78243588 Programare CNC

Maşini, Roboţi şi Echipamente pentru Sisteme Flexibile de Fabricaţie

Capitolul 1

Liviu MORARSuport curs IV I.E.I 2006/2007

Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

1INTRODUCERE

1.1. COMANDA NUMERICĂ – O NECESITATE TEHNOLOGICĂ

Comanda numerică reprezintă o treaptă superioară al nivelului de controla

maşinilor şi utilajelor.

Controlul unei maşini-unelte sau utilaj implică domenii cum ar fi tipul de acţionare,

modul de control şi limitarea mişcărilor pe axe, modul de control al vitezelor (principală şi

de avans), modul de selectare şi utilizare a unor facilităţi asociate procesului de lucru

(dispozitive de prindere, scule) etc..

Între un nivel de control complet manual şi unul complet automat pot fi enumerate

următoarele etape:

• nivelul zero, întâlnit la primele maşini pentru aşchiere, controlate

exclusiv manual;

• nivelul unu, asociat maşinilor acţionate cu ajutorul roţii hidraulice /

motor cu ardere internă / motor electric prevăzut cu comandă de tipul

“pornit/oprit”;

• nivelul doi include majoritatea maşinilor-unelte convenţionale

caracterizate prin posibilitatea sincronizării mişcării sculei cu a piesei. Din punctul

de vedere al controlului mişcărilor, decisivă este performanţa operatorului uman;


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

• nivelul trei este specific maşinilor care operează în cadrul unor

cicluri fixe de mişcări prestabilite, bazate pe sisteme de comandă prin came,

copiere hidraulică şi electrică, comandă secvenţială de tipul matrice cu fişe,

tamburi cu bile etc.. Un exemplu tipic îl constituie liniile de transfer;

• nivelul patru include sistemele de prelucrare care asigură

măsurarea dimensiunilor piesei în timpul procesului;

• nivelul cinci cuprinde gama largă a comenzii numerice.

Apariţia comenzii numerice a fost impusă de necesitatea perfecţionării tehnologiei, în

prima fază, din ramurile industriale generatoare de dezvoltări tehnologice cum ar fi industria

aerospaţială, navală etc..

Tehnologia bazată pe nivelul trei de control din industria aerospaţială a constituit un

handicap major în dezvoltarea acestei industrii. Era aproape imposibilă realizarea unor piese

în condiţii de precizie conform cu standardele din domeniu la un preţ de cost mic. Timpul

relativ lung necesar trecerii la prelucrarea altui produs a fost considerat un alt inconvenient

esenţial.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Aceste cerinţe au impus dezvoltarea unui program de cercetare amplu, finalizat cu

realizarea în 1949 a primei maşini-unelte NC.

Apariţia comenzii numerice marchează o etapă nouă în dezvoltarea sistemului de

control al maşinilor-unelte. Înainte de apariţia comenzii numerice, automatizării îi era

asociată noţiunea de productivitate. După apariţia acesteia noţiunea de automatizare implică

alături de productivitatea şi alte trei idei directoare: precizie, rapiditate şi supleţe [MOR, 98].

1.1. MOMENTE ÎN EVOLUŢIA COMENZII NUMERICE

Comanda numerică face parte din categoria comenzilor după program. Este un

concept fundamental în care comanda se abordează diferit faţă de etapele anterioare.

Controlul deplasărilor sculei (piesei), a secvenţelor de prelucrare, gestionarea sculelor etc.

se realizează prin intermediul numerelor introduse, într-o formă standardizată, în

echipamentul numeric.

Pot fi evidenţiate mai multe generaţii de echipamente numerice.

Prima generaţie este asociată primei raportări a unei maşini-unelte cu comandă

numerică. Maşina, proiectată pentru operare manuală, a fost dotată cu un sistem numeric

pentru poziţionarea sculei în raport de piesă.

1.2.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

A doua generaţie este cunoscută şi sub denumirea de “generaţia benzii perforate”.

Este caracteristic faptul că maşinile-unelte sunt proiectate special, în concordanţă cu

cerinţele impuse de echipamentul numeric, constituind împreună cu echipamentul de

comandă, un ansamblu numeric de prelucrare.

Câteva dintre caracteristicile echipamentului numeric sunt: capacitatea de memorare

limitată, realizarea funcţiilor de comandă sub formă hardware ce conduc la citirea şi

executarea secvenţială a blocurilor din program, posibilităţi reduse de modificare “on-line” a

programului, flexibilitate redusă.

Apariţia memoriei tampon conduce la îmbunătăţirea calităţii prelucrării prin asigurarea

continuităţii deplasării sculei cu toate că citirea blocurilor se face secvenţial.

A treia generaţie este cunoscută sub denumirea de sisteme CNC (Computerized

Numerical Control). Se bazează pe integrarea pe scară largă a calculatorului în procesul de

control. Integrarea calculatorului în sistemul de comandă al maşinii-unelte face posibilă

implementarea unor facilităţi în comanda numerică, practic greu de imaginat cu câteva

decenii în urmă.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Programatorul unui asemenea sistem descoperă imediat o alternativă la programarea

de tip ISO, bazată pe coduri de tip G, limbaje specializate de programare. Aceste limbaje au

trăsătura importantă că nu implică cunoştinţe de specialitate pentru realizarea unui program

numeric. Operează cu noţiuni (cunoştinţe, simboluri) familiare oricărei persoane ce are un

anumit nivel de cunoştinţe în domeniul tehnologiei (tehnic).

Aceste echipamente oferă o serie de facilităţi privind preluarea originii piesei,

posibilitatea declarării unui mare număr de puncte drept origine curentă, controlul deplasării

sculei pe contur asociat cu posibilitatea realizării unei precizii ridicate şi a calităţii constante a

rugozităţii, o gamă diversă de cicluri fixe, programarea unor piese cu contur parţial cotat etc..

Realizarea unor calcule aritmetice şi implementarea unor funcţii logice, cu aplicaţii în

corectarea, editarea şi rularea programelor NC, sunt ofertate de toţi constructorii de

echipamente numerice.

Utilizarea subprogramelor parametrizate este de asemenea o facilitate prezentă la

toate echipamentele CNC.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

1.1. BLOCURILE FUNCŢIONALE ALE UNUI ECHIPAMENT NUMERIC

Un sistem numeric de prelucrare se compune din două părţi distincte (fig. 1.1.).

Echipamentul de comandă are două funcţii generale:

- realizează controlul, în buclă închisă, a deplasărilor cu viteza de avans

programată, asigurându-se premizele obţinerii unei precizii ridicate de prelucrare;

- transmite echipamentului electric convenţional comenzi necesare realizării

aşchierii propriu-zise (turaţia arborelui principal, selectarea sculei, pornirea/oprirea

lichidului de aşchiere etc.).

1.3.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Echipamentul numeric controlează permanent poziţia organului mobil al maşinii cu

ajutorul unui sistem de traductoare. La atingerea cotei programate ECN (echipamentul

numeric) emite o comandă de oprire. Pentru atingerea precisă a cotei programate, ECN

comandă reducerea vitezei de avans înainte de atingerea cotei finale cu o distanţă de

anticipare. Prin aceasta se contracarează efectul negativ al inerţiei.

Informaţiile referitoare la deplasări, funcţii tehnologice etc. sunt furnizate ECN în mod

automat (bandă perforată, dischete, cuplare la un calculator) sau manual prin intermediul

panoului operator.

Controlul deplasării

Controlul deplasărilor pe fiecare axă în parte se realizează prin intermediul erorii, adică a

distanţei rămase de parcurs până la atingerea cotei programate (fig. 1.2.).

222111 JJJIIICsCsCsRRRPPPMMMOOOJJJMMM vbavbavbavbavbavbavbavbavba ++++++++=ε

(1.1)


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Schema de principiu

Schema de principiu a unui echipament numeric este indicată în figura 1.4.

Blocul de introducere date

Blocul de introducere date I, primeşte informaţii alcătuite din caractere, codificate pe 8 biţi

(specifice benzii perforate pe 8 piste) reprezentând cifre, adrese, caractere speciale,

comenzi etc.. Aceste informaţii sunt livrate magistralei de date, BUS-ul sistemului. În cadrul

blocului de introducere date sunt realizate o serie de operaţii prin care se asigură

corectitudinea informaţiilor, citirea secvenţială a blocurilor din programul sursă de prelucrare

etc..


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Blocul de comandă, C, primeşte semnale de la generatorul de tact, G, blocul de

introducere date, I, memoriile MG şi MM şi semnale de confirmare de la echipamentul

electric convenţional. Generează comenzi NC şi semnale de comandă ce sunt transmise,

prin intermediul unei interfeţe, echipamentului electric convenţional EEC. Interfaţa asigură

separarea galvanică de EEC. Una din soluţiile de realizare a interfeţei, fotocuplor compus din

fotodiodă şi fototranzistor, este prezentată in figura 1.5. Principiul indicat este caracteristic

interfeţei de “ieşire”. În cazul

Fig. 1.5.

ECN EEC

Magistrala

Ordinea de conectare la magistrală a ieşirilor şi intrărilor diferitelor blocuri este asigurată

prin semnale de validare şi cerere elaborate de blocul de comandă.

Magistrala comunică cu:

- blocul de introducere date I, care furnizează informaţii ce urmează a fi memorate

în regiştri vI, vp, vo prin adrese corespunzătoare axelor; valorile corecţiilor de sculă

vCS prin adresa COR (adrese specifice fiecărui tip de echipament) şi valorile

celorlalte funcţii din cadrul unui bloc din programul sursă: N, G, R, M, T, S etc.;


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

- memoriile operative MO şi cele pentru corecţii de sculă MCS. Memoriile MO

conţin valorile programate pentru deplasările pe axe, deplasările de origine,

deplasările suplimentare de origine programate prin funcţii cum ar fi G92, G54,

G55 etc.. Valorile corecţiilor de sculă sunt programate fie prin regiştri D (la

echipamentele NC şi CNC) fie prin tabele de sculă (echipamente CNC). Sunt

memorate în MCS;

- memoriile de funcţii cuprind valorile atribuite adreselor N, G, R, D, F, S, T, M etc.;

- memoriile suplimentare pentru funcţiile G(MG) şi M(MM) sunt legate la blocul de

comandă pentru generarea comenzilor de deplasare (poziţionare (G00),

interpolare liniară (G01) etc.. Pentru controlul traiectoriei sculei în conturare se

utilizează la unele echipamente – echipamentul TNC430 – Heidenhain - funcţii M

prin care se comandă realizarea unor curbe de tranziţie între elementele

adiacente programate (finisarea prelucrării colţurilor, menţinerea constantă a

avansului etc.). Memoria pentru avans este conectată direct la convertorul

numeric / analogic (CN/A) prin care se comandă motorul axei respective. Memoriile

de sculă MT şi cele pentru turaţia sculei MS sunt legate direct prin interfaţă la

echipamentul electric convenţional (AEEC);


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

- memoriile pentru valorile corecţiilor de joc (VJ1 şi VJ2) la echipamentele de tip NC

sunt materializate prin baterii de comutatoare decadice. La echipamentele de tip

CNC se adoptă varianta software;

- în memoriile pentru afişaj general (MAU) se transferă informaţiile ce urmează a fi

selectate pentru afişare. Poate fi afişată orice informaţie de pe BUS;

- registrele blocurilor de reacţie (BRX, …) furnizează valoarea VM în magistrala de

date;

- blocul sumator S, efectuează operaţii cu valorile furnizate de memorii şi blocurile

de reacţie pentru determinarea erorii ε. Rezultatul operaţiei, eroarea ε, este

transferată memoriei operaţionale ME de la care se transmite convertorului CN/A;

- blocul CN/A converteşte valoarea avansului în semnal de tensiune (pentru

alimentarea motorului axei) şi realizează reducerea (parabolică) avansului.

Funcţionarea sincronă a tuturor blocurilor echipamentului numeric este asigurată de

semnalele emise de generatorul de tact, ceasul sistemului. Semnalele, de ordinul MHz, sunt

divizate funcţie de necesităţile diferitelor blocuri.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

1.1. SISTEME NC ŞI CNC

La începutul anilor ’60 existau echipamente NC specifice operaţiilor de strunjire, frezare,

găurire etc..

Având în vedere gradul de complexitate a prelucrărilor prin frezare şi găurire, ce acoperă

un domeniu foarte larg de la cele mai simple operaţii (găurire) la cele mai complexe

(conturare 2 ½, 3D) şi preţul de cost au fost dezvoltate trei tipuri distincte de ECN, din

punctul de vedere al modului de control a mişcării (implicit şi a preţului de cost): de tipul

“punct cu punct” - PCP, “prelucrare liniară” - PL, şi “conturare” - C (fig. 1.8.).

Fig. 1.8.

Principiul conform căruia echipamentul complex include toate posibilităţile

echipamentelor mai puţin complexe este respectat şi în cazul echipamentelor de comandă

numerică. Un echipament de conturare evident poate funcţiona ca unul pentru prelucrări

liniare sau punct cu punct.

