UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris

C.Z.U.: 336.761(478):005(043.2)=135.1

B-54

Svetlana BÎRLEA

EFICIENTIZAREA MECANISMULUI DE GESTIUNE A PIEŢEI

VALORILOR MOBILIARE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Specialitatea: 08.00.05 – Economie şi management (în ramură)

TEZĂ DE DOCTOR ÎN ECONOMIE

Conducător ştiinţific:Oleg BUGA,Doctor habilitat în economie,Conferenţiar universitar_______________________

AutorulSvetlana BÎRLEA_______________________

CHIŞINĂU – 2007

1

CUPRINS

................................................................................................................................. 10 CAPITOLUL I. PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE PIEŢEI VALORILOR MOBILIARE .................................................................................... 11

1.1. Piaţa valorilor mobiliare: evoluţia, organizarea, funcţionarea şi rolul ei în

economia de piaţă ........................................................................................................ 11

1.2. Evoluţia pieţei valorilor mobiliare în Republica Moldova ....................... 31

1.3. Gestiunea resurselor investiţionale în economia naţională prin

intermediul pieţei valorilor mobiliare .......................................................................... 50

1.4.Tendinţe actuale ale evoluţiei pieţei valorilor mobiliare ........................... 58

CAPITOLUL II. BURSA DE VALORI ŞI ROLUL PRIORITAR AL ACESTEIA ÎN GESTIUNEA PIEŢEI VALORILOR MOBILIARE .................. 74

2.1. Istoric şi evoluţie ...................................................................................... 74

2.2. Rolul şi locul bursei de valori pe piaţa valorilor mobiliare ...................... 89

2.3. Bursa de valori - parte componentă a mecanismului de reglementare a

pieţei valorilor mobiliare ............................................................................................. 98

CAPITOLUL III. PROBLEME FUNDAMENTALE, PREMISE ŞI CONDIŢII ALE EFICIENTIZĂRII MECANISMULUI DE GESTIUNE A PIEŢEI VALORILOR MOBILIARE ÎN REPUBLICA MOLDOVA. ............................ 103

3.1. Necesitatea şi importanţa reglementării ca element principal al

mecanismului de gestiune a pieţei valorilor mobiliare .............................................. 103

3.2.Funcţiile şi formele organizatorice ale influienţei statale asupra

mecanismului de gestiune a pieţei valorilor mobiliare. ........................................... 115

3.3. Modalităţi de eficientizare a mecanismului de gestiune a pieţei valorilor

mobiliare în Republica Moldova ............................................................................... 127

CONCLUZII şi RECOMANDĂRI ........................................................................ 136 LISTA ABREVIERILOR ....................................................................................... 144 ................................................................................................................................. 144 BIBLIOGRAFIE ................................................................................................... 145 ADNOTARE ............................................................................................................ 157 CUVINTE-CHEIE ................................................................................................. 160 ANEXE .................................................................................................................... 161

INTRODUCERE

2

Actualitatea temei de cercetare. Piaţa valorilor mobiliare apare ca unul din

mecanismele-cheie de atragere a resurselor băneşti în scopul investiţiilor,

modernizării economiei, stimulării creşterii economice. Cu toate acestea, piaţa

mondială a valorilor mobiliare, după cum ne arată practica ultimilor ani, poate fi

sursa instabilităţii economice, a riscurilor macroeconomice şi a „zguduiturilor”

sociale. Cele mai problematice fiind pieţele mobiliare în formare, printre care se

numără şi piaţa valorilor mobiliare naţională.

Importanţa şi necesitatea acestei pieţe este de necontestat. Considerăm că,

pentru buna funcţionare a mecanismului economiei de piaţă, piaţa valorilor mobiliare

este componenta care contribuie la îndeplinirea următoarelor obiective: finanţarea

activităţii economice, asigurarea mobilităţii capitalului şi minimizarea riscului

investiţional.

Piaţa valorilor mobiliare este una din cele mai importante structuri ale

economiei de piaţă. La etapa actuală de dezvoltare a economiei naţionale, un rol

deosebit îi revine pieţei valorilor mobiliare, care asigură acumularea de capital atît

din interior, cît şi din exterior şi, în acelaşi timp, direcţionarea acestuia în dezvoltarea

şi prosperarea economiei naţionale. Din aceste considerente se acordă o atenţie

deosebită instrumentelor de conducere utilizate de către autorităţile administrative şi

anume: reglementării şi supravegherii pieţei valorilor mobiliare ca elemente

funcţionale ale mecanismului de gestiune a pieţei valorilor mobiliare. Prin

intermediul acestora, autorităţile administrative stimulează sau blochează dezvoltarea

pieţei valorilor mobiliare.

Dat fiind rolul primordial pe care îl jocă această piaţă în economia fiecărei

ţări, tratarea acestui subiect prezintă un interes de maximă actualitate.

Piaţa valorilor mobiliare din Republica Moldova a apărut în urma procesului

de privatizare a patrimoniului de stat. Din momentul creării şi pînă în prezent au avut

loc oscilaţii spectaculoase în parametrii de bază ai funcţionării acestei pieţe. O

influenţă negativă asupra mecanismului funcţionării pieţei valorilor mobiliare

naţionale au avut-o crizele financiare internaţionale, un exemplu concret fiind criza

3

din fosta U.R.S.S., în urma căreia o mulţime de investitori şi-au pierdut mijloacele

băneşti.

La momentul actual, piaţa valorilor mobiliare autohtonă se confruntă cu o

serie de probleme generale legate de instabilitatea economiei naţionale şi probleme

specifice acestei pieţe printre, care se evidenţiază: interesul scăzut al populaţiei

privind investiţiile în valori mobiliare şi activitatea scăzută a emitenţilor pe acest

segment al pieţei financiare. Majoritatea populaţiei are o atitudine incertă faţă de tot

ce este legat de piaţa valorilor mobiliare, deoarece sistemul de protecţie a riscurilor în

Republica Moldova nu corespunde nivelului european. Un motiv în plus îl constituie

noutatea domeniului respectiv şi lipsa cunoştinţelor în acest domeniu.

Rolul evident în garantarea şi dezvoltarea unei pieţe eficace a valorilor

mobiliare îi aparţine statului. Anume statul trebuie să manifeste diverse acţiuni asupra

pieţei valorilor mobiliare, în scopul creşterii rolului investiţiilor pe această piaţă, ca

unul dintre cei mai importanţi factori ai dezvoltării economiei naţionale. Cercetarea

rolului statului privind dezvoltarea pieţei valorilor mobiliare autohtone şi

eficientizarea mecanismului de gestiune a acestei pieţe este una din principalele părţi

componente ale acestui studiu.

Un loc aparte în lucrare a fost rezervat tratării a două concepte strîns legate

între ele, şi anume: integrarea şi globalizarea pieţei valorilor mobiliare, deoarece

aceste fenomene au adus beneficii considerabile economiilor naţionale şi

investitorilor. Într-un context în care pieţele financiare se integrează şi se

globalizează într-un ritm accelerat, apar noi posibilităţi de plasare a resurselor

disponibile şi totodată noi oportunităţi de accesare a pieţelor financiare.

Promovarea politicii de stat direcţionată spre eficientizarea mecanismului de

gestiune a pieţei valorilor mobiliare în Republica Moldova, care ar servi intereselor

naţionale şi care ar fi integrată efectiv pe piaţa mondială de capital, asigurînd, în acest

mod, atragerea investiţiilor pentru dezvoltarea economiei Republicii Moldova, va

duce la creşterea unui sector financiar competitiv şi a unei pieţe de capital dezvoltate

în ţara noastră, va stimula ridicarea eficacităţii economice naţionale în general.

4

Cercetarea evoluţiei şi stării actuale a pieţei valorilor mobiliare, a problemelor

privind dezvoltarea acesteia şi elaborarea propunerilor de îmbunătăţire a situaţiei în

acest domeniu al economiei naţionale devin deosebit de importante şi actuale, avînd o

însemnătate mare pentru economia naţională.

Actualitatea temei de cercetare este condiţionată şi de necesitatea realizării

unui set de măsuri privind eficientizarea mecanismului de gestiune a pieţei valorilor

mobiliare.

Toate acestea dovedesc actualitatea temei de cercetare.

Gradul de studiere a temei de cercetare. Momentele ce ţin de gestiunea

pieţei valorilor mobiliare, în special în perioada de tranziţie, practic nu sunt abordate.

În acelaşi timp, piaţa valorilor mobiliare, fiind parte componentă a pieţei financiare,

se află şi sub influenţa factorilor globali ai dezvoltării economice în fiecare ţară, cît şi

a economiei mondiale în întregime. Însă nici cercetările internaţionale, în cele mai

multe cazuri, nu oglindesc tot complexul de probleme privind dezvoltarea pieţei

valorilor mobiliare şi nici strategiile macroeconomice de dezvoltare a acestei pieţe,

punînd accentul doar pe unele aspecte ale acestor strategii, anumite grupuri de

probleme sau doar asupra unor particularităţi ale acestei pieţe.

Astfel, şi în timpul de faţă, tot mai rămîne deschisă problema privind analiza

factorilor fundamentali în determinarea şi elaborarea „scenariului” de dezvoltare a

pieţei valorilor mobiliare în formare. De asemenea, încă nu este dat răspunsul la

întrebarea despre politica macroeconomică de lungă durată, mecanismele şi

priorităţile sale de dezvoltare, asigurînd o dezvoltare stabilă a acestui segmet al pieţei

financiare, minimizarea riscurilor, creşterea resurselor tranzacţionate pe această piaţă

în scopul transformării pieţei valorilor mobiliare într-un mecanism de finanţare a

sectorului real a economiei naţionale.

Reflectarea acestor probleme importante a determinat cercetarea temei

respective.

5

Scopul cercetării constă în cercetarea şi determinarea concepţiilor şi

perspectivelor dezvoltării pieţei valorilor mobiliare în Republica Moldova şi

formularea direcţiilor de eficientizare a mecanismului de gestiune a acestei pieţe.

Pentru realizarea acestui scop au fost stabilite următoarele sarcini:

- examinarea abordărilor ştiinţifice a conceptului de piaţă a valorilor

mobiliare;

- extinderea aspectelor teoretice privind esenţa pieţei valorilor mobiliare şi a

formelor sale instituţionale;

- studierea evoluţiei pieţei valorilor mobiliare în Republica Moldova şi

evaluarea situaţiei curente a pieţei;

- caracterizarea din punct de vedere macroeconomic a pieţei valorilor

mobiliare naţionale comparativ cu alte pieţe dezvoltate sau în curs de

dezvoltare;

- determinarea necesităţii şi a rolului reglementării pieţei valorilor mobiliare

în Republica Moldova, ca element principal al mecanismului de gestiune a

pieţei valorilor mobiliare;

- cercetarea funcţiilor statului pe piaţa valorilor mobiliare;

- elaborarea recomandărilor privind eficientizarea mecanismului de gestiune

a pieţei valorilor mobiliare.

Obiectul cercetării îl constituie sistemul pieţei valorilor mobiliare naţionale

şi, îndeosebi, reglementarea, supravegherea, ca factori de succes în procesul de

gestiune a pieţei valorilor mobiliare; funcţiile statului privind eficientizarea

mecanismului de gestiune a pieţei valorilor mobiliare ca parte componentă a pieţei

financiare.

Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific îl constituie lucrările de

specialitate ale economiştilor autohtoni şi străini în domeniile teoriei economiei de

piaţă, Legile Republicii Moldova, Hotărîrile Guvernului Republicii Moldova, diverse

publicaţii periodice ale specialiştilor autohtoni şi străini. Au fost examinate lucrările

6

specialiştilor autohtoni, cît şi de talie internaţională, precum: I. Guţu, S. Galearschi,

G. Anghelache, I. Popa, A. A. Фельдман, И. Миркин, S. Gray, J. Fabozzi etc.

Ca bază informaţională pentru elaborarea acestei cercetări au fost consultate

publicaţiile periodice în ziarele şi revistele din Republica Moldova, Buletinele

informative ale Bursei de Valori a Moldovei, Rapoartele anuale şi Buletinele

informative ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, materialele Băncii Naţionale a

Moldovei.

La elaborarea acestui studiu au fost utilizate cu preponderenţă metode

tradiţionale de cercetare: metoda dialectică – analiza, sinteza, inducţia şi deducţia,

analogia; analiza comparativă. Au fost utilizate metode matematice şi statistice,

reprezentarea grafică a evenimentelor şi fenomenelor investigate.

Noutatea ştiinţifică constă în următoarele:

- dezvoltarea conceptului de piaţă a valorilor mobiliare;

- evidenţierea rolului statului pe piaţa valorilor mobiliare în condiţiile

globalizării economiei mondiale;

- precizarea rolului statului pe piaţa valorilor mobiliare naţionale şi a

acţiunilor din partea sa, orientate spre procesul de dezvoltare şi

modernizare a acestei pieţe;

- stabilirea necesităţii şi importanţei procesului de reglementare ca element

principal al mecanismului de gestiune a pieţei valorilor mobiliare de către

autorităţile administrative competente;

- identificarea problemelor generale care frînează dezvoltarea pieţei

valorilor mobiliare naţionale şi elaborarea unui set de propuneri privind

stimularea şi eficientizarea mecanismului de gestiune a pieţei valorilor

mobiliare, ceea ce va contribui la creşterea eficienţei atît a pieţei valorilor

mobiliare naţionale, cît şi a sectorului real al economiei în ansamblu.

Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă. Studiul de faţă constituie o

lucrare cu aspect practic şi aplicativ pentru toţi participanţii pieţei valorilor mobiliare

atît sub aspect metodologic, cît şi sub cel al soluţionării problemelor stringente care

7

există pe piaţa naţională. Astfel, indicaţiile şi recomandările formulate în ea vor putea

duce la redresarea situaţiei pe piaţa valorilor mobiliare naţionale şi, în acelaşi timp,

vor putea fi utilizate de către autorităţile administrative în scopul soluţionării

problemelor existente în economia naţională, în general, şi a pieţei valorilor

mobiliare, în particular.

Valoarea aplicativă a lucrării este determinată şi de posibilitatea utilizării ei în

calitate de suport didactic în cadrul procesului de instruire, la predarea disciplinelor în

domeniul respectiv.

Aprobarea lucrării. Ideile principale şi rezultatele de bază ale prezentei

cercetări au fost prezentate şi expuse la diverse conferinţe şi simpozioane ştiinţifice,

cele mai importante fiind următoarele:

- Conferinţa ştiinţifică internaţională: „Locul şi rolul organelor publice în

asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale

omului”, 11 decembrie 2003, Academia de Administrare Publică pe lîngă

Preşedintele Republicii Moldova, Chişinău;

- Conferinţa teoretico-practică: „Probleme actuale ale teoriei şi practicii

administraţiei publice prin prisma cercetărilor colaboratorilor

academiei”, 20 mai 2004, Academia de Administrare Publică pe lîngă

Preşedintele Republicii Moldova, Chişinău;

- Conferinţa internaţională ştiinţifico-practică: „Academia de Administrare

Publică – 15 ani de modernizare a Serviciului Public din Republica

Moldova ”, 21 mai 2008, Academia de Administrare Publică pe lîngă

Preşedintele Republicii Moldova, Chişinău;

- Conferinţa ştiinţifică de totalizare a activităţii de cercetare a cadrelor

didactice, 16-17 aprilie 2008, Cahul.

Materialele cercetărilor efectuate au fost expuse în 14 lucrări publicate cu un

volum total de 4,0 c.a.

8

Structura tezei. Scopul şi problematica complexă a cercetării au determinat

structura tezei, constituită din introducere, trei capitole, concluzii şi recomandări,

bibliografie.

În Introducere este argumentată actualitatea temei, este precizat scopul

lucrării, noutatea ştiinţifică şi valoarea ei practică şi se face o caracterizare succintă a

lucrării.

În Capitolul I – „Principalele caracteristici ale pieţei valorilor mobiliare”

– sunt analizate abordările teoretice din literatura ştiinţifică ale conceptului de piaţă a

valorilor mobiliare, formarea, dezvoltarea şi rolul ei în economia de piaţă şi

depistarea problemelor funcţionării în acest domeniu şi determinarea căilor de

soluţionare a lor. Se analizează evoluţia pieţei primare, a pieţei secundare a valorilor

mobiliare în Republica Moldova şi evoluţia pieţei valorilor mobiliare în condiţiile

globalizării economiei mondiale şi în condiţiile progresului Tehnologiilor

Informaţionale.

În Capitolul II – „Bursa de valori şi rolul prioritar al acesteia în gestiunea

pieţei valorilor mobiliare” – se examinează şi se determină conceptul de bursă de

valori, apariţia şi evoluţia acestei instituţii, este argumentată necesitatea şi importanţa

acestei instituţii pe piaţa valorilor mobiliare, precum şi rolul ei prioritar în

dezvoltarea, modernizarea şi gestiunea pieţei valorilor mobiliare.

Capitolul III – „Probleme fundamentale, premise şi condiţii ale

eficientizării mecanismului de gestiune a pieţei valorilor mobiliare în Republica

Moldova” – este consacrat depistării motivaţiei şi posibilităţilor reglementării pieţei

valorilor mobiliare naţionale ca element principal al mecanismului de gestiune a

pieţei valorilor mobiliare, precum şi a rolului şi funcţiilor statului în procesul de

gestiune a pieţei valorilor mobiliare. Sunt examinate şi evidenţiate problemele de

dezvoltare ale segmentului respectiv şi, totodată, sunt determinate perspectivele

dezvoltării acestei pieţe. De asemenea, sunt expuse propuneri concrete privind

măsurile necesare pentru eficientizarea mecanismului de gestiune a segmentului

respectiv al economiei naţionale.

9

În Concluzii şi Recomandări sunt expuse rezultatele investigaţiilor şi sunt

formulate concluzii şi recomandări.

Cuvinte-cheie: valori mobiliare, piaţa de valori mobiliare, bursa de valori,

piaţa primară, piaţa secundară, acţiuni, obligaţiuni, dealer, integrare şi globalizare

economică, rolul statului, reglementare, supraveghere.

Publicaţii: Ideile principale şi conţinutul de bază al tezei au fost reflectate în

14 articole ştiinţifice publicate în diverse reviste de teorie şi practică economică.

10

CAPITOLUL I. PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE PIEŢEI

VALORILOR MOBILIARE

1.1. Piaţa valorilor mobiliare: evoluţia, organizarea, funcţionarea şi rolul ei în

economia de piaţă

Pieţele reprezintă una din cele mai mari invenţii sociale [65, p. 11] şi una

dintre principalele pieţe existente în economia de piaţă este piaţa financiară, care în

ţările cu economia de piaţă dezvoltată nu numai există dar şi funcţionează. Se ştie că

o piaţă funcţionează bine numai atunci, cînd liberă fiind, preţul reglează continuu

oferta cu cererea, care astfel tind spre un echilibru relativ. În ţările aflate în faza de

tranziţie la economia de piaţă, piaţa financiară este în faza de formare şi se pune acut

problema asigurării liberei sale funcţionări.

Orice economie naţională, indiferent de nivelul său de dezvoltare, este

caracterizată de existenţa unor pieţe specializate unde se întîlnesc cererea şi oferta de

active financiare necesare dezvoltării în cadrul firmelor a producţiei de bunuri şi

servicii [73, p. 3].

Această piaţă specializată este piaţa de capital (în accepţiunea sistemului

european) sau piaţa financiară (conform teoriilor sistemului anglo-saxon) .

Piaţa de capital este astăzi o realitate întîlnită în orice economie modernă.

Este o piaţă a cărei necesitate este de necontestat, o structură extrem de dinamică şi

inovativă, în permanentă adaptare la mediul economic şi în acelaşi timp factor de

influenţă al acestuia, generatoare de oportunităţi şi în egală măsură de risc pentru

toate categoriile de participanţi la activitatea economică.

Importanţa şi utilitatea pieţei de capital în buna funcţionare a mecanismului

economiei de piaţă este astăzi un lucru de necontestat. Indiferent de afirmaţiile care

se pot face pe această temă, considerăm că, pentru buna funcţionare a acestui

mecanism, piaţa de capital este componenta care contribuie la îndeplinirea

următoarelor obiective majore: finanţarea activităţii economice şi asigurarea

11

mobilităţii capitalului pe principii de eficienţă economică, şi minimizarea riscului

investiţional.

Existenţa şi gradul de dezvoltare a pieţei de capital a devenit şi pentru

economia noastră naţională un etalon al gradului de evoluţie şi dezvoltare a

economiei de piaţă funcţională.

Pieţele financiare îşi au originile cu mult înaintea erei creştine. Conform

surselor tradiţionale greceşti, în locul barterului primitiv au început să fie folosite

monede de aur şi argint numite „lidieni” după numele străvechii ţări Lidia din Asia

Mică. Avîntul pe care comerţul l-a luat la Mesopotami i-a determinat pe comercianţi

să împrumute bani pentru a-şi dezvolta activităţile. Astfel, primele operaţiuni bancare

s-au bazat pe împrumutul cu dobîndă. Cîteva secole mai tîrziu, romanii au

perfecţionat acest sistem şi au inventat sistemul bursier. Apoi, oamenii bogaţi din

Roma Antică, numiţi „publicani”, au constituit societăţi financiare şi bursiere (numite

„societates publicanorum”), prin care erau cumpărate s-au vîndute acţiuni.

Prăbuşirea Imperiului Roman a atras după sine şi pe cea a sistemului bursier

pentru o perioadă de aproximativ 500 de ani, fiind apoi redescoperit de italieni, în

timpul Evului Mediu. Armatorii şi comercianţii veneţieni, prin jurul anului 1000, au

creat bursa temporară, specifică atît pieţelor financiare cît şi pieţelor de capital, care

funcţiona doar pe perioada unei călătorii.

Două secole mai tărziu, oraşul Genova decide să emită împrumuturi garantate

prin resursele obţinute din impozitul pe sare şi, în secolul al XIV-lea, a fost creat un

centru financiar şi comercial unde se desfăşurau aceste schimburi. Acest centru se

afla în Flandra, mai precis la Anvers, şi clădirea unde aveau loc tranzacţiile se numea

„bourse” (bursă), după numele familiei Van der Bursen, care locuia la Bruges.

Istoria şi evoluţia instituţiei bursiere sunt prezentate pe larg în capitolul II.

Bursa din Anvers a devenit cel mai puternic centru financiar al secolului al

XVI-lea. Ulterior au mai apărut şi alte centre, precum cele din Lyon, Paris, Londra şi

Amsterdam, care au rivalizat cu cel din Anvers.

12

Însă, o dată cu începutul capitalismului – în secolul al XVI-lea – şi cu

multiplicarea societăţilor, a apărut necesitatea înfiinţării unei burse adevărate. Prima a

fost înfiinţată în 1540.

Primele pieţe financiare viabile s-au dezvoltat în Anglia, Franţa, Spania şi în

alte ţări europene.

În secolul al XVIII-lea, cînd Anglia cea mai importantă putere a vremii de

atunci, domina lumea şi deţinea supremaţia în domeniul comerţului şi al finaţelor, a

avut loc un eveniment important: la 17 mai 1792, un grup de mici investitori

americani, au pus bazele instituţiei, care pentru următorii 200 de ani va deveni

numărul unu între bursele lumii, numită „New York Stock Exchange”.

În prezent, alături de New York Stock Exchange în SUA funcţionează şi alte

burse de valori, precum şi piaţa extrabursieră NASDAQ, unde sunt tranzacţionate

acţiunile companiilor care nu îndeplinesc condiţiile impuse de burse.

Începutul anilor ’80 a reprezentat, pentru ţările capitaliste dezvoltate, perioada

de afirmare a unui stadiu economic, al economiei de piaţă al transformării pieţei

financiare într-un „motor al creşterii economice a multor regiuni”.

Modernizarea pieţei financiare a fost iniţiată în 1975 în SUA, şi a cuprins în

următorii 10 ani, întreaga piaţă internaţională. Piaţa financiară internaţională se

compune în prezent din totalitatea pieţelor financiare naţionale pe care sunt permise

tranzacţiile cu valori mobiliare străine, la care se adaugă piaţa eurocapitalurilor, pe

care se emit titluri în eurovalute.

Sfera de cuprindere a noţiunii de piaţă financiară diferă de la o ţară la alta.

După C. Kiriţescu, prin piaţă financiară se înţelge (schema 1.1.1):

a) cererea şi oferta de capital pentru plasamente, pe termen lung, precum şi

b) organismele care facilitează întîlnirea cererii şi ofertei.

13

Piaţa financiară

Schema 1.1.1 Structura pieţei financiare *

*Sursa: Elaborată de autor

Deci, piaţa financiară este de fapt un ansamblu de pieţe organizate, unde se

confruntă cererea şi oferta de resurse financiare, prin intermediul unei multitudini de

tehnici, instituţii şi mecanisme specifice.

Astăzi, interferenţa produselor şi pieţelor, a practicilor, participanţilor şi

mecanismelor, face deosebit de dificilă sarcina definirii pieţei de capital. Dar este cert

faptul, că astfel de pieţe specializate au o importanţă deosebită pentru finanţarea

economiei naţionale. Nu poate fi concepută o economie modernă fără existenţa unei

pieţe active de capital.

În literatura de specialitate abordările diferă în dependenţă de perspectiva

specifică a spaţiului economico-financiar, fiecare cu trăsăturile şi practicile sale. Prin

urmare, structura pieţei financiare a cunoscut în literatura de specialitate diverse

abordări, între acestea conturîndu-se două concepţii majore, cea anglo-americană şi

cea continental-europeană.

- În concepţia anglo-americană, piaţa financiară este formată din piaţa de

capital (unde se emit şi se negociază valorile mobiliare pe termen lung) şi

piaţa monetară (unde se emit şi se negociază valori mobiliare pe termen

scurt).

- În concepţia continental-europeană, ideea este că piaţa de capital cuprinde

piaţa financiară şi piaţa monetară.

14

Instituţii

Tehnici

Mecanismecererea oferta

În literatura română de specialitate pot fi întîlnite ambele concepţii asupra

pieţei financiare. Există însă şi autori care nu diferenţiază cei doi termeni, piaţa

financiară şi piaţa de capital.

Carmen Condureanu, structurează pieţele de capital în piaţa monetară, pieţele

de credit şi piaţa financiară, iar piaţa financiară o defineşte ca locul de întrunire a

ofertei de resurse băneşti disponibile în economie cu cererea de capital pe termen

lung emise de sectoarele active din economia de stat [49, p. 19].

Profesorul Ioan Popa are următoarea concepţie: „piaţa financiară (în sens larg)

se împarte în piaţa creditului sau piaţa bancară şi piaţa titlurilor financiare (piaţa

financiară în sens retrîns), care, la rîndul ei, este formată din piaţa de capital şi piaţa

monetară” [90, p. 44].

În prezenta lucrare va fi utilizat atît termenul de piaţă fianciară, cît şi cel de

piaţă de capital, după caz, fără ai considera termeni sinonimi.

În concluzie, la cele enunţate anterior, „este justificată substituirea frecventă a

termenului de piaţă de capital cu cel de piaţă financiară şi nu invers” [93, p. 6].

Deci, putem afirma că: locul unde se concentrează cererile şi ofertele de bani

şi de valori mobiliare pe piaţa naţională sau pe piaţa internaţională îl constituie piaţa

financiară.

Structura pieţei financiare în sens restrîns este redată în schema 1.1.2.

Schema 1.1.2 Structura pieţei financiare în sens restrîns [47].

15

Piaţa financiară

Piaţa de capital

Piaţa monetară

Piaţa primară

Piaţa secundară

Piaţa secundară

Piaţa primară

În Republica Moldova, piaţa financiară, la nivelul reglementărilor, se

divizează în piaţa bancară şi piaţa nebancară [164]. Piaţa de capital naţională aparţine

segmentului nebancar.

În continuare ne vom referi doar la una din componentele pieţei financiare:

piaţa de capital. Termenul de capital a fost introdus în limbajul de specialitate încă

din secolele XI-XII. Iniţial, acestui termen i s-au atribuit sensurile de: fond, stoc de

mărfuri, cheag pentru o afacere, bani aducători de venituri (dobînzi). În secolele

XIII-XIV, această noţiune a dobîndit o largă circulaţie în documentele vremii,

termenul îmbogăţindu-şi înţelesurile şi mai mult.

Fondatorul doctrinei fiziocratice, Francois Quesnay, a analizat pentru prima

dată în istoria gîndirii economice capitalul ... care este format dintr-o totalitate de

mijloace de producţie [41, p. 43].

Punctul de plecare, în încercarea de a defini capitalul, îl prezenta la Adam

Smith „rezerva de bunuri a unei persoane”. Cînd această „rezervă” este suficientă şi

depăşeşte necesarul pentru consumul personal, ceea ce rămîne poate fi investit, cu

scopul de a aduce un venit. „Partea de la care se aşteaptă un venit se numeşte

capitalul său” [41, p. 58]. În perioada secolelor XIX-XX capitalul se defineşte ca

colecţie de resurse, produse, bunuri, utilizate în producţie. Analiza de sinteză a

noţiunii de „capital”, făcută de Alfred Marshall, dovedeşte această idee [116, p.230-

238]. Capital se numeşte totalitatea produselor de capital, destinate producerii [114,

p. 459], „noţiunea de capital este valabilă doar în măsura, în care oamenii se conduc

de evidenţa contabilă a capitalului” [114, p.481]. Conform teoriei Marxiste, „capitalul

este mişcare, proces de circulaţie, traversînd diverse etape... Capitalul poate fi înţeles

doar ca mişcare, nu ca obiect, ce se află în repaos” [115, p.121].

N. Dobrotă, defineşte piaţa de capital ca loc de întîlnire între nevoile de

resurse băneşti ale întreprinzătorilor şi disponibilităţilor băneşti ale menajelor, ale

gospodăriilor de familie.

16

Piaţa de capital, conform specialistului român Constantin Floricel, reprezintă

ansamblul tranzacţiilor cu titluri pe termen lung şi mediu a căror valoare se modifică

prin negociere (acţiuni, obligaţiuni, bonuri de tezaur).

În Republica Moldova, noţiunea de piaţă a hîrtiilor de valoare (substituită mai

tărziu prin piaţa valorilor mobiliare) a fost definită pentru prima dată în Legea

privind circulaţia hîrtiilor de valoare şi bursele de valori: „Piaţa hîrtiilor de valoare

este o parte a pieţei capitalului de împrumut, unde se efectuează emiterea şi

cumpărarea-vînzarea hîrtiilor de valoare” [3], însă definiţia dată conţine unele

incorectitudini (este incorectă afirmaţia precum că „piaţa hîrtiilor de valoare este o

parte a pieţei capitalului de împrumut”, fiindcă acţiunile sunt instrumente ale pieţei

hîrtiilor de valoare nu a pieţei capitalului de împrumut). O nouă definiţie a noţiunii

de piaţă a valorilor mobiliare a fost dată în Legea cu privire la piaţa valorilor

mobiliare în vigoare: „piaţa valorilor mobiliare este piaţa unde are loc emisiunea,

plasamentul şi circulaţia valorilor mobiliare” [8]. Observăm ca în cazul dat noţiunea

de piaţa a valorilor mobiliare este definită la general, într-un mod mai restrîns. Nu

este evidenţiat între cine are loc acest transfer de valori mobiliare, adică cine sunt

partcicipanţii profesionişti la această piaţă şi cine sunt intermediarii financiari între

participanţii profesionişti ai pieţei valorilor mobiliare.

Din definiţiile enunţate anterior putem constata că la noi în ţară se conturează

concepţia anglo-saxonă, adică că piaţa de capital este parte componentă a pieţei

financiare.

Piaţa de capital s-a format şi evoluează în relaţie cu dezvoltarea economiei de

piaţă concurenţial-funcţională şi cu celelalte pieţe specifice din economie. Tot mai

frecvent pentru piaţa de capital (capital market) se foloseşte sinonimul de piaţă a

valorilor mobiliare (securities market).

Astfel, piaţa de capital poate fi definită ca: „ansamblul relaţiilor şi

mecanismelor prin care se realizează transferul fondurilor de la cei care au surplus de

capital (investitori) către cei care au nevoie de capital (emitenţi), cu ajutorul unor

17

vehicule sau instrumente specifice (valori mobiliare) şi prin intermediul unor

operatori specifici (societăţile de servicii de investiţii financiare)” [34, p. 56].

„Piaţa valorilor mobiliare este sistemul relaţiilor economice între cei care

emit şi vînd valori mobiliare şi acei care le cumpără şi devin deţinătorii lor” [110, p.

443]. Bulatova defineşte piaţa valorilor mobiliare astfel: „locul de schimb unde în

calitate de marfă sunt utilizate valori mobiliare” [109, p. 57]. Unul dintre cei mai

renumiţi specialişti în domeniul pieţei valorilor mobiliare, profesorul Ia. Mirkin, de

asemenea considera aceşti doi termeni sinonimi [118, p. 100].

Astfel, este cert faptul de a considera sinonime piaţa de capital şi piaţa

valorilor mobiliare. Constatăm că în ambele concepte (piaţa de capital şi piaţa

valorilor mobiliare) obiectul pieţei sunt valorile mobiliare, iar mecanismele pieţei

sunt transferurile de valori mobiliare între participanţii pieţei: emitenţi şi investitori.

Această structurare a participanţilor pieţei, în emitenţi şi investitori, nu semnifică

neapărat că cele două categorii sunt reciproc exclusive – este chiar normal ca o

entitate să se găsească concomitent în ambele ipostaze, de emitent al unor valori

mobiliare şi investitor în alte valori mobiliare.

Deci, conceptul de „piaţă a valorilor mobiliare” constituie dintr-un punct de

vedere sistemul relaţiilor economice privind procesul de schimb,în centrul căruia

marfa este reprezentată de „valori mobiliare”. Iar din alt punct de vedere, prin piaţa

valorilor mobiliare se subînţelege sistemul de instituţii din care ea este constituită

(participanţii la schimb – emitenţii şi investitorii, brokerii şi dealerii – reprezentînd

intermediarii procesului de schimb), infrastructura de piaţă (depozitarele, registratorii,

organizaţiile de clearing, pieţele organizate: bursa de valori, piaţa extrabursieră) şi, un

în sfîrşit, însuşi marfa – valorile mobiliare.

Din cele expuse deducem că în domeniul valorilor mobiliare, definiţia „piaţă”

cuprinde atît aspectele instituţionale cît şi cele ce ţin de infrastructura sa.

Piaţa de capital, numită deci şi piaţa valorilor mobiliare, se deosebeşte de alte

tipuri de piaţă, în primul rînd, prin specificul obiectului său – valorile mobiliare.

18

Astfel, piaţa de capital reprezintă un ansamblu de mecanisme şi relaţii prin

care se creează legătura dintre deţinătorii şi solicitanţii de capital, prin intermediul

societăţilor de valori mobiliare, obiectul intermedierii constituindu-l valorile

mobiliare [33, p. 11].

„Valorile mobiliare” constituie un atribut inerent economiei de piaţă.

Răspîndirea lor este condiţionată de faptul că, avînd o foarte mare importanţă, ele

reprezintă un mijloc de plată foarte comod şi permite o transmitere mai simplă a

drepturilor asupra diverselor bunuri. Importanţa lor pentru posesor constă în

drepturile pe care le conferă deţinătorului şi în posibilitatea simplificată de a

transmite aceste drepturi altor persoane [129, p. 11].

Valorile mobiliare reprezintă titluri financiare care confirmă drepturile

patrimoniale sau nepatrimoniale ale unei persoane în raport cu altă persoană, drepturi

ce nu pot fi realizate sau transmise fără prezentarea acestui titlu financiar, fără

înscrierea respectivă în registrul deţinătorilor de valori mobiliare nominative ori

documentele de evidenţă ale deţinătorului nominal al acestor valori mobiliare [88, p.

60].

Conform „Dicţionarului bursier”, valoarea mobiliară este „instrumentul

negociabil emis în formă materială sau evidenţiat în scrieri în cont, care conferă

deţinătorilor lor drepturi patrimoniale asupra emitentului (drepturi de proprietate sau

de creanţă asupra acesteia), conform legii şi în condiţiile specifice de emisiune a

acestora. Valori mobiliare pot fi acţiunile, obligaţiunile, instrumentele financiare ale

administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instrumentele financiare derivate

sau orice alte titluri de credit (instrumente financiare) încadrate de Comisia Naţională

a Pieţei Financiare în această categorie” [46, p. 381].

Conform legislaţiei Republicii Moldova, o valoare mobiliară reprezintă un

titlu financiar care confirmă drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale ale unei

persoane în raport cu altă persoană, drepturi ce nu pot fi realizate sau transmise fără

prezentarea acestui titlu financiar, fără înscrierea respectivă în registrul deţinătorilor

19

de valori mobiliare nominative ori în documentele de evidenţă ale deţinătorului

nominal al acestor valori mobiliare [8, art. 3].

Denumirea de valori mobiliare este preluată din literatura franceză (valeurs

mobilièrs).

În 1995 Ministerul de Finanţe al Republicii Moldova a decis ca unica sursă de

finanţare a deficitului bugetar să fie hîrtiile de valoare de stat, plasate atît pe piaţa

internă cît şi pe cea externă, urmărind următoarele obiective: obţinerea unei surse

neinflaţioniste de finanţare, susţinerea dezvoltării pieţelor de capital, oferirea unui

instrument practic de implementare a politicii monetare. Plasarea hîrtiilor de valoare

de stat se efectuează prin intermediul licitaţiilor, organizate de către instituţiile

specializate.

Evoluţiile din ultimele decenii din viaţa economică reală au condus la o

intensificare a cercetărilor asupra evenimentelor ce au loc pe pieţele de capital din

întreaga lume.

Fascinaţiile pieţei de capital sunt numeroase. Fiecare participant la această

piaţă urmăreşte realizarea unor aspecte importante pentru activitatea sa.

Astfel, emitenţii sunt interesaţi de tehnicile, dimensionarea şi etapizarea procesului de

finanţare, iar investitorii de strategiile moderne de gestionare a portofoliilor.

Instituţiile de supraveghere urmăresc respectarea principiilor şi reglementărilor

generale ale pieţei. Creatorii şi administratorii de pieţe sunt preocupaţi de aspecte mai

puţin vizibile publicului larg, printre care: tehnicile de tranzacţionare, creditarea,

garantarea, compensarea, decontarea operaţiunilor. Acestea constituie tehnica, şi în

acelaşi timp, condiţia de existenţă a pieţei însăşi. De aceea este necesar să înţelegem

ce este piaţa de capital şi care sunt caracteristicile sale.

Piaţa de capital este acea piaţă specializată unde se întîlnesc şi se reglează în

mod liber cererea şi oferta de active financiare pe termen mediu şi lung. Este piaţa pe

care se tranzacţionează în mod liber valori mobiliare: acţiuni (reprezintă titluri

financiare negociabile ce conferă deţinătorului poziţia de proprietar colectiv asupra

proprietăţii indivizibile a societăţii emitente [58, p. 3]) şi obligaţiuni (titluri financiare

20

reprezentînd creanţa deţinătorului acesteia asupra emitentului ei, rezultată în urma

unui împrumut pentru care acesta din urmă - o companie, agenţie publică sau statul –

plăteşte periodic o dobîndă, de regulă fixă, urmînd să răscumpere obligaţiunea peste

un anumit termen [82, p. 373]). Rolul ei principal fiind acela de a mobiliza

capitalurile persoanelor fizice sau juridice, care economisesc sau deţin disponibilităţi

pe care doresc să le plaseze eficient. Aceste fonduri sunt atrase de către emitenţii de

acţiuni sau obligaţiuni, care au nevoie de capital pentru finanţarea unor proiecte de

investiţii, în general a activelor pe termen lung.

Orice decizie de achiziţie de noi active presupune obţinerea de capital

suplimentar şi, în general, activele pe termen lung sunt finanţate de capitaluri pe

termen lung. Avînd nevoie de capital suplimentar, firma are mai multe posibilităţi

pentru al obţine:

- majorarea capitalului prin emisiune de acţiuni;

- obţinerea unui împrumut prin emisiune de obligaţiuni;

- contractarea unui credit de la o bancă.

În situaţia cînd societatea face apel la acţiuni şi obligaţiuni ea va intra în sfera

pieţei de capital, iar produsele oferite investitorilor fiind valorile mobiliare.

