73361482-justitia-pentru-minori.pdf

8/19/2019 73361482-justitia-pentru-minori.pdf

1/180


2/180

Filiala IaşiProiect finantat deUNIUNEA EUROPEANA

Justiţia pentru minori în interesul superioral copilului

- Practici de lucru cu copilul victimă -

- 2008 -


3/180

2


4/180

3

Curprins

Semne de recunoaştere a copilului abuzat. Consecinţele abuzului asupra

dezvoltării şi integr ării psiho-sociale a copilului – psihoterapeut Corina Mighiu ................. 5

Audierea copilului abuzat/traficat în procedurile judiciare penale

– judecător Sofia Luca, psiholog Cătălin Luca ...................................................................17

Copiii în faţa instanţei civile – judecător Adriana Stoinel .................................................. 46

Evaluarea copiilor şi pregătirea acestora pentru abordarea

sistemului de justiţie – psiholog Diana Muntean ................................................................. 71

Memoria – elemente generale, particulare situaţiei traumatice

şi psihopatologice – psiholog Cătălin Luca.......................................................................... 78Clarificări conceptuale, extinderea şi impactul violenţei domestice

– psiholog Diana Muntean ................................................................................................... 96

Asistarea socială a copilului victimă – asistent social Nelu Ivănuşcă ................................104

Dreptul copilului de a fi protejat împotriva abuzului, neglijenţei

şi traficului din perspectiva reglementărilor internaţionale – avocat Ioana Atasiei ........... 121

Bune practici în intervievarea persoanelor cu dificultăţi în managementul

furiei şi controlul impulsurilor – cercet.şt.dr. Liviu Măgurianu.........................................134Rolul psihologului în lucru cu copilul abuzat/neglijat

– psihoterapeut Corina Mighiu........................................................................................... 142

Disciplina pozitivă, o nouă abordare în dezvoltarea abilităţilor parentale

– cercet.şt.dr. Liviu Măgurianu..........................................................................................164


5/180

4


6/180

5

Semne de recunoaştere a copilului abuzat. Consecinţele abuzului asupradezvoltării şi integrării psiho - sociale a copilului

Corina Mighiu*

În literatura de specialitate sunt prezentate o serie de semne specifice ale

neglijării şi abuzului. Cunoaşterea acestor semne specifice, ajută profesionistul carelucrează cu copii, să poată identifica cazurile de maltratare.

Ca şi alte victime, copiii abuzaţi resimt disfuncţionalităţi psihologice. Spredeosebire de adulţi, ei sunt traumatizaţi în timpul perioadei celei mai critice dinviaţa lor: când se formează părerile despre sine, despre alţii şi despre lume, când îşistabilesc relaţiile cu propriile stări şi când sunt dobândite pentru prima dată abilităţile de cooperare. Asemenea reacţii post-traumatice pot avea cu uşurinţă impact asupra maturizării psihologice şi sociale ulterioare, ducând la o dezvoltare

potenţial atipică şi disfuncţională.

Indiferent de tipul specific de maltratare, consecinţele abuzului asupra dezvol-tării copilului par să apar ă în măcar trei stadii:

1. Reacţiile iniţiale la victimizare, implicând stres post-traumatic, schimbări aledezvoltării normale a copilăriei, afect dureros şi distorsiuni cognitive;

2. Acomodare la continuarea abuzului, implicând comportamente cooperante pentru a creşte siguranţa şi /sau scădea durerea în timpul victimizării;

3. Elaborare pe termen lung şi acomodare secundar ă:(a) consecinţele reacţiilor iniţiale şi acomodările legate de abuz asupradezvoltării psihologice ulterioare a individului;

(b) r ăspunsurile cooperante ale supravieţuitorului la disforia legată de abuz.

SEMNE ALE NEGLIJĂRII

Semnele fizice ale neglijăriiSemnele afectiv-comportamentale

ale neglijării• copil înfometat ori alimentat

nepotrivit;• neigienizat;• cu aspect vestimentar neadecvat;• pedepsit să nu mănânce sau să nu

doarmă;• care nu-şi cunoaşte ziua naşterii ori

primeşte în dar obiecte nepotrivite;• care nu are cu cine vorbi despre

problemele sale ori nu are un programde viaţă adecvat vârstei sale, r ămânândmult timp nesupravegheat.

• hipo- sau hiperponderal;• bolnăvicios.

• un comportament variind de la polulinhibiţiei până la agitaţie;

• neataşat;• introvert;• cu vocabular sumar;• incapabil să comunice, să se joace sau cu

o "foame de stimuli" (extrem de instabil);• cu retard şcolar, în ciuda unui intelect bun

(pseudoretard mental);• slab motivat pentru efort cognitiv;• insuficient de matur ca dezvoltare

volitivă;• incapabil de a stabili relaţii interpersonale

durabile.

* Corina Mighiu este psihoterapeut principal în terapie de familie, director de programeSalvaţi Copiii Iaşi


7/180

6

Consecinţe ale neglijării: (a) In plan emo ţ ional, tabloul poate fi extrem de diferit. Copilul neglijat este

marcat de o atitudine de indiferenta sau timiditate si de incapacitatea de a-siorganiza activitatea liber. Nu este curios, are tulbur ări de atenţie, un prag prea

scăzut sau, dimpotrivă, prea ridicat de toleranţă a frustr ărilor, somatizează uşor(cefalee, greţuri, vărsături, dureri abdominale, diverse cenestopatii), nu estedispus să facă efort cognitiv, nu are nivel de aspiraţii pe termen lung (nu se

poate proiecta in viitor).(b) In plan social stabileşte contacte interpersonale fragile, are dificultăţi de

adaptare şi încearcă să-şi suplinească nevoile nesatisf ăcute, uneori prin fapteantisociale (individual sau aderând la grupuri de delicvenţi) cu consum dedroguri, fuga de acasă, absenteism, însuşire deficitar ă a normelor etico-morale.

SEMNE ALE DIFERITELOR FORME DE ABUZAbuzul fizicOrice adult crede că-şi poate exercita liber dreptul de a-l pedepsi pe copil, mai

ales când este vorba despre propriul copil. Pedeapsa fizică este folosită pentru a provoca durere. Pedeapsa minor ă, cea care nu periclitează fizic copilul, prinrepetare, sau folosită impropriu, în neconcordanţă cu faptele comise, poate conducela traume psihice şi variază de la lovirea cu palma până la utilizarea unor obiectedure, r ănirea, legarea, provocarea de arsuri, trasul de păr sau chiar otr ăvirea. Înmăsura în care lovirea produce vătămare, risc substanţial pentru sănătate /integritatecorporală, pedeapsa gravă devine abuz fizic. La fel poate fi considerată exploatarea

prin muncă a copilului, cât şi asistarea acestuia la scenele de violenţă dintre părinţi.

Semnele abuzului fizic

Semne fizice Semne afectiv-comportamentale

• întârzierea dezvoltării staturo-ponderaleşi mentale,

• deficit al limbajului;• rahitism, carenţe alimentare;•

insomnie precoce, tulbur ări de somn;• enurezis, encomprezis;• echimoze, escoriaţii (urme de

zgârieturi), dermatoze (pete pe piele);• nanism psihosocial,• anorexie mentala.• hematoame în locuri neobişnuite;• zgârieturi, tăieturi inexplicabile in zona

genitala, pe fata, cap, arsuri, par smuls;• fracturi osoase, dislocări, deformări ale

membrelor;• leziuni la nivelul sistemului nervos

central (dizabilităţi motorii, deficite

• Manifestări comportamentale, polarizatefie spre ascultare necondiţionată, fie spreinstabilitate:

- nu vrea să se aşeze;

-

motivează ciudat urmele de pe corp /nu-şiaminteşte cauza lor;

- evită orice confruntare cu părintele;- pare excesiv de docil;- împietrit ori bizar;

- hipervigilent, cu reacţii de apărare fizică nemotivate ;

-

manifestând teribilism şi violenţă înrelaţiile interpersonale;

- atitudini provocatoare, din nevoia


8/180

7

senzoriale, paralizii oculare, convulsii,hemiplegii, coma);

• hemoragii cerebrale sau retiniene,• leziuni ale organelor interne.

disperată de a atrage atenţia;

- hiperactivitate generată de frustr ărilerepetate;

- comportamente dezordonate.• Tr ăiri emoţionale:

-

neîncredere; teamă;

- curiozitate scăzută sau absentă;

- vigilenţă anxioasă;

- copil "meduzat" (înlemnit) faţă deanturaj;

- dificultăţi de contact interpersonal;- frica de separare;

-

vulnerabilitate la situaţii stresante;

- dificultăţi de autocontrol;

- dificultăţi de înţelegere;- dificultăţi de învăţare;- somnolenţă, vise, coşmar;

- comportament retractil sau instabilitatemotorie;

-

mânie, atitudini revendicative, lipsa decontrol;

- motivaţie săracă.

Consecinţe ale abuzului fizic: În plan emo ţ ional:

Sentimentele de inferioritate persistă şi la vârsta adultă. Comunicarea este

dificilă, marcată de violenţă. Violenţa este tr ăită ca o modalitate de schimb, ca unataşament interpersonal, mai ales dacă a fost un model parental de agresivitate. Se

produce o stranie identificare cu acest model, pentru că violenţa a fost percepută decopil ca un semn al interesului părintelui faţă de el.

În plan social: Copilul victima ("ţapul ispăşitor") nu recunoaşte, uneori, maltratarea şi nu o

denunţă. Poate refuza chiar şi separarea de părintele agresor. Ca adult va adoptaatitudini masochiste (caută să-şi provoace propria suferinţă).


9/180

8

Câteva comportamente manifestate de copiii care trăiesc în familii violente1 0 – 3 ani

• eşecuri;• lipsa abilităţilor limbajului;• dezvoltare motorie lentă;

• furie excesivă;• coşmaruri, tremur nocturn;• balans al capului;• teama exagerată de separare.

4 – 8 ani• verbalizarea fricii şi a mâniei;• agresivitate;• plictiseală, depresie, comportament suicidar;• fuga de acasă;• absenteism şcolar;• nelinişte excesivă;• somnambulism, coşmaruri, insomnii, teama de a merge la culcare;• lipsa motivaţiei;• întârzieri în dezvoltarea limbajului;• întârzieri în dezvoltarea motorie;• sadic cu animalele.

9 – 13 ani• agresivitate; • loveşte mama, fraţii; • r ăneşte / omoar ă animalele; • depresie, sentiment de neputinţă, tentative suicidare; • poate să înceapă consumul de substanţe (droguri, alcool); • lipsa relaţiilor de egalitate pozitive; • implicare în găşti; • izolare autoimpusă; • absenteism şcolar; •

minciuni; • comportament antisocial; • identificare puternică cu rolurile de sex.