1.4.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Sistemele CNC, apărute în anii ’70, utilizează pentru comandă diferite soluţii având

computerul (PC-ul) drept element principal eliminând, în acest fel, în mare măsură circuitele

hardware specifice echipamentelor NC în realizarea funcţiilor de comandă. Informaţiile în

cadrul echipamentelor CNC sunt aranjate, manipulate şi memorate sub formă de cuvinte

binare, frecvent pe 8 biţi (octet) şi 16 biţi. Dezvoltările recente din domeniile circuitelor

integrate fac posibilă utilizarea cuvintelor pe 32 respectiv 64 biţi. Fiecare bit al unei informaţii

de deplasare corespunde cu o deplasare unitară, numită BLU (Basic Lenth Unit). Astfel, un

cuvânt pe 16 biţi poate descrie o deplasare de 215 = 65326 poziţii diferite. Considerând

valoarea BLU = 0,01 mm se poate programa o deplasare de 653,26 mm.

Facilităţile CNC-urilor actuale sunt urmare a capacităţii de memorare şi a puterii de calcul

ridicate, urmare a structurii de tip computer.

Aceste facilităţi vizează aspecte privind întocmirea programului de prelucrare,

memorarea şi corectarea sa (mod program şi editare), rularea pentru testare (mod testare)

precum şi facilităţi privind controlul deplasării sculei (corecţii de sculă, curbe de tranziţie,

posibilitatea prelucrării unor piese cu contur incomplet definit – free contour programming - ,

o gamă largă de cicluri de prelucrare, utilizarea parametrilor în programare).

Toate echipamentele CNC oferă o alternativă la programarea clasică, de tip ISO bazată

pe coduri G şi M, prin limbaje specifice de programare – limbaje textuale, prietenoase şi

accesibile în utilizare, fără a impune cunoştinţe tehnice de strictă specialitate.

Posibilităţile de vizualizare oferite de echipamentele CNC, mult mai largi, oferă

programatorului imaginea diferenţei dintre un echipament NC şi CNC.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Echipamentele numerice, NC şi CNC, în totalitatea lor, au posibilitatea de-a folosi mai

multor moduri de operare ceea ce diferă, de la echipament la echipament, este modul de

selectare a lor. Câteva dintre cele mai răspândite moduri de operare sunt prezentate în

continuare.

Operare manuală şi cu manivelă electronică (numai CNC)

(NC)

Se utilizează pentru reglarea maşinii. În cadrul

acestui mod se poate realiza poziţionarea maşinii

pe axe, manual sau prin incremente, se setează

originile şi înclinarea planului de lucru.

MDI – introducere manuală date

Acest mod se utilizează pentru programarea

unor deplasări simple specifice frezării frontale sau

pentru prepoziţionări.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Programare şi editare

În acest mod de operare se poate scrie

programul de prelucrare utilizând diferite facilităţi

puse la dispoziţie de constructor. Dacă se doreşte

se poate afişa fiecare pas realizat în programare

sau se poate utiliza o fereastră pentru a pregăti

structura programului.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Rulare program automat şi bloc cu bloc

.

În modul “AUTOMAT” de rulare a programului,

echipamentul execută în mod continuu blocurile

programului până la sfârşit sau până la un “STOP”

programat sau introdus manual.

În varianta “BLOC cu BLOC” se execută fiecare

bloc separat. Reluarea programului este

condiţionată de activarea tastei START.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

• Chei soft – sunt cele prezentate anterior

Pe ecran sunt afişate în mod curent informaţii privind starea maşinii-unelte. Aceste

informaţii sunt accesibile, de regulă, în modurile de operare: „rulare program”, în mod

„automat sau bloc cu bloc”, „poziţionare în MDI”.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

NB cheile soft indicate sunt denumite generic, denumirea lor diferă de la echipament la echipament. Unele echipamente pot avea implementate şi alte moduri de operare şi posibilităţi de afişare.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Fig. 1.11. Un accesoriu prezent la toate echipamentele CNC este dispozitivul de palpare 3-D (fig.

1.10. a, b). Astfel de sisteme se pot folosi pentru: alinierea automată a piesei, stabilirea

rapidă şi precisă a deplasării de origine, măsurarea semifabricatului în timpul prelucrării,

digitizare 3-D a suprafeţelor, măsurarea sculelor.

a b

Fig. 1.10.

Alinierea piesei (fig. 1.11.)


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Măsurarea sculei (fig. 1.14.)

Fig. 1.14.

Deplasarea de origine (fig. 1.12. a, b, c) se stabileşte rapid şi precis. Echipamentul preia

în mod automat originea stabilită.

a b c

Fig. 1.12. Dispozitivul pentru măsurarea sculei este montat permanent pe masa maşinii-unelte

într-o zonă în afara procesului de aşchiere. Ca urmare se pot face măsurători şi în timpul

prelucrării: măsurarea lungimii sculei, a razei şi determinarea uzurii (fig. 1.14.).


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Măsurarea piesei include, standard, următoarele funcţii:

- recunoaşterea piesei pentru apelarea programului corespunzător;

- verificarea preciziei dimensionale a maşinii;

- determinarea avansului de pătrundere la finisare;

- detectarea şi compensarea uzurii sculei;

- verificarea geometriei piesei şi sortarea pieselor;

- determinarea trendului de uzură a maşinii.

Fig. 1.13. O altă facilitate importantă se referă la transferul de date. În acest sens firmele

producătoare de echipament pun la dispoziţie pachete soft pentru transferul de la

echipament şi la echipament a datelor necesare prelucrării. Versiunile de echipament TNC

426/430/410 ale firmei HEIDENHAIN asigură prin pachetul TN Cremo transferul programului

de prelucrare din echipament pe un PC pentru memorare. Invers se poate rula un program

lung, existent pe PC, care ar depăşi memoria echipamentului. Programul se transmite bloc

cu bloc, după execuţie blocul se şterge eliberând astfel memoria pentru a transfera alt bloc.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Majoritatea echipamentelor CNC moderne acceptă funcţionarea în sistem DNC. În acest

sens este necesar pe lângă un pachet de tipul indicat anterior şi un pachet special (LSV2 -

Heidenhain). Cu ajutorul lor se poate controla şi rula un program rezident pe un PC de nivel

mai înalt. Comunicarea cu echipamentul face posibilă pornirea maşinii, interogarea asupra

informaţiilor despre starea maşinii şi evident transferul programului [HUG, 01], [***, 00, b].

1.1. ETAPE ÎN MATERIALIZAREA UNUI PROGRAM DE PRELUCRARE

De la desenul piesei la programul de prelucrare prin care se controlează maşina-unealtă

trebuie parcurşi următorii paşi:

Pregătirea maşinii

Pas 1 Selectare scule. Sculele pot fi selectate fie în versiunea tradiţională de către

programator fie în mod automat de echipamentul numeric;

Pas 2 Stabilirea originii sistemului de coordonate a piesei;

Pas 3 Stabilirea valorii parametrilor de aşchiere (turaţie şi viteză de avans) poate fi făcută

ca la pasul 1;

Pas 4 Punerea sub tensiune a echipamentului şi a maşinii;

Pas 5 Deplasarea în punctele de referinţă. După fiecare pornire a echipamentului este

necesară deplasarea în punctele de referinţă. În acest fel echipamentul restabileşte,

în mod automat, relaţia între poziţia pe axă şi valoarea afişată;

1.5.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Un posibil dialog (prin intermediul CNC-ului):


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Mod de operare: manual

Pas 6 Fixează piesa pe masa maşinii-unelte

Pas 7 Stabilirea originii. Pentru declararea originii se deplasează scula la suprafaţa

respectivă şi se introduce poziţia sculei ca origine

Exemplu. Stabilirea originii pe axa X şi Z

• plan de lucru X/Y

• axa sculei Z

• raza sculei R=5 mm


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Mod de operare: programare şi editare

În continuare se introduc informaţiile din blocurile programului. Această procedură este

specifică programelor simple. Pentru programe complexe (prelucrări spaţiale prin puncte) se

apelează la transferul programului de la un PC extern.

O procedură sim ilară se utilizează pentru ştergerea programelor, selectarea blocurilor

etc.

Pas 9 Testarea programului. Există două posibilităţi de rulare a programului: bloc cu bloc ş i

automat.

Înainte de rularea programului este indicată prepoziţionarea sculei pentru a preveni

posibilitatea deteriorării sculei/piesei în urma unor coliziuni. Se recomandă alegerea unui

punct, în afara piesei, în prelungirea traiectoriei sculei spre primul punct de pe contur.

Secvenţa de prepoziţionare indicată:

- schimbarea sculei la o înă lţime acoperitoare (fixă);

- deplasarea după axele X şi Y (axa sculei, axa Z);

- deplasarea sculei pe axa Z la adâncimea corespunzătoare.

Pas 10 Optim izarea programului, dacă este necesară.

Pas 11 Prelucrarea piesei. Se introduc sculele ş i se rulează programul.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

2PRINCIPII FUNDAMENTALE ÎN

PROGRAMAREA NC

2.1 DE LA DESEN LA ELABORAREA PROGRAMULUI

2.1.1 MODALITĂŢI DE ELABORARE A PROGRAMULUI

Elaborarea programului NC reprezintă prima etapă în procesul de realizare a unei

piese. Există mai multe modalităţi de realizare a programului NC, ce se va numi în

continuare program sursă. Începuturile comenzii numerice pot fi asociate realizării

manuale a programului sursă în variantă ISO, variantă cunoscută şi sub numele de G –

cod.

Pentru programarea pieselor complexe, spaţiale, s-a dezvoltat metoda de programare asistată utilizând limbaje specializate, alcătuite din mnemonice (cuvinte din limba engleză) cum ar fi APT (Automatically Programmed Tool). Ulterior a fost dezvoltată o întreagă familie de astfel de limbaje (APT-RCV, ADAPT, PROMO, etc.).


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

O variantă actuală a programării asistate de calculator utilizează diferite produse

CAD/CAM. Rezultatul prelucrării este transmis direct echipamentului CNC după ce

fişierele rezultate sunt interpretate prin produse soft speciale numite POSTPROCESOR.

Rolul postprocesorului este acela de a face posibilă interpretarea de către echipamentul

CNC a datelor generate de produsele CAD/CAM.

O altă modalitate de realizare a programului sursă este direct pe echipamentul

numeric, în regim conversaţional. În acest scop se utilizează diferite limbaje textuale.

Asociat acestei metode este procedeul de digitizare utilizând dispozitivele din dotarea

sistemelor moderne CNC (vezi Cap. 1.4.).

• TRAIECTORIA SCULEI

În [MER, 97], [MAR, 91] sunt discutate implicaţiile pe care le au maşina-unealtă,

piesa şi echipamentul numeric şi traiectoria sculei în elaborarea programului sursă.

Traiectoria sculei, care constituie în esenţă, materializarea programului NC, se

prezintă în continuare.

În acest sens se va considera o piesă alcătuită din suprafeţe simple (fig. 2.1. a, b)

(suprafeţe plane, cilindrice cu sau fără filet,

buzunare cu contur simplu, etc.).

Programarea suprafeţelor complexe

(definite frecvent prin sisteme parametrice

– suprafeţe BEZIER, B-Splines, NURBS)

nu face obiectul acestei cărţi. a) b)

Fig. 2.1.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Programul de prelucrare defineşte deplasarea sculei în raport de piesă

considerând următorul proces:

- alegerea sculei, compatibilă cu operaţia de prelucrare;

- orientarea sculei în raport de natura suprafeţei ce se doreşte să se obţină.

Această orientare, pentru categoria de piese considerate, rămâne constantă

pe toată durata prelucrării;

- alegerea parametrilor de aşchiere;

- definirea traiectoriilor succesive ale sculei în raport de piesă. În acest scop se

definesc un punct de început şi unul final al conturului.

Alegerea sculei. Scula este impusă de materialul piesei, rugozitatea suprafeţei,

precizia de prelucrare. Echipamentele actuale de tip CNC propun, în regim

conversaţional, tipul sculei şi geometria sa funcţie de condiţiile menţionate mai sus.

Orientarea sculei în raport de piesă poate fi obţinută numai prin intermediul

dispozitivului de aşezare şi fixare (fig.

2.2.). Prelucrarea pe maşini-unelte cu

4-5 axe face ca dispozitivul port-piesă

să-şi piardă parţial sau total funcţia de

orientare.

Fig. 2.2.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Condiţiile de aşchiere sunt definite de viteza de aşchiere, viteza de avans şi

eventual utilizarea lichidului de aşchiere. Valorile acestora sunt impuse de piesă şi

maşina-unealtă.

Traiectoria sculei. Definirea

traiectoriei sculei impune stabilirea unui

punct caracteristic al sculei (de regulă

situat pe axa de simetrie la intersecţia

cu suprafaţa frontală a frezei) şi

descrierea deplasării acestuia în lungul

conturului piesei.