Motivaţia principală a unei pieţe de capital constă în economisirea şi plasarea

valorilor mobiliare ale agenţilor economici în căutare de capital (reprezentanţi ai

cererii) către deţinătorii de excendente de capital (reprezentanţi ai ofertei).

Cererea de capital este generată de următorii agenţi economici:

- statul şi colectivităţile locale (oraşe, regiuni) a căror motivaţie pentru

cererea de fonduri este legată de finanţarea cheltuielilor, a deficitului

bugetar, obţinerea fondurilor necesare realizîndu-se prin emisiunea de

obligaţiuni ale statului sau obligaţiuni municipale;

- societăţile comerciale care apelează la piaţa de capital pentru acoperirea

nevoilor din diverse sectoare şi care utilizează fondurile disponibile de pe

piaţa de capital atît în momentul constituirii cît şi pe parcursul desfăşurării

21

activităţii. Aceste societăţi mobilizează fondurile disponibile fie prin

emisiunea de acţiuni, fie prin emisiunea de obligaţiuni;

- instituţiile bancare şi financiare, societăţile de asigurare fac apel la

capitalurile disponibile pentru finanţarea activităţii proprii, însă, rolul lor

principal este de a facilita circulaţia capitalului, asigurînd lichiditatea

pieţei.

Oferta de capital este legată de procesul de economisire. Economiile sunt

venituri ce depăşesc nevoile de consum care sunt plasate pe piaţa de capital prin

cumpărarea de tutluri emise şi care pot îmbrăca următoarele forme:

- capitaluri disponibile aparţinînd societăţilor comerciale;

- resursele de finanţare disponibile la un moment dat la nivelul instituţiilor

financiare (societăţi bancare, societăţi de investiţii, case de economii);

- disponibilităţile băneşti ale populaţiei.

Oferta de capital este asigurată de investitori. Aceştea sunt persoane fizice sau

juridice care investesc într-o societate prin cumpărare de valori mobiliare, cu scopul

de a obţine avantaje economice sub forma profitului sau a drepturilor de proprietate,

tranzacţie etc.

Astfel, una din principalele trăsături ale pieţei de capital este legată de

negociabilitatea şi transferabilitatea valorilor mobiliare. Aceasta înseamnă că

produsele care există pe piaţă pot fi transferate de la un investitor la altul sau preţul

lor poate fi negociat pe pieţele organizate.

Obţinerea de fonduri pentru investiţii active pe termen lung este contribuţia

primară a pieţei de capital. Există şi alte contribuţii importante pe care pieţele de

capital le pot avea asupra dezvoltării economice şi anume:

- creşterea eficienţei, competitivităţii şi solvabilităţii sectorului financiar;

- mobilizarea capitalului disponibil;

- creşterea eficienţei de alocare a investiţiilor;

- creşterea solvabilităţii societăţilor comerciale;

- descentralizarea proprietăţii şi distribuţia avuţiei;

22

- accesul societăţilor noi şi în formare la finanţare, prin emisiune de acţiuni;

- restructurarea portofoliului de acţiuni şi a acţionariatului.

Prin piaţa valorilor mobiliare se scumulează resursele băneşti ale persoanelor

fizice şi juridice ale statului, care se repartizează pentru investiţiile capitale

productive şi neproductive.

Acţiunile şi obligaţiunile emise de firme pentru a obţine bani pe termen lung

sunt instrumente ale pieţei de capital. Intermediarii specifici implicaţi sunt societăţile

financiare, bursele de valori mobiliare şi agenţiile de brokeraj de valori mobiliare.

Dacă informal piaţa de capital este definită ca simplu loc de întîlnire a

vînzătorilor cu cumpărătorii de valori mobiliare, complexitatea ei face ca activitatea

operativă să se realizeze printr-un mecanism tot mai complex ce asigură legătura între

investitori şi emitenţi.

Din acest punct de vedere, există două niveluri ale acestui mecanism: piaţa

primară şi piaţa secundară.

Piaţa primară este piaţa emisiunilor de valori mobiliare, cunoscută şi sub

denumirea de „piaţă la prima mînă”, care cuprinde tranzacţiile din prima etapă a

subscrierii emisiunilor şi distribuirii lor de către un emitent, direct sau printr-un

intermediar specializat. Piaţa primară are funcţia să direcţioneze capitalurile pe

termen lung pentru finanţarea economiei naţionale prin colectarea resurselor sub

diverse forme [56, p. 760]. Piaţa primară reprezintă emisiunea de noi acţiuni în cadrul

căreia o parte economiseşte, iar alta investeşte, îndeplinind funcţia de adăugare de

avere reală în economie.

În sens economic general piaţa primară constituie piaţa, pe care activele sunt

comercializate pentru prima dată şi este deosebită de piaţa pe care aceste active vor fi

comercializate ulterior, cu alte cuvinte piaţa primară este piaţa iniţială pentru

emiterea nouă a valorilor mobiliare. Mecanismul pieţei primare este prezentat în

schema 1.1.3.

23

Schema 1.1.3 Mecanismul pieţei primare a valorilor mobiliare*

*Sursa: Elaborată de autor

Odată ce valorile mobiliare au fost emise şi se află în posesia investitorilor,

aceştia s-ar putea să nu dorească – la un moment dat – să le mai deţină pentru toată

durata lor de viaţă (care este uneori foarte lungă în cazul unor obligaţiuni sau

nedefinită pentru acţiunile obişnuite), din diverse motive. Ca urmare – după un timp

mai lung sau mai scurt de la achiziţionare – investitorii s-ar putea să dorească să

transforme în bani valorile mobiliare pe care le deţin sau să dorească să le schimbe cu

alte valori mobiliare. Pentru ca acest lucru să se poată realiza la cel mai bun preţ – atît

pentru deţinătorul valorii mobiliare cît şi pentru viitorul cumpărător – a fost necesară

organizarea unei pieţe specilizate în acest tip de „comerţ”. Ca urmare, pieţele

organizate în scopul asigurării revînzării valorilor mobiliare ce au fost deja puse în

circulaţie, prin intermediul pieţei primare, sau numit pieţe secundare. Mecanismul

care face legătura între utilizatorii de fonduri (emitenţii) şi cei care deţin capital

(investitorii) este prezentat în schema 1.1.4.

24

INVESTITORI

(Entităţi

excedentare)

EMITENŢI

(Entităţi

deficitare)

Emisiune de valori mobiliare

Mobilizare de fonduri Oferta de

capital

Cerere de

capital

Piaţa primară Piaţa secundară

Schema 1.1.4 Mecanismul pieţei valorilor mobiliare (piaţa primară şi piaţa

secundară)*

*Sursa: Elaborată de autor

O piaţă secundară asigură concentrarea cererii şi ofertei de valori mobiliare

deja emise. Cu timpul pieţele secundare s-au transformat într-un barometru al

interesului publicului investitor petru valori mobiliare (în special acţiunile) emise de

o companie, un grup de companii, un sector industrial sau poate alte titluri de valoare.

Spre deosebire de piaţa primară, care canalizează capitalurile spre emitenţii de

valori de mobiliare, piaţa secundară intermediază doar un schimb de bani, respectiv

de valori mobiliare, între cei care doresc să deţină, respectiv să vîndă, valorile

mobiliare.

Unii specialişti consideră că piaţa secundară se numeşte şi piaţa bursieră sau

bursa în sens larg [90, p. 41].

Deşi forme encipiente de bursă par a se fi indentificat încă din antichitate,

bursele – ca pieţe secundare – au început să se dezvolte din jurul anilor 1100 d.Ch.

cînd în marele oraşe europene comercianţii şi deţinătorii de obligaţiuni emise de

respectivele oraşe se adunau pe scările catedralei sau piaţa principală a oraşului

pentru a negocia şi a tranzacţiona forme primare de valori mobiliare. Rol de „burse”

mai jucau şi tîrgurile ce se derulau periodic, în marile oraşe. După 1450 se

înregistrează la /Frankfurt/ Main primele tranzacţii cu acţiuni ale unor mine de

cărbune din regiunea sileziană. Este probabil că şi înaintea acelei date să se fi

înregistrat tranzacţii cu acţiuni aparţinînd altor companii şi în alte ţări ale Europei, dar

25

EMITENŢI INVESTITORIINVESTITORI

Intermediari

Financiari

Specializaţi

Intermediari

Financiari

Specializaţi

documentele spun prea puţin deoarece nu exista o clădire sau un spaţiu foarte bine

definit unde să deruleze tranzacţiile. Secolele XVI şi XVII sunt cele care marchează

construirea clădirilor ce urmau să adăpostească bursele, precum şi apariţia primelor

regulamente de funcţionare şi de încheiere a tranzacţiilor. De fapt pînă în secolele

XVIII-XIX pieţele secundare – bursele – erau, chiar şi ca spaţiu organizat, un loc fix

de întîlnire a celor care doreau să vîndă şi/sau să cumpere valori mobiliare. În plus,

pînă la 1771, nu exista o separare a burselor de mărfuri de bursele de valori. La acea

dată, în Imperiul Austro-Ungar, prin decretul imperial, Maria Tereza stabilea prima

separare dintre bursele de mărfuri şi cele de valori. Secolele XVIII şi XIX marchează

întroducerea de reguli mai stricte de tranzacţionare şi de organizare, precum şi de

afişare a informaţiilor privind tranzacţiile încheiate şi preţul acestora. În plus, în

această perioadă publicul investitor a crescut ca număr şi prezenţa fiecărui

cumpărător şi/sau vînzător în incinta bursei a devenit imposibilă. Ca urmare, au

apărut agenţii de schimb – persoane specializate în întermedierea încheierii

tranzacţiilor în ringul bursei. Odată cu apariţia agenţilor de schimb şi specializarea

acestora au apărut şi primele regulamente de selecţie şi primele reguli de conduită.

Dar pînă la marele crah al Bursei din New York, în toamna lui 1929, crah care a tras

după sine şi prăbuşirea altor burse, nimeni n-a înţeles cît de importantă este o bună

reglementare a funcţionării pieţelor secundare şi cît de necesară este asigurarea

transparenţei acestor în faţa publicului investitor.

În prezent, prin modul ei de organizare, orice piaţă secundară este

spectaculoasă şi atrage publicul investitor deoarece ea este [44, p. 15]:

- o piaţă publică, accesibilă – prin intermediul agenţilor specializaţi –

oricărei persoane fizice sau juridice care doreşte să cumpere si/sau să

vîndă valori mobiliare;

- o piaţă organizată – piaţă care are orare stricte de funcţionare şi un mod

tipic de încheiere a tranzacţiilor; toate acestea sunt aduse la cunoştinţa

publicului investitor;

26

- o piaţă reglementată şi supravegheată – piaţa care funcţionează după

anumite reguli şi care garantează prin modul de reglementare şi organizare

a încheierii tranzacţiilor condiţii echitabile şi corecte pentru toţi

participanţii la piaţă.

Prin aceste trei caracteristici piaţa secundară asigură încrederea publicului

investitor atît în calitatea serviciilor oferite cît şi în corectitudinea tranzacţiilor

încheiate, mai ales în ceea ce priveşte preţul la care s-au încheiat tranzacţiile cît şi

prioritatea de execuţie a ordinelor.

Ca urmare a acestor caracteristici şi a spectaculozităţii pieţei secundare, piaţa

primară foloseşte adesea piaţa secundară – mai ales sistemele de informare şi atragere

a publicului investitor – pentru plasarea ofertelor publice. Această situaţie este des

întîlnită mai ales în ţările în care piaţa primară este mai puţin dezvoltată şi are un

impact mai mic asupra publicului investitor.

Ambele pieţe îndeplinesc însă funcţia de alocare a resurselor financiare, prin

investire pe piaţa primară în sectoare profitabile sau prin reorientarea investiţiei pe

piaţa secundară, în cadrul portofoliului de aţiuni, spre companiile cele mai profitabile.

Deci, privită prin prisma producerii şi comercializării valorilor mobiliare,

piaţa de capital cuprinde două segmente [33, p. 19]:

- piaţa primară, unde emisiunile noi de valori mobiliare sunt negociate

pentru prima oară;

- piaţa secundară, unde sunt tranzacţionate valorile mobiliare aflate deja în

circulaţie.

Aceste două segmente de piaţă se intercondiţionează. Piaţa secundară nu

poate exista fără piaţa primară şi, totodată, o piaţă primară pentru a fi activă trebuie să

se bazeze pe o piaţă secundară eficientă.

Piaţa de capital leagă emitenţii valorilor mobiliare cu investitorii instituţionali

prin intermediul brokerilor (participanţi profesionişti la piaţa valorilor mobiliare, care

efectuează din numele său pentru un comision tranzacţii de vînzare-cumpărare a

valorilor mobiliare din contul altei persoane la ordinul ei [47, p. 142]), dealerilor

27

(persoana juridică, ce activează în calitate de participant profesionist pe piaţa

valorilor mobiliare efectuînd tranzacţii de vînzare – cumpărare a valorilor mobiliare

din numele şi contul său [88, p. 54]) şi al societăţilor de intermediere a tranzacţiilor

cu valori mobiliare.

Piaţa de capital funcţionează, aşadar, ca un mecanism de legătură între cei la

nivelul cărora se manifestă un surplus de capital (investitorii) şi cei care au neoie de

capital (emitenţii). Piaţa de capital asigură legătura permanentă dintre emitenţi şi

investitori, atît în momentul acoperirii cererii de capital, cît şi în procesul

transformării în lichidităţi a valorilor mobiliare deţinute.

O piaţă eficientă a capitalului oferă beneficiul unei diversificări mai bune a

riscului, îmbunătăţeşte accesul la informaţie, permite evaluarea întreprinderilor şi

intermediatorilor la justa lor valoare şi funcţionarea mecanismului de preţuri şi reduce

costul mediu al capitalului prin crearea surselor suplimentare de finanţare.

Rolul pieţei de capital nu poate fi redus la asigurarea ordinii de cumpărare –

vînzare a acestora. Piaţa de capital urmăreşte scopurile sale esenţiale, cum ar fi:

atragerea investiţiilor şi asigurarea întreprinderilor cu capital acţionar.

Funcţia principală a pieţei de capital este atragerea capitalului în economie

prin intermediul plasărilor publice de către întreprinderi a valorilor lor mobiliare.

Deci, factorul-cheie al dezvoltării cu succes a pieţei de capital este capacitatea

acesteia de a satisface necesităţile financiare ale întreprinderilor.

O caracteristică a pieţei de capital este aceea că ea oferă cele mai diverse

oportunităţi de investire şi în cadrul ei reuşita depinde de gradul de instruire şi

cunoaştere, de perceperea şi curajul fiecărui participant.

În concluzie putem spune că rolul şi scopul principal al pieţei de capital

(pieţei valorilor mobiliare) constă în asigurarea funcţionării normale a tuturor

ramurilor economiei naţionale prin investirea mijloacelor financiare prin intermediul

valorilor mobiliare. Nivelul de dezvoltare al pieţei de capital este unul din indicii de

bază în aprecierea nivelului de dezoltare a economiei.

28

Toate ţările cu economie de piaţă consolidată acordă atenţie pieţelor de

capital. Atragerea capitalului străin este la ordinea zilei. Guvernele implicate în

programe de privatizare, în multe ţări, au utilizat, în ultimii ani, tehnicile globale de

plasament, în scopul atragerii investiţiilor de portofoliu. Aceste investiţii răspund cel

mai bine intereselor complementare manifestate de investitorii naţionali şi

internaţionali, presupunînd restructurare şi modernizare cu fonduri atrase de pe

pieţele internaţionale.

La burse şi în cadrul băncilor şi societăţilor de asigurare la fondurile de

investiţii şi de pensii a păşit o nouă clasă politică, clasă căreia nu i se poate sustrage

nici un stat, nici un întreprinzător şi cu atît mai puţin cetăţeanul obişnuit plătitor de

impozit; din această clasă fac parte dealerii de valori mobiliare care dirijează zilnic un

flux tot mai mare de capital disponibil pentru investiţii care, astfel, pot hotărî soarta

unei naţiuni întregi, în mare măsură nesupuşi vre-o unui control al statului.

Pe fondul acestei libertăţi, afacerile industriei financiare mondiale au

cunoscut o adevărată explozie în ultimii ani. Din 1985 volumul tranzacţiilor

comerţului internaţional cu valori mobiliare a înregistrat o creştere de mai mult de 10

ori. În 1995, potrivit Băncii Reglementelor Internaţionale 1,5 bilioane de dolari îşi

schimbau stăpînul în cursul unei singure zi obişnuite de afaceri. Această sumă

corespunde aproximativ valorii întregii producţii realizate de economia germană într-

un an sau de 4 ori cheltuielile făcute pe mapamond pentru producţia petrolului brut.

Aproximativ de aceeaşi mărime este şi volumul tranzacţiilor în acţiuni, obligaţiuni

emise de stat şi nenumărate şi diverse contracte speciale, aşa numitele derivate [76, p.

82].

Alături de pieţele mature ale Comunităţii Europene, SUA, Japonia apar mereu

pieţe noi, în plină dezvoltare, mai mult sau mai puţin promiţătoare, aşa numitele pieţe

emergente. Motorul principal de dezvoltare al acestor pieţe este indicele creşterii

economice, căruia i se adăugă diverşi parametri ce depind de situaţia politică, de

gradul de liberalizare economică sau de numărul de societăţi cotate.

29

Adeseori prezentate ca ţări cu economie în tranziţie aceste ţări captează

atenţia investitorilor în aceeaşi măsură în care îi şi neliniştesc, deoarece se pot obţine

cîştiguri considerabile, dar şi perderi pe măsură.

Tendinţa firmelor de aşi lărgi participarea pe piaţa de capital are ca explicaţii

dorinţa de a fi cunoscute, iar imaginea răspîndită prin intermediu pieţei bursiere

permite facilitarea pătrunderii pe piaţa a produselor proprii sau atragerea de

investitori pentru extindere.

Condiţiile actuale ale economiei mondiale au creat posibilitatea pentru pieţele

de capital de a fi în contact continuu şi de a realiza astfel o permanentă comunicare

între pieţele naţionale de capital.

Din cele enunţate mai sus ne dăm seama că este certă afirmaţia făcută de

spacialişti şi anume că o economie modernă, competitivă, capabilă să se adapteze

cerinţelor actuale ale globalizării, nu este de conceput fără existenţa şi funcţionarea

unei pieţe de capital eficiente.

30

1.2. Evoluţia pieţei valorilor mobiliare în Republica Moldova

Reformele economice constituie baza tranziţiei la relaţiile de piaţă. Apariţia

unor forme de întreprinderi calitativ noi pentru economia naţională prezintă şi anume

riscuri economice în formarea politicilor şi strategiilor de management în

funcţionarea acestor întreprinderi. Perfecţionarea relaţiilor economice în domeniul

pivatizării, formarea societăţilor pe acţiuni este legată şi de piaţa de capital.

Concepţiile teoretice prevăd o serie de probleme de ordin politic, economic şi

managerial în dezvoltarea pieţei de capital. Se are în vedere stabilirea unui preţ real al

valorilor mobiliare, procedura de cotaţie a acţiunilor, garantarea transparenţei

negocierilor, efectuarea neîntîrziată a decontărilor. Toate acestea şi alte probleme se

găsesc în competenţa bursei de valori a Republicii Moldova.

Formarea şi dezvoltarea pieţei de capital în Republica Moldova şi dezvoltarea

bursei de valori reprezintă componentele esenţiale ale procesului de restructurare a

sistemului economic în ţara noastră şi crearea mecanismului şi instituţiilor specifice

unei economii de piaţă.

Piaţa valorilor mobiliare din Republica Moldova este o piaţă relativ tînără.

Chiar din momentul emiterii primelor valori mobiliare ea a fost puternic influenţată

de experienţa tristă a împrumuturilor de stat ale fostei U.R.S.S., în urma căreia o

mulţime de investitori şi-au pierdut mijloacele băneşti.

Formarea pieţei valorilor mobiliare în ţara noastră a început în anii 1992-

1993, cînd au fost adoptate de către Parlamentul Republicii Moldova Legile privind

societăţile pe acţiuni şi privind circulaţia valorilor mobiliare şi bursele de valori.

Piaţa valorilor mobiliare alcătuieşte nucleul economiei actuale, ceea ce

înseamnă ca dezvoltarea de mai departe a economie naţionale depinde într-o mare

măsură de extinderea acestei ramuri.

Un alt factor important, care a determinat dezvoltarea şi evoluţia pieţei

valorilor mobiliare în ţara noastră, a fost procesul de deschidere a Republicii

Moldova pentru afluxul de capital străin, internaţionalizarea economică şi

31

instituţională, care au dus la necesitatea adoptării unor reguli unice pentru investitorii

pe piaţa valorilor mobiliare.

De asemenea, de evoluţia pieţei pieţei valorilor mobiliare se leagă încrederea

acţionarilor şi a investitorilor [88, p. 14]. Evolutiv procesul de constituire a pieţei de

capital din ţara noastră a fost reglementat prin Legea nr. 847 – XII din 03.01.1992

privind societăţile pe acţiuni, Legea nr. 1427 – XII din 18.05.1993 privind circulaţia

hîrtiilor de valoare şi bursele de valori, Decretele Preşedintelui Republicii Moldova

din 18.05.1993 cu privire la proprietatea fiduciară (de trast) şi din 18.02.1994 cu

privire la formarea infrastructurii privatizării.

Anul 1995 – cel al privatizării în masă – s-a remarcat prin apariţia pieţei

valorilor mobiliare, prin constituirea unei noi ramuri a economiei naţionale. Deja la

finele anului 1997 volumul global al resurselor pe piaţa de capital a ţării a definit 6,8

mlrd. lei, iar cota valorilor mobiliare corporative a constituit 6,5 mlrd. lei, dintre care

90% sunt acţiuni ale întreprinderilor privatizate, emise sub formă dematerializată.

Încă în perioada derulării primului program de privatizare a apărut problema

accelerării lui, şi pentru deservirea procesului de privatizare contra bonuri

patrimoniale şi formarea infrastructurii privatizării au fost create primele fonduri de

investiţii şi companii de trust. Decretul Preşedintelui Nr. 50 din 18 februarie 1994,

care a servit drept temei juridic pentru crearea structurilor mai sus menţionate, a

stabilit că „formarea fondurilor de investiţii şi a companiilor fiduciare se permit în

scopul asigurării realizării programului de privatizare şi a apărării intereselor

cetăţenilor Republicii Moldova”. Prin urmare fondurile de investiţii pentru privatizare

şi companiile fiduciare, create în anii 1994-1995, au devenit primii participanţi

profesionişti la piaţa valorilor mobiliare corporative abia apărută.

Pentru asigurarea unui mecanism eficient de tranzacţionare a acţiunilor,

determinarea obiectivă a preţului, precum şi pentru asigurarea transparenţei pieţei, în

decembrie 1994, în conformitate cu Legea privind circulaţia valorilor mobiliare şi

bursele de valori, a fost fondată Bursa de Valori a Moldovei.

32

La baza activităţii bursei de valori se află principalul ei reprezentant –

societatea pe acţiuni, ambele au apărut concomitent. Piaţa s-a completat imediat cu

reprezentanţi profesionişti a pieţei valorilor mobiliare, adică posesori de licenţe, cu

fonduri investiţionale de privatizare, cu trusturi, cu registratori independenţi şi

brokeri, precum şi cu organizaţiile publice respective: Asociaţia societăţilor pe

acţiuni, Asociaţia reprezentanţilor profesionişti şi, desigur, cu cea mai importantă

structură oficială – Comisia de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare (CSPHV),

substituită ulterior prin Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Constituirea cadrului legislativ a pieţei valorilor mobiliare a fost finalizată cu

intrarea în vigoare în anul 1999 a Legilor privind Comisia Naţională a Valorilor

Mobiliare şi privind piaţa valorilor mobiliare. Prin aceste legi Comisia Naţională a

Valorilor Mobiliare – succesorul de drept al Comisiei de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de

Valoare – a fost investită cu împuterniciri de a activa independent, operativ, fără

presiuni din afară în procesul de adoptare a deciziilor de suspendare a oricărei

activităţi nelegitime pe piaţa valorilor mobiliare.

Reieşind din prevederile legislaţiei, în scopul asigurării bunei funcţionări a

pieţei de capital, Comisia Naţională a Pieţei Financiare şi-a fixat drept obiective

majore, ale activităţii sale următoarele:

- asigurarea protecţiei investitorilor împotriva practicilor ilegale, abuzive şi

frauduloase;

- asigurarea transparenţei pieţei printr-o informare corectă şi promptă

despre activităţile desfăşurate pe piaţă.

Obiectivele expuse se realizează prin:

- adoptarea şi perfectarea cadrului egal;

- autorizarea intermediarilor şi a altor participanţi la piaţă;

- înregistrarea valorilor mobiliare emise pe piaţa de capital;

- crearea cadrului pentru desfăşurarea activităţii de informare a publicului

cu privire la valorile mobiliare emise;

33

- adoptarea şi aplicarea normativelor de reglementare a procedurii de

comercializare a valorilor mobiliare;

- aplicarea sancţiunilor în cadrul încălcării cadrului legal, precum şi

sesizarea autorităţilor competente despre cazurile grave de încălcare a

legii.

Un rol deosebit în aranjamentul mecanismului de finanţare a pieţei financiare

îl are mecanismul bursier. Organizarea eficientă a Bursei de Valori a Moldovei

devine un obiect de o importanţă statală. Anume bursei de valori îi revine funcţia de

a realiza cadrul organizat al pieţei valorilor mobiliare. În acelaşi rînd Comisia

Naţională a Pieţei Financiare, prin intermediul acestei instituţii financiare, a Bursei

de Valori a Moldovei, poate realiza respectarea cadrului legislativ şi prin aceasta

asigură stabilitatea şi siguranţa pieţei financiare.

La momentul actual, organizarea Bursei de Valori a Moldovei, privită sub

aspect comparativ , este foarte apropiată de standardele internaţionale, ceea ce ne

face să fim optimişti vis-a-vis de rezultatele activităţii bursei naţionale în viitorul

apropiat.

Activitatea pe piaţa bursieră este urmărită prin intermediul cursului valorilor

mobiliare şi indicilor bursieri. Aceşti indicatori sunt consideraţi barometre ale stării

economice şi politice a ţării repective. Bursa este sensibilă la toate evenimentele de

ordin economic, financiar-monetar, social, politic. Ea pune în evidenţă, aşadar, starea

conjuncturală a economiei naţionale în cadrul căreia funcţionează bursa respectivă.

În vara anului 1995 s-au desfăşurat primele licitaţii la Bursa de Valori a

Moldovei. Prima tranzacţie în istoria Bursei de Valori a Moldovei a fost efectuată cu

acţiunile Fabricii de Conserve Cupcini S.A., ale Băncii de Economii a Moldovei şi

Asociaţiei pentru Producerea Mobilei „Stejaur”.

În mod deosebit este de menţionat, că în Republica Moldova, cu ajutorul

asistenţei tehnice a companiilor „Price Watherhouse LLP” şi a companiei „PBN”, a

devenit o realitate Bursa telematică, ceea ce dovedeşte apariţia pieţei de capital în

Moldova în formă electronică, unde informaţia se transmite şi se prelucrează prin

34

utilizarea unor sisteme de calcul. Această bursă modernă are aceleaşi funcţii

tradiţionale: de-a concentra cererea şi oferta de valori mobiliare şi de-a asigura

realizarea de tranzacţii în mod operativ, în condiţii de corectitudine şi transparenţă.

În 1995 în Republica Moldova existau 55 de participanţi profesionişti, în

statutele cărora a fost prevăzută activitatea de broker-dealer, inclusiv 22 de bănci

comerciale şi 33 de instituţii nebancare.

Aşadar, paralel cu derularea procesului de privatizare în masă în Republica

Moldova treptat a fost creată infrastructura pieţei valorilor mobiliare şi spre sfîrşitul

anului 1995 deja activau: bursa de valori şi 135 de participanţi profesionişti licenţiaţi,

inclusiv fondurile de investiţii pentru privatizare, companiile de trust, registratorii

independenţi şi participanţii, în statutele cărora era prevăzută activitatea de broker-

dealer.

În Republica Moldova, în conformitate cu regulile generale, au fost create

două segmente – segmentul bursier, reprezentat de către Bursa de Valori a Moldovei,

şi segmentul extrabursier neorganizat. Piaţa extrabursieră funcţionează ca piaţă de

negocieri pe care sunt tranzacţionate valori mobiliare emise şi necotate la bursă, cum

sunt acţiunile emise de societăţile ce nu întrunesc condiţiile de admitere la cota

bursei, acţiunile societăţilor care nu sunt interesate să solicite admiterea la cota

bursei, titlurile emise de fondurile mutuale, obligaţiunile guvernamentale şi

municipale, obligaţiunile emise de societăţile comerciale etc. [33, p. 309].

Mai tîrziu, în 1997, infrastructura pieţei valorilor mobiliare a fost completată

cu Depozitul Naţional al Valorilor Mobiliare, unde s-au desfăşurat 226 de sesiuni

comerciale, volumul tranzacţiilor bursiere a constituit 294,6 mln. lei s-au de 10 ori

mai mult comparativ cu perioada respectivă a anului precedent, 50% din toate

tranzacţiile au fost efectuate pe piaţa extrabursieră.

Depozitul Naţional al Valorilor Mobiliare execută activitatea de depozitar şi

de clearing şi are menirea să asigure respectarea de către ambele părţi a tranzacţiei

bursiere a angajamentelor lor, cu menageri şi depozitari ai fondurilor de investiţii,

35

precum şi cu auditorii participanţilor profesionişti, cu companiile de estimare a

valorilor mobiliare şi activelor ce se referă la ele.

Numărul participanţilor profesionişti în dependenţă de genul principal de

activare practicat pe piaţa valorilor mobiliare esta prezentat în tabelul ce urmează:

Tabelul 1.2.1

Numărul participanţilor profesionişti.

Participanţi profesionişti

31.12.2002 31.12.2003 31.12.2004 31.12.2005

Brokeri 30 26 26 22Dealeri 3 4 4 1

Companii de estimare 6 6 6 5Registratori independenţi

20 19 18 14

Companii de audit 7 7 6 6Companii de underwriting

0 1 1 1

Organizaţii de autoreglementare

1 1 1 1

Consulting investiţional

0 0 1 0

Fonduri de investiţii 14 14 8 6Administratori

fiduciari22 20 14 12

Depozitari 9 9 9 5Bursa de Valori 1 1 1 1

Depozitarul Naţional 1 1 1 1TOTAL 114 109 96 75

*Sursa: rapoartele anuale ale CNPF

La finele anului 2007 pe piaţa valorilor mobiliare activau 70 participanţi

profesionişti, faţă de 73 la finele anului 2006, 75 la finele anului 2005, 96 la finele

anului 2004 şi 109 la finele anului 2003.

De menţionat că numărul participanţilor profesionişti s-a redus preponderent

din cauza demarării procedurii de reorganizare şi lichidare a fondurilor de investiţii şi

companiilor fiduciare, în urma căreia a dispărut necesitatea existenţei unor

36

participanţi profesionişti din infrastructura acestora (administratori fiduciari,

depozitari, brokeri).

Odată cu crearea infrastructurii pieţei valorilor mobiliare şi înregistrarea

primelor emisiuni de acţiuni ale întreprinderilor supuse privatizării, a început să

funcţioneze piaţa primară şi piaţa secundară a valorilor mobiliare.

Conform legislaţiei Republicii Moldova, pe piaţa primară a valorilor

mobiliare are loc emisiunea şi plasamentul de titluri mobiliare, iar pe piaţa secundară

a valorilor mobiliare se desfăşoară circulaţia valorilor mobiliare [8, art. 3].

Referitor la piaţa primară a valorilor mobiliare, pe parcursul anului 2005

Comisia Naţională a Pieţei Financiare a realizat diverse măsuri care au ca scop

optimizarea emisiunilor de valori mobiliare.

În acest sens, de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare au fost elaborate

un set de amendamente la Legea privind societăţile pe acţiuni, aprobate prin Legea

nr. 20 –XVI din 28.07.2005. În contextul acestor amendamente au fost înlăturate

lacunele existente anterior în noţiunile şi cadrul de reglementare a acţiunilor

autorizate spre plasare şi procedurii de înregistrare a acestora (articolele 12 şi 50 ale

Legii privind societăţile pe acţiuni).

În anul 2005 au fost efectuate 81 emisiuni de valori mobiliare în volum de

375,4 mln. lei. Cele mai mari volume ale emisiunilor efectuate pe parcursul anului

2005 au fost înregistrate în lunile septembrie şi decembrie, valoarea emisiunilor în

aceste luni însumînd respectiv 60,1 mln. lei şi 91,3 mln. lei.

Este de menţionat faptul, că comparativ cu anul 2004, cînd au fost efectuate

doar emisiuni de acţiuni, în anul 2005 Comisia Naţională a Pieţei Financiare a

înregistrat 4 oferte publice de obligaţiuni. În aceeaşi perioadă au fost reabilitate 2

emisiuni de obligaţiuni de către „MAIB - Leasing” SA (în valoare de 5,6 mln. lei) şi

ÎM „Elat” SA (în valoare de 12 mln. lei). Aceste evenimente pot fi calificate ca un

început prielnic pentru demararea emisiunilor de obligaţiuni.

Analizînd evoluţia pieţei primare în perioada 1998 – 2007,observăm că în

perioada 1999-2003 se atestă o diminuare a emisiunilor de valori mobiliare pe piaţa

37

primară, cu excepţia anului 1999. În anul 2005 comparativ cu anii precedenţi, se

atestă o diminuare semnificativă faţă de volumul emisiunilor înregistrate în anul

2004, dar cu o mică creştere faţă de anul 2003 (graficul nr. 1.2.1)

Graficul nr. 1.2.1 Numărul şi valoarea emisiunilor de valori mobiliare (mil. lei).*Sursa: www.cnpf.md

Rezultatele privind emisiunile de valori mobiliare în anul 2005 sunt

comparabile cu cele obţinute în anul 2003. Astfel, în raport cu anul 2003 emisiunile

de valori mobiliare din anul 2005 au crescut cu 50,7 mln. lei sau cu 15,6%.

Creşterea valorii emisiunilor de valori mobiliare în anul 2004 şi, respectiv,

descreşterea acestui indicator în anul 2005 are la bază două motive esenţiale [166]:

- volumele sporite de emisiuni suplimentare efectuate în anul 2004 de către

4 societăţi pe acţiuni, şi anume: SA „Apă-Canal”; ÎCS „Reţelele electrice

mun. Chişinău” SA; ÎCS „Reţelele electrice de Distribuţie Centru” SA şi

ÎCS „Reţelele electrice de Distribuţie Sud” SA.

- emisiunile suplimentare efctuate în anul 2004 de către instituţiile

financiare şi companiile de asigurări.

Un motiv în plus al diminuării valorii emisiunilor de valori mobiliare ţine de

finalizarea perioadei de concentrare a pachetelor de control în cadrul societăţilor pe

38

acţiuni. În aceste condiţii, noii proprietari evită să efectuieze emisiuni suplimentare

de acţiuni pentru a nu pierde controlul asupra societăţilor în cauză.

Pe parcursul anilor 2006 şi 2007, comparativ cu anul 2005, se atestă o

majorare semnificativă a emisiunilor cu valori mobiliare pe segmentul primar al

pieţei valorilor mobiliare naţionale.

După cum am mai menţionat anterior în afară de piaţa primară, pe piaţa

valorilor mobiliare naţională mai funcţionează şi piaţa secundară.

Un rol important în organizarea şi dezvoltarea pieţei secundare a valorilor

mobiliare îl joacă sistemul bancar.

Volumul tranzacţiilor bursiere cu valori mobiliare corporative efectuate prin

intermediul băncilor comerciale pe parcursul anului 2007 îl putem urmări în Anexa 1.

În dependenţă de modul de organizare şi dezvoltare a pieţei secundare a

valorilor mobiliare, rolul băncilor poate fi esenţial sau considerabil redus. De regulă,

în toate ţările sistemul bancar este organizat în două nivele:

1. Banca Centrală a ţării date;

2. Băncile comerciale ale ţării, care activează pe piaţa bancară.

Activînd pe piaţa de capital, băncile recurg astăzi la metodele tradiţionale –

creditarea şi atragerea depozitelor, care le asigură un nivel suficient de profitabilitate.

Orientarea lor activă spre piaţa de capital va fi impulsionată, în mare măsură, de

necesitatea diversificării activităţii bancare în vederea asigurării unei rentabilităţi

acceptabile. Avînd la dispoziţie un potenţial de investiţii considerabil, băncile sunt

disponibile să administreze cu eficacitate nu numai portofoliul de credite, dar şi cel al

valorilor mobiliare.

În majoritatea ţărilor Banca Centrală îndeplineşte rolul de agent fiscal al

statului în vederea emiterii, plasării, controlului şi răscumpărării valorilor mobiliare

de stat. În scopul îndeplinirii funcţiilor sale, Banca Centrală încheie acordul respectiv

cu Guvernul (Ministerul Finanţelor), conform căruia îşi asumă anumite obligaţiuni să

apere interesele statului în domeniul respectiv. Acest acord oficializează şi

legalizează acţiunile Băncii centrale pe piaţa respectivă.

39

În aprilie 1996, în conformitate cu art. 40 al Legii cu privire la Banca

Naţională a Moldovei a fost încheiat Acordul de Agent Fiscal între Ministerul

Finanţelor al Republicii Moldova şi Banca Naţională a Moldovei.

Datorită activităţii Băncii Centrale în calitate de agent fiscal al Statului, ea

urmează să îndeplinească un şir întreg de îndatoriri:

- Banca Centrală urmează să desfăşoare emiterea valorilor mobiliare de stat

şi să ducă evidenţa registrului deţinătorilor valorilor mobiliare de stat;

- să elaboreze regulamentele respective pentru activităţile cu valorile

mobiliare de stat;

- să informeze în permanenţă Guvernul privind condiţiile de piaţă

(informaţia statistică despre activităţile comerciale cu valori mobiliare de

stat), preferinţele investitorilor, precum şi datele financiare şi economice;

- împreună cu guvernul să stabilească graficul licitaţiilor de plasare a

valorilor mobiliare de stat, şi să distribuie informaţia cu privire la

condiţiile de emitere a valorilor mobiliare de stat;

- după plasarea valorilor mobiliare de stat să publiceun comunicat oficial cu

informaţia statistică detaliată privind rezultatele vînzării valorilor

mobiliare de stat;

- organizează supravegherea funcţionării normale a pieţei valorilor

mobiliare de stat.

În afară de aceste îndatoriri, de activitatea Băncii Centrale în calitate de agent

fiscal pot fi legate şi alte momente suplimentare, cum ar fi:

- transferurile în cadrul bursei de valori;

- instrucţiunile privind piaţa secundară şi încheierea acordurilor respective

cu dealerii primari;

- publicarea diverselor materiale publicistice;

- alte momente importante pentru activitatea normală a pieţei valorilor

mobiliare de stat.

40

În anul 1999 Banca Naţională a Moldovei, în conformitate cu art. 5 şi art. 40

ale Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei şi-a continuat activitatea în

calitate de agent fiscal al Statului la plasarea plasarea valorilor mobiliare de stat

emise de Guvernul Republicii Moldova în formă de înscriere de conturi. Comparativ

cu 1998, a continuat procesul de creştere a cererii la valorile mobiliare de stat

propuse spre comercializare de către Mnisterul Finanţelor.

În perioada 2000-2003, Banca Naţională a Moldovei, a derulat 951 emisiuni

de valori mobiliare de stat, care au avut drept obiectiv finanţarea deficitului bugetar.

În ansamblu în această perioadă, oferta de valori mobiliare de stat a însumat 7894,5

mil. lei, cererea – 11269 mil. lei, iar volumul emis s-a cifrat 7370,5 mil. lei. Volumul

anual al cererilor a depăşit volumul anual al ofertei în fiecare din aceşti patru ani, iar

cota valorilor mobiliare de stat plasate a variat între 91,8% şi 96,2% .

Conform raportului pe anul 2004, privind activitatea Băncii Naţionale a

Moldovei, putem afirma că condiţiile din anul 2004 au fost favorabile pentru

Ministerul Finanţelor la finanţarea deficitului bugetar din contul emiterii de titluri de

stat, permiţînd reducerea cheltuielilor bugetare la deservirea titlurilor de stat emise.

