Lucrările solului în viticultura biologicãSe recomandă aplicarea celor care perturbă cel mai puţin activitatea microbiană a solului şi asigură menţinerea structurii acestuia.Principiile care stau la baza tehnicilor de lucrare a solului în viticultura biologica sunt urmatoarele :

- mobilizarea şi aerarea solului fără răsturnarea brazdelor, precum şi evitarea încorporarii în profunzime a orizonturilor superficiale cu ocazia araturilor, pentru a nu distruge humusul şi a nu perturba activitatea microbiologica la suprafata solului. În solurile bine mobilizate şi aerate rădăcinile pătrund uşor, fără a fi asfixiate;- materia organică proaspată (reziduurile plantelor, îngrăşămintele verzi, îngrăşămintele organice proaspete) să nu fie încorporată în profunzime, ci superficial, pentru a fi supuse unei humificări prealabile în mediu aerob;- limitarea numărului de treceri cu maşini grele pentru a evita tasarea solului, cu efecte negative asupra structurii, aerării şi asupra activităţii sale biologice;- lucrarea solului la momentul potrivit, adică atunci când nu este prea umed. La trecerea utilajelor pe soluri cu un conţinut prea mare în umiditate pneurile patinează, iar porozitatea de aeraţie a solului este mult diminuată.

Clasificarea lucrarilor solului

Dupa regularitatea cu care se aplica si adancimea la care se executa, lucrarile solului se clasifica astfel:•Lucrari anuale •Superficiale•Adânci

•Lucrari periodice•Adânci

Lucrari anuale

Adanci• -Aratura de toamna, fara rasturnarea brazdelor spre

randul de vite;• -Aratura de primavara, fara rasturnarea brazdelor catre

mijlocul intervalelor dintre randuri;• -Afanarea adanca a solului pe rand (sapa mare) Superficiale• Prasile mecanice:• -Afanarea solului cu cultivatorul; • -Afanarea solului si taierea buruienilor cu freza sau

grapa cu discuri; Prasile manuale• -Afanarea solului, pe randul de vita de vie

Lucrari periodice

Adanci• -Afanarea solului cu subsolier, odata la 2-3

ani, adancimea 35-45 cm;• -Afanarea solului cu organele active tip Cizel

la 20-25 cm adancime, in alternanta cu aratura de toamna;

• -Lucrarea adanca a solului cu masina de sapat solul (freza cu harlet);

• Lucrarile anuale care se aplica solului au ca scop urmatoarele: mentinerea solului intr-o stare permanenta de afanare pe adancimea de 0-15 cm, prevenirea pierderilor de apa din sol; distrugerea buruienilor; activarea proceselor chimice si biologice din sol.

• Lucrarile periodice urmaresc: reafanarea solului in straturi adanci de 35-45 cm, explorate intens de sistemul radicular al vitelor; regenerarea radacinilor si imbunatatirea conditiilor de nutritie; distrugerea hartpanului care se formeaza in urma lucrarilor anuale, repetate ale solului.

• Lucrarile anuale ale solului in ordine cronologica:

• 1. Aratura de toamna este o lucrare agrotehnica de mare importanta in viile roditoare prin care se asigura acumularea apei provenite din ploi si zapezi in sol, incorporarea ingrasamintelor organice, distrugerea unor daunatori care traiesc in sol si epuizarea revervei de seminte de buruieni.

• Pe intervalele lucrate ca ogor negru, lucrarea se executa dupa caderea frunzelor, la adancimea de 15 cm, cu plugul PCV –2,2 echipat cu o rarita si 4 trupite fara cormana, pentru a nu rasturna brazdele.

• 2. Aratura de primavara are ca scop mobilizarea solului pe adancimea de 14-15 cm si combaterea buruienilor. Pe intervalele lucrate ca ogor negru, lucrarea se executa in perioada martie – aprilie, cu PCV-2,2 echipat cu o rarita si 4 trupite fara cormana, la care se ataseaza o grapa steleta pentru a nu rasturna brazdele si a evita pierderile de apa din sol prin evaporare, un proces favorizat si de vanturile frecvente.