Se apelează la stabilirea unui

reper ataşat piesei, numit reper local de

programare: (RL) (fig. 2.3.) definit prin origine, direcţia axelor şi

sens (sistemul cartezian direct). Originea se alege arbitrar. Direcţia şi sensul axelor sunt

reglementate la nivel internaţional. Toţi constructorii de maşini-unelte NC utilizează

acelaşi sistem de axe.

Fig. 2.32.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Pentru a ilustra principalele aspecte pe care le implică determinarea traiectoriei

sculei se consideră cazul simplu al frezării plane (fig. 2.4.).

Fig. 2.4.

T

e Prelucrarea presupune:

- 2 treceri de degroşare, suprapunere δr (adâncimea „e”);

- 1 trecere de finisare, adâncimea pf;

Traiectoria punctului caracteristic „T”:

Degroşare:

- deplasarea rapidă în Q 1 (a1, b1, q1) dintr-un punct anterior astfel încât să nu

producă coliziuni;

- deplasare rapidă în P 1, cu respectarea adâncim ii de aşchiere a primei faze de

degroşare. Poziţia sculei trebuie să respecte o distan ţă de siguran ţă , în lungul

axei XL, εx, P 1 (a1, b1, c1);

- deplasare cu avans de lucru în P 2 (a2, b1, c1);

- deplasare rapidă în Q 2 (a2, b1, q1);

- deplasare rapidă în Q 1’ (a1, b1, q1), cu păstrarea unei distan ţe de siguran ţă εz;

- deplasarea rapidă în P1” (a1, b1’, c1);

- deplasarea cu avans de lucru în P 2’(a2, b1’, c1);

- deplasarea rapidă în Q 2’ (a2, b1’, q1);

- a doua trecere de degroşare;

- deplasarea rapidă în Q 3 (a1, b1, q3), cu alegerea valorii q3 astfel încât să se

păstreze distan ţa de siguran ţă εz;


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Calculul coordonatelor punctelor se poate realiza plecând de la poziţia piesei în reperul

local de programare (u, v, w) şi dimensiunile piesei (L, H, h) cu respectarea distanţelor de

siguranţă şi a adaosului de prelucrare la finisare:

2/)( fphe −= RLua x −−−= ε2

xRua ε++=1 RHvb r +−−= 2/2/1 δ

RHvb r −+−= 2/2/'1 δ zhwq ε++=1

epwc f ++=1 zwq ε+=2

wc =3 (2.2)

Transpunerea acestor coordonate în deplasări ale sculei utilizând limbajul de

programare ISO (G cod) este: - prima trecere de degroşare . . .

N5 G00 Xa1 Yb1 Zq1 N20 G00 Zq1

N10 Zc1 N25 Xa1 Yb1’

N15 G01 Xa2 N30 Zc1

N35 G01 Xa2 N85 G01 Xa2

- a doua trecere de degroşare N90 G00 Zq3 . . .

N95 Xa1 Yb1’

N70 G00 Zq3 N100 Zc3

N75 Xa1 Yb1

N80 Zc3


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Aceste linii de program (numite blocuri) trebuie completate cu informaţii privind

scula, regimul de aşchiere, pornirea/oprirea arborelui principal, pornirea/oprirea lichidului

de aşchiere etc..

ANALIZA ETAPELOR ÎN ELABORAREA PROGRAMULUI SURSĂ

Entitatea de prelucrare este rezultatul deplasării unei scule date, ce parcurge un

ansamblu de traiectorii determinate, asupra unei piese mecanice.

Entitatea de prelucrare, definită în sensul arătat anterior, permite stocare, într-o

manieră structurată, a cunoştinţelor (informaţiilor) referitoare la generarea suprafeţelor în

asociere cu anumite scule (parametric), adaptarea sculei (material, geometric) la

materialul piesei ce se prelucrează, condiţiile de aşchiere.

Descrierea geometrică a stării finale a entităţii de prelucrare.

Implică două tipuri distincte de abordare: macrogeometrică şi microgeometrică.

- definirea macrogeometrică are în vedere:

• natura geometrică a suprafeţelor rezultate: plan, alezaj, buzunar simplu,

buzunar cu insule, diferite suprafeţe în relief etc.;

• parametri intrinseci ai suprafeţelor: diametru, pasul filetului, distanţe între

“insule”, etc.;


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

• limite geometrice a suprafeţei: adâncimea găurii, dimensiunile nominale

LxH etc.. Aceste limite sunt definite de regulă în reperul entitate de prelucrare

Ru (fig. 2.5.).

Uzinarea are loc după o direcţie oarecare, definită de unghiul β în raport de

reperul local de programare (Ou, Xu, Yu, Zu).

Fig. 2.5.

Ru

Pentru ca definirea să nu comporte nici un fel de ambiguitate este indicat ca

fiecare utilizator al tehnologiei NC să întocmească un nomenclator al entităţilor de

prelucrare împărţite în diferite grupe cum ar fi:


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

I. Suprafeţe plane

I.1. suprafeţe simple

I.2. suprafeţe ce înconjoară un contur circular . . .

II. Suprafeţe cu insule în relief . . . III. Suprafeţe plane laterale . . . IV. Conturare . . . V. Buzunare . . . VI. Buzunare cu insule

etc..

- definirea microgeometrică este precizată, de regulă, prin rugozitatea

suprafeţei Ra/Rz/Rt


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Starea iniţială. Este descrisă plecând de la starea finală a entităţii de

prelucrare, considerând volumul de material îndepărtat şi modul de repartizare

a acestuia.

Scula compatibilă. Alegerea sculei implică cunoştinţe tehnologice. De regulă

unei entităţi de prelucrare îi corespund una sau mai multe tipuri de scule.

Exemplul evident este cazul frezării plane pentru care se poate utiliza fie o

freză cilindrică, fie una cilindro-frontală. Experienţa şi cunoştinţele

programatorului vor decide în alegerea unei sau alteia.

Materialul piesei poate fi încadrat în clase şi caracteristici.

Parametri de aşchiere ai sculei, definiţi de parametri tehnologici intrinseci:

materialul părţii active şi unghiurile de aşchiere.

Traiectoria sculei. Traiectoria punctului caracteristic al sculei este rezultatul

modului de acţionare a sculei, a geometriei operaţiei, razei sculei (la

conturare), a distanţelor de siguranţă etc..


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Stabilirea punctelor de intrare (I), ieşire (E) şi de start (S)

Se recomandă ca punctul de start S să fie situat în extensia primului element de contur

ce urmează a fi prelucrat, zona mai puţin întunecată. De regulă acest punct se abordează cu

corecţia de rază anulată (fig. 2.6).

Alegerea corectă a acestor puncte reduce riscul de a se produce coliziuni între sculă şi

piesă (dispozitivul de prindere). Abordarea punctului “S” fără CR? / De ce?

Fig. 2.6.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Algoritmul de prelucrare. Realizarea algoritmului de prelucrare presupune

studiul metodei generale de rezolvare, definirea variabilelor şi redactarea

algoritmului propriu-zis.

Pentru exemplificare se consideră operaţia de frezare plană.

• Studiul metodei generale de rezolvare:

- definirea a patru puncte de bază de pe traseul frezei;

- Punctul de start, P1 considerând distanţa de siguranţă εx;

- Punctul final, P2 considerând aceeaşi distanţă;

- Punctul Q2 situat în planul de siguranţă deasupra punctului P2 se consideră εz;

- Punctul Q1, situat în acelaşi plan dar deasupra punctului P1.

Coordonatele celor 4 puncte trebuie recalculate pentru fiecare parcurs.

- definirea, în linii mari, a structurii parcursului. În acest sens se apelează la un

algoritm:

- dacă adâncimea dorită nu este atinsă, calculează coordonata z a

planului de aşchiere;

- dacă suprafaţa de uzinare nu este atinsă, calculează coordonatele x

şi y pentru cele 4 puncte şi efectuează parcursul dorit.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

• Definirea variabilelor. Se pot evidenţia două tipuri de variabile (tabelul 2.1.):

- ce corespund parametrilor intrinseci ale operaţiei numite şi date de intrare;

- utilizate de algoritmul de rezolvare.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Algoritmul prezentat poate fi redactat într-o formă compatibilă cu un echipament numeric,

evident de tipul CNC. Alocarea variabilelor este:

L0÷L9 rezervat pentru coordonate calculate;

L100÷L109 rezervat pentru sculă;

L110÷L130 rezervat pentru parametri intrinseci;

L150÷L180 rezervat pentru calcule;

L181÷L199 rezervat.

L110=β L120=εx L109=R L155=u1

L111=L L121=εz L151=no L156=v1

L112=H L122=neb L152=n L157=u2

L113=h L123=pf L153=peb L158=qeb

L115=δr L154=i

Pentru deplasări se consideră variabilele:

L0=a1 L3=b2 L6=xE

L1=b1 L4=c1 L7=yE

L2=a2 L5=q1 L8=zE


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Programul NC Traducerea blocului

% 123

N5 L160=2*L109-L115 (2*R-δr)

N10 L151=L122/L160 no=H/(2*R-δr)

N15 G97 L151<=1 N30 Dacă (no?0) salt la N30, G97 – salt

necondiţionat

N20 L161=TL151+1 Dacă nu n=[no]+1;

T – funcţie matematică parte întreagă N25 G79 N35 Salt la N35

N30 L152=1L162=L113-L123 n=1

N35 L162=L113-L123 (h-pf)

N40 G79 L162=0 N55 Dacă (h-pf)?0 salt la N55

N45 L153=L162/L122 Dacă NU peb=(h-pf)/neb

N50 G79 N60 Salt la N60

N55 L122=0 neb=0

N60 L158=L122 qeb=neb

N65 G79 L158>=0 Dacă qeb?0 salt la N75


N75 G79 L158=0 N95 Dacă qeb=0 salt la N95

N80 L163=L158-1 Dacă NU, decrementează qeb

N85 L4=L163*L153+L123 ebebf pqpc *)1(1 −+=



Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

N95 L4=0 c1=0

N100 L5=L4+L153+L121 zebpcq ε++= 11

N105 L154=0 i=0

N110 G79 L154=L152 N215 Dacă i=n, salt la 215

N115 L155=L111/2+L120+L109 RLu z ++= ε2/1

N120 L164=2*L154 2*i

N125 L165=L152-1-L164 n-1-2*i

N130 L156=L160*L165/2 2/)*21(*)2(1 inRv r −−−−= δ

N135 L166=CL110 βcos

N140 L167=SL110 βsin

N145 L168=L155*L166 βcos1 ⋅u

N150 L169=L155*L167 βsin1 ⋅u

N155 L170=L156*L166 βcos1 ⋅v

N160 L171=L156*L167 βsin1 ⋅v

N165 L0=L168-L171 ββ sincos 111 vua −=

N170 L1=L169+L170 ββ cossin 111 vub +=

N175 L2=-L168-L171 ββ sincos 112 vua −−=

N180 L3=-L169-L170 ββ cossin 112 vub +−=


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

N185 G0 XL0 YL1 ZL5 Deplasare rapidă în Q1

N190 ZL4 Deplasare rapidă în P1

N195 G1 XL2 YL3 Deplasare de lucru în P2

N200 G0 ZL5 Deplasare rapidă în Q2

N205 L154=L154+1 Incrementează i

N210 G79 N110 Salt la N110

N215 L158=L158-1 Decrementează qeb


N300 G0 XL6 YL7 ZL8 Deplasare rapidă la punctele de ieşire

Este evident că acest program este mai complicat decât un program obişnuit ISO

(cod G). Este utilă redactarea unui astfel de program cu rol de subprogram memorat în

memoria rezervată pentru subprograme. Ori de câte ori se impune o prelucrare similară

rolul programatorului se reduce la a redefini valorile variabilelor.

LIMBAJUL DE PROGRAMARE ISO (G COD)

Limbajul de programare ISO, singura alternativă de întocmire a programului sursă

(singurul recunoscut de echipament) până la sfârşitul anilor ’80 se caracterizează prin

utilizarea unor coduri de tip G şi M alături de codurile pentru programarea sculei, a

condiţiilor de aşchiere şi evident a deplasării sculei.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Există diferenţe între limbajele de programare ISO implementate pe echipamente

CNC (NC).

Limbajul numeric de programare este un limbaj informatic evoluat (posedă un

vocabular şi o sintaxă). Principalele aspecte ce trebuie evidenţiate (studiate) se referă

la:

- caracterele utilizate;

- numere utilizate;

- variabilele (parametrii);

- cuvintele;

- instrucţiunile;

- blocurile de instrucţiuni;

- secvenţele de blocuri de instrucţiuni;

- structurile de control;

- subprogramele rezidente şi concepute. Caractere. Caracterele utilizate în elaborarea programelor sursă sunt: cifre,

litere, semne şi operatori matematici, operatori logici (comparaţie), caractere

particulare şi caractere inerte. În cazul primelor echipamente NC se utilizau

cifre, litere (un număr restrâns în comparaţie de CNC-uri), caractere

particulare şi inerte.

• Cifrele sunt evident cele de utilizare universală 0…9.