În anul 2004 Banca Naţională a Moldovei a derulat 215 emisiuni de valori

mobiliare de stat. Ministerul Finanţelor a oferit spre vînzare valori mobiliare de stat

în volum de 2301,0 mil. lei, cu 196,0 mil. lei mai mult faţă de anul 2003. Volumul

total al cererilor depuse la licitaţie a fost cu 1071,2 mil. lei (sau cu 37,8%) superior

celui din anul 2003, însumînd 3907,7 mil. lei. În perioada 2000-2005, se observă o

stabilitate pe piaţa primară a valorilor mobiliare de stat. Volumul ofertei, cererii şi a

vînzărilor de valori mobiliare de stat în perioada anilor 2000-2006 îl putem urmări în

graficul nr. 1.2.2.

41

Graficul 1.2.2 Volumul ofertei, cererii şi a vănzărilor de valori mobiliare de stat pe

parcursul anilor 2000-2007 (mil. lei)*Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor anuale ale BNM pentru anii 2000-2006

Cererea de valori mobiliare de stat a fost destul de mare în primele nouă luni

ale anului 2004, volumul solicitat la licitaţiile pe piaţa primară în această perioadă

(2851,2 mil. lei) a depăşit volumele anuale din anii 2002-2003, fapt ce a permis

plasarea a 98,7% din ofertă.

Soldul valorilor mobiliare de stat în circulaţie la preţul de vînzare (din cele

emise la licitaţie pe piaţa primară) a constituit 952,6 mil. lei, conform situaţiei de la

30 septembrie 2004, fiind în creştere cu 718,8 mil. lei comparativ cu situaţia existentă

la 31 decembrie 1999.

Rata anuală medie ponderată la valorile mobiliare de stat plasate pe piaţa

primară s-a diminuat de la 22,14% în anul 2000 pînă la 12,85% în primele nouă luni

ale anului 2004.

Volumul valorilor mobiliare de stat în circulaţie, plasate prin intermediul

licitaţiilor pe piaţa primară îl putem urmări în graficul nr. 1.2.3.

42

Graficul 1.2.3. Dinamica volumului de valori mobiliare de stat în circulaţie (din cele

plasate prin intermediul licitaţiiilor pe piaţa primară) în perioada anilor 2000-2006 *Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor anuale ale BNM pentru anii 2000-2006

Conform datelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, în anul 1995

volumul total al tranzacţiilor pe piaţa secundară a alcătuit 5,7 mil. lei, inclusiv 2,2

mil. lei prin bursă şi 3,5 mil. lei prin piaţa extrabursieră. Aşadar, cota pieţei

extrabursiere este preponderentă şi constituie 61%.

Dezvoltarea ulterioară a pieţei secundare o putem judeca după datele din

tabelul 1.2.2.

În anii 1995-1998 volumul anual al tranzacţiilor, efectuate pe piaţa secundară,

a crescut. Începînd cu cifra de 5,7 mil. lei în 1995, numai în 1996 acest indice s-a

majorat la 28,9 mil. lei. Nivelul volumului licitaţiilor în 1997 a fost foarte înalt –

295,9 mil. lei sau de 10 ori mai mare decît cel al anului precedent. Creşterea

volumului tranzacţiilor bursiere a continuat şi în următorii ani, atingînd valoarea de

980,5 mil. lei în anul 2000, fiind de 172 ori mai mult decît în anul 1995 şi cu 1,36 ori

mai mult ca în anul 1999. În anul următor, 2001, s-a manifestat o micşorare

considerabilă a volumului circulaţiei secundare. Astfel, în 2001 volumul tranzacţiilor

43

reducîndu-se cu 373,1 mil. lei faţă de anul precedent. În anii 2002 şi 2003 volumul

total al tranzacţiilor a crescut cu 129,8 mil. lei şi 825,9 mil. lei respectiv, dar această

majorare nu a acoperit scăderea din anul 2001. În anul 2004 se observă o micşorare a

volumului total al tranzacţiilor pe piaţa secundară cu 14,1 mil. lei faţă de anul

precedent.

În perioada anului 2005 pe piaţa secundară a valorilor mobiliare corporative,

reprezentată de segmentul bursier şi extrabursier, au fost înregistrate 31801 tranzacţii

cu valori mobiliare în valoare totală de 558,7 mln. lei. Numărul tranzacţiilor s-a

majorat aproximativ cu 23,7% faţă de anul 2004 (25703 tranzacţii), odată cu creşterea

numărului de tranzacţii cu valori mobiliare ale FINN „Daac-Hermes” SA. În acelaşi

timp valoarea tranzacţiilor din anul 2005 s-a diminuat cu 31,2% comparativ cu

valoarea tranzacţiilor efectuate în anul 2004, 32,4% comparativ cu anul 2003 şi cu

24,4% comparativ cu anul 2002.

Cauza principală care a dus la micşorarea valorii tranzacţiilor pe piaţa

secundară în anul 2005 ţine de participarea tot mai pasivă a fondurilor de investiţii la

tranzacţiile cu valori mobiliare, condiţionată de iniţierea procedurii de reorganizare şi

lichidare a acestor instituţii. Fondurile de investiţii reprezintau cea mai importantă şi

mai activă categorie de participanţi ai tranzacţiilor pe piaţa secundară. Odată cu

aprobarea modificărilor şi completărilor la Legea cu privire la fondurile de investiţii,

în contextul cărora fondurile de investiţii urmează să se reorganizeze, acestea şi-au

limitat participarea la tranzacţiile cu valori mobiliare.

Dacă în anii 2002 şi 2003 ponderea tranzacţiilor efectuate de către fondurile

de investiţii era de 30,4% şi 35,4% în valoarea totală a tranzacţiilor, atunci în anii

2004 şi 2005 acest indicator a scăzut pînă la 13,3% şi, respectiv, 4,8%.

Un alt motiv al diminuării valorii tranzacţiilor ţine de lichiditatea scăzută a

pieţei, în circulaţie fiind pus un volum limitat de valori mobiliare atractive pentru

investitori.

În anul 2006 se observă o tendinţă constantă de revenire a pieţei mondiale de

capital după stagnările din 2001, principalele burse au înregistrat rezultate

44

performante, care depăşesc rezultatele din ultimii zece ani. Anul 2006 este considerat

an de excepţie în evoluţia pieţei mondiale de capital.

Referitor la Republica Moldova, putem spune că piaţa de capital a înregistrat

pe parcursul acestui an tendinţe pozitive. Valoarea totală a tranzacţiilor în 2006 a

atins cel mai înalt nivel înregistrat pe piaţa de capital autohtonă. De remarcat că

valoarea totală a tranzacţiilor este în creştere cu 577,1 mln. lei faţă de indicatorul

similar din anul 2005.

Tabelul 1.2.2

Volumul tranzacţiilor cu valorile mobiliare corporative din Republica

Moldova pentru anii 1995-2006

AnulPiaţa bursieră Piaţa extrabursieră total

mil. lei în % mil. lei în % mil. lei1995 2,2 38,6 3,5 61,4 5,71996 11,5 39,8 17,4 60,2 28,91997 178,9 60,5 117,0 39,5 295,91998 437,5 65,0 235,9 35,0 673,41999 374,6 52,3 342,2 47,7 716,82000 282,8 28,8 697,7 71,2 980,52001 275,6 45,4 331,8 54,6 607,42002 252,6 34,26 484,6 65,74 737,22003 480,3 58,15 345,6 41,85 825,92004 282,0 34,7 529,8 65,3 811,82005 216,3 38,7 342,3 61,3 558,72006 343,0 30,2 792,7 69,8 1135,62007 1233,4 66,2 629,6 33,8 1863,0

*Sursa: Rapoartele anuale ale CNPF pentru anii 1995-2007

În pofida faptului că începînd cu a doua jumătate a anului 1995 prin lege a

fost stimulată dezvoltarea segmentului bursier, în anii 1995-1996 în structura pieţei

secundare a Republicii Moldova au predominat tranzacţiile încheiate pe piaţa

extrabursieră. Situaţia s-a schimbat radical începînd cu anul 1997, cînd volumul

tranzacţiilor bursiere a început radical să predomine. Dominanţa tranzacţiilor bursiere

a continuat pînă în anul 1999, după care a început să scadă. În 2000-2002, poziţia de

45

lider a ocupat-o segmentul extrabursier. Situaţia s-a schimbat în anul 2003, numărul

tranzacţiilor pe piaţa bursieră fiind mai înalt decît cel pe piaţa extrabursieră.

În anul 2004, volumul tranzacţiilor pe piaţa de capital din Republica Moldova

este cu 1,7% mai redus decît în anul 2003. Conform datelor Comisiei Naţionale a

Valorilor Mobiliare, cota parte a pieţei extrabursiere constituie 65,3% din tranzacţii,

cea a Bursei de Valori a Moldovei – 34,7% din tranzacţii. Deci, numărul tranzacţiilor

pe piaţa extrabursieră este aproape de 13 ori mai înalt decît numărul tranzacţiilor la

Bursa de Valori a Moldovei.

În perioada anului 2005 la Bursa de Valori a Moldovei au fost înregistrate

11930 tranzacţii, de 5 ori mai mult decît în anul precedent (1855 tranzacţii). Referitor

la volumul total al tranzacţiilor se evidenţiază o scădere a acestuia în anul 2005 în

comparaţie cu anii precedenţi.

Pe piaţa extrabursieră, în anul 2005, au fost înregistrate tranzacţii în valoare

totală de 342,3 mln. lei, comparativ cu anul 2004 valoarea lor micşorîndu-se cu 187,5

mln. lei. Conform acestor date, observăm că şi în anul 2005 predomină volumul

tranzacţiilor extrabursiere.

Astfel, luînd în consideraţie rezultatele înregistrate pe ambele segmente ale

pieţei de capital (bursier şi extrabursier), se constată, că: dominanţa tranzacţiilor

bursiere a continuat pînă în anul 1999, după care a început să scadă. În anii 2000-

2002, poziţia de lider a ocupat-o segmentul extrabursier. Evoluţia tranzacţiilor

bursiere şi extrabursiere în anii 2002-2005 demonstrează dominaţia valorii totale a

tranzacţiilor extrabursiere în raport cu cele bursiere, cu excepţia anului 2003, cînd

tranzacţiile bursiere au depăşit cu 134,7 mln. lei tranzacţiile extrabursiere, datorită

tranzacţiei cu valorile mobiliare ale SA „Vitanta - Intravest” în volum de 167,6 mln.

lei. În anul 2006 s-a păstrat tendinţa respectivă. Astfel, şi în anul 2006, volumul

tranzacţiilor extrabursiere a depăşit pe cel bursier cu 449,7 mln. lei. În anul 2007

volumul tranzacţiilor bursiere a fost superior celor

extrabursiere. Majorarea volumului tranzacţiilor bursiere a fost

cauzată, în mare măsură, de tranzacţiile efectuate în secţia

46

tranzacţiilor directe a BVM (1025,4 mil. lei), care constituie 83,1%

din volumul total al tranzacţiilor bursiere.

Din cele expuse mai sus reiese că din două segmente ale pieţei secundare

volumul maxim de tranzacţii cu valori mobiliare corporative îi revine pieţei

extrabursiere, situaţia schimbîndu-se în 2007 (graficul nr. 1.2.3).

Graficul nr. 1.2.3. Volumul tranzacţiilor cu valorile mobiliare corporative din Republica Moldova pentru anii 1995-2005

*Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor anuale ale CNVM pentru anii 1995-2007

Piaţa acţiunilor în statele cu pieţe de valori dezvoltate este, în linii generale, şi

chiar preponderent – bursieră.

Observăm că şi la noi în ţară, în comparaţie cu anul anterior, capitalizarea

bursieră a crescut. Creşterea valorii capitalizării bursiere pe parcursul ultimilor ani ne

permite sa presupunem că acest indicator va continua sa se mişte ascendent şi în

continuare.

N. Dobrotă afirmă că, societatea pe acţiuni (corporaţia) este cea mai

reprezentativă formă de întreprindere şi că conducerea generală a societăţii pe acţiuni

este asigurată de adunarea generală a acţionarilor, respectiv adunarea reprezentanţilor

aleşi de aceştia. Fiecare acţionar are drept de vot, numărul voturilor fiind proporţional

47

cu numărul şi valoarea acţiunilor deţinute. Conducerea curentă a societăţii respective

este încredinţată unui consiliu de administraţie ales sau numit de adunarea generală.

Prin formarea de societăţi pe acţiuni, s-a asigurat şi se asigură în continuare,

concentrarea resurselor băneşti pentru fondarea şi dezvoltarea de mari unităţi în

sectoarele moderne ale economiei şi în infrastructura materială.

I. Guţu defineşte societatea pe acţiuni ca pe o asociaţie a deţinătorilor de

capital, care-şi investesc economiile în afaceri în scopul obţinerii unui profit,

repartizat conform cotei depunerilor sub formă de dividente. Sarcina principală a

societăţii pe acţiuni constă în moilizarea tuturor factorilor în cazul unei tranzacţii

(investiţii active, muncă, resurse, management), în vederea sporirii competitivităţii,

rentabilităţii şi prosperării ei.

În decursul ultemelor decenii ale secolului XX şi începutul secolului XXI

interesul privitor la administrarea corporativă creşte stabil în multe ţări. Studierea

acesteia este condiţionată, mai cu seamă, de rolul considerabil pe care îl deţin

corporaţiile în dezvoltarea economică şi socială a oricărei ţări contemporane.

Piaţa valorilor corporative în Republica Moldova a apărut drept rezultat al

privatizării patrimoniului de stat. Această piaţă, fiind un segment nou al pieţei

financiare naţionale.

La mijlocul anilor ’90, am devenit martori ai majorării multiple în Republica

Moldova a numărului de societăţi pe acţiuni şi de acţionari. Majoritatea acţionarilor

erau posesori ai unor părţi foarte mici de cote de proprietate ale întreprinderilor

privatizate sau ale fondurilor de investiţii. În urma privatizării în locul unui proprietar

al întreprinderii în persoana Statului, au apărut sute, mii, chiar sute de mii de

proprietari. Administrarea proprietăţii acţionarilor întreprinderilor privatizate a fost

încredinţată managerilor angajaţi, care în capitalul acestora au o cotă neesenţială sau

nici o cotă. Astfel, administrarea proprietăţii de Stat se transformă în administrarea

proprietăţii private, proprietăţii colective a acţionarilor, iar forma de administrare şi

de control de Stat este înlocuită cu un nou tip de administrare – administrarea

corporativă.

48

Societăţile pe acţiuni privatizate au devenit primele companii cu proprietate

dispersată, administrarea cărora era încredinţată managerilor din exterior. În

conformitate cu normele juridice stabilite în Republica Moldova, societăţile pe

acţiuni, care au un număr de acţionari mai mare de 50, sunt considerate societăţi pe

acţiuni de tip deschis, iar cele care au un număr de acţionari mai mic de 50, pot avea

statut de societate pe acţiuni de tip închis.

Eficienţa pieţei de capital depinde în mod direct de faptul, dacă acţiunile

emise pe piaţă sunt ale unor întreprinderi prospere sau falimentare, depinde de

înzestrarea tehnică a întreprinderilor, de renovarea producţiei, de investitori, de

elaborarea unui business-plan profesionist. Şi dacă acest complex de interese încă nu

s-a manifestat în Republica Moldova şi nu a contribuit la depăşirea crizei şi la

înviorarea economică a ţării, rezultă că există deficienţe serioase în verigile de bază

ale mecanismului pieţei valorilor mobiliare, începînd cu veriga primară – societatea

pe acţiuni.

Deci putem afirma că acţiunile, obligaţiunile şi alte valori mobiliare

reprezintă instrumente de investiţii financiare, prin intermediul cărora utilizatorii

mijloacelor financiare le mobilizează în scopul finanţării activităţii economice

proprii. Aplicarea valorilor mobiliare, ca instrumente de atragere a investiţiilor, este

caracteristică pentru economia dezvoltată.

49

1.3. Gestiunea resurselor investiţionale în economia naţională prin intermediul

pieţei valorilor mobiliare

Una din funcţiile principale ale pieţei valorilor mobiliare este acumularea

mijloacelor băneşti şi transformarea acestora în investiţii.

Astfel, piaţa valorilor mobiliare obţine un loc din ce în ce mai important în

sistemul economic naţional datorită funcţiilor sale macroeconomice principale –

acumularea şi distribuirea investiţiilor.

Importanţa şi avantajele investiţiilor asupra dezvoltării durabile ale economiei

naţionale este evidentă, asigurînd dinamizarea ascendentă a indicatorilor macro şi

micro economici.

O caracteristică a pieţelor valorilor mobiliare în formare, printre care se

numără şi piaţa valorilor mobiliare din Republica Moldova, este slaba prezenţă a

investitorilor pe piaţă. Constatăm că piaţa autohtonă a valorilor

mobiliare este insuficient utilizată ca sursă de finanţare, funcţia de

acumulare a investiţiilor fiind realizată în mare parte de piaţa

bancară. Deci, una din problemele acute ale pieţei valorilor mobiliare naţionale

este numărul limitat de investitori. Atragerea investiţiilor în economia naţională ţine

de preocupările autorităţilor (CNPF), care au datoria de a asigura “fundamentele”

economice solide şi de a stimula plasamentele investitorilor în valori mobiliare, ceea

ce ar contribui la dezvoltarea ulterioară a pieţei valorilor mobiliare.

Drept urmare, constatăm că unul dintre aspectele cele mai importante ale

activităţii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare la momentul actual este atragerea

investiţiilor pe piaţa valorilor mobiliare. Creşterea interesului faţă de piaţa autohtonă

a valorilor mobiliare şi faţă de produsele pieţei ar trebui să fie una din priorităţile

esenţiale ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.

Pentru crearea unui cadru favorabil pieţei valorilor mobiliare

privind atragerea investiţiilor trebuie realizate următoarele

obiective:

50

- elaborarea cadrului legislativ ce va permite apariţia unor noi instrumente

financiare;

- modificarea şi completarea bazei normative în vederea simplificării

procedurii de emisiune şi circulaţie a valorilor mobiliare;

- dezvoltarea sectorului privat;

- accesul la informaţie, pentru luarea unei decizii corecte în domeniul

investiţiei în valori mobiliare;

- stabilitatea economică şi politică;

- creşterea veniturilor populaţiei, etc.

Realizarea acestor funcţii trebuie să constituie obiectivul principal al

activităţii Comisiei Naţionale în următorii ani în scopul promovării imaginii pieţei

valorilor mobiliare naţionale.

Numărul tranzacţiilor cu valori mobiliare efectuate cu implicarea

investitorilor străini în perioada 2000-2007 este redată în graficul nr. 1.2.4.

Graficul nr. 1.2.4. Numărul tranzacţiilor efectuate cu implicarea investitorilor străini

*Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor anuale ale CNVM pentru anii 2001-2007

În comparaţie cu anul 2006, în anul 2007 piaţa valorilor mobiliare devine tot

mai atractivă pentru investitorii străini. Volumul total al investiţiilor atrase prin

intermediul pieţei primare în anul 2007 a constituit 799,1 mil. lei, comparativ cu anul

2006 valoarea acestui indicator a crescut cu 283,8 mil. lei. Participarea investitorilor

51

străini, în anul 2007,la plasarea capitalului în emisiuni de valori mobiliare o putem

urmări în graficul nr. 1.2.5.

Graficul nr. 1.2.5. Structura investiţiilor atrase de către societăţile pe acţiui după

originea investitorilor străini, 2007*Sursa: www.cnpf.md

În anul 2007, cele mai înalte valori ale tranzacţiilor cu participarea

investitorilor străini au fost efectuate cu valorile mobiliare ale BC “Mobiasbancă”

S.A. (313,9 mil. lei, cu participarea investitorilor din Franţa) şi BC “Unibank” S.A.

(242,0 mil. lei) [166]. Structura tranzacţiilor de cumpărare cu participarea

investitorilor străini după ţara de origine a investitorilor, efectuate în anul 2007, este

reflectată în Anexa 2.

Investiţiile companiilor străine, de la începutul anului 2008, au depăşit 440

mil. lei, datorită forurilor economice [168].

Volumul investiţiilor străine în trimestrul II al anului 2008 constituie 212,85

mil. lei, faţă de 13,68 mil. lei atrase în aceeaşi perioadă a anului 2007. Se constată o

creştere atît a volumului investiţiilor străine, cît şi a diversităţii de reprezentare a

investitorilor străini în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2007 (graficul nr.

1.2.6.).

52

Graficul nr. 1.2.6. Structura investiţiilor atrase prin intermediul emisiunilor de valori

mobiliare după originea investitorilor.*Sursa: Buletinul trimestrial II -2008 al CNPF

Topul a 10 ţări care au realizat cel mai mare volum de investiţii străine directe în

economia naţională poate fi urmărit în graficul nr. 1.2.7.

În afară de tranzacţii relizate prin intermediul investitorilor străini, pe piaţa de

capital naţională se efectuează tranzacţii şi cu implicarea investitorilor autohtoni.

Valoarea investiţiilor străine şi autohtone pe piaţa de capital din Republica Moldova,

în perioada anilor 2001-2006 este reflectată în Anexa 3.

Politica de stat direcţionată spre dezvoltarea pieţei valorilor mobiliare, care

presupune crearea climatului investiţional favorabil pentru atragerea investiţiilor,

asigurarea protejării intereselor investitorilor, precum şi stimularea fiscală a

participanţilor la piaţa valorilor mobiliare ar contribui esenţial la modificarea

tendinţelor de dezvoltare a pieţei de capital naţionale şi, ca rezultat la creşterea

economiei ţării.

Atragerea investiţiilor străine pe piaţa naţională de capital, după cum ne arată

practica internaţională cît şi cea naţională, poate avea efecte pozitive şi negative

53

asupra economiei naţionale (Anexa 4), fapt demonstrat de situaţia actuală pe piaţa de

capital internaţională.

Graficul nr. 1.2.7. Topul a 10 ţări care au realizat cel mai mare volum de investiţii străine directe în economia naţională în perioada anilor 2000-2005 (mil. lei).

*Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor anuale ale Biroului Naţional de Statistică

Specialiştii chestionaţi de Wall Street sunt de părere că efectele create de criza

financiară, pornită acum un an, pe pieţele de capital internaţionale nu ar fi putut fi

evitate. Bănci importante, de renume, au ajuns în pragul falimentului la un an de la

începerea turbulenţelor. Printre acestea se numără companiile de creditare ipotecară

Fannie Mae si Freddie Mac, care au fost preluate de către Guvernul american;

Lehman Brothers, o bancă cu o istorie de 158 de ani, s-a declarat falimentară; Merrill

Lynch s-a oferit spre vînzare către Bank of America. Iar toate acestea au loc după

şase luni de la vînzarea forţată, sprijinită de guvernul din SUA a Bear Stearns catre

JPMorgan Chase & Co [171].

54

Fiind principala putere economică mondială, SUA influenţează evoluţiile din

economiile altor state. Criza financiară internaţională a afectat în special bursele şi

economiile americane, europene şi din Asia de Sud-Est, iar ţările Europei de Est

nefiind foarte dependente de economia americană au un viitor mai optimist.

Evoluţiile recente din economia americană au „scufundat” indicii bursieri de la

principalele burse din lume şi au provocat o criză de lichiditate la nivel global,

similară celei din 2001. În acest context, pe 21.01.2008 indicele bursier german DAX

a pierdut 7,16 puncte procentuale, britanic FTSE 100 – 5,48 puncte procentuale, iar

cel francez CAC 40 – 6,83 puncte procentuale. Pierderile acestora a redus

capitalizarea pieţelor cu peste 300 mlrd. USD, suma practic egala cu PIB-urile

Irlandei si României, luate împreună [172].

Putem considera că anul 2008 este unul cu scăderi foarte abrupte pornind de la

40%-50% la bursele din Anglia, Australia, SUA, Spania, pînă la peste 70% la bursele

din Islanda, Rusia, Irlanda, Pieru şi Vietnam (tabelul 1.2.3).

Tabelul 1.2.3

Valoarea indicilor bursieri în ţările afectate de criza economică

De la 40% pînă la

50%

De la 50% pînă la

60%

De la 60% pînă

la 70%Peste 70%

Mexic – 48,3 India – 58,3 China – 69,8 Islanda – 88,7Germania – 47,0 Japonia – 58,1 Polonia – 62,6 Rusia – 73,9

Spania – 46,4 Brazilia – 57,2 Irlanda – 73,4SUA – 44,0 Egipt – 56,9 Peru – 73,2

Australia – 43,3 Italia – 55,2 Vietnam – 70,5Anglia – 42,3 Korea de Sud – 54,5

*Sursa: www.bloombiz.ro/piete_de_capital/

Referitor la Republica Moldova, sunt puţini investitori străini, acţiunile cărora se

cotează la bursele financiare internaţionale. Cît priveşte companiile autohtone, doar

două sunt cotate la bursele unor state din UE [170]. Deşi se declară că piaţa de capital

nu va fi afectată de criza financiară mondială în direct, dat fiind faptul că este puţin

conectată la pieţele financiare internaţionale, valoarea tranzacţiilor la Bursa de Valori

55

a Moldovei s-a redus (graficul nr. 1.2.8), iar experţii în piaţa de capital presupun că

investiţiile efectuate de străini în companiile din Moldova ar putea să scadă

semnificativ. Ion Sturza, fost prim-ministru al Republicii Moldova, a declarat că „ar

fi o exagerare să presupunem că Moldova e atît de izolată pe plan global şi că nu va fi

afectată într-o formă sau alta”. Mult va depinde de gestionarea situaţiei şi anticiparea

eventualului impact. În anul 1998 s-a plătit un preţ scump (căderea monedei

naţionale, a comerţului exterior) pentru revenirea la normal [173].

Graficul nr. 1.2.8. Dinamica numărului tranzacţiilor înregistrate pe piaţa

secundară, aprilie – iunie 2003-2008.*Sursa: Buletinul trimestrial II -2008 al CNPF

În final, rămîne ca Istoria să ne arate unde se va încadra perioada actuală în

cadrul evoluţiei sale. Criza actuală poate fi depăşită, este necesar doar un „doctor”

bun care să schimbe situaţia dată în bine.

Rolul principal în garantarea unei pieţe eficace îi aparţine Statului şi în discuţie

se ia nu faptul că trebuie sau nu Statul să conducă o politică activă în dezvoltarea

stabilă a pieţei de capital, ci modalitatea promovării acesteia, ce măsuri primordiale

56

ar trebui să întreprindă, care este limita intervenţiei directe a Statului în reglementarea

relaţiilor pe piaţă.

Buna funcţionare a pieţei financiare este un fundament solid pentru asigurarea

unei creşteri durabile, pe termen lung, a economiei naţionale. Piaţa financiară şi în

primul rînd piaţa de capital reprezintă în multe ţări, cu economia de piaţă dezvoltată, -

şi ar putea reprezenta şi în Republica Moldova – motorul dezvoltării economice.

Promovarea politicii de stat direcţionată spre eficientizarea mecanismului de

gestiune a pieţei valorilor mobiliare în Republica Moldova, care ar servi intereselor

naţionale şi care ar fi integrată efectiv pe piaţa mondială de capital, asigurînd în acest

mod atragerea investiţiilor pentru dezvoltarea economiei Republicii Moldova, va

duce la creşterea unui sector financiar competitiv şi a unei pieţe de capital dezvoltate

în Republica Moldova, va stimula ridicarea eficacităţii economice naţionale în

general.

57

1.4.Tendinţe actuale ale evoluţiei pieţei valorilor mobiliare

Destinaţia şi scopul principal al pieţei valorilor mobiliare naţionale reprezintă

asigurarea funcţionării tuturor ramurilor economiei prin finanţarea activităţii lor

economice cu capital.

Funcţiile pieţei de capital sunt în aceeaşi măsură importante pentru toate

economiile indiferent de gradul lor de dezvoltare, fapt care a condus la conturarea

unor tendinţe comune de evoluţie: instituţionalizarea investitorilor, integrarea pieţelor

de capital naţionale respectiv globalizarea şi generalizarea informatizării.

Instituţionalizarea investitorilor se manifestă dominant începînd cu anii ’80

odată cu dezvoltarea unor noi forme de investiţii colective. Investitorii instituţionali

sunt intermediari financiari care au drept obiect de activitate mobilizarea capitalurilor

existente, prin vînzarea de titluri financiare şi efectuarea de plasamente de aceeaşi

natură.

Însă în Republica Moldova se simte lipsa investitorilor instituţionali, ceea ce

duce scăderea eficienţei pieţei valorilor mobiliare naţionale.

Globalizarea reprezintă în fapt integrarea pieţelor de capital naţionale într-o

piaţă internaţională şi în mod natural accentuarea interdependenţelor dintre pieţele

naţionale. Tendinţa de globalizare este în fapt o continuare firească a proceselor de

regionalizare.

În prezent, pieţele de capital din ţările dezvoltate sunt mai integrate şi mai

interdependente ca în urmă cu 10-20 de ani.

Noţiunea de „integrare” provine din latinescul integro care înseamnă a pune

la un loc, a reuni mai multe părţi într-un tot unitar, elementele constitutive devenind

părţi integrante.

Putem afirma că prin integrare se obţine, în timp, cea mai potrivită structură a

economiei internaţionale, în scopul unei operări optime a acesteia, precum şi prin

introducerea în mod deliberat, a tuturor etapelor şi elementelor dezirabile, de

coordonare şi unificare.

58

J. Tinbergen, defineşte integrarea drept crearea unei structuri optime a

economiei internaţionale, prin înlăturarea barierelor artificiale din schimburile

comerciale.

În mod curent, prin integrare economică se înţelege un proces complex,

caracteristic etapei contemporane de dezvoltare a societăţii, care constă în esenţă în

intensificarea interdependenţelor între diferite state, proces condiţionat de un

ansamblu de factori, din răndul cărora un rol important revine revoluţiei tehnico-

ştiinţifice.

Concluzionînd, putem spune că „mecanismul” integrării economice cuprinde:

- crearea unui spaţiu economic comun;

- circulaţia liberă a factorilor de producţie atunci cînd există o „piaţă

comună”;

- consumarea resurselor împreună cu eficienţa economică şi socială

maximă;

- realizarea unei uniuni vamale;

- realizarea unor politici comune în domeniul economic, monetar, financiar

şi social.

Acestea sunt de astfel şi principiile de bază ale fenomenului integrării

economice.

Un rol deosebit de important în procesul de integrare economică îl au

organismele şi organizaţiile cu rol de integrare economică, care înlesnesc colaborarea

statelor în domenii particulare, pe o problematică mai limitată.

Asemenea instrumente au apărut încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Între ele amintim: Uniunea Telegrafică Internaţională (1865), Uniunea Poştală

Universală (1874), Organizaţia Meteorologică Mondială (1878), etc..

În prezent există pe glob 250 organizaţii şi organisme guvernamentale şi aproape

2500 neguvernamentale. În prima categorie, un rol central îl ocupă o serie de

organizaţii cu vocaţie universală, cum sunt ONU împreună cu instituţiile sale

specializate.

59

Fiecare mare uscat continental – Europa, Asia, cele două Americi, Africa –

posedă în medie, căte 10 mari organizaţii cu rol deosebit în integrarea economică.

Un rol deosebit de important în integrarea economică îl joacă şi băncile

internaţionale şi regionale.

În 1930 a fost creată la Basel (Elveţia), Banca Reglementelor Internaţionale. În

prezent cel mai puternic grup bancar îl formează Banca Mondială, în sistemul căreia

intră: Banca Internaţională pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare (BIRD), Asociaţia

pentru Dezvoltarea Internaţională (IDA), Corporaţia Financiară Internaţională (IFC),

precum şi Asociaţia Multilaterală de Garanţii pentru Investiţii (MIGA).

Actualmente, factorii principali care influenţează tendinţele de integrare pe plan

mondial sunt:

- ritmul rapid al schimbărilor;

- natura diversă a modificărilor tehnologice;

- nivelul din ce în ce mai ridicat al concurenţei între statele dezvoltate;

- factorii locali cu acţiune specifică.

Bipolaritate SUA – URSS, existentă în cadrul ordinii internaţionale a sfîrşitului

deceniului VIII, face acum loc unei tripolarităţi – Europa integrată, America şi

dragonii asiatici cu Japonia.

Din punct de vedere economic, lumea de azi este tripolară şi în mişcare. Unde va

aduce această competiţie vom afla cu timpul. Deocamdată sunt conturate aceste trei

mari sfere de integrare economică pe mapamond, avînd caracteristici comune şi

specifice în acelaşi timp.

Un punct nodal al unificării europene îl constituie înfăptuirea „pieţei comune”.

La baza pieţei comune se află o serie de libertăţi fundamentale: libera circulaţie a

mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor.

Libera circulaţie a capitalurilor reprezintă unul din factorii desăvîrşirii pieţei

interioare, un principiu al realizării pieţei comune, pe care toate statele membre îl

recunosc. În cazul unor importante mişcări de capitaluri, statele comunitare au

prevăzut posibilitatea de a obţine de la Comisia Comunităţii Economice Europene o

60

autorizare specială prin care să se ia măsurile de protecţie care se impun pentru buna

funcţionare a pieţei financiare în general.

Piaţa financiară internaţională cuprinde ansamblul relaţiilor care iau naştere în

economia mondială, între persoane fizice sau juridice, în procesul atragerii şi plasării

de fonduri pe termen mediu şi lung, precum şi instituţiile şi reglementările legate de

derularea acestor tranzacţii.

În cadrul pieţei de capital se manifetsă cererea şi oferta de titluri de credit pe

termen lung pe plan internaţional şi se formează relaţii între organisme care înlesnesc

operaţiile pentru plasarea acestora. Cumpărarea titlurilor respective (acţiuni sau

obligaţiuni) constituie o investiţie, adică o angajare, pe termen mediu sau lung, a unui

capital. Prin tranzacţiile efectuate pe această piaţă, o parte din disponibilităţile de

capital pe termen lung dintr-o ţară sunt plasate în străinătate, sau invers, prin care

nevoile de finanţare sunt acoperite parţial de către pieţele externe.

Ca purtători ai cererii acţionează atît sectorul public cît şi sectorul privat din

diverse ţări, cît şi organisme financiar-bancare internaţionale, iar oferta provine din

toate sectoarele de activitate, precum şi din mai multe zone ale lumii. Operaţiunile pe

pieţele de capital internaţionale se realizează prin eurocredite şi euroobligaţiuni, iar

acest tip de finanţare se numeşte finanţarea pe europieţe.

Dezvoltarea pieţei internaţionale de capital a avut loc ca o prelungire a pieţelor

naţionale de capital şi a evoluat, în principal, în funcţie de următorii factori:

- nevoia tot mai accentuată de fonduri disponibile pe termen lung în unele

ţări şi, implicit, existenţa unor asemenea fonduri în alte ţări;

- reglementările naţionale ale statelor, mai mult sau mai puţin restrictive,

care au permis emisiunea şi negocierea de valori mobiliare pe piaţa de

capital internaţională;

- apariţia eurovalutelor.

Finanţarea pe piaţa de capital internaţională are loc prin lansarea de împrumuturi

pe bază de emisiuni internaţionale de valori mobiliare străine, precum şi operaţiuni

61

curente de vînzare-cumpărare de valori mobiliare străine, precum şi prin operaţiuni

cu eurocapitaluri, care deţin o pondere importantă.

Libera circulaţie a capitalurilor între ţări a fost primul pas spre

internaţionalizarea pieţelor de capital naţionale, iar măsurile de eliminare a

restricţiilor de acest gen din legislaţiile naţionale au fost luate în multe cazuri la

începutul anilor ’80. Libertatea mişcărilor de capital pe plan internaţional a deschis

noi orizonturi agenţilor economici pentru arbitrajul între pieţele de capital naţionale.

Originalitatea anilor ’80 rezidă totuşi în integrarea financiară mondială care

permite capitalurilor să fie imediat mobile între toate pieţele financiare din lume,

globalizarea financiară presupune craerea unei pieţe unice a capitalurilor care să

funcţioneze la nivel global. Fiind străns legată de procesul globalizării schimburilor

de bunuri şi servicii, globalizarea a fost mai „brutală” şi mai importantă în domeniul

financiar.

Globalizarea nu este un fenomen contemporan. De decenii întregi, ţările şi

firmele occidentale îşi desfăşoară activitatea într-o economie planetară. Astfel, este

dificilă identificarea începuturilor globalizării financiare pe care se sprijină

globalizarea economiei. Este suficient să amintim rolul bancherilor italieni în Europa

Renaşterii, importanţa avută în secolul XIX de capitalurile engleze şi franceze în

lume, în special în imperiile coloniale şi în Rusia, precum şi influenţa mişcărilor de

capitaluri americane în urma crizei din 1929.

În timpul deceniului ’ 70 fluxurile de capitaluri au atins noi dimensiuni. La

originea acestei schimbări stau numeroase cauze: mai multe rupturi în sistemul

financiar internaţional, inovaţiile financiare, o mişcare generalizată de liberalizare şi

globalizare a economiei.

În perioada 1870-1914, pe vremea etalonului – aur, sistemul financiar privat

deţinea un rol important în funcţionarea relaţiilor economice şi financiare

internaţionale. În contextul actual al integrării crescînde a economiilor, firmele

transnaţionale bancare joacă un rol determinant în cadrul procesului de

internaţionalizare, început după al doilea război mondial [69, p. 11]. După cel de-al

62

doilea război mondial, sistemul politic în multe ţări, cu unele excepţii, a susţinut în

general integrarea economică internaţională. În această perioadă, ţările industrializate

şi-au deschis progresiv economiile şi un număr de ţări în curs de dezvoltare au

început de asemenea un proces de liberalizare externă, în special după 1980.

În ultimele două decenii, pieţele financiare internaţionale au devenit în tot mai

mare măsură interdependente. Globalizarea financiară a adus beneficii considerabile

economiilor naţionale şi investitorilor, dar a modificat în acelaşi timp structura

pieţelor, generînd noi riscuri şi provocări pentru participanţii pieţei şi pentru

instituţiile de supraveghere şi reglementare.

Pînă în anii ’80-90, globalizarea a vizat în special liberalizarea comerţului şi

intensificarea schimburilor internaţionale, precum şi necesitatea prevenirii şi limitării

poluării regionale. Ulterior extinderea internaţionalizării companiilor mari,

mobilitatea forţelor de muncă şi libera circulaţie a capitalului au accelerat puternic

procesul de globalizare, cu efecte profunde asupra tuturor economiilor naţionale şi

asupra tuturor laturilor vieţii umane.

Valul globalizării a fost marcat, după cum am menţionat mai sus, mai ales de la

jumătatea anilor ’80, de creşterea volumului fluxurilor de capital între statele

dezvoltate şi mai ales între statele dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare. În timp ce

o parte din aceste ţări au beneficiat de sporirea volumului activităţilor financiare şi au

înregistrat rate relativ înalte de creştere economică, alte state au trecut prin perioade

de criză, inclusiv financiară, purtătoare de costuri macroeconomice şi sociale mari.

Globalizarea a devenit astfel unul din marele subiecte de dezbatere şi analiză

economică internaţională, generînd multiple direcţii de cercetare a cauzelor,

volumului şi direcţiei de mişcare a fluxurilor de capital, grupurilor de state implicate

sau afectate.

O consecinţă a procesului de globalizare se concretizează în îmbunătăţirea

eficienţei macroeconomice a sistemelor financiare. Circulaţia liberă a capitalurilor,

pieţele interconectate şi oportunităţile de acoperire a riscului prevăzute de noile

63

instrumente financiare permit stabilirea unui echilibru optim între capacitatea totală

de finanţare şi cererile de împrumut ale corporaţiilor sau guvernelor.

Putem caracteriza globalizarea ca fiind un factor al unei mai bune integrări şi a

creşterii interdependenţelor dintre ţări şi regiuni ale globului. Aceste legături sunt de

cele mai multe ori de natură economică şi politică, dar globalizarea are şi unele

aspecte sociale, culturale şi de mediu.

Caracteristicile curentului globalizării vizează internaţionalizarea producţiei,

noua diviziune internaţională a muncii, noul mediu competitiv care generează aceste

procese, precum şi internaţionalizarea statului, făcînd din state agenţii ale lumii

globalizate.

