Regizorul Lucian Pintilie ajunsese la film încă din anul 1966, venind din teatru (şi după ucenicii la cei mai importanţi cineaşti români, Victor Iliu şi Liviu Ciulei), ajunsese la film, şi nu oricum, ci prin Duminică la ora 6, o peliculă care — după premiera din ianuarie 1966 — avea să fie premiată la multe festivaluri naţionale şi internaţionale, la Mamaia, la Mar del Plata (premiul special al juriului), la „micul Cannes" (Marele Premiu) şi la Hyeres. în volumul său „Arta naraţiunii în filmul românesc", loan Lazăr îşi propune să descifreze, la tânărul regizor debutant (Pintilie avea 32 de ani atunci), sensul unei op-ţiuni: „Lucian Pintilie a lucrat cu Uiu, dar şi cu Ciulei. A avut însă puterea să rămână el însuşi, şi nu ne temem de locul comun al acestei observaţii, deşi ne-ar fi la îndemână să constatăm, de pildă, încă din genericul Duminicii la ora 6, două tendinţe ce par specifice stilurilor ultimilor doi: pe de o parte privirea clară, ordonatoare, deşi mai degrabă tensională decât epică — ce aminteşte de stilul „clasic" al autorului Morii cu noroc — iar pe de alta, contrapunctarea secvenţei (grupul excursioniştilor şi respectiv cei doi protagonişti prinşi într-o acţiune ce-şi are legile ei dure), cu trimitere la filmele lui Ciulei". Tot despre intrarea specifică în cinematograf a lui Lucian Pintilie vorbeşte şi principalul său mentor, Victor Iliu, referindu-se tot la filmul de debut: „Lucian Pintilie este un regizor de teatru, cu o experienţă limitată şi în televiziune. El a fost obişnuit cu convenţiile scenei, cu tirania textului, iar acest film, cu calităţile şi excesele lui, ilustrează tocmai această beţie care 1-a cuprins pe Pintilie când s-a întâlnit cu posibilităţile filmului, cu mobilitatea cadrului, cu resursele contrapunctului audio-vizual, cu putinţa reproducerii fluxului vital al realităţii şi cu alte aspecte ale creaţiei filmice, necunoscute omului de teatru" („Fasci-naţia cinematografului", pag. 142). Din punct de vedere tematic, Duminică la ora 6 este — raportat la finele veacului XX — un film „datat": trama este plasată în anii luptei comuniştilor din ilegalitate (co-scenaristul fiind, el însuşi, un publicist ilegalist, Ion Mihăi- leanu), personajele din centrul intrigii fiind doi tineri care se cunosc în timpul unor acţiuni conspirative. Din capul locului, însă, Lucian Pintilie nu a mizat pe „conjuncturalul politic" ci şi-a structurat demersul regizoral pe povestea de dragoste a filmului, urmărind cu precădere — alături de operatorul Sergiu Huzum, care a experimentat, începând de la acest film, procedeul trans-trav-ului — parametri artistici. Cele două personaje principale, Radu şi Anca (cu Dan Nuţu şi Irina Petrescu în roluri, tineri şi frumoşi), trăiesc o poveste de iubire tumultoasă şi tragică — băiatul este trădat în acţiunea conspirativă pe care o duce la bun sfârşit cu preţul vieţii —, naraţiunea se desfăşoară „cu sufletul la gură", şi, dintr-o dată, prin această „simplă coincidenţă", structura povestirii — concepută ca un prelung monolog interior — duce cu gândul la experimentele „noului val" francez şi, prin forţa lucrurilor, la valoroase creaţii cinematografice pe plan mondial din vremea respectivă. Ritmul acţiunii, galopant uneori, alternează cu lungi secvenţe de aşteptare crispată, fiind — din loc în loc — punctat de câte un leit-motiv avertizant, cum ar fi acela al ascensorului, cu misterul său abia în final revelat, un sărman lift care preia — totodată— şi funcţiile „fatum"-ului antic. Lucian Pintilie s-a gândit, neîndoios, la tragediile clasice când şi-a structurat Duminică la ora 6. In filmul său, alături de Irina Petrescu şi Dan Nuţu — amândoi, cum spuneam, cu „momente de graţie" — mai apar Eugenia Popovici, Cătălina Pintilie, Eugenia Bosânceanu, Costel Constantinescu, Marcel Gingulescu, Constantin Cojocaru.