• Concomitent cu aratura de primavara, se introduc in sol si ingasamintele verzi pe intervalele pe care acestea au fost cultivate. Lucrarea se executa la sfarsitul lunii aprilie, cu PCV-2,2 echipat cu o rarita si 4 trupite cu cormana, la care se ataseaza o bara nivelatoare.

• 3. Afanarea solului pe rand (sapa mare) intre butuci se face imediat dupa executarea araturii de primavara. Lucrarea se executa manual, pe toate randurile, indiferent de sistem, ogor negru, cultivat cu ingrasaminte verzi sau inierbat, la adancimea de 10-12 cm.

• 4. Prasilele mecanice sunt lucrari superficiale, ce se executa pe intervale mentinute ca ogor negru, pentru a mentine solul in stare afanata si curat de buruieni. Prasilele mecanice se executa pe intervale pe care s-au cultivat ingasaminte verzi dupa ce acestea au fost pastrate o perioada ca mulci, atunci cand se constata aparitia buruienilor din flora spontana. Astfel, numarul prasilelor mecanice se reface. Sunt necesare 4-5 prasile mecanice in intervalul mai-august, esalonate, in functie de regimul precipitatiilor si gradul de imburuienare a solului.

• Lucrarea se executa, de preferat cu plugul cultivator PCV echipat cu organele active tip sageti, in agregat cu bara nivelatoare. Nu este indicata lucrarea cu freza FV-1,5 datorita maruntirii exagerate a solului si degradarii structurii acestuia, randamentul scazut in combaterea buruienilor (sunt necesare doua treceri pe acelasi interval) si ajutorul indirect pe care il primesc pentru inmultirea buruienilor cu rizom, prin imprastierea acestora pe toata suprafata intervalului dintre randuri.

• 5. Prasilele manuale, in numar de 3-4, mai multe (5) in conditii de cand precipitatiile sunt abundente, se executa pe toate randurile, indiferent de sistemul de intretinere, la adancimea de 5-9 cm, pentru a mentine solul afanat si fara buruieni.

• Lucrarile adanci, periodice ale solului• Dupa un numar de ani de la infiintarea

plantatilor, datorita lucrarilor mecanizate, solul se taseaza puternic in straturi adanci si se inrautatesc conditiile de crestere a radacinilor si de nutritie.

• De aceea sunt necesare lucrari periodice, prin care sa se refaca starea de afanare a solului si sa fie regenerate radacinile butucilor.

Aceste lucrari sunt:• -Subsolajul, lucrarea se executa toamna, in

sistem de ogor negru, dupa recoltarea strugurilor, la o umiditate a solului U= 60-80 % IUA. Sub aceasta umiditate, solul se disloca in bulgari mari si se rup multe radacini ale vitelor.

• Prin subsolaj se afaneaza solul intre randurile de vite, pe o adancime de 35-45 cm si se distrug 10-20 % din radacinile vitelor, insa refacerea lor se realizeaza repede prin formarea unui numar sporit de radacini din zonele sectionate.

• -Afanarea solului cu organele active tip,,Cizel’’ la adancimea de 20-25 cm, in alternanta cu aratura de toamna, se recomanda pe solurile usoare.

• Particularităţile lucrărilor solului în viticultura ecologică. Lucrările solului aplicate în viticultur a ecologică prezintă unele particularităţi.

• Astfel subsolajul, lucrare de mobilizare în profunzime a solului fără amestecarea orizonturilor, se realizează la sfârşitul verii sau toamna, fiind recomandat în special pe solurile slab drenate şi slab aerate.

• Este important să nu se intervină decât atunci când solul este drenat la adâncimea de executare a lucrării.

• Aratura nu trebuie sa fie profundă, pentru a nu îngropa orizonturile ,,vii" de la suprafaţa, ceea ce ar dăuna activităţii biologice a solului.