Liberalizarea crescîndă a comerţului de bunuri şi servicii a indus legături

financiare mai strînse între state, care au condus la rîndul lor către intensificarea

fluxurilor financiare şi de capital între ţări şi au sporit integrarea economică.

Caracterul progresiv al acestui proces a condus în final la atingerea unei trepte mai

înalte, respectiv la globalizarea financiară.

Globalizarea poate fi definită ca fiind cea mai înaltă formă de internaţionalizare

a activităţii economice. Tendinţele de globalizare se manifestă în economia mondială

pe mai multe planuri: al integrării sistemului internaţional de producţie, al integrării

unei pieţe de mărfuri sau servicii, al convergenţei politicilor economice ale

economiilor naţionale.

Aşadar, printre cele mai importante schimbări manifestate la nivelul pieţelor

financiare mondiale au fost cele legate de fenomenul de accelerare a integrării şi

globalizării lor. Această evoluţie, direct determinată de liberalizarea pieţelor

financiare naţionale, progresul tehnologic rapid şi salturile uriaşe din domeniul

telecomunicaţiilor, a condus la apariţia unor noi oportunităţi de investiţii şi finanţări

pentru actorii pieţelor financiare din toată lumea. Accesul mai simplu al corporaţiilor

sau indivizilor pe pieţele financiare globale va conduce la optimizarea procesului de

alocare a capitalului, şi prin aceasta, la promovarea prosperităţii.

64

De asemenea globalizarea înseamnă integrarea pieţelor financiare din întreaga

lume într-o piaţă financiară internaţională. Internaţionalizarea pieţelor financiare

trebuie privită în contextul evoluţiilor care au loc în economia mondială, în

conexiune cu procesele şi fenomenele economice cu creşterea interdependenţelor

dintre economiili naţionale, ţinînd cont de cooperarea dintre firme situate în ţări

diferite şi de amplificarea comerţului internaţional. Dezvoltarea internaţionalizării

pieţelor este stimulată de integrarea economică regională, cît şi de revoluţia din

domeniul informaticii şi al telecomunicaţiilor, al căror progres s-a reflectat benefic şi

asupra dinamizării fluxurilor de capital.

În principiu globalizarea financiară şi integrarea financiară sunt noţiuni diferite.

Globalizarea financiară se referă la creşterea legăturilor globale prin fluxuri

financiare inter-ţări. Integrarea financiară priveşte legăturile unei singure ţări cu

pieţele internaţionale de capital. Cele două concepte sunt evident foarte strîns legate,

dependente şi de cele mai multe ori în terminologia economică se substituie unul

celuilalt.

Există o multitudine de studii teoretice cît şi empirice asupra efectelor integrării

economice internaţionale. De exemplu, ipoteza conform căreia o ţară slab dezvoltată

ar avea de pierdut de pe urma deschiderii economiei sale este perimată. Această

ipoteză a fost respinsă de către o serie de studii empirice, pornind de la studii de caz

mergînd pîna la analize statistice la nivel naţional. Ideea generală este că riscurile

sunt într-adevăr posibile, dar practic sunt irelevante.

Unii economişti susţin meritele globalizării. Ei scot în evidenţă că există o

legătură puternică între participarea ţărilor la comerţul mondial şi la fluxurile

investiţionale pe de o parte şi o creştere economică mult mai rapidă de pe altă parte.

Atît teoria economică cît şi dovezile empirice reprezintă argumente suficiente

pentru economişti să susţină eforturile pentru liberalizarea pieţelor şi integrarea

economică internaţională.

65

Cîteva dintre schimbările cele mai semnificative care au afectat structura

sistemului financiar internaţional, adaptîndu-l tendinţelor de globalizare a pieţelor,

sunt:

- reducerea rolului sistemului bancar în finanţarea întreprinderilor prin

dezvoltarea pieţei valorilor mobiliare;

- valul masiv de privatizări din economiile occidentale care a încurajat

dezvoltarea pieţii de capital naţionale;

- dezvoltarea investiţiilor instituţionale;

- internaţionalizarea investiţiilor financiare.

Conform unei definiţii, globalizarea înseamnă integrarea pieţelor financiare din

întreaga lume într-o piaţă financiară internaţională [61, p. 8].

Internaţionalizarea pieţelor financiare trebuie privită în contextul evoluţiilor care

au loc în economia mondială, în conexiune cu procesele şi fenomenele economice, cu

creşterea interdependenţelor dintre economiile naţionale, ţinînd cont de cooperarea în

producţie dintre firmele situate în ţări diferite şi de amplificarea comerţului

internaţional.

Un factor important, care a favorizat fenomenul de globalizare în general îl

constituie fără îndoială eşecul şi dispariţia singurului mare sistem cu care concurează

capitalismul liberal: Comunismul. Un singur model de dezvoltare pare astfel să

prevaleze: cel fondat pe liberul schimb şi concurenţa universală. În aceeaşi ordine de

idei pot fi încadrate şi alte evenimente: descoperirea de către China a capitalismului a

dat intrarea în economia de piaţă a 1,2 mlrd. de indivizi (azi, acest ultim imperiu roşu

atrage multe din investiţiile internaţionale).

Un alt important factor al globalizării reprezintă faptul că la începutul anilor ’90

noile ţări industriale din Asia şi America Latină au devenit importanţi factori ai

finanţelor internaţionale. Partea pieţelor acestor ţări în capitalizarea bursieră

mondială a trecut de la 2,5% la 9% între anii 1983 şi 1993. Succesul lor se explică

prin randamentele ridicate, faptul că sunt puţin corelate cu pieţele ţărilor dezvoltate,

66

ceea ce favorizează diversificarea riscurilor investitorilor internaţionali. Ultimii

„intraţi” în sistem sunt ţările Europei de Est.

Achiziţiile şi fuziunile internaţionale, ca formă particulară a investiţiilor

internaţionale, par a fi simptomul cel mai evident al globalizării financiare.

Au fost exprimate unele temeri în legătură cu liberalizarea sistemului financiar

actual şi cu privire la creşterea concurenţei internaţionale generate de integrarea

pieţelor internaţionale, deoarece acestea ar stăvili o serie de reguli şi standarde

conforme cu nevoile şi preferinţele naţionale. În timp ce capitalul circulant

internaţional şi concurenţa permanentă dintre ţări ajută la disciplinarea guvernelor şi

la creşterea eficienţei instituţiilor publice, se zice că presiunile politice create de către

procesul de globalizare poate plasa guvernele naţionale într-o cursă continuă care ar

ajunge cu mult mai departe de sfera pieţei financiare.

În ultimii 50 de ani s-au înregistrat îmbunătăţiri semnificative în ceea ce priveşte

o mai bună guvernare, în marea majoritate a ţărilor lumii şi apariţia unor instituţii şi

foruri care să se confrunte cu noile provocări ale politicii mondiale. A doua jumătate

a secolului XX, o perioadă de adîncire a integrării internaţionale, a marcat o creştere

de 6 ori a PIB-ului mondial.

Cercetările indică faptul că ţările care aplică politici de deschidere către fluxurile

internaţionale de capital, permiţînd astfel achiziţionarea noilor tehnologii, împreună

cu respectarea dreptului de proprietate şi a legilor naţionale, au cele mai mari şanse

de a se dezvolta mult mai rapid.

Globalizarea progresivă a pieţelor şi procesul de inovare financiară au impus

comunicare rapidă şi mecanisme de reglare a disfuncţionalităţilor. În acest context în

cadrul Băncii Reglementelor Internaţionale (BRI) s-a instituit un comitet care a

examinat şi a urmărit evoluţia pieţelor financiare, impactul datoriilor internaţionale şi

implicaţiile macroeconomice ale instrumentelor derivate. Globalizarea stimulează

dezvoltarea fluxurilor financiare internaţionale, reducerea costului tranzacţiilor,

conexiunea pieţelor financiare, diversificarea riscurilor din relaţiile economice

internaţionale.

67

Prin intermediul pieţelor globale se măresc şansele de acces la resurse financiare

de pe pieţe mai puternice, la tehnologie, la importuri şi exporturi. Participarea pe

pieţele globale necesită, însă, politici raţionale de valorificare şi sprijinire a ţărilor

sărace de către comunitatea internaţională.

Generalizînd cele expuse anterior referitor la piaţa financiară internaţională şi la

procesele de globalizare şi integrare putem spune că, piaţa financiară internaţională

are un rol deosebit în dezvoltarea raporturilor economice dintre state. Starea ei se

reflectă la nivelul şi dinamica investiţiilor internaţionale de capital şi, prin

consecinţele acestora, în însăşi evoluţia economiei mondiale. Gradul de dezvoltare a

pieţelor de capital din fiecare ţară este strîns legat de gradul de dezvoltare al

economiei dar şi de relaţiile financiare internaţionale.

În contextul aspiraţiilor de integrare ale Republicii Moldova în structurile

europene, Comisia Naţională a Pieţei Financiare a elaborat şi a aprobat Planul de

Măsuri ale pentru anii 2005-2007 privind realizarea Planului de Acţiuni Uniunea

Europeană – Republica Moldova, care prevede măsurile ce urmează a fi efectuate în

acest sens şi termenii de realizare a acestora.

Un prim pas întru cooperarea cu autorităţile centrale de reglementare şi

supraveghere a pieţei valorilor mobiliare din alte state constă în încheierea

memorandumurilor de colaborare de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare cu

autorităţile similare din alte ţări.

Astfel, Comisia Naţională a Pieţei Financiare a încheiat memorandumuri de

colaborare cu Ucraina (1997), România (1997, reîncheiat în 2003) şi Federaţia Rusă

(2002), în aşa mod asigurîndu-se schimbul permanent de informaţii referitoare la

evoluţia pieţei valorilor mobiliare şi legislaţia statelor respective.

În domeniul cooperării cu organismele internaţionale de profil sunt de remarcat

relaţiile cu: Banca Mondială şi Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID).

Însă unul din cei mai importanţi paşi ce trebuie efectuaţi în cadrul integrării

europene a pieţei autohtone a valorilor mobiliare este obţinerea calităţii de membru al

68

organizaţiilor internaţionale de profil şi în special al Organizaţiei Internaţionale a

Comisiilor Valorilor Mobiliare (IOSCO).

Un pas important în dezvoltarea pieţelor de capital l-a constituit

informatizarea burselor de valori. Bursele de azi nu se mai aseamămă – în

majoritatea cazurilor – cu cele de la începutul secolului trecut. Dezvoltarea

informaticii şi a telematicii a produs schimbări majore în domeniul bursier încă din

anii ’50. Bursa informatizată se caracterizează prin substituirea completă a sistemului

de licitaţie pe bază de strigare, cu un sistem informatic. Negocierile se desfăşoară pe

o reţea de terminale (calculatoare) legate la un calculator principal central (server).

Inovaţiile tehnologice şi progresul tehnologiilor informaţionale au determinat

transformări profunde în domeniul pieţelor de capital. Progresul tehnologic a jucat un

rol cheie în creşterea mai rapidă şi mai eficientă a tranzacţiilor de pe piaţa de capital.

Tehnologiile informaţionale au permis ca mari cantităţi de date să fie transmise

aproape instantaneu în orice punct al lumii la un cost unitar foarte scăzut. Volumul

total al tranzacţiilor zilnice este în mare parte facilitat de tehnologiile informaţionale,

acest proces în deosebi remarcîndu-se în segmentul pieţei secundare.

Bursele de azi nu se mai aseamămă – în majoritatea cazurilor – cu cele de la

începutul secolului trecut. Dezvoltarea informaticii şi a telematicii a produs

schimbări majore în domeniul bursier încă din anii ’50. Bursa informatizată se

caracterizează prin substituirea completă a sistemului de licitaţie pe bază de strigare,

cu un sistem informatic. Negocierile se desfăşoară pe o reţea de terminale

(calculatoare) legate la un calculator principal central (server).

Bursa informatizată are perspective vaste de dezvoltare, dacă se au în vedere

următorii factori [56, p. 798]:

- numărul de brokeri este nelimitat;

- se poate negocia un volum mare de contracte;

- funcţionează 24 de ore din 24;

- are posibilităţi nelimitate de colaborare cu alte burse;

- realizează mari economii de cheltuieli administrative;

69

- conturile clienţilor pot fi ţinute la zi, automat;

- se face o afişare permanentă a tranzacţiilor încheiate.

Putem spune că utilizarea informaticii marchează profund dezvoltarea mediului

bursier contemporan.

În S.U.A. pe piaţa de capital secundară tranzacţiile sunt supravegheate electronic

on-line. Tehnologiile moderne, mai ales folosirea pe scară largă a calculatoarelor, au

condus la integrarea pieţelor financiare [98, p. 14], la circulaţia mai rapidă a

informaţiei, la creşterea vitezei de reacţie a investitorilor şi au permis pieţei să facă

faţă unui aflux tot mai mare de ordine şi unui volum al tranzacţiilor în creştere.

Comunicaţiile electronice au permis contactul instantaneu între puncte financiare

dispersate geografic [50, p. 99].

Un exemplu privind rolul calculatorului îl întîlnim în cazul pieţelor delocalizate

(iniţial de tipul OTC – piaţa în afara cotării), unde legăturile trebuie realizate prin

telefon şi calculator.

Această piaţă numită Over The Counter (OTC) nu este organizată. Acolo se

negociază tot felul de valori. Dar, de la începutul anilor ’70, cele mai importante

valori de pe această piaţă sunt negociate în cadrul unui sistem informatic numit

NASDAQ (National Association of Securities Dealers Automated Quotations) [70, p.

80]. NASDAQ este cel mai cunoscut exemplu din lume de pe piaţa OTC electronică.

Este, de fapt, o uriaşă piaţă delocalizată, bazată pe un sistem electronic de negociere

şi o reţea de cîteva mii de terminale, nu doar în S.U.A., ci în întreaga lume. În acest

sistem, ca şi în altele care i-au urmat modelul, obţinerea diverselor informaţii,

trimiterea ordinelor şi executarea acestora, toate sunt posibile datorită calculatoarelor.

În România, după modelul bursei complet informatizate NASDAQ, a fost

concepută bursa RASDAQ. Piaţa RASDAQ este rezultatul direct al cooperării

româno-americane, legiferată prin semnarea unui Memorandum de înţelegere între

Guvernele României şi S.U.A., prin care agenţia pentru Dezvoltarea Internaţională a

Statelor Unite (USAID) a derulat în România proiectul „Dezvoltarea pieţei romîneşti

de capital”. Piaţa RASDAQ a fost oficial lansată la 25 octombrie 1996, pentru a

70

răspunde necesităţii existenţei unui mediu instituţional şi tehnic corect şi transparent

pentru tranzacţionarea tuturor acţiunilor distribuite în cadrul Programului de

Privatizare în Masă. Acest eveniment a reprezentat un pas important în construcţia

pieţei de capital din România.

Sistemul ales – NASDAQ – s-a considerat, a fi cel mai potrivit, avînd în vedere

caracteristicile noii pieţe româneşti de capital: număr mare de societăţi listate,

condiţii mai puţin restrictive de listare, sistem cu formatori de piaţă (market makers)

– oferind lichiditate şi vizibilitate emitenţilor – şi, nu în ultimul rînd, număr extrem

de mare de acţionari distribuiţi arbitrar în teritoriu – lucru ce impune un sistem pentru

vînzare/cumpărare uşor accesibil de la distanţă, din orice oraş. Succesul arhitecturii

concepute pentru sistemul RASDAQ este dovedit de contribuţia importantă adusă la

procesul de concentrare a acţionariatului, măsurată prin faptul că pe parcursul

primilor 6 ani de existenţă prin această piaţă au fost încheiate peste 1,7 mil. de

tranzacţii cu 11 mlrd. de acţiuni emise de un număr de aproximativ 5000 de emitenţi,

în valoare totală de aproape 1,8 mlrd. de dolari, într-un mediu de tranzacţionare

eficient.

Sistemul de tranzacţionare RASDAQ este un sistem electronic de mare

capacitate şi performanţă. Este un sistem de negociere în care participanţii afişează

cotaţii de cumpărare şi/sau vînzare pentru fiecare valoare mobiliară în care sunt

interesaţi:

Putem afirma că principalele caracteristici ale pieţei OTC sunt:

- oferă suportul pentru procesul de subscriere a ofertelor publice iniţiale pe

piaţa primară de capital;

- acceptă o gamă largă de titluri (acţiuni, obligaţiuni şi alte produse

bursiere);

- conectează la distanţă participanţii prin reţele de telecomunicaţii, facilitînd

şi participarea la sisteme de tranzacţii internaţionale;

- procesarea tranzacţiilor pentru un număr colosal de titluri mobiliare

diverse;

71

- actualizează rapid cotaţiile, ele putîndu-se vizualiza pe monitoare sau

tabele electronice.

În concluzie, prin crearea pieţei OTC s-a avut în vedere facilitarea accesului

marelui public la tranzacţiile de pe piaţa de capital. Electronizarea bursei reprezintă o

realitate a zilelor noastre. Dezvoltarea tehnologică a dus în fapt la apariţia unui nou

tip de piaţă bursieră. Folosirea sistemelor computerizate pe piaţa bursieră a permis nu

numai reducerea costurilor de negociere, dar şi creşterea vitezei de execuţie a

ordinelor şi mărirea orarului de funcţionare şi negociere, apropiindu-se spre piaţa

continuă.

Facilităţile aduse de folosirea tehnicii electronice în domeniul desfăşurării

tranzacţiilor au fost transferate şi în zona supravegherii pieţei, a monitorizării

legalităţii tranzacţiilor bursiere.

Deci, dezvoltarea reţelei informaţionale şi de telecomunicaţii a creat

participanţilor la piaţă şi autorităţilor de reglementare importante avantaje:

- colectarea şi procesarea informaţiilor necesare pentru măsurarea,

monitorizarea şi managementul riscului financiar;

- stabilirea preţurilor şi desfăşurarea operaţiunilor de tranding prin

instrumente financiare complexe;

- controlul unor vaste registre de tranzacţii desfăşurate 24 de ore din 24 în

marile centre din Asia, Europa şi continentul american.

Comunicaţiile şi accesul instantaneu la informaţii au reprezentat un factor cheie

în dezvoltarea şi integrarea pieţelor financiare.

În concluzie, putem afirma cu siguranţă că folosirea calculatorului şi a unor

programe speciale a dus deci la creşterea siguranţei şi eficienţei pieţei bursiere.

Sistemul electronic de tranzacţie permite burselor să creeze o multitudine de

instrumente noi care nu pot fi testate pe platformele de comercializare datorită

limitării de spaţiu. Astfel, următorii ani vor fi martori ai unei explozii de noi inovări

ale contractelor acoperind orice posibilitate a pieţei şi oferind o gamă largă de

aplicaţii noi şi complexe.

72

Tendinţele aparente pe piaţa valorilor mobiliare din Republica

Moldova au o nuanţă de trecere de la indicatori cantitativi la

indicatori calitativi, ceea ce trebuie să promoveze procesul de

perfecţionare a mecanismelor de dezvoltare a pieţei şi

implementarea lor eficientă.

73

CAPITOLUL II. BURSA DE VALORI ŞI ROLUL PRIORITAR AL ACESTEIA

ÎN GESTIUNEA PIEŢEI VALORILOR MOBILIARE

2.1. Istoric şi evoluţie

Capitalul, sub totalitatea formelor sale este probabil resursa economică cu cel

mai mare grad de mobilitate în contextul economic al noului mileniu. Fluxurile de

capital sunt astăzi prezente atît pe circuite naţionale cît şi internaţionale.

Un rol major jucat de piaţa de capital este acela de a asigura transferul

capitalului între diverşi posesori ai acestuia, firme, domenii de activitate, economii

naţionale, pe criterii de eficienţă economică. Piaţa valorilor mobiliare prin tranzacţii

obişnuite de pe ringul bursier, asigură permanentizarea acestui flux de capital între

cei interesaţi să vîndă şi cei interesaţi să cumpere valori mobiliare. Un rol deosebit de

important, la realizarea acestui transfer, îi revine pieţei bursiere, adică bursei de

valori.

S-a specificat în literatura de specialitate, pe bună dreptate, ideea că bursa de

valori reprezintă un fidel barometru al activităţii economice dintr-o anumită ţară sau

regiune. Iar cel mai important indicator al dezvoltării pieţei bursiere este volumul

tranzacţiilor bursiere efectuate la bursa de valori pe o anumită perioadă de timp. Este

cert faptul, că bursa de valori nu este doar un instrument pasiv de măsurare a

performanţelor unei economii, ci reprezintă şi un instrument activ de eficientizare a

acesteia.

În general, se poate spune că apariţia burselor, precum şi evoluţia lor ulterioară

au fost determinate de necesităţile economice, existenţa şi funcţionarea acestora fiind

necesară trebuinţei de satisfacere a unor funcţiuni noi şi din ce în ce mai complexe

ale mecanismelor economiei de piaţă liberă; bursele nu au fost inventate şi impuse

unui sistem existent, ele fiind instituţii specifice atingerii unui anumit nivel al

dezvoltării comerţului organizat.

74

Putem afirma că principiile fundamentale care stau la baza funcţionării burselor

au fost stabilite odată cu apariţia şi dezvoltarea pieţelor de mărfuri, după cea de-a

treia mare diviziune a muncii, prin separarea negustorilor de celelalte clase sociale.

Apariţia şi dezvoltarea burselor reprezintă o consecinţă naturală şi dovada

progresului pe care societatea, în evoluţia sa, l-a înregistrat în domeniul economic şi

al organizării pieţei [37, p. 51].

Bursa de valori este o structură necesară pentru funcţionarea unei pieţe moderne

de capital. Bursele de valori au un rol major în cadrul circuitului de capital într-o

economie, reprezentînd un indicator general al climatului afacerilor în spaţiul

naţional şi internaţional [37, p. 57].

Bursele, în general, joacă în lumea contemporană un rol cu totul special.

Influenţele pe care le produc sunt argumentul cel mai important pentru a afirma că

bursele au devenit unul din stîlpii de cea mai mare importanţă pe care se sprijină

lumea contemporană, cel puţin în dimensiunea ei economică.

Ca instituţie specifică economiei de piaţă, bursa poate fi definită drept o

asociaţie organizată a comercianţilor, industriaşilor, agricultorilor, armatorilor,

agenţilor de asigurări sociale etc., în vederea negocierii de valori publice şi private pe

piaţa capitalului [72, p. 30].

Dicţionarul bursier defineşte bursa ca pe o piaţă publică organizată, unde sunt

tratate valori mobiliare şi alte bunuri fungibile. Fiecare ţară puternic industrializată

are mai multe burse. Evoluţia cursurilor principalelor burse influenţează nu numai

celelate burse din aceeaşi ţară dar şi pe cele străine. Bursa care dă tonul tendinţei se

numeşte bursă directoare. O astfel de bursă directoare este bursa din New York, în

legătură cu care se spune: „cînd New York-ul strănută, celelate burse fac guturai”.

Profesorul Ioan Popa defineşte bursa ca: piaţă specifică, mecanism de

concentrare a cererii şi ofertei pentru anumite categorii de mărfuri ori pentru valori,

în scopul realizării de tranzacţii într-un cadru organizat şi în mod operativ, în condiţii

de liberă concurenţă. Bursa este piaţă prin excelenţă [91, p. 25].

75

V. Popescu în Dicţionarul de termeni şi expresii utilizate în tranzacţiile de bursă,

defineşte bursa astfel: „bursa este o instituţie non-profit în cadrul căreia au loc

tranzacţii organizate cu titluri financiare , drepturi şi titluri de mărfuri, executate după

reguli stabilite, obligate pentru toţi participanţii”.

Literatura de specialitate oferă şi alte definiţii:

„Bursa de valori este o piaţă publică (fictivă) organizată pentru a mijloci

tranzacţii cu valori mobiliare pe termen lung, emise anterior de către cele mai

importante societăţi comerciale pe acţiuni, precum şi de către autorităţi publice” [55,

p. 361].

„Bursa de valori este una din cele mai importante instituţii ale economiei de

piaţă, un segment al pieţei financiare, o piaţă secundară organizată, transparentă şi

supravegheată, pe care se încheie tranzacţii referitoare la valori mobiliare, derivate

ale acestora, bani” [56, p. 780].

În legislaţia naţională de specialitate bursa este definită astfel:

„Bursa de valori este o organizaţie cu drepturi de persoană juridică, creată de

participanţi profesionişti la piaţa hîrtiilor de valoare, care asigură încheierea uniformă

şi organizată a tranzacţiilor cu hîrtii de valoare, concetrarea cererii şi ofertei la hîrtii

de valoare, determinarea cursului lor şi publicarea acestuia, susţinerea la un nivel

înalt al profesionalismului participanţilor la piaţa hărtiilor de valoare” [47, p. 22].

„Bursa de valori se creează şi funcţionează în formă de societate pe acţiuni de

tip închis cu capital social de cel puţin 500 de mii lei. Comisia Naţională este în drept

să ceară bursei de valori majoritatea capitalului social”, ... „Bursa de valori este o

organizaţie necomercială fără dreprtul de a distribui sub nici o formă membrilor

bursei venitul obţinut din activitatea sa” [88, p. 96].

În concluzie: bursa reprezintă o tehnică managerială de afaceri economice

specifică economiei de piaţă, avînd un caracter concurenţial şi care concentrează în

timp şi spaţiu cererea şi oferta de mărfuri, servici, valori şi devize, se desfăşoară după

o procedură determinată, potrivit unui program într-un loc cunoscut în prezenţa

vînzătorilor şi a cumpărătorilor, sau a reprezentanţilor acestora [95, p. 284].

76

Pentru a ajunge aici, însă, a fost parcurs un îndelungat proces evolutiv care a

permis crearea premiselor materiale şi instituţionale ale bursei.

Primele burse apropiate ca funcţionalitate de cele contemporane se întîlnesc în

secolul al XVI-lea, în Ţările de Jos. Astfel, în oraşul Bruges din Flandra (Belgia), un

hotelier cu numele Van der Bursen deţinea o casă de comerţ care servea şi ca hotel,

pe frontispiciul căreia erau desenate trei pungi (bourses) [56, p. 745].

Se consideră astfel, că bursa, cea mai importantă componentă a pieţei valorilor

mobiliare a apărut la Anvers. Aici se întîlneau oamenii de afaceri pentru a negocia

scrisorile de schimb sau mărfurile care urmau să fie livrate ulterior încheierii

tranzacţiei, acest edificiu primind numele de bursă.

Deci, prima bursă în accepţiunea modernă a cuvîntului a apărut la Anvers.

Acesteia i-au urmat bursele din Lyon şi Toulouse (1549), Londra (1554, iniţiată de

precursorul ştiinţei economice Thomas Gresham), Paris (1563), Bordeaux (1571).

La 27 septembrie 1724, printr-o hotărîre a Consiliului de Stat al Regelui se

înfiinţează bursa din Paris, stabilindu-se astfel prima reglementare a pieţei franceze.

Aceasta stabilea sediul bursei la Hotel de Nevers pe strada Vivienne. În 1793, bursa

este închisă provizoriu pentru a putea fi deschisă în 1794 în biserica „Petits Pires”. La

24 august 1808, Napoleon I începe lucrările la noul edificiu al bursei, lucrări care se

vor încheia în 1826. Astfel la 3 noiembrie 1826 este inaugurată noua clădire, un palat

în care va funcţiona ca „bursă şi tribunal de comerţ”. Bursa din Paris funcţionează şi

astăzi în acest palat.

La Londra, Thomas Gresham înfiinţează în City, 1554 o bursă denumită „Royal

Exchange” [121, p. 5].

În Germania primele burse i-au naştere la jumătatea secolului al XVI-lea la

Augsburg, Nurnberg şi Hamburg. Bursa din Berlin a fost creată în anul 1685.

La Amsterdam bursa a fost înfiinţată în 1608, iar la Viena în anul 1761.

În ceea ce priveşte Statele Unite ale Americii, în 1792, 24 de mici investitori

americani care aveau obiceiul să se întîlnească sub un platan (button-wood) în partea

de sud a New York-ului au pus bazele instituţiei care avea să devină prima bursă a

77

lumii. Prin semnarea Buttonwood Agreement s-a stabilit nivelul comisioanelor fixe

percepute la schimbul titlurilor. Dezvoltarea ulterioară a pieţei a determinat, în 1903,

schimbarea sediului bursei pe Wall Street.

Expansiunea colonială a determinat apariţia primelor importante companii sau

societăţi pe acţiuni, fapt ce a dus la accelerarea procesului de dezvoltare a

operaţiunilor de bursă.

Un moment important în procesul evolutiv al burselor de valori, îl constituie

începutul secolului XIX cînd, din nou, capitaluri importante au fost investite în

acţiuni. Apariţia societăţilor anonime pe acţiuni a contribuit la avîntul financiar al

pieţelor europene.

După resimţirea din plin a loviturii inflaţiei apărute în timpul războiului, piaţa

financiară a Europei a făcut ca atenţia să se îndrepte către noua economie americană.

Bursa de pe Wall Street a crescut şi s-a dezvoltat într-un ritm specific american, însă,

ea a avut de la început o faimă rea, fiind considerată „marea vrăjitoare”, rămînînd

adînc întipărită în conştiinţa omenirii prin efectele devastatoare, pe care le-a produs

în octombrie 1929.

Specialiştii în domeniu apreciaţă crahul din 1929 ca fiind cauza marii crize

economice mondiale din perioada 1929-1933. În urma acestui eveniment, în Statele

Unite, la 27 mai 1933, a fost adoptată Legea titlurilor financiare (Securities Act),

scopurile sale esenţiale fiind acelea de a furniza protecţie completă investitorilor şi

de-a elimina frauda cu titluri financiare.

Perioada de după al doilea război mondial a fost caracterizată printr-o evoluţie

ascendentă, datorită eforturilor intense de reconstrucţie de după război. Procesul de

creştere economică a determinat şi o creştere a capitalizării bursiere datorată, într-o

bună masură, noilor reglementări fiscale şi monetare care au oferit multiple avantaje

deţinătorilor de titluri.

Creşterea prestigiului dolarului a făcut ca piaţa americană să inspire din nou

încredere. Totodată, s-au făcut şi primii paşi pentru automatizarea completă a

transmiterii datelor în cadrul Bursei.

78

Un avînt puternic l-a cunoscut şi bursa japoneză. Bursele japoneze au fost

redeschise pe baze complet noi, axate pe practica tradiţională de afaceri şi inovaţia

modelelor occidentale, după ce au fost închise la sfîrşitul celui de-al doilea război

mondial. Începînd cu anii ’70, TSE (Tokyo Stock Exchange) a trecut printr-un proces

de modernizare, prin punerea în funcţiune a unui sistem computerizat de informaţii

de piaţă; în acelaşi timp s-a realizat şi o deschidere internaţională a bursei.

Simbolul liberului schimb – bursa – este unul dintre primele care recucereşte

ţările blocului de Est, după căderea zidului Berlinului din noiembrie 1989. Fără a mai

avea răbdare, fiecare ţară estică îşi doreşte propria ei piaţă de schimb, chiar dacă

unele nu au mare lucru de schimbat [70, p. 14].

Prima bursă din Europa de Est este redeschisă oficial, după o pauză de 40 ani, la

21 iunie 1990 în Ungaria. Mai tîrziu, la 2 iulie 1991, a fost inaugurată Bursa din

Varşovia (Polonia). Renaşterea altor burse din Europa Centrală continuă de atunci cu

Praga (aprilie 1993); Vilnius – Lituania (septembrie 1993) şi Kiev – Ucraina cîteva

luni mai tîrziu.

În ultimii ani s-a creat premisa cuceririi de noi pieţe de către deţinătorii de

economii. Bursa fiind un simbol al economiei de piaţă, reprezintă o componentă

esenţială a reformei, astfel încît una din priorităţile procesului de tranziţie pe care-l

traversează ţările Europei Centrale şi de Est, a constituit-o înfiinţarea societăţilor cu

capital particular precum şi a pieţelor organizate pentru tranzacţionarea acţiunilor

acestora.

Deci, reînfiinţarea burselor în aceste ţări a constituit o preocupare activă, un

imperativ al asigurării unui cadru economico-financiar care să conducă la dezvoltarea

unei pieţe concurenţiale libere.

Principalele caracteristici ale pieţelor bursiere din ţările Europei Centrale şi de

Est, conform opiniilor autorilor de specialitate sunt:

- dezvoltarea burselor s-a făcut prin intermediul economiilor naţionale, care

beneficiind de ajutorul puterii publice cît şi de cel internaţional a devenit

un mijloc de colectare a capitalurilor naţionale;

79

- s-au introdus noi sisteme contabile care au pus la dispoziţia analiştilor

financiari numeroşi indicatori din care să se obţină suficiente informaţii

pentru a limita eventualele manipulări legate de inegalitatea investitorilor

faţă de informaţii; de asemenea s-a creat şi un cadru legal corespunzător şi

coerent, precum şi instituţiile de bază ale pieţelor autentice de capital.

În prezent, avînd în vedere experienţa acumulată în cîteva secole de existenţă,

putem spune că marile pieţe bursiere se caracterizează printr-un grad înalt de

organizare şi fiabilitate, datorită reglementărilor mai stricte ale tranzacţiilor,

garanţiilor mai mari din partea investitorilor şi brokerilor, dar şi controlului

permanent al operaţiunilor speculative.

Se remarcă următoarele tendinţe la nivel mondial:

- instituţionalizarea investitorilor, instituţiile fiind cele care deţin

majoritatea în calitate de investitori;

- internaţionalizarea tranzacţiilor, ce rezultă din numărul ridicat de firme

străine care cotează pe alte pieţe;

- modernizarea, prin introducerea tehnicii electronice de calcul în

mecanismul tranzacţiilor bursiere;

- alte tendinţe.

Actualmente, în majoritatea ţărilor lumii există burse, chiar dacă nu toate au

aceeaşi importanţă: unele au funcţiuni locale, altele au importanţă naţională, aşa după

cum există şi burse de rezonanţă internaţională, cum ar fi cele de la Paris, Londra,

Chicago, New York şi Tokyo.

Aşa dar, deşi în economia contemporană, numărul burselor de valori este

deosebit de mare, cele mai importante centre bursiere se găsesc în: S.U.A. – New

York Stock Exchange (NYSE), American Stock Exchange (AMEX), National

Association of Securities Dealers Automated Quotations System (NASDAQ);

Canada – Montreal şi Toronto; Japonia – TSE (Tokyo Stock Exchange); Marea

Britanie – LSE (Londodn Stock Exchange); UE – Euronext etc.

80

În SUA, istoria Wall Street-ului începe în timpul Războiului de Independenţă.

Ulterior piaţa bursieră americană s-a dezvoltat şi astăzi ea cuprinde:

- bursele centrale: New York Stock Exchange (NYSE) şi American Stock

Exchange (AMEX). NYSE este principala componentă a burselor

centrale, AMEX, înfiinţată în 1850, are reguli de admitere şi de

funcţionare mai puţin rigide decît NYSE;

- bursele regionale, în SUA funcţionează cel puţin 10 astfel de pieţe;

- piaţa extrabursieră, reprezentată prin NASDAQ (National Association of

Securities Dealers Automated Quotations).

În Japonia piaţa secundară este reprezentată de bursa de valori din Tokyo.

Începuturile bursiere în Japonia se găsesc în anii 1870, însă bursa în

adevăratul sens al cuvîntului îşi începe activitatea începînd cu 1878.

Referitor la accesul firmelor străine pe piaţa niponă, legislaţia impune o serie

de restricţii printre care cea referitoare la deţinerile de acţiuni, respectiv companiile

mari, altele decît cele financiare, pot achiziţiona şi deţine acţiuni ale altor companii

nipone, cu condiţia ca suma totală a achiziţiei să depăşească cel mai mare cîştig net

pe care la înregistrat respectiva companie [77, p. 266].

Bursa din Tokyo (Tokyo Stock Exchange sau TSE) era considerată, în anii

’80, prima piaţă financiară în termeni de capitalizare şi a doua în ceea ce priveşte

volumul tranzacţiilor.

În ceea ce priveşte poziţia bursei japoneze în cadrul burselor internaţionale,

aceasta deţine locul II în lume, după NYSE, aşa după cum rezultă şi din datele

prezentate în tabelul 2.1.1.

Referitor la Marea Britanie, Londra a fost considerată timp de cîteva secole

capitala financiară a lumii, deoarece era nu numai capitala celei mai mari puteri

economice, comerciale şi industriale şi centrul celui mai vast imperiu colonial, ci şi

pentru că lira sterlină era utilizată ca monedă de plată în marea majoritate a

tranzacţiilor internaţionale [83, p. 67].

81

Piaţa bursieră franceză se caracterizează printr-un grad de concentrare foarte

înalt, cele mai multe tranzacţii realizîndu-se la Paris, deşi burse mai existau la

Bordeaux, Lille, Lyon, Marseille, Nancy şi Nantes.

Tabelul 2.1.1

Topul primelor pieţe bursiere în lume (mil. USD, 2002)

Piaţa bursieră Ţara Capitalizare

bursieră

Valoarea

tranzacţiilorNYSE USA 9015270,5 10311155,7Tokyo Japonia 2069299,1 1564243,9

NASDAQ USA 1994494,0 7254594,3London Stock

Exchange

Marea Britanie 1800658,0 4001339,9

Euronext ____ 1538654,2 1998358,8Deutsche Borse Germania 686013,5 1212301,6Toronto Stock

Exchange

Canada 570223,5 408164,9

Swiss Exchange Elveţia 547020,4 599749,0Italian Exchange Italia 477075,4 634634,6

Hong Kong China 463054,9 194003,6*Sursa: www.tse.org

De-a lungul secolelor, bursele şi-au dovedit viabilitatea şi dinamismul. La etapa

actuală, bursa de valori se defineşte prin existenţa unei instituţii, care dispune de

spaţii pentru tranzacţii, unde se concentrează cererea şi oferta de titluri financiare şi

se realizează negocierea, contractarea şi executarea contractelor în mod deschis, în

conformitate cu regulamentul existent. Acest lucru presupune concentrarea

tranzacţiilor într-un anumit spaţiu şi crearea unui mecanism în stare să asigure

informarea corectă a clienţilor acestei pieţe, lucru ce ţine de însăşi natura pieţei

bursiere. Astfel, în cadrul burselor de valori concentrarea schimburilor într-un spaţiu

82

determinat asigură accesul direct la informaţia de piaţă, lichiditatea şi transparenţa. În

centrele principale ale bursei de valori se practică aşa numita piaţă electronică care,

la etapa actuală, îmbină reuşit tehnicile tradiţionale de comercializare cu mijloacele

moderne de comunicaţie şi informare şi care tinde să concureze tot mai mult cu bursa

clasică, lucru frecvent mai ales în principalele centre financiare, îndeosebi în Statele

Unite şi Japonia. Aceste pieţe permit accesul la tranzacţii pentru un număr mare de

titluri ce nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi cotate la bursele propriu-zise. În prezent

conexiunile dintre dealeri şi clienţii lor sunt realizate prin intermediul mijloacelor

computerizate de transmitere şi prelucrare a informaţiei. Un exemplu de astfel de

piaţă OTC este NASDAQ din Statele Unite ale Americii. În anexa 13, se prezintă

comparativ caracteristicile burselor propriu zise şi cele ale pieţelor OTC.

Datorită progreselor tehnologice, se vorbeşte de un nou tip de piaţă bursieră şi

anume de bursa computerizată în care informaţia se transmite şi se prelucrează prin

utilizarea unei reţele de calculatoare. Un alt exemplu concret de astfel de piaţă îl

prezintă piaţa (bursa) RASDAQ din România. Pentru România, în procesul de

trecetre de la o economie planificată la o economie de piaţă, un obiectiv strategic îl

constitiue reînfiinţarea bursei de valori propriu-zise . În a doua jumătate a secolului

XIX , odată cu lansarea primelor împrumuturi interne şi externe emise de Stat şi cu

înfiinţarea societăţelor economice şi financiare care au emis primele acţiuni, sa-u

creat condiţiile de înfiinţare a bursei de valori în România. Primele încercări au fost

făcute în anul 1839, dar fără obţinera unor rezultate notabile, activitatea bursei a luat

amploare abia după primul război mondial . După o întrerupere de cinci decenii busa

de valori a reapărut pe piaţa de capital din România, în 1995, în conformitate cu

Rezoluţia nr. 20/21.04.1995 a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare din

România.