• Literele utilizate sunt, de regulă, majusculele alfabetului latin. Semnificaţia lor,

cu excepţia unui număr relativ restrâns, diferă de la echipament la echipament.

• Semnele şi operatorii matematici implementaţi la majoritatea echipamentelor

CNC sunt: “+”, “-”, “*”, “/”, “**”, “=”, “>”, “<”, “>=”, “<=”. Sunt implicate şi funcţiile

trigonometrice: sinα - “S<ALPHA>”, cosα - “C<ALPHA>”, tangentă, cotangentă

etc..


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

• Caractere particulare:

% început de program;

( început de comentariu;

) sfârşit de comentariu;

LF sfârşit de bloc.

etc..

Cu excepţia primului şi a ultimului caracter, restul sunt implementate diferit la

diferiţi constructori de echipamente.

• Caractere inerte, recunoscute de sistem, fără a avea însă un anumit efect:

_ (spaţiu), HT (tabulare), CR (revenire car).

Numere. Limbajul utilizează două tipuri de numere: întregi şi reale. Sunt

utilizate ca valori afectate variabilelor, argumente pentru unele funcţii sau intră

ca constante în diferite expresii aritmetice. Se folosesc numerele în baza 10

(pentru programare şi pentru stocarea în memoriile echipamentului).

Unele echipamente CNC oferă şi posibilitatea de a utiliza numere pentru

parametri şi în cod binar (se va plasa caracterul % înaintea numărului) şi în cod

hexazecimal (precedat de $). Exemplu: în loc de (27)10 se poate utiliza %11011 sau

$1B.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Pot fi, în funcţie de utilizare, precedate de semnul “+” (implicit) sau “-”.

Numerele reale sunt, ca şi cele întregi, precedate de semn. Se specifică şi pentru

ele valorile maximale: n. p., având n caractere în partea întreagă şi p în partea zecimală.

Variabile. De regulă variabilele sunt cunoscute sub denumirea de parametri.

Particularitatea lor constă în aceea că sunt definite apriori:

- numărul de variabile utilizate;

- tipul de informaţie pe care îl reprezintă;

- identificatorul acestor variabile funcţie de tipul lor.

În general se folosesc două tipuri de variabile: variabile programate şi parametri externi.

Pentru variabilele programate se utilizează diferiţi identificatori, funcţie de

echipament. Un exemplu de identificatori predefiniţi sunt:

L0÷L19

L100÷L199

L900÷L959

Există echipamente care utilizează alţi identificatori cum ar fi: P, Q, R etc..

Pentru parametrii externi se utilizează diferiţi identificatori. Astfel echipamentul

NUM760 utilizează identificatorul E urmat de un grup de 5 cifre. Alţi identificatori sunt

notaţi cu MD_ _ _ _ _ (Sinumerik 840D), MP_ _ _ _ (TNC430 Heidenhain) etc.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Cuvintele limbajului. Prin entitatea “cuvânt” se va înţelege ca în oricare alt

limbaj cel mai mic ansamblu de caractere care posedă o semnificaţie

independentă de alte caractere care pot urma şi de care sunt despărţite prin

operatori, semne de punctuaţie etc..

Cuvintele în limbajul ISO sunt alcătuite fie dintr-o singură literă (grup de litere) fie

o literă urmată de cifre (a nu se confunda cu o literă urmată de un număr, ce

corespunde cu o funcţie).

• Cuvinte alcătuite dintr-o literă

X, Y, Z - Sistemul primar al axelor de coordonate liniare;

A, B, C - Axe de rotaţie;

U, V, W - Sistemul secundar al axelor de coordonate;

I, J, K - Coordonatele centrului unui cerc (X, Y, Z), parametri de interpolare etc.;

P, Q - Utilizate în cicluri;

R - Raza cercului, cuvânt utilizat în cicluri, etc.;

F - Funcţie ce defineşte viteza de avans;

S - Funcţie ce defineşte viteza de aşchiere;

T - Funcţie ce defineşte scula;

D - Funcţie ce defineşte regiştrii de corecţie;

H,L - Funcţie ce defineşte un subprogram;

N - Etichetă pentru identificarea unui bloc.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

• Cuvinte alcătuite dintr-o literă urmată de cifre

Gx, Gxx, Gxxx - Funcţii pentru modificarea stării logice a echipamentului,

se mai numesc funcţii pregătitoare

Mx, …, Mxxx - Funcţii de apelare a unui subprogram, de modificare a

logicii ECN, etc. Sunt denumite şi funcţii auxiliare.

Instrucţiunea. Reprezintă entitatea cea mai mică, alcătuită din cuvinte şi

numere, care are o semnificaţie pentru modificarea fie a stării fizice a maşinii

fie a celei logice a echipamentului.

Pot fi enumerate următoarele categorii de instrucţiuni:

- instrucţiuni pentru deplasarea pe axele maşinii;

- instrucţiuni relative la intervenţii şi mesaje adresate operatorului;

- instrucţiuni pentru structurarea programului;

- instrucţiuni referitoare la subprogramele rezidente;

- etc.

Instrucţiunile pot fi constituite în mai multe moduri:

- un cuvânt unic, G2;

- un cuvânt urmat de un număr, S2400;

- un ansamblu de cuvinte urmate sau nu de un număr, ex. G77 N10 N40.

Instrucţiunile pot fi clasificate în funcţie de modul lor de conservare în cadrul

programului în:

- instrucţiuni modale;

- instrucţiuni nemodale;


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

• Instrucţiunile modale îşi conservă conţinutul până când o altă instrucţiune,

succeptibilă la modificarea celei active, este programată. Sunt modale

instrucţiunile privind deplasarea pe axe (G0 – avans rapid, G1 – interpolare

liniară, G2, G3 – interpolare circulară), cele referitoare la viteza de avans, viteza

de aşchiere etc.

• Instrucţiunile nemodale nu afectează starea unei variabile informatice

permanente. Nu sunt luate în considerare de interpretorul echipamentului

numeric decât pentru execuţia unui bloc. Un exemplu este instrucţiunea de

temporizare G04 X2.

Bloc de instrucţiuni. În limbajul de programare ISO prin “bloc” se înţelege un

ansamblu de instrucţiuni terminate cu caracterul “LF” (ASCII nr. 10).

În practică se utilizează şi alte caractere pentru a marca sfârşitul blocului. Un astfel de

caracter este caracterul neutru CR (revenire car). Utilizarea lui face ca un bloc să fie, pentru

programator, o linie de program. Programul interpretor al CNC-ului decodează programul

sursă şi dacă este corect din punct de vedere sintactic, îl execută. Unele linii din programul

sursă nu pot fi executate decât ţinând cont şi de date existente în alte linii din program.

Deşi nu toate liniile din program respectă riguros definiţia blocului, se obişnuieşte

să fie toate numite blocuri.

Un bloc este reperat prin intermediul etichetei reprezentată, în limbajul ISO de

programare, printr-un cuvânt alcătuit din litera N urmată de un grup de maxim 4-5 cifre.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Secvenţă de instrucţiuni. Prin “secvenţă” se înţelege un ansamblu de blocuri

consecutive identificat prin etichetele Nxxx şi Nyyy, prima afectată primului

bloc al secvenţei, iar cea de a doua ultimului:

N120

N120 G0 X…Y… G0 X…Y…

G1 X…Y…F… G1 X…Y…F…

G2 X…Y…R… sau G2 X…Y…R…

G0 Z… G0 Z…

N150 L5=L5+1 L5=L5+1

N150

Secvenţa de instrucţiuni joacă acelaşi rol cu subprogramul. Diferă de la

echipament la echipament, modul de programare. Astfel, la

• CNC de tip DIALOG 4, 10: . . . Nxxx L=m Nyyy Nzzz N30 L1 N20 N60 . . . repetă o dată (L=1)blocurile cuprinse între N20 şi N60.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

• NUM 760 . . . G77 Nxxx Nyyy

• Sinumerik 840 D . . . START LABEL: xxx . . . END LABEL: yyy . . . REPEAT START_LABEL END_LABEL P=n . . .

Numărul de repetări este indicat de valoarea n.

N5 R10=15

N10 BEGIN: R10=R10+1

N20 Z=10-R10

N30 G1 X=R10 F200

N40 Y=R10

N50 X=-R10

N60 Y=-R10

N70 END: Z=10

N80 Z10

N90 CYCLE (10, 20, 30)

N100 REPEAT BEGIN END P=3 Execută aria cuprinsă între N10 şi N70 de trei ori.

N110 Z10

N120 M30


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Exemplul prezentat evidenţiază faptul că echipamentele CNC moderne acceptă şi

instrucţiuni care nu corespund în totalitate structurii limbajului ISO de programare:

REPEAT, BEGIN, CYCLE.

Structuri de control. Structurile de control ale limbajului ISO sunt constituite

dintr-un ansamblu de instrucţiuni care permit derularea unui program şi altfel

decât “liniar”.

Aceste structuri permit:

- identificarea programelor, subprogramelor;

- apelarea subprogramelor şi a secvenţelor de program;

- salt la diferite etichete;

- temporizări;

- marcarea sfârşitului de program principal şi subprogram.

• Modul de identificare a diferitelor tipuri de programe diferă funcţie de tip şi de

echipament.

Uzual se utilizează caracterul % (ex. %21, poate însemna programul principal 21).


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Denumirea şi modul de apelare a subprogramelor diferă foarte mult de la

echipament la echipament:

%0*n - Denumirea macroului “n”

N6%0*1 - Apelarea macroului 1 în programul principal

%N*n - Denumire subprograme locale, N numele programului principal, n numele

subprogramului

%97 . . . N5

L3%*1

- Apelarea programului local %97*1 în cel principal %97 de trei ori (L=3)

Exemplele prezentate sunt specifice echipamentului DIALOG 4/10.

Apelarea subprogramelor se poate face şi prin funcţii G (NUM760).

G77 Nxxxx - Apelarea subprogramului “xxxx” rezident în memoria calculatorului

• Salt condiţionat / necondiţionat. Prin această facilitate se întrerupe derularea

“liniară” a programului sursă. Este echivalentul instrucţiunii GOTO, JUMP etc. din

diferite limbaje informatice. Modul de programare este foarte diferit.

Un exemplu, utilizând funcţii G (NUM760) este:

salt necondiţionat

G79 Nxxxx

salt condiţionat

G79 <condiţie> Nxxx

G79 L123 <=4 N320 Dacă conţinutul variabilei L123 este

inferior sau egal cu 4, salt la blocul N320.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Câteva din posibilităţile oferite de echipamentul Sinumerik 840D sunt:

salturi necondiţionate:

salt înainte utilizând etichetă

Label_1: - destinaţia . . .

GOTOB Label_1

salt înapoi, utilizând numărul de bloc

GOTOF N100 . . . N100

salturi necondiţionate

IF <expresie>GOTOB<destinaţie>

IF<expresie>GOTOF<destinaţie>

Ex.

N40 R1=30 R2=60 R3=10 R4=11 R5=50 R6=20 Asignarea valorilor iniţiale

N41 MA1: G0 X=R2*cos(R1)+R5 Y=R2*sin(R1)+R6 Calcul şi asignare valoare axe

N42 R1=R1+R3 R4=R4-1 Specificare variabile

N43 IF R4>0 GOTOB MA1 Salt la instrucţiunea cu eticheta MA1

N44 M30 Sfârşit program


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

• Temporizarea. Este asociată unei condiţii de continuare a programului până

când variabila nu atinge valoarea zero. Instrucţiunea de temporizare este:

G04 adresă xxx

Sunt utilizate diferite adrese în asociere cu G04: X, F, etc.. Cifra indică valoarea

temporizării în s.

G04 X 2.2 , temporizare de 2.2 s.

Subprograme. Există două categorii distincte de subprograme: rezidente în

memoria echipamentului şi redactate de utilizator. Pentru reluarea

programului de prelucrare este necesar să se marcheze sfârşitul

subprogramului.

Modul de apelare şi indicarea sfârşitului subprogramului diferă mult de la echipament la

echipament. STRUCTURA DE PRINCIPIU A UNUI PROGRAM SURSĂ DE PRELUCRARE

Deşi programele sursă diferă unul de celălalt se pot evidenţia anumite secvenţe

în elaborarea lor, care se regăsesc sub o formă sau alta la toate programele sursă.

Aceste secvenţe determină structura de principiu a programelor sursă.

Pas 1 Selectare program

Intrări: Nume program (număr)

Unitate de măsură în program

Pas 2 Apelare date sculă

Intrări: Număr sculă

Axa sculei


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Precizarea axei sculei este importantă din punctul de vedere a corecţiei de

lungime şi a evitării coliziunii cu piesa.