Abuzul emoţionalEste un comportament comis intenţionat, de un adult lipsit de căldura afectivă,

care jigneşte, batjocoreşte, ironizează, devalorizează, nedreptăţeşte sau umileşteverbal copilul, în momente semnificative sau repetat, afectându-i, în acest fel,dezvoltarea şi echilibrul emoţional.

Abuzul emoţional reprezintă:1 Adaptat după Marjorie Cusick, MFCC Batterd Women’s Alternatives (925) 676-8010


10/180

9

-

respingerea copilului ca fiinţă fie prin intruziunea emoţională, fie prinignorarea emoţiilor pozitive sau negative;

-

"călirea" prin reguli stricte, f ăr ă drept de negociere;

- înfricoşarea copilului prin izolare, închizându-l in spatii întunecoase,

f ăcându-l să aştepte cu încordare, dezamăgindu-l, minţindu-l, blamându-l;

-

ameninţarea cu abandonul;

- abordarea copilului cu atitudini inconsecvente pentru acelaşi tip de

greşeli;

- comunicare intr-o manier ă neclar ă, ambivalentă, prea încărcată, sau

insensibilă;

- atitudinea autoritar ă, dominatoare;

-

îngrijirea şi controlul excesiv sau discontinuu, care sufocaindependenţa copilului;

- supunerea la practici bizare - magice sau pseudoreligioase;

- toate celelalte forme de abuz au o componentă emoţională.

Semnele abuzului emoţional

Tr ăiri emo ţ ionale: stima redusă de sine, timiditate, sentimente devinovăţie, interiorizare, neîncredere, ostilitate, nefericire, anxietate, dezvoltareaunui nucleu de manifestări nevrotice, depresive sau obsesive, tendinţe autoagresivesau heteroagresive.

Comportament social: conduce la eşec permanent (care-i confirmă copilului incapacitatea şi sentimentul de nonvaloare), manifestări agresive, iritabile,atitudini masochiste, inhibiţie socială, dificultăţi de adaptare (refuzul gr ădiniţei saufobie şcolar ă) şi dificultăţi de comunicare. Copilul abuzat emoţional nu ştie să se

joace, să se exprime prin joc.

Consecinţe ale abuzului emoţional In plan emo ţ ional: întârzie dezvoltarea sentimentului de sine, a maturizării

emoţionale şi a capacităţii empatice. In plan social: fuga de acasă, acte antisociale, dificultăţi de adaptare durabile

repetate într-un mediu nou (familie adoptivă, gr ădiniţa, şcoala), lipsa de iniţiativă,de creativitate, de autonomie, anxietate de separare sau de anticipare inclusiv lavârsta adultă.

Abuzul sexualEste dificil de descoperit un copil abuzat sexual prin intermediul testelor

psihologice. Asupra fiecărui copil, efectele sunt particulare, simptomele depinzând:


11/180

10

-

de vârsta copilului

-

de gradul de apropiere relaţională faţă de agresor;

- de for ţa acestuia;

- de locul de desf ăşurare a evenimentului;-

de frecventa situaţiilor abuzive.Aprecierea gravităţii faptelor comise în cazurile de abuz sexual asupra

copiilor se realizează în funcţie de :

vârsta copilului (cu cât copilul este mai mic ca vârstă cronologică cu atâtfaptele sunt considerate mai grave).

gradul forţei aplicate (fapta este mai gravă cu cât for ţa utilizată este mai mare).

relaţia dintre agresor şi victimă (fapta este mai gravă cu cât relaţia dintre

agresor şi victimă este mai strânsă).tipul actului sexual la care a recurs agresorul ( gravitatea faptelor fiind maimare dacă a avut loc penetrarea copilului).

Semne fizice ale abuzului sexual:

-

înroşirea sau lezarea orificiului anal sau vaginal - "reflexul dilatării" (in cazulcontactului anal);

-

"numai" vulnerabilitate la bolile cu transmitere sexuala (inclusiv negi genitali,gonoree);

-

tulbur ările digestive, de somn;

- panica;- agravarea unor boli cu componenta psihică (astmul);- tulbur ările de instinct alimentar.

- se pot adăuga simptomele vagi, nespecifice, cum sunt cefaleea şi durerile

abdominale.

Semnele psihologice ale abuzului sexualTr ăiri emo ţ ionale:

- culpabilitate, responsabilitate tensionată de păstrare a secretului;

- frica, pedeapsa;

-

degradarea imaginii de sine;

-

sentiment de murdărire corporala;

- teama de deteriorarea sexuală şi a reproducerii;

-

ostilitate, furie, depresie;- tendinţe suicidare.


12/180

11

Manifest ări comportamentale:

-

regresie;

-

ostilitate sau agresiune fata de alte persoane;

- pierderea deprinderilor sociale;

-

letargie, nepăsare faţă de sine;- postura corpului exprimând copleşire, greutate;

- tendinţa de confesare (la fete) sau ascunderea cu obstinaţie a secretului

dureros;

- atitudine protectoare faţă de părinţi.

Sentimente identificate la copiii abuzaţi sexual

• Frică de agresor de a cauza probleme de a pierde afecţiunea adulţilor de a fi excluşi din familie de a fi „diferiţi”

• Furie faţă de agresor faţă de adulţii care nu i-au protejat

faţă de ei înşişi (se simt vinovaţi)• Izolare

pentru că „ceva este în neregulă cu mine” deoarece se simt singuri în experienţa tr ăită deoarece nu pot vorbi despre abuz

• Tristeţe în legătur ă cu ceva care li s-a luat în legătur ă că au pierdut o parte din ei deoarece cresc prea repede

deoarece au fost tr ădaţi de cineva în care au avut încredere• Vinovăţie

pentru că nu pot opri abuzul deoarece cred că „au consimţit abuzul” pentru că mărturisesc abuzul – dacă spun că au fost abuzaţi pentru că au păstrat secretul – dacă spun că nu au fost abuzaţi

• Ruşine în legătur ă cu implicarea lor într-o astfel de experienţă în legătur ă cu faptul că corpul lor a r ăspuns abuzului

• Confuzie (debusolare) pentru că ei pot iubi în continuare agresorul pentru că sentimentele lor se schimbă mereu.


13/180

12

Sindromul acomodării copiilor cu abuzul sexual

Acest sindrom a fost descris de către Summit (1983) şi delimitează astfel câtevastadii ale abuzului sexual luând în considerare în principal copilul. Acest modelofer ă posibilitatea înţelegerii modului de adaptare, de obişnuire al copilului cuabuzul sexual.

Stadiul 1 – P ăstrarea secretului – nici un copil nu este pregătit să facă faţă abuzului sexual. Copilului i se poate spune direct “ acesta este unicul nostru secret”sau acest lucru poate fi lăsat să se înţeleagă. Şantajul, ameninţarea, mituirea suntfolosite pentru a menţine copilului frica de a dezvălui. Copilul se simte lipsit deajutor.

Stadiul 2 – Sentimentul neajutor ării – există un dezechilibru al puterii între unadult şi un copil, copilul este lipsit de ajutor şi prins într-o capcană, acesta trebuiesă se supună adultului şi nu poate să spună NU.

Stadiul 3 - Imposibilitatea de reac ţ ie şi de obi şnuin ţă – în ciuda sentimentului devinovăţie pe care îl are, agresorul se simte încurajat de faptul că nu există o reacţie promptă, agresivă din partea copilului, ceea ce conduce la repetarea abuzului. Copiiifolosesc disocierea ca mecanism de apărare pentru a face faţă realităţii dureroase –singura persoană care poate opri abuzul este cel care abuzează, deci copilul se vacomporta bine dacă vrea ca abuzul să fie oprit, ceea ce înseamnă că trebuie să accepte solicitările sexuale. Copilul începe să se simtă vinovat de a fi

provocat într-un anume fel abuzul. Stadiul 4 – Dezvăluirea abuzului sexual - poate avea loc imediat după abuz sau lao perioadă mai mare de timp. Dezvăluirea poate lua mai multe forme:

Copiii pot face declaraţii largi, ambigue care pot fi interpretate casimptoame comportamentale; un alt simptom comportamental estecând un copil mic încearcă să simuleze un act sexual cu un alt copil;

Copiii pot face declaraţii adulţilor / prietenilor că au fost abuzaţi sexual.Scopul acestora este de a testa reacţia ascultătorilor – dacă cel careascultă este şocat sau are o reacţie de repulsie, copilul poate spune că aminţit – dar astfel de reacţii directe arată că ceva s-a întâmplat.

Schimbări semnificative în comportament: izbucniri comportamentale,accese de furie, insomnii, frică de r ămâne singur acasă cu părintele,

frica de a merge la culcare. La adolescenţi apare consumul de alcoolexagerat, fuga de acasă sau prostituţia.

Apariţia unor boli: enurezis, boli venerice sau chiar o sarcină. Stadiul 5 – implicarea anumitor servicii de specialitate, în func ţ ie de reac ţ ia părin ţ ilor.Posibile semnificaţii ale incestului pentru copii:

• Îmi place, dar nu este bine;• Îmi place şi este permis;• Nu – mi place şi nu-mi este bine;• Ştiu că nu-mi este bine, dar mă face deosebit;• Îl iubesc pe tata, dar îl ur ăsc pentru asta;


14/180

13

• Sunt mândru că sunt tratat ca un adult;• Îmi place, dar mama este foarte supărată pe mine;• Nu-mi place dar mama vrea să fac asta;• Îmi place să-i fac geloşi pe fraţii mei;• Nu – mi place, dar astfel îmi apăr fraţii / surorile;

• Sunt r ău, din cauza mea greşesc părinţii mei;• Acum îi am cu ceva la mână pe părinţi;• Mama ar pleca dacă nu aş face asta cu tata;• De ce se simte un corpul meu bine când fac lucruri rele?• Tata cred că mă iubeşte foarte mult, dacă riscă atâta;• Singurul mod de a supravieţui este să fac asta.

Consecinţele abuzului sexual asupra dezvoltării psiho-emoţionale a copilului şiintegrării sale sociale

În plan emo ţ ional: introversiune, tulbur ări emoţionale, depresie, autoestimaredeficitar ă.

În plan social: fuga de acasă, eşec şcolar, prostituţie, consum de droguri,alcool. Ca adulţi pot avea un comportament sexual neadecvat, masturbarecompulsivă, dificultăţi în alegerea partenerului şi în rolul de părinţi (se distanţează faţă de proprii lor copii pentru că asociază afecţiunea cu contactul fizic).