Decizia de a înfiinţa bursa de valori din Bucureşti a fost luată la cererea a 24 de

societăţi de valori mobiliare, pentru a opera în cadrul bursei . Conform legii 52/1994,

Comisia Naţională a Pieţei Financiare Naţinală a Valorilor Mobiliare a hotărît

83

înfiinţarea bursei de valori doar după ce minim cinci societăţi de valori mobiliare au

cerut şi au obţinut autorizaţie să opereze la Bursă.

În anul 2003 în cadrul primei ediţii a Forumului Pieţei de Capital, comunitatea

brokerilor din România a adoptat pentru prima dată o strategie de dezvoltare comună,

a celor două burse (Bursa de Valori Bucureşti şi RASDAQ), în jurul viziunii „Piaţa

românească – cea mai performantă piaţă de capital din regiune, în scopul integrării cu

succes a României în Uniunea Europiană”. Primul pas în procesul de unificare l-a

reprezentat transformarea Bursei de Valori Bucureşti din instituţie de interes public

în societate pe acţiuni. Specialiştii români în domeniul dat au declarat că, „fuziunea

duce în primul rînd la creşterea vizibilităţii pieţei pe plan regional. Pînă acum aveam

o piaţă mare din punct de vedere al capitalizării şi valorii tranzacţiilor, dar mică din

punct de vedere al numărului de emitenţi (BVB), şi o piaţă mare din punct de vedere

a numărului de emitenţi, dar mică din punct de vedere a indicatorilor (RASDAQ) ” .

Astfel, în urma fuziunii România va prezenta investitorilor o ofertă integrată şi

solidă, din ce în ce mai solidă şi comparabilă cu pieţele din jur [169].

În urma acestor transformări, numărul societăţilor listate pe piaţa RASDAQ s-a

limitat (Anexa 5), o parte au trecut în sistemul de tranzacţionare a Bursei de Valori

Bucureşti, ceea ce a dus la creşterea capitalizării pieţei (Anexa 6).

În ultimii ani, şi în alte ţări, se observă acelaşi proces de concentrare a burselor

de valori. În multe ţări dezvoltate sau aflate în curs de dezvoltare toate operaţiile se

petrec la o singură bursă. De exemplu, în Anglia unificarea burselor de valori a avut

loc în anul 1973, în Australia în 1987, în Italia şi Elveţia la mijlocul anilor ’90. În

S.U.A. numărul burselor de valori s-a micşorat de la 38 (începutul anilor ’30) pînă la

8 în timpul de faţă (Anexa 7). Ţările cu un număr mare de burse de valori, de regulă,

sunt acelea cu teritoriu mare şi care au structură de stat federal (S.U.A., Canada,

Germania, Brazilia etc.). Existenţa unei singure burse de valori pe piaţa de capital

măreşte efectivitatea ei, lucru demonstrat de România.

Cu toate că sunt ţări cu mult mai dezvoltate decît Republica Moldova aşa cum

sunt: S.U.A ., Germania, Japonia (Anexa 8), chiar şi România (Anexa 9), unde există

84

o piaţă de capital foarte dezvoltată, la noi în ţară, de asemenea, există şi se dezvoltă o

piaţă de capital, dar care este la un nivel de dezvoltare mai jos în comparaţie cu alte

pieţe externe (Anexa 10). Un factor important, care a determinat dezvoltarea pieţei

valorilor mobiliare a fost procesul de deschidere a Republicii Moldova pentru

afluxul de capital străin, internaţionalizarea economică şi instituţională, ceea ce a

dus şi la necesitatea adoptării unor reguli unice pentru investitorii pe piaţa de capital.

Potenţialul economic şi de producere al Republicii Moldova constituie premisa

principală în apariţia bursei de valori. Prin urmare, bursa, ca instituţie comercială, a

apărut în rezultatul unei evoluţii economice ce a făcut necesară înfiinţarea unui

mecanism reglementat de tranzacţie a mărfurilor şi titlurilor mobiliare. După părerea

noastră premisele economico-juridice care au condus la formarea bursei au fost:

privatizarea patrimoniului de stat, reglementarea tranzacţiilor, concentrarea

schimburilor valutare, comerţul cu bunuri materiale, apariţia hîrtiilor de valoare şi a

titlurilor de stat, apariţia societăţilor pe acţiuni. Aceste fenomene economice au dus

la apariţia bursei de valori, unde, pe baza unor reguli stricte, titlurile de valoare şi

mărfurile sunt tranzacţionate în condiţii sigure şi la un preţ care să reflecte cît mai

exact valoarea de piaţă a lor.

Astfel, în scopul asigurării unui mecanism eficient al circulaţiei valorilor

mobiliare , precum şi în vederea determinării obective a preţurilor şi transparenţei

pieţei, în decembrie 1994, în baza Legii cu privire la circulaţia valorilor mobiliare şi

bursele de valori, a fost fondată Bursa de Valori a Moldovei, reprezentînd o societate

pe acţiuni de tip închis. La crearea bursei au participat 34 de fondatori – participanţi

profesionişti la piaţa valorilor mobiliare. La deschiderea negocierilor au participat 56

participanţi profesionişti, ca în 2002 să existe deja 38 de membri ai bursei. Dintre

aceştia, cei mai activi 10 sunt „Daac-Invest”, „Exito-Sprad”, „CNC-Activ”, „Ars-

Vista”, „D-Broker”, „Olex”, „Proajioc”, „Broker-Service”, „Moldova-Agroinbank”,

„Moldinconbank”. Primele negocieri au avut loc la 26 iunie 1995, considerată ziua

de „naştere” a bursei de valori a Moldovei. Procesul de înregistrare a societăţilor pe

acţiuni la bursă a început în decembrie 1995.

85

Potrivit opiniei experţilor internaţionali ai Băncii Europene pentru Reconstrucţie

şi Dezvoltare (1998), Bursa de Valori a Moldovei este o organizaţie ce se dezvoltă

rapid şi progresează, în mod strălucit se distinge printre noile burse de valori din

Europa de Est, avînd un grad minimal de risc. Începînd cu luna mai 1995 Bursa de

Valori a Moldovei este membru activ al Federaţiei Burselor Euro-Asiatice (FBEA),

creată în 1995 la iniţiativa Bursei de Valori din Istambul, al cărui obiective principale

sunt:

- dezvoltarea pieţei de capital a ţărilor membre privind perfecţionarea

structurii organizatorice;

- soluţionarea problemelor reglementării şi autoreglementării mecanismului

pentru brokeri şi dealeri;

- organizarea unui monitoring eficient;

- elaborarea principiilor administrării corporative etc.

În aprilie 2000, Bursa de Valori a Moldovei a dobîndit statutul de „organizaţie

necomercială de autoreglementare”. Astfel, conform regulilor de funcţionare a Bursei

de Valori a Moldovei, aceasta este societate pe acţiuni de tip închis, necomercială,

organizaţie de autoreglementare ce desfăşoară activitate bursieră pe piaţa valorilor

mobiliare [18] în conformitate cu legislaţia cu privire la piaţa de capital.

Un moment pozitiv în dezvoltarea pieţei de capital a Moldovei şi în special a

bursei de valori naţionale este apariţia indicelui bursier. La începutul anului 2000

Comisia Naţională a Pieţei Financiare a introdus în circulaţie indicele CNVM-32,

care se calculează săptămînal după închiderea şedinţei de vineri (sau de luni) de

tranzacţionare la Bursa de Valori a Moldovei. Drept bază pentru calcularea indicelui

respectiv a fost luat cel mai răspîndit în lume indice – „Dow Jones”, calculat în

regimul timpului real în baza negocierilor la Bursa de Valori din New York.

Structura portofoliului indicelui CNVM-32 practic reflectă structura produsului

intern brut (PIB) în Moldova; 57,55% din întreprinderile incluse se referă la

producerea produselor alimentare şi a băuturilor; 19,42% – la industria uşoară;

15,85% – la industria grea; 7,18% – la sfera serviciilor.

86

În general, indicii reprezintă o categorie distinctă a indicatorilor statistici, care au

căpătat o largă aplicabilitate în toate domeniile activităţii economice şi sociale graţie

faptului ce reflectă cu multă expresivitate şi în mod analitic schimbările ce au loc,

rolul şi influenţa diverşilor factori în variaţia fenomenelor cercetate [37, p. 323].

Semnificaţia indicilor bursieri constă în capacitatea acestora de a măsura

performanţele pieţei în ansamblu sau numai ale unui segment al acesteia. Indicii

bursieri exprimă evoluţia cursului valorilor mobiliare pe o anumită piaţă [32, p. 53].

Creşterea unui indice bursier indică faptul că cererea de valori mobiliare este

superioară ofertei, ceea ce semnifică o activitate economico-financiară pozitivă a

societăţilor cotate la bursă.

În literatura de specialitate se întîlnesc multiple clasificări ale indicilor bursieri,

fundamentate pe criterii distincte. Astfel, unul dintre criteriile care separă indicii

bursieri în două categorii sunt titlurile care intră în componenţa acestora: indici

bursieri pe acţiuni (cei mai des întîlniţi şi mai cunoscuţi) şi indici bursieri pe

obligaţiuni.

Din punctul de vedere al numărului de aţiuni ce intră în componenţa indicelui

bursier, distingem: indici de generaţia I, indici de generaţia II.

Indicii de generaţia I reprezintă indici de tipul Dow Jones Industrial Average, al

cărui model a fost realizat în 1884 la Londra. Tot în această categorie sunt incluşi şi

indicii Nikkei 225 şi Financial Times 30. Aceşti indici se referă la un eşantion limitat

de firme, de aceea ei nu oferă o imagine complexă a pieţei de capital.

Indicii de generaţia II au început să se dezvolte în anii ’60 ai secolului precedent.

Aceştia sunt mai relevanţi din punct de vedere a informaţiei reflectate, fiindu-le

specifică o flexibilitate sporită în ceea ce priveşte eşantionul de firme ale căror

acţiuni se iau în considerare la calculare, care poate fi modificat în funcţie de

circumstanţe. Printre cei mai cunoscuţi reprezentanţi sunt Topix, FTSE-100,

Standard&Poor’s 500 [43, p. 114].

Un alt criteriu deosebit de relevant în clasificarea indicilor bursieri ţine de aria

de întindere a pieţei reflectate. În acest caz putem vorbi de indici naţionali, indici

87

naţionali de sector, indici regionali, indici globali (internaţionali) şi indici globali de

sector. Ca exemplu de indici naţionali, vom menţiona indicii bursieri: CNVM – 32

pentru Bursa de Valori a Moldovei (Republica Moldova) şi BET pentru Bursa de

Valori din Bucureşti (România).

Indicele bursier este necesar specialiştilor în scopul orientării lor mai precise în

dezvoltarea economiei, precum şi a urmăririi dinamicii de dezvoltare a acesteia. Însă

activitatea pieţei de valori mobiliare a Molovei este prea redusă pentru ca indicele

într-adevăr să fie orientat spre planificarea financiară, speculaţie şi alte acţiuni.

Posibil ca activitatea bursei pe viitor să sporească odată cu limitarea considerabilă a

activităţii pieţei extrabursiere.

În concluzie, pentru ca piaţa naţională de capital să atingă mari performanţe, ea

trebuie să devină o piaţă mai eficientă, cu reguli corecte, atractivă şi compatibilă cu

standardele europene, să devină un factor de influenţă a tendinţelor economice şi

instituţionale şi să se constituie într-un mediu de dezvoltare şi iniţiativă

antreprenorială prin oferirea de servicii, mecanisme şi norme pentru mobilizarea,

atragerea şi alocarea eficientă a resurselor financiare, în condiţii de transparenţă şi

siguranţă.

88

2.2. Rolul şi locul bursei de valori pe piaţa valorilor mobiliare

Bursa este strîns legată de economia de piaţă, dar existenţa economiei de piaţă

este doar una din condiţiile necesare pentru dezvoltarea burselor. Pe lîngă aceasta

mai este necesară o structură bancară bine dezvoltată, o mai puternică economie

naţională şi un sistem modern de comunicaţii [37, p. 60].

Tugan-Baranovschi scria, că „pentru posibilitatea de distribuire a maselor

enorme de capital, zilnic acumulate, în timpul sistemului economic capitalist, era

nevoie de o ... instituţie centrală, în care să se concentreze oferta de capital şi totodată

şi cererea de capital... Dacă astfel de instituţie nu ar exista, plasarea de capital ar

întîlni dificultăţi indeterminabile... bursa de valori îndeplineşte... funcţia, analogică

băncilor în organizarea creditelor... Numai datorită burselor de valori a devenit

posibilă fuziunea cantităţilor neînsemnate de capital...” [121, p. 38-39].

În perspectivă funcţionarea bursei de valori prevede funcţionarea unei pieţe a

valorilor mobiliare, o mare însemnătate se va acorda problemelor de pregătire a

specialiştilor din piaţa de capital. În aşa mod bursa de valori va deveni un indicator al

pieţei locale şi va atrage mai mulţi investitori străini. De fapt, rolul bursei este acela

de piaţă secundară. Asigurînd accesul publicului la titlurile deja emise, ea asigură atît

un suport pentru piaţa primară cît şi pentru funcţionarea mecanismului de finanţare a

economiei.

Este important faptul că bursa de valori este o parte componentă a infrastructurii

pieţei valorilor mobiliare. O premisă pentru funcţionarea bursei de valori o prezintă

experienţa privind atragerea capitalului suplimentar, în calitate de emitent pe piaţa

valorilor mobiliare a societăţilor pe acţiuni fondate în procesul privatizării, numărului

necesar al companiilor specializate de brokeri, elaborarea legislaţiei privind

reglementarea activităţii pe piaţa valorilor mobiliare.

În linii generale, piaţa bursieră se caracterizează prin:

- bursa de valori este mai întîi de toate locul unde se găsesc reciproc vînzătorii şi

cumpărătorul valorilor mobiliare, unde preţurile la aceste valori sunt determinate

89

de cerere şi ofertă. Astfel, bursa asigură concentrarea cererii şi ofertei, însă ea

fizic nu este în stare să-i înglobeze pe toţi acei care ar dori să cumpere, să vîndă

aceste valori, această funcţie şi-o asumă intermediarii, care acţionează atît la

bursă, cît şi înafara ei, întru-cît nu toate valorile mobiliare se cotează la bursă.

Deci, totodată, tranzacţiile bursiere se efectuează şi prin firme specializate te tip

brokeri/dealeri şi prin intermediul unui personal specializat în acest sens (agenţii

de bursă), care asigură stabilirea contractului între cererea şi oferta ce se

manifestă pe piaţă;

- bursa de valori este o piaţă organizată, în sensul că tranzacţiile se realizează

conform unor principii, norme şi reguli cunoscute şi acceptate de toţi

participanţii, ceea ce nu înseamnă o administrare a pieţei, ci o reglementare a

acesteia în scopul creării sau rezervării condiţiilor pentru desfăşurarea

concurenţei libere. Organizarea pieţei bursiere se realizează atît prin cadrul legal

stabilit cît şi prin regulamentele bursiere;

- bursa de valori este o piaţă reprezentativă, avînd drept reper pentru toate

tranzacţiile care se efectuează acele valori pentru care se constituie piaţa

organizată. Cercul de valori mobiliare cu care se efectuează tranzacţiile este

limitat. Pentru a nimeri în numărul companiilor, valorile cărora au foat admise la

comerţul de bursă (adică, pentru a fi primite spre cotare) compania (firma)

trebuie să satisfacă cerinţele înaintate de regulamentul bursei în privinţa

volumului de vînzări, mărimilor profitului obţinut, numărului de acţionari,

costului de piaţă al acţiunilor, etc. Regulile de efectuare a operaţiunilor la bursă

sunt stabilite de membrii bursei şi organul de stat. Bursa de valori îşi desfăşoara

activitatea în temeiul următoarelor principii: încrederea personală între brokeri şi

clienţi, publicitatea; reglementarea strictă de către administraţia bursei a

activităţii firmelor de dealeri prin stabilirea regulilor comerţului şi evidenţei;

- bursa de valori constituie un mecanism eficient şi puţin costisitor de transferare

a dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare, cît şi de stabilire a unui preţ

corect a lor.

90

De astfel, funcţia de bază a bursei de valori este stabilirea de zi cu zi a nivelului

preţurilor, adică punctul de achilibru al pieţei, acel preţ care asigură la condiţiile date

volumul maximal de tranzacţii. Prin această funcţie a sa bursa devine nu reper al

întregii activităţi economice, ci sursă a informaţiei pentru agenţii economici.

R. Ghiliferdind, afirmă că funcţia esenţială a burselor de valori constă în

„crearea pieţei pentru plasarea de capital financiar” şi „mobilizarea capitalului”

[112, p. 152-153]. Alţi autori sunt de părerea că „funcţia principală a bursei de

valori ... constă în aceea ca ea să-şi îndeplinească rolul de piaţa secundară, adică piaţa

de tranzacţionare a valorilor mobiliare, datorită căreia valorile mobiliare dobîndesc

lichiditate” [108, p. 400]. S-a dovedit că creşterea lichidităţii pieţei valorilor

mobiliare duce la îmbunătăţirea proceselor de alocare a capitalului şi de atragere a

investiţiilor, şi nu în ultimul rînd sporeşte perspectivele creşterii economice.

Rolul bursei de valori este foarte complex. Bursa are, mai întîi de toate, un rol de

prim rang în finanţarea economiei, permiţînd întreprinderilor să găsească, pe piaţă

mijloace de care au nevoie pentru a se dezvolta. În acest scop, ea oferă tot felul de

„produse” celor care doresc să-şi plaseze cu folos banii din economiile proprii,

produse prin intermediul cărora aceştia pot pătrunde pe anumite pieţe financiare,

unde investesc în funcţie de nevoile lor [70, p. 9]. De asemenea, bursele de valori

asigură circulaţia liberă şi inversă a valorilor mobiliare.

Rolul şi importanţa bursei de valori au crescut în ultimul timp, datorită unui

complex de factori, precum [37, p. 58]:

- bursele oferă posibilitatea transformării imediate a valorilor mobiliare în

lichidităţi;

- fondurile de investiţii şi capitalurile sunt orientate de către burse spre

acele domenii cu un grad înalt de eficienţă,

- tranzacţiile din cadrul burselor sunt încheiate pe baza unor reglementări

specifice şi a unor reguli bine cunoscute, ceea ce duce la creşterea

încrederii între vînzători şi cumpărători;

- alţi factori.

91

Obiectul de activitate, forma legală, organizarea şi funcţionarea bursei ca

instituţie ţine de structura legislativă şi condiţiile specifice fiecărei ţări.

În general trăsăturile definitorii ale bursei sunt următoarele:

- existenţa unei pieţe a valorilor mobiliare;

- localizarea tranzacţiilor într-un loc special amenajat pentru operarea lor şi

dotarea cu mijloace tehnice necesare;

- operarea tranzacţiilor pe principii concurenţiale şi asigurarea accesului

tuturor celor interesaţi în informaţiile de la Bursă, etc.

Bursele de valori pot fi clasificate după mai multe criterii. Astfel, din punct de

vedere juridic ele pot fi organizate ca instituţii publice sau ca entitate privată.

Bursele publice, sunt instituţii cu caracter nelucrativ, organizate şi administrate

de stat. În zilele noastre numărul acestora este foarte redus [56, p. 746]. Modelul

acestui tip de bursă de valori este reglementat şi organizat în conformitate cu legi

speciale.

Bursele private, sunt sub formă de societăţi pe acţiuni cu capital privat, cu

caracter nelucrativ (bursele din S.U.A. - NYSE) sau cu caracter lucrativ (în diverse

ţări din Europa şi din alte continente) [56, p. 746]. Acest model este bazat pe

asocierea persoanelor fizice şi/sau juridice create conform legii pentru constituirea şi

organizarea pieţei bursiere.

Din punct de vedere al numărului de membri, se disting [56, p. 746]:

- burse închise – limitate la numărul de membri fondatori;

- burse deschise – în care numărul membrilor fondatori poate fi suplimentat

într-o anumită proporţie.

Aşa deci, în cazul burselor de tip închis, numărul de locuri este limitat şi un terţ

nu poate obţine calitatea de membru decît dacă obţine un loc din partea unui titular.

De exemplu, la bursa NYSE (S.U.A.) cel care doreşte să aibă acces la bursă trebuie

să obţină locul prin moştenire, cumpărare, închiriere sau alt mod. În cazul burselor

deschise, numărul de locuri nu este limitat prin actele constitutive iar membrii se

împart, de regulă, în membri fondatori (cei care au participat la crearea instituţiei) şi

92

membrii asociaţi (cooptaţi ulterior). Un exemplu al acestui tip de bursă este cea din

Budapesta.

Calitatea de membru al bursei poate reveni fie numai persoanelor fizice, fie

numai persoanelor juridice, fie atît persoanelor fizice cît şi persoanelor juridice.

Deci, calitatea de membri ai bursei o dobîndesc acele persoane, care se asociază

în vederea constituirii unei burse de valori, calitate din care derivă o serie de drepturi

şi obligaţii. Principalul avantaj de care aceştia dispun este posibilitatea de a efectua

direct tranzacţii cu titluri pe piaţa respectivă. Accesul exclusiv al membrilor la bursă

este reglementat. Sunt şi cazuri în care pot participa la bursă şi membrii instituţiei,

dar numai membrii bursei beneficiază de totate avantajele pe care le oferă piaţa

respectivă. În sfîrşit, la unele burse (de exemplu bursa din Toronto), pot acţiona

pentru încheierea de tranzacţii şi membri ai bursei, dar nu pentru titlurile închise la

cota oficială (prima piaţă).

În Republica Moldova, conform legislaţiei în vigoare, fondatori şi membri ai

bursei de valori pot fi numai brokerii şi dealerii, care trebuie să deţină licenţă pentru

activitatea de broker şi/sau dealer şi să corespundă cerinţelor de calificare stabilite de

bursă în ce priveşte solvabilitatea şi organizarea activităţii lor. Din cele expuse,

putem concluziona că Bursa de Valori a Moldovei este de tip închis.

Unele burse de valori au ca obiect de activitate tranzacţionarea sau negocierea

valorilor mobiliare, care pot fi: acţiuni, obligaţiuni, bunuri şi bilete de tezaur sau a

produselor bursiere derivate: contracte futures, opţiuni pe marfă, opţiuni pe titluri

financiare, opţiuni pe indici de bursă, etc., pe plan local şi acestea sunt burse locale,

necaracteristice în comerţul bursier internaţional, iar cele care au un obiect extins la

un număr mare de valori mobiliare admise la cotare, indiferent de ţara emitentă, sunt

burse caracteristice, de reputaţie internaţională, deţinînd un rol conducător în

tranzacţiile bursiere generale.

Se menţionează faptul că denumirea de „valori mobiliare” (valeurs mobilières)

este folosită în Franţa şi în ţările din zona francofonă, iar cea de „titluri financiare”

(securities) în S.U.A. şi ţările din sistemul anglo-saxon [56, p. 780].

93

Există burse la care obiectul principal al negocierilor îl constituie acţiunile,

numite şi burse de acţiuni.

Activitatea burselor este urmărită prin intermediul cursurilor, cît şi prin

indicatori globali. În S.U.A. activitatea marilor burse este urmărită prin indicele Dow

Jones.

Indicele Dow Jones se calculează luînd în consideraţie cursurile zilnice ale

principalelor 30 de titluri aparţinînd marilor firme industriale, comerciale, bancare

din economia americană [42, p. 106].

Activitatea burselor se consideră eficientă dacă:

- intermediarii sunt suficient de dinamici şi întreprinzători;

- piaţa este transparentă, respectiv suficient deschisă investitorilor;

- investitorii nu întîrzie şi/sau renunţă la noi emisiuni pentru alimentarea

pieţei secundare în proces continuu;

- metodele de lucru sunt suficient de competitive în raport cu pieţele

financiare.

În prezent, în Republica Moldova, ca şi în alte ţări pe piaţa de capital concurează

două segmente – segmentul bursier, reprezentat prin Bursa de Valori a Moldovei, şi

segmentul extrabursier neorganizat.

Bursa de valori a Moldovei se creează şi funcţionează, în baza statutului adoptat

de către adunarea generală a membrilor ei, coordonat cu Comisia Naţională a Pieţei

Financiare , în formă de societate de tip închis cu capital social de cel puţin 500 mii

lei. Comisia Naţională a Pieţei Financiare este în drept să ceară bursei de valori

majorarea capitalului social.

Organele de conducere a Bursei de Valori a Moldovei sunt [88, p. 97]:

a) adunarea generală a membrilor bursei;

b)consiliul bursei;

c) administraţia bursei, care este organul ei executiv.

94

Activitatea bursei de valori este realizată nemijlocit de Departamentele acesteia,

ele efectuînd funcţii clar determinate în baza propriilor regulamente privind

organizarea şi funcţionarea ei, aprobate de Preşedintele Bursei.

Conform regulamentului Bursei de Valori a Moldovei, în cadrul ei îşi desfăşoară

activitatea următoarele subdiviziuni şi departamente:

1) Departamentul Listing, Marketing şi Cotare, care se ocupă de înregistrarea

valorilor mobiliare la bursă, cercetarea şi înscrierea valorilor mobiliare la

Cota Bursei (listing), care reprezintă un sistem de susţinere a pieţei ce

creează condiţii favorabile pentru piaţa organizată, permite a depista cele

mai sigure şi calitative valori mobiliare şi contribuie la sporirea lichidităţii

lor.

2) Departamentul Clearing şi Decontări. Clearingul reprezintă totalitatea

acţiunilor întreprinse de Departamentul specializat al Bursei în vederea

colectării, verificării, corectării şi confirmării informaţiei referitoare la

tranzacţionarea valorilor mobiliare la Bursă, perfectarea documentelor

pentru executarea tranzacţiilor, precum şi stingerea obligaţiunilor de plată

reciproce între Membrii Bursei.

3) Departamentul pentru Supravegherea Pieţei, în componenţa căruia intră

următoarele funcţii:

- respectarea corespunderii normelor şi cerinţelor legislaţiei la realizarea

activităţii Bursei şi a Membrilor ei;

- supravegherea, adică urmărirea permanentă a activităţii Membrilor Bursei

şi a activităţii cu valori mobiliare la Bursă în scopul asigurării

comportamentului respectiv al Membrilor pe piaţa valorilor mobiliare,

susţinerea gradului înalt de profesionalism, precum şi în scopul evitării

oricăror manipulări pe piaţă;

- soluţionarea problemelor juridice.

95

4) Departamentul Sistemul Electronic. Funcţiile Departamentului respectiv

sunt supravegherea şi susţinerea sistemului electronic pentru

tranzacţionarea la Bursă.

În mod deosebit, este de menţionat, că în Republica Moldova, cu ajutorul

asistenţei tehnice a companiilor „Price Waterhouse LLP” şi a companiei „PBN”, a

devenit o realitate Bursa Telematică, ceea ce dovedeşte apariţia pieţei de capital în

Republica Moldova în formă electronică, unde informaţia se transmite şi se

prelucrează prin intermediul sistemelor de calcul.

O astfel de bursă modernă are, de fapt, aceleaşi funcţii tradiţionale: de a

concentra cererea şi oferta de valori mobiliare şi de-a asigura realizarea de tranzacţii

în mod operativ, în condiţii de corectitudine şi transparenţă. Ea reprezintă unul din

mijloacele cele mai eficiente şi credibile de atragere a investitorilor naţionali cît şi a

celor internaţionali prin oferirea oportunităţilor mari de cîştig, în special la pieţele de

capital în formare, unde valorile mobiliare sunt relativ ieftine.

Prin urmare, Bursa de Valori a Moldovei este un factor de schimbare a atitudinii

economice, fiind o modalitate de educaţie în spiritul economiei de piaţă, de stimulare

a calităţilor specifice omului de afaceri: inventative, promtitudine, sesizarea

oportunităţilor de profit, transparenţa activităţii.

Prin intermediul tranzacţiilor cu valori mobiliare, ce au loc nemijlocit la bursa de

valori, se oglindeşte în mod perfect starea reală a pieţei de capital. Trebuie de

menţionat, că pentru o mai bună „funcţionare” a pieţei de capital, potenţialul

financiar al investitorilor locali este mult prea modest şi, evident unica soluţie poate

fi atragerea capitalului străin. În ultimii ani, în Republica Moldova, la nivel

guvernamental, este promovată politica atragerii investiţiilor străine în economia

ţării. În acest scop sunt create cele mai favorabile condiţii pentru investitorii străini.

După părerea specialiştilor în domeniul pieţei de capital, sporirea eficienţei şi

transparenţei tranzacţiilor de pe piaţa bursieră va avea loc în condiţiile:

96

- limitării tranzacţiilor contractuale directe şi aplicarea unor măsuri necesare

pentru majoritatea afacerilor prin intermediul sistemului electronic de

licitaţie;

- creării condiţiilor de majorare a numărului emitenţilor, scţiunile cărora

sunt incluse în lista de cotare;

- crearea condiţiilor de atragere în circulaţie alături de valori mobiliare

corporative, a altor valori mobiliare, circulaţia cărora este admisă de

legislaţie;

- sporirii activităţii de supraveghere a bursei de valori asupra: tranzacţiilor

efectuate, stabilirii preţurilor la valorile mobiliare, comportamentului

brokerilor la comercializarea valorilor mobiliare pe piaţa organizată, ceea

ce va crea premise pentru creşterea credibilităţii publicului în piaţa de

valori şi la conformarea acestei pieţe standardelor internaţionale;

- popularizarea avantajelor pieţei organizate în scopul reorientării fluxului

majoritar al tranzacţiilor prin intermediul sistemului bursier.

În concluzie, piaţa bursieră care se prezintă sub forma bursei de valori este o

parte componentă a pieţei de capital. Menirea sa este să concentreze cererea şi oferta

privind valorile mobiliare şi să asigure realizarea tranzacţiilor în mod operativ, în

condiţii de corectitudine şi transparenţă. Bursa mai are şi rolul de „releu” între

surplusul de fonduri neutilizate şi necesităţile economice, transformînd economiile în

capital. Însă scopul esenţial al bursei de valori este de a facilita acumularea

fondurilor necesare finanţării activităţii economice şi de a dirija fluxul fondurilor

acumulate spre ramurile economice cele mai rentabile.

97

2.3. Bursa de valori - parte componentă a mecanismului de reglementare a pieţei

valorilor mobiliare

După cum am mai menţionat, bursa de valori este o instituţie importantă a pieţei

de capital, exclusiv specifică economiei de piaţă, care concentrează în acelaşi spaţiu

geografic şi economic cererea şi oferta de valori mobiliare, pe baza unor regulamente

cunoscute.

Bursele au apărut ca o necesitate strigentă, urmare a dezvoltării relaţiilor de

schimb şi, implicit, a economiei în ansamblu. Considerentele esenţiale care

subliniază necesitatea apariţiei burselor sunt:

- reuniunea într-un acelaşi spaţiu al schimburilor comerciale;

- asigurarea unui cadru organizat şi a unui sistem de reglementări pentru

desfăşurarea tranzacţiilor.

Bursa de valori din New York (New York Stock Exchange) ocupă un loc de

frunte pe piaţa valorilor mobiliare din lume şi joacă un rol important în procesele de

formare şi plasare a capitalului, astfel avînd un sens fundamental pentru economie.

Astfel, în perioada, cînd în S.U.A. în anii 1930 se adoptau primele legi în

reglementarea circulaţiei valorilor mobiliare, pe piaţa valorilor mobiliare deja exista

o structură organizată, care reglementa comportamentul brokerilor – bursa de valori,

reprezentînd piaţa organizată.

În aşa mod, bursele de valori pot singure autoregla circulaţia valorilor mobiliare.

Totuşi, autoreglarea nu se limitează doar la bursa de valori. Conceptul de autoreglare

(apărut mai întîi în S.U.A. şi Marea Britanie) constă în aceea că, toţi participanţii de

investiţii şi alţi membri – să se unească în asociaţii profesionale, ce au sarcina de

autoreglare. Astfel şi statului îi este mai uşor să realizeze supravegherea instituţiilor

de autoreglare, decît să se ocupe de reglementare în mod direct.

După cum s-a remarcat şi s-a subliniat anterior, bursele de valori tradiţional

îndeplineau funcţia de reglementare în raport cu membrii săi şi cu activitatea

comerţului bursier. Brokerii singuri sunt cointeresaţi în aceea, ca fiecare dintre ei să

98

respecte regulile impuse şi să poarte răspundere financiară pentru tranzacţiile

efectuate. Reputaţia brokerilor bursei depinde de corectitudinea şi siguranţa fiecărui

broker în parte. Încrederea investitorilor în siguranţa şi dreptatea pieţei bursiere este

extrem de importantă pentru toţi participanţii la bursă. De aceea, bursa de valori

inevitabil a devenit instituţia ce verifică şi reglează comportamentul membrilor săi şi

comerţul bursier.

Burele de valori, adică pieţele organizate, unde intermediarii profesionali

specializaţi comercializează cu valori mobiliare în corespundere cu un set unic de

reguli, există din secolul XVII. De la bun început, puterea de stat atrăgea atenţie la

activitatea acestor pieţe şi încerca să o restricteze. Totuşi, pentru majoritatea burselor

de valori reglarea atotcuprinzătoare de către stat (guvern) în domeniul regulilor şi

procedurilor este caracteristică doar prin secolul XX.

În acest mod, în tot decursul istoriei lor, bursele au fost principalele reglatoare a

pieţei valorilor mobiliare. Ele erau intermediari între cumpărători şi vînzători şi între

emitenţi şi investitori. Bursele determinau cum se vor petrece şi cum se vor încheia

tranzacţiile, ce informaţie trebuie să dezvăluie investitorilor etc.

În timpul de faţă, în materia pieţelor financiare în general şi a celor bursiere în

special deja se practică uniformizarea reglementărilor, trebuie să precizăm că

uniformizarea reglementărilor este foarte înaintată, ceea ce demonstrează interesul

pentru domeniu şi totodată alocarea unor resurse umane şi materiale deosebit de

importante. Efortul de reglementare unitară este susţinut de către o serie organizaţii

de prim rang, cum ar fi: CESR (Comitetul Reglementatorilor Europeni ai Pieţelor de

Capital) şi ESC (Comitetul pentru Valorile Mobiliare Europene), FESE (Federaţia

Europeană a Burselor de Valori), IOSCO (Organizaţia Internaţională a Comisiilor

pentru Valori Mobiliare), FIBV (Federaţia Internaţională a Burselor de Valori), etc.

În toate ţările unde funcţionează burse, puterea publică a instaurat un control

relativ sever al pieţelor de valori mobiliare. Acest control public vizează întărirea

credibilităţii pieţelor şi asigurarea unei protecţii sporite a investitorilor. De asemenea,

s-a accentuat colaborarea „interdisciplinară” dintre diversele autorităţi cu rol de

99

reglementare, supraveghere şi control în piaţa financiară şi mai ales dintre

organizaţiile din care acestea fac parte. În acest sens trebuie subliniată emiterea în

comun, la 18 februarie 1999, a documentului privind supravegherea conglomeratelor

financiare de către IOSCO, Comitetul de la Basel (Comitetul Supraveghetorilor

Sistemului Bancar) şi IAIS (Asociaţia Internaţională a Supraveghetorilor Pieţelor de

Asigurări).

La nivel naţional, supravegherea şi controlul pieţei bursiere (în scopul ocrotirei

intereselor investitorilor) se realizează prin impunerea de către puterea de

guvernămînt a unor norme de informare a publicului şi a unor norme care să stea la

baza activităţii profesionale a agenţiilor de brokeraj şi a societăţilor financiare.

În Republica Moldova, un rol deosebit de important în aranjamentul

mecanismului de funcţionare a pieţei financiare îl are mecanismul bursier.

Organizarea eficientă a activităţii Bursei de Valori a Moldovei devine un obectiv de

o importanţă statală. Anume bursei de valori îi revine funcţia de a realiza cadrul

organizat al Peţei Valorilor Mobiliare .

Datorită creşterei numărului de societăţi pe acţiuni şi a valorii tranzacţiilor cu

valori mobiliare această nouă formă de comerţ a făcut obiectul de studiu al unei

reglementări speciale în sistemul Bursei de Valori a Moldovei. Aceste reglementări

vizează desfăşurarea în deplină siguranţă a tranzacţiilor cu valori mobiliare, deci

reglementează o piaţă în cadrul căreea aceste valori sunt comercializate.

Conform surselor de specialitate, în luna aprilie 2000 Bursa de Valori a

Moldovei a obţinut statutul de organizaţie necomercială de autoreglementare (OAR).

Fiind organizaţie de autoreglementare, Bursa este o parte componentă a

mecanismului unic de reglementare a peţei valorilor mobiliare , înzestrată cu

împuterniciri respective, elaborează reguli şi standarde ale activităţii membrilor săi.

În competenţa bursei de valori , ca organizaţie necomercială de autoreglementare

intră următoarele:

- asigurarea condiţiilor pentru activitatea profesionistă a membrilor bursei

de valori;

100

- apărarea drepturilor investitorilor, deţinătorilor de valori mobiliare şi ale

altor clienţi ai bursei;

- stabilirea regulilor şi standardelor de efectuare a operaţiilor cu valori

mobiliare care ar asigura o activitate eficientă a membrilor bursei şi

transparenţa pe piaţa valorilor mobiliare.

Regulile bursei de valori ca organizaţie de necomercială de autoreglementare

intră în vigoare doar după aprobarea lor de către Comisia Naţională a Pieţei

Financiare .

Noile reguli ale Bursei de Valori a Moldovei, introduse în anul 2000, au

schimbat calitativ mecanismul negocierilor. După doi ani de acţiune Regulile

respective au sporit modificări şi completări esenţiale privind tehnologia efectuării

tranzacţiilor.

În cadrul cerinţelor stipulate în Reguli a fost adoptat un şir de regulamente,

proceduri şi instrucţiuni ce reglementează activitatea bursei. În afară de aceasta, a

fost creată Comisia de respectare şi examinare a regulilor ce ţin de încălcarea de către

Membrii Bursei a Regulilor Bursei de Valori şi aplicarea măsurilor disciplinare.

Evoluţia situaţiei pe piaţa valorilor mobiliare a Republicii Moldova arată că pe

piaţa secundară (atît cea bursieră, cît şi cea extrabursieră) persistă o tendinţă stabilă

de creştere a afacerilor cu valori mobiliare. Deoarece bursa de valori este instituţia

unde în mod organizat se concentrează cererea şi oferta, se stabilesc obiectiv preţurile

valorilor mobiliare şi se asigură transparenţa pieţei, susţinerea şi stimularea efectuării

tranzacţiilor bursiere va rămîne şi în continuare o prioritate a politicii de

reglementare a pieţei valorilor mobiliare de către Comisia Naţională a Pieţei

Financiare .

Concluzionînd putem afirma că Bursa de Valori este una dintre cele mai

importante instituţii ale economiei de piaţă, un segment al pieţei financiare, o piaţă

secundară organizată, pe care se încheie tranzacţii referitoare la valori mobiliare şi în

acelaşi timp fiind un regulator al fluxurilor financiare, un stimulator şi diversificator

al producţiei rentabile, precum şi un detector al producţiei nerentabile.

101

Astfel, bursa de valori este o instituţie de o importanţă deosebită în ansamblul

mecanismelor de reglementare a economiei de piaţă, deţinînd o poziţie dominantă pe

pieţele interne de capital şi pe piaţa internaţională.

102

CAPITOLUL III. PROBLEME FUNDAMENTALE, PREMISE ŞI CONDIŢII

ALE EFICIENTIZĂRII MECANISMULUI DE GESTIUNE A PIEŢEI

VALORILOR MOBILIARE ÎN REPUBLICA MOLDOVA.

3.1. Necesitatea şi importanţa reglementării ca element principal al

mecanismului de gestiune a pieţei valorilor mobiliare

Sistemul din domeniul pieţei valorilor mobiliare reprezintă unul din principalele

componente în cadrul economiei ţării noastre ca şi din cadrul unei economii, în

general.