Schimbare sculă

Intrări: Coordonatele punctului de schimbare a sculei

Corecţia de rază

Separat: Avansul (poziţionare rapidă)

Funcţii de tip M

Apropiere de poziţia de start

Intrări: Coordonatele poziţiei de start

Anulare corecţia de rază

Separat: Avansul (poziţionarea rapidă)

Funcţii M (pornire arbore principal)

Deplasarea în acest punct se recomandă a fi efectuată în două faze: una după

axele X şi Y şi a două după axa Z. În acest fel se evită o posibilă coliziune a sculei cu

piesa. Deplasarea se face cu corecţia de rază anulată, adică cu punctul caracteristic al

sculei.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Pas 5 Deplasare la adâncimea de aşchiere

Intrări: Coordonatele planului de aşchiere

Avansul (poziţionarea rapidă)

Pas 6 Deplasarea la primul punct de pe contur

Intrări: Coordonatele punctului

Activare corecţia de rază

Separat: Viteza de avans în prelucrare

Traiectoria după care se deplasează scula la primul punct de pe contur trebuie

aleasă în funcţie de geometria piesei.

Pas 7 Prelucrare până la ultimul punct de pe contur

Intrări: Toate datele necesare parcurgerii tuturor

elementelor de contur Pas 8 Deplasare la poziţia de stop

Intrări: Coordonatele punctului final

Anulare corecţie de rază

Separat: Funcţii M (oprire arbore principal)

Pas 9 Retragere sculă

Intrări: Coordonatele punctului din planul de siguranţă

Separat: Funcţii M (sfârşit program)

Pas 10 Sfârşit program


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Pentru a ilustra paşii menţionaţi se consideră programul pentru realizarea piesei din fig.

2.8.

Fig.2.8.

% INTLIN P0 G71 * Selectare program, unitate de măsură

N10 G30 G17 X+0 Y+0 Z-20 *

N20 G31 G90 X+100 Y+1000 Z+0 * Definire semifabricat, simulare

N30 G99 T1 L+0 R+7.5 * Apelare date sculă

N40 T1 G17 S4000 * Schimbare sculă, precizare axă sculă

N50 G00 G40 G90 Z+250 * Retragere sculă, poziţionare în planul de

siguranţă

N60 I+50 J+50 * Definire coordonate pol


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

N70 G10 R+00 H+180 * Prepoziţionare în apropierea punctului 1

N80 G01 Z-5 F1000 M3 Deplasarea la adâncimea de aşchiere

N90 G11 G41 R+45 H+180 F250 * Programarea punctului 1

N100 G26 R5 * Apropiere după direcţie tangenţială de

primul punct de pe contur

N110 H+120 Deplasare la punctul 2



N140 H-60 Deplasare la punctul 5

N150 H-120 Deplasare la punctul 6


N170 G27 R5 F500 * Depărtare, de ultimul punct, după o direcţie

tangenţială

N180 G40 R+60 H+180 F1000 * Retragere la punctul de start

N190 G00 Z+250 M2 * Retragerea sculei în planul de siguranţă.

Sfârşit de program.

N999999 % INTLIN P0 G71 *


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Programarea aceleiaşi prelucrări în limbaj conversaţional (textual).

0 BEGIN PGM INTLIN P0 MM Selectare program. Unitatea de măsură

1 BLK FORM 0.1 Z X+0 Y+0 Z-20

2 BLK FORM 0.2 X+100 Y+100 Z+0 Definire semifabricat

3 TOOL DEF 1 L+0 R+7,5 Definire sculă

4 TOOL CALL 1 Z S4000 Apelare sculă, axă sculă

5 CC X+50 Y+50 Definire coordonate pol

6 L Z+250 R0 F MAX Retragere sculă

7 LP PR+60 PA+180 R0 F MAX Prepoziţionare

8 L Z-5 R0 F1000 M3 Deplasare la adâncimea de aşchiere

9 APPR PLCT PR+45 PA+180 R5RL

F250

Apropiere tangenţială de contur, punctul 1

10 LP PA+120 Deplasare la punctul 2



13 LP PA-60 Deplasare la punctul 5

14 LP PA-120 Deplasare la punctul 6


16 DEP PLCT PR+60 PA+180 R5

F1000

Depărtare de contur


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

17 L Z+250 R0 F MAX M2 Retragere sculă în planul de siguranţă

18 END PGM INTLIN P0 MM

Cele două variante de program sunt specifice echipamentului CNC de tip TNC

430 al firmei HEIDENHAIN.

Semnificaţia funcţiilor G utilizate nu prezintă, pentru moment, un interes special.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

3PRINCIPII FUNDAMENTALE REFERITOARE LA PROGRAMAREA DATELOR GEOMETRICE

DESCRIEREA PUNCTELOR PIESEI

SISTEMUL DE REFERINŢĂ

Pentru definirea unor puncte, în plan sau spaţiu, aparţinând pieselor este

necesară considerarea unui sistem de referinţă. Informaţiile privind poziţia sunt

totdeauna precizate, faţă de un punct predeterminat, prin intermediul coordonatelor.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

a b

Fig.3.1.

Sistemul de referinţă este astfel ales încât să corespundă cu direcţiile de mişcare

ale săniilor axelor maşinii-unelte. Sistemul cartezian al axelor de coordonate

corespunde acestui scop (fig. 3.1. a, b). Axele X, Y, Z alcătuiesc un triedru ortogonal,

direct. Aceste proprietăţi ale sistemului de axe sunt cerute prin diferite reglementări

(STAS 8902-71, DIN 66217).

Frezare Strunjire

O


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Fig. 3.2

Fig. 3.3.

P1 corespunde la X=60 Y=20

P2 corespunde la X=30 Y=50

P3 corespunde la X=-50 Y=-30

P4 corespunde la X=40 Y=-40

P1 corespunde la Z=-7,5 X=25

P2 corespunde la Z=-15 X=40

P3 corespunde la Z=--25 X=40

P4 corespunde la Z=-35 X=60


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Descrierea punctelor piesei se face în mod similar şi în spaţiu utilizând de data aceasta

trei coordonate X, Y, Z (fig. 3.4.).

Fig. 3.4.

P1 corespunde la X=10 Y=45 Z=-5



Plan de lucru: se alege planul XOY

- punctele în care are loc prelucrarea sunt toate de tipul „-Z”;

- se reduce riscul de coliziune.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Coordonatele care fac referinţă la originea sistemului de coordonate a piesei sunt

denumite şi coordonate absolute. Coordonatele relative indică poziţia faţă de un alt

punct decât originea, definit în sistemul de coordonate.

Un alt mod de a specifica coordonatele unui punct al piesei este oferit de sistemul

polar de coordonate (fig. 3.5.).

Fig. 3.5.

Op

Se recomandă utilizarea lui pentru piese ce conţin arce circulare sau unghiuri. În

astfel de situaţii programarea deplasării sculei este mai uşoară. Sistemul utilizează

pentru a indica poziţia unui punct tot două coordonate, una liniară – raza şi alta circulară

– unghiul. Originea în cazul acesta poartă denumirea de pol “POL”. Poziţia polului se

indică în sistemul cartezian faţă de originea piesei Op. Unele echipamente utilizează ca

identificator pentru pol grupul de litere CC (Circle Center). Pentru rază se utilizează de

regulă litera R. Diferă, de la echipament la echipament, notaţia pentru unghi: W, H, etc. .


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

În cazul sistemului polar, polul este situat în unul din cele trei plane ale sistemului

cartezian de coordonate: XY, YZ, ZX. Una din axele planului este axă de referinţă

pentru unghi (fig. 3.6.):

Fig. 3.6.

Coordonarea polului Plan Axă de referinţă

I, J XY X+

J, K YZ Y+

K, I ZX Z+


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

PROGRAMAREA ÎN SISTEM ABSOLUT

Parametrii de poziţie ai unui punct pot fi exprimaţi folosind două sisteme diferite.

Diferenţa dintre cele două sisteme este dată de punctul considerat origine. Cele două

sisteme răspund cerinţelor asociate cotării tehnologice respectiv cotării funcţionale.

Sistemul absolut, specific cotării tehnologice, fac apel la originea Op a sistemului

de referinţă pentru indicarea coordonatelor punctelor, indiferent de poziţia curentă a

sculei (fig. 3.7.). Programarea în sistem absolut descrie poziţia în care scula urmează să

se deplaseze.

Fig. 3.7.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

În programarea, sistemul absolut se specifică prin cuvântul G90.

PROGRAMAREA ÎN SISTEM INCREMENTAL

Programarea în sistem incremental se asociază cu cotarea funcţională. În cazul

acestui sistem de cotare, cotele indică o mărime (distanţă sau unghi) între două puncte

caracteristice şi nu o valoare faţă de o bază comună. Dimensiunile, în cadrul acestui

sistem, se referă la un punct oarecare, cunoscut, şi nu la un originea sistemului de

referinţă a piesei, O.

Programarea în sistem incremental descrie, din punct de vedere a deplasării

sculei, distanţa ce urmează a fi parcursă.

Sistemul incremental se specifică în programare prin cuvântul G91.

Parametrii de poziţie, pentru punctele P1÷P4, în sistem absolut – considerând

originea sistemului de referinţă sunt:

P1 corespund la X=20 Y=45




În cazul strunjirii, parametrii de poziţie, în sistem absolut, au valorile indicate sub

fig. 3.3.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Parametrii de poziţie (fig. 3.7.) în cazul sistemului incremental sunt:

P1 corespund la X=20 Y=45 – cu referinţă la originea sistemului O

P2 corespund la X=15 Y=-25 – cu referinţă la P1

P3 corespund la X=15 Y=10 – cu referinţă la P2

P4 corespund la X=10 Y=-20 – cu referinţă la P3

Pentru strunjire (fig. 3.3.) parametrii de poziţie sunt:

P1 corespund la Z= -7,5 X=25 cu referinţă la Op

P2 corespund la Z=-7,5 X=15 cu referinţă la P1

P3 corespund la Z=-10 X=0 cu referinţă la P2

P4 corespund la Z=-10 X=20 cu referinţă la P3

Verificarea cotării (G91):

Axa X: 044332211 =++++ OPPPPPPPOP

PROGRAMARE ABSOLUTĂ ŞI INCREMENTALĂ ÎN SISTEM POLAR

a b

Fig. 3.8.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Coordonatele polare în sistem absolut (fig. 3.8. a) se referă întotdeauna la pol şi

la axa de referinţă:

G90

P1 corespund la H1=20o, R1=40 cu referinţă la pol



Coordonatele polare în sistem incremental referă la ultima poziţie programată a

sculei:

G91


P2 corespund la H2=55o, R2=20 cu referinţă la P1

P3 corespund la H3=75o, R3=-35 cu referinţă la P2

DENUMIREA PLANURILOR DE LUCRU

În cadrul sistemului cartezian de coordonate se pot evidenţia trei planuri: XY, YZ,

ZX. În fiecare plan, a treia axă, perpendiculară, este axa sculei, axa după care scula

realizează avansul de pătrundere. Acest mod de lucru este specific prelucrărilor de tipul

2 ½ D (se va reveni).

În programare, planul de lucru se specifică diferit. Limbajul de programare ISO

apelează la cuvintele G17 (planul XY), G18 (planul ZX) şi G19 (planul YZ) (fig. 3.9.).


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Fig. 3.9.

Limbajele textuale indică direct planul prin intermediul axei sculei. Astfel, dacă

axa sculei este axa Z, planul de lucru este XY.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

POZIŢIA PUNCTELOR DE ZERO ŞI REFERINŢĂ

În cadrul unui sistem numeric de prelucrare sunt definite o serie de puncte

“origine” şi poziţii de referinţă. Unele din ele sunt bine precizate de constructorul de

maşini-unelte, altele pot fi declarate de programator.

În cele ce urmează se vor considera punctele de referinţă prestabilite. În această

categorie întră punctul de zero (originea) maşinii, punctele de schimbare a sculei,

puncte de retragere (home position) etc.. Puncte de origine se vor considera poziţiile

declarate de programator.

Poziţiile punctelor de zero, cele mai frecvent utilizate sunt indicate în figura 3.10.

Fig. 3.10.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

M – punctul de zero maşină – originea maşinii;

Op – punctul de zero piesă, programat;

R – punct de referinţă. Determinat prin came şi sistemul de măsurare. Distanţa de

la acest punct la punctul de zero maşină trebuie să fie cunoscută astfel încât poziţia pe

axă la acest punct să poată fi redată exact la această valoare.

T – punct de referinţă pentru sculă, situat pe capul revolver al strungului;

S – punct de start, poate fi definit pentru fiecare program. Prima sculă începe

prelucrarea din acest punct.

POZIŢIA SISTEMULUI DE COORDONATE

Se disting următoarele sisteme de coordonate (fig. 3.11).

- Sistemul de coordonate al maşinii având originea OM;

- Sistemul de coordonate al piesei, cu originea Op;

- Sistemul curent de coordonate al piesei, cu originea decalată, faţă de Op, în

OPC;


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Fig. 3.11.

SISTEMUL DE COORDONATE AL MAŞINII

Sistemul de coordonate al maşinii cuprinde toate axele fizice existente. În cadrul

lui sunt definite punctele pentru schimbarea sculei, a paletei, punctele de referinţă.