Consecinţe pe termen lung al abuzului asupra copiluluiDeşi unele din reacţiile iniţiale ale victimelor abuzului pot scădea în timp, tipic

pentru aceste tulbur ări, împreună cu comportamentele de coping specifice abuzului,

este să se generalizeze şi să se complice pe termen lung dacă nu sunt tratate.Specifice sunt şapte tipuri majore de tulbur ări psihologice, toate fiind găsiteadesea la adolescenţii si adulţii care au fost abuzaţi în copilărie:

• Stresul post-traumatic;• Distorsiuni /deformări cognitive;• Tulbur ări emoţionale;• Disociere;• Referire slabă la sine;• Distorsionarea imaginii de sine;• Evitare.De asemenea, vor fi luate în considerare şi implicaţiile sechelelor post-abuz de

“co-dependenţă” şi tulburarea personalităţii de tip borderline.Literatura de specialitate subliniază faptul că adulţii abuzaţi sau neglijaţi în

copilărie au dificultăţi cu intimitatea, încrederea şi autoritatea socială. Deoareceacest gen de oameni sunt evitaţi, astfel de probleme pot avea consecinţe negative delungă durată asupra vieţii persoanelor abuzate.

Distorsiuni /deformări cognitive

Studiul consecinţelor cognitive ale violenţei sexuale leagă molestarea în

copilărie de vina, încredere scăzută în sine şi învinovăţirea, împreună cu alteatribuiri disfuncţionale. Gold (1986), de exemplu, a subliniat că mai ales femeile cu


15/180

14

o istorie de abuz sexual în copilărie atribuie evenimentele negative factorilorinterni, stabili şi globali, la fel ca şi propriului caracter şi comportament. Acestefemei sănătoase mental aveau tendinţa de a atribui cauzele evenimentelor pozitivefactorilor externi. Asemenea urmări cognitive pot contribui sau acţiona ca mediatoriai simptomatologiei negative care este evidentă la supravieţuitorii adulţi ai abuzului

sexual în copilărie.Deşi percepţiile false despre sine sunt legate de toate formele majore de abuz lacopil, se pare ca baza pentru asemenea distorsionări cognitive este abuzulemoţional. Atât experienţa clinică, cât şi cercetarea empirică sugerează că unele dinconsecinţele de pe plan cognitiv, atribuite abuzului fizic sau sexual se datorează

probabil abuzului psihologic care co-existentă sau maltratării psihologice inerenteîn asemenea tip de abuz.

Gândurile negative legate de abuz apar probabil din două surse:

• reacţii psihologice la evenimentele specifice abuzului

• încercarea victimei de a înţelege abuzul.Anxietatea legată de abuz pare să implice în mod tipic următoarele:

• Hipervigilenţa la pericol în mediul înconjur ător, indiferent dacă esteobiectivă sau nu;

• Preocupare pentru control, cu credinţa că până şi cea mai mică pierdere ahotărârii şi protecţiei de sine pot duce la pericol sau catastrof ă;

• Interpretare greşită a stimulilor obiectivi neutri sau pozitivi interpersonali cadovadă a ameninţării sau pericolului.

Disocierea este definită ca o rupere a leg ăturilor care apar în mod normal între sentimente, gânduri, comportament şi amintiri, invocate con ştient sau incon ştient pentru a reduce tulburarea psihologică.

Deşi etiologia simptomatologiei disociative este complexă, un număr de scriitorişi cercetători leagă începutul unor asemenea comportamente cu evenimentetraumatice din punct de vedere psihologic, majoritatea traume importante care auapărut în copilărie. Mai ales studiile recente, realizate în USA, leagă fenomenuldisociativ de abuzul sexual în copilărie, sugerând direct sau indirect că molestarea

poate motiva dezvoltarea stadiilor disociative ca o apărare împotriva tulbur ării post-traumatice.

Dificultăţi de relaţionare. Perturbarea intimităţiiConsecinţele pe planul relaţiilor interpersonale ale abuzului pot fi înţelese ca

derivând din două surse:• r ăspunsurile cognitive imediate şi condiţionate faţă de victimizarea

pe termen lung (de ex. neîncrederea în ceilalţi, mânie şi / sau frică de cei mai puternici, îngrijorare în privinţa abandonului conştien-tizarea nedreptăţii /tratamentului injust, respect de sine diminuat);


16/180

15

• r ăspunsurile de adaptare faţă de continua brutalizare (de ex. evi-tarea celorlalţi, pasivitate, sexualizare, caracter recalcitrant sau de-

presie cauzată de abuz).Aceste reacţii şi r ăspunsuri diverse, uşor de înţeles prin prisma experienţei de

viaţă restrânse a victimei abuzului, se suprapun totuşi peste funcţionarea

interpersonală şi astfel, au acces către elementele sociale importante, precumrelaţiile, acceptarea şi sprijinul.Majoritatea abuzurilor asupra copiilor apar în contextul relaţiilor şi intimităţilor

apropiate. De aceea, este firesc ca acei copii abuzaţi să se teamă, să se ferească sausă manifeste ambivalenţe faţă de apropierea interpersonală. Persoanele abuzatesexual, de exemplu, au adesea dificultăţi la stabilirea şi menţinerea relaţiilor intime(Courtois, 1988; Elliott & Gabrielson – Cabush, 1990; Finkelhor et al., 1989), totastfel ca adulţii ce au tr ăit în copilărie experienţe de violenţă domestică (McCann &Pearlman, 1990).

Problemele de intimitate ale persoanelor abuzate par a fi centrate mai ales peambivalenţe şi frică privind ataşamentul interpersonal.

Deşi abuzul sexual este foarte adesea asociat cu disfuncţiile ulterioare înraporturile intime, ambivalenţa relaţiilor umane apropiate se poate dezvolta chiarînainte de astfel de tratamente.

Probabil unul dintre cele mai dureroase şi tulbur ătoare aspecte ale abuzuluicopilului este impactul asupra capacităţii persoanei de a avea încredere. Necesitândo suprimare a activităţii defensive şi un sentiment de siguranţă în relaţia cu celălalt,încrederea este greu de manifestat, mai ales la persoane abuzate grav în copilărie -cel puţin în absenţa unor relaţii de durată cu caracter încurajator.

Sexualitatea modificată

Experienţa clinică sugerează că adolescenţii şi adulţii care au fost abuzaţi încopilărie vor avea foarte probabil probleme în viaţa sexuală (Maltz, 1988). Astfel de

probleme pot fi:

a) disfuncţii sexuale, raportate la teama de vulnerabilitate şi revictimizare; b) o neîncredere generală în partenerii sexuali, manifestată atât de bărbaţi cât şi de

femei (Courtois, 1979; Jehu et al., 1984-1985; Meiselman, 1978);

c) tendinţa, în pofida fricii şi suspiciunii, de a depinde de sau de a idealiza pe cei cucare persoana abuzată are relaţii sentimentale (Courtois, 1988; Elliott &Gabrielson-Cabush, 1990; Herman, 1981)

d) preocupare spre gânduri sexuale şi tendinţa de a sexualiza relaţii care în modnormal nu s-ar dori sexuale (Courtois, 1988);

e) experienţă de relaţii multiple, superficiale şi scurte care se încheie odată cuapariţia intimităţii reale (Courtois, 1979; Herman, 1981)Bazându-se pe experienţele de victimizare din copilărie de unul sau mai mulţi

tutori, un mare număr de persoane adulte abuzate par să asocieze relaţiile apropiatecu maltratarea. Ca atare, ei pot, fie:

a) să evite complet intimitatea interpersonală;


17/180

16

b) să accepte o anumită doză de agresiune în relaţia interpersonală ca fiindnormală sau firească.

Convertirea de la copilul victimă (băiat), la adultul care abuzează esteconsiderată ca derivând din:

•

probabilitatea ca persoana care comitea abuzul asupra copilului să fifost tot bărbat, şi astfel să fi servit ca model pentru comportamentulagresiv din relaţiile interpersonale ulterioare;

• susceptibilitatea acestor persoane faţă de mesaje sociale comportândfolosirea violenţei, sau cel puţin dominarea celorlalţi mai slabi, de cătrecei tari.

Comportamentul agresivStudii empirice şi experienţa clinică sugerează că agresivitatea copiilor faţă de

ceilalţi – exprimată adesea prin bătăi, dominare sau atacarea altor copii – este oetapă frecventă de tranziţie către diverse tipuri de maltratări: abuz fizic (de ex.George & Main, 1979; Reidy, 1977), abuz sexual (de ex. Erickson et al., 1989;Gomes-Schwartz et al, 1990), abuz psihic şi insensibilitate emoţională (de ex.Egeland, 1989; Vissing et al.,1991). În general, se pare că acest comportamentreprezintă o exteriorizare generică a traumei copilului cauzată de abuz şi depresie,

precum şi probabil a efectelor copierii comportamentului părintelui abuziv. După cum se menţionează de către câţiva autori, efectul clar al acestei agresiuni esteadesea izolarea socială şi lipsa de popularitate (de ex. Egeland, 1989).

Anumiţi adolescenţi şi adulţi, victime ale abuzului sexual par a fiînclinaţi mai mult către victimizarea asupra copiilor sau femeilor (de ex.Langevin, Handy, Hook, Day, & Ruson, 1985; Rokous, Carter & Prentky,1988; Stukas-Davis, 1990), în timp ce majoritatea studiilor de abuz la copiişi abuz a adulţilor, au descoperit legături cu incidente din copilărie, privindmaltratarea fizică (de ex. McCord, 1983; Pollock et al., 1990; Widom, 1989).

Bibliografie:1. Briere, J. N., Child abuse trauma, London, Sage Publications, Inc., 1992.

2.

Fischer, G., Riedeser, P., Tratat de psihotraumatologie, Bucureşti, EdituraTrei, 2001.3. Ionescu, Ş., Copilul maltratat –Evaluare, prevenire, interven ţ ie, Bucureşti,

2001.4. Roth – Szamoskozi, Maria, Protec ţ ia copilului – Dileme, concep ţ ii şi metode,

Cluj – Napoca, Editura Presa Universitar ă Clujeană, 1999.5. Lopez, G., Violen ţ ele sexuale asupra copiilor, Cluj, Editura Dacia, 2001.6. Shapiro, S., Dominiak, G., Sexual trauma and psychopatology clinical

intervention with adult survivors, New York, Lexington Book, 1991.


18/180

17

Audierea copilului abuzat/traficat în procedurile judiciare penale

Judecător Sofia Luca∗ Psiholog Cătălin Luca∗∗

Secţiunea A. Perspectiva legală

II.1. Necesitatea reglementării Copiii se regăsesc adesea în postur ă de victimă a infracţiunilor, în special a

celor săvâr şite cu violenţă, ori a infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală. În acestcontext ia naştere calitatea acestora de persoană vătămată sau, dacă participă în

procesul penal, de parte vătămată sau/şi de parte civilă.Pentru buna desf ăşurare a procesului penal care se poartă în legătur ă cu un

copil, pentru protejarea drepturilor sale procesuale şi pentru asigurarea unui climat

optim, menit să conducă la prezervarea integrităţii fizice, psihice şi morale aacestuia, prezintă relevanţă identificarea şi aplicarea dispoziţiilor legale careguvernează participarea minorului în procedurile penale.