• Flora şi fauna microbiană a solului sunt de două feluri: aerobă şi anaerobă.

• Cele mai importante sunt microorganismele aerobe care trăiesc în cea mai mare parte aproape de suprafaţa solului, la mai puţin de 15 cm şi au nevoie de aer.

• Microorganismele anaerobe sunt situate în profunzime şi trăiesc fără aer.

• Arătura adâncă şi răsturnarea brazdelor daunează activităţii biologice a solului, în sensul că microorganismele aerobe sunt asfixiate în profunzime, iar cele anaerobe aduse la suprafaţă sunt distruse în contact cu aerul.

• Lucrările superficiale ale solului aplicate la momentul potrivit permit pătrunderea apei, aerarea necesară dezvoltării rădăcinilor şi microflorei, contribuind la distrugerea buruienilor.

• Se evită folosirea maşinilor ce farâmiţeaza pronunţat solul, distrugând agregatele structurale (freze, sape rotative etc.).

• Lucrarea mecanică a solului este completată cu cea a organismelor vii din sol, în special cu a râmelor care aerează solul prin crearea a numeroase galerii şi amestecarea solului cu materia organică; de aceea, este importantă păstrarea lor în sol.

• Rădăcinile plantelor, prin ramificaţiile lor, multiple, pătrund şi explorează solul în toate direcţiile, completând şi ele lucrările solului.

MULCIREA SOLULUI • Întreţinerea modernă a plantaţiilor viticole cu

agregatele viticole, implică puternice efecte negative.

• Prin apăsarea roţilor se creează o presiune asupra solului, care duc la tasarea acestuia până la adâncimi mari.

• Chiar dacă se ţine seama că un sol umed nu trebuie parcurs cu tractoare şi utilaje, trecerile curente produc, cu timpul, tasări ale solului şi conduc prin aceasta, îndeosebi în solurile argiloase, la o distrugere durabilă a structurii acestuia, care cu greu poate fi înlăturată.

• În plantaţiile cu distanţe mici între rânduri, parcurse întotdeauna pe aceleaşi urme, tasările solului sunt mai puternice.

• După unele surse, un om cu greutatea de 75 kg şi pe o suprafaţă de contact de 400 cm2 provoacă o presiune asupra solului de 0,19 kg/cm2, în timp ce un tractor cu greutatea proprie de 1200 kg şi pe o suprafaţă de 1500 cm2 produce o apăsare de 0,80 kg/cm2.

• Pentru a menaja solul şi, pe de altă parte, pentru a restrânge cheltuielile mari ocazionate de lucrarea acestuia, există posibilitatea acoperirii lui (mulcirea).

• Mulcirea solului, se realizează prin acoperirea rândurilor dintre viţe (mulcire parţială) sau pe întreaga suprafaţă (mulcire totală) cu pleavă, paie, scoarţă de copac, sau cu un strat vegetal obţinut din tocarea masei verzi formată din secară, orz, rapiţă etc.

• Drept rezultat, se îmbunătăţeşte regimul termic şi hidric din sol, se evită fenomenele de eroziune şi de apariţie a buruienilor.

• În viticultura modernă se folosesc, în acest scop, benzi din folie de polietilenă biodegradabilă, de culoare neagră, soluţie ce poate fi aplicată în arealele foarte secetoase, pe suprafeţe restrânse însă, datorită costurilor.

• Acoperirea solului cu polietilena determina ridicarea temperaturii lui cu pana la 5°C si a umiditatii cu 20%, comparativ cu varianta fara mulci.

Mulciul din paie.• Se împrãştie pe întreaga suprafaţă a plantaţiei, în

cantitate de 8-10 t/ha. • Timpul optim de administrare este toamna, după

lucrarea adâncă a solului. • Creşterea buruienilor prin stratul de paie va fi

reprimată, iar vetrele izolate de buruieni vor putea fi înlăturate.