Poziţia sistemului de coordonate relativ la

maşină depinde de tipul maşinii-unelte. Direcţia

axelor urmează regula mâinii drepte (fig. 3.12.):

- degetul mare indică direcţia +X;

- indexul indică direcţia +Y;

- degetul mijlociu, direcţia +Z.

Fig. 3.12.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Sistemul de axe al maşinii este definit prin STAS 8902-71. Suportul fizic al

axelor îl constituie ghidajele maşinii-unelte iar cel teoretic – tipul de mişcare: rectilinie,

respectiv circulară.

Axa Z este definită ca fiind paralelă cu axa arborelui principal. Sensul pozitiv pe

axa Z este sensul în care creşte distanţa dintre sculă şi piesă.

Axa X este axa principală de mişcare în planul piesei, plan în care se realizează

poziţionarea sculei în raport de piesă. Sensul pozitiv este în funcţie de axa Z. De regulă

corespunde cu deplasarea spre dreapta a sculei privind maşina din faţă.

Axa Y este a treia axă. Direcţia şi sensul sculei rezultă pe baza regulii mâinii

drepte.

Originea maşinii se stabileşte prin poziţionarea unor microcontacte MCS plasate

lângă cele de capăt de cursă (MCL) (fig. 3.13.).

Fig. 3.13.

MCL MCL MCS


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Există situaţii în care scula nu poate efectua deplasarea după o anumită direcţie.

În astfel de situaţii deplasarea relativă a piesei în raport de sculă indică sensul (pozitiv)

al axei respective. Ca urmare în figura 3.13. se va considera sens pozitiv al axei X

sensul de deplasare (al piesei) de la dreapta spre stânga.

Alături de sistemul primar al axelor de coordonate XYZ, mai există sistemele secundar U, V, W şi terţiar P, Q, R. Pentru mişcări de rotaţie se utilizează identificatorii A după axaX, B după Y şi C după Z.

Câteva exemple de sisteme de coordonate sunt indicate în figura 3.15.

a) b)

c)

Fig. 3.15


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

SISTEMUL DE COORDONATE AL PIESEI

Geometria piesei este descrisă în sistemul de coordonate al piesei. Este un

sistem cartezian asignat pentru o anumită piesă (fig. 3. 16.). Se observă că găurile 1, 2,

3, 4 sunt cotate faţă de origine, sistem absolut, cu coordonatele X=0 şi Y=0. Găurile 5,

6, 7 sunt poziţionate faţă de o origine relativă, având coordonatele X=45 şi Y=90.

Echipamentele CNC oferă posibilitatea folosirii mai multor sisteme de coordonate

curente, fapt ce conduce, în unele cazuri, la eliminarea unor calcule laborioase.

Fig. 3. 16.

60


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

SISTEM CADRU

Cadrul reprezintă un set de reguli aritmetice independente prin care un sistem

cartezian poate fi transformat în alt sistem cartezian.

Cadrul reprezintă o cale de descriere spaţială a sistemului de coordonate al

piesei.

Un cadru are disponibile următoarele componente (fig. 3. 17.):

a) b)

Fig. 3.17.

- decalarea de origine;

- rotaţia;

- imaginea în oglindă;

- scalarea.

Aceste componente pot fi folosite

individual sau în orice combinaţie.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

O posibilitate de prelucrare a suprafeţelor înclinate este aceea de a folosi

dispozitive prin care piesa se aliniază paralel la axele maşinii. O altă posibilitate este de

a genera un sistem de coordonate orientat după piesă (fig. 3.18.). Sistemul de

coordonate poate fi deplasat şi/sau rotit cu ajutorul cadrului programabil.

Fig. 3.18.

Ca urmare este permisă (fig. 3.19.):

• deplasarea punctului de zero în orice poziţie de pe piesă;

• alinierea axelor de coordonate paralel la planul piesei prin rotire în jurul unei

axe; În figura 3. 20 este indicat un exemplu tipic de astfel de prelucrări. Fizic, funcţia

de înclinare poate fi realizată pe maşină fie de către un cap înclinabil fie de mese

înclinabile.

Planul de lucru este înclinat faţă de planul sistemului de coordonate activ.

Programul este scris, ca de obicei, în planul principal, ex. XY, dar este executat într-un

plan înclinat faţă de acesta. Aplicaţii tipice sunt găurile înclinate sau contururi situate în

planuri înclinate.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Fig. 3.20.

ASIGNAREA SISTEMULUI DE COORDONATE A PIESEI LA AXELE MAŞINII

Amplasarea sistemului de coordonate a piesei în sistemul de coordonate al

maşinii se realizează prin sisteme cadru setabile.

Aceste sisteme setabile sunt activate prin programul sursă NC în diferite feluri.

Uzual se utilizează comanda G54 (fig. 3.21.).

Fig. 3.21.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

AXE

În programare se poate face o distincţie între diferitele tipuri de axe. Aceste

categorii de axe, specifice echipamentelor CNC moderne, sunt urmarea implementării

unui număr considerabil de funcţii, în marea lor majoritate realizate soft. Principalele

categorii de axe sunt:

• axele maşinii;

• axe (canal) de comunicare;

• axe geometrice;

• axe speciale;

• axe de traiectorie (traiectoria);

• axe sincronizate;

• axe de poziţionare;

• axe de comandă;

• axe PLC;

• axe de legătură;

• axe principale de legătură.

Fig. 3.23.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

AXELE GEOMETRICE

Axele geometrice, numite şi axele principale, definesc un sistem de coordonate

rectangular, direct. Mişcarea sculei este programată în acest sistem de coordonate.

Fig. 3.24.

Pentru strunguri, (fig. 3.24.) axele geometrice sunt X şi Z, iar pentru mişcări

circulare axa C. Există şi alte deplasări cum ar fi a păpuşii mobile. Astfel de mişcări se

realizează după axe speciale. Pentru prelucrări speciale se utilizează şi axa Y [***, 99].

Păpuşa mobilă


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Pentru programarea geometriei piesei se utilizează de regulă trei axe geometrice

X, Y, Z. În cadrul acestui curs nu se vor face referiri decât în mod cu totul special la

prelucrări în 5 axe.

Pentru maşini de frezat, găurit, alezat, axele geometrice sunt X, Y, Z. ele pot fi

completate, în funcţie de echiparea maşinii, cu axe de rotaţie A, B, C, respectiv alte axe

pentru mişcări liniare, U, V, W, P, Q, şi R.

AXE SPECIALE

În contrast cu axele geometrice, în cazul axelor speciale nu se defineşte o relaţie

geometrică între ele.

Câteva exemple de axe speciale: poziţia capului revolver (uneori notată cu “axa

U”), a păpuşii mobile (V) etc..

AXĂ PRINCIPALĂ

Atributul “principal” conferit unei axe devine important în cazul maşinilor cu mai

multe axe port-sculă.

De regulă cinematica maşinii determină care din axele port-sculă este principală

(master). Această axă este declarată “master” în registru de date a maşinii. Ca regulă

arborele principal este declarat ca arbore “master”.

Asignarea poate fi schimbată prin programarea unei comenzi, de exemplu

“SETMS” număr. Unele operaţii cum ar fi filetare fac apel la axa “master”.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

AXELE MAŞINII

Identificatorii axelor maşinii pot fi introduşi în registrul de date a maşinii.

Identificatorii standard sunt: X1, Y1, Z1, A1, B1, C1, U1, V1…

Se mai utilizează şi identificatorii: AX1, AX2, …, AXn.

AXE DE TRAIECTORIE

Ele definesc traiectoria sculei în spaţiu. Avansul programat este activ în timpul

deplasării. Axele geometrice implicate în deplasare ating punctul final programat în

acelaşi timp.

Axele de traiectorie pot fi specificate în programul NC prin comenzi cum ar fi F

GROUP (Sinumerik 840 D) [***, 04, a].

AXE DE POZIŢIONARE

Exemple tipice de axe de poziţionare sunt cele pentru aducerea pieselor pe

maşina-unealtă, ducerea de la maşina-unealtă, schimbarea poziţiei magazinului de

scule etc.. Axe POS, POSA


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

AXE SINCRONIZATE

Axele sincronizate se caracterizează prin aceea că deplasarea pe traiectorie, de

la punctul de start la cel final, se face în mod sincron.

Axă sincronizată poate fi şi una de rotaţie, utilizată în interpolarea unor suprafeţe

speciale, de exemplu de tip elice.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

4ÎNTOCMIREA PROGRAMELOR SURSĂ N.C.

STRUCTURA ŞI CONŢINUTUL UNUI PROGRAM NC

În capitolul 2.1.4. s-au făcut referiri generale referitoare la limbajul ISO de

programare. În cele ce urmează se va face o prezentare succintă a limbajului de

programare pentru un echipament de tip CNC, (anexa 2).

Un program sursă de prelucrare este compus dintr-o secvenţă de blocuri NC.

Fiecare informaţie din bloc reprezintă un pas în prelucrarea piesei. Fiecare instrucţiune

este scrisă sub forma unui cuvânt. Ultimul bloc conţine o instrucţiune specială de sfârşit

de program: M30, M02 sau M17:


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

• Nume program

Fiecare program are un nume diferit alcătuit din:

- primele două caractere, obligatoriu, de tip literă sau caracter special literă;

- celelalte, litere sau numere.

Sunt reţinute de CNC numai primele 24 de caractere a identificatorului

programului:

Exemplu:

_MUK 1000 sau

PCNU sau

ABCDE_7


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

ELEMENTELE LIMBAJULUI DE PROGRAMARE

FORMATUL BANDĂ PERFORATĂ

Fişierele limbajului, în formatul bandă perforată, au următoarele caracteristici:

• numele fişierelor pot conţine caracterele: 0, …, 9, A, B, …, Z, a, b, …z, sau _,

nu trebuie să depăşească în total 24 de caractere;

• numele fişierelor trebuie să aibă o extensie de trei caractere (_xxx);

• datele în formatul “bandă perforată” pot fi generate extern sau procesate cu

un editor special. Numele fişierului memorat în NC începe cu _N_. Un fişier în formatul

“bandă perforată” începe cu %<nume>. Caracterul “%” trebuie să apară în prima poziţie

a primei linii.

Exemplu:

%_N_ARBORE 123_MPE → piesa ARBORE 123

sau

%. Flanşă 3_MPE → piesa Flanşă 3


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

ELEMENTELE LIMBAJULUI

Setul de caractere:

• literele majuscule:

A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, O, Q, P, S, T, U, V, W, X, Y, Z

• literele mici:

a, b, c, d, e, f, g, h, i, j, k, l, m, n, o, p, q, r, s, t, u, v, w, x, y, z

• cifrele:

0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9

Caractere speciale:

%, (, ), [, ], <, >, :, =, /, *, +, -, “, ‘, $, ?, !, ., ,, ;, &, LF, TAB,


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Blocul poate fi alcătuit dintr-un număr variabile de cuvinte. Sfârşitul său se

marchează cu caracterul “LF” (LINE FEED).

Blocul poate conţine maxim 242 de caractere. Există unele versiuni ale aceluiaşi

echipament care permit un număr mai mare de caractere, de exemplu 512.

Succesiunea cuvintelor în bloc se recomandă a fi păstrată cea indicată de

constructor. Recomandarea are în vedere identificarea rapidă a conţinutului blocului.

Execuţia cuvintelor din cadrul blocului nu este dictată de succesiunea lor ci de logica

implementată la nivelul echipamentului. Este vorba de logica bunului simţ. Considerând

câteva cuvinte dintr-un bloc:

N20 G00 X20.0 S2000 M03 LF

este normal ca să se materializeze prima dată comanda S2000 M03 urmată

apoi de deplasarea sculei pe axa X cu avans rapid.

O succesiune tipică de cuvinte în bloc este:

N20 G… X… Y… Z… F… S… T… D… M… H…

Unele din aceste adrese, cum ar fi G şi M, pot fi programate de mai multe ori în

cadrul blocului. Se impune însă o atenţie sporită în a nu programa într-un bloc funcţii

care se anulează reciproc.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

• Bloc principal, blocul care trebuie să conţină toate cuvintele necesare începerii

unei secvenţe de prelucrare din programul sursă. De regulă blocul în care se

programează o sculă nouă este un bloc principal.

Blocul principal se identifică prin caracterul “:” urmat de un număr de cifre:

:25 G01 X50 Y60 F100 S1000 M3

• Subloc (bloc) conţine cuvintele prin care se asigură continuarea secvenţei de

prelucrare. Se identifică prin caracterul “N” şi un număr pozitiv:

N20 G00 X30 Y50

N30 G01 X40 F50

Ordinea de numerotare a blocurilor este arbitrară. Totuşi pentru a evita anumite

ambiguităţi se recomandă numerotarea crescătoare.

• Adresele se utilizează pentru identificarea axelor geometrice (X, Y, Z), a

turaţiei (S), avansului (F), centrul cercului (CR) etc.. Pot fi sau nu fixe.