Participarea copilului în procesul penal presupune o serie de ipostaze în careacesta se poate găsi, de drepturi şi obligaţii care îi pot incumba, unul din cele maiimportante aspecte referindu-se la audierea copilului victimă a unei infracţiuni.

Deşi de importanţă major ă asupra cursului ulterior al procesului penal, audiereaminorului victimă a unei infracţiuni nu este reglementată în mod expres de normele

procedural penale, în capitolul destinat mijloacelor de probă, f ăcându-se referiredoar la declaraţiile învinuitului şi inculpatului, la modul şi condiţiile de ascultare aacestuia, în timp ce din conţinutul art.75-77 C.proc.pen.2, rezultă că ascultarea păr ţiivătămate se face potrivit dispoziţiilor privitoare la ascultarea învinuitului sauinculpatului, care se aplică în mod corespunzător.

Ori există aspecte relevante care circumstanţiază persoana victimei de cea ainfractorului şi mai mult, persoana adultului de cea a minorului.

∗

Sofia Luca este judecător la Tribunalul Iaşi, formator al Institutului Naţional al Magistraturii în domeniul justiţiei pentru minori.∗∗ Cătălin Luca este psiholog şi director executiv la Asociaţia Alternative Sociale.

2Codul de procedura penala a fost publicat in Buletinul Oficial nr. 145-146 din 12 noiembrie, republicat in M. Of.,Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, in temeiul art. IV din Legea nr. 141/1996 , publicata in M. Of. Partea I, nr. 289din 14 noiembrie 1996,cu modificările si completările aduse de: ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 207 din 15noiembrie 2000 ; LEGEA nr. 296 din 7 iunie 2001 ; LEGEA nr. 456 din 18 iulie 2001 ; LEGEA nr. 704 din 3decembrie 2001 ; LEGEA nr. 756 din 27 decembrie 2001 ; LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 ; ORDONAN ŢĂ DE URGENŢĂ nr. 58 din 23 mai 2002 ***); LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 ; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 10 iunie 2003; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003 ; DECIZIA nr. 100 din 9martie 2004; LEGEA nr. 159 din 14 mai 2004 ; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 55 din 25 iunie 2004 ; LEGEAnr. 302 din 28 iunie 2004 ; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 72 din 30 septembrie 2004 ; LEGEA nr. 480 din 8noiembrie 2004 ; DECIZIA nr. 482 din 9 noiembrie 2004 ; LEGEA nr. 576 din 14 decembrie 2004 ; LEGEA nr.

160 din 30 mai 2005 ; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 190 din 21 noiembrie 2005 ; LEGEA nr. 356 din 21 iulie2006 ; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 60 din 6 septembrie 2006; LEGEA nr. 79 din 26 martie 2007 ;DECIZIA nr. 1.058 din 14 noiembrie 2007 ; DECIZIA nr. 1.086 din 20 noiembrie 2007 ; DECIZIA nr. 190 din 26februarie 2008 ; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 31 din 19 martie 2008 ; LEGEA nr. 57 din 19 martie 2008.


19/180

18

Astfel, studiile psihologice3 situează copilul în categoria persoanelor cu ovulnerabilitate victimală crescută, datorită particularităţilor psihocomportamentaleşi de vârstă specifice. Copiii sunt lipsiţi aproape complet de posibilităţile fizice şi

psihice de apărare, au capacitate redusă de anticipare a unor acte comportamentale proprii sau ale altora, posedă o capacitate redusă de înţelegere a efectelor şi

consecinţelor unor acţiuni proprii sau ale altor persoane, au capacitate empatică redusă, neputând distinge între intenţiile bune şi rele ale altor persoane, sunt credulişi sinceri, particularităţi care fac din ei victime facile, dar şi o categorie specială de

păr ţi cu calitate procesuală.De aceea, este deosebit de importantă identificarea şi aplicarea tuturor

dispoziţiilor referitoare la copiii victime, prevăzute explicit sau care se pot deducedin prevederile normelor penale şi de procedur ă penală ori din legi speciale, precumşi abordarea tuturor aspectelor legate de cunoaşterea copilului, a etapelor dedezvoltare psihologică a acestuia, cu implicaţii directe asupra conduitei de urmatdin partea celui care instrumentează cauza, precum şi identificarea şi implementareaunor bune practici în materia audierii copilului victimă a unei infracţiuni.

II.2. Aspecte prealabile audierii copilului victimă a unei infracţiuniOri de câte ori este necesar ă audierea unui copil victimă a unei infracţiuni în

cursul unor proceduri judiciare penale, se impune ca cel care efectuează audierea să ţină seama de o serie de chestiuni prealabile ascultării propriu-zise, privitoare lalocul unde se va desf ăşura audierea, persoanele chemate să participe la audiere,

pregătirea copilului în vederea audierii, pregătirea celui care realizează audierea. Din Recomandarea 16/2001, privind protecţia copiilor împotriva exploatării

sexuale4, rezultă necesitatea instaur ării pentru copiii victime sau martori ai cazurilorde exploatare sexuală a unor condiţii speciale de audiere pentru a reduce numărulaudierilor şi efectele traumatizante pentru victime, martori şi familiile lor cât şi

pentru a creşte credibilitatea declaraţiilor lor în sensul respectării demnităţiiacestora.

a. Locul în care se realizeaz ă audierea. Deşi în legătur ă cu locul în care serealizează audierea în faza urmăririi penale, dispoziţiile legale în vigoare nu conţinreglementări exprese, din practica parchetelor şi instanţelor 5 care au implementat

proiecte6 referitoare la buna administrare a justiţiei pentru minori precum şi din

practica judiciar ă a altor ţări în domeniul justiţiei pentru minori, rezultă necesitateaasigur ării unor spaţii adecvate, destinate audierii minorilor victime ale unorinfracţiuni.

3 N.Mitrofan., „Vicima şi victimologia” în Psihologie judiciar ă, Casa de editur ă şi presă “Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1994, p.84.4 Recomandarea Rec (2001) 16, privind protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale adoptată de ComitetulMiniştrilor, la 31 octombrie 2001, la cea de-a 771-a reuniune a Delega ţilor Miniştrilor, disponibilă pehttp://www.bice.md/UserFiles/File/Rec_CM_rom/REc%20_2001_%2016%20-%20ROMANIAN.pdf ., accesat ladata de 08.08.2008, par.305

Parchetele şi instanţele din Iaşi, Vaslui, Botoşani, Hârlău, R ăducăneni şi Paşcani.6 Proiectele Instan ţ a pentru minori, desf ăşurat în perioada 2000-2001 şi Instan ţ a pentru minori-extindere la nivel de jude ţ (Pa şcani, Hârl ău, Răducăneni ), desf ăşurat în perioada 2002-2003 şi Instanţa pentru minori Botoşani şiVaslui, desf ăşurat în perioada 2004-2005, administrate de către Asociaţia Alternative Sociale.


20/180

19

Astfel, este indicat ca audierea copilului să nu se facă în biroul poliţistului sau al procurorului, loc în care în mod obişnuit intr ă şi alte persoane, ci într-un spaţiuspecial amenajat cu un mobilier simplu, dar prietenos, menit să creeze o ambianţă care să atenueze starea de nelinişte a copilului şi care să-i confere siguranţă emoţională. De asemenea, în instrumentarea cauzelor cu victime ale infracţiunilor

de abuz sexual, trafic de persoane sau al altor infracţiuni săvâr şite cu violenţă, de outilitate deosebită se dovedeşte geamul despăr ţitor unidirecţional, tip oglindă, care permite identificarea agresorului f ăr ă ca victima să ia contact direct cu acesta.

Totodată, camera în care se realizează audierea trebuie să fie izolată fonic, astfelîncât eventualele zgomote venite din afar ă, să nu disturbe audierea.

Mijloacele de înregistrare audio-video, utile pentru înregistrarea declaraţieivictimei, nu trebuie etalate ostentativ, însă nu trebuie nici ascunse, copilul urmând afi informat că declaraţia sa va fi înregistrată.

Contactul cu persoana care audiază trebuie să aibă loc într-un timp cât mai scurtde la intrarea copilului în instituţie, astfel încât să se evite atât aşteptarea un timpîndelungat (dată fiind r ă bdarea limitată a copiilor), cât şi posibilitatea întâlnirii cuagresorul sau familia acestuia, înlăturând astfel riscul eventualelor influenţe pe careaceştia le-ar putea exercita asupra minorului.

În ceea ce priveşte faza de judecată, participarea copilului la judecată presupuneşi intrarea acestuia în locul destinat desf ăşur ării şedinţei, de regulă săli mari, cumediu ambiental solemn, realizat prin mobilier de culori închise, sobre, prinvestimentaţia auster ă a persoanelor implicate în proces - procuror, judecător şiavocaţi -, fapt ce este de natur ă să declanşeze un sentiment de teamă, de emoţie, deinhibiţie, mai ales dacă minorul se găseşte pentru prima dată într-un astfel de rol.

De aceea, este deosebit de util ca pentru audierea cauzelor cu minori, fie eivictime sau infractori, să fie aleasă o sală de dimensiuni mai mici, care să fiemobilată cât mai simplu, în culori calde, dotată cu tehnică de înregistrare audio-video, precum şi cu antecamere care să permită aşteptarea f ăr ă ca minorii să fie puşiîn situaţia de a intra în contact cu inculpaţii sau cei care îi însoţesc.

Atmosfera în care va avea loc audierea trebuie să fie lipsită de factori stresanţi,de orice element de distragere a atenţiei victimei. Cu cât atmosfera va fi mairelaxantă, cu atât există mai multe şanse să se obţină cele mai relevante informaţii.

Totodată, în cursul cercetării judecătoreşti, judecătorul va aprecia, dacă, raportat

la situaţia concretă, este necesar să protejeze persoana copilului victimă, prindeclararea şedin ţ ei secrete.Astfel, potrivit art.290 C. penal “dacă judecarea cauzei în şedinţă publică ar

putea aduce atingere [...] moralei, demnităţii sau vieţii intime a unei persoane,instanţa, la cererea procurorului, a păr ţilor ori din oficiu, poate declara şedinţă secretă pe tot cursul sau pentru o anumită parte a judecării cauzei”.

Or este evident că victima unei infracţiuni, mai ales dacă este vorba de un copil,este deosebit de vulnerabilă la expunerea în public7.