Transformările care se produc în cadrul sistemelor instituţionale din domeniul

pieţei valorilor mobiliare privesc în mod deosebit reglementarea organizării şi

funcţionării entităţilor economice de Stat sau private care-şi desfăşoară activitatea.

În opinia autorului, aceşti actori de la nivel microeconomic, fie că este vorba de

bănci comerciale sau operatori de pe piaţa de capital, avînd obligaţii faţă de clienţii

lor, faţă de întreaga societate în general, nu trebuie lăsaţi să-şi desfăşoare activitatea

la voia întîmplării ci, dimpotrivă, trebuie supuşi reglementării şi supravegherii.

În acest sens, problema necesităţii şi posibilităţii gestiunii pieţei valorilor

mobiliare de către Guvernul (Statul) naţional devine destul de actuală.

O piaţă de capital, pentru a-şi asigura integritatea şi stabilitatea, are nevoie în

mod obligatoriu de o autoritate administrativă care ar avea în calitate de atribuţii

fundamentale în procesul de gestiune, reglementarea şi supravegherea segmentului

respectiv al pieţei financiare.

După cum s-a mai menţionat, autoritatea administrativă împuternicită cu

administrarea şi gestiunea pieţei valorilor mobiliare în Republica Moldova este

CNPF. Structura mecanismului de gestiune a pieţei valorilor mobiliare de către

autoritatea administrativă este prezentat în schema 3.1.1.

103

Schema 3.1.1. Elementele mecanismului de gestiune a pieţei valorilor mobiliare*

*Sursa: Elaborată de autor

Cadrul legal al ţării reprezintă unul dintre cele mai fundamnetale instrumente în

scopul creşterii economice a ţării. În acest sens au fost aprobate o seie de legi şi acte

normative ce reglementează activitatea pe piaţa valorilor mobiliare şi care au drept

scop stimularea atragerii investiţiilor pe piaţa valorilor mobiliare. Toată activitatea

acestui segment al pieţei financiare se bazează pe principiul reglementării de către

Organele de Stat. Necesitatea obiectivă a mecanismului de reglementare este

determinată şi de faptul că acesta constituie mecanismul principal de menţinere a

unui caracter adecvat al întregii activităţi pe piaţa valorilor mobiliare. De aceea

restructurarea şi dezvoltarea segmentului pieţei valorilor mobiliare este puternic

influenţată de mecanismul de reglementare. Creînd sistemul de reglementare a pieţei

valorilor mobiliare, statul asigură activitatea ei organizată prin CNPF, care prin Lege

trebuie să realizeze politica privind dezvoltarea pieţei valorilor mobiliare şi adaptarea

acesteia în dependenţă de tendinţele evoluţiei pieţei valorilor mobiliare. Mecanismul

de reglementare are un rol important în îndeplinirea obiectivelor CNPF referitor la

piaţa valorilor mobiliare care vor conduce la creşterea încrederii investitorilor, la

protecţia acestora împotriva practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase, precum şi la

prevenirea manipulării pe piaţa valorilor mobiliare. Prin urmare, anume CNPF

stabileşte politica de gestiune a pieţei valorilor mobiliare prin reglementarea acesteia

şi asigurarea aplicării normelor legale. Constatăm că reglementarea reprezintă

elementul constituitiv în gestiunea pieţei valorilor mobiliare de către Organele de

Stat. Importanţa reglementării pieţei valorilor mobiliare este redată în schema 3.1.2.

104

Elementele mecanismului de gestiune

Supravegherea şi controlulReglementarea

Schema 3.1.2. Importanţa reglementării pe piaţa valorilor mobiliare*

Sursa*: Elaborată de autor.

Supravegherea pieţei valorilor mobiliare reprezintă un alt element decisiv de

important în gestiunea pieţei valorilor mobiliare, care de asemenea se află în

competenţa CNPF.

Doar prin intermediul reglementării şi supravegherii, piaţa valorilor mobiliare îşi

poate asigura integritatea şi stabilitatea, fiindcă lipsa acestor două elemente ar genera

un adevărat dezastru pe acest sector al economiei naţionale.

Din cele menţionate cu referire la mecanismul de gestiune a pieţei valorilor

mobiliare, deducem că reglementarea şi supravegherea reprezintă factori esenţiali ai

acestui mecanism.

Totuşi, creşterea rolului Statului, în procesul de gestiune a pieţei valorilor

mobiliare, ar trebui să se manifeste nu în crearea excesivă a infrastructurii de

reglementare, ci în „făurirea” şi organizarea pieţei împreună cu asociaţiile

profesioniste, în stimularea dezvoltării sale şi direcţionării investiţiilor în sectorul

real. Rezultatul final (decisiv) al regulatorului pieţei de capital, trebuie să se reflecte

în volumul mare de investiţii atrase prin piaţa de capital într-un sector real.

105

Reglementarea pieţei valorilor mobiliare

Stimulează emisia şi circulaţia unui spectru de instrumente financiare mai atractive, în scopul atragerii investiţiilor

Stimulează apariţia instituţiilor investiţionale şi protejează de fraudă investitorii investituţionali.

Diminuează riscurile pe piaţa valorilor mobiliare

Prin urmare, Organele de Stat trebuie să creeze condiţiile necesare, în scopul

redresării situaţiei pe piaţa valorilor mobiliare, şi anume: emiterea unor instrumente

mai atractive pentru atragerea diverselor grupe de investiţii; mărirea numărului de

emitenţi pe piaţa valorilor mobiliare.

Fiindcă, anume numărul de emitenţi existenţi pe piaţa valorilor mobiliare şi

volumul valorilor mobiliare atrase pe acest segment, sunt criteriile de apreciere a

funcţionării eficiente a pieţei valorilor mobiliare.

Analizînd funcţionarea pieţei valorilor mobiliare la momentul actual, ajungem la

concluzia că situaţia existentă se caracterizează printr-o serie de neajunsuri şi anume:

interesul scăzut al populaţiei privind instituţiile în valori mobiliare şi activitatea

scăzută a emitenţilor pe acest segment.

În acest sens, constatăm că procesul de reglementare în Republica Moldova este

ineficient şi necesită de a fi revizuir şi refăcut în scopul creării unui climat favorabil

pe piaţa valorilor mobiliare în vederea stimulării creşterii economice.

Orice Guvern naţional reprezintă purtătorul anumitor interese economice ale

poporului, care locueşte în el şi deţine cetăţenie, adică în plan economic apare ca

rezident al ţării respective. Aceasta – dintr-un punct de vedere, dar din alt punct de

vedere – Statul execută anumite funcţii instituţionale şi nu doar în raport cu economia

sa, dar şi în raport cu economia mondială.

În acest aspect metodologic economia mondială, din punct de vedere unic, poate

fi privită ca o piaţă unitară, în care fiecare economie naţională fiind reprezentată ca o

întreprindere aparte.

La nivel mondial relaţiile economice se dezvoltă în forme instituţionale

specifice, constituite în urma cooperării dintre diverse organizaţii internaţionale.

Relaţiile economice internaţionale, şi în primul rînd cele financiare, trec printr-o stare

care necesită o reglementare globală a întregii pieţe financiare, şi în acest caz Statul

naţional trebuie să transmită o parte din funcţiile sale de reglementare a pieţei

valorilor mobiliare, instituţiilor internaţionale.

106

Trecerea, în domeniul organizării pieţei valorilor mobiliare, de la sistemele

particulare naţionale la cele internaţionale este legată de tendinţa de asigurare de

riscurile financiare în cazul operaţiilor de tranzacţionare. Totodată, infrastructura

internaţională a pieţei valorilor mobiliare deţine o parte din funcţiile de reglementare,

astfel creînd o bază economică pentru constituirea relaţiilor internaţionale de

investiţii.

Organismele naţionale şi internaţionale de supraveghere a pieţei de capital au

drept principală misiune, pe lîngă reglementarea şi supravegherea activităţii actorilor

pieţei de capital, să asigure protecţia investitorilor în valori mobiliare, informarea

permanentă a acestora în scopul luării deciziei de investire în cunoştinţă de cauză

referitor la toate condiţiile în favoarea şi în defavoarea eventualei investiţii.

Însă numai o bună reglementare, fundamentare şi supraveghere a activităţilor de

la nivelul microeconomicului poate să transpună în practică, în sens pozitiv, tot ceea

ce s-a stabilit la nivel macroeconomic.

Pentru aceasta infrastructura de reglementare trebuie să includă:

a) organe ale puterii de Stat de reglare şi supraveghere (acestea de exemplu pot fi

Comisia Naţională a Pieţei Valorilor Mobiliare, Ministerul Finanţelor, Banca

Naţională);

b)organizaţii de autoreglementare – fuziunea participanţilor profesionişti ai pieţei

valorilor mobiliare, cărora statul le-a transmis o parte din funcţiile de reglementare;

c) funcţiile şi procedurile de reglementare (legislative, licenţiate şi de supraveghere);

d)infrastructura legislativă (legislaţia privind: piaţa valorilor mobiliare, asociaţiile pe

acţiuni, regulamentul şi standardele organizaţiilor de autoreglementare, etc.);

e) etica pieţei de capital (regulile şi condiţiile de existenţă şi funcţionare a unui

business cinstit).

La momentul actual, problemele restructurării pieţei şi asigurarea creşterii

economice, necesită noi accente în dezvoltarea infrastructurii de reglare. În

particularitate:

- stimularea emisiilor, legate de proiectele de investiţii;

107

- stimularea societăţilor broker-dealer în dezvoltarea serviciilor din

domeniul finanţării corporative;

- restructurarea participanţilor profesionişti pe piaţa valorilor mobiliare;

- stimularea organizatorilor comerciali spre fuziunea şi mărirea pieţelor,

spre scoaterea pe piaţă a unui număr mare de emitenţi;

- crearea condiţiilor de reglementare, contribuind la formarea unei pieţe de

capital mult mai stabilă;

- restricţia investitorilor speculanţi, etc.

După cum ştim, pieţele financiare joacă un rol important în transferul

economiilor către investitori, în vederea dezvoltării afacerilor. Intermediarii

financiari devin astfel nu numai instituţii de creditare sau de atragere a fondurilor

pentru dezvoltarea economică, dar şi instituţii de încredere care gestionează

importantele sume încredinţate de către cei ce dispun de economii.

Eficienţa actului de tranzacţionare depinde de modul în care funcţionează fiecare

participant în parte: emitentul, intermediarul, investitorul, depozitarul, etc., dar şi de

modul cum este organizată piaţa şi nu în ultimul rînd, de felul în care se intervine de

către Stat, sau instituţii de reglementare sau autoreglementare în actul de control şi în

supravegherea modului în care se operează.

Justificarea intervenţiei în domeniul controlului activităţilor şi al participanţilor

la actul de comercializare din domeniul valorilor mobiliare poate fi obţinută prin

definirea obiectivelor urmărite:

- prevenirea fraudării investitorilor;

- corectitudinea în cadrul comercializării cu valori mobiliare;

- stabilitatea instituţiilor specializate prin intermediul cărora au loc

tranzacţiile cu valori mobiliare.

Astăzi atît pieţele, cît şi cei ce le operează, sunt guvernaţi de un complex întreg

de legi şi reguli menite, în principal, să protejeze investitorii. O dată cu creşterea

numărului acestora, sarcina reglementării devine mai dificilă. Faţă de faptul că

investitorii, intermediarii, chiar şi bursa de valori caută modalităţi de a tranzacţiona

108

neţinînd cont de graniţe, şi autorităţile de reglementare ar trebui să fie pregătite de

acţiuni transfrontaliere. Globalizarea pieţelor şi, prin intermediul tehnicii de vărf, a

investitorilor, determină necesitatea găsirii sistemului de reglementare capabil să facă

faţă noilor evoluţii.

Avînd în vedere necesitatea unor noi reglementări, Comisia Europeană este

preocupată de un nou set de reguli care să guverneze o piaţă unică de capital pentru

investitorii instituţionali şi, pe de altă parte, o piaţă pentru persoane fizice mai

deschisă.

Pentru aceasta se cere şi o mai bună cooperare voluntară între autorităţile

contabile şi participanţii la piaţă. Autorităţile de reglementare naţionale au stabilit

legături reciproce şi multe dispun de înţelegeri care privesc schimbul de informaţii.

La sfîrşitul anului 1997 s-a creat un Forum al Comisiilor Europene (Forum of

European Securities Commissions – FESCO).

În acelaşi timp, Uniunea Europeană este stimulată în găsirea şi implementarea

unor formule noi de piaţă şi ca o măsură de apărarea faţă de bursele americane, în

special The New York Stock Exchange şi rivala sa mai tînără NASDAQ, care şi-au

anunţat deschis intenţiile de a atrage pentru listare companii străine.

Un eveniment european important îl constituie şi Decizia Comisiei Europene cu

privire la crearea Comitetului European al Valorilor Mobiliare (Eoropean Securities

Committee – ESC) şi a Comitetului Organismelor de reglementare a Pieţei Valorilor

Mobiliare (Committee of the European Securities Regulators – CESR), care

reprezintă de fapt o reacţie de răspuns politic al Comisiei Europene la Rezoluţia

adoptată de către Consiliul Europei în cadrul summit-ului de la Stockholm, referitor

la îmbunătăţirea cadrului de reglementare a pieţei valorilor mobiliare din Uniunea

Europeană. Rezoluţia a fost adoptată ca urmare a publicării raportului final al

Comitetului Înţelepţilor (The Comittee of Wise Men) cu privire la reglementarea

pieţelor europene de valori mobiliare.

Comitetul Înţelepţilor, înfiinţat în iulie 2000, are rolul să examineze stadiul

actual al implementării reglementărilor pieţei valorilor mobiliare în Uniunea

109

Europeană şi să identifice modalităţile prin care aceste reglementări pot fi adaptate,

în aşa fel încît să răspundă necesităţilor şi evoluţiilor pieţei. În vederea îndeplinirii

scopului său, respectiv eliminarea barierelor şi obstacolelor existente pe piaţă,

Comitetul Înţelepţilor a fost invitat să propună scenarii cu privire la modificarea

practicilor actuale de piaţă, astfel încît să asigure convergenţă şi cooperare în

implementarea noilor reguli, luînd în considerare evoluţiile pieţei valorilor mobiliare

Comitetul Înţelepţilor a înaintat raportul său final în februarie 2001 [146].

Deci, putem afirma, că scopul activităţii Comisiei Europene în domeniul

valorilor mobiliare şi a pieţei de capital din cadrul Uiunii Europene este de a

îmbunătăţi integritatea şi transparenţa pieţelor Uniunii Europene şi de a sprijini

concurenţa între bursele tradiţionale şi alte sisteme de tranzacţionare şi elaborarea

mai multor fonduri pentru investiţii.

Prin reglementări, investitorii mari şi mici vor putea investi cu uşurinţă şi cu

încredere peste graniţe, iar firmele de investiţii vor putea lucra oriunde în Uniunea

Europeană, sub o supraveghere corespunzătoare. Reglementările privind piaţa de

capital au în vedere faptul că supravegherea va trebui să fie atît riguroasă, cît şi

flexibilă. Măsurile elaborate vor determina creşterea lichidităţii, creşterea

competitivităţii pieţelor europene, creşterea investiţiilor totale prin sprijinul acordat

populaţiei de a tranzacţiona valori mobiliare în maxim de eficienţă şi cu minim de

costuri, introducerea unor noi căi de tranzacţionare.

De asemenea, un rol esenţial în reglementarea pieţei valorilor mobiliare îl

constituie şi Organizaţia Internaţională a Comisiilor de Valori Mobiliare

(International Organization of Securities Commissions – IOSCO), care a publicat

documente ce constituie un pas important, în rezolvarea unora dintre cele mai

importante probleme de supraveghere a pieţei valorilor mobiliare.

Astfel, principala sursă unde sunt reflectate cele mai bune exemple din practica

internaţională în domeniul reglării pieţei valorillor mobiliare îl constituie documentul

Organizaţiei Internaţionale a Comisiilor de Valori Mobiliare (IOSCO): „Scopurile şi

principiile reglementării în domeniul valorilor mobiliare” („Objectives and

110

Principies of Securities Regulation”), editat în septembrie 1998. Acest document

conţine 30 de principii în domeniul reglementării pieţei valorilor mobiliare, ce

reflectă 3 scopuri esenţiale referitoare la:

- apărarea investitorilor;

- asigurarea corectitudinii, eficacităţii şi transparenţei pieţelor;

- minimizarea riscului.

IOSCO a fost constituită în 1983, avînd sediul secretariatului general în Madrid

(Spania).

Structura organizatorică a IOSCO este următoarea: Consiliul Preşedinţilor (The

Presidents Committee), Consiliul Executiv (The Executive Committee), patru consilii

regionale.

Consiliul Preşedinţilor (The Presidents Committee) se întruneşte anual în

cadrul Conferinţei Preşedinţilor membrilor ordinari (care au dreptul la vot) şi asociaţi

(nu au dreptul la vot) pentru întreprinderea de măsuri în vederea atingerii scopului

organizaţiei.

Consiliul Executiv (The Executive Committee) în prezent îl are ca preşedinte

pe Dl. Jane Diplock [158] şi este compus din următorii 19 membri: preşedinţii

Consiliului Pieţelor de Capital Emergente şi al Consiliului Tehnic, preşedinţii

fiecărui consiliu regional, 1 membru ordinar ales de fiecare consiliu regional dintre

membrii ordinari ai acelei regiuni şi 9 membri ordinari aleşi de Consiliul

Preşedinţilor.

Consiliul Executiv se întruneşte periodic pe tot parcursul anului, pentru luarea

deciziilor şi întreprinderea tuturor acţiunilor necesare sau utile realizării obiectivelor

organizaţiei.

IOSCO mai dispune de patru consilii regionale [159], care se

întrunesc pentru soluţionarea problemelor apărute la nivel regional:

- Consiliul Regional Africa/Orient Mijlociu (Africa/Middle-East Regional

Committee), actualul preşedinte: Dl. Musa Al-faki;

111

- Consiliul Regional Asia-Pacific (Asia-Pacific Regional Committee),

actualul preşedinte: Dl. Thirachai Phuvanatnaranubala;

- Consiliul Regional European (European Regional Committee) actualul

preşedinte: Dl. Eddy Wymeersch;

- Consiliul Regional Interamerican (Interamerican Regional Committee)

actualul preşedinte: Dl. Eduardo Hecker.

IOSCO a mai creat două consilii de lucru specializate:

- Consiliul Tehnic, constituit din 15 agenţi care reglementează cîteva dintre

cele mai dezvoltate, avansate şi internaţionalizate pieţe de capital la nivel

mondial. Actualmente funcţia de preşedinte al Consiliului Tehnic este

exercitată de Dl. Michel Prada [158].

- Consiliul Pieţelor de Capital Emergente, care depune eforturi pentru

promovarea creşterii eficienţei valorilor mobiliare emergente. Actualul

preşedinte al Consiliului Pieţelor de Capital Emergente este Dl.

Damodaran M [158].

Toţi membrii IOSCO se întrunesc la conferinţa anuală a IOSCO. Organizaţia

este finanţată de membrii săi, prin contribuţia unică, obligatorie pentru fiecare

membru, actual în valoare de 10100 euro [160]. În 2007 conferinţa anuală IOSCO a

avut loc în luna aprilie în India (Mumbai), iar în 2008 va avea loc în luna iunie în

Franţa (Paris) [161].

Avînd ca membri comisii naţionale ale valorilor mobiliare din peste 100 de

jurisdicţii, IOSCO este recunoscută ca fiind organizaţia ce stabileleşte şi

implementează standarde înalte în domeniul valorilor mobiliare. După criza asiatică

din 1997, IOSCO şi alte organisme internaţionale, au decis că era necesară elaborarea

unui document unic care ar include esenţa obiectivelor şi principiilor reglementării

pieţei valorilor mobiliare de care s-a condus IOSCO pînă atunci.

În septembrie 1998, pentru a-şi promova iniţiativa, IOSCO a publicat obiectivele

şi principiile sale de reglementare a pieţei de capital, care au devenit cunoscute sub

denumirea de Principiile IOSCO. În consecinţă, aceste principii au fost recunoscute

112

ca fiind fundamentale pentru un sistem financiar stabil şi funcţional. Acestea au fost

actualizate în februarie 2002, mai 2003, făcîndu-se referinţă la activitatea IOSCO de

după 1998.

Scopul IOSCO este de a promova cooperarea, asistenţa reciprocă, schimbul de

informaţii şi dezvoltarea standardelor pentru a îmbunătăţi reglementarea pieţelor

valorilor mobiliare, fiind cea mai importantă organizaţie pentru cooperare

internaţională în domeniul reglementării pieţelor valorilor mobiliare. Agenţiile

membre ale IOSCO efectuează schimb permanent de informaţii cu privire la

experienţa lor proprie în domeniul respectiv, întru promovarea dezvoltării pieţelor

naţionale de valori mobiliare, precum şi acordă asistenţă reciprocă întru promovarea

integrităţii pieţelor prin respectarea riguroasă a legislaţiei şi sancţionarea fraudelor

economice [164].

Orice organizaţie de autoreglementare sau organizaţie internaţională poate

deveni membru afiliat IOSCO, în condiţiile în care depun următoarele acte:

- o descriere a sa, cu concretizarea misiunii şi competenţei sale;

- o scrisoare de recomandare din partea unui membru ordinar sau din partea

membrilor ordinari IOSCO din acelaşi stat (în caz că există).

Orice organ cu competenţe în domeniul reglementării pieţei valorilor mobiliare

va putea deveni membru IOSCO doar cu acceptul Consiliului Preşedinţilor, la

recomandarea venită din partea Consiliului Executiv. Orice formular de aplicare sau

dosar va trebui expediat la sediul Secretariatului General, fiind însoţit de contribuţia

iniţială în sumă de 10100 euro [160].

Intenţia Republicii Moldova de a deveni membru IOSCO s-a pus în discuţie în

cadrul şedinţei ordinare a CNVM din 7 martie 2007. CNVM a declarat despre

intenţia de a deveni membru al IOSCO acum 2 luni în cadrul conferinţei de presă

ţinute de conducerea Comisiei Naţionale. A fost, menţionat, că acţiunea în cauză face

parte din Planul de măsuri pentru anii 2005-2007 a CNVM privind realizarea

Planului de Acţiuni RM-UE . Preşedintele CNVM, dl Ursu, a subliniat că acceptarea

CNVM în calitate de membru al IOSCO ţine de competenţa Comitetului

113

Preşedinţilor IOSCO, bazată pe recomandarea Comitetului său Exeutiv, dacă aceasta,

în urma unei evaluări detaliate, va considera că CNVM din Moldova este compatibilă

cu principiile IOSCO, totodată este obligaţia CNVM de a iniţia procedura şi de a

întreprinde toate măsurile necesare pentru realizarea cu succes a acţiunii respective

[155].

În concluzie putem afirma următoarele:

- în procesul dezvoltării economiei mondiale la etapa actuală este firesc ca

Statul să transmită o parte din funcţiile sale instituţionale organizaţiilor

internaţionale;

- tendinţa comună în dezvoltare a pieţei valorilor mobiliare o constituie

crearea formelor internaţionale de organizare a comerţului sub forma

burselor internaţionale şi a altor forme de piaţă organizată, care prezintă o

bază reală de formare a relaţiilor internaţionale pe segmentul pieţei

financiare mondiale;

- în procesul de gestiune a pieţei valorilor mobiliare, reglementarea

financiară există pentru trei motive:

a) ea furnizează o „plasă de siguranţă” pentru prevenirea falimentului

administratorilor de investiţii, care ar putea atrage pierderi şi pentru alţi

participanţi;

b) supraveghează integritatea instituţiilor financiare şi protejează de fraudă şi

greşeli pe investitorii individuali;

c) acţionează ca supraveghetor al serviciilor financiare, ca o poliţie asupra

eventualelor tranzacţionări cu informaţie confidenţială şi alte infracţiuni.

114

3.2.Funcţiile şi formele organizatorice ale influienţei statale asupra

mecanismului de gestiune a pieţei valorilor mobiliare.

După cum se ştie, relaţia Stat – economie se conturează clar abia în secolul XV –

secol al Renaşterii şi al capitalismului, odată cu afirmarea Statului Modern.

Conform teoriei economice actuale s-a demonstrat că rolul reglator al Statului

vizează: reglarea echilibrului, adică Statul intervine ca un „dirijor” sau „stabilizator”

al economiei şi reglarea concurenţei. Statul intervine ca „creator de reguli” şi

„arbitru” al respectării acestora [68, p. 40].

În competenţa Organelor Administrative se presupune gestiunea corectă a

operaţiilor ce decurg pe piaţa valorilor mobiliare, exercitată prin controlul asupra

respectării legislaţiei respective, asupra efectuării corecte a tranzacţiilor cu valori

mobiliare.

Astfel, obiectivele funcţiei de gestiune a Statului, conform diverselor teorii

economice sunt:

- reglarea dezechilibrelor economice;

- stabilizarea economiei;

- creşterea economică (măsurată prin creşterea produsului intern brut).

Anume statului îi aparţine rolul principal în garantarea unei pieţe eficace, el

trebuie să promoveze o politică activă în dezvoltarea stabilă a pieţei de capital şi să

prevadă modalităţile de realizare a acesteia. Intervenţia statului în reglementarea

relaţiilor pe piaţa valorilor mobiliare este una extrem de actuală pentru Republica

Modova.

La momentul actual, Statul contemporan manifestă diverse acţiuni asupra pieţei

valorilor mobiliare. Realizarea funcţiilor economice şi instituţionale se realizează

prin intermediul formelor organizaţionale. Practic, din momentul apariţiei pieţei

valorilor mobiliare, Statul caută să rezolve două probleme deodată – dintr-o parte să

aibă un avantaj economic real, iar din altă parte – să asigure şi să menţină ordinea.

115

Dar în linii generale, interesele economice ale Statului în mod special sau

accentuat în utilizarea pieţei valorilor mobiliare pentru menţinerea bugetului de Stat.

Statul folosea valorile mobiliare ca instrumente de împrumut în interesele sale

concrete, legate de bilanţul bugetului său de Stat.

Organul de Stat, care reglementează piaţa valorilor mobiliare ia parte la

rezolvarea problemelor financiare complicate. Corespunzător el trebuie să includă

doar persoane superior calificate şi conştiincioase.

Exemple de autorităţi pe piaţa de capital, sunt:

1. SUA: Comisia Valorilor Mobiliare şi a Bursei (Securities and Exchange

Commission – SEC);

2. Franţa: Comisia de Operaţiuni Bursiere (Commission des Operations de Bourse

– COB);

3. Marea Britanie: Consiliul de Valori Mobiliare şi Investiţii (Financial Services

Authority – FSA sau ex-Securities and Investments Board – SIB);

4. România: Comisia Naţională a Pieţei Valorilor Mobiliare (CNVM).

5. În Rusia se cunosc două concepţii privind reglementarea pieţei valorilor

mobiliare de către Stat. Evident că fiecare concepţie aparţine structurilor

autoritare de Stat – Comisia Federală a Pieţei Valorilor Mobiliare

(Федеральная Комиссия по Рынку Ценных Бумаг России – ФЦКБ) şi –

Banca Centrală a Rusiei (Центральный Банк России). Pe lîngă aceste două

autorităţi, în calitate de reglator pe piaţa de capital mai ia parte şi Ministerul

Finanţelor al Federaţiei Ruse.

Băncile comerciale sunt supravegheate atît de Comisia Federală a Pieţei

Valorilor Mobiliare, cît şi de Banca Centrală a Rusiei. Fondurile de investiţii,

registratorii, depozitarele, instituţiile specializate în tranzacţiile cu valori mobiliare,

companiile broker-dealer, etc., sunt supravegheate de Comisia Federală a Pieţei

Valorilor Mobiliare. Monisterul Finanţelor al Federaţiei Ruse asigură corectitudinea

funcţionării pe piaţa valorilor mobiliare a Companiilor de Asigurare, în afară de

116

aceasta mai reglementează circulaţia împrumutului intern şi extern sub forma

valorilor mobiliare de stat.

Modelul de reglementare a pieţei valorilor mobiliare existent în Republica

Moldova poate fi comparat cu cel aplicat în statele a căror pieţe au atins un nivel înalt

de dezvoltare, fiind format din trei segmente bine delimitate:

- actele legislative aprobate de Parlament;

- Comisia Naţională a Pieţei Financiare ;

- organismele de autoreglementare.

În Republica Moldova, primele documente oficiale privind piaţa de capital şi

autoritatea de stat pentru reglementarea pieţei valorilor mobiliare se datează cu 4

februarie 1992 – Decretul nr. 13 al Preşedintelui Republicii Moldova, „Despre

regulamentul provizoriu, cu privire la piaţa hîrtiilor de valoare şi bursa de valori în

Republica Moldova” şi 13.10.1992 – Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.

668, „Cu privire la instituirea Comisiei Republicane pentru Piaţa Hîrtiilor de

Valoare”. În anul 1993, prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova, Comisia

Republicană a fost reorganizată în Comisia de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare

pe lîngă Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, iar un an mai tîrziu, în

conformitate cu Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 529 din 20 iunie 1994,

a fost reorganizată în Organizaţie de Stat cu statut permanent – Comisia de Stat

pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare pe lîngă Guvernul Republicii Moldova, substituită

ulterior prin Comisia Naţională a Pieţei Valorilor Mobiliare.

În acest scop, Comisia Naţională este investită cu putere de decizie, de dispensă,

de interdicţie, de intervenţie, de control şi de sancţionare disciplinară şi

administrativă, în condiţiile legislaţiei [7]. Autoritatea Comisiei Naţionale se exercită

pe întreg teritoriul Republicii Moldova [7, al. (2)].

Conform Legii Republicii Moldova privind Comisia Naţională a Valorilor

Mobiliare Nr. 192 – XIV din 12.11.98, în competenţa Comisiei Naţionale a Valorilor

Mobiliare intră [7]:

- formarea şi realizarea politicii de dezvoltare a pieţei valorilor mobiliare;

117

- reglementarea, supravegherea şi controlul pieţei valorilor mobiliare;

- protejarea intereselor investitorilor şi ale publicului larg;

- informarea deţinătorilor de valori mobiliare şi a publicului larg despre

cererea şi oferta de valori mobiliare, despre emisia şi circulaţia valorilor

mobiliare;

- stabilirea cadrului normativ al activităţii profesioniste pe piaţa valorilor

mobiliare.

Pe 7 iunie 2007 Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Legea nr. 129 – XVI

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192 – XIV din 12.11.1998 privind

Comisia Naţională a Pieţei Valorilor Mobiliare, în conformitate cu care a fost

instituită Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF). Comisia Naţională a Pieţei

Financiare (C.N.P.F.) a fost instituită prin fuziunea Comisiei Naţionale a Valorilor

Mobiliare a Inpectoratului de Stat pentru Supravegherea Asigurarilor şi Fondurilor

Nestatale de Pensii şi a Serviciului supravegherii de stat a activităţii asociaţiilor de

economii şi împrumut ale cetăţenilor de pe lîngă Ministerul Finanţelor al Republicii

Moldova. Crearea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare a fost condiţionată de o

abordare conceptuală nouă privind modelul de reglementare şi supraveghere a pieţei

financiare interne, ceea ce va permite obţinerea unor noi performanţe în:

- stabilitatea pieţei financiare;

- promovarea unor politici unice de reglementare a pieţei financiare

naţionale;

- protejarea eficientă a investitorilor şi operatorilor pieţei [166].

Astfel, în Republica Moldova, la etapa actuală, autoritatea care reglementează,

supraveghează şi controlează respectarea legislaţiei pe piaţa valorilor mobiliare şi

activitatea participanţilor la ea este Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF).

Din cele menţionate cu referire la CNPF se poate deduce cu uşurinţă importanţa

şi rolul acesteia în domeniul valorilor mobiliare.

De menţionat că şi băncile comerciale cu activitate pe piaţa de capital se supun

în mod obligatoriu CNPF, pe lîngă Banca Naţională a Moldovei.

118

Rolul Băncii Naţionale a Moldovei în cadrul pieţei de capital este unul dintre

cele mai benefice, ea avînd rol atît ca autoritate administrativă în sectorul bancar în

general, cît şi ca autoritate administrativă referitoare la activitatea cu valori mobiliare

a băncilor comerciale în special.

Obiectivul principal al Băncii Naţionale a Moldovei este de a realiza şi menţine

stabilitatea monedei naţionale. Pentru atingerea acestui obiectiv, Banca Naţională a

Moldovei stabileşte şi menţine condiţiile pieţei monetare, de credit şi valutare care

conduc la dezvoltarea economică susţinută, stabilă a statului şi, în special, a

sistemului financiar şi valutar bazat pe legile pieţei [4]. Banca Naţională a Moldovei

în calitate de agent fiscal al statului în organizarea serviciului titlurilor de stat este

autorizată să organizeze şi să conducă activitatea de vânzare, evidenţă şi

răscumpărare a valorilor mobiliare dematerializate emise de Ministerul Finanţelor al

Republicii Moldova. BNM îndeplineşte aceste atribuţii conform Acordului de Agent

Fiscal încheiat între Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi Banca Naţională

a Moldovei [167].

Din cele expuse este lesne de înţeles importanţa majoră a colaborarii Băncii

Naţionale a Moldovei cu Comisia Naţională a Pieţei Financiare , astfel încît sistemul

financiar şi valutar este strîns legat de situaţia de pe piaţa de capital.

Banca Naţională a Moldovei, ca bancă centrală acţionează ca instituţie, din

partea statului, pentru a stabili şi coordona politica monetară şi de credit a economiei.

Banca centrală are un rol deosebit în menţinerea stabilităţii monedei naţionale şi a

încrederii publicului în bănci.

În general, principalele competenţe deţinute de autoritatea centrală sunt [37, p.

34]:

- obligaţia de înregistrare la autoritatea de piaţă a tuturor agenţilor financiari

care execută operaţiuni cu valori mobiliare (distribuţii, investiţii, comerţ,

brokeraj), inclusiv burse (statutul, regulile şi reglementările lor);

- aprobarea emiterii de acţiuni şi, după caz, tranzacţionarea lor pe piaţa

secundară organizată;

119

- supervizarea aplicării şi interpretării legilor în vigoare legate de pieţele de

capital şi bursiere;

- emiterea de norme, reglementări şi coduri de conduită pentru participanţii

la piaţa de capital;

- elaborarea de iniţiative legislative referitoare la inovaţii financiare pe piaţa

de capital;

- supravegherea şi reglementarea curentă a pieţei financiare, în general, şi a

pieţei de capital, în special, urmărind ca tranzacţiile efectuate să fie

corecte, operative şi eficiente; în caz de fraudă şi înşelăciune, informează

organele competente pentru a se lua măsurile necesare.

Obiectivele esenţiale ce trecuie întreprinse de către Comisia Naţională a Pieţei

Financiare în scopul dezvoltării pieţei valorilor mobiliare naţionale sunt prezentate în

anexa 12.

În domeniul reglementării, SUA a avut o activitate de pionerat. Comisia

Valorilor Mobiliare şi a Bursei (SEC) a fost înfiinţată în 1934, cu scopul de a

supraveghea şi reglementa nu numai bursele dar şi celelalte pieţe. Prin reglementare,

Comisia Valorilor Mobiliare şi a Bursei îşi exercită, pe lîngă rolul statutar de

protecţie a investitorilor, şi rolul de protecţionism faţă de industria naţională a

valorilor mobiliare. Creată pentru protecţia investitorilor afectaţi de criza din 1929,

pe parcursul existenţei sale, SEC a reuşit să contribuie la dezvoltarea pieţei bursiere

americane, asigurînd climatul de transparenţă şi legalitate necesar. Comisia Valorilor

Mobiliare şi a Bursei a acţionat prin bursele înfiinţate deja, în special Bursa din New

York – NYSE, care avea iniţial o amplă prerogativă de autoreglementare. Comisia

Valorilor Mobiliare şi a Bursei are puteri formidabile de investigare şi poate impune

amenzi substanţiale pentru încălcarea regulilor.

În îndeplinirea atribuţiilor sale de reglementare şi supraveghere a pieţei de

capital, SEC contează şi pe ajutorul altor instituţii: bursele de valori şi NASD

(National Association of Securities Dealers Asociaţia Naţională a Dealerilor de

Valori Mobiliare), în calitatea lor de organisme de autoreglementare (OAR), care

120

contribuie la acţiunea de supraveghere a intermediarilor şi a tranzacţiilor. Motivaţia

acestora în asumarea cu seriozitate a atribuţiilor este întărită şi de spectrul unei

implicări mai profunde a SEC în operaţiunile zilnice, „ameninţare” suficientă pentru

a încuraja o autoreglementare mai puternică [96, p. 511].

NASD reprezintă o organizaţie de autoreglementare, responsabilă pentru

reglementarea şi supravegherea intermediarilor şi a tranzacţiilor din cadrul pieţelor

NASDAQ şi OTC. Împuternicirile NASD derivă de la Guvern, iar fiecare dealer de

valori mobiliare din SUA este obligat să devină membru al NASD. Acest lucru face

mai puternic efectul supravegherii, întrucît absolut toţi dealerii existenţi vor fi mereu

în vizorul NASD şi, ca consecinţă şi în vizorul SEC.

Ea, Comisia Valorilor Mobiliare şi a Bursei, rămîne un model către care aspiră

alte numeroase ţări. Totuşi, Comisia Valorilor Mobiliare şi a Bursei a fost

confruntată cu numeroase obstacole în calea realizării activităţii sale de reglementare

şi supraveghere. Una dintre cele mai dificile probleme a fost lupta diferitor instituţii

de reglementare pentru sectoare din industria serviciilor financiare. De exemplu,

băncile pot fi supravegheate de Rezerva federală sau Oficiul de Control al Valutei, ca

şi de cei ce reglementează băncile de stat. Asigurarea depozitelor este gestionată în

Statele Unite de o agenţie separată. Băncile implicate în tranzacţii cu acţiuni sunt

verificate de asemenea de Comisia Valorilor Mobiliare şi a Bursei. Majoritatea

pieţelor derivatelor sunt reglementate de Comisia de Tranzacţionare a Mărfurilor şi

Titlurilor Futures (The Commodities Futures Trading Commission – CFTC).

Asigurările sunt reglementate aproape în totalitate de către Stat.

Deci, după cum s-a văzut, în S.U.A. există o singură autoritate de reglementare a

pieţelor valorilor mobiliare - Comisia Valorilor Mobiliare şi a Bursei (SEC). Ceilalţi

participanţi la sistemul financiar sunt controlaţi de alte autorităţi. Aici există un regim

mixt de monopol şi fragmentare. Pieţele americane s-au dovedit a fi pionerii inovării

rapide şi internaţionalizării, iar sistemul nu a fost modificat fundamental din 1934 de

la înfiinţarea Comisiei Valorilor Mobiliare şi a Bursei.

121

Discuţiile privind reforma în cadrul Uniunii Europene sunt relativ recente. Aici

majoritatea instituţiilor de reglementare nu au o vechime prea mare, iar evoluţiile din

cadrul pieţelor au un ritm mult mai lent. Presiunea privind reforma a venit odată cu

introducerea monedei unice şi cu progresul tehnologic.

În Europa, aspectele de reglementare rămîn diferenţiate. Pieţele mici au fost

reglementate tradiţional de către bursele de valori.

În Marea Britanie organismul de reglementare a apărut după criza din 1986 (în

engleză denumită „Big Bang”). Pînă atunci reglementarea pieţei valorilor mobiliare

se realiza ca şi multe alte activităţi în domeniul financiar, în spiritul unei activităţi de

club, iar intervenţia Statului a avea un caracter ocazional. În 1986 prin Legea

Serviciilor Financiare (Financial Services Act) s-a instituit obligaţia autorizării

operaţiunilor cu valori mobiliare de orice fel de către instituţiile competente,

organizaţiile de autoreglementare (Self Regulatory Organization - SRO) care

autorizează şi monitorizează activitatea în domeniu. Această autorizare presupune

îndeplinirea unor condiţii speciale pentru a fi admis ca operator de piaţă. Această

impunere este justificată prin acordarea deplinei protecţii investitorilor.