• Adrese modale / nemodale

Informaţiile programate prin intermediul adreselor modale rămân valabile, pe

parcursul programului, până la programarea unei noi adrese cu conţinut contrar primei.

Adresele nemodale sunt valabile numai în blocul în care au fost programate (fig.

4.1.).


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

• Adrese cu extensie axială

Unele echipamente (Sinumerik 840 D) permit utilizarea identificatorului axei între

paranteze după adresă:

FA[U]=400

adică se programează un avans axial aferent axei U, în valoare de 400 mm/min.

• Adrese extinse

O adresă se compune dintr-o extensie numerică sau o variabilă incluse între

paranteze şi o expresie aritmetică cu semnul “=”. Această facilitate oferă oportunităţi de

organizare a unui număr mare de axe şi arbori principali într-un sistem cu implicaţii în

programare.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Utilizarea adreselor extinse este permisă numai pentru anumite adrese. Referitor

la tabelul 4.1. aceste adrese sunt: X, Y, Z, I, J, K, S, SPOS, SPOSA, M, H, T şi F.

Numărul ce urmează de regulă după adresele M, H, S, SPOS, SPOSA poate fi

înlocuit cu o variabilă:

S[TUR]=600 Turaţia pentru arborele memorat sub variabile TUR

M[TUR]=3 Comandă pornire arbore memorat sub variabila TUR

Câteva exemple de utilizare a noţiunii de adrese extinse sunt prezentate în

continuare:

X8

X8=60 Axa nr. 8, este necesar semnul “=”

S1=480 Arborele 1 programat la turaţia 480 rot/min

M3=5 Comandă pentru oprirea arborelui 3

• Operatori / funcţii matematice

Echipamentul permite utilizarea operatorilor matematici (+, -, *, /) a funcţiilor

trigonometrice [SIN (…), COS(…), TAN (…), ASIN(…), ACOS(…), ATAN(…)], rădăcina

pătrată [SQRT(…)], valoarea absolută [ABS(…)], trunchierea [TRUNC(…)], rotunjirea

[ROUND(…)], logaritm natural [LN(…)], funcţia exponenţială [EXP(…)].


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

• Operatori / comparaţii logice

== Egal cu

<> Nu este egal cu

> Mai mare decât

< Mai mic decât

>= Mai mare sau egal cu

<= Mai mic sau egal cu

AND ŞI

OR SAU

NOT Negaţie

XOR SAU EXCLUSIV

• Asignare valoare

Există posibilitatea atribuirii de valori diferitelor adrese, modul de atribuire

depinde de tipul adresei.

Cel mai uzual este prin utilizarea semnului “=”. Semnul “=” poate fi omis dacă

adresa este o singură literă iar valoarea asignată constă într-o constantă.

Ex.

X20 Valoarea asignată (20) adresei X

X1=20 Valoarea asignată (20) adresei X cu extensia 1

FGROUP (X1, X2) Numele axelor cuprinse între paranteze

AX[X1]=10 Programarea indirectă a axei

X=10*(5+sin (30)) Valoare asignată printr-o expresie numerică


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

O extensie numerică trebuie totdeauna urmată de unul din caracterele

speciale”=”, “(“, “[“, “)”, “]” sau un operator pentru a distinge un nume de adresă, cu o

extensie numerică de o adresă, literă, cu o valoare.

• Identificatori

Identificatorii pot fi utilizaţi pentru a descrie cuvinte. Au acelaşi înţeles ca şi

cuvintele din cadrul blocurilor NC.

Numărul de caractere utilizate în constituirea unui identificator este:

- nume de program ; 24 caractere

- identificator axă ; 8 caractere

- identificator variabilă ; 31 caractere

Identificatorii utilizaţi pentru variabile. Se precizează faptul că în variabilele

utilizate de sistem prima literă este înlocuită cu ”$”. Ca urmare acest caracter nu poate fi

utilizat pentru variabile utilizator.

Tipuri de date / variabile elementare


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Tip Semnificaţie Domeniu

INT Numere întregi cu semn ±(231÷1)

REAL Numere reale ±(10-300÷10+300)

BOOL Valori booleene 1 – adevărat, 0 – fals 1, 0

CHAR Caractere ASCII specificate de cod 0…255

STRING Şir de caractere în […], max. 200 Secvenţă de valori 0…225

AXIS Nume axă (adresă) Identificator axă în

magistrala de comunicaţie

FRAME Parametri geometrici pentru translaţie, rotaţie,

scalare, oglindire

• Constante

Constantele întregi, cu sau fără semn, sunt utilizate pentru asignarea de valori

unei adrese.

Ex.

Y-200 ; asignarea valorii –200 pentru adresa Y

X100 ; asignarea valorii 100 pentru adresa X

Constante numere reale, se utilizează în acelaşi context ca şi cele numere

întregi.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Ex.

X10.25 ; asignarea valorii +10,25 pentru adresa X

X0.25 ; asignarea valorii +0,25 pentru adresa X

X.25 ; asignarea valorii +0,25 pentru adresa X

Y-10.25 ; asignarea valorii –10,25 pentru adresa Y

X=-.1EX-3 ; asignarea valorii –0,1⋅10-3 pentru adresa X

Constantele pot fi de asemenea interpretate în formatul hexazecimal (literele

A…F, specifică cifrele 10…15).

Codul binar (0, 1) poate de asemenea fi utilizat în exprimarea constantelor.

• Secţiune de program

Programul sursă NC poate fi structurat în mai multe secţiuni, fiecare secţiune

începe cu un bloc principal, urmat de mai multe blocuri. Este recomandat ca aceste

secţiuni să fie dedicate prelucrării cu o sculă.

:30 G00 …… T02 M06

N35 ……………………………………

N40 ……………………………………

N45 …………………………………… . . .

Secţiune dedicată prelucrării cu scula nr. 2

:80 ………………

…..

T03 ……

…. Secţiune dedicată prelucrării cu scula nr. 3


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

În cadrul programului există blocuri care nu trebuie să fie executate în anumite

circumstanţe. Astfel de blocuri sunt marcate cu caracterul “/” plasat înaintea numărului

de bloc:

/:30 G0 X… LF

/N40 G1 X… Y… F… LF

Această facilitate se recomandă a fi folosită în situaţii asemănătoare cu cele din

figura 4.2.

Fig. 4.2

Bloc opţional (discuţie)


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

ACTIVITĂŢI IMPLICATE ÎN REDACTAREA UNUI PROGRAM NC

Activitatea de codificare a informaţiilor (elaborarea programului sursă NC)

reprezintă numai o mică parte din activitatea de ansamblu. Înainte de codificarea

informaţiilor este necesară stabilirea tehnologiei de prelucrare, planificarea şi pregătirea

secvenţelor de prelucrare. Aceste activităţi concură la structurarea şi organizarea

programului NC. Cu cât sunt mai precis definite cu atât şansa de a apărea erori în

program este mai redusă.

• Analiza desenului piesei

De regulă un desen finalizat în cadrul activităţii de proiectare nu poate fi utilizat în

activitatea de programare fără anumite adăugiri.

În primul rând este vorba de alegerea punctului care va fi considerat originea

piesei, Op. Funcţie de locul ales pentru origine se trasează sistemul de coordonate.

În continuare se analizează cotele şi se evidenţiază anumite cote lipsă în sistemul

de coordonate. După evidenţierea acestora urmează eventual calculul lor. Facilităţile

oferite de echipamentele moderne, deja evidenţiate, deplasări suplimentare de origine,

rotiri, oglindiri, cotare incrementală nu impun în toate cazurile efectuarea calculelor

pentru cotele lipsă.

Unele echipamente (TNC 430) au anumite opţiuni speciale cum ar fi “FK free

contour” care efectuează în mod automat calcul informaţiilor lipsă şi definitivează setul

de date necesare programării conturului.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

• Stabilirea secvenţelor de prelucrare

Stabilirea secvenţelor de prelucrare presupune în esenţă stabilirea tehnologiei de

prelucrare. Se va analiza tipul de prelucrare (degroşare, finisare), tipul de suprafaţă ce

trebuie realizată, care este scula potrivită, în ce ordine se va realiza prelucrarea, etc.

Un aspect important, din punct de vedere a realizării programului, se referă la

analiza tipului de structuri din alcătuirea piesei. Dacă sunt structuri care se repetă este

avantajos să se apeleze în programare la tehnica subprogramelor. Poate anumite

structuri se regăsesc şi în alcătuirea altor piese deja prelucrate. În acest caz se pot

prelua subrutine sau subprograme deja existente.

Un alt aspect al analizei ar putea consta în evidenţierea structurilor care necesită

rotaţii, oglindiri, deplasări de origine etc..

• Dezvoltarea planului de prelucrare

După stabilirea fazelor de prelucrare (secvenţelor) este necesar ca pentru fiecare

să se stabilească o succesiune de mişcări, de poziţionare şi cu avans de lucru, de tipul

indicat în figura 2.4. Suplimentar se vor stabili punctele de schimbare a sculei, a paletei

(dacă există în dotarea sistemului numeric), curbele cele mai potrivite pentru apropierea

/ depărtarea sculei de contur, etc..

• Întocmirea programului sursă de prelucrare

Fiecare din paşii menţionaţi anterior urmează a fi codificaţi în vederea constituirii

blocurilor din programul NC. În acest scop sunt necesare, alături de informaţiile privind

tehnologia de prelucrare, şi informaţii referitoare la limbajul ISO de programare, din

punctul de vedere a adreselor implementate, a sintaxei limbajului, etc..


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Câteva din funcţiile implementate (vezi l. MORAR, anexa 2) - activare/dezactivare mesaj;

MSG (conţinut) / MSG () - dezactivarea tuturor decalărilor de origine, nemodală;

SUPA axă - dezactivare deplasare de origine curentă, nemodală;

G53 - selectare şi schimbare sculă;

T sculă M06 - programarea primei decalări de origine;

G54 - rotunjire colţ, modal/nemodal;

RNMD/RND - corecţie de rază;

sculă pe stânga G41 sculă pe dreapta G42

- interpolare circulară G02 (sens orar), G03 (sens antiorar) cu precizarea razei; CR valoarea razei

- apelare cicluri fixe, modal; MCALL nume ciclu

- funcţii M; M03 – pornire AP în sens orar; M05 – oprire AP; M08 – pornire lichid de răcire; M09 – oprire lichid de răcire.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Pentru exemplificare se consideră piesa din figura 4.3.

Fig. 4.3.

Din analiza cotelor rezultă că alegerea originii în punctul din stânga jos a piesei

este convenabilă. Dimensiunile înscrise în paranteză, redundante, sunt trecute pentru a

facilita programarea traiectoriei piesei.

Y

X

z


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Itinerarul tehnologic ales cuprinde fazele de frezare plană a suprafeţei superioare

a piesei, suprafaţa de lucru, conturarea exterioară, conturarea porţiunilor în arc de cerc

şi în final găurirea.

Frezare plană, suprafaţă superioară

Diametrul frezei s-a ales în aşa fel încât să rezulte o suprapunere a suprafeţelor

frezate. Cota „Y” a punctelor 1 şi 2 este aleasă astfel încât exteriorul frezei să fie

poziţionat în afara suprafeţei prelucrate.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Conturare exterioară Conturare exterioară

la z= -5 la z= -10

S-au programat punctele de pe contur. Datorită programării corecţiei de rază

(N95 şi N145), centrul sculei se va deplasa pe traiectoria indicată (echidistantă).

a) b)

Fig. 4.4.

Ø20

traiectoria programată

traiectoria programată

Programul de prelucrare este întocmit considerând un echipament de tip CNC

(anexa 2).