7

Judecătoria Iaşi, sent.pen. nr. 1626 din 31.03.2006, definitivă prin dec. pen. nr.102 din 22.02.2007 a Tribunalului Ia şi, nepublicată. În speţă, minora în vârstă de 8 ani, victimă a unor acte de corupţie sexuală a solicitat ca laaudierea sa în faţa instanţei să nu participe inculpatul, refuzând, chiar contactul vizual cu acesta. Instanţa a decis judecarea cauzei în şedinţă secretă, audierea victimei realizându-se în lipsa inculpatului (asistat de apăr ător ales şi


21/180

20

Recomandarea nr.5 din 2002 a Comitetului Miniştrilor către statele membrereferitoare la protecţia femeilor împotriva violenţei8 impune organelor judiciare „să vegheze, prin măsuri specifice, la protecţia drepturilor copiilor în timpul

procedurilor”.Legea nr.678/2001 instituie o măsur ă de protecţie specială, prevăzând că

judecarea cauzelor privind traficarea victimelor minore şi a pornografiei infantile seface prin derogare de la principiul publicităţii, textul art.24 statuând că „şedinţele de judecată…nu sunt publice”.

Mai mult, potrivit art.77 indice 1 C.proc.pen. alin.1, „ în cazul în care poate fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau libertatea păr ţii vătămate ori păr ţii civilesau a rudelor apropiate ale acesteia, procurorul ori, după caz, instanţa de judecată

poate încuviinţa ca aceasta să fie ascultată f ăr ă a fi prezentă fizic la locul unde seaflă organul care efectuează urmărirea penală sau, după caz, în locul în care sedesf ăşoar ă şedinţa de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute înalineatele următoare.”

Aceasta înseamnă că, în prezent, datorită mijloacelor tehnice video şi audio, persoanele aflate în situaţii speciale pot fi audiate, prin intermediul unei reţele videoşi audio, f ăr ă a fi văzute de către cei aflaţi în camera de audiere de la poliţie sau

parchet ori în sala de şedinţă.Studiile psihologice9 au confirmat faptul că unul din factorii cei mai stresanţi

pentru copii o constituie confruntarea cu acuzatul, dovedind totodată că stareaemoţională a copiilor a fost influenţată în bine de folosirea televiziunii cu circuitînchis (respectiv, luarea declaraţiei într-o altă încă pere a tribunalului, f ăr ă prezenţaacuzatului).

Cu toate acestea, sunt relativ puţine situaţiile în care victimele diferitelorinfracţiuni sunt audiate în condiţiile speciale prevăzute de art. 77 indice 1C.proc.pen., datorită, pe de o parte, a faptului că solicitarea pentru organul judiciartrebuie să vină din partea păr ţii vătămate sau a păr ţii civile, ceea ce presupune caaceasta să fie informată în legătur ă cu acest drept, (preferabil înaintea momentuluiaudierii sale), împrejurare ce rezultă din sintagma „ poate încuviinţa”, referitoare la

procuror sau la instanţa de judecată, iar pe de altă parte, datorită faptului că, până laacest moment, doar la instanţele mari din ţar ă sunt amenajate camerele speciale,dotate cu aparatura necesar ă.

În legătur ă cu acest aspect, o situaţie specială, remarcată în practică, este cea avictimelor traficului de fiinţe umane, care chemate în vederea audierii, se confruntă,

care, de asemenea, de teama de a nu fi recunoscut şi indicat în sala de şedinţă a dorit să nu fie de faţă la audiereafetiţei), iar minora a fost însoţită la audiere de un psiholog din cadrul Organizaţiei Salvaţi Copiii, Filiala Iaşi, care a pregătit-o în prealabil în vederea audierii.8 Recomandarea (2002)5 a Comitetului Miniştrilor către statele membre referitoare la protecţia femeilor împotrivaviolenţei, adoptată de Comitetul Miniştrilor la 30 aprilie 2002, la cea de-a 794-a 1http://www.coe.ro/ptcoe/Rec%20(2002)5%20a%20CM%20catre%20statele%20membre%20referitoare%20la%20protectia%20femeilor%20impotriva%20violentei.doc , accesat la data 19.08.2008, par.45.9 T. Butoi, I.T.Butoi, Tratat Universitar de Psihologie Judiciar ă-teorie şi practică , Editura Phobos, Bucureşti,

2003, p.112, refer ă o serie de studii pilot efectuate în Portugalia, Australia şi Noua Zeelandă care relevă impresiifavorabile despre procedura folosirii mijloacelor televiziunii cu circuit închis. Astfel, observa ţiile f ăcute au ar ătat că toţi copii care au depus mărturie prin sistemul TV au fost mai siguri pe ei, spusele lor au fost mai clare, mai fluente,s-au concentrat bine şi au cooperat atât cu acuzarea cât şi cu apărarea.


22/180

21

până la începerea procesului cu ameninţările proferate şi influenţele exercitate dereţeaua de traficanţi care sunt judecaţi în stare de arest sau de libertate, ori cu

prietenii şi rudele acestora.Dincolo, însă, de inconvenientul locului în care sunt nevoite să aştepte

începerea procesului, victimele traficului sunt confruntate şi cu dificultatea de a

veni la instanţă, legat de aceeaşi teamă de traficanţii aflaţi în libertate ori prieteniiacestora, astfel încât, nu de puţine ori, instanţele „se izbesc” de refuzul păr ţilorvătămate de a compărea în faţa instanţei.

S-a pus astfel problema asigur ării protecţiei victimei până la instanţa de judecată. În practică, unele instanţe10 au apelat la sprijinul lucr ătorilor poliţiei defrontier ă care au însoţit victimele de la domiciliu în ziua audierii acestora. În acestecondiţii s-a ridicat însă, de către avocaţii inculpaţilor, problema posibilităţii deinfluenţare a victimei de către poliţistul care o însoţeşte având în vedereîmprejurarea că acesta face parte din structura organului de cercetare care ainstrumentat cauza în faza cercetării penale. Sigur că o atare argumentare nu poatefi primită, dar atrage atenţia asupra necesităţii de reglementare a modului în careinstanţele pot să asigure protecţia victimelor traficului, ori a abuzurilor sexuale, pe

parcursul desf ăşur ării procesului penal, în scopul bunei soluţionări a cauzei.De altfel, Recomandarea nr.5 din 2002 a Comitetului Miniştrilor către statele

membre referitoare la protecţia femeilor împotriva violenţei11 stabileşte ca imperativ prevederea în legislaţiile statelor membre de „măsuri pentru a asigura protecţiaeficace a victimelor împotriva ameninţărilor şi riscurilor r ăzbunării”.

b. Persoanele chemate să asiste la audierea copilului. Recomandarea 16/2001, privind protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale 12 impune „Asigurarea

protejării drepturilor şi intereselor copiilor pe toată durata procesului, în special, pentru a le permite să fie audiaţi, asistaţi, sau, dacă e necesar, să fie reprezentaţi,f ăr ă a se aduce atingere drepturilor autorilor prezumtivi”.

Recomandarea nr.5 din 2002 a Comitetului Miniştrilor către statele membrereferitoare la protecţia femeilor împotriva violenţei13, impune statelor membre(obligaţia revenind în mod implicit organelor judiciare) „să facă posibil caminorul/ii să fie însoţit/i în timpul oricărei audiţii de reprezentantul legal sau de o

persoană major ă desemnată de el/ei, cu excepţia unei decizii contrare motivate luatede un tribunal în numele acestei persoane”.

În legislaţia internă, normele procedural penale conţin dispoziţii referitoare lacopilul victimă doar în mod adiacent, însă reglementări referitoare la minori, cuaplicabilitate în fazele procesului penal, se pot desprinde dintr-o serie de dispoziţiiale unor legi speciale. Din acestea se desprinde şi necesitatea cit ăriireprezentan ţ ilor legali ai victimei minore.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. art.9 şi art.11 din Decretul 31/1954 14, actele juridice ale minorilor cu capacitate de exerciţiu restrânsă (copii cu vârsta cuprinsă

10 Tribunalul Iaşi, Complet specializat în judecarea cauzelor cu minori (cauză aflată în curs de soluţionare).11

Cit.supra.,par.44.12Cit.supra.,par.30.13 Cit.supra.,par.44.14Publicat în Buletinul Oficial nr.8 din 30 ianuarie 1954.


23/180

22

între 14 şi 18 ani) se încheie de către aceştia cu încuviinţarea prealabilă a părinţilorsau a tutorelui, iar pentru cei f ăr ă capacitate juridică (copii cu vârsta până în 14 ani)se încheie de către reprezentanţii lor legali.

Totodată, conform disp. art. 132 alin.3 C.penal, „ pentru persoanele lipsite decapacitate de exerciţiu împăcarea se face numai de reprezentanţii lor legali. Cei cu

capacitate de exerciţiu restrânsă se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege”, ceea ce înseamnă că atât inculpaţii cât şi păr ţile vătămateminore se poate împăca doar în prezenţa sau cu încuviinţarea reprezentanţilor lorlegali.

Din interpretarea textelor de lege menţionate rezultă necesitatea cităriireprezentanţilor legali, ori de câte ori un minor este implicat în procedurile

judiciare, împrejurare ce rezultă şi din conţinutul art.2 din Legea nr.272/2004, careimpune ca familia să fie implicată în toate deciziile privitoare la copii.

Totodată, din Recomandarea nr.11 din 1985, privind poziţia victimei în cadrul procesului penal15, se desprinde necesitatea ca, ori de câte ori este posibil şirecomandat, copiii să fie chestionaţi doar în prezenţa părinţilor lor ori areprezentanţilor legali sau a altor persoane calificate să îi asiste.

Aşa cum rezultă însă şi din Recomandare16, oportunitatea prezenţei părinţilor laaudierea propriu-zisă, trebuie apreciată în fiecare caz în parte.

Este posibil ca la audiere, să nu fie oportună prezenţa unuia dintre părinţi, spreexemplu, atunci când se pune problema audierii unei adolescente, victimă a unuiviol, când relaţiile acesteia cu părinţii săi nu sunt de comunicare, ori există unsentiment acut de jenă în abordarea unor chestiuni legate de aspectele intime, saudacă unul dintre părinţi este agresorul victimei, faptă cunoscută şi tolerată de

celălalt părinte17.În aceste împrejur ări este necesar să aflăm de la copil care este persoana în care

acesta are încredere, persoană care ar fi indicat să-l însoţească pe parcursul audierii.

Alegerea acestei persoane are o mare însemnătate deoarece prezenţa sausfaturile ei pot influenţa în mod deosebit declaraţiile minorului, îi pot înlăturaemoţia, nesiguranţa, asigurându-i liniştea necesar ă pentru darea declaraţiei18.