• Îngrăşămintele vor fi împrăştiate peste paie, ploile le vor spăla şi astfel vor pătrunde prin stratul de paie.

• După 3 ani se vor mai adăuga paie pentru acoperirea solului, iar după 10 ani întreaga masă de paie va fi încorporată cu ajutorul sapei rotative, urmând a se proceda la o nouă acoperire.

• Avantajele acoperirii cu paie: – - prevenirea eroziunii solului pe pante; – - reprimarea aparitiei buruienilor; – - păstrarea umidităţii solului sub paie şi în anii secetoşi; – - repopularea solului cu râme; – - stimularea creşterii viţelor; – - diminuarea cheltuielilor pentru întreţinerea mecanică

a solului.• Dezavantajele acoperirii cu paie: – - la paiele proaspăt administrate există un oarecare

pericol de incendiu; paiele existente în plantaţie de câteva luni ard mai greu;

– - se favorizează apariţia şoarecilor, viermilor-sârmă şi altor dăunători.

Mulciul din ierburi• În viile înierbate, acoperirea solului pe

rândurile de viţe cu mulci de ierburi s-a dovedit a fi avantajoasă.

• Masa de ierburi este aruncată pe solul de sub rândurile de butuci de către cositoarea cu aparat de tăiere de tip rotativ, cu ocazia cosirii intervalului înierbat.

• Acoperirea cu mulci de ierburi are aceleaşi avantaje ca şi cea cu paie.

Mulciul din scoarţă de copac• Scoarţa de copac s-a confirmat ca un material

de acoperire corespunzãtor. • Cantitãţile recomandate ajung la 3-5 m3/ar. • Scoarţa dezvolta o actiune erbicidã si

putrezeşte foarte incet, fiind deci foarte durabilã.

• Incercãri cu turbã fibroasã sau cu un strat gros de coarde tocate nu au confirmat asteptãrile.

• Ele nu au reuşit sã realizeze dorita legaturã cu solul si au constituit un strat izolator, sub care solul se întăreşte.

COMBATEREA BURUIENILOR • In viticultura ecologica se recomanda extinderea

preocuparilor de reglare a dezvoltarii buruienilor. Buruienile concureaza butucii din plantatii si le afecteaza productivitatea.

• Aceasta concurenta intervine in anumite perioade critice de dezvoltare a vitei de vie, inainte de intrarea pe rod si cativa ani dupa aceea, cand butucii au nevoie sa se fortifice, dar si anual, in perioadele de maxim consum de apa pentru vite si de atac puternic de mana.

• In afara acestor perioade buruienile pot avea efecte favorabile, asigurand protectia suprafetei solului si stimularea activitatii biologice prin exudatele radiculare eliberate.

• Buruienile în viticultura ecologică sunt privite adeseori ca fiind principala problemă. Ele concurează viţa de vie pentru resurse (apă, elemente nutritive şi lumină), pot fi gazdă pentru dezvoltarea dăunatorilor şi a agenţilor patogeni, îngreunează operaţiile de recoltare şi diminuează calitatea recoltei.

• Principiul aplicat în viticultura ecologică trebuie să fie acela al diminuării buruienilor şi al măsurii de limitare a presiunii exercitate de acestea asupra plantaţiei.

• Totuşi buruienile au şi un rol pozitiv, dacă densitatea acestora nu depăşeste anumite limite, constând în reducerea riscului de eroziune şi al riscului de levigare a elementelor nutritive, prevenirea formării crustei şi sporirea biodiversitatii.

• Un alt efect pozitiv al prezenţei buruienilor este acela că, acestea constitute gazda unor prădători naturali ai insectelor dăunatoare din plantaţie.

• Se va avea în vedere doar combaterea bururienilor problemă şi reducerea densităţii buruienilor comune.

• In general, solurile neechilibrate, cele saracite in humus si prost lucrate sunt cele mai usor de invadat de buruieni, in special cele greu de combatut: palamida, volbura, pirul, costreiul.