Pentru înţelegerea programului se impun câteva precizări: - este necesară dezactivarea tuturor deplasărilor de origine (decalări)

programate pe parcursul programului; - instrucţiunea RNDM este executată astfel: echipamentul îşi calculează

automat punctul de început al rotunjirii din cota finală programată în acelbloc. În blocul N100 punctul de început este: x = 110-8 = 102;

- s-a utilizat în programare activarea corecţiei de rază; - informaţii privind ciclurile de prelucrare se vor prezenta în continuare.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

%_N_ PIESA PROBĂ_MPF

N005 MSG(“Deplasare pe axe la punctul de schimbare sculă”)

N010 START 01: SUPA G0 G71 Z0 D0 Anulare decalări de origine; progr. în “mm”

N015 SUPA X0 Y0 Idem pe axa X, Y, deplasare la pct. X=Y=0

;***Schimbare de sculă***

N020 MSG(“Activare schimbare de sculă”)

N025 T1 M6; Freză Ø60

N030 MSG() Şterge mesajul din N20

N035 MSG(“Frezare plană, Z=0”)

N040 G0 G54 X-40 Y20 S800 M3 M8

N045 Z30 D1

N050 G1 Z0 F250

N055 X160

N060 G0 Y60

N065 G1 X-40

N070 SUPA G0 Z0 D0 M5 M9


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

;***Schimbare sculă***

N075 T2 M6; Freză Ø20

N080 G0 X-20 Y5 S1200 M3 M8

N085 Z30 D1

N090 G1 Z-5 F250

N095 G42 X10 F120

N100 X110 RNDM=8; Rotunjire R8, modal

N105 Y75

N110 X10

N115 Y5

N120 X=IC(8) RNMD=0; Anulare rotunjire, necesar pentru rotunjire colţ

N125 G40 G0 Y-20 M5 M9; Poziţionare pentru setare în punctul iniţial

N130 Z20

N135 X-20 Y0

N140 Z-5


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

;*** Se utilizează în continuare aceeaşi freză***

N145 G01 G41 X20 Y40

N150 G2 X30 Y65 CR=40

N155 G3 X90 CR=60

N160 G2 Y15 CR=40

N165 G3 X30 CR=60

N170 G2 X20 Y40 CR=40

N175 G0 G40 X0

N180 SUPA G0 Z0 D0 M5 M9; Punct schimbare sculă axa Z

N185 SUPA X0 Y0; Punct schimbare sculă X, Y

;*** Schimbare sculă ***

N190 T3 M6; Schimbare sculă, burghiu Ø10

N195 G0 X35 Y40 S1500 M3 M8; Poziţionare la prima gaură

N200 Z1 D1


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

N205 MCALL CYCLE 81 (20, 0, 2, -10)

N210 X35; Burghiere prima gaură

N215 X60; Burghiere gaura a doua

N220 X85; Burghiere gaura a treia

N225 MCALL

N226 SUPA Z0 D0 M5 M9; Anulare apelare modală

N227 SUPA X0 Y0

MSG( )

N230 M30; Sfârşit program


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Pentru operaţia de strunjire se consideră piesa din figura 4.5.

Fig. 4.5.

Se vor programa trecerile de degroşare, scula T3 şi cea de finisare, scula T4.

Pentru degroşare se apelează la ciclul de degroşare longitudinal programat cu adresa

G71. Pentru finisare se programează conturul. Se apelează la facilităţile de calcul a

echipamentului privind determinarea unor puncte de pe contur. Echipamentul de tip

CNC este prezentat în anexa 4.


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

% Explicaţii

0771

0

G59 X0 Z249 Decalare zero piesă

(Burghiere, scula T2)

N2 G97 S2000 T0202 M03 Turaţie arbore principal

G00 X0 Z2 M08

G01 Z-17 F0.1

G27 M09

(strunjire frontală, degroşare longitudinală, scula T3)

N3 G96 V200 T0303 M04 Viteză constantă, 200m/min

G00 X74 Z0 M08

G01 X3 F0.2


Capitolul 1


Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

G00 X70 Z2

G71 P50 Q60 I0.5 K0.1 D3.5 F0.4 Ciclu de degroşare

G26 M09

(Strunjire de finisare, scula T4)

N4 G96 V250 T0404 M04 Sculă, apelare corecţie

N50 G46 Corecţie rază activă

G00 X14 Z1 M08

G01 X20 D2 F0.15

G01 A180

G01 X18 Z-20 A20

G01 Z-25 R0.5 Racordare R0.5

G01 X35 D3 Teşire

G01 A180 R10

G01 X50 Z-50 A-40 Programare unghi

G01 Z-60

G01 Z-80 A165

G01 X71 D2.5

G01 W-3 Deplasare incrementală dup

axa Z

N60 G40

G26 M09

M30 Sfârşit program


Capitolul 5


INFORMAŢII REFERITOARE LA POZIŢIE

1.CONSIDERAŢII PRIVIND PROGRAMAREA ÎN SISTEM ABSOLUT/INCREMENTAL

5.

Câteva aspecte de bază privind programarea deplasărilor în sistem absolut/relativ au fost deja prezentate. Este cazul să se specifice faptul că

adresele G90/G91 au caracter modal.Echipamentele NC clasice au implementate puţine facilităţi pentru

programarea în sistem absolut/incremental. În cadrul unui program este admisă alternarea instrucţiunii G90/G91 dar nu la nivelul unui singur bloc,

ci în blocuri diferite.Echipamentele de tip CNC oferă multe posibilităţi de utilizare a

sistemului absolut/incremental. Astfel există posibilitatea de a utiliza în programare cuvinte cu caracter nemodal. Modul concret de programare

diferă de la echipament la echipament.


Capitolul 5


Cu excepţia primelor două exemple, restul sunt specifice echipamentelor CNC


Capitolul 5


Din exemple rezultă şi faptul că se poate programa, în cadrul blocului, atât sistemul absolut cât şi cel relativ.

Fig. 5.1

În cazul strungurilor (fig. 5.1.)este o practică standard de a interpreta blocurile cu deplasări după axa X, incrementale, ca rază, în timp ce diametrele sunt indicate în sistem absolut. Conversia G90/G91 se realizează diferit în funcţie de echipament. Comenzile DIAMON, DIAMOF sau DIAM90 pot fi utilizate în acest scop (Sinumerik 840 D). Alte echipamente (TRAUB TX8D CNC) utilizează o altă notaţie pentru axe (fig. 5.2.).


Capitolul 5


Fig. 5.2.

Astfel se utilizează în sistem incremental pentru axa X, adresa U, iar adresa W pentruaxa Z. Sensul pozitiv/negativ pentru axele incrementale este determinat de poziţia curentă a sculei în sistemul de coordonate XZ.


Capitolul 5


Exemplu – Frezare (fig. 5.3.)

Fig. 5.3.

Traiectoria sculei se programează în sistem absolut. Coordonatele centrului cercului, I şi J, pentru interpolarea circulară sunt programate în sistem absolut respectiv incremental.


Capitolul 5



Capitolul 5

Suport curs IV I.E.I 2006/2007 Liviu MORAR

Exemplu – Strung (fig. 5.4.)

Fig. 5.4.


Capitolul 5


5.2.

Programarea în sistem absolut poate fi făcută şi pentru axe de rotaţie. Modalitatea concretă de programare diferă, evident, de la echipament la echipament. O posibilă programare ar putea fi:

În care:A, B, C sunt identificatorii axelor de rotaţie;DC – programarea absolută, apropiere de poziţie pe

calea cea mai scurtă;ACP – programare absolută, apropiere de poziţie după

direcţia pozitivă (sens trigonometric);ACN – idem, după direcţie negativă (sensul acelor de

ceasornic).


Capitolul 5


Exemplu:Se consideră prelucrarea piesei (fig. 5.3.) pe o masă rotativă. Scula

execută numai mişcarea de rotaţie pentru generarea vitezei de aşchiere. Masa execută mişcarea de rotaţie pentru generare.


Capitolul 5


1.SISTEM METRIC/INCH

Se pare că există un acord între constructorii de echipamente în ceea ce priveşte programarea sistemului metric/inch utilizat în cotarea pieselor.

G70 – sistem de măsură imperial (inch);G71 – sistem de măsură metric (mm)Echipamentele de versiunea cea mai nouă oferă facilităţi referitoare la

programarea avansului, în sensul că acesta este interpretat în unităţile de măsură programate.

G700 – sistem imperial (lungime [inch], avans [inch/mm])G710 – sistem metric (lungime [mm], avans [mm/min])Există posibilitatea schimbării, pe parcursul programului, a sistemului de

măsură setat (fig. 5.5.).

5.3

Fig. 5.5.


Capitolul 5



Capitolul 5


1.PROGRAMAREA ORIGINII5.4

Având în vedere importanţa alegerii corecte a originii în simplificarea programului sursă NC, şi la echipamentele clasice NC sunt implementate o serie de facilităţi privind declararea originii piesei.

Utilizarea funcţiilor G54, G55, G56, G57 este calea cea mai des folosită în acest scop (fig. 5.6.).

Fig. 5.6.


Capitolul 5



Capitolul 5Valorile deplasării de origine, X, Y, Z, din originea maşinii se introduc de regulă

în regim IMD, de la panoul echipamentului.În cazul utilizării unei singure origini a piesei aceasta, de regulă, nu se

programează. Se deplasează masa maşinii/scula în punctul ales origine şi se declară punctul respectiv origine prin intermediul unor proceduri utilizând tastele

echipamentului.Anularea unei origini declarate prin adresele G54÷G57 se face prin adresa

G53. Este posibil ca unele echipamente să utilizeze alte adrese în acest scop.Echipamentele care oferă posibilitatea utilizării sistemului “cadru” au evident şi

funcţii specifice pentru anularea setării cadrului de bază.G153 constituie posibilitatea de suspendare a sistemului cadru. Nu este

modală. Posibilităţile de declarare a punctului de zero sunt mult extinse la CNC-urile

moderne. Existenţa adreselor G505÷G599 este un argument în susţinerea afirmaţiei anterioare.

Instrucţiunea SUPA (utilizată de echipamentul Sinumerik 840 D) este o funcţie de dezactivare, nemodală, puternică, cu efect asupra tuturor declarărilor de

origine, din program sau externe şi a offsetului PRESET.Funcţia setărilor de origine (zero offset) este aceea de a face legătura între

originea sistemului de bază de coordonate (originea maşinii) şi originea piesei (fig. 5.7.).



Capitolul 5


Fig. 5.7.

Valorile efective ale deplasărilor de origine pe axele X, Y şi Z se introduc de la panoul operator sau printr-o interfaţă universală.

După programarea originii piesei deplasarea sculei, urmare a programării parametrilor de poziţie (X, Y, Z), se face în raport de originea piesei.Toate deplasările de origine sunt memorate în fişierul destinat originii.


Capitolul 5


În vederea evitării unor coliziuni a sculei, echipamentele CNC permit delimitarea zonei de lucru (fig. 5.8.).

1.PROGRAMAREA ZONEI DE LUCRU5.5

Fig. 5.8.În acest scop se programează diferite adrese de tip G sau cuvinte

alfabetice:G25 X Y Z programat în bloc separatG26 X Y Z programat în bloc separat

WALIM ONWALIM OF

Adresa G25 se referă la partea inferioară a zonei de lucru în timp ce G26 la cea superioară (fig. 5.8.):


Capitolul 5



Capitolul 5


Aria delimitată de adresele G25 şi G26, în cazul general, este ilustrată prin figura 5.9.

Fig. 5.9.

Instrucţiunea WALIMON trebuie programată numai dacă limitarea ariei de lucru a fost anulată, respectiv nesetată prin constante de maşină. Instrucţiunea

WALIMOF se utilizează pentru a dezactiva limitarea zonei de lucru.O variantă a acestei facilităţi, implementată pe multe echipamente, se referă la

descrierea limitelor semifabricatului (fig. 5.10.) prin adresa G22.


Capitolul 5


X, Y, Z – coordonatele minime ale punctului paralelogramuluiI, J, K – coordonatele punctului maximAlte echipamente au alocat alte adrese de tip G (G30/G31 – TNC 430

Heidenhaim) (fig. 3.10.):

Fig. 5.10.


Capitolul 5



Capitolul 5


1.PUNCTE DE REFERINŢĂ5.6

Componentele maşinii-unelte care execută mişcări (masa cu piesa, scula) trebuie deplasate, înainte de începerea derulării programului, în punctele de referinţă pe axe.

Această manevră poate fi făcută manual, de operator, sau prin programul NC.Există mai multe adrese G folosite în acest scop.

Exemplu:

În primul exemplu se observă specificarea expresă a axei care urmează să fie activată pentru o deplasare în punctul de referinţă (zero maşină).Cel de-al doilea exemplu evidenţiază succesiunea deplasării pe axe în

punctul de referinţă. Programarea în două blocuri consecutive, în primul axa Z, poate evita eventualele coliziuni între sculă şi alte elemente din zona de lucru.

Programarea deplasării în punctul de referinţă trebuie făcută într-un bloc separat, destinat numai acestui scop.

La schimbarea sistemului de măsură (mm/inch) este obligatorie deplasarea în punctul de referinţă şi iniţializarea punctului zero piesă.


Capitolul 5


Unele echipamente oferă posibilitatea programării speciale a revenirii din poziţia de referinţă (fig. 5.11.). De regulă revenirea din poziţia de referinţă în punctul curent se face printr-un punct intermediar astfel ales încât să evite eventualele coliziuni.

Fig. 5.11


Capitolul 5


Programarea în sistem absolut:

Programarea în sistem incremental:

Pe lângă deplasarea în punctele de referinţă unele echipamente permit deplasarea într-un punct fix. Această facilitate (anexa 2.) poate fi programată prin codul G75.


Capitolul 5 FP – numărul punctului fix ce trebuie atins;X1= Y1= Z1= Axele după care se execută deplasare pentru a

atinge punctul fix.Exemple de puncte fixe ar fi cele pentru schimbarea sculei, puncte de încărcare,

puncte de schimbare palete etc.


Exemplu

Codul G75 este nemodal.


Capitolul 6


Maşini, Roboţi şi Echipamente pentru Sisteme Flexibile de FabricaţieCapitolul 6



Capitolul 6



Capitolul 7



Capitolul 8



Capitolul 9



Capitolul 10


78243588 Programare CNC

Documents

Transcript of 78243588 Programare CNC