mult ca şi înainte. Toate suferinţele iau sfârşit imediat ce vreţi să vă eliberaţi de cel care vă ţine înlănţuiţi - imediat ce vi se face iarăşi dor de MINE şi îmi daţi prin aceasta dreptul de a vă lua din nou în stăpânire pentru a nu vă mai da drumul niciodată. Amin