În ipoteza în care minorul este victima unei infracţiuni săvâr şite de cătrereprezentanţii săi legali19se vor cita în proces persoanele desemnate de către

autoritatea competentă să ocrotească minorul, ca urmare a măsurilor dispuse în15 Recommendation No.R (85) 11 of the Committee of Ministers to member States on the position of the victim inthe framework of criminal Law and procedure ( Adopted by the Committee of Ministers on 28 June 1985 at the387th meeting of the Ministers' Deputies), disponibilă în limba engleză pehttp://www.legislationline.org/legislation.php?tid=99&lid=4845 , accesat la data de 06.08.2008.16 Idem.17 Judecătoria Iaşi, sentin ţ a penal ă nr.3407/1997 , definitivă prin decizia penal ă nr.210/1998 a Cur ţii de Apel Iaşi,nepublicată, citată de S. Luca, „Protecţia minorului victimă în cursul cercetării judecătoreşti” în Ghid de practiciinstitu ţ ionale în instrumentarea cauzelor cu minori, Asociaţia Alternative Sociale, Iaşi, 2005, p.58.18 T.Butoi, I.T.Butoi, op.cit., p.11519 Judecătoria Iaşi, sent.pen. nr.5408/2008, definitivă prin nerecurare, nepublicată. În speţă, inculpata, mama a trei

copii, a exercitat în mod repetat acte de violenţă asupra a doi dintre aceştia, culminând cu for ţarea fetiţei de 5 anisă-ţi aşeze mâinile pe plita încinsă. Cu privire la copii, din faza urmăririi penale s-a luat măsura plasamentuluifamiliar, la o asistentă maternală dijn cadrul Direcţiei generale de asistenţă socială, care a reprezentat interesulcopiilor victimă în procesul de rele tratamente intentat mamei.


24/180

23

acest sens de organul judiciar (de exemplu, în cazul infracţiunii de rele tratamenteaplicate minorului20).

c. Alte persoane chemate la audierea copilului victimă . Există, de asemenea,situaţii în care audierea copilului nu poate fi f ăcută decât după o prealabilă pregătireşi în prezen ţ a unui psiholog datorită faptului că exprimarea copilului cu privire la

evenimentul traumatizant nu poate fi transpusă în forma unei declaraţii decât cusprijinul specialiştilor 21. În descrierea abuzului, copii folosesc diferite moduri deexprimare, în funcţie de vârstă şi dispoziţie22. Copii victimă sunt adesea incapabilisă transpună în cuvinte cele petrecute, întrucât limbajul lor s-ar putea să nu fie atâtde dezvoltat încât să le permită expunerea evenimentului traumatizant23.

Psihologul este perceput ca un specialist24 în dezvoltarea copilului, iar dacă estenecesar ă implicarea lui legală, poate fi considerat un expert25 care îşi spune punctul

20

Judecătoria Iaşi, sentin ţ a penal ă nr.5962 din 21.12.2004, modificat ă şi r ămasă definitivă prin decizia penal ă nr.686 din 29.09.2005 a Tribunalului Ia şi, nepublicată. În speţă, mama a patru copii cu vârste între 1 an şi 14 ani,în condiţiile în care tatăl copiilor executa o pedeapsă privativă de libertate, şi-a abandonat copii pentru întreţinereaunei relaţii de concubinaj cu un cioban, plecând la stâna acestuia. În acest context minorii de vârstă şcolar ă auabandonat şcoala pentru că nu mai aveau în ce să se îmbrace sau încalţe şi pentru a se putea ocupa de cei doi copiimici, cer şind alimente de la vecini. Ulterior descoperirii faptei, mama a fost trimisă în judecată pentru abandon defamilie, prev. de art.305 lit.a C.penal, în cursul judecăţii încadrarea juridică fiind schimbată în infracţiunea de reletratamente aplicate minorului, prev. de art.306 C.penal, apreciindu-se că lăsarea f ăr ă hrană a copiilor, pe timp deiarnă, pe intervale de la 2 să ptămâni la 1 lună a fost de natur ă să pună în pericol grav dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a acestora. Pe parcursul judecării cauzei, instanţa a dispus desemnarea unui curator care să reprezinteinteresele minorilor în instanţă, având în vedere că între mamă şi copii existau interese contrare.21 Judecătoria Iaşi, sent.pen. nr.4114 din 30.09.2004, r ămasă definitivă prin neapelare, nepublicată. În speţă, ofetiţă de 4 ani a fost supusă unor acte de perversiune sexuală (penetări vaginale cu degetul urmate de masturbarea şi

ejacularea agresorului), de către un bărbat angajat de familia acesteia pentru depunerea de diverse muncigospodăreşti şi în care copilul avea încredere, numindu-l „bunicul. Minora a fost audiată încă din faza de urmărire penală, în prezenţa mamei şi a unui psiholog din cadrul Organizaţiei Salvaţi Copiii, Filiala Iaşi, chemat caspecialist, cu ajutorul căruia a fost transpusă în scris declaraţia copilului, după interpretarea limbajului folosit deacesta pentru a denumi organele genitale ori lichidul seminal.22 C.Mighiu, C.Luca, “ Rolul psihologului în lucrul cu copilulul abuzat/neglijat” în Ghid de bune practici pentru prevenirea abuzului asupra copilului, Organizaţia Salvaţi Copiii, reeditată de Asociaţia Altenative Sociale, Iaşi,2005, p.57. 23 A. Muntean, „ Intervenţia” în Copilul maltratat - Evaluare, prevenire, interven ţ ie, lucrare colectivă coordonată de Şerban Ionescu, Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie, Bucureşti, 2001, p.151.24 Judecătoria Iaşi, sentin ţ a penal ă nr.3407/1997, cit.supra. În speţă, psihologul a fost chemat de organul deurmărire penală să asiste la audierea victimelor minore (un băiat şi o fată), abuzate fizic dar şi sexual de concubinul

mamei, favorizat de complicitatea acesteia care manifesta un sentiment patologic de gelozie faţă de fiica sa.Ulterior, psihologul care a asistat la audierea victimelor minore în cursul urmăririi penale a depus mărturie în cauză,spunându-şi părerea de specialist în domeniu, din declaraţia acestuia rezultând că „cei doi copii nu au tendinţa de aminţi, ei pot doar omite unele aspecte faptice, nu au tendinţa de exagerare şi nici nu fac afirmaţii nereale”, veziJudecătoria Iaşi, . 25 Judecătoria Iaşi, sentin ţ a penal ă 6965/11.12.2002, r ămasă definitivă prin decizia penal ă nr.255/2003 aTribunalului Ia şi men ţ inut ă prin decizia penal ă 254/28.03.2003 a Cur ţ ii de Apel Ia şi, nepublicată, prin care s-adispus condamnarea inculpatului pentru săvâr şirea infracţiunilor prevăzute de art.198 alin 1 Cod penal, art.201 Cod penal şi art.202 Cod penal, constând în aceea că în perioada septembrie 2001 – mai 2002, în mod repetat, în bazaaceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată L.M., în vârstă de 13 ani precum şiîn aceea că, în aceeaşi perioadă, a practicat acte de perversiune sexuală şi a exercitat atât în prezenţa cât şi asupra păr ţilor vătămate L.M. şi B.M. în vârstă de nouă ani şi şase luni acte de perversiune sexuală. În cauză s-a dispus,încursul cercetării judecătoreşti, dat fiind specificul infracţiunilor şi vârsta fragedă a păr ţilor vătămate efectuarea

unor evaluări psihologice ale minorelor. Referatul de evaluare a fost întocmit de psihologi din cadrul Direcţiei de protecţia copilului Iaşi care a fost citată în cauză. Din conţinutul acestuia a rezultat că partea vătămată prezintă:oimagine de sine deteriorată (se consider ă uitucă, săracă, orfană, leneşă şi obraznică) , sentimente de culpabilitate(afirmă că din cauza sa are o familie necă jită , emoţiile sunt resimţite puternic, dar nu sunt uşor exprimate,


25/180

24

de vedere în privinţa dezvoltării psihologice a copilului, a consecinţelor compor-tamentelor abuzive asupra copilului, precum şi diagnosticul în ce priveşte recupe-rarea acestuia26.

d. Asigurarea asisten ţ ei juridice. Practica judiciar ă demonstrează că asisten ţ a juridică a copilului victimă a unei infracţiuni, mai ales atunci cînd este vorba de

infracţiuni grave – săvâr şite cu violenţă sau în legătur ă cu viaţa sexuală - este deasemenea necesar ă.Aşa cum se subliniază în Recomandarea nr.11 din 1985, privind poziţia victimei

în cadrul procesului penal27, este deosebit de important ca încă din prima fază a procesului, când victima ia contact cu poliţistul, acesta să o informeze asupra posibilităţii de a obţine asistenţă juridică calificată.

În legislaţia internă, potrivit art.14 din Legea 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor 28, anumitor categorii de victime(persoanele asupra cărora a fost săvâr şită o tentativă la infracţiunile împotriva vieţii,

prev. de art.174-176 din Codul penal, o infracţiune de vătămare corporală gravă, prev. de art.182 C.penal, o infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămareacorporală gravă a victimei, o infracţiune de viol, act sexual cu un minor şi

perversiune sexuală, prev. de art. 197, art.198, art.201 alin.2-5 din Codul penal, sauvictimelor al căror venit lunar pe membru de familie este cel mult egal cu cusalariul de bază minim brut pe ţar ă), cu îndeplinirea anumitor condiţii referitoare laurgenţa sesizării, locul săvâr şirii faptei, cetăţenia victimei şi locul desf ăşur ării

procesului, li se acordă, la cerere, asisten ţă juridică gratuit ă.Actul normativ prevede, în această privinţă, derogări speciale pentru victimele

minore în sensul că acestea nu au obligaţia îndeplinirii condiţiei sesizării organului

de urmărire penală sau a instanţei de judecată în termen de 60 de zile, aşa cum legeao solicită celorlalte categorii de victime.

În acest scop este deosebit de important ca victima minor ă ori reprezentantullegal al acesteia să fie informat cu privire la drepturile pe care Legea 211/2004 i leconfer ă, încă din faza de urmărire penală, neclarităţile sau lacunele ivite îndeclaraţia unei păr ţi în această fază a procesului, putând fi speculate ulterior de cătreapăr ătorul păr ţii adverse, cu atât mai mult cu cât în instrumentarea cauzelorreferitoare la infracţiuni sexuale, ori la traficul de persoane, credibilitatea victimeieste adeseori pusă sub semnul întrebării.