În Marea Britanie atribuţii în domeniul reglementării şi supravegherii pieţei de

capital au mai multe organisme guvernamentale sau profesionale, precum:

- Bank of England (Banca Angliei), banca centrală a Marii Britanii, care a

dobîndit autorizaţia de a opera în cadrul pieţei de capital după 1986, cînd

băncilor li s-a permis angajarea în operaţiuni pe piaţa de capital prin

societăţi create în acest sens;

- Serious Fraud Oficce (SFO – Biroul de Fraude Grave);

- The Securities and Futures Authority (SFA – Autoritatea în domeniul

Valorilor Mobiliare);

- Department of Trade and Industry (DTI – Departamentul de Comerţ şi

Industrie), autoritatea supremă în domeniu, care deleagă o parte din sarcini

către Securities and Investments Board. Acesta are misiunea de a crea

condiţii propice pentru business-ul de succes în ţară, promovează

122

drepturile angajaţilor şi consumatorilor, asigură transparenţa oricărei

operaţiuni derulate în cadrul pieţei de capital, asigură protecţia drepturilor

investitorilor în aceeaşi măsură ca şi a celor ale participanţilor

profesionişti şi ale societăţilor emitente de valori mobiliare.

- Financial Services Authority sau ex-Securities and Investments Board

(SIB – Consiliul de Valori Mobiliare şi Investiţii), principala autoritate

tutelară creată în 1987 pentru protecţia investitorilor, care monitorizează

apelul societăţilor la piaţă pentru mobilizarea capitalurilor, elaborează şi

aplică reglementările de funcţionare a pieţei de capital şi deleagă puteri de

reglementare către anumite organizaţii profesionale, considerate

organisme de autoreglementare. Consiliul Valorilor Mobiliare şi al

Investiţiilor (SIB), o societate finanţată din resurse constituite prin

colectarea de taxe aplicate asupra sectorului, are competenţă de a desemna

organizaţiile cu caracter de autoreglementare şi pieţele organizate şi de a

controla activitatea fondurilor de pensii şi piaţa instrumentelor derivate.

La 20 mai 1997 Ministrul Finanţelor al Marii Britanii anunţă reformarea

serviciilor financiare şi crearea unui nou organ reglementator, prin

fuzionarea Sistemului de Supraveghere Bancară şi a Consiliului de Valori

Mobiliare şi Investiţii (SIB) [162]. Prima etapă a reformării sistemului de

servicii financiare s-a consumat în iunie 1998, cînd supravegherea bancară

a fost transferată de la Banca Angliei la FSA. Aceste atribuţii, precum şi

multiple alte atribuţii în domeniu au fost trecut în competenţa FSA pe baza

Legii serviciilor pieţelor financiare (The Financial Services and Markets

Act), implementată la 1 decembrie 2001.

FSA este o organizaţie îndependentă nonguvernamentală, avînd următoarele

obiective statutare: menţinerea încrederii în sistemil financiar; promovarea

conştientizării publice a principiilor şi modului de funcţionare a sistemului financiar;

protecţia consumatorului de servicii financiare; reducerea ilegalităţilor financiare

[153].

123

- The Stock Exchange (Bursa de Valori), organizaţie de autoreglementare

care asigură supravegherea operaţiunilor desfăşurate de proprii membri;

- The Securities Association (TSA – Asociaţia pentru Valori Mobiliare),

organizaţie de autoreglementare creată în 1986, care are drept competenţă

principală autorizarea şi reglementarea activităţii intermdiarilor şi a

consultanţilor pe piaţa de capital;

- The Association of Futures Broker and Dealers (AFBD – Asociaţia

Brokerilor şi Dealerilor pentru Tranzacţii Futures), organizaţie de

autoreglementare, competentă în supravegherea operaţiunilor derulate în

cadrul pieţei futures şi a celor ce vizează în special activitatea din cadrul

London International Financial Futures Exchange, London Metal

Exchange, London Commodity Exchange;

- The Financial Intermediaries, Managers and Brokers Regulatory

Association (FIMBRA – Asociaţia de Reglementare a Intermediarilor

Financiari, Managerilor şi Brokerilor), organizaţie de autoreglementare,

competentă în supravegherea activităţii unor operatori pe piaţă (dealeri,

brokeri) de dimensiuni mai mici;

- The Life Assurance and Unit Trust Regulatory Organisation

(LAUTRO – Organizaţia de Reglementare pentru Societăţi de Asigurări

de Viaţă şi Fonduri de Investiţii), organizaţie de autoreglementare care are

în calitate de atribuţii şi supravegherea activităţii societăţilor de asigurări

de viaţă şi a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare;

- The Investment Management Regulatory Organisation (IMRO –

Organizaţia de Reglementare a Managementului Investiţiilor).

În Germania există mai multe autorităţi de reglementare. Rolul băncilor în

Germania este foarte important, iar Bundesbank luptă să-şi păstreze statutul actual.

În Germania există opt burse de valori care funcţionează independent una faţă de

alta. Fiecare are regulile sale proprii, în corespundere cu legile federale locale. Aceste

burse sunt reglementate de diverse autorităţi de pe piaţa de capital.

124

În unele ţări bursa de valori reprezintă principala instituţie de supraveghere a

pieţei valorilor mobiliare. De exemplu, în Tailanda Bursa de Valori (Stock Exchange

of Thailand) în decursul a cîţiva ani îndeplinea atît funcţiile de bursă, cît şi cele de

supraveghere şi reglementare pînă la înfiinţarea în anul 1992 a Comisiei Valorilor

Mobiliare şi a Bursei (Securities and Exchange Commission).

În afară de Statele Unite, dintre ţările dezvoltate numai Franţa şi Italia mai susţin

ideea unor autorităţi separate pentru bănci valori mobiliare. În Franţa reglementarea

şi supravegherea activităţilor în domeniul valorilor mobiliare a fost reformată prin

Legea nr. 88-70 din 22 ianuarie 1988, care a permis constituirea societăţilor de bursă,

apoi prin Legea 26-587 din 2 iulie 1996 avînd ca scop modernizarea activităţilor

financiare. Competenţa de reglementare a fost atribuită unor organisme specializate,

Commission des Operations de Bourse (COB) - Comisia de Operaţiuni Bursiere şi

Conseil des Marches Financiers (CMF). Comisia de Operaţiuni Bursiere este o

autoritate administrativă independentă, în compunerea căreia intră reprezentanţi ai

celor mai importante organisme judiciare, un reprezentant al Băncii Centrale, unul al

CMF şi experţi. El are atribuţii de protecţie a investitorilor, informarea adecvată a

acestora, ofertele publice de valori mobiliare, şi administrarea investiţiilor. CMF este

un organism avînd caracterul unei autorităţi profesionale, cu personalitate juridică, ai

cărei membri sunt desemnaţi prin hotărîre de Guvern. CMF reglementează şi

supraveghează pieţele organizate şi actorii pe aceste pieţe şi stabileşte regulile

referitoare la sistemul de compensare şi depozitare.

Ideea europeană a unui organism unic de reglementare izvorăşte din autoritatea

excepţională pe care şi-a cîştigat-o Comisia Valorilor Mobiliare şi a Bursei în Statele

Unite, ca instituţie care, de-a lungul timpului a creat şi a menţinut eficienţa,

lichiditatea, transparenţa şi spiritul inovator a celei mai largi pieţe de capital din

lume. În Europa, însă, domneşte confuzia care împiedică progresul. Punctele de

vedere ale statelor rămîn diferite.

Dl. Werner Scifert, directorul general al Deutsche Borse, Bursa din Frankfurt,

este în favoarea creării unei Euro-SEC. În viziunea sa, această Euro-autoritate a

125

Serviciilor Financiare s-ar ocupa de fondurile de pensii şi de derivate, ca şi de

acţiuni.

Dl. Scifert are cîteva realizări remarcabile privind piaţa de capital germană.

Datorită dumnealui a crescut prestigiul Bursei de la Frankfurt prin introducerea

tranzacţionării electronice. Tot el a avut viziunea de a uni printr-o alianţă TheLondon

Stock Exchange, alianţă care deşi dificil de administrat a indus satisfacţie în rîndul

investitorilor europeni. Londra şi Frankfurt au atras în alianţa sa şi alte burse. S-a

dovedit însă că sistemul este prea complex ca să funcţioneze.

Marea Britanie are o viziune potrivnică instituirii unui singur organism de

reglementare. Howard Davies, fost preşedinte FSA, consideră că „mai sunt multe de

făcut” înainte de a gîndi o autoritate de reglementare supra-naţională [132].

Franţa susţine diferenţierea reglementării băncilor de cea a valorilor mobiliare.

Dacă s-ar ajunge la o singuro Euro-SEC, ar fi dificil de egalat comisia

americană. Aceasta activează deja de 72 de ani şi are avantajul operării într-o singură

ţară. Echivalentul său european ar avea astfel nevoie de o singură reglementare, la fel

ca şi Banca Centrală Europeană (European Central Bank - ECB).

126

3.3. Modalităţi de eficientizare a mecanismului de gestiune a pieţei valorilor

mobiliare în Republica Moldova

Dezvoltarea şi evoluţia pieţei valorilor mobiliare este determinată de dinamica

principalilor indicatori macroeconomici ai pieţei. Unul din indicatorii ce

caracterizează evoluţia pieţei valorilor mobiliare este nivelul capitalizării bursiere.

Indicele capitalizării pieţei bursiere evoluează în funcţie de valoarea tuturor valorilor

mobiliare aflate în circulaţie la bursa de valori, estimate la preţul lor de piaţă. În aşa

mod valoarea capitalizării bursiere raportată la produsul internet brut (PIB), permite

de a evalua la nivel macroeconomic rolul capitalului acţionar în economia ţării.

Evoluţia capitalizării bursiere în anii 2004-2006 se prezintă în tabelul 3.3.1.

Tabelul 3.3.1

Evoluţia capitalizării bursiere.

Indicatori 2

004

2

005

2

006Produsul intern brut, mln. lei 3

2031,8

3

7651,9

4

4068,8Capitalizarea bursieră la finele anului,

mln. lei

5

270

5

587

6

710Ponderea capitalizării bursiere în PIB, % 1

6,5

1

5,2

1

5,2

*Sursa: www.cnpf.md

La finele anului 2007 capitalizarea bursieră constituie circa 16% faţă de produsul

internet brut. Conform indicatorilor de mai sus, necătînd la faptul că capitalizarea

bursieră este în creştere, ajungem la concluzia că piaţa autohtonă a valorilor

mobiliare este ineficientă, adică nu-şi îndeplineşte rolul său primordial de mecanism

de finanţare a economiei.

127

Pentru a determina măsurile necesare în scopul redresării situaţiei pe piaţa

valorilor mobiliare, mai întîi de toate, trebuie evidenţiate problemele de dezvoltare

ale segmentului respectiv al economiei naţionale.

Problemele pieţei valorilor mobiliare din Republica Moldova pot fi divizate în:

- probleme generale, legate de situaţia de instabilitate a economiei naţionale,

care influenţează negativ asupra pieţei valorilor mobiliare;

- probleme specifice pieţei valorilor mobiliare.

La rîndul lor, problemele generale, care influenţează asupra pieţei valorilor

mobiliare, includ instabilitatea economică; lipsa necesităţilor investitorilor de a

investi în valori mobiliare; lipsa mecanismelor de acumulare de la populaţie a

resurselor băneşti şi direcţionarea acestora înspre piaţa valorilor mobiliare, precum şi

predominarea intereselor „de buzunar”.

Problemă specifică a pieţei valorilor mobiliare, respectiv a economiei naţionale

este nivelul de trai redus al populaţiei şi ca urmare, posibilitatea limitată a acesteia de

a economisi.

Dezvoltarea pieţei valorilor mobiliare ţine de nivelul economisirii şi evident de

nivelul veniturilor populaţiei. Cu cît venitul populaţiei este în creştere, cu atît mai

voluminoase vor fi şi disponibilităţile de plasament.

După destrămarea URSS şi declararea independenţei la 27 august 1991,

Republica Moldova a traversat o etapă complexă de tranziţie la economia de piaţă

înfruntînd un declin economic de proporţii. Criza economică a durat 10 ani (din 1990

pînă în 1999 inclusiv). Începînd cu anul 2000 pînă în anul 2005 economia a

înregistrat o oarecare stabilitate, ca urmare şi rata sărăciei s-a redus. Însă în anul

2006, dezvoltarea economică a ţării a fost influenţată de o serie de factori externi,

care au avut un impact negativ asupra nivelului de trai al populaţiei [165]. Un impact

negativ asupra activităţii economice din anul 2006 l-au avut şocurile externe, anume

dublarea preţurilor la gazele naturale şi interdicţiile impuse de Federaţia Rusă la

importurile producţiei agricole şi a vinurilor din Republica Moldova.

128

Sărăcia populaţiei Republica Moldova a devenit un fenomen care a fost

examinat şi de către organele de stat interne şi de organismele internaţionale. La

nivel guvernamental s-a constatat că cea mai mare parte a populaţiei Republicii

Moldova este săracă, acest indice fiind în creştere.

De aceea, este evident, că în condiţiile sărăciei masive a populaţiei nu se poate

vorbi despre economiile considerabile ale acesteia, în special, despre economiile ce

pot fi direcţionate spre investire în diverse instrumente financiare, cum sunt acţiunile,

obligaţiunile şi alte tipuri de valori mobiliare.

Avînd în vedere situaţia actuală în ţară, mijloacele băneşti sunt îndreptate spre

consum, dar nu înspre investire în valori mobiliare. În acest sens, Statul trebuie să

aibă în vedere încurajarea economisirii, astfel contribuind la transformarea

economiilor populaţiei în investiţii.

În acelaşi timp, în Republica Moldova există persoane, ale căror venituri

personale depăşesc cheltuielile de consum şi care sunt cointeresate să investească în

diverse instrumente financiare.

Fenomenele negative, cauzate de instabilitatea economică, de creşterea rolului

şomajului şi a inflaţiei, care au generat înrăutăţirea nivelului de trai au determinat

populaţia să găsească un mod de investire sigură a economiilor. Teoretic, economiile

au două canale de acumulare şi anume, sistemul bancar şi sistemul pieţei valorilor

mobiliare. Dintre aceste două sisteme, cel mai atractiv pentru investitori rămîne

sistemul bancar, chiar dacă are dobînzi mult mai mici decît posibilităţile de căştig ale

pieţei valorilor mobiliare, din motiv că piaţa valorilor mobiliare se află într-o situaţie

de instabilitate.

O altă problemă referitoare la dezvoltarea pieţei valorilor mobiliare naţionale

este nivelul limitat de cunoştinţe al populaţiei în domeniul pieţei valorilor mobiliare.

Sistemul bancar este deja cît de cît, cunoscut populaţiei ţării noastre, referitor la

domeniul pieţei valorilor mobiliare, practic majoritatea populaţiei nu posedă nici de

cele mai elementare cunoştinţe. În aceste condiţii, ar fi necesară şi obligatorie

organizarea unor seminare pe teritoriul ţării, în vederea informării populaţiei în

129

domeniul pieţei valorilor mobiliare, care ar stimula atragerea investiţiilor pe piaţa

valorilor mobiliare naţională.

În această ordine de idei, una dintre sarcinile esenţiale ale statului este asigurarea

încrederii populaţiei, a potenţialilor investitori, inclusiv a celor străini, în piaţa

valorilor mobiliare naţionale.

Numai promovînd insistent acest principiu, vom putea miza pe faptul că

gestiunea pieţei valorilor mobiliare de către stat va crea condiţii favorabile pentru

creşterea în continuare a rolului investiţiilor pe piaţa de capital, ca unul dintre cei mai

importanţi factori ai dezvoltării economiei şi promovării reformelor economice.

Piaţa valorilor mobiliare se bazează pe credibilitatea acţionarilor şi a

investitorilor în comportarea cinstită şi corectă a emitenţilor şi altor participanţi ai

pieţei. Protejarea pieţei valorilor mobiliare de fraudă şi înşelăciune a fost şi este una

din sarcinile esenţiale ale organelor de stat în ţară. Problema credibilităţii cetăţenilor

şi a altor investitori potenţiali în asigurarea drepturilor de proprietate se agravează şi

mai mult din motiv că cetăţenii Republicii Moldova au suferit pierderi esenţiale în

urma inflaţiei enorme din anii ’90 în urma căreia şi-au pierdut toate economiile, şi nu

au beneficiat de acţiunile primite în urma privatizării în masă. Aceste momente au

condiţionat lipsa încrederii cetăţenilor şi a altor investitori potenţiali în asigurarea

securităţii personale în domeniul financiar.

Deci, prima condiţie care trebuie realizată pentru redresarea situaţiei pe piaţa

valorilor mobiliare constă în asigurarea stabilităţii macroeconomice durabile şi a

doua ar fi majorarea volumului economiilor populaţiei şi direcţionarea acestora spre

piaţa valorilor mobiliare.

Referitor la problemele specifice pieţei valorilor mobiliare naţionale, se

evidenţiază următoarele:

- lipsa unei game de instrumente adecvate;

- lichiditate scăzută, cerea şi oferta sunt reduse, volumul de tranzacţii este

redus;

130

- lipsa investitorilor instituţionali pe piaţa valorilor mobiliare, administratori

eficienţi ai investiţiilor, ceea ce duce la scăderea eficienţei pieţei valorilor

mobiliare;

- lipsa unei viziuni consistente şi a unei abordări bine-structurate referitor la

politica atragerii investiţiilor;

- lipsa unui sistem eficient de reglementare şi supraveghere a pieţei

valorilor mobiliare, conform standardelor IOSCO şi Directivelor Uniunii

Europene.

Din aceste motive, funcţia esenţială a pieţei valorilor mobiliare – acumularea de

capital – este îndeplinită în mică măsură.

Pentru crearea unui mediu favorabil dezvoltării pieţei valorilor mobiliare

naţionale şi pentru asigurarea creşterii economice durabile, trebuie realizate

următoarele obiective prioritare:

- sporirea imaginii pieţei valorilor mobiliare şi promovarea produselor

investiţionale ale pieţei valorilor mobiliare;

- transformarea pieţei valorilor mobiliare într-un mecanism eficient de

atragere a investiţiilor în sectorul real al economiei;

- creşterea atractivităţii investiţionale a ţării noastre;

- diminuarea riscurilor pe piaţa valorilor mobiliare;

- ridicarea gradului de stabilitate şi siguranţă a pieţei valorilor mobiliare

naţionale;

- ridicarea nivelului de responsabilitate a participanţilor la piaţa valorilor

mobiliare;

- înăsprirea măsurilor de sancţionare pentru încălcarea de către participanţii

la piaţa valorilor mobiliare a regulilor stabilite.

După cum s-a menţionat, un rol esenţial în dezvoltarea pieţei valorilor mobiliare

naţionale îl joacă Statul. Anume lui îi revine sarcina de a crea condiţii favorabile

pentru dezvoltarea acestui segment al economiei naţionale, prin reglementarea sa;

131

prin stabilirea cerinţelor faţă de participanţii la piaţa valorilor mobiliare, faţă de

tranzacţiile cu valori mobiliare; prin licenţierea şi supravegherea participanţilor

profesionişti la piaţa valorilor mobiliare. Tot în competenţa Statului intră şi

efectuarea măsurilor de supraveghere şi de sancţionare a încălcărilor grave ale

regulilor stabilite, tot el stimulează sau blochează dezvoltarea pieţei valorilor

mobiliare.

Realizarea eficientă şi corectă, conform legislaţiei în vigoare, a proceselor de

reglementare, supraveghere, control şi organizare a pieţei valorilor mobiliare de către

autorităţile de stat şi ale instituţiilor ce au funcţia de reglatori pe această piaţă, ar

duce la următoarele:

- sporirea autorităţii şi a prestigiului pieţei valorilor mobiliare naţionale;

- sporirea atractivităţii şi cmpetitivităţii valorilor mobiliare ca instrumente

de atragere a investiţiilor;

- stimularea bursei de valori în crearea condiţiilor atractive pentru emitenţi

şi investitori;

- protejarea investitorilor şi, respectiv, crearea unei atmosfere de încredere

pe piaţa valorilor mobiliare;

- liberalizarea pieţei valorilor mobiliare;

- dezvoltarea relaţiilor financiare internaţionale;

- integrarea şi internaţionalizarea pieţei valorilor mobiliare naţionale;

- corectitudinea procesului de tranzacţionare cu valori mobiliare;

- şi altele.

Dar, pentru aceasta pe piaţa de capital naţională este necesară elaborarea unei

strategii cuprinzătoare, care să conducă sistemul financiar şi de capital spre nivelul

aşteptat în plan regional şi spre susţinerea activă a economiei reale, astfel încît bursa

de valori şi piaţa extrabursieră să devină motoarele economiei.

Pentru aceasta trebuie realizate următoarele obiective:

- creşterea valorii medii zilnice la tranzacţii;

- sporirea capitalizării;

132

- asigurarea transparenţei pieţei;

- îmbunătăţirea supravegherii pieţei;

- scăderea costurilor de tranzacţionare;

- creşterea numărului investitorilor şi intermediarilor, etc.

Realizarea acestor obiective, totodată se referă şi la creşterea eficienţei şi

transparenţei prin aplicarea de reguli corecte, asigurarea cadrului pentru mobilizarea,

atragerea şi alocarea eficientă a resurselor financiare, creşterea atractivităţii şi

compatibilităţii cu standardele europene, constituirea unui mediu de dezvoltare şi

iniţiativă antreprenorială, creşterea influienţei asupra tendinţelor economice

instituţionale.

Creşterea nivelului de eficienţă şi asigurarea transparenţei operaţiunilor în

condiţiile actuale ale pieţei naţionale presupun adoptarea a numeroase iniţiative în

direcţii precum:

- atragerea de noi emitenţi reprezentativi pentru sectoarele cele mai

dinamice ale economiei naţionale;

- încurajarea efectuării de oferte publice primare prin piaţa bursieră;

- listarea valorilor mobiliare de stat pe piaţa secundară de capital;

- diversificarea produselor tranzacţionate pe piaţa naţională de capital;

- impunerea de standarde ridicate de transparenţă a emitenţilor;

- dezvoltarea unui sistem electronic eficient pentru raportarea informaţiilor

cu privire la emitenţi;

- reducerea riscului sistemic prin îmbunătăţirea managementului riscului şi

prin creşterea standardelor operaţionale şi profesionale ale operatorilor de

piaţă.

Crearea cadrului pentru atragerea şi alocarea eficientă a resurselor financiare

prin intermediul pieţei bursiere trebuie să pornească de la obiectivele de îmbunătăţire

a protecţiei investitorilor, consolidare a componenţei investitorilor instituţionali

autohtoni şi atragere de noi investitori străini. Acest obiectiv solicită însă şi

133

introducerea şi tranzacţionarea pe piaţa secundară de capital a unei game mai largi de

instrumente financiare.

Constatăm că situaţia existentă pe piaţa valorilor mobiliare din Republica

Moldova necesită adoptarea unor decizii radicale de către Comisia Naţională a Pieţei

Financiare privind relansarea şi transformarea acestui segment al pieţei financiare

într-un mecanism de acumulare a economiilor.

În scopul gestiunii operaţiilor efectuate pe piaţa valorilor mobiliare în anul

2005, Comisia Naţională a Pieţei Financiare a elaborat şi aprobat Conceptul

optimizării circulaţiei valorilor mobiliare de pe piaţa secundară. Acest document

avînd drept scop:

- promovarea rolului burselor de valori ca organizaţie de autoreglementare a

membrilor săi, care, în limitele Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare

şi a regulamentelor Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, elaborează şi

aprobă reguli detaliate de tranzacţionare a valorilor mobiliare în cadrul

Bursei de Valori a Moldovei;

- ridicarea lichidităţii pieţei şi asigurarea încrederii investitorilor în

stabilitatea pieţei;

- formarea unei pieţe organizate a valorilor mobiliare, prin care se

realizează toate tranzacţiile de vînzare-cumpărare a valorilor mobiliare, în

baza unor reguli şi proceduri;

- asigurarea transparenţei pieţei valorilor mobiliare;

- confruntarea liberă a cererilor şi ofertelor;

- integrarea depozitului naţional a valorilor mobiliare în Sistemul

Automatizat de Plăţi Interbancare (SAPI), ceea ce va crea posibilitatea

tranzacţionării la bursă a valorilor mobiliare de stat, precum şi a valorilor

mobiliare ale pieţei monetare emise de Banca Naţională a Moldovei.

Însă pentru realizarea continuă a scopurilor şi obiectivelor de gestiune a pieţei

valorilor mobiliare, trebuie să se activeze în următoarele direcţii:

134

- perfecţionarea cadrului normativ şi infrastructural şi al pieţei valorilor

mobiliare, ajustat la Directivele Uniunii Europene şi Standardele

Organizaţiei Internaţionale a Comisiilor Valorilor Mobiliare (IOSCO), în

vederea organizării unei funcţionări eficiente a pieţei;

- asigurarea integrităţii cadrului normativ;

- aplicarea uniformă a legislaţiei;

- susţinerea concurenţei loiale pe piaţa valorilor mobiliare.

Constatăm că Republica Moldova trebuie să-şi dezvolte piaţa valorilor mobiliare

naţională în conformitate cu regulile şi standardele existente în ţările cu economia de

piaţă dezvoltată. Pentru evoluţia piaţei valorilor mobiliare naţionale trebuie să se ţină

cont de practica internaţională în acest domeniu. Dar în acelaşi timp, această practică

nu trebuie doar copiată ci trebuie să fie şi adaptată la particularităţile naţionale.

Trebuie creată o piaţă cu o eficacitate maximă, care să utilizeze standardele

internaţionale în scopul deciderii problemelor dezvoltării naţionale.

Sporirea compatibilităţii în raport cu standardele europene, ca obiectiv

indispensabil creşterii integrării financiare, presupune atît îmbunătăţirea

infrastructurii tehnice, cît şi susţinerea dezvoltării operatorilor de piaţă, care să ofere

servicii financiare de calitate la standarde internaţionale.

135

CONCLUZII şi RECOMANDĂRI

Cercetările efectuate conduc la formularea următoarelor concluzii:

1. Unul dintre cele mai importante mecanisme de atragere a investiţiilor în

economie este piaţa valorilor mobiliare, care a căpătat un loc tot mai

important atît în economia ţărilor dezvoltate, cît şi în economia ţărilor în

curs de dezvoltare, printre care se numără şi Republica Moldova.

2. Domeniul pieţei valorilor mobiliare implică în dezvoltarea sa întreaga

economie. Existenţa unei pieţe a valorilor mobiliare stabile, capabile să-şi

îndeplinească funcţia sa primordială şi anume de finanţare a economiei

este unul din factorii principali necesari pentru dezvoltarea ramurilor de

bază ale economiei naţionale.

3. Piaţa valorilor mobiliare în Republica Moldova a apărut drept rezultat al

procesului de privatizare a patrimoniului de stat. Această piaţă, fiind un

segment de o importanţă majoră pentru crearea şi dezvoltarea economiei

de piaţă, reprezintă un segment nou al pieţei financiare. Dezvoltarea de

mai departe a economiei naţionale depinde foarte mult de extinderea

acestei ramuri a pieţei financiare. Astfel, formarea şi dezvoltarea pieţei

valorilor mobiliare în Republica Moldova reprezintă una dintre

componentele esenţiale ale procesului de restructurare a sistemului

economic în ţara noastră. Destinaţia şi scopul principal al pieţei valorilor

mobiliare naţionale fiind asigurarea funcţionării tuturor ramurilor

economiei prin finanţarea activităţii lor economice cu capital.

Orice societate în tranziţie îşi propune ca obiectiv crearea şi dezvoltarea unei

pieţe a valorilor mobiliare eficiente, care să permită intermedierea transferului de

fonduri de la investitori către emitenţi. În acest context, scopul principal al creării şi

dezvoltării pieţei valorilor mobiliare din Republica Moldova este considerat ca fiind

acumularea fondurilor necesare finanţării activităţii economice şi totodată, dirijarea

fluxului de fonduri acumulate spre ramurile economice cele mai rentabile.

136

Deoarece funcţionarea normală a pieţei valorilor mobiliare asigură

reorientarea şi restructurarea activităţii societăţilor comerciale în funcţie de cerinţele

pieţii, oferă modalităţi de finanţare mult mai rapide, considerăm că piaţa valorilor

mobiliare trebuie să fie nu numai o simplă componentă a economiei de piaţă, ci şi un

baromentru al activităţii economiei. În această ordine de idei, menţionăm că existenţa

şi gradul de dezvoltare a pieţei valorilor mobiliare a devenit şi pentru economia

naţională un etalon al gradului de evoluţie şi dezvoltare a economiei de piaţă

funcţională.

4. Piaţa valorilor mobiliare a suferit în ultimele decenii transformări profunde

aproape în toate ţările. Pieţile valorilor mobiliare naţionale treptat s-au

internaţionalizat, pe măsura liberalizării fluxurilor de capital, astfel au

apărut primele semne de integrare şi globalizare.

Într-un context în care pieţele financiare se integrează şi se globalizează într-

un ritm accelerat, apar noi posibilitătăţi de plasare a resurselor disponibile pe pieţe.

La aceste procese au contribuit mai mulţi factori:

- dezvoltarea firmelor multinaţionale;

- mobilitatea fluxurilor financiare;

- informatizarea tehnologiilor de plată;

- electronizarea bursei;

- dezvoltarea telecomunicaţiilor etc.

Însă infrastructura modernă, computerele, noile tehnologii informaţionale şi

progresele din domeniul sistemelor de transmitere a datelor nu sunt suficiente pentru

asigurarea unei bune funcţionări a pieţei valorilor mobiliare. Pentru ca acest segment

al pieţei financiare să funcţioneze în esenţa sa, îndeplinindu-şi funcţia sa primordială,

este nevoie de economisire, de încredere în perspectivele economiei, de o producţie

în creştere, de eficientizarea activităţilor de supraveghere şi reglementare.

5. O instituţie de o importanţă deosebită în ansamblul mecanismelor de

reglementare a economiei de piaţă este bursa de valori, apărută ca o

necesitate stringentă, urmare a dezvoltării relaţiilor de schimb şi, implicit,

137

a economiei în ansamblu. Bursa de Valori a Moldovei, obţinînd statutul de

Organizaţie de autoreglementare, este o parte componentă a mecanismului

unic de reglementare a pieţei valorilor mobiliare naţionale, înzestrată cu

împuterniciri respective, elaborează reguli şi standarde ale activităţii

membrilor săi.

Plus la cele menţionate, Bursa de Valori a Moldovei, fiind o componentă a

pieţei valorilor mobiliare şi una dintre cele mai importante instituţii ale economiei de

piaţă, are menirea:

- să concentreze cererea şi oferta privind valorile mobiliare;

- să creeze condiţii atractive pentru emitenţi şi investitori;

- să fie un regulator al fluxurilor financiare;

- să orienteze capitalurile spre domeniile cu un grad înalt de eficienţă;

- sa asigure realizarea tranzacţiilor în mod operativ, în condiţii de

transparenţă şi corectitudine.

6. Un loc important în realizarea eficientă şi corectă a operaţiilor pe piaţa

valorilor mobiliare îl ocupă şi statul. El are un rol determinant în

dezvoltarea segmentului dat al economiei naţionale. Anume statul, prin

reglementarea sa, prin efectuarea măsurilor de supraveghere şi de

sancţionare a încălcărilor grave, stimulează sau blochează dezvoltarea

pieţei valorilor mobiliare. Putem spune că pentru ca piaţa valorilor

mobiliare naţionale să se ridice la standardele internaţionale este necesar

de-a se întreprinde o serie de măsuri din partea statului care vizează

îmbunătăţirea cadrului legislativ existent.

Prin urmare, Statul trebuie să perfecţioneze procesul de reglementare existent

pe piaţa valorilor mobiliare, astfel încît să asigure fuzionarea unui volum mare de

investiţii în sectorul real al economiei şi, de aceea, pentru realizarea premiselor

favorabile în vederea stimulării dezvoltării pieţei valorilor mobiliare, trebuie să

includă doar persoane superior calificate şi conştiincioase.

138

7. Pentru redresarea şi evoluţia situaţiei pe piaţa valorilor mobiliare

naţionale, astfel încît ea să ajungă la nivelul aşteptat, este necesară

elaborarea unei strategii cuprinzătoare care să asigure în primul rînd

stabilitatea macroeconomică durabilă; protejarea investitorilor şi, respectiv,

crearea unei atmosfere de încredere pe piaţa valorilor mobiliare şi, nu în

ultimul rînd, majorarea volumului economiilor populaţiei şi direcţionarea

acestora pe piaţa valorilor mobiliare naţionale.

8. Constatăm că, la momentul actual, piaţa valorilor mobiliare este

considerată ineficientă, caracterizîndu-se printr-un nivel scăzut de

activitate pe piaţa primară şi volume neînsemnate pe piaţa secundară, prin

lipsa mecanismelor de atragere a investiţiilor şi lipsa investitorilor

instituţionali.

9. Situaţia creată pe piaţa valorilor mobiliare se caracterizează de o serie de

neajunsuri, printre care se evidenţiază: interesul scăzut al populaţiei

privind investiţiile în valori mobiliare şi activitatea scăzută a emitenţilor pe

piaţă. Cel mai evident obstacol de atragere a investiţiilor constă în

atractivitatea scăzută a întreprinderilor naţionale.

10. Pentru dezvoltarea pieţei valorilor mobiliare naţionale şi asigurarea unei

creşteri durabile economice şi pentru finanţarea economiei naţionale sunt

necesare investiţii enorme, dar pentru aceasta este necesar ca investitorii sa

fie interesaţi de piaţa valorilor mobiliare.

11. Restructurarea şi dezvoltarea pieţei valorilor mobiliare este puternic

influenţată de procesul de reglementare care reprezintă elementul

constituitiv al mecanismului de gestiune a pieţei valorilor mobiliare de

către autorităţile administrative.

12. Reglementarea şi supravegherea reprezintă elemente esenţiale ale

mecanismului de gestiune a pieţei valorilor mobiliare. Deoarece, doar

printr-o reglementare corectă, strictă şi eficientă a pieţei, ea va deveni o

piaţă sigură şi atractivă pentru potenţialii investitori.

139

13. Analizînd funcţionarea pieţei valorilor mobiliare la momentul actual,

constatăm că procesul de reglementare este ineficient şi necesită de a fi

revizuit şi perfectat, în scopul creării unui climat favorabil în vederea

dezvoltării pieţei valorilor mobiliare autohtone.

14. Pentru creşterea încrederii investitorilor în piaţa valorilor mobiliare

naţionale este necesară promovarea cooperării internaţionale, în scopul

îmbunătăţirii reglementării pieţei, prin aderarea la IOSCO.

15. În scopul ameliorării situaţiei existente pe piaţa valorilor mobiliare

naţionale, pentru ca aceasta să se ridice la standardele europene, trebuie

întreprinse următoarele măsuri:

a) Să se creeze o atmosferă de încredere pe piaţa valorilor mobiliare, pentru

protejarea şi sporirea încrederii investitorilor autohtoni şi străini în piaţa

valorilor mobiliare naţionale.

b) Să se asigure transparenţa operaţiunilor în condiţiile actuale ale pieţei

naţionale şi să se ridice nivelul de eficienţă a pieţei, avînd scopul prevenirii

fraudelor, speculaţiilor pe piaţa valorilor mobiliare.

c) Să se sporească atractivitatea şi competitivitatea valorilor mobiliare ca

instrumente de atragere a investiţiilor, ca urmare, ducînd la apariţia unei

game mai largi de instrumente financiare.

d) Sporirea compatibilităţii pieţei valorilor mobiliare naţionale în

conformitate cu standardele şi regulile existente în ţările cu economia de

piaţă dezvoltată, în scopul evoluţiei şi internaţionalizării pieţei valorilor

mobiliare naţionale, care să ofere servicii de calitate la standarde

internaţionale.

e) Stimularea creşterii şi diversificării volumului mijloacelor financiare

îndreptate pe piaţa valorilor mobiliare naţionale în scopul:

- modernizării economiei;

- creşterii economice durabile;

- direcţionării acestor mijloace în sectorul real al economiei naţionale.

140

f) Realizarea eficientă şi corectă de către autorităţile administrative a

proceselor de reglementare, supraveghere, control şi organizare în scopul

dezvoltării progresive a pieţei valorilor mobiliare naţionale ar duce la

următoarele:

- creşterea inovaţiilor pe acest segment al pieţei financiare;

- liberalizarea pieţei valorilor mobiliare;

- integrarea şi internaţionalizarea pieţei valorilor mobiliare naţionale;

- sporirea prestigiului pieţei valorilor mobiliare naţionale;

- stabilizarea economiei naţionale;

- îmbunătăţirea cadrului legislativ de profil.

Cercetările efectuate în lucrare şi concluziile formulate anterior au permis

elaborarea recomandărilor în vederea eficientizării mecanismului de gestiune a

pieţei valorilor mobiliare, după cum urmează:

1. Pentru perfecţionarea reglementării pieţei valorilor mobiliare este necesară

analiza legislaţiei existente în vederea eliminării sau perfectării celei care

influenţează negativ asupra funcţionării pieţei valorilor mobiliare şi

ajustarea ei la Standardele IOSCO şi a Directivelor Uniunii Europene în

scopul funcţionării şi dezvoltării eficiente a acesteia.

2. Crearea unui cadru instituţional juridic adecvat, în scopul atragerii

fondurilor străine de investiţii pe piaţa valorilor mobiliare autohtonă.

3. Stimularea apariţiei noilor instrumente financiare pe piaţa valorilor

mobiliare, ca o condiţie esenţială pentru atragerea resurselor băneşti a

populaţiei, prin: crearea premiselor legale şi administrative; stimularea

emiterii titlurilor derivate.

4. Încurajarea plasamentelor pe piaţa valorilor mobiliare prin stimulente

fiscale, în cazul investirii mijloacelor băneşti în valori mobiliare.

5. Stimularea direcţionării disponibilităţilor populaţiei pe piaţa valorilor

mobiliare, prin majorarea venitului populaţiei şi crearea condiţiilor decente

de trai. Deoarece, cu cît venitul personal va creşte, cu atît mai mult vor

141

creşte şi disponibilităţile de plasament. În acest sens, Statul trebuie să aibă

în vedere şi încurajarea economisirii populaţiei. Prin urmare, pentru ca

piaţa valorilor mobiliare să funcţioneze în esenţa sa, îndeplinindu-şi

funcţia primordială de acumulare a economiilor şi direcţionarea lor în

sectorul real, este nevoie de economisire şi de o producţie în creştere.

6. Asigurarea dezvoltării pieţei secundare şi a pieţei primare a valorilor

mobiliare prin:

- amplificarea publicităţii şi marketingului serviciilor acordate de piaţa

valorilor mobiliare;

- optimizarea termenelor de examinare a documentelor prezentate pentru

înregistrarea emisiunilor de valori mobiliare;

- optimizarea mecanismelor fiscale şi taxelor privind plasarea valorilor

mobiliare;

- simplificarea procedurilor de emisiune şi înregistrare a valorilor mobiliare;

- asigurarea transparenţei pieţei;

- înăsprirea măsurilor de sancţionare a participanţilor pentru încălcarea

regulilor stabilite pe piaţa valorilor mobiliare;

- diminuarea manipulărilor.

7. Să se dezvolte un sistem electronic eficient pe piaţa valorilor mobiliare

care va determina transformări profunde în domeniul pieţei valorilor

mobiliare şi anume vor duce la:

- creşterea mai rapidă şi mai eficientă a tranzacţiilor de pe această piaţă;

- creşterea siguranţei şi eficienţei pieţei valorilor mobiliare.

8. Promovarea unor campanii de către CNPF şi alte instituţii specializate, în

vederea informării publicului larg, care, de regulă, posedă un nivel redus

de cunoştinţe în domeniul investiţiilor pe piaţa valorilor mobiliare, prin:

- informarea largă a emitenţilor şi investitorilor despre avantajele pieţei

valorilor mobiliare, prin implementarea programelor educaţionale privind

finanţarea prin intermediul pieţei valorilor mobiliare;

142

- crearea Cluburilor de Investiţii şi promovarea unor campanii de informare

în scopul popularizării produselor financiare şi a pieţei în general;

- editarea literaturii de specialitate în domeniul investiţiilor, a pieţei valorilor

mobiliare în general;

9. Monitorizarea şi ridicarea permanentă a nivelului de profesionalism a

„specialiştilor ce activează în domeniul pieţei valorilor mobiliare”. În acest

scop, ar trebui să se întreprindă următoarele: studierea experienţei

internaţionale în domeniu, extinderea relaţiilor de colaborare, aplicarea

unor metode moderne de instruire şi pregătire. Fiindcă este cert faptul că

profesionalismul factorului uman reprezintă factorul vital în scopul

dezvoltării şi al progresului.