• Prin trecerea la viticultura ecologica, se pune accent deosebit pe metodele preventive si pe metodele nechimice, eliminandu-se definitiv erbicidele.

• Efectele negative ale buruienilor in plantatiile viticole sunt:– concurenta pentru apã si elemente nutritive;– agravarea riscului de înghet în primãvarã;– întretinerea unui microclimat favorabil bolilor criptogramice;– stânjenirea aplicãrii tratamentelor fitosantare.

• Buruienile care se intalnesc in plantatiile viticole pot fi: anuale si perene.

• a) Specii anuale:• -monocotiledonate: mohorul rosu - Setaria sp.;

mohorul verde – Setaria sp., mohorul lat – Echinochloa crus-galli, meisorul-Setaria viridis;

• -dicotiledonate: stirul - Amaranthus sp., loboda salbatica - Chenopodium sp., iarba grasa - Portulaca oleracea, zarna-Solanum nigrum, traista ciobanului-Capsela bursa pastoris, mustarul salbatic - Sinapis arvensis, rocoina-Stellaria media, sugelul-Laminum sp., troscotul comun-Polygonum avicularae, soparlita-Veronica sp., spanacul salbatic - Chenopodium album, Cornetei - Xanthium sp.

• b)Specii perene:• -monocotiledonate: pirul gros - Cynodon

dactilon, pirul tarator - Agropyron repens, costreiul - Sorgum halepense;

• -dicotiledonate: volbura – Convolvulus arvense, urda vacii - Lepidium draba, palamida – Cirsium arvense, susaiul - Sonchus sp., curcubetica (marul lupului)-Arisolochia clematitis, papadia – Taraxacum oficinalae; mazarichea de camp-Vicia sp., murul-Rubus caesium.

• Metode de prevenire folosite in viticultura ecologica sunt urmatoarele:

• - aratura de primavara care face cat mai devreme, pentru ca semintele aduse la suprafata sa nu aiba timp sa germineze si apoi sa fie distruse prin lucrari superficiale;

• - evitarea lucrarilor terenului la o umiditate ridicata si a tasarii care favorizeaza dezvoltarea buruienilor perene, in special a palamidei;

• - eliminarea surselor de diseminare, prin cosirea taluzelor teraselor inainte ca buruienile de aici sa produca seminte, precum si nefolosirea ca ingrasamant natural a gunoiului de grajd proaspat, care contine o cantitate mare de seminte germinabile de buruieni;

• - folosirea ingrasamintelor verzi si mulcirea solului cu acestea dupa cosirea si inierbarea temporara vor constitui mijloace de prevenire a dezvoltarii buruienilor.

• Metode de distrugere a buruienilor curente sunt reprezentate de prasile mecanice si manuale repetate.

• Acestea necesita multe cheltuieli cu forta de munca, cu utilajele si carburanti. Prasilele manuale pun cele mai mari probleme, deoarece forta de munca are o cerere deosebita in aceste perioade ale anului, fapt ce impune necesitatea asigurarii prin contracte ferme cu muncitori sezonieri.

• Pentru distrugerea buruienilor, in viticultura ecologica se mai pot folosi unele metode termice cu vapori sau cu flacara directa. Combaterea ecologica a buruienilor nu trebuie sa duca la imburuienarea plantatiilor ca efect pot duce la distrugerea acestora.

• Combaterea buruienilor prin mulcire, constă în acoperirea solului cu materie organică: resturi vegetale, paie, frunze, rumeguş, compost.

• Se împiedică accesul buruienilor la lumină şi ca atare acestea mor epuizate datorită imposibilităţii desfaşurării procesului de fotosinteză.

• Combaterea buruienilor cu ajutorul microorganismelor constituie o altă posibilitate, de exemplu: combaterea pălămidei (Cirsium arvense) cu ajutorul ruginii (Puccinia punctiformis).