Posibilitatea de a desemna un apăr ător din oficiu pentru victima unei infracţiunirezultă din disp. art.173 alin.3 C.proc.pen., care sub denumirea marginală “Asistenţa celorlalte păr ţi” consacr ă dreptul păr ţii vătămate sau al păr ţii civile de a

beneficia de asisten ţ a juridică din oficiu, condiţionat de aprecierea organului judiciar asupra necesităţii asigur ării acestui serviciu păr ţii, pe motiv că aceasta nuşi-ar putea face singur ă apărarea. Astfel, conform textului de lege menţionat „când

dispoziţia este uşor depresivă (afirmă că are un trecut amărât, o copilărie care a fost „cam tristă”), sufer ă intens, înurma decesului mamei.26

C.Mighiu, C.Luca, op.cit., p.41.27 Cit. supra., par.A 1.28 Publicată în M.Of. nr.505/04.06.2004, cu modificările si completările aduse de Ordonanţa de Urgenţă nr.113 din17 octombrie 2007.


26/180

25

organul judiciar apreciază că din anumite motive partea vătămată, partea civilă (...)nu şi-ar putea face singur ă apărarea, dispune din oficiu sau la cerere luareamăsurilor pentru desemnarea unui apăr ător din oficiu”.

Este evident că victimele copii fac parte din categoria persoanelor care nu-şi potface singure apărarea, astfel încât, în practică, în special în cazul infracţiunilor

grave, cum sunt cele referitoare la viaţa sexuală sau a traficului de minori, cel puţinîn faza de judecată, instanţele desemnează apăr ători din oficiu, care să asigureasistenţa juridică a victimei.

Legea 678/2001, privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane29,instituie în art. art. 44 dreptul la asistenţă juridică obligatorie pentru victimeletraficului de fiinţe umane, astfel încât acestea să îşi poată exercita drepturile încadrul procedurilor penale prevăzute de lege, în toate fazele procesului penal, şi să îşi susţină cererile şi pretenţiile civile faţă de persoanele care au săvâr şitinfracţiunile prevăzute de prezenta lege, în care ele sunt implicate. Prin această dispoziţie s-a derogat de la regula consacrată în legea procedural penală, conformcăreia numai învinuitul sau inculpatul are drept la asistenţă juridică obligatorie30.

Raţiunea creării acestui drept în beneficiul victimelor traficului de persoane esteasigurarea unei apăr ări calificate, din partea unui apăr ător ales sau numit din oficiu,

pentru ca aceste persoane să aibă posibilitatea exercitării depline a drepturilor lor procesuale.

e. Preg ătirea copilului victimă . În ceea ce priveşte pregătirea copilului victimă în vederea audierii, dispoziţiile procedural penale nu evidenţiază existenţa şieficienţa acestei faze. Cu toate acestea, este deosebit de important, în anumitesituaţii, ca victimei minore să i se acorde o pregătire prealabilă31, în care să fie

informată de către o persoană avizată, asupra procedurilor pe care le urmează o pricină de genul celei în care este implicată, precum şi ce presupune audierea propriu-zisă, importanţa acestei audieri pentru identificarea şi pedepsireaagresorului, toate acestea cu scopul de a evita traumatizarea secundar ă a copiluluivictimă, ca şi pentru obţinerea unei declaraţii relevante.

În conformitate cu art.77 indice 1 din Codul de procedur ă penală, doar încondiţiile în care victima face parte din categoria acelora cărora le poate fi

periclitată viaţa, integritatea corporală sau libertatea, organul judiciar are obligaţiasă-i aducă la cunoştinţă dreptul de a solicita audierea în prezenţa unui consilier

pentru protecţia victimelor, din cadrul serviciilor de probaţiune. Aceasta nu presupune contactul anterior al victimei cu angajatul serviciului de probaţiune, darnu îl exclude, rolul acestuia fiind în mod evident consilierea victimei pe parcursulaudierii, în sensul acordării unui suport moral, care să ajute victima să facă faţă expunerii sale unui proces penal.

29 Publicată în M.Of. nr.783/11.12.2001, actualizata până la data de 16 octombrie 2005, cu modificările sicomplet ările aduse de: ORDONANTA DE URGENTA nr. 143 din 24 octombrie 2002 ; LEGEA nr. 39 din 21

ianuarie 2003 ; ORDONANTA DE URGENTA nr. 79 din 14 iulie 2005 ; LEGEA nr. 287 din 11 octombrie 200530 Prin această dispoziţie s-a derogat de la regula consacrată în legea procedural penală,conform căreia numaiînvinuitul sau inculpatul are drept la asistenţă juridică obligatorie. (în acest sens, vezi disp. art.171 C.proc.pen.)31 Judecătoria Iaşi, sent. pen. nr. 1626 din 31.03.2006 , cit. supra.


27/180

26

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Legii 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului32, care în art.95, prevăd posibilitatea luăriideclaraţiei copilului, victimă a abuzului sau neglijării, faţă de care s-a luat o măsur ă de plasament în regim de urgenţă. Astfel, potrivit textului de lege menţionat„Audierea are loc numai în camera de consiliu, în prezenţa unui psiholog şi numai

după o prealabilă pregătire a copilului”.Legat de această chestiune se pune problema dacă declaraţia dată de copil, încadrul procedurii civile urmate în vederea instituirii plasamentului, poate fi utilizată în cadrul procesului penal. R ăspunsul nu poate fi decât negativ, datorită

procedurilor specifice care impun investigarea abuzului, în primă fază de cătreorganul de cercetare penală sau procuror, urmând ca în situaţia în care existenţaabuzului se confirmă, să decidă trimiterea în judecată a persoanei vinovate. Cu toateacestea, atâta timp, cât în vederea luării unei măsuri de protecţie, Legeanr.272/2004, lege specială referitoare la protecţia drepturilor copilului, instituieobligaţia asistenţei copilului de către un psiholog, apreciem că aceasta se impune,cu atât mai mult, în cadrul unei proceduri penale, care implică audierea repetată acopilului, în faţa mai multor organe judiciare.

f. Preg ătirea profesionistului. În scopul realizării unei complete audieri acopilului victimă a unei infracţiuni este necesar ă de asemenea pregătirea persoaneicare va audia copilul, respectiv poliţist, procuror sau judecător.

Această etapă se refer ă la două aspecte distincte. În primul rând, este relevantă pregătirea profesională a persoanei care intervievează copilul, sub acest aspect fiindimportant ca cel care audiază să posede cunoştinţe privitoare la psihologiadezvoltării copilului33; consecinţele psiho-sociale ale abuzului asupra copilului;

tehnici de investigarea copilului victima etc.Recomandarea nr.5 din 2002 a Comitetului Miniştrilor către statele membre

referitoare la protecţia femeilor împotriva violenţei34 impune statelor membre „să garanteze un tratament comprehensiv şi adaptat copiilor de către un personalspecializat, la toate nivelurile (primire iniţială, poliţie, ministerul public, magistraţi)şi să facă posibil ca asistenţa prevăzută să r ăspundă necesităţilor copiilor.”

De asemenea, Recomandarea nr.11 din 1985, privind poziţia victimei în cadrul procesului penal35 impune ca ofiţerii de poliţie să fie formaţi în lucrul cu victimele,astfel încât să asigure o manier ă de abordare constructivă, liniştitoare şi empatică.

În al doilea rând, această pregătire trebuie să privească toate datele şi probelereferitoare la cazul în speţă şi se refer ă la întocmirea unui plan de ascultare avictimei, alcătuit din problemele ce urmează a fi lămurite prin audierea acesteia. Înacest sens este necesar ă analiza întregului material relevant pentru cazul dat ( cine asesizat organele judiciare despre posibila existenţă a unui abuz, care au fostîmprejur ările ce au determinat o astfel de acţiune, antecedenţa penală aînvinuitului/inculpatului, plângeri anterioare ale victimei, etc.)

32 Publicată în M.Of.nr.557/23.06.2004, cu modificările si completările aduse de: HOTARAREA nr. 2.393 din 21

decembrie 2004 **); HOTARAREA nr. 1.762 din 22 decembrie 2005 ; HOTARAREA nr. 9 din 9 ianuarie 2008 .33 Infra, C.Luca, „Perspectiva psihologică”34 Cit.supra., par.31.35 Cit.supra., par.1.


28/180

27

g. Alte chestiuni prealabile audierii . Înainte de începerea audierii, este necesar ă verificarea func ţ ionării mijloacelor tehnice, în condiţiile în care cel careintervievează optează pentru audierea prin intermediul reţelei audio video, încondiţiile impuse de art.77 indice 1 C.proc.pen. ori doreşte înregistrarea declaraţieivictimei.

Legat de această împrejurare există o serie de argumente în favoarea prezervăriideclaraţiei victimei prin utilizarea tehnicilor audio-video, referitoare la: memoria se poate şterge cu timpul, ori poate fi influenţată de factori exteriori36 ; de asemeneavictima îşi poate schimba ulterior declaraţiile, datorită presiunilor membrilorfamiliei, ale agresorului sau ale altor persoane de a retracta cele spuse cu ocaziaaudierii sale; înregistrarea poate fi folosită ulterior în faţa primei instanţe, ori încăile de atac37, reducând astfel numărul de audieri la care este supus copilul;înregistrează emoţiile copilului şi ofer ă indicii non-verbale.

Printre argumentele ce pledează în defavoarea înregistr ării declaraţieiminorului38 se număr ă cele referitoare la: posibilitatea ca aparatul să nu funcţioneze;copilul poate vorbi prea încet sau prea repede ori neinteligibil; datorită inhibiţiei saua insuficientei ori necorespunzătoarei pregătiri prealabile, copilul poate să nudezvăluie faptele săvâr şite asupra sa decât după terminarea audierii, ori la o dată ulterioar ă. Părerea profesioniştilor în domeniul psihologiei copilului39 este în sensulcă se pot ivi dificultăţi cu privire la audierea înregistrată video de către specialişti lamomentul oportun, atunci când amintirea evenimentului este încă proaspătă dar numai este asupritoare pentru copil.

II. 3. Audierea propriu-zisă a copilului victimă a unei infracţiuni

Aşa cum s-a menţionat deja, Codul de procedur ă penală, reglementează în art.75-77, modalităţile de ascultarea a păr ţii vătămate şi a păr ţii civile, conformdispoziţiilor referitoare la inculpat, care se aplică în mod corespunzător şi care sunt

prevăzute în disp. art. 69-74 C.proc.pen.