10.După cum s-a mai menţionat în lucrare, asupra dezvoltării pieţei valorilor

mobiliare autohtone acţionează negativ şi o serie de probleme generale,

privitoare la situaţia economică şi politică din ţară. Prin urmare, în vederea

redresării situaţiei pe piaţa valorilor mobiliare, astfel încît ea să devină un

mecanism eficient de finanţare a economiei naţionale, Statul trebuie să

creeze premisele necesare unei dezvoltări armonioase, şi anume:

- stabilitate politică;

- stabilitatea preţurilor;

- inflaţie scăzută;

- o monedă naţională stabilă;

- cadrul legal stabil şi eficient;

- combaterea corupţiei.

Rezolvarea acestor probleme generale va duce la obţinerea stabilizării

macroeconomice şi la crearea unui climat economic favorabil pentru dezvoltarea

pieţei valorilor mobiliare.

11.Elaborarea şi adoptarea unui program de stat concret privind măsurile de

dezvoltare a pieţei valorilor mobiliare în perspectivă, care ar asigura

143

activitatea eficientă şi creşterea capacităţii de concurenţă a participanţilor

pieţei.

În opinia autorului, realizarea acestor obiective, anterior menţionate, va crea

premise favorabile privind eficientizarea gestiunii pieţei valorilor mobiliare, ceea ce

va duce la revigorarea situaţiei pe piaţa valorilor mobiliare în Republica Moldova.

LISTA ABREVIERILOR

1. CSPHV Comisia de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare

2. CNVM Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare

3. CNPF Comisia Naţională a Pieţei Financiare

4. BVM Bursa de Valori a Moldovei

5. BNM Banca Naţională a Moldovei

6. IOSCO Organizaţia Internaţională a Reglementatorilor de Valori Mobiliare

7. USAID Banca Mondială şi Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare

8. OTC Over The Counter

9. NASDAQ National Association of Securities Dealers Automated Quotations

10.TSE Tokyo Stock Exchange

11.NYSE New York Stock Exchange

12.LSE Londodn Stock Exchange

13.AMEX American Stock Exchange

14.SEC Comisia pentru Valori Mobiliare şi Operaţiuni Bursiere

15.BVB Bursa de Valori Bucureşti

144

BIBLIOGRAFIE

Acte normative ale Republicii Moldova

1. Legea Republicii Moldova cu privire la societăţile pe acţiuni nr. 847-XII din

03.01.1992, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 30.01.1992

[Lege abrogată prin Legea Republicii Moldova nr. 1134-XIII din 02.04.1997].

2. Legea Republicii Moldova cu privire la fondurile de investiţii nr. 1204-XIII din

05.06.1997, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 45/397 din

10.07.1997.

3. Legea Republicii Moldova privind circulaţia hîrtiilor de valoare şi bursa de

valoare nr. 1427-XII din 18.05.1993, Monitorul Oficial al Republicii Moldova

nr. 7 din 30.07.1993 [Lege abrogată prin Legea Republicii Moldova nr. 199-

XIV din 18.11.1998].

4. Legea Republicii Moldova privind Banca Naţională a Moldovei nr. 548 – XIII

din 21.06.1995, Monitorul Oficial nr. 75-76/624 din 10.12.1995.

5. Legea Republicii Moldova privind societăţile pe acţiuni nr. 1134 – XIII din

02.04.97, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 38-39/332 din 12.06.1997.

6. Legea cu privire la programul de privatizare pentru anii 1997-1998 nr. 1217 –

XIII din 25.06.1997, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 59-60, 1997.

7. Legea Republicii Moldova privind Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare

nr. 192 – XIV din 12.11.98, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 22-23/91

din 04.03.1999.

8. Legea Republicii Moldova cu privire la piaţa valorilor mobiliare nr. 199-XIV

din 18.11.98, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 27-28/123 din

23.03.1999.

9. Legea Republicii Moldova nr.129-XVI din 7 iunie 2007 „Cu privire la

modificarea şi completarea Legii nr.192-XIV din 12 noiembrie 1998 privind

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare”, Monitorul Oficial al Republicii

Moldova nr. 94-97/416 din 06.07.2007.

145

10.Decretul Preşedintelui Republicii Moldova cu privire la Banca Naţională a

Moldovei nr. 122 din 04.06.1991.

11.Decretul Preşedintelui Republicii Moldova cu privire la proprietatea fiduciară

(trust) nr. 48 din 16.02.1994, Monitorul Oficial nr. 3/53 din 30.03.1994.

12.Decretul Preşedintelui Republicii Moldova cu privire la formarea

infrastructurii privatizării nr. 50 din 18.02.1994, Monitorul Oficial nr. 3/54 din

30.03.1994.

13.Hotărîrea Guvernului RM cu privire la măsurile de dezvoltare a pieţei valorilor

mobiliare nr. 94 din 16.02.1996, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.

16/101 din 14.03.1996.

14.Hotărîrea Comisiei de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare cu privire la

Regulamentul referitor la activitatea Depozitului Naţional de Valori Mobiliare al

Moldovei şi modul de licenţiere a ei nr. 3/2 din 12.02.98, Monitorul Oficial al

Republicii Moldova nr. 71/169 din 30.07.1998.

15.Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Statutului

Băncii Naţionale a Moldovei nr. 667-XII din 24.07.1991, Buletinul Băncii

Naţionale a Moldovei nr. 1, 1993 [abrogată].

16.Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare cu privire la aprobarea

Regulamentului Copmisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 3/5 din 22.07.1999,

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 96-97/157 din 02.09.1999.

17.Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare cu privire la modul de

emisiune şi înregistrare de stat a valorilor mobiliare nr. 76-5 din 29.12.1997,

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 33-34/68 din 08.04.1999.

18.Hotărîrea Comosiei Naţionale a Valorilor Mobiliare cu privire la aprobarea

Regulilor Bursei de Valori a Moldovei nr. 17/5 din 19.05.2000, Monitorul Oficial

al Republicii Moldova nr. 81-83/259 din 13.07.2000.

19.Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare cu privire la aprobarea

modului de calculare a indicelui bursier de preţ CNVM-32 nr. 14/1 din

146

27.04.2000, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 75-76/246 din

29.06.2000.

20.Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare cu privire la efectuarea

operaţiunilor cu valorile mobiliare pe piaţa secundară nr. 32/9 din 07.09.2000,

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 119-120/333 din 21.09.2000.

21.Hotărîrea Comisiei Naţionale a Organizaţiilor de Administrare a Investiţiilor

cu privire la aprobarea Codului de Arbitraj nr. 8/4 din 22.03.2001, Monitorul

Oficial al Republicii Moldova nr. 78-80(802-804) din 12.07.2001.

22.Hotărîrea Guvernului RM pentru aprobarea Regulamentului privind vînzarea

acţiunilor statului la Bursa de Valori a Moldovei nr. 910 din 11.07.2002,

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 103-105/1024 din 18.07.2002.

23.Hotărîrea Guvernului RM pentru aprobarea Regulamentului privind vînzarea

acţiunilor statului la Bursa de Valori a Moldovei nr. 910 din 11.07.2002,

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 103-105/1024 din 18.07.2002.

24.Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare cu privire la aprobarea

Regulamentului privind accesul la informaşiile deţinute de Comisia Naţională a

Valorilor Mobiliare nr. 25/6 din 27.06.2002, Monitorul Oficial al Republicii

Moldova nr. 154-157/361 din 21.11.2002.

25.Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare privind abrogarea Hotărîrii

Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare „Cu privire la efectuarea operaţiunilor

cu valori mobiliare pe piaţa secundară” nr. 32/9 din 07.09.2000 nr.37/2 din

22.11.2004, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 218-223/471 din

03.12.2004

26.. Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare privind aprobarea

Regulamentului cu privire la activitatea Consiliului de experţi nr. 13/7 din

22.05.2003, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 116-120/155 din

13.06.2003.

27.Banca Naţională a Moldovei. Regulamentul cu privire la autorizarea băncilor

din 15.08.1996, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 59-60, 1996.

147

28.Regulile şi standardele (provizorii) ale Asociaţiei Naţionale a Organizaţiilor de

Administrare a Investiţiilor (Organizaţie de autoreglementare) nr. 8/4 din

22.03.2001, Monitorul oficial al Republicii Moldova nr. 78-80 (802-804) din

12.07.2001.

Acte normative ale României

29.Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursa de valori, Monitorul

Oficial nr. 365 din 29 decembrie 1994.

30.Decizia nr. 20/21.04.1995 a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare prin care

se înfiinţează Bursa de Valori Bucureşti, Monitorul Oficial nr. 76/27 aprilie 1995.

31.Legea României privind piaţa de capital nr. 297 din 28.06.2004.

Manuale, cărţi, monografii:

32.Alexandru Ciprian, Piaţa de capital, Teorie, mecanisme şi tehnici (sinteză),

Bucureşti, 2004.

33.Anghelache G., Bursa şi piaţa extrabursieră, Ed. Economică, Bucureşti, 2000.

34.Anghelache G., Bursa şi piaţa extrabursieră, Ed. Economică, Bucureşti, 2003.

35.Anghelache G., Piaţa de capital şi tranzacţii bursiere, Ed. didactică şi

pedagogică, Bucureşti, 2000.

36.Anghelache G., Dardac N., Stancu I., Pieţe de capital şi burse de valori, Ed.

Adevărul, Bucureşti, 1992.

37.Badea G. Dumitru, Piaţa de capital&restructurarea economică, Ed.

Economică, Bucureşti, 2000.

38.Bal A., Economii în tranziţie – Europa Centrală şi de Est, Ed. Oscar Print,

Bucureşti, 1997.

39.Bădiţă M., Baron T., Korka M., Statistică pentru afaceri, Ed. Eficient, 1998.

40.Birtalan Akos, Reconsiderarea pieţelor din Europa Centrală şi de Est, Ed.

Expert, Bucureşti, 2001.

41.Blanovschi A., Doctrine economice, centrul editorial al AAP, Chişinău. 2004.

148

42.Bran P., Relaţii valutar-financiare internaţionale, Ed. Didactică şi pedagogică,

Bucureşti, 1990.

43.Buzatu Laura, Perspecrtivele pieţei de capital din România, Teză de doctorat,

2004.

44.Ciobanu G., Bursele de valori şi tranzacţiile la bursă, Ed. Economică,

Bucureşti, 1997.

45.Dr. Ciobanu V., Curs de relaţii valutare şi financiare internaţionale,

Tipografia Universităţii din Craiova, 1980.

46.Chelariu I., Dicţionar Bursier, Ed. Expansion Armonia, Bucureşti, 2000.

47.Comisia de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare, Piaţa hirtiilor de valoare în

Republica Moldova, Tipografia Centrală, Chişinău, 1996.

48.Cordunenu C., Evalure potenţialului pieţei de capital în România, în volumul

Mecanismele financiar-monetare în procesul tranziţiei la economia de piaţă, Ed.

Sedcom Libris, Iaşi, 1999.

49.Corduneanu C., Pieţe financiare şi operaţiuni bursiere, Ed. Mirton, Timişoara,

1994.

50.Corm G., Noua dezordine economică mondială. La izvoarele insucceselor

dezvoltării, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1996.

51.Dalton J., Piaţa acţiunilor, ed., II, Ed. Hrema, Bucureşti, 2000.

52.Dardac N., Basno C., Bursele de valori. Dimensiuni şi rezonanţe social-

economice, Ed. Economică, Bucureşti, 1997.

53.Dardac N., Basno C., Costică I., Tranzacţii bursiere cu produse derivate şi

sintetice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999.

54.Dăianu D., Încotro se îndreaptă ţările postcomuniste? Curente economice în

pragul secolului, Ed. Polirom, Iaşi, 2000.

55.Dobrotă N., Economie politică, Ed. Economică, Bucureşti, 1997.

56.Dragne E., Stoian I., Stoian M., Comerţ internaţional – tehnici şi proceduri,

vol. II, Ed. Caraiman, 1997.

57.Dufloux C., Pieţe financiare, Ed. Economică, 2002. – 334 p.

149

58.Dumitrescu Maria-Ana, Popescu V., Dicţionar de termeni şi expresii utilizate

în tranzacţii de bursă, Ed. Voreep Ex Im, Bucureşti, 1994.

59.Durand M., Bursa, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992.

60.Duţescu A., Informaţia contabilă şi pieţele de capital, Ed. Economică,

Bucureşti, 2000.

61.Fabozzi F., Ferri M., Modigliani F., Foundations of financial markets and

institutions, Prentice Hall International, London.

62.Fătu Simona, Piaţa românească de capital privită din interior, Ed. Vox, 1999.

63.Fetniuc V., Reforma economică şi impactul ei asupra funcţionării pieţei

financiare din Moldova, Chişinău, 2004.

64.Floricel C., Relaţii valutar financiare internaţionale, ediţia a V-a, Ed.

Didactică şi Pedagogică, R.A.-Bucureşti, 1998.

65.Fota Constantin, Piaţa acţiunilor, Ed. Expert, Bucureşti, 1999.

66.Frâncu M., Piaţa de capital, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 2003.

67.Fredman J. A., Russ W., Fondurile de investiţii, Ed. Hrema, Bucureşti, 2002.

68.Friedman M., Capitalism şi libertate, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1995.

69.Gaftoniuc Simona, Practici bancare internaţionale, Ed. Economică, Bucureşti,

1995.

70.Gallois D., traducere de Moldovan L., Bursa, Ed. Teora, Bucureşti, 1997.

71.Ginglinger Edith, Le financement des enterprises, par les marchés de capitaux,

Presses Universitaires de France, Paris, 1991.

72.Ghilic – Micu Bogdan, Bursa de valori, Ed. Economică, Bucureşti, 1997.

73.Ghilic – Micu Bogdan, Strategii pe piaţa de capital, Ed. Economică, Bucureşti,

2002.

74.Gradu M., Tranzacţii bursiere, Ed. Economică, Bucureşti, 1995.

75.Grigoruţ M, Piaţa de capital- mică enciclopedie, Ed. Expert, Bucureşti, 2001.

76.Hans – Peter Martin, Schumann H., Capcana globalizării, Ed. Economică,

Bucureşti, 1996.

150

77.Hurduzeu G., Achiziţiile de firme pe piaţa de capital. Ed. Economică,

Bucureşti, 2002.

78.Kiriţescu Constantin C., Relaţii valutar-financiare internaţionale, Ed.

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978.

79.Lamy P., Les bourses de valeurs, Economica, Paris, 1995.

80.Lăzărescu V., Băncile comerciale în economia de piaţă din România, Ed.

Agora, Bacău, 1998.

81.Maillet Pierre, La politique économique dans l’Europe d’après 1993, Presse

Universitaire e France, Paris, 1992, pag. 48-54.

82.Marin G., Puiu A. (coordonatori), Dicţionar de relaţii economice

internaţionale, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1993.

83.Mugur Isărescu, Mugur N., Lazăr C., În zgomotul bursei, Ed. Albatros,

Bucureşti, 1982.

84.Negoescu G., Risc şi incertitudine în economia contemporană, ed. Alter Ego

Cristian, Galaţi, 1995.

85.Negoescu G., Pieţe de capital şi burse de valori (note de curs), Ed. Zigotto,

Galaţi, 1995.

86.Nicolae A., Pieţe de capital şi eficienţa investiţiilor, Ed. Dova, Craiova, 1996.

– 160 p.

87.Olaru D., Integrarea vest-europeană: relităţi şi controverse, Ed. Politică,

Bucureşti, 1988, pag. 13-44.

88.Parlamentul Republicii Moldova, Legi „Piaţa valorilor mobiliare”, Ed. Ark,

Chişinău, 1999.

89.Paves L., Comment se defendre en burse, Ed. Dunod, Paris, 1986.

90.Popa I., Bursa, vol. I, Ed. Adevărul, Bucureşti, 1993.

91.Popa I., Bursa, Colecţia Bursa, Ed. Adevărul, 1994.

92.Postelnicu C., Postelnicu G., Globalizarea economiei, Ed. Economică,

Bucureşti, 2000.

151

93.Prisacariu M., Tranzacţii la bursele de valori şi gestiunea portofoliului, Ed.

Corson, Iaşi, 1998.

94.Prunea P., Piaţa de capital, Ed. Economică, Bucureşti, 1999.

95.Puiu A., Management internaţional, Ed. Independenţa Economică, Bucureşti,

2003.

96.Ritter L., Silber W., Principles of money, banking and financial markets, 6th

edition, Basic Books, New York, 1989.

97.Savu Dana-Victoria, Integrarea europeană, dimensiuni şi perspective, Ed.

Oscar Print, Bucureşti, 1996.

98.Schwartz R., Equity Markets, Harper&Row, New Zork, 1988.

99.Soros G., Criza capitalismului global. Societatea deschisă în primejdie, Ed.

Polirom, Iaşi, 1999.

100. Spătaru L., Societăţile comerciale şi piţa de capital, Ed. Economică, Bucureşti,

1999.

101.Stoica O., eficienţa informaţionlă a pieţei financiare, în volumul mecanismele

şi instituţiile economiei de piaţă, Ed. Universităţii „Al. Ioan Cuza”, Iaşi, 1997.

102.Stoica O., Problemele specifice pieţelor bursiere în formare, în volumul

Mecanismele şi instituţiile economiei de piaţă, Ed. Universităţii „Al. Ioan Cuza”,

Iaşi, 1997.

103.Stiglitz E. Joseph, Globalizarea. Speranţe şi deziluzii, Ed. Economică,

Bucureşti, 2003.

104.Teulon F., Pieţe de capital, Ed. Institutul European, 2001.

105.Tinbergen J., International Economic Integration, Elsevier, 1965, p. 57-195.

106.Vâşcu Barbu T., Dragotă V., Pieţe de capital. Evaluarea şi gestionarea

valorilor mobiliare, Ed. Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 1998.

107.Zipf R., Piaţa obligaţiunilor, ed.II., Editura Hrema, Bucureşti, 2000.

108.Бузгалина А.В., Радаева В.В., Экономика переходного периода,

Издательство МГУ, Москва, 1995.

109.Булатова А.С., Экономика, 2-изд., Издательство БЕК, Москва, 1999.

152

110.Видяпин В.И., Журавлёва Г.П., Экономическая теория (политэкономия),

Инфра-М, Москва, 1997.

111.Галанова В.А., Басова А.И., Рынок ценных бумаг, Финансы и Статистика,

Москва, 1998.

112.Гильфердинг Р., Финансовый капитал, Государственное социально-

экономическое издательство, Москва, 1931.

113.Колесников В.И., Торкановский В.С., Ценные бумаги, Финансы и

Статистика, Москва, 1998.

114.Людвиг фон Мизес, Человеческая деятельность: тракт по

экономической теории, ОАО «Экономика», Москва, 2000.

115.Маркс Карл, Капитал, том II, Изд. Политической литературы, 1984.

116.Маршалл А., Принципы экономической науки, том III, Прогресс, Москва.

117.Мещерова Н.В., Организованные рынки ценных бумаг, Логос, Москва,

1999.

118.Миркин Я.М., Ценные бумаги и фондовый рынок, Перспектива, Москва,

1995.

119.Фельдман А.А., Государственные ценные бумаги, Инфра-М, Москва,

1997.

120.Семенкова Е.В., Операции с ценными бумагами: российская практика,

Инфра-М, Москва, 1997.

121.Туган-Барановски М.И., Значение биржи в современном хозяйственном

строе, в книге Банковская Энциклопедия, том II, Изд. Банковой

Энциклопедии, Киев, 1913.

Articole din reviste şi ziare:

122. Bîrlea Svetlana, Evoluţia pieţei secundare a valorilor mobiliare în Republica

Moldova, Dezvoltarea economică a Republicii Moldova în vederea aderării la

Uniunea Europeană, Perspectiva, Chişinău, 2005, p. 54-58.

153

123. Bîrlea Svetlana, Constituirea pieţei de capital în Republica Moldova,Analele

Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova, seria „Ştiinţe socioumanistice”,

vol. II.- CEP, USM, Chişinău, 2005, (p. 481-484).

124. Bîrlea Svetlana, Piaţa naţională de capital: formarea, dezvoltarea,

funcţionarea şi rolul ei în economia de piaţă, „ULIM – 15 ani de ascensiune”,

Studii economice, Revista ştiinţifică, an. I, nr. 4, (decembrie)/2007, ULIM,

Chişinău, 2007, p. 313-320.

125. Bîrlea Svetlana, Motivaţia şi posibilităţile reglementării pieţei de capital în

Republica Moldova, Conferinţa ştinţifică de totalizare a activităţii de cercetare a

cadrelor didactice, Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul, 16-17 aprilie

2008, vol. II, p. 72-79.

126. Bîrlea Svetlana, Tendinţe actuale în evoluţia pieţei de capital, Revista

Moldovenească de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, Institutul de Istorie,

Stat şi Drept, nr. 4, Chişinău, 2008, p. 138-141.

127. Bîrlea Svetlana, Rolul autorităţilor administraţiei publice în procesul de

supraveghere şi reglementare a pieţei financiare, Materiale ale conferinţei

internaţionale ŞTIINŢIFICO-PRACTICE: „Academia de Administrare Publică –

15 ani de modernizare a Serviciului Public din Republica Moldova”, 21 mai 2008,

AAP, Chişinău, 2008, p. 73-74.

128.Cărare V., Globalizarea şi impactul ei asupra economiilor naţionale, centrul

Editorial al USM, Chişinău, 2001.

129.Ciubotaru M., Eficientizarea sistemului de reglementare de stat a activităţii

economice în Republica Moldova, Conferinţa Internaţională „Rolul ştiinţei şi

învăţămîntului economic în realizarea economiei din Republica Moldova”, 25-26

septembrie 2003, A.S.E.M., V.II, p. 667-670.

130.Domenico Netti, Globalizarea şi monopolizarea: o fază obligatorie pentru

ţara care vrea să facă parte dintr-o economie de piaţă liberă//Economica nr. 4(52),

pag. 118-122.

154

131.Kameki Z., The concept and Types of Economic Integration//Economista nr. 1,

Varşovia, 1967.

132.Prunea P., Rentabilitatea şi riscul investiţiilor în valori mobiliare, Economistul

nr. 4, 2003.

133.The Economist, „No SECs please, we’re European”, 19 august 1999.

134.The Economist, America’s regulatory mess, 24 iulie 2003.

135.Valorile mobile au şi ele caracter în „Capital”, nr. 52(228) din 18 decembrie

2003.

136.Ţîrdea I., Riscurile legate de operaţiunile băncilor cu valori mobiliare,

Bioetica, filosofia, economia şi medicina, USFM, Chişinău, 2006, p. 232-239.

137.Абалкин Л. И., Роль государства в становлении и регулировании

рыночной экономики,Вопросы экономики, № 6, 1997, с. 7.

138.Иваненко А., Бажан А., Сизов Р., Развитие и регулирование российского

рынка ценных бумаг, Рынок ценных бумаг, № 17, 1994.

Rapoarte satistice şi surse internet:

139.Rapoartele anuale ale Băncii Naţionale a Moldovei pentru anii 1999-2006.

140.Rapoartele de activitate ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare pentru

anii 1997-2006.

141.Rapoartele anuale ale Biroului Naţional de Statistică pentru anii 2000-2005

142.Buletinele informative ale Comisiei Valorilor Mobiliare pentru anii 2005-2008.

143. Raportul anual al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare din România

pentru anul 2006.

144.Buletinele trimestriale ale Băncii Naţionale a Moldovei pentru anii 2000-2004.

145.www.cnvm.md

146.www.moldse.md .

147.http://europa.eu.int/comm/internal_market/en/finances/mobil/index.htm .

148.www.rasd.ro

149.www.bvb.ro

155

150.http://press.try.md/view.php?id=52619&iddb=Business .

151.www.sec.gov .

152.www.bankofengland.co.uk .

153.www.infomarket.md

154.www.fsa.gov.uk/objectives/

155.www.fsa.gov.uk/pubs/cp/cp05.pdf

156.www.cnvm.md/comunicat/2007.03/07.03.07.pdf

157.www.fsa.org

158.www.iosco.org

159.www.iosco.org/lists/display_committees.cmf?cmtid=5

160.www.iosco.org/about/index.cmf?section=structure

161.www.iosco.org/about/index.cmf?section=memberapps

162.www.iosco.org/about/index.cmf?section=annualconferences

163.http://www.fsa.gov.uk/Pages/About/Who/History/index.shtml

164.http://capital.market.md/index2.php?

option=com_content&task=view&id...

165.http://moldova.md/

166.www.cnpf.md

167. http://bnm.md/md/bnm_activity_agent_fiscal

168. www.eco.md/article/5861/

169. http://stiri.rol.ro/arhiva/content/view/244018/5/

170. http://capital.market.md/index.php?option=com...

171.http://www.wall-street.ro/slideshow/Piete-de-capital/48502/Efectele-criyei-

financiare-pe-bursele-internationale-nu-puteau-fi-evitate.html

172. http://www.economica.md/content/view/193/27/

173. http://azi.md/news?ID=51682

174.www.statistica.md

156

ADNOTARE

la teză pentru conferirea titlului de doctor în ştiinţe economice cu tema:„Eficientizarea mecanismului de gestiune a pieţei valorilor mobiliare”

Scopul şi obiectivele prezentei lucrări sunt determinate de necesitatea

studierii şi determinării perspectivelor de dezvoltare a pieţei valorilor mobiliare în

Republica Moldova.

Lucrarea este consacrată identificării problemelor generale care frînează

dezvoltarea pieţei valorilor mobiliare naţionale şi elaborarea unui set de propuneri

privind eficientizarea mecanismului de gestiune a pieţei valorilor mobiliare în

Republica Moldova, ceea ce va contribui la creşterea eficienţei atît a pieţei valorilor

mobiliare, cît şi a economiei în ansamblu.

În lucrare, un loc aparte este rezervat determinării necesităţii şi importanţei

procesului de reglementare a pieţei valorilor mobiliare ca element principal al

mecanismului de gestiune a acestei pieţe.

O atenţie deosebită în lucrare este acordată cercetării rolului statului în

dezvoltarea pieţei valorilor mobiliare, сondiţiile ce trebuie realizate de către Organele

de Stat în scopul redresării pieţei valorilor mobiliare în Republica Moldova.

Lucrarea dezvăluie activitatea pieţei primare şi a pieţei secundare a valorilor

mobiliare, inclusiv şi activitatea investiţională pe piaţa valorilor mobiliare a

Republica Moldova.

Sunt tratate conceptele de integrare şi globalizare, deoarece aceste fenomene

au adus beneficii considerabile economiilor naţionale şi investitorilor. Ele oferă noi

posibilităţi de plasare a resurselor disponibile şi totodată noi oportunităţi de accesare

a pieţelor financiare.

Concluziile şi recomandările formulate în lucrare determină semnificaţia

ştiinţifico-practică a lucrării. Implementarea recomandărilor propuse poate contribui

la eficientizarea activităţii pieţei valorilor mobiliare din Republica Moldova.

Materialele cercetării pot fi utilizate în procesul didactic.

157

ANNOTATIONof the thesis for awarding the scientific degree of doctor in economic on the theme:

"Efficiency management mechanism of the securities market of Republic of Moldova"

The goal and objectives of this work are determined by the need for studing

and for determining the prospects for development in securities market of Republic of

Moldova.

The paper is dedicated to identify general problems who are stopping the

development of the securities market at a national level and to create a set of

proposals to improve the management mechanism of the securities market of

Republic of Moldova, which will help increase both the efficiency of the securities

markets, as well as for the economy.

In the paper, a special place is reserved for determining the necessity and

importance of the regulating system for the securities market as the main mechanism

for the management of this market.

Particular attention is given to research work of the state's role in developing

the securities market, conditions to be made by the state in order to recover the

securities market of Republic of Moldova.

The paper reveals the activity of primary and secondary market securities,

including investment and activity on the securities market of Republic of Moldova.

Are discussed concepts of integration and globalization, because these

phenomena have brought considerable benefits to national economies and investors.

They offer new possibilities for placement of the resources available and the new

opportunities of accessing financial markets.

Conclusions and recommendations of the paper determine the significance of

scientific and practical work. Implementing the proposed recommendations can help

to streamline the business of securities market of Republic of Moldova.

Materials research can be used in teaching.

158

АННОТАЦИЯк диссертации на соискание ученой степени доктора экономических наук на

тему:«Усовершенствование механизма управления рынка ценных бумаг

Республики Молдова»

Цель данной работы предопределена необходимостью изучения и

определения перспектив развития рынка ценных бумаг Республики Молдова.

Работа посвящена выделению общих проблем, которые препятствуют

развитию национального рынка ценных бумаг и разработке предложений по

усовершенствованию механизма управления рынка ценных бумаг Республики

Молдова, что приведет к росту рынка ценных бумаг и экономики в целом.

В работе отдельно охарактеризована необходимость и важность процесса

регламентирования рынка ценных бумаг, как основной элемент механизма

управления этим рынком.

Особое внимание в работе уделено исследованию роли государства в

развитии рынка ценных бумаг, условия которые должны быть осуществлены

государственными органами в целях улучшения рынка ценных бумаг

Республики Молдова.

Работа раскрывает деятельность первичного и вторичного рынка

ценных бумаг, а также инвестиционную деятельность на рынке ценных бумаг

Республики Молдова.

Рассмотрены концепции интеграции и глобализации, так как эти

феномены принесли колоссальную пользу национальной экономике и

инвесторам. Они раскрывают новые возможности размещения имеющихся

ресурсов и одновременно новые перспективы доступа к финансовым рынкам.

Сформулированные выводы и предложения определяют научно-

практическую ценность работы.

Внедрение заявленных предложений могут способствовать

эффективности деятельности рынка ценных бумаг Республики Молдова.

Результаты исследований можно использовать и в учебном процессе.

159

CUVINTE-CHEIE

Valori mobiliare, piaţa de valori mobiliare, bursa de valori, piaţa primară,

piaţa secundară, acţiuni, integrare şi globalizare economică, rolul statului, mecanism

de gestiune, reglementare, supraveghere.

KEY WORDS

Securities, securities market, Stock Exchange, primary market securities,

secondary market securities, stock, integration and globalization economic, state's

role, mechanism for the management, regulation, control.

КЛЮЧЕВЫЕ СЛОВА

Ценные бумаги, рынок ценных бумаг, Фондовая Биржа, первичный

рынок ценных бумаг, вторичный рынок ценных бумаг, акции, экономическая

интеграция и глобализация, роль государства, механизм управления,

регламентирование, контроль.

160

ANEXE

Anexa 1

Volumul tranzacţiilor cu valori mobiliare corporative efectuate prin intermediul băncilor comerciale pe parcursul anului 2007*

№ Denumirea băncii Volumul tranzacţiilor după tipul

de licenţă, lei

Volumul total,

leiBroker Dealer

1 BC "Investprivatbank"

S.A.

169 033 764 36 122 131 205 155 895

2 BC "Victoriabank" S.A. 101 381 925 202 880 101 584 8053 BC "Energbank" S.A. 14 870 0 14 8704 BC "Eximbank" S.A.

Gruppo Veneto Banca

1 313 620 470 028 1 783 648

5 BC "Banca de Finanţe şi

Comerţ" S.A.

6 706 195 4 794 672 11 500 867

6 BC "Banca de Economii"

S.A.

46 951 255 0 46 951 255

7 BC "Moldindconbank"

S.A.

3 286 888 0 3 286 888

8 BC "Mobiasbancă" S.A. 851 261 313 0 851 261 3139 BC "Moldova

Agroindbank" S.A.

115 158 434 86 117 780 201 276 213

10 BC "Banca Socială" S.A. 3 392 437 0 3 392 43711 BC "Unibank" S.A. 503 097 680 0 503 097 68012 BC "Eurocreditbank" S.A. 0 0 0

Total 1 801 598 381 127 707 491 1 929 305 872*Sursa: www.cnpf.md

161

Anexa 2

Structura tranzacţiilor de cumpărare cu participarea investitorilor străini după ţara de origine a investitorilor, efectuate în anul 2007*

*Sursa: www.cnpf.md

162

Anexa 3

Valoarea investiţiilor străine şi autohtone pe piaţa de capital din Republica Moldova, în perioada anilor 2001-2005, mln. lei*

*Sursa: Raportul anual al CNVM pentru anul 2005

163

Anexa 4

Efectele atragerii investiţiilor străine pe piaţa de capital naţională *

Creşterea capitalizării

bursiere

Criză economică

Creşterea PIB-ului naţional

Creşterea inflaţiei

164

Efectele atragerii investiţiilor străine

Pozitive Negative

Creşterea economiei

naţionale naţionale

Sărăcie

Ridicarea nivelului de trai

Reducerea ratei sărăciei

*Sursa: Elaborată de autor

Anexa 5

Evoluţia emitenţilor listaţi pe piaţa RASDAQ*

*Sursa: Raportul Anual a CNVM din România, 2006

165

Anexa 6

Evoluţia capitalizării pieţei B.V.B. – RASDAQ*

*Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului Anual a CNVM din România, 2006

166

Anexa 7

Numărul de burse de valori în10 ţări ale lumii, cu cele mai mari pieţe de capital, inclusiv România şi Rusia *

ŢARA № BURSELOR

DE VALORI

OBSERVAŢII

S.U.A. 8 Inclusiv NASDAQ. În 1931 în S.U.A. existau 38

burse de valori. La Bursa de valori din New York

şi NASDAQ are loc circulaţia a 95 % din tot

fluxul de capital.Japonia 8 La bursa de valori din Tokio au loc 80% din

tranzacţii.Anglia 1(2) Unificarea mai multor burse a avut loc în 1973,

toate bursele regionale s-au transformat în

subdiviziuni a bursei de valori din Londra.

Începînd cu anul 1966 funcţionează sistemul

electronic Tradepoint. În luna mai a anului 2008 a

avut loc fuziunea bursei de valori din Londra cu

bursa de valori din Germania. Germania 8 Rolul dominant îl are bursa de valori din

Francfurt, care în mai 2008 s-a fuzionat cu bursa

de valori din Londra.Italia 1 În decursul anilor ’90, 10 burse italiene s-au

unificat în una singură: Bursa de valori italiană

din oraşul Milano.Brazilia 9 Rolul dominant îl au bursele din Rio de Janeiro şi

San PauloAustralia 1 În anul 1978 a avut loc unificarea a 6 burse

australiene.Spania 4 Există în Madrid, Barcelona, Bilbao, Valencia

167

România 1 RASDAQ s-a fuzionat cu BVBRusia 10 În anul 1995 bursele de valori existente depăşeau

numărul de 60.*Sursa: Elaborat de autor

168

Anexa 8

Evoluţia capitalizării a 10 pieţe mondiale de capital, mlrd. lei *

*Sursa: Elaborat de autor în baza World Federation of Exchanges, Investfunds.ru

169

Anexa 9

Evoluţia capitalizării pieţei de capital naţionale în comparaţie cu piaţa de capital din

România, mln. lei*

*Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor anuale ale CNPF pentru anii 2004-2006, Raportul

Anual a CNVM din România, 2006

170

Anexa 10

Evoluţia capitalizării pieţei de capital naţionale, mln. lei*

*Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor anuale ale CNPF pentru anii 2004-2006

171

Anexa 11

Volumul tranzacţiilor cu valori mobiliare efectuate prin intermediul companiilor de

brokeri nebancari pe parcursul anului 2007*

№ Denumirea băncii Mărimea

medie a

comisionului,

%

Valoarea totală

a tranzacţiilor,

lei

Procentul din

volumul total al

tranzacţiilor, %

1 „Val-Invest” S.A. 1,51 144095 0,032 „Oldex” S.A. 0,71 114390431 21,273 „Fincom” S.A. 2,42 10600735 1,974 „M-Invest” S.R.L. 0,33 88262340 16,415 „Iuventus-DS” S.R.L. 0,58 154727546 28,786 „DAAC-Invest” S.R.L. 1,28 44324958 8,247 „Proajioc” S.R.L. 1,04 51750919 9,628 „Brok-West” S.R.L. 0,27 42795491 7,969 „Passim” S.R.L. 1,05 30698628 5,71

Total 1,02 537695143 100,00*Sursa: www.cnpf.md

172

Anexa 12

Obiectivele fundamentale ale CNPF pentru eficientizarea situaţiei pe piaţa de capital*

Promovarea încrederii în piaţa naţională de capital

Principiile de bază ale activităţii CNPF

Promovarea încrederii în investiţiile în instrumentele

financiare

Promovarea funcţionării corecte şi transparente a pieţei

naţionale de capital

Asigurarea stabilităţii sistemului financiar

Asigurarea unei protecţii adecvate a participanţilor la

piaţa de capital

Asigurarea unei reglementări eficiente care să încurajeze

inovarea

Amplificarea rolului organizaţiilor de autoreglementare

în procesul de reglementare şi supraveghere

Utilizarea tehnologiilor informaţionale performante în

scopul dezvoltării pieţei bursiere, la efectuarea tranzacţiilor

Dezvoltarea cooperării internaţionale, prin aderarea

CNPF la IOSCO, ceea ce ar duce la:

Moder

nizarea pieţei

Perfec

ţionarea bazei

normative

Creşterea încrederii

investitorilor autohtoni şi

străini în piaţa de capital

naţională

*Sursa: Elaborat de autor

173

Anexa 13

Caracteristicile burselor propriu-zise şi cele ale pieţelor OTC*

№ Burse Pieţe OTC

1

Localizarea tranzacţiilor, adică

existenţa unui spaţiu delimitat, a unei

clădiri cu sală de negocieri, unde se

desfăşoară, în exclusivitate,

tranzacţiile cu titluri financiare.

Lipsa unei localizări, a unei clădiri,

tranzacţiile fiind executate în oficiile

societăţilor financiare care acţionează

ca dealeri, la ghişeul acestora, deci

„over the counter”.

2

Accesul direct la piaţă, în principiu,

este limitat la membrii bursei şi la

titlurile acceptate în bursă.

Accesul este mai larg, atît pentru

clienţi, cît şi pentru titluri. Există

numeroşi creatori de piaţă („market

makers”).

3

Negocierea şi executarea contractelor

de către personal specializat – prin

diferite sisteme de tranzacţii bazate pe

licitaţie publică.

Tranzacţiile se realizează prin

negocieri directe între vînzător şi

cumpărător, rolul de contraparte în

tranzacţie fiind jucat de dealeri.

4

Realizarea tranzacţiilor este supusă

unor reguli ferme instituite prin lege şi

regulamentul bursei. Agenţii de bursă

sunt verificaţi dacă respectă anumite

condiţii stricte.

Reglementarea tranzacţiilor este mai

puţin fermă şi cuprinzătoare, de regulă

ea este făcută de asociaţiile dealerilor.

5

Datorită concentrării ordinelor şi a

mecanismului tranzacţional, se

formeză un curs unic pentru titlurile

negociate.

Deoarece preţurile sunt stabilite prin

negocieri izolate, acestea pot fi variate

de la o firmă (dealer) la alta.

*Sursa: [89, p. 46].

174

Anexa 13

Statistica anuală a Bursei de Valori din Republica Moldova*

Anul Cantitatea Volum, MDL Volum, USD

(Echivalent)

1995 339 602 2 226 031 494 673

1996 3 520 596 11 468 821 2 466 413

1997 22 446 673 178 060 595 38 128 607

1998 74 870 241 437 523 827 52 586 998

1999 66 761 368 371 067 781 36 025 883

2000 87 378 370 288 502 703 23 880 770

2001 71 783 463 275 529 095 21 425 279

2002 59 461 753 252 609 320 18 278 533

2003 54 489 853 480 302 403 36 359 000

2004 60 916 929 281 989 320 21 691 486

2005 34 633 500 216 345 586 16 641 968

2006 23 216 260 342 977 763 30 325 175

2007 42 698 803 1 233 387 679 109 052 845

2008 50 773 791 996 780 331 95 844 263

Total La BVM 653 291 202 5 368 771 255 503 201 893

*Sursa: www.moldse.md

175