36 Infra C. Luca, Memoria. Elemente generale, particulare situa ţ iei traumatice şi psihopatologice.37 În dosarul nr.30261/2002 instrumentat iniţial de Judecătoria Iaşi şi, ulterior str ămutat conform art.55 Cod procedur ă penală, victimele minore (în număr de şapte) ale infracţiunilor de „act sexual cu un minor” şi „corupţiesexuală”, fapte ce constau în aceea că în perioada anilor 1997-2001 au fost supuse de către inculpat la acte sexuale

anormale precum şi la acte de corupţie sexuală în timp ce se aflau în centre de plasament, au fost audiate în cameraspecial amenajată pentru audierea minorilor-păr ţi vătămate sau învinuiţi din cadrul Poliţiei Iaşi, de către ofiţerulrepartizat pentru efectuarea unor astfel de anchete. Declaraţiile păr ţilor vătămate au fost înregistrate pe suportmagnetic audio-video şi au fost luate în prezenţa asistenţilor sociali, iar la finalizarea cercetărilor casetele video auînsoţit dosarul la instanţa de judecată. Trebuie f ăcută precizarea că declaraţiile imprimate pe suport magneticcorespund situaţiei de fapt cuprinse în actul de sesizare a instanţei de judecată. Interesat sau dezinteresat, pe parcursul desf ăşur ării cercetării judecătoreşti cinci dintre minorii victimă au revenit asupra declaraţiilor iniţialecreând chiar un scandal mediatic, în condiţiile în care inculpatul, cetăţean francez, era arestat de câteva luni, măsura preventivă putând apărea în acest context ca nelegală. La acestea s-au adăugat dificultatea dovedirii faptelor, înlipsa unor probe materiale(urme de spermă, fotografii, etc). În lipsa acelor casete video care atestau faptul că declaraţiile celor implicaţi au fost luate cu respectarea dispoziţiilor legale ar fi existat probleme serioase, îndovedirea faptelor şi în consecinţă, în pronunţarea unei sentinţe de condamnare. Inculpatul a fost găsit vinovat şicondamnat pentru săvâr şirea infracţiunii de „corupţie sexuală” şi „perversiune sexuală” la o pedeapsă privativă de

libertate de patru ani.38 R. Moisescu, „ Minorul victimă în cursul urmăririi penale” în Ghid de practici institu ţ ionale în instrumentareacauzelor cu minori, Asociaţia Alternative Sociale, Iaşi, 2005, p.39.39 G.Lopez, Violen ţ ele sexuale asupra copiilor, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p.79.


29/180

28

În consecinţă, legiuitorul nu prevede o procedur ă specială de ascultare avictimei, şi cu atât mai puţin a victimei minore, deşi, pe de o parte, inculpatul şivictima nu se află pe aceiaşi poziţie, de egalitate, sub aspectul drepturilor

procesuale recunoscute de legiuitor 40, iar pe de altă parte, între adult şi copil există deosebiri esenţiale.

De aceea este necesar, ca ori de câte ori se impune audierea unui minor, persoana care audiază să ţină cont, în primul rând, de caracteristicile de vârstă şi de personalitate a copilului41.

Totodată, este necesar ca limbajul folosit în audierea copilului să fie adaptat la posibilităţile intelectuale ale acestuia, prin folosirea unei terminologii simple,utilizarea unor termeni pe care copilul nu îi înţelege având ca efect inhibareaacestuia sau obţinerea de relaţii neconforme cu cele întâmplate.

Abordarea victimei minore trebuie să fie diferită de abordarea inculpatului, prinfolosirea unui ton blând, mai întâi asupra unor chestiuni generale, astfel încâttrecerea la obiectul audierii să se facă treptat42.

Persoana care procedează la audierea copilului trebuie să adopte o atitudine profesionistă de calm, de încurajare şi de respect, creând totodată convingerea că este bine informată. O abordare autoritar ă şi formalizată poate induce victimei oatitudine de complezenţă, nu una de încredere, de cooperare. Cum mare parte dinstarea pe care o avem la un moment dat o transmitem nu numai prin cuvinte dar şi

prin gesturi (unele involuntare), este necesar să ne cenzur ăm atât limbajul cât şisemnalele corpului, prin evitarea gesturilor, de orice fel - de enervare, de aprobaresau dezaprobare – r ămânând impasibili la contradicţii, stări de agitaţie sauincoerenţe.

a. Etapele ascult ării . Din dispoziţiile procedurale referitoare la ascultareainculpaţilor rezultă că aceasta priveşte trei etape distincte, respectiv, etapaîntrebărilor prealabile, etapa relatării spontane şi etapa întrebărilor propriu-zise, carevor fi analizate în cele ce urmează din perspectiva audierii victimei minore, ca partevătămată, cu particularităţile ce ţin de vârsta şi de dezvoltarea acesteia, de tipulinfracţiunii căreia i-a căzut victimă, a valorii probante a declaraţiei copiluluivictimă, a factorilor care influenţează declaraţia victimei, precum şi din perspectivadezavantajelor audierii repetate a copilului victimă.

Din perspectiva psihologiei judiciare43, etapele ascultării au o importanţă

deosebită, deoarece aici se pot identifica anumite mecanisme psihologice care pot

40 Spre ex. conform art.171 alin.2 şi 3 C.proc.pen. asistenţa juridică este obligatorie „când învinuitul sau inculpatuleste minor, internat intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestatchiar in alta cauza, când fata de acesta a fost dispusa măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea latratament medical chiar in alta cauza ori când organul de urmărire penala sau instanţa apreciază ca învinuitul oriinculpatul nu si-ar putea face singur apărarea, precum si in alte cazuri prevăzute de lege. In cursul judecăţii,asistenţa juridică este obligatorie si in cauzele in care legea prevede pentru infracţiunea săvâr şita pedeapsa detenţiunii pe viata sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare. (3), în timp ce conf. art.173 c.proc.pen.acordarea asistenţei juridice celorlalte păr ţi în proces este facultativă.41 P. Buneci, I.T.Butoi, Martorul pe terenul Justi ţ iei- perspectiva procesual penal ă şi psihologică, Editura Pinguin

Book, 2004, p.118.42 T. Butoi, I.T.Butoi, op.cit., p.115.43 V.Zdrenghea, T.Butoi, „Ancheta judiciar ă din perspectivă psihologică” în Psihologie Judiciar ă , Casa de editur ă şi presă “Şansa”- S.R.L., Bucureşti, 1994, p.156.


30/180

29

să-l ajute pe cel care audiază, şi de care acesta trebuie să ţină seama; astfel,urmărind relatările victimei, cel care audiază va observa logica expunerii,cursivitatea exprimării, siguranţa de sine şi contradicţiile posibile ale celui audiat.

a.1. Etapa explica ţ iilor şi întrebărilor prealabile este etapa menită să facilitezecontactul psihologic dintre persoana care realizează audierea şi copilul victimă.

Această etapă este importantă pentru a atenua starea emoţională a copilului,stare care poate fi amplificată de labilitatea psiho-comportamentală, de teamaconsecinţelor dezvăluirii faptei44 pentru el sau familia acestuia, a problemelor pecare le va cauza45, de solemnitatea locului în care se află ori datorită poziţiei în carese găseşte.

Realizarea contactului psihologic presupune stabilirea de raporturi cu copilul prin discuţii introductive cu referire la situaţia familială, şcolar ă, la starea desănătate, probleme de perspectivă, aptitudini, pasiuni etc., ajutând anchetatorul ladeterminarea nivelului de dezvoltare a copilului46, scop în care discuţia esteorientată iniţial asupra unor aspecte care nu au legătur ă cu cauza.

În acest mod se poate obţine o deconectare a subiectului, o încălzire a relaţieiinterpersonale, care favorizează chestionarea ulterioar ă cu privire la faptă47.

Acest lucru este necesar pentru că în cazul persoanelor sincere dar labileemoţional, cum sunt minorii, este necesar crearea unui climat de siguranţă, deîncredere reciprocă, a unui dialog deschis, degajat, cooperant. Nerealizarea acestuiclimat poate duce la inhibiţii emoţionale artificiale cu manifestări mimico-gesticulare şi neuro-vegetative48.

În această etapă atitudinea şi comportamentul profesionistului sunt foarteimportante.

Esenţiale în acest demers sunt r ă bdarea, tactul, toleranţa, disponibilitatea dea asculta, disponibilitate empatică, stă pânirea de sine etc., toate acestea

conferind un fond psihologic general pozitiv49.În această etapă trebuie explicat rolul pe care îl are magistratul în proces,

întrucât informaţiile cu privire la fazele anchetei, la importanţa şi rolul victimei suntde natur ă să reducă stresul şi teama de necunoscut, astfel încât, cu cât va înţelegemai bine scopul audierii cu atât copilul fi mai activ în oferirea de r ăspunsuri50. Deasemenea, copilul trebuie asigurat că versiunea lui este importantă.

Dacă declaraţia copilului urmează a fi înregistrată, este bine ca atât copilului cât

şi reprezentantului legal al acestuia să i se aducă la cunoştinţă această împrejurare51

.

44 T.Furnis, Manual multiprofesional pentru abuzul sexual al copilului - Management integrat, terapie şiinterven ţ ie legal ă , Editura Waldpress, Timişoara, 2004, p.28.45 Studiile psihologice arată că în cele mai multe cazuri copilul victimă îşi asumă o parte din vină. În acest sens,vezi C.Mighiu, C.Luca, “ Rolul psihologului în lucrul cu copilul abuzat/neglijat” în op.cit., p.57.46 M.Roth Szamoskozi, „ Evaluarea situaţiilor de maltratare a copilului” în Copilul maltratat - Evaluare, prevenire,interven ţ ie, op.cit., p.69.47 V.Zdrenghea, T.Butoi, „Ancheta judiciar ă din perspectivă psihologică” în Psihologie Judiciar ă, op.cit., p.151. 48 Idem, p.152.49 I.Buş, M.Miclea, D. David, A. Opre, Psihologie judiciar ă-curs postuniversitar 2004-2005, Universitatea Babeş -

Bolyai, Cluj Napoca, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, p.66.T.Prună, Prelegeri de psihologie judiciar ă , Iaşi, Editura Fundaţia Chemarea, 1992, p.100.50 M.Roth Szamoskozi, op.cit., p.69.51 Ibidem.


31/180

30

Este necesar ca profesionistul să explice victimei ( mai ales in cazul victimelorabuzate sexual sau traficate) într-un limbaj simplificat, faptul că într-un procescredibilitatea victimei poate fi pusă la îndoială şi de aceea, detaliile sunt foarteimportante, pentru a demonstra prin mijloace independente că ceea ce s-a întâmplateste adevărat şi că trebuie să facă tot posibilul să-şi amintească şi să povestească tot

ce s-a întâmplat, f ăr ă să ascundă nimic.În această etapă, copilului victimă şi reprezentantului acestuia îi sunt aduse lacunoştinţă drepturile sale procesuale, sens în care va primi informaţiile prev. dedispoziţiile art.4 din Legea 211/2004.

Această obligaţie revine instituţiei sau mai exact persoanei îndrituite să ia primul contact cu victima infracţiunii, respectiv procurorului, ofiţerilor, agenţilor de poliţie dacă competenţa de a efectua cercetarea penală revine acestora.

Potrivit textului legal, informarea constă în încunoştinţare

73361482-justitia-pentru-minori.pdf

Documents

Transcript of 73361482-justitia-pentru-minori